UNGUENTE (UNGUENTA FRX) Definitie: Sunt preparate farmaceutice semisolide destinate aplicarii pe piele sau mucoase in scop therapeutic sau de protectie. Sunt constituite din excipienti (baze de unguent) in care se pot incorpora SA. Excipientele constituie o parte majora a preparatului p reparatului care pot influenta eficacitatea substantelor medicamentoase incorporate. Unguentele se intrebuinteaza atat pt tratamentul afectiunilor dermatologice c at si pentru protejarea si intretinerea epidermului. Preparatele destinate sa apele pielea de actiunea agresiva a unor agenti nocivi sunt denumite unguente de protectie iar cele care contribuie la ingrijirea pielii se numesc unguente dermatocosmetice. In literatura de specialitate se intalnesc pe langa denumirea de unguent si alte denumiri care sunt atribuite in functie de anumite caracteristici privind compozitia sau modul de folosire al preparatelor respective. Astfel se intalnesc urmatoarele denumiri: -pomezi – sunt unguente de consistenta semisolida care se inmoaie cand sunt frecate pe piele formand un film superficial gros. -cremele – sunt unguente-emulsii cu un continut ridicat de apa si se caracterizeaza printro consistenta mai scazuta. -pastele – sunt preparate cu un continut mare de pulberi care au o consistenta mai tare si care de obicei nu se topesc la temperatura corpului iar prin intindere pe piele formeaza un film protector. -ceratele – sunt preparate grase care contin un procent mare de ceara sau de parafina avand o consistenta tare si un punct de topire ridicat. -glicerolatele – sunt hidrogeluri obtinute cu glicerina si amidon, fiind cunoscute si sub numele de unguent de glicerina. CLASIFICAREA UNGUENTELOR 1.Dupa actiunea terapeutica -unguente de acoperire – formeaza o pelicula protectoare pe tegumente. In aceasta categorie se includ unguente de protectie si unguente cosmetice -unguente racoritoare – contin apa sau alcool diluat. Acestea in contact cu pielea prin evaporarea unei parti din apa sau alcool dau o senzatie de racorire a pielii -unguente epitelizante (pt rani) – se aplica pe pielea lezata in scop de vindecare -unguente revulsive – produc o vasodilatatie locala si hiperemie locala -unguente antiacneice -unguente antimicotice -unguente sicative 2.Dupa locul de aplicare -dermice -oftalmice -unguente care se aplica pe mucoase 3.Dupa capacitatea de patrundere (locul manifestarii efectului terapeutic) -unguen -unguente te cu actiun actiunee locala: locala: -ungue -unguente nte de supraf suprafata ata -unguente de acoperire sau epidermice -unguente de profunzime (endodermice)
-unguente de penetratie (cele care se situeaza intre cele doua, sau diadermice). -unguente cu actiune la distanta (sistemice). Permit administrarea medicamentului prin ocolirea tubului digestiv, ceea ce reprezinta administrarea percutanata. Aceste unguente cedeaza SA vaselor sanguine si vaselor limfative. Ex: ung antireumatice. 4.Dupa proprietatile chimice si fizice -hidrocarburi geluri -lipogeluri -hidrogeluri -polietilen-glicol geluri -silicon geluri. 5.Dupa metoda de preparare respectiv gradul de dispersie al substantei medicamentoase -unguente de tip solutie -unguente de tip suspensie -unguente de tip emulsie -unguente mixte.
