Lenesul si plata ascultarii Intr-un sat vietuia un batran muncitor. El avea un fiu, insa pe cat de harnic era batranul, pe atat de lenes era fiul sau. La un moment dat, fiul veni la tatal sau si ii zise: - Tata, am vazut pe ulita niste baieti incaltati cu ghete noi. As vrea si eu asemenea ghete. - Mai baiete, i-a raspuns batranul, uite cum facem: in pod, este o gramada de grau ce trebuie vanturat, ca altfel se umezeste si se strica; pana ce termini tu de vanturat, eu fac rost de bani si mergem sa cumparam ghetele pe care le vrei. Baiatul s-a urcat repede in podul casei, dar nu prea il tragea inima la munca. Astfel, el s-a culcat pe un brat de fan, a tras un pui de somn, dupa care a alergat in curte, strigand: - Gata treaba, am vanturat tot graul. Acum putem merge sa luam ghetele? - Nu ! a raspuns batranul categoric. Ti-am spus sa vanturi graul, nu sa pierzi vremea. Baiatul s-a urcat iarasi in pod, dar nu putea intelege de unde stia tatal sau ca el nu vanturase graul. Probabil ca l-a surprins dormind si nu l-a trezit, ca altfel nu se poate. Asa ca, dupa ce s-a urcat iarasi in podul casei, s-a pus la panda in loc sa aiba grija de grau. A stat el pret de jumatate de ceas, cu ochii atintiti spre tatal sau, care muncea de zor in curte, si, socotind el ca-i de ajuns, se duse iarasi in gradina. - Tata, am terminat toata treaba, n-a ramas bob de grau neintors. Acum putem lua ghetele? - Fiule, dupa ce ca esti lenes, mai esti si un mare mincinos. Nu ti-e rusine ?! Sa stii ca, daca nici de data asta nu te duci in pod si nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheata. Cand a vazut baiatul ca altfel nu se mai poate, s-a urcat in pod, a pus mana pe lopata si a inceput sa vanture graul. Dar, cum a bagat lopata in gramada, a gasit ascunsa in grau o traista cu o pereche de ghete nou-noute, exact asa cum isi dorea el. De bucurat, s-a bucurat, cum era si de asteptat, dar, in acelasi timp, ii crapa obrazul de rusine pentru minciunile sale de mai-nainte. Fara sa-l mai puna nimeni, a vanturat tot graul, dupa care s-a dus si in gradina sa isi ajute tatal. Acum simtea intr-adevar ca merita ghetele.
Pentru ce mergem zilnic la munca ? Un om care se afla pe cale s-a oprit in mijlocul unui grup de muncitori si - vrand sa afle ce aveau de gand aceia sa faca - a inceput sa intrebe cand pe unul, cand pe altul, despre cele ce faceau. Astfel, el intreba pe primul muncitor: - Ce faci aici, frate ? - Imi castig painea ! I-a raspuns lucratorul fara sa ridice capul. Calatorul a mers apoi la al doilea muncitor, pe care l-a intrebat: - Dar tu, ce faci aici, omule ? Muncitorul cel de-al doilea, privind cu mult drag spre cele ce facea, ii spuse: - Vedeti ?! Tai o piatra frumoasa ! Mai apoi, el s-a adresat si unui al treilea muncitor, care, cu multa bucurie si lumina pe chip, i-a raspuns: - Construim o biserica minunata ! Abia la sfarsit a inteles calatorul cele ce lucrau acei muncitori, insa si faptul ca fiecare vedea in munca lui altceva. Unul vedea in aceasta doar o simpla slujba, de care avea nevoie, un altul facea aceasta din pasiune pentru slujba lui, iar un altul o facea din dragoste pentru ceea ce se zidea, pentru ceea ce rezulta in urma acelei munci.
Uneori aparentele inseala Un parinte batran avea trei ucenici: Nicodim, Varlaam si Ioan. Venind un alt batran la acesta, il intreba despre ucenicii sai: - Ce crezi despre Nicodim ? - Chiar si cele mai luminate minti ar fi uimite de intelepciunea lui. - Dar Varlaam, ce virtuti are ? - Vitejia si curajul lui intrec pe cele ale eroilor neamului. - Ce fel de om este Ioan ? - Harnicia lui poate fi exemplu pentru oricine. La auzul acestor vorbe, cel de-al doilea batran se mira, zicand: - Daca Nicodim este atat de intelept, Varlaam atat de viteaz si Ioan atat de harnic, oare ce mai pot ei invata de la tine ? Atunci, batranul ce avea trei ucenici ii raspunse: - Nicodim este intelept, dar lenes, Varlaam este viteaz, dar nechibzuit, iar Ioan este harnic, dar invidios. Nicodim nu stie ca intelepciunea nu aduce odihna omului lenes, Varlaam nu simte ca fara trezvie si purtare de grija curajul duce la pierzanie, iar lui Ioan, nici prin gand nu-i trece, ca harnicia nu este ziditoare de suflet impreuna cu invidia. Pana cand vor intelege acestea, eu le voi fi lor parinte, iar ei imi vor fie mie ucenici.
Roadele cele dulci ale ascultarii La un parinte batran a venit un tanar care i-a cerut sa-i fie ucenic. Dupa ce l-a refuzat de mai multe ori, pentru a-i incerca vointa si sinceritatea dorintei, cat si smerenia, parintele l-a primit. Vorbindu-i despre ascultare si puterea acesteia in dobandirea vietii celei inalte, parintele i-a cerut sa-i fagaduiasca ascultare deplina intru toate, iar mai apoi i-a randuit ucenicului un loc linistit spre petrecere. Peste cateva zile, batranul a luat un toiag uscat, l-a infipt in pamant si i-a cerut tanarului sau ucenic sa-l ude zilnic, zicandu-i: - In toate zilele sa-l uzi cu apa, pana ce va infrunzi si va face roade. Fata de locul unde vietuiau ei, izvorul era atat de departe incat ucenicul trebuia sa plece dupa apa dis de dimineata, ca sa apuce sa se intoarca pana la lasatul serii. Timp de trei ani, ucenicul cel cu ascultare sfanta a facut ceea ce parintele sau ii ceruse, fara sa intrebe nimic, fara sa carteasca, fara sa oboseasca, si avand multa incredere in batranul sau. Dupa trei ani, toiagul cel uscat al batranului a inmugurit, a inverzit si a facut roade. Batranul, luand fructe din acel pom, a impartit fratilor, in biserica, zicand: - Luati de mancati, fratilor, acesta este rodul cel dulce al ascultarii !
