WILLIAM SHAKESPEARE SONETE
Mihaela [Pick the date]
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfgh jklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiop WILLIAM SHAKESPEARE asdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwert SONETE yuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfgh jklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiop asdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwert yuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn mqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklz xcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf h klzxcvbnm wert uio asdf h klzxcvbnm wert ui ick the date] [Pick the
[Type the author name]
2
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfgh jklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiop WILLIAM SHAKESPEARE asdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwert SONETE yuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfgh jklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiop asdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwert yuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn mqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklz xcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf h klzxcvbnm wert uio asdf h klzxcvbnm wert ui ick the date] [Pick the
[Type the author name]
2
Dar tu ce-n ochii ti îi afli rug, hrnindu-l cu-a ta flacr, din greu, duci foame unde-a fost cândva belug, însui vrjma al dulcelui tu eu.
Wiiliam Shakespeare
Sonete Sonete. Culme a liricii engleze, sonetele lui William Shakespeare (1564-1616) au fost traduse in nu meroase limbi. In romaneste, primele talmaciri dateaza de la mjijlocul sec. XIX. De atunci s -au inregistrat zeci de versiuni. Va oferim una din cele mai maiestrite variante in romana a integralei sonetelor shakespeariene, Sonete de William Shakespeare, replamadite de poetul Gheorghe Tomozei. Shakespeare, Editura Litera, 2003, ISBN 973-8358-03-5
Tu, care eti podoaba podoaba blând-a firii i-al primverii crainic de ndejde i-ngropi în muguri florile iubirii i eti clcâiul care risipete.
y
Singurului inspirator Al acestor sonete ce urmeaz, Domnului W.H. toat fericirea i promisa Eternitate Din partea poetului nostru Pururi tritor I le dorete Voitorul de bine, Mult încercatul ce mai departe Purcede,
Ai mil: ce-i al lumii nu prda cu gura gropii i cu gura ta... 2 De patruzeci de ierni când s te-apropii i anuri s-or s pa în fruntea-i blând semeul strai ce azi ne umple ochii va fi o buruian tremurnd... Ä Unde i-e harul, dac îi vor spune, unde-i comoara zilelor de vlag?" s nu rspunzi c-n ochi. Deertciune va fi cuvântul tu i-or s-neleag, s -neleag, slvindu-i frumuseea, dar în clipa când vei rosti: Ä Copilul meu se cade s-adune s-adune i prisosul i risipa, urcând, el va iertape-acel ce scade..."
SONETE I 1
rumoaselor fpturi le vrem vlstare, F rumoaselor iar frumuseii-un spor de dinuire i-n acest chip, plpând urma transpare purtându-i umbra florii-n vestejire.
Aceasta s te înnoieti, se cheam, cu sânge cald, când moartea-i cere vam..
3
ele), de ce iubeti ce i-i strin defere s au i-s mai drage, patimile grele? i armonii ce-i par suprtoare, nuntite într-adins sunt numai semnul ce blând te ceart-n clipe solitare c nu încerci s le deprinzi desemnul. O strun-so i-o strun-soa, iat cum seneleg i fr grai i-s parc brbat, copil ori mam îngrijat i-un singur cântec s înale-ncearc: orbe-ntreite încercând s-anime: ÄEti singur? De eti singur nu eti nime'... " SONETE I
Gândul i-l schimb, ca i eu s-l schimb, urii prefer-i al iubirii har, fii precum eti, iluminat de nimb, baremi de tine-ndur-te mcar... It eu s-i faci, iubindu-m pe mine i frumusei te-or locui, depline. SONETE I 11
Te-nali cu cât te-a cucerit declinul într-unui din ai ti, de tine rupt i tânrului sânge-i tinui plinul spre a-l purta, de tineree supt. Gând înelept: lumin i sporire, fr de tine nebunie-i tot, de toi te-ar crede, lumea-n nruire în ani aizeci s-ar cheltui, socot. Dispar cei cu suflete de cea pocii i ri, soi sterp i fr har, dar tu, cu dar îmbelugat, înva c-i vremea darul s rodeasc dar! ecete-a firii, tiprete-i semnul, tiparul nu -l zdrobi: iat-mi îndemnul!
9
i-e team ochi de vduv s lai tu, cel care-n singurtate plânge? O, de-ai s mori cumva fr urmai ca o muiere, lumea te va plânge; ea vduvit fi-va lcrimând c n-ai lsat tipar în umbra zilei i nu poate, ca vduv de rând s-i afle sou-n ochii, ai copilei. Vezi, tot ce-n via irosiri ne par, cu chip schimbat în lume-i afl zborul, ascuns se stinge-al frumuseii har i îl destram chiar tinuitorul. u-i dragoste în inima ce-ncearc sgeile spre sine s le-ntoarc.
12
Când vd cum timpul curge pe cadrane i ziua se afund-n noaptea crud, când vd plirea florii diafane i via albâ-n negrul pr crescut; când arborii sunt sterpi, cu foi btrâne, ei, baldachin al turmelor, în var i verdele-nchingat în snopi rmâne pe nslie dus pe roi de car; atunci la frumuseea ta-mi duc gândul,
10
De dragoste ruine-i s n-asculi o, tu ce-i eti nesbuinei fiu, tiu, dac vreai, poi fi iubit de muli, dar i c nimeni nu i-e drag, mai tiu. Muncit de ur, inima-i încarci cu patim-potriv-i i ai vrea al casei bun acoperi s-l spargi în loc s-i zidreti conac în ea. 5
poetu-n versul cu scorneli nebune. e-arfi un prunc de-al tu, atunci în el i-n versul meu ai s trieti la fel.
au f-i ce vreai, btrâne strâmb, în vers ea va întineri cu chip neters... 20
Chip de femeie firea i-a sculptat, stpân-stpânâ; sângele-n smerenii ca de femeie-i îns ne-nvat cu nestatornicii i iretenii. Ai ochii ei, dar nu-s vicleni i-i las pe ce contempl strluciri din vremi, brbatul eti, ce scoi femei din cas i ochii, ai brbailor, îi chemi. Ursit femeie, firea cea adânc te-a inut drag dndu-i tipare fine, m-a pgubit de tine dndu-i înc un nu-tiu-ce netrebnic pentru mine... e te-a ales femeii s-i dai trupul, a mea s fie mierea i-al ei st upul.