Penetratia prin piele. Prin penetratia cutanata se intelege patrunderea intradermica a substantei medicamentoase incorporate in baza de unguent, iar prin absorbtie percutanata se intelege traversarea pielii si patrunderea SA in fluxul sanguin. Deoarece pielea este considerata o membrana lipidica, prin piele pot penetra substante solubile in grasimi. Totusi absorbtia grasimilor se face redusa si penetratia este favorizata la substantele care au pe langa solubilitatea in lipide si o oarecare solubilitate in a pa. Medicamentele hidrofile pot patrunde in piele numai daca se produce o hidratare a pielii (ex: dupa o baie calda care are loc o dilatare a porilor si o umflare a pielii). In tratamentele dermatologice se urmareste ca medicamentul sa patrunda in piele, dar sa nu ajunga in circuitul sanguin desi acest lucru nu poate fi impiedicat in toate cazurile. O trecere a medicamentului in torentul sanguin este intalnita in terapia locala cu antireumatice. Antireumaticele sunt aplicate prin masarea pielii. Se mai administreaza unguente cu nitroglicerina, cu actiune vasodilatatoare sub forma de pansament adeziv aplicat in regiunea toracica. Patrunderea in piele si prin piele a preparatelor farmaceutice se poate face prin pori sau transepidermal (prin celulele pielii). Conditiile unei bune penetratii sunt: -dimensiunea particulei de substanta medicamentoasa -sa existe o afinitate lipofila a excipientului fata de piele Pentru a putea defini modul de actiune al unui preparat dermatologic este necesar sa se analizeze 3 factori: pielea, SA si excipientul. PIELEA – este foarte importanta starea pielii. Ex: pielea descuamata, iritata se comporta diferit in comparatie cu pielea intacta. Pentru tratarea afectiunilor in faza acuta se urmareste o actiune de profunzime in timp ce in afectiuni cronicizate se prefera o actiune in straturile superficiale ale pielii. Pentru tratamentele dermatologice este necesara sa se precizeze suprafata de aplicare, timpul de contact si frecventa. Zona care se trateaza, marimea acesteia, prezinta importanta deoarece caracteristicile pielii variaza
de la o zona la alta la acelasi individ. Varsta este un alt factor insemnat. Astfel porozitatea si gradul de hidratare al pielii la tineri sunt superioare persoanelor in varsta. Alelgerea unei baze de unguent in functie de tipul de piele reprezinta o conditie esentiala pentru formularea preparatelor dermatologice, astfel pentru pielea cu secretie sebacee abundenta sunt indicate unguente emulsii de tip U/A si hidrogeluri. Timpul de contact, modul d e aplicare si frecventa aplicarilor influenteaza eficacitatea preparatelor dermatologice. Prin masarea viguroasa a pielii se favorizeaza penetrarea. Patrunderea in invelisul cutanat poate fi grabita si prin masarea in prealabil cu acetona, alcool, solventi cu actiuen degresanta. Pansamentele ocluzive izoleaza zona pe care se aplica preparatele ceea ce determina o crestere locala a temperaturii, activand circulatia ceea ce duce la intensificarea penetratiei SA. SUBSTANTELE ACTIVE. Penetratia cutanata a substantelor active depinde de solubilitatea acestora in excipient, de greutatea moleculara si de forma cristalina. Astfel se absorbe foarte bine prin piele urmaatoarele substante: hormonii sexua li, corticosteroizi, vitamine liposolubile, unele vitamine hidrosolubile (acid ascorbic, tiamina, riboflavina, piridoxina), acid salicilic, anestezina, unii alcaloizi (morfina, strignina, nicotina), fenolul si mercurul. EXCIPIENTUL. Functia bazelor de unguent este aceea de a dilua PA. Excipientul reprezinta in majoritatea cazurilor cel poutin 90% din preparat. Pe langa aceasta functie, rolul excipientului este de a vehicula SA, astfel la locul indicat excipientul trebuie sa cedeze SA. Cedarea SA depinde de solubilitatea acesteia in excipient, substantele insolubile sau putin solubile in baza de unguent fiind cedate mult mai usor. Un excipient pentru unguent trebuie sa indeplineasca o serie de conditii: -sa nu fie iritant si sa nu produca sensibilizari -sa nu produca deshidratarea pielii si sa fie emolient -sa cedeze rapid si complet medicamentele incorporate -sa nu fie gras si sa fie lavabil -sa aibe un aspect placut -sa fie constituit dintr-un numar minim de componente si sa fie usor de preparat -sa aiba compatibilitate chimica, stabilitate si pret de cost conven abil. COMPONENTELE BAZELOR DE UNGUENT
De cele mai multe ori se folosesc ca excipient o asociere constituita din mai multe componente a caror alegere se face iin functie de necesitatile terapeutice si tehnice. Un astfel de excipient poate fi constituit din: produse lichide, moi, emulgatori, agenti tensioactivi, stabilizanti, antioxidanti si conservanti. Numarul componentelor trebuie sa fie limitat la strictul necesar. Dpdv al afinitatii fata de apa sau fata de grasimi, excipientii pentru unguente pot fi impartiti in 4 categorii: 1.baze apoase 2.baze emulsii de tip A/U 3.baze emulsii de tip U/A 4.baze hidrosolubile.