Am vazut moartea in pestera ! Un batran ostenitor, mergand prin pustie, a intrat intr-o pestera, sa se adaposteasca de ploaie, si a gasit acolo o comoara. Vazand multimea de aur, batranul a iesit peste masura de speriat din pestera, strigand: - Am vazut moartea ! Alergand speriat, la mica distanta de locul acela, el s-a intalnit cu trei talharii care, privind in jur si nevazand nimic, l-au intrebat: - Mosule, unde este moartea ?! Batranul i-a dus pe cei trei talhari in pestera si le-a aratat multimea de bogatii, descoperite din intamplare. La vederea aurului, cei trei talhari si-au simtit inima tresaltand de bucurie si, cu viclesug, i-au spus batranului: - Ai dreptate, mosule, pleaca, fugi repede de aici. Dupa plecarea batranului, hotii au ramas langa aur, intrebandu-se cum sa-l care din varful muntelui pana jos. In cele din urma, ei au hotarat ca unul sa mearga sa aduca mancare si cosuri de carat, iar ceilalti doi sa ramana de paza, in pestera. Talharul care a coborat in localitate, dupa mancare si cele de trebuinta, se gandea in sine: - In targ voi bea si voi manca pe saturate, apoi voi cumpara provizii, pe care le voi otravi si astfel voi ramane singurul stapan al comorii. Cei doi talhari ramasi de paza, in pestera, gandeau si ei alt gand ascuns: - O jumatate din comoara este mai mare decat o treime. La intoarcere, il vom ucide pe cel plecat in targ si vom imparti comoara pe jumatate. Si asa au facut. L-au omorat pe tovarasul venit din targ cu provizii si carute, iar mai apoi au mancat mancarea cea otravita. Astfel, ei au murit cu totii, implinidu-se cuvantul batranului, care zicea: "Am vazut moartea!"
Batranul si ucenicul cel tacut Un tanar carturar a venit odata la un parinte zavorat si l-a rugat sa-l primeasca ca ucenic. Parintele cel zavorat i-a spus: - De voiesti sa te primesc ucenic, imparte averea ta saracilor ! Tanarul a facut intocmai dupa cuvantul batranului, apoi a venit din nou, cu rugamintea de a-l primi ca ucenic. - Oare, te vei putea pazi sa nu vorbesti ? - Fagaduiesc ! - a raspuns tanarul. Si acesta a fost singurul cuvant rostit de noul ucenic al batranului, vreme de cinci ani. Pentru ca se dusese vestea in zona si multi veneau in munte, sa il vada pe parinte si pe ucenicul sau, batranul l-a trimis pe ucenicul cel ce pazea tacerea la o manastire, drept incercare. Vroia sa vada, va vorbi sau va pazi in continuare tacerea? Insa ucenicul a pastrat fagaduiala de a tacea, precum spusese odinioara. Staretul acelei manastiri, vrand sa-l incerce pe tanar, l-a trimis sa duca un mesaj scris la o alta manastire, aflata peste un rau care tocmai se revarsase, crezand ca se va intoarce sa spuna: "Nu pot trece." Si a trimis staretul si un alt frate, in urma lui, sa vada cum si ce va face. Tanarul cel ce pazea tacerea a ajuns la rau, l-a vazut revarsat si s-a pus in genunchi, la rugaciune staruitoare. Indata, un crocodil s-a apropiat de mal si s-a oprit. Pasind pe spatele lui, animalul l-a trecut pana pe partea cealalta. Tot asa se petrecura lucrurile si la intoarcere. Dupa un timp, staretul ce il trimisese la drum a primit veste de la acea manastire, careia ii scrisese: - Chiar daca era mut, ingerul lui Dumnezeu era monahul acela !
Tatal care a batut cuie in tocul usii Un tata avea un fiu tare neascultator. De fiecare data cand venea acasa, fiul aducea cu el si vestea despre o noua napasta sau necaz pe care l-a facut. Aproape deznadajduit, tatal s-a gandit la o metoda de a atrage atentia fiului sau, spre cele bune, si si-a zis in sine astfel: - Voi bate cate un cui in tocul usii pentru fiecare necaz sau greseala a fiului meu. Astfel, a inceput tatal cel indurerat sa bata aproape in fiecare zi cate un cui in tocul usii. Cand tocul usii s-a umplut de cuie, incat cu greu se mai putea gasi un locsor pentru a mai bate un nou cui, tatal si-a chemat fiul si, aratandu-i locul cu pricina, i-a zis: - Uite, fiule, aici am batut cate un cui, pentru fiecare greseala a ta ! Vazand si intelegand cele ce facea tatal sau, fiul s-a mahnit mult in inima lui, pentru durerea tatalui. Privind spre multimea cuielor, fiul a hotarat sa isi rascumpere fiecare greseala cu cate o fapta buna. Dupa prima fapta buna, el si-a chemat tatal in fata usii, rugandu-l sa scoata un cui. Dupa a doua fapta buna, el a mai scos inca unul, si tot asa, pana la cel din urma cui. In ziua in care a fost scos si ultimul cui din tocul usii, tatal si-a imbratisat fiul, bucuranduse impreuna cu el. Pentru a-l face insa pe aceste sa ia aminte, ca nu cumva sa revina la greselile sale cele dintai, ci mai mult sa ramana in faptele cele bune, tatal sau a mai spus: - Ma bucur mult fiule, vad cum toate cuiele au fost scoase, insa sa luam aminte, gaurile facute de acestea au ramas !
