Glandea Pineala - Al Treilea Treilea Ochi ! DUMNEZEU ESTE STIINTA, CUNOASTERE, ELEVARE ELEVARE SI IUBIRE !
Informatiile de pe pe aceasta pagina pagina sint preluate din cartea "Anul 2012 Un Sfarsit Sau Un Inceput Inceput ?" Piramida Si Ochiul atotvazator: Este un simbol ocult masonic Este un fapt dovedit prin scrierile prinilor fondatori i documentaia masonica. Simbolul piramida si ochiul atot-vazator este de fapt r eprezentatia simbolica a glandei pineale sau al treilea ochi . (In centrul creierului tau este o mica glanda numita glanda pineala) Se numeste pineala pentru ca are forma unui con de pin. Acesta este centrul geometric exact al creierului tau ! Aceasta este foarte importanta in culturile antice Kundalini Kundalini este puterea divin primordial din interiorul nostru, care, de obicei, este latent (nemanifestat). Sediul ei este osul triunghiular de la baza coloanei vertebrale, numit sacru (Hieron Osteon). Grecii antici, care i-au dat aceasta denumire, i-au atribuit o semnificaie deosebit, deoarece acest os ardea cel mai greu la incinerarea corpului. De asemenea, egiptenii acordau o mare importan osului sacru, ca fiind lcaul unei fore supranaturale. În Vest, osul sacru este simbolizat prin semnul Vrstorului i prin Sfântul Graal, recipientul apei vieii. Kundalini (spirala, în sanscrit), apare încolcit precum un arpe i de aceea i se mai spune Puterea arpelui. Ea a fost descris amnunit în Upaniade. Contientizarea energiei Kundalini în fiina uman era considerat de ctre marii înelepi ai antichitii drept cunoaterea suprem. Aceast cunoatere subtil era rezervat numai celor care atingeau un înalt grad de puritate i sfinenie. Cel care avea acces la aceast cunoatere se numea Maestru (guru/învtor spiritual). Acesta, la rândul su, o transmitea trans mitea în mod direct unui discipol (aspirant la adevrul absolut).
Regele Tutankhano are acest sarpe kundalini. kundalini trecand chiar chiar prin capul lui. ! Acesta este simbolul pe care i l-au oferit, reprezentand activarea completa a glandei pineale, pineale, si ca chakrele toate, sau transformat acum in aceste sfere concentrice, si accesul dinspre taramurile i nalte dimensionale trece direct prin capul tau.
Cand treci prin aceste meditatia Kundalini, Ideea este ca trebuie sa inalti sarpele kundalini. Adevarata inaltare a sarpelui Kundalini il reprezinta coliziunea impreuna a chakrelor in acet set de sfere concentrice. Atunci cand faci asta focalizezi totul intr-un punct din creierul tau. Aceasta reprezinta unirea chakrelor . Sistemul esoteric al chakrelor Chakrele sunt de fapt nivele diferite ale sufletului tau, si nivelurile pe care se gaseste functiile tale cerebrale si constiinta ta .( fapt dovedit si de stiinta ca aceste chakre exista ,ele mai sunt numite si centrii energetici sau centrii ai constiintei ) . Vechile culturi se pare c aveau un respect deosebit pentru g landa pineala ( al treilea ochi ), cci o întâlnim în nenumrate texte, picturi i monumente. Sumerienii au fcut desene oamenilor Anunaki, care aveau în vârful coifurilor aceast form, de con de brad. Osiris, zeul lumii subterane, din mitologia Egiptean, este prezentat artând cum energia kundalini se urc spre glanda pineala, punctul de întâlnire al tuturor energiilor. Toiagul reprezinta Sarpele Kundalini, Iar Conul de Pin: Glanda pineala ( al treilea ochi ) Când toate chakrele se mut în jurul capului, având în centru glanda pineal, putem avea acces la cellalt trâm. ( la alte dimensiuni mai inalte ) Zeul babilonian Thamus tine în mâna sa un con.
