Statistica pentru afaceri internationale. Editia a II-a (International Business Statistics - Second Edition)

Din partea autorilor

Disciplina de Statistică pentru afaceri internaţionale îşi propune să prezinte un ansamblu de metode, tehnici şi indicatori de evaluare şi analiză a conjuncturii pieţelor de mărfuri, servicii şi capital, ca instrumente de fundamentare a deciziilor de afaceri internaţionale într-un context concurenţial deschis. Fiecare om de afaceri care intenţionează să intre pe piaţa internaţională sau să-şi continue prezenţa pe unele segmente ale acesteia are nevoie de informaţii – de regulă prezentate sub formă de sisteme de indicatori statistici – pentru a aprecia oportunităţile şi riscurile din fiecare zonă strategică de afaceri. În prezentul manual, autorii pornesc de la prezentarea sistemelor de indicatori şi instrumente cu ajutorul cărora se caracterizează conjunctura economică dintr-o ţară, accentul fiind pus pe valoarea cognitivă a acestora pentru omul de afaceri. Cum decizia se bazează, în bună măsură, pe compararea a două sau mai multe ţări pentru a alege cel mai favorabil mediu de afaceri, manualul insistă şi asupra selectării indicatorilor care reflectă cel mai bine deosebirile existente între ţările comparate. Se insistă asupra caracterului complementar al informaţiilor furnizate de diferiţi indicatori ai unui sistem, pe nevoia de a combina dimensiunea relativă cu cea absolută a fenomenologiei economice, pentru a evita perceperea greşită a mediului de afaceri. O mare parte a manualului se concentrează pe analiza statistică a gradului de internaţionalizare a economiilor naţionale şi pe analiza diferitelor componente ale sectorului extern al economiei. Alături de analiza statistică a balanţei de plăţi externe, se prezintă şi sistemele specifice de indicatori ce caracterizează comerţul exterior cu mărfuri şi cu servicii al unei ţări, statistica investiţiilor străine directe şi statistica datoriei externe ca surse de informaţii utile pentru fundamentarea cât mai corectă a deciziei de afaceri internaţionale. Din punct de vedere didactic, fiecare capitol al manualului cuprinde un text de bază în limba română, întrebări de control şi probleme propuse

spre rezolvare. Deoarece majoritatea covârşitoare a surselor de date folosite în documentarea oamenilor de afaceri prezenţi pe piaţa internaţională sunt în limba engleză, fiecare capitol al manualului cuprinde şi o redactare a conţinutului în limba engleză, fără ca autorii să urmărească o traducere fidelă a versiunii româneşti a textului. Apreciem că în felul acesta manualul contribuie la facilitarea accesului viitorilor utilizatori de date la statisticile internaţionale elaborate şi publicate de multe instituţii şi organisme cu vocaţie mondială sau regională. Manualul se adresează, mai ales, studenţilor anului III învăţământ de zi şi învăţământ la distanţă de la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale care au optat pentru specializarea Afaceri Internaţionale, dar cuprinde informaţii şi recomandări utile pentru orice om de afaceri implicat în tranzacţii internaţionale, fie el începător sau vechi practicant. Fiind prima ediţie a acestui manual cu semnificativ caracter interdisciplinar, autorii sunt conştienţi de faptul că există multiple posibilităţi de ameliorare a conţinutului şi structurii acestui volum. Din această perspectivă, dorim să invităm pe studenţii şi cursanţii noştri, dar şi pe colegii noştri care vor binevoi să parcurgă acest volum să adreseze autorilor observaţii, comentarii, sugestii pentru o viitoare ediţie a acestui manual. Mulţumind şi pe această cale pentru efortul dumneavoastră, vă asigurăm că opiniile şi recomandările vor fi întotdeauna bine primite şi că le vom trata cu mult discernământ. Bucureşti, noiembrie 2004 Autorii

Capitolul 1 DECIZIA DE AFACERI ASISTATĂ DE STATISTICĂ

1.1 Performanţa managerială în afacerile internaţionale depinde de date Fiecare manager de întreprindere sau om de afaceri prezent pe piaţă înregistrează, evaluează şi comentează în permanenţă evoluţia ciclului de afaceri, folosindu-se, pe de o parte, de intuiţia (flerul) său, iar pe de altă parte, de datele disponibile (informaţia existentă) pentru a face alegeri raţionale în propriul proces decizional. Se spune, de altfel, că managementul este arta de a combina instinctiv experienţa acumulată (abilitatea intuitivă câştigată din propria activitate) cu cunoştinţele şi informaţiile despre propria întreprindere (afacere), dar şi despre firmele partenere şi concurente pe acelaşi segment de piaţă. Nu sunt puţini practicienii care afirmă că o bună afacere este rezultatul intuiţiei. Această aserţiune poate fi adevărată, într-o anumită măsură, în condiţiile unei pieţe stabile, când raportul dintre cerere şi ofertă nu se modifică semnificativ. Într-un asemenea context stabil, un raţionament care în trecut a adus câştig firmei poate fi din nou aplicat şi există şanse să aducă din nou beneficiu. Numai că lumea contemporană se caracterizează printr-un dinamism fără precedent şi prin accentuarea interdependenţelor, ceea ce face ca intuiţia singură sau experienţa acumulată în trecut să nu mai fie suficiente. Ceea ce „a mers” în trecut şi a adus câştig are şanse reduse să nu mai fie la fel de folositor în prezent sau chiar să ducă la pierderi întreprinderii ca urmare a faptului că s-a modificat contextul afacerii (conjunctura pieţei). Printre cei mai frecvenţi factori care modifică împrejurările afacerii se numără şi cei menţionaţi în continuare cu titlu de exemplu: au apărut noi operatori care ascut concurenţa, s-au schimbat exigenţele calitative sau tehnice ale partenerilor de afaceri, există noi forme de facilitare a afacerii, noi reglementări ale prezenţei pe piaţă şi ale competiţiei, noi cerinţe de protecţie a consumatorilor etc. Într-un asemenea context dinamic, asistarea cu informaţii a omului de afaceri devine o cerinţă inconturnabilă. Intuiţia poate contribui cu folos şi

Statistică pentru afaceri internaţionale

de astă dată la luarea deciziei (alegerea raţională a celei mai potrivite alternative). Dar în condiţiile unei conjuncturi mereu noi a pieţei, în care raportul cerere ofertă se modifică rapid sub influenţa unui conglomerat divers de factori de natură economică şi paraeconomică, în care competitorii prezenţi pe piaţă modifică frecvent strategia de firmă, doar analizele comparative bazate pe un evantai cât mai complet de date pot face solidă şi competitivă poziţia unei întreprinderi (a unui om de afaceri). Cu alte cuvinte, decizia de afaceri depinde în toate fazele sale şi în orice împrejurare de date, inclusiv de date statistice. Comunicarea de afaceri între parteneri, pe de altă parte, nu se poate lipsi de date (mai ales de date exprimate cantitativ) atunci când face referire la substanţa tranzacţiei. Tocmai de aceea, cu cât este mai bine „acoperită” piaţa cu date (densitatea de informaţii este mai mare), cu cât este mai consistent numărul operatorilor economici prezenţi cu cererea şi oferta lor (caracterizată, de obicei, prin date cantitative), cu atât piaţa este mai „transparentă”, funcţionează mai bine. „Atomizarea pieţei” nu numai că promovează concurenţa, dar şi îmbogăţeşte cantitativ şi calitativ informaţia care îl ajută pe fiecare operator prezent pe piaţă să ia decizii raţionale, profitabile. Conducătorii de întreprinderi (managerii) şi/sau departamente, întreprinzătorii şi oamenii de afaceri folosesc datele pentru: ¾ a înţelege propria întreprindere (sau propriul departament, ca parte a întreprinderii) şi mediul de afaceri în care evoluează întreprinderea (riscuri şi oportunităţi pe piaţa internă şi pe piaţa internaţională); ¾ a soluţiona perturbările ivite în funcţionarea întreprinderii; ¾ a ameliora performanţa propriei afaceri. În acest scop, ei construiesc modele mentale (raţionamente) relativ simple, răspunzând la întrebări de felul celor prezentate mai jos: Ö Cum se prezintă astăzi afacerea (departamentul sau întreprinderea) mea? Ö Care au fost parametrii acestei afaceri în trecut? Care a fost performanţa cea mai bună şi cea mai slabă din trecut şi unde mă situez în prezent faţă de aceste valori maxime şi minime? Ö Care ar putea fi performanţa cea mai bună a firmei exprimată sub forma cifrei vânzărilor, a profitului, al investiţiilor, al numărului de salariaţi, al deschiderii internaţionale etc? Ö Cum se prezintă competitorii firmei pe piaţa internă şi/sau pe piaţa internaţională? etc, etc.

Decizia de afaceri asistată de statistică

Pentru a răspunde unor astfel de întrebări, managerii şi oamenii de afaceri folosesc informaţii de natură cantitativă şi calitativă exprimate în majoritatea covârşitoare a cazurilor sub formă de date numerice (indicatori). În funcţie de modalitatea de obţinere şi rolul cognitiv al acestora, distingem: - date primare (indicatori absoluţi) din rapoartele zilnice elaborate în cadrul firmei (departamentului), precum şi din statisticile oficiale ce caracterizează o ramură de activitate sau o piaţă. Astfel de informaţii dau dimensiunea cantitativă a fenomenelor şi proceselor de piaţă. - date derivate (indicatori derivaţi) din cele primare. Ele rezultă din comparaţii (diacronice şi spaţiale), din generalizări, din alte calcule. Ele îmbogăţesc cunoaşterea pieţei prin faptul că exprimă diverse aspecte calitative ale cererii şi ofertei, ale concurenţei şi eficienţei fiecărui competitor prezent pe piaţă. 1.2 Surse de date pentru managerul unei întreprinderi Pentru a acoperi diversitatea de informaţii necesare în fundamentarea unei decizii de afaceri, există trei surse diferite de date: 1.Întreprinderea (departamentul, compartimentul sau serviciul din structura societăţii comerciale) creează informaţii, care sunt colectate de sistemul informaţional de management al companiei (SIM) sub forma raportului zilnic de activitate, un document de rutină (numit uneori şi tablou de bord al firmei). Acesta conţine date financiare, contabile, de marketing sau de proces tehnologic, care descriu situaţia existentă din firmă (departament) şi ajută conducerea să constate orice perturbare, decalaj sau abatere faţă de parametrii de funcţionare din trecut sau faţă de obiectivele planificate (şi susţinute prin alocaţii în cadrul planului de afaceri al firmei). Acestea sunt date interne ale firmei – date de rutină. 2.Întreprinderea poate crea şi date complementare (date ad hoc) prin elaborarea de către angajaţii ei a unor studii speciale sau a unor proiecte pilot: - studii interne la nivelul unor compartimente cum ar fi cel de resurse umane sau cel de urmărire a procesului tehnologic, studii derulate cu scopul de a înţelege mai bine unele aspecte importante ale funcţionării firmei;


- studii de piaţă alcătuite de angajaţii firmei pentru a înţelege în detaliu atitudinea clienţilor şi a competitorilor pe piaţa locală, regională, naţională sau internaţională. - proiecte pilot numite şi studii de fundamentare a schimbărilor planificate. Atunci când îşi propun creşterea performanţei unui compartiment de activitate, managerii pot ordona experimente de mici dimensiuni pentru a observa efectul schimbărilor intenţionate. Rezultatele acestor experimente pot să-i determine să continue schimbările la scara întregii societăţi comerciale, să corecteze schimbările sau să abandoneze intenţia de schimbare. 3.Managementul întreprinderii poate accesa/cumpăra date sau/şi studii de la furnizori specializaţi în organizarea de baze de date sau/şi elaborarea de studii, care sunt prezenţi în mediul de afaceri al societăţii comerciale. Acestea sunt date externe faţă de activitatea firmei. Ele sunt apreciate a fi informaţii neutre pentru conducerea firmei deoarece ele nu reflectă interesele specifice ale întreprinderii. Exemple de surse de date externe: - studii externe la nivel de ramură de activitate economică cu privire la producţie, vânzări, exporturi, importuri etc. Astfel de studii sunt elaborate de organisme independente sau de instituţii specializate de cercetare. - studii statistice cuprinzând date referitoare la economia locală, regională sau naţională. - rapoarte de ţară. - ratinguri de ţară, de firmă sau bancare. - analize de pieţe externe etc, etc. Toate aceste date sunt necesare conducerii unei firme confruntate cu mediul concurenţial de pe piaţă. O altă clasificare a datelor este posibilă în funcţie de aria pe care o acoperă fiecare informaţie: - date microeconomice = date la nivel de firmă, fie ale propriei întreprinderi, fie ale întreprinderilor concurente; - date mezzoeconomice = date care reflectă activitatea la nivel de ramură (sector); - date macroeconomice = date ce caracterizează economia naţională. O conducere performantă va apela la un mix de date pentru a fundamenta deciziile sale, combinând date interne cu date externe, date de rutină cu date special elaborate, date micro-, mezzo- şi macroeconomice, iar uneori va folosi şi date care acoperă întreaga economie mondială.


Până nu de mult, managementul firmei opera cu întreaga masă de date primare colectate din firmă şi de pe piaţă. Multe corporaţii au introdus treptat în structura lor organizaţională un compartiment de modelare şi simulare a deciziei pentru a diminua riscurile unor decizii eronate. În acest cadru s-a recurs la date derivate care completau imaginea procesului condus cu noi aspecte. Chiar şi în această situaţie, din volumul total de date disponibile la un moment dat în firmă, doar o mică parte reprezintă informaţii cu valoare adăugată pentru adâncirea analizei şi luarea celei mai potrivite decizii. Trebuie recunoscut faptul că pe fondul dezvoltării rapide a tehnologiilor şi al accesului larg al publicului la tehnica modernă de informare şi comunicare (ITC), societatea contemporană este sfidată de perspectiva exploziei informaţionale, punând deseori în dificultate pe manager (omul de afaceri). El este confruntat cu o adevărată avalanşă informaţională, care poate fi însă „disciplinată” prin recurgerea la un mecanism de intelligence. Conceptul de intelligence nu trebuie confundat cu cel de informaţie sau sumă de informaţii. În sens larg, intelligence este, în acelaşi timp, proces şi produs al selectării inteligente a datelor furnizate de diferite surse cu privire la capacitatea, activitatea şi intenţiile de viitor ale unei/unor entităţi (întreprinderi furnizoare, cliente sau concurente), cu posibile implicaţii şi consecinţe asupra funcţionării şi intereselor propriei firme. Prin urmare, intelligence este un proces sistematic şi continuu de colectare selectivă (potrivit interesului imediat şi de perspectivă al omului de afaceri sau al firmei), o colectare legală şi etică de informaţii privind operatorii (propria firmă, furnizorii, clienţii şi competitorii) şi factorii specifici (raportul cerere-ofertă, preţul, capitalul, resursele umane, tehnologia de fabricaţie şi cercetarea ştiinţifică aplicativă care vizează înnoirea) din mediul de afaceri al firmei. Rezultatul valorificării acestor date asigură competitivitatea firmei. De aceea, în literatura de specialitate se face vorbire despre intelligence competitiv, adică acel produs informaţional care garantează succesul firmei confruntate cu concurenţa. Într-un sondaj efectuat în anul 2003 în rândul societăţilor comerciale din statele membre ale Uniunii Europene, nouă din zece manageri chestionaţi au indicat, în mod surprinzător, că publicaţiile pe care le citesc (ziare, presa comercială şi buletinele de specialitate) sunt principalele lor surse de informare. Cum opţiunile multiple au fost permise, 82% dintre manageri au creditat internetul, angajaţii întreprinderii, furnizorii şi clienţii ca surse de date pentru deciziile lor, 80% au recunoscut ca fiind utile


conferinţele de branşă, 79% - consultarea experţilor industriali, iar 70% au indicat şi bazele de date comerciale. Conform aceluiaşi sondaj, cele mai valoroase surse de informaţii în ordinea descrescătoare a ponderii în totalul răspunsurilor (multiple) primite au fost: 37% - furnizorii şi clienţii; 35% publicaţiile citite; 26% - angajaţii propriei firme; 25% - experţii; 24% internet-ul; 18% - conferinţele de specialitate; 16% bazele de date comerciale. Piaţa unică internă a UE este o piaţă puternic concurenţială. Chiar dacă din aceste răspunsuri nu transpare o utilizare frecventă a intelligence competitiv, societăţile comerciale româneşti ar trebui să-şi adapteze mecanismele decizionale pentru a preveni eventualele efecte nedorite ale noului context în care vor face afaceri după aderarea României la UE. 1.3 Rolul statisticii în modelul decizional de afaceri În fiecare dintre etapele procesului de decizie, aplicarea instrumentarului statistic de colectare, ordonare, analiză şi interpretare a datelor îl ajută pe decident: - să observe problemele (din interiorul firmei), să perceapă riscurile şi oportunităţile de afaceri (din mediul de afaceri în care îşi propune firma să activeze); - să elaboreze analiza diagnostic şi să conceapă soluţii alternative pentru firmă; - să aleagă cea mai potrivită alternativă în contextul dat al mediului de afaceri; - să controleze aplicarea deciziei prin urmărirea efectelor ei asupra performanţei societăţii comerciale. În fiecare dintre etapele procesului decizional, statistica oferă metode specifice pentru: - culegerea de date; - sistematizarea datelor şi determinarea de indicatori derivaţi; - analiza şi interpretarea datelor obţinute atât direct din observare, cât şi ca rezultat al prelucrării.


1. Identificarea problemei

4. Monitorizarea aplicării deciziei

2. Diagnoza şi generarea de alternative

3. Formularea deciziei şi implementarea sa Figura 1.1 Model de soluţionare a unei probleme în activitatea unei firme sau de sesizare a unei oportunităţi de afaceri

Schemele din figurile 1.1 şi 1.2 subliniază faptul că statistica este un mod de gândire, care îi ajută pe manageri şi pe oameni de afaceri să înregistreze sau să creeze date, să le colecteze şi structureze, să le analizeze şi interpreteze pentru a observa şi rezolva probleme, pentru a sesiza oportunităţi şi riscuri (vezi şi Tema 3). Valoarea deosebită a instrumentarului statistic de investigare constă în posibilitatea practic nelimitată de aplicare a metodologiei inductive de investigare a realităţii empirice în fiecare fază a procesului decizional, precum şi în verificarea consistenţei (verosimilităţii) ipotezelor elaborate chiar în timpul analizei şi interpretării datelor. .


1. Identificarea problemei

Culegerea datelor

Prelucrarea datelor

Interpretarea datelor

2. Diagnoza şi generarea de alternative

Culegerea datelor

Prelucrarea datelor


3. Formularea deciziei şi implementarea sa

Culegerea datelor

Prelucrarea datelor


4. Monitorizarea aplicării deciziei Figura 1.2 Rolul statisticii în contextul modelului decizional de afaceri

Combinarea expresiei absolute cu posibilitatea de a dezvolta diferite dimensiuni relative al fiecărei informaţii conferă instrumentarului statistic o


profunzime analitică şi o diversitate a perspectivelor greu de egalat de celelalte discipline cu caracter metodologic. 1.4 Întrebări de control 1. La ce folosesc datele unui om de afaceri (manager de întreprindere)? 2. Din ce surse se pot preleva datele necesare deciziei de afaceri? 3. Precizaţi care sunt etapele cunoaşterii statistice, ştiut fiind faptul că ea este preponderent inductivă şi asistă procesul decizional în fiecare dintre fazele sale.


Chapter 1 MANAGERIAL PERFORMANCE AND THE NEED FOR DATA. THE ROLE OF STATISTICS IN PREPARING BUSINESS DECISIONS

All the economic actors active in a market consider and analyze permanently the evolution of the business cycle by using available data in order to make rational choices in their business decision. In other words, the decision making relies in all its phases and in all circumstances on data, here including statistical data. Managers, entrepreneurs and businessmen use data aiming at: Understanding their company (their department as part of the company) and their business environment (business risks and opportunities in the domestic and international market). Solving disturbances in the functioning of their company. Improving the performance of their business. To this end, they build mental models by answering questions like: How is my business (department or company) doing now? How has it done in the past? What were the highest and the lowest performance in the past and where is my business now as compared to the historical maximum and minimum level of performance? At what levels could I perform in terms of sales, profits, investments, number of personnel, opening towards the international market, etc? How are my competitors doing in the domestic and/or in the international market? Etc, etc. Answering questions like the above mentioned ones, a business professional makes use of: Primary data from the day to day reports of the company (department) and/or from the official statistics at industry and market level. These data show quantitative aspects of the economic life.


Derivate data resulting from comparisons (over the time and/or space bound), from calculus, etc. These data reveal qualitative aspects of the analyzed variables. Sources of data needed in business decision There are three different data sources: 1. The company (department) creates itself information that is summarized by the management information system (MIS) in routine reports. They contain financial accounting, marketing and operations data, which describe the actual state of the firm (department) and help managers to sense any disturbance, gap or shift between current performance and historical performance, between current performance and budgeted (planned) performance. These are internal (routine) data. 2. The company (can) create complementary (ad hoc) data by conducting special surveys or pilot projects developed with its employees: • Internal surveys in the human resource department or in the operations department in order to better understand critical issues in the companies functioning. • Market surveys in order to achieve a deeper understanding of the attitude of the costumers and of the competitors on the local, regional, national and/or international market. • Pilot projects named also planned change studies. In order to improve the performance of a department, managers may run small-scale planned change experiments. By studying the results, they decide to continue, to extend, to correct or to abandon the process of change at company level. 3. The company may access or buy data and/or studies from outside sources. These are external data. They are considered neutral information for the company management, as these data do not reflect the interest of the firm. Types of external data sources: • External studies on industry-wide production, sales, exports, imports, etc. These studies are developed by independent bodies or by specialized research institutions. • Statistical surveys containing local, regional or national economic data. • Country reports. • Foreign market reports etc, etc.


All these data needed by a competition facing management might be also structured according the level of coverage of the information in three groups: Microeconomic data - company data referring to the internal data of the given company and also to the activity of the competitors. Mezzo-economic data - industry wide data or sector data. Macroeconomic data - national economy data. A wise company management will use in its decision making a mix of data by combining internal and external data, routine and specially developed data, micro-, mezzo-, macro- and sometimes even global (worldwide economy) data. The role of statistics in preparing business decision Statistical methods and indicators help the company management to: sense problems (inside the company), risks and opportunities (in the business environment); set up a diagnosis and generate alternative solutions for the business; make decision (chose the best alternative in the given business environment by considering the actual and potential competitiveness of the company) and ; control the implementation by following the impact of the decision on the company’s performance; In all these steps of the decision making process, statistics offer appropriate methods for: data collection; data organizing; data analyzing and interpreting. See also the graphs No. 1.1 and 1.2. They show that statistics is a way of thinking that helps managers and business professionals collect or create, summarize, organize, analyze and interpret data in order to register and solve problems, to sense opportunities and risks.

Capitolul 2 ELEMENTE DE ANALIZĂ STATISTICĂ MACROECONOMICĂ

Activitatea economică a societăţii se manifestă sub forma unei mulţimi de tranzacţii (operaţii sau fluxuri) ce au loc între operatorii economici (unităţile, celulele sau elementele ei) în legătură cu producţia, distribuirea/redistribuirea şi consumul de bunuri şi servicii. 2.1 Subiectele economice şi tranzacţiile dintre acestea Reprezentarea cantitativă a circuitului economic dintr–o ţară cu economie deschisă (angajată în schimburi economice cu străinătatea) se bazează pe: definirea şi clasificarea entităţilor (subiectelor) economice care fac tranzacţii pe piaţa internă şi/sau internaţională; definirea şi clasificarea relaţiilor dintre aceste unităţi; stabilirea surselor de date şi a metodologiilor de colectare şi agregare a acestora sub formă de indicatori ai activităţii economice la nivelul micro –, mezzo – şi macroeconomic; coordonarea şi integrarea diferitelor subsisteme de indicatori într–un tablou unic, armonizat de informaţii coerente; asigurarea comparabilităţii internaţionale a indicatorilor proprii, fără de care n–ar fi posibilă nici aprecierea corectă a conjuncturii economice din fiecare ţară şi nici justa ierarhizare a participanţilor la tranzacţiile internaţionale. Aplicând astfel de principii, instituţiile naţionale şi cele internaţionale de statistică asigură colectarea şi publicarea de date macroeconomice necesare, pe de o parte, mulţimii oamenilor de afaceri din ţară şi de peste hotare, iar pe de altă parte, acoperirii nevoilor de analiză, previziune şi elaborare de politici economice, comerciale, fiscale de către instituţiile guvernamentale din fiecare ţară. Subiectele economice sunt persoane fizice sau juridice care, în vederea îndeplinirii misiunii lor, intră în relaţii de afaceri, fac tranzacţii,


desfăşoară operaţiuni, generează fluxuri economice locale (autohtone, interne) sau în relaţia cu restul lumii (internaţionale). În funcţie de rolul asumat în circuitul economic şi acceptând un nivel ridicat de generalizare a specificităţii activităţii desfăşurate, distingem, de obicei, cinci categorii de subiecte economice: gospodării private sau menaje, care oferă pe piaţa muncii forţa de muncă a unui membru major (unor membri majori) în schimbul salariului şi se manifestă pe piaţa bunurilor de consum şi a serviciilor pentru populaţie în calitate de cumpărători/clienţi; întreprinderile/agenţii economici achiziţionează de pe pieţele specifice factorii de producţie necesari propriei activităţi şi oferă produsele realizate pe piaţa bunurilor materiale şi/sau a serviciilor; băncile comerciale reprezintă o categorie aparte de întreprinderi a căror misiune principală este aceea de a colecta (mobiliza) resursele băneşti disponibile ale celorlalte subiecte economice în vederea investirii (valorificării) lor. În această activitate, băncile comerciale oferă clienţilor săi servicii specializate (bancare, de consultanţă, de asigurare etc.); statul/administraţia publică centrală şi locală este un alt subiect economic cu funcţie complexă: pe de o parte, are comportamentul unei gospodării private pentru că apare pe piaţa bunurilor şi serviciilor în calitate de consumator de astfel de produse în vederea asigurării funcţionării numeroaselor sale instituţii, iar pe de altă parte, are comportamentul unei întreprinderi care produce şi oferă bunuri şi servicii de utilitate publică. Ce–i drept, aceste produse sunt, de obicei, oferite gratuit populaţiei sau la preţuri neremuneratorii pentru factorii de producţie consumaţi; restul lumii/străinătatea este un alt subiect economic. El nu are o funcţie economică specifică. Sub acest generic sunt grupate toate persoanele juridice sau fizice nerezidente cu care intră în relaţii de afaceri subiectele economice autohtone. Nevoile de analiză macroeconomică impun gruparea subiectelor economice astfel: pe ramuri ale economiei naţionale, atunci când se analizează procesele de producţie şi echilibrarea resurselor de bunuri şi servicii (tabelul intrări–ieşiri). Principalul instrument utilizat este Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională – CAEN; pe sectoare instituţionale, atunci când se descriu fluxuri de venituri şi cheltuieli (vezi tabelul 2.1).

Elemente de analiză statistică macroeconomică

Sectoarele instituţionale ale unei economii naţionale Tabelul 2.1 Sectorul

Elemente reprezentative ale comportamentului economic Funcţia principală Resurse principale

1

Societăţi şi cvasisocietăţi nefinanciare. Instituţii de credit.

Întreprinderi de asigurări.

Administraţiile publice.

Administraţiile private. Gospodăriile – în calitate de consumatori; – în calitate de antreprenori.

Restul lumii.

2

Producerea de bunuri şi servicii destinate pieţei nefinanciare. Finanţare, adică colectare, transformare şi redistribuire a disponibilităţilor financiare. Asigurări, adică transformarea riscurilor individuale în riscuri colective. Producerea de servicii nedestinate pieţei pentru colectivitate şi efectuarea operaţiilor de redistribuire a veniturilor şi bogăţiei naţionale. Producerea de servicii nedestinate pieţei pentru grupurile particulare de gospodării. Consumul.

3

Încasări provenind din vânzarea producţiei. Fonduri provenind din angajamentele contractate; dobânzi.

Prime contractuale. Vărsăminte obligatorii efectuate de unităţile aparţinând altor sectoare şi primite direct sau indirect. Contribuţii voluntare efectuate de gospodării în calitate de consumatori şi veniturile pe proprietate. Salarii, venituri de proprietate, transferuri efectuate de alte sectoare. Încasări provenind din vânzarea producţiei.

Producerea de bunuri şi servicii destinate pieţei nefinanciare. Acest sector nu se caracterizează printr–o funcţie sau prin resurse principale; el grupează unităţi nerezidente, în măsura în care ele efectuează operaţiuni cu unităţi instituţionale rezidente.


Între subiectele economice au loc fluxuri, operaţii comerciale şi financiare numite generic şi tranzacţii. Tranzacţia este conceptul fundamental pe care se sprijină elaborarea indicatorilor de diagnoză conjuncturală. Tranzacţia constă în crearea, transformarea, comercializarea, transferul sau stingerea (lichidarea) unei valori economice în cadrul relaţiilor dintre subiectele economice. Tranzacţia presupune schimbul de proprietate asupra bunurilor materiale şi/sau a drepturilor financiare, prestarea de servicii ori disponibilizarea de forţă de muncă sau capital în relaţia dintre subiectele economice. De regulă, tranzacţia economică se realizează pe baza unui contract sinalagmatic, care dă naştere, încă de la încheierea lui, unor obligaţii reciproce între subiectele economice. Totuşi, există în rândul tranzacţiilor şi o categorie aparte de operaţii numite transferuri (unilaterale), care presupun intrări sau ieşiri de resurse reale sau financiare, fără vreo compensare din partea beneficiarului. Eî + A (11) In – Ir (12)

Străinătatea

X (8)

X – M (10)

Băncile

M (9)

Eg (3)

(1)

Întreprinderile

Yg (2)

Gospodăriile

Cg Td – Sg (4) Tind – Sî (5) Cs

Statul

ES (7)

(6)

Figura 2.1 Schema simplificată a circuitului economic într–o economie de piaţă deschisă relaţiilor cu străinătatea


Mulţimea tranzacţiilor dintre subiectele economice poate fi redusă (simplificată) la două mari categorii: operaţii concrete sau reale cu bunuri şi servicii. Acestea se referă la producţia, schimbul şi utilizarea bunurilor şi serviciilor în perioada de referinţă; operaţii financiare sau băneşti, care vizează atât formarea şi repartiţia (distribuirea) veniturilor, cât şi modificarea creanţelor diferitelor sectoare. În schema din figura 2.1 se prezintă principalele fluxuri reale şi băneşti dintr–o economie naţională deschisă. Numerotarea fluxurilor de la 1 la 12 este făcută cu scopul de a facilita înţelegerea circuitului economic: 1. În schimbul muncii pestate în întreprinderi, gospodăriile primesc de la acestea venituri (Yg – veniturile băneşti ale gospodăriilor). 2. Cu veniturile obţinute, gospodăriile achiziţionează bunuri materiale şi servicii pentru consum (Cg – consumul gospodăriilor). 3. O parte din veniturile gospodăriilor se economisesc prin depunere în bănci (Eg – economiile gospodăriilor). 4. Între gospodăriile private şi stat are loc are o relaţie de redistribuire a veniturilor băneşti prin impozite şi taxe directe (Td) plătite de gospodării şi, respectiv, prin subvenţii acordate de stat, sub diverse forme, unor gospodării (Sg). 5. O reglare asemănătoare are loc şi între întreprinderi şi stat, în sensul că întreprinderile achită către sistemul fiscal al statului şi/sau administraţiile locale o serie de taxe şi impozite indirecte (Tind), iar unele întreprinderi primesc de la stat subvenţii pentru realizarea activităţii (Sî). 6. Pentru a asigura funcţionarea sistemului său instituţional şi pentru a-şi îndeplini misiunea faţă de societate, statul cumpără de la întreprinderi bunuri materiale şi servicii, în vederea propriului său consum (Cs – consumul sectorului public, consumul statului). 7. Resursele financiare economisite de stat (Es) sunt şi ele valorificate prin depunere la băncile comerciale. 8. Întreprinderile exportă (X) o parte din produsele lor. 9. Întreprinderile se aprovizionează, cel puţin parţial, cu factori de producţie din import (M). 10. Drepturile şi obligaţiile întreprinderilor născute din operaţiunile de export/import de mărfuri şi servicii se reglează prin intermediul băncilor comerciale (X –M).


11. Economiile întreprinderilor (Eî) şi cotele de amortizare (A) a capitalului fix consumat sunt păstrate de întreprinderi la băncile comerciale. 12. Pentru a realiza investiţii noi (In) sau de înlocuire (Ir – reinvestire), întreprinderile apelează, de obicei, nu numai la propriile rezerve păstrate în bănci, ci se împrumută (atrag capital) de la băncile comerciale. În schema din figura 2.1 s–a făcut abstracţie de o serie de tranzacţii, fără a afecta, totuşi, înţelegerea circuitului economic. De exemplu: nu sunt prezentate tranzacţiile dintre întreprinderi, nu este ilustrată funcţia de producător de bunuri şi servicii publice a statului, nu este semnalat consumul băncilor (pentru funcţionarea lor), nu apare în schemă autoconsumul gospodăriilor etc.

2.2 Sistemul conturilor naţionale (SCN) Contabilitatea naţională sau sistemul conturilor naţionale constituie o metodă de reprezentare cantitativă, agregată, completă şi coerentă a realităţii economice la scară naţională în timpul perioadei de referinţă (de obicei, un an financiar, un trimestru sau un semestru. În România, anul financiar coincide cu cel calendaristic). Particularităţi ale SCN: • SCN se fundamentează pe teoria factorilor de producţie, potrivit căreia participanţii la activitatea economică sunt recompensaţi în funcţie de serviciile aduse (munca prin salariu; natura (pământul) prin rentă, capitalul prin profit şi/sau dobândă); • SCN este o reprezentare cantitativă simplificată şi agregată a realităţii economice. Mulţimea faptelor economice concrete şi eterogene este esenţializată, simplificată, omogenizată pentru a obţine o imagine clară şi coerentă a economiei naţionale, care permite analiza la nivel macroeconomic a producţiei, repartiţiei, consumului şi acumulării; • SCN evidenţiază întreaga activitate umană care are ca rezultat bunuri materiale şi servicii cu caracter de marfă (tranziţionate pe piaţă), precum şi bunuri şi servicii care nu au caracter marfar, inclusiv acelea care sunt legate de asigurarea ordinii publice şi securităţii sociale; • SCN foloseşte principiul dublei înregistrări în conturi (tehnica contabilă) pentru alcătuirea conturilor analitice care exprimă activitatea agenţilor economici.


Pentru alcătuirea SCN, se folosesc următoarele surse de date primare (la nivel de subiecte economice): • anchetele anuale şi trimestriale realizate în rândul întreprinderilor, dar şi al gospodăriilor private; • datele de natură contabilă ale întreprinderilor, ale băncilor şi ale administraţiei publice centrale şi locale, dar şi datele cuprinse în declaraţiile fiscale ale gospodăriilor private, deţinute de Ministerul Finanţelor Publice (ca bază de impozitare); • statisticile bancare, precum şi statisticile unor departamente (de exemplu: Direcţia Generală a Vămilor, oficiile de muncă şi ocrotire socială). 2.3 Sistemul european al conturilor economice integrate (SEC) Sistemul European al Conturilor economice integrate (SEC) – o versiune dezvoltată a metodologiei conturilor naţionale recomandate de către Naţiunile Unite – este un ansamblu coerent şi detaliat de conturi şi de tabele al cărui scop este de a furniza o imagine sistematică, comparabilă şi pe cât posibil completă, a activităţii economice a fiecărei ţări membre a Uniunii Europene. Institutul Naţional de Statistică din România a început să folosească SEC în propriile determinări macroeconomice începând cu anul 1999. SEC se caracterizează, în rezumat, prin două moduri de percepere a economiei complet diferite, fiecare dintre acestea corespunzând unor nevoi analitice proprii. (1) Pentru reprezentarea proceselor de producţie şi echilibrarea resurselor şi utilizărilor de bunuri şi servicii, divizarea, care interesează cel mai mult, este aceea pe ramuri. Acestea regrupează unităţile considerate cu producţie omogenă care produc exclusiv un produs sau o grupă de produse. Alegerea unor astfel de unităţi permite să se pună în evidenţă relaţiile de ordin tehnico – economic în procesele de producţie, independent de contextul instituţional în care acestea se desfăşoară. (2) Pentru descrierea fluxurilor de venituri şi cheltuieli şi a fluxurilor financiare, sistemul se bazează pe clasificarea economiei pe sectoare. Acestea regrupează în ansamblul activităţilor unităţile considerate instituţionale. Pentru unele operaţii şi anume operaţiile de producţie şi operaţiile de repartiţie care sunt strict legate între ele, SEC prevede o descompunere simultană pe ramuri şi pe sectoare. În măsura în care se operează cu această dublă clasificare, cele două părţi ale sistemului se suprapun.


SEC comportă un singur nomenclator de bază al operaţiilor. Aceasta înseamnă că atunci când o operaţie determinată (de exemplu, subvenţii de exploatare) este împărţită simultan pe ramuri şi pe sectoare, definiţia sa este aceeaşi în cele două părţi ale sistemului; astfel, suma subvenţiilor de exploatare primite pe ramuri corespunde sumei totale a subvenţiilor de exploatare primite pe sectoare. Conturile care se disting în cadrul SEC sunt indicate în continuare: Contul de bunuri şi servicii pune în evidenţă, pentru ansamblul economiei, pe ramuri, resursele (producţia şi importul) şi utilizările de bunuri şi servicii (consumul intermediar, consumul final, formarea brută a capitalului fix, variaţia de stoc, exportul). Contul este echilibrat prin definiţie şi nu rezultă – în consecinţă – nici un sold. Contul de producţie descrie operaţiile ce constituie procese de producţie propriu – zise. Acest cont este stabilit pe ramuri şi sectoare. El are în resurse producţia şi în utilizări consumul intermediar. Soldul său este valoarea adăugată brută în preţurile pieţii. Scăzând din aceasta consumul de capital fix, se obţine valoarea adăugată netă în preţurile pieţei. Contul de exploatare numit şi Contul înregistrează operaţiile de repartiţie care sunt direct legate de procesele de producţie şi care, din acest motiv, pot să fie împărţite tot atât de bine pe ramuri, ca şi pe sectoare. El are în resurse valoarea adăugată brută în preţurile pieţei şi subvenţiile de exploatare; utilizările sale sunt impozitele legate de producţie (excluzând TVA) şi renumerarea salariaţilor. Soldul său este excedentul brut de exploatare. Scăzând din acestea consumul de capital fix, se obţine excedentul net de exploatare care corespunde veniturilor din proprietate şi alte activităţi de producţie. Contul de venituri înregistrează diverse operaţii de distribuire şi redistribuire a veniturilor (dobânzi, beneficii distribuite, transferuri curente) care se efectuează între sectoarele economiei. Remunerarea salariaţilor care apare în utilizările contului de exploatare se regăseşte, ajustată cu fluxul salariilor cu restul lumii, în resursele contului de venituri al gospodăriilor; impozitele legate de producţie şi de import, şi subvenţiile de exploatare şi de import apar, ajustate cu fluxurile corespondente cu administraţiilor publice, pentru care aceste fluxuri constituie transferuri ale veniturilor. Contul de venituri are ca sold venitul disponibil brut. Scăzând din acesta consumul de capital fix, se obţine venitul disponibil net. Contul de utilizare a venitului arată, pentru sectoarele care au un consum final, cum este repartizat venitul disponibil brut între consumul final şi economie. El cuprinde pe de altă parte o ajustare destinată a face să treacă în economia gospodăriilor creşterea rezervelor actuariale pentru pensii.


Soldul contului de utilizare a venitului este economia brută. Scăzând din aceasta consumul de capital fix se obţine economia netă. Contul de capital înregistrează pentru diferitele sectoare, operaţiile legate de investiţii în active nefinanciare şi transferabile de capital, care sunt considerate drept operaţii de repartiţie a patrimoniului. El cuprinde în utilizări diverse tipuri de investiţii în active nefinanciare ca şi transferurile de capital efectuate; are în resurse economia brută şi transferurile de capital primite. Soldul său este capacitatea sau necesarul de finanţare. Contul financiar înregistrează pentru diferitele sectoare, variaţia diverselor tipuri de creanţe şi angajamente financiare. Soldul său, numit sold de creanţe şi angajamente, ar trebui, în principiu, să corespundă soldului contului de capital. În practică, este necesar să se creeze un post de ajustare între soldul contului de capital şi soldul contului financiar. Un al şaptelea Cont al sectorului extern sintetizează schimburile comerciale şi financiare dintre rezidenţii unei economii şi restul lumii. 2.4 Estimarea statistică a agregatelor macroeconomice de rezultate Măsurarea activităţii economice a unei întreprinderi (numită frecvent societate comercială, companie, regie autonomă sau, pur şi simplu, firmă), a unei ramuri/sector de activitate şi/sau pe ansamblul economiei naţionale a unei ţări se realizează cu ajutorul indicatorului produs global brut (PGB). El cuprinde totalitatea bunurilor şi serviciilor produse în perioada de referinţă (luna, trimestrul sau anul calendaristic) şi puse la dispoziţie în vederea folosirii (consum propriu, investiţii, vânzare pe piaţa autohtonă sau export). La nivel de ramură/sector de activitate, precum şi la nivel naţional, măsurarea activităţii economice presupune agregarea statistică (reunirea) a rezultatelor întreprinderilor aparţinătoare într–un tot unitar. Pentru a obţine o mare acurateţe a rezultatelor pe ramuri/sectoare şi la nivel de economie naţională, în procesul de agregare se respectă câteva premise metodologice: definirea şi clasificarea întreprinderilor (unităţilor economice) în funcţie de obiectul principal de activitate, forma de proprietate şi statutul juridic în momentul înscrierii la Registrul Comerţului; definirea şi clasificarea fluxurilor (tranzacţiilor, afacerilor) efectuate de întreprinderi fie pe piaţa autohtonă, fie în relaţia cu străinătatea; stabilirea unitară a surselor de prelevare a datelor primare (la nivel de întreprindere), precum şi a metodologiilor de colectare şi agregare a datelor;


asigurarea comparabilităţii internaţionale a agregatelor obţinute şi a structurilor lor analitice, prin coordonarea şi integrarea subsistemelor de indicatori. PGB nu cuprinde numai mărfurile şi serviciile care trec prin intermediul tranzacţiilor de la un subiect economic la altul. Aceasta este doar producţia de piaţă, care este estimată la preţurile pieţei, adică la preţurile negociate şi acceptate de vânzători şi cumpărători în momentul efectuării tranzacţiei (afacerii). În estimarea PGB, la producţia de piaţă se adaugă bunurile de capital fix (echipamente, utilaje, clădiri etc.) din producţie proprie, modificarea stocurilor din producţie proprie, precum şi autoconsumul întreprinderii (consumul din producţie proprie). Chiar dacă aceste bunuri nu s–au realizat prin intermediul pieţei, se consideră că dacă n–ar fi fost obţinute în propria firmă, ele ar fi fost cumpărate de pe piaţă. De aceea, şi aceste bunuri sunt evaluate la preţurile pieţei. Potrivit principiilor SCN, fiecare activitate care are ca rezultat un bun material sau un serviciu se estimează la preţurile pieţei. Astfel, bunurile şi serviciile oferite de stat fie gratuit, fie la preţuri simbolice (neremuneratorii faţă de costul factorilor de producţie consumaţi) se contabilizează în SCN la preţurile pieţei pentru a asigura coerenţa informaţiilor agregate. Acelaşi regim statistic au bunurile şi serviciile oferite de administraţiile private cu titlu de ajutoare persoanelor sărace. Asemănător se rezolvă şi problema autoconsumului gospodăriilor private evaluat la preţurile pieţei. De asemenea, închirierea de locuinţe este considerată o activitate care produce un serviciu (la fel ca producţia, ca orice altă prestare de serviciu). Pentru o agregare corectă la nivel sectorial şi naţional, alături de chiriile efectiv plătite de chiriaşi, se contabilizează şi chiriile ipotetice „autoplătite“ de către proprietari pentru locuinţele proprietate personală pe care le ocupă. Urmărind cu consecvenţă înregistrarea tuturor bunurilor şi serviciilor la preţurile la care ele sunt obtenabile pe piaţă, rezultă PGBpp – produsul global brut la preţurile pieţei. Dacă din această valoare se deduce diferenţa rezultată din compararea taxelor şi impozitelor indirecte (Tind) plătite de către producători către sistemul fiscal al statului cu subvenţiile de producţie (Sî) primite de (unele) întreprinderi de la stat, rezultă PGBpf – produsul global brut la costurile factorilor de producţie. Prin urmare: PGBpf = PGBpp – (Tind – Sî). [2.1] Deoarece în calculul PGBpp intră şi impozitele indirecte, o eventuală decizie de sporire a fiscalităţii aplicate producătorilor ar determina automat o creştere a PGB, fără ca, în termeni reali, să se fi modificat rezultatul combinării factorilor de producţie.