Orice si oricum, dar nu eretic! Se povesteste despre Avva Agaton ca odata au venit la el niste frati, cu gandul de a-l ispiti si incerca in smerenia lui. Fratii i-au spus: - Parinte, multi vorbesc despre tine ca esti clevetitor si ca neincetat osandesti pe semeni. A cugetat batranul in sinea sa la acestea si zise in gandul sau: - Oare, nu am osandit niciodata, macar in gand, pe fratii mei? Si le-a raspuns: - Adevarat este ca sunt clevetitor si osandesc ! Fratii insa au continuat: - Mai mult decat acestea, esti si desfranat ! Sfantul Agaton si-a amintit atunci de cuvintele Domnului: "Ca oricine se uita la femeie, poftind-o a si savarsit adulter cu ea in inima lui" (Matei 5, 28) si a recunoscut smerit: - Adevarat este, sunt desfranat! Astfel, fratii au insirat multe pacate, invinuindu-l pe Sfantul Agaton cum ca le-ar fi savarsit, si de care acesta se recunostea deplin vinovat. In cele din urma, fratii i-au spus sfantului: - Nu vom ascunde de tine nici aceasta, ca multi socotesc ca esti eretic! Auzind insa aceasta, batranul s-a aprins de ravna dumnezeiasca si le-a zis: - Nu ! Viu este Dumnezeu ! Martor imi este ca nu sunt eretic ! Mirandu-se fratii de acest raspuns hotarat al parintelui, l-au rugat pe acesta sa-i lamureasca de ce a incredintat la toate invinuirile dintai, iar pe ultima a respins-o atat de hotarat. Atunci, Sfantul Agaton le-a spus: - Pacatele cele dintai de care m-ati invinuit le-am primit ca sa dobandesc smerenie si pentru ca voi sa nu aveti o parere inalta despre mine. Pe cel din urma insa, l-am respins pentru ca erezia este indepartare de Dumnezeu, iar eu pazesc credinta sfanta, ca sa nu pier impreuna cu ereticii!
Urechile cele mantuite Mai inainte, circula printre crestinii cei din partea de rasarit a lumii o istorioara morala, plina de inteles pentru noi, crestinii. Se spune ca un om cu viata aleasa, ajungand in Rai, a vazut intre altele si o gramada de urechi stranse la un loc. Mirandu-se nespus, a intrebat pe Stapanul locului: - Ce inseamna aceasta gramada de urechi ? - Acestea sunt urechile oamenilor care au ascultat cu bucurie cuvantul lui Dumnezeu, dar nu l-au implinit in viata lor. Urechile care au ascultat, iata s-au mantuit si au ajuns in rai, dar stapanii urechilor se chinuiesc in iad. "Nu cei ce aud Legea sunt drepti inaintea lui Dumnezeu, ci cei ce implinesc Legea vor fi indreptati." (Romani 2, 13)
Pacatele preotilor au si ele plata lor Din viata Sfantului Macarie Egipteanul, vrednicul Paladie marturiseste aceasta intamplare. La acest sfant m-am dus eu odata si l-am gasit in afara chiliei lui, langa care sedea un preot al satului, al carui cap intreg era mancat de boala numita cancer si i se vedea chiar si osul din frunte. Venise, deci, sa fie vindecat. Dar sfantul nu a primit sa se intalneasca cu el. L-am rugat si eu, zicand: - Te rog, primeste-l, ai mila de el si raspunde-i ! Iar Sfantul Macarie mi-a zis: - Este nevrednic sa fie vindecat. Caci i s-a trimis boala spre invatatura. Dar, daca voieste sa fie vindecat, convinge-l sa se opreasca a mai savarsi Sfanta Liturghie. Caci a savarsit Sfanta Liturghie, curvind. Si, de aceea se pedepseste. Si Dumnezeu il va vindeca. Cand i-am spus aceasta celui bolnav, acesta s-a invoit, jurand sa nu mai implineasca slujba Preotiei. Atunci, sfantul l-a primit si i-a zis: - Crezi ca exista Dumnezeu ? I-a raspus preotul: - Da ! - N-ai putut sa nu-ti bati joc de El ? - Nu ! Si i-a mai spus apoi sfantul: - Daca-ti recunosti pacatul si lectia ce ti-o da Dumnezeu pentru acest pacat, de aici inainte cauta dreptatea. Preotul s-a angajat ca nu va mai liturghisi si ca va reveni la starea de mirean. Si, numai asa i-a pus sfantul mana pe cap, iar in putine zile s-a si vindecat, i-a crescut parul si a plecat sanatos la casa lui.
Ravna si intelepciunea La avva Lucius a venit un frate care i-a spus gandurile sale si dorintele pe care le avea in inima. La un moment dat, tanarul i-a spus parintelui ca vrea sa se faca pelerin. Pentru ca a cerut sfat, avva Lucius i-a spus: - Da, dar dupa ce ai invatat sa pui paza limbii ! Apoi, fratele cel tanar i-a spus: - Vreau sa postesc. - Bine faci, i-a raspuns avva Lucius, dar sa incepi cu abtinerea de la orice gand rau. Fratele continua sa-i spuna: - Vreau sa fug de oameni. Batranul i-a raspuns: - Da, dar dupa ce ai dovedit ca esti capabil sa traiesti cu toata dragostea in mijlocul lor.
Bogatul pe care noi il uram Trecand odata avva Macarie cu fratii prin Egipt, a auzit un copil zicand mamei sale: - Mama, un bogat ma iubeste si eu il urasc si un sarac ma uraste si eu il iubesc ! Si auzind avva Macarie, s-a mirat. Si i-au zis lui fratii: - Ce este vorba aceasta, parinte, ca te-ai mirat ? Si le-a zis lor batranul: - Cu adevarat, Domnul nostru este bogat si ne iubeste pe noi si nu voim sa-L ascultam. Iar vrajmasul nostru, diavolul, este sarac si ne uraste si iubim necuratia lui.
