REFERAT AUDIT
Student Student :
BORLEA GABRIELA Adm Admini inistra straț ie Publică AN III, Grupa I
EXERCITAREA AUDITULUI FINANCIAR
Planificarea auditului Înțelegerea activității entității auditare și etapele înțelegerii activității entității Planificarea auditului trebuie să se bazeze pe înț elegerea deplină a activităț ii entităț ii, a mediului în care operează, a sistemelor contabil ș i control intern. Înț elegerea entităț ii este esenț ială atât în faza de planificare, cât și în procesul de auditare, prin furnizarea de informaț ii auditorilor privind eventualele riscuri potențiale care trebuie luate în considerare la efectuarea auditului. Cunoașterea si înțelegerea activităț ii entităț ii constituie o baza fundamentala pentru planificarea si execuția procedurilor de audit, precum si pentru evaluarea rezultatelor. Înțelegerea activității entității auditare este un proces etapizat si consta in: I. Elaborarea unui plan pentru obț inerea informaț iilor privind activităț ile entităț ii;plan ce va cuprinde: descrierea informațiilor necesare;descrierea surselor de informaț ie; descrierea metodelor de colectare a informaț iilor; graficul de desfăș urare a activităț ilor cuprinse in plan. II. Colectarea informațiilor; privind cunoaș terea activității entităț ii auditate constând in aplicarea efectiva a planului întocmit. III. Descrierea activității entității si a modului in care se vor utiliza informațiile colectate care sa asigure, acoperirea următoarelor aspecte, referitoare la entitatea auditate: istoricul entităț ii; structura organizatorica;cadrul legal al funcț ionarii entităț ii; politicile contabile; sistemul de control intern; sistemul IT utilizat. IV.Utilizarea informațiilor colectate-cunoașterea activităț ii entităț ii auditate sta la baza: .obținerii unei înțelegeri preliminare a sistemului contabil, precum si a sistemului de control intern; . stabilirii riscului de audit; . stabilirii-nivelului materialității; . planificării procedurilor de audit.
Materialitate in audit Materialitatea este un concept care defineș te importanta sau semnificaț ia unei operaț iuni economice din ansamblul operaț iunilor efectuate de entitatea auditată, operaț iune care prin omisiunea consemnării ei sau consemnarea eronata in documentele financiar-contabile, ori prin efectuarea ei cu încălcarea prevederilor legale, ar modifica substanț ial situaț iile financiare elaborate de entitate, exprima nivelul maxim acceptat al erorilor identificate in urma verificării operațiunilor selectate prin eșantionare. Materialitatea poate fi determinata in trei moduri: . ca valoare absoluta, atunci când materialitatea este exprimata in unităț i monetare, adică nivelul acesteia trebuie sa fie corelat cu cel mai important element din cadrul situaț iilor financiare. . prin natura, atunci când o eroare poate deveni semnificativa prin natura sa luând in considerare următoarele: . compararea tranzacțiilor auditate cu reglementările ce privesc entitatea auditată, precum si cu acele reglementari, care se refera la ramura din care face parte entitatea ; . mărimea entității, luând in calcul activele totale, veniturile brute, etc.; . entitatea - factori asociați cum ar fi: data înființării entității, profitul realizat anual, cifra de afaceri, etc. . prin context-O eroare sau o omisiune poate fi considerata materiala datorita contextului sau circumstanțelor in care apare și deși nesemnificativa ca valoare sau natura, poate conduce la schimbarea sensului (înțelegerii) unei situații financiare. Materialitatea reprezintă nivelul maxim admisibil de eroare acceptat in vederea stabilirii daca conturile sunt corecte sau nu, si se mai poate intitula si "prag de materialitate". Materialitatea este un concept al raț ionamentului profesional ce se stabileș te in funcț ie de utilizarea situațiilor financiare, de gradul de interes public, precum si de oricare alta cerinț ă de raportare prevăzuta de legislație. In general, daca: .nivelul materialității este mai mic decât nivelul erorilor -conturile nu sunt acceptate; . nivelul materialității este mai mare decât nivelul erorilor -conturile sunt acceptate; . nivelul materialității este foarte aproape de nivelul erorilor constatate - se măreș te dimensiunea Stabilirea nivelului materialității este un atribut al conducerii Instituț iilor Supreme de Audit. iar limitele intre care se poate stabili materialitatea sunt diferite, in funcție de elementul la care se raportează . Riscul de audit
