Unitatea de învăţare 6 CEREREA AGREGATA, OFERTA AGREGATA SI ECHILIBRUL MACROECONOMIC. CRESTEREA ECONOMICA SI DEZVOLTAREA DURABILA
După ce veţi studia aceasta unitate de învăţare veţi putea înţelege:
Semnificaţia cererii şi a ofertei agregate În ce condiţii se atinge echilibrul macroeconomic Ce înseamnă şi care sunt decalajele venitului naţional Cum pot fi ajustate decalajele venitului naţional Ce înseamnă şi cum se măsoară m ăsoară creşterea economică Care sunt factorii care determină creşterea economică Cum a fost abordată creşterea economică de-a lungul timpului Care sunt beneficiile şi costurile creşterii economice Ce măsuri de politică economică sunt folosite pentru a sus ţine creşterea economică Ce reprezintă dezvoltarea durabilă 6.1. Cererea agregată 6.2. Oferta agregată 6.3. Echilibrul macroeconomic macroeconomic 6.4. Decalajele venitului naţional 6.5. Ajustarea decalajelor venitului naţional 6.6. Natura creşterii economice 6.7. Sursele creşterii economice 6.8. Teorii şi modele ale creşterii economice 6.9. Beneficii şi costuri ale creşterii economice 6.10. Politici de creştere economică 6.11. Dezvoltarea economică durabilă
CEREREA AGREGATA, OFERTA AGREGATA SI ECHILIBRUL MACROECONOMIC.
Conceptele de cerere şi ofertă agregată sunt esenţiale pentru înţelegerea fluctuaţiilor rezultatelor macroeconomice, ocupării şi şomajului, precum şi nivelului general al preţurilor. Restabilirea echilibrului macroeconomic presupune acţiunea separată şi conjugată asupra cererii şi ofertei agregate. Pentru măsurarea cantităţii agregate de bunuri şi servicii folosim PIB (sau venitul national) real, iar pentru nivelul general al preţurilor putem apela la deflatorul PIB. Noţiunile de cerere şi ofertă sunt cunoscute din microeconomi e. În cazul de faţă, nu interesează cererea şi oferta unui anumit bun, ci cererea şi oferta ansamblului de bunuri şi servicii care alcătuiesc PIB real. De asemenea, nu preţul unui bun sau serviciu individual prezintă importanţă, ci nivelul general al preţurilor, furnizat de deflatorul PIB. 1
6.1.
Cererea agregată
Cererea agregată priveşte cererea pentru bunuri şi servicii în totalitatea lor sau pentru outputul real. Varietatea bunurilor care sunt incluse în produsul intern brut este imensă. Unele bunuri sunt cerute de către către gospodarii, altele de către producători, producători, altele de către guvern iar altele de către străinătate. Niciunul dintre agenţii economici care alcătuiesc categoriile menţionate nu cere din toate bunurile şi serviciile existente şi nici nu au aceeaşi pondere în cheltuielile totale efectuate în cursul unei perioade de timp. Cererea agregată agregată reprezintă ansamblul cheltuielilor planificate de către gospodarii, firme, guvern şi străinătate pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii în condiţiile nivelurilor date ale preţurilor. Cererea agregată depinde de deciziile gospodăriilor, firmelor, guvernului şi străinătăţii. Ea poate fi divizată în numeroase elemente. Din punctul de vedere al analizei macroeconomice, cererea agregată include insa un număr redus de componente si anume: -
consumul personal (C); investiţiile (I); consumul public (G); exportul net (E). CA = C + G + I + E
R elaţia elaţia dintre cheltuiala totală planificată pentru bunuri şi servicii finale şi nivelul general al preţurilor ne conduce la curba cererii agregate (CA). Reprezentarea sa grafică este dată în figura 6.1. Curba cererii agregate evidenţiază cantităţile cerute de PIB real (Y) corespunzătoare fiecărui nivel al preturilor (P). Figura 6.1 Curba cererii agregate
P
CA
Y
Se observă că forma curbei cererii agregate este asemănătoare curbei cererii întâlnite la nivelul unei pieţe. Legea cererii se confirmă în ambele cazuri. Adică, ceteris paribus, creşterea nivelului general al preţurilor determină reducerea cantităţii cerute, iar reducerea nivelului general al preţurilor conduce la sporirea cantităţii cerute. Şi , totuşi, cele două curbe se deosebesc fundamental cel puţin prin două aspecte: a) Curba cererii pieţei pentru un bun dat este construită pe ipoteza că preţurile celorlalte bunuri rămân constante şi doar preţul bunului analizat se modifică. Mişcarea de -a lungul curbei cererii agregate corespunde însă situaţiei în care preţurile oricărui bun sau ale tuturor bunurilor şi serviciilor se pot modifica.
b) Curba cererii pieţei pentru un bun dat este trasată considerându -se că venitul consumatorilor este constant. Se ştie că o modificare a veniturilor consumatorilor conduce la o altă curbă a cererii pieţei pentru acel bun, situată după caz la stânga sau la dreapta celei iniţiale. Venitul naţional nominal nu rămâne în mod necesar constant odată ce apar schimbări în cererea agregată. Asemenea schimbări, corelate cu nivelul general al preţurilor, determină modificarea 2
fluxurilor financiare şi reale la nivelul economiei. Ca urmare, se produce concomitent şi creşterea sau scăderea venitului naţional nominal. Curba cererii agregate nu este acelaşi lucru cu volumul total de bunuri şi servicii cumpărate efectiv. Ea reprezintă mai degrabă un ansamblu de cantităţi de bunuri şi servicii care sunt dorite a fi achiziţionate pentru fiecare nivel dat al preţurilor şi în circumstanţe date (venit al consumatorilor, politică fiscală, politică monetară etc.). Relaţia dintre nivelul general al preţurilor şi cheltuielile efectuate de ansamblul consumatorilor face ca panta curbei cererii agregate să fie negativă. Înclinaţia curbei cererii agregate este determinată de fiecare componentă a sa. Această formă a curbei cererii agregate se explică prin următoarele efecte: efectul ratei dobânzii: dacă nivelul general al preţurilor scade → cererea de moneda si rata dobânzii scad → investiţiile cresc → canti tatea cerută de bunuri şi servicii creşte efectul avuţiei: dacă nivelul general al preţurilor scade → puterea de cumpărare creşte → consumul va creşte → cantitatea cerută de bunuri şi servicii creşte
efectul ratei de schimb: nivelul general al preţuri lor interne scade
dacă → consumatorii vor prefera bunurile de pe piaţa internă → importul scade → exportul net creşte → cantitatea cerută de bunuri ş i servicii creşte. 6.2.Oferta agregată
reprezintă cantitatea totală de bunuri şi servicii pe care producătorii doresc şi pot să o realizeze în funcţie de nivelul mediu al preţurilor din economie în cursul unei perioade. Conceptul de ofertă agregată priveşte oferta tuturor bunurilor şi serviciilor sau oferta outputului agregat sau produsul intern real. Cantitatea agregată este rezultatul însumării cantităţilor tuturor bunurilor şi serviciilor finale realizate de producătorii interni. În mod similar cazului curbei cererii agregate, curba ofertei agregate presupune unele asemănări dar şi deosebiri Oferta agregată
comparativ cu curba ofertei unui bun dat.
