TEOLOGIE PASTORALĂ ANUL
IV, SEMESTRUL 1, 1, 2016 2016
VINDECAREA DE PĂCATE BINEFACERILE TAINEI POCĂINŢEI ŞI ALE LUCRĂRII PĂRINTELUI DUHOVNICESC
I. POCĂINŢA – C ALEA VINDECĂRII I. 1. Bo! "#$%&!&' (' "o$#')* $ +-'& I. 2. Po$#')* – /)%o+$+ ! D&-)& I. . L#%&+ ')%+ T') Po$#')*' (' T') S3)%' E&4+'5%'' I. . S3)*'' P#+')*' – 5$#!' ' Po$#')*' I. 7. P#+')%! &4o8)'$5$9 !&-')#%o+ (' %#-#&'%o+ 5&:%. II. DE LA ;NTUNECARE LA LUMINARE. CĂLĂU<Ă PENTRU
CURĂŢIREA DE PĂCATE ŞI CULTIVAREA VIRTUŢILOR III. CĂLĂU<Ă
PENTRU
DUHOVNICI.
MĂRTURII
=SLU>BA DE PĂRINTE DUHOVNICESC?
1
DESPRE
I. POCĂINŢA – CALEA VINDECĂRII I. 1. Bo! "#$%&!&' (' "o$#')* $ +-'& Păcatul şi consecinţa sa, moartea (cf. Romani 6, 23), sunt realităţile cele mai contrare rii omeneşti, care este creată după cipul lui !umne"eu Cel sfânt şi veşnic viu . !ar at#t de mult ne$am o%işnuit cu păcatul şi cu moartea care se &ăd mereu 'n urul şi 'năuntrul nostru, 'nc#t le considerăm fenomene naturale*. +f#nta +criptură, dimpotri&ă, consideră păcatul ca ind o pertur%are sau o de"ordine a creaţiei şi un o%stacol permanent 'n participarea omului la &iaţa şi fericirea &eşnică a lui !umne"eu. Păcatul primilor oameni s$a manifestat ca neascultare faţă de !umne"eu şi rupere a comuniunii de iu%ire faţădia&olul de l. -ndemnul la păcat lui 'nsă a &enit2,din partea şarpelui*, prin care a lucrat (cf. -nţelepciunea +olomon 2/ Ioan 0, / 1 Ioan 3, 0/ pocalipsa 12, ). Ruperea armoniei dintre om şi reatorul său, prin neascultare, se transmite ca tul%urare a armoniei din interiorul omului, dintre %ăr%at şi femeie, dintre om şi celelalte creaturi &ii/ iar apoi, din cau"a păcatului omului, şi pământul va blestemat” (4acerea 3, 15). oartea, ca urmare a păcatului, se manifestă ca descompunere a elementelor componente ale omului7 pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (4acerea 3, 1). !in cartea 4acerii (1, 25/ 2, 5$28 şi 3, 1$2) se &ede, aşadar, că fără comuniunea totală cu !umne"eu, ceea ce este păm#ntesc 'n om nu poate ridicat spre &iaţa cerească şi &eşnică. Păcatul primilor oameni nu a fost, de fapt, dorinţa de$a ca !umne"eu*, cum 9reşit se armă uneori, deoarece dorinţa de$a ca !umne"eu* este 'nscrisă 'n crearea omului după cipul şi asemănarea* lui !umne"eu (cf. 4acerea 1, 25), 'nsă metoda sau calea aleasă de dam şi &a a fost 9reşită7 adică omul a dorit să e ca Dumnezeu fără Dumnezeu şi neascultând de Dumnezeu (+f. a:im ărturisitorul). !isocierea spirituală a omului de !umne"eu atra9e după sine descompunerea sau corupti%ilitatea (stricăciunea) lui ca persoană &ieţuind 'n trup. şadar, moartea zică a omului manifestată ca separaţie între suet şi trup, este urmarea separării suetului de Dumnezeu. ;mului, ind coroana şi conştiinţa creaţiei &i"i%ile, i se dă păm#ntul spre stăp#nire, pă"ire şi culti&are, şi tot prin el se transmite binecuvântarea lui !umne"eu pentru toată creaţia, c#nd acesta 'mplineşte &oia lui !umne"eu pe păm#nt, dar şi blestemul, c#nd omul rupe comuniunea sa de iu%ire şi ascultare faţă de !umne"eu. 4ormele concrete pe care le ia păcatul omului faţă de !umne"eu, faţă de semeni şi faţă de creaţie se referă at#t la aspecte concrete ale păcatului, c#t şi la păcat ca boală a suetului omului, cu consecinţe 'n toată e:istenţa creată. stfel, 'n Veciul !estament, păcatul este o rupere a alianţei , o deviere sau abatere de la voia lui Dumnezeu sau de la "e#e (cf. 4acerea 2<, / Ieşirea 2<, 2<), răzvrătire (cf. Isaia 1, 20), răstălmăcire sau falsicare voită (cf. Isaia 2, 1), nele#iuire (cf. !aniel , 8), rătăcire (cf. Io& 6, 2), nerespectarea celor snte (cf. =e&itic , 2), răutate şi pa#ubă produsă altora (cf. Pro&er%e 2, 2). +f#nta +criptură a >eciului ?estament ne arată, de asemenea, cipuri de pocăinţă şi 'ndemn la speranţă 'n proorocul !a&id, 'n re9ele anase, 'n locuitorii cetăţii @ini&e şi 'n mulţi alţii care s$au pocăit. -n $oul !estament, păcatul este un principiu al înstrăinării omului de Dumnezeu (cf. Romani 8, 12/ 6, 12/ 5, 15/ 0, 2). l se arată mai ales ca lipsă de evlavie, necredinţă, incapacitate de simţire spirituală (cf. Romani 1, 10/ 2 ?imotei 2, 16), de#radare morală şi spirituală (cf. 4apte 0, 22/ Romani 1, 2/ =uca 11, 3/ feseni 6, 12), cooperare a omului cu diavolul (cf. atei 13, 1/ 1 2
Ioan 3, 0 şi 12), nedreptate (cf. Romani , 1), strâmbătate (cf. Ioan 5, 10), nele#iuire (cf. Romani 2, 0), fărădele#e (2 ?imotei 2, 1)1 etc. !upă să&#rşirea păcatului, dam şi &a se ascund dinaintea lui !umne"eu (cf. 4acerea 3, 0). u alte cu&inte, păcatul 'nstrăinea"ă şi 'nsin9urea"ă pe om de pre"enţa lui !umne"eu şi 'l 'mpiedică să 9uste din Pomul >ieţii, adică să trăiască din pre"enţa lui !umne"eu A !ătătorul de &iaţă (cf. 4acere 3, 22). -n loc să$şi recunoască 9reşeala, omul căzut în păcat inventează scuze şi transferă responsabilitatea spre altul7 dam o acu"ă pe &a (cf. 4acerea 3, 12), iar &a pe şarpe (cf. 4acerea 3, 13). %ăcatul lui &dam, ca neascultare faţă de Creator şi nepostire sau neînfrânare faţă de lumea materială, este a#ravat de ne'pocăinţa omului ca recunoaştere a #reşelii sale. ai t#r"iu, c#nd 'ntre descendenţii primei familii umane păcatul ia forma fratricidului, ain ucide pe %el (cf. 4acerea , 0). =a &iolenţa sa, faţă i"&or#tă din in&idie, ain adau9ă insolenţa i"&or#tă din iresponsa%ilitate de 9reşeală. (n )fânta )criptură, *plata +sau consecinţa păcatului este moartea” +-omani ., /0, iar sin#urul remediu pentru păcat este pocăinţa urmată de iertarea păcătosului1 stfel, dacă păcatul este implicit cădere şi moarte, pocăinţa este ridicare şi &iaţă. !e aceea, mântuirea pe care Dumnezeu o propune oamenilor înseamnă, de fapt, eliberarea şi vindecarea de păcat şi de moarte. cest ade&ăr este re"umat 'n cu&intele7 Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să e viu (cf. Ie"eciel 10, 23/ 33, 11) sau Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 ?imotei 2, ). -n @oul ?estament, at#t +f#ntul Ioan Bote"ătorul, c#t şi #ntuitorul Iisus Cristos 'ncep propo&ăduirea lor cu 'ndemnul7 %ocăiţi'vă, că s'a apropiat (mpărăţia cerurilor” (atei 3, 2/ , 15). &an9elia lui Cristos este 2van#elia pocăinţei şi a iertării păcatelor , fără de care nu putem 'mplini cu ade&ărat le9ea iu%irii faţă de !umne"eu şi faţă de aproapele. +f#ntul Ioan Bote"ătorul predică pocăinţa şi ceamă la %ote"ul pocăinţei, pentru a arăta că este ne&oie să ne recunoaştem păcatele şi să ne curăţim de ele. t#t de mare este această ne&oie, 'nc#t -nsuşi #ntuitorul Iisus Cristos, l, are deşi este fără de păcat, a mers, totuşi, să primească 'n Iordan de la Ioan %ote"ul pocăinţei pentru păcate. !e ceD %entru a ne arăta nouă că toată natura omenească are nevoie să e ridicată din păcat prin puterea lui 3ristos, *4ielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 2). Cristos intră 'n apele Iordanului pentru a arăta că &rea să aducă lumii &indecarea de păcat, pornind din interiorul ei. !ar Iisus +e %otea"ă cu Bote"ul pocăinţei şi pentru a ne arăta nouă că prin pocăinţă se descid omului cerurile şi, astfel, se realizează le#ătura omului cu )fânta !reime, Care a zis atunci când l'a creat pe om5 *)ă facem om după cipul şi asemănarea $oastră” +6acerea 7, /.1 Iar !uul lui !umne"eu, are *)e purta pe deasupra apelor” la începutul lumii (cf. 4acerea 1, 2), +e arată deasupra apelor Iordanului acum, la înnoirea lumii prin botezul pocăinţei (cf. atei 3, 16). Prin Bote"ul pocăinţei şi prin arul curăţitor al +f#ntului u iubitaalluat lui Dumnezeu, că 6iul Cel !u, veşnicecare iubit om al redevine !atălui Ceresc asupra )atocmai naturapentru noastră omenească, pentru a ne 'n&ăţa pocăinţa spre iertarea păcatelor şi a ne dărui &iaţa &eşnică. !e aceea, Biserica spune 'n )imbolul de credinţă7 *mărturisesc un 8otez spre iertarea păcatelor, aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să e”. @aşterea spirituală sau cerească, din apă şi din !u, spre iertarea păcatelor, descide omului -mpărăţia cerurilor. 4ără această naştere din nou, omul nu poate intra 'n -mpărăţia cerurilor (cf. Ioan 3, 8). !ar nu numai prin Bote"ul !omnului Iisus Cristos se lucrea"ă taina m#ntuirii ca taină a pocăinţei şi 1
f. Dicţionar biblic, ;radea, 18, p. 00.
3
a iertării păcatelor, ci şi prin moartea +a pe ruce şi -n&ierea +a din morţi. Răsti9nirea #ntuitorului este, de fapt, urmarea păcatului oamenilor, sau lucrarea oamenilor păcătoşi, a necredinţei şi 'mpietririi lor, a trădării din lăcomie, a urii din in&idie şi a &iolenţei din răutate, toate manifestări ale păcatului. !ar la toate acestea, Cristos A !omnul n$a răspuns cu forme ale păcatului, ci cu ru9ăciunea pentru iertare7 %ărinte, iartă'le lor că nu ştiu ce fac” (=uca 23, 3). Iar pentru a arăta c#t de mare este puterea pocăinţei, pe c#nd era pe ruce, a spus t#larului care s$a pocăit7 &stăzi vei cum mine în rai” (=uca 23, 3). Prin pocăinţă sinceră, ciar şi 'n ultima clipă a &ieţii se rec#şti9ă, aşadar, raiul pierdut şi se reface le9ătura omului cu !umne"eu. ?aina rucii, ca iu%ire mai tare dec#t moartea, a fost anticipată de #ntuitorul Cristos c#nd a instituit ina cea de ?aină sau +f#nta uaristie. Prin cu&intele +ale7 *"uaţi, mâncaţi, acesta este !rupultoţi, 4eu, care este se frân#e pentru voi spre iertarea păcatelor” şi *8eţi dintru acesta acesta )ân#ele 4eu, al "e#ii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (atei 26, 25$20), #ntuitorul arată că scopul ultim al 9ertfei )ale este iertarea păcatelo r . -nsă, prin +f#nta uaristie nu se reali"ea"ă doar pomenirea iu%irii ertfelnice a lui Cristos, ci se şi oferă celor ce cred 'n Cristos şi -l iu%esc pe l puterea de a birui păcatul şi moartea . !e aceea, +f#ntul &an9elist Ioan arată 'nţelesul cel mai ad#nc al uaristiei şi anume că ea conţine tainic puterea 'n&ierii şi a &ieţii &eşnice7 *Cel ce mănâncă trupul 4eu şi bea sân#ele 4eu are viaţă veşnică, şi 2u îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 8). Iată de ce, 'n Biserica ;rtodo:ă, +f#nta -mpărtăşanie se dăruieşte *spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci” . +nţii Părinţi au arătat că 'n +f#nta uaristie omul are acum acces la Pomul >ieţii (cf. +f#ntul Isaac +irul), indcă iu%irea lui !umne"eu arătată 'n Cristos este i"&orul &ieţii &eşnice. !e aceea, 'n timpul 'mpărtăşirii credincioşilor, se c#ntă7 *Cu !rupul lui 3ristos vă împărtăşiţi +cuminecaţi şi din izvorul cel fără de moarte #ustaţi”.
I. 2. Po$#')* – /)%o+$+ ! D&-)& ?aina m#ntuirii noastre 'n Cristos, ca taină a pocăinţei şi a iertării păcatelor, a fost pe deplin dăruită de Cristos ucenicilor +ăi şi Bisericii, după -n&ierea +a din morţi. !acă e:aminăm cu atenţie +f#nta +criptură, &edem că 'n prima "i a -n&ierii +ale din morţi, #ntuitorul Cristos 'nsoţeşte, ca şi c#nd ar fost un pelerin necunoscut, pe ucenicii +ăi =uca şi leopa, 'n drum spre maus. Pe drum, le tălmăceşte +cripturile, arăt#nd că toate conţin 'n ele ?aina Persoanei şi lucrării +ale, că toate cele 'nt#mplate cu l erau pre"ise de oise, prooroci şi psalmi (cf. =uca 22, 25 şi ). Iar c#nd &or%eşte de ceea ce se &a 'nt#mpla 'n &iitor, preci"ea"ă că *aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească 3ristos şi să învieze din morţi a treia zi1 :i să se propovăduiască în numele Său pocăinţa: spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la ;erusalim” (=uca 2, 6$5).
ai mult, după -n&ierea +a din morţi, Cristos A !omnul nu anunţă numai că tre%uie să se propo&ăduiască pocăinţa spre iertarea păcatelor, ci şi #+&'(% &$)'$'!o+ S#' adunaţi laolaltă "&%+ '+% "#$%! 5 *:i ;isus le'a zis iarăşi5 %ace vouă< %recum 4'a trimis pe 4ine !atăl, vă trimit şi 2u pe voi1 :i zicând acestea, a suat asupra lor şi le'a zis5 "uaţi Du )fânt= Cărora veţi ierta păcatele, le vor f iertate şi cărora le veţi ţine, vor f ţinute ” (Ioan 2<, 21$23). ceastă putere dumne"eiască şi m#ntuitoare de a ierta păcatele, dăruită Bisericii de către Cristos A !omnul după -n&ierea +a din morţi, a fost fă9ăduită mai 'nainte lui Petru şi celorlalţi apostoli c#nd le$a "is că le
dăruieşte ceile -mpărăţiei cerurilor, astfel că orice &or le9a pe păm#nt să e le9at şi 'n ceruri (cf. atei 16, 10/ 10, 10). cum se lămureşte mai %ine că puterea de a le#a şi dezle#a se referă la iertarea păcatelor. 4ericitul u9ustin spune 'n această pri&inţă7 >Dacă voiţi să aveţi dovada că 8iserica a primit ceile (mpărăţiei cerurilor, ascultaţi ce a zis Domnul tuturor apostolilor5 *"uaţi Du )fânt= cărora veţi ierta păcatele se vor ierta lor?1” &ceasta cuprinde puterea ceilor despre care a zis5 orice veţi dezle#a pe pământ?” $imic nu este dezle#at în afară de 8iserică@2. şadar, am &ă"ut 'n ca"ul t#larului de pe cruce că pocăinţa i'a descis acestuia uşile (mpărăţiei cerurilor , iar acum &edem că puterea de a ierta păcatele, dată Bisericii de către Cristos, este numită *ceile (mpărăţiei cerurilor”. +e foloseşte pluralul uşi şi cei, pentru a arăta că avem nevoie de pocăinţă şi de iertarea păcatelor Păcatul ne desparte de . !umne"eu, iar pocăinţa ne 'ntoarce spre !umne"eu. +f#nta -mpărtăşanie ne uneşte cu !umne"eu 4iul, are +$a făcut ;m din iu%ire pentru oameni şi pentru m#ntuirea lor. Păcatul, 'n lim%a 9reacă (amartia), are 'nţelesul de eşec, şi anume de a rata o ţintă, de a pierde un ţel , de a nu a9un#e la o destinaţie . -n lim%a e%raică 'nsă păcatul (attat) 'nseamnă ruperea unei alianţe, unui le#ământ, unei înţele#eri, de fapt, ruperea comuniunii omului cu Dumnezeu. şadar, c#nd omul păcătuieşte rupe le9ătura cu !umne"eu el Enul +f#nt, pentru că păcatul se opune snţeniei. #nd păcătuim 'ncălcăm &oia lui !umne"eu, şi 'ncălc#nd &oia lui !umne"eu ne rupem din comuniunea de iu%ire cu l prin neascultare şi prin nesocotirea %unătăţii =ui. desea păcătuim prin uitare, prin ne9lienţă, prin ne%ă9are de seamă, prin lene&ire duo&nicească. ărţile noastre de cult arată că !umne"eu nu este indiferent faţă de păcat, ciar dacă este iertător al păcătoşilor care se pocăiesc. -n ru9ăciunea din timpul ?risa9ionului sau +nte !umne"eule, se spune7 *Cel Ce dai înţelepciune şi pricepere celui care cere şi nu treci cu vederea pe cel ce #reşeşte, ci pui pocăinţa spre mântuire”3. !eci !umne"eu el ilosti& nu trece cu &ederea păcatul, dar a pus pocăinţa spre îndreptare, spre ridicare din păcat. ;ri de c#te ori păcătuim cădem din comuniunea cu !umne"eu, ne despărţim de !umne"eu. +unt două feluri de căderi7 căderea de la dreapta credinţă +erezia sau ateismul , c#nd nu mai mărturisim credinţa ortodo:ă, şi căderea de la dreapta vieţuire +viaţa păcătoasă, c#nd 'ncălcăm porunca iu%irii faţă de !umne"eu şi de aproapele. #nd adormim fără să ne ru9ăm, c#nd m#ncăm fără să ne ru9ăm, c#nd ne tre"im din somn fără să ne ru9ăm, atunci păcătuim 'mpotri&a iu%irii faţă de !umne"eu prin uitare şi ne%ă9are de seamă. Iar c#nd nu$l iu%im pe aproapele nostru, c#nd 'l ne9liăm, c#nd 'l %atocorim, c#nd nu$l autăm, deşi am putea să$l autăm, atunci cădem din iu%irea faţă de aproapele. ;r, !umne"eu &rea ca noi să trăim 'n iu%ire faţă de l, aceasta ind cea mai mare şi cea dint#i poruncă7 *)ă iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot suetul tău şi din toată puterea ta şi din tot cu#etul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (cf. =uca 1<, 25 saufaţă arcu 12, 3<).prin +ă să&#rşirea arătăm iu%ire faţă de !umne"eu prin ru9ăciune şi iu%ire de semeni de fapte %une. #nd păcătuim 'nseamnă că am că"ut e din iu%irea faţă de !umne"eu, pentru că nu ne mai ru9ăm şi nu mai 'mplinim &oia =ui, e din iu%irea faţă de semeni. Iar dacă ne despărţim de !umne"eu prin păcate &om pierde m#ntuirea. !e aceea, este ne&oie de pocăinţă ca lepădare de păcate şi 'ntoarcere la !umne"eu sau refacerea le9ăturii spirituale cu l, I"&orul iu%irii şi al >ieţii &eşnice. Po$#')*, 'n lim%a 9reacă ( metanoia), 'nseamnă scimbarea modului de a #ândi. +f#ntul Ioan !amascin spune7 *%ocăinţa este întoarcerea de la rău la 2 3
)ermo 28, 2$3/ %" 0A, col. 13$138, cf. Pr. Ilarion >. 4elea,%ocăinţa, +i%iu, 13, p. 100. >e"i "itur#ier, ditura Institutului Bi%lic şi de isiune ;rtodo:ă, Bucureşti, 2<12, p. 1.
8
bine, de la păcat la Dumnezeu, de la cele neplăcute lui Dumnezeu spre cele plăcute lui Dumnezeu”. !eci este &or%a de o scim%are de atitudine a minţii. !e aceea e necesar să medităm asupra 9#ndurilor, cu&intelor şi faptelor noastre 'nainte de a ne spo&edi, asupra a tot ceea ce 'n &iaţa noastră nu este potri&it cu &oia lui !umne"eu e:primată 'n +ntele +cripturi, 'n scrierile şi 'n &ieţile snţilor. 2Baminarea interioară a conştiinţei este necesară ca o conştientizare a stării noastre duovniceşti de cădere şi, în acelaşi timp , ca dorinţă de ridicare şi de vindecare. Pocăinţa noastră aduce %ucurie lui !umne"eu, 'n9erilor şi Bisericii 'ntre9i. #ntuitorul Iisus Cristos ne spune că mare %ucurie se face 'n ceruri c#nd un păcătos se 'ntoarce la !umne"eu (cf. =uca 18, 1<), pentru că astfel omul se eli%erea"ă de ro%ia demonilor. !emonii sunt mulţumiţi c#nd oamenii păcătuiesc, nu se mai pocăiesc şi nu$= mai iu%esc pe !umne"eu ru9#ndu$se şi nici pe semeni să&#rşind fapte prin %une. piardă cu pe 9#ndul, oameni,cu adică să$icu despartă de !umne"eu tot!emonii felul de caută păcatesă$i să&#rşite &or%a, fapta. :istă păcate sau patimi cu care dia&olii 'i ispitesc pe oameni, şi care, 'ntr$un anumit fel, le conţin şi le 9enerea"ă pe toate celelalte. stfel, &a9rie Ponticul spune că 9#ndurile cele mai 9enerale, 'n care se cuprind toate celelalte, sunt 'n număr de opt. Primul este 9#ndul lăcomiei/ după el &ine cel al cur&iei/ al treilea este al iu%irii de ar9inţi/ al patrulea, 9#ndul tristeţii/ al cincilea, al m#niei/ al şaselea, al aFediei/ al şaptelea, al sla&ei deşarte/ la optulea, al m#ndriei*. !acă demonii caută să$i piardă pe oameni prin păcate, 'n9erii lui !umne"eu, mai ales 'n9erul de la %ote", ne 'ndeamnă să ne pară rău de păcate, să ne 'ntoarcem la !umne"eu, să punem 'nceput %un &ieţii noastre. !e aceea &iaţa creştinului este o permanentă luptă duo&nicească, o lepădare de +atana şi o unire cu Cristos, după cum se spune 'n slu%a ?ainei +f#ntului Bote". !aina %ocăinţei este !aina căinţei pentru păcat, a mărturisirii păcatelor şi primirii iertării de păcate. -n lim%a ro m#nă, cu&#ntul spovedanie nu acoperă toate aspectele +ntei ?aine a Pocăinţei, indcă nu e &or%a doar de mărturisirea păcatelor, ci şi de$a primi iertarea păcatelor, pentru a ne 'mpăca cu !umne"eu şi cu Biserica. şadar, ?aina +po&edaniei, ca ?aină a Pocăinţei, tre%uie 'nţeleasă ca taina mărturisirii şi iertării păcatelor şi ca taină a împăcării sau a reconcilierii. Poţi să mărturiseşti păcatele unui prieten, dar el nu 'ţi poate da de"le9are, pentru că nu este duo&nic. -ntr$una din ru9ăciunile ?ainei Pocăinţei sau +po&edaniei se spune7 *(mpacă'l şi'l uneşte pe el cu )fânta !a 8iserică” 8. !e fapt, c#nd păcătuim, ne 'ndepărtăm de Biserică, deoarece slă%im 'n comuniunea cu Cristos A apul Bisericii şi cu +nţii =ui, care sunt centrul &ieţii Bisericii. &şadar, )fânta !aină a %ocăinţei are trei dimensiuni distincte, dar complementare5 mărturisirea păcatelor, primirea iertării pentru păcate sau dezle#area de păcate şi împăcarea sau reconcilierea cu Dumnezeu, cu 8iserica şi cu noi înşine, cu propria noastră conştiinţă1 !eci, !aina %ocăinţei este o lucrare sfântă şi mare de înnoire, renaştere şi creştere spirituală1 #nd primim de"le9are de păcate şi ne eli%erăm de un trecut păcătos apăsător, de o conştiinţă 'ncărcată de rele, 'ncepem să ne ridicăm şi să ne &indecăm cu autorul arului lui !umne"eu. +f#nta ?aină a Pocăinţei nu e o simplă acţiune uridică de iertare e:terioară, ci este o lucrare arică, 'nceput pentru o scim%are interioară, de 'nnoire, de 'n&iere a suGetului rănit şi omor#t de păcat. 4iul risipitor din &an9elie spune7 *-idicându'mă, mă voi duce la tatăl meu şi'i voi spune5 !ată, am #reşit la cer şi înaintea ta” (=uca 18, 10). Ridicarea aceasta nu era numai una de ordin "ic, a trupului, ci era 'n primul r#nd o tre"ire sau o ridicare de ordin spiritual. u alte cu&inte, nu mai sunt mulţumit de starea de decădere 'n 8
&a9rie Ponticul, !ratatul practic, 6. >e"i 4olitfelnic, ditura Institutului Bi%lic şi de isiune ;rtodo:ă, Bucureşti, 2<12, p. 5. 6
care am auns şi &reau o scim%are, &reau să mă ridic din păcat şi din 'nstrăinarea de !umne"eu. Păcatul este o 'nstrăinare a omului de !umne"eu, de semeni şi de el 'nsuşi. Pocăinţa sinceră şi er%inte este o refacere a comuniunii de iu%ire cu !umne"eu A ?atăl, este o re'nere spirituală. Prin Bote" primim iertarea păcatului strămoşesc şi a păcatelor personale, dacă cel care se %otea"ă este adult, dar şi înerea prin arul +f#ntului !u, ca i ai lui !umne"eu A ?atăl, prin credinţa 'n !umne"eu A 4iul (cf. Ioan 1, 12). Iar păcatele pe care le$am să&#rşit după Bote" tre%uie curăţite prin Bote"ul lacrimilor* 6, care este +f#nta şi marea ?aină a Pocăinţei. Pocăinţa ca &indecare a suGetelor este, de fapt, tre"ire a propriei noastre conştiinţe şi li%ertăţi. ?re%uie să ne scim%ăm &iaţa, ca să nu mer9em spre moarte, ca despărţire de !umne"eu. #nd ne pocăim facem 'ncinăciuni sau metanii mici şi mari 'ntruc#t recunoaştem că suntem oameni traşi să prea sprespre păm#nt, spre cele trecătoare şi spre morm#nt, dar că"uţi, şi că dorim nemult ridicăm cele cereşti şi &eşnice. #nd ne 'ncinăm cu faţa la păm#nt, tot corpul nostru participă la această stare de smerenie a recunoaşterii păcătoşeniei noastre, dar a&#nd speranţa şi 'ncrederea că iu%irea milosti&ă a lui !umne"eu este mai tare dec#t păcatele noastre. stfel, metaniile eBprimă atât smerenia păcătosului, cât şi speranţa ridicării şi mântuirii lui. ?oate aceste aspecte pri&ind 'n&ierea suGetului din moartea păcatului sau 'nsănătoşirea &ieţii spirituale, sunt le9ate de slu9irea de părinte duovnicesc, 'ntruc#t el nu poate dascăl al pocăinţei pentru alţii, dacă nu este trăitor al ei pentru sine. -n istoria Bisericii &edem că unii dintre marii păcătoşi au de&enit, prin multă pocăinţă, snţi &indecători de %oli, iar alţii au de&enit păstori duo&niceşti. şa a fost, %unăoară, 4ericitul u9ustin, care 'n tinereţe a a&ut o &iaţă a9itată şi plină de ispite, s$a con&ertit la credinţa creştină şi a de&enit un mare dascăl al pocăinţei şi un mare păstor de suGete, 'nc#t spunea7 *2u sunt episcop pentru voi, dar penitent împreună cu voi” . >edem, de asemenea, şi că +f#ntul postol Pa&el, după ce a pri9onit Biserica, s$a con&ertit la creştinism şi s$a pocăit, iar apoi a 'ntors toate ener9iile, toată 'nţelepciunea, toată cultura lui teolo9ică şi laică spre a mărturisi pe Cristos şi &an9elia =ui. stfel, dintr$un mare pri9onitor al Bisericii a de&enit cel mai mare misionar al ei, apostol şi păstor de suGete. +f#ntul Ioan Hură de ur, care este un mare dascăl al pocăinţei, spune despre +f#ntul postol Pa&el7 *Vezi cât de mare este arul pocăinţei & pus lupul să păzească oile” . şadar, această scim%are radicală a felului omului de a , de a &ieţui, este 'n primul r#nd lucrarea !uului +f#nt. ;mul este numai &asul care poartă arul dătător de &iaţă nouă, numai sfeşnicul care poartă lumina m#ntuirii. instea aceasta este mare, pentru că mare este şi %ucuria c#nd un păcătos pocăit do%#ndeşte iertarea păcatelor, m#ntuirea şi &iaţa &eşnică prin +f#nta ?aină a Pocăinţei.
I. . L#%&+ ')%+ T') Po$#')*' (' T') S3)%' E&4+'5%'' !e ce ?aina Pocăinţei precede ?aina +ntei uaristii sau a +ntei -mpărtăşaniiD )fânta !aină a %ocăinţei este o icoană a udecăţii de &poi, cu deose%irea 'nsă că nu !umne"eu udecă pe om, ci omul 'nsuşi se udecă pe sine, iar cei care se udecă sau se acu"ă pe ei 'nşişi aici şi acum nu &or mai udecaţi sau os#ndiţi atunci, 'n "iua udecăţii uni&ersale. Iar +f#nta uaristie este o icoană şi o pre9ustare a pr#n"ului din -mpărăţia lui !umne"eu (*Dă'ne să ne împărtăşim cu !ine, mai adevărat, în ziua cea neînserată a (mpărăţiei !ale” A spune preotul 6
şa a numit Pocăinţa +f#ntul Hri9orie de @a"ian" ( †3<).
5
ortodo: 'ntr$o ru9ăciune de după 'mpărtăşanie5). -nsă, de pr#n"ul acesta ceresc suGetul nu se poate apropia dec#t 'n aină de nuntă, 'n aină curată. Iar această aină curată se do%#ndeşte o sin9ură dată prin Bote", dar se curăţă apoi des prin Pocăinţă. 4iindcă păcatele, dacă nu ne$am pocăit pentru ele, ne 'mpiedică să intrăm 'n -mpărăţia cerurilor, c#nd trecem din &iaţa aceasta, şi să ne 'mpărtăşim acum 'n Biserică din pr#n"ul mistic al -mpărăţiei cerurilor, care este +f#nta uaristie. -n această pri&inţă, +f#ntul postol Pa&el spune7 *$u ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu $u vă amă#iţi5 $ici desfrânaţii, nici încinătorii la idoli, nici adulterii, nici malaienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici bat9ocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu* (1 orinteni 6, $1<). *;ar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt5 adulter, desfrânare, destrăbălare, încinare idoli, fermecătorie, vra9be, certuri, zavistii, necurăţie, mânii, #âlcevi, dezbinări, eresuri,la pizmuiri, ucideri, beţii, cefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v'am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (Halateni 8, 1$21). Iar +f#ntul postol Ioan, 'n cartea pocalipsei, spune despre cetatea Ierusalimului ceresc7 *(n cetate nu va intra nimic pân#ărit şi nimeni care e dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea vieţii 4ielului” (pocalipsa 21, 25). poi, aceeaşi carte arată puterea de curăţire şi iertare a Pocăinţei şi a +ntei -mpărtăşanii7 *6ericiţi cei ce spală veşmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate< &fară câinii şi vră9itorii şi desfrânaţii şi uci#aşii şi încinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna<” (pocalipsa 22, 1$18). Iar pentru că 'n s#n9ele ielului* A Cristos se spală aina suGetului martirilor (cf. pocalipsa 5, 1) şi prin s#n9ele ielului a fost %iruit dia&olul (cf. pocalipsa 12, $11), c#nd miridele de la uaristie se pun 'n potir, se cere7 *)pală, Doamne, păcatele celor ce s'au pomenit aici, cu Cinstit )ân#ele !ău, pentru ru#ăciunile snţilor !ăi”0. răt#nd că numai dacă ne pocăim de păcate putem să ne curăţim şi să pre9ustăm din &iaţa &eşnică, scrierea apostolică numită Didaia, care datea"ă din secolul I, spune despre pocăinţă7 *(n biserică să-ţi mărturiseşti păcatele şi să nu vii la ru#ăciunea ta cu conştiinţă rea”/ iar despre 'mpărtăşirea cu ?rupul şi +#n9ele !omnului spune7 *&dunându'vă în ziua Domnului, frân#eţi pâinea şi mulţumiţi, după ce mai înainte v-aţi mărturisit greşelile , ca să e curată ertfa voastră1 Dar oricine are un conict cu tovarăşul său să nu se adune cu voi până nu se împacă, pentru ca să nu se spurce ertfa voastră”1<. redincioasă 'n&ăţăturii şi practicii +nţilor postoli, care &edeau le9ătura str#nsă 'ntre Pocăinţă şi uaristie, Biserica ;rtodo:ă arată că pocăinţa sau mărturisirea păcatelor este pre#ătire pentru împărtăşire. !e aceea, postim şi ne spo&edim 'nainte de$a primi +f#nta -mpărtăşanie, iar perioadele de post şi pocăinţă sunt perioade de împărtăşire mai deasă. ai mult, toate ru9ăciunile ortodo:e dinainte de 'mpărtăşire sunt, de fapt, ru#ăciuni de pocăinţă, iar cele de după ru9ăciuni mulţumire iertarea păcatelor şi pentru'mpărtăşire %inefacerile sunt pe care le aducede aceasta pentrupentru m#ntuirea suGetului. şadar, nu deasa sau rara împărtăşanie ne duce la dobândirea mântuirii, ci împărtăşirea cu pre#ătirea necesară, din care nu poate eBclusă !aina %ocăinţei. Părintele Paisie ;laru, unul dintre cei mai cunoscuţi duo&nici ai secolului al JJ$lea, dăruit de !umne"eu cu darul &indecării şi pacicării suGetelor rănite de păcate, spunea7 @u deasa 'mpărtăşanie ne duce la >e"i "itur#ier, ed. cit., p. 13. ;bidem. Didaia I>, 1, trad. rom. de diac. prof. dr. Ioan I. Ică r., 'n Canonul ErtodoBiei ;, ditura !eisis, 2<<0, p. 865. 1< ;bidem, JI>, 1$2 (trad. rom. cit., p. 851). 0 5 0
desă&#rşire, ci pocăinţa cu lacrimi, deasa spo&edanie, părăsirea păcatelor, ru9ăciunea din inimă. R#&na unora pentru deasa 'mpărtăşanie este semnul slă%irii credinţei şi al m#ndriei, iar nu semnul sporirii duo&niceşti. -ndreptarea şi sporirea noastră pe calea m#ntuirii 'ncepe cu deasa spo&edanie şi se continuă cu post şi ru9ăciune cu lacrimi, prin părăsirea păcatelor, milostenie, 'mpăcarea cu toţi şi smerenie. @umai după ce facem toate acestea ne putem 'mpărtăşi mai des, aşa cum arată +ntele anoane şi tradiţia Bisericii. ltfel, cum să primeşti pe !omnul cerului şi al păm#ntului 'n casă c#nd suGetul tău este necurat, nespo&edit, ro%it de patimi şi mai ales plin de m#ndrieD -nt#i a&em ne&oie de lacrimi, de ru9ăciune şi deasa spo&edanie, apoi toate celelalte daruri ni se adau9ă. #năstirile noastre 'ntotdeauna au ţinut calea 'mpărătească de miloc. #nd este ca"ul, să urmăm practica şi sfatul lor*11.
rim. Ioanicie Bălan, %ărintele %aisie duovnicul, ditura itropoliei oldo&ei şi Buco&inei, 13, p. 83. 11
I. . S3)*'' P#+')*' – 5$#!' ' Po$#')*' Ierarii snţi ai Bisericii, păstorii de suGete, precum şi preoţii duo&nici, doctori ai &indecării de patimi şi păcate, au fost şi dascăli ai pocăinţei, tocmai pentru că ea este leac şi m#ntuire. stfel, +f#ntul Ioan Hură de ur, mare dascăl al pocăinţei, spune7 *)unt două lucruri5 păcatul şi pocăinţa= păcatul este rana, pocăinţa este leacul1 %recum în trup sunt răni şi leacuri, tot aşa în suet sunt păcate şi pocăinţă1 Dar păcatul este împreunat cu ruşinea, iar pocăinţa aduce încredere şi cura9”12. Pocăinţa sinceră, cu re9ret şi lacrimi, aduce iertarea păcatelor şi m#ntuirea suGetului7 >%lân#e şi tu, deci, păcatul şi nu plân#e aşa, oricum, la întâmplare, sau numai de ocii lumii, ci plân#e'l cu amar, ca %etru1 Varsă lacrimi din adâncul ca Domnul, milă pentru tine, păcătosului, să'ţi ierte păcatul1 6iindcă este inimii, îndurător= 2l (nsuşicuprins a spus5de *$u vreau moartea ci să se întoarcă şi să se pocăiască şi să trăiască” +;ezeciel 7F, /01 Cere de la tine o osteneală mică şi îşi dăruieşte lucruri mari= caută să'; dai un prile9 ca să'ţi ărăzească cămara mântuirii@13. ?ot +f#ntul Ioan Hură de ur spune7 *%ocăinţa este spital ce curăţă păcate, este dar ceresc, putere minunată, care biruie, cu arul ei, şir de le#i1 De aceea 3ristos nu doboară pe desfrânat, nu alun#ă pe cel ce face adulter, nu întoarce spatele beţivului, nu se în#reţoşează de încinătorul la idoli, nu iz#oneşte pe ulitorul, nici pe în#âmfat, ci pe toţi îi scimbă1 %ocăinţa este un cuptor în care păcatul se opreşte”1. celaşi +f#nt Părinte, &or%ind despre &aloarea pocăinţei, spune7 >&tât de mare este dra#ostea de oameni a lui Dumnezeu1 $iciodată Dumnezeu nu'şi întoarce faţa de la o pocăinţă făcută cu inima curată1 Ciar de'ai a9un#e un mare păcătos, dar ai vrea să te întorci iar pe calea virtuţii, 3ristos te primeşte, te tra#e la 2l, şi face totul ca să te aducă la starea cea dintâi1 Dar iubirea de oameni a lui Dumnezeu e încă şi mai mare1 Ciar de n'ai arătat deplină pocăinţă, totuşi 3ristos nu respin#e nici o pocăinţă scurtă şi puţină, ci'i dă şi ei răsplată1 &sta se vede din cele spuse de profetul ;saia poporului iudeu5 *Din pricina păcatului l'am întristat puţin= l' am bătut, 4i'am întors de la el faţa= iată că s'a întristat şi a umblat mânit= atunci l'am vindecat şi l'am mân#âiat” +;saia GH, 7H'7F@ 18. +f#ntul >asile cel are, pe l#n9ă numeroasele canoane pe care ni le$a lăsat, folosite p#nă astă"i 'n Biserică, a fost preocupat 'n scrierile sale de pro%lema pocăinţei, 'ndemn#nd adesea pe ii duo&niceşti să$şi spo&edească păcatele, 'n &ederea m#ntuirii suGetelor, indcă, *cel ce s'a întinat de vreun păcat, deşi îşi pierde curăţia, totuşi nu este lipsit de năde9dea de a se curăţi prin căinţă”16. celaşi +f#nt Părinte arată că >cel ce mărturiseşte păcatul său nu este acela care se măr#ineşte a zice *%ăcătuit'am”, şi pe urmă rămâne în păcat, ci acela care, după cuvântul psalmului, a descoperit păcatul său şi se căieşte de el1 Ce ar folosi toate în#ri9irile medicului dacă bolnavul nu se păzeşte de cele vătămătoare eBistenţei sale iertarea unei nedreptăţi serveşteîntr'o nimic acelui care comite altele, nici&stfel, iertarea desfrânării aceluia ce nu stăruieşte viaţă desfrânată? ;conomul înţelept al vieţii noastre voieşte ca cel ce a vieţuit în păcat şi a promis apoi a se ridica iarăşi spre a vieţui în dreptate, să
+f. Ioan Hură de ur, Emilii despre pocăinţă 0, 2, după drd . =i&iu Petcu, "umina )ntelor )cripturi +&ntolo#ie tematică din opera )fântului ;oan Iură de &ur, ditura ?rinitas, Iaşi, 2<<5. 13 ;bidem, 3. 1 ;bidem, 5. 18 Idem, Cuvânt de sfătuire către !eodor cel căzut ., după drd. =i&iu Petcu,op1 cit1, p. 82. 16 +f. >asile cel are,Comentariu la ;saia, 1, după Pr. Ilarion >. 4elea,%ocăinţa?, p. <. 1< 12
sfârşească cu trecutul şi după ce a păcătuit să facă un fel de început, reînnoindu'şi viaţa prin pocăinţă@15. En alt mare dascăl al pocăinţei, +f#ntul Isaac +irul, ne arată puterea pocăinţei ca posi%ilitate de a recupera timpul pierdut fără rodire şi de a ne 'ndrepta şi completa propria noastră &iaţă păm#ntească 'nainte de a ne pre"enta la udecata lui !umne"eu7 >Vieţuirea în lumea aceasta se aseamănă cu scriitorii, care alcătuiesc o carte, dar este încă în ciornă1 :i dacă cineva vrea, adau#ă sau scoate ceva şi face scimbare în scriere1 ;ar viaţa viitoare se aseamănă cu manuscrisele +iero#lifele cele scrise pe ârtie curată şi pecetluite cu pecete împărătească, în care nu se mai fac nici adău#iri, nici şter#eri1 Câtă vreme suntem în mi9locul scimbărilor să luăm seama la noi1 :i câtă vreme avem putere asupra cărţii vieţii noastre, pe care am scris'o cu mâinile noastre, să ne silim în ea vieţii şi să în şter#em din ea păcatele, celesăînfacem viaţa de maiadaosul înainte?1 Căcelei pânăbune, mai suntem lumea aceasta, nu pune Dumnezeu pecetea, nici pe cele bune ale noastre, nici pe cele rele ale noastre, până în ceasul ieşirii, în care ne sfârşim lucrul în patria noastră şi trecem în cealaltă ţară1 :i, precum a zis )fântul 2frem5 *!rebuie să ne #ândim că suetul nostru este ca o corabie #ata de plecare şi care nu ştie când va sua asupra ei vântul1 :i este ca o oaste care nu ştie în ce clipă va suna #oarna de război”1 :i dacă, zice )fântul, acestea sunt aşa, şi ele, printr' o scimbare, se întorc din nou, oare cât trebuie noi să ne pre#ătim şi să m mai înainte #ata, pentru ziua cea mai cumplită în faţa podului şi a uşii veacului celui nou )ă ne dea nouă 3ristos 4ântuitorul vieţii noastre pre#ătire ca să avem spri9in în năde9dea cea otărâtă1 Că a "ui este slava, încinăciunea şi mulţumirea în vecii vecilor1 &min@ 10. -n acelaşi sens, +f#ntul Ioan Hură de ur spune7 *Cât suntem aici, pe pământ, avem năde9de de mântuire= dar după ce am plecat dincolo, nu ne mai putem pocăi, nici şter#e păcatele1 De aceea, trebuie să ne pre#ătim neîncetat pentru ieşirea din lumea aceasta1 Dacă )tăpânul a otărât să ne ceme diseară Dacă a otărât să ne ceme mâine”1.
