Referat: Disciplină: Chimie Profesor: Buruiană Marlena Elev: Nicolaiev Claudiu Clasa: a XI-a B

REFERAT Disciplină: Chimie Profesor: Buruiană Marlena Elev: Nicolaiev Claudiu Clasa: a XI-a B

Trusted by over 1 million members

Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions! Start Free Trial Cancel Anytime.













CUPRINS

1. Hormoni 1.1. Introducere 1.2. Clasificare 1.3. Efecte ale hormonilor 1.4. Hormoni sintetizaţi chimic 1.5. Cei mai importanţi hormoni şi rolurile acestora

2. Proteine 2.1. Introducere 2.2. Sinteza proteinelor 2.3. Clasificare, proprietăţi chimice şi fizicochimice 2.4. Structura proteinelor 2.5. Rolul proteinelor

3. Bibliografie













1. Hormoni 1.1. Introducere Hormonii sunt substanţe biochimice care transmit informaţii de la un organ sau ţesut la altul, fiind secretaţi de glandele endocrine endocr ine sau de alte ţesuturi, care stimulează şi coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului întregului organism. organism . Spre deosebire de sistemul nervos, nervos , unde informaţiile de la centru (creier sau măduva spinării) spinării ) se propagă prin prelungirile axonice sau dendritice cu o viteză mare, de ordinul fracţiunilor de secundă, informaţiile transmise pe cale hormonală sunt mai lente (în cazul adrenalinei, durează secunde, pe când în cazul celorlalţi celorlalţi hormoni hormoni durează zile zile până când informaţiile informaţiile ajung ajung la organul organul sau ţesutul ţintă). Hormonii au fost descoperiţi la începutul secolului XX, iar termenul a fost pentru prima oară folosit în anul 1905 de către psihologul englez Ernest Starling. Starling . Fiind substanţe care acţionează pe anumite organe ţintă ce au receptori speciali în membrana celulară care leagă moleculele hormonului respectiv, unde se declanşează o serie de reacţii biochimice, biochimice, hormonii pătrund prin membrana celulară şi ajung în citoplasma şi nucleul celulei. Hormonii din organismul animal sunt produşi şi de glandele endocrine: hipofiză, epifiză, tiroidă, paratiroidă, pancreas, glandele suprarenale cu corticosuprarenala corticosuprarenala şi insulele Langerhans, Langerhans, gonadele sau glandele genitale. Denumirea de glande endocrine sau glande cu secreţie internă se datorează faptului că hormonii produşi de glandele respective se varsă direct în sânge, sânge, fiind transportaţi pe calea sanguină la organul ţintă. Hormonii produşi de plante se numesc fitohormoni (au un nucleu format din o grupare fenolică şi steroidă) şi, asemănător hormonilor produşi de organismul animal, acţionează la distanţă, fiind suficientă o cantitate foarte mică, de ordinul nanogramelor. Știinţa care se ocupă cu studiul glandelor endocrine şi hormonilor se numeşte endocrinologie.













1.2. Clasificare Clasificarea hormonilor se face în funcţie de raza de acţiune, solubilitate, structura chimică şi locul de sinteză. Clasificarea hormonilor hormonilor în funcţie de raza de acţiune

•

•

•

În funcţie de raza de acţiune, hormonii sunt grupaţi în: Hormoni locali: autocrini şi paracrini Hormoni endocrini Neurohormoni

Hormoni endocrini

Hormonii endocrini respectă definiţia clasică, fiind sintetizaţi şi secretaţi de celule specializate, urmând să ajungă la celula ţintă prin intermediul sistemului circulator. Ei sunt legati de proteine transportoare, în cazul hormonilor hidrofobi, sau liberi în sânge, în cazul hormonilor hidrofili. Hormonii paracrini

Hormonii paracrini nu respectă definiţia clasică dată hormonilor, fiind sintetizaţi de o celulă specializată, urmând să acţioneze asupra celulelor învecinate, învecinate, fără a mai ajunge ajunge în sistemul sistemul circulator. Hormonii autocrini

