243979851 Către Tineri Sfantul Vasile Cel Mare Docx

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae” Secţia Pastorală

Sfântul Vasile cel Mare Omilia a XXII-a Către tineri

Îndrumător Pr.Prof. Dinu Adrian

Susţinător Dumitrel Răzvan-Adrian 2017

Cuprins

1. Introducere…………………………………………..…………………………...…….………...3

1.1 Viaţa Sfântului Vasile cel Mare........................................................................................4

1.2 Opera.................................................................................................................................5

2. Importanţa educaţiei creştine a tinerilor……………………………………………………......…6

3. Cuprinsul concis al operei..............................................................................................................7

4. Pedagogia tinerilor în viziunea autorului........................................................................................9

4.1 Atitudinea Sfântului Vasile cel Mare faţă de educaţia şi cultura profană.......................11

5. Concluzii........................................................................................................................................13

6. Bibliografie....................................................................................................................................14

1. Introducere 2

Educaţia morala cât şi cea spirituală, are o valoare aparte nu doar pentru că ar contribui la întărirea naţiunilor ci şi pentru că ea, prin valorile de care dispune, contribuie efectiv la edificarea întregului ansamblu politic, social şi religios. De aceea, problema aferentă, a fost dezbătută încă din cele mai vechi timpuri. Omul, doritor de a intra în posesia unor ample cunoştiinţe din diferite domenii, trebuia să aibă grijă ca această bogăţie să fie preluată şi păstrată în timp pentru ca şi cei ce vor urma lui, să aibă acces neîngrădit la tezaurul cunoaşterii. Însă, pentru împlinirea acestui lucru, urmaşii trebuiau să-şi dea seama de misiunea lor şi să fie educaţi pentru a nu pierde în mod egoist vasta cultură de care dispuneau. Sfântul Vasile cel Mare, în această Omilie doreşte să arate că, educaţia reprezintă un pas important în viaţa fiecărei persoane. De aceea, vreau să ilustrez în câteva rânduri, îndemnurile sale părinteşti cu privire la educarea tinerilor şi nu numai, ci prin ei, tuturor celor ce au nevoie să şi-o însuşească în adevăratul sens al cuvântului. De remarcat că există puţine lucrări pe marginea subiectului menţionat şi de aceea nu am putut intra în posesia mai multor documente. Unii, ce e drept au vorbit despre educaţie la modul general şi dezinteresat, alţii s-au mulţumit să evoce personalitatea marcantă a Sfântului Vasile cel Mare. Sf. Vasile cel Mare, a fost unul dintre cei mai de seamă pedagogi ale primelor veacuri creştine, iar acum după multe secole distanţă de la trăirea lui pe pământ, continuă să fie un adevărat nucleu al educaţiei creştine, al educaţiei morale și al educaţiei desăvârşite. Lucrarea este alcătuită din 6 capitole fiind structurată unitar. Am urmărit să evidenţiez raportarea sa la pedagogia tinerilor în cadrul familiei, a şcolilor dar şi a Bisericii. Pe lângă aceasta, am observant că felul său de a privi în sufletele oamenilor avea drept urmare, o intensă căutare de al face pe acesta conştient de valorile sale dar şi de a-l îndruma spre alegerea unei căi facile spre obţinerea mântuirii.