În Hinduism, zeia distrugerii si daramarii Vechiului pentru a purifica calea Noului., Shiva are prul coafat ca un con, având încolcit în jurul gâtului un arpe i desenul celui de al 3 lea ochi, în mijlocul frunii. Zeul vinului, Bachus, este reprezentat inând în mân un sceptru ce are în vârf un con. Alcoolul nu a fost denumit întâmpltor i spirt ( eng.spirit ), ci ca fiind legat de spirit, pentru c el are capacitatea de a deschide glanda pineal. Dionisus ( Dinoysos ) portarul lumii de dincolo, are în vârful lncii tot un con. În Matei 6.22 Isus spune: Lumintorul trupului este ochiul (atenie ochiul, adic al 3 lea ochi, nu ochii). Dac va fi ochiul tu curat, tot trupul tu va fi luminat. Credei c toate acestea sunt simple întâmplri i cei în cauz nu tiau ce fac? Dac înc v mai îndoii, iat înc ceva care ar trebui s v dea foarte serios de gândit! În piaa Vaticanului, în zona denumit Curtea Conului, cea mai mare statuie are forma unui con de brad. Lâng ea se afl un sarcofag deschis, asemenea celui din Camera Regilor din marea piramid. Se tie c acesta es te simbolul dispariiei morii i a tranziiei ctre viaa spiritual. i asta nu e totul. Lâng acestea se afl un leu asemntor Sfinxului din Egipt, având la baza inscripii cuneiforme. Care s fie oare legtura dintre cretinism i vechii egipteni?
i neateptat, iat c însui papa are în vârful sceptrului su, bineîneles un con de brad! Desigur este deja prea mult ca toate acestea s fie simple coincidene. Este clar c ele reflect vechi cunotine, inute în secret, cu strnicie de-a lungul mileniilor, departe de cei muli. Trezirea glandei pineale are efecte extraordinare asupra expandrii contiinei i deschide accesul la toate cunotiinele universale. Aceast gland se activeaz dup ce nu mai este bombardat de fo tonii trimii de ochi, deci în prezena întunericului. Ea emite apoi melatonin, o substan care calmeaz sistemul nervos, înainte de culcare. Strile de somn i visare sunt similare cu cea de meditaie, trans, hipnoz, sau experiene mistice. Dimetriltriptamina (DMT) este o alt substan pe care glanda pineal o secret, dând un ultim impuls în vederea deschiderii porii spirituale. Aceast substan este aceeai cu cea folosit în poiunile amanilor, fiind extras din plante ca, yopo, sau ayahuasca, în scopul de a face experiene de dilatare a timpului, cltorii în timp, cltorii în trâmuri paranormale, întâlniri cu fiine spirituale, etc. În interiorul su, glanda pineal este umplut cu ap, care în timp se calcifiaz, datorit dietei greite, fluorului din pasta de dini, fluoritei din ap, sau buturilor carbogazoase. Simbolismul din Biblie, referitor la semnul fiarei, situat pe frunte (punctul negru), r eprezint situaia când eti prizonier în lumea material, fr a avea acces la cea spiritual, adic trieti în întuneric, cum este cazul majoritii oamenilor de pe Pmânt. Structura interioar a glandei este similar cu a retinei ochilor, de aceea ea a fost denumit al 3 lea ochi, sau ochiul spiritual. Ea lucreaz asemenea unui televizor, furnizând imagini i sunete, alimentate de imag inaie. De aceea, atunci când închidem ochii înc mai putem vedea imagini, sau avem capacitatea de a vizualiza contient, folosindu-ne ochiul minii. Desigur, nu tot ce apare în c reier este din cauza glandei pineale, doar când cltoreti în timp, când ai vise, aceasta fcându-se prin interfaa dintre cele dou lumi. În absena luminii, în jurul glandei pineale se formeaz un scut electromagnetic, care are r olul de a o izola de toate radiaiile exterioare, din spaiu-timp, în scopul de a recepiona informaii din timp-spaiu. Înuntrul su, se formeaz mici molecule de microclusteri, care se transform î n unde, permiând percepia. Nu întâmpltor glanda pineal are cea mai mare concentraie de sânge din corp, ci pentru c are nevoie de mult energie, pentru a se activa. În scopul de a-i uura deschiderea trebuie s devenim contieni i s ne acceptm în totalitate, considerându-ne fiine divine. Substane ca LSD sau DMT, au capacitatea de a o deschide forat i de a-i accelera funcionarea, îns câteodat, pot duce la blocarea ei, aprând dereglri. Halucinaiile apar ca urmare a lipsei de somn, când melatonina este secretat în timp ce eti treaz. Aceasta se întâmpl în cazul bolnavilor de schizofrenie. Glanda pineal trebuie privit deci ca fiind o poart hiperdimensional natural. Studiul timpanului urechii, a artat c poziia acestuia este în unghi. Dup modelul su a fost realizat un microfon tridimensional, apoi sunetul a fost redat în difuzoare holografice, obinându-se un sunet holografic, similar cu o hologram din lumin. Lobii urechii au unghiurile egale cu cele ale marii piramide
din Egipt, dup care se poate forma un tetraedru regulat, care atunci când stm aezai cu faa în sus, are în centrul su, ce credei? Glanda pineal.