Ca orice activitate umana si activitatea de audit este supusa acț iunii anumitori riscuri, generate de o mulțime de factori de influenta, al căror efect poate duce la nerealizarea sau realizarea de o slaba calitate a acesteia. Riscul de audit (RA) reprezintă riscul pe care auditorul îl atribuie unei opinii de audit neadecvate, atunci când situațiile financiare conț in informaț ii eronate material. Ignorarea existentei riscului asociat activității de audit generează anumite efecte unele dintre acestea cu caracter discret care pot determina crearea condiț iilor de fundamentare eronata a opiniei auditorului. Nivelul de siguranța constituie încrederea obț inuta prin aplicarea procedurilor de audit, in sensul ca erorile cumulate din situaț iile financiare nu vor fi mai mari decât nivelul materialităț ii. Auditorii agreata, in general un nivel acceptabil al riscului de audit existent in timpul efectuării auditului, care se refera la măsura in care auditorul este dispus sa accepte ca situaț iile financiare sunt eronate, după efectuarea auditului. Conform politicii Instituțiilor Supreme de Audit nivelul cel mai ridicat al riscului de audit este mai mic de 5%.la o asigurare de audit in procent de 95% . Daca auditorul doreș te un nivel al riscului de audit scăzut, aceasta înseamnă ca doreș te sa fie cat mai sigur ca situațiile financiare nu conț in erori materiale. Exemplu: daca riscul este 0 (nu exista rise), asigurarea auditului va fi 100 (situațiile financiare sunt 100% corecte). Deci, riscul de audit + nivelul de siguranț a = 100%. Riscul de audit = riscul inerent x riscul de control x riscul de nedetectare sau RA = RI x RC x RN Riscul de audit are trei componente principale: riscul inerent, riscul de control si riscul de nedetectare. Riscul inerent (RI) reprezintă susceptibilitatea unui sold al unui cont sau al unei categorii de tranzacții, la informații eronate care ar putea fi materiale individual, sau atunci când sunt cumulate cu informații eronate din alte solduri sau tranzacț ii, presupunând ca nu au existat controale interne corespunzătoare. Riscul inerent reprezintă măsura in care auditorii evaluează posibilitatea ca unele situaț ii financiare eronate sa se producă in practica, acestea fiind considerate slăbiciuni ale controalelor interne. Daca auditorul ajunge la concluzia ca exista o probabilitate ridicata ca erorile din situaț iile financiare sa nu fie depistate de controalele interne, înseamnă ca el apreciază un risc inerent ridicat. Factorii majori care sunt luaț i in considerare in evaluarea riscului inerent sunt următorii . Rezultatele auditurilor precedente; . Angajamentele inițiate, comparativ cu rezultatele; . Tranzacțiile neobișnuite sau complexe; . Raționamentul profesional avut in vedere la stabilirea soldurilor conturilor si la înregistrarea tranzacțiilor; . Activele care sunt susceptibile la delapidări; . Formarea populației si dimensiunea eș antionului; . Schimbările in cadrul conducerii si reputaț ia acesteia;
. Natura activității entităților, incluzând natura producț iei realizate si a serviciilor prestate de aceasta; .Natura sistemului de procesare al datelor si gradul de utilizare al tehnicilor moderne pentru comunicare. Evaluarea riscului inerent se face de către auditori printr-o analiza a contextului in care funcționează entitatea auditată, precum si caracteristicile operaț iunilor auditate prin interviuri cu conducerea entităț ii si cunoaș terea activităț ii acesteia, obț inuta din rapoartele auditurilor precedente. Riscul inerent poate fi exprimat fie in termeni cuantificabili (ex: in procente), fie in termeni necuantificabili (ex: ridicat, media, scăzut) si poate fi schimbat din exprimarea