În ajutor oameniloc care construiesc sobele noastre Cum să alegem soba Înainte de a trece la zidirea sobei este necesar de a studia şi înţelege unele reguli şi de a face unele lucrări de pregătire. Înainte de toate, este necesar de a schiţa planul încăperilor în care să fie indicată şi poziţionarea sobei. Soba trebuie să încălzească toate încăperile. Soba trebuie poziţionată în aşa fel încît în fiecare încăpere să fie acea suprafaţă de sobă care sa fie suficientă pentru încălzirea ei. În locurile în care soba contactează cu peretii încăperilor se aplică o porţiune despărţitoare de zidărie de caramidă cu rol antiincendiar. Planificarea clădirii ajută la amplasarea corectă a grinzilor cu respectarea intervalelor necesare între ele pentru siguranţa antiincendiară la amplasarea sobei. Dacă soba urmează să fie construită într-o clădire deja existentă, este necesar de a lua în considerare distanţa dintre grinzi, scînduri etc, sau orificiul existent pentru coşul de fum. În caz de necesitate, se poate alege un proiect de sobă de pe site care poate fi executat „în oglindă” daca este necesar, sau poate fi transformat proiectul cu ajutorul calculatorului. De asemenea şi poziţia coşului poate fi schimbată cu ajutorul unui canal de fum, daca înălţimea încăperii permite aceasta. Despre cedarea căldurii şi puterea sobei Multe sobe nu au calculată puterea totală si puterea individuală a fiecărei părţi, fapt explicat prin deficitul de timp din cauză că tot lucrul este efectuat de un singur om. În funcţie de necesitate, acest lucru poate fi realizat de mai mulţi specialişti. Pentru calcule aproximative, este acceptat că fiecare metru pătrat al suprafeţei sobei are puterea medie de 500W cu realizarea a două focuri pe zi. De exemplu, o soba cu dimensiunile secţiunii pe perimetru de 1X1m şi înlălţimea de 2m, emana de pe fiecare parte cîte 1KW, iar sumar 4KW, cu facerea focului de două ori pe zi. Dacă focul se face doar o dată pe zi, atunci puterea se acceptă a fi P=0.6-0.7. Pierderile de căldură ale locuinţei trebuie să fie compensate de către puterea sobei, a cărei putere se calculează reieşind din exploatarea ei cu două focuri pe zi. Cererea maximă de căldură survine în perioade cu cele mai joase temperaturi care durează cîteva zile. În aceste perioade, soba se exploatează cu două focuri pe zi, cu randament maxim. Aproximativ 1/3-1/4 din sezonul rece, cererea este la jumătate, astfel că în aceste perioade soba se exploatează cu un foc pe zi cu randament maxim. Cea mai mare parte din timp si combustibil revine perioadelor în care soba este folosită la 1/4 din puterea sa maximă. În aceste perioade se face focul cu lemne sau se menţine temperatura cu aparate de încăzire pe curent electric. Zidirea sobei Pentru zidăria exterioară se foloseşte cărămidă ceramică obişnuită cu dimensiunile de 250X120X65mm, cu marca nu mai mică de M150. Pentru zidăria interioară se foloseste cărămidă refractară cu dimensiunea de 250х120х65cm sau 230х114х40mm. Lăţimea rostului pentru zidăria exterioară de 5mm. Cantitatea necesară de cărămidă pentru o sobă (fără fundament şi coş) poate fi determinată aproximativ astfel: se numără cărămizile necesare pentru primul rînd după care se înmulţeşte cu numărul de rînduri al sobei ţinînd cont de coeficientul de rezervă de 0,8. Această cantitate de cărămidă este suficientă avînd în vedere şi pierderile rezultate din spargerea accidentală şi eliminarea unităţilor cu defecte. Ceea ce este necesar suplimentar pentru coş se calculează pornind de la 4/5/6 bucăţi pentru un rînd înmulţind cu numărul de rînduri necesare pentru înălţimea respectivă. Cărămida refractară poate fi numărată bucată cu bucată după proiect. Înălţimea unui rînd împreună cu rostul de 5mm se admite a fi (şi se obţine de facto) 70mm, adică 7cm. Cînd se procură cărămida refractară, neaparat să se ceară certificatul ei, iar la folosirea unei cărămizi cu proveninenţă neclară este necesară atenţie sporită deoarece cărămida rezistentă la acizi