Hormonii autocrini sunt sintetizaţi şi secretaţi de către o celulă în spaţiul extracelular, extracelular, acţionând ca mesager asupra aceleiaşi celule. În acest caz, celula ţintă şi celula secretoare reprezintă de fapt aceeaşi celulă. Neurohormonii

Neurohormonii sunt o categorie specială de substanţe chimice produse de către celulele nervoase, eliberate în sânge prin terminaţiile axonale şi apoi vehiculate prin sistemul circulator până la nivelul celulei ţintă. Prin intermediul neurohormonilor se realizează interacţiunea dintre sistemul nervos şi sistemul endocrin. Clasificare hormonilor hormonilor în funcţie de solubilitate

În funcţie de solubilitate, hormonii se pot clasifica în hormonii hidrosolubili (hidrofili) şi hormoni liposolubili (hibrofobi). Hormonii liposolubili necesită proteine transportoare pentru a fi vehiculaţi prin sânge până la nivelul celulei ţintă. De asemenea, aceşti hormoni prezintă capacitatea de a traversa stratul dublu lipidic al membranei celulare, pătrunzând în interiorul celulei, unde se













Hormonii hidrosolubili hidrosolubili •

•

•

Hormonii peptidici Hormonii proteici Hormonii derivati din aminoacizi

Hormoni liposolubili •

•

Hormonii steroizi Hormonii tiroidieni

Clasificarea hormonilor după structura chimică Hormoni derivaţi din aminoacizi

Hormonul

Aminoacid prec ursor

Loc de sinteză

Dopamina Adrenalina

Tyrozina Tirozina

Noradrenalina

Tirozina

Histamina

Histidina

Serotonina 3,5,3'triiodotironina

Triptofan

Hipotalamus ipotalamus,, medulosuprarenal ă Medulosuprarenal edulosuprarenală ă Medulosuprarenal edulosuprarenală, ă, nervi periferici Celule bazofile, bazofile, celule care se regenerează Ficat icat,, nervi simpatici

Tirozina

Glanda tiroidă tiroidă

Hormoni polipeptidici, proteici şi glicoproteici

Hormon

Hormonul eliberator al tireotropinei tireotropinei (TRH) Met-encefalina Leu-encefalina Angiotensina II

Număr de resturi aminoacidic e

Loc de sinteză

3

Hipotalamus

5 5 8

Hipotalamus Hipotalamus Sânge













Somatostatina (GH-RIH)

14

Gastrina

17

Hipotalamus Mucoasă gastrică duodenală duodenal ă

Hormonul Hormonul melanocitostimulator (MSH) Secretina Secretina Peptidul intestinal vasoactiv (VIP)

27

Hipofiză Hipofiz ă anterioară

27 28

Glucagonul Glucagonul

29

β-endorfina β-endorfina Calcitonina Colecistokinina (CCK) Polipeptidul pancreatic Hormonul adenocorticotrp (corticotropina, corticotropina , ACTH) Hormonul eliberator de corticotropina (CRH) Peptidul inhibitor gastric (GIP) Hormonul eliberator al hormonului de crestere (GH-RH)

31 32 33 36

Duoden şi j şi jejun ejun Duoden şi jejun Celule A (α) pancreatice Hipofiză Hipofiz ă anterioară Celule C tiroidiene Duoden şi jejun Celule F pancreatice

39

Hipofiză Hipofiz ă anterioară

41

Hipotalamus

43

Duoden şi jejun

44

Hipotalamus

Insulina

51

Factorul de crestere epiermal (EGF) Factorul de crestere asemanator insulinei insulinei (IGF II) Somatomedina (IGF I) Hormonul parotidian

53

Celule B (β) pancreatice Glande salivare

67

Ficat

70 84

Interleukine

Variabil

Prolactina (PRL) Hormonul tiroido-stimulator (TSH) Hormonul luteinizant (LH) Gonadotropina corionica umana (hCG)

198 209 215

Ficat Celule parotidiene Celule albe din sânge Hipofiză Hipofiz ă anterioară Hipofiză Hipofiz ă anterioară Hipofiză anterioar anterioară ă

231

Placentă Placent ă















    

estron stronă ă testosteron testoste ron 1,2 dihidroxicolecalciferol cortisol aldosteron

Hormonii eicosanoizi

Hormoniii eicosanoizi reprezintă o serie de hormoni derivaţi din acidul arahidonic:  prostaglandinele primare (clasice, PG)  endoperoxizii prostaglandinici (PGG 2 şi PGH2)  prostaciclina (PGI 2)  tromboxani (TX)  leucotrienele (LT) Clasificarea hormonilor hormonilor în funcţie de locul de producere

Hormonii sunt secretaţi la nivelul întregului organism, putând fi secretaţi de organe specializate sau de celule individuale ce prezintă activitate secretorie. Hormoni hipotalamici     

hormonul eliberator al tireotropinei (trh) hormonul eliberator al somatostatinei (gh-rih) hormonul eliberator al gonadotropinelor (gn-rh) hormonul eliberator al corticotropinei (crh) hormonul eliberator al somatotropinei (gh-rh)

Hormoni hipofizari   

somatotropina numita şi hormonul de crestere (gh) corticotropina numita şi hormonul adenocorticotrop (acth) gonadotropine (gn) hormonul luteinizant (lh) hormonul foliculo-stimulator (fsh) tireotropina (tsh) o o















Hormoni pancreatici    

insulina glucagonul somatostatina polipeptidul pancreatic

Hormoni suprarenalieni suprarenalieni    

epinefrina (adrenalina) norepinefrina (noradrenalina) cortisolul aldosterona

Hormoni secretaţi de rinichi 

renina













1.3. Efecte ale hormonilor Hormonii sunt compuşi cu acţiune directă sau indirectă asupra: - glicemiei (concentraţia de zahăr din sânge), reglată prin insulină produs de pancreasul endocrin - lipemiei (concentraţia de grăsimi), reglată prin activitatea ficatului şi pancreasului - senzaţiei de foame - activităţii sexuale la bărbat sau femeie şi reglarea ciclului menstrual - dezvoltării sistemului osos - adaptării la stres stres. Activitatea hormonală este dirijată prin: - axul hipotalamo-hipofizar printr-un sistem feedback - sistemul nervos vegetativ (parasimpatic şi ortosimpatic) - prin concentraţia în sânge a calciului, calciului, glucozei etc.













1.4. Hormoni sintetizaţi chimic Esenţa fiziologiei şi patologiei glandelor endocrine este dependentă de hormonii produşi de glande. Aceste substanţe chimice au o structură chimică în general cunoscută. Majoritatea au fost sintetizaţi şi pot fi folosiţi ca medicamente. medicamente. Pentru unii din ei, a căror sinteză chimică este dificilă, cum este hormonul de creştere (GH) al hipofizei sau insulina pancreasului, s-au pus la punct tehnici de inginerie genetică; sunt produşi de bacterii în care s-au introdus acizi dezoxiribonucleici recombinaţi, adică cu fragmente din acizii nucleici ai omului, care conţin programul genetic de sinteză a acestor hormoni. Progresele chimiei moderne au permis să se sintetizeze substanţe înrudite cu hormonii hormonii naturali, naturali, dar mult mult mai puternici puternici decât ei, numite analogi analogi sintetici hormonali, şi care sunt folosiţi curent în terapeutică. Astfel, există dexametazonul şi prednisonul ca analogi ai cortizonului suprarenal, desmopresina ca analog al hormonului antidiuretic, dietilstilbestrolul ca analog al hormonilor estrogeni, buseralinul ca analog al neurohormonului gonadoliberină. Administrarea hormonilor sau a analogilor lor sintetici ca medicamente trebuie făcută cu mare prudenţă, deoarece sunt substanţe foarte active, care influenţează puternic echilibrul organismului şi sunt supuşi unei autoreglări extrem de precise prin mecanisme cibernetice rapide de feedback. De exemplu, orice glandă endocrină produce hormonii ei specifici numai dacă concentraţia lor sangvină are tendinţa să scadă şi nu mai funcţionează dacă apare o creştere a nivelului sangvin a acestor hormoni. Dacă administrăm hormoni din afară, ca medicamente, fapt foarte răspândit mai ales când este vorba de hormonii cortizonici, glandele endocrine corespunzătoare sunt blocate şi se vor atrofia. În cazul suprarenalei, atrofia acesteia prin corticoterapia prelungită pune în pericol viaţa.