Acest secret a fost tinut in secret chiar in fata ochilor nostrii, desenul de mai jos este poserul codul lui da vinci
Nu-i aa c natura este mai inteligent decât cea mai fantastic imaginaie omeneasc? i ca o consecin a acestei structuri geometrice, ce se formeaz la nivelul creierului, putem înelege în sfârit mesajul ascuns, de secole, în simbolul de pe spatele bancnotei de un dolar i anume ochiul din piramid.
Desigur, acuma ne punem întrebarea dac i cum am putea realiza un dispozitiv, bazat pe acest principiu? Sau dac s-a realizat deja? În principal am avea nevoie de un recipient umplut cu ap pur, un sistem capabil de a realiza scutul electromagnetic i un mecanism pentru a îl acorda, apoi maina timpului ar fi pregtit pentru cltorii în lumile din timp-spaiu. Ca metod de a prelua imaginile ar putea fi folosirea unui gaz ionizat, bazat pe principiul ecranului TV. Nenumrate surse de informare credibile ne spun c guvernul American a reali zat de mult acest tip de vehicul stelar. Dezvluiri ascunse s-au fcut mai ales prin intermediul filmelor, aa zise tiinificofantastice, care în realitate au avut scopul de a pregti contiina umanitii, pentru etapa urmtoare a evoluiei sale, în care aceste tehnologii vor fi la ordinea zilei. Un exemplu este filmul Contact, în care omenirea, intrând în comunicaie cu o civilizaie din constelaia Vega, primete planul de fabricare a unei astfel de maini, care este apoi realizat i testat. Se poate observa cum prile componente sunt, rezervorul i inelele care, prin rotire cu o vitez foarte mare, creeaz scutul electromagnetic. În epava navei prbuite la Roswell, în 1947, s-a gsit un cub capabil de a se deschide i a arta viitorul. El a fost denumit looking glass, fiind utilizat printre altele, pentru a falsifica alegerile prezideniale din anii 2000 i 2004, ale lui George Bush. Biologul american Dan Burish a fcut dezvluiri senzaionale despre proiectul Majestic, în care timp de 10 ani a fcut studii secrete în microbiologie, în Aria 51, împreun cu o ras de extrateretri, venit din viitor, care fiind originar de pe Pmânt, a suferit nite dereglri genetice, ca urmare a unor cataclisme ce au avut loc în anul 2012. El a refcut genetic smâna originar, ce a stat la baza vieii pe Pmânt i a observat cum se poate crea i modifica ADN-ul cu ajutorul vibraiilor. Filmul The Last Mimzy este o dezvluire ascuns a tehnologiei looking glas i a proiectului Majestic 12. Este vorba de doi copii care gsesc un cub venit din viitor, cu scopul de a lua o mostr de ADN, în vederea salvrii acelei rase. În finalul filmului cubul creaz o gaur de vierme, necesar cltoriei î n timp.