I. 7. P#+')%! &4o8)'$5$9 !&-')#%o+ (' %#-#&'%o+ 5&:% -n Biserica ;rtodo:ă, cel care are responsa%ilitatea +ntei ?aine a Pocăinţei este preotul duovnic. !uo&nicul este omul care repre"intă iu%irea lui !umne"eu ?atăl, are se %ucură de orice credincios care se pocăieşte şi cere iertarea păcatelor. Prin arul dat lui, duo&nicul repre"intă lumina lui !umne"eu 4iul, are 'n +ntele &an9elii ceamă la pocăinţă şi &indecă mult pe păcătoşi şi %olna&i. -n al treilea r#nd, părintele duo&nicesc sau duo&nicul repre"intă lucrarea !uului +f#nt, care aută pe oameni să se roa9e şi să caute snţenia. !e aceea, el se numeşte duovnic sau părinte duovnicesc. Prin el se arată iu%irea milosti&ă a lui !umne"eu ?atăl, 'nerea duo&nicească 'n !umne"eu 4iul şi snţitoare a !uului +f#nt, pentrutainic ca omul do%#ndească m#ntuirea 'n lumina -mpărăţia Preasntei ?reimi, pre"entă 'n să Biserică. #nd &ine la un duo&nic, credinciosul tre%uie să simtă iu%irea milosti&ă a lui !umne"eu ?atăl, are iese 'n 'nt#mpinarea ului risipitor, rătăcit şi 'nstrăinat, dar care se 'ntoarce acasă la tată săul. +ă simtă şi iu%irea lui Cristos din &an9elie, are a "is7 *Veniţi la 4ine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi 2u vă voi odini pe voi” (atei 11, 20), şi să simtă cum !uul +f#nt 'l luminea"ă prin duo&nic, 'l 'ntăreşte, 'l ;bidem, p. <$1. +f#ntul Isaac +irul, Cuvinte despre nevoinţă, ditura Buna >estire, Bacău, 15, p. 1<. 1 +f. Ioan Hură de ur,Emilii la săracul "azăr, cu&#ntul II, după drd. =i&iu Petcu, op1 cit1, p. 86. 15 10
11
'ndeamnă să iu%ească pe !umne"eu şi pe oameni mai mult dec#t păcatul sau lucrurile trecătoare din lumea aceasta. -n "ilele noastre, a&em mare ne&oie de părinţi duo&niceşti, %uni 'n&ăţători şi, 'n acelaşi timp, statornici ru9ători, pentru ca toţi cei care se pocăiesc şi doresc să$şi scim%e &iaţa, să primească iertarea păcatelor şi să se unească 'n +f#nta -mpărtăşanie cu Cristos !omnul, !octorul suGetelor şi al trupurilor noastre. !uo&nicia este o responsa%ilitate foarte mare şi 'ntruc#t ea aută mult la creşterea duo&nicească a celor care sunt %ote"aţi 'n numele Preasntei ?reimi şi care au primit pecetea darurilor !uului +f#nt, pentru ca 'mpreună cu creşterea "ică a copilului să se reali"e"e şi o creştere duo&nicească a omului, de$a lun9ul 'ntre9ii sale &ieţi. Iar creşterea duo&nicească 'nseamnă o cultură a suGetului&an9elia 'n lumina şiiu%irii iu%irea#ntuitorului Preasntei ?reimi, luminăsau netrecătoare şi &eşnică nostrua&#nd Iisus ca Cristos 2van#elia mântuirii, prin care do%#ndim sla&a lui Cristos (cf. 2 ?esaloniceni 2, 1). Prin lucrarea &an9eliei se luminea"ă lumea, pentru că Cristos el din &an9elie, !umne"eu u&#ntul pre"ent 'n cu&intele ei, este *"umina lumii” (Ioan 0, 12). Prin urmare, ca duovnici, noi nu'i conducem pe oameni spre noi înşine, ci spre 3ristos J 4ântuitorul. !eci duo&nicul este 'n primul r#nd o călăuză către 3ristos, un povăţuitor, un învăţător şi un ru#ător , pentru m#ntuirea păcătoşilor. 4oarte adesea oamenii ştiu ce au de făcut, dar tre%uie autaţi cu ru9ăciunea dacă nu au puterea duo&nicească sucientă ca să$şi scim%e &iaţa 'n %ine. părinte duo&nicesc 'nseamnă a a&ea 9riă ca cei 'ncredinţaţi lui spre păstorire pe calea m#ntuirii să crească duo&niceşte, să e pă"iţi, să e 'ndrumaţi şi răniţi duo&niceşte p#nă la maturitatea spirituală, la această 'm%inare 'ntre li%ertate şi responsa%ilitate 'n faţa lui !umne"eu. şa cum părinţii după trup sunt responsa%ili de sănătatea şi de creşterea copiilor pe care !umne"eu i$a dăruit lor, tot aşa părinţii duo&niceşti sunt responsa%ili de creşterea şi de m#ntuirea &eşnică a celor 'ncredinţaţi lor spre păstorire. Pe de altă parte, această sluire este şi o mare %inecu&#ntare pentru Biserică. !uo&nicia nu este numai o responsa%ilitate 'nfricoşătoare, ci şi o mare %inecu&#ntare pentru 'nnoirea &ieţii Bisericii, a credincioşilor. !uo&nicia te aută să &e"i cum lucrea"ă arul lui !umne"eu 'n &iaţa omului, cum se ridică omul păcătos, cum cel rău 'şi scim%ă &iaţa 'n %ine, cum oameni pătimaşi se eli%erea"ă de patimi e9oiste şi de&in i duo&niceşti ai Bisericii, de&in lucrători 'n &ia !omnului şi autători ai semenilor lor pe care altădată i$au i9norat sau le$au făcut mult rău. ceastă taină a scim%ării, a 'nnoirii &ieţii duo&niceşti, este culti&ată, 'ntreţinută, susţinută şi propo&ăduită de către duo&nicul e&la&ios, arnic şi 'nţelept. !uo&nicul, aşa cum spune numele, este un părinte duovnicesc, un părinte care a auns la o creştere duo&nicească el 'nsuşi şi poate forma i duo&niceşti pe care 'i 'ndrumă pe calea m#ntuirii. -esponsabilitatea de a a9uta pe alţii să crească duovniceşte este cea dintâi responsabilitate a preotului duovnic. această creştere duo&nicească se facemarcate pe %a"ade +ntei +cripturi şi a +ntei-nsă ?radiţii, nu pe %a"a unor opinii personale or9oliu sau e9oism intelectual. Kn părinte duovnicesc trebuie să e un bun cunoscător al )ntei )cripturi, pentru că din +ntele +cripturi ia el rana duo&nicească, cu&#ntul lui !umne"eu dătător de &iaţă, potri&it &an9eliei #ntuitorului Iisus Cristos7 *Cuvintele 4ele sunt du şi sunt viaţă” (Ioan 6, 63). +f#nta +criptură 'l aută pe duo&nic să lumine"e, să 'ncăl"ească şi să rănească spiritual pe orice creştin dreptmăritor dornic de a spori duo&niceşte, de a se maturi"a şi de a spori le9ătura cu !umne"eu 'n ru9ăciune şi cu semenii prin fapte %une. !ar 'ntruc#t +f#nta +criptură este t#lcuită, interpretată 'n modul cel mai si9ur de către +nţii 12
Părinţi, aceştia sunt pentru duo&nicul ortodo: dascălii cei mai %uni 'n ceea ce pri&eşte t#lcuirea sau e:plicarea +ntei +cripturi. şadar, un duovnic ortodoB trebuie mai întâi să cunoască )fânta )criptură în interpretarea pe care o dau )nţii %ărinţi în consensul lor , pentru că tot ceea ce e %un 'n Biserică se face 'n consens de 9#ndire, 'n comuniune de 9#ndire şi 'n comuniune de lucrare cu !umne"eu şi cu +nţii =ui. +f#ntul @icodim 9ioritul, 'n %inecunoscuta Carte foarte folositoare de suet, 'ndemna7 >)e cuvine, tu, cel ce vrei să te faci duovnic, să ai cunoştinţă şi iscusinţă deosebită de )criptura Veciului !estament şi de cea a $oului !estament, de Do#mele credinţei ce se cuprind în )imbolul credinţei, adică în Crez, şi ciar mai mult şi mai cu dinadinsul, de toate Canoanele )nţilor &postoli, ale )ntelor )inoade şi ale )nţilor %ărinţi, cu a căror citire se cuvine să te îndeletniceşti ziua şicel noaptea, să le pe de%e rost1 )ă te să culci cu dânsele, ca şi &leBandru 4are cuîncât *;liada” luiştii 3omer1 acestea le respiri în ecare ceas şi în ecare clipă, de vreme ce vrei să te faci cârmaci al corabiei )ntei 8iserici şi vrei să ţii în mâinile tale Canoanele acestea, care sunt ca o cârmă a 8isericii@2<. !e asemenea, un duo&nic sau un părinte duo&nicesc tre%uie să e sucient de atent ca te:tul +cripturii să e aplicat 'n conte:tul istoric 'n care trăim, folosind cu&intele cele mai 'nţelepte. ?otuşi, în orice vreme trăim, scopul vieţii duovniceşti este acelaşi5 curăţirea de păcate, împărtăşirea cu )ntele !aine şi creşterea într'o viaţă duovnicească bineplăcută lui Dumnezeu şi folositoare 8isericii şi oamenilor, pentru a dobândi mântuirea ca unire a omului cu Dumnezeu Cel Knul )fânt1 Pe l#n9ă cunoaşterea +ntei +cripturi şi a interpretării ei de către +nţii Părinţi, duovnicul trebuie să cunoască foarte bine viaţa 8isericii şi problemele cu care se confruntă oamenii . !uo&nicul nu 'ncepe lucrarea sa pornind de la persoane ideale, ci de la persoane reale pe care 'ncearcă să le conducă, să le călău"ească spre &iaţa sf#ntă, spre idealul &ieţii creştine, care este desă&#rşirea şi snţenia. l 'ncepe de la persoane care adesea sunt ro%ite de patimi, copleşite de durere sau de indiferenţă şi care, mai t#r"iu, aun9 să$şi dea seama că drumul pe care se aGă este 9reşit/ deci duo&nicul nu lucrea"ă cu material desă&#rşit, ci el modelea"ă, curăţeşte, 'nfrumuseţea"ă, 'ndreaptă &iaţa oamenilor cu autorul lui Cristos Păstorul el Bun, care a "is că nu cei sănătoşi, ci cei %olna&i au ne&oie de doctor (cf. arcu 2, 15). !e aceea, +nţii Părinţi numesc această lucrare pastorală o artă a vindecării şi a modelării duovniceşti a omului. +f#ntul postol Pa&el, care după #ntuitorul Iisus Cristos este cel mai mare duo&nic, spunea credincioşilor pe care 'i păstorea şi cărora le scria epistole pastorale sau misionare7 *)imt durerile naşterii până când 3ristos va lua cip în voi” (Halateni , 1). u alte cu&inte, un duovnic simte nu numai bucurie pentru succese, ci şi durerile naşterii până când vede că ii şi icele duovniceşti se scimbă în bine, se îndreaptă. Eneori, tre%uie să te lupţi un an, doi, trei alteori, cu un om c#ndciar 'şi scim%ă &iaţa 'n %ine deurmare, la păcat este aun9e la &irtute/ de p#nă "ece sau de cincispre"ece ani. şi Prin nevoie de multă răbdare şi înţelepciune. deseori, duo&nicul este ne&oit să oprească de la primirea +ntei -mpărtăşanii un u duo&nicesc. Părintele Ilie leopa spunea că duo&nicul tre%uie să e cu mare 9riă la spo&edanie, socotind %ine pe cine tre%uie să oprească şi cui să dea cele snte cu &rednicie. (K) el mai mare păcătos, dacă pe patul de moarte se spo&edeşte, pl#n9#nd cu amar, asemenea t#larului de pe cruce, poate 'mpărtăşit. Iar dacă cine&a nici pe patul de moarte nu &rea să 2<
>e"i ultima traducere rom., ditura Bi"antină, Bucureşti, 2<<8, p. 18.
13
se 'mpace cu aproapele, sau refu"ă cele snte, nu tre%uie să e 'mpărtăşit* 21. (n privinţa perioadei în care cineva este oprit de la )fânta (mpărtăşanie, duovnicul trebuie să păstreze de asemenea dreapta socoteală, călăuzindu'se după )ntele Canoane ale 8isericii, dar şi după mărturiile părinţilor duovniceşti1 !espre aceasta, tot Părintele leopa spunea7 -n &remurile &eci, c#nd creştinii a&eau mare r#&nă şi e&la&ie să se 'mpărtăşească mai des cu +ntele ?aine, cel mai 9reu canon pentru creştinii de atunci era oprirea pe un timp mai scurt sau mai lun9 de la +f#nta şi !umne"eiasca -mpărtăşanie. (K) cum, 'nsă, c#nd credinţa a slă%it şi creştinii cei mai mulţi "ac 'n ad#ncul nesimţirii şi al lipsei de e&la&ie faţă de +f#nta -mpărtăşanie cu ?rupul şi +#n9ele lui Cristos, cred că $! -' -+ $)o) ")%+& /)+"%+ 5&:%!o+ !o+ 5% "#+#5'+ "#$%!o+ 5"o8'% (' !&"% $& ! "@)# ! -o+% . Iar postul, ru9ăciunea, metaniile şi alte ne&oinţe să li sefăcute, dea după putere, după starea milostenia, lor de sănătate şi după 9reutatea păcatelor potri&it cu scumpătatea şi iconomia +ntelor anoane*22. Enul din Părinţii Bisericii, +f#ntul Benedict de @ursia, 'ndemna7 *&i #ri9ă atunci când cureţi un vas de ru#ină să nu faci mişcările prea tari, prea bruşte, de teamă să nu spar#i vasul” . şadar, atunci c#nd &rem să 'ndreptăm un om pe calea duo&nicească, nu tre%uie să m at#t de radicali 'n &oinţa de a$l 'ndrepta rapid, 'nc#t să$l 'ndepărtăm de la Biserică sau să$l facem să cadă 'n de"nădede. ceastă peda9o9ie sau 'nţelepciune de a$l 'ndrepta pe om 'n etape este do&ada maturităţii spirituale a unui duo&nic. Important este să credem că !umne"eu 'l aută mai ales prin ru9ăciunea pentru el, 'ntruc#t sfatul nostru nu este sucient dacă nu este 'nsoţit şi de ru9ăciunea noastră. +unt unii duo&nici e:trem de ri9orişti, aspri sau radicali, iar alţii e:trem de 'n9ăduitori şi superciali. !uo&nicul %un e&ită aceste e:treme, 'ntruc#t a do%#ndit maturitatea sau discernăm#ntul de a 'ncuraa pe cei descuraaţi şi de a tre"i sau responsa%ili"a pe cei ce se aGă 'n nepăsare duo&nicească sau care 'şi ustică foarte uşor păcatele, indcă s$au o%işnuit cu ele. !uo&nicul lucrea"ă uneori cu suGete fra9ile, cu conştiinţe umane foarte sensi%ile. !acă este prea aspru, 'i poate duce la de"nădede, iar dacă este prea 'n9ăduitor 'i duce la nepăsare. !e aceea, cel mai %un 'ndreptar pentru duo&nicie este Canonul 7L/ al )inodului V; 2cumenic (62), care spune foarte clar că preotul duovnic trebuie să e ca un medic care ştie să folosească atât asprimea, cât şi blândeţea, adică acrivia şi iconomia, bunătatea şi fermitatea, ca să vindece pe cei răniţi de păcat . Prin aceasta, preotul nu se măr9ineşte la a urist, udecător sau un automat A iertător, ci este un părinte A medic de suGet care, prin arul lui !umne"eu &indecă şi ridică, 'nnoieşte şi snţeşte &ieţi umane. %uterea ru#ăciunilor duovnicului este deosebit de mare. +f#ntul +imeon @oul ?eolo9, deşi a&ea dorinţa să scim%e &iaţa 'n %ine, nu a putut sin9ur. stat o &reme 'n mănăstire, apoi s$a dus din nou 'n lume, 'nsă l$a readus din lume doar ru9ăciunea duo&nicului său, +f#ntul +imeon &la&iosul. ceastă e:perienţă nesucientă arată că e:istă oameni care sfat, dar nu$l 'mplini indcă nu au forţă spirituală de aacceptă pune 'nun practică ceea cepot acceptă din punct de &edere teoretic. ltfel spus, duovnicul nu este doar un dezle#ător de păcate, ci este şi un luptător împreună cu cel care se pocăieşte . ceastă lucrare este mult mai profundă dec#t cred cei care o tratea"ă cu supercialitate şi o consideră doar ca un act uridic sau un ritual de de"le9are de păcate 'n mod formal. Protos. Ioanicie Bălan, Convorbiri duovniceşti, &ol. I, ditura piscopiei Romanului şi Cuşilor, 100, p. 60. 22 ;bidem, p. 80. 21
1
Duovnicul adevărat şi înţelept este un om care oferă năde9de, nu conduce la deznăde9de . l nu este un indiferent, sau un la:ist* 'n ceea ce pri&eşte otra&a şi moartea păcatului, dar nici nu este un terorist* care să 'mpin9ă pe omul păcătos la de"nădede. !uo&nicul 'nţelept poate să 9ăsească totdeauna calea 'nţeleaptă, de miloc, de medic %un al suGetelor pătimaşe, să e&ite e:tremele, at#t indiferentismul seculari"ant sau relati&ismul 'n ceea ce pri&eşte &iaţa creştină, c#t şi ri9orismul ustiţiar de intimidare, care depersonali"ea"ă pe cel ce se pocăieşte. !espre Părintele Paisie ;laru se spunea că la spo&edanie, de o%icei, era măsurat. @u ţinea mult, mai ales pe cei cunoscuţi, nici nu stăruia 'n păcatele mici, nici nu cerea să citească ecare spo&edania după #rtie. @ici nu descuraa &reodată pe cine&a pentru păcatele mari, cum că nu$l mai iartă !umne"eu. i prin cu&inte simple, dar pline de du şi putere, inimile şi suGetele conştiinţele, scotea lacrimi de descidea pocăinţă, con&in9ea pe ecaretuturor, să se tre"ea pocăiască, să părăsească păcatele şi să pună 'nceput %un. Lă%o&ea mai mult cu cei aGaţi 'n păcate mari, ca7 necredinţa 'n !umne"eu, a&ort, di&orţ, inGuenţă sectară, %eţie, desfr#nare şi certuri 'n familie. =a urmă, 'ntre%a de ecare dată dacă mai are ceva pe cu#et şi, după ce fă9ăduia că$i pare rău pentru păcate, că le părăseşte şi primeşte canonul dat, rostea ru9ăciunea de iertare şi de"le9are* 23. Ri9orismul 'nlocuieşte, de fapt, 'nţelepciunea din -u#ăciunile dinainte de împărtăşanie, ru9ăciunile de pocăinţă ale preotului pe care le citesc şi credincioşii care primesc +ntele ?aine, şi anume le9ătura dintre smerenia pocăinţei şi speranţă sau nădede2. 8unătatea duovnicului se &ede prin modul 'n care 'ncearcă să &indece cu arul lui !umne"eu7 pe cei că"uţi să$i ridice, pe cei răniţi să$i &indece şi să aducă %ucuria pre"enţei !uului +f#nt. Prin urmare, duovnicul trebuie să'i pomenească în ru#ăciune pe cei ce se spovedesc la el, iar cei ce se spovedesc trebuie să pomenească în ru#ăciunile lor pe duovnic, pentru că numai ru#ăciunea reciprocă a unuia pentru celălalt aduce prezenţa, căldura, lumina, bucuria Duului )fânt în suete. Enii duo&nici sunt tentaţi să ai%ă c#ţi mai mulţi i duo&niceşti, consider#ndu$se pe sine mari duo&nici*, fără să$şi dea seama de marea răspundere a duo&niciei. !uo&nicia este o sluire %a"ată pe ascultare de Biserică, pe smerenie şi multă iu%ire părintească ertfelnică, nu pe &edetism*, pentru a primi lauda oam enilor. duo&nic e o răspundere foarte mare, pentru că duovnicul dă seamă pentru toţi cei pe care i'a spovedit şi de care apoi nu s'a mai în#ri9it . @u numărul celor care se spo&edesc la un duo&nic contea"ă, ci calitatea lucrării sale duo&niceşti. 6iecare părinte duovnicesc sau duovnic, trebuie să aibă, la rândul său, duovnicul lui1 !acă duo&nicul 'nsuşi este un om care 'şi pl#n9e păcatele sale, el &a şti să aprecie"e pe cei care se spo&edesc, nu doar formal şi rapid, 'nţele9#nd că duo&nicia este o lucrare ane&oioasă şi necesară, o plu9ărie a suGetului*, o culti&are 'n ad#ncime a conştiinţei creştine prin miloacele sau lucrările snte pe care Cristos !omnul le$a pus la 'ndem#na Bisericii. ste un mare şi o mare de primedie să credem că &indecăm pe ar alţii fără ca noide o 'nşineor9oliu să a&em ne&oie &indecare. !uo&nicul, ciar dacă 'n &#rstă sută de ani, tre%uie să ai%ă şi el un duo&nic la r#ndul său, ca să e şi el penitent, sau om care se pocăieşte. u c#ţi&a ani 'n urmă a trecut la !omnul părintele ?eol P#r#ian, care a fost apreciat nu numai ca un mare orator, ci şi ca un duovnic bun . !eşi nu &edea cu ocii trupeşti, &edea duo&niceşte suGetele care se apropiau de el şi apoi, după +po&edanie, se apropiau de +ntele ?aine ca să se 'mpărtăşească cu Cristos A #ntuitorul. ine&a spunea că Părintele ?eol, la +po&edanie, co%ora 'n 23 2
>e"i rim. Ioanicie Bălan,%ărintele %aisie?, p. 12. >e"i -ânduiala )ntei (mpărtăşanii, 'n "itur#ier, ed. cit., p. 333$366.
18
iadul păcatelor penitentului, ca să$l ridice după aceea 'n raiul său, adică 'n comuniunea cu Cristos !omnul, el Răsti9nit şi -n&iat. !uo&nicia este o lucrare de smerenie şi snţenie c#nd duo&nicul care aude o mulţime de păcate, căderi, eşecuri, iar apoi aduce lumină, speranţă şi &indecare pentru ridicarea omului că"ut. >edem că 8iserica are mare nevoie totdeauna de duovnici înţelepţi, nu eBtremişti, de duovnici ecilibraţi, care nu trec cu vederea păcatul, dar nici nu conduc la deznăde9de pe cei care se aă sub povara păcatelor . a duo&nici, tre%uie să 'n&ăţăm şi din pocăinţa altora, ca să ne pocăim noi 'nşine şi să autăm pe cei ce se pocăiesc să se ridice şi să pună 'nceput %un &ieţuirii lor. Eneori, pentru duo&nic este dureros că, după ce apare speranţa că penitentul sau ul duo&nicesc s$a 'ndreptat şi ciar trăieşte creştineşte o &reme, re&ine la păcatele lui &eci. a şi 'n ca"ul unei %oli, tre%uie să 'ncepi tratamentul de la capăt. semenea are nădede el, preotul, &indecă, ci !umne"eu, prinmedicului, lucrarea duo&nicul lui. +e spune adesea că nu medicul tratea"ă, dar !umne"eu &indecă. Prin analo9ie, putem spune că duo&nicul sfătuieşte pe penitent, dar !umne"eu 'i dăruieşte &indecarea. stfel, duo&nicul nu se su%stituie lui Cristos, !octorul suGetelor, ci de&ine m#inile =ui, care aută pe cei păcătoşi să se ridice şi să se &indece de păcate. -n Biserică nu a&em ce&a mai important, mai demn şi mai folositor dec#t această lucrare de părinte duo&nicesc, indcă lumea, prin părintele duo&nicesc, simte iu%irea părintească a lui !umne"eu. !e aceea, duo&nicul %inecu&#ntea"ă, 'ndreaptă, aută, indiferent de &#rstă. @u contea"ă prea mult &#rsta %iolo9ică a duo&nicului, ci maturitatea lui spirituală, care repre"intă 'nsăşi iu%irea părintească a lui !umne"eu pentru lume. Ca duovnici, avem nevoie să cunoaştem mult mai bine problemele cu care se confruntă credincioşii astăzi . @u 9ăsim pentru toate pro%lemele soluţii 9ata făcute. !e aceea, tre%uie să citim +f#nta +criptură, 'n ecare "i, &an9elia "ilei şi postolul "ilei. cestea sunt şi comentate 'n Liarul =umina* 'n ecare "i, anume pentru a un spriin preoţilor duo&nici, preoţilor de caritate din spitale, din penitenciare, din cimitire ş.a. !e asemenea, pe l#n9ă citirea +cripturii, tre%uie să aprofundăm 'n&ăţătura +nţilor Părinţi referitoare la m#ntuirea păcătosului. -n lucrarea pocăinţei tre%uie păstrată le#ătura dintre preotul duovnic şi credincioşi, pentru ca ei să e îndemnaţi să se spovedească cât mai des, mai ales în perioada posturilor, ca pre#ătire duovnicească mai intensă. ?re%uie să$i autăm pe credincioşi, arăt#ndu$le ce anume cărţi tre %uie să citească. elor care nu prea pot citi tre%uie să li se ofere posi%ilitatea să asculte la %iserică mai multe cu&#ntări, mai multe predici, mai multe catee"e dedicate modului de a ne pre9ăti pentru ?aina Pocăinţei şi pentru primirea +ntei -mpărtăşanii. -n timpul ?ainei Pocăinţei, mai ales 'n timpul sfaturilor date de duo&nic, credinciosul tre%uie să simtă lumina &an9eliei lui Cristos, nu păreri personale. @u se dau ca sfaturi credincioşilor opinii personale ori9inale*, moderne*, ci numai acele 'n&ăţături care sunt %a"ate pe +f#nta &an9elie şi pe scrierile +nţilor Părinţi. @u noi suntem &ine -n&ăţătorul, ci Cristos. @oi prin doarm#na sluim &an9eliei lui Cristos. !e"le9area de la Cristos, dar se face preotului şi prin &ocea =ui. !eci, să m atenţi ca să nu ne su%stituim lui Cristos c#nd cemăm oamenii la l, pentru că, de fapt, nu$i cemăm la noi, ci 'i cemăm la Cristos A !omnul, pe care$= sluim. l este >indecătorul, #ntuitorul, noi suntem doar martori şi slu9itori ai "ui. !acă toţi duo&nicii &or a&ea ca i"&or de lumină +f#nta &an9elie şi +f#nta ?radiţie, nu &a mare deose%ire 'ntre duo&nici. a duo&nic, a ori9inal cu orice preţ, p#nă la &edetism, de tip sectar, este o mare ispită. Rişti să nu mai recunoscut ca duo&nic de către Biserică, nemaiind 'n comuniune de 9#ndire, de simţire şi de lucrare cu +nţii postoli şi cu +nţii Părinţi ai Bisericii. 16
-n +f#nta ?aină a Pocăinţei, penitentul trăieşte sau simte nu numai iu%irea lui !umne"eu ?atăl cea milosti&ă, ci şi lumina &an9eliei lui Cristos, dar şi %ucuria !uului +f#nt. !uul +f#nt este lucrător prin arul +ău 'n oamenii care se pocăiesc, care re9retă şi pl#n9 păcatele să&#rşite şi doresc să pună un 'nceput %un 'n &iaţa lor. En teolo9 ortodo: din ;ccident spunea că, 'n Biserica ;rtodo:ă, lucrarea !uului +f#nt se arată mai ales 'n relaţia dintre ii duo&niceşti şi părinţii duo&niceşti. ici se simte foarte mult cum lucrea"ă !uul +f#nt 'n &iaţa omului, prin faptul că 'l luminea"ă, 'l 'ncuraea"ă, 'l 'ntăreşte şi 'l ridică. ?oate lucrările Preasntei ?reimi se să&#rşesc 'n Biserică prin arul dumne"eiesc, care ni se 'mpărtăşeşte prin credinţa 'n Cristos şi prin in&ocarea !uului +f#nt. !e aceea, toate ru9ăciunile 'n Biserica ;rtodo:ă au ca 'nceput ru9ăciunea *(mpărate ceresc, 4ân#âietorule” . #n9#ierea pe care o aduce !uulsfatul +f#nt pe se &ede ales printr$o spo&edanie %ine sinceră, prin care mai preotul 'l dă credincioşilor, dar făcută, mai ales prin profundă, lucrarea ru9ăciunii preotului pentru ii săi duo&niceşti. )unt foarte mulţi cei care nu ştiu să se spovedească sau care se spovedesc foarte supercial. -m%unătăţirea modului de mărturisire a păcatelor tre%uie să se facă prin predici, prin catee"e, prin cărţi duo&niceşti. +unt mulţi oameni foarte de"nădăduiţi, de"orientaţi. @umărul sinuci9aşilor a crescut foarte mult, neaşteptat de mult, pentru că lumea trăieşte foarte mult 'n sin9urătate, 'n indi&idualism, i"olare, şi nu se mai roa9ă. Prin urmare, trebuie să acordăm oamenilor o atenţie deosebită, mai ales tinerilor, care sunt bombardaţi cu tot felul de ispite, de propuneri, şi, în acelaşi timp, simt vidul spiritual al vremurilor de astăzi. ste ne&oie ca duo&nicul să or9ani"e"e 'n paroie, cu tinerii mai ales, 'ntruniri la care să e:plice importanţa +po&edaniei, a iertării păcatelor şi a menţinerii le9ăturii cu duo&nicul. @u toate con&ersaţiile tre%uie să se termine cu +po&edanie, dar 9ria pentru ca aceşti tineri să se apropie de Biserică tre%uie să e una permanentă. @u putem aştepta mereu doar ca lumea să &ină la preot, ci tre%uie ca şi preotul să mear9ă spre tineri, spre casele unde &edem că părinţii nu se mai pot ocupa de copii, e că sunt plecaţi 'n străinătate, e că nu le mai aun9e timpul. ?re%uie să$i ascultăm pe tineri şi să le ieşim 'n 'nt#mpinare. i tre%uie să &adă 'n preot nu o persoană care 'i sperie, ci un părinte spiritual care le este mai aproape, uneori, ciar dec#t proprii părinţi. ?re%uie să le inspirăm 'ncredere şi, 'n acelaşi timp, să$i aducem la Cristos, să$i aducem la Biserică. +e 'nţele9e că lucrul acesta tre%uie reali"at cu multă 'nţelepciune, pentru ca t#nărul să cunoască faptul că Cristos 'l iu%eşte mai mult dec#t proprii părinţi şi ciar mai mult dec#t se iu%eşte el pe sine 'nsuşi. ceastă iu%ire sf#ntă şi eternă este iu%irea lui Cristos, el are a 'n&iat din morţi pe ul &ădu&ei din @ain sau pe ica lui Iair, pentru a arăta că tinereţea este sim%olul &ieţii fericite eterne. #ntuitorul Cristos arată o deose%ită 9riă duo&nicească, părintească, iu%itoare şi m#ntuitoare pentru copii şi pentru tineri, pentru că ei au mare ne&oie de 'ndrumare. ?inereţea timpul orientării, timpul dar 'n acelaşi şi timpul 'n careeste t#nărul, dacă nu are un ideal,entu"iasmului, cade uşor 'n de"nădede sautimp 'n rătăcire. Idealul creştin este, 'n primul r#nd, m#ntuirea, iar el se concreti"ea"ă prin iu%ire faţă de frumuseţile credinţei, frumuseţile Bisericii, &aloarea unică şi eternă a ecărei persoane umane cemate la iu%ire &eşnică 'n comuniunea +ntei ?reimi. =a ni&elul paroiei, tinerii tre%uie antrenaţi 'n c#ntarea de la strană sau corală, 'n concursuri culturale cu conţinut creştin, 'n acti&ităţile social$lantropice. u toate acestea, ?aina Pocăinţei tre%uie să e partea cea mai intensă, sacramentală şi spirituală a acti&ităţii noastre cu tineretul, dar tinerii tre%uie pre9ătiţi pentru a se descide duo&niceşte. ?inerii duo&nici,
15
indcă sunt mai apropiaţi de &#rstă de tineretul ortodo:, care are ne&oie de spriinul Bisericii, trebuie să e mai sensibili la această nouă problemă de pastoraţie, şi anume tineretul fra#il spiritual, dezorientat, fără un ideal precis. ?re%uie să 9ăsim 'n această +f#ntă ?aină a ărturisirii şi iertării păcatelor i"&orul de lucrare misionară deose%ită, anume acela de a 'ntări comuniunea tinerilor cu Biserica şi a tuturor credincioşilor 'ntre ei, pentru a forma mai mult o familie spirituală 'n iu%irea Preasntei ?reimi. ; altă cate9orie care merită şi care necesită o atenţie deose%ită este aceea a bătrânilor sin#uri pe care i$au uitat proprii lor copii şi care mor cu "ile uneori, nu numai din cau"a %olilor şi a sărăciei, dar şi din cau"a sin9urătăţii. 4oarte mulţi %ătr#ni sunt sin9uri şi cad 'n de"nădede sau cad 'ntr$o suferinţă suGetească, suferinţă care se adau9ă la cea trupească, 'n ca"ul 'n care sunt %olna&i. are atenţie%olna&i. tre%uie-n să ai%ă pri&inţă, duo&nicii atunci c#nd'ndemna7 primesc mărturisirile %ătr#nilor această Părintele leopa elor %olna&i li se poate face uşurare de canoanele care cer osteneală trupească, precum7 post, metanie, pri&e9ere, milostenie, dacă nu au de unde da/ 'nsă pentru osteneala duului nu sunt scutiţi, adică de sf#nta ru9ăciune, cea dintotdeauna, şi de mulţumire către !umne"eu pentru suferinţa pe care o au. !upă cum am "is, $)o)&! $!o+ o!)8' 5 "o% 5$4'-, )& /)5# (' o!'*' '+%, 5 +& (' -&!*&-' )/)$%% !&' D&-)& ")%+& %o%, 3')$# "+') $5% 5 8o+ -@)%&'*28. şadar, tinerii şi %ătr#nii, aceste două cate9orii care sunt foarte &ulnera%ile, foarte fra9ile astă"i, tre%uie să e 'n centrul pastoraţiei. !esi9ur, noi ne ocupăm de toate &#rstele ca duo&nici, dar acestea două, la ora actuală, au cel mai mult ne&oie de 9ria noastră părintească. M +perăm că aceste c#te&a lumini ale ?ainei Pocăinţei şi ale sluirii de părinte duo&nicesc &or de folos pentru a 'nţele9e că Biserica ;rtodo:ă nu este o Biserică a formalismului uridic şi a ritualurilor stereotipe, ci este un i"&or şi un spaţiu sacru de %ucurie, de 'nnoire şi de speranţă, de comuniune şi m#ntuire. -l ru9ăm, aşadar, pe Cristos A Păstorul el Bun să dăruiască duo&nicilor r#&nă, putere, ră%dare, dra9oste faţă de !umne"eu, de Biserică şi faţă de păstoriţii 'ncredinţaţi lor. +ă 'mplinim cu multă dra9oste această acti&itate, nu doar din o%li9aţie morală, nu doar din datorie profesională, ci cu multă dăruire de sine şi dra9oste părintească. @umai atunci &om simţi %ucuria minunată pe care o dă !umne"eu preotului duo&nic care aută oamenii că"uţi 'n păcate să se ridice şi să$şi scim%e &iaţa, să o 'nnoiască şi să o snţească. #ntuitorul spune că cine face sau 'mplineşte poruncile +ale şi 'n&aţă şi pe alţii, acela mare se &a cema 'n -mpărăţia cerurilor (cf. atei 8, 1). ari se &or cema 'n -mpărăţia cerurilor toţi părinţii păstori de suGete care 'mplinesc poruncile &an9eliei iu%irii lui Cristos şi 'n&aţă şi pe alţii să caute m#ntuirea şi fericirea &eşnică?aine 'n iu%irea Preasntei ?reimi pe care o pre9ustăm acum, ca ar&ună, 'n +ntele ale BisericiiN
28
Protos. Ioanicie Bălan, Convorbiri duovniceşti, &ol. I, p. 62. 10
II. DE LA ;NTUNECARE LA LUMINARE –
CĂLĂU<Ă PENTRU CURĂŢIRE DE PĂCATE CULTIVAREA VIRTUŢILOR –
Păcatul primilor oameni, dam şi &a, nu este o simplă 'ncălcare a unei porunci di&ine, e:terne naturii umane. l poate numit un deranament* al naturii umane, o dedu%lare a persoanei, o dispersare a interiorităţii sale, o str#m%are a unităţii ei şi un eşec 'n reali"area ei plenară. u&intele >ideo meliora pro%oOue, sed deteriora seOuor* (>ăd pe cele %une şi le apro%, dar urme" pe cele rele*), rostite de poetul ;&idiu, sunt asemănătoare constatării +f#ntului postol Pa&el7 Knu fac %inele pe care$l &oiesc, ci răul pe care nu$l &oiesc, pe acela 'l să&#rşesc* (Romani 5, 1). Prin neascultare A rupere a comuniunii de iu%ire cu !umne"eu ca Persoană A spiritul omului se 'ntoarce către lumea sensi%ilă, care 'i pare mai importantă sau de o &aloare imediată şi mai mare dec#t Persoana. dam caută cu preferinţă reali"area sa nu 'n relaţie de comuniune iu%itoare cu ltul (relaţie ce 'l deneşte natural prin creaţie ca persoană), ci 'n relaţie cu altceva. +etea omului de innit, de a de&eni ca !umne"eu*, se opreşte de atunci la lucrurile limitate ca o realitate ultimă, su%stituindu$le a:iolo9ic pe acestea lui !umne"eu. Prin păcat, ca lipsă a comuniunii şi a iu%irii faţă de !umne"eu, omul se alipeşte de lucrurile nite, folosind 9reşit facultăţile sale co9niti&e, rup#nd armonia dintre spirit şi simţuri, aser&indu$şi li%ertatea faţă de natură. Porunca dată de !umne"eu primilor oameni de a nu m#nca din unul din pomii raiului nu 'nsemna dec#t un prile ca ei să se e:erse"e li%er 'n ascultare faţă de !umne"eu, 'n comuniune cu l. %orunca nu urmărea aservirea omului, ci întărirea lui în libertate şi în comuniunea cu Dumnezeu *26, indcă !umne"eu &oia ca omul să se 'ntărească 'n %ine şi prin propria$i conlucrare 25. cum, cu ade&ărat doar snţii. c#t suntem de patimi, nu a&emde li%ertate. li%eri +nţiisunt Părinţi spun că @oi, nepătimirea sau'nro%iţi despătimirea, eli%erarea patimile e9oiste sunt drumul li%ertăţii, iar 'mplinirea &irtuţilor un tratament, o şcoală, un e:erciţiu, un antrenament, prin care sta%ilim priorităţile 'n &iaţa noastră şi ne &indecăm de %oala păcatului. #nd respin9em ispitele păcatelor şi patimile e9oiste, adică ce se aGă cui%ărit de multă &reme cu 'mpătimire 'n suGet* 20, atunci putem li%eri pentru a să&#rşi fapte %une plăcute lui !umne"eu şi oamenilor. 4olosirea păcătoasă sau pătimaşă a li%ertăţii duce la pierderea darurilor, pierderea timpului de creştere duovnicească şi pierderea de sine sau omorârea de sine. =i%ertatea păcătoasă este pierdere de sine şi, 'n acelaşi timp, moarte de sine, descreştere spirituală, diminuare a e:istenţei, sărăcire a faptelor %une, diminuare a personalităţii şi mer9ere spre moartea suGetului ca despărţire a omului de !umne"eu. ceasta este, aşadar, drama li%ertăţii păcătoase7 pierdere de sine şi moarte spirituală. ?otuşi, după 'n&ăţătura ortodo:ă, libertatea păcătoasă poate convertită într'o libertate sfântă , 'ntr$o li%ertate interioară de a ne putea scim%a. ;rice păcat este o 'nstrăinare de sine, o ieşire din re ca a%atere de la natura umană pe care !umne"eu a creat$o ca să e icoană sau cip al iu%irii şi al snţeniei lui 'n lume. Redo%#ndirea acestei &ocaţii poate reali"ată numai prin trăirea &irtuţilor contrare patimilor 'nro%itoare, prin pocăinţă, care este 'ntoarcere de la păcat la !umne"eu, re&enirea de la 'nstrăinarea de !umne"eu la 'mpăcarea şi comuniunea cu l. ...Dumnezeu ne'a dat în cip resc virtuţile, spune &&a !orotei. Dar patimile nu le avem în cip resc . 4iindcă nici nu au Pr. Prof. !r. !umitru +tăniloae,!eolo#ia Do#matică ErtodoBă, &ol. I, Bucureşti, 150, p. 13. ;bidem, p. 65. 20 4ilotei +inaitul,Capete despre trezvie, cap. 38, 'n 6ilocalia, &ol. I>, p. 116. 26 25
1
&reo inţă, sau &reun ipostas/ ci sunt ca 'ntunericul care nu e:istă (nu su%"istă) după inţă, ci sunt ca o %oală (o patimă) a &ă"duului, cum "ice +f#ntul >asile, care se i&eşte după aceea, din lipsa luminii. %ăt#ndu$se suGetul de la &irtuţi din iu%irea de plăcere, a dat naştere patimilor (%olilor) şi le$a 'ntărit pe acestea 'mpotri&a sa*2. =upta 'mpotri&a patimilor este lupta 'mpotri&a sf#şierilor interioare ale persoanei, a risipirii ei cinuite 'n 'nro%irea faţă de lucruri limitate sau a 'nu9ării ei 'n acţiuni ce deformea"ă şi 'n&eninea"ă relaţiile de comuniune dintre oameni. Prin asce"ă şi ru9ăciune, natura umană dă e:presie li%ertăţii şi disponi%ilităţii sale pentru iu%ire dăruitoare, pentru sluirea lui !umne"eu şi a oamenilor. Pentru Părinţii duo&niceşti, ţinta asce"ei este nepătimirea. !ar nepătimirea nu este o insensibilitate, ci o tărie a suetului . +f#ntul Isaac +irul "icesimţi 'n această pri&inţă7 este nepătimirea a nu a nu patimile, ci 'n a e nu primi patimile* 3<. omeneascăD -nsă nepătimirea nuconsistă este un'nscop 'n sine, ci este disponi%ilitate pentru ade&ărata iu%ire, lipsită de e9oism. !e aceea, &a9rie Ponticul a spus că iu%irea este ica nepătimirii* 31. Pe de altă parte, iu%irea de !umne"eu este o condiţie pentru a aun9e la nepătimire7 !acă noi iu%im sincer pe !umne"eu, iu%irea noastră 'nsăşi alun9ă patimile* A armă +f#ntul a:im ărturisiorul32. Iar iu%irea faţă de !umne"eu ne apropie de 'mpărăţia cerurilor, după cum spune +f#ntul Hri9orie +inaitul7 Deprinderile patimilor sunt arvunele cinului, precum lucrările virtuţilor sunt ale împărăţiei”33. -ntrea9a literatură localică ne arată toate suişurile şi co%or#şurile luptei cu patima p#nă la cele mai mici amănunte. +nţii Părinţi sunt cei care mai 'nt#i au trăit această luptă, reuşind să o ducă la %un sf#rşit, iar sfaturile lor sunt de un real folos, indcă &in din propria lor e:perienţă. -m%o9ăţindu$se 'n &irtuţi, au reuşit să 'n&in9ă patimile, să se cureţe de păcate, să se lumine"e, %ucur#ndu$se de desă&#rşire, 'n comuniune cu arul Preasntei ?reimi. !e aceea +nţii Părinţi sunt sin9urii care ne pot 'n&ăţa cum să ne curăţim, să ne luminăm şi să aun9em c#t mai aproape de desă&#rşire. +nţii Părinţi de 'n&aţă că patima este păcatul repetat, devenit obicei sau obişnuinţă. Părintele !umitru +tăniloae spunea că patima repre"intă cel mai co%or#t ni&el la care poate cădea inţa omenească. Patimile copleşesc &oinţa, omul e adus prin ele la o stare de pasi&itate, de ro%ie... 'nc#t omul patimilor nu mai e un om al &oinţei, ci se spune despre el că e un om stăp#nitQ, ro%itQ, purtător de patimi* 3. -n acelaşi timp, !umne"eu respectă li%ertatea ecăruia dintre noi, oferind arul +ău snţitor numai acelora care 'şi e:primă o minimă dorinţă de a$l primi. +f#ntul ntonie cel are, un mare luptător 'mpotri&a patimilor şi a ispitelor dia&oleşti, ne a&erti"ea"ă7 !acă &rei, eşti ro% patimilor/ şi iarăşi dacă &rei, eşti li%er să nu te pleci patimilor, indcă !umne"eu te$a făcut cu &oie li%eră. Iar cel ce %iruie patimile trupului se 'ncununea"ă cu nemurirea. 4iindcă dacă n$ar patimile, n$ar nici &irtuţile, nici cununile dăruite de !umne"eu celor &rednici dintre oameni*38. ;mul, scrie +f#ntul acarie 9ipteanul, are, potri&it rii sale, &oinţă li%eră/ pe aceasta o cere !omnul. l 'i cere omului ca, 'n primul r#nd, să cunoască/ cunosc#nd, să iu%ească/ şi, 'n sf#rşit, iu%ind, să e 9ata să 29
&&a !orotei, Dierite învăţături olositoare de suet, cap. 1<, 'n 6ilocalia, &ol. IJ, p. 6<6. Cuv1 F7, ed. +petsieri, tena, 108, p. 31II, p. 1<5. 34 Pr. Prof. !r. !umitru +tăniloae,&scetica şi mistica, ditura !eisis, l%a Iulia, 13, p. 65. 38 +f. ntonie cel are, (nvăţătură despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna purtare, cap. 65, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. 2 2< 3<
'mplinească &oia +a. 4aptul 'nsă că mintea este impulsionată, că suportă osteneli şi că să&#rşeşte o lucrare, nu aparţine omului, ci arului lui !umne"eu, care se dă celui ce &rea (să facă &oia =ui) şi crede ('n l). >oinţa omului este deci un autor esenţial. 4ără &oinţa omului, !umne"eu -nsuşi nu face nimic A deşi poate $, din respect faţă de li%erul ar%itru. Prin urmare, lucrarea m#ntuitoare a !uului depinde de &oinţa omului* 36. ;mul, după ce primeşte arul lui !umne"eu, 'n special prin +ntele ?aine, tre%uie să se străduiască nu numai să$l păstre"e, ci şi să$l sporească. !acă după Bote" noi continuăm să păcătuim şi să &ieţuim 'n cip pătimaş, dacă şi după aceea suferim din pricina răului şi suntem %olna&i cu suGetul, aceasta nu se datorea"ă c#tuşi de puţin urmărilor păcatului strămoşesc, indcă am fost spălaţi de acestea, şi nici tiraniei dia&olului, de &reme ce am fost scoşi de su% stăp#nirea lui. @umai din pricina lipsei noastre de 9riă nicare se 'nt#mplă noi suntem răspun"ători pentru ele. Carul ni s$a dattoate este acestea cu totul şi desă&#rşit, noideci suntem cei nedesă&#rşiţi faţă de el. Carul pe care$l a&em 'n cip deplin nu se face &ădit şi nu de&ine lucrător dec#t pe măsura credinţei şi nădedii noastre şi, 'n 9eneral, pe măsura 'mplinirii poruncilor*35. -mplinirea poruncilor lui !umne"eu 'nseamnă trăirea &irtuţilor creştine care atra9 arul lui !umne"eu 'n &iaţa noastră şi, 'n acelaşi timp, ne aută să scăpăm de patimile care ne ro%esc. ;rtodo:ia accentuea"ă aspectul ontolo9ic al m#ntuirii care a fost produs de Cristos 'n natura +a umană şi care este lucrată 'n toţi oamenii care &in 'n ?rupul său, Biserica. +f#ntul Hri9orie de @Sssa spune 'n le9ătură cu 'ntruparea 4iului lui !umne"eu7 Bolna&ul are ne&oie de un &indecător/ scla&ul are ne&oie de un eli%erator/ cel mort are ne&oie de cel care$l face &iu*. -n această pri&inţă, Biserica &ede pe om după căderea 'n păcat ca pe un %olna&, ca pe un scla& care nu se %ucură de li%ertatea ilor lui !umne"eu. ;mul &rea să facă uneori %inele, dar &ede că nu are puterea necesară pentru aceasta. +inodul I> cumenic (alcedon, 81) a denit păcatul ca o o!# 5&:%&!&'*. stfel, m#ntuirea omului constă, 'n &i"iunea ortodo:ă, nu 'ntr$o simplă declaraţie, ci 'ntr$o reală transformare şi 'ntr$o nouă creaţie care este 'n stare să reGecte frumuseţea darurilor dumne"eieşti. #nd !umne"eu 'l iartă pe om, 'l &indecă totodată şi restaurea"ă prin ar natura sa alterată de păcat. Pentru +f#ntul >asile cel are, '5"+'*' &)' "%'-' /)5-)# '+%+ "#$%&!&' $+! 5%#"@)(% " o- . sce"a ortodo:ă arată că m#ntuirea 'nseamnă o eli%erare de patimi care sunt 'mpotri&a naturii. -n @oul ?estament, soteria* (PQRSTU T m#ntuire*) &ine de la &er%ul so"o* (PWXQ T a m#ntui*, a sal&a*)/ adecti&ul sos* (PῶY T sănătos*) corespunde latinescului sanus* şi arată că sănătatea celui ce a pierdut$o 'i este dată din nou. +oterios* (Pωτήριος) este cel care propo&ăduieşte şi aduce &indecarea. !e aceea, cu&intele din &an9elie credinţa ta te$a m#ntuit* 'nseamnă, 'n acelaşi timp, credinţa ta te$a &indecat*. m%ele e:presii sunt sinonime şi indică acelaşi act al iertării di&ine cu trupul şi suGetul, m#ntuite 'n unitatea lor30. Prinnu+ntele ?aine, dar 'n special prin +f#nta ?aină a omul primeşte numai iertarea di&ină, ci şi &indecarea. Pocăinţa nuPocăinţei, are un caracter uridic sau puniti&, ci un caracter medical*, &indecător. isiunea cea mai delicată şi cea mai 9rea pentru un preot ortodo: nu este predica şi nici administrarea comunităţii Bisericii, ci ?aina Pocăinţei. ici 'şi arată păstorul suGetesc intensitatea iu%irii sale de !umne"eu şi de om şi 9reaua sa responsa%ilitate pentru m#ntuirea aproapelui. ărturisirea tre%uie să e o +f. acarie +inaitul, Emilii duovniceşti (col. II), JJJ>II, 1<, după ean$laude =arcet, !erapeutica bolilor spirituale, trad. de arilena Boin, ditura +opia, Bucureşti, 2<<1, p. 256. 35 ean$laude =arcet, !erapeutica bolilor spirituale?, p. 250. 30 Paul doFimo&, %rMsence de lN2sprit dans la tradition ortodoBe, Paris, 16, p. 0. 36
21
con&or%ire 'ntre părinte şi u, 'n care %olna&ul nu e"ită să comunice, să descopere medicului său rănile şi %olile inţei sale. =a ărturisire, credinciosul &ine la !umne"eu ca să e &indecat de slă%iciunea sa şi să do%#ndească iertarea. !uo&nicul are responsa%ilitatea să se interese"e printr$o iu%ire sinceră de &iaţa suGetească a ilor săi, aut#ndu$i să nu urmărească numai iertarea păcatelor, ci şi pro9resul duo&nicesc. u alte cu&inte, să parcur#ă drumul de la patimi la virtuţi. de&ăraţilor creştini ortodocşi nu le palce c#nd un părinte spiritual este supercial 'n administrarea ?ainei Pocăinţei şi nu 'i aută să pro9rese"e spiritual, a&#nd mai de9ra%ă atitudinea unui funcţionar care rosteşte mecanic formula de iertare, arăt#nd lipsă de interes şi de iu%ire. Iată de ce socotim necesară pre"entarea c#tor&a repere scripturistice şi patristice, care să constituie o călău"ă pentru părinţii duo&nici 'n efortul lor de a parcur9e la 'mpreună cu ii duo&niceşti drumul de la patimi la &irtuţi sau de la 'ntunecare luminare. >om folosi clasicarea patimilor făcută de &&a &a9rie Ponticul, de&enită clasică 'n literatura localică, ind 'nt#lnită la cei mai mulţi dintre +nţii Părinţi de după el. Iată ce spune &a9rie7 ;pt sunt 9#ndurile cele mai 9enerale 'n care se cuprinde orice 9#nd. el dint#i este cel al lăcomiei pântecelui, după el &ine cel al desrânării, al treilea e cel al iuirii de arginţi , al patrulea cel al întristării, al cinc ilea al mâniei, al şase lea al a!ediei, al şaptelea al slavei deşarte, iar al optulea cel al mândriei. a toate acestea, să pertur%e sau să nu pertur%e suGetul nostru nu at#rnă de noi, dar ca ele să dure"e mult timp sau să nu dure"e ori ca să pună 'n mişcare sau să nu pună 'n mişcare patimile, aceasta at#rnă de noi*3.