este greu de deosebit de cea de şamot, însă la foc nu rezistă şi se distruge. Unele sobe sunt executate în totalitate din cărămidă ceramică. Pentru a mări durabilitatea sobei se cere cărămidă de marca M-150 şi mai mult. De obicei, asemenea sobe sunt ridicate în grădină şi sunt exploatate periodic. Variante de sobe executate totalmente din cărămidă ceramică sunt foarte multe. În adîncurile Rusiei nu se cunoaşte ce e aia cărămidă refractară şi nu se foloseşte. Cărămida refractară are indice de termoconductibilitate şi de dilatare mai mare decît ceramica. Aplicarea acestora împreună nu e permisă deoarece va cauza deteriorarea zidăriei. În multe cărţi este indicată folosirea lor combinată. Personal consider acest lucru incorect şi noi ca regulă nu facem aceasta. Nu se poate executa zidăria exterioară din cărămidă refractară întrucît în aşa caz se măreşte pericolul de incendiu cauzat de supraîncălzirea pereţilor sobei. Cărămida de şamot se încălzeşte mai repede şi mai puternic la aceeşi temperatură, iar dilatarea de asemenea este mai puternică. Pentru a compensa dilatările termice dintre zidăria interioară şi cea exterioară este necesar de a lăsa loc liber între ele de 5-6mm în toate direcţiile. Acest spaţiu este ocupat cu carton obişnuit, folosit la ambalaje, sau cu carton termoizolator, sau cu carton de bazalt sau altceva. Pentru rosturile dintre zidărie şi accesoriile sobei (uşi, şibere, cuptoare, schimbătoare etc) se foloseşte vată de caolin sau bazalt, dar pot fi folosite şi alte materiale minerale. Zidăria interioară de şamot se execută pe cant fără a duce contul de rîndurile exterioare, dar păstrînd regula de legare a rosturilor. Desigur, cărămida nu se taie dea lungul ei. Dacă e să fie indicate dimensiunile de facto ale cărămizilor (care sunt diferite) atunci proiectarea ar fi îngreunată cu mult şi citirea lor de asemenea. S-ar cere tăierea (desenarea) unor cărămizi de formă complicată întrucît înălţimea rîndurilor zidăriei interiore nu vor coincide cu amplasarea accesoriilor. Nimeni nu măsoară indicatorii zidăriei rindurilor atît pentru cărămida ceramică, cît şi pentru cea refractară. Aceştia se obţin de la sine. Fiecare rînd se zideşte deasupra precedentului. Este important de a menţine diferenţa de înălţime între zidăria interioară şi cea exterioară indicată în proiect. Indicatorul de înăţime a cărămizii refractare se indică cu săgeată, pe cînd indicele de înălţime al zidăriei exterioare se obţine prin îmulţirea numărului de rînduri cu 7cm, care este înălţimea unui rînd cu rost. Acest fapt este important pentru a păstra un rost de dilatare pentru zidăria interioară în direcţie verticală. Pe rîndul superior de zidărie interioră se indică umplerea rostului respectiv cu vată minerală. Lăţimea acestui rost este de aproximativ 1cm. Dacă nu se execută acest rost, atunci zidăria exterioară va fi ruptă de dilatarea puternică a celei interioare. Regula principală pentru zidăria interioară este următoarea: ea trebuie sa fie aparte (flotantă) şi să dispună de loc pentru dilatare în toate direcţiile. Zidirea peretilor şi stîlpilor interiori din cărămidă ceramică poate fi executată pe cant sau culcat. Faceţi aşa cum vă este mai comod. Acolo unde întrun rînd de zidărie interioară este arătat o cărămidă pe cant şi una pe lat, iar cărămida se zideşte cu legătura rosturilor, atunci este necesar de a tăia cărămida. Deasupra uşii focarului sobei de încălzire se pune o cărămidă de şamot pe cant cu înălţimea de 124 (sau 118mm) la fel precum toate cărămizile de căptuşeală ale sobei. În acest caz, între el se poate forma o „cădere” de nivel care se umple cu fîşii de cărămidă de şamot. În sobele cu zidărie refractară şi cu plită, deasupra uşii de asemenea se aşează o cărămidă de şamot pe cant. Accesoriile metalice se încorporează în zidărie cu rosturi de dilatare de 5mm. Pentru umplerea acestor rosturi se foloseşte vată de caolin sau bazalt. În diferite regiuni se produc materiale minerale proprii, de aceea pot fi folosite şi alte materiale minerale corespunzătoare acestei funcţii. Din acest motiv, plita se aşează într-un „cuib” săpat în cărămizile de jos. Plita se aşează pe mortar şi se verifică cu nivelul. După aceasta se curătă mortarul din rosturile de dilatare laterale, care apoi se umplu cu vată minerală. După aceasta, deasupra pot fi zidite cărămizi în continuare, caz în care deasupra plitei se aşează un strat subţire de vată minerală, iar pe cărămidă mortar. În aşa caz, plita va avea loc pentru orice dilatare, fără a distruge zidul. Dacă cuibul va fi săpat în cărămizile de sus, atunci nu va putea fi executat rostul de dilatare. Pentru ca cărămida să nu se sprijine pe uşa focarului, deasupra acestuia se execută o arcă. În sobe se aplică accesorii produse în Rusia, cu