1.5. Cei mai importanţi hormoni şi rolurile acestora Cei mai importanţi hormoni sunt: a) hormonii hipotalamici:  hormonul eliberator ai somatotropinei (SRH sau GH-RH)  hormonul eliberator ai tireotropinei (TRH), numit şi tireoliberină , este cel



 

mai bine cunoscut. Din punct de vedere chimic, este un tripeptid format din acid glutamic , histidină şi prolină. Structura chimică a acestui compus compus prezintă însă însă următoarele următoarele particularităţi: particularităţi: acidul glutamic glutamic este sub forma ciclică, parolina este încatenată prin hidrogenul iminic , iar gruparea carboxilică a parolinei se găseşte sub formă de amidă hormonul eliberator al corticotropinei (CRH) se mai numeşte şi corticoliberină corticoliberină şi a fost pus pus în evidenţă evidenţă prin cercetările cercetările lui Saffran Saffran şi Schally. S-a arătat mai târziu că acest polipeptid este alcătuit din 41 resturi de aminoacizi. Concomitent cu stimularea eliberării de corticotropină (ACTH), CRH-ul stimulează şi eliberarea de către adenohipofiză a unui alt compus biologic activ numit ß-endorfină. Aceasta are de asemenea structură polipeptidică şi are acţiunea opusă CRH-ului; este deci un inhibator al ACTH-ului. ACTH-ului.

hormonul eliberator al aigonadotropinelor (GN-RH) hormonul eliberator al somatostatinei (GH-RH)

b) hormonii hipofizari:  somatotropina (GH) este esenţială în procesul de creştere, iar la adult are un rol important în activităţile metabolice. Este sintetizată în celulele acidofile ale hipofizei anterioare, iar secreţia sa din granulele de depozit intracelulare este reglată de hormonii hipotalamici GHRH şi SRIF; sinteza lor depinde de neurotransmiţători, ca serotonina, dopamina, norepinefrina şi peptidele de eliberare a hormonului de creştere.  corticotropina (ACTH), hormonul adenocorcotrop sau corticotropina stimulează creşterea, dezvoltarea şi activitatea secretorie a glandelor corticosuprarenale. Hipersecreţia de ACTH determină hipertrofierea















c) hormonii gastrointestinali:  gastrina este un hormon secretat de celulele G (localizate în porţiunea distală a stomacului şi în duoden) ca răspuns la stimularea vagală, ingestia de alimente/alcool/calciu alimente/alcool/calciu sau prezenţa de secreţie gastrică alcalină. După eliberarea în circulaţie ajunge la nivelul stomacului unde stimulează secreţia de acizi, pepsină, factor intrinsec şi insulină.  colecistokinina colecistokinina este un hormon secretat de celulele duodenale, ca răspuns la prezenţa de alimente parţial digerate în duoden.  secretina este un hormon polipetidic secretat de mucoasa duodenală sub influenţa conţinutului gastric acid. Are rol stimulator asupra secreţiei pancreatice. d) hormonii pancreatici:  insulina este singurul hormon al organismului cu acţiune hipoglicemiantă. El face ca glucoza din sânge să intre în celule, care o folosesc pentru producerea de energie.  glucagonul este un hormon secretat de către pancreas şi care creşte concentraţia sangvină a glucozei. Glucagonul este indicat pacienţilor diabetici în caz de hipoglicemie cauzată de o supradozare în insulină care a antrenat o stare de rău sau o comă. e) hormonii trombocitari:  tromboxani f) hormonii limfocitari:  leucotrienele sunt substanţe chimice sintetizate de celulele mastoide,













i) hormonii din ţesutul miocardic atrial:  polipeptidul natrinuretic.