I. LĂCOMIA PNTECELUI @umită şi #astrimar#ie, după ori9inalul 9recesc, lăcomia pântecelui +"+')%# /)$!')*' "#$#%o5# o-&!&' $#&% "!#$+ -@)$ (' , #$@) ') $5% &) 5$o" /) 5'). ade&ărat că nu m#ncarea 'n sine este rea, indcă *nu ceea ce intră în #ură spurcă pe om” (atei 18, 11) şi *orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire” (1 ?imotei , ). m#nca de&ine o patimă 'n momentul c#nd starea suGetească a omului de&ine păcătoasă, aşa cum spune &&a !orotei7 tunci c#nd primeşti rană, tot aşa măn#nci dacă o iei spre ne&oia trupului, şi dacă o iei pentru desfătare, şi, de ne &ătămăm, 'n starea noastră ne &ătămăm*ZL. Iar +f#ntul Isaac +irul ne 'n&aţă că m#ncărurile s$au făcut pentru două pricini7 pentru rană şi pentru tămăduire*1. el care le primeşte pentru a se simţi %ine, pentru a simţi o oarecare plăcere, e dea stăp#nit de patima lăcomiei p#ntecelui. En astfel de om -l 'nlocuieşte inconştient pe !umne"eu cu desfătarea do%#ndită prin m#ncare, ciar dacă e conştient că la sf#rşit nu simte altce&a dec#t o mare 'ntristare. +ă se 9#ndească, aşadar, $ spune !iado al 4otice ii $ cel ce luptă nu la 9ustul %un al %ucatelor, nici la dulceaţa plăcerii, ci la sf#rşiturile am#ndurora. Ui c#nd 'şi &a 'nfăţişa 'ntristarea care urmea"ă am#ndurora, să ştie că le$a le9at coadă de coadă şi prin darea la i&eală a nimicit semănăturile celor de alt neam* 2. &&a &a9rie Ponticul, (n luptă cu #ândurile1 Despre cele opt #ânduri ale răutăţii şi -eplici împotriva lor, trad. de diac. Ioan I. Ică r., ditura !eisis, +i%iu, 2<<6, p. 111. < f. &le lui &vva Dorotei diferite epistole, , 3, după ean$laude =arcet, !erapeutica bolilor spirituale?, p. 13<. 1 +f. Isaac +irul, Cuvinte despre nevoinţă, 5, după ;bidem. 2 !iado al 4oticeii, Cuvânt ascetic despre viaţa morală, despre cunoştinţă şi despre dreapta socoteală duovnicească, cap. <, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. l0. 22 3
T#-#&'+ o 5%! "%'-# "+'8'%# -&!*' ')%+ S3)*'' P#+')*' $ &) "+'- "5 " +&-&! '+&'+'' $!o+!!% "%'-'. stfel, +f#ntul Hri9orie cel are spune7 $u poate ieşi învin#ător în războiul duovnicesc cel care n'a biruit mai întâi vră9maşul ce se ascunde sub lăcomia la mâncare . ste cu totul amă9itor să &oieşti să te lupţi cu puteri &rămaşe 'ndepărtate c#nd eşti do%or#t de cele care sunt 'n preama ta (...). Enii dintre cei care nu cunosc cum se cu&ine să se ducă lupta nu se 'n9riesc să$şi potolească lăcomia, ci se a&#ntă 'n luptele cele duo&niceşti/ şi reuşind uneori să facă lucruri măreţe, care cer multă r#&nă, %iruiţi ind de lăcomie (şi 'mplinind) pofta trupului, aun9 să piardă tot folosul din cele pe care le$au 'nfăptuit cu at#ta %ăr%ăţie*3. ; primă recomandare 'nt#lnită 'n 'n&ăţătura +nţilor Părinţi este 8'%+ o+'$#+&' $5 (' o!o5'+ -@)$#+'' )&-' ")%+& 5%+'$%&! )$5+9 . +f#ntul a:im ărturisitorul spune, ca 4+) (' %#-#&'+ )&-'%s'au o!'făcut şi +f#ntul Isaac +irul7 4âncărurile pentru două pricini5 pentru rană şi pentru tămăduire . Prin urmare, cei ce se 'mpărtăşesc de ele, 'n afară de aceste pricini, se &or os#ndi ca unii ce s$au dedat desfătărilor, folosind rău cele date de !umne"eu spre tre%uinţă. Ui 'n toate lucrurile reaua folosire este păcat*. de la sine 'nţeles că acest lucru nu tre%uie să cree"e un dispreţ faţă de m#ncare, aşa cum ne 'n&aţă !iado al 4oticeii7 K 'nfr#narea de la m#ncăruri tre%uie să o pă"ească 'n aşa fel, ca să nu c#şti9e care&a &reo sc#r%ă faţă de &reuna din ele. cesta ar un lucru &rednic de os#ndă şi cu totul drăcesc. ăci nu ne înfrânăm de la ele indcă ar vrednice de ocară +să nu e, ci ca depărtându'ne de multele mâncări să pedepsim cu dreaptă măsură mădularele aprinse ale trupului/ apoi, ca să a&em destul prisos ca să$l putem da săracilor drept semn al dra9ostei ade&ărate*8. !e asemenea, ferirea de e:ces e recomandată de +nţii Părinţi ori de c#te ori ne folosim de lucrurile acestei lumi. !e aceea, mâncarea cu măsură este frâna poftei*6 şi, de asemenea, se cu&ine să 9uşti c#te puţin din toate c#te s$ au r#nduit, adică din toate c#te s$au 'n9ăduit prin fă9ăduinţă, spre a slă&i pe !umne"eu şi a$I mulţumi şi pentru a nu ne tru. !ar fereşte$te şi de adunarea celor de prisos. 4iindcă puţinătatea lucrurilor, cum spune +f#ntul Isaac, învaţă pe om, fără să vrea, înfrânarea. !eoarece, c#nd le a&em din %elşu9 şi le putem folosi c#t &rem, nu ne putem stăp#ni*5. Re9ula practică recomandată de +nţii Părinţi este ca o-&! 5# )& -#)@)$ (' 5# )& )'$'o%# "@)# ! 5#%&++ , oprindu$se 'nainte ca pofta să se stin9ă. Părinţii spun despre măsura înfrânării A ne 'n&aţă +f#ntul Ioan din Ha"a A că stă în a te opri puţin înainte de săturare, e de la mâncare, e de la băutură, adică înainte de a avea stomacul plin*0. -n al doilea r#nd, !'"5'+ 4+)# (' #&%&+# )& %+&' 5# 5!#5$# %+&"&! "5% -#5&+# . 4iindcă cel ce se ne&oieşte nu tre%uie să$şi slă%ească trupul dec#t at#ta c#t tre%uie ca să$i 'nlesnească lupta, ca prin ostenelile trupului şi suGetului să se curăţească după cu&iinţă* . +f. Hri9orie cel are, Comentariu la ;ov, JJJ, 10, după ean$laude =arcet, !erapeutica?, p. 68. 44 +f. a:im ărturisitorul, Capete despre dra#oste, III, 06, 'n 6ilocalia, &ol. II, p. 1<3. 45 !iado al 4oticeii, Cuvânt ascetic despre viaţa morală, despre cunoştinţă şi despre dreapta socoteală duovnicească, cap. 3, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. 38. 6 Ilie cdicul, Cule#ere din sentinţele înţelepţilor, cap. 15, 'n 6ilocalia, &ol. I>, p. 3<<. 5 alist şi I9natie Jantopol, 4etoda sau cele o sută de capete, cap. 3, 'n 6ilocalia, &ol. >III, p. 0. 0 +nţii >arsanue şi Ioan, )crisori duovniceşti, 188, după ean$laude =arcet, !erapeutica bolilor spirituale?, p. 65. !iado al 4oticeii, Cuvânt ascetic despre viaţa morală, despre cunoştinţă şi despre dreapta socoteală duovnicească, cap. 8, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. 38. 3
23
-n acelaşi timp, o-&! "o% +(' %&)$' $@) )& (%' 5& )& "o% 5# 5%'!5$# -#5&+ 4+)# (' #&%&+# $+ /' 5&)% )$5+ . !e aceea, +f#ntul >asile cel are, cu realismul care l$a caracteri"at 'ntotdeauna, atra9e atenţia că, 'n pri&inţa alimentelor, aşa cum ne&oile oamenilor diferă ale unora de ale altora, după &#rstă, 'ndeletnicire şi o%işnuinţa trupului, la fel şi măsura şi modul de folosire a alimentelor sunt diferite, după ca". stfel, nu e cu putinţă să e cuprinşi într' o sin#ură re#ulă toţi cei care se călesc întru nevoinţele cucerniciei*8<. recomandată +"% 5o$o%!# /) o!o5'+ 4+)' (' #&%&+'', ")%+& $ %+&"&! 5# )& 8')# )'$' "+ 5! (' )'$' "+ "&%+)'$ , aşa cum ne 'n&aţă +f#ntul Ipatie7 R#nduim ca trupul să e stăp#nit, ca să nu e 'n9reunat de m#ncăruri şi să nu cufunde suGetul 'n păcate, dar, pe de altă parte, nici să nu se usuce şi să se sfriească, 'mpiedic#nd suGetul să se aerosească lucrurilor duo&niceşti. i suGetul tre%uie puţin, 'n aşaiarfelc#nd să strunească trupul 'ntruc#t atunci c#nd slă%eşte, să$l odinească 'şi recapătă puterile, să$i pună ăţuri*81. -n al treilea r#nd, se recomandă *')+ ! -@)$#+&+'! (' #&%&+'! '8+5'3$% (' $#&%+ 5'-"!'%#*'' . +ă nu pofteşti m#ncări felurite şi de mult preţ şi desfătări aducătoare de moarte. 4iindcă cea dedată desfătărilor, zice, a murit ind încă vie (1 ?imotei 8, 6). !acă e cu putinţă, fu9i ciar de săturarea cu cele uşor de 9ăsit, indcă s$a scris 7 $u vă amă#iţi cu saturarea stomacului*82. !e asemenea, ne 'n&aţă +f#ntul Ioan +cărarul7 +ă tăiem 'nt#i m#ncărurile care 'n9raşă, pe urmă pe cele care ne aprind, apoi pe cele ce ne fac plăcere*83. -n al patrulea r#nd, $! 5%#"@)'% !#$o-' "@)%$!&' /)-)% 5# o+ &)#%#*'! 5! -' /)%@' $!o+!!*' . stfel, 'nt#lnim 'n literatura localică, după cum t#lcuia Părintele !umitru +tăniloae, minunate re9uli de %ună cu&iinţă, care s$au 'ntipărit 'n &iaţa poporului nostru. le stau pe o temelie lăuntrică şi nu sunt asociate cu &reo fanfaronadă ca cele din codul manierelor ele9ante occidentale, care stau la %a"a unei politeţi ce face ca" de ea7 #nd &e"i 9#ndul tău 'ndulcindu$se de o m#ncare şi urmăreşti să o ai 'naintea tuturor, sau să o ai 'naintea ta, să ştii că te stăp#neşte lăcomia p#ntecelui. Ia aminte deci la tine 'nsuţi şi fă tot ce poţi ca să te sileşti să nu iei cu 9ra%ă din ea, ci cu %ună r#nduială. Ui împin#e mai vârtos mâncarea aceasta înaintea altora ce şed la masă împreună cu tine. !ar cum am spus, nu tre%uie să 'ncete"i 'ndată de$a m#nca pe moti& de lăcomia p#ntecelui, ci păzeşte'te să nu te repezi la mâncare fără rânduială. >or%ind de lăcomia p#ntecelui, %ărinţii cer să nu întinzi mâna la masă înaintea altuia, indcă acesta e un lucru necuviincios şi străin de bună rânduială... En alt semn al lăcomiei p#ntecelui este de a &oi să măn#nci 'nainte de ora r#nduită, lucru care nu tre%uie făcut dec#t dacă este &reo pricină %inecu&#ntatăQ8. -n al cincilea r#nd, !$o-&! %+&' &%% 5# $o)(%')%' $# %o% 8') ! D&-)&, ')$!&5'8 -@)$+ (' #&%&+, '+ &5%+ !o+ + %+&' 5# 3 5"+ 5!8 L&' . ;mul este cemat să snţească natura, inclusi& rana pe care o are, postol *Eri de ori de beţi, ori altceva de indcă, faceţi, spune toate +f#ntul spre slava lui Pa&el7 Dumnezeu sămâncaţi, le faceţi” (1 orinteni 1<, 31), iar !umne"eu a creat %ucatele *spre #ustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul” (1 ?imotei , 3). ; alipire prea mare de m#ncare şi %ăutură duce la uitarea de !umne"eu. Hustarea lor cu măsură şi detaşarea de acestea A nei9nor#ndu$le , deoarece a&em ne&oie f. ean$laude =arcet, !erapeutica bolilor spirituale?, p. 60. allinicos, Viaţa )fântului ;patie, JJI>, 5<$51, după ean$laude =arcet, !erapeutica bolilor spirituale?, p. 6. 82 ?eodor al dessei,Kna sută capete foarte folositoare, cap. 88, 'n 6ilocalia, &ol. I>, p. 213. 83 +f. Ioan +cărarul,)cara, 1, 0, 'n 6ilocalia, &ol. IJ, p. 218. 8 +nţii >arsanue şi Ioan,)crisori duovniceşti, Răspunsul 163, 'n 6ilocalia, &ol. JI, p. 2<<$2<1. 2 8< 81
ele ca inţe nite A repre"intă o recunoaştere a superiorităţii lui !umne"eu şi o formă de slă&ire a =ui. !e un mare folos pentru conştienti"area acestui ade&ăr sunt +&#$'&)'! 5')$+, $& 5%+#"&)+ ')'-'', !$%&+'! ') S@)% S$+'"%&+# 5& @)&! ! -o+%. -n sf#rşit, celor stăp#niţi de lăcomia p#ntecelui le sunt recomandate, ţin#ndu$se cont de faptul că această patimă e le9ată şi de trup, c#te&a -%o "+$%'$ ")%+& 5$#" 9 "o5%&!, -%)''!, "+'84+ 5& !&$+&! -@')'!o+.
28
II. DESFRNAREA Patima desfr#nării este, potri&it +ntei +cripturi, unul dintre cele mai 9rele păcate să&#rşite cu trupul, cel menit să e *templu al Duului )fânt” (1 orinteni 6, 1)7 *6u#iţi de desfrânare< Erice păcat pe care'l va săvârşi omul este în afară de trup1 Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său” (1 orinteni 6, 10). !e asemenea, ferirea de desfr#nare a fost poruncită de !umne"eu 'ncă din >eciul ?estament7 *)ă nu i desfrânat” (Ieşire 2<, 1), oprindu$se le9ăturile trupeşti necu&enite7 curvia, preacurvia sau adulterul (relaţii e:traconu9ale), malaia sau onanismul, prostituţia, violul şi altele. P%'- 5+@)#+'', $& '+'%! ' o+- -)'5%+, /! "o% 5%#"@)' " o- ! o+'$ 8@+5%# . +f#ntul Ioan asian scrie că pofta aceasta 'ncepe săluptă supere pe om de 4iindcă la cea dint#i &#rstă.este are'ndoit, şi cumplit ră"%oişi este acesta şi 'ndoită cere. acest ră"%oi aG#ndu$se 'n suGet, şi 'n trup. !e aceea tre%uie să dăm lupta din două părţi 'mpotri&a lui. Prin urmare, nu aun9e numai postul trupesc pentru do%#ndirea desă&#rşitei nepriăniri şi a ade&ăratei curaţii, de nu se &a adău9a şi "dro%irea inimii şi ru9ăciunea 'ntinsă către !umne"eu şi citirea deasă a +cripturilor, şi osteneala, şi lucrul m#inilor, care a%ia 'mpreună pot să oprească pornirile cele neast#mpărate ale suGetului, şi să$l aducă 'napoi de la nălucirile cele de ruşine. ai 'nainte de toate foloseşte smerenia suGetului, fără de care nu &a putea %irui nimeni nici cur&ia, nici celelalte patimi. !eci de la 'nceput tre%uie pă"ită inima cu toată străuirea de 9#ndurile murdare (cf. Pro&er%e , 23) V...W dracul acesta nu 'ncetea"ă de a ră"%oi pe om p#nă nu &a crede omul cu ade&ărat că nu prin străduinţe şi nici prin osteneala sa, ci prin acoperăm#ntul şi autorul lui !umne"eu se i"%ă&eşte de %oala aceasta şi se ridică la 'nălţimea curăţiei* 88. !in cele scrise de +f#ntul Ioan asian, desprindem dea care sunt primele miloace practice de 'ndepărtare a acestei cumplite patimi din &iaţa oamenilor. ai 'nt#i, tre%uie reţinut, aşa cum am &ă"ut, că +#o'&! $& 5+@)+ 5% /)o'%, ")%+& $# 5 # o%# /) 5&:% (' /) %+&" . Po5%&! %+&"5$ )& 5&3$')% $# )& /)5o*'% $& +o'+ ')'-'', &-'!')*#, +&#$'&) (' $'%'+ 5# S3)%!o+ S$+'"%&+', /)5o*'% o5%)! (' !&$+&! -@')'!o+. &&a &a9rie Ponticul ne 'n&aţă că pofta aprinsă o stin9e foamea, osteneala şi sin9urătatea*86. Iar @icita +titatul spune7 !orinţele şi im%oldurile trupeşti le opreşte 'nfr#narea şi aprinderile inimii le răceşte citirea dumne"eieştilor +cripturi, le smereşte ru9ăciunea ne'ncetată şi le potoleşte, ca un untdelemn, umilinţa*85. onsumarea e:cesi&ă a m#ncărurilor şi a %ăuturii, adică 'm%ui%area, duce imediat la 9#ndul desfr#nării, care, din păcate, de multe ori se şi materiali"ea"ă. !e aceea, poate "+'-&! "5 /) %#-#&'+ "%'- 5+@)#+'' /! +"+')%# !&)+ !#$o-'' (' "+$%'$+ /)+@)#+'', după cum spunea şi +f#ntul Ioan asian7 !octorii duo&niceşti, pun#nd 'n discuţie prima pricină a acestei %oli, şi$au dat seama că de o%icei stă 'ntr$o rană prea 'ndestulătoare*80. ?alasie =i%ianul ne 'n&aţă că o+'$ $5 "o% %+ 5+@)#+'', $4'+ $# ) +' )&'% !&$+&+', $o)5' +% '5"'% "+'$&!o 59 #nd nu %ei &in, să nu te saturi de apă/ iar de nu, 'i dai cur&iei aceeaşi materie* 8. +f. Ioan asian,Despre cele opt #ânduri ale răutăţii, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. 113. &a9rie Ponticul, Capete despre trezvie, cap. 8, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. 08. 85 u&iosul @icita +titatul, Cele trei sute de capete despre făptuire, despre re şi despre cunoştinţă, cap. 60, 'n 6ilocalia, &ol. >I, p. 283. 80 +f#ntul Ioan asian, Convorbiri duovniceşti, JJII, 6, după ean$laude =arcet, !erapeutica?, p. 58. 8 ?alasie =i%ianul, Despre dra#oste, înfrânare şi petrecerea cea după minte , suta a patra, cap. 33, 'n 6ilocalia, &ol. I>, p. 38. 26 88 86
el ispitit de 9#ndul desfr#nării e sfătuit să !&) @)&! "#$#%o5 (' 5#! /)!o$&'5$# '-'% $& @)&! ! D&-)& (' ! -+ S '&'+ o-)'. +f#ntul Ioan asian ne 'n&aţă7 ...aceasta să e pa"a cea dint#i a curăţiei noastre7 de ne &a &eni 'n cu9et amintirea &reunei femei, răsărită prin dia&oleasca &iclenie, ... îndată să o alun#ăm din inima noastră , ca nu cum&a "ă%o&ind mult la această amintire, amă9itorul celor neiscusiţi să rosto9olească cu9etul de la aceste feţe la năluciri ruşinoase şi &ătămătoare. !e aceea şi porunca dată de !umne"eu primului om ne cere să pă"im capul şarpelui (cf. 4acere 3, 18), adică 'nceputul 9#ndului &ătămător prin care acela 'ncearcă să se şerpuiască 'n suGetul nostru, ca nu cum&a prin primirea capului, care este prima răsărire a 9#ndului, să primim şi celălalt trup al şarpelui, adică 'n&oirea cu plăcerea şi prin aceasta să ducă apoi cu9etul la fapta ne'n9ăduită*6<. şadar, foarte important 5# )& 3 !#5% 5 -n @)&! pri&inţa 5+@)#+'' dracului cur&iei, e foarte %ine5# să$i /)$&' /) e5&:%&! o-&!&'. ca 'nci"i intrarea. !ar $# % +#"(% (' ')%+#, !&"%# $& ! +&)$@) )"&%')* % /)')% !&' D&-)& (' $+@) &%o+ . Ui l 'l &a scoate de la tine*61. recunoscut din nou rolul esenţial pe care 'l are ru9ăciunea sinceră şi autorul pe care numai !umne"eu 'l poate oferi omului pentru a scăpa de patimi. En alt miloc pentru a scăpa de desfr#nare şi a aun9e la curăţie este 8'%+ "+'!&+'!o+ "#$#%o5 5& /)%@!)'+'!o+ $+ ) "o% &$ /) -')% @)&+'! 5+@)#+'' . stfel, +f#ntul a:im ărturisitorul spune că apăsător este dracul cur&iei şi năprasnic nă&ăleşte asupra celor ce luptă 'mpotri&a patimii, mai ales c#nd nu sunt cu %ă9are de seamă la felul de rană şi 'n 'nt#lnirile cu femeile. 4ur#nd prin ne%ă9are de seamă mintea prin &raa plăcerii, pe urmă nă&ăleşte prin amintire asupra isiastului, aprin"#ndu$i trupul şi 'nfăţiş#nd minţii felurite forme, 'ndemn#ndu$l astfel să consimtă la păcat* 62. ?ot +f#ntul a:im ărturisitorul ne 'n&aţă şi cum tre%uie alun9ate astfel de 9#nduri şi situaţii7 !acă nu &rei să "ă%o&ească acestea 'n tine, apucă$te de "o5%, de o5%)!#, de "+'84+ şi de &)# '5'4' &)'%# $& +&#$'&) 5%#+&'%o+*63. ulţi se 'ntrea%ă care este semnul că am scăpat de această patimă şi am do%#ndit nepriănirea, adică &irtutea opusă eiD @e răspunde şi de această dată +f#ntul Ioan asian7 +emnul că am do%#ndit desă&#rşit această &irtute 'l a&em 'n aceea că suetul ciar şi în vremea somnului nu ia seama la nici un cip al nălucirii de ruşine. 4iindcă deşi nu socoteşte păcat o mişcare ca aceasta, totuşi ea arată că suGetul %oleşte 'ncă şi nu s$a i"%ă&it de patimă. Ui de aceea tre%uie să credem că nălucirile cele de ruşine ce ni se 'nt#mplă 'n somn sunt o do&adă a tr#ndă&iei noastre de p#nă aici şi a neputinţei ce se aGă 'n noi, indcă scur9erea ce ni se 'nt#mplă 'n &remea somnului face arătată %oala ce şade tăinuită 'n ascun"işurile suGetului*6. şadar, 8'+%&% $o)%++# 5+@)#+'' 5% nepri"ănirea 5& castitatea. !acă pentru monai castitatea este o re9ulă de &iaţă şi orice a%atere ea repre"intă o manifestare a desfr#nării, pentru%ăr%at oamenii căsătoriţide ea la do%#ndeşte un 'nţeles diferit. Enirea trupească dintre şi femeie a fost şi este %inecu&#ntată de !umne"eu, cu condiţia ca ea să se 'nt#mple 'n cadrul unei familii, nu spre satisfacerea unor plăceri trupeşti, indcă, după cu&#ntul postolului, cinstită să e nunta 'ntru toate şi patul nespurcat* (&rei 13, ). şa cum su%linia un cunoscut teolo9 ortodo: contemporan, +f. Ioan asian,Despre cele opt #ânduri ale răutăţii, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. 118. +nţii >arsanue şi Ioan,)crisori duovniceşti, Răspunsul 166, 'n 6ilocalia, &ol. JI, p. 2<3. 62 +f. a:im ărturisitorul, Capete despre dra#oste, II, 1, 6ilocalia, &ol. I, p. 51. 63 ;bidem. 6 +f. Ioan asian,Despre cele opt #ânduri ale răutăţii, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. 11. 6< 61
25
anali"#nd patima desfr#nării, ceea ce o caracteri"ea"ă este abuzul de seBualitate, constând în folosirea ei de dra#ul plăcerii . ;r, se poate &or%i 'n cadrul căsătoriei despre o per&ertire a acestei funcţii, care, prin re, este destinată procreării şi care tre%uie să e, fundamental, o manifestare a iu%irii pe care soţia şi soţul o au unul pentru celălalt, 'n str#nsă le9ătură 'nsă cu celelalte modalităţi de unire a lor, şi 'ndeose%i cu latura duo&nicească a acestei uniri. !ămăduirea desfrânării şi dobândirea castităţii pe acest plan trebuie să se facă deci, mai înainte de orice, prin întoarcerea la această menire rească şi normală a le#ăturii trupeşti dintre soţi*68. -n pri&inţa soţilor, sunt recomandate c#te&a principii de &ieţuire, pentru a se feri de desfr#nare 'n interiorul relaţiei lor conu9ale7 U)'+ $o)&!# 5# )& 5 /)%@-"! /) 8+ "!#$+'' 5'-*&+'!o+ . +f#ntul a:im ărturisitorul 'n acesttre%uie sens7 K c#nd scopul e &or%aeide udecata dreaptă cu pri&ire laspune 'mpreunare să &adă 'n femeie, naşterea de prunci. Cel ce urmăreşte plăcerea #reşeşte în 9udecată, socotind ceea ce nu e bine, ca bine . şadar, unul ca acesta face rea 'ntre%uinţare (a%u"ea"ă) de femeie, 'mpreun#ndu$se cu ea. ?ot aşa este cu celelalte lucruri şi 'nţelesuri*66. N& "o% 5# 5% &)'+'' $!o+ o' 5o*', $' '&'+ +$'"+o$# , pentru a nu aun9e iu%itori de desfătări mai mult dec#t iu%itori de !umne"eu* (2 ?imotei 3, ). !e aceea, în viaţa con#ugală, desrânare înseamnă iuirea celuilalt în aara lui Dumne$eu, iuire pur carnală, adică opacă la energiile dumne$eieşti . !impotri&ă, curăţia în căsnicie înseamnă iubirea
celuilalt în Dumnezeu, şi iubirea lui Dumnezeu în celălalt . urăţia trans9urea"ă iu%irea celor doi, o urcă la 'nălţimi duo&niceşti, unde ea de&ine cu totul transparentă faţă de !umne"eu, căpăt#nd un sens mistic (cf. feseni 8, 32) şi 'mplinind, 'n cip analo9ic, taina iu%irii lui Cristos pentru Biserică, aşa cum spune +f#ntul postol Pa&el 'n pistola către feseni, care se citeşte la slu%a cununiei7 8ărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi 3ristos a iubit 8iserica (8, 28)/ De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor amândoi un trup1 !aina aceasta mare este= iar eu zic în 3ristos şi în 8iserică (8, 31$32)*65. 4iecare tre%uie să ţină cont de a&ertismentul +f#ntului postol Pa&el7 =N& 8# -#'*'9 )'$' 5+@)*'', )'$' /)$4')#%o+'' ! 'o!', )'$' &!%+'', )'$' -!4')'', )'$' 5oo-'*''? (1 orinteni 6, ). ine -l iu%eşte pe !umne"eu cu ade&ărat şi doreşte să intre 'n -mpărăţia cerurilor se fereşte de astfel de păcate, care 'ncid poarta către ea. Prin 'nfr#nare şi curăţie sau nepriănire, omul aun9e să pri&ească fără patimă şi cu inimă curată lucrurile sau persoanele care ar putea să$i st#rnească patima desfr#nării. ceasta este ţinta către care tindem7 /)&4o8)'$'+ 5'-*&+'!o+, $ "# 5&:%!o+ , aşa cum ne 'n&aţă +f#ntul a:im ărturisitorul7 %lata înfrânării este nepătimirea , iar a credinţei cunoştinţa. @epătimirea, la r#ndul ei, naşte discernăm#ntul, iar cunoştinţa, dra9ostea către !umne"eu*60.
ean$laude =arcet, !erapeutica?, p. 02. +f. a:im ărturisitorul, Capete despre dra#oste, II, 15, 'n 6ilocalia, &ol. II, p. 51. ean$laude =arcet, !erapeutica bolilor spirituale?, p. 08. 60 +f. a:im ărturisitorul, Capete despre dra#oste, II, 18, 'n 6ilocalia, &ol. II, p. 53. 20 68 66 65
III. IUBIREA DE ARGINŢI ;ubirea de ar#inţi sau ar#irolia se manifestă prin iu%irea faţă de %ucuriile materiale, 'n special faţă de %ani, ind socotită de +nţii Părinţi dracul cel cu mii de capete...* 6 sau rădăcina tuturor relelor (păcatelor)*5<. el stăp#nit de această patimă, după cu&#ntul +f#ntului a:im ărturisitorul, caută de fapt 'mplinirea plăcerilor7 Iu%itorul de plăceri iu%eşte ar9intul ca să$şi procure de"mierdări printr$'nsul/ iu%itorul de sla&ă deşartă ca să se slă&ească printr$ 'nsul/ iar necredinciosul ca să 'l ascundă şi să$l păstre"e, tem#ndu$se de foamete, de %ătr#neţe, de %oală sau de aun9erea 'ntre străini. cesta )##&'(% -' -&!% /) +')% $@% /) D&-)& , 4ăcătorul tuturor lucrurilor şi Proniatorul tuturor, p#nă şi al celor mai de pe urmă şi mai mici 51
&ietăţi* ei. care iu%esc %anii sau lucrurile materiale nesocotesc cu&#ntul #ntuitorului7 *$imeni nu poate să slu9ească la doi domni, indcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui= nu puteţi să slu9iţi lui Dumnezeu şi lui mamona 52” (atei 6, 2). Ui postolul Pa&el a&erti"ea"ă că lăcomia este *încinare la idoli” (cf. oloseni 3, 8) şi *nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un încinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui 3ristos şi a lui Dumnezeu” (feseni 8, 8). L#$o-' &"# )' (' 8+' +%#, /) $! ') &+-#, o !'"5# $+')*', &$@) &"# (' !% "%'-'. +pune +f#ntul Ioan +cărarul7 Iu%irea de ar9inţi este 'ncinarea la idoli, ica necredinţei, scu"ă mincinoasă pentru %oli, pre&estirea %ătr#neţii, frică de secetă, &estitoarea foametei* 53. !e aceea, pentru a scăpa de această patimă, sunt recomandate de +nţii Părinţi mai multe metode. ai 'nt#i, $' 5%#"@)'*' +4'+o3!' %+&' &%*' 5# $o)(%')%' $# & $5%# "%'-# . 4iindcă %oala iu%irii de ar9int, (...) &enind din afară (de re), se poate tăia mai uşor, dacă este silinţă şi luare'aminte. Dar de nu e bă#ată în seamă, se face mai pierzătoare decât celelalte patimi şi mai cu anevoie de înfrânt *5. ?ămăduirea, şi 'n ca"ul ar9iroliei, depinde foarte mult de ')%)5'%% $+')*' celui stăp#nit de ea, aşa cum mărturiseşte +f#ntul Ioan +cărarul7 *Credinţa adevărată curmă toate #ri9ile” 58 sau, 'n altă parte7 *Credinţa şi înstrăinarea sunt moartea iubirii de ar#int” 56. C&)o(%+ &+-#+'!o+ '&'+'' +')*' &%# ! %#-#&'+ , aşa cum ne 'n&aţă +f#ntul Ioan !amascin7 Kproape toată afecţiunea păm#ntească şi 'mpătimirea de ce&a din cele materiale naşte plăcere şi desfătare în cel împătimit şi înnebuneşte şi vatămă în cip pătimaş partea poftitoarea a suetului, 'ntruc#t supune pe cel biruit iuţimii, mâniei, întristării şi ţinerii de minte a răului, când e lipsit de ceea ce doreşte111 desfrânat este şi iubitorul de avuţii, iubitorul de ar#int şi z#ârcitul . 4iindcă precum acela iu%eşte trupurile, aşa şi acesta a&uţiile/ %a este cu at#t mai desfr#nat acesta, cu c#t nu are o aşa de mare silă de la re care să$l 'mpin9ă... !ar e &ădit 'n tot felul că pofta de a&uţii e de prisos, şi nu după re, nea&#ndu$şi puterea 'ntr$o silă a rii, +f. Ioan +cărarul,)cara, 16, l, 'n 6ilocalia, &ol. IJ, p. 2. ;bidem, p. 283. 51 +f. a:im ărturisitorul, Capete despre dra#oste, III, 10, 'n 6ilocalia, &ol. II, p. 0$<. 52 iar dacă pentru cei mai mulţi 'l repre"intă pe +atan, cu&#ntul mamona este un cu&#nt aramaic, care 'nseamnă bo#ăţie, avere. 53 +f. Ioan +cărarul,)cara, 1, 2, 'n 6ilocalia, &ol. IJ, p. 2. 74 +f. Ioan asian, Despre cele opt #ânduri ale răutăţii, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. 116. 58 +f. Ioan +cărarul,)cara, 18, 3, 'n 6ilocalia, &ol. IJ, p. 323. 56 ;bidem, 26, 3, p. 35<. 6
5<
2
ci 'n &oia li%eră cea rea. !e aceea nu are scu"ă cel ce păcătuieşte lăs#ndu$se %iruit de aceasta cu &oia* 55. !incolo de conştienti"area patimii şi de cunoaşterea urmărilor ei, e ne&oie de $o)(%')%'+ (+%#$'&)'' %&%&+o+ 8&*''!o+ &"# $+ !+# o-&!, aşa cum constată clesiastul7 *Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune” (clesiast 1, 2). ?ot aşa ne 'n&aţă şi +f#ntul postol Pa&el7 *Cei ce se folosesc de lumea aceasta +să e ca şi cum nu s' ar folosi deplin de ea1 Căci c"ipul acestei lumi trece ” (1 orinteni 5, 31). #nd omul se 'ncrede prea mult 'n propria a&uţie şi face din do%#ndirea ei un scop, dă do&adă de necredinţă, consider#nd cele trecătoare şi nesi9ure mai presus dec#t %unătăţile cele fă9ăduite*. En astfel de om nu respectă 'ndemnul #ntuitorului7 *$u vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi ru#ina le strică şi unde furii le sapă şi le adunaţi-vă comori în cer fură1 Ci , unde nici molia, nici ru#ina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură” (atei 6, 1$2<). şadar, o cale de urmat este $)!'+ o+')*!o+ 5"+ !&$+&+' $& 8#+% '-"o+%)%. +f#ntul Ioan Hură de ur, răspun"#nd la 'ntre%area cum poate cine&a să scape de iu%irea %anilor şi a a&erilor păm#nteşti, răspunde7 (ndră#osteşte'te de altceva< -ndră9osteşte$te de %o9ăţia cea din ceruriN ine se 'ndră9osteşte de 'mpărăţia cerurilor dispreţuieşte lăcomia/ cine$i ro% al lui Cristos nu mai este ro % al lui mamona, ci stăp#n. ă bo#ăţia obişnuieşte să mear#ă după cel ce o alun#ă, dar fu#e de cel ce o urmăreşte1 $u cinsteşte atât pe cel ce'o urmăreşte cât pe cel ce o dispreţuieşte1 De nimeni nu'şi bate atâta 9oc cât de cel ce o doreşte*50. C! 5%#"@)'% +4'+o3!' %+&' 5# 3 -&!*&-'% $& $ $ + , după cu&#ntul postolului7 *6eriţi'vă de iubirea de ar#int şi îndestulaţi'vă cu cele ce aveţi, indcă (nsuşi Dumnezeu a zis5 $u te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (&rei 13, 8). +f#ntul a:im ărturisitorul spune7 Banii ('i poate nesocoti), c#nd 'şi con&in9e cu9etul ca 'n toate să se mulţumească cu ceea ce are*5. -n scrierile localice ale lui @il scetul 9ăsim alte două remedii ale iu%irii de ar9inţi7 5#+#$' &)#8o' şi 8'%+ /)5o*'+'!o+ $& o-)'' $+ ) /)-)# ! "#$%. !rept aceea, indcă mare este &ătămarea ce &ine din a&uţii, d#nd im%old tuturor patimilor ca o pricină aducătoare de %oli, să smul9em 'nsăşi pricina dacă &rem să purtăm 9riă de %una aşe"are a suGetului. )ă tămăduim patima iubirii de avuţie prin sărăcie1 )ă fu#im de însoţirile cu oamenii netrebnici îmbrăţişând sin#urătatea, indcă petrecerea cu cei deşerţi e vătămătoare şi aduce stricăciune stării de pace . Precum cei ce se aGă 'ntr$un aer purtător de %oală se 'm%olnă&esc cu si9uranţă, aşa cei ce petrec 'ntre tot felul de oameni se umplu de răutatea acelora*0<. A+4'+o3!' 5 8')$# (' "+') "+$%'$+ -'!o5%)'', $ o8# '&'+'' *# D&-)& (' *# "+o"! . 4iindcă cel ce iu%eşte pe !umne"eu cu si9uranţă iu%eşte şi pe aproapele. Iar unul ca acesta nu poate păstra %anii, ci$i foloseşte cu dumne"eiască cu&iinţă, d#nd ecăruia din cei ce au tre%uinţă*01. Iar &&a 4ilimon de spune că ..iu%irea de ar9int (e stinsă) prin 02
compătimirea celor săraci...* . !e6, fapt, suntem ne asemănăm lui !umne"eu (cf. =uca 36) şi atunci &om c#nd la r#ndul nostrumilosti&i miluiţi de !umne"eu (cf. atei 8, 5). +f. Ioan !amascin,Cuvânt minunat şi de suet folositor, 'n 6ilocalia, &ol. I>, p. l06. +f. Ioan Hură de ur, Emilii la 4atei , trad. de pr. !umitru 4ecioru, 'n col. Părinţi şi +criitori Bisericeşti*, &ol. 23, ditura Institutului Bi%lic şi de isiune al Bisericii ;rtodo:e Rom#ne, Bucureşti, 1, p. 110. 79 +f. a:im ărturisitorul,Capete despre dra#oste, III, , 'n 6ilocalia, &ol. II, p. 112. 80 @il scetul, Cuvânt ascetic foarte trebuincios şi folositor, cap. 52, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. 221. 81 +f. a:im ărturisitorul,Capete despre dra#oste, I, 23, 'n 6ilocalia, &ol. II, p. 86. 82 &&a 4ilimon, Cuvânt foarte folositor, 'n 6ilocalia, &ol. I>, p. l00. 55 50
3<
şadar, tămăduirea de iuirea de arginţi prin încrederea în puterea lui Dumne$eu, conştienti$area deşertăciunii acestei lumi şi canali$area dorinţelor spre cele netrecătoare, atrage după sine şi doândirea virtuţilor iuirii aţă de Dumne$eu prin rugăciune şi aţă de semeni prin apte une şi neagonisire.