puţine excepţii. Dimensiunile şi numărul lor se indică în proiect. Caracteristicile materialelor pentru sobe nu sunt indicate din lipsă de timp. Zidăria exterioară a sobelor de baie trebuie armată peste fiecare un rînd cu o fîşie de plasă de de oţel zincat de 1mm şi cu ochi de aproximativ 20X50mm. Fîşia se aşează la 1cm de margina exterioară a cărămizii. Se folosesc pietre de origine vulcanică (bazalt, andezit, peridotit). Sunt mai potrivite pietrele rotunjite de culoare închisă sau gri, mai mari decît pumnul. Este sunt colectate de prin rîuri, lacuri, golfuri etc. Nu se foloseşte cuarţ, piatră de var, izolatoare de la liniile de înaltă tensiune. Pentru „fierbinţeală” se adaugă fontă aproximativ 2030%. Cuptorul pentru pietre se confecţionează din oţel rezistent la temperaturi de 900-1000 de grade. Partea lungă de jos acestui cuptor să fie convexă iar pe ea să fie sudate bucăţi de cornier. Pe fundul cuptorului şi în părţi trebuie amplasate grătare din fîşii de metal pentru a preveni presiuni în punct din partea pietrelor. Între peretele cuptorului şi peretele sobei trebuie să fie un loc de nu mai puţin de 50mm. Majoritatea sobelor noastre le executăm cu îmbinare interioară a rosturilor. Soba poate fi acoperită cu material refractar, fapt pentru care fiecare cărămidă a sobei trebuie curăţată bine de mortar. De obicei folosim componentul pentru saune de la compania finlandeză Tikkurila care se comercializează în magazine. Poate fi folosit materialul de gruntuire autohton incolor, care conţine componente din mucegai ş.a. Se tencuieşte doar soba care a fost uscată complet şi încălzită. Se începe cu părţile secundare, de sus în jos. Pentru început se trece cu periuţa rîndul orizontal de sus, apoi rosturile verticale ale rîndului de sus după care faţa cărămizii. Apoi, în mod asemănător următorul rînd mai jos. Noi folosim cele mai diverse tipuri de cărămidă din diferite regiuni. Pentru curăţarea sobei de mortar, fragmente de cărămidă ş.a., în timpul zidirii, dar şi al exploatării, în sobe se lasă orificii, care sunt acoperite cu bucăţi de cărămidă pe cant. Montarea în ele a uşilor pentru cenuşare nu este recomandabilă, deoarece prin ele va fi admis aer rece în sobă, răcind-o. Sobele în clopote, dacă sunt exploatate corect, nu au nevoie de curăţare mai mulţi ani. Zidăria exterioară se execută cu mortar de argilă cu nisip. Nu orice argilă şi nisip pot fi folosite la aceasta. Astăzi în magazine se comercializează argilă şi nisip sau amestec uscat. De obicei se cere de două ori mai mult nisip decît argilă. Pentru 500 de cărămizi sunt necesari 0,18-0,2 m.c de mortar iar pentru zidăria refractară 0,12 mc. Nisipul trebuie să fie curat, fără resturi organice, cu dimensiunea de aproximativ 1mm, de dorit cu forme colţuroase. Aşa tip de nisip este folosit la producerea articolelor de beton armat la uzine. Zidăria refractară se recomandă a fi executată cu mortare refractare din comerţ. Noi nu umezim cărămizile. După părerea mea, aceasta este o mare greşeală, chiar dacă în unele surse se recomandă a face aceasta. Se umezeşte doar cărămida care a mai fost folosită în sobă, şi de asemenea dacă zidăria se execută cu mortar de ciment sau ciment cu var. Diferenţa constă în aceea că mortarul de argilă se usucă, pe cînd cel cu ciment se prinde şi pentru prindere este necesară apa, pe cînd pentru uscarea mortarului de argilă ea nu este necesară. Mortarul de argilă din rosturile zidăriei poate fi refolosit, dacă în sobă nu a fost foc, întrucît el se înmoaie obţinîndu-se mortarul iniţial. Dacă mortarul a fost ars, atunci în el nu mai este prezent elementul de legare (argila) şi nu mai poate fi folosit. Acest mortar trebuie spălat din porii cărămizii respective şi de aceea cărămidă se umezeşte pentru o aderenţă mai bună cu noul mortar. Cînd cărămida este umezită, soba conţine în sine mai multe sute de litri de apă, care trebuie vaporizată în procesul de uscare a sobei, iar din cauza aceasta în sobă se poate depune multă funigine din pricina temperaturii scăzute a reacţiei. Va fi necesar de a deschide orificiile de curăţare şi de a inspecta starea clopotelor. Soba trebuie curăţată, clopotele arse începînd cu cel de sus şi în mod obligatoriu de uscat. Dacă soba neuscată să nu fie exploatată timp îndelungat atunci la reînceperea exploatării poate apărea miros neplăcut. Aceasta se explică prin faptul că în sobă a rămas multă apă (cu adaos de gudron), care se vaporizează şi emană miros.