1.1 Viaţa Sf. Vasile cel Mare 3

Sf. Vasile cel Mare s-a născut în anul 330, în Cezareea Capadociei. Provenea dintr-o familie numeroasă fiind al treilea din cei zece copii ai lui Vasile şi Emilia. Dintre cei zece copii, trei au ajuns episcope și anume: Vasile al Cezareii Capadociei, Grigorie al Nyssei şi Petru al Sevastiei. Navcratie şi Macrina cea tânără vor îmbrățișa calea monahală. Ulterior, din familia Sfântului Vasile, şapte au fost trecuţi în rândul sfinţilor, împreună fiind şi Emilia, mama, dar şi bunica lor, Macrina. Primii săi profesori din Cezareea Capadociei i-au fost: tatăl şi sora sa mai mare, Macrina. De la tatăl său, retor de profesie a primit primele cunoştinţe de gramatică, istorie şi poezie. Şi-a continuat studiile în Constantinopol, însuşindu-şi filosofiile anticilor. De la Constantinopol a mers la Atena, unde a fost elevul vestiţilor profesori Himeriu, Libaniu şi Proheresiu, şi a studiat scrierile lui Origen, antrenându-se în exegeza Sfintelor Scripturi1. Sf. Vasile s-a distins în filosofie, poezie, istorie, dialectică, astronomie, geometrie, matematică şi medicină, dar şi în exegeza scripturistică şi patristică. După terminarea studiilor (355) s-a întors in Cezareea, unde a deschis, pentru scurt timp, o şcoală de retorică. Abandonând-o, la 27 de ani (357) a primit Botezul, după care a vizitat marile lavre egiptene, palestiniene, siriene, mesopotamiene, sfârşind prin a se retrage pe malul râului Iris, ce străbătea satul Annesi din Pont2. Acolo a trăit ca un monah timp de cinci ani după care a fost nevoit să părăsească locul însingurării sale în anul 360, fiind hirotonit ierodiacon de episcopul Dianius de Cezareea. Cu acest episcop, Sf. Vasile cel Mare a mers la Constantinopol pentru a lua parte la un sinod care prevedea combaterea învăţăturilor ariană şi semiariană. La întoarcere, nefiind de acord cu poziţia adoptată de Dianius în cadrul Sinodului de la Rimini, s-a retras din nou în Pont unde a înfiinţat şi o obşte monahală. Sf. Vasile a continuat să locuiască în sihăstria sa, sporind atât de mult în virtute, încât a inceput să fie căutat din ce în ce mai mult de mulţimea credincioşilor. Tinerii însufleţiţi de exemplul său i-au cerut să rămână cu el. Astfel, Sf. Vasile a întemeiat primele mănăstiri de obşte din Capadocia3. În anul 364, Sf. Vasile a fost hirotonit preot de către episcopul Eusebiu, iar în anul 370 a fost ales episcop al Cezareei, devenit centrul de apărare al Ortodoxiei niceene, dar şi exarh al Pontului. Ca ierarh, a îmbinat activităţile culturale cu cele pastoral-misionare şi administrativ-filantropice. De remarcat este faptul că la Sf. Vasile întâlnim o legătură între cuvânt si faptă. Prin sfinţenia trăirii şi a vieţii lui a ajuns făcător de minuni chiar din timpul vieţii, ştiut este că nu cu cheia, ci cu rugăciunea, 1 Ioan G. Coman, Patrologie. Scriitori capadocieni, Sfânta Mănăstire Dervent, (s. l), 2000, p. 111. 2 Sfântul Vasile cel Mare, Despre Botez. Sfântul Vasile cel Mare, colecţia Comorile Pustiei, Traducere şi studiu introductiv de Pr. Dumitru V. Georgescu, Editura Anastasia, Bucureşti, 1999, pp. 24-25.

3 Sf. Vasile cel Mare, Despre Botez…, p. 25. 4

a deschis uşa bisericii din Niceea, uşa fiind încuiată de arienii sprijiniţi de însuşi împăratul Valens (364-378). Tot cu ajutorul rugăciunii a şters păcatele unei femei din Cezareea, care se ruşina să le mărturisească, preferând scrisul, iar în sfârşit, cu rugăciunea a prelungit viaţa unui doctor păgân, nebotezat, până la încreştinarea acestuia4. În Cezareea Capadociei Sf. Vasile şi-a încheiat misiunea ca ierarh la 1 ianuarie 379, pe când avea vârsta de 49-50 de ani rămânând pe de o parte, simbolul vieţii monastice, trăit în austeritate şi reglementat prin reguli care să o ducă la desăvârşire, iar pe de altă parte, fiind simbolul vieţii preoţeşti şi arhiereşti, pline de demnitate şi abnegaţie puse în slujirea altora, până la jertfă5.

1.2 Opera Sf. Vasile cel Mare a scris foarte mult în timpul scurtei sale vieţi. Lucrările sale, care au o importanţă covârşitoare pentru credinţă, sunt în cea mai mare parte normative pentru învăţătura ortodoxă. Ele se împart în scrieri dogmatice, ascetice, omilii şi cuvântări, pedagogice, liturgice, canonice şi în cele din urmă epistolare. Activitatea cultural-pastorală a fost completată de cea filantropică, fiind întemeietorul unor aşezăminte de ocrotire socială, azile, spitale, orfelinate, cantine, toate grupate sub denumirea de Vasiliada, considerat monumentul de excepţie al milei creştine. În operele sale, el tratează subiecte dogmatice şi morale, scrierile sale fiind în general greu accesibile6. A. Opere Dogmatice:  

Contra lui Eunomiu, scris pe la 364; Despre Sfântul Duh, dedicată lui Amfilohie;

B. Opere Ascetice:     

Percepte de morală-80 (Etica sau Morala) Regulile mari-55 (dezvoltate), compuse între 358-362; Regulile mici-312 (prescurtate); Despre judecata lui Dumnezeu; Despre credinţă;

C. Omilii şi cuvântări: 

9 Omilii la Hexaemeron, care explică crearea lumii şi toate fenomenele legate de actul creaţiei pe zile. Sf. Vasile a tratat creaţia lumii până în ziua a cincea, fratele său Grigorie de Nyssa l-a completat scriind o lucrare

 

Despre facerea omului, in ziua a şasea; Comentariul la primele 16 capitole din Isaia; 13 Omilii asupra Psalmilor;

4 Claudio Moreschini, Enrico Norelli, Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine. Vasile, episcop de Cezareea, trad. de Elena Caraboi, Doina Cernica, Emanuela Stoleriu şi Dana Zămosteanu, Editura Polirom, Iaşi, 2004, p. 106.

