Management in Agroturism

Universitatea de Ştiinţ tiinţe Agricole şi Medicină Medicină Veterinară Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ Iaş Iaşi

Facultatea de Zootehnie  Învăţământ la distan ţă

ŞEF LUCR. DR. STEJĂ STEJĂREL BREZULEANU

MANAGEMENT AGROTURISTIC  Material de studiu I.D.  Specializarea Zootehnie  Anul de studiu VI 

IAŞ IAŞI, 2006 1

CUPRINS INTRODUCERE CAP. I NOŢ NOŢIUNI GENERALE PRIVIND TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL 1.1 Definirea şi scopul turismului rural 1.2 Definirea şi scopul agroturismului 1.3 Interferenţ Interferenţe între turism rural şi agroturism 1.4 Conţ Conţinutul activităţ activităţilor ilor de turism rural şi agroturism CAP. II EVOLUŢ EVOLU ŢIA AGROTURISMULUI ŞI AGROTURISMULUI 2.1 Turismul rural şi agroturismul pe plan mondial 2.2 Turismul rural şi agroturismul în ţările ţările europene 2.3 Turismul rural şi agroturismul în România 2.4 Forme de cooperare în domeniul turismului rural şi agroturismului CAP. III DEZVOLTAREA, PERFECŢ PERFEC ŢIONAREA ŞI DIVERSIFICAREA AGROTURISMULUI 3.1 Dezvoltarea activităţ activităţiiii de agroturism 3.2 Condiţ Condiţiile necesare pentru practicarea agroturismului 3.3. Sprijinul statului în dezvoltarea şi diversificarea agroturismului 3.4.

Efectele

economico-sociale

ale

dezvolt ării dezvoltă

şi

perfecţ perfecţionă ionării

agroturismului CAP.IV. FORMELE ŞI PARTICULARITĂŢ PARTICULARITĂŢILE ILE AGROTURISMULUI 4.1. Formele agroturismului 4.2.Particularităţ 4.2.Particularităţile ile agroturismului 4.3 Factorii care influenţ influenţează ează circulaţ circulaţia turistică turistică în mediul rural 4.4 Tipuri de gospodă gospodării cu destinaţ destinaţie agroturistică agroturistică CAP. V. AGROTURISMUL –FACTOR DE DEZVOLTARE ECONOMICOSOCIALĂ SOCIALĂ 5.1. Agroturismul ca activitate generatoare de venit în mediul rural 5.2. Utilizarea resurselor prin intermediul agroturismului 5.3. Că Căile şi mijloacele folosite pentru practicarea eficientă eficientă a agroturismului CAP. VI. LEGISLAŢ LEGISLAŢIA SPECIFICĂ SPECIFICĂ AGROTURISMULUI 6.1. Cadrul juridic privind agroturismul în România 6.2. Legislaţ Legislaţia specifică specifică turismului rural şi agroturismului în Europa CAP. VII. POTENŢ POTEN ŢIALUL AGROTURISTIC AL UNEI ZONE 7.1. Noţ Noţiunea de potenţ potenţial agroturistic 7.2. Resursele turistice naturale şi obiective turistice 7.3. Vocaţ Vocaţia turistică turistică a unor localităţ localităţii rurale 7.4 Direcţ Direcţiile şi formele de dezvoltare în perspectivă perspectivă ale agroturismului BIBLIOGRAFIE

2

INTRODUCERE Practicarea agroturismului s-a extins din ce în ce mai mult în a doua  jumătate a secolului al XX-lea, în aproape tot continentul european. O vacan ţă la ţar ă a intrat în obişnuinţa iubitorilor de aer curat, natur ă, spaţii pur ecologice. Căutarea mediului rural, pentru odihnă şi recreere este o tendinţă generală în   practica mondială a turismului actual. De aceea, regiunile rurale ale Europei înscriu turismul, rând pe rând, în cadrul politicilor de dezvoltare locală pe viitor. Turismul integrat în zonele şi localităţile rurale reprezintă o alternativă de a rezolva, în acelaşi timp, probleme ce privesc, pe de o parte, satul, iar pe de alt ă   parte oraşul. Prin turism rural se vor putea rezolva probleme ale politicii amenajării teritoriului, ale echilibrului oraş-sat, conturându-se astfel o schimbare socială ce ofer ă posibilitatea populaţiei de la oraş să-şi regăsească r ădăcinile, valorile culturale, destinderea fizică, liniştea şi calmul pierdute sau uitate. În ţările Uniunii Europene, agroturismul nu este un fenomen nou. De-a lungul timpului, pentru majoritatea ţărilor U.E. – timpul însemnând câteva decenii – cazarea turiştilor s-a practicat de o manier ă mai mult sau mai puţin spontană ori organizată.  Noul în acest domeniul se manifestă prin expansiunea fenomenului turistic în spaţiul rural. Această expansiune se explică, pe de o parte, prin relansarea dezvoltării regiunilor rurale şi, pe de altă parte, prin diversificarea formelor de  practicare a turismului de masă. De aceea, ţările U.E. înscriu turismul în cadrul  politicilor de dezvoltare locală pe viitor, sub denumirea specifică de turism rural. Intrat în obişnuinţa vacanţelor multora dintre turiştii lumii, agroturismulnu mai este o noutate. Pentru marea majoritate a locuitorilor Europei, celor două Americi, Noii Zeelande, Australiei, vacanţele la ţar ă sunt preferate din ce în ce mai mult, atât de utilizatori (turişti) cât şi de prestatori (amfitrioni/proprietari ori angajaţi ai acestora). Activitatea s-a dovedit a fi rentabil ă - mai ales ca urmare a schimbării preferinţelor  şi obişnuinţelor turiştilor către turismul individual - în dauna turismului de masă sau a celui de tip “industrial ”. ”. Pe de altă parte, migrarea către oraş, modernizarea muncii în sectorul agricol, schimbările provocate de creşterea concurenţei în lumea rurală prin lărgirea pieţei libere comunitare1, au o contrapondere în agroturismul. Activităţile din sfera turismului pot relansa economic satele, dacă atitudinea binevoitorare a locuitorilor acestora - de a primi şi accepta în mijlocul lor valul risipitorilor  şi  pretenţioşilor oaspeţi – este receptată favorabil. 3

CAP. I NOŢIUNI GENERALE PRIVIND TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL

1.1 DEFINIREA ŞI SCOPUL TURISMULUI RURAL

Turismul rural este o activitate economică complexă, cu o largă sfer ă de cuprindere, care pune în evidenţă, printr-un mecanism propriu, circulaţia turistică rurală. Căutarea mediului rural pentru odihnă şi recreere este o tendinţă generală în practica mondială a turismului. Venind în întâmpinarea acestei tendinţe, numeroase organizaţii de turism, lucrative sau obşteşti, din diverse ţări europene se preocupă, de mai mulţi ani, de organizarea şi instituţionalizarea turismului în spaţiul rural. Astfel, în ţările cu un grad ridicat de urbanizare şi industrializare a apărut necesitatea de a recrea sau crea ambiantul rustic-rural sub multiple forme: sate de vacanţă, ferme de vacanţă, sate club sau pentru tineret, staţiuni rurale de odihnă,  precum şi satul turistic care, în ultimii ani, deţine un loc prioritar. Prin deschiderea graniţelor europene „Anul turistic“ – 1990 – a fost înfiinţat EUROGITES, organizaţie care acoper ă întreaga Europă geografică. Programul de acţiune al C.E. pentru perioada 1990-1992 a oferit acestei organizaţii mijloacele necesare pentru a putea transpune obiectivele stabilite prin statut, în acţiuni concrete. (26) Din anul 1993 România este membr ă EUROGITES. În condiţiile de astăzi, când EUROGITES nu primeşte fonduri pentru a putea pune în aplicare obiectivele stabilite prin statut şi pentru a avea succes, turismul din toate ţările Europei şi implicit din România trebuie să valorifice iniţiativa, pasiunea şi curajul întreprinzătorilor particulari. Fiind un fenomen socio-economic nou în evoluţia turismului, preocupările de a defini turismul rural sunt sporadice şi pot fi întâlnite în literatura de specialitate diferite definiţii conform unor orientări de moment a specialiştilor. Astfel, după unele abordări psihologice (107), turismul rural este definit ca o  formă  particular ă  de turism, ca un domeniu  şi o art ă  a primirii turistului  şi a unui comportament ce difer ă  de alte forme de turism.

Putem aprecia că turismul rural

este o stare de spirit specifică locuitorilor rurali, care implică foarte mult respect faţă de oaspeţi. Ca urmare, turistul nu este un anonim, ci un oaspete de seamă, un 4

 prieten al familiei, care revine mereu cu plăcere la pensiune. Ca atare, se poate observa o mare diversitate a schimbului de impresii între turişti şi gazdă, cultivându-se continuu relaţii care duc în cele din urmă la intensificarea fluxului turistic din zonă. Privit prin prisma abordării sociologice, turismul rural, poate fi definit ca o activitate specifică  mediului rural, în care turi ştii descoper ă  via ţ a la  ţ ar ă ,   gospoă ria proprietarului, mediul rural cu tradi ţ iile  şi obiceiurile sale.

Din acest

motiv se impune ca turismul rural să r ămână un produs al societăţii rurale, respectiv amenajarea spaţiului rural, implementarea echipamentelor de recreere şi odihnă. Este necesar să fie o contribuţie a întregii societăţi rurale, având grijă să se  păstreze originalitatea mediului rural. În acest fel se produce inser ţia turistului, dornic de a se integra unui mod de viaţă autentic, inedit, în societatea rurală. (35). Din punct de vedere al abordării geografice, turismul rural este apreciat în raport cu existenţa spaţiului rural corespunzător, respectiv, turismul rural se manifestă în spaţiul rural indiferent de caracteristicile fizico-geografice şi demografice ale spaţiului rural. Dezvoltarea turismului rural apare ca o consecinţă a restrângerii mediului natural în condiţiile urbanizării planetei, a poluării, a aglomeraţiei umane, a stresului fizic şi psihic specifice unei existenţe moderne. Astfel, turismul rural ă pentru relaxarea şi „reîncărcarea   poate fi considerat ca o terapie necesar 

 bateriilor“ omului modern, într-un spa ţiu adecvat şi plăcut şi la un preţ rezonabil. Practicarea turismului rural presupune existenţa următoarelor elemente: (20)  existen ţ a unui spa ţ iu rural bogat în tradi ţ ii cu un mediu natural deosebit;  oamenii interesa ţ i să  practice o astfel de activitate;   serviciile oferite de ace şti oameni: cazare  şi masă ;  existen ţ a unei baze materiale (care implică  mijloace de transport  şi că i de

acces)  şi a unui cadru legislativ adecvat, care să  impulsioneze oamenii în vederea practică rii unei astfel de activit ăţ i.

În ansamblul economiei locale, (70) turismul rural  se defineşte ca fiind “o  formă  de valorificare turistică  a spa ţ iilor rurale prin exploatarea resurselor  naturale, a valorilor  şi tradi ţ iilor culturale  şi istorice, a produselor agricole, a   produselor de marcă  cu identitate regional ă ,   şi specific etnografic  şi cultural, menite să  acopere nevoile consumatorilor în materie de primire, alimenta ţ ie, activit ăţ i recreative, divertisment  şi diverse servicii”.

5

Turismul rural, în ansamblul său include o paletă largă de modalităţi de cazare, de activităţi, evenimente, festivităţi, sporturi şi distracţii, toate desf ăşurându-se într-un mediu tipic rural. Agroturismuleste un concept care cuprinde activitatea turistică organizată şi

condusă de populaţia locală şi care are la bază o strânsă legătur ă cu mediul

ambiant natural şi uman. Această definiţie de ordin general şi care poate fi doar par ţial acceptată   pune în evidenţă agroturismulfaţă de activitatea turistică tradiţională, în care în mod constant, turiştii exclud orice relaţii semnificative cu populaţia. Turismul ruraleste privit, în general, ca un ansamblu de o largă varietate de activităţi, evenimente, servicii de cazare, alimentaţie publică şi agrement, dezvoltate într-un spaţiu caracterizat drept rural. Totuşi, când este vorba de a defini exact turismul rural, apar o serie de  probleme. Conform unei definiţii (1), „turismul rural este un concept care include

toate activităţile turistice din zonele rurale”. Această definiţie pare a fi unanim acceptată şi necontestată. Se pune mereu întrebarea: ce se înţelege prin „zone rurale”. În unele ţări din Europa, cum ar fi Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg şi Franţa, termenul de zonă rurală reprezintă zone diferite de oraşe, zone de litoral

sau zone montane. În Italia, de exemplu, termenul de zonă rurală se refer ă la zone care nu sunt nici urbane, nici de litoral, dar include şi regiunile montane. În Irlanda şi Marea Britanie, zonele rurale sunt practic toate zonele care nu sunt urbane. În Spania, Portugalia şi Grecia, există tendinţa de a înţelege prin zone rurale acele păr ţi, regiuni, utilizate pentru producţia rurală. (8) Se poate observa astfel că acest concept nu are acelaşi înţeles în toate ţările europene. Trecând peste această chestiune geografică, termenul de turism rural implică prezenţa anumitor  tr ăsături ale produsului turistic. De exemplu, o vizită la o fabrică dintr-o zonă rurală sau o zi petrecută într-un parc tematic dintr-o zonă rurală nu reprezintă turism rural în accepţiunea actuală a acestei noţiuni. În acest context, Bernard Lane, Directorul Programului de Dezvoltare a Agroturismului de la Universitatea Bristol (88), consider ă că turismul rural nu este sinonim cu turismul într-o zon ă rurală, ci trebuie să aibă anumite tr ăsături specifice, cum ar fi: deschiderea spre natur ă, absenţa aglomeraţiei, linişte, medii nemecanizate, contacte personale în antiteză cu anonimatul urban, sentimente de stabilitate şi istorie naţională,  posibilitatea unei mai bune cunoaşteri a zonei şi a locului. 6

Turismul rural poate fi definit, pentru a evita controversa geografică, drept un concept care acoper ă activităţile organizate şi conduse la nivel local şi bazate  pe atracţiile mediului natural şi uman. Alături de noţiunea de turism rural, termenul de turism verde este adesea utilizat, distingându-se de turismul alb (sporturi de iarnă), turismul albastru (vacanţe pe litoral) şi turismul de lumini (turismul urban). Motivaţia principală a unei asemenea forme de turism este de integrare a turiştilor în mediu natural şi uman şi pe de altă parte implicaţia populaţiei locale în furnizarea de servicii pentru turism.

Turismul rural este o formă de turism care “se desf ăşoar ă în mediul  rural, valorificând resursele turistice locale (naturale, economice, culturale  şi  umane) ca  şi dot ările  şi echipamentele turistice, inclusiv pensiunile  şi fermele agroturistice, utilizeaz ă diverse spa ţ ii de cazare: hanuri   şi hoteluri rurale, ad ă posturi, sate de vacan ţă şi îmbracă forme variate de sejur, cu un spectru larg  de motiva ţ ii: de tranzit sau itinerant cu valen ţ e cultural-cognitive etc.” (72) Turismul rural constituie o alternativă la turismul tradiţional, clasic, desf ăşurat în staţiuni şi centre turistice, precum şi la oferta „standard” de tip industrial

1.2 DEFINIREA ŞI SCOPUL AGROTURISMULUI În ceea ce priveşte definirea agroturismului, ea are la bază necesitatea găsirii de soluţii pentru gospodăriile rurale, în sensul creşterii veniturilor prin valorificarea potenţialului economic al acestora, dezvoltând serviciile de găzduire şi de valorificare a produselor proprii şi locale.

De la această necesitate fundamentală se pot formula diferite concepte sau definiţii derivate care să caracterizeze agroturismul pe segmente specializate.

Din punct de vedere al spaţiului de cazare (al asigur ării bazei materiale), agroturismul poate fi definit ca o activitate capabilă să valorifice excedentul de cazare existent în gospodăria ţăr ănească, pregătit şi amenajat special pentru primirea de oaspeţi.

Din punct de vedere al activităţilor care gravitează în jurul gospodăriei ţăr ăneşti, agroturismul poate fi definit ca un ansamblu de bunuri şi

servicii oferite

de gospodăria ţăr ănească spre consumul persoanelor care, pentru o anumită  perioadă determinată, vin în mediul rural pentru relaxare, odihnă, agrement, cure terapeutice, tranzacţii sau afaceri, precum şi multe alte activităţi specifice. 7

Din punct de vedere al divertismentului , agroturismul este o formă de turism cu multă varietate şi unicitate în realizarea serviciilor ce se ofer ă oamenilor  care iubesc natura, cultura şi arta ţăr ănească.  Agroturismul reprezintă

o formă particular ă de turism rural cu un grad de

complexitate mai ridicat, cuprinzând atât activitatea turistică  propriu-zisă  (cazare,  pensiune, prestări de servicii, sport, distracţie etc.), cât şi activitatea economică , de regulă agricol ă  practicată de gazdele turiştilor (activităţi de producţie, de ărie şi de comercializare a   prelucrare a produselor agricole în gospod

acestora).(95) Agroturismul este o componentă a turismului, în general şi a agroturismului , în special şi prezintă în principal următoarele caracteristici:(120) o

o

 prezintă un grad de complexitate ridicat; reprezintă o activitate economică ce valorifică excedentul de spaţii de cazare existent în gospodăria ţăr ănească;

o

o

ofer ă servicii turistice (cazare, pensiune, agrement);  proprietarul desf ăşoar ă, în paralel şi activităţi cu profil agricol (cultivarea  plantelor, creşterea animalelor etc.);

o

turiştilor li se ofer ă posibilitatea, în scop de recreere, să participe la activităţile gospodăriei (uscatul fânului, culegerea fructelor, mulsul vacilor, pescuit, prelucratul produselor agricole, prepararea hranei);

o

are o durată determinată de timp (vacanţe de var ă sau iarnă, weekend);

o

are scopuri diferite: recreere, iniţiere în arta meşteşugurilor tradiţionale, studii şi documentare;

o

de regulă, reprezintă o activitate secundar ă, activitatea agricolă în gospodăria proprie r ămânând principala ocupaţie şi sursă de venit;

o

constituie un mijloc de valorificare integrală a spaţiului rural cu potenţialul său natural, agricol, economic, turistic, cultural, socio-uman

o

contribuie la dezvoltarea durabilă a spaţiului rural, prin: menţinerea echilibrului ecologic; folosirea durabilă a resurselor turistice; menţinerea diversităţii naturale, culturale, etnografice, sociale etc, favorizează dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii, edilitare etc; favorizează dezvoltarea economică a localităţilor rurale; turistul beneficiază de un mediu nepoluat, ecologic; turistul are acces la atracţii turistice naturale, lipsite de factori de stres; ambianţa întâlnită de turist este familială, cu un   puternic caracter ospitalier; permite realizarea unui turism adecvat 8

diferitelor categorii de vârstă sau statut social:  persoane de vârsta a treia,  persoane cu dizabilit ăţ i, familii cu copii mici; tineri că  să tori ţ i etc.(135) o

turistul are acces la meniuri tradiţionale de sărbători, specifice diferitelor  zone geografice;

o

agroturismul se realizează în strânsă corelaţie cu economia locală, existând o strânsă corelaţie în special cu ramurile agricole

1.3. INTERFERENŢE ÎNTRE TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISM Evoluţia socială, tendinţele privind necesitatea petrecerii timpului liber  într-un mod cât mai plăcut şi divers creează premisele dezvoltării organizate a turismului rural şi a agroturismului. La acest nivel cele două forme de turism trebuie să dispună de un management capabil să armonizeze cadrul natural şi gospodăria ţăr ănească în scopul satisfacerii cerinţelor turistului modern. Deşi acţionează în spaţiul rural, agroturismul şi turismul rural sunt două concepte care pentru unii autori reprezintă acelaşi lucru (Braşoveanu N., 1995,   Nistoreanu P., 1999), iar pentru alţii sunt două noţiuni diferite (Florina Bran, 1997, Vasile Glăvan, 1999, Ion Talabă, 1997). Practica a ar ătat că aceste categorii se identifică până la un anumit nivel, au un numitor comun care scoate în evidenţă elementele de identitate, de incluziune, cât şi elemente diferite care le conduc la departajare, la diferenţiere. Oferta de „Turism rural” defineşte toate ofertele turistice din mediul rural, care nu sunt legate de gospodăria ţăr ănească: vacanţe în gospodării, care şi-au   pierdut în mare parte funcţia de bază, sejururi în case de vacanţă, locuinţe de vacanţă, case particulare. Turiştii doresc să cunoască tradiţiile rurale, cultura şi natura, vor să-şi petreacă vacanţa într-un mediu rural intact, să li se ofere produse şi

specialităţi regionale. Ei caută liniştea, aerul curat şi doresc să poată practica

sportul şi drumeţia (32). În literatura existentă, inclusiv în cea din ţările Comunităţii Europene, apar  frecvent termenii de turism rural şi agroturism. În clarificarea acestor termeni şi stabilirea interferenţelor există două tendinţe de definire a acestor noţiuni. În prima categorie, criteriul de definire utilizat este ponderea veniturilor  realizate din activitatea de turism de care beneficiază comunitatea rurală sau numai o parte a acesteia.

9

În cea de-a doua categorie, criteriul de diferenţiere se bazează pe ponderea diferitelor elemente constitutive ale ofertei turistice. Sub acest aspect, termenul de turism rural cuprinde şi cultura, istoria, tradiţiile existente în spaţiul rural, care împreună cu cele specifice din gospodăria ţăr ănească constituie componente ale ofertei turistice. În comparaţie cu agroturismul, turismul rural este acela care a scos la iveală mai ales în ultima perioadă un aspect deosebit de interesant şi anume cerinţe crescândă pentru turismul din regiunile rurale şi reorientarea unor aspiraţii, gusturi, tendinţe către folclor, tradiţie şi puritate a naturii şi a necesitat un comportament turistic special. Unele din motivaţiile posibile care au dus la apariţia şi dezvoltarea turismului rural sunt: reîntoarcerea în natur ă, cunoaşterea şi adeziunea temporar ă la grupurile de apartenenţă specifică zonelor rurale, cunoaşterea şi înţelegerea creativităţii populare, motivaţiile estetice, curiozitatea, odihna, cura de aer sau de fructe, consumul de alimente, proaspete, sportul, vânătoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile şi drumeţiile, cadrul de compensare fizică şi spirituală, prezentarea  puternică a elementelor patriarhale, fragmentarea vacanţelor, acceptarea alegerii ca destinaţii de vacanţă a ţărilor învecinate, turismul cultural şi de cunoaştere, sporirea gradului de solicitare pentru spaţii de cazare cu un confort mai redus, formele de agrement şi animaţie etc. Prin conţinutul său, turismul rural, se interferează în mare măsur ă cu agroturismul, cu care se completează şi se stimulează reciproc. Astfel, principalele categorii de servicii, cele de cazare, de alimentaţie, de transport trebuie să se situeze la nivelul calitativ întâlnit în orice formă de turism. În plus, serviciile de alimentaţie în turismul rural se bucur ă de condiţii speciale  prin varietatea, calitatea şi mai ales prin prospeţimea produselor oferite chiar de către gazdă care are în gospodărie animale şi păsări. Vizitatorii pot participa activ, dacă doresc, în activitatea de agroturism, la activităţile gospodăreşti, gustând din senzaţiile noi oferite de un mediu total diferit de cel în care tr ăieşte în mod curent. Agroturismul este şi va r ămâne o activitate complementar ă sezonier ă, limitată în cele mai fericite cazuri la circa 100 zile turistice anual, greu de atins în majoritatea pensiunilor agroturistice. (16) Agroturismul, ca formă complementar ă a turismului rural, contribuie, pe lângă obţinerea unor venituri complementare pentru populaţia locală şi la 10

realizarea unor obiective sociale cum ar fi: continuitatea activităţilor agricole întrun mediu slab-productiv, mobilizarea unui număr însemnat de gospodării şi de   persoane, ridicarea nivelului general de civilizaţie a unei categorii de populaţie care tr ăieşte izolat, ameliorarea comportamentului social în relaţiile umane, cultivarea relaţiilor umane şi chiar ameliorarea situaţiei igienico-sanitare din multe localităţi rurale.

1.4. CONŢINUTUL ACTIVITĂŢILOR DE TURISM RURAL ŞI AGROTURISM Începând cu anii 1970, turismul ruralîn Europa a resimţit puternic impactul schimbărilor importante în atitudinile şi preferinţele consumatorilor, rezultând un ritm accentuat de schimbare în conţinutul produsului turistic rural. Deplasarea dinspre turismul de masă către turismul individual şi modificarea preferinţelor    privind tipul de vacanţă, i-a determinat pe producătorii de voiaje turistice să găsească alternative pentru destinaţiile spre litoral şi munte. Interesul crescut  pentru sport, sănătate, peisaje, căutarea autenticului, locuri de mici dimensiuni, au stimulat dezvoltarea agroturismului . Turismul rural se bazează pe trei elemente principale: spaţiu, oameni şi  produse (61). Aceste elemente ale activităţii de turism rural sunt variate în funcţie de regiune sau ţar ă, deoarece descriu realităţi foarte diferite.

Spaţiul rural s-a format prin juxtapunerea mai multor entităţi care au, fiecare în parte, prezent şi viitor propriu, iar exploatarea lor în interes turistic nu se face pe un teren uniform, pe aceeaşi bază geografică, socială, economică sau culturală. Zonele geografice, atracţiile turistice diverse, condiţiile economice variate, resursele umane diferite din punct de vedere cantitativ şi calitativ fac ca ceea ce este de dorit sau posibil într-un anumit loc să nu fie la fel în alt loc; ceea ce este  benefic sau tolerat într-un loc sau pentru un anumit grup uman poate deveni nociv sau intolerabil într-un alt loc sau pentru un alt grup uman. Satul a ocupat încă de la începuturile activităţilor umane un loc dominant în ansamblul reţelei de aşezări care s-a organizat în cadrul unui anumit peisaj geografic. Prin istoria, continuitatea şi prezenţa sa permanentă în teritoriu, el a contribuit din plin la transformarea mediului geografic. 11

Toate schimbările apărute în structura social-economică în decursul timpului sunt reflectate în viaţa cotidiană a satului, care a păstrat în interiorul său, elemente valoroase ce marchează principalele tr ăsături istorice şi culturale. Aşezările rurale prin principalele lor componente – vatr ă moşie, populaţie, ocupaţii, tradiţii, obiceiuri prezintă importante valenţe turistice. Turismul rural deşi are o istorie mai veche, practic a luat un mai mare avânt în ultimul deceniu, cu sprijinul a numeroase asociaţii de profil, multe la nivel de judeţ. Pentru început, turismul rural se axează pe servicii turistice de bază, fiind influenţat şi de dotările de infrastructur ă pe care le deţine habitatul rural. Un element definitoriu care alcătuieşte structura turismului rural îl constituie dezvoltarea susţinută a serviciilor de divertisment şi agrement rural. În condiţiile în care se vor crea premisele de suport pentru agrementul rural şi numărul turiştilor care vor prefera asemenea vacanţe va creşte. Locuitorii din mediul rural trebuie să fie principalul element în activitatea de turism rural pentru a fi principalii beneficiari. Ospitalitatea tradiţională a ţăranului trebuie să fie însoţită de o pregătire specifică activităţii de cazare turistică, iniţiativa privată trebuie să se integreze într-un plan colectiv de dezvoltare globală, iar aportul fiecăruia trebuie să contribuie la montajul produselor turistice, oferind vizitatorului – consumator  satisfacţia unei cazări civilizate, însoţită de serviciile corespunzătoare şi, în acelaşi timp, posibilitatea descoperirii unor locuri şi oameni noi. Ferma, satul, spaţiul rural sunt imagini sau motive pentru care turiştii vin să-şi petreacă vacanţele la ţar ă. Ferma, r ămâne un simbol foarte puternic pentru locuitorul din mediul urban, fiind casa fermierului, a ţăranului, a celui care cunoaşte secretele naturii, locurile cele mai bune de pescuit, de cules ciuperci apreciate de consumatori, este locul în care se cresc animale domestice cu care or ăşeanul a pierdut contactul, este locul unde se pot mânca fructe proaspete, locul unde se succed genera ţii, este locul cu un mod natural de viaţă . Satul ocupă un rol deosebit de important în imaginaţia or ăşeanului, semnificând dimensiunea umană, animaţia locală specifică, evocă primăria, cafeneaua, şcoala, biserica, locuri care au marcat viaţa oamenilor secole de-a rândul. Satul grupează artizani comercianţi, mici întreprinzători, activi locali care fac viaţa mai uşoar ă la ţar ă.