În decembrie 2006, îns, toate aceste tehnologii de citire a viitorului, au fost dezactivate, deoarece se pare c ele pot influena negativ transformrile ce vor avea loc în anul 2012 i mai ales este vorba de inversarea axei polilor. Un lucru foarte interesant aprea atunci când ajungeau la anul 2012; totul devenea alb i nu erau capabili s mai vad nimic. Totodat aprea o succesiune de viitoruri paralele, greu de descifrat chiar i pe calculator. Dac observatorul avea gânduri catastrofice, atunci vedea catastrofe i distrugerea Pmântului. Astfel au îneles c viitorul nu poate fi prevzut cu adevrat cu nici un fel de dispozitiv, cci el este în continu transformare, în funcie de gândurile i emoiile oamenilor. Exista doar doua emotii fundamentale: Frica Si Iubirea. Este timpul sa alegem Iubirea ( 90% din populatia globului traiesc in frica, teama si stres ). De aceea vreau s subliniez, foarte clar, pentru t oat lumea, c tot acest bombardament de profeii catastrofice, începând cu cele din Biblie i continuând cu cele ale lui Nostradamus, babei Vanga i multe altele, care sunt astzi la mod, nu trebuiesc luate în consideraie! Fiecare din aceti profei a vzut doar o probabilitate a viitorului, care a fost influenat de diverse polariti ale contiinei universale i umane i interpretat de propria minte logic, în funcie de gradul su de înelegere. Cum se vor petrece lucrurile cu adevrat nimeni nu poate spune cu precizie. Viitorul se scrie de ctre noi în fiecare moment i depinde de noi dac vom experimenta catastrofe naturale, rzboaie, sau vom face o tranziie calm, linitit spre Noua Lume. Dintr-o alt epava a unei nave extraterestre, în timpul celui de al doilea rzboi mondial, au fost recuperate scaunul de pilotaj i ecranul de proiecie. Rezultatul a fost de-a dreptul uimitor i anume, persoanei aezate în acest scaun, i se amplificau gândurile, transformându-le în realitate i era capabil de a vedea în timp i spaiu. El funcioneaz ca o interfa a contiinei, asemntor cu un amplificator psihic i era folosit în scopul propulsrii navei prin puterea mental. A fost denumit scaunul Montauk. i iari prin filme s-a dezvluit existena acestei tehnologii superavansate. În filmul Stargate colonelul ONeal folosete scaunul strbunilor, în care puterea mental îi este amplificat, fiind capabil s îndeprteze flota inamic, aruncând asupra ei globuri de foc. În film ul Minority Report, oameni, având puteri paranormale, aezai în scaune plutitoare, îi transmiteau lui Tom Cruise imaginile pe un ecran gazos. În filmul XMen, se folosete un astfel de scaun pentru a-i depista pe mutanii disprui. În Total Recall, Arnold Schwartzeneger utilizeaz i el un scaun miraculos, pentru a cltori pe Marte. Cercetrile fcute în viitor cu acest scaun au gsit c, dup 21 decembrie 2012, graficul nu mai are forma sinusoidal, ci devine o linie dreapt. Subiecii simeau în acel punct, un baraj energetic, pe care nu erau capabili s îl treac, fiind respini cu brutalitate. În acelai timp îns experimentau o expandare brusc a contiinei, pân la nivelul cosmic, în care nu mai exist nici timp nici spaiu, putând fi orice, o galaxie, sau un atom i având acces la toate cunotiinele universale. Ciudat nu-i aa? Tehnologia Porii Stelare, asemntoare cu cea din filmul Stargate SG1, a fost realizat, dup modelul celei rmase de la Atlantida, îns ulterior a fost îngropat sub gheaa din Antarctica, pentru a nu permite
unor entiti negative s distrug Pmântul.
O alt realizare tehnologic secret este Jump Room, în care cel ce intr se trezete instantaneu pe Marte, unde de altfel a fost realizat o baz, pentru evacuare, în caz de cataclisme. Cercettorul rus Serghey Smeliakov, a avut ideea de a diviza spirala timpului din calendarul Mayailor, la numrul de aur (1,618) care, dup cum am mai spus este prezent peste tot în natur, în creterea i dezvoltarea organismelor, precum i a galaxiilor. El a vzut c în punctele de diviziune au avut loc mari transformri istorice în evoluia umanitii, cum ar fi ridicri sau prbuiri de mari imperii, rzboaie, etc. Cu cât ne apropiem de anul 2012 succesiunea acestor puncte critice se accelereaz, fiind unul în 2009, câteva în 2010, apoi vor avea loc la intervale de o lun, o sptmân, iar în ultimul an în fiecare zi! Evoluia nefiind un proces liniar, ci unul exponenial, în ultima etap va avea loc un salt brusc, care practic ne va propulsa pe o alt treapt de existen, dezvoltându-ne toate abilitile paranormale adormite. Practic, Pmântul va trece printr-o poart stelar i va intra în timp-spaiu, având o nou vibraie.
