alimente din Brundisium apare ca o alegorie a coexistenţei vieţii şi morţii – roadele destinate a asigura traiul zac împrăştiate în descompunere. În descrieri, Broch, ca şi eroul său, e un senzual, ale cărui simţuri prind cu acuitate şi amplifică forme şi culori, sunete şi mirosuri. Sensibilitatea aceasta faţă de realitatea imediată şi concretă, expresie a participării şi aderenţei, destăinuie o nestinsă dragoste de viaţă, pe care o mărturiseşte şi Virgiliu, când îşi aduce aminte de „ţările scăldate de mare, toate ţările pe care le-a străbătut el cu pasul, peste ale căror pietre, peste al căror humus a umblat, părtaş al lumii vegetale şi umane şi animale, împletit în toate..." Poem despre moartea unui om, Moartea lui Virgiliu este un cântec de slavă închinat vieţii, bucuriei de a trăi a omului. După ce a publicat, în 1945, cartea, Hermann Broch s-a simţit desprins de ea, şi pentru că, pe măsură ce o scrisese, încetase de a mai fi o trăire, devenind operă de artă, şi pentru că scepticismul său în privinţa eficienţei poeziei sporise. „Caracterul ludic al unei opere de artă – îi scrie el unui cunoscut – este inadmisibil într-o epocă a camerelor de gazare." 1 În ultimii săi ani, scriitorul e stăpânit mereu de dorinţa de a crea literatură, dar îşi jugulează pornirea: „Câteodată, dorinţa este atât de puternică, încât pur şi simplu aş da naibii întreaga psihologie a maselor şi toate celelalte lucrări la care mă simt obligat. Dar odată trebuie să iei în serios prevalenţa eticului asupra esteticului şi să înveţi să taci." 2 Lucrările cărora li se dedică acum sunt politice, fiindcă „politica înseamnă acţiune". Broch continuă schiţarea teoretică a unui sistem de organizare socială şi statală luminat de idei generoase, democratice, dar pe de-a-ntregul utopic, fiindcă ignoră factorul economic şi lupta de clasă. Era un mod de a acţiona acţiona nu numai numai fără rezultate rezultate imediate, ci şi fără perspecti perspective. ve. Conştient Conştient de acest lucru, scriitorul caută alte căi, pentru a fi de folos oamenilor. "Disponibilitatea lui de a ajuta – îşi aminteşte profesorul Hermann Weigand – nu cunoştea limite, fiinţa lui iradia o lumină şi o căldură de neuitat." 3 Evocând aceeaşi risipă de sine, Hannah Arendt, care l-a cunoscut în acei ani, notează: „Practic, faptul se vădea în aceea că ori de câte ori cineva – anume nu numai un prieten, aşa ceva ar fi fost încă un cerc restrâns, putând fi trecut cu vederea, ci şi vreun cunoscut oarecare – se afla în nevoie (şi când nu se întâmpla asta într-un cerc de cunoscuţi şi de prieteni constând în mare parte din emigranţi), aşadar se îmbolnăvea, sau nu avea bani, sau zăcea pe moarte, Broch era acela care prelua totul asupră-i, ba chiar devenise de fapt de la sine înţeles că tot ajutorul trebuia aşteptat de la Broch, care nu avea nici bani, nici timp" 4. Bunul samaritean realiza în practică măcar o parte din ceea ce Virgiliu Virgiliu îşi imputa că nu făcuse. Scriitorul a reluat totuşi şi pana romancierului, determinat de solicitări din afară, dar şi de sentimentul responsabilităţii morale. Ceea ce scrie acum, de fapt scoate din mape mai vechi, restructurează, împlineşte şi aduce la zi, sunt două romane cu temă antihitleristă. Pe cel dintâi, Nevinovaţii , l-a şi văzut ieşind de sub tipar în 1950. Este un roman de o construcţie originală, alcătuit din unsprezece povestiri, şi ilustrează starea sufletească şi spirituală care a făcut posibilă ascensiunea nazismului. „Nevinovăţia" personajelor e aparentă, fiindcă se întemeiază pe pasivitate, iar indiferenţa şi incapacitatea sau refuzul de a acţiona constituie premisele manevrării oamenilor în orice direcţie periculoasă. „Fireşte – subliniază Broch într-o scrisoare – titlul titl ul Nevinovaţii este unul agresiv agresiv,, întrucât, cu excepţia excepţia apicultorului apicultorului şi a lui Trutsch Trutscherl erl Melitta, nimeni nimeni din carte nu e nevinovat.' nevinovat.'''5 Unitatea cărţii este dată prin intervenţia în trei rânduri a unor „voci'', un comentariu liric ritmat, o umanistă profesiune de credinţă a scriitorului. Fenomenul hitlerismului ca stare obsesională cu caracter de masă oferă substanţa celui de-al doilea roman, pe care Broch n-a mai apucat să-l termine. Scriitorul a lucrat la acest roman în trei etape, începând din 1936, şi i-a dat succesiv diverse titluri provizorii, printre care Vrăjirea (Die Verzauberung) şi Ispititorul (Der Versucher) sunt cele mai sugestive. Cu titlul din urmă, romanul a fost editat postum într-o alcătuire care reuneşte cele trei fragmente. Deşi operă încă neîncheiată şi nefinisată, Ispititorul se situează la nivelul celor mai bune scrieri literare ale lui Broch. Acţiunea se petrece într-un sat de munte, aşezare izolată, unde se stabileşte un anume Marius Ratti, ins cu aparenţă neînsemnată, dar care se arată în curând a fi un veleitar, întruchipare demonică a răului. Dacă, în Moartea lui Virgiliu. Octavian August întruchipează până la un punct imaginea conducătorului „pozitiv" – izbăvitorul din impas al poporului, factorul de ordine, simbolul organizării statale smulse haosului, spiritul lucid, realizatorul comunităţii şi garanţia păcii – Marius Ratti este chipul odios al conducătorului „negativ", actor şi şarlatan, care destramă vechile relaţii omeneşti bazate pe sentimente normale şi datine verificate, ca să aprindă spaima, lăcomia şi ura şi să-şi exercite domnia prin ele. 1
Opere complete, vol. VIII, p. 280. Ibid., p. 278–279. 3 H. Broch, Opere complete, vol. IV, p. 5. 4 Hannah Arendt, op. cit., p. 6–7. 5 Opere complete, vol. VIII. p. 363. 2