2. Proteine 2.1. Introducere Proteinele sunt substanţe organice macromoleculare formate din lanţuri simple sau complexe de aminoacizi; aminoacizi ; ele sunt prezente în celulele tuturor organismelor vii în proporţie de peste 50% din greutatea uscată. Toate proteinele sunt polimeri ai aminoacizilor, în care secvenţa acestora este codificată de către o genă. Fiecare proteină are secvenţa ei unică de aminoacizi, determinată de secvenţa nucleotidică a genei. Proteinele sunt componente esenţiale, alături de apă, săruri anorganice, lipide, hidraţi de carbon, acizi nucleici, vitamine, enzime ale materialelor lichide şi gelificate din celule, în care se petrec interacţiunile chimice şi fizice intense cuprinse sub denumirea de viaţă. De proteine depind multe funcţiuni importante ale organismelor vii. Sunt proteine unele substanţe cu puternică activitate biologică ale celulelor ca: enzimele, pigmenţii respiratori, mulţi hormoni şi anticorpii. Substanţa contractilă din fibrele musculare, din cilii şi din flagelele organismelor inferioare, care posedă proprietatea de a transforma energia chimică în energie mecanică este de asemenea o proteină. Proteinele care asigură funcţiuni se bucură de proprietatea neîntâlnită la alte combinaţii, specificitatea. Proteinele diferitelor specii de animale şi vegetale sunt tipice pentru aceste specii şi se deosebesc de proteinele altor













O categorie importantă sunt proteidele sau proteinele conjugate, combinaţii ale unei proteine cu o componentă neproteică.













2.2. Sinteza proteinelor Biosinteza

Biosinteza proteinelor este un proces prin care fiecare celulă îşi sintetizează proteinele proprii, prin intermediul unui proces care include multe etape, sinteza începând cu procesul de transcripţie transcripţ ie ţi terminând cu procesul de translaţie translaţ ie.. Procesul deşi similar, este diferit în funcţie de celulă: eucariotă sau procariotă. procariotă. Transcripţia

Procesul de transcripţie necesită prezenţa unei singure molecule de ADN dublu catenar, numit ADN "şablon", moleculă care intră în procesul de "iniţiere". "iniţiere". Aici acţionează enzima ARN polimeraza, polimeraza, enzimă care se leagă de o anumită regiune din molecula de ADN, regiune (denumită promoter), de unde va începe transcripţia. Pe măsură ce ARN polimeraza se leagă de promoter, lanţurile de ADN vor începe sa se desfacă. Următorul proces în care intră ADN este procesul de elongaţie (alungire a catenei). Pe măsură ce ARN polimeraza se mişcă de-a lungul catenei de ADN, are loc sinteza ribonucleotidelor complementare (ARNm - ARN mesager). Acest ARN, după cum îi arată şi numele, se poate deplasa şi în alte părţi ale celulei cum ar fi reticulul endoplasmatic sau citoplasma. citoplasma . Are loc adiţia unei grupări 5', grupare dinucleotidică dinucleotidică care are rolul de a asigura stabilitatea ARN şi de a-l transforma în ARN matur. O secvenţă de aminoacizi este grefată în poziţia 3' terminală pentru protecţie, dar şi pentru a sluji drept şablon pentru procesele următoare. Mai departe are loc formarea ARN, care este apoi utilizat în ribozomi pentru sinteza proteinelor. La procariote















lanţurile proteice pot suferi modificări post-translaţionale şi plierea lanţului proteic, responsabilă responsabilă de structura secundară şi cea terţiară. Modificările Modificările posttranslaţionale se referă la posibilitatea formării de legături disulfidice, sau de ataşarea la scheletul proteic a diferite grupări ca rol biochimic: acetat, acetat, fosfat etc.

Sinteza chimică

Procesul de sinteză chimică poate avea loc în laborator, dar pentru lanţuri mici de proteine. O serie de reacţii chimice cunoscute sub denumirea de sinteza peptidelor, permit producerea de cantităţi mari de proteine. Prin sinteza chimică se permite introducerea în lanţul proteic a aminoacizilor nenaturali, ataşarea de exemplu a unor grupări fluorescente. fluorescente . Metodele sunt utilizate în biochimie şi în biologia celulei. Sinteza are la bază cuplarea grupării carboxil -COOH (carbon terminus) cu gruparea amino (-NH 2) (segmentul N terminus). terminus). Se cunosc 2 metode de sinteză pe cale chimică:  sinteza în fază lichidă, metoda clasică, care a fost înlocuită cu sinteza în fază solidă.













2.3. Clasificare, proprietăţi chimice şi fizicochimice Clasificare 

În funcţie de compoziţia lor chimică ele pot fi clasificate în: Holoproteine cu următoarele clase de proteine: Proteine globulare (sferoproteine) sunt de regulă substanţe solubile în apă sau în soluţii saline: saline: protaminele, protaminele, histonele, histonele, prolaminele, prolaminele, gluteinele, globulinele, albuminele. Proteinele fibrilare (scleroproteinele) caracteristice regnului animal, cu rol de susţinere, protecţie şi rezistenţă mecanică: colagenul, cheratina şi elastina. Heteroproteinele sunt proteine complexe care sunt constituite din o parte proteică şi o parte prostetică; în funcţie de această grupare se pot clasifica astfel: glicoproteine lipoproteine o

o



o













Isoleucină ILE Leucină LEU Lizină LYS Metionină MET Fenilalanin PHE ă Prolină PRO Serină SER Treonină THR Triptofan TRP Tirosină TYR Valină VAL

I L K M

4 .4 7 .8 7 .0 3 .8

F

3 .3

P S T W Y V

4 .6 6 .0 4.6 1.0 2.2 6 .0

În lanţul polipeptidic, polipeptidic, aminoacizii formează legăturile peptidice prin cuplarea grupei carboxil cu o grupă amino; odată legat în lanţul proteic,













Millon

azotat de mercur în acid azotic/azotit azotic/azotit

precipitat roşu cărămiziu sau coloraţie roşie

aminoacizi aminoacizi ciclici cu grupare hidroxil (tirosină)

Sulfurii de plumb

Acetat sau azotat de plumb în mediu alcalin

precipitat negru de sulfură de plumb

aminoacizi cu sulf în moleculă : cisteină, metionină cistină

Sakaguchi

α naftol şi hipoclorit de sodiu în mediu roşie carmin bazic

arginină cu grupare guanidinică

AdamkiewiczHopkins

acid acetic glacial/acid violetă glioxilic/acid sulfuric fumans

aminoacid cu nucleu indolic (triptofan)

Pauly

carbonat de sodiu şi acid diazobenz

i

i i i

hi tidi ă i ti

i ă













Lactalbumină

lapte

17.000

Gliadina

grâu

27.500

Insulina

pancreas

12,000

Hordeina

Orz

27.500

Hemoglobina

globule roşii

68.000

Hemocianina

moluşte (sânge) , artropode (sânge)

2.800.00

Miozina

muşchi

850.000

Pepsină

stomac

36.000

Peroxidaza

rinichi

44.000

Virusul mozaicului tutunului (capsida)

tutun

17.000.000















macromolecule proteice. Soluţiile coloidale ale proteinelor, coagulează prin încălzire, prezintă prezintă efectul Tyndall Tyndall (dispersia (dispersia fasciculului fasciculului de lumină). lumină). Caracterul amfoter

Proteinele, Proteinele, la fel ca şi aminoacizii, aminoacizii, sunt substanţe amfotere şi formează în soluţii apoase amfioni. În mediu acid proteinele se comportă ca baze slabe, ele primind protoni şi formând cationi proteici. Reacţia stă la baza electroforezei proteinelor, datorită încărcării pozitive cationii migrează spre catod, fenomen numit cataforeză, proteina fiind în acest caz electropozitivă. În mediu bazic proteinele se comportă ca acizii slabi, ele cedând protoni, se













Precipitare reversibilă

Precipitarea reversibilă se poate produce sub acţiunea soluţiilor concentrate ale sărurilor alcaline dar şi în prezenţa unor dizolvanţi organici miscibili cu apa în orice proporţie, cum sunt de exemplu acetona şi alcoolul. În cadrul acestei precipitări molecula proteinei suferă unele modificări fizicochimice, dar nu are loc afectarea structurii moleculare. moleculare. Puterea de precipitare a proteinelor de către diferiţi ioni este data de seria liofilă a lui Hofmeister. Dacă anionul rămîne acelaşi, puterea de precipitare a cationilor scade în următoarea ordine: Li+>Na+>NH4+> cănd cationul rămâne acelaşi anionii se comportă astfel: SO42->PO43->CH3COO->Citrat->tartrat->Cl->NO3->ClO3->Br->I->SCN-













2.4. Rolul proteinelor Datorită compoziţiei, fiind formate exclusiv din aminoacizi, se întâlnesc alături de alţi compuşi importanţi de tipul polizaharidelor, polizaharidelor , lipidelor şi acizilor nucleici începând cu structura virusurilor, virusurilor, a organismelor procariote, eucariote şi terminând cu omul. Practic, nu se concepe viaţă fără proteine. Proteinele pot fi enzime care catalizează diferite reacţii biochimice în organism, altele pot juca un rol important în menţinerea integrităţii celulare (proteinele din peretele celular), în răspunsul imun şi autoimun al organismului. Majoritatea microorganismelor şi plantelor pot sintetiza toţi cei 20 aminoacizi standard, în timp ce organismele animale obţin anumiţi aminoacizi













2.5. Structura proteinelor După cum s-a văzut anterior, lanţurile peptidice sunt formate de grupările carboxil şi aminice a aminoacizilor; există de fapt 2 forme pentru fiecare proteină, numite forme de rezonanţă:  una datorată dublei legături care asigură rigiditatea şi nu permite rotaţia în jurul axei axei sale;  a doua formă de rezonanţă este dată de unghiul diedru φ(planul atomilor C'-N-Cα-C'), ψ (planul atomilor N-C α-C'-N), ω (planul atomilor C α-C'-N-Cα), unghiurile φ şi ψ pot avea diferite valori fiind responsabile de gradul de













Cu timpul au apărut diverse ipoteze:  Ipoteza coloidală care susţinea ca proteinele sunt ansambluri moleculare coloidal formate din molecule mai mici - ipoteză contrazisă de măsurarea ultracentrifugării ultracentrifugării de către Svedberg care arată faptul că proteinele sunt molecule bine definite, au greutate moleculară, iar prin electroforeză Arne Tiselius demonstrea demonstrează ză că proteinele sunt sunt molecule molecule unice.  Ipoteza a 2-a, numită ipoteza ciclol, avansată de Dorothy Wrinch, are la bază 3 elemente: Ciclol reaction în care gruparea carbonil şi gruparea amino a 2 peptide se incrucişează C=O + HN → C(OH)-N (aşa numita legătură în cruce); aceste legături legături sunt de tip covalent, covalent, similare cu legăturile legăturile o















unele proteine sunt rezistente la acţiunea enzimelor proteolitice (deşi datorită lungimii lanţului nu ar trebui)  Teoria plierii plierii şi răsucirii răsucirii lanţului lanţului polipeptidice polipeptidice a fost elaborată elaborată de către o













gruparea NH- (electropozitivă), din 2 lanţuri polipeptidice alăturate, sau în cazul formelor lactam-lactimă între gruparea -OH şi azotul iminic =NH.













3. Bibliografie

Referat: Disciplină: Chimie Profesor: Buruiană Marlena Elev: Nicolaiev Claudiu Clasa: a XI-a B

Recommend Documents