in termini necuantificabili (ridicat, mediu, scăzut), in exprimarea in termeni cuantificabili, prin folosirea tabelului de mai jos: Ridicat Mediu Scăzut Riscul inerent 60% 50% 40% Riscul de control (RC) reprezintă riscul ca o declarare eronata, ce ar putea apărea in soldul unui cont sau intr-o categorie de tranzacț ii si care ar putea fi material sau individual sau atunci când este cumulata cu alte informaț ii eronate din alte solduri sau categorii de tranzacț ii, sa nu poată fi prevenita sau detectata si ; corectata in timp util de către sistemul contabil si sistemul de control intern. Cu alte cuvinte, riscul de control este acel lise ca erorile din situaț iile financiare sa nu poată fi detectate si corectate de sistemul de control intern. al entităț ii controlate. Daca controalele interne funcționează bine, calitative si dese , auditorii nu se pot bizui pe ele. Evaluarea riscului de control se realizează in etapa de planificare a auditului. Auditorul, prin raționamentul sau profesional, stabileș te riscul de control prin evaluarea sistemului de control intern al entității auditate si prin determinarea eficacității activității auditorilor interni. Evaluarea poare fi exprimata fie in termeni cuantificabili (ex :procente), fie in termeni necuantificabili (ex: scăzut, mediu, ridicat). Când se calculează riscul de control prin ,,modelul riscului de audit"are loc schimbarea din termeni cuantificabili in termeni necuantificabil si se utilizează următorul tabel: Ridicat Mediu Scăzut
Risc de control 80% 50% 20% Riscul de nedetectare (RN) reprezintă riscul ca o procedura de fond utilizata de auditor sa nu detecteze o informație eronata ce exista in soldul unui cont sau categoric de tranzacț ii care poate fi materiala, in mod individual sau când este cumulata cu informaț ii eronate din alte solduri sau categorii. Riscul de nedetectare mai este definit ca fiind riscul ca un auditor sa nu descopere acele erori materiale care nu au fost depistate de sistemul de control intern. Riscul de nedetectare este determinat de auditor după stabilirea riscului inerent si riscului de control. Utilizarea modelului riscului de audit de către auditori presupune parcurgerea următoarelor etape: a) stabilirea nivelului planificat al riscului de audit ; b) evaluarea riscului inerent si a riscului de control ; c) rezolvarea ecuaț iei riscului de audit pentru stabilirea unui nivel corespunzător al riscului de nedetectare. Riscul inerent si riscul de control nu pot fi niciodată stăpânite de auditor, spre deosebire de riscul de nedetectare care poate fi influenț at de către auditor. Determinarea obiectivelor si a ariei de aplicabilitate a auditului financiar Principalul obiectiv al auditului financiar îl reprezintă examinarea situaț iilor financiare privind imaginea fidela, clara si completa a informaț iilor si operaț iunilor reflectate in acestea, examinare pe care auditorul o face in scopul exprimării unei opinii independente si responsabile. In faza de planificare a auditului financiar este necesara determinarea obiectivelor specifice, in funcție de care se stabilește aria de aplicabilitate a auditului. Obiectivele auditului reprezintă rezultatele, care se aș teaptă a fi obț inute in urma examinării situațiilor financiare. Aria de aplicabilitate a auditului financiar reprezintă domeniile auditate de către auditor, in vederea atingerii obiectivelor auditului. Auditorul trebuie sa obțină probe de audit suficiente, relevante si de încredere pentru a-si putea exprima opinia sa asupra situațiilor financiare si, in acest scop, auditorul trebuie sa efectueze teste pentru a se asigura ca: . forma si conținutul situațiilor financiare respecta principiile generale ale contabilităț ii si ale altor reglementari legale; . sumele din conturi sunt corect înregistrate; . utilizarea fondurilor alocate s-a făcut in conformitate cu destinaț ia stabilita prin legea bugetara anuala sau alte prevederi legale, iar plăț ile au fost efectuate, in conformitate cu reglementările in
