Tratatul de la Maastricht

Tratatul de la Maastricht I. Introducere O etapă importantă în evoluţia procesului integraţionist o constituie semnarea Tratatului de la Maastricht, Maa stricht, cunoscut şi sub denumirea de Tratatul asupra Uniunii Europene. Cu toate că Tratatul a fost semnat la Maastricht, în 7 februarie 1992, un mare număr de obstacole, în procesul de ratificare, a intrat totuşi în vigoare la 1 noiembrie 1993. Din suita de obstacole să ne amintim acordul dat de Danemarca, în urma organizării celui de-al doilea referendum, şi o acţiune legală, în Germania, prin care se cerea Parlamentului să declare Tratatul ca fiind neconstituţional. neconstituţional. Tratatul de la Maastricht a constituit o nouă etapă în procesul de creare al unei uniuni europene cuprinzând o serie de măsuri decisive în vederea integrării europene, continue şi ireversibile. Practic, acest Tratat a înlocuit Tratatul Comunităţii europene şi a pus bazele unei Uniuni Europene, bazată pe comunitatea economică şi întregită prin noi forme de cooperare. Conform tratatului, tratatului, U.E. este fondată pe Comunităţile Europene completate de politici, de forme de cooperare cooperare stabilite chiar chiar prin tratat. tratat. 1. Promovar Promovarea ea progresului progresului economic economic şi social echilibrat echilibrat şi durabil durabil prin crearea unui spaţiu fără frontiere interioare prin stabilirea unei Uniunii Economice şi Monetare care comportă o monedă unică. 2. Afirmarea Afirmarea identităţi identităţiii uniunii uniunii pe scena internaţi internaţională onală prin promovare promovareaa unei politici politici externe şi de securitate comună, inclusiv a unei politici comune de apărare. 3. Întărirea protecţiei protecţiei şi sprijinirii sprijinirii intereselor intereselor cetăţenilor cetăţenilor statelor membre membre prin instaurarea instaurarea unei cetăţenii a Uniunii. 4. Dezvoltarea unei cooperări stânse stânse în domeniul justiţiei justiţiei şi afacerilor interne 5. Menţi Menţiner nerea ea integr integrală ală a legisl legislaţi aţiei ei comuni comunitar taree şi dezvol dezvoltar tarea ea aceste acesteia ia în scopul scopul examinării măsurii în care politica şi formele de cooperare instituite prin Tratat vor trebui revizuite pentru a asigura eficacitatea mecanismelor şi instituţilor comunitare. comunitare. Tratatul asupra Uniuni Europene este punctul în care se realizează voinţa politică de transformare a C.E.E., entitate economică, într-o uniune dispunând de competenţe politice. 1

II. Structură 1

Pascal Fontaine - Construcţia europeană de la 1945 până în zilele noastre, Ed. Institutul European, Iaşi 1998 p. 36 1

A. Titlul I  al Tratatului conţine “dispoziţii comune” celor 3 piloni ai Uniunii: pilonul comunitar; politica externă şi de securitate comună; cooperarea în domeniul justiţie şi al afaceri interne. Tratatul prezintă Uniunea ca fiind “o nouă etapă în procesul care creează o uniune din ce în ce mai strânsă între popoarele Europei, în care deciziile sunt luate cel mai aproape posibil de cetăţeni”. Uniunea “este fondată pe Comunităţile europene, completate cu politicile şi formele de cooperare instaurate de prezentul Tratat. Ea are ca misiune pe aceea de a organiza, într-un mod cât mai coerent şi solidar, relaţiile între statele membre şi între popoarele lor”. Titlur uril ilee II, II, III III şi IV  au mod B. Titl modifica ificatt Tratatele Tratatele institui instituind nd Comunitat Comunitatea ea europeană europeană,,

Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului şi Comunitatea europeană a energiei atomice. Însă, modificările cele mai importante prevăzute de Tratatul de la Maastricht au vizat Tratatul instituind Comunitatea europeană 2 (C.E.), Comunitate ale cărei obiective sunt redefinite în funcţie de modificările aduse competenţelor comunitare şi în care au fost introduse un anumit număr de schimbări instituţionale. instituţionale. Celelalte două tratate institutive (C.E.C.O. şi EURATOM) nu au fost modificate decât în măsura necesară punerii dispoziţiilor lor instituţionale în acord cu schimbările aduse Tratatului C.E. C. Titlul V , consacrat “politicii externe şi de securitate comună”, a înlocuit dispoziţiile Actulu Actuluii Unic Unic Europe European an3 privind privind cooperare cooperareaa politică politică europeană europeană.. Noile Noile dispoziţ dispoziţii ii urmăresc urmăresc deschi deschider derea ea unei unei căi privin privindd elabor elaborare areaa unei unei verit veritabi abile le politi politici ci a Uniun Uniunii ii Europe Europene, ne, prin prin intermediul poziţiilor poziţiilor şi acţiunilor comune care se dezvoltă, cu anumite rezerve la apărare. D. Titlul VI , cu privire la “cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne”, îşi  propune sistematizarea sistematizarea cooperării realizate până atunci într-o manieră manieră informaţională informaţională sau pe bază de convenţii extra ori paracomunitare încheiate de către toate statele membre sau numai de unele dintre acestea. E. Titlul VII , intitulat “Dispoziţii finale”, prevede: limitele competenţei Curţii de justiţie; raportul dintre Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele institutive ale Comunităţilor  europene; revizuirea Tratatelor; aderarea la Uniune; abrogarea dispoziţiilor Tratatului de fuziune 2

Potrivit art. G, alin. A, par. 1, din Tratatul asupra Uniunii Europene, „Sintagma Comunitate economică europeană

este înlocuită cu sintagma Comunitate europeană”. 3

Semnat la 17 februarie 1986, intrat în vigoare un an mai târziu (1 iulie 1987). 2

a executivelor (1965) şi ale Actului Unic European; durata Tratatului; ratificarea Tratatului, depozitarea şi limitele de redactare a Tratatului.

III. Principalele prevederi, obiective şi principii III. 1. Cei trei piloni Potriv Potrivit it preved prevederi erilo lorr Tratat Tratatulu uluii de la Maastr Maastrich icht,t, U.E. U.E. este este format formatăă din 3 “pilo “piloni” ni”:: Comunităţile europene, politica externă şi de securitate comună (P.E.S.C.) şi cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne (J.A.I.).

III. 1. a. Comunităţile europene Primul pilon al Uniunii Europene este format din cele 3 Comunităţi europene: C.E.E., C.E.E.A. şi C.E.C.O. (odată cu apariţia Uniunii Europene, Comunitatea economică europeană devine Comunitatea europeană, iar Tratatul C.E.E. devine Tratatul C.E. - această modificare se datorează evoluţiei calitative a Comunităţii economice europene, care, în timp, a trecut de la o Comunitate pur economică la o uniune politică. Această nouă denumire nu a generat nici o consecinţă asupra existenţei celor 3 Comunităţi europene, deoarece ea nu implică o unificare formală a celor trei organizaţii. Instituirea Uniunii Europene determină dobândirea unor denumiri noi de către instituţiile comuni comunitar tare. e. Astfel Astfel,, încep începând ând cu anul anul 1993, 1993, Consi Consiliu liull Comun Comunită ităţil ţilor or europ europene ene se numeş numeşte te Consiliul Uniunii Europene, iar Comisia Comunităţilor europene devine Comisia europeană. De asem asemen enea ea,, Curt Curtea ea de cont contur urii devi devine ne,, din din ianu ianuar arie ie 1994 1994,, Curt Curtea ea euro europe pean anăă de cont contur uri, i, transformându-se transformându-se dintr-un organ având caracter tehnic în instituţie comunitară. Acest prim pilon al U.E. constituie forma cea mai dezvoltată a comunitarismului. În cadrul Comunităţii europene, instituţiile pot să adopte, în domeniile care le sunt repartizate, acte ce sunt direct aplicabile în statele membre şi care au prioritate în faţa dreptului intern. În spaţiul C.E. se găseşte  Piaţa internă cu cele patru libertăţi fundamentale: libertatea de circulaţie a mărfurilor, libertatea de circulaţie a persoanelor, libertatea de prestare de servicii şi libertatea de circulaţie a capitalurilor şi a plăţilor. Alături de aceste libertăţi, în Piaţa internă, se regăsesc regulile concurenţiale.