18
Cu-o zi a verii poate s te semui ? Tu eti mai plin de farmec i mai blând! Un vânt doboar creanga i blestemu-i c frunza verii moare prea curând. Ades e ochiul cerului fierbinte i aur îl precede-ntunecat, precum frumosul din frumos deschide sub cerul simplei firi, netulburat. Dar vara ta etern nu plete i n-ai s pierzi ce astzi stpâneti în umbra morii n-ai s plimbi clete când într-un vers etern i-e dat s creti, t oamenii prives c i cât respir trieti i tu în cântu-nchis în lir.
21
Ca muzei, mie nu mi se întâmpl, stârnit de nu tiu ce vopsit portret i vduvind a cerurilor tâmpl frumosul frumuseii sâ-l repet i s-l asemui prea seme, cu luna, cu soarele ori perlele din mri, cu-Aprilul nins de flori întotdeauna, sub, necuprins, rotundul unei zri. Doar adevrul scriu, precum a mamei iubindu-i fiul, dragostea mi-o simt, chiar dac n-are scliptul aramei din sfenicele cerului, de-argint... -i scrie alii vorbele în vânt, eu n-am s laud ce nu vreau s vând!
SONETE I 19
Tocete gheara Leului, o, timpe, pmântul las-l puii s-i înghit i smulge-i Tigrului tiosul ghimpe i Phoenix ard-n sânge tvlit! F aci ore dulci i triste pe când luneci, faci, timpule, tot ce pofteti; suprim ori vetejete l umea, poi s-o-ntuneci, dar te opresc s-ncerci cumplita crim: cu multe ore nu-i cresta sprânceana fiinei dragi, n-o scrie cu penia i las-i linitea i neprihana, tipar de frumusee las-i viaa!
22
7
i totui, ochii spun numai ce vd, i ei nu citesc al inimii prpd.
Oglinda nu m-arat c- btrân, când tinereea, tu, suntei de-olalt, dar când te vd mucat de timp, rmân fr de zile sub a morii dalt. Port haina-i de frumos i eu acum, vemânt care fiina i-o cunoate. Cum am putut s m desprind din fum i s m nasc 'nainte de-a m nate? O, dragule, pzete-te avar, eu sufletul, cu veghea mea ajungu-l i inima-i feresc asemeni doar btrânei doici care-i vegheaz pruncul. nima-mi dai când inima-mi se sparge': De mult a mea e, darul nu-l întoarce!
25
S îi lsm pe cei iubii de stele cu fal public i semeii, eu am norocul nelegat de ele al altei, nesperate bucurii. Cei rsfai de prini irosesc frunze ca aurul din floare, scuturat, îi tinuie trufiile ascunse, dar lesne ei din glorie decad. Rzboinicul cu-o mie de trofee, odat-nfrânt, din cartea cinstei ras, ruinii-i sorocit i-ntr-o scânteie de clip, în uitare este tras. erice sunt: m tiu iubit, iubesc, nimic nu m-nvrjbete, nunvrjbesc.
SONETE I 23
26
Asemeni c-un actor cârpaci, ce-n scen pe lâng rol, împins de fric trece, sau precum fiara-i scade în aren belugul ei de furii, senelege c sunt i eu, cel fr de speran -ceremonia dragostei, celesta, o uit, învins de trista-mi cutezan, plin de iubire-ijoc iubirii festa. O, aibâ-atuncea versu-mi elocina de-ai pune prevestirile î n rim, slvindu-i dragostei nesbiuna mai mult decât cuvintele exprim... nva dar, de fil s te-apropii i-ndrgostit s poi citi cu ochii!
Domn al iubirii mele, iart-mi scrisa slujindu-te respectuos, vasal, aceste vorbe nu-s trufae; li s-a menit s te ajung fr fal. Poate c-mi este prea srac prinosul i despuiat de oarecari cuvinte, aluncea blând ai s-i acoperi osul cu gândurile tale ca-n veminte. Pân când steaua ce-mi sluji-n micare cu sfânt-nfiare m intete i-i pune pe iubirea-n dezbinare o hain demn celui ce-i slujete. ot spune-abia cât mi-i fptura-i scump, dar pn-atunci eu capu-mi in în umbr..
24
Ochiul, pe placa inimii mi-a scris, pictor timid, întreaga-i frumusee i-o ran-i trupu-nconjurând ca-n vis mirajul perspectivei cu dulci fee c numai pictoru-ar putea afla adevratul chip pictat, cel care în inima-atelier va sta al crui geam privirea ta îmi pare. Vezi, ochii mei li-s ochilor robii, picteaz-ai mei i-ai ti, vitrai de temple in loc ferestrei mele, strjuii de soarel e ce vine s-i contemple. 8
SONETE I
sunt singuraticul ce tulbur, crunt, cu lacrimile, cerul i m poart în mine gândul pierderii, afund. Cu cei bogai în vise vreau s semn, i le-a deprinde bunul meteug cu care-acum cel mai puin mâ-ngemn, eu orice am, departe-s de belug! Acestea le gândesc i-mi port dispeul dar când fr de veste te evoc sunt ca privighetoarea, cântreul suind sine pori de cer un imn de foc. ogat sunt, dragoste reamintit i nu schimb cu a r egilor ursit...
27
Când ostenit în pat mi-e dat s lunec, muncit de lungile-mi cltorii, pornesc din nou la drum i nu-mi întunec simirile, când trupul osteni. Din umbra-n care zac îmi îndrept gândul spre tine, ca un vajnic pelerin cu pleoape-nchise fumul strbâtndu-l cum orbul taie beznele, deplin. i totui vzul fr vz te cheam, umbra-i trimite ca pe-un giuvaier btut în noaptea, dându-i spaimei vam i-ntinerindu-i stelele din cer... ezi, braul ziua, gndu-n noaptea grea amândurora lunitea ne-o ia.