31
IV. ;NTRISTAREA (ntristarea sau tristeţea, ca şi moartea, nu este un lucru resc. ;mul nu a fost creat pentru trist, această stare apăr#nd după căderea sa 'n păcatul neascultării şi despărţirea de comuniunea cu !umne"eu. Pre"enţa tristeţii 'n &iaţa omului nu 'nseamnă neapărat că este stăp#nit de o patimă. -n literatura localică 'nt#lnim descrise două feluri de 'ntristare7 una folositoare omului A cea după !umne"eu*, şi alta pă9u%itoare, atră9#nd după sine alte patimi şi neca"uri. >iaţa creştină autentică este cemată să e una a %ucuriei, aşa cum 'ndeamnă +f#ntul postol Pa&el7 8ucuraţi'vă pururea întru Domnul şi iarăşi zic bucuraţi'vă< (4ilipeni , ). -nsă %ucuria aceasta nu tre%uie să e dăunătoare suGetului, ci o pre9ustare a %ucuriei din*nu -mpărăţia indcă, şi aşa spunea adesea Părintele ?eol P#r#ian, se poatecerurilor, să i credincios săcum nu i bucuros”031 >iaţa &eşnică ind dreptate, pace şi %ucurie 'n !uul +f#nt* (Romani 1, 5), cel care are %ucuria ca roadă a !uului +f#nt pre9ustă 'ncă de aici, desi9ur 'n mod nedeplin, fericirea &eşnică. Bucuria do%#ndită prin conlucrarea omului cu arul !uului +f#nt este, aşadar, o ce"ăşie a &ieţii &eşnice. Bucuria adusă 'n suGet de !uul +f#nt depăşeşte orice sentiment. #nd !uul +f#nt +e po9oară la om şi luminea"ă cu deplinătatea luminii +ale A armă +f#ntul +eram de +aro& A atunci inima omului se umple de o %ucurie ne9răită, indcă !uul lui !umne"eu 'n&eseleşte totul, cu orice ar &eni 'n atin9ere*0. Pe de altă parte, /)%+'5%+ $ &)# 5& =$ &"# D&-)&? este pre"entă 'n &iaţa omului, ca manifestare a dorului pe care omul îl simte pentru comuniunea pierdută în rai şi după (mpărăţia promisă, ca loc al reîntâlnirii. ; astfel de 'ntristare *aduce pocăinţă spre mântuire” , (1 orinteni 5, 1<) şi nu naşte 'n om disperarea ci, dimpotri&ă, rodeşte 'n el roadele +f#ntului !u5 dra9ostea, %ucuria, pacea, 'ndelun9ă$ră%darea, %unătatea, facerea de %ine, credinţa, %l#ndeţea, 'nfr#narea, curăţia* (Halateni 8, 22$23). u&iosul @icita +titatul ne 'n&aţă că 'ntristarea după !umne"eu, care e m#ntuitoare şi folositoare, lucrea"ă ră%dare 'n osteneli şi 'n ispite. a desfundă i"&orul căinţei 'n cel ce se ne&oieşte şi 'nsetea"ă după dreptatea lui !umne"eu şi răneşte inima lui cu lacrimi, 'nc#t se 'mplineşte cu&#ntul lui !a&id7 $e vei răni pe noi cu pâinea lacrimilor şi ne vei apăra cu lacrimi peste măsură (Psalm 5, 6)* 08. recomandat ca o astfel de 'ntristare să ne 'nsoţească permanent, pentru că ea curăţeşte inima şi depărtea"ă de la ea 'ntinăciunile plăcerilor*06. ;pusă 'ntristării celei folositoare, este %+'5%* "'+#%o+ 5& #&)#%o+, care se naşte din nesatisfacerea unei dorinţe păcătoase, 'n urma neca"urilor suferite din partea celorlalţi sau ciar ca o ispită &enită din partea dia&olului. ;mul care se aGă 'ntr$o astfel de stare nu mai este capa%il să se 'ntriste"e pentru păcatele sale, 'ncerc#nd să do%#ndească &irtuţile contrare acestora. postolul Pa&el spune7 înstrăinarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău= iar întristarea lumii aduce moartea* (2 orinteni 5, 1<). E primă cauză a tristeţii este faptul că omul simte lipsa plăcerii pe care i'o oferă un bun material sau o dorinţă trupească . de l a sine 'nţeles că tămăduirea de acest sentiment cinuitor tre%uie să ai%ă la %a"ă renunţarea la %unurile materiale şi dorinţele trupeşti, care nasc astfel de sentimente. Părinţii 83
rim. ?eol P#r#ian,Veniţi de luaţi bucurie, ditura ?eo9nost, 2<<1, p. 8. f. Pr. 4ilaret ostea,)ensul bucuriei în viaţa creştină, 'n +tudii ?eolo9ice*, J> (163), nr. 1$2, p. 2. 85 u&. @icita +titatul,Cele 0LL de capete, I, 6<, 'n 6ilocalia, &ol. >I, p. 21<. 06 ?alasie =i%ianul,Despre dra#oste, II, 52, 'n 6ilocalia, &ol. I>, p. 2. 32 0
Bisericii recomandă ciar dispreţuirea acestora. i &or%esc şi despre tristeţea care se a%ate asupra omului cu 'n9ăduinţa lui !umne"eu, are doreşte ca suGetul omului să se cureţe. 4iindcă, aşa cum scrie +f#ntul Ioan Hură de ur, de$ar &eni asupră$ţi &ol%uri de supărări, &ei deasupra tuturora, dacă !umne"eu te m#n9#ie. ă !umne"eu dă 'ntotdeauna cu mult mai multe răsplăţi dec#t dureri. (K) 4ericeşte pe cei ce pl#n9, nu după &rednicia pl#nsului lor, ci după iu%irea +a de oameni*05. !umne"eu 'n9ăduie neca"urile pentru a ne arăta că suntem pe o cale 9reşită, iar ră%darea acestora ne poate aduce m#n9#ierea. ;)%+'5%+ $ &)# 5% &) + ! !&' D&-)& , 'nsă pentru a păstrată e ne&oie de efortul omului. #nd omul nu o poate păstra este &ina lui, pentru că nu a a&ut 9riă de inima sa, 9#ndindu$se la moarte, la udecata ce &a să e, la os#nda iadului, citind din +ntele +cripturi şi mărturisindu$şi păcatele 'naintea duo&nicului. Iar toate acestea adevărat &or naştezic %ucurie 'nvoi suGet, aşa cum fă9ăduieşte Cristos A !omnul7 *&devărat, vouă că veţi plân#e şi vă veţi tân#ui, dar întristarea voastră se va ace în ucurie” (Ioan 16, 2<). !e foarte multe ori, o-)'' $+ $# /)%+'5%+ $ + 8') 3 ! -o)', 3 ! 5-)', ') $o-"o+%-)%&! $5%o+ . elor care cred că 'ntristarea &ine de la semeni, de la lipsa aprecierii din partea acestora, e %ine să li se amintească un cu&#nt al #ntuitorului7 >ai &ouă, c#nd toţi oamenii &ă &or &or%i de %ine* (=uca 6, 26). +nţii Părinţi arată adesea că nu tre%uie căutată cau"a tristeţii neapărat 'n ispita dia&olului sau 'n comportamentul celor care ne$au i9nit, ci 'n noi 'nşine. A /)$% 5# $o-&)'$#- $& $' $+ )& ')'% 5& )& 5&"#+ % )& 5% o $! "o%+'8'%# 8')$+ . !impotri&ă, $o)%')&@) 5#! 8' (' 5# 8o+(%' $& $! $+ % ')'%, &)' -&!% -' +" ! 8')$+ . Răm#n#nd i"olat, e:istă riscul ca ade&ăratele moti&e ale 'ntristării tale să nu $ţi e cunoscute, iar propriile resentimentele să amplice 'ntristarea şi m#nia pe care le simţi, otră&indu$ţi suGetul, spre %ucuria celui rău. *+nţii Părinţi $ spune teolo9ul eanAlaude =arcet A 'ndeamnă nu numai să nu ne supărăm pe cei care ne i9nesc, dar să$i socotim ade&ăraţi %inefăcători ai noştri, doctori care ne dau leacuri pentru %olile suGetului, să le m recunoscători şi să le mulţumim (K) !acă 'nsă te &ei m#ni e ca şi cum i$ai spune lui Cristos7 @u &oiesc leacurile ?ale*00. F*# $! $+ ) ')(% %+&' 5# +#%#- &)#8o')*# (' $4'+ '&'+, /)$+$@) 5#! '+%#- -' /)%@', +&@)&) ")%+& !. @u acela tre%uie 'n&inuit, ci noi, pentru că l$am adus poate 'n starea de a ne face rău. !e foarte multe ori, i9nirea naşte m#nia, care se manifestă ca ranciună, duc#nd la apariţia tristeţii. D') $ /) $ -' 5 /) '!! )o5%+ "+ /) 5&:%! o-)'!o+ o %+'5%* +& "!'$%, $#+' $& +& ' 5 #5(% (' $& . ade&ărat, ea este o ispită pe care dia&olul o aduce 'n &iaţa celui care nu are o credinţă sucient de puternică, iar 9reutăţile &ieţii 'l aduc 'n această stare. -n astfel de ca"uri, nu e:istă o soluţie sau un remediu 9eneral &ala%il. C! $&"+')5 o 5%! 5%+ 5% ') să nu se înc"idă în sine, 5# )& 8')# &) ')%+o8+%'%. el mai %ine ar dacă ar reuşi să$şi descidă suGetul 'n faţa unui duo&nic, pentru a primi autor. !e mare importanţă este 'n această situaţie şi a9utorul celorlalţi, susţinerea lor, aşa cum spune +f#ntul postol Pa&el7 *-ntăriţi$l 'n iu%ire, ca nu cum&a unul ca acesta să e do%or#t de o prea mare 'ntristare şi să nu ne lăsăm copleşiţi de satana, indcă nu ne sunt necunoscute 9#ndurile lui” (2 orinteni 2, 5$11).
05 00
+f. Ioan Hură de ur,Emilii la 4atei?, p. 155. ean$laude =arcet, !erapeutica bolilor spirituale?, p. 8<3.
33
; tristeţe prea mare poate face loc uşor dia&olului 'n suGet, iar urmările acestui lucru pot de"astruoase. a şi 'n ca" ul alt or pat imi, şi atunci când e stăpânit de tristeţea cea pierzătoare, omul poate #ăsi mult a9utor şi mân#âiere citind )fânta )criptură, îndeosebi a psalmilor, însoţind această lectură cu ru#ăciunea , care este, după cu&#ntul &&ei @il, iz#onire a tristeţii şi a mâniriiFA. %ine să ştim că şi cântarea adusă lui Dumnezeu cu toată inima poate alun#a tristeţea cea pierzătoare şi îl a9ută pe om să a9un#ă la fericita întristare, sin#ura care poate aduce adevărata bucurie . Iată c#t de frumos &or%eşte !iado al 4oticeii despre acest lucru7 #nd suGetul e plin de %elşu9ul rodurilor sale reşti, 'şi face cu 9las mai mare şi c#ntarea de psalmi şi &rea să se roa9e mai mult cu &ocea. !ar c#nd se aGă su% lucrarea !uului +f#nt, c#ntă şi se roa9ă toată odestinderea şi dulceaţacunumai cu inima. +tăriidin deurmă, suGetlacrimi celei dint#i 'i'ntru urmea"ă %ucurie amestecată 'ncipuiri, iar celei duo&niceşti şi după aceea o mulţumire iu%itoare de linişte. 4iindcă pomenirea răm#n#nd er%inte din pricina 9lasului domol face inima să i"&orască anumite cu9etări 'nlăcrimate şi %l#nde. tunci se poate &edea cum se seamănă seminţele ru9ăciunii cu lacrimi 'n păm#ntul inimii, 'n nădedea %ucuriei secerişului ce &a urma. ?otuşi,când suntem apăsaţi de multă tristeţe, trebuie să facem cântarea ru#ăciunii cu un #las puţin mai mare, lovind suetul cu sunete în năde9dea bucuriei, până ce norul acela #reu va împrăştiat de valurile melodiei*<. +au, aşa cum spune +f#ntul Ioan +cărarul, c#ntarea şi compătimirea şi nea9onisirea sunt su9rumarea 'ntristării* 1. şadar, duul 'ntristării tre%uie alun9at, pentru a nu ne duce la de"nădedea cea pier"ătoare7 mai 'nt#i tre%uie să luptăm împotriva duului întristării, care împin#e suetul la deznăde9de , ca să$l alun9ăm din inima noastră. 4iindcă acesta n$a lăsat pe ain să se pocăiască după ce şi$a ucis fratele, nici pe Iuda după ce a &#ndut pe !omnul. +ă ne deprindem numai 'n acea 'ntristare care se cuprinde 'n pocăinţa pentru păcate şi e 'mpreunată cu nădedea cea %ună. !espre aceasta "ice şi postolul7 întristarea cea după Dumnezeu lucrează pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău (2 orinteni 5, 1<)*2. Proced#nd aşa, o-&! "#((% /)%+'5%+ $ "'+#%o+, o o@)(% " $ &)#, &)@) /) $! ') &+-# 5# 5'-%# &$&+' "+)*' !&' D&-)& /) 5&:%, $ +o# 4+&!&' S@)%&!&' D&4.
V. MNIA &a9rie Ponticul spune despre m#nie că este *o patimă eBtrem de acută, indcă se zice că e o erbere a părţii irascibile şi o mişcare împotriva celui ce ne'a nedreptăţit sau a celui ce pare că ne'a nedreptăţit= ea sălbăticeşte toată ziua suetul, dar răpeşte mintea mai cu seamă la ru#ăciuni, o#lindindu'i faţa celui ce l'a întristat1 ;ar când durează mai mult timp şi se preface în iritare, ea produce tulburări noaptea5 o topire a trupului şi paloare, şi atacuri ale unor are veninoase” . Plec#nd de la descrierea făcută de &&a &a9rie, ne dăm seama că m#nia este o patimă e:trem de periculoasă, pornită din puterea irasci%ilă a suGetului, folosită nu 'mpotri&a dia&olului şi ispitelor sale, ci 'mpotri&a semenilor. 2Bistă, aşadar, două feluri de mânie5 una bună şi mântuitoare, iar alta pătimaşă şi demonică. ean$laude =arcet, !erapeutica bolilor spirituale?, p. 8<8. !iado al 4oticeii, Cuvânt ascetic, 53, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. 360. +f. Ioan +cărarul,)cara, , 'n 6ilocalia, &ol. IJ, p. 35<. 2 +f. Ioan asian,Despre cele opt #ânduri?, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. l20. 3 0 < 1
#ndria pătimaşă 'l face pe om să se comporte ur#t faţă de aproapele, să se ră"%une pentru unele fapte rele pe care le$a suferit, pe drept sau pe nedrept, nesocotind cu&#ntul +f#ntului postol Pa&el,c are "ice7 $u vă răzbunaţi sin#uri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei +lui Dumnezeu, căci scris este5 & 4ea este răzbunarea= 2u voi răsplăti, zice Domnul” (Romani 12, 1$2<). #niosul nu mai este *blând şi smerit cu inima” (atei 11, 2), ci ro% al dia&olului, pier"#nd astfel arul +f#ntului !u, are este !uul păcii şi al liniştii, indcă *mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu” (Iaco% 1, 2<). Când a9un#em să m stăpâniţi de mânie faţă de un semen al nostru, trebuie să ne dăm seama că oricând am putea în locul lui, ind alţii nevoiţi să suporte neputinţele noastre. -ntotdeauna e:istă o cale mai %ună de a re"ol&a un conGict7 Ru9#ndu$te tu cum tre%uie, ţi se &or 'nt#mpla astfel de lucruri, 'nc#t să ţi se pară că ai dreptate să teăci foloseşti m#nie. o m#niesă dreaptă 'mpotri&a aproapelui. de &eidecăuta, &ei!ar aGanucăeste estenici cu putinţă r#nduieşti lucrul %ine şi fără m#nie. !eci foloseşte$te de tot meşteşu9ul ca să nu i"%ucneşti 'n m#nie*3. a 'n ca"ul oricărei alte patimi, şi 'n ceea ce pri&eşte m#nia, o+% '-"o+%)% $ o-&! 5#(' 5- $# $ $ 5'-% )& 5% &) !&$+& 3+5$, $# 5% 8')o8% (' $#, "+') $o-"o+%-)%&! 5#&, ;! 5&"#+# " D&-)& (' " 5-)'. Imediat după ceea, tre%uie făcut un efort ca primele manifestări ale m#niei să e 'ndepărtate, prin aducerea aminte de porunca lui !umne"eu de a ne iu%i unii pe alţii, de a milosti&i, aşa cum şi l este. !e aceea, potri&it 'n&ăţăturii +nţilor Părinţi, )& %+&' 5# ) -@)'- )'$' %&)$' $@) - 8 -o%'8 5&3$')% /)%-'% 5# o $- . &&a &a9rie Ponticul spune că leacul desă&#rşit al acestei %oli acesta este7 5# $+- $# )& ) 5% '+%% 5# ) 5%@+)'- -@)' )'$' ")%+& "+'$')' +"%, )'$' ")%+& )+"% . 4iindcă duul m#niei 'ntunec#ndu$ne mintea, nu se &a mai aGa 'ntru noi nici lumina care ne aută să deose%im lucrurile, nici tăria sfatului drept, nici c#rma dreptăţii*. =a 'nceput a&em sentimentul că m#nia pe care o simţim este un lucru resc şi ciar necesar, 'nsă, treptat, ea aun9e să ne cuprindă suGetul şi să de&ină o ispită pătimaşă, indcă *cine şi'a stăpânit mânia a supus pe demoni111”8. % răspunde răului cu rău înseamnă a înc"ide uşa vindecării acestei patimi& Răului tre%uie să$i răspundem cu %l#ndeţea, %unătatea şi
'ndelun9ă$ră%darea de care suntem 'n stare, pentru că numai aşa ne asemănăm lui !umne"eu, are ne$a 'ndemnat să luăm aminte la l, că este %l#nd şi smerit cu inima* (cf. atei 11, 2). O-&! -@)'o5 ') 5# /)$+$ 5# 5 !')'(%5$#, 5#(' '-"&)# "+'o %#$+ 5& /)5')&++, /) $+ 5# -'% (' 5# ;! +o " D&-)& 5# &$# "$ (' !')'(% /) 8'* !&' 6. 4oarte frumos spune un părinte localic7 *111tăcerea la vreme este frâna mâniei111” 5. -n acelaşi timp, tre%uie e&itat şi pericolul care poate 'nsoţi 'nsin9urarea, despre care &or%eşte +f#ntul Ioan asian astfel7 )ă nu căutăm sin#urătatea şi pustia pentru că ne mâniem şi c#nd acolo n$ar cel ce ră%dări ne porneşte spre m#nie sau indcă e pe maioameni, uşor să ca do%#ndim &irtutea 'ndelun9ii 'n sin9urătate. 4iindcă din m#ndrie şi din &oinţa de a nu ne 'n&inui pe noi 'nşine şi de a nu pune pe seama tr#ndă&iei noastre pricinile tul%urăr ii, poftim despărţirea de fraţi (K) &&a &a9rie Ponticul,Cuvânt despre ru#ăciune, 2, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. <. &&a &a9rie Ponticul,Despre cele opt #ânduri ale răutăţii, , 'n 6ilocalia, &ol. I, p. 125. 8 &&a &a9rie Ponticul,Despre cele opt #ânduri ale răutăţii, , 'n 6ilocalia, &ol. I, p. 51. 96 +f. ntonie cel arespunea7 ine cinsteşte pe !umne"eu din toată inima şi credinţa, pe acela şi !umne"eu 'l aută să$şi stăp#nească m#nia şi pofta*. >e"i (nvăţături despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna purtare, 12, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. 1$2<. 97 Ilie cdicul, Cule#ere din sentinţele înţelepţilor, 15, 'n 6ilocalia, &ol. I>, p. 3<<. 3
38
Pustia şi retra9erea celor nei"%ă&iţi de patimi, nu numai că le pă"esc patimile ne&ătămate, ci le şi acoperă, 'nc#t nu$i lasă să se simtă pe ei 'nşişi de ce patimă se %iruiesc, ci, dimpotri&ă, le pune 'n minte năluciri de &irtute şi$i face să creadă că au c#şti9at 'ndelun9a ră%dare şi smerenia, p#nă nu este cine să$i ispitească şi să$i pro%e"e*0. !upă mărturia +nţilor Părinţi, &edem că cel stăp#nit de m#nie se lasă stăp#nit de dia&ol, neind 'n stare să$= iu%ească pe !umne"eu. el ce &ede 'n inima sa &reo urmă de ură faţă de &reun om oarecare, pentru &reo anumită 9reşeală, e cu totul străin de iu%irea lui !umne"eu, deoarece iu%irea de !umne"eu nu suferă c#tuşi de puţin ura faţă de om*(+f#ntul a:im ărturisitorul). *4ânia e cădere de la starea de om” 1<<, făc#ndu$l pe acesta să se comporte ur#tnecu'n&aţă7 ceilalţi,Iar uneori mai rău dec#t unele animale. acest sens, &&a !orotei 'n &remea tul%urării fratelui ce ţi se-n'mpotri&eşte, pă"eşte lim%a ta ca să nu 9răiască nicidecum ce&a 'ntru m#nie/ şi nu lăsa inima ta să se 'nalţe 'mpotri&a lui, ci adu$ţi aminte că fratele şi mădularul 'n Cristos şi cipul lui !umne"eu e ispitit de &rămaşul nostru comun, şi ai milă de el ca nu cum&a ro%indu$l dia&olul prin lo&itura iuţimii, să$l omoare cu ţinerea de minte a răului şi din ne9ria noastră să se piardă suGetul lui pentru care a murit Cristos. H#ndeşte$te că şi tu eşti supus la aceleaşi udecăţi ale m#niei şi, cunosc#nd neputinţa ta, ai milă de fratele tău şi mulţumeşte că ţi s$a dat prile să ierţi, ca să$ţi e iertate şi ţie de !umne"eu cele mai şi mai multe. +ocoteşti oare că se &atămă fratele tău prin 'ndelun9a ta ră%dareD !ar postolul porunceşte să %iruim răul cu %inele (cf. Romani 12, 21)/ nu răul cu răul. 4iindcă şi părinţii spun7 Când, certând pe altul, eşti stârnit spre mânie, ai împlinit patima ta1 Ui nici un om 'nţelept nu dăr#mă casa sa ca să "idească pe a altuia* 1<1. +f#ntul a:im ărturisitorul sfătuieşte *')+ ! 8o+'+ +#& "+o"!&', $ -'!o$ 5%')+ -@)'' 5& &+'' 5'-*'% *# !7 =auda o%işnuită pe care o aduci fratelui să nu o păte"i 'n 'nt#lnirea cu ceilalţi fraţi din pricina supărării ascunse pe care o ai 'mpotri&a lui, amestec#nd pe neo%ser&ate defăimarea 'n cu&intele tale, ci foloseşte 'n 'nt#lniri lauda curată şi roa9ă$te sincer pentru el, ca pentru tine. -n cipul acesta te &ei i"%ă&i repede de ura pier"ătoare*1<2. Hăsim 'n +f#nta +criptură şi 'n scrierile +nţilor Părinţi numeroase referiri la felul cum se poate tămădui această cumplită patimă, care 'ncide practic uşa oricărei &irtuţi. &&a &a9rie Ponticul ne 'n&aţă7 #nd te &a 'nt#mpina &reo ispită sau te &a aţ#ţa o 'mpotri&ire ca să$ţi mişti m#nia spre cel ce$ţi stă 'mpotri&ă sau să spui &reo &or%ă 9oală, adu'ţi aminte de ru#ăciune şi de porunca dumnezeiască cu privire la ea, şi îndată se va linişti mişcarea fără rânduială din tine*1<3. +f#ntul Hri9orie cel are face o frumoasă descriere a modului cum sunt &indecaţi m#nioşii, 'n comparaţie cu oamenii %l#n"i, şi unii şi alţii aG#ndu$se 'n pericolul de a cădea 'n ispită. stfel, +f. Hri9orie spune7 tunci c#nd cei m#nioşi sunt furia nu mai ceea ce pentru că sunt@u m#nioşi. Eneori, 'nsă, cuprinşi ceea ce de este mailorrău, e căştiu ei suferă dinfac, &ina lor proprie. de puţine ori, apoi, socotesc r#&nă a dreptăţii ciar descărcările lor de m#nie. Ui, când viciul se furişează în locul virtuţii, păcatele se săvârşesc fără teamă. şa, adeseori, cei %l#n"i amorţesc prin de"9ustul nepăsării, iar cei m#nioşi se lasă, 'n scim%, 'nşelaţi de r#&na falsă. "a virtutea celor blânzi se uneşte, pe ascuns, viciul = în +f. Ioan asian, Despre cele opt #ânduri ale răutăţii, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. l28. +f. a:im ărturisitorul, Capete despre dra#oste, I, 18, 'n 6ilocalia, &ol. II, p. 86. +f. >arsanue şi Ioan,)crisori duovniceşti, 'n 6ilocalia, &ol. JI, p. 66. 101 &&a !orotei, Diferite învăţături folositoare de suet , 2, 'n 6ilocalia, &ol. IJ, p. 63, 6<. 1<2 +f. a:im ărturisitorul, Capete despre dra#oste, I>, 20, 'n 6ilocalia, &ol. II, p. 1<. 1<3 &a9rie Ponticul, Cuvânt despre ru#ăciune, 12, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. 0. 36 0
99
1<<
scimb, la cei mânioşi viciile proprii se socotesc drept virtuţi active şi foarte folositoare*1<. +nţii Părinţi ne 'n&aţă că %#-#&'+ -@)' )& "o% 3 +!'%# #+# !"#+ !% "%'-', $+ o "+o8o$# (' o /)%+*')9 !#$o-', '&'+ +')*' 5& 5+@)+ . +f#ntul a:im ărturisitorul spune7 el ce nu dispreţuieşte sla&a, plăcerea şi iu%irea de ar9int, şi care le sporeşte pe acelea şi stă 'n slu%a lor, nu poate tăia de la sine prileurile de m#nie. Iar cel ce nu le taie pe acestea nu poate aun9e la dra9ostea desă&#rşită*1<8. Pe l#n9ă acestea, !$&+'! +$o-)% $! -' -&!% o+' 5&)% îndelunga rădare, rugăciunea, cântarea psalmilor 5& milostenia7 ...-ndelun9a ră%dare, nepomenirea răului şi %l#ndeţea o opresc şi nu o lasă să crească/ iar iu%irea, milostenia, %unătatea şi iu%irea de oameni o micşorea"ă*1<6.
VI. AEDIA %+@)#8', !) Patima a[ediei este considerată adeseori ca ind specică mediului monaal, ea ind descrisă 'n literatura localică drept =-o)&! -'''?, $+ &$ '5"'% /)%+'5%#+'', "!'$%'5!'' $ )(% )# /) -@)%&'+ "+o"+', !'"5 o+')*' !&$+ $8 &) 5& % ( ! +&#$'&) 5& $@)%+, !@)$!, )!')'(% ')'-'' (' !%! 5-) $5%o+. Iată cum descrie +f#ntul Ioan asian acest cumplit 9#nd al răutăţii7 ...(cest drac al 'ntristării) cade pe la al şaselea ceas peste mona, pricinuindu$i moleşeală, 'ntristare şi sc#r%ă ciar şi faţă de locul unde se aGă, şi de fraţii cu care petrece, %a şi faţă de orice lucrare şi de 'nsă şi citirea dumne"eieştilor +cripturi. -i pune 'n minte şi 9#nduri de mutare, şoptindu$i că de nu se &a muta 'ntr$alte locuri, deşartă 'i &a toată &remea şi osteneala. Pe l#n9ă acestea mai st#rneşte şi foame 'ntr$'nsul pe la al şaselea ceas, c#te nu i s$ar 'nt#mplat după un post ciar de trei "ile sau după un drum foarte 'ndelun9at, sau după o osteneală 9rea. poi 'i pune 'n minte că nu &a putea scăpa de %oală şi 9reutatea aceasta 'n niciun cip altfel, fără numai de &a ieşi des şi se &a duce pe la fraţi, d#ndu$i ca moti& folosul sau cercetarea celor neputincioşi. Iar dacă nu$l poate 'nşela numai cu acestea, 'l scufundă 'n somn 9reu şi se năpusteşte şi mai furios asupra lui..., 'l &a face nestatornic, 'mprăştiat şi leneş, 'ndemn#ndu$l să colinde mănăstiri multe, şi să nu se 'n9riească de nimic altce&a, fără să aGe numai unde se aGă m#ncări şi %ăuturi mai %une. 4iindcă nimic nu$i năluceşte mintea leneşului, dec#t 9#nduri ca acestea. Prin acestea 'l 'nc#lceşte apoi cu lucruri lumeşti şi puţin c#te puţin 'l atra9e 'n 'ndeletniciri &ătămătoare, p#nă 'l scoate cu totul şi din cinul monaicesc*1<5. ste e:act ceea ce 9ăsim descris pe scurt 'n +f#nta +criptură7 *"enea te face să cazi în toropeală” (Pilde 1, 18) utorii localici &or%esc despre o tr#ndă&ie a rii, &enită din osteneala rească, şi de alta, care &ine de la dia&oli, ce se a%ate asupra omului ciar atunci c#nd ar tre%ui să lucre"e. Prima este o consecinţă a o%osirii peste măsură, ca manifestare a neputinţei trupului, a&#nd ca remediu simplu şi ecient odina1<0. -n acelaşi timp, nimeni nu condamnă odina sau repaosul, ci doar e:a9erarea acestora, care duce la l#nce"eală sau lene&ie. +f. Hri9orie cel are, Cartea re#ulei pastorale +Cartea #ri9ii pastorale, 18, trad. de pr. prof. le:andru oisiu, ditura Institutului Bi%lic şi de isiune al Bisericii ;rtodo:e Rom#ne, Bucureşti, 16, p. 12. 1<8 +f. a:im ărturisitorul, Capete despre dra#oste, I, 58, 'n 6ilocalia, &ol. II, p. 6. 1<6 +f. a:im ărturisitorul, Capete despre dra#oste, II, 5, 'n 6ilocalia, &ol. II, p. 55. 1<5 +f. Ioan asian, Despre cele opt #ânduri ale răutăţii, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. l2$13<. 108 >e"i +f. >arsanue şi Ioan,)crisori duovniceşti, 'n 6ilocalia, &ol. JI, p. 82<$821. 1<
35
ercet#nd scrierile localice, ne dăm seama că "%'- J'' )& 5% $!&5'8 )4o+%'$# 5& -o)5%'$#, 3') /)%@!)'%#, 5& '+'% -)'5%#+', /) 8'* o+'$#+&' o-. Fedia cuprinde toate puterile suGeteşti, st#rnind şi celelalte patimi, distru9#nd &irtuţile e:istente. cesta este moti&ul pentru care se spune despre aFedie că )& "o% 3 %#-#&'%# "+')%+o 8'+%&% $+ 5# ' 5 /-"o%+'85$# '+$% (' $+ 5# o /)!o$&'5$# /) 5&:%&! o-&!&', ( $&- "o5''! /) $&! !%o+ "%'-' . stfel, +f#ntul Ioan +cărarul spune7 *6iecare dintre celelalte patimi e nimicită de o virtute1 Dar trândăvia suetească +a[edia este moartea atotcuprinzătoare a călu#ărului” 1<. =eneşii, spune +f#ntul Hri9orie cel are, 'n&ăţ#ndu$i pe preoţi cum să$i păstorească pe aceştia, *trebuie învăţaţi să nu'şi piardă, prin amânare, prile9ul faptelor bune pe care ar trebuit să le săvârşească” 11<.
