Ministerul Culturii din Republica Moldova Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice Facultatea “Artă Teatrală şi Cinematografică” Catedra “Regie”
Teatrul de Estradă – Artă de sinteză. Specificul Teatrului de Estradă
Coordonatori: Lidia Panfil, profesor interimar, Om Emerit, Maestru în Arte, Artistă a Poporului Elena Chiaburu, lector superior, Artista Emerita Elaborat: Anna Simoconi, studenta an. II RE
Chişinău, 2012
Plan: 1. Întroducere 2. Specificul Teatrului de Estradă 3. Modalităţile de exprimare în Teatrul de Estradă 4. Specificul dramaturgiei spectacolului de estradă 5. Concluzie
„Diversitatea genurilor de estradă arată nu cantitatea, ci calitatea Artei de Estradă.” A. Anastasiev
1. Înroducere
• • • •
Confotm DEX-ului, „Estrada” – este: Platformă (demontabilă) de dimensiuni mici, adesea improvizată, într-o sală sau în aer liber, pe care se desfăşoară reprezentaţii artistice. de Estradă (despre muzică, concerte, spectacole) – distractiv, uşor şi variat; despre Teatrul de Estradă – care dă spectacole cu program distractiv, uşor şi varietate de forme. Gen muzical uşor, distractiv, cuprinzând mici piese vocale şi instrumentale cu caracter dansant. Estrada este formă a Artei Teatrale, care uneşte în sine genurile Artei – coregrafia, muzica, artele plastice, literatura, genurile originale (iluzinismul, acrobaţia, etc.). Reprezentaţiile de Estradă au luat naştere în epoca Renaşterii ( Egipt, Grecia, Franta, Germania – Teatrele de Ambulanţi) în timpul Sărbătorilor şi Carnavalelor. Pornindu-se de la farsă, clounadă, acrobaţie, iluzionism, au apărut şi alte forme de interpretare în Estradă: cupletele, miniaturile, cintecele vesele, etc. Ca rezultat în ziua de azi, Estrada este o Artă complexă, sintetizând mai multe genuri ale Artei. În sec. XVIII, au aparut aşa numitele Teatre de Estradă: Music-hall-ul, Teatrul de Varietăţi, Cabare-ul , în care s-au unit experienţele carnavalelor şi iarmarocurilor, datorită cărora Estrada a evoluat spre un alt nivel, care necesită o pregătire profesionistă a Artistului si un Spectaror pregatit. În sec. XIX în America de Nord, apare o altă formă a Estradei – Spectacolul de Revistă, în care erau antrenaţi actori, cîntăreți și comedianți, care evoluau în fața unui public entuziast și zgomotos. În acelaş secol au început a fi utilizate în reprezentaţiile de estradă și iluminatul electric, scenele rotative, efectele speciale incitante cu apă, fum și diverse iluzii vizuale. Producțiile au devenit atît de elaborate, încît prin anul 1910, unii directori preferau decorurile. Noile idei includeau scena împinsă în față, care a dus apoi la scena circulară, înconjurată complet de public și la Teatrul în aer liber. Astazi,producțiile teatrale implică munca unei echipe în spatele scenei:proiectanți, constructori, tehnicieni, costumieri și machiori, actori și regizori. Teatrele profisioniste oferă ultimele inovații din electronică, sisteme de iluminat și sonorizare.
