An A ngelica ş i drumul spre V e rsa rs a illes ille s
d tJ tJ H T B A
M IR A C O L E L O R
Prin ochiul de geam, Angelica privea figura călugărului Bêcher. Indiferentă la zăpada ce se topea şi care i se scurgea de pe acop ac operi eriş ş pe umeri, ea rămînea rămîn ea acol acolo o, în noapte, lipită de tave ta vern rnaa Treillis-Vert. Călugărul st stătea ătea la o m asă as ă în faţ f aţaa unu u nuii ulcior de cositor şi bea, cu p rivire riv ireaa fixă fix ă. < Angelica îl vedea foarte clar, în ciuda geamu lui gros de la fereastră. In interiorul eîrciumii nu era prea mult fum. Călugării şi clericii, care erau clie cl ienţ nţii ii de baz b ază ă la Treillis-Vert, nu prea erau iu bit b ito o ri de pipă. Venea Ve neau u acolo să bea, d a r mai ales să joace dame şi să învîrtă cornetul cu zaruri, Tînăra femeie care, în ciuda frigului, rămînea i nemi ne miş şcată cat ă în pînda ei încăp în căpăţ ăţînat în ată, ă, era îmbr îm brăcată ăcată sărăcăcios. Purta haine făcute din stofă grosolană; iar părul şi-l acoperise cu o bonetă. Totuşi, cînd uşa tavernei se deschidea, în dira de lumină lum ină puteai put eai vedea vedea o faţă faţă fină, fină, foarte foa rte f r u moasă mo asă,, poate poa te prea palidă palid ă, dar d ar a cărei cărei distinc dis tincţ ţie îi dovedea originea nobilă. Nu cu m ult timp tim p în urm ur m ă, acea ac east stă ă femeie fu fu sese unul din cele mai frumoase giuvaeruri de la 5
curtea luxoasă a tînărului rege Ludovic al XIVlea, lea, Dansase Dansase în rochie ţes ţesut ută ă din fir de aur, au r, încon înco n ju j u r a tă de focul foc ul p r ivir iv iril ilo o r adm ad m irat ir ativ ivee s tîr tî r n ite it e de frum fru m useţ us eţea ea ei deosebită; deose bită; Se numea Angelica de Saneé de Monteloup.1 La şap şaptesp tespreze rezece ce ani, an i, părin p ărinţ ţii o căsătorise căsător iseră ră cu un nobil din Toulouse, contele Geoffrey de Peyrac.' Ce destin cumplit şi neprevăzut o adusese în această seară sea ră aici, aici, unde, un de, cu faţ fa ţa lipită lipi tă de geam ge amul ul tavernei, îşi urmărea duşmanul ? Privind figura sinistră a călugărului Bêcher,’ 'Angelica retrăia calvarul ultimelor luni, coşma rul îngrozitor în care se zbătuse? îl revedea reved ea pe contele conte le de Peyrac Pey rac;; soţul soţul ei; ei; acel bărb b ărbaa t ciu ci u d a t şi sedu se ducăto cătorr în ciud ci udaa pici pi cior orul ulu ui in firm care îi atrăsese porecla de Şchiopul Neînfrînt din Languedoc. Savant, artist, spirit luminat şi generos, con tele de Peyrac atrăgea simpatia şi dragostea, iar foar fo arte te tîn t înăra ăra lui soţie, la încep înc eput ut sălbatică, sălbatică, sfîrş sfîr şise prin pr in a-1 iubi cu pasiu pa siune ne.. Dar averea aver ea fabuloasă a contelui de Peyra Pe yracc stîrnise invidii pe măsură.’ El fusese obiectul unui complot în care regele; temîndu-se de acest vasal puternic, jucase rolul prin pr inci cipa pal. l. Acuza Ac uzatt de v r ăjito ăjit o r ie şi închis înc his la Basti^ lia, contele fusese judecat de un tribunal nedrept şi condamnat la ardere pe rug; îl văzuse pe acest călugăr aprinzînd rugul din Place de Grève în care pierise acela pe care ea îl iubea? _ b Văzuse flăcările amesteeîndu-se cu aurul soa relui, în aerul aer ul pu p u r al unei dimineţ dim ineţii de iarn ia rnă, ă, nu cu m ult timp tim p în urm ur m ă. _ rj Şi ră r ăm ăsese singu sin gură, ră, ocolită de toţ to ţi; condam con dam nată să dispară, ea şi cei doi fii ai ei? fi
1
Florimond şi Cantor îi apărură înainte, ca într-un vis. Pleoapele i se zbătură, chinuite. O clipă încetă să privească prin fereastră şi capul i se în clină, obosit. Oare Florimond plîngea în momentul acesta ? Oare striga ? Biet copil lipsit de părinţi. îşi lăsase copiii la sora ei, Hortense, în ciuda pro pr o tes te s telo te lorr acesteia. aceste ia. Doamna Doa mna Fallot, Fallo t, soţie soţie de pro pr o curor, tremura toată la gîndul că adăposteşte pro genitura unui vrăjitor. îngrozită, o gonise pe An gelica. Din fericire, mai exista Barbe, servitoarea cu suflet minunat. Căreia îi era milă de bieţii or fani... Ea, Angelica, rătăcise m ultă ul tă vrem vre m e fără ţintă ţintă,',' pr p r i n trtr - u n Pari Pa riss întu în tunn ec ecaa t şi înzăpez în zăpezit, it, ca care re se tra tr a n s forma, la lăsarea întunericului, în bîrlogul bandi ţilor şi în teatrul ambuscadelor şi crimelor. Întînv pla p lare reaa o adusese adu sese în faţ fa ţa tav ta v ern er n ei Treillis-Vert unde călugărul Bêcher tocmai se strecurase, cu o figură speriată, pentru a încerca să uite în băutură, flă cările rugului pe care el îl aprinsese. Atunci Angelica se trezise la viaţă. Nu, încă nu era învinsă. îi rămînea o datorie de împlinit,1 Călugărul Bêcher trebuia să moară ! Angelica nu tresări. Ea singură ştia pentru ce călugă călug ărul ru l Bêcher trebui treb uiaa să să moară. mo ară. Vedea Vedea în el simbolul a tot ceea ce Geoffrey de Peyrac dispre ţuire toată viaţa : prostia omenească, intoleranţa şi concepţ conc epţiile iile înapoi îna poiate ate con c ontra tra cărora el încercase încerca se în za zadd ar să opună opu nă ştiinţ tiin ţele moderne mo derne.. Şi tocmai acest spirit mărginit, rătăcit într-o dialectică în-; vechită şi întunecată, triumfase. Iar Geoffrey de Peyrac murise.' D ar înainte îna inte de a m uri, îi strigase strigas e lui lui Conam Conam Bêcher în piaţa din faţa catedralei Notre No tre-D -Dam ame e : 7