12

Satul reprezintă de asemenea, locul de baştină, a celor mai frumoase sărbători, a celor mai frumoase obiceiuri de nuntă, botez sau de iarnă. Spaţiul rural reprezintă întregirea activităţii de cazare la fermă sau gospodăria ţăranului şi a vieţii satului în slujba agroturismului . Turiştii doresc să  parcurgă acest spaţiu rural sau să acţioneze în slujba acestuia. Spaţiul rural reprezintă simbolul libertăţii, respiraţiei, apei nepoluate, verdeţei, a locurilor pline de flori, a parfumurilor  şi cânturilor, invitând la contemplaţia peisajelor, dar  şi la activităţi fizice de-a lungul potecilor, pe malul râurilor şi lacurilor, traversând dealurile, munţii etc. Toate aceste activităţi în plină natur ă constituie un criteriu important în alegerea petrecerii vacanţelor la ţar ă. Ferma, satul şi spaţiul rural, împreună sau separat constituie farmecul turismului rural prin atractivitate. Turismul rural trebuie înţeles ca o formă de activitate care asigur ă populaţiei urbane cele mai adecvate condiţii de terapie împotriva stresului determinat de tumultul vieţii cotidiene. Această formă de turism este puternic influenţată de factorii psihologici şi se adresează prin excelenţă iubitorilor de natur ă, celor care ştiu să o folosească în avantajul sănătăţii şi reconfortării lor f ăr ă să o distrugă. Principalele categorii de servicii oferite: de cazare, de alimentaţie trebuie să se situeze la un înalt nivel calitativ. În plus, serviciile de alimentaţie în agroturismulse bucur ă de condiţii speciale prin varietatea, calitatea, dar mai ales  prin prospeţimea produselor oferite de către gazdă, care dispune şi de capacitatea de producţie respectivă. Se cunoaşte că turismul rural, prin funcţia lui de consumator, aduce o creştere a veniturilor în locurile unde aceşti turişti se deplasează temporar, datorită faptului că agroturismul, pe lângă serviciile de cazare solicitare, recurge şi la serviciile de alimentaţie, achiziţionează amintiri, articole cu specific local, diferite  bunuri etc. Agrementul reprezintă un element esenţial care contribuie la reuşita vacanţelor la ţar ă. El poate îmbr ăca diferite forme, plimbări, escaladări pe versanţi, coborâre cu pluta, studiul sau observarea naturii, a vie ţuitoarelor, participarea la festivaluri rurale, la sporturi care cer mediu rural obligatoriu, fotografiere, filmat, drumeţie, ciclism, echitaţie, vânătoare, pescuit, cunoaşterea zonelor etc. Ca formă a turismului de masă, turismul rural se pretează atât turismului individual cât şi de grup (în special grupurilor mici, familiale) şi este practicat îndeosebi la sfâr şit de să ptămână sau în timpul vacanţelor. 13

În ceea ce priveşte limitele de vârstă, pentru liniştea şi bogăţia cadrului natural, pentru confortul oferit de locuinţele săteşti modern amenajate, pentru alimentaţia sănătoasă şi bogată în vitamine, ca şi pentru multiplele posibilităţi de  practicare a sportului în aer liber, turismul rural vine în întâmpinarea dorinţelor  tuturor categoriilor de vârstă, fiind practicat atât de persoane de vârsta a treia cât şi de către generaţia tânăr ă. Intensitatea de continuă creştere a activităţii turistice în diferite regiuni determină un impact puternic asupra comunităţilor locale ale acelor regiuni. De cele mai multe ori, impactul este unul pozitiv, dar nu trebuie neglijate nici situaţiile în care efectele au fost negative. În cadrul acestui impact, o dimensiune importantă, în afara celei economice, o constituie dimensiunea social-culturală. Impactul turismului rural asupra comunităţilor locale se evidenţiază prin

dimensiunea extensivă, (77) care face referire la caracteristicile localităţii, cum ar fi: rolul ei ca destinaţie turistică, natura activităţii turistice, raportul turişti / rezidenţi, tipurile de turişti, sezonalitate, etc. În regiunile turistice, comunităţile locale trec printr-o secvenţă de reacţie, ca urmare a dezvoltării turismului în zonă, schimbându-şi percepţiile pe măsura experienţei. Raportul turişti/rezidenţi ofer ă informaţii asupra intensităţii fluxului turistic. În ultima vreme se cunoaşte o creştere a acestui raport pe măsur ă ce o anumită destinaţie turistică trece prin stagii succesive de dezvoltare. Sezonalitatea îşi pune amprenta asupra reacţiilor comunităţii prin fluxurile accentuate de turişti în perioade de vârf, fiind şi motivul pentru care vacanţele localnicilor sunt adesea stabilite ţinând cont de sezonalitate.

Dimensiunea intrinsecă se refer ă la caracteristici ale membrilor  comunităţii gazdă care afectează variaţiile impactului turismului asupra respectivei comunităţi: grad de implicare, caracteristici economico-sociale, apropiere de casă, perioadă de şedere etc. Relaţiile dintre oaspeţi şi localnici sunt privite ca o balanţă între costuri şi   beneficii, pentru ambele păr ţi. Gradul de implicare a indivizilor  şi industria turistică este importantă pentru echilibrul acestei balanţe, deoarece influenţează măsura în care beneficiile sunt percepute ca fiind mai mari decât costurile.

14

Persoanele care îşi bazează existenţa pe activităţile turistice sunt înclinate fie să supravegheze impactul pozitiv al turismului, fie să accepte mai uşor  impactul negativ al acestuia asupra comunităţii în care tr ăiesc. Activităţile de turism rural şi agroturism se bazează pe o mulţime de elemente specifice, larg utilizate în limbajul curent şi cel de specialitate cum ar fi: motivul sejurului, durata sejurului, recreere, călătorie, vizită, excursie etc.

Motivul sejurului este un criteriu care conduce la structurarea călătoriilor  dintr-o localitate sau ţar ă în două mari categorii şi anume: cei care intr ă şi cei care nu intr ă în categoria turiştilor. Potrivit celor enumărate mai sus nu pot face parte din categoria turiştilor următoarele tipuri de călători: lucr ătorii veniţi din afar ă, imigranţii temporari sau permanenţi, nomazii, pasagerii în tranzit, refugiaţii, membrii for ţelor  armate, reprezentanţii consulari, diplomaţii etc., respectiv persoanele care urmează să exercite în spaţiul avut în vedere, unele activităţi remunerate (86). Pot face parte din categoria turiştilor toate persoanele care călătoresc într-o serie de scopuri cum ar fi: petrecerea timpului liber, recreere, sport, misiuni, congrese, studii, vizitarea rudelor  şi prietenilor, efectuarea de afaceri sau alte motive profesionale, realizarea de tratamente medicale, pelerinaje religioase sau de alt ordin. Pot fi incluşi, de asemenea, în rândul turiştilor: str ăinii nonrezidenţi, naţionalii rezidenţi în afar ă de membrii echipajelor mijloacelor de transport str ăine aflate în reparaţii sau în escală şi care apelează la serviciile de cazare – masă, din acea ţar ă, pasagerii aflaţi în croazier ă în care debarcă pentru a vizita ţinutul etc.

Durata sejurului (criteriul cazării peste noapte), serveşte la identificarea altor două categorii de vizitatori: excursioniştii sau vizitatorii de o zi care nu î şi  petrec noaptea în localitatea sau ţara respectivă şi turiştii care vor r ămâne acolo cel puţin o noapte. Maximum de timp pe care o persoană îl poate petrece într-o ţar ă pentru a fi considerată vizitator este de 1 an.

Prin recreere (lat. recreare – refacere sau reîmprospătare) se înţelege tot ceea ce un individ întreprinde în timpului liber pentru revitalizare. În acest context   prin timp liber, desemnăm timpul asupra căruia omul dispune absolut liber, utilizându-l aşa cum doreşte el. Pentru a fi vorba de recreere, acţiunile angajate în timpul liber trebuie să fie constructive şi plăcute.

Călătoria este o noţiune care presupune deplasarea unei persoane cu sau f ăr ă un vehicul, între cel puţin două puncte, de plecare şi de destinaţie, situate în locuri diferite cel care o efectuează purtând denumirea de călător.

15

Vizita este noţiunea cu înţelesul cel mai apropiat de turism, indicând orice călătorie care se face cu un motiv anume, autorul ei fiind vizitatorul. Excursia este o vizită având durata de cel mult o zi, în timp ce turismul este o vizită în care persoana petrece cel puţin o noapte într-un loc special de găzduire (colectiv sau privat) situat în locul vizitat.

Oferta turistică ca element al agroturismului

şi

agroturismului, se

exprimă pornind fie de la un sejur, fie de la o activitate de petrecere a timpului liber, de la un circuit pe o anumită temă sau într-o anumită regiune, în funcţie de sezonul ales, clientela potenţială, reţelele folosite etc. În cazul excursiilor de aproximativ o zi, produsul turistic include întotdeauna cazarea la un locuitor, într-un han sătesc, într-un camping rural sau într-un sat de vacanţă familial, unde se pot distinge elementele primii şi cazării turiştilor în cadrul rural. Astfel, motivaţia călătoriilor turistice în zonele rurale este reprezentată de cadrul natural nealterat, de tradiţii şi obiceiuri de activităţile practicate în aceste areale. Ca urmare, procesul de amenajare turistică a spaţiilor rurale vizează crearea condiţiilor pentru prezenţa turiştilor  şi pentru satisfacerea nevoilor lor, pe de o parte, şi pentru desf ăşurarea nestigherită, chiar pentru stimularea activităţilor  economice, specifice pe de altă parte (103). Dezvoltarea ofertei de cazare conduce la apariţia unui cadru construit de calitate, care are ca efect îmbunătăţirea aspectului arhitectonic al satului. Astfel se consolidează gospodăria ţăr ănească. În acelaşi timp, realizarea ofertei de cazare conduce la creşterea veniturilor întreprinzătorilor respectivi. Ca urmare a circulaţiei turistice se dezvoltă activităţi economice pe plan local (prelucrarea unor  materii prime din producţia proprie de carne, lapte) pentru a satisface o cerere sporită de produse agricole şi neagricole. Satul sau zona agroturistică reprezintă spaţiul real de atracţie, în care se întrepătrund toate elementele de dezvoltare locală. Între activitatea de agroturism şi

dezvoltarea economico-socială a zonelor rurale există o relaţie de

corespondenţă şi reciprocitate: astfel creşterea circulaţiei turistice se face prin dezvoltarea generală a zonelor rurale, dezvoltare care la rândul ei se realizează  prin intensificarea activităţii turistică. Dezvoltarea ofertei de cazare conduce la apariţia unui cadru constant de calitate, care are ca proprietate principală îmbunătăţirea aspectului arhitectonic al satului. Apar, de asemenea şi schimbări în concepţia celor ce vor construi. Ei vor  16

accepta existenţa unui arhitect în vederea realizării unor construcţii funcţionale, cu un grad de confort mai ridicat, de acest lucru beneficiind atât proprietarul cat şi turistul. Ca urmare a intensificării circulaţiei turistice se dezvoltă activităţi economice pe plan local menite să satisfacă cererea sporită de produse agricole şi neagricole. Indirect se va realiza o creştere a numărului de locuri de muncă atât în activitatea turistică cât şi în activitatea de producţie şi în servicii. Ca urmare a dezvoltării activităţii agroturistice se înregistrează transformări fundamentale la nivelul satelor, atât în ceea ce priveşte numărul activităţilor desf ăşurate cât şi a calităţii lor, după cum urmează:  apar centre de informare, agenţii şi dispecerate turistice ca urmare a necesităţii reglementării şi organizării circulaţiei turistice la nivelul localităţii. Acest segment organizaţional are menirea de a capta şi emite informaţii, atât în relaţiile cu exteriorul sistemului local, cât şi cu interiorul acestuia. Activităţile acestor unităţi este desf ăşurată de persoane specializate în turism: manageri turistici, operatori, agenţi, etc.  se dezvoltă şi sistematizează activităţile de prestare a activităţilor  complementare agroturismului, concretizate în unităţi cum ar fi: brutării şi ateliere de patiserie, unităţi de prelucrare a laptelui, laboratoare de carmangerie, ateliere de croitorie şi spălătorie, magazine de desfacere de   produse de artizanat şi de suveniruri, ateliere foto (comercializare filme foto şi casete video, developare de filme etc).Sectorul meşteşugurilor  şi artizanatului ocupă un loc aparte deoarece aceste activităţi au o conotaţie de ordin artistic şi cultural fiind totodată diferite de la o localitate la alta. Ele au fost practicate şi s-au transmis din generaţie în generaţie suportând influenţele economico-sociale ale zonelor respective. Particularităţile acestor activităţi determină un avantaj în cadrul pieţei suvenirurilor cu influenţe evidente asupra veniturilor meşteşugarilor.  organizarea de centre culturale împreună cu instituţiile deja existente în cadrul satelor: şcoala, biserica şi alte unităţi culturale. În aceste centre se organizează şi se constituie săli de spectacole, muzee locale, ansambluri folclorice, tarafuri şi fanfare, coruri, şi altele. Astfel dezvoltarea tuturor acestor activităţi duce la creşterea gradului de  prosperitate a zonei precum şi al modernizarea infrastructurii locale.

17

CAP. II EVOLUŢIA TURISMULUI RURAL ŞI AGROTURISMULUI

2.1 TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL PE PLAN MONDIAL Turismul rural poate fi delimitat din punct de vedere geografic numai după ce se defineşte ruralitatea şi se determină gradul de urbanizare şi ruralizare. Pentru stabilirea gradului de ruralizare se folosesc trei criterii şi anume: densitatea  populaţiei şi caracteristicele gospodăriilor, utilizarea solului şi raportul dintre agricultur ă şi silvicultur ă şi structurile sociale tradiţionale şi aspectele identităţii comunitare şi de patrimoniu. Anumite surse bibliografice (63,80,109) fac referire asupra aşezărilor  rurale din câteva ţări şi anume: 

în Australia sunt aşezări cu mai puţin de 1000 de locuitori, cu excepţia zonelor din staţiunile de vacanţă;



în Canada, teritoriile cuprind mai puţin de 1000 de locuitori, având o densitate a populaţiei sub 400 loc/kmp



Danemarca şi Norvegia cuprind aşezări sub 200 de locuitori ;



în Austria comunele au sub 5000 de locuitori ;



Franţa are comune sub 2000 de locuitori, gospodăriile fiind distanţate la cel puţin 200 m unele de altele ;



Portugalia şi Elveţia au comune cu mai puţin de 10000 de locuitori ;

În România, aşezările rurale de tipul satelor au un număr de locuitori care variază între 500 şi până la 5000 de locuitori, chiar mai mult în cazul satelor foarte mari. Majoritatea specialiştilor definesc zonele rurale ca fiind cele care au 1020% din suprafaţa totală ocupată în construcţii, activitatea dominantă este în agricultur ă sau silvicultur ă, conservă în mare măsur ă mediul natural şi ofer ă turistului senzaţia existenţei unei economii naturale, tradiţionale, neindustrializate. Specificul rural tradiţional, conjugat cu interesul pentru peisaj şi cu  posibilităţile de recreere pe care le ofer ă mediul sătesc, sunt principalele motivaţii care atrag turiştii în mediul rural. Complexitatea mediului rural a determinat o 18

serie de autori să întoducă noţiunea de continuu rural şi urban, prin care se iau în considerare acele zone rurale care se detaşează de ruralul propriu zis. Conceptul rural-urban se foloseşte pentru a desemna atît diverse peisaje, moduri de viaţă, specificitate demografică cât şi schimbările datorate mutaţiilor  social economice şi politice. În evoluţia lor, aşezările omeneşti se pot deplasa dea lungul acestei scări, tendinţa fiind orientată către polul urban. Din cele menţionate rezultă că stabilirea unei definiţii complexe, valabile  pentru toate zonele rurale, indiferent de ţar ă este dificilă deoarece turismul urban sau de staţiune nu se limitează doar la zonele urbane ci se prelungeşte şi în zonele rurale, zone care sunt dificil de definit, întrucât criteriile folosite variază de la o ţar ă la alta. Astfel, în cadrul ţărilor europene, ruralul echivalează cu spaţiile care nu se includ în categoria celor urbane, litorale sau uneori montane. Prin istoric şi conţinut, turismul este prin excelenţă un concept urban, deoarece marea majoritate a turiştilor provin din mediul urban, ceea ce face ca turistul să influenţeze urbanizarea zonelor rurale, încurajând modificările economice, edilitare, culturale, etc. În concepţia economiştilor francezi (13,63,89,97,114,141) turismul reprezintă “ansamblul de mă   suri puse în aplicare pentru organizarea  şi desf ăşurarea unor că lă    torii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organiza ţ ii, societ ăţ i sau agen ţ ii specializate, fie pe cont  ă  limitat ă  de timp, precum  şi industria care concur ă  la   propriu, pe o durat 

  satisfacerea nevoilor turistice.”

Potenţialul turistic este influenţat de o serie de factori:   factori naturali (care r ămân, în general, neschimbaţi) şi  factorii economici, demografici, politici, psihologici (ce sunt caracterizaţi printr-o dinamică accentuată dar şi cu posibilităţi de dirijare în sensul dorit). Factorii naturali au rol hotărâtor în practicarea turismului; formele de relief, reţeaua hidrografică, clima, flora, fauna diferenţiaza turismul în: turism montan, turism de litoral, de schi, de vân ătoare etc. Unii factori influenţează turismul pe perioade lungi de timp. Aceşti factori sunt: cre şterea popula ţ iei globului, cre şterea veniturilor popula ţ iei, cre şterea timpului liber, modernizarea mijloacelor de transport  şi comunica ţ ii. După provenien ţ a turi ştilor, deosebim turism intern şi turism extern, iar  în funcţie de sensul circula ţ iei turistice deosebim turism emitent sau receptor . În funcţie de  provenien ţ a turi ştilor , curentele turistice şi durata de sejur , turismul se poate clasifica:

19

 –  turism na ţ ional  - Acest turism se subdivide în: de sejur  (de lungă durată (peste 30 zile); de durată medie (4-30 zile); de scurtă durată (13 zile); de circula ţ ie (itinerant); de circumstan ţă .  –  turism interna ţ ional: receptor: de sejur  (de lungă durată, de durată medie şi de scurtă durată); de circual  ţ ie; de tranzit;  – 

emitent: de sejur  (de lungă durată, de durată medie şi de scurtă durată); de circula ţ ie; de tranzit şi vizite de o zi.

În funcţie de  poten ţ ialul turistic  şi baza de servire sunt organizate diferite tipuri de turism: turism montan  şi de schi (drumeţii, turism climateric, sporturi de iarnă); turism maritim-balnear (cur ă climaterică, helioterapie, băi de mare, nămol terapeutic); turism balnear (ape minerale, termale); turism de vânătoare (safari) r ăspândit mai ales în Africa, dar  şi în Canada, SUA, unele ţări europene; turism cultural  (monumente istorice, arhitectonice, muzee); turism sportiv (legat de marile competiţii sportive); turism festivalier ; turism comercial  (târguri, expoziţii).(23,24,25,55) Amploarea fenomenului turistic este ilustrat şi de faptul că, anual, peste 1,5 miliarde persoane, reprezentând aproape o treime din populaţia globului, efectuează călătorii în scopuri turistice, cheltuind peste 2000 miliarde $ SUA (din care peste 10 % pentru călătorii turistice în str ăinătate).(7,126) Turismul internaţional reprezintă 25-30 % din comer ţul mondial de servicii. Principalele ţări

furnizoare de turişti sunt: SUA, Germania, Franţa, Marea Britanie, Canada,

Olanda, Italia, Suedia, Japonia şi altele, iar dintre ţările primitoare amintim: Spania, Franţa, Marea Britanie, Austria, Germania, Elveţia şi altele. Cele mai mari încasări din turism au fost înregistrate în 2004 în Italia, urmată de Spania, Franţa, Marea Britanie, Austria, Germania, Elveţia si altele. (57) Potenţialul turistic si fluxurile turiştilor înregistrează valori diferite de la o regiune la alta. Potenţialul turistic al Europei şi Americii de Nord şi Centrale este intens valorificat, aici înregistrându-se un număr mare de turişti şi încasări apreciabile din turism. În alte regiuni, cum sunt cele din Africa, Australia sau America de Sud, potenţialul natural nu este valorificat în întregime. În funcţie de importan ţ a ofertei turistice (stabilite în general după numărul de turişti primiţi în spaţiul turistic), distingem mai multe categorii de localizări concentrate ale ofertei turistice.   Arcul Alpin situat

în centrul Europei concentrează cea mai mare parte a

turismului montan (în special în timpul iernii, pentru sezonul de schi). 20

Anual, această zonă înregistrează 12-13 mil. turişti, neuniform r ăspândiţi între zonele amenajate. Pe lângă resursele naturale, staţiunile au si tradiţii vechi, ele fiind construite şi amenajate înaintea celui de-al II-lea r ăzboi mondial în  Elve ţ ia

(Cras Montana şi Davos),  Fran ţ a (Chamonix, Megeve şi Axles Bains),

 Austria

(Innsbruck) sau  Italia (Cortina d'Ampezzo). Totodată, staţiunile din

aceasta zonă dispun de facilităţile deosebite cum ar fi: căi ferate şi şosele moderne, amenajările de agrement deosebite care dau un plus de atractivitate zonei. (53) În această zonă staţiunile cu flux mare de turişti şi amenajări turistice importante se întâlnesc în:  Fran ţ a (Grenoble, Chamonix),  Italia (Cortina d'Ampezzo, Vale d'Aosta, Courmayeur), Germania (Garmisch Partenkirchen, Berchtesgaden, Mittenwald) şi Austria (Kitzbuhal, Innsbruck, Bad Gastein).

Europa de Est - s-a deschis cu adevărat pentru diferitele forme de turism abia în anii '90. Înainte de aceasta dată turismul internaţional în zonă se limita numai la anumite teritorii restrânse şi nu îndeajuns dezvoltate. De un interes deosebit sunt staţiunile de la Marea Neagr ă , atât de pe litoralul românesc, (Mamaia, Eforie Nord, Mangalia) cât şi de pe cel bulgăresc (Varna, Burgas,  Nisipurile de Aur) şi cele din Carpa ţ ii Române şti. (51)

2.2 TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL ÎN ŢĂRILE EUROPENE Practicarea turismului în general, inclusiv a agroturismului, se realizează în mod diferenţiat de la o ţar ă la alta şi în interiorul fiecărei ţări, în funcţie de condiţiile specifice locale şi tradiţii, de interesul manifestat de ofertanţi şi consumatori, de interesul şi sprijinul pe care îl acordă statul, de existenţa şi activitatea unor organizaţii specializate etc. Turismul rural se sprijină în majoritatea tipurilor de primire (recepţie) existente pe dotările ce se regăsesc, în mare parte, în proprietate privată a locuitorilor din spaţiul rural, practicanţi (în calitate de prestatori) ai activităţilor  turistice. Reţeaua turismului rural reprezintă cea mai bună organizare în cadrul statelor Comunităţii Europene. Aceasta datorită condiţiilor de organizare create, a organismelor neguvernamentale naţionale şi internaţionale existente. Sprijinul primit din partea statelor (credite pe temen lung, cu dobânda de 3-4 %- Franţa, Germania, Austria - scutire de impozit pe activitatea turistică desf ăşurată, sprijin logistic, formare de cadre şi îndrumare, ş.a.), a U.E. prin 21

intermediul programelor PHARE (primul instrument financiar nerambursabil, conceput de Uniunea Europeană pentru a sprijini Europa Centrală şi de Est în evoluţia către societatea democrată şi economia de piaţă, este destul de substanţial. În cele ce urmează prezentăm succint unele aspecte recente care caracterizează agroturismuldin câteva ţări europene în care această activitate este mai extinsă, în care s-a creat o tradiţie în care s-au conturat diferite tipuri sau modele ce pot servi ca exemplu pentru cei care doresc să iniţieze afaceri în acest domeniu. 2.2.1. Austria Turismul rural în Austria reprezintă o activitate care contribuie în bună măsur ă la dezvoltarea aşezărilor rurale. Practicarea acestui gen de activitate a fost determinată de necesitatea obţinerii unor venituri extraagricole. Ceea ce este interesant mai ales în anumite regiuni, cum este cea a Tirolului, este faptul că tânăra generaţie a transformat activitatea turistică într-un mod de viaţă, alăturându-se eforturilor celor în vârstă. Turismul a devenit astfel o profesie şi stopează în anumite regiuni exodul către oraş. Turismul austriac este dominat de două modele (concepte): (8) „satul turistic de recreaţie“ şi „staţiunea de odihnă“, concepte care au amplificat mişcarea turistică din această ţar ă. Elaborarea acestor două concepte este strâns legată de necesitatea turiştilor de a petrece o vacanţă departe de vacarmul citadin. În conceptul de „sat turistic de recreaţie“ este inclusă aşezarea turistică cu caracter   predominant ţăr ănesc, în care turistul poate să-şi petreacă concediul în izolare şi linişte şi în acelaşi timp să cunoască obiceiurile şi bogăţia folclorică a zonei. Pentru ca o localitate să fie recunoscută ca „sat turistic de recreaţie“ ea trebuie să îndeplinească anumite condiţii: (59) 

izolarea aşezării, de exemplu în văi, în regiune păduroasă, muntoasă sau deluroasă, amplasând-o la o distanţă corespunzătoare de căi de comunicaţie mai puţin frecventate, ca de exemplu şosele principale, căi ferate, terase aeriene sau piste de aterizare;



aşezarea să corespundă, prin numărul şi structura populaţiei, caracterului unui sat; ea ar putea fi chiar numai o por ţiune izolată, circumscrisă dintr-o localitate;



arhitectura trebuie să se integreze în stilul ţinutului; satul nu trebuie să fie o aglomerare de blocuri iar orice fel de întreprindere industrial ă va fi amplasată la periferia localităţii; în acelaşi timp este recomandabil ca noile construcţii să nu depăşească două nivele; 22



  pentru cazarea vizitatorilor sunt de preferat unităţi modeste; dotarea acestor unităţi nu va depăşi preţurile medii;



în amenajarea restaurantelor din zonă se va pune accentul pe caracterul ţăr ănesc

în ceea ce priveşte aspectul exterior  şi mobilarea încă perilor; vor 

fi servite, de preferinţă, mâncăruri cu specific local; la felurile de mâncare se vor servi fructe şi legume din regiune; mâncărurile specifice vor avea denumirea locală iar personalul de serviciu va purta costum naţional tradiţional; pentru a corespunde nevoii de odihnă a vizitatorilor în concediu, se vor exclude zgomotele şi agitaţia produse de localurile de   petrecere, localuri de noapte, săli de dans etc. şi orice zgomot mecanic; instalarea de automate muzicale va fi interzisă, iar la cele existente se vor  reduce timpul şi intensitatea de folosire; 

totala lipsă de zgomot în satele turistice de recreaţie este una din condiţiile sine qua non ale acestui gen de localităţi; se va reduce zgomotul produs de circulaţie, de petreceri şi de orice fel de manifestări care ar putea tulbura liniştea oaspeţilor, aprovizionarea localităţilor prin mijloace motorizate se va limita la anumite zile şi ore; pentru eliminarea cauzelor care provoacă zgomot sau emis anumite „  Directive pentru combaterea zgomotului în  satele de recrea ţ ie  şi sta ţ iuni de odihnă “;



 păstrarea datinilor, a portului popular, prezentarea de obiecte de artă  popular ă, manifestări sportive locale sunt responsabilităţile organizatorilor  locali; acolo unde asemenea organizaţii nu există, ele se vor crea şi vor fi sprijinite în desf ăşurarea activităţilor respective;

„Staţiunile de odihnă“ se deosebesc de satele turistice de recrea ţie doar prin numărul de vizitatori, instalaţii şi tarifele mai mari. Ele reprezintă o treaptă superioar ă la categoria acestor tipuri noi de localităţi turistice. Acordarea calităţii „de sat turistic de recreaţie“ sau „staţiune de odihnă“ se realizează de către Uniunea Comunală (GEMEINDE BUND), în baza unei  proceduri prevăzute de lege, la cererea localităţii respective. Această cerere se va înainta numai în urma deciziei preşedintelui Sfatului comunal, de a deveni sat turistic de recreaţie. Această decizie atrage obligaţia acestui for local administrativ de a asigura păstrarea caracterului acestui tip de localitate. La cerere se anexează şi un formular foarte detaliat, ce se completează de autorităţile locale. Examinarea şi aprobarea unei astfel de cereri se realizează  pe baza unor criterii severe. 23

Examinarea localităţilor respective se face, de regulă, prin vizitarea la faţa locului şi consultarea cu organele locale privind interesul turistic al localităţii. Aprobarea obţinută (fie ca sat turistic de recreaţie, fie ca staţiune de odihnă) poate, desigur, să fie retrasă localităţilor care nu mai corespund cerinţelor cerute. Şi

în această ţar ă turismul rural reprezintă o activitate care a confirmat, a

dezvoltat noi preocupări – devenite în timp profesii - care au contribuit la evolu ţia aşezărilor săteşti. Formele de manifestare ale agroturismului sunt: pensiunea ţăr ănească

(case ţăr ăneşti cu camere de închiriat) şi turismul în hanuri. Analizând

statistic realizările domeniului se remarcă poziţia de fanion a regiunii Tirolului. Vechimea acestor preocupări - în 1979 s-au împlinitt 100 de ani - au condus la realizarea tradiţiei. Totul a pornit de la poziţia geografică a Tirolului, aflat la intersecţia rutelor nord-sud şi est-vest, caracterizată printr-un trafic ridicat. Începând cu secolul al XVIII-lea Tirolul iese din umbra Elveţiei şi devine zonă de interes turistic. Deşi trecută prin încercarea celor două r ăzboaie mondiale, zona Tirolului s-a ref ăcut în viteză de fiecare dată. Cu începere din anii ‘50 au fost reatinse condiţiile de dinainte de r ăzboi, iar dezvoltarea următoare nu a fost numai rapidă, ci şi foarte puternică. (181) Creşterea realizată în domeniul turismului s-a bazat pe: creşterea economică a întregii regiuni, creşterea populaţiei, creşterea bugetului de timp liber, creşterea transportului şi infrastructurii necesare acestora, dezvoltarea noilor sisteme de comunicaţie, a sporturilor de iarnă şi nu în ultimul rând a urbanizării. Rezultatele obţinute în zona Tirolului sunt o urmare fireasc ă a programului iniţiat de Ministerul Agriculturii şi al Comer ţului, sugestiv intitulat „Planul Verde”, prin care s-au acordat gospodăriilor tiroleze împrumuturi (credite) cu o durată de rambursare mare (15 ani) şi o dobândă scăzută (3-5%). Toate acestea au condus la: omologarea şi funcţionarea a 25 de comune turistice, în care o familie din două primeşte turişti la fermă, în medie existând - la fiecare fermă-6 paturi. Astăzi în întreg Tirolul o treime din gospodăriile aflate în mediul rural închiriază spaţii de cazare. Corelerea eforturilor  şi necesitatea desf ăşur ării unei activităţi calitative - în condiţiile creşterii concurenţei - au contribuit la înfiinţarea Organizaţiilor Turistice Săteşti (OST), şi a Centrelor de Administraţie a Organizaţiilor Turistice Săteşti (CAOST) la nivelul judeţelor. În întâmpinarea acestor iniţiative au venit „Sindicatele de ini ţ iativă  să tească ”, „Oficiul de turism al landului”  şi „Oficiul   pentru promovarea turismului austriac”.