Progresul tecnic permite regizorilor, fară prezența actorilor, să execute spectacole numai din efecte si lumini, pastrînd specificul estradei. 2.Specificul Teatrului de Estradă Fiecare Artist, ce apare in scena, vrea el sau nu, apartine estradei, indiferent de genul in care lucraza: artă vocală sau instrumentală, cuvânt pe estradă, gen original sau coregrafie. Important e, că la bază stă numărul de concert, indiferent de genul în care se lucrează. Daca este Numărul – există Estrada. Dar nu fiecare artist poate lucra in acest gen de artă. Estrada îşi are specificul şi nuantele ei, care nu le percepe, sau mai bine zis, acceptă fiecare. Ca şi în Teatrul Dramatic, în Teatrul de Estradă – punctul de pornire la realizarea spectacolului este Analiza structurii dramatice a operei, apoi Analiza regizorală (elaborarea conceptului regizoral), după, urmează realizarea conceptului regizoral. Regizorul de estrada ţine cont de aceleaşi canoane, ca şi un regizor de teatru. Diferenta e, ca regizorul de Estradă are la bază scenariul, iar regizorul de teatru – piesa. Regizorii de teatru dramatic acordă multă atenție analizei structurei dramatice a piesei , pe când regizorii teatrului de estradă studiază dramaturgia numerelor de concert, pentru a le putea subordona conceptului regizoral al întregului spectacol (concert). Regizorului de estradă nu-i este suficient doar, sa cunoască metodele de analiză a unei opere , specificului Regiei de Estrada, deseori presupune că regizorul este și scenarist. Mai mult ca atît, elaborarea scenariului de multe ori are loc în paralel cu elaborarea mizanscenelor, în felul acesta devenind un proces unic şi inseparabil. Regizorul de estradă, în mod normal trebuie să fie iniţiat în toate domeniile Artei, această profesie cere multă muncă şi dedare în acelaşi timp. Diferenţierea cea mare între Teatrul Dramatic şi Teatrul de Estradă este timpul. Spre exemplu: dansul de estrada dureaza 3-5 minute si nu poate fi conceput dupa legile unui fragment din balet, iar schetciul nu poate fi asemănător cu un fragment dintr-un spectacol de comedie. In regia de estradă sunt doua socializari de baza: -Regia numarului de concert -Regia spectacolului de revistă (concert), manifestarii publice Specificul artei de estradă își lasă amprenta în toate aspectelele crearii unui număr de concert sau manifestări – totul este dinamic, spectaculos, neaşteptat, etc. In estradă se sintetizeaza maestria actorului , arta muzicală, caregrafia, expresia corporală, genul original, etc. Se numesc de Estradă, numerele care au la bază un
truc sau care necesită niște capacita ț i umane unicale ( acrobatica, hipnoza. trucuri psihologice). Cu toate acestea estrada este strins legata de teatru, însa forma reprezentatiei diferă . Cum a zis teatrologul rus Arcadie Anastasiev :”Dacă în teatru la bază e spectacolul , atunci în estradă la bază este numarul.” Teatrul de estradă sau de revistă , este o îmbinare a mai multor genuri de artă dramatică. Forma de bază de reprezentare este concertul, care conține numere din diverse genuri, care sunt prezentate într-o anumită ordine pentru a păstra dramaturgia întregului concert, manifestări. Numarul de estradă – este o scurtă lucrare desinestatatoare, care apartine unui gen de estradă , cu o dramaturgie aparte . Independenta numarului îl face mobil , adica poate fi prezentat nu numai la sfirșit sau inceput de concert dar si în reprize, monoloage, muzică de estradă sau chiar poate fi punctul culminant a întregului concert. Regizorul de estradă de obicei nu lucrează la fiecare numar în parte, el numai uneste numere gata, întro ordine conform concepției: tema –ideea,temporitmul, coloana de sunet, scenografia, coloana de lumini. Insă se întimplă așa că programul unui anumit spectacol cere numere speciale. Specificul estradei cere de la regizor o fantezie bogată, inventivitate. E nevoie de realizări și dezvoltari promte. Deseori regizorul este nevoit să apeleze la anumite “trucuri”, care fac parte și ele din bagajul artistic al creatorului. La crearea unui numar de concert dramaturgul și regizorul se confruntă cu diferite sarcini cu care nu se întilnesc la montarea unui concert. În primul rînd este arta de a descoperi individualitatea artistului, a construi o dramaturgie a numarului, a determina tema și problematica. Rolul regizorului ca autor al scenariului în dependența de gen diferă. De exemplu în cuplete, monoloage și cîntece regia pornește din text dar si aici dese ori regizorul nu se limiteaza la textul propus de autor și crează propriul scenariu ( libretto) sau împreuna cu autorul lucrează la text fiind co-autorul lucrării.La așa metodă apelează regizorii de parodii.Și aproape mereu regizorul devine dramaturgul unui număr de canto actoricesc, coregrafie de estradă si numere acrobatice. Practica arata ca din 10 numere, pot fi organizate cel putin 10 programe diferite indiferent de faptul ca în toate cazurile Alla Pugociova va interpreta aceași piesă, Amaiak Acopean va arăta aceleași trucuri si Ghenadie Hazanov va citi aceleași monoloage. Dară prin ce se vor deosebi aceste programe dacă vor fi prezentate de “8 martie”, “1 aprilie”? În primul rînd, prin concepția regizorală, care dictează un
