Opposition- Volum 5 din seria Lux

Opposition volum 5, seria LUX - jennifer armentrout

CAPITOLUL 1 Înapoi în timpul zilei, am avut acest plan pentru șansa pe care o aveam să fiu în jurul valorii de lucruri de la sfârșitul lumii. Aceasta a implicat urcarea pe acoperișul meu și explozia lui R.E.M. "Este sfârșitul lumii așa cum o cunoaștem (și mă simt bine)" la fel de tare ca o posibilitate omenească, dar viața reală rareori se dovedește că se răcește. Se întâmplase - totul despre lume așa cum am știut că se sfârșește, și sigur că nu se simțea bine. Sau cool. Deschizându-mi ochii, am scos deoparte cortina albă subțire. Am privit dincolo de pridvor și curtea curată, în pădurea groasă ce înconjura cabina pe care Luc o ascunsese în pădurile din Coeur d'Alene, un oraș din Idaho, nici măcar nu puteam să încep să pronunț sau să vrăji. Curtea a fost goală. Nu strălucea o strălucitoare lumină albă strălucitoare printre copaci. Nimeni nu era acolo. Corecţie. Nimic nu era acolo. Nici o păsătoare nu crăpa sau se învârte din ramura cu frunze în ramură. Nu există nici un semn al unor creaturi de pădure care să zboare oriunde. Nu exista nici măcar un zgomot mic al insectelor. Totul era tăcut și liniștit, fără sunet într-un fel de fel de tulburare. Privirea mea fixată pe pădure, lipită de ultimul loc în care îl văzusem pe Daemon. O durere profundă și pulsantă mi-a aprins pieptul. Noaptea în care dormisem pe canapea părea de vremuri în urmă, dar nu a fost decât patruzeci și opt de ore de când m-am trezit, supraîncălzit și aproape orbit de forma adevărată a lui Daemon. Nu reușise să o controleze, deși, dacă am fi știut ce a semnalat, probabil că nu ar fi schimbat nimic. Atâția alții de acest gen, sute - dacă nu chiar mii - de Luxen, veniseră pe Pământ și Daemon. . . El a plecat, împreună cu sora și fratele său, iar noi eram încă aici. Presiunea se strângea pe piept, ca și când cineva mi-ar fi strâns inima și plămânii cu mânerul de vise. De fiecare dată, avertismentul sergentului Dasher sa întors să mă bântuie. Credeam serios că omul - că toți Daedalus - mergeau pe tren nebun în Insanitate, dar au avut dreptate. Doamne, au fost atât de îndreptățiți. Luxenul a venit așa cum avertiza Daedalus, așa cum au pregătit-o și Daemon. . . Bătaia a sufocat, a rupt aerul din plămâni și mi-am strâns ochii. Nu aveam nici o idee de ce a plecat cu ei sau de ce nu am văzut sau nu l-am auzit de la el sau de la familia lui. Teroarea și confuzia care-i înconjurau dispariția erau o umbră constantă care bântuia orice moment de veghe și chiar câteva minute pe care am reușit să le dorm. La ce parte ar sta Daemon? Dasher mi-a cerut o dată, în timp ce eram ținut în zona reală 51 și nu m-am putut lăsa să cred că am răspunsul ăsta acum. În ultimele două zile, mai mult Luxen căzuse din cer. Ei continuaseră să vină și să vină ca un flux nesfârșit de stele care cădea, și apoi era ... Nimic. Ochii mi-au deschis ochii și perdeaua mi-a alunecat de pe degete, căzând încet în loc. - Ieși din cap. Nu pot să o ajut, răspunse Archer de unde stătea pe canapea. "Îți transmiteți gândurile atât de tare încât mă simt de parcă trebuie să mă duc să stau în colț și să încep să mă balansez, șopând numele lui Daemon din nou și din nou." Iritația mi-a străpuns pielea și, indiferent cât de mult am încercat să- Gândurile, grijile și temerile mele, pentru mine, a fost inutil când nu era unul, ci două Origini în casă. Abilitatea lor minuțioasă de a citi gândurile a devenit reală enervantă. Am luat-o din nou la perdea, urmărind pădurile. - Nici un semn al vreunui Luxen? Nici o singură lumină strălucitoare nu sa prăbușit pe Pământ în ultimele cinci ore. "Archer a sunat atât de obosit cât m-am simțit. Nici nu dormea prea mult. În timp ce mă fixasem cu ochii pe exterior, se concentra pe televizor. Știri din întreaga lume au raportat fără încetare "fenomenul". "Unele posturi de știri încearcă să spună că a fost un masiv duș de meteoriți". "Încercarea de a ascunde ceva în acest moment este inutilă." Archer a oftat obosit și avea dreptate.

Ceea ce sa întâmplat în Las Vegas - ceea ce am făcut - a fost înregistrat pe video și a fost scos pe internet peste câteva ore. La un moment dat în timpul zilei după obliterarea absolută a Las Vegas, toate videoclipurile au fost trase în jos, dar daunele au fost deja făcute. Din ceea ce captura de știri, înainte ca Daedalus să îl captureze, celor care au înregistrat totul cu telefoanele cu aparate foto, nu se oprea adevărul. Internetul a fost însă un loc amuzant. În timp ce unii oameni blogau că a fost sfârșitul vremii, alții au abordat mai creativ totul. Aparent, a existat chiar și o meme creată deja. Meme incredibil de fotogenic străin strălucitor. Care fusese Daemon treptat în forma sa adevărată. Caracteristicile sale umane erau încețoșate până la nerecunoaștere, dar știam că el a fost el. Dacă ar fi fost în jur ca să vadă asta, ar fi luat cu adevărat o lovitură, dar nu am ... - Opriți, spuse Archer blând. "Nu știm ce Daemon naibii, sau oricare dintre ei, fac sau de ce în acest moment. Se vor întoarce. M-am întors de pe fereastră, în fața lui Archer. Părul său, o culoare maro nisipos, a fost tăiat aproape de scalp, stil militar tipic. El era înalt și larg umplut, cineva care arăta că ar putea să-i arunce în jos când a numărat și știam că poate. Archer ar putea fi chiar mortal. Când l-am întâlnit prima oară la Zona 51, am crezut că era doar un solidar. Abia după venirea lui Daemon, am descoperit că el a fost implantul lui Luc în Daedalus și, de asemenea, ca Luc, o origine, un copil de sex masculin luxen și o mamă mutantă, hibridă. Degetele mele s-au înclinat spre interior. - Chiar crezi asta? Ei se vor întoarce? "Ochii de ametist mișcau din TV spre al meu. "Tot ceea ce pot crede în acest moment. Totul pe care oricine dintre noi îl poate crede chiar acum. "Asta nu a fost cu adevărat liniștitor. "Îmi pare rău", a răspuns el, lăsând să se știe că mi-a luat din nou gândurile. El a dat din cap la televizor înainte de a putea fi bifat. Se întâmplă ceva. De ce s-ar putea ca mulți Luxen să vină pe Pământ și apoi să tacă? "Asta a fost și problema anului. - Cred că este destul de evident, spuse o voce din hol. M-am întors când Luc intră în camera de zi. Înalt și subțire, avea părul de culoare brună tras înapoi într-o coadă de cal de la fundul gâtului. Luc era mai tânăr decât noi, în jur de paisprezece sau cincisprezece ani, dar era ca un lider mafios adolescent și, uneori, mai înspăimântător decât Archer. - Și tu știi exact despre ce vorbesc, adăugă el, privind ochii Originea mai veche. n timp ce Archer și Luc își închideau ochii într-o bătălie a privitorului, ceva ce făcuseră multe în ultimele două zile, m-am așezat pe brațul unui scaun lângă fereastră. "Aveți grijă să explicați cu voce tare?" Luc avea o anumită calitate boală pe fața lui frumoasă, de parcă nu și-a pierdut totuși rădăcina copilariei, dar în ochii săi purpuriu era o înțelepciune care depășea o mână de ani. Se aplecă în fața cadrului, închizându-și brațele. "Ei planuiesc. Consolidare accentuata. Așteaptă. Nu au sunat bine, dar nu m-am mirat. O durere formată între templele mele. Archer nu spuse nimic, întorcându-se la televizor. "De ce altfel ar veni aici?" Luc continuă în timp ce își înclină capul, privindu-se la fereastra perlată lângă mine. "Sunt sigur că nu trebuie să-ți scut pe mâini și să-ți săruți obrajii. Sunt aici pentru un motiv, și nu e bine. Daedalus credea întotdeauna că vor invada. Archer se așeză în spate și își strânse mâinile peste genunchi. "Întreaga inițiativă a Originea a fost ca răspuns la această preocupare. La urma urmei, Luxenul nu are o istorie de a juca frumos cu alte forme de viață inteligente. Dar de ce acum? "Învingându-mă, mi-am frecat templele. Nu l-am crezut pe doctorul Roth când mi-a spus că Luxenul era de fapt cauza războiului dintre ei și Arum - un război care le-a distrus ambele planete. Și crezusem că sergentul Dasher și Nancy Husher, cățea căpită care se ocupă de Daedalus, erau nebuni nebuni. Am greșit. Deci a avut Daemon. Luc înălțase o frunte pe măsură ce râdea. "Oh, nu știu, ar putea

avea de a face cu spectacolul foarte public pe care l-am pus în Vegas. Știm că au fost implante aici, Luxen, care nu sunt atât de îndrăgostiți de oameni. Cum au comunicat cu Luxen nu pe această planetă este dincolo de mine, dar asta este cu adevărat important acum? Acesta a fost momentul perfect pentru a face o intrare. Ochii mei se îngustară. "Ai spus că este o idee strălucită." "Cred că multe lucruri sunt idei strălucitoare. Ca arme nucleare, băuturi răcoritoare cu conținut zero calorii și veste albastre de jean ", a răspuns el. "Asta nu inseamna ca ar trebui sa incalcam oamenii sau ca dieta sa bea un gust bun sau ca ar trebui sa alergi la Walmart si sa cumperi o vesta de jean. Oamenii nu ar trebui să mă asculte mereu. Ochii mi-au răsturnat atât de mult încât aproape că mi-au căzut din cap. "Ei bine, ce altceva trebuia să facem? Dacă Daemon și ceilalți nu s-ar fi expus, ar fi fost captured. Nici unul dintre tipi nu a răspuns, dar cuvintele nerostite atârnau între noi. Dacă am fi fost capturați, ar fi suflat fundul măgarului și apoi unii, dar Parisul, Ash și Andrew ar fi fost încă în viață. La fel și oamenii nevinovați care și-ar fi pierdut viața atunci când totul a mers la rahat. Dar nu puteam face nimic acum. Timpul ar putea fi înghețat pentru perioade scurte, dar nimeni nu ar putea să se întoarcă și să schimbe lucrurile. Ce sa făcut a fost făcut, și Daemon a luat această decizie pentru a ne proteja pe toți. Aș fi blestemat dacă cineva la aruncat sub nava spațială. - Arăți extenuat, comentă Archer, și mia trebuit un moment să-mi dau seama că vorbea cu mine. Luc mi-a întors privirile astea asupra mea. - De fapt, arăți ca un rahat. Mulțumiri. Archer la ignorat. Cred că ar trebui să încerci să dormi. Doar pentru puțin timp. Dacă se întâmplă ceva, te vom face. "" Nu. "Mi-am scutocit capul doar în cazul în care nu mi-a fost suficientă relatarea verbală. "Sunt bine". Adevărul a fost că am fost departe de a fi bine. Am fost probabil la un pas distanță de a merge la acel colț întunecat din cameră și de a te balansa înainte și înapoi, dar nu am putut să mă despart și nu puteam să dorm. Nu când Daemon era acolo undeva și nu când întreaga lume era pe punctul de a se apropia. . . Iadul, transformându-se într-o distopie, ca unul din acele romane pe care le citeam. Suspin. Cărți. Mi-au lipsit. Archer se încruntă și-și întoarse chipul frumos puțin înfricoșător, dar înainte să se poată întoarce în mine, Luc împinse ușa și vorbea. - Cred că trebuie să vorbească cu Beth, de fapt. Surprins, am aruncat o privire spre scara din hol în fața camerei. Ultima verificată, fata dormea. Beth părea să facă asta. Am fost aproape invidios de capacitatea ei de a dormi toate astea. "De ce?", Am întrebat. - E trează? Luc se opri în camera de zi. - Cred că voi doi aveți nevoie de ceva timp de vorbire fată. Umerii mei s-au slăbit când am oftat. - Luc, chiar nu cred că este timpul pentru legarea fetelor. "Nu-i așa?" A căzut pe canapea de lângă Archer și ia dat picioarele pe masa de cafea. "Ce altceva faci pe lângă faptul că privim pe fereastră și încercăm să ne furișăm, ca să poți merge în pădure, să-l caut pe Daemon și probabil să mănânci de altul decât să stai pe fundul meu." Archer a oftat. Dar Luc doar mi-a zâmbit. "Vom avea din nou acest argument?" El aruncă o privire spre un arcaș cu fața în piatră. "Pentru că îmi place când voi doi intrați în ea. Este ca și cum ai vedea o mamă și tată au o neînțelegere maritală. Simt că trebuie să mă ascund într-un dormitor sau ceva pentru ao face mai autentică. Poate arunca o ușă închisă sau ... - Taci, Luc, arunca Archer și apoi îmi întoarse privirea. "Am fost pe acest drum de mai multe ori decât mă gândesc chiar să mă gândesc. Mergând după ei nu este inteligent. Vor fi prea mulți și nu știm dacă ... Daemon nu este unul dintre ei! ", Strigând eu, sărind în picioare și respirau cu putere. "Nu sa alăturat. Nici Dee, nici Dawson. Nu știu ce se întâmplă. "Glasul meu sa stricat și în gât mia crescut o emoție. Dar nu ar face asta. Nu ar fi. Archer se aplecă înainte, cu ochii strălucitori. Nu știi asta. Noi nu. "" Tocmai ai spus că s-ar întoarce! "Am tras la el. El nu a spus nimic în timp

ce își aruncă privirea spre televizor și asta mi-a spus ceea ce știam deja adânc. Archer nu se aștepta ca Daemon sau oricare dintre ei să se întoarcă. Prin strângerea buzelor, mi-am scutocit capul atât de repede încât coada mea de coadă sa transformat într-un bici. M-am întors și m-am îndreptat spre ușă, înainte de a ajunge din nou la acest argument. - Unde pleci? Întrebă Archer. M-am împotrivit nevoii să-l retrag. - O să vorbesc fată cu Beth, se pare. - Suna un plan, comentă Luc. Ignorîndu-l, m-am rotunjit pe scări și nu l-am întors. Îmi place să stau în jur și să nu fac nimic. Am urât că de fiecare dată când deschid ușa din față, Luc sau Archer a fost acolo să mă oprească. Ceea ce m-am urât cel mai mult era faptul că m-au putut opri. S-ar putea să fiu un hibrid, mutat cu toata acea bunătate Luxen, dar ei erau Origins și mi-ar putea lovi mlaștina de aici în California, dacă s-ar fi întâmplat. Etajul a fost liniștit și întunecat, și nu mi-a plăcut să fiu aici. Nu era sigur de ce, dar firele de păr de pe spatele gâtului mi s-au ridicat de fiecare dată când am venit aici și am mers pe jos în holul lung și îngust. Beth și Dawson au poruncit ultimul dormitor pe dreapta în prima seară aici și acolo Beth se găsea de atunci. . . După ce a plecat. Nu știam bine fata, dar știam că a trecut prin multe când a fost sub controlul lui Daedalus și de asemenea nu credeam că era cea mai stabilă dintre toți hibrizii de acolo, dar asta nu era E vina ei. Și am urât să recunosc acest lucru, dar, uneori, mi-a cam speriat. Oprindu-se în fața ușii, mi-am lovit bastoanele pe loc, în loc să urc în cameră. "Da?" A venit vocea subțire și rădăcină. Am rănit când am deschis ușa. Beth părea groaznică și, când iam privit ochiul, arăta la fel de rău. Așezați-o în fața capului, cu un munte de pături îngrămădite în jurul ei, avea cercuri întunecate sub ochi. Caracterul ei palid, tânjitor, era ascuțit, iar părul ei era o mizerie nestemată, încurcată. Am încercat să nu respiri prea adânc, deoarece camera mirosea de vărsare și transpirație. M-am oprit la pat, șocat de inima mea. "Ești bolnavă?" Privirea ei neclintită se îndepărtă de mine, aterizând pe ușă în baia adiacentă. Nu avea sens. Hibrizi - nu ne-am putut îmbolnăvi. Nu frigul comun sau cel mai periculos cancer. La fel ca Luxen, am fost imuni la tot ce există din punct de vedere al bolii, dar Beth? Da, nu arăta prea bine. Un mare sentiment de neliniște înflorea în burta mea, rigiddu-mi mușchii. "Beth?" Privirea ei apoasă se întoarse înapoi la mine. "Încă este Dawson înapoi?" Inima mi-a întors greu, aproape dureros. Cei doi au trecut prin atât de mult, mai mult decât Daemon și cu mine, și asta. . . Doamne, nu a fost corect. - Nu, nu sa întors încă, dar tu? Păreați rău. Ea a ridicat o mână subțire și palidă în gât, în timp ce ea a înghițit. "Nu mă simt foarte bine." Nu știam ce nivel de rău a fost asta și aproape că mi-a fost frică să aflu. "Ce s-a întâmplat?" Un umăr se ridică și se părea că a făcut eforturi mari. - N-ar trebui să te îngrijorezi, spuse ea, cu o voce scăzută, pe măsură ce își luă capătul unei pătură. "Nu e mare lucru. O să fiu bine când o să se întoarcă Dawson. "Privirea îi plutea din nou, și, cînd cobora marginea păturii, se întinse în jos, își puse mâna peste burta acoperită cu pătură și spuse:" Vom fi în regulă Odată ce Dawson se va întoarce. - Vom fi. . . ? "M-am oprit când ochii mei s-au lărgit. Fătarul meu a apărut dezordonat și a căzut când m-am gândit la ea. Burta în cercuri lente, stabile. Oh nu. Oh, naibii la puterea a zecea. Am început înainte și apoi am oprit. - Beth, tu ești. . . Esti insarcinata? "Si-a atins capul in spatele peretelui si si-a inchis ochii. Ar fi trebuit să fim mai atenți. Picioarele mi s-au simțit brusc slab. Somnul. Epuizarea. Toate au avut sens. Beth era însărcinată, dar la început, ca un idiot total, n-am înțeles cum. Apoi, bunul simț a preluat și am vrut să strig: Unde erau prezervativele? Dar asta a fost un fel de punct de vedere. O imagine a apărut în capul meu de Micah, băiatul care ne-a ajutat să scăpăm de Daedalus. Micah, puștiul care a răsturnat gâtul și a distrus creierul cu un simplu gând. Copiii străini străini, purta una dintre ei?

Unul dintre acei copii înfiorători - înfiorători, periculoși și extrem de morți? Se pare că Archer și Luc fuseseră probabil unul dintre acei copii înfiorăci, dar nimic despre acest gând nu era liniștitor, pentru că cel mai nou lot de origini pe care Daedalus l-au bătut era diferit de cele pe care Luc și Archer l-au scos. Luc și Archer erau încă înfiorătoare. - Mă uiți la mine ca și cum ai fi supărat, spuse ea încet. Mi-am forțat un zâmbet pe fața mea, știind probabil că era puțin nebun. "Nu. Sunt doar surprinsă. Pe buzele ei apăru un zâmbet slab. "Da, am fost și noi. E un moment foarte rău, nu-i așa? Determinarea duratei de viață. Pe măsură ce o priveam, zâmbetul îi aluneca încet buzele. Nu știam ce să-i spun. Felicitări? Acest lucru nu părea adecvat dintr-un motiv, dar părea greșit să nu spunem. Au știut chiar și despre Origins, despre toți acei copii pe care Daedalus le-a avut? Și copilul ar fi ca Micah? Dumnezeu, într-adevăr? Nu am avut de ce să ne facem griji chiar acum? Pieptul meu sa strâns și m-am gândit că aș putea avea un atac de panică. "Cum . . . Cât de departe ești? - Trei luni, spuse ea, înghițindu-se din greu. Trebuia să stau jos. Doamne, am nevoie de un adult. Vizionări de scutece murdare și fețe furioase, roșii mici mi-au dansat în cap. Ar exista un copil sau ar fi trei? Asta nu ne-am gândit niciodată când a venit la Origins, dar Luxen a ieșit întotdeauna în trei. Dramă sfântă lama, trei copii? Privirea lui Beth se întâlnea din nou pe mine, iar ceva în ochii ăia mă făcea să mă tremurăm. Se aplecă înainte, cu mîna pe burtă. - Nu se întorc la fel, nu-i așa? - Ce? - Ei, spuse ea. "Dawson și Daemon și Dee. Ei nu se vor întoarce la fel, nu-i așa? "... Aproximativ treizeci de minute mai târziu, m-am dus jos într-o uluire. Tipii erau acolo unde i-am lăsat, așezat pe canapea, urmărind știrile. Când am intrat în cameră, Luc mi-a aruncat o privire și Archer părea că cineva ar fi strâns un stâlp într-un loc foarte incomod. Și știam. "Amândoi ați știut despre Beth?" Am vrut să-i lovesc când s-au uitat înapoi la mine. - Și nimeni nu sa gândit să-mi spună? Archer ridică din umeri. "Speram că nu va deveni o problemă." "Doamne Dumnezeule". Nu deveni o problemă? Ca și cum ați fi însărcinată cu un copil hibrid străin nu a fost o afacere mare și doar, nu știu, să plec? Am căzut pe scaun și mi-am așezat fața în mână. Ce mai urmează? Serios. - O să aibă un copil. - De obicei asta se întâmplă când ai sex neprotejat, comentă Luc. - Mă bucur că voi doi ați vorbit, pentru că nu vroiam să fiu purtătorul acelei știri. - O să aibă unul din acei copii înfiorători, am continuat, împletindu-mi vârfurile degetelor peste frunte. - Va avea un copil, iar Dawson nu este chiar aici, iar întreaga lume se va descompune. - Are doar trei luni. Archer își lăsă gura. "Să nu ne panicăm." "Panică?" Am șoptit. Cefaleea se înrăutățește. "Sunt lucruri de care are nevoie, cum ar fi, nu știu, un medic pentru a vă asigura că sarcina merge bine. Ea are nevoie de vitamine prenatale și alimente și, probabil, biscuiți de sare și muraturi și ... - Și îi putem da lucrurile pentru ea, răspunse Archer și-mi ridic capul. "Totul, cu excepția doctorului. Dacă cineva își trage sângele, asta ar fi problematic, să ai grijă de Beth. "Odată ce ideea mi-a izbucnit în cap, am apăsat pe ea. Am fost total sincer cu mine însumi. Unele dintre motivele pentru care mi sa părut o idee minunată era că am vrut să vorbesc cu ea. Trebuia să vorbesc cu ea. "Știm deja ce are nevoie Beth și dacă mama ta nu are cum să aibă grijă de hibrizii însărcinați, nu mai e nimic care să ne spună că Google nu va face asta." Luc își trase picioarele de pe masa de cafea și bâzâie pe podea. "Și va fi periculos să intri în contact cu mama ta. Telefonul ei ar putea fi monitorizat. E prea periculos pentru noi și pentru ea. - Chiar crezi că Daedalus dă două craps-uri despre noi chiar acum? - Asta vrei să risti? Întrebă Archer, întorcîndu-mă privirea. "Sunteți dispuși să vă puneți pe toți în pericol, inclusiv pe Beth, toate bazate pe o speranță că au mâinile pline? Sunteți dispus să faceți acest lucru mamei voastre?

"Gura mea sa înțepenit când m-am uitat la el, dar lupta mi-a izbucnit ca un balon deflatând. Nu. Nu, nu aș risca asta. Nu aș face asta pentru noi sau mama. Lacrimile mi-au înțepenit ochii și am forțat o respirație profundă. "Lucrez la ceva care, sperăm, va avea grijă de problema lui Nancy", a anunțat Luc, dar singurul lucru pe care l-am văzut lucrat era arta frumoasă de a sta pe fundul lui. - Bine, am zis, cu voce răgușită, pe cînd mi-am dorit durerea de cap să plec, și pentru ca marginile panicii amare să se retragă. A trebuit să o păstrez împreună, dar acel colț întunecat arăta mai bine și mai bine. - Trebuie să luăm chestii pentru Beth. Archer dădu din cap. "Noi o facem." Mai puțin de o oră mai târziu, Luc predă o listă de articole pe care le căuta pe internet. Întreaga situație ma făcut să mă simt ca și cum aș fi fost într-un fel de specialitate răsucite după școală. Am vrut să râd când am îndoit bucata de hârtie în buzunarul din spate al blugi, dar probabil că nu m-aș opri să râd. Luc se afla în urmă cu Beth în caz. . . Bine, în cazul în care sa întâmplat ceva mai rău și am vrut să merg cu Archer. În principal pentru că am crezut că ar fi o idee bună să ieși din cabină. Cel puțin mi sa părut că făceam ceva, și poate că ... poate că ar intra în oraș ne-ar da niște indicii în care Daemon și familia lui au dispărut. Părul meu era acoperit de un capac de baseball care îmi ascundea cea mai mare parte a feței, așa că șansele de a fi recunoscute erau subțiri. N-am avut idee dacă cineva ar face asta, dar nu am vrut să-mi iau acel risc. Era târziu după-amiaza, iar aerul aflat în afară avea un răcnet care mă făcea recunoscător că purtam unul din cămășile voluminoase cu mâneci lungi ale lui Daemon. Chiar și în aerul strălucitor cu miros de pin, dacă aș fi inspirat profund, am putut să-i surprind mirosul unic, un amestec de condimente și în aer liber. Buza mea inferioară tremura când m-am urcat pe scaunul pasagerului și m-am încolțit în mâini ciudate. Archer mi-a dat o privire rapidă și m-am forțat să nu mai mă gândesc la Daemon, despre tot ce nu am vrut să împărtășesc cu Archer, ceea ce era aproape totul acum. Așa că mam gândit la vulpii dansând pe burtă purtând fuste de iarbă. Archer scutea. - Ești ciudat. - Și tu ești nepoliticos. M-am aplecat înainte și am privit-o pe fereastră când ne-am călătorit în jos pe alee și ne străduim să vedem printre copaci, dar nu era nimic. "Ti-am spus inainte. E greu să nu o faci uneori. "Sa oprit la capătul drumului de pietriș, verificând ambele căi înainte de a se retrage. "Aveţi încredere în mine. Sunt momente în care aș vrea să nu văd în capul oamenilor. Cred că am rămas cu mine în ultimele două zile a fost unul dintre ei. - Sincer? Nu ai fost rău. El ma privit când mi-am ridicat sprâncenele. - L-ați ținut împreună. "Da." Degetele mele se ridică peste acidul folic și l-am ridicat, fără să știu ce naiba chiar a fost sau ce a făcut. Archer a îngenuncheat. "Și răspunsul este da la întrebarea dvs. anterioară." "Huh?" El a privit prin genele sale. - Ai întrebat dacă m-am îngrijorat de Dee. Eu sunt. "Degetele mele se strânseau peste sticlă, în timp ce respirația mi-a prins. - Îți place ea, nu-i așa? - Da. Și-a îndreptat atenția asupra sticlelor supradimensionate ale vitaminelor prenatale. "În ciuda faptului că fratele ei este Daemon." Pe măsură ce mă uitam la el, buzele mi s-au ciocnit în primul zâmbet de când a avut boom-ul, ca o batere sonică a tunetului, a ieșit din nicăieri, scuturând coșul de pastile și uimind-mă să fac un pas înapoi. Archer stătea în flăcări, privirea lui uluitoare se rostogoli pe piața aglomerată. Oamenii s-au oprit în mijlocul coridoarelor, niște mâini strânse în cărucioare, alții lăsându-și drumul, roțile scârțâind în timp ce căruțele se rostogoliu încet. "Ce-a fost asta?" O femeie îl întreba pe un bărbat care stătea alături de ea. Se întoarse, ridicând o fetiță care trebuia să fie nu mai mult de trei. Ținând copilul aproape de piept, se întoarse în jur, cu fața palidă. "Ce-a fost asta?" Bâta sunetului a răcnit din nou prin magazin. Cineva a țipat. Sticlele au căzut din rafturi. Treptele trecură peste podeaua

linoleumului. Inima mi-a sărit în timp ce m-am răsuflat în fața magazinului. Ceva se aprinse în parcare, ca fulgerul lovind pământul. - Dracu ', a mormăit Archer. Cornițele mici de pe brațele mele se ridică în timp ce m-am îndreptat spre capătul culoarului, uitând toate pretențiile de ami păstra capul în jos. O bataie de tacere a trecut și tunetele s-au bătut din nou și din nou, zgâlțâind oasele din corpul meu, ca niște dungi de lumină luminând parcarea, unul după altul după altul. Fereastra de sticlă din față crăpată și strigătele. . . Țipetele se auzeau mai tare, se înțepeneau de teroare, când ferestrele se sfărâmau, aruncând sticlă în benzile de control. Dungile de lumină orbitoare au format forme în parcare, întinzându-se și luând picioarele și brațele. Corpurile lor înalte, lizibile, înfundate în roșu, ca Daemon, dar mai profunde și mai purpurioase. - Oh, Doamne, am șoptit, sticla de pastile alunecând de pe degete, smacking de pe podea. Au fost peste tot, zeci de oameni. Luxen.

CAPITOLUL 2 (KATY) Toată lumea, inclusiv pe mine, părea să fie înghețată pentru un moment, ca și cum timpul ar fi fost oprit, dar știam că nu sa întâmplat. Formele din parcare se întoarse, gâturile se întinse și se înclină în lateral, picioarele lor fluide și șarpele. Mișcările lor erau nenaturale și nimic asemănător cu Luxenul care fusese pe Pământ ani de zile. Un camion roșu i-a scuturat anvelopele, în timp ce se spargea dintr-un loc de parcare, împrăștiind fumul și mirosul de cauciuc ars în aer. Se învârte în jur, ca și cum șoferul intenționa să ardă prin Luxen. - Oh, nu, am șoptit, inima mea bâlbâind cu putere. Archer mi-a luat mâna. "Trebuie să ieșim de aici." Dar eram înrădăcinat în locul în care stăteam și în sfârșit am înțeles de ce oamenii au provocat accidente de mașină. Știam ce venea și știam că era ceva ce nu vroiam să văd, dar nu puteam să mă uit departe. Una dintre forme a mers înainte, marginile corpului său pulsând roșu, ridicând un braț strălucitor. Camionul a tras înainte; Umbra unui om în spatele volanului și un corp mult mai mic lângă el ar fi gravat pentru totdeauna în memoria mea. Scânteile scânteietoare de electricitate au zburat din mâna lui Luxen ca o lumină strălucitoare înțepată de roșu, curbată pe braț. O secundă mai târziu, o radiație de lumină a izbucnit din ea, coborând în aer, mirosind ca ozonul ars. Lumina - o explozie directă de la Sursa a ceea ce trebuia să fie cel mai pur tip fărâmat în camion. Explozia a zguduit magazinul când camionul a urcat în flăcări, aruncându-se în linia de mașini de lângă el. Un infern se revărsa din parbrizul blocat, în timp ce camionul se prăbuși pe acoperiș, iar anvelopele se roteau fără rost. A izbucnit haosul. Screuurile spulberă tăcerea, pe măsură ce oamenii alergară din fața magazinului. Ca o turmă, au împins în căruțe și alte persoane. Corpurile coborâseră pe mâini și genunchi, iar strigătele se auzeau mai tare, amestecând cu strigătele copiilor mici. Într-o bătăi de inimă bătătorită și în clipa în care o clipă, Luxen erau în magazin și erau peste tot. Archer mi-a tras în capătul raftului, apăsând corpurile noastre pe muchiile ascuțite. Un băiat adolescent a trecut pe lângă noi și tot ce puteam să cred a fost cât de roșu era părul lui - ca un stacojiu - și apoi mi-am dat seama că nu era culoarea părului, ci sângele. El a făcut-o la secția de spalare a corpului înainte ca o lovitură de lumină să-l lovească

în spate. Băiatul a coborât, cu fața în față și nemișcat, ca o gaură arsă afumată din centrul coloanei vertebrale. "Iisuse", mi-am dat seama când stomacul mi-a răsucit. Archer privi cu ochii largi și nările se lovi. "Asta e rău." Am intrat la marginea culoarului și am privit în jur, stomacul flopând când am văzut-o pe femeia care o ținea de micile fete înainte de câteva minute. Stătea în fața unuia din Luxen, cu gura deschisă, aparent înghețată de frică. Fetița era apăsată în spatele cărților de supermarket, îngrămădite într-o minge mică, plângând în timp ce se rostogolea înainte și înapoi. Mi-a trebuit o clipă să-mi dau seama ce a strigat mereu. „Tati! Tati! "Omul se culcase într-o piscina de sange la picioarele ei. Energia a crăpat de-a lungul pielii mele, aruncând-o pe Archer pe măsură ce Luxen se întinse și își așeză o mână în centrul pieptului femeii. "Ce . . . ? Am șoptit. Coloana vertebrală a femeii sa îndreptat ca și cum cineva ar fi aruncat oțel în centrul spatelui. Ochii i se lărgiră, elevii se dilatară. Lumina alba strălucitoare a strălucit de pe palma lui Luxen și apoi a atras femeia ca o cascadă. Când lumina ajungea la tocurile sale înalte, se estompează și se strecura în podea. Dintr-o data, capul femeii sa dat inapoi si gura sa coborat intr-un urlet tacut. Vasele ei se aprinseră din interior, o rețea albă strălucitoare pe frunte, umplând ochii și apoi pe obraji și pe gât. Ce s-a intamplat? Am simțit-o pe Archer apăsându-mă în timp ce Luxen sa retras din femeia tremurândă violentă. Pe măsură ce lumina a scăzut din vene, culoarea Izbucnită de pe piele, iar lumina din jurul lui Luxen pulsează ca o bătaie a inimii. Totul sa întâmplat în același moment - pielea femeii sa încrețit și se încreți ca și cum ar fi îmbătrânit de câteva decenii în câteva secunde, în timp ce forma lui Luxen sa schimbat și sa răsturnat. Corpul femeii sa prăbușit și a cedat în sine, ca și cum toată forța ei de viață a fost aspirată imediat din ea. În timp ce plia ca o foaie de hârtie, piele gri și caracteristici nerecunoscute, lumina lui Luxen se retrase, dezvăluind noua sa formă. Era identică cu femeia, cu aceeași piele de bronz și cu perte. Părul de păr brun a căzut pe umeri goi, dar ochii ei. . . Erau un albastru strălucitor, de parcă ar fi fost așezate pe față două safire lustruite. Ochii ca al lui Ash și al lui Andrew. Ei asimilează ADN-ul. Vocea lui Archer plutea printre gândurile mele. Rapid. N-am văzut-o niciodată sau știu că a fost posibil. În tonul lui era un sentiment de venerație. A fost ca o invazie a spiritelor de corp, versiunea Luxen. Era, de asemenea, mortală și sa întâmplat în întregul supermarket. Corpurile au lovit podeaua pretutindeni. Trebuie să plecăm. Mâna lui Archer se strângea în jurul valorii de a mea, în timp ce ma tras înapoi împotriva lui. "Acum." "Nu!" Am încercat să intru înăuntru. - Noi ... - Nu trebuie să facem nimic altceva decât să ieșim dracului de aici. El ma târât în jurul rafturilor, trăgându-mă spre el Până când am fost încătușat de partea lui încă o dată. M-am străduit când ma condus pe culoar. - Noi îi putem ajuta. - Nu putem, zise el. - Ești Origine, am răpit. - Trebuia să fii copilul nenorocit, dar tu ... - Ați alergat? La naiba, da. Ori de origine sau nu, sunt zeci de Luxen și sunt puternici. "El ma împins în jurul rândurilor de pastă de dinți. În mîna stîngă, încă mai purta binul plin de pastile pe care deja mi-am uitat. "Nu ați văzut ce au făcut?" Mi-am tăiat mâna în stomac și l-am împins înapoi, în timp ce m-am rupt de libertate. "Omoară oameni! Le putem ajuta. "Archer izbucni în față, chipul lui contrângând frustrarea. "Nu există Luxen pe acest Pământ, care să poată prelua ADN-ul așa. Acestea sunt mai puternice. Trebuie să plecăm de aici, să ne întoarcem în cabină și apoi să ... - Un țipăt ma făcut să biciuiesc. De la capătul culoarului, am putut vedea că Luxenul, care a preluat aspectul femeii, privea în jos la micuța fetiță, cu buzele încrețite într-un zâmbet de batjocură, Având în vedere că aparent nu au avut probleme de modestie când a ajuns să fie complet goi. Din păcate, mi-am dat seama că văd mai mult carne de sex masculin și feminin decât mi-am dorit vreodată, dar când m-am întors,

spionarea lui Archer a venit de partea mea, o preocupare mai mare a luat-o. Am fost înconjurați. "Fericit?" Archer scrâșni, ochii lui ametist arzând luminos. Cel puțin șase Luxen se uitau la noi, încercând să ne dăm seama exact ce eram noi. Trei erau în formă umană, în picioare lângă trupurile încurcate ale celor pe care le asimilau. Ceilalți trei erau în formele lor reale, corpurile lor tingând în lumină roșiatică. În spatele nostru, a apărut femeia Luxen din fața magazinului. Nici unul nu arăta că vrea să ne imbratiseze și să ne iubească. Inima mi-a lovit coastele, pe măsură ce am îngenuncheat încet, uitându-mă în fața feței de fetiță a fetiței. - Când o las să pleci, alergi, am șoptit. "Fugi cat de repede poti si nu te opresti". Nu eram sigur daca ma intelegea, dar m-am rugat sa o faca. Expirând aproximativ, i-am lăsat-o să plece și i-au dat o mică împingere spre decalajul dintre două coridoare. Copilul nu a dezamăgit. Întorcîndu-se, alerga spre spațiu, iar în timp ce mi-aș fi dorit să pot face mai mult pentru ea, am stat. Unul dintre luxenul strălucitor se plimbă înainte și apoi se opri, cu capul îndoit în lateral. Ceilalți, cei în forma lor adevărată și umană, se uitau spre femeia pe care o luasem de la copil. Acest lucru se va termina prost. Vocea lui Archer a intrat. Presupun prea mult că dacă îți spun să fugi, o să faci asta? Am respira adanc. Nu te voi părăsi. O parte a buzelor îi curgea. S-a imaginat la fel de mult. Să mergem la infracțiune. Goliți o cale spre față. În timpul meu cu Daedalus, am fost învățat să lupt nu numai în modul uman, ci și cu ajutorul sursei. Am intrat în acel antrenament în Vegas și în timp ce era o parte din mine care avea încredere că aș putea să-i arunc pe cei mai buni dintre ei, o explozie arctică de teamă mi-a străpuns în sus coloana vertebrală. Fără nici un avertisment, Archer a făcut totul rău. Coborând înainte, își ridică brațul înapoi. O minge de energie pură călătorea pe braț, izbucnind de pe palmă și trântit în centrul pieptului gol al lui Luxen, bătînd străinul din forma sa umană și în ușa de sticlă a secției de produse lactate. Containere au explodat, a trimis râuri de lapte peste podea. Unul dintre strălucitoari Luxen împușcă spre Archer, în timp ce se răsuci și se îndreptă spre femeia goală. Am scos din Sursă. Lumina care mi-a rotit brațul nu era nici pe departe atât de intensă ca cea a lui Archer, dar am făcut truc. Arcing pe culoar, a intrat în umărul lui Luxen, făcându-l în jur. M-am îndreptat să-mi pierd o altă sursă de energie când durerea mi-a izbucnit umărul. Într-o clipă stăteam, iar în urmă am fost în genunchi, umărul meu din stânga fumând. M-am apropiat, mi-am atins blând umărul și m-am forțat să stau. Mâna mi-a revenit în roșu. Întorcându-mă, aproape am luat un pumn de mâncare pe față de la un luxen în forma sa umană - un tânăr de sex masculin. Umblând câteva pași, m-am prins și mi-am ridicat genunchiul. Aerul mișca în jurul meu când miam plantat piciorul într-o zonă în care nu vroiam să mă uit. Barbatul din Luxen sa dublat. Cu un zâmbet răgușit, m-am apucat de părul ei brun exact așa cum a început să se schimbe, încălzindu-mi mâinile când mi-am smuls genunchiul în nas. Oasele s-au spart, dar știam că nu-l va ține pe Luxen. Și știam ce trebuia făcut. Archer a lăsat o altă explozie când am intrat în Sursă. Mi-a curgat brațul, coborând peste vârful capului lui Luxen în timp ce-l ridicase, ochii strălucind ca niște orbe albe. În următoarea secundă, am fost aruncată înapoi ca o mașină care mi-a dat drumul. Aerul a crăpat cu statică când am lovit podeaua tare pe spate, uimit momentan, în timp ce mă uitam la tava ruptă de lumină fluorescentă. Sfinte. Grijindu-mă, m-am rostogolit și am clipit bine. Luxenul se afla și pe spate, la câțiva metri distanță. Luptându-mă în picioare, l-am văzut pe Archer dând un luxen în secția de congelare. Se întoarse spre mine, ma văzut în picioare și am dat din cap. Era o cale curată, în jos de cartoanele vărsate de înghețată. Nu este o cale foarte clară. Luxen erau întinși pe podea, pâlpâind și înăuntru, coborâți pentru o clipă, dar nu pentru conte. O explozie de undeva în magazinul de bacanie a zguduit rafturile înalte. Ușile

frigorifice au explodat ca Archer și am alergat pe culoar, cu sticla care se spargea cu centimetri în spatele nostru. Trecând peste podeaua alunecoasă de către brutărie, am ajuns în față. În jurul nostru, oamenii se răsuceau spre ferestrele sparte, sângeroase și șocate. Inima mi-a căzut în stomac ca parcarea și au venit clădirile dincolo În vedere. Fumul se revărsa în aer, împușcânduse în fumuri mari deasupra flăcărilor portocaliu-roșii. Un pol electric era pe un rând de mașini cu acoperișuri zdrobite. Sirenele țipă în depărtare. O mașină a mers peste parcare, trăgând într-un alt vehicul. Metalul a crăpat și a dat drumul. - E ca o apocalipsă, murmură Archer. Am înghițit din greu. "Tot ce ne lipsește sunt zombi". El se uită la mine, sprâncenele se ridică și își deschise gura, dar culoarul de gustări se aruncă peste tot. Jetoane și covrigi au zburat în aer, împreună cu bufe de brânză și cu folie. Au plouat în jos, pingând pe podea. În mijlocul galeriei de gustări era acum o gaură. "Hai să ieșim de aici", a spus el, și de data aceasta nu am certat. Îmi salvez toate cuvintele pentru o luptă diferită, pentru că știam când ne-am întors în cabină, dacă ar fi fost posibil, Archer urma să ne împingă să ieșim din Idaho. Am aflat că nu mai era în siguranță aici, și dacă voia să plece, să fie așa. Având în vedere starea lui Beth, ar fi inteligent să o îndepărtez de toate acestea, dar nu aveam cum să plec aici fără Daemon. Da-l incolo. Am dat jos o banda demolata. Archer era în fața mea când m-am împrăștiat, fiecare mușchi din corpul meu, blocat ca o serie de tunete strânse călătoreau peste fundul gâtului meu. Genunchii mei au devenit slabi, deoarece aerul mi-a scurs din plămâni. Afectarea a fost acolo, caldă și familiară, un sentiment care a lipsit timp de două zile. În pieptul meu, inima mea a lovit în hiperdrive, trimiterea sângelui râzând prin venele mele. Daemon. M-am ciocnit încet, ca și cum m-aș mișca cu pietre, scanând coridoarele distruse. Lumina privi și pulsează prin distrugerea pieței. Timpul părea să încetinească, îngroșarea aerului până când nu puteam să-mi trag suficient suflarea. Dizzy, și prea plină de speranță cu fluxul de emoții încurcate, m-am întors spre lumini. Katy! Vocea lui Archer călătorea de la ușile sparte. "Ce faci?" Ritmul meu a apărut pe măsură ce mă apropiam de afișajul colapsat al batoanelor. Pungile de snack se prăbușiră sub picioarele mele. Gura mea sa uscat și ochii mi-au încețoșat. Durerile și durerile arse din radiația mea au dispărut în fundal. Vântul se ridică, bătând lungimea firelor lungi, goale în jurul feței mele și nu știam de unde vine asta, dar m-am împins înainte, apropiindu-mă de marginea culoarului. Am pășit în lateral, la doar un picior sau două, și am privit culoarul până la capăt. Inima mi sa oprit. Întreaga mea lume a ajuns la o pauză uimitoare. - Damn! Strigă Archer, cu vocea mai aproape. "Nu!" Dar a fost prea târziu. L-am văzut . Și ma văzut. Stătea la capătul culoarului în forma sa adevărată, strălucind ca un diamant strălucitor. Nu arăta altfel decât restul lui Luxen, dar fiecare unică din ființa mea știa că el era el. Celulele care mă făceau pe mine să fiu în viață și am strigat pentru el. El a fost încă cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată. Înalt și strălucind ca o mie de soare, marginile strălucind un roșu slab. Am făcut un pas înainte în același moment în care a făcut-o și m-am îndreptat spre el așa cum am putut, pentru că atunci când ma vindecat tot timpul, ne-a legat. Pentru totdeauna. Daemon? I-am chemat prin conexiune. El a dispărut din fața mea, mișcându-se prea repede pentru a mă putea urmări. - Kat! Strigă Archer. În același timp, am jurat că mi-am auzit numele repetând în capul meu cu o voce mai profundă și mai liniștită, care mi-a provocat răsuflarea, iar corzile atașate inimii mele s-au întins. Căldura mi-a călătorit peste spate și m-am întors, venind față în față cu ochi strălucitori de smarald; Pielea care părea a fi mereu bronzată, indiferent de timpul anului; Pomete largi și strălucitoare; Și părul neagră neagră care a spălat sprâncenele la fel de întunecate. Buzele întregi se întinse bine în colțuri. Nu era Daemon. Un cap bun și jumătate mai înalt, Dawson își închide ochii cu a mea.

Am crezut că am văzut o pâlpâire de remușcări, dar asta ar fi putut fi pur și simplu o dorință de gândire. Lumina s-a grabit din spatele elevilor săi, întorcând întregul orb al ochilor în alb. Static călătorea pe obraji, formând degetele mici de electricitate. Era o lumină puternică, un val de șoc șocant care părea să mă ridice din picioare și apoi nu era nimic. Fluxul constant de voci în limba mea adevărată, alături de alte duzini de limbi umane, a provocat o tristețe aprigă în templele mele. Cuvintele. Propozițiile. Amenințările. Promisiunile. Nenorocitul nebunesc al membrilor noștri de familie care au sosit recent, așa cum au descoperit ceva nou pentru ei, care era cam la fiecare cinci secunde înfricoșătoare. Oh! Un blender. Oh! O mașină. Oh! Oamenii sigur sângerează foarte mult și se rupe ușor. În clipa în care au deschis ochii, ei au văzut ceva pentru prima dată și, în timp ce venerația în timp ce se făceau cu aparate sau cu anatomia umană era un fel de copil, era și puțin pe partea dementală a lucrurilor. Cei nou sosiți erau cei mai reci fii ai cățelelor pe care le-am văzut vreodată. În ultimele patruzeci și opt de ore, literalmente mii de felul meu veniseră pe Pământ pentru prima dată, și era ca un stup uriaș. Am fost toți conectați, o lungime de undă la alta, niște albine muncitoare pentru regină. Cine naiba ar putea fi. Conexiunea a fost copleșitoare uneori, nevoile și dorințele și dorințele a mii de oameni s-au unit împreună în fruntea fiecărei minți a lui Luxen. Preia. Control. Regulă. Domina. Subjuga. Singurul moment în care era chiar o măsură de ușurare era când eram în forma mea umană. Părea că plictisesc conexiunea, îl cheamă înapoi, dar nu pentru toată lumea. Trecând peste podelele din lemn lustruite ale unui atrium într-un conac care putea găzdui o miliție și aveau încă loc pentru dormituri, mi-am văzut viziunea când mi-am spionat geamănul. Se aranjase pe perete, lângă un set de uși duble închise. Bărbața lui era înclinată în jos, fruntea se îngroașă în concentrație, în timp ce degetele îi zburau pe ecranul unui telefon mobil. Când eram la jumătatea camerei strălucitoare luminate, care mirosea ca trandafiri și mirosul metalic slab de sânge vărsat, își ridică capul. Dawson respira adânc în timp ce îl apropiam. - Hei, spuse el. "Acolo ești. Ei ... Am luat telefonul din mâini, m-am întors și l-am aruncat cât de mult am putut. Obiectul mic pătrat a zburat în încăpere și sa spulberat de peretele opus. "Ce naiba, omule?" Dawson explodă, mâinile zboară în sus. "Am fost la nivelul șaizeci și nouă de Candy Crush, ticălos. Știi cât de greu e asta? "După ce mi-am întins mâna, mi-am tăiat pumnul în maxilar. Se aplecă în perete și ridică o mână pe față. Un sentiment bolnav de satisfacție mi-a răsucit interiorul. Ridică capul, înclinându-l în lateral. "Isuse", a mormăit în timp ce își coborî mâna. N-am ucis-o. Evident, gândurile mele au fost golite ca un castron de apă care a fost înclinat în timp ce am tras o respirație superficială. "Știam ce făceam, Daemon." El a aruncat o privire spre ușă, scăzând vocea lui. "N-am putut face altceva." Lansând înainte, am apucat gulerul cămășii și l-am ridicat pe vârful cizmelor. Motivele nu erau destul de bune. "Niciodată nu ai avut nici o măsură de control când trebuie să folosești Sursa. De ce ar fi altfel acum? "Elevii ochilor începură să strălucească alb. Își înălța brațele între mine, zdrobind cârligul. "Nu aveam altă alegere." "Da, orice." Am pășit în jurul lui, mă forțându-mă de fratele meu înainte să-l arunc într-un zid și în fața unui rezervor. Dawson se întoarse și mă simțeam cu ochii mei pe spate. "Trebuie să vă controlați, frate." M-am oprit în fața ușilor închise și l-am privit peste umăr. Își clătină din cap. - Eu ... - Nu, nu, am avertizat. Ochii lui Dawson se închiseră pentru o clipă, iar când se redeschideau, se uita la ușile închise, aproape devastat. - Cât mai mult? Șopti el.

Teama adevărată ma lovit în intestin. A fost prea mult. Știam că apărarea lui a scăzut și că a fost pus într-o poziție proastă. Nu mai avea altă alegere. "Nu știu, pentru că. . . "Nu trebuia să-mi explic. Înțelegerea îi izbucni pe față. "Dee. . . "Ochii mei s-au întâlnit și i-au ținut, și nu mai aveam ce să mai spun. Cu fața în față am apăsat ușa, iar zgomotul constant al craniului mi-a devenit mai puternic când am intrat în biroul lat, circular. Cei nou-veniți s-au aflat în cameră, dar a fost cel din scaun, cu spatele întors la mine, care avea importanță, cel pe care-l fusesem atras de momentul în care se arătau la cabină. Stătea într-un scaun din piele, privindu-i un ecran plat mare pe perete. Era o postare locală de televiziune care difuza imagini din centrul orașului Coeur d'Alene. Un loc complet diferit de cel de acum trei zile. Fumul răsare din clădiri. Focul acoperă vestul ca un apus aprins. Strazile erau o mizerie. Zonă de război completă. - Uităte la ele, spuse el, glasul lui purtând un șuierat ciudat în timp ce naviga în noua limbă. Scurtându-se la sol fără nici un scop. Părea că jumătate dintre oameni jură un magazin de electronice. "Sunt atât de neajutorați, neorganizați. Inferior. Râsul lui era profund, aproape infecțios. "Aceasta va fi cea mai ușoară planetă pe care să o putem domina". Încă mi-a surprins faptul că au fost acolo tot timpul, generație de generație de la distrugerea planetei noastre, găurită într-un univers pe care na fost Dumnezeu, care nu era la fel de confortabil Ca Pământ. El clătină din cap, aproape cu mirare, pe măsură ce ecranul se întorcea spre imaginile tancurilor care se rostogolesc în oraș. A râs din nou. "Nu se pot apăra." Un alt nou venit, o roșcată înaltă, îmbrăcată într-o fustă neagră și apăsată pe o cămașă albă, și-a îndepărtat gâtul. Numele ei era Sadi, care se potrivea, pentru că m-am referit la ea ca Sadi Sadicul. Ea nu părea să deranjeze, pentru că în scurt timp o cunoscusem, porecla era bine câștigată și singurul lucru pe care l-am cunoscut despre ea era că privirea ei era de obicei atașată de fundul meu. - De fapt, au arme, spuse ea. "Nu este suficient, draga mea. Acest lucru se întâmplă în unele dintre cele mai mari orașe din fiecare stat, în fiecare țară. Lăsați-i să-și dea armele. S-ar putea să pierdem câteva, dar aceste pierderi nu vor afecta inițiativa noastră. "Scaunul se rotește în jurul valorii, iar mușchii de-a lungul spatelui se încovoiară. Forma umană pe care o alesese era cea a unui bărbat desăvârșit în primele patruzeci de ani, cu întunericul acela drept, Daemon Negru? "M-am întâlnit cu privirea. - Chiar nu cred că te vor opri. - Bineînțeles că nu. Degetele lui s-au scufundat sub bărbie. "Am auzit că ai adus ceva cu tine?" El a pus-o ca o întrebare, dar răspunsul era deja cunoscut. Am dat din cap. Trupul lui Sadi se îndreptă spre a mea cu interes, pe măsură ce privirea ei luminoasă aprinsă se aprinse, iar pe lângă perete, cealaltă se mișcă. - O femeie? Întrebă Sadi, care ar fi trezit imaginea trecătoare care mi-a străpuns gândurile. "Ultima dată când am verificat, da." Am zâmbit atunci când ochii ei îngustat. - Dar încă nu sunt convinsă că bateți toate părțile potrivite ale feței. Degetele lui Sadi se îndreptară spre laturile ei. - Vrei să verifici asta? - M-am smirkit. "Nu, cred că o să trec peste asta". Rolland chicoti când încurcă un genunchi peste celălalt. Această femeie. Nu este chiar umană, nu-i așa? Sadi își trase atenția de la mine când îmi scutură capul. Un muschi sau un nerv sau ceva altceva la fel de enervant a început să se mișcă sub ochi. "Nu. Nu e. Mâinile lui se odihniseră în poală, unul îndoit deasupra celuilalt. - Ce-i exact ea? - Un mutant, răspunse Dee în timp ce intra în cameră, cu buclele lungi și întunecate care se întindea în spatele ei. Un zâmbet dulce sa format pe buzele ei când se uită la Rolland. - De fapt, a fost mutată de fratele meu. - Care dintre ele? Întrebă Rolland. - Dea asta. Dee îmi dădu din cap în timp ce își arăta mâinile pe șolduri. "A vindecat-o acum un an. Fata este un hibrid. Ochi se întoarse spre mine. - Ai încercat să ascunzi asta de la noi, Daemon? - Am avut o șansă să

răspund la întrebarea asta? - Adevărat, murmură Rolland, privindu-mă îndeaproape. - Ești greu să citești, Daemon. Nu ca sora ta frumoasă aici. Îmi arunc brațele peste piept, am ridicat din umeri. "Îmi place să cred că sunt o carte deschisă." "Din toți noi, el a avut întotdeauna puțină utilitate pentru oameni", a spus Dee. Rolurile lui Rolland se ridicară. - Cu excepția acestei fete, îmi imaginez. "Cu excepția ei." Guess Dee a fost acum propriul meu vorbitor personal. - Daemon a fost îndrăgostit de ea. - Dragoste? Sadi tuse un râs surprinzător de delicat. "Cât de mult. . . Părea să caute cuvântul potrivit. "Ușor?" Umerii mei se înălțau în timp ce mormăiam: "A fost" cuvântul cheie. "" Explicați-mi acest lucru de vindecare și mutație ", a ordonat Rolland, înclinându-se înainte. Am așteptat ca Dee să sune înăuntru, dar pentru o dată, părea fericită să rămână liniștită. "A suferit o leziune fatală și am vindecat-o fără să știu că o va muta. Unele dintre abilitățile mele au fost transferate la ea și am fost conectați împreună de atunci. "" Ce te-a făcut să vrei să o vindeci? "Curiozitatea și-a colorat tonul. Dee șușa. "Nu cred că se gândea cu capul pe umerii lui când a făcut-o, dacă ai ce vreau să spun." În timp ce mă împotriveam nevoii de ami arunca sora, Rolland se uita la mine o clipă și apoi Zâmbi ca nu numai că a primit ceea ce a însemnat Dee, dar a fost, de asemenea, foarte interesat de o mulțime de detalii. - Interesant, murmură Sadi în timp ce rotește o mulțime de păr de cupru peste un umăr subțire. "Cât de strânsă este legătura sau legătura dintre voi?" Mi-am schimbat greutatea și am privit pe bărbatul tăcut de la Luxen, încă înclinat spre perete. "Ea moare; Eu mor. E suficient de strâns pentru tine? "Ochii lui Rolland se lărgiseră. "Ei bine, nu e bine. . . Pentru tine. - Da, am tras afară. O buclă lentă a buzelor lui Sadi o făcu să pară foame. "Și simte ceea ce simți tu? Și invers? - Doar dacă este o rană aproape fatală, am răspuns, cu voce plată ca podele. Sadi aruncă o privire spre Rolland și știam că comunică. Cuvintele lor au fost pierdute în zumzetul celorlalți, dar dorința care se strecură brusc peste chipul lui Sadi avea înăbușirea pumnilor. Nu aveam încredere în ea. Nici eu n-am încredere în Quiet Dude. - Nu trebuie să ai încredere în ea, zise Rolland zâmbind. - Trebuie să avem încredere în tine. Dee se înălța. - Putem fi de încredere. Știu. Capul îi apăsă de cealaltă parte. Și mai era și altceva, nu? A scăpat? Înapoi la a fi servitorul vreodată de ajutor, Dee dădu din cap în timp ce se așeză într-un fotoliu, cu totul altceva decât să se tragă peste ea. "O origine, un produs de sex masculin și o femeie hibridă. Sper că nu trebuie să-l omorâm. Cred că e drăguț. - Interesant. Rolland îi aruncă o privire spre Sadi și, din nou, am știut că ei au luat tot felul de veverițe secrete vorbind unul cu celălalt. Ridicându-și picioarele, își apăsă bluza sacoului de bej. "Sunt multe pe care nu le știm. Acești hibrizi sunt noi pentru noi ", a spus el, ceea ce aproape ma făcut să râd. Pentru o rasă de ființe care nu au fost niciodată pe Pământ, păreau că au o mulțime de cunoștințe despre aspect. Mai era ceva ce nu mi-am dat seama. Ceva, sau o grămadă de lucruri, lucrau din interior. Pare important. "Noi contezăm pe tine și pe familia ta, alții ca tine, ca să ne ajuți în aceste situații." Am încuviințat repede, ca și Dee. "Acum. Am lucruri de făcut. Se apropie de biroul de stejar, iar bărbatul de la Luxen se îndepărtă în cele din urmă de perete. "Oameni să se întâlnească și să se simtă în largul lor." Surpriza ma prins. "Puneți-i pe oameni la ușă?" Când Rolland se plimba dincolo de mine cu Sadi și Omul Puțurilor Cuvinte care se rostogoli pe tocuri, el a zâmbit iarăși. "Vedeți-vă puțin, Daemon." Ușile se închideau în spatele lor, întărind faptul că nu eram preocupat de orice gând și capriciu. Au fost multe ascunse. Susținând, m-am îndreptat spre sora mea, iar pentru o secundă, realizarea a fost liberă. Abia am recunoscut-o. Dee ridică privirea, ochii ei întâlnindu-se pe a mea. "Credeam că ar trebui să o urmărești?", Am spus. Ridică din

umeri. "Nu pleacă nicăieri în curând. Dawson a bătut-o în săptămâna viitoare, cred. "Spatele gâtului meu a fost tensionat. - Deci nimeni nu este cu ea? - Chiar nu știu. Ea se încruntă cu unghiile. "Și chiar nu-mi pasă." Am privit o clipă la ea, pe buzele mele mi-au făcut niște cuvinte de neconceput, dar le-am împins. - Sunt surprins că nu ai adus-o pe Beth. "Beth e mai slabă decât Katy. Probabil că ar fi fugit de secunda în care ne-a văzut, a căzut, și sa sinucis, scoțând-o pe Dawson în acest proces. Cred că trebuie să-i păstrăm un secret pentru dragul lui Dawson. - O să il minți Rolland? - Nu l-am mințit deja? Evident, Dawson păstrează acel mic secret Îngropat adânc, la fel cum ai și eu și eu. Ei nu știu despre Beth și nu au știut despre Kat până acum ceva timp. "Presiunea mi se strângea pe piept și l-am forțat să iasă din sistemul meu când Dee își înclină capul în lateral ca să mă privească. - Dacă credeți că e mai bine. - Da, răspunse ea răcoroasă. Nu a mai rămas nimic de spus, așa că m-am întors spre ușă. "Te duci la ea". M-am oprit, dar nu m-am întors. De ce? - De ce ai? Întrebă ea. "Dacă rana ei se învârte și ea moare, ei bine, știi unde mă lasă." Râsul plâns al lui Dee îmi aducea aminte de gheții căzând din acoperișul pridvorului înapoi acasă în timpul iernii. "De când hibrizii încep să se rănească?" "Hibrizii nu primesc răceli și cancere, Dee, dar cine știe ce face o gaură gălăgioasă în carnea lor. Tu ești? "" Ah, e un lucru bun, dar. . "Întorcându-mă spre ea, mâinile mele se încleștară de partea mea. "Ce vrei să spui?" Buzele ei s-au ridicat. "Cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla este ca brațul ei să se putrezească." Am privit-o. Întinzând capul înapoi, ea a râs când și-a bătut mâinile împreună. Ar trebui să-ți vezi fața. Uite, tot ceea ce încerc să spun este că se pare că există un alt motiv pentru care vrei să te duci să o vezi. "Un mușchiul mișcării a trecut de sub ochi la maxilarul meu. - Ai avut dreptate mai devreme. Se încruntă. "Hai?" Am lăsat un fel de zâmbet care a fost o viață în urmă trage la buzele mele. "Gândește-te cu un alt fel de cap." "Ew!" Nasul îi răsuci. "Doamne, da, nu mai trebuie să știu. La revedere, m-am ciocnit în jurul ei și am plecat și am părăsit încăperea. Dawson nu mai era în atrium și nu-mi plăcea că nu aveam idee unde se afla sau ce face. Nu ar putea veni nimic de la asta, dar nu aveam celulele creierului să se ocupe de asta, în plus față de ceea ce aștepta sus. N-am adus-o înapoi aici. Dawson a avut și nu eram cu el când o ducea sus, dar știam unde era fără să o întrebe. Al treilea etaj. Ultimul dormitor din dreapta. Imaginile încorporate ale adevăratului primar Rolland Slone și ale familiei sale au împodobit scara, un sânge uscat. Am continuat să merg. Pașii mei au fost mai repede decât mi-am dorit, dar etajele superioare erau practic goale și, pe măsură ce am pornit în sala largă, cu picturile lacurilor din jurul orașului, acoperind zidurile verde pădure, zgomotul și zgomotul dispăreau până când se simțea aproape de el Era doar eu în capul meu. Aproape. Împinând o mână prin părul meu, am lăsat o respirație zdruncinată, care imediat sa transformat într-un blestem rapid când am văzut ultima ușă. A fost deschisă. Dee l-ar fi lăsat așa? Posibil. Mâna mi-a căzut de partea mea când m-am îndreptat spre ușă. Inima mi se înăbușea de coastele mele când m-am întins, împingândo. Lumină strălucitoare strălucitoare sa vărsat în hol. Un luxen era în cameră cu ea, aplecat peste pat, forma sa complet blocând-o. Nu era un singur gând în capul meu.