Usa care trebuie inchisa in post La avva Pimen a venit candva un incepator in ale calugariei si, discutand cu marele avva, ii spuse printre altele ca s-a hotarat greu sa-i faca vizita. - De ce? l-a intrebat avva Pimen. - M-am gandit ca nu ma vei primi, pentru ca suntem in Postul cel Mare! - a raspuns tanarul. Auzind aceasta, avva Pimen i-a raspuns: - Aici, in Postul cel Mare nu obisnuim sa inchidem acea usa mica de lemn, ci pe aceasta ! Si avva Pimen puse degetul pe buze.
Cele doua vasle ale vietii Un parinte batran se nevoia spre implinirea dragostei fata de aproapele la o apa mare, unde, de dimineata si pana seara, el ii trecea pe oameni cu barca, care unde avea nevoie. Ce era deosebit la acesta era faptul ca pe vaslele barcii sale erau scrise doua cuvinte: "rugaciune" si "munca". Intr-o zi oarecare, un tanar a urcat in barca acestuia, spre a fi trecut pe partea cealalta a apei. Vazand cele doua cuvinte scrise pe vaslele batranului - anume "rugaciune" si "munca" - si crezand ca acela nu stie prea multe despre viata de zi cu zi, a zis catre el: - Mosule, cine munceste, nu mai are nevoie de rugaciune. Batranul nu raspunse nimic acestuia, facandu-se chiar ca nu il aude, insa in acel moment el inceta sa mai foloseasca vasla pe care era scris cuvantul "rugaciune". Vaslind numai cu o singura vasla, barca nici nu inainta, nici nu dadea inapoi, ci se invartea pe loc. Atunci, tanarul cel mandru isi dadu seama ce vru sa faca batranul, isi ceru iertare si multumi pentru calda lectie pe care i-o dadu.
Cine vorbeste si cine asculta ? O batrana credincioasa petrecea multe ore la rugaciune, in genunchi. Uneori citea rugaciuni din cartea ei cea veche, alteori, stand linistita, se bucura de natura sau se gandea la dragostea si jertfa Mantuitorului Iisus Hristos, stand in fata Sfintei Cruci, in Biserica. Niciodata nu obosea la rugaciune. Intr-o zi, un tanar a intrebat-o, curios: - Bunico, despre ce vorbiti cu Dumnezeu, de stati toata ziua la rugaciune ? Ea, cu un suras cald si cu o simplitate dezarmanta, i-a raspuns: - Eu nu ii spun nimic lui Dumnezeu. El este Cel care imi spune o multime de lucruri !
Sa nadajduim, dar nu exagerat O femeie, care obisnuia sa mearga la biserica si se credea cuvioasa, era tinuta de patima mandriei, dispretuindu-si semenii si indreptatindu-se in acestea prin cuvintele: "Dumnezeu singur imi ajunge, iar eu nu nadajduiesc spre om." Dar Dumnezeu a vrut s-o tamaduiasca si i-a trimis o "doctorie" destul de amara. Astfel, intr-o buna zi, pe cand se intorcea femeia de la biserica, trecand peste o punte, cazu in apa. Astfel stand lucrurile, incepu biata femeie sa strige dupa ajutor. Cum in preajma era ceva lume, un vecin ajunse imediat acolo, dar vazand cine este in apa, zise: - De buna seama ca nu de ajutorul meu ai mata nevoie, caci mereu spui ca "Dumnezeu singur iti ajunge si in om nu nadajduiesti" - si pleca omul mai departe. Ajunse la punte si barbatul ei. Cand o vazu acesta pe femeia lui in apa, ii zise cu mahnire: - Cred ca nu dupa ajutorul meu, al unui pacatos, strigi tu, femeie. Tu de buna seama asteapti vreun inger trimis de Dumnezeu ca sa te scoata. Cum mereu zici ca n-ai nevoie de ajutor omenesc, ma duc sa imi vad de treburi. Si pleca. La putin timp, batran fiind si mergand anevoie, veni la punte si tatal ei. Acesta o ajuta cum putu el mai bine si cu greu o scoase afara din apa. Apoi, o intreba pe aceasta: - Oare nu au trecut pe aici si alti oameni, ba chiar si barbatul tau ? - Au trecut, tata, dar pe buna dreptate nu m-au ajutat. Eu, dispretuindu-i, totdeauna le spuneam: nu am nevoie de ajutorul oamenilor; in om nu-mi pun nadejdea, ci singur Dumnezeu imi este de ajuns. Drept aceea, prin oameni lucreaza Dumnezeu, chiar daca omul nu are de fiecare data ochi sa vada aceasta.
Parintele care a mancat carne Se spune despre Avva Stefan, ca era odata foarte bolnav si doctorii l-au silit sa manance carne. El avea un frate, foarte evlavios, care traia potrivit poruncilor lui Dumnezeu. S-a intamplat sa vina fratele acesta chiar atunci cand batranul manca din carne. Cand l-a vazut, s-a intristat foarte tare, zicandu-si ca, dupa atata asceza si infranare, a mancat, spre sfarsitul vietii, carne. Dar indata a cazut fratele in extaz si a vazut pe cineva, care i-a spus: - Pentru ce te superi din pricina preotului pe care l-ai vazut mancand carne ? Nu stii ca el a mancat de nevoie si pentru ca sa faca ascultare ? Nu trebuie sa te superi. Iar daca vrei sa vezi in ce slava este fratele tau, intoarce-te si uita-te ! Cand s-a intors fratele, a vazut pe preotul Stefan alaturi de Hristos. Si i-a mai spus cel ce i s-a aratat: - Iata in ce slava este ! Slaveste, asadar, pe Cel ce slaveste pe cei ce Il iubesc cu adevarat.