vigoare. Obiectivele specifice auditului financiar, sunt următoarele: legalitatea si regularitatea, exhaustivitatea, realitatea, evaluarea, prezentarea si raportarea tranzacț iilor (operaț iunilor economice). . legalitatea si regularitatea: tranzacțiile sunt efectuate in conformitate cu legile si reglementările in vigoare si in limita creditelor bugetare aprobate; . exhaustivitatea/caracterul complet: toate tranzacț iile (operaț iunile) aferente anului financiar auditat au fost înregistrate corespunzător in situaț iile contabile, conform prevederilor legale; . realitatea operațiunilor: operațiunile înregistrate in situațiile financiare au fost realizate in mod efectiv, sunt relevante pentru entitatea auditată si se refera la perioada supusa auditării; . evaluarea: toate tranzacț iile au fost corect evaluate si înregistrate conform prevederilor legale; . prezentarea si raportarea: tranzacțiile au fost prezentate, clasificate si descrise in conformitate cu cadrul de raportare emis de autoritatea competenta de reglementare in domeniu. Aspectele menționate mai sus constituie pentru auditori baza determinării obiectivelor si ariei de aplicabilitate a auditului si sunt cuprinse in aserțiunile managementului. Aserțiunile managementului cu privire la situaț iile financiare reprezintă afirmaț iile conducerii entității si prin semnarea acestor situații financiare, conducătorii își asumă responsabilitatea privind informațiile cuprinse in aceste situații. In cadrul procesului de audit, auditorii verifica daca informaț iile din situaț iile financiare sunt conforme cu aserțiunile. In practica, exista doua tipuri de aserțiuni: 1)Aserțiunile conducerii privind tranzacțiile; 2)Aserțiunile conducerii pentru soldurile conturilor reflectate in bilanț . Obiectivele auditului constau in verificarea aserț iunilor conducerii entităț ii cu privire la situaț iile financiare. Aserțiunile conducerii privind tranzacțiile a)Exhaustivitatea - tranzacțiile si situațiile legate de o anumita perioada au fost înregistrate; b)Apariția - tranzacția consemnata in documentele financiar-contabile priveș te entitatea auditată si a fost înregistrata la momentul producerii; c)Evaluarea - tranzacțiile sunt corect evaluate si înregistrate conform prevederilor legale; d)Regularitatea - tranzacția este in conformitate cu legislaț ia in vigoare la momentul efectuării ei; e)Prezentarea si evidenț ierea informaț iilor - tranzacț iile sunt prezentate, clasificate si descrise, in conformitate cu cadrul de raportare emis de autoritatea competenta de reglementare in domeniu. Aserțiunile conducerii pentru soldurile conturilor reflectate in bilanț a)Exhaustivitatea - toate elementele de activ si de pasiv aferente unei perioade au fost înregistrate in contabilitate si corect preluate in bilanț ; b)Existenta - elementele de activ sau pasiv exista, sunt reale si corect reflectate in situaț iile financiare; c)Evaluarea - elementele de activ sau pasiv sunt evaluate in conformitate cu normele si reglementările contabile in vigoare; d)Proprietatea - drepturile si/sau obligațiile entității la un moment dat sunt corespunzător
evidențiate in bilanț; e)Prezentarea (descrierea) si evidenț ierea informaț iilor - un element este descris, evidenț iat si clasificat, in conformitate cu cadrul general de raportare financiara stabilit de autoritatea de reglementare competenta in domeniu. In tabelul următor sunt prezentate raporturile de dependenta a obiectivelor auditului de aserț iunile financiare ale managementului: Situațiile financiare Aserțiunile financiare ale managementului despre componentele situaț iilor financiare Obiectivele de audit Tehnici de obținere a probelor de audit Existenta Corectitudine Confirmarea existentei soldurilor conturilor din bilanț Exhaustivitatea Caracter complet Examinarea totalului din conturile debitoare si creditoare Separarea (privește o perioada bine delimitata) Examinarea documentelor justificative privind cheltuielile efectuate in perioada corespunzătoare Bilanț Proprietatea Drepturi si obligații Chestionarea conducerii chiar daca drepturile au fost încasate si obligaț iile au fost achitate Evaluarea