5 C. Moreschini, E. Norelli, Istoria literaturii creștine…, p. 130. 6 I. G. Coman, Patrologie. Scriitori…, p. 112. 5



24 Cuvântări din diferite domenii;

D. Liturgice: 

Liturghia, ce îi poartă şi numele. Această liturghie nu a fost compusă în totalitate de Sf. Vasile, ci a fost reformulată de el, fiind îmbogăţită de-a lungul timpului până la forma în care se păstrează până astăzi;

E. Corespondenţă, canonice: 

Scrisorile 188, 199, 217, numite si Scrisori canonice;

Prin toate scrierile şi tratatele, Sf. Vasile încerca să înlăture îndoiala în credinţă, explicând cu o competenţă imbatabilă şi multidisciplinară dogmele şi arătând drumul mântuirii şi vindecare omului înfiat, restaurat şi recapitulat în Hristos 7.

2. Importanţa educaţiei creştine a tinerilor Despre educația creștină, după cum afirma și marele arhipăstor, începe încă din copilărie, timp în care primele noțiuni sunt transmise copiilor, prin viu grai, de către părin ți. Faptul că el însuși a studiat la principalele școli alături de profesori eminenți, i-a permis să-și însușească bogate cunoștințe diversificate. Dacă la început, copii sunt lipsiți de apărare neputând să-și apere drepturile, la vârsta maturității o pot face dacă vor avea solide cunoștin țe și bogată înțelepciune izvorâtă din cunoașterea și păzirea poruncilor dumnezeiești. De aceea, Biserica poartă de grijă copiilor încă de mici, fără să uite de intemperiile ce le au de înfruntat, fiindu-le alături în întreaga via ță, încă de la pedagogia Botezului când devenim fii ai lui Dumnezeu prin filiație baptismală. Sf. Vasile cel Mare, plecând de la realitatea conform căreia creştinul este cetăţean al cerului, pune în centrul recomandărilor sale preocuparea constantă pentru viaţa veşnică. El îi îndeamnă pe nepoţii săi (n.n. cei cărora se adresează prin Omilia către tineri) să aibă în vedere educaţia structurată pe adevărul viu care propovăduieşte viaţa veşnică şi virtutea. Făcând o analiză a Omiliei către tineri, patrologul Ioan G. Coman menţiona: „Sf. Vasile are pasiunea lucrurilor folositoare şi fundamentale. Educatorul nostru enunţă limpede principiile educaţiei creştine. Munca, răbdarea, virtutea, înţelepciunea, domnia sufletului asupra trupului, viaţa trăită în perspectiva nemuririi, iată, în câteva cuvinte, ce îndeamnă pe nepoţii săi Arhiepiscopul Cezareei. Educaţia preconizată de Sf. Vasile urmărea folosul practic, exerciţiul neîntrerupt pentru atingerea scopului şi monarhia absolută a spiritului. Este tocmai ce trebuie mai mult timpului de faţă” 8.

Sf. Vasile cel Mare scoate în evidenţă valorile creştine neschimbabile, care s-au păstrat nealterate în decursul timpului fie prin strădania părinților, fie prin purtarea de grijă a institu țiilor ce au dăinuit în timp. Cât despre educație, știm că ea reprezintă o etapă primordială în viața fiecărui individ fiind menită să inoculeze principii de viață necesare dezvoltării în societate. Educaţia

7 Sf. Vasile cel Mare, Despre Botez…, pp. 26-27. 8 Ioan G. Coman, ,,Frumusețile prieteniei în concepția lumii vechi și a Sfinților Părinți”, în: Glasul Bisericii, anul XIII (1954), nr. 9-10, p. 505.

6

creştină are ca ideal curăţirea de patimi, formarea omului duhovnicesc, comportamentele lui 9. Având în vedere acest lucru, nu trebuie să ne mire faptul că la dezvoltarea școlilor laice sau teologice de renume, au contribuit atât cultura cât și teologia, ambele având rosturi în edificarea umanității. Sfinţii Părinţi ai Bisericii, luminaţi de harul Duhului Sfânt, au ştiut totdeauna să semene în sufletele credincioşilor învăţătura creştină, ţinând seama de mediul în care trăiau, educaţia primită şi capacităţile fiecăruia, precum în pilda semănătorului şi cea a talanţilor. Astfel a procedat şi Sf. Vasile, ajungând la inimile multora prin cuvintele bogate în învăţături susţinute prin exemplul personal10. Un cod moral, în viziunea sa, nu-l poate oferi nimeni altul ci doar curata învățătură. În timp ce memoria sa a fost uitată aproape integral în rândul scriitorilor, Biserica a preluat cu dinadinsul scrierile transmise contemporanilor săi și prin ei posternității, acordându-i titlul de mare Dascăl și Ierarh.