I. Baze grase – se mai numesc baze anhidre lipofile. Din aceasta grupa fac parte: -grasimi si uleiuri vegetale si animale -hidrocarburi -siliconi Caracteristicile principale ale acestor baze sunt: solubilitatea in uleiuri si lipsa de solubilitate in apa.
1.Grasimile si uleiurile (lipogeluri) sunt dpdv chimic amestecuri de golicozide. Ex: substante vegetale: ulei de floarea soarelui, soia, masline, arahide, seminte de bumbac. Uleiurile vegetale in generat sunt asociate cu componente avand punct de topire ridicat (ceara, parafina). Aceste uleiuri sunt bine tolerate de piele. Din categoria grasimilor animale (grasimea de porc) este produsul rezultat prin topirea tesuturilor adipoase ale porcului. A fost folosit ca baza de unguent fara adaosuri deoarece are o consistenta semisolida. Este o masa alba, moale, omogena, cu miros caracteristic. Astazi este foarte putin folosit in medicina naturista deoarece este instabila chimic fiind supusa unei antioxidari rapide. Cerurile: ceara de albine, cetaceum, lanolina, alcooli derivati in lanolina. Ceara de albine – este un produs obtinut prin topire in apa calda a fagurilor de albine goliti de miere. Exista doua tipuri de ceara: alba si galbena. Ceara galbena este sub forma de placi sau masa galbena cu miros slab caracteristic. Se foloseste pentru obtinerea unguentelor emulsii A/U. Ceara alba se obtine din ceara galbena prin purificare. Are proprietati similare cu ceara galbena. Cetaceum – este un produs obtinut din substante grase continute in cavitatile pericraniene ale balenei. Se prezinta ca o masa cu luciu sidefos, cu structura lamelara cristalina, transparenta in strat subtire cu miros slab caracteristic. Adaugat in bazele de unguent confera preparatului un aspect omogen. Nu este iritant sau alergic. La lumina se antioxideaza cand are loc colorarea in galben. Atat ceara cat si cetaceum nu pot fi folosite ca baze de unguent ca atare ci intra in compozitia bazei de unguent compuse. Lanolina (adeps lane anhidricus) – este un produs de origine animala obtinut prin extratia si purificarea lipidelor de pe lana de oaie si contine alcooli superiori esterificati cu acizi grasi alaturi de alcooli si acizi grasi liberi. In Farmacopee figureaza 2 lanoline: lanolina anhidra (adeps lane anhidricus) si lanolina hidratata (adeps lane hidrosus). Lanolina hidratata contine 25% apa. Se obtine incalzind lanolina anhidra pe baia de apa apoi se adauga treptat apa, se amesteca pana la racire si se omogenizeaza. Cand pe o reteta se prescrie lanolina se elibereaza lanolina hidratata. Lanolina ca baza de unguent este comparabila cu pielea constituind un agent emolient care produce o pelicula hidrofoba cu efect adeziv. Se absoarbe mai greu dar in amestec cu produse fluide patrunde destul de usor prin piele si favorizeaza absorbtia medicamentelor. Lanolina este o masa vascoasa de culoare galben deschis pana la galben brun cu miros slab caracteristic. Este solubila in eter, cloroform, benzen, benzina si este insolubila in apa, alcool. Se pastreaza la rece la adapost de lumina in vase complet umplute. Desi este relativ stabila, lumina, aerul, caldura produc degradari datorita autooxidarii. Pentru o mai buna pastrare se pot adauga antioxidanti cum ar fi: alfatocoferolul. Lanolina se
