phaidros

1) Cei ce se angajează liber iar nu sub necesitatea pasiunii în cucerirea altcuiva nu au a regreta, ca ultimii, binele ce { l-au făcut, în clipa cînd dorinţa îi părăseşte. — Deci punctul de vedere al cuceritorului. 2) în plus („legătură pur verbală", spune Robiri, cînd în fapt este vorba de desfăşurarea altor valenţe logice ale dovezilor) cei ce iubesc pasional regretă cu atît mai mult solicitudinea lor pentru fiinţa iubită cu cît şi-au uitat de interesele proprii. Cei însă care fac la rece lucrurile nu-şi creează complicaţii, deci este preferabil pentru line să le faci lor plăcerea. Punctul da vedere al iubitului. 3) Că iubitorul esia gata să se facă nesuferit altora de dragul tău? Dar cînd va îndrăgi pe un altul va fi nesuferit cu tine şi te va face să-1 urăşti, ajungînd astfel să-şi dea singur seama că este ceva maladiv In el, o nechib-zuinţă pe care nu şi-o poate stăpîni. Perspectiva cuceritorului. 4) Şi încă ceva, acum pentru tine: da.că este să alegi un iubit util ţie, îl găseşti mai lesne printre cei mulţi indiferenţi, decît printre cei cîţiva care sînt în stare să iubească pînă la exces. Aceasta pentru iubit. 5) Sub raport social, cel ce nu iubeşte alege după valoarea omului, nu după renume sau alte criterii, pe c;nd iubitorul îşi laudă iubitul spre a convinge pe alţii de valoarea acestuia. Punctul de vedere al cuceritorului. 6) în plus, tot sub raport social, iubitul este permanent compromis în public de către iubitorul pasionat. Prietenia şi comerţul celui indiferent nu suscită comentam supărătoare. Dezavantajul celui iubit. 356 INTERPRETARE LA PHAIDROS 7) In ce priveşte durata prieteniei, riscul de-a o pierde li aduc cei pasionaţi, cu tendinţa lor de-a izola pe cel iubit L alţi oameni aleşi sau în măsură să-1 atragă. Cînd nu iubeşti cu adevărat însă şi ai cucerit totuşi prietenia cuiva, te bucuri să vezi că şi alţii îl preţuiesc şi foloseşti din contactul cu ei. Avantajul cuceritorului. 8) Pentru iubit, cel ce nu este stăpînit de pasiune se dovedeşte mai stabil ca prieten, căci nu-1 iubeşte orbeşte, pentru fizicul lui, ci pentru daruri pe care legătura de dragoste nu le umbreşte, ci dimpotrivă. Iar darurile preţuite de el sînt reale, pe cînd cele lăudate de o natură pasionala sînt închipuite.'o prietenie ce nu e subjugată de pasiune, ci controlată, este ca afecţiunea faţă de copii, de părinţi, ori de cei credincioşi nouă în viaţă. Punctul de vedere al iubitului. 9) Cît despre intensitatea prieteniei, dacă ar fi să preferi pasiunea unui iubitor, atunci n-ar trebui să-1 cauţi pe cel de valoare, ci pe cel care tînjeşte mai mult după tine, aşa cum la ospăţ ar trebui să-1 chemi pe săracul înfometat. Dar tocmai în rîndul cuceritorilor lucizi şi demni pot fi găsiţi cei care să te răsplătească pentru darul tău. — Socrate în faţa naturii. Prir a parte a dialogului (2^1 a — 242 a) I. Discursul lui Lysias (231 a —234 c). Teza lui: în r?.pcr-, ca iubirea ■> asională, e mai avantajoasă, din toate punctele ce vedere, iubirea fără de iubire. 1. Agentul iubirii fără de iubire şi faticnhtl ţ(.sc iubirea pasională — Patientul iubirii fără iubire nu poate avea surpriza unei iubiri care se neagă pe sine, de îndată ce pasiunea a încetat — Sfera celor utili este mai vasta decît sfera celor iubitori, drept care patiertul iubirii *-&'•* iubire are, în primul caz, posibilităţi de opţiune sp< nte. 2. Avantajele sociale ale iubirii fără iubire (231 e —23- e' Patientul iubirii fără iubire nu are a se teme de judecata lumii, întrucît indiscreţia caracteristică îndrăgostitul 380 LĂMURIRI PRELIMINARE LA PHAIDROS pasionat este exclusă m acest caz — Agentul iubirii fără iubire nu are asiduitatea compromiţătoare a îndrăgostitului ; prezenţa lui în preajma iubitului poate fi socotită de către ceilalţi drept semn al unei simple amiciţii — Gelozia îndrăgostitului pasionat va izgoni pe toţi prietenii iubitului, condamnîndu-1 pe acesta la singurătate; dimpotrivă, agentul iubirii fără iubire se va considera sporit prin prieteniile acestuia şi va cultiva în jurul iubitului prietenia şi afecţiunea. 3. Avantajele morale ale iubirii fără iubire (232 e —233 d) Iubirea fără iubire nu pleacă de la o dorinţă (care cîndva se stinge), ci de la o prietenie bazată pe cunoaşterea şi preţuirea fiinţei celuilalt; prietenia reală este deci garanţia de constanţă a iubirii fără de iubire — Patientul iubirii fără iubire va avea, în persoana celui neîndrăgostit, o oglindă fidelă a calităţilor şi defectelor sale, în timp ce în fiinţa tulburată de pasiune a îndrăgostitului el se va reflecta strîmb ; primul îl va ajuta să se cunoască şi îndrepte, al doilea îl va corupe — în iubirea nepasională se face simţită forţa morală mai vastă a tuturor tipurilor de afecţiune, de la cele de rudenie pînă la prietenia pură. 4. Cui anume are să acorde patientul iubirii favorurile sale ? (233 d-234 c) Insistenţa cererii nu poate constitui factorul decisiv al cedării — Trebuie să cedezi nu celui care îţi cere