III. 1. b. Politica externă şi de securitate comună (P.E.S.C.) 3

Înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, politica între statele membre ale Comunităţilor europene se desfăşura în cadrul “cooperării politice europene” (C.P.E.), lansată în anul 1970 şi extinsă prin Actul Unic European, în anul 1986. Cooperarea politică europeană consta în consultările periodice dintre miniştrii afacerilor externe şi în contactele permanente dintre administraţiile lor. Aceştia au convenit să se informeze reciproc cu privire la orice  problemă importantă de politică externă, să ajungă la un punct de vedere comun şi, în măsura în care este posibil, să adopte o poziţie comună. Orice decizie trebuia să fie luată cu unanimitate. Problemele ce priveau securitatea se limitau la aspectele politice şi economice; realizarea, în mod progresiv, a unei politici externe şi de securitate comună a fost prevăzută de către şefii de stat şi de guvern prin Tratatele asupra Uniunii Europene. Noua politică a Uniunii Europene trebuie să fie bazată, potrivit dispoziţiilor dispoziţiilor Tratatelor, în principal, pe următoarele obiective: •

apărarea valorilor comune, a intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii;

•

consolidarea securităţii şi a statelor membre;

•

menţinerea păcii în lume şi consolidarea securităţii internaţionale, conform principiilor 

Cartei Naţiunilor Unite, precum şi principiilor şi obiectivelor Actului final de la Helsinki (1975) şi Cartei de la Paris (1990), care a fost consolidată în anul 1994, prin înfiinţarea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa; •

 promovarea cooperării cooperării internaţionale; internaţionale;

•

 promovarea democraţiei şi a statului de drept, apărarea drepturilor drepturilor omului şi a

libertăţilor libertăţilor fundamentale. fundamentale. Politica externă şi, adesea, cea de securitate se numără printre domeniile în care statele membre colaborează pentru a-şi apăra suveranitatea. Cu toate acestea, este foarte dificil să se definească interesele comune în materie, pentru că, în cadrul U.E., numai Franţa şi Marea Britanie deţin arme atomice. O altă problemă o constituie faptul că nu toate statele membre fac  parte din N.A.T.O. (Irlanda, Austria, Finlanda, Suedia) şi din U.E.O. (Danemarca, Grecia şi Irlanda). În prezent, deciziile cu privire la politica externă şi de securitate comună continuă să fie luate în cadrul cooperării dintre state. Totuşi, un dispozitiv de acţiune autonomă a fost, între timp, pus în aplicare, fiind prevăzut în Tratatul de la Amsterdam şi dotat cu un cadru juridic solid, datorită cooperării între state.

III. 1. c. Cooperarea poliţiei şi cea judiciară 4

Cooperarea poliţiei şi cea judiciară vizează realizarea unei acţiuni comune în materia  prevenirii şi a luptei împotriva criminalităţii, a rasismului şi a xenofobiei şi oferă tuturor  cetăţenilor un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie. Pentru o mai bună coordonare a colaborării poliţieneşti a fost înfiinţat Oficiul European de Poliţie Europol, cu sediul la Haga. Cooperarea în domeniul judiciar a fost realizată, în primul rând, cu scopul de a uşura şi accele accelera ra cooper cooperare areaa în materi materiaa proced proceduri uriii judici judiciare are şi a execut executări ăriii decizi deciziilo ilor, r, simpl simplifi ificân cândd  procedura extrădării între statele membre, punând în aplicare reguli minime cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor şi la sancţiunile aplicabile criminalităţii organizate, terorismului terorismului şi traficului de droguri. În acest domeniu, ca şi în cel al politicii externe şi de securitate comună, cooperarea se  bazează pe colaborarea între statele membre care nu intră în cadrul procedurilor procedurilor de decizie comunitară.