3. Cuprinsul lapidar al operei Sf. Vasile cel Mare în Omilia către tineri, expune unele învăţături de o deosebită importanţă în ceea ce priveşte educaţia tinerilor. Opera sa e împărţită în 8 capitole. În capitolul întâi, el vorbeşte tinerilor în calitate de păstor ca urmare a deselor încercări din viaţă dar şi a înţelepciunii cumulate de-a lungul timpului. Acordă o mare importanţă scrierilor lui Hesiod, arătând în acelaşi timp rolul profesorilor în viaţa învăţăceilor11. În capitolul al II-lea, deşi nu uită să menţioneze

că, viaţa pământească e în strânsă

dependenţă de cea spirituală, el încuviinţează că, trăind pe pământ suntem datori să ne supunem regulilor fireşti. Folosul acestei vieţi este de a ne pregăti în vederea propăşirii pentru o nouă viaţă care premerge celei actuale. Pentru a se face mai bine înţeles, îşi adaptează limbajul conform auditoriul pe care îl are în faţă şi spre care îşi îndreaptă atenţia. Unul din manualele indispensabile este Sfânta Scriptură pentru că ne învăţă să preţuim sufletele şi să tindem spre desăvârşire. Importanţa studiului stă în faptul că trebuie să ne pregătească pentru lupta ce ne stă înainte şi faţă de care nu ne putem eschiva. Cunoaşterea propriu-zisă e 9 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a XXII-a…, p. 571. 10 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a XXII-a…, p. 570. 11 Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Omilii la Psalmi, Omilii şi Cuvântări. Omilia a XXII-a către tineri, colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 17, Studiu introductiv, traducere, note şi indici de Pr. Prof. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986, p. 566. 7

formată din 2 trepte ce se completează reciproc: cea profană sau laică şi cea morală sau duhovnicească. De asemenea el tinde să înfăţişeze învăţătura profană ca un veşmânt de mare preţ pentru suflet. Pe lângă scriitorii consacraţi, el recomandă şi lecturarea poetică ce atinge sufletul şi-l întraripează. De poeţi trebuie să ascultăm şi să-i imităm însă de cei răi trebuie să fugim. În această privinţă el îndeamnă pe tineri să distingă între ce este bine şi rău12. În capitolul al III-lea, vorbeşte de scriitori şi ţine să arate unele lucruri ce ne împiedică de la a spori duhovniceşte. În primul rând, defaimă minciuna ca fiind nefolositoare şi improprie moralei creştine. Deşi suntem chemaţi să ascultăm şi să urmăm pe cei înţelepţi, trebuie să avem în vedere că nu toate scrierile lor conţin învăţături edificatoare. În acest caz, trebuie să urmăm albinelor care, deşi caută în toate florile nectarul dulce, doar unele plante au ceea ce le e de trebuinţă. Prin urmare, trebuie să luăm din cărţi doar ce ne uşurează calea spre mântuire iar de restul să ne dispensăm. Ca şi alţi oameni, Sf. Vasile observă o realitate obiectivă şi anume: virtuţile reprezintă o condiţie de bază pentru obţinerea adevăratei cunoaşteri şi a mântuirii în chip deosebit. Cu toate acestea, ştie că educaţia tinerilor nu e o sarcină uşoară ci trebuie multă osteneală pentru ca din aceasta, să ne împărtăşim de bucurie. Chiar cei ce au scris înainte ca noi să fi venit în lume, au făcut-o doar pentru a servi ca imbold spre împlinirea virtuţilor13. În capitolul al IV-lea, autorul include între învăţătorii vrednici de urmat şi pe Homer. Din aceasta, prin deducţie realizăm cât de bine îi cunoştea pe cei, din a căror opere ne dă pilde. Toate lucrurile îşi pierd valoarea în timp, însă, doar virtutea dăinuie şi se dovedeşte a fi fără de moarte. Toţi scriitorii, chiar dacă au trăit în timpuri diferite, au ţinut să remarce importanţa de netăgăduit a virtuţilor. Totuşi, dacă unii au vorbit în faţa mulţimilor ca unii ce erau inspiraţi, însă dezminţeau învăţăturile lor prin fapte de ruşine, nu sunt vrednici de laudă. Pe aceştia îi aseamănă cu actorii ce nu-şi iau în seamă rolul în adevăratul sens al cuvântului14. În capitolul al V-lea, arată că nu puţini sunt cei amintiţi mai sus. Sf. Vasile cel Mare ţine să ne atragă atenţia aducând în vedere că, mânia pierde ştiinţa celui neîngrădit de răbdare. De asemenea, pentru a părea mai convingător, se foloseşte de mărturiile unor filosofi şi cărturari ca: Socrate, Pericle, Platon, Euclide ce s-au făcut cunoscuţi prin multa răbdare de care au dat parte în viaţa. Ei au fost cunoscuţi nu doar nu doar prin minte înţeleaptă ci şi printr-o viaţă neîntinată. Aceste lucruri au rolul inedit de a ne ajuta să depăşim spectrul natural şi să păşim într-o altă existenţă dominată de prezenţa binelui şi a raporturilor de egalitate. În acest context, se impune să 12 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a XXII-a…, pp. 566-569. 13 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a XXII-a…, pp. 569-570. 14 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a XXII-a…, pp. 570-573. 8