alt mesaj al prezentatorului. Pentru concertele cu tematică, se fac numere speciale. In asa caz e nevoie de regizor-scenarist , care activează în diferite genuri , și poate creea un număr la tema concertului, sau cuplete, sau imn, sau monoloage speciale pentru participații spectacolului Eugen Petrosean sau Claudia Novikova… Un număr de estradă în mai multe spectacole are funcție dramatică diferită.Intrun caz el poate fi la începutul programului,altă dată la final,tot depinde de contextul actiunii. Teatrul de revistă adună o suita de forme mici si mari. Prezentatorul în acest gen este un mesager care duce întregul spectacolului , unde textul lui este legat de contextul șirului de evenimente. Pîna a începe realizarea scenică se stabilește genul în care numărul sa reiasă din conceptia regizorală. Sa gasească firul roșu care ar uni această diversitate de numere întro-o formă, conținut. Dacă se omite una din aceste principii atunci dispare armonia logică a întregului spectacol și riscă să devină un potpuriu de numere artistice. E Important sa știm, că numerele de estradă structurate foarte bine, crează un spectacol de succes, și același spectacol cu aceleași numere, dar într-o altă ordine poate suferi eșec. Aici apare regizorul de estradă care cunoaște toate aceste detalii în procesul de lucru asupra unui număr artistic sau în realizarea unui program din mai multe numere. În teatru unde un spectacol este format din mai multe componente, activează un colectiv creativ , e nevoie de o reuniune și de o ini ț iativa pentru a concepe și a realiza cu toti impreună. Regizorul care vine sa monteze în teatru drame de un act, operete sau vodevil, știe cît de important este fiecare moment , fiecare replică, fiecare epizod. și aciunea scenică în acest caz cît și a actorului se apropie de estradă. Regizorului de estradă în montare trebuie să fie laconic, sa arunce tot ceea ce este in plus. Un mare regizor de estradă F. Kaverin spunea : “ Economia mijloacelor de expresie este una din mijloace de a fi expresiv.” Anume această măsura de realizare da fanteziei un mare spatiu de căutari. Interpretul este singurul mijloc de realizare a ideii unei viziuni pentru un regizor de estradă. Și Aceste condiții de lucru il face pe regizor sa-și creeze individualitatea si maiestria. Daca atent analizăm lucrul regizorului de estradă , baza artistică a fiecarui creator are ca fundament: ideea si imaginatia artistică. Ce vrem să spunem și cum vrem să spunem . Imaginația exprimată prin gînd sunt principii ale regiei, Aceste principii
în măsura egală se atribuie oricarui gen, numere artistice , concerte, manifestări publice, unui numar de circ. Cu o legatură a umorului și a seriozitatii, patetic sau satiric a unui conferans comic si unui monolog publicistic . Un număr de trei minute pentru un regizor dă un spatiu creativ nelimitat. Dacă regizorul împreuna cu inerpretul; sau interpretii nu va raspunde la întrebarea : “ Ce vrem sa facem?” Tot procesul o să se transforme într-un chin de cautari fără sens cu un rezultat radical . Dacă avem o idee . asta nu înseamnă că avem și rezolvarea . Această idee trebuie sa fie gasită scenic cu expresia unei imagini artistice. Dar cum spuneam, că fiecare imagine artistică are nevoie de un conținut.Atunci în fiecare caz în parte, trebuie să înțelegem, ce formă de exprimare este mai potrivită. Și nici un moment pe estradă nu-l putem lăsam nemotivat. Chiar prima intrare a interpretului pe scenă trebuie sa fie expresivă, să atragă atenția publicului , sa-l impresioneze. Putem constata ca estrada are un număr larg de spectatori ,datorită diversitatea genurilor. Ea progresează rapid datorita massmediei: 1.Televiziunii:show-ri , farse( «Розыгрыш») , miniaturi, cluburile camedi( “Comedy club”,”Comedy woman”), concursuri de parodii(«Большая разница») , teatrul de revistă “ Кривое зеркало”, emisiuni distractive ( “Аншлаг”),concursuri si concerte de promovarea a tinerilor talente , chiar si seriale filmate în stilul estradei (“Саша и Маша”,”Бабы, Деньги и Любовь”, “Наша Раша”); Radio : muzica de estradă, showri și emisiuni distractive; Internet. Concertele teatralizate care sunt tot mai performante din an în an captiveaza atenția întregii lumi : “ MTV Music Awords” ,” Eurovision” , “Серебренная колоша”, deschiderea si închiderea “ Olimpiadei” sportive, etc. In ultimii ani in estrada activează show-biznesul. El are ca scop sa facă “Biznes” datorită muzicii, dansurilor, umorului ,etc.Dar estrada nu și-a piedut esteticul, gustul și specificul, de aceea e prea devreme sa ne debarasăm de acest termen tradi ț ional – ESTRADA! Estrada se naște în fiecare zi pentru că este mereu actulă, ea se dezvoltă conform proverbului “Dimineata în gazete- seara în cuplete”, reactioneazî și reflectă evenimentele din viata de zi cu zi. 3.Modalităţi de exprimare în Teatrul de Estradă Concentrarea mijloacelor de exprimare este una din legile de bază ale spectacolului de estradă: măreşte scara caracterului poziţional, măreşte valoarea metaforei, alegoriei, cuvântului, gestului, pauzelor, ritmului exact. Un uşor sunet al vocii fără încordare şi o schimbare a plasticii, intonaţia permite de a reprezenta în estradă în decurs de câteva minute o viată întreagă a unui om. Sigur că, nivelul de
convingere va depinde de măiestria şi talentul artistului. Dar e important că estrada pune la dispoziţie posibilităţi mari pentru diferite, cele mai hotărâtoare rezolvări. Dacă e să vorbim despre specificul acestui gen de artă, atunci putem spune că el nu poate exista în afara dinamicii, laconismului, simplităţii, temperamentului, concentrării tuturor posibilităţilor de evoluare şi expresivităţii procedeelor într-o formă comprimată, clară şi absolut accesibilă spectatorului." Estrada în toate formele ei constituie acum una din cele mai răspândite genuri ale artei. Ea se deosebeşte prin multidimensionalitatea sa. V.I.Nemirovici-Dancenco la întrebarea ce este estrada răspundea : „Voi aţi aşternut în curte un covoraş - aceasta e de acum teatru, scenă, pe care poate fi etalată o prezentare, (un spectacol). Cei care se ridică la tribună, doresc ei aceea sau nu, reprezintă în sine estrada”.