(8) 24

Promovarea activităţilor turistice rurale este realizată prin: camera de Comer ţ Exterior, instituţiile culturale, birourile liniilor aeriene, birourile oficiale din ţările emitente de fluxuri turistice, prin ziare, reviste, emisiuni la radio şi televiziune, afişe în locurile publice, prospecte, pliante, firme, participarea la târguri şi expoziţii. Animaţia staţiunilor nu depinde numai de echipamentele create ci, în egală măsur ă, de valoarea oamenilor, de bunăvoinţa lor. Graţie bogăţiei capitalului uman, staţiunile din Tirol sunt în măsur ă să propună oaspeţilor lor distracţii gratuite sau foarte ieftine, capabile să intereseze un public larg în tot cursul anului, cum ar fi plimbările în jurul staţiunilor pe rute desză pezite şi balizate, lecţii de ecologie pe un drum forestier. În Austria, promovarea turismului rural se realizează atât pe plan local cât şi la nivelul provincial şi federal. Pe plan local intervin „Sindicatele de Ini ţ iativă  S ă te şti“ care utilizează pentru promovarea produsului turistic o parte importantă a

  bugetului de care dispun. Aceste organisme dispun de venituri considerabile  provenind din taxele de sejur plătite de turişti şi din contribuţiile membrilor săi (personale care cotizează sunt membri ai comisiei care beneficiază direct sau indirect de practicarea turismului), ceea ce permite utilizarea unor mijloace multiple promoţionale. La nivel provincial acţionează „Oficiul de turism al Landului“ care încasează o taxă pentru dezvoltarea turismului din care finanţează propaganda turistică şi care interesează ansamblul zonei (pliante, prospectarea pieţei, participarea la târguri internaţionale etc.). La nivel federal funcţionează „Oficiul pentru Promovarea Turismului Austriac“ care are ca scop intensificarea efortului publicitar pentru creşterea fluxurilor turistice internaţionale. Bugetul de care dispune este utilizat pentru realizarea studiilor de piaţă, conceperea unei politici publicitare, desemnarea  priorităţilor, angajarea de multiple operaţiuni promoţionale. În afara colabor ării cu reprezentanţii intereselor turistice din toată lumea (camere de comer ţ exterior, instituţii culturale, birouri ale liniilor aeriene), organizarea exterioar ă cuprinde  birouri oficiale în principalele ţări emitente de turişti. Ca urmare a preocupărilor susţinute pentru promovarea turismului rural, cataloagele marilor firme de turism din lume ofer ă informaţii tot mai amănunţite şi mai atractive privind oferta turistică austriacă în mediul rural. În aceste cataloage se utilizează însemne standardizate în vederea alegerii locului de vacanţă preferat, 25

alături de fotografia fiecărei case care ofer ă spaţii de cazare pentru turişti şi numele  proprietarului. Tarifele practicate variază în funcţie de zonă, de perioadă, de gradul de confort şi de posibilităţile de hrană oferite turiştilor. 2.2.2 BELGIA - ţara lui Tintin, a berii, a lui „Mauneken Pris” şi a altor  câteva bine cunoscute repere, din 1973 - când se constituie prima asociaţie devine renumită şi în agroturismul . Belgia federală (compusă din: Vallonia, Flandra şi regiunea Bruxellesului) propune 260 de gituri rurale şi 245 camere „de oaspeţi” în regiuni bogate în patrimoniul artistic şi tradiţii populare. (175) Echipamentele sunt omologate, controlate şi rezervate prin „  Les Gîtes de Walonie”

fiind situate mai ales în jumătatea de sud a Belgiei. Wallonia este o

zonă a pădurilor, rezervaţiilor naturale, a râurilor, dar - în acelaşi timp al muzeelor  - a construcţiilor vechi bine conservate şi a echipamentelor de vacanţă confortabile. Acest mic paradis veritabil este locuit de oameni veseli şi mereu gata să facă o serbare, pragmatici, eficienţi pentru a proba şi a demonstra buna lor reputaţie de gazde deosebit de ospitaliere. 2.2.3 DANEMARCA - este locul unde produsul turistic rural poartă un nume atractiv: „vacanţe active”. Prin intermediul organizaţiei „Landsforeningen for Landboturisme” din Skandenborg sunt puse la dispozi ţia doritorilor 22 de aşezăminte cu circa 3 000 de paturi. Serviciile sunt oferite în demipensiune sau pensiune completă; cazarea este oferită în locuinţe la fermă, apartamente independente sau campinguri. Sunt acordate reduceri între 40-50% pentru copii sub 12 ani, iar în extrasezon se  practică preţuri speciale. 2.2.4 Elve ţ ia- este una din ţările europene cu o bogată tradiţie în   practicarea turismului, inclusiv a turismului rural şi agroturismului . Statul încurajează şi sprijină această activitate în interesul său şi a celor care-l ofer ă şi care-l consumă. Aşa se explică tendinţa de a transforma unele sate obişnuite în sate turistice. Ulterior a început stimularea creării unor „mici colonii de vacanţă“ în imediata apropiere a centrelor turistice (sate de vacanţă bine dotate). „Casa de economii pentru călătorii“ apreciază că micile colonii pentru vacanţă par a fi o 26

soluţie mai raţională decât construirea unor noi sate de vacanţă, fapt pentru care Touring Club Suisse promovează realizarea acestui gen de turism – mici colonii de vacanţă situate în imediata apropiere a centrelor turistice. Concomitent cu studierea posibilităţilor de dezvoltare şi modernizarea satelor turistice se experimentează şi forme de exploatare raţională a acestora. În acest scop, conducerea administrativă a cantonului Tessin, spre exemplu, a elaborat un nou sistem de organizare a vacanţelor. Pe baza aşa-numitelor „certificate de vacanţă“ eliberate în condiţii speciale de plată (cumpărarea de acţiuni) şi clasificate pe categorii, se poate deţine pe o  perioadă de 10-20 de ani sau pe un timp nelimitat, o vacan ţă anuală de o să ptămână într-una din casele de vacanţă dispersate pe teritoriul Elveţiei de sud, în Graubunden. Casele de vacanţă sunt mobilate corespunzător  şi dotate cu lenjerie şi obiecte de uz casnic. Programarea vacanţelor se realizează în serii, în 4 perioade – în mod eşalonat – într-un sistem de evidenţă foarte uşor de urmărit. Posesorii certificatelor pot să-şi aleagă în fiecare an o altă localitate pentru a-şi petrece vacanţa. Certificatul este transmisibil. În cazul în care sejurul se amână pentru următorul an, proprietarul certificatului are dreptul la două să ptămâni de vacanţă, această „cumulare“ a vacanţelor fiind posibilă în mod nelimitat. 2.2.5. Fran ţ a În această ţar ă turismul în spaţiul rural are vechi tradiţii şi realizează cote maxime de diversificare, organizare şi promovare. Mare parte a echipamentelor  franceze pot fi numite case rustice şi sunt controlate, omologate şi rezervate prin federaţia naţională „Gîtes Ruraux”, ce cuprinde circa 37 000 de aşezăminte. (8) În Franţa, agroturismulare vechi tradiţii şi este foarte diversificat în ceea ce  priveşte organizarea şi promovarea. În această ţar ă funcţionează numeroase organizaţii turistice rurale nelucrative care, începând din anul 1970, s-au constituit într-o asociaţie generală, denumită „Tourisme et Espace Rural“ (T.E.R.). (13) Una din formele sub care se manifestă turismul rural francez sunt aşa numitele „les gîtes rureaux“ (adă posturi rurale). Aceste adă posturi rurale sunt de fapt case sau apartamente renovat, amenajate şi mobilate corespunzător, pe care  proprietarii le închiriază turiştilor. O astfel de asociaţie de turism rural denumită „Gîtes de France“ oferea clienţilor săi în anul 2004, lista a 50000 de adrese la ţar ă, munte şi mare. (161) Spaţiile de cazare prezentau următoarea clasificare: 27



„Gîtes rurales“ reprezintă amenajări respectând stilul local, fiind o casă sau o locuinţă independentă, situată la ţar ă, mare sau munte; se poate r ămâne în week-end una sau mai multe să ptămâni, în toate sezoanele; la sosire, proprietarii rezervă o primire personalizată.



„Chambre d’hotel “ (camere de hotel sau bed & breakfast - BB) este o altă modalitte de a descoperi miile de feţe ale Franţei. Turiştii sunt primiţi „ca   prieteni“ la particulari care deschid casele lor pentru una sau mai multe nopţi, cu ocazia unei deplasări sau a unui sejur. Reprezintă modalitatea de a redescoperi supravieţuirea în spaţiul rural, traiul bun şi bucătăriile regionale.



„Gîtes d’enfant “ (cuiburi/culcuşuri pentru copii) este forma în care în timpul vacanelor şcolare, copii sunt primiţi de familii agreate de „Gîtes de France“ şi supravegheaţi de o persoană competentă. Ei împart împreună cu alţi copii viaţa la ţar ă şi profită de odihnă în aer curat.



„Champing a la ferme“ (camping la fermă) reprezintă terenuri situate, în general, în apropierea unei ferme, pe care poate fi instalat cortul sau rulota, este amenajat pentru a primi aproximativ 20 de persoane; turiştii petrec aici un sejur profitând de linişte şi de natur ă.



„Gîtes d’etape“ este destinat primirii de călători (pedeştri, călare, ciclişti etc.) care doresc să facă o mică oprire înainte de a continua drumul pe care şi l-au propus să-l parcurgă; este amplasat în imediata apropiere a traseelor 

de călătorie. 

„Gîtes de group“ sunt adă  posturi rurale de mare capacitate, prevăzute   pentru a primi familii sau grupuri (în jur de 20 de persoane) cu ocazia sejurului sau a unui week-end.



„Chalets-loisirs“ – reprezintă popasuri de recreere – odihnă; sunt situate într-un spaţiu natural şi formate din 3-25 grupuri, fiecare având amenajări  pentru circa 6 persoane, iar ca activităţi se practică: pescuit, ciclism, tir cu arcul etc.

Aceste spaţii de cazare sunt situate în comune cu mai puţin de 5000 de locuitori, ele beneficiind de un standard de 1 sau 2 stele. În ciuda vechimii sale, turismul rural francez s-a afirmat mult mai greu decât celelalte forme de turism existente cum ar fi turismul balnear  şi montan. Una din cauzele acestei situaţii ar putea fi rentabilitatea scăzută a capitalului investit faţă de cel din turism balnear şi montan.

28

Reuşita, deşi târzie, a turismului rural francez a avut ca principal motor  iniţiativa privată încurajată şi susţinută de autorităţile publice. Implementarea turismului în spaţiul francez rural reprezintă o serie de inegalităţi de la o regiune la alta, datorită diferenţelor de atracţie climatică istorică, culturală. Spaţiile rurale franceze, care au fost integrate în circuitul turismului rural, au fost selecţionate în funcţie de anumite criterii, cum ar fi: atracţiile naturale, culturale, umane, tipul de agricultur ă practicat, mentalitatea locuitorilor faţă de fenomenul turistic, poziţia geografică faţă de centrele emitente, infrastructura de  primire a turiştilor etc. Cei care au elaborat proiectul de implementare a turismului în spaţiul rural au urmărit organizarea acestuia într-un tot unitar organizat şi structurat pe două concepte: „staţiune verde“ şi „sat de vacanţă“. În acest proiect de creare a infrastructurii turismului rural au fost implicate categoriile de agricultori cu venituri medii şi mari care posedau spaţii corespunzătoare, capital şi timp liber. În cadrul turismului rural francez trebuie să observăm faptul că s-au dezvoltat două mişcări pline de originalitate: agroturismulpedestru şi ecvestru. Evoluţia turismului rural francez a fost determinată de ideea de a surprinde pl ăcut   pe turişti şi de a veni în întâmpinarea dorinţelor acestora. Astfel, turismul rural   pedestru ofer ă turiştilor o imagine personală asupra spaţiului unde îşi petrec vacanţa în timp ce turismul ecvestru implică practicarea unor activităţi diverse şi antrenante (de exemplu: călăritul). În turismul rural francez toate acţiunile sunt precedate de studii amănunţite asupra situaţiei actuale a pieţei şi, în principal, a segmentului de piaţă asupra căruia se exercită acţiunea de promovare ca şi a normelor de promovare a concurenţei. Finanţarea studiilor pentru crearea, dezvoltarea şi promovarea produsului turistic se face în general apelându-se şi la ajutoare din partea statului (subvenţii, împrumuturi cu dobânzi avantajoase). Ajutoarele oferite variază în fiecare an şi conţin precizări riguroase cu privire la modul lor de utilizare. Aceste ajutoare pot  proveni de la Consiliul Regional, de la Consiliul General sau direct de la alt stat. În plus nu trebuie neglijat raportul preţ-calitate care constituie o  preocupare major ă pentru fiecare prestator. La cele de până acum este necesar a adăuga “un puternic ataşament pentru regiunea natală şi o oarecare aversiune de a schimba o regiune cu alta”, precum şi grija autorităţilor de a sprijini toate aceste intreprinderi prin credite (agricole, hoteliere, speciale pentru amenajarea satelor)  pe termen lung (până la 15 ani) şi cu dobândă mică (3.5%). 29

2.2.6 FINLANDA - ţara „f ăcută” parcă în întregime din ape, aer şi arbori. Cele mai bine de 188 000 de lacuri şi peste 65% suprafeţe acoperite cu păduri realizează aici paradisul amatorilor de natur ă şi aer pur, proaspăt dar mai r ăcoros. Ţar ă

în acelaşi timp al fiordurilor  şi al lui Moş Cr ăciun, Finlanda posedă

un popor calm, modest, pacifist şi foarte disciplinat. La toate cele prezentate până acum trebuie să mai adăugăm lungile nopţi albe din perioada verilor arctice, sauna, barca pentru peşte şi echipamentul din lemn. Echipamentele turistice par a veni din lumea poveştilor, aceste mici cabane sau „castele” din lemn se găsesc mai ales în zona lacurilor, a fiordurilor  şi în  jumătatea sudică a Finlandei. Sunt omologate peste 50 000 de aşezăminte cu un număr de peste 10 000 de paturi. (176) Turiştii pot locui singuri în ferme sau gospod ării ţăr ăneşti. De asemenea, în vacanţele lor pot participa la viaţa aşezărilor ruruale, pot munci în cadrul gospodăriilor sau pot practica sportul - cel cel mai adesea echitaţia sau schiul. Sunt acordate reduceri de 50% copiilor între 2 şi 11 ani, ca şi pentru sejururile lungi. 2.2.7. Germania. Agroturismul în Germania este o îndeletnicire cu tradiţie, dar din anul 1965, două mari organizaţii care reprezintă interesele agricultorilor - „Societatea germană pentru agricultur ă“ (D.L.D.) şi „Organizaţia   pentru stimularea opiniei publice“ (I.M.A.) – au început să colecteze adresele acelor ferme care s-au declarat dispuse să primească turişti şi s ă le facă cunoscute  publicului sub diferite forme. (8) În martie 1967, spre exemplu „D.L.D.“ a editat o broşur ă cuprinzând peste 900 de adrese. De regulă, proprietarii acestor ferme ofer ă camere şi mic dejun. Prânzul şi cina se puteau servi la restaurantul unui han. Organizatorii acestui   proiect de turism apreciau că pentru asigurarea succesului se cere o strânsă legătur ă între gazde şi administraţia comunală. Organele competente din Germania au acordat o atenţie deosebită valorificării – din punct de vedere turistic  – a unor zone rurale unde există sate şi ferme ţăr ăneşti bine întreţinute. „Vacanţele la fermele ţăr ăneşti” au condus, printre altele, la o concluzie apreciată şi bine cunoscută - a gazdelor (receptorilor-prestatorilor de servicii turistice): ”un oaspete pentru un sejur aduce mai mult profit decât orice altă activitate în cursul unui an întreg”. Drept urmare, în 1980 a fost inaugurat un proiect de amenajare „ De la Marea Nordului până  la Alpi”, ce-şi propune realizarea a 2000 de locuinţe de vacanţă

cu circa 10 000 de camere (cu unul şi două paturi). (29) 30

Regiunile cele mai dezvoltate în activitate a de turism rural sunt: Schwarzwald şi Messen. Cele mai de sus pot fi conjugate cu legislaţia anti-trust, cu încurajarea  permanentă a afacerilor „mici şi mijlocii” cu capital familial şi nu în ultimul rând cu un foarte vechi concept german (81)asupra vie ţii de familie şi în special legat de poziţia femeii în societate („kinder, kuche und kirche”= „copil, bucătărie şi  biserică”) - care au condus la ob ţinerea unor rezultate deosebite şi o promovare ascendentă a agroturismului . În momentul de faţă turismul rural este practicat în mai bine de 2/3 din spaţiul rural german. Poziţionând geografic, vom întâni dotări începând din Rhemania de Nord, Wastfalia, continuând apoi cu: Hessen, Bavaria sau Baden Wurtemberg. Sejururile oferite în turismul rural german poartă parfumul serbărilor berii, culoarea Dunării şi căldura copilăriei din poveştile fraţiilor Grimm. Şi chiar dacă aparent precizia, promptitudinea şi stilul german vă fac să credeţi că atmosfera este mai sobr ă, veţi afla căldura şi înţelegerea gazdelor germane, mai ales atunci când le veţi aduce la cunoştiinţă că nu îndr ăgiţi lichiorul de ou crud.. Ambianţa rurală este angrenată cu multe iniţiative de petrecere a clipelor  de vacanţă şi situează la loc de frunte animaţia turistică. Pe plan naţional, s-a lansat acţiunea „Vacan ţ a în gospod ăr  iile  ţă ră  n  e şti“. Statul a acordat împrumuturi speciale acelor gospodării care ofereau turiştilor  locuinţe corespunzătoare. Potrivit statisticilor, în urma acţiunii „vacanţa în gospodării ţăr ăneşti“ au fost puse la dispoziţia turiştilor, numai în regiunea Schwarzwald şi partea de nord a landului Messen, peste 7500 de paturi iar numărul acestora a crescut an de an. (182) În cadrul acestei ac ţiuni, în Germania au fost organizate de la începutul anului 1980, posibilităţile convenabile de cazare şi masă de la Marea Nordului până în Munţii Alpi. În acest scop au fost amenajate peste 2000 de locuinţe de vacanţă de diferite mărimi şi aproximativ 10000 de camere cu unul, cu două sau mai multe paturi. În aceste spaţii se permite cazarea familiilor cu copii mici şi cu câini, copii beneficiind de reduceri importante de preţuri. Odată cu conturarea Europei Unite, promovarea „Agroturismului “ şi a „Vacanţei în gospodării ţăr ăneşti“ la nivel regional şi de land, din Germania, nu mai este eficienţă datorită concurenţei sporite. Pentru promovarea ofertelor, în 1990 a luat fiinţă „Grupul de lucru pentru vacanţă în gospodărie ţăr ănească şi agroturismul “ din Germania (A.M.G.). Acest grup vizează promovarea turismului 31

în gospodăria ţăr ănească şi a agroturismului , cu scopul de a contribui la îmbunătăţirea situaţiei economice a unităţilor de primire. A.M.G. încearcă prin măsurile adoptate în funcţie de condiţiile de piaţă, să sporească avantajele în rândul tuturor celor interesaţi pe plan naţional şi în cadrul U.E.   Noile programe de dezvoltare a turismului rural în Germania urmăresc   promovarea ofertelor rurale, angajând în acest scop presa, radioul, televiziunea, diverse societăţi etc. Astfel, A.M.G. colaborează cu „Societatea de marketing în Agricultur ă“ din Germania pentru prezentarea ofertelor turistice prin organizarea în magazinele din marile oraşe a unor acţiuni de prezentare a prospectelor şi cataloagelor  de reclamă pentru „Turismul în gospodării ţăr ăneşti“ şi „Agroturismul“. Comisia de calitate elaborează criterii de calitate şi un model de categorisire a ofertelor de „ Agroturismul “ şi „Turism în gospod ă ria  ţă r ă nească “. De 22 de ani, în cadrul „Societ ăţii Germane pentru Agricultur ă“ (S.D.A.) există marca de calitate „Turism în gospodăria ţăr ănească“. Această marcă s-a impus dea lungul timpului, iar calitatea se adaptează mereu la cerinţele actuale. A.M.G. sprijină măsurile de promovare a „Vacanţei în gospodăria ţăr ănească“ şi a „Agroturismului “ şi prin mijloace financiare. De asemenea, împreună cu Ministerul Agriculturii al Germaniei efectuează cursuri de perfecţionare pentru consiliile de administraţie ale Uniunilor. (87) 2.2.8 IRLANDA - are incluse în circuitul turistic circa 500 de ferme ce ofer ă în mod tradiţional formula „bed & breakfast” (cazare şi mic dejun), dar la cerere şi demipensiune sau chiar pensiune completă. Numărul oaspeţilor într-un astfel de aşezământ variază între 6 şi 10 persoane. (67,162) Echipamentele posedă în mod frecvent cai (pentru echitaţie), instrumentar    pentru practicarea pescuitului sau terenuri de golf. În zonele montane există  posibilităţi pentru drumeţii sau escaladă, iar în zona litorală sunt numeroase plaje cu nisip şi se poate înota. Multe din ferme au amenajate locuri de joac ă pentru copii şi se pot asigura la cerere servicii de „baby sitter”. În general copiilor li se acordă 25% reducere. În numeroase rânduri cazarea este oferită în apartamente independente sau rezidenţe rurale rezervate în edificii antice. Zonele renumite în turismul rural rlandez sunt litoralul vestic şi partea centrală între Galway şi Dublin. Regiunile care se constituie în zonele tradiţionale sunt: Ballyhourra Country (în apropiere de Shannon), Joyce Coountry, Irishawen, Unabhan şi Carlow Country. 32

2.2.9. Italia. Turismul rural cunoaşte ca formă de manifestare „vacanţele verzi” şi are ca principală componentă agroturismul. L’Asociazione Nazionale per  l’Ambiente e il Territorio s-a construit la Roma în 1965. Ghidul ospitalităţii rurale  – editat periodic - conţine informaţii, adrese pentru vacanţe la fermă, descrieri ale echipamentelor, echipamente, produse tipice etc., despre dotările din 20 de regiuni ale Italiei. (154) În cele peste 500 de pagini ale ghidului editat în 1995 de AGRITURIST se regăsesc informaţiii diverse despre aproxomativ 15 000 de echipamente (ferme, locuinţe antice renovate, pensiuni, case de odihnă, vile moderne, case traditionale, castele şi fortificaţii). Pe lângă descoperirea diversităţii tradiţionale culturale şi a peisajelor, turismul italian atrage prin: tradiţiile culinare ale bucătăriei italiene; renumitele vinuri; dansurile şi cântecele folclorului sau muzicii culte; arhitectura diverselor  monumente istorice; poezia şi legenda fiecărei aşezări în parte. Renumite sunt regiunile: Piemonte, Lombardia, Trentino, Veneto, Emilia Romagna, Liguria, Toscana, Lazio, Ambruzzo, Umbria, Campania, Puglia, Calabria, Sicilia şi nu în ultimul rând Alto Adige. Interesant de remarcat este faptul că italienii sunt receptori de fluxuri turistice, dar şi unii dintre cei mai mari emiţători în cadrul mişcării turistice rurale. Potrivit celor mai recente publicaţii, (154,167) în Italia turismul şi agroturismul reprezintă activităţi care angajează un număr tot mai mare de   persoane, ofertanţi şi consumatori, largi spaţii de cazare, activităţi anexe, mari investiţii şi beneficii. Specialiştii în domeniu afirmă că deşi încercarea de a cuantifica aşa-numitul turism rural (RT) este complicată şi poate şi riscantă, ea reprezintă o parte sănătoasă şi tot mai mare a turismului, mai ales de când durata medie şi frecvenţa fiecărei „vacanţe“ sunt invers propor ţionale (unei mai mari frecvenţe îi corespunde o durată mai mică a vacanţei). Aşa, spre exemplu, se extimează că în vara anului 1999 au existat peste 9000 de amenajări agroturistice având, în medie, 13-14 paturi fiecare, iar în 7% din cazuri au fost oferite servicii de masă cu produse autohtone, cu o cifr ă de afaceri de 80 milioane euro (176). Creşterea an de an a numărului de turişti beneficiari ai agroturismului este considerată ca o consecinţă a îngustării spaţiului rural, astfel că adevărata „vacanţă la ţar ă“ devine replica cea mai potrivită dată depersonalizării mediului urban. Un alt criteriu de apreciere a nivelului de dezvoltare a turismului rural în Italia îl constituie numărul de paturi turistice (oferta) raportată la populaţia rurală. 33

În anul 1998, spre exemplu, la nivel naţional oferta era de 5,4 paturi la 100 locuitori din rural. (167) Există multe alte criterii de apreciere a dezvoltării şi calităţii agroturismului în Italia. Referitor la preferinţele turiştilor, constatăm că majoritatea (peste un sfert) prefer ă forma de drumeţie, în cadrul căreia turistul nu apelează sau apelează sporadic la serviciile turistice organizate. Este desigur  forma cea mai economică pentru turist dar presupune tinereţe, sănătate perfectă, temeritate, antrenament. A doua mare preferinţă (aproape un sfert) o reprezintă căsuţele (aproape un sfert) o reprezintă căsuţele (bungalourile), probabil datorită amplasării lor în locuri atractive din punct de vedere al peisajului natural, grijii  proprietarilor de a oferi condiţii cât mai bune şi nu în ultimul rând preţurilor care corespund marelui consumator. În ordine descrescândă se situează casele de vacanţă (circa 16,0%), având în vedere aceleaşi criterii, apoi stabilimentele hoteliere cu 13,5% care au în vedere solvabilitatea financiar ă a turiştilor  şi rafinamentul mai accelerat. Urmează apoi alte forme ca preferinţă, cum ar fi  pensiunile, fermele de vacanţă, cabanele alpine etc. Făcând corelaţia între diferitele aspecte privind turismul în general şi agroturismul în special, un studiu de caz ne conduce la concluzia că activitatea de turism se corelează direct cu preţurile pentru serviciile turistice şi cu solvabilitatea financiar ă a turiştilor. Toate eforturile de investiţii în domeniul rural, suportate şi de fondurile Uniunii Europene, au drept scop reechilibrarea economică a zonelor  dezavantajate, având ca prioritate aceleaşi tipuri de zone rurale. Acestea au fost asigurate cu infrastructur ă şi cu servicii minime de ospitalitate, pregătire  profesională pentru resurse umane, înnoirea bogăţiei culturale şi ambientale etc. Acest model de consum include dorinţa turistului de a găsi, pentru vacanţele ideale, servicii de „confort“ de înaltă calitate şi pe care el le consider ă indispensabile, spaţii deschise în contact cu natura şi tradiţiile locului, legate de diverse activităţi pentru timpul liber (de la gătit până la ciclism montan). În Italia se consider ă ca turism rural cel f ăcut în zone cu următoarele caracteristici: mai  puţin de 10.000 locuitori şi 150 de locuitori pe km p ătrat; mediu înconjur ător  natural; activităţi de timp liber personalizate; afaceri mici de turism, afaceri de artizanat; de punere în valoare a tradiţiilor gastronomice şi de valorificare a resurselor locale; relaţiile cu clienţii sunt directe şi „personale“; administrarea

34

empirică a afacerilor este foarte r ăspândită; filosofia aplicată este aceea a dezvoltării sustenabile. Evoluţia turismului rural, a turismului în general, a dat naştere şi la ideea de a optimiza această activitate. Ideea are la bază faptul că deşi consumul de turism rural este în creştere, avem totuşi de-a face cu consumatori „ maturi“ în sensul că ei sunt consumatori vechi, iar sistemul trebuie să le înţeleagă  preferinţele pentru a le putea „interpreta“ cererea în mod original. De aceea, dacă vrem să discutăm despre optimizarea activităţilor de turism pe plan local, trebuie să avem în vedere noile deprinderi antreprenoriale necesare progresului: acelea ale administr ării afacerilor mici prin participarea la o reţea, acolo unde schimbările interne le susţin pe cele externe. Un studiu efectuat de UE a indicat trei tipuri de produse de turism rural. (153)

Produsele clasice, generale, de exemplu, nevoia omului de a consuma imagine, necesită o imagine puternică, o celebritate a zonei şi de aceea sunt necesare investiţii masive în comunicaţii (clientul alege mai degrabă o destinaţie decât o activitate). Acesta este un produs relativ simplu, poate fi valorificat şi interesează mai ales organizatorii de circuite turistice.