III. 2. Subsidiaritatea Aceste obiective trebuie realizate pe baza  principiului subsidiarităţii care este definit în Tratat în felul următor : „Comunitatea acţionează în limitele componenţelor care îi sunt conferite şi obiectivelor care îi sunt atribuite prin prezentul tratat. În domeniile care nu sunt de competenţa sa exclusivă, Comunitatea nu intervine”. intervine” .4 Subsidiaritatea este o metodă de echilibrare a puterilor destinată să limiteze tentaţiile implicării excesive a instituţiilor  instituţiilor .5

III. 3. Cetăţenia europeană  Nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci o completează. Cetăţenia europeană o deţine orice  persoană care are cetăţenia unuia unuia din statele membre ale UE. Fiecare cetăţean al Uniunii are dreptul : •

să se deplaseze şi să-şi stabilească domiciliul în mod liber pe teritoriul statelor membre,

• să

voteze şi să candideze la alegerile municipale şi europene care se desfăsoară în statul

în care îşi are domiciliul, domiciliul, • să fie protejat de autorităţile diplomatice sau consulare ale oricărui stat membru,

4 5

Titlul II Articolul G - art. 3b Pascal Fontaine - Construcţia europeană de la 1945 până în zilele noastre, Ed. Institutul European, Iaşi 1998 p. 38 5

• să se

adreseze Parlamentului şi avocatului poporului cu petiţii.

III. 4. Procesul de democratizare O altă noutate a tratatului a fost introducerea procedeului codecizional . În felul acesta Parlamentul European are în anumite domenii aceleaşi drepturi ca şi Consiliul de Miniştri. În afar afarăă de aceas aceasta ta s-a s-a hotă hotărâ râtt cons consti titu tuir irea ea Comi Comite tetu tulu luii Regi Regiun unil ilor or,, cu rolu rolull de a asig asigur uraa reprezentarea adecvată a intereselor tuturor regiunilor regiunilor europene.  Relaţiile Interinstituţionale Interinstituţionale ale Uniunii6 

Consiliul European

Impuls Parlamentul European

codecizie

Control politic Curtea de Justiţie

Consiliul de Miniştri

Iniţiative Comisia

Curtea de Conturi

III. 5. Uniunea Monetară Economică şi Monetară Principalul obiectiv al tratatului este crearea Uniunii Economice şi Monetare în trei etape. Pentru ca o ţară să participe la Uniunea monetară trebuie să îndeplinească anumite criterii economice (criteriile de convergenţă), prin care trebuie asigurată stabilitatea monezii unice. Criteriile de convergenţă sunt următoarele: politica financiară, nivelul preţurilor, al dobânzilor şi al cursului de schimb. În timp ce criteriul de politică financiară (deficit bugetar < 3% şi gradul de îndatorare < 60% din PIB) este un criteriu permanent, celelalte două au fost valabile numai  pentru anul de de referinţă 1997. Odată cu semnarea tratatului s-a pus în mişcare un automatism, conform căruia ţările care îndeplinesc criteriile de convergenţă în urma constatărilor făcute de Consiliul de Miniştri pot  participa şi la uniunea monetară. Numai Marea Britanie şi Danemarca şi-au rezervat dreptul de a decide singure dacă vor introduce moneda unică europeană.

6

Pascal Fontaine - Construcţia europeană de la 1945 până în zilele noastre, Ed. Institutul European, Iaşi 1998 p. 37 6

III. 5. a. Uniunea Economică Liniile generale ale politicii economice ale statelor membre şi ale comunităţii sunt adoptate de către Consiliul de Ministri, care, în acelaşi timp supraveghează evoluţia economiei în fiecare stat membru şi în Comunitate. Dacă această politică nu corespunde directivelor sau riscă să pună pună în perico pericoll funcţ funcţio ionar narea ea Uniun Uniunii ii Econom Economice ice şi Moneta Monetare, re, Consil Consiliul iul ia măsur măsurii în consecinţă, statele membre vor încerca să evite deficite guvernamentale guvernamentale excesive. Acţiunile din domeniul economic cuprinse în Tratatul de la Maastricht sunt 7: •

eliminarea între statele membre a taxelor vamale şi restricţiilor cantitative la intrarea şi

ieşirea mărfurilor; mărfurilor; •

o piată internă caracterizată prin abolirea între statele membre a obstacolelor în calea

liberei circulatii a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi a capitalurilor ; •

politici politici comune comune în dom domeniil eniile: e: comercial comercial,, al agricult agriculturii urii,, pescuitul pescuitului, ui, transpor transportulu tului,i,

mediului; •

un regim care să asigure ca în interiorul pieţei interne, concurenţa să nu fie deformată;

•

apropierea legislaţiilor naţionale într-o măsură‚ necesară funcţionării funcţionării pieţei comune;

•

întărirea competitivităţii industriei comunităţii; c omunităţii;

•

promovarea cercetării şi dezvoltării tehnologice; tehnologice;

•

încurajarea stabilirii şi dezvoltării de reţele transeuropene; transeuropene;

•

asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări;

•

contribuţii la întărirea protecţiei consumatorului; consumatorului;

•

măsuri în domeniul energiei şi protecţiei civile.