Marele K.S.Stanislavski afirmă la un moment dat:”De azi inainte,teatrul constituie viața noastră,închinată pe de-a-ntregul unui țel unic-anume creării unei minunate opere de artă care înnobilează,înalță sufletul omului și insuflă marile idealuri ale libertății,dreptății și dragostei de popor”. Evident ritmul ,limbajul,mișcarea,machiajul,gestul,sunt cele mai importante mijloace de expresivitate a actorului , dar care se află sub subordonarea directă a autorului,a textului și a coordonatorului specacolului adică a regizorului.și dacă toate la un loc nu corespund unui puls interior cu intențiile logice atunci expresivitatea de senzație și dinamica actorului riscă să rămînă suspendate în gol. Motiv pentru care regizorul trebuie să stimuleze și să cultive mai întîi în actor,după care și în ceilal ț i participan ț i la procesul de montare,sim ț ul ansamblului determinîndui să acționeze foarte sensibil și foarte atent la relațiile scenice cu partenerii,îndemnîndu-i să caute neîncetat unitatea creativă.O altă legitate artistică impune fuziunea logică dintre actor și mediu,dintre interpret și ambian ț a scenică,acordîndu-l cu decorul,costumul,muzica.Evident un spectacol reușit nu se orientează niciodată doar după niște idei preconceptuale.Respectiv regizorul nu consideră actorul ca fiind un mecanic purtător de cuvînt al autorului,fiind de fapt poate cel mai important în teatru ,dar justifică în primul rînd printr-o pregatire corespunzătoare. În teatrul de revistă contemporan se impune din ce în ce mai insistent instruirea unui actor sintetica care să poată răspunde competent celor mai variate insistări ale regizorului,ale scenei.De asemenea și un regizor contemporan nu doar că trebuie să se îndrepte spre colectivitatea din afara teatrului,dar trebuie să-și alimenteze fantezia din ea,să stie a aduna în conștiin ț a lui și să transmită fapte și sensuri,aparținînd societății în care traiește.