Oferta agregată poate fi analizată pe termen scurt sau pe termen lung. Pe termen scurt capacitatea de producţie la nivel naţional nu se modifică. În figura 6.2 este prezentată curba ofertei agregate pe termen scurt. Curba ofertei agregate evidentiază nivelul outputului intern real care poate fi realizat la niveluri diferite ale preţului. Figura 6.2 Curba ofertei agregate pe termen scurt (OATS)
OATS
0
Y
Se poate observa pierderea de elasticitate a curbei ofertei agregate, pe măsura creşterii nivelului outputului agregat. Explica ţia constă în dificultatea realizarii tuturor corelaţiilor dintre diferite sectoare şi pieţe pentru un nivel ridicat al venitului naţional. Un nivel redus al venitului naţional presupune o producţie mai puţin diversificată şi corelaţii mai puţine de realizat. Obtinerea unui nivel maxim al venitului naţional presupune utilizarea la maximum a capacitatilor de productie, fapt puţin probabil deoarece nivelurile optime ale capacităţilor nu corespund întotdeauna maximului în utilizarea acestora. 3
Cele 3 zone ale curbei ofertei agregate pe termen scurt sunt: zona 1 – segmentul orizontal – corespunde unei oferte
perfect elastice, care arată o subutilizare a factorilor de producţie; se mai numeşte şi segmentul keynesian, deoarece J. M. Keynes a introdus conceptul de echilibru macroeconomic în condiţii de subutilizare a factorilor de producţie. Nivelul preţului rămâne constant pe măsur ă ce produsul intern se modifică. zona 2 – segmentul crescător – corespunde unei oferte cu pantă pozitivă, care arată o exploatare intensivă a resurselor . În această zonă expansiunea produsului real este însoţită de creşterea nivelului preţurilor. zona 3 – segmentul vertical – corespunde unei oferte perfect inelastice, care arată o utilizare deplină a factorilor de producţie. Nivelul produsului intern este constant şi numai nivelul preţurilor poate varia.
Pe termen lung, capa citatea de producţie la nivel naţional se poate modifica. Oferta agregată corespunde, în acest caz, atingerii outputului agregat potenţial , adică acelui nivel al venitului naţional sau al PIB-ului, care poate fi ob ţinut în condiţiile utilizării optime a fa ctorilor de producţie – Y*). Astfel, oferta agregată pe termen lung (OATL) este perfect inelastică (figura 6.3).
Figura 6.3 Oferta agregată pe termen lung (OATL) OATL
P
Y*
Y
6.3. Echilibrul macroeconomic
Modelul cererii şi ofertei agregate permite efectuarea predicţiilor privind modificarea PIB real şi a nivelului general al preţurilor. În acest sens, se impune combinarea cererii şi ofertei agregate şi determinarea pe această bază a echilibrului macroeconomic. Echilibrul macroeconomic corespunde situaţiei în care cererea agregată este egală cu oferta agregată. Altfel spus, echilibrul macroeconomic se realizează atunci când cantitatea cerută de PIB real este egală cu cantitatea oferită de PIB real. Interacţiunea dintre curba cererii agregate şi curba ofertei agregate pe termen scurt şi pe termen lung conduce la echilibrul macroeconomic pe termen scurt şi echilibrul macroeconomic pe termen lung. Echilibrul macroeconomic pe termen scurt se atinge atunci când curba cererii agregate ş i curba ofertei agregate pe ter men scurt se intersectează. Astfel se formează nivelul de echilibru al preţurilor şi produsul intern real de echilibru. Intersecţia celor două curbe se poate produce în oricare dintre zonele curbei ofertei agregate pe termen scurt. Să presupunem că intersecţ ia celor două curbe are loc în zona intermediară a curbei ofertei agregate pe termen scurt. Dacă pre ţul sar situa sub nivelul s ău de echilibru atunci s-ar produce mai pu ţin iar consumatorii interni, firmele, administraţiile publice şi cumpărătorii din str ăinatate ar dori să achiziţioneze mai mult. Competiţia dintre ultimii s-ar solda cu creşterea nivelului preţului până la nivelul sau de echilibru, iar acesta ar antrena şi creşterea outputului real. În schimb, o intersecţie a celor două curbe în zona î n care oferta agregată pe termen scurt este perfect elastică arată că nivelul preţului nu joacă vreun rol în restabilirea echilibrului. Astfel 4
atunci când outputul real nu se află la nivelul corespunzator echilibrului, el se va ajusta ca urmare a ecartului dintre cantitatea produsă şi cea cerută. Figura 6.4 Echilibrul macroeconomic pe termen scurt
P
OATS
CA
Y
În timp, echilibrul macroeconomic poate suferi modificări, în funcţie de variaţia cererii agregate şi a ofertei agregate pe termen scurt. Modificările cererii agregate şi ale ofertei agregate pe termen scurt se numesc şocuri ale cererii si, respectiv, socuri ale ofertei agregate. Şocurile cererii agregate pot apărea ca urmare a influenţei unor factori care să ducă la deplasarea curbei CA, cum ar fi modificarea cheltuielilor guvernamentale, a cheltuielilor pentru
consumul privat, a ratei dobânzii, a investiţiilor. Efectele acestor şocuri ale cererii agregate depind de zona de intersecţie cu curba ofertei agregate pe termen sc urt. (figura 6.5) Figura 6.5 Şocurile cererii agregate
preţ
OATS
p3
CA3
P2
CA2
Δp
CA1
o
CA0 y0
Y1
y2 y3
Y
Dacă şocul cererii agregate are loc în zona în care curba OATS este perfect elastică, rezultă o modificare de acelaşi sens a venitului naţional realizat fără să existe o modificare a nivelului general al preţurilor. Dacă şocul cererii agregate are loc în zona în care curba OATS este elastică, rezultă o modificare de acelaşi sens a venitului naţional realizat şi o modificare redusă, în acelaşi sens, a nivelului general al preţurilor. Dacă şocul cererii agregate are loc în zona în care curba OATS este inelastică, rezultă o modificare minoră a venitului naţional realizat şi o modificare semnificativă, în acelaşi sens, a nivelului general al preţurilor. Când oferta agregată pe termen scurt este perfect inelastică şi cererea agregată se modifică, ceteris paribus, nivelul general al preţurilor se modifică în acelaşi sens, lasând neschimbat nivelul venitului naţional realizat. Şocurile ofertei agregate pot apărea ca urmare a modificării preţurilor factorilor de producţie, a productivităţii muncii, a costurilor de producţie. Efectele acestor şocuri ale ofertei 5
agregate nu depind de zona de intersecţie a cererii agregate cu curba ofertei agregate pe termen scurt. (figura 6.6). Şocul ofertei agregate va avea ca efect modificarea în acelaşi sens a venitului naţional realizat şi o modificare în sens invers a nivelului general al preţului. Figura 6.6 Şocurile ofertei agregate pe termen scurt P OATS 0 OATS1 CA
p0 p1 y0
y1
Y
Pe termen lung, echilibrul macroeconomic se atinge atunci când cererea agregată intersectează oferta agregată pe termen scurt şi oferta agregată pe termen lung. 6.4. Decalajele venitului naţional
Decalajele venitului naţional se referă la diferenţele dintre venitul naţional realizat şi venitul naţional potenţial. Venitul naţional potenţial este nivelul maxim al venitului naţional obţinut în condiţiile utilizării optime a factorilor de producţie. Realizarea sa nu inseamna si utilizarea integrala a factorilor de productie, ci doar folosirea lor la acel nivel undeeste indeplinita conditia de maximizare a profitului. Există doua tipuri de decalaje ale venitului naţional: 1) decalajul recesionist 2) decalajul inflaţionist. 1. Decalajul recesionist apare atunci când venitul naţional realizat venitul naţional potenţial (Y*), situatie prezentata in figura 6.7.