.> Important De Stiut ! Este demonstrat ca epifiza este legata direct de functiile sexuale, iar abstinenta ( abinerea de la excese;) sexuala o actioneaza destul de puternic de aici putem trage concluzia ca in spatele acestui secret se afla o conspiratie la nivel global si spun asta penru ca, majoritatea mesajelor subliminale sunt cele cu referire la sex. De fapt putem vedea foarte clar si cu ochiul liber ca traim intr-o societate care promoveaza comportamentul sexual degenerat. Mesaj sunlimianl -sex Observati cuvantul sex intre spatiile goale pt mai multe mesaje sublimiale apasa clixk pe subiectul Mesaje Sublimianle din dreapta paginii >
Al treilea ochi la reptile ! Argumentul unor cercetatori este ca la fiintele vii cel de-al treilea ochi nu este chiar o raritate. Cel mai des, acesta se gaseste la reptile, in special la serpi si sopirle. La aceste animale acesta este reprezentat de un ochi pe ceafa, pentru care exista in craniu chiar un orificiu usor de observat. Cel de-al treilea ochi al reptilelor este acoperit cu o piele semitransparenta, ceea ce i-a determinat pe cercetatori sa presupuna ca ochiul respectiv lucreaza nu numai in spectrul luminat. Enigma a fost dezlegata mai tirziu: s-a dovedit ca acest organ este foarte sensibil la spectrul milimetric al razelor, chiar si la cimpul magnetic. Se presupune de asemenea ca al treilea ochi percepe ultrasunetele si infrasunetele.
Acest lucru le face pe reptile sa fie niste prevazatori extraordinari ai cataclismelor naturale: cutremure, eruptii vulcanice si chiar furtuni magnetice. Este clar ce se intimpla cu reptilele, dar ce se poate spune despre oameni? Observand ca acest organ este foarte sensibil la spectrul milimetric al razelor si la cimpul magnetic, atunci ne putem da seama de ce traim intr-o societate care ne bobmbardeaza creierul zilnic cu tehnologiii ce emit raze si campuri magnetice Televizor, Telefon Mobil ,Computer etc. S-a demonstrat ca aceste aparate emit unde-electromagnetice care afecteaza creierul uman. Concluzia este ca aceste aparate de care suntem dependenti ( atasati ) de zi cu zi, au fost create in asa fel incat sa afecteze glanda pineala ( al treilea ochi ). Aceste dezvaluiri s-au facut si in numeroase filme. De exemplu: filmul They Live ( in care arata ca lumea este controlata datorita unor unde electromagnetice fixate pe o anumita frecvente care nu permite creierului uman sa perceapa adevarata realitate ). De asemena, observati ca in film, este aratat ca doar cei care poarta acei ochelari de soare speciali pot vedea adevarata realitate. Ochelarii de soare reprezinta de fapt intunericul, dupa cum am relatat si mai sus, pentru a declansa glanda pineala trebuie sa ne ferim de fotoni ( lumina ). Powder Totul Este Interconectat Secret ascuns prin intermediul filmelor de divertisment, pentru a face oamenii sa creada ca toate aceste idei despre forta divina nelimitata a omului, nu sunt altceva decat imaginatia unor producatori de filme. Flurorul Substanta toxica introdusa in apa pe care o consumam > inhibator al Glandei Pineale Sunt foarte multe substante toxice ce sunt introduse in mancare, bauturiDar cea mai toxica este substanta din apa pe care o consumam zilnic si din pasta de dinti FLUORUL ( este pusa si foarte bine ,deoarece voi parintii obligati copii sa se spelke pe dinti inainte de culcare si ea ramane in trup si actioneaza toata noaptea.) Fflorul nu are nici un efect benerfic asupra organismului Ea este data special ca inhibator al Glandei Pineale Aryana Havah Secretul Suprem Ascuns In Planul Vizibil Illuminati-i sau Iluminaii reprezint aa-numita elit planetar, grupul persoanelor care îi autoarog supremaia asupra destinului umanitii. Faptul c au ales tocmai termenul iluminat, folosit în tradiia spiritual pentru fiinele care au avut acces la anumite revelaii divine eseniale, nu este decât o dovad în plus a imensei arogane a Illuminati-lor. Aceast grupare ultrasecret are în mân frâiele planetei, iar singurul interes pe care îl au în vedere cei care o alctuiesc este propria lor prosperitate. Ei sunt cei care au pus la cale Noua Ordine Mondial spre care ne îndreptm cu pai din ce în ce mai repezi în ultimii ani.