împătimit favorurile, ci celui înzestrat cu virtuţi, cp.pabil de fidelitate, discreţie şi devotament — A ceda iubirii fără iubire înseamnă a nu-ţi prejudicia interesele şi a nu-ţi atrage mustrarea celor din jur — Nu rezultă din teza expusă că trebuie să cedezi, fără discernămînt, oricărui neîtsdrăgostit. Intermezzo (234 c - 237 a) Opiniile celor doi cu privire la discursul lui Lysias : Pliaidros îşi declară admiraţia necondiţionată, Soerate nu reţine decît retorica discursului; critica adusă de Soerate — Gmdindu-se la cei din vechime, care au scris şi ei pe 381 GABRIEL LIICEANU tema iubirii, Socrate simte că ar putea dezvolta tema 1 • Lysias mai bine decît a făcut-o acesta — Phaidros îl Co strînge pe Socrate să dezvolte teza lui Lysias cu ar^ mente proprii şi, potrivit afirmaţiei lui Socrate, într-un chip şi mai convingător — Socrate acceptă să vorbească dar, din ruşine, o va face cu capul acoperit de manta II. Primul discurs al lui Socrate (237 a — 241 d) — Invocaţie către Muze — Modificarea abilă a tezei lui Lysias 1. Natura iubirii (237 c-238 c) a. Excurs despre necesitatea definirii obiectului în discuţie (237 c-237 d) b. Definirea iubirii (237 d —238 c) Iubirea e dorinţa de frumuseţe; cum o deosebim de dorinţa de frumuseţe care nu duce la iubire ? — Există două principii directoare în fiecare ins: unul înnăscut şi iraţional: dorinţa de plăceri; altul dobîndit şi condus de raţiune : dorinţa de a te înălţa spre ce e mai bun — Desfrînarea şi cumpătarea — Tipuri de desfrînare : există atîtea desfrînări cîte dorinţe ajung să ne domine — Iubirea e impulsul iraţional către frumuseţe. 2. Efectele iubirii (238 d-241 d) a. Neajunsurile provocate de îndrăgostit iubitului său (238 d — 240 a) Pentru ca iubitul să rămînă o sursă constantă de plăcere, îndrăgostitul are interesul ca acesta să nu-i fie egal sau superior — Subordonarea iubitului are să afecteze cele trei tipuri de bunuri ce-i aparţin: spirituale, trupeşti şi exterioare. b. Re percutarea acestor neajunsuri în sufletul iubitulM (240 a-241 d) Pe durata pasiunii — După ce pasiunea a încetat — 382 LĂMURIRI PRELIMINARE LA PHAIDROS Concluzie: dorinţa îndrăgostitului nu generează prietenia, ci doar comportamentul egoist derivat din nevoia satisfacerii dorinţei. Intermezzo (241 d - 242 b) Phaidros observă că discursul lui Socrate nu a dezvoltat tema pînă la capăt: după condamnarea îndrăgostitului, firesc ar fi să urmeze elogiul celui care nu iubeşte — Socrate simte că a pierdut tonul inspirat, tonul ditirambic, ajungînd la nivelul celui epic; partea a doua a discursului său nu ar fi decît o punere în paralel a relelor pe care le generează îndrăgostitul cu tot atîtea calităţi atribuite celui ce nu iubeşte. E timpul, deci, ca cei doi să se înapoieze în cetate — Phaidros îl roagă pe Socrate să mai zăbovească împreună asupra celor spuse — Socrate simte ridicîndu-se în el inspiraţia unui nou discurs. A doua parte a dialogului (242 li—259 d) \, Preambul (242 b-243 e) Un semn divin — vocea propriului său daimon — îl împiedică pe Socrate să se întoarcă în cetate mai înainte de a-şi repara greşeala săvîrşită faţă de zeul Eros — Asemenea poetului Stesichoros, Socrate trebuie să preîntîmpine răzbunarea zeului printr-o palinodie expiatoare — Cele două discursuri l-au hulit pe Eros, vorbind despre o specie joasă a iubirii. Necesitatea unui nou discurs, care să facă elogiul iubirii adevărate — Teza noului discurs : este firesc să cedezi îndrăgostitului şi nu celui care nu iubeşte. Pentru că nu are a se mai ruşina, Socrate va vorbi cu capul descoperit. Cel de-al doilea discurs al lui Socrate (244 a —257 b) 1. Nebunia şi formele ei (244 a-245 c) Nebunia profetică, nebunia telestică şi nebunia poetică; binefacerile nebuniei venite de la zei — Iubirea este a patra formă a nebuniei venite de la zei. 333 GABRIEL LltCEANU 2. Natura sufletului (245 c-249 b) a. Demonstrarea nemuririi sufletului (245 c —246 a) b. Imaginea mitică a nemuririi sufletului: sufletul ca atelaj înaripat (246 a —246 d) c. Viaţa sufletelor în cer şi spaţiul supraceresc (246 d — 248 c) Procesiunea sufletelor de zei şi daimoni — Spaţiul supraceresc — Dificultăţile sufletelor care nu sînt divine. d. Decretul Adrasteei: ordinea incarnărilor (248 c —249 b)