Crestinii cei mai de pe urma Cativa monahi l-au intrebat pe Avva Ishirion: - Noi ce am lucrat ? Si le-a raspuns lor batranul zicand: - Noi am implinit poruncile lui Dumnezeu. Si a continuat cuvantul. - Dar cei ce vor veni dupa noi ce vor face ? - Vor face tot ce facem si noi, dar numai pe jumatate. Si au mai intrebat monahii inca si aceasta: - Si crestinii cei de dupa ei, aceia ce vor face ? Si a zis batranul: - Inainte de plinirea vremii nu vor mai tine pravila calugareasca, dar vor veni peste ei nenorociri si ispite atat de grozave, incat rabdand cu tarie aceste loviri si ispite, in Imparatia lui Dumnezeu se vor arata mai mari decat noi si decat parintii nostri.
Taranul care avea cerul Plimbandu-se prin satul din apropierea mosiei sale, un boier s-a intalnit cu un taran simplu si a inceput a se lauda aceluia cu averile lui, zicand: - Vezi tu livada de pe deal ? E a mea ! Padurile care inconjura satul sunt si ele ale mele. Pana si pamantul pe care calci acum al meu este. Tot ce vezi, de jur-imprejur, este proprietatea mea. Toate astea sunt doar ale mele. Terminand de spus acestea, boierul privi pe taran cu multa superioritate si multumire egoista de sine. Taranul, simplu din fire si dupa port, privi si el cele enumerate de boier, apoi zise senin: - Dar acela - aratand cu degetul spre cer - al cui este ? Nu cred ca si cerul este al tau. Acela este al meu ! Aceasta spunand taranul, cu zambetul pe buze, pleca linistit in calea sa, lasandu-l pe boier mirat si cu ciuda in suflet.
Marturisirea pacatelor Un credincios, dupa ce s-a marturisit, l-a intrebat pe preot: - Ce gandesti, parinte, despre cel mai mare pacatos? - Dupa ce te-a iertat Dumnezeu, mi se pare ca stralucesti de lumina harului Lui. - Dar, parinte, stii cine sunt? - Ceea ce ti-am spus. - Dar stii ce am fost? - Aceasta am uitat, caci de ce sa-mi amintesc ceea ce Dumnezeu a uitat?
Bucuria omului pierdut Intr-o zi, un om pacatos se plangea unui parinte evlavios: - Parinte, sunt un om pierdut ! Parintele ii raspunse, zicand: - Bucura-te ca esti pierdut, dragul meu. - Cum asa, sa ma bucur ?! - ii raspunse omul, mirat. - Da, caci este scris in Evanghelie: "Iisus a venit sa gaseasca pe cel pierdut." - Si ce trebuie sa fac eu pentru asta ? - Foarte simplu: sa te asezi in calea lui Hristos, ca sa te gaseasca. - Si care este calea Lui ? - Calea Lui este calea pe care ne-o arata Sfanta Evanghelie si Biserica.
Omul ce credea in predestinare Un pelerin, trecand in drumul sau pe langa un ogor, vazu un taran care semana pamantul. Oprindu-se si intrand in vorba cu taranul, spre a se mai odihni de osteneala drumului, pelerinul ajunse sa vorbeasca cu acesta chestiuni sufletesti. Vorbind ei despre Dumnezeu si despre om, despre prestiinta lui Dumnezeu si despre munca omului spre mantuire, taranul spuse: - Daca Dumnezeu a prevazut ca eu ma voi mantui, cu siguranta asa va fi, ori ca fac bine, ori ca fac rau, iar daca El a prevazut ca voi fi osandit la chinuri vesnice, voi fi osandit, chiar daca voi face bine, chiar daca voi face rau. Pelerinul, ascultand cu mahnire pe taran si vazand cele ce acela lucra pe pamant, ii spuse: - Daca Dumnezeu a prevazut ca aici se va face grau, de ce mai semeni, pentru ca ori de semeni, ori de nu semeni, aici se va face grau, si toata munca ta e deci degeaba ?!
Ce fel de om ne este de folos ? Sfantul Cuvios Ioan Moshu scrie despre o femeie slavita, dintr-o familie senatoriala, care a venit in pelerinaj la Locurile Sfinte. Sosind la Cezareea, ea a hotarat sa ramana o vreme acolo, si s-a adresat cu urmatoarea rugaminte episcopului locului: - Da-mi mie o femeie evlavioasa care sa ma invete frica de Dumnezeu. Episcopul i-a recomandat o fecioara smerita. Dupa o bucata de vreme, episcopul a intalnit-o iar pe femeia cea slavita si a intrebat-o: - Cum este fecioara pe care ti-am adus-o sa te invete? - Este buna, a raspuns femeia, dar nu prea ma ajuta pentru ca este asa de smerita incat ma lasa sa-mi fac voia mea. Dar mie imi trebuieste cineva care sa ma certe, si sa nu ma lase sa fac ce poftesc. Atunci episcopul i-a adus o alta fecioara, cu un caracter foarte aspru, care a inceput sa o certe pe femeie, numind-o bogatanca lipsita de simtire si milostivire, si asa mai departe. Dupa o vreme, episcopul iar a intrebat-o: - Dar aceasta alta fecioara, cum se poarta ea cu tine? - O, ea cu adevarat este de folos sufletului meu, inalt Preasfintite Parinte!, a raspus sotia senatorului. Si asa a dobandit smerenia aceasta femeie bogata si foarte slavita.
Cum rezistam in fata barfelor ? Din viata marelui filosof grec Socrate se povesteste, pana astazi, aceasta intamplare. Intr-o zi oarecare, Socrate s-a intalnit, in calea sa, cu un cunoscut. Acela, vazandu-l, l-a oprit si i-a zis: - Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum despre unul dintre studentii tai? Auzind aceasta, Socrate zise: - Stai o clipa. Mai inainte de a-mi spune tu cele ce ai aflat, as vrea sa treci printr-un mic test, numit "Testul celor trei.” - Trei ? - Da, trei. Inainte de a-mi vorbi despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui. Primul test este cel al adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat? - Nu. De fapt doar am auzit despre el. - E-n regula. Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum, sa incercam testul al doilea, cel al binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine? - Nu, dimpotriva... - Deci, vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat? Omul din fata lui Socrate a dat din umeri, putin stanjenit de situatia in care se baga de unul singur. Socrate a continuat. - Totusi, mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba, a folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos? - Nu, nu chiar... In cele din urma, Socrate incheie discutia, cu o intrebare retorica: - Ei bine, daca ceea ce vrei sa-mi spui nu stii daca este adevarat, nici de bine, nici macar de folos, atunci de ce sa-mi mai spui ?!