(Yr) este mai mic decât
Figura 6.7. Decalajul recesionist P OATL CA OATS
0 Yr
Y* Y
Acest tip de decalaj reflectă situaţia semnalată de J.M.Keynes, a echilibrului macroeconomic în condiţii de subutilizare a factorilor de producţie. Acest decalaj se mai numeşte dezechilibru de subutilizare sau dezechilibru recesionist. 2. Decalajul inflaţionist
apare atunci când venitul naţional realizat (Yr) este mai mare decât
venitul naţional potenţial (Y*) situatie eidentiata in figura 6.8.
6
Figura 6.8 Decalajul inflaţionist P CA OATL
OATS
0 Y* Yr
Y
Utilizarea în exces a factorilor de producţie determină creşterea cererii acestora. În aceste condiţii preţurile factorilor sporesc ceea ce generează creşterea costurilor şi, mai departe, a preţurilor bunurilor la obţinerea cărora au participat. Decalajul inflaţionist reprezintă un dezechilibru de su prautilizare sau dezechilibru inflaţionist al venitului naţional. 6.5. Ajustarea decalajelor venitului naţional
Ajustarea decalajelor venitului naţional presupune aducerea venitului naţional realizat la nivelul celui potenţial. Există două tipuri de ajustare a fiecărui decalaj: ajustare prin cererea agregată şi ajustare prin oferta agregată. a) Ajustarea decalajului recesionist A justarea decalajului recesionist 6.9) şi/sau ofertei agregate (figura 6.10 ).
se poate realiza prin creşterea cererii agregate (figura
Restabilirea echilibrului macroeconomic prin creşterea cererii agregate presupune deplasarea curbei cererii agregate spre dreapta până acolo unde cele trei curbe se intersectează, iar venitul naţional realizat ajunge la nivelul celui potenţial. Această creştere a cererii agregate se poate face atât prin investiţiile agenţilor economici care anticipează sfârşitul recesiunii cât şi prin politica guvernamentală de majorare a cheltuielilor publice. Figura 6.9 Ajustarea decalajului recesionist prin cererea agregată p CA0 CA1 OATL OATS
P1 P0
Yr Y*
A doua posibilitate de ajustare a decalajului recesionist prin sporirea ofertei agregate, presupune deplasarea spre dreapta a curbei ofertei până acolo unde venitul naţional realizat
ajunge la nivelul celui potenţial. Această ajustare se poate face prin reluarea activităţii economice pe fondul creşterii producţiei întreprinzătorilor privaţi şi prin stimularea ofertei de către guvern prin măsuri de ordin fis cal.
7
Figura 6.10 Ajustarea decalajului recesionist prin oferta agregată P oATL OATS0 OATS1 CA
P0 P1 Yr Y*
0
Y
b) Ajustarea decalajului inflaţionist : Ajustarea decalajului inflationist se poate realiza prin reducerea cererii agregate (figura 6.11) si/sau ofertei agregate (figura 6.12). Realizarea echilibrului macroeconomic prin diminuarea cererii agregate presupune deplasarea spre stânga a acesteia până acolo unde venitul naţio nal realizat atinge nivelul său potenţial. Ajustarea se face pe seama încetinirii producţiei întreprinzătorilor convinşi de
imposibilitatea satisfacerii consumului şi prin promovarea de către guvern a unui buget de austeritate în urma căruia cererea agregată scade. Figura 6.11 Ajustarea decalajului inflaţionist prin cererea agregată
p
CA0
OATL
OATS
CA1
P0 P1 0
Y*
Yr
Y
Ajustarea decalajului inflationist prin oferta agregată presupune deplasarea spre stânga a acestei curbe până la nivelul la care venitul naţional realizat devine egal cu venitul naţional potenţial. Ajustarea se face pe seama reducerii producţiei de către întreprinzători pe fondul unor preţuri majorate ale factorilor de producţie şi pe seama unei politici guvernamentale, precum cea de creştere a impozitelor în vederea evitării “supraîncălzir ii economiei”.
8
Figura 6.12 Ajustarea decalajului inflaţionist prin oferta agregată
P
OATL
OATS1
CA OATS0
P1 P0
O
Y*
Yr
Y
Termeni cheie
Cerere
agregată Ofertă agregată Echilibru macroeconomic Venit naţional potenţial Venit naţional realizat Şocul cererii asgregate Şocul ofertei agregate Decalaj inflaţionist Decalaj recesionist A justarea decalajelor venitului naţional Întrebări de verificare 1. Prezentaţi pe scurt ce reprezintă cererea agregată şi reprezentaţi grafic curba acesteia. 2. Ce reprezintă oferta agregată? 3. Reprezentaţi grafic echilibrul macroeconomic pe termen scurt şi pe termen lung. 4. Care este difer enţa dintre venitul naţional re alizat şi venitul naţional potenţial? 5. Ce înseamnă decalaj recesionist? Reprezentaţi grafic. 6. Explicaţi pe scurt şi reprezentaţi grafic decalajul inflaţi onist. 7. Prezentaţi ajustarea decalajului recesionist. 8. Cum se poate ajusta decalajul inflaţionist? Teste grilă
1. Funcţia cererii agregate: a) se deduce pe baza funcţiei cheltuielilor agregate; b) este o funcţie descrescătoare care arată o relaţie invers proporţională între nivelul agregat de preţ şi venitul naţional; c) este o funcţie crescătoare care arată o relaţie direct proporţională între nivelul agregat de preţ şi venitul naţional; d) exprimă o relaţie directă între modificarea nivelului general al preţului şi oferta agregată; e) a + b.
2. Oferta agregată pe termen scurt (OATS) : a) arată nivelul producţiei naţionale ce se obţine la diferite niveluri de preţ; b) este formată din 3 segmente: segmentul keynesian (zona perfect elastică); segmentul crescător, segmentul clasic (vertical, zona perfect inelastică), c) este întotdeauna perfect inelastică; d) se deplasează spre stânga sau spre dreapta ca urmare a modificării nivelului general al preţului; e) f)
a + b; a + b + d; 9
g)
a + c + d.
3. OATS se va deplasa la dreapta dacă: a) productivitatea muncii va creşte, C.P. (caeteris paribus = ceilalţi factori nu se modifică); b) salariile cresc, C.P.; c) preţul energiei creşte, C.P.; d) nivelul general al preţului creşte, C.P.; e) a + d.
4. Dacă iniţial echilibrul macroeconomic se atinge pe segmentul vertical al OATS şi dacă ulterior investiţiile scad, C.P., atunci efectul scontat asupra inflaţiei şi şomajului va fi: a) inflaţia creşte, şomajul rămâne constant; b) inflaţia scade, şomajul rămâne constant; c) inflaţia scade, şomajul creşte; d) inflaţia creşte, şomajul scade; e) nu se poate preciza.