Cînd vine momentul să apeleze la căile expresivității teatrale mai ales în cazul manifestărilor publice,regizorul modern nu trebuie să se adapteze unui anume stil artistic,ci eliberîndu-se de orice procedeu schematic,orice temă trebuie realizată în stilul ei propriu într-o nemărginită libertate de creație. Pornind de la cele mai importante particulartăți ale teatrului de revistă rezumăm că în mare parte construcția compozițională a unei manifestări publice presupune prezența coloritului muzical mai mult expresiv și cît mai reușit îmbinat cu naturalețea mișcărilor toate acestea creînd atmosfera.Din ce în ce mai mult se impune continuitatea căutării expresiei scenice din ce în ce mai noi,a decorurilor și a efectelor de iluminare aflate într-o continuă evoluție. Regizorul trebuie simtă structura și energia scenei ,arhitectura teatrului,să perceapă psihologia mulțimii în același timp să intuiască natura și psihologia actorului,munca lui de creație.Posedînd o cultura literara vastă trebuie să dea dovadă de un orizont larg de tact,finețe,stăpînire de sine ,inteligență toate acestea influențează limbajul și particularitățile de expresie scenică abordate de fiecare regizor în parte. Spectacolele de estradă reliefează în primul rînd valoarea constituientelor nonverbale,a dimensiunilor plastice,vizuale ale imaginii.Iar elementele plastice ca expresie conferă imaginii avantaje care nu pot fi neglijate. Modalitățile de expresie specifice limbajului non-verbal,aduc în comunicare un contact direct, o percepere imediată și globală a imaginii,analiză și rela ț ionarea semnelor efectuîndu-se ulterior și pe urmă această caracteristică de limbaj este una universală înțeleasă dincolo de granițele unei limbi naționale. Marele regizorul al secolului XX A.Artaud descoperă la baza materialității scenice un alt limbaj al său ,care pentru el este unul fizic,ceea ce avantajează aducerea în prim plan a elementelor plastice ,vizuale și spa ț iale,eviden ț iînd astfel calită ț ile scenice ale contururilor, ale culorurilor, ale decorului și spa ț iului de joc ale gestului și plasticii,trupului actorului ca și în lucrările regizorale ale lui V.Tairov,V.Meyerhold,E.Vahtangov etc. Evident, limbajul non-verbal evidențiază capacitatea atitudiniii corporale de a contura o stare sufletească,un caracter.Și anume acest tip de comunicare conține atît limbjul vizual (gest, mimică,decor,lumină,mișcare) , cît și sonor (muzica,pauza,), dar și senzitiv (atmosfera). Un prim element care acționează direct asupra publicului,chiar de la începutul spectacolului ar fi atmosfera.Ca o definiție- atmosfera este presiunea din exterior asupra individului,starea de spirit creată în jurul cuiva sau a ceva.Nu în zadar
atmosfera este definită ca fiind al 6-lea simț-„Simțul instinctiv și deține un rol foarte important pentru susținerea procesului de creație”. Atmosfera artistică creată în spațiul scenic este determinată în plan conceptual de regizor.Însă o importanță definitorie în alegerea materialului dramatic îl au circumstanțele existențiale ale publicului ,receptivitatea artistică la ele a producătorilor ,prima impresie a regizorului. Un alt element al expresivității teatrale pe care-l menționam și ceva mai sus este muzica,care e unul din componentele de marcaj ale stărilor dramatice,caracterului relațiilor dintre personaje,de creare a atmosferei scenice.Deopotrivă o însemnătate mare în constituirea atmosferei o are și decorul,costumul teatral sau recuzita.Există regiizori care utilizează coloana sonoră ,plasînd-o doar în cîteva momente,poate de maxim patetism,toate astea contribuind la crearea atmosferei și așa zisei fonosfere.Iar ultima perioadă de progres tehnicoștiin ț ific suplinește modalită ț ile de expresie cu noi modalită ț i de proiec ț ie video,efecte de lumini,posibilitati de flexibilitate mecanică,modalități de onoare a hainei scenei,principii de arhitectură teatrală etc. Înainte de a trece la modalitățile tehnice de exprimare scenică regizorul nu are voie să uite că acțiunea scenică e orientată spre a declanșa imaginația publicului,a manipula cu atenția ,cu receptivitatea lui, publicul în jurul destinului personajului esența căruia este iarași caracterul. Regizorul mai are misiunea de a coordona procesul de montare în așa mod încît să apropie cît mai mult caracterul atitudinilor participanților montării de caracterul unic al spectatorului .El e cel care va apela la toate procedeile de expresie regizorală,dar în același timp nu trebuie să-i scape din vizor faptul că un actor profesionist este responsabil față de prestația sa în spectacol,poate veni cu anumite observații asupra rolului,are voie să se documenteze și respectiv poate influiența și limbajul expresiei artistice. A.Popov era de părere că” ... asa cum dintr-un grăunte crește planta tot astfel din gîndul și sentimentul autorului crește opera sa” iar toate gîndurile și sentimentele regizorului iau viață prin exprimarea și crearea unei atmosfere adecvate care asigură deja jumatate din succesul spectacolului,ori atmosfera teatrală este atmosfera procesului teatral,în jurul actului spectacular. De la atmosfera repetițiilor în costum ,pîna la repetițiile generale din preajma lansării spectacolului aceasta are un cuvint greu de spus în stimularea și sugerarea celor mai reușite modalită ț i de expresie. Să încercăm totuși o separare și o descriere sumară a celor mai importante modalități de expresie scenică.fiind și cele de bază în arta regizorală a