III. 5. b. Uniunea Monetară La începutul fazei finale a U.E.M. (cel târziu până la 1 ianuarie 1999), U.E. va avea o singură politică monetară. Va exista, de asemenea, un singur etalon monetar - EURO - şi o singură instituţie, instituţie,  Banca Centrală Europeană, care va forma împreună cu băncile centrale ale statelor membre Sistemul European al Băncilor Centrale (S.E.B.C.). Trecerea la uniunea monetară a fost proiectată a se realiza în trei etape :

7

la Amsterdam via via Maastricht , Ed. Independenţa Economică, Brăila ,1999 George Marin - De la Roma la

7

•

 prima etapă a fost prevăzută să se încheie la finele anului 1993 şi a inclus ratificarea de

către Parlamentele Naţionale a Tratatului de la Maastricht, înlăturarea totală a barierelor din calea circulaţiei capitalurilor, coordonarea mai bună a politicilor economice individuale şi intensificarea cooperării între băncile centrale. ce ntrale. •

a doua etapă începută la 1 ianuarie 1994 a debutat cu programe multilaterale pentru

evitarea unei rate ridicate a inflaţiei şi producerea deficitului bugetar. În această etapă a fost creat creat Insti Institu tutul tul Monet Monetar ar Europ European ean cu sediu sediull la Frank Frankfur furtt având având ca princi principal palee sarcin sarcinii ordonarea politicilor monetare în vederea asigurării stabilităţii preţurilor, supravegherea Sistem Sistemulu uluii Moneta Monetarr Europ European ean şi pregă pregăti tirea rea cadrul cadrului ui pentru pentru o mo moned nedăă unică unică EURO, EURO, administrată de o viitoare bancă central - europeană. •

a III-a etapă a început la 1 ianuarie 1997 şi s-a încheiat în 1999. În această etapă au intrat

în funcţiune Sistemul European al Băncilor Centrale alcătuit din Banca Centrală Europeană şi Băncile Naţionale ale Statelor Membre şi a fost adoptată moneda unică, EURO. Programul pentru introducerea acestei monede a fost stabilit la sesiunea Consiliului European de la Madrid, din decembrie 1995 şi prevede 8: Faza A – pentru 1998 însemnând lansarea Uniunii Economice şi Monetare. În această fază realizându-se nominalizarea primului grup de ţări care iau parte la Uniunea Monetară; s-a înfiinţat Banca Centrală Europeană; precizându-se data începerii producţiei de EURO bancnote şi monede. Faza B – 1999-2001 însemnând intrarea în funcţiune a Uniunii Monetare. Astfel la 1 ianuarie 1999 au fost stabilite ratele de schimb între EURO şi monedele naţionale; EURO devenind o monedă deplin operaţională. Faza C – ar trebui să însemne trecerea definitivă la EURO.

III. 5. c. Modeda europeană Europa va deţine o poziţie-cheie pe plan mondial şi mai largă pe plan economic. Într-o economie globalizată şi cu economii aflate în interdependenţă, impactul EURO se va manifesta şi asupra unor terţe pieţe cu influenţe economice şi monetare. Dolarul deţine poziţia primă în procesul de investiţii şi în ceea ce priveste emiterea de hârtii de valoare. Pe termen mediu se prognozează o egalitate între EURO şi dolar pe pieţele financiare internaţionale. internaţionale. 8

mondială, Editura Independenţa Economică, Brăila 1994 Dumitrescu Sterian (coordonator) - Economie mondială