__________ Information from ESET Smart Security, version of virus signature database 5857 (20110208) __________
The message was checked by ESET Smart Security.
http://www.eset.com/
-------------------------------------------------------------------------------8:00? 8:25? 8:40? Find a flick in no time with theYahoo! Search movie showtime shortcut.
-------------------------------------------------------------------------------Get your own web address. Have a HUGE year through Yahoo! Small Business.
-------------------------------------------------------------------------------Bored stiff? Loosen up... Download and play hundreds of games for free on Yahoo! Games.
ReplyReply AllMove...Go to Previous message | Go to Next message | Back to Messages Select Message EncodingASCII (ASCII)Greek (ISO-8859-7)Greek (Windows-1253)Latin-10 (ISO-8859-16)Latin-3 (ISO-8859-3)Latin-6 (ISO-8859-10)Latin-7 (ISO-8859-13)Latin-8 (ISO-8859-14)Latin-9 (ISO-8859-15)W. European (850)W. European (CP858)W. European (HPROMAN8)W. European (MACROMAN8)W. European (Windows-1252)Armenia (ARMSCII-8)Baltic Rim (ISO-8859-4)Baltic Rim (WINDOWS1257)Cyrillic (866)Cyrillic (ISO-8859-5)Cyrillic (KOI8-R)Cyrillic (KOI8-RU)Cyrillic (KOI8-T)Cyrillic (KOI8U)Cyrillic (WINDOWS-1251)Latin-2 (852)Latin-2 (ISO-8859-2)Latin-2 (WINDOWS-1250)Turkish (ISO-8859-
9)Turkish (WINDOWS-1254)Arabic (ISO-8859-6, ASMO-708)Arabic (WINDOWS-1256)Hebrew (856)Hebrew (862)Hebrew (WINDOWS-1255)Chinese Simplified (GB-2312-80)Chinese Simplified (GB18030)Chinese Simplified (HZ-GB-2312)Chinese Simplified (ISO-2022-CN)Chinese Simplified (WINDOWS-936)Chinese Trad.-Hong Kong (BIG5-HKSCS)Chinese Traditional (BIG5)Chinese Traditional (EUC-TW)Japanese (SHIFT_JIS)Japanese (EUC-JP)Japanese (ISO-2022-JP)Korean (ISO-2022-KR)Korean (EUC-KR)Thai (TIS-620-2533)Thai (WINDOWS-874)Vietnamese (TCVN-5712)Vietnamese (VISCII)Vietnamese (WINDOWS-1258)Unicode (UTF-7)Unicode (UTF-8)Unicode (UTF-16)Unicode (UTF32)| Full Headers Reply Reply All Forward Forward .
Mail Search
WelcomeInboxNewFoldersMail Options
Copyright © 1994-2011 Yahoo! Inc. All rights reserved. Terms of Service - Copyright/IP Policy Guidelines NOTICE: We collect personal information on this site. To learn more about how we use your information, see our Privacy Policy - About Our Ads.
Addressbook Contacts nou(Nickname) - dicu alina
alina dicu ALINA DICU dana dragoi DANNY CRIS Addressbook Contacts nou(Nickname) - dicu alina alina dicu ALINA DICU dana dragoi DANNY CRIS