Acurateț ea matematica Verificarea preluării corecte a soldurilor din balanț a sintetica precedenta Prezentarea (descrierea) informațiilor Clasificarea si evidențierea Verificarea încadrării operațiunilor in clasificația bugetara aprobata si planul general de conturi In unele împrejurări sunt cerute mai multe proceduri de audit in vederea furnizării de probe de audit suficiente. După stabilirea obiectivelor, precizarea materialităț ii si evaluarea riscurilor se va determina tipul si cantitatea probelor de audit ce vor fi colectate In situația in care auditorul va obț ine probe de audit suficiente privind obiectivele care au fost determinate in baza aserț iunilor managementului, atunci acesta (auditorul) este asigurat in mod rezonabil ca situațiile financiare sunt corect prezentate. Aria de aplicabilitate a unui audit financiar se refera la procedurile de audit propuse pentru a realiza obiectivele auditului, proceduri ce sunt determinate de către auditor luând in considerare: cerințele standardelor de audit, cerinț ele relevante ale organismelor profesionale, cerinț ele legislației si reglementarilor in vigoare si acolo unde este cazul, cerinț ele cu privire la termenele de raportare. Întinderea ariei de aplicabilitate a auditului se determina ț inând cont de următorii factori: a) cunoașterea entității auditate;
b) materialitatea; c) riscul de audit. Abordarea auditului Abordarea auditului reprezintă o combinaț ie a diferitelor teste de audit, pe care auditorul le efectuează pentru obținerea probelor necesare realizării misiunii de audit. In vederea obț inerii probelor necesare realizării obiectivelor unui audit, auditorii abordează auditul printr-o combinație a diferitelor teste de audit, respectiv prin: abordarea bazata pe sistem (ABS) si abordarea directa de fond (ADF), atât in cazul auditului financiar cat si in cazul auditului performantei. a) Abordarea bazata pe sistem In cadrul acestei abordări, auditorii se bazează pe sistemul de control intern al entităț ii auditate, unde, de regula, exista anumite proceduri de control, proiectate pentru a asigura acurateț ea situațiilor financiare, legalitatea si realitatea tranzacțiilor. Daca auditorul constata ca in cadrul entității exista un sistem de control intern care funcț ionează si este satisfăcut de eficacitatea acestuia, atunci procedurile de fond ale situaț iilor financiare si ale tranzacț iilor pot fi diminuate corespunzător. Abordarea bazata pe sistem, presupune parcurgerea următoarelor etape: a) identificarea si evaluarea controalelor cheie si determinarea măsurii in care auditorul se poate baza pe ele, presupunând ca acestea funcț ionează efectiv; b) efectuarea testelor de control asupra controalelor cheie identificate, pentru a stabili daca ele au funcționat eficace pe tot parcursul perioadei supuse auditului; c) evaluarea rezultatelor testelor de control pentru formularea unei concluzii privind sistemul de control intern care pot determina modificări in abordarea auditului; d) efectuarea unui număr minim de proceduri de fond asupra tranzacț iilor. b) Abordarea directa de fond In cadrul acestui tip de abordare auditorii nu se bazează pe sistemul de control intern al entităț ii, considerând ca obiectivele auditului pot fi realizate fora efectuarea de teste de control. In cadrul abordării directe de fond, auditorul utilizează procedurile de fond, care reprezintă testele efectuate de auditor in vederea obț inerii de probe de audit in scopul depistării erorilor majore din situațiile financiare. Factorii care determina adoptarea abordării sunt următorii: a) daca controalele interne sunt dispersate din punct de vedere geografic, auditorii nu pot efectua teste de control si in consecinț a, abordarea bazata pe evaluarea sistemelor nu poate fi aplicata, deoarece resursele auditării sunt limitate. b) abordarea pe baza de sistem are avantajul ca permite auditorului stabilirea unei legături directe intre erorile individuale si slăbiciunile din cadrul sistemului de control, direcț ionând in acest mod procedurile de fond către ariile cu rise ridicat.