CAPITOLUL 3 DAEMON

Pe marginea viziunii mele mișcată în roșu, și ca un cobra bătut, mi-am împușcat camera, în timp ce Luxen mi-a sesizat prezența și sa îndreptat. Se întoarse în timp ce se transformă în forma umană pe care o adoptă - un bărbat la vârsta de douăzeci de ani. Cred că mergea sub numele de Quincy. Nu că am dat două craps-uri despre numele lui. - Nu trebuia ... Pumnul meu sa prăbușit în spațiul de sub coaste, dublându-l. Înainte de a se putea întoarce pe pat, l-am prins de umeri și l-am aruncat în lateral. Quincy se repezi în zid, impactul zguduind imaginile incadrate pe el. Ochii ei albaștri au strălucit de culoare albă, dar am explodat înainte, mi-am străpuns mâinile pe umeri și l-am lovit din nou în perete. M-am ridicat în față. "Ce făceai aici?" Buzele lui Quincy se întinse peste dinți. "Nu trebuie să-ți răspund." "Dacă nu vrei să afli ce simți că ți-ai rupt pielea umană, o bandă la un moment dat", mi-am răspuns, degetele mi-au săpat prin cămașă El a purtat ", veți face." El a râs. "Nu mă sperii" Rage se mișcă prin mine, amestecând cu frustrare și cu o mie de alte mii de emoții. Nu vroiam altceva decât să iau totul în duș. "Ar trebui să fii. Și dacă o vei veni din nou, dacă te vei uita chiar în direcția ei sau o vei respira, o să te omor. - De ce? Privirea lui începu să se miște peste umăr, spre pat. I-am prins bărbia, forțându-mi ochii asupra mea. Forma lui strălucea. - O protejezi? Simt că este zid. - Ai fost cu oamenii prea mult timp. Asta e. Ești prea umană. Și tu crezi că nu-l văd? Că ceilalți nu au observat-o? "Buzele mele se răsuciu într-o răsucire rece a unui zâmbet. "Trebuie să fii un tip special de prost dacă crezi că a fi crescut pe Pământ nu mă va împiedica să te omor. Stai departe de ea și de familia mea. Quincy a înghițit din greu când sa întâlnit cu privirea mea. Orice a văzut în privirea mea la făcut să se retragă. Zâmbetul meu sa răspândit și strălucirea albă a ieșit din ochi. - Îi spun lui Rolland, scria el. Lăsându-l de la el, i-am băgat obrazul. - Tu faci asta. Ezită o clipă, apoi împinse zidul. Trecând peste cameră, a plecat și nu sa uitat înapoi spre patul acela. Nu o singură dată. Fratele știa mai bine acum. Mâindu-mi mâna, am văzut cum ușa se închide încet. Clicul încuietorii mișca prin vene. Blocarea ușii era inutilă într-o casă plină de Luxen, dar era o chestie umană de făcut. Închidându-mi ochii, mi-am curățat mâinile pe fața mea, brusc epuizat pe un nivel adânc. Veniți aici s-ar putea să nu fi fost cel mai deștept dintre toate ideile mele, dar nu a existat nici o cale pe care nu am putut. Din momentul în care m-am întors în această casă, m-am atras în această încăpere și amăgirea a fost la fel de puternică ca tragerea de la felul meu. Nici măcar nu m-am gândit la numele ei. Pereții mei erau jos și am încercat să-mi țin gândurile goale, dar când m-am întors spre pat, era ca o lovitură în stomac. Nu puteam să mișc sau să respir. Stăteam acolo ca și cum aș fi suspendat în aer. Au trecut două zile de când am văzut-o ultima oară, dar se simțea acum o viață. Și a fost o viață întreagă - o lume diferită cu un viitor diferit. Privind la ea, mi sa reamintit că am intrat în zona 51 și am găsit-o adormită după luni de separare, dar lucrurile fuseseră diferite după aceea - mai bine, chiar. Aproape am râs să cred că aflându-se sub degetul lui Daedalus era un rezultat mai norocos pentru ea, dar era adevărat. Ea stătea pe spate și era evident că atunci când cineva care nu era Dawson la adus aici, nimeni nu și-a dat nici un grijă de confortul ei. Tocmai fusese aruncată acolo, ca un sac de rufe murdare. Era norocoasă că au pus-o pe un pat în loc de podea. Încălțăminții ei erau încă prinsa. Un picior sa aplecat la genunchi și a fost prins sub celălalt picior. Genunchii blugilor ei albastri erau colorați cu sânge uscat. Brațul drept era pliat la cot și celălalt se odihnea de stomacul inferior. Cămașa supradimensionată - cămașa mea - a călătorit, expunând o piele palidă. Mâinile mi se îndoiau înăuntru, încovoiate atât de strâns, încât mi-au făcut dureri. Ce făcuse Quincy în această cameră? A fost curiozitatea că a tras-o pe Luxen? Mă îndoiesc că a văzut sau a simțit un hibrid înainte, iar acești nou-veniți Luxen l-au pus pe Curious

George să se rupă. Dar a fost altceva? Hristos. Nu mă puteam gândi nici măcar la toate posibilitățile, pentru că nici unul dintre ele nu era bun. Dacă Rolland va continua să-mi prețuiască prezența, va rămâne în viață, dar după ce am petrecut două zile cu ei, am știut că sunt lucruri mai rele decât moartea. Stăteam lângă pat, fără să-mi dau seama că mă mutasem chiar. Nu ar trebui să fiu aici; Acesta ar fi ultimul loc în care ar trebui să fiu, dar în loc să mă întorc ca și cum aș avea două celule ale creierului, am stat lângă ea, cu ochii mei lipiți de mâna odihnindu-se chiar deasupra ombilicului. Mâna era atât de palidă, atât de mică. Atât de fragil, în ciuda faptului că nu era o persoană obișnuită. Privirea mi-a călătorit în braț. Cămașa a fost ruptă și materialul a fost ars peste umăr, albastrul întunecat cu sânge. M-am aplecat peste ea, plasând o mână lângă șoldul ei. Sângele intrase în mângâia și foile albe. Nu e de mirare că pielea ei a fost atât de spălată. Inima mi-a bătut în timp ce privirea mea sa târât pe lungimea de păr brun care se vărsase pe pernă. Degetele mele au ars să-i atingă părul, să o atingă, dar fiecare mușchi blocat în corpul meu, când privirea mea sa oprit pe buzele ei despicate. Prea multe amintiri s-au lovit în mine și m-am luptat prin ele, pulsul meu răsucindu-mă. Singurul lucru care părea să atenueze vuietul din venele mele și înăbușirea fiecărui mușchi din corpul meu era șocul șocant șocant sub colțul buzei. Sânge. Mi-am tras ochii în sus, simțindu-mi presiune pe piept, când am văzut vânătaia urâtă roșiatic-purpură de-a lungul templului ei. Când Dawson o pusese pe ea, se duse jos, crăpând capul pe podea și sunetul ăsta continua să-mi rezece gândurile, ca și când mă înșela. Adevărul ar fi să mă bântuie. Pentru totdeauna. Genele ei erau groase și nemișcate, pielea sub ochii ei se umbla. Era o altă vânătă de-a lungul părții ei, dar ea era încă cea mai ... am tăiat gândul, închizându-mi ochii și expirând lent. Din anumite motive, am văzut că a pornit spre ea și eu. . . Am vrut să o las acolo. Știam că trebuie so las acolo, dar altcineva o apucase. Și nu l-am oprit. Deschizând ochii, mi-am văzut brațul tremurând când am ridicat mâna dreaptă. În momentul în care trupul nostru sa întâlnit, o încărcătură a sărit de pe pielea mea până la mine, agitându-mă. Cu grijă, am tras-o pe tivul cămășii, mișcările mele mi-au străpuns stomacul pe când l-am acoperit, pe scurt, dar torturos. Apoi am mângâiat-o și m-am pierdut. Degetele mi-au răsuflat pe obrazul ei răcoros, lăsând o parte din părul moale din fața ei. Nu știu cât am stat acolo, urmărind linia maxilarului ei și curba buzelor și chiar nu știam că o vindec, dar vânătăile i-au dispărut de pe piele și am știut că sângerarea sa oprit. Am vrut să o iau, să o curăț, dar asta ar fi prea mult. Ar putea fi prea mult și apoi ce? Culoarea îi infuză acum obrajii, o roșie roz dulce care se întindea pe fața ei și mi-am dat seama că se va trezi curând. Nu puteam fi aici. Cu blândețe, i-am scos pantofii, apoi mi-am ridicat picioarele și le-am băgat în pătură. S-ar fi putut face mai mult, ar fi trebuit să fie făcut, dar asta. . . Acest lucru trebuia să fie suficient. Îmi închid ochii, mi-am coborât capul, mi-am inhalat mirosul dulce, unic, care era numai al ei, și apoi i-am sărutat buzele despicate. Senzația se repezi spre mine, o senzație de ceva aproape de a fi descrisă sublimă și m-am forțat să-mi ridic capul și să stau și să-i dau drumul dracului înainte de a fi prea târziu, chiar dacă o voce întunecată șoptea că probabil era deja . Au fost o sută de moduri în care toate acestea s-au putut juca și nu am putut vedea un sfârșit fericit cu oricare dintre ele. ... {Katy} trebuia să mă lupt cu calea ceață a inconștientului, iar creierul meu a fost încet să revină online. Încă o clipă, m-am mirat de faptul că eu n u a avut nici o durere gravă. A fost o durere plictisitoare în umărul meu și undeva adânc în spatele ochilor mi se părea o pulsație slabă, dar mă așteptam mai mult. Confuzia se învârtea înăuntrul meu, când am reluat acele minute minuțioase înainte de a mă ateriza în capul țării. Poo-ul a lovit fanul proverbial de la piață, iar Luxen a fost peste tot, luând ADN-ul uman la un ritm atât

de rapid încât a făcut ceva oamenilor, ucigându-i. M-am rugat ca fata a facut-o in siguranta, dar unde a fost in siguranta? Au fost peste tot și. . . Inima mi-a urcat în timp ce îmi amintesc că mă simțeam Daemon, văzându-l în forma sa adevărată, știind că ma văzut, dar apoi a dispărut și. . . Și Dawson ma lovit cu o explozie de la Sursă. De ce ar fi făcut asta? Mai bine, de ce nu a venit Daemon la mine? În cele mai îndepărtate ținuturi ale conștiinței mele, a fost o șoaptă insidioasă care a explicat răspunsul. Luc și Archer suspectaseră la fel de mult, dar nu m-am putut lăsa să cred că au avut dreptate și că cea mai mare frică a noastră sa împlinit. Doar gândindu-mă că Daemon ar putea fi diferit acum, ar putea fi unul dintre ei - oricare ar fi ei de fapt - făcând să simtă că un pumn îmi confiscase inima. Respirându-mi adânc, mi-am clipit ochii deschiși și imediat mi-am suflat o respirație înfricoșată, înăbușindu-mă atât de repede încât capul mi se părea că mi-ar cădea din umeri. Doi ochi colorați în smarald priveau înapoi în a mea, încadrați cu genele negre grele. În același timp, am fost aruncat înapoi în vara trecută, dimineața după ce am descoperit că Daemon Black nu era destul de uman - când a înghețat timpul, oprindu-mă de un camion să mă transforme într-o mașină. M-am trezit ca să-l găsesc pe Dee uitându-se la mine. Ca și acum. Coborâtă la picioarele patului, Dee se așeză cu picioarele trase la piept și cu bărbia în genunchi. O perdea de păr întunecat a căzut peste umeri în bucle groase. Până în prezent, era probabil cea mai frumoasă fată pe care o văzusem în viața reală, la fel ca Ash, dar Ash. . . Ea nu mai era cu noi. Dar Dee era aici. Relieful slăbea mușchii încordați în spate, pe când mă uitam la ea, la fata care devenise cel mai bun prieten al meu, era încă cel mai bun prieten al meu, chiar și după tragedia cu Adam. Dee a fost aici și asta a însemnat ceva bun, ceva minunat. Am început să mă îndrept spre ea, lăsând pătură să cadă la talie, dar am liniștit. Dee se uită la mine, dezbrăcându-se, la fel ca în dimineața aceea. Dar ceva a fost oprit pentru ea. A avertizat că rămân înapoi, chiar dacă asta nu are sens pentru mine. "Începusem să mă întreb dacă v-ați trezit vreodată", a spus ea, slăbind brațele din jurul picioarelor. "Tu dormi ca și morții." Am clipit încet, uitându-mă în jurul camerei. Nu am recunoscut pereții verzi sau fotografiile încadrate în peisaje uluitoare. Niciunul din mobilier nu părea familiar. Nici Dee nu. Tragând picioarele, departe de ea, am încercat să înghită din nou, când am aruncat o privire la o ușă închisă, lângă un vestiar mare de stejar. "Sunt . . . Sunt așa de sete. "" Deci? "Privirea mea se întoarse spre ea, reacționând la claritatea tonului ei. "Ce?" Ochii i se întoarse în timp ce își desfăcu picioarele lungi și subțiri. "Te aștepți să-ți iau o băutură?" Ea a râs și ochii mei s-au lărgit la ciudățenia sunetului. "Da, gândiți-vă din nou. În curând nu vei muri de sete. "Amețită de atitudinea ei, tot ce puteam face era să mă uit la ea, în timp ce stătea în picioare și-și zgâlțâi mâinile pe părțile laterale ale coapselor întunecate de denim. Poate că mi-am stricat cu adevărat creierul pe piață sau m-am trezit într-un univers alternativ în care dulceața lui Dee devenise Dee. Ea sa confruntat cu mine, cu ochii îngustând într-un fel care îmi amintea de femeia din magazinul de bacanie, după ce Luxenul i-a smuls cadavrul. "Miroși ca sângele și transpirația." Sprancenele mi-au aruncat fruntea. - E cam repulsivă. Se opri, nasul încremenit. "Spune doar." Oookay. M-am scufundat în spatele capului. "Ce e în neregulă cu tine?" "Greșit cu mine?" Dee râde din nou. "Pentru o dată, nu e nimic în neregulă cu mine." M-am uitat la ea. "Eu. . . Nu înțeleg. - Bineînțeles. Nu ești proastă. Și știi ce altceva nu ești? - Ce? Am șoptit. Buzele lui Dee s-au strecurat într-un zâmbet crud, aproape derutat, care ia transferat frumusețea în ceva veninos. - Și tu esti ... - Ea a început spre mine, mâna ridicându-se și am reacționat fără să mă gândesc. Mâna dreaptă mi-a răsturnat mâna și am prins încheietura mâinii, înainte ca palma să se conecteze cu obrazul meu. - Și tu nu ești slab, spuse ea, trăgând

cu ușurință mâna liberă de mâna mea. Înapoi, e a a pus mâinile pe șoldurile ei subțiri. "Așa că puteți să continuați să stați acolo și să vă uitați la mine ca și cum ați fi fost jumătate de proști, dar nu avem prea mult timp să jucăm, mai ales că se pare că Daemon te-a vindecat." Shaken de atitudinea ei și de Realizarea faptului că am fost bătută cu Sursa de două ori și probabil că ar trebui să mă îngrijoreze, m-am uitat la mâna mea. Creșterea sângelui uscat mi-a marcat palma. M-am întors la umărul meu stâng. Cămașa a fost arsă și cărnatul, dar a fost într-o singură bucată. Mi-am ridicat privirea. "El . . . El a fost aici? "" A fost. "Inima mea sa întors foarte mult, apoi m-am mutat. Uită Dee și furia ei sau faptul că mi se pare mirosea. Trebuia să-l văd pe Daemon. Înclinând pătura, mi-am tras picioarele peste marginea patului. Nu pantofi. Nu există șosete. Ce? Nu contează. "Unde este acum?" "Chiar nu știu." Susținând, trase cortina care acoperea o singură fereastră și se uită. "Dar ultimul pe care l-am văzut, că se îndrepta spre unul din dormitoare." Perdeaua alunecă de la degete și plutește înapoi în timp ce ea se întoarse spre mine cu un zâmbet răcoritor. - Nu singur, am liniștit. Sadi îl urma. Ceva pe care a făcut-o repede de obicei. E probabil în încercarea de al molesta. Se opri, atingând degetul pe bărbie. "Și din nou, nu cred că molestă cu adevărat când este dorit". În stomacul meu s-au format mici bile de gheață. - Sadi? - Așa e. Nu o cunoști. Sînt sigur că o vei face, totuși. "Mi-am dat din cap ca toată ființa mea sa răzvrătit împotriva a ceea ce insinua. "Nu. Nici un fel. Am stat pe picioarele neclintite. "Nu știu care este problema ta sau ce ți sa întâmplat, dar Daemon nu ar face niciodată așa ceva. Ever. "Privirea lui Dee se înălța în timp ce mă privi ca și cum nu meritam pământul pe care-i pășea. - Lucrurile nu sunt așa cum erau, Katy. Cu cât vei ajunge mai repede cu programul, cu atât mai bine, pentru că acum ești legătura lui slabă. Asta e tot ce ești pentru el. Ea a făcut un pas înainte și mi-a ținut pământul. Singurul motiv pentru care trăiești chiar acum este din cauza lui. Și nu pentru că te iubește, pentru că acea barcă a navigat în albastrul ocean vechi în momentul în care ne-am deschis ochii. Slavă Domnului. M-am rătăcit la cuvintele ei, iar gheața a crescut, răspândindu-se în venele mele. - Și este timpul - continuă ea, înclinându-și capul în lateral. "De când ai venit la el. Nimic altceva decât o problemă trebuie să ne dăm seama cum să ne descurcăm. "Am suflat o respirație care nu părea să facă nimic. Un nod format în gât, făcându-mi greu să înghită și mi-am spus că nu contează ce spune Dee. Ceva era cu adevărat în neregulă cu ea, pentru că Daemon nu mă iubește; El era îndrăgostit de mine și ar face orice să fie cu mine. Așa cum aș vrea pentru el, și nimic nu ar putea schimba asta. Angajamentul pe care l-am făcut unul altuia în Vegas ar fi putut să nu fi fost din punct de vedere tehnic cel mai legal dintre toate lucrurile, dar a fost real pentru mine - pentru noi. Dar cuvintele ei. . . Ei încă se taie mai rău decât orice blade ar putea provoca vreodată. Genele lui Dee coborâseră pe măsură ce trăsăturile ei se strânseseră strânse. "Asa de . . . "Mi-am deschis gura, dar emoția mi-a tăiat o clipă și când am vorbit, vocea mea a fost răgușită. - Ce vrei să-ți spun? Ridică din umeri. - Nimic, dar trebuie să te duc să-l vezi. Daemon? M-am întors. "Nu." Chicoti, sunetul luminos și aerisit, și pentru o clipă, suna ca un Dee pe care îl știam. "Nu el." Când ea nu a elaborat și nu m-am mișcat, ea și-a bătut limba în frustrare și apoi a ieșit înainte. Îi luîndu-mi brațul într-o strîmtătură, tocmai ma târât din dormitor și într-o sală largă. - Haide, spuse ea, nerăbdătoare. M-am străduit să țin pasul cu ritmul ei lung. Bare-picior și epuizat și dincolo de confuzie, m-am simțit mai uman decât hibrid, dar când am ajuns la aterizare, aproape că mi-a scos brațul din soclu și mi-a umplut umărul ceva dureros. "Pot să merg. Nu trebuie să mă tragi. "Am tras și am alunecat liber, știind că ea ma lăsat pur și simplu. "Eu pot . . . "Fotografia încadrată a unei familii atrăgătoare pe scări a prins ochiul meu. Paharul era spart, iar peste el

era ceva întunecat și ruginit. Stomacul meu se răsuci. - Poți să stai acolo? Ochii ei se îngrămădiseră asupra mea. "Dacă nu vă mutați, vă voi arunca pe scări. Va face rău. S-ar putea să-ți spargi gâtul. Sunt trei niveluri. Cineva te va vindeca. Sau poate că te vom lăsa așa, în viață, dar în imposibilitate ... - Obișnuiesc să vă spun, am răsturnat-o cu o respirație profundă, așa că nu am încercat să o împing pe scări. - Bine, zise ea, rânjind. Din anumite motive, a fost în acel moment, pe măsură ce am încercat să-l reconciliem pe fata care stătea în bucătărie cu mine cu câteva zile în urmă și făcând spaghete cu această creatură urâtă înaintea mea, că mi-am amintit de Archer. "Ce s-a intamplat cu . . . ? "Am tras dintr-o dată brusc și, probabil, pe bună dreptate, cu grijă să aduc ceva ce a condus la cei care au rămas la cabină. "Arcaş? A plecat. Ea a pornit pe trepte. M-am uitat la spate, inima mea a lucrat ore suplimentare. - Sunt serios, zise ea. "Te voi arunca în jos pe acești pași blestemați". Am luat o secundă pentru a îmbrățișa ideea că o lovesc în fundul capului. Singurul lucru care ma oprit a fost faptul că am fost convins că a trebuit să aibă o insectă străină legată de ea undeva, care și-a schimbat personalitatea, iar atitudinea ei nu a fost vina ei. Trecând pe scări, mi-am dorit creierul să înceapă să funcționeze corect așa cum am luat în împrejurimile mele. Am fost într-o casă mare, de genul în care opulența ar fi invidioasă. Au fost o mulțime de dormitoare și săli, iar când am ajuns la a doua aterizare, puteam să văd în foaierul luminat de un candelabru de cristal. Ca și cristale reale. Dar jos, aș putea să văd și Luxen, toate în forme umane. Nici unul dintre ei nu mi-a părut familiar. Cel puțin aceste Luxen au descoperit utilitatea îmbrăcămintei, dar pe măsură ce le-am scanat, am observat că nu existau alte seturi de alte trei decât negrii. Fiecare dintre ele era diferit. Degetele mele erau amorțite de cât de strâns îmi strângeam mâinile. Luxen ma privit la fel cum a avut-o Dee. Câțiva au împins zidul în timp ce am trecut, cu capul înclinat în acel mod ciudat care mi-a amintit de un șarpe. Un altul stătea dintr-un șezlong din piele; Toți păreau să se afle la mijlocul lor în vârstă de douăzeci de ani până în anii '40, deși știau ce era în realitate. Ceea ce văzusem pe piață nu era ceva de genul lui Daemon și lui Dee mi-a explicat-o. Lucrul făcut de Luxen fusese diferit. O femeie cu părul deschis la scaunul din piele se zbătea și arăta ca și cum ar fi vrut să sară peste masa masivă de stejar, să-mi stârnească umerii și să mi se rupă capul. Atât de greu a fost, mi-am forțat bărbia în sus, chiar dacă inima mi-a bătut atât de repede, m-am gândit să fiu bolnavă. Am trecut printr-un atrium lung și, din întunericul dincolo de pereții de sticlă, am putut să spun că era o noapte afară. Când am ajuns în mijloc, am simțit-o. Un tingl sa răspândit peste gâtul meu. Inima mi se opri și apoi o săruie. Daemon era aici, în spatele acestor uși duble. Știam asta, iar speranța și incertitudinea războinice au avut loc în mine. Înainte, în urmă cu câteva secunde. El era omul din fotografia ruptă, dar știam că nu era om. Ochii îi străluceau un albastru strălucitor, nenatural. Se ridică brusc în timp ce intram în birou, ușile închizându-se în spatele nostru, dar atenția mi-a răsturnat imediat. Mai erau și alții în cameră, încă doi bărbați și o roșcată înaltă și frumoasă. Nu-mi păsa nici unul dintre ei. Stând lângă roșcată, la dreapta bărbatului din spatele biroului, era Daemon. Inima mi-a făcut ceva amuzant în piept, pe măsură ce o grămadă de tremurări mi-au dansat pielea. Ochii s-au blocat și m-am simțit amețit din nou. Au crescut atât de multe lucruri în mine, în timp ce eu m-am îndreptat spre el, limba mea făcându-și numele, dar vocea mea a dispărut. Privirea noastră se ținea încă o secundă și apoi el. . . El se uita departe, profilul său stoic și gol. În căldură în piept, m-am uitat la el. "Daemon?", I-am spus, și când nu a răspuns, când a privit pe omul din spatele biroului ca el. . . Ca și cum ar fi fost plictisit de tot, am încercat din nou. Daemon? La fel ca în noaptea în care a venit Luxenul, nu a existat nici un răspuns.

CAPITOLUL 4 KATY M-am uitat încă la Daemon, conștienta de faptul că toți ceilalți, cu excepția lui, mă urmăreau. Îndeaproape. Dar de ce nu m-ar uita la mine? O panică ascuțită de batistă mi-a cochetat la interior. Nu . Acest lucru nu s-ar putea întâmpla. În nici un caz . Trupul meu se mișca înainte de a ști chiar ce făceam. Din colțul ochilor, i-am văzut pe Dee să-și scuture capul și unul dintre bărbații din Luxen a făcut un pas înainte, dar am fost propulsat de o nevoie inerentă de a dovedi că cele mai grave temeri nu se întâmplă. La urma urmei, ma vindecat, dar m-am gandit la ceea ce a spus Dee, despre cum se comporta Dee cu mine. Ce-ar fi dacă Daemon era ca ea? Sa transformat in ceva atât de străin și rece? M-ar fi vindecat doar pentru a mă asigura că e în regulă. Încă nu m-am oprit. Vă rog, m-am gândit mereu. Vă rog. Vă rog. Vă rog. Pe picioarele neclintite, am traversat camera lungă și, deși Daemon nu păruse nici măcar să-mi recunoască existența, m-am îndreptat direct spre el, mâinile tremurând în timp ce le-am așezat pe piept. Daemon? Am șoptit, cu voce groasă. Capul biciuit în jurul lui și brusc privi spre mine. Privirile noastre s-au ciocnit încă o dată și, pentru o clipă, am văzut ceva atât de crud, atât de dureros în acei ochi frumoși. Și apoi mâinile lui mari înfășurate în jurul brațelor mele. Contactul sa îmbrăcat prin tricoul pe care l-am purtat, mi-am marcat pielea și m-am gândit - mă așteptam că mă va trage împotriva lui, că mă va îmbrățișa și că, deși nimic nu ar fi în regulă, înapoi. M-am uitat la el, ceva adânc în pieptul meu. "Daemon?" El nu spuse nimic pe măsură ce se dăduse, cu un deget la un moment dat, părea că mâinile îi alunecau de pe brațele mele. Se întoarse înapoi, îndreptându-și atenția spre omul din spatele biroului. "Asa de . . . Ciudat, murmură roșcată, smirking. M-am înrădăcinat la fața locului în care stăteam, înțepenirea respingerii care ardea prin pielea mea, mărunțind înăuntrul meu, ca și cum nu mai eram decât papier-mâché. - Cred că cineva se aștepta la mai multă reuniune, spuse bărbatul de la luxen din spatele biroului, vocea lui sunându-se cu amuzament. - Ce crezi, daemon? Un umăr se ridică din umeri neglijent. "Nu cred nimic." Gura mea se deschise, dar nu erau cuvinte. Vocea lui, tonul lui, nu era ca și sora lui, ci așa cum fusese atunci când ne-am întâlnit prima oară. El obișnuia să-mi vorbească cu o supărare neplăcută, unde un voal subțire de toleranță a picurat din fiecare cuvânt. Ruptura din piept sa adâncit. Pentru a saptea oară de la venirea lui Luxen, avertismentul sergentului Dasher mi-a revenit. În ce direcție ar fi Daemon și familia lui? O tremurătătoare mi-a străbătut colțul coloanei vertebrale. Mi-am înfășurat brațele în jurul meu, incapabil să procesez cu adevărat ceea ce tocmai sa întâmplat. - Și tu? Întrebă bărbatul. Când nimeni nu a răspuns, a încercat din nou. "Katy?" Am fost nevoită să mă uit la el și am vrut să mă răzgândesc din ochi. "Ce?" Am fost dincolo de grijă că vocea mea a spart acel singur cuvânt. Omul a zâmbit când a mers în jurul biroului. Privirea mi-a străbătut spre Daemon, în timp ce el se mișcă, atrăgând atenția frumosului roșcată. "Ați așteptat un salut mai personal?", A întrebat el. "Poate ceva mai intim?" Nu aveam idee cum să răspund. M-am simțit ca și cum aș fi căzut în gaura de iepure și avertismentele au fost trase în stânga și în dreapta. Ceva primal în mine a recunoscut că eram înconjurat de prădători. Complet. "Nu știu ce să fac. . . Să mă gândesc. "A fost o arsură terifiantă de lacrimi care îmi târăște gâtul. "Acest lucru este copleșitor pentru voi, îmi imaginez. Întreaga lume, după cum știți, este pe marginea unei mari schimbări, iar tu ești aici și nici măcar nu-mi

cunoști numele. "Omul a zâmbit În general, m-am întrebat dacă suferă. - Poți să-mi spui Rolland. Apoi a întins o mână. Privirea mi-a scăpat și nu am încercat să o iau. Rolland chicoti când se întoarse și se întoarse spre birou. - Deci, ești un hibrid? Mutat și legat de el la un nivel atât de intens încât, dacă unul dintre voi moare, la fel și celălalt? "Întrebarea lui ma prins fără pază, dar am tăcut. Se așeză la marginea biroului. - Ești primul hibrid pe care l-am văzut. - Ea nu este ceva special. "Sincer, e destul de murdară, ca un animal necurat." La fel de prost ca a fost, obrajii mi s-au încălzit, pentru că eram murdar și Daemon tocmai mă scosese fizic de la el. Mândria mea - totul meu - a fost oficial rănită. Rolland chicoti. "A avut o zi groaznică, Sadi." La numele ei, fiecare mușchi din corpul meu sa închis și privirea mea sa întors la ea. Asta a fost Sadi? Unul dintre ei a spus că încearcă să alunge Daemon - Daemonul meu? Furia a trecut prin confuzie și rănit. Bineînțeles că ar trebui să fie un model ciudat de mers pe jos și de vorbit și nu un hag. "Zi dură sau nu, nu-mi pot imagina că se curăță bine." Sadi se uită la Daemon, plasând o mână pe piept. - Sunt cam dezamăgit. - Da? Daemon a răspuns. Fiecare păr pe corpul meu se ridică în brațele mele. - Da, zise ea. "Chiar cred că poți să faci mai bine. Mulți mai bine. "În timp ce vorbea, ea trase un deget roșu-pictat în jos, în mijlocul pieptului, peste abdomen, îndreptându-se direct spre butonul de pe blugi. Și oh, la dracu '. - Scoate-ți mâinile de pe el. Capul lui Sadi mi-a dat drumul. - Scuzați-mă? - Nu cred că m-am bătut. Am făcut un pas înainte. "Dar se pare că aveți nevoie să o repet. Ia-ți mâinile înfricoșătoare de pe el. O parte a buzelor ei roșii pline se ridică. "Vrei să mă faci?" În spatele capului, știam că Sadi nu se mișca și nu vorbea ca celălalt. Manierele ei erau prea umane, dar apoi acel gând a fost imediat urmărit când a ajuns la tavan și a rupt toate firele de roșu ... - Și tu o oprești, spuse Daemon, dar calitatea teasingului a dispărut din cuvintele lui. A existat un avertisment în aceia care au luat vântul chiar din pânzele mele supărate. Imaginile s-au stabilit când m-am gândit la el. Păcatul în față ar fi fost mai bine. - Uimitor, spuse Rolland, privindu-mă cum mi-am închipuit toți oamenii de știință de la Daedalus, când au venit prima dată în contact cu Luxen. "Ați adaptat multe dintre abilitățile sale. Uimitor și totuși deranjant. - Trebuie să fiu de acord cu asta, spuse unul dintre bărbații Luxen. Rolland își înclină capul. "Suntem o formă de viață mai înaltă și trebuie să ne amestecăm atât de intim cu ceva asemănător cu tine. . . Bine, o urâciune de fel. Nu ar trebui să existe. Orice prejudiciu ai suferit ar fi trebuit să te ia. Un mușchi începu să bifeze de-a lungul maxilarului lui Daemon. "La urma urmei, este supraviețuirea celui mai potrivit, nu este ceea ce spun oamenii? Nu ați fost în stare să supraviețuiți fără intervenția noastră ". Ei bine, asta a fost tot felul de insultări. - Și totuși nu se poate răsturna, nu-i așa? Privirile îi pâlpiră spre Daemon. "Există atât de multe lucruri despre care nu suntem conștienți. Toți am fost prea tineri când planeta noastră a fost distrusă și am fost împărțiți între universuri. Nu am fost niciodată aici și, aparent, există mult de felul nostru care au locuit pe Pământ și nu au fost conștienți. "Majoritatea celor de la Luxen nu știau despre hibrizi. Daemon nu a avut până când nu am fost mutat, așa că nu a luat un geniu pentru a crede că cei care nu au fost pe Pământ nu au nici o idee. De asemenea, m-am întrebat dacă erau conștienți de slăbiciunile care existau aici scuturile onix și diamante? Au existat aceste lucruri pe orice idiot din care au scăpat? M-am îndoit de faptul că aveau arme PEP, genul pe care guvernul le-a creat și care ar fi putut distruge un luxen în viața de apoi cu o explozie. "Suntem curioși prin natura noastră. Știai asta? ", A întrebat el și apoi a aruncat o privire științifică în direcția lui Daemon. - Sunt sigur că ai făcut-o. La urma urmei, asta a fost ceea ce la dus la tine? Sau era mai mult? Buzele lui Daemon se

înăbușiră, dar dacă în fața lui se afla o momeală, nu o lua. - Dragostea, murmură Rolland cu un râs. Dee îl privi pe fratele ei. Asta a fost înainte. "A fost?", A întrebat el. A trecut un moment, când Daemon a ținut privirea lui Rolland. "A fost înainte." Crăpăturile tunete din piept ar fi trebuit să fie auzite în orașele din apropiere. Mi-am suflat respirația ascuțită și Daemon sa uitat în sfârșit la mine. Spatele lui era neobisnuit de rigid, pe masura ce ochii i-au intalnit pe mine, dar era ca si cum mi-a vazut bine. "Mă întreb dacă este cu adevărat în trecut", a provocat Sadi, iar când Daemon a ignorat-o, o tensiune a tras-o în trăsăturile ei, transformându-le acru. Părul de pe spatele gâtului meu era din nou în picioare, dar pentru un motiv foarte diferit, pe măsură ce zâmbetul lui Rolland creștea. "Așa cum am spus, suntem niște creaturi curioase. Quincy? Se uită peste umăr și, după un minut, celălalt omul dădu din cap. Ochii mei s-au lărgit, pe măsură ce ceilalți Luxen s-au plimbat înainte. Nu era la fel de înalt ca Daemon, dar el era mai larg și mergea ca și cum arunca peste apă. Când a trecut pe Daemon, ia trimis un zâmbet batjocoritor. Am făcut un pas înapoi, cu mâinile deschizându-mă și închizându-mă de partea mea. Nu știam ce să aștept de la nici unul dintre ei, chiar Daemon în acest moment. Horror mișca în stomac. Quincy era la fel de liniștit, iar privirea din ochi mi-a trimis o vîrf de gheață de vânt peste mine. Picioarele mi-au alunecat deasupra podelei răcoroase din lemn, ca o energie înăbușită în stomacul meu. M-am uitat la Daemon, inima mea bătând. Ochii lui i-au întâlnit pe mine, pe măsură ce Quincy se opri în fața mea, trăsăturile sale izbitoare. Zâmbetul lui Quincy ma târât în timp ce el se întinse înainte. Sărind înapoi, i-am bătut brațul. "Nu mă atingeți", am avertizat, simțindu-mi o senzație de statică peste pielea mea. Zâmbetul aluneca pe fața lui Quincy, în timp ce ochii lui se îngustează. Despre ce e vorba? Întrebă Daemon. "Sunt curios", a spus Rolland, vocea lui aproape dulce, iar ochii lui tremurau spre Daemon. "Închideți-o." Inima mi-a căzut, în timp ce privirea mea sa revărsat între Daemon și Luxen. Era o clipă când Daemon nu se mișca în timp ce se uită la Rolland și apoi se pivota pe călcâi. M-am încuiat, gât uscat, așa cum a urmărit spre noi. El a tăiat Quincy un aspect periculos pe măsură ce el a pășit în jurul meu. În clipa în care mâinile îi pătrundeau de-a lungul umerilor, ținându-mă pe loc, m-am gândit că aș arunca. Ca și literal, hurl peste tot luxenul înfățișat în fața mea. M-am scos, urcând în Daemon, când Quincy mă întinse pentru mine încă o dată, apucând bărbia cu degete răcoroase, dar nu puteam să fiu timid. Daemonul era un zid nemișcat. Daemon se înălța în spatele meu, în timp ce Quincy își coborî capul, așa că am fost la nivelul ochilor. Eu, fratele lui. - Ea se simte diferită, spuse Quincy, cu mâinile alunecându-se pe gât până unde pulsul meu bate repede. "Nu ca ceilalți oameni. Pe lângă simțirea ceva în ele, vom putea să le spunem prin simțuri. Se opri, privirea lui tremurând spre Daemon. Zâmbetul lui Luxen deveni fragil, în timp ce degetele lui lungi și conice mi-au încrucișat gâtul. - Sunteți foarte supărat. - Chiar? Daemon își bătea mâinile în brațele mele. "Ține minte ce ți-am spus înainte? Această afirmație încă stă în picioare. - E așa? Quincy ezită și apoi își așeză mâna deasupra pieptului meu, același loc pe care-l văzusem la atingerea luxenului din supermarket. Un trosnet scăzut a reverberat de-a lungul spatelui meu și nu eram sigur dacă era de la Daemon sau dacă mă tremuraam atât de rău. Sprancenele lui Luxen tricotate în concentrare, apoi se uită la Rolland. - Nimic, spuse el. "Nu-i pot asimila ADN-ul." Ochii mei s-au lărgit în înțelegere. Doamne, am văzut ce sa întâmplat cu oamenii după ce ADN-ul lor a fost asimilat într-un clip rapid. El ma fi ucis! Și Daemon, dar în acest moment, am vrut să Daemon de genunchi în cădere. Furia și-a ars drumul prin mine, în timp ce m-am rătăcit în inimă, încercând să mă eliberez, pentru că aveam nevoie de spațiu, dar prinderea lui se strângea, în timp ce

lacrimi furioase mi-au lovit ochii. "Aceasta este o dezvoltare interesantă", a comentat Rolland. "Ce altceva puteți face voi doi? Știm că dacă cineva moare, celălalt nu. Desigur, are acces la Sursă. Mai e ceva? - Nu se va îmbolnăvi. Ca și noi. Cuvintele lui Daemon erau scurte. "Și ea este rapidă și puternică", mi-am suflat o respirație ascuțită, în timp ce blisterul unui ceva urât, de trădare, se înfășura în jurul inimii mele. "Remarcabil." Rolland a bătut cu mâinile ca și cum am fi interpretat Lacul Lebedelor, în loc să stăm doar în fața lui. - Și asta este totul? Întrebă Sadi, privindu-se complet neimprimat. - Da, răspunse Daemon, iar ochii mei se lărgesc, dar mi-am învățat că nu-mi dau seama. Mi-am ținut respirația, dar Dee nu a fost de acord. Amândoi au mințit în mod flagrant prin omisiune. Au fost mai multe. Când era în adevărata sa formă, Daemon și cu mine am putut Să comunice modul în care a făcut-o cu ceilalți de la Luxen. Nu știam ce să mă gândesc, dar speranța mi-a stârnit adânc în piept. Privirea mea se îndreptă spre Dee, dar ea privea la perete ca și când ar fi fost ceva uimitor. Ce se întâmpla cu adevărat aici? Era mai mult ... Gândurile mele s-au îndreptat, coborând într-o glorie aprinsă ca și Quincy, care nici măcar nu mă privea, ci îl privea pe Daemon, își aluneca mâna pe piept, ca pe pieptul meu. Șocul mi-a răscit, rapid urmat de furie roșie și de dezgust amar. Fiecare parte a mea a fost retrasă. Dintr-o dată, glisam de-a lungul podelei de lemn și coboram într-un scaun din piele goală. Înghețat, mi-am ridicat capul și am privit lungimea părului mat care mi-a căzut pe față. Cele două Luxen erau încuiate într-o stare evazivă și, de-a lungul meu, Dee nu mai privea la perete, ci se concentra asupra fratelui ei. A fost atât de liniștită în cameră că ați auzit un zâmbet de zbor. Apoi Daemon a explodat ca o rachetă de sticle. ... {Daemon} Mânia a gustat ca o piscină de sânge în partea din spate a gurii mele și nu am putut să văd sau să mă gândesc la ea. Au fost multe lucruri cu care aș putea face față, că mă puteam forța să tolerez și aș putea să aștept. Dar el, care o atinge așa, nu numai că a traversat linia, ci a suflat o gaură în ea. Trecând în forma mea adevărată, am simțit bombardarea imediată de la alții de genul meu, nevoile și dorințele lor, ridicându-se într-un ciclon vicios, dar furia mea ia copleșit. Prințându-l pe Quincy pe al doilea înainte de a se putea schimba, l-am aruncat în zidul îndepărtat, dar de data asta cu mult mai mult efort decât atunci când l-am găsit în camera ei. Corpul salut pe perete. El sa prăbușit fără să se schimbe. Tencuiala a crăpat și a cedat sub impact. Praful alb a zburat în aer. Quincy începu să alunece pe perete. Acesta a fost un lucru amuzant despre Luxen. Ei nu și-au dat seama încă cât de slabi erau în formele lor umane. Am fost pe el înainte de a lovi podeaua. De perete, până la grinzile de sprijin. Apoi am dat drumul. Quincy a coborât, s-a rupt pe podea, pâlpâind înăuntru și afară ca un bug fulger. În spatele capului îi apărea lichid albastru, iar când mă uitam la el, dezbatindu-mă dacă doream sau nu să-l arunc în picioare ca un fotbal pe o fereastră din apropiere, mi-am dat seama cât de liniștit era camera. Dacă l-am lăsat pe Quincy, sau ce-a mai rămas din el, m-am mutat din adevărata mea formă când m-am întors. S-ar putea să fi plecat prea departe cu asta, dar nu am putut face nimic acum. Rolland a arcuit o frunte. "In regula, atunci . . . "Pieptul crescând și coborând brusc, i-am cruțat o privire rapidă înainte de a mă întoarce spre locul unde stătea. Mâinile îi strânseră spatele unui scaun, în timp ce se uită la mine, ochii ei cenușii atât de mari și atât de largi pe fața ei palidă. Privirile noastre s-au blocat și am putut să-i spun, prin aspectul lovit de pe fața ei, că nu era sigur ce să facă din toate astea. Era o confuzie, rău brut și o furie care se revărsa din ea, sufocând aerul, mă sufocând. Am nevoie de câteva momente pentru a-mi încetini rola. Mi-am luat respirația sub control, în timp ce m-am forțat să mă întorc la Rolland, întâlnindu-i privirea curioasă. "I-am spus să nu o atingă înainte și că dacă o va face, îl omor. Nu sunt un mincinos. "Privirea lui Sadi pâlpâi spre locul

unde se afla Quincy. - Nu e mort. - Totuși, am promis. O privire de anticipare, de pură drăgălășenie, a străpuns fața lui Sadi, în timp ce își udă buza de jos. "De ce ți-ar păsa dacă o atinge sau nu?" Au existat o mie de motive nesfârșite. "Mi-a aparținut". Am simțit practic pumnalele pe care le ducea în spate, dar nu m-am uitat la ea. "Nimeni altcineva. Este la fel de simplu ca asta. Rolland ma privit cu intelepciune, apoi a plecat de pe birou. Îndreptare, el a bătut-o pe mâini. "Toata lumea. Ascultă-mă. M-am înrădăcinat, știind că acest lucru ar putea fi foarte rău. - Tu. El a făcut un semn către un altul. - Ia-l pe Quincy de aici. Dați-mi voie să știu dacă se trezește. "O parte din mine spera că a făcut-o așa că aș putea să-l bat din nou de rahat. P entru Sadi, Rolland o privi cu o privire ascuțită. "Ia-o pe tânăr. . . Doamnă aici și asigurați-vă că se curăță și că este confortabilă. Mi-am deschis gura, dar Sadi a coborât înainte, ochii ei strălucind cu plăcere dăunătoare. "Bineînțeles", a spus ea, aruncând un zâmbet pe jumătate în direcția mea, pe măsură ce ea, cu totul altceva, nu mi-a mai trecut. Am pășit înainte să interceptez și să folosesc bine fereastra. - Tu, Rolland îndreptându-mă spre mine, va rămâne aici. Apoi, la Dee, zâmbi. "Este târziu. Mi se pare că, fiind în această formă, mă face extrem de foame. Mi-ai face ceva să mănânc? Dee ezită, dar apoi dădu din cap. Întorcându-mă, ea mi-a împușcat un aspect îngrijorat, în timp ce se grăbi să iasă din cameră pentru a face licitația lui Rolland. Era o șansă bună să o pun pe altcineva pe măsură ce l-am văzut pe Sadi să o forțeze din cameră. Partea din spate a gâtului mi sa înțepenit și pielea mi-a ieșit ca o ușă închisă în spatele ei, lăsându-mă cu Rolland și un tip care nu-i mai învățase numele. Rolland se plimba pe birou și se așeză. - Quincy a fost destul de nefericit cu tine mai devreme. Ți-a spus. . . A mers după el pentru că era în cameră cu asta. . . Acea fată. "Înclinându-se în scaun, el a tras un picior peste celălalt. El a făcut semn cu mâna pe peretele deteriorat. - Nu că mânia lui pare să fie o problemă chiar acum. Am ridicat din umeri. - Sunt sigur că nu e singurul. Și nu am încredere în Sadi cu ea. "Nu?" "Nu." Îmbrăcându-și mâinile, ma studiat. "Vreau să răspunzi la o întrebare pentru mine, Daemon Negru, și vreau un răspuns cinstit." Măștile mele au fost dureroase de cât de greu mi-am măcinat molarii. Nu aveam nevoie să fiu în camera asta. Trebuia să fiu acolo unde era Sadi, dar am dat din cap. "Cum am spus, ești greu de citit. Nu fratele sau sora ta, dar ești diferit. "" Oamenii spun că sunt special ", a râs respirația. - Ce vrea să spună acea fată, Daemon? Și vreau un răspuns cinstit. Mâinile mi se înăbușiră în pumnii. Timpul ticăia. "Mi-a aparținut." "Ați spus asta." Am forțat aerul în plămâni cu o respirație adâncă. "Este a mea și face parte din mine. Deci, da, înseamnă foarte mult, dar ceea ce simt pentru ea nu schimbă nimic aici, cu tine. "M-am întâlnit cu privirea mea neclintită. - Sprijin ceea ce faci. - Eu? - Chicoti. "Nu eu trebuie să vă sprijiniți. Sunt doar a. . . Ocupată de albine, ca tine ". Am fost la fel de bine adaptat la stup ca și ceilalți. "Eu o vreau." "Fizic?" Jaw durerea înverșunat, am forțat bărbia sus și în jos. "Vrei mai mult decât atât?" Mi-am ales cuvintele cu atenție. "Ceea ce vreau este o casă în care familia mea este în siguranță și numai noi putem oferi acest lucru. Am venit primul. Capul lui Rolland se înclină în lateral, privirea lui nu mi-a părăsit niciodată fața. "Noi facem. Și în curând vei avea casa aia sigură pentru familia ta. Este deja în plină desfășurare. "Am vrut să întreb exact cum era bine în desfășurare, pentru că tot ce am văzut de la ei până acum era o mulțime de ucideri urâte. Între noi se întindea tăcerea plină de umbră, apoi își luă mâna la ușă. "Du-te să faci ce trebuie să faci, dar te rog să nu-l arunci pe Sadi la nimic. Ea are scopurile pe care aș vrea să le iau mai târziu. "Nici unul nu arăta un cal cadou în gură, m-am întors și am pornit spre ușă. "Oh. Daemon? M-am oprit și m-am întors spre el. Zâmbetul naibii era pe fața lui, același zâmbet pe care îl purtase atunci când îi adresase publicului mai devreme în timpul

zilei știrile locale. Când îi spusese orașului sau orice rămăsese din el, totul ar fi bine, omenirea ar fi dominat și o întreagă încărcătură mai proastă pe care-o făcuse de fapt credibilă. "Nu mă face să regret că nu îți voi șterge viața în curățenie, pentru că dacă ești un trataaie", a spus el, alunecând în limba noastră maternă, "nu voi fi eu să vă temeți, ci senitraaie. Nu numai că îți vei pierde familia, dar fetița de acolo va suferi o moarte foarte lentă și foarte dureroasă, iar oroarea ei va fi ultimul lucru pe care îl vezi. Inteliaaie? Înapoi rigid, am dat din cap din nou. "Nu sunt un trădător și eu răspund doar la conducătorul nostru. Înțeleg. - Bine, spuse el ridicându-și mâna. O distanță a zburat de pe birou în el. "Tine minte. Nu-i aruncam pe Sadi. "Respins cu avertismentul, am plecat de la birou și aproape m-am arat în sora mea când ieșisem din atriu. Mi-a prins brațul, degetele mi-au săpat în piele. - Ce naiba a fost in capul tau? - Nu ar trebui să-i faci o gustare târzie? Ochii îi străluceau. "Te-ai fi putut ucide acolo să o ocrotești." M-am uitat la ea pentru o clipă, căutând ceva, orice în ea și nu am găsit nimic. I-am scos ușor mâna. - Nu am timp pentru asta. - Daemon. Ignorând-o, m-am îndreptat spre o zonă de ședere și apoi am luat pașii doi la un moment dat. Când am ajuns la a doua aterizare, am auzit deja strigătele care vin de la etajul al treilea. Iisus. Ceva sa spulberat deasupra mea, și am plecat, ridicându-mă. Am ajuns la ultima ușă la etajul trei, în mai puțin de o secundă. Apăsând-o deschisă, am scanat dormitorul și m-am întrebat cum mă voi opri să arunc Sadi prin ceva. Dormitorul era gol, dar se părea că o tornadă a trecut prin ea. Fotoliul verde cu măsliniță a fost răsturnat pe partea sa, unul dintre picioarele din lemn rupt. Perdelele albe fuseseră trase din fereastră. Pernele murdare și sângeroase au fost aruncate peste podea. Și cămașa pe care o purtase - cămașa mea - se odihnea în tăieturi mărunțite la poalele patului. Ce naiba? Privirea mea fugea spre ușa băii, când am auzit ce-i zicea ca un corp care se zbatea și apoi un strigăt a bătut camera. Am lovit deschiderea ușii și am oprit complet. Camera era mare, de genul care avea o cadă și un duș separat, dar și această cameră vedea zile mai bune. Oglinda de deasupra chiuvetei duble a fost spartă. Sticlele multiple au fost deschise. Crema albă a acoperit podeaua în piscinele cu lapte. Stătea în fața cadrului mare, cu părul înfundat în fața ei. Ochii cenușii au tras focul în timp ce stătea cu picioarele întinse. O scurgere de sânge a fugit din nas. În mînă îi ținea o bucată de geam zdrobită. Și ea era doar în sutienul ei și în blugi - un sutien alb, cu niște picioare galbene pe ea. Pieptul ei se înălța cu indignare și furie. Se pare că Sadi luase chestia de curățenie la un nivel complet diferit. Privirea mea se strecură spre locul în care Sadi stătea la numai câțiva metri de ea, respiindu-se cu putere. Albastrul ei era rupt. Butoanele au apărut și au lipsit. Părul ei în mod normal coafat părea să-și ajusteze atitudinea. - Și eu sunt în curs de pregătire pentru a-ți tăia inima, târfă. În ciuda a tot ce a fost atât de blestemat, buzele mi-au rămas un zâmbet mic. "Ieși afară." Sadi își întoarse privirea de ură spre mine. - Eu ... - Ia-o pe dracu '. Când Sadi nu se mișca, m-am dus la locul unde stătea, o luară și o luară din baie. Se prinse și se întoarse spre noi. "Rolland are o folosință pentru tine în seara asta, așa că dacă vrei să-l poți veni, nu mai face nici un pas spre mine." Nălcile ei se înfioară când obrajii îi străluceau de mânie, dar se opri pe măsură ce se mișcau mâinile În gheare. Un al doilea a trecut și nu sa mutat de pe ușă. Sadi urma să mă testeze - ea a fost serios. Am bătut ușa de la baie în fața lui Sadi și apoi am bătut. Inima ciocneste, o vad din nou si imediat am uitat de Sadi. Stătea încă în fața cadelor de grădină, cu bucata de sticlă în mână, și se uită înapoi la mine ca un animal înconjurat. În acel moment ea nu mi-a amintit de un pisoi inofensiv. Era o tigră plină de culori și încă părea că dorea să facă ceva daune. Mie. Pot să o învinovățesc cu adevărat? Acei ochi ai ei s-au schimbat cu cât ne uitam mai mult unul la celălalt, întorcându-ne umed cu un luciu de

lacrimi, și asta era mai rău decât o lovitură între picioare. Am fost atât de profundă. Am fost atât de adânc și nu am vrut-o aici. Am vrut-o departe, departe de toate astea, dar a fost prea târziu. Prea târziu pentru amândoi, și poate și pentru toți ceilalți. Buza ei inferioară tremura în timp ce își schimba greutatea de la un picior la altul, degetele de la picioare se scufundau în balsam sau sampon vărsat. O veșnicie se întindea între noi, când i-am absorbit-o cu ochii. Un colaj de amintiri - din ziua în care a bătut-o pe ușa din față și mi-a schimbat viața, la prima dată când a spus cele trei cuvinte care mi-au făcut viața ceea ce a fost - mi-a bombardat. Dar a fost mai mult decât amintiri. Știam că atunci nu ar trebui să simt ce sunt, dar fiecare celulă a cerut-o. Sângele meu sa fiert. Am vrut-o. Am nevoie de ea. Am iubit-o. Ea a făcut un pas înapoi, lovinduse în pervazul din faianță care înconjura cada. - Kat, am spus, spunându-i numele pentru prima oară în zile, permițându-mă să gândesc cu adevărat, iar în momentul în care sa întâmplat, sigiliul din mine mi-a rupt larg.

CAPITOLUL 5 KATY Bucății de sticlă mi-au săpat în palmă când mă uitam la Daemon. După tot ceea ce fusese în birou și apoi cu acea femeie oribilă, nu puteam să-mi prins respirația sau să opresc tremurul care mi-a atras brațul. L-am privit făcând un pas înainte. Privirea în ochii lui incandescenți și intenția în pasul lui mi-au lăsat un frison pe coloana vertebrală. "Nu." Ochii i se îngustară. Prea mult rănit mi-a umflat pieptul, amestecând cu toate lucrurile teribile pe care Sadi le spusese că intenționează să o facă cu Daemon, lucruri pe care, când era în birou, nu părea că ar fi fost împotriva folosirii. Pielea mi se simțea brută, interiorul meu se deschise. Vroiam să scot și să rănesc ceva, pe cineva. Lacrimile mi-au ars gâtul. "Ești sigur că nu vrei să pleci cu noul tău prieten?", A arătat acum doar o mică bucată de verde. - Da, sunt sigur. - Nu arăta mai devreme. Voi doi ... - Nu spuneți alt cuvânt, tocmai el a mârâit. Am clipit ca o mânie plâns de mine ca un taifun. "Scuzati-ma? Cine ... Daemon era pe o parte a băii, iar apoi el era chiar în fața mea în următoarea secundă, făcându-mă să mă împiedic de partea mea și să trec în mizeria gooey de pe podea. Am strigat. - Îmi urăsc când o faci ... Mi-a strâns obrajii și, în clipa în care pielea era împotriva mea, întregul meu creier părea că se scurge. O bucată de sticlă a căzut de pe degete, aterizând inofensiv asupra unui om care să-l atingă și să-l iubească și acum nu prea știam ce stătea în fața mea. Nimic de la venirea lui Luxen nu avea sens. Nu sa mișcat. În schimb, privirea lui strălucitoare de smarald călătorea pe fața mea, ca și cum ar fi făcut fiecare centimetru în memorie. Era o căldură care-i urmărea privirea, iar pulsul în nasul meu, în cazul în care cățea aceea ciudată mi-a păcălit, a dispărut. Ma vindecat. Din nou. După ce ma îndepărtat de el și mia spus că m-a iubit, ca și în trecut, și după asocierea cu cele mai rele fel de monștri. Nu am putut să o iau. "Acest lucru este atât de greșit", am spus, glasul meu cracând. - Totul e atât de derutat ... Daemon ma sărutat. Nu era nimic moale sau tentativ în privința asta. Gura lui era apăsată împotriva mea, mi-a despărțit îndrăzneala buzele și sa sărutat ca și cum ar fi murit de foame. Vărsarea senzației aproape mi-a scos picioarele de sub mine. Stomacul meu se înmoaie ca un zgomot profund scârțâit din gât, tremurând prin mine. Scânteia de speranță în piept se înrăutățește, dar confuzia și mânia se lovi în călcîie ca un câine mic enervant. Daemon își înclină

capul, cu o mână alunecată de pe obraz. Degetele mi se încovoiară în părul din spatele capului meu. Inima mea a bătut, și a fost prea mult. Mi-am pus mâinile pe piept și am împins. "Kitten", a mârâi el, trânti la buza mea inferioară. O respirație se răscolea prin mine. - Tu ... - E încă în afara camerei, șopti el pe buzele mele și apoi ma sărutat din nou. Cuvintele lui s-au pierdut pentru un moment, iar cealaltă mână mi-a traversat lungimea, așezându-mă pe curba taliei mele. M-a tras de el, fixându-și trupurile împreună, iar senzația a fost oarecum șocant de nouă și drăgălaș familiară. Sărutul sa adânc până când gustul lui era peste tot. Mâinile mi s-au scuturat când degetele mi-au prins materialul moale al cămășii. Un sunet mirosit mi-a scăpat. Tremurul mi-a călătorit în brațele mele și a continuat până când fiecare parte a corpului meu sa cutremurat. Daemon și-a ridicat capul, dar mi-am ținut ochii strânși. Nu am putut ..."Oh, Kitten. . . "Am vrut să-i spun să nu-mi spună asta dacă nu era real, dar un răgaz mi-a crescut în gât. Miam strâns gura, pentru că, la acest moment, lacrimile și spargerea nu au ajutat nimic și au existat prea multe lacrimi între noi. Brațul lui Daemon înconjura în jurul meu și degetele i s-au răspândit în spatele capului, îndreptându-mi obrazul spre piept. El ma ținut într-o îmbrățișare atît de strînsă încât am simțit că inima îi plutea prin el. - Îmi pare rău, șopti el în vârful capului meu. - Îmi pare atât de rău, Kitten. . . Asta ești tu? "Vocea mea a crăpat. "Asta-i adevărat?" "Atât de reală cât voi fi eu vreodată." Vocea lui abia se auzise, o șoaptă răgușită ca a mea. "Doamne, Kat, eu. . "Am simțit că pieptul mi-a explodat și m-am aplecat și mi-am săpat mâna în șuieratul părului de pe gâtul lui. Obrajii mei erau umedi. - Îmi pare atât de rău, spuse el din nou și, pentru o clipă, totul părea să-i poată spune. Se întoarse astfel încât spatele lui era pe perete, apoi sa alunecat, trăgându-mă în poală, așezat între genunchii îndoiți și întinderea tare a pieptului. "Nu știu cât de mult pot spune sau cât timp le pot ține din capul meu." Țineți-i din cap? Am clipit lacrimi înapoi când mi-am deschis ochii. "Eu nu . . . Înțelegeți ce se întâmplă. "" Știu. "Durerea a strălucit pe fața sa izbitoare, în timp ce își odihni fruntea împotriva mea. Suntem conectați - noi toți. Din momentul în care au venit, am fost în capul celuilalt. Nu sunt sigur cum funcționează. Niciodata nu a fost asa. Poate pentru că sunt atât de mulți dintre noi aici, dar când sunt în forma mea adevărată, nu se ascunde de ea. Nu e prea rău. . . acum. Sunt lucruri pe care nu le știu, că am reușit să-i păstrăm de la ei, dar nu sunt sigur cât va mai funcționa. "" Noi? ", Am șoptit. El a dat din cap. "Dawson și cu mine." M-am încruntat, fără să-l amintesc că era prieten. "Dar ma lovit cu Sursa." Și eram destul de sigur că mi-a spart craniul în proces. Ochii Daemonului s-au adâncit la un verde de mușchi vibrant. "Da, și fălcile sale au fost mulțumite pentru asta. Dar nu avea de ales. Alta te îndrepta spre tine si a facut ceea ce a facut ca sa nu-i opreasca pe unul din ei sa te omoare. "" Si te ucide ". Gandurile mele se rostogoleste sa tina pasul cu totul. A fost un act - toate. Pretindeți? Ea a suflat în ele. E un fel de stup. - Și-a clătinat din nou capul și am văzut cum oboseala se liniștea în liniile din jurul buzelor sale. "Nu știu de ce suntem capabili de Dawson și cu mine. . . Gândește-te pentru noi înșine, dar nu pentru ea. "Mi-am așezat vârfurile degetelor pe obraz, simțindu-mi mirosurile slabe. - Cred că știu. - Dawson are Beth, am zis eu liniștit, întorcîndu-i ochii. - Și tu mă ai. Poate că asta e. Ca și în cazul mutației. Este ceva atât de simplu. "" Nu este nimic despre tine simplu. "Un zâmbet slab mi-a traversat buzele. "Am fost așa de frică", am recunoscut după câteva momente. "Când ai plecat cu ei, și apoi te-am văzut din nou ca. . . Ca si tine. Credeam că te-am pierdut. Emoția mi-a înfundat gâtul și mi-a luat câteva secunde pentru a scoate cuvintele. - Că după tot ce am trecut, te-am pierdut oricum. - Nu m-ai pierdut, Kitten. Niciodată nu m-ai fi putut pierde. Ma bătut împotriva lui, și când a vorbit cu glas tare, buzele mi-au șters obrazul. Dar nu v-am vrut aici,

oriunde aici. Nu e în siguranță pentru tine. Boala acerbă din piept mi-a slăbit puțin pe măsură ce cuvintele lui s-au scufundat, dar mișcarea amară a rănii și a fricii a rămas în spatele gâtului meu. Mai erau încă atât de multe lucruri pe care nu le înțelegeam, lucruri pe care nici măcar nu m-am gândit că Daemon le-a înțeles. Mi-a luat una din mâini și i-a pus în piept, deasupra inimii. "Chiar credeai că te-am uitat?" Mi-am scufundat bărbia și era prea ușor să-ți amintești de răceală din ochi. "Nu știam ce să cred. Tu . . . Te-ai uitat la mine ca și când ai întâlnit-o. "" Kat. "Mi-a rostit numele ca și cum ar fi fost un fel de rugăciune și apoi mi-a pus un sărut peste pielea din spatele urechii mele. "Am rupt toate regulile de felul meu să te vindec și să te țin cu mine. Te-am căsătorit și ai ars un întreg oraș pentru a te păstra în siguranță. Am ucis pentru tine. Crezi că am uitat ce vrei să spui pentru mine? Că orice în această lume - în orice lume - ar fi mai puternic decât dragostea mea față de tine? "Un suflet sufocat mi-a scăpat buzele când mi-am îngropat fața în spațiul dintre umăr și gât. Coborându-mi brațele în jurul umerilor, m-am agățat de el ca o maimuță de copil. M-am stins până când șuieratul lui scăzut mi-a șoptit pe obraz. - M-ai sufocat, spuse el, netezindu-mi o mina in spate. - Doar puțin. - Scuze, mormăiam pe umăr, dar nu l-am lăsat să plece. El mi-a sărutat coroana din cap și un oftat mi-a scapat de mine. Doamne, nimic nu era în regulă. Departe de ea, dar Daemon era în regulă. El a fost el însuși și dracu ', împreună am putea face față oricărui lucru. Am fi fost pentru că a trebuit. "Ce vom face?" El a pus spatele încurcat de părul meu înapoi de pe fața mea, expunând obrazul meu pe calea buzelor. "Continuați să vă prefaceți. Vor fi lucruri pe care o să trebuiască să le spun, poate chiar să fac ... - Înțeleg. Inima mi-a scăzut oricum. Nu vroiam să retrăim din nou întreaga chestiune de birou, dar dacă aș fi fost nevoie. A trebuit să. - Bineînțeles că da. Mi-a pus un sărut pe colțul buzelor mele. "Dar nu este ceva ce am vrut vreodată să trebuiască să înțelegi". Buzele i-au urmat curba maxilarului, mi-au provocat frisoane. - O să ieșim de aici, dar nu pot merge fără Dee. Am încuviințat din cap. Nu m-aș aștepta niciodată să o lase în urmă, chiar dacă s-ar fi transformat într-o cățea furioasă care ar fi vrut să mă arunce într-un zbor sau trei scări. "Și nu înainte de a ști ce intenționează", a adăugat el. - Ei se ridică la ceva mare. - Evident, am zâmbit ușor. "Întreaga parte a părții invadatoare a Pământului a dat asta departe." "Smartass". Dinții i-au prins marginea urechii și micul șuierat a trimis un șchiop în tot trupul meu. Am respins, iar chicotul său de răspuns a fost chiar rău și complet inadecvat, având în vedere situația. M-am retras, obrajii se înroșesc. "Numai tu ai putea să te comporți așa cu tot ce se întâmplă." O parte a gurii lui se dădu în sus, când privirea lui coborâse la buze și apoi în jos. "Ei bine, stai în poala mea purtând doar blugi și un sutien - un sutien drăguț - după ce l-ai lovit pe un fund de pui. Asta e fierbinte. Și eu chiar mă apuc de asta. "Farda a călătorit până la marginea sutienului sutienului meu, pentru că am putut să spun că a fost într-adevăr pornit de asta. "Ești ridicol." "Ești frumoasă." "Mă scufund, am murmurat. Daemon șuieră răgușit. - Vă pot ajuta să rectificați asta. Vreau să spun că îmi pot fi de mare ajutor. "Mâinile îi ridicară brațele goale, lăsând în urma lor o grămadă de lovituri minuscule. Mi-am înclinat capul înapoi. "Deci, pe lângă faptul că muriul meu evident este egal cu faptul că mori, celălalt Luxen crede că vrei să mă păstrezi pentru că îți place. . . ? "" Să ai un sex sălbatic, animalist cu tine? ", A sugerat el. Buzele mele se îndoiau. Ceva de genul ăsta. Gura îmi pătrundea în timp ce vorbea și mâinile i se așezară pe șolduri. "Deși după tot ce se află în birou, mă îndoiesc că ar crede că o să fiți în picioare pentru asta". "Nu mă las în picioare pentru asta chiar acum, du-te." O sprânceană se ridică. - Pariez că aș putea schimba asta. - Daemon. Mi-am pus mâinile pe umeri. "Cred că trebuie într-adevăr să ne

concentrăm asupra altor lucruri". Și a fost atât de mult. - Știu despre Beth despre asta. . . ? "" Ei nu știu despre ea sau despre Luc. Trebuie să o păstrăm în felul acesta. Mâinile îi alunecă în spate și se alunecă până la cureaua de sutien. "Dar ei știu ce este Archer." Mi-am dat buza pe buze, două dintre degetele lui fiind scufundate sub curea. "Beth e însărcinată." Capul lui sa îndreptat spre umarul meu gol. "Știu." Falbul meu a scăzut. - Ce? Nu răspunse, pentru că era prea ocupat și-mi linge umărul - dulce Isus. Am luat o mână de păr și mi-am ridicat capul. "Nu mi-ai spus?" El mi-a capturat gura într-un sărut adânc, care aproape că ma făcut să uit ce am vorbit și unde eram. Sărutările lui aveau o astfel de putere magică. "Nu am avut nici o șansă săți spun." Își strânse pinkie-ul sub una dintre curele, ușurându-i un centimetru sau două. "Tine minte. Invazia străină străină peste tot. Da. Asta. "Chingele mi-au coborât, pe când buzele i-au urmărit după curea. Tensiunea se înrăutățește în stomac. Beth a fost bolnav, totuși. Nu știu dacă este normal sau nu. Asta e. . . De aceea eram la magazin alimentar. Îi luam lucrurile. Archer n-ar fi trebuit să te lase să pleci din acea casă. Capul lui Daemon izbucni brusc, învârtindu-se spre ușa de la baie închisă. Elevii lui au strălucit ca niște diamante. "Cineva vine." M-am înțepenit în brațe, inima mi-a rămas în gât. Îi întoarce atenția spre mine. Dintr-un obraz, mi-a coborât inca o dată gura, m- a saruta profund si mi-am rotit simturile atat de repede si atat de furios incat, cand si-a ridicat capul, am strigat. De fapt, a murmurat. "Acționează ca și cum ai fi supărat pe mine. Luptați-mă. "Încă pierdut din ultimul sărut, m-am uitat la el. - Ce? Deodată, eram pe spate, periculos de aproape de paharul spart. Globuri de balsam vărsat și șampon splattered. Daemon se mișca peste mine, cu mâinile capturate la încheieturi și ținândule pe podea, pe măsură ce unul dintre picioarele lui se împinge între mine. Pieptul meu se ridică. - Ce-a făcut? - Și-a îndreptat capul spre mine, cu voce joasă. "Pretindeți că sunt Sadi." Dacă aș fi făcut asta, l-aș putea tăia. Ochii mei se înguscau, dar ușa de la baie se deschise și un bărbat de lux - cel tăcut de la birou - stătea în ușă. Căldură mi-a străbătut fața, parțial datorită modului în care eram dezbrăcată și parțial din cauza faptului că trebuie să ne uităm la acel moment. "Totul este bine aici?", A întrebat el în ciuda ciudatului. - Doar petrec puțin câte o singură dată cu ea, răspunse Daemon și respirația îmi izbucni la schimbarea vocii lui. Era înapoi la acel mod de a-ți da încurcătură, care mă făcea să vreau să-mi introduc genunchiul într-o parte importantă a corpului. Peste capul lui Daemon, am văzut că Luxen își înclină capul în lateral. - Nu arată prea bine. - Ei bine. . "El a făcut un rânjet. "Ar fi mai ușor dacă nu ar fi atât de supărată. Nu-i așa? Mă întreba el. - Dar e în regulă. Îmi place felul în care încearcă să lupte. "" Încearcă? "Am scuipat, degetele mi-au înclinat spre interior. - Mă duc să ... - Așadar, murmură leneș. Apoi se mișca fulger și, dintr-un unghi pe care Luxen l-ar putea vedea, mi-a tras din nou urechea. A trebuit să mă musc pe buze pentru a mă opri să nu mai plâng și să-l împing în gonade. Am fost de gând să-l lovi cu piciorul mai târziu. Daemon a făcut un spectacol de a mă privi ca și cum aș fi fost un bufet de tip "all-you-can-eat", apoi a aruncat o privire spre celălalt. "Va deranjeaza? Sau vrei să te uiți la tine? Flickerul de interes pe fața lui Luxen mi-a întors stomacul. "După cum sună atrăgătoare, trebuie să trec. De data asta. Gândindu-mi un picior liber, am lovit călcâiul piciorului în gâtul lui Daemon pentru a începe acea linie de conversație. "Ouch." Mi-a aruncat o privire. Buzele mi se înțepenară, pe măsură ce satisfacția se întindea peste mine. - Rolland tocmai a vrut să se asigure că totul este bine, spuse Luxen, mâine, conferința lui rece. Și vrea să aduci fata cu tine. "Conferința de presă? Adu-ma? Oh. . . Un tremur dansase peste pielea mea. Nu mi-a plăcut sunetul de toate astea. Daemon a reușit un zâmbet. - Sună distractiv. Luxen ezită și apoi încuviință din cap. După un alt fel de căutări prea

lungi în direcția mea, se întoarse din baie. "Să ne distrăm". Nici unul dintre noi nu sa mutat sau nu a vorbit pentru un bun minut după ce Luxenul a părăsit toba, iar Daemon a aruncat o privire spre mine. Am respirat profund. "Nu-mi place cum arată mâine mâine." "Nici eu nu am." Îmi umez buzele. - Nu crezi că Rolland știe că te gândești? - Nu. Era atât de sigur. "Am fost mai mult decât atent." "Atunci, ce credeți că intenționează?" El a scuturat din cap, cauzând câteva valuri negre să-și perie sprâncenele. "A transmis un comunicat de presă mai devreme. Se preface că este primarul. . . "După ce Daemon a plecat, mi-a eliberat încheieturile și mi-a răsturnat expresia departe și am simțit că se gândea la același lucru. M-am înfășurat în jurul taliei. Se uită încoace și privirea noastră se închise. "Crezi că se preface?", Am întrebat eu. "Că se preface că este primarul, ca și în. . "Ca și în lucrul din interior pentru a prelua. "Și dacă mai sunt ca el? Cei care au preluat trupurile unor oameni importanți? "El a blestemat în suflare când și-a împins ambele mâini prin părul lui. Ar fi trebuit să-l văd imediat. Vreau să zic că m-am prefăcut că sunt primar, dar nu m-am gândit dincolo de asta. Doar ucid pe unii oameni fără a le asimila. Acestea vizează anumite persoane. Același grup de vârstă. Oameni destul de bătrâni ca să aibă. . . "" Familii, "am șoptit. Și asta ar fi chiar mai rău decât asimilarea celor aflați în poziții de putere, pentru că dacă ar pretinde că sunt mame, tați și profesori, ar fi peste tot și nimeni nu ar fi putut spune, chiar dacă ar exista martori. Conturile organismelor de lovituri de la Luxen nu au putut opri ceva imens. Mă uitam la Daemon. Luxenul fusese deja pe această planetă de zeci de ani, apoi unii și nimeni nu a stiu. "Televizorul din acea cameră funcționează?", Am întrebat. "Cred că da." "Cred că trebuie să-l pornim". După ce ma ajutat, Daemon și-a frecat mâinile de sus și de brațele mele, îndepărtându-se de frig. "Duceți-vă un duș și voi găsi ceva pentru voi." M-am uitat la ușă, ezităm. Îndepărtarea goală cu o grămadă de Luxen aflat în apropiere, care nu avea niciun concept de spațiu personal, ma făcut să vreau să arunc. Daemon își scufundă capul, perindându-și buzele peste a mea. "Nu voi lăsa pe nimeni să vină aici. Ești în siguranță. Ești în siguranță. Două cuvinte pe care nu am putut aștepta până când nu mai trebuia să aud din nou. Îmi închid ochii, m-am întins și l-am sărutat încet. "Bine." Ma tras pentru o imbratisare rapida, apoi a pornit spre usa. Oprindu-se, el se răsuci la talie și privirea lui plutea peste mine, încălzindu-mi pielea rece. "Kitten?" "Da?" Ochii lui erau frumoși când se întâlneau cu mine, luminoși și limpezi, și un moment lung întins între noi. "Te iubesc."

CAPITOLUL 6 KATY Daemon a pornit televizorul în dormitor, volum mic, când am intrat cu un prosop înfășurat în jurul meu. El mi-a aruncat o privire și mi-a căzut genunchii, în timp ce privirea lui se mișca de la vârful degetelor de pe acum, până la vârful capului meu umed. "Hei acolo." Se părea că uitase ce viziona, care era unul din canalele de știri din lume. N-am mai văzut rapoarte de când ieșisem din cabină. "Vino aici." El a întins un braț de unde a stat pe marginea patului. Camera a fost restaurată la fel cum o privea înainte ca Sadi și eu să fi intrat în ea, cu excepția perdelelor și scaunului. Ei încă se așezară într-o grămadă pe podea. Foile și perna erau înlocuite. Ținând prosopul în care era înnodat, m-am așezat pe pat. Am început să stau alături de el, dar mi-a dat un braț în jurul taliei și m-am tras în poală. Camera a fost rece, dar căldura corpului mi-a căzut

imediat. Era ca o pătură electrică de mers pe jos. Pe televizor, un reporter cu părul argintiu privea solemn în camera foto în timp ce vorbea. În partea de sus a ecranului, a avut loc un film live al unei posturi afiliate din LA Filmat din ceea ce părea a fi un elicopter care circulă în orașul încurcat, instantaneele fumatului clădirilor, traficul de barieră la bumper pe autostrăzile majore și străzile Aglomerat de oameni nu au botezat bine. Apoi, ecranul mic din dreapta a trecut la un flux live din New York City, scuipând aceleași imagini. "Sursele cred că greva inițială a început în Las Vegas și încercăm să obținem cuvinte. "Dar a fost prima sosire a unui larg răspândit. . . Invazia extraterestră. - Cred că a sufocat cuvintele "extraterestre", a comentat Daemon aspru. Am dat din cap. Tipul arăta că nu poate să creadă că tocmai a spus asta la televiziunea națională. Newscasterul aruncă o privire spre hârtiile din fața lui, scuturând încet capul. "Încă mai așteptăm pe dr. Kapur să vedem dacă putem obține o perspectivă asupra lui. . . Biologia și posibila finalitate implicată, însă în acest moment ceea ce știm este că a existat o perioadă de tăcere după sosirea în masă și apoi "- a privit sus pe ecran, trăsăturile lui tensionate" - un atac strategic și țintit În întreaga lume, în fiecare oraș major. Nu există numere precise, dar ne așteptăm ca pierderea vieții să fie substanțială în zonele și în orașele înconjurătoare. "M-am cutremurat de groaza copleșitoare a tuturor. Chiar fiind ceea ce eram și văzând atât de mult în ultimul an, era aproape prea mult să-mi înfășez complet capul. Nu numai lumea mea sa schimbat. Lumea tuturor se schimbase. Brațele lui Daemon se strânseră în jurul taliei, în timp ce privea televizorul. Nu a spus nimic, pentru că era unul din acele momente în care nu existau cuvinte suficient de puternice pentru a descrie ceea ce am simțit vreunul dintre noi. La televizor, degetele omului se înfășurau în jurul foilor de hârtie în mână. "Ceea ce știm este că atacurile asupra orașelor au durat câteva ore, dar asta. . . Această formă de viață extraterestră nu a mai fost văzută de atunci. "Uitându-mă la Daemon, am văzut un mușchi de-a lungul fălcii. Am avut un sentiment de ce nu au văzut nici un luxen. Nu mai erau în forma lor adevărată. "Am primit, de asemenea, un cuvânt de o foarte înfricoșător și. . . Și o dezvoltare îngrijorătoare. Acolo, în mod cinstit, nu există cuvinte și, dacă nu ați văzut încă acest videoclip, vă voi avertiza că este posibil să nu fie potrivită pentru telespectatorii mai tineri. "Se uită pe ecran și dădu din cap. "Acesta a fost trimis de un spectator din zona Miami, Florida. Credem că a fost capturată pe un telefon cu cameră la un moment dat ieri, în timpul atacurilor. Ecranul din dreapta a trecut la o înregistrare neclară și apoi sa extins, umplând televizorul. Ochii mei s-au lărgit. Ecranul din dreapta a trecut la o înregistrare ciudată și apoi sa extins, umplând televizorul. Ochii mei s-au lărgit. Se părea că cineva care filma se ascunsese în spatele unei mașini de partea sa. Un Luxen era pe ecran, n modul plin de stralucire, în timp ce el a urmărit un bărbat uman care arăta ca și cum ar fi fost în vârsta de douăzeci de ani. Mișcările lui Luxen erau la fel de fluide ca apa sculptată, în timp ce sprijinea bărbatul uman împotriva unui autobuz urban abandonat. Horror a apărut în fața tipului, în timp ce Luxenul a pornit înainte și a pus o mână albă strălucitoare în centrul pieptului. Știam ce trebuia să se întâmple. "O Doamne. Dumnezeule, oricine filmase șoptea mereu, când Luxen asimilează rapid ADN-ul bărbatului uman, preluând forma și caracteristicile fizice, până când nu mai rămăsese nimic din umane, ci o coajă uscată de pe pământ . Videoclipul a început să scuture mai mult și apoi i-am putut spune că persoana se îndepărta de la ceea ce tocmai scrisese. Când videoclipul sa încheiat, reporterul apare ca și cum ar fi avut vârsta de un deceniu. "Încă așteptăm conferința de presă din partea președintelui Statelor Unite, dar am primit cuvântul potrivit căruia multe persoane ale guvernului din orașele asediate vor face declarații mai târziu în cursul zilei." "Cum o fac?", Am întrebat . Daemon știa

ce-am cerut. "Când am sosit și am fost adusi de Daedalus, am fost asimilați". Mâinile îi coborâseră pe brațele mele la mâinile mele reci. A pus-o peste mine. "Am fost expuși unui om trei dintre noi - într-o perioadă de timp. A durat mai multe luni, iar când ne-am transformat în formele noastre umane, aveam caracteristicile sale - părul întunecat, culoarea pielii, trăsăturile feței. Era ca un surogat, dar nu l-am ucis. Cel puțin din câte știu eu. Odată ce am fost mutat, împreună cu. . . Matthew și Thompsons, nu l-am mai văzut niciodată. Daemon nu a mai intrat niciodată în detaliu în acest fel și încercând să-i imaginez pe trei străini ca niște copii care asimilează un om într-o perioadă de timp mi-au făcut rău creierul. Cum a ajuns Daedalus în lume ca oamenii să se înscrie pentru asta? "Deci, acești Luxen fac ceea ce ai făcut, dar mai repede - prea repede?", Am spus. El a dat din cap. "Ei fac exact ceea ce am învățat să facem." El ne-a adus mâinile adunate la buze și mi-a dat un sărut peste articulațiile mele. "E ciudat. Ei știu atât de mult, prea mult pentru a nu fi aici, dar atunci sunt multe pe care nu le cunosc. Cineva sau ceva a trebuit să lucreze cu ei de-aici. - Sadi? a ei. E puțin cam atrăgătoare. O arsură lentă de furie mi-a stins prin vene. "Nu-mi place deloc." "Știu." El mi-a sărutat obrazul și apoi mi-a ridicat ușor din poală. Am coborât puțin în picioare, aruncând o privire îngrijorată de la el. "Trebuie sa te odihnești. Mai avem câteva ore înainte ca soarele să se rupă și conferința de presă să se întâmple. "Mi-am pus brațele peste marginea prosopului. "De ce ne vrea acolo acolo?" "Că nu-mi dau seama. Rolland spune că nu poate citi nimic despre mine și nici eu nu pot să-l iau pe el. Daemon a ajuns în spatele lui și a luat o cămașă lungă. "Am reușit să găsesc asta pentru ca tu să dormi". Era o cămașă de bărbat și chiar am încercat să nu mă gândesc de unde a venit de când am luat-o și mi-a alunecat peste cap. Am scos din prosop, iar cămașa aproape mia atins genunchii. "Voi sta cu tine." Sa ridicat și privi spre ușă. "Nu cred că asta va ridica suspiciuni." Nu când au crezut că Daemon și cu mine eram în brațe. Obrajii mi-au încălzit, deși era prost să fiu jenat, dar era ca și cum luxenul mi-a văzut pur și simplu proprietatea lui Daemon și nimic altceva. Acest lucru mi-a făcut mâncărime în pielea mea și bolnav la stomac. M-am urcat în pat și m-am odihnit de partea mea. Daemon plutea în jurul camerei, verificând ușa și ferestrele, chiar dacă amândoi știm că este inutilă, apoi închise televizorul. Patul se înmoaie în spatele meu, pe măsură ce greutatea lui se opri. Un braț mi-a scos în jurul taliei, ma îndemnat să-i dau pieptul și toată căldura. Mi-a netezit părul în spatele urechii mele, în timp ce respirația lui a dansat de-a lungul templului meu. Ochii mi s-au închis când buzele i-au curățat pielea. "Am fost în situații mai grave", șopti el. "O să ieșim din asta." Dacă eram mai rău? Cel puțin cu Daedalus am știut că ne-au vrut să trăim. Viu să facă lucruri oribile pentru ei, dar asta a sunat mai bine. Cu Luxen, am știut adânc că nu le-ar putea păsa mai puțin dacă m-am trezit mort mâine. Cred că Daemon și-a dat seama. - Trebuie să plecăm de aici. M-am uitat în întunericul camerei. "Mâine, când ne vor scoate din afară, aceasta va fi ocazia perfectă." Daemon nu a răspuns și, după câteva momente, mi-am strâns ochii. Mâine ar putea fi singura noastră ocazie să ieșim de aici, dar a existat un lucru mare în calea noastră, un lucru care să-l oprească pe Daemon chiar pe urmele lui. Și asta era Dee. DAEMON Dawson arăta atât de rău ca și când eram în picioare în fața camerei, Kat a dormit. Nu m-am mirat că a venit să mă găsească dimineața devreme, când cei mai mulți, dacă nu toți, Luxeni dormeau, fără să se teamă că cineva Ar încerca să le scoată. Oamenii credeau întotdeauna că

sunt arogant, dar iadul, nimic nu a atins aceste Luxen. Dacă le-am scos în timp ce dormeau, am discutat despre prima dimineață, am constatat că toți au trecut serios noaptea, dar nici unul dintre noi nu sa dovedit a fi atât de prost. Am putea să luăm câteva dintre ele, dar acolo erau mai mult de două duzini de Luxen pe teren și nu era vorba doar de viețile pe care le-am fi risca. - Cum se simte? Întrebă Dawson, cu voce joasă, când dădu din cap la ușa închisă. "În cele din urmă a adormit." M-am aplecat pe perete, urmărind capătul holului. Nimeni altcineva nu a dormit aici, nici măcar Dee, dar paznicul meu era în picioare. "Îmi pare rău. Ea știe asta, nu-i așa? Dawson își aruncă o mână pe părul lui, grimase. - Îi datorez totul și ... - Știe, mi-am schimbat greutatea. - Știi de ce era la magazinul cu Archer? Se pare că au luat lucruri prenatale pentru Beth. Sângele i s-a scurs din față. "Ea a fost bolnavă și nu știu dacă e normal sau dacă e ceva mai mult." M-am gândit la acei copii blestemați la zona 51, dar m-am îndoit că era timpul să-l întreb pe Dawson dacă știa despre ei și chiar era ciudat El afară. Și Kat nu este sigur. Niciunul dintre noi nu știe nimic despre sarcină. "El își strânse ochii în timp ce respira. Știu că nu putem pleca fără Dee, dar. . . "Dar cât timp mai era Dawson așteptat să stea departe de Beth, fata pe care o iubea, fata care își purta copilul? Fata care avea nevoie de el acum mai mult decât orice? Cât timp aș putea aștepta? Frenezia ma scos din minte, fără a fi capabilă să mă gândesc la ea din teama pe care ceilalți o vor lua. Dar acum? Înșurubați-o pe Luxen. Șurubați omenirea. Vroiam pe Kat să plece. Fiecare celulă a ființei mele a cerut-o să o protejez, chiar dacă știam că era hella capabilă să o facă singură, dar am vrut-o departe de aici. La dracu, aș fi ținut-o în Bubble Wrap dacă nu ar fi atât de înfiorător și, de asemenea, incomod, având în vedere că am avut un obicei teribil de a scoate obsesiv lucrurile nenorocite până nu a mai rămas un singur bule. Să o scoată de aici a fost ceea ce am vrut, dar nu am putut să o fac. Cum am putea pleca împreună cu Dee în acest fel? Trebuia să-i oprim, dar nici unul dintre noi nu știa cheia magică să o facă. Și cu ce eram cu Kat? Ce viitor au așteptat pentru Dawson, Bethany și. . . Și copilul lor? Nu știu. În minutele de când i-am spus lui Dawson că Beth era bolnavă, în fața lui s-au înflorit umbre întunecate de îngrijorare și m-am întrebat dacă ar fi trebuit să-mi țin doar partea aceea. Apăsând pe perete, am fixat o mână pe umărul fratelui meu și am stors. Pe măsură ce privirile noastre se închideau, presiunea se încovoia în jurul pieptului. Nu a fost primul moment în care gândul mi-a apărut în cap. Încă de când mi-am dat seama că Kat va fi adusă înapoi la complex, ar fi fost acolo, la marginea conștiinței mele. Știam că era la fel pentru Dawson. Sa tremurat când a pus mâna pe umărul meu. "Nu mai pot aștepta mai mult". Înseamnă mai devreme, mai degrabă decât mai târziu, o să se bată pentru Beth, cu sau fără sora noastră. "Știu." Durerea reală mi-a străbătut pieptul în gândul de a lăsa Dee la aceste lucruri cu care nu vroiam cu adevărat să mă refer. Dawson dădu din cap când se întoarse, coborând brațul. "Asta e de rahat." Am dat peste un râs când m-am uitat la ușa închisă. "Poți să stai aici câteva minute în timp ce o găsesc ceva de purtat?" "Sigur." L-am părăsit pe Dawson lângă ușă și m-am îndreptat într-un dormitor din apropiere, unde Dee făcuse haine. Camera a fost o mizerie. Pat distrus. Dressers se întoarse și articolele s-au vărsat. Am pășit peste sticle de parfum și poze și apoi am intrat în dulapul de la intrare. Scanând pentru ceva care arăta că ar fi potrivit lui Kat, mi-am dat seama că nu există multe opțiuni. Femeia inițială a casei era evident o femeie foarte mică. Probabil nu a mâncat vreodată un cheeseburger dublu, în funcție de mărimea și stilul rochiilor. Am scos o rochie albastră strălucitoare și strălucitoare. A fost o împărțire până la șold și, în ciuda tuturor lucrurilor, i-am

imaginat lui Kat că îl purta. Și apoi i-am imaginat pe Kat din asta. Imaginea aceea ma lovit ca o lovitură în intestin. Grozav. Acum aș fi o plimbare de dimineață. Doar ce aveam nevoie. În sfârșit, am găsit o pereche de pantaloni albi care păreau că se potriveau și un pulover negru cu mâneci scurte. Au existat și o pereche de apartamente în dimensiunile ei. După ce am adunat lucrurile, m-am întors și m-am întors în camera principală, întâlnindu-mă cu privirea la noptiera de lângă pat. Am ajuns la o oprire completă. Sertarele au fost deschise. Unul dintre ele avea jucării în magazin pentru adulți. Bărbatul, primarul și soția lui i-au plăcut să devină ciudați. În sertarul de sus erau altele. . . lucruri interesante. Printre ei era o cutie neagră plină cu ambalaje sigilate. Într-adevăr nu este necesar, dar. . . Am luat o mână și i-am alunecat în buzunarul din spate. Nimic de a fi pregătit. Zâmbindu-mă, m-am învârtit și am tras înapoi în locul unde așteptă Dawson. "Ce-i cu rânjetul tău?", A întrebat el. "Nimic". Mi-a împușcat un aspect care spune că știe mai bine. "Ai nevoie de altceva?" Când mi-am scuturat capul, el a plecat și apoi sa oprit. "Rolland te vrea la conferință astăzi?" Mâna mea liberă pe chei, am dat din cap. - Și el vrea Kat acolo. Dawson se încruntă. "Trebuie să fim pregătiți pentru orice", i-am spus. Într-o respirație profundă, el a dat din cap și l-am urmărit să se retragă în hol. Am intrat în cameră, am fost surprinsă să-l văd pe Kat așezat în pat. Părul a fost uscat la aer, a căzut în valuri murdare, apoi a căzut pe umeri și pe brațe. Mâinile ei, aruncat de pe coperți și s-au ridicat. Inima mea a bătut. Câteodată - și sa întâmplat în momente aleatorii - am fost uimită de faptul că ea a fost a mea și am fost al ei. A fost una din acele vremuri. I-am oferit hainele furate. - Pentru tine, am adăugat, ca un idiot complet. Un zâmbet obosit a apărut pe față, când mi-a luat hainele. "Multumesc." Am privit-o tremurând după mine și a dispărut în baie și am stat acolo, când apa a apărut. Era încă prea devreme și putea să adoarmă mai mult, dar să fiu egoistul pe care-l puteam fi, eram fericit că era trează. Așadar, n-am vrut să-i urmăresc hainele de schimbare. Asta mi-ar fi dat cu adevărat partea superioară de care aveam nevoie. Dar apoi ușa se deschise și încă stăteam în mijlocul camerei când ieșea. Mă bucur că pantalonii pe care i i-am dat nu se potriveau. Aveau o dimensiune prea mică, îmbrățișându-și fundul în formă de mănușă, ceea ce mă făcea un om foarte fericit. Kat ma privit și mi-a răsuflat ochii. "Mulțumesc lui Dumnezeu că aceste pantaloni sunt elastice." "Am gânduri necorespunzătoare în acest moment", i-am spus. Și-a încrucișat brațele sub piept, atrăgându-mi atenția asupra unui alt loc pe corpul ei, am putea fi un pic cam fascinat de ea. "Nu mă surprinde cu adevărat". "M-am gândit că te-aș fi anunțat". Pe când mersa pe lângă mine și se aplecă la talie pentru a pune pantofii pe podea, am avut un ochi și mam oprit gândindu-mă. Poate că am fost epuizată și nu mi-a păsat de a-mi primi prioritățile în timp ce liniștea zorilor a intrat înăuntru. Poate că era rochia pe care am văzut-o în dulap sau toate junk-ul din sertar. Poate că atunci când a venit totul, am fost un tip și am făcut sex pe creier, indiferent de situație. În orice caz, m-am oprit din gândire și aceasta a fost o problemă comună a mea ori de câte ori eram în jurul ei. M-am întins și am tras-o de pe podea, ridicându-o cu un braț în jurul taliei. Un sunet surprins a scăpat de buzele ei, când i-am tras-o în piept, miam săpat mâna prin părul ei și mi-am apăsat gura împotriva ei. I-am sărutat adânc, luând tot ceam putut în mine - gustul, limba ei și orice sunet moale pe care mi-a făcut-o împotriva gurii mele. În spatele capului, știam că nu ar trebui să fac asta. La naiba, ar trebui să complotăm și să fim curați, dar să-l înșelăm. Ca întotdeauna, am vrut-o. Punându-i pe picioarele ei, am urmărit o cale de sărutări minuscule la urechea mică a ei, când mi-am alunecat degetele sub tivul puloverului. Pielea ei era caldă, moale ca mătasea întinsă. Am tras înapoi, ridicând puloverul peste cap, lăsându-l pe podea. Am aprins o urmă nouă pe

gât, sărută fiecare dintre acele mici margarete galbene, rămânând mai mult pe altele. Apoi, am întors-o în jur și aerul sa liniștit în plămâni. Cicatricile. Un lucru slab, inuman, suna din gât. Daemon? Se uită peste umăr. Am înghițit. "Eu. . . E în regulă. Dar nu a fost bine. Nu mi-a plăcut să văd cicatricile, deși nu erau decît un roz roz, cu marginile netezite, dar ele întotdeauna vor fi o reamintire a durerii pe care a suferit-o și a neajutorării pe care o simțeam. Timpuri grele. Miam atins ușor umerii, mi-am coborât gura chiar sub umeri și i-am pus un sarut reverențios împotriva fiecărei cicatrici, dorind să-i pot șterge cumva, să șterg amintirea întregului lucru al naibii. Îmi închid ochii, mi-am mutat gura la baza gâtului și mi-am făcut o promisiune că aș face lucruri teribile pe care să le păstrez. Nu ar mai fi o cicatrice pe corpul ei. Nici un. Cu degetele tremurând, am desfăcut încheieturile mici și le-am alunecat brațele. Ea a suflat în respirație când m-am îndreptat și am lăsat lungimea corpului meu împotriva ei. Ajunși în jurul ei, mi-am străpuns butonul cu perle mici pe pantaloni, când mi-am prins urechea între dinți. Mi-a plăcut bucățica de carne și sunetul pe care mi-a făcut-o care mi-a lăsat sângele. "Nu mă pot ajuta când sunt în jurul tău", i-am șoptit în ureche. "Dar cred că este ceva ce deja știți." Spatele capului ei se odihnea pe pieptul meu, când am alunecat mâinile. Își biciară buza inferioară umflată. Mi-am simțit pulsul în fiecare parte a corpului meu și am vrut să-i încetinesc totul, să mă închin la fiecare centimetru, dar pofta și dragostea mă conduceau greu. Adevărul era că timpul nu era de partea noastră. Mi-aș face timp mai târziu. La naiba, aș face atât de mult timp, am avea nevoie de o perioadă de trei luni consecutive, singură, unu-la-unu de calitate. Odată ce am avut-o cu fața spre mine, am luat-o și am așezat-o pe pat, în timp ce eu mi-am luat gura într-un sărut adânc, care ma lăsat neclintit în picioare. Când m-am retras, am putut vedea acolo. Privind spre ea, mi-am ridicat spatele. - Ce? Ea a fluturat cea mai frumoasa umbra de roz. - Nu mi-ai adus nici mănuși. Și sincer, nu port nimic altcuiva. Mâinile mi-au alunecat vițele. "Nu am absolut nici o problema cu asta. Orice. Ca vreodată. Și vreodată. Pentru totdeauna. Mă înțelegi? Un râs moale îi despărți buzele. "Cred că vă înțeleg punctul de vedere." "Ești sigur?" Am sărutat fața dincolo de genunchi, zâmbind când piciorul i se încurcă. "Pentru că aș putea face o regulă." "Nu cred că este necesar." Am chicotit când am împins din pat și mi-am scos hainele mai repede decât am avut vreodată. Privirea îi coborî și ea a început să respire, în timp ce ochii îi străluceau. O cantitate ridicol de mândrie mi-a adus un zâmbet pe buze. "Îți place?" Genele ei se ridicară. Ce crezi? - Cred că vă place foarte mult. Cu o respirație adâncă, pieptul se ridică. "Dar nu avem nici o protecție și dacă am avut în vedere că am dat peste ea când mi-am dat seama că Beth era gravidă, cred că avem nevoie de asta." "Am înțeles." Îmbrăcându-mi blugii, am scos una din ambalajele de folie. Dar destul de ciudat, când m-am uitat la ea, am văzut-o pe pat, așteptândumă, doar pe mine, aproape că am uitat cum să pun unul. Asta ar fi fost ciudat. - Dumnezeule, spuse ea, întinzându-și capul în spate. Amuzamentul exasperat și-a colorat tonul, dar arăta ca o zeiță al naibii în așa fel. "E ca și cum ai o abilitate specială atunci când e vorba de găsirea prezervativelor. Serios. Trebuie să cadă din cer ori de câte ori ești în jur. "Am făcut o clipă când am rupt marginea ambalajului cu dinții. "Am abilitățile pe care le numără, Kitten". Ea a zâmbit, iar acea privință sexy, cu capișon mare, a făcut-o chiar la margine. Am coborât peste ea, ocolind părți pe care am avut de gând să le iau mult timp mai târziu, mereu și repede. Mi-am deschis gura, probabil, pentru a spune ceva scandalos și cu totul expresie sexuală, dar tot ce am de gând să spun este pierdut. Ea a zâmbit, iar acea sexy, cu ochi mari, cu capișonul ei, ma condus la margine. Am coborât peste ea, ocolind părți pe care am avut de gând să le iau mult timp mai târziu, mereu și repede.

Mi-am deschis gura, probabil, pentru a spune ceva scandalos și cu adevărat sexual, dar tot ce am de gând să spun este pierdut. Kat sa ridicat și mi-a cuprins maxilarul, aducându-mă în jos pentru un sărut care ma distrus din interior în cel mai perfect mod. Uimit, absolut suflat departe de modul în care un singur Cuvânt, o privire sau o atingere, sau doar un sarut dulce de la ea, m-ar putea pune în locul meu, complet umilit de ea. Apoi, într-adevăr nu a existat nici o vorbă și nici o gândire. Gura mea era peste tot. Mâinile noastre în mișcare. Am găsit că era pregătită și am bătut dincolo de acel moment al doilea pe care l-am sărutat. Ne-am mutat împreună, mâinile s-au alăturat strâns când m-am ridicat și am privit în ochi gri, strălucitori cu lumină albă. M-am îndrăgostit din nou. Lumina pâlpâie peste zidurile noastre, în timp ce inimile noastre se împrăștiaseră împreună în tandem. Ea se ținea strâns, îmbrăcând picioarele în jurul meu, prinzându-mă și am înghițit strigătul ei cu un sărut ca un vârtej de senzație care mi-a stricat coloana vertebrală. Nu știu cât de mult timp a trecut, dar în timp ce am ținut-o aproape, împachetând fiecare parte a corpului meu în jurul ei, astfel că nu era nici măcar un centimetru între noi, în cele din urmă mi-am închis ochii. Și, în ciuda tuturor rahaturilor care se petreceau în jurul nostru, am găsit pace.

CAPITOLUL 7 KATY

Mi-am ținut buzele strânse, deoarece bărbatul de la Luxen - acela care sa arătat în baie pentru aL verifica pe Daemon noaptea dinainte - ma condus la Daemon și Dawson, însoțit de sora lor. Poliția a înconjurat flota de mașini și, în timp ce părea un lucru obișnuit în timpul unui război sau a unei invazii extraterestre, fiecare ofițer pe care l-am văzut, care nu purta ochelari de soare, se plimba pe ochi de Luxen. Desigur. Când mi-am dat seama că Luxenul cu părul cu părul întunecat mă îndrepta spre limuzina neagră netedă, noduri strâmte formate în groapa stomacului meu. Am îndrăznit să arunc o privire rapidă asupra mașinilor și am văzut că Daemon se opri lângă un Hummer. Privirea pe fața lui mi-a spus că a fost doar câteva secunde de la căderea actului și de a rectifica misiunile de la mașină, și asta ar fi rău, foarte rău. Mi-am dat puțin capul și apoi m-am îndreptat spre ușa deschisă a mașinii așteptate. Presiunea exercitată asupra spatelui meu de la luxenul cu părul întunecat nu era pe partea blândă și tocmai am răsturnat pe scaunul din piele. Sa urcat lângă mine când m-am îndreptat, împingând fire de păr din fața mea. Stând departe de mine era Rolland și târfa, Sadi, al cărui obraz era complet neatins. Damn Luxen și abilitatea lor de a se vindeca. Mi-ar plăcea să-mi văd amprenta pe fața ei, în loc de zâmbetul dulce-aspră îndreptat spre mine. Ușa era închisă și m-am simțit ca un sicriu care mă închidea. Rolland se așeză cu un genunchi cuplat peste celălalt, cu mâinile îndoite în poală, ca un repriză perfectă pe care o puteam convoca pe Sursă și am bătut o fereastră dacă trebuia să fac o evadare grea. - Probabil că te întrebi de ce călărești cu noi, a spus Rolland. Miam îndreptat privirea spre el, întâlnindu-i ochii uimitori. Nu era o uncie de umanitate în acea stare rece. "Eu sunt." Un zâmbet lent la tras pe buze. "Sunt curios de felul tău, Katy Swartz, despre tine și Daemon. Simte o conexiune fizică atât de puternică cu tine. Ce te simți pentru el?

"Limo-ul a început să se miște și m-am gândit că era cel mai bine că eram la fel de cinstit ca și cu Rolland. Nici unul dintre noi nu știa cu adevărat cât de multe informații aveau de fapt despre noi, ce ar fi putut să-l împărtășească neașteptat cu Dee sau frații. "Simt o legătură strânsă cu el", am spus, gândindu-mă cum a fost în dimineața asta, că nu era o minciună. Totuși, îl luptam noaptea trecută. Rolland dădu din cap la luxenul liniștit alături de mine. "De ce a fost asta?" "Nu mi-a plăcut cum ma tratat în birou". Asta a fost și adevărul. "Îl iubești", a adăugat Sadi, iar modul în care a spus că a făcut-o să pară că iubirea cuiva echivala cu mersul în fața unui autobuz. Respirând adânc, am dat din cap. - Eu cred. - Și crezi că te iubește? Rolland își îndreptă cravata. - Am făcut-o, dar. . . "Mi-am forțat lacrimi la ochi, ceea ce nu a fost greu, având în vedere modul în care a acționat înainte de a ști ce se întâmplă. Era încă arsă ca o mișcare a unui coardă. - Dar nu mai știu. Lucrurile pe care le-a spus și. . . Și cum a procedat ulterior. "Am adăugat într-un shake pentru spectacol. Cineva îmi dă un Oscar. "Nu mai știu nimic". A fost un moment de tăcere, iar Rolland a râs adânc. Nu asta mă așteptam. - Ești drăguț, spuse el în cele din urmă. Uh. Chicoti din nou. "Tu stai acolo, atât de îngrozitor și atât de mic, dar l-ai făcut pe Sadi să sângereze cu câteva ore în urmă." Sadi se uita în glonț și privirea ei promitea răzbunare. Mâinile mele s-au încleștat în poala mea și așa am vrut să strig să o aducă la ea. Mai bine, am vrut să mă lansez în spațiu și să-mi învelesc mâinile în jurul gâtului subțire. "Ai stat înaintea mea și ai atins sursa atât de ușor și totuși stai departe de mine ca o creatură timidă", a continuat el în timp ce se apleca înapoi, întinzându-și picioarele până când vițelul era apăsat împotriva mea. M-am întărit. Zâmbetul lui sa răspândit. "Am vrut doar să-ți arăt asta." Limo-ul se arunca peste un gropi de gunoi, zburându-mă împotriva luxenului tăcut. Chiar acum m-am simțit ca un șoarece care era urmărit de o pisică. O pisică foarte mare și foarte foame. Inima mi-a bătut în piept. Poate că nu ar trebui să scriu în minte discursul meu de acceptare a Oscarului. - Bine. - Vreau să știu mai multe despre originea care a fost cu tine în magazin, a ordonat el. "Cine este el?" Nu am răspuns. Scutindu-și capul cu un zâmbet plin de umor, se uită la Luxen lângă mine. Înainte să pot respira, o mână îmi înconjoară gâtul, degetele mi-au săpat în piele și am tăiat aerul. O mișcare de panică mi-a făcut zombie în stern, pe măsură ce ochii mei sau lărgit. Mi-am luat ultima suflare înainte să-mi dau seama. Rolland se aplecă înainte, punându-și mâinile pe genunchi. "Vreau ca acest lucru să fie ușor și nu dezordonat. Tot ce trebuie sa faci este sa-mi raspunzi la intrebarile mele. M-am gandit la mana lui Luxen, dar a inceput sa se schimbe, iar caldura mi-a facut pielea, lumina care ma orbitase. "Și dacă vrei să-l păstrezi pe Daemon în viață, îți prețuiești mai bine viața", a spus el într-un ton care părea că discutăm despre ce să avem la cină. "Bine?" Am dat din cap cât de bine puteam. Luxenul dădu drumul și lumina lui se retrase. Așezându-mă înapoi pe scaunul de lângă mine, și-a reglat mânecile calm. Rolland nu sa mișcat. Încă înclinându-se în față, mâinile îi curgea în genunchi, forțând un val de dezgust față de mine. "Cine a fost?" Urăsc ce aveam de gând să fac, dar nu numai eu trebuia să mă gândesc. Chiar dacă protejam Daemon salvând propriul meu gât, știam că ar putea să-l arunc pe Archer, iar Domnul știe pe cine altcineva sub autobuz. Numele lui este Archer. Nu-i cunosc numele de familie sau dacă are chiar și unul. "Pielea mea sa târât. - Și cum ai intrat în contact cu el? Întrebă Rolland. Când sa aplecat înapoi, Sadi sa mutat de pe scaunul de lângă el până la cel de lângă mine. Fiecare mușchi din corpul meu sa blocat în timp ce mâna i sa înlocuit. "Nu mint, Katy." Sapa prin materialul subtire al pantalonilor mei. "Haide, nu fi timid", mi-am dat respirația. - L-am întâlnit la Daedalus. - Și ce-ar fi asta? Întrebă Rolland. Atât cât am vrut să trec de Sadi, am rămas acolo unde stăteam. "Ei sunt un grup din cadrul

guvernului care a lucrat la asimilarea lui Luxen. Îi supraveghează și le ține în evidență ... Controlează-i? - Într-o oarecare măsură. Am răsuflat în timp ce Sadi mi-a întins mâna și m-am aplecat, ridicându-mă în spațiul meu personal. "Au făcut experimente." După cum le-am povestit despre Daedalus, am răzbunat nevoia de a-mi scufunda unghiile în fața ei. Rolland ascultă în timp ce limuzina se rostogoli. - Mulțumesc că ai venit așa, Katy. Aș fi fost atât de dezamăgit dacă ați mințit. - Și am fi știut. Mâna lui Sadi era undeva în jurul buricului meu. Vedeți, știm despre armele lor mici și onixul. Aceste lucruri ne pot afecta în continuare, dar știm că sunt acolo. Vom fi pregătiți pentru ei. "Confuz, mi-am aruncat privirea de la ea la Rolland. Își întinse brațele peste spatele scaunului, obținând tot felul de confortabile. "Am avut ajutor aici. Sunt destul de sigur că ți-ai dat seama că acum. "Presiunea mi-a luat pieptul, căci am avut un sentiment rău despre tot. "Cineva ca ea?" Râsul ei de gât ridică firele de păr pe brațele mele. "Da, cineva ca mine. Ca arcașul tău. Oh. Și cine altcineva nu ne-ai spus despre asta? "Aerul mi-a scapat din plămâni. Rolland țipă încet. "Țineți ceva sau cineva de la noi, Katy?" "Ea este." Sadi mi-a scos un deget în braț. Minusurile au călcat mângâierea deranjantă. "Numele lui este Luc, cred." Oh, Doamne. - Dar asta nu e tot. Sadi se uită la Rolland. El a zâmbit. - Bineînțeles că nu este. Degetul lui Sadi mi-a traversat maxilarul. - E Beth. . . Și copilul. - Oh, dragă, murmură Rolland. M-am uitat la el, creierul meu refuzând să calculeze răsucirea. Își atingă degetele pe spatele scaunului. - Chiar credeați că am venit aici fără o invitație? Că oamenii, cu toată inteligența și progresul lor, nu ar fi sursa distrugerii lor în cele din urmă? "" La urma urmei, numirea unui ser după Prometheus? "Respirația lui Sadi a dansat pe obrazul meu. "Vreau să spun, nu este ca o împlinire de sine?" Pentru că în mitologia greacă, Prometheus a creat omul din lut și, ascunzându-i pe zei, a dat foc omenirii, pornind astfel civilizația. El a fost pedepsit pentru propria sa ingeniozitate. La fel ca Daedalus, vocea lui Sadi șopti printre gândurile mele tulburi. Horror ma invaluit cand m-am intors cu capul spre ea. Ochii ei, albastrul strălucitor, nu erau reali. Contacte. La fel cum Archer și-a ascuns ochii de la noi, făcându-i să pară umani. Sadi fusese în direcția opusă, împingând lentile care o făceau să pară Luxen. Dar nu a fost. Era Originea. Și nu numai că ar fi putut să-mi ridice gândurile tot timpul, că ar fi auzit pe Dawson și pe Daemon, în și din formele lor adevărate. - Da, șopti ea, buzele îmi periau curba obrajii, făcând un frison pe coloana vertebrală. "Voi toți sunteți atât de înșelăciți". Interiorul limuzinei a fost brusc prea mic. "De ce?" Am aruncat afară singurul lucru pe care l-am putut gândi. "De ce să-ți spun?" Rolland ridică brațele în tăcere. Sau de ce vă pun întrebări? Vedeți, nu am reușit să ne dăm seama. Cei doi frați erau inteligenți. Chiar și atunci când erau în formele lor umane, nu au crezut nimic. "" Sunt extraordinar de frumoși și în timp ce majoritatea nu sunt binecuvântați cu o privire bună și inteligentă ", a spus Sadi râzând când maxilarul meu a fost prins," m-am îndoit Capetele lor erau goale. - S-au putut întâmpla lucruri pe care Sadi le-ar fi putut ridica din când în când - scurte flash-uri de gânduri care ne ridică suspiciunile când sa ajuns la cât de cinstiți erau cu noi, continuă Rolland. "Dar nu am reușit să ne dăm seama - ceea ce le-a făcut pe cei doi atât de rezistenți față de cauza noastră, când sora lor a căzut în linie atât de repede. Dar apoi ai venit. Sadi a lovit un cui de pe vârful nasului meu. "Cât de norocos pentru noi." "Tu ești răspunsul. Pentru că ai fost mutat, cineva a format o legătură neîntemeiată. Asta ar fi Beth. Deci, acum știm că vor fi și alți oameni de acolo, cum ar fi Daemon și Dawson, care ar putea fi legați de oameni într-un mod care să fie problematic pentru cauza noastră. Nu e ca și cum voi sunteți unici. Trebuie să existe mai multe lucruri, și asta este totul astăzi. "Crap. Rahat. Rahat.

Sadi chicoti. "Trebuie să-i calmăm pe oamenii săraci, să-i facem să creadă că liderii lor îi protejează, dar tu și cu mine știm că nu se va întâmpla cu adevărat", a zâmbit zâmbetul fermecător al lui. "Dar trebuie să dăm un mesaj și oricărui alt luxen care ar putea să se gândească că cauza noastră nu este ceva pe care doresc să o susțină". Pulsul din gât mi se părea că o colibă încearcă să-și croiască drumul. Și asta suntem? Un mesaj. - Fata inteligentă, răspunse el, în timp ce limuzina atârnă un drept ascuțit. "Vrea să știe cum," intervine Sadi și-i aruncă o privire întunecată. Mi-a băgat obrazul. - Să-i spunem? Ridică din umeri. "Vedeți, va fi Luxen, care va urmări, și chiar și prin televizor și prin toate canalele pe care le transmite, vor ști ce suntem", a explicat ea. "Vom arunca frații chiar sub autobuzul în care v-ați îngrijit mai devreme. Le vom expune ca pe Luxen. "Are grijă de două lucruri." Rolland se aplecă din nou. "Când oamenii văd dincolo de orice îndoială că aspectul lui Luxen este la fel ca ei și că există oameni care lucrează alături de unii dintre ei, va provoca panică". Împiedicând astfel controlul. Exact, murmură Sadi, urmărindu-mi buza inferioară cu degetul. "Și, de asemenea, trimite un mesaj clar către Luxen că nu vom tolera pe cineva care ar putea avea cel mai mic impuls să stea împotriva noastră." Zâmbetul a alunecat de pe fața lui Rolland pe măsură ce elevii lui s-au transformat în lumină. "Așa cum am spus, servește două interese:" Dumnezeule. Panica pe care ar fi instigat-o ar fi astronomică. Chiar dacă doar un mic procent din lume a văzut filmul la început, ar deveni viral. Ca și Daemon și Dawson, vor primi mesajul. Trebuia să fie ceva ce puteam face. "Nu puteți face nimic", a spus Sadi citind gândurile mele. Dar a fost. Ea și-a înclinat capul înapoi și a început să râdă și am început să-i imaginez pe oameni care se răsucesc - toți în limuzină. Quiet Luxen tipule. Rolland. Sadi. Toți se îndoiau, în fundul aerului, arătând ca niște proști. Sadi se întoarse și se încruntă. "Ce sunt?" Răsuciți-vă în scaun, am acționat fără prea multă grijă în spatele ei, lăsând instinctul să preia. Riscul a fost grozav, dar nu le-am putut lăsa să ajungă la destinație. Sadi a strigat ceva când am convocat Sursa, trasă din adâncul în mine. Quiet Luxen tipul îmi smulse mâna în jurul gâtului, în timp ce energia mi se rostogoli pe braț, se mișcă repede, lăsând șurubul liber. Aerul a fost tăiat și nu puteam respira, dar șurubul de energie a lovit-o adevărat, zburând în spatele capului șoferului. Limuzina sa aplecat brusc spre dreapta și a continuat, accelerând în momentul în care șoferul a căzut pe roată. Mașina a urcat pe două roți, iar când mânerul din jurul gâtului sa strâns, limuzina sa dus în aer.

CAPITOLUL 8 DAEMON Nu mi-a plăcut deloc configurația asta. Dacă Kat a fost într-o altă mașină a fost destul de rău, dar lăsându-o cu Sadi și Rolland ma făcut să vreau să-mi pun pumnul prin spatele capului cuiva. Dee stătea în față, lângă unul dintre nou-veniți, îmbrăcat ca un mini-Sadi, purtând o pantaloni. Doamne, mi-a făcut pielea să se târască de pe oase. Au existat cel puțin o sută de lucruri pe care nu le-a plăcut, și toate acestea m-au făcut să vreau să mă pun în față. Am fost într-o dispoziție. Asta a fost atât de tulburat după fericirea pe care am experimentat-o în această dimineață cu Kat. Timpul petrecut odată cu ea, în ea, părea acum ca în totdeauna. Era o margine ciudată, disperată la gândurile mele, că nu mă puteam scutura. Ca și simțul buzelor și cum părea că era ceva în trecut. Fratele meu mi-a aruncat o privire lungă înainte de a-mi îndrepta privirea spre

fereastră. Era tensionat, practic la fel de strâns ca un arc. Primarul trăia în boondock-uri și eram încă cam cel puțin cinci mile distanță de oraș. Voiam să-i spun tipului din spatele volanului să se grăbească. Dintr-o dată, crucișătorul din fața noastră ne-a lovit frânele și am fost tras în față când Hummer a urmat exemplul. Apucând spatele scaunului în fața mea, am jurat de respirația mea. - Ce se întâmplă? Întrebă Dee, încruntându-se. "N-ar trebui să ne oprim." În față, un șofer negru a pornit spre stânga fără nici un avertisment și am văzut ceva care mi-a făcut inima să se oprească pe un ban. Horror împletit în groapa călărețului mișcat se transformă într-o secundă prea târziu și împușcată împotriva parbrizului sedanului. Lima era în aer, coborând câteva picioare înainte să coboare pe acoperiș. Metalul cruntat. - Opriți mașina! Strigă Dawson. Mă îndreptam deja spre ușă, în timp ce Hummer se opri. Aruncând ușa, nu m-am oprit să cred ce arăta la duzina de Luxen care se vărsa din vehiculele lor. Nu mi-a păsat. Împingându-l în uniformă, m-am îndreptat spre limuzina distrusă. Singura modalitate prin care am aflat că Kat era încă în viață era faptul că respirau, dar asta nu însemna Jack. Ar putea fi rănită, iar cunoștințele pe care le-ar putea fi rănite grav au fost suficiente pentru a-mi lua aproape genunchii afară din sub mine. Dawson și Dee stăteau în spatele meu, în timp ce eu am rotunjit corpul luxat, trântit al luxenului care se afla pe motocicletă. O lumină albă strălucitoare se aprinse în interiorul limuzinei. M-am oprit. Ușa din spate a explodat de la limuzina, arătând de-a lungul drumului cu o forță care o rupea printr-o uniformă de lux din poliție. Ca un luxen, dintr-o dată au devenit două Luxen, care nu au fost așa de multe. - Jumătate sfinte, murmură Dawson. Nu mai repede decât acele cuvinte scoase din gura fratelui meu, o formă albastră și roșie și albă au urmat calea ușii, apropiindu-se de-a lungul drumului și lovind un pin. Arborele vechi sa stins. Acele au căzut pe pământ, când blurul a căzut cu fața în față pe pământ. Sadi. Ochii mei largi sau întors la limuzină, pe măsură ce o mică mâna delicată a apărut pe asfalt și apoi a urmat un braț subțire, dezvăluind mâneca scurtă a unui pulover negru. Kat se desprinse din deschizătura în care se afla ușa. Întinzându-se în picioare, își luă din părul lung părul. Sângele se scurge din gură și piciorul drept al pantalonilor era rupt în jurul coapselor, acoperit cu roșu. Am pornit spre ea. Două cuvinte m-au oprit. Se uită la mine, trăgându-și respirația adâncă, pe măsură ce lumina albă, înțepată în roșu, se aprinse de ambele brațe. "Ei stiu." Dawson a blestemat că înțelegerea a răsunat asupra celor doi. Dee a strigat când am scăpat din forma mea umană. A fost ca și cum ai scoate un sacou. Joc încheiat. Singurul lucru pe care am fost capabil să-l gândesc în acel moment era să-i iau pe cei pe care-mi pasă de dracu de aici. Am bătut în jur, dezlănțuind Sursa pe șofer înainte de a avea șansa să meargă toate luxenul special pe fundul nostru. Tipul nostru nu a fost cel mai ușor de ucis. Am fost ca iepurașii Energizatori străini. Am continuat să ne ridicăm și am continuat să venim. Lovitura a trebuit să fie catastrofală sistemului. Un fel de zombie - o analogie pe care Kat o va aproba - scoaterea capului era într-un fel. O lovitură la inimă a fost o altă lovitură. O explozie a Sursei nu ar face-o întotdeauna. Șoferul sa îmbrățișat în picioare, revenind pentru a-și dezlănțui propria minge de fericire și l-am lovit din nou, apoi din nou, chiar peste piept. Hiturile multiple de la Sursa ar face truc. Lumina albă se aprinse asupra șoferului, pulsând prin rețeaua de vene, iar apoi toată lumina a ieșit, în timp ce șoferul sa răsturnat ca un sac de hârtie în vânt. Dawson a luat multă agresiune în timp ce a plecat după un luxen în hainele ofițerilor. Kat se întorsese înapoi la limuzină, brațele ridicate, răsturnând mașina răsturnată pe roți. Dayum. Luxenul înalt, care abia vorbise, se repezi din mașină și am pornit spre el, evitând cu ușurință o lovitură de lumină, dar am tras la o parte, pe măsură ce lungimile părului lui Kat i-au ridicat din umeri. Static crăpa în

aerul din jurul ei. O explozie a sursei a lăsat mâna să-l lovească în Luxen și să-l lanseze în aer. Nu sa oprit, a trimis un altul până când sa prăbușit înapoi pe capotă. Un pahar incandescent de lichid se formează rapid sub forma încă. O parte din corpul meu a avut tot felul de lucruri care-l văd tingly care merg jos. Kat sa biciuit spre mine, cu ochii strălucind din interior. În acel moment, arăta ca o zeiță - o zeiță de răzbunare. Dacă nu eram în mijlocul unei bătălii, te-aș fi îndreptat împotriva unui copac chiar acum. O parte a buzelor s-a înălțat. Ești așa de ... În spatele tău! M-am întors, prins brațul lui Luxen. Trataaie, sa întărit, făcându-mi un trădător. Indiferent de . Răsuciți-vă în lateral, am apucat greutatea lui Luxen, așa cum l-am ridicat și l-am aruncat ca un Frisbee of Fun. Luxenul se învârti prin aer, legându-se cu un stâlp de telefon. Lemnul a fost împrăștiat. Liniile au izbucnit și electricitatea a ars, trimițând scântei care zburau. Umăr și apoi o acuza. Patul și-a ținut terenul. Săpun în ultima clipă, își smulse genunchiul în mijlocul lui și apoi își lovi mâinile pe capul plecat. Sursa a crăpat de pe palmele ei, coborând peste Luxen într-un heads-up direct. Un altul în jos. La naiba, era înfricoșătoare. Pe marginea drumului, Sadi se ridică și se împiedica înainte. Puse o mână pe capota unui crucișător, ținându-se în picioare. Kat se îndreptă, hotărîtă în linia chipului ei palid. Se dădu în jos, ridică ușa mașinii deteriorate și o aruncă ca o bâtă de baseball. Ușa îl prinse pe Sadi în piept, bătând-o de la mașină și coborând pe un picior. "Asta a fost pentru că a fost o târfă complet!" A prins-o pe Sadi în spate, împingându-o în față. "Și asta pentru că mă gândeam chiar că e bine să mă atingi". Lovitura finală a venit din față, lovind capul lui Sadi săptămâna viitoare. "Și asta înseamnă că chiar să spui numele lui Daemon." Sadi sa răsturnat pe fundul ei, genunchii s-au îndoit sub ea, iar Kat, respirând adânc, sa întors spre mine. La naiba, Kitten, ești prost, aproape înfricoșător și totuși atât de ciudat. Aruncă ușa spre pământ. "Nu cred că a murit." Arată mort. Bărbața se ridică. "E o origine. Nici măcar nu știu cum să-i omor pe unul dintre ei, dar chiar vreau să aflu. "Înainte să pot procesa această revelație, un luxen a alergat din spatele caravanei noastre, dorea să intre în partidul nostru de minunat fund -kicking. Revenind la un pas înapoi, m-am uitat în jur și am intrat în puterea dinăuntrul meu, când am aruncat o privire asupra armei perfecte. Un val puternic mi-a răsunat, crăpat asfaltul și aruncând un crucișător pe partea lui. Sirenele s-au stins, pe măsură ce sulul a lovit piniul de pe șosea. Doi au tremurat violent și apoi dezrădăcinat. Rădăcini groase atârnate, murdăria se agață de ele și mirosul de pământ bogat și vechi umplea aerul. Da-te jos! Am trimis mesajul și Kat și Dawson au lovit terenul ca profesioniști. Pini au zburat peste drum ca o linie de îmbrăcăminte uriașă, prinsând figuri strălucitoare, ducându-le peste drum spre celălalt porțelan gros de pini. Coborând brațele, am scuturat tensiunea care mi-a târât umerii și am pășit înainte. Unii arătau ca niște insecte smulse pe un parbriz, acoperite cu lichid strălucitor. În curând nu s-ar ridica din nou, dar ceilalți ar face-o. Kat sa sculat în picioare. Îndreptarea, a arătat spre limuzină. Rolland se zbătuse, încă în forma sa umană. "Ucideți-i!", A strigat el, apoi a reușit să se repete în limba noastră maternă. Erau cel puțin șapte ori în picioare, și când m-am îndreptat spre Dawson și Kat, știam că șansele nu arătau bine. Am făcut niște daune, luând câteva aici și acolo, dar mai rămăseseră multe. Prea multe. În tot timpul, Dee stătea acolo. Nu a intrat în luptă, nu a venit în ajutorul nostru sau al lor. Ea stătea lângă marginea drumului, cu mâinile împrăștiate în pumn, urmărind că restul Luxen ne înconjoară. Mi-am ridicat mâna când m-am îndreptat spre ea. Trebuia să ni se alăture. Nu exista nici un fel. Indiferent cât de puternic a fost tragerea, am fost familia ei adevărată. Dar ea nu sa mișcat, pe măsură ce ceilalți s-au apropiat. Dee? Se uită la mine și clătină din cap, făcând un pas. Nu am putut să cred. Greutate apăsată pe piept în timp ce mă uitam la ea. Nu putea face

această alegere. Nu exista nici un fel. Luxenul se închidea. E rău. Vocea lui Dawson plutea prin mine. Acest lucru este foarte rău. A fost, dar noi nu mergeam așa. Mi-am înfășurat mâna în jurul lui Kat și ea sa stins înapoi, făcând ca lumina să-mi pișcă brațul. Am tras-o mai aproape ca Dawson sa mutat să stea în fața ei. Nu a fost că nici unul din noi nu a crezut că nu se poate descurca cu ea. Dar, în cele din urmă, eram mai puternici decât era. Am putea să luăm mai multe hituri și, în mod sigur, s-au întâmplat câteva hituri majore - Ceea ce a sunat ca o sută de păsări cu aripi mari coborâți în pădurea care ne înconjoară. Ne întoarcem, la fel ca celălalt al lui Luxen, șase elicoptere colorate în culoarea întunecată ridicând pinii înalți. Se înclinău în timp ce se apropiau de drum, ușile se deschideau pe toate, cu excepția unuia, care circulă în jur, alunecând ușile deschise. Am văzut filmul Black Hawk Down de câteva ori. Știam ce vizionez. Fundurile se strecurau peste margine, coborîndu-se pe drum. În câteva secunde, soldații au apărut la ușile elicopterelor, îmbrăcați în toate chipurile negre, ascunse în spatele armei PEP, proiectile de energie pulsată. Arme ucigătoare pentru Luxen, hibrizi și Origini. Oh la naiba. ... {Katy} Fiecare parte a corpului meu a fost dureroasă. Lucrurile au trecut de la prostiile la FML într-o chestiune de secunde. Am fost serios înșelați de fiecare dată de duminică. Frații, alunecându-se în formele lor umane, m-au împins înapoi pe un crucișător distrus, soldații scăpând pe stradă. N-am avut nici o șansă. Nu cu atât de mulți soldați care coboară ca ploaia în jurul nostru. Mâna lui Daemon se strângea în jurul valorii de-a mea, pe când unul din luxen se ridică, trimițând un șurub de la Sursă la cel mai apropiat elicopter. Energia lovită chiar sub elice. Sparanghelul a zburat când elicopterul s-a zbătut brusc, ieșind din control și în pini. Impactul a zguduit terenul, iar valul de căldură din focul de foc mi-a forțat să mă întorc mai departe împotriva crucișătorului. Un soldat coborî la un genunchi, ridicându-și arma. La capătul botului a apărut o flacără albastră, iar apoi lumina a izbucnit, la fel ca sursa, dar era un strălucitor strălucitor de albastru. A intrat în Luxen, luminându-l ca și cum ar fi fost lovit de fulger. Era un puls vibrant, un alb-roșu, apoi Luxenul căzu înapoi. Pe măsură ce strălucirea luminată de Luxen era evidentă, nu mai rămăsese nici o viață. S-a dezlănțuit tot iadul. Impulsurile de PEP au străbătut străzile, ca și lumina de la Sursă. Ambele părți se dădeau repede, răsturnând-o ca un rând de domino. "Isuse," Daemon mormăi în timp ce mă împinse. L-am lovit în pieptul lui Dawson ca un fascicul de PEP învârtit în crucișător. El ma împins în jurul capotei și a continuat să împingă, dar m-am săturat în tocuri, trăgând în jurul crucișătorului, ca să-l văd pe Daemon. Se îndrepta printre mașinile abandonate, lumina albastră și albă strălucind peste forma sa. "Dee!" Strigă el. Ochii mei s-au scanat pentru sora lui, găsindu-i mai departe pe drum, lângă o retragere rapidă. Rolland. Se îndrepta spre ea, zburând cu ușurință fulgere de lumină. Inima mi-a sărit în piept, când o explozie de PEP a lovit terenul la numai câțiva centimetri de picioarele lui. "Daemon!" Am pornit spre el, dar am fost apucat din spate. "Te vei omorî!" Dawson ma tresărit de pieptul său dur și, pe măsură ce mă luptam să mă eliberez, mi-a ridicat picioarele de la sol. I-am prins antebrațele și am dat afară. "Dați-mi drumul!" Dawson ma tresărit pe marginea drumului, în timp ce Daemon se plimba pe un sedan și se îndrepta spre sora lui. Dawson se întoarse, iar în apropierea limuzinei, fulgerările de lumină aproape au orbit. - Dumnezeule, spuse Dawson în urechea mea. Uită-te la ei. Pentru o clipă, tot ce am putut face era să ne uităm. Mi-a coborât picioarele, slăbind prinderea. Am împărtășit același obiectiv, poate morbid, fascinație. Unul câte unul, Luxenul a fost încărcat și a fost luat de o explozie de PEP de la soldații care formau o linie aproape impenetrabilă. Luxenul era foarte conștient de arme, dar nu păreau să înțeleagă faptul

că tot ce era necesar era o explozie. Dar, în ceea ce mă privește, puteau continua să alerge direct la soldați tot ce doreau. Așteaptă. Cu toate acestea, doi soldați s-au strecurat în mijlocul drumului, între autoturisme, cautând pe lacul Luxen, care părea că avea o uncie de bun simț și făceau o fugă. Unul dintre soldați se îndrepta direct spre Daemon, care îl prinsese pe Dee și o pusese pe umeri, scuturând-o. Rolland era lângă marginea drumului, prea aproape de ei. Un cluster cu nimic altceva decât lucruri rele scrise peste tot era pe cale să coboare. Tot ce am putut gândi era să ajung la Daemon. Mi-am lovit piciorul în Dawson, uimit-o în a lăsa să plec, și m-am despărțit, alergând pe marginea drumului, blestemele lui urmând fiecare pas. Durerea mi-a lăsat piciorul când m-am aplecat între un Hummer și un crucișător. Soldatul coborî pe un genunchi, alinându-și arma. Înainte și în fața soldatului, Dee sa scuturat liber de fratele ei, cu fața curbată. "Nu!" "Te rog ..." El a apucat din nou pentru ea. "Nu. Nu-l înțelegeți! "Îl împinse și se prăbușește, mai mult din șoc decât din puterea ei. "Pentru o dată, nu mă doare. Nu-mi fac griji. Vreau asta. Lumina albastră pulsează la capătul botului, dar nu mai puteam trage din Sursă. Am ieșit brusc în fața mea. M-am oprit, mi-am pierdut echilibrul și am aterizat pe fundul meu. Sfârșitul unei arme PEP a fost plantat în fața mea. - Nu te mișca, veni o voce tainică din spatele căștii. Lumina albastră izbucni de la cealaltă arma, iar groază mi-a străbătut în timp ce strigam. Daemon sa învârtit în jurul valorii, protejându-i pe sora lui chiar și atunci când ea a fost eliberată de el încă o dată. Explozia PEP a împușcat mașinile, făcând distanța dintre pistol și locul în care se aflau Daemon și Dee, lovind ținta în piept. În spatele lor, Rolland a fost bătut înapoi, întorcându-se și ieșit din forma sa umană. Capul îi dădu drumul în timp ce zgomotea. Strălucirea care îl înconjura pe el a bătut o dată, iar apoi nu era nimic. Soldatul nu se îndrepta spre Daemon - iar Daemon se uita la ochi, cu ochii largi, cu pieptul care se ridica si cadea brusc. Dee ezită și apoi se întoarse, schimbându-se în lumină și dispărând printre pinii groși. Lumina albastră sare din trunchiurile copacilor, după retragerea ei. Daemon a început să se răsucească, să meargă după ea, dar sa oprit când ma văzut. Din colțul ochiului, l-am văzut pe Dawson îndrumat spre locul unde stăteam încă. - Ți-am spus să rămâi pedepsit, zise el fără să-și ia ochii de la soldat, cu pistolul pregătit pentru mine. "Se pare că ți sa făcut bine pentru tine", m-am împușcat înapoi. Celălalt soldat avea acum Daemon rotunjit, înapoiându-l spre locul unde eram. Când ne-a atins, sa aplecat încet. - Stați liniștit, soldatul liră. Furia îl îndepărtă pe Daemon în timp ce continuă, împușcând soldatul cu o privire care țipa să încerce să-l oprească. Degetul de pe trăgaci se spasmă când Daemon își înfășură mâinile sub umerii mei și ma tras în sus. Ma tras în adăpostul brațelor și mi-a scos corpul, așa că foarte puțin din mine mi-a arătat. Un mușchi se înălța de-a lungul maxilarului lui Dawson. Ei bine, rahaturi. Aripile de chopper bateau în aer și, în câteva secunde, un alt șoim negru înălța bordei, coborîndu-se în mijlocul străzii, la câțiva metri de noi, lovind vîntul și făcîndu-mi părul Brațul lui Daemon, pe măsură ce l-am apăsat mai tare. Îndepărtat și bătut, drenat ca un burete răsucite, am știut că am terminat. Noi trei. Dacă au deschis focul, s-ar fi terminat. Un sentiment bolnav mi-a târât gâtul. Vroiam să-mi închid ochii, dar asta părea o cale de scăpare a lașului. Se auzi sunetul de șlefuire a metalului, iar apoi ușa elicopterului se deschise, încet dezvăluind cine a îngenuncheat înăuntrul nostru, privindu-ne la noi. Aşteptare. Ca de obicei. Nancy Husher.

CAPITOLUL 9

DAEMON Au existat momente în viața mea, când nu puteam să cred că lucrurile s-ar putea să fie mai încurcate decât au fost deja, mai ales când Dee fugea să se alăture celebrului circ de Luxen. Dar de fiecare dată, am fost dovedită, încă o dată, cât de greșit a fost acel gând. Nancy se uită la noi cu ochii întunecați, cu fața lipsită de emoție, cu o ardezie totală. Dawson a jurat și a început să se schimbe, dar Nancy a vorbit înainte de a putea face ceva care să se încheie cu o mulțime de explozii și haos general. "Dacă vrei să trăiești", a spus ea, cu vocea tăiată, "vei ajunge în elicopterul ăla nenorocit. Acum nu am avut de ales. Ori am făcut o luptă și am fost prinși cu una dintre armele lor sau am ajuns în elicopter. Atunci ce? Am ieșit din tigaie și am băgat în mijlocul focului. Dar o posibilitate, cel mai probabil, a implicat moartea acum, în timp ce cealaltă probabil a murit mai târziu. Mai târziu ne-a oferit ceva timp pentru a găsi o cale de ieșire din această ultimă mizerie. L-am împușcat pe Dawson cu o privire care spunea: Simmer-o și, pentru o clipă, m-am gândit că o să-i spună dracului cu el, dar umerii i se pătrund, apoi se ridică în elicopter. Întorcându-mă la Kat, i-am întâlnit ochii, iar grija în privirea ei cenușie, epuizarea și durerea, erau înspăimântătoare. M-ai tăiat adânc văzând asta și știind că nu ai crezut că ne-ai pus sub control? "O furioasă furie se aruncă peste fața ei stoică. "Aveţi încredere în mine. Nu e ceva ce am uitat. - Bine, am mârâit, ridicându-l pe Kat spre locul în care Dawson așteptase doar înăuntru. El a tras-o spre el, când am intrat, aglomerându-l pe Nancy. Femeia a susținut-o, coborând pe o bancă în timp ce îmi întîlni privirea. "Dar acest timp se va termina diferit." "Oare?" Am ridicat-o în față și mi-am coborât vocea, astfel încât numai ea a auzit cum elicopterele au blocat cuvintele mele altcuiva. "Da, pentru că de data asta mă voi asigura că ești mort". Nancy se înălța când m-am întors și m-am apucat de Kat. Fratele meu mi-a înmânat-o și Nancy nu a spus nimic. În schimb, își înclină capul înapoi și închise ochii. Femeia avea bile mai mari decât mine, toate lucrurile luate în considerare. Am ascuns-o pe Kat împotriva mea, pe când Dawson stătea pe cealaltă parte. Doi dintre soldați au sărit în scaunele de lângă Nancy. Unul sa aplecat înapoi, mișcându-l cu brațul pe pilot, ca să ne ducă în sus. În momentul în care pasărea a părăsit pământul, Kat și-a strâns ochii. O tremurătătoare a zguduit-o în timp ce își împleti pumnul în cămașa mea. Inima îi bătea prea repede. Nu era un mare fan al zborului, așa că a fi într-un copter probabil că a făcut-o cu un pas de la modul plin de frenezie. Ținându-mi ochii instruiți pe Nancy și pe micuții ei minioni, am ridicat Kat și m-am așezat în poală. Mi-am înfășurat brațele în jurul ei, mișcându-mă cu o mână în spatele capului ei, așezându-mă astfel încât inima ei să se odihnească de a mea. Unul dintre soldați și-a sprijinit arma între picioare și sa ridicat în sus, scoțându-și casca. Îndepărtând o mână prin părul lui nisipoasă-maroniu, își făcu un ochi în gât, în timp ce își deschise ochii. Ametist. Originea falsă. Evident, unul dintre produsele de succes ale lui Nancy, precum Archer și Luc. Nu puteam să iau rahat de la tip, dar nu luasem nimic de la Archer înainte să dezvăluie ce era. La fel cu Luc. Întotdeauna am știut că a existat ceva despre copil, dar nu mi-a pus niciodată degetul. Și Sadi simțeam ca un luxen pentru mine. Un alt talent de origine, am presupus, amestecând perfect în ceva care nu au fost. Au fost multe despre ei pe care nu le știam și acum nu mi-au dat niciun rău. Coborându-mi capul, am ținut un ceas constant asupra celor trei de-a lungul meu, în timp ce am vorbit în urechea lui Kat. Am vorbit cu un nonsens absolut. Ultimele vânători de fantome care le-am văzut și cum am vrut să văd azilul abandonat într-o zi. I-am spus despre momentul în care l-am convins pe Adam că l-am

văzut pe Mothman într-o seară când am fost în căutarea lui Arum. Apoi i-am reamintit că, cu Halloween, la o lună sau mai puțin, trebuia să ne găsească hainele Gizmo și Gremlin. Am vorbit cu ea despre orice, încercând să-i țin mintea de pe faptul că furăm în aer, îndreptându-se către Dumnezeu știe unde. A funcționat într-o măsură. Ritmul inimii a încetinit puțin și ea și-a slăbit mâna pe moarte. Nimeni nu a vorbit în timpul călătoriei, cu excepția a ceea ce spuneam lui Kat. Nu a fost ca și cum ați putea auzi cu adevărat ceva, dacă nu ați fi avut dreptate pe cineva. Drona elicopterului a călătorit prin corpul nostru, făcând să se simtă ca și cum am fi într-o tobă de oțel. Nu aveam idee cât timp eram în aer. Poate cu aproximativ o oră înainte ca copterul să înceapă să se încline în lateral și am fost aproape pozitiv, Kat a început să se roage sub respirație. Încă o dată aș fi râs, dar în fiecare celulă s-au așezat curajos. La ce aveam de gând să ne confruntăm acum? Fiind blocat? Când am privit-o pe Nancy deschizându-și ochii și mângâindu-și mâinile peste pantalonii ei negri, m-am îndoit că voia să ne țină în viață. Obsedarea ei cu reproducerea de lux și a hibrizilor pentru a crea cursa perfectă ar putea merge doar până acum. Avea un os imens pe care să-l aleagă cu noi. La urma urmei, am ieșit, luând o mulțime de soldați; A avut o mână în distrugerea unui întreg oraș; Și au expus ceea ce am fost înainte ca Luxen să vină. La naiba, ceea ce am făcut ar fi avut ceva de-a face cu ce alții au ales să sosească de data asta. Apoi, din nou, dacă ne-ar fi vrut să fim morți, ar fi fost o operă ușoară de făcut pe drumul din afara Coeur d'Alene, așa că nu aveam nici o idee despre ce avea de gând. Elicopterul a aterizat și ușile au fost deschise imediat. După ce Kat sa retras, mi-am aruncat prima privire din afară. Tot ce am văzut era un gard înalt de legătură, iar dincolo de acesta, un munte cenușiu în depărtare. Poate Rockies? Un soldat sa coborât și ne-a dat afară. Dawson a mers și apoi Kat. Am ținut-o între noi, iar în momentul în care picioarele mele au lovit pământul, am apucat mâna. Privind mai bine în jur, nu mi-a plăcut ce vedeam. Era evident că eram la o bază militară, una uriașă care sa răspândit cât puteam vedea. Rând după un rând de buncăre și avioane și rezervoare și alte inconveniente majore atunci când a fost un sentiment că au fost deosebit de speciale. - Bun venit în Baza Forțelor Aeriene Malmstrom, spuse Nancy, urmărindu-ne pe lângă noi. Când am trecut liniile de soldați, m-am așteptat să-i salute pe Nancy. Nu au făcut-o. "Întreaga bază este blocată. Nimeni nu intră sau nu, inclusiv Luxenul. Ochii mei se îngrămădiseră pe spate. Doamne, femeia aceea avea un ochi de cap pe cap. Nu doar pentru ceea ce făcea lui Kat, ci și pentru fratele meu, pentru Beth și pentru toate celelalte vieți pe care mâinile ei răsucite le atinsese. Nu am coborât pe ideea de a șterge viața cuiva, chiar și de cineva ca ea. Dar naibii dacă n-aș fi așteptat momentul în care am plătit-o înapoi de zece ori pentru tot. - De ce ne-ai adus aici? Întrebă Dawson. Nancy continua să meargă la o clipă rapidă. "Veți găsi că baza este cablată pentru a se ocupa de felul tău". Înseamnă că era un onix și diamant armat și o grămadă de alte lucruri încântătoare pe care Daedalus le-a bătut de-a lungul anilor. Asta nu răspunde la întrebarea mea, răspunse Dawson. Nancy se opri în fața ușilor duble din oțel. Evident, nu am intrat prin intrarea principală. Se întoarse spre lateral, privindu-ne înapoi, și pentru prima dată de când o cunoscusem pe femeie, am văzut ceva în ochii ei întunecați pe care nu i-am mai văzut până acum. Am văzut teamă. Ce . . . ? Ușile din oțel s-au deschis, șlefuind metalul pe măsură ce se întindea larg, dezvăluind tunelul luminat puternic și o persoană care stătea în centru. Mâinile se înălțau în buzunarele blugi estompate, rupte. Kat se răzbuna cu surprindere, bătându-se în mine. E timpul să veniți aici. M-am plictisit cu adevărat. Luc se răsuci pe tocuri de cizme, rânjind foarte mult. - Dar cred că ți-e lipsă una, Nancy. Nancy se înțepătă în timp ce își dădu respirația profundă prin nări. "Dee a plecat cu Luxen. E sub controlul lor.

Zâmbetul i sa alunecat de pe față. "Ei bine, asta e de rahat." "Sucks" nu a început să o acopere, dar nu aveam idee ce să fac cu oricare dintre acestea. Mi-am scuturat un alt talent de origine, am presupus, amestecând perfect în ceva care nu au fost. Au fost multe despre ei pe care nu le știu și acum nu mi-au dat niciun rău. Coborând-mi capul, am ținut o ceas constantă asupra celor trei de-un lungul meu, în timp ce am vorbit în urechea lui Kat. Am vorbit cu un absolut absurd. Ultimele vânători de fantome pe care le-am văzut și cum am vrut să văd azilul abandonat într-o zi. Am spus despre momentul în care îl conving pe Adam că l-am văzut pe Mothman într-o seară când l-am căutat pe Arum. Apoi am reamintit că, cu Halloween, la o lună sau mai puțin, trebuia să ne găsească hainele Gizmo și Gremlin. Am vorbit cu ea despre orice, încercând să-i țin mintea de pe faptul că furăm în aer, îndreptând-se spre Dumnezeu știe unde. A funcționat într-o măsură. Ritmul inimii a încetinit puțin și ea și-a slăbit mâna pe moarte. Nimeni nu vorbește în timpul călătoriei, cu excepția a ceea ce spune lui Kat. Nu a fost ca și cum ai putea auzi cu adevărat ceva, dacă nu ai fi avut dreptate pe cineva. Drona elicopterului a călătorit prin corpul nostru, făcând să se simtă ca și cum am fi într-o tobă de oțel. Nu aveam idee cât timp eram în aer. Poate cu aproximativ o oră înainte ca copterul să înceapă să se încline în lateral și am fost aproape pozitiv, Kat a început să se roage sub respirație. Încă o dată am fi râs, dar în fiecare celulă s-au așezat curajos. La ce aveam de gând să ne confruntăm acum? Fiind blocat? Când am privit-o pe Nancy deschizând ochii și mângâindu-și mâinile peste pantalonii ei negri, mă îndoiesc că vreau să ne păstrăm în viață. Obsedarea ei cu reproducerea de lux si un hibrizilor pentru a crea cursa perfecta ar putea merge doar pana acum. Avea un imens pe care să-l aleagă cu noi. La urma urmei, am ieșit, luând o mulțime de soldați; A avut o mână în distrugerea unui întreg oraș; Și au expus ceea ce am fost înainte ca Luxen să vină. La naiba, ceea ce am făcut ar fi avut ceva de-a face cu ce alții au ales să ajungă la data asta. Apoi, din nou, dacă ne-am fi dorit să fim morți, ar fi fost o operă ușoară de făcut pe drumul din afara Coeur d'Alene, așa că nu aveam nici o idee despre ce avea de gând. Elicopterul a aterizat și au fost deschise imediat. După ce Kat sa retras, mi-am aruncat prima vedere din afară. Tot ce am vazut era un gard de mare legatura, iar dincolo de acesta, un munte albastru in depărtare. Poate Rockies? Un soldat sa coborât și ne-a dat afară. Dawson o merge și apoi Kat. Am ținut-o între noi, și în momentul în care picioarele mele au lovit pământul, am apucat mâna. Privind mai bine în jur, nu mi-am plăcut ce văd. Era evident că eram la o bază militară, una uriașă care sa răspândit cât puteam vedea. Rând după un rând de buncăre și avioane și rezervoare și alte inconveniente majore atunci când a fost un sentiment că au fost deosebit de speciale. - Bun venit în Baza Forțelor Aeriene Malmstrom, a spus Nancy, urmărindu-ne pe lângă noi. Când am trecut liniile de soldați, am așteptat să-i salut pe Nancy. Nu au făcut-o. "Nu m-am intrat sau nu, inclusiv Luxenul." Ochii mei erau îngrămădiți pe spate, Doamne, femeia aceea avea un ochi de cap pe cap, nu numai pentru ceea ce făcea lui Kat, ci și pentru mine. Beth și pentru toate celelalte vieți pe care mâinile ei răsucite le atinge.Nu am coborât pe ideea de a șterge viața cuiva, chiar și de cineva ca ea.Dar naibii dacă nu am așteptat momentul în care am plătit-o înapoi de zece Ori pentru tot - De ce ai ne-a adus aici? "Întrebă Dawson, Nancy continuă să meargă la o clipă rapidă:" Veți găsi că baza este cablată pentru a vă ocupa de felul tău. "Înseamnă că era un onix și un diamant armat și O mulțime de alte lucruri încântătoare pe care Daedalus le-a bătut de-a lungul anilor. "" Nu răspunde la întrebarea mea, răspunse Dawson. "Nancy se opri în fața ușilor duble din oțel, evident că nu am intrat prin intrarea principală. Întors spre lateral, privindu-ne neap Oi, și pentru prima dată când am cunoscut o femeie, am văzut ceva în ochii ei negri pe care nu i-am văzut până acum. Am

văzut teamă. Ce. . . ? Ușile din oțel s-au deschis, șlefuind metalul pe măsură ce se întindea larg, dezvăluind tunelul luminat puternic și un persoană care stătea în centru. Măinile se înălțau în buzunarele blugi estompate, rupte. Kat se răzbună cu surprindere, bătându-se în mine. E timpul să veniți aici. Sunt plictisit cu adevărat. Luc se răsuci pe tocuri de cizme, rânjind foarte mult. Dar cred că ți-e lipsă una, Nancy. Nancy se înțepătă în timp ce își dădu respirația profundă prin nări. "Dee a plecat cu Luxen, e sub controlul lor." "Ei bine, asta e de rahat." "Sucks" nu a început să o acopere, dar nu aveam idee ce să fac cu oricare dintre . - Îmi pare rău. Vocea lui Kat era camuflată. - A trebuit, știi? - Am înțeles. Dar naibii, fată, s-ar putea să nu fi fost așa de bine ", a răspuns Archer. "S-ar putea ca toți să fiu rahat și cine mă duce la Olive Garden, ca să pot încerca bețișoarele nesfârșite?" Kat râse, dar sunetul era gros și sufocat. Am stat acolo unde eram, spunându-mi că căldura urâtă care mi-a invadat venele era indigestie și nu gelozie. În totalitate nu, pentru că Archer nu avea nimic pe mine. Dar a trebuit so îmbrace atât de mult? Și greu? Haide naibii. Arcul privitorului purpuriu mi-a întâlnit mina peste umăr. Da. Da, o fac. Ochii mei se îngustează. Tot nu-mi plac. Grinning, el a tras înapoi, renunțând la îmbrățișarea sa, apoi a ajuns pentru un scaun. Arăți ca și cum ai fi căzut. De ce nuți iei un scaun? Kat a arătat uluită, când a intrat într-unul din scaunele pliabile din metal. - Ce se întâmplă, băieți? De ce sunteți toți aici și cu ea? "Archer mă privi din nou în timp ce stătea. "Unde este Dee?" Presiunea a crescut când m-am mutat pe scaunul de lângă Kat. În timp ce mă așezam, tensiunea trecu pe fața lui Archer, adunându-se în jurul ochilor lui. - Ea. . "Mi-am dat din cap, cu o pierdere în ceea ce privește modul de a explica ce sa întâmplat cu ea. Mâinile strânse la masă. "Ea nu e . . . Nu a plecat, nu-i așa? - Nu, a vorbit Kat. "Nu este la fel. Ea e un fel de lovitură pentru cealaltă echipă chiar acum. "Archer își deschise gura, dar, în timp ce se așeză în spate, îl închise. Nu știam cât de mult știau despre tot, dar nu am putut intra în acele lucruri până nu știam ce naiba se întâmpla aici. M-am întors la Luc, aruncîndu-mi o frunte pe măsură ce l-am urmărit înmulțind felii de brânză și șuncă pe o cracker. "Ce se întâmplă?" "Nancy va juca frumos", a spus el, înțepând brânza în centru. Stătea lângă Luc și părea că dorea să spargă lucrurile. Privirea ei sa întâlnit cu a mea. "Crede-mă, dacă aș avea o alegere chiar acum, erai mort." Luc luă încet. "Acum, nu este foarte frumos." Nu am înțeles. Când Luc își dădu gustul, mam aplecat înainte. "Ce ne oprește să ne scoateți?" "Să spunem că toată lumea are o călcâială a lui Ahile și am găsit-o pe ea." Luc a început să facă luarea în considerare a lovit drumul ", a explicat Archer. - Dar nu am avut șansa înainte ca Daedalus să apară. Buzele lui Nancy au format o linie strânsă. "Ea a crezut că ne-a avut." Luc plopa un mini Oreo în vârful cracker-ului de șuncă și brânză și, bine, era doar bolnav. - Dar ... - Ai spus că lucrezi la asta, spuse Kat, uitându-se la o tăcută Nancy. - O modalitate de a face față lui Daedalus? Ai găsit ceva? "" Sunt o persoană foarte bine conectată ", a spus Luc în jurul unei bucăți de junk. "Când ne-au dat jos ușa și Nancy a intrat ca și cum ar fi fost cel mai mare și mai rău lucru pe această parte a țării, am dovedit cât de bine am fost în legătură." "Cum?" L-am privit pe Nancy. "Așa cum am spus, toată lumea are un călcâi al lui Ahile. Nancy e destul de evident. "Luc a înjunghiat un pai prin Capri. "Există un singur lucru în care ea îi pasă în întreaga lume, că ar arunca familia în fața unui rezervor pentru ... dacă are chiar și o familie, pentru că sunt destul de sigură că a fost extrasă dintr-un ou - și Sunt originile copiilor. "" Pat de origine? ", Am repetat. „Mica? Aceia? Întrebă Kat. Luc dădu din cap. - Da. - Funul este faptul că majoritatea hibrizilor și Origins mai vechi, cei care au plecat cu ea pentru a vă recupera, nu sunt chiar încântați de tratamentul lui Daedalus. Archer a zâmbit, dar nu era umor. "Cei care erau loiali, bine. . - Ticăloși, spuse Nancy. "Știți cât a durat până a

cultiva ceva atât de loial și atât de testat ..." "Ceva?" Vocea lui Kat se ridică. "Vezi, de asta ești atât de derutat. Hibrizii și Originea, nu sunt ceva. Sunt niște oameni care trăiesc și respiră. - Nu înțelegi. Nancy se uită la Kat. - N-ai creat niciodată nimic. - Și tu? Doar pentru că ai forțat doi oameni să ai copii și apoi ai scos-o, nu înseamnă că ai creat ceva. "Mânia îi strânse buzele lui Kat. - Nu ești mama lor. Tu nu ești altceva decât un monstru pentru ei. Ceva asemănătoare cu durerea izbucni peste fața lui Nancy. - În orice caz, înseamnă mult pentru ea și știu unde sunt ținute, explică Luc, terminându-și ultimul cracker. "Spune-le ce vroiai bobocii, Fancy Nancy." Ea a prins marginea mesei. "După sosirea lui Luxen, i sa spus să desființez proiectul Daedalus." "Dezmembrați?" Șopti Kat și deja știam ce vrea să spună. Cred că Kat a făcut și el, dar nu a vrut să creadă. "Mi sa spus să scot programul, să șterg totul", a explicat Nancy. - Dumnezeule, murmură Kat. Am închis ochii. Demontati. Șterge totul. Cu alte cuvinte, i sa dat o comandă de la cineva mai sus decât ea în lanțul alimentar pentru a șterge orice dovadă a programului. "Vroiau să-i ucizi?" Ea expiră zgomotos când ea dădu din cap. "Deniabilitate plauzibilă, au spus ei. Că publicul nu putea să știe că noi nu numai că eram conștienți de forme de viață extraterestre, dar că lucrăm cu ei de zeci de ani. - Isuse. Mi-am frecat o mână peste fruntea mea. - Nu doar copii, nu? Fiecare luxen care era acolo de voința lor liberă? Cei care ți-au permis să faci teste? Și chiar și cei care nu s-au asimilat cu standardele tale? - Da, răspunse ea. Desigur, nu avea nici o problemă să-i șterge. Ei sunt în cele din urmă consumabile, cel puțin după ea. Dar acele origini? Luc scutură încet capul. "Nu putea so facă". Femeia are o inimă undeva în piept? Luc râse când îmi luă gândurile. - Nu, Daemon, nu are o inimă. Nu în modul în care o persoană obișnuită ar fi crescută atașată la o sală de clasă plină de mici ciudați și totuși adorabili, copii. Nu a vrut ca toată munca ei să se dărâmă, așa că le-a mutat din zona 51 și a crezut că le-a ascuns. - Dar ea nu a făcut-o? Kat și-a strâns părul în spatele urechii. El clătină din cap. "După cum am spus, sunt destul de bine conectat. Știu unde sunt și știu cât de grav e Nancy să se întoarcă la ei când totul se termină, având în vedere că oricare dintre noi mai trăiește și să cultivăm micul nebun în ciudățenii mari. - Așa cum am făcut și eu cu tine? întrebă. Luc o îndepărtă. "Nancy știe că dacă îi va afecta un păr pe oricare dintre trupurile noastre, chiar și pe Luc nu aș fi vrut să fiu în partea greșită a lui și Luc era cu totul îngrijorător, în timp ce trăsăturile lui erau ascuțite. - Știe că o să-i omor pe fiecare dintre ei în câteva secunde, spuse el cu vocea scăzută. "Și dacă oamenii mei nu aud de la mine, chiar dacă nu pot ajunge la un telefon la timp, toți vor muri. Și apoi Nancy nu are nimic. "Dumnezeule. Kat se uită la copil ca și cum nu l-ar fi văzut niciodată înainte. Nu era nici o îndoială în mintea mea că Luc era capabil să facă așa ceva. Ca și murdar și greșit ca și cum ar fi fost, ar face-o, dar și eu nu credeam că a lăsat vreodată acești copii să cadă înapoi în mâinile lui Nancy. Și m-am întrebat dacă chiar credea asta. Și din nou, ce alegere avea? - De ce nu l-ai ucis? - Avem nevoie de ea, explică Archer. "Cel puțin, avem nevoie de guvern, până undeva în siguranță. . . Bine, sperăm că există o "până" și nu o veșnicie. De asemenea, aveam nevoie să vă scoateți totul și noi ... - Așadar, așa cum ne-am înfricoșat, Luc a aruncat, alunecându-se înapoi în mafiosul de origine care nu era atât de tulburător. Archer îi trimite o privire clară. "Mergând împotriva multor Luxen s-ar dovedi dificilă. Chiar acum, e un rău necesar. - Și băiete, înțelegem răul. Luc zâmbi. Întinzândumă, mi-am împins mâna prin păr. Seamănă că Luc avea Nancy pe o leșie. A fost atât de mult să alerg prin capul meu. - Și acum? Întrebă Kat, ridicându-mă. "Trebuie să-i scoatem pe Dee de la ei". Asta ma făcut să vreau să-i fac numele tatuat pe fruntea mea. "Și trebuie să găsim o cale de a opri ceea ce se întâmplă, ce ..." Și asta ma făcut să vreau să o închid într-un dulap sau ceva de

genul ăsta. - Ce ai nevoie este să te odihnești și probabil să mănânci ceva, spuse Archer, uitându-mă la mine. "Amandoi. Aceasta este prioritatea. "" Există lucruri care merg jos. Stuff Sunt sigur că Nancy va fi fericită să împărtășească cu tine, dar asta e pentru o zi diferită. "Sunt lucruri care merg jos. Sunt sigur că Nancy va fi fericită să împărtășească cu tine, dar asta e pentru o zi diferită. Luc se întinse spre ea și îi băgă mâna pe Nancy ca și cum ar fi fost un copil mic. - Dar trebuie să-ți spună și altceva de spus. Falsa lui Nancy a ieșit afară. M-am smirked. Mă îndoiesc că e ceva ce îmi poate spune că o să-ți dau o prostie. - De fapt. Luc scoase cuvântul. - Cred că tu și Katy îi vei păsa de asta. Kat se tresări. - Ce-i acum? - Spune-le, spuse el, iar când Nancy nu vorbea, spuse cu glas tare: - Spune-le adevărul. Stomacul meu a luat o picătură de la capătul adânc. "Adevărul despre ce?" Au apucat buzele lui Nancy. Archer stătea, plinîndu-și brațele ca și cum era pe cale să fie mușchiul din cameră, și chiar nu mi-a plăcut unde se îndreptau lucrurile astea. "Ce naiba? Doar scuipa-l afară. "Răbdarea mea era îngustă. Nancy respira adânc și apoi își pătrunde umerii. "După cum știți, Daedalus a lucrat pe mai multe seruri înainte de a avea vreun succes și în unele cazuri. . . Se opri, uitându-se în mod clar la Luc, care zâmbi stralucitor. "Succesele s-au dovedit a fi eșecuri în cele din urmă. A fost serul Daedalus, care a fost dat lui Beth și lui Blake și așa mai departe. "Kat a tras o respirație aspră pe numele ticălosului pe care speram că îl putrezise într-un colț special al iadului. Am urât simpla menționare a lui în prezența ei. Kat îl luase afară, în apărare, dar știam că tot ce trebuia să facă a ajuns la ea. "Apoi, bineînțeles, a fost serul Prometheus", a spus ea, cu ochii ei aprinse ca un copil care prindă iepurașul de Paști ascunzând ouăle. "Serul care a fost dat bărbaților pe care iai mutat." "Vrei să spui bărbații pe care ai forțat să le muți?" Am contestat. "Voluntarii pe care iai mutat au primit serul Prometheus, la fel ca și hibrizii de la care a fost creat ultimul lot de origini", a explicat ea, surprinzându-mă. "Așteaptă", a spus Kat. "Testați serul când eram acolo" Luc scutură din cap. Ceea ce inseamna ca oamenii care au fost mutati in mod accidental de pe parcursul anilor au primit serul Prometheus in loturi de testare. Nu au fost mutanți Daemon, ci oameni ca tine și Beth și pe oricine altcineva care a fost vindecat de un luxen. "Confuziunea a fost turnată în mine. "Deci, ați testat serul Prometheus pentru prima dată când serul Prometheus este diferit de serul Daedalus. Se asigură că omul mutat, că hibridul nu este conectat la Luxen. "Capul mi-a atins partea. - Bine? - Când ai vindecat Kat și Dr. Michaels ne-a alertat când sa îmbolnăvit, nu am folosit serul Daedalus. Kat se înălța. "Ce? El a spus ... - Crezi că știa cu adevărat ce i-am înmânat? Privirea ei întunecată se îndreptă spre Kat. "El a crezut ce iam spus și asta a fost. I sa dat serul Prometheus, care ți-a fost dat. "Atenția ei mi-a revenit. "A fost același lucru acordat acelora pe care și tu ai mutat, Daemon." "Nu." M-am aplecat înainte. "Asta nu are sens. Cand Kat a fost impuscat ... - Te-ai imbolnavit. Credeai că mori? Oh, salveazăne de dramatică. Ochii ei se rostogoli. "Pentru că tu ai fost cu adevărat legat de ea la un nivel emoțional. O iubesti. Ea a scuipat cuvantul L ca si cum ar fi fost un STD. "Da, ne-am dat seama. Întreaga adevărată doresc și are nevoie de prostii. "" Ei bine, pentru voi, dar am murit. "Ea scutură din cap. "Ai fost slăbit și erai bolnav, dar dacă ar fi murit, ai fi supraviețuit. Ai fi fost mai bine. Viața ar fi continuat. Pur și simplu nu ați ajuns până la acest punct, pentru că evident altcineva a vindecat-o. Am stat. Podeaua sub picioarele mele părea să se schimbe. Mi-am încuiat genunchii împreună. Am fost tremurit prin ea, aproape că nu am putut să o cred. Nancy respira adînc. "Viețile voastre nu s-au alăturat așa cum credeți că sunt. Dacă unul dintre voi moare, celălalt o va simți - simți totul, până la ultima suflare, ultima bătăială a inimii .

CAPITOLUL 10 KATY După ce bomba a fost aruncată asupra noastră, nimeni nu a avut altceva de spus. Am ajuns la limita noastră atunci când a venit la minciună și am vorbit cu toți. Creierul meu era pe supraaglomerare, alergând în jurul valorii de ceea ce ne spunea noi, ce făcea Dee, unde erau mama și prietenii mei, dacă Luc avea cu adevărat controlul asupra lui Nancy și ce avea viitorul pentru noi toți. Am terminat. Daemon a fost terminat. Archer a făcut o oprire în drum spre a ne arăta camera noastră. Își coborâse mișcările pe ușă o dată, lăsă-l deschis, fără să aștepte un răspuns. Din fericire, niciunul dintre noi nu a fost cicatratat pe viață. Dawson stătea la picioarele patului, aproape de locul unde se afla Beth. Probabil că am întrerupt ceva, dar zâmbetul care a transformat chipul lui Beth pe măsură ce Archer a ieșit la o parte și am intrat înăuntru m-au făcut să-mi călătorească picioarele. Daemon aruncă o privire înapoi spre mine, sprâncene, dar eu mă îndreptam spre Beth. Ea. . . Ea se uita normală așezată pe pat, cu picioarele încrucișate, cu mâinile așezate în poală. Încăpățânarea îi marca încă fața frumoasă. Pielea ei era prea palidă și umbrele sub ochii ei erau puternice, dar privirea ei era clară și concentrată. "Sunt atât de fericit să vă văd, băieți", a spus ea, plasând o mână pe burta inferioară. - Am fost atât de îngrijorată. - Facem bine, răspunse Daemon, uitându-se la fratele său. Deși stăteam în fața fratelui său și a lui Beth, care părea nevătămat, tensiunea a izbucnit din asta. Ceva ciudat, dar cred că este un lucru bun. Daemon aruncă o privire în direcția lui Archer, apoi privirea lui se îndreptă spre Beth. "Doctorul te-a tratat corect?" "Doctorul Ramsey - a fost foarte bun și a spus asta. . . Bine, sarcina progresează așa cum ar trebui. Ea mi-a spus că trebuie să mă odihnesc și trebuie să încep să iau vitamine. Întrerupe, făcu semn cu gestură la un vestiar. Pe ea erau trei sticle mari care erau ca cele pe care am încercat să le obținem pentru Archer. Mi-a urmărit privirea. "Mulțumesc că ați ieșit în acea zi. Ai riscat mult. Din nou. Am clipit, fără să-mi dau seama de la început că vorbea cu mine. Am ridicat din umeri. "Fără biggie. Aș fi vrut să-i obținem atunci pentru tine. - A fost o afacere mare, corecta Dawson. "Tu și Archer ați fi putut. . . "El a plecat, pe când fratele său era înțepenit. - Da, știi ce s-ar fi putut întâmpla. - Dar nu sa întâmplat nimic rău, nu-i așa? Archer se aplecă pe ușă, îndoind brațele. - În sfârșit ne-am descurcat. - Suntem cu toții aici. Bărbații lui Beth s-au ciupit în timp ce-și bătea bărbia. "Ei bine, aproape toți noi. Nu Dee. Sunt . . . Îmi pare rău. Se uită la Daemon, care privea acum la peretele din spatele patului. "O vom lua înapoi", am spus, și dracului, trebuia să facem asta. Trebuie doar să ne dăm seama cum. "Asa de . . . "Archer își lăsă gura. "Voi stiti daca este un baiat sau o fata?" Schimbarea subiectului nu a putut veni la un moment mai bun si am jurat ca obrajii lui Dawson au colorat putin. - Nu știm, spuse el, întorcându-se spre Beth. - Doctorul a spus ceva despre o ultrasunete? - În această săptămână, răspunse ea, odihnindu-și obrazul pe umăr. "Vor să facă o ecografie. Ar putea fi prea devreme să-i spui. Un zîmbet mic a apărut pe fața lui Archer. Dacă e un băiat, ar trebui să-l numiți Archer. Am chicotit. Daemon sa confruntat cu originea. "Ar trebui să-l numească Daemon." "Daemon 2.0? Nu știu dacă lumea se poate ocupa de asta. Dawson râdea sub respirație, scuturând din cap. "Sincer, nu cred că este ceva la care ne-am gândit cu adevărat în acest moment". - Nu, a fost de acord. "Dar cred că trebuie să facem asta." Ochii lor s-au întâlnit apoi și au fost ca și cum au uitat că altcineva era în cameră. Doar ei. Am înțeles felul legăturii pe care o aveau.

Am avut-o cu Daemon, dar m-am întrebat dacă am arăta cât de dragostea a lovit așa cum au făcut-o. - Te rog, comentă încetișor Archer. A fost cam jenant. "Da, este," a adăugat el. I-am aruncat o privire peste umărul meu, după cum Daemon a mormăit: "Ieșiți din cap", a spus Archer zâmbind. „Îmi pare rău. Nu mă pot abține. "Am răsuflat ochii, nu am intervenit, în timp ce cei doi au început să se bâlbuiască, iar apoi a venit timpul să-i dăm lui Beth și lui Dawson ceva intimitate. După ce am ieșit din camera lor, ni sa dat o cameră care mi-a amintit prea mult de cei din spatele zonei 51. Atât de mult, nu am putut reprima tremurul care sa străpuns în colțul coloanei vertebrale. - În principiu, există un oraș pe această bază, spuse Archer din ușă. "Case, o școală, magazine și chiar o unitate medicală. Există o sală de mese cu un nivel în sus. Țiam luat niște transpirații mai devreme și le-am băgat în toaletă. Daemon dădu din cap în timp ce scana camera, privindu-și privirile pe televizorul cu perete, ușa care ducea la o baie și biroul unic și biroul de metal. "Este într-adevăr în siguranță aici?", Am întrebat, încercând să îmi pieptească degetele prin mizeria care era părul meu. "La fel de sigur ca orice loc este chiar acum. Cu siguranta cel mai bun loc pentru Beth, toate lucrurile luate in considerare. "Da, avand o facilitate medicala in apropiere a fost bun pentru ea. Daemon și-a îndoit brațele. "Luc va ucide cu adevarat pe acei copii?" "Luc este capabil de orice". Am stat pe marginea patului si mi-am intins picioarele dureroase. N-am putut imagina Luc făcând asta. Nu pentru că nu credeam că o va face, ci pentru că nu am vrut să cred că ar face așa ceva. "Și i-ar fi pus mâna pe acești copii în cele din urmă?", A întrebat el. Archer ridică un umăr. "Asa cum am spus, Luc este capabil de orice, mai ales cand vine vorba de a obtine ceea ce vrea. Norocos pentru noi toți, ne dorește să trăim. "A împins brațul de protecție. "Mai sunt multe de discutat. Așa că mă voi întoarce mai târziu. "Pe când începu să plece, ceva ma lovit, mă prinse. "Aștepta. Ați adus vreunul dintre ele, legat de Daemon și de mine. - Mulțumesc, am spus. El a dat din cap. Cu asta, Archer a ieșit și a închis ușa în urma lui. M-am străduit să aud o închizătură, dar când nu sa întâmplat asta, umerii mei au căzut cu ușurință. Daemon sa întors la mine. "Credeai că vom fi blocați aici, nu-i așa?" Privirea mea a călătorit peste fața lui izbitoare, rămânând în umbrele slabe care se aflau sub ochii lui. "Chiar nu știu ce să cred. Am încredere în Archer și Luc, dar am avut încredere în multe persoane și asta sa dovedit a fi rău. Sper că nu mă face nebun "." Cred că încrederea că cineva ne face să fim puțin nebuni ". L-am urmărit mutându-se în cameră, oprindu-se în fața dulapului și inspectând ce era înăuntru, apoi mutându-se la birou. Ridică o mână și își frecă degetele prin mizeria undelor maro închise. Fiecare pas a fost umplut cu tulpina. Știind că gândurile lui trebuie să fie cu sora lui, am simțit o durere în piept pentru el. Știam cum se simțea să-și piardă pe cineva care era în preajmă. Nu a trecut nici o oră pentru că nu m-am gândit la mama mea. - Îl vom întoarce pe Dee. Nu știu cât de mult, dar o vom face. "Și-a coborât încet mâna, dar umerii i s-au tensionat când sa întors spre mine. "Dacă suntem cu adevărat în siguranță aici, l-ai lăsa să intre într-un cuib de vipere pentru a-mi scoate sora?" "Trebuie să întrebi cu adevărat această întrebare? Știți că o voi face. Daemon a mers acolo unde am stat. "Nu aș vrea să te trezești în pericol." "Sunt sigur că nu mai rămân în urmă dacă te fugi să o găsești". O parte a buzelor ia dat peste cap și era uimitor cum o jumătate simplă Zâmbetul mi-ar putea răsuci interiorul. "Nu credeam că vreți, și nu v-aș lăsa aici. Unde mă duc, du-te și invers. Nu mă scapi de mine pentru o perioadă lungă de timp atât de ușor. - Mă bucur că suntem de acord cu asta. Nu cu mult timp în urmă, Daemon ar fi încercat să mă adăpostească, dar cred că a aflat că nu a făcut- T lucra foarte bine. Era prima dată în zile când am fost împreună și am putut să vorbim deschis unul cu celălalt și când l-am urmărit, am știut că în mintea lui era ceva dincolo de sora lui. Cu atâtea

lucruri pe care trebuia să le accentuăm, ar fi ca și cum am căuta un măr într-o grămadă de mere. - Ce? Privirile noastre s-au ciocnit și ținut, și am tras o respirație instabilă. Acei ochi smarald, Care erau atât de verde, nereal, nu au reușit să-mi atragă atenția. Daemon a fost frumos într-un mod care nu părea posibil, dar acea frumusețe a fugit adânc, dincolo de piele, care într-adevăr nu era forma lui adevărată, și chiar în inima ființei sale. Când l-am întâlnit prima dată, nu credeam asta. Acum știam mai bine. Genele sale groase coborâse. "Gândește-te doar la ceea ce spunea Nancy despre seră - despre noi." "Despre noi, nefiind conectați așa cum am crezut că suntem?" "Da." "Totuși, este bine." Am zâmbit când a privit. Nu știam ce să gândesc, altfel decât faptul că viețile noastre nu s-au alăturat într-adevăr trebuie să fie veste bună și că nu schimbă nimic între noi. "Adică, nu mă înțelege greșit. Am bifat că Nancy ne-a mințit că a testat ceva atât de volatil pentru mine, dar este. . . e in regula. Știu că pot lovi cu piciorul un fund și pot intra în Sursă, dar ești mai tare decât mine. Sunt mai slab ... - Nu ești slab, Kitten. Nu ai fost niciodată slab, înainte sau după mutație. - Mulțumesc pentru asta, dar știi ce vreau să spun. Să fim realiste. Sunt o pasiune într-o măsură atunci când vine vorba de luptă. Nu pot merge decât atât de mult înainte de a-mi scoate afară. Chiar nu. - M-am prins. Își împinse din nou mâinile prin păr, încruntându-se. I-am căutat fața. - Atunci, ce? - Doar asta. . "Daemon a îngenuncheat în fața mea, sprâncenele îi tricotau împreună. Se întinse și-și strecură mâinile peste genunchi. Doar că din momentul în care mi-am dat seama ce vindecare ai vrut să spui sau ce credeam că înseamnă, nu m-am gândit niciodată să mă confrunt cu o zi fără tine. Că nu trebuia să-mi fac griji pentru a merge dacă nu erai acolo. Și nu încerc să fac acest lucru într-un fel de rahat de Romeo și Julieta, dar acum știu că există o șansă de asta și de asta. . . Mă înspăimântă, Kat. Chiar nu. "Am clipit din nou o grabă de lacrimi, când i-am acoperit obrajii. Micile mirosuri mi-au bătut degetele. "Ideea că tu nu ești acolo mă înspăimântă". Se aplecă și își apăsă fruntea împotriva mea. Știu că este o veste bună și știu că e proastă. Ar trebui să mă mai sperie de moarte în general, dar ... - Știu. Am închis ochii și mi-am apăsat buzele. - Să nu murim unul pe celălalt, bine? Chicotul lui Daemon îmi zăcea buzele. "Îmi place acest plan." "Nu veți lăsa să se întâmple nimic cu mine", i-am spus, sprijinindu-și mâinile pe umeri pe măsură ce mam retras. - Și nu voi lăsa să se întâmple nimic cu tine. - Asta-i pisicuta mea, murmură el când ma privit. "Vorbind despre faptul că nu l-am lăsat pe Sursă. Mereu mi-a amintit de Harry Potter. "Mă voi asigura că Archer ia o parte din asta când se întoarce". Stătea și apoi se urcase pe pat, așa că stătea în spatele meu. - Dar pentru moment. . "Mi-a luat șoldurile și m-a tras înapoi în piept. "Ce faci?" Când mâna dreaptă alunecă pe coapsa superioară, respirația mea a fost prinsă. "Oh." Râzatul lui adânc a trecut prin mine. "Credeți sau nu, nu mă gândesc la gânduri nepotrivite." Mi-am întors capul să mă uit în spate, sprancenele ridicate. Împăratul cel rău îmi întoarse inima spre mâncare. "Bine. Nouăzeci și nouă de puncte, nouă procente din timp, mă gândesc la ceva care ar transforma vârfurile urechilor în roz. - Și tu nu ești acum? "Da, bine. O sută la sută din timp, dar de fapt am motive întemeiate să te ating. "" Uh-huh. "Mi-am așezat capul pe obraz. Apoi mi-am simțit mâna călcând peste coapsa dreaptă. "Ce faci?" "Ai grijă de tine." Căldura de la degete mi-a radiat peste coapsă. "Nu trebuie să faceți asta. E doar o zgârietură. - Mai mult ca o rană din carne și tu te-ai încurcat de când sa întâmplat. Ar fi trebuit să o fac în timp ce eram în elicopter, dar eram prea ocupat să vă împiedic să vă aruncați în cabină. "" Nu eram așa de rău ". Un zâmbet mic mi-a tras buzele. Dar vă mulțumesc pentru asta. Mi-a fost frică că te-aș arunca peste tot. - Mă bucur că nu ai făcut-o, răspunse el repede. Odată ce durerea plictisitoare a coapsei mi-a slăbit până când nu a fost altceva decât o amintire, am

început să mă retrag, pentru că vindecarea de mine mi-ar fi putut face rău, dar în loc să mă lase să plec, el a scos patul cu mine în fața lui . În momentul în care picioarele lui au lovit podeaua, el ma scos în brațe. Am dat un șuier surprins când i-am aruncat ochii pe el. „Uau. Ce mai faci acum? - Încă mai ai grijă de tine. Se îndreptă spre baie, cu ochii închiși, dar avea o înclinare răutăcioasă la buze. "Tocmai am realizat că amândoi am putut curăța." Asta a fost adevărul. Încă o dată, am fost văzută cu murdărie și cu sânge uscat, și așa a fost Daemon. Ne-a dus într-o baie surprinzător de mare, făcându-mă ușor în fața unei cadă. Nu era la fel de mare ca cel din spatele primăriei primarului, dar părea încă anormal de mare. Trecând peste lumina scăzută, se întoarse spre mine, rătăcind degetele. Am pășit spre el. El a zâmbit. "Mai aproape." Am făcut un alt picior. "Ridicați-vă brațele." Spunându-i că sunt capabil să mă dezbrac, era pe vârful limbii mele, dar nervozitatea a înghițit cuvintele. Mi-am ridicat brațele și a scos puloverul ruinat, oprindu-mă să-mi ușurez părul înainte să-l arunc pe podea. Nu vorbea, în timp ce el mișcă butonul cu perlele mici pe pantaloni și apoi le trase. Mi-am pus mâna pe umăr pentru a mă echilibra pe măsură ce am scos un picior liber. O fluture mi-a luat de pe obraji pe tot trupul meu. Indiferent de ce am împărtășit împreună, eram încă timid în jurul lui. Nu știu de ce, dar poate pentru că nu părea să aibă un singur defect în timp ce aveam un corp foarte uman plin de ele. Ultima bucată de îmbrăcăminte rămas, de asemenea, a lovit podeaua, apoi stăteam acolo complet în piepteni, cu el complet îmbrăcat. Mi-am îndoit brațele peste piept, în timp ce se apropiase de mine, aprinzând apa. Aburul fierbinte imediat se revărsa în baie. În timp ce se îndrepta, buzele își luă curba obrajii, trimițând un frison pe coloana vertebrală. N-am văzut niciodată că un tip se dezbrăcă la fel de repede ca Daemon și, înainte sămi dau seama, am fost față în față cu pensulele cu cordon. Privirea mea se strecură în abdomen și apoi se mișcă mai jos. Două vârfuri de degete se apăsară sub bărbie, îndreptându-mi privirile către o pereche de ochi verzi uimitoare, care păreau să aibă un alb strălucitor în urma lor. "Vedeți aici, sau voi începe să mă simt ca un bomboane om" Obrajii mei se încălzesc, dar am râs. "Orice ar fi." El a mintit după ce a retras perdeaua. "După tine". N-am mai făcut niciodată o baie cu un tip. Evident. Dar, chiar dacă aș fi avut-o, nu cred că se va atinge chiar de la distanță cu Daemon Black. Mâinile mi-au tremurat când am călcat în apă. O secundă mai târziu, se afla și în cadă și, brusc, nu se simțea deloc mare. Nu ceea ce a făcut el. Ochii lui se închisau cu a mea și cu grijă luă cu mâna coastele îmbibate ale părului meu peste umerii mei. Apoi, mâinile îi strângeau bratele de sus și se topiseră peste spate. Bratele lui se îndoiau în jurul meu, tragându-mă pe piept, închizându-ne corpurile împreună. Mi-am strâns ochii, pentru că altfel de nevoi s-au întors în mine. Creșterea emoției a depășit limitele fizice și, așa cum ma ținut atât de strâns, încât nu era deloc spațiu între noi, știam că este același lucru pentru el. Nu știu cât timp am stat așa, doar ne ținem unul pe celălalt, pe măsură ce apa ne-a bătut, dar a existat ceva puternic între noi, care transcendea cuvintele. Genunchii mei au devenit slabi când și-a scăpat obrazul în vârful capului meu și a reușit să mă țină mai aproape. Doamne, am iubit pe Daemon. Eram îndrăgostit de el, la fel de mult ca și când eram prima dată când am recunoscut ce senzație de arsură, care a însemnat aproape șocul electric de fiecare dată când am atins. Era greu să mă uit în spate și să mă gândesc la tot timpul când ne-am risipit să luptăm între noi, luptându-ne unii cu alții, mai ales atunci când viitorul părea îngrozitor de scurt, dar nu m-am putut concentra acum, pentru că eram împreună. Nu contează cât de multe ore, zile, luni sau ani ne-am întins în fața noastră; Am fi mereu împreună. Acest tip de dragoste a fost adevărata

afacere, mai puternică decât o întreagă planetă plină de psiho străini și un întreg guvern. Am stat impreuna o lungă perioadă de timp, înfășurat în jurul valorii de fiecare alte, înainte de a ne folosi de fapt, de duș-bună, utilizarea adecvată a dușului. Dar baie cu Daemon a fost ca. . . Bine, scăldat cu Daemon. În cele din urmă am coborât, am uscat și ne-am transformat în transpirații și cămăși de bumbac supradimensionate, care nu erau atât de supradimensionate pentru Daemon. Cămașa albă se întinse întinsă peste umeri, urmată de fiecare înfundare a abdomenului. Pielea mea era prea sensibilă, deși n-au mai apărut niște shenanigani în baie. Am găsit un pieptene și am așezat în mijlocul patului toate nodurile, în timp ce Daemon porni televizorul și se așezase pe o stație de știri. Luând telecomanda pe patul patului, el stătea în spatele meu. Mi-a luat pieptenele de la degete. "Lasă-mă să fac asta." Am făcut o față, dar mam așezat nemișcat când a început să lucreze cu pieptenele prin părul meu. M-am uitat la televizor, am văzut un alt oraș în ruine și apoi am privit. Nu vroiam să mă gândesc la asta, pentru că nu știam unde era mama mea sau cum prietenii mei de acasă se întorceau în timpul asta. Daemon a fost surprinzător de apt să curețe nodurile. "Există ceva ce nu puteți face?", Am întrebat. El a râs. - Știi răspunsul la asta. Am zâmbit. Odată ce a terminat cu părul meu, am simțit că marginea pieptenei mă lovește în spate. Cu un ochi roșu, mi-am aruncat o privire asupra umărului. "Ce?" Se aplecă, mă sărută încet. Edile părului său umed își lustruiră obrajii, în timp ce își înclină capul, aprofundând sărutul, până când inima îmi bate. Mi-am pus mâna peste piept, deasupra inimii, și mi-am dat seama că se potrivește cu ritmul meu. Privirea mea sa ridicat și ochii noștri s-au întâlnit. Într-un fel, am ajuns întins pe pat, cu spatele înclinat în față. - Nu am terminat vindecarea ta, spuse el cu o voce groasă. Degetele îi traseau în jurul unui loc plăcut de-a lungul templului meu. Mi-am închis ochii, lăsându-l să facă ceea ce voia. La urma urmei, l-au făcut să se simtă mai bine. Dar căldura vindecătoare sa transformat încet întraltceva când vârful degetelor mi-a alunecat pe braț, sub cămașa mea și peste stomac. Nu exista nimic între pielea lui și a mea. "Folosiți foarte mult Sursa." Mâna îi apleca spre stomacul meu inferior, pinkie-ul lui găsind o cale sub bandă liberă pe transpirații. "Trebuie să te fi purtat." Un alt deget călătorea sub trupă și nu eram sigur că am fost atât de uzat. Toată conștiința mea sa concentrat asupra mâinii sale - greutatea și căldura ei, poziționarea exactă. - Păi? - Vocea lui era profundă și netedă. "Doar dacă ai fi trecut pe mine." "Nu aș face niciodată așa ceva." A fost liniștit pentru o clipă. "Știi la ce mă gândeam?" Cu el, a fost presupunerea cuiva. "Ce?" "Mă gândeam când totul sa terminat, unde vom merge." Jumătate din mâna lui era sub trupa acum. "Ce vom face?" "Aveți vreo idee?" Gândea colegiu. - Credeți că vor fi colegii după toate astea? Cred că da. Sfaturile celor două degete s-au prăbușit, Provocând respirația mea să prindă. "De ce crezi asta?" "Răspunde ușor." El mi-a sărit un obraz pe obraz. "Dacă m-ați învățat ceva, oamenii sunt rezistenți, mai mult decât al meu. Indiferent de ce, vor continua să creeze. Așa că nu pot să cred că nu vor exista colegii și locuri de muncă sau ceva de genul ăsta. "Buzele mi-au curbat într-un zâmbet mic, așa cum am decis să joc. - Colegiul ar fi bine, cred. - Cred că ați menționat anterior Universitatea din Colorado, spuse el, cu degetele târâi mai departe spre sud, făcând mușchii din stomacul meu inferior să se prindă. "Ce zici de asta?" Mi-am amintit de prima dată când am vorbit despre universitate și eram atât de îngrijorat că depășesc liniile de relație. Pare ca totdeauna în urmă. - Cred că e perfect. - Sunt sigur că Dawson și Beth ar vrea să fie acolo. Se opri. - Așa ar fi și Dee. - Da, ar face-o. Mai ales dacă Archer ar fi în preajmă, dar apoi, trebuia să luăm capul lui Dee mai întâi. "Poate . . . Poate că m-aș putea duce și pe mama mea să se mute acolo. - Bineînțeles, murmură el și-mi zgâri buza, destul de tare, pentru a gusta

sângele, reușind să-mi ia genunchiul între mine. "Mama ta trebuie să fie acolo, pentru că o să facem asta". Ochii mei s-au lărgit. "Nu sunt sigur că vreau să fac parte mama." Râsul lui Daemon ma bătut. "Scoate-ți mintea din jgheab, Kitten. Vom face o adevărată nuntă. Întreaga chestie domnișoarele de onoare, cel mai bun bărbat, halatul destul de alb și ceremonia. Chiar și o recepție. Totul. "Gura mi se deschise, dar nu erau cuvinte. Am fost prins în fantezia unei adevărate nunți - a mamei mele fiind acolo pentru a mă ajuta să intru într-o rochie de tip Cinderella frumoasă; A lui Dee și a lui Lesa în picioare lângă mine; De Dawson, Archer și chiar de Luc ca fiind cei mai buni oameni. Apoi a fost Daemon într-un tux, și naibii, asta a fost ceva ce am vrut să văd din nou. Și vor fi făcute imagini și se va servi friptură la recepție. Ar fi un DJ care să cânte muzică discutabilă, iar apoi Daemon și cu mine vom avea primul nostru dans ca soț și soție. Inima mi-a lovit în piept și nu mi-am dat seama până atunci cât de rău miam dorit asta. Am fost o fată și nu mi-a păsat. - Îmi place asta, am șoptit când pieptul meu stoarse. "Vorbind despre asta, vreau să spun. Se simte normal. Se simte ca și cum ... Daemon se aplecă peste mine, capturând gura cu a lui. Sărutul a ajuns adânc în mine, aprinzând fiecare celulă. "Avem un viitor." M-am oprit gândindu-mă cum buzele lui s-au întors la a mea și mi-a lăsat pe spate. Restul lumii, toate preocupările și pericolele, au dispărut până când au fost doar noi doi. El a făcut lucruri nebunești nebunești cu mâna, și a fost o grămadă de senzații care mau aruncat în jurul meu, ca și cum am călcat un val. Și când m-am întors, l-am împins pe spate. Părinții lui Daemon au zburat, în timp ce eu m-am plimbat peste el. "Ce ești tu?" A ajuns cu programul destul de repede, iar marginea corpului său a început să strălucească acel luminos alb-roșu, când mâna lui se curgea în jurul părului meu umed. Înainte ca genunchii să-i curgă, ochii îi erau ca niște diamante brute, iar expresia era ceva miraculos, chiar dacă nu aveam nici măcar idee ce făceam. Dar el părea să-l iubească și cred că a fost pentru că ma iubit. Mai târziu, ne-am îndreptat unul spre celălalt și am fost liniștiți. Am urmărit linia buzei inferioare, făcând nervul să-i întreb ceva despre care eram curios. "De ce ai plecat cu ei când au venit?" Ochii îi erau închise, fața relaxată. "Când au ieșit din pădure, am auzit tot ce se gândeau, ce voiau. A fost la fel pentru Dawson și Dee. Am fost imediat conectați. La început, a fost copleșitoare. Am vrut să merg cu ei. Se opri, deschizându-și ochii. Privirile noastre s-au blocat. "Eram ca și cum am uitat totul, cu excepția lor. Ei au devenit totul. "Nici nu m-am putut împacheta în jurul meu. - Le auzi acum? - Nu. În caz contrar, în fundal este un zgomot slab. "Nu este pentru prima dată când sa întâmplat așa ceva. Atunci când mulți dintre noi se află în jurul valorii de unul de celălalt, poate deveni greu, pentru că este ca un radio cu un milion de căi. De aceea nu ne-a plăcut niciodată să fim în colonie. Când sunt atât de mulți dintre noi, toți suntem conectați, aproape ca o singură ființă, și sunteți influențați în lucruri pe care nu le doriți. Nu ești o persoană. Ești un întreg. Doar cei care au venit, sunt diferiți de ceilalți. Știu că e evident acum, dar ei. . . Sunt atât de reci. Nici o empatie sau o compasiune. O suspinare îi tremura prin el. "Nu imi amintesc de parintii mei, dar nu pot sa cred ca au fost asa. Cred că nu suntem așa pentru că am fost în jurul omului. Această lipsă de compasiune și empatie le face periculoase, Kat. Mai mult decât cred că chiar ne dăm seama. "Pe măsură ce îmi zgâlțâie degetul de-a lungul maxilarului, își întoarse capul, plasându-mi un sărut în centrul palmei mele. Totuși, trebuie să aibă o slăbiciune. Totul din univers are o slăbiciune. "Daemon mi-a capturat mâna, mișindu-i degetele prin a mea. "În fiecare colonie există un Bătrân care are reguli destul de mari asupra grupului. Știu că, din cei care au sosit, trebuie să existe cineva care este asemănător. . . Ca

sergentul lor. Regina lor într-un stup. Lansarea acelei persoane nu va termina acest lucru, dar le va slăbi - deținerea pe care o au față de alte Luxen. "Ca și Dee. "Aveți vreo idee cine este sau unde este acea persoană?", Am întrebat. Buzele i s-au dat într-o parte. "Nu. Rolland a ținut destul de ascuns, iar acum are sens. Din cauza lui Sadi, știa mai bine decât să împărtășească acea mică informație. La naiba Sadi. N-am avut idee că a fost Origine, dar cred că nu este singura care se preface și se ascunde printre Luxen. M-am încruntat. "Cine altcineva?" "E ceva ce nu am observat niciodată până când plec din colonie, când am venit pentru tine. Un lucru ciudat este că nu am avut niciodată încredere în tipul ăsta. Mai era și ceva despre el și a spus niște chestii de pe perete când am plecat. Lucruri care nu aveau sens atunci și nu am pus nimic împreună până când Archer nu a dezvăluit ce era - știi, culoarea ochilor. El se rostogoli pe spate, expirându-se încet. "Ethan Smith" Mi-a luat o clipă să-mi amintesc cine era. - E vârstnicul din colonie acasă? "Ochii lui sunt la fel ca lui Archer și Luc." "Crapă," am respira. Așezându-mă, miam pliat picioarele sub mine. - Dar dacă e Origine și dacă Originsul a ajutat cumva la restul lui Luxen, întrebarea este de ce? Daemon se uită la mine. Asta e problema unei vieți, nu? De ce ar fi lucrat unele dintre Origins cu Luxen? "

CAPITOLUL 11 DAEMON Kat părea rănită de creierul ei. Nu am putut da vina pe ea. A fost atâta aruncare la noi, m-am simțit ca și cum ar fi trebuit să port echipamentul catcherului. Totul despre Ethan mi-a ținut în cap în timp ce stăteam împreună în pat, încercam să obținem o odihnă înainte ca Archer să se întoarcă și cel mai probabil să arunce vestea și mai tare în turneele noastre. Aș putea spune că, deși Kat era liniștită în brațele mele, nu dormea. La fel ca mine, a fost prea mult pentru a trăi. Gândindu-mă la Dee ma făcut să vreau să-mi dau chipul printr-un zid, așa că aș prefera să-mi dau seama ce naiba putea avea Ethan să o facă cu invazia de la Luxen. Chestia a fost că a fost într-adevăr întrebarea de un milion de dolari. De ce ar lucra împreună Origins și Luxen? A fost ceva pe care l-am întrebat pe Archer după ce a arătat înapoi cu saci de haine. Când a aruncat-o pe Kat într-un blat de ciocolată, m-am încruntat, întrebându-mă cât de mult a luat-o. Archer mia ridicat o frunte. "Destul să știu că poți să-mi bați capul de pe umăr ori de câte ori ne aflăm în jur". Am zâmbit în timp ce Kat a ridicat ochii de la desfacerea bomboanelor. - Ce? Întrebă ea. "Nimic", am spus când m-am uitat în unul dintre pungi și am găsit blugi în dimensiunile mele. A fost ciudat la un nivel deranjant. Înapoi la întrebarea dvs. Despre Origine și Luxen. "Archer sa sprijinit pe celălalt decât pe forțele puternice care aderă la forțe puternice pentru dominația mondială și bla, bla. - Asta e clișeu, am spus eu. - Și prea evident, a fost de acord. M-am uitat la Kat. Privirea pe fața ei, pe măsură ce devora bara, ca și cum ar fi gustat cerul pentru prima oară și ar fi fost la câteva secunde de a avea un gura-gaz, ma făcut să-mi doresc ca Archer să nu fie în cameră. Zâmbetul lui a crescut într-o crestătură. Si ma facut sa-mi doresc ca el sa iasa din cap. "Știai despre Ethan?", Am întrebat, reorientându-mă. El clătină din cap. "Nu suntem ca niște ciudați străini, unde ne gândim sau știm unde sunt ceilalți la fiecare secundă dată." "Ultima dată am verificat, sunteți parte din familia extratereștrilor noștri, deci. . "Kat a dat jos un mic bar și mi-a oferit-o. Am scuturat din cap și am apucat-o între buzele ei. - Deci nu l-ai cunoscut niciodată pe Ethan sau ai auzit de el? Întrebă ea. "Sunt multe Origini cu care nu am intrat

niciodată în contact sau nu am văzut de când au fost transferate la alte baze. Daedalus a creat multe în întreaga lume în poziții foarte puternice. Dacă chiar și câțiva dintre ei lucrează cu Luxen, suntem cu adevărat în necaz. "" De parcă noi nu suntem deja? "Am subliniat. "Da, ei bine, iată problema cu asta. Putem pretinde că suntem umani sau Luxen sau chiar hibrizi. Vă putem citi gândurile. Ai avut deja fundul tău fericit ars de unul despre care credeai că e un luxen. Probabil chiar și de două ori dacă numărești Ethan despre care vorbești, ceea ce face încredere în ceea ce crezi că știi sau vezi o problemă reală mare ", a explicat Archer. "Să spunem că o mână de Origini care sunt politicieni, medici sau membri ai armatei lucrează într-adevăr cu Luxen. Se va transforma într-un cluster ... - Și ce facem? Kat a scos din pat și a aruncat ambalajul în coșul de gunoi. "Adică, nu putem fi înșelați. Trebuie să putem face ceva. "O tensiune tare a traversat fața lui Archer. "Ceva se face în legătură cu asta." Kat se opri în mijlocul camerei, expresia ei un amestec de speranță și prefaceri. Archer mi-a aruncat o privire spre mine și mi-a spus că o vorbă simplă nu va explica nimic, așa că am vrut să-mi dau seama că asta nu va fi un lucru bun. "De ce nu vă schimbați voi doi și mă întâlniți în hol", a sugerat el. Micile sale mâini erau înfășurate în pumni. - Ce nu ne spui? - Nu vreau să-ți spun că nu vreau săți spun. Lăsă biroul și se îndreptă spre ușă. "Este ceva ce cred că trebuie să vă credeți voi." "Ei bine, asta nu este inutil de misterios sau orice altceva, dar orice." Am stat și m-am apucat de transpirații pe care le purtam. Archer era încă la ușă și am arcuit o frunte. "Dacă nu vrei să mă vezi în toată goliciunea mea glorioasă, te-aș sugera să pleci acum." Ochii lui Archer se rostogoli. "Nu, mulțumesc." Kat și cu mine ne-am schimbat repede, iar faptul că blugii ei se potriveau perfect mi-au făcut să-mi imaginez filmul de artă cu fața în față, dar ea arăta bine, mai mult Ea însăși în denim întunecat și pulover de culoare gri. Părul îi uscat în valuri moi și părea că mergem să luăm ceva de mâncare sau poate un film. Ceea ce făceam era atât de departe de acea fantezie încât era înfricoșător. Ochii noștri s-au întâlnit după ce am apucat butonul pe blugi. "Ești gata să faci asta, indiferent de ce e asta?" Ea dădu din cap. "Sunt aproape jumătate de frică să văd ce vrea să ne arate." "Te simt eu. În acest moment, orice este posibil. Am oprit la ușa închisă și i-am întins mâna. Când a luat-o, am tras-o spre mine. Am îmbrățișat brațele în jurul taliei, am ridicat-o și i-am dat o lovitură bună. Râsul ei moale care mi-a dansat în ureche era prea rar. - Mă scuzați de mine. - Uh-huh. Dând-o înapoi, am sărit un sărut pe frunte. "Indiferent de ce, nu uita planurile noastre." A fost important să-i amintești de ei. Ochii ei aveau un gri moale, în timp ce se uita la mine. "Planurile de nuntă?" "Acelea". M-am aplecat și i-am șoptit în ureche: "Pentru că atunci când vom fi arătați ceva absolut încurcat, pe care sunt sigur că o vom face, voi începe să mă concentrez asupra Acele planuri și ridicându-ți rochia de nuntă și coborând în genunchi. - Dumnezeule, șopti ea, iar când m-am întors cu un chicot, obrajii ei erau roșii. Tu ești. . . Tu ești. . . "" Ce? "Ea scutură din cap și înghiți. "Mult să mă descurc." M-am smirked când am deschis ușa. "După tine, Kitten." Pe când trecu prin ea, am aterizat pe ea o pată frumoasă, care a făcut-o să sară și să se rotească. Kat mi-a dat un aspect murdar, și am zâmbit, cu totul neîngrijit. Era micul set de uși duble de sticlă și ceea ce părea în interiorul unui centru de comandă de la NASA. "Ce-i asta?", Am întrebat eu. "Ce credeți că este." Zâmbetul lui Archer nu a ajuns la ochii lui ciudat când m-am uitat la el. "Este centrul de comandă al bazei. Sunt conectați la sateliți, rachete și tot felul de lucruri amuzante aici. Kat șuieră nasul, dar rămase liniștită. Archer deschise ușa și nu mă surprinse să-l văd pe Luc șezând într-un scaun din față, picioarele ridicate pe o margine albă, traversate de glezne. Avea o cutie de fructe cu pumn

în mână. Am scuturat din cap. Nancy era aproape de față, cu brațele încrucișate peste pieptul îngust, cu fața strânsă, ca și cum suge ceva acru. Un bărbat stătea alături de ea în regalia militară completă, cu suficiente butoane și insigne lucioase pentru a-mi spune că ar putea fi o problemă. Camera a fost echipată cu oameni militari care purtau căști și erau conectați la tot ceea ce dădeau pe monitoarele din fața lor. Câțiva au privit calea noastră când am intrat. Nici unul nu părea surprins. Pe perete, în fața lui Luc, era un monitor imens. M-am întors privirea spre omul cu ochi cenușii cenușii și părul scurt și maro deschis. "Cine e dușul ăsta?" Ochii lui Kat se lărgiră și se părea că Luc se sufocă în râsul lui, în timp ce se întoarse să ne înfrunte. Doamne, știam că există un motiv pentru care îmi plăcea. - Da, mormăi. Nancy nu arăta amuzată pe măsură ce omul ne-a înfruntat, umerii i-au pătruns. - Acesta este generalul Jonathan Eaton, cel mai înalt ofițer în cadrul Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, spuse Nancy, cuvintele ei tăiate și ca niște pumni. - Poate ai putea să arăți ceva respect. Am arcuit o frunte. "Sigur." A trebuit să o dau generalului indiferent de numele lui. Nu a fost nici un pâlpâire a vreunui smidgen de supărare, așa cum ochii lui cenușii s-au așezat asupra mea. "Știu că nu ai prea mult. . . Opinie ridicată a membrilor guvernului ", a spus el. "Dar vă pot asigura, acum nu suntem dușmanul vostru." "Eu îmi rezerv dreptul de a decide asta", am spus, uitându-mă la ecran. Din ceea ce arăta, era o vedere aeriană îndepărtată a unui oraș important. Am putut alege topurile de zgârie-nori și o pată albastră care ar putea fi un ocean. - E de înțeles, răspunse el, atrăgându-mi atenția. - Lasă-mă să știu, n-am avut niciodată probleme cu tipul tău. - N-am avut niciodată o problemă cu a ta, am spus eu. - Nu până nu ne-ai răpit, ne-am făcut experimente îngrozitoare, ne-am rupt familia și am devenit o durere generală în măgarii noștri. Generalul nu a făcut-o. "Mulți dintre noi nu erau pe deplin conștienți de ceea ce făceau Daedalus sau cum cumpărau luxenii și hibrizii. Vor fi multe schimbări în viitor. - E unul dintre cei mai mari băieți care au pus mâna pe Daedalus. Luc își îndoa brațele în spatele capului și nu știam unde a ieșit cutia de fructe. Privirea lui alunecoasă se strecură spre Nancy și un rânjet răcoritor își înclină buzele. - Cred că e destul de răcoros. - Asta înseamnă mult pentru mine, răspunse general generalul, iar tusea lui Archer părea suspinată ca un râs. "S-ar putea să nu vedem cu ochii în ochi sau să gândim în același sens", mi-a spus el, "și nu voi mai putea spune nimic care să rezolve ceea ce sa făcut cu familia sau cu cei cărora le pasă." Cu asta, el a trecut printr-o privire severă în direcția lui Nancy. "Cei care erau responsabili de aspectele mai daunatoare ale lui Daedalus vor fi pedepsiti in consecinta." Kat se uita la el. "Așteaptă". M-am apropiat mai mult de ea - nu că am fost pe primul loc. Acum stăteam practic pe ea. "Asta e minunat că te iubești pe niște Luxen, dar de ce dracu ai avea încredere în oricare dintre noi chiar acum? De ce ne-am încrede? "Generalul își înclină bărbia. "Știu că nu crezi că tu și fratele tău sunteți singurul luxen care să mutați vreodată un om pe care-l pasăți profund. De fapt, cred că și tu îți dai seama că există mulți oameni de acolo care ar face orice pentru a proteja omul sau oamenii pe care îi interesează. Știu că legătura este mai puternică decât influența celor care au sosit recent. Știu asta de fapt. - Cum? Întrebă Kat. - Pentru că fiica mea și soțul ei sunt aici pe bază, zise el, privindu-mă. "Și da, el este un luxen". Îmi puteam simți ochii pe mine când m-am uitat la general. Pentru un motiv înșelat, din tot ceea ce trebuia să fie cel mai șocant rahat pe care-l auzeam. Am râs. Nu am putut să-l ajut. Uniformă albastră întinsă peste umeri. "Fiica ta e căsătorită cu un luxen și ești bine cu ce le-a făcut Nancy? Pentru noi? "Furia a strălucit în fața lui Kat. O privire îndelungată de zgomot se opri în ochii lui. "Așa cum am spus, au fost lucruri despre care nu eram conștienți." "Nu este o scuză", a spus ea și, naibii, am știut că va fi pe

punctul de a obține o bătaie de cap. Buzele îi răsuflau ca și cum ar fi vrut să zâmbească. - Îmi amintești de fiica mea. Nancy și-a întors obrazul și i-am jurat că ochii s-au rostogolit. "Știu că nu pot face nimic pentru a schimba ceea ce sa făcut în trecut decât pentru a ne asigura că nu se va mai întâmpla niciodată. Și o voi face. "Dar acum, avem un dezastru mondial fără precedent pe mâinile noastre. Asta-i tot ce mă pot concentra. "" Dezastrul global. "Luc arcui o frunte. "Sună atât de incredibil de dramatic și de parcă există ..." Un bip mutat la tăiat. A atins în buzunar și șia scos telefonul mobil. Luc își lăsă adidașii pe podea, cu o expresie neclară, în timp ce-și împușcă picioarele. "Am ceva de care trebuie să am grijă". Se îndreptă spre ușă fără o privire înapoi, mâna lui liberă înfigîndu-se într-un pumn și avertizările aruncate unul câte unul. Nu l-am văzut niciodată pe Luc. . . Atât de neliniștit. E in regula . Glasul lui Archer mi-a filtrat gândurile. Ceea ce se întâmplă acum nu are nimic de-a face cu niciunul din aceste lucruri. Sunați-mă paranoic, dacă asta nu înseamnă nimic la mine, m-am întors la el. Generalul e legiuitor, răspunse Archer, privindu-și privirea cu a mea. Și așa cum am spus, lucrul cu Luc nu are nimic de-a face cu asta. Încă nu aveam 100% la bord, așa că mi-am tras bratul în jurul umerilor lui Kat doar pentru caz. Privirea mea pâlpâie peste general și Nancy. Nu eram sigur ce se întâmpla cu adevărat acolo. "Unde e celălalt?", Am întrebat eu. - Sergent Dasher? Nancy se întoarse spre mine. "E mort." Împotriva mea, Kat a înăbușit. - Cum? Întrebă ea. - Într-o luptă cu Luxen, chiar în afara Vegasului. Ochii întunecați ai lui Nancy se îngrămădiseră asupra noastră. - Asta ar trebui să vă facă pe amândoi fericiți. - Nu pot să spun că voi pierde orice somn. I-am ținut privirea până când ea o privi departe. Dasher s-ar putea să nu fi fost un sociopat complet ca ea, dar era pe lista mea "To-Kill". Cel puțin i-aș putea marca numele. - Generalul Eaton. O voce a călătorit de la un bărbat de lângă monitorul mare. Stătea în picioare, cu brațele apăsate pe lateral. "Suntem la cinci minute." Cinci minute din ce? Nu mai repede sa gândit acest lucru decât imaginea de pe monitor a crescut și topurile clădirilor au devenit mai clare, la fel ca străzile aglomerate. Unele zone nu erau altceva decît fîșii de fum gri. "Ce este asta?", A întrebat Kat, urcând și plecând de sub braț. M-am uitat la Archer și imediat am știut că asta a vrut să vedem. "Ce se întâmplă?" Generalul se îndreptă spre mijlocul camerei, trecând deasupra liniilor unor monitoare mai mici, iar oamenii se dădeau la calculatoarele lor. "Aceasta este ceea ce facem pentru a opri invazia." M-am întors privirea spre ecran. Omule, am avut un sentiment rău despre toate astea. - Patru minute, a anunțat un alt tip în față. Da. Când oamenii au început să numere, nu a venit nimic din asta. Kat a cerut clarificări, dar, pe măsură ce mă uitam la lumina clipeală a orașului, o idee a început să se formeze în spatele capului meu. "Ce vedeți pe ecran este Los Angeles", explică generalul. "Au existat un număr semnificativ de invadează Luxen acolo, toți cei care au luat formă umană, în cea mai mare parte oficiali guvernamentali și alții în poziții de putere. Ei au asimilat rapid ADN-ul uman al celor care sunt în jurul vârstei necesare pentru a avea o familie. Avem oameni care ne-au ținut la curent, dar de ieri noaptea am pierdut controlul asupra orașului. - Oh, wow. Kat o îndoi cu brațele în timp ce se uită la monitor. - Am pierdut, de asemenea, Houston, Chicago și Kansas City, interveni Nancy. "Despre care știm în acest moment. Singurul oraș pe care l-am putut ține fără Luxen este D.C., dar invadatorii colectează forțe extraordinare în jurul orașului - Alexandria, Arlington, Muntele Rainier și Argintul de primăvară sunt aproape complet sub controlul lor. "Și nu știm de niciun Origine din interiorul D.C., care ar fi putut să-și unească forțele cu invazivul Luxen", a adăugat el. "Sperăm că nu este cazul, dar trebuie să ne planificăm." "Trei minute." Privirea mea a coborât pe spatele bărbatului

care număra. "Ce se întâmplă în trei minute?" Kat se întoarse, cu fața palidă, și știam că mintea îi mergea acolo unde era a mea și asta limitează ceea ce putem face. "Archer a împins zidul, alunecându-se mai aproape, de parcă mă aștepta Să-mi pierd rahatul când suspiciunile mele au fost confirmate. "Președintele Statelor Unite, în colaborare cu secretarul apărării, a aprobat o grevă de testare a unui EMP peste orașul Los Angeles." M-am uitat la general. - EMP? Spuse Kat, cu ochii mari. "Pulsul electromagnetic armat sub formă de mai multe bombele nonnucleare", a explicat el, iar stomacul mi-a căzut în picioare. "Va funcționa ca o armă PEP odată ce bomba detonează în jurul unei înălțimi de trei sute de metri, dar la un nivel mai răspândit. Pierderea estimată a vieții umane este nominală, limitată la cei cu boli de inimă sau alte tulburări care ar putea fi susceptibile la un puls electric de această magnitudine. . . Și în prezent cei a căror viață este dependentă de sistemele de susținere a vieții. "Două minute, înălțime la șapte sute de picioare", a venit din față, urmată de o voce statică, care anunța locația printr-un semnal radio. Archer stătea lângă mine. "Majoritatea oamenilor vor experimenta o explozie de durere și o paralizie instantanee", a continuat el când Kat se întoarse spre ecran. "EMP va acționa ca o armă letală, imediată de ucidere a oricărui luxen, hibrid sau Origine în zona de grevă". Am avut nevoie de ea - au trebuit să facă ceva împotriva luxenului invadator - dar sora mea a fost acolo undeva, sperând că nicăieri lângă LA Și acolo ar fi trebuit să fie nevinovați Luxen și hibrizi acolo, chiar origini, și nu aveau nici o idee despre ceea ce era Vinându-și drumul. - Inocenții vor muri în acest lucru, atât la om cât și la Luxen, spuse generalul, de parcă ar fi putut să-mi citească mintea. "Dar trebuie să sacrificăm pe cei câțiva pentru a salva pe cei mulți". Mam întors spre ecran, în timp ce pâlpâia rapid pentru o secundă înainte de seară. Imaginea se apropie încă o dată, suficient încât să pot urmări mișcarea pe teren. - Nu e tot ce face, zise Archer în liniște. "EMP a fost proiectat pentru un alt scop." Generalul a dat din cap. "Inițial, a venit la creație ca o armă de distrugere în masă care ar limita pierderea vieții umane. EMP dăunează ireversibil oricăror dispozitive electronice și surse de alimentare. "Rahat sfânt. Asta a fost tot ce am fost capabil să gândesc. - Asta-i totul, șopti Kat. "Este absolut totul în orașeletelefoane, mașini, spitale, comunicații - totul. - Un minut, o înălțime de patru sute de picioare. De fapt, el va lovi LLC înapoi în Evul Mediu. Archer privi pe ecranul mare. "Veți vedea din nou istoria, dar genul de istorie care nu poate fi rescrisă niciodată." "Nu puteți face asta", am spus. Kat scutura din cap. "Nu poţi. Sunt oameni care au nevoie de energie electrică - există oameni nevinovați și întregul lor mod de viață urmează să se încheie. Nu puteți ... - În mod evident, este prea târziu, spuse Nancy, cu ochii întunecați. "Aceasta este singura noastră opțiune pentru a le opri. Pentru ca să fie chiar mâine unde omenirea este în siguranță. "Mi-am deschis gura, dar transmisia ruptă de radio a tras în sus, numărând de la douăzeci de secunde, și nu a existat nici o modalitate de a opri acest lucru. Se intampla chiar in fata noastra. Mergându-mă mai aproape de Kat, am continuat să îmi pătrund ochii pe ecran, pe autoturismele care călătoresc pe autostradă, încercând să iasă din oraș. Ar putea fi Luxen în acele mașini, bune și rău. Ar putea fi oameni cu condiții de inimă. Au fost și spitale undeva pe ecran, oameni ale căror respirație ulterioară nu ar veni niciodată. Și apoi sa întâmplat. Kat îi smulse mâna peste gura ei, ca un fulger de lumină orbitoare, făcând ca imaginea de pe ecran să se învârtă pentru o clipă sau două, după care imaginea se opri. Totul părea așa cum avea câteva secunde înainte, cu excepția faptului că nici unul dintre mașini nu se deplasa pe autostradă. Nimic nu sa mișcat, de fapt, și. . . Întregul oraș fusese întunecat.

CAPITOLUL 12 KATY Oh, Doamne, m-am simțit ca și cum aș fi nevoie să stau jos, ori voi cădea. Nu puteam să-mi rup privirea de pe ecran. Nimic nu sa întâmplat. Desigur că nu. Milioane de oameni din LA au fost astăzi uimiți. Și din ei, câți nu s-ar mai întoarce niciodată? Sute? Mii? Nu puteam să cred ceea ce tocmai asistasem. O voce aprinse peste radio, declarând o scădere de succes a bombelor EMP. Nimeni din cameră nu a înveselit. M-am bucurat că n-au avut-o, pentru că eram sigură că Daemon sau eu am fi terminat cu un strop de onix pe față. - Vom iniția o scanare pentru orice impulsuri electrice, spuse omul care contorizase mai devreme. - Două minute și ar trebui să am datele. Generalul Eaton dădu din cap. "Mulțumesc." "Luxen și numeroșii lor spinofe emană un răspuns electric", a explicat Nancy, dar deja știam asta. De aceea, armele PEP și EMP erau atât de periculoase. Ne-au prăjit pe un nivel masiv. Daemon îmi înfășură un braț în jurul umerilor, tragându-mă de partea lui. Când mi-am așezat mâna pe piept, i-am simțit corpul. Era supărat ca mine. Furia învârtindu-se înăuntrul meu mi-a provocat o grămadă de statică care să-mi explice pielea. A fost atât de multă frustrare, pentru că știam că opțiunile noastre erau limitate, dar asta. . . ? Amploarea a ceea ce tocmai sa întâmplat a depășit pierderea vieții. Astăzi, indiferent de dată, s-ar duce în infamie ca ziua în care Orașul Îngerilor sa oprit. Nimic nu ar lucra acolo la fel. Toate rețelele electrice, rețelele și infrastructura complexă, care era atât de departe de domeniul meu de înțelegere, au dispărut. O mulțime de oameni nevinovați care au pierit. Și acesta a fost doar începutul. Ştiam eu. Ei ar face asta în mai multe orașe, în întreaga lume, iar mai mulți oameni nevinovați ar muri și lumea va deveni. . . Hrănirea sfântă, viața așa cum am știut că va deveni un roman distorsionant, cum credeam înainte, dar adevărat. Tragând, m-am întors și l-am îndreptat către generalul Eaton. "Nu poți continua să faci asta". Ochii lui adâncimi grele s-au întâlnit cu a mea și am știut că trebuie să se gândească: Cine dracu e această tipă să creadă că poate chiar să spună ceva? Și poate că nu aveam dreptul. La naiba, în marea schemă de lucruri, nu eram nimeni, doar o ciudățenie de natură, dar nu puteam să stau aici și să nu spun ceva, așa cum au distrus literalmente lumea de la un oraș la un moment dat. "Tu ești obliterat de modul de viață al unui milion de oameni, și asta nu ia în considerare chiar și oamenii care au fost uciși când au fost aruncați aceste bombe", am spus, tremurând. - Nu poți continua să faci asta. - Nu a fost o decizie care a venit ușor. Crede-mă când spun că au fost și vor fi multe ore în care somnul se va pierde ", a răspuns el. - Dar nu există altă cale. Daemon își îndoi brațele peste piept. "Ce faci este să comiți practic genocid." Nimeni nu a răspuns, pentru că ce-ar putea spune ei? A fost genocid, pentru că acele bombe aveau să ștergă cea mai mare parte a lui Luxen de pe planetă. Archer scoase o mână de-a lungul maxilarului. "Chestia e, băieți, ce altă opțiune au ei? Știți la fel de bine cum fac asta dacă luxenul care invadează nu este oprit și dacă Origini care lucrează cu ei nu sunt rotunjiți, va dura doar câteva săptămâni înainte ca ei să aibă control complet asupra întregii planete. - Poate Nici măcar atât de mult ", a comentat Nancy când a căzut într-un scaun gol. Expresia ei era la fel de impasibilă ca oricând, dar mă întrebam dacă se temea că oriunde Origins-ul ar fi fost ascuns era lângă unul dintre orașele unde ar fi aruncat bombe. - În cazul în care Originsul se află în acest ... - Sunt, am spus, gândindu-mă la Sadi și la vârstnicul Daemon. "Unii dintre ei sunt." Privirea ei rece și întunecată mi-a aterizat. "Atunci nu există altă opțiune. Originile au fost create ca specie perfectă, cu abilități cognitive dincolo de orice om obișnuit sunt capabili. Originea ... - Am obținut-o, spuse Daemon. Ochii îi străluceau ca niște smaralde tăiate. - Poate

dacă nu te-ai fi întâlnit cu Mama Natura și ai crea Origins ... - Hei, murmură Archer. "Unul stă în picioare aici. Daemon la ignorat. - Poate că, dacă n-ai fi făcut-o, Luxenul nu ar fi venit. - Nu știi asta, spuse ea, umeri. - S-ar putea să ... - Ceea ce știu e că lucrează cu Luxenul, spuse el, tăind-o. "Și nu este nevoie de un salt uriaș de logică pentru a crede că au legătură cu luxenul care vine aici. Chestia asta e pe mâna ta pe Daedalus. "" Ceea ce e groaznic ironic, nu crezi? ", A spus Archer, și când Daemon la împușcat, m-am gândit o clipă să-și răstoarne ochii. "Daedalus a fost tatăl lui Icarus în mitologia greacă. A construit aripile pe care Icarus le zbura, iar copilul prost se apropia prea mult de soare. Aripile s-au topit si a coborat pe Pamant, inecandu-se in mare. Un fel de invenție a lui a fost propria lui cădere. La fel și cu Prometheus. Daemon se uită lung la Archer și apoi se întoarse spre Nancy. - Oricum, indiferent de modul în care vă rotiți, această mizerie este pe mâinile voastre. - Și încercăm să o rezolvăm, răspunse generalul Eaton. "Dacă nu aveți cu toții ceva la care nu ne-am gândit, nu există altă opțiune." "Nu știu." Mi-am apăsat degetele la temple. "Chiar am putea folosi Avengers chiar acum." Avem nevoie de Loki, replică Daemon. Generalul Eaton a arcuit o frunte. "Din păcate, universul Marvel nu este real, deci. . "Am început să râd, pentru că am fost secunde să fac râsul nebun și să nu mă opresc niciodată, dar Daemon a clipi ca și cum ceva îl aruncase în cap. - Așteaptă, spuse el, împingându-și mâna prin părul lui neclintit. - Avem nevoie de echivalentul lui Loki. - Nu prea urmăresc acel gând de gândire, am spus. El clătină din cap. "Există ceva ce putem folosi, pe care știu că îl putem folosi." Generalul Eaton își înclină capul, pe măsură ce privirea lui Archer deveni ascuțită. Buzele i se înăbușiră și știam că se uită la gândurile lui Daemon. Orice ar fi văzut, nu arăta că ar fi fost un mare fan al acestuia. Mă gândesc. "" Oh, nu. "Archer își mișcă mâna respingător. - Nu vreau săți fure tunetul. - Cred că ai făcut-o deja, așa ... - Haide, am sărit, nerăbdător. "Spune-le celor care nu au abilități inteligente de citire a minții." Buzele lui Daemon se răsuceau într-un zâmbet de zâmbet. "Există un lucru pe care invazia Luxen nu are cu adevărat nici o apărare împotriva lui." "Bineînțeles, arma EMP", a comentat Nancy mulishly. Nările lui s-au aprins. "Pe lângă ceva ce distruge totul așa cum o știm pe Pământ." Ea se uită departe, concentrându-se pe monitor ca și cum s-ar plictisi de întreaga conversație. M-am întrebat dacă cineva ar fi supărat dacă l-am lovit în spatele capului. - Arumul, spuse Daemon. Am clipi încet, gândindu-mă că creierul mi-a luat-o. "Ce?" "Luxenul invadator cunoaste Arum-ul. Am luat mult, dar am mai învățat ceva de la ei ", a explicat Daemon. "Ei nu au nici o experiență cu ei." "Dar ei știu despre ei", a spus generalul Eaton. - Da, dar din experiența mea personală, cunoașterea Arumului și auzirea lor este total diferită de cea care se ocupă cu ei, mai ales dacă nu ați văzut niciodată o persoană față în față - și ei nu au. Arumul a plecat de mult, pe drumul lor aici, iar aceste Luxen au mers în direcția opusă. Chiar dacă ar fi văzut un altul înainte, atunci erau doar copii. "Câțiva ofițeri din cameră, cei de la mini-monitoare, se întorceau pe scaune și îi acordau multă atenție lui Daemon. "Prima dată când m-am confruntat cu un Arum, aș fi murit dacă ar fi fost Matthew. . "A respira, iar ceilalți ar fi putut să nu fi observat pâlpâirea durerii, dar am văzut-o și pieptul mia făcut dureri. Matthew, care fusese o figură tatăl tuturor, le trădase și am știut că va tăia adânc de foarte mult timp. "Dacă Matthew nu ar fi fost acolo, cineva mai în vârstă și mai experimentat cu Arum, aș fi murit. Iadul, de multe ori înainte de a-mi face rost de luptă. "" Arumul a fost creat de legile înfricoșătoare ale naturii pentru a ține sub control și a lupta împotriva lui Luxen ", a spus Archer, exclamând în vocea lui emoție. "Sunt singurul prădător adevărat al lui Luxen". O mică scânteie de speranță mi-a izbucnit pieptul, dar nu am vrut să-i dau prea mult spațiu pentru a crește. "Dar

Originea va ști cum să-i lupte." "Ei vor, dar nu sunt mii și mii de ei", a spus Daemon. "Și nu există nici o modalitate prin care să-i poată învăța pe cei de la Luxen care să se apere repede. La naiba, mă îndoiesc că cred că Arum va fi o problemă. Luxen, prin natura lor, sunt arogant. "" Da, întradevăr? "Am murmurat. O parte a buzelor îi izbucni într-un zâmbet sexy, smug și jumătate, ca și cum Archer se zbătea. - Originile sunt probabil mai arogante, știi, spuse Daemon. "Tipul stupid de aroganță." Smirk-ul dispăru de pe fața lui Archer. "Wow. Mă simt ca Morgan Freeman să facă o voce chiar acum, cum ar fi: "Legătura cea mai slabă este ceva deja aici", am spus și când mai multe seturi de ochi s-au așezat pe mine cu aceleași confuzii, m-am spălat. "Ce? Este de la Războiul Lumilor și cred că este o potrivire potrivită pentru situație. "Un zâmbet real a traversat fața lui Daemon și, în ciuda tuturor lucrurilor, interiorul meu sa topit în goo ori de câte ori el a zâmbit a plăcut acest lucru, pentru că era atât de incredibil de rar. "Îmi place cum funcționează creierul tău". Asta-i chestia aia lovită de dragoste pe care o întrebai în camera lui Beth și a lui Dawson. Cuvintele lui Archer mi-au plutit în cap și m-am întins. Căldura mi-a înconjurat obrajii când mi-am curățat gâtul. "Crezi că asta va funcționa?" "Câți Arum sunt aici?" Daemon îndreptă întrebarea către general și Nancy. Unul dintre cele mai mari lucruri care ne-au surprins de-a lungul anilor a fost faptul că Daedalus lucra cu Arumul pentru a ține sub control Luxenul, indiferent de motive brutale și nefaste. Nancy își bătea buzele. "Nu avem numere exacte, nu ca la Luxenul care a fost asimilat. Mulți dintre Arum s-au întunecat când au venit aici. - Am fost întuneric? M-am încruntat. "Au fost în subteran", a explicat generalul Eaton. "Mutarea de la oraș la oraș. Sunt foarte greu de urmărit. - Și voi ați fost mai preocupați de noi și de lucrurile răcoroase pe care le-am putea face. Daemon când a sosit Luxenul. - Mulți? - îi speri lui Nancy, în timp ce-și smulgea mâinile pe picioare . Toți au făcut-o. Nici unul dintre noi nu ar trebui să fie surprins. Ei nu sunt cei mai loiali dintre toate creaturile. "Această scânteie de speranță a început să se stingă când Archer vorbea. "Dar ei sunt încă aici, pe această planetă." "Și ce?" A provocat Nancy. "O să-i ajuți?" Un zâmbet misterios trecu peste fața lui Archer. - Nu eu, dar știu pe cineva care o datorează pe altcineva o favoare foarte mare. Nancy întoarse ochii. "Chiar dacă ați putea să-i ajutați, ar fi inutil. Sunt prea multe împrăștiate și ... - De fapt, dacă aș putea vorbi, veni o voce din mijlocul camerei. Era o femeie de vârstă mijlocie, cu părul blond întunecat, tras înapoi într-un cocos strâns și îngrijit. Stătea în picioare, cu mâinile strânse în spatele ei. Generalul Eaton dădu din cap pentru ca ea să continue. "Majoritatea invadatorilor Luxen au aterizat în Statele Unite cu numere ușor de gestionat în străinătate. Credem că acest lucru se datorează cantității de Luxen pe care o avem deja în state. După cum știți, am urmărit mișcarea în ultimele zece ore. Mulți dintre cei care invadează Luxen se deplasează spre est, spre capitală. Dacă suspiciunile noastre sunt corecte, ei își vor uni forțele și vor deveni o unitate considerabilă ", a spus ea, privind spre Daemon și Archer. "Unii s-au integrat în orașele pe care le-am pierdut deja, dar dacă am reușit să facem o grevă împotriva lui D.C., i-am scos pe mulți dintre ei." "Și asta intenționăm", a spus generalul Eaton. "Dar intenționați să renunțați la o bombă electrică în capitala națiunii", am spus, cu mâinile strânse pe marginea mea. "De fapt, dacă apare o masă și mai luxoasă de Luxen, vor fi mai multe e-bombă", a spus Nancy. - Suficient că vor fi lovite majoritatea Virginiei, Maryland și chiar coridorul I-81 din Virginia de Vest. - Isuse, am șoptit și mi-am stins ochii. Aici a fost mama și prietenii mei. "Ce faci orașelor deja pierdute - Houston, Chicago și Kansas City?" "În următoarele douăzeci și patru de ore, EMP-urile vor fi abandonate." Empatia a sângerat în vocea lui. - Aceste orașe au dispărut, domnișoară Swartz. Cele mai multe dintre

Luxen au preluat forma umană și au ucis oamenii pe care nu i-au găsit potriviți. Există puține până la nici un contact care iese din ele din orice sursă în care avem încredere. Mă rog pentru tot ce au lăsat oamenii în acele locuri. Aceste orașe au dispărut, dar nicăieri altundeva până acum. Dacă le putem opri? ", A spus Daemon. "Dacă putem face același lucru fără a ucide oameni nevinovați de ambele părți și fără a distruge orașele până la punctul în care vor fi imposibil de investit?" Nancy a sufocat un râs, când și-a clătinat din cap în necredință. "Gândițivă la asta", a spus Archer. "Veți avea milioane de americani complet înlăturați în aceste trei orașe, fără să numărați L.A., și cu cât faceți mai mult acest lucru, cu atât mai mulți refugiați pe care îi creați. Statele ar merge mai departe. "Un muschi se înălța de-a lungul fălcii generalului Eaton. "Credeți că nu este ceva la care ne-am gândit sau am început să ne pregătim? Chiar așa cum vorbim, planificăm un rezultat mai rău decât să pierdem orașele mari. Planificăm o pierdere completă în cazul în care EMP-urile nu reușesc într-un fel. "Generalul descrie măsurile de precauție pe care le luaseră, transferând computerele și alte echipamente electronice valoroase în buncăre subterane stocate cu articole neperisabile, Simțeam că o să mă duc. Dacă am crezut că invadatorii Luxen erau răi, n-am avut nicio idee. Am fost cu adevărat în pragul unui dezastru catastrofal. - Putem obține Arumul, spuse Archer. "Știu că putem." Inima mea sa răsturnat. Putem să-l primim pe Arum? M-am îndoit că ar fi ușor și aproape că nu puteam să cred, când generalul Eaton a spus cuvintele magice. "Dacă reușiți să luptați cu Arum, atunci vom opri neutralizarea forței din afara capitalei." "Mulțumesc." Aproape am sărit. Aproape am îmbrățișat tipica și m-am bucurat că nu am făcut-o, pentru că arăta că ar fi tot felul de ciudățenii. Dar nu avem prea mult timp. Avem cam șase zile, poate șapte și apoi trebuie să mergem la EMP-uri ", a spus generalul. - Trebuie să fac o mulțime de telefoane. - E ridicol. Nancy stătea, aruncând mâinile în sus. - Nu-mi vine să cred că chiar te gândești să le permiți să ... - Uiți locul tău, Husher. Ca întotdeauna, "a lovit generalul Eaton. El sa descurcat până la înălțimea sa plină, aruncând autoritate în aer. "Eu, așa cum a dorit-o în mod serios președintele comunității Unite, nu eram pe punctul să văd asta. Daemon, pe de altă parte, arăta pozitiv plin de bucurie când m-am mutat să stau alături de el în timp ce Nancy a făcut o rușine. Archer a început să vorbească despre moduri diferite în care Arum ar putea să-l omoare și să-l ucidă pe Luxen în mai puțin de cinci secunde, o conversație pe care n-am crezut-o că aș fi auzit Daemon să ia parte atât de entuziast. În cele din urmă, Nancy a plecat, probabil, să ducă rocă în colț undeva și să-și compună răzbunarea, iar generalul Eaton a început să facă apeluri telefonice. Atunci, stomacul meu a decis să anunțe că ar putea folosi cantități masive de alimente. Surprins de faptul că aș putea să mănânc după ce am văzut și auzit ce am făcut, mi-am apăsat palma pe burta mea și am zâmbit plâns când băieții se uităau la mine. "Îmi pare rău?" Buzele lui Daemon se îndreptară. - Foame? - Poate. Puțin. - Există mâncare în sala de mese din apropierea camerelor tale, spuse Archer. - Am crezut că ți-am spus despre asta. - N-am avut timp. . . "M-am oprit și am început să-mi imagin dansuri goale, așa că nu m-am gândit de ce nu am avut timp. Straniul lui Archer se ridică. "Iadul?" Obrajii în flăcări, m-am întors spre Daemon. Trebuia să plec de acolo, înainte ca Archer să facă un spectacol. - Cred că o să mă duc să mănânc ceva. - Bine. El și-a spălat buzele peste frunte. "Ne întâlnim înapoi în cameră." Nu m-am uitat la Archer când mam întors. Lăsându-i pe băieți în camera de comandă, am intrat în hol. Nu numai că aveam nevoie de hrană în burtă, aveam nevoie de altceva pentru a face asta simțit normal. M-am gândit să vizitez din nou Dawson și Beth, când am urcat pe scara goală și am intrat pe coridorul larg de la nivelul principal. În timp ce mă întinse la colț, m-am dat într-o stare de surpare. Luc se

ridică în față, cu câteva uși în jos de unde erau Dawson și Beth, dar nu era singur. O fată era cu el, poate în jurul vîrstei sau un an mai tînăr. Era un lucru minunat, și tocmai nu-i zăpăcea. Ridiculos subțire, picioarele ei îmbrăcate în denim erau la fel de subțiri ca brațele mele. Părul ei era ca aurul roșu și era uimitor de drăguță, cu o față în formă de inimă plină de pistrui și ochi care erau o ciocolată caldă. Și am văzut-o înainte. Cu Daemon și cu mine am plecat. . . Cu Blake să-l întâlnească pe Luc pentru prima dată. Ea fusese pe scenă, la fel de frumoasă și fluidă ca o dansatoare, și apoi, mai târziu, și-a înfipt capul în biroul lui Luc, iar el și-a pierdut privirea încruntată. Dar acum arăta diferită. O fată foarte frumoasă, dar sub ochii ei erau niște smalțuri închise, pomeții ei erau ascuțiți, cu fața roșie și palidă, iar întreaga ei apariție era prea fragilă, ca și cum ar lua totul în ea pentru a fi în picioare pe două picioare. Nici ea nici nu stătea pe cont propriu. Picioarele lui Luc erau înfășurate în jurul brațelor, aproape ca și cum ar fi sprijinit greutatea ei. Nu aveam nevoie să fiu doctor să știu că ea a sângerat o boală gravă în aerul din jurul ei. Nu este o răceală sau o gripă, dar ceva rău. Ceva ce mi-a amintit de tatăl meu. Mi-am dat buza pe buze. Luc nu părea conștient de faptul că eram acolo, în timp ce îi zgâriam mâinile în sus și în jos pe brațele fetei. "Acum va fi bine", a spus el. "Așa cum am promis." Un zâmbet uluit își întoarse buzele. "Ai idee ce se întâmplă acolo? Nu cred că ceva va fi vreodată bine, Luc. "" Nu-mi pasă de asta chiar acum ", a spus el în mod tipic Luc. "Amintește-ți ce ți-am spus despre noul drog?" "Oh, Luc." Își înfășura mâinile osoase și palide în jurul încheieturilor. - Cred că suntem dincolo de orice lucru de lucru ... - Nu spune asta. Forța și hotărârea i se revărsau în vocea lui. "O sa mearga. Trebuie sa mearga. Sau o să-i dau drumul. "Fata nu părea convingătoare, dar zâmbetul ei se răspândea în timp ce se aplecă înainte, alunecându-și brațele în jurul taliei lui Luc. Luc și-a închis ochii și buzele i s-au despărțit în timp ce respira ușor. - De ce nu intri acolo și te odihni, Nadia? Se întoarse, zâmbind în capul ei. "Am câteva lucruri de care trebuie să am grijă și apoi mă voi întoarce. Bine? "Știam că era complet conștient de mine și totuși nu m-am simțit rău pentru ascultare, având în vedere cât de multe ori ne privea. Ea se uită la locul unde stăteam, privirea ei curioasă începând de la degetele de la picioare, iar când mi-a atins fața, recunoașterea sa înfipt în ochii ei mari. Ea șovăi o clipă, apoi începu să intre în cameră. Luc închise ușa în urma lui și se îndreptă spre mine. Încă o dată am fost lovită de înțelepciunea în care a apărut. "Cine este ea?", Am întrebat. - M-ai auzit spunându-mi numele. - Nu asta am vrut să spun. Am uitat la ușa închisă. Îmi amintesc de ea. Ea era la club, dansând pe scenă. - Și-a înălțat capul în lateral. "Am ucis oameni pentru că mă uit la ea și vrei să știi cine este ea?" Luc putea să facă asta cu o clipă, și mă putea face să mă bâlbâi ca un pui dacă dorea, dar eu A vrut să știe cine a fost această fată pentru el și m-am îndoit serios că se va mizeria cu mine. Sau cel puțin n-am sperat. Ținând mâinile în buzunare, se plimba spre mine. "După tot ce ai văzut și auzit, chiar vrei să-ți spun despre ea?" Mi-am tras bratele. "Chiar acum, aș vrea să mă gândesc la altceva decât la ceea ce tocmai am văzut și am auzit." El a tăcut pentru un moment lung când ma studiat și apoi a aplecat pe umărul de perete. - Nadia tocmai a ajuns aici din Maryland-Hagerstown, pentru a fi exact. Am apelat la unele favoruri când am ajuns la această bază. "Copilul avea mai multe favoruri datorate lui decât un jucător care avea datorii. - Bineînțeles. Apari un ușor zâmbet. "Lam cunoscut pe Nadia de câțiva ani, am întâlnit-o când am vizitat pentru prima oară Virginia de Vest sălbatic și Minunat. Era o casă abuzivă, un tată care te-ar face bolnav. "În momentul în care s-au format aceste cuvinte, scenariul celui mai rău caz a luat forma. - Ce gândești nu atinge nici măcar ceea ce sa întâmplat cu adevărat, spuse Luc cu voce tare. "Nu vă faceți griji. El și-a

luat deșertele doar într-un mod foarte lent și dureros. Inima mea a sărit peste un zâmbet rece și zgomot care apărea pe față. Nici măcar nu am nevoie să întreb ce a făcut. Stiam. "Era tânără și trăia pe străzi când am întâlnit-o, așa că am luat-o. Parisul nu era prea dornic de asta. E totuși umană, dar e ceva. . . Ei bine, Nadia e specială. O expresie îndepărtată se strecură în expresia lui. - E prietena ta? Luc făcu un râs uscat. "Nu. N-aș fi niciodată atat de norocos. "Sprancenele mi s-au ridicat și nu m-am putut opri să mă gândesc. Era îndrăgostit de ea. Dacă Luc a preluat gândul, nu a recunoscut-o. "Acum doi ani și jumătate, ea a început să-și facă vânătăi peste tot, s-ar fi terminat ușor și nu ar fi putut să-și mențină mâncarea. E un cancer al sângelui, o etichetă cu prea multe cuvinte care nu contează. Ochii îi îngustară. "E fatal." Am închis ochii. Luc, sunt. . . Îmi pare rău. - Nu fi, spuse el și când m-am uitat din nou la el, el se uita imediat la mine. Tatăl tău a murit - mulți oameni mor de cancer. Am înțeles. Dar Nadia nu o va face. - De aceea ai vrut serul Prometheus. Din momentul în care am văzut-o, am pus împreună doi și doi. - Luc, au spus că nu funcționează pentru ... - Funcționează asupra unor boli și a unor forme de cancer. Nu au avut nici o șansă să ducă drogul prin toate bolile de acolo ", a întrerupt și am închis gura. "Așa cum a fost încurcat ca Daedalus, au făcut câteva lucruri bune. Și, sperăm, acesta va fi un alt punct de karma pentru ei. "Am vrut să fie cazul. Nu l-am cunoscut pe fata, dar după ce am pierdut pe cineva la cancer și am pierdut orice contact cu mama, am știut cât de greu a fost pierderea. Nu a dispărut niciodată, dar a rămas cu tine ca o umbră slabă, care a fost mai groasă câteva zile decât altele. "Sper că funcționează", am spus în cele din urmă. Își dădu din cap. A trecut un moment și apoi a spus: "Deci, voi doriți să folosiți Arumul pentru a lupta împotriva lui Luxen?" Am clipit. "Oare bătrânul devine un lucru care știe totul?" Luc chicoti. "Nici măcar o singură dată". "Folosirea Arum-ului este o iadă de bucurie Mary, știi asta, nu-i așa?" Am oftat. "Este. Archer a spus că știe pe cineva care i se datorează o favoare. Voi lua o bănuială sărată și vă spun că a fost tu. "El a râs din nou, în timp ce își înclină capul înapoi pe perete, arătând ca un băiețel adolescent lounging în afara unei săli de clasă. "Da, unul din Arum îmi datorează o favoare", a apărut un zâmbet minunat. - Și numele lui ar fi Hunter.

CAPITOLUL 13 DAEMON "Lucrător?" Luc și Kat au venit și m-au găsit în camera noastră și nu mi-a plăcut unde mergea asta. "Luc." Luc luă un deget pe obraz ca el aruncă o privire spre Kat, unde stătea pe pat. "Au fost două dușuri acolo. Era unul dintre ei. Deci ai fost ... - Funny, am spus. "Credeam așa." Luc scoase un zâmbet, în timp ce coborî lângă Kat. "Știți asta, cerșetorii nu pot fi aleși?" Ochii mei se îngustează. "Eu nu sunt niciodată cerșetoarea." "Baieți." Kat și-a întins părul în spatele ambelor urechi. - Și ce nu-ți place acest tip de Hunter? - Să vedem. M-am prefăcut că mă gândesc la asta. "E un Arum pentru începători." Ochii ei cenușii s-au rostogolit. "Mai mult decât atât?" "Trebuie să existe un alt motiv?" Pentru mine, asta era destul de bun pentru disprețul meu rabdător față de tipul ăsta. Luc urlă pe Kat cu brațul lui. "Nu contează dacă îi place Hunter sau nu. Arumul îmi datorează o favoare și dacă cineva știe unde toți ucigașii noștri naturali sunt în prezent la indemana. M-am gândit la femeia pe care o văzusem cu el la club - o femeie umană. În mod sigur era o relație între cele două. Eu am vărsat în gura mea la gândul asta. - Am vorbit deja cu

el, zise Luc, întinzându-și brațele deasupra capului ca o pisică în lumina soarelui. - Ne va întâlni în Atlanta. - Atlanta? Surpriza își dădu vocea. - Și cum ar trebui să ajungem acolo? - Probabil că va trebui să conduc. Ridică din umeri. "Nu sunt avioane în aer, nu de când ET a sunat acasă și apoi a doborât un avion comercial", a spus Kat. Nu am auzit încă acele știri. "Deci, da, eu nu sugerez să zbor cu cerul neprietenos. Am mai căutat deja ", a continuat el. "Va dura aproximativ treizeci de ore pentru a conduce, așa că va fi o călătorie epică. Vânătorul te va întâlni la aeroport, deși-partea internă. "El a zâmbit apoi, ca și cum ceva despre asta îl amuza. M-am aplecat în garderobă. "Deci cum ne ajută Hunter să mergem după Arum? Nu mi-am dat seama că e atât de important pentru un tip. - Hunter e important, dar nu atât de semnificativ. Luc își dădu picioarele în picioare, astfel încât picioarele lui erau drepte. Nu aveam idee dacă copilul ar putea să stea liniștit. E biletul tău la locul de joacă Arum. Știe unde își răcesc picioarele. Obținerea unui vânător să te ducă la conducătorul său-orice-nu va fi problema. Am arcuit o frunte. - Va fi ca Grand Poo-Bah să se împace cu el. Arum sunt cam ca voi. Tot ce au nevoie este un lider și apoi îl vor urma chiar de pe o stâncă. Se opri și își zări nasul. Nu l-am întâlnit niciodată pe tipul ăsta. Au auzit ceva despre el. - Ce chestie? Întrebă Kat. Ridică dintr-un umăr. "Nu contează." Petrițele lui Kat au tricotat când se încruntase. Oricum, trebuie să rămân în urmă. Destul de sigură că este necesară prezența mea pentru al împiedica pe Nancy să facă ceva care va deranja echilibrul universului. Archer va merge cu voi. Amândoi, bine? Luc se uită între noi. "Mă îndoiesc serios că vreunul dintre voi rămâne în urmă." "Nu este posibil". Mi-am curățat mâna pe maxilar. Treizeci de ore într-o mașină cu Kat ar putea deveni distracție interesantă și reală, dar cu Archer? Am crezut că mă pot răni. - Vorbind despre Nancy. . . Kat se uită la ușa închisă înainte de a continua. "Nu poți lăsa acești copii să se întoarcă la ea, indiferent de ce ai promis." Colțurile gurii lui se ridică într-un zâmbet larg, care era un pic cam înnebunit. "Nu vă faceți griji. Nu este o problemă. Întreaga chestie cu ea se va rezolva cu siguranță în cele din urmă. "... În dimineața următoare, am stat la o masă albă dreptunghiulară care mi-a amintit de o cantină școlară. Nu eram sigur ce să mă gândesc la asta. Mi-a fost dor de școală? Nu chiar. Mia fost dor de viață înainte de prostiile astea, când eram doar eu, stiloul meu de încredere și Kat stând în fața mea? Da. Uneori. Dar nu era ca și cum s-ar putea întoarce cineva înapoi în timp. Dawson se așeză deasupra mea, scoțând ouăle de pe platoul lui Beth's. Puiul mănânise cu siguranță pentru două, având în vedere cantitatea de hrană pe care tocmai o scotea, iar ea continua să fie puternică. Sarcina era ciudată. Kat a strecurat o bucățică de slănină din locul meu. Nu avea nici un motiv să mănânce atât de mult, în afară de mâncarea iubitoare. . . Și șuncă. Ea mi-a zâmbit în timp ce ea a tras-o în două, dând jumătate din ea pe placa mea. "Chiar cred că trebuie să rămâi aici", am spus, îndreptându-mi atenția spre fratele meu, în timp ce eu am luat felia de porumbelul meu slănină. Dawson se încruntă în timp ce juca cu sticla de lapte de ciocolată. Știam la ce se gândea. L-aș putea citi ca o carte deschisă cu cuvinte și poze mari. "Uite, trebuie să fii aici". Privirea mi-a pătruns spre Beth, care avea o uriașă forță de ouă. "Aici trebuie să fii. E prea periculos pentru tine sau pentru Beth. Beth se uită în sus. - Nu e periculos pentru tine și pentru Kat? - Așa e. Kat se uită la mine, mestecând pe buza ei inferioară. Nu i-am spus lui Dawson sau lui Beth tocmai ceea ce ne-a spus Nancy despre faptul că nu era conectat așa cum erau. Kat a respira adânc, și-a deschis gura, apoi Archer părea să iasă din aer. A coborât dincolo de Kat. "Aceste două", a spus el, făcându-ne un semn cu mâna, "nu sunt legate - nu ca tine și Beth." Dawson se încruntă în timp ce privea între Kat și mine. "Ce vrei sa spui? El sa vindecat ca tine si Beth. "Asa cum era de asteptat, Dawson a argumentat ca este imposibil, dar

dupa ce i-am explicat ce ne-a spus Nancy, fratele meu sa rabit, absolut uimit. "Deci vezi? Aveți prea multe riscuri ", i-am spus. "Aveți Beth și voi aveți acest copil să vă faceți griji." Dawson blestema sub suflare, în timp ce se aplecă înapoi, frecandu-și mâinile de-a lungul spatelui gâtului. "Voi o să mergeți cu adevărat după Arum?" "Da." Suna nebun, dar era mai bine decât să nu faci nimic. El clătină din cap. "N-am crezut niciodată că va veni ziua în care vom merge la Arum pentru ajutor." Am zguduit. - Nici o îndoială. - Luc va rămâne în urmă, spuse Kat, împingând ceea ce rămăsese din ouăle ei în jurul ei. "Pentru a vă asigura că Nancy se poartă pe sine. Vom pleca în câteva ore. Atunci, odată ce ajungem. . . Când îl vom ajuta pe Arum, îl vom notifica pe generalul Eaton. Cred că la acel moment vom începe să ne întoarcem aici. - Dar tu trebuie să pleci așa de repede? Beth aruncă o privire nervoasă către Dawson. "Nu avem prea mult timp să facem asta", am spus. "Dar voi doi veți fi în siguranță aici." "Nu mă îngrijorează pentru noi", a spus Dawson, și am vrut să-l bat în cap, pentru că trebuia să fie îngrijorat de ei. "V-ați lăsat să plecați, să vă întâlniți cu un Arum nenorocit și să încercați să-i convingeți să ne ajute? E nebun periculos. A fost. Nu a fost nici o negare și nu am mai fost niciodată un mincinos, așa că nu voi începe acum. Archer se aplecă înainte, sprijinindu-și greutatea pe brațe. Ochii lui s-au întâlnit cu fratele meu. "Te înțeleg și nu mă cunosc cu adevărat și nu ai nici un motiv să crezi nimic, dar îți promit că mă voi asigura că Daemon și Katy se vor întoarce cu Dee. Poți să-l duci la bancă. "Întinzându-mă, m-am uitat la origine. N-aș recunoaște niciodată, nu într-un milion de ani ciudați, dar Archer. . . Da, uneori a fost destul de cool în cartea mea, și mi-a plăcut cum a sunat. Îndepărtat-o pe îndeplinirea promisiunii și aducerea înapoi nu numai a noastră, ci a lui Dee. El Pur și simplu nu trebuia să știe că m-am simțit așa. Am terminat micul dejun ca și cum ar fi fost orice zi obișnuită, încercând să uităm că, indiferent de promisiunile făcute de Luc și Archer, ar putea fi ultima oară când ne-am văzut. Kat și eu am împachetat hainele pe care Archer le-a găsit pentru noi. Inima mea a lovit în jurul pieptului meu, când am văzut-o că împinge puloverul final într-o pungă de duffel pe care o găsim în dulap. Odată ce am plecat, lucrurile aveau să se întâmple repede, și nu aveam nici o idee despre ceea ce ne-ar întâmpla pe drum sau când ne-am întâlnit cu Hunter. Acest lucru ar putea fi ultima oară când Kat și eu eram singuri. Nu eram pesimist. Adevarul era ca am fi blocat cu Archer. Cei trei am fost lipiți împreună pentru viitorul apropiat și dacă lucrurile mergeau spre sud, atunci ar fi cu adevărat ultima dată când am avut o mână de minute împreună. Kat strânse geanta și se întoarse. Părul ei era jos, și mi-a plăcut întotdeauna așa. Era o ușoară culoare roșie pe obraji, iar ochii ei griporumbi păreau să-i ia toată fața. Buzele ei se înălțau în colțuri și spunea ceva puternic, încît putea să zîmbească și să zîmbească cu adevărat, cînd toate prostiile astea se rostogoli în jurul nostru. - Ce? Întrebă ea. "Nimic". Am făcut un pas înainte și apoi un altul, până când stăteam în fața ei și trebuia să-i înapoie capul înapoi. Mi-am îndreptat încet privirea pe fața ei când i-am înconjurat obrajii, amintindu-mă de străpunsul pomeții ei, de marginea mai grea a genelor de la colțurile exterioare ale ochilor, până la ușoară răsturnare a nasului și a buzei inferioare. La naiba, nu am vrut să-mi pierd aceste minute. Voiam să-i petrec să se închine ei. Mai mult decât atât, mi-am dorit că căile noastre au fost diferite. Nu că nu am fi împreună sau niște prostii de genul asta, dar pentru prima dată, mi-am dorit să fiu om și că tipul meu era al ei și nu exista o rasă invadatoare de străini. Că am absolvit liceul ca adolescenți obișnuiți, ne-am dus împreună la facultate și, în loc să ne împachetăm până la adâncime în sociopatii, plănuim un week-end la o plajă sau tot ceea ce na făcut oamenii normali Planeta lor nu era în război. Dar petrecerea timpului dorind lucruri care nu s-ar putea întâmpla niciodată într-adevăr era pentru perdanți. Și

am pierdut timpul foarte limitat. Mi-am coborât gura la ea, l-am sărutat ușor la început și când mâinile i-au atins umerii, alunecându-mă în jurul gâtului, am adânc sărutul. Doamne, aș putea trăi din gustul ei. Datorită timpului pe care nu l-am avut cu adevărat - am urmărit modelul buzelor ei, făcându-i simțul memoriei. Un răgușitor, înspăimântător, a venit de la Kat, în timp ce îmi zgâriam palma peste șolduri care se încliră dulce. Am vrut să fiu mai aproape, totul în ea. Eram un nenorocit de genul asta, dar îi plăcea. - Două minute? Întrebă ea. Am zâmbit de gura ei și apoi am fugit în ureche o cale de sărutări. "Mmm, îmi place modul în care crezi." "Nu mă surprinde." "Mă știi bine." Kat se întoarse, scapându-se din cap. Întâlnindu-mi ochii și purtând un zâmbet răutăcios, se întinse și își trase puloverul peste cap. Da, da. Apoi, toată gândirea rațională a fugit când au venit pantalonii, împreună cu tot ce mai purtase. Cea mai frumoasă roz mătase peste trupul ei, dar nu și-a bătut bărbia sau nu sa ascuns de mine. Omule, Kat ma fascinat, fiecare aspect al ei. Era frumoasă, dar a trecut atât de mult. Ea a fost atât de incredibil de puternică și a purtat cicatricile puterii ei ca un prim-luptător. Era inteligentă și încăpățânată, dar, mai presus de toate, era bună și mi-a dat darul final când ma iubit în schimb. Acesta a fost cel mai important lucru pe care l-aș lua întotdeauna de la asta. Dragostea a fost un dar. Împreună cu ea în pieptene, mi-am înfășurat brațele în jurul ei. Nu trebuia să-i spun că am iubito. Cuvintele au fost lipsite de sens, pentru că au fost rostite atât de mult. Acțiunile au fost întotdeauna mai puternice, întotdeauna mai puternice. Am arătat-o. În genunchi și apoi pe patul îngust, cu sânii împletite pe piept, apoi m-am mutat din nou mai jos. Am vrut să fac mai mult, mult mai mult, dar nu aveam intenția de a aduce cu mine protecția de la conacul primarului, iar ultimul lucru de care aveam de ce să ne îngrijoreze era un pic Kat sau Daemon pe drum . Dar, ca și înainte, au existat și altele. . . Lucruri pe care le-am putea face. Și le-am făcut până când simțurile mele au fost complet scurtcircuitate și am căzut pentru ea din nou și din nou. Am fost lacomi, l-am împins până când am fost aproape proști în modul în care ne-am simțit unii pe alții, trăgând înapoi în ultimul moment, apoi căzând peste margine împreună cu mâinile noastre unul pe celălalt și gurile noastre s-au topit împreună. Era perfect. Era perfectă. Și eu eram cel mai norocos tip. ... Când am plecat în cele din urmă să ne întâlnim cu Archer, Dawson aștepta la ușile de ieșire, cu un braț peste umerii lui Beth. Chiar nu știam ce să-i spun. La revedere a fost greșit, prea neiertător. Așa că m-am oprit și m-am uitat la cei doi, sperând că, chiar dacă ne-ar fi eșuat în cel mai rău fel, fratele meu și fata lui vor continua. Ar fi în siguranță. Ar fi bine. Kat ia abordat mai întâi. Îi îmbrățișează lui Dawson, apoi Beth. Fata îi spuse ceva și Kat zâmbi în schimb. A trebuit să respir adânc când m-am dus la Dawson și mi-am dat mâna pe umăr. "Tu vei fi bine aici." Se aplecă până când fruntea îi apăsa pe a mea. - Și tu ești. - Știi asta. Dawson zâmbi și apoi ma îmbrățișat. Amândoi am știut despre riscuri și cum ar putea juca toate acestea. Dar nu am vorbit unul cu celălalt când ne-am luat la revedere. Plecând de la Dawson, lăsându-l în aceeași clădire cu femeia care și-a stricat viața așa de rău, a mers împotriva a tot ceea ce știam. Dar a trebuit să fac asta. Trebuia să-i dau lui Dawson grijă de el însuși, Beth și copilul său. Asta a fost treaba lui acum. Pielea mi-a mâncat cu nevoia de a mă întoarce când am ieșit din acele uși blestemate, dar l-am ignorat și m-am concentrat în față. Generalul Eaton ne aștepta alături de un explorator negru, genul de mașină Daedalus obișnuia să se rostogolească. Am vrut să-i arunc în gaura asta, dar asta nu s-ar fi întâmplat bine. Controlarea impulsurilor. Eram mândru de mine. - Vom aștepta să auzim de la tine, spuse el, întâlnindu-ne privirea. "Nu cred că trebuie să vă reamintesc cât de important este acest lucru și ce este pe tine, dar dacă reușești să elimini asta, îți vei petrece restul vieții fără să te îngrijorezi pe oricare dintre noi. Mă

voi asigura că, indiferent de măsurile de precauție luate în viitor, veți avea imunitate față de toate legile și sancțiunile. Vei fi liber de toate astea. "Mi-a luat o clipă pentru a procesa ceea ce spunea el când l-am întâlnit pe Kat, uimită. Odată nu știa ce a planificat atunci când totul a fost spus și făcut, dar nu mi-a păsat. - Și vreau și familia lui Kat - mama ei - în siguranță să nu se fi confruntat vreodată cu prostiile astea din cauza a ceea ce suntem. Buzele lui Kat tremurau în timp ce le împinsea împreună. O ceață fină îi acoperea ochii. "Ai ce spun?", Am întrebat eu. "Mă duc", mi-a dat o lovitură curată. - Pot să-ți fac asta pentru tine. - Te voi ține la asta. Mai era un nou semn și apoi nu mai era timp să stau. Am mers în jurul generalului și am deschis ușa pentru Kat. Indiferent dacă Archer îi plăcea sau nu, va fi un călăreț din spate. "Ce ți-a spus Beth?", Am întrebat când am apucat ușa mașinii. Kat a zâmbit ușor în timp ce privirea ei se întâlnea cu a mea. "Ea a spus același lucru pe care vreau să-ți spun." "Că sunt minunat?" Ea a râs și acest sunet mi-a adus un zâmbet. "Nu. A spus că vă mulțumesc.

CAPITOLUL 14 KATY "Știați . . "A început Archer, și am închis ochii, mișcând un oftat. Aici merg. Zece ore în drum, fundul meu începea să doară și se înfricoșa ca un cuplu căsătorit. "De obicei există o limită de viteză pe aceste drumuri?", A terminat el. - Da, răspunse Daemon. "Sunt doar curios". În prezent, Archer stătea în spatele nostru, dar ar putea fi și în turneele noastre. Se așezase așa că era chiar între scaunele noastre, brațele îi atârnau pe spatele lor. "Pentru că sunt destul de sigur că semnul de acolo citește cincizeci și cinci. Nu de optzeci și cinci. - Poți să citești? Daemon se uită în oglinda retrovizoare. - Rahat sfânt. Sunt așa de surprinsă. "Archer a oftat. "Ei bine, a fost inteligent." A fost o pauză. - Doar că nu vreau să ajung într-o minge de foc. - Ești Origine. Vei fi bine. - Nu vreau să fiu Origine sau o origine crocantă. - Mmm, murmură Daemon. Originea Crispy îmi amintește de pui prăjit. Aș putea să mă duc la ceva acum. - KFC? Întrebă Archer și mă surprinse că chiar știa ce gust de pui KFC. Sau Popeye? De asemenea, îl cunoștea pe Popeye. Bărul Daemon se încurcă. "Nu. Vorbesc de pui prăjit de casă. Înmuiată în ou și făină, Daemon. Știi, când nu e în echipă, ucide pe toată lumea. - Nu te va face nici un pui, spuse Daemon. "O, mă va face să mă prăjesc pui." Archer râde adânc. "O să-mi facă toată puiul pe care îl doresc." Un sunet scăzut de avertizare răsună din Daemon și nu puteam să cred că acum se certau asupra situației ipotetice a lui Dee de a face pui prăjit sau nu. Dar nu ar trebui să fiu surprins. Cu o oră în urmă, se aflau într-o discuție aprinsă despre faptul dacă Shane ar fi fost sau nu un tată mai bun decât Rick pe The Walking Dead. Într-un fel, care se abătuse în Daemon, argumentând că guvernatorul, tendințele sociopatice deoparte, era o figură mai bună a tatălui. Faptul că Archer nu a mâncat niciodată la Olive Garden, dar știa despre The Walking Dead ma abătut absolut. Archer a oftat ca un adolescent petulant, blocat într-o mașină de prea mult timp. Era o bătaie de tăcere. - E încă acolo? Daemon gemu. "Am să vă coase buzele al naibii împreună", miam acoperit zâmbetul cu mâna, pe măsură ce priveam fereastra. Zâmbetul acela a dispărut, totuși, așa cum am luat în peisaj. Nu știam în ce stare suntem. Totul de la o distanță de aproximativ o sută de kilometri de Billings arăta la fel. Pustiurile. Distrugerea absolută. În ultimele două ore, nu am văzut altă mașină pe autostrada principală. Nici o mașină în mișcare.

Au fost multe pe drum. Unii erau abandonați cu scaunele din spate încărcate cu obiecte personale, de parcă proprietarii s-au retras de pe marginea drumului, au ieșit și au lăsat totul în urmă pentru marele necunoscut. Ceilalti . . . Ceilalți erau înfricoșători. Cojile de mașini arse. Un cimitir trist și răsucite de metal spart și cărbune. N-am mai văzut așa ceva. Citiți despre asta în cărți, vedeți-o în filme, dar vizionați o milă de mile după ea în viața reală a fost altceva. "Ce credeți că sa întâmplat cu ei?", Am întrebat când a existat un somn în luptă. Archer împins înapoi de pe scaun, aplecându-se, ca să-și poată vedea propria fereastră. Se pare că unii dintre ei s-au întâlnit cu străini neprietenoși. Alții au fugit: "Am trecut un SUV cu spatele deschis. Îmbrăcămintea era împrăștiată. Un ursulet de ursulet maro a fost uitat pe drumul din spatele lui. M-am gândit la acea fetiță din magazinul de bacanie și am vrut să întreb dacă credeau că cei care au fugit pentru asta au făcut-o în siguranță, dar nu am făcut-o, pentru că eram sigur că deja știam răspunsul. Oamenii nu puteau depăși pe Luxen. "În timp ce voi faceți lucruri despre care nu vreau să știu în camera voastră, unele lucruri s-au întâmplat aici." Daemon nu părea fazat de acea afirmație, dar fața mea sa transformat într-o tomată coaptă. - Nu știți. - Știi cum spuneau că au fost pierdute orașe, sub controlul lui Luxen? Ei bine, aceste orașe funcționează TV-ul este în sus, internetul este exploziv, iar liniile telefonice funcționează. E ca și cum nimic nu sa întâmplat acolo, cu excepția faptului că mai mult de jumătate din populație este făcută de străini umani care urau ", a spus Archer, întorcându-se la postul dintre locurile noastre. "Dar există multe orașe care doar. . . Au fost distruse. "" De ce ar face asta? "M-am aplecat înapoi, mutându-mă pe scaun. "Nu ar vrea ca orașele să fie aproape neatinsă, astfel încât să fie viabile?" "Da. Daemon aruncă o privire în oglinda retrovizoare. "Dar dacă oamenii ar găsi o cale de a lupta înapoi, chiar dacă lupta din spate era inutilă. . . "" Orașele sunt luate în proces ", a terminat Archer. "Lucrurile vor fi dură după aceea, chiar dacă le vom opri. O mulțime de reconstrucții. Vor fi o mulțime de schimbări. - Nu prea multe, am spus când veneam după un autobuz școlar ars, care era mai negru decât portocaliu. Nu am vrut nici măcar să mă gândesc dacă autobuzul era plin sau nu, dar spatele ochilor mi-a ars încă. "Totul se va schimba" ... Am parcurs drumul lung în jurul orașului Kansas City, pentru că nu vrem să ajungem la un miliard de kilometri de orașul controlat de Luxen și am ajuns să oprim în afara unui oraș mic, necunoscut Missouri pentru Daemon și Archer pentru a opri condusul. Somnul a avut loc în următoarele câteva ore, iar nu numai scaunele incomode sau gustul discutabil al lui Archer în muzică. Trupul meu era un pachet de nervi întinse prea subțire. Eram pe punctul de a conduce literalmente într-o fortăreață din Arum și, în timp ce Luc a jurat în sus și în jos că Hunter era rece, n-am întâlnit un Arum, dar nu am vrut să fug. Dar a fost mai mult decât atât. Mi-a lipsit mama. Mi-au lipsit Dee și Lesa. Mi-am pierdut cărțile și blogul meu, iar în orele când nu puteam să dorm și Daemon a trecut pe bancheta din spate, m-am uitat pe fereastră și nu mi-am imaginat ce mâine ar fi sau ce o lună de acum a aruncat Pe fața lui. Pieptul lui sa ridicat și a căzut în respirații adânci și constante. M-am răsturnat. "Are nevoie de el." "Și tu." Am ridicat din umeri. "Dar tu?" El mi-a dat o privire clară. "Nu mi-am petrecut tot timpul liber făcând ca lumea să se încheie a doua zi" Obrajii îmi aruncau flacăra. "Nu trebuie să-mi reamintiți că nu există nici un fel de intimitate în jurul vostru." O zâmbetă rapidă a strălucit pe față în timp ce se concentra asupra drumului întunecat, dar a dispărut la fel de repede ca și steaua pe care o urmăriam Pe cer mai devreme. L-am studiat din colțul ochiului, din maxilarul și profilul puternic. - Nu te mai uita la mine, zise el. Îmi pare rău. Dar m-am uitat complet la el și m-am gândit la ... Da. M-am încruntat. "Cum ți-am spus înainte, îmi fac griji pentru ea și mă gândesc la ea. Mulți. Degetele îi

băteau volanul. "Imi place de ea. Fata este . . . Bine, e specială. Probabil un Daemon bun a fost eliminat în timp ce aveam această conversație. - Îți place și tu. - Știu. Chicotiră sub respirație. "Dee nu este foarte bun să-și ascundă gândurile. De fapt, nici măcar nu cred că încearcă. Acesta este unul dintre lucrurile pe care îmi place de ea. - Și e absolut uimitoare. Am zâmbit. - Da, asta are de-a face cu asta. Mâinile se strânse în jurul roții. Mi-am îndoit brațele și m-am întors să mă uit drept înainte, amintindu-mă de grădina pe care am creat-o împreună cu Dee în fața pridvorului din fața casei mele. Un sentiment trist mi-a străpuns pieptul. "O vom lua înapoi", a spus el într-un mod care nu a oferit nici un loc pentru altceva decât pentru asta. Nici unul dintre noi nu a vorbit mult timp după aceea și probabil că m-am trezit puțin, pentru că atunci când am deschis ochii, Daemon era treaz și zorii s-au spart. "Unde suntem?", Am întrebat, cu voce zgârcită, așa că am atins o sticlă de apă. - Tocmai am intrat în Kentucky. Degetele lui Daemon și-au găsit drumul între tetieră și scaun. Mi-a strâns umerii când m-am uitat pe fereastră. Autostrada era plină de mașini aruncate, încetinindu-ne la un crawl aproape, pe măsură ce Archer naviga cu grijă pe șosea. Îmi strângeam cureaua centurii de siguranță de fiecare dată când ne apropiam de un alt grup de vehicule abandonate. Cu cât ne-am dus mai departe, cu atât mai rău a ajuns. Mașinile nu au fost doar lăsate acolo. Mulți au fost distruși. Daemon mi-a prins umerii din spate. "Nu te uita, Kitten." Dar a fost prea târziu. Așa cum am făcut-o în jurul unui minivan ars, trebuia să fac, pentru că era ceva atât de înnăscut, atît de uman, care ți-a cerut să te uiți când tot ce-ți înăuntrul tău țipa nu. Camionul fusese incendiat, cel mai probabil cu Sursa, dar spre deosebire de celelalte pe care le văzusem sau le vedeam, camioneta nu era goală. Doamne, nu, nu era deloc gol. În camion aveau patru forme. Două în față și două în spate. Unul era răsucite pe volan, celălalt apăsat pe ușa pasagerului ca și cum ar fi încercat cu disperare să iasă afară, dar a rămas fără timp. Corpurile din spate. . . Doamne, erau mici, atât de mici. Toți au fost arși fără recunoaștere. Și nu a fost singura mașină de genul asta. Una după alta, vehiculele erau încălzite și înăuntru erau cadavre. Înfricoșată, mi-am apăsat mâna pe gât ca și cum încercam să opresc bilele să se ridice. Din tot ce am văzut, a fost cel mai rău. A fost groaznic. Emoția ma înțepenit, înăbușindu-mi pieptul. - Kitten, zise încetișor Daemon, trăgându-mă pe umeri. „Kat. Opriți-vă. "M-am forțat să mă răzgândesc și am văzut un mușchi care lovea de-a lungul maxilarului lui Archer. Daemon își bătea mâna pe obraz, în timp ce trecu pe Archer o strălucire întunecată. "Putem să ne apropiem de aceste mașini puțin mai repede?" "Mă duc cât de repede pot," a răspuns el. - Dacă nu vrei să iei acest Explorer în afara drumului și nu știu cât de inteligent de ... - Crap. Daemon și-a retras brusc mâna, în timp ce își îndreptă privirea spre drumul aglomerat. Archer blestemat. Nu-ți împărtășesc, îți voi lovi pe amândoi. "Un zâmbet răgușit îl răsuci buzele lui Daemon. "Sunt în apropiere de Luxen". M-am aplecat înainte, așezându-mi mâinile pe tabloul de bord. Până în față, era o bandă goală pe șoseaua cu patru benzi, în măsura în care puteam vedea. "Nu văd nimic." "Priviți în direcția greșită, Kitten." Inima mi-a întors greu în timp ce m-am răsturnat în scaunul meu, privindu-mă pe fereastra din spate. "Oh, spargerea sfântă a străinului." Un Hummer de urgență urca pe dealul pe care tocmai l-am călătorit, arătând prin vrachile mașinilor aruncate. "Voi avea o idee sănătosă și voi spune că nu sunt amici." Stomacul meu sa desfăcut. - Ce a dat asta? Întrebă Archer, învârtindu-l pe Explorer în jurul unui camion. Daemon a blestemat din nou. "Cu siguranta nu. Îi pot simți cum îmi scot capul. Sună la mine și eu nu răspund. - Ceea ce îi face să fie supărați? Întrebă Archer, încruntându-se când umbla pe gaz, făcând ca anvelopele să ceară. Da, toată chestia asta de la Luxen cu două căi este foarte ciudată, am spus, pentru că cineva

trebuia să spună asta. - Nu aveți nicio idee. Daemon se aruncă înainte, întinzându-se între cele două scaune din față. Archer strigă și se uită la el, dar el era un bărbat aflat într-o misiune. Cu mâinile apucând obrajii, ma sărutat. Contactul a fost atât de neașteptat și de neașteptat, încât am stat puțin acolo, pe când el avea tot felul de prietenii cu gura mea. "Serios? Sărind-o chiar acum, este ceea ce trebuie să facem atunci când ne-am răpit extratereștrii? "" Sărutând-o este întotdeauna ceea ce trebuie să faceți. "El a tras înapoi și a prins scaunele. "Trebuie să ne oprim și să avem grijă de ei. Nu este ca și cum le putem depăși și nu avem nevoie de noi să ne ducem direct la Arum. "Archer a oftat. "Nu va fi distractiv." Încă mai stăteam acolo, buzele țipau, ca o dork. - Oh, asta va fi foarte distractiv. Daemon ma privit. - Ești gata să te joci, Kitten? - Da, mormăi. "Sigur. Bine, Daemon chicoti. "Hai să facem asta." Archer scutură volanul spre dreapta, oprindu-se brusc de-a lungul autostrăzii. Ușile mașinilor s-au deschis și, la fel de mult ca și cum a suge, am fost ultima care mi-a scos centura de siguranță și am scos din SUV. - Păstrați puțin, a ordonat Daemon. Nu-i asa? Când mi-a văzut privirea, mi-a făcut semn să mă prăbușesc. I-am împușcat un aspect murdar. "Ce? Nu sunt un ninja ciudat. - Te-am văzut luptându-te. Archer se plimba pe fața Explorer ca și cum mergeam într-o stație de benzină sau așa ceva. "Ai putea fi parte ninja." I-am dat un zambet rapid. Multumesc. - Ai fi un ninja fierbinte, spuse Daemon, uitandu-se cand m-am uitat la el. "Am nevoie de voi doi să rămâneți înapoi pentru o clipă." Da. Nu as fi vrut să ascult asta, dar înainte să pot să mă duc în stradă, Archer mi-a prins brațul. - Adevărat, spuse el, ținându-mă pe loc. "Stai aici", am început să scot liber, dar Hummer sa prăbușit printr-un vehicul, iar tunul asurzitor al metalului agățat ma forțat să stau liniștit. Hummerul se îndrepta spre noi, în timp ce Daemon mergea la mijlocul drumului, cu capul plecat în timp ce își întindea brațul. Concentrarea a marcat expresia sa. A făcut o imagine frapantă în timp ce stătea acolo, cu picioarele întinse și cu umeri pătrată. Ca un zeu pe cale să întâlnească un Titan cap-on. O strălucire albă îl înconjura și, de unde stăteam, i-am văzut venele lumină din interior, un alb strălucitor care urma o rețea de linii de-a lungul obrajilor și pe gât, dispărând sub gulerul cămășii și apoi reapărând De-a lungul brațului. Îl mai văzusem așa înainte, nu tot, dar când a oprit camionul, aproape că m-au transformat într-o mașină. Daemon era timpul de îngheț. Hummerul se opri brusc, înclinând pasagerii, în timp ce aerul din jurul mașinii se umfla cu putere. Opri mașina, dar nu putea să înghețe luxul dinăuntru. Nu contează de câte ori l-am văzut făcând asta, am fost mișcat de capacitatea. O mulțime de energie trebuia să fie supținuta pentru a îngheța timpul, și o făcusem doar o dată din întâmplare. Daemon își dădu mîna înapoi și era ca și cum Hummer era atașat de un invizibil acolo o secundă, apoi înclinat cu forța unui elefant. Metalul se prăvălea pe măsură ce acoperișul era acoperit. - Boo-ya, murmură Archer. Luxenul nu a mai rămas mult timp. Ușile au gemut și apoi au zburat într-o izbucnire de lumină roșu-alb-roșie. Au ieșit - cinci dintre ei - care se grăbeau spre noi în formele lor umane. - Am primit asta, spuse Daemon când se aplecă, pregătindu-se pentru impactul masiv al celor cinci Luxen. Ce naiba? M-am uitat la Archer. El a dat din cap. "Da, nu stăm doar aici, în timp ce are tot distracția." Archer a dat drumul și m-am îndreptat spre SUV, spre frică, exact cum o capotă a fost smulsă de un sedan din apropiere și a împușcat peretele ca Un cuțit gigant. A lovit unul din Luxen, l-a despicat în două, și nu se mai întorcea de la asta, străin sau nu. La naiba. M-am apucat să o opresc când l-am văzut pe zâmbetul prost al lui Archer. - Scorul. - A fost destul de răcoros, spuse Daemon, prinzând unul din luxen de talie. Ridicându-l, el literalmente a bombardat cu putere boboșa în drum. Asfaltul cracat. Shimmery albastru lichid împrăștiat peste

drum. Yuck. Un luxen a plecat, încărcându-mă. Citând Sursa, mi-am ridicat mâna și m-am concentrat asupra a ceea ce am vrut să se întâmple. Înapoi în acea zi, când eram prima dată obișnuită cu Sursa, mi-a fost implicată o mulțime de lucruri care mi-au bătut în față sau s-au prăbușit la podea. Acum? Nu atat de mult. Când Luxen se afla la mai puțin de câțiva metri de mine, o arunc într-un semi-camion. A fost o criză greoaie pe care am vrut să o uit, dar a trebuit să o țin. Lungând înainte, înainte ca instrumentul să-și întoarcă picioarele, l-am lăsat pe Sursă să bată prin mine. A intrat în piept, deasupra inimii, ca un fulger. Luxenul se aprinse ca un foc de artificii care se scurgea rapid. Daemon avea pe cel pe care-l bombardase cu putere de umeri. Își aduse genunchiul în sus, făcând contact în piept. Bones se răsuci și luxenul urlă. M-am întors cU bratul lui Daemon înclinat înapoi, iar Sursa i-a bătut brațul. Am venit față în față cu Archer și Glock-ul pe care-l ținea în mână. Privirile noastre s-au ciocnit și frica a explodat în pieptul meu ca niște bucăți. Respirația mi-a prins în gât când am înghețat. Tot ce puteam vedea era barilul pistolului și apoi scânteia ca trăgaciul a fost tras. M-am pregătit pentru durerea de metal care îmi rupe pielea și oasele. Doar nu a venit niciodată. Un corp mișcă pe pământ în spatele meu și m-am întors în jurul meu, gâfâind când am văzut un luxen cu fața în jos pe un drum într-o piscină de lichid strălucitor. - Bullet la cap, spuse Archer. - Chiar și ei nu se ridică de la asta. - Asta-i înșelătoare, spuse Daemon în timp ce se răsuci în jurul lui, scoțând ultimul luxen cu o explozie din Sursă, fixându-l pe un camion din apropiere. Archer a aruncat pistolul în spatele lui. "Totul e vorba de conservarea energiei unde pot." Împingându-mi părul de pe față, am cercetat scena. - Asta-i totul? Archer se uită în jur. "Mă gândesc că este deocamdată." De acum? Nu eram sigură că aș putea merge în altă parte când m-am întors spre locul unde stătea Daemon. Inima mea sa aprins în piept. Fluierul roșu albastru a ieșit din colțul gurii. M-am îndreptat spre el și am zguduit. Nici măcar nu l-am văzut rănit. "Ești rănit!" "Sunt bine", ma asigurat el, dar vederea lui - a lui Daemon sângerând - ma zguduit în miez. "A lovit, dar e grozav. În câteva minute va fi ca și cum nu sa întâmplat nimic. "Asta a făcut foarte puțin pentru a ușura clădirea de panică. "Este cu adevărat bine", a spus Archer. "El se va vindeca repede, mai ales că este în timpul zilei." Nu mi-am dat seama de ceea ce spunea la început, dar apoi mi-am amintit cum Daemon a explicat acum tot timpul cum a făcut soarele Se întreabă pentru Luxen, în timp ce cantitățile mari de zahăr prelucrate pentru hibrizi. - Trebuie să ne grăbim. Daemon mi-a luat mâna, trăgându-mă înapoi spre Explorator. "Mai multe vor simți că ne călătorim și este doar o chestiune de timp înainte ca ei să-și dea seama ce facem". Și asta ar fi rău - foarte rău. Capitolul 16 {Katy} Am trecut prin trei batoane de bomboane de ciocolată până ne-am apropiat de Atlanta și am avut o grămadă mare de zahăr. Cu Daemon în spatele volanului și, așa cum spunea el, foarte bine și dandy după ce a luat lovitura, am făcut timpul petrecut cu Luxen pe drumul de la Kentucky și mi-ar fi putut radia câțiva ani în afara vieții mele și lui Archer. N-am mai văzut niciodată Luxen și nu știam exact unde ne-au simțit sau dacă ar fi comunicat altora că suntem în mișcare sau dacă chiar știau cine suntem, ci să fim siguri În loc să ne pare rău, am presupus că în cele din urmă vor veni mai multe. Când am intrat în Georgia, am văzut ceva care părea că a ieșit dintr-un film. Copacii din ambele părți ale autostrăzii fuseseră rupți în două, arșiți și rupți. Erupțiile de la un accident de avion au putut fi văzute prin stanca groasă de vegetație. O coadă. O secțiune mijlocie, cu ferestrele minuscule, fugiră. M-am uitat departe, inima frântă de toată violența și distrugerea inutile. Cu cât mai mult am văzut, cu atât mai greu am crezut că ar fi pentru noi - pentru lume - să ne mișcăm pe orice s-ar întâmpla cu inundatul

Luxen. Acum că oamenii știau că sunt în jurul nostru, cum ar putea ei să meargă mai departe? Cum ar putea vreodată să aibă încredere în Luxen după asta? Nu m-am putut lăsa să mă ocup de acele grijile, cum ar fi să nu trec peste acel pod înțepenit cu o grămadă de găuri până nu ajungem la el. Chiar nu am putut înțelege care ar fi viața pentru oricine. În mod surprinzător, drumurile au fost eliminate în cea mai mare parte. Orice mașină abandonată fusese Garda Națională, dar ei l-ar fi ținut pe Luxen atât de mult timp. Era aproape de șapte seara, când am ajuns la aeroportul plin de aer, și se părea că ar fi fost pusă în aplicare o taxă de intrare, pentru că n-ar fi fost nimeni nicăieri. Apoi, din nou, nimeni nu se afla într-un avion chiar acum. "Du-te acolo." Archer arătă spre o mașină străină strălucitoare, cu toate ferestrele colorate. Asta a spus că va conduce. O mașină frumoasă. - Știu că te rog să rămâi în mașină este prea mult, dar vă rog să rămâneți aproape de mine. Daemon încetini în timp ce trecea parcarea, îndreptânduse spre mașina neagră. "Luc ar putea avea încredere în duș, dar nu știu." M-am împotrivit nevoii de a mă răsuci. "Nu e ca și cum am să mă duc și să-l îmbrățișez". "Sper că nu. S-ar putea să fiu gelos. "" Ai fi gelos dacă a îmbrățișat un copac ", a ars Archer. - Poate. Daemon se opri într-un loc de parcare în spatele mașinii. "Am nevoie de asta." Mi-am pierdut dorința de a nu mișca ochii când am deschis ușa pasagerului. "Amândoi sunteți ridicoli". Pe măsură ce ieșim din SUV, trei portiere ale mașinii sclipitoare se deschise. Curiozitatea mi-a dat seama. N-am văzut niciodată un Arum care să nu încerce să-mi ia gustul energiei. Așadar, a existat un anumit nivel de noutate pentru a avea cu adevărat șansa de a vedea și de a interacționa cu cineva care, sperăm, nu avea să se transforme într-un alt lucru care să încerce să ne omoare. M-am concentrat asupra formei inalte care se desfasoara de partea conducatorului auto. Sfântul Arum. . . Omul cu părul întunecat era la fel de înalt ca Daemon, dar mai larg. Cămașa neagră pe care o purta, se întindea peste acele umeri și piept, care îmi amintea de construcția unui boxer. Numai de la asta, arăta că ar putea face ceva daune. Din ceea ce vedeam despre linia și profilul profilului, pielea lui era palidă ca tot Arumul, dar nu era o culoare ciudată. Mai mult ca alabastru sau porțelan. Ochii lui erau ascunși în spatele nuanțelor negre. Purtând denim întunecat, el părea mai mult ca unul din acei tipi din revista GQ decât o versiune străină fără suflet a chupacabrei care suge capră. O replică identică a lui a ieșit din spatele mașinii. Cu excepția faptului că purta pantaloni și cămașă, se pare că sa obosit să-și facă buzunarele. Trupul palid tare trecu prin cap. Arum a venit în patru-trei bărbați și o femeie. Mă așteptam să văd un alt frate sau o soră, dar ceea ce stă lângă ușa pasagerului nu era nici unul. Era o femeie umană. Am ghicit la echipajul motociclist. Ce dracu a făcut o femeie umană cu ei? Se întoarse spre locul unde stăm și am o privire bună la blondă. Era destul de frumoasă - și nu am putut să-mi dau seama de ce era aici. Apoi Daemon a vorbit. - Ce faci, nenorocitule? - Chiar știi cum să salute pe oameni, murmură Archer. Arumul care se afla în spatele volanului își înclină capul cu un oftat. "Tu din nou." "Sună la fel de fericit ca și mine să te văd." Buzele lui Daemon se răsuceau într-un zâmbet de zâmbet, în timp ce își îndoiau brațele. "Să luăm un singur lucru înainte să mergem mai departe. Dacă intenționezi să ne înșelăm în vreun fel, va fi ultimul lucru pe care ai de gând să-l faci. "Hunter se îmbrățișează în timp ce întoarse capul spre fratele său. "Ți-am spus că este un om de cusut". Celălalt Arum își aplecă brațele pe acoperișul mașinii și o frunză se ridică peste ochelarii de soare întunecați pe care îi purta și el. "Drăguț ca o porcupină. Daemon ridică un deget de mijloc. A fost bine. Chiar dacă Hunter purta ochelari de soare, simțeam că privirea lui se mișcă brusc asupra mea. - Deci văd că ți-ai luat fetița din Daedalus. - Ce ce? - Și văd că mai aveți o femeie umană cu tine, răspunse Daemon. "Simt că trebuie să o întreb dacă e aici

împotriva voinței ei." Hunter scoate o silabă de râs. "Ești, Serena?" Blondă își întoarse ochii când scutură din cap. - Nu. - E răspunsul tău, adăugă Hunter. "În mod surprinzător de bine cum se întâmplă această întâlnire și salut, cred că ar trebui să ajungem la acest punct", a sugerat Archer. - Ni sa spus că ai fi dispus să ne duci acolo unde este Arum. - Sunt. Hunter și-a îndoit brațele, imitând Daemon. A fost o bătaie de tăcere și am jurat că m-am simțit din nou la mine. "Ești sigur că vrei să faci asta?" Oh, asta nu suna bine. Mi-am schimbat greutatea. "Trebuie să facem asta". Soarele a dispărut în cele din urmă în spatele nori groși, iar aripa sa răspândit rapid peste parcare. Hunter se ridică, scoțând ochelarii de soare. Nuanța palidă a nebunului său de gheață albastră. - Sau foarte nebun, Lore. - Lore? Am spus, simțindu-mă prost. "Aștepta. E numele tău? Lore. El a strălucit dinții albi albi. "Așteaptă până când ne întâlnim pe celălalt frate, Sin." Păcatul? Lore? Wow, numele lui Hunter era într-adevăr un fel de ieșire. Mi-am dat din cap, pentru că în mod serios, nimic din acest lucru nu era important. - Ce vrei să spui, Lotho e puțin nebun? Este foarte nebun ", a spus Hunter, sprijinindu-se de masina, cand Serena a venit sa stea alaturi de el. "Personal, cred că este un nebun și un psihopat după standardele umane. Nul voi lăsa niciunde lângă Serena. La naiba, nu l-aș lăsa în apropierea unui gândac de casă, dacă aș avea una. Wow. Daemon se încruntă. - Suna foarte distractiv. - Și e foarte puternic, continuă Hunter. "El se hrănește cu Luxen ca și cum ar fi o lipsă a lor, și el este împrăștiat în opal. Ca și în, este cusută în pielea lui. "Ochii mei s-au lărgit. - Ura. - Urasc oamenii, spuse Lore. "Dar îl urăște mai mult pe Luxen. Și nu e un mare fan al Origins sau hibrizilor. "Totul începu să suge. - Se pare că acest lucru va fi un moment minunat, spuse Daemon urât. Hunter a râs, dar era un sunet răcoritor. "Arumul este loial lui. O să facă tot ce vrea, chiar dacă asta înseamnă moartea lor. - Și tu nu ești? Întrebă Daemon. - Iadul nu, răspunse Hunter, în timp ce-și strecură un braț strălucitor de protecție peste umerii lui Serena și o trase de aproape. "Credeți sau nu, puști, nu aveam dorința de a face război cu Luxenul înainte ca toata prostia să scadă. Acum se pare că este o necesitate, dar când totul este spus și făcut, nu dau două șmecheri pe care le faceți voi, sau vreunul din voi. "Se opri și se uită la femeia în brațe. "Am mai bine să mă concentrez. La fel și Lore. Șocul se strecură peste chipul lui Daemon, replicând ceea ce am simțit înăuntru. Cum se uită Hunter la Serena? Wow. El era cu adevărat îndrăgostit de o femeie - o femeie umană. Daemon îl privi o clipă, apoi își înclină capul înapoi și râde. "In regula. Pot să respect asta. " Hunter nu a răspuns pentru ceea ce simțea ca o eternitate. "Dacă îl puteți ajuta să vă ajute, atunci veți avea o armată. Nu sunt sigur că o să-l găsești pe Lotho să fie foarte plăcut. - Da, ei bine, ne vom face griji pentru asta. Daemon și-a înclinat capul în timp ce eu serios începusem să-mi fac griji. "Câți Arum are?" "Mii de oameni", a spus Hunter, și mi sa părut că pământul se mișca sub picioarele mele. "Cei care au rămas sub radar, și chiar și cei care au fost cu Daedalus până când a apărut Luxenul." "Și fiecare dintre ei este cu el acum?" Archer își scutură o mână pe tăierea echipajului, care începea Să crească. - Da. Lore a scos cuvântul, rânjind. "Va fi ca și cum ați intra într-un cult. Fii pregătită. - E chiar ciudat. Serena și-a răsuci părul și la aruncat peste umăr în timp ce vorbea. "Toți se uită la tine ca și cum intenționează să te mănânce la masă. Întregul lucru Arum este un fel de ciudățenie, ca să fiu cinstit. Se uită la Hunter și apoi la Lore. Nici o ofensă. Lore își ridică brațul de pe acoperișul mașinii cu un zâmbet ușor. - Nici unul nu a fost luat. - Deci, voi sunteți gata să faceți asta? Întrebă Hunter. Nu chiar, dar n-am strigat când Daemon dădu din cap. Tot ce am făcut era să-l urmăresc pe Hunter să se întoarcă la Serena și să-și închidă obrajii cu mâini uriașe. Câmpul a fost atât de incredibil de blând, am fost surprins că un Arum era capabil să o facă. Își coborî capul, o sărută și se aplecă în el ca și cum ar fi fost a

doua natură. M-am simțit ca un ciudat total pentru a privi, dar nu puteam să mă uit departe. Un Arum și un om. Wowee. Așa că m-au lovit, probabil, că au crezut același lucru când au văzut un luxen și om împreună. "Voi reveni curând", a spus el când și-a ridicat capul. Serena se încruntă. Pot să merg ... - Știi că nu vreau să te apropii de Lotho și de Sin, și tu știi că o să fiu bine, zise ea. - Lore a promis să te țină distractiv. Lore dădu din cap în timp ce își luă buzele. Serena încă nu părea fericită și, dacă i-ar fi fost frică de Hunter și de ceea ce era pe cale să pornească, am crezut că trebuie să regândim serios acest lucru. Dar nu aveam alte opțiuni. Îl îmbrățișa cu înverșunare, agățându-se de el pentru câteva clipe, apoi dădu drumul. În jurul valorii de el, și-a bătu în spatele lui. "Voi aștepta." Vânătorul pe care-l trimitea mi-a făcut obrajii să se spele, dar apoi Serena sa oprit și sa confruntat cu fii. Cel mai bun prieten . . . Ea le-a văzut accidental, făcând lucrul lor strălucitor, și au ucis-o pentru a-și păstra tăcerea. Au încercat să mă omoare. Doamne, am șoptit. "Hunter a fost adus de guvern pentru a mă menține în siguranță. Nu pentru că au fost foarte interesați de mine, dar nu le-a plăcut cum au crezut Luxen că ar putea ucide ori de câte ori ar fi vrut ... să nu urmeze regulile. Dar a fost mai mult decât atât. Prietenul meu a auzit frații vorbind despre acest proiect Eagle. Ceva care are legătură cu Pennsylvania și niște copii. - Altceva? Întrebă Archer, privindu-se ascuțit. Aruncă o privire spre Hunter înainte de a da din cap. "Proiectul Eagle a fost ca răspuns la Daedalus - era vorba de contactarea celorlalți cei de la Luxen care erau acolo, oriunde era. A fost vorba de dominația mondială. Ei au planificat acest lucru și au folosit Origins-ul pentru ao face. Am crezut că vorbeau acum despre copii mici, cum ar fi copii mici. - Dar nu au fost, spuse Hunter, încruntându-se. "Am săpat puțin. Vorbeau despre Origini ca el. Un mușchi se înălța de-a lungul maxilarului lui Archer. - Ca și în cazul în care originea a crescut pe deplin? - Da, pradă, am avut dreptate. "Știam că așa ceva se va întâmpla sau cel puțin că vor încerca, dar nu am putut face nimic", a spus ea. "Avem prețuri pe capul nostru", a explicat Hunter. "Să spunem că am supărat pe Luxen, pe unii din Arum și pe Daedalus. Am fost între o stâncă și un loc greu de înțepat. "" Am vrut să facem ceva, dar nu am reușit, ajutându-ne să ieșiți. . . Ei bine, asta e mai bine decât să nu mai faci nimic din nou. "Și dintr-o dată, știam că Serena era probabil forța motrice din spatele lui Hunter, îndeplinind favoarea pe care o datorase Luc. Privirea îi plutea spre Daemon. Știu că nu ai încredere în Hunter, dar nu avem încredere în tine. Deci, dacă faci ceva care-l pune în pericol, știu să scot un luxen, și nu mă tem. "Pieptul lui Daemon se ridică cu o respirație adâncă. - Te-am prins. - Bine, răspunse ea. Mi-a plăcut. Hunter zâmbi. Haideți, băieți. Nu avem de ce să mergem. "Noi trei am urmat pe Hunter pe o lampă, cam la treizeci de picioare de mașină, apoi sa oprit. "Ne aflăm aici". Sprâncenele mi s-au ridicat când m-am uitat în jur, fără să văd nimic. "E ca un fel de ușă magică Harry Potter? Sau ceva? "Se uită la mine. - Ce? Am întrebat-o tare. "Știi, ca și Camera de Cerințe? Ușa tipică apare. . . Oh, nu te deranja. - Bine. Mă îndreptă spre picioarele noastre. "Vom merge în jos". Tot ce am văzut era un capac de gură, apoi sa aplecat, ridicând oțelul greu și inima mi-a scufundat. Trecutam literalmente. - Aici? Întrebă Archer. El dădu din cap cu un zâmbet strans. "De ce altfel crezi că am sugerat aeroportul? Nu-mi place să stau aici. - Cum ar fi trebuit să știm? Daemon răspunse, privindu-l ca pe ultimul lucru pe care dorea să-l coboare. Idem. - Ești un Arum, deci. . . "Chiar speram să renunți la acea atitudine naibii până acum. Daemon se smuci. - Sărută-mi fundul. - Nu, mulțumesc, răspunse el, dar nici unul dintre ei nu avea nici o căldură în spatele cuvintelor lor. Privind în sus, Hunter se uită la mine și apoi la Daemon. "Cred că vrei să te duci mai întâi acolo înainte să o facă." M-am împotrivit dorinței de

a-mi arunca ochii când mi-am tras părul într-o coadă scurtă. Archer sa strecurat până la margine, ne-a salutat și apoi a dispărut pe scară. Câteva secunde mai târziu, vocea lui călătorea de la marele dincolo. "Miroase urat. Foarte rău. Am coborât repede, iar Archer nu mințea. Tunelul slab luminat mirosea mucegaiul și fundul mucegaiului. Hunter a fost ultima în jos. Nici măcar nu luând scara, el a aterizat într-o cocoșă atrăgătoare lângă noi, deoarece era foarte special, aparent. Se îndreptă spre el și își aruncă o privire asupra umărului. "Avem o cale de a merge". Sa dovedit că "o modalitate de a merge" a fost egală cu aproximativ o sută de kilometri de Hunter. În ciuda genelor mele mutate, picioarele mele au fost dureroase când am mers pe vecie în metroul gol, pe care trenurile când Hunter a apărut chiar în fața mea. Înfruntat, am dat peste un pas în lateral. Ochii buni s-au întâlnit cu a mea. "Nu m-aș uita prea atent la acele trenuri. Nu sunt goi. Unii dintre cei de la Luxen i-au prins. Lasă interiorul. Oamenii erau la bord și aici trenul se oprea. Obțineți ceea ce spun eu? "Stomacul meu se înclină în timp ce eu dădu din cap. Atât de multă moarte inutilă - era înspăimântătoare și mi-a trebuit mult timp să-mi curăț capul. Am intrat adânc în labirintul de tuneluri, trecând printr-o ușă de oțel care părea că nu a fost deschisă în ultimul deceniu și intră într-un tunel luminos luminat puternic, cu lanțuri aruncate în canelurile peretelui. Vânătorul sa oprit în fața unei uși în față, una de oțel circulară. Mi-am băgat buza, simțind că ceva a fost oprit. Ca și cum aerul s-ar fi transformat dintr-o dată în stale și mi-a fost greu să-mi surprind respirația. O senzație nervoasă se strecură în centrul meu ca o mie de furnici mici. Daemon se opri în fața mea, întinzându-și un braț în timp ce își înclină capul în lateral. Mușchii în sus și în jos coloana vertebrală s-au rostogolit cu tensiune. Exista o multime de Arum dincolo de acea usa. Hunter se zambea in fata lui. "Ți-am spus. Sunt mii aici. "Nu puteam să cred. "Cum pot fi atât de mulți? Acestea sunt doar metrouri. "Arum a pus o mână mare pe ușă. "Ei au creat o lume aici, micuță". M-am agățat de ciudățenia. "Micul" a fost ultimul adjectiv pe care l-aș folosi pentru a mă descrie pe mine însumi. "Lotho a fost aici de ani de zile cu multe dintre Arum, sculpând un oraș subteran cu ajutorul celor care sunt loiali lor. Ei vin și pleacă cum doresc, dar întotdeauna se întorc. "A atins un pârghie greu. - Modul în care trăiesc este un pic arhaic, deci ceea ce urmează să vezi ... - Probabil că va avea nevoie mai târziu de terapia mea? Am încuviințat cu un oftat. "Am înțeles." O parte a buzelor îi izbucni în sus, apoi se uită la Daemon. Gata? - Să terminăm cu asta. Daemon îmi atinge mâna, înconjurând-o în jurul meu și nu mă deranja. Știam că ceea ce trebuia să vedem, la ce trebuia să intrăm, era dincolo de periculos și am fost de gând să facem asta împreună. Hunter ezită o clipă, de parcă nu voia să facă ceea ce făcea și apoi bicepsul se încovoiase când deschise ușa. Era o altă sală, dar asta era diferit. Pereții erau grinzi de lemn umplută cu foi de gips-carton. Lanternele erau pe stâlpi, ceva de genul totemurilor cu gravuri ciudate, care îmi amintesc de nodurile celtice. La capătul holului larg se afla o ușă din lemn care îmi amintea de ceva direct dintr-un târg renascentist. În momentul în care am intrat în hol, iar înainte ca Hunter să ajungă la ușă, a zburat și a zguduit peretele, așa cum a apărut un alt Hunter. A fost cel de-al treilea triplet. Chiar dacă arăta ca un alt Hunter, cu excepția părului care era mai lung și tras înapoi pe gâtul lui, mi-a amintit de un pirat. Și nu și versiunea distractivă Disney, fie. Acest frate a sângerat animozitatea în aer și a suflat ura. Își aruncă o privire lungă asupra fratelui său, apoi ochii lui albaștri înghețați se îndreptară spre noi. M-am tremurat când temperatura a scăzut. Peste pielea mi s-au lovit pielea de gâscă și, în timp ce mi-am expulzat respirația, am format un nor alb, umflat și îngroșat. - Nu ar fi trebuit să-i aduci aici, spuse fratele. Auzind vocea lui era ca și cum ar fi fost îmbrăcat cu ploaie înghețată. Hunter își înclină capul. - Și chiar nu am nevoie de

permisiunea ta, Sin. Păcatul se uită la fratele său pentru o clipă și apoi se chircui. Daemon se tensionase, ca și cum ar fi pregătit pentru o bătălie să treacă prin ușa aceea, și nu sa relaxat când Păcatul a pivotat pe călcâi și a dispărut. Nici eu. Sentimentul rău pe care l-am avut de când Hunter a început să vorbească despre Lotho a crescut la niveluri epice. Archer a apărut de cealaltă parte, iar noi trei am urmat pe Hunter prin ușă. Nimic nu mi-ar fi putut pregăti pentru ceea ce am văzut. Oraș subteran? Fara gluma. A fost ca și cum ați intra într-o altă lume. Părea că nu există niciun plafon, chiar dacă știam că suntem încă subteran. În ceea ce privește ochiul, se vedea schele care urcau în sus, creând zeci și zeci de pasarele care circulă în camera largă. Portierele erau vizibile la nivelele inferioare, iar din niște balustrade era un material gros, cu blană. Întregul tip de instalare mi-a amintit de o închisoare făcută din lemn. Doamne ferește-te pe cineva care a fost agitat cu un meci. Ochii mei erau largi, pe măsură ce ne îndreptăm spre centrul camerei. În mese uimitor de mari erau mese artizanale. Câteva au fost deschise, dezvăluind conținuturi normale - conserve, prosoape de hârtie, sucuri. - E așa de ciudat, am șoptit lui Daemon. El a dat din cap. - N-am avut nicio idee că așa ceva a existat. - Trebuie să fie ținută așa, spuse Hunter peste umăr. "Atâta vreme cât nu sunt un fan al lui Lotho, el a construit ceva aici pentru felul nostru - un sanctuar de felul acesta. Indiferent ce se întâmplă, nu poți împărtăși acest lucru cu nimeni. - Nu o vom face, a jurat Archer. - Nu avem nevoie să-i spunem nimănui despre asta. - Bine. Hunter se întinse spre ușă. Lasă-mă să vorbesc. Asta înseamnă că nu-ți deschizi gura, Daemon. Serios. Daemon se încruntă. "Nu e insultător." Mi-am ridicat sprâncenele și a oftat. "Amenda. O să rămân liniștită. Am ieșit din cameră și am intrat într-o altă încăpere și am trecut printr-o altă ușă, dar am auzit vorbind și râsul amestecat cu strigăte și ceea ce părea că lovea. Nu aveam idee ce urma să vedem dincolo de ușă și am încercat să mă pregătesc pentru orice, așa cum Hunter a împins-o deschisă, dezvăluind o cameră masivă. Copiii de la Arum, a fost o grămadă de Arum aici. Ele erau peste tot, așezate la mese lungi de lemn și în picioare printre ele. Măsurile mele au încetat să se oprească, iar mâna lui Daemon sa strâns pe a mea. Fiecare Arum din cameră nu mai vorbea și parcă părea să înghețe. Unii fuseseră în picioare. Alții aveau pahare uriașe care păreau ca niște pahare medievale la jumătatea gurii. Au existat chiar și femei care aveau copii înfundați. Toți erau palizi. Cei mai mulți aveau părul neagră, iar perechea de ochi albaștri, era o combinație surprinzătoare. Câțiva dintre ei și-au albat părul blond sau chiar strălucitor. Toți se uitau la noi. Băi, părul de-a lungul spatelui gâtului mi-a crescut, pe măsură ce degetele de gheață mi-au străbătut colțul coloanei vertebrale. - Ce naiba, Hunter? Spuse un glas profund din spatele nostru. M-am întors și mi-am suflat respirația profundă, deoarece ochii mei aproape s-au scos din cap. Era o mare margine de lemn, care trecuse cu vederea în mod evident o sală de cină. Pașii care au condus la ea erau puțini, dar abrupți, ca și cum mi-aș sparge probabil gâtul. Un bărbat era așezat acolo și, deși nu stătea în picioare, puteam vedea că era Jigly Green Giant. Arum era masiv, larg în umeri și piept, iar Hunter ezită o clipă, de parcă nu voia să facă ceea ce făcea și apoi bicepsul se încovoiase atunci când deschise ușa. Era o altă sală, dar asta era diferit. Pereții erau grinzi de lemn umplută cu foi de gips-carton. Lanternele erau pe stâlpi, ceva de genul totemurilor cu greturi ciudate, care îmi amintesc de nodurile celtice. La capătul holului mare se afla o ușă din lemn care îmi amintea de ceva direct dintr-un renascentist târg. În momentul în care am intrat în hol, și înainte ca Hunter să ajungă la ușă, a zburat și o zguduită perete, așa cum a apărut un alt Hunter. A fost cel de-al treilea triplet. Chiar dacă arăta ca un alt Hunter, cu excepția părului care era mai lung și tras înapoi pe gâtul lui, mi-a amintit de un pirat. Și nu și distracția Disney, fie. Această frăție a animat

în aer și o suflat ura. Își aruncă o privire lungă asupra fratelui său, apoi ochii lui albaștri se înghețată se îndreptară spre noi. M-am tremurat când temperatura a scăzut. Peste pielea mi-a lovit pielea de gâscă și, în timp ce mi-am expulzat respirația, am format un nor alb, umflat și îngroșat. - Nu ar fi trebuit să le aduci aici, spuse fratele. Auzind vocea lui era ca și cum ar fi fost îmbrăcat cu ploaie înghețată. Hunter își înclină capul. - Și chiar nu am nevoie de permisiunea ta, Sin. Păcatul se uită la fratele lui pentru o clipă și apoi se chircui. Daemon se tensionează, ca și cum ar fi pregătit pentru o bătălie să treacă prin ușa aceea, și nu sa relaxat când Păcatul a pivotat pe călcâi și a dispărut. Nici eu. Sentimentul rău pe care l-am avut de când Hunter a început să vorbească despre Lotho a crescut la niveluri epice. Archer a apărut de partea cealaltă, iar noi trei am urmat pe Hunter prin ușă. Nimic nu mi-ar fi putut pregăti pentru ceea ce am văzut. Oraș subteran? Fara gluma. A fost ca și cum ați intra într-o altă lume. Părea că nu există nici un plafon, chiar dacă am știut că suntem încă subteran. În ceea ce privește ochiul, se vede schelet care urcă în sus, creând zeci și zeci de pasarele care circulă în camera largă. Portierele erau vizibile la nivelele inferioare, iar din niște balustrade era un material gros, cu blană. Întregul tip de instalare este amintit de o închisoare făcută din lemn. Doamne ferește-te pe cineva, care a fost agitat cu o meci. Ochii mei erau largi, pe măsură ce ne îndreptăm spre centrul camerei. În mese uimitor de mari erau mese artizanale. Cateva au fost deschise, dezvăluind conținuturi normale - conserve, papuci de hârtie, sucuri. - E atât de ciudat, am șoptit lui Daemon. El a dat din cap. - N-am avut nicio idee că așa ceva a existat. - Trebuie să fie ținută așa, a spus Hunter peste umăr. "Atat timp cat nu sunt un fan al lui Lotho, el a construit ceva aici pentru felul nostru - un sanctuar de felul acesta ... Indiferent ce se intampla, nu poti sa impartasesti acest lucru nimanui ... - Nu o vom face, jurat Archer. - Nu trebuie să spunem nimănui despre asta - Bine, Hunter se întindea către ușă, Lasă-mă să vorbesc, asta înseamnă că nu-ți deschizi gura, Daemon ... Serios Daemon se încrede: - Nu e insultător. Mi-am ridicat sprâncenele și un sentiment. "Amenda. O să rămân liniștită. Am ieșit din cameră și am intrat într-o altă cameră și am trecut printr-o altă ușă, dar am auzit vorbind și mângâia amestecată cu strigăte și ceea ce părea că lovea. Nu aveam idee ce urma să văd dincolo de ușă și am încercat să pregătesc pentru orice, așa cum Hunter a împins-o deschis, dezvăluind o masivă cameră. Copiii de la Arum au fost o grămadă de Arum aici. Ele erau peste tot, așezate la mese lungi de lemn și în picioare printre ele. Măsurile mele au încetat să se oprească, iar mâna lui Daemon sa strâns pe a mea. Fiecare Arum din cameră nu mai vorbea și parca părea să se înghețe. Unii fuseseră în picioare. Alții aveau o gamă largă care păreau ca niște pahare medievale la jumătatea gurii. Au existat chiar și femei care aveau copii înfundate. Toți erau palizi. Cei mai mulți aveau părul neagră, iar perechea de ochi albaștri era o combinație surprinzătoare. Câțiva dintre ei și-au albat părul blond sau chiar strălucitor. Toți se uitau la noi. Băi, părul de pe spatele pielii mi-a crescut, după cum mișcările de gheață mi-au străbătut colțul coloanei vertebrale. - Ce naiba, Hunter? Spune un glas profund din spatele nostru. M-am întors și mi-am suflat respirația profundă, deoarece ochii mei aproape au scos din cap. Era o mare margine de lemn, care trecuse cu vederea în mod evident o sală de cină. Pașii care au condus la ea erau puțini, dar abrupți, ca și cum mi-aș sparge probabil gâtul. Un bărbat era așezat acolo și, deși nu stătea în picioare, puteam vedea că era Jigly Green Giant. Arumul era masiv, larg în umerii și în piept și Gros pe coapse. Se așeză leneș, ca și cum abia se trezise, dar în ochii săi albaștri albaștrii avea un simț acut de observație acută. El a fost . . . El a fost frumos într-un mod rece, ireal. Trăsăturile lui erau ascuțite ca și cum ar fi fost sculptate din marmură, buzele pline și expresive,

nasul drept și pomeții înalți. Părul lui era alb alb, dar sprâncenele erau întunecate. Cumva o combinație ciudată a funcționat. El ne privi în timp ce ținea o mână de sticlă plină cu lichid de culoare galbenă în mâna dreaptă. Așa a fost Grand Poo-Bah, așa cum la numit Luc? Am fost impresionat impresionat. Hunter făcu un pas înainte, în timp ce mă uitam bine la ceea ce stătea Lotho, care părea a fi un tron alcătuit din. . . Sfânta fugă pentru dealurile înfricoșătoare și nu te uita înapoi, erau oasele reale? Erau ciudate, deși nu erau cu siguranță umane. Erau mai subțiri și păreau mai flexibili, ca și cum cartilajul putea fi în formă și remodelați din nou și din nou, și aveau un strălucitor albastru slab și strălucitor - Oh, Doamne. Erau oasele Luxen. A fost rău, foarte rău. "Știi ce se întâmplă acolo", a început Hunter, dar nu a făcut mult mai mult. - Luxen are ... - Știu ce se întâmplă acolo, răspunse Lotho, sorbându-și băutura când mă așteptam să-l ducă. - Au venit Luxen. A ucis o grămadă de oameni și bla, bla și o grămadă de alte prostii pe care nu-mi pasă. Dar asta nu explică de ce îi aduci aici. Hunter și-a deschis gura. - Dacă nu ne aduci cina. Lotho zâmbi, strălucind dinți albi și ciudat de ascuțiți. - Dacă asta e situația, mulțumesc și calului căruia ai mers. - Nu suntem aici la cină, spuse Daemon, voce la fel de rece ca și în cameră, și am rănit. "Nici nu ne desert. Am venit aici pentru a vă ajuta să luptați împotriva lui Luxen. " M-am uitat la Daemon, un fel de mândru de el, că el chiar a rostit aceste cuvinte fără nici un indiciu de sarcasm. Dar Lotho arăta că s-ar putea să se sufle în băutura pe care tocmai a luat-o. "Ajutorul?" În jurul nostru a izbucnit un râs de râs, care a repetat zidurile și mi-a făcut inima să pompeze prea repede. - Da. Daemon își înclină bărbia în sus pe măsură ce zâmbi. "Ajutor. Este un cuvânt destul de ușor. Aș fi putut să fac lucruri frumoase. "M-am înțepat de pe urma, pentru că eram destul de sigură că dacă aș râde, Arum ar putea decide să ne ia gustări. Era o lungă întindere de tăcere și am simțit că Arum se ridică din locurile din spatele lor și apăsă aproape. Frunzele mi-au radiat pe coloana vertebrală și sentimentul sufocant a revenit, cântând pe piept. Sinul a intrat în linia mea de viziune și sa oprit la fundul scărilor. "Ce vrei să faci cu ei?" Glasul vocii lui, când ne privea, ne-a târât. Lotho sa smirnit. "Ucideți-i pe toți și lăsați-i pe Dumnezeul lor să-i sorteze".

Capitolul 17 {Daemon} Ei bine, bile de rahat pentru cină duminică. Acesta a fost răspunsul cel mai rău caz-scenariu. M-am mutat înainte, poziționându-l pe Kat între mine și Archer. Dacă ar fi trebuit să luminez această cameră ca să o scot de aici, așa să fie. Si apoi, ce? Această misiune ar fi un eșec absolut, guvernul ar începe să bombardeze elicopterele din oraș, lumea ar cădea întrun loc pe care, desigur, n-am vrut să-l folosesc, și chiar mai rău, mi-aș pierde sora. Pentru totdeauna. Poate ar fi trebuit să-mi țină gura închisă? Lotho stătea la înălțimea deplină, care trebuia să fie nenorocită de aproape șapte metri înălțime și ma privit cu ochii mei ca și cum ar fi vrut să mă mestece și să mă scuipă din nou. "Ați așteptat de fapt un răspuns diferit de la mine?" Și-a înclinat capul înapoi și a râs. Mai multe din Arum s-au ciocnit în jurul nostru. - Că oricare dintre noi ar ajuta un luxen? Sau un hibrid sau orice altceva dracului este chestia aia? "El a arătat spre Archer. "Esti incredibil de aroganta sau de proasta prostie." Iritatia a lovit in spatele gatului, cauzand pielea mea sa bea cu electricitate. Știam că trebuie să-l păstrez răcit, cel puțin până când au făcut o mișcare reală împotriva noastră. Atâta cât suge, aveam nevoie de ei. "Ce?" Lotho coborî un pas și m-am întărit. "Nu aveți ceva inteligent pe care doriți să-l adăugați?" Ochii mei se îngustează. "Da-mi o secunda. Voi veni cu ceva. "Hunter a gemut. Mâinile mici mi-au împins în avertisment. "Nu m-am așteptat ca vreunul din voi să vă țină celulele creierului într-un

set complet. Fratele lui, Pinky sau Binky - nu aveam nici o idee pentru că i-am uitat amândouă numele - a apărut ca și cum ar fi fost gata să-și găsească o salopetă. Am respira adanc. "Voi vă dați seama ce se va întâmpla odată ce Luxenul va prelua Pământul, nu-i așa?" Expresia lui Lotho spunea că nu poate da două crapsuri. "Crezi că ne pasă de oameni? Sunt . . . Inutil pentru noi ". Am început serios să-i pun la îndoială inteligența. "Odată ce vor prelua și vor subjuga fiecare om, vor veni după voi. S-ar putea să nu fie îngrijorați acum, dar vor. Și ultima dată când am verificat, Luxen avea Arumul. "Nu ne-au avut." "Asta-i așa?" Pentru că sunteți aici pe Pământ, subteran, trăind în tuneluri de metrou. Credeam că o să-ți spun asta. - Are un punct acolo, am adăugat, uimit. "Până atunci, vor fi învățat cum să te lupți cu felul tău", am continuat, sperând că cel puțin unul din Arum de aici ar putea avea logică. "Chiar acum, nu au nici o idee. Va fi ca un bufet pentru tine. Dar mai tarziu? După ce au tratat un Arum aici și acolo? Istoria se va repeta. "" Istoria nu se va repeta niciodată ", a șovăit o femeie Arum. "Nu vor mai avea niciodată controlul asupra noastră." "Țineți-vă mereu în seamă că în timp ce vă ascundeți aici, am replicat. Pinky - cred că a fost Pinky - a început să se schimbe. "Nu ne ascundem." "Se pare că sunteți ascunși." Kat se uită în jurul umărului meu și privirile lui Lotho o băteau într-un fel care mă făcea să vreau să-i scot laringelul și să-l arunc în gură. "Vreau să spun, dintr-un observator din afară, aș spune că voi sunteți ascunși." Hunter își strânse ochii în închisoare, de parcă avea brusc o durere de cap. O pauză greoaie mai târziu, Lotho se afla în câmpul de atac. Nu se uita la mine. Mâinile mișcau în pumni. Răcoros, Archer ma avertizat. - Nu ești doar un observator ocazional, îi spuse Lotho lui Kat, voce groasă ca umbrele care se adunau în jurul lui. "Ești o curvă a lui Luxen care se ascunde în spatele lor." M-am întărit. - Ce ... - Ține-te. Scuzați-mă. Kat a ieșit din spatele meu și a ridicat o mână. "În primul rând, ultima dată când am verificat, nu sunt o curvă pentru nimeni. În al doilea rând, nu m-am lăsat în urmă. Spre deosebire de unii oameni. "Lotho și-a înclinat capul în lateral. Și în al treilea rând? Nici unul dintre voi în această încăpere, nici unul dintre voi, nu a cauzat distrugerea planetelor voastre, nu? Este cineva aici suficient de matur ca au avut o mână în acel război dintre cele două feluri? "Când nimeni nu a răspuns, a clătină din cap. "Sunteți ridicoli! Toți voi. "Exploziile reci ale aerului au lovit din mai multe direcții. Nu e bine. "Kitten. . . "" Taci, "a cedat, iar ochii mei s-au lărgit. "Ești la fel de rău cum sunt." "Ce ce?", Am spus. Clona lui Hunter și-a ridicat sprâncenele. "Vreau să aud unde se întâmplă acest lucru". Mai multe snickeri din galeria de arahide. - Voi doi vă urâți doar pentru ceea ce sunteți, a strigat Kat. Ei bine, au fost creați ca să ne distrugă. . . "Am plecat. - Și ei au comis genocid pe genul nostru și ne-au înălțat pe oamenii noștri, spuse Lotho, vocea devenind șarpe. "Waah, waah, waah. Se văita. Asta-i tot ce aud. Kat a aruncat mâinile în sus. "Permiteți-mi să vă dau o scurtă istorie a omenirii. Ne-am înșelat în mod constant, în mod sistematic, unul asupra celuilalt față de religie și rasă, făcând mult mai rău decât ceea ce au făcut cele două feluri unul cu celălalt, mai des decât un profesor de istorie are timp să se acopere în clasă. De la început, ne-am rănit unul pe celălalt în ceea ce privește cele mai prostești lucruri. "" Ei bine, este o aprobare strălucitoare a oamenilor ", a spus fratele lui Hunter. "Nu o înțelegi". Pentru o clipă, m-am gândit că o să-i stoarcă piciorul. "Chiar dacă atât de multe rase de pe această planetă au un sânge atât de rău între ei, când rahatul lovește fanul, întotdeauna ne întâlnim. Mereu . De ce? Pentru că știm că există momente când trebuie să luptăm împreună și așa facem. Atunci când totul se termină, ne întoarcem să ne urăm unul pe celălalt. Și totul este bine în lume. "Forma lui Lotho sa solidificat în timp ce se uită la ea. "Doamne!" Kat și-a stropit piciorul. "De ce nu poți să te comporți ca

oamenii o singură dată?" Silence și apoi Lotho întrebă: "Vrei să uităm tot ce ne-au făcut și să continuăm să facem?" "Nu. Vreau să vă aduceți aminte ", a spus ea. "Vreau să vă amintiți tot ce locuia aici. Invadatorii sunt dușmanii tăi. Vreau să-ți amintești de asta. - Ca și cum ar fi o diferență între ei. Kat a clătină din cap în necredință. "Lucrurile nu sunt întotdeauna alb-negru. Și dacă într-adevăr crezi că merge după luxenul invadator nu este în interesul tău, atunci. . . Bine, mult noroc cu asta. "Lotho se uită și privirea lui călătorește peste masa slujitorilor săi. Era la fel de liniștit ca aerul din jurul nostru pentru o clipă. Corzi de păr de-a lungul brațelor mi-au crescut și apoi a tras înainte, mergând direct spre Kat. M-am învârtit în jurul meu, mutându-mă în forma mea adevărată, așa cum Lotho la apucat pe Kat. O împinse în peretele din apropiere, cu mâna în jurul gâtului. Furia roșie-fierbinte a explodat în mine. Sunetul care mi-a crescut din gât era brutal și animalic. M-am împușcat înainte, strigând în furie ca fratele lui Hunter și un alt Arum mi-a strâns brațele. Mai târziu, o bătaie de inimă, un Arum suplimentar era în spatele meu, împingându-mă pe podea subțire și rece. Nu trebuia să-mi dau seama că Archer era, de asemenea, înconjurat. M-am zbătut, trăgând în Sursă, dar acești trei Arum erau băieți mari - cu siguranță nu erau tineri - și erau puternici, ca și cum ar fi hrănit recent câteva Luxen. Lumina pulsează și se aprinde, coborând în aer. Mi-am ridicat capul, văzând lumea în alb și roșu. "Ce crezi că mă oprește să nu-ți termin viața chiar acum?" Lotho izbucni, cu cîțiva centimetri de la fața ei. - Nimic, spuse ea. - Dar ce face. . . Ma ucide sa rezolv? "" O sa ma amuze. "Lotho se apleca in ea, ca totul in spatiul ei personal. El își înclină capul în lateral și, chiar de unde mă aflam, i-am văzut privirea îndreptându-se spre ea. "Și sunt destul de sigur că mă voi bucura". Mi-am pierdut rahatul. Energia pură se strecură prin mine, se extinde într-o izbucnire de lumină. Arumul din spatele meu a fost aruncat ca un beanbag. M-am ridicat, trăgând fratele lui Hunter și prietenul lui împreună cu mine. Puterea mi-a rulat într-un val tumultuos, când mi-am tăiat brațele spre interior, bătând capetele celor doi Arum. Au plecat. Am început înainte, oprindu-mă destul de mult pentru a lovi cu piciorul un Arum care se mișca rapid în săptămâna viitoare, apoi un altul pe care l-am prins sub bărbie, l-am bătut în mulțimea lui Arum. "Lăsați-o să plece", am spus, mutându-se în forma mea umană, în timp ce Sursa a crăpat și mi-a bătut brațul. Inima mea a bătut când podeaua de sub picioarele mele a început să se agită. Sau o să-i aduc pe toți pe aici toată nenorocita. Lotho își aruncă o privire peste umăr la mine. Uită-te la tine și la sinele tău mare și rău. Rawr. - N-ai văzut nimic încă, mormăi. "Iti dau cinci secunde ca sa-ti dai drumul de pe ea. Unu. Patru. Fi ... - El a scăpat-o și ma îndreptat complet. Nu cred că știi cum să conteze. - Și nu cred că vrei să trăiești. Lotho se uită la mine o clipă și apoi își aruncă capul înapoi, lăsând un râs puternic, pe când fratele lui Hunter se ridică . "Uh. . "Hunter se încruntă și privi spre fratele său, în timp ce el se arătă în lateral. "Nu mă așteptam la asta". Nici eu nu am fost, dar nu mi-am luat ochii de pe Lotho când m-am îndreptat înainte, lam lovit pe umăr cu mine când am ajuns la partea lui Kat. "Ești bine?" "Da", a spus ea, înghițindu-se din greu când privea pe Lotho. "El râde. . . ? Am pornit spre Lotho, viziunea mea era încă colorată în alb-roșu. Trebuia să-mi pun mâna prin piept, dar Kat mi-a strâns brațul, forțându-mă să mă opresc. - Mă simt ca ei, îi spuse Lotho lui Hunter, care părea la fel de confuz ca și noi. "Ceea ce este o veste bună pentru tine, pentru că nu te voi ucide pentru că le-ai adus aici." Hunter se uită profund, în timp ce își îndoia brațele peste piept. - Bine de știut. - Înapoi de la ciudat, a ordonat celor din jurul lui Archer. Trecu pe trepte spre tronul improvizat, apoi coborî într-o întindere arogantă, cu coapsă larg răspândită. "Bine atunci. Vrei o armată. O să vă dau o armată. "Masa lui Arum din jurul nostru sa schimbat ca niște, dar nu aproape toți, a tensiunii

care mi-a ieșit din umeri. M-am simțit cum ar trebui să spun mulțumesc, dar acele cuvinte nu sar forma nici măcar pe limba mea. "Vă dau cuvântul meu, dar există o condiție", a spus el, ridicându-și bărbia. - Desigur, mormăi. Lotho ma privit ca un fel de insect sub microscop. "Este doar un mic lucru pe care îl cer." Archer dădu din cap, dar din colțul ochilor, am văzut umerii lui Hunter înălțați, în timp ce îi strânseră ochii. Mormăi un blestem sub suflare. - M-ai lăsat să mă hrănesc cu ea. Am început. - Știu că te-am auzit greșit. - Nu o omor. Doar un gust. Sau două. Poate trei. "A trecut un moment lung, când am privit pe fiul curvei de curând. O parte din capul meu nu a putut înregistra că a îndrăznit chiar să facă această cerere. Furia se umflă în inimă, răspândindu-se într-un infern. Viziunea mea sa înfundat în timp ce lumea a schimbat culorile. Hunter clătină din cap în timp ce-și frecă spatele gâtului. - Asta e atât de deranjat, omule. Sunt complet înșelat așa. "Lotho zâmbi și furia mea nu știa nicio limită în acel moment. Aceasta este starea mea. Ia-o sau dracu '. Capitolul 18 {Katy} Vroiam să mă arunc peste toate adidașii. Acest . . . Acest lucru a vrut să mă hrănească pe mine? Asta era starea lui? Panica a crescut rapid, scufundând veninul otrăvit în sângele meu. Daemon a explodat. A împins înainte, ajungând la primul pas înainte ca Hunter și Archer să-l prindă. Cuvintele care i-au ieșit din gură au fost un atac constant al diferitelor combinații de bombe F, pe care nu știam nici măcar că era posibil. - Nu te-ai descurcat de minte, spuse Daemon. Ochii lui erau cu totul albi, strălucitori ca diamante, în timp ce se întindea împotriva celor doi tipi. - Tu, nenorocitule băiatule! Lotho îmi aruncă o frunte. Marginile corpului lui Daemon se înăbușiră, aruncând niște sforii de lumină în întunericul acestei lumi interlope. "Uita. Asta nu se va întâmpla niciodată și niciodată nu te vei mai plimba când termini cu tine. Un umăr larg se ridică, pe când Lotho îl privi nemilos. - Așa cum am spus, ia-o ... - O altă bombă F-coaptă a fost aruncată în direcția lui. "Dacă crezi că o să te apropii de ea, ești nebun". Stomacul meu se prăbuși, pe măsură ce Lotho continuă să se smerească. "Hei, dacă nu vrei să te joci, nu lăsa ușa să te lovească acolo unde Domnul bun te-a despărțit. Daemon sa lăsat în față, aproape trăgându-l pe Archer și pe Hunter la pământ. O altă tiradă explozivă i-a izbucnit, în timp ce inima mi-a bătut ca un tunet în piept. - Asta e cu adevărat starea ta? Vocea mea era răgușită. "Nu veți ajuta fără Statele Unite. Oamenii nevinovați și Luxen ar muri, împreună cu hibrizii și origini. Dee ar fi pierdut, cel mai probabil ucis. Lumea se va întoarce rapid la trecut, pierzând sute de ani de tehnologie și avansare. Nu am putut lăsa să se întâmple asta. Stomacul meu se întoarse în timp ce realitatea se strecură în mine cu forța unui camion de marfă plin de dinamită. Am fost . . . Trebuia să-l las să facă asta. Asta a fost. Nu mai aveam de ales. Archer și Hunter reușiseră să-l tragă pe Daemon înapoi câțiva pași, dar expresia pe fața lui era cu totul ucigașă pe măsură ce privi spre liderul Arum. Știam că dacă s-ar fi eliberat, el urma să meargă la el cu tot ce avea. Poate că a vrut cu adevărat Lotho. Sau poate Lotho a fost serios doar un bastard bolnav. Nu știam și nu prea contează. Mâinile mi s-au zdruncinat când le-am netezit pe margini. "Daemon". Era ca și cum nu ma auzit; El a fost atât de concentrat pe Arum. Violența se revărsa în aerul din jurul lui. Pieptul lui se înălța cu fiecare respirație adâncă, zdrențuită pe care o luase. Era o sticlă cu capacul care urma să fie complet înșurubat. "Puteți să ne dați câteva momente?", Am întrebat. Lotho își dădu un val neobosit de mână. "Am tot timpul în lume. Voi toti? Nu atât de mult. Daemon a început să se schimbe. "Ai mai puțin timp decât crezi, ciudat stupid de mamă ..." "Daemon!" Mi-am așezat mâna pe braț și capul mi-a bătut spre mine, cu ochii în flăcări. - Avem nevoie ... - Nu avem nevoie de cric, a mormăi el. - Dar trebuie să-i sfârșesc viața ... - Opriți, am zis, privind în ochii lui arși. - Trebuie să

vorbim despre asta. - Nu e nimic despre care să vorbim. Privirea lui sa întors la Lotho. - Dacă nu vrei să auzi în detaliu ce intenționez să fac cu bastardul. Atunci putem vorbi tot ce vrei. "Ochii lui Archer s-au întâlnit cu mine de cealaltă parte a lui Daemon. Este singura noastră alegere. Știu, am trimis înapoi. Atunci trebuie să-l aduci la bord. Ce dracu a crezut Archer că face? "Poți să mă ajuți să-l scot afară din camera asta?" Vorbind aici, se va lăsa să-l mai lovească din nou pe Lotho. Hunter dădu din cap. Haide, băiete mare. Să facem o plimbare și să vă lăsăm să vă răcoriți. "A fost nevoie de o perioadă teribilă de timp pentru ca Daemon să intre în tunelul care duce în camera principală. Ambii tipi au ezitat să-l lase singuri cu mine, ca și cum ar fi crezut că va lovi Lotho în camera principală. Modul în care se uita la ușa închisă de metal, era o șansă bună să arunce o groapă prin ea și să meargă la Rambo pe steroizi pe Lotho. L-am privit stând la câțiva metri de mine, pieptul lui ridicându-se și căzând adânc. Marginile corpului lui erau încă neclară și puteam să simt practic gustul metalic amar al mâniei lui. - Nu-mi vine să cred că chiar ar sugera asta, spuse el, vocea lui ca o sclipitoare ca o piatră spartă. - Nu pot nici eu, dar. . "Am respira adanc, cand privirea lui luminoasa mi-a gasit a mea. - Dar asta e starea lui. Daemon și-a deschis gura, a închis-o și apoi a deschis-o din nou. "Nu-mi pasă dacă ar putea să-și zdrobească nasul și să-l facă să dispară pe Luxen; El nu se va hrăni de tine. "" Dacă nu, atunci nu ne va ajuta ", am argumentat cu atenție. "Nici unul din Arum nu ne va ajuta." "Eu. nu. - Da, da. Știu că îți pasă. Este prea mult în joc pentru ca să nu-i pese. "El a râs aspru când sa confruntat cu mine. - Mă știi mai bine decât asta. - Exact! Te cunosc și știu că ești supărat chiar acum ... - "Angry" nu este un cuvânt suficient de puternic pentru ceea ce simt acum ", a împușcat. "Bine." Mi-am ridicat mâinile. "Dar trebuie să-l dăm să ne ajute." "Nu dacă înseamnă că trebuie să treci cu asta". A început să meargă. "Nu pot să o permit. Nu pot să te las să treci prin a fi hrănit. Nimic din această lume nu merită acest lucru. Nu aveți nicio idee ... - Știu cum ar fi să fiu hrănit, i-am amintit și el a răvășit. Am jurat că a fost prima dată când l-am văzut făcând asta. "Când am fost prins în Muntele Vreme, am fost hrănit. Știu că nu este distractiv și nu va fi destul și va face rău, dar ... - Nu! - strigă el, cu mâinile înfipte în pumn. El a blestemat din nou, împingându-și degetele prin părul său, în timp ce își răsucea corpul de sus spre mine. "Ma ucide ca stii chiar ce simti, ca trebuia sa o experimentezi si ca nu te-am putut proteja." "Daemon" poate sa ma convinga. "" Atunci ce facem noi? Doar spuneți-i înșelăciune? "" Sună ca un plan pentru mine. "M-am uitat la el. "Ce? Putem să trăim într-o peșteră blestemată ", a spus el, ritmând încă o dată. Uite, eu sunt o persoană egoistă. Tu stii asta. Și nu vreau să treci prin asta, așa că sunt dispus să spun că am șters-o și ne-am tăiat pierderile. - Chiar așa? Ce fel de viață ne-ar da asta? "" Nu aduceți logică în această conversație. "Frustrația sa învârtit înăuntrul meu, în timp ce eu am pășit în fața lui, îmi strâng obrajii. Mirosul mi-a pasat palmele. Daemon, nu există viață pentru niciunul dintre noi dacă nu-i facem să ne ajute. - Putem să facem lucrul. Știu că putem. Daemon. . "Sa despărțit. "Nici nu pot să cred că avem această conversație." "Știu că ideea e supărătoare." "Ești? Sună ca și cum nu ai. "Ochii mei s-au îngustat și mi-am plantat mâinile pe șolduri. "Haide, știi că nu vreau să fac asta. Însăși ideea de a simți ceva de genul asta mă înspăimântă din nou și mă face să fiu bolnavă, dar dacă asta e nevoie pentru ai ajuta să ne ajute, atunci asta trebuie să fac. Asta e ceea ce trebuie să facem. - Nu trebuie să faceți asta, a izbucnit. Am tras câteva respirații adânci. "Avem nevoie să. Pentru sora ta. - O să mă faci să aleg între tine și ea? Strigă el, văd un alb vehement. "Nu te fac să alegi". L-am urmat în jurul cercului strâns pe care la făcut. "Faceți această alegere. Încercând să mă protejeze, o lași să plece. Se opri și se uită la mine. M-am gândit că o să iasă din nou, dar

el și-a închis ochii, fața sa izbitoare și trupul său rigid. Știam în acel moment că îl gândeam în loc să simt. Am blocat-o. "Sunteți gata să faceți asta? Pentru că probabil va muri. Urăsc să spun așa, mă gândesc chiar la asta, dar este adevărul. "Își strângea buzele, se întoarse de la mine, cu capul plecat. Mai multe moment a trecut. Te va atinge. Va fi ... - Nu este ca și cum Lotho vrea să facă sex cu mine. El se îndreptă spre mine, nările se lăsaseră. "Doamne, o să-l omor. Chiar și-a auzit numele și cuvântul "sex" în aceeași propoziție ... "" Daemon "." Ce? "Se întoarse, învârtindu-și mâinile prin păr. "Cum poți să-mi ceri să fiu în regulă cu asta?" "Nu sunt! Nu vă cer să fiți în regulă, dar vă rog să înțelegeți de ce trebuie să facem acest lucru, să recunoaștem cât de mult este în joc și cine este în joc. Te rog să nu te gândești la mine sau să te gândești la tine în asta. Întreabă ... - Cereți imposibilul. Daemon se plimbă înainte și o secundă mai târziu, spatele meu se lăsă pe perete, iar gura îi era pe a mea. Sarutul . . . Copii sălbatici străini, sărutul era o combinație brută de poftă și posesie. Era un gust de disperare și de furie, pe măsură ce dinții zguduiau, dar mâna pe obraz era atât de blândă, abia acolo, și toate aceste emoții erau în sărut, dar dragostea era mult mai puternică decât orice altceva. Pe măsură ce gura se mișca peste a mea și sunetul profund din partea din spate a gâtului mi-a reverberat prin craniu, nu simțeam presa rece a peretelui umed sau marginea amară a panicii care începuseră să se ciocnească în interiorul meu în momentul în care Lotho Starea lui. Daemon sa sărutat ca și cum ar fi cerut o plângere, dar el mi-a avut deja - cu toții. Inima mea. Sufletul meu. Toată ființa mea. Când își ridică capul, respirația îi era caldă pe buzele mele. "Nu pot să vă promit că voi lăsa să se întâmple asta. De asemenea, nu pot să promit că nu voi merge înapoi în acea cameră și nu voi încerca să-l omor. Dar ai dreptate. Avem nevoie de ele. "Aceste trei cuvinte au sunat dureros pentru el. "Tot ce pot promite este că voi încerca." Am închis ochii, odihnindu-mi fruntea împotriva lui. Ceea ce aveam de gând să facem - pentru că nu era vorba doar de ceea ce simțeam sau mă gândeam, dar amândoi - nu va fi ușor. Din tot ce am trecut, am știut că a fost cel mai greu și probabil cel mai real test pe care oricare dintre noi l-am întâlnit vreodată. ... Nervii aveau să-mi facă cele mai bune. Între viitoarea hrănire-Dumnezeu, n-am vrut nici măcar să mă gândesc la ea - și modul în care Daemon străbătea lungimea unei camere mari zâmbise un pic prea larg și prea strălucitor la asta. În loc să-l refuze, practic a rupt covorul roșu. Archer era afară, încă în camera principală, și în timp ce știam că se poate descurca, mulți dintre Arum îl cercetau ca pe un aperitiv. Daemon se opri în mijlocul camerei, văzând furios drept înainte. Inima mi-a scufundat, i-am urmărit privirea spre patul masiv acoperit cu ceea ce părea ca pielea de blană de animale. - În dormitorul lui, spuse el, umerii ridicându-se. "Fiul unei cățea tocmai a trebuit să facă asta în dormitorul său". El a trebuit sa. Începusem să cred că totul era doar să ne încurcăm cu capul. Erau destule locuri unde Lotho putea să-și facă treaba. M-am cutremurat, acum nu ma pricep daca as putea trece prin ea. Dar a trebuit. Amândoi trebuiau să trecem cu asta. Bile stătea la baza gâtului meu, gata să vină la o anumită secundă. Mișcându-mi brațele, am închis ochii și am încercat să eliberez o parte din tensiunea din mușchii mei. Pot sa fac asta. Pot sa fac asta. Pot sa fac asta. "Ce faci?" Am oprit ceea ce a devenit un dans impromptu. „Îmi pare rău. Nervos. "" Nu-ți cere scuze. "A arcuit o frunte. "A fost interesant. Îmi amintesc de un copil Muppet înfricoșător. Un râs înverșunat mi-a scăpat. - Da? Daemon dădu din cap. - Da. Se uită din nou la pat și jurură. - Kat, asta. . . Acest lucru este înșelat. "Gâtul meu se înălțase pe măsură ce eu șopteam:" Știu. "Privirea lui strălucitoare de smarald se concentra asupra mea. "V-ați gândit vreodată că ați ajuns acolo când ați bătut la ușa mea și ați cerut indicații?" Mi-am scutocit capul când m-am îndreptat spre locul unde stătea. "Nu. Nici măcar într-un milion de

ani. Nu mi-am imaginat nimic când am bătut la ușă. Am oprit și am forțat un zâmbet M-am uitat la el. "Tot ce mă gândeam la acea zi a fost absul tău." Daemon a bătut un râs. - Și că ai fost un tâmpit în flăcări, am adăugat. Un zâmbet cinic sa format pe buzele lui. "Uneori mă întreb dacă vreți să-l regreți vreodată." "Ce regreți?" Zâmbetul meu îngrijorat se stingea de pe buzele mele. - Toate astea - spuse el cu voce joasă. "Noi." "Ce? Am apăsat mâinile deschise la piept. "Nu. Nu o dată. - Cu adevărat? Derision se strecură din glasul lui. "Sunt destul de sigur că trebuie să existe momente în care ați regretat piciorul de trecere în Virginia de Vest." "Au fost momente care au suferit bile de măguli aspirate - și niciodată nu vreau să le retrăg, dar nu regret Noi. Degetele mi s-au înfășurat în jurul cămășii. "Nu puteam, pentru că te iubesc. Chiar te iubesc și iubesc. . . Vine cu cei răi și cei buni. Dreapta? Adică, știu că mama nu a vrut niciodată să experimenteze tot ce a trecut prin tată și apoi să-l piardă, dar nu regretă că-l iubea. Nici măcar cu toată durerea și suferința și nu pot ... Daemon ma sărutat, capturând cuvintele mele cu o presiune moale și delicată a buzelor. "Știu că de multe ori nu m-am meritat, mai ales cu felul în care te-am tratat la început, dar am de gând să folosesc fiecare secundă pentru a face asta." "Ai deja." L-am sărutat înapoi . "De multe ori". Pe măsură ce ne-am despărțit, ușa grea a camerei sa deschis, ciocnindu-se de blocurile peretelui. M-am întors în brațele lui Daemon și am primit un ochi neplăcut. Lotho intra înăuntru, pantalonii din piele atârnând în josul șoldurilor înguste. Pe ecran era o mulțime de piele palidă. Stomac. Cufăr. Dar nu a fost singurul lucru. În timp ce mergea pe lângă noi, am văzut ce vorbeau Hunter și Lore înainte de a veni aici. Opal. Pietrele prețioase s-au strălucit de unde au fost încorporate în spate, urmând linia dreaptă a coloanei vertebrale. Văzându-i serios cusute în piele. . . A fost nebun. Mi-am strâns ochii. - Oh, jeez. - Ți-a căzut cămașa? Întrebă Daemon, cu brațele strânse în jurul meu. Lotho a râs. - Deci, de ce ai nevoie de tricoul tău pentru a mânca? Chiar dacă Daemon părea perfect calm, știam că a trecut câteva secunde de la Terminatorul străin pe sărurile de baie. "Hrănirea poate fi dezordonată", a răspuns el neclintit. "Nu vreau să-mi ruinez favoritul în mijloc, pe lângă el. Lotho a văzut când a băgat fața în fața lui. "Să facem asta." Picioarele mele erau fixate pe podea. "Eu. . . "Brațele lui Daemon erau ca niște benzi de oțel în jurul meu. "Nu. Nu așa. - Dar vreau așa, zise Lotho, în timp ce își odihni capul pe pumnul închis. "La urma urmei, va fi cu adevărat confortabil". - Luați prea mult acest lucru, avertiza Daemon. - Nici măcar nu am început să o iau prea departe. Ochii palizi ai lui Lotho au strălucit. - Nu e vorba de mine acum, nu-i așa? Este vorba despre cât de departe ești dispus să mergi să-mi ajuți ajutorul. "Un sunet scăzut și inuman a răsunat din adâncul Daemonului când am încercat să trag în aer, dar oxigenul nu mi-a trecut gâtul. "Trebuie să vă reamintesc că nu am nevoie de rahat de la vreunul dintre voi", a spus el cu un zâmbet ușor și aproape jucăuș. "Eu nu sunt cel care cere o favoare. Nu vrei să faci asta în felul meu, bine. Dar nu există altă cale. Deci poți să ... - Nu. Cuvântul a izbucnit de la mine. - Putem face asta. - Nu putem, spuse Daemon. Lotho își arcui sprâncenele. "Sunt confuz". M-am întors în brațe până când m-am confruntat cu Daemon. "Ai promis să încerci." "Am făcut-o." El privea peste mine, elevii se albeau încă o dată. "Am incercat. El este un ... "" Nimic nu sa întâmplat niciodată ", am intrat, încercând să-l raportez. - Deci nu am încercat. Nu încă. "Chiar mi-am dorit ca Lotho să nu se culce pe patul din spatele nostru, smirking, pentru că așa nu a ajutat nimic. Vă rog. Am împiedicat obrajii lui Daemon, obligându-l să se uite la mine. Cuvintele mele purtau greutatea a tot ceea ce călăreau în această privință. - Daemon și-a închis ochii și au trecut câteva momente lungi înainte de a vorbi cu voce care mi-a rupt interiorul. A spus doar un singur cuvânt. "Du-te." Mi-am lăsat suflarea pe care nu mi-am dat seama că o țin și apoi am luat un

altul de care nu aveam nevoie. Am încercat să mă duc înapoi, dar aderența lui era feroce. I-am apucat ușor brațele și mi-a luat totul ca să-l forțez să renunțe. El a făcut-o, și prin modul în care căldura sa aruncat de pe el, se părea că l-au omorât. Și naibii, asta Ma rupt. Ochii care ardeau cu lacrimi Nu puteam să las să cad, m-am întors și m-am îndreptat spre Lotho. A trebuit să fac asta. Ar fi durere - o mulțime de asta. Ar fi o repulsie - o tona din asta. Pe măsură ce mi-am forțat picioarele spre marginea patului, o lumină albă strălucitoare se reflectă de pe pereți. Daemon se mutase în forma sa adevărată. Pisoi . . . Sușind într-o suflare clară, m-am așezat pe pat, mâinile tremurând atât de rău că nu puteam să simt vârfurile degetelor mele. Acest lucru a fost greșit, atât de greșit. Lotho se întinse și m-am forțat să stau liniștit, în timp ce își așeză mâna pe obraz. Degetele lui erau atît de amare și am rătăcit în timp ce se ridică, apăsînd cealaltă mână în patul de lângă șold. Se aplecă și mâna îi alunecă în gât, trimițând valuri de repulsie și teamă care se mișcau prin mine. Lotho nici măcar nu ma urmărit. Privirea lui era fixată acolo unde Daemon stătea, buzele i se întinse într-un zâmbet tainic. Imi pare rau . Aceste două cuvinte au strălucit prin conștiința mea. Nu pot permite asta. Corpul meu a fost închis în timp ce m-am pregătit pentru o mulțime de rău pentru a merge în jos, și apoi a făcut-o. Daemon era o lumină neclară când se îndrepta spre noi. Totul sa întâmplat atât de repede. Am fost scos din pat, aruncată de frig, și Daemon se sprijinea pe Lotho. Horror a intrat în timp ce mi-am dat seama că Lotho îl ținea acolo fără să-l atingă. Vântul a urlat din spatele meu, mi-a suflat părul pe fața mea. Era ca și cum Arum era un vid, supt totul spre el. Dintr-o dată, Daemon a fost aruncat înapoi pe perete și a fost ținut acolo, la câțiva metri de podea, așa cum Lotho stătea la picioarele patului. Nu puteam lăsa să se întâmple asta cu Daemon, dar nu am putut pleca de aici fără ajutorul lui Lotho. "Stop!", Am strigat, urcîndu-mă înainte, fără să mă gândesc la asta. "Vă rog! Doar fă-o acum. Lotho mi-a aruncat o privire expresivă pe fața lui și apoi a apărut un zâmbet drăgălaș. Mi-am pătrat umerii. Dar nu a făcut-o. Lotho. . . El a flopat pe spate și a dat o tâmpenie de râs, când și-a tras genunchii în sus și și-a plantat picioarele în picioare pe pat. Daemonul de forțare a forței pe perete se îndepărtă și el a aterizat pe podea. Uh. Sprijinindu-mă de la pat, m-am dus la Daemon, când sa mutat încă o dată în forma sa umană. Nu am reușit. Nu. Nu ai calculat. În cele din urmă, după ce se simțea ca o eternitate a lui râzând la moarte, Lotho se liniștea și se ridică într-o mișcare fluidă. "Ah, Doamne, sunteți minunați." Își smulseră mâinile pe coapsele sale groase. - Da, omule. Daemon a scos cuvântul. "Nu urmăresc asta. La un moment dat. Un zâmbet larg a izbucnit în fața lui Lotho și aproape că sa uitat. . . normal. Încă un pic cam înfricoșător, dar destul de normal. "Voi doi ați fost cu adevărat de acord cu asta, nu-i așa?" Am clipit. "La naiba, chiar m-ai lăsa să mă duc la tine." El a căzut pe picioare, ridicându-și brațele deasupra capului, întinzându-se. Spatele sa plecat în timp ce șuieră. "Chiar crezi că aș alimenta un hibrid? Sigur, voi s-ar putea să fii gustoasă, dar mănânc doar Grade-A Luxen. Și un anumit tip. Nevoia de obicei o face pentru mine. "Am clipit din nou. Ce naiba? Daemon explodează ca un tun. Lotho și-a aruncat capul înapoi și a râs din nou și am așteptat. . . din nou. "Vroiam serios să văd cât de departe ați fost dispuși să mergeți", mi-am clipit a treia oară. "Așteptaţi un minut. Niciodată n-ai plănuit să mă hrănești? - Să nu faci asta greșit, hai. Ești drăguț, dar nu ești tipul meu. "Ar trebui să mă simt ofensat? - Și dacă nu suntem de acord, ne-ați fi lăsat să plecăm fără să ne ajutați. - Da. Ridică din umeri, coborând la o masă înaltă și apucă o sticluță de Jack. Luând o bătaie, ne-a înfruntat. Oh, Doamne, tocmai am fost târâți printr-o salvă emoțională și pentru ce? Doar ca să se poată mânca cu capul? Dintr-o dată epuizată, tot ce-am vrut să fac era să-mi scot capul sub una din aceste piei de animale. - Vreau

să te lovesc, spuse Daemon. "In fata. Și în alte locuri. "Lotho ridică din umeri din nou. "Cei mai mulți oameni fac. Vestea bună este că știu că voi sunteți cu adevărat dispuși să faceți ceva. Pot să respect asta. Deci, ai armata ta Arum. "Chiar nu știam ce să spun. Umeri slumped, am simtit atat de multe emotii deodata Că am depășit cuvintele. Lotho a scos două pahare de pe masă, le-a umplut și apoi ia predat. Am luat unul într-o stare de șoc virtual. - Haideți să pâinea prăjită, zise el, cu ochii la fel de reci ca o dimineață de iarnă. "Un parteneriat foarte puțin probabil și foarte temporar."

Capitolul 19 {Daemon} Mă luam totul în puterea mea să nu-mi introducă bootul pe fața lui Lotho. Arumul era nebun. Absolut de pe balansoar și ar trebui să fie blocat într-o cameră căptușită. Mai bine, ar trebui să fie blocat într-o cameră plină de vârfuri metalice și apoi să se răstoarne. Am vrut să-l pun. Dar și eu nu eram proastă. Vânătorul și fratele său nu au glumit când au spus că Lotho era puternic. Puținul pe care îl arăta în acea cameră mi-a spus că este capabil de mult mai mult și dacă ar trebui să trecem serios la afaceri, ar fi urât și foarte dezordonat. Acum stăteam într-o cameră mică, care părea că cineva o săpără din piatră și piatră. Mirosul era murdar și lanternele aruncate în perete nu aruncau prea multă lumină. Am avut Kat unde am vrut-o, în poala mea, cu degetele mișcând mușchii tensionați în umeri și gât. Ea fusese liniștită de când am plecat din camera lui Lotho și am putut să spun că tocmai dorea să plece dracului de aici. Așa am făcut și eu. "O să mă ia o zi sau cam așa să-i iau pe toți înșiși." Lotho avansează la vodcă și, din moment ce ne mutasem în această încăpere, cam treizeci de minute în urmă, Jumătate din sticlă. Eram curios să văd dacă Arum ar putea lua otrăvire cu alcool. - Unii dintre băieții mei sunt în căutarea. Hunter stătea lângă ușă, sprijinindu-se de perete. Se uită complet la ușurință, dar claritatea în ochii lui spunea că e gata să iasă în acțiune. "Cât timp sunt sau așa zile, dar cu cât ne putem mișca mai repede, cu atât mai bine." "Da. . "Lotho a luat o altă băutură sănătoasă. "Îngrijorat de faptul că au fost fericiți, nu-i așa?" Archer dădu din cap când privi liderul Arum. "Cum am spus, am nevoie doar de o zi sau două. Spune-le stăpânilor tăi umani că vom fi acolo. "Stăpâni umani? Mi-am întins ochii când mi-am aruncat brațele în jurul taliei lui Kat. Lotho se încruntă și privi în jos la sticla de vodcă goală. - Unde mergem din nou? Kat a oftat. "Chiar acum, ei vor să vină la Mount Weather în Virginia", a explicat Archer. Din nou. - Dacă se schimbă ... - Vei suna. Lotho bătu buzunarul din spate al pantalonilor de piele. Asshole încă nu-și găsit cămașa. "A luat-o." Se opri în timp ce aruncă sticla pe podea undeva la stânga. Sticla sa spulberat. El a zambit. "Ai cuvântul meu că vom fi acolo. Asta e ceva cu care nu mă încurc. "Privirea mi-a scânteit la Hunter și el a dat din cap. "Nu e ca și tipul meu sau o să-mi lipsească ocazia de a servi un mic profit și de a fi hrănit în același timp." Lotho făcu un semn spre ușa închisă. "A fost foarte frumos să vorbim cu voi și ne vom vedea din nou, dar trebuie să plecați. Nimeni dintre voi nu este binevenit aici, inclusiv pe tine ", a spus el Hunter. Părea într-adevăr rănit despre asta. Împingându-se de pe perete, nu se obișnuia să-și ascundă rânjetul. "Vom fi în contact". Kat a stat și am urmat, mai mult decât pregătit pentru a ieși din Dodge, dar când am trecut pe lângă Lotho, el a ieșit brusc în fața lui Kat. Am început să o retrag de la el, dar el a fost rapid. - Aveți bile mai mari decât bărbații din această cameră, spuse Lotho, cu o centimetru de centimetri de ea. "Îmi place de tine. Și te-aș păstra dacă nu ar fi fost faptul că ești parte din Luxen. Deci probabil eo veste bună pentru tine. Boo pentru mine. "Și apoi o sărută. Mama plină de freamă, plină de ea, o sărută. Înainte ca oricare dintre noi să

reacționeze și să-mi pot dezlănțui furia, Lotho sa mutat în ceva ce nu era decât fum și umbră și a dispărut. "O să-l omor", am jurat, simțindu-mi că Sursa îmi crape pielea. Kat se desprinse din mânerul meu, fața ei palidă și buzele îmbujorate în albastru, ca și cum ar fi făcut-o cu un Popsicle, iar ea a încurcat pe Hunter și pe Archer. Vreau să plec chiar acum. Hunter îl aruncă o privire către Archer. "Da, cred că este o idee bună, înainte ca toată călătoria să se risipească" ... O oră mai târziu, am fost în cele din urmă de sus. În dimineața următoare era înnegrit și eram încă atât de supărat încât gustul amar metalic îmi umplea gura cu fiecare respirație pe care o luasem. "Voi sunteți mai mult decât bineveniți să vă întoarceți la locul lui Lore dacă doriți să vă răcoriți câteva ore înainte de a vă lovi din nou pe drum", a oferit Hunter. "Odihneste-te. Luați ceva de mâncare. Indiferent. Cum Kat a urcat pe bancheta din spate a Explorer-ului, am aruncat o privire spre Archer. Chiar am putea folosi timpul să ne odihnim înainte de a ne întoarce pe drum. Kat abia mai vorbea tot timpul când trebuia să iasă din labirintul tunelurilor subterane și știam că e epuizată. Probabil deranjat. Tu ce crezi? Am adresat întrebarea la Archer. Deschise ușa șoferului. Cred că am putea folosi R & R și cred că Lore și Hunter sunt buni, oameni, dar heads up, Kat nu vrea să se întoarcă la bază. Sprâncenele mi-au crescut, când am privit în interiorul șezutului din spate. Se zbătuse cu centura de siguranță. Zâmbind puțin, m-am aplecat, mi-am îndepărtat degetele și i-am dat drumul. Vrea să plece acasă. Vrea să o vadă pe mama ei. Tot ce se gândea cu adevărat în ultima oră sau cam așa. Am oftat. N-am avut inima să fac chiar și acest subiect cu Kat. Vizitarea mamei sale ar fi riscantă - prea riscantă. - Mulțumesc pentru ofertă, spuse Archer, întorcându-se spre Arum. "Vom lua-o pe ea". Hunter ia dat repede instrucțiunile înainte de a face acel lucru în umbră și a luat metoda extraordinar de rapidă de a călători. În timp ce Archer se urcă în scaunul șoferului și am în spate în locul scaunului pasagerului din față, și-a scos telefonul din compartimentul din consola centrală și a lovit ecranul. Se încruntă. "Ce se întâmplă?", Am întrebat. El clătină din cap. - E un apel pierdut de la Luc. Lasă-mă să verific asta, dar probabil e doar nerăbdător, dornic să știe cum sa întâmplat totul cu Arumul. "Întinzându-se pe scaun, a preluat mesajul vocal. În clipa în care privirea lui a scânteit și a întâlnit intestinul și a crescut, am ascultat conversația unilaterală. În timp ce Archer explica repede ce se întâmplase cu Lotho și că Arumul se afla la bord, îngrijorarea cu privire la ce naiba nava a fost de până nu sa diminuat. Archer a închis telefonul și a scăpat telefonul în poală, în timp ce se răsucește să ne înfrunte. - În regulă, așa pare că Nancy a plecat de la MIA. Câteva ore după ce am plecat a fost ultima dată când cineva de la bază o văzuse. Luc și generalul Eaton nu au nicio idee unde se află. Kat se uită la mine. "Dar ce înseamnă asta?" "Nu știu", a recunoscut el. "Luc pare să creadă că probabil se îndreaptă spre locurile în care acești copii sunt împușcați și are niște oameni în căutarea ei, dar cu Nancy. . . Om, nu stii niciodata cu ea. "Adevărat. Nu știam ce să mă gândesc la asta. Dacă totul a lucrat cu Arum și am reușit să luăm pe jos invadatorii din Luxen, dar Nancy a dispărut de pe fața Pământului, nu a fost un lucru bun. În nici un caz n-am trăit tot restul vieții, întrebându-mă unde era dracu ', și dacă o să apară din nou într-o zi, când ne-am așteptat cel puțin. "Nu este cea mai mare problemă acum." Ochii lui Archer se întâlneau cu a mea și, pentru o scurtă secundă, clipeau spre Kat. "Nicăieri de lângă ea". A fost adevărat. - Luc o să o găsească, am spus și trebuia să am încredere în asta. Dar, pe măsură ce m-am apropiat de Kat, mi-am manevrat corpul surprinzător de pliabil, așa că era întinsă peste scaun, iar capul era în poala mea, nu puteam să mă mai gândesc la Nancy Husher. A făcut cu adevărat acei copii? Sau a fost altceva? Dacă aș fi învățat ceva prin a fi în jurul ei, era că nu era nimic pe care femeia să-l facă să mă

surprindă. M-am aplecat și mi-am spălat buzele peste obrazul lui Kat. "Ia odihnă, bine?" Ea zâmbi puțin. - Asta e bossy. - Bine. Am încercat din nou, când Archer a tras în Explorer. "Ia-ți un pui de somn." O frunză se ridică. "Asta e încă șefă." Am chicotit și mi-am curățat părul de pe obraz, măturând-o în spatele urechii. - Du-te să dormi. - Chiar sugeți să înțelegeți ce înseamnă șeful. Dar ea și-a închis ochii, și aș jur că Archer a dat seama cum să iasă din aeroportul nenorocit, că se îndepărtă. Lore a trăit la periferia Atlantei și, chiar și cu traficul scăzut în și în jurul orașului, a durat ceva timp să ajungă acolo. Mi-am întins capul în spate pe scaun și mi-am închis ochii, așa cum Archer a ținut-o liniștită și mîna mea a devenit jucăușă în părul lui Kat. Nancy fugise în jur, făcând ce știe Dumnezeu și Kat. . . Ea a vrut să meargă acasă și să o vadă pe mama ei. Iad. Am inteles de ce a facut-o si ultimul lucru pe care am vrut sa-l fac este sa-i rup inima spunandu-i ca nu exista nici un fel de risc sa facem asta acum. Lucrul inteligent pentru noi ar fi să ne întoarcem la baza și să lăsăm Arumul să-și facă chestia, mai ales că Nancy era MIA. Asta nu a stat bine, totuși, sa așezat ca laptele expirat în intestin. Trecerea înapoi la bază a luat controlul din mâinile mele și, de asemenea, însemna că am părăsit-o pe Dee. . . Bine, la orice soarta se îndrepta spre ea, care ar putea fi foarte bine sub forma unei mii de Arum flămânzi. Doamne, nu știam dacă aș putea face asta. Dar cum aș putea să o caut? Făcând acest lucru ar însemna îndreptarea direct în inima zonei periculoase, și asta a fost mai mult decât un risc. A fost o dorință directă de moarte. Și cum na putut să-ți sugerez să fac asta când n-aș fi vrut ca Kat să se întoarcă la Petersburg? Iad într-o coș de mâini. M-am agitat pe măsură ce exploratorul încetini, întorcând o intrare îngustă aproape invizibilă de pe șosea. Mi-am dat seama când am făcut o cale lungă de acces și am văzut o casă întinsă. Porsche-ul lui Hunter a fost oprit în fața garajului. Avea un veritabil verandă din față acoperită cu plante în ghivece și flori agățate. Huh. Casa a fost o monstruozitate din punctul de vedere al mărimii, dar surprinzător de primitoare. Mă așteptam la ceva rece, rătăcire - cu alte cuvinte, un loc rău. Era departe de asta. Kat se ridică, împingânduși părul, în timp ce Archer îl ucidea pe motor. Gura îi coborî când privi pe fereastră. Evident, ea nu se aștepta la ceva atât de frumos ca asta. Mi-am aruncat brațul peste umeri când am urcat pe scările verandelor. Întregul loc mirosea ca o floare uriașă. Culoarea mi-a șocat mai mult. Adânc în adăpostul lui Arum, alăturându-se cu ei și acum stând la casa lui Arum, care părea că aparținea lui Better Homes and Gardens. Am renunțat să încerc să găsesc ceva în acest moment. Archer a intrat primul, apoi l-am inaugurat pe Kat înăuntru. Lore închise ușa în spatele nostru și coborî în foaier, în picioarele goale, într-o cameră de zi cu jaluzelele trase. Serena stătea în mijlocul camerei, privind o bucată de hârtie. "Este tot ce avem nevoie pentru a obține?" Lore a scanat hârtia și a dat din cap. - Mi se pare bine. - Vom alerga pentru a obține niște mâncare, zise Serena zâmbind. "Lore are chef să gătească și crede-mă, vrei să mănânci ceea ce face." Am arcuit o frunte. "El . . . Bucătari? "Se plimba pe lângă noi, aruncând cheile către Hunter, care părea că nu se vede nimic, părea. "De asemenea, coaceți. Sunt ca un bucătar-bucătar culinar - știi tu, când nu mă ucid pe bebelușii nevinovați de la Luxen. "Nu știam ce să spun ca răspuns la tot sarcasmul. Serena se apropie mai aproape și știam că Hunter se plimba și spre noi, ca și când nu avea încredere în noi lângă femeia lui. A fost inversarea rolului. . . ciudat. "Există două băi pe al doilea nivel pe care nimeni nu le folosește. Am scos un șampon, un săpun și prosoape proaspete în ele. - Mulțumesc, zise Kat, zâmbind. Se uită la Lore și apoi la Hunter. - Mulțumesc că ne-ai lăsat să venim aici și pentru orice altceva. Lore ridică din umeri. Hunter ridică din umeri. Toată lumea se ridica din umeri. Serena a zâmbit strălucitor. "E in

regula. Mă bucur că am putea ajuta într-un fel. Și este timpul să începem să lucrăm împreună. Hunter se uită la tavan. Lore a început să se încurce cu un lucru uriaș de palmier înalt. - Ei bine, atunci bine. Serena a bătut-o pe mâini, tăcerea devenind la un nivel ciudat. - Vom pleca. - Ar trebui să ne ducă la mai puțin de o oră, spuse Lore și dintr-un motiv care a venit Ca un avertisment. Cum ar fi să facem? Fugiți în jurul și rearanjați numeroasele plante și flori pe care părea că le-au crescut din pereți? Au sărit peste ușă, lăsându-ne pe noi trei în casă. Archer a fost primul care a spus ceea ce probabil ne gândim cu toții. "Nu pot să cred că ne-au părăsit aici", a spus el, frunțile ridicate. Am zâmbit. "Mă simt de parcă ar trebui să începem să rearanjăm încăperile sau ceva de genul ăsta." Am aruncat o privire lungă asupra camerei de zi decorate cu pricepere și a camerei adiacente. - Cred că Lore ar aprecia cu adevărat asta. - Nu, spuse Kat, îngustându-mi privirea. "Știu că Arum și Luxen sunt BEF, dar serios, ei sunt foarte cool, ne lasă să rămânem aici." "BEF?" M-am încruntat. "Cel mai bun dușman pentru totdeauna", răspunse ea, ridicând un umăr. "Oricum, hai să ne jucăm frumos unul cu altul. Ar fi o schimbare bună a ritmului. - Da, mai ales dacă unul dintre ei nu te va săruta, spuse Archer. Tragându-și părul de pe chipul ei într-o coadă mică, ea a aruncat o privire arcadică asupra lui, căci căldura mi-a explodat. - A trebuit să-mi reamintiți asta? - a făcut un zâmbet rapid și am vrut să-i smulg fața. Amintirea ma făcut să fiu gata să fac violență, iar Originea blestemată părea complet nerușinată. "Mă duc să-mi iau bagajele", a oferit el. M-am uitat la el. "Da, tu faci asta". În timp ce se întoarse și ieși din cameră, Kat se îndreptă spre mine. Fără să spună un cuvânt, mi-a pus mâinile pe piept, sa întins și ma sărutat încet. Asta mi-a schimbat agresivitatea în ceva mult mai distractiv. Am măturat un braț în jurul ei, fixându-și corpul cât mai aproape de noi în timp ce stăteam în picioare. Cea de-a doua mână mi-a călcat adânc în păr și am sărutat la un nivel complet diferit. Gustul ei nu a reușit niciodată să-mi explice mintea, la fel și sunetul moale pe care la făcut, în timp ce eu am apucat buza inferioară. Archer își lăsă gura. "Serios băieți?" Încet, mi-am ridicat gura de la Kat și mi-am îngustat ochii când ea și-a apăsat fața pe piept. "Nu poți să te duci undeva?" "Oh, nu știu. Cum rămâne cu voi toți? Ce zici de una dintre dormitoarele de sus care au usi si chestii? Hei! Ar fi bine ... "Am simțit-o în același moment în care arcuse Archer. Simțurile mi s-au înăsprit, pe măsură ce conștientizarea se înălța peste mine ca o mantie prea caldă. I-am lăsat pe Kat înapoi, înjunghiat sub respirația mea. - Aici sunt Luxen. - Nu, spuse ea, trăgând adânc. "Credeți că vor fi prietenoși, nu doresc să ..." Fereastra mare de imagini din camera de zi a explodat. Bucăți de plastic și sticlă s-au transformat în proiectile mici. Kat sa scufundat, aruncându-și brațele în sus pentru a-și proteja fața pe măsură ce am făcut-o înainte, chemând Sursa și folosind-o pentru a împiedica explozia unor lucruri ascuțite și dureroase. Au căzut la câțiva centimetri de locul în care am stat trei noi. "Cred că e răspunsul tău, Kitten." Ea se ridică, cu mâinile în pumnii. "La naiba. Tot ce vreau să fac este să mă îmbăiez și să iau un pui de somn și să mănânc ceva șuncă! "Archer o aruncă o privire. "Ei bine, cred că va ..." Un luxen a venit prin fereastră, o lumină strălucitoare și am împins înainte, colizindu-mă cu ea, pe măsură ce m-am schimbat. Am lovit un scaun antic. Picioarele ne-au dat sub greutatea noastra brusca. Ne-am rupt prin spate. Umflarea a zburat în aer. Palmierul a ajuns ca un accident de accident. Așezându-mă tare pe podea, m-am ridicat înapoi și mi-am lovit mâna pe pieptul lui Luxen, lăsându-l pe Sursă și trimisă o lovitură constantă în inima bastardului, prăjind-o din afară. Lumina se încurcă în timp ce mă împinseam, învârtindu-mă. Cat de mult? Nu știu . Kat se îndrepta spre arcul care duce spre foaier. Întorcându-mă înapoi în forma mea umană, m-am alăturat ei și lui Archer la arcadă o secundă înainte de ușa din față literalmente, și-au aruncat

balamalele și au aripit de-a lungul intrării, încorporându-se adânc în peretele opus. Știam înainte să mă uit. Am simțit-o în oasele mele; În fiecare celulă care eram eu, știam înainte de a mă uita. Sora mea stătea în ușă în forma sa umană și, în timp ce privirea ei trece peste noi, zâmbea într-un mod atât de greșit pentru ea. - Gotcha, spuse ea. ... {Katy} Dee arăta ca o zeiță de răzbunare direct dintr-una din cărțile pe care le citeam și le prețuiam. Stătea cu picioarele subțiri largi și umerii înapoi. Cu soarele din spatele ei, făcând un halo peste corpul ei și cu ochii strălucitori în alb, arăta aprigă și chiar înfricoșătoare. Amenda. S-ar putea să fi citit prea multe cărți, pentru că era adevărat și arăta că ar vrea să ne omoare. Ca să ne omoare morți. Archer a început înainte. "Dee ... Ea și-a ridicat mâna și ar fi trebuit să se miște în timp, dar era ca Daemon, înrădăcinată în locul în care stătea. Un surub al sursei la prins pe Archer pe umăr, întorcându-l înapoi. Oh, ea nu a fost atât de încurcat în jur. Dee se întoarse spre locul în care stăteam și apoi, neașteptat, ca și cum n-am văzut nimic, am intrat în casă. În spatele ei, am văzut mai mult Luxen. Era pe cale să se rănească. - Cum te-ai bătut cu Arum? Dee se întoarse în timp ce-și scuipă o privire rapidă la Archer, în timp ce se ridică. "Cât de mult ai căzut, frate." Daemon a făcut un pas înainte. "Dee ..." Sa plimbat spre el, zburând cu picioarele între ele, pe măsură ce inima mea mi-a pus în gât. Toată Daemon a fost prinsă de umerii ei. Nu a făcut nici o mișcare pentru a face altceva, și a profitat în totalitate de asta. Dee își aruncă mâna pe piept. Sa mutat doar în ultima secundă pentru a evita o lovitură directă la inimă, dar oricum a luat o explozie foarte apropiată și personală. Am strigat când a coborât, sora lui chiar deasupra lui. Știam în acea clipă că o să-i facă rău sau să-l omoare cu excepția cazului în care o trata ca pe Luxenul pe care tocmai l-a scos. Archer l-au angajat pe celălalt pe Luxen pe măsură ce m-am împins înainte, gândindu-mă. Daemon s-ar putea să mă urăască dacă am ajuns să-i omor pe sora lui, dar aș prefera să mă disprețuiască decât să mă urăsc pentru că i-am rănit mai rău. Am luat mâinile de părul ei lung și am tras-o de pe Daemon. Ea a lovit podeaua, brațele și picioarele s-au întins ca un crab. Se uita în sus, ochii strălucind ca niște diamante. - Nu vrei să faci asta, am spus eu. - Tu ... - Dee a apărut. Ca nici măcar nu i-am îndoit genunchii, doar a împușcat și mi-a fost în față. "Oh, nu ai nici o idee cât de rău vreau să fac asta". Apoi ea își întinse brațul înapoi și mă răcnea cu frigul în față. Maxilarul și în josul gâtului. Clipe de lacrimi proaspete, mi-am privit ochii. - Așa s-a simțit așa de bine, spuse ea, întinzându-și capul în lateral. "Cred că trebuie să o fac din nou." A fost ca Donkey Kong. Am coborât în picioare, nicăieri la fel de grațios ca Dee. În spatele ei, un luxen se încorpora în cameră, așa cum se ridicase Daemon. Doi dintre ei s-au ciocnit în același moment în care mi-am lovit pumnul în maxilarul lui Dee. Capul ei se răsuci înapoi, niște tresări negre zboară în jurul ei, într-un mod care îi făcea părul să pară șerpi ai lui Medusa. Durerea durioasă a explodat de-a lungul coapsei mele, dar nu era timp să-i acordăm atenție. Dee sa lansat la mine, mi-a luat coada de cal și mi-a scos gâtul. O senzație de foc mi-a curgat colțul coloanei vertebrale și m-am aplecat și mi-am săpat degetele în brațe. Nu a lăsat să plece și a fost o șansă bună să-mi rupă capul. E timpul să se murdărească. Învârtindu-se în strânsoarea ei, i-am prins brațele când mi-am adus genunchiul în sus, împingându-l chiar în părțile doamnei. Dee strigă răgușit și dădu drumul, îndoind-o în timp ce mă îndreptam. Am strâns părul și mi-am adus din nou genunchiul, conectându-mă cu fața. A coborât pe un genunchi când m-am împiedicat, respirând foarte mult. - Te rog, am eschivat. - Nu ești tu, Dee. Oricare ar fi asta, nu ești tu ... "Ea era în sus și mâna îi lipi cu obrazul într-un zâmbet epic, învârtindu-mă într-un cerc mic. Crapă, asta a căzut. Dee mi-a lovit mâinile

în spate, bătându-mă pe genunchi, în timp ce îmi înfășura un braț subțire în jurul gâtului meu și stoarse. Am respins, luptând pentru aer. Mica învățătură de la Daedalus ma învățat să-l dau jos și am apucat mâna și apoi mi-am aruncat greutatea înainte. Ea a mers chiar peste umărul meu, aterizându-și tare pe spate. Ea a strigat ceva prea furios pentru mine să înțeleg și m-am străduit să nu găsesc ceva ascuțit și să-l arunc în ochi. "Suntem cei mai buni prieteni", i-am spus, împingându-mi picioarele în timp ce se ridică. "Nu-ţi aminteşti? Suntem cei mai buni prieteni, Dee. - Ești doar o persoană proastă. Sânge roșu albastru se scurge din buză. "Pentru că asta e tot ce ești, sub el, doar un om fragil și inutil care sângerează ușor." "Isuse. E ca și cum aș fi un muggle pentru sângele tău pur sau altceva. Ea doar mă privi pe mine. Am susținut-o, ținând un ochi pe ea. Acest lucru nu a fost momentul pentru referințele lui Harry Potter. "Am plantat flori împreună și ați împrumutat o mulțime de cărți și nu le-am dat niciodată înapoi. Ai făcut Daemon să vorbești cu mine și să fiți drăguți - ați ascuns cheile. Și tu ... - M-a băgat pe podea, mișind și trăgând părul. Am fost în modul complet de luptă pentru fete. Amândoi ne-am ținut părul în timp ce ne-am rostogolit pe podea. Am câștigat mâna de sus pentru o secundă. "Am stat împreună la Halloween și am urmărit filme stupide. Și ne-am luptat împreună cu Baruck ... "Dee mi-a răsturnat, unghiile mi-au rupt gulerul de pulover. "Nimic din asta nu inseamna nimic". Ma apucat pe umerii mei si ma batut inapoi cu o forta suficienta ca am fost uimit pentru o secunda. Pentru destul timp. Ridicându-mă, a țipat în timp ce se învârtea în jurul meu - mi-a rotit - și în următoarea secundă zburam prin aer. Am lovit zidul. Tencuiala a crăpat și a renunțat. Pentru o secundă, vedeam peste tot nori de praf alb, iar apoi eram în coșul de gunoi, coborând pe spatele canapelei, lovind podeaua. Aia - târfa asta! Ma aruncat printr-un zid! M-am așezat pe podea, neputând să mă mișcă când m-am uitat la tavan, mișcând stelele minuscule care mă împleteau. Era un zgomot în urechile mele, pe măsură ce mi-am forțat corpul să se deplaseze pe lângă el. Dee urcă prin gaura de dimensiuni Katy din perete, care era destul de mare. Doamne, nu va renunța. Mâinile tremurând, m-am împins în picioare, respirând prin arderea nesănătoasă din jurul coastelor mele și din spate. Probabil au fost sparte multe chestii importante. A aterizat pe canapea și apoi sa scufundat la mine cu crimă în expresia ei. Am dat drumul în ultima secundă și a lovit masa de cafea în spatele meu. Sticla sa spulberat. Acum părea uluită când privea la tavan, pieptul ei ridicându-se. Nu i-am dat o sansa sa ma recuperez. Am aterizat pe ea, genunchii mi-au săpat în paharul spart și mi-am lovit mâinile pe umeri. "Suntem cei mai buni prieteni", am incercat din nou, fara sa stiu ce altceva sa fac. "Mi-ai ales numele fals - de la una dintre cărțile mele preferate. I-ai dat lui Daemon noul său nume. Am clătut-o și am zguduit capul înainte și înapoi. "Ai arătat-o pe Archer goală nu cu mult timp în urmă și ai vrut o seară perfectă cu el." Mâna îi împerechea din nou fața și mi-a strâns o mizerie plină de durere. "Am trecut printr-o atitudine aspră și dătătoare, lovind și zgâriind. "Tu și Adam ați încercat să mă ajutați", am strigat la ea, pe cînd l-am fixat cu toată greutatea mea, încercînd să evit mâinile ei învîrșitoare care mi-au lovit fața și pieptul. - Îți mai amintești de Adam? - Da! Strigă ea. Îmi amintesc de el! Și îmi amintesc ... "" Eu fiind motivul pentru care a murit? "Fiecare parte a corpului meu era dureroasă și am simțit sânge în multe locuri, niște locuri cu adevărat incomode, dar trebuia să trec la ea. A trebuit să. "A fost vina mea. Stiu asta! Și nu mă voi ierta niciodată pe deplin pentru ceea ce ți-a făcut pentru tine și pentru prietenia noastră. Dar am trecut prin asta, pentru că ești ca o soră pentru mine. Dee îngheța cu degetele înfășurate de-a lungul cămășii sfâșiate a cămășii mele, ca și cum ar fi fost pe punctul de a mă rupe direct de mine și, în acel moment, T au fost surprinși dacă ar fi avut. - Crezi că așa ar fi acum? Adam a

iubit pe toată lumea și ar fi urât acest război - urât ceea ce făcea soiul său pentru oamenii nevinovați. "Am văzut că lumina albă se estompează de ochii ei verzi. "Ar fi uitat ce sa întâmplat cu tine. Nu vezi asta? Ești mai bine decât asta. Tu ... Dee și-a aruncat capul înapoi și a țipat - a țipat ca și cum am încercat să o omor, și m-am îndepărtat, ridicându-mi mâinile. Sunetul îngrozitor și nenorocit era ca un animal rănit, ceva ce murise. Ea sa cutremurat sub mine și a strâns ochii. Amândoi am fost încă o mână de secunde, iar apoi a țipat din nou, până când sunetul era brut și dureros, până când am crezut că există o șansă bună ca ea să moară. "Îmi pare rău", șopti Dee, pe când un alt tremur mare îl lovea. În timp ce mă uitam la ea, încercând să-mi surprind respirația, încercând să procesez cele două cuvinte, fața ei frumoasă, cruțată și lacrimi mari, grase, i-au curgat pe obraji. "Imi pare atat de rau." Capitolul 20 {Daemon} Când ultimul Luxen a coborât la podea într-o grămadă murdară, am bătut în jurul unde am văzut-o pe Kat și Dee. Era o gaură masivă în tencuială, expunând cadrul din lemn în perete, și asta făcuse și o bătaie. Trecuseră prin perete. "Dumnezeule bun." Stomacul meu a coborât când am pășit peste mortonul Luxen și m-am îndreptat spre ușa deschisă care a condus în cealaltă cameră. Mi-am spus mereu că trebuie să fie în viață amândoi - pentru că aș fi simțit că dacă oricare dintre ei ar suferi o rană muritoare. Nu a făcut nimic pentru a încetini inima mea de curse sau pentru a ușura sentimentul bolnav care se coace în stomacul meu. Archer stătea chiar în fața denului, umărul ridicându-se și respira adânc. Nu a spus nimic, pe măsură ce l-am împins încoace și m-am împiedicat să opresc brusc. Camera a fost distrusă cu desăvârșire - cana a fost spartă, televizorul a fost distrus și vasele s-au spart pe podea. Piloți de murdărie și petale mărunțite au fost înglobate în covor. Perspectiva mea disperată a intrat în mijlocul camerei, și naibii dacă genunchii nu mi-au dat aproape nimic. Erau pe o masă de cafea spartă, Kat pe sora mea. Nu se luptau, dar ambele păreau înghețate. Am fost înghețat. Apoi am auzit-o. Sunetele profunde, distruse ale unei persoane care se rupe larg. Kat, părul pe jumătate din coadă și jumătate afară, își ridică capul și se tremura, apoi se rostogoli de sora mea și se ridică încet în picioare. Se întoarse, trăgându-și mâinile neclintite peste părul ei dezordonat. Se uită la mine cu ochi mari. Sângele sângerat din nas îi sună sunetele veniseră de la ea. "Dee?" Vocea mea se sparge. - Îmi pare rău, spuse ea, cu brațele încrucișate peste cap. "Imi pare atat de rau. Îmi pare atât de rău. Și asta a continuat să spună mereu între rănile. Sticla a cristalizat sub picioarele mele, când m-am îndreptat spre locul unde stătea și când i-am atins partea, genunchii mi-au dat afară. Am aterizat lângă ea și am plasat cu grijă o mână pe umărul ei agitat. "De fapt ești tu, Dee?" Suspiciunile ei au devenit mai zdruncinate, iar în craniu mi-a surprins un șir de cuvinte de la ea. Cea mai mare parte a incoerenței, un gigantic gând, dar nu a fost greșită ce însemna asta. Într-un fel conexiunea cu restul orașului Luxen fusese întreruptă. Nu știam cum, dar nu contează. Am adunat-o de pe masă și de sticlă ruinată și m-am așezat înapoi, trăgându-mă împotriva mea, și sa ciocnit mai aproape, cum făcea atunci când era mică și se temea de tot. Când am ținut-o aproape, am ales cu grijă bucățile de sticlă blocată în păr, în hainele ei. "Dumnezeule, Dee. . . "Am băgat-o pe umăr. "Tu m-ai ucis, știi?" Ea tremura în timp ce degetele îi strângeau brațele. "Nu știu ce sa întâmplat. Au venit și ceea ce au vrut a fost tot ce m-aș putea gândi. "" Știu. "Mi-am închis ochii, netezindu-mi mâna în spate. E în regulă acum. Totul este bine acum. "Dee nu părea să mă audă. "Nu știți lucrurile pe care le-am făcut sau la ce mă gândeam, ce am făcut bine cu ei pentru oameni". Dar am făcut-o. Cel puțin o parte din ea din scurta perioadă în care eram în jurul ei în timp ce era conectată cu ei. Lucrurile pe care le-am văzut și am auzit-o făceau lucruri pe care nu

le-am obligat să le recunosc, pentru că nu au fost vina ei. Așa că i-am spus, mereu și repede, că niciuna din ele nu avea importanță și că niciuna nu era vina ei. A început să vadă niște rahaturi nebunești, ca și cum ar fi rău, iar prostiile mi-au rupt inima. M-am plictisit. "Ce ai făcut a fost vina lor. Nu al tău. Dacă crezi vreodată ceva ce ți-am spus, crezi asta. "Mi-am pus mâna peste capul ei, dând-mi voie să accepte cuvintele mele. "Nu ai un os rău în corpul tău. Nu ai niciodată, Dee. Niciodata. Tremuratul a cedat putin in timp ce am tinut-o, si nu stiu cat timp am stat in rahat, dar cand mi-am deschis ochii in sfarsit, camera era cam neclara. - A fost Kat, spuse ea, respirația ei nu venise la fel de repede ca înainte. "A facut-o. Am vrut să o omor. Oh, Daemon, chiar am vrut so omor, dar. . "" Dar ce? "" Pe măsură ce ne luptăm, ea continua să vorbească cu mine, forțându-mă să-mi amintesc cum era. . . Înainte să vină. Dee se retrase, cu genunchii groase de lacrimi. "Și a fost vorba de Adam." Respirația îi strângea numele. "Vorbea despre el și îmi amintesc mai mult decât durerea și furia. Nu știu, dar tocmai s-au rupt, și dintr-o dată m-am uitat la ea și nu am mai auzit niciunul din ele. Gandurile mele . . . Au fost proprii mei. "Mi-am închis ochii din nou pentru puțin timp, promițându-mă să-i plătesc lui Kat un milion de îndată ce am avut șansa. Odată ce Dee sa stabilit suficient încât am știut că e în regulă și nu a fost grav rănit, m-am uitat în jurul camerei. Nu mi-am dat seama că Archer și Kat au plecat. Preocuparea pentru Kat ma îngrijorat acum că știam că Dee va fi în regulă. Am ajutat-o să stea. "De ce faci?" Dee șterse lacrimile și sângele roșu aprins de sânge, care nu putea să îi aparțină - de pe obraji, cu mânecile puloverului ei întunecat. Inima mi-a gonit în piept, în timp ce respira adânc. "Sunt bine, dar Kat. . . A fost destul de dur între noi. Doamne, probabil mă urăște acum. Ca de fapt ... - Nu. Nu te urăște. Dacă ar face-o, nu ar fi încercat să te aducă înapoi. Kat te iubește ca pe o soră, Dee. De fapt, este cam ca sora ta acum. "Această afirmație la scos pe Dee din gândurile ei tulburi. Nasul ei era încrețit. "Ce vrei sa spui? Pentru că sună puțin. . . Ciudat, având în vedere ce faci tu și ea și toate acestea. "Am râs și, la naiba, mi sa părut bine să stau din nou în fața sorei mele și să râd. "Kat și cu mine suntem căsătoriți." Dee se uită la mine și apoi clipi din ochi. "Ce?" "Ei bine, nu suntem într-adevăr căsătoriți, pentru că am făcut-o cu ID-urile noastre false atunci când eram în Vegas!" Am pășit înapoi, frecându-mi brațul chiar în locul unde mi-a fost lovit Dee. "Pentru ce a fost asta?" "V-ați căsătorit și nici unul dintre voi nu mi-a spus?" Și-a călcat picioarele, strălucind să se asigure că este bine? "" Da, poate o idee bună. "Apoi sa învârtit și sa aruncat Mi, în jurul valorii de brate lungi în jurul gâtului meu, și m-am împiedicat un pas. - Voi doi ați făcut-o cu adevărat? Buzele lui Dee tremurau într-un zâmbet mic și nu așa cum am văzut-o în ultima vreme. Nu rece. În totalitate ei. "E uimitor", șopti ea în timp ce își dădu drumul liber. "Sunt fericit pentru tine ... pentru ea. Dar o să o pun. După ce ne asigurăm că e în regulă. Doamne! "Fata îi căzu. "Dacă ea ..." "O să fie bine". Am așezat o mână pe spate și o condus din sufragerie. Prima persoană pe care am văzut-o era Archer. Desigur. Și nu mă privea deloc. Oh nu. Fața lui era palidă, cu ochii largi și cu elevii dilatați. Scuturat. Nu l-am văzut niciodată așa cum mi sa părut până acum și, desigur, n-am vrut să recunosc de ce. - E în afara, murmură el, privindu-l pe Dee, care privea și el la el, și erau ca doi oameni care nu mai văzuseră niciodată o altă persoană. La naiba. "E în regulă". Dee privea la Archer și am dat un blestem înapoi. Vocea îi era scăzută în gât. "Du-te." Cel puțin a uitat să-l lovească pe Kat. M-am opus nevoii de a-i avertiza pe Archer să facă. . . Bine, ca să nu fac nimic, dar când m-am îndreptat spre ușă în foaier și m-am oprit să mă uit înapoi peste ei pe umărul meu, ceea ce am văzut ar fi trebuit să mă ducă ca o rachetă. N-am auzit că nici unul dintre ei nu se mișca, dar ei se aflau în picioare la picioare, iar Archer îi atingea

obrajii numai cu vârfurile degetelor, în timp ce se uita în ochii ei. În momentul de față era ceva de genul ăsta. Da, am sunat ca si cum as fi scris soneturi de dragoste pana la sfarsitul anului, insa intr-un moment de empatie si maturitate, nu mi-am dat seama ca am fost capabil, nu miam pierdut mintile. Avea nevoie de ea - avea nevoie de Archer și cine naiba ar fi să-i fac bejucia soția când aveam Kat? Suflând o respirație, m-am îndreptat spre fața casei și am crăpat când am văzut ușa din față a camerei. Lore și Hunter vor fi supărați. Kat stătea la vârful treptelor, curbându-se ușor spre interior. Când m-am plimbat în jurul ei și în jos pe trepte, așa că am fost în fața ei, ea și-a ridicat încet capul și ochii ei cenușii i-au întâlnit pe a mea, au ajuns chiar înăuntrul meu și mi-au strâns inima. "E în regulă". Nu a fost o întrebare, ci o declarație. Am încuviințat din cap când am îngenuncheat în fața ei. - Din cauza ta. Ea scutură din cap. "Da. Mi-a spus ce ai făcut. Ar fi putut să te omoare, Kat. - Știu, dar. . . Nu am vrut să trebuiască să te lupți cu sora ta, să trebuiască să o rănești. Nu am vrut ca tu să trebuiască să faci vreodată această alegere și să trăiești cu ce sa întâmplat. "M-am făcut să o iubesc mai mult decât am crezut că este posibil. Mi-am așezat mâinile pe genunchi și m-am aplecat, apăsând buzele mele pe frunte. "Mulțumesc. Asta nu e de ajuns, dar multumesc e cel mai bun pe care-l am. "" Nici macar nu trebuie sa spui asta "Kat si-a odihnit fruntea impotriva mea si a soptit:" Te iubesc ". M-am mutat sus sa stau alaturi de ea, Să o trag în brațele mele, dar m-am împotrivit pentru că am putut spune că suferă. "Unde?" Știa ce-am cerut. - Sunt foarte bine. - Arăți ca și cum ai avea dureri. Haide. Știi că o să te vindec. Nu mă lupta cu asta. "Pentru o clipă, ea sa uitat la mine și apoi mi-a ieșit limba, ceea ce m-a făcut să mă rînjesc. "Foarte mult peste tot, în special coastele mele. M-a aruncat printr-un zid ", am respira in jurul flash-ului furiei, spunandu-mi ca Dee nu stiam mai bine, asa ca nu am obtinut toata" fata furioasa ", asa cum ar spune Kat. Cu grijă, i-am atins părțile laterale și am început vindecarea. - Ei bine, am nevoie de tine înapoi la perfecțiune, pentru că probabil Dee te va lovi din nou. - Chiar vreau să știu de ce? - Stați liniștit, am spus. Am spus că ne-am căsătorit. E fericită, dar vrea să te lovească pentru că nu a făcut parte din ea. Oh. Ea a râs și apoi sa crăpat. - Era fericită de asta? Vreau să spun, a fost bine? - Bineînțeles. În timp ce căldura capacității mele începea să-și facă drumul prin Kat, ochii ei se închiseră și obrazul se mișca pe umărul meu. Mi-a placut. Ceea ce mă făcea să mă simt cald și neclintit cu ea, toți m-am ciupit de mine. - E încântată de fapt. Așteaptă să-i spun că intenționăm să facem ceremonia reală. S-ar putea să nu te lovească atunci. Când râse încetișor, de data aceasta nu se încheiase cu durerea ei. Mișcându-mă cu mâna în ochi, am avut grijă de vânătăi de acolo. "Ea e acolo cu Archer acum", îmi pasă de ea, Daemon. Chiar face, și el a fost îngrijorat de ea tot timpul. "Ugh. - Știi că o poate proteja. Și va fi bun pentru ea, așa că ... - I-am lăsat să fie. Știu că are nevoie de el, mai ales acum când e. . . Ei bine, sa întâmplat multe în capul ei cu care are de-a face. "Ochii lui Kat i-au căutat pe a mea și apoi a zâmbit larg. Sângele de pe bărbie nu a descurajat-o de frumusețea ei, dar mi-am smulg degetul peste roșu, ștergându-l. "Wow. Sunt cam mândru de tine, Daemon. - Nu fi prea mândru, pentru că încă nu-mi plac. - Știi ce cred? Ea își coborî glasul ca și cum ar fi împărtășit un secret. - Cred că-ți place Archer, și nu vrei să recunoști că ești în stadiile de început ale unui bronz pentru a pune capăt tuturor bromurilor. "Orice ar fi." Kat a râs din nou, iar liniștea se întinse între noi, în timp ce privirea mea se mișca peste chipul ei. Am început să mă aplec, dar sunetul unei mașini care rula drumul lung ne-a forțat. Era mașina lui Lore. - Uh-oh, am murmurat. Kat se răsuci. "Am distrus casa lui." "A fost un accident", am spus, în picioare și în jos, cu un pas numai în cazul în care Lore a fost pe bună dreptate supărată. "El va înțelege". Cu alte cuvinte, l-aș face să înțeleagă. Lore se rostogoli la o

oprire de lângă Explorer, iar Hunter și Serena erau primii care ieșeau din mașină, purtând niște pungi. Ei au rotunjit pridvorul și au oprit complet când au văzut ușa. . . Lipsesc ușa. Hunter se uită la mine. - Chiar vreau să știu? . "Am început încet. Susținând, Hunter se întoarse și îl prinse pe fratele său lângă braț. Lore se uitase bine la partea din față a casei sale - ușa lipsă, ferestrele desprinse - și stătea acolo. - Am avut o mică problemă, începu Kat. - Ce-ai făcut la mine acasă? Întrebă Lore. "V-am lăsat singuri pentru o oră. Doar o oră. Serios. "Dacă a crezut că e rău, așteptați până când văd interiorul. Dar apoi a fost înfruntat Pași și m-am gândit că va afla imediat după ce a intrat în casă. Mi-am așezat mâna pe spatele lui Kat în timp ce l-am urmat. . "Vocea lui Lore se opri în tăcere ascuțită. Hunter dă o fluieră scurtă, în timp ce o luă. - La naiba, băieți, e un pic impresionant. Buzele mi se zdruncină, dar eram suficient de inteligent ca să-mi șterg zâmbetul când Lore ne-a rotit. "Cineva va curăța asta și nu va fi eu". El se ocupa de acest lucru surprinzător de bine, dar m-am gândit să fiu un Arum și totul, nu a fost prima dată când casa lui arăta ca o minge zburătoare a dispărut În ea. M-am aplecat în jurul lui Hunter, scanând ultima cameră pe care o lăsasem pe Dee, dar când nu l-am văzut pe Archer sau pe ea, am aruncat o privire spre scara spirală. Ochii mei se îngustează. Încercam să fiu deschis și înțelegător și nu un pula pentru ei, dar măgărițele lor nu erau mai sus. Schimbarea bruscă a inimii mi-a fost nouă și a mers până acum. Hunter a pus pungile pe podea, atent la paharul spulberat, când a privit unul din cadavre. "Aceasta va fi dezordonată." Serena se apropie de el, în timp ce cerceta pagubele. "Faptul că nu sunt atât de deranjat de asta mă deranjează mai mult." Un zâmbet lent s-a răspândit pe fața lui Kat în timp ce se întoarse spre femeie. "Știu senzația". Înainte ca momentul de legătură să poată merge mai departe, Dee și Archer au venit din direcția generală a bucătăriei. Reluarea mea că nu erau la etaj ca să fie ca iepurași a fost de scurtă durată. Fața surorii mele era palidă și ea și-a deschis gura, dar apoi a văzut-o pe Hunter și pe Lore. Ochii ei s-au lărgit. Archer își înfășură o mână în jurul umărului. - Ți-am spus că Arum ne-au ajutat. - Știu, dar e un lucru pe care l-am auzit, în loc să-l văd cu ochii mei, răspunse ea. Lore se încruntă în timp ce își îndoia brațele. - Mi-ai distrus casa. "Imi pare rau. Într-adevăr, sunt! E o casă minunată și îmi plac toate plantele și ... - Asta e asta, am întrerupt înainte ca asta să se prăbușească într-una dintre ramblele lungi ale lui Dee. - Pentru ce a trebuit să vorbești? Se uită înapoi la Archer, apoi totul sa vărsat din ea. Totul într-o suflare gigantică. "Este Ethan - este Origine și întreaga colonie a știut-o. Lucra cu un senator și un grup de Luxen din Pennsylvania. El crede că dacă vor reuși să obțină capitalul sub control, vor avea totul. El dorește ca tu și Dawson să fie aduse sau scoase din afară. Se uitase la ea cu o abatere abuză. El nu a fost niciodată un mare fan al oamenilor, limitând interacțiunile cu ei, și în timp ce bănuiam că Ethan ar fi o origine, încă mi-a afectat. Luxenul cu care am crescut a lucrat pentru a scoate omenirea de cât timp? Chiar sub nasul nostru de la început? "Pariez că știm cine este acel senator", a spus Serena, vizibil palidă. - Nu contează. Vocea lui Hunter era grea. - Pentru că senatorul ăsta nu mai este o chestiune, mulțumită de mine. - De ce? Întrebă Kat. "Știi de ce Ethan a făcut asta?" Hunter scoase un snur. "Dominarea mondială? La urma urmei, este într-un sânge al lui Luxen să domnească și să domine. "I-am aruncat o privire. - Nu știu, răspunse Dee, răsturnând o mare parte a părului între mâini. "Dar am simțit că era mai mult decât atât." "Ei bine, naibii. . "Mi-am scăpat mâna și am aruncat o privire spre tavan. - Archer mi-a spus despre Arum. Ai avut dreptate, Daemon. Niciunul dintre invadatorii Luxen nu a luptat cu Arumul. Vor fi capabili să-i ia pe nenorociții ăia ca niște lucruri. "Fruntea lui Archer se ridică la cuvântul blestemului ei. - Dar Ethan are, nu-i așa? Kat se uită în jos la adidașii ei, tensionată. - Și coloniile de acasă și cea din

Pennsylvania vor ști cum să lupte cu Arum - îi vor simți venind și vor ... - Vor fugi, termină Lore pentru ea. Ea și-a închis ochii, umerii s-au scufundat în realizare. "Ei se vor ascunde". Cu alte cuvinte, planul nostru strălucit de a folosi Arumul nu mai era atât de strălucitor. Avea o mare gaură veche, la o distanță de un kilometru. Hunter se uită în jurul grupului. "Dacă mi-ați cerut opinia mea - pe care nu ați făcut-o, dar o voi da oricum - aș spune că nu așteptați pe Lotho să urcați acolo. Scoate-l pe tipul ăsta înainte să te vadă. Pentru că dacă Ethan este la fel de neted și de inteligent pe cât spuneți voi, el va alerga atunci când rahatul îl va lovi pe ventilator. Atunci ce? Lotho și echipajul ar putea să scoată cea mai mare parte a lui Luxen, dar dacă mai trăiește, este o problemă enormă. Archer aprobă din cap. "Ar fi ca și cum ai face o bandă de ajutor pe o rană împușcată Și sperând pentru cele mai bune. "A avut dreptate - amândouă au fost. M-am uitat la Kat și privirile noastre s-au ciocnit. "Trecând după ce Ethan nu face parte din afacere", iam spus și nu mi-a păsat ce credea restul grupului. Mi-a păsat ce credea ea. "Trebuia să-l prindem pe Arum și apoi să mergem înapoi, să mergem oriunde. Știi ce ne-a promis Eaton. Nu trebuie să facem asta. "Buzele ei s-au despărțit. "Stiu, dar . . . "Kat se răsuflă adânc și își pătrunde umerii. "Nu trebuie să facem asta. Dar dacă Ethan lovește drumul înainte ca cineva să ajungă acolo sau dacă scapă, atunci ce? Au fost efectuate. Deci știi ce? Să terminăm asta.

Capitolul 21 {Katy} Proaspăt se toarnă și se odihnea destul de mult încât durerile de la bătălia mea cu Dee fuseseră decolorate, m-am alăturat tuturor celor din camera de zi. Înainte de a pleca să scot sângele și să mă duc la un pui de somn, am așezat camera de zi și zi de zi împreună. Minus ușa lipsă, ferestre rupte, mobilier distrus și plante în ghivece distruse-oh, și desigur gaura din perete. M-am simțit rău despre toate astea. Lore era drăguț. Casa lui fusese frumoasă. De fapt, el a fost foarte frumos, considerând că nu a strigat la noi sau nu a încercat să ne mănânce după ce a descoperit ce sa întâmplat cu casa lui. Începusem să-mi placă Arum-ul. Ei bine, cel puțin aceste două Arum. Restul, mai ales Lotho, m-au speriat. Dee îmi ceruse deja scuze de un milion de ori, de la al doilea am terminat să vorbim despre Ethan până în momentul în care am plecat să mă duc și să iau un pui de somn. Așa că nu am fost surprinsă când mi-a întors imediat acei ochi verzi verzi când am intrat în camera de zi. - Katy, începea ea, începând să se ridice și știam ce se va întâmpla în continuare. Trebuia să înceapă să plângă, iar apoi începe să-și ceară scuze. M-am dus la locul unde stătea pe singura piesă de mobilier care nu era distrusă - un otoman - și o îmbrățișase. "E în regulă", i-am șoptit în ureche. "Totul este bine între noi." Și am vrut să spun. Viața era într-adevăr prea scurtă și răsucite pentru a ține stăpâniri, mai ales pentru ceva în care ea a fost cu adevărat în afara acestei lumi, și Dumnezeu, cum mi-a ratat zâmbetul acela cald. "Tocmai discutam despre planul nostru." Daemon sa dat peste mine si mi-a tuns obrazul o secunda inainte de a-mi ridica capul. "Vom merge înapoi, ceea ce ne pune mai puțin de o zi, dacă asta, înainte ca Lotho să spună că va avea armata lui Arum." M-am uitat în jurul camerei, așteptând mai mult un plan. - Bine? - Dar asta nu e tot. Archer își încrucișă brațele. - E simplu, răspunse Daemon, mâna îi alunecă din umăr și se încurcă în părul meu umed. "Mergem acasa . . . Și vor veni la noi. "Am arcuit o frunte. - E un pic prea simplu. - E leneș în descrierile lui, răspunse Hunter. - Sau complet distras, comentă Lore. Am revărsat din nou, pentru că atunci când degetele i-au găsit calea din părul meu și apoi mi-au atins vârfurile coloanei vertebrale, am crezut serios că este. - Trebuie să ne prefacem că suntem unul dintre ei. Dee se răsuci spre locul unde stăm. "Știu că probabil e de rahat să aud, dar putem face asta. Le

putem face să creadă. "Oh, chiar nu mi-a plăcut sunetul acestui lucru și încercam să nu-i acord atenția mâinii pe spate. Dee umezi buzele ei. "Ei nu știu că am plecat de la AWOL sau de ceilalți. . . Ei bine, că nu mai sunt în jur. - Cum? - Dee i sa spus să nu se convingă până când nu avea grijă de problema cu Daemon - fie că l-ar fi luat sau că l-ai adus în plită - explică Archer și În timp ce Dee intrase în casă, nu credeam că ar fi fost interesată să-l aducă în altceva decât viața de după moarte. "Se așteaptă să audă de la ea în curând, dar există o șansă bună să nu știe ce sa întâmplat încă." "O șansă bună?", Am repetat. Mâna lui Daemon era la sud de trupa de pe spatele blugilor mei. - Cea mai bună șansă pe care o avem, dragă. - Deci, vom pleca acasă, vom pretinde că voi toți sunteți răi, și apoi sperăm pentru cele mai bune? - Vom ajunge la Ethan folosind Dee și Daemon. Du-te la el înaintea armatei sau Arum-ului, a spus Archer, ochii ametist ascuțiți. "Înainte de a putea fugi." Am luat acea parte, dar asta. . . Acesta a fost un plan riscant și nesigur, unul ținut împreună cu bandă, o lingă și o mulțime de dorințe de noroc. Singura parte bună a fost faptul că ne-am dus acasă și am să-l văd pe mama. Dacă era chiar acolo. - Dar cum rămâne cu Nancy? Întrebă Daemon. Dee aruncă o privire în jurul camerei. "Ce-i cu ea?" "A fugit." I-am umplut sora. "Nimeni nu știe unde se află, dar mă îndoiesc că se va îndrepta spre locul în care se desfășoară toată acțiunea. Asta nu are nici un sens, deci cred că acesta este ultimul loc în care va merge. Daemon a tras trupa blugilor mei, dar nu a răspuns. "Ea are dreptate. Ei o caută acum, dar probabilitatea ca ea să se îndrepte către Petersburg este subțire. Voi lua legătura cu Luc, dați-i să știe ce se întâmplă și că Luxenul din spatele lui este alungat la Petersburg, împreună cu Ethan ", continuă Archer. "Și apoi vom lua legătura cu Lotho, dându-l să știe de unde avem nevoie de el mai întâi." Asta avea sens. Dacă informațiile deținute de Dee erau corecte, trebuia să le scoatem pe noi și pe colonie, dar noi aveam totuși multe origine care să se ocupe ulterior. Am rănit. Scoase. A avea de-a face cu . Am început să sune ca un mafiot. Sau Luc. - Ei bine, am spus în cele din urmă. "Este un plan. Daemon mi-a băgat spatele. - Voi aveți nevoie de niște lucruri, spuse Hunter, apoi se uită la capul blond al lui Serena. "Acesta este sfârșitul drumului pentru noi." Am dat din cap. Am putea să le folosim ajutorul, tot ajutorul pe care l-am putea obține, dar, de fapt, întoarcerea în oraș, cu două Arum, ar da probabil cartea în mânecă. - Nu ne înșelăm, spuse Serena, cu ochii în căutarea noastră. "Vrem să facem mai mult, dar ..." "Dar așa cum am spus înainte, am multe dușmani în guvern. În timp ce Daedalus ar putea să fie defunct, nu am încredere în cineva asociat cu el. "Bărbatul lui Hunter în jurul lui Serena se strânse. - Și eu nu o pun din nou în cruciulițele lor. - Înțelept total, spuse Daemon, surprinzându-mă, de vreme ce el nu-l urmărea cu un răspuns inteligent. Lore se îndreptă și se îndreptă spre dulapul care avea încă o ușă pe el. Când armele pe care nu le recunoscusem fixate pe perete, armele arătau ca niște Glock-uri. . . Dar nu au fost. - Wow, am murmurat. - Probabil ar fi trebuit să vă spun că a fost aici, spuse el, întinzându-se înăuntru. "Am adunat destul de mult timp de-a lungul anilor." A scos o armă, predând-o lui Archer. "Lucrul pe care toata lumea il uita este ca Luxen, si chiar noi, suntem sensibili la anumite rani." "Bulletul in cap sau in inima este catastrofic indiferent de specie." Hunter a zâmbit si a fost un fel de infricosator. "Problema este că amândouă de felul nostru este un pic rapid, așa că lovirea lor în cap sau în inimă este cam greu." "Nu acum." Lore zâmbea, de asemenea, în același fel înfiorător. - Crapă, murmură Archer, în timp ce se ocupă de arma ciudată. "Cum ai obținut una din astea?" Lore se smuci. "Am căile mele." Archer clătină din cap. "Iad, aceste lucruri nu au fost niciodată aprobate pentru utilizare pe scară largă. Daedalus le-a avut, dar n-am crezut că o să văd pe cineva în exterior. Mâna lui Daemon mi-a alunecat. - Ce e

atât de special în arma? - E special conceput pentru Luxen. Nu este o armă PEP, nu într-adevăr. "Archer zâmbea acum și în mod irecuperabil. "Arma este echipată cu gloanțe storculate cu o încărcătură de aceeași materie în spatele PEP. Nu este o armă DRT. - DRT? Întrebă Dee. "A murit chiar acolo", a explicat el. "Dar tragi la luxen, hibrizi sau Origini undeva cu unul dintre ei, ei merg jos. Este mai degrabă fatală, mai ales dacă glonțul nu iese din corp sau nu poate ieși rapid. Ucide mai lent, motiv pentru care armele nu au fost niciodată aprobate. - Pentru că ar fi ca și cum ai tortura pe cineva. M-am simțit rău. - Da, dar nu trebuie să ai un scop bun cu asta. Totuși, trebuie să fii repede, dar în loc să sugeți energia și să-i sunați pe Sursă, acest lucru va fi util. "Archer arăta ca un copil care tocmai dădea un tort de sărbătoare în aroma lui preferată. Foarte la îndemână. - Fiecare dintre voi primește unul, spuse Lore. - Deci nu spune niciodată că nu ți-am dat nimic. Și mă aștept la o carte de Crăciun în acest an. "Zâmbind ușor, mi-am luat arma - arma mea mai periculoasă decât cea normală - și am încercat să Folosite pentru greutatea și simțirea plasticului răcoros și a metalului. Țineam o armă în mână. Din nou. Și chiar m-am simțit ca un mafiot. ... Ne-am întors pe verandă, pozițiile s-au schimbat ușor. Daemon stătea pe treapta de sus și picioarele lui erau întinse. Am fost între ele, m-am întors ușor, așa că i-am putut vedea fața în lumina soarelui care scădea. La început, într-adevăr nu am spus prea mult. Se juca cu părul meu, răsucește lungimea din jurul degetelor și îmi peria capetele în fața obrazului. Nu știam ce a fost cu Daemon și de a folosi lucrurile - părul meu, pixuri, creioane, orice - să mă atingă, dar nu m-am supărat. Era ceva relaxant acum, când obișnuia să fie ridicol de enervant. M-am sprijinit de piciorul stâng, lăsându-l să facă tot ce făcea. Ar fi trebuit să plecăm în curând, ca să ajungem undeva dimineața. Archer îl luă pe Luc în schimbarea planurilor și el urma să transmită informația către puterile care erau. Erau ramuri ale armatei de lângă Petersburg, mai ales în nordul Virginiei de Nord, dar din ceea ce am putut aduna din conversația lui Archer, nu ne-am putea baza pe ele pentru că nu și-au putut permite să plece de la DC A trebuit să așteptăm Pe alte ramuri distanțate în Statele Unite, cele mai multe găurite în Montana - o mașină bună de treizeci de ore sau cam asa ceva, punându-le în Petersburg, în același timp, când ar fi trebuit să vină Arumul. Archer ar fi contactat Lotho - adică dacă Lotho nu ne-ar fi înșelat cu noi și nu ne-ar fi arătat. Deci, practic, dacă lucrurile au mers spre sud, am fost răniți în sus și în jos și de pe ambele părți. Dar aș fi acasă la Petersburg, unde ar trebui să fie mama mea ... Am tras frânele pe acel gând de coliziune. Mama ar fi bine. Trebuia să mă aștepte acolo, pentru că nu ar fi renunțat niciodată la mine, indiferent de cât am fost plecat sau ce se întâmpla în lume. Dar nu m-am putut lăsa să mă gândesc la mama chiar acum. Trebuia să mă concentrez asupra a ceea ce trebuia să ucidem toți - toți cei fericiți. "Și-a îndreptat capul, perindându-și buzele asupra mea. - Ești îngrijorat. - Da, duh. - Știi că o să am grijă de tine. - Nu asta mă îngrijorează. - Nu e așa? Înainte de a putea răspunde, el sa sărutat Mi încet, provocând respirația mea să prindă. - Atunci de ce vă îngrijorați? Întrebă el. "Tu. Dee. Arcaş. Dawson și Beth, chiar dacă sunt în siguranță acum. Chiar mă îngrijorez de Luc. M-am oprit și m-am încruntat. "Deși Luc este probabil ultima persoană pentru care trebuie să mă îngrijorez pentru că e Luc, dar mă tem de el și chiar de Hunter și Lore și Serena. Îmi face griji că ... Daemon ma sărutat adânc, tăindu-mi cuvintele și mi-a luat sarutul într-o nouă stratosferă. "Ai o inimă mare, Kitten." Buzele lui se deplasau peste a mea în timp ce vorbea. "Asta îmi place cel mai mult pentru tine. Ei bine, ăsta și eu sunt un mare fan al trupului tău dulce, dar inima ta? Da, asta îți completează pachetul, o împachetează cu un mic arc mic. Te face perfect pentru mine. - Uneori. . . M-am uitat la el, mirosind umezeala. "Uneori spui lucrurile cele mai uimitoare." "Și îmi place

să văd mâinile și pe fundul tău." Un râs izbucni din mine. "Doamne Dumnezeule, și apoi spui lucruri de genul ăsta." "Trebuie să fiu eu". El ma sărutat din nou. "Kitten, e bine să fii îngrijorat de toată lumea, dar noi toți avem grijă de noi înșine." Și-a odihnit fruntea împotriva mea. "Și știu, de asemenea, că, indiferent cât de rău este această idee, cât de periculoasă este, vom ieși din asta împreună. Noi toti. O să mă asigur. "" Promise? "Am șoptit. "Promise." El a bărțuit bărbia și a sărutat podul nasului meu. - Și nu ți-am făcut vreodată o promisiune, nu-i așa? Nu ai făcut-o.

Capitolul 22 {Katy} Călătoria spre Petersburg a fost mult mai nefericită decât călătoria spre Atlanta, cu excepția cercurilor dintre Daemon și Archer și a stării unor autostrăzi pe care am călătorit. Știam mai bine decât să mă uit în interiorul mașinilor de data asta, dar Dee nu a făcuto. La fel de des, i-am adus ochii pe scaunul din față, uitându-mă pe fereastră la distrugere și făcuse un sunet moale, ca un plâns înghițit. Ar fi avut o mână în asta? Poate că nu fizic, dar a avut tot ce a făcut ea a avut un efect de domino care sa încheiat cu multe vieți pierdute? Am simțit-o pentru ea și m-am bucurat când am văzut-o pe Archer că dădea mâna spre ea ori de câte ori părea că se pierduse uitându-se pe fereastră. Dar mai aproape de Virginia de Vest, mai aproape de casă, nu m-aș mai putea gândi la Dee. Inima mi-a început să-mi bată pieptul ca și cum ar fi vrut să sară și să facă un mic dans în momentul în care am intrat în Petersburg de pe autostradă. Totul părea normal, ca și cum acest mic patch al lumii, un oraș cu puține lumini, a fost lăsat într-o oarecare măsură din evenimentele cu care se confruntă restul lumii. Cu excepția faptului că am făcut o plimbare prin centrul principal al orașului, nimeni nu a ieșit pe străzi. Nici un singur suflet nu a mers pe trotuare. Au fost câteva mașini, dar se simțea ca și cum toată lumea a fost ascunsă în casele lor. Și nu era singurul lucru. "Doamne", a suflat Archer, cu mușcăturile în jurul volanului, în timp ce se întoarse repede spre cel mai apropiat drum care nea dus la locul unde trebuia să mergem. "Sunt peste tot." Nu am nevoie de o explicație. Vorbea despre Luxen. Daemon se aplecă între cele două scaune din față și își puse mâna pe umărul surorii sale. Băieți. Ea îi aruncă o privire spre Archer într-un mod care aproape că ma făcut să mă lăsasc și să uit ce se întâmplă. "O să fiu bine". Speram doar să fie așa. Evident, am fost adânc în teritoriul inamic și nu ar fi avut timp să știe că suntem aici. S-ar putea să știe deja că suntem aici. Iar backup-ul în forma Arumului și a armatei era încă la mai multe ore distanță. Acest lucru ar putea merge foarte prost și foarte repede, pentru că mergeam în mod intenționat într-o capcană. Dee și Daemon trebuiau să fie convinși când a venit să se joace alături de inamic pentru a se apropia de Ethan. Atât de convingătoare că speram cu adevărat că nu au schimbat părțile. Poate că ar fi o frică inutilă, pentru că am crezut în serios ce a simțit Daemon pentru mine a fost suficient de puternic pentru a bate asta, dar preocuparea era încă acolo. Era ca o umbră în sângele meu, un gând constant în partea din spate a capului meu, o piatră mică în stomacul meu care nu a dispărut. Acest lucru ar putea arunca cu adevărat în fața noastră. Pe măsură ce ne apropiam de turneul pe care nu l-am văzut atât de mult, m-am aplecat înainte și am apucat spatele scaunului lui Dee. Respirația îmi izbucni în gât, în timp ce Explorer-ul se lăsă pe alee. Iarba arăta îngroșată, aglomerând drumul cu trestia înaltă; Era clar că nimeni nu era îngrijorat de peisaj, dar m-am gândit că e în regulă, lumea se confruntă cu o apocalipsă extraterestră și cu totul. Orice altă opțiune era inacceptabilă pentru mine. Mama trebuia să fie bine, trebuia să mă aștepte. Era acasă, pentru că Prius-ul său era parcat pe alee, în fața

pridvorului, unde leagănul de lemn încă se învârtea înainte și înapoi în briză. Archer întoarse cheia în aprindere, tăind motorul în timp ce priveam la cutia de flori din jurul pridvorului. Au fost mai multe buruieni decât flori, dar asta a fost bine, de asemenea, pentru că mama avea o fiică dispărută și o apocalipsă extraterestră. În plus, nu era foarte bună cu florile și cu tot ce jazz. Degetele mi se scutură în timp ce-mi desprinse centura de siguranță. Mama trebuia să fie în casă. Dacă ne-a văzut încă o dată? Oare ușa ar fi deschisă în orice moment și ar pleca? Un mai frumos, mai clasic, mai inteligent și mai plăcut Versiune a mea - o versiune pe care am sperat să o fiu când am devenit mai în vârstă. Abia puteam trage în aer suficient pentru a-mi face plămânii să funcționeze. Din planurile noastre, am știut că Daemon va conduce spectacolul aici, iar ultimul lucru pe care oricine dintre noi l-am avut nevoie era să mă duc să alerg la mama mea. Dar am vrut să o văd. Aveam nevoie, pentru că mi-a lipsit disperat și trebuia să mă asigur că era bine. Am fost tot ce a plecat și trebuia să știe că eram încă aici. Daemon mi-a prins brațul, ținându-mă pe spate, în timp ce Dee și Archer au ieșit și s-au uitat la casa ei cu expresii înfricoșătoare. - Sunt în apropiere de Luxen, spuse el, îmbrăcându-și degetul de-a lungul marginii manșetei, de-a lungul încheieturii mele. "Nu știu dacă se află în oricare dintre case." "De ce ar fi ei în casele noastre?" În momentul în care întrebarea mi-a lăsat gura, am știut cât de proastă a sunat, pentru că ar putea exista vreun număr de motive De ce ar fi în casa mea sau în Daemon. El a zâmbit bine, dar grija în ochii lui a făcut ca nodurile mici din stomacul meu să se extindă. Știu că vrei să-ți verifici mama. Înțeleg asta, dar vreau să nu fugi. Vom merge acolo, dar dacă ceva nu este în regulă și vă spun să ieșiți de acolo ... - De ce ar fi trebuit lucrurile? Daemon își înclină capul în lateral. "Kat. . - Știu, am șoptit. Stupid tocmai continua să-mi scape din gură. "Nu uita de arma." A fost ascunsă în spatele blugilor mei, ca un gangsta. Ochii lui i-au căutat pe a mea și apoi a dat din cap. "Voi urca după tine și Kat. . . "Privirea îi deveni intensă, profundă și profundă. "Dacă trebuie să vorbesc cu dvs. într-un anumit mod sau să mă comport cum am făcut în Idaho, îmi pare rău." "Am de ce. Pot să mă descurc. Daemon mi-a ținut privirea un moment și apoi a dat din cap. Luând o respirație superficială, m-am întors și am deschis ușa mașinii. El a alunecat în spatele meu și mi-a curbat imediat o mână în jurul gâtului. Mi-am imaginat că gestul arăta ca unul de control și de dominare, dar a existat ceva liniștitor în greutatea mâinii. Știam că era acolo. Sora lui a ținut brațul lui Archer în timp ce-l conduse spre treptele de pe verandă din față care duceau spre casa lor. Dee se opri doar pentru a arunca o privire înapoi la Daemon, și nu aveam nici cea mai mică idee dacă comunicau sau nu, din moment ce era o altă șansă ca Luxen să o poată ridica. Daemon ma condus în fața SUV-ului și, pe măsură ce mergeam mai aproape de casa mea, am remarcat din nou buruienile. Vițeii s-au format și erau atât de groși și numeroși, încât în piept și în mine trebuia să mă forțez să merg încet, ca și cum Daemon mă conducea în loc să-l conduc. Treptele tremurând sub picioarele noastre și scârțâna familiară dintr-o bordură liberă de pe verandă m-au făcut să mișc puțin. - Cu siguranță există Luxen în apropiere, spuse el sub respirație. Înseamnă că ar putea fi oriunde, în pădurea înconjurătoare sau în interiorul casei. Cu prezența lor atât de puternică și groasă, ei puteau să stea în sufragerie pentru tot ce știm. Tremurul mi-a fugit în sus și în jos pe corpul meu, când mi-a atins mâna liberă și a deschis ușa. Pașii noștri liniștiți, am intrat înăuntru și am fost întâmpinați de aerul puțin mai încălzit al interiorului și de mirosul pe care-l pierdusem lenjerie proaspătă. Lacrimile mi-au străpuns ochii, în timp ce privirea mea se mișcă în jurul foaierului. Lucrurile păreau la fel. Oh, Doamne, erau cutii Amazon de lângă ușă, împreună cu plicuri de poștă electronică și știam că sunt pline de cărți care probabil că au continuat să vină

până când publiciștii au dat seama că nu mi-am actualizat blogul în mai multe luni. Punga mea de carte era lângă mormântul încântător de corespondență nevăzută, împreună cu sandalele mele. Mama îi lăsase acolo, ca și cum știa că mă întorc. Că le-a vrut acolo pentru mine. Buza mea inferioară a început să tremure și am clipit în mod furios pentru a ține lacrimile în gol. Am mers mai departe în casă, fără să sună când am trecut pe ușă în camera de zi goală. M-am uitat în sus pe scară și apoi pe hol, spre spălătorie. Memoria dansului în șosetele mele și căzând pe fundul meu, când Daemon se lăsase în mine, surprinzându-mă, sa repezit asupra mea. Respirația pe care o luasem era prea agitată. Atât de multe amintiri. Ei doare într-un mod bun și rău, cu totul amăruie. Daemon mi-a strâns ușor gâtul și apoi am intrat în sala de mese. De unde am stat, am putut vedea bucătăria. Inima mi sa oprit în piept și apoi sa urcat. Daemon a strâns mîna. Am văzut-o - am văzut-o pe mama. Stătea la chiuvetă, cu spatele la noi, și Dumnezeule, era părul ei strălucitor, strălucitor, tras într-un ciocănel îngrijit la capul ei. Nu purta scrumi, ci blugi întunecați și un pulover ușor. Lacrimile mi s-au vărsat din ochi. Nu le-am putut opri. "Mama?" Vocea mea se oprit. Colțul coloanei vertebrale se înălța pentru o secundă și am început înainte, terminat cu pretențiile. Daemon sa apucat de mine, dar eram rapid când trebuia să fiu, și m-am despărțit. Mama sa întors. Era aici. Era bine. Era în viață. - Kat! Strigă Daemon. Într-o neclaritate de lacrimi pe care nu o puteam vedea niciodată, eram o oală de topire emoțională, în timp ce alergară în bucătărie, în jurul mesei, ajungând la ea în câteva secunde și m-am apucat să-mi înfășez brațele în jurul ei. "Mamă!" Am ținut-o strânsă, inspirând mirosul parfumului ei și lăsându-o să se spele peste mine, ușurându-mi niște noduri în mine. - Dintr-o dată, brațele erau în jurul taliei și am fost tras înapoi de pe piept și stomac. Brațul meu a alergat. Nu am înțeles ce se întâmplă. Apoi, picioarele mi-au alunecat pe podea, după ce am fost împins în spatele lui Daemon. Își ține brațul, susținându-mă. "Daemon, oprește-te." M-am străduit să-l înfrunt, știind că trebuia să mă răzgândesc, dar asta era diferit. Nimeni nu a fost aici decât noi. Am fost bine și am vrut-o pe mama. "Katy." Daemon mi-a vorbit numele, iar răgușeala lui, așa cum mi se părea că l-am lovit, m-au făcut să stau liniștit. Mi-am ridicat capul, respirîndu-mă foarte tare în timp ce priveam în jurul lui Daemon și. . . Și m-am uitat la mama, un aspect foarte bun. Întreaga mea lume a explodat - sa spulberat în bucăți mici care au fost zdrobite și tăiate adânc, mi-au tăiat interiorul în bucăți și m-au rupt în afară. Ochii ei erau un albastru strălucitor, nenatural. Atât de albastră încât arătau ca doi safari lustruiți și ochii mamei. . . Ar fi trebuit să fie mai călcate, mai verde decât maro, în funcție de starea ei de spirit. - Nu, am șoptit, mi-am scuturat capul. "Nu. Nu. "Mamă își înclină capul în lateral când se uită de la mine la Daemon, apoi își mișcă buzele întrun zâmbet care nu avea nici o căldură. "Te-am așteptat." Nu. Nu. Nu. Nu am dat drumul la Daemon și am susținut-o când m-am uitat la Mom-nu, nu la mama. Nu era mama. Nu era ea. Ochii albastru rece mi-au urmat mișcările și buzele i-au continuat să se încurce în timp ce mă privea cu o asemenea apatie pe care o puteam gusta. "Nu." Vocea mea a fost o înregistrare ruptă. A fost tot ce am putut spune când pieptul meu sa despărțit deschis când era posibilă groaza realității. Că invadatorul Luxen ar ajunge la mama lui Kat și va face ceva atât de oribil, sperând că Kat sau eu sau cineva s-ar întoarce aici. Sau poate că nu ne așteptaseră cu adevărat, dar făcuseră asta doar pentru a fi cruzi, pentru că Ethan l-ar fi cunoscut pe mama lui Kat, ar fi prevăzut ce ar fi făcut. În clipa în care inima lui Kat sa deschis, am simțit-o în piept, ca și cum ar fi fost a mea, și mi-am dat seama de acea durere bruta înainte, când mi sa spus că Dawson murise. N-am vrut niciodată să treacă prin ceea ce se simțea, dar nu se oprea. Ochii îi erau largi

în timp ce se împiedica înapoi, plutind în zid, ca și cum nici nu știa că era acolo, și ea continua să spună același cuvânt mereu. Nu . Lacrimile i se strecură pe față, în timp ce își ridică mâinile, ca și cum ar fi vrut să se ferească de realitate, să o țină înapoi. Apoi sa dublat, plimbându-și brațele în mijlocul secțiunii. Privirea mea sa aruncat asupra luxenului care stătea la chiuvetă, zâmbind cu răceală când îl privea pe Kat ca să-l piardă. Ticăloșii i-au făcut asta. Rage ma aprins din interior, infuzând fiecare celulă din corpul meu. N-am folosit pistolul - lovitura, sunetul a fost prea greșit de folosit în această situație, pentru că, deși nu era mama ei, ea arăta ca ea. Femela din fața mea a recunoscut ce avea să se întâmple o secundă prea târziu. Ea a început să se schimbe pe măsură ce am lăsat furia să meargă și o explozie a sursei a intrat în piept și o făcuse să cadă contra tejghelei. Ea a prins chiuveta, eșuată, dar am lăsat un alt șurub și l-am lovit în spatele capului. Lumina lui Luxen se aprinse o dată pe un alb strălucitor și apoi de două ori, înainte de a se plictisi ca un bec care ieșea afară. Ea a căzut peste o pungă de cartofi, smacking pe podea, cu o tâmpenie grea. În forma ei adevărată, ultima lumină a dispărut din rețeaua de vene, lăsând în urmă o coajă de formă umanoidă. Kat a căzut în genunchi, plângând în timp ce își înmoaie bărbia de piept. Am bătut spre ea. - Katy. . . Baby, sunt. . "Nu au existat cuvinte cu excepția:" Sunt Colțul coloanei vertebrale se înălța pentru o secundă și am început înainte, terminat cu pretențiile. Daemon sa apucat de mine, dar eram rapid atunci când trebuia să fiu, și m-am separat. Mama sa întors. Era aici. Era bine. Era în viață. - Kat! Strigă Daemon. Într-o neclaritate de lacrimi pe care nu puteam să-l văd niciodată, eram o oală de fals emoțională, în timp ce alergară în bucătărie, în jurul mesei, ajungând la ea în câteva secunde și am reușit să-mi arunc brațele în jurul ei. "Mamă!" Am ținut-o strânsă, inspirând mirosul parfumului ei și lăsândo să se spele peste mine, ușurând-mi niște noduri în mine. - Deodată, brațele erau în jurul taliei și am fost trase înapoi de pe piept și stomac. Brațul meu un alergat. Nu am înțeles ce se întâmplă. Apoi, picioarele mi-au alunecat pe podea, după ce am fost împins în spatele lui Daemon. Își ține brațul, susținând-mă. - Daemon, oprește-te. M-am străduit să-l înfrunt, știind că trebuia să mă răzgândesc, dar asta era diferit. Nimeni nu a fost decât noi. Am fost bine și am vrut-o pe mama. "Katy." Daemon mi-a spus numele, iar răgușeala lui, așa cum mi se pare că lam lovit, m-au făcut să stau liniștit. Mi-am ridicat capul, respirîndu-mă foarte tare în timp ce priveam în jurul lui Daemon si. . . Și m-am uitat la mamă, un aspect foarte bun. Întreaga mea lume a explodat - a fost spulberat în bucăți mici care au fost zdrobite și tăiate în profunzime, miau tăiat interiorul în bucăți și mi-au rupt în afară. Ochii ei erau un albastru strălucitor, nenatural. Atât de albastră încât arată ca două safari lustruită și ochii mamei. . . Ar fi trebuit să fie mai călcate, mai verde decât maro, în funcție de starea ei de spirit. - Nu, am șoptit, mi-am scuturat capul. "Nu." Mamă își înclină capul în lateral atunci când se uită de la mine la Daemon, apoi își mișcă buzele într-un zâmbet care nu avea nici o căldură. - Te-am așteptat. Nu. Nu. Nu. Nu am dat drumul la Daemon și am susținut-o când m-am uitat la Mom-nu, nu la mama. Nu era mama. Nu era ea. Ochii albastru rece mi-au urmat mișcările și buzele i-au continuat să se încurce în timp ce priveau cu o asemenea apatie pe care să-i pot gusta. "Nu." Vocea mea a fost o înregistrare ruptă. A fost tot ce am putut spune atunci cand pieptul meu sa despartit cand era posibil groaza realitatii. Că invadatorul Luxen ar ajunge la mama lui Kat și va face ceva atât de oribil, sperând că Kat sau eu sau cineva s-ar întoarce aici. Sau poate că nu ne așteptaseră cu adevărat, dar făceau asta doar pentru a fi cruzi, pentru că Ethan ar fi cunoscut pe mama lui Kat, ar fi prevăzut ce ar fi făcut. În clipa în care Kat's inima sa deschis, am simțit-o în piept, ca și cum ar fi fost o mea, și mi-am dat seama de acea durere bruta înainte, când am fost spus că Dawson

murind. N-am vrut niciodată să treacă prin ceea ce se simțea, dar nu se oprea. Ochii erau largi în timp ce se împiedica înapoi, plutind în zid, ca și cum nici nu știa că era acolo, și ea continuă să spună același cuvânt mereu. Nu. Lacrimile se strecoară pe față, în timp ce ridică mâinile, ca și cum ar fi vrut să se ferească de realitate, să țină înapoi. Apoi sa dublat, plimbând-brațele în mijlocul secțiunii. Privirea mea sa aruncat asupra luxenului care stătea la chiuvetă, zâmbind cu răceală când privea pe Kat ca să-l piardă. Ticăloșii i-au făcut asta. Rage ma aprinde din interior, infuzând fiecare celulă din corpul meu. Nu am folosit pistolul - lovitura, sunetul a fost prea greșit de folosit în această situație, pentru că, deși nu era mamă ei, ea arăta ca ea. Femela din fața mea a recunoscut că va avea loc o secundă prea târziu. Ea a început să se schimbe pe măsură ce am lăsat furia să meargă și o explozie o sursă a intrat în piept și o făcuse să cadă contra tejghelei. Ea a prins chiuveta, eșuată, dar am lăsat un alt șurub și l-am lovit în spatele capului. Lumina lui Luxen se aprinde o dată pe un alb strălucitor și apoi de două ori, înainte de a se biciui ca un bec care iese afară. Ea a căzut peste o pungă de cartofi, smacking pe podea, cu o tâmpenie greoaie. În forma ei adevărată, ultima lumină a dispărut din rețeaua de vene, lăsând în urmă o coajă de formă umanoidă. Kat a căzut în genunchi, plângând în timp ce își înmoaie chibritul de piept. Am bătut spre ea. - Katy. . . Dragă, sunt. . "Nu există cuvinte cu excepția:" Sunt atât de . . . Îmi pare rău ". Se mișcă dintr-o dată, punându-și mâinile pe podeaua bucătăriei. Aruncându-și înapoi capul, ea a țipat, iar sunetul acela era plin de durere și suferință. A început să se tremure sub picioarele mele, apoi a crescut, scuturând masa de bucătărie și zgâlțâind plăcile și cupele din dulapuri. Apoi a fost o bâzâit, făcând casa să gemă și niște nori mici de praf să cadă din tavan. Masa scutura peste podea. Un scaun sa răsturnat și apoi un altul. Undeva în sufragerie, o fereastră sa spulberat. Kat urma să aducă casa jos. "Rahat". Am căzut pe lîngă ea, mi-am băgat brațele în jurul ei și am adunat-o aproape. Întregul trup sa cutremurat când m-am așezat în spate, aterizat pe fundul meu. Am tras-o în poală, mi-am împins o mână în părul ei, apăsând-o pe piept. Nu făcea nimic pentru a înăbuși sufletele puternice care i-au acoperit întregul corp. Doamne, nu știam ce să fac. Nu știam cum să ușurez acest lucru, singurul lucru care mi-a păsat acum. - Băiete, va fi bine, am spus în vârful capului ei. Sunt aici, Kitten. Team înțeles. Sunt aici. Nu a existat nici un semn că m-a auzit când ea sa îmbrăcat în mine, pieptul ei ridicându-se și coborând brusc, pulsul ei lovind prea repede. Se încurcă în ea însăși, strigătele ei zdruncinau și sfărâmă, mă rup. Ar fi trebuit să știu. Dar nu a existat nici o modalitate de a descifra prezența unui luxen aici sau în afara. Alții urmau să vină, dar tot ce puteam să o fac era să o țin, să o pun cât mai aproape posibil pe măsură ce priveam la tavan. Se deschise o fisură, tăind în mijlocul tavanului, dar casa se așezase, în afară de o ușoară tremurătoare a fundației, la fiecare câteva secunde. Mi-am netezit mâna în sus și în jos pe spate și am apăsat un sărut deasupra capului, în ciuda faptului că sentimentul unui alt desen Luxen este aproape. Când ușa din față se împușcă, am auzit-o pe Dee chemând numele meu. "Aici." Kat încă se scutura în brațele mele și, în timp ce suspinele ei se liniștesc, izbucnirea emoției prime nu era niciodată aproape de sfârșit. "Ce se întâmplă . . . ? Dee se opri în afara bucătăriei, în hol. Privirea ei asupra capului, mi-am coborât mina, ca să mă odihnesc deasupra ei și tocmai am ținut-o. Știam momentul în care Archer îi spuse lui Dee ce sa întâmplat, pentru că ea a strigat și apoi sa aflat în spatele lui Kat, plasându-și mâinile pe ea, încercând să-și bată drumul, dar nu l-am lăsat pe Kat să plece. "Am simțit că tremurați casa", a spus Dee, în timp ce ochii ei se întâlneau cu mine peste capul lui Kat. Știu că n-ar fi trebuit să vin aici. Nu era planul, dar eram îngrijorat. Planul era pe fereastră. Nu puteam continua să trec prin toate acestea după ce sa întâmplat. Nu am putut

să o tratez ca și cum aș fi nevoie. A trebuit so scoatem de aici. - Ștergeți asta, spuse Archer cu o voce zdruncinată, repetând gândurile mele. Trebuie să ieșim de aici, să ne asigurăm și să ne regrupăm. Nu putem. . "Nu am reușit să-l punem pe Kat, dar s-ar fi întâmplat. Eram gata să intru în Explorer și să o duc afară de aici. Înșurubați nu numai planul, ci totul cu el. Ne-am făcut parte. Arumul venise și tot ceea ce reușisem să facem acum - tot ce făcusem - îi expunea pe Kat pe una dintre cele mai grave dureri pe care o avea, aceea de a-și pierde o persoană iubită, de a vedea-o de la început. Pe măsură ce Dee se întoarse încet, mi-am alunecat mâinile la brațele lui Kat. "Trebuie să mergem", i-am spus când am stat treptat, trăgând-o. Picioarele ei nu păreau să funcționeze odată ce am stat-o în picioare și fața ei era roșie de plâns, buzele tremurând în timp ce își ridică capul. Acei ochi frumoși au fost strălucitori. "Plecarea?" Vocea ei izbucni. Am început să dau din cap, dar Kat scoase liber brusc. Sa învârtit în jurul ei și când am luat-o pentru ea, ea sa întors și mi-a dat-o în stomac. Abia am simțit-o. "Kat. . - Nu, spuse ea, izbind din nou. Mâna mea era legată cu brațul meu. "Nu!" Ea se învârti din nou, palma îi privi pe obraz. Ochii larg, Dee porni spre ea, dar m-am apucat de mână, lăsîndu-i mâna. Ea clătină din cap ca pe una dintre cele mai ineficace lovituri ale lui Kat legate de o altă parte a corpului meu. "E în regulă", le-am spus. "Te voi întâlni din afară". - Dar ... - Du-te! Dee ezită, dar Archer a mers înainte și ia luat mâna. Au pornit spre ușă Când m-am concentrat pe Kat. Nici măcar nu m-am văzut. Elevii ochilor ei străluceau albi. Sa mutat să mă lovească din nou și am lăsat-o să o aibă. "Fă ce trebuie să faci", am spus eu. Pumnii lui Kat mi-au bătut pieptul, mai întâi cu niște oomph în spatele lor, dar eu stăteam acolo și l-am lăsat să-l facă până când loviturile ei au încetinit și umerii i s-au zdruncinat. Nu exista nici o cantitate de durere pe care mi-ar fi putut face-o, ceea ce ar echivala cu ceea ce se simțea. - Oh, Doamne, șopti ea, coborând fruntea pe piept. "Oh, Doamne, e moartă, e chiar moartă". "Au facut . . . Asta pentru ea. De ce? "Am înconjurat bratele în jurul ei. "Nu știu, iubito, dar îmi pare rău ... îmi pare atât de rău". Ea sa cutremurat în timp ce stătea acolo și am urât că nu am putut să-i dau timp să se adapteze, să plângă. Trebuie să ... Tremurul de conștientizare a patruns pe pielea mea, și acolo a fost, zgomotul tot mai prezent în craniul meu. Rahat. Am bătut-o în jurul meu, protejând corpul lui Kat de mine, pe când ușa din față se împușcă din nou. Treptele grele trecură prin hol, în sala de mese. M-am întins, știind că nu era Dee sau Archer. Planul de a merge acasă și de a veni la noi a funcționat prea bine. Ethan Smith intră în bucătărie.

Capitolul 23 {Daemon} Ticălosul se plimba pe loc ca și cum ar fi avut loc, complet în largul tău și fără nici o teamă. Pantalonii lui negri și cămașa alba chiar au privit presați. Împușcat în spatele blugilor mei, arma tunată mi-a ars pielea, dar înainte să pot merge, a vorbit. "Nici măcar nu te gândi să faci nimic. Știu că nici tu nici sora ta nu se încadrează în linie. Știam că vei fi dur, dar sora ta ma surprins. Jocul sa terminat. Abia ne-a trecut de o privire când a mers la masă, a îndreptat un scaun și sa așezat jos. "Sora ta și cea cu ea vor fi sacrificate înainte să poți bloca un ochi dacă nu mă lăsați amărât. Ține minte asta. O mormăială adâncă mi-a răsturnat gâtul. El a aruncat o privire asupra mortului Luxen, apoi ochii lui violeți s-au alunecat înapoi la noi. Se duse sub respirație. "Daemon Negru, am avut atât de multă speranță pentru tine", a luat totul pentru a nu-i arunca fundul în spațiul cosmic. "Amuzant. Sună atât de mult ca cineva pe care-l cunosc deja. I-am dezamăgit și ea. O sprânceană întunecată se ridică. „Hmm. Lasa-ma sa ghicesc. Nancy Husher? "Am dat jos pe molarii mei. "Ești în vorbă cu ea?" Ethan își luă cu degetele spatele

degetelor de-a lungul pantalonilor, apoi a atins un genunchi peste celălalt. - Nu chiar, Daemon. Vă rog. El a întins o mână și două scaune s-au răsturnat. - Să vă mulțumesc, am spus când Kat se apropie de mine. Nu știam ce fel de iad a fost cu adevărat la felul nostru. Kat a vorbit, vocea ei surprinzător de nerăbdătoare, având în vedere ceea ce tocmai trecuse. "Vom sta." Privind peste ea, am văzut că fața ei era palidă și ochii ușor umflați, dar privirea ei gri era ascuțită. I-am luat mâna. Ethan se chinuia în timp ce ne privea. "Spune-mi, Daemon, ce te-a făcut să te îndrăgostești de un om?" Cum naiba trebuia să răspund? M-am așezat pe scaunul cel mai apropiat de Ethan, care la forțat pe Kat mai departe. "De ce vrei chiar să știi?" "Sunt curios." Și-a înclinat capul în lateral. "Răspundeți-mi." Dinții mei urmau să se spargă. "Ce-i cu ea să nu iubească?" "Ei bine, este o ființă umană." Privirea îi pâlpâi peste ea, cu buza superioară curbându-se. "Ea a fost mutată, dar în cele din urmă ea este o persoană sub toate astea." "Deci?", A provocat Kat. El a ignorat-o. - E o ființă umană, Daemon. - Nu contează pentru mine. - Chiar așa? Pentru că îmi amintesc de Daemon care ura pe oameni, a urât ceea ce făcuseră fratelui său și le-a adus în familie ", a răspuns Ethan. "Îmi amintesc de Daemon în care am avut o astfel de mare speranță." "Am greșit să urăsc oamenii pentru ceea ce sa întâmplat cu Dawson. Nu a fost vina lui Beth sau faptul că sa îndrăgostit de ea. A fost Daedalus. - O organizație condusă complet de oameni. Mi-am îngustat ochii. Tot ce am putut face era să-l țin să vorbească, să-mi țină mintea liberă de la tot ce am planificat. - Da, mulțumesc pentru clarificarea asta. Se uită nemișcat. - Nu poți să-mi spui că dacă fratele tău nu ar fi întâlnit-o niciodată pe fata aia, lucrurile ar fi fost altfel. La fel cu tine. Poate chiar întreaga lume ar fi fost diferită. La urma urmei, acțiunile dvs. din Vegas ne-au oferit o ocazie perfectă. "Un muschi de-a lungul maxilarului meu a început să apară. Acea fată umană. Mi-am adus aminte că l-am sunat pe Kat de două ori și nu am simțit cu adevărat ura pură, doar dezorientare, dar am ajuns acum. Oh, da, chiar am luat-o acum. Și ghici ce, Ethan? Am simțit-o pe Kat ochii la mine. "Nu aș schimba nimic. Nici Dawson nu. Așa că mestecați. "O flacără de lumină albă în spatele ochilor săi purpuriu a venit și a plecat. "Și dacă ți-aș spune că părinții tăi au fost în viață când au venit aici?" Pentru o clipă nu m-am gândit - aș fi putut gândi. Cuvintele lui nu aveau sens. - Ce? Întrebă Kat. Ethan nici măcar nu se uită la ea. A fost închis pe mine ca și cum urma să mă ducă la cină mai târziu. - Părinții tăi, Daemon. Dacă au venit pe Pământ, dar oamenii i-au omorât? Cum te-ai simți în legătură cu omul tău prețios atunci? Sau orice om? "Nu ma putut opri să reacționez la ceea ce spunea, m-am așezat în spate și m-am uitat la el. Din nou, puteam să simt ochii lui Kat asupra mea și nu aveam nevoie să mă uit adânc pentru a găsi răspunsul. "Da. M-aș simți la fel. "El ma privit curios. "A fost. . . Erau în viață? Întrebă Kat. - Nu contează, am răpit. Și era adevărat. Nimic nu mai contează acum. "Aceasta este rahat. Totul. Mâinile mele se înfigaseră în pumnii deasupra mesei de bucătărie. - Ce vrei, Ethan? De ce asta? Vrei să preiei lumea sau ceva de genul ăsta? "" Dominantă mondială? "Ethan chicoti. - Așa e clișeul. Deci, proastă prostie. Nu-mi pasă de guvernarea acestei planete sau a oricărei planete. "Mi-am ridicat sprâncenele. "Părinții mei au fost uciși, Daemon. Dar probabil că deja îți dai seama că, din moment ce știi exact ce sunt și sunt sigur că ți-a spus Nancy. . . Ei bine, ți-a spus jumătate din adevăr. "Ethan își puse mâinile în poală. "Eram parte a primului grup de origini, înainte ca Nancy să intre la o vârstă fragedă și fragedă, pentru a se îndrepta spre Daedalus". Unul dintre primele grupuri? Da, dacă ceea ce spunea Nancy despre ei era adevărat, primul grup nu prea avea de făcut lucruri mari. "Când au realizat că tatăl meu mi-a mutat mama, ei i-au capturat. A inceput sa faca experimente. Indiferent de dragostea celor doi, ar fi fost distruse de lucrurile pe

care le-au făcut și le-au făcut, inclusiv creația mea ", a explicat el fără o picătură de emoție. "Am fost parte dintr-un grup restrâns de origini și am crescut într-un laborator." "Asta suge." A apărut zâmbetul ăsta strâns. "Nu ai nici o idee. Am trăit ani de zile știind că mi-ar putea pune capăt, dacă am greșit un singur lucru. Din când în când, am văzut alte Origine, prea tânără pentru a înțelege cu adevărat ceea ce erau, pentru a fi luate și nu au mai văzut din nou. Au fost uciși. Într-adevăr nu înțelegi de ce îmi spui tu. "" Nu-i așa? "Ethan râse și, pentru prima oară, se răspândea o adevărată emoție pe fața lui. "Am locuit în laboratorul lui Daedalus până când eram suficient de mare pentru a fi plasat afară, într-o poziție controlată. Nu ca unii care au fost plasați ca senatori sau medici. Nu. Am fost plasat în comunitatea din Luxen, a ordonat să-i supraveghez. "Chicoti. Ca și cum i-aș ajuta cu ceva. Sau orice origine a clasei mele ar fi. "" Clasa? "" Da. Au fost aproximativ cinci clase. Eram parte din prima. Prietenul tău afară era în cel de-al doilea lot și au mai fost încă trei. "Cred că ultimele două au fost cele care au inclus pe Luc și pe acei copii ciudați. "Sunt toate originile din grupul tău ca tine?" "Ca mine", a zguduit el, scuturând din cap. "Vrei să spui că vor ceea ce vreau sau nu mai sunt sub controlul lui Daedalus? Răspunsul este dublu. Nici o origine nu poate fi controlată cu adevărat de nimeni. Suntem practic cei mai apropiați de zei. "Wow, zise Kat. "Și cei care au rămas din clasa noastră, care sunt puțini, vor doar ceea ce fac." Kat se așeză în față, alunecându-și mâinile de pe masă. „Puțini? Nu mai rămân multe din dvs.. . . Uh, clasă? "Privirea îi alunecă și nu mi-a plăcut. Nu un pic ciudat. "Când voi doi ați scăpat de la Daedalus și Vegas sa întâmplat, Daedalus a început să curățeze-eradicând originea". - Ei au spus că au început asta când a sosit Luxenul. - Și tu crezi ceva ce spune un om? Bineînțeles că da, pentru că asta ești tu. "El a șchiopătat, dezgustul său evident, și el a început cu adevărat să mă enerveze. "Au început să curățească casa când ați decis să luați Vegas. În întreaga țară, am scăpat ca muștele, și pur și simplu a venit timpul să încheiem acest lucru. "" Încheiați acest lucru ". Am început să văd în ce direcție se îndrepta el. "Ai găsit o cale de a comunica cu Luxen care nu a fost aici." "Am lucrat într-un fel și să spunem că am deschis ușile pentru ei. A fost momentul perfect. "Și-a întins mâinile. "Și aici suntem. Majoritatea celor de la Luxen, atât aici, cât și cei care au sosit recent, răspund la mine. "Zâmbetul lui a crescut într-o crestătură. "Eu pot Kat se uită la el. O secundă bifată de. - Urăsc oamenii. - Loviți-i, a confirmat el. "Ma dezgustă. Ele sunt slabe și fragile. Sunt periculoase și periculoase. Ei merită tot ce vine de la ei. Luxenul vrea să-i conducă și vor. Ele sunt deja, și asta e bine de mine. Nu-mi pasă ce fac, atâta timp cât oamenii suferă și experimentează tot ce am. Toate astea. . . Toate astea sunt datorită a ceea ce ți sa întâmplat? Întrebă ea, scuturând încet capul. Incertitudinea și-a colorat tonul. Nu am dat vina pe ea. Am fost, de asemenea, șocat. Preluarea lumii a fost cel puțin ceva la care să aspire. Acest? Aceasta a fost ură urâtă și răzbunare și. . . Da, nebun. Cum a reușit să obțină atât de mulți Luxen în spatele lui era mai mult decât înțelegea. Cum ar fi putut să nu fi văzut prin ce era el? Deși naiba, nu l-am văzut niciodată pentru ceea ce era. - Faceți asta doar din cauza a ceea ce v-ați făcut, repetă Kat. - Și ce au făcut altora de felul meu. Ochii i se întoarse din nou. "Și ce ar fi continuat să facă, chiar și după dezmembrarea lui Daedalus și a proiectelor lor." "Dar există oameni care nu ar fi făcut niciodată așa ceva. Cine ar fi salutat Luxenul ", a susținut ea. "Nu puteți judeca o întreagă rasă de ființe cu privire la ceea ce un mic procent de oameni au făcut." "Deja am avut," a răspuns el. Iisus. Nu erau cuvinte pentru asta. "E nebun!" Obrajii lui Kat se înroșea de mânie și, la naiba, avea dreptate. "E mai rău decît simte Luxenul despre Arum și invers. E absolut ... Ethan se mișcă mai repede decât mă simțeam pentru o clipă. O secundă stătea, iar în următoarea secundă se afla

chiar lângă Kat, cu degetele înfipte în jurul gâtului. Am dat jos din scaunul meu, bătând-o. Forma mea a început să se schimbe. Las-o sa plece . Gripul îi strânse gâtul. "Faceți un pas spre mine. Schimbați sau chemați Sursa și o voi răsuci. Să vedem dacă o puteți vindeca de la asta. "Inima mea-dracu 'inima mea sa oprit în pieptul meu, când m-am uitat la ei. El ma pus pe gât, pentru că avea toată lumea în mâinile lui. Am forțat schimbarea să se întoarcă și mi-a spus un cuvânt pe care credeam că nu-l voi rosti niciodată bastardului. Vă rog. Am înghițit din greu, dar cuvintele au ieșit mai ușor decât mi-aș fi putut imagina vreodată. - Te rog, nu-i răni. Ethan se înfuria în fața ei. "Te rog, pentru un om care nu ar face același lucru pentru tine?" "Eu aș face orice pentru ea." "Și aș face-o. . . La fel pentru el ", a spus Kat, cu mâinile înăbușitoare în ea, nu au făcut-o. Vocea ei izbucni. - Mi-ai rănit mama. Nu ți-a făcut niciodată nimic și probabil că nici măcar nu-i cunoști numele. - Cățea aia? Spuse Ethan spate. "Nici nu merită să știe numele ei". Lumina albastră izbucni din afară, un halou care lumina toate ferestrele și dansa peste ziduri. Sunetul de aripi uriașe bate la acoperiș. Au fost strigăte din aproape toate direcțiile. Ethan își ridică capul, fruntea bârfâind într-o privire de confuzie. Kat și-a lăsat scaunul înapoi, învârtinduși un picior în sus. Piciorul ei era legat de secțiunea de mijloc a lui Ethan. Se răsuci înapoi și se prăbușește pe masă. Am împușcat-o spre ea, apucând-o de umerii înainte ca ea să cadă. Am tras-o în sus și departe de Ethan pe măsură ce m-am mutat. Ferestrele cu fața spre curtea din față, peste chiuvetă, au explodat. M-am întors pe Kat în spatele meu, blocând-o de la cioburile de sticlă care zboară. Bărbații în negru, cu scuturi de față, au aterizat în bucătărie ca ceva direct dintr-o lovitură de acțiune, cu cizmele lor ronțăind pe geamul spart. Păi, am presupus că armata a sosit sau că o echipă SWAT tocmai a plecat într-o casă gresită. Armele masive pe care le-au ridicat - armele PEP - mi-au spus că prima mea presupunere este corectă. Am sprijinit-o pe Kat, fără să vreau ca ea să fie prinsă în toată nenorocirea care urma să se prăbușească, dar nu eram singura care era îngrijorată să ieșim din mijlocul acestei situații. Ethan se întoarse și bastardul fugi. ... {Katy} Prea multe emoții se mișcau înăuntrul meu. Eram ca o tornadă, pe cale să-mi distrug totul în calea mea. Simțurile mele erau legate de suprasolicitare și am fost copleșit de tot ce sa întâmplat - se întâmplase. Bărbații tocmai s-au răpit în casă, prin ferestre. Mama a murit. Întreaga lume fusese încremenită pe axa sa. Totul din cauza răzbunării. Asta a fost tot. Nimic important. Doar răzbunare nebună și a schimbat întreaga lume - lumea mea. Nu era nimic în spatele acestui lucru. Nici un motiv real. Când Ethan se întoarse să alerge, nu m-am oprit să mă gândesc la asta. N-am ezitat când m-am întins în spatele meu, am tras în fundul Glock - arma modificată. Sa intamplat atat de repede. M-am îndreptat spre bărbați, strigând la Ethan. Era deja la chiuvetă, pe la Houdini însuși pe fereastră și știam că dacă a ieșit afară, nu lam fi găsit niciodată. Ar fi trebuit să începem și nu va plăti niciodată pentru tot ceea ce făcuse. M-am îndreptat spre cap și am tras trunchiul. Toate acestea s-au întâmplat într-una sau poate două secunde, iar lunile și anii care au condus-o au fost terminate într-o bataie de inimă. Ethan se răsuci peste fața-în primul rând pe podeaua bucătăriei. Terminat. Mort. Sa terminat pentru el în intervalul de timp necesar pentru a muta un deget. Ceea ce i sa întâmplat mamei ar fi luat mai mult, ar fi fost mai dureros. Ethan e norocos, m-am gândit în mod clar. El a fost acolo o secundă și apoi a plecat în clipi de ochi. Mâna mi sa scuturat când am coborât arma și am fost conștient de Daemon căutându-mă la mine și oamenii ciudați s-au întors în direcția mea, fețele lor ascunse în spatele scuturilor, dar am simțit ochii lor. Ethan a murit. Nu era același lucru cu Luxenul. Nu a existat o emisiune de lumină înainte de a muri. În mod ironic, el a părăsit acest pământ ca oamenii pe care îi urăște - ca oamenii de care era de fapt parte, și cât de greșit a fost

asta? Mama lui a fost un om hibrid. Și el sa urât? De ce m-am gândit chiar la asta? Pentru că nu contează. Am încercat să respir, dar am rămas blocat și m-am simțit rece și apoi fierbinte, prea fierbinte. Unul dintre bărbați se întoarse, o mână cu mănuși înălțându-se de partea coifului. A fost o izbucnire de statică și el a spus: "Sunt aici". La început am crezut că a însemnat Arumul, dar impulsurile de lumină care au aprins brusc afară mi-au spus că nu era Arum. "Merge! Du-te! "A ordonat unul dintre tipii SWAT. Bărbații - cinci dintre ei - au ieșit în același mod în care au intrat, prin ferestre. Eram dornic să îndrept ușa la o distanță de câțiva metri de ei, dar Daemon mă apucă să meargă la arma pe care o mai ținusem. Stăteam acolo, strigăte din exterior. Deși era în timpul zilei, se părea că fulgerul atingea orizontal. Daemon a blestemat, atenția lui sa împărțit între mine și sora lui și am luat decizia pentru el. - Nu sa terminat, i-am spus într-o voce care a fost prea înaltă. El a făcut un pas măsurat spre mine, iar bărbia sa înfundat în timp ce privirea lui sa ciocnit cu a mea. "Este pentru noi, Kat. Este. "" Nu. "Nu sa terminat. În mine era prea multă clădire, o cantitate enormă de energie și furie și o mie de alte emoții. - Nu. - Kat - Mam întors și am ieșit din bucătărie, spre ușa din față. Daemon era chiar pe tocuri, când am deschis ușa. Haos. O duzină de Luxen ieșise din clopotul de copaci care înconjura casele noastre și cu ei erau cel puțin trei origini. Nu l-am văzut pe Dee sau pe Archer, dar au existat cadavre care pătrundau pământul, atât umane cât și Luxen. Exploziile de la armele PEP și de la Sursă au zăbovit înainte și înapoi peste curte. Mai erau mai mulți oameni decât oamenii, iar în adevăratele lor forme, lumina lor era la fel de strălucitoare ca și soarele care se rupea prin nori deasupra capului. Era o scenă de război, foarte asemănătoare cu cea petrecută în Vegas. Copacii apropiați de curte au fost cântați, iar câteva dintre ramurile goale ardeau, aruncând fumul negru în aer. Un miros arzător distinct se mișca în aer, îmi coace stomacul. Luxenul aruncau șuruburi la bărbații în negru, ca și cum ar fi aruncat mingi de base, unul după altul. Unul a lovit un bărbat în piept, l-a învârtit înapoi și pe pământ lângă pridvor. Arma PEP a lovit terenul și a concediat, trimițând o explozie mortală în direcția noastră. Daemon ma împins în lateral, în timp ce explozia armei a crăpat în ușa furtunii din spatele nostru, zdrobind paharul. Din colțul viziunii mele, l-am văzut pe Archer îndreptându-se spre drumul de acces, aruncânduse de la arma pe care o ținea în mână - același tip pe care l-am folosit cu Ethan. A lovit-o pe Luxen, făcând fotografii ca un rău total. Unul a coborât. . . Și apoi un altul și altul. Al lor Formele scânteiau înăuntru și în afară, în timp ce unul atingea pământul, lumina scăzând în cochilie a unui fel de om. Apoi l-am văzut pe Dee în spatele mașinii mamei. La fiecare câteva secunde, ea a stat și a trimis o explozie a Surselor în direcția Luxen. Daemon se mișca în jurul meu ca o Origie alergată spre verandă, ridicându-se înapoi ca o lumină albă înfășurată pe braț într-un ritm alarmant. Daemon arunca balustrada, luptând cu Originea înainte ca el să poată face ceva. La naiba, a fost ca un ninja, tot atît de rău. Imposibil de a sta acolo și de a nu face nimic, m-am îndreptat spre arma și am continuat să trag în direcția Luxen până când am tras trăgaciul și nimic nu a ieșit din cilindru. Am lovit doi, poate trei. Nu erau lovituri, dar Archer era pe ele, terminându-le cu Sursa. M-am grăbit să trec pe trepte, aruncând arma deoparte, ca o altă origine îndreptată către locul unde Daemon și celălalt se luptau cu mâna. Daemon se afla pe partea de sus, înconjurat de duș, cu bratul întins înainte de a da o lovitură. Inima mea sa așezat în gâtul meu, ca un fulger de lumină roșie alb-albă, venind dintr-o direcție diferită, peste casa lui Daemon. I-am strigat numele, dar era prea târziu. Energia îi smulse în umăr, bătându-i și pe spate. Fața lui sa contorsionat de durere, în timp ce își prinse brațul, buzele făcând un șir de blesteme. Apoi sa mutat în forma sa adevărată și sa împușcat în picioare, cu o lumină albă, cu

dungi roșii vibrante. Era pe punctul de a dezlănțui un nivel complet diferit de rău, dar în mine încă se făcea ceva profund și vicios. Privirea mea se concentra pe Originea în curtea următoare. Static mi-a spart pielea. Furia mi-a topit celulele, amestecând cu furia și durerea deja acolo. Ea mi-a izbucnit ca un val de șoc, care se rostogolea într-un val de putere. Mama lui a zguduit, forțând-o pe Dee să sară înapoi. Ochii ei largi m-au înclinat spre mine, în timp ce buclele ei negre au explodat în jurul capului ei. Gura îi se deschise, dar cuvintele ei erau aruncate înapoi în față. Forța puterii era ca niște vânturi de uragan. A intrat în Explorator, a ridicat-o pe două anvelope și apoi a răsturnat-o. Vehiculul se rostogoli spre origine, care se rotea și fugea. A fugit. Creierul meu mi-a dat drumul și cizmele mele s-au săpat în pământ când am împins și am coborât, făcând urmărirea. Am auzit numele meu strigat, dar nu m-am putut opri și nu am putut asculta. Piciorul meu a lovit ciment, iar pulsul meu a fost la fel de frenetic ca aripile de bataie ale unei pasari prinse. Căldura mi-a străbătut pielea după ce părul mi-a ieșit în spatele meu. Ramurile mi s-au lovit, prinse bucăți de îmbrăcăminte, biciuindu-mi obrajii și brațele ca niște genele subțiri. Nu m-au oprit. Am sărit peste pietre și trunchiuri de copaci căzuți, muschii mi-au țipat când am împins mai tare și mai greu. Am urmărit Originea, care a rămas o curte sau două înainte de mine prin pădure, dând în jurul copacilor și a unor pietre mari. În spatele minții mele, m-am întrebat despre energia violentă care se înălța înăuntru și dacă aș fi fost testată suficient pentru a mă asigura că nu mă voi auto-distruge ca niște hibrizi, ca Carissa. Dacă nu ar fi făcut asta, și asta-ar fi fost simțirea auto-distrugerii? Am ars înăuntru, plin de furie și de frustrare și de durere, care tăiau atît de adînc, ca un izvor fără sfârșit de durere. Și nu puteam să cred că inima mea putea să bată așa de repede și să continue să meargă. Kat! I-am auzit vocea din nou, dar m-am concentrat pe Origine, pe nevoia de a-l scoate, pentru a termina acest lucru, fara ca nici unul dintre ei sa scape. Nu aveam nici o idee cât de departe aș fugi, dar copacii începură să se subțieze când Originea îl privi peste umăr. Ceva despre aspectul de pe fața lui mia făcut picioarele să se poticnească chiar și pe cel mai mic. Dar a fost prea târziu. În față am putut vedea fundul stâncilor Seneca, cutele lor de cuarțit stralucind în lumina soarelui, ridicându-se cât se poate de înaltă, vârfurile lor ca niște degete cioplite ajungând în cer și mi-am dat seama că voi alerga la kilometri. Originea sa desprins de copaci și am fost doar câteva secunde în urma lui, curățând pădurea, când m-am oprit sau am încercat. Glisându-mă de-a lungul pământului, am lovit iarba și pământul în timp ce priveam la acoperișurile de case care stăteau la baza pietrelor, apoi privirea mea se înmoaie, călătorind frenetic peste masa oamenilor din fața mea. Sute, dacă nu chiar mii, și nu erau cu adevărat oameni. Nu. Au fost Luxen. Poate chiar și câteva Origini. Nu contează. Inima mi-a ieșit aproape din piept pe măsură ce realizarea înfricoșătoare a dat naștere. - La naiba, am gâfâit. Unul dintre cei de la Luxen, o femeie, a zâmbit în timp ce am început să mă întorc, înghițind panica în creștere. Prost. Prost. Prost . Am fost atât de incredibil de proastă și de nesăbuită și mai proastă. Aș alerga direct în colonie de Luxen. Nu a fost nici măcar o secundă ca să ajungă dracului de acolo. O explozie de lumină roșu alb-negru ma orbit pentru o secundă, apoi durerea aprinsă mi-a aprins umărul. Puterea loviturii ma bătut înapoi. Picioarele mele au coborât și am văzut cerul albastru deasupra mea. Oh Doamne. Dar n-am lovit niciodată terenul. Căldura mi-a înconjurat. Arme puternice mă înconjurau. Am fost suspendat pentru o clipă, fără a atinge pământul și apoi am fost împins împotriva lui Daemon, care stătea în fața coloniei în forma sa adevărată. Ma protejat de felul lui. Au început să se schimbe, unul după altul, ca și cum luminile de Crăciun clipeau succesiv. Au fost atât de mulți, prea mulți. Nu am putea să ne luptăm cu toți.

Nu am fi putut să scăpăm. Și asta a fost vina mea. Îmi pare rău, i-am spus lui Daemon. Singurul lucru pe care l-am putut crede era că poate unul dintre noi ar putea scăpa dacă celălalt a provocat distragerea atenției. Nu merita asta. Umăr dureros și posibil fumat, am început să se retragă de la el. Imi pare rau. Brațul lui Daemon sa strâns în jurul meu și nu am făcut deloc. Nu. Vocea lui se înfășura în jurul meu. Nici măcar nu o faceți. Dacă este așa, atunci ne confruntăm împreună. Lumina lui a scăzut, dezvăluind forma pe care m-am îndrăgostit mai întâi. Undele întunecate, întunecate, pomeții largi și ochii strălucitori cu smarald. - Împreună, repetă el cu voce tare. Respirația mea a fost prinsă și statică în aerul din jurul nostru. Trupul meu tremura de la energia neexploatată și de la cunoașterea faptului că nu exista nici o scăpare. - Împreună, am șoptit. Daemon își plecă capul, coborând gura în mina mea, deoarece o mișcare bruscă de zgomot a provocat înghețarea sângelui în vene. M-am temut că asta a fost ... sfârșitul. Mii mari de stejari și pinzi masivi din jurul nostru s-au scuturat, ramurile au zguduit, iar păsările - mii dintre ei - au luat avionul, iar aripile lor au bătut în aer când au ocolit înălțimea deasupra coloniei caselor și s-au zbătut brusc spre cap în direcția în care " D veni de la. Ce . . . ? Cel mai ciudat lucru sa întâmplat. Nori, groși și atât de întunecați, erau aproape negri, coborâți de pe cerul deasupra stâncilor Seneca, și continuau să cadă la pământ la un moment dat și în afara formelor lor. Cineva - a trebuit să fie un luxen care fusese pe Pământ sau pe Origine - a strigat. „Arum!“ Capitolul 24 {Katy} Masa lui Arum a lovit pământul, formele lor se solidificaseră în timp ce se ridicau peste casele ca niște umbre uleioase și apoi se încleștau ca niște zăpadă neagră. O explozie de aer arctic ne-a lovit din spate. Ne-am întors și am fost mai mulți, înălțându-ne în mijlocul copacilor, urcându-ne înainte, abia ne-au dispărut pe măsură ce strângeau pământul ca o armată de furnici. - Sunt aici, spuse Daemon. "E aici." Oh, băiete, au fost vreodată. Arumul era peste tot. Era ca și cum ați urmărit o sută de mingi de bowling, bateți mii de pini. Arumul de pe teren slamă în prima linie, apărând să-i înghită în întregime pe măsură ce convergera pe Luxen. Făcând de pe cerul de deasupra, l-au prins pe Luxen, aruncându-i în aer, unde au fost prinși în mijlocul unui alt Arum, pe măsură ce unii s-au mutat în ceva atât de solid și încă nu. M-am împiedicat când un luxen a zburat după mine, zburând într-un copac. Înainte de a cădea, un Arum urca înainte, o mișcare de miezul nopții, prinzând-o pe Luxen și aruncându-l în fața copacului cu suficientă putere ca să distrugă coaja. Bilele mici au zburat în aer. Arum sa solidificat într-o femeie înaltă cu păr negru. Ea a ridicat un braț înapoi și apoi a tras-o cu mâna adânc în pieptul lui Luxen. Strigătul mi-a străpuns urletul în urechile mele, în timp ce ea sa mutat înapoi în fumul gras. O Origine a lovit pământul - nici nu știam unde. Impactul clătina ramurile de deasupra și un duș de frunze plutea în jos, pe măsură ce originea alunecă de-a lungul pământului, de Arum și Luxen. Unii s-au împrăștiat în părțile laterale și luminile strălucitoare ale Luxenului au fost spulberate, pe măsură ce un alt val de Arum coborî în luptă. Sfinte. . "Am respira, mâinile tremurând. Înclinându-mă în jur, am văzut un alt luxen smuls din aer. Furajele începuseră să-și aducă forța și eu. . . N-am mai văzut așa ceva. Era o mizerie de brutalitate și, totuși, era deranjant de uimitoare - strălucirea luminilor și a umbrelor groase. Un astfel de contrast. Una dintre formele s-au rupt liber și solidificat în fața noastră, o creatură înaltă cu piele ca un obsidian lustruit, și apoi a luat forma. Piele obișnuită. Buze. Nas drept. Un piept gol și pantaloni din piele. Păr blond albă. Lotho stătea în fața noastră, capul aruncat înapoi. Șuieratul lichid albastru a fost împrăștiat pe pieptul său din alabastru. El zâmbi nebun.

"Dinnertime." Înainte ca oricare dintre noi să poată răspunde, sa îndreptat înapoi. . . Doamne, nu știam ce să spun. Mi-am imaginat că a fost ca atunci când americanii nativi au decis că au avut destui pelerini și i-au luat cu pricepere și ușurință. Un masacru drept - un masacru bine meritat, dar încă. Strălucire de sânge albastru stropit în fiecare direcție, acoperind iarba și trotuarele trotuare ale micului sat. Luminile ieșeau ca niște bug-uri distruse. Lupta se îndepărta mai departe, spre grupul de case care fusese protejat odată de cuartul beta încorporat în munți. Acoperișurile de case copleșite ca Luxen și Arum s-au prăbușit în ele. Scântei au zburat când liniile de putere au căzut la pământ. Flamele au izbucnit din interiorul casei. O clădire a explodat în depărtare, făcându-mă să mănânc ca un val de căldură răsturnat prin curățenie, dar explozia roșie-caldă a răcit rapid. O altă casă a explodat în aer și sticlă. Am sărit, crezând că am auzit că Daemon îmi cheamă numele, dar nu mă puteam abate de la distrugere. Focul a lovit cerul. Tâlhăriile. . . Ei veniseră de pretutindeni, în jurul nostru, sunând în capul meu și trăgând peste pielea prea stransă. Stomacul meu se răsuci. Care a fost prost și slab, pentru că am ucis înainte. Acest gând era ca o a doua explozie de aer frigid scos pe cap. Peisajul din fața mea sa estompat. De câte ori am ucis? Doamne, cred că am pierdut numărul. - Kat, inima ta. . . "Daemon spuse, cu o mână care se mișca să-mi cupleze obrazul. Mânerul meu pe talie mi-a slăbit și, pe măsură ce privirile noastre s-au întâlnit și ținute, nu puteam să cred că ar putea exista o asemenea frumusețe în rândul unui asemenea masacru. "Calmează-te, Katy. Sa terminat. A fost cu adevărat? Energia mi-a stropit în timp ce priveam înapoi la. . . Oroarea a avut loc, și apoi am tras liber. Brusc, aveam nevoie. . . Nu știam de ce aveam nevoie. Pielea mea era încă prea strâmtă și era înțepată. Căldura se întoarse, arzând din interior. Trebuia să plec de aici, departe de Daemon, departe de tot. Capul meu a fost o mizerie ca m-am întors, și am început să alerg din nou, dar de data asta nu am fost urmărit nimic. Sau poate că m-am urmărit. Nu am știut sau nu am înțeles. Tocmai am fugit și nu a fost până când nu mi-am curățat colonia și am pornit o înclinare grosolană, o cale săpată adânc în pământ și în piatră, că mi-am dat seama că alerg spre stâncile Seneca și sus. Urcarea a fost greu, dur, iar picioarele mi-au alunecat de multe ori. Presiunea sa zdrobit pe piept, cu cât m-am dus mai sus, până când era dificil să trag respirația sau să mă gândesc cu adevărat la ce naiba făceam. Și nu am vrut să mă gândesc la asta, pentru că era nebun. Știam că nu mă autodistrug. Cred că știam asta, pentru că, după cum am făcut-o pe traseul zdrențuit, împiedicându-mă peste tufișuri mici și alunecând peste pietricele, mi-am amintit cum a fost pentru Carissa. Era ca ceva strâns într-un cuptor cu microunde care nu trebuia să fie plasat acolo. Picioarele mele aproape au dat-o când am ajuns la prima vârf, o parte care nu era altceva decât o margine deasupra unui abrupt abrupt. M-am oprit - m-am oprit, m-am oprit gândindu-mă și am urcat. Gândind în respirații adânci, mi-am ridicat bărbia și m-am uitat în sus și am jurat că am văzut fantome din trecut. Credeam că l-am văzut pe Dawson și pe Bethany privindu-mă în jos. Privirea mea călătorea pe celălalt vârf spre locul unde stăteam. Nu am văzut fantome. Era o amintire, o conversație despre ceea ce li sa întâmplat. Totul începuse aici. Dawson îl vindecase pe Beth după ce căzuse din pietre, care îl făcuse pe unchiul ei să îl contacteze pe Daedalus, iar apoi totul din acel moment a condus la asta. Totul începuse cu Dawson și Beth. "Kat?" Respirația mi-a prins când am auzit vocea lui. Bărbața mea sa îndreptat spre pieptul meu, pe măsură ce am alergat încet. Și a căzut la fel de repede ca a mea. - Kat, spuse el din nou. Capul meu încă nu sa simțit bine în timp ce el a făcut un pas pe pervaz. M-am întors peste piatra netedă, respirând foarte mult. Mi-am închis ochii și

l-am văzut pe mama - am văzut-o fără ochi albaștri, dar cu niște frumoase căpșuni, iar când miam luat o respirație, mi-a rămas un zâmbet în gât. L-am văzut pe Ethan așezat în bucătăria mea și apoi pe picioarele lui Daemon, prima dată când l-am văzut. L-am văzut pe Blake, acel zâmbet fără griji, fermecător, care ascunsese atât de multe secrete. L-am văzut pe Carissa, despre care nu am avea niciodată răspunsuri, apoi am văzut nenumărate fețe cu nume necunoscute. Kitten, Daemon încercă din nou și-mi deschid ochii. L-am văzut. "Ce facem?". Nu tu. Noi . - Nu știu, am recunoscut cu o șoaptă răgușită. "Am crezut . . . Trebuia să scap de ea. - E de înțeles. A fost, nu-i așa? Am făcut un nou pas înapoi, privirea mea nu i-am părăsit niciodată. Era evident. Nu mă autodistrugeam. Am stat jos. Sau s-au prăbușit. Nu știam sigur. Au trecut câteva momente și mi-am amintit cel mai ciudat lucru. "Acest . . . Acest lucru este ca Snowbird. "El sa uitat la mine ca el a fost îngrijorat că mi-am pierdut cu adevărat mintea. Poate că am avut. - Ce? - Legenda despre care mi-ai spus. M-am întors, privind peste creastă. Fiecare muschi din corpul meu a fost dureros. Era o șansă bună să existe o gaură în umărul meu și eram atât de foarte obosită. "Aceasta este ca Prințesa Snowbird." Daemon nu a răspuns. "Sa urcat pe aceste roci si doar un razboinic curajos a tinut pasul cu ea pana la sfarsit". Imi umezesc buzele uscate, fortandu-mi plamanii deschisi cu o alta respiratie adanca. - Mi-ai spus totul despre asta când am făcut acea plimbare înainte să vedem ursul. Privirea mea se îndreptă spre el și expresia lui se înmoaie. "Mi-ai spus . . . Mi-a povestit despre cei mai uimitori oameni și despre ce era în interiorul lor. M-am oprit și m-am încruntat. - Cum ați spus că a sunat atât de frumos. Se apropie, oprindu-se în fața mea. El a îngenuncheat, cu ochii strălucitori. "Amintesc. I-am spus: "Cei mai frumosi oameni, ale caror frumusete sunt doar rivali de ceea ce este in interiorul lor, sunt cei care nu-l cunosc in liniste" Sau ceva de genul asta. "" Asta a fost. "Am dat din cap. Își înclină capul în lateral. "Vorbeam despre tine atunci. Cuvintele erau intenționate Pentru tine. "Ochii mi-au întâlnit din nou și am înghițit. Greu. "Nu ai avut idee cât de frumoasă ai fost. Nici măcar nu cred că faci acum, dar e ceea ce se află în tine. Cu grijă, se întinse și își așeză mâna între sânii mei. "Acesta este cel mai frumos lucru din lume. Ce-i în tine. "Lacrimile se ridicară și am dat o respirație ciudată. Acele cuvinte . . . Ei bine, au făcut ceva în mine. Nu eram un criminal. Nu am fost nebun. Am fost obosit și am fost un milion de alte lucruri, iar pentru Daemon, am fost, de asemenea, frumos în exterior și în interior. "Mulțumesc." El a făcut un sunet în partea din spate a gâtului său, când sa mutat spre mine și mi-a înconjurat brațele în jurul umerilor. "Nu trebuie să-mi mulțumești pentru adevăr." M-am apucat de tricoul lui. - Cel puțin nu m-am râs de tine de data asta. - E întotdeauna asta. Era un zâmbet în glasul lui. "Oh, Kitten. . . "De unde am fost, păreau niște nori groși și întunecați, trecând pe niște stele minuscule, cu excepția faptului că masa nu era nori și luminile care străluceau nu erau stele. Daemon își odihnea bărbia pe vârful capului, umflat-o cu mâna pe spate și simțeam căldura familiară a atingerii lui. "Sa terminat". În cele din urmă, m-am relaxat împotriva lui și mi-am închis ochii. Se terminase. ... {Daemon} Nu eram sigur că am închis ochii în timpul nopții. Poate că am dormit puțin, dar nu am putut confirma asta. Vizionarea lui Kat a fost ultimul lucru și primul lucru pe care l-am amintit. Era încremenită în fața mea, cu obrazul odihnindu-se pe brațul meu imens. Am fost în casa mea și, înainte de a se prăbuși noaptea trecută, sa transformat într-unul din cămășile mele care nu mai aveau nici un loc în dulapul meu. Era mult prea mare pentru ea, alunecându-se pe umăr, expunând o cantitate enormă de piele. Am fost destul de fascinat de acea piele. Cu brațul meu mort, mi-am tras degetele peste umăr, urmărind clavicula. Am făcut asta o jumătate de noapte. Atât de des, ea ar reuși să se strângă, aruncând

un picior peste mine sau apăsând corpul asupra mea. M-am îngrijorat de ea. Foarte ciudat îngrijorat de ea. Chiar și după ce a descoperit ce sa întâmplat cu mama ei, ea a ținut-o împreună pentru ao termina. Când a venit vorba târziu seara că Luxenul invadator sa transformat într-un bufet uriaș pentru Arum, ea a zâmbit, pe măsură ce cei din jurul nostru au sărbătorit victoria, sfârșitul acestei nebunie. Dar nu a existat prea mult timp să o mângâie sau să vorbească cu adevărat despre asta. Tot ce am putut să o fac era să o țin în timp ce adormea. Nu părea suficient. Într-adevăr nu a fost suficient. Pieptul meu a fost greu de pierderea, cu durerea pe care am știut că o va suferi de mult timp dintr-o moarte atât de inutilă și crudă. Familia ei fusese îndepărtată de ea. Tatăl ei a pierdut cancerul, iar mama ei la un fel de-al meu. Totuși, ca un miracol, ultimele mele cuvinte pentru mine, înainte de a adormi, au fost că te iubesc. Faptul că încă putea să simtă ceva de genul asta mi-a dat drumul. Aș fi făcut ceva ca să o salvez de această durere, dar, ca multe alte lucruri, am vrut să mă întorc și să-l șterg, acesta fiind unul dintre ei, ar trebui să învățăm să acceptăm, că trebuie să ne confruntăm împreună. Kat se agită împotriva mea, întinzându-se într-un fel care îmi amintea atât de mult de porecla pe care io dădusem. Un zâmbet tras în colțurile buzelor, pe măsură ce genele ei se deschise. Somnul și-a întunecat ochii în timp ce se întâlneau cu a mea. "Hei." "Hei tu." Mâna i se întinse spre pieptul gol, privindu-i privirea. "Ai fost de mult timp?" "Nici nu sunt sigur că am dormit." "Deci m-ai urmărit să dorm?" O parte a buzelor mi-a dat lovitura. "Poate." "Ei bine, uite cine e înfloritul de data asta." "Sună-mă ce vrei, nu-mi pasă." Mi-am mutat degetul de-a lungul buzei inferioare. "Am petrecut ore să mă uit la cele mai frumoase peisaje. Obrajii ei s-au spălat. "Flattery îți va face totul." "Am deja totul." "A fost dulce de tine". Mi-a băgat pieptul ca și cum aș fi fost un băiat bun și am ignorat părțile care m-au bucurat de asta. Privirea ei sa îndepărtat și a înconjurat camera Pentru tine. "Ochii mi-au întâlnit din nou și am înghițit. Greu" Nu ai avut idee cât de frumoasă ai fost. Nici măcar nu cred că faci acum, dar e ceea ce se află în tine. Cu grijă, se întinse și se așeză mâna între sânii mei. "Ce-i în tine." Lacrimile se ridicau și am dat o respirație ciudată. Acele cuvinte. . . Ei bine, au făcut ceva în a mea. Nu eram un criminal. Nu am fost nebun. Am fost tânăr și am fost un milion de alte lucruri, iar pentru Daemon, am fost, de asemenea, frumos în exterior și în interior. „Multumesc.“ El a făcut un sunet în partea din spate a unui gâtului său, când sa mutat spre mine și mi-a înconjurat brațele în jurul umerilor. Nu trebuie să-mi mulțumești pentru adevăr. M-am apucat de tricoul lui. - Cel puțin nu m-am săturat de data asta. - E întotdeauna asta. Era un zâmbet în glasul lui. "Oh, Kitten ..." De unde am fost, păreau niște nori groși și întunecați, trecând pe niște stele minuscule, cu excepția faptului că masa nu era nor și luminile care străluceau nu erau stele. Daemon își odihnea chia pe vârful capului, umflat-o cu mâna pe spate și simt căldura familiară a atingerii lui. "Sa terminat". În cele din urmă, m-am relaxat împotriva lui și mi-am închis ochii. Termină. ... {Daemon} Nu eram sigură că am închis ochii în timpul nopții. Poate că am dormit puțin, dar nu am putut confirma asta. Vizionarea lui Kat a fost ultimul lucru și primul lucru pe care l-am amintit. Era încremenită în fața mea, cu obrazul odihnindu-se pe imens armament. Am fost în casa mea și, înainte de a se prăbuși noaptea trecută, sa transformat într-una din cămășile mele care nu aveau nici un loc în dulapul meu. Era mult prea mare pentru ea, alunecând-se pe umăr, expunând o cantitate enormă de piele. Am fost destul de fascinat de acea piele. Cu brațul meu mort, mi-am tras degetele peste umăr, urmarind clavicula. Am făcut asta jumătate de noapte. Atât de des, ea ar reuși să se strânge, aruncând un picior peste mine sau apăsând corpul peste mine. M-am îngrijorat de ea. Foarte ciudat îngrijorat de ea. Chiar și după ce a descoperit ce sa

întâmplat cu mama ei, ea a ținut-o împreună pentru ao termina. Când a venit vorba târziu seara că invadatorul Luxenului sa transformat într-un bufet uriaș pentru Arum, ea a zâmbit, pe măsură ce cei din jurul nostru au sărbătorit victoria, sfârșitul acestei mumii. Dar nu a existat prea mult timp să mângâie sau să vorbească cu adevărat despre asta. Tot ceea ce am putut face eu era să mă țin în timp ce adormea. Nu părea suficient. Într-adevăr nu a fost suficient. Pieptul meu a fost greu de pierderea, cu durerea pe care am știut că va suferi de mult timp dintr-o moarte atât de inutilă și crudă. Familia ei fusese îndepărtată de ea. Tatăl ei a pierdut cancerul, iar mama ei la fel de al meu. Totuși, ca o miracol, ultimele mele cuvinte pentru mine, înainte de a adormi, au fost că te iubesc. Faptul că încă putea să simt ceva de genul asta mi-a dat drumul. Aș fi făcut ceva ca să salvez de această durere, dar, ca multe alte lucruri, am vrut să mă întorc și să-l șterg, acesta fiind unul dintre ei, ar trebui să învățăm să acceptăm, că trebuie să ne confruntăm împreună. Kat se agită împotriva mea, întinzând-o într-un fel care îmi amintea atât de mult de porecla pe care io dădusem. Un zâmbet trage în colțurile buzelor, pe măsură ce genele ei se deschid. Somnul și-a întunecat ochii în timp ce se întâlneau cu mine. "Hei." - Hei tu. Mâna se întinde spre chei, privindu-i privirea. Ai fost de mult timp? "Nu sunt sigur că am dormit." "Deci m-ai urmărit să dorm?" O parte a buzelor mi-a dat lovitura. "Poate". "Ei bine, uite cine e înfloritul de data asta." "Sună-mă ce vrei, nu-mi pasă." Mi-am mutat degetul de-a lungul buzei inferioare. "Am petrecut orele să mă uit la cele mai frumoase peisaje." "Am fost deja totul." "A fost dulce de tine." Mi-a băgat pieptul ca și cum Am fost un băiat bun și am ignorat părțile care m-au bucurat de asta. Privirea ei sa îndepărtat și o cameră înconjurat S-au dus și s-au schimbat, ne-am îndreptat la parcare exact la timp pentru a mânca șuncă rămasă și ouă. Mâncarea era rece, iar Archer și sora mea se uitau la noi, știau exact de ce ne-a durat atât de mult până jos, dar nu mi-a păsat. Era o margine de tristețe față de zâmbetul moale pe care Kat îl purta în timp ce îi privea, dar zâmbea și îi dădusem ceea ce dorea atunci când avea nevoie de ea. După ce a terminat să mănânce, sa scuzat și a stat. Din spatele scaunului meu, ea sa aplecat și mi-a sărutat obrazul. "Voi ieși în afara câtorva. Bine? "Am început să o urmez, dar miam dat seama că probabil a vrut doar câteva minute singure și mi-a spus să-mi țin fundul pe scaunul meu. În timp ce se întoarse, i-am prins brațul și am tras-o în jos până când i-am putut prinde gura într-un sărut adânc și ars, care, probabil, și-a trimis mintea înapoi la ceea ce a coborât între noi în dormitor. Archer a căzut. "Nu stăm aici sau ceva de genul ăsta." "Orice," am murmurat când l-am lăsat pe Kat să meargă și ea a cercetat camera cu o față roșie. Dând un val ciudat, sa întors și a ieșit din bucătărie. M-am aplecat în scaun, aruncându-l pe Archer într-un aspect care spunea: Taci. Ridică mâinile când se întoarse de la masă și apoi apucă gunoiul, mergând direct spre locul unde se afla recipientul sub chiuvetă, în dulap. M-am încruntat. - Ești îngrozitor de familiarizat cu bucătăria mea. - Cum se simte? Întrebă Dee în timp ce stătea lângă mine. Am oftat. - După cum se poate aștepta. Simpatia se revărsa în ochii ei. "Nu știam că Ethan a ucis mama ei. Jur. Aș fi spus ceva dacă aș fi făcut-o. - Știu. I-am băgat brațul. - Și Kat știe asta. Chicoți, spuse Archer, închizând ușa dulapului și îndreptându-se. - Probabil că e bine să pleci de aici. - Da, mormăi, sperând că se va deschide în curând despre ceea ce se simțea. Știam din experiența personală cum acest fel de durere și rănire ar putea rupe pe cineva. - Voi vedea ... Telefonul lui Archer a ieșit în buzunar. Se încruntă, îl trase și răspunde repede. - Ce se întâmplă, Lucule? Întrebă el când se întoarse spre chiuvetă și apucă un prosop de farfurie. Cine știa că Archer a fost atât de domesticit? M-am uitat la sora mea și ea a zâmbit la el ca și cum a fost a doua venire a ceva minunat. A fost o pauză și o neplăcere bruscă sa format în intestinul meu.

"Te sun eu dacă vine ceva aici." Stăteam și așa era și Dee când a deconectat apelul. - Ce se întâmplă? - Și-a alunecat telefonul în buzunar. "Nancy a fost văzută." "Ce?" Întrebarea a izbucnit din mine. - Un pic mai detaliat. Archer se îndreptă spre masă și apucă spatele unui scaun. "Luc nu știe exact intervalul de timp. Uneori ieri seara. Cu totul se întâmplă, cuvântul tocmai sa întors la el. Era lângă Georgia. Poate că ne căuta pe noi. - La naiba, am spus, nu-mi plăcea sunetul și știind asta. . . Acest lucru nu sa terminat. Nu cu ea. . . . A bătut. A planuit să o ucidă. - Ce? - M-ai auzit corect. Odată ce sa terminat, el a vrut să-l scoată singură. El nu a avut niciodată vreo intenție să-i elibereze Originea. "Nu a fost o parte din mine care să nu fi fost mulțumită să audă despre aceste planuri și nu mi-a păsat cât de rău ma făcut să privesc. Archer își curăța maxilarul. "Doamne, femeia aceea ar putea fi literalmente oriunde și îți voi spune ce e, este un tun vagi ..." Se opri în timp ce se învârtea și se uită la ceasul de pe perete. - Georgia. . . Nu ne-a luat atât de mult pentru a face călătoria ... Oh, rahat. M-am îndreptat deja spre ușa din față. Era mai mult decât suficient timp ca Nancy să-și facă drumul aici, dar nu mi-am imaginat că femeia ar fi destul de proastă pentru a încerca să ne răzbune pe noi. Am aruncat ușa și am ieșit pe veranda din față, scanând curtea. O mișcare de aer ma părăsit când l-am văzut pe Kat în fața casei ei. Era în genunchi, cu părul în nod, tragând buruienile din cutia de flori. Sincer, îi distrugea. Se uita în sus când m-am dus la locul unde era. Fără să spun un cuvânt, mam aplecat și am tras-o în sus, trăgând-o în brațe și strângând lumina de zi cu totul iubitoare din ea. "Hei." Vocea îi era înfundată. "Este totul în regulă?" Ținând-o, am ridicat-o de pe picioare. Da, am spus în capul ei. Tocmai mi-a lipsit. "Am plecat doar câteva minute." Am coborât-o în picioare, nu știu cum să-i spun despre Nancy sau chiar dacă ar trebui să o aduc în sus. Ar putea fi greșit ca naiba, dar, Doamne, nu am vrut să menționez acea bucată de veste proastă. Nu cu tot ceea ce tocmai trecuse și cu faptul că știam că încearcă să se concentreze pe un viitor pe care nu-l crezuse cu câteva zile înainte. - Ești atât de ciudat uneori, spuse ea, rânjind când se uită la mine. "Dar încă mai iubesc ..." Orice ar spune ea sa încheiat cu un strigăt de avertizare. Timpul a încetinit în timp ce m-am învârtit în jur și, desigur, a fost Nancy arătând ca o mizerie, părul întunecat stând în toate direcțiile, acel costaj îngrozitor de strălucitor. Era o arma în mână, dar nu arăta ca un pistol normal. În schimb, arăta ca un Glock care fusese manipulat în altceva. Ceva cu adevărat mortal. Era o clipă când creierul mi-a înregistrat ce se întâmpla, ce era pe punctul de a coborî, iar acel moment a simțit o eternitate pe măsură ce privirea mea sa întâlnit cu Nancy, iar ura în ochii ei mi-a spus tot ce aveam nevoie să știu. Nu mă va ucide. Nu. A vrut ca mine, unul din premiile ei finale, să sufere. Arma nu era îndreptată spre mine. Nancy zâmbi. "Ai distrus totul." Timpul necesar pentru a convoca Sursa, o mână de secunde, nu era un risc pe care aș fi dorit să-l iau. Înainte ca gândul să se termine, m-am mutat. Mâinile mi-au înconjurat brațele lui Kat când a ridicat mâna, pregătindu-se să-și atingă abilitățile. Am luat-o în jos ca o scânteie de lumină albastră ars, urmat de un sunet de popping scăzut. Ochii mei l-au cunoscut pe Kat. Strigătul a explodat din casa mea din apropiere și l-am auzit pe Dee țipând - un amestec de groază și genul de furie care a încetat să trăiască. Era o explozie a sursei, un scurt urlet de durere și sunetul lui Nancy lovind mortul. Apoi a existat tăcere. M-am uitat în jos, între trupurile noastre. Partea din față a puloverului ei de culoare cremoasă părea greșită, ca și cum ar fi fost spulberată cu o pensulă înmuiată în roșu și. . . - Pisoi? Nu era sângele ei. Slavă Domnului, nu era sângele ei. Dar n-am înțeles ce sa întâmplat. Nici măcar nu am simțit-o. Cât de ciudat a fost asta? Bullet a rupt prin mine, dar nu a făcut-o. Acum, spatele și pieptul meu erau în foc. Daemon? Șopti ea. Oh, la

naiba. Plămânii mei au încercat să se extindă, dar păreau să se blocheze. Nu m-am uitat departe de ochii ei când m-am ridicat de pe ea, am încercat să stau, dar am realizat că creierul meu nu se conecta la picioarele mele. Am coborât, pe de o parte, senzația de umezeală caldă care mi-a călcat în stomac. Brațul mi-a dat afară și am aterizat pe partea mea. Kat a fost brusc deasupra mea și am fost pe spate și am văzut doar ochii ei cenușii gri, care deveniseră toată viața mea, probabil înainte să înțeleg chiar că au avut. Dar acei ochi erau largi de frică și străluci într-un mod care mă făcea să vreau să o ating, pentru a fi sigură că era în regulă. Am reușit să-mi ridic brațul și să-mi trag vârful degetelor peste obraz, dar nu am putut să o țin. Era ca și carnea moartă. Daemon! Am încercat să răspund, dar tot ce puteam face era să mă concentrez asupra acelor ochi. În timp ce se apleca peste mine, buzele ei dulci atît de aproape de a mea, de numele meu pe limbă, m-am gândit că, dacă ar fi trebuit să mor, dacă ar fi sfârșitul, măcar mă vedeam pe ea și pe altceva.

Capitolul 25 {Katy} "Daemon?" Inima mi-a lovit coastele, dar se simțea greșită - se simțea ucisă și lentă. Focul mi-a călătorit în sus și în spate, dar știam că nu sunt rănit. A fost Daemon. Doamne, a fost el. Mi-am alunecat mâna peste piept, plângând în timp ce mîna mi-a revenit înmuiată cu sângele roșu-albastru. "Oh. Nu . . "Numele meu a fost chemat. Așa a fost Daemon, dar nu m-am uitat să văd ce se întâmplă. Ochii mei erau încuiate cu Daemon. Buzele sale, curățate de orice culoare, se mișcau, dar nu erau cuvinte. Acest lucru nu sa întâmplat! Acest lucru nu se poate întâmpla! Nu am supraviețuit tot ceea ce ne-am confruntat, pe lângă o invazie extraterestră, ca Daemon să moară așa. "Nu! Nu. Nu. Am căutat sursa rănii, dar a luat împușcătura în spate. Nu era un pistol normal. Forma lui Daemon a început să tremure, iar groaza ma lovit în piept. I-am apucat obrajii când plămânii mei au încercat cu disperare să forțeze aerul. Ochii lui erau închise. "Deschide-ti ochii! Dracu ', deschide-ți ochii! "Picioarele mele începură să se agită cu efortul de a mă susține într-o poziție îngenuncheată, apoi Archer și Dee erau acolo și nu puteam să mă gândesc la acel oribil moment în casa mea, când Situația fusese răsturnată și m-am culcat pe jos. Apoi, am muschii mei, invadând însăși ființa mea, urmată de răceală, de o răceală de moarte. Inima mea suprasolicitată sa întors. "Nu!" Strigă Dee, coborând pe capul lui Daemon. Mâinile i se aruncaseră pe umerii fratelui ei și se îndreptă imediat spre forma ei adevărată. Lumina ei era strălucitoare, asemănătoare cu aurul unui înger. "Fixați-l, vă rog." Viziunea mea sa înfundat când am început să mă înclinăm spre pământ. "Vă rog, vă rog să-l reparați." Archer ma prins, dar l-am scos din umeri, agățându-mă de Daemon pe măsură ce lacrimile mi-au străbătut fața. "Ce . . . Nu am putut să mă uit așa cum Daemon a continuat să pătrundă înăuntru și afară, cu plictisitorul său frumos de lumină și răceala sa răspândit ca o boală înăuntrul meu. "Nu a fost a. . . Arma normală. A fost una dintre acestea. . . Armelor ni s-au dat. Vă rog . . . Fă ceva . . . "" Este arma PEP modificată. "Archer își așeză mâinile deasupra a mea, cu fața încremenită în concentrare. "La naiba. Trebuie să ne asigurăm că glonțul este în afara. Dacă nu este, atunci. . "Cuvintele se scufundau în timp ce m-am alunecat în jos, în imposibilitatea de a mă susține. Una dintre mâini mi-a alunecat pe obraz. Nu mi-am mai putut face limba să lucrez și am muncit pentru respirație. Am aruncat totul în mine spre a ajunge la Daemon. Nu. . . lasă-mă. Oh Doamne . . . Nu te rog. . . lasă-mă. Te iubesc. Daemon, te iubesc. Te rog nu te lasa sa pleci. Vă rog! Archer a blestemat în suflare, în timp ce privirea lui se

înălța între mine și Dee. "Kat, eu. . "Nu m-am simțit căzând, dar eram brusc plat pe spate și priviți spre cerul albastru. Un astfel de cer frumos, dar mi-a rănit inima. Pieptul meu a fost confiscat și tot corpul meu a devenit rigid. Nu. Nu. Ar fi trebuit să avem în seara asta și mâine, și multe săptămâni și luni, dar nu am mai avut încă un minut. Fața mea era udă, înmuiată și inima mi se înrăutățea. Lumea a început să scape. Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc. Daemon și cu mine. . . Nu aveam nimic și nu era nimic. ... Corpul meu sa întors online încet, furnică și durea de parcă aș fi condus un maraton de zombi și A devenit mestecat în acest proces. Era un sunet ciudat. Ma enervat, pentru că tot ce am vrut să fac era să mă întorc în uitare, unde nu era nimic. Nu vroiam să-mi amintesc exact de ce nu vroiam să-mi deschid ochii. Realitatea a existat pe marginea conștiinței mele, o realitate care ar fi friguroasă și zdrobitoare și sfâșietoare, și nu am vrut să merg acolo. Am vrut să rămân acolo unde nu era nimic. Bipul nu mi-a lăsat să scap. Era slab și fiecare beep era însoțit de un alt semnal sonor, de parcă ar fi urmărit-o pe mine sau am urmărit cealaltă bipă, așa că am ascultat când degetele mi-au răsturnat. Un tremur mi-a înjunghiat brațul și apoi mi-a străbătut corpul. "Katy?" Am recunoscut vocea și vocea rănită, pentru că mi-a amintit. . . . Nu . Nu puteam să merg acolo. Nu am vrut. O mână caldă îndoită peste a mea și stoarse ușor. "Katy?" Beep-ul ridică viteza și la fel și celălalt. Celălalt. Ceva mi-a înfipt în piept, ca o flacără mică ce sporea viața. Simțurile mele se mișcau în prim plan. Am simțit ceva răcoros în pieptul meu. Sunetele începură să se înnebunească. Și apoi am știut ce a fost. Un monitor de inimă. Și au existat două semnale sonore distincte, unul efectiv unul pe celălalt. Două. Asta a însemnat. . . Înconjurată de un miros de pământ familiar, mi-am dorit ochii să se deschidă și să-l tragă într-o respirație profundă. Dee se plimba peste mine, ochii ei verzi strălucind cu ușurință. "Acolo ești. Începusem să mă întreb dacă vroiai să te trezești. Gura mea era uscată de panică, în timp ce mă uitam la ea. Arăta bine - poate puțin stresată. Părul ei era cam nebun, fața îi era palidă, dar zâmbea. Mâna îi strânse din nou mina. Am luat o altă suflare și mi-am întors capul la stânga. Inima mi-a explodat în piept când am respira. El stătea acolo, pielea lui normală, învelită în profunzime, o umbră sau două mai palide. Am văzut doar jumătate din fața lui, dar era un profil puternic și frumos - maxilarul tăiat și nasul drept. M-am uitat înapoi la Dee în confuzie și apoi m-am uitat repede la patul de lângă mine, sunt treaz? "" Da. "Respirația mea a fost prinsă, dar nu în acel mod dureros. "Nu înțeleg." Ea se lăsă departe de pat, oferindu-mi loc pentru a-mi swing picioarele de pe lateral. "Probabil că ar trebui să o luați ușor." I-am ignorat, trăgând lucrurile lipicioase de pe piept, când mi-am așezat picioarele goale pe podeaua rece. Atunci mi-am dat seama că sunt într-un halat de spital și că eram într-o sală de spital. - Nu înțeleg, am repetat. Dee sa mutat la picioarele patului și a zâmbit obosit. Glonțul a fost normal, dar a avut curentul electric în el, cam ca un obturator. Dacă ar fi stat mai mult în el, l-ar fi ucis. . . "Ea a plecat, scuturând din cap. - Ar fi trebuit să-l omoare, dar el a atârnat. Picioarele mele au fost tremurânde când m-am dat în picioare spre pat, uitându-mă la creșterea constantă și căderea pieptului. El era în viață. Respira. Inima mi-a bătut din piept. Am fost dincolo de cuvinte când m-am întins și mi-am pus degetele pe braț. Pielea era caldă și uscată. Respirația mea a prins încă o dată. Archer la chemat pe general și ia spus ce sa întâmplat. În apropiere erau încă multe armate și el a trimis un elicopter pentru a vă ridica. "Mâna mi-a tremurat când i-am alunecat brațul. L-au zburat și ai ieșit. Suntem la baza militară din Maryland. Au avut doctori aici ", a explicat ea. "Au reușit să scoată glonțul. Ei spun . . . Va fi în regulă, Katy. "Mi-am coborât capul la piept și am auzit-o - bătăile inimii lui Daemon se mișcau atât de repede ca a mea. "O Doamne . . . "M-am așezat pe marginea patului, ținându-mi

urechea tencuită la piept. "Vă rog . . . Spune-mi că e adevărat, am șoptit, cu ochii plini de lacrimi. "Că nu mă voi trezi din nou și nu găsesc un vis crud. Te rog. - Nu este un vis. Îți promit. M-am mutat acolo unde stăteam și mă aplecam, îmbrățișându-mă ușor. "Acest lucru este adevărat. O să fie bine, Katy. - Mulțumesc, am spus, vocea groasă de emoție. "Spune-i lui Archer că am mulțumit." Dee răspunse, dar m-am concentrat pe sunetul inimii lui Daemon. Pur și simplu știam că, după un timp, Dee a părăsit camera. Am rămas acolo unde eram și nu se oprea lacrimile. Au continuat să vină, strecurând pe fața mea, umezind albastrul subțire Pătură care a fost ascunsă sub brațele lui. Minute au trecut. Poate ore. Nu m-am mișcat - nu era capabil de asta și nu voia. Inima mi-a încetinit în cele din urmă. Așa a făcut și lui, apoi a bătut când un braț greu sa așezat peste talie. Încremenit și plin de speranță, mi-am ridicat capul. Ochii mi s-au blocat cu o pereche de strălucitoare smarald. - Daemon, am respira. Lucrările de apă au luat-o într-adevăr, iar fața frumoasă sa înfundat. Buzele lui s-au despărțit încet. - Nu plânge, Kitten. Ca și cum ar fi făcut mare efort, el și-a ridicat brațul, lăsându-și lacrimile de pe obraji cu spatele mâinii. Haide, pieptul meu se răsuci. "Nu m-am gândit niciodată. . . Te-am auzit spunând din nou. Credeam că ai plecat și că. . . "Gâtul meu sa oprit când mi-am pus mâna peste el, trăgându-l în gură. I-am sărutat coapsele. A făcut un sunet în spatele gâtului. "Credeai că te-aș părăsi?", M-am rătăcit. - Te-am auzit, spuse el, apoi încercă să se ridice. "Nu", i-am spus, ochii mei mergând pe larg. A sunat din nou, de data asta mai frustrat. Te-am auzit în curte. Nu te-aș lăsa, Kat. N-aș face asta niciodată. Acum. . . Du-te aici și să mă săruți. - Dar tu. . . Ai luat un glonț pentru mine, Daemon. "Respirația mi-a atins din nou gâtul. "Mă va împușca pe mine și pe tine. . . Ai fi murit. Credeam că ai murit. "A trecut un moment în timp ce se uită la mine ca și cum aș fi crescut două capete. "Ce altceva aș fi făcut?" Acum m-am gândit la el prin lacrimi proaspete. "Te iubesc", a spus el, cu ochii incredibil de strălucitori când vorbea acele cuvinte. "Dacă viața ta este în pericol, voi face tot ce pot pentru a mă asigura că ești în siguranță. Asta te face dragostea. Corect? - Așa, am șoptit, încă uimit. Vorbea ca și cum nu ar fi fost o afacere mare. "Aș face din nou." Oh, Doamne. Daemon, eu. . . Mulțumesc. "Se încruntă. - Nu trebuie să-mi mulțumești. - Mă descurc. Colțul buzelor îi apăru. "Bine. Mulțumiți-mă că ați venit aici și m-ați sărutat. "Am făcut asta. Mi-am coborât gura și l-am sărutat încet, ne-am bucurat de gust și de noi? "I-am dat versiunea rapidă a ceea ce mi-a spus Dee. "Nu știu cum ai supraviețuit", mi-am zgomotat, folosind umărul pentru a-mi șterge lacrimile de pe obraz. - Dar tu ești atât de încăpățânată. Daemon ridică un râs uscat și mânerul îmi strânse mâna. "Știi cum îmi place o provocare." Inima mea a răsunat când mi-am amintit acele cuvinte din ziua în care am aflat că suntem conectați și l-am împușcat când a sugerat că ar trebui să ne întâlnim. M-am aplecat peste el, mi-am oprit buzele pe fruntea lui.

Epilog unsprezece luni mai târziu. . . {Katy} Lumina soarelui strălucitoare se strecură prin fereastra dormitorului orașului, la poalele Flatironului. Un început de zăpadă din octombrie a acoperit vârfurile munților, transformându-le în alb. Era într-adevăr frumoasă aici în Colorado - aerul proaspăt și copacii de pretutindeni. Mi-a amintit de casă, casa mea veche, dar cu acces ușor la lucruri mult mai interesante. La fel ca Starbucks. Care redeschiseră două luni mai devreme, la timp pentru întoarcerea dovleacului de condimente latte, un semn sigur că omenirea trecea pe lângă el. Oamenii erau probabil cele mai rezistente și încăpățânate creaturi din toate

universurile. Ceva care invadează Luxen, cei care reușiseră să scape de Arum, învățase repede. Zile după bătălie, în timp ce grupul nostru mic se găsea în Virginia de Nord, încercând să decidă cum și unde să meargă mai departe, a rămas restul de invadator Luxen. Era ca o zi inversă. Luminile se aruncau în sus în fluxuri constante, peste tot în lume, timp de mai multe ore. Era o priveliște de văzut, așa cum au fost când au venit. Ceva pe care nu l-aș uita niciodată. Dar știm cu toții că încă mai pot fi niște aici și nu le-a oprit să se întoarcă. Poate într-o zi ar fi, dar dacă aș fi învățat ceva în ultimele două nu era acolo, că nu va mai fi niciodată acolo. Acele zile erau dure, pline de lacrimi și furie. Am vrut să-l înviorez pe Ethan doar ca să-l pot lovi în junk și să-l omor din nou. Furia și neajutorarea și, oh, Doamne, rănirea ar putea fi atât de rea în câteva zile. Dacă nu ar fi fost Daemon și prietenii mei - noua mea familie - ar fi insuportabil. M-am uitat peste umărul meu. Daemon se odihnea pe capul patului de dimensiuni rege - un pat destul de mare pentru jumătate din clasa mea de economie. Brațele îi erau îndoite în spatele capului, cu un picior îndoit la genunchi. Fără cămașă. Doar blugi denim decolorați, și știam de fapt că asta a fost cu adevărat totul. Bicepsul cu cordon mi-a atras privirea și m-am îmbibat în întinderea naturală a pieptului și a mușchilor strânși din stomac. Până în ziua de azi, nu aveam nici o idee cum a ajuns să se înmoaie de fiecare parte a șoldurilor. Cum ar trebui să faceți un fel de situații? Singura dată când m-am așezat de la culcare era să urc din pat. Sau ia niște ciocolată. Sau o carte. Da, daemon negru. . . Bine, el a făcut-o în totalitate suportabilă. El a mințit un ochi verde, și cumva, când majoritatea tipilor ar arăta tot felul de dușuri, a făcut să pară sexy. "Ca ceea ce vedeți?" Nici măcar nu am demnitat-o cu un răspuns. În schimb, m-am confruntat cu computerul, degetele mișcându-se peste chei - butonul de introducere pentru a fi exact. Inima mea se îndrepta ca atunci când Daemon și cu mine am depus cererile noastre, ziua în care Universitatea din Colorado și-a deschis în cele din urmă înscrierea și a reluat cursurile. A fost important. Încă mai simți epic. Amândoi am făcut ceva ce credeam că nu vom putea niciodată face. Mergând la colegiu părea o fantezie, dar sa întâmplat. Eram studenți - Daemon și cu mine. Nici unul dintre noi nu a declarat încă un mare. Nu aveam idee ce vrem să facem, dar asta era bine. O să ne dăm seama în cele din urmă. - Doar fă-o, spuse Daemon, vocea lui mai aproape decât mă așteptam, făcându-mă să sari. Chicotul lui mișca nervuri în jurul templului meu. Mi-a tras coada de cal, înclinându-mă Capul meu înapoi. El ma sărutat încet, aproape că ma făcut să uit ce făceam, și când și-a ridicat capul, el mi-a zâmbit în spate. "Ai fost obsedat peste asta de câteva săptămâni. Fă-o. Mi-am băgat buza, mai gustindu-l. "Haide!" Mi-a luat un stilou de pe birou și mi-a atins vârful nasului cu el. Am înțepenit-o la mână și a râs. "Cartea voastră de cărți interioară va avea un orgasm de carte." Sprancenele mele împletesc. - Asta pur și simplu. . . Sună ciudat și destul de brutal. "El sa ciocănit când mi-a lăsat coada de cal. Privirea lui a aterizat pe ecranul noului meu MacBook pe care l-aș proteja cu ultima mea respirație pe moarte. Chiar i-am numit-o pe Brittany, pentru că ea a trebuit să fie o fată, era strălucitoare, roșie și perfectă și nu avea 10 degete și zece degete, dar era copilul meu. Și am iubit-o. Respirând adânc, mi-am îndoit degetele. Daemon își aruncă mâinile pe brațele scaunului meu și se aplecă peste mine. Căldura care se rostogoli pe el și se întinse în spatele meu întoarse colțurile gurii mele. Am lovit publicul și apoi am suflat cu o respirație ascuțită, tot ce se afla pe ecran, s-a refăcut într-un blog nou. "O obsesie de carte a lui Katy este în viață încă o dată". El mi-a sărutat obrazul. "Ești ticălos", am râs când un fel de greutate mi-a scăpat de pe umeri. "Cred că roz și maro merge bine împreună." El a mormăit un fel de răspuns, pe măsură ce zâmbetul meu a crescut în proporții înfiorătoare. Aproape am bătut. Aproape că m-am ridicat, l-am bătut pe Daemon și

am intrat în dormitorul nostru suplimentar, unde erau toate cărțile mele - toate pretențiile mele. După ce totul a coborât, Daemon și cu mine am călătorit înapoi în casa mea. Archer se arătă cu Dee, iar noi toți am împachetat toate lucrurile. Am reușit să obținem cărțile mele livrate la Colorado odată ce am decis că acolo vom încerca să punem niște rădăcini. Blogul a fost o afacere mare pentru mine. Nu numai că pretindeau că totul era bine sau că se apucase de normalitate, dar să-l prindă pe urechi și să-mi facă cățea. Blogul despre cărți a fost ceva ce mi-ar plăcea să fac și am ratat cu înverșunare. Cărțile erau o parte din mine pe care aveam de gând să o întorc, începând acum. "Hei." Daemon arătă spre ecran. "Aveți deja un urmaș". O sprânceană întunecată sa înălțat. "Sisterhood-ul YA? Hmm. Asta suna distractiv ", pentru o alta zi cand aveam mai mult timp. Când Daemon sa retras și am ieșit din scaun, privirea mea a dansat peste teancul de reviste îngrămădite în colțul biroului, rochia de nuntă după rochia de nuntă, privindu-mă înapoi, fură puțin. Privirea mi-a căzut la mâna stângă. Diamantul strălucitor de pe degetul inelului mi-a atras atenția. Câteva zile când lumina a lovit-o în direcția corectă, mi-ar fi orbit cu adevărat să mă uit la ea câteva minute. Trebuia să ne căsătorim, întreaga îmbrăcăminte albă, ceremonie, domnișoare de onoare și groomsmen, recepție, DJ și, cel mai important, tortul de nuntă. Pentru realitate de data aceasta, sub numele nostru legit. Codurile false au fost lăsate în urmă, deși le-am ratat puțin. Kaidan Rowe era un Hottie McHotters. Dar generalul Eaton și-a ținut promisiunea. Programul de înregistrare ARP-Alien nu ne-a afectat și, până în ziua de azi, nimeni nu ne-a recunoscut pe nici unul dintre noi din scurtul timp în care au fost înregistrate videoclipurile Vegas pe internet. ARP-ul a fost generalul lui Eaton și răspunsul guvernului la eliminarea oricărui luxen și a Origins care ar putea să zboare spre cerul neprietenos. Toți cei din Luxen, hibrizii, Origins și Arum au fost obligați să se înregistreze - cu excepția noastră. Câteva zile m-am întrebat dacă acest lucru s-ar schimba, și întotdeauna a cauzat noduri de neliniște pentru a forma în burta mea. Acum, că străinul era într-adevăr în afara sacului și cu toate lucrurile teribile pe care le-a făcut Luxenul invadator, extratereștrii nu erau toate astea. . . Acceptat în comunități. În fiecare zi, a existat ceva în știri despre un atac asupra unei presupuse colonii din Luxen sau a unei colonii. Multe inocente Luxen au fost rănite în ultimele luni, iar altele. . . Au fost uciși doar din cauza a ceea ce au fost. A fost înfricoșător, știind că cineva pe care l-ai văzut în fiecare zi, care crede că ești un om frumos și normal, te-ar putea întoarce atât de repede, odată ce și-a dat seama că nu ești ceea ce erai. Iar Dumnezeu să oprească dacă populația generală a învățat cum onyxul și diamantul sau chiar Taser cu doze mici ne-ar putea afecta. Lucrurile nu erau ușoare sau perfecte, iar viitorul părea uneori ciudat, dar viața nu era înfășurată în niște arcuri mici. Mi-am fugit degetele peste filele multicolore care se rostogoleau din vârfurile revistelor care marcheau pagini cu rochiile, decorațiile și prăjiturile pe care mi le plăcea. Daemon nu era prea de planificator când era vorba de întreaga chestie de nuntă, chiar dacă a fost ideea lui, dar ori de câte ori am scos una dintre aceste reviste groase, nu a stânjenit și nu sa plâns când am trecut prin ea. Deși părea surprinzător de fascinat de selecția curelelor de jartieră. Când mi-am ridicat privirea, el ma urmărit în mod intenționat, într-o manieră atît de consumatoare, care mă făcea mereu să mă simt ca și cum l-am dezbrăcat. O mișcare de căldură mi-a străbătut vene. Mi-am dat buza pe buze când m-am uitat la ceasul de pe perete. - Avem timp, spuse Daemon, voce brută ca șmirghel. Mi-am arcuit fruntea, chiar dacă inima mi-a sărit în bătaie. "Timp pentru ce?" "Uh-huh. Nu te juca cu mine. "El a mers în jurul scaunului meu abandonat, făcându-mi stomacul să se scufunde în modul cel mai plăcut pe măsură ce se îndrepta spre mine. "Știu la ce te

gândești." "Nu." Am făcut un pas înapoi, degetele mi-au săpat în covor. "Și tu," murmură el, cu o parte a buzelor înăbușindu-se. "Asta e doar ego-ul tău hrănit și gândul tău de a fi vorba." Sprancenele întunecate se ridicară. - Așa e, Kitten? Luptând un rânjet, am dat din cap când am privit din nou ceasul. Am avut atât de mult timp. Am ridicat din umeri. Provocarea izbucni, adâncind nuanța ochilor spre o pădure verde, și o izbucnire de emoție se mișca în mijlocul meu ca un vrăjitor. "Cred că pot dovedi că nu e cazul." "Oricare". Într-o clipită, Daemon era în fața mea. Am început să-l țip pe el, pentru că încă m-am urât, dar mi-a capturat gura într-un sărut înflăcărat care se mișca drept în genunchi. - Tot ce am nevoie este de zece minute, spuse el cu o voce groasă. - Ce sa întâmplat doar cu două minute? Daemon chicoti când se întinse, apucă tivul cămășii mele și-l trase peste cap. "Ei bine, ceea ce am de gând să fac este să dureze ceva mai mult decât atât". Era remarcabil de priceput să-mi scoată hainele în timp record. Înainte de a ști asta, stăteam acolo, simțindu-mă un pic cam expus. Daemon se întoarse înapoi, ca și cum ar fi admirat lucrarea lui. - Dacă nu ți-am spus asta înainte. . . "Și-a târât privirea în sus, rămânând pe piept până se simțea ca o atingere fizică. "Te vreau. Întotdeauna te voi vrea ", capul, perindându-și buzele de-a lungul curbei obrazului meu. "Întotdeauna." Pieptul meu se ridică, pășind pe el. Senzația ma deranjat. A făcut un sunet profund în spatele gâtului, care mi-a răsuci în interior. El ma sărutat din nou, în timp ce mâinile i se încleștau pe brațe pentru a se așeza în jurul taliei mele. M-am cutremurat și, la această rată, nu m-am gândit că va avea nevoie de două minute. Daemon ma ridicat și mi-am înfășurat picioarele în jurul taliei. Niciodată nu a rupt sărutul și, în momentul în care spatele meu a lovit salteaua, am rămas fără suflare cu o mie de feluri diferite de dorințe. "Cîte minute avem de plecat?", A întrebat el, în timp ce își scoase blugi. Am zâmbit când sa urcat peste vârful meu și când sa aplecat, marginile părului i-au bătut obrazul. "Am uitat total de lucrurile minuscule." "Wow. Deja? ", A murmurat de buzele mele și mi-a curbat un braț în jurul taliei, ridicându-mă, astfel încât trupurile noastre au fost presate împreună la toate punctele uimitoare. "Sunt puțin uimit de abilitățile mele." Un râs izbucnise din mine, și el a prins sunetul cu un zâmbet și un sărut, și atunci într-adevăr nu era loc de râs. A tras o cale de sărutări fierbinți, de-a lungul frunții mele și apoi în jos, în jos, unde a rămas până când a șters complet ideea de timp și faptul că aveam lucruri de făcut. Când se ridică din nou, corpul meu tremura pe măsură ce șoldurile noastre se întâlneau. "Kat, Doamne. . . Te iubesc ". Nu ar veni niciodată un moment în care să mă obosesc să aud aceste cuvinte sau să experimentez cât de mult ma iubit cu adevărat. Mi-am înfășurat brațele în jurul umerilor, miam sărutat sărutările pe obraz, pe buze și când sa stricat controlul, m-am dus împreună cu ea. Nu stiu cat timp sa mutat in timp ce eram batut intr-o revolta de senzatii, dar cand mi-am deschis ochii si fata mea a fost apasata pe gatul meu, lumina sa stralucitoare a trecut peste tavan. Un zâmbet leneș, mulțumit, mi-a tras buzele când mi-a ridicat capul și mi-a pus un sărut în templul meu umed și m-am îndrăgostit din nou. Când se rostogolea pe lângă el, ma tras de-a dreapta, și m-am odihnit în capul pieptului, ascultând tumultoșul inimii lui care se potrivea cu ritmul din piept. La un moment dat, Daemon se uită peste umăr și blestemă sub suflare. "Avem zece minute înainte să apară." "La dracu!" M-am dat jos, smucindui pieptul. El a râs când am zburat din pat. "Unde te duci?" "Trebuie să fac cabină de duș". Mi-am tras părul din coadă și apoi l-am răsucit în sus. Grăbinduse în jurul patului, l-am împușcat. Privirea lui era antrenată sub chipul meu. "Nu trebuie să faci duș." "Da, da!" Am aruncat ușa de la baie. "Mă simt ca și tine!" Râsul adânc al lui Daemon ma

urmărit în cel mai rapid duș pe care l-am luat vreodată, ceea ce era surprinzător, pentru că el a urcat și sa scăldat ca un tip total. Unele săpun aici. Unele săpunuri acolo. Asta a fost tot. Am urât băieți. A fost destul timp să-mi iau geanta de cadouri din biblioteca mea de cărți minunate și să alerg pe scări înainte să sună ușa din față. Daemon a alunecat după mine, ajungând la ușă, în timp ce am pus punga roz pe canapea. Mi-a aruncat o privire. "Mai mirosi ca mine". Gura mi sa deschis. A aruncat ușa înainte să scream și să alerg în sus. Și am fost sigur că m-am uitat cu adevărat ciudat, pentru că oaspeții noștri stăteau la ușă, purtând expresii identice WTF. Sau altcineva înfricoșător, Archer îmi plimba în cap. Ochii lui de culoare ametist au strălucit cu amuzament. "Poate", a scos cuvântul, iar ochii mei s-au îngustat. - Chiar trebuie să nu mai faci asta. Dee se lăsă deasupra lui, cu părul ei gros, încrețit, în spatele ei, ca o capră lucioasă. - Știi ce a făcut ieri? - Chiar vreau să știu? Murmură Daemon. Archer a intrat. "Nu." "Mare." "Am fost la Olive Garden, și, apropo, vă mulțumesc că ați vorbit cu prostii fără pâine, pentru că cred că am mâncat acolo de zece ori în această lună și eu - Voi începe să miroasă ca usturoiul, continuă Dee, plopind în șezlong și atingându-și apartamentele de balet pe podea. "Îmi place supa și salata lor", a spus el, ridicând din umeri, când a mers la fotoliu și sa așezat jos. Daemonul a fost încrețit în frunte. - Oricum, spuse Dee. "Credeam că chelnerița ne-a verificat. Ca și non-stop. Ca și chelnerița mea săracă cu mașina. Ca și în detaliile pline de goră. "Un umăr subțire se ridică în timp ce ridică din umeri. "Cum am spus, nu ar trebui să te uiți în gândurile oamenilor și apoi să te plângi de ceea ce vezi." "Nu mă plângeam neapărat", a spus el, sprijinindu-se, astfel încât gura și-a curățat curba urechii. "Dacă îmi amintesc corect, ți-am spus că era cam fierbinte și că ma făcut să vreau ..." "Bine," strigă Daemon. - Asta nu vreau să mă gândesc. Dee se încruntă pe fratele ei. "Ce? Crezi că nu avem sălbatice ... - Opriți, avertiza el, fluturându-și mâna. "Serios. Aproape că-l plac, așa că te rog nu mă face să-mi doresc să-l rănesc. - Dar îmi place de tine, răspunse Archer. Daemon ia aruncat o privire care i-ar fi trimis cel mai mult în direcția opusă. "Regret cu adevărat sugerând că Dee ajunge aici. N-aș fi făcut-o dacă știam că a fost o invitație când a venit la tine. - Unde mă duc, zise el, spuse el. Suntem ca un special pentru doi-pentruunul. Să se ocupe de ea sau să treacă peste ea. "Zâmbetul meu creștea când ochii lui Dee, la fel ca și frații ei, se întâlneau cu a mea. A fost un alt lucru pe care l-am gândit foarte mult. Ce "ce ar fi dacă" de tot, cum ar fi dacă Dee nu ar fi rupt legătura pe care o deținea Luxen. Ar fi murit în luptă sau ar fi supraviețuit, doar să părăsească Pământul sau să fie vânat? Pierderea lui Dee, pe lângă ceea ce sa întâmplat cu mama mea, a fost ceva ce nu cred că aș fi trecut vreodată. Și Daemon? Nu am vrut nici măcar să mă gândesc la modul în care ar fi fost afectat. L-ar fi rupt, aproape ca atunci când Dee stătea împotriva noastră. Ea aruncă o privire spre sacul roz, în timp ce își întinse părul înapoi. "Ce e acolo?" "Oh!" Am smuls punga. - Ceva pe care l-am comandat. Daemon ridică din umeri când Archer îl privi. "Nu știu ce este. Nu mi-a spus. "Încântată de descoperirea mea, am intrat în interiorul pungii și am ridicat-o pentru a fi verificată. Ce părere ai? Daemon se ridică în timp ce citise cuvintele cu litere negre. "Prietenii sunt Mai bine în cărți? "Giggling, l-am așezat pe brațul scaunului. - Cred că Dawson și Beth o vor aprecia. Archer părea confuz. - Nu-mi vine să mă mir. "Cred că este adorabil." "Și eu." Am împăiat-o și am băgat-o înapoi în geantă. - O să-i fac pe dependentul ei să-și cumpere prietenii de la o vârstă fragedă. Ea. Archer scutură din cap, în timp ce respira. "Nu știu cât va dura să mă obișnuiesc să aud asta." "Trebuie să faceți asta, pentru că mă îndoiesc că se va schimba în orice moment în curând", a răspuns Daemon. - De unde știi? Archer ridică din umeri. "Ea este una dintre primele originale de sex feminin. Cine știe la ce va fi capabil acel copil. - Ei bine, îndoiesc serios că

schimbarea genurilor este una dintre ele. Dee își ridică nasul. "Cel puțin sper că nu, pentru că ar fi ciudat". Dawson și Beth au adus surpriza pentru a pune capăt tuturor surprizelor în lume când Beth a dat naștere unei fetițe, atât de mult încât primul lucru pe care l-am gândit era Nessie, Și apoi n-am putut să mă opresc de cîteva cincisprezece minute. - Sunteți pregătiți? Întrebă Archer. Era deja la ușă, ținându-l deschis. "Ghici cine am auzit de dimineață?" Se opri, pe măsură ce Daemon se strecură după el. - Nu, Jackass, nu a fost Justin Bieber și nu sunt îndrăgostit de el. Ce dracu '? Daemon chicoti. "Cine?" Am întrebat înainte ca întreaga conversație să fie deraiată. El mi-a zâmbit când ușa a închis-o în spatele meu. Dee îi zicea deja arma pe Jeep Archer. "Hunter a intrat. Sa intrebat cum a facut toata lumea." Am schimbat o privire cu Daemon cand mi-a luat mana. Am auzit de la el și Serena acum câteva luni. Ei plănuiseră să se mute din casa fratelui său, îndreptându-se spre vest. "Sa mutat?" "Da, de fapt nu este atât de departe de aici. Cred că sa stabilit în Boulder sau undeva aproape, de când Serena e de aici. "Archer și-a scos cheile de la mașină și am luat conversația odată ce Daemon și cu mine ne-am adunat în spate. "Presupun că s-ar putea să fii săptămâna trecută, ea a levitat. Chiar de pe podea. Casa era pe un acru de pământ, iar copacii groși au dat intimitatea în fața casei. Dawson răspundea ușii, zâmbind când ne-a lăsat să intrăm. M-am încruntat, pentru că arăta diferit. Dee se întinse și își frecă capul. "Aceasta este o tundere pentru tata?" Ah. Acea. Părul era mai scurt, tăiat aproape de-a lungul laturilor și puțin mai sus pe partea de sus. Arăta bine pe el. Din nou, frații s-ar putea să meargă chel și încă ar arăta grozav. - Îmi place, spuse Archer, rânjind pentru că era aproape identic cu tunsoarea lui. Beth apăru în ușa care ducea la camera de zi. Împușcat împotriva șoldului era un copil zâmbitor, cu un cap plin de bucle întunecate. - Am comandat chinezii, spuse ea, răcnind. "Voiam să fac lasagna, dar. . . "" Oh! Chineză este bine cu noi. "Dee mi-a trimis un ochi pe măsură ce se grăbea să meargă pe hol, îndreptându-se imediat spre obrajii copilului. Cu toții am învățat repede că Beth nu putea fierbe apă. Ordonarea a fost opțiunea mult mai bună. Am fost adunați în camera de zi și nu am putut să nu fiu uimită de cât de diferită a fost Beth. Părul ei era tras în sus într-o coadă de cal, cu fața curată și strălucitoare. Avea încă momente. . . Întuneric și când nu părea să aibă o înțelegere strânsă asupra realității, dar era mult, mult mai bună. Daemon a pus punga de cadou pe masa de sfârșit, unde jucăriile au acoperit un colț al camerei de zi. În centrul animalelor umplute și al păpușilor se aflau blocuri pentru bebeluși care descriu un nume. Ashley. Dincolo de bunătate și perfecțiune, Dawson și Beth se hotărâseră să o numească după Ash. Dacă nu ar fi fost pentru jertfa ei, cei trei nu erau aici astăzi. "Vedeți asta?" Privirea lui Dawson mi-a urmat a mea și rânjetul său plin de mândrie a fost greu de ratat. "A făcut-o azi dimineață." Gura mi sa lăsat deschisă. - Ea a scris numele ei? - Da. Beth se uită la Dawson. "Ash era pe covorul ei, jucându-se cu jucăriile ei și următorul lucru pe care-l știm, și-a scris numele." Dee stătea pe un loc de dragoste alături de Archer, trăgând. "Nu puteam să-mi scriu numele decât atunci când eram în clasa întâi și asta e cu adevărat trist, pentru că numele meu este de trei litere." Am râs. - Vrei să o ții? Întrebă Beth. Ar fi nepoliticos să spun nu, așa că am dat din cap și mi-am ridicat brațele în mod ciudat. Nu m-am simțit bine cu tot ce aveam de făcut, chiar și după ce n-au fost născuți și puteau să-și țină capul cu ușurință. Nu știam niciodată ce să fac cu ei odată ce le-am avut în mână. De exemplu, ar trebui să-i rog? Bounce-le în sus și în jos? Și Dumnezeule, ce trebuia să-i spun? O secundă mai târziu, micul pachet de Origine era în mâinile mele, cu ochii mari, purpurii, fixați chiar pe a mea și speram serios copilul să nu-mi citească gândurile și să înțeleagă ceea ce mă gândeam. Pentru că eram puțin îngrijorat să o dau

accidental. Când am ridicat puțin Ashley mai aproape de piept, ea a fost rapid să prindă două degete și să strângă. Greu. Am râs. "Wow. - E destul de puternică. Dawson zâmbi când Beth se așeză lângă el pe canapea. "A doua zi, și-a aruncat tedda din sufragerie în bucătărie." "La naiba", murmură Archer. - Poate că poate fi un jucător de softball, a sugerat Dee. Râsetele lui Beth era ușoară și surprinzător de lipsită de griji. "Dacă ea devine mai puternică, mă tem că va arunca ceva printr-un zid." "Ei bine, asta ar fi ciudat", i-am spus lui Ashley, care sa chicotit ca răspuns. Privirea îi pâlpâia peste umăr și simțeam că Daemon se apropie. Privirea ei era serioasă, ciudată pe măsură ce o studia. "Nu sunt sigur că-ți place." A râs. "Toată lumea îmi place", a șorțat Archer. Daemon își luă buzele peste obraz, în timp ce își înconjura brațele în jurul taliei, ținându-mă în timp ce-l ținem pe Dawson și pe copilul lui Beth. Ashley se întinse cu un braț scurt, împroșindu-i degetele înflorite alături de maxilar. Ca întotdeauna, era absolut fascinată de atingerea feței. Poate într-o zi, aș fi ținut copilul nostru. Cine stia? Dar ar fi o lungă, lungă perioadă de acum, ca și acum zeci de ani, și nu eram sigură că o zi ar veni vreodată. Ideea de a crește un copil era încă ceva străin pentru amândoi și am preferat-o în acest fel. Când brațele lui Daemon se strângeau în jurul taliei, știam că vom fi fericiți dacă doar cele două buze în formă de arcul s-au despărțit într-un zâmbet mare, iar elevii întunecați din centrul ochilor ei s-au aprins brusc, transformând o nuanță strălucitoare de alb. - E specială, murmură Daemon. Așa a fost. "Ești și mai specială", mi-a șoptit în ureche și am râs când m-am aplecat în îmbrățișare. M-am uitat în sus, privindu-mi călătoria peste chipurile celor care stau în cameră. Dee. Arcaş. Dawson. Beth. Apoi m-am trezit uitându-mă în ochii strălucitori ai lui Ashley. În cele din urmă, ea a încetat să se simtă în fața lui Daemon și și-a odihnit capul sub bărbie, făcând niște zgomote murmuritoare, pe măsură ce părea că îi îmbibă totul ca un burete. Dee și Beth au început să vorbească despre nuntă - nunta mea - și despre ce culori au sperat că am decis. Cred că Dee se ruga pentru roz. Archer și Dawson stăteau între ei, privindu-se complet confuzi de întreaga conversație. Zâmbetul meu sa simțit permanent pe fața mea. Indiferent cât de dur a fost viitorul, aceasta a fost familia mea, și aș face orice pentru a le menține în siguranță, chiar dacă unul dintre ei scuipa în prezent peste cămașa mea. Un bătut pe ușă ma scos din gânduri și când privirea mea a trecut prin cameră, a aterizat pe Archer. El zâmbea ca un nebun. - Cine ar putea fi asta? Întrebă Daemon. "Suntem cu toții aici." Dawson se ridică. "Nu am nici o idee. Permiteți-mi să verific. "M-am uitat mereu la Archer și stomacul meu a căzut. Este? Rărunchiul lui Archer se întindea. Întorcându-mă spre intrare, respirația mi-a ținut în gât, apoi Dawson se plimba înapoi în cameră. În spatele lui era cineva pe care nu l-am văzut de când am plecat din Montana. Luc se plimba în cameră, ritmul cu picioare lungi, ușor și fluid, și prostii, devenise tot mai înalt de când l-am văzut ultima oară. "Cum îndrăznești să ai o întâlnire și să nu mă inviți". Buzele mi-au izbucnit într-un zâmbet larg și aproape că aproape - am trecut peste el și l-am îmbrățișat din atât de multe motive. Dar n-am făcut-o, pentru că știam că Luc nu era tipul de îmbrățișare. Dee, cu toate acestea, nu a primit asta. Ea a sărit din locul unde stătea ca un izvor de sub ea și a ajuns la Luc înainte să poată reacționa, înfruntându-l într-o îmbrățișare epică. Ochii lui ușor întinși se întâlneau cu mine peste de umărul lui Dee. Era greu să-l numesc pe Luc, dar mi-a plăcut să cred că era unul, iar inima mi-a dat durerea. Din câte știm, serul - serul Prometheus nu făcuse ceea ce sperase pentru Nadia. Acesta a fost lucrul grozav despre Daedalus. În unele privințe, au avut intenții bune și, poate, dacă ar fi avut mai mult timp, ar fi putut să facă un medicament care ar eradica majoritatea bolilor umane. Dar nu toată lumea și-a luat sfârșitul

fericit. Când sa eliberat în cele din urmă de Dee, a ajuns în fața lui Daemon și al nostru. Nu ne privea cu adevărat, ci studiind pe Ashley ca și cum aș ține o nouă specie în brațul meu. Ceea ce am fost în totalitate. Cu voce joasă, am întrebat: "Ce faci?" Luc ridică din umeri. - Știi, îmi fac chestia ca o aripă de pui. Daemon sună ca și cum se sufoca. "Ați spus serios asta?" "Am făcut-o și sunt așa de cool". Am zâmbit când l-am privit cum își înclină capul în lateral. "Ești încă la origini?" El a dat din cap în timp ce se uită la Ashley. "Pentru moment. Cred că e bine pentru ei, pentru că așa cum am spus, sunt destul de cool și învăț din cele mai bune. "Nimeni din cameră nu a răspuns la asta, pentru că bine, Luc era. . . Luc. Da, copiii de origine au fost mai bine acum că Nancy nu era în jur și nici Daedalus, dar ce ar putea Luc să le învețe în lume? Eram destul de sigur că nu voiam să știu. Și de asemenea nu am vrut să știu cine se uita la ei în timp ce era aici. - Pot? Întrebă Luc, întinzându-și brațele. Privirea mea a găsit-o pe Beth și ea a dat din cap. "Sigur". Luc luă pe Ashley din mâinile mele ca și cum ar fi avut o mulțime de experiență cu oameni foarte mici. El a ridicat-o și Ashley părea să se uite înapoi la el, ca și cum ar fi studiat-o. Hei acolo, zise Luc. Ashley a răspuns prin lovirea unei palme de copil pe obraz cu o singură mână și apoi "Ești ceva special", a spus el, reamintind ceea ce a spus Daemon mai devreme. Privind ca Luc să se întoarcă cu Ashley, îndreptându-se spre Dawson și Beth, ascultam doar vag conversația pe care au început-o. Ceva ce are de-a face cu chipsuri de cartofi, mayo și locații ciudate, și asta a fost tot ce am vrut să aud despre asta. - Kitten? Murmură Daemon. Mi-am întors capul ușor și, ca de obicei, am fost pur și simplu lovită de el, fusesem de la prima dată când i-am bătut la ușă și am vrut să-l pun în față. El a fost al meu, tot el - partea stricată și partea caldă, jucăușă și iubitoare. "Ce?" Buzele mi-au curățat urechea când a șoptit un șir de cuvinte care mi-au lărgit ochii și mi-au îmbrăcat obrajii. Și am recunoscut cuvintele. Era ceea ce scrisese în scrisoarea pe care mi-a trecut-o la clasă cu mult timp în urmă. "Ai un joc pentru asta?", A întrebat el, ochii arzând un verde luminos. "Sper cu adevărat. M-am fost gandit la asta de doi ani. Nu mă lăsa jos, Kitten. Inima mi-a bătut în piept ca un tunet, așa cum am spus cele mai adevărate cuvinte vreodată. "Sunt in joc pentru orice cu tine, Daemon Black." SFARSIT