8

Un EURO puternic faţă de alte valute, poate prezenta un element de stabilitate pentru sistemul financiar global. Va fi imposibil de atins acest obiectiv, dacă nu vor exista relaţii de cooperare inter-valutare. În acelaşi timp, o stabilire valutară a cursului de schimb al EURO fată de restul lumii, poate duce la slăbirea fortelor protecţioniste în cadrul U.E. Pe termern lung, EURO se va impune pe plan comercial şi financiar, făcând ca U.E. să fie  principalul pol de stabilitate economic din lume, iar poziţia dolarului va fi puternic concurată, supremaţia sa fiind în pericol. Tratatul de la Maastricht prevede că pentru a adera la Uniunea Monetară şi Economică o tară membră a U.E. trebuie să îndeplinească patru criterii de convergenţă 9: 1. În legătură cu stabilitatea stabilitatea preţurilor prevede că nivelul ratei ratei inflaţiei dintr-o tară tară să nu depăşească cu mai mult de 1,5 % rata inflaţiei înregistrată de cel mult trei dintre ţările membre cu  performanţa cea mai bună bună în privinţa stabilităţii stabilităţii preţurilor. preţurilor. 2. În legătură cu finanţele publice, publice, deficitul bugetar planificat planificat sau efectiv al guvernului să nu depăşească 3 % din PIB în preţuri curente, iar datoria guvernamentală să nu depăşească 60 % din PIB în preţuri curente. 3. Criteriul stabilităţii stabilităţii cursului cursului de schimb în în care se precizează că marjele de fluctuaţie fluctuaţie ale cursului să oscileze între

±

1,5%.

4. În ceea ce priveşte priveşte rata dobânzii, dobânzii, aceasta aceasta nu trebuie să depăşească depăşească 2% din ratele ratele dobânzilor a trei ţări membre cu performanţe optime în privinţa stabilităţii stabilităţii preţurilor.

IV. Sinteză În sinteză, prevederile Tratatului de la Maastricht pot fi structurate astfel: •

Modificări şi completări ale celor 3 Tratate existente, instituind C.E.C.O., C.E.E. şi

EURATOM. EURATOM. Tratatul Tratatul C.E.E. se va numi, de acum înainte, înainte, Tratatul Tratatul C.E., iar Comunitatea Comunitatea economică europeană - Comunitatea europeană; •

Dispoziţii privind cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor interne, în special, între

autorităţile poliţieneşti şi cele judiciare. Aceste dispoziţii fac parte din Tratatul general  privind Uniunea Uniunea Europeană, dar ele nu sunt integrate celor 3 Tratate cu privire la C.E.C.O., C.E.E. şi EURATOM. Raţionamentul constă în faptul că mai multe state membre nu sunt, încă, pregătite să transfere Comunităţilor Comunităţilor întreaga competenţă în aceste domenii;

9

Sută Nicolae - Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane, Ed. Independenţa Economică, Brăila 1999 9

•

Dispoziţii privind politica externă şi de securitate comună. Aceasta constituie un capitol

separat, în afara conţinutului conţinutului celor trei tratate anterioare; •

Dispoziţii privind politica socială. De asemenea, Tratatul asupra Uniunii Europene mai

 prevede10: o cetăţenie unională. Toţi cetăţenii statelor membre sunt cetăţeni ai Uniunii.

V. Concluzie Continuând opera Actului unic european, Tratatul de la Maastricht, ameliora funcţionarea inst instit ituţ uţii iilo lorr comu comuni nita tare re şi cons consol olid idaa pute puteri rile le de code codeci cizi ziee legi legisl slat ativ ivăă şi de cont contro roll ale ale Parlamentului european. Cu toate acestea, lucrările din cadrul instituţiilor nu au fost simplificate. Aceasta pentru că, de atunci, instituţiile au fost nevoite să răspundă unei duble cerinţe: una decu decurg rgân ândd din din gest gestio iona nare reaa unei unei mo mone nede de unic unice, e, Euro Euro,, şi coop cooper erar area ea în ma mate teri riaa poli politi ticii cii economice; alta din perspectiva lărgirii Uniunii. În conformitate ate