OBS. Între modificarea nivelului gebneral al preţurilor şi modificarea inflaţiei există o relaţie directă, iar între modificarea outputului agregat (venit naţional sau PIB) şi modificarea şomajului există o relaţie inversă. 5. Dacă
iniţial echilibrul macroeconomic se atinge pe segmentul orizontal al OATS şi dacă ulterior preţurile interne scad, C.P., atunci efectul scontat asupra inflaţiei şi şomajului va fi: a) inflaţia creşte, şomajul rămâne constant; b) inflaţia scade, şomajul creşt e; c) inflaţia rămâne constantă, şomajul scade; d) inflaţia rămâne constantă, şomajul creşte; e) inflaţia scade, şomajul scade. 6. Dacă iniţial echilibrul macroeconomic se atinge pe segmentul intermediar al OATS şi dacă ulterior productivitatea muncii scade, C.P., atunci efectul scontat asupra PIB real (Y) şi asupra nivelului agregat de preţ va fi: a) Y creşte, P scade; b) Y scade, P creşte; c) Y creşte, P creşte; d) Y scade, P scade; e) Y rămâne constant, P scade. 7. Socurile Cererii Agregate (CA), ceteris paribus: a) produc modificări de sens contrar a PIB -ului şi nivelului general al preţului, pe segmentul orizontal al OATS; b) au aceleaşi efecte indiferent de zona de intersecţie cu OATS; c) determină modificări în acelaşi sens a nivelului general al preţului şi al PIB -ului pe segmentul crescător al OATS; d) produc o creştere mai accentuată a PIB decât a preţurilor în zona inelastică a OATS; e) produc modificări de sens contrar ale preţurilor în raport cu variaţia PIB.
8. Şocurile ofertei agregate pe termen scurt (OATS), ceteris paribus: a) determină modificări în aceeaşi direcţie a nivelului general al preţului şi al PIB -ului; b) determină modificări în direcţii opuse a nivelului general al preţului şi al PIB -ului; c) determină modificări de acelaşi sens sau de sens contrar ale nivelului general al preţului şi PIB-ului, în funcţie de zona de intersecţie a CA cu OATS; 10
d) e)
nu pot avea o amplitudine mai mare decât şocurile cererii agregate; presupun deplasarea curbei OATS întotdeauna spre stânga.
9. Decalajul inflaţionist apare atunci când: a) venitul naţional realizat este mai mare decât cel potenţial; b) venitul naţional realizat este mai mic decât cel potenţial; c) venitul naţional realizat este egal cu venitul naţional potenţial; d) se atinge echilibrul macroeconomic; e) guvernul aplică politici de creştere a fiscalităţii. 10.Ajustarea decalajului recesionist se face prin: a) aducerea nenitului naţional realizat la nivelul celui potenţial; b) implicarea guvernului, care implementează o politică de stimulare a cererii agregate; c) implicarea guvernului, care implementează o politică de stimulare a ofertei agregate; d) ajustare naturală, fără intervenţia guvernamentală; e) a + b + c + d.
11. Dacă PIB efectiv este mai mic decât PIB potenţial atunci în economie există: a) un decalaj recesionist; b) un echilibru general; c) un decalaj inflaţionist; d) o stare de expansiune economică prelungită; e) o creş tere economică staţionară. 12. Ajustarea decalajului inflaţionist se poate face prin: a) scăderea cererii agregate fără intervenţia statului prin faptul că agenţii economici îşi vo r ajusta anticipările privind consumul şi îşi vor revizui anumite proiecte de investiţii în direcţia reducerii capacităţilor de producţie; b) scăderea ofertei agregate fără intervenţia statului deoarece suprautilizarea factorilor de producţie duce la creşterea cererii de factori de producţie, ceea ce determină creşterea preţurilor factorilor de producţie; ca urmare va scădea cantitatea de factori de producţie utilizaţi la acelaşi nivel de producţie; c) descurajarea cererii agregate printr-o politică bugetară de austeritate; d) aplicarea unei politici de creştere a fiscalităţii la nivelul întreprinzătorilor; e) toate cele de mai sus.
13. Creşterea cheltuielilor publice, ceteris paribus, determină: a) creşterea ofertei agregate; b) reducerea ofertei agregate;
c) creşterea cererii agregate; d) reducerea cererii agregate;
e) nu influenţează in nici un fel cererea agregată şi oferta agregată. 14. Piaţa bunurilor economice se află în echilibru dacă: a) în economie se manifestă o stare de supraproducţie; b) în economie se manifestă o stare de subproducţie; c) venitul naţional real este mai mare decât cheltiuielile agregate; d) cererea agregată este egală cu oferta agregată; e) cererea agregată creşte mai puternic decât oferta agregată. 15. Care dintre următoarele variante este adevărată? a) echilibrul macroeconomic pe termen scurt se atinge atunci când cererea agregată intersectează oferta agregată pe termen scurt; b) echilibrul macroeconomic pe termen lung se atinge atunci când cererea agregată intersectează oferta agregată pe termen scurt şi oferta agregată pe termen lung; 11
c) oferta agregată pe termen lung este perfect inelastică; d) ajustarea decalajului inflaţionist se poate face prin scăderea cererii agregate; e) toate cele de mai sus.
Răspunsuri: Grila nr. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
R ăspuns corect E E A B C B C B A E A E E D E
CRESTEREA ECONOMICA SI DEZVOLTAREA DURABILA Unul dintre obiectivele macroeconomice majore, urmarite în mod constant de c ătre o ţară, indiferent de nivelul său de dezvoltare, îl reprezintă realizarea creşterii economice. O rată înaltă a creşterii economice este însoţită, în ultimă instanţă , de creşterea nivelului de trai. În acelaşi timp,
creşterea economică implică anumite costuri, motiv pentru care există numeroase preocupări privind estimarea acestor costuri în vederea realizării unei rate optime de creştere economică. Creşterea economică se află sub incidenţa a numeroşi factori atât interni cât şi externi. Fiecare guvern îşi propune corelarea politicilor sale macroeconomice astfel încât să creeze premizele realizării unei creşteri economice de natură să susţină o dezvoltare durabilă a economiei. 6.6. Natura creşterii economice
Începând cu anii 30 ai secolului XX, analiza economică a marcat un punct de cotitură. Marea Depresiune a impus abordarea macroeconomică în cadrul căreia teoria creşterii economice ocupă un loc central. Există o diversitate de opinii cu privire la conţinutul creşterii economice. Realizând o delimitare între punctele de vedere existente se poate contura o abordare în sens larg şi una în sens restrâns a creşterii economice. În sens larg, creşterea economică semnifică ansamblul modificărilor unor mărimi economice agregate în timp şi în spaţiu.
12
În sens restrâns, creşterea economică constă în evoluţia pozitivă, ascendentă înregistrată de rezultatele macroeconomice într -un anumit cadru spaţial şi temporal. Creşterea economică este însoţită de creşterea cantitativă a activităţilor şi sporirea capacităţii productive a unei ţări într -un anumit orizont de timp. În prezent circulă numeroase puncte de vedere cu privire la creşterea economică. Creşterea economică se exprimă prin dinamica indicatorilor macroeconomici ai rezultatelor activităţii în termeni reali, respectiv produsul intern brut, produsul naţional brut şi venitul naţional, corectaţi cu mărimea deflatorului. În mod frecvent este utilizat PIB, iar creşterea economică este identificabilă printr -o creştere susţinută a produsului intern brut real de -a lungul unei perioade de timp. Deoarece adesea dinamica macroeconomică este corelată cu dinamica demografică, variaţia indicatorilor macroeconomici se raportează la variaţia populaţiei totale. O creştere mai rapidă a populaţiei decât a producţiei totale face ca producţia pe locuitor să scadă ceea ce nu corespunde creşterii economice.