V')$+ $o)(%')%'+ "+5&"&) &) "%'-'' o+% 5& 5*')&%, aşa 8@) $ /)$"&o% . @ea&#nd, cum spuneam, ')%'3$+ 5& pricină %ine denită, e mai 9reu să e identicată de cel pe care 'l stăp#neşte, acesta ne'nţele9#nd ce se petrece cu el, a&#nd mintea or%ită şi puterea slă%ită. =a ori9inea unei astfel de stări poate sta +&5%++ &)' o+')* )/-"!')'% 5& &)' )#' /)(!% . ;mul care nu reuşeşte să$şi 'mplinească 'n mod repetat anumite 9#nduri sau dorinţe, poate aun9e 'n această stare de apatie, de lipsă a oricărui interes, de l#nce"eală, ind, de fapt, stăp#nit de patima aFediei. iar dacă e proprie celor sin9uri, "%'- J'' 5 -)'5%# (' "+') @)&! "#+#5' %o% %'-"&! !o$&! /) $+ % :', &-!@) ')%+&) !o$ /) !%&!, $#&%@) "+-))% /)%@!)'+ $& $'!!*', ")%+& -o%'8 $ "+ /)+"%#*'%. ?oate acestea se nasc din nestatornicia suGetească, ind 'ncercări care nu aduc liniştea, ci de"nădedea şi leamitea. !e aceea 'nt#lnim sfatul Părinţilor pentru monai, care este la fel de important şi pentru cei care &ieţuiesc 'n lume7 )ă nu'ţi laşi cilia la ceasul încercărilor plăsmuindu'ţi pricini bine întemeiate (&&a &a9rie Ponticul). i stai 'năuntru, ra%dă şi 'nt#mpină$i &iteeşte pe toţi cei care dau nă&ală peste tine, şi mai cu seamă pe demonul aFediei*111 VKW #nd se ridică asupra ta duul aFediei, nu'ţi părăsi cilia şi nu te feri de lupta cu el*112. AJ' )(% /) 5&:%&! $!&' 5%#"@)'% o $&-"!'%# )5%%o+)'$' (' !4-'% *# !o$&! /) $+ %+#'(% (', /) )+!, *# %o% $ $ 5 /)%@-"!# /) 8'* !&' . amă9it că 'n altă parte i$ar mult mai %ine şi determinat să$şi a%andone"e lucrarea şi să caute alte 'ndeletniciri care 'i &or aduce fericirea dorită. ceastă stare e du%lată de o 'ncidere 'n sine 9reu de scim%at, şi ciar de o inerţie care$l 'mpiedică pe om să mai ai%ă orice fel de comunicare cu e:teriorul, să e neliniştit şi an:ios. !e cele mai multe ori, J' 5 -)'5%# $ o o+')*# "&%+)'$# o+-', -' !5 %&)$' $@) + %+&' 5# $- &) !&$+& &) . -n această situaţie, străduinţa tre%uie să e aceea de a alun9a 9#ndul rău, de a alun9a toropeala şi 'ndemnul spre nelucrare. !acă omul se lasă stăp#nit de acea stare, nu face altce&adedec#t să sporească %oala aFediei. stfel, +f#ntul Ioan de asian scrie7 saltat &rămaş cu asemenea &icleşu9uri, c#t timp este sleit duul neliniştii V...W 'şi aGă scăparea sau 'n somn, sau este dat afară din cilie, ca să$şi caute 'n &i"itarea unui frate o alinare a suferinţei. !ar leacul folosit deocamdată 'l &a 'm%olnă&i şi mai rău cur#nd după aceea, indcă &rămaşul 'l &a ataca şi mai des şi mai 'n&erşunat pe cel pe care$l ştie că, pornită lupta corp la corp, &a +f. Ioan +cărarul,)cara raiului, 'n 6ilocalia, &ol. IJ. +f. Hri9orie cel are, Cartea re#ulei pastorale +Cartea #ri9ii pastorale, 18, trad. de pr. prof. le:andru oisiu, ditura Institutului Bi%lic şi de isiune al Bisericii ;rtodo:e Rom#ne, Bucureşti, 16, p. 126. 111 +f. Ioan asian, !ratatul practic, 20, după ean$laude =arcet, !erapeutica?, p. 822. 112 +f. Ioan asian, &şezămintele mânăstireşti, după ean$laude =arcet, !erapeutica?, p. 822. 30 1< 11<
'ntoarce spatele şi$l &ede %ine că$şi speră scăparea 'n fu9ă, nu 'n lupta p#nă la &ictorie*113. #nd omul e stăp#nit de somnolenţa aceasta nelucrătoare, tre%uie să se 'mpotri&ească puternic, ciar dacă 'mpotri&irea nu dă roade de ecare dată. ;ricum, lupta e lun9ă şi e ne&oie de multă ră%dare şi stăruinţă. şadar, +#+ &) "+'- !$ ! J'' . şa cum spune +f#ntul Ioan !amascin, ...tr#ndă&ia (e stinsă) prin ră%dare, stăruinţă şi mulţumire către !umne"eu* 11, indcă, aşa cum ne asi9ură #ntuitorul, 'ntru ră%darea &oastră &eţi do%#ndi suGetele &oastre* (=uca 21, 1). U) !% !$ 5)*'!, $+ %+&' #&% +##+'', 5% )# . #nd moleşeala suGetească naşte de"nădedea, e %ine să ne 'ntre%ăm 'mpreună cu proorocul !a&id 5 *%entru ce eşti mânit, suete al meu, şi pentru ce mă tulburi $ădă9duieşte în Dumnezeu, că'" voi lăuda pe 2l= mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu” (Psalm 1, 16$15). lături de ră%dare, )# &)'%# $& +'$ D&-)& 'l pot auta pe om să scape de de"nădedea şi depresia care$l stăp#nesc, 'ncerc#nd să conştienti"e"e &aloarea %unurilor &iitoare şi răsplata care 'i aşteaptă pe cei arnici şi %uni. En alt leac este "o$#')* &)'%# $& /)%+'5%+ &"# D&-)&, 5%+#"&)+ ')'-'' (' &$+ -')% -o+% . +f#ntul Ioan +cărarul ne asi9ură că tre%uie să e le9at acest tiran cu aducerea$aminte a păcatelor*118 şi că cel ce se pl#n9e pe sine nu cunoaşte tr#ndă&ia suGetului* 116. Iar Proorocul !a&id spune7 *Estenit'am întru suspinul meu, spăla'voi în ecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda” (Psalm 6, 6). mintirea morţii ne face să trăim ecare "i ca pe ultima, pre9ătindu$ne pentru acest moment printr$o &ieţuire creştinească, răscumpăr#nd &remea*, după 'ndemnul postolului (cf. feseni 8, 16). ine se 9#ndeşte că poate muri oric#nd şi că urmea"ă o &reme udecăţii, 'ncearcă să se ferească de amintirea păcat şi sămorţii nu lene&ească, lucr#nd celea %ineplăcute lui !umne"eu. !e aceea, vindecă toropeala duovnicească pe care o aduce a[edia, şi ne face să spunem 'mpreună cu +f#ntul postol Pa&el7 or 'n ecare "i* (1 orinteni 18, 31). şa cum rostim la ecare slu%ă a Etreniei, omul ca iar%a, "ilele lui ca Goarea c#mpului/ aşa &a 'nGori. ă &#nt a trecut peste el şi nu &a mai şi nu se &a mai cunoaşte 'ncă locul său* (Psalm 1<2, 18$16). ine conştienti"ea"ă şi crede acest lucru scapă mai uşor de patima aFediei. S3)*'' P#+')*' +$o-)# ")%+& %#-#&'+ J', "+o" /) &))'-'%%, !&$+&! -@')'!o+ rucodelia, după 'ndemnul +f#ntului postol Pa&el7 *să lucraţi cu mâinile voastre, precum v'am dat poruncă” (1 ?esaloniceni , 11). postolul 'nsuşi era un e:emplu 'n acest sens7 4iindcă &oi 'nşi&ă ştiţi cum tre%uie să &ă asemănaţi nouă, că noi n'am umblat fără de rânduială +111, ci cu muncă şi cu trudă, am lucrat noaptea şi ziua, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voiX (2 ?esaloniceni 3, 5$0). +f#ntul Ioan asian ne 'n&aţă7 ...+nţii Părinţi cei în#ăduie nici răbdarea o vreme înlucrului care monaii rămână fără lucru, mai alesdin cei9ipt, tineri,nu ştiind că prin alun#ă să trândăvia, îşi dobândesc rana şi a9ută celor lipsiţi . 4iindcă nu lucrea"ă numai pentru tre%uinţele lor, ci din prisos dau şi străinilor, săracilor şi celor din 'ncisori, cre"#nd că o atare facere de %ine este o ertfă sf#ntă şi %ine primită la !umne"eu. -ncă "ic Părinţii
+f. Ioan asian, &şezămintele mânăstireşti, după ean$laude =arcet, !erapeutica?, p. 822. +f. Ioan !amascin,Cuvântări, 'n 4ilocalia, &ol. I>, p. 100. +f. Ioan +cărarul,)cara, JIII, 1<, 'n 6ilocalia, &ol. IJ. 116 ;bidem, JJ>II, 30. 113 11 115
3
şi aceasta7 că cel ce lucrează e războit adesea numai de un drac şi numai de acela e năcă9it, pe când cel ce nu lucrează, de nenumărate duuri este robit *115. +f#ntul Ioan asian &or%eşte de comportamentul demn de urmat al unui Părinte Pa&el care, ciar dacă a&ea rana asi9urată de 9rădina de l#n9ă cilia sa, nea&#nd unde să &#ndă roadele ei, pentru a nu răm#ne 'n lipsă, 'şi impunea totuşi o muncă zilnică neîntreruptă, ca şi cum din asta ar tre%uit să$şi asi9ure traiul. Iar după ce$şi umplea peştera cu munca 'ntre9ului an, dădea foc, să ardă tot ce str#nsese cu 9riă neostoită (K) -n felul acesta, do&edea el că monaul nu poate sta locului fără să'şi pună în lucrare mâinile, nici să se 'nalţe &reodată pe culmea desă&#rşirii, şi ciar dacă nici o ne&oie de rană nu l$ar sili să facă aceasta, el totuşi s$o 'ndeplinească numai pentru curăţia inimii, pentru statornicirea 9#ndurilor, pentru a răm#ne 'ntruna 'n cilie şi pentru a do%#ndi o 110
i"%#ndă asupra . !edeplină un mare autorneliniştii* pentru tămăduirea aFediei, pe l#n9ă aceste miloace, este +&#$'&) 5')$+# (' $&+%# , unită cu "5!-o'+, 'nsoţite, dacă este posi%il, şi de -%)'', care alun9ă toropeala produsă de patima aFediei. 4ără pre"enţa ru9ăciunii, toate celelalte remedii despre care am &or%it răm#n lipsite de un real folos, sunt simple miloace omeneşti de luptă cu patima, ru9ăciunea ind cea care face posi%ilă pre"enţa &irtuţilor tămăduitoare. Conştientizarea prezenţei patimii a[ediei, lupta sau împotrivirea faţă de ea, răbdarea şi tăria năde9dii, întristarea cea bună, plânsul şi #ândul la moarte şi udecată, lucrul mâinilor, ca mi9loace de tămăduire, trebuie însoţite de ru#ăciune. !e aceea, +f#ntul +imeon @oul ?eolo9 'n&ăţa7 ...intră cu s#r9uinţă 'n locul o%işnuit al ru9ăciunii tale şi că"#nd la iu%itorul de oameni !umne"eu, roa#ă'te din inimă cu suspine, întru durere şi lacrimi, cerând izbăvire de povara trândăviei şi a #ândurilor rele / şi ţi se &a da de9ra%ă ţie, celui ce %aţi şi stăruieşti cu osteneală, i"%ă&irea de acestea* 11. C') +&((% 5# '+&' -o)&! J'', 5"&) P#+')*'', "+'-(% ! D&-)& o -@)@'+, ")%+& 3 /)%#+'% /) +#o'&! &4o8)'$5$, $+ )& 5 /)$4' )'$'o%# "@)# ! -o+% . stfel, &a9rie Ponticul spune că acest demon nu este urmat 'ndeaproape de nici un altul/ o stare de linişte cuprinde suGetul după 'nceierea %ătăliei* 12<. 4iind pri&ită ca o patimă 'n care sunt cuprinse 'ntr$un fel sau altul toate celelalte patimi, i"%ă&irea de aFedie aduce pentru moment odina şi pacea. P#nă atunci, 'nsă, suntem 'ndemnaţi foarte frumos de Părintele !umitru +tăniloae cum să e&ităm ispita aFediei, a nelucrării şi a tr#ndă&iei trupeşti şi suGeteşti7 +ă faci ce&a, orice, să clădeşti o casă, să sădeşti un pom, să creşti un copil, să auţi pe alţii... +ă scrii o carte, să trăieşti pentru un scop. sta$i deose%irea 'ntre a trăi şi a &e9eta, a inţa doar %iolo9ic, a$ţi 'n9ropa talantul 'n păm#nt. @u de9ea%a sluitorul din para%olă este condamnat, deşi n$a făcut nimicQ. ?ocmai pentru că n$a făcut nimicQ. nu face nimic este păcat, este rău, pentru că de9radea"ă esenţa inţei umane, a creaţiei di&ine*121. !acă reuşim să alun9ăm demonul tr#ndă&iei sau al aFediei şi să do%#ndim pacea liniştea, o stare 9reu Hri9orie de păstrat. ru9ăciunii şi a faptelorşi %une, aşado%#ndim cum spunea +f#ntul cel 4ără are,tre"&ia 'ncetul cu 'ncetul, ind părăsită r#&na, se pierde şi pa"a %inelui. !e aceea, pe drept cu&#nt este adău9at7 +uGetului tr#nda& 'i &a foame* (Pilde 1, 18). +uGetul care nu tinde cu putere spre cele 'nalte se destramă, t#r#t nepăsător 'n a%isul dorinţelor sale +f. Ioan asian, Despre #ânduri?, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. 131. +f. Ioan as ian, &şezămintele mânăstireşti, J, 2, după ean$laude =arcet, !erapeutica bolilor spirituale?, p. 825. 119 +f. +imeon @oul ?eolo9,Capete?, 66, 'n 6ilocalia, &ol. >I, p. 33 120 &&a &a9rie Ponticul,!ratatul practic,12. 121 =idia +tăniloae, "umina faptei din lumina cuvântului, ditura Cumanitas, Bucureşti, 2<<<, p. 361. < 115 110
şi, at#ta &reme c#t nu este autat cu &i9oarea pentru a atin9e ţintele 'nalte şi su%lime, este cuprins de foamea poftelor osnice. Ui cu c#t nu se simte le9at prin le9ăturile unei aspre discipline, cu at#t mai mult din cau"a patimii se 'mprăştie 'n dorinţe desfr#nate. !e aceea, acelaşi +olomon "ice7 ;mul tr#nda& mereu pofteşte*Q (Pilde 21, 26)*122.
122
+f. Hri9orie cel are,Cartea re#ulei pastorale?, trad. cit., p. 126$125.
1
VII. SLAVA DEŞARTĂ !acă celelalte patimi pot identicate şi descrise mai uşor, 'n ceea ce pri&eşte slava deşartă , acest lucru este mai 9reu de reali"at. -n primul r#nd, spune +f#ntul Ioan asian, această patimă este foarte felurită*, numind$o *ară cu multe capete” 123. !e aceea, 9ăsim 'n literatura patristică mai multe denumiri sau manifestări ale acesteia, precum7 lăudarea, încântarea, iubirea de sine, lavtia, făţărnicia, slava deşartă, mândria. -n al doilea r#nd , 5!8 (+%# 5% %@% 5&%'!#, /)$@% $4'+ (' $! $+ "#$#%&'(% )& 5% $o)(%')% 12. Prin urmare, este un lucru ane&oios, at#t pentru preotul duo&nic, c#t şi pentru cel care se mărturiseşte, să$i descopere cau"ele şi manifestările ei. al treilea r#nd, (+%# " o- '). %o% $& %o%-n-'!o$!, %@%5!8 %+&"(%, $@%/!('%$# &4o8)'$(% +pune"#+*'! +f#ntul (' Ioan asian7 cest păcat 'ncearcă să să9ete"e pe ostaşul lui Cristos prin orice 'ndeletnicire, prin 9las, prin cu&#nt, prin tăcere, prin lucru, prin pri&e9ere, postiri, ru9ăciune, citire, linişte, p#nă şi prin 'ndelun9a ră%dare. Pe cel ce nu i"%uteşte să$l amă9ească spre sla&a deşartă prin scumpetea ainelor, 'ncearcă să$l ispitească prin 'm%răcămintea proastă şi pe cel ce nu l$a putut face să se 'n9#mfe prin cinste, pe acela 'l duce la ne%unie prin aşa$"isa ră%dare a necinstei/ iar pe cel ce nu l$a putut 'mpin9e la sla&a deşartă pentru destoinicia 'n cu&#nt, 'l amă9eşte prin tăcere, făc#ndu$l să$şi 'ncipuie că a do%#ndit liniştea. !acă n$a putut moleşi pe cine&a prin %elşu9ul %ucatelor, 'l slă%ăno9eşte prin postul pe care 'l ţine de dra9ul laudelor. +curt &or%ind, tot lucrul, toată 'ndeletnicirea dau prile de ră"%oi acestui drac &iclean*128. -n al patrulea r#nd, !&"% $& $5%# "%'-# 5% )/)$%%# , indcă şi ceea ce faci să te cureţi de el (de 9#ndul sla&ei deşarte n.n.), 'ţi de&ine pricină pentru altă sla&ă deşartă*126. -n cele ce urmea"ă, &om 'ncerca să sinteti"ăm c#te&a lucruri pe care +nţii Părinţi le amintesc c#nd &or%esc despre această patimă. !upă cum am menţionat, slava deşartă se deosebeşte de celelalte patimi prin faptul că nu vizează doar o parte, ci între# suetul omului. +f#ntul Ioan +cărarul descrie mulţimea 'nfăţişărilor pe care le poate lua7 -n toate străluceşte soarele cu 'm%elşu9are. Ui de toate străduinţele se %ucură sla&a deşartă. !e pildă7 sunt stăp#nit de sla&a deşartă c#nd postesc/ de"le9#ndu$l, ca să nu u cunoscut (ca postitor), iarăşi mă stăp#neşte sla&a deşartă, pentru modestia mea/ 'm%răc#ndu$mă 'n aine lu:oase, sunt %iruit de ea/ scim%#ndu$le 'n aine nearătoase, iarăşi sunt %iruit de ea/ &or%ind, sunt %iruit de ea/ tăc#nd, iarăşi sunt %iruit de ea* 125. ?ot 'n acest sens, &a9rie Ponticul mărturiseşte7 !intre 9#nduri, sin9ur cel al sla&ei deşarte lucrea"ă cu multe miloace. l cuprinde aproape toată lumea şi descide uşile tuturor dracilor, făc#ndu$se ca un fel de trădător &iclean al cetăţii... H#ndul acesta 'l fac să crească toţi dracii după ce au fost %iruiţi, ca printr$'nsul să primească intrare din nou 'n suGet şi să facă astfel 120
cele din urmă mai rele ca cele dint#i (atei 12, 8/ =uca 11, 26)* . u toate că nu 9ăsim o deniţie e:actă a sla&ei deşarte, +nţii Părinţi ne oferă diferite ilustrări ale acesteia. +f#ntul a:im ărturisitorul &ede 'n sla&a deşartă abaterea de la scopul cel după Dumnezeu şi îndreptare spre un alt scop decât cel dumnezeiesc1 6iindcă iubitorul de slavă deşartă este cel ce +f. Ioan asian, Despre cele opt #ânduri ale răutăţii, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. 132$133. ;bidem, p. 132. ;bidem. 126 &a9rie Ponticul, !ratatul practic, 3<. 125 +f. Ioan +cărarul,)cara, 'n 6ilocalia, IJ, p. 260$26. 120 &a9rie Ponticul, Capete despre deosebirea patimilor şi a #ândurilor , 13, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. 52. 2 123 12 128
urmăreşte virtutea pentru slava sa, nu pentru a lui Dumnezeu şi care plăteşte prin ostenelile sale laudele #oale de la oameni*12. Pentru +f#ntul Ioan +cărarul, *slava deşartă este, după natură, scimbarea rii şi strâmbarea moravurilor şi pândirea a ceea ce poate dispreţuit1 ;ar după calitate, este risipitoarea ostenelilor, pierderea sudorilor, pândirea comorii, nepoata necredinţei, înaintemer#ătoarea mândriei, înecarea corăbiei în port, furnica în arie1 2a e subţire, dar unelteşte împotriva a toată osteneala şi a tot rodul” 13<. U)'' S3)*' P#+')*' 131 #55$ $ '8o+ ! 5!8' (+% '&'+ %+&"5$# 5') flavtia, " $+ o )&-5$ =-'$ %&%&+o+ +!!o+? (?alasie =i%ianul, +f#ntul a:im ărturisitorul), =-'$ "%'-'!o+? (+f#ntul Hri9orie +inaitul), din ea născ#ndu$se toate celelalte patimi. +f#ntul a:im ărturisitorul spune că din lavtie, iu%irea neraţională a trupului, se nasc cele 132 9enerale7 al lăcomiei dint#i trei 9#nduri care sunt deşarte* şi cele mai p#ntecelui, al iu%irii pătimaşe de ar9int şi al sla&ei , iar ?eodor al dessei numeşte alte patimi care 'şi au rădăcinile 'n iu%irea trupească de sine, ca m#nia, 'ntristarea, pomenirea răului, iu%irea de plăcere şi 'ndră"neala, conclu"ion#nd7 cel %iruit de ea e ro% şi al celorlalte patimi*133. To% ! S3)*'' P#+')*', #5'- 5o$'+ $5%' "%'-' $& #*#+)'$' 7 !e sla&a deşartă ţine făţărnicia şi minciuna...* 13/ Părerea de sine şi 'n9#mfarea sunt pricini ale ulirii, iar iu%irea de ar9int şi sla&a deşartă sunt pricini ale ne'ndurării şi făţărniciei* 138. ceastă patimă, a făţărniciei, pe care o putem deni 'n termeni moderni dedublare a personalităţii, se manifestă at#t 'n relaţie cu semenii, c#t şi faţă de noi 'nşine. ;mul stăp#nit de ea aun9e să nu mai ştie cine este, care este rostul lui pe acest păm#nt, 'ncotro se 'ndreaptă şi, 'n cele din urmă, 'şi &a trăi &iaţa 'n funcţie de un anumit conte:t sau altul, &#n#nd doar lauda oamenilor. !ar manifestările unui astfel de om nu 'l repre"intă cu ade&ărat, ci sunt doar o mască menită să ascundă ade&ăratul cip, palid la &edere*, aşa cum 'l numeşte ?alasie =i%ianul 136. t#t #ntuitorul, are aseamănă pe unul ca acesta cu puiul de &iperă (cf. atei 23, 33), c#t şi +nţii Părinţi sunt cate9orici cu cel făţarnic, pe care 'l 'ndeamnă *să facă roade vrednice de pocăinţă, adică să'şi scimbe dispoziţia ascunsă a inimii după purtările văzute”135. el făţarnic este stăp#nit de sla&a deşartă, indcă el aşea"ă 'n permanenţă un tip de comportament care să placă oamenilor. Prin urmare, nu numai sinceritatea aţă de semeni şi aţă de propria
persoană îl va mântui pe om de patima ăţărniciei, ci, în primul rând, renunţarea la dorinţa de a f slăvit de oameni . 4ăc#nd astfel, omul trăieşte
pentru celălalt, plinind porunca iu%irii de !umne"eu şi de aproapele. !acă 'nceputul tuturor patimilor este la&tia sau iu%irea de sine, sf#rşitul lor este m#ndria 130, indcă *slava deşartă e că e alun#ată, e că e de faţă, naşte mândria1 Când e alun#ată, naşte părerea de sine= când e de faţă, în#âmfarea”13. Iată, deci, că la&tia, sla&a deşartă şi m#ndria sunt str#ns le9ate 12
-ăspunsuri către &ol. !alasie 6ilocalia, &ol. III, p. 255$250. +f. a:im ărturisitorul,21, Ioan +cărarul,)cara, 2, 'n 6ilocalia, IJ,8,p.'n265$260. >e"i +f. a:im ărtur isitorul, Capete despre dra#oste , II şi II I, 'n 6ilocalia, &ol. II/ ?alasie =i%ianul, Despre dra#oste, înfrânare şi petrecerea cea după minte, II, 1, 'n 6ilocalia, &ol. I>, p. l/ +f. Hri9orie +inaitul, Capete după &crosti, 1<6, 'n 6ilocalia, &ol. >II, p. 133/ ?eodor al dessei, Kna sută capete foarte folositoare, 3, 'n 6ilocalia, &ol. I>, p. 22$228. 132 +f. a:im ărturisitorul, Capete despre dra#oste, II, 8, 'n 6ilocalia, &ol. II, p. 5. 133 ?eodor al dessei,;dem, p. 22, 228. 13 ?alasie =i%ianul,Despre dra#oste, I, 1, 'n 6ilocalia, &ol. I>, p. 16. 138 arcul scetul, Despre cei ce ce'şi încipuie, 05, 'n 6ilocalia, &ol. I, p. 262. 136 Despre dra#oste, III, 3<, 'n 6ilocalia, &ol. I>, p. 38. 135 +f. a:im, ărturisitorul, Capete despre cunoştinţa lui Dumnezeu , 'n 6ilocalia, &ol. II, p. 133. 130 +f. a:im ărturisitorul, Capete despre dra#oste, 'n 6ilocalia, &ol. II, p. 5. 13 ;bidem, p. 0. 13< 131
3
'ntre ele, toate trei aşe"#ndu$l pe om 'n centrul e:istenţei, uit#nd cu totul de !umne"eu. Prin urmare, +-'&! "+')$'"! 5% !"#+ 5') (' $#&%+ 5!8' !&' D&-)&, '+ 8'+%&% ! $+ %+&' 5# &)# o-&!, !&"%@) $& $5%# "%'-# 5% smerenia. Pentru a aun9e la ade&ărata smerenie şi, mai ales, pentru a răm#ne 'n ea, duo&nicul tre%uie să$l aute pe cel care 'i cere autorul să urme"e c#ţi&a paşi1<7 -n primul r#nd, este foarte important ca o-&! 5# +$&)o5$# $5%# "%'-#. !upă cum am &ă"ut, din mărturia Părinţilor, nu este un lucru uşor să i conştient că eşti stăp#nit de sla&a deşartă. !e altfel, o%ser&ăm şi o anumită prudenţă la părinţii localici, care mărturisesc că şi cei 'm%unătăţiţi duc o luptă continuă 'mpotri&a acestei patimi. +f#ntul Ioan asian spune că, 'n timp ce păcatele celelalte 'i atacă de o%icei doar pe cei %iruiţi 'n luptă, această %oală 'i urmăreşte mai 'n&erşunat pe %iruitori şi, cu c#t a fost mai puternic stri&ită, cu at#t mai apri9 'i atacă, ciar c#nd se m#ndresc cu i"%#nda lor* 11. !uo&nicul nu numai că tre%uie să descopere 9#ndul ascuns, dar să şi 'ncerce să pre&ină manifestările ulterioare, adică să taie de la rădăcină orice pornire, e ea c#t de su%tilă, care$l poate conduce pe om la patima sla&ei deşarte, indcă, pre&enit şi asupra luptelor &iitoare mai 'nainte de i&irea lor, &a şti să ia măsuri de pre&edere, cum să le 'nt#mpine şi să lupte 'mpotri&a lor 12. u si9uranţă, sunt mulţi oameni care nu numai că nu sunt conştienţi că sunt stăp#niţi de patima sla&ei deşarte, dar nici nu sunt con&inşi că este un păcat. ;mul contemporan este educat* pentru a accede c#t mai sus, 'n special din punct de &edere material sau profesional 13. pre9ătit c#t se poate de %ine 'ntr$un domeniu este un lucru %un 'n sine, dar a te făli cu aceasta, ca şi c#nd este e:clusi& meritul propriu, nu poate duce dec#t la patima m#ndriei. Prin urmare, duo&nicului este să le arate tuturor, cu tact şi deşartă. 'nţelepciune, că aler9arearolul după lucrurile lumeşti şi după lauda oamenilor este ste de auns să ne amintim de cu&#ntul Psalmistului7 !umne"eu a risipit oasele celor ce plac oamenilor* (Psalmi 82, 5) sau de pildele @oului ?estament, precum %ilda bo#atului căruia i'a rodit ţarina (cf. =uca 12), %ilda bo#atului şi a săracului "azăr (cf. =uca 16) sau %ilda vameşului şi a fariseului (cf. =uca 10), pentru a ne da seama c#t de amă9itoare este sla&a lumii şi lauda de sine. !uo&nicul tre%uie să dea do&adă de mult discernăm#nt 'n a$l 'ndruma pe cel care se mărturiseşte. 6oarte importantă este motivaţia, #ândul care stă la baza unei anumite manifestări. Eneori este ciar recomandat să 'ncuraăm pe cel care este lipsit de 'ncredere, de"nădăduit, amintindu$i că este 'n"estrat de !umne"eu cu daruri pe care este dator să le 'nmulţească spre folosul semenilor şi spre lauda lui !umne"eu1, iar, alteori, tre%uie să atra9em atenţia celui care, deşi aparent este &irtuos, alunecă pe panta sla&ei deşarte 18, poate ciar fără să$şi dea seama. -n acest sens, Părintele !umitru +tăniloae t#lcuieşte un cu&#nt al +f#ntului Ioan +cărarul astfel7 -n toate cele ce le lucrăm, !umne"eu caută scopul7 de lucrăm pentru l sau pentru altce&a. !eci, c#nd &oim să facem un 1<
>om folosi structura propusă de teolo9ul ean A laude =arcet 'n &aloroasa lucrare !erapeutica bolilor spirituale, citată anterior. 11 +f. Ioan asian, &şezăminte mănăstireşti, JI, 5. 12 ;bidem, 15. 13 Prof. Heor9ios ant"aridis spunea7 stă"i toate se reduc la %ani. Patria, reli9ia, conştiinţa, tot ceea ce are sau de care are ne&oie omul, ciar şi omul 'nsuşi este apreciat şi cumpărat cu %ani. +piritul nanciar parali"ea"ă omul din punct de &edere moral şi$l transformă 'n primitor pasi& al e&oluţiilor e:terioare* (Prof. Heor9ios ant"aridis,Ilobalizare şi universalitate1 3imeră şi adevăr, ditura Bi"antină, Bucureşti, 2<<2, p. 13). 1 >e"i Pilda talanţilor (atei 28). 18 >e"i Pilda &ameşului şi a fariseului (=uca 10).
%ine, nu plăcerea oamenilor, ci pe !umne"eu să$= a&em ca scop, ca pri&ind pururea spre l, pentru l să lucrăm, ca nu cum&a să ră%dăm şi osteneala şi să pierdem şi răsplata V...W eea ce nu se face pentru iu%i rea de !umne"eu, ci pentru lauda de la oameni, oricare ar aceea, nu are lauda cinstirii lui !umne"eu, ci udecata pentru o faptă făcută spre plăcerea oamenilor, pentru &ra%ă, pentru pi"mă sau pentru altă &ină. !e aceea !omnul le numeşte şi fapte ale nedreptăţii, "ic#nd către cei ce spuneau7 m m#ncat 'naintea ta* şi celelalte7 !epărtaţi$&ă de la ine toţi lucrătorii nedreptăţiiX (atei 5, 23). ceştia sunt cei ce a%u"ea"ă de darurile lui !umne"eu, pentru plăcerile lor (de la +f#ntul >asile) V...W !in cele făcute de oameni, unele sunt %une prin re, dar nu sunt %une prin cau"a lor. !e e:emplu, postul, pri&e9erea, ru9ăciunea, citirea psalmilor, milostenia, iu%irea de străini, sunt fapte %une prin re, dar 16
c#nd se fac pentru sla&a$o)(%')% deşartă, nu sunt %une (de(' la +f#ntul a:im)Q$5%' . D&"# $ 8') '5%)* +8'%%
"%'-', o-&! %+&' 5# $+#, /) "+'-&! +@), &%o+&! !&' D&-)&, "+') +&#$'&) 5%#+&'%o+, $&)o5$@) $# )&-' 4+&! L&' /! "o% %#-#&'15. +emnele străduinţei omului 'n lupta cu patima sla&ei deşarte sunt7 +$&)o(%+ +(!'!o+ /) * 5-)'!o+ , indcă, spune +f#ntul Ioan +cărarul7 culmea necăutării sla&ei deşarte este a face 'n cip nesimţit 'naintea mulţimii cele ce aduc necinstirea* 10, dar şi 'n faţa propriei conştiinţe, a&#nd 1 pururea 'n faţa ocilor păcatele, pentru a nu ne semeţi 'n inima noastră / )*')+ -')% +#&!&' , &ă"#nd 'n umilinţele pe care le are de 'ndurat leacuri ale proniei cereşti18<, după cu&#ntul +f#ntului a:im ărturisitorul7 prin ocară e alun9ată de la tine sla&a deşartă* 181. ?ot +f#ntul a:im ărturisitorul consideră că semnul izbăvirii de slava deşartă este să nu păstrezi ura în suet faţă de cel care te dispreţuieşte 182/ $+ ') /) 5$&)5 1837 să nu ştie st#n9a ta ce face dreapta ta* (atei 6, 3)/ !"#+ 5!8 o-)5$# şi deoarece nimic nu facă $#&%+ '&'+'' !&' D&-)& (' numai 5!8' S! , lui uit#ndu$se după lauda oamenilor, ci răsplata !umne"eu să osă caute. +ă lepede necontenit 9#ndurile care &in 'n inima lui şi 'l laudă, şi să se dispreţuiască pe sine 'naintea lui !umne"eu. 4iindcă numai aşa &a putea, cu autorul lui !umne"eu, să se i"%ă&ească de duul sla&ei deşarte* 18. lăudat de semeni nu este un lucru rău 'n sine, dacă este pentru sla&a lui !umne"eu, ciar #ntuitorul 'ndemn#nd pe ucenici să e călău"ă şi model pentru ceilalţi7 şa să lumine"e lumina &oastră 'naintea oamenilor, aşa 'nc#t să &adă ei faptele &oastre cele %une, şi să slă&ească pe ?atăl &ostru el din ceruri* (atei 8, 16). %rimirea laudelor în inimă şi îndulcirea cu ele este semnul că nu căutăm voia lui Dumnezeu, ci pe cea a oamenilor . Prin urmare, atitudinea creştinească este să nu facem binele pentru a văzuţi de oameni, asemenea fariseilor, pe care îi mustră aspru 4ântuitorul, ci să urmăm 'ndemnului dat tot de l7 şa şi &oi, c#nd &eţi face toate cele poruncite &ouă, să "iceţi7 +untem slu9i netre%nice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem* (=uca 15, 1<). Părintele +tăniloae e:plică acest lucru7 #nd nu face cine&a lucrul lui !umne"eu pentru a &ă"ut de oameni, dar cei ce$l &ăd 'l slă&esc, celui ce 'l lucrea"ă nu$i &a &eni nici o &ătămare din laudă*188. Pr. Prof. !r. !umitru +tăniloae, nota e:plicati&ă 862, 'n6ilocalia, &ol. IJ, p. 25<. +f. Ioan +cărarul,)cara, 32/ +f. a:im ărturisitorul, Capete despre dra#oste, I>, 3. +f. Ioan +cărarul,)cara, JJI, 31. 1 +f. Ioan Hură de ur,Emilii la 2vrei, IJ, 8. 18< ean$laude =arcet, !erapeutica?, p. 861. 181 +f. a:im ărturisitorul, Capete despre dra#oste, 'n 6ilocalia, &ol. II, p. 85. 182 ;bidem, p. 58. 183 ;bidem, p. 62/ +f. Ioan !amascin,Cuvânt de suet folositor, 'n 6ilocalia, &ol. I>, p. 100. 18 +f. Ioan asian, &şezăminte mănăstireşti, p. 133. 188 Pr. Prof. !r. !umitru +tăniloae, notă e:plicati&ă 85, 'n6ilocalia, &ol. IJ, p. 256. 16 15 10
8
entrarea e:istenţei noastre pe căutarea lui !umne"eu, pentru a 'n sla&a =ui, este esenţială pentru toţi Părinţii şi scriitorii %isericeşti, urm#nd cu&#ntul +cripturii7 pe cei ce ă slă&esc, "ice, 'i &oi slă&i* (1 Re9i 2, 3<). +e cu&ine să căutăm sla&a care &ine de la unicul !umne"eu* (Ioan 8, ). Iată ce spune şi ;ri9en7 ?re%uie să fu9im de orice mărire care &ine de la oameni, ciar dacă se pare că ea este adusă pentru ce&a frumos, şi să căutăm sin9ura mărire ade&ărată, dată de +in9urul are preamăreşte cu ade&ărat pe cel &rednic de mărire şi, 'ntr$un fel, cu mult mai mult dec#t &rednicia lui* 186. Pentru do%#ndirea sla&ei de la !umne"eu e ne&oie de multă osteneală 185 şi de "+$%'$+ 8'+%&*'' 5-+)'', indcă smerenia slo%o"eşte mintea de sla&a deşartă* 180, iar oricine se 'nalţă pe sine se &a smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se &a 'nălţa* (=uca 15, 11).
VIII. MNDRIA #ndria este adeseori pri&ită ca ind acelaşi lucru cu sla&a deşartă. ulţi +nţi Părinţi &or%esc despre aceste două patimi 'mpreună, fapt pentru care spun că e:istă doar şapte principale 9#nduri ale răutăţii, şi nu opt. 4ândria e socotită adeseori ca un apo#eu al slavei deşarte. +f#ntul Ioan din Ha"a spune7 resc#nd sla&a deşartă, se aun9e la m#ndrie* 18. Iar +f#ntul Ioan asian ne 'n&aţă7 creşterea uneia aduce apariţia celeilalte, prisosul de 9lorie deşartă dă naştere truei*16<. ?ot acelaşi sf#nt spune că m#ndria este foarte cumplită şi mai săl%atică dec#t toate cele de p#nă aici*161. !upă mărturia +ntei +cripturi, mândria este un lucru rău, care izvorăşte din inimă (cf. arcu 5, 21). a se manifestă ca o preţuire de sine peste măsură şi atitudine de dispreţ faţă de semeni. şa cum 'n9erii răi au că"ut 'n m#ndrie, la fel şi primii oameni, au pierdut comuniunea cu !umne"eu, fapt pentru care adeseori m#ndria este socotită ca cel mai mare păcat şi i"&orul tuturor celorlalte. #ntuitorul -nsuşi, 'nainte de a ieşi la propo&ăduirea &an9eliei, a fost ispitit de dia&ol, care a 'ncercat să$= facă să se m#ndrească (cf. atei , 0$). Iar mai apoi #ntuitorul ne$a arătat urmările nefaste ale m#ndriei7 *Ericine se înalţă pe sine se va smeri” (atei 23, 12/ =uca 1, 11). Rostind Pilda &ameşului şi a fariseului (=uca 10, $1), ne$a arătat că virtuţile devin inutile pentru cel care se mândreşte cu ele . ?ot aşa, +f#ntul postol Iaco% "ice7 'Dumne$eu celor mândri le stă împotrivă( (Iaco% , 6). ;mul m#ndru uită de !umne"eu, nesocoteşte poruncile +ale, &or%eşte defăimător despre semenii săi, ind adesea un ră"&rătit şi un făţarnic, cu o 'ncredere e:acer%ată 'n sine 'nsuşi, neştiind că, *cine se încrede în sine, se încrede în diavol1 Căci acela îl face pe cineva să se mândrească cu faptele sale, sau că a învins vreo patimă” 162. !e aceea spune un autor localic7 #ndria ne face să ne despărţim de autorul dumne"eiesc, să ne 'ncredem 'n noi 'nşine şi să ne 'nălţăm 'mpotri&a oamenilor* 163. Iar +f#ntul postol Pa&el atenţionea"ă7 *Ce ai, pe care(1 săorinteni nu'l primit primit” , 5).;ar dacă l'ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l'ai ; deniţie* lămuritoare a m#ndriei 9ăsim la +f#ntul Ioan +cărarul7 *4ândria este tă#ăduirea lui Dumnezeu, născocirea dracilor, dispreţuirea oame' ;ri9en, Despre ru#ăciune, 1. +f. +imeon @oul ?eolo9,Cele //G de capete teolo#ice şi practice, 0, 'n 6ilocalia, &ol. >I, p. 3. +f. a:im ărturisitorul, Capete despre dra#oste, I, 0<, 'n 6ilocalia, &ol. II. 18 +f. Ioan din Ha"a,)crisori duovniceşti, 6<, după ean$laude =arcet, !erapeutica?, p. 2<0. 16< +f. Ioan asian, Convorbiri duovniceşti, >, 1<, apud ;bidem. 161 Idem, Despre cele opt #ânduri ale răutăţii?, p. 133. 162 Pr. Prof. !r. !umitru +tăniloae, nota e:plicati&ă210, 'n 6ilocalia, &ol. JI, p. 01. 163 ?alasie =i%ianul,Despre dra#oste, 3, 'n 6ilocalia, &ol. I>, p. 38. 6 186 185 180
nilor, maica osândirii, nepoată a laudelor, semnul nerodniciei, iz#onirea a9utorului lui Dumnezeu, înaintemer#ătoarea ieşirii din minţi, pricinuitoarea căderilor, pricina luării în stăpânire +de draci, izvor al mâniei, uşa făţărniciei, cauza nemilostivirii, păzitoarea păcatelor, contabilă amarnică, 9udecătoarea oamenilor, potrivnica lui Dumnezeu, rădăcina ulei” 16. +pun +nţii Părinţi că păcatul m#ndriei, atunci c#nd pune stăp#nire pe suGetul omului, ca un tiran care cucereşte o cetate mare şi %o9ată, 'l dăr#mă 'n 'ntre9ime şi 'l surpă p#nă 'n temelii. poi 'şi construieşte propria cetate. ărturie &eşnică pentru acest lucru stă 'n9erul, care, pentru m#ndrie, a că"ut din cer. Lidit ind de !umne"eu şi 'mpodo%it cu toate &irtuţile şi mai ales cu 'nţelepciunea, n$a &oit să le recunoască pe acestea &enite din darul +tăp#nului, ci din rea sa. #ndria poate multe pricini, 'ntre care lucrurile pe de care moşteneşte omul, fără a&ea să ai%ă neapărat un merit. +f#ntul Ioan Hură ur le arată că pe unii dintre oameni dia&olul 'i face să se laude cu strălucirea strămoşilor lor. Poate , oare, o mai mare prostie dec#t aceea să te m#ndreşti cu lucruri cu totul potri&nice unele altoraD Enii se m#ndresc pentru că părinţii, %unicii şi stră%unicii lor au fost nişte oameni de r#nd/ alţii, pentru că au fost străluciţi şi &estiţi. um ai putea smeri m#ndria şi a unora şi a altoraD +pun#ndu$le unora7 Ercă$te tu, care te făleşti cu strămoşii tăi, urcă$te mai sus de %unici şi de stră%unici şi ai să 9ăseşti printre stră%unii tăi o mulţime de %ucătari, de &i"itii, de ne9ustori/ altora, celor care se m#ndresc că se tra9 din nişte strămoşi de r#nd, spune$le dimpotri&ă7 Ui tu, dacă ai mer9e mai sus pe scara stră%unilor tăi, &ei aGa mulţi strămoşi cu mult mai străluciţi dec#t tineN* 168. celaşi +f#nt Părinte continuă7 el m#ndru &rea să e mai mare dec#t toţi oamenii/ spune că nimeni nu$i e9al cu el/ şi oric#tă cinste i s$ar da, doreşte şi mai multă/ şi stăruie şi socoteşte că nu are nici una/ dispreţuieşte pe oameni, dar doreşte să e cinstit de ei. Poate , oare, o lipsă mai mare de udecatăD En om m#ndru e o ade&ărată eni9mă7 &rea să e slă&it de aceia pe care$i socoteşte o nimica. i &ă"ut că acela care &rea să e 'nalt a că"ut os şi stă la păm#ntD el m#ndru socoteşte că toţi oamenii sunt o nimica pe l#n9ă el/ el 'nsuşi o declară. şa e m#ndria. Pentru ce aler9i atunci, m#ndrule, la cel ce e o nimicaD Pentru ce ceri de la ei cinsteD Pentru ce doreşti să i 'nconurat de at#ta mulţime de oameniD Iată omul mic, care stă pe un loc mic*166. M@)+' )&!# $! -' -&!% o+' %o% o+%&! &4o8)'$5$ " $+ /)$+$# $')8 5#! +!'7 De'ai face mii şi mii de fapte bune, de' ai săvârşi toată virtutea, dar dacă te lauzi cu faptele tale bune, ai a9uns cel mai nenorocit şi cel mai ticălos om . Ui aceasta se &ede %ine din cele ce a suferit fariseul acela, care s$a lăudat faţă de &ameş şi a auns dintr$o dată mai preos de &ameş (cf. =uca, 10, $1)/ cu lim%a şi$a pierdut toată %o9ăţia &irtuţii7 a auns 9ol şi sărac, suferind un naufra9iu nemai&ă"ut şi nemaiau"it/ şi$a pierdut toată 'ncărcătura, ciar c#nd a auns 'n port. +ă păţeşti ce$a păţit fariseul7 din pricina unei ru9ăciuni, pe care n$a făcut$o cum tre%uie, 'nseamnă să ţi se 'nece cora%ia 'n milocul portului. !e aceea Cristos, poruncind ucenicilor +ăi, spunea7 #nd &eţi face toate spuneţi7 +lu9i şi netre%nice suntem* (=uca 15, 1<). Prin aceste cu&inte, Cristos &oia să$i 'ntărească şi să$i ţină departe tare de această patimă pier"ătoareQ165. 164
+f. Ioan +cărarul,)cara, 22, l, 'n 6ilocalia, &ol. IJ, p. 250$25.
168
+f. Ioan Hură de ur, Emilii la 4atei, =>III, , &ol. 23, 'n col. Părinţi şi +criitori Bisericeşti*, ditura Institutului Bi%lic şi de isiune al Bisericii ;rtodo:e Rom#ne, Bucureşti, 1, p. 655. 166 +f. Ioan Hură de ur, Emilii la 4atei, =>III, , 'n col. Părinţi şi +criitori Bisericeşti*, &ol. 23, ditura Institutului Bi%lic şi de isiune al Bisericii ;rtodo:e Rom#ne, Bucureşti, 1, p. 586.