manifestărilor publice.N-o să greșim dacă o să afirmam că pauza ,de exemplu e un element de bază în exprimarea scenică a manifestărilor publice și de foarte multe ori are o încărcătura mult mai profundă decît orice cuvînt sau acțiune scenică.Pauza amplifică acțiunea ce a avut deja loc și parcă ar pregăti spectatorul pentru ceea ce ar trebui să urmeze. Mergem mai departe ca să deducem un alt element de bază în expresia artei regizorale numit gestul. De fapt aici facem trimitere la întregul arsenal al expresiilor corporale distinse de regizor prin actor și viceversa.Iar fiecare element luat în parte trebuie tratat separat, dar în același timp în unison cu întreaga gamă de gesturi utilizate. Inevitabil gestul este în primul rînd o continuare a gîndului,acest element avînd capacitatea de a traduce stări sufletești ,pasiuni ce depașesc limitele replicii.Dar un aspect uneori neglijat de regizorii începători ar fi că, gestul cotidian este absolut diferit de cel din scenă, nu reprezintă o simplă mișcare a mîinii și este de multe ori o acțiune propusă,care are un gînd de multe ori chiar și subtexte.Probabil, s-ar părea că la prima vedere fiecare mișcare este un simplu gest, însă a emo ț ionat o mulțime de spectatori ,anume pentru că purta acea încărcătură psihologică a personajului. Regizorul rus G.Tovstonogov afirma:” pentru rezolvarea unei scene este nevoie nu doar de găsirea concretă a acțiunii fizice, dar și de motivarea psihologică a ei”. Un al treilea element cu mare pondere în multitudinea modalităților de expresie ale artei regizorale este muzica ,cea care are misiunea să creeze un mediu foarte prielnic pentru exprimarea și sus ț inerea întregii ac ț iuni scenice tratată în ansamblu cu decorul .Muzica, pîna la urmă, servește drept completare,amplificare,marește încărcătura gestului atît emo ț ională cît și cea cu trimitere la sensul propriu-zis. În mod cert utilizarea muzicii are un rol foarte important pentru actor și pentru că îi dezvoltă simțul ritmului și tempoului armonizînd astfel legătura strînsă între gest și gînd așa cum prin cuplarea muzicii și luminii apare în final un efect nou,o impresie noua,la fel și prin combinarea gestului și a muzicii ob ț inem o senza ț ie nouă, inedită,o artă nouă,care poate fi definită drept muzica ascultată prin gest.Ori muzica este și ea în mare parte o metodă de redare a gîndului regizoral, dar și un element esențial în crearea spectacolului. Atît părțile plastice ,muzicale,cît și decorul există într-un spectacol doar tratate împreună , nicidecum separat, și doar ca un tot întreg.Respectiv la fel ca și muzica, decorul ține un rol foarte important într-un spectacol cu o expresivitate
mult mai complexă, mai ales în cazul spectacolelor de estrada.Este un element care redă spectatorului gîndul și continutul spectacolului prin același limbaj non-verbal propriu-zis,doar că altfel decît o face actorul. Trebuie să recunoaștem ,unitatea imaginii unui spectacol este argumentată prin organicitatea elementelor ,funcționalitatea lor,asigurînd armonia întregului.Unul și același scaun ,de exemplu ,poate exista într-un spectacol ca obiect concret ,ca simbol, ca partener sau poate fi absolut neobservat dar totuși folosit ca detaliu necesar situației date.Iar aici apare regizorul care orientează orice element al spectacolului în direcția necesară sugerată de scenariu. Am putea afirma că în teatrul de estradă decorul este folosit într-o măsură mai redusă vizavi de teatrul dramatic. Aici însă decorul reprezintă de foarte multe ori un semn, un simbol, sintetizînd întregul conținut al spectacolului, sau poate fi reprezentat de cărte actor, care este liber să-și modeleze gesturile plastice în funcție de situație în parte. Și astfel actorul foarte ușor, organic și logic poate deveni scaun, masă sau chiar perete dacă e cazul.
4.Specificul dramaturgiei spectacolului de estradă Dramaturgia unei opere de estradă prezintă un conținut ideologic , reprezentat prin actiunea actorului. Ea poate fi în forma de dialog, monolog sau scenariu fără replici în care se descrie comportamentul, acțiunele si reacțiile personajelor. Estrada-este o arta de sinteză, ce include în sine numeroase genuri. La baza creării unei programe de estradă, spectacol sau număr este o idee , temă , situație , care desigur este fixata în scris.( de fapt pot fi folosite și desene în formă de comix). În Teatrul de Estrada, lipsește așa numitul al patrulea perete, actorul are comunicare directa cu spectatorul și una din legităţile dramaturgiei formelor scurte, ar fi transmiterea mesajului de la persoana I. Impactul emoţional asupra publicului, depinde de calitatea coloaneii sonore, coloanei de lumini, replicile rostite la timul și locul lor , profesionismul artistilor... Scenaristul se confruntă cu doaua sarcini : sau noi avem un artist performant , sau o trupa si ei trebuie „impacați” conform temei și concepției sau avem un material, din anumite motive important, pentru care trebuie să gasim interpreți pentru a crea un program nou de concert. Cîteodată scenaristul este nevoit să transforme versurile în proza sau invers, să propună artistului un personaj sau sa-l facă să danseze și să cînte, cerin ț ele pot fi diferite.