30
Când la taifasul gândurilor bune le chem la mine, glasuri din trecut deplâng sperane ce-n deertciune s-au stins i timpu-mi jelui, cel pierdut. De lacrim strin, ochiul îi plânge pe bunii prieteni ce în moarte-s dui, ² iubiri cu chipuri terse ² i-i rsfrânge în lacrim, pe cei de dup ui... M mai frmânt pierderile câte le-am încercat cândva i seam dau, pltesc din nou imagini mohorâte ce, vii, odat m înconjurau. e m gândesc la tine, prieten drag, tot ce-a furat, mi-ntoarce ti mpu-n prag.
28
F ericea stare cum voi dobândi-o, norocul somnului când mi-e furat, când noaptea nu-mblânzete cruda ziu, când noapte-zi, le tiu cu loc schimbat"? Dei, râvnind domnia-i sunt rivale, luptând cu mine, iat, se-neleg prin trud una, cealalt cu jale, c nu-s în preajma ta. Ins m leg zilei sâ-i spui c tu o faci frumoas, n-o calc norii, dac-n preajm eti, iar nopii, cea cu oache mtas, îi dau încredinarea c-o slujeti. ar ziua-mi trece distilând veninul i-aduce noaptea, dup chinuri, chinul..
SONETE I 31
Ai inimile toate-ntr-al tu suflet, pe care eu pierdute le-am crezut,
29
Dizgraiatul sunt, hulit de soart, 9
domnesc în el iubiri cu dulce sunet i prietenii ce îi tiam în lut. O, câte sfinte lacrime supuse iubirea prea-cucernicâ mi-a smuls, dau vam pentru-atâtea viei rpuse ce înluntrul tu poate au curs! Eti cripta-n care dragostea mea zace, trofee strlucite-n ea vzum; m-ai smuls din multele-i iubiri i-n pace, ce-a fost al altora i-al tu acum. n tine-i vd pe toi ce i -am iubit i tu, prin ei, întreg m-ai dobândit..
i-o mai vzui trgându-se, uitat, din vile ruinii spre apus. i mie soarele-ntr-o diminea mirtul splendorii pe-a mea frunte-a prins, o or doar mi l-a lsat pe fa i mi l-a smuls al norilor cuprins... ar tot mi-e drag, dizgraia nu-l vede lumetii sori îi seamn, au pete! 34.
Tu mi-ai fgduit o zi ferice i fr manta-mi am pornit la drum sub norii începând s îi ridice ca s te-ascund, putredul lor fum. Nu e destul, când norii-i spargi cu geana, chipiil btut de ploi s-l aureti, nu e de-ajuns cu ir s-mi vindeci rana ruinea dac nu mi-o lecuieti! Cina ta nu-mi este leacul, mie, celui ce port a umilinei cruce, cu prea puin mâhnirea i-o subie celui care povara trist-i duce... lângi? Lacrimile tale grele sunt perlele ce te pltesc de rele...
32
Vei supravieui acelei zile când moartea, lutu-n lut mi-o risipi i versurile vei citi, umile ale aceluia ce te-ndrgi. De le compari îi vor prea-nvechite, umbrite de-alte pene, dar i ubind nu rimele ce nu-s meteugite, ciforma-n care-am vrut s te cuprind, gândi-vei: ÄMuza prietenului poate cu vremile crescând ar fi suit i-n locul, al iubirii lui curate, alte minuni l-ar fi împodobit." y oeii, azi, îi au virt utea-n stil, în dragoste, poetul cel umil...
35
Nu te-ntrista mai mult decât se cade, izvorul are mâl i roza ghimpi lun i soare ² norii îi strbate. Ce-n mugur zace putred n-ai s schimbi. Omu-i supus erorii i eu însumi, greelile iertndu-i, m corup, ru-ndulcindu-l i rmân cu plânsu-mi pcatul s-l împiedic s ia trup. Eroarea i-o cunosc i-acuzatorul
33
Vzut-am dimineaa ce, monarc, muni lumina i înverzite mlatini i sruta cu duh alchimic parc chipul de aur al întinsei pajiti. Dar mai vzui cum nourii, în gloat, pocindu-o, o-ntunecau de sus 10
devine astfel avocatul tu, lupt împotriva mea i sunt izvorul rzboiului între frumos i ru. ulcelui ho ce prad, de neferice, m învoiesc acum s-ifiu complice.
i-s cel ce gust cel mai bine preul; nu-s altfel decât ciob din tine, nu! u îi menesc beluguri i splendori i-s fericit aa de zece ori!
36
38
Noi doi cuvine-se s fim t ot doi, dei iubirile ni-s într-olalt, cad asupr-mi spaime i noroi, fptura ta, rmân neptat... Dou iubiri legate doar c-unfir sunt bântuite de-o fierbinte ur; nu tulbur tiparele subiri dar desftrii ore dulci îi fur. N-am s-i apar mereu în drum, n-a vrea s îi tirbesc mândria, dar se cade s nu mâ-nvemntezi cu mila ta rpindu-i numele ce-l pori, carate... nu faci astfel! Te iubesc i-n tain i fiind al meu, e-a mea i buna i faim!
Ce-ar mai putea s mai scorneasc muza, când versul meu cu tine-l umpli i când i-eti i oaspele i cluza, în foi de rând cum te-a putea ivi ? ie s-i mulumeti de-am scris vreo fil în stare sub privirea ta s stea; nu-s prostul ce lumina ta subtil divin nâscocitoare s n-o ia! A zecea Muz fii, tu ce-nzecire pe celelalte nou le întreci; las-i pe cei pe care-o s-i inspire fptura ta, s dinuie în veci. uza-mi încânt-aceste vremuri strâmbe"? Eu truda-mi port, tu, laurii pe t âmple... 39
O, faima cum a izbuti s-o laud când eti din mine cea mai bun parte ? Ce rost are în mine s te caut, tu, eu; de-olalt, cine ne desparte? Cuvine-se cu dezbinate umbre iubirile s le-mprim în dou, doar astfel am s pot s-i drui, scumpe, tot ce-i al tu, cu-nfiare nou. Absen, tu! Durere-a despririi rgazul numai te mai îndulcete, timp desftat cu flacra iubirii când dulce simi i visul dulce crete... oi suntem: doar dintr-unul ne-am compus ifiecare-l cânt pe cel dus...