O influenţă contrară o au subvenţiile acordate producătorilor. Dacă statul decide reducerea subvenţiilor, PGBpp înregistrează efectul acestei diminuări, deşi producţia reală poate avea acelaşi nivel ca înaintea deciziei de modificare sau chiar poate creşte. Pentru a elimina astfel de influenţe neeconomice (influenţe fiscale) se estimează PGBpf. Pe baza PGB se estimează agregatele macroeconomice – mărimi sintetice care măsoară rezultatul activităţii pe ansamblul economiei naţionale, indicatorii statistici referindu–se la producţie, valoare adăugată, venit disponibil, consum final, economisire, formare de capital, export şi import de bunuri materiale şi servicii etc. Ulterior determinării acestor indicatori absoluţi, se pot stabili şi unii indicatori relativi prin raportatrea la numărul de locuitori, numărul de persoane ocupate sau numărul de salariaţi. În analizele comparative internaţionale se preferă indicatorii per capita, de felul producţiei/locuitor, economisirii/locuitor, exportului/locuitor etc. Astfel de indicatori se utilizează în exprimarea diferitelor aspecte ale nivelului de dezvoltare economico– socială, în caracterizarea performanţei economice interne şi/sau externe a unei economii naţionale, în ierarhizarea internaţională a statelor lumii în funcţie de un criteriu analitic sau altul. Principalii indicatori de rezultate sunt: produs intern brut (PIB) sau produs naţional brut (PNB); produs intern net (PIN) sau produs naţional net (PNN); venit naţional (VN). Pornind de la principiul că ceea ce pentru un subiect economic reprezintă venituri, constituie pentru un alt subiect economic cheltuieli, se poate accepta o dublă identitate: Totalul producţiei finale

≡

Totalul veniturilor realizate în activitatea economică

≡

Totalul cheltuielilor pentru cumpărarea de bunuri materiale şi servicii

[2.2]

Din această identitate pot fi deduse metodele de estimare a indicatorilor macroeconomici şi natura informaţiilor iniţiale care se folosesc în procesul de agregare şi consolidare a conturilor naţionale: pe baza fluxurilor reale de bunuri materiale şi servicii: - în funcţie de producerea lor → metoda de producţie; - în funcţie de consumul lor → metoda de consum;


pe baza fluxurilor financiare dintre subiectele economice: - în funcţie de formarea veniturilor → metoda veniturilor; - în funcţie de folosirea veniturilor → metoda cheltuielilor. Folosind date primare diferite şi aplicând procedee specifice de prelevare şi agregare, cele patru metode de estimare conduc adesea la rezultate diferite, mai ales la niveluri superioare de agregare (pe ramuri/sectoare de activitate, la nivel de economie naţională). O asemenea situaţie implică o decizie de ajusare statistică din partea organismului oficial de statistică, pe baza unei minuţioase evaluări a acurateţei fiecărei metode de estimare. În România, Institutul Naţional de Statistică are competenţa legal atribuită de a stabili rezultatul final al aplicării, în paralel, a metodelor de estimare mai sus–menţionate. Metoda de producţie presupune agregarea tranzacţiilor având ca obiect bunurile materiale şi serviciile produse în perioada de referinţă. Dacă produsul global brut (PGBpp) însumează totalitatea bunurilor materiale şi serviciilor produse şi puse la dispoziţia conaţionalilor în vederea folosirii, produsul intern brut estimat la preţuri de piaţă – PIBpp ia în calcul doar producţia destinată consumului final – CFpp, nu şi consumul intermediar al producătorilor – CIpp. Deci: PGBpp – CIpp = PIBpp. [2.3] PIBpp se defineşte în contabilitatea naţională ca valoarea adăugată brută (VAB) în preţurile pieţei a producţiei finale de bunuri şi servicii realizate de agenţii economici rezidenţi în anul de referinţă. Această estimare cuprinde TVA şi impozitele nete legate de importul de mărfuri şi servicii. Prin urmare: PIBpp = ∑ VABi = ∑ (PGB pp − CI pp )i [2.4] Scăzând din PIB consumul de capital fix (amortizarea – A), rezultă produsul intern net (PINpp) la preţurile pieţei. PIBpp – A = PINpp. [2.5] Dacă din PIBpp sau PINpp se scad prelevările nete aferente în stadiul producţiei şi importului (impozitele legate de producţie şi import, mai puţin subvenţiile de exploatare şi import), precum şi salariile plătite de către întreprinderi rezultă excedentul brut (EBE) şi, respectiv, excedentul net de exploatare din economie (ENE), ceea ce corespunde ansamblului veniturilor pe proprietate şi ale întreprinderilor, rezultate din activitatea lor. Un alt agregat macroeconomic este venitul naţional disponibil (VNDpp), calculat la valoarea netă: PINpp – (X – M) = VNDpp [2.6] VNDpp este egal cu suma veniturilor disponibile ale tuturor agenţilor economici, care se încadrează în diferitele sectoare instituţionale.


Economisirea totală (ET) este partea din VND care nu este afectată de consumul final (CF). Deci: VND = ET + CF [2.7] Conceptele de produs intern brut şi produs intern net sunt delimitate spaţial de frontiera ţării. În realitate, o parte dintre agenţii economici din ţară sunt agenţi economici străini, după cum şi în restul lumii activează agenţii economici naţionali. Dacă se grupează activitatea în funcţie de apartenenţa naţională a agenţilor rezultă produsul naţional brut – PNB şi, respectiv produsul naţional net – PNN (vezi şi figura 2.2) Criteriul: Teritoriul economic

Criteriul: Apartenenţa naţională

Venituri realizate de agenţii economici naţionali în ţară

Produs intern

Venituri realizate agenţii economici străini în ţară

de

Venituri realizate de agenţii economici conaţionali în străinătate

Produs naţional

Figura 2.2 Determinarea produsului intern şi a produsului naţional

Metoda de consum, ca instrument de estimare a agregatelor macroeconomice, presupune luarea în considerare a celor patru destinaţii economice distincte ale mărfurilor şi serviciilor produse în cadrul economiei naţionale: (1) consumul privat (C) al menajelor şi al administraţiilor private (fundaţii, ONG–uri, sindicate, partide, culte etc.); (2) consumul administraţiei publice centrale şi locale (G – general government consumption); (3) formare brută de capital (FBC) care cuprinde investiţiile noi şi reinvestiţiile (In + Ir), precum şi modificarea stocurilor de produse finite (∆SPF);


(4) exportul net sau soldul schimburilor de mărfuri şi servicii cu străinătatea (X – M), unde X reprezintă exportul, iar M – importul. Cu aceste precizări, se poate scrie identitatea: PIBpp = C + G + FBC + (X – M) [2.8] Deoarece: PIBpp – A – (Tind – Sî) = PINcf, iar: A = Ir, rezultă că venitul naţional al unei ţări (estimat la costurile factorilor de producţie) are următoarele destinaţii: [2.9] VNcf = C + G + In + (X – M), iar după eliminarea efectului schimburilor cu străinătatea (X – M), rămâne venitul naţional disponibil: VNDcf = C + G + In.

[2.9´]

Astfel de calcule se pot face folosind date din sfera distribuţiei şi a consumului, aşa cum s–a procedat mai sus. Pe de altă parte, la aceleaşi rezultate se ajunge dacă se utilizează datele din sistemul fiscal al ţării referitoare la folosirea veniturilor disponibile şi se aplică metoda cheltuielilor pentru estimarea agregatelor macroeconomice. Această metodă este un util instrument în analiza procesului de repartiţie primară şi secundară (redistribuire) a venitului naţional. În sfârşit, produsul intern net poate fi estimat şi prin metoda veniturilor, întrucât este rezultatul însumării veniturilor primare ale factorilor care au participat la realizarea PIN. Vezi repartiţia primară sau distribuirea venitului naţional în schema de mai sus. În funcţie de scopurile analizei, se foloseşte unul sau altul din agregatele evocate mai sus. Astfel: a) pentru analiza cererii totale în cadrul economiei, se foloseşte PIB şi PIN pentru că exprimă cheltuielile în vederea achiziţionării producţiei finale, precum şi presiunea cererii asupra resurselor disponibile; b) pentru caracterizarea creşterii economice pe termen lung se foloseşte PNN, deoarece numai investiţiile nete în economie contribuie la sporirea capacităţilor de producţie. 2.5 Indici de preţuri în statistica macroeconomică Stabilitatea preţurilor într-o economie reprezintă un aspect major al calităţii mediului de afaceri, al conjuncturii macroeconomice. El trebuie luat


în considerare de către toţi agenţii economici atunci când efectuează tranzacţii în propria ţară deoarece o economie afectată de o rată substanţială a inflaţiei presupune riscuri economice şi financiare mari. În cazul afacerilor cu străinătatea, agenţii economici trebuie să supravegheze, de asemenea, stabilitatea preţurilor în ţara parteneră. În teoria şi practica statisticii internaţionale, se utilizează trei tipuri de indici care ilustrează mai mult sau mai puţin corect mişcarea preţurilor din economie: indicele preţurilor producătorilor (IPP); indicele preţurilor de consum (IPC); indicele general de preţuri (IGP) cunoscut şi ca deflatorul implicit PIB. Indicele preţurilor producătorilor (IPP) are la bază înregistrarea preţurilor la prima tranzacţie semnificativă între agenţii economici. Indicii individuali pentru fiecare de marfă j se calculează lunar, rezultând: p 1j [2.10] i pj = ⋅ 100 . p 0j Pentru calculul IPP se ţine seama, de asemenea, de structura valorică a livrărilor din perioada de bază: q p v [2.11] g0 j = n 0 j 0 j = 0 j . v0 j ∑ ∑ q0 j p0 j j =1

Utilizând ultimele două relaţii, se obţine indicele preţurilor producătorilor: n

IPP =

∑i i =1 n

p j

p 00 j q 0 j

∑ p ∑q i =1

0 0j

n

= ∑ i Pj ⋅ g 00 j

[2.12]

i =1

0j

După cum se observă, IPP se determină relativ uşor şi cu costuri reduse, fiind un indice de preţ de tip Laspeyres. Totuşi, indicele este criticat pentru că prin structura fixă supraestimează creşterile de preţuri. În România, deocamdată, acest indice se determină numai pentru produse industriale. Indicele preţurilor de consum (IPC) are la bază supravegherea evoluţiei preţurilor la vânzarea către consumatorul final. Acest lucru se


realizează cu ajutorul unui coş de consum stabilit periodic, pe baza unei anchete amănunţite cu privire la nivelul şi structura consumului populaţiei. Indicele lunar al preţurilor consumatorilor are aceeaşi formulă ca şi indicele preţurilor producătorilor: n

IPC =

∑i j =1

P j

⋅ q00 j ⋅ p00 j

∑q

0 0j

⋅ p00 j

,

[2.13]

dar i jp reprezintă, de astă dată, indicele preţurilor de consum pentru fiecare marfă j, iar ponderarea se face potrivit structurii coşului de consum. Pentru a elimina neajunsurile indicilor lunari de preţuri (cu structură fixă a coşului de consum), indicele anual al preţurilor de consum se stabileşte ca indice cu ponderare variabilă (de tip Paasche): ∑ q1 j p1 j = ICV IPC = [2.14] 1 ∑ i p q1 j p1 j j Pentru că ţine seama de structura variabilă, adică structura actuală a consumului, acest indice al preţurilor de consum se mai numeşte şi indicele costului vieţii (ICV), frecvent folosit în comparaţiile internaţionale. Indicele general al preţurilor (IGP) numit şi deflatorul implicit PIB. Acest indice are în vedere mişcarea tuturor categoriilor de preţuri din economie, pornind de la destinaţia rezultatelor economice. Potrivit relaţiei [2.8], PIB este compus din: 4

PIB = C + G + FBC + ( X − M ) = ∑ Di i =1

Pentru fiecare din cele patru destinaţii: consumul privat, consumul guvernamental, formarea brută de capital şi exportul net se calculează câte un indice de preţuri de tip Paasche, cu structură variabilă, ca cel prezentat în relaţia [2.14]. n

I = P i

∑q j =1

1j

p1 j

1 ∑ i p ⋅ q1 j p1 j j

.

[2.15]


Cu acest indice de preţuri se face corecţia componentei Di, obţinându-se valoarea respectivei componente în preţurile perioadei de bază Di* :

Di* = 4

Se observă că: PIB = ∑ Di ,

Di . I ip 4

PIB * = ∑ Di* ,

iar

i =1

i =1

de unde rezultă indicele general de preţuri:

PIB [2.16] PIB ∗ unde PIB* = produsul intern brut în preţuri comparabile. O comparaţie între cele trei categorii de indici de preţuri permite identificarea sursei principale a creşterii inflaţioniste a preţurilor dintr-o economie (cererea de consum sau producţia). Cu titlu de exemplu, vezi tabelul 2.2: IGP =

Indicii medii anuali specifici economiei româneşti în perioada 1995-2003 Tabelul 2.2 - calculaţi faţă de anul precedent Anul 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003

Deflatorul PIB 135,3 145,3 247,3 155,2 147,8 144,3 137,4 123,4 119,2

IPC 132,3 138,8 254,8 159,1 145,8 145,7 134,5 122,5 115,3

IPP 135,1 149,9 252,7 133,2 142,2 153,4 141,0 124,5 119,6

Sursa: Raportul anual BNR – 2003, Bucureşti, 2004

2.6 Comparabilitatea internaţională a indicatorilor macroeconomici În contextul tendinţelor de globalizare a economiei mondiale, dar şi al proceselor de integrare regională, interesul pentru comparaţii internaţionale a cunoscut o creştere impresionantă.


Pentru ca un asemenea exerciţiu să fie corect, el trebuie să respecte câteva principii ale comparabilităţii internaţionale a datelor macroeconomice, între acestea numărându-se: definirea uniformă în toate ţările comparate a categoriilor economice operaţionalizate prin indicatori statistici; metodologie unică de colectare şi agregare a datelor în toate ţările analizate; acelaşi an de referinţă pentru toate datele comparate; exprimarea agregatelor macroeconomice într-o monedă unică; alegerea unor indicatori expresivi pentru aspectul analizat. Astfel, este preferabil să se facă analizele comparative nu direct pe agregatele macroeconomice, ci pe indicatori per capita, precum PIB/locuitor, export/locuitor, pe indicatori relativi de structură, precum rata de formare brută a capitalului, rata de economisire, rata de consum sau pe indicatori de dinamică, precum rata reală de creştere, rata inflaţiei, deflatorul PIB etc. Evaluarea agregatelor macroeconomice într-o aceeaşi monedă (dolarul SUA şi, mai recent, moneda unică europeană, euro) este frecvent realizată fie prin aplicarea cursului mediu de schimb al monedei pe piaţa valutară, fie prin folosirea parităţii puterii de cumpărare a monedelor naţionale în raport cu dolarul SUA (USD), respectiv, cu euro. Aplicarea cursului mediu anual de schimb constituie o rezolvare simplă şi rapidă a problemei transformării unei sume exprimate, de exemplu, în lei româneşti, coroane ceheşti, zloţi polonezi etc. în USD, deoarece autoritatea monetară centrală din fiecare ţară publică o asemenea informaţie. Procedeul este însă criticat, deoarece cursul de schimb al monedei unei ţări nu este influenţat numai de cererea curentă, ci şi de mişcarea internaţională a capitalurilor pe termen lung, dar mai ales, de migraţia capitalurilor pe termen scurt (cu scopul obţinerii unui avantaj din diferenţele de cotare la diferitele burse de valori).

Paritatea puterii de cumpărare a monedelor presupune adoptarea unui coş standard de consum şi estimarea acestuia, de exemplu, în lei pe piaţa românească şi în dolari pe piaţa SUA. Din raportarea rezultatelor se obţine o altă măsură a relaţiei leu/USD decât cursul de schimb. Criticile adresate acestui procedeu de conversie a datelor valorice întro monedă unică se referă la caracterul artificial al coşului standard. Nerespectarea structurii consumului tradiţional prin utilizarea acestui coş fix de consum determină o anumită abatere de la paritatea reală de schimb. În pofida căutărilor metodologice, încă nu a fost identificat un procedeu infailibil de conversie.


Marile diferenţe între rezultatele oferite de aplicarea celor două procedee reclamă, iarăşi, multă atenţie la selectarea datelor pentru comparaţii internaţionale (Vezi tabelul 2.3).

România – PIB/locuitor estimat în lei şi USD Tabelul 2.3 Anul 1990 1992 1994 1995 2001 2002 2003

PIB/locuitor mii lei (preţuri curente) 37,0 264,6 2.119,6 3.185,4 52.089,5 69.415,5 87.548,4

PIB/locuitor în USD pe baza Cursului Parităţii Raportul mediu de puterii de celor două schimb cumpărare estimări 1:2,26 3.414 1.513 1:4,25 3.652 859 1:3,01 3.856 1.281 1:2,63 4.130 1.567 1:3,40 6.158 1.801 1:3,12 6.546 2.100 1:2,64 6.974 2.637

Sursa: „Evoluţia principalilor indicatori economico–sociali în perioada 1989-1995“, Bucureşti, CNS, 1996 şi „Raportul anual–2003 al BNR“, Bucureşti, 2004.

În anul 1999, Oficiul de Statistică al Uniunii Europene – EUROSTAT – a dat publicităţii rezultatele definitive ale analizei comparative a agregatelor macroeconomice pe baza parităţii puterii de cumpărare a monedelor în peste 20 de ţări europene, pornind de la datele oficiale ale acestora pentru anul 1997. Parităţile puterii de cumpărare sunt exprimate în raport cu un standard al puterii de cumpărare (SPC) stabilit la nivelul fiecărui agregat naţional, în aşa fel încât prin însumare să corespundă produsului intern brut al Uniunii Europene estimat în moneda unică. Ţările din afara Sistemului Monetar European stabilesc paritatea puterii de cumpărare a propriilor monede prin raportare la valoarea acestui SPC al Uniunii Europene.

2.7 Întrebări de control 1. Pe ce se bazează reprezentarea cantitativă a circuitului economic dintr–o ţară? 2. Cum definiţi un subiect economic? 3. În ce constă rolul fiecărui subiect în circuitul economic al unei ţări? 4. Ce este o tranzacţie realizată între subiectele economice?


5. Cum se grupează marea varietate a fluxurilor (tranzacţiilor) dintre subiectele unei economii naţionale? 6. Cum se defineşte şi care sunt particularităţile sistemului conturilor naţionale (SCN)? 7. Care sunt principalele surse de date primare pentru alcătuirea SCN? 8. Prezentaţi în paralel conturile de activităţi ale unui subiect economic, comparativ cu conturile sintetice ale unei economii naţionale. 9. Ce exprimă şi la ce serveşte indicatorul produs global brut? 10. Care este deosebirea dintre PGB la preţurile pieţei şi PGB la costurile factorilor? 11. Care este dubla identitate de echilibru a unei entităţi economice? 12. Menţionaţi metodele de estimare a indicatorilor macroeconomici în funcţie de natura datelor reunite în calcul. 13. În ce constă metoda de producţie pentru estimarea PIB? 14. Cum se estimează PIN şi, respectiv, VND? 15. Care sunt cele patru destinaţii economice ale PIB pe care se bazează metoda de consum? 16. Care este legătura dintre PIB, PIN, VN şi VND? 17. Explicaţi deosebirea dintre PIB şi PNB. 18. Ce formă a indicelui de grup se foloseşte pentru a exprima dinamica preţurilor producătorilor? 19. Cum calculaţi un indice lunar al preţurilor consumatorilor? Dar unul anual? 20. Care este deosebirea între rata anuală a inflaţiei şi rata anualizată a inflaţiei? 21. Ce înţelegeţi prin deflatorul PIB? Cum se estimează el? 22. Care sunt principiile comparabilităţii internaţionale a agregatelor macroeconomice?


2.8 Probleme propuse Problema 1 Produsul intern brut al României pe categorii de resurse si utilizări este prezentat pentru anii 1995 si, respectiv, 2000 în tabelul următor: Tabelul 2.1 Producţia brută - agricultură - industrie - construcţii - alte ramuri Consum intermediar - agricultură - industrie - construcţii - alte ramuri Valoarea adăugată brută - agricultură - industrie - construcţii - alte ramuri Consum final - populaţie - administraţie Formarea brută de capital - formarea brută de capital fix - variaţia stocurilor Exportul net *date semidefinitive

Mld. lei preţuri curente 1995 2000* 150115 25160 72093 11042 41820 83516 10894 48381 6287 17954 710233,3 90929,3 219861,1 38127,3 361315,6 58662 687938,2 48545 557561,9 10117 130376,3 17510 154890,5 15425 147209,6 2085 7680,9 -4036 -46294,7

Sursa: Anuarul Statistic al României, 1996, Buletinul statistic lunar nr 1/2001

Se cere: a) Determinaţi valoarea adăugată brută (VAB) pe total economie şi pe ramuri în anul 1995. Comparaţi structura VAB pe ramurile economiei din cei doi analizaţi. Ce concluzii se pot desprinde? b) Estimaţi PIB după metoda producţiei cunoscând următoarele date suplimentare (mild lei preţuri curente): în anul 1995 impozitele pe


produs = 5579, subvenţiile =1231, taxele vamale = 1189, respectiv, în anul 2000 impozitele nete pe produs = 86300,7. c) Estimaţi PIB după metoda cheltuielilor în cei doi ani analizaţi şi observaţi modificările survenite pe fiecare din categoriile de utilizări. d) Determinaţi deflatorul PIB din anul 2000, cunoscând că PIB a crescut în termeni reali cu 1,6% în anul 2000 faţă de anul precedent, când a atins un nivel de 539356,9 miliarde lei.

Problema 2 Se cunosc următoarele informaţii referitoare la rezultatele macroeconomice obţinute de o ţară într-un an (date convenţionale exprimate în unităţi monetare): Venitul din compensarea factorului muncă = 1600 Venitul menajelor sub forma de transferuri = 82 Profitul corporaţiilor (mai puţin cele plătite ca dividende) = 310 Subvenţii = 75 Impozite indirecte = 290 Contribuţii asupra salariilor = 110 Venitul proprietarilor (profiturile firmelor care nu sunt corporaţii) = 150 Dividende plătite de corporaţii = 98. Dobânzi nete ale firmelor = 190 Rente = 50 Alocaţii pentru consumul de capital fix (amortizarea) = 280 Impozite şi alte plăţi de transfer plătite de menaje = 700 Soldul vab în raporturile cu străinătatea = + 200 Soldul veniturilor activităţii în raport cu străinătatea = + 90 Consumul populaţiei = 1850 Investiţii brute = 400 Consumul public = 600 Se cere să se calculeze toţi indicatorii de rezultate pe baza datelor de mai sus.

Rezolvare: PIB pp = cons. fact.munca + dobanzi + rente + amortizare +

impozite.ind .nete + venit. prop. + prof .corp. + dividende = = 1600 + 190 + 50 + 280 + (290 − 75) + 150 + 310 + 98 = 2893 u.m. PNB pp = PIB pp + soldVAB = 2893 + 200 = 3093 u.m.

PIN pp = PIB pp − amortizarea = 2893 − 280 = 2613 u.m.


PIN pf = PIN pp − impozite.ind .nete = 2613 − (290 − 75) = 2398 u.m. PNN pf = PIN pf + sold .ven.strainatatea = 2398 + 90 = 2488 u.m. VP = VN − (CAS + profit.copr.) + venit.menaj.transf . = = 2488 − (110 + 310) + 82 = 2150 u.m. unde VP reprezintă venitul personal; VD = VPM − impozite = 2150 − 700 = 1450 u.m. unde VD reprezintă venitul disponibil; Exp.net = PIB pp − (cons. pop. + cons. public + invest.brut.) = = 2893 − (1850 + 600 + 400) = 43 u.m. Problema 3

Un analist dispune de următoarele date (mld. um): Cheltuieli (ale menajelor) pentru consum 900 Investiţii brute 400 Salarii 800 Dobânzi şi rente 100 Profiturile corporaţiilor după impozitare 250 Impozite plătite de populaţie (personale) 350 Alocaţii pentru consumul de capital fix 150 Cumpărări de bunuri şi servici ale statului 450 Impozite pe veniturile corporaţiilor 150 Impozite indirecte nete 200 Transferuri către menaje private 200 Profituri ale corporaţiilor nedistribuite 150 Veniturile proprietarilor 400 Se cere să se determine: produsul naţional net (PNN) şi venitul naţional (VN); produsul naţional brut (PNB); exportul net (X-M).


Problema 4

Stabiliţi corespondenţa dintre indicatorii din stânga şi definiţiile din dreapta: 1. PNB

a) VP – (impozite pe venituri şi alte impozite personale)

2. PNN

b) Bunuri destinate producţiei viitoare şi revânzării

3. VN

c) Producţia de echipamente, clădiri, modificarea stocurilor

4. VD

d) PNN + Deprecierea

5. Depreciere

e) PNN, la preţurile pieţei – impozitele indirecte

6. Investiţii reale

f) PNB – PNN

7. Investiţii financiare

g) consumul final + investiţiile nete + (Export – Import)

8.Producţie intermediară

h) Achiziţii de acţiuni şi obligaţiuni

9. VA

i) (Încasări din vânzarea bunurilor + bunuri capitale din producţia proprie + modificarea stocurilor) – costul producţiei intermediare

Problema 5

Structura PIB şi cursul de schimb lei/USD în anii 199, 2000 şi 2001 se prezintă astfel: Tabelul 2.5 Indicator u.m 1999 Formarea brută de mld. lei 96630,4 capital fix Variaţia stocului mld. lei -8889,8 Consumul final mld. lei 484361,4 Exportul net mld. lei -26371,8 Cursul de schimb lei/USD 15332,9 Sursa: Raportul anual 2001, BNR, p. 3

2000

2001

151486,2

219289,3

6194,1 687878,7 -45250,9 21692,7

33361,0 995017,9 -93541,8 29060,8


Se cere: a) Să se analizeze modificarea structurii PIB în cei trei ani; b) Să se calculeze şi interpreteze evoluţia PIB – ului şi a componentelor sale în termeni reali în perioada analizată. Problema 6

Se cunosc următoarele date pentru Polonia, România şi Ungaria în anul 2000: Tabelul 2.6 Indicator PIB (mld. u.m) Populaţia (mil. loc.) Cursul de schimb faţă de USD

Polonia 685597,0 38,61 4,34 (zloţi)

România 800308,1 22,44 21692,7 (lei)

Ungaria 12876,8 9,97 282,1 (forinţi)

Sursa: http://www.europa.eu.int

Se cere: a) Să se efectueze comparaţia PIB şi PIB/locuitor între cele trei ţări; b) Pe baza ratei de schimb leu raportat la USD, să se determine ratele directe de schimb între monedele naţionale ale ţărilor analizate.

.


Chapter 2 THE CIRCULAR ECONOMIC FLOW IN AN OPEN ECONOMY. TRANSACTORS AND TRANSACTIONS

Business professionals need informations related to their business environment. Most of these informations are quantitative data, hereincluding statistics, which present the current status and dynamics of demand and supply in the local, regional, national and/or international market. In other words, before starting to negotiate with a foreign partner, businessmen need to learn about the risks (political, social, macroeconomic, legal system related risks and information fiability risks) specific to the country where the partner operates. The economic activity of a community consists of transactions (operations, flows) between its economic actors (also known as independent economic entities = economic operators = transactors). In most of the cases, a transactor provides an economic value to another transactor and receives, in return, an equal value. This kind of transaction is also known as an exchange between economic partners. Besides the exchanges, in an economy there are also transfers. This type of transactions designes a change in ownership from one economic actor to another without compensation. At a country level, the totality of transactions taking place during a reference period of time (usually one year; sometimes also during a six months or three months basis) is known as the circular economic flow. In order to easilly undestand this circular flow, some basic principles have to be respected by every analist: to define and classify all the transactors inter-acting in the domestic and/or international market; to define and classify all the transactions specific to an open market economy; to establish reliable data sourses and appropriate methodology aiming at collecting, organizing and aggregating data; to co-ordinate the specific sub-systems of data (indicators) for obtaining a general, comprehensive image of the economy, able to offer coherent informations;


to ensure cross-border (international) comparability for the domestic data. N.B. There is a strong and effective co-operation between the national bodies responsible for the official statistics and between international organizations and institutions producing regional or world wide statistics. Transactors (economic entities) are phisical or moral persons which enter transactions in order to accomplish their mission in the society. There are five types of transactors: households, which buy final consumption goods and services from the market and offer in the factor market the labor of the household members and also via commercial banks their savings; businesses buy labor, capital goods and material consumables in the factor market and offer their products (goods and/or services) to other economic actors present in the local, regional, national or international market; the state (the public administration represented by the central government and by the local administration) plays a dual role in the circular flow of an economy: on one hand, the public administration is a consumer like every private household, on the other hand, it produces and offers to the community membres goods and services for free or at a symbolic price (not covering the costs of the factors involved in their production); commercial banks are a special kind of businesses with a specific role in the society: they mobilize the surplus money (savings) from the previously mentioned economic actors and redistribute the money to thouse entities interested to attract and invest money in various development or institutional projects. Banks also offer banking services and professional consultancy to their clients; the external sector (laso known as the rest of the world) is another special transactor of an open economy as it is grouping al the companies, institutions, organizations and commercial banks which intermediate the link between the domestic economy and the national economies accross the country borders. For economic analysis purposes, transactors are grouped by industries they (economic branches), as well as according to the institutional sectors specific for a market economy. A transaction is defined as an economic flow (between economic entities) that reflects creation, transformation, exchange, transfer or


extinction of economic value and involves change in ownership of goods and/or financial assets, the provision of services or the provision of labor. There are two types of transactions: Real (concrete) flows related to the production, distribution and/or consumption of (tangible) goods and services. In Figure 2.1, flows no. 2, 6, 8, 9 are real flows. Finacial (money) flows or payment streems related to the creation and distribution of incomes as well as to claims on and liabilities to the different economic sectors. In Figure 2.1, flows no. 1, 3, 4, 5, 7, and 10, 11, 12 are financial ones. At a country level, the equality: Incomes = Outputs = Expenditures summarizes up the activity of all the transactors of an open economy. This equality is shown in a symplified version of the circular economic flow in Figure 2.1. Eî + A (11) In – Ir (12)

External sector

X (8)

X – M (10)

Banking sector

M (9)

Businesses

Eg (3)

Yg

Households

Cg Td – Sg (4) Tind – Sî (5) Cs

State

ES (7)

(6)

Figure 2.1 The circular flow of economic activity in an open economy


The presented flows have the following significance: 1. Households earn income by selling labor and by supplying (renting via commercial banks) capital to businesses. That means: households provide factor inputs to businesses, which in turn pay wages, rents and profits as income. 2. A part of that income flows back to the businesses in form of expenditure of the households to buy goods and services supplied in the market by the busnisses. 3. The savings of the households are concentrated by commercial banks, which offer in turn interest payments. 4. Households pay to the fiscal system of the public administration direct taxes and receive from the state consumer subsidies. Td – Sg = Net consumer subsidies. 5. Between the businesses and the public administration there is a similar double oriented flow: businesses pay indirect taxes (on turnover, on profits, on imports, etc.) and some of the companies receive from the state operation subsidies aiming at supporting their activity or at correcting supply prices in the local market. Tind – Sî = Net operation subsidies (known also as state subsidies given to companies). 6. The public administration (central government and local administration) uses its income (or a part of it) to purchase goods and services from busnisses in order to fulfill its social mission. 7. State savings are hold in commercial banks and earn interes payments. 8. Export of goods and services to foreign partners. 9. Import of goods and services from foreign partners. 10. Payments for the transactions developed with cross-border partners. N.B. The difference beween the total value of exports and that of imports is known as net export. 11. Businesses deposit their savings (Eî) as well as money amounts (A) covering the depreciation of the capital goods used in the processing activity and earn interes payments from the commercial banks. 12. The banking sector offers loans to the other economic entities. Businesses engage loans in order to invest (greenfield investments, development investments and/or replacement investments). The households and the State are borrowing money in order to cover consumption or investment needs. In this simplified presentation, we did not include important transactions between the different businesses and other operations, but this simplification is not altering the understanding of the circular economic flow.


The System of National Accounts (SNA) The System of National Accounts (SNA) consists of a set of coherent, consistent and integrated macroeconomic accounts, balance sheets and tables. It is based on internationally agreed concepts, definitions, classifications and accounting rules. At present, most countries produce their national accounts on a basis consistent with that described in the United Nations’ publication A System of National Accounts updated in 1993 and commonly referred to as SNA93. Eurostat – Statistical Office of the European Union – has developed the European System of Accounts (ESA) as a more in depth analysis instrument for the member states macro-economic outlook. The Romanian National Institute of Statistics applies ESA starting with 1999 estimates. In practice, these accounts are compiled by the national bodies responsible for the official statistics for a succession of reference periods, thus providing a continuing flow of data that is indispensable for the monitoring, analysis and evaluation of the current macroeconomic performance and the tendencies registered over time within an economy. The main accounts built up within national ESA are: - Production account (C1); - Generation of income account (C2); - Distribution of income account (C3); - Use of income account (C4); - Capital account (C5); - Financial account (C6). Finally, a separate account – the external sector or the rest of the world (C7) is designed to summarize up the economic flows between the resident economic entities and the non-resident ones. Some of the developed countries are currently trying to include in the SNA some other critical aspects of sustainable economic development such as the impact of economic activity on the environment. A major difficulty in doing so is induced by "the non-market" character of some of the environmental issues. Under such circumstance it is impossible to directly put a money value on them. The SNA93 solution is to produce estimates in the form of satellite accounts, which are accounting statements consistent with, but compiled and presented separately from, the main (or core) accounts. The major advantage of such an approach is that the core accounts are quarantined from the conceptual and measurement problems which can have a large impact on the estimates for environmental aspects. The SNA is implemented at national economy level and at region level as a result of aggregation of data registered by individual economic


entities, and/or institutional units. These data are in a first round summarized up by industries and then aggregated at region level and at country level in order to display and understand the functioning of the economy. For economists and business professionals it is essential to be able to observe and analyze the interaction between the different industries, sectors and/or regions existing within the economy of the home country and also of the (potential) partner country. To this end, the real flows between transactors are grouped by industries using the Classification of Activities in the National Economy (CANE). The Classification of Activities in the National Economy, applied by the Romanian National Institute of Statistics in official publications since 1997 is harmonized with that used within the European Union and at international level, the economic activities being classified by homogeneity, by sections, divisions, groups and classes. In order to present a structured picture of the financial flows between the transactors, data are grouped by institutional sectors, by considering the main economic function and the source if their supply. The resident institutional units (entities whose center of economic interest is placed in the economic territory of a country) are grouped into six institutional sectors as follows (see also Table No. 2.1): 1. Non-financial corporations and quasi-corporate enterprises 2. Credit institutions 3. Insurance companies 4. General government 5. Private non-profit institutions 6. Households 1. Non-financial corporations and quasi-corporate enterprises refer to non-financial units whose economic function is to produce goods and/or services for the non-financial market and whose main resources (over 50%) accrue from the sale of their output. This sector also includes besides the productive companies the “autonomous regies”. 2. Credit institutions group together entities whose main function is to finance, i.e. to collect, transform and distribute financial reserves existing in the society. The main resource of these units consists of the saving deposits and of interest incomes. 3. Insurance companies are chiefly engaged in insurance businesses, i.e. turn individual risks into collective ones in order to better cover damages. The main source of income for these companies is represented by contractual premiums.


4. The general government sector includes the central government of the country, the local administration, the judicial and prosecutor’s bodies, the institutions carrying out activities of education, health, culture, art, defense, etc. Only institutions financed (totally or partly) by the public budget are included in this sector. The main financing source for these institutions is represented by the budget incomes from direct and indirect taxes paid by the contributors. 5. The private non-profit institutions include religious organizations (cults), trade unions, political parties, associations, foundations, cultural and sports organizations, the Red Cross and various charity organizations. Their main resources are the voluntary contributions and donations of individuals and/or of households as well as sponsorship and entrepreneurial incomes. 6. Households’ main function is consumption of goods and services. Eventually, households may have also productive activities achieved by family association or by independent private entrepreneurs. The main resources of households are represented by compensation of labor, entrepreneurial incomes, and transfers from other sectors. All the non-resident entities active on the economic territory of the country are grouped into a distinct external sector (known also as the rest of the world sector). Certain key aggregates, such as gross domestic product (GDP) or national income (NI) are widely used as performance indicators of the economy of a country. They are estimated within the SNA, but the calculation of such aggregates has long ceased to be the primary purpose for compiling the accounts. Data provided by SNA are used to explain structural aspects of economic growth, to show regional gaps in development, to better understand the impact of various factors on the present and expected results of macroeconomic policies, to sense the business environment (risks and opportunities). The national accounts are designed to provide a coherent and consistent set of data for various types of economic analysis. The major macroeconomic aggregate – GDP – provides an estimate of the overall unduplicated value of production in a country’s economy. However, while being an important indicator of a country’s economic performance, GDP is not necessarily a reliable indicator of overall community welfare or of quality of life. A number of other aspects, such as distribution of income, life expectancy, public health, education, environment quality, crime rates etc. have to be taken into account when discussing welfare or quality of life.


Estimation of Macroeconomic Aggregates

The business environment of a country (region) is scrutinized by business professionals through a group of statistical indicators expressing the national (regional) performance. To this end, they might use output or/and income aggregates. The word “aggregate” means “sum” or “total”. How to obtain macroeconomic aggregates? What to sense with them?

Using data registered on transactions between the entities of an economy (between domestic/resident economic entities, as well as between them and non-resident ones), most of the countries produce their national accounts. The System of National Accounts (SNA) is a set of coherent, consistent and integrated accounts, balance sheets and statistical tables based on internationally agreed concepts, definitions, classifications and principles of data collection and aggregation. A large international co-operation is behind the world wide harmonization of the SNA methodology. In 1993 under the aegis of the United Nations an updated version of the SNA Handbook was released. It is currently referred to as the SNA93. The basic macroeconomic aggregate estimated within the SNA is the gross domestic product (GDP). It expresses the total value added in form of final goods and services marketed during the reference period by resident and non-resident entities operating in a country’s economy. There are four methods of estimating GDP. According to the type of transactions (flows) registered and aggregated, we observe: - Two estimations based on real (concrete) flows: the production approach and the consumption approach; - Two estimations based on financial flows: the income approach and the expenditure approach. As data sources and collection methodologies differ, usually there are four estimations of the same GDP in a given reference year. The national body responsible for official statistics is in charge to verify and guarantee the accuracy of the implemented methodologies and decide about the best estimation of the macroeconomic aggregate. After a series of verifications and homologations, a definitive level of GDP is published. The various estimation methods are presented bellow: a) The production approach is summing up the gross output of businesses after subtracting the intermediate consumption. By applying this


approach, business professionals learn about the relative size of a given industry and of its importance for the country’s economy. GDP = Σ (GOi – ICi) Where: GO is the gross output of company “i” (or of industry “i”) and IC is the intermediate consumption in the respective entity. The distribution of GDP by industries helps business professionals to appreciate the size and the importance of the specific field (industry) wherein they (intend to) develop transactions in a partner country. b) The consumption approach is based on the following equality: GDP = PC + GC + GFCF + CS + (X – M) Where: PC is the private consumption of households and of nonprofit organizations; GC is the consumption of the general government (public administration and its central and local entities and institutions); GFCF = gross fixed capital formation; CS = changes in inventories (stocks of final goods held by producers); X = exports of goods and services; M = imports of goods and services. Usually, (X – M) is referred to as net exports. By analyzing the dynamics of the different components of the GDP, an economist can observe the growth factors and their significance in the general economic development of a country. c) The income approach equals the GDP with the total value of income received by factors involved in its production and is composed of wages, rentals and profits. GDP = CE + GOS Where: CE = compensation of the total employees in all the entities of an economy, and GOS = gross operating surplus of all the economic actors. This analytical perspective of the GDP is useful in observing the effectiveness of capital inputs in the various industries as compared to the overall effectiveness of the national economy. On the other hand, the manager of a company may observe how his business is doing as compared to the average effectiveness registered at industry level . d) The expenditure approach takes into account the fact that besides private consumption and savings (which represent the national income of a society), the GDP is influenced by the indirect taxes and the depreciation of capital goods used in the economy during the reference period of time.


GDP = (PC + PS) + IT + DCG Where: PC = private consumption expenditures of the citizens; PS = personal savings of the citizens; (PC + PS) = National income of a country; IT = net of the indirect taxes (by subtracting from the total amount of indirect taxes paid by businesses the operation subsidies given by the government to some companies); DCG = depreciation of capital goods. This approach offers another way to decompose GDP and reveals the absolute and relative size of the national income of a country, frequently referred to as a global welfare indicator. In order to get appropriate macroeconomic estimates, five measurement and aggregation principles are followed in the general SNA architecture: - general coverage of value data at market prices; - unduplicated value of production (only the value added is registered); - “gross” versus “net” estimates differ by the depreciation of capital goods; N.B: GDP – DCG = NDP and NDP – IT = National Income - “domestic” versus “national” aggregates differ according the summing up criterion (“territoriality” versus “nationality” of the companies registered as shown in Figure No. 2.2.); - current and constant price estimates of the macroeconomic aggregates (see next paragraph). Price statistics in an open market economy

There are different price categories in an open market economy: consumer prices, whole sale prices, official sector prices, exports’ prices and imports’ prices. These categories show different dynamics which are captured by different index numbers (see also data in Table No. 2.3.). The consumer price index (CPI) measures the evolution of prices for goods purchased and tariffs for services used by the population in a certain period (current period) as against a previous period (basic or reference period). Consumer price index is calculated only for elements from population direct consumption, excluding: consumption from own resources, investment and accumulation expenditures, interests paid to credits, insurance rates, fines, taxes, etc., as well as expenditures for labor payment in agricultural production of individual households. Data sources: 1. Prices and tariffs paid by individuals in their interaction with detail sale entities or services providers. These prices and tariffs are registered by a sampling survey carried out by the NIS. Specialized statistical staff assures the collection of data based on questionnaire-books corresponding to the


groups of goods (food and non-food) and services taken into CPI calculation. Statistical survey on consumer prices uses the following samples: i) Sample of localities - is set up observing the restrictions of representatively in keeping with the number of inhabitants and the volume of goods sale and provisions of services. It includes 42 localities from urban area of which 68 research centers were selected. ii) Samples of observation units - includes shops and units rendering services to the population from research centers. The selection was based on the need to assure the representatively from the viewpoint of the volume of goods sale and provisions of services. Units recording prices/tariffs are kept in the sample, as far as possible, a longer period in order to assure the continuity and comparability in time of data series. The sample includes about 6000 units of which almost 80% represent private ownership. Unique prices/tariffs applicable country wide are set up by normative documents or negotiation notes (electric and thermal energy, methane gas, rail, air and river transport, mail and courier services, radio and TV subscriptions). They are registered using information received by the Competition Office from the producers or providers. iii) Sample of goods and services - includes items having an important weight in the population consumption. The used nomenclature is divided into 3 aggregation levels: groups, positions and items as follows: * group of food goods contains 54 positions with 312 items; * group of non-food goods contains 112 positions with 770 items; * group of services contains 48 positions with 378 items. The items are individualized in terms of variety of goods and services. 2. Information collected from this survey are completed by those from the survey on prices of main agricultural products sold by private producers in agro-food markets, thus covering the main sources for the population supply. Weighting system. The weights used for the calculation of consumer price indices are obtained from the Household Integrated Survey (HIS). These structural data are estimated as average monthly expenditures of a household in order to purchase goods and to pay for the services necessary for meeting living needs of the family members. Since January 2003, for CPI calculations there are used the weights resulted from the structure of average expenditures of a household in 2001.


CPI calculation method: CPI is calculated as an index of Laspeyres type with fixed basis. See formula 2.13. The monthly inflation rate represents the rise of consumer prices in one month as against previous month. The monthly average inflation rate expresses the average of monthly price rises. It is calculated as a geometrical mean of consumer price monthly indices with basis in the chain, of which the comparison basis, equal to 100, is subtracted. The yearly inflation rate represents average rise of consumer prices in one year as against previous year. This rate is calculated as a percentage ratio between average price index of one year and that of previous year, of which 100 is subtracted. At their turn, price average indices of two years are determined as simple arithmetic means of monthly indices for each year, being calculated as against the same base (October 1990=100). The inflation rate at end of year represents the consumer price increase in December of one year as against the same month of previous year. Industrial production price index for domestic market

Industrial production price index measures the evolution of prices for industrial products/services manufactured and delivered by domestic producers in a certain period (called current period) as against previous period (called basic or reference period), in the first marketing stage of products/services. The coverage of industrial production price index is represented by all products manufactured and sold (on domestic market) by industrial producers whose activity is enlisted in the pertinent CANE divisions (10, 11, 13, 14, 15-37, 40 and 41). In order to build up the industrial production price index, there are taken into calculation only the transactions corresponding to the first marketing stage of products, namely their output from manufacturing enterprises. The observed variable represents the price associated to these transactions, which is to be determined depending on the seller (economic unit), the specific product for transaction, and the type of buyer and other characteristics of the transaction. The great number of transactions carried out by industrial economic units, within the national economy, makes impossible their pursuing as a whole. Therefore, pursuing and collecting the wholesale prices for industrial products are made on a sample of economic entities representative for each CANE activity class, based on a unique nomenclature of industrial products.