5
!acă, aşa cum spune +f#nta +criptură, *toată inima semeaţă este urâciune înaintea Domnului= otărât, ea nu va rămâne nepedepsită” (Pilde 16, 8), iar *Dumnezeul celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă ar” (Iaco% , 6), omul e dator să lupte din toate puterile să scape de această patimă. T#-#&'+ -@)+'' )& "o5''!# #+# $o)(%')%'+ "+)*' $5%' "%'-' /) 8'* o-&!&' . !e aceea +f#ntul Ioan asian spune că &om putea pre&eniţi cum să ne punem la adăpost de &eninul foarte primedios al acestei %oli, dacă &om cerceta cau"ele şi ori9inea căderii 'nseşi. @e9reşit, niciodată nu &or putea tratate %olile, 9ăsindu$se leacuri pentru suferinţe, mai 'nainte de a aGa printr$o atentă cercetare ori9inile şi cau"ele acestora*160. Eneori, ca şi 'n ca"ul celeilalte patimi$surori, sla&a deşartă, omul nu 'şi dă seama că este stăp#nit de ea, %a,şimai mult,de o reali"ările confundă cu o &irtute. stă"i, a un 'ncre"ător 'n propriile forţe m#ndru personale este considerat lucru po"iti&. Rolul duo&nicului este de a $l auta pe om să conştien ti"e"e că numai prin arul lui !umne"eu este ceea ce este. D $, &+-#%o+&! "5 " $+ %+&' 5#! $# o-&! -@)+& 5% 5#(' 5- $# "+') 4+&! !&' D&-)& +!'# o+'$ !&$+& &), aşa cum ne 'n&aţă +f#ntul a:im ărturisitorul7 #ndria e alun9ată de &oinţa de$a pune pe seama lui !umne"eu toate ispră&ile* 16. ?ot +f#ntul a:im ărturisitorul arată cum, atunci c#nd eşti ispitit de dia&ol să te m#ndreşti pentru faptele cele de$a dreapta (%une), 'ntoarce celălalt o%ra", adică scoate la &edere faptele de$a st#n9a să&#rşite de noi*15<. +nţii Părinţi recomandă, de asemenea, +'+ !o$&+'!, 5'%&*''! (' "+5o)! $+ /! $ " o- 5# 5 -@)+5$# . @u poate cine&a să se &indece de %oală A spune +f#ntul >asile cel are A dacă nu s$a lepădat mai 'nainte de toate strădaniile lui pentru 'nălţare/ aşa cum nu poate cine&a să uite o lim%ă sauce&a o oarecare meserie dacămeserie, nu 'ncetea"ă cu dacă totul nu nu 'ncetea"ă numai să facă saustrăină să spună 'n le9ătură cu acea ci ciar să audă pe cei care &or%esc şi să &adă pe cei care lucrea"ă*151. #ndria A arată teolo9ul ean$laude =arcet A se &ădeşte prin anumite atitudini7 încrederea în sine, mulţumirea de sine, semeţia, îndrăzneala, credinţa că le ştii pe toate, încrederea în propria 9udecată, convin#erea ca ai avut dreptate, îndreptăţirea de sine, împotrivirea în cuvânt, voinţa de a'i învăţa pe alţii, de a porunci, nesupunerea . =a acest ni&el, omul poate lupta contra m#ndriei adopt#nd atitudini cu totul opuse acestora, adică7 &+@+ 8o'' "+o"+'', )/)$++ /) "+o"+' /)*!"$'&), !"#+ /)+"%#*'+'' 5') (', '-"o%+'8#, /)8')o8#*'+ 5'), !"#+ /-"o%+'8'+'' /) $&8@)%, +'+ /)8#*# (' "o+&)$' !%o+, $+, %o%, 5 /-"!')5$ "+') 5$&!%+ "#+')%! &4o8)'$5$, prin care, cum arăta &&a !orotei, poate omul a se re9ăsi pe sine şi a re&eni la ceea ce e după re*152. a şi 'n ca"ul celorlalte patimi, +&#$'&) ) &%# 5# !&"%#/-"o%+'8 -@)+'', după cu&#ntul #ntuitorului Cristos7 &cest neam de demoni nu poate ieşi decât numai prin ru#ăciune * (arcu , 2). &&a !orotei arată cum ru9ăciunea este cea care 'l aută pe om să nu$şi atri%uie sieşi laudele, +f. Ioan Hură de ur, Emilii la 6acere, JJJI, 2, 'n col. Părinţi şi +criitori Bisericeşti*, &ol. 21, ditura Institutului Bi%lic şi de isiune al Bisericii ;rtodo:e Rom#ne, p. 36. 160 +f. Ioan asian, &şezămintele mânăstireşti, JII, , după ean$laude =arcet, !erapeutica?, p. 868. 169 +f. a:im ărturisitorul,Capete despre dra#oste, III, 62, 'n 6ilocalia, &ol. II, p. 0. 15< +f. a:im ărturisitorul, (ntrebări şi răspunsuri, 'n 6ilocalia, &ol. II, p. 218$216. 151 +f. >asile cel are, -e#ulile mici, 38, după ean$laude =arcet, !erapeutica bolilor spirituale?, p. 86. 152 ean$laude =arcet, !erapeutica bolilor spirituale?, p. 866. 0 165
ci lui !umne"eu7 Ru9ăciunea ne'ncetată e &ădit că se 'mpotri&eşte celei de a doua m#ndrii V...W. el ce se roa9ă 'ntotdeauna lui !umne"eu, de se 'n&redniceşte să i"%utească 'n ce&a, ştie de unde i$a &enit autorul ca să i"%utească şi nu se poate m#ndri, nici nu$şi pune cele i"%#ndite pe seama puterii sale, ci le pune pe seama lui !umne"eu şi =ui -i mulţumeşte pururea şi pe l 'l roa9ă pururea, tremur#nd să nu cadă de la autorul =ui şi să se arate slă%iciunea şi neputinţa lui*153. &&a &a9rie sinteti"ea"ă c#te&a remedii 'mpotri&a acestei patimi7 +&#$'&) ')%)5#, o 8'*# 5#+#$' &)#8o' (' "))*#, + (' "#+#5'+ "o'$# ') "+% !&' D&-)&, "#+#5'+ $+ "o% 3 "+/)%@-"')%# o- $# 5 5-+(% " 5') "+'8')&(' /) *# $o)'*' $+%&+# /) +'$!'%% ' (' #+# /)&'o(+ 5') 15. ceastă este părăsire peda#o#ică de către şa Dumnezeu, de care a &or%eşte &a9rie, necesară pentru m#ntuire. cum #ntuitorul fost ispitit&&a 'n pustie şi 'n Hradina Hetsimani, aşa cum ucenicii, de&eniţi mai apoi apostoli, apoi toţi snţii p#nă 'n "ilele noastre s$au luptat cu ispite de tot felul, aşa şi ecare dintre noi tre%uie să parcur9em acest drum al ispitelor, pentru a ne putea m#ntui. +pune +f#ntul ntonie7 !acă &ei 'nlătura ispitele, nimeni nu se &a putea m#ntui*158, indcă numai aşa conştienti"ăm deopotri&ă slă%iciunea noastră şi autorul lui !umne"eu. ?oate aceste remedii 'l aută, de fapt, pe om să aun9ă la 8'+%&% 5-+)'', &irtute care se opune, aşa cum am &ă"ut, şi patimii sla&ei deşarte. To*' S3)*'' P#+')*' 8# /) 5-+)' "+')$'"!&! !$ /-"o%+'8 -@)+''156. !acă dam a că"ut 'n neascultare din pricina m#ndriei, Cristos, @oul dam, ne$a m#ntuit prin smerenie7 Dumnezeu ind în cip, n'a socotit o ştirbire a 2l întocmai cu Dumnezeu, ci )'a deşertat pe )ine, cip de rob luând \111]1 S- a smerit pe Sin e, ascultător făcându'se până la moarte, şi încă moarte pe cruce* (4ilipeni 2, 6$0). Iată, deci, că #ntuitorul ne arată l -nsuşi calea smereniei7 (nvăţaţi de la 4ine că sunt lând şi smerit cu inima şi veţi aa odină suetelor noastre * (atei 11, 20). +f#ntul Ioan Hură de ur arat ă că ade&ăratul sens al cu&#ntului smerenie (YZ[\]^_`_b^) este să te micşore"i pe tine în cip voit7 tunci eşti smerit c#nd, deşi ai pricină să te lau"i, totuşi te micşore"i pe tine 'nsuţi, te smereşti, te umileşti* 155. !ar smerenia nu 'nseamnă pasi&itate indiferentă, ci ad#ncime 'n care, asemenea apelor unui ocean, se adună forţe uriaşe care luptă 'mpotri&a celor mai puternici &rămaşi ai omului, patimile dinlăuntrul nostru*150. !acă +nţii Părinţi &or%esc, aşa cum am &ă"ut, despre sla&a deşartă ca ind premer9ătoare m#ndriei, aşa şi leacul 'mpotri&a acestora, smerenia, are trei trepte. m%ro"ie de la ;ptina le deneşte astfel 157 supunerea faţă de mai marii tăi , după 'ndemnul +f#ntului postol Pa&el7 !ot suetul să se supună înaltelor stăpâniri<* (Romani 13, 1) şi Cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu* (Romani 13, 2)/ 5&"&)+ *# $' $+ ) 5&)% !' )o&# , indcă sentimentul demnităţii personale ne 'mpin9e să nu ne supunem, ci să poruncim, să diriăm/ 5&"&)+ *# $' -' (nvăţături de suet folositoare, II, 13, după ean$laude =arcet, !erapeutica?, p. 86. &a9rie Ponticul, Despre cele opt #ânduri111, p. 160. +f#ntul ntonie, &pofte#me, 8, după )merenia în tradiţia monastică, antolo9ie şi introducere de n"o Bianci, p. 1. 156 +f. Hri9orie de @Sssa, Despre -u#ăciunea Domnească, I>/ +f. >arsanue, )crisori duovniceşti, 61/ +f. Ioan asian, &şezăminte mănăstireşti, JII, 0/ +f. a:im ărturisitorul, Capete despre dra#oste, I, 0
-'$' $@% )o' , treapta cea mai 'naltă a smerenie, pe care &&a !orotei o numeşte smerenia desă&#rşită a snţilor*10<. Hăsim multe e:emple 'n >eciul şi @oul ?estament, precum şi 'n &ieţile snţilor, despre oameni care, deşi sunt &rednici de toată cinstea, se consideră cei dint#i păcătoşi (cf. 4acere 10, 25/ Psalmi 21, 6/ I orinteni 18, 0$/ 1 ?imotei 1, 18). -nsuşi #ntuitorul ne arată cum să te smereşti 'n faţa celor mai mici, c#nd a spălat picioarele ucenicilor la ina ce de taină (cf. Ioan 13), 'ndemn#ndu$i apoi7 Care între voi va vrea să e mare, să e slu9itorul vostru* (atei 2<, 25). !acă, din pricina m#ndriei, omul 'şi poate pierde toate &irtuţile pe care le$a do%#ndit p#nă atunci, tot aşa, smerenia, fără alte &irtuţi, 'l poate m#ntui pe om. &em numeroase e:emple 'n @oul ?estament unde #ntuitorul ne arată că smerenia este cale spre m#ntuire7 t#larul de pe cruce (cf. Ioan 1/ arcu 18), Pilda %o9atului nemilosti& şi a săracului =a"ăr (cf.(cf. =uca 16), 0), Laeu &ameşul (cf. =uca 1), episodul cu sutaşul din apernaum atei precum şi alţi desfr#naţi, &ameşi şi păcătoşi, cărora #ntuitorul le$a iertat păcatele, pentru că au dat do&adă de smerenie. +f#ntul Ioan Hură de ur ne dă drept pildă pe anase, care a păcătuit ca nici un altul dintre oameni V...W. !e$ar postit toată lumea pentru el, nimic nu ar putut aduce 'n scim% deopotri&ă cu păcatul lui. 101 !ar smerenia a i"%utit să tămăduiască 'n el şi cele de ne&indecat ale lui* . +nţii Părinţi mărturisesc că fără &irtutea smereniei, 'n "adar se &a strădui omul102, indcă 'nainte de toate, 5-+)' + o-&! %+&')*# *103, iar ="%! #+# 5-+)' 5&)% )o!o5'%o+ K..., $ (' %o% 8'+%&*'! (' )8o')*!?10. >edem, aşadar, că 5-+)' 5% $&)&) %&%&+o+ 8'+%&*'!o+ , sin9ura armă 'n lupta cu cea mai apri9ă dintre patimi A m#ndria $, precum şi calea cea mai scurtă spre m#ntuire, deoarece inima 'nfr#ntă şi smerită !umne"eu nu o &a ur9isi* (Psalm 8<, 10).
(nvăţături de suet folositoare, II, 0, după ean$laude =arcet, spirituale?, p. 856. 10<
!erapeutica bolilor
>e"i ean$laude =arcet, !erapeutica?, p. 802. +f. Ioan +cărarul, )cara, JJII, 12/ +f. Isaac +irul, Cuvinte despre nevoinţă, / &&a !orotei, (nvăţături de suet folositoare , II, 3/ +f. Ioan Hur ă de ur, Emilii la 4atei , J=>II, / +f. Ioan asian, &şezăminte mănăstireşti, JII, 32, după ean$laude =arcet, !erapeutica?, p. 801. 103 &&a Isaia, Cuvânt ascetic, III, 1, după ean$laude =arcet, !erapeutica?, p. 801. 10 +f. Isaac +irul, Cuvinte despre nevoinţă, , după ean$laude =arcet, !erapeutica?, p. 802. 8< 101 102
IV. CĂLĂU<Ă PENTRU DUHOVNICI MĂRTURII DESPRE PĂRINTE DUHOVNICESC?
=SLU>BA DE
DARUL DUHOVNICIEI
-nt#i, o, părinte, care &rei să de&ii duo&nic, se cu&ine să ai fapte %une şi o snţenie mai aleasă şi mai deose%ită dec#t a celorlalţi oameni, ciar şi dec#t a preoţilor cu care 'mpreună &ieţuieşti şi dintre care &rei să i ales. +ă ai patimile tale &indecate şi %iruite. +ă i mai presus 'n toate şi mai deose%it dec#t toţi ceilalţi şi, ca unul ce &rei să te faci duo&nic, se cu&ine să petreci o &iaţă duo&nicească, po&ăţuit ind numai de cu9etul +f#ntului !u, dacă &oieşti să ai numele de duo&nic ade&ărat şi unit cu lucrul* (S. N'$o'- A4'o+'%&!)108. 4ăc#ndu$se milocitori 'ntre !umne"eu şi oameni, duo&nicii 'mpacă pe oameni cu !umne"eu. ste 'nsă tre%uinţă ca ei să cunoască foarte %ine felul şi ştiinţa acestei 'mpăcări , precum a "is fericitul Pa&el7 %entru că Dumnezeu era Cel Ce întru 3ristos împacă lumea , 111 punând întru noi cuvântul împăcării (2 orinteni 8, 1). i sunt doctorii şi primitorii de oaspeţi pe care i$a r#nduit !omnul, după pilda &an9eliei, la sălaşul cel de oaspeţi al Bisericii, ca să poarte de 9riă de cei %olna&i, adică de păcătoşii aceia care sunt răniţi de t#larii cei ne&ă"uţi, adică dia&olii. !e aceea este mare tre%uinţă ca ei să cunoască ce răni se cu&ine să e arse, care să e tăiate şi la care să pună pansament. poi să cunoască la care oameni să folosească &in şi asprime, şi la care să 'ntre%uinţe"e untdelemn şi %l#ndeţe* ( S. N'$o'- A4'o+'%&!)106. a un părinte tre%uie să primeşti pe păcătos cu %raţele descise, aşa cum Părintele cel ceresc a primit pe ul cel desfr#nat, fără a$l certa sau a te sc#r%i de d#nsul, pentru păcatele lui. a un doctor tre%uie să &indeci rănile lui cu untdelemn şi cu &in, adică cu iu%ire de oameni şi cu r#nduire de canon, după pilda celui ce a că"ut 'ntre t#lari. Iar ca un 9udecător, otăr#rea ta tre%uie să e foarte dreaptă şi nu 'nşelată de daruri sau de frică, sau de prietenie, sau de &reo altă patimă, ca să e neclintită pe păm#nt şi 'n cer, după cu&#ntul care spune7 Ericâte veţi le#a pe pământ vor le#ate şi în cer, şi oricâte veţi dezle#a pe pământ, vor dezle#ate şi în cer (atei 10, 10)* (S. N'$o'- A4'o+'%&!)105. !upă mărturisire, nu răm#ne altce&a, duo&nice, dec#t să pă"eşti tainic păcatele şi să nu le arăţi niciodată, nici cu cu&#ntul, nici cu scrisoare, nici 'n &reun alt mod, ciar dacă te &ei aGa 'n primedie de moarte/ pentru că ţie ţi se potri&eşte ceea ce spune 'nţeleptul +ira7 &uzit'ai cuvânt )ă moară cu tine< (1, 1<), şi iarăşi7 $ici prietenului şi nici duşmanului, nu povesti (1, 0). dică7 ai au"it cu&#nt de taină, să moară şi cu&#ntul cu tine şi nici prietenului tău, nici &rămaşului tău să nu$l spui, at#t c#t trăieşti* (S. N'$o'- A4'o+'%&!)100.
+f. @icodim 9ioritul,Carte foarte folositoare de suet , ditura Bi"antină, Bucureşti, 2<<8, p. 11. 106 +f. @icodim 9ioritul, Carte foarte folositoare de suet , ed. cit., p. 6. 105 +f. @icodim 9ioritul, Carte foarte folositoare de suet , ed. cit., p. . 100 +f. @icodim 9ioritul, Carte foarte folositoare de suet , ed. cit., p. 02. 108
81
ea mai 9in9aşă lucrare pastorală a preotului este duo&nicia. @imic nu 'nalţă şi nu os#ndeşte mai uşor pe un preot, ca slu%a aceasta sf#ntă. !ar tot at#t de ade&ărat este că nimic nu este mai ne9liat 'n şcolile teolo9ice ca duo&nicia, deşi 'n Biserică slu%a sf#ntă a duo&niciei co&#rşeşte toate slu%ele* (P#+')%! I!+'o) F!)10. =a 'ntre%area Cum se poate forma un duovnic model Răspundem că foarte 9reu, deoarece duo&nicia este 'nt#i de toate &ocaţie sau dar de la !umne"eu, apoi ucenicie 'ndelun9ată pe l#n9ă duo&nici e:perimentaţi şi a%ia 'n r#ndul al treilea studiul cărţilor de pastorală şi psiolo9ie. !ar tocmai 9reutatea cu care se fa%rică sau se creea"ă un lucru 'i arată &aloarea deose%ită. şa e duo&nicia7 cu c#t se o%ţine cu mai mari sacricii de inimă şi cu mai 9rele ne&oinţe suGeteşti, cu at#t esteiu%ită* mai &enera%ilă, admirată, respectată, mai căutată şi mai ( P#+')%!mai )1<. temută, mai I!+'o) F!mai !e duo&nic depinde m#ntuirea sau os#nda ecărui suGet care 'i este 'ncredinţat. !e el depinde călu9ăria fraţilor de mănăstire, cu de"le9area lui se 'mpărtăşesc şi călu9ării şi mirenii şi tot cu de"le9area şi pe 9aranţia lui se irotonesc candidaţii la preoţie. are răspundere are un duo&nic şi de aceea el se m#ntuieşte mult mai 9reu dec#t un călu9ăr sau un mirean* ( P#+')%! P'5' O!+&)11. >oi fost şi eu &ino&at că nu am făcut c#t tre%uia pentru ei, sau n$am priceput mai mult, sau le$am tolerat prea mult. loşca, c#nd puişorii sunt mici, 'i acoperă cu aripile/ iar după ce cresc, unii mor. şa şi eu, după ce am &ă"ut ucenicii mari, n$am prea 'ndră"nit să$i mustru. $am ru9at numai pentru ei şi i$am 'ndemnat la %l#ndeţe şi smerenie, 'ncredinţ#ndu$i &oii lui !umne"eu. iar dacă unii s$au depărat, ori au rătăcit 'n credinţă şi ru9ăciune, pentru toţi este m#ntuire, dacă se 'ntorc de unde au că"ut şi pun 'nceput %un cu pocăinţă* (P#+')%! P'5' O!+&)12. =a spo&edanie, de o%icei, era măsurat. @u ţinea mult, mai ales pe cei cunoscuţi, nici nu stăruia 'n păcatele mici, nici nu cerea să citească ecare spo&edania după #rtie. @ici nu descuraa &reodată pe cine&a pentru păcatele mari cum că nu$l mai iartă !umne"eu. i cu cu&inte simple, dar pline de du şi putere, descidea inimile şi suGetele tuturor, tre"ea conştiinţele, scotea lacrimi de pocăinţă, con&in9ea pe ecare să se pocăiască, să părăsească păcatele şi să pună 'nceput %un. Lă%o&ea mai mult cu cei aGaţi 'n păcate mari, ca7 necredinţa 'n !umne"eu, a&ort, di&orţ, inGuenţă sectară, %eţie, desfr#nare şi certuri 'n familie. =a urmă 'ntre%a de ecare dată dacă mai are ceva pe cu#et şi, după ce fă9ăduia că$i pare rău pentru păcate, că le părăseşte şi primeşte canonul dat, rostea ru9ăciunea de iertare şi de"le9are* ( -#+%&+' 5"+ P#+')%! P'5' $ &4o8)'$)13. ei care doresc să aGe un duo&nic %un, să caute cu credinţă şi &or 9ăsi şi să ceară de la !umne"eu prin ru9ăciune şi lacrimi şi le &a da. ă nu 'ncepe, nici nu se sf#rşeşte lumea cu noi. re !umne"eu 'ncă destui aleşi necunoscuţi, care pot să călău"ească suGete pe calea m#ntuirii. Iar calităţile unui duo&nic %un sunt cam acestea7 să e mai 'nt#i om de ru9ăciune, să iu%ească %iserica şi Pr. Ilarion >. 4elea, %ocăinţa1 )tudiu de documentare teolo#ică şi psiolo#ică, ditura +cara, Bucureşti, 2<<<, p. 166. 1< Pr. Ilarion >. 4elea,%ocăinţa111, p. 226. 11 rim. Ioanicie Bălan, %ărintele %aisie?, p. 2<. 12 rim. Ioanicie Bălan, %ărintele %aisie?, p. 81. 13 rim. Ioanicie Bălan, %ărintele %aisie?, p. 12. 82 10
pe toţi oamenii, să e smerit şi %l#nd cu cei smeriţi care se căiesc de păcatele lor şi aspru cu cei leneşi care nu mer9 la %iserică şi nu părăsesc păcatele/ să nu e iu%itor de %ani şi de lucruri păm#nteşti, nici să e iu%itor de laudă şi cinste. Iar cununa tuturor, să e 9ata la ne&oie a$şi pune şi &iaţa şi suGetul pentru %iserica lui Cristos şi pentru ii săi suGeteşti* (P#+')%! P'5' O!+&)1. @ici 'nfăţişarea e:terioară şi nici &#rsta nu sunt indicii suciente pentru a$l socoti pe un preot mare duo&nic. En om cu părul al%, şi cu &iaţă spirituală serioasă, poate lipsit de discernăm#ntul necesar duo&nicului. ulţi credincioşi, uit#ndu$se după aspectul e:terior al unui duo&nic, s$au 'nşelat. =ipsa de serioasă e:perienţă 'n formarea altora şi puţinul discernăm#nt, se răsfr#n9e ne9ati& asupra ucenicilor. +faturi ne'ntemeiate, canoane aplicate anapoda,A+4'"'5$o"&! pot crea derută şi 'nI&!'' ca"uri pot duce la de"nădede* ( )18e:treme . A)+', A!
†
!uo&nicul este şi el un om. a om 'ntru totul cu dorinţe, cu slă%iciuni, primeşte darul acesta al iertării păcatelor prin mărturisire, iertare pe care numai !umne"eu poate să o dea. +e cu&ine, pe l#n9ă acest mare dar al !uului +f#nt, să ceri şi tu 'n continuare de la !umne"eu 'ndoit dar, ca proorocul lisei, să poţi acea neapărat o &iaţă curată, de snţenie, mai aleasă şi mai deose%ită dec#t a celorlalţi oameni, cu patimile &indecate, po&ăţuindu$te numai de 'ndemnurile +f#ntului !u, dacă &oieşti să ai numele de duo&nic ade&ărat, unit cu fapta. -n toate să i e:emplu. !acă &ei posti, &or posti şi ii tăi/ dacă te &ei smeri, se &or smeri şi ei/ şi$n toate &or după %una r#nduială a lui Cristos, pentru că ei cred mai mult 'n cele ce &ăd la tine cu lucrul dec#t ce aud din 9ura taN* ( P#+')%! A+5)' P"$'o$) 16. !uo&nicul tre%uie să e iu%itor şi 'n&eselitor cu toată lumea. +ă se &adă că eşti primitor şi 'nţele9ător şi, c#nd au &enit la tine, să$ţi &adă %l#ndeţea, %unătatea, iu%irea şi că eşti sincer doritor să$i auţi 'n procesul lor de conştiinţă pentru lucrul cel mai de preţ A m#ntuirea. +ă i, ca duo&nic, popular, să$l con&in9i mai 'nt#i de acel lucru care l$ar 'n9riora7 că păstre"i taina spo&edaniei cu preţul &ieţii tale. 4erească !umne"eu să e altfelN ă discuţia este omenească, dar lucrarea di&ină. ă eşti martor cinstit cu puterea de a de"le9a suGetul lui de orice păcat mărturis it şi că, aşa cum spune +f#ntul Ioan Hură de ur, păcatele mărturisite nu se mai iau 'n &edere nici la &ămi, nici la udecata de poi. tunci el &a &edea c#t a fost de mare momentul mărturisirii lui. +ă$l con&in9i că omul nu este acela care a 9reşit, ci este acesta care se căieşte şi se spo&edeşte acum. Ui dacă a că"ut 'n apă ad#ncă şi e sal&at cu darul lui !umne"eu şi răsuGă liniştit, nu$l mai ceartă nimeni că de ce este ud/ %ine că a scăpat de pieire. -n felul acesta %l#nd şi de la inimă, d#ndu$şi seama că se să&#rşeşte cu el ?aina iertării păcatelor, 'şi descide suGetul cu totul/ să nu facă o mărturisire rea, $ care l$ar cele primedui mai mult $, să răm#nă nimic, mari cum&a şi 9ro"a&e şi nici mici, care se cred a nu$i ne'nsemnate. !ar nici e unpăcatele lucru foarte 'nşelător să cre"i aşa ce&a, pentru că7 nu este lucru mic 'n &iaţă răul cel mai mic*. -ţi &a cere autor, să$l cercete"i după o oarecare r#nduială şi să o faci cu toată inima, că e ul tău. Ui să$l asi9uri că la răsp#ntia cea din urmă, c#nd&a, &eţi de faţă şi 'n9erii se &or %ucura şi, cu ei o dată, rudele, lumea şi toată creaţia lui !umne"eu. rim. Ioanicie Bălan, %ărintele %aisie?, p. 82$83. ndrei, piscopul l%a Iuliei, )povedanie şi comuniune?, p. 221. 16 $e vorbeşte %ărintele &rsenie ;, ediţie 'n9riită de rim. Ioanicie Bălan, ditura ănăstirii +iăstria, 2<<1, p. 28. 1 18
83
; astfel de lucrare duo&nicească &a a&ea ecou şi 'n alte suGete şi &or cerceta Biserica şi &a stră%ate peste munţi !uul lui !umne"eu, 'ncura#ndu$ne spre unitate 'n dra9oste creştină, căci credinţa noastră, a creştinilor, este iu%ire. !uo&nicul, arăt#ndu$şi 'ntru totul şi 'ntru toate dra9ostea de părinte ade&ărat, se socoteşte că moartea cu ii lui e mai dulce dec#t o &iaţă fără d#nşii* (P#+')%! A+5)' P"$'o$)15. !uo&nicul are mare datorie faţă de ii săi duo&niceşti, de a$i supra&e9ea, de a$i 'n&ăţa pururi şi de a se ru9a lui !umne"eu pentru m#ntuirea lor. Iar i duo&niceşti au şi ei datoria de a asculta 'n&ăţăturile duo&nicului lor, de a$i cere 'ntotdeauna sfat şi %inecu&#ntare pentru toate, de a$şi face canonul r#nduit, de a se sili spre 'ndreptarea lor şi de a se ru9a pentru 10
părintele lor duo&nicesc* (P#+')%! I!' C!o") . Pe ul duo&nicesc al altuia, duo&nicul să$l primească numai pentru sfat duo&nicesc, iar la spo&edanie să$l primească numai dacă i$a murit duo&nicul sau are %inecu&#ntare şi de"le9are de la duo&nicul lui* ( P#+')%! P'5' O!+&)1. #nd &ei 9ăsi un duo&nic %un să nu te mai duci la altul, indcă dacă ne9uţătoreşti mărturisirea nu te poţi folosi. !acă te$ai mărturisit la un duo&nic de mai multe ori şi din pricină că ai că"ut 'n aceleaşi păcate te ruşine"i de el şi te duci la altul ca să te ruşine"i mai puţin şi să primeşti canon mai uşor, acesta mai rău m#nie pe !umne"eu. Enii creştini o%işnuiesc să caute duo&nici foarte 'n9ăduitori, care iartă fără canon şi ciar dau şi +f#nta -mpărtăşanie. Enii ca aceştia se pierd pe sine şi se fac pier"are şi pentru alţii, dar vremea 9udecăţii +osândei lor este în veac, "ice +f#nta +criptură. lţii uneltesc &icleşu9ul mai cu măiestrie, indcă se duc la un duo&nic şi spun unele păcate, apoi se duc la altul şi spun alte păcate, t#lcuindu$le 'n aşa fel 'nc#t să le 'nfăţişe"e fără ade&ărata lor &ină. lţii spun repede păcatele lor ca duo&nicul să nu le %a9e 'n seamă, nici să le cercete"e cu de$amănuntul pricinile şi urmările acelor păcate şi astfel să poată tămăduiţi. lţii, ceea ce este şi mai rău, nu &oiesc să le mărturisească pe toate, ci ascund pe cele mai mari. ?oate aceste uneltiri ale dia&olului caută pe orice cale să ducă la pier"are suGetele oamenilor sla%i 'n credinţă* (P#+')%! I!' C!o")2<<. +ocotim că nu poate constitui sau nu tre%uie să constituie un temei de i9nire pentru un preot, dacă unii enoriaşi ai lui răm#n la &eciul lor duo&nic sau ciar 'i preferă un duo&nic străin. +f#ntul >asile cel are, ca şi +f#ntul Ioan +cărarul, recomandă să se caute pentru mărturisire cel mai %un duo&nic. @e9reşit, o astfel de situaţie &a tre%ui să interese"e pe preotul enoriei, pentru consideraţiuni ce pri&esc m#ntuirea acestor credincioşi 'ncredinţaţi lui, dar nu &a face niciodată cestiune personală din astfel de ca"uri. !impotri&ă, serio"itatea, ponderaţia şi 'nţelepciunea luidin le propria &or putea cuceri 'ncrederea &remea, făc#ndu$i să$l accepte lor iniţiati&ă conducător 'ntr$'nsul, spiritual şicu 'n scaunul mărturisirii. ?re%uie a&ut 'n &edere, pe de altă parte, că păstrarea &eciului duo&nic sau nescim%area duo&nicului su%"istă ca un scrupul de conştiinţă al penitentului şi nu e fără de raţiune* ( P#+')%! P%+ V')%'!5$&)2<1. $e vorbeşte %ărintele &rsenie ;, p. 26$25. Protos. Ioanicie Bălan, Convorbiri duovniceşti, &ol. I, editată de piscopia Romanului şi Cuşilor, 13, p. 6<$61. 1 rim. Ioanicie Bălan, %ărintele %aisie?, p. 61. 2<< Protos. Ioanicie Bălan, Convorbiri duovniceşti, &ol. I, p. 68. 2<1 Pr. Prof. !r. Petre >intilescu,)povedania şi Duovnicia111, p. 35. 8 15 10
Pentru aceasta arele >asile otărăşte 'n ce cip este duo&nicul şi "ice7 !uo&nic se numeşte cel ce nu mai &ieţuieşte după trup, ci de !uul lui !umne"eu se poartă şi u al lui !umne"eu este şi s$a făcut asemenea cipului 4iului lui !umne"eu. @u este lucrul tuturor a po&ăţui pe alţii, ci cărora li s$a dat dumne"eiasca ale9ere, după cum "ice şi postolul7 &le#erea duurilor care despart pe cel rău de cel bun cu sabia cuvântului. !eci, toată puterea ertfei #ntuitorului pe ruce de a ierta păcatele oamenilor, a dat$o duo&nicului şi a 'ntărit$o, pecetluind această putere, "ic#nd postolilor7 ;ată, vă dau vouă putere5 ce dezle#aţi voi, dezle# şi 2u şi ce le#aţi voi, le# şi 2u. Răspunderea de duo&nic ne'ncipuit de mare, 9#ndind că m#ntuirea creştinului este condiţionată de aeste de"le9at de păcate. e imensă o%li9aţie ai, să nu piară &reun suGet, căci şi tu eşti cemat să$i r#nduieşti "ileleN Răspun"i nu numai de cei care sunt %olna&i, %ătr#ni şi care poate aşteaptă sf#rşitul/ tre%uie să se 9#ndească asupra tuturor &#rstelor, că toţi au ne&oie de arurile di&ine pentru puterea de a cunoaşte, de a lupta cu răul din ei şi din afară şi de a se forma şi a mereu 'n %inecu&#ntare* (P#+')%! A+5)' P"$'o$ 2<2. !in cu&#ntul !omnului păstrat 'n +f#nta &an9elie, ştiu că mult i se va cere oricărui i s'a dat mult (=uca 12, 0). !uo&nicului i s$a dat puterea iertării păcatelor, spre desinţarea păcatului. Hria lui tre%uie să e ca nu cum&a să 'nmulţească păcatele, c#nd i se pare că iartă păcatele. u alte cu&inte, duo&nicul tre%uie să e cu luare aminte, ca nu cum&a, iert#nd prea uşor păcatele celor ne&rednici de iertare, să$i facă pe cei neluători aminte să păcătuiască cu 9#ndul că &or primi iertarea cu uşurinţă. -ntr$un astfel de ca", duo&nicul nu se face pricină de 'mpuţinare a păcatelor A cum ar tre%ui să e A ci se face pricină de 'nmulţire a păcatelor, 9reşind 'naintea lui !umne"eu şi făc#ndu$se &rednic de udecată şi de pedeapsă. !uo&nicul tre%uie să ştie c#nd şi 'n ce condiţii poate să dea iertare păcatelor celor ce se mărturisesc ca păcătoşi şi 'şi mărturisesc păcatele. l nu poate şi nu tre%uie să ierte păcatele 'n ca"ul c#nd cei ce &in la spo&edanie trăiesc permanent aceleaşi păcate, adică au păcatul, nu numai la trecut, ci şi 'n pre"ent şi 'n &iitor trăiesc 'n el şi 'l ustică. (K) D&4o8)'$&! %+&' 5# 5 +o !&' D&-)& 5#' +&! (%' $@) (' /) $ $o)'*'' "o% 5# !+ "#$%!o+ , ca să$i e lucrarea fără os#ndă, şi ca unul credincios să nu mear9ă la udecată, ci să se mute din moarte la &iaţă (cf. Ioan 8, 2)* ( P#+')%! To3! P@+@'))2<3. @u$i lucru uşor să porţi de 9riă altora, mai ales atunci c#nd e &or%a de suGetul lor. omple:itatea inţei umane, 'nălţimea ţintei la care tre%uie să aun9ă, 9reutatea de a pătrunde 'n suGetele altora, %ătălia cu nişte &rămaşi ne&ă"uţi, 'l fac preotul conştient să nu se 9ră%ească a de&eni duo&nic cui&a. !in moment cepeascultarea faţă de episcopul său l$a determinat să primească această misiune, este dator ca, atunci c#nd un credincios 'l solicită să$i de&ină duo&nic, să primească. -l o%li9ă la acest lucru şi dra9ostea faţă de semenul său, cu toată conştiinţa incompetenţei duo&niceşti pe care o are. Important este să primească această sarcină cu responsa%ilitate, cu smerenie, 'n
$e vorbeşte %ărintele &rsenie ;, p. 2. Protos. Ioanicie Bălan, Convorbiri duovniceşti, &ol. II, editată de piscopia Romanului şi Cuşilor, 100, p. 53<$531. 2<2
2<3
88
cunoştinţă de cau"ă şi con&ins că răspunde 'n faţa lui !umne"eu de suGetul celui ce şi l$a ales duo&nic* A)+', A+4'"'5$o"&! A! I&!'')2<. ;%li9aţia duo&nicului de a se ru9a pentru ii săi spirituali 'l pune adesea 'n faţa unei dicile pro%leme de conştiinţă. !in frăm#ntarea lăuntrică a părinţilor reiese 9in9ăşia lor suGetească. e ar tre%ui să$i ceară lui !umne"eu pentru uceniciD I"%ă&irea de ispite sau puterea de a le %iruiD &&a >arsanue era de părere că noi adesea nu ştim ce ne este de folos şi cerem un lucru 'n locul altuia. !e aceea e %ine să$i cerem lui !umne"eu ceea ce$i mai folositor pentru cel 'n cau"ă. !acă$i este folositoare i"%ă&irea din ispite, să$l i"%ă&ească. !acă ispitele 'i sunt folositoare, să$l aute să le poată %irui. ?otul e %ine să răm#nă 'n &oia lui !umne"eu. Bătr#nii Părinţi a&eau opinii di&erse faţă de această pro%lemă, funcţiedeşi ade starea 'n lăuntrică ucenicilor, pe careA+4'"'5$o"&! o cunoşteau datorită arismei pătrunde suGetul aomului* ( A)+', A! I&!'')2<8. -nainte de ărturisire duo&nicul tre%uie să se pre9ătească cel puţin at#t c#t se pre9ăteşte pentru slu%a +ntei =itur9ii şi pentru predică. (...) !uo&nicia, prin deniţie, este de"lipire de tot ce este păm#ntesc şi trupesc, este trăire 'n atmosfera !uului elui +f#nt şi snţitor. !ar pentru a aun9e la treapta snţeniei, adică a desă&#rşirii duo&niceşti, a&em lipsă de e:erciţiile postului şi ale ru9ăciunii stăruitoare. (...) !uo&nicul, 'nainte de +po&edanie este dator să se supună e:erciţiilor spirituale la care 'şi supune ii suGeteşti. l 'nsuşi să se mărturisească, să postească şi să se roa9e c#t mai mult. !uo&nicul nepre9ătit nu poate spo&edi, aşa după cum nu poate predica sau nu poate slui +f#nta =itur9ie nepre9ătit, fără să se os#ndească* ( P#+')%! I!+'o) F!)2<6. Instituţia duo&nicului este o instituţie dinamică 'n interiorul tradiţiei. a asi9ură tradiţia, dar o şi contemporani"ea"ă 'n permanenţă. ; re'nnoieşte, o re'mprospătea"ă. Ecenicul e nou A şi duo&nicul e nou. m#ndoi sunt noi, contemporani. i tre%uie să &or%ească aceeaşi lim%ă, cu aceleaşi noţiuni, care să ai%ă acelaşi 'nţeles pentru am#ndoi. !ar să e, 'n acelaşi timp, pline de conţinutul cu care le$a 'mplinit şi le$a transmis e:perienţa 'naintaşilor. le tre%uie să e doar aduse la "i, nu falsicate (K). !uo&nicul este tocmai cel ce se contemporanizează cu li%ertate, 'n interiorul şi 'n sensul tradiţiei* ( A)%o)' P!#-#!#, M'%+o"o!'% ! A+!&!&' )2<5. -n 9eneral, duo&nicii sunt la curent cu toată literatura de specialitate, cu canoanele şi cu tradiţia Bisericii. u 'nsă 'n plus şi o lucrare personală, duo&nicească, de ru9ăciune şi asce"ă, care le dă putere şi 'nţelepciune. +$a pus adesea 'ntre%area7 cum sunt aceşti duo&nici, cine 'i calică, cine 'i acreditea"ă, cine le 9arantea"ă şi cine le conferă autoritatea pe care o au. @u e să se răspundă acestor 'ntre%ări, că acest , această calitate nuuşor e ocială, nu e o treaptă ierarică, nupentru e re"ultatul uneiociu in&estiri, numiri sau ale9eri. el care aun9e 'ntr$o "i duo&nic cunoscut, n$a urmărit acest lucru, nu i l$a conferit nimeni. preot, doar at#t. a toţi ceilalţi, dar pe el 'ncep să$l caute credincioşii 'n mod special. şa 'l impune &iaţa, şi &iaţa creea"ă tradiţie* (A)%o)' P!#-#!#, M'%+o"o!'% ! A+!&!&' )2<0. 2<
ndrei, piscopul l%a Iuliei, )povedanie şi comuniune, l%a Iulia, 10. ndrei, piscopul l%a Iuliei, )povedanie şi comuniune?, p. 155. 2<6 Pr. Ilarion >. 4elea,%ocăinţa111, p. 2<$2<8. 2<5 ntonie Plămădeală, itropolitul rdealului, !radiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoBă , +i%iu, 18, p. 22$228. 86 2<8