SONETE I 37
Nevolnicului tata care-i umple cu semeia fiului mândria, i eu, cel schilodit de spaime scumpe, îmi iau din tine toat bucuria. Cci ale tale-s cinuri i avere, prisos de frumusee i de gând, coroana lor îi afl-mperechere cu fruntea ta creia serv îi sunt. i nu m cred schilod, nu port dispreul cât umbra lor i-asupra mea sttu
40
Iubite, ia-mi iubirile, pe toate, 11
Inim, ochi ² în pace s-au zidit, ca buni vecini acum îi fac ser vicii când ochiu-i de vederea ta lihnit i inima mi-o fulger suplicii... Ochiul petrece dac te-o vedea i inima-i chemat la ospul ce-l zugrvesc i-apoi e gazd ea, iar musafirul îndrgit e vzul. Iubirea sau icoana ta îmi sunt apropiate chiar de eti departe, te miti numai cât ine al meu gând i eti cu mine pân ctre moarte. e-adorm i ele cu trudit raz, inim, ochi ² în locul lor viiaz.
45
Aer i foc, cu tine sunt oriunde mi-e primul gând, al doilea-mi este dor, prezeni i-abseni ei trec peste secunde i le urmez prin repedele zbor. Când zboar, elementele rapide solie tandr ctre tine duc, din patru, trupul dou pri divide i-i e melancolia morii, jug. M recompun la loc când mesagerii cei iui, trimii la tine-mi vin în prag cu veti prielnice-n lumina serii, vorbind de sntate celui drag... -ascult, m bucur de ce aflu, dar la tine cu-ntristare-i pornesc iar... uSL
48
Cu grij când a fost s plec la drum, mi-am ferecat puinele nimicuri cu gândul s le port doar eu i-acum ferite-s de viclenele tertipuri. F a de tine, pleav-i tot ce-am strâns tu, blând alint i cazn totodat, tu, dintre dragi, cel drag, eti bun de plâns, îi eti lepdturii hoae prad. Pe tine nu te-am încuiat în scrin, dar unde eti, fiindc-mi pari pe-aproape, te ferec într-al inimii puin de unde lesne umbra-i o s-mi scape... i-acolo te-or gsi. Priind negoul, chiar cinstea s -ar putea s fie houl.
46
Sunt ochi i inim-n rzboi, li-i prada privirea ta, moie de vpaie ochiu-i refuz chipul i e gata i inima vederea s i-o taie. îmi spune inima c-n ea r mâne netulburat de vreun ochi, o bolt, iar ochiul neag: cu sclipiri stpâne ei cred c te rsfrâng i se revolt. Ca s dezlege pricina, juraii cotrobiesc de gânduri vechi iatace închiriate i decid ce spaii au ochi i inim i-aa fac pace: chiu-a primit icoana ta subire iar inima, luntrica iubire...
49
Veni-va vremea când cusururi numai ai s-mi gseti (dar oare va veni?) iubirea i se va sfâri, dar tu m-ai
SONETE I 47
13
deprins c judecata-i vei rosti. Acele timpuri când strin vei trece abia vorbindu-mi. Ochiul tu iubit peste iubirile se va petrece, abia micndu-i focul potolit. M trag din calea clipelor acele, luntrica-mi pustietate-o ar, scot împotriv-mi numai vorbe grele i-ndreptec cuvântul tu amar. i-e dat-a despririi sfâiere, de vreme ce iubirea n-o pot cere.
cum s-o mai cru, abia de-i mic pasul? Chiar clrind pe vânt a da strigare, la drum întins necunoscând popasul. Ea pasul cu aprinsu-mi dor nu-i ine, doru-i fcut din dragosti împlinite, s zboare deci ca gloabei s-i aline, certate des, rnitele copite. e merge-ncet la drumul înapoia, zbura-voi eu, ea mearg cum i-e voia... 52
50
Bogatul sunt de cheia ce-l conduce la tinuita, dulcea lui comoar, ce-n ochii lui arareori strluce spre-a nu-i toci aa plcerea rar. De-aceea-s srbtorile solemne venind mai rar i-s anului dragi vetre, scule de pre ne par ori diademe cu mult floase, strlucite pietre. Aa-i i timpul ce te-ncuie-n sipet, ca un dulap ce-nchide-n el caftane, o clip doar i-al fericirii scripet ne-nal iar în ore diafane. lvit-mi fii, mrea cutezan, înving, de-mi vii, când pleci îmi lai s peran.
Mi-e greu s plec la drum când inta-mi este fr de noim i sâ-nv mi-e dat de la tcere semnele aceste: Ä i-e drumul ctre prieten msurat!" Calul, sub mine-mi poart nenorocul, încovoiat de tot ce-n mine simt, posomorât, pare s tie jocul c drumul prelungindu-îl, m mint. Afurisitul pinten ce-i st-n coaste mi-apropie amarul lui rspuns, îi biciui geamtul cu vorbe proaste, dar pintenul pe mine m-a ajuns. i-mi spune geamtul: ÄAm bucuria în urma mea. In fa doar mânia..."
SONETE II
S O N E T E II 51
53
lubindu-te, o iert, cruat-i gloaba ce m conduce lenevind, buimac, dar nu-i nimica, la întors ni-i graba, cu cai de pot-atunci o s s e-ntreac. O, dar la-ntoarcere mâroaga-mi oare
Din ce eti plmdit c-n urm-i umbl de umbre, milioane, un alai? Când fiecare are doar o umbr, tu pentru fiecare-o umbr ai. Descrie-l pe Adonis i-n tiparul 14
ce te imit n-ai s te gseti, Elenei pe obraz aazâ-i harul i vei fi tu în straie elineti. E primvara dulce? Umbra ta e, belugul e mrinimia ta, te-aflm pe tine-n tot ce e vpaie, form ferice-n toate vei dura... u tine-i chipul graiei mai spornic, JSk statornic.