Rata anuală de creştere economică a unei ţări poate fi cel mai bine măsurată prin creşterea procentuală medie a produsului intern brut pe locuitor de -a lungul unei perioade de mai mulţi ani (pentru a exclude oscilaţiile conjuncturale ale activităţii economice de ansamblu). Rezultatul obţinut va fi o estimare a ratei medii anuale de creştere a capacităţii productive a ţării. Înţelegerea conţinutului procesului creşterii economice necesită, în consecinţă, luarea în considerare a următoarelor elemente: Creşterea economică este dependentă de dinamica macroeconomică şi de dinamica demografică. Dinamica rezultatelor macroeconomice trebuie privită pe o perioadă de timp suficient de lungă pentru a se delimita expansiu nea conjuncturală pe termen scurt de creşterea economică propriu-zisă ce se manifestă ca tendinţă dominantă într -o perioadă mai lungă de timp.
Creşterea economică are în vedere rezultatele macroeconomice reale (corelate cu mărimea deflatorului PIB). Din punct de vedere cantitativ expresia sintetică a creşterii economice este ritmul P IB pe locuitor (însă limitele acest ui indicator sunt legate de faptul că nu furnizează informaţii cu privire la repartizarea efectivă a veniturilor diferitelor categorii ale populaţiei , durata timpului liber, speranţa medie de viaţă etc).
În general, PIB locuitor nu înregistrează o evoluţie liniară în cursul unei perioade date de timp. Din raţiuni de politică economică sunt utilizate şi conceptele de creştere economică zero şi creştere economică negativă. Creşterea economică zero semnifică situaţia în care nivelul rezultatelor macroeconomice pe locuitor rămâne constant pentru perioada de analiză. Aceasta presupune o rată identică de creştere a rezultatelor economice absolute şi a populaţiei totale. Susţinătorii ratei de creştere zero considerau că, în condiţiile caracterului tot mai restrictiv al resurselor naturale şi al nivelului tot mai ridicat al poluării, generat de activităţile umane, aceasta reprezintă singura reacţie socială raţională. Astfel, se urmărea crearea unei situaţii de stabilitate economică şi ecologică, bazată pe frânarea creşterii demografice şi economice. În acelaşi timp, se propuneau soluţii de ajutorare a ţărilor cu nivel redus de dezvoltare în vederea eliminării decalajelor faţă de ţările dezvoltate economic. Creşterea economică zero a fost menţionată în primul raport către Clubul de la Roma, Limitele creşterii , şi a generat chiar de la început critici vehemente cu privire la aplicarea şi dezirabilitatea unei astfel de strategii.
13
semnifică situaţia în care nivelul rezultatelor macroeconomice înregistrează o tendinţă de scădere, însă se menţin sub control unele corelaţii fundamentale de echilibru, cu preţul unor compromisuri în domeniul eficienţei economice şi al bunăstării sociale. Creşterea
economică
negativă
6.7. Sursele creşterii economice
Creşterea economică implică sporirea ofertei agregate. Aceasta depinde de cererea agregată şi de capacitatea de producţie a economiei. O economie poate produce uneori la nivelul sau potenţial iar alteori sub sau peste acest nivel. În perioadele de recesiune economia produce sub nivelul sau potenţial, în timp ce în perioadele de boom economia poate depaşi acest nivel . Pentru a produce la nivelul sau potenţial, economia trebuie să asigure o utilizare optimă a resurselor disponibile. Pe termen lung, creşterea economică înseamnă creşterea producţiei potenţiale. Produsul intern brut potenţial reprezintă cel mai ridicat nivel al producţiei ce se poate obţine în mod continuu, la un nivel stabil al preţurilor şi în condiţiile menţinerii ratei naturale a şomajului. Creşterea economică este condiţiona ta de resursele existente şi de modul cum sunt utilizate acestea. Ea se află sub incidenţa unor factori direcţi şi indirecţi. Fiecare factor al creşterii economice, indiferent de natura sa, are o triplă dimensiune: cantitativă, structurală şi calitativă. Din această perspectivă, creşterea economică apare ca rezultat al modificărilo r conjugate ale acestor dimensiuni a le fiecărui factor si ale ansamblului factorilor de producţie. Factorii direcţi care determină creşterea economică sunt: r esursele umane (ofertă de muncă, educaţie) ; r esursele naturale (pământ, resurse ale subsolului ); stocul de capital tehnic (maşini, echipamente, clădiri, căi de transport) ;
tehnologia (cercetare-dezvoltare, management, inovare).
În rândul f actoriilor indirecţi care influenţează creşterea economică pot fi incluşi : nivelul şi dinamica cererii agregate; eficienţa sistemului financiar - bancar; r ata economiilor şi rata investiţiilor ; politica bugetară şi fiscală a statului; factori internaţionali.
Se ştie însă că resursele se caracterizează prin raritatea lor în raport cu nevoile umane. Din acest motiv, influenţa creşterii dimensiunii cantitative a factorilor creşterii economice, preponderentă în cazul dezvoltării de tip extensiv, este limitată în timp şi în spaţiu. În schimb, influenţa eficienţei utilizării factorilor asupra creşterii rezultatelor macroe conomice pe locuitor este practic nelimitată. Chiar dacă într -o etapă de dezvoltare progresul a fost realizat printr -o creştere economică de tip extensiv, se impune promovarea pentru fiecară ţară a tipului de creştere economică intensivă, unde preponderent ă ca influenţă asupra creşterii PIB este influenţa conjugată a dimensiunilor calitative a factorilor creşterii. Creşterea economică intensivă constituie deja o trăsătură definitorie pentru ţările dezvoltate economic, capabile să absoarbă şi să genereze per manent progres tehnic. 6.8. Teorii şi modele ale creşterii economice
Teoriile şi modelele creşterii economice evidenţiază modalităţile prin care activitatea prezentă o influenţează pe cea viitoare şi identifică sursele care pot asigura o creştere continuă. Aceste teorii au evoluat în timp, în funcţie de dinamica realităţii economice şi de evoluţia instrumentelor de analiză economică. Primele preocupări privind creşterea economică aparţin clasicilor englezi: A. Smith, Th. Malthus şi D. Ricardo. Aceştia au descris evoluţia economiei în termenii pământului limitat şi al 14
populaţiei în creştere. De exemplu, Th. Malthus aprecia că producţia bunurilor de consum creşte mult mai lent decât se întamplă în cazul populaţiei, ceea ce determină săracie şi creşterea mortalităţii. Populaţia continuă să crească atât timp cât salariile se situează peste nivelul de subzistenţă. Excesul de populaţie va duce la scăderea salariului sub nivelul de subzistenţă, ceea ce determină, în condiţiile accentuării mortalitaţii, scăderea populaţ iei. Echilibrul malthusian se atinge atunci când salariul scade la nivelul de subzistenţă, iar economia se menţine într -o stare staţionară. Astfel, în viziunea lui Malthus, în lipsa unei perspective de creştere a producţiei pe locuitor, majoritatea populaţiei era condamnată să trăiască la nivelul de subzistenţă. Iar fără măsuri de stopare a creşterii populaţiei se poate ajunge la o criză profundă în economie. În general, analizele economiştilor clasici nu surprindea u contribuţia progresului tehnic la creşterea producţiei. În prima parte a secolului XX preocupările pentru analiza macroeconomică în general, şi pentru identificarea factorilor creşterii economice în special, s-au intensificat. Trebuie mai întâi menţionat J.M.Keynes al cărui model macroeconomic de creştere evidenţia influenţa creşterii cererii agregate asupra venitului naţional. Politicile propuse de el, pentru depăşirea fazei de recesiune şi asigurarea creşterii economice, constau tocmai în stimularea cererii agregate. El a folosit concepte noi aflate în relaţie cu creşterea economică, precum multiplicatorul şi acceleratorul.