Scenaristul poate structura toată manifestarea sau spectacolul dînd friu propriei imaginatiei sau sa compuna doar un număr ( monolog , cuplete, miniaturi) ori mai multe pentru crearea programului conform sarcinii concrete. М. Жванецкий si С. Альтов , spre exemplu , le vine greu să scrie conform unor anumite cerinte sau teme. Dacă fantezia lor ar fi fost limitată , atunci ei nu ar putea sa-și manifeste profesionalismul în genul în care activează. Însa alți dramatugi — Г. Териков, Л. Измайлов, С. Кондратьев, îndeplinesc orice sarcină propusă cu mare maiestrie și pot fi compara ț i cu marii clasici. Arta de a lucra conform sarcinii propuse de comandatar, arată performanța dramaturgului de estradă. Acest lucru are loc indirent de faptul cine este clientul poate fi o organizatie de stat, un birou de producător privat sau o firmă care își dorește o sarbatoare cu tematică. Specificul estradei presupune colaborarea scenaristului și regizorului, dar cîteodata sunt coautori atît spectacolului cît și scenariului. Tema si ideea – sunt aspectele de bază a dramaturgiei de estradă. Aceasta etapă de lucru este cea mai grea dar si cea mai interesanta estapă , cu adevarat creativă , în care oamenilor cu anumite cunostinte profosionale , păreri și viziuni ajung la un numitor comun. Cînd este fixata ideea viitoarei programe ( sau numărului) , volumul ei, numarul de artiști care vor activa , locul unde se va petrece evenimentul , timpul de care dispune echipa de creație ,atunci începe colaborarea cu scenograful și apare intrebarea : Cu ce vom incepe evenimentul? Cu ce com termina evenimetul? Prologul si finalul sunt componentele obligatorii in dramaturgia estradei. La prima vedere sunt elemente simple, dar rezolvarea lor se gaseste cu greu. Putem spune ca, foarte bine incepeau spectacolele lui Arcadie Raikin, aparea in avanscena sau , cum ii placea lui, isi arata fata din culise si sala exploda de aplauze, toti zimbesc si sunt fericiti. Sau in programele Allei Pugaciova, care sigur ca trebuie sa termine concertul , dar cum o va face , nu este treaba noastra , este doar grija ei , nu in zadar este primadonna si “Regina Estradei”. Dar pentru a gindi asha nu este deloc obligatiriu sa pretinzi la numele sde scenarist sau dramaturg de estrada. Trebuie sa stim bine ca prologul , are o deosebita importanta. El creaza atmosfera in sala si provoaca primele emotii captivind atentia spectatorului pentru tot spectacolul. Astazi este la moda Preprologul. Adica , inainte ca spectatorul sa intre in sala , afara sau la intrarea in cladire , se organizeaza ceva intrigant inainte de concert. Acest truc , creeza dispozitia spectatorului si il face sa se simta si el o parte a show-lui pe care in curind il va viziona in scena.
Sarcina preprologului – de a crea atmosfera , o dispozitie corespunzatoare celor care isi vor ocupa locurile in sala. Prologul unui program mare este un atac de sunete si lumina, pentru a da spectatorului de inteles ca “ s-a inceput”. Din acest moment atmosfera calda trebuie sa predomine de la inceput pina la sfirsitul evenimetului si spectacolul sa treaca pe o rasuflare , fara pauze nemotivate intre numere care vor stopa temporitul concertului. La fel ca prologul e important sa fie colorat si finalul spectacolului. E de dorit sa coincida ca forma , sens si caracter cu inceputulul concertului. De aici reiese ca , caracterul si specifului prologului determină în mare măsură structura programului, dar finalul aduce un sfirsit logic si un punct emotional. Dar asta este valabil numai in cazul cind programul este prezentat fara antract; chiar daca dureaza mult , programul nucidecum nu este intrerupt. Daca e necesar de o imparti programul de estrada, atunci problemele se dubleaza, deoarece in estrda nimic nu se petrece nemotivat. Trebuie bine gindit si fixat cu ce se termina prima parte si cu ce incepe a doua. Foarte des in a doua parte a programului se prezinta doar un artist sau un colectiv. Dar in prima programul sa cuprinda mai multi reprezentzi a estradei indifenet in ce gen evoluiaza , acest program poate fi teatralizat , cu tematica , dar al doilea – „monolit”. De obicei sarcina dramaturgului de estrada este ca tema programului si componentele lui sa uneasca organic si ca sens cele doua parti a spectacolului. Antractul , in estrada , nu este o simpla pauza , el este partea structurii dramatice a intregului concert, este amplasat la locul lui pastrind tempo-ritmul sistem emoţional al concertului. La montarea unui program de volum mail mare, este foarte comod sa se foloseasca o trupa din circ sau din teatru de pantomima ,care vor deschide si inchide culisa, vor schimba recuzita si scenografia. Gasind personaje pentru aceasta trupa „ de ajutor tehnic” ,putem motiva aparitia lor, gasind o dramaturgie elimentara a actiunilor lor in scena ,amplificind prezenta lor in scena prin coloana sonara potrivita. Putem spune că elementele structurale ale spectolului de estrade sunt: 1. Numerele de estrada , care sta la baza spectacolului de estrada 2. Pre-prologul (Expoziţia), care poate fi sau a nu fi , in dependenta de conditiile
propuse 3. Prologul pentru partea intii a manifestarii sau a unui program intregit 4. In cazul cind spectocolul este alactuit din doua parti e important sa gindim
finalul primii parti şi începutul părţii a II-a, aşa zisul PROLOG al părţii a II-a 5. In cazuri aparte unul din componentele structurii dramatice a spectacolului de
estrada este antractul.
5. Concluzia Studiind cu atentie manualele lui Богданов И.А. am inteles esenta estradei si problematica acestui gen. Am dedus ca totul ce mi-a placut din copilarie, a fost de fapt estrada: circul, concertele, miniaturile. Profesia de regizor cuprinde numeroase responsabilitati, capacitati si o rabdare deosebita, deoarece estrada este o artă complexa care necesita erudiţie şi profisionalism. Pentru ca un regizor să obțină succes la un spectacol,el trebuie să-și formeze actori de elită.E necesară și esen ț ială rela ț ia regizorului cu publicul,atitudinea și influența lui față de spectacol se observă încă de la început. Un regizor de estradă cu o logică și o gîndire ale acestui gen poate găsi neobișnuitul din via ț a de zi cu zi. Și anume devine interesant și pre ț ios, cînd un obiect sau o siuație, cu caracer inspirat din ”uz„ devine o valoare artistică a unui număr de estradă. Anume estrada constă în reflectarea vieții de rutină, supusă viziunii regizorale. Fiecare număr în măsură are nevoie de un moment ”surptiză”, adică aunci cînd neprevăzutul constituie sarea anecdotei. Ideea și imagina ț ia artistică sunt principiile de bază a regizorului. Făcînd cunoștin ț ă cu natura numărului de estradă putem spune, că este un microspectacol, cu concepţie regizorală şi desigur o dramaturgie bine definită: expoziţie, prolog, nod dramatic, conflict, punct culminant, deznodămînt, catharsis, epilog. Spectatorul care vine la o manifestare publică este tot timpul sincer și neprefăcut ,de aceea și se cere de la regizor să inventeze noi trucuri scenice într-un chip mai surprinzător, să nu se limiteze la unul și același lucru.For ț a principală a spectacolului de estradă poate fi muzica,cintecul,acțiunea,vorbirea și trăirea la un singur ritm,aici e vorba de ritmul exterior al mișcării , ci mai cu seamă de ritmul lăuntric al trăirii. În definitiv, am ajuns la concluzia, ca estrada noastră (moldovenească), este deosebit de săracă atît în artişti ( care ar activa în genuri diverse ale estradei), cît si în regizori, scenarişti.
Bibliografie:
1.Богданов И.А. «О режиссуре оригинальных жанров эстрады». Санкт Петербург, С.- Петерб. гос. акад. театр. искусства. Фак. драмат. искусства 2003г 2.Богданов И.А. «Постановка эстрадного номера». Учебное пособие для высших учебных заведений. Специальность 050200-*Режиссура театра*. Санкт - Петербург, Академия театрального искусства .Чистый лист. 2004г. 3.Ожегов С. И. и Шведова Н. Ю. Толковый словарь русского языка: «80000 слов и фразеологических выражений» 4.Свободная онлайн энциклопедия «Википедия» 5.И. А. Богданов И. А. Виноградский « Драматургия Эстрадного Номера»
6.Şaroev Ioakim „Estrada poliaspectuală, Muzica pe care o vedem”,Moskova, Ed.Vagrius, 1995 7. Uvarova E.V. „Estarda sovietică rusă. 1946- 1977”, Moskova, Ed. Iscusstvo,1980 8. Uvarova E. „Estrada: Ce? Unde? De ce?”, Moskova, Ed. Iscusstvo, 1988