cu Tratatul de

la

Maastricht a

fost iniţiată

Conferinţa

Interguvernamentală a U.E. ca forum în care pot fi determinate amendamente la tratatele existente sau pot fi semnate noi tratate. Conferinţa s-a desfăşurat în trei etape, respectiv: martie 1996, la Torino; decembrie 1996, la Dublin; iulie 1997, la Amsterdam. Această Conferinţă a dezbătut problemele privind extinderea U.E. în est şi sud, ajungând în final la un nou Tratat asupra U.E. semnat la 2 octombrie 1997 la Amsterdam de unde şi denumirea de Tratatul de la Amsterdam care înlocuieşte Tratatul de la Maastricht. Prin prezentul tratat U.E. doreste să promoveze progresul economic şi social al populaţiei europene, ţinându-se cont de principiul dezvoltării durabile şi în cadrul desăvârşirii pieţei interne, al intensificării, al protecţiei mediului înconjurător şi se pun în aplicare politicile care asigură  progresul paralel paralel în integrarea economică economică şi celelalte domenii. Cu toate că Tratatul de la Maastricht instituia, în special, o cetăţenie europeană, adică un cadru al unor drepturi şi obligaţii suplimentare pentru cetăţenii statelor membre, el nu oferea acestui cadru un conţinut real; Tratatul de la Maastricht a definit structurile şi procedurile din acest punct de vedere, lăsând, totuşi, deschisă posibilitatea posibilitatea noilor reforme, atât în domeniul politicii politicii externe, cât şi în cel al apărării. 10

instituţional comunitar european, Ed. ACTAMI, Bucureşti 1996 p. 167 –  Ion P. Filipescu, A. Fuerea - Drept instituţional 168.

10

CUPRINS: I.

Introducere

II.

Structură

III.

Principalele prevederi, obiective şi principii

.......................................................................................... pag. 1

............................................................................................... pag. 2

.................. pag. 3 III. 1. Cei trei piloni ................................................................................... pag. 3 - III. 1. a. Comunităţile europene - III. 1. b. Politica externă şi de securitate comună (P.E.S.C.) - III. 1. c. Cooperarea poliţiei şi cea judiciară

III. 2. Subsidiaritatea Subsidiaritatea ................................................................................. pag. 5 III. 3. Cetăţenia europeană ...................................................................... pag. 5 III. 4. Procesul de democratizare ........................................................... pag. 6 III. 5. Uniunea Monetară Economică şi Monetară .......................... pag. 6 - III. 5. a. Uniunea Economică - III. 5. b. Uniunea Monetară - III. 5. c. Modeda europeană IV.

Sinteză

V.

Concluzie

..................................................................................................... pag. 9

.............................................................................................. pag. 10

11

BIBLIOGRAFIE: Carti scrise BOOKER Christopher, NORTH Richard, Uniunea Europeană sau marea amagire.  Istoria secretă secretă a construcţiei europene, europene, Editura ANTET XX PRESS, 2004 DUMITRESCU DUMITRESCU Sterian Sterian (coordonat (coordonator), or),  Economie mondială, Editura Independenţa Economică, Brăila 1994 FILIPESCU Ion, FUEREA Augustin, Drept instituţional instituţional comunitar european, Editura Actami, Bucureşti 1996 FONTAINE Pascal, Construcţia europeană de la 1945 până în zilele noastre , Editura Institutul European, Iaşi 1998 GHICA Luciana-Alexandra (coordonator),  Enciclopedia Uniunii Europene, Editura Meronia, Bucuresti 2007 MARIN MARIN George George,,  De la Roma la Amsterdam via Maastricht , Ed. Indepen Independen denţa ţa Economică, Brăila ,1999 PINDER John, Uniunea Europeană. Foarte Scurtă Introducere Editura Bic ALL 2006  ,

SUTĂ SUTĂ Nicola Nicolae, e, Comerţ Editur uraa Comerţ inter internaţ naţion ional al şi politi politici ci comerc comercial ialee contem contempor porane ane, Edit Independenţa Economică, Brăila 1999

Site-uri Comisia Europeana – www.europa.eu.int/ –  www.europa.eu.int/ Consiliul Uniunii Europene - http: //ue.eu.int/ Ministerul Integrarii Europene – www.mie.ro –  www.mie.ro Tratatele Uniunii Europene – www.europa.eu.int/eur –  www.europa.eu.int/eur lex/fr/treaties/index.html lex/fr/treaties/index.html

12