La scurt timp după acest model, R. Harrod şi E. Domar au elaborat două noi modele de creştere economică, care se înscriu în linia keynesistă. Datorită asemănărilor de fond d intre aceste modele se obişnuieşte a fi prezentate împreună sub numele de modelul Harrod -Domar. Modelul Harrod-Domar evidenţiază trei mari probleme: posibilitatea unei creşteri susţinute, probabilitatea creşterii susţinute în condiţii de ocupare deplină şi stabilitatea sau instabilitatea ratei garantate de creştere economică. După cel de al doilea război mondial s -a realizat sinteza propriu-zisă dintre abordarea macroeconomică şi abordarea dinamică. La constituirea unei teorii a creşterii economice, componentă distinctă a ştiinţei economice, au contribuit în mod decisiv R. Harrod, E. Domar, R. Solow, P. Samuelson, J.R. Hicks, M. Kalecki, F Perroux, R. Dornbusch. Noile modele de creştere economică surprindeau noile realităţi ale economiilor capitaliste carac terizate prin
apariţia de noi industrii şi tehnologii. Analiza modernă dezvoltată prin noile teorii are la bază acumularea de capital.
Modelul neoclasic al creşterii economice explică modul în care acumularea de capital şi schimbările tehnologice influenţează creşterea economiei. Un rol deosebit în cadrul acestei abordări l-a avut R. Solow. El a conceput un model de creştere economică stabilă inspirat din modelul Harrod-Domar. Solow arată că, pe termen lung, rata economisirii determină mărimea stocului de capital şi nivelul producţiei. Creşterea economisirii publice şi stimularea economisirii private încurajează acumularea capitalului şi , deci, creşterea economică. Sporirea ratei economisirii conduce la creşterea venitului până la nivelul stării staţionare. Pe termen lung însă rata economisirii nu afectează rata creşterii economice. Creşterea susţinută pe termen lung a PIBlocuitor este determinată de progresul tehnologic. În modelul său de creştere economică progresul tehnologic este privit doar ca factor exogen. În anii 80 a apărut Noua teorie a creşterii ai
cărei iniţiatori sunt P. Romer şi R. Lucas. Spre deosebire de modelul neoclasic tradiţional, noua deschidere în teoria creşterii economice presupune progresul tehnic ca fiind endogen (se vorbeste de teoria cresterii endogene), rezultând din deciziile agenţilor economici interesaţi de creşterea profitului. Acumularea de capital se asociază de regulă cu o acumulare de cunoştinţe, determinată de cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică. Aceasta produce la randul sau externalitati pozitive. Spre deosebire de celelalte tipuri de resurse, în cazul stocului de cunoştinţe nu mai funcţionează legea randamentelor descrescătoare. Randamentele devin crescatoare deoarece ideile, cunoştiinţele, cunoaşterea, în general pot fi utilizate şi reutilizate la nesfârşit . Creşterea cererii pentru utilizarea stocului de cunoştinţe impulsionează cercetarea şi dezvoltarea tehnologică şi, ca urmare, creşterea economică. 15
6.9. Beneficii şi costuri ale creşterii economice
Creşterea economică reprezintă unul dintre obiectivele majore ale oricărui guvern. Dezirabilitatea unui asemenea proces apare justificată cel puţin din următoarele motive: a) Creşterea economică determină creşterea nivelului de trai. Creşterea venitului real pe locuitor face posibil ca o cantitate mai mare de bunuri şi servicii să devină disponibilă pentru consumul fiecărui individ. b) Permite modificarea stilului de viaţă, prin aceea că, pe măsura creşterii venitului apar transformari structurale la nivelul modelului de consum, ceea ce amelioreaza calitatea vieţii. c) Creşterea economică poate elimina sărăcia. Sărăcia poate fi privită în termeni relativi sau absoluţi. În orice societate există persoane ale căror venituri sunt mai reduse, precum pensionarii şi şomerii, care depind de ceea ce oferă guvernul. Aceste persoane sunt beneficiare în consecinţă ale procesului de creştere economică. d) Creşterea economică poate redistribui venitul fără să provoace reducerea bunăstării altor persoane. Trebuie însă precizat ca realizarea creşterii economice în sine nu provoacă în mod necesar îmbunătăţirea redistribuirii venitului. Totuşi, este posibil ca atunci când există creştere economică să se modifice redistribuirea venitului în încercarea de a obţine o mai mare e chitate fără a provoca înrăutăţirea situaţiei cuiva în termeni absoluţi. Principalele aspecte referitoare
la costurile impuse de procesul creşterii economice
constau în următoarele: a) Creşterea economică are un cost de oportunitate. Când creşterea economică este creată prin investiţii în bunuri de capital, costul de oportunitate al creşterii rezidă în consumul curent sacrificat. Într -o lume caracterizată de raritate aproape nimic nu este gratuit. Cu cât o ţară alocă mai multe resurse producţiei de bunuri de capital, cu atât mai rapidă va fi creşterea economică aşteptată şi mai mare cantitatea de bunuri de consum posibil de produs în viitor. Însă , consumul curent este sacrificat pentru a permite o rată de consum mai înaltă în viitor. b) Există costuri sociale ş i personale. Creşterea economică implică o schimbare de care unele persoane beneficiază iar altele probabil nu se pot bucura. Noile tehnologii solicită noi îndemânări şi o instruire intensivă. Progresul tehnologic creeaza locuri de munca noi, insa cei ce nu vor fi capabili să se adapteze îşi vor pierde locurile de muncă. Nevoia de sustinere si reîncadrare a celor ce şi -au pierdut locul de muncă impune costuri semnificative pentru societate. c) Creşterea economică poate determina externalităţi negative. O creştere a venitului naţional real poate impune costuri pentru societate sub forma poluării, zgomotului şi supraaglomerărilor urbane. Corecta evaluare a acestor costuri şi includerea lor în estimările venitului naţional real permit o apreciere mai realistă a beneficiilor creşterii economice de natură să fundamenteze oportunitatea policilor guvernamentale. 6.10. Politici de creştere economică În general, politica economic ă reprezintă acţiunea conştientă a puterii publice care defineşte obiectivele economice şi sociale pentru o perioada dată şi urmăreşte realizarea lor folosind mijloace şi tehnici adecvate. Politica de asigurare a creş terii economice şi de realizare a dezvoltarii durabile reprezintă o component ă esenţială a politicilor macroeconomice. Acestea nu constituie politici conjuncturale deoarece nu gestionează fenomene de circumstanţă (deşi
rezolvarea unor probleme conjuncturale poate avea un impact substanţial asupra creşterii). În r ândul obiectivelor politicii de creştere economică se inscriu: • sporirea PIB real total şi pe locuitor într -un orizont de timp mai lung, ceea ce presupune creşterea ofertei globale; • asigurarea unei eficienţe sporite în alocarea şi utilizarea resurselor; • distribuţie echitabilă a veniturilor corespunzătoare aportului real al fiecărui factor la creşterea economică;