putere-o s-i vdeasc ascunziul. F ii dragoste, la fel, azi ochii-i saturi pân abia clipesc de plintate, mâine (primete-mi dar aceste sfaturi) s nu-i îngreui duhul cu bucate. Estimpul ca oceanul s ne fie pe rmul cruia vin doi logodnici visând între a apelor stihie întoarcerea iubirii cu pai spornici. au ca o iarn fie, vreme-amar parc-ntreindu-l, dorul dup var.
dar nu-i cu tine nimeni mai
54
t
O, mai frumoas este frumuseea, când adevrul o împodobete, frumoasâ-i roza îns nu svetleea ci dulcele parfum o nemurete. Culorile ce zugrvesc mceul i trandafirului i-aduc belugul aceiai ghimpi, rodii, i-acelai, vrejul, înal în suflarea verii muguri. Tot farmecul ce-l are-i dat privirii, puirea lui e neluat-n seam, moare fr-a tri dar trandafirii murind, ei în miresm e se destram. i A i ni tineri, versu-mi în cernite zile U credina voastr-n vers o s-o distile!
57
Sunt sclavul tu, slujindu-i, se cuvine pândindu-i toana s-i rsar în cale; n-am timp trit de-a-ntregul pentru mine i nici dorine n-am. Doar pe-ale tale. Nu mustru ora lunecând din lume când, domn al meu, mi-ai dat în paz ceasul i deprtrile le uit anume când sclavul îl cinsteti cu bun-râmasul... N-am s cutez, gelos, s-ntreb cu team pe unde mergi, ci, robul tu, m nrui în întristare, dar, de bun seam, ferice-s cei crora ziua-i drui. ar dragostea ce-i port nu vede, tâmp, nimic din ce cu tine se întâmpl.
55
Nici marmuri princiare, nici morminte n-or supravieui acestor rime, dar tu vei fi lumina ce aprinde piatra murdar-a vremii anonimei Rzboi pustiitor va sparge statui, va pârjoli a varului lucrare, nici Marte cu-a lui spad, nici gealatu-i, rzboiul, nu te-or trece în uitare! Potrivnic îndurrilor i morii, gsi-vei slavei tale loc sub cer, sub ochii celor care vin i-ai sorii ce lumile le-mpinge ctre ger. \ n s-i bat-a judecii or versul te-arat celor ce te-adorâ!
58
Mi-e dat s-i fiu doar rob, ascuns-mi este plcerea care-i dedulcete glasul, nu jinduiesc minutele aceste, sunt sluga doar, ce-i jinduie rgazul.
56
Duke iubire, înnoiete-i vlaga, i-e decât pofta mai tocit tiul? Abia hrnit azi, mâine întreaga 15
O, las-mâ! In voia ta r mân cel ce-a fost liber i acum captiv e, sunt rbdtorul, umbra ta-i stpân i n-am, s m împotrivesc, motive. F ii unde vreai i vrerea ta e lege, timpul i-e dat s-l cheltui, ai putere s-i stpâneti avutul, deci petrece i iartâ-te, dac-i aduci durere. unt cel ce-ateapt, iad am eu î n suflet i binele ori rul nu i-l judec.
prin vârste curgi, dar Timpul i-a sortit eclipse, lupte lae i surpare, devlmind tot ce i-a druit. Tot ce-i vigoare Timpul încovoaie, fruntea i-o taie cu încreituri cu-averi se-ndoap, viaa o despoaie, iar coasa lung n-ai cum s i-o furi. oar versul meu prin vremi se mai aude, slvindu-te în ciuda mâinii crude...
SONETE II
Icoana ta vreai ochii s-mi deschid în noaptea grea cu monoton obroc i-ai vrea s-mi frângi visarea picotit, când pleoapa ta de-a mea îi bate j oc? Mi-ajunge duhul tu, cu viclenie casa-mi deschide parc fr chei, îmi tulbur ruine i somnie i geloziei tale-i d temei f Nu-mi pori o dragoste atât de-adânc, eu îns lepd somn i nluciri, sunt veghetorul fr vis i înc sunt temnicerul propriei iubiri. unt treaz, iar tu eti treaz sub alte pleoape, de mine-ndepârtat, de alii-aproape...
61 59
Din tot ce este de n-ar fi nimica ci totu-afost, destinul ne-a minit! Trudind i nscocind, ne'ncearc frica, nscând un prunc 'nainte zmislit. O, soarelui, rotirile - cinci sute de i-a putea întoarce îndrt în vreun ceasclov cu file descusute, imaginea-ntre semne-a vrea s-i vd. Mai vechii-i pricepeau cum se cuvine minunea calm-a trupului, secreta. l-am întrecut, ori ei gândeau mai bine, iar soarele-i rotea la fel careta ? trânii se muncir a-i desface cul orile-n icoane mai srace.
62
60
De dragostea de sine-i stpânit fiina mea, orice cotlon din mine nu-i leac s-o mântuie, ea e zidit în înveliul inimii prea-pline. Nu-i chip mai graios, tipar mai mândru i nu-i ca mine nimenea mai teafr,
Cum valurile cresc peste prundiuri, minute curg spre moarte-n zbor nebun, locul i-l las fr ocoliuri celor din urm, care le rpun. Te nati într-a oceanului splendoare, 16
eu gestu-mi preuiesc i-s gata întru aceeai slav s m cred luceafr. Dar când oglinda adevru-mi spune sunt tbcitul de nevoi i rele, pe dos mi-apare-amorul, o, nebun e cel ce se crede îndrgit de stele! ar eu sunt tu, i dac te slvesc, cu anii ti eu anii-mi zugrvesc.
Când am vzut schimbrile aceste, splendori ce sunt lsate s decad, ruina m-a-nvat a ei poveste: Timpul cu el ne ia iubirea toat. oar moartea, gândurile-mi tot dezmiard i plânge numai ce va fi s piard. J
SONETE II
39
63
SONETE II
Va fi cel ce mi-i drag, ca mine-acum sub vtmarea timpului, o masc fr de sânge i purtând, duium, încreituri, prinzând s-mbtrâneasc. Cltori-va-n ani râpoi purtând din farmecul pe care-acum e rege doar urme palide; dispar pe rând comorile când primvara trece. Pentru-acel timp m întresc i-a vrea cuitul vârstelor de fum i zl oat pe cel iubit s n-aib-a cuteza din amintiri s-l junghie vr eodat. u frumuseea i nestinsa fal pentru vecie le-oi pstra-n cerneal..