deosebim în scrierile lor ceea ce este bun de ceea ce este rău pentru a nu primi tot ce ne cade în mână fără a face o echitabilă distingere. Dacă nu am proceda astfel ar însemna că nu suntem conduşi de suflet ci de trup, prin urmare am fi trupeşti. O altă componentă de real folos în viaţa noastră este muzica cu tot ce însumează ea de fapt15. Capitolul al VI-lea aduce ceva inedit şi anume nevoinţa şi perseverenţa în vederea urcuşului duhovnicesc. Pentru că suntem obişnuiţi cu analogiile, Sf. Vasile cel Mare ne pune faţă în faţă cu lupta atleţilor. Din punct de vedere fizic, aceştia, nu precupeţesc nimic de la a-şi atinge scopul. De aceea ei reprezintă pentru noi toţi un model demn de urmat, mai ales că ei caută o mică preţuire, pe când noi, urmărim dobândirea vieţii celei veşnice. Poruncile dumnezeieşti, pot fi împlinite şi trebuie păstrate prin răbdare. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că, libertatea noastră constituie fără echivoc, o şansă de a obţine mântuirea sau o cale de a o pierde. Alegerea pe care o luăm trebuie să vină ca răspuns la tainica prezenţă a conştiinţei din noi16. Capitolul al VII-lea poate fi caracterizat ca şi manual de morală. El cuprinde nuanţe bivalente. În primul rând, trebuie să purtăm grijă de trup dar să nu uităm de suflet. Toate trebuie să fie făcute cu bună chibzuială şi înfrânare. Însăşi viaţa omului trebuie să fie caracterizată de rânduială proprie unei stări duhovniceşti reale. Tot ceea ce facem în exces dăunează foarte mult şi în plus, această poziţie, nu ne reprezintă ca făpturi raţionale17. În capitolul al VIII-lea arată că o stare trupească prea bună e improprie unei stări duhovniceşti. Chiar doctorii afirmă aceasta confirmând de fapt, poziţia Bisericii. Ceea ce ne ajută pe noi, e tocmai, încercarea de a ne simplifica viaţa prin orice mijloc dispunem. În timp ce bogăţia nu ne aduce decât dezbinare, o viaţă cumpătată şi simplistă ne va oferi în timp, bucurii tainice. În final, Sf. Vasile îndeamnă la a perseverenţă zilnic şi la a spori în virtuţi. Concluzionez că studiul pe lângă o viaţă trăită autentic, are multe beneficii, atât în viaţa pământească cât şi în cea spirituală18.

4. Pedagogia tinerilor în viziunea autorului La începutul Omiliei către tineri, Sf. Vasile cel Mare ţine să precizeze că, viaţa şi experienţa pe care a dobândit-o în decursul vieţii îi conferă dreptul de a oferi sfaturi tinerilor în vederea dobândirii unei educaţii temeinice. De aceea şi afirmă: „Vârsta pe care o am, multele încercări prin care am trecut şi participarea din destul şi la bucuriile şi la neplăcerile vieţii, dascăli în multe 15 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a XXII-a…, pp. 574-576. 16 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a XXII-a…, pp. 576-577. 17 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a XXII-a…, pp. 577-579. 18 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a XXII-a…, pp. 580-582. 9