Produsele specializate: necesită un real potenţial local (nu toate zonele, de exemplu, sunt la fel de potrivite pentru excursii sau pentru turism ecvestru); acest tip de produs cere atingerea unui anumit tip de clientelă şi necesită o strategie de piaţă sofisticată, care să faciliteze comercializarea directă sau prin agenţi specializaţi.

Produse de consum curent: acestea ţintesc clientela individuală, se comercializează pe pieţele conexe, prin vânzări directe. Toate acestea implică abilităţi specifice din partea producătorilor pentru a crea calitate în acest sens, este urgentă şi necesar ă o dezvoltare profesională a resurselor umane implicate în procesele de producţie şi de antrepriză. Este de asemenea necesar celor care intenţionează să se dedice activităţilor de turism rural, deoarece acestea sunt complicate, ele reinterpretează contextele culturale tradiţionale în lumina celui de-al treilea mileniu şi complexe la nivelul administr ării afacerilor, odată ce se ocupă cu furnizarea produselor personalizate de calitate. 2.2.10 PORTUGALIA - 800 km de coastă (ţărm-tărâm de vis), 12 insule, o pasiune ancestrală pentru ocean - căci aici Atlanticul întâlneşte Europa - patrie a unui popor de cuceritori şi descoperitori (Vasco da Gama şi Magellan au fost 35

 portughezi), şi nu în ultimul rând locul de unde se „fabrică” vinul de Porto şi se cântă fadoul. Turismul rural este reglementat prin lege din anul 1986. El poate fi practicat de familii de agricultori sau de rezidenţi din mediul rural posesori a unor rezidenţe de interes particular, arhitectonic sau istoric. „Turismo no Escapo Rural” (TER) propune case particulare, care pot fi frumoase ferme sau conace sau chiar castele din secolul XVII, case rustice sau ferme în plină activitate. Sectorul turismului este cordonat de Ministerul Comer ţului şi Turismului, care acordă şi autorizaţiile pentru exercitarea acestei activităţi. În acelaşi timp se acordă un ajutor material deosebit celor care doresc să practice agroturismul. Se acordă credite pe perioade lungi şi nerambursabile în procent variabil, 40-60%, cu condiţia de a desf ăşura această activitate în timp de minim 10 ani. Din punct de vedere turistic, Portugalia se împarte în opt zone  promoţionale: Costa de Lisboa, Costa Verde, Costa de Prata, Montanhas, Planicies, Algarve, Azorele şi Madeira. (8) Tturismu rural uneşte peste 100 de echipamente cu peste 1 500 de paturi, la: ferme (quinta), conace (casa), castele (castelo), mori (moinh), vile (vila). Există de asemenea numeroase campinguri în toată ţara, care ofer ă posibilitatea   petrecerii unei vacanţe economice şi în plin contact cu natura. Pentru tineri se înşir ă în lungul ţării un lanţ de 18 hanuri. „Vacanţele la ţar ă” în Portugalia ofer ă un mod deosebit de animaţie,   posibilitatea practicării sportului (înot, tenis, echitaţie, vânătoare, golf) sau a  participării la viaţa fermei -vacanţe active. Gazdele vorbesc în marea majoritate a cazurilor 1-2 limbi de circulaţie internaţională (franceză, engleză, germană, italiană). Deviza lor: „Un turist=un prieten. Zâmbe şte!” 2.2.11 Spania. Pentru economia spaniolă, turismul, inclusiv agroturismul, este un segment de vârf, o activitate economică care se impune ca un model de  petrecere a timpului liber, cu o uimitoare capacitate de a dinamiza piaţa turistică. Astăzi, turismul nu priveşte Spania numai ca destinaţie turistică tradiţională, centrală mai ales pe coastele sale şi bunele condiţii climatice, ci ca pe teritoriul unde se află mai mult de jumătate din spaţiile protejate ale vechiului continent. Spania are o varietate unică de peisaje şi vegetaţie, iar oraşul Madrid cu împrejurimile sale este probabil singura zonă europeană care dispune de peisaje de o mare frumuseţe, importante monumente artistice, sărbători populare str ăvechi şi 36

o inegalabilă ofertă gastronomică, toate constituind mari privilegii pentru  practicarea turismului. Spania este ţara în care marii întreprinzători, inclusiv statul s-au convins de efectul benefic al agroturismului şi de aceea s-au implicat în dezvoltarea acestuia contribuind pe multiple planuri la: elaborarea de proiecte, construcţii, literatur ă de specialitate, studiu şi cercetări, financiar etc. În prezent, întreprinderile hoteliere rurale existente nu sunt încă grupate în lanţuri voluntare regionale, nici naţionale, totuşi, câteva mici grupuri locale de hoteluri sunt astfel constituite (de exemplu, Catalonia) în scopul desf ăşur ării unor  acţiuni de promovare colective, ce presupun un parteneriat lărgit. Au fost, de asemenea, realizate contracte între grupuri profesionale hoteliere spaniole şi cele apraţinând de „Logis de France“ în perspectiva realizării unui lanţ de hoteluri rurale spaniole. Se are în vedere ameliorarea condiţiilor de viaţă ale agricultorilor prin combinarea activităţilor de bază cu altele complementare – turism, artizanat etc. În acest context, o sinteză a activităţii de agroturism din Spania şi impactul acestuia cu dezvoltarea economică din rural, ne conduce la unele concluzii deosebit de interesante şi valoroase, între care următoarele se impun după părerea noastr ă: 

  politica economică generală sprijină prin măsuri specifice (finanţări,   proiecte, training etc.) comunităţile rurale mai puţin dezvoltate şi le încurajează să se ajute singure prin finanţarea în totalitate sau în parte a  proiectelor iniţiate pe plan local, care vizează consolidarea agroturismului;



implementarea şi

consolidarea

agroturismului

în

teritoriu

este

instituţionalizată la nivel guvernamental, aşa cum rezultă din organizarea  prezentată în figura 2.23; 

informaţiile din ultimii ani (1994-1998) ca investiţiile medii în agroturism, ce revin pe un muncitor pe an au fost de 56.000 Euro, din care ajutoarele guvernamentale au fost de peste 40%;



rata anuală de creştere, în aceeaşi perioadă, a persoanelor ocupate în agroturism este de 12%;



factorii care influenţează întreprinzătorii spanioli să investească în agroturism, în ordinea priorităţilor, ar fi următorii:



motivele personale;



menţinerea şi creşterea valorii proprietăţii;



ajutoarele regionale; 37



noile oportunităţi create de piaţa agroturismului;



concluziile rezultate din planurile de afaceri (ex.: recuperarea investiţiilor  într-un timp scurt – 2-3 ani, rata de creştere cantitativă şi calitativă a turiştilor cazaţi, sustenabilitatea canalelor agroturistice etc.).

Concluzia generală care se poate formula în legătur ă cu agroturismul din Europa cuprinde, după părerea noastr ă, următoarele aspecte principale: 

este benefic pentru viaţă întrucât ofer ă un mediu mai puţin poluat sau nepoluat;



contribuie la dezvoltarea economică a zonelor rurale;



asigur ă un însemnat număr de locuri de muncă şi prin aceasta contribuie la diminuarea sau chiar stoparea fenomenului de depopulare în spaţiul rural;



în condiţiile când este bine organizat asigur ă rezultate economice care rivalizează cu activităţi economice tradiţionale;



este o activitate care deţine încă mari rezerve de dezvoltare, constituind o invitaţie tentantă pentru marii investitori;



se impune implicarea statului în activitatea de agroturism pentru a acorda ajutor micilor întreprinzători pentru elaborarea de proiecte strategice  pentru tentativa de a optimiza această activitate etc.

2.3 TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL ÎN ROMÂNIA În România, care-aşa cum afirmă Geo Bogza în reportajul „Sate şi oraşe”- la început a fost o ţar ă de sate, prin excelenţă agricolă, spaţiul rural s-a aflat la el acasă întotdeauna. Mai mult, „viaţa la ţar ă” a fost un subiect frecvent al literaturii noastre, culminând cu manifestarea unui puternic curent literar; similar, în operele plastice din perioadele de la sfâr şitul secolului XIX şi începutul secollului XX satul fiind cadrul, obiectul, subiectul şi inspiratorul unui număr însemnat de pictori români. În ceea ce priveşte manifestările ce pot fi catalogate drept începuturi ale circulaţiei turistice rurale din ţara noastr ă amintim: obiceiurile de Sânzâiene când, conform tradiţiei maramureşenii porneau spre mănăstirile din Moldova;  pelerinajele către locaşurile de cult; vacanţele de sărbători în lumea satului sau la mănăstire, dar mai ales obiceiul retragerii către sat în timpul verilor călduroase, locul ideal de petrecere a unor clipe de destindere. Concomitent cu creşterea frecvenţei circulaţiei turistice au evoluat şi echipamentele turistice: de la cele privind transportul (poştalioanele şi locurile de schimb ale cailor - „poştele” care încă mai revin şi astăzi în poveştile sătenilor, ca 38

şi denumirile unor localităţi legate de această activitate - exemplu Poşta Câlnău) la

cele care asigurau în norme profesioniste cazarea şi masa (vestitele hanuri în toate cele trei ţări române). Dintre cei ce au apreciat şi preţuit vacanţele în spaţiul rural putem enumera  personalităţi ale culturii româneşti ca: Alexandru Vlahuţă, Ion Luca Caragiale, Barbu Ştef ănescu-Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Calistrat Hogaş, Nestor Urechia, Nicolae Iorga, Octavian Goga, George Enescu, Ştefan Ciobotăraşu şi mulţi alţii. Cele prezentate mai sus ne determină să afirmăm că turismul rural s-a derulat în ţara noastr ă până în a doua jumătate a secolului al XX-lea doar în mod spontan. După anii ‘60, omenirea a început să fie tot mai preocupată de ţinta (destinaţia) vacanţelor sale, turismul devenind una din cele mai importante activităţi economice din lume. Simultan cu manifestarea primelor tendinţe de   petrecere - tot mai fracventă - a vacanţelor în mijlocul naturii, din ce în ce mai mulţi turişti şi-au dorit petrecerea clipelor de relaxare în mediul (spaţiul) rural. În mod firesc s-au conturat următoarele avantaje: valorificarea bogatului  potenţial rural, economisirea de investiţii pentru crearea de capacităţi de cazare, alimentaţie publică şi agrement, reducerea la minim a personalului de servire, decongestionarea zonelor turistice supraaglomerate, îmbunătăţrea nivelului de trai în zonele utilizate ca bază materială a turismului, surse suplimentare de venituri   pentru populaţia rurală, înviorarea tradiţiilor populare, dorinţa de perpetuare a unor meşteşuguri tradiţionale. Cercetările înteprinse la începutul deceniului opt al secolului trecut (5) au scos în evidenţă că cererea turistică şi alegerea destinaţiilor turistice au fost puternic influenţate de formele de agrement şi animaţie oferite de fiecare zonă în parte, de  poziţie şi accesibilitate, cadrul natural precum şi cel socio-economic, etnografia şi folclorul local Teritoriul României prezintă o mare varietate de valori culturale istorice arta popular ă, etnografie, folclor, tradiţii, vestigii istorice - un cadru natural armonios îmbinat, cu un fond peisagistic variat şi pitoresc, toate acestea sunt valenţe ale agroturismului românesc în mod special. Apărute şi dezvoltate pe cele mai variate forme de relief încă din vremea traco-dacilor, aşezările rurale româneşti au păstrat şi mai păstrează încă în bună măsur ă datinile şi obiceiurile str ăvechi, un bogat şi variat folclor, elemente 39

originale de etnografie şi artizanat, ce pot fi valorificate turistic în cadrul unei strategii de organizare şi dezvoltare a agroturismului . Agroturismulîn ţara noastr ă se practică din totdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplător, şi mai ales neorganizat; forma sa de materializare o reprezintă, începând cu deceniul al treilea al secolului trecut, cazarea la cetăţeni a vizitatorilor ocazionali în unele aşezări rurale. Primele încercări de turism organizat s-au realizat în anii 1967-1968,  pentru grupuri de turişti aflaţi pe litoralul românesc al Mării Negre. Se pare că a fost un început promiţător, căci în anul 1972 Ministerul Turismului elaborează ordinul 297/1972, urmare căruia Centrul de Cercetare pentru Promovarea Turistică Internţională procedează la identificarea şi selectarea unor localităţi rurale reprezentative pentru satele româneşti ce urmau a fi lansate în turism. În urma acestor studii, de comun acord cu Oficiile Judeţene de Turism şi organele administraţiei locale

s-a atabilit că pot fi introduse în turismul intern şi

internaţional circa 118 localităţi rurale. (15) Cu începere de la 16 iulie 1973, prin ordinul Ministerului Turismului numărul 744/1973 se declarau, experimental, sate de inters turistic, denumite “  sate turistice”, următoarele 14 localităţi: Lereşti (Argeş), Fundata şi Şirmea (Braşov), Sibiel (Sibiu), Tismana (Gorj), Murighiol, Sfântu Gheorghe şi Crişan (Tulcea), Racoş (Timiş), Bogdan Vodă (Maramureş), Vatra Moldoviţei (Suceava), Poiana Sărată (Bacău), Vaideeni (Vâlcea). În anul următor, prin decretul 225/1974 s-a interzis cazarea turiştilor  str ăini în locuinţele particulare, satele turistice devenind nefuncţionale pentru turismul internaţional. Scurta perioadă de „oficializare” a turismului nu a f ăcut posibilă organizarea activităţii de turism şi nici amenajarea corespunzătoare a satelor turistice. În multe localităţi nu s-au omologat gospodăriile care întruneau condiţiile de cazare (Rucăr, Vatra Moldoviţei, Vaideeni), în altele cazarea turiştilor români se f ăcea în mod neorganizat şi f ăr ă o evidenţă (Crişan, Bogdan Vodă, Rucăr). Cu foarte mici excepţii, această situaţie a dăinuit până în annul 1989. Începând cu anul 1990, interesul pentru turismul rural rena şte. Iau naştere diverse asociaţii şi organisme care prin obiectivele propuse doresc afirmarea şi dezvoltarea turismului în zonele rurale. Una din acestea este Federaţia Română   pentru Dezvoltare Montană (1990), care îşi propune sprijinirea sub toate formele a locuitorilor din zona montană, inclusiv prin promovarea, organizarea şi 40

dezvoltarea agroturismului. Urmează Asociaţia Naţională pentru Turism Rural Ecologic şi Cultural din România (ANTREC) – 1994 -, membr ă a Federaţiei Europene de Turism Rural (EUROGÎTES) şi Agenţia Română pentru Agroturism (1995) ce îşi propune racordarea agroturismului românesc la sistemul internţional Preocupări din ce în ce mai concrete au manifestat pentru acest domeniu: Ministerul Turismului, Ministerul Tineretului şi Sporturilor, Ministerul Educaţiei  Naţionale (Învăţământului) şi însuşi Guvernul României. Urmarea firească a interesului general a fost Legea nr. 145/1994 privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montană, Delta Dunării şi litoralul Mării Negre (Ordonanţa Guvernului nr. 62/24 august 1994) şi Ordinul Ministerului Turismului nr. 20/1995 referitor la normele şi criteriile de clasificare a pensiunilor şi fermelor agroturistice. Asocia ţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC), reunea la sfâr şitul anului 1995 peste 2 000 de membri, în 15 filiale. Activitatea turistică s-a desf ăşurat în cadrul a 1240 echipamente (ferme, pensiuni sau gospodării ţăr ăneşti), care au atras 18 500 de turişti – din care 3 500 turi şti str ăini  – cu un sejur mediu de 4 zile/turist. Urmare a dinamismului activităţii desf ăşurate de către ANTREC, să ptămânalul economico-financiar „Capital” a acordat asociaţiei premiul Oskar –  Capital pentru anul 1995, recunoscând şi confirmând prin aceasta „iniţiativa cu cel mai mare impact social”. Legat de strategia dezvoltării turismului rural în ţara noastr ă ANTREC şi Ministerul Turismului au optat mai mult pentru calitate şi nu atât pentru cantitate. Pentru soluţionarea cu operativitate a problemelor privind organizarea, dezvoltarea şi promovarea agroturismului în România a fost constituită, prin ordinul Ministerului turismului 59/ iulie 1995, Comisia tehnică pentru dezvoltarea agroturismului . Din acestă comisie f ăceau la acea dată parte specialişti de la ministerele şi instituţiile careşi pot aduce o contribuţie în acest domeniu: Ministerul Agriculturii Pădurii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Tineretului şi Sporturilor, Institutul de Cercetare pentru Turism, Institutul Naţional de Formare Managerială în Turism, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Pe lângă cele prezentate până acum, consider ăm că nu lipsită de importanţă este existenţa, în momentul de faţă, a peste 25 de firme ce desf ăşoar ă activitate de touroperatori cu produse turistice rurale. Dintre acestea amintim doar  câteva: „Branimex” şi „Ovidiu Tour” Bran (Bra şov), „Trans Tour” Praid (Harghita), „Dublion” Câmpulung (Argeş), „Daruguş” Balvanyos (Covasna), „Montana Service” Vidra (Vrancea). 41

CAP. III DEZVOLTAREA, PERFECŢIONAREA ŞI DIVERSIFICAREA AGROTURISMULUI

3.1 DEZVOLTAREA ACTIVITĂŢII DE AGROTURISM  Numeroase zone din România au valori naturale şi culturale, care pot fi integrate în turismul naţional şi internaţional. Ca o completare de venituri pentru gospodăriile din mediul rural, s-au dezvoltat, ca activităţi complementare, agroturismulşi agroturismul. Deşi între aceste două forme de turism există deosebiri semnificative, ambele pun accentul pe o intercondiţionare a laturii tradiţionale cu cerinţele turismului modern şi presupun o valorificare superioar ă a valenţelor economice, naturale şi antropice ale zonei. În ultimii 10 ani s-au construit mereu case noi în mediul rural. Multe din noile construcţii pot constitui suportul de susţinere a unor activităţi turistice. Turismul în spaţiul rural reprezintă o cale de dezvoltare şi poate participa la creşterea nivelului vieţii locale, în primul rând datorită faptului că pune în mişcare un vast evantai de resurse locale prin câteva acţiuni prioritare: modernizarea reţelei stradale existente; asigurarea alimentării cu apă prin conducte; canalizare  pentru perimetrele cu o densitate mai mare a locuinţelor, realizarea unor mijloace de termoficare (microcentrale termice care să utilizeze resturi vegetale (1 ha paie grâu = 1200 litri motorină = 13.000 KWH); (19) dezvoltarea activităţilor de   prelucrare a produselor agricole, de comercializare; asigurarea de servicii şi mărfuri industriale şi de bunuri de consum necesare locuitorilor; îmbunătăţirea activităţilor de igienă, sănătate, învăţământ, culturale şi de informare. Realizarea unor astfel de lucr ări va satisface şi cerinţele populaţiei locale, dar vor constitui factori decisivi în câştigarea mai multor segmente de turişti. Pe de altă parte, toate dotările de agrement care se realizează la nivelul unei comunităţi rurale devin  bunuri de care pot beneficia şi membrii populaţiei locale, cu condiţia s ă nu aducă influenţe negative asupra elementelor de bază ale culturii tradiţionale. Întâlnirea dintre acest mediu fragil şi noul dinamism impus de fenomenul turistic pune  problema apariţiei riscurilor de destructurare şi presupune alegerea unei strategii de evoluţie. În acest context, se poate afirma că dezvoltarea turismului în spaţiul rural, legat de evoluţia agriculturii îmbracă două forme: 42



Turismul şi agrementul rural care substituie activităţi agricole nerentabile şi ca atare se cer exploatate la maximum toate resursele turistice existente. Această concepţie a stat la baza apariţiei şi dezvoltării multor staţiuni montane şi de litoral;



Turismul şi agrementul rural ca activităţi complementare agriculturii, ceea ce presupune păstrarea cu orice preţ a activităţilor agricole, iar   potenţialul turistic trebuie să fie pus în serviciul acestei activităţi dominante.

Din acest punct de vedere, bogăţia patrimoniului meseriilor constituie o invitaţie la sejururi mai lungi în regiune şi la utilizarea structurilor de primire. Prin cererea pe care o manifestă pentru o gamă variată de articole de artizanat, turismul ofer ă noi perspective de deschidere pentru meseriile satului. Astfel, artizanii din Bucovina sunt integraţi în strategia de dezvoltare turistică a satelor membre ale Asociaţiei Bucovina – Moldova Reţeaua Verde, strategie care se bazează pe valorizarea patrimoniului, consolidarea competenţelor manageriale ale artizanilor şi identificarea circuitelor de promovare/comercializare. Exemplele  pot continua: în Maramureş, Asociaţia Ţara Maramureşului şi Fundaţia Agro-Tur  din Vadu Izei se disting prin orientarea lor în favoarea meseriilor satului: orientarea şomerilor către meseriile tradiţionale şi turism, circuite ale micului   patrimoniu, finanţarea unor mici proiecte de ateliere, promovarea meseriilor  tradiţionale. Prin activităţile enumerate, meşteşugarii, precum şi prestatorii de servicii de cazare îşi văd interesele convergând. Meseriile satului contribuie la dezvoltarea turismului şi prin declanşarea şi retenţia unor fluxuri turistice în anumite zone. Este vorba în special despre centrele ceramice, expoziţiile cu vânzare, colecţiile de etnogratie şi folclor, lecţiile demonstrative prezentate în faţa turiştilor etc., care determină distribuţia spaţială a fluxurilor turistice, dar  şi   popularizarea unor obiective turistice. Astfel, Asociaţia Izvoarele Arieşului (Apuseni) pregăteşte un mare proiect de revigorare a c ătunelor de munte prin itinerarii turistice în care meşteşugarii ocupă un loc important. Meseriile tradiţionale r ăspund, de asemenea, dorinţelor de autenticitate ale turiştilor, motiv pentru care unii meşteşugari conjugă de acum meseria tradiţională şi

cazarea turistică. Menţionăm, 9 asemenea situaţii în Bucovina, 8 pe Valea

Arieşului, mai mult de 10 în Maramureş. Majoritatea dispun şi de o mică exploataţie agricolă în scop familial şi/sau de un loc de muncă salarizat. Sunt exemple care ilustrează avantajele îmbinării acestor activităţi pentru că 43

diversificarea producţiei (şi a clientelei), precum şi pluriactivitatea condiţionează supravieţuirea majorităţii acestor activităţi. (178) Procesul de dezvoltare complexă a localităţilor rurale presupune, după  părerea noastr ă, o abandonare a noţiunii de sat , cu toate caracteristicile sale socioeconomice şi dar nici generalizarea noţiunii de urban. Acest proces va determina, în viitor, ca noţiunea de rural să nu mai semnifice o stare de dezvoltare inferioar ă faţă de urban, ci o stare socială egală a celor două tipuri de habitat. Pentru ca satul să supravieţuiască, trebuie căutate, uneori, noi orientări, noi modalităţi de dezvoltare sau trebuie cultivate complementarităţile şi de aceea, toate direcţiile de antrenare a nivelului microeconomic sătesc – exploataţiile agricole, micile firme industriale meşteşugăreşti, artizanale, agroturistice etc., reprezintă căi importante de creştere a gradului de ocupare a for ţei de muncă şi a stabilităţii acesteia. În acest scop este nevoie însă, pe de o parte, de perceperea corectă a schimbărilor  oportunităţilor oferite de economia de piaţă, iar pe de altă parte de modificările intervenite în statutul social al ţăranului, al muncitorului navetist devenit   proprietar de pământ şi şomer, precum şi al specialiştilor care, indiferent de statutul profesional, încetează de a mai fi simpli executanţi, trebuind să devină întreprinzători, putând să se afirme ca oameni de afaceri capabili să-şi valorifice roadele muncii familiale, a exploataţiilor agricole sau a diferitelor tipuri de firme din care fac parte, în condiţiile concurenţiale oferite de piaţă. Într-o asemenea abordare se are în vedere necesitatea înlătur ării unor  obstacole de ordin fizic, condiţional, psihologic şi instructiv, care consider ăm că împiedică sau diminuează posibilităţile de apariţie a întreprinderilor mici şi mijlocii pe piaţa rurală. În acest sens, subliniem faptul că fenomenul nu trebuie circumscris doar   procesului concurenţial de piaţă privind cererea şi oferta, ci trebuie să facă apel la întregul complex de elemente ce particularizează spaţiul rural, incluzând aici atât structurile sale interne, cât şi aspectele ce conturează cadrul larg al dezvoltării economice – mediul legislativ, instituţional, demografic, social, tehnic, nivelul educaţional, gradul de instruire şi profesionalizare al agenţilor economici etc. Dintre acestea, consider ăm că cele mai greu de evitat sunt obstacolele de ordin psihologic, ele fiind prezente doar în mintea oamenilor, referindu-se la lipsa de încredere în propriile for ţe şi cantonarea în rolul de simpli executanţi. Dezvoltarea agroturismului, ea are la bază necesitatea găsirii de soluţii   pentru gospodăriile rurale, în sensul creşterii veniturilor prin valorificarea 44

 potenţialului economic al acestora, dezvoltând serviciile de găzduire şi de valorificare a produselor proprii şi locale. De la această necesitate fundamentală se pot formula diferite concepte sau definiţii derivate care să caracterizeze agroturismul pe segmente specializate.

Din punct de vedere al spaţiului de cazare (al asigur ării bazei materiale), agroturismul poate fi definit ca o activitate capabilă să valorifice excedentul de cazare existent în gospodăria ţăr ănească, pregătit şi amenajat special pentru  primirea de oaspeţi.

Din punct de vedere al activităţilor care gravitează în jurul gospodăriei ţăr ăneşti, agroturismul poate fi definit ca un ansamblu de bunuri şi servicii oferite

de gospodăria ţăr ănească spre consumul persoanelor care, pentru o anumită  perioadă determinată, vin în mediul rural pentru relaxare, odihnă, agrement, cure terapeutice, tranzacţii sau afaceri, precum şi multe alte activităţi specifice.

Din punct de vedere al divertismentului, agroturismul este o formă de turism cu multă varietate şi unicitate în realizarea serviciilor ce se ofer ă oamenilor care iubesc natura, cultura şi arta ţăr ănească.  Agroturismul  reprezintă

o formă particular ă de turism rural cu un grad de

complexitate mai ridicat, cuprinzând atât activitatea turistică  propriu-zisă  (cazare,  pensiune, prestări de servicii, sport, distracţie etc.), cât şi activitatea economică , de regulă agricol ă  practicată de gazdele turiştilor (activităţi de producţie, de prelucrare a  produselor agricole în gospodărie şi de comercializare a acestora).(95) Dezvoltarea agroturismului este o componentă a turismului, în general şi a agroturismului , în special şi prezintă în principal următoarele caracteristici:(120)  

 prezintă un grad de complexitate ridicat; reprezintă o activitate economică ce valorifică excedentul de spaţii de cazare existent în gospodăria ţăr ănească;

 

ofer ă servicii turistice (cazare, pensiune, agrement);   proprietarul desf ăşoar ă, în paralel şi activităţi cu profil agricol (cultivarea plantelor, creşterea animalelor etc.);



turiştilor li se ofer ă posibilitatea, în scop de recreere, să participe la activităţile gospodăriei (uscatul fânului, culegerea fructelor, mulsul vacilor, pescuit, prelucratul produselor agricole, prepararea hranei);



are o durată determinată de timp (vacanţe de var ă sau iarnă, weekend);



are scopuri diferite: recreere, iniţiere în arta meşteşugurilor  tradiţionale, studii şi documentare; 45



de regulă, reprezintă o activitate secundar ă, activitatea agricolă în gospodăria proprie r ămânând principala ocupaţie şi sursă de venit;



constituie un mijloc de valorificare integrală a spaţiului rural cu  potenţialul său natural, agricol, economic, turistic, cultural, socio-uman contribuie la dezvoltarea durabilă a spaţiului rural, prin: menţinerea echilibrului ecologic; folosirea durabilă a resurselor turistice; menţinerea diversităţii naturale, culturale, etnografice, sociale etc, favorizează dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii, edilitare etc; favorizează dezvoltarea economică a localităţilor rurale; turistul  beneficiază de un mediu nepoluat, ecologic; turistul are acces la atracţii turistice naturale, lipsite de factori de stres; ambianţa întâlnită de turist este familială, cu un puternic caracter ospitalier;   permite realizarea unui turism adecvat diferitelor categorii de vârstă sau statut social:   persoane de vârsta a treia,   persoane cu dizabilit ăţ i, familii cu copii mici; tineri că  să tori ţ i etc.(135) turistul are acces la meniuri tradiţionale de sărbători, specifice diferitelor zone geografice; agroturismul se realizează în strânsă corelaţie cu economia locală, existând o strânsă corelaţie în special cu ramurile agricole







3.2 CONDIŢIILE NECESARE PENTRU PRACTICAREA AGROTURISMULUI România are potenţialul necesar, aici existând munţi, p ăduri şi o populaţie rurală care tr ăieşte încă din agricultur ă, fapt care a ajutat la menţinerea unor  tradiţii şi moşteniri culturale. Totodată, această zonă este mai accesibilă dintre toate centrele importante ale Europei de Vest şi Nord, şi va deveni şi mai accesibilă datorită noii infrastructurii rutiere, care se va dezvolta aici. Un alt element care favorizează dezvoltarea agroturrismului în România este cererea din ce în ce mai mare de pe piaţa occidentală. Turiştii din Vest se orientează tot mai vizibil spre ţările Europei de Est, atraşi de oferta din ecoturism. A treia condiţie care contribuie la dezvoltarea agroturismului în România este posibilitatea transferului de cunoştinte dinspre vestul spre estul Europei o dată cu aderarea la Uniunea Europeană (UE). Aderarea României la UE va avea o contribuţie esenţială în dezvoltarea turismului şi prin asigurarea accesării unor fonduri pentru modernizare şi extinderea infrastructurii de transport. 46

De asemenea, este nevoie de asigurarea unei capacităţi de cazare care să acopere cererea, dar să permită şi dezvoltarea unor puncte de agrement. Această ofertă primar ă potenţială, alcătuită din componente naturale de   peisaj, reprezintă potenţiale resurse agroturistice naturale şi joacă un rol determinant în dezvoltarea agroturismului în general. Elementele care trebuie puse în valoare în mod special sunt: (136) -

valoarea recreativă, estetică şi peisagistică, nu în puţine rânduri deteriminată de alegerea destinaţiei (munte, deal, câmpie, litoral sau deltă);

-

valoarea curativă (balneoclimaterică) a bioclimatului sau a factorilor  naturali ai zonei;

-

cadrul de derulare a unor momente de destindere sau a unor hobbyuri (oglinzi de apă, masive muntoase, peşteri, torente, resurse cinegetice, strat de ză padă etc);

-

valoarea cognitivă în cazul componentelor desemnate ca parcuri, gr ădini  botanice sau zoologice, rezervaţii ştinţifice sau monumente ale naturii etc: Toate asceste elemente se află într-o strânsă interdependenţă, formând „natura mamă” şi cadrul de viaţă pentru tot ce „mişcă-n ţar ă” şi pe planeta albastr ă.

Prezentarea generală a resurselor turistice naturale . Aşezat la r ăspântia dintre păr ţile estică, vestică şi meridională a Europei, teritoriul ţăriii noastre este fomat din propor ţii egale din munţi (31%), dealuri şi podişuri (36%), câmpii şi lunci (35%), respectând şi din acest punct de vedere regulile echilibrului şi armoniei. (38)

Clima temperat-continentală, reţeaua radiar ă de râuri ce izvor ăsc din lanţul carpatic, apele minerale şi termale cu proprietăţi curative, păşunile şi fâneţele,  pădurile de r ăşinoase şi foioase, lacurile şi iazurile, Dunărea şi Delta sa, luncile şi câmpiile constituie separat sau la punctul de întâlnire peisaje cu puternică  personalitate, pline de căldura oamenilor ce le însoţesc. Spaţiul rural românesc este denumit carpato-danubiano-pontic deoarece este carpatic prin relief, dunărean prin reţeaua lui hidrografică şi pontic prin deschiderea sa la Marea Neagr ă, implicit la Oceanul Planetar. Indiscutabil, această „personalitate geografică” trebuie să fie dublată în timp şi de vocaţia turistică. Lanţul Munţilor Carpaţi reprezintă un rol deosebit pentru climă, ape,  bogăţii, vegetaţie faună, soluri etc. El are poziţie centrală şi formă de cetate sau inel, din preajma acestuia succedându-se celelalte forme de relief. Dar ceea ce îi confer ă locul de frunte în patrimoniul turistic al ţării sunt peiasjele: impresionante, 47

dantelării de basm în forme carstice din regiunile calcaroase, circuri şi văi glaciare, piscuri golaşe, forme inedite sau ciudate ale stâncilor. La adă  postul acestora apar vechile vetre de locuire – ţările: Maramureşului, Bârsei, Făgăraşului, Haţegului, Vrancei, Almaşului etc. Pe firul râurilor carpatice, în văile acestora se înşir ă deasemenea aşezări pitoreşti, din rândul cărora unele sunt vestite pentru climatul sau apele lor minerale. Por ţiunea vestică este reprezentată de lanţul eruptiv unde manifestările  post-vulcanice au contribuit la apariţia localităţilor balneare în preajma mofetelor, apelor hipotermale sau izvoare bicarbonate. Lanţul vulcanic a condus la apatiţia unor depresiuni, în cadrul cărora s-au dezvoltat numeroase aşezări: numim aici Depresiunea Maramureşului, cea a Dornelor, a Gurghiului, a Ciucului. Carpaţii Orientali sunt marcaţi în deosebi de mulţimea trecătorilor naturale: Bratocea, Oituz, Ghimeş, Bicaz, Rotunda, Prislop, Gutâi, care au f ăcut posibilă circulaţia de o parte şi de alta a lanţului carpatic încă din vremuri îndepărtate. Por ţiunea cea mai spectaculoasă şi impunătoare a Carpaţilor Româneşti o constituie, f ăr ă urmă de dubiu, Carpaţii Meridionali- între culoarul Timiş-Cerna (la vest) şi Valea Prahovei (la est). Supranumiţi şi Alpii Româneşti, ei ating câteva vârfuri peste 2500 de metri: Omu (2505 m) în masivul Bucegi, Moldoveanu (2544 m) şi Negoiu (2535 m )în munţii Făgăraş, Parâng (2518 m), Peleaga (2529 m ) în munţii Retezat etc. În Carpaţii Meridionali au sălăşluit şi au fost protejate o serie de alte „ţări” dintre cele mai vestite sunt ale Oltului, Loviştei şi Ha ţegului-situată în inima vechii Dacii. Jiul şi Oltul au ferestruit în acestă catenă văi transversale la fel ca şi Prahova împreună cu Dâmboviţa. Aici, între masivii muntoşi ai Bucegilor  şi

Pietrei Craiului, între Transilvania şi Muntenia legate de Culoarul Rucăr-Bran

se află leagănul turismului românesc şi începuturile agroturismului şi agroturismului din ţara noastr ă. (39) A treia latur ă a Cetăţii Carpaţilor se deschide între Defileul Dunării şi Valea Şomeşului, este numită de geografi Carpaţii Occidentali. Caracterizată prin  platforme netede, doar în zona centrală vom întâlni vârfuri de peste 1800 de metri (Curcubăta, Bihor, Vlădeasa, Muntele Mare). Pr ă buşirile tectonice au creat aici un aspect insular  şi largi culoare; în acelaşi timp o mare variaţie a peisajului şi reliefuri spectaculoase. Bazaltele de la Detunat, Cheile, abrupturile, dolinele şi  peşterile (Cetăţile Ponorului, Peştera Ur şilor, Peştera Scărişoara, Peştera Meziad etc) sunt doar câteva dintre atracţiile turistice al zonei.

48

Depresiunea şi Podişul Transilvaniei este por ţiunea aflată în interiorul arcului carpatic, cu relief ce variază între 700-800 m şi respectiv 350-500 m. În estul Depresiunii Transilvaniei întâlnim o centur ă de dealuri înlate, care închid mici depresiuni ce seamănă cu Subcarpaţii aflaţi în exteriorul arcului carpatic. Subcarpaţii sunt dispuşi în exteriorul lanţului carpatic, dublând parcă zidul de apărare al „cetăţii”. Formaţi din trei subdiviziuni-Subcarpaţii Moldovei, Subcarpaţii Curburii şi Subcarpaţii getici, ei sunt o asociere de culmi înlate,  br ăzdate de ape, bine pupulate şi cultivate cu cereale sau livezi; tot în acestă zonă viţa de vie este la ea acasă şi a f ăcut renumite localităţi ca: Odobeşti, Panciu, Pietroasele, Ştaf ăneşti, Valea Călugărească etc. (139) În str ăfundul lor, culmile subcarpatice păstrează bogăţia „aurului negru”, cărbunilor, sării şi a izvoarelor de ape minerale. Populaţia se ocupă cu   pomicultura, creşterea vitelor, prelucrarea lemnului, extragerea minereurilor  şi, mai nou, cu agroturismul . În estul României şi a dealurilor subcarpatice relieful coboar ă domol de la nord spre sud Podişul Moldovei, ce se învecinează

în sud-est cu Podişul

Dobrogei, iar la sud-vest are o alt ă rudă mai distantă Podişul Getic. Pe cuprinsul acestor locuri o anumită agricultur ă -pomi şi viticultur ă- se află la mare cinste; drept urmare de renume sunt viile de la Cotnari, Iaşi şi Huşi sau cele de la Niculiţel, Murfatlar şi Ostrov, cum nu mai puţin vestite sunt cele din  preajma Piteştiului, Dr ăgăşaniului sau Strehaiei. Dată fiind bogăţia şi frumuseţea zonelor de podiş, acestea sunt bine  populate, iar tradiţiile, obiceiurile populare transmise din generaţi în generaţie, ca şi

legendele şi poveştile localnicilor sunt tot atâtea atracţii-alături de vinuri,

rachiuri ori preparate gastronomice tradiţionale -ca şi chemări, cărora cel ce a avut şansa de a le cunoaşte, ca şi neofitul, nu le poate rezista.

Litoralul Mării Negre reprezintă un loc nepereche şi cu o puternică   personalitae. Între Chilia şi capul Midia prezintă plaje şi grinduri întinse, iar  întreaga zonă este foarte scundă. În schimb, la sud vom întâlni o falez ă de 15-20 m lăţime ce adă posteşte plaje cu nisip fin. Delta Dunării constituie partea cea mai joasă de pe teritoriul ţării noastre, o câmpie în formare prin aluvionare. Por ţiunile de uscat, la cotele obişnuite ale fluviului, reprezintă circa 13%, cea mai mare parte a Deltei fiind acoperită de mlaştini, lacuri, gârle şi ape permanente. O atracţie deosebită pentru turism o constituie peisajul exotic, unic în felul lui pe întreg teritoriul european, adevărat 49

sanctuar pe care 280 de specii de păsări şi l-au ales ca lăcaş, cum aprecia şi celebrul savant farncez Jacques Ives Cousteau. Principalele resurse ale Deltei Dunării sunt: fauna piscicolă, stuful şi  pădurile în deosebi de esenţe moi. Pentru a conserva şi păstra această lume uimitoare, teritoriul prezentat constituie în momentul de faţă Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Câmpiile se întind în sudul şi vestul ţării noastre. Cea mai mare -Câmpia Română-se află la nord de Dunăre, de la Drobeta Turnu-Severin până la Galaţi. Ea asigur ă aproximativ 40% din producţia agricolă a României. Partea sa estică se numeşte Băr ăgan şi prezintă prin lacurile sale sărate: Lacul Sărat (în apropiere de Br ăila), Lacul Amara (lângă Slobozia), Movila Miresei, Balta Albă interes nu numai agricol ci şi turistic (utilizarea apelor în scopuri terapeutice). Câmpia de Vest este o altă zonă agricolă importantă; ea îşi are limitele fixate de Valea Someşului şi cea a Timişului. Dunărea str ă bate ţara noastr ă pe o lungime de 1075 km, fiind naviagbilă  pe întreg parcursul şi colecând, direct sau indirect, prin intermediul Tisei, toate râurile româneşti. Apele colectate sunt vărsate prin cele trei braţe în Marea  Neagr ă, care întregeşte astfel hidrografia patriei şi permite legătura cu toate ţările riverane Oceanului Planetar. Având o salinitate de 17-21% şi o temperatur ă medie de 25-27oC vara, sectorul românesc al Mării Negre are un potenţial balnear cu excepţionale calităţi. (17,53)

Izvoarele şi lacurile. Izvoarele minerale, aflate în număr de peste 2000, munte fiind termale, sunt cunoscute şi apreciate de peste 2000 de ani (Herculane sau Geoagiu-Băi). Cele mai multe izvoare se află de-a lungul Carpaţilor şi Subcarpaţilor, iar valoarea terapeutică a apelor a condus la apariţia de peste 160 de staţiuni. Lacurile din ţara noastr ă deţin, 1,2 % din suprafaţa României, cele mai mari fiind lagunele Razim şi Sinoe. Numeric lacurile sunt peste 3400, dintre care 2300 sunt naturale; marea majoritate se găsesc în zonele de câmpie şi prezintă atât importanţă piscicolă cât şi de agrement. Deosebite sunt lacurile de munte formate în circurile glaciare aflate în masivele muntoase Rodna, Făgăraş, Parâng, Retezat, ca şi lacurile unicat: Lacul Roşu -lac de baraj natural şi Lacul Sfânta Ana-adă postit în craterul unui vulcan. Celor prezente anterior li se adaugă lacurile artificiale realizate pentru valorificarea potenţialului energetic: Izvorul Muntelui, Vidra, Vidraru, Fântânele, Văliug Bicaz etc. 50

Vegetaţia şi fauna, împreună, formează potenţialul biogeografic. În forma ei actuală, vegetaţia ţării noastre este relativ recentă şi prezintă tr ăsături caracteristice ale Europei Centrale. Astfel, vom observa diferenţieri generate de altitudine ca şi de etajele climatice, ce însumează peste 400 de specii. Dintre aceste predominante sunt  pădurile de stejar, în mare parte în zonele de câmpie, de fag în Subcarpaţi şi pe munţii mai scunzi, conifere-molidul, bradul, pinul etc, la limita superioar ă a altitudinilor. Urmare a interferenţelor, în zonele de tradiţie a reliefului, rezultă  prezenţe juxtapuse, ale diferitelor specii care generează toamna o bogată paletă coloristică care permanentizează peisajul românesc. În urma marilor defrişări efectuate de-a lungul timpului, pe teritoriul României pădurile mai ocupă aproximativ 26% din suprafaţa totală. Din punct de vedere turistic, trebuie să consemnăm existenţa, în diferite zone din ţara noastr ă, a unor plante rare-endemice sau relicte ori tipuri specifice altor zone ale planetei. Fauna cinegetică-reprezentată prin ursul brun, capra neagr ă, că priorul, râsul, cerbul carpatin, mistreţul, iepurele etc.-reprezintă o importanţă deosebită.   Nu trebuie să uităm a aminti nici păsările: cocoşul de munte, cocoşul de mesteacăn, egreta mare, lopătarul, pelicanul creţ şi pelicanul comun, călifarul alb, raţa sălbatică şi altele.

Factori naturali de cură. O schiţare a principalilor factori de cur ă scoate în relief: apele minerale lacuri terapeutice, nămolurile, mofetele, salinele, factorii climatici, aeroionizarea, plante minerale. Aceşti factori sunt r ăspândiţi pe întreaga suprafaţă a ţării, unii necesită instalaţii sau amenajări pentru utilizare, alţii impun recoltarea sau captarea, dar absolut toţi cer păstrarea, conservarea, şi protejarea  pentru o cât mai îndelungată utilizare. Revenind la izvoarele minerale dispuse în spaţiul rural, majoritatea nu sunt captate şi protejate corespunzător. Aceste resurse sunt cantonate mare parte în catena vulcanică Oaş – Călimani - Harghita, zona dealurilor subcarpatice şi de  podiş, şi nu în ultimul rând în câmpie. Apele sunt: oligominerale, alcaline (bicarbonate), alcalino-feruginoase, clorurate sodice, iodurate, sulfuroase, sulfatate, carbogazoase, arsenicale, radioactive, termale etc. Sursele minerale sunt cel mai puţin similare cu sursele de peste hotare şi pot fi utillizate în terapia  profilactică, curativă şi recuperatorie. (66)

51

Mai puţin puşi în valoare în ţara noastr ă sunt factorii climatici ce pot fi utilizaţi în menţinerea, ameliorarea sau recuperarea stării de sănătate a organismului uman prin: aeroterapie, helioterapie sau cure de teren-prin ceea ce generic este numită climatoterapie. Maladiile ce pot fi tratate sunt: anemiile, nevrozele astenice, afecţiunile respiratorii, stresul, surmenajul fizic şi intelectual. Identificarea, punerea în valoare şi utilizarea în cunoştiinţă de cauză a acestor factori naturali vor contribui la dezvoltarea şi promovarea turismului  balnear în cadrul agroturismulromânesc sau agroturismului. Transformările socio-economice din ultimii 15 ani, datorate tranziţiei de la un sistem centralizat la altul, de piaţă, au influenţat şi agricultura românească. Din datele statistice ale ultimilor trei ani rezultă că agricultura contribuie în medie cu circa 20% din PIB (171) şi ocupă circa 35% din for ţa de muncă activă. Sfera de acţiuni orientate spre dezvoltarea ruralului ocupă un larg areal, cuprinzând atât existenţa resurselor materiale şi umane, cât şi sistemul de instrumente politice şi legislative care îşi fac simţită din ce în ce mai mult prezenţa în acest spaţiu. Implementarea industriei în activităţile specific agricole pune satul românesc în faţa unor probleme diverse, care determină mari transformări. O serie de variabile ale vieţii economico-sociale a satelor, cum ar fi: natura ocupaţiilor, sursa şi mărimea veniturilor, structura cheltuielilor, tradiţii, standard de viaţă, considerente morale etc., capătă alte valori, odată cu atragerea ruralului în sfera de influenţă a relaţiilor industriale. În ţările cu un înalt grad de dezvoltare din Europa, diferenţele dintre aşezările urbane şi cele rurale au fost treptat estompate, devenind neglijabile; cele două medii aproape s-au contopit din punct de vedere al variabilelor expuse mai sus. În fiecare zonă urbanizată diferenţierea se face în funcţie de condiţiile specifice şi de activităţile agricole din arealele suburbane limitrofe. În ţara noastr ă,  procentul ridicat din populaţie care locuieşte în mediul rural, marea dispersare a localităţilor, precum şi varietatea resurselor naturale, fac posibilă implementarea industriei şi prestărilor de servicii în acest mediu. Dezvoltarea activităţilor industriale în mediul rural nu poate fi f ăcută oricum şi în orice domeniu conex al agriculturii, deoarece condiţiile concrete nu  permit acest lucru, iar adaptarea activităţii industriale la specificul fiecărei zone rurale atrage după sine crearea unei multitudini de variante de implementare. Cele mai importante activităţi industriale, care se pretează la grefarea pe  profilul agricultur ă, sunt cele legate de sporirea gradului de prelucrare a producţiei 52

agricole, atât a celei principale, cât şi a celei secundare, pentru care România dispune de un însemnat potenţial de dezvoltare. Prelucrarea industrială a  producţiei agricole este un domeniu cu aplicaţii vaste în mediul rural: industria mor ăritului, a laptelui, a zahărului şi produselor zaharoase, a băuturilor  r ăcoritoare, a conservelor din legume şi fructe sau carne, toate acestea au premise favorabile în vederea permanentizării activităţii industriale în zonele rurale din ţara

noastr ă. Zonele montane ofer ă, în plus, produse accesorii pădurii, perisabile

dar cu preţuri stimulatoare, necesitând o prelucrare şi condiţionare imediată. Atragerea activităţilor industriale în mediul rural va transforma satul românesc într-un mediu poliprofesional, înlesnind apariţia gospodăriilor mixte, în care venitul este obţinut atât din surse agricole cât şi din surse neagricole. De asemenea, studierea evoluţiei balanţelor agricole, a balanţei for ţei de muncă, a balanţei veniturilor  şi cheltuielilor realizate pe ramuri ale economiei naţionale, a modului de formare a  preţurilor produselor agricole brute şi prelucrate, cercetarea modului de organizare a  pieţelor de desfacere, testarea acestora prin studii de marketing, vor ar ăta calea de urmat în procesul de dezvoltare complexă a mediului rural. Meşteşugurile au constituit multă vreme forma de bază a pluriactivităţii în satele româneşti. În cadrul economiei rurale există o diferenţiere între meşteşuguri şi industrii rurale, ceea ce permite separarea industriei casnice (ce produce ţesături, covoare, costume populare, obiecte din lemn sculptat etc.) de micile unităţi unde se valorifică sau se prelucrează anumite resurse locale (întreprinderi de prelucrare a   produselor agricole, producţia de materiale de construcţie, mici fabrici de hârtie, văr ării, ateliere de ceramică, mori de vânt sau de apă, joagăre pentru cherestea etc.). În prezent, în literatura de specialitate (14,90,98,99,102,104) are loc o dezbatere aprinsă asupra definiţiei meşteşugurilor. Astfel, pentru unii autori meşteşugurile se limitează la artizanatul de artă. Termenul de me şter popular este de asemenea folosit, chiar dacă abordarea etnografică a meseriilor tradiţionale ofer ă acestora un statut „elitist“, în timp ce autorii vorbesc despre meseriile  satului, în care includ toate meseriile manuale practicate în afara meseriilor legate

de pădure, agricultur ă, administraţie, activităţi industriale. Aceste meserii reprezintă, de asemenea, un ansamblu de activităţi necesare colectivităţii sau pur  şi

simplu de producţii în scop domestic şi adesea decorative. Printre aceste

meserii, unele pot avea o ambiţie artistică, iar altele se mulţumesc să fie utilitare. O interpretare mult mai largă şi mult mai apropiată de definiţia cuvântului me şte şugar  este

redată în unele ţări occidentale. Astfel, meşteşugar este: cel care 53

montează instalaţia electrică, faianţarul, sobarul, brodeza, sculptorul în lemn, tâmplarul, bijutierul, croitoreasa, geamgiul, dulgherul, sticlarul, cel care realizează stucaturi, cizmarul, coafeza, brutarul, zugravul, zidarul, fierarul etc. Această interpretare non restrictivă a meşteşugarilor pare să fie mult mai aproape de obiectivele dezvoltării locale. Se pot distinge astfel trei grupe de meşteşuguri sau meserii artizanale: (71) 

Me şte şugarii tradi ţ ionali

care fabrică şi comercializează obiecte

tradiţionale cu folosinţă domestică sau agricolă (rotari, dogari, împletitori, olari, şelari, meserii legate de îmbr ăcăminte etc.). Meseria lor este cel mai adesea o tradiţie familială sau comunitar ă; clientela se găseşte în sat sau în satele învecinate. Printre aceşti meşteşugari tradiţionali, unii au lucrat în cadrul sistemului cooperatist de artizanat cu administraţie centralizată, de la care primeau materia primă şi sugestii de design şi care asigura distribuţia produselor finite. 

Me şte şugarii (artizanii) de art ă ,

adesea de origine urbană şi cu

 pregătire specializată (de ex. Academii de artă). În cazul acestora creativitatea se uneşte cu tehnicile tradiţionale iar clientela este urbană şi de categorie

socio-profesională ridicată.

  Lucr ăt  orii manuali

care nu fabrică obiecte, ci propun servicii mai mult

sau mai puţin complexe: coafor, instalator, reparator de aparate electromenajere, zidar, tâmplar, electrician, brutar, mecanic auto etc. Clientela se găseşte în sat şi în satele vecine. Asemeni întregii societăţi rurale, meşteşugurile tradiţionale cunosc transformări profunde, în urma cărora anumite activităţi vor dispărea, ceea ce reprezintă o pierdere pentru patrimoniul cultural al unei ţări, iar altele se vor  menţine cu preţul unor adaptări uneori dificile (mai ales la nivelul investiţiilor). Apar nevoi noi, tehnici noi, iar meseriile tradiţionale se transformă: este cazul meseriilor din construcţii şi din alimentaţie. Acele meserii care erau până nu demult meserii obişnuite devin meserii rare: odată cu pierderea pieţelor  tradiţionale, dispare şi motivaţia existenţei lor. Meşteşugarii bătrâni continuă să-şi exerseze meseria, dar, după ei, activitatea riscă să se stingă deoarece nimeni nu  preia ştafeta. Şi totuşi, în momentul în care aceste meserii devin rare, apare o nouă cerere. În consecinţă, meşteşugul este reevaluat şi chiar supraevaluat: ţesutul,  broderia, confecţionarea bundiţelor din piele brodate şi îmblănite etc.

54

În meseriile tradiţionale, pluriactivitatea reprezintă o regulă: meşteşugarul este în acelaşi timp agricultor sau tăietor de lemne sau angajat. Dealtfel,  pluriactivitatea a permis menţinerea până în zilele noastre a majorităţii meseriilor  tradiţionale. Cea mai mare parte a noilor meserii impun mai multe investiţii şi mai mult profesionalism iar dacă r ăspund unei cereri în creştere, ele pot deveni treptat activitatea principală. În contextul actual al dezvoltării rurale, au apărut unele  probleme specifice meşteşugarilor, din rândul cărora reţinem următoarele: izolarea şi

lipsa accesului la informaţie, statutul juridic şi fiscal; aprovizionarea cu materii

 prime, piaţa de desfacere, adaptarea la mutaţiile actuale ale societăţii rurale. În general, activitatea meşteşugărească poate fi comparată cu o mică întreprindere familială. Indiferent care est volumul de muncă, fie că este vorba despre o activitate cu normă redusă sau cu normă întreagă, desf ăşurarea activităţii ţine

de logica unei mici întreprinderi în care trebuie respectate: legile pieţei,

necesitatea unei gestiuni, chiar dacă foarte simplificată, necesitatea de a planifica, de a se proiecta în viitor. Se cunoaşte, de asemenea, faptul că majoritatea meşteşugarilor nu au un statut juridico-fiscal propriu.

3.3 SPRIJINUL STATULUI ÎN DEZVOLTAREA ŞI DIVERSIFICAREA AGROTURISMULUI Deşi recunoaşterea internaţională devenise o certitudine, atingerea standardelor oferite turiştilor necesita anumite amenajări interioare şi exteriorare ale gospodăriilor-gazdă (intrarea separată pentru turişti, grupuri sanitare pentru aceştia, parcări acoperite etc.). Pentru realizarea acestora erau şi mai sunt şi acum, necesare importante sume de bani. Din fericire, intervenţiile şi memoriile la Guvern nu au r ămas f ăr ă un r ăspuns, din contr ă, când acesta a venit, a fost chiar  mulţumitor. Astfel că, Ordonanţa de Guvern 63/1997, privind stabilirea unor  facilităţi pentru dezvoltarea agroturismului , venită în completarea Legii nr. 145/1994, a mai uşurat din problemele proprietarilor de pensiuni turistice şi, în general, a practicanţilor de turism rural din România.(165) Conform acestei ordonanţe, „persoanele fizice, asocia ţ iile familiale  şi societ ăţ ile comerciale care au ca obiect unic de activitate asigurarea serviciilor turistice în pensiuni turistice  şi pensiuni agroturistice beneficiaz ă  de scutire de plata impozitului pe venit,

respectiv pe profit, pe o perioad ă  de 10 ani.”

În varianta adoptată de Camera

Deputaţilor, ordonanţa prevede că persoanele fizice şi juridice menţionate pot  beneficia de credite cu dobândă preferenţială, acordate pe o perioadă de maximum 55

zece ani. Pentru astfel de credite, acordate pentru dezvoltarea şi amenajarea capacităţilor de cazare, dobânda va fi stabilită la un nivel reprezentând 50% din valoarea dobânzilor practicate pe piaţa bancar ă. Asigurarea sumelor necesare acordării de credite preferenţiale se face din Fondul special pentru dezvoltarea şi  promovarea turismului, în limitele prevăzute de Ministerul Turismului.(174) Potrivit prevederilor aceleiaşi ordonanţe, pensiunile turistice şi cele agroturistice vor plăti energia electrică şi gazul metan consumate la tariful stabilit  pentru consumul casnic, iar serviciile de telecomunicaţii la tariful pentru persoane fizice. Pensiunile au beneficiat, de asemenea, de acordarea de priorităţi la instalarea de linii pentru telecomunicaţii, la racordarea la reţeaua electrică, de alimentare cu apă şi gaz metan, precum şi la sistemul de canalizare. Din păcate aceste oportunităţi nu au fost menţinute în totalitate, astfel că de la începutul anului trecut s-a reintrodus impozitarea întreprinzătorilor pe veniturile/profiturile obţinute, iar obţinerea creditelor a fost destul de dificilă. De asemenea, se consider ă, drept ridicată, taxa de autorizare solicitată deţinătorilor de  pensiuni de către Oficiul de Autorizare şi Control în Turism din cadrul Autorităţii  Naţionale de Turism.(189) Cu toate aceste greutăţi, datele privitoare la fluxul de turişti în mediul rural, cu sprijinul agenţiilor de turism afiliate ANTREC, semnalează o expansiune a cazărilor la pensiuni în ultimii ani. Sprijinirea dezvoltării activităţii de turism rural şi agroturism de către organele locale trebuie să

se concretizaze în îmbunătăţirea dialogului cu

  partenerii sociali, prin prezentarea transparentă a

legislaţiei şi procedurilor 

fiscale, furnizarea informaţiilor de interes public, atitudine şi comportament  profesional şi civic, urmărindu-se crearea şi consolidarea unor relaţii publice  pozitive şi, în acelaşi timp, realiste. Pe lângă sprijinul acordat de stat, producătorii agricoli beneficiază şi de fonduri nerambursabile prin Programul SAPARD, Măsura 3.4- « Dezvoltarea  şi diversificarea activit ăţ ilor economice generatoare de activit ăţ i multiple  şi venituri alternative»

– în care se pot dezvolta proiecte

 pentru finanţarea agroturismului ; Proiectele derulate co-finanţate din fondurile europene nerambursabile şi/sau

fonduri guvernamentale au vizat domeniile: îmbunătăţirea performanţelor 

 profesionale ale operatorilor de turism, inclusive pentru proprietarii de pensiuni agroturistice, îmbunătăţirea infrastructurii de afaceri, ameliorarea serviciilor  sociale, îmbunănăţirea infrastructurii in localităţile rurale pentru un acces mai uşor  56

a turiştilor  şi nu numai, promovarea imaginii ţării şi a infrastructurii de turism. Astfel la licitaţiile organizate prin programele SAPARD, PHARE (cu subcomponentele sale), ISPA, RICOP sau programe de finanţare ale guvernului, administraţiile locale în parteneriat cu operatori din domeniul privat sau din sectorul neguvernamental au obţinut finanţări care au permis rezolvarea unor   priorităţi din programele de dezvoltare.

3.4 EFECTELE ECONOMICO-SOCIALE ALE DEZVOLT ĂRII ŞI PERFECŢIONĂRII AGROTURISMULUI Dezvoltarea agroturismului, va conduce la o dezvoltare economică durabilă a localităţilor rurale, datorită efectului multiplicator al acestei activităţi. Se vor resimţi influenţe pozitive asupra mediului ambiant, agriculturii, transporturilor, construcţiilor, industriilor de prelucrare şi alimentare, serviciilor  din cele mai diverse domenii. Pentru a putea diversifica oferta turistică, pe de o parte, şi a intensifica comer ţul cu suveniruri, pe de altă parte, se aşteaptă că o dezvoltare importantă o vor înregistra meşteşugurile şi artizanatul, caracteristice pentru mediul rural în trecut. În calitate de componente ale produsului turistic rural se vor realiza influenţe pentru punerea în valoare a tradiţiilor  şi obiceiurilor populare precum şi  pentru diversificarea gamei activităţilor cu caracter cultural-educativ. Şomajul este astăzi unul din fenomenele cele mai puţin acceptate, care afectează economiile tuturor  ţărilor  şi totodată este problema centrală a societăţii contemporane, la scar ă mondială. Astfel confruntările cu probleme de ordin demografic vor provoca guverne, ţări, comunităţi responsabile de drepturile omului, la căutarea soluţiilor eficace şi eficiente. Una din soluţii, f ăr ă îndoială, este agroturismul. Dacă la toate acestea adăugăm faptul că la fiecare 26 de secunde apare în turismul mondial un nou loc de muncă, trebuie să concluzionăm că turismul mondial a devenit cea mai mare “industrie”. România poate participa în această dezvoltare a agroturismului din întreaga lume şi, în special, din Europa, dacă va profita de posibilităţile ce i se ofer ă - se are în vedere o politică adecvată creditar-bancar ă şi fiscală de încurajare şi facilitare a acestei activităţi, cu produsele sale complementare. Activităţile turistice şi agroturistice îndeplinesc un rol important cu referire la: progresul economico-social şi ridicarea calităţii vieţii, ţinând seama de contribuţia pe care acestea o aduc la utilizarea mai eficientă a resurselor umane, materiale şi financiare, satisfacerea nevoilor populaţiei şi societăţii în ansamblu; 57

stimularea creşterii, înnoirii şi diversificării procesului bunurilor materiale; asigurarea condiţiilor pentru facilitarea procesului de distribuţie şi consum; sporirea eficienţei economico-sociale a muncii; folosirea mai eficientă a timpului de muncă şi a timpului liber; asigurarea unor condiţii mai bune pentru formarea profesională, culturală şi ştiinţifică a membrilor societăţii; asigurarea condiţiilor pentru ridicarea stării de sănătate a populaţiei etc. În acest context se pot sintetiza următoarele: a) Rolul activităţilor turistice şi agroturistice este ilustrat, în primul rând,  prin contribu ţ ia la procesul cre şterii economice.

 b) În condiţiile rapidelor transformări care au în permanenţă loc în ştiinţă şi tehnică, trebuie să crească şi   posibilitatea individului de adaptare la aceste  schimbă ri. c) În afara contribuţiei pe care o aduc la creşterea calitativă a for ţei de muncă, aceste activităţi participă la men ţ inerea echilibrului în repartizarea   factorului uman, prin crearea condiţiilor pentru folosirea deplină şi raţională a acesteia în toate ramurile de activitate, prin ``oferirea`` de noi locuri de muncă în cele mai numeroase domenii. Totodată, se poate sublinia rolul activităţilor turistice şi agroturistice în atragerea într-o măsur ă din ce în ce mai mare a femeilor în activitatea economicosocială. Construirea unei economii moderne presupune nu numai creşterea şi modernizarea acesteia, ci şi repartizarea raţională a for ţelor de producţie pe întreg cuprinsul localităţilor de pe Valea Slănicului. d) Rolul serviciilor turistice creşte considerabil şi datorită implica ţ iilor tot  mai largi pe care le au asupra calit ăţ ii vie ţ ii. Este cunoscut că dezvoltarea economică şi socială a impus apariţia unui mod de viaţă specific civilizaţiei industriale. Dezvoltarea activităţilor de agroturism în mediul rural vor contribui la fixarea tinerilor în vetrele satelor, la motivarea lor  şi în special a populaţiei feminine pentru a participa la aceste activităţi, astfel ele nu vor mai fi nevoite să  plece din propriile comunităţi în căutarea unor locuri de muncă bine plătite. Se vor crea noi locuri de muncă atât direct – în sfera producerii şi distribuţiei de servicii turistice – cât şi indirect, prin efectul multiplicator asupra ramurilor conexe. Din punct de vedere economic, agroturismul se caracterizează printr-un larg evantai de activităţi, are sarcini multiple pe linia creşterii eficienţei sale economico-sociale, a sporirii aportului la produsul intern.

58

În mod inevitabil efectele utile ale activităţii de agroturism vor avea caracter multidimensional. Astfel, eficienţa economică a agroturismului este asociată cu eficienţa socială ce rezidă din asigurarea condiţiilor pentru refacerea capacităţilor de muncă, petrecerea plăcută şi utilă a timpului liber, creşterea nivelului de cultur ă generală şi pregătire profesională, diversificarea serviciilor, realizarea unor motivaţii psihice, intelectuale sau spirituale. Se poate considera că eficienţa socială reprezintă aportul bazei materiale turistice în antrenarea unui număr cât mai mare de indivizi la practicarea agroturismului, în vederea asigur ării celor mai bune condiţii de recuperare a capacităţii de muncă sau la antrenarea, în special a tinerilor, în odihna educativă şi activă, cu multiple efecte educaţionale. Se poate afirma că agroturismul va contribui la recreere, refacere şi reconfortare, îmbogăţind cunoştinţele şi înflorind personalitatea umană, realizând în acelaşi timp un climat de comunicare între diferitele tipuri de personalităţi şi comportamente umane. Lansarea satelor turistice în toată ţara va conduce la efecte deosebite  privind legăturile ce se vor realiza între gazde şi turişti, raporturile între modul de a aprecia valorile şi nivelul de trai dintre cei doi participanţi la actul de turism, modul de rezolvare a unor situaţii inedite, comunicare şi schimburi de idei, relaţii ce se stabilesc între prestator (gazdă) şi beneficiar (oaspete/turist). Comunitatea civilă din mediul rural va r ăspunde prompt comenzii sociale de refacere în mijlocul unui cadru natural nepoluat, echilibrat şi benefic. Ineditul agroturismului, condiţiile existente, cultura şi puritatea oamenilor  şi

locurilor, dublate de ospitalitate, interes, motivaţie şi aspiraţia spre mai bine,

vor impune şi consacra agroturismul în toate localităţile cu potenţial natural dezvoltat.. Toate acestea vor contribui la dezvoltarea durabilă şi responsabilă a satului, producând inevitabile mutaţii care îi vor diminua dependenţa de oraş. Localităţile rurale unde se va practica agroturismul, vor deveni spaţii unde se vor asambla toate elementele de dezvoltare durabilă locală. Va apare interesul de îmbunătăţire a infrastructurii, de constituire a unei vieţi spirituale a localităţilor  rurale. Se va crea astfel suportul îmbunătăţirii serviciilor publice. Se va observa că agroturismul exercită o influenţă complexă asupra mediului extern (economic, social, cultural, ambiant), punându-şi amprenta asupra nivelului general de dezvoltare economică a localităţilor respective. Se vor realiza obiectivele strategice ce au în vedere asigurarea şi protejarea factorului uman, dotările tehnice şi

conservarea patrimoniului, grupate în următoarele direcţii de acţiune astfel şi 59

anume: stoparea migraţiei populaţiei din mediul rural şi stimularea revenirii, cel  puţin par ţiale, a populaţiei din localităţile urbane spre cele rurale; asigurarea condiţiilor de trai şi de civilizaţie în mediul rural, stimulând stabilirea populaţiei active în mediul rural; conservarea şi protecţia mediului rural – factor de atracţie a  populaţiei autohtone şi a str ăinilor spre mediul rural. Importanţa serviciilor turistice rezultă şi din faptul că ele au un rol deosebit în crearea condi ţ iilor pentru folosirea ra ţ ional ă  a timpului liber.

Acesta din urmă,

component al calităţii vieţii, asigur ă individului posibilităţi multiple pentru lărgirea orizontului de cunoştinţe, pentru ridicarea competenţei profesionale, a gradului de cultur ă generală. f) Un rol important îl are asigurarea mijloacelor de informare în masă .  Nevoia de informare este o caracteristică a omului modern, iar serviciile turistice reprezintă un mijloc de satisfacere a acestei nevoi, prin creşterea şi diversificarea formelor de circulaţie a informaţiei (radioul, televiziunea, presa). Luând drept element de referinţă funcţiile turismului, este evidentă  prezenţa efectelor sale pe o multitudine de planuri, manifestarea eficienţei într-o varietate de forme şi exprimări. De asemenea, structura internă complexă a fenomenului turistic, cu posibilitatea descompunerii lui în turism rural, agroturism, etc sau a prestaţiei turistice alcătuită din servicii de transport, cazare, alimentaţie, agrement etc., care imprimă o serie de particularităţi criteriilor de apreciere, sistemului de indicatori şi modalităţii lor de calcul al eficienţei. În aprecierea eficienţei turismului trebuie pornit de la contribuţia sa la crearea de venit naţional şi, în consecinţă, comensurarea acesteia prin prisma mărimii venitului net (beneficiului) realizat. Exprimat ca şi în celelalte cazuri prin masa beneficiului sau prin rata rentabilităţii (în raport cu volumul încasărilor, mărimea cheltuielilor, volumul fondurilor consumate etc.) acesta asigur ă caracterizarea cea mai completă a calităţii activităţii desf ăşurată în turism sau a gradului de utilizare a diferitelor categorii de fonduri. Agroturismul prin efectele sale va deveni un instrument constant şi nu costisitor – de progres social al satului, şi anume: continuitatea activităţilor  agricole într-un mediu slab productiv; prevenirea, respectiv decompresarea oraşelor de creşterea ratei şomajului; ridicarea gradului general de civilizaţie a unei mari categorii de populaţie, locuitorii din mediul rural, care sunt mai izolaţi, mai ales prin ameliorarea condiţiilor igienico- sanitare, a comportamentului social şi cultivarea gustului estetic.

60

CAP.IV FORMELE ŞI PARTICULARITĂŢILE AGROTURISMULUI

4.1 FORMELE AGROTURISMULUI  Agroturismul , este un concept relativ de dată recentă, care face referire la diferitele forme de turism aflate în legătur ă directă cu activităţile agricole şi/sau cu construcţiile având destinaţii, rol, funcţiuni în domeniul agriculturii. Această formă specifică de turism rural este bazată pe asigurarea în cadrul gospodăriei ţăr ăneşti, a serviciilor de cazare, masă, agrement şi altele complementare acestora.

Această formă de turism rural este practicată de micii proprietari din zonele rurale, de obicei ca activitate secundar ă; activitatea desf ăşurată în gospodăria/ferma proprie r ămânând principala ocupaţie şi sursă de venit. Este bine să precizăm, c ă în două dintre ţările europene cu vechi stagi de activitate pe tărâmul agroturismului – este vorba de Franţa şi Anglia – se încearcă a se realiza o distincţie între “agroturism” şi “turismul la fermă ” pentru a evidenţia simplu şi din capul locului utilizarea caselor  ţăr ăneşti drept locuri de cazare pentru turişti. Închirierea gosodăriilor drept case de oaspeţi, case de sănătate, cabane de vânătoare, etc. este considerat a nu fi agroturism, datorită  pierderii unei păr ţi din încărcătura/funcţia agricolă, ele ne fiind ocupate de ţăranii reali/activi. Trebuie precizat că în majoritatea cazurilor amfitrionii/gazdele pun la dispoziţia turiştilor spaţiu locuibil excedentar, cel dezafectat şi amenajat ori construit special pentru astfel de activităţi. În ciuda acestor consideraţii este evident că ambele forme fac parte din sfera agroturismului . Practicarea adiacentă de către ţărani a turismului conduce la realizarea unei dezvoltări superioare a zonelor săteşti, atât prin aportul adus de încasările din cazare cât mai ales prin valorificarea unor produse agricole locale,   prin includerea lor în consumul turistic. Este bine de precizat că o parte dintre veniturile realizate din activităţile de agroturism sunt utilizate pentru investiţii şi modernizare, în acest fel activitatea turistică contribuind nemijlocit la dezvoltarea şi susţinerea gospodăriei ţăr ăneşti şi a zonei însăşi.

Agroturismul, formă specifică de turism rural, utilizează pentru cazare şi servirea mesei numai pensiunile turistice şi pensiunile agroturistice, beneficiind de 61

un mediu nepoluat şi pitoresc, de atracţiile turistice naturale şi de valorile culturalistorice, de tradiţiile şi obiceiurile prezente în mediul rural, de ospitalitatea fermierului. Agroturismul este una din ramurile economiei naţionale, care îşi propune dezvoltarea turismului în mediul rural, în strânsă corelaţie cu economia locală, existând o strânsă legătur ă între turism şi celelalte ramuri ale economiei locale şi în special agricultura. În dezvoltarea sa, agroturismul favorizează apariţia câtorva   forme de organizare.

Forma cea mai simplă a agroturismului constă în a oferi o camer ă  de    g ă zduire, la solicitarea unui turist ocazional  (în trecere, care trebuie să

înnopteze

în localitatea respectivă sau se află în zonă cu afaceri sau pur  şi simplu face o drumeţie). Această formă s-a dezvoltat mai mult în jurul staţiunilor    balneoclimaterice datorită capacităţii de cazare insuficiente a acestora şi este sezonier ă, uneori ocazională; proprietarul gospodăriei pune la dispoziţia turiştilor  doar spaţiul de cazare, f ăr ă a oferi şi alte servicii (pensiune, agrement etc.). Avantajul acestei forme este că satisface cererea turistică şi asigur ă un venit suplimentar gospodăriei. Dezavantajul constă în lipsa unui program care să r ăspundă cerinţelor turiştilor. O altă formă de organizare se întâlneşte la nivelul agenţilor economici autorizaţi, atestaţi şi agreaţi de organismele de resort. Agentul economic poate fi o  persoană fizică ce dispune de o gospod ăr  ie amenajat ă  în scopul primirii turi ştilor , o asociaţie familială sau o societate comercială care îşi valorifică, la un moment dat, excedentul de cazare şi care dispune de un program agroturistic. La nivelul acestei forme se asigur ă protecţia consumatorului, prin dobândirea autorizaţiei de funcţionare. Organizarea agroturismului şi a agroturismului în cadrul agen ţ iilor de turism,

operează cu programe proprii sau cu programe puse la dispoziţie de alte

  persoane (fizice sau juridice) şi de către solicitanţii de servicii. Ele prestează anumite servicii pe bază de comision. Serviciile constau în promovarea  programelor oferite de organizatorii de turism rural sau în organizarea de excursii  pe baza programelor oferite de gospodăriile şi fermele din mediul rural. Alte forme de organizare ale agroturismului sunt reprezentate de funda ţ ii, asocia ţ ii  şi federa ţ ii,

create ca organisme neguvernamentale care să promoveze

dezvoltarea activităţilor de economie rurală şi turism rural, prin sprijinirea 62

 pregătirii şi valorificării potenţialului satelor româneşti. Aceste forme asociative reunesc toate iniţiativele locale şi izolate, pentru a crea entităţi capabile să reprezinte anumite aspecte din segmentele vieţii economico-sociale rurale. Agroturismul, mult dezvoltat în economia montană a ţărilor occidentale (29) trebuie să devină treptat o direcţie nouă de acţiune pentru realizarea obiectivelor strategice în special în zona montană din ţara noastr ă şi o nouă dimensiune sau funcţie a gospodăriei montane în vederea asigur ării unor venituri suplimentare pentru acestea. Agroturismul este determinat de un ansamblu de factori care influenţează dezvoltarea lui, cum ar fi: cunoaşterea limitelor sociale, economice şi culturale ale agroturismului, cunoaşterea situaţiei exacte a capacităţii şi a disponibilităţii exploataţiilor agricole de a primi turişti în gospodăria lor, proiectarea modernizărilor ce trebuie aduse caselor  şi gospodăriilor montane pentru a se asigura condiţii civilizate tuturor turiştilor  şi crearea unor microcomplexe agroturistice în zona montană. Agroturismul montan, este parte a agroturismului, organizat şi desf ăşurat în zonele submontane şi montane de către gospodăriile ţăr ăneşti ca o activitate complementar ă. Agroturismul se poate desf ăşura şi în zonele de deal sau de şes dar cu îndeplinirea condiţiilor de agroturism minime. Dacă agroturismul de şes este mai rar întâlnit şi nu are ca motivaţie  principală completarea veniturilor familiei cu venituri suplimentare, agroturismul montan este determinat de nevoia de a completa veniturile agricole cu venituri neagricole (minerit, silvicultur ă, industrie, economie forestier ă) inclusiv cu venituri din turism. Pentru agricultorul din zonele de deal sau de munte, cadrul natural reprezintă importanţa practicării agroturismului montan iar condiţiile create în gospodăria sa factorul materializării acestui suport. Atracţia pentru practicarea agroturismului are o semnificaţie mai mult efectivă decât economică. În ţările dezvoltate din vestul Europei, agroturismul ocupă un loc foarte important. Acest loc este asigurat de tendinţa practicării pe scar ă largă a agroturismului , a turismului de agrement şi de participare tot mai activă la comer ţul extern, atât în mod direct, cât şi ascuns sub forma turismului.

63

Una din problemele deloc de neglijat pentru reuşita agroturismului este acea triere exigentă a gospodăriilor, nu atât din punctul de vedere al cadrului construcţiilor cât mai ales din punctul de vedere al gradului de civilizaţie, de educaţie şi de deschidere al celor care se angajează în această activitate.

4.2 PARTICULARITĂŢ PARTICULARITĂŢILE ILE AGROTURISMULUI Încadrându-se în sfera serviciilor, agroturismul va prezenta toate  particularităţile acestora, având şi unele caracteristici proprii, cum ar fi:

sezonalitatea, amploarea, intensitatea sa fiind foarte diferite de la o perioadă la interdependenţa produselor turistice (turistul fiind de cele mai multe ori alta, interdependenţ   beneficiarul mai multor bunuri materiale şi servicii care se leagă cronologic şi cauzal unele de altele), precum şi nivelul ridicat al costurilor fixe (determinat de caracterul rigid al ofertei şi de caracterul nestocabil al serviciilor). Agroturismul este expresia expresia orientării unei păr ţi însemnate din turiştii către natur ă, ca urmare a implicaţiei civilizaţiei post-industriale. Astăzi, natura devine   pretext de reflexie, pentru descoperire, pentru educaţie dar  şi pentru tratament,  performanţe sportive şi implicit pentru o viaţă nouă. Prin conţinutul său, agroturismul prezintă o serie de particularităţi care se întrepătrund în mare măsur ă cu alte forme de turism cu care se completează şi se stimulează reciproc. În acest sens, avem în vedere turismul cinegetic şi de pescuit, turismul legat de Delta Dunării sau turismul în zonele de munte. Drept urmare, cercetătorii disting mai multe tipuri de sate turistice: etnografice–folclorice, de creaţie artistică şi artizanală, climaterice şi peisagistice,  pescăreşti, de interes vînătoresc, viti-pomicole etc. (78). Dezvoltarea acestor sate turistice, ofer ă posibilităţile deosebite de echilibrare a pieţei turistice în profil teritorial, cu numeroase incidenţe pozitive asupra agroturismului .

prezenţa O altă particularitate a agroturismului constă în aceea că prin prezenţ condiţ condiţiilor favorabile de desf ăşurare ăşurare în peste 60 % din cuprinsul ţării ţării contribuie la introducerea în circuitul intern şi internaţ internaţional a unei pă părţi   însemnate a potenţ potenţialului turistic al ţării ţării noastre. Se poate afirma că şansa turismului românesc, depinde în mare măsur ă de dezvoltarea corespunzătoare a agroturismului .

necesită, investiţ investiţii prea mari pentru Faţă de alte forme, agroturismul , nu necesită amenajările de infrastructur ă sau pentru alte dotări şi nu produce aglomer ări care 64

creează diverse probleme pentru localităţile urbane. Pentru structurile de primire  pe lângă gospodăriile unor săteni, se pot folosi fermele şi pensiunile agricole. Agroturismul începe să-şi constituie în timp o piaţă proprie, definită prin factori de manifestare specifică şi determinanţi de natur ă economică, socială,  politică, geografică şi motivaţională. Agroturismul este practicat în prezent de persoanele care au obligaţia de a se deplasa la ţar ă, având case sau proprietăţi în aceste localităţi şi trebuie să  participe activ la gospodărirea lor, precum şi de persoane urbanizate stabilite de mai multe generaţii la oraş şi care simt nevoia ca la sfâr şit de să ptămână să  petreacă câteva ore în aer liber, curat, nepoluat, consumând produse de la ţar ă. Acest turism va avea în viitorul apropiat o mai mare r ăspândire mai ales în zonele montane şi premontane, datorită în primul rând climei şi frumuseţii naturii. Agroturismul constituie un rezultat dar  şi o premisă a dezvoltării economiei rurale. El poate contribui din plin la echilibrarea dezvoltării teritoriale a ţării. În acest sens, avem în vedere următoarele: posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri şi locuri de muncă; încurajarea activităţior tradiţionale locale, cu precădere artizanatul, dar  şi cele care pot determina dezvoltarea unui comer ţ specific şi crearea de noi locuri de muncă; creşterea veniturilor locuitorilor  aşezărilor rurale rezultate din valorificarea resurselor locale şi a produselor  agroalimentare ecologice pentru consumul turiştilor. În raport cu agricultura, care r ămâne activitatea principală a satelor, agroturismul constituie o activitate complementar ă şi nu o alternativă sau o substituţie a acesteia. În condiţiile specifice tranziţiei României la economia de piaţă; agroturismul prezintă particularitatea că îndeplineşte o funcţie de protecţie socială, oferind populaţiei cu venituri reduse posibilitatea realizării unui concediu de odihnă, de petrecere a timpului liber în peisajul pitoresc al mediului rural din zona muntoasă, de pe litoralul Mării Negre sau Delta Dun ării. Agroturismul este o prezenţă activă pentru 207 localităţi şi în peste 1100 de gospodării, în special în zona montană şi premontană a României dar nu numai (42). Astfel în special pentru lunile iulie şi august şi, în mai mică măsur ă de Anul   Nou, multe din localităţile montane primesc turişti care sosesc aici pentru a- şi  petrece timpul liber. Prin specificul său de turism estival, estival, agroturismul agroturismul trebuie privit privit ca o modalitate de absorbţie a surplusului de turi şti, din anumite perioade ale unor  65

renumite staţiuni turistice sau din acela al marilor aglomer ări urbane. Sunt foarte numeroase cazurile în care unii turişti ajung în mediul rural ca urmare a imposibilităţii de a-şi găsi locuri convenabile de odihnă în staţiuni cunoscute. Agroturismul poate fi analizat şi ca factor de determinare a dezvoltării unor activităţi conexe, cu efecte pe linia veniturilor pentru multe familii, decât acelea care dispun de pensiunea turistică. Agroturismul dacă nu este practicat corect, prezintă şi particularităţi negative, prin afectarea tradiţiilor  şi obiceiurilor comunităţilor locale şi prin stimularea unor activităţi care sunt numai pe planul turiştilor în detrimentul altora care vin din trecutul istoric (fig. 1).

Poluarea mediului natural, a zonelor ocrotite, alimentaţţiei, solului, apei alimenta

Alterarea tradiţ tradiţiilor şi obiceiurilor locale

Accentuarea kitschurilor de orice fel AGROTURISMUL

Costuri mari Venituri reduse, sezoniere şi nesigure

Modificarea structurii sociale şi demografice a satelor Fig. 1.1 Efectele negative ale agroturismului agroturismului (95)

În măsura în care efectele pozitive ale agroturismului sunt stimulate şi ajustate în dezvoltarea lor, iar cele negative sunt controlate şi diminuate , atunci   poate fi găsită o soluţie optimă a unui echilibru care să ducă la o dezvoltare durabilă a agroturismului agroturismului (fig. 2). Agroturismul prezintă unele tr ăsături sau particularităţi care îl diferenţiază de turismul tradiţional şi anume:

66

 –  consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esenţiale sunt calitatea  pensiunii şi serviciilor de primire la familii, cunoaşterea mediului natural, uman şi cultural, precum şi originalitatea produselor turistice; LOCALITĂŢILE TURISTICE MONTANE

PRIMA FORMĂ DE TURISM PRACTICATĂ

VALORIFICAREA RESURSELOR 

CARACTER SPONTAN

FACTOR  EDUCAŢIONAL

PERIOADE DE ASCENSIUNE -CĂDERE

NOI PROFESII ŞI LOCURI DE MUNCĂ

PESTE 207 LOCALITĂŢI ŞI 1075

AGROTURISM ELEMENT DE ABSORBŢIE A

MEDIU FAVORABIL PENTRU NOI AFACERI

EFECT MULTIPLICATOR 

Rentabilitate

MOBILIZAREA ACTIVITĂŢILOR 

DEZVOLTARE LOCALĂ

Fig. 2 Efectele pozitive ale agroturismului(95)  –  oferta turistică este autentică, diferenţiată, multiplă în diversitatea sa, organizată şi condusă de fermieri, deci de oamenii satului;  –  este o activitate economică complementar ă exploataţiei agricole şi nu o alternativă sau o substituţie a acesteia;  –  ofer ă populaţiei turistice cu venituri reduse posibilitatea de odihnă şi reconfortare, de petrecere a timpului liber, din vacanţe, week-end-uri, în   peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural-educative şi cu o ospitalitate specifică; 67

 –  nu necesită investiţii foarte mari pentru amenajări de infrastructur ă şi suprastructur ă turistică sau pentru alte dotări de profil;  –  este un turism „difuz” prin specificul ofertei sale diversificate şi de mare diseminare în spaţiu; astfel aparent, nu aduce prejudicii prea mari mediului natural şi al celui construit. Pentru ca această particularitate să-şi înscrie foarte   bine în conceptul de agroturism, trebuie avută în vedere „capacitatea de  primire” a satului şi a arealului limitrof, mai ales în condiţiile unui turism de sejur, în lunile de var ă: dotări, amenajări, servicii conexe, raportul cu  populaţia autohtonă;  –  nu este compatibil cu turismul de masă;  –  agroturismul are cele mai mari implicaţii în valorificarea resurselor turistice locale şi în ridicarea nivelului de viaţă al locuitorilor, în dezvoltarea socioeconomică a localităţii rurale şi nu în ultimul rând în protejarea şi conservarea mediului natural şi construit, în contextul unei activităţi economice pe  principii ecologice;  –  agroturismul este o formă de turism unde omul reprezintă elementul esenţial şi central;

 –  asociaţiile locale şi fermierii pot asigura atractivitatea acestei forme de turism   prin calitatea primirii, cunoaşterii mediului local natural, cultural şi istoric,  precum şi autenticitatea produselor;  –  asocierea fermierilor înlesneşte alcătuirea ofertelor, urmărirea pieţei,  promovarea şi comercializarea acestora, ceea ce nu ar putea realiza o singur ă  persoană;  –  agroturismul poate contribui la dezvoltarea durabilă la nivel local, regional şi naţional prin: folosirea durabilă a resurselor turistice, menţinerea diversităţii naturale, culturale şi sociale a spaţiului rural şi dezvoltarea ofertei şi a infrastructurii generale şi tehnico-edilitare.

4.3 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CIRCULAŢIA TURISTICĂ ÎN MEDIUL RURAL Literatura turistică de specialitate conţine numeroase referinţe cu privire la factorii care influenţează dezvoltarea turismului.(26,81,146) Una dintre aceste clasificări grupează factorii de influenţă în următoarele categorii: factori economici, factori psihologici, factori demografici, factori naturali, factori politici, factori conjuncturali. 68

•

Referitor la  factori economici , două aspecte ni se par a avea o importanţă

mai mare şi anume: venitul personal sau familial   şi tarifele percepute pentru serviciile turistice şi agroturistice. Este relativ uşor de imaginat intensificarea circulaţiei turistice pe măsur ă ce veniturile cresc şi ajung să depăşească acel nivel critic până la care mijloacele financiare disponibile într-o gospodărie sunt dominate, în totalitate, de necesitatea satisfacerii cerinţelor elementare de consum, cum ar fi alimentele, îmbr ăcămintea produsele industriale de folosinţă îndelungată etc. Cât priveşte tarifele, este clar că acestea pot avea un efect inhibant dacă vor creşte sau vor favoriza fluxurile turistice dacă scad. •

Factorii psihologici sunt cel mai greu de estimat, deoarece, aşa cum am

văzut, exprimă preferinţe individualizate foarte diverse. Ne confruntăm, în acest caz, cu acea motivaţie turistică, adică cea care-l determină pe om să se deplaseze din localitatea sa de reţedinţă spre o altă localitate sau zonă geografică. Sigur, pot fi aduse în discuţie numeroase cauze, printre ele figurând nevoia de relaxare, de odihnă fizică, de reconfortare, de divertisment sau distracţie, dorinţa de a cunoaşte cultura, arta şi tradiţiile altor popoare, nevoia de a-ţi îngriji sănătatea ş.a.m.d. După cum se vede, motivaţia turistică se refer ă, în esenţă, la trebuinţe, impulsuri, intenţii, dorinţe cu caracter personal, toate acestea fiind la rândul lor, influenţate de numeroşi alţi factori care acoper ă un evantai larg, de la cei cognitivi (necesitatea de a şti, de a cunoaţte, de a înţelege, de a descoperi),  până la cei estetici (tendinţa spre frumos şi civilizaţie). •

Factorii demografici  pot provoca un complex de efecte pozitive asupra

  principalelor curente turistice, ca rezultat al creşterii populaţiei, a modificărilor  intervenite în structura de vârstă şi structura profesională, sporirii populaţiei urbane ş.a. De pe acum aşa-numita ``civilizaţie a timpului liber`` a început să capete dimensiuni nebănuite, ridicând o mulţime de aspecte economice şi sociale. Un fenomen care se conturează tot mai pregnant în evoluţia turismului îl constituie intrarea în circuitele turistice a unor noi grupe de vârstă - tinerii şi vârstnicii. •

Factorii naturali ocupă un loc extrem de important în alegerea traseelor,

localităţilor de popas şi durata sejurului. În această ordine de idei nu putem face abstracţie de faptul că prefer ăm litoralul sau muntele, prefer ăm zona însorită, sau vom practica sporturi de iarnă. Într-adevăr, sezonalitatea constituie una din caracteristicile turismului modern. Acest fapt se traduce prin diferenţe notabile în volumul ofertei şi cererii 69

turistice în decursul unui an, ca urmare a schimbării condiţiilor climaterice în cursul diferitelor anotimpuri. Realmente, fluctuaţiile turistice ca urmare a influenţei factorilor naturali au început să preocupe tot mai mult pe toţi cei ce se ocupă de acest fenomen. Aceasta, deoarece fluctuaţiile sezoniere ridică numeroase probleme economice atât pentru turişti, cât şi pentru organizatori. Întrucât durata sezonului turistic într-o zonă (sau o staţiune) este determinată, aşa cum menţionam mai sus, de condiţiile climaterice şi meteorologice, turistul se vede nevoit să se deplaseze şi să-ţi petreacă sejurul într-o anumită perioadă în condiţii incomode de aglomeraţie, ceea ce îl împiedică să-ţi găsească satisfacţii în relaxarea şi odihna pe care şi le-a dorit atât de mult. În plus, datorită suprasolicitărilor în perioadele de vârf de sezon, posibilităţile turiştilor de a  putea alege nivelul de confort prevăzut se diminuează foarte mult. Sezonalitatea pronunţată în turism generează o serie de inconveniente şi  pentru industria turismului. Fireşte, preocuparea de bază a prestatorilor de servicii turistice este de a rezolva această contradicţie care apare între oferta turistică rigidă (care nu este condiţionată de factorul vreme/sezon) şi cererea turistică mult mai elastică (condiţionată de urgenţa ei, de posibilităţile de substituire şi sezonalitate). Trecând în revistă măsurile menite să atenueze, pe cât posibil, vârfurile sezoniere, literatura de specialitate (26) pune în evidenţă trei posibilităţi mai importante: a) prelungirea sezonului de vârf prin oferirea unor facilităţi de tarife şi de  preţuri atractive. În perioadele de exploatare redusă, tarifele diminuate constituie un stimulent major pentru impulsionarea cererii;  b) mărirea eforturilor de a menţine un nivel acceptabil al cererii turistice în tot cursul unui an, astfel încât turistul să găsească întotdeauna posibilităţi adecvate de petrecere agreabilă a timpului său liber (îndeosebi în zilele ploioase, f ăr ă soare, f ăr ă ză padă); c) diversificarea ofertei turistice în perioadele de extrasezon prin oferirea de tratamente, excursii spre alte zone de interes turistic ş.a. Trebuie să subliniem, totuşi, faptul că eforturile de activizare a cererii în  perioadele din afara sezonului nu pot fi absolutizate. Sezonalitatea provocată de factorii naturali nu poate fi complet eliminată, dar poate fi atenuată, de la o zonă la alta, de la o staţiune la alta, în funcţie de condiţiile concrete în care se înscrie activitatea turistică.

70

•

Factorii conjuncturali  au, de regulă, un efect temporar asupra

expansiunii turistice spre anumite zone sau regiuni geografice. Printre aceşti factori menţionăm fenomenul inflaţionist, crizele economice, propor ţiile şomajului, modificări intervenite în sistemul valutar, criza energetică ş.a.

Din analiza conjugată a tuturor acestor factori şi din urmărirea evoluţiei de  până acum a turismului şi agroturismului, cu deosebire în zonele montane, se desprind câteva tendinţe caracteristice fluxurilor turistice şi anume: - tendinţa de dezvoltare continuu ascendentă, care se pare că va fi de lungă durată; - tendinţa de diversificare continuă a cererii turistice ca o consecinţă a motivaţiei turiştilor, modificărilor intervenite în categoriile de vârstă şi a transformării turismului, pe alocuri, într-un fenomen de masă; - înregistrarea unor diferenţe apreciabile în circulaţia turistică de la o zonă la alta; - tendinţa creşterii cheltuielilor pentru serviciile turistice în totalul  bugetelor de familie, pe măsur ă ce cresc veniturile populaţiei, produsul intern brut  pe locuitor şi nivelul de dezvoltare economică; - creşterea duratei şi a distanţei pentru care se efectuează o călătorie, ca urmare a dezvoltării transporturilor şi a infrastructurii. Agroturismul este o industrie a cărei materie primă o reprezintă mediul ambiant, iar gradul de atractivitate al zonelor generează o paletă largă de forme, capabile să r ăspundă unor variate motivaţii turistice. Susţinerea dezvoltării agroturismului are ca o altă motivaţie şi faptul că prezintă multiple valenţe pentru  practicarea unui turism variat şi complex, favorizat de existenţa unui relief deosebit de interesant, propice pentru practicarea drumeţiei, a sporturilor de iarnă pentru odihnă şi recreere pentru turismul balnear- de tratament; pentru turismul de sfâr şit de să ptămână, practicabil în toate localităţile din zona montană. (43, 44, 48, 50).

4.4 TIPURI DE GOSPODĂRII CU DESTINAŢIE AGROTURISTICĂ În România există mai multe tipuri de stabilimente de primire turistică,  particularizate după modul în care au fost construite iniţial. Astfel putem deosebi: a) Gospod ării realizate pentru satisfacerea nevoilor proprii  care nu au fost construite pentru ofertă turistică dar care permit amenajări suplimentare care să ofere condiţii minime pentru practicarea agroturismului sau agroturismului. Astfel de gospodării se întâlnesc în 71

multe din localităţile montane din Moldova, fiind proprietatea rezidenţilor sau a unor persoane provenind din marile centre urbane ale ţării şi care au vrut să-şi construiască o casă (vilă ) la ţar ă. (105)

 b) Gospod ării construite pentru nevoile proprii   şi pentru alternativa agroturismului   şi agroturismului. Acestea sunt întâlnite, în general în zonele limitrofe marilor staţiuni (montane, de pe litoral,   balneoclimaterice) sau în zonele cu tradiţie turistică. În general gospodăriile păstrează arhitectura locală şi asigur ă condiţiile minime de confort pentru practicarea agroturismului iar  turiştii apreciază autenticitatea găzduirii şi ambianţei. c) Gospod ării construite special, cu destina ţ ie agroturistică. La construirea lor sunt asistate de specialişti (arhitecţi); dispun de toate echipamentele şi utilităţile necesare pentru a r ăspunde cerinţelor  agroturistice. De regulă sunt proiectate pentru o anumită clasificare şi  permit modernizări pentru creşterea acesteia. d) Pensiuni turistice şi agroturistice. Pensiunile turistice sunt structuri de primire turistice având o capacitate de cazare de până la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri în mediul rural, şi până la 29 de camere în mediul urban, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri independente , care asigur ă în spaţii special amenajate cazarea turiştilor şi condiţiile de pregătire şi servire a mesei. Criteriile de funcţionalitate pentru atragerea turiştilor se refer ă în general la: forma şi aspectul pensiunii, modul de aşezare a construcţiilorunele faţă de altele,  poziţia faţă de drumul de acces (şosea), poziţia faţă de pădure, poziţia faţă de o apă curgătoare, poziţia faţă de vecini, organizarea generală a pensiunii pe zone funcţionale, zona locuinţei, zona anexelor, gr ădinele cu flori, gr ădina cu legume fructe, pergola pentru asigurarea umbrei (viţă de vie etc.); Relaţia între spaţiile destinate turiştilor  şi cele în folosinţă privată este un important element în ceea ce priveşte clasificarea pensiunilor agroturistice. Se pot întâlni mai multe variante. Una dintre aceasta este ca spaţiile pentru turişti să fie amplasate în aceeaşi clădire cu spaţiile private ale proprietarului. Se pot întâlni mai multe situaţii în cadrul acestei variante şi anume: 

intrarea comună pentru turişti şi proprietari: este situaţia cel mai des întâlnită în cazul amenajării unor construcţii existente la care s-au adus modificări funcţionale. Această situaţie generează un anumit disconfort 72

determinat de intersectarea activităţilor de întreţinere, cu fluxul de circulaţie al gazdelor. 

intrare separată şi exclusivă a turiştilor;  prezintă avantajul că elimină disconfortul generat de intersectarea traseelor de activitate a proprietarului cu cele ale turiştilor, asigur ă un grad de intimitate mai mare pentru turişti, spaţiile destinate turiştilor sunt amplasate într-o clădire independentă faţă de locuinţa proprietarului şi anexele gospodăreşti şi se asigur ă condiţii optime de confort pentru turişti.

Serviciile suplimentare oferite turiştilor au ca scop satisfacerea solicitărilor  acestora, diversificarea ofertei pentru atragerea unor noi clienţi şi realizarea fidelizării clienţilor. Conţinutul unor astfel de servicii supimentare poate fi următorul: 

organizarea de ascensiuni montane pe trasee interesante adaptate vârstei şi nivelului de antrenament al turiştilor;



organizarea de drumeţii (montane sau la orice nivel de altitudine) cu o durată limitată;



realizarea unor deplasări cu autovehicule de teren pe drumuri forestiere sau circuite de interes turistic;



închirierea de biciclete, sănii, schiuri, bărci, pentru a crea experienţe deosebite şi a da vacanţei un plus de varietate, divertisment şi aventur ă;



organizarea unor ore de agrement ecvestru (în manej sau pe anumite trasee);



organizarea unui perimetru pentru practicarea sporturilor (tir cu arcul, volei, baschet, tenis, săniuş, schi etc.);



comercializarea de produse din propria gospodărie; turiştii prefer ă autenticitatea produselor naturale (prospeţimea, gustul deosebit) mai ales când au văzut la faţa locului modul de obţinere şi de preparare;



antrenarea turiştilor în activităţile desf ăşurate de gazde în gospodărie (activităţi agricole, de artizanat); aceste activităţi constituie atracţii inedite  pentru oaspe ţii ce provin, mai ales din mediul urban:

Avantajele unor astfel de servicii complementare sunt bilaterale în sensul că   pentru gazde întrucât constituie o mână de ajutor suplimentar iar pentru turişti:reprezintă varietate în petrecerea timpului liber; însuşirea unor îndemânări suplimentare, ofertă (bonus) de produse ob ţinute în gospodărie. Acest aspect creează legături sentimentale şi determină fidelizarea clienţilor . 73

Conform prevederilor Ordinului Ministrului Turismului nr 512/2002, amplasarea pensiunilor agroturistice rurale trebuie să fie realizată în locuri ferite de poluare şi de orice elemente care ar pune în pericol sănătatea sau viaţa turiştilor. Construcţia unei pensiuni agroturistice presupune obţinerea autorizaţiilor   prevăzute de Legea nr 50/1991 privind regimul juridic al construcţiilor  şi Hotărârea Guvernului nr. 31/1996. Pentru desf ăşurarea de activităţi de turism o pensiune turistică trebuie să aibă următoarele utilităţi:(13): alimentare cu apă curentă, racord la reţeaua de canalizare sau canalizare în sistem propriu, alimentare cu energie electrică, sistem de încălzire (prin utilizarea de combustibil lichid sau gaz metan) care să asigure temperatura în spaţiile destinate cazării turiştilor de cel puţin 18 grade C în sezonul rece, sistem de evacuare a deşeurilor menajere.

74

CAP.V AGROTURISMUL-FACTOR DE DEZVOLTARE ECONOMICO-SOCIALĂ

5.1 AGROTURISMUL CA ACTIVITATE GENERATOARE DE VENIT ÎN MEDIUL RURAL Mediul rural cu comunităţile sale, cu o bogată cultur ă şi tradiţii populare, desf ăşurând activităţi agricole specifice, reprezintă elemente esenţiale pentru dezvoltarea agroturismului. În România practicarea acestei forme de turism poate să aducă beneficii directe comunităţilor rurale, unde salariile populaţiei sunt sub nivelul mediu, creând noi locuri de muncă şi venituri suplimentare pentru  producătorii agricoli. Sătenii pot oferi servicii de cazare în gospodăriile proprii. De menţionat, însă, ca nu există nici o evidenţă exactă a acestor structuri de cazare şi nu se respectă întotdeauna cadrul legislativ necesar pentru a încuraja dezvoltarea agroturismului . Pornind de la cele două deziderate care definesc agroturismul , respectiv:  producţia şi valorificarea producţiei proprii prin intermediul gospodăriei agroturistice şi promovarea valorilor tradiţionale putem afirma că la ora actuală acest gen de turism se găseşte încă într-o fază incipientă de consituire a sa. Zonele deluroase şi montane ale ţării sunt zonele care prezintă potenţialul cel mai ridicat pentru practicarea agroturismului , datorită calităţii aerului şi apei şi

a peisajelor de o frumuseţe rar ă. Ţinând cont de faptul că datorită condiţiilor 

climatice şi prin natura factorilor de relief zonele deluroase si montane se confruntă deseori cu probleme în exploatarea agricolă vegetală, dezvoltarea agroturismului în aceste zone ar reprezenta alături de zootehnie un pas important  pe calea dezvoltării economice a acestora. Problema major ă cu care se confruntă acest sector de activitate nu o reprezintă facilităţile pentru investitori, ci stadiul precar al infrastructurii fizice f ăr ă de care potenţialul acestor zone nu poate fi valorificat. Astfel multe localităţi din zonele deluroase si montane nu se confruntă doar cu probleme de infrastructur ă mare (accesul dificil în unele zone, drumuri greu practicabile), ci şi cu probleme ale infrastructurii de utilităţi cum ar fi : lipsa gazului, curentului electric, lipsa apei curente, canalizării etc. 75

Există totuşi şi o serie de factori favorizanţi care dau o undă de optimism în dezvoltarea acestui sector de activitate, cum ar fi : •

densitatea sporită a populaţiei şi a numărului de case faţă de alte zone deluroase şi montane

•

frumuseţea zonelor deluroase şi montane, şi calitatea aerului deosebit de curat

•

existenţa unei faunei şi flore bogate, cu multe specii pe cale de dispariţie; existenţa celor două parcuri naturale.

•

monumentele istorice cu valoare naţională şi internaţională.

•

calitatea deosebită a produselor ecologice obţinute în aceste zone.

În mediul rural, se desf ăşoar ă o serie de activităţi neagricole (turism rural, agroturism, prelucrarea unor materii prime agricole, comer ţ, transporturi etc.), care au un impact pozitiv asupra comunităţilor rurale, contribuind la asigurarea de venituri complementare şi la creşterea gradului de utilizare a for ţei de muncă. În anul 2004, în mediul rural funcţionau 363.377 de agenţi economici având  preocupări în domeniul activităţilor neagricole, din care 355.958 exploataţii agricole individuale (97,9% din total) şi 7.419 unităţi cu personalitate juridică (2,1% din total). Dintre agenţii economici individuali, ponderea cea mai mare o deţin cei cu activităţi de comer ţ, respectiv 33,2%, urmaţi de cei cu activităţi de prelucrare a laptelui - 17,7%, prelucrarea strugurilor - 17,1%, prelucrarea fructelor  şi legumelor - 9,3% şi prelucrarea cărnii - 7,9%. Agenţii economici individuali care desf ăşoar ă alte activităţi neagricole decât cele menţionate deţin o pondere foarte redusă (mor ărit, prelucrarea furajelor,   prelucrarea lemnului, agroturism, piscicultur ă, meşteşugărie, transporturi–livr ări ş.a.).

Agroturismul cunoaşte, din punctul de vedere al numărului de pensiuni şi al infrastructurii, un trend ascendent. Din analiza evoluţiei agenţilor economici şi a activităţii economice a acestora rezultă următoarele: 

faţă de 1998, când existau 600 de pensiuni, num ărul acestora a ajuns în 2003 la 3.500, rezultand o creştere semnificativă de peste 5,8 ori;



  pensiunile dispuneau, în anul 2003, de 28.000 de locuri de cazare, comparativ cu 3.776, câte existau în anul 1998;



distribuţia teritorială a pensiunilor turistice şi agroturistice reflectă o dezvoltare a acestora în toate regiunile de dezvoltare; o concentrare mai 76

mare a pensiunilor este întâlnită în regiunile Centru, Nord – Est şi Nord –  Vest; 

la nivel judeţean distribuţia teritorială a pensiunilor turistice şi agroturistice a fost mai intensă în 27 de judeţe. Analizând informaţiile referitoare la evoluţia pensiunilor turistice şi

agroturistice existente la nivelul regiunilor de dezvoltare ale ţării, în perioada 1998-2003, se constată următoarele: 

în regiunea de Nord-Est există un trend crescător al numărului pensiunilor  agroturistice, dar pensiunile turistice rurale înregistrează o evoluţie descrescătoare de la un an la altul;



în zona de Sud se manifest ă o tendinţă de creştere puternică a numărului   pensiunilor agroturistice (o creştere de 420% în 2003 fa ţă de 1999); această creştere este intensă în judeţele Buzău şi Tulcea;



în regiunea de Vest creşterea numărului pensiunilor agroturistice este de 300% în 2000 faţă de 1999;

Popularitatea agroturismului a crescut în ultimii ani.De la iniţiative cu caracter  individual s-a ajuns la o adevărată alternativă de petrecere a timpului liber. Motivul dezvoltării agroturismului ca activitate economică, este conştientizarea de către micii agricultori a necesităţii diversificării activităţii atât în cadrul fermei agricole cât şi în afara acesteia, prin angrenarea în agroturism, sau apelând la activităţi pe timp determinat, în slivicultur ă sau în interiorul economiei locale. Conform specialiştilor (N. Braşoveanu,   Economia zonei montane) prosperitatea nu este de  partea agricultorului pur, ci a agricultorului muncitor, artizan, forestier, în finalitatea acţiunilor generatoare de venituri, în condiţiile unor combinaţii de activităţi complexe. Numai în condiţiile în care, pe lângă creşterea animalelor se adaugă activităţi complementare- meşteşuguri, artizanat, turism, cultura pomilor, a legumelor, a plantelor de câmp, se poate sconta pe un venit acoperitor. În aceste condiţii este necesar ca agroturismul să fie apreciat ca o bază de   plecare pentru un nivel superior economic şi pentru noi perspective ale dezvoltăriii economice în acest spaţiu. El trebuie încurajat inclusiv prin punerea în valoare a proiectelor care urmăresc pretecţia şi valorificarea patrimoniului natural, istoric şi cultural, care constituie sursele principale de interes turistic. Trebuie să menţionăm faptul că deosebit de importante pentru agroturism sunt două opinii şi anume dezvoltarea rurală integrată prin agroturism echilibrat.

77

Dezvoltarea rurală integrată prin agroturism presupune participarea activă a populaţiei la operaţiunile turistice de primire şi agreement, care trebuie efectuate conform unor proiecte colective de dezvoltare locală. Evitarea daunelor  şi p ăstrarea avantajelor unui agroturism echilibrat pot fi asigurate printr-o concepţie clar ă referitoare la dezvoltarea turistică locală, care constă în necesitatea obţinerii unor produse alimentare de bază direct de la  producătorii agricoli, adaptarea industriilor locale şi arizanale la tradiţia culturală a zonei, evitarea rutelor de transport agglomerate, asigurarea calităţii produselor şi serviciilor din mediul rural, sau a oricăror iniţiative menite să creeze avantaje financiare durabile populaţiei din mediul rural. Deşi agroturismul reprezintă o oportunitate de multiplicare a veniturilor   populaţiei din mediul rural, printer condiţiile sale de reuşită se număr ă: nivelul şi rentabilitatea investiţiilor din zonă, profesionalismul în materie de ospitalitate, integrarea în reţelele locale şi naţionale de comercializare şi promovare a ăţi turistice în legătur ă cu alte   produsului turistic, dezvoltarea noilor activităţ

structuri locale. Pe lângă avantajele economice şi financiare, agroturismul se constituie într-un adevărat liant de coeziune socială între locuitorii din mediul rural,  pregătirea pentru primirea oaspeţilor putând determina reevaluarea trecutului, imprimarea sentimentului de apartenenţă istorică la comunitate, şi dezvoltarea spiritului antreprenorial. Ca orice activitate economică, agroturismul, reprezintă o combinaţie a elementelor negative şi pozitive care trebuie estimate şi dirijate în sensul dorit. Agroturismul manifestă şi dezvoltă spiritul de întreprinzător  şi o dinamică de creaţie, de programare a unor activităţi viitoare, de rentabilitate, o etichetă  prorie muncii, economiei locale, investiţiilor. Efectele sociale, culturale şi economice ale agroturismului au loc însă etapizat. În prima etapă, are loc un process de imitaţie a unor activităţi incipiente realizate în alte locaţii, îar în cea de-a doua etapă se realizează o încorporare şi o absorbţie, unde agroturismul devin obiective de industrie şi comer ţ ca orice activitate. Agroturismul trebuie să fie înţeles şi ca o consecinţă a tuturor proceselor  de industrializare, urbanizare şi de trecere la o economie a serviciilor. Efectele agroturismului se intind asupra întregii structuri complexe a sistemului social, f ăr ă a le putea izola. 78

Din punct de vedere economic, agroturismul poate avea o serie de efecte   pozitive, manifestate în primul rand prin cererea sporită de produse alimentare care poate duce la dezvoltarea producţiei locale, învăţarea unor noi tehnici în domeniuşi poate duce la intensificarea aprovizionării cu aceste produse şi deci la autonomia zonelor în acest sens. Acest fenomen poate avea ca efecte secundare apariţia unei industrii noi de conservare a alimentelor, şi de asemenea un sistem de aprovizionare cu aceste  produse. De asemenea, creşterea numărului de turişti cxare vin în mediul rural, şi interesul crescut al acestora pentru anumite produse proaspete şi naturale, poate duce la o intensificare a cererii pentru acestea şi şi implicit la o creştere a producerii lor, sporind astfel veniturile producătorilor, care va permite modernizarea instalaţiilor profesionale proprii (sere, solarii, amenajări piscicole, etc.) Satele turistice situate în special în zonele montane sau premontane, reţin  populaţia, în special tânăr ă, şi contribuie la perpetuarea activităţii forestiere, a creşterii animalelor, sau a diferitelor meşteşuguri. În astfel de localităţi, prezenţa turiştilor permite crearea unor fonduri de dezvoltare a noilor infrastructure, prin taxele şi tarifele plătite pentru anumite utilităţi (muzee, parcări cu taxă, campări, etc). De asemenea, prin noile condiţii cerute de clasificarea şi autorizarea ăţile rurale se dezvoltă activitatea de   pensiunilor agroturistice, în localit

gospodărire a apelor, modernizarea sistemelor de captare şi tratare a apei şi a reţelei aferente, precum şi a sistemului de canalizare în mediul rural. Ca activităţi economice, agroturismul modern, impune de asemenea dezvoltarea reţelei automate de comunicaţii, şi servicii de telefon, fax, telegraf   puse la dispoziţia turiştilor la orice moment. Efectele sociale ale agroturismului asupra localităţilor din mediul rural se manifestă prin diferenţierea structurii sociale, deoarece multe persoane, în special femeile, vor trece de la munca din agricultur ă la activităţile din sfera serviciilor, manufactur ă şi artizanat, permiţând în acelaşi timp şi o mică diferenţierea veniturilor familiale. Pe lângă efectele economice şi sociale ale agroturismului, putem face referire şi la unele efecte culturale, cum ar fi îmbunătăţirea activităţii de conservare a monumentelor naturii, arhitectonice şi istorice, prin venituri specifice. Prin veniturile superioare pe care le realizează persoanele implicate în activitatea de agroturism, se manifestă fenomenul de creştere a capacităţii de 79

cazare sau de renovare a unor construcţii care se realizează prin valorificarea în aceste construcţii a arhitecturii locale şi a materialelor de construcţie tradiţionale. O altă incidenţă a agroturismului asupra culturii turistului venit în mediul rural, este cea de socializare, dând posibilitatea cunoaşterii directe a realităţii vieţii de la sat şi formarea unei anumite atitudini. În acelaşi timp, devine un factor de formare a emoţiilor, şi în anumite condiţii, facilitează activităţi cu caracter creator.

5.2 UTILIZAREA RESURSELOR PRIN INTERMEDIUL AGROTURISMULUI Agroturismul este acea activitate care se desf ăşoar ă în mediul rural, valorificând resursele turistice locale (naturale, economice, culturale şi umane) ca şi

dotările şi echipamentele turistice, inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice.

Această activitate utilizează diverse spaţii de cazare: hanuri şi hoteluri rurale, adă posturi, sate de vacanţă etc, şi îmbracă forme variate de sejur, cu un spectru larg de motivaţii: de tranzit sau itinerant cu valenţe cultural-cognitive, etc.. Agroturismul este o activitate susţinută de către micii proprietari de la ţar ă, de obicei ca activitate secundar ă, activitatea desf ăşurată în gospodăria proprie r ămânând deci principala ocupaţie şi sursă de venit. Spaţiul rural prin componentele şi resursele sale, satisface un evantai larg de motivaţii pentru turist: odihnă, recreere, sport, cur ă de aer sau balnear ă, oferind agroturismului o arie mare de cuprindere a posibilităţilor de loisir. Prin aceasta, agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a resurselor mediului rural, cu potenţialul său agricol, silvic, turistic, uman, şi tehnico-economic. Agroturismul poat contribui la valorificarea resurselor  şi la dezvoltarea durabilă la nivel local sau regional prin folosirea durabilă a resurselor turistice, menţinerea diversităţii naturale, culturale şi sociale a spaţiului rural, integrarea activităţilor de profil de prestări de servicii în planificarea şi strategia de dezvoltare locală, sprijinirea economiilor locale în dezvoltarea socio-economică a comunităţii dar şi în protejarea naturii şi a valorilor culturale. Utilizarea integrală a resurselor naturale, economice şi umane a unei zone cu un bogat potenţial turistic se poate realiza prin implicarea comunităţilor locale în sectorul turistic, prin sprijinirea grupurilor de iniţiativă pentru dezvoltarea şi   promovarea ofertei turistice locale, pentru protejarea mediului înconjur ător  şi a  bunurilor culturale. 80

Din cele prezentate, putem afirma cu certitudine că agroturismul, are cele mai mari implicaţii în valorificarea resurselor turistice locale şi în ridicarea nivelulu de trai al locuitorilor, în dezvoltarea socio-economică a localităţii rurale şi comunităţii în general, şi nu în ultimul rând în protejarea şi conservarea mediului natural şi construit, în contextul unei activităţi economice bazate pe principii ecologice. De aceea, interesul comunităţii locale în valorificarea resurselor este să elaboreze o strategie de organizare, dezvoltare şi promovare a agroturismului cu concurenţa tuturor agenţilor economici împlicaţi în desf ăşurarea acestei activităţi. Participarea comunităţii locale la promovarea acestor activităţi cu profil turistic în mediul rural se poate realiza pe baza unui parteneriat între autorităţi şi unele forme de asociere a proprietarilor de structuri de primire turistică, agenţii economici din turism sau alte domenii conexe, care să ducă la o mai bună organizare, dezvoltare şi promovare. Aceste parteneriate de valorificare a resurselor se pot realiza doar printr-o contribuţie financiar ă pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare economică generală a localităţii cum ar fi: căi de acces, alimetare cu apă, încălzire, telecomunicaţii, dotări tehnico-edilitare, dezvoltarea reţelei comerciale e aprovizionare şi prestări de servicii, dezvoltarea şi diversifiacrea dotărilor de agrement şi divertisment adaptate la specificul local, diversificareaactivităţilor  culturale, târguri, sau alte nanifestări, realizarea de microcomplexe de producţie agroalimentar ă pentru aprovizionarea populaţiei şi a turiştilor cu produse locale. Agroturismul ca activitate de economică este fundamental integrat în cadrul mijloacelor rurale de primire unde pune în valoare potenţialul natural cultural şi uman pe baza căruia se elaboreează şi promovează produsele turistice la nivel local. Principala caracteristică a agroturismului cu care se impune acest produs turistic în faţa consumatorilor este gradul de compensare fizică şi spirituală a deficienţelor ce însoţesc în multe situaţii viaţa din aglomeratele centre urbane. În acest sens, consider ăm că satele prezintă calităţi deosebite, care coincid şi generează  perspective pentru valorificarea bogatelor resurse pe care le înf ăţişează în prezent   peisajul rural românesc. Se cunoaşte în prezent o întreagă tippologie de sate turistice, în funcţie de situarea lor în teritoriu, accesibilitate, teritoriu condiţii fizicogeografice, economice, sociale, culturale, istorice, care exprimă şi posibilităţile de dezvoltare a agrementului rural. Sunt numeroase cazurile în care, cererea turistică este influenţată în alegerea destinaţiei de formele de agrement şi animaţie sau 81

resursele prezentate de ofertanţi. În această direcţie, numeroase sate turistice ofer ă câteva modalităţi originale de petrecere a timpului liber. Din acest punct de vedere, cele mai solicitate sunt comunităţile rurale situate în spaţiul rural montan, colinar, de litoral, care se bucur ă de prezenţa unor resurse naturale şi culturale deosebite, care pot organiza activităţi recreative diversificate. Cu cât sunt mai originale aceste manifestări, cu atât sunt mai atractive şi mai frecventate de turişti. Toate dotările de agrement care se realizează la nivelul unei comunităţi rurale devin bunuri de care pot beneficia şi populaţia locală, cu condiţia să nu aducă influenţe negative asupra elementelor de baza ale culturii tradiţionale. Dincolo de aceste măsuri de impulsionare a valorificării tuturor resurselor   prin activitatea de agroturism, trebuie să luam în considerare şi anumite programe agricole şi susţinerea exploataţiilor agricole prin noi acşiuni sau desf ăşurarea de noi activităţi generatoare de venituri: culturi legumicole de trufanda, horticultur ă, creşterea cailor sau a animalelor de agrement, artizanat, etc. Se poate afirma că agroturismul trebuie să contribuie într-o primă etapă la valorificarea tuturor resurselor şi dezvoltarea exploataţiilor agricole, iar apoi, prin consolidarea şi dezvoltarea sa, ca o premisa de a asigura dezvoltarea socioeconomică în plan local şi regional. În prezent, ospitalitatea, calitatea primirii şi calitatea mediului sunt punctele forte ale agroturismului românesc. Putem afirma cu certitudine că reuşita dezvoltării agroturismului depinde de valorificarea corespunzătoare a patrimoniului cultural şi de diversificarea structurilor de agrement destinate turiştilor. Tinerii locuitori, dar  şi turiştii vor aprecia mai mult spaţiul rural, cu cât viaţa culturală va fi mai diversă, mai animată, f ăr ă însă a conduce la pierderea unui mod de viaţă autentic. Turistul de astăzi caută înainte de toate un loc plăcut, unde poate întâlni un stil de viaţă agreabil şi unde nu lipsec mijloacele de recreere şi divertisment.

5.3 CĂILE ŞI MIJLOACELE FOLOSITE PENTRU PRACTICAREA EFICIENTĂ A AGROTURISMULUI Punctul de plecare în definirea formelor organizatorice de dezvoltare ale agroturismului îl constituie oportunităţile create de cadrul legislativ existent. Prin efectul Legii nr. 21/1994, se pot crea şi organiza forme asociative cu  personalitate juridică de tipul organismelor neguvernamentale, care pot avea drept scop dezvoltarea societăţii rurale în ansamblul său şi promovarea agroturismului. 82

Organizaţiile non-profit pot sprijini, la rândul lor crearea de agenţi economici specializaţi care să fie îndrumaţi şi sprijiniţi în realizarea unei strategii de dezvoltare a agroturismului la nivel local, regional, naţional şi internaţional. Decretul Lege nr. 54/1990 privind libera iniţiativă pune în evidenţă materializarea atuurilor unei persoane sau a asociaţiilor familiale de a dezvolta activităţi de anvergur ă mai mică pe linia agroturismului. Formele de organizare a agroturismului prin intermediul agenţilor economici rezultaţi în baza prevederilor  Decretului Lege nr. 54/1990 şi a Legii nr. 31/1991 (privind organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale), sunt specifice zonelor cu vocaţie turistică, care dispun de multe avantaje în realizarea de activităţi turistice rurale. Scopul   principal al acestor agenţi este profitul, prin valorificarea resurselor locale, specifice activităţii de turism.  Nivelul actual al dezvoltării agroturismului din România este determinat, în principal, de acţiunile întreprinse de aceste organizaţii neguvernamentale care au început să activeze după 1990. Dimensiunile în timp şi spaţiu ale dezvoltării coordonatelor agroturismului sunt foarte mari, fapt care creează premisele multiplicării coeziunii tuturor formelor de organizare, câteva din realizările unora dintre aceste forme asociative, care au contribuit la dezvoltarea şi implementarea agroturismului în România. Federaţia Română pentru Dezvoltare Montană (FRDM) s-a înfiinţat în anul 1991 şi a elaborat un vast program privind dezvoltarea şi implementarea agroturismului în România. În cadrul acestui program au fost ini ţiate şi susţinute  propuneri legislative care au contribuit la înlăturarea vidului legislativ care exista  până la momentul respectiv în domeniul agroturismului. FRDM a promovat un  proiect de lege pentru susţinerea agroturismului , a derulat un program PHARE şi a asigurat o bază de date necesar ă editării unui ghid agroturistic cu primele 2000 de gospodării atestate în perioada 1991-1994. Acţiunile promoţionale în domeniul turismului vizează atât atragerea unor  noi clienţi, cât şi păstrarea celor vechi adresându-se, direct, sau prin reţelele de intermediari, fie întregului public, fie unor categorii bine identificate de clienţi. Date fiind legăturile foarte strânse dintre promovare şi vânzări, literatura de specialitate (Gherasim T, Gherasim D., 1999, Marketing turistic, Ed. Economic ă  ,  Buc.) menţionează că în agroturismul se poate acţiona în două direcţii:   promovarea imaginii, având în centrul atenţiei destinaţiile turistice pe care urmăreşte să le facă cunoscute şi promovarea vânzărilor, care implică nemijlocit operaţiunile de comercializare. 83

De asemeni, promovarea pensiunilor turistice şi agroturistice se realizează   prin mai multe forme şi mijloace publicitare ( Gl ă van V.,2002 Agroturism,  Ecoturism, Ed. Alma Mater, Sibiu, ) şi anume: •

înscrierea în cataloagele de promovare a ofertei agroturistice specifice:

•

tipărirea de către prestatorii de servicii turistice (fermieri sau asociaţii turistice locale) de pliante, hăr ţi, ghiduri etc.;

•

 promovarea prin mass-media (audio-vizuală, presa scrisă);

•

  promovarea

prin

intermediul

unor

ţii turistice agen

touroperatoare sau detailiste, interne sau str ăine, alţi agenţi economici interesaţi; •

 prezentarea ofertei agroturistice la târguri, expoziţii şi burse de turism; prin Legea nr. 187/1998 privind aprobarea OUG nr. 63/1997, art. 2, alin. D, Ministerul Turismului ofer ă „ Prezentarea gratuit ă  a ofertei turistice a pensiunilor turistice  şi agroturistice în materiale de promovare turistică  şi în ac ţ iuni

de promovare întreprinse de birourile de informare turistică  din  ţ ar ă  şi din str ă ină tate ale ministerului“; •

colaborarea cu diverse organisme specializate interne (OVR, ANTREC şi filiale judeţene) sau internaţionale (EUROGÎTES, alte asociaţii europene de profil);

•

 promovarea ofertei agroturistice prin reţeaua INTERNET.

Pentru a fi eficientă, acţiunea de promovare trebuie să fie prezentă la toate nivelurile.  La nivelul gospod ăr  iilor  aceasta

se poate realiza prin editarea de ghiduri

  proprii sau pliante în care să fie prezentată atât gospodăria respectivă cât şi împrejurimile, cu zonele de atracţie. În materialul publicitar respectiv se recomandă a fi prezentat pe scurt şi satul, comuna din care face parte gospodăria, avându-se în vedere următoarele elemente(Mitrache Ş t. Ş i colab): •

situarea gospodăriei în vatra satului;

•

terenuri de sport şi agrement în apropiere sau în zonă;

•

câte mese pot fi asigurate (mic dejun, prânz, cină) şi felul meselor  ce pot fi asigurate (aniversări, banchete, mese în familie, mese oficiale, mese pentru evenimente familiale – nunţi, botezuri etc.); 84

•

informaţii despre bucătăria familiei (mâncăruri şi produse specifice);

•

 pajişti pentru jocuri, şezlonguri;

•

dacă sunt admise animalele turiştilor;

•

informaţii despre gospodărie;

•

condiţii de cazare şi confort;

•

informaţii privind preţul cazării, al mesei şi al serviciilor etc.;

•

schiţă cu amplasarea gospodăriei faţă de şosele, drumuri şi căi de acces, cu toate informaţiile necesare pentru identificarea gospodăriei în funcţie de mijloacele de transport cu care se deplasează turistul;

•

alte elemente specifice de reclamă a gospodăriei (artizanat, meşteşuguri, produse agroalimentare specifice).

În situaţia în care o gospodărie nu dispune de resursele financiare necesare realizării unui astfel de material, care va întocmi o fişă, însoţită de o prezentare grafică sugestivă, incluse ulterior într-un material de promovare mai amplu, la nivel de zonă, judeţ etc.  La nivel de sat, comună  , zonă  agroturistică , promovarea se poate face prin

intermediul unui material publicitar scris – ghid turistic de exemplu, sau sub forma unei casete video, care să prezinte imagini sugestive din zona respectivă. Indiferent de prezentare, materialul trebuie să inventarieze totalitatea gospodăriilor care sunt amenajate pentru turism dar va include şi informaţii referitoare la ansamblul teritoriului, elemente de inedit care pot fi întâlnite etc.  La nivel regional se va avea în vedere elaborarea unui material mai amplu,

care să surprindă mai multe elemente caracteristice ale ansamblului respectiv (de exemplu: turism rural în Ţara Oaşului, agroturism în Bucovina, agroturism în Oltenia). În fine, la nivel na ţ ional , se poate concepe un ghid, un îndrumar  agroturistic, ce poate orienta un potenţial turist. La acest nivel, informaţiile oferite vor fi de ordin general, urmând ca amănuntele să fie oferite de agenţiile specializate, prin lucr ătorii acestora. Acest ghid poate cuprinde lista agenţiilor  teritoriale, cu adresele şi numerele lor de telefon. După caracterul informaţiilor pe care le conţin, materialele publicitare elaborate se pot clasifica în: materiale ce conţin informaţii de detaliu şi materiale ce conţin informaţii generale. 85

Dacă în privinţa materialelor cuprinzând informaţii generale, creativitatea, inventivitatea, originalitatea, pot fi avute în vedere pentru ca alături de elementele concrete să contribuie la realizarea unui material atractiv şi interesant, în cadrul materialelor incluzând informaţii de detaliu, situaţia este diferită. Acest gen de materiale publicitare trebuie să fie foarte concrete şi cât mai sugestive. Se recomandă ca ele să conţină în mod obligatoriu: •

  prezentarea cât mai amănunţită a gospodăriei: număr de camere, număr de locuri de cazare în fiecare camer ă, amplasarea gospodăriei, posibilităţi de alimentare cu apă (caldă şi/sau

rece), dotări amenajări, posibilităţi de încălzire, alte

informaţii despre gospodărie (număr de animale, felul acestora, suprafaţa de teren a gospodăriei) etc.; •

  prezentarea modului în care se poate ajunge în satul, zona respectivă: mijloace de transport, felul acestora, durata călătoriei, distanţa faţă de cele mai apropiate oraşe;

•

  prezentarea celor mai interesante elemente ale programului agroturistic (acele aspecte care pot trezi interesul turiştilor).

La acestea se adaugă o serie de modalităţi de promovare specifice agroturismului: •

organizarea de mese, pe anumite trasee turistice frecventate (hanuri, moteluri), cu mâncăruri tradiţionale sau degustări de vinuri, fructe sau alte produse specifice, prilej cu care vor putea fi distribuite şi pliante prezentând zona şi posibilităţile de  practicare a agroturismului;

•

  publicitatea f ăcută cu prilejul unor târguri, sărbători locale, manifestări prilejuite de anumite obiceiuri (agricole îndeosebi);

•

organizarea unor expoziţii cu imagini din diferite gospodării care, la rândul lor, pot fi considerate expoziţii în miniatur ă   pentru că dispun de o varietate de produse de art ă popular ă tradiţională (cusături, împletituri, vase de lut etc.).

Difuzarea materialelor publicitare poate fi f ăcută prin intermediul agenţiilor de turism specializate sau prin participarea unui agent de agroturism la târgurile zonale ce au loc în diferite momente ale anului şi cu diverse prilejuri. În cadrul activităţii de promovare a agroturismului, un rol important poate fi jucat de promovarea unor produse agricole. Presupunând, de exemplu, că într-o 86

zonă este bine reprezentată producţia pomicolă, se pot constitui două-trei grupe de gospodării care se vor specializa într-o anumită direcţie de valorificare: una dintre grupe se va specializa în efectuarea curelor de fructe, agenţiile care se ocupă de agroturism preocupându-se să facă reclamă acestor gospodării, în vederea degustării fructelor; o altă grupă de gospodării va fi sprijinită în prelucrarea industrială, cu reţete tradiţionale, tipice zonei respective (peltea, gem, dulceaţă),  pentru care se vor obţine preţuri corespunzătoare unui produs obţinut în condiţii manufacturiere; în fine, alt grup de gospodării, ce dispun de o suprafaţă mai mare, va fi sprijinit în organizarea prelucr ării mecanizate a fructelor cu mici maşini frigorifice. Vor fi ambalate mici cantităţi de fructe proaspete, aspectuoase, care vor face, indirect, prin vânzare, publicitate zonei respective. Totuşi, promovarea nu se refer ă numai la imagine, text şi sunet. Casele, vitele, fermele, gospodăriile, mediul natural sau elemente ale acestuia prezentate într-un pliant, nu sunt suficiente pentru a asigura calitatea politicii de promovare. Reuşita promovării depinde, într-o măsur ă destul de mare şi de continuitatea ei. Ideea de bază a promovării agroturismului este aceea a prezentării unei „promisiuni“, potrivit căreia clienţii care vor veni vor beneficia de facilităţile enumerate, având ca rezultat obţinerea satisfacţiei dorite. Câştigarea unui nou client trebuie să fie urmată de păstrarea acestuia, revenirea lui la destinaţia respectivă. În aceste condiţii, ambianţa, ospitalitatea, atitudinea gazdelor, sunt factori importanţi care influenţează rezultatele politicii de promovare, mai ales datorită faptului că nu pot fi redate cu uşurinţă de mijloace şi suporturi tehnice, oricât de performante ar fi ele şi oricât de adecvat ar fi mesajul comunicat. Site-urile Web reprezintă un instrument excelent pentru a furniza informaţii de calitate şi pentru a promova într-un mod profesionist toate atracţiile turistice şi etno-culturale de care dispune românia, turismul fiind una din afacerile care pot exploata Internet-ul la maxim. Agenţiile de turism au fost printre primele întreprinderi care au sesizat şi valorificat potenţialul Internet-ului, şi şi-au realizat pagini de prezentare – pagini web – prin care şi-au apropiat ofertele de potenţialii clienţi, aflaţi la mii sau zeci de mii de kilometri depărtare. Aceste pagini web pot fi considerate „pliante electronice“, care pot fi procurate şi citite de către orice persoană conectată la Internet, din orice colţ al lumii. În acest „pliant“ pot fi descrise serviciile oferite, infrastructura existent ă etc. într-un mod extrem de tentant pentru potenţialul client, cu ajutorul unor  87

 prezentări grafice, video şi audio. Printre facilităţile oferite de acest mijloc de  promovare se număr ă şi posibilitatea introducerii unor formulare pentru rezervare şi

a unor chestionare interactive pentru a putea studia direcţiile de orientare ale

 pieţei turistice rurale. De asemenea, consultarea de către un prestator de servicii turistice a paginilor firmelor concurente îi face cunoscutp în orice moment situaţia în care se află în raport cu concurenţa. Prezenţa pe Internet a unei firme impune promovarea unui anumit tip de imagine: aceea a unei firme serioase şi puternice, prospere şi moderne, pentru a   putea fi considerată un partener de afaceri cu statut şi drepturi egale de către  potenţialii furnizori sau beneficiari. În ultimii ani, această metodă de promovare a serviciilor turistice a că pătat amploare şi în ţara noastr ă, acum fiind utilizată de câteva zeci de mii de firme româneşti. www.RoTravel.com este primul site românesc de promovare turistică a ţării,

care în scurt timp a reuşit s ă adune la un loc ofertanţi de produse turistice şi

clienţi potenţiali, fiecare având posibilitatea de a se prezenta sau de a alege într-un mod civilizat, f ăr ă a face eforturi de căutare sau financiare pentru a-şi putea  procura informaţiile dorite. Acest site este realizat de firma Norbert Computer, o firmă specializată în dezvoltarea de servicii de promovare a turismului românesc  pe Internet.

88

CAP VI LEGISLAŢIA SPECIFICĂ AGROTURISMULUI

6.1. CADRUL JURIDIC PRIVIND AGROTURISMUL ÎN ROMÂNIA Dezvoltarea impetuoasă a turismului, inclusiv a agroturismului, a impus elaborarea unor norme juridice care reglementează condiţiile, formele, teritoriile, relaţiile, precum şi alte aspecte care caracterizează această activitate. Aceste norme se constituie într-un pachet de legi, hotărâri, instrucţiuni etc., într-un număr  mai mic sau mai mare, mai ample sau mai restrânse, cu influenţă mai mare sau mai redusă asupra activităţii turistice şi cu conţinut specific fiecărei ţări iar în cadrul acestora diferenţiat pe zone, în funcţie de factorii naturali, economici, sociali, de tradiţie şi efectul asupra celor care practică turismul (ofertanţi şi  beneficiari). Cadrul juridic al activităţii de turism şi agroturism, sub toate formele, are, în principal, menirea să stimuleze şi s ă protejeze această activitate, să promoveze studiile şi cercetările în domeniu, să reglementeze relaţiile dintre solicitanţi şi ofertanţi şi în interiorul acestora, precum şi obligaţiile ce revin participanţilor la activitatea de turism faţă de mediul înconjur ător şi faţă de stat. În România, unde agroturismul se manifestă mai modest ca fenomen şi se  practică de dată mai recentă, comparativ cu ţările cu tradiţie în acest domeniu şi legislaţia aferentă este, de asemenea, mai săracă şi mai puţin cuprinzătoare. Este cunoscut faptul că agroturismul reprezintă un fenomen care datează din timpuri str ăvechi, concretizat în acordarea de masă şi cazare de către ţărani drumeţilor care parcurgeau drumuri mai lungi şi înnoptau în diferite localităţi. Această activitate nu era încă reglementată prin acte juridice şi nici îndrumată, sprijinită sau controlată. Ea se realiza ad-hoc pe baza înţelegerii dintre cei doi  parteneri. De multe ori, gazda nu percepea nici o plată pentru serviciile oferite, manifestând în acest fel tradiţionala bunătate a românului. Odată cu extinderea turismului, inclusiv a agroturismului, a apărut necesitatea elabor ării unor studii şi cercetări, precum şi a unei legislaţii corespunzătoare. pentru mediul rural, respectiv agroturism, primele acţiuni s-au întreprins în deceniul al şaptelea al secolului trecut pentru turiştii aflaţi pe litoralul românesc al Mării negre şi în Delta Dunării. 89

În anul 1972, în baza Ordinului Ministerului Turismului nr. 297, Centrul de Cercetări pentru Promovarea Turismului Internaţional selectează şi introduce în circuit 118 localităţi rurale din România iar în anul 1973, prin Ordinul nr. 774 al aceluiaşi minister sunt declarate experimental 13 localităţi rurale: Bogdan Vodă, Fundata, Hălmagiu, Lereşti, Murighiol, R ăşinari, Rucăr, Sibiel, Sfântul Gheorghe, Şirnea, Tismana, Vatra Moldoviţei şi Văideni. Dar aceste acte normative n-au fost

de bun augur pentru că în anul 1974 prin decretul 225 este interzisă cazarea turiştilor str ăini în locuinţele persoanelor particulare, fapt care a însemnat nefuncţionalitatea localităţilor agroturistice stabilite prin OMT nr. 774. Au mai r ămas valabile doar unele sate în care ONT Carpaţi transporta turişti pentru a  participa la diferite manifestări cultural-folclorice. Abia în deceniul trecut se reia activitatea turistică în mediul rural şi chiar  în anul 1990 apare Hotărârea de Guvern nr. 438 privind înfiinţarea Comisiei Zonei Montane, precum şi Hotărârea de Guvern nr. 688 care stabileşte atribuţiile acestei comisii. În anul 1993 comisia se reorganizează şi atribuţiile ei sunt   preluate de Federaţia Română pentru dezvoltare Montană. Ulterior, prin Ordonanţa de Guvern nr. 62/1994 şi Legea 145/1994 apar noi reglementări în domeniul practicării turismului în România.  Normele juridice de bază pentru practicarea agroturismului în ţara noastr ă sunt reprezentate de Ordonanţa guvernului nr. 63/1997, privind stabilirea unor  facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural şi Legea nr. 187/1998, pentru aprobarea Ordonanţei de guvern, care prevede şi unele modificări ale ordonanţei de guvern. Din conţinutul lor rezultă că statul român sprijină persoanele fizice, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale care au ca obiect de activitate  prestarea de servicii în pensiuni turistice şi agroturistice. Persoanele fizice, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale menţionate  beneficiază de următoarele înlesniri: comisiile locale pot pune la dispoziţie terenuri necesare construirii, dezvoltării şi exploatării de pensiuni turistice şi agroturistice; acordarea de priorităţi pentru instalarea de linii de telecomunicaţii, racordarea la reţeaua electrică, de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi la reţeaua de gaz metan; asistenţă tehnică de specialitate, sub toate formele de către Ministerul turismului; prezentarea gratuită de către Ministerul Turismului a efectelor   pensiunilor turistice şi agroturistice privind promovarea, prin birourile de informare turistică din ţar ă şi din str ăinătate; includerea în programele instituţiilor de 90

învăţământ cu profil turistic şi agricol a problemelor specifice pensiunilor turistice şi agroturistice, scutirea de la plata impozitului pe venit sau profit, pe o perioadă de 10 ani din momentul punerii în funcţiune a pensiunii turistice sau agroturistice; plata în tariful de uz casnic a consumurilor de energie electrică şi gaz metan, respectiv a tarifelor pentru persoane fizice a serviciilor de telecomunicaţii utilizate de pensiunile turistice şi agroturistice; arendarea de credite cu dobândă preferenţială pe o perioadă de maximum 10 ani pentru dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de cazare, dobânda reprezentând 50% din cea practicată pe piaţa bancar ă. Potrivit aceloraşi norme juridice, pensiunile agroturistice sunt amplasate în mediul rural, cu o capacitate de cazare de până la 10 camere şi maximum 30 locuri (paturi) şi care funcţionează în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri special construite pentru a asigura condiţii de cazare şi servirea mesei cu produse proprii din gospodăria agricolă. Pe lângă activitatea de cazare şi servire a mesei,  pensiunile turistice şi agroturistice ofer ă turiştilor servicii de agrement, excursii, distracţii, activităţi culturale şi sportive etc. Legea prevede, de asemenea, ca pensiunile turistice şi agroturistice să-şi menţină obiectul de activitate pe toată durata cât beneficiază de scutiri de impozite şi

celelalte facilităţi. În caz contrar, dacă activitatea este întreruptă pe o perioadă

mai mică decât dublul perioadei de scutire, ele sunt obligate să verse la bugetul de stat sau la bugetele locale impozitul pe venit, respectiv profit, raportat la întreaga  perioadă de scutire. Pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de prestările de servicii gratuite şi asigurarea sumelor necesare acordării de credite cu dobândă preferenţială, legea

  prevede constituirea unui fond special pentru dezvoltarea şi promovarea turismului, inclusiv a agroturismului. Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului are la bază Ordonanţa de Guvern nr. 8 din 30 I. 1998. În perioada care a urmat, aceast ă ordonanţă a suferit numeroase intervenţii de modificare şi completare concretizate în Ordonanţa de guvern nr. 43 din 27 iulie 1998, Hot ărârea de Guvern nr. 511 din 27 august 1998, Hotărârea de Guvern nr. 712 din 2 septembrie 1999, Legea nr. 23 din 27 martie 2000, Hotărârea de Guvern nr. 296 din 8 martie 2001, Hot ărârea de Guvern nr. 423 din 25 aprilie 2001 şi Hotărârea de Guvern nr. 619 din 27 iunie 2001. Din aceste acte normative rezultă că Bugetul Fondului special pentru  promovarea şi dezvoltarea turismului, inclusiv a agroturismului, se aprobă anual ca anexă la legea bugetului de stat şi se gestionează de către ministerul turismului. 91

Constituirea fondului special are la bază numeroase surse, între care contribuţia pentru turism de 3% plătită de agenţii economici, persoane fizice şi   juridice, cu unele excepţii şi contribuţia din veniturile turistice (veniturile din cazare, din alimentaţia publică, din activitatea de agrement, din transporturi, comisioane, alte venituri) sunt esenţiale, venitul net al Institutului Naţional de Formare şi management pentru turism etc. Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului are ca scop asigurarea întregii activităţi turistice iar sumele alocate pentru diferite activităţi au în vedere importanţa acestora şi efectul final al activităţii respective. De asemenea, Fondul special se redistribuie ţinând seama de anumite priorităţi în activitatea turistică, cum ar fi de exemplu: finanţarea programelor de creare şi dezvoltare a produselor turistice interne şi internaţionale; acordarea de credite pe termen mediu, cu dobândă preferenţială, pentru proiecte de investiţii în turism; acţiuni de conştientizare, educare şi formare a turiştilor şi a populaţiei cu privire la turism; protecţia şi conservarea mediului înconjur ător; programe de informatizare;   programe pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor în turism şi testarea calităţii acestora; programe şi acţiuni de instruire şi de formare profesională de specialitate; alte acţiuni. În cadrul scopului principal se mai înscriu creşterea calităţii serviciilor  turistice, crearea de noi locuri de muncă în turism, creşterea veniturilor valutare din activitatea turistică, crearea şi reabilitarea de programe turistice pentru România, sprijinirea componentelor turistice de dezvoltare locală şi regională, stimularea parteneriatului dintre sectorul public şi particular în turism, creşterea eficienţei utilizării resurselor turistice, naturale şi antropice. Accesul la Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului în vederea realizării de proiecte destinate acestui scop îl pot avea, conform legislaţiei în vigoare, persoane juridice române care au în obiectul lor de activitate turismul sau al căror scop îl constituie promovarea şi dezvoltarea turismului, precum şi   persoane fizice sau asociaţii familiale cu domiciliul în România, autorizate în activitatea de turism, conform legislaţiei în vigoare. Aceleaşi acte normative precizează că nu pot fi finanţate proiecte propuse de persoane juridice române autorizate dar care sunt declarate, conform legii, în incapacitate de plată, care au plăţile/conturile blocate conform unei hotărâri  judecătoreşti r ămase definitivă, care nu au achitat la termen contribuţia pentru turism de 3% la Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului, care 92

au restanţe la plata impozitelor  şi taxelor datorate la bugetul de stat, bugetul asigur ărilor sociale de stat, bugetele locale şi la fondurile speciale, precum şi  persoanele fizice care se fac vinovate de declaraţii false cu privire la situaţia lor  economică, care au încălcat, cu bună ştiinţă, prevederile unui alt contract finanţat din fonduri publice sau au fost condamnate pentru furt, abuz de încredere, gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, dare sau luare de mită, mărturie mincinoasă, fals, uz de fals, deturnare de fonduri şi alte încălcări legale. Ministerul Turismului, în calitate de ordonator principal de credite, are responsabilitatea directă de a cheltui in exclusivitate, a tuturor fondurilor, în scopul pentru care au fost create iar controlul respectării acestei prevederi se face  potrivit legislaţiei în vigoare. Actele normative menţionate prevăd, de asemenea, ca disponibilul fondului existent la finele omului să se raporteze în anul următor, având aceeaşi destinaţie. Au apărut organisme neguvernamentale interesate de dezvoltarea turismului rural şi agroturismului, cum sunt: Federaţia Română pentru

Dezvoltare Montană (1991), Asociaţia turistică Botiza (1993), Fundaţia turistică „AGRO-TUR”, OSR (1994), Asociaţia „Operaţiunea Satele Româneşti”, 1991, Asociaţia de Turism Montan Prahova, Agenţia Română pentru Agroturism (1993) (95). După anul 1990, au manifestat interes pentru dezvoltarea turismului rural şi

unele organisme guvernamentale cum sunt: Autoritatea Naţională pentru

Turism, Ministerul Agriculturii, Pădurilor  şi Apelor, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, institutele de cercetări: Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Turism, Institutul de Geografie, Institutul de Economie Agrar ă), Centrul de Informare Economică Bucureşti, instituţii de învăţământ superior, liceal, postliceal, din reţeaua de stat şi particular ă, fundaţii şi asociaţii  preocupate de comunitatea rurală şi de viitorul acesteia. Dintre societăţile comerciale cu activitate în domeniul turismului rural amintim: Fundaