1
Ciclul preșcolar
2
Caracterizarea creșterii copilului și dezvoltării psihice a copilului preșcolar
Preșcolaritatea aduce schimbări importante în viața copilului, atât în planul dezvoltării somatice, cât și a celei psihice, dar și în ceea ce privește planul relațional. Marea majoritate a copiilor sunt cuprinși în învățământul preșcolar, cadrul grădiniței depășind orizontul restrâns al familiei și punând in fața copiilor cerințe noi, mult deosebite față de cele de familie și mai ales de cele din etapa anterioară. Aceste diferențe de solicitări antrenează după ele, pe de o parte, surescitarea tuturor posibilităților de adaptare a copilului, pe de altă parte, diversificarea conduitelor sale. Motorul dezvoltării psihice îl va constitui însă adâncirea contradicțiilor solicitările externe și posibilitățile interne ale copilului, dintre dorințele, aspirațiile, interesele copilului și posibilitățile lui de a și le satisface; dintre modul oarecum primitiv de satisfacere a trebuințelor și modul civilizat de satisfacere a lor, în concordanță cu anumite norme comportamentale și socioculturale. Toate acestea contradicții sunt nu numai punct de plecare, dar și factori acceleratori ai dezvoltării explozive a comportamentelor copilului, a diferențierii și individualizării acestora, a socializării treptate, dar sigure, a copilului. Vom asista la complicarea și adâncirea proceselor de cunoaștere, la schimbarea atitudinii față de mediul înconjurător , în sfârșit, la perfecționarea formelor de activitate ale copilului. Dacă antepreșcolaritatea a fost perioada expansiunii subiective, preșcolaritatea este
perioada descoperirii realitații fizice, a realității umane, și mai ales perioada autodescoperirii. Realitatea externă cu caracteristicile ei obiective și cu tendința de a i se opune, se va contura tot mai pregnant. În aceste condiții, atitudinile fictive și subiective asupra lumii vor fi inlocuite treptat cu atitudini realiste și obiective, mimarea unei acțiuni va fi înlocuită cu învățarea și efectuarea reală a acțiunii respective. Lărgirea cadrului relațional (cu obiectele, cu alții, cu sine), constituie una dintre premisele dezvoltării psihice a copilului în toate planurile. Exuberanța motorie și senzorială a acestei etape se va asocia firesc cu îmbogățirea și flexibilitatea limbajului, cu dezvoltarea 3
gândirii care câștigă coerență, claritate, comunicabilitate și se emancipează într -o oarecare măsură de dominanta afectivă și activă care o frâna în etapa anterioară. Afectivitatea, deși fragilă, crizele de prestigiu fiind foarte frecvente, se organizează în forma complexă a sentimentelor. În plin proces de formare este personalitatea preșcolarului. Se conturează mai pregnant imaginea și conștiința de sine a copilului, și mai ales, conștiința lui morală. Copilul devine mai deschis la însușirea unor reguli și norme comportamentale, mai receptiv față de habitusurile din familie sau din grădiniță, ceea ce duce la disciplinarea conduitelor sale, la înmulțirea numărului conduitelor dezirabile din punct de vedere social. Maturizarea posibilităților cognitiv-operaționale ale preșcolarului, intensificarea și creșterea capacităților sale adaptative, regularizarea planului relațional inter -personal, îl fac apt ca la vârsta de 6/7 ani sa pășească într -o nouă etapă a dezvoltării sale, etapa școlarității, asupra căreia vom reveni mai târziu.
Importanța muzicii în preșcolaritate
Muzica reprezintă o modalitate de cunoaștere. Conform psihologului Howard Gardner inteligența muzicală este egală în importanță cu învațarea logico-cognitivă (inteligența matematică, inteligența lingvistică, inteligența spațială), cât și învățarea somatică (inteligența kinestezică, inteligența interpersonală și inteligența intrapersonală). Thomas Armstrong afirmă: ” Inteligența este dinamizată de participarea, într -o anumită măsură, la activitatea culturala valorificată, astfel încât creșterea copilului într -o astfel de activitate urmează o dezvoltare specifică; fiecare activitate înregistrează rezultate la timp în preșcolaritate.”
A compune muzică, constituie o deprindere elementară, asemeni mersului sau vorbitului. Peery and Peery sugerează că este dezirabil pentru copii sa fie expuși antrenamentului muzical și , în același timp, să fie ”îndoctrinați” cu muzica spre binele lor. De aceea, pentru unii oameni este un dar de la Dumnezeu să cânte corect și să atingă optim un sunet, fără pregătire prealabilă. Pentru a ne asigura de experiența învățării comprehensive, muzica trebuie introdusă în ciclul preșcolar. Practic vorbind, argumentul ca educația muzicală este un ”moft”, nu are nici o premisă validă. Importanța instrucției muzicii pentru dezvoltarea muzicală pe parcursul primilor ani de viață a fost foarte mult investigată începând cu al Doilea Război Mondial. Studiile Pillsbury au realizat primul experiment muzical în viața copiilor preșcolari și ne-au informat în legătură cu natura comportamentului lor spontan. Performanțele specifice copiilor furnizează o nouă viziune
4
prin care psihologii și educatorii pot ințelege o secvență de dezvoltare a deprinderilor muzicale ale copiilor. Muzica în dezvoltarea preșcolarului
În general, am învățat că indivizii de la naștere până la vârsta de 6 ani nu se exprimă prin muzică asemenea adulților. Preșcolaritatea, o perioadă de rapidă schimbare și dezvoltare, este cea mai critică in evoluția muzicală a copilului și a fost identificată în literatura ca fiind stagiul ”gânguritului muzical” sau dezvoltarea muzicală primară (Lewinowitz and Guilmartin). Până și cel mai mic copil este conectat spre a primi muzica și poate face distinția între frecvență, melodie și stimuli. Anii de la naștere până la vârsta de 6 ani sunt critici pentru a învăța cum să diferențieze imagini acustice și să dezvolte reprezentări mentale pentru organizarea muzicii culturii. Acesta este un proces similar aceluia lingvistic tipic stagiului de ”gangurit muzical”. Întregul de cunoștințe achiziționat prin cercetare susține astfel de departe că asemeni dezvoltării limbajului, copiii se dezvoltă muzical. Pe parcursul dezvoltării primare a muzicii, copiii creează o ”cutie” sau o reprezentare mentala pentru a distinge imaginile auditive. Această multilaterală complexă reprezentare este cunoscută drept ”audiție”. Audiția are o importanța fundamentală pentru că este baza tuturor tipurilor de gândire muzicală. Fără ea, nu poate exista progres muzical. Preșcolaritatea este în aceeași măsură atunci când copilul învață despre lumea lui principala prin magicul proces al jocului. Substanța jocului este adesea cuprinsă între obiectele mediului ambient și experiențele la care sunt ei copiii expuși. Dacă mediul muzical este suficient de bogat, atunci va exista o spirală continuă de expunere la noi elemente muzicale însușite prin tendința copilului de a experimenta prin joc cu acestea.
Edwin Gordon a identificat preșcolaritatea ca fiind perioada de dezvoltare a a ptitudinilor muzicale. Pe parcursul acestor ani, potențialul muzical sau aptitudinea, care este bazată pe construirea complexă a audiției, este în stare de modificare. Din cauza ei, aptitudinea muzicală a copilului este vulnerabilă la influențe pozitive sau negative atât prin instrucție, cât și prin mediul ambient. Fara suficientă stimulare și fără expunere, un copil nu prea va avea cu ce să experimenteze sau să învețe prin joc muzical. Cea mai întalnită formă de influență negativă este simpla neglijare a dezvoltării aptitudinii muzicale. Prin urmare, potențialul nedobândit genetic pentru dezvoltare muzicală poate fi atrofiat. La fel cum toți copiii sunt născuți cu potențialul de a învăța să vorbească sau să înțeleagă limba nativă, astfel toți copiii sun născuți cu potențialul de a învăța să interpreteze sau să înțeleaga muzica culturii lor. Când un copil a dezvoltat reprezentarea mentală a muzicii culturii sale, realitatea interioara (auditia) ar trebui să permită interpretarea exterioară cu o mai mare acur atețe. Din clasa I mulți copii dezvoltă abilitatea de a interpreta muzica culturii lor cu acuratețe. Totuși, mulți alții nu pot... 5
Modul în care este reflectată muzica în conținutul învățamantului D’Hainaut atrăgea atenţia asupra faptului că “ punctul central al curricumurilor trebuie sa fie elevul, nu materia…. şi că atunci când se vorbeşte de conţinutul curricumului trebuie să înţelegem ca nu este vorba de enunţări de materii de învăţat, ci de scopuri expr imate în termeni de competenţe, moduri de a acţiona sau de a şti în general ale elevului”.
Raportându-ne la activitatea de muzica din cadrul Domeniului Estetic si Creativ, se identifică următoarele conținuturi.
Obiectivele cadru sunt formulate în termeni de generalitate şi exprimă competenţele care trebuie dezvoltate pe durata învăţământului preşcolar :
Formarea capacităţii de receptare a lumii sonore şi a muzicii; Formarea capacităţilor de exprimare prin muzică; Cunoaşterea marilor valori ale creaţiei muzicale naţionale şi universale.
Obiectivele de referinţă, precum şi exemplele de comportament, ca exprimări explicite rezultatelor învăţării (conceptelor, cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor, dar şi ale competenţelor vizate) sunt formulate pentru fiecare temă în parte.
Să descopere lumea înconjurătoare cu ajutorul auzului. Să diferenţieze auditiv timbrul sunetelor din mediul apropiat şi al sunetelor muzicale. Să diferenţieze auditiv intensitatea sunetelor din mediul apropiat şi a sunetelor muzicale. Să diferenţieze auditiv durata determinată a sunetelor din mediul apropiat şi a sunetelor muzicale Să diferenţieze auditiv înălţimea sunetelor muzicale. Să intoneze cântece pentru copii. Să cânte acompaniaţi de educatoare. Să acompanieze ritmic cântecele. Să cânte cântecele în aranjamente armonico-polifonice elementare. Să asocieze mişcările sugerate de textul cântecului cu ritmul acestuia Să exprime prin mişcare starea sufletească creată de muzica audiată. Să exprime într -un joc impresia muzicală. Să improvizeze spontan, liber scurte motive sincretice: text onomatopeic + melodie, text onomatopeic + mişcare, text onomatopeic + melodie + mişcare;. Să asculte şi să recunoască fragmente din creaţii muzicale naţionale şi universale, corespunzătoare specificului de vârstă al copilului preşcolar şi preocupărilor acestuia. În formularea acestora s-a ţinut cont de:
6
· posibilităţile, interesele şi nevoile copilului preşcolar, precum şi respectarea ritmului propriu al acestuia; · corelarea fiecărei noi experienţe de învăţare cu precedentele; · încurajarea iniţiativei şi participarea copilului preşcolar la stabilirea obiectivelor, selecţia conţinuturilor şi a modalităţilor de evaluare; · încurajarea învăţării independente prin oferirea de ocazii pentru a-şi construi cunoaşterea (atât în instituţia de învăţământ cât şi în afara acesteia), precum şi a lucrului în grupuri mici pe centre de activitate (arii de stimulare) şi, pe cât posi bil, în grupuri cu o component eterogenă ; · stimularea autoreflecţiei, autoevaluării, autoreglării comportamentului de învăţare. Un cadru didactic veritabil ştie că adevărata muncă a educatoarei este în spatele acestui document curricular, că au mai rămas o mulţime de lucruri de fineţe pe care urmează să le conceapă şi să le evalueze singură şi că nimic nu poate fi mai provocator din punct de vedere profesional decât să „te întreci” cu programa de studiu utilizată la grupă şi să-i găseşti, astfel, noi înţelesuri, abordări, strategii de aplicare etc..
7
Argumentarea metodică a lecției finale susținute în ciclul preșcolar În cadrul Gradiniței Liceului Teoretic ”Ion Creangă” a fost susținută pe data de 4 decembrie 2014 lecția finală la activitatea de muzică, parte integrantă a DEC. Proiectul didactic a fost conceput în conformitate cu particularitățile biopsihoafective ale copiilor de grupă mică/ nivelul I, iar tema acestuia a fost aleasă ținându-se cont atât de anotimpul iarna, de placerea pe care o emană copiilor jocul cu zăpada, cât și de perioada sărbătorilor, mai exact sosirea Moșului Nicolae. Prin urmare, am optat în prima parte a lecției pentru consolidarea cântecului ”Săniuța” de George Coșbuc (predat în activitatea anterioară), iar în a doua etapă am propus o audiție muzicală a cântecului Moș Nicolae. Scopul activității a constat în formarea deprinderii de a cânta melodii ușoare, dar ritmate în grup, dezvoltarea simțului estetic, respectiv, dezvoltarea atenției și a acuității. Obiectivele de referință au fost selectate din ”Curriculum pentru învățământul preșcolar” fiind adaptate la nivel particular, în concordanță cu grupul preșcolar, nivelul de dezvoltare și interesele afective manifestate pe parcursul diverselor activități propuse: Să intoneze cântece pentru copii; Să cânte acompaniați de educatoare. Obiectivele operaționale cuprind exprimarea manifestărilor observabile și măsurabile, precum și nivelul de performanță așteptat, iar cele pe care mi le-am propus în activitate au fost: Să execute exerciţii de respiraţie, ritmice şi melodice de pregătire a vocii ; Să reproducă linia ritmico-melodică a cântecului; Să asculte cu atenţie modul de interpretare al cântecului; Să înţeleagă mesajul cântecului audiat; Să respecte poziţia corectă, tonul şi semnalul de început. Strategiile didactice reprezintă un sistem coerent de mijloace, metode, materiale și alte resurse educaționale care vizează atingererea obiectivelor. Ele prefigurează traseul metodic cel mai potrivit, cel mai logic și cel mai eficient prin abordarea situației concrete de predare și învățare (astfel se pot preveni riscurile, erorile, riscurile și evenimentele nedorite din activitatea didactică). Metodele și procedeele utilizate au fost: observația, conversația, exercițiul, demonstrația, povestirea și expunerea. Mijloacele de învățământ necesare pentru desfășurarea optimă a activității au constat în: sanie, Crăiasa Zăpezii (personaj) și un om de zăpadă.
Momentul organizatoric presupune crearea condițiilor necesare pentru o evoluție adecvată a activității. Întâi sala a fost aerisită, materialul și elementele surpriză au fost pregătite într-un moment de absență a copiilor din sala de grupă, iar apoi scaunele au fost așezate în 8
semicerc. Consider că această formă de organizare este benefică pentru crearea unui climat afectiv cât mai prielnic pentru copii, fapt care poate contribui atât la o apropiere, formarea unei prietenii, a unei comuniuni armonioase, cât și dezvoltarea conștiinței colective, având în vedere accentuarea tot mai acerbă a conștiinței imperative de sine de către societate, încă de la vârste fragede. Captarea atenției a fost realizată prin sosirea a doi invitați surpriză: Crăiasa Zăpezii și Omul de zăpadă. Crăiasa Zăpezii a fost reprezentată de o fetiță în vârstă de 7 ani, a cărei prezență a fost mai mult decât uimitoare pentru cei mici, având în vedere atât ținuta ei (rochia alba, coronița din beteală), cât și etapele de dezvoltare (ale grupei si ale personajului), care erau succesive (preșcolaritate și școlaritate), Crăiasa fiind, practic, o proiecție a fiecaruia dintre ei în viitorul relativ apropiat. Intrarea ei în clasă a însemnat nu numai expunere, ci și înfiriparea unei conversații cu grupa: - Bună ziua, dragi copilaşi! Am venit din ţinutul înghetat şi am adus iarna. Fulgi de nea sclipitori au căzut pe pământ şi au format un covor mare şi frumos. Ştiti voi ce putem face cu zăpada? (Putem crea oameni de zăpadă!) Şi eu am facut unul şi i-am dat viaţă! Astăzi, împreună cu el, vă vom urmări pe parcursul întregii activităţi.
În continuare se anunţă tema activităţii şi se prezintă etapele ce urmează să fie parcurse pentru ca preșcolarul să îşi concentreze atenţia conştient şi voluntar asupra lor. Întotdeauna orice activitate de muzică începe cu un mic ”ritual” – exercițiile de cultură vocală, la vârsta aceasta scopul fundamental urmărit fiind acela de dezvoltare a respirației costodiafr agmatice, de introducere a copilului în cultura muzicii române, cât și formarea bazelor perceptiv-auditive a sunetelor muzicale. Exercițiile s-au succedat în felul următor:
Exerciţii de respiraţie
1. Avem un fulg alb şi frumos în palmă. Haideţi să-l suflăm, să cadă pe pământ şi, împreună cu alţi fulgi să facem un covor de zăpadă! Inspirăm aerul pe nas şi expirăm pe gură! Cât de frumos este covorul de zăpadă! 2. Afară este frig, iar noi trebuie să aprindem focul. Să suflăm să se aprindă şi să ne încalzim.
Exerciții ritmice Exerciții melodice
Odată pregătită vocea pentru efortul vocal, se poate trece la următoarea etapă – reactualizarea cunoștințelor, care implică consolidarea cantecului învățat anterior ” Săniuța” de George Coșbuc. Deoarece ne interesează implicarea activă a copilului și a memoriei sale 9
voluntare, am fredonat primul vers cu ajutorul silabei ”la”, reamintind astfel linia melodică a cântecului învățat de ei. Odată ce și-au amintit puțin, am cântat model pentru a realiza fixarea deplină a acestuia în memorie. S-a repetat o data cu preșcolarii respectând linia melodică, ritmul și expresivitatea. Apoi au fost împărțiți în două echipe (echipa brăduților și echipa fulgilor de nea), avand ca elemente distinctive, medalioane cu brăduți și fulgi de nea. Targetul a fost acela de stabilire a aptitudinilor muzicale, dar și de relaționare interumană. Audiția cântecului a fost însoțită de dans, initiative spontană luată de copii, ce a animat activitatea într-un mod plăcut în momentul ei final. Copiii au fost evaluați in legătura cu înțelegerea cantecului audiat și introduși intr -o conversație despre Moș Nicolae și darurile pe care le aduce. În evaluarea activității copiii au fost apreciați la nivel global și individual, fiind în aceeași măsură recompensați de Crăiasa Zăpezii.
10
Ciclul școlar
11
Caracteristicile personalității la vârsta școlară mica
Statutul de școlar, cu noile lui solicitări, cerințe, sporește importanța socială a ce ea ce întreprinde și realizează copilul la această viață. Noile împrejurări lasă o amprentă puternică asupra personalității lui, atât în ceea ce privește organizarea lui, cât și în ceea ce privește conduit sa externă. Pe plan interior, datorită dezvoltării gândirii logice, capacității de judec ată și raționament, se pun bazele concepției despre lume și despre viață, care modifică essential optica personalității școlarului asupra realității înconjurătoare. Ca urmre a dezvoltării capacității de a-și dirija voluntar conduit, de a anticipa solicitările externe și de a-și planifica activitatea, personalitatea școlarului mic devine din ce în ce mai aptă de independent și autodeterminare. Ca rezultat al instalării unor noi trăsături de character, pe care le reclamă viața și relațiile școlare, personalitatea școlarului înclină tot mai evident spre aptitudini mai mature și spre manifestări mai controlate. Formarea atitudinii positive față de învățătură și, pe această bază, a aptitudinilor pentru activitatea de învățare, face ca personalitatea școlarului mic, sa fie mai competentă decât aceea a preșcolarului. Caracteristica este, de asemenea, creșterea gradului de coeziune a elementelor de personalitate, organizarea și integrarea lor superioară, într -un tot unitary, sub impactul cerințelor specific ale statutului de școlar. Ca personalitate, copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentală. Exista copii vioi, expansivi, comunicativi și copii retrași, lenți. Sunt și unii total nestăpâniți, care parca nu -și găsesc locul, vorbesc fără să fie întrebați, intervin în toate împrejurările. La lecție, unii sunt mereu cu mâna ridicată, fie că știu sau nu știu, alții, dimpotrivă, chiar dacă știu, sunt tăcuți, nu încearcă să se ”afișeze”. Aceasta este o realitate psihologică – grefată pe o realitate biologică, naturală – care, adesea creează multe dificultăți activității de învățare
Treptat, pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, însușirile înnăscute ale sistemului nervos se împletesc cu influențele de viață și ale educației, formând un ”aliaj”. Contactul cu influențele modelatoare ale procesului educational dă naștere la anumite compensații temperamentale. Copiii agitate (colerici) încep să devină mai stăpâni pe conduit lor, datorită posibilităților pe care le oferă activitatea școlară de a-și consuma energia prin studio. Temperamentele flegmatice încep să-și reducă treptat din inerție și să adopte un ritm de lucru mai alert. Cei cu trăsături melancolice – nature sensibile, cu tendințe de închidere în sine – cunosc și ei un process de activizare a conduitei, încurajați de succesele pe care le obțin. Atitudinea educatorului față de aceste însușiri tipologice și temperamentale trebuie să fie maleabilă, diferențiată în funcție de natura elevilor, temperându-i pe unii, stimulându-i pe altii; cei vioi, cu temperament sangvinic, trebuie orientați spre a-și canaliza energia în îndeplinirea 12
obiectivelor școlar; apaticii trebuie mereu stimulate spre a se angaja și menține în activitate; impulsivii trebuie frânați, disciplinați; cei cu trăsături melancolice trebuie ănconjurați cu căldură, tratați cu delicatețe, susținuți și ajutați să-și valorifice potențialitățile intelectuale. Educatorul tr ebuie să cunoască diversitatea caracterelor copiilor, observând atent, meticulous – la clasa și în afara clasei (în recreație, în timpul jocului, acasă) – faptele copilului nu atât latura exterioara a faptei ( ce anume a făcut copilul: a rupt cartea unui coleg, a spart un geam, a răspuns necuviinvios la o întrebare, a venit cu lecția nefăcută) ci, mai ales, care a fost motivul faptei. În funcție de aceasta, măsura educativă poate să meargă de la sancționarea faptei exterioare ( prin observație sau mustrare) până la restructurarea sistemului de relații care l-au determinat pe copil să se comporte astfel.
Importanța cunoașterii istoriei naționale
Istoria, ca disciplină nouă de învățământ la clasa a patra, dar având unele premise în lecturile cu conținut istoric de la citire din clasa a treia, îi introduce pe elevi într-un univers inedit, cel al manifestărilor de viață ale colectivităților umane. De aici, câteva caracteristici ale învățării istoriei: faptul că este vorba de evenimente ale trecutului, la care elevii n-au avut cum să asiste sau să participe; faptul că, la istorie, cunoașterea nu poate să decurgă decât indirect, făcând apel la mediatori (evenimentul istoric fiind inaccesibil percepției directe): procesul de învățare decurge eminamente ca un demers de redescoperire și reconstituire a conținutului și semnificației evenimentului istoric, această redescoperire este, într -un fel, o recreție și o interpretare a faptului trecut cu mijl oacele științifice ale prezentului. Din aceste caracteristici rezultă un proces de ansamblu de abilități ce trebuie formate la elevi în procesul familiarizării cu istoria: perceperea și evaluarea corectă a timpului și a spațiului istoric în calitate de cadru al evenimentului; capacitatea elevilor de a se manifesta ca niște istorici în miniature, învățând să citească evenimentul istoric prin grila mărturiilor mediatoare despre el; capacitatea de a ex trage semnificații din materialul pe care-l învață și de a opera cu el în ordine cauza-explicativă. Pentru a realiza o învățare cât mai autentică a istoriei, elevii nu trebuie doar să memorize realitatea finită despre evenimen, ci să se angajeze într -o activitate de redescoperire. Ceea ce ar trebui să conteze ca obiect nemijlocit al învățării în procesul studierii istoriei este însăși structura demersuluide investigare a adevărului istoric, modul cum se face istoria, forma ei vie, acținală, care îl invită pe elev la variate operări cu materialul: participarea la săpături arheologice, strângerea vestigiilor, cercetarea documentelor, perceperea exponatelor din muzee, citirea, decodificarea și interpretarea textelor și a inscripțiilor. Mișcarea reconstitutivă, în profunzimea cunoștințelor de istorie, prin acțiuni de explorare, dă curs proceselor mentale discursive, care îl ajută pe elev să treacă de la perceperea obiectului ori a simbolului mediator la actulde 13
reprezentare, evocare, imaginare și trăirea a scenariului de viață probabil ascuns în spatele mărturiei despre el. Declanșarea activismului său psihic actual – cognitiv și emoțional – devine elementul de susținere și mecanismul cel mai apropiat al demersului de însușire și transmitere a faptului istoric. Aceasta va feri pe micii școlari de achiziționarea complex ului de temere de istorie, care se poate instala, când aceasta s-ar baza numai pe fapte memorate, fără trezirea unor puternice emoții, care să ducă la formarea de sentimente mai târziu.
Modul în care este reflectată istoria în conținutul de învățamant 1. Locul istoriei în şcoală
La formarea personalităţii elevului, fiecare disciplină de învăţământ contribuie în funcţie de conţinutul ei, prin modalităţi şi căi specifice. Prin natura sa, istoria trezeşte şi cultivă sentimente, creează acele stări raţionale şi afective de care are nevoie orice fiinţă umană pentru a trăi şi a-şi valida capacităţile creatoare în conformitate cu cerinţele progresului şi cu interesele societăţii. Istoriei îi revine un rol esenţial în formarea personalităţii elevilor . Istoria nu doar t ransmite un volum de cunoştinţe în informarea elevilor asupra curgerii datelor sau a desfăşurării unor evenimente istorice ci are rolul important de a forma capacităţi de interpretare, înţelegere şi acţiune. Istoria vizează atât latura cognitivă cât şi cea raţional -afectivă contribuind la dezvoltarea cunoştinţelor din toate sferele existenţei sociale. Istoria este un exemplu pentru p rezent, este o ştiinţă de sinteză, componentă esenţială a culturii generale, operează cu concepte, noţiuni specifice şi altor discipline, constituie fundament pentru cunoştinţele dobândite la discipline ca: limba şi literatura română, literatura universală. 2. Rolul istoriei în educarea elevilor
Volumul şi structura cunoştinţelor istorice aduse în faţa elevilor sunt prezentate de către cele două documente şcolare de bază: programa analitică şi manualul şcolar elaborate şi aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Profesorii trebuie să insiste în cadrul lecţiilor asupra procesualităţii istorice, a descifrării mecanismului dezvoltării, înlănţuirii faptelor şi fenomenelor istorice. 3. Raportul dintre logica ştiinţei istorice şi logica didactică
Stabilirea obiectivelor educaţionale a constituit una din preocupările principale ale tuturor clasicilor pedagogiei, care le-au formulat ţinând seama de nivelul ştiinţelor în general, al ştiinţelor psiho - pedagogice în particular şi în concordanţă cu nevoile epocii respective. În vederea stabilirii unui conţinut al învăţământului care să reflecte stadiul actual al dezvoltării ştiinţelor şi cerinţele societăţii se impune formularea explicită a obiectivelor, a modurilor în care elevii trebuie să fie formaţi în cadrul procesului educativ. Redefinirea 14
obiectivelor istoriei ca disciplină didactică şi exprimarea lor reprezintă un pas imp ortant pe linia sporirii eficienţei studierii conţinutului ei. 4. Locul istoriei în planurile de învăţământ ; modernizarea conţinutului predării istoriei în noile programe
Profesorul, fiind pus în situaţia de a cunoaşte de la început ce va face elevul la terminarea studiului, are posibilitatea de a planifica, de a jalona etapele pe care elevul le parcurge. Al doilea motiv pentru formularea explicită a obiectivelor îl constituie faptul că ele sunt folositoare la evaluarea performanţei. Pe plan mondial, plecându-se de la redefinirea obiectivelor, s-a încercat o modernizare a conţinutului predării, prin elaborarea unor programe analitice, sistematizate, axate în special pe :
cunoaştere, achiziţionarea de cunoştinţe specifice disciplinei respective; dezvoltarea capacităţilor intelectuale, ceea ce presupune înţelegerea, transpunerea, interpretarea, extrapolarea, aplicarea, analiza, sinteza şi evaluarea.
Predarea istoriei se poate elabora plecându-se de la obiectivele fiecărei teme şi lecţii în aşa fel încât conţinutul fiecărei etape să contribuie într -un mod specific la realizarea dezideratelor generale. 5. Manualul de istorie
Are următoarele caracteristici:
operează o selecţie permisivă a conţinuturilor, din care rezultă un ansamblu variabil de informaţii în care profesorul şi elevii au un spaţiu de creaţie; informaţiile prezentate stimulează interpretări alternative şi deschise, constituind un mijloc pentru formarea unor competenţe, valori şi atitudini; reprezintă un mecanism de stimulare a gândirii critice.
Manualele de istorie alternative reprezintă un semn al normalizării şcolii în direcţia democratizării învăţării. Sunt necesare deoarece nici profesorii şi nici elevii n u sunt identici. Programele şcolare actuale definesc în termeni generali informaţiile necesare pentru formarea intelectuală, fără a mai preciza timpul necesar asimilării fiecărei unităţi de conţinut. Rămâne la latitudinea autorului de manual şi a profesorului să organizeze instruirea în funcţie de obiectivele competenţele şi conţinuturile prevăzute în programele şcolare şi de propriile opţiuni privind progresia, abordarea metodologică şi interesele elevilor.