16
• protecţia mediului ambiant şi menţinerea echilibrului ecologic printr -o exploatare şi utilizare raţională a resurselor naturale. Succesul sau eşecul politicii de creştere economică se regăsesc în potenţialul economiilor asigura ridicarea nivelului de viaţă al populaţiei. Tot mai mult, î n ultimul timp, astfel de
de a politici se sprijină pe progresele ştiinţei, tehnologiilor şi inovaţiei. Presupunând că obiectivul guvernului constă în sporirea ratei de creştere economică putem aprecia că politicile guvernamentale sunt corespunzătoare dacă prin intermediul lor este influenţată creşterea forţei de muncă, creşterea stocului de capital, precum şi calitatea muncii şi capitalului unei ţări. Politica fiscală şi monetară pot fi utilizate pentru deplasarea unei părţi din resurse dinspre producţia de bunuri de consum spre producerea de bunuri de capital. Proiectar ea politicii monetare trebuie să ţină seama de efectele importante exercitate asupra investiţiilor, procesului de economisire şi atragerii de capitaluri str ăine. De exemplu, o politică monetară constând în rate scăzute ale dobânzilor şi creşterea accesului la credite poate încuraja firmele să investească mai mult şi astfel să crească stocul de capital. Dacă însă, această politică se însoţeşte de creşterea sensibilă în prezent a cererii fără a provoca şi creşterea corespunzatoare a ofertei de bunuri de consum ea poate genera mai degrabă presiune inflaţionistă. Iar o creştere a preţurilor dincolo de un anumit prag des curajează procesul investiţional. Politica fiscală poate avea şanse mai mari de succes în sensul stimulării creşterii economice. Stimularea cererii agregate prin reducerea impozitelor şi taxelor sau folosirea diferenţiată a unor facilităţi fiscale pentru firmele care contribuie la sporirea ocupării şi a producţiei, sprijinul acordat firmelor care îşi desfăşoară activitatea în zonele defavorizate exercita un rol important in asigurarea unei cresteri economice sustinute. De asemenea, creşterea cheltuielilor bugetare pentru finanţarea unor activităţi care nu sunt realizate de regulă în regim privat, precum investiţii în infrastructură, sanatate si educatie, cercetare ştiinţifică, informatizarea unor sectoare, protecţia mediului, contribuie fiecare şi împreună la creşterea capacităţii productive a unei ţări. Presupunând că economia a atins deja nivelul ocupării depline iar preţurile sunt stabile, guvernul poate fi capabil să menţină cererea agregată neschimbată, crescând impozitele şi direcţionând venitul spre creşterea cheltuielilor pentru crearea de capital. O astfel de politică care asigura creşterea investiţiei agregate generează o rată superioară de creştere economică. Alături de aceste mă sur i specifice politicilor monetară, fiscală şi bugetar ă mai pot fi întreprinse şi alte demersuri vizând politica de susţinere a concurenţei, politica veniturilor (de exemplu, respectarea corelaţiei dintre creşterea salariilor şi cea a productivităţii) , reformarea instituţiilor implicate în procesele de creştere, stabilitate legislativă ridicată. 6.11.
Dezvoltarea economică durabilă
Dezvoltarea economică este forma de manifestare a dinamicii macroeconomice care presupune, pe lângă creşterea economică a ţărilor un ansamblu de transformări structurale şi calitative la nivelul economiei. Dezvoltarea economică are drept premiză creşterea economică. Dezvoltarea durabilă asigură satisfacerea cerinţelor prezente de consum fără a le compromite sau prejudicia pe cele ale generaţiilor viitoare. Un asemenea deziderat a fost menţionat pentru prima dată în cadrul Raportului Brundtland (Rio de Janeiro,1992), stabilindu-se ca necesitate imperioasă reconcilierea dintre economie şi mediul înconjurător pe un nou traseu de dezvoltare prin care să se asigure progresul uman, pe termen lung şi pentru întreaga planetă. Dezvoltarea durabilă urmăreşte interacţiunea a patru subsisteme: economic, uman, ambiental şi tehnologic. Ea îmbină creşterea economică susţinută, păstrarea şi ameliorarea sănătăţii natural-umane, justiţia socială şi asigurarea ambianţei democratice în viaţa socială.
17
Preocupările privind acest nou tip de abordare a dezvoltării economice îşi au sursa în agravarea unor probleme la scara mondială, precum degradarea mediului inconjurator, sărăcia, extinderea necontrolată a urbanizarii, c rize economico-financiare etc. Elementele care definesc dezvoltarea durabilă se referă îndeosebi la: asigurarea compatibilităţii dintre mediul creat de om şi cel natural; egalitatea şanselor generaţiilor prezente şi viitoare; realizarea compatibilităţii strategiilor naţionale de dezvoltare în virtutea interdependenţelor crescânde dintre diferitele economii; realizarea unui alt tip de creştere economică de natură să susţină securitatea natural-umană. Măsurarea progresului economico -social corespunzator dezvoltării durabile reprezintă nu doar o operaţie necesară, ci şi una dificilă. PIB/locuitor se dovedeşte a fi un indicator corespunzator pentru aprecierea creşterii economice nu însă şi a dezvoltării umane. De aceea pentru măsurarea progresului, în contextul noilor exigenţe ale dezvoltării, se face apel îndeosebi la indicele dezvoltării umane (HDI), la indicele de prosperitate economică viabilă (ISEW) şi la consumul de cereale pe locuitor. Indicele dezvoltării umane
are un caracter compozit deoarece reuneşte în structura sa
informaţii privind trei indicatori:
PIB/locuitor
Speranţa de viaţă la naş tere
Rata de instruire În ciuda limitelor sale, acest indice permite aprecierea dezvoltării
umane din perspectiva multiplă, precum şi efectuarea de comparaţii internaţionale privind progresul socio -economic al diferitelor economii.
Noua concepţie privind dezvoltarea durabilă priveşte omul nu doar ca mijloc , ci şi ca obiectiv. Un rol important revine constituirii la nivel mondial a unui ansamblu de institu ţii care guvernează respectarea , sprijinirea şi favorizarea dezvoltării umane durabile. Termeni cheie
Creştere economică Creştere
economică zero Creştere economică negativă Creştere economică extensivă Creştere economică intensivă PIB potenţial PIB real Teorii ale creşterii economice Beneficii şi costuri ale creşterii economice Politica de creştere economică Dezvoltarea economică durabilă Întrebări de verificare 1. Ce înseamnă creştere economică şi care sunt sursele acesteia? 2. Prezentaţi pe scurt 2 teorii de creştere economică. 3. Care sunt beneficiile şi costurile creşterii economice? 4. Ce vizează politica de creştere economică şi ce instrumente foloseşte? 5. Care este diferenţa dintre creştere economică şi dezvoltare durabilă? 6. Daţi exemplu de indicatori pentru măsurarea progresului şi prezentaţi o evoluţie statistică a unuia dintre aceştia.