amesteca usor cu vaselina si da amestecuri care absorb cantitati mari de apa sau solutii apoase sub forma de emulsii A/U. Cu toate dezavantajele pe care le prezinta ramane unul dintre produsele cele mai utilizate la prepararea unguentelor. De obicei se foloseste in amestec cu alte baze deoarece folosita ca atare duce la obtinerea de produse lipicioare. Dezavantajele lanolinei: miros persistent, aderenta prea mare de piele, uneori reactii alergice, antioxidarea. Alcoolii proveniti din lanolina (derivati de lanolina) Eucerina – obtinuta din lanolina. Nu se foloseste ca atare ca baza de unguent ci in amestec cu vaselina. Dpdv chimic este un amestec de oxicolesterol, izocolesterol, metacolesterol. Alcooli de lanolina (lanalcooli) –in FR se intalnesc sub denumirea Alcooles Lanes – se obtin prin hidroliza lanolinei cand se obtin un amestec de acoolsteroici (colesterol, izocolesterol). 2.Cele mai utilizate produse pentru prepararea un guentelor: parafina, vaselina, uleiul de parafina. Cea mai intalnita: vaselina. In FR (valinum album) vaselina este un produs de consistenta moale obtinut din rezi\duurile de la distilarea petrolului brut si este constituit din hidrocarburi saturate. Inafara de vaselina saturata se mai intalnesc produse sintetice ca vaselina artificiala care este alcatuita din amestecuri de ulei de parafina si parafina sodica iar vaselina sintetica este obtinuta prin sinteza si este un produs foarte scump. Vaselina alba este un amestec semisolid de hidrocarburi saturate obtinute din petrol purificata si albita. Este o masa alba cu aspect omogen, grasa la pipait, translucida in strat subtire si opaca in strat gros. Fara miros si fara gust. Sub forma topita este transparenta si are o slaba fluorescenta verde-albastruie. Este usor solubila in eter, cloroform, benzen, insolubila in apa, alcooli, glicerina. Este o baza de unguent hidrofoba. Produsul nedecolorat este vaselina galbena care nu contine urme de decoloranti si de aceea este mai bine tolerata pe mucoase. Vaselina are o buna capacitate de intindere, formeaza un film uniform pe piele, este inerta fata de SA, este stabila la pastrare, are un pret de cost scazut. Poate fi sterilizata prin caldura uscata. Dezavantaj: este mai greu tolerata de piele, poate fi iritanta, nu poate fi absorbita., emulsioneza cantitati mari de apa iar vascozitatea si consistenta sunt dependente de temperatura astfel in timpul verii unguentele cu vaselina devin moi si apare riscul separarii componentelor active iar in timpul iernii pot deve ni prea consistente si sunt mai greu de aplicat pe piele. Uleiul de parafina (ulei de vaselina) – Parafinum Lichidum. Este un amestec de hidrocarburi saturate lichide obtinute la distilarea petrolului. Este folosit in unguente asociat cu parafina, vaselina sau alte baze de unguent pentru a regla consistenta acestora. Se folosesc 2 tipuri de ulei de parafina: tipul usor si tipul vascos. Uleiul de parafina nu are capacitatea de a penetra in epiderm si da o senzatie uleioasa la aplicare. Parafina este un amestec de hidrocarburi solide asemanatoare cu ceara ca si consistenta. De culoare alba. Nu se foloseste ca atare ci in amestec cu alte baze.
3.Siliconii (Polisiloxani). Sunt polimeri inalti la care atomi de silicon sunt legati intre ei prin intermediul oxigenului. Cei mai simpli sunt siliconii metilici care exista sub 3 forme: uleiuri, rasini, elastomeri (asemanatori cauciucului). Cei mai folositi sunt polimeri fluizi cu greutate moleculara mica si dintre acestia cel mai intalnit este Dimeticonul. Pe masura ce greutatea moleculara creste produsele devin vascoase. Pielea normala tolereaza foarte bine siliconii. Ei sunt relativ inerti si nu exercita o actiune terapeutica proprie. Preparatele cu silicon nu se vor aplica acolo unde este necesara o drenare sau pe pielea inflamata si iritata. Nu se folosesc pentru unguentele oftalmice.