Lacomia Trei oameni treceau printr-o padure. Aici au gasit o comoara... Flamanzind, au hotarat sa mearga cel mai tanar sa aduca bucate. Pe drum, acesta isi zicea in sine: "Ce bine ar fi sa fie comoara a mea intreaga. Stiu ce voi face. Voi otravi mancarea. Le voi da lor. Eu voi spune ca deja am mancat. Ei vor muri si banii vor fi ai mei“. Cei doi tovarasi, ramasi in padure, se sfatuira: "Daca ne-am putea scapa de copilandrul acesta, am imparti numai in doua comoara. Hai sa-l omoram, cand se intoarce“. Cand s-a intors, l-au ucis; apoi au mancat din mancarea otravita si au murit.
Despre prieteniile de ocazie Fratele l-a intrebat pe avva Pimen: - Ce sa fac cu prieteniile sterpe? El i-a zis: - Sunt unii care se dau de ceasul mortii ca sa-si pazeasca prieteniile din aceasta lume. Tu nu te apropia, nu le atinge, si ele se vor sfarsi de la sine.
Cum trebuie sa ne rugam ? Cativa frati l-au intrebat pe avva Macarie: - Cum trebuie sa ne rugam? Batranul le zice: - Nu trebuie sa rostiti vorbe multe, ci intindeti mainile si spuneti: "Doamne, miluieste-ma cum vrei si cum stii." Iar daca ai vreo ispita, spune: "Doamne, ajuta-ma!" El stie ce ne este de folos si se milostiveste de noi.
Frica cea buna Stapanul unei case, dupa ce isi puse toate in ordine, pleca intr-o lunga calatorie. Dupa multa vreme, terminand calatoria, el se intoarse acasa. Ajungand in fata casei, in miez de noapte, el batu in poarta cea zavorata. Sluga ce avea grija de paza gospodariei, intreband cine este, si auzind ca strainul din noapte se da drept stapanul casei, cazu pe ganduri. Nerecunoscand vocea stapanului, si din teama de a nu fi inselata de vreun talhar, in timpul noptii, sluga ii spuse ca nu va deschide usa pana dimineata, cand se vor trezi si ceilalti slujitori. Stapanul isi petrecu astfel noaptea afara, in fata casei sale. De dimineata, deschizandu-se usa, sluga cu pricina se sperie pana in adancul inimii, dandu-si seama ca strainul din noaptea trecuta era cu adevarat stapanul sau. Speriata ca va fi pedepsita, sluga incepu sa-si ceara iertare, cu lacrimi. Stapanul insa ii spuse: - Nu te pedepsesc, sluga buna, ci inca si mai mult o sa te inalt, caci bine ai stiut sa ai grija de cele ale mele, temandu-te ca nu cumva sa fii inselata de vreun talhar. Astfel trebuie sa luam aminte si noi, ca nu cumva din prea mare incredere in noi sau din mandrie sa cadem in inselare si in capcanele intinse de diavol.
Cum il impacam pe cel suparat ? Un parinte l-a intrebat pe avva Pimen: - Cineva este suparat pe mine si eu ii cer iertare, dar el nu ma crede. Ce sa fac? Batranul i-a raspuns, zicand: - Ia cu tine inca doi si cere-i din nou iertare. Daca nu te crede, ia cu tine cinci frati si, daca nici cu cinci nu te crede, ia-l pe preot. Daca insa nici asa nu te crede, nu-ti mai ramane decat sa te rogi, netulburat, lui Dumnezeu, ca sa-l convinga pe acel frate si sa fii fara nici o grija.
Ce rost are sa postim ? Un frate l-a intrebat pe Avva Moise: - Ce fac posturile si ce rost au privegherile? Batranul ii raspunse, zicand: - Acestea fac sufletul smerit, pentru ca este scris: "Uita-te la smerenia mea si la osteneala mea si iarta-mi toate pacatele." (Psalm 24, 19) Daca sufletul da asemenea roade, si Dumnezeu se apleaca spre el, datorita lor.
Cele mari vin dupa cele mici La parintele Ilarion a venit un om sa ii ceara sfaturi duhovnicesti. Dupa ce au vorbit putin, omul a plecat, insa nu inainte de a-i spune femeii de la pangar: - Mare faima are parintele vostru, dar nu e bun de nimic. Tulburandu-se in sinea ei, femeia s-a dus la parintele: - Ce ati avut cu omul acela, ca doar v-a asteptat patru ore. De ce l-ati expediat asa de repede? - Soro, in cinci minute mi-a dat doua citate din duhovnicii contemporani si trei din Sfintii Parinti. El este genul de om care face colectie de invataturi duhovnicesti, insa nu pentru a le urma, ci pentru a se lauda cu ele, pentru a se fali cu intelepciunea sa. Cum l-am intrebat daca a citit un anumit cuvant despre smerenie, s-a suparat, spunandu-mi ca despre smerenie ar trebui sa vorbesc cu incepatorii. Cu el ar trebui sa discut lucruri mai inalte - despre rugaciunea neincetata sau despre energiile necreate. Si cand i-am spus ca multi vorbesc si scriu despre energiile necreate si despre vederea luminii dumnezeiesti, dar putini vor sa duca o viata de nevointa, a plecat.