Recompense şi sancţiuni 3. a. b. c. d.

Drumul către idee : frumuseţea, iubirea şi reamintirea (249 b — 251 b) Idee şi reamintire (249 b —d) Cea de-a patra formă a nebuniei: iubirea (249 d —250 b) Rolul privilegiat al frumuseţii (250 b —e) Neiniţiatul şi iniţiatul în faţa reflexului terestru al frumuseţii (250 e-251 a)

4. Pasiunea iubirii (251 a —253 c) a. Naşterea pasiunii şi drama căruia îi e supus .sufletul îndrăgostitului (251 a —252 c) b. Fiecare suflet îl imită pe zeul din cortegiul căruia a făcut parte (252 c —253 c) 5. Îndrăgostirea : îndrăgitorul şi iubitul (253 c —256 e) a. Atelajul sufletului uman în condiţia îndrăgostirii (253 c— 254 e) b. „Valul purtător de dor" şi contagiunea iubitului (255 a — 255 d) c. Dragostea-pereche: eros şi anti-eros (255 d —256 a) d. Cde două deznodăminte posibile ale îndrăgostirii (256 a— 256 e) 6. Concluzie : elogiul iubirii (256 e —257 b) 384 Intermezzo (257 b - 259 d) : Phaidros este pe deplin cucerit de discursul lui Socrate — Se cuvine sau nu să scrii discursuri ? — Xu scrisul în sine e condamnabil, ci doar scrisul de proastă calitate -- Propunere pentru continuarea discuţiei: care este firea scrisului frumos şi care a celui de proastă calitate ? -- Jlitul greierilor. A treia parte a dialogului (25!) o —271 li) I. Adevărul şi condiţiile discursului persuasiv (259 e —266 c) 1. Retorică şi ştiinţă: dacă vrea să fie o „psychagogie", o artă a călăuzirii sufletelor, retorica nu poate să ignore adevărul cu privire la lucrurile despre care vorbeşte (259 e — 262 c) 2. Discuţie aplicativă (262 c —265 c) a. Regulile artei şi discursul lui Lysias (262 c —264 e) b. Cele două discursuri ale lui Socrate (264 e —265 d) 3. Metoda dialectică (265 d—266 c) II. Retorica tradiţională (266 d —269 d) ..'. 1. Aparatul şi artificiile retoricii tradiţionale (266 d-267 4) 2. Critica emisă de Socrate (268 a —269 d) ■:' III. Proiectul unei noi retorici. Retorica filosofică (269 d-274 b) 1. Ontologie şi retorică (269 d —270 c) ! 2. „Psihologie" şi retorică (270 c—272 b) Cunoaşterea naturii sufletului este condiţia oricărei retorici „ştiinţifice" 3. Adevărul şi verosimilul (272 b-274 b) A patra pnrte a dialogului (27 { b-279 b) I. Problema scrierii (274 b-277 a) 1. Mitul lui Theuth: inventarea scrierii (274 c-275 b) 385 25 — Pl iton, opere voi. IV. GABRIEL LIICEANU 2. Neajunsurile scrierii (275 c —276 a) Rememorare, mutism şi tautologie 3. Discursul adevărat (27G a — 277 a) II. Concluzii (277 a —279 b) 1. Rezumat (277 a-277 b) 2. Trei paradigme în discuţie: Lysias, Homer, Solon (277 b-278 e) 3. Isocrate (278 e-279 b) Epilog (279 b-279 c) Rugăciunea filosofului