II. Baze de unguent emulsii A/U Prin incorporarea apei sau a solutiilor apoase sau hidroalcoolice in hidrocarburi gliceride, silicon, se pot obtine baze de unguent de tip A/U sau U/A. Deoarece capacitatea de incorporare a apei majoritatii acestor baze este mica se impune adausul de emulgatori. Bazele emulsii prezinta o serie de avantaje sub aspectul proprietatilor reologice si al capacitatii de penetrare si cedare a substantelor medicamentoase incorporate. Bazele emulsiei de tip A/U au o consistenta buna ce asigura calitati sporite de intindere si aderare de tesuturi si contin o faza apoasa incorporata in faza grasa datorita proprietatilor emulsive ale emulgatorilor. Bazele emulsiei A/U au o buna capacitate de a incorpora apa si din acest motiv se numesc baze de absorbtie. Ca si bazele lipofile, bazele emulsiilor A/U nu se pot indeparta prin simpla spalare cu apa. Comparativ cu acestea prezinta avantajul ca au o consistenta potrivita si o anumita capacitate superioara de penetrare si de cedare a SA incorporate. Penetrarea se datoreaza faptului ca excipientul gras care reprezinta faza externa a emulsiei fiind miscibil cu grasimile pielii favorizeaza patrunderea in piele a SA dizolvate in faza apoasa. Ex: -unguentul de acool din lana format din amestec de alcool din lana, alcool cetostearic si parafina. -unguent cu alcool din lana hidratat -unguent simplu (ung. Simplex)
III. Baze de unguent emulsii U/A Prin utilizarea emulgatorilor hidrofili se obtin baze U/A. Excipientii de tip U/A sunt usor de aplicat, cedeaza rapid SA si in unele cazuri favorizeaza penetrarea. Sunt produse care se indeparteaza usor prin spalare, de aceea se numesc si baze lavabile. Ex: 1.unguentul emulgator este oficinal in FRX si are urmatoarea compozitie: alcool cetostearic cu rol de emulgator, parafina lichida, vaselina alba. 2.unguentul emulgator hidrat. Se obtine din unguent emulgator+apa. Pentru o mai buna conservare in loc de apa se foloseste solutia conservanta (nipagin, nipasol). 3.unguente racoritoare. Au in compozitia lor ceara iar apa continuta are tendinta de a se evapora de aceea se numesc unguente racoritoare.
IV. Baze solubile in apa (hidrogeluri) Bazele de unguent hidrosolubile sau hidrodispersabile formate din substanta care se umfla sau se dizolva in prezenta apei. Exista 2 categorii: -hidrogeluri anorganice: bentonica, aerosol, hidroxid de Al -hidrogeluri organice: -naturale (amidon,tragacanta, pectine si alginati) -semisintetice (derivati de celuloza) -sintetice (alcool polivinilic, polietilen glicol, carbopoli). Hidrogelurile au un continut mare de apa 80-90%, sunt indiferente fiziologic, se usuca si formeaza un film la locul de aplicare. Sunt preferate de bolnavii care au pielea sensibila la grasimi. Se indeparteaza cu usurinta prin spalare cu apa de aceea sunt indicate in tratamentul regiunilor paroase ale mucoaselor, ale p ielii bolnave sau traumatizate. Sunt compatibile cu majoritatea substantelor medicamentoase. Fiind lipsite de grasimi au calitatea de a depinde foarte putin de temperatura in ceea ce priveste consistenta. Pentru evitarea deshidratarii se adauga glicerina sau propilen-glicol. Prezinta dezavantajul ca se deshidrateaza usor si pot fi invadate de microorganisme. Se recomanda conservarea in vase bine inchise in prezenta substante conservante. Adera bine pe mucoase si pe rani supurate. Sunt preparate ca baze de unguente oftalmice. Actiunea terapeutica, absorbtia si penetratia este mai buna decat din unguentele grase in special cand sunt aplicate pe pielea lezata sau pe mucoase. Aerosilul – este un bioxid de siliciuu coloidal. Bentonita – un silicat de Al hidrat Amidonul – un produs organic obtinut din plante (grau, porumb, cartofi). Din amidon se obtin unguente numite « glicerolat de amidon ». Alginatul de Na – sarea de Na a acidului alginic. Derivati de celuloza - metil celuloza, carboximetilceluloza, hidroxietilceluloza. Polietilen-glicoli – compusi macromoleculari a caror consistenta depinide de greutatea moleculara. Cu cat greutatea moleculara este mai mare cu atat compusul este mai consistent. PREPARAREA UNGUENTELOR Bazele de unguent pot fi folosite pentru calitatile lor de protectie, de intretinere a pielii dar rolul cel mai important este cel de a servi ca vehicole pentru diferite SA. Substantele medicamentoase pot fi dizolvate in baza de unguent (unguent solutii), pot fi emulsionate daca se gasesc sub forma lichita (unguent emulsii) sau dispersate sub forma solida (unguente suspensii). La prepararea unguentelor trebuie sa se tina seama de natura SA si de posibilitatea de incorporare a acesteia in excipient. De obicei daca in prescriptie nu se indica excipientul atunci se folosesc ca baza de unguent unguentul simplu. Aceasta indicatie poate fi respectata cand SA incorporate sunt dispersate sub forma de emulsii sau suspensii. Cand este necesar un excipient hidrofil se va folosi unguentul cu glicerina. De fiecare data se specifica pe reteta baza de unguent folosita. Obtinerea bazelor de unguent prin procedeul topirii .
In majoritatea cazurilor unguentele se prepara la cald fiind necesara incalzirea si topirea componentelor care formeaza baza. Amestecul topit este eventual separat de impuritatile mecanice prin detectare si filtrare. Ca material filtrant se folosesc de obicei tifonul sau un strat subtire de vata asezat pe un suport de tifon. Intotdeauna se va topi mai intai substanta cu punct de topire cel mai ridicat adaugand apoi celelalte substante in ordinea descrescanda a punctelor de topire.. Ex: ceara, parafina, alcool cetilic, vaselina, lanolina si la sfarsit se adauga componentele lichide. Componentele de consistenta solida se maruntesc inainte de a fi topite pentru a nu fi nevoie de o incalzire prelungita. Amestecul topit se aduce intr-un mojar, se tritureaza pana la racire pentru a obtine un preparat omogen. Unguente solutii Exista medicamente avand caracter lipofil care se dizolva in grasimi si uleiuri la cald in excipientul topit. In unele cazuri substanta medicamentoasa se dizolva intr-un lichid volatil cum ar fi cloroformul sau eterul iar solutia obtinuta se amesteca cu excipientul lipofil topit. Dupa aceea solventul volatil care a servit ca intermediar pentru dizolvare se inlatura prin incalzire si amestecare. La unguentele preparate prin dizolvarea SA in baza la cald trebuie sa se urmareasca ca substantele solide sa nu cristalizeze la racire. Aceasta se poate petrece datorita unei tehnici defectuoase cum ar fi o racire rapida, fie datorita concentratiei prea mari de SA. Cristalizarea poate surveni in timp in perioada de conservare astfel cand nu este sigura mentinerea gradului de dispersie initial se prefera prepararea sub forma de unguente suspensii. La adaugarea substantelor solubile in excipientul topit trebuie sa se evite excesul de caldura pentru a evita degradarea acestora. Unele substante cum ar fi substantele volatile se dizolva in baza racita tocmai pentru a evita indepartarea lor prin incalzire. Ex: camforul, mentolul. In cazul solutiilor apoase dispersarea lor se face in baze hidrosolubile astfel se prepara si unguentele cu substante usor solubile in apa. Prepararea in acest caz se poate face fie la cald, fie la rece. Unguente emulsii Medicamentele usor solubile in apa care nu se dizolva in grasimi pot fi dispersate in baze lipofile sub forma de emulsii. Prepararea unguentelor emulsii se face respectand regulile intalnite la obtinerea emulsiilor fluide astfel se obtin separat cele 2 faze (uleioasa, apoasa) care se amesteca la o temperatura cuprinsa intre 50-70 grade Celsius. Substantele medicamentoase se includ in faza in care sunt solubile. Cand cantitatea de lichid este prea mare si ar rezulta un unguent moale se recurga la concentrarea acestuia. Ex: tinctura. Daca faza apoasa depaseste 10% din masa unguentului, unguentele emulsii se mai numesc si creme. Unguentele suspensii Cele mai multe unguente sunt preparate in care SA este dispersata sub forma de suspensie. Pentru aceasta substantele solide se transforma mai intai intr-o pulbere cat mai
fina. Astfel pentru unguentele dermatologice este recomandata dimensiunea de 150 microni iar pentru unguentele oftalmice dimensiunea este 10-20 microni. In cazul in care cantitatea de pulbere este mica aceasta se tritureaza mai intai la mojar cu o mica cantitate de ulei de parafina, ulei vegetal sau o portiune din excipientul topit, dupa care se adauga treptat restul recipientului. Cantitatea de ulei folosita pentru triturare se scade din greutatea excipientului si se specifica pe reteta. Daca cantitatea de pulbere este mai mare, este preferabil sa se lucreze intr-un mojar incalzit cu masa topita, tehnica prin care se obtine un amestec omogen. Cand cantitatea de pulbere este foarte mica incorporarea se poate face si in masa netopita. Pentru a evita fixarea pulberii de peretii mojarului se foloseste un mojar gresat cu o mica cantitate de baza de unguent. Acest lucru este recomandabil si in cazul substantelor colorante cand ustensilele pot fi curatate mai usor. Unguentele care contin mai multa doza cu 5% pulbere au o consistenta mai tare si sunt denumite de obicei paste. Prepararea unguentelor in farmacie Se folosesc mojare cu interiorul mat sau lucios sau patene emailate. Amestecarea se face ajutorul pistilului iar in timpul operatiei de amestecare unguentul care se ridica pe peretii mojarului se curata cu o spatula flexibila si se aduce in fundul mojarului. Mojarele sunt avantajoase mai ales cand se incorporeaza cantitati mari de lichid. Uneo ri este indicata incalzirea mojarului si a pistilului pentru a pa stra la inceput o temperatura apropiata de cea a amestecului care se lucreaza. In general, ustensilele cu care se lucreaza sunt din: portelan, sticla, metal emailat. Aceste ustensile care servesc la prepararea ungu entelor trebuie rezervate exclusiv acestui scop. Aceasta masura este justificata de faptul ca excipientii grasi lasa urme chiar dupa o buna curatare. In farmacie se mai pot folosi mojarele actionate mecanic. Un astfel de mojar este fixat pe un suport si executa o miscare circulara. Prepararea in industrie Se folosesc aparate speciale obtinandu-se astfel produse foarte omogene si stabile, astfel se folosesc diferite mori pentru amestecare. De asemenea amestecatoare planetare iar unele aparate lucreaza sub vid care este util pentru a elimina bulele de aer din unguent. In FRX la prepararea unguentelor se mai indica: -posibilitatea de folosire a antioxidantilor si conservantilor antimicrobieni -unguentele care se aplica pe plagi, arsuri, pe pielea sugarilor se prepara cu baze de unguent cu proprietati emulsive, peliculogene -se folosesc metode care le asigura sterilitatea si care permit evitarea unei contaminari ulterioare cu microorganisme. AMBALAREA UNGUENTELOR Unguentele se elibereaza in cutii de material plastic de forma cilindrica cu deschidere larga pentru a favoriza relevarea unguentelor sau pot fi eliberate in tuburi de metal flexibil sau material plastic (in industrie). Cutiile de material plastic sunt usoare,
ieftine si asigura in multe cazuri o pastrare satisfacatoare. Unguentele preparate in farmacie si ambalate in cutii de material plastic pot fi pastrate doar cateva saptamani. In timp mai indelungat se pot produce modificari datorita faptului ca peretii din material plastic nu sunt complet impenetrabili. In industrie conditionarea unguentelor este facuta aproape exclusiv in tuburi flexibile din metal. Se utilizeaza de cele mai multe ori tuburi de Al dar si de material plastic. Aceste tuburi sunt prevazute cu o canula si un orificiu prin care se scoate unguentul prin apasare. Umplerea tuburilor se face pe partea inferioara pana cand unguentul patrunde in tot tubul si aerul iese afara, dupa aceea se inchide prin pliere, urmata de sudare iar orificiul se astupa cu un capac filetat. Tuburile se eticheteaza sau se folosesc tuburi imprimate. Se mentioneaza denumirea produsului, cantitatea in grame, compozitia, modul de intrebuintare, producatorul si termenul de valabilitate. Pentru a se asigura integritatea in timpul transportului si a manipularii tuburile se introduc in cutii de carton. CONTROLUL CALITATII UNGUENTELOR Unguentele au o compozitie complexa de aceea controlul calitatii presupune efectuarea a numeroase incercari: 1.Controlul organoleptic – aspect, culoare, finete si aderenta. Dupa FRX unguentele trebuie sa aibe mirosul componentelor, sa nu prezinte miros ranced sau de mucegai. 2.Determinarea pH-ului – este important pentru a aprecia daca unguentul este sau nu iritant pentru tesuturi. FR prevede ca pH-ul unguen telor sa fie cuprins intre 4,5 si 8,5. 3.Marimea particulelor – se determina doar pentru unguentele suspensii si consta in urmarirea la microscop a dimensiunilor particulelor SA. 4.Masa totala pe recipient