Eșantionarea in procesul de audit Eșantionarea in audit, reprezintă aplicarea unor proceduri de audit asupra unei părț i din totalul populației supuse auditării, pentru obținerea probelor de audit sigure, care sa caracterizeze întreaga populație. Alegerea in mod corespunzător a populaț iei face ca concluziile auditorului sa poate fi extinse asupra întregii populații, altfel ele vor fi valabile numai in cadrul eș antionului ales. Testele de audit se pot aplica fie asupra tuturor elementelor populaț iei, fie asupra unor eș antioane, astfel: . Toate elementele care compun populaț ia. Se aplica in cazul unei populaț ii de dimensiuni mici. . Un eșantion nereprezentativ. Se aplica acolo unde auditorul cunoaș te particularităț ile populaț iei care va fi testata si este capabil sa identifice un număr mic de elemente de interes pentru audit. Daca eșantionul nu este reprezentativ, erorile găsite in eș antionul testat nu se pot extrapola asupra întregii populații. . Un eșantion reprezentativ este acel eș antion care are caracteristici similare pentru elementele din întreaga populație. Exista doua abordări generale ale eș antionării in audit: eș antionarea statistica si eș antionarea nestatistica. Eșantionarea statistica presupune selectarea grupului de elemente care urmează a fi verificate, prin aplicarea unor formule matematice specifice, lucru ce va permite auditorului sa obț ină o concluzie valabila pentru întreaga populație din care s-a extras eș antionul. Eșantionarea nestatistica se bazează in principal pe raț ionamentul profesional al auditorilor, fără a folosi teoria statistica pentru măsurarea riscului de eșantionare. Rezultatele nu se vor extrapola asupra întregii populaț ii întrucât eș antionul selectat nu este reprezentativ. Eșantioanele sunt selectate prin: - metode statistice ca selecția aleatoare si selecț ia sistemica sau - metode nestatistice ca selecț ia pe baza hazardului si selecț ia pe baza judecaț ii profesionale. Indiferent de metodele statistice sau nestatistice folosite eș antionarea cuprinde următoarele etape: 1. planificarea si proiectarea eșantioanelor; 2. determinarea dimensiunii eș antionului; 3. testarea elementelor selectate cuprinse in eș antion; 4. evaluarea rezultatelor. In concluzie, folosirea eș antionării in audit este esenț iala si ii permite auditorului sa tragă concluzii mai riguroase decât utilizând alte metode, eficienta muncii de audit fiind astfel sporita. Planul de audit
Planificarea auditului consta in construirea unei strategii generale de audit privind natura, durata si gradul de aplicare al metodelor si tehnicilor utilizate pe parcursul auditului. Auditorii trebuie sa planifice auditului intr-un mod care sa-i asigure misiunii condiț ii de îndeplinire economice, eficiente, eficace si la termenul oportun. Planificarea activității de audit este un proces dinamic si are ca scop: .descrierea sferei si a modului de abordare a auditului; . stabilirea obiectivelor auditului; . stabilirea modului de obț inere si analizare/evaluare a probelor de audit necesare atingerii obiectivelor auditării; . stabilirea unui calendar de realizare a acț iunii efective de audit si a unui buget de resurse umane si financiare pentru realizarea acestuia. In vederea atingerii obiectivelor de audit, pe parcursul derulării acț iunii de audit este posibil sa fie necesara operarea unor modificări ale planului de audit iniț ial Planul de audit, fiind un document cheie, trebuie sa fie elaborat la termenele convenite si sa cuprindă toate informațiile necesare auditării, rămânând in acelaș i timp clar si concis. Având in vedere ca nu exista o forma standard a planului de audit, in general, acesta va cuprinde: .o scurta prezentare a activităților entității auditate si a circumstanț elor financiare, cu referire la informații mai detaliate, daca este cazul; . cadrul juridic al auditului; . detalii privind orice fapte importante, evenimente sau schimbări care au avut sau pot avea loc; efectul lor posibil asupra operațiunilor entității sau asupra mediului de control si asupra auditului; . o descriere a ariei de aplicabilitate auditului si autoritatea sub care acesta este desfăș urat, cerințele de raportare; . principiile contabile pe baza cărora sunt pregătite situaț iile financiare si acceptabilitatea lor; . stabilirea materialității, cu referire la documentaț ia care stabileș te motivele si bazele pentru care aceasta a fost determinata; . o sinteza a riscurilor specifice identificate, orice probleme majore posibil a fi întâlnite si alte aspecte din situațiile financiare, care in mod obiș nuit necesita o atenț ie specială; . o evaluare a riscului de control si o calculare a riscului de nedetectate; . o scurta prezentare a abordării auditului ce urmează a fi adoptata; . resursele umane, de timp si de buget necesare; . coordonatele in legătura cu persoanele de contact din cadrul entităț ii auditate; . forma, conținutul si utilizatorii raportului final. Ținând cont de elementele menț ionate, in general, un plan de audit va cuprinde următoarele capitole si subcapitole: A. CADRUL GENERAL AL AUDITULUI 1. Scurta prezentare a entităț ii auditate si a activităț ii acesteia. 