15
Argumentarea lecției de istorie Obiect al ariei curriculare ”Om și societate”, istoria reprezintă una dintre materiile vitale de formare a conștiinței colective cât și individuale, de identificare cu etnia română, de conștientizare a valorilor naționale de către elev, înainte de intrarea în ciclul gimnazial, unde va putea face legătura cu alte civilizații și, implicit, i se va forma gândirea critică asupra evenimentelor ce alcătuiesc prezentul contemporan. Tema leției mixte (predare – învățare – evaluare) susținută pe data de 19 martie 2015 a fost ”Constantin Brâncoveanu”, iar scopul acesteia a fost dezvoltarea capacității de analiză prin stabilirea de legături între cunoștințele vechi și noi, dezvoltarea și activizarea vocabularului cu termeni istorici (mazili, stil brâncovenesc, politică de echilibru), dezvoltarea abilității de a utiliza informații dintr -o sursă istorică și cultivarea interesului pentru cunoașterea valorilor istorice ale țării noastre. Obiectivele operaționale propuse au vizat întreaga personalitate a elevului, compusă din cele trei dimensiuni fundamentale: cogniție, afectivitate și motricitate. Prin urmare, obiectivele au fost următoarele: Obiective cognitive:
OC1: să identifice condițiile interne și externe existente la sfârșitul secolului al XVII -lea; OC2: să descopere și să utilizeze informațiile dintr -o sursă istorică; OC3: să completeze spații lacunare cu termeni istorici dați; OC4: să recunoască valoarea culturală a ctitoriilor ; OC5: să gândeasca un alt mod de abordare a situației politice din perioada aceea; OC6: să extragă ideile principale din conținutul dat. Obiective afective:
OA1: să colaboreze în cadrul grupului la realizarea sarcinilor comune; OA2: stimularea curiozității față de evenimentele istorice, faptele înaintașilor . Obiective psihomotorii:
OP1: să-și dirijeze efortul oculo-motor către centrul de interes propus. Metodele și procedeele utilizate au fost expunerea, conversația, observația, explicația,
metoda pălăriilor gânditoare și dramatizarea. Îmbinarea metodelor tradiționale cu cele moderne
16
asigură o mai bună fixare a cunoștințelor elevilor, astfel încât au fost accentuate atât dezvoltarea lor individuala, cât și cea socială, de grup școlar. Varietatea mijloacelor de învățământ au asigurat caracterul dinamic al lecției, menținând astfel interesul clasei de elevi până la sfârșitul lecției: „ domnitor”, ”solie”, videoproiector, prezentare Prezi, pălării (albe, galbene, verzi, negre, roșii), coli flipchart, jetoane, lipici, poze cu ctitorii brâncovene, carioci.
Momentul organizatoric a constat în crearea condițiilor necesare pentru desfășurarea optimă a lecției (aerisirea sălii de clasă, pregătirea materialului de lucru, asigurarea liniștii și a disciplinei în sala de clasă). Următorul moment a fost reactualizarea cunoștințelor, unde au fost verificate noțiunile acumulate în lecția predată anterior „ Mihai Viteazul”. Întrebările puse au urmărit traseul momentelor principale ale domniei lui (Anexa 2), utilizând ca metodă de verificare: conversația. Captarea atenției a fost realizată prin intermediul dramatizării momentului încoronării domnitorului, avănd ca scop familiarizarea colectivului cu conținutul ce urma să fie expus, spargerea gheții, cât și compararea întronării domnitorilor Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu. După anunțarea lecției și scrierea titlului pe tablă, a urmat dirijarea învățării, însoțită de o prezentare Prezi a structurii informaționale, împreună cu imagini atașate. Pe parcursul acestui moment s-a urmărit predarea de informații referitoare la contextul internațional în care se afla Țara Românească în perioada respectivă, măsurile luate de domnitor pentru a menține relațiile diplomatice cu cele trei mari puteri ale perioadei respective (Imperiul Otoman, Habsburgic și Rusesc), momentele cele mai importante ale domniei sale care au survenit prin transformări asupra Țării Române, cât și realizările culurale întreprinse, ca dovada a contribuției lui Constantin Brâncoveanu la dezvoltarea fondului național. De asemenea, însușirea noilor cuvinte a fost consolidată de explicarea acestora pe parcursul expunerii. La obținerea performanței copiii au fost împărțiți în 5 echipe conform metodei pălăriilor gânditoare, având sarcinile următoare:
Echipa 1 (pălăria roșie): Completează textul din caietul specialși redactează un text în care transmit un mesaj domnitorului. Echipa 2 (pălăria galbenă): Reconstruiește fraza cu
17
18