Credinta crestina si musulmanii Niste crestini au fost prinsi de catre musulmani si inchisi in temnita. Nevoind sa ii omoare, musulmanii cautau insa sa-i faca sa se lepede de credinta in Hristos si sa il recunoasca mai mare pe Mohamed. Crestinii insa mai bine preferau moartea, ca prin aceasta sa dobandeasca viata cea vesnica, decat sa castige viata aceasta de aici, in schimbul celei vesnice. Musulmanii veneau adesea la ei, spre a ii atrage la ratacirea lor. Intr-o zi, musulmanii au zis astfel: - Mohamed este adevaratul proroc, iar nu Hristos. Crestinii, ascultandu-le amageala, au raspuns: - Daca ati vedea doi oameni care se cearta pentru un camp, fiecare zicand cum ca este al lui, unul avand multi martori care adeveresc aceasta, iar celalalt nici unul, ce ati zice, al cui este campul? Musulmanii, nepricepand intentia lor, au raspuns: - Fara indoiala ca al celui cu multi martori. Crestinii au zis, apoi: - Drept ati raspuns. Asa este si cu Hristos si cu Mohamed al vostru. Hristos are multi martori: Prorocii din vechime, Moise si Ioan Botezatorul, pe care si voi il recunoasteti si care a dat marturie pentru El. Mohamed insa nu are ca marturisitor decat pe el insusi. Musulmanii au ramas rusinati si au mai incercat sa se apere astfel: - Credinta noastra e mai buna decat cea crestina, pentru ca vedeti si voi ca Dumnezeu ne-a dat noua izbanda asupra voastra, a crestinilor! Vedeti bine ca cele mai bogate pamanturi si imparatii din lume sunt ale noastre, si ca ele sunt si mai numeroase si mai intinse ca ale voastre! Atunci, crestinii au raspuns, zicand: - Daca asa ar fi, atunci idolatriile egipteana, babiloniana, elenistica, romana, si inchinarea la foc a persanilor ar fi adevaratele credinte, caci iata, odata toate aceste neamuri au fost stapanitoarele lumii! Este limpede pentru oricine ca victoria, bogatia si puterea voastra nu dovedesc si adevarul credintei voastre. Noi stim ca Dumnezeu uneori da biruinta crestinilor, iar alteori ingaduie sa fie subjugati ca sa-si vada mai bine pacatele si sa se curateasca de ele prin pocainta si credinta adevarata.
Cu omul numai moartea este dreapta Cineva isi aminteste, spre ilustrare, de o poveste veche din folclorul venetian. Este vorba de un taran care cauta pe cineva demn sa-i boteze copilul. In peregrinarile sale, se intalneste, la un moment dat, cu Dumnezeu, caruia ii impartaseste scopul cautarilor sale: - Vreau sa-mi botez copilul, dar vreau ca nasul lui sa fie un om drept. Tu esti drept? Stingherit de intrebarea taranului, si stiind ca El este mai mult milostiv decat drept, Dumnezeu raspunde, nu fara o anumita ezitare: - Ma rog, cinstit vorbind, nu tocmai ! - In cazul asta nu poti fi nasul fiului meu - a spus taranul si si-a vazut de drum. Si iata ca, la un moment dat, o intalneste pe Maica Domnului. Intrebata si ea daca e "dreapta", Maica Domnului a rosit si a admis ca nu poate pretinde nici ea asa ceva. In cele din urma, taranul se vazu fata-n fata cu o doamna imbracata in negru si foarte serioasa. - Da, cred ca sunt o persoana dreapta - a fost raspunsul ei. Parintii copilului s-au bucurat foarte si Botezul a avut loc asa cum se cuvine, cu multe bucate si multa veselie. Cand ultimul dintre musafiri pleca, onorabila nasa l-a invitat pe taran in palatul ei si l-a condus intr-o sala mare, in care ardeau nenumarate luminite. Taranul se opri locului, uimit: - Nasa, ce sunt toate aceste lumini? Nobila doamna raspunse: - Sunt flacarile tuturor sufletelor omenesti. Vezi flacara aceea plapanda, gata sa se stinga? E flacara ta. In opait nu mai e ulei aproape deloc. Si acum uita-te la flacara cealalta, care arde intens, cu putere. E este a fiului tau. Vazand si auzind acestea, taranul fu cuprins de spaima. - Nasa, ia, te rog, o picatura din uleiul aflat in opaitul fiului meu si pune-o in opaitul meu. - Nu, a raspuns nasa. Sunt o persoana dreapta, precum ti-am spus. Eu sunt Moartea.
Minciuna ne fereste de multe alte pacate Avva Agathon l-a intrebat, odata, pe avva Alonios: - Cum sa-mi stapanesc limba, ca sa nu mai spuna minciuni. Avva Alonios i-a raspuns: - Daca nu vei spune minciuni, multe pacate ai sa faci. - Cum adica? - intreba celalalt. Batranul ii zice: - Doi oameni au omorat in fata ta, si unul dintre dansii a fugit in chilia ta. Dregatorul il cauta si te intreaba: "In fata ta s-au intamplat acestea?" Daca nu minti, il trimiti pe om la moarte. Mai bine-l lasi in fata lui Dumnezeu, cu mainile dezlegate, caci El le stie pe toate.
Amanarea in viata omului Odata, vazand pe un frate pregatindu-se de priveghere, dracul i-a pus in minte sa gandeasca asa: - Odihneste-te astazi, si vei sta la priveghere maine. Dar fratele i-a zis gandului: - Dar cine stie daca mai ajung pana maine? Asadar, mai bine stau la priveghere acum. Iar inainte de a se aseza la lucru fratele, i-a zis lui ispititorul, in gand: - Odihneste-te acum, si-ti vei sfarsi lucrarea maine. Iar fratele a raspuns: - Nu, nu, acum este al meu sa-mi sfarsesc lucrul, iar ce va fi maine, doar Domnul stie. Sfantul Antonie cel Mare ne invata la fel, zicand: "Asa sa-ti randuiesti zilele vietii tale, incat la caderea serii sa socotesti ca aceasta este ultima ta zi pe pamant, si niciodata nu vei pacatui."