2. Cadrul juridic al auditului - Auditorii vor realiza o scurta prezentare a cadrului juridic al auditului. 3. Factori care influențează procesul de audit in sensul duratei, ariei de cuprindere si a scopului
acesteia. 4. Forma si conț inutul documentelor prin care se va finaliza auditul (raport de audit, certificat de audit). 5. Perioada auditată. B. OBIECTIVELE AUDITULUI 1. Obiectivul general. 2. Obiective principale (sub-obiective). 3. Obiective specifice. C. ABORDAREA AUDITULUI 1. Concluzii privind evaluarea preliminara a sistemului contabil si a sistemului de control intern al entității auditate si impactul acestora asupra auditului. Prezentarea riscurilor specifice identificate la nivelul entității auditate si impactul acestora asupra auditului. 2. Stabilirea principalelor domenii ce vor fi auditate. 3. Stabilirea riscului de audit si evaluarea riscului inerent si a riscului de control. 4. Stabilirea nivelului materialităț ii, prezentarea metodelor de alegere a acestuia si aspectele care trebuie avute in vedere. 5. Stabilirea tipului de abordare a auditului si a modului de obț inere al probelor de audit. D RESURSE UMANE SI DE TIMP NECESARE 1. Resursele necesare vor fi evaluate pe diferitele faze de realizare a auditării. 2. Calendarul activităț ii de audit E. INFORMATII PRIVIND PERSOANELE DE CONTACT DIN CADRUL ENTITATILOR AUDITATE Auditorii vor specifica informațiile disponibile privind persoanele de contact din cadrul entităț ilor auditate . F. VERIFICAREA SI SUPERVIZAREA PLANULUI DE AUDIT Auditorii vor specifica persoanele responsabile cu verificarea si supervizarea muncii desfăș urate pe parcursul activității de audit. Elaborarea programelor de audit Planificarea auditului presupune atât elaborarea planului de audit cat si a programelor detaliate de audit. Auditorul elaborează un program de audit detaliat prin care stabileș te natura, durata si întinderea procedurilor de audit planificate, necesare pentru îndeplinirea planului de audit. Programul de audit este compus din: -un set de instrucțiuni pe care membrii echipei de audit trebuie sa le respecte; -obiectivele auditului pentru fiecare domeniu; - un grafic de timp pentru fiecare procedura de audit. Programul de audit este un instrument prin care auditorii si conducătorii ierarhici ai acestora urmăresc activitatea efectiva de audit.
Programele de audit pot fi revizuite si amendate in situaț iile in care intervin modificări in premisele si condițiile avute in vedere la elaborarea iniț iala a acestora. Elaborarea programelor de audit constituie ultimul pas al fazei de planificare a auditului,faza ce consta in fapt, in punerea in aplicare a programelor de audit, prin aplicarea procedurilor de audit prevăzute de acestea. Pe lângă procedurile de audit, un program de audit trebuie sa cuprindă si următoarele elemente: . Structura care efectuează auditul; . Exercițiul financiar la care se refera situațiile financiare; . Entitatea auditată; . Aria/sectiunea auditată; . Data începerii si încheierii auditului; . Numărul de zile alocate pentru audit; . Obiectivele generate si specifice; . Procedurile de audit; - Teste de control si - Proceduri de fond . Semnătura auditorilor; . Data încheierii auditului: .Controlul calitativi auditului - data si semnătura supervizorului. Principala componenta a programului de audit o constituie procedurile de audit, care pot fi: . Teste de control - confirma ca sistemul de control intern funcț ionează potrivit evaluării iniț iate a auditorilor. Pentru testarea organizării si funcționarii sistemului de control intern, auditorii pot utiliza: .chestionare; . teste computerizate (in cazul auditului asistat pe calculator); . observația directa a procedurilor de control intern aplicate la nivelul entităț ii: . intervievarea persoanelor care au aplicat procedurile de control intern; . intervievarea altor părți implicate etc. Proceduri de fond.