Principiul construcţiei sobelor în sistemul de „circulaţie liberă a gazelor” Sobele construite pe principiul circulaţiei libere a gazelor sunt foarte simple. Soba reprezintă unul sau două clopote, puse unul deasupra celuilalt sau unul după altul. Clopotul reprezintă în sine un pahar de cărămidă răsturnat, cupola căruia este susţinută de către stîlpi sau pereţi interiori de cărămidă. Jos sunt două orificii: orificiul de intrare de unde intră gazele fierbinţi în clopot, şi orificiul de ieşire pe unde sunt evacuate gazele relativ reci. Pe acest principiu este contruit clopotul de sus în care orificiul de ieşire este şi intrarea în coşul de fum. Din clopotul de jos, prin canalul vertical de ieşire sunt debitate gazele de ieşire din primul clopot în al doilea. Primul clopot conţine în sine focarul construit după anumite reguli. Trecînd prin clopot, gazele fierbinţi cedează căldura lor pereţilor sobei şi stîlpilor. De obicei, sobarul începător, după construirea unei sobei începe să înţeleagă bine princiul funcţionării ei. Deseori el, precum şi sobarii cu experienţă au dorinţa de a schimba ceva, de a perfecţiona, refuzînd să meargă după horărîrile autorului, totodată neînţelegînd pînă la capăt esenţa procesului de ardere şi neverificînd funcţionalitatea sobei. Ca şi regulă, aceasta duce la înrăutăţirea funcţionării ei. Este cunoscut că dacă există anumite întrebări neînţelese, dacă ceva nu a fost gîndit pînă la capăt, atunci acolo neapărat va fi greşeală. De aceea, noi practicăm ca orice modificare să fie discutată şi hotărîtă împreună cu mine. Dacă propunerea e bună, atunci o recomandăm tuturor, iar dacă nu, eu explic de ce. Construirea fundamentului Construirea fundamentului pentru sobă este o operaţie foarte importantă şi trebuie să fie executată sub conducerea unui specialist pregătit. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre fundamentul clădirii, întrucît din pricina executării incorecte a acestuia poate să fie distrusă soba sau coşul. Fundamentul se face din beton sau piatra cu mortar de ciment cu 5-10 cm mai mare decît dimensiunile sobei în toate direcţiile şi înălţimea pînă la nivelul superior al fundamentului clădirii. Deasupra fundamentului se aşează hidroizolaţie în două straturi. Deasupra se zideşe cu cărămidă după dimensiunile sobei şi se fac extensii (se poate din cornier de metal) pentru zidirea despărţiturilor antiincendiare. Se interzice continuarea unui fundament în plan fără a fi legat cu partea turnată anterior, întrucît s-ar putea ca soba să se „aşeze” neuniform. Din aceeaşi cauză nu se uneşte fundamentul sobei cu cel al clădirii. Adîncimea fundamentului depinde de mai mulţi factori: de tipul solului (cît e de tare şi cît de stabil), de adîncimea pătrunderii îngheţului în zona dată, de adîncimea fundamentului clădirii, de nivelul apelor freatice, de adîncimea subsolului sau pivniţei, de etapa la care se află construcţia sau exploatarea încăperii în care se va afla soba. Nerespectarea uneia din cerinţe faţă de construcţia fundamentului poate duce la îngheţare, distrugere sau aşezare neuniformă a fundamentului, fapt care va duce la defectarea zidăriei sau distrugerea sobei sau coşului de fum. Pentru a preveni dezintegrarea fundamentului se poate în mod artificial de micşorat nivelul de îngheţ a solului de sub el. Lucrul acesta trebuie avut în vedere atît în timpul exploatării cît şi în timpul construcţiei, mai ales datorită faptului că exploatarea anumitor clădiri are loc doar periodic. Solul de deasupra poate fi termoizolat, totodata ne astupînd orificiile de ventilare a fundamentului. Din exteriorul clădirii, pe perimetru se înlătură stratul organic al solului şi se termoizolează cu material mineral termoizolator. Deasupra se toarnă sapă de scurgere a apei de ploaie. Lăţimea termoizolaţiei să fie egală cu adîncimea pătrunderii îngheţului.