Sotia care se plangea de sot O femeie s-a dus la preot si s-a plans de comportamentul sotului: - Crezi in Dumnezeu ? - Da, parinte, sunt crestina. - Crezi ca Dumnezeu e bunatatea, intelepciunea si atotputernicia ? - Da. - Deci crezi ca Dumnezeu este bun, te iubeste si-ti vrea binele, ca, fiind intelept, ti-a dat acest barbat pentru a te deprinde in virtuti si a inainta in desavarsire si ca, fiind atotputernic, te va ajuta sa-ti atingi scopul ? Dupa aceste cuvinte, femeia a plecat linistita acasa.
Despre paza mintii Avva Pavel si Timotei erau mesteri la Sketis si fratii ii sacaiau tot timpul. Timotei il intreaba pe fratele sau: "Ce ne trebuie mestesugul acesta? Nu putem sta linistiti nici o clipa, cat e ziua de mare!“. Avva Pavel i-a zis: "Daca mintea este treaza, ajunge sa avem liniste doar noaptea“.
Inchinarea la masa Un crestin a intrat undeva sa manance. Inainte de a se aseza la masa, si-a facut semnul Sfintei Cruci. O persoana aflata la o masa vecina, razand de acest gest, i-a spus: - La voi toata lumea se inchina inainte de a manca? - Nu, raspunse omul, sunt si persoane care nu se inchina si se arunca deasupra mancarii fara sa se roage. Acestia sunt porcii.
Ce lege sa urmam in familie ? Un sot crestin, care se plangea de sotia lui, a ajuns sa spune parintelui duhovnic acestea: - Parinte, nu mai pot suporta cele pe care mi le face sotia mea. Cred ca tot nu scapa fara sa ii dau o bataie, pe buna dreptate, caci nu mai pot duce atata nedreptate ce mi se face. Parintele, vazand starea sufleteasca a sotului, si stiind si faptul ca sotia se comporta rau, zise: - Da, poti sa ii dai o bataie buna, insa tine minte ca atunci vei urma legea dreptatii, iar nu pe cea a dragostei si a milei, drept aceea si la Judecata de Apoi, tot dupa aceeasi lege a dreptatii vei fi si tu judecat, iar nu dupa cea a dragostei si a milei.
Pocainta si doar apoi Impartasanie Imparatul bizantin Teodosie cel Mare, in anul 390, a pedepsit o rascoala din Tesalonic cu mai bine de sapte mii de executari. Printre cei pedepsiti cu moartea se afla insa si multi oameni de rand, nevinovati. La putina vreme dupa trista intamplare, imparatului a vrut sa ia parte la Sfanta Liturghie, spre a se impartasi cu Sfintele Taine. In acea vreme slujea la Altar episcopul Ambrozie. Acesta, iesindu-i inainte, intristat inca de fapta cea cruda a imparatului, l-a oprit la usa bisericii si i-a zis: - La pacatul savarsit, vrei sa mai adaugi inca si un altul, indraznind sa te impartasesti in mod nedemn ? Imparatul incerca atunci sa il puna inainte pe Regele David, care si el cazuse intr-un mare pacat. Vazand cum incearca sa se scuze, Ambrozie ii zise imparatului Teodosie: - Urmeaza-i lui David in cainta, dupa cum i-ai urmat in pacat ! In acel moment, imparatul Teodosie a inteles greseala pe care era pe cale sa o implineasca. Cerand iertare episcopului, el renunta la gandul cu care venise la biserica, anume acela de a se impartasi. Din acel moment, pentru o anumita perioada, imparatul si-a lepadat toate podoabele, iar timp de mai bine de cateva luni de zile el nu a mai participat la adunarile credinciosilor, caindu-se inaintea poporului intreg. Abia dupa aceea, episcopul i-a dat dezlegare spre a se impartasi cu Sfintele Taine.
Juramant mincinos facut pe icoana Doi prieteni, Ioan si Serghie, s-au legat amandoi cu fratia de cruce inaintea unei Icoane a Maicii Domnului din Manastirea Pecerska. Ioan era un om foarte bogat si avea un fiu, Zaharia, in varsta de cinci ani. S-a intamplat insa ca Ioan s-a imbolnavit de moarte, inainte de a muri, el l-a incredintat pe fiul lui Zaharia in grija fratelui lui de cruce, Serghie, lasandu-i pentru aceasta si o mare cantitate de aur si argint, pe care Serghie sa o pastreze spre a i-o inmana tanarului la implinirea majoratului. Dar cand Zaharia a ajuns la varsta cuvenita, tutorele lui, Serghie, adica fratele de cruce al tatalui lui mort, a negat cum ca ar fi primit in grija mostenirea lui. Zaharia atunci a zis: - Sa jure ca nu a primit in grija mostenirea mea chiar inaintea Icoanei Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, in fata careia s-a legat odinioara prin fratie de cruce cu tatal meu. Si daca inaintea acelei icoane el se jura ca nu a primit nimic in grija de la tatal meu Ioan pentru mine, atunci nici eu nu voi mai cere nimic de la el. Serghie s-a invoit. Dar jurandu-se in fata acelei icoane si vrand apoi sa se apropie si sa o sarute, o putere il tinea departe, nedandu-i voie sa vina la icoana. Serghie a inceput atunci sa strige ca un nebun catre Sfintii Parintii Antonie si Teodosie, care erau de fata acolo, zicand: - Nu-l lasati pe acest inger nemilostiv sa ma omoare ! Acel inger era un diavol infricosator, care il chinuia prin ingaduinta lui Dumnezeu. Asa a dat Serghie la iveala comoara pe care Ioan i-o incredintase demult. Cand au deschis cufarasul, s-a vazut ca aurul si argintul inchis acolo se dublase in cantitate. Aceasta se intimplase prin purtarea de grija a lui Dumnezeu. Primind banii, Zaharia i-a incredintat Manastirii Pecerska, iar el s-a tuns monah.