- sunt acele proceduri de audit aplicate pentru obț inerea de probe de audit care sa ateste ca situațiile financiare nu conț in informaț ii eronate materiale (semnificative). Scopul procedurilor de fond este acela de a reduce riscul de nedetectare la minim, pentru a determina un nivel acceptabil al riscului de audit. In practica se întâlnesc doua tipuri de proceduri de fond: a) Teste ale detaliilor tranzacțiilor si soldurilor conturilor; b) Proceduri analitice. Auditorii trebuie sa aibă in vedere atingerea unui nivel de asigurare rezonabil prin utilizarea unei combinații de teste de control si proceduri de fond, in vederea obț inerii unor probe de audit relevante, pe baza cărora sa stabilească concluziile auditului. Partea cea mai importanta a programului de audit o constituie setul de proceduri de fond stabilit de auditori. Auditorii trebuie sa utilizeze o combinaț ie de teste de control si proceduri de fond pentru a obț ine
probe de audit relevante pe baza cărora sa stabilească concluziile auditului. Programul de audit este de fapt lista procedurilor stabilite de auditori pentru efectuarea auditului. După aplicarea tuturor procedurilor de audit, după documentarea activităț ii si sistematizarea probelor de audit, auditorii trebuie sa formuleze concluzii pe baza activităț ii desfăș urate. Concluziile trebuie înregistrate intr-un formular standard pentru concluzii. Concluziile trebuie întotdeauna stabilite prin raportare la obiectivul auditului, ceea ce înseamnă ca acestea vor menționa daca obiectivul a fost atins sau nu. De asemenea, trebuie sa rezulte clar din formularul standard pentru concluzii aspectele propuse pentru valorificare. In formatul standard pentru concluzii, auditorii prezintă: .perioada in care s-a desfășurat auditul; . componenta echipei de auditori; . domeniul in care au aplicat procedurile de audit; . rezultatele testelor de control, ale procedurilor de fond aplicate si ale verificărilor privind legalitatea si regularitatea operațiunilor auditate. Documentația aferenta activităț ii de audit desfăș urate (probele de audit) se anexează la formularul standard pentru concluzii. Orice abatere semnificativa de la planul si programele de audit trebuie explicata in formularul standard pentru concluzii. Concluziile se formulează pe mai multe nivele: .concluzii pentru un domeniu auditat; . concluzia generala asupra întregii situaț ii financiare supuse auditului. Pe baza procedurilor de audit desfăș urate si a concluziilor formulate auditorii vor decide asupra tipului de opinie de audit ce va fi exprimata. Chiar daca riscul a fost evaluat in faza de planificare, in faza de execuț ie, pot apărea factori care sa modifice nivelul de rise estimat anterior. La elaborarea concluziilor, auditorii trebuie sa precizeze toți factorii care au contribuit la actualizarea riscului evaluat iniț ial. Raportarea Caracteristicile, forma si conținutul raportului de audit Raportul de audit se întocmeș te de către auditor la finalizarea fiecărei activitatea de audit, in forma scrisa si format corespunzător, raport in care își exprime opinia asupra situațiilor financiare auditate, alte observații asupra acestora. Conținutul raportului de audit trebuie sa respecte următoarele caracteristici: -sa fie ușor de înțeles si lipsit de ambiguități ; -sa cuprindă numai informații susținute de probe de audit suficiente si relevante ; -sa fie complet, exact, obiectiv, convingător, concis si uniform, astfel încât sa faciliteze înț elegerea lui de către cititor. In rapoartele de audit, auditorii își exprimă opinia de audit asupra situaț iilor financiare auditate, prezintă constatările rezultate si totodată formulează concluzii si recomandări cu privire la
masurile ce urmează a fi luate in legătura cu situaț iile financiare auditate.. Lipsit de ambiguitate opinia auditorului (constatările lui) este exprimata cu acurateț e si nu lasă loc de interpretări prin folosirea de formulări standard, cu conț inut general acceptat.
Forma si conținutul raportului de audit include următoarele elemente de baza: a) Titlul raportului de audit; b) Rezumatul executiv; c) Introducerea generala; d) Tratarea pe larg a obiectivelor de audit si modul de realizare a auditului; e) Concluzii generale: f) Recomandări; g) Propuneri de valorificare a raportului de audit; h) Anexe (atunci când este cazul); i) Data raportului; j) Adresa auditorului sau a organismului de certificare (daca este cazul); k) Semnătura auditorilor. a) Titlul raportului de audit - Raportul de audit trebuie sa aibă un titlu corespunzător, care sa-1 diferențieze fata de alte rapoarte de audit elaborate de auditorii interni ai entităț ii auditate sau de alți auditori.