privinţe, m-au făcut să am experienţă lucrurilor omeneşti, aşa că sunt în stare să arăt şi celor care acum îşi încep viaţa care-i cea mai bună cale”19. Pentru început, trebuie să facem distincţia potrivită între teologie şi cultura profană. Un criteriu esenţial îl reprezintă discernământul. Catalogată metaforic când vârsta ingrată, când vârsta de aur, adolescenţa rămâne vârsta marilor schimbări şi a marilor efervescenţe, vârsta noilor şi marilor întrebări, a visurilor îndrăzneţe, a nonconformismului, teribilismului şi exuberanţei comportamentale, vârstă la care se plămădeşte omul de mâine, cu calităţile şi defectele lui. Mai mult decât atât, adolescenţa, este vârsta translaţiei de la copilărie la maturitate, vârsta fluidă, vagă, complexă şi greu de prins în formule, patetică şi generoasă, perioada încercărilor nesfârşite în care se încrucişează apucăturile naive ale copilăriei cu tendinţele serioase ale adultului, primele pentru a fi înlocuite, iar ultimele pentru a fi asumate20. În vederea Sfântului Vasile, căutarea învăţăturii şi a înţelepciunii, în general, se aseamănă cu lucrarea unui zidar, o astfel de aplecare spre învăţătură însemnând de fapt o lucrare de zidire sufletească, o zidire a personalităţii umane, iar zidarul este preocupat ca zidirea lui să nu fie strâmbă, la fel şi cel ce caută înţelepciunea, trebuie să se îngrijească să caute acea înţelepciune folositoare sufletului şi care duce spre virtute, autorul propunând călăuzirea în acest demers după un proverb: „potrivind piatra după fir, în ceea ce ne priveşte, piatra fiind învăţătura cea dreaptă, înţelepciunea, iar firul, îndreptarul, fiind adevărul”21. În Omilia sa îi învaţă pe tineri să aleagă din învăţăturile profane doar ce ajută la propășirea spirituală. De fapt, îndemna tinerii să facă distincția în ceea ce privește scrierile autorilor profani, asemenea albinelor care culeg din multitudinea de plante doar ce le este folositor. Cât despre poeţi, el recomandă ca tinerii să nu acorde atenţie tuturor cuvintelor acestora, să nu se lase atraşi de plăcerea cuvintelor, ci mai degrabă să caute cuvintele acestora şi să-i imite pe aceştia ferindu-se a primi cuvintele şi exemplul oamenilor răi 22, ştiut fiind că: „… din prisosul inimii grăiește gura” ( Mt 12, 34).

19 Vîlciu Marian, Omilia Către tineri a Sf. Vasile cel Mare, relevanța și actualitatea acestei scrieri pentru tinerii vremurilor noastre, în: Din comorile teologiei Părinților Capadocieni, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 74. 20 Sf. Vasile cel Mare, Scrieri I, colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 17, Studiu introductiv, traducere, note şi indici de Pr. Prof. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, p. 214.

21 V. Marian, Omilia Către tineri…, p. 75. 22 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a XXII-a…, p. 568. 10

Pentru a arăta că această recomandare nu este una subiectivă, a autorului şi pentru a evidenţia faptul că un astfel de sfat se regăseşte şi în înţelepciunea profană, Sf. Vasile se folseşte de cuvintele poetului grec Hesiod, care afirmă că: „virtutea trebuie căutată de tineri chiar dacă drumul spre virtute este anevoios şi plin de sudoare, iar calea către viciu este mai la îndemână”23. Cumpătarea fereşte trupul de dorinţele de neînfrânare, acestea provenind din pofta nesăţioasă şi din voluptate. Dar, mai întâi de toate, cumpătarea înseamnă în gândirea marelui capadocian şi înfrânarea ochilor, pentru că abţinerea de la mâncăruri este practicată şi de mulţi dintre filosofii elini după cum o arată: „Căci ce folos – spune Sfântul - să te abţii de la mâncăruri, dar să mănânci cu ochii pofta adulterului, sau cu voinţa ta asculţi cu urechile strigăte deşarte sau diavoleşti? Nu foloseşte la nimic să te abţii de la mâncăruri, dar să nu te abţii de la aroganţa mândriei şi vanităţii şi de la alte patimi”24. Valoarea, cinstea deosebită acordată omului este dovedită de Sf. Vasile cel Mare prin analogia pe care o face între crearea omului şi a întregii crea ții: afirmând că nimic și nimeni nu poate fi asemenea Chipului Dumnezeului Celui Preaînalt. Nici corpurile cereşti, nici celelalte lucruri materiale nu sunt ca oamenii. Deosebirea dintre suflet şi trup este asemănătoare cu deosebirea dintre cer şi pământ. Spre deosebire de trup, sufletul este copie a cerului, pentru că acolo locuieşte Domnul. Însă, trupul este din pământ unde locuiesc oamenii muritorii şi animale fără raţiune25. Astfel, din câte am arătat, Sf. Vasile cel Mare aduce ca mărturie, învățături din scrierile autorilor consacrați pentru a-și susține ideile prin care încuraja la promovarea moralității în rândurile tinerilor. Aceste învățături nu-și pierd viabilitatea nici în timpurile în care ne aflăm. De aceea, se impune cercetarea și actualizarea învățăturilor sale fie și doar, la nivel teoretic sau formal.

4.1 Atitudinea Sfântului Vasile cel Mare faţă de educaţia şi cultura profană Tradiţia rigoristă a scriitorilor bisericeşti Tertulian şi Taţian, care, în numele credinţei, excludeau cultura profană, avea reprezentanţi şi în secolul al IV-lea. Chiar Sfânta Macrina cea tânără, sora Sfântului Vasile, împărtăşea această exagerare26. 23 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a XXII-a…, p. 570. 24 Cristian Alexandru-Barnea, Sfântul Vasile cel Mare, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 359. 25 Sf. Vasile cel Mare, Scrieri I…, p. 319. 26 Grigorie de Nyssa, Viața Sfintei Macrina, traducere din limba greacă de Ioan Pătrulescu, Editura Anastasia, 2004, p. 21. 11