?rei sunt arismele speciale care$l distin9 pe părintele duo&nicesc. ea dint#i este clarviziunea şi discernământul, cu alte cu&inte capacitatea de a stră%ate intuiti& p#nă 'n realităţile tainice ale inimii celuilalt, de a 'nţele9e lucrurile ascunse pe care nici măcar el nu le cunoaşte. Părintele duo&nicesc pătrunde dincolo de atitudinile şi 9esturile con&enţionale 'n spatele cărora ne ascundem ade&ărata noastră personalitate at#t faţă de ceilalţi, c#t şi faţă de noi 'nşine. (K) doua arismă a părintelui duo&nicesc este capacitatea de a iubi pe ceilalţi şi de a'şi face ale sale suferinţele altora . (K) ea de a treia (K) este puterea de a trans#ura mediul uman, material şi nematerial. 8ătrânul (duo&nicul) 'i aută 'n 9eneral pe ucenicii săi să perceapă lumea aşa cum a făcut$o !umne"eu şi aşa cum !umne"eu &rea ca ea să e odată* V !!'5%o5 + ! D'oJ!' W2<. !atoria părintelui duo&nicesc nu este de distru9e li%ertatea omului, ci de a$l auta să &adă el 'nsuşi ade&ărul. @u să suprime personalitatea omului, ci să$i dea posi%ilitatea să se descopere pe sine 'nsuşi, să crească p#nă la deplina maturitate şi să de&ină ceea ce este 'n realitate. !acă 'n anumite situaţii părintele duo&nicesc cere o ascultare necondiţionată şi 'n aparenţă oarbă de la ucenicul său, aceasta nu se face ca un scop 'n sine, nici pentru aser&irea lui. +copul acestui 9en de terapie de şoc este de a$l eli%era pe ucenic de eul său neautentic şi ilu"oriu ca să poată apoi aun9e la ade&ărata li%ertate. Părintele duo&nicesc nu$şi impune propriile sale idei şi &irtuţi personale, ci 'l aută pe ucenic să$şi 9ăsească &ocaţia sa proprie e:clusi&ă. (K) -n ultimă instanţă, ceea ce dă părintele duo&nicesc ucenicilor săi nu este un cod de re9uli scrise sau orale, nici un ansam%lu de tenici meditati&e, ci o relaţie personală. -n această relaţie personală, părintele duo&nocesc creşte şi se scim%ă 'mpreună cu ucenicul său, indcă !umne"eu 'i călău"eşte pe am#ndoi* V !!'5%o5 + ! D'oJ!'W21<. !acă mulţi oameni cred că nu$şi pot 9ăsi un părinte duo&nicesc, e şi pentru că 'şi 'ncipuie că tre%uie să e un tip special de om7 &or neapărat un +eram de +aro&, şi astfel 'şi 'ncid ocii de la cei pe care !umne"eu 'i trimite 'n realitate la ei. deseori pro%lemele lor nu sunt ciar at#t de complicate, şi ei cunosc dea 'n inima lor răspunsul la ele. !ar acest răspuns nu le place, indcă el cere un efort necontenit şi stăruitor din partea lor. Ui, de aceea, caută un oracol (un deus macina), care printr$un sin9ur cu&#nt miraculos să facă dintr$o dată totul uşor. ceşti oameni tre%uie să e autaţi să 'nţelea9ă ade&ărata natură a 'ndrumării duo&niceşti* V!!'5%o5 + ! D'oJ!' W211. Enii 'ntrea%ă7 =a ce preot tre%uie creştinul să se spo&edeascăD* Răspunsul este acesta7 la orice preot care este ortodo: şi a primit prin le9iuita irotonire a primit arul de a să&#rşi +ntele ?aine. +e poate şi la un preot t#năr, şi la unul %ătr#n. +e 'nţele9e, e recomanda%il să căutăm un preot 'ncercat, sluitor cu e:perienţă, care, e prin numărul anilor, e prin e:perienţa sa, e ntonie Plămădeală, itropolitul rdealului, !radiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoBă , +i%iu, 18, p. 2<<. 2< %aternitatea spirituală în ErtodoBie, prefaţă la P. Irne † allistos (gare) al !ioFleei, Causerr +.I., %aternitatea şi îndrumarea duovnicească în -ăsăritul creştin , trad. de iai >ladimirescu, ditura !eisis, +i%iu, 1, p. 11$1. 21< † allistos (gare) al !ioFleei, %aternitatea spirituală în ErtodoBie, prefaţă la P. Irne Causerr +.I., %aternitatea şi îndrumarea duovnicească în -ăsăritul creştin , trad. de iai >ladimirescu, ditura !eisis, +i%iu, 1, p. 21. 211 %aternitatea spirituală în ErtodoBie, prefaţă la P. Irne † allistos (gare) al !ioFleei, Causerr +.I., %aternitatea şi îndrumarea duovnicească în -ăsăritul creştin , trad. de iai >ladimirescu, ditura !eisis, +i%iu, 1, p. 23$2. 2<0
85
prin autoritatea sa personală, ar putea să ai%ă o 'nr#urire arică asupra celui care se spo&edeşte. !ar, dacă nu aGăm un astfel de preot, nu tre%uie, doar pentru aceasta, să ne lipsim de %unătăţile duo&niceşti pe care le aduce mărturisirea. Carul lucrea"ă şi la preotul t#năr cu aceeaşi putere ca şi la cel %ătr#nQ A+4'-. S+3- A!'8 212. -n 'nt#lnirea cu suGetul omenesc neliniştit duo&nicul -l &a 'mpărtăşi pe Cristos at#t de mult cu c#t -l are 'n inima lui 'nsuşi (K) oric#t de mare ar căderea omului, duo&nicul 'l primeşte pe cel care se mărturiseşte nu ca un inculpat care$şi aşteaptă condamnarea, ci ca pe o făptură a lui !umne"eu pierdută*, care nu 'ncetea"ă să$şi păstre"e 'n ele elementele cipului dumne"eiesc,c are pot să$i dea forţa de propulsie de care are ne&oie ca să iasă din ad#ncul* căderii la 'nălţimea* !uo&nicul iu%eşte nu 'ncetea"ă să lupte să st#rpească păcatulm#ntuirii. eli%er#ndu$l pe ul săucare duo&nicesc de su% puterea lui. Iar autorul pe care 'l oferă e pe măsura intensicării iu%irii lui. um "ice +f#ntul >asile cel are7 >indecarea cu iscusinţă a păcatului se reali"ea"ă de cel care iu%eşte sincer* (-e#ula mare H)Q (P#+')%! G4o+4'o5 M%!!')o5)213. !uo&nicul nu 'ncetea"ă nicio clipă să creadă 'n ticăloşia lui, mărturisind ca Pa&el7 Prin arul lui !umne"eu sunt ceea ce sunt* (cf. I orinteni 18, 1<). !acă n$a 'naintat 'n smerenie e:istă riscul să se confrunte cu una din cele mai 'nfricoşătoare ispite. Po"iţia sa faţă de omul "dro%it şi de cele mai multe ori literalmente disperat poate crea 'n el o atitudine de 'nălţare de sine şi superioritate. +e poate considera un stăp#n puternic* (are puterea* să ierte şi să impună pedepse) simţindu$se pe sine ca udecător, iar pe cel care se mărturiseşte ca acu"at, iar nu ca 'mpreună ro%* cu el. +merenia 'nsă 'nseamnă să ai%ă conştiinţa că aşa cum 'n dumne"eiasca uaristie 'i 'mprumută* lui Cristos m#inile şi 9ura lui (cum spune +f#ntul Ioan Hură de ur), la fel şi aici el iartă* fără să se su%stituie elui are dă arulQ ( P#+')%! G4o+4'o5 M%!!')o5)21. !uo&nicul tre%uie să trăiască inte9ral 'n duul tradiţiei Bisericii. ?re%uie să$şi 'nsuşească cel dint#i credinţa so%ornicească a Bisericii şi să forme"e 'n el etosul so%ornicesc, făc#ndu$se prin arul lui !umne"eu un om so%ornicesc, adică ade&ărat şi desă&#rşit, ca să$i poată călău"i şi pe alţii la curăţie şi desă&#rşire. #nd +f#ntul Hri9orie ?eolo9ul a formulat acel cele%ru7 ?re%uie să te curăţeşti mai 'nt#i pe tine 'nsuţi, şi a%ia apoi să cureţi pe altul*, se referea ne9reşit 'nainte de toate la preotul mărturisitor care 'n această calitate e:ercită lucrarea pastorală prin e:celenţă 'n trupul Bisericii. Respiră, trăieşte şi se mişcă 'n climatul &iu al tradiţiei ortodo:e. ltă tra9edie a multor preoţi mărturisitori e că nu doar că n$au să ofere nimic din tradiţie, dar oferă ce&a ce nu e so%ornicesc, adică nu e %isericesc. 4ără scufundarea permanentă 'n tradiţie pătrunde o interpretare su%iecti&ă, care &ine lăuntricăQ'nsă (P#+')%! G4o+4'o5 M%!!')o5 )218din . patimi şi necurăţia noastră lericul nu poate să i9nore nicio clipă faptul că din momentul irotoniei lui nu mai este pentru rudele şi cunoscuţii @icu, Hiţă etc., ci părintele duo&nicesc al tuturor. ceasta nu 'nseamnă, reşte, o distanţă ipocrită sau rim. +eram le:ie&, "eacul uitat 5 )fânta !aină a +po&edaniei, ediţia a doua, trad. de Heor9iţă iocoi şi Petre$>alentin, p. 1<$11<. 213 Protopre"%iter prof. dr. Heor9ios etallinos,%aroia J 3ristos în mi9locul nostru , trad. de pr. Prof. Ioan I. Ică, ditura !eisis, +i%iu, 2<<, p. 51$52. 21 Protopre"%iter prof. dr. Heor9ios etallinos,%aroia?, p. 52. 218 Protopre"%iter prof. dr. Heor9ios etallinos,%aroia?, p. 52$53. 80 212
lipsa %ună&oinţei şi a iu%irii, ci o distanţă necesară, pentru ca ceilalţi să nu şo&ăie/ să 'n9enunce"e cu respect şi cucernicie ca să ia ru9ăciunea şi iertarea lui* (P#+')%! G4o+4'o5 M%!!')o5 )216. !uo&nicul nu are menirea de a da 'n&ăţăminte teoretice şi 9enerale/ el tre%uie să 9ăsească 'n primul r#nd acea 'n&ăţătură care se potri&eşte cel mai %ine omului pe care 'l are 'n faţă, ţin#nd cont de personalitatea lui, de &iaţa şi acti&itatea sa, se posi%ilităţile şi de dicultăţile sale şi, mai ales, de felul %olii de care suferă. ste de dorit, de aceea, ca duo&nicul să$l cunoască %ine pe penitent şi să urmărească e&oluţia stării lui lăuntrice, ca să poată udeca 'n mod corect situaţia 'n care se aGă şi cum poate e&olua, 'n rău sau 'n %ine, %oala lui. !e aceea, credincioşii sunt sfătuiţi să se spo&edească 'ntotdeauna la acelaşi 215
preot*(>) – C!& L+$4%) . u&intele rostite de preot la spo&edanie nu sunt simple &or%e o%işnuite, cu at#t mai mult cu c#t ele se spun 'ntr$un timp şi 'ntr$un spaţiu ecle"iale, iar preotul nu &or%eşte 'n numele său, ci 'n al Bisericii/ ele re&elea"ă cu&#ntul şi arul tămăduitor al lui !umne"eu su% inspiraţia +f#ntului !u, ceea ce le oferă o putere şi o lucrare cu totul speciale, mai ales atunci c#nd creştinul li se descide cu totul şi &oieşte din tot suGetul să se &indece. +t#nd 'naintea duo&nicului, creştinul nu se mai simte sin9ur, pierdut, rătăcit din pricina păcatelor sale/ sfaturile preotului 'i redau coordonatele ade&ărate şi si9ure care 'i permit să redescopere calea şi să ştie, fără putinţa de a se 'nşele, ce tre%uie să facă pentru a$şi păstra sănătatea pierdută. -n mod esenţial, aceste sfaturi 'i permit să$şi redo%#ndească dreapta udecată şi dreapta &ieţuire, conforme cu &oinţa lui !umne"eu, 'i reamintesc ţelul duo&nicesc spre care tre%uie să se 'ndrepte, cipul desă&#rşirii pe care tot creştinul este cemat să o atin9ă, dar prin ele i se arată şi căile pe care poate aun9e la ea* ( >) – C!& L+$4%)210. DARUL POCĂINŢEI
el mai scump lucru de pe păm#nt este lacrima pocăinţeiN* ( P#+')%! A+5)' P"$'o$)21. Pocăinţa este unul din miloacele pe care Biserica #ntuitorului Cristos le pune la 'ndem#na creştinilor pentru a se curăţa de 'ntinăciunile păcatelor. u alte cu&inte, este o cale de curăţire suGetească. !upă cum micro%ii %olilor otră&esc trupul, la fel micro%ii păcatului otră&esc suGetul omului şi, după cum trupul nu se poate 'mpăca cu %oala, la fel suGetul nu se poate 'mpăca 'n nici un cip cu otra&a păcatului. "eacul de curăţire şi ispăşire a păcatului este %ocăinţa* (P#+')%! I!+'o) F!)22<. alea Pocăinţei o descide con&ertirea inimii. Pocăinţa cea mai %ună este aceea care 'ncepe şi se sf#rşeşte prin con&ertire, prin de"%răcarea de o aină &ece şi renaşterea la o &iaţă trăită sincer după canoanele credinţei creştine ortodo:e. -ndepărtarea ărturisirii păcatelor din cadrul practicilor Bisericii creştine este o 9reşeală ce nu se ustică nici %i%lic, nici istoric şi nici Protopre"%iter prof. dr. Heor9ios etallinos,%aroia?, p. 58$56. ean A laude =arcet, !erapeutica bolilor spirituale, trad. de arinela Boin, ditura +opia, Bucureşti, 2<<1, p. 265. 210 ean A laude =arcet, !erapeutica bolilor spirituale?, p. 260. 21 $e vorbeşte %ărintele &rsenie ;;;, p. 5. 22< Pr. Ilarion >. 4elea,%ocăinţa111, p. 8. 216 215
8
psiolo9ic. on&ertirea la Pocăinţă este fructul emoţiilor şi al cunoştinţelor reli9ioase dar, mai presus de toate, este descoperirea dra9ostei, atin9erea tainică de !uul lui !umne"eu care tra9e spre snţenia +a suGetele dornice de m#ntuire. Pocăinţa descide uşa &irtuţilor, indcă include 'n sine credinţa, speranţa şi iu%irea creştină. trăi 'n sentimente şi acte de Pocăinţă, 'nseamnă a trăi 'n &irtute şi, deci, a e&ita păcatul* (P#+')%! I!+'o) F!)221. +e cu&ine ţie, celui ce &rei să te faci duo&nic, să ştii %ine şi taina pocăinţei, care &a cel mai de aproape lucru cu care &rei să te 'ndeletniceşti. !e asemenea, tre%uie să ştii şi părţile pocăinţei, care sunt7 "dro%irea inimii, mărturisirea şi 'mplinirea canonului* (S. N'$o'- A4'o+'%&!)222. -ncă tre%uie să ştii tu, ale o, Părinte, care &rei sădupă te faci duo&nic, cele ce se numesc 'mpreurări şi pricini păcatului. cestea, cum "ice oresie, sunt şapte7 1. ineD dică cine este cel ce a făcut păcatul. 2. eD dică ce păcat a făcut. 3. Pentru ce l$a făcutD . u ce l$a făcutD 8. #nd l$a făcutD 6. Ende ce l$a făcutD 5. !e c#te ori l$a făcutD u aceste şapte 'ntre%ări cercet#ndu$se ecare păcat, se &ede a mai mare sau mai mic* (S. N'$o'- A4'o+'%&!)223. @u este datoria duo&nicului să 'ntre%e pe cel ce se mărturiseşte ce a făcut. -n felul acesta, cel ce se pocăieşte se &ădeşte şi se mustră, dar nu se mărturiseşte. +po&edindu$se, tre%uie sin9ur să mărturisească păcatele sale, ca să ia şi iertarea acestora, că aşa porunceşte şi !umne"eu7 )pune tu întâi fărădele#ile tale, ca să te îndreptezi (Isaia 3, 26). Pentru acesta şi tu, ule, spre ruşinarea păcatului şi a dia&olului, spune tu sin9ur fărădele9ile, ca să te 'ndrepte"i* (S. N'$o'- A4'o+'%&!)22. !e multe ori, din cau"a ruşinii şi a selii, ciar penitentul care$şi face mărturisirea e:plo"i&, 'ntre%uinţea"ă formule, construcţii şi 'nlănţuiri dintre cele mai eufemistice şi mai e&a"i&e. Printre aceste lacune de e:punere, duo&nicul poate desluşi uneori ade&ărul 'ntre9 şi curat/ alteori 'nsă sensul este am%i9uu şi neprecis. !e aceea, at#t pentru orientarea lui e:actă, c#t şi pentru a pro&oca pe cel care se spo&edeşte la o mărturisire $ acu"atoare pentru el 'nsuşi şi deci cu caracter ade&ărat de pocăinţă, duo&nicul &a tre%ui să recur9ă la 'ntre%ări, pentru a$i 'nlesni acest 9est* ( P#+')%! P%+ V')%'!5$&)228. Păm#ntul nelucrat şi neasemănat cu seminţe no%ile, nu produce de la sine dec#t %uruieni. =a fel orice materii prime, numai trecute prin felurite ateliere şi prefaceri, se transformă 'n lucruri de folos. ?ot aşa este şi omul. ?re%uie pre9ătit din &reme ca să$şi facă o +po&edanie rodnică. ste ştiut că prin raţiune omul caută de cele mai multe ori să$şi aGe scu"e şi să$şi 'ndreptăţească patimile şi păcatele. ste o stare peni%ilă pentru duo&nic, c#nd 'i &ine 'n scaunul ărturisirii un penitent care se declară ne&ino&at de nici un păcat. -n ca"ul acesta ispitirea prin 'ntre%ări este ine&ita%ilă* ( P#+')%! I!+'o) F!)226 . ; deose%ită 9riă se cu&ine să ai%ă duo&nicul la ispitirea prin 'ntre%ări, ca ea să se facă prieteneşte, cu duul %l#ndeţii şi al %unătăţii, cu mare prudenţă şi cu&iinţă şi să nu intre 'n amănunte ce nu ţin de ?aina ărturisirii. u alte 221
Pr. Ilarion >. 4elea,%ocăinţa111, p. 16$168. +f. @icodim 9ioritul, Carte foarte folositoare de suet , ed. cit., p. <. 223 +f. @icodim 9ioritul, Carte foarte folositoare de suet , ed. cit., p. 33. 22 +f. @icodim 9ioritul, Carte foarte folositoare de suet , ed. cit., p. 5. 228 Pr. Prof. !r. Petre >intilescu,)povedania şi Duovnicia111, p. 8. 226 Pr. Ilarion >. 4elea,%ocăinţa111, p. 8. 6< 222
cu&inte, să se ferească de cele două e:cese/ +po&edirea supercială şi 9ră%ită şi +po&edania prea scrupuloasă şi prea minuţioasă, ca să nu facă din ea nici lucru de clacă, nici de tortură. Penitenţilor care au făcut o +po&edanie sinceră şi totală le acordă de"le9area, celor nedemni le$o refu"ă sau le$o am#nă* ( P#+')%! I!+'o) F!)225. are meşteşu9 şi 'nţelepciune tre%uie să ai, duo&nice, la aceia care, de ruşine, sau nu mărturisesc de fel păcatele lor, sau le mărturisesc pe umătate şi nu deplin. Eneori, din păcatul cel mic pe care ei 'l mărturisesc, tre%uie puţin c#te puţin să$l aGi pe cel mare* (S. N'$o'- A4'o+'%&!)220. ărturisesc unii din ucenici că dacă 'ncercau să se 'ndreptăţească la spo&edanie, %ătr#nul nu le de primea mărturisirea, nu &rei le dădea nici un sfat, iar ei plecau tul%uraţi la snţia sa. lteoriori le tăcea "icea7şi$ !e să asculţi şi să te foloseşti, taie$ţi &oia şi lasă$te 'n &oia lui !umne"eu şi primeşte cu&intele şi dra9ostea noastră. Părintele Paisie nu &or%ea niciodată la persoana snţiei sale, ci se referea la toţi preoţii duo&nici* (P#+')%! P'5' O!+&)22. >indecarea duo&nicească se face prin sfaturi şi canoane de Pocăinţă. (...) ?aina Pocăinţei, fără aplicarea se&eră sau 'ndulcită a canoanelor, nu dă roadele cu&enite. Păcatul nu se cere numai să e iertat, ci şi ispăşit. 4iindcă suGetul păcătosului nu are linişte, nici %ucurie şi pace lăuntrică, p#nă ce nu 'mplineşte o faptă %ună, contrară păcatului să&#rşit. 4ără canoane de Pocăinţă, oamenii &ino&aţi de păcate 9rele nu simt efectul iertării di&ine, nici uşurarea conştiinţei, nici 'ndreptarea &ieţii* (P#+')%! I!+'o) F!)23<. K ?aina Pocăinţei se să&#rşeşte cu un om care a do&edit că nu a conlucrat cu arul Bote"ului, ceea ce 'l face mai &ino&at şi dă do&adă că 'n el s$a produs o %oală, sau o slă%iciune, care$l poate duce şi după această ?aină la noi căderi. !eci el tre%uie să e:plice din ce moti&e a că"ut şi care sunt slă%iciunile lui, pentru a &indecat. poi tre%uie să arate prin căinţă şi prin fă9ăduinţa de a nu mai păcătui o an9aare cu mult mai otăr#tă 'n a com%ate slă%iciunile care au dat do&adă că pot %irui cu uşuri nţă rea lui. Rostul acestei ?aine arată că pentru recidi&iştii 'n aceleaşi păcate 9rele, miloacele de remediere a slă%iciunilor tre%uie aplicate cu şi mai multă stricteţe. ltfel ?aina nu are ca efect remedierea dura%ilă a omului şi nu$l face iarăşi un om cu ade&ărat nou* (P#+')%! D&-'%+& S%#)'!o)231. K?aina aceasta e ?aina unei comuniuni cum nu e:istă alta7 e ?aina resta%ilirii comuniunii depline 'ntre un credincios şi preotul ca or9an &ă"ut al lui Cristos şi ca repre"entant al Bisericii. !e aceea e ?aina readucerii penitentului 'n comuniune cu Cristos şi cu Biserica, pre9ătindu$l pentru comuniunea lui cu ?rupul lui Cristos. @ici un alt om nu poate 'mplini rolul de intermediar al comuniunii e:tinse D&-'%+& cu alţi oameni şi cu )!umne"eu, dec#t preotul 'n ?aina 232 ărturisirii*mai (P#+')%! S%#)'!o .
225
Pr. Ilarion >. 4elea,%ocăinţa111, p. 2<8. +f. @icodim 9ioritul, Carte foarte folositoare de suet , ed. cit., p. . rim. Ioanicie Bălan, %ărintele %aisie?, p. 115. 23< Pr. Ilarion >. 4elea,%ocăinţa111, p. 210. 231 Pr. Prof. !r. !umitru +tăniloae, !eolo#ia Do#matică ErtodoBă, &ol. III, ediţia a I>$a, ditura Institutului Bi%lic şi de isiune al Bisericii ;rtodo:e Rom#ne, Bucureşti, 2<1<, p. 133$13. 232 Pr. Prof. !r. !umitru +tăniloae, !eolo#ia Do#matică ErtodoBă, &ol. III, ediţia a I>$a, ditura Institutului Bi%lic şi de isiune al Bisericii ;rtodo:e Rom#ne, Bucureşti, 2<1<, p. 138. 220 22
61
!acă !umne"eu ne$a lăsat pocăinţa ca ?aină, e&ident că nu ne putem duce la ea nepre9ătiţi sau numai cu o reamintire scurtă a păcatelor 'n ultimele clipe, sau ciar "ile. (K) -n pocăinţa ca ?aină aruncăm din noi efecti& 9unoiul de care ne$am desolidari"at, de care ne$am detaşat, dar care e 'ncă tot 'n noi, după ce l$am desprins treptat de pe suGetul nostru. Ieşirea cu el 'n faţa duo&nicului e necesară pentru ca să e:periem mai acut socoteala ce tre%uie să o dăm 'n faţa lui !umne"eu (K). +po&edania e necesară pentru acceptarea in partea noastră a celei mai accentuate simţiri de umilinţă şi pentru a ne da seama că scăparea noastră de păcat at#rnă de spriinul, de autorul ce ni$l dă semenul, că această eli%erare este o operă a comuniunii, depăşind indi&idualismul 'n care stă la p#ndă m#ndria. Prin spo&edanie ne punem 'n situaţia smerită de ucenici ce primim o 'n&ăţătură. Prin ea dăm prileul să au"im o udecată o%iecti&ă, e:ternă asupra faptelor nepotri&ită pe partea cruţării,c#nd nici suntem pe a condamnării, cumnoastre, ni se 'nt#mplă nouănici aproape 'ntotdeauna, numai noi, cu lăuntrul nostru ( P#+')%! D&-'%+& S%#)'!o)233. 'n afară de orice 'ndoială că păcatele mari ni le recunoaştem, dacă suntem creştini cu frică de !umne"eu. =e recunoaştem dacă le$am făcut, sau ne ferim de ele 'nainte de a le face. @u dăm 'nsă toată atenţia păcatului indiferenţei. Ui tot aşa, nu dăm toată atenţia răspunderii pe care o a&em 'n faţa lui !umne"eu pentru ceea ce n$am făcut. @e ducem la duo&nic, la spo&edanie şi, la multe din 'ntre%ările lui, răspundem că am făcut sau n$am făcut anumite păcate despre care ne 'ntrea%ă el, sau le spunem sin9uri pe cele pe care le$am făcut. Ui o facem cu ade&ărată părere de rău, cu căinţă şi cu otăr#rea de a nu le mai face. 4oarte rar 'nsă 'i spunem duo&nicului ce&a despre %inele pe care nu l$am făcut şi pe care l$am putut face, şi ne imputăm aceasta ca pe un păcat important, faţă de care să şi a&em o ade&ărată părere de rău* ( M'%+o"o!'%&! A)%o)' P!#-#!#)23. !uo&nicul tre%uie să e pe măsura ecărui penitent. !acă nu cu ştiinţa şi cu cultura, 'n orice ca" cu acea ştiinţă şi cultură duo&nicească do%#ndită prin ar, care să$l facă să poată pătrunde prin po9iţa celui din faţa lui ca printr$o p#n"ă transparentă* (M'%+o"o!'%&! A)%o)' P!#-#!#)238. (!uo&nicul) e omul 'n faţa căruia poţi pl#n9e fără să te simţi umilit. omul 'n faţa căruia poţi pl#n9e de mila ta, te poţi ră"&răti 'mpotri&a ta, te poţi acu"a fără teama de urmări, te poţi pedepsi numai spre 'ndreptare, te poţi smeri cu ade&ărat fără teama că &ei dispreţuit, te poţi simţi iu%it, 'ţi poţi reface 'ncrederea 'n %ine, ade&ăr şi dreptate, şi 'n puterea şi iu%irea lui !umne"eu. &ident, dacă l$ai 9ăsit pe acela care e un ade&ărat duo&nic, un conducător de suGete, un îndrumător de oameni*(M'%+o"o!'%&! A)%o)' P!#-#!#)236. !uo&nicul cel mare are cu&#nt potri&it pentru ucenicul care cere. +curt. +implu. Ui 'ncă o dată7 nu acelaşi cu&#nt pentru toţi. Pentru ecare 'n parte are cu&#ntul caredei desă&#rşire. se potri&eşte numaiailui. ceasta e marea a duo&nicului !e9ea%a 'ntre%a pe altul7 Ce ţi'a'nţelepciune spus A ca să urme"i şi tu sfatul. @u e sfatul pentru tine. sfatul pentru acela. ?u du$te după sfatul care e pentru tine. Ui după ce ţi l$a dat, urmea"ă$l. !acă urme"i sfatul dar altuia, &ei 9reşi, nu &ei aun9e la ţintă*(M'%+o"o!'%&! A)%o)' P!#-#!#)235. Pr. Prof. !r. !umitru +tăniloae,)piritualitatea ortodoBă1 &scetica şi mistica, ditura Institutului Bi%lic şi de isiune al Bisericii ;rtodo:e Rom#ne, Bucureşti, 12, p. 11. 23 ntonie Plămădeală, itropolitul rdealului, Cuvinte duovniceşti, +i%iu, 2<<<, p. 201. 238 ntonie Plămădeală, itropolitul rdealului, Cuvinte duovniceşti, +i%iu, 2<<<, p. 161. 236 ntonie Plămădeală, itropolitul rdealului, Cuvinte duovniceşti, +i%iu, 2<<<, p. 162. 235 ntonie Plămădeală, itropolitul rdealului, Cuvinte duovniceşti, +i%iu, 2<<<, p. 165. 62 233
ai 'nt#i, repet, să ţi %ine spo&ediţi. ; spo&edanie este, cum am "ice, ca un fel de cateism, adică să te cercete"i mereu7 Ce'am făcut ceastă stare de cercetare este o stare de pre"entă. +ă ţi %ine spo&ediţiN @u faceţi cu nici un cip o spo&edanie aşa, tradiţională, raţională, ci afecti&ă7 Domnule, asta am făcut< +ă spuneţi păcatul cu 9ustul lui, cu mustul lui, că de multe ori ciar mărturisirea după un 'ndreptar de spo&edanie poate o spo&edanie raţională. !eci, să ţi %ine spo&ediţiN sta$i taina care m#ntuieşteN Ce iertaţi voi $ episcopilor, preoţilor, duo&nicilor $ iert şi 2u . ceste păcate de"le9ate nu se mai iau 'n &edere, spune şi +f#ntul Ioan Hură de ur, nici la >ămile >ă"duului, nici la udecata de apoi, unde cel mai mare lucru cu care tre%uie să ne pre"entăm este de"le9area de păcate. !ă$ţi seama ce uşor poţi să te m#ntuieştiN Ui te duci la un semen de$al tău să$i spui,este la un om, nu la unecace 'n9er.a@u tre%uie să e:iste la spo&edit. spo&edit. ; ceasta o armă foarte dia&olului, să$ţi dea ruşine la spo&edanie %ună 'nseamnă să spui tot. !acă te ruşine"i, ascun"i din păcate. poi să &ă cercetaţi oriunde, să &ă controlaţi, că e mare 9reşeală să nu i 'nre9istrat 'n tot ce faci. +$ar putea să repeţi un lucru pentru că n$ai ştiut că l$ai făcut, nu te$ai 'nre9istrat. Ermăriţi$&ă pe &oi 'nşi&ă, 'nre9istraţi$&ă paşii şi mintea. Pentru că se poate să te speli pe fată şi să te speli numai la o su%ţioară, dar pe una să nu te speli, uiţi. !acă eşti 'nre9istrat, te 'ntre%i7 Ce fac, unde mer#, cine sunt @u mer9eţi la 'nt#mplare, din inerţie simplă. ?u tre%uie să ştii că e:işti. !acă tu 9#ndeşti că tre%uie să i %ine spo&edit, peste tot &ei un controlat şi &ei a&ea, deci o conduită a &ieţii. Plec#nd de la un lucru care cre"i că s$a terminat7 %ărinte, sărut mâna, am venit, am spus, acum plec . @u, %ăieteN Pe unde te duci, să te 'nre9istre"i mereu7 2u am în9urat, am vorbit de rău, m'am mândrit etc . iar &ă ro9 să notaţi păcatele atunci c#nd le$aţi făcut, cel mai mare lucrul asta ar . @u faceţi pe eroii7 "asă că ştiu ce să spun acolo< Poţi să spui şi 'mpreurarea 'n care ai făcut lucrul, pentru ca să se uşure"e, ori să se a9ra&e"e fapta. +ă nu &ă apuce moartea, as putea spune, să nu &ă apuce seara fără să ţi spo&ediţi. @u ţineţi la faptul că &a scrie despre &oi că a murit fără lumânare< =um#narea nici nu aută, nici nu acu"ă. @u păstraţi un păcat ascuns sau spus sucit, sau spus oarecum. Bunăoară la cei căsătoriţi, la unul din soţi 'i place o altă persoană şi cedea"ă 'n inima lui. #nd sunt 'mpreună ca soţ şi soţie, şi cel care a cedat 'n inima lui 'şi 'ncipuie că trăieşte cu persoana aceea, face un păcat su%til de cur&ie. @$ai ne&oie să laşi impresie %ună duo&nicului. !uo&nicul se simte %ine c#nd 'i spui cele mai ur#te păcate, pentru că are %ucuria că te$a uşurat şi te$a scos din ad#nc de ape. ?u eşti la doi metri ad#ncime 'n apă, de ce 'i spui că eşti numai la umătate de centimetruD +po&edeşte$te curat. @$are ne&oie duo&nicul ca să te lau"i tu pe tine. Ui pe urmă, &ă mai spun şi altce&a, el este plin de ar şi te simte, nu este prost, 'şi dă seama. redeţi că !umne"eu a făcut duo&nic pe oricineD Ui atunci, te simte şi, delicat, poate să$ţi spună7 De ce mă minţi, măi frate Pentru că duo&nicul nu poate lase impresia că$ţiUi cunoaşte ţie păcatele. -i descoperă !umne"eu 'ntr$unsă$ţi fel, că te dai tu de 9ol. pe urmă nu ne interesea"ă at#t de mult părerea duo&nicului, ne interesea"ă că tu ai reuşit să te sal&e"i 'n loc să te nenoroceşti. Pentru că, fraţii mei, ori la spo&edit să spui păcatele, pentru iertare, ori la udecata de apoi pentru pedeapsă ele se &or &ădi, dar nespuse nu răm#nN sta să ştie toată lumea. Ui duo&nicul &a de faţă acolo, la udecată, unde n$ai ce să mai "ici, şi nici el* ( P#+')%! A+5)' P"$'o$) 230.
230
$e vorbeşte %ărintele &rsenie ;;;, p. 62$6.
63
+po&editul, ca să poţi iertat, adică taina asta care se numeşte, ?aina Pocăinţei, stă, mai 'nt#i de toate, 'n )& -' $ "#$%&! . l doilea, 5#1 -#+%&+'5(%' $&+%. l treilea, 5# % ! &4o8)'$&! . l patrulea, &) $)o) $+ 5 # 5& )& 5 # . !eci, nu mai facN #nd mă duc la spo&edit, mă duc cu 9#ndul că nu mai fac păcatul ăsta. +$ar putea să se repete, dar tu nu eşti &ino&at de deli%erare/ n$ai deli%erat ca să$1 faci. =$ai făcut fără să$ţi dai seama sau să ştii. !ar dacă 'l faci ciar ştiind că$i păcat şi 'l faci, si9ur că este păcat mai mare. !ia&olul se mulţumeşte cu un r de păr, ca să te dai de partea lui. +e mulţumeşte, căci dacă te$ai supărat şi ai "is ce&a unui om, nu eşti departe de a$ 1 lo&i. @u eşti departe nici de a$l omor'. Pentru că ai pornit spre aşa ce&a. #nd e &or%a să i de partea dia&olului 'n ce pri&eşte 'n&ăţăturile lui ne9ati&e, el se mulţumeşte i de ciar cu un r de păr. Cristos)23 'ţi. "ice7 să i al 4eu, să să'4i i partea între#*lui (P#+')%! A+5)' P"$'o$
Dacă vrei
=m dorit mult ca toţi care cercetea"ă duo&nicul să &ină la el li%er, ca la un mare prieten, şi să poată &or%i cu el neapărat ca şi cum ar &or%i sieşi. ?re%uie apreciat, şi să ştie de la 'nceput, că nici un moment nu$i mai important, mai e:traordinar pentru toată e:istenţa lui aici pe păm#nt şi 'n &eşnicie, ca acest moment al spo&edaniei. !emonstre", dacă e ca"ul. ; mărturisire %ună este să reuşeşti să nu răm#nă nici un păcat nespus, oric#t de mic ar , ind silit să spun 'ncă o dată că nu este lucru mic 'n &iaţă răul cel mai mic. +ă$i arate duo&nicul multă iu%ire şi preţuire, că se spo&edeşte curat şi este mult apreciat, că spune cu inimă ruptă şi smerită toate păcatele, oric#t de mari ar . !e"le9area dată de duo&nic se poate numi ar al arurilor, cum spune un mare autor duo&nicesc. Iar credinciosul să e asi9urat cu orice cip păstrarea secretului tainei. Ui dacă 'l scapi şi scoţi un suGet din ad#nc de ape, nu$l mai mustră nimeni că de ce e udN* ( P#+')%! A+5)' P"$'o$) 2<. ;mul tre%uie con&ins cu %l#ndeţe şi cu un ton intim că &a neapărat silit să se oprească de la păcate pe &iitor/ şi să e 'nţeles, spun la mulţi, că +)'$# 5"o8)' $# "%'- )& $# /) ')'- !o+ " 8''%o+ . m &ă"ut că este cu efect, spun#ndu$le7 6rate, sau soră, ştii cum eşti frăţia ta "a fel cu acela care a furat de nouă ori, dar spune să'i dezle# zece, că fură la noapte iar< -n ne, nu tre%uie scăpate fel de fel de pre"entări ale realităţilor morţii şi apoi că p#nă atunci &or eli%eraţi de duurile rele şi re%ele şi arul lui !umne"eu 'i &a sal&a ne'ntrerupt 'n lupta &ieţii lor. e ne%unie e a se lipi de ceea ce trece at#t de repedeN +e cade oare să 'ndurăm at#tea 9rii pentru a ne pre9ăti re9rete at#t de amareD* (P#+')%! A+5)' P"$'o$) 21. +ă le spunem credincioşilor ce &in la spo&edanie, cu iu%ire şi descis, că timpul, lumeaaltce&a şi toatedec#t lucrurile &remelnice &or dispărea ca te o fantomă şi nu ne &a mai răm#ne &eşnicia7 ;norurile fu9, aurul părăseşte, trupul putre"eşte, sin9ură &eşnicia răm#neN* >a %ună sau &a 'n9ro"itoareD ;, clipă 'nfricoşatăN mă 'nfăţişa la udecata lui !umne"eu, sin9ur 'n pre"enţa =ui, a 'ntre%at şi e:aminat din toată &iaţa mea de un udecător drept, are nu &a mai !umne"eul milei, ci al dreptăţii, are &a răsplăti ecăruia după faptele sale. ceasta tre%uie să ştiu7 #nd şi cum &oi muri euN !ra9ostea, 'nţele9erea, %l#ndeţea şi arul !uului +f#nt să stăp#nească atmosfera celui mai potri&it moment 'n doi, la scaunul de spo&edanie/ şi simţi că 23 2< 21
$e vorbeşte %ărintele &rsenie ;, p. 138. $e vorbeşte %ărintele &rsenie ;, p. 56$55. $e vorbeşte %ărintele &rsenie ;, p. 55. 6
pleacă cu o inimă de miel, ciar dacă s$a considerat 'n &iaţa lui un leu ne'nfricatN* (P#+')%! A+5)' P"$'o$22.
=Pro%lema mai 9rea ar cu cei care &in nepre9ătiţi, siliţi să &ină la spo&edit din partea altora sau care &in la 'nt#mplare, cu un fel de$a se 'nşela sin9uri. ceştia nu au prea multă cunoştinţă de importanţa ?ainei Pocăinţei şi nici nu au o tre"&ie a conştiinţei. Ui si9ur, se riscă să nu se spo&edească sincer, curat, din inimă, cu căinţă, ci cu e&entuale preudecăţi. ceştia tre%uie luaţi de la 'nceput cu &iaţa şi moartea şi amănunte susţinute, după puterea lor de 'nţele9ere, să le tre"eşti conştiinţa, prot#nd de sin9urul fapt important, că totuşi au &enit la tine, 'mpinşi, traşi, cu un fel necinstit de a se 'nşela sin9uri. ; lămurire intensă tre%uie. ăci e mare păcat ascunderea păcatelor sau spunerea lor cu scu"e acestea sau cu mai multe 'nţelesuri, lucru nesuferit faţa !reptului udecător, numindu$se furtişa# de at#t celedesnte sau 'n păcat 'mpotri&a !uului +f#nt. =a fel primirea cu ne&rednicie a Preacuratelor ?aine* (P#+')%! A+5)' P"$'o$) 23. m a&ut la scaunul de spo&edanie două ca"uri 9ra&e. -nt#i, un om care nu &oia să$şi mărturisească un păcat foarte 9ra&. @ici după mari insistenţe n$a &rut să$l spună şi, desi9ur, nu l$am de"le9at. !upă c#te&a "ile a murit nespo&edit. !umne"eu, ca pe ecare din noi, l$a adus la timp pentru iertare şi numai printr$un sin9ur cu&#nt putea sal&at. =ucrul acesta a speriat şi 'nţelepţit pe mulţi, mai ales pe aceia care ştiau păcatul, pentru că 'l făcuseră 'mpreună. En alt ca", 'nspăim#ntător, s$a petrecut cu un %olna& pe care 'l ţineam la m#năstire de trei "ile pentru +f#ntul aslu. +oţia lui ne spusese de unele păcate 9rele ale lui şi trei "ile l$am ru9at şi am insistat să se spo&edească la ce duo&nic &rea, că eram mai mulţi, arăt#ndu$i, cu timp şi %l#ndeţe, că %unul !umne"eu a r#nduit iertarea tuturor păcatelor prin spo&edanie. -nsă el nu &oia cu nici un cip să se mărturisească. #nd eram noaptea la +f#ntul aslu, a treia "i, a 'nceput deodată să urle pur şi simplu că &in nişte arapi 9ro"a&i să$l ia şi &edea cu mintea pe ei, toate păcatele lui şi, nespus de speriat, a cerut 9ra%nic să se spo&edească. cum se făcuse 'nţeleptN u ieşit afară repede toţi din camera unde eram, şi el, 'n &aiete pătrun"ătoare, at#t a mai putut să spună7 m făcut... m făcut...* şi a murit 'n %raţele mele. =$am de"le9at cu un sentiment de răspundere şi milă, măcar pentru dorinţa lui din urmă, dar era mort. -nt#mplarea aceasta s$a po&estit 'n toată re9iunea aceea mulţi ani. Iată 'ndoiala, acea &ino&ată necredinţă şi 'nşelare că la moarte nu &in dia&olii sau 'n9erii %uni pentru %ietul tău suGetN e i"&or de nelinişte şi frică 'n clipele din urmă, c#nd liniştea e at#t de necesarăN Ui la ce nu se e:pune omul dacă este surprins de moarteN Viermele lor nu doarme, spune +f#nta &an9elie (cf. arcu , 0). Prima mustrare conştiinţă a os#nditului , aşadar, cu9etul la acea plăcere ticăloasă şi dedenimica, pentru care este &a os#ndit pentru totdeauna/ a doua mustrare e cu9etul că printr$o osteneală c#t de mică ar putut fericit/ 'n urmă este cu9etul că, pier"#nd pe !umne"eu, Bunul cel mai 'nalt, a pierdut totul. -mplinească$se 'n mine, totdeauna, 'ntru toate, &oia ?a, !oamneN min* (P#+')%! A+5)' P"$'o$)2.