65
Aram, piatr, nesfârit mare sunt în puterea morii ne 'nelese, cum ar putea tiparele de floare plpânda frumusee s-o pstreze? Duhul de miere-al verii cum s-ndure asediile vântului i gerul? Nici stâncile nu sunt atât de dure sub gheara timpului ce sparge fierul. 0, gând amar, comori ce-i joac jocul cin' s le-ascund-n chivotul vieii cine s-mpiedice, prdalnic, focul s jefuiasc umbra frumuseii? imeni cderii nu-i tirbete mersul, doar din cerneala-ntunecat, versul.
64
Vd mâna timpului cum, crud, sfarm bogatul pre al vârstelor tocite, vd turnuri cum din temelii se darm i bronzul-sclav rugina cum l-înghite; vd oceanul cum îi mân turma regatul rmurilor s-l devore, râna scade, apa îi ia urma, paguba-i spor, ori spor pgubitor e.
66
Scârbit detot, izbava morii chem, cel drept ceret e, laul îi arog, nevolnic, a magnificienii tog i gândul pur se stinge sub blestem. Cinstirea-i împrit grosolan, e pângrit casta feciorie, 17
(vierme micându-se în crisalizi) i-e mândrul nume cu, mânjit, floarea, pcatele-n parfume le închizi. Glasul ce spune-a zilelor, povestea, erorile i le înir, tâmp i te defima. Tu cu toate-acestea binecuvni orice renume strâmb. Sla în tine vicii or sâ-i fac, de ele eti ales s le fii han, eroarea, frumuseea o îmbrac, i ochiul, tot ce vede-i diafan. , nu te crede-n har fr egal: prostul tocete cel mai dur pumnal!
SONETE II 93
Triesc i cred c tu îmi pori credin, c nu-s smintitul so i-aa-n iubire, privirea ta e-aici, fgduin dar inima n-o afl nicire. în ochii ti cum ura nu se-aaz nu pot citi de m-au vândut, cum poate, altora, ochii, gândul li-l trdeaz cu licrul unor priviri ciudate. Cerul, zidindu-te, a-nscris hrisoave: numai iubire faa ta s poarte, i ochii s primeasc-n ore grave numai dulceaa cea fr de moarte... ire i chip, de nu le lai gâlcevei va fi splendoarea ta cu mrul Evei!
96
Ce-n tine-i strâmb, e-al tinereii oare, e fruct al tinereii al tu joc? unind de-olalt har i desfrânare tu-i pui greelii graia în loc. Aa precum pe degetul reginei sticla neroad-i giuvaier ceresc, eroarea care se strvede-n tine-i luat drept un gând înelepesc. Câi lupi n-ar înela pe lume mielul de-arfi în oaie lupul prefcut, pe câi n-ai subjuga precum i-e f elul, de te-ai sluji de-ntregul tu avut? rmâi cum eti! Iubindu-te, socot c eti al meu cu faima ta cu t ot...
94
Cei ce pot face rul i nu-lfac ne'ntunecnd lucirile clipitei, micând pe alii, ei ca piatra zac, pstrând închise porile ispitei. Din mila cerului îi fac vemânt, din rodul firii, bani de cheltuial, îi sunt stpânii, alii slugi de r ând ce-i caut la ei chiverniseal. E dulce-al florilor vratic trup, trindu-i ori murind, tipare-alunge, dar floarea, josnicii de o corup, de râsul buruienilor ajunge. rezit, seva buruienii, acr, nu-ntrece în duhoare roza sacr...
54
97 mi-a fost când lungile-i absene preau c-s darul anului, trâmul cu ger i zile fr transparene al asprului Decemv rie btrânul... Abia trecut neaua i-a fost var i toamn purtând primvara-n
95
Ce dulce tii s-i faci neruinarea! 23
Nu-s altele virtuile iubirii: ignor pulberea, nedreptul gând i nu se las prad risipirii i din trecut îi face paj de rând. a-i i-ntâia dragostei ivire întreag pururi peste nruire...
Dac i- drag, înfrunt-n locu-mi soarta, izvorul de nemernicii iarare tot ce mi-a dat a fost de rând, daarta! lumescul trai, lumeasc-nverunare... îmi e stigmat i cuibrit într-însa, ea sufletumi primete-n stpânire, cum îi e dat pictorului pânza, rmâne numai de m plângi, iubire. Bolnav blajin îmi voi sorbi oxalul, zilele-mi triste mi le voi petrece, amar mi-i gustul i amar pocalul, dar altfel suferina nu va trece. ndur-te de tot ce-ndur, iubire, dar mila ta îmi e tmduire... 112 Iubirea ta i mila, de pe frunte infame, nuirile le terge, tot una-s dragosti, clevetiri mrunte, când grija ta, tot ce încerc premerge. Eti lumea mea, întreag i se cade s-mi aflu vina numai de la tine, bine i ru, mi-s cugetele toate supuse ie, ie i se-ncline! Cu tine piere orice-ngrijorare i nu vreau altul viaa s-mi cunoasc, le-nltur, vorbele linguitoare cu doar înelepciunea mea erpeasc. redina-n viaa ta ce vie arde, ce nu-i legat de tine surp-n moarte. 113 Plecând, un ochi mi-am zvorât în gând i-acela care pasul mi-l îndrum cu el i-mparte slujba luminând pe jumtate doar, ajuns de brum i nezidind în suflet vreun contur de pasre rotindu-se ori floare, nu le rsfrânge zborul prin azur i-i pierde propriile lui tipare.
109 O, s nu-mi spui c am un chip ce minte, de tine rupt, mi-i flacra într eag i pot pleca din mine, m pot vinde sufletu-mi las în pieptul tu s treac... Acolo-i are dragostea-mi conacul i dac, pribegind mâ-ntorc la tine sunt cum am fost i mi-am adus, pribeagul, apa ce-mi spal viaa de ruine. S nu le crezi, dei m-ncearc-adese, nesbuini ce-n sânge-mi mai adast, n-a fi putut (ruinea nu m-apese) s plec din binele care mi-e gazd... imic n-ar avea-n lume strlucire af ar doar de tine, trandafire. 110 E drept, am fost prin lume pelerinul împestriat, cu chip de mscrici, mi-am irosit prea-plinul i puinul lovit de-al suferinii mele bici. Chiorâ privit-am adevrul, îns trecând peste al rtcirii prag m-a-mpins în tineree faa plâns i-am îneles c numai tu-mi eti drag. E totul nesfârire, tiu misterul, iubirea la-ncercare nu-mi mai pun, ci las sâ-ifii tu zeul, temnicerul cel dulce-n seama cruia m-adun... i-mi bun venit la cerul tu, iubite, i-n umbra ta curat m închide!
111 26
C tot ce vede, ginga sau inform, chip blând ori prea hidoas creatur, colomb, cioar, val, talaz enorm le modeleaz, ie pe msur... tt cuprinde, gândul tu l-adun i-ntoarce adevrul în minciun. 114 Memoria ce mi-o-ncunun cu tine bea fierea linguirilor, monarc, ori ochiul meu deprins s te-nlumine cu har alchimic, dragostea-i încarc astfel încât pe montrii cruzi îi schi mb în heruvimi ce i-s pereche ie i curm rul numai cât îi plimb peste conture raza aurie? O, nu, e linguirea doar. Regete mintea o d pe gât, de-a rostogolul, ochiul îi tie gustul ce-i priete i buzelor le pregtete bolul... otrvit? Vinile sunt oarbe: ochiul, iubind, e primul care-o soarbe.
pe când eram stpân al clipei rare i-o-ncoronam ferindu-o, smerit. fjg* ubirea-i prunc. întreaga lui lumin "m'f c^ cre te înc, nu este deplin... 116 Nu-s stvili dou firi când se cunun; iubirea nu-i cu-adevrat iubire de se preschimb i altcum rsun, dac o-ncearc fum i amgire. O, nu, ea e învenicit limanul, neaplecat de oarba vijelie i-i cluz pânzei pe oceanul ce nici mcar comorile nu-i tie. Nu-i mscriciul vremii, chiar de-i las sub raza coasei, dulcea ei fptur, ea orele-i înfrunt, curajoas, pân atunci când mâna morii-o fur. e mint i-s prins, pot spune linitit: n-am scris vreun rând i nimeni n-a iubit! 117 Poi s-mi acuzi zgârcenia, uit oare s te despgubesc de tot ce-mi dai, uit drumul ctre tine, drumul care de paii mei cu lanuri îl legai ? Bat ci de vis ce mi-s necunoscute i timpului i-am dat al tu avut înlând pnze-n vânturile mute departe s m duc de trecui. Adunâ-le, greeli, frnicie tot ce-mpotriv-mi ar putea s stea, sprânceana i-o încrunt, dar, vai mie!
115 Mint rimele mai înainte scrise rostind c n-am s te-ndrgesc mai mult, nu-ntrezream, se pare, nici în vise necheltuitul dragostei tumult, nici timpul cântârindu-l, cel ce calc edicte i fgduieli de regi, cel ce destram frumuseea sacr în blânde mini sdind frdelegi? M-a-mpiedicat a timpului surpare s-i spun: ÄMi-eti drag cum nimeni n-a iubit!" 27
O, nu, s nu te lauzi c m schimbi, zidindu-i piramide i opreliti ce mie-mi par, strluminate timp, vemântul doar, al unei vechi priveliti! Noi dâinuim puin i tu ascunzi în umbre noi conture-mbâtrânite, le credem rod al propriilor fruni visate i abia întrezrite... Hrisoavele-i desfid i nu m mir de ce-i prezent i care ni-i trecutul, i-s amintirile un cimitir în care-i modelezi în grab lutul. ceasta-i jur, la tristele-i petreceri: om al credinei sunt chiar de m seceri! 124 Iubirea de mi-arfi vlstar domnesc, bastard al soartei poate i-arfi starea, urât de timp i inut drag; cum cresc spinii-între spini i între ierburi floarea. Pe ea nu întâmplarea o zidi, surâztorul fast ea nu-l îndur nu-i trece vremea-n ludroii chiar dac moda ctre ele-o fur. Politiceasca erezie nu îi dijmuiete clipele curate, iubirea ei ce din iubiri crescu nu piere-n arii, nici sub ploi nu cade. ebuniifie-mi martorii, cuminii triesc nelegiuit i mor ca sfinii.
când temelii am aezat deplin cu mai puin via decât clipa ? Pe robii graiei eu i-am vzut pltind cu cele mai de pre odoare duhul parfumului contrafcut, vrednici de plâns, robii de contemplare. Smerenia mi-o las, sfânt alint, primeti ofranda inimii, srac dar liber1 ? Acum a ta o simt, singur vrea în pieptul tu s tr eac! ugi, mincinosule, n-ai s pstrezi ce, f r de prihan, întinezi! 126 O, tinere, ce poi s miti cu pripa ? Nisipu-n ornic, secera lui-clipa? Urcu adevrat îi e declinul, cei ce-i sunt dragi descresc i ei ca vinul. Natura, doamn peste sparte arce înaintezi, ea îndrt te-ntoarce, ea are meteuguri, felurime, s sting timpul, ora s-o suprime. Te place, totui teme-te: o raz o-ntârzie în zbor, dar n-o pstreaz. ând îi pltete tihna, viaa ta e banul ce-l arunc pe tejghea...
SONETE III 127 In vremuri de demult, femeia brun, frumoas chiar dispreul îl stârnea, azi negrul motenete o cunun pe care frumuseii vechi i-o ia. Dar de când mâna dobândete chipul de-a^mpodobi cu dresuri chipul slut, se trece frumuseea ca nisipul i-i pângârit-n cuibul netiut. De-aceea-s negri ochii Doamnei mele cu-nlcrimate dolii însoii, plângându-le, se vede, pe acele cu ochi de sulimanuri zugrvii. i-aa cum sunt, tristei când le încearc I ele sunt însi frumuseea parc... * 128 Tot mai ades m-alint muzici grave
125 La ce s m întind sub baldachin, ce sunt onoarea, fastul i risipa, 29
tu sân... stfel m rog, cu plânsu-i de copil s-l reîntorci în viaa ta pe Will! 144 Am dragoti, dou, duh de-alint i fiere ce-n sufletu-mi, înfrigurat, palpit: e-ntâiul duh brbat cu pâr de miere cellalt e o muiere râu vopsit. Gândind s m azvrle-n iad, ea vrea, femeie-diavol, ticloas cup, dndu-i târcoale, s-l îndemne-a bea pe îngerul cel 1 blond i s-l corup. L-a prefcut în drac ? De-acum va fi îngemnat, umbra lor s creasc, de mine-ndeprtat-ntru vecii. Ghicesc în raiuri, iadul cum se casc TWS^k ar sigur nu-s, nu tiu amara or, llPJl când diavolul pe înger îl devor...
balana s-o îngreui cu belug, schimbi clipe scârnave pe ore lucii, cu tine doar legând prieteug! rnit cu Moartea care ne desparte, nici moart, Moartea nu mai este Moarte., SONETE III 147 Iubirea mea nu-i febr pofticioas, bea ca pe lapte tot ce e durere, râvnete rul, poftelor se las pe care jindul ei bolnav le cere. Vraciul iubirii ce-o nutresc, gândirea, mâhnindu-se c uit tot ce-mi prescrie, m-a prsit, zburând spre nicâirea; dorina-i moart, iruri n-o învie. Sunt fr leac, eti mut, raiune, un zbucium venic m afundâ-n spaim, gândirile, vorbirea-mi sunt nebune i adevruri, inutil, îngaim... a-i de te visez, lumin sacr tu, decât iadul infinit mai neagr. 148 Ce ochi îmi puse dragostea-n orbite, de mi-i vederea minciunoasâ? i unde mi-s cugetele risipite, strâmb cumpnind cu ochiul oglindi? Dac-i frumos ce ochiul meu strvede, de ce se spune c n-ar fi aa ? De nu-i astfel, iubirea mea, s-ar crede c-i adevrul strâmb sub pleoapa ta. O, dragostea cum ar privi, prin lacrimi,
145 Gura de dragoste sculptat ÄUrsc!" îmi pare c optete. Primindu-o am jalea toat, iar ea se-nduplec, firete, i graiu-mi mustr c nu-mi pare ca totdeauna dulce. Blânde îi las vorbele s zboare i nu-ncrcate de osânde... Dup "Ursc!" rosti cuvinte, urmându-se, ca ziua, nopii, rostogolind pe trepte sfinte un demon în genunea morii; rsc!" Un fulger strbtu adaosul: ÄPe tine nu..." 146 Biet suflet, miez al lutului meu, lutul mereu nevrednic, cine te-nvrâjbi, de ce i-i ars pe dinluntru scutul pe-afar nins cu dulci aurrii'? De ce sporit la pre zideti conacul, al trupului, paraginii promis, când viermii-n el or s îi fac veacul? Aa te vei sfâri, în care vis ? Triete doar din paguba, a slugii, 33
cu ochi cernii de jale i priveghi? Nu-i de mirare, iar tu orb te datini, când norii cresc pe bolt, soare vechi! rbindu-m, vicleano, spune-mi unde îi tinuieti pcatele imunde?
Prea tânr e amorul, dar tiu bi ne c el e-acela ce ne-nelepete, deci, dulce amgire se cuvine, de-s vinovat, s fii cel ce pltete. M vând, vânzându-te i blânde stele le schimb cu carne vinovat, parc i sufletul îi spune crnii mele c-n dragoste triumf, iar ea-ncearc trofeu râvnit, în toate s apar sub ochii mei, i cu mândrie umbl s-mi fie poate calul de povar care-i împarte umbra cu-a mea umbr. i-e gândul împcat, de-i zic Äiubire", c ea mi-e zbor i-mi e i nruire... 152 Iubindu-te, eu mint; de-i vine rândul de dou ori s mini i amândou minciunile îi spurc l egmântul din aternut iubeti cu ur nou. Dar ce sunt dou jurminte rupte, 'când eu calc douzeci ? Eu sunt sperjurul care din tine-ncearcâ s se-nfrupte, sunt umbra care-i siluie conturul. i e pierdut gândul credinii-n tine, cci eu, jurând pe dulcea-i buntate, pleoapa nu mi-am lsat s s e-nlumine la focul tu cel cast, i-aa sunt poate e veci, cel care minte, duh bolnav, jurând numai pe tot ce e scrnav!
SONETE III 149 Nu te iubesc? Cruzimea ta m-apas, când împotriv-mi partea ta o in! Gândindu-te, eu uit de tot, frumoas tiran, i de mine uit deplin, Mi-s prieteni oare cei care te-acuz, în faa celor ce-i alung apar? Când tu m ceri, suspine port pe buz i m rzbun pe mine însumi doar. Ce dar m-ar face s nu pot, de-a pururi robul s-i fiu, urmându-te-n restriti, când îi ador belugul de cusururi numai când ochii, poruncind, i -i miti? i-s dragi cei care vd, aa i-i vrerea, urte-m, eu mi-am pierdut vederea. 150 De unde-i iai puterea ce se-aeaz pe inima-mi ce clatin nesaii in ochii ce-i împiedic s vaz prin fum de raze, ale zilei graii ? Pcatele cum le împaci, de-mi pare c î n strfund de josnicii mrunte impui un rost i-n iscusini murdare binele-i sfânt, iar ce e ru e-n frunte ? M faci s te iubesc mai mult când ur, pe unde treci, o semeni în mulime, mi-e dat s îndrgesc ce alii-njur, c nu-i sunt drag, s nu mai afle nime'! e te in drag, dup tot ce eti u j jg s-ar cuveni i tu s m iubeti! 151
153 Sta Cupidon cu tora în somnie pân ce, iat, i-o rpi o zân, muind cu grab gingaa fclie într-o fântân-a dragostei, fântân cu pururea învpiat potirul i-nfierbântat de flcri dezmate pân ce clocotul devine irul 34