Pe de altă parte, împăratul Iulian Apostatul (361-363) decretase interdicţia creştinilor de a se folosi de cultura profană şi de a frecventa şcolile laice. Sf. Vasile ajuns la Atena s-a folosit de vasta sa cultura clasică în vederea apărării dreptei credințe. Aici a avut ca profesori pe doi dintre marii maeştrii ai vremii: unul era creştin şi se numea Prohaeresius scos de la catedră în anul 362, ca urmare a legislaţiei împăratului Iulian Apostatul (361-363) privitoare la educaţie, iar celălalt era păgân şi se numea Himerius. Marele capadocian era familiarizat atât în poezie, retorică cât şi în filosofie27. Sfântului Vasile îndemnând pe alţii doar la înfiriparea unei prietenii cu bărbaţii duhovniceşti şi sfinţi desăvârşiţi la caracter: „Foloseşte-te de tovărăşia bărbaţilor desăvârşiţi la caracter; în relaţiile cu ei să se desfăteze sufletul tău şi să nu întorci urechile tale de la convorbirile cu ei. Căci cuvintele lor sunt cuvintele vieţii şi sănătatea sufletească stăruie în aceia care tind spre ea cu plăcere. Precum soarele, răsărind, alungă întunericul, tot aşa învăţăturile sfinţilor înlătură întunericul din gândurile tale. Te rog să nu ocoleşti tovărăşia unor asemenea bărbaţi, ca astfel, prin sfaturile lor, mintea ta să fie ridicată la cer, iar slava tumultoasă a acestei lumi sa nu te poată nărui, ci dinpotrivă, virtuţile sufletului să absoarbă mintea ta”28.

Sf. Vasile este de părere că doar aceşti bărbaţi desăvârşiţi în virtute cunosc legile prieteniei şi înfig în sufletul celuilalt boldul adevăratei prietenii, bazate pe iubirea în Hristos şi cultivarea virtuţiilor. De aceea, ei nu ezită să arate, pe plan duhovnicesc, cu blândeţe şi iubire şi lipsurile prietenilor lor, spre a le depăşi: ,,Căci mai ales prin aceea se deosebeşte prietenul de linguşitor: unul vorbeşte numai ce ştie că place, pe când celălalt nu ezită să spună şi cuvinte care supără”29. În ceea ce priveşte cultivarea unei prietenii cu cei răi şi nepreocupaţi de împlinirea virtuţilor, Sfântul Vasile scrie că: „de obicei, legea prieteniei face ca cei ce se unesc să se asemene. De aceea, pe bună dreptate s-a spus că: <> ( I Cor 15, 33). După cum aerul respirat în locuri infectate de boală transmite încetul cu încetul celor sănătoşi boala, tot aşa tovărăşiile rele pricinuiesc mare rău sufletelor, chiar dacă nu se simte îndată vătămarea”30.

27 Anthony Meredith, Capadocienii, trad. de Pr. Constantin Jinga, Editura Sophia, Bucuresti, 2008, p. 51. 28 Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sf. Duh, colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 12, Traducere, introducere, note şi indici de Pr. Prof. Dr. Constantin Corniţescu, Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988, p. 256. 29 30 Sf. Vasile cel Mare, Scrieri I…, pp. 444-445. 12

Sf. Vasile cel Mare, a fost unul dintre cei mai culţi oameni ai timpului său și reprezentant ai perioadei a doua a literaturii patristice. O grijă mare a acordat educaţiei tinerilor, atitudinii creştine faţă de literatura şi învăţătura păgână. Ca arhiepiscop al Cezareei Capadociei, format atât la şcoala culturii antice cât şi a Bisericii creştine, înzestrat cu o excepţională capacitate intelectuală, dorea ca tinerii creştini sa devină oameni desăvârşiţi prin virtute şi prin cunoaşterea adevărului. Educaţia trebuie să îi formeze în aşa fel încât să îşi împlinească rostul vieţii. Tot acest ansamblu de calităţi remarcabile şi întemeiate i-a îngăduit Sfântului Vasile cel Mare să exercite într-un timp relativ scurt o influenţă care a avut repercursiuni în timp. De aceea, lucrul cel mai important este ca tinerii să ştie că viaţa are un scop31.