$e vorbeşte %ărintele &rsenie ;, p. 50. $e vorbeşte %ărintele &rsenie ;, p. 50$01. 2 $e vorbeşte %ărintele &rsenie ;, p. 5$01. 22 23
68
; metodă care ar cea mai ecace este să$ţi scrii păcatul pe #rtie atunci c#nd 'l faci, "ilnic. Kite, eu am #reşit aici . Ui treci acolo. Poţi să$1 ţii cu semnele tale, să nu ţi$1 cunoască nimeni. Ui, odată scris acolo, &a spo&edit si9ur. @u &a uitat. !ar dacă nu eşti pre9ătit pentru spo&edit şi sunt multe lucruri mărunte sau foarte importante, pe care le uiţi, nu eşti iertat. !ar dacă tu te$ai pre9ătit pe c#t ţi$a fost cu putinţă şi ai uitat ce&a, acelea sunt iertate. Pentru că tu te$ai silit să 9ăseşti lucrul acesta, nu te$ai dus 'nt#mplător şi te$ai lăsat pe seama duo&nicului să te 'ntre%e. l o să te 'ntre%e o serie 'ntrea9ă de lucruri, dar călătoria prin trecut ţi$a fost foarte dicilă poate, sau foarte &ariată. el mai %ine este să$ţi scrii păcatele "ilnic, c#nd le faci. Ui să &edeţi frăţiile &oastre, atunci c#nd &eţi 'ncepe să faceţi lucrul ăsta, c#t &a de 9reu. @u$i con&ine satanei7 %a ţi$ai pierdut creionul, %a stai că note" deseară, stai că note" m#ine, şi uiţi. !acă m$aţi 'ntre%at cupăcatul ade&ărat, un'lom care &rea orice cipde să se spo&edească curat, să$şi note"e c#nd face. Kite, eucu l'am vorbit rău pe ăla1 Kite, m'am enervat1 Kite, mi'am ieşit din re . >e"i, tre%uie să te pre9ăteşti de spo&edit* (P#+')%! A+5)' P"$'o$) 28. ?aina pocăinţei cuprinde patru elemente7 1. ai 'nt#i de toate să nu mai faci păcatul. 2. +ă$l mărturiseşti. 3. +ă te de"le9e duo&nicul. . En canon care se dă sau nu se dă. !eci nu mai fac. #nd mă duc la spo&edit, mă duc cu 9#ndul că nu mai fac păcatul. +$ar putea să se mai repete. ?u nu eşti &ino&at de deli%erare. =$ai făcut fără să$ţi dai seama. !ar dacă 'l faci ciar ştiind că$i păcat, este păcat mai mare. !e aceea nu$i de"le9 pe aceştia care trăiesc necununaţi. =e spun aşa7 &m furat de nouă ori, dar dezlea#ă'mă de zece ori că la noapte fur iar< -i pun 'n situaţia să 'nţelea9ă şi ei că condiţia pentru iertare este să nu mai facă. =upta este din partea am#ndurora, a ului şi a părintelui, să te &indeci de păcate şi să pro9rese"i, să de&ii mai %un, din ce 'n ce mai %un. Păcatele, la pre"enţa asta suGetească continuă, ţi$aduc un foarte mare a&anta $ smerenia7 Kite ce am fost eu în stare să fac, netrebnicul de mine< Cum am putut eu să'" supăr pe Dumnezeu cu păcatele mele< Raiul este plin de păcătoşi pocăiţi. ?oţi au făcut păcate, i$a plăcut lui !umne"eu căinţa lor. Păcatul aduce smerenie. !e unde se 'nţele9e că dracul oacă un rol m#ntuitor indirect. @e arată imediat neputinţele. @e aută la 'ncununare. !acă ar şti c#t de mult aută la m#ntuire, ar mai puţin ispititorD* (P#+')%! A+5)' P"$'o$)26. Păcatele mărunte nasc un ade&ărat pustiu 'n &iaţa duo&nicească a omului. şa după cum ceasul cu pendulă de pe perete se opreşte din pricina depunerii prafului mărunt, tot astfel şu pulsul duo&nicesc al omului se stin9e treptat su% stratul 9ros de păcate mărunte adunate. Pentru ca ceasul să pornească din nou tre%uie şters praful. Pentru ca omul să se 'nsuGeţească pentru o &iaţă duo&nicească tre%uie să$şi mărturisească şi cele mai mărunte 25
păcate* A+4'-. S+3- A!'8 . #t pri&eşte marile păcate, nimeni nu poate să ne9e că ele 'nalţă un sinistru "id despărţitor 'ntre noi şi !umne"eu. -nsă păcatele cele mărunte sunt dispreţuite de către mulţi ca ind de mică importanţă şi inofensi&e. Enii ciar le socotesc ca 'n9ăduiteN +e 'nt#mplă să mear9ă credinciosul cu asemenea păcate la &reun oarecare duo&nic ne'ncercat şi să audă, spre mirarea lui, următorul fapt7 cesta nu e păcat. +pune ce&a mai su%stanţialN* 4ireşte, creştinul &a $e vorbeşte %ărintele &rsenie ;, p. 13. $e vorbeşte %ărintele &rsenie ;;;, p. 68$66. rim. +eram le:ie&, "eacul uitat 5 )fânta !aină a +po&edaniei, ediţia a doua, trad. de Heor9iţă iocoi şi Petre$>alentin =ică, ditura +opia, Bucureşti, 2<<5, p. 6$5. 66 28 26 25
pleca de la un asemenea duo&nic nemulţumit. l simte că păcatele lui mărunte, fără de număr, asemenea relor de praf, s$au 'n9reunat ca o sarcină apăsătoare 'n suGetul lui şi la ecare suGare a unu &#nt potri&nic se ridică, asemenea unui nor, 'nlăuntrul inimii, murdărind atmosfera i duo&nicească, as:iind pe creştin, nelăs#ndu$l să mai respire. %ăcatele cele mici descid calea celor mariQ20. Pentru curăţirea 'ntinării trupeşti !umne"eu ne$a dat apa. Iar pentru curăţirea 'ntinărilor suGeteşti, !umne"eu ne$a dăruit arul +ntei ?aine a +po&edaniei. ;rice om care$şi murdăreşte m#inile se spală. Ui nimeni nu "ice7 @$am să mă mai spăl pe m#ini, indcă oricum am să mă murdărescN* !e ce, dar, atunci, mulţi oameni spun7 nu mă &oi mărturisi, indcă m#ine am să păcătuiesc iarăşi*D ste limpede m#ntuirii noastre ne@oi 'ndeamnă să nu ne curăţim suGetele, pentrucăa&rămaşul putea pune stăp#nire pe ele. 'nsă nu ca ar tre%ui să plecăm urecea la astfel de 'ndemnuri dia&oleşti, ci să ne spo&edim des, indcă deasa curăţire naşte 'n noi 9ustul pentru curăţie. =ăsaţi$&ă casa nemăturată, necurăţită, neaerisită timp de un anN ;are nu &a de&eni ea o ade&ărată cocinăD Ui acum socotiţi ce a de&enit suGetul aceluia care nu un an, ci două"eci, patru"eci, şai"eci sau şapte"eci de ani nu şi$a curăţit suGetul prin spo&edanieN...Q A+4'-. S+3- A!'8 2. @ici o predică sau %roşură nu poate 'nlocui relaţia duo&nic A penitent 'n momentul ?ainei. ceasta 'nsă presupune reşte şi timp şi o dispo"iţie %ine&oitoare faţă de suGetul pe care !umne"eu l$a 'ncredinţat 'n m#inile noastre. mai %ine ca preotul să nu să&#rşească ?aina dec#t să o să&#rşească defectuos, adică 'n 9ra%ă şi cu indiferenţă. -n momentul ărturisirii 9udecat nu e numai cel care se mărturiseşte, ci şi cel care mărturiseşte. un moment 'nfricoşător pentru am#ndoi. !intr$o mărturisire care se face cu tină şi iu%ire pot să apară multe lucruri %une. (K) ; repetăm7 e mai %ine să nu$l mărturisim pe cine&a dec#t să$l mărturisim nedesă&#rşit. ;are cirur9ul 'şi permite să opere"e %olna&ul dacă n$are timp şi dispo"iţia de a epui"a orice limită a re"istenţei şi perse&erenţei pentru &indecarea %olna&ului luiD* ( P#+')%! G4o+4'o5 M%!!')o5)28<. @epăsători la faptul că oamenii comit păcate, pro%lema principală este aceea a atitudinii noastre fundamentale faţă de noi 'nşine şi faţă de alţii. :istă mulţi care, deşi iertaţi, fac puţine lucruri pentru a se scim%a ei 'nşişi 'n interiorul lor sau pentru a adopta o nouă atitudine. i trăiesc cu un resentiment ad#nc şi 'n re&oltă faţă de !umne"eu şi 'ntr$o respin9ere a lor 'nşişi şi a &alorii &ieţii lor. el care trăieşte 'ntr$o asemenea stare de păcat trăieşte cu ade&ărat doar pentru sine 'nsuşi. on&ertirea A metanoia A tre%uie să e reconcilierea cu ade&ăratul eu al ecăruia. Păcatul A amartia A este o ale#ere rea, un eşec 'n a atin9e ţinta şi o%iecti&ul ade&ărat, este ce&a calculat 9reşit, ce&a 'ndrumat 9reşit, şi aceasta datorită ale9erii deli%erate contra Prin urmare, cel păcătos nu acţionea"ă autentic şi nici nu e:istă autentic. elrii. păcătos are tre%uinţă să e 'ntors din drum*, să e reorientat, re&itali"at,a re ne&oie constantă de tămăduire. ceasta a fost 'ntotdeauna una dintre sluirile terapeutice de %a"ă ale %isericii, deşi pentru mulţi creştini ea a fost concepută drept o metodă limitată şi simplistă de do%#ndire a iertării. 2Bomolo#esis A mărturisirea rim. +eram le:ie&, ;zbăvirea de păcate1 !âlcuire la -u#ăciunea )fântului 2frem )irul , trad. de Heor9iţă iocoi, ditura +opia, Bucureşti, 2<<0, p. 8<$81. 2 rim. +eram le:ie&, "eacul uitat 5 )fânta !aină a +po&edaniei, ediţia a doua, trad. de Heor9iţă iocoi şi Petre$>alentin =ică, ditura +opia, Bucureşti, 2<<5, p. 8<$81. 28< Protopre"%iter prof. dr. Heor9ios etallinos,%aroia?, p. 0<. 20
65
păcatelor A este un element important 'n tămăduirea păcatului, dar aceasta este doar parte dintr$un proces mai lar9* ( M'%+o"o!'%&! E-'!')o5 T'-''5)281. )povedania este prin sine eliberatoare . t#ta &reme c#t nu este recunoscut ca atare şi at#ta &reme c#t nu este mărtu risit altcui&a, păcatul se 'nrădăcinea"ă 'n suGet, creşte şi se 'ntinde, 'm%olnă&indu$l 'n 'ntre9ime, măcin#nd, pustiind şi otră&ind &iaţa lăuntrică. Po&ara păcatului este 9reu de purtat de unul sin9ur, cu at#t mai mult cu c#t el iscă tul%urări a căror pricină omul nu o poate 'nţele9e uşor şi e prea sla% şi neputincios ca să le poată stăp#ni. !e aceea, păcatul este i"&or de nelinişte, de an9oasă, mai ales din cau"a sentimentului de &ino&ăţie care, 'n 9eneral, 'l 'nsoţeşte, dar şi pentru că păcatul tre"eşte şi 'ntreţine acti&itatea demonilor care, prot#nd de această stare'nt#lnirea %olna&ă, cu seamănă tul%urare şi nelinişte 'n suGet prin toate %un miloacele. Prin duo&nicul 'n cadrul ?ainei, penitentul 9ăseşte prile ca(K) să rupă tăcerea şi să iasă din 'nsin9urarea sa %olnă&icioasă, care nu face dec#t să$i sporească răul. >or%ind despre ceea ce$l tul%ură, el dă pe faţă %oala care$l măcina ne&ă"ut pe dinăuntru. +impla 'naintare spre celălalt, 'ndră"neala de a se descide 'n faţa lui cu smerenie, 'nfr#n9#ndu$şi ruşinea, 'n&inuirea de sine fără nicio milă 'n faţa celuilalt, %iruirea m#ndriei, toate acestea constituie dea un pas important, care$l duce pe om spre ieşirea din uni&ersul %#ntuit de %oală al păcatului* (>) – C!& L+$4%)282. CANONUL DE ;NDREPTARE CA MANIFESTARE A POCĂINŢEI
En creştin a 'ntre%at pe un 'nţelept dacă sunt aceleaşi păcate 'n toate locurile. Iar 'nţeleptul i$a răspuns că sunt aceleaşi, pentru că !umne"eu este celaşi 'n toate locurile. tunci creştinul i$a spus7 um se e:plică, atunci, că eu pentru aceleaşi păcate pe care le$am făcut 'n locuri diferite, am fost canonisit cu diferite canoaneD #nd eram 'n cutare loc, duo&nicul de acolo nu m$a mustrat deloc pentru %eţie, iar pentru cur&ie m$a mustrat foarte tare, 'nc#t mustrarea aceea a fost de auns pentru a mă opri de la păcat. Iar c#nd eram 'n alt loc, duo&nicul de acolo, pentru cur&ie nici o sfătuire 'nţeleaptă nu mi$a dat, iar pentru %eţie m$a mustrat foarte tare, ca pe un fur de cele snte, şi m$a canonisit*. -nţele9em dina ceasta, că duo&nicii aceştia, la patimile pe care le a&eau şi ei făceau po9orăminte mari, iar la patimile pe care nu le a&eau făceau mustrarea necesarăQ (S. N'$o'- A4'o+'%&!)283. !acă cel ce se pocăieşte aer multe păcate, canoniseşte$l pe cel mai mare , adică pe cel ce are canon de mai mulţi ani. #tă &reme face păcatul, ciar dacă nu se 'mpărtăşeşte, &remea aceea se numără la facerea canonului. !acă se &a depărta o &reme de la păcatul pe care l$a spo&edit, şi &a cădea iarăşi 'n acelaşi păcat, să pui 'ncepătură la anii canonului. !acă &a cădea 'n alt păcat, tre%uie să socoteşti care are mai(mulţi ani7 canonul pe care sau păcatul cel de cur#nd făcut* S. N'$o'A4'o+'%&! )28'l. a&ea nesă&#rşit, !acă cel ce se pocăieşte se aGă 'ncă su% canon şi se &a aGa 'n primedie de moarte, se 'mpărtăşeşte cu !umne"eieştile ?aine, de ne&oie. !acă se &a
itropolitul milianos ?imiadis, %reot, paroie, înnoire5 noţiuni şi orientări pentru teolo#ia şi practica pastorală, trad. de Paul BrusanohsFi, ditura +opia, Bucureşti, 2<<1, p. 2<. 282 ean A laude =arcet, !erapeutica bolilor spiritualeK, p. 268. 283 +f. @icodim 9ioritul, Carte foarte folositoare de suet , ed. cit., p. 13. 28 +f. @icodim 9ioritul, Carte foarte folositoare de suet , ed. cit., p. 66. 60 281
'nsănătoşi, 'ncepe iarăşi canonul de acolo de unde l$a lăsat mai 'nainte de a se 'mpărtăşi* (S. N'$o'- A4'o+'%&!)288. anonul la spo&edanie nu era nici prea 9reu, nici prea uşor. i era ci%"uit, după &#rsta, sănătatea, puterea şi aşe"area suGetească a ecăruia. el mai mult oprea de la +f#nta -mpărtăşanie timp de şapte ani, pentru a&ort, desfr#nare şi ucidere. Pe cei care a&eau păcate foarte 9rele, de o%icei nu$i de"le9a, ci 'i trimitea la preotul de paroie. Iar pe cei neotăr#ţi, care nu fă9ăduiau să se pocăiască din toată inima, 'i am#na şi$i 'ndemna să mai &ină. Pentru cei mai mulţi o%işnuia să dea canon, mer9erea frec&entă la sntele slu%e, citirea Psaltirii, c#te două$trei catisme "ilnic, metanii, post p#nă seara, miercurea şi &inerea, ţinerea posturilor, citirea cărţilor snte, milostenii etc.* 286
(P#+')%! P'5' O!+&) . Părintele Paisie sfătuia pe duo&nicii mai tineri din mănăstire, "ic#nd7 $ +ă nu le9ăm la spo&edanie oamenii care sunt cu păcate mari şi care sunt de departe. i să$i trimitem să se spo&edească la preoţii lor, ca să nu răm#nă le9aţi de noi* (-#+%&+' 5"+ P#+')%! P'5' O!+&)285. @imeni dintre duo&nici nu ştie e:act c#t tre%uie să le9e şi c#t tre%uie să de"le9e 'n scaunul de spo&edanie. !uo&nicul să&#rşeşte ?aina ărturisirii su% inspiraţia !uului +f#nt. !ar numai !umne"eu ştie inima şi suGetul ecărui om. u nu am dat canoane prea 9rele la mărturisire, indcă mi$a fost milă de ecare şi am pl#ns cu cel care pl#n9ea şi m$am %ucurat cu cel care se %ucuraK ;are nu pentru mulţimea păcatelor pe care le$am de"le9at prea uşor m$a auns suferinţa aceastaD... >ă ro9 să &ă ru9aţi mai mult pentru mineN* ( P#+')%! P'5' O!+&)280. elor care a&eau păcate 9rele şi erau ro%iţi de patimi &eci, le r#nduia %ătr#nul să postească o%li9atoriu toate posturile şi "ilele r#nduite de Biserică, să nu măn#nce un timp carne şi ulei şi să nu %ea &in. poi o "i sau două pe săptăm#nă, de o%icei miercurea şi &inerea, le r#nduia post ne9ru p#nă la orele trei după masă, p#nă seara sau ciar p#nă a doua "i şi să citească psaltirea la mie"ul nopţii. Iar celor care să&#rşeau a&orturi, le r#nduia să nască alţi copii 'n locul celor ucişi, sau să %ote"e şi să 'm%race copii săraci după numărul a&orturilor, sau să 'ne"e copii fără părinţi* ( P#+')%! P'5' O!+&)28. +pre deose%ire de sfatul duo&nicesc, canonul repre"intă un miloc po"iti& mai dur pentru continuarea, ad#ncirea şi desă&#rşirea pocăinţei, cerută de natura specială a anumitor păcate. (...) !eşteptarea pocăinţei şi punerea ei 'n funcţiune 'n condiţiile unei conştiinţe drepte şi si9ure, iată cel dint#i şi fundamental scop al canonului la spo&edanie. cest principiu 'l ilustrea"ă c#t se poate de &iu următoarea prescripţie a unui duo&nic. l a impus drept canon, unei cle&etitoare, o%li9aţia de a mer9e 'n clopotniţa %isericii cu o pernă de ful9i,femei pe care să o destrame pe 'ndelete, lăs#nd ful9ii 'n &oia &#ntului, iar după aceea să se 'ntoarcă la d#nsul. -i ceru apoi să se ducă să adune ful9ii la loc. 4emeia făcu, desi9ur, o 9ură speriată, mărturisind imposi%ilitatea de a reface perina din ful9ii pe care numai &#ntul ştia unde$i răsp#ndise. A şa este şi cle&etirea, reluă duo&nicul7 ea duce &or%ele de rău ca şi &#ntul, aşa că nu mai +f. @icodim 9ioritul, Carte foarte folositoare de suet , ed. cit., p. 66$65. rim. Ioanicie Bălan, %ărintele %aisie?, p. 12$128. 285 rim. Ioanicie Bălan, %ărintele %aisie?, p. 126. 280 rim. Ioanicie Bălan, %ărintele %aisie?, p. 125. 28 rim. Ioanicie Bălan, %ărintele %aisie?, p. 116. 288 286
6
poţi dre9e ceea ce ai stricat, pentru că nu mai eşti stăp#nă pe &or%ele odată ieşite din 9ură. anonul şi$a auns scop ul său esenţial, şi anume deşteptarea conştiinţei cu privire al #ravitatea păcatului şi, deci, nevoia de îndreptare * (P#+')%! P%+ V')%'!5$&)26<. plicarea canonului de pocăinţă se face 'ntr$un spirit corecţional, #nd 'ntre%uinţăm această e:presie, nu 'nţele9em să dăm canonului un caracter de pedepsire sau de ispăşire a păcatului, ci numai să su%liniem scopul său corecţional, adică salutar, peda9o9ic sau de coriare ('ndreptare) a penitentului. +copul epitimiilor prescrise 'n scaunul de spo&edanie nu este, prin urmare, ispăşitor, adică pentru a satisface ustiţia di&ină (...). +copul lor este 'ndreptarea penitentului prin e:erciţii mai 9rele, dar cu at#t mai otăr#toare pentru resta%ilirea conştiinţei şi &oinţei morale. pitimiile ar putea numite pedepse, celfuncţiunilor mult 'n sensul de pedepse părinteşti, adică 'n sensul 'n care părinţii 'şi pedepsesc copiii din iu%ire, pentru a$i 'ndrepta, iar nu pentru că au 9reşit* (P#+')%! P%+ V')%'!5$&)261. anoanele de Pocăinţă se impun după #reşeală şi după putere , 'n raport direct proporţional cu 9ra&itatea ranei, ci intensitatea Pocăinţei şi cu posi%ilitatea 'mplinirii lor. Indul9enţa e recomandată totdeauna c#nd se dă do&adă de căinţă şi 'ndreptare sinceră, aşa după cum asprimea este la locul ei c#nd penitenţii nu arată semne şi sentimente de 'ndreptare* ( P#+')%! I!+'o) F!)262. =a aplicarea canoanelor, duo&nicul nu poate uit a că nu este numai udecător şi doctor, ci mai ales părinte iubitor şi dezinteresat. redincioşii să &adă 'n el pe omul lui !umne"eu, pe litur9isitorul m#ntuirii şi pe cel mai mare %inefăcător al fericirii lor. tunci şi numai 'n aceste condiţii se apropie enoriaşii de el cu toată 'ncrederea, 'şi descoperă 'n faţa lui tainele conştiinţei cu iată sinceritatea şi el &a putea pătrunde şi slui 'n inima lor, ca 'n altar* ( P#+')%! I!+'o) F!)263. Preotul dă canonul sau epitimia, adică pune 'n aplicare canoanele pre&ă"ute pentru diferite păcate. cestea nu au ca scop pedepsirea, ci &indecarea penitentului. @ecesitatea preotului e pusă 'n e&idenţă, 'n această fa"ă, prin faptul că penitentul nu$şi poate :a el 'nsuşi miloacele de tămăduire şi nu i le poate da nici alt semen al său, cu sucientă autoritate, pentru a$l face să le 'mplinească. (K) !uo&nicului i se cere să e 'n stare, prin citiri de cărţi duo&niceşti, prin urmărirea diferitelor procese suGeteşti, prin e:perienţă, nu numai să dea cu o anumită si9uranţă sfaturile cele mai eciente, ci şi să le ar9umente"e 'n faţa penitentului, ca acesta să se lase con&ins să le urme"e* (P#+')%! D&-'%+& S%#)'!o)26. c#nd foarte se doi 'mpărtăşesc rar, oprirea de la +f#ntastă"i, -mpărtăşanie pentrumulţi un an, sau trei nudestul mai ede simţită ca un canon ecient. ai ecientă e recomandarea 'nfr#nării de la păcatele mărturisite şi anumite reparaţii corespun"ătoare. Prin faptul că scopul acestor recomandări este tămăduirea suGetească a penitentului şi ele pot scurtate sau prelun9ite după r#&na cu care acesta le o%ser&ă, sau după nepăsarea faţă de ele, urmea"ă că duo&nicul tre%uie să răm#nă 'ntr$o le9ătură suGetească cu el, sau 'ntr$o Pr. Prof. !r. Petre >intilescu,)povedania şi Duovnicia, l%a Iulia, 18, p. 216$215. Pr. Prof. !r. Petre >intilescu,)povedania şi Duovnicia111, p. 210. 262 Pr. Ilarion >. 4elea,%ocăinţa111, p. 21. 263 Pr. Ilarion >. 4elea,%ocăinţa111, p. 22<. 26 Pr. Prof. !r. !umitru +tăniloae,!eolo#ia Do#matică ErtodoBă, &ol. III, p. 1<. 5< 26< 261
prietenie duo&nicească, care ea 'nsăşi 'i poate aceluia de mare folos. ai tre%uie menţionat că ecienţa recomandărilor date de duo&nic at#rnă 'n mare măsură de trăirea duo&nicului 'nsuşi 'n conformitate cu ele* ( P#+')%! D&-'%+& S%#)'!o268. -n &remurile &eci, c#nd creştinii a&eau mare r#&nă şi e&la&ie să se 'mpărtăşească mai des cu +ntele ?aine, cel mai 9reu canon pentru creştinii de atunci era oprirea pe un timp mai scurt sau mai lun9 de la +f#nta şi !umne"eiasca -mpărtăşanie. (K) cum, 'nsă, c#nd credinţa a slă%it şi creştinii cei mai mulţi "ac 'n ad#ncul nesimţirii şi al lipsei de e&la&ie faţă de +f#nta -mpărtăşanie cu ?rupul şi +#n9ele lui Cristos, cred că $! -' -+ $)o) ")%+& /)+"%+ 5&:%!o+ !o+ 5% "#+#5'+ "#$%!o+ 5"o8'% (' Iar postul, ru9ăciunea, milostenia, !&"% $& ! să "@)# -o+% alte ne&oinţe li se!dea după .putere, după starea lor de sănătatemetaniile şi după şi 9reutatea păcatelor făcute, potri&it cu scumpătatea şi iconomia +ntelor anoane* (P#+')%! I!' C!o")266. !uo&nicul tre%uie să e cu mare 9riă la spo&edanie, socotind %ine pe cine tre%uie să oprească şi cui să dea cele snte cu &rednicie. (K) el mai mare păcătos, dacă pe patul de moarte se spo&edeşte, pl#n9#nd cu amar, asemenea t#larului de pe cruce, poate 'mpărtăşit. Iar dacă cine&a nici pe patul de moarte nu &rea să se 'mpace cu aproapele, sau refu"ă cele snte, nu tre%uie să e 'mpărtăşit* (P#+')%! I!' C!o")265. ei ce sunt opriţi un timp de la +f#nta -mpărtăşanie se pot 'mpărtăşi cu po9orăm#nt numai 'n ca" de primedie de moarte, adică de accidente, de operaţie, internare 'n spital pentru mai mult timp etc. !e asemenea, femeile 'nsărcinate se pot 'mpărtăşi 'n luna a noua, orice oprire canonică ar a&ea, cu condiţia ca după naştere să ţină 'n continuare canonul dat de duo&nic* (P#+')%! I!' C!o")260. ei ce nu &or să primească un canon la +f#nta +po&edanie, după multă sfătuire, de &or răm#ne 'n 'ndărătnicia lor, nu li se poate face de"le9are de păcate, cum spune +f#ntul @icodim 9ioritul 'n (nvăţătura către duovnic * (P#+')%! I!' C!o")26. !uo&nicul e cel cu care trate"i &iaţa ta ca şi cu !umne"eu. l are puterea de a le9a şi de"le9a, ceea ce 'n spiritualitatea ortodo:ă deneşte marele rol al preotului şi marea sa misiune pe păm#nt. !ar el e, cum am mai spus şi cum de fapt a spus c#nd&a &&a Pimen, model, nu le#islator. anoanele pe care se 'ntemeia"p sunt orientati&e, suple. !uo&nicul le poate atenua, le interpretea"ă, le aplică la ca"uri concrete, diferite unele de altele. u unii le aplică 'n literă, cu alţii 'n spirit. Pentru unii sunt ne'nduplecate, pentru alţii mai %l#nde. !acă nuaspru se poate diferenţierea 'n limitele aceluiaşi se caută altul, mai sau opera mai %l#nd. !uo&nicul are li%ertatea să canon, aprecie"e* 25< (A)%o)' P!#-#!#, M'%+o"o!'% ! A+!&!&' ) . 268
Pr. Prof. !r. !umitru +tăniloae,!eolo#ia Do#matică ErtodoBă, &ol. III, p. 16.
266
Protos. Ioanicie Bălan, Convorbiri duovniceşti, &ol. I, ditată de piscopia Romanului şi Cuşilor, 100, p. 80. 265 Protos. Ioanicie Bălan, Convorbiri duovniceşti, &ol. I, p. 60. 260 Protos. Ioanicie Bălan, Convorbiri duovniceşti, &ol. I, p. 6. 26 Protos. Ioanicie Bălan, Convorbiri duovniceşti, &ol. I, p. 62. 25< ntonie Plămădeală, itropolitul rdealului, !radiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoBă , +i%iu, 18, p. 2<3.
51
ine nu foloseşte anoanele, scim%ă modul de administrare a darurilor 'n Biserică. (K) anonul 'n mărturisire are un rol corecţional şi peda9o9ic. (K) +ă nu se 'nţelea9ă 'nsă că ;rtodo:ia acordă canonului rol ispăşitor, uridic, precum se 'nt#mplă 'n teolo9ia romano$catolică. -n&ăţătura ortodo:ă spune că iertarea la mărturisire se dă 9ratuit, de către Cristos, de aceea se şi numeşte iertare, 'n &irtutea &redniciei lui Cristos şi a ertfei +ale ispăşitoare (K) dar o iertare fără an9aament din partea omului de a se 'ndrepta, fără o lucrare de 'ndreptare, nu i$ar de folos. Canonul, pe care îl dă duovnicul şi pe care penitentul îl primeşte, are rolul de a concretiza an#a9amentul de îndreptare şi lucrarea de îndreptare1 2 semnul vădit că penitentul îşi dezaprobă păcatul şi e otărât a nu'l mai face* (A)%o)' P!#-#!#, M'%+o"o!'% ! A+!&!&' )251. ?radiţia, e:emplele Părinţilor, dau li%ertate de ale9ere, permit elasticitatea deci"iilor, lasă loc li%ertăţii interioare faţă de Re9ulă. ?ocmai acest lucru asi9ură puterea şi realismul &ieţii duo&niceşti ortodo:e. =i%ertatea se situea"ă deasupra Re9ulei, cu condiţia să e e:ercitată cu discernăm#nt şi nu contra spiritului ei. riteriul de apreciere 'ntre necesitatea ri9orii şi posi%ilitatea de a o călca, este acesta7 ri9oare c#nd e &or%a de poruncile dumne"eieşti, li%ertate c#nd e &or%a de e &or%a de modul de aplicare* ( A)%o)' P!#-#!#, M'%+o"o!'% ! A+!&!&')252. +istemul meu este să u mai 'n9ăduitor, dar să atac păcatul cu orice cip, şi să$l pun 'n situaţia să e şi el 'mpotri&ă. !acă el este 'mpotri&ă, este pe cale. ila lui !umne"eu 'l aută* ( P#+')%! A+5)' P"$'o$)253. !uo&nicul ce canon dă, de nu poate să$l facă ulD u nu prea sunt de părerea asta, a unor canoane care an9aea"ă timp şi ciar efort "ic. +unt pentru canoane de pre"entă, de atenţie, de ţ#şnire către !umne"eu. Iar dacă nu puteţi să faceţi canonul pe care &i l$a dat, sunteţi 'n culpă. ?re%uie să &ă spo&ediţi că nu aţi putut să faceţi canonul, sau nu aţi &rut. !e ce să nu se poată faceD estia asta că$l fac sau nu$l fac, mai ales că nu$l fac, tre%uie s$o discutaţi cu duo&nicul care &i l$a dat. sin9urul care poate să &i$l uşure"e. !uo&nicul are toată autoritatea de a le9a şi a de"le9a. >i l$a dat, nu mai discutăm că nu este %un, tre%uia să$l discutaţi atunci. Părinte, eu mă 9ăsesc 'n situaţia asta, nu pot 'n9enuncea, că am o %u%ă la 9enunci*/ Părinte, am o anemie*. En părinte duo&nicesc ţine cont de re9ula neputinţelor. !ar, dacă nu$l faci dintr$o lipsă de atenţie şi dintr$o crasă lene&ire, atunci eşti &ino&at* ( P#+')%! A+5)' P"$'o$)25. anonul 'ncepe să se considere at#t de relati&, 'nc#t nu ai toată si9uranţa că se potri&eşte at#t de %ine la cel care i$l dai. +e mai poate orienta un duo&nic după r#&na care o are ecare şi 'n funcţie de 9ra&itatea păcatelor. !ar canonul cel mai mereu ade&ărat este acesta7 să nu tu mai păcatul. Pentru cu că sa%ia eşti cu tine mereu, sunt ispite, şi, atunci, te faci 9ăseşti un luptător scoasă, ascuţită, nu un luptător adormit. +au unul din canoanele cele mai mari care se dă este oprirea de la 'mpărtăşit. ici se pot pronunţa duo&nicii cu foarte multă 9riă. anoanele cele mai re"istente opresc de la 'mpărtăşit 10$2< şi ciar 28 de ani. !ar asta ar 'nsemna să nu te mai 'mpărtăşeşti niciodată. ai ales se ţine ntonie Plămădeală, itropolitul rdealului, !radiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoBă , +i%iu, 18, p. 21. 252 ntonie Plămădeală, itropolitul rdealului, !radiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoBă , +i%iu, 18, p. 225. 253 $e vorbeşte %ărintele &rsenie ;;;, p. 5. 25 $e vorbeşte %ărintele &rsenie ;;;, p. 66. 52 251
cont şi de momentul istoric 'n care trăim. l poate să se o%işnuiască cu ne'mpărtăşitul şi nu 'l mai interesea"ă şi "ice7 %arcă tot cu împărtăşania am trăit până acum< (K) ?re%uie urmărit un canon pe care să$l facă "i de "i, 'n ce pri&eşte starea de simţire, nu starea de o%li9aţie tipicală. !uo&nicul de multe ori cu re9ret se acită de ul duo&nicesc, 'i dă un canon7 să citeşti cutare... 4iul o face din o%li9aţie, nu o face să se &indece, dacă face. +unt foarte puţini care fac cum tre%uie* (P#+')%! A+5)' P"$'o$)258. >ă dau un e:emplu7 +$a măritat Ioana cu @icu. u terminat petrecerile nunţii şi au trecut la casa lor. @icu a plecat la trea%ă, unde tre%uia el să muncească, iar Ioana a rămas să 9ătească m#ncare. a, dintr$o 9reşeală, nepricepută şi t#nără cum era, a afumat m#ncarea. Ui se perpelea7 Vai, ce o să zică $icu5 $'aiam învăţat nicimâncarea< atâta la mama se fărma &enit @icu. Dra#ă $icule, afumat "asă, ta<, dra#ă, nu astasărăcuţa. mă interesa pe mine< Dar de ce nu te'ai #ândit la mine toată ziua, asta mă interesa< sta 'l interesea"ă şi pe !umne"eu5 E, dacă ar şti cine sunt 2u< 2u, care v'am făcut< V'am dat cip în#eresc, şi peste în#eri ciar1 Vă stau în#erii de vă slu9esc1 (n#eri vă veţi numi şi voi întru împărăţia 4ea1 V'am dat înţele pciune, pricepere, discernământ1 De ce nu v'aţi #ândit la 4ine Ui, au"iţi, numai să ne 9#ndim la l. sta este o mare lucrare. !eci, este un canon %un. +ă te 9#ndeşti la !umne"eu, cum te 9#ndeşti la m#ncare, cum te 9#ndeşti la părinţi, cum te 9#ndeşti la cine&a pe care$l iu%eşti. ?e 9#ndeşti la ei7 ce$o mai făc#nd mama, tata, soţia. şa să te 9#ndeşti şi la !umne"eu. Pentru că mai 'nt#i de toate şi peste toate l tre%uie să e iu%it din tot cu9etul şi din toată inima. #nd te surprin"i 'n uitare, 'n răsp#ndire7 Doamne, iartă'mă< Re&enirea asta e foarte primită de !umne"eu. Doamne, sunt un netrebnic, nu merit111< -ncolo, 'mi faci mie 1<< de metanii (K)/ dar ce faci după ce le faciD* ( P#+')%! A+5)' P"$'o$)D256. !upă ce 'şi face pra&ila, omul se consideră acitat de o%li9aţia ru9ăciunii şi se retra9e fără nimic. u sunt mai mult pentru o tresărire continuă, duo&nicească. !e aceea am spus7 orice clipă poate un timp şi orice suspin poate o ru9ăciune. Ru9ăciunea după tipic o termini 'ntr$o oră. @u tre%uie renunţat la ea. !ar să nu e sin9ura trea%ă duo&nicească. citi un Paraclis e foarte %ine. !ar ceea ce de fapt tre%uie adus la cunoştinţă, căci lucrul acesta e mai puţin discutat, este pre"enta continuă a inimii. iar o serie 'ntrea9ă de inşi 'mi spun la spo&edit că nu şi$au făcut canonul. Poarte rar 9ăsesc care şi$au făcut canonul. tunci nu prea sunt de părere pentru canoane, dintr$astea, care se fac repede ca să scape de ele, sau se fac numai raţional, fără simţire, sau nu se fac deloc. +uspinarea 'nsă, nu 'ţi ia timp. la 'ndem#nă şi an9aea"ă toată inţa ta7 Ef, Doamne<, şi ai făcut mai mult dec#t acela care a "is de 18 ori !atăl nostru, 'l ştia pe de rost şi l$a "is repede* (P#+')%! A+5)' P"$'o$)255. !acă cine&a %olna&,nopţii, tre%uie, o, duo&nice, 'n 9ra%ă spre cercetarea lui,este ciar şi la mie"ul dacă &a şi ploua să saualer9i &a nin9e. !upă ce 'l &ei m#n9#ia 'n %oala lui, spun#ndu$i că prin aceasta se &a curăţa de 'ntinăciunea păcatului, aşa cum aurul se curăţă prin foc, să$l 'ndemni mai 'nt#i de toate la doctoria trupească, să se spo&edească cu o spo&adă de o%şte a tuturor păcatelor &ieţii sale, !e s$a le9at lim%a %olna&ului, 'ndată tre%uie să$l str#n9i de m#nă, sau să stri9i tare, p#nă c#nd prin semne 'ţi &a da de 'nţeles că &rea să se mărturisească. tunci să$i citeşti ru9ăciunea de iertăciune şi să$l $e vorbeşte %ărintele &rsenie ;;;, p. 65$60. $e vorbeşte %ărintele &rsenie ;;;, p. 60$6. 255 $e vorbeşte %ărintele &rsenie ;;;, p. 6$5<. 258 256
53
'mpărtăşeşti cu !umne"eieştile ?aine, ca să nu se 'nt#mple să moară neiertat şi ne'mpărtăşit. +ă mer9i adeseori la d#nsul, să$l m#n9#i şi să$l 'ntăreşti ca să nădăduiască la mila lui !umne"eu, p#nă la răsuGarea lui cea mai de pe urmă şi să nu de"nădăduiască, indcă 'n ceasul acela dia&olul luptă tare ca să$l arunce pe om 'n de"nădăduire. Pentru aceasta, 'n ceasul de pe urmă, are mare tre%uinţă de sfătuirea şi m#n9#ierea ta, pe care de o &a a&ea, poate să do%#ndească do%#ndă &eşnică, aşa cum nea&#nd$o, poate să sufere o pierdere &eşnică * (S. N'$o'- A4'o+'%&!)250. elor %olna&i, 'nsă, li se poate face uşurare de canoanele care cer osteneală trupească, precum7 post, metanie, pri&e9ere, milostenie, dacă nu au de unde dacea etc./dintotdeauna, 'nsă pentru osteneala duuluicătre nu sunt scutiţi, adică desuferinţa sf#nta ru9ăciune, şi de mulţumire !umne"eu pentru pe care o au. !upă cum am "is, canonul celor %olna&i se poate scim%a, nu 'nsă şi o%li9aţia de a ierta, a se ru9a şi a mulţumi ne'ncetat lui !umne"eu pentru toate, indcă prin acesta se &or m#ntui* ( P#+')%! I!' C!o")25. #t pri&eşte canoanele de oprire de la +f#nta -mpărtăşanie, m$am orientat după 'ndrumarea Părintelui +tăniloae din cartea sa de !o9matică, 'n care spune să nu dăm canoane de oprire pe &reme mai lun9ă de trei ani. @$am dat şi cred că n$o să dau canon de oprire de la +f#nta -mpărtăşanie pe &reme mai lun9ă de trei ani. drept că sunt ca"uri 'n care nu pot :a &reo limită. m a&ut la spo&edanie credincioşi cărora le$am spus că, după aşe"area suGetească pe care o au, după lipsa de reli9io"itate, de cunoştinţe şi de practici reli9ioase, nu le$aş putea :a &reun termen la care ar &rednici să se 'mpărtăşească. Ba ciar le$am preci"at că, 'n starea 'n care se aGă, nici ciar la moarte n$ar putea să se 'mpărtăşească cu &rednicie. Bine'nţeles, de ecare dată le$am arătat şi ce e de făcut, pentru a se face &rednici de darul lui !umne"eu* ( P#+')%! To3! P@+@'))20<. @u are rost să aşteptăm trecerea anilor, ci &indecarea 'nsăşi. tunci c#nd simt o scim%are spre %ine la credincioşi, nu aştept trecerea anilor sau 'mplinirea sorocului, ci dau de"le9are la +f#nta -mpărtăşanie 'nainte de termenul sta%ilit 'n preala%il* (P#+')%! To3! P@+@'))201. $am tre"it 'n +#m%ăta Paştilor cu un maramureşean %ătr#n, cu sarica pe el7 $o, domn^ %ărinte, am venit să mă mărturisesc, să mă #ri9esc< ine era acest %ătr#nD -n satul lui era un om foarte 'nsemnat. !e 3< de ani ne&asta lui se făcuse ad&entistă. ra un curent de ad&entişti foarte puternic acolo. Ui toţi ad&entiştii &roiau să$l prindă pe %adea Ioan, care era foarte repre"entati&, ca prin el, să dea lo&itură satului. -nsă el se ţinea de Biserică, şi nu au reuşit ăia să$l do%oare. l apăra po"iţia ortodo:ă, numai prin faptul că nu se ducea la duşmani. u, n$am de lucru, 'n spo&edanie, l$am 'ntre%at7 &i &m postit, că &roia 'mpărtăşească. #ine erau Pastile.şi$o, domn părinte< mâncat şi ierisădese frupt<, 'n >inerea are, că era 'n spital. cum, am "is eu, ce faci rsenieD +i9ur, ce ar face CristosD ;mul ăsta de 3< ani apără credinţa ade&ărată, ortodo:ă, şi acum mă crampone" că a m#ncat omul acesta o %ucăţică de co"onac, dată de pomană, pentru că era străinD 8ine, bade ;oane, să posteşti până mâine< Ui p#nă m#ine mai erau c#te&a ceasuri, ca să "ic că i$am dat un canon, şi l$am 'mpărtăşit. +f. @icodim 9ioritul, Carte foarte folositoare de suet , ed. cit., p. 63$6. Protos. Ioanicie Bălan, Convorbiri duovniceşti, &ol. I, p. 62. Protos. Ioanicie Bălan, Convorbiri duovniceşti?, &ol. II, p. 53. 201 Protos. Ioanicie Bălan, Convorbiri duovniceşti?, &ol. II, p. 53. 5 250 25 20<
>edeţi, faci un mare po9orăm#nt, dar pe ce&a. @u l$am oprit după canoane, şi am ţinut cont de starea lui suGetească, de lupta care o dă de ani de "ile. Pentru că, tre%uie să spun, dar cu teamă, că nu prea &ăd că sin9ur postul ar da nădede de m#ntuire. +merenia ad#ncă din inima noastră şi neduşmănia este nădedea de m#ntuire a noastră. Postul este recomandat ca o stare de ne&oinţă şi ca stare "iolo9ică, că elimină to:inele, şi e foarte %un. !ar ne 'nt#lnim cu fel de fel, şi foarte multe ca"uri, c#nd nu s$a postit, ori sunt %olna&i, ori sunt pe drum. >edeţi, tre%uie să ai 'nţele9ere. !acă duo&nicul ţine cont de intensitatea pocăinţei ului, el se consideră auns* ( P#+')%! A+5)' P"$'o$)202. Enul s$a dus la spo&edit, cu păcate 9rele. Părintele i$a dat un canon foarte uşor şi "ice7 Părinte, părinte, pentru mine, ce păcătosulN at#t să fac euD* !uo&nicul i$a scă"ut şi din eceuşor i$a dat. Părinte, faciD* Ui!oar i$a plesnit inima, şi a murit din r#&nă că el nu merita acest lucru. !ar duo&nicul a fost iscusit. şadar, canoanele răm#n ca nişte mari faruri de orientare7 Eite, domnule, păcatul dumitale, că te oprea de la 'mpărtăşit două"eci de ani, cum e ca"ul cu a&orturile. !ar sunt at#t de multe posi%ilităţi ca să$l uşure"i. +f#ntul Ioan Hură de ur, "ice7 &ni vrei să'i dai $u, vindecă'i rana< =$ai oprit at#ţia ani, dar el tot aşa a rămas, ne&indecat. =upta mare este să$i &indeci rana. +e sdea"ă ertfa de pe Hol9ota c#nd preoţii duo&nici refu"ă să de"le9e pe cei cu păcate 9rele şi care se căiesc. ste o enorm de mare 9reşeală. Poţi să$l opreşti de la 'mpărtăşit dar nu ca să nu$l de"le9i de păcate. !e c#te ori să iertămD a 'ntre%at +f#ntul Petru. !e şapte"eci de ori c#te şapte. eea ce 'nseamnă7 permanent. !ar numai dacă se căieşte permanent, că n$are &oie nimeni să desinţe"e iadul că$i milosti& !umne"eu* ( P#+')%! A+5)' P"$'o$)203. $am dus la o mănăstire unde a&eam doi i duo&niceşti, aduşi de mine la m#năstire, şi i$am 'ntre%at7 cum canonisiţiD Lice7 noi, pe cei cu două"eci de a&orturi, nu$i de"le9ăm de păcateN Ui ce faceţi cu ei, 'i trimiteţi la rsenieD @u$l 'mpărtăşeşti imediat, dar de de"le9at 'l de"le9i* ( P#+')%! A+5)' P"$'o$)20. @u putem accepta cu nici un cip, cu riscul că$şi pierde credinţa ortodo:ă. @u putem accepta la o femeie să facă a&ort. un păcat mare. Ui nu$i &or%a de faptul că a omor#t un om, dar a ucis un om ne%ote"at. =e$am făcut o teorie de au 'nceput să pl#n9ă. D&-)& /)5#, (%"%# "o$#')* o-)'!o+, )& %'-pul. Pentru că !umne"eu a iertat de la primele ca"uri. 4emeia păcătoasă, aduceţi$&ă aminte. Ui mereu tre%uie să ne 'ntre%ăm ce$ar face Iisus Cristos 'n ca"ul acesta. #ntuitorul a &rut să m#ntuiască lumea, oamenii căindu$se, că nu se poate fără pocăinţă. cesta e actul material prin care &ede căinţa unui om7 mărturisirea. iarpentru 'ntr$o că o%ser&aţie, la +f#ntul >asilesecel are, se "ice7)e dădeau canoane mari era şi credinţa mare. @oi nu i9norăm canoanele, dar, totuşi, trăim un moment istoric al nostru. u, a"i, spo&edesc, acum stau de &or%ă cu penitentul. Ui &ă ro9 să mă credeţi că nu am oprit mai mult de trei ani de la +f#nta -mpărtăşanie, ciar şi pe cei cu a&orturi* (P#+')%! A+5)' P"$'o$)D208. $e vorbeşte %ărintele &rsenie ;;;, p. 51$52. $e vorbeşte %ărintele &rsenie ;;;, p. 52. 20 $e vorbeşte %ărintele &rsenie ;;;, p. 53. 208 $e vorbeşte %ărintele &rsenie ;;;, p. 55. 202 203
58
@u deasa 'mpărtăşanie ne duce la desă&#rşire, ci pocăinţa cu lacrimi, deasa spo&edanie, părăsirea păcatelor, ru9ăciunea din inimă. R#&na unora pentru deasa 'mpărtăşanie este semnul slă%irii credinţei şi al m#ndriei, iar nu semnul sporirii duo&niceşti. -ndreptarea şi sporirea noastră pe calea m#ntuirii 'ncepe cu deasa spo&edanie şi se continuă cu post şi ru9ăciune cu lacrimi, prin părăsirea păcatelor, milostenie, 'mpăcarea cu toţi şi smerenie. @umai după ce facem toate acestea ne putem 'mpărtăşi mai des, aşa cum arată +ntele anoane şi tradiţia Bisericii. ltfel cum să primeşti pe !omnul cerului şi al păm#ntului 'n casă c#nd suGetul tău este necurat, nespo&edit, ro%it de patimi şi mai ales plin de m#ndrieD -nt#i a&em ne&oie de lacrimi, de ru9ăciune şi deasa spo&edanie, apoi toate celelalte daruri ni se adau9ă. #năstirile noastre 'ntotdeauna au ţinut calea 'mpărătească de miloc. #nd este ca"ul, să urmăm 206
practica şi sfatul lor* (P#+')%! P'5' O!+&) . +$a auns, pe măsură ce a slă%it r#&na credincioşilor, la o foarte rară 'mpărtăşire. Biserica s$a &ă"ut ne&oită să sta%ilească o normă minimă7 cele patru posturi de peste an. Pentru mulţi 'nsă acest minim recomandat a de&enit le9e, %a unii se 'mpărtăşesc doar 'n postul +ntelor Paşti. ceastă stare este nerească. #nd preotul iese cu potirul şi "ice7 Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dra#oste să vă apropiaţi<, şi nu se apropie nimeni, este semn că au pierdut creştinii sensul =itur9iei, care are ca punct culminant tocmai 'mpărtăşirea cu Cristos* (†A)+', A+4'"'5$o"&! A! I&!'' )205.
206 205
rim. Ioanicie Bălan, %ărintele %aisie?, p. 83. -n %refaţa la pr. Prof. !r. Petre >intilescu, )povedania şi Duovnicia111, p. 22. 56