Teste grilă
1. Care dintre următoarele situaţii nu are ca efect creştere economică? a) promovarea progresului tehnologic;
b) creşterea nivelului de instruire al angajaţilor; 18
c) creşterea producţiei bunurilor de capital;
d) creşterea şomajului; e) creşterea exporturilor. 2. Alegeţi afirmaţiile corecte: a) politicile anticiclice au rolul de a menţine decalajele PIB în limite normale; b) keynesienii nu neagă posibilitatea existenţei e chilibrului macroeconomic; c) noii economişti clasici consideră: creşterea este perfect compatibilă cu echilibrul macroeconomic cu condiţia ca pieţele să evolueze eficient; d) a,b,c; e) nicio variantă.
3. Modelul de creştere economică Harrod: a) are în vedere echilib rul dintre investiţii şi economisire; b) introduce ideea de stabilizatori ai creşterii economice ; c) corelează creşterea economică cu creşterea forţei de muncă ; d) a,b,c; e) nicio variantă. 4. Modelul lui Robert Solow: a) cercetează rolul investiţiilor b) c)
d)
e)
în creşterea economică, pornind de l a multiplicatorul
investiţiilor; are în vedere echilibrul dintre investiţii şi economisire; este apreciat drept bază de pornire pentru dezvoltările moderne ale modelelor de creştere economică, demonstrând că echilibrul economic şi creşterea economică sunt compatibile, în condiţiile unei influenţe diferenţiată a ratei economisirii asupra variabilelor şi parametrilor modelului; reprezintă un model economic al migraţiei umane, pornind de la ideea că migraţia este un fenomen economic şi că decizia individului de a migra poate fi abordată raţional; susţine atingerea echilibrului macroeconomic.
5. Marea crizǎ din anii 1929 -1933 a lǎsat ca problemǎ centralǎ: a) responsabilitatea guvernului privind ocuparea deplinǎ şi creşterea economicǎ; b) renunţarea la stimularea cererii agregate; c) desfinţarea garantǎrii depozitelor bancare; d) anularea revoluţiei Keynesiste; e) teoria “mâinii invizibile” în economie. 6. Indicele dezvoltării umane are următoarele a) PIB/loc; b) Speranta de viata; c) Nivelul educatiei,; d) a+b+c; e) a + c.
componente:
7. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată? a) într -un decalaj inflaţionist se recomandă o creştere a cheltuielilor guvernamentale; b) aprecierea cursului de schimb stimulează exportul;
19
c) efectele politicii monetare sunt mai puternice atunci când aceasta este anticipată de public; d) în general, în perioada recesiunii inflaţia este ridicată; e) politica de creştere şi dezvoltare foloseşte cu precădere instrumente structurale. 8. Creşterea economică: a) este un fenomen pe termen scurt; b) se referă la trendul ascendent al PIB -ului real pe locuitor; c) se referă la fluctuaţiile producţiei în jurul unui trend ascendent; d) se caracterizează prin devansarea creşterii PIB -ului real de către creşterea populaţiei; e) se măsoară prin intermediul PIB -ului nominal pe locuitor.
9. Dezvoltarea economică durabilă: a) răspunde exigenţelor prezentului în detrimentul trebuinţelor viitoare; b) răspunde trebuinţelor viitoare în detrimentul exigenţelor prezentului; c) reconciliază dezvoltarea economică şi exigenţele mediului înconjurător; d) pune accentul pe creşterea economică în detrimentul protecţiei mediului înconjurător; e) se referă cu precădere la latura cantitativă a activităţii economice. 10. Care dintre afirmaţiile de mai jos este adevărată? a) creşterea economică determină creşterea nivelului de trai; b) creşterea economică implică o schimbare de care unele persoane beneficiază iar altele nu; c) creşterea economică poate determina externalităţi negative; d) creşterea economică are un cost de oportunitate; e) toate cele de mai sus.
11. Dezvoltarea durabilă se referă îndeosebi la: a) asigurarea compatibilităţii dintre mediul creat de om şi cel natural; b) egalitatea şanselor generaţiilor prezente şi viitoare; c) realizarea compatibilităţii strategiilor naţionale de dezvoltare în virtutea interdependenţelor crescânde dintre diferitele economii; d) realizarea unui alt tip de creştere economică de natură să susţină securitatea natural -umană; e) toate cele de mai sus.
12. Care dintre afirmaţiile de mai jos este falsă? a) creşterea economică reprezintă unul dintre obiectivele majore ale oricărui guvern; b) modelul neoclasic al creşterii economice explică modul în care acumularea de capital şi schimbările tehnologice influenţează creşterea economiei; c) în general, PIB locuitor nu înregistrează o evoluţie liniară în cursul unei perioade date de timp; d) creşterea economică este un proces ce adduce doar beneficii tuturor; e) noua teorie a creşterii a apărut în anii 80 şi a fost iniţiată de P. Romer şi R. Lucas. 13. În rândul obiectivelor politicii de creştere economică se inscriu: a) sporirea PIB real total şi pe locuitor într -un orizont de timp mai lung, ceea ce presupune
creşterea ofertei globale; b) asigurarea unei eficienţe sporite în alocarea şi utilizarea resurselor ; c) distribuţie echitabilă a veniturilor corespunzătoare aportului real al fiecărui factor la creşterea economică; d) protecţia mediului ambiant şi menţinerea echilibrului ecologic printr -o exploatare şi utilizare raţională a resurselor naturale; e) toate cele de mai sus.
20
14. Primele preocupări privind creşterea economică aparţin economiştilor: a) A. Smith, Th. Malthus şi D. Ricardo; b) J.M.Keynes; c) R. Harrod şi E. Domar ; d) P. Samuelson;
e) P. Romer şi R. Lucas. 15. Se dau următoarele date cu privire la produsul intern brut: Anul
T0 40
T1 80
PIB (mild. u.m., preţuri curente) Ştiind că nivelul general al preţurilor a crescut cu 100%, în anul T1, faţă de anul T0, atunci, în această perioadă: a) s-a înregistrat creştere economică; b) creşterea economică a fo st de 100%; c) nu a avut loc creştere economică; d) a avut loc creştere economică, dar nu poate fi determinate; e) a avut loc o scădere economică de 20%.
Răspunsuri: Grila nr. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
Răspuns corect D D D C A D E B C E E D E A C
BIBLIOGRAFIE :
1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice , ”Economie” Ediţia a opta, Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 177-182; 199-220 2. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie-Aplicaţii” Ediţia a şasea, Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 191-219; 241-258 3. R.Lipsey-K.Chrystal „Principiile economiei”, Editura conomică, Bucureşti, 2002, pag. 508-530; 706-750 21
4. J.E. Stiglitz, C. E. Walsh , ” Economie”, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 53 0552; 580-620 5. Cătălin Huidumac, Angela Rogojanu , „Introducere în studiul economiei de piaţă”, Editura ALL, Bucureşti, 1998, pag. 273 -289 6. Cătălin Huidumac, „Macroeconomie”, Editura Libertas Publishing, București, 2007, pag. 173-186; 108-140 7. N. Gregory Mankiw , „Principles of Economics” Third Edition, Thomson South Western, USA, 2004, pag. 537-558; 723-753 8. Jacques Genereux , „Politici economice” Editura Institutului European, Bucureşti, 1997
22