5. Concluzii Unul din cei mai mari Dascăli şi Ierarhi ai Bisericii creştine este Sf. Vasile cel Mare. Alături de scrieri, deosebit de profunde şi cu un bogat conţinut teologic, el ne-a lăsat într-o formă diferită de 31 I. G. Coman, Patrologie. Scriitori…, p. 113. 13

ceea ce avem noi astăzi, dar care păstrează esenţa, Liturghia pusă sub numele său. Însă, vasta sa cultură, se relevă mai ales în omilii, panegirice şi alte scrieri de o frumuseţe aparte. De pe amvon, în calitate de predicator se adresează tuturor, indiferent de statul social sau situaţia materială. Urmând exemplul altor Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, va scrie cu nespusă râvnă pentru apărarea celor obijduiţi cât şi pentru apărarea valorilor familiare. Astfel, el nu uită să precizeze că educaţia e formatoare pentru tinerele vlăstare aducând ca modele demne de urmat pe unii filosofi ce au strălucit prin viaţa lor dar şi pe sfinţii sau drepţii din Vechiul Testament. El face aşadar din Sfânta Scriptură – un adevărat tratat de morală. Tinerii de astăzi vor fi creştinii de mâine şi de aceea trebuie ca părinţii mai întâi, apoi profesorii şi dascălii bisericeşti să poarte neîncetat grijă de bunul mers al celor ce sunt abia la început. Într-un mediu duhovnicesc având profesori devotaţi, tinerii pot ajunge foarte uşor la cunoaşterea adevăratei înţelepciuni. De aceea, Sf. Vasile pune accent cu deosebită grijă părintească pe educaţie. În acelaşi timp, el scoate la lumină unele piedici care pot să-i abată din drum pe micuţi dar aduce şi măsuri prin care ei pot fi izbăviţi de ele. Aşa după cum ne-a transmis istoria, el însuşi a fost un model pentru colegii săi încă de pe băncile şcolii. Se ştie îndeosebi că nu cunoştea decât două drumuri: cel al şcolii şi cel al bisericii. O viaţă cumpătată alături de curatele învăţături urmate de păzirea poruncilor dumnezeieşti, are ca urmare, apropierea de Dumnezeu şi păstrarea unei strânse comuniuni cu El şi prin El. După cum arată în Omilia sa, noi trebuie să culegem din ce învăţăm doar ce ne este de folos spre mântuire. În acest caz, el se foloseşte de hărnicia albinei cunoscută pentru faptul că alege din flori doar nectarul dulce. De asemenea, nu ezită să afirme că atunci când nu ducem o viaţă conform cu adevărul revelat, apar dezechilibre care ne pot urmări pe întreaga viaţă. Accentul pus pe educaţie este foarte important însă nu e totul. Dacă e adevărat că primele lecţii încep din familie, tot atât de adevărat este că, educaţia îl urmează îndeaproape pe om ca fiinţă inteligibilă, toată viaţa. Nu vom şti niciodată cât am vrea însă, dacă am încununa acele învăţături de real folos pentru viaţa cotidiană şi contextul în care ne desfăşurăm viaţa, am avea numai de câştigat. De aceea, îndemnul marelui teolog, de a aprofunda învăţătura şi a cunoaşte îndeaproape conduita de viaţă creştinească, are rolul de a ne apropia cu sufletul curat de Hristos şi prin El de viaţa veşnică. În opinia, tuturor, Sf. Vasile cel Mare rămâne un stâlp al credinţei şi o rază de lumină pentru toţi care caută să-l imite prin fapte, în gesturi şi cu credinţă.

6. Bibliografie 1. SFÂNTA SCRIPTURĂ, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 200 14

2. ALEXANDRU-BARNEA, Cristian, Sfântul Vasile cel Mare, Editura Doxologia, Iași, 2010 3. G. COMAN, Pr. Prof. Dr. Ioan, Patrologie, Sfânta Mănăstire Dervent, (s.l.), 2000 4. G. COMAN, Pr. Prof. Dr. Ioan, ,,Frumusețile prieteniei în concepția lumii vechi și a Sfin ților Părinți”, în: Glasul Bisericii, anul. XIII (1954), nr. 9-10 5. GRIGORIE DE NYSSA, Viața Sfintei Macrina, traducere din limba greacă de Ioan Pătrulescu, Editura Anastasia, 2004 6. MORESCHINI CLAUDIO, Norelli, Enrico, Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, trad. de Elena Caraboi, Doina Cernica, Emanuela Stoleriu şi Dana Zămosteanu, Editura Polirom, Iaşi, 2004 7.

SFÂNTUL VASILE

CEL

MARE, Omilii la Hexaemeron, Omilii la Psalmi, Omilii şi Cuvântări.

Scrieri I, colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 17, Studiu introductiv, traducere, note şi indici de Pr. Prof. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986 8. SFÂNTUL VASILE CEL MARE, Despre Sf. Duh. Scrieri I, colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 12, Traducere, introducere, note şi indici de Pr. Prof. Dr. Constantin Corniţescu, Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988 9. SFÂNTUL VASILE

CEL

MARE, Despre Botez, colecţia Comorile Pustiei, Traducere şi Studiu

introductiv de Pr. Dumitru V. Georgescu, Editura Anastasia, Bucureşti, 1999 10. MARIAN, Vâlciu, Omilia Către tineri a Sf. Vasile cel Mare, relevanța și actualitatea acestei scrieri pentru tinerii vremurilor noastre, în: Din comorile teologiei Părinților Capadocieni , Edit. Doxologia, Iași, 2010

15