Autograful În romanete de Angela Ioan
Un salon bibliotec, într-o cas de provincie, din Italia. Etajere pline de cri, un birou tixit de ziare i reviste, o fereastr care d spre pia, câteva fotolii. O femeie în jur de 30 de ani, Marcella, plinu i grav, vorbete gesticulând nervos cu ochelarii.
Marcella: L-am recunoscut imediat...i inima a i început s-mi bat nebunete... sttea sib arcada porticului i privea concentrat spre faada catedralei romanice. Nimeni nu putea avea un profil ca al su, nimeni un surâs atât de rece. Strângea între dini pipa de cire, i cerceta cu aer de expert, portalul lui Mignottini cel Btrân. Sub cmaa albastr se-ntrevedea pieptul lui vânjos i pros, iar mainile se sprijineau cu putere pe ghidonul bicicletei. El era --- nu putea fi decât el, Leonardo Cornovaglia, autorul volumelor Suferina, Caritatea obiectiv, Durere i intimitate i alte i alte opere fundamentale ale prozei i esteticii contemporane, el, celebrul literar al timpului nostru, evident, autorul meu preferat, pentru frmântarea sa interioar, pentru profunzimea moral a gândirii. Obsera frizele atribuite poate pe nedrept lui Cicognelli de Cambio i lui Luca de Faggetto - cu un fel de aviditate intelectual, netezindu-i prul cu uvie argintii, în dezordine. Frumos brbat, nimic de zis, mai frumos chiar decât prea in fotografie. Stteam i-l priveam... stteam i-l priveam...i simeam cum mi se umple inima de bucurie i emoie. Nu, nu fa de brbat, s ne înelegem, pe mine brbaii m las rece, sunt total refractar aa-ziselor instincte sexuale vulgare; cele mai adevrate valori ale existenei sunt, dup mine, numai i numai valorile spirituale. M impresiona, în schimb, scriitorul, creatorul genial care cu proza sa lucid, de o mare gravitate, îmi oferise atâtea i atâtea ore de meditaie. Înelegei, i asta pentru c Leonardo Cornovaglia este un scriitor inegalabil: ce moralist incisiv, ce gânditor minunat, ce inspiraie, ce fantezie i în acelai timp, ce sobrietate stilistic pot avea paginile sale. Evident, Cornovaglia este incapabil de compromisuri morale, având o etic de o mare austeritate. Îl priveam i zu c era exact aa cum mi-l închipuisem: era un brbat dintr-o bucat, asta fr doar i poate! Cât a fi dorit s m apropii de el, s-i mrturisesc c îl admir... dar mi-era cu neputin; eram atât de surprins s-l vd în faa mea ...încât, parc mi se tiaser picioarele... Dar tare eram fericit s-l privesc, s m las învluit în teribila fascinaie a inteligenei sale. Fiindc sunt o intelectual. Nu pentru c am doua licene: Litere i Filosofie...dar cred c pot afirma c am o cultur remarcabilp. Ce vrei, îmi petrec i mi-am petrecut toat viaa, printre cri. Recunosc, a devenit o adevrat manie, o obsesie poare, dar nu exist noutate editorialde o cert valoare, s-mi scape din vedere, citesc reviste literare de tot felul, i taliene i strine. Ce mai, sunt la
curent cu tot ce se public. Este i motivul pentru care sunt mulumit c triesc în provincie; aici, viaa a rmas, totui, mai tihnit, mai panic. Într-un ora mare, unde totul se petrece în goan, unde n-ai timp s te reculegi, s meditezi...nu, de o mie de ori, nu. O atare perspectiv, ar fi o adevrat catastrof pentru mine. Ce s fac, literatura este pasiunea vieii mele. Unii rîd de mine... i râd pentru c obinuiesc s împart oamenii în dou categorii: cine tie s citeasc i cine nu tie s citeasc. Analfabeii, trebuie s fii de acord cu mine, sunt un adevrat balast pentru societate. I-a suprima pe toi, prin orice mijloace. De ce s se spun: Cine nu muncete, nu mnânc i de ce nu cine nu citete, nu mnânc! Copiii m intereseaz numai dup ce au terminat clasele elementare. Înainte de asta, vai de mine, nu sunt decât nite mici animale, inutile i complet lipsite de importan. Apropo, ursc i animalele, indiferent de spe sau de ras....i le ursc pentru acelai bun motiv, c sunt analfabete. Se afirm despre câini c ar fi inteligeni. A, eroare. Am avut odat un câine de ras; ei bine, cu o rbdare fr margini, luni i luni de zile, m-am strduit, am încercat s-l înv literele alfabetului. Credei c am reuit? L-am druit, cui... nu mai tin minte... În orice caz, nu precupeesc niciun efort ca s propag, s propulsez cultura. De pild, în orelul nostru, am înfiinat o bibliotec, cu banii mei, firete... începe s funcioneze zilele acestea. Mai mult, am întemeiat o asociaie, i-am dat i un titlu Pro-Cultura Pro-Loco. O asociaie care organizeaz conferine, prilejuiete întâlniri i excursii de interes cultural. Fr s m laud, cred c am reuit s zdruncin puin sfânta apatie a populaiei. ctiu... nu-mi fac iluzii. Mai am înc mult de furc cu ei. Aceti oameni sunat atât de indoleni i dezinteresai de cultur, încât, închipuii-v, sunt în stare s prefere unei cri bune...o mas bun. Ah! S nu mai vorbim de populaia masculin, nici nu vreau s numesc ce plceri prefer, în locul celor spirituale... i, v rog s m credei, fiecare minut liber îl consacru Asociaiei, unde cum era i logic, am fost aleas preedint pe via. Dar nu m plâng, am i rezultate, bunoar Alcide, care înainte de a m cunoate, tria într-o inerie îngrozitoare, convins c, dup ce i-a luat licena i o farmacie, poate s lâncezeasc în ce mai deplin inactivitate spiritual ei bine, eu l-am pus pe roate. În primul rând, nu m-am logodit cu el, decât dup ce am fost pe deplin convins c citise romantismul francez i iluminismul german, de la capo al fine, inclusiv operele complete ale lui Dostoievski, Proust, Kafka i Joyce. Astfel, întlnirile noatre au devenit admirabile prilejuri de dispute literare. Fiindc, dup prerea mea, doi oameni nu se pot considera cu adevrat unii, dac n-au aceleai preocupri intelectuale. S lsm atracia fizic pe seama animalelor, creaturi inferioare i analfabete. Eu nu concep efuziunile sentimentale decât în cazul ...când srbtoreti o realizare de ordin cultural. Altfel, nu le vd scopul. Închipuii-v c Alcide, în ciuda fizicului su limfatic
i bolnvicios, tot mai are din când în când, unele impulsuri erotice: dar eu tiu s pun lucrurile la punct. Acum farmacia lui a devenit locul unde se-ntalnesc exponenii de vaz din Asociaia noastr. În farmacia unde pân ieri lumea alerga s-i îngrijeasc numai trupul, acum noi îi cultivm i spiritul. Dar s revin; când l-am vzut pe Leonardo Cornovaglia în faa mea, primul lucru la care m-am gândit, a fost Asociaia. Mi-am dat seama imediat, c prezena lui în orelul nostru era de o importan copleitoare. Dac a fi reuit s obin de la el, s zicem, o conferin, sau lectura unor pagini inedite, ar fi fost o adevrat victorie pentru sociatatea noastr Pro-Cultura Pro-Loco. Pentru c, cine nu-l cunoate, chiar aici în orelul nostru uitat, de provincie, pe autorul Suferinei, Durerii i intimitii, Caritii obiective, i alte opere fundamentale ale literaturii i esteticii contemporane? Din pcate, înainte de a-mi gsi curajul s m apropii de el, Leonardo Cornovaglia era departe, pedalând energic pe bicicleta sa. L-am urmrit cu maina... i, ce credei c-am descoperit? Locuia, nu departe, la vreo doi kilometri, într-o csu cu grdin. Proprietarul mi-a spus c scriitorul o închiriase pentru o lun. La întoarcere, am fugit imediat la farmacie, i pot spune c i-am uluit pe toi cu aceast veste formidabil! Iam informat, bineîneles, c intenionam s iau legtura cu Leonardo Cornovaglia pentru a-l invita sa se întrein cu membrii asociaiei Pro-Cultura Pro-Loco. În frunte cu Alcide, mare admirator al lui leonardo Cornovaglia, toi am primit ideea cu entuziasm, numai Maria Rosa Abbadino, secretara-financiar a asociaiei noastre, ei bine, dumneaei n-a crezut c o s am vreodat curajul s interpelez un om atât de celebru ca Leonardo Cornovaglia. ci, de ce, m rog? De ce s n-am curaj? La urma urmelor, el ca i mine nu-i tot un slujitor al culturii? Odat ajuns acas, m-am apucat s recitesc Gânduri morale de Cornovaglia, tii, n-a fi vrut ca marele scriitor s m gaseasc nepregtit în discuia ce urma s o avem în curând. În zilele urmtoare, am rmas acas ca s recitesc i s-i studiez operele. M-am aezat, frumuel lâng fereastr , fr s pierd din ochi piaa; dac venea în sat, era imposibil s nu treac prin piaa unde se afla catedrala, debitul de tutun i ziarele. ci iat c dup trei zile, traverseaz piaa, îi sprijin bicicleta de peretele bisericii i intr în catedral. Eram îmbrcat într-o rochie de cas cam decoltat, chiar decoltat de tot, - când a aflat preotul, Doamne, ce vociferri au urmat... Ei bine, aa cum eram, am intrat dup el, în biseric. Sttea nemicat în faa altarului sfintei Brigita i admira pictura: Ispita ispitit, atribuit lui Martinello Martinelli, din coala lui Lorenzo Picciuolo, supranumit i Pittirosso nu tiu dac ucenicul cu i-a depit maestrul. Natural, se oprise în faa celei mai valoroase picturi din catedrala noastr, ignorând total altarul cu frescele lui Alessandro il Pamparato, ca i tripticul lui Ghibertone degli Angioiesi, oper remarcabil, fr îndoial, dar spectaculoas i exterioar, lipsit, în ultimî instran, de coninut. N-am
îndrznit s-l tulbur in acel moment, m-am mulumit doar s-l observ, sprijinit de o coloan. Presupun c mi-a simit privirea aintit asupra lui, pentru c deodat s-a întors brusc i s-a uitat lung la mine. Privirea lui de oel mi-a tiat rsuflarea. Am surâs, mai bine zis am schiat un zâmbet, ca i cum aprobam ceea ce îi reinea atenia. S-a uitat la mine câteva secunde, apoi i-a reluat impasibil plimbarea prin biseric. Am mers în urma lui la o anumit distan, i când eram pe punctul s-l ajung, a ieit repede din biseric i s-a îndeprtat pedalând în grab. De ce n-am îndrznit s-i adresez mcar un cuvânt? Nu puteam s-o fac, vezi bine, într-o biseric i pe deasupra, i în rochia aceea sumar. Bineîneles c seara, la farmacie, am dezbtut în fel i chip evenimentul i, iari, Maria Rosa Abbadino a srit: c nu voi îndrzni niciodat s-i cer lui Leonardo Cornovaglia o conferin. I-am rspuns sec c, în decurs de o sptmân îi voi comunica data manifestrii.