Industrial production price index covers almost totally the mining and quarrying and manufacturing sectors, as well as energy sector. The index calculation does not comprise: * radioactive ores extraction and preparation; * weapons and ammunition production; * long-cycle fabrication industrial production; * ships and aircraft production; * machine-building branches unique products; * production manufactured and used up within the same enterprise (internal consumption). The industrial goods produced by economic units selected in the sample are treated differently depending on their main destinations, domestic market and export. The nomenclatures used in the calculation of the industrial production price index are: Classification of Activities from the National Economy (CANE) is built up on one side, in order to reflect the new economic relations and on the other side, to assure the alignment with the Nomenclature of Activities from European Community. According to this classification, economic and social activities are divided into 5 steps (section, subsection, division, group and class), based on the principle of homogeneity, structures of classification comparable with the existing ones from European statistics (NACE) and world statistics (CITI/ISIC) used in UNO statistics. Nomenclature of products. Pursuing and recording prices of assortments manufactured and delivered by economic units for the sample are made based on an unique nomenclature of industrial products PRODIND which comprises 2696 physical products characterizing the activity of sections D, E and F from CANE. The product included in the nomenclature represents the first aggregation level of component assortments characterizing the movement of industrial production prices. It represents in fact a family of homogeneous assortments having common technical and functional and physical and chemical characteristics. Nomenclature of assortments. The assortment is one good resulting from a well-defined manufacturing technological process, having specific technical and functional characteristics. The assortment represents the elementary level pursuing the price associated to the transactions. The nomenclature of assortments is not unique by country, it is carried out at level of each economic unit by specialist statisticians together with specialists from enterprises.


Nomenclature of economic units. The main data source for building up the sample of economic units is constituted by the Yearly Statistical Survey (structural) in enterprises (YSS). Based on data from this statistical survey, economic units are downward arranged by turnover in each CANE activity class, being retained in the sample the economic units whose turnover represents at least 60% of total CANE that class. The coverage degree is between 60% and 100%, while per total industry it is over 76%. Building up the weighting system and calculation algorithm. Industrial production price index is of Laspeyres type, using a system of constant weightings for successive aggregation of data afferent to the value of transacted industrial production, by destinations. The system of weights used in the calculation of industrial production price index is set up separately by destinations, as it is used for the calculation industrial production price index delivered to domestic market or to export. The weighting values by destinations for all aggregation levels were determined from the Yearly Statistical Survey (structural) in enterprises. The dynamics of prices in an open economy is summarized up by the implicit GDP deflator. The estimation procedure of this general price index consists of two stages. Firstly, a price index is computed for each of the components of GDP (see formula 2.15) in order to estimate a constant price value of the component. Secondly, by summing up the obtained constant price components of GDP one can estimate the implicit GDP deflator (formula 2.16) by comparing current price data with the sum calculated. International comparability of macroeconomic aggregates

Recommendations to be followed for a sound international comparison of macroeconomic data: - make use of the same definition of the analyzed macroeconomic concept - involve the same methods of data collection and aggregation - refer to the same period of time - convert all the value data into data in the same currency unit - choose appropriate indicators for expressive comparisons. The conversion of value data expressed in various national currencies to a single reference currency is based on two different concepts: - The exchange rate concept (ER concept); - The purchasing power parity concept (PPP concept).


The ER concept makes use of the official exchange rate of the given local currency when compared to the reference currency (Euro or US Dollar, usually), established by each countries Central Bank (in Romania, the National Bank) as an annual average of the day by day exchange rates established as a result of the transactions in the inter-bank market during the reference year. This concept is easy applicable and understandable, but many economists argue that ER might alter not only as an effect of changing balance between supply and demand of goods, services and factors in the real market. Inflows and outflows of short term capital and some paraeconomic factors (emotional reactions of the resident and non-resident holders of bank deposits in local and foreign currency, insufficient coverage in reliable information of the money market, etc.) have also a strong impact on the dynamics of ER. The PPP concept involves another conversion rate which is the result of comparing the value of a standard consumption basket expressed in various national currencies and also in the reference currency. The standard consumption basket has been designed as the sum of goods and services regularly purchased by a family for covering living needs during one month. The advantage offered by this concept consists in eliminating the impact of the paraeconomic factors during periods of market instability and/or macroeconomic tensions in a country. The critique of this concept refers to the fact that only final consumption goods and services are involved in the estimation of PPP, all the capital goods being neglected. Many economists are also questioning the structure of the standard consumption basket – an abstract list of goods and services which is often quite far away from the real composition of the final consumption of local families. According to the latest estimates of the IMF and the World Bank (see also data in Table No. 2.3.), Romania registered in 2001 a GDP/capita of: - 1710 USD/inhabitant according to the WB Atlas method, which uses the ER concept. This value ranked Romania on position 110 in the world economy. - 6980 USD/inhabitant when using the PPP concept. Romania ranked 87 in the world.

Capitolul 3 ANALIZA STATISTICĂ A MEDIULUI DE AFACERI AUTOHTON ŞI INTERNAŢIONAL

În contextul unei lumi dominate de caracterul limitat al resurselor, raportul dintre cerere şi ofertă şi interacţiunea dintre celulele societăţii în sfera producţiei, distribuţiei şi consumului determină o anumită conjunctură economică, cu influenţe imediate şi propagate pe plan social şi politic. 3.1 Conjunctura economică Conjunctura economică este definită de ansamblul de factori şi fenomene ce acţionează la nivelul unei economii, al unui sector de activitate, al unei ramuri a economiei naţionale sau al unei regiuni şi determină un anumit raport între cerere şi ofertă. Analiza conjuncturală poate fi făcută şi la nivelul economiei mondiale, al unei uniuni de economii naţionale sau comunităţi de state. În contextul globalizării afacerilor, supravieţuirea şi prosperitatea firmelor este condiţionată de cunoaşterea şi respectarea cerinţelor mediului în care ele îşi desfăşoară activitatea. Lumea contemporană este caracterizată printr-un dinamism (o mobilitate) fără precedent cauzat, pe de o parte, de progresul tehnologic, de pătrunderea digitalizării în quasi-totalitatea domeniilor activităţii umane, iar pe de altă parte, de deschiderea tot mai netă a pieţelor naţionale faţă de competiţia internaţională. Într-un astfel de mediu, întreprinderile trebuie să cunoască situaţia actuală, să sesizeze în timp real şi cu costuri minime oportunităţile şi riscurile de afaceri, să prevadă tendinţele şi să-şi ia măsurile adecvate pentru a face faţă schimbărilor (modificărilor) care le vor (putea) afecta pieţele de aprovizionare şi de desfacere, precum şi pentru a cunoaşte propria lor poziţie pe aceste pieţe. Dinamism, flexibilitate, adaptabilitate sunt trăsăturile definitorii ale unui management modern al oricărei întreprinderi. Ele sunt de neconceput fără cunoaşterea cât mai detaliată a conjuncturii pieţelor pe care acţionează întreprinderea.


Prin expresii cantitative adecvate (indicatori primari şi derivaţi), statistica reflectă procesele economice şi tendinţele de evoluţie ale pieţelor pe care acţionează companiile. Tom Peters (1992): „Liberation Management” – afirmă că „piaţa concentrează în mod eficient informaţii care îi ajută atât pe cumpărători cât şi pe vânzători”. Această funcţie de informare este îndeplinită nu numai de piaţa spontană de la colţul străzii, ci şi de o piaţă integral computerizată, cum este, de exemplu, Bursa de Valori de la Londra, unde ringul clasic a fost înlocuit încă în 1989 cu un sistem electronic, care leagă on line această instituţie financiară de restul lumii. Fiecare persoană fizică sau juridică prezentă pe piaţă cu o cerere sau o ofertă este, în fapt, o sursă de informaţii. De aceea, cu cât se realizează o cunoaştere mai detaliată (mai aprofundată) a pieţei, cu atât informaţia devine mai densă în raport cu numărul actorilor (operatorilor) economici de pe piaţă, cu atât sunt mai câştigaţi beneficiarii ei (vânzătorii şi cumpărătorii) prezenţi pe piaţă, întrucât ei obţin o mai bună aproximare a „informării perfecte despre piaţă”. Cum majoritatea informaţiilor este de natură cantitativă, prelucrarea lor sub formă de indicatori statistici nu numai că ajută la ordonarea şi agregarea lor, dar asigură şi o tratare sistemică, coerentă a actorilor prezenţi pe piaţă şi dezvăluirea unor aspecte analitice şi a unor conexiuni inaccesibile altor instrumente de cunoaştere. 3.2 Tabloul statistic al conjuncturii unei economii Atunci când managerul unei întreprinderi decide să internaţionalizeze activitatea societăţii comerciale (să pătrundă cu oferta sa peste graniţele economiei naţionale, să se aprovizioneze de pe alte pieţe, să treacă la cofinanţarea firmei sale cu capital străin etc.), înainte de a identifica posibilul partener de afaceri, el are nevoie de informaţii generale despre economia ţării partenere şi despre piaţa specifică pe care urmează să opereze. Aceste informaţii sunt sintetizate, de obicei, în două analize distincte: raportul de ţară şi studiul de piaţă. Studiul de piaţă se întocmeşte doar dacă analiza de ţară conduce la o apreciere pozitivă a mediului de afaceri. Raportul de ţară prezintă – alături de date şi argumente cu privire la riscul politic, cel social, de sistem legal şi de fiabilitate a surselor locale de informare – riscul macroeconomic, respectiv, probabilitatea de deteriorare bruscă şi gravă a conjuncturii economice din acea ţară. Raportul cuprinde

Analiza statistică a mediului de afaceri autohton şi internaţional

acele informaţii care ajută la clarificarea a cel puţin trei aspecte ale mediului de afaceri: - Dacă mediul economic, politic, etic şi legal este favorabil genului de afaceri care urmează să fie derulate în acea ţară. - Dacă resursele naturale şi umane ale ţării corespund obiectivului societăţii comerciale. Atenţia se concentrează pe densitatea şi calitatea infrastructurii de comunicaţii, de bănci, instituţii şi agenţii guvernamentale, precum şi pe aspecte demografice, de educaţie/instruire şi sănătate a populaţiei. - Dacă există deschiderea socio-culturală necesară unei derulări fără obstacole a afacerii sau, dimpotrivă, există bariere în calea instalării unui străin pe piaţa locală a muncii, dacă mediul cultural este uşor de pătruns şi, dacă răspunsul este afirmativ, atunci care ar fi cele mai potrivite modalităţi de a gestiona resursele umane locale angajate de un nerezident venit pe acea piaţă. Pentru a putea aprecia starea actuală şi, mai ales, tendinţa de evoluţie (perspectiva) economiei naţionale a unei ţări, experţii recurg la o listă mai mult sau mai puţin lungă de indicatori. Lista de indicatori este astfel alcătuită încât să răspundă scopului analizei făcute de expertul economist şi, în acelaşi timp, să satisfacă interesul special pe care managerul sau omul de afaceri îl urmăreşte pe acea piaţă. În funcţie de natura afacerii, el poate urmări doar un interes comercial sau poate căuta obţinerea unui credit, poate urmări recuperarea unei creanţe, efectuarea unei investiţii etc. Prin urmare, alături de indicatori de interes general, managerul tinde să atragă în aprecierea riscurilor şi oportunităţilor de afaceri şi indicatori specifici. O analiză de ţară poate fi achiziţionată de la un institut de specialitate, de la departamentele de studii ale unor publicaţii larg difuzate pe plan internaţional („The Economist”, „Financial Times” etc.), de la o bancă (în cadrul serviciului de publicaţii şi consultanţă oferit clientelei). Astfel de studii realizează o prezentare neutră (nespecifică) a situaţiei şi sunt destul de scumpe pentru bugetul majorităţii întreprinzătorilor. O analiză de ţară poate fi însă elaborată, mai mult sau mai puţin profesionist, chiar de către omul de afaceri interesat, prin preluarea de date publicate de organismele internaţionale (Eurostat, OCDE, IMF, Banca Mondială, OMC, UNCTAD, băncile regionale de dezvoltare etc.) şi de către organismul naţional de statistică sau banca centrală din chiar ţara parteneră. Avantajul efortului propriu de documentare constă în faptul că omul de


afaceri selectează din noianul de date nu numai pe cele de interes general ci şi pe acelea care reflectă mai bine interesul său specific de afaceri. În teoria analizei macroeconomice, dar şi în majoritatea studiilor de conjunctură a pieţelor de mărfuri şi servicii, mulţimea indicatorilor de interes general se grupează, de obicei, în cinci categorii de date, care formează „pentagonul magic” al economiei de piaţă: - indicatorii creşterii economice: ritmul creşterii economice reale; rata formării brute de capital fix în economie; - indicatorii stabilităţii preţurilor: indicii preţurilor de consum şi a preţurilor de producţie; rata anuală a inflaţiei; deflatorul PIB; evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale în raport cu principalele valute folosite în tranzacţiile internaţionale; - indicatorii ocupării forţei de muncă: gradul şi structura ocupării forţei de muncă; rata şomajului; indicatori ai migrării internaţionale a forţei de muncă; - indicatorii „liniştii” (armoniei) sociale: gradul de concentrare (Gini) în repartiţia veniturilor băneşti ale populaţiei; evoluţia puterii absolute şi relative de cumpărare a populaţiei; indicele de calitate a vieţii; amploarea şi durata grevelor şi a altor forme de încetare a lucrului; ecartul dintre cel mai mic şi cel mai înalt salariu plătit în fiecare ramură de activitate economică; - indicatorii echilibrului schimburilor cu străinătatea: nivelul absolut şi gravitatea dezechilibrului contului curent al balanţei de plăţi externe şi a principalelor sale componente; impactul fluxurilor financiare internaţionale asupra înclinaţiei de investire pentru lărgirea activităţii economice, dar şi asupra balanţei de plăţi externe; nivelul şi dinamica îndatorării externe etc. Această grupare de date macroeconomice a căpătat epitetul de „magic” pentru că nici o economie nu a putut realiza concomitent optimul în cele cinci domenii caracterizate de aceşti indicatori.


Principalii indicatori macroeconomici ai României în perioada 2000-2004 Tabelul 3.1 Item 2000 2001 2002 PIB în preţurile pieţei Miliarde euro 40.28 44.87 48.40 Creşterea reală a PIB1.6 5.3 4.9 % Formarea capital fix-% 18.9 20.5 21.1 PIB Rata anuală a inflaţiei 40.7 30.3 17.8 -% Rata şomajului-% 10.5 8.6 8.1 Deficit cont current3.7 5.5 3.4 %PIB Deficit buget public3.6 3.1 2.5 %PIB Datorie externă-% PIB 25.5 30.2 30.2 Notă: (p) date preliminate pentru 2004. Sursa: Prelucrat după statisticile Băncii Naţionale a României

2003

2004 (p)

50.35 4.9

59.32 7.5

23.5

24

14.1

9.6

7.6 5.6

7 6

2.4

1.6

30.2

31

În funcţie de starea economiei ţării analizate sau de interesul sau de specificul instituţiei care elaborează tabloul conjunctural, alături de cele cinci grupe standardizate de indicatori mai pot fi evocate şi alte aspecte. De exemplu: - pentru economiile în tranziţie de la economia de comandă spre economia de piaţă, se urmăreşte cu insistenţă ritmul privatizărilor, ponderea sectorului de stat în economia naţională, mărimea absolută şi relativă a deficitului bugetului public, volumul arieratelor, mărimea şi dinamica stocului de produse finale aflate la producători (fără piaţă imediată de desfacere), mărimea estimată a economiei paralele (subterane, gri), volumul, structura (cu şi fără garanţia statului) şi dinamica datoriei externe angajate etc. - pentru studiile financiare elaborate de departamentele instituţiilor de profil: volumul şi dinamica masei monetare, rata de economisire şi rata de formare a capitalului fix, înclinaţia de consum şi de economisire din cadrul economiei, importanţa deficitului bugetar în raport cu PIB, aspecte ale datoriei publice interne şi externe, nivelul global al fiscalităţii, fiscalitatea legată de investiţii şi de crearea de locuri de muncă, frecvenţa modificării regimului fiscal, volumul şi dinamica investiţiilor străine directe şi de portofoliu, ritmul îndatorării externe a sectorului privat al economiei etc.


-

instituţii specializate în elaborarea de recomandări sau de politici economice generale sau sectoriale, precum Comisia Europeană sau OCDE alcătuiesc la rândul lor fie rapoarte generale cu privire la evoluţia macroeconomică, fie rapoarte specializate pe sectoare de interes. Organizaţii neguvernamentale şi grupuri de cercetători care analizează evoluţia macroeconomică la nivel de ţară sau de grup de ţări elaborează şi ele rapoarte (specializate) de ţară. Un astfel de exemplu este raportul independent „România şi Agenda Lisabona – aderarea la UE şi competitivitatea economică” elaborat în anul 2004 la iniţiativa Ministerului Afacerilor Externe de un grup de cercetători de la Grupul de Economie Aplicată în coordonarea lui Daniel Dăianu.

Datele ordonate pe grupe de informaţii pertinente permit omului de afaceri să situeze economia propriei ţări, precum şi economia ţării „ţintă” pentru afacerile sale pe sinusoida evoluţiei conjuncturale a ciclului economic. Pe această bază, el apreciază dacă tendinţa evolutivă (pe termen scurt şi mediu) este de ameliorare sau de înrăutăţire a situaţiei generale a mediului de afaceri şi formulează alternative strategice pentru propria întreprindere. R

0

t

declin

recesiune

relansare

Figura 3.1 Sinusoida ciclului economic

expansiune


Desigur, în aprecierea conjuncturii economiei mondiale contează unde se situează „locomotivele” economiei mondiale (economiile SUA, Uniunii Europene, Japoniei etc.), dar nu pot fi ignorate nici tendinţele specifice zonelor strategice de afaceri pe care le-a identificat fiecare societate comercială în lume, chiar dacă aceste zone nu sunt direct conectate la polii de putere economică a lumii contemporane. Nu întotdeauna există timpul şi disponibilitatea omului de afaceri pentru a elabora un studiu macroeconomic comprehensiv. De multe ori, el recurge la folosirea unor senzori (indicatori reprezentativi) pentru a stabili cu aproximaţie starea actuală şi perspectivele unei economii naţionale. Astfel de indicatori pentru fazele de relansare şi de creştere economică sunt: - numărul de noi întreprinderi înfiinţate (înregistrate) - numărul de noi locuri de muncă create într-o economie (într-o regiune) - reducerea ratei şomajului - creşterea volumului de credite de dezvoltare a afacerii, solicitate de sectorul privat al economiei - creşterea consumului privat, al exportului etc. - indicele optimismului economic (al populaţiei, al întreprinzătorilor, al investitorilor străini) etc. În fazele de declin şi recesiune economică, se vor observa: - numărul de falimente/crahuri - creşterea volumului de arierate - dinamica stocurilor de produse finale - creşterea numărului de şomeri - numărul de zile grevă etc. Alături de sesizarea tendinţei conjuncturale generale, omul de afaceri este interesat să cunoască şi starea actuală şi tendinţa evolutivă a domeniului (sectorului sau ramurii de activitate) în care urmează să facă tranzacţii. Diferitele industrii (ramuri de activitate economică) nu se află concomitent în aceeaşi fază a ciclului economic. De aceea, managerul trebuie să cunoască diferenţierile existente din punct de vedere al fazei ciclului economic între propria sa industrie, industria sau industriile care asigură aprovizionarea întreprinderii sale, cât şi domeniul (consumului sau investiţiilor) căruia urmează să i se adreseze cu propriile mărfuri şi/sau servicii. Cunoscând exact evoluţia din domeniile de aprovizionare şi de desfacere pentru propria întreprindere, managerul va putea face - în condiţii de bună cunoaştere a mediului economic - alegeri raţionale pentru propria afacere.


Media

Telecomunicaţii

Farmaceutice Automobile

Energie

Informatică Transport aerian

Alimentaţie

Construcţii UE Chimie Mecanică

Electronice Siderurgie

Construcţiie

Hârtie

Aeronautică

Semi-conductori Comerţ cu amănuntul UE Comerţ cu amănuntul Europa

Finalul recesiunii

Începutul expansiunii

Expansiunea

Finalul expansiunii

Începutul recesiunii

Dependenţă conjuncturala nesemnificativă; Dependenţă conjuncturala slabă, creştere medie; Dependenţă conjuncturala Figura 3.2 Un exemplu de situare a diverselor domenii şi ramuri de activitate economică pe sinusoida ciclului economic într-o ţară puternic influenţată de relaţia cu statele membre ale UE

Alcătuirea şi interpretarea de către fiecare manager/întreprinzător/om de afaceri a propriului set de indicatori macroeconomici pentru aprecierea conjuncturii din ţara sa de origine şi din ţara în care intenţionează să facă afaceri prezintă o serie de: Avantaje: - Diagnoza conjuncturală este personalizată (ţine seama de propriile interese şi obiective ale companiei implicate în afaceri). - Se realizează „din mers” o permanentă actualizare a indicatorilor (senzorilor) selectaţi, pe măsură ce lunar, trimestrial, semestrial apar noi date publicate pe site-urile instituţiilor specializate în producerea şi diseminarea de informaţii. Dezavantaje: - Un om de afaceri nu are întotdeauna timpul necesar sau disponibilitatea pentru a elabora propria diagnoză conjuncturală.


- În contextul proliferării site-urilor şi a altor surse de informare decât cele oficiale, în unele ţări uneori este dificil de stabilit care surse sunt suficient de fiabile şi cu date destul de actuale pentru ca decizia de afaceri să nu fie viciată. În locul alcătuirii şi interpretării de către fiecare manager/întreprinzător/om de afaceri a propriului set de indicatori macroeconomici pentru aprecierea conjuncturii, se poate recurge şi la folosirea unor căi/instrumente alternative de informare asupra stării actuale şi a tendinţei specifice unei sau altei economii naţionale, asupra situaţiei prezente şi de perspectivă dintr-o ramură de activitate economică sau alta. Astfel: - Se pot cumpăra de la societăţile de consultanţă, de la instituţiile specializate în analize conjuncturale, de la agenţii de rating sau de la departamentele de studii ale unor universităţi lucrări ale acestora. - Se pot accesa gratuit sau contra cost analize elaborate de unele mari bănci comerciale, de la societăţi de asigurare, camere de comerţ sau fundaţii. Avantaje: - Timpul necesar pentru alcătuirea şi interpretarea propriului sistem de indicatori macroeconomici de apreciere a conjuncturii poate fi folosit pentru alte activităţi. - Astfel de studii se publică sistematic, astfel că tendinţa este relativ uşor perceptibilă. Dezavantaje: - Studiul standardizat este „depersonalizat”. Managerul sau întreprinzătorul trebuie să-şi facă propria apreciere a situaţiei în care se află firma (afacerea) sa, pornind de la constatările generale cuprinse în lucrarea achiziţionată. - De multe ori (în cazul agenţiilor de rating, de exemplu), aceste studii declarate a fi „depersonalizate” reflectă, totuşi, interesele unui sau altui grup financiar. - Unele dintre aceste studii sunt excesiv de scumpe, accesul la ele fiind astfel viciat.

Statistică pentru afaceri internaţionale 3.3 Instrumente alternative de apreciere a conjuncturii la nivel de economie/ramură

Folosirea pentagonului magic sau a oricărei alte grupări ad hoc de indicatori în vederea aprecierii conjuncturii este frecvent înlocuită de o serie de alte instrumente de investigare şi apreciere a situaţiei macroeconomice dintr-o ţară. O primă soluţie constă în utilizarea unor indicatori sintetici precum: ¾ Indicele libertăţii economice elaborat anual de Fundaţia Heritage din SUA; ¾ Clasamentul mediului de afaceri întocmit de Economist Intelligence Unit; ¾ Clasamentul elaborat de Forumul Economic Mondial cu privire la potenţialul de creştere economică şi competitivitatea mondială a ţărilor; ¾ Indicele de percepere a corupţiei de către mediul de afaceri dintr-o ţară, elaborat de Fundaţia Transparency International; ¾ Barometrul de încredere a consumatorilor (Consumer Sentiment Barometer) elaborat potrivit metodologiei concepute de Şcoala de afaceri de la Universitatea din Michigan etc. Similar se alcătuieşte şi un barometru de încredere al investitorilor sau cel al oamenilor de afaceri. Cu titlu de exemplu, în cele ce urmează se prezintă câţiva dintre aceşti „indicatori sintetici”. Indicele libertăţii economice (ILE- în engleză Index of Economic Freedom) este calculat anual de fundaţia americană Heritage pentru a caracteriza gradul de demonopolizare (retragere a statului) din economiile ţărilor lumii. El este un indicator abstract pentru că în locul unor valori măsurate/estimate ale caracteristicilor, el recurge la note/aprecieri acordate de experţii americani unui set de zece caracteristici observate în fiecare ţară. Pentru fiecare dintre acestea se acordă o notă pe scala de la 1 la 5. Valoarea 1 înseamnă o implicare redusă a statului în economie, valoarea 5 înseamnă control total, economie de tip centralizat, de comandă. Cu titlu de exemplu menţionăm că pentru anul 2002 România a obţinut un scor de 3,7 şi se clasa pe locul 131 dintr–un total de 156 ţări investigate. Media de 3,7 rezultă din luarea în considerare a următoarelor note obţinute pe cele zece criterii: C 1 – Politica comercială C 2 – Bariere fiscale C 3 – Intervenţia Guvernului C 4 – Politica monetară C 5 – Investiţii străine

3 4 3 5 3

C 6 – Sistem bancar C 7 – Salarii şi preţuri C 8 – Drepturi de proprietate C 9 – Reglementări C 10 – Piaţa neagră

4 3 4 4 4


Mult apreciat pe plan internaţional de către factorii politici şi oamenii de afaceri este şi indicele de percepere a corupţiei (PCI – Perceived Corruption Index, deseori evocat şi sub numele de Transparency Index) elaborat de organizaţia Transparency International. PCI se referă la perceperea gradului de corupţie aşa cum îl resimt (1) oamenii de afaceri, (2) analiştii de risc şi (3) publicul larg dintr–o ţară. Indicele variază de la 10 (nivel maxim de probitate) la 0 (nivel maxim de corupţie). Notarea se realizează în fiecare ţară pe baza unor studii independente (anchete) elaborate pe parcursul ultimilor ani. Se calculează şi o abatere pătratică (deviaţie standard) între aprecierile diferitelor studii. Acest parametru variază de la o ţară la alta, situîndu-se între 0,1 şi 1,8 în ultimii ani. PCI – 2000 situează România cu scorul de 2,9 pe locul 68 în rândul a 90 de ţări investigate în anul 2000. Estimările au avut la bază 16 studii realizate de 8 instituţii independente în perioada 1998–2000. Cu un PCI – 2003 de 2,8 puncte, România se situează pe locul 83 în rândul celor 133 de ţări monitorizate în anul 2003 de către Transparency International. Au fost transmise 12 studii independente, iar deviaţia standard între aprecierile cele mai favorabile şi cele mai exigente cuprinse în aceste studii era de 1,0 (destul de consistentă). Forumul Economic Mondial (Davos – Elveţia) publică un raport anual asupra competitivităţii unui număr însemnat de ţări. De exemplu, Raportul 2003/2004 se referă la 102 ţări (faţă de numai 80 în ediţia precedentă), acestea reprezentând 97,8% din produsul mondial brut. Global Competitiveness Report se bazează în mod tradiţional pe doi indici complementari ai competitivităţii: Indicele de competitivitate a creşterii – Growth Competitiveness Index – elaborat de Jeffrey Sachs şi John McArthur pentru a exprima potenţialul diverselor economii naţionale de a realiza pe termen mediu şi lung o creştere economică durabilă. Acest indice se întemeiază pe câteva idei fundamentale: - Procesul de creştere economică depinde esenţialmente de activitatea agenţilor economici, dar este semnificativ influenţat de performanţa mediului macroeconomic, de calitatea instituţiilor publice, dar mai ales de inovarea tehnologică (Oricâte perfecţionări s-ar aduce mediului macroeconomic sau instituţiilor publice, fără noi soluţii tehnologice nu se obţine creştere). - Ţările se află în poziţii diferite faţă de frontiera cunoaşterii tehnologice, ceea ce permite clasificarea lor în ţări puternic inovative (cel puţin 15 noi brevete de invenţie la 1 milion de locuitor înregistrate anual), care valorifică direct rezultatele inovării proprii şi


ţări care sunt mai puţin inovative, dar care adoptă/importă tehnologii puse la punct în celelalte ţări. - Performanţa calitativă a mediului macroeconomic şi instituţional are un rol mai important în ţările care adoptă tehnologii, decât în ţările inovative, ceea ce impune analiza atentă a impactului factorului politic în reglarea şi monitorizarea funcţionării diferitelor pieţe. Indicele de competitivitate a mediului de afaceri – Business Competitiveness Index – a fost conceput de Michael Porter. El se bazează pe rezultatele unei anchete de opinie realizate în prima jumătate a anului în rândul celor mai importanţi oameni de afaceri din fiecare ţară. Acest indice exprimă cât de favorabil este perceput mediul de afaceri tocmai de aceia care operează pe piaţă, accent fiind pus şi pe identificarea diferitelor obstacole în cale funcţionării pieţei. Potrivit Raportului 2003/2004, din punct de vedere al performanţei potenţialului de creştere, România ocupa locul 75 în rândul celor 102 ţări analizate, Acest rezultat este rezultatul combinării a trei ranguri parţiale: 81 pentru mediul macroeconomic, 86 pentru calitatea instituţiilor publice şi 55 pentru inovarea tehnologică. Deşi astfel de instrumente de caracterizare a mediului de afaceri folosesc o metodologie extrem de simplă pentru agregarea informaţiilor, ele oferă o caracterizare complexă (sintetică) pentru fiecare ţară. Singurele probleme ale determinării unor astfel de indici sintetici par să fie: (1) identificarea unui tablou cât mai complet de caracteristici pentru a satisface exigenţele analitice şi (2) desemnarea unui grup de experţi imparţiali, bine informaţi, capabili să emită judecăţi de valoare pertinente pentru fiecare indicator în cadrul fiecărei unităţi teritoriale analizate. Factorii de decizie politică şi oamenii de afaceri recurg frecvent la astfel de instrumente pentru a evalua nu numai starea unei economii în contextul internaţional actual, ci şi progresele durabile realizate în procesul reformelor economice, legale şi instituţionale. De acestea depinde, în ultimă instanţă, succesul şi siguranţa în afaceri, stabilitatea economico–socială şi politică a lumii. O a doua soluţie alternativă constă în consultarea sistematică a buletinelor de conjunctură. Anchetele calitative de conjunctură sunt organizate în ţara noastră din 1992 cu sprijinul sucursalelor Băncii Naţionale a României. Din august 1994, chestionarul folosit în cadrul anchetei are ca model sondajul de conjunctură efectuat în ţările membre ale Uniunii Europene. Eşantionul cuprinde cca. 400 de unităţi industriale (13 ramuri ale industriei) şi de construcţii, astfel selectate încât să fie reprezentative pentru


economia judeţelor şi, de preferinţă, să fie diferite ca dimensiuni şi profil. Pentru a asigura omogenitatea şi comparabilitatea datelor, eşantionul de întreprinderi rămâne neschimbat pe timp de minimum 12 luni calendaristice. Sondajul de opinie în rândul managerilor de întreprinderi cu privire la mediul economic este astfel administrat încât se asigură respectarea principiului confidenţialităţii datelor şi declaraţiilor individuale. Pentru completarea chestionarului, managerul fiecărei societăţi comerciale face aprecierea calitativă a tendinţei indicatorilor economici prin marcarea uneia dintre variantele: ascendent, descendent, suficient, insuficient, normal, nemodificat etc. Lista indicatorilor economici care se cer a fi apreciaţi calitative are în vedere, pe de o parte, caracterizarea activităţii curente (producţia, gradul de utilizare a capacităţilor de producţie, tendinţa forţei de muncă, rata profitabilităţii), iar pe de altă parte, exprimă perspectiva economică (comenzi nou intrate, din care comenzi noi pentru export, stocurile de produse finite, stocurile de materii prime, evoluţia preţurilor producţiei industriale, activitatea de investiţii). Prin prelucrarea datelor, se obţine procentajul opiniilor exprimate pentru fiecare dintre variantele de răspuns, iar apoi se calculează „soldul” dintre totalul opiniilor ce se exprimă pentru „ascendent” („mai mult decât suficient”) şi totalul opiniilor care se exprimă pentru „descendent” („insuficient”). Pentru agregarea datelor la nivel naţional se folosesc trei criterii de ponderare: cifra de afaceri din anul anterior efectuării sondajului, numărul de personal la data de 31 decembrie a anului anterior şi numărul de personal în luna anterioară efectuării sondajului de opinie. (N.B. Procentajul răspunsurilor care indică perceperea unei stări de stabilitate sau normalitate în evoluţia indicatorilor nu este luat în calcul la stabilirea soldului). Avantaje: - Simplitatea şi rapiditatea obţinerii acestor informaţii bazate pe sondarea opiniei managerilor. - Diagnoza macroeconomică este completată cu analizele sectoriale. - Prezentarea grafică a rezultatelor anchetei de opinie facilitează înţelegerea. Mai jos se prezintă chiar o simplificare a metodei grafice.


Dezavantaje: - Prezentarea conjuncturii are în vedere o listă limitată de indicatori. - Se pune accentul doar pe „soldul” dintre opiniile contrare, ignorându-se acea parte a oamenilor de afaceri (oricât de mare ar fi ea), care apreciază o stare de normalitate sau de stabilitate faţă de perioada anterioară. O a treia soluţie alternativă – mai ales pentru investitorii străini – constă în utililizarea ratingurilor de ţară. Ratingul de ţară este o apreciere sistematică, permanent actualizată a riscului relativ din punct de vedere financiar şi politic. Agenţiile de rating identifică şi cuantifică riscurile macroeconomice pentru o instituţie financiară care investeşte, împrumută sau finanţează comerţul cu operatorii economici dintr-o ţară. De regulă, ratingul de ţară (overall rating) combină rezultatele aprecierii de către experţii agenţiei a trei criterii de risc: - Riscul împrumutului pe termen mediu. În aprecierea acestuia se folosesc indicatori precum: îndatorarea externă, evoluţia contului curent al balanţei de plăţi externe, formarea brută de capital fix în economie etc. - Riscul politic şi de politici economice. Alături de aprecierea stabilităţii politice din acea ţară se observă indicatori precum: creşterea economică pe termen lung, politica fiscală, monetară şi de export, politica faţă de investiţiile străine directe, mărimea relativă şi performanţa sectorului public etc. - Riscul comercial pe termen scurt este apreciat, între altele, prin prisma unor indicatori precum: gradul de acoperire a importurilor prin exporturi şi capacitatea ţării de a achita importurile. Avantajul folosirii ratingurilor constă în faptul că agenţiile de specialitate urmăresc sistematic conjunctura şi publică aprecierile lor. Dezavantajul constă în faptul că aprecierea este lapidară sub forma unei combinaţii de litere majuscule şi/sau minuscule (AAA sau Aaa) sau de litere şi numere (BB2) sau semne algebrice ( + ). Această apreciere nu este întotdeauna suficient de „lizibilă” pentru omul de afaceri. În consecinţă, unele agenţii da rating publică sau oferă contra cost şi unele detalii de interpretare a rezultatelor evaluării. Spre deosebire de ratingurile de ţară, ratingurile băncilor comerciale au în vedere o serie de indicatori ce caracterizează funcţionarea lor, calitatea portofoliului de credite, capacitatea de plată din resurse proprii a angajamentelor etc.


Ratingul de ţară pentru România în primăvara anului 2004 Tabelul 3.2 Credite în moneda locală Credite în monedă străină Agenţia de Termen Termen Termen lung Termen scurt rating lung scurt Standard & BB+ B BB B Poor’s Moody’s B1 B1 Fitch IBCA BB+ B BB B Sursa: Deloitte & Touche: Romania – Economic Overview. In volumul Romanian Business Digest, 2004

O altă soluţie – cu deosebire utilă celor ce fac investiţii de portofoliu – este urmărirea consecventă a evoluţiei indicilor bursieri. Indicii bursieri compoziţi reflectă tendinţa medie a preţurilor celor mai lichide acţiuni tranzacţionate la o bursă de valori. Ponderarea indicilor individuali ce reflectă mişcarea preţului acţiunilor se face cu capitalizarea bursieră (market capitalisation = valoarea de piaţă a societăţii dată de cursul bursei pentru acţiunile emise şi aflate în posesia acţionarilor) a societăţilor ale căror acţiuni intră în calculul fiecărui indice. Exemple: - În România: Indicii BSE(Bucharest Stock Exchange – Bursa de Valori Bucureşti): BET – Bucharest Exchange Trading calculat pentru primele 10 firme, cele mai lichide de pe piaţa bursieră din capitală; BET – C – indicele compozit al Bursei de Valori Bucureşti, care exprimă mişcarea cotaţiilor tuturor acţiunilor tranzacţionate pe această piaţă; BET – FI – un indice special al BVB pentru a ilustra dinamica acţiunilor tuturor fondurilor de investiţii active în România). Şi piaţa extrabursieră din România şi-a dezvoltat o serie de instrumente statistice asemănătoare pentru a monitoriza dinamica preţurilor actiunilor tranzacţionate pe piaţa de valori electronică RASDAQ (RASDAQ – C; RASDAQ – I şi RASDAQ – II). - În alte ţări: Indicele CAC – 40 (Cotation Assistée en Continue – 40 de firme) în Franţa; Indicii FI (Financial Times) în Marea Britanie; Indicii DJ (Dow Jones) în SUA; Indicii Nikei în Japonia etc.


Aceşti indici oferă o apreciere indirectă, abstractă a conjuncturii economice din ţara respectivă, ceea ce s-ar putea să nu corespundă situaţiei şi/sau perspectivelor reale din ramura sau sectorul de activitate vizat de omul de afaceri. Doar tranzacţiile bursiere sunt direct ilustrate de astfel de indici. Avantaje: Informaţia este foarte uşor de identificat în fiecare zi în presa scrisă şi vorbită. În ţările cu o piaţă financiară bine dezvoltată există serii de date suficient de lungi pentru a permite observarea fazelor ciclului de afaceri. Dezavantaj: Astfel de indici sunt extrem de sensibili la influenţe paraeconomice. Folosirea adecvată a acestui gen de informaţii pentru fundamentarea deciziilor de afaceri presupune o practică relativ îndelungată, astfel încât să se identifice corect variaţiile specifice pieţei.

3.4 Întrebări de control 1. Care sunt categoriile de indicatori statistici care permit evaluarea conjuncturii macroeconomice? 2. Ce fel de senzori ai situaţiei conjuncturale pot fi invocaţi de un om de afaceri grăbit (care nu are timp să-şi alcătuiască o analiză detaliată)? 3. Cum se disting diferitele ramuri de activitate economică în cadrul tabloului conjunctural general? 4. Daţi exemple de indicatori „sintetici” pentru aprecierea situaţiei şi mai ales a perspectivei de evoluţie a mediului de afaceri dintr-o ţară. 5. În ce constă şi cum se utilizează un barometru de conjunctură? 6. La ce foloseşte un rating de ţară? Explicaţi de ce este limitată folosirea acestui instrument în aprecierea conjuncturii economice.


3.5 Temă de proiect: Raportul de ţară Presupunând că societatea comercială în care sunteţi angajat doreşte să prospecteze o nouă piaţă de desfacere pentru produsele sale, primiţi sarcina de a elabora şi prezenta Raportul de ţară, având în vedere următoarele aspecte obligatorii: a) Elemente de identificare (numele oficial al ţării, capitala şi aşezarea geografică a ţării. b) Informaţii legate de populaţia ţării (număr, densitate, urban/rural, speranţa de viaţă, indicele dezvoltării umane, nivelul de instruire etc.). c) Indicatori macroeconomici care ajută la înţelegerea performanţei economice a ţării (PIB, PIB/capita, creşterea reală, formarea bruta de capital fix, stabilitatea preţurilor, numărul şomerilor şi rata şomajului, aspecte legate de calitatea vieţii, de sărăcie, de convulsii sociale – greve, de echilibrul schimburilor cu străinătatea, de investiţii străine directe, de datoria externă publică). d) Libertatea economică în ţara respectivă. e) Indicele de percepere a corupţiei (transparency index) sau orice altă informaţie cu privire la nivelul birocraţiei şi corupţiei în ţara analizată. f) Concluzie cu privire la oportunitatea sau riscul declanşării unei afaceri în ţara caracterizată prin acest Raport. g) La aceste aspecte obligatorii, puteţi adăuga şi alte informaţii comentate pentru a face Raportul de ţară cât mai complet şi convingător. În realizarea comentariilor, evident, pot fi exprimate opinii personale argumentate, după cum pot fi atrase opinii exprimate de experţi în cadrul articolelor şi studiilor publicate în România şi/sau în străinătate, cu obligaţia de a cita corect sursa. Pentru elaborarea proiectului, se recomandă consultarea site-urilor care oferă statistici oficiale şi studii pentru ţara respectivă (statistici naţionale şi statistici alcătuite de organismele internaţionale). O cale uşor accesibilă este intrarea pe site-ul OCDE la adresa http://www.oecd.org, care are un portal de statistică de unde există link-uri către toate institutele naţionale de statistică


precum şi către principalele organizaţii internaţionale care dispun de departamente proprii de statistică. De asemenea, se recomandă a fi consultate site-urile Băncii Mondiale (http://www.worldbank.org) pentru date referitoare la indicatori macroeconomici şi indicatori demo-economici, ale Fondului Monetar Internaţional (http://www.imf.org) pentru statistici financiare, ale Fundaţiei Heritage (http://www.heritage.org) pentru indicele de libertate economică şi ale altor organizaţii neguvernamentale, precum International Transparency (http://transparency.org ) pentru indicele de percepere a nivelului de corupţie dintr-un mediu de afaceri.


Chapter 3 STRUCTURING MACROECONOMIC DATA FOR BUSINESS DECISIONS

Before deciding for going international, business professionals need a lot of quantitative and qualitative information on the partner’s home country economy. These data are usually presented in form of two different studies: 1. A Country Report; 2. A Market Survey. The country report contains data and arguments related to political, social, legal system, macroeconomic and information risks. Only when the country report is positive, a market survey will come in discussion. The political risk is related to the change of the governing body as a result of regular or early election. The social risk refers to strikes and other conflicts or tensions between employers and employees that might jeopardize a business or a transaction. Legal system risk means frequent change in legal regulations referring to businesses (legislative volatility) and/or weak implementation of legal provisions in real business life. Information risk is generated by fake information or by manipulated data by certain individuals or groups of interest in order to induce a wrong attitude or decision. Only data from guaranteed official sources should be considered by business professionals. Macroeconomic risks are referring to unexpected and strong changes in the economic trends of a country, changes that determine absolute or relative losses for a business. Businessmen and managers use a whole range of indicators aiming at sensing the different risks mentioned before. A grouping of these data in five categories (also known as a “magic pentagon” might be an appropriate structuring of the available information: 1. Economic growth indicators: • real growth rate of GDP in the previous 1-3 years; • gross fixed capital formation as % of GDP or investment ratio.


2. Price stability indicators: • consumer price index during the last 1-3 years or (by subtracting 100 from the CPI) the (annual) inflation rate in consumer price terms; • more rarely, the implicit GDP deflator is also showing up in this group of indicators. 3. Use of human resources’ indicators: • quota of active or occupied population in the total number of inhabitants; • number of unemployed persons and unemployment rate. 4. Social stability (harmony) indicators: • poverty ratio • number of work conflicts and/or average duration of strikes per 1,000 employees; • the spread between the highest and the lowest wages in a specific industry. 5. External sector equilibrium indicators: • current account imbalance as % of GDP; • commercial account imbalance as % of GDP; • external debt as % of GDP or external debt per capita; • external debt service as % of exports’ income. Table No. 3.1 shows the main macroeconomic indicators for Romania. To the five groups of data, in specific transactions a businessman could be interested to learn also about the share of the public sector in a transition economy, the level and increase ratio of the postponed payments between economic actors, the increase ratio of the inventories (non marketed final products), the internal indebtness of the government, the % value of the public deficit as compared to the GDP or the grey economy estimation. A business professional might not have always the time to have a self-made pentagon of macroeconomic indicators. Sometimes he is referring only to one or two sensors of the economic cycle in order to estimate risks and opportunities for his business. Examples: Interesting sensors during economic growth phases and boom periods of an economy: number of new enterprises created in the economy or in a specific industry; number of new work-places; decrease of the unemployment rate;


increase of loans granted to private enterprises and entrepreneurs; increase of the consumption and/or increase of investments in building projects; increase of the consumer sentiment index, etc. Sensors to be used to observe decrease or crisis periods in an economy: number of businesses closed down; number of new unemployed persons; increase of the unemployment rate; increase of the inventories of un-marketed goods, etc. It is important to note that different industries and activities within a national economy are usually in various stages of the economic cycle. See also Figure No. 3.2. Alternative instruments for sensing macroeconomic environment in a country The Index of Economic Freedom. The idea of producing a userfriendly instrument for policy-makers in order to quickly sense the economic freedom in a business environment was born at The Heritage Foundation in 1989. The purpose is to develop an index that measures the extent of economic freedom in countries around the world. To this end, a set of ten objective economic criteria has been established to grade and rank countries. While there are many theories referring to the origins and causes of economic development, it seems to be obvious that countries with the most economic freedom show higher rates of growth (a more consistent growth) and better living standards than those with less economic freedom. The Index of Economic Freedom is based on grades given by independent experts on a scale from 1 to 5 for the ten factors listed below. The higher the grade, the more government interference in the economy (hence the less economic freedom) there is. After grading each of the criteria, a simple arithmetical average of the ten grades gives the general score of a country. Facts and figures about the researched economies are produced by American businessmen and officials and transmitted on a regular basis to the State Department of Trade. The criteria (factors) are: 1. Trade Policy 2. Taxation Policy 3. Government consumption as % of GDP


4. Monetary policy 5. Capital Flows across Borders and Foreign Investment 6. Banking Policy 7. Wage and Price Controls 8. Property Rights Preservation 9. Level of Regulations 10. Black Market Romania was enlisted the first time in 1995. It currently scores 3.70 and rank on position 131 out of 156 researched countries. Another very fashionable instrument sensing the business environment in a country is the Perceived Corruption Index estimated by The Transparency International organization. This is why it is also known as the Transparency Index. Experts of the organization estimate this index for each country by making use of the outcomes of a number of independent opinion surveys in the respective country. There are three target groups surveyed: businessmen, risk experts and citizens of the country. On this basis experts are grading on a scale from 1 to 10 the responses of each target group and establish an average grade and a standard deviation between the different dominant opinions expressed in the surveys. The lower the perceived bureaucracy and corruption in a country, the higher grade is granted. In 2003, Romania showed a score of 2.8 and ranked 83 among 133 countries. A way to easily sense the business environment in a country might be represented by the Business Barometers regularly published by various institutions in each country. They are based on monthly inquiries of managers aiming at scoring their expectations in the field of their business. The most important advantages of this instrument are two: - it shows not only the general perception of industrials, bankers and other categories of business professionals but also short term expectations of the managers differentiated by industries: - it is a user-friendly source of systematic information for every one. Country Risk Ratings are also a good source of information for business orientation. Ratings are the result of a systematic appraisal of the relative risks between countries from a financial and political viewpoint. They try to identify explicitly and, as far as possible, to quantify the international macroeconomic risks that concern a financial institution, whether investing, lending money or financing trade. Rating agencies are using different scaling systems and final score presentations.


Finally, Stock Market Indices might be also used by business professionals to sense the immediate situation and the very short-term outlook of the business environment in a country. Nevertheless, these index numbers have to be considered only as an indirect source of information for a correct and complete diagnosis of the business opportunities and risks existing in a given country.

Capitolul 4 ANALIZA STATISTICĂ A DESCHIDERII INTERNAŢIONALE A UNEI ECONOMII

În contextul ireversibilei tendinţe de globalizare a quasi-tuturor dimensiunilor activităţii umane, sectorul extern al economiei naţionale capătă o semnificaţie aparte. Mai toate aspectele legate de performanţa economică a societăţii sunt discutate nu numai din punct de vedere al costurilor şi beneficiilor domestice (interne), ci şi prin prisma semnificaţiei şi percepţiei internaţionale. 4.1 Sfera de cuprindere a tranzacţiilor internaţionale Este firesc să ne întrebăm cum poate fi realizată o caracterizare cât mai completă şi corectă a deschiderii către economia internaţională a unei economii naţionale. Schema din figura 4.1 arată că relaţiile economice internaţionale cuprind atât fluxuri (tranzacţii) comerciale, cât şi fluxuri (tranzacţii) financiare. Fluxurile comerciale internaţionale reflectă interdependenţele dintre ţări în planul economiei reale, fiind rezultatul adâncirii treptate a specializării operatorilor economici din diferite ţări în producerea şi comercializarea de bunuri tangibile (produse corporale: materii prime, semifabricate şi produse manufacturate), de bunuri intangibile (produse ale inteligenţei umane sub formă de produse incorporale: brevete de invenţie, know-how, lucrări de proiectare) sau de prestări de servicii (transporturi şi asigurări, turism internaţional, servicii profesionale). Fluxurile financiare internaţionale sunt acele tranzacţii între rezidenţii unei ţări şi cei din restul lumii care au ca obiect transferul de mijloace de plată şi/sau de credit. Aceste fluxuri vizează, pe de o parte, compensarea tranzacţiilor comerciale, iar pe de altă parte, tranzacţii financiare independente faţă de activitatea comercială internaţională. Această a doua categorie de fluxuri financiare se concretizează în mişcările internaţionale de capital (credite externe acordate sau/şi primite, investiţii

Analiza statistică a deschiderii internaţionale a unei economii

străine directe sau de portofoliu, mişcări de fonduri financiare pe termen scurt). Consecinţele migraţiei transfrontaliere a capitalului în vederea valorificării pe o altă piaţă decât cea pe care s-a format el se reflectă tot sub forma unor fluxuri financiare, dar de sens invers faţă de sensul mişcării capitalului, fiind concretizat în veniturile din plasamentele externe de capital. O bună parte din aceste venituri se repatriază în ţara de origine a capitalului sub formă de dobânzi (pentru credite), profituri (pentru investiţii) şi sume generate de diferenţele existente pe diferite pieţe financiare între ratele de schimb (pentru mişcările de fonduri pe termen scurt). Tranzacţii (fluxuri) internaţionale

Fluxuri comerciale

Bunuri Materii prime Tangibile Semifabricate Bunuri manufacturate Bunuri Brevete Intangible Know-how Proiecte

Transport şi asigurări Servicii Servicii profesionale Turism international

Fluxuri financiare

Compensarea activităţilor comerciale Împrumuturi şi credite pe termen mediu şi lung Fluxuri Investiţii străine financiare Mişcări de capital pe independente termen scurt Venituri din plasamentele externe de capital Transferuri

Figura 4.1 Tipologia fluxurilor economice internaţionale

Tot aici se încadrează şi transferurile unilaterale care înseamnă intrări sau ieşiri de resurse financiare sau reale fără ca cei ce dispun aceste transferuri să ceară beneficiarilor să facă o contraprestaţie bănească sau în natură. Transferurile se grupează în funcţie de natura ordonatorului în transferuri oficiale (ale guvernelor către organizaţiile internaţionale sub forma cotizaţiilor de susţinere a acestora, către misiunile diplomatice, consulare, culturale, militare etc. aflate pe teritoriul altor state, ajutoare acordate sau primite, burse de studii şi premii acordate cetăţenilor străini


etc.) şi transferuri ale celorlalte sectoare (operate de întreprinderi, fundaţii sau persoane fizice). 4.2 Abordarea metodologică a deschiderii internaţionale a unei economii Setul de indicatori care răspunde cerinţei de caracterizare complexă a deschiderii internaţionale a cunoscut o serie de completări şi nuanţări de-a lungul ultimelor decenii, în pas cu extinderea ariei de cuprindere a ceea ce astăzi numim sector extern al economiei naţionale. Astfel, la (1) indicatorii tradiţionali ce caracterizează implicarea unei ţări în comerţul internaţional cu bunuri şi servicii şi cei referitori la capacitatea de plată internaţională, treptat s-au mai adăugat (2) indicatorii care arată mărimea şi influenţa migraţiei internaţionale a factorilor muncă şi capital (sub forma principală a investiţiilor directe) şi, desigur, (3) indicatorii ce exprimă îndatorarea internaţională a unei economii naţionale. Totodată, analiza statică a nivelului şi impactului deschiderii internaţionale a economiei ţării într-un anumit an de analiză este frecvent completată cu abordarea dinamică a internaţionalizării economiei. În acest scop se folosesc fie coeficienţi de creştere marginală, fie coeficienţi de devansare pentru a reflecta viteza internaţionalizării în raport cu dezvoltarea economică a economiei autohtone. Creşterea marginală rezultă din compararea modificării valorice a schimburilor cu străinătatea cu creşterea în preţuri curente a PIB sau PNB, de exemplu. Practic, creşterea marginală este rezultatul raportării a două sporuri (∆y : ∆x). Coeficienţii de devansare rezultă din raportarea unui indice specific relaţiilor economice internaţionale la un indice de creştere a outputului domestic, de exemplu, PIB sau producţia industrială. Prin urmare, coeficientul de devansare se obţine din raportarea a doi indici de creştere calculaţi faţă de o aceeaşi perioadă de referinţă (Iy : Ix). Aplicând această metodologie de abordare statică şi dinamică a internaţionalizării unei economii la cele trei categorii de fluxuri şi stocuri menţionate mai sus, se obţine un sistem integrat de indicatori care este prezentat în paragrafele următoare.


4.3 Indicatori ai implicării unei ţări în comerţul internaţional Participarea unei economii la comerţul internaţional cu bunuri şi servicii este reflectată şi analizată cu ajutorul următorilor indicatori: Volumul valoric al exporturilor anuale de bunuri şi servicii ale unei ţări şi ponderea acestora în produsul intern brut (în %), ca expresie a performanţei exterioare a economiei naţionale. În comparaţiile dintre ţări se recurge deseori la exportul/locuitor, dar exportul trebuie să cuprindă atât bunurile (produse tangibile şi intangibile), cât şi serviciile (produse intangibile). Volumul valoric al importurilor anuale de bunuri şi servicii ale unei ţări şi mărimea relativă (în %) a acestora în raportul cu produsul intern brut al ţării, ca expresie a dependenţei economiei naţionale faţă de pieţele externe de aprovizionare. Împreună, exporturile şi importurile de mărfuri şi servicii exprimate procentual în raport cu PIB formează un indicator ce reflectă rolul schimburilor comerciale cu străinătatea în crearea şi utilizarea produsului brut al ţării. El este cunoscut în literatura de specialitate şi sub denumirea de ventilare internaţională a economiei unei ţări. Capacitatea de plată a unei economii naţionale constituie o dimensiune importantă în luarea deciziei de a face afaceri cu operatorii economici din acea ţară. Cel mai uzitat indicator este exprimarea rezervei oficiale a ţării în luni de import (uneori, doar a părţii din rezerva oficială care este deţinută în valută forte, nu şi partea deţinută sub formă de aur monetar). Indicatorul rezultă din simpla împărţire a rezervei oficiale de valută a ţării la importul mediu lunar din ultimul an sau din ultimul semestru. Dacă rezultatul acestui raport este de cel puţin 2,5 luni, se apreciază că respectiva ţară nu va avea în viitorul apropiat dificultăţi în respectarea angajamentelor internaţionale de plată. Pentru a exprima semnificaţia (gravitatea) dezechilibrului înregistrat în comerţul exterior al ţării, excedentul/deficitul balanţei comerţului cu bunuri şi servicii se raportează la PIB. O caracterizare completă a schimburilor comerciale (mărfuri şi servicii) presupune şi luarea în considerare a indicatorilor de structură a schimburilor comerciale cu străinătatea (mai ales, ponderea produselor cu valoare adăugată mare pe unitatea exportată de marfă sau de serviciu). Ei sporesc acurateţea imaginii sectorului extern al economiei reale. Desigur, completarea acestor indicatori statici cu aspecte ale dinamicii schimburilor cu străinătatea. Frecvent utilizaţi sunt indicii (coeficienţii) de devansare care rezultă din compararea unui indice de creştere a comerţului exterior sau a exportului de bunuri şi servicii cu


dinamica PIB. Evident, rezultatul unei astfel de raportări trebuie să fie supraunitar pentru a arăta „de câte ori” a crescut mai repede volumul tranzacţiilor cu străinătatea faţă de producţie. La fel se calculează la nivel de societate comercială şi indicii de devansare a producţiei de către exportul unui anumit bun sau serviciu. Astfel de coeficienţi de devansare exprimă o alegere raţională a specializării pe produse a exportului întreprinderii în raport cu structura cererii specifice pieţei internaţionale. O altă modalitate de analiză dinamică a comerţului exterior cu bunuri şi servicii presupune apelarea la coeficienţi de elasticitate absolută sau relativă. Astfel, dinamica exporturilor (importurilor) exprimată fie prin sporul valoric al tranzacţiilor, fie prin ritmul (rata) de creştere procentuală a fluxului internaţional cu dinamica producţiei exprimată prin indicatori similari. 4.4 Indicatorii mişcării transfrontaliere a factorilor de producţie O altă componentă a deschiderii către economia internaţională este dată de antrenarea ţării în fluxurile investiţionale internaţionale şi în migrarea transfrontalieră a forţei de muncă. Este vorba, pe de o parte, de stocul de investiţii străine intrate în economie (comparativ cu cele plasate de investitorii co-naţionali în străinătate), iar pe de altă parte, de fluxurile investiţionale din anul sau anii analizaţi. În prezentul volum, ne limităm la investiţiile străine directe, Oricum, pentru România, investiţiile de portofoliu sunt considerabil mai mici decât cele directe. Setul minimal de indicatori statistici pentru relevarea principalelor aspecte legate de situaţia statică a investiţiilor străine directe (ISD) cuprinde: Totalul (Stocul) de ISD înregistrat într-o economie naţională şi ISD/locuitor, ca expresii cantitative pertinente pentru caracterizarea calităţii mediului investiţional şi de afaceri dintr-o ţară care oferă oportunităţi investitorilor străini (în condiţiile unor resurse limitate de capital autohton). O serie de aspecte calitative referitoare la structura ISD pe ramurile investite sau zonele geografice atrase în circuitul internaţional pot completa acest set minimal de indicatori. Pentru economiile avansate, este interesant să se compare intrările cu ieşirile de ISD (stocul de ISD găzduit în economia naţională cu stocul de


ISD ale co-naţionalilor peste hotarele ţării). Această comparaţie poate releva aspecte inedite ale mediului investiţional local faţă de climatul investiţional din alte ţări. Fluxul de intrări de noi ISD în fiecare an merită să fie comparat cu efortul autohton de investire în economie (formarea brută de capital fix). Nu te poţi aştepta la un aflux masiv de capital străin dacă propriul capital nu găseşte un mediu propice pentru valorificare în economia naţională. Pe de altă parte, intrările de ISD trebuie comparate cu fluxul de ieşiri de valută sub forma repatrierii unei părţi din profitul rezultat în cadrul exerciţiului financiar anterior pentru a determina aportul net de resurse financiare prin fluxurile investiţionale. În determinarea adevăratului impact economic şi financiar al intrărilor de ISD cu ieşirile de venituri generate din punerea în valoare a acestora, este necesar să se combine efectul deprecierii monedei naţionale (pierderea puterii de cumpărare a leului pe piaţa internă ca urmare a inflaţiei) cu devalorizarea monedei naţionale în raport cu moneda/monedele în care se administrează ISD şi se fac repatrierile de venituri generate de acestea. Pentru a analiza contribuţia filialelor corporaţiilor multinaţionale la exporturile de mărfuri şi servicii ale ţării, merită observată cota parte a acestor filiale în totalul valoric al exporturilor anuale (semestriale, trimestriale etc.). Migrarea internaţională a factorului muncă se produce în ambele sensuri: plecarea din propria economie a unei părţi din forţa de muncă în vederea valorificării unor oportunităţi de câştig mai mare decât în ţara de origine (pentru muncă egală din punct de vedere al intensităţii şi al exigenţelor de formare profesională), iar pe de altă parte, sosirea în ţară de forţă de muncă din străinătate. O componentă aparte a migraţiei internaţionale a forţei de muncă este delocalizarea sau mutarea temporară a (unei părţi) personalului de conducere la instalarea unei societăţi comerciale într-o nouă economie, la crearea unei misiuni permanente a unui organism internaţional într-o nouă ţară. Diferenţa dintre cele două fluxuri este cunoscută sub denumirea de soldul migraţiei internaţionale a forţei de muncă (numită şi migraţia netă a factorului muncă) se stabileşte în fiecare an al perioadei analizate ca indicator static. Din punct de vedere al balanţei de plăţi externe, fluxurile transfrontaliere de muncă dau naştere la remiteri de sume de bani ale lucrătorilor migranţi către familiile rămase în ţara de origine (întâlnite şi sub denumirea incorectă de remisii băneşti). Pentru a putea aprecia semnificaţia acestor sume şi impactul lor asupra circuitului economic intern al ţării se


recomandă compararea intrărilor de valută din remiterile conaţionalilor care lucrează în străinătate cu încasările din turism internaţional sau chiar cu exportul de mărfuri şi/sau servicii al ţării. În mod simetric, ieşirile de valută cauzate de remiterile lucrătorilor străini angajaţi în economia naţională se compară cu fluxurile de plăţi generate de turismul conaţionalilor în străinătate sau cu importul de mărfuri şi/sau servicii. Abordarea în profil dinamic a fluxurilor transfrontaliere de muncă şi capital dezvăluie tendinţele specifice acestor fluxuri financiare cu mare impact asupra rezultatelor macroeconomice comparativ cu dinamica fluxurilor similare din interiorul economiei, recurgând la folosirea aceloraşi coeficienţi de devansare, coeficienţi de elasticitate sau coeficienţi de creştere marginală. 4.5 Indicatorii statistici ai îndatorării internaţionale Îndatorarea externă a unei economii naţionale este firească, în măsura în care împrumuturile sunt canalizate cu prioritate către sectoare de activitate care aduc beneficii financiare directe sau sporesc atractivitatea unei economii naţionale (prin finanţarea dezvoltării infrastructurii). Statistica financiară internaţională este deosebit de sensibilă la datoria publică externă, adică la acele împrumuturi care sunt angajate în numele statului sau cu garanţia statului. Din nefericire, de multe ori, aceste împrumuturi externe se folosesc pentru a acoperi un deficit intern de produse de strictă necesitate, un dezechilibru al contului curent al balanţei de plăţi externe sau pentru a subvenţiona activităţi ineficiente. Un set de indicatori pentru caracterizarea statică a datoriei externe a unei ţări şi a efectelor acesteia asupra economiei naţionale cuprinde: Volumul datoriei externe publice acumulate de-a lungul anilor şi datoria externă per capita sunt expresii ale îndatorării brute faţă de creditorii de peste hotare. Fiecare ţară este în acelaşi timp şi creditor internaţional. De aceea, unele publicaţii preferă ca bază de pornire datoria externă publică netă (datoria brută – împrumuturi acordate), ceea ce modifică, uneori în mod substanţial, coordonatele aprecierilor. Printre indicatorii de analiză în dinamică, acutizarea procesului de îndatorare faţă de străinătate poate fi ilustrat prin: ritmul îndatorării externe, creşterea datoriei externe în totalul datoriei publice (datoria statului faţă de creditorii autohtoni şi cei externi) şi accentuarea îndatorării externe în raport cu PIB.


Cum datoria angajată trebuie rambursată (restituită împreună cu dobânda aferentă), cota anuală a plăţilor în contul datoriei externe publice este şi ea atent comensurată prin câţiva indicatori statici: serviciul datoriei externe (SDE) sau anuitatea cuprinde ratele scadente din datoriile angajate plus masa dobânzii, sumă ce trebuie plătită într-un an financiar. Gravitatea impactului acestor plăţi asupra capacităţii de plată internaţională a ţării se judecă prin mărimea relativă ce rezultă din compararea SDE cu încasările acelui an din exporturile de mărfuri şi servicii. Pentru o economie aflată pe spirala îndatorării este interesant să se analizeze şi evoluţia SDE, respectiv, a cotei pe care SDE o absoarbe din încasările ţării din exportul de mărfuri şi servicii. Şi de astă dată, aspectele statice şi dinamice ale procesului de îndatorare externă pot fi completate cu detalii de natură structurală (în funcţie de natura instituţională a creditorilor, de sectoarele economice care beneficiază de împrumuturi, de repartiţia geografică a creditorilor, de eşalonare pe ani a rambursărilor etc). Cu cât economia naţională este mai amplu deschisă către economia internaţională, cu atât încasările şi plăţile între rezidenţi şi nerezidenţi vor exprima un volum mai mare de schimburi comerciale şi financiare în raporturile ţării cu restul lumii, iar acestea vor influenţa mai profund procesele economice şi financiare interne ale economiei naţionale, generând în anumite condiţii şi un proces de angajare şi acordare de împrumuturi internaţionale. 4.6 Întrebări de control 1. Care sunt cele două tipuri fundamentale de tranzacţii internaţionale? 2. Fluxurile comerciale internaţionale se grupează în funcţie de obiectul tranzacţiei dintre un rezident şi un nerezident. Enumeraţi categoriile specifice. 3. Cum structuraţi fluxurile financiare internaţionale? 4. Analiza deschiderii internaţionale poate fi bazată pe o abordare statică şi/sau pe o abordare dinamică a relaţiilor economice internaţionale ale ţării. Specificaţi natura metodologică a celor două abordări. 5. Menţionaţi principalii indicatori statici de analiză a participării unei ţări la comerţul internaţional cu mărfuri şi servicii.


6. Cum caracterizaţi volumul şi impactul migraţiei internaţionale a factorilor de producţie capital şi muncă? 7. Ce fel de indicatori folosiţi pentru a caracteriza nivelul şi dinamica îndatorării externe a unei ţări? 8. Cum caracterizaţi static şi dinamic rambursarea datoriei externe? 4.7 Probleme propuse Problema 1 În tabelul nr. 4.1 se prezintă o serie de indicatori macroeconomici specifici anului 2002 care permit caracterizarea statică a internaţionalizării celor două economii din diferite unghiuri de abordare. Se cere să se facă o analiză comparativă şi să se comenteze deosebirile constatate. Indicatorul Suprafaţa Populaţia Produsul intern brut Produsul intern brut Exporturi (mărfuri şi servicii) Importuri (mărfuri şi servicii) Stoc de ISD intrate în economia ţării Stoc de ISD plasate în străinătate Datoria externă publică Pe termen lung Serviciul datoriei externe

Unitatea de măsură Mii kmp. Milioane locuitori Miliarde USD (la rata de schimb) Miliarde USD (ajustare cu PPC) Miliarde USD

Sursa datelor: statistici ale OCDE

Italia

Tabelul 4.1 Suedia

301,23 57,32 1081

449,96 8,84 241

1438

231

302,7

104,4

Miliarde USD

291,9

89,8

Miliarde USD

185,5

130,1

Miliarde USD

120,6

108,6

Miliarde USD

508,7

66,2

Miliarde USD

29,9

5,3


Problema 2 Procesul de internaţionalizare a economiei canadiene poate fi ilustrat prin datele cuprinse în Tabelul nr. 4.2. Se cere să se determine şi comenteze atât indicatorii creşterii marginale a gradului de internaţionalizare cât şi indicii de devansare a creşterii economice interne de către diferitele aspecte ale internaţionalizării. Tabelul 4.2 - miliarde de USD, preţuri curente Indicatorul 1998 2002 Produsul intern brut (PIB) 915 1155 Exporturi de bunuri şi servicii 379 474 Importuri de bunuri şi servicii 361 424 ISD în Canada 219 349 ISD ale Canadei în străinătate 686 983 Datoria externă publică 255 275 Serviciul datoriei externe 14 8 (anuitatea) Sursa datelor: statistici oficiale ale Canadei, rotunjiri ale autorului


Chapter 4 CATEGORIES OF INTERNATIONAL TRANSACTIONS

Transactions between resident economic actors and the rest of the world are just like transactions on the domestic market: commercial transactions and financial ones. According to the transactions’object, commercial flows between residents and non-residents refer to: • Tangible goods (general merchandise) cover most movable goods that are exported to or imported from non-residents by residents and that undergo, generally, changes in ownership. These groups of goods are registered according to the processing stage as follows: - Row materials and unprocessed products; - Semi-finished products; - Finished or manufactured products. • Intangible goods refer to patents (inventions), know-how and a large diversity of projects that are traded on paper or electronic support between residents and non-residents. • Services cover a kind of services performed by residents for nonresidents and vice versa. Briefly, the list of services includes: ¾ Transportation and insurance of persons and goods across the country border ¾ An expanding group of professional services that covers a large diversity of performed services from housekeeping and babysitting, health, educational and cultural services, computer and information services, communication services, management assistance, consultancy, financial services, etc. ¾ International tourism (travel) includes goods and services acquired from an economy by nonresident travelers and excursionists for business purposes and personal use during their visits (of less than one year). The financial flows of an economy in its interaction with the rest of the world are divided into two main categories: Financial compensation of the commercial activities between residents and non-residents.


Independent financial flows, which are classified in five groups of transactions: a) Long and medium term loans and credits; b) Foreign investments; c) Short term capital movements; d) Incomes generated by cross-border financial operations; e) Transfers. a) Long and medium term loans and credits refer to capital movements that cover more than one year. Loans are offered by commercial banks or consortia and governments to the public or private sector of an other economy in order to cover an internal financial disequilibrium. Usually, the way of using the loan money is not transparent for the part offering the credit. Credits are offered to the public or private sector of an other country by commercial banks, governments or i/n financial institution related to a development or reform project. Terms of reference, disbursement rules, technical assistance and assessment methodology are parts of the contract between creditors and credited. Governments usually guaranty reimbursement of loans and credits. b) Foreign investments relate to a specific undertaking: Foreign Direct Investments (FDI) differ from loans and credits given to non-residents as the investor takes over the management of the company in order to secure the efficient output parameters. In order to have a respected voice in the company management, foreign investors buy at least 10% of the shares in order to have a voice in the managing board. Portfolio investments cover the international transactions in securities. The investor acquires this time a small part of the company assets and is seeking a future profit (gain) without being involved in the company management. c) Short term (cross-border) capital movements. A basic principle of an open economy is the free movement of capital. Short term capital movements cover inter alia operations in securities and in collective investment undertakings (funds) commercial credits and loans. Capital mobility is closely related to the issues concerning: The right of establishment including the principle of national treatment; The company’s law and The provision of services, including financial services.


Capital mobility has important consequences for the conduct of domestic economic policies (monetary, exchange, fiscal, FDI, etc.). d) Incomes generated by cross-border financial operations refer to incomes and payments related to: - direct investment revenues (FDI); - portfolio investment incomes; - other capital investment incomes (mainly interest payments for loans and credits), etc. e) Transfers refer to: - official sector payments and incomes, covering support to international institutions and organizations, international dues and fees, casts of international missions and representations (diplomatic, cultural, military, etc); - other sectors’ transfers, including personal capital movements, private investments in real estate, grants fellowships, awards, dons, aids, etc. Static and dynamic influence of international economic flows on the macroeconomic aggregates. A complete picture of the static influence of the international flows includes: the influence of international trade in goods and services; the net loans and credits from abroad; the net financial flows; the net income generated by the international migration of capital and labor. The GDP equation according to the destination of goods and services is: GDP = C + G + GFCF + CS + (X-M) where: (X-M) expresses the net export of goods and services of an open economy. The subsequent indicators, calculated on a yearly basis, illustrate the static influence of the international trade on the national economy: the average propensity to export: X PE = ⋅ 100 GDP


the average propensity to import: M PI = ⋅ 100 GDP the relative significance of international trade in goods and services: X +M GDE = ⋅ 100 GDP the relative significance of international trade imbalance: X −M STI = ⋅ 100 GDP The per capita export of goods and services is an appropriate indicator to show internal performance of an economy (its capacity to create value added). It is also the best indicator to be used for international comparisons in order to express the variable intensity of participation of the national economies in the international trade. The net value of loans and credits granted and respectively accepted from abroad refers to long and medium term financial transactions. It is the difference between loans and credits given to non-residents and those received from abroad. A negative result compared to the GDP expresses the degree of indebtness of an economy. The per capita external debt allows for comparisons between various countries, whereas the percentage quota of the external debt service in the incomes generated by the exports of goods and services expresses the impact of the international indebtness on the purchasing power of a country in the international market. The net financial flow is the difference between all the financial entries of a country (loans, credits, international financial aid, investments, incomes) and all the payments to the rest of the world generated by financial transactions (reimbursement of loans and credits, external debt service, financial income transfers). A negative imbalance expresses the inverse transfer or inverse aid flow of an economy in its relation to the rest of the works, with a negative impact to the given country’s economic and financial potential. Foreign direct investment stock in a country’s economy might be researched by means of the per capita FDI indicator in order to express the readiness of an economy to host FDI. The economic actors of the domestic economy might also seek across borders a better valorization of their accumulated capitals. A comparison between the hosted FDI and the outflows of direct investments has as result the net investor position of the country (net direct investment exporting or net direct investment benefiting country).


The labor market is also internationalizing. Permanent migrant workers generate for each country labor incomes and payments revealed in the income balance of the current account. A positive imbalance shows an immediate increase of the purchasing power of the inhabitants due to the transfers of the permanent migrant workers. It shows also that the local economy is not able to absorb those workers. The dynamic influence of the international flows on the domestic economy can be expressed by the following indicators: the marginal propensity of an economy to export/import goods and services: ∆X ∆M ⋅ 100 ⋅ 100 ∆ GDP ∆ GDP and Usually,

∆X ∆M > in advanced economies and vice versa ∆ GDP ∆ GDP

for the developing economies. the elasticity of exports/imports related to internal growth rate. rarely, the value index numbers of exports/imports are compared to nominal growth of the GDP in order to show how faster international trade is increasing as compared to the internal development of a country. The theory of international trade observes two major aspects of the dynamic influence of trade in goods and services: A multiplier effect. Developed by Roy Harrod, the multiplier m expresses the final growth effect of each monetary unit used to invest in an economy or to import non-autonomous goods and services, which are used for intermediate consumption or in investment projects: 1 m= 1− c − q where: m = the multiplier; c = the average final consumption propensity; 1-c = the average investment propensity; q = the ratio of non-autonomous imports as compared to GDP. An income effect of the terms of trade. Developed by Jakob Viner, the income effect is currently known as the purchasing power of an economy’s exports of goods and services (see the index of the purchasing power of exports in the chapter referring to Foreign Trade Statistics).

Capitolul 5 ANALIZA STATISTICĂ A BALANŢEI DE PLĂŢI EXTERNE

5.1 Sistemul conceptual al Balanţei de Plăţi Externe Poziţia unei economii naţionale în raporturile ei cu restul lumii este reflectată în două documente: Balanţa de Plăţi Externe (BPE) şi poziţia investiţională internaţională (PII), documente elaborate sub auspiciile Fondului Monetar Internaţional (FMI) în scopul de a răspunde cerinţelor de fundamentare a deciziilor de politică macroeconomică şi de implicare a ţării în schimburile cu străinătatea, şi, pe de altă parte, de a asigura comparabilitatea datelor naţionale cu cele ale altor ţări şi ierarhizarea internaţională. Aceste două documente sunt rezultatul unor abordări diferite ale relaţiilor economice internaţionale ale unei ţări. Balanţa de Plăţi Externe (BPE) înregistrează tranzacţiile (fluxurile) derulate între rezidenţi şi nerezidenţi de-a lungul perioadei de referinţă (de obicei, anul calendaristic). Poziţia Investiţională Internaţională (PII) are în vedere stocul de creanţe (drepturi) şi angajamente (obligaţii) financiare ale unei economii faţă de restul ţărilor lumii la un moment dat (de obicei la sfârşitul anului). Modificarea acestui stoc este, evident, rezultatul tranzacţiilor derulate după momentul ultimei observări a stocului (ceea ce este înregistrat în BPE), dar şi efectul schimbărilor petrecute în ratele de schimb ale monedelor în care sunt evidenţiate creanţele şi angajamentele, în preţurile utilizate pentru evaluarea creanţelor (drepturilor) şi angajamentelor (obligaţiilor) acumulate de-a lungul timpului, precum şi efectul altor ajustări valorice (deteriorări, pierderi etc.). Vezi şi paragraful redactat în limba engleză. Potrivit „Manualului Balanţei de Plăţi Externe” elaborat sub auspiciile FMI (actualmente, băncile centrale din ţările lumii aplică recomandările din cea de a cincea ediţie actualizată a acestui Manual), balanţa de plăţi externe (BPE) este un document statistic care rezumă într-o formă ordonată, sistematică totalitatea tranzacţiilor unei economii cu restul lumii de-a lungul unei perioade de timp (de obicei, un an). Constatăm că, la


fel ca şi în cazul SCN, BPE se bazează pe conceptul de tranzacţie, numai că de astă dată este vorba de tranzacţii între rezidenţii şi nerezidenţii unei economii. Distincţia între cele două categorii de subiecte economice nu are în vedere naţionalitatea sau alte criterii legale sau administrative, ci situarea centrului principal de interes economic în limitele graniţelor economice ale respectivei ţări sau dincolo de acestea („accepţiunea economică a rezidenţei”). Centrul principal de interes economic al unei persoane fizice sau juridice se află într-o ţară atunci când aceasta are plasamente în teritoriul economic al respectivei ţări, s-a angajat sau intenţionează să se angajeze în activităţi şi tranzacţii economice pe o perioadă de timp indefinită sau finită, dar nu mai mică de un an. Astfel, rezidenţii unei economii sunt: Familiile şi indivizii care îşi creează în cadrul economiei o gospodărie; Întreprinderile (societăţi comerciale şi regii autonome) corporaţiile şi quasi-corporaţiile (sucursale ale investitorilor străini care nu au dobândit personalitate juridică); Organizaţiile private non-profit; Administraţia publică centrală (guvernul) şi locală. În rândul nerezidenţilor se numără, pe de altă parte, persoane fizice şi juridice străine, care fiinţează în afara teritoriului economic al ţării, conaţionalii care şi-au mutat centrul de interes economi/activitate în străinătate, filialele şi sucursalele societăţilor comercial autohtone stabilite în străinătate, turiştii străini, oameni de afaceri şi funcţionarii diplomatici aflaţi temporar pe teritoriul unei alte ţări decât cea de origine. BPE cuprinde toate tranzacţiile de natură comercială şi/sau financiară (vezi tabelul 5.1), fiind un bilanţ anual al acestor schimburi. În principiu, tranzacţiile internaţionale se efectuează cu titlu oneros, generând plăţi în schimbul bunurilor primite sau al serviciilor angajate. Totuşi, unele operaţiuni între rezidenţi şi nerezidenţi se fac fără contraprestaţie, fiind considerate transferuri unilaterale. Evaluarea tranzacţiei se face la preţul pieţei, definit ca suma de bani pe care potenţialul cumpărător o plăteşte pentru a achiziţiona ceva (un bun sau un serviciu) de la potenţialul vânzător/ prestator, ambii parteneri fiind entităţi independente, reunite în afacerea respectivă din interese strict comerciale. Momentul înregistrării tranzacţiei este momentul schimbului (real sau estimat) de proprietate. O convenţie unanim acceptată este aceea că data schimbului de proprietate coincide cu data înscrierii operaţiunii în evidenţele societăţilor bancare care mijlocesc tranzacţia internaţională.

Analiza statistică a Balanţei de Plăţi Externe

Principiul dublei înregistrări în elaborarea BPE se referă la faptul că partea covârşitoare a trazacţiilor internaţionale este cu titlu oneros (se achită o livrare de mărfuri sau o prestare de servicii). Aceasta înseamnă că exportul determină, de exemplu, o diminuare de resurse reale compensată printr-o plată (o încasare de mijloace financiare) şi invers. Încă din prima ediţie a “Manualului BPE” (1948), FMI a propus ca sumele încasate să fie înregistrate în activul sau creditul (+) balanţei, în timp ce plăţile să fie consemnate în pasivul sau debitul (-) ei. Acelaşi principiu se aplică şi tranzacţiilor financiare (majorarea de active achiziţionate în străinătate se aseamănă cu o ieşire de valută pentru a efectua o plată şi invers), precum şi transferurilor unilaterale (la care încasarea sau plata are loc independent de contraprestaţia reală). Recapitulând, BPE înregistrează la activ (în credit) aporturi de resurse financiare ca urmare a exporturilor de bunuri materiale şi servicii, încasări de venituri aferente factorilor de producţie care au părăsit ţara, precum şi operaţiunile de reducere ale activelor externe sau creştere ale pasivelor externe ale economiei, iar la pasiv (în debit) se înscriu diminuările de resurse ca urmare a importurilor de bunuri materiale şi servicii, plăţi cu titluri de venituri ale factorilor de producţie intrate în ţară din străinătate în vederea valorificării, precum şi acele operaţiuni care marchează creşterea activelor externe ale ţării şi/sau diminuare pasivelor sale în raporturile cu nerezidenţii. Convertirea (translatarea) tuturor tranzacţiilor într-o monedă unică de cont. Deoarece tranzacţiile internaţionale se derulează în diverse monede, agregarea informaţiilor într-o situaţie coerentă, cu valenţe cognitive şi analitice presupune trecerea valorii tranzacţiilor exprimate în diferitele monede efective într-o unică monedă de referinţă. Până la 31 decembrie 2002, România a folosit în statistica BPE dolarul SUA ca monedă de cont, iar de la 1 ianuarie 2003 a trecut la evidenţierea agregată în euro. Balanţa de plăţi se întocmeşte de către autoritatea monetară centrală (Banca Naţională a României) pe baza raportărilor lunare ale tuturor băncilor comerciale autorizate de ea să intermedieze tranzacţii comerciale şi financiare internaţionale. Pentru a asigura întreaga gamă de informaţii necesare în gestionarea echilibrului extern, BPE se elaborează: - global: pentru a evidenţia totalitatea tranzacţiilor economiei naţionale cu restul lumii; - bilateral: pentru a cunoaşte particularităţile tranzacţiilor comerciale şi financiare cu fiecare ţară parteneră; - regional: pentru a urmări dinamica şi structura schimburilor cu grupări de state, care adoptă şi respectă reguli comune în tranzacţiile cu


România (de exemplu, BPE a ţării noastre cu ţările membre ale Uniunii Europene sau BPE cu celelalte ţări membre ale CEFTA – Asociaţia de Comerţ Liber Central – Europeană). 5.2 Structura unei Balanţe de Plăţi Externe BPE este uzual structurată pe două conturi: ¾ Contul curent al BPE sau balanţa de plăţi externe curente ¾ Contul de capital şi financiar al BPE În interiorul acestei scheme recomandate de către FMI, fiecare ţară îşi dezvoltă propria detaliere pe capitole şi posturi în funcţie de specializarea sa internaţională, precum şi în funcţie de interesele economice şi financiare pe care le promovează. În tabelul 5.1 este prezentată Balanţa de plăţi externe a României pe primele şase luni ale anului 2003 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2002. Aşa cum se poate observa, contul curent al BPE cuprinde trei capitole distincte(A+B+C): A. Bunuri şi servicii, care subsumează, la rândul său: balanţa comercială, respectiv exportul şi importul de bunuri materiale tangibile, ambele fluxuri fiind înregistrate la preşuri franco frontiera ţării exportatoare (fob port de îmbarcare, în cazul transportului pe calea apelor) balanţa serviciilor, care cuprinde încasări şi plăţi generate de comerţul internaţional cu servicii de la transportul de mărfuri şi de călători şi servicii de asigurare internaţională la servicii de turism şi servicii profesionale dintre cele mai diverse. B. Venituri, numită şi balanţa veniturilor cuprinde încasări şi plăţi generate de mişcarea internaţională a factorilor de producţie muncă şi capital. C. Transferurile curente se referă la intrările şi ieşirile de resurse reale şi financiare fără compensare din partea beneficiarilor.


Balanţa de Plăţi Externe a României Tabelul 5.1 - milioane Euro – Poziţia Credit 19474

2002 Debit 21097

Sold -1623

Credit 20551

2003 Debit 23428

Sold -2877

17143 14675 2468 1013 352 1103 435 1896

19890 17427 2463 881 416 1166 923 284

-2747 -2752 5 132 -64 -63 -488 1612

18285 15614 2671 1063 396 1212 327 1939

22178 19569 2609 997 423 1189 950 300

-3893 -3955 62 66 -27 23 -623 1639

2. CONTUL DE CAPITAL ŞI FINANCIAR (A+B) A. Contul de capital B. Contul financiar

8676

6183

2493

8541

5370

3171

102 8574

7 6176

95 2398

197 8344

9 5361

188 2983

3. ERORI ŞI OMISIUNI

-

870

-870

-

294

-294

1. CONTUL CURENT (A+B+C) A. Bunuri şi servicii a. Bunuri (fob) b. Servicii - Transport - Turism - Alte servicii B. Venituri C. Transferuri curente

*

Date provizorii Sursa datelor: Raportul anual 2003 al BNR, 2004

Celălalt cont al BPE, contul de capital şi financiar sau balanţa mişcărilor de capital cuprinde două categorii principale de tranzacţii (A+B): A. Contul de capital cuprinde toate operaţiunile de încasări şi plăţi generate de transferul internaţional al capitalului, precum şi de achiziţionarea/vânzarea de active (nefinanciare), care nu sunt rezultatul activităţii umane (de exemplu: pământ sau bogăţiile subsolului) sau de active intangibile (brevete, copy-right, mărci, închirieri sau alte contracte transferabile) tranzacţionate între rezidenţi şi nerezidenţi. B. Contul financiar grupează toate tranzacţiile care au ca obiect schimbarea proprietăţii asupra activelor financiare în raporturile cu străinătatea, inclusiv crearea sau lichidarea de creanţe faţă de restul lumii în cadrul activelor şi pasivelor financiare externe ale unei economii.


În alcătuirea BPE apar erori şi omisiuni din cauză că datele necesare sunt deseori derivate independent din surse diferite, ceea ce face ca procesul de contabilizare prin dublă intrare să nu conducă la rezultate infailibile. Apar frecvent şi erori şi omisiuni de încadrare din partea băncilor comerciale care furnizează datele de intrare pentru alcătuirea BPE de către Banca Centrală. Echilibrarea Balanţei de Plăţi Externe Balanţa de Plăţi Externe a unei ţări reflectă relaţia în care se găsesc cele două componente ale sale – contul curent, pe de o parte, şi contul de capital şi financiar, pe de altă parte). Întrucât, o BPE globală a unei ţări nu poate rămâne dezechilibrată, orice dezechilibru al contului curent este „compensat” sau contracarat printr-un dezechilibru în celălalt sens al contului de capital şi financiar. De aceea, se afirmă că deficitul contului curent al BPE determină un excedent al contului de capital şi financiar (prin angajarea de credite sau prin atragerea de capital din străinătate pentru plata diferenţei dintre încasările şi plăţile generate de operaţiunile curente), după cum, excedentul contului curent se „compensează” printr-un export de capital (împrumut acordat în străinătate sau investiţie directă) pentru a asigura echilibrul general anual al BPE. În vederea gestionării echilibrului general al BPE al unei ţări, întocmirea de BPE pe principalele relaţii bilaterale este o necesitate indiscutabilă. 5.3 Analiza statistică a Balanţei de Plăţi Externe Există patru grupe de indicatori de analiză statistică a BPE a unei ţări, indicatori care pot furniza informaţii utile unui om de afaceri versat pentru luarea de decizii raţionale la nivelul propriilor sale interese comerciale şi financiare: 1. Indicatori ai semnificaţiei (gravităţii) dezechilibrului 2. Indicatori ai dinamicii dezechilibrului 3. Indicatori de analiză structurală a dezechilibrului 4. Indicatori pentru compararea dezechilibrelor din BPE a două ţări


Notaţii folosite: X – încasări de la nerezidenţi (intrări, înregistrări în creditul BPE). La nivelul fiecărui capitol şi, respectiv post al BPE, aceste intrări sunt notate cu xj. M – plăţi către nerezidenţi (ieşiri, înregistrări în debitul BPE). La nivelul unei componente a contului BPE, plăţile aferente sunt notate cu mj. S – soldul contului BPE: S = X – M. Fiecare capitol sau post prezintă un sold parţial sj = xj – mj, astfel încât, pentru întregul cont al BPE S = Σsj, unde cu subscriptul j s-au simbolizat cele n componente ale unui cont al BPE. 1. Gravitatea dezechilibrului unui cont al BPE se evidenţiază prin soldul ce se obţine comparând intrările de valută (Creditul) cu ieşirile de valută (Debitul). Se obţine astfel mărimea absolută a dezechilibrului la nivelul unui cont, al unui capitol sau al unui element al BPE: – soldul contului BPE: S = X – M – sold parţial sj = xj – mj În anul 2003, la nivelul contului curent al BPE a României se înregistrează un deficit de 2877 mil. Euro, în special pe seama poziţiei Bunuri şi servicii, al cărui deficit de 3893 mil Euro a fost doar parţial compensat de excedentul capitolului Transferuri curente (+1639 mil. Euro): S CC = 20551 − 23428 = −2.877 mil. Euro pe capitole: bunuri şi servicii : s1 = 18285 − 22178 = −3.893 mil. Euro

venituri : s 2 = 327 − 950 = −623 mil. Euro transferuri curente : s3 = 1939 − 300 = +1639 mil. Euro La nivelul contului de capital şi financiar soldul se calculează similar: S CCF = 8541 − 5370 = +3.171 mil. Euro rezultând un deficit de 2877 - 3171 = -294 milioane Euro în poziţia Erori şi omisiuni. Mai mult decât valoarea absolută a deficitului sau excedentului unei componente a BPE, contează mărimea relativă a dezechilibrului (ce semnifică acest dezechilibru). Există mai multe modalităţi pentru a evidenţia cât de mare este dezechilibrul, cât de dramatică este situaţia BPE sau a uneia dintre componentele sale.


a) compararea cu PIB al ţării este o modalitate potrivită pentru a aprecia semnificaţia deficitului/excedentului global al contului curent sau al contului de capital şi financiar al BPE a unei ţări: X −M MRS 1 = ⋅ 100 PIB O valoare de până în ±5% este considerată ca fiind acceptabilă pentru economişti. Niveluri ale acestui indicator cuprinse între ±5% şi ±10% sunt menite sa ridice semnale de alarmă factorilor de decizie în vederea corectării dezechilibrelor apărute. Valori de peste ±10% arată dezechlibre grave ce pot fi corectate numai prin măsuri şi politici susţinute. O serie de analişti ridică însă un semn de întrebare asupra comparabilităţii internaţionale a acestui indicator, dat fiind faptul că, în timp ce soldul contului curent este determinat în USD sau, mai nou, în ţările europene în Euro, PIB se estimează în moneda naţională, iar metodologiile de conversie în USD sau Euro pot diferi de la o ţară la alta. În anul 2003 soldul contului curent al BPE a României reprezenta 5.2% faţă de nivelul PIB (valoarea estimată a PIB in anul 2003 este de 50.346 mil Euro): − 2.877 MRS1 = ⋅ 100 = −5.71% 50346 Celelalte două modalităţi de evidenţiere a mărimii dezechilibrului sunt aplicabile atât la nivelul întregului cont al BPE cât şi pe capitole şi posturi ale balanţei.

b) compararea cu volumul total al tranzacţiilor (încasări şi plăţi) evită neajunsul procedeelor de conversie a PIB din moneda naţională în USD sau Euro: - La nivelul unui cont al BPE: X −M S MRS2 = ⋅ 100 = ⋅ 100 X +M X +M Pentru acest indicator, specialiştii consideră ca acceptabil un nivel inferior pragului de ±10%. - Acest indicator se poate calcula şi la nivelul unui capitol sau al unui post din BPE: xj − mj MRS 2 j = ⋅ 100 xj + mj


În exemplul ţării noastre, în prima jumătate a anului 2003 valoarea acestui indicator este: − 2.877 MRS 2 = ⋅ 100 = −6,54% 20551 + 23428 pe capitole: bunuri şi servicii : mrs 21 = −9.62% venituri : mrs 22 = −48.79% transferuri curente : mrs 23 = +73.20% Se observă că valoarea acestui indicator pe total cont curent se situează sub pragul de 10%, ascunzând însă gravele debalanţe înregistrate în posturile venituri şi, respectiv, transferuri curente, care, pe total, s-au compensat parţial. Mai mult, deficitul grav înregistrat în balanţa comercială (ce poate fi pus în principal pe seama creşterii cererii interne de bunuri de consum din import ca urmare a liberalizarii creditelor bancare de consum, dar şi a creşterii cererii de investiţii şi a variaţiilor preţurilor internaţionale la bunurile de import) poate fi reliefat prin valoarea de peste 10 procente a acestui indicator (mrs2 pentru bunuri este 11,24%)

c) compararea – prin raportare – a încasărilor cu plăţile aferente fiecărui fel de tranzacţie înregistrată separat în BPE ca post (element constitutiv) al acesteia. Rezultă astfel gradul de acoperire a plăţilor prin încasări din tranzacţii de acelaşi fel – o mărime relativă de coordonare tipică analizei unei balanţe: - La nivelul unui cont al BPE: X ⋅ 100 MR3 = GA = M - La nivelul unui capitol sau al unui post din BPE: xj mr3 j = ga j = ⋅ 100 mj O valoare supraunitară (sau peste 100 procente) a acestui indicator corespunde unui excedent al contului/postului analizat, o valoare unitară (sau GA=100%) unui echilibru iar o valoare subunitară (sub 100%) unui deficit.


Gradul de acoperire a plăţilor prin încasări din contul curent al României în anul 2003 subliniază, încă o dată, deficitul înregistrat în contul curent al României: X 20551 GA = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 87,72% M 23428 pe capitole: bunuri şi servicii : ga 1 = 82,46%, din care :

bunuri : ga b = 79,79%; servicii : ga s = 102,38% venituri : ga 2 = 34,42% transferuri curente : ga 3 = 646,33% Din cei trei indicatori derivaţi prezentaţi, analistul îl va alege pe acela care corespunde cel mai bine necesitaţilor de analiza, având in vedere faptul ca gradul de sensibilitate la mărimea dezechilibrului descreşte de la mrs1 pana la GA.

2. Dinamica dezechilibrului este analizată în două feluri. O primă modalitate constă în determinarea indicilor soldului prin compararea directă a soldurilor înregistrate în diferite perioade de referinţă: - la nivelul unui cont al BPE: S IS = 1 ⋅ 100 S0 - la nivelul unui capitol sau al unui post din BPE: s is j = j 1 ⋅ 100 s j0 Observaţie: Un astfel de indice nu poate fi stabilit decât dacă cele două solduri comparate poartă acelaşi semn. De aceea, un indice supraunitar (peste 100%) rezultând din compararea a două solduri pozitive exprimă o creştere a excedentului – ceea ce, poate exprima o evoluţie favorabilă – pe când un astfel de indice obţinut din compararea a două solduri negative arată o creştere a deficitului balanţei, fiind o evoluţie nefavorabilă pentru ţara analizată. Pe total cont curent indicele soldului: − 2877 IS = ⋅ 100 = 177,3% − 1623 surprinde accentuarea deficitul cu 77,3% în 2003 anul 2002.


Pe capitole: bunuri şi servicii : is = 141,7%, din care : bunuri : is b = 143,7%; servicii : is s = 1240% venituri : is = 127,7% transferuri curente : is = 101,7% În timp ce pentru posturile Bunuri şi servicii şi, respectiv, Venituri valoarea supraunitară a acestui indice reflectă înrăutăţirea dezechilibrului, pentru Transferuri curente tot o valoare supraunitară a indicelui reflectă, în condiţiile date, o situaţie pozitivă, o creştere a excedentului înregistrat de acest post. Datorită ponderii reduse a acestui post în total Cont curent, creşterea acestui excedent nu poate însă compensa creşterea deficitelor din celelalte posturi şi, în special, deficitul balanţei comerciale – componenta cu cea mai mare contribuţie la încasările şi plăţile contului curent. O altă modalitate de analiză a dinamicii dezechilibrului dintre încasările şi plăţile generate de tranzacţiile internaţionale constă în determinarea indicelui gradului de acoperire a plăţilor prin încasări: La nivelul unui cont al BPE: GA1 87,72% IGA = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 95,03% GA0 92,31% sau Iv 105,5% IGA = vX ⋅ 100 = ⋅ 100 = 95,03% 111,0% IM Indiferent de modul de calcul, evoluţia gradului de acoperire arată o uşoară scădere a acestuia (cu 1,7%), sau, în acest caz, o creştere a deficitului contului curent. La nivelul unui capitol sau al unui post din BPE: ga iga j = 1 ⋅ 100 ga0 pe capitole: bunuri şi servicii : iga = 95,66%, din care : bunuri : iga b = 94,75%; servicii : iga s = 102,2% venituri : iga = 73,0% transferuri curente : iga = 96,8%


Observaţie: În vederea unei interpretări corecte, valoarea acestui indice trebuie corelată cu valoarea unui indicator care arată natura debalanţei (de exemplu, soldul sau gradul de acoperire al contului). Astfel, o valoare subunitară (sub 100%) a acestui indice poate reflecta o creştere a deficitului (precum în cazul contului curent în exemplul de mai sus) dar şi o reducere a excedentului sau o trecere de la o balanţă excedentară la una deficitară. 3. Analiza structurală a dezechilibrului unui cont al BPE se foloseşte, de obicei, de o mărime relativă numită rata de contribuţie la dezechilibrul general. Ea se obţine calculând ponderea deficitelor înregistrate în capitolele (posturile) unui cont în deficitul total, respectiv, ponderea excedentelor parţiale în excedentul cumulat de întregul cont supus analizei. sj ⋅ 100 RC j = Sj N.B. Dacă unele componente ale contului prezintă solduri cu alt semn decât soldul general al contului, atunci suma ratelor de contribuţie excede 100%, o parte din aceste „contribuţii” fiind contracarate de dezechilibrele în sens invers ale respectivelor componente. De pildă, în exemplul de mai devreme, rata de contribuţie se poate calcula numai pentru primele două posturi: − 3893 pentru bunuri şi servicii: RC1 = ⋅ 100 = 135,3% − 2877 − 623 ⋅ 100 = 21,65% pentru venituri: RC1 = − 2877 Adunând cele două rate de contribuţie se obţine o valoare ce depăşeşte 100 procente, arătând faptul că deficitul din primele două posturi (şi, în special, din balanţa bunurilor şi serviciilor) este parţial contracarat de excedentul din cel de-al treilea post al contului curent: transferuri curente. Observaţie: Într-o analiză empirică, se poate recurge şi la compararea gradului de acoperire a plăţilor prin încasările specifice diferitelor capitole (posturi) ale unui cont, luând eventual ca termen de referinţă gradul de acoperire specific întregului cont. 4. Compararea dezechilibrelor din BPE a două ţări se bazează pe selectarea atentă a indicatorilor relevanţi. Într-un context dat, se poate imagina şi compararea directă a două deficite (sau a două excedente) înregistrate de cele două ţări, evident în acelaşi an de referinţă. Mult mai


interesantă este însă compararea mărimilor relative care arată semnificaţia dezechilibrului pentru fiecare economie (pe baza indicatorului S/PIB). Spre exemplu, Franţa şi Elveţia au înregistrat în anul 2000 acelaşi sold excedentar de 25 mild. USD. Dacă în cazul Franţei acest excedent reprezintă numai 0,7% faţă de produsul intern brut, în cazul Elveţiei raportul ajunge la 10 procente, subliniind existenţa unui dezechilibru serios al contului curent. Dacă astfel de date nu sunt la îndemână, compararea poate fi făcută şi pe baza celorlalte două mărimi relative care exprimă gravitatea dezechilibrului, cel mai uşor calculând gradul de acoperire a plăţilor prin încasări (GA).

5.4 Întrebări de control 1. În ce constă deosebirea dintre o balanţă de plăţi externe şi poziţia investiţională internaţională a unei ţări? 2. Cum definiţi rezidenţa unui subiect economic? Dar centrul său principal de interes economic? 3. Care sunt cele mai importante principii de înregistrare a tranzacţiilor într-o balanţă de plăţi externe? 4. Cum se structurează BPE potrivit metodologiei FMI? 5. Definiţi indicatorii statistici care exprimă gravitatea dezechilibrului unui cont al BPE. 6. Cum caracterizaţi evoluţia dezechilibrului unei componente a BPE? 7. În ce constă analiza structurală a dezechilibrului unui cont BPE? 8. Cum se realizează compararea dezechilibrelor din BPE a două ţări?


5.5 Probleme propuse Problema 1 Să se analizeze contul curent al BPE a unei ţări pentru care se cunosc următoarele date (mild Euro): Poziţia 1. CONTUL CURENT A. Bunuri şi servicii a. Bunuri (fob) b. Servicii B. Venituri C. Transferuri curente

2002 Credit Debit 20.2 21 14,4 14.6 10,1 ..... .... 5.1 2.1 2.4 ...... ......

2003 Credit Debit 22 21.5 15.4 10.9 8.8 ..... 5.6 2.1 2.9 ...... .......

Se cere să se completeze tabelul cu datele care lipsesc şi să se analizeze dezechilibrul din contul curent ca nivel, structură, precum şi în dinamică.

Problema 2 Datele de mai jos caracterizează contul curent a două ţări în anul 2003 (miliarde USD): - ţara A are întrări de 240 miliarde şi ieşiri de 268 miliarde în condiţiile în care PIB a fost estimate la 818 miliarde de USD; - ţara B are intrări în contul curent de 45 miliarde şi ieşiri de 52 miliarde, PIB-ul ţării fiind estimat la 94 miliarde de USD. Să se analizeze comparativ mărimea absolută şi relativă a dezechilibrului de cont curent al celor două ţări.


Chapter 5 BALANCE OF PAYMENTS STATISTICS DEFINITIONS AND PRINCIPLES OF REGISTRATION

The Balance of Payments (BoP) is a statistical statement that systematically summarizes, for a specific period of time, the economic transactions of an economy with the rest of the world. Transactions consist of those involving: goods, services and incomes; financial claims on and liabilities to the rest of the world; one-sided transactions (transfers). A transaction itself is defined as an economic flow that reflects the creation, transformation, exchange, transfer, or extinction of an economic value. It involves: the change of ownership of goods and/or financial assets; the provision of services; or the provision of labor and/capital. An international transaction consists in an economic flow between a resident and a non-resident economic actor. Residency is a central concept in the measurement of transactions between residents and non-residents. According to the Balance of Payments Manual (BMP5) and the 1993 SNA, this concept is not based on the nationality or legal criteria but on the transactor’s center of economic interest. Further, because territorial boundaries recognized for political purposes may not always be appropriate for economic purposes, the economic territory of a country is used as the relevant geographical area to which the concept of residence is applied. An institutional unit is a resident unit of a country or economy when it has a centre of economic interest in the economic territory of a country. The economic territory of a country consists of the geographic territory administered by a government. Persons, goods and capital circulate freely within this territory. Included are islands that belong to the country, airspace, territorial waters, and continental shelf lying in international waters over which the country enjoys exclusive rights


or over which it has, or claims to have, jurisdiction in respect of the right to fish or to exploit fuels or minerals below the seabed. Also included are territorial enclaves such as embassies, consulates, military bases, scientific stations, information or immigration offices and aid agencies, located in other economies and used by the government for diplomatic, military, scientific or other purposes with the formal political agreement of the governments of the economies where these enclaves are physically located. Thus, while territorial enclaves used by foreign governments (or international organizations) may be located within a country’s geographical boundaries, such enclaves are not included in the host country’s economic territory. An enterprise has a centre of economic interest, and thus residence, in an economy when it engages and intends to continue to engage in economic activities on a significant scale either indefinitely or over a long period of time from one or more locations, not necessarily fixed, within the economic territory of that economy. A period of one year is suggested as a guideline for determining residency, but this is not an inflexible rule. Production undertaken outside the economic territory of a resident enterprise by the personnel, plant and equipment of that resident enterprise is treated as part of host country production, and the enterprise is treated as a resident unit (branch or subsidiary) of that country, if the enterprise meets the conditions mentioned in the earlier paragraph. In addition, the enterprise must maintain a complete and separate set of accounts of local activities (that is, income statement, balance sheet, transactions with the parent enterprise), pay income taxes to the host country, have a substantial physical presence, receive funds for enterprise work for the enterprise account, and so forth. If these conditions are met, the enterprise is considered a foreign affiliate. If these conditions are not met, the output of the enterprise should be classified as an export by a resident enterprise. Such production can generate an export only if the production is classified as domestic production (undertaken by a resident even though the physical process takes place outside the economic territory). These considerations also apply to the particular case of construction activity carried out abroad by a resident producer. Special mention should be made of construction involving major specific projects (bridges, dams, power stations, etc.) that often take several years to complete and are carried out and managed by non-resident enterprises through unincorporated site offices. In most instances, site offices will meet the criteria requiring that site office production be treated (as would the production of a branch or affiliate) as the production of a unit resident in the host economy and as part


of the production of the host economy rather than as an export of services to that economy. Offshore enterprises, including those engaged in manufacturing processes (including assembly of components manufactured elsewhere), trading and financial activity are residents of the economies in which the offshore enterprises are located. This applies regardless of location in special zones of exemption from customs or other regulations or concessions. The principles used to determine the residency of an enterprise are likewise applicable to an enterprise that operates mobile equipment (such as ships, aircraft, drilling rigs and platforms, and railway rolling stock) outside the economic territory where the enterprise is resident. Such operations may take place in (i) international waters or airspace or (ii) another economy. In the first case (an enterprise with operations taking place in international waters or airspace), the activities should be attributed to the economy in which the operator maintains residence. In the second case (an enterprise with production taking place in another economy), the enterprise may be considered to have a centre of economic interest in the other economy. If operations (such as a railway network) are carried out by an enterprise on a regular and continuing basis in two or more countries, the enterprise is deemed to have a centre of economic interest in each country and thus to have separate resident units in each. The enterprises must also be accounted for separately by the operator and recognized as separate enterprises by tax and licensing authorities in each country of operation. In cases involving the leasing of mobile equipment to one enterprise by another for a long or indefinite period, the lessee enterprise is deemed to be the operator, and activities are attributed to the country where the lessee is resident. A household has a centre of economic interest where it maintains one or more dwellings within the country that members of the household use as their principal residence. All individuals who belong to the same household must be residents of the same economy. If a resident household member leaves the economic territory and returns to the household after a limited period of time, the individual continues to be a resident even if he or she makes frequent journeys outside the economic territory. An individual may cease to be a member of a resident household when he or she works continuously for one year or more in a foreign country. Even if an individual continues to be employed and paid by an enterprise that is resident in his or her home country, that person should normally be treated as a resident in the host country if he or she works continuously in the host country for one year or more.


Civil servants (including diplomats) and military personnel employed abroad in government enclaves continue to have centers of economic interest in their home countries while, and however long, they work in the enclaves. They continue to be residents in their home economies even if they live in dwellings outside of these enclaves. Because embassies and consulates are considered extraterritorial to the economies in which they are located, the compensation received by host country (local) staff is classified as payments of income to residents by non-residents. However long they study abroad, students should be treated as residents of their home economy, provided they remain members of households in their home economies. In these circumstances, their centers of economic interest remain in their economies of origin, rather than in the economies where they study. Medical patients abroad are also treated as residents of their economies of origin, even if their stays are one year or more, as long as they remain members of households in their economies of origin. Any other individual who moves to another economy and stays, or expects to stay, for a year or more, is considered to undergo a change of centre of economic interest, that is, he or she is considered to be a migrant. Refugees are persons displaced from their home economies by either natural disasters or other causes (such as persecution or conflict). Such displacement to other economies may be for a short period or on a long-term basis. In the case of short-term displacement, refugees continue to be residents of their home economies; however if the displacement is for a long period and the refugees change their centre of economic interest, they are considered to be migrants and thus no longer residents of their original economies. Principles of registration: 1. Valuation of transactions Market price should be used as the basis for valuation of transactions in international trade in services. Thus, transactions will generally be valued at the actual price agreed on by the supplier and the consumer. BPM5 identifies some of the more common circumstances under which it may not be possible to establish a market price and recommends that in such circumstances it is appropriate to develop a proxy measure, if possible by analogy with known market prices established under conditions that are considered essentially the same as those pertaining to the un-priced transaction. Particular problems may arise in valuing international


transactions between related enterprises integrated under the same management but situated in different economies1. Transactions may not be market transactions because there is a lack of independence among the parties to the exchange, and the prices used in portraying such transactions in the books of the enterprises (called transfer prices) may or may not be market prices. Transfer pricing not based closely on market considerations could be expected to be common among related enterprises conducting business across national boundaries because disparities between taxes and regulations imposed by different governments are a factor in management decisions on the optimum allocation of profits among units.

2. The time of recording transactions The appropriate time to record transactions is the moment of ownership transfer or the time of service provision to the client. This may differ from the time at which payment is made or received. Nevertheless, it is generally agreed that the time of payment is an acceptable approximation of the transaction moment. 3. The convention to a common currency unit Transactions may take place in a range of currencies, including the domestic currency of either the provider or the consumer of the services. To produce meaningful statistics, however, it is necessary to convert all transaction values to a common account unit. Most often, the common unit will be the national currency or an internationally recognized reference unit like the Euro or the US dollar. This facilitates the use of BoP statistics together with other statistics of the domestic economy and, respectively, to develop international comparisons. However, if this currency is subject to significant depreciation when compared to other currencies used in the international transactions, nominal growth of transactions in money terms (current prices) over time may result from this depreciation. A similar effect may be observed if a country is experiencing hyperinflation. In such cases it may be more useful to express all transactions in another, more stable reference currency. 1

Related enterprises are those where there exists a direct investment relationship as described in BPM5 and BD3. BPM5 defines the direct investment relationship as ownership, by a direct investor resident in one economy, of 10 percent or more of the ordinary shares or voting power (for an incorporated enterprise) or the equivalent (for an unincorporated enterprise) of an enterprise resident of another economy. Further, direct investment enterprises comprise those entities that are either directly or indirectly owned by the direct investor.


Romanian official statistics of international transactions were published in thousands of US dollars up to the end of 2002 and in thousands of euro since 1st of January 2003. The most appropriate exchange rate to be used in converting (translating) values from the transaction currency to the currency of compilation is the market exchange rate prevailing at the time that the transaction takes place. The midpoint between buying and selling rates should be used so that any service charge (the spread between the midpoint and those rates) is excluded. However, because the actual midpoint rate at the time at which the transaction occurs may not be available to the compiler, an accepted practice is to take the average midpoint rate for the period for which the data are being compiled. BPM5 should be consulted for recommendations on conversion where there are multiple official exchange rates, or black or parallel market rates.

4. Double entry system. The basic convention applied in establishing a BoP is that every recorded transaction is represented by two entries with equal values: - one is designated a credit with a positive arithmetic sign; - the other is a debit with a negative sign, as most of the entries in the BoP refer to transactions in which economic values are provided or received in exchange for other economic values; those values consist of real resources (goods, services and income) and financial items. In principle, the sum of all credit entries is identical to the sum of all the debit entries, and the net balance of all entries in the statement is zero. The Structure of the Balance of Payments A Balance of Payments consists of two main groups of accounts: 1. The current account (above the line account) refers to: - goods and services; - incomes; - current transfers. 2. The capital and financial account (under the line account) refers to: - capital transfers and acquisition/disposal of non-produced and non-financial assets; - financial assets and liabilities net entries. A detailed classification of the standard components is presented in table 5.2.


The Romanian Balance of Payments Structure Table 5.2 - mil. Euro – ITEM 1.CURRENT ACCOUNT

2002 (January-June) 2003 (January-June)* Credit Debit Balance Credit Debit Balance 8980 9959 -979 9699 10945 -1246

(A+B+C)

A. Goods and services a. Goods (fob) b. Services - Transportation - Tourism - Other services B. Incomes C. Current transfers

8024 6934 1090 428 150 512 188 768

9341 8200 1141 411 181 549 511 107

-1317 -1206 -51 17 -31 -37 -323 661

8673 7497 1176 491 161 524 158 868

10255 9053 1202 455 182 565 543 147

-1582 -1556 -26 36 -21 -41 -385 721

2. CAPITAL AND FINANCIAL ACCOUNT (A+B)

4210

3147

1063

3021

1602

1419

A. Capital account B. Financial account

21 4189

1 3146

20 1043

131 2890

3 1599

128 1291

0

84

-84

0

173

-173

3. NET ERRORS AND

OMISSIONS * Provizional data Data source: Monthly Buletin of the National bank of Roumania, nr. 6/2003

The general balance of payments of a country is perfectly balanced at the end of a year. The current account imbalance (over the line surplus or deficit) is regulated by a reverse imbalance of the financial and capital account (under the line deficit or surplus).

Statistical analysis of an Account of the Balance of Payments By noting: - xj all the entries in the credit side of the BoP (all the incomes similar to export incomes), - mj all the entries in the debit side of the BoP (all the payments similar to export payments), and - sj the balance or the net position of the balance of a given item j = 1,k of the BoP.


sj = xj −mj

>0

=> surplus (positive imbalance)

= 0 => balance (equilibrium) < 0 => deficit (negative imbalance) As a group of chapters/positions/items of the BoP forms an account, one can write: S = X − M = Σx j − Σm j = Σ ( x j − m j ) = Σs j Four groups of indicators can be used in order to examine the data of a BP’s account: 1. indicators of the relative significance of a imbalance; 2. indicators illustrating the evolution of an imbalance; 3. indicators of structural analysis of a BP account imbalance; 4. indicators of international comparative analysis.

1.The relative significance of an imbalance can be expressed by three tools: a) comparing the balance to the gross domestic product (GDP) per net domestic product (GNP): sj S and, rarely, rs1 = ⋅ 100 RS 1 = ⋅ 100 GDP GDP A ±3% up to ±5% of the GDP is an acceptable imbalance. b) comparing the net position in a balance to the value of the total transactions: sj S rs 2 = ⋅ 100 RS 2 = ⋅ 100 xj + mj X +M and, often, up to ±10% is an acceptable imbalance. c) the percentage coverage of payments by incomes xj X ga j = ⋅ 100 GA = ⋅ 100 mj M and, respectively, GA > 100% is corresponding to a positive imbalance (surplus); GA = 100% when incomes equal payments; GA > 100% if incomes cover partly the corresponding payments (the case of a negative imbalance or deficit).


2.The evolution of an imbalance is shown by index numbers that compare data of different years. a) If there are registered imbalances with the same arithmetical sign in the two periods, one can directly compare the surpluses/deficits: S IS = 1 ⋅ 100 S0 b) The change over the time of an imbalance is generally expressed by the index of percentage coverage: ⎡X M ⎤ GA1 IGA = ⋅ 100 = ⎢ 1 : 1 ⎥ ⋅ 100 GA0 ⎣ X0 M0 ⎦ IGA > 100% - a positive evolution: current coverage is higher than in the reference; IGA = 100% - a stationary (unchanged) coverage ratio of payments by incomes; IGA < 100% - a negative trend: a decrease of the percentage coverage in the current year as compared to the reference period. Remark: The interpretation of IGA has to be combined with value data about imbalances.

3.Structural analysis of a BP account imbalance The contribution of an item to the account imbalance: sj xj −mj RC j = ⋅ 100 = ⋅ 100 S X −M This formula is applicable only to items showing the same sign of imbalance as that of the BoP account. ΣRC j = 100% if all the items contribute to the general imbalance;

ΣRC j > 100% if some of the account’s items show the other sign of the imbalance.

4.International comparative analysis refers usually to indicators of relative significance of imbalance in the compared countries. Remark: A direct comparison of imbalances does not help very much in the analysis. Only comparing countries with the same economic and financial potentials, or having the same total value of international transactions allow for: S IS A / B = A that can be higher, equal or lower than 1. SB


The International Investment Position

The International Investment Position (IIP) is a balance sheet of the stock of external financial assets and liabilities. It refers to: financial claims on non-residents; financial liabilities to non-residents; monetary gold and special drawing rights (SDRs). By convention, land and other immovable tangibles (except those owned by extraterritorial units) are treated as the property of economic entities of the economies in which the immovable tangibles are located. Therefore, a non-resident owner has a financial claim on the resident entity to which the ownership of such an asset is attributed rather than ownership of the actual non-financial asset. The IIP at the end of a specific period (year) reflects financial transactions, valuation changes and other adjustments that affect the level of assets and/or liabilities that occurred during the period. Components of IIP are classified upon two criteria (dimension): a) According to the functional categories, and in concordance with the income components of the current account and the financial account in the BP, distinction is made between: - Direct investment is subdivided into: Equity capital plus reinvestment earnings and other capital (inter-company debt); Claims on, and liabilities to affiliated enterprises. - Portfolio investment is classified by instrument: Equity securities; Debt securities; Financial derivatives. - Other investments are classified as well by instrument and then by sector. Included are trade credits, loans, currency and deposits, other assets and liabilities. - Reserve assets comprise monetary gold, SDRs, reserve position in the IMF, foreign exchange assets and other claims. b) According to the institutional categories, the assets and liabilities of an economy connected to the rest of the world are grouped into four sectors: - General Government; - Monetary Authority; - Banking sector; - Other sectors. The net IIP – that in external financial assets minus external liabilities – often is used to analyze developments in the performance of an economy with regard to the rest of the world as of a specific reference date.

Capitolul 6 STATISTICA COMERŢULUI EXTERIOR CU MĂRFURI

În terminologia de specialitate, comerţul internaţional şi comerţul exterior sunt concepte bivalente: în sens larg, ele acoperă schimburile de mărfuri (bunuri) şi servicii; în sens restrâns, ele se referă numai la schimburile care au ca obiect mărfurile. Acest capitol al cursului se referă în exclusivitate la al doilea sens – schimburile de mărfuri. 6.1 Concepte şi principii aplicate la evidenţierea comerţului exterior cu mărfuri Fiecare ţară are o frontieră de stat şi o frontieră vamală, cele două delimitări teritoriale putând diferi în anumite cazuri. Există, de exemplu, enclave şi/sau extrateritorialităţi (exclave) vamale determinate de condiţiile de relief din zona de graniţă dintre două ţări, când accesul este mai lesnicios de pe teritoriul ţării vecine. Pe de altă parte, pe teritoriul fiecărei ţări se află birouri vamale în interiorul ţării, care efectuează operaţiuni specifice de vămuire, iar numeroase ţări admit organizarea de depozite sub control vamal, de antrepozite, de zone şi porturi libere, toate acestea modificând raportul dintre teritoriul naţional (recunoscut politic prin tratate) şi cel vamal (în care autoritatea unui stat sau a unei uniuni de state îşi exercită uniform prerogativele administrative). În practica vamală a ţărilor lumii s-au cristalizat două sisteme de comerţ (seturi de reguli de înregistrare a exportului şi importului de mărfuri). Fluxurile de mărfuri dintre două sau mai multe economii sunt înregistrate fie la trecerea acestora peste frontiera vamală – ceea ce are ca rezultat al însumării un anumit volum valoric al schimburilor cunoscut în statistică sub numele de comerţul special –, fie la trecerea mărfurilor peste frontiera de stat – ceea ce dă comerţul general. Documentul primar de observare a mişcării transfrontaliere a loturilor de mărfuri este declaraţia vamală de export şi, respectiv, de


import, care însoţeşte fiecare lot de marfă. Pe baza datelor cantitative şi valorice cuprinse în acest document se elaborează statisticile vamale. Pentru exportul şi importul de energie electrică şi gaze naturale, înregistrarea comerţului exterior se face pe baza actului de predare-primire întocmit pe baza citirii contoarelor instalate pe liniile de interacţiune sau pe conductele magistrale. Tranzitul de mărfuri nu este evidenţiat în nici unul dintre sisteme. Evaluarea statistică a fluxurilor de mărfuri se realizează cantitativ (în tone şi, dacă este cazul, în unităţi specifice de măsură) şi valoric: pentru export în preţuri fob – port de îmbarcare sau franco frontiera ţării exportatoare, iar pentru import în preţuri cif – port de debarcare a mărfurilor sau franco frontiera ţării importatoare. Pentru livrările gratuite de mărfuri în cadru ajutoarelor internaţionale şi pentru bunurile confiscate la graniţă, evaluarea acestora se face la preţurile pieţei internaţionale sau la preţurile aceloraşi mărfuri pentru care schimbul se face pe baze comerciale. Translatarea datelor valorice exprimate în diferite valute efective de lucru într-o unică monedă de referinţă (euro de la 1 ianuarie 2003, dolar SUA până la acea dată) se face pe baza cursului oficial de schimb valabil în ziua vămuirii. Balanţa comercială a unei ţări poate fi determinată atât pe baza datelor din evidenţa vamală (exporturi fob – importuri cif), cât şi pe baza datelor din evidenţa bancară (postul „mărfuri” din contul curent al balanţei de plăţi externe unde atât exportul cât şi importul se înregistrează la preţuri fob, întrucât serviciile de transport şi asigurare a mărfurilor pe parcurs internaţional se evidenţiază în posturi distincte). Pentru a asigura o tratare uniformă a loturilor de mărfuri din punct de vedere al orientării geografice a schimburilor, exporturile se înregistrează pe ţări în funcţie de ultima ţară de destinaţie cunoscută în momentul efectuării exportului, iar importurile se structurează pe ţări în funcţie de ţara de produţie, adică ţara în care a avut loc prelucrarea sau ţara în care bunurile au suferit apreciabile transformări fizice, unde, de exemplu, produsele agricole au fost recoltate, minereurile au fost extrase etc. Nomenclatoarele de mărfuri, ţări şi firme permit prezentarea structurată a datelor de comerţ exterior în vederea efectuării de analize macroeconomice şi elaborării de politici diferenţiate pe sectoare şi ramuri de activitate economică, precum şi în vederea fundamentării unor decizii la nivel microeconomic (de societate comercială).

Statistica comerţului exterior cu mărfuri

6.2 Indicatorii comerţului exterior cu mărfuri la nivel macroeconomic Pe baza datelor publicate de către autoritatea vamală şi/ sau de organismul naţional de statistică cu privire la volumul valoric al exporturilor şi importurilor unei ţări, se pot determina o serie de indicatori derivaţi, care îl ajută pe specialistul în comerţ exterior să aprecieze o serie de aspecte ale performanţei economice din acea ţară şi ale mediului de afaceri. Printre cei mai frecvent folosiţi indicatori de nivel de dezvoltare a comerţului exterior cu mărfuri se numără: ⎛X⎞ Exportul/locuitor ⎜ ⎟ – expresie a performanţei exterioare a ⎝P⎠ unei economii naţionale: unde X reprezintă volumul exporturilor iar P populaţia ţării1. Cu cât exportul/locuitor este mai mare, cu atât economia ţării este mai puternic antrenată în schimburile de mărfuri cu străinătatea. Cu titlu informativ, este prezentată valoarea exportului per capita în câteva dintre ţările central şi est-europene (USD/locuitor) în anul 2002: Bulgaria: 720; Republica Cehă: 3713; Croaţia: 1063: Polonia: 838; România: 639; Federaţia Rusă: 743; Slovenia: 5236; Ungaria: 3719.

⎛ X ⎞ Ponderea exportului în PIB ⎜ ⋅ 100 ⎟ – expresie a capacităţii ⎝ PIB ⎠ unei ţări de a vinde pe o piaţă internaţională din ce în ce mai concurenţială ca urmare a apariţiei continue de noi şi noi ofertanţi, dar şi a nivelului relativ al dependenţei faţă de pieţele externe de desfacere (de valorificare a propriei producţii de mărfuri). Pentru România acest indicator arată: X ⋅ 100 = 30 ,3% PIB ⎛ X ⎞ Ponderea unei ţări în exporturile mondiale ⎜⎜ Ţării ⋅ 100 ⎟⎟ – ⎝ X Mondial ⎠ expresie numerică având valenţe cognitive asemănătoare cu ponderea exportului în PIB-ul ţării, numai că de astă dată perspectiva de abordare este cea a economiei mondiale. Pentru a ameliora valenţa analitică a acestui indicator el merită comparat cu ponderea aceleiaşi ţări în totalul mondial al polulaţiei, al produsului brut sau al producţiei industriale. Pentru România, 1

Mai rar se utilizează indicatorul comerţ exterior/locuitor:

X +M . P


ponderea este modestă şi exprimă, indirect, lipsa de performanţă a economiei la confruntarea ei cu piaţa internaţională: Xi ⋅ 100 = 0 ,17% ∑ Xi În tabelul alăturat se prezintă cu titlu de ilustrare câţiva dintre indicatorii statistici ce caracterizează exportul de mărfuri al unor ţări din Europa Centrală. Trăsături ale exporturilor de mărfuri realizate în 2002 de un grup de ţări din Europa Centrală Tabelul 6.1 Ţara Bulgaria R. Cehă Polonia România R. Slovacă Ungaria

Exportul de mărfuri (mil. USD) 5745 38358 41010 13876 14350 34512

Ponderea în exportul mondial (%) 0,07 0,47 0,50 0,17 0,18 0,42

Export per capita (USD) 727 3761 1062 637 2657 3384

Export în % faţă de PIB 40,7 67,5 23,2 33,1 66,7 64,3

Acoperire import prin export (%) 72,0 89,6 74,4 77,7 83,5 91,3

Sursa: Statistici UNCTAD, 2004

Rata de completare a PIB prin importuri de mărfuri M ⎛ ⎞ ⋅100 ⎟ – calculată ca raport procentual între importuri (M) şi PIB – ⎜ PIB ⎝ ⎠ exprimă dependenţa economiei ţării faţă de pieţele externe de aprovizionare. M ⋅ 100 = 36% PIB

⎛ M Ţării ⎞ Ponderea unei ţări în importurile mondiale ⎜⎜ ⋅100 ⎟⎟ este ⎝ M Mondial ⎠ o modalitate de a evidenţia mărimea relativă a unei pieţe naţionale pentru un potenţial operator pe acea piaţă. Calculul pentru România arată o cotă de: Mi ⋅ 100 = 0 ,18% ∑Mi Mărimea absolută a soldului (S = X - M) şi semnificaţia relativă a soldului balanţei comerciale a unei ţări în raport cu propriul PIB


⎛X −M ⎞ ⋅ 100 ⎟ sau în raport cu totalul comerţului său exterior ⎜ PIB ⎝ ⎠ X − M ⎛ ⎞ ⋅ 100 ⎟ lasă să se estimeze riscurile de plată în viitoarele tranzacţii ⎜ X + M ⎝ ⎠ cu partenerii comerciali din acea ţară. S = −613 mil . USD , iar semnificaţia relativă a soldului este îngrijorătoare, deficitul fiind de 5,7% faţă de PIB: S ⋅ 100 = −5 ,7% PIB Observaţie: Un specialist în comerţ exterior îşi completează întotdeauna informaţiile cantitative de felul indicatorilor de mai sus cu detalii de natură calitativă oferite de indicatorii de analiză structurală prezentaţi în continuare.

Indicatorii structurii pe mărfuri şi ai orientării geografice a comerţului exterior presupun determinarea prealabilă a cotei părţi (ponderii) fiecărei grupe de produse în totalul exporturilor şi al importurilor ţării analizate. De exemplu, pornind de la organizarea datelor despre exportul de mărfuri pe grupe de produse potrivit nomenclatorului vamal – Sistemul Armonizat de Definire şi Codificare a Mărfurilor, pentru fiecare grupă de mărfuri se stabileşte ponderea fie sub formă de coeficient subunitar, fie în expresie procentuală: x x gi = i = i ∑ xi X Pentru analizele calitative, se recomandă fie folosirea Clasificarea Standard a Comerţului Internaţional – în limba engleză, Standard International Trade Classification (SITC) – introdusă de ONU încă în la mijlocul secolului trecut, fie elaborarea pe baza statisticilor vamale detaliate a unor grupări ad hoc capabile să evidenţieze aspectele relevante ale analizei calitative. De exemplu, gruparea mărfurilor în funcţie de gradul de prelucrare sau în funcţie de valoarea adăugată pe unitatea fizică de produs, sau în funcţie de consumul specific de energie etc. Alte grupări de mărfuri frecvent folosite în analiza structurală a comerţului exterior în relaţie cu producţia autohtonă de bunuri materiale au în vedere „marile categorii economice” sau Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională (CAEN). În analize recente ale potenţialului competitiv al diferitelor ţări (vezi, de exemplu, World Investment Report, 2002), s-a observat ponderea în export a „produselor dinamice”, adică a primelor 40 de produse potrivit nomenclatorului SITC care au avut în anul 2000 o pondere de cel puţin 0,3% în exporturile mondiale şi şi-au extins cota de piaţă în perioada


1985-2000. Prezenţa în oferta de export a unei ţări a unor astfel de „produse dinamice” (electronice, farmaceutice, aparatură medicală, tehnologia informaţiei etc.) se apreciază că exprimă un potenţial competitiv cu atât mai mare cu cât ponderea lor în totalul exportului este mai consistentă. După determinarea ponderii diferitelor grupe de mărfuri, se pot aplica diferite procedee de evidenţiere a concentrării sau diversificării fluxurilor de export şi import. Cel mai simplu procedeu constă în a însuma cotele părţi ale grupelor cu ponderea cea mai mare pentru a evidenţia specializarea internaţională (în măsura în care o asemenea ipoteză este valabilă pentru comerţul exterior al ţării analizate). O altă modalitate de sintetizare a informaţiilor de natură structurală constă în calcularea unor coeficienţi de concentrare pe marfă a exporturilor sau importurilor unei ţări (deseori, acest coeficient este întâlnit şi sub denumirea de „indice” de concentrare merceologică). Tipuri de coeficienţi de concentrare folosiţi în analizele de comerţ exterior: - coeficientul Gini-Struck:

nΣg i2 − 1 unde C G − S ∈ ( 0 ,1 ) n−1 , - coeficientul Hirschman: m 100 H= − ⋅ Σg i2 , cu H ∈ (0,1) m − 100 m − 100 100 unde: m = este valoarea minimă a coeficientului Hirschman n n = numărul de grupe de produse. Cu cât coeficientul este mai aproape de valoarea minimă (0), cu atât este mai apropiată (mai uniformă) ponderea diferitelor grupe de mărfuri ce alcătuiesc exportul sau importul ţării, neevidenţiindu-se o concentrare pe marfă. Dimpotrivă, un coeficient apropiat de valoarea maximă a intervalului de definiţie (1) exprimă o concentrare ridicată pe câteva (grupe de) produse. CG − S =

Acelaşi fel de coeficienţi de concentrare se utilizează şi în cercetarea repartiţiei geografice a exporturilor – importurilor unei ţări, dar atunci poartă numele de coeficienţi de concentrare teritorială. Punctul de plecare în determinarea acestor coeficienţi îl reprezintă ponderea fiecărei ţări partenere în totalul exporturilor, respectiv, al importurilor ţării analizate. O concentrare teritorială excesivă subliniază dependenţa faţă de anumite pieţe partenere, ceea ce mai devreme sau mai târziu se dovedeşte a nu fi o opţiune strategică pozitivă pentru ţara analizată.


Tot din punct de vedere al analizei orientării geografice a schimburilor merită a fi folosit şi indicele de intensitate a comerţului dintre două ţări. El se aplică pentru a observa dacă valoarea schimburilor comerciale bilaterale este mai mare sau mai mică decât valoarea aşteptată estimată pe baza importanţei relative a celor două ţări în comerţul mondial. Practic, indicele de intensitate a comerţului dintre două ţări (Tij) se obţine din compararea ponderii exportului unei ţări „i” către ţara parteneră „j” în totalul exportului ţării „i” (prima paranteză) cu ponderea în exporturile mondiale totale (Xwt) a exporturilor lumii către ţara „j” (paranteza a doua): Tij = (xij : Xit) : (xwj : Xwt) Evident, un indice supraunitar exprimă o intensitate mare a schimburilor între cele două ţări, un interes deosebit al celor două ţări pentru comerţul bilateral. Cu cât rezultatul este însă mai mic decât unitatea, semnificaţia relativă a schimburilor bilaterale este mai modestă. Paralel cu interesul pentru a evidenţia concentrarea sau specializarea mai mult sau mai puţin îngustă a comerţului exterior al unei sau altei ţări, analiştii sunt interesaţi să cunoască şi gradul de diversificare a exportului unei economii naţionale. Cea mai simplă modalitate de a evidenţia varietatea produselor exportate este determinarea numărului de categorii de mărfuri care sunt vândute peste hotare. Evoluţia în timp a acestui număr de categorii de mărfuri este o expresie a procesului de diversificare a exporturilor. Merită semnalat că în cazul ţărilor aflate în tranziţia post-comunistă, evoluţia are forma unui „N” stilizat. La începutul tranziţiei, pe fondul liberalizării comerţului exterior, numărul categoriilor de mărfuri exportate a crescut vertiginos. În anii următori, se poate constata o anumită specializare însoţită de reducerea categoriilor de mărfuri (cele care sunt competitive pe piaţa internaţională şi asigură o marjă interesantă a profitului). În ultimii ani, pe fondul retehnologizării industriilor şi al prezenţei corporaţiilor multi- şi transnaţionale, procesul de diversificare a ofertei de export înregistrează din nou un trend crescător. Procedeul analitic este extrem de accesibil, dar el pune semnul de egalitate între diversele categorii de mărfuri, indiferent cât de mare sau de mic ar fi exportul din punct de vedere valoric. Alţi indicatori mai sofisticaţi au fost concepuţi pentru a reflecta diversificarea şi prin prisma contribuţiei diferite a grupelor de mărfuri la volumul valoric total al exporturilor ţării Astfel, indicatorii Funke-Ruhwedel sau Hummels-Klenow permit măsurarea cu o mai mare acurateţe a procesului de diversificare, dar datele de intrare


necesare analizei sunt cu un grad mare de detaliere şi sunt, de regulă, accesibile la o mare diferenţă de timp faţă de momentul de referinţă, astfel că analiza pierde tocmai valoarea cognitivă pentru factorii de decizie macroeconomică. Mai uşor de determinat pare să fie coeficientul (indicele) de diversificare, care exprimă deviaţia absolută a structurii exportului unei ţări de la structura exportului mondial pe baza următoarei relaţii de calcul: Sj = 0,5 Σ│hij - hiw│, în care, Sj exprimă abaterea structurală absolută a exporturilor ţării “j” faţă de structura exporturilor mondiale, hij reprezintă ponderea produsului (grupului de produse) “i” în exportul ţării “j” (care se analizează), iar hiw este ponderea aceluiaşi (grup de) produs(e) “i” în exportul mondial. Indicele de concentrare* şi indicele de diversificare** în comerţul exterior al unor ţări din Europa Centrală în anul 2001

Ţara Bulgaria R. Cehă Polonia România R. Slovacă Ungaria

Tabelul 6.2 Exportul de mărfuri Importul de mărfuri Concentrarea Diversificarea Concentrarea Diversificarea 0,125 0,529 0,127 0,354 0,087 0,401 0,063 0,269 0,081 0,430 0,066 0,246 0,119 0,571 0,066 0,346 0,130 0,467 0,081 0,293 0,116 0,346 0,093 0,306

Note explicative: * după metoda Hirschman ** potrivit formulei de mai sus Sursa: Calcule bazate pe statistici UNCTAD

Alte instrumente de analiză combină structura exporturilor cu structura importurilor cu scopul de a evidenţia calitatea schimburilor comerciale internaţionale. Un astfel de indicator este indicele schimburilor intraindustriale (indicatorul Grubel-Lloyd, prezentat în 1975). El este construit pe ipoteza că preponderenţa comerţului intraindustrial într-o ramură de activitate economică exprimă capacitatea concurenţială a acelei ramuri pe piaţa internaţională, în timp ce preponderenţa schimburilor interindustriale evidenţiază specializarea mai mult sau mai puţin îngustă a economiei (faptul că plăteşte produsele importate specifice unei ramuri cu produse exportate


provenind din oricare altă ramură decât cea care produce mărfurile importate). La nivelul unei industrii “k” din cele “n” ramuri industriale ( k = 1,n ), schimburile intraindustriale se exprimă prin formula: x k − mk ISI k = 1 − x k + mk ISIk = 0 atunci când există numai unul din cele două fluxuri ale comerţului exterior – ţara fie numai exportă produse ale industriei “k” fie numai importă produse ale industriei “k” – schimbul se face în afara industriei “k” (schimb/comerţ interindustrial) ISIk = 1 atunci când schimbul de produse ale industriei “k” este perfect echilibrat (exportul = importul) – cu alte cuvinte există numai schimburi intraindustriale). La nivelul întregului comerţului exterior al ţării, se calculează un indice mediu (medie ponderată a celor “k” indici de ramură, ponderea fiind cota parte a tranzacţiilor ramurii “k” în totalul al ţării): x + mk ISI = ΣISI k ⋅ k Σ( x k + mk ) Dacă ISI → 0 - predomină schimburile interindustriale în comerţul exterior al ţării; O valoare ce se apropie de zero este specifică ţărilor în dezvoltare care exportă bunuri primare şi importă bunuri manufacturate. Dacă ISI → 1 - predomină schimburile intraindustriale în comerţul exterior al ţării; este o valoare specifică ţărilor cu o economie avansată. Pentru România: ISI = 0,64 subliniază caracterul preponderent intraindustrial al comerţului exterior al ţării noastre în anul 2002, în condiţiile în care economia este dependentă de importul de energie şi materii prime, iar potenţialul ţării nu este exploatat eficient. Bela Balassa (1965) a definit indicele avantajului comparativ relevat de o economie angajată în comerţul internaţional, pornind de la asumpţia că o ţară cu economie concurenţială se specializează în realizarea şi comercializarea internaţională a unor bunuri numai în măsura în care are o anumită superioritate, un avantaj în producţia acestora (fie de natura dotării cu factori de producţie, fie de natură tehnologică). De aceea, formula propusă este, de fapt, o comparaţie între ponderea produselor unei (unor) industrii în exportul unei ţări cu ponderea aceloraşi produse în exporturile mondiale. În măsura în care rezultatul comparaţiei este unul supraunitar, ţara


analizată relevă un avantaj comparativ în industriile producătoare ale acelor bunuri materiale sau imateriale. Această modalitate simplă de analiză a avantajului comparativ al unor industrii (sau al unei ţări) la nivel de economie mondială poate fi adaptată şi la situaţia în care atenţia se concentrează pe comerţul exterior cu un grup de ţări (de exemplu, comerţul cu statele membre ale UE sau cu grupul de ţări din OCDE). Damien Neven (1995) a creat un alt fel de indice al avantajului comparativ relevat. Acest indicator se sprijină pe ipoteza potrivit căreia o industrie (ramură de producţie) are o pondere mai mare în exporturile unei ţări decât în importurile acesteia dacă ţara se bucură de un avantaj comparativ în acel domeniu (şi invers). În consecinţă, avantajul comparativ relevat la nivelul industriei (ramurii industriale) “k” este: ⎛ x m ⎞ RCAk = ⎜⎜ k − k ⎟⎟ ⋅ 100 unde RCAk ∈ ( −100 , 100 ) ⎝ Σxk Σmk ⎠ În analiza empirică, rar se observă un RCAk cu o valoare în afara intervalului (-10%, 10%). O ţară înregistrează: - un avantaj comparativ în industria “k”, când RCA k este pozitiv, datorită gradului mare de specializare internaţională în produsele acestei industrii (ponderea produselor industriei “k” în totalul exporturilor este superioară faţă de ponderea corespunzătoare în importuri). - un dezavantaj comparativ când RCAk este negativ, fiind o expresie a unei puternice dependenţe de importurile de produse în industria “k” (ţara nu produce sau nu este capabilă să producă aceste bunuri). Pornind de la RCAk al diferitelor industrii, se poate elabora chiar o ierarhizare a diferitelor ramuri de activitate în funcţie de avantajul sau dezavantajul comparativ înregistrat în comerţul cu restul lumii sau în schimburile comerciale cu un anumit grup de ţări. Merită semnalat faptul că acest indicator este aplicabil chiar în analiza structurală a comerţului exterior dintre două ţări sub aspectul avantajelor şi dezavantajelor comparative, dar concluziile au doar o valoare relativă.

Indicatorii de dinamică a comerţului exterior cu mărfuri se bazează pe calcularea prealabilă a indicilor şi/sau a ritmurilor de creştere a exporturilor şi importurilor, fie pe total schimburi, fie pe anumite grupuri de produse sau pe ţări. Cum volumul valoric al fiecărui lot de marfă (v) este determinat de cantitatea de marfă (q) şi de preţul mărfii (p), analiza în dinamică a comerţului exterior presupune calcularea unui sistem de indici


pentru fiecare flux de mărfuri: indicele valoric, indicele cantitativ (al volumului fizic) şi indicele preţurilor (indicele valorii unitare). Astfel, indicele volumului valoric al exporturilor este obţinut pe baza relaţiei: Σ q1 p1 Σ v1 X 1 I (vX ) = = = , Σ q0 p0 Σ v0 X 0 iar indicele valoric al importurilor: Σ q1 p1 Σ v1 M 1 = = I (vM ) = Σ q0 p0 Σ v0 M 0 Indicele volumului fizic se obţine folosind înregistrările în preţuri constante: I (qX ) Σ q1 p0 q I = Σ q0 p0 I (qM )

Indicele valorii unitare este, în fapt, un indice de preţuri estimat în condiţiile folosirii datelor oferite de statistica vamală detaliată pe grupe de produse omogene: I (vuX ) Σv1 vu I = vu 1 ∑ i p v1 I ( M ) Pentru fiecare dintre fluxurile de mărfuri (exporturi şi, respectiv, importuri), dinamica volumului valoric poate fi explicată pe baza influenţei celor doi factori determinanţi. Astfel, în cazul explicării factoriale a dinamicii exporturilor unei ţări se determină: I (vX ) = I (qX ) ⋅ I (vuX )

iar pentru analiza factorială a dinamicii importurilor de mărfuri se obţine: I (vM ) = I (qM ) ⋅ I (vuM )

6.3 Indicatorii raportului de schimb în comerţul exterior cu mărfuri

Cele două fluxuri de mărfuri ce alcătuiesc comerţul exterior al unei ţări se pot analiza în evoluţia lor de-a lungul anilor prin sistemul de trei indici evocat mai sus. Dar exporturile generează încasări, în timp ce importurile cauzează plăţi, ceea ce a condus treptat la conceperea şi aplicarea unui sistem de indicatori de analiză comparativă a dinamicii celor


două fluxuri cunoscut sub numele de indicatori ai raportului de schimb. În cele ce urmează se prezintă doar aceia care sunt frecvent utilizaţi în rapoartele de ţară. Astfel, raportul dintre indicele valoric al exporturilor şi cel al importurilor calculat pentru acelaşi interval de timp este cunoscut sub numele de indice al raportului valoric sau, mai frecvent, indicele gradului de acoperire a importurilor prin exporturi – IGA: I (vX ) IGA = v ⋅ 100 I( M ) El caracterizează evoluţia acoperirii importurilor de mărfuri prin exporturi de mărfuri faţă de perioada de bază. Altfel spus, acest indice exprimă ameliorarea sau degradarea balanţei comerciale, comparând situaţia curentă cu cea din anul de referinţă. Indicele raportului de schimb net (terms of trade index) – IRSN este, de fapt, un indice al raportului de preţuri care caracterizează evoluţia faţă de perioada de bază a eficienţei schimburilor de mărfuri cu străinătatea: I (vuX ) IRSN = vu ⋅ 100 I( M ) Un indice mai mare de 100% rezumă faptul că preţurile de export au crescut mai mult decât preţurile de import, ceea ce are ca efect de ansamblu o ieftinire relativă a importurilor comparative cu anul de bază. Invers se judecă un rezultat mai mic decât 100%. El arată o deteriorare a raportului de schimb, respectiv, o scumpire a importurilor faţă de raportul de preţuri specific perioadei de bază. Diferenţa dintre un asemenea IRSN şi pragul de 100% se cunoaşte în literatura de specialitate sub numele de foarfece al preţurilor din comerţ exterior: FPCEx = 100 – IRSN Indicele puterii de cumpărare a exporturilor (IPCX) combină efectul variaţiei diferenţiate a preţurilor de export şi de import (sintetizat în IRSN) cu efectul creşterii cantitative a exporturilor: I (vX ) I (qX ) ⋅ I (vuX ) IPCX = vu ⋅ 100 = ⋅ 100 = I (qX ) ⋅ IRSN ⋅ 100 I( M ) I (vuM ) Relaţia de mai sus evidenţiază trei posibilităţi de determinare a acestui indice, în funcţie de datele disponibile din publicaţiile ţării cercetate. IPCX este, în esenţă, un indice al importurilor obtenabile din punct de vedere fizic pentru că el arată cu cât s-ar fi putut importa mai mult faţă de anul de referinţă astfel încât balanţa comercială să nu fie afectată.


În literatura de specialitate, apar şi alţi indicatori ai raportului de schimb: indicele raportului de schimb brut (indicele raportului cantitativ sau indicele de barter brut), indicele factorial al raportului de schimb, efectul în mărime absolută al deteriorării raportului de schimb etc. Valoarea lor analitică este mai mult utilizată la nivel macroeconomic în elaborarea de politici economice şi comerciale. Notă: În statistica comerţului exterior cu mărfuri se calculează şi alţi indicatori ai raportului de schimb decât cei prezentaţi în acest paragraf (vezi paragraful redactat în limba engleză de la sfârşitul acestui capitol).

Astfel, indicele raportului de schimb brut (IRSB) sau indicele raportului cantitativ în comerţul exterior se determină prin compararea indicelui cantitativ al exportului cu cel al importului pentru a arăta sensul mutaţiilor structurale din comerţul exterior al unei ţări. Semnificaţia lui este însă afectată de dinamica dezechilibrului valoric dintre cele două fluxuri de mărfuri relevată de îndepărtarea lui IGA de valoarea de 100%. Un alt indicator util pentru deciziile macroeconomice este efectul în mărime absolută al deteriorării raportului de schimb net (∆RSN) şi influenţa sa asupra deficitului balanţei comerciale a ţării. Din influenţa în mărime absolută a variaţiei preţurilor asupra încasărilor din export se scade influenţa modificării preţurilor asupra plăţilor generate de importuri, iar rezultatul se compară, eventual, cu deficitul balanţei comerciale. În final, menţionăm şi indicele factorial al raportului de schimb (IFRS), care este o combinaţie între indicele raportului net de schimb (ca expresie a evoluţiei eficienţei schimburilor cu străinătatea în perioada analizată) şi indicele productivităţii muncii (ca expresie a evoluţiei în aceeaşi perioadă a eficienţei cu care au fost produse mărfurile oferite la export). 6.4 Întrebări de control

1. Care sunt şi ce semnifică indicatorii statistici de nivel absolut şi relativ al comerţului exterior cu mărfuri pentru o economie naţională? 2. Cum se poate caracteriza structura pe (grupe de) mărfuri a exporturilor şi, respectiv, a importurilor unei ţări? 3. Ce exprimă indicele de intensitate a schimburilor comerciale dintre două (grupuri de) ţări?


4. Precizaţi semnificaţia indicelui schimburilor intraindustriale şi a indicilor avantajului comparativ relevat. 5. Ce fel de indici folosiţi pentru analiza factorială a evoluţiei exporturilor şi importurilor de mărfuri? 6. Ce sunt indicatorii raportului de schimb? Care sunt premisele teoretice ale determinării acestor indicatori? 7. Definiţi fiecare dintre indicatorii raportului de schimb şi arătaţi valenţele sale cognitive. 8. Care este legătura dintre indicele puterii de cumpărare a exporturilor şi indicele gradului de acoperire a importurilor prin exporturile unei ţări? 6.5 Probleme propuse Problema 1

În anul 2004, comerţul exterior cu mărfuri al unei ţări a înregistrat următoarele aspecte: • exportul a atins un volum valoric de 10,8 miliarde USD, fiind cu 24,9% mai mare decât în anul precedent, în condiţiile unei creşteri a valorii medii unitare a mărfurilor cu 2,4%; • importul a fost de 11,6 miliarde USD, în creştere cu 25% faţă de 2003 în preţuri curente şi cu 21,2% în preţuri comparabile. Să se determine şi comenteze indicii raportului de schimb specifici comerţului exterior în anul 2004 comparativ cu anul precedent: • indicele raportului valoric (indicele gradului de acoperire a importului prin export – IGA); • indicele raportului de schimb brut (indicele raportului de schimb cantitativ – IRSB); • indicele raportului de schimb net – IRSN (indicele raportului de preţuri). Să se comenteze relaţia dintre IGA, IRSB şi IRSN; • foarfecele de preţuri (FPCEx) şi efectul în mărime absolută al deschiderii foarfecelui de preţuri (∆RSN); • indicele puterii de cumpărare al exportului acestei ţări (IPCX). Problema 2

Importul României de jucării, jocuri şi articole de divertisment sau de sport (NC 95) a crescut de la 30,9 mil. USD în 1999 la 39,7 mil. USD în 2000, în condiţiile unei reduceri medii a preţurilor de import cu 1,8% în


2000 faţă de 1999. Creşterea estimată a cererii agregate de astfel de produse pe piaţa autohtonă este de 8,4%, în condiţiile în care ponderea importului în totalul cererii a atins aproximativ 80% în anul 2000. Să se determine şi comenteze coeficienţii de elasticitate a importului de astfel de produse faţă de evoluţia preţurilor de import, precum şi faţă de creşterea cererii agregate autohtone. Problema 3

Să se calculeze şi comenteze indicatorii raportului de schimb ce caracterizează comerţul exterior al Sloveniei, pe baza următoarelor date cu privire la anul 2001 comparativ cu 2000: exporturile slovene au crescut în perioada analizată cu 6,2 puncte procentuale, în condiţiile în care exporturile s-au scumpit, în medie, cu 2,5%; importurile Sloveniei au crescut, în aceeaşi perioadă cu 5,4%, atât pe seama creşterii valori unitare pentru import, cât, mai ales, pe seama creşterii volumului fizic la import cu 3,5%. Problema 4

Activitatea de export-import a unei societăţi comerciale a înregistrat în ultimii trei ani următorii indici: - exportul: I v = 122,1%; I vu = 102,2% ;

- importul: I v = 123,7%; I vu = 97,3% ; Să se analizeze activitatea firmei în perioada 1998-2000, folosind IGA, IRSN si IPCX. Problema 5 În comerţul exterior al ţării A cu ţara B se constată o scumpire a exportului cu 6%, iar cea a importului cu 8% în anul 2004 faţă de 2000. Să se determine şi comenteze indicele raportului de schimb net şi foarfecele preţurilor în schimburile bilaterale A/B. Să se observe impactul asupra IRSN al creşterii productivităţii muncii în ramurile economice exportatoare ale ţării A în medie cu 7% faţă de anul de referinţă. Dacă productivitatea muncii din ţara B a crescut în aceeaşi perioadă în medie cu 9% în ramurile exportatoare, ce arată indicele factorial al raportului de schimb?


Problema 6 Să se observe intensitatea schimburilor intraindustriale în comerţul exterior al României cu ţările UE cu Articole manufacturate diverse (secţiunea 8 a SITC, rev.3) în anul 2000, folosind următoarele date (milioane USD): Grupa 81 82 83 84 85 87 88 89

Construcţii prefabricate Mobila şi părţile ei Articole voiaj Îmbrăcăminte şi accesorii Încălţăminte Instrumente şi aparate profesionale Aparate foto, echipamente optice Alte articole diverse

Export (fob) 38,6 364,2 27,5 2153,6 766,3 16,7 9,2 117,0

Import (fob) 58,3 37,6 1,8 245,7 167,8 130,1 20,4 28,6

Care este intensitatea schimburilor intraindustriale în fiecare grupă de mărfuri, dar intensitatea medie pe întreaga secţiune SITC? Ştiind că în acel an, exportul total de mărfuri al ţării a fost de 10.366,5 milioane USD, iar importul total de 12.049,6 milioane USD, să se determine şi comenteze pe fiecare grupă şi pe întreaga secţiune 8 a SITC avantajul comparativ relevat,

Problema 7 Date oficiale despre economia Olandei în perioada 1995-2000 sunt prezentate în tabelul de mai jos: Indicatorul UM Populaţia Milioane loc. PIB Miliarde USD Exporturi Volum valoric Miliarde USD Valoare unitară % Importuri Volum valoric Miliarde USD Valoare unitară % Sursa: International Finacial Statistics – July 2001

1995 15,5 326

2000 15,9 365

242 100

259 113

217 100

241 114

Să se determine şi să se comenteze: a) indicele gradului de acoperire a importurilor prin exporturi de mărfuri specific anului 2000 (1995=100%);


b) indicele raportului de schimb net; specificaţi şi argumentaţi dacă are sau nu are sens determinarea foarfecelui de preţuri în comerţul exterior al Olandei; c) indicele puterii de cumpărare a exporturilor Olandei din anul 2000 faţă de anul de referinţă 1995.

Problema 8 În anul 2000, exportul total de mărfuri al României a fost de 10.366,5 milioane USD. În tabel este prezentată structura pe grupe de mărfuri a exportului în funcţie de două clasificări analitice uzuale: Secţiunile CSCI Rev 3 0. Produse alimentare şi animale vii 1. Băuturi şi tutun 2. Materiale crude, necomestibile 3. Combustibili minerali, lubrefianţi 4. Uleiuri, grăsimi, ceara de origine animală şi vegetală 5. Produse chimice

mil USD 244,9

Mari categorii economice Alimente şi băuturi

mil USD 277,8

23,4 939,7 742,8 19,8

Aprovizionări industriale Combustibili şi lubrefianţi Bunuri de capital Echipament de transport

3547,3 740,3 1188,4 616,0

604,6

3969,4

6. Produse nemanufacturate 7. Maşini şi echipamente 8. Articole manufacturate diverse 9. Bunuri şi tranzacţii neclasificate Total

2025,1 1948,2 3806,1 11,9 10366,5

Bunuri de consum nespecificate în altă parte Alte bunuri nespecificate

Total

10366,5

27,3

Să se utilizeze coeficienţii de concentrare Gini, Gini-Struck şi Hirschman pentru a compara cele două prezentări structurale ale exportului de mărfuri.


Chapter 6 STATISTICS OF FOREIGN TRADE IN GOODS: CONCEPTS AND DEFINITIONS FOR COLLECTING AND GROUPING CUSTOMS’ DATA

According to the Concepts and Definitions recommended by the UN Statistics Division, foreign trade statistics record all goods which add to or subtract from the stock of material resources of a country by entering (imports) or leaving (exports) its economic territory. Goods simply being transported through a country (goods in transit) or temporary admitted or withdrawn do not add to or subtract from the stock of material resources of a country and are not included in the international merchandise trade statistics. The time at which an import or export transaction should be recorded is recommended to be the moment when goods enter or leave the economic territory of a country (customs based data). There are two trade systems in common use, by which international merchandise trade statistics are compiled: the general trade system and the special trade system. The general trade system is in use when the statistical territory of a country coincides with its economic territory. Consequently, under the general trade system, imports include all goods entering the economic territory (ignoring the final use of the imported goods inside the borders or for re-exports) and exports include all the goods leaving the economic territory (neglecting the origin of those goods). The special trade system is in use when the statistical territory comprises only a particular part of the economic territory – the free circulation area, that is, the part within which goods “may be disposed of without customs restriction”. Consequently, in such a case, imports include all goods entering the free circulation area of the country, which means cleared through customs for home use, and exports include all goods leaving the free circulation area of the country.


Romanian foreign trade statistics is based on the principles of the special trade system It includes all transactions in goods between Romanian economic actors and those from other countries having as object: import of goods directly for consumption, imported goods taken out of customs warehouses or free zones in order to be consumed, export of national products as well as export of imported goods declared for domestic consumption. There are also included: temporary imports of foreign good for processing inside the country and exports of goods compensatory after processing inside the country; temporary exports of goods for processing in other countries and imports of goods compensatory after processing in other countries. Value data of exports and imports are determined in thousands of USD by using: - FOB prices for exports. They represent the prices of goods at the border of exporting country, including the value of commodity, all transport expenditures until the shipping point, as well as all the fees for the commodity to be loaded aboard. - CIF prices for imports. They represent the prices of goods at the border of importing country, including both component elements of FOB price and the cost of insurance and that of international transport. Data on exports and imports of the private sector refer to the operations carried out by foreign trade brokers with private capital and by private producers who directly perform foreign trade activity. The General Customs Directory (GCD) represents the main data source of foreign trade. It performs the processing of customs declarations for export and import. Statistical reports for some categories of the goods transported by cable or pipes (electric energy and natural gas) are also considered a source of data. Monthly operative data can be successively rectified by GCD, due to the delayed arrival, to the modification or cancellation of customs declarations from previous months. Exports and imports do not include transit goods, goods temporarily admitted drawn in/out the country (excepting those for processing), goods purchased by international organizations, for own uses in Romania and goods for repairs. Value data are expressed in FOB effective external prices for exports and CIF for imports. National Institute of Statistics estimates imports CIF in FOB prices based on a CIF/FOB transformation coefficient of 1.0834 set up by a survey on main profile commercial companies. Quantitative data are generally expressed in metric tones and for certain goods in specific measurement units (pieces, cubic meters, kWh, etc.)


Goods, object of foreign trade transactions are classified according to the Combined Nomenclature (C.N.) on which customs tariff is based. Statistical data are also presented by commodity groups of Standard International Trade Classification (SITC, Rev. 3) and of Broad Economic Categories (BEC), based on conversion keys between these classifications. Foreign trade with each partner country is defined based on the principle "destination country" (for export) and "origin country" (for import). "Destination country" is considered the country where the commodity was produced or passed the last processing. The groups of countries by continents are made according to the recommendations of European Union Statistical Office (EUROSTAT) while economic groups by countries are those from UN Monthly Statistical Bulletin, with the following components: Developed countries: United States of America, Canada, European Union's countries, European Free Trade Association's Countries, Faeroe Islands, Gibraltar, Malta, Monaco, Israel, Japan, Australia, New Zealand, and South Africa. Former transition countries: Czech Republic, Hungary, Poland, Romania, Slovakia, Slovenia, Bulgaria, Baltic States, CIS countries, Albania, Bosnia-Herzegovina, Croatia, Former Yugoslav Republic of Macedonia, Yugoslavia. Developing countries: countries not included in the first groups. Another grouping of the countries: European Union (EU): Austria, Belgium, Czech Republic, Cyprus, Denmark, Estonia, Finland, France, Germany, Greece, Hungary, Ireland, Italy, Latvia, Lithuania, Luxemburg, Malta, the Netherlands, Poland, Portugal, Slovak Republic, Slovenia, Spain, Sweden, United Kingdom. European Free Trade Association (EFTA): Iceland, Norway, Switzerland, Lichtenstein. EU accession countries: Bulgaria, Romania, Turkey. The Organization of Petroleum Exporter Countries (OPEC): Algeria, Saudi Arabia, Ecuador, United Arabian Emirates, Gabon, Indonesia, Iraq, Iran, Kuwait, Libya, Nigeria, Qatar, Venezuela. Commonwealth of Independent States (CIS): Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Republic of Moldova, Russian Federation, Tajikistan, Turkmenistan, Ukraine, and Uzbekistan.


Statistical analysis of foreign trade in goods data at country level Usually, in a comprehensive country level statistical analysis three groups of indicators are involved: 1. Indicators expressing the annual performance (level) of the foreign trade in goods; 2. Structural analysis indicators referring both to commodity structure of exports/imports and to the geographical dispersion of foreign trade in goods; 3. Factor analysis indicators or index numbers of foreign trade in goods. The performance of a country in foreign trade in goods is generally captured by the following indicators, which are also used in international comparisons: a) Goods exports per capita expressed in USD or in Euro per capita. By noting XG the yearly value of goods exports of a given country and P the number of its inhabitants, it results: XG ( USD / capita ) P b) Relative significance of goods exports (XG) and imports (MG) as compared to the country’s GDP: XG MG ⋅ 100 ⋅ 100 GDP GDP and, respectively, c) Significance of the imbalance registered by a country in its foreign trade in goods: XG − MG XG − MG ⋅ 100 ⋅ 100 X + M G G GDP or d) Share of a given country in world exports and/or world imports. The structural analysis indicators are based on customs statistics that displays a country’s exports/imports by commodity groups and/or by partner countries. x By noting: g i = i - the share (quota) of a group of commodities in Σxi the total value of exports, respectively, imports, the commodity concentration index of each trade flow is expressed by: The Gini – Struck coeficient:

C=

nΣg i2 − 1 n −1

with

C ∈( 0,1 )


The Hirschman coefficient, which is currently applied in UNCTAD publications:

H=

m 100 − ⋅ Σg i2 m − 100 m − 100

with

H ∈ (0, 1)

where: 100 is the minimum value of the Hirschman index (the lowest n concentration) n = number of commodity groups. m=

The geographical dispersion index of exports/imports is developed by using the same tools, but gi refers to the share of each partner country in the total exports/imports of goods of the analyzed country The Grubel-Lloyd index (1975) or the intra-industrial exchange index (IIE) is based on the assumption that the more a country is industrially developed, the more that country is able to exchange products of different industries. If in a given k industry ( k = 1,n ) the intra-industrial exchange is expressed by:

IIE k = 1 −

x k − mk xk + mk

with: IIEk = 0 when there is only a one-side flow (only exports, or only imports), one has to exchange products of industry k with other goods (inter-industrial trade) IIEk = 1 when there is a perfectly balanced exchange of products generated by industry k (only intra-industrial trade). There is no need to involve goods belonging to other industries to assure the balance. At a country level, one has to develop a weighted average of the k index numbers: x + mk IIE = ΣIIE k ⋅ k Σ( x k + mk )


with IIE → 0 - inter-industrial exchange is prevailing in the country’s foreign trade. Specific to developing countries exporting primary goods and importing manufactured ones. IIE → 1 - intra-industrial exchange of goods represents the largest part pf the country’s foreign trade. This is specific to developed countries’ goods exchange. The revealed comparative advantage (RCA) proposed in 1995 by Damien Neven from the World Bank Institute. He assumes that: At a given “k” industry level: ⎛ x m ⎞ RCAk = ⎜⎜ k − k ⎟⎟ ⋅ 100 ⎝ Σx k Σmk ⎠ with RCAk ∈ ( −100 , 100 ) A country registers: - A comparative advantage, when RCAk is positive because of its strong international specialization in products of industry k (the share of industry k in the total export is (much) higher than the corresponding share in its imports). - A comparative disadvantage, when RCAk registers a negative value expressing a strong dependence on the imports of products of industry “k” (the country is not producing or not able to produce those goods).

Factor analysis indicators or foreign trade indices A time bound analysis of the exports/imports of a company (microeconomic level) or of a country (macroeconomic level) is based on a system of index numbers. Three indices are used for the separate analysis of the exports/imports evolution over time:

the value index for exports: Σ q1 p1 Σ v1 X 1 I (vX ) = = = Σ q0 p0 Σ v0 X 0 and, similarly for imports: Σ q1 p1 Σ v1 M 1 I (vM ) = = = Σ q0 p0 Σ v0 M 0


The current value of the analyzed commercial flow (exports in fob prices; imports in cif prices) is compared to the value of the same flow of goods in the reference year in order to express the nominal increase or decrease of the total value of transactions. the quantum index:

Σ q1 p0 I = Σ q0 p0 q

I (qX ) I (qM )

indicates the quantitative or real evolution of a commercial flow. It represents a deflated value index number as the changes in price are excluded. the unit value index: Σv1 I = 1 ∑ i p v1 q

I (vuX ) I (vuM )

is a specific price index number used in foreign trade analysis. For each of the trade flows (exports or imports), the increase or decrease in the value index can be expressed by the product of the two factors which determine this variation: I (vX ) = I (qX ) ⋅ I (vuX ) for exports and, similarly, for imports: I (vM ) = I (qM ) ⋅ I (vuM ) . Terms of trade indicators

Based on these three indices, a very specific group of terms of trade indicators has been developed in order to analyze the two foreign trade flows at the same time as entries and go outs of a company/country that may affect its results (the value added at micro and macroeconomic level). The terms of trade indicators are based on two assumptions: The variation of each commercial flow is expressed by the three indices mentioned above: I v , I q , I vu . Export is a delivery of goods and creates an income flow for the company (country) at the same time as the import is a purchasing of goods that has to be paid to the non-resident seller.


The two commercial flows have opposite direction and opposed effects both in terms of possession of goods and in terms of payment. The terms of trade indicators are: The index of percentage coverage of imports by exports: I (vX ) IGA = v ⋅ 100 I( M ) For comments see details presented in the section dedicated to the statistical analysis of a Balance of Payments account. The terms of trade (index) or, the so-called “net barter” terms of trade is the ratio of the export unit value index when compared to the import unit value index: I (vuX ) IRSN = vu ⋅ 100 I( M ) - when IRSN = 100% export and import prices register the same change in time; - when IRSN > 100% current export prices are higher than those of imports when comparing to the reference year (imports became relatively cheaper); - when IRSN < 100% current export prices are lower then those of imports when comparing to the reference year (in terms of export prices imports are currently more expensive); The foreign trade price shears: FP = 100 – IRSN It is calculated only when terms of trade registers a negative change in time (a decrease) in order to express the relative magnitude of losses induced by foreign trade. The absolute value of the losses is calculated by comparing the absolute value effect of changes in prices of exports ( ∆ (pX ) →

incomes) to that in imports ( ∆ (pM ) → payments):

∆RSN = ∆ (pX ) − ∆ (pM ) The purchasing power of exports is an index number resulting from a value index of exports when deflating by the import unit value index: I (vX ) I (qX ) ⋅ I (vuX ) IPCX = vu ⋅ 100 = ⋅ 100 = I (qX ) ⋅ IRSN ⋅ 100 I( M ) I (vuM )


It reflects the over time change in the quantum of importable goods taking into account: - the increase (decrease) of incomes generated by exports; - the change in price of imports. Originally, the name of this index used to be the income terms of trade. Two other terms of trade indicators are more rarely used in foreign trade analysis: The “gross barter” terms of trade defined as the ratio of the export quantum index to the import quantum index: I (qX ) IRSB = q ⋅ 100 I( M ) The use of this index number is limited (IGA should be around 100%). Its significance is: - When IRSB = 100% one has to export currently the same quantum (volume) of goods in order to be able to import (to buy) a physical unit of goods; - When IRSB < 100% it shows a structural improvement of exports; - When IRSB > 100% it points out a structural worsening of exports, as for a unit of imported goods one has to currently export more than during the reference period. The “factorial” terms of trade is the terms of trade index corrected by a labour productivity index in order to show a combined result of growth factors (external factors expressed as differentiated changes in trading prices and internal factors expressed in increase of labor productivity).

Capitolul 7 ANALIZA STATISTICĂ A COMERŢULUI INTERNAŢIONAL CU SERVICII

Creşterea rolului sectorului de servicii în economia mondială a devenit o realitate incontestabilă, în condiţiile în care acest sector furnizează peste jumătate din producţia lumii, fiind totodată componenta cea mai dinamică, atât în ceea ce priveşte comerţul internaţional, cât şi investiţiile străine directe. Totodată, sectorul terţiar este principalul sector care a creat, în ultimele decenii, noi locuri de muncă, singurul în care s-a înregistrat o dinamică pozitivă în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă1. 7.1 Principalele trăsături ale serviciilor Chiar dacă din ce în ce mai mulţi specialişti au ajuns să recunoască importanţa serviciilor atât în cadrul economiilor naţionale cât şi la nivelul tranzacţiilor internaţionale, nu există încă o definiţie unanim acceptată a serviciilor în literatura de specialitate. Totuşi, este unanim recunoscut faptul că serviciile sunt net distincte de bunurile materiale, fiind motorul în celelalte activităţi Datorită specificului serviciilor, definirea lor trebuie să ţină seama în mod obligatoriu de o serie de caracteristici care duc la identificarea şi diferenţierea serviciilor de bunurile materiale. Cele mai importante caracteristici care realizează această diferenţă sunt: Intangibilitatea. Serviciile sunt intangibile – nu au formă materială fiind în majoritatea cazurilor procese (deşi se fac eforturi de a le face mai tangibile2). Serviciile fiind procese şi nu entităţi fizice pot fi mai uşor modificate decât produsele tangibile. (de multe ori însă, tocmai din

1 2

în ţările dezvoltate sectorul terţiar furnizează până la trei sferturi din totalul locurilor de muncă. de exemplu, susţinerea unor servicii financiare prin intermediul unor carduri cât mai atractive.


cauza acestei uşurinţe, modificările realizate fără a fi fundamentate pot duce la afectarea calităţii serviciilor). Eterogenitatea. Serviciile sunt rezultatele eterogene ale unei activităţi economice. Calitatea serviciilor variază deseori deoarece, fiind create şi consumate la interfaţa prestator de servicii – client, este foarte probabil ca acelaşi serviciu să varieze de fiecare dată, în funcţie de gradul de standardizare al serviciului şi de tehnologia aplicată la interfaţa cu cumpărătorul. Simultaneitate. Această caracteristică reflectă faptul că momentul producerii şi respectiv, consumului serviciilor coincid. Aceasta are drept consecinţe: ♦ Necesitatea participării directe a consumatorului la prestarea serviciului – gradul în care beneficiarul serviciului este implicat poate varia de la o implicare interactivă, directă3 până la o participare pasivă, ca beneficiar al serviciului respectiv. ♦ Inseparabilitatea prestatorului de serviciu – indiferent dacă prestatorul este o persoană sau un bun material. Principala consecinţă constă în variabilitatea calităţii serviciului funcţie de aptitudinile, nivelul de instruire, motivaţia, starea de spirit, etc. ale prestatorului de servicii4. ♦ Necesitatea unui sistem de comunicare adecvat între prestator şi beneficiar. De modul în care cei doi parteneri beneficiar – prestator reuşesc să se facă reciproc înţeleşi depind atât calitatea serviciului şi satisfacţia consumatorului. Perisabilitatea. Cele mai multe5 dintre servicii există doar pe durata prestării lor, neputând fi deci stocate şi, eventual, utilizate ulterior6.

3

de exemplu, în cazul serviciilor informatice (navigare pe INTERNET), serviciilor medicale (prezentarea simptomelor de către bolnav în vederea stabilirii diagnosticului de către medic), servicii juridice etc. 4 exemplele cele mai sugestive se găsesc în domeniul medical, învăţământ, divertisment etc. 5 există însă şi excepţii: asigurări, unele servicii financiare, unele servicii computerizate (informaţii oferite de bănci de date de exemplu), mesajele de pe un robot telefonic etc. 6 această caracteristică îşi găseşte cea mai bună exemplificare în serviciile de transport (nu se pot stoca locurile neocupate într-un tren, autobuz, avion etc), turism (camerele nefolosite ale unui hotel de exemplu nu pot fi ‘puse deoparte’ pentru o eventuală perioadă de vârf în activitatea sa), servicii de recreere, de divertisment etc.

Analiza statistică a comerţului internaţional cu servicii

7.2 Necesitatea datelor statistice coerente în analiza serviciilor Guvernele au nevoie de date statistice bine organizate şi de actualitate pentru a lua decizii macroeconomice, în coordonarea politicilor economice globale şi în conducerea negocierilor internaţionale. Societăţile comerciale au nevoie şi ele de statistici pentru fundamentarea deciziilor în alegerea pieţelor, atât în ţară, cât şi în străinătate. Clasificarea şi măsurarea producţiei de servicii şi a comerţului internaţional cu servicii reprezintă o preocupare destul de recentă a birourilor de statistică. Datorită dificultăţii inerente în măsurarea tranzacţiilor cu servicii comparativ cu cele având ca obiect bunurile materiale, programele de culegere a datelor sunt relativ noi şi, deocamdată, nu sunt la fel de cuprinzatoare sau detaliate ca cele pentru bunuri. Cele mai multe institute de statistică beneficiază de programe complexe şi detaliate pentru a măsura producţia şi schimburile internaţionale de mărfuri şi pentru a obţine date necesare studierii performanţelor în ramuri ale economiei naţionale precum agricultura, silvicultura, pescuitul şi mineritul, industria, construcţiile şi serviciile publice. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în cazul serviciilor asociate distribuţiei bunurilor, cum ar fi comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, transporturile şi depozitarea. Datorită faptului că sectorul serviciilor deţine o proporţie ridicată atât în VAB cât şi în ocuparea populaţiei, programele de colectare a datelor în acest domeniu au început să cunoscă o dezvoltare continuă. Ţările OCDE dispun deja de informaţii detaliate privind serviciile în cadrul tranzacţiilor comerciale. Mai multe ţări se preocupă de obţinerea de informaţii despre turism. De asemenea, autoritatea monetară naţională din fiecare ţară utilizează în cadrul balanţei de plăţi informaţii mai mult sau mai putin detaliate, privitoare la comerţul internaţional cu servicii. Astfel, este recunoscută nevoia de a obţine date statistice din ce în ce mai detaliate şi cuprinzătoare despre producţia şi comerţul internaţional cu servicii în rândul birourilor de statistică naţionale şi internaţionale, precum şi în rândul consumatorilor publici sau privaţi. Pentru ca acest lucru să fie posibil, întreprinderile prestatoare de servicii ar trebui, pe de o parte, să-şi păstreze înregistrările privind activitatea proprie şi, pe de alta parte, să aibă bunăvoinţa de a furniza datele statistice cerute birourilor de statistică. Sectorul privat joaca un rol important în acest proces de îmbunătăţire a datelor statistice, ajutând institutele de statistică în efortul lor de a identifica tranzacţiile cu servicii şi de a colecta informaţii legate de acestea.


În prezent, cele mai multe ţări colectează informaţii despre industria serviciilor şi chiar despre producţia realizată în acest domeniu. Mai mult, spre exemplu, în ţările membre OCDE se colectează şi sistematizează informaţii mult mai detaliate, cu privire la conturile naţionale, informaţii despre consumul şi producţia de servicii, statisticile despre valoarea adăugată sau despre numărul de angajaţi din industria serviciilor. Cu toate acestea, datele la nivel mondial despre producţia de servicii rămân limitate. Totuşi, la nivelul comerţului internaţional cu servicii există destul de multe date disponibile pentru realizarea de comparaţii internaţionale. FMI publică anual date despre toate ţările membre, iar OCDE aduce informaţiile strânse de proprii membri. OMC realizeaza un Raport Statistic Anual de Comerţ Internaţional ce se bazează pe informaţiile FMI completate cu surse naţionale sau estimative. De curând, Inter-Agency Task Force, a editat un manual pentru Comisia de Statistică a ONU, în vederea ghidării ţărilor în obţinerea de informaţii cu privire la comerţul internaţional cu servicii (manual ce va fi prezentat în detaliu în ultimul subcapitol). Există numeroase criterii după care pot fi clasificate sursele de date şi, implicit, modalităţile de obţinere a datelor necesare în luarea deciziilor de afaceri în domeniul serviciilor. Din punctul de vedere al nivelului de agregare a informaţiilor, sursele de date se pot obţine de pe diferite niveluri ale economiei naţionale. Astfel, există surse de date la nivel, microeconomic, macroeconomic şi, respectiv, mondoeconomic. 7.3 Analiza statistică a modalităţilor GATS de comerţ exterior cu servicii prin prisma abordării Manualului de Statistică în Comerţul Internaţional cu Servicii În urma unei îndelungi şi susţinute cooperări între organizaţiile internaţionale, la finele anului 2002 a fost elaborat un manual-ghid în statistica fluxurilor internaţionale de servicii. Acest Manual7 se adresează guvernelor, comunităţii internaţionale de afaceri, precum şi analiştilor din domeniu. Totodată, “Manualul” vine în întâmpinarea cerinţelor GATS şi ale negociatorilor în viitoarele negocieri ale OMC – la fel ca multor altor utilizatori – pentru date ale comerţului cu servicii, inclusiv vânzările filialelor corporaţiilor transnaţionale în străinatate.

7

În cele ce urmează, referirea la Manualul de Statistică în Comerţul Internaţional cu Servicii se va face prin termenul “Manual”.


“Manualul” este rezultatul muncii “Task Force on Statistics on Internaţional Trade în Services” patronat de OCDE care a adus experţi de la Divizia de Statistică (UNSD) şi Conferinţa pentru Comerţ şi Dezvoltare a Naţiunilor Unite (UNCTAD), Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (EUROSTAT) şi Direcţia de Statistică a OCDE8. Scopul declarat al Manualului este de a oferi un “cadru conceptual coerent în care ţările să-şi poată structura datele statistice colectate şi diseminate cu privire la comerţul exterior cu servicii” (Manual, p.11). “Manualul” cuprinde, totodată, un set de recomandări adiţionale care urmează a fi implementate ulterior. Încă de la începerea negocierilor Rundei Uruguay în 1986 a existat o nevoie în creştere pentru statistici mai bune şi mai extinse, precum şi de o definire mai clară a conceptului de servicii şi a taxonomiei acestora. Acest lucru a determinat crearea “Manualului” pentru organismele naţionale de statistică, manual ce defineşte datele pe care acestea trebuie să le compileze în întâmpinarea nevoilor OMC pentru rapoartele comerţului internaţional cu servicii. “Manualul” este structurat pe următoarele părţi principale: • Introducere generală care descrie, pe scurt, antecedentele sale diverse standarde statistice internaţionale; • A doua parte a manualului oferă cadrul conceptual pentru dezvoltarea statisticii comerţului exterior cu servicii • Partea a treia se referă la principiile utilizate în clasificarea tranzacţiilor cu servicii între rezidenţi şi nonrezidenţi oferind, totodată, o balanţă de plati FMI extinsă (EBOPS9) la nivelul tranzacţiilor cu servicii; • Partea a patra: recomandari pentru colectarea şi clasificarea informaţiilor despre filialele stabilite în străinatate. • Manualul se încheie cu un set de anexe cuprinzând corespondenţe între diferite sisteme de clasificare utilizate în analiza comerţului cu servicii, date referitoare la deplasarea persoanelor fizice în vederea prestării de servicii, clasificările sectoriale GATS etc. Noutatea cea mai importantă o reprezintă statistica serviciilor prestate prin filialele străine ale unor companii transnaţionale. Acest

8

la aceştia se adaugă şi un număr redus de experţi ai altor organisme au fost adusi, inclusiv de la Biroul de Analiza Statistică al Departamentului de Comerţ al SUA, fiind consultaţi şi oficiali ai Oficiilor Naţionale de Statistică, ministere de Comerţ şi Industrie din peste 40 de ţări. 9 “Extended Balance of Payments in Services”


domeniu a fost prea puţin explorat, în afară de SUA şi, mai recent, alţi câţiva membri OCDE. “Manualul” oferă recomandări cu privire la culegerea de informaţii despre filialele străine, despre activităţile lor, fie stabilite în teritorii unei ţări gazdă (prin investiţii interne), fie firme rezidente care operează în străinătate (prin investiţii externe). În ceea ce priveşte subiectul destul de delicat al migraţiei persoanelor în vederea muncii în străinătate, fără să stabilească noi standarde, manualul oferă indicaţii despre cum şi unde pot fi găsite date relevante, precum şi capcanele întâlnite în relevanţa acestor date. În ceea ce priveşte lipsurile “Manualului”, acesta nu acoperă subiecte legate de costul serviciilor sau de măsurarea productivităţii furnizorilor de servicii, datorită dificultăţii problemelor conceptuale întâlnite, probleme care nu au fost rezolvate nici la ora actuală. Deşi recomandările din “Manual” reprezintă un pas mare înainte, ele nu merg destul de departe pentru a întâmpina toate nevoile GATS. OMC a trebuit să-şi retragă întregul set de cereri datorită dificultăţilor pe care guvernele le-au întâmpinat în procesul culegerii datelor şi a impunerii de sarcini suplimentare întreprinderilor – mai ales celor mici şi mijlocii (Arkel, J., 1999, p.3). „Manualul” se bazează pe cele patru modalităţi de furnizare a serviciilor prezentate în GATS, conferidu-le acestora, pentru prima oară, un context statistic de analiză. Interpretarea “Manualului” cu privire la cele patru modalităţi distincte de furnizare stabilite de GATS este prezentată în Fig. 3.1. Cele patru modalităţi GATS de distribuire a fluxurilor internaţionale de sericii sunt astfel definite în “Manual” încât devin ele devin mutual exclusive. În abordarea Manualului, tranzacţiile cu servicii dintre rezidenţi şi nerezidenţi sunt descrise în Balanţa de Păţi Externe proprie fiecărei ţări. Metodologia necesară culegerii, agregării şi prezentării datelor se regăseşte în ultima versiune a Manualul Balanţei de Plăţi Externe (BPM5). Tranzacţiile cuprinse în BPE acoperă, în principal, 3 modalităţi de furnizare GATS a serviciior, mai precis Modul 1, Modul 2, şi, respectiv, Modul 4.


MODALITATEA DE COMERŢ EXTERIOR Modul 1: furnizarea transfrontieră

Modul 2: consumul în afara ţării Modul 3: prezenţa comercială a furnizorului de servicii în ţara consumatorului Modul 4: prezenţa persoanelor fizice pe pieţele externe

PREZENŢA TERITORIALĂ A AGENŢILOR ECONOMICI Consumatorul în teritoriul propriu de rezidenţă Producătorul în afara teritoriului de rezidenţă al consumatorului Consumatorul se deplasează în afara teritoriului de rezidenţă Consumatorul în teritoriul propriu de rezidenţă Prezenţa comercială a producătorului în teritoriul de rezidenţă al consumatorului Consumatorul în teritoriul propriu de rezidenţă Producătorul, ca persoană fizică, în teritoriul de rezidenţă al consumatorului

ACOPERIREA STATISTICĂ

BPM5

BPM5

FATS

BPM5/Atele

Figura 7.1 Acoperirea statistică a celor patru moduri de comerţ exterior cu servicii (Adaptare după „Manual”, p. 40)

Modul 3, care surprinde tranzacţiile cu servicii ce presupun prezenţa comercială a prestatorului de servicii în teritoriul de rezindenţă al consumatorului, sunt acoperite de statistica filialelor străine (statistica FATS10). “Manualul” atrage atenţia că, în cazul Modului 4 de furnizare a serviciilor, statisticile BPM5 şi FATS sunt insuficiente, nevoie de analiză putând fi acoperite prin date statistice suplimentare din alte surse, precum 10

FATS = Foreign Affiliates Trade in Services


statisticile cu privire a piaţa muncii şi migrarea internaţională a forţei de muncă.

Consumatorul în interiorul teritoriului de rezidenţă

Producătorul în teritoriul de rezidenţă al consumatorului

Mod 1 (BMP5)

Consumatorul în afara teritoriului de rezidenţă

Producătorul în afara teritoriului de rezidenţă al consumatorului

Oferta realizată prin prezenţa comercială

Mod 3 (FATS)

Mod 2 (BMP5)

Oferta realizată prin prezenţa persoanei fizice

Mod 4 BMP5/ Altele

Figura 7.2 Diagrama corespondenţelor dintre cele patru moduri de comerţ exterior cu servicii şi acoperirea lor statistică

Separarea tranzacţiilor cu servicii pe cele patru modalităţi prezentate reprezintă una din marile provocări cu care se confruntă statisticienii la ora actuală, şi a cărei rezolvare necesită o muncă îndelungată şi o colaborare strânsă între organismele naţionale şi internaţionale.


7.4 Balanţa de Plăţi Extinsă Serviciilor (EBOPS) Secţiunea BPE a Manualului porneşte de la trecerea în revistă, pe scurt, a principalelor concepte şi definiţii utilizate în analiza tranzacţiilor cu servicii. Astfel, sunt prezentate o serie de concepte şi definiţii din standardul FMI incluzând, de exemplu, conceptele de rezidenţă, teritoriu economic, înregistrarea şi evaluarea tranzacţiilor, momentul înregistrării şi altele (aceste noţiuni au fost prezentate anterior în secţiunea referitoare la statistica balanţei de plăţi externe). În continuare sunt definite principalele grupe de servicii incluse în Balanţa Extinsă de Plăţi Externe a Servciilor (EBOPS), după cum urmează: 1. Transport 1.1 Transport maritim 1.1.1 transport mărfuri-navlu; 1.1.2 transport pasageri; 1.1.3 alte tipuri de transport. 1.2 Transport aerian 1.2.1 transport mărfuri-navlu; 1.2.2 transport pasageri; 1.2.3 alte tipuri de transport. 1.3 Alte servicii de transport 1.3.1 transport mărfuri-navlu; 1.3.2 transport pasageri; 1.3.3 alte tipuri de transport. Clasificarea extinsă a altor “altor servicii de transport” 1.4 Transport spaţial 1.4.1 transport mărfuri-navlu; 1.4.2 transport pasageri; 1.4.3 alte tipuri de transport. 1.5 Transport feroviar 1.5.1 transport mărfuri-navlu; 1.5.2 transport pasageri; 1.5.3 alte tipuri de transport. 1.6 Transport rutier 1.6.1 transport mărfuri-navlu; 1.6.2 transport pasageri; 1.6.3 alte tipuri de transport.


1.7 Transport fluvial 1.7.1 transport mărfuri-navlu; 1.7.2 transport pasageri; 1.7.3 alte tipuri de transport. 2. Turism: 2.1 deplasări pentru afaceri 2.2 turism privat 2.2.1 cheltuieli pentru deplasări in scopuri medicale; 2.2.2 cheltuieli pentru deplasări pentru educaţie; 2.2.3 altele. 3. Servicii de comunicaţii 3.1 servicii poştale şi de curierat; 3.2 servicii de telecomunicaţie. 4. Servicii de construcţii 4.1 construcţii în străinătate; 4.2 construcţii în economia-gazdă. 5. Servicii de asigurări 5.1 asigurări de viata si fonduri de pensii; 5.2 asigurări mărfuri; 5.3 alte asigurări directe; 5.4 reasigurări; 5.5 servicii auxiliare. 6. Servicii financiare 7. Servicii informatice şi informaţionale 7.1 servicii informatice; 7.2 servicii informaţionale; 7.2.1 ştiri, agenţii de ştiri; 7.2.2 alte servicii de furnizare a informaţiilor; 8. Drepturi de autor şi licenţe 8.1 redevenţe şi alte drepturi similare; 8.2 alte drepturi de autor şi licenţe. 9. Alte servicii de afaceri 9.1 servicii de comerţ şi legate de comerţ;


9.2 servicii de leasing operţional; 9.3 servicii diverse de afaceri, profesionale şi servicii tehnice; 9.3.1 servicii juridice; 9.3.1.1 servicii de contabilitate, audit şi servicii de consultanţă; 9.3.1.2 servicii de consultanţă în afaceri şi management şi servicii de relaţii cu publicul, 9.3.2 servicii de publicitate, studiul pieţei şi sondaje de opinie, 9.3.3 cercetare-dezvoltare; 9.3.4 servicii de arhitectură, inginerie şi alte sericii tehnice; 9.3.5 servicii agricole, de exploatare minieră şi servicii de procesare în industria extractivă; 9.3.5.1 tratamentul reziduurilor şi servicii de depoluare; 9.3.5.2 servicii în agricultură, minerit şi alte servicii de procesare în industria extractivă; 9.3.6 alte servicii de afaceri; 9.3.7 servicii între întreprinderi. 10. Servicii personale, culturale şi recreative 10.1 servicii audiovizuale; 10.2 alte servicii personale, cuturale şi recreative. 11. Servicii guvernamentale 11.1 ambasade şi consulate; 11.2 unităţi militare şi agenţii; 11.3 alte servicii guvernamentale. Fiecare dintre categoriile de servicii prezentate mai sus este detaliată în Manual, atrăgându-se atenţia asupra unor aspecte particulare, specifice, care pot scăpa în procesul înregistrării datelor statistice. Astfel, sunt oferite recomnadări detaliate despre tratamentul corect al multor domenii ce pot ridica probleme, precum turismul, construcţiile, intermedierea financiară, serviciile audio-vizuale, activităţile guvernamentale etc. Anexa 2 a Manualului oferă o listă a componentelor de servicii şi codurile lor, indicând clar care este dezagregarea componentelor standardului BPM5.


7.5 Statistici privind filialele străine în comerţul cu servicii (FATS) Interesul pentru statisticile referitoare la comerţul cu servicii al filialelor străine (statistici FATS) provine în special din două surse majore. O primă sursă este Acordul General asupra Comerţului cu Servicii (GATS). Acesta, prin includerea “prezenţei comerciale” şi “prezenţei persoanei fizice” ca modalităţi de comerţ exterior cu servicii, a creat necesitatea unor informaţii care să descrie activitatea firmelor deţinute sau controlate de nerezidenţi, dar care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul ţării gazdă. Cea dea doua sursă de interes rezidă în globalizarea economiei mondiale. În prezent, numeroase firme îşi extind activitatea dincolo de graniţele propriei ţări, dintr-o multitudine de motive, ce iau în consideraţie oportunităţile oferite de alte pieţe. Necesitatea de a înţelege acest fenomen şi de a monitoriza performanţele filialelor străine – prin care, practic, acest fenomen are loc – există indiferent de acordurile comerciale. În acest sens, statisticile FATS reprezintă un util instrument de analiză economică la nivel de economie mondială. Aşa cum se arată în Manual, comerţul internaţional – atât cel cu bunuri materiale, cât şi cel cu servicii – este afectat nu numai de tranzacţiile “directe” dintre rezidenţi şi nerezidenţi (tranzacţii cuprinse în balanţa de plăţi externe), dar şi de investiţiile directe şi de tranzacţiile realizate prin filialele ce îşi desfăşoară activitatea chiar pe teritoriul naţional al consumatorilor străini. Pentru servicii, această modalitate de a servi pieţele externe este, în mod particular, foarte importantă, fiind uneori unica modalitate de încheiere şi/sau desfăşurare a unui contract între prestatorii unui serviciu şi clienţii lor. Statisticile FATS se referă, conform recomandărior Manualului, la firmele în care prorietarul majoritar este un investitor străin direct11. Datele despre astfel de firme, se recomandă a fi grupate, pe criterii geografice şi după produs. În ceea ce priveşte repartiţia geografică, pentru filialele din economia ţării gazdă, criteriul va fi ţara de provenienţă a investiţiilor străine. De cealaltă parte, datele despre filialele ţării gazdă care operează în străinătate se recomandă a fi grupate în funcţie de ţările în care sunt realizate aceste investiţii. Manualul recomandă colectarea următoarelor categorii de informaţii, pentru a face posibilă o caracterizare cât mai completă a activităţii filialelor: 11

Criteriul folosit pentru a desemna că un investitor are în posesiune o filială străină este ca acesta să deţină peste 50% din acţiunile firmei sau din puterea de decizie.


Numărul de întreprinderi Cifra de afaceri/încasările firmei Numărul de angajaţi Valoarea adăugată Exporturile sau importurile de bunuri sau servicii Statisticile FATS se pot realiza atât pentru filialele străine din economia ţării gazdă rezultând aşa-numita FATS internă, cât şi pentru filialele din străinătate ale agenţilor economici rezidenţi în ţara gazdă (FATS externă). Deoarece provin de la agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în interiorul ţării gazdă, datele statistice cu privire la FATS internă sunt, de cele mai multe ori, mai uşor de cules decât cele referitoare la FATS externă. Datele cu privire la filialele de pe teritoriul ţării gazdă există deja, cel puţin înglobate în contabilitatea naţională, unde aceste filiale funcţionează ca agenţi economici interni. Este necesar însă să se identifice care este componenta corespunzătoare investitorului străin. Pentru statistica FATS externă însă, care se referă la agenţii naţionali care îşi desfăşoară activitatea în alte ţări, de cele mai multe ori nu există date statistice. Mai mult, observarea statistică directă se poate lovi de obstacole legale sau de ordin practic. În general, datele se recomandă a fi colectate mai degrabă de la investitorul direct, rezident în ţara gazdă, decât de la filialele ce-şi desfăşoară activitatea în exteriorul ţării. Pentru ţările care nu dispun de statisticile FATS externă, o modalitate de a obţine informaţii cu privire la activitatea întreprinderilor proprii ce realizează investiţii directe în străinătate este cea oferită de statisticile FATS internă ale ţărilor partenere. Pentru ca astfel de informaţii să fie uşor utilizate, este necesar ca datele statistice să fie obţinute după metodologii standardizate care să asigure compatibilitatea datelor. Trebuie remarcat faptul că, datele legate de investiţiile străine directe nu sunt variabile FATS deoarece nu sunt relevante în ceea ce priveşte activitatea de ansamblu a filialelor străine ale companiilor multinaţionale, ci se referă numai la tranzacţiile şi relaţiile dintre investitori şi fililalele străine ale acestora. În plus, statisticile cu privire a investiţiile străine directe se referă, de regulă, la tranzacţiile cu şi relaţiile faţă de toate filialele străine, în timp ce statisticile FATS cuprind numai date privitoare la filialele în care investitorul direct deţine o poziţie majoritară. Cu toate simplificările realizate de Manualul de Statistică în Comerţul Internaţional cu Servicii, va mai trece probabil o bună perioadă de timp până ce toate ţările membre ale OMC – şi, în special, cele în dezvoltare – vor dispune de statistici detaliate, la un înalt grad de dezagregare a datelor, pe categoriile de clasificare cuprinse în Balanţa de Plăţi Extinsă a Serviciilor. Mai mult, realizarea de statistici complete şi pertinente cu


privire la fluxurile de servicii prin filialele străine ale societăţilor transnaţionale va fi probabil un proces îndelungat şi nu lipsit de dificultăţi. 7.6 Principalii indicatori statistici utilizaţi în comerţul exterior cu servicii Având în vedere eterogenitatea diferitelor categorii de servicii, este practic imposibilă analiza statistica a acestora printr-un sistem comun de indicatori. In continuare sunt prezentaţi cei mai utilizaţi indicatori statistici utilizaţi in caracterizarea fluxurilor internaţionale din transporturile internaţionale, turism internaţional şi asigurări internaţionale. Statistica transporturilor internaţionale Indicatorii statistici ai transporturilor internaţionale se diferenţiază pe medii de transport şi vizează, pe de o parte, capacitatea de transport iar, pe de alta parte, utilizarea acesteia. Cei mai utilizaţi indicatori sunt: capacitatea de transport (exprimat, în funcţie de mediul de transport, prin lungimea şi densitatea reţelei de transport, parcul de mijloace de transport precum şi o serie de indicatori specifici fiecărui mediu), volumul de activitate (ilustrat, de exemplu, prin numărul de pasageri transportaţi, cantitatea de marfa transportată, cantitatea transportată, nr. de kilometri parcurşi etc). Analiza statistică este indicat a se corela cu analiza în dinamică. Statistica asigurărilor internaţionale Piaţa asigurărilor şi reasigurărilor a câştigat în ultimii ani importanţă, pe măsura dezvoltării şi diversificării economice. Ea poate fi apreciata atât prin indicatori de volum (număr de contracte de asigurare încheiate, volumul primelor de asigurare, numărul firmelor prezente pe piaţa etc) cat si prin indicatori calitativi si de profitabilitate (structura cererii efective de asigurare, ponderea reasigurării, respectiv, cota riscului cedat, raportul prime încasate/daune plătite, rata daunei plătite etc). Potenţialul pieţei asigurărilor poate fi apreciat prin ponderea cheltuielilor pentru asigurări în totalul veniturilor fiecărei categorii de asiguraţi, iar pentru a caracteriza dinamica reala a acestei pieţe va trebui eliminat, în prealabil, efectul creşterii inflaţioniste a preţurilor. Statistica turismului internaţional Sub auspiciile Organizatiei Mondiale a Turismului (OMT) a fost elaborat un sistem coerent de indicatori statistici cu privire la circulaţia


turistică interna şi internaţională, ce pot completa imaginea sumară din contul curent al balanţei de plăţi externe (unde regăsim încasări/plaţi generate din turismul internaţional respectiv, soldul balanţei turistice). Statistica turismului are la baza conceptul de vizitator – orice persoană care călătoreşte către o destinaţie aflată în afara mediului obişnuit pentru o perioadă de sub 12 luni, cu orice scop exceptând acela de a exercita o activitate remunerată la faţa locului. Atunci când călătoria este făcută peste graniţă, subiectul călătoriei este un vizitator internaţional. Sub conceptul de vizitator se regăsesc două categorii de călători: turişti sau călători care înnoptează la destinaţie şi excursionişti (ce revin la destinaţie fără a înnopta la destinaţia călătoriei). OMT recomandă următoarele criterii de structurare a fluxurilor de turişti pentru turismul internaţional: scopul călătoriei (turiştii putând fi grupaţi pe şase categorii: odihnă, recreere, vacanţă; vizita la prieteni sau rude; interes profesional, inclusiv afaceri; sănătate; religie-pelerinaj; alte scopuri), durata călătoriei (permite împărţirea în excursionişti şi turişti, această ultimă categorie având la rândul sau cinci subcategorii), ţara de origine/ de destinaţie, mijlocul de transport folosit, cheltuieli turistice etc. 7.7 Întrebări de control 1. Prin ce particularităţi se deosebesc bunurile de servicii? 2. Enumeraţi principalii indicatori statistici ce caracterizează fluxurile internaţionale de turism, transport şi asigurări. 3. Care sunt cele patru moduri GATS de furnizare a serviciilor în cadrul comerţului internaţional? 4. Care sunt principalele categorii de servicii cuprinse în Balanţa de Plăţi Extinsă a serviciilor (EBOPS)? 5. Ce se înţelege prin statistica FATS?


7.8 Probleme propuse Să se analizeze fluxurile internaţionale de servicii – atât ca nivel, structură dar şi în dinamică - pornind de la următoarele date: Principalele ţări exportatoare, respectiv, importatoare de servicii în 2001 Ţara

Export (mld USD)

% din exporturi mondiale

% anual

Ţara

SUA 263.4 18.1 -3 SUA UK 108.4 7.4 -6 Germania Franţa 79.8 5.5 -2 Japonia Germania 79.7 5.5 -1 UK Japonia 63.7 4.4 -7 Franta Spania 57.4 3.9 8 Italia Italia 57 3.9 2 Olanda Olanda 51.7 3.5 0 Canada BeLux 42.6 2.9 -1 BeLux HK,china 42.4 2.9 2 China Sursa: WTO, International trade statistics, 2002

Import (mld USD)

% din importuri mondiale

% anual

187.7 132.6 107 91.6 61.6 5.7 52.9 41.5 39.3 39

13 9.2 7.4 6.3 4.3 3.9 3.7 2.9 2.7 2.7

-7 0 -7 -4 0 2 2 -3 2 9

Evoluţia serviciilor comerciale pe regiuni Export Valoare procent de modificare Regiunea 2001 Mld $ 1990-01 2000 2001 America de Nord 299 6 9 -3 America Latină 58 6 11 -3 Europa inclusiv CIS 666 5 1 1 Africa 37 5 0 0 Asia 355 8 12 -1 Orientul Mijlociu 45 na 16 -7 Total 1460 6 6 0 Sursa: International trade statistics 2002, WTO

Import Valoare procent de modificare 2001 Mld $ 1990-01 2000 2001 229 6 14 -6 71 7 12 0 708 5 2 2 37 3 7 -3 355 6 8 -3 45 na 8 -7 1445 5 7 -1


Chapter 6 STATISTICAL ANALYSIS OF THE INTERNATIONAL TRADE IN SERVICES

Services represent the largest portion of the economy in most developed countries, and increasingly in developing countries as well. It is also the fastest growing sector of world trade, and trade and foreign direct investment in services have grown faster than in goods over the past decade. The following can show the importance of service sector: this sector can contribute up to 71 percent (for USA) to the production of a country (around 45% for developing countries). Furthermore, for most of the developed countries the service sector provides employment for around 73% of females and 53% of males. In the last decades, the international trade in services accounts for around one fifth of the world trade. Given the high dynamic of the international trade, this growth is quite important. For instance, services exports has grown from la 336.812 billions USD in 1980 to 780.4 billions USD in 1990, and 1427.6 billions USD in 2000. The imports have a similar evolution: from la 367,0 billions USD in 1980 they have reached 812.2 billions USD in 1990, and 1382.9 billions USD in 2000. This growth is neither homogeneous nor uniformly distributed from country to country or concerning its structure. Therefore, North America and Western Europe have a higher rate of services in the total exports where this rate is under the average for Latin America, Africa and Asia. For imports of services compared to total trade the circumstances are slightly different: Africa, Asia and Western Europe are situated over and the American continent is situated under the world average Significant structural differences can be also observed. Considering the three WTO types of commercial services: Transport, Tourism and Other services, the highest growth rate was for the ‘Other services’ (Insurance, Financial services, Telecommunications etc) for exports. 12

UNCTAD Handbook of statistics, 2001


The classification and measurement of domestic production and international trade in services is an important concern of statisticians and is closely linked to the collection and dissemination of service statistics that are important for private sector firms, policy analysts and trade negotiators, seeking to determine and develop market opportunities and to track industrial performance. The use of international standard classifications to compile statistics makes it possible to compare data globally and across economies. Industry and product classifications provide the framework within which data about them can be collected, displayed and analyzed. Compiled on the basis of their respective classifications, product and industry statistics provide an analytical framework to 1) analyze trends in production and international trade in service products; and 2) study the impact of changes in domestic or foreign markets for those service products, on the domestic economy, in terms of investment and employment in the industries that produce them or with which they compete. Despite its growing importance, there is no unanimously recognized definition of services. The term services covers a heterogeneous range of intangible products and activities that are difficult to encapsulate within a simple definition. Services are also often difficult to separate from goods with which they may be associated in varying degrees. However, the 1993 SNA is trying to define the services as follows: “There is a group of industries, generally classified as service industries, that produce outputs that have many of the characteristics of goods, i.e., those concerned with the provision, storage, communication and dissemination of information, advice and entertainment in the broadest sense of those terms––the production of general or specialized information, news, consultancy reports, computer programs, movies, music, etc. The outputs of these industries, over which ownership rights may be established, are often stored on physical objects––paper, tapes, disks, etc.––that can be traded like ordinary goods. Whether characterized as goods or services, these products possess the essential characteristic that they can be produced by one unit and supplied to another, thus making possible division of labour and the emergence of markets.” Before the publication of the Manual, the conventional statistical meaning of international trade in services was that described in BPM5, which defines international trade in services as being between residents and non-residents of an economy. This also corresponds very closely to the concept of trade in services in the “rest of the world” account of the 1993 SNA.


This concept of international trade in services combines with the concept of international trade in goods, to form international trade in goods and services in the BPM5 current account. It is not always practical to separate trade in goods from trade in services. Services differ from goods in a number of ways. The main characteristics which differentiate the goods from services are: 1. Intangibility – the services doesn’t have a physical form, they don’t’ have a tangible, material form13; 2. Heterogeneity – the degree of services’ variability is very high, making difficult to monitor and control the services quality standards; 3. Simultaneity – the service production and consumption are simultaneous, a direct interaction between supplier and consumer is required in order to produce and deliver a service14; 4. Perishability - most services are non-transportable and they cannot be stored15. International trade in services The conventional statistical meaning of international trade in services is described in BPM5, which defines international trade in services as being between residents and non-residents of an economy. This also corresponds very closely to the concept of trade in services in the “rest of the world” account of the 1993 SNA. This concept of international trade in services combines with the concept of international trade in goods, to form international trade in goods and services in the BPM5 current account. But it is not always practical to separate trade in goods from trade in services. The BMP5 classification is the following: 1.Transportation (Sea transport, air transport and other transport each divided in three categories: Passenger, Freight and Other 2. Travel with 2 categories: 2.1 Business travel 2.2 Personal travel 3. Communications services: 13

Although efforts are made in order to add material support to services – i.e. cards for financial services, CDs for software programs etc. 14 For example, the provision of a hotel service requires that the hotel is where the customer wishes to stay, a cleaning service for a business must be provided at the site of the business, and a haircut requires that both hairstylist and client be present. 15 The empty rooms of a hotel cannot be stored in order to be used in the peak season.


3.1 Postal and courier services 3.2 Telecommunications services 4. Construction services 5. Insurance services 6. Financial services 7. Computer and information services 8. Royalties and license fees 9. Other business services (professional and technical services, legal, accounting, management consulting, and public relations, Advertising, market research, and public opinion polling, architectural, engineering, and other technical services etc) 10. Personal, cultural, and recreational services 11. Government services. For international trade in such non-transportable services to take place, either the consumer must go the supplier or the supplier must go to the consumer. International trade agreements concerning services, in particular those embodied in the GATS, make provision for agreement on suppliers moving to the country of the consumer. To reflect this type of trade, the new Manual on Statistics of International Trade in Services extends the definition of international trade in services to include the value of services provided through foreign affiliates established abroad, described here as Foreign Affiliates Trade in Services (FATS). The four modes of supply in GATS. The GATS categorizes international trade in services as taking place through four modes of supply: cross border supply - the service is mailed, electronically transmitted or otherwise transported across the border; consumption abroad - the consumer travels across a national border to consume a service; commercial presence - a service provider through an investment establishes a foreign based corporation, joint venture, partnership or other establishment to supply services to foreign persons; the presence of natural persons - when an individual either alone or as an employee of a service provider travels to another country to deliver a service. All these modes of supply are the subject of national commitments in GATS and need to be statistically measured.


Though it is, in principle, possible to set up programs to measure international trade in services in greater detail, it is not always possible to compile data for the separate modes of delivery. Many services, such as those of professionals, will be delivered both by mode 1 (cross border supply) and mode 4 (the presence of natural persons) and it may not be possible to distinguish how much of the service is delivered by each mode. With respect to mode 3 (commercial presence), two types of information are of interest. One is the amount of investment in foreign affiliates and the other is information on the amount of each service product delivered through foreign affiliates (coded on the same basis as other internationally traded products). In practice, most of the services need the physical presence on a long time basis of the supplier (e.g. for financial services, professional services etc), which is made as a FDI. In this case, the service production and delivery is made by the company’s affiliates and agencies. Hence, these flows won’t be in the country’s BP. (the status of residency had changed). It is to the head office of the global enterprise located in the domestic economy, that the statistical agency turns, to obtain the information. At that level, the business is able to provide investment and other financial information about its affiliates (business units) and the country in which they are located and that is the information that is presently compiled by the US and Canada will likely start to collect. The information that is seldom available is about products produced or individual services provided by affiliates. The records from which those data can be derived are not likely to be maintained at the level of the head office of the global enterprise. To identify the business unit located abroad and survey it for the individual service products that it provides is as yet difficult to do. Though each country may collect product data from businesses located within its domestic boundaries, the confidentiality provisions under which statistics are collected make international exchange of those data impossible. In principle, it is possible, to consider the possibility of identifying the affiliates of foreign enterprises located within domestic boundaries and to collect and compile data about their product outputs. Hence, it is possible to consider the possibility of compiling inward foreign affiliate trade statistics (FATS) in terms of both investment and the other characteristics of the affiliates and the products that they produce. However with respect to outward FATS statistics, the most that can be done, in the immediate future, is to collect industry information, such as total sales, investment and perhaps employment, about foreign affiliates (business units) and to code the unit to the industry classification by its principal activity. It will be some time before it will be possible to compile information about the products that they produce.

Capitolul 8 ELEMENTE DE ANALIZĂ STATISTICĂ A FLUXURILOR INTERNAŢIONALE DE INVESTIŢII

Componenta balanţei de plăţi externe „contul financiar” reuneşte operaţiunile care au ca obiect de tranzacţie active financiare, inclusiv crearea şi/sau lichidarea de creanţe în relaţia unei economii cu restul lumii. Aceste operaţiuni sunt structurate pe patru domenii de tranzacţii financiare, după cum urmează: - Investiţii directe – presupun plasamente financiare într-o întreprindere situată în afara teritoriului economic al ţării investitorului, în condiţiile în care investitorul dobândeşte o influenţă consistentă asupra managementului acelei întreprinderi. - Investiţii de portofoliu – sunt plasamente financiare într-o societate comercială sau bancară situată în afara teritoriului economic al ţării investitorului cu scopul de a permite o valorificare mai avantajoasă a capitalului pe acea piaţă financiară externă decât în cadrul propriei economii. Obiectul acestor tranzacţii îl formează pachetele de acţiuni şi obligaţiuni negociate în fiecare ţară pe piaţa bursieră şi pe piaţa extrabursieră. - Alte investiţii – se referă la împrumuturile angajate sau acordate de subiectele rezidente în relaţiile lor cu nerezidenţii. - Active de rezervă – este o poziţie a BPE care reflectă, de fapt, mişcarea (creşterea sau descreşterea) activelor aflate sub controlul şi la dispoziţia băncii centrale din fiecare ţară. 8.1 Precizări conceptuale şi metodologice Investiţiile străine directe (ISD) reprezintă acea parte a tranzacţiilor financiare internaţionale care au un impact complex asupra economiei ţării gazdă. Delimitarea dintre ISD şi cele de portofoliu nu este clar cuantificată în literatura de specialitate. Totuşi – fără a fi o recomandare în vreun manual

Elemente de analiza statistică a fluxurilor internaţionale de investiţii

sau ghid financiar – se consideră că achiziţionarea unui pachet de cel puţin 10% din capitalul social al unei companii asigură investitorului o „voce respectată” în adunarea generală a acţionarilor – o poziţie eficientă în managementul firmei. Pornind de la această aserţiune, se face distincţia între cele două categorii de investiţii străine. Din punct de vedere al delimitării cantitative, ISD reprezintă capitalul financiar investit iniţial, la care se adaugă (re)investirea (unei părţi a) profitului obţinut din exploatarea capitalului, alte forme de contribuţii la dotarea cu factori a întreprinderii (echipamente, mijloace de transport, drepturi de proprietate intelectuală, know how, livrări de materiale sau subansamble fără compensare etc.). Diversele organisme care monitorizează ISD într-o economie au abordări diferite în privinţa ariei de cuprindere a ISD. De aici, marile discrepanţe între datele pe care le vehiculează. Alături de formarea internă de capital fix (acumularea autohtonă pentru dezvoltare), ISD (în limba engleză Foreign Direct Investment – FDI) constituie un important factor al creşterii economice în orice economie. De aceea, pretutindeni în lume există un mare interes pentru a stimula interesul investitorilor străini de a veni să investească într-o economie. Printre factorii favorizanţi ai unui puternic proces investiţional atât din partea investitorilor autohtoni cât şi a celor străini se numără: - stabilitatea macroeconomică durabilă; - pacea – starea de non-conflict real sau potenţial în regiune; - credibilitatea instituţiilor statului şi a instituţiilor bancare şi de asigurare; - existenţa unei infrastructuri bune; - existenţa unei forţe de muncă bine calificate şi dispuse să coopereze cu nonrezidenţi; - avantaje fiscale; - deschiderea internaţională cât mai semnificativă a economiei. Profitul obţinut din ISD reprezintă principalul mobil al migraţiei internaţionale a capitalului. O parte din acest profit, de regulă, se reinvesteşte fie în aceeaşi afacere, fie într-o nouă afacere în ţara care găzduieşte investiţia. Restul se constituie în sume la dispoziţia investitorului. După impozitare, această parte poate fi repatriată. Repatrierea de profituri este evidenţiată în contul curent al BPE în partea de debit a capitolului venituri, fiind plăţi pe care economia le are de efectuat în relaţia cu restul lumii. Translatarea sumelor care urmează a fi


repatriate din moneda naţională într-o monedă cu circulaţie internaţională creează o presiune suplimentară pe piaţa interbancară. 8.2 Caracterizarea statistică a ISD Caracterizarea statistică a ISD are în vedere, pe de o parte, stocul de investiţii, pe de altă parte, fluxurile de investiţii. Stocul de ISD reprezintă cumularea vărsămintelor de capital financiar făcute în momentul înregistrării investiţiei la Registrul Comerţului. De obicei, astfel de informaţii sunt furnizate la sfârşitul anului calendaristic pe perioade multianuale. Un investitor străin, dar şi un om de afaceri interesat să realizeze un simplu export de marfă sau o prestare de servicii într-o ţară este interesat să cunoască diverse aspecte ale stocului de ISD pentru a aprecia calitatea mediului de afaceri şi, în particular, calitatea mediului investiţional din acea ţară. În România, primele investiţii străine directe din perioada postdecembristă datează din anul 1990. Potrivit statisticilor oficiale, până la sfârşitul anului 2002 s-a acumulat un stoc de ISD de 10,4 miliarde de dolari SUA, ceea ce înseamnă cca. 480 USD/locuitor – un nivel extrem de modest comparativ cu alte ţări din regiunea central-estică a Europei. La mijlocul anului 2004, stocul de investiţii străine directe a crescut la circa 111,18 miliarde de dolari SUA (9,22 miliarde de euro). Pentru a arăta importanţa (semnificaţia) relativă a stocului de ISD pentru ţara gazdă, se recurge la folsirea unor indicatori consacraţi, precum: - Stocul de ISD/capita – exprimă atractivitatea mediului de afaceri din ţara gazdă pentru investitorii străini. Cu cât ISD/capita este mai mare, cu atât oportunităţile de afaceri sunt mai mari, iar mediul investiţional este mai favorabil. Semnificaţia unui stoc de ISD/locuitor redus este inversă faţă de cele menţionate mai sus. - Stocul de ISD exprimat în procente în raport cu PIB-ul ţării gazdă reprezintă o altă modalitate de a exprima permeabilitatea mediului local de afaceri faţă de investitorii străini, dacă ISD sunt abordate prin prinsma ţării gazdă, sau atractivitatea economiei pentru potenţialii investitori, dacă ISD sunt analizate prin prisma intereselor acestora.


- Valoarea medie a proiectelor de ISD rezultă din raportarea stocului de ISD existent în ţară la numărul firmelor cu capital integral sau parţial străin care au fost constituite. Cum ISD sunt purtătoare de progres tehnologic, orice ţară gazdă de ISD este interesată să încurajeze proiecte de ISD mari pentru a determina modernizarea structurilor de producţie, pentru a promova competiţia între diferiţii ofertanţi de produse similare pe piaţa autohtonă. Pentru analiza structurală a stocului de ISD, se alcătuiesc trei genuri de distribuţii: - Distribuţia în funcţie de ţara de origine a capitalului, ceea ce permite identificarea principalelor ţări investitoare şi, pe acest temei, conceperea de strategii de atragere de ISD şi din alte ţări. Primele zece ţări investitoare în economia României (30 iunie 2004)

Ţara 1. Olanda 2. Franţa 3. Germania 4. SUA 5. Italia 6. Austria 7. Antilele Olandeze 8. Cipru 9. Turcia 10. Marea Britanie Totalul celor zece ţări

Valoarea capitalului înregistrat în valută străină (mil. dolari SUA) 1.901 1.338 947 834 644 631 630 520 439 424 8.308

Tabelul 8.1 Cota ţării de origine în stocul de ISD (%) 17,0 12,0 8,5 7,5 5,8 5,7 5,6 4.7 3,9 3,8 cca. 74%

Sursa: Registrul Comerţului, Bucureşti, iulie 2004

- Distribuţia în funcţie de ramura de activitate economică din ţara gazdă în care se face ISD poate fi folosită ca eventuală bază pentru conceperea de strategii diferenţate de încurajare a ISD, potrivit propriilor obiective de dezvoltare ale ţării gazdă.


Distribuţia stocului de ISD pe sectoare şi ramuri ale economiei naţionale Sectorul sau ramura de activitate Industrie Construcţii Agricultură Turism Servicii profesionale Transporturi Comerţ cu amănuntul Comerţ cu ridicata Total stoc de ISD

Tabelul 8.2 Ponderea în total stoc ISD la 30 iunie 2004 (%) 64,5 13,3 12,2 5,5 2,0 1,4 0,7 0,4 100

Sursa: Registrul Comerţului, Bucureşti, iulie 2004

- Distribuţia pe judeţe şi/sau regiuni de dezvoltare, ceea ce ajută la stabilirea deosebirilor de atractivitate între diferitele zone ale ţării gazdă pentru investitorii străini şi, eventual, conceperea de strategii ale administraţiei publice centrale sau locale pentru atragerea mai multor ISD Fluxurile de ISD sunt intrările şi ieşirile noi de ISD. Ele se înregistrează pe o bază lunară şi anuală în debitul (intrările de noi ISD se numesc în limba engleză FDI inflows) şi în creditul (ieşirile de ISD dintr-o economie poartă denumirea engleză de FDI outflows) contului financiar al balanţei de plăţi externe. Diferenţa dintre cele două sume exprimă poziţia netă în domeniul ISD a ţării analizate. Ea poate fi o poziţie net debitoare numită şi poziţie netă de investitor (unele dintre marile ţări furnizoare de capital) sau o poziţie net creditoare, numită şi poziţie netă de beneficiar (majoritatea ţărilor sunt mai mult recipiente de ISD decât furnizoare de ISD). Cunoaşterea nivelului, structurii şi dinamicii fluxurilor de ISD permite observarea unor trăsături ale economiei ţării analizate, prin prisma oportunităţilor de afaceri, a profitabilităţii relative etc. Potrivit Raportului anual 2002 al Băncii Naţionale a României, ISD nete în câteva ţări central şi est europene s-au cifrat în anul de referinţă la 450,4 milioane USD în Bulgaria, 8226,3 milioane USD în Republica Cehă, 885,9 milioane USD în Croaţia, 3789 milioane USD în Polonia, 1090 milioane USD în România, 4007,2 milioane USD în Republica Slovacă şi 1748,4 milioane USD în Slovenia, în timp ce Federaţia Rusă înregistra o poziţie de net investitor în străinătate cu – 862 milioane USD.


Intensitatea fluxului de noi ISD. Fluxul anual de ISD nou intrate în economie poate fi exprimat sub formă de coeficient faţă de formarea brută de capital fix în economia ţării gazdă. Acest indicator este, de fapt, o mărime relativă de coordonare, care arată câte (sub)unităţi monetare de ISD corespund fiecărei unităţi monetare investite în economie de către operatorii economici autohtoni. Ambele tipuri de investiţii generează creşterea economică, astfel încât compararea lor directă ajută pe omul de afaceri să înţeleagă mai bine cât de mult depinde o ţară de propriul efort investiţional al operatorilor economici locali şi cât de mare este influenţa investitorilor străini. Evident, translatarea în monedă de circulaţie internaţională a formării brute interne de capital fix se face la cursul mediu oficial de schimb al monedei naţionale faţă de moneda de referinţă (USD sau Euro). În cazul României, de exemplu, noile ISD din anul 2003 s-au cifrat la 1,57 miliarde de USD (1,39 miliarde de euro), ceea ce înseamnă 17% faţă de formarea brută internă de capital fix. Altfel spus, ISD au contribuit cu aproape o cincime la sporirea capitalului investit în progresul economiei româneşti. Performanţa ISD şi potenţialul investiţional al unei ţări sunt două aspecte ale fluxurilor investiţionale internaţionale cuantificate de către UNCTAD pentru a evidenţia deosebirile de atractivitate existente între mediile de afaceri din ţările lumii. Valoarea absolută a fluxurilor de ISD către o economie poate fi mai mare sau mai mică şi diferă, de obicei, de la o perioadă la alta. Pentru a aprecia corect impactul asupra diferitelor economii naţionale, UNCTAD calculează un indice de performanţă a ISD sub forma raportului între ponderea investiţiilor receptate de o ţară în totalul mondial al ISD şi ponderea respectivei ţări în produsul mondial brut. O valoare a acestui raport mai mare decât unitatea înseamnă că ţara primeşte mai multe investiţii străine decât mărimea sa economică relativă, în timp ce un rezultat mai mic decât unu arată o performanţă mai slabă a ISD în acea ţară. Astfel calculat, indicele de performanţă a ISD captează influenţa asupra investitorilor străini a altor factori decât a mărimii pieţei, considerată a fi motivaţia de bază. Aceşti alţi factori sunt extrem de numeroşi şi de natură economică şi/sau paraeconomică (climatul de afaceri, stabilitatea politică, prezenţa resurselor naturale şi de muncă, infrastructura de transport, de telecomunicaţii, bancară şi de agenţii specializate ale administraţiei publice, oportunităţi de participare la procesul de privatizare, dar şi la achiziţii de întreprinderi sau de active, nivelul de pregătire al forţei de muncă, comunicarea interculturală, birocraţia, nivelul corupţiei etc.). Cu titlu de exemplu, în tabelul 8.3 sunt prezentaţi indicii specific ţărilor din Europa Centrală şi de Răsărit.


Indicele de performanţă al ISD în ţările din Europa Centrală şi de Răsărit Poziţia în clasamentul mondial în anul 2001 11 25 26 47 53 75

Ţara R. Cehă Bulgaria R. Slovacă Polonia Ungaria România

Tabelul 8.3 Valoarea Indicelui de performanţă a ISD 1993-1995 1999-2001 3,138 2,929 0,686 1,926 1,550 1,836 2,278 1,256 6,298 1,168 0,911 0,810

Sursa: UNCTAD, World Investment Report, 2003, Geneva

România a fost până în anul 2001 cel mai slab performer, ceea ce este explicabil prin prisma (contra) performanţei de creştere economică şi de atractivitate pentru investitorii străini. Creşterea considerabilă a fluxului de noi ISD în economia românească în anii 2003-2004 este de aşteptat să fi modificat semnificativ nu numai valoarea indicelui de performanţă, dar şi poziţia ţării noastre în clasamentul mondial. Indicele potenţialului investiţional al unei ţări este calculat de UNCTAD prin agregarea valorilor normalizate a 12 variabile presupuse a influenţa atractivitatea unei economii naţionale pentru investitorii străini: - PIB/locuitor ca expresie a mărimii şi comlexităţii pieţei locale; - rata creşterii reale a PIB în ultimii zece ani ca informaţie necesară pentru estimarea potenţialului de creştere economică viitoare a ţării; - ponderea exporturilor în PIB, pentru a capta deschiderea şi competitivitatea internaţională a economiei; - numărul de posturi telefonice fixe şi de telefoane mobile la 1000 locuitori ca indicator al gradului de modernizare a infrastructurii; - consumul industrial de energie per capita ca expresie a infrastructurii industriale tradiţionale; - ponderea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare în PIB ca indicator al facilităţilor tehnologice locale; - ponderea studenţilor în totalul populaţiei pentru a reflecta existenţa cometenţelor profesionale locale; - riscul de ţară ca indicator sintetic de percepere a riscurilor dintr-un mediu de afaceri de către investitorii străini; - ponderea ţării în exportul mondial de resurse naturale ca expresie a existenţei resurselor pentru investiţiile în industria extractivă;


- ponderea ţării în importurile mondiale de subansamble şi componente de mijloace de transport şi echipamente electronice ca expresie a prezenţei societăţilor transnaţionale în economia ţării ţi a participării ţării la producţia integrată a acestora; - ponderea exportului de servicii al ţării în exporturile mondiale pentru a capta importanţa ISD în sectorul terţiar al ţării; - ponderea stocului de ISD al ţării în totalul mondial ca indicator al capacităţii de absorbţie şi al atractivităţii şi performanţei climatului investiţional din respectiva ţară. O medie aritmetică simplă a celor două valori consemnate pentru fiecare ţară conduce la un rezultat situat între 0 pentru cel mai slab potenţial investiţional şi 1 pentru cel mai bine apreciat potenţial investiţional dintr-o ţară. În tabelul 8.4 se prezintă rezultatul evaluării de către UNCTAD a potenţialului investiţional al grupului de ţări deja menţionat mai sus în aceleaşi două perioade. Se observă valorile în general modeste obţinute de toate ţările din grup, cu o tendinţă destul de firavă de creştere a potenţialului investiţional în cea de a doua perioadă supusă analizei comparative. Tranziţia prelungită şi şovăielnică ce a caracterizat România acelor ani a făcut ca nivelurile specifice celor 12 variabile luate în calcul să fie deosebit de modeste, astfel că ne situăm din nou pe ultimul loc în grupul de ţări. Evoluţia economico-socială constant pozitivă din ultimii cinci ani a modificat cu certitudine aceste evaluări, astfel că în viitoarele Rapoarte UNCTAD ne putem aştepta la o altă poziţionare a ţării noastre fie şi numai în cadrul grupului ţărilor de referinţă. Indicele potenţialului investiţional al ţărilor din Europa Centrală şi de Răsărit Poziţia în clasamentul mondial în anul 2001 37 41 43 48 64 91

Ţara R. Cehă Ungaria Polonia R. Slovacă Bulgaria România

Tabelul 8.4 Valoarea Indicelui potenţialului investiţional 1993-1995 1999-2001 0,249 0,271 0,210 0,257 0,212 0,255 0,223 0,238 0,223 0,201 0,170 0,149

Sursa: UNCTAD, World Investment Report, 2003, Geneva

Pe baza informaţiilor oferite de cei doi indici ai performanţei şi ai potenţialului investiţional al grupului de ţări, se poate elabora o analiză


matriceală (bidimensională), rezultând (cel puţin din punct de vedere teoretic) următoarele patru categorii: - ţări cu performanţă înaltă şi cu potenţial investiţional ridicat; - ţări cu performanţă înaltă dar cu potenţial investiţional scăzut; - ţări cu performanţă modestă, dar cu potenţial investiţional mare; - ţări cu performanţă modestă şi cu potenţial investiţional scăzut. Potrivit Raportului UNCTAD, România a fost inclusiv în perioada 19992001 în ultima clasă a sub-performerilor lumii, dar există toate premisele întrunite pentru a o vedea situată mai nou în clasa ţărilor cu performanţă încă modestă, dar cu potenţial investiţional mare. Fluxul de noi ISD intrate în cursul anului 2004 arată că atractivitatea mediului economic şi investiţional este de acum mult mai favorabil percepută de către investitorii străini decât era în urmă cu patru - cinci ani. Orientarea geografică a fluxurilor investiţionale. Abordarea clasică a fluxurilor de ISD potrivit căreia „nordul” este investitor net, iar „sudul” este beneficiar net este tot mai consistent contrazisă de statisticile oficiale, care relevă faptul că fluxurile de investiţii intraregionale cunosc în ultimii 10-15 ani o dinamică mult mai puternică decât fluxurile de ISD interregionale. Există cel puţin două explicaţii: - Libera circulaţie internaţională a capitalurilor este confruntată cu tot mai puţine bariere finaciare, fiscale sau administrative, ceea ce elimină, cel puţin teoretic, prezenţa investitorilor străini în orice economie. - Capitalul acumulat în ţările în dezvoltare şi în ţările în tranziţie postcomunistă caută oportunităţi mai avantajoase de valorificare pe alte pieţe din regiune, în măsura în care se liberalizează contul de capital şi financiar din BPE a ţării de origine a investitorului. Acest capital, lipsit de experienţa valorificării internaţionale, preferă investirea în economii asemănătoare cu cea a ţării de origine, decât intrarea pe o piaţă dezvoltată, pe care concurenţa este mai ascuţită, iar regulile de supraveghere a investitorilor sunt mai stricte. Analiza structurală a fluxurilor de ISD are în vedere următoarele aspecte: pentru factorii de decizie macroeconomică şi pentru administraţiile regionale este important să se cunoască mărimea noilor proiecte de ISD, impactul lor asupra pieţei locale a muncii, precum şi distribuţia pe ţări a noilor fluxuri şi distribuţia pe ramuri investite. Conform datelor preluate de ziarul „Economistul” (nr. 1492/2003) dintr-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României, principalele domenii de interes pentru investitorii străini au fost în anul 2003


telecomunicaţiile (18 proiecte cu o valoare angajată de 368 de milioane de USD), industria energetică (cinci proiecte în valoare de 338 milioane USD), industria constructoare de maşini (14 proiecte însumând 134 milioane USD) şi industria lemnului, celulozei şi hârtiei (19 proiecte totalizând 157 milioane USD). Uneori, este interesant să se cunoască şi dinamica noilor fluxuri de ISD intrate într-o ţară sau regiune. Se utilizează în acest scop indici cronologici simpli sau ritmuri de creştere de la un an la altul sau pentru o întregă perioadă de referinţă (de obicei, deceniu). Comparaţiile diacronice la nivelul unui grup de ţări dintr-o regiune pot releva eficacitatea diferită a strategiilor de atragere a ISD sau medii investiţionale mai mult sau mai puţin atrăgătoare. 8.3 Analiza efectelor investiţiilor străine directe asupra economiei ţării gazdă Investiţiile străine directe exercită o influenţă direct sesizabilă asupra balanţei de plăţi externe a unei ţări, dar şi asupra economiei interne a ţării gazdă. Impactul fluxurilor de ISD asupra BPE se analizează prin prisma aportului net de resurse financiare pe calea ISD pentru economia ţării gazdă, respectiv, prin determinarea diferenţei între intrările nete de noi ISD şi repatrierile nete de profit generate de ISD. În anul 2002, de exemplu, România a beneficiat de un influx net de ISD de 1090 de USD (cum s-a menţionat mai sus), dar a înregistrat un sold negativ al veniturilor din investiţii directe de 186 de milioane de USD, astfel încât aportul net de resurse financiare prin ISD rămâne de doar 904 milioane de USD. Dincolo de aspectele legate de influenţa asupra BPE, omul de afaceri este profund interesat să cunoască cel puţin efectele directe (dacă nu şi efectele de antrenare) ale ISD. Efectele directe ale ISD asupra economiei ţării gazdă sunt evidenţiate cu indicatori de felul celor enumeraţi mai jos: - cota parte a filialelor şi companiilor străine în producţia unei ramuri sau în PIB-ul ţării gazdă; - numărul locurilor de muncă create de aceste filiale sau companii străine şi cota lor parte pe piaţa locală a muncii;


- contribuţia fiscală a filialelor şi companiilor străine în vărsămintele la bugetul public al ţării gazdă; - volumul valoric şi ponderea filialelor şi companiilor străine în exportul unei ramuri de activitate economică sau în exportul total al ţării gazdă. Nu poate fi ignorat faptul că ISD au un impact pozitiv asupra ritmului creşterii economice şi bunăstării din ţara gazdă. Estimările bazate pe statistici din ultimele trei decenii arată că fiecare procent suplimentar de ISD faţă de PIB se asociază cu o creştere mai mare a PIB/capita cu 0.3-0.4 puncte procentuale. Efectele indirecte sau efectele de antrenare (spillovers) ale ISD au multiple forme de manifestare şi sunt greu cuantificabile. Ele constau în beneficii care îşi au originea în prezenţa firmelor cu capital străin sau a corporaţiilor multinaţionale în economia unei localităţi sau a unei regiuni. Aceste beneficii nu sunt şi nici nu pot fi integral exprimate prin indicatori de felul celor enumeraţi mai sus. Dintre beneficiile indirecte merită menţionate efectele pozitive ale proiectelor de ISD constând în difuzarea de informaţii cu privire la existenţa de noi tehnologii de fabricaţie, de noi metode de producţie, de management şi de marketing şi demonstrarea posibilităţii de valorificare profitabilă a acestora în contextul economiei locale sau în răspândirea informaţiilor cu privire la oportunităţile de export. Potrivit unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Comerţului există cel puţin trei canale de difuzare a acestor informaţii: - Piaţa muncii: atât managerii locali angajaţi la un moment dat într-o corporaţie multinaţională sau într-o firmă cu capital străin, cât şi ceilalţi angajaţi au libertatea de a-şi schimba locul de muncă fie în cadrul aceleiaşi pieţe, fie peste hotare. Cu prilejul acestei schimbări a locului de muncă, ei poartă şi informaţia cu privire la noile tehnici manageriale, de producţie sau de marketing, după cum difuzează şi informaţiile despre existenţa oportunităţilor de afaceri constatate la vechiul loc de muncă. Efectul general este unul pozitiv, chiar dacă firma iniţială va trebui să facă faţă unei concurenţe sporite. - Efectele de demonstrare a accesului pe noi pieţe: studii empirice confirmă faptul că firmele locale preiau şi imită înclinaţia de export a corporaţiilor transnaţionale şi a firmelor cu capital străin din regiune. Buna cunoaştere a pieţelor internaţionale de către aceste firme şi utilizarea unor canale eficiente pentru tranzacţiile lor internaţionale sunt uşor însuşite şi de firmele locale, astfel că


internaţionalizarea economiei este mai pronunţată în astfel de regiuni decât în cele în care capitalul străin nu este atras. - Efecte de practici interfirme la nivelul subfurnizorilor locali. De obicei, firmele cu capital străin şi corporaţiile transnaţionale manifestă o anumită rigurozitate în gestionarea şi derularea tranzacţiilor lor cu furnizorii şi subfurnizorii locali. Cu timpul, astfel de practici riguroase sunt utilizate de aceste subiecte economice locale şi în relaţia cu proprii lor furnizori, ori în relaţia cu alţi clienţi din mediul local de afaceri. Această rigurozitate se referă la designul produselor, la serii pilot de fabricaţie, la reglarea procesului tehnologic şi, mai presus de toate, la autocontrolul calităţii producţiei. Studii ale Biroului Internaţional al Muncii demonstrează empiric efectul pozitiv de contaminare cu rigurozitate a mediului local de afaceri prin preluarea cerinţelor de exigenţă formulate de întreprinderile bazate pe ISD. Chiar dacă astfel de aspecte nu pot fi comensurate direct prin mijloacele şi metodele specifice statisticii, ele nu pot fi ignorate, cu atât mai mult cu cât ele contribuie la sporirea funcţionalităţii economiei locale. 8.4 Statistica fuziunilor şi achiziţiilor Fuziunile şi achiziţiile (Mergers and Acquisitions) constituie într-o anumită accepţiune o măsură a dezvoltării, complexităţii şi sofisticării unei economii, afirmă cu justă îndreptăţire experţii de la PricewarethouseCoopers. Pentru omul de afaceri care îşi propune să abordeze o nouă piaţă, informaţiile despre fuziuni şi achiziţii (F & A) sunt de natură să-l edifice asupra nivelului de încredere pe care îl poate manifesta în relaţia cu partenerii de pe noua piaţă. Trebuie menţionat că în contextul unei economii de piaţă, prin fuziuni şi achiziţii se înţeleg acele tranzacţii între societăţi comerciale cu capital privat care au ca scop schimbarea structurii de proprietate asupra unei întreprinderi sau asupra unor active. Prin urmare, operaţiunile de privatizare a unor întreprinderi de stat sau vânzarea de active aparţinând statului se cer a fi tratate separat. Atunci când tranzacţiile au loc între o întreprindere rezidentă şi una nerezidentă (fuziune) sau întreprinderea rezidentă este achiziţionată de o societate comercială nerezidentă (sau invers), tranzacţia capătă caracter internaţional.


Din punct de vedere statistic, fuziunile şi achiziţiile sunt observate atât ca număr de operaţiuni, cât şi ca valoare a tranzacţiilor. În tabelul 8.5 se prezintă cu titlu de ilustrare valoarea estimată a pieţei F & A din Europa Centrală şi de Răsărit din punct de vedere al valorii totale a tranzacţiilor de acest fel din fiecare ţară. Valoarea fuziunilor şi achiziţiilor în anul 2003 Ţara Federaţia Rusă Republica Cehă Polonia Ungaria Republica Slovacă România Bulgaria Croaţia Slovenia Total

Tabelul 8.5 F&A – milioane USD 23 703 7 420 2 835 2 617 653 549 317 300 249 38 644

Sursa: PricewaterhouseCoopers: M&A Survey 2003

Pentru a analiza amploarea pieţei operaţiunilor de F&A se obişnuieşte să se determine dimensiunea relativă (în procente) a fuziunilor şi achiziţiilor dintr-o ţară faţă de PIB. În cazul României anului 2003, dacă PIB este estimat în dolari SUA la cursul de schimb al dolarului, atunci F&A reprezintă aproape 1% , iar dacî estimarea este făcută la paritatea puterii de cumpărare a leului faţă de dolar, atunci F&A reprezintă 0.35% faţă de PIB, ceea ce subliniază caracterul emergent al acestei pieţe în ţara noastră. În Raportul elaborat de PricewaterhouseCoopers sunt pe larg analizate motivele acestui nivel extrem de modest al F&A nu numai în România, dar şi în celelalte ţări din regiunea analizată: raritatea unor obiective mari cu valoare de peste 50 milioane USD, întârzierea privatizării în sectoarele energetic şi de utilităţi publice (cu obiective de mare valoare), preferinţa investitorilor străini de a face investiţii noi (greenfield) stimulată şi de pretenţiile de preţ exagerate ale proprietarilor locali, riscul de ţară perceput încă a fi mult mai mare decât disponibilitatea investitorilor de a se expune etc. sunt numai câteva dintre problemele pieţei F&A în ţările în tranziţie post-comunistă.


Se poate lua în considerare şi valoarea medie a fiecărei operaţiuni de F&A. Faţă de numai 21,7 milioane USD/tranzacţie în 2002, valoarea acestui gen de afacere în regiunea Europei Centrale şi de Răsărit a sporit în 2003, atingând o medie de 39,1 milioane de USD. Merită totuşi accentuat un alt aspect: care este amploarea celor mai mri F&A din regiune pentru că ele arată deschiderea investitorului privat, fie el autohton sau străin, de a asuma riscurile unei afaceri de mari proporţii. Potrivit Raportului citat, în cursul anului 2003 în regiunea analizată au avut loc 42 de tranzacţii cu o valoare mai mare de 100 milioane USD (una dintre acestea a avut loc cu titlu de premieră în România), faţă de numai 28 tranzacţii în anul precedent, ceea ce atestă, totuşi, o piaţă a F&A în creştere, un climat mai propice afacerilor. Pe de altă parte, primele 10 mega F&A din regiune au concentrat 16 miliarde de USD, adică 40% din totalul afacerilor de acest fel din zonă. Expunerea înaltă la risc este evidentă, dar ea atestă faptul că investitorii percep cu încredere ameliorarea mediului investiţional din zonă. 8.5 Întrebări de control 1. Precizaţi unde se găsesc datele referitoare la investiţiile străine? 2. Cum distingeţi o ISD de o investiţie de portofoliu? 3. Prezentaţi indicatorii statistici utilizaţi în caracterizarea stocului de ISD dintr-o ţară. De ce este un om de afaceri interesat în cunoaşterea unor astfel de indicatori? 4. Cum se face analiza structurală a stocului de ISD? 5. Cum determinaţi poziţia netă a unei ţări în cadrul ISD? 6. De ce este utilă observarea dimensiunii noilor proiecte de ISD? 7. Ce înţelegeţi prin indicele de performanţă a ISD într-o ţară? 8. Cum determinaţi şi care este semnificaţia indicelui potenţialului investiţional al unei ţări? 9. Cum stabiliţi impactul ISD asupra balanţei de plăţi externe? 10. Exemplificaţi efectele directe şi indirecte ale ISD asupra economiei locale. 11. Ce fel de indicatori folosiţi pentru a caracteriza piaţa F&A? 12. Ce semnificaţie daţi creşterii valorice a tranzacţiilor de F&A?


8.6 Probleme propuse Problema 1 PIB-ul unei ţări a înregistrat următoarele valori nominale anuale (preţuri curente): 2002 - 514,4 mild.USD; 2004 - 789,2 mild.USD. În aceeaşi peroadă, investiţiile autohtone în economia naţională au crescut de la 104,1 mild. USD la 154,7 mild. leUSD, iar investiţiile străine directe au sporit de la 12,8 miliarde USD la 17,3 miliarde USD. a) Să se analizeze impactul sporirii investiţiilor autohtone asupra creşterii PIB folosind rata marginală de creştere şi coeficientul de elasticitate. b) Cum se modifică rata marginală de creştere şi coeficientul de elasticitate dacă se iau în considerare şi investiţiile străine directe? Problema 2 În anul 2003, fluxurile investiţionale internaţionale a două ţări sunt prezentate mai jos în vederea unei analize comparative: - ţara A se caracterizează prin intrări de noi investiţii directe de 22 miliarde de USD şi ieşiri de investiţii directe de 26 miliarde de USD. PIB-ul ţării este de 540 miliarde de USD, iar populaţia ţării de 38 milioane de locuitori. - ţara B înregistrează un influx de ISD de 13 miliarde de USD şi ieşiri de capital autohton în vederea investiruu directe în alte economii de 8 miliarde de USD. PIB-ul ţării este de 290 miliarde de USD, iar populaţia ţării este de 17 milioane de locuitori. Să se determine poziţia netă a fiecărei ţări din punct de vedere al fluxurilor de ISD şi semnificaţia relativă a acestora pentru fiecare dintre economiile comparate.


Chapter 8 FOREIGN DIRECT INVESTMENT STATISTICS

Foreign direct investment (FDI) is defined as an investment that is made to acquire and exert a lasting management interest – usually 10% or more of the voting stock – in a company operating in a country other than that of the investor (defined according to economic residency), the investor’s purpose being an effective voice in the management of the enterprise. The building blocks for more FDI in a country are peace, basic macroeconomic stability and institutional credibility (low bureaucracy and transparency manifest in the interface with private interests), tax advantages, openness to international trade, basic infrastructure. From a quantitative viewpoint, the FDI inflow in a (host) country is the sum of equity capital, reinvestment of earnings, other long-term capital and short-term capital as shown in the financial account of the balance of payments. The total inflows of FDI in a given reference period are known as the stock of FDI. A country might be at the same time a source for FDI outflows towards the rest of the world. By comparing inflows to outflows one obtains the net FDI position of the country (net benefitor position or net source of FDI = net investor position). The classical approach (i.e. advanced economies invest in developing countries) is more and more contradicted by the regional FDI flows, which register in the last 10-15 years higher increase ratios as the average growth rate for FDI. The explanation consists in the step-by-step lifting of the barriers to capital flows. At the same time, capitals accumulated in the developing and/or transition countries seek for better investment opportunities abroad by approaching markets from the region. Profits on FDI equal the sum of reinvested earnings on direct investment and other direct investment income. It means that only a part of the FDI profits is re-patriated in the investor’s home country as registered in the current account of the Balance of Payments. This flow of payments is registered as a distinctive item in the Debit of the income balance.


Statistical descriptors of the FDI There are two objectives to measure in the FDI statistics: Stocks and Flows. The stock of FDI is the total amount of FDI disbursed at the registration moment and reported usually by the end of the reference period (year). The relative significance of the FDI stock for the host county is illustrated by indicators presented hereinafter: - Per capita FDI stock (FDI stock : Number of inhabitants); - FDI stock as a relative amount as compared to the GDP; - Average amount of investment disbursed per FDI project. Three types of distribution have to be considered for the structural analysis of the FDI stock: - country of origin distribution of FDI; - sector or industry distribution of FDI in the host country; - county and/or regional (geographical) distribution of FDI. The FDI inflows are registered on a monthly and a yearly basis in the financial account of the BoP as investment inflows (credit) and/or outflows (debit). The relative significance of the FDI inflows during the reference year is revealed by comparing it to the gross fixed capital formation in the host country. Only a good investment environment for domestic investors will attract also foreign investors! A structural analysis of the recent inflows might use the same distribution criteria as mentioned above. The impact of FDI on the balance of payments consists of two aspects: - the FDI net position in the financial account of the BoP; - the net income generated by FDI (credit – debit). A comprehensive analysis of the impact of FDI on the BoP will combine the two dimensions in order to show the net financial flow between a country and the rest of the world due to FDI.


Estimating FDI effects There are direct and indirect effects of the FDI in a country’s economy. Direct effects are usually expressed in terms of contribution or role of foreign invested companies and/or of multinational corporations (MNCs) in the host country’s economy: - share of foreign affiliates in industrial output or in GDP; - number and/or share of (local) employees in FDI projects in the total number of employed population; - value (and share) of foreign affiliates in total exports of the host country; - tax contribution as share of the total tax incomes in the country’s fiscal system. In general terms, FDI has a positive effect on growth rate and on welfare once the host country has an appropriate level of education and training of its population. Cross-country studies confirm that each percentage point share of FDI in GDP is to be associated with 0.3 to 0.4 percentage poin higher per capita GDP growth in the last three decades of the XXst century. Indirect benefits or spillovers Spillovers refer to benefits arising from the presence of MNCs and of foreign invested companies that are not fully captured by them in their market transactions with local customers and suppliers. Such benefits can arise when the FDI project leads to a diffusion of information about the existence, availability and profitability of new technology, production methods, management and marketing techniques, or export market opportunities. Three important transmission channels were observed: - Labor market spillovers: As managers and employees move inside an economy from a company to another and/or from a country to another, the training of local personnel is increasingly important. - Market access and demonstration effects: Studies of the development of export activities in the FDI-host countries argue for strong demonstration effects from the operations of foreign firms. As foreign companies have greater knowledge of world markets and access to information marketing channels, they tend to be more involved in international trade than the domestic companies. But this experience has a positive impact on the export propensity of the local firms.


Supplier spillover Foreign firms interact with local suppliers and induce a clear improvement of their capabilities to supply not only those firms but also other customers. This refers to product design, blueprints, manufacturing process planning and, above all, to quality control. Occasional papers developed under the auspices of the International Labor Office in Geneva indicate the critical importance of the subcontracting by foreign invested firms for the professional development of the local suppliers.

Capitolul 9 ELEMENTE DE ANALIZĂ STATISTICĂ A DATORIEI EXTERNE

Statistica datoriei externe Atunci când resursele materiale şi/sau financiare ale unei economii nu acoperă cererea internă, deficitul de ofertă se acoperă prin import de bunuri materiale, servicii, capital. O bună parte a acestor resurse atrase se realizează pe baza creditelor (împrumuturilor) externe angajate de rezidenţii unei economii pe termen scurt (unu-doi ani), mediu (trei-cinci ani) sau pe termen lung (peste 5 ani). Acumularea în timp a acestor credite dă naştere datoriei externe, adică angajamentelor financiare contractate de subiecte economice rezidente în relaţia lor cu restul lumii. 9.1 Delimitarea statistică a datoriei externe Toate categoriile de subiecte economice pot angaja (acorda) împrumuturi (credite) în relaţiile lor cu străinătatea. Din mulţimea acestor relaţii de creditare, statisticile oficiale iau un considerare doar acele împrumuturi care sunt angajate sau acordate pe termen mai mare de un an calendaristic, fie de către administraţia publică centrală sau locală, fie de către societăţile comerciale sau bancare cu garanţia statului (reprezentat în cazul României de Ministerul Finanţelor Publice). De aceea, în terminologia publicaţiilor statistice se utilizează conceptul de datorie publică externă. Prin urmare, acest concept nu se referă nici la datoriile angajate sau acceptate cu termen de rambursare mai scurt de un an şi nici la acele datorii care au fost negociate fără garanţia publică. Potrivit recomandărilor FMI, datoria publică externă nu cuprinde sumele datorate unor creditori nerezidenţi pentru care nu au fost stabilite termene de rambursare şi nici datoriile care pot fi stinse prin plata în moneda naţională sau prin livrare de bunuri materiale şi/sau prestare de servicii. Un alt concept vehiculat în statisticile internaţionale referitoare la acest subiect este datoria externă totală sau îndatorarea externă brută. Acest concept acoperă toate tipurile de credite angajate de rezidenţii unei


economii în raporturile lor cu restul lumii, indiferent dacă există sau nu garanţia statului. În unele lucrări de analiză financiară sunt cuprinse şi datoriile pe termen scurt. În astfel de cazuri, se face o menţiune specială („inclusiv datoria pe termen scurt”) pentru a atrage atenţia cititorului asupra acestui aspect. Datoria externă netă este determinată ca diferenţă între întreaga sumă a împrumuturilor angajate (datoria brută) şi creditele acordate şi (încă) nerestituite în raporturile dintre rezidenţii unei economii şi restul lumii. Pentru stabilirea datoriei externe nete, se iau în considerare, de obicei, doar creanţele lichide şi cele care pot fi uşor mobilizate. Pentru a nu crea o imagine distorsionată, din calcule se omit acele creanţe pentru care nu există o perspectivă clară a rambursării din partea debitorilor externi. Prin urmare, conceptul de datorie externă netă este specific ţărilor care apar în dubla ipostază în relaţia cu restul lumii: ele sunt, pe de o parte, debitoare faţă de străinătate, iar pe de altă parte, au oferit unor nerezidenţi credite, a căror rambursare este stabilită pentru viitor. Incapacitatea unor ţări în dezvoltare greu îndatorate faţă de restul lumii de a restitui la timp datoria contractată potrivit clauzelor din contractele de împrumut (tranşele scadente şi masa aferentă a dobânzii) a dat naştere crizei mondiale a datoriei externe în anii 1980-1990 în pofida numeroaselor reeşalonări ale rambursării creditelor, precum şi ale frecventelor renegocieri ale condiţiilor de împrumut. Pentru a soluţiona fie şi în parte această criză, a fost înfiinţată piaţa internaţională a datoriei externe, pe care se negociază şi înstrăinează titlurile de îndatorare externă într-un mod asemănător cu mecanismul specific tranzacţiilor pe piaţa obligatară internă. Cunoaşterea de către un om de afaceri a îndatorării externe a ţării în care urmeză să facă tranzacţii are mai multe motivaţii legate nu numai de riscul de plată, dar şi de frecvenţa şi semnificaţia relativă a îndatorării subiectelor economice din sectorul privat de afaceri.El ca putea aprecia mai bine riscurile la care se expune. 9.2 Caracterizarea statistică a îndatorării externe Mulţimea de indicatori statistici care pot fi invocaţi pentru a caracteriza îndatorarea externă a unei economii se grupează în trei categorii: - indicatori ai nivelului îndatorării externe; - indicatori structurali ai îndatorării externe; - indicatorii de dinamică a îndatorării externe.

Elemente de analiza statistică a datoriei externe

Nivelul îndatorării externe se analizează pornind de la cuantumul îndatorării externe, cunoscut şi sub numele de stoc al datoriei externe acumulate şi încă neachitate. El este exprimat printr-o mărime de stoc constatat la un moment dat, de obicei la sfârşitul anului calendaristic. Indiferent care este moneda efectivă în care s-a contractat datoria externă a unei ţări (DE), ea este contabilizată şi publicată în formă agregată într-o monedă de referinţă (USD sau Euro) de către banca centrală a ţării în cadrul Raportului anual, precum şi de către Banca Mondială în volumul International Financial Statistics. Cuantumul îndatorării externe este, de obicei, analizat cu ajutorul unor indicatori derivaţi care evidenţiază intensitatea îndatorării externe (DE/capita, care serveşte şi la nuanţarea comparaţiilor internaţionale referitoare la îndatorarea externă a diferitelor ţări) sau gravitatea îndatorării externe (rata de îndatorare externă ca raport între DE şi PIB sau rata de îndatorare externă a statului stabilită ca raport între datoria externă şi datoria publică internă). Pentru majoritatea ţărilor DE/PIB este subunitar, dar ţările cele mai îndatorate au depăşit acest prag psihologic în ultimul deceniu, ceea ce înseamnă că ele datorează mai mult creditorilor externi decât se produce dea lungul unui an ca valoare adăugată în întreaga economie a ţării. Referitor la al doilea aspect al gravităţii îndatorării publice (datoria externă şi datoria internă), trebuie amintit că o cerinţă a Pactului de Stabilitate încheiat de ţările din cadrul Uniunii Economice şi Monetare pentru a asigura stabilitatea monedei unice europene – euro – este ca totalul datoriei publice să nu depăşească 60% faţă de PIB-ul fiecărei ţări membre. Indicatorul cel mai frecvent evocat în publicaţiile de specialitate este datoria externă/capita, dar un indicator mai expresiv din punct de vedere al efortului de restituire a împrumuturilor angajate este rata de îndatorare externă calculată ca raport între datoria externă şi exportul de bunuri şi servicii al ţării analizate (DE/X). Rezultatul poate fi interpretat şi ca număr de ani-exporturi pentru achitarea datoriei. Evident, cu cât rezultatul este mai mare, cu atât riscul este mai consistent pentru omul de afaceri care se încumetă să realizeze tranzacţii într-o astfel de economie.


Indicatori ai datoriei externe brute a României în perioada 2000-2004 Tabelul 9.1 Indicatori ai datoriei 2000 2001 2002 2003 2004* externe Valoarea brută a 10,5 11,9 15,2 19,4 19,5 datoriei (miliarde de USD) În % faţă de PIB 28,5 30,0 33,2 34,1 29,7 În % faţă de exporturi 101 105 110 110 87 Serviciul datoriei externe 2,4 3,0 3,5 4,6 4,8 (miliarde de USD) În % faţă de PIB 6,6 7,6 7,7 8,1 7,3 În % faţă de exporturi 23,4 26,4 25,2 26,0 21,5 * Date preliminate pentru anul 2004 Sursa: Statistici ale BNR şi INS Romînia

Printre numeroasele posibilităţi de analiză structurală a datoriei externe a unei ţări amintim aici: - distribuţia datoriei externe în funcţie de anul de rambursare; - distribuţia în funcţie de moneda de contractare, de rata dobânzii, de forma de rambursare (tranşă unică sau în rate); - distribuţia în funcţie de tipul creditorului (surse publice/private) sau pe tipuri instituţionale ale creditorilor (instituţie financiară internaţională, guverne ale altor ţări, bănci comerciale, companii comerciale etc.); - distribuţia datoriei externe în funcţie de scopul în care a fost angajată: pentru investiţii în economie sau infrastructură, pentru acoperirea unui deficit temporar în oferta de bunuri de consum sau pentru echilibrarea contului curent al BPE; - distribuţia datoriei externe angajate pe sectoare de activitate (privat/public). Cu cât activitatea economică este mai stabilă, iar mediul economic este perceput ca fiind mai favorabil afacerilor, cu atât mai multe sunt împrumuturile angajate de întreprinderi şi bănci fără garanţia statului. Astfel, datoria externă negarantată de stat devine un adevărat indicator (indirect) al performanţei funcţionale a unei economii, al încrederii creditorilor externi în capacitatea şi libertatea subiectelor economice private


de a rambursa angajamentele financiare contractate, fără vreo aprobare sau garanţie din partea instituţiilor administraţiei publice. Dinamica îndatorării externe este cuantificată prin cei trei indicatori de analiză diacronică a variaţiei stocului de datorie externă: sporul (scăderea) absolută a îndatorării externe (∆DE), indicele (IDE) şi, respectiv, ritmul îndatorării externe (RDE). În situaţia creşterii bruşte a cuantumului îndatorării externe, se obişnuieşte să se sublinieze acest aspect prin stabilirea sporului de datorie externă per capita (∆ DE: Populaţia ţării). Totuşi, o caracterizare mai semnificativă a dinamicii îndatorării externe se obţine prin compararea oricăruia dintre cei trei indicatori de dinamică enumeraţi mai sus cu indicatorii corespunzători ai produsului intern brut sau ai exporturilor de mărfuri şi servicii. De exemplu, un indicator de creştere marginală a datoriei externe faţă de dinamica produsului intern brut (∆DE : ∆PIB) exprimă mai bine evoluţia îndatorării externe întrucât are ca termen de referinţă un aspect al creşterii economice interne a ţării care se îndatorează. La fel, coeficientul de elasticitate a îndatorării externe faţă de evoluţia produsului intern brut al ţării (RDE : RPIB) are o valenţă analitică mai mare decât simplul raport dintre creşterea datoriei şi numărul populaţiei. Din punct de vedere al perspectivelor de rambursare a îndatorării suplimentare, este interesant să se compare creşterea îndatorării cu dinamica exporturilor de mărfuri şi servicii. De exemplu, un raport IDE : IX > 1 exprimă, de fapt, că şansele de restituire a datoriei sunt reduse, întrucât datoria externă creşte mai repede decât încasările din exporturile de bunuri materiale şi servicii. Pentru majoritatea ţărilor lumii, exporturile reprezintă sunt unica sursă de mijloace de plată internaţională. 9.3 Indicatorii efectelor economice şi financiare ale îndatorării externe Efectele economice şi financiare ale îndatorării externe abordează un alt aspect al îndatorării externe: orice datorie angajată trebuie să fie rambursată, alături de suma împrumutată (principalul datoriei desemnează, de fapt, tranşa anuală scadentă - TAS) fiind necesară şi plata dobânzii aferente împrumuturilor luate şi încă neachitate (masa anuală a dobânzii MAD). Cele două sume datorate străinătăţii într-un an ca urmare a împrumuturilor contractate cu diverşi creditori nerezidenţi constituie anuitatea sau serviciul datoriei externe (SDE). Prin urmare, SDE = TAS + MAD.


Efectul economic: în măsura în care sumele împrumutate se investesc în obiective economice care au capacitatea de a produce sub formă de profit sumele datorate străinătăţii se apreciază că îndatorarea externă este o cale de atragere de capital străin cu efecte benefice asupra lărgirii activităţii din economia ţării gazdă. Evident, împrumuturile angajate pentru a acoperi o nevoie de consum, pentru a restitui o datorie scadentă sau pentru a echilibra contul curent al BPE nu sunt aducătoare de venituri. În acest context apare evidentă necesitatea de a nu discuta numai despre cuantumul şi intensitatea (sau gravitatea) îndatorării externe, ci şi despre destinaţia economică a sumelor împrumutate de la creditorii externi. Efectul financiar: achitarea anuală a serviciului datoriei externe grevează mai mult sau mai puţin puterea de cumpărare a ţării, de vreme ce o parte dintre încasările din exportul de mărfuri şi servicii şi din celelalte intrări de valută sunt afectate acestor plăţi. Pentru a arăta cât de mare este efortul de plată, se utilizează: - mai rar, cota procentuală a serviciului datoriei externe faţă de PIB (SDE/PIB); - mai frecvent, cota procentuală a serviciului datoriei externe faţă valoarea totală a exporturilor de mărfuri şi servicii (SDE/X). Se apreciază că o cotă de până la 15% nu afectează dramatic puterea de cumpărare a unei ţări pe piaţa internaţională, deci nu perturbă semnificativ echilibrul economic intern al acesteia. Depăşirea acestei cote, însă, este de natură să perturbe grav circuitul economic intern, iar intervenţia băncii centrale pentru restabilirea puterii de cumpărare este iminentă. Conform Raportului anual 2002 al Băncii Naţionale a României, dat publicităţii la mijlocul verii 2003, la sfârşitul anului 2002 ţara noastră avea o datorie externă acumulată de 15.084 milioane USD (cca. 790 USD/locuitor). Datoria a crescut cu 49% faţă de anul 2000. Serviciul datoriei externe a absorbit în anul 2002 o cotă de 18,8% din încasările din exportul de mărfuri şi servicii (faţă de 19,1% în 2001). 9.4 Întrebări de control 1. Cum delimitaţi statistic datoria externă a unei ţări? 2. Care este deosebirea dintre datoria externă brută şi cea netă? 3. Prezentaţi indicatorii cuantumului îndatorării externe.


4. Care sunt criteriile analizei structurale a datoriei externe a unei ţări? 5. Cum caracterizaţi dinamica îndatorării externe a unei economii? 6. Care sunt efectele economice şi financiare ale îndatorării externe? 9.5 Probleme propuse Problema 1 Să se facă analiza comparativă a îndatorării externe absolute şi relative a ţărilor din tabelul alăturat, ştiind că datele se referă la anul 2002: Ţara

Populaţie (milioane loc.)

Bulgaria Republica Cehă Croaţia Polonia România Slovacia

7,9 10,3 4,7 38.6 21,7 5,4

Datorie externă brută (miliarde USD) 10,95 26,28 15,28 81,95 15,08 13,19

Exporturi (miliarde USD) 5,69 38,24 4,99 32,95 13,87 14,37

Sursa: Raportul anual 2002, Banca Naţională a României, Bucureşti, 2003

Problema 2 Tabelul de mai jos cuprinde date care permit să se analizeze gradul de îndatorare externă şi impactul financiar al restituirii datoriei externe asupra puterii de cumpărare a exporturilor Sultanatului Oman în anii 2000 şi 2001. Să se cerceteze situaţia din anul 2001. Cum a evoluat situaţia în 2001 faţă de anul precedent? Indicatorul Populaţia PIB Exporturi Datoria externă Serviciul datoriei externe

Unitatea de măsură Mii locuitori Milioane USD Milioane USD Milioane USD

2000 2 380 19 868 11 318 5 268

2001 2 468 19 944 11 074 4 759

Milioane USD

389

795

Sursa: International Financial Statistics, IMF, Washington, DC, 2002


Chapter 9 EXTERNAL DEBT STATISTICS

Definitions and statistical delimitations External debt is defined as the actual amount of money that is owed by the resident economic actors of a country to non-residents and is repayable to the creditors in foreign currency, goods or service. The external debt of a country covers different categories of loans engaged by the residents in their relation to the rest of the world. According to the original or extended maturity of the debt, distinction should be made between the long-term debt (with a maturity of more than one year) and the short-term one (maturity of one year or less). Under these circumstances, we distinguish: - Long-term external debt covers public debt, publicly guaranteed debt and private non guaranteed debt (see explanations bellow). - Short-term external debt. Please note that current available data permit no distinction between public and private non-guaranteed short-term debt. Long-term external debt has three components: - Public debt, which is an external obligation of a public debtor, including the national government, a political subdivision (or an agency of either), and autonomous public bodies. - Publicly guaranteed debt, which is an external obligation of a private debtor that is guaranteed for repayment by a public entity, - Private non-guaranteed external debt, which is an external obligation of a private debtor that is not guaranteed for repayment by a public entity. Usually, in official statistics referring to a country’s external debt, public and publicly guaranteed long term debts are aggregated. When shortterm debt is added, special mention is necessary. The first two categories of long-term debt observed for a reference period are the components of the total external debt stock.


A country might be at the same time in both positions as a debt contractor and as a creditor for other countries. If we are considering only the debt owed to non-residents, we are dealing with data on gross external debt. If we are subtracting the amount of credits offered to other countries and/or to their residents, the result is another aspect of the indebtness – the net external debt. A debt has to be repaid. Principal repayments are actual amounts of money paid as amortization of the contracted debt. Interest payments are actual amounts of interest paid for the loans engaged. By summing up the principal payments and the interest payments during a reference year we obtain the external debt service. Net flows (or net lending or net disbursements) are drawings on loan commitments during the specified year minus total debt service payments. Net transfers are net flows minus interest payments (or disbursements minus principal repayments). The external debt crisis in the 1980 generated the set up of an international market for transactions having as object the external debt. Statistical indicators of the foreign indebtness of a country A business professional is interested to know the absolute and relative indebtness of the partner country in order to make his own financial risk evaluation and to decide if he will start a transaction with a partner of that country or not. On the other hand, a business professional is interested to observe what are the amount and the share of the debt engaged by the private sector of an economy. The higher the figures, the better the economy is doing and vice-versa. There are three groups of statistical indicators to analyze the external indebtness of a country: the degree and dynamics of the indebtness; the structural aspects of the indebtness; economic and financial effects indicators. The indicators describing the degree and dynamics of external indebtness refer to: the total stock of external debt accumulated during the time and not yet reimbursed (gross or net stock should be mentioned); the external debt stock per capita is the most frequently indicator involved in international comparisons; the external debt as percentage of the country’s GDP;


the external debt compared to the yearly amount of exports of goods and services is used to show the degree of international indebtness in terms of number of yearly exports needed to repay promptly the total (gross) debt; growth indices or growth rates of the external gross or net debt. Usually, they are compared to the corresponding indicators showing increase of GDP in order to express the progression or the regression of the external indebtness of the given country. The structural analysis of the contracted external debt Among the many analytical distributions of the total gross debt stock of a country, the most significant ones are the following: External (gross) debt distribution by years of repayment; External (gross) debt distribution by repayment forms (single repayment or portion payments); External debt according to the type of creditor (public private sources); External debt distribution by level of interest rates; External debt distribution according to the destination of the money borrowed: investments in the economy or in the infrastructure; coverage of the consumer needs (as the domestic economy is not able to deal with the internal imbalances between demand and supply); current account deficit coverage (as the economy is not capable to cover its external needs by appropriate amounts of exports in goods and services, by incomes generated by the outflows of labor and capital or by unilateral transfers). Economic and financial effects of the external indebtness The economic effect can be determined by comparing the interest rate with the investment return rate. If the interest rate is lower than the return rate, the external debt has a positive effect, as at least the interest payment is covered by the profits obtained in the invested objective. If not, there is a negative effect of the external debt. The financial effect of the external debt of a country is expressed by a special indicator: the external debt service as percentage ratio of the total incomes generated by exports of goods and services of the respective country. In order to not induce major shortage in the domestic economy equilibrium, this ratio should be kept bellow 15% of the total exports income. Over this level, the purchasing power of exports is significantly affected and negative effects will sow up soon either in the consumption of the population or in the smooth evolution of the productive activities.

Bibliografie

Atkinson, Lloyd C, (1982): Economics – the Science of Choic,. Richard D. Irwin Inc., Homewood, Illinois * * *(1993) Balance of Payments Manual, 5thEdition. International Monetary Fund, Washington, DC Balassa, Bela şi Bauwens, Luc (1984): Intra-Industry Specialization in a MultiCountry and Multi-Industry Framework. În: World Bank Discussion Paper, Washington, DC, Decembrie Bădiţă, Maria, Baron, Tudor, Korka, Mihai (1998): Statistică pentru afaceri, Bucureşti, Editura Eficient Begu, Liviu-Stelian (2003): Statistică internaţională, Bucureşti, Editura AllBeck Bourguinat, Henri (1999): Finance internationale, Paris, Presses Universitaires de France Brightmann, Harvey, Schneider, Howard (1992): Statistics for Business Problem Solving, Cincinnati, Ohio, South-Western Publishing Co Capanu, Ion (1998): Indicatorii macroeconomic,. Bucureşti, Editura Economică Capanu, Ion, Wagner, Pavel şi Mitruţ, Constantin (1994): Sistemul conturilor naţionale şi agregatele macroeconomice. Bucureşti, Editura All. Carstensen, Kai şi Toubal, Farid (2003): Foreign Direct Investment in Central and Eastern European Countries: A Dynamic Panel Analysis, Kiel Institute of World Economics, Working Paper No. 1143 Ciurel, Violeta (2000): Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici internaţionale, Bucureşti, Editura All Beck Cristureanu, Cristiana (1999): Economia imaterialui: tranzacţiile internaţionale cu servicii. Bucureşti, Editura All Beck Curwin, Jon and Slater, Roger (1995): Quantitative Methods for Business Decisions. Third Edition. Londra, Chapman & Hall

David, Jacques-Henri, Jaffré (1990): La monnaie et la politique monétaire, Troisième édition, Paris, Editions Économica Deaconu, Alecxandrina (1998): Economia întreprinderii, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică Florescu-Ciobotaru, Marius (2004): Aspecte cantitative şi calitative ale sectorului extern al economiei ţărilor Europei Centrale şi de Est după 1990, Referat de doctorat ASE Bucureşti (manuscris) Grubel, Herbert and Lloyd, Peter (1975): The Theory and Measurement of Internatiomal Trade in Differentiated Products, Londra, Editura MacMilan * * * (2003) Handbook of International Trade Statistics, UNCTAD, Geneva Hoekman, Bernard şi Djankov, Simeon (1996): Intra-industry Trade, Foreign Direct Investment and the Reorientation of Eastern European Exports, Policy Research Working Paper No. 1652, Policy Research Department, World Bank, Washington, DC Horobeţ, Alexandra (2003): Managementul riscului financiar în investiţiile internaţionale, Teză de doctorat, Academia de Studii Economice din Bucureşti * * * (1997): Implications of the Relationship between Trade and Investment for Development and Economic Growth, Geneva, World Trade Organization, Working Group on the Relationship between trade and Investment, WT/WGTI/W/8/Add.2 * * * (2004) International Financial Statistics, Fondul Monetar Internaţional, Washington, DC * * *(1998) International Merchandise Trade Statistics. Concepts and definitions, ST/ESA/STAT/SER.M/52/Rev.2, Studies in Methods, Series M, No. 52, Rev.2, Department of Economic and Social Affairs, Statistics Division, United Nations, New York Korka, Mihai (1977): Statistica comerţului exterior. Bucureşti, Tipografia A.S.E Korka, Mihai (2003): Introducere în analiza cantitativă a mediului internaţional de afaceri, Programul de Master în Comunicare de Afaceri în Limbi Străine, Bucureşti, Tipografia ASE Korka, Mihai, Begu, Liviu-Stelian, Tusa, Erika, Manole, Cristina (2003): Bazele statisticii pentru economisti. Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Tribuna Economică

Korka, Mihai, Cristureanu, Cristiana (1986): Fluxurile internaţioanle de servicii: caracteristici, tendinţe, funcţii şi efecte asupra economiei contemporane, În: Buletin de sinteze nr. 8/1986, Academia de Studii Economice, Bucureşti Landsburg, Steven E, Feinstone, Lauren J. (1997): Macroeconomics, International Edition, McGraw-Hill Madgearu, Virgil (1940): Evoluţia economiei româneşti după războiul mondial, Bucureşti, Editura Independenţa Economică * * *(2002) The Manual on Statistics of International Trade in Services, European Commission, International Monetary Fund, Organization for Economic Co-operation and Development, United Nations, United Nations Conference on Trade and Development, World Trade Organization Martel, Jean-M, Nadeau, Raymond (1988): Statistique en Gestion et en Économie. Montréal, Editura Gaëtan Morin * * *(2003) Mergers and Acquisitions Survey. PricewaterhouseCoopers citat în studiul Romanian M&A – When will the Growth Come? Publicat de Kompass Romanian Group în “Romanian Business Digest” * * *(1991) Methodological Manual for Statistics on Service Entreprises. Oficiul de Statistică al Comunităţilor Europene

Munteanu, Costea, Horobeţ, Alexandra (2003): Finanţe transnaţionale: Decizia financiară în corporaţia modernă, Bucureşti, Editura All Beck Popa, Ioan – coordonator (1997): Tranzacţii comerciale internaţionale, Bucureşti, Editura Economică Porter, Michael (1990): The Competitive Advantage of Nations, Londra, Editura MacMillan Puiu, Alexandru – coordonator, Korka, Mihai, Cristureanu, Cristiana, Ghibuţiu, Agnes (1987): Comerţul invizibil, Bucureşti, Institutul de Economie Mondială * * *(1996) Rapport sur l’investissement dans le monde. L’investissement, le commerce et les instruments internationaux. Vue d’ensemble, New York, Natiunile Unite * * *(2004) Romanian Business Digest, Kompass Romanian Group, Bucuresti, septembrie 2004

* * *(2004) România şi Agenda Lisabona – aderarea la UE şi competitivitatea economică, Raport de ţară elaborat de Grupul de Economie Aplicată şi de Centrul Român de Politici Economice din Bucureşti Rujan, Ovidiu (1992): Teorii şi modele privind relaţiile economice internaţionale, Bucureşti, Editura ASE Senn, James A. (1987): Information Systems in Management, Third Edition, Belmont, California, Wadsworth Publishing Co Sullivan, Jeremiah J. (1999): Exploring International Business Environment, Pearson Custom Publishing Tănase, Florina (1998): Preţurile şi indicatorii macroeconomici, Bucureşti, Editura All Tuşa, Erika (2003): Metode de analiză statistică a fluxurilor internaţionale de servicii. Teză de doctorat, Academia de Studii Economice din Bucureşti Ţarcă, Viorel (2004): Comerţul exterior în strategia dezvoltării economiei româneşti. Teză de doctorat, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi * * * (2003) World Investment Report – Foreign Direct Investment Policies for Development: National and International Perspectives, UNCTAD, Geneva

Statistica pentru afaceri internationale. Editia a II-a (International Business Statistics - Second Edition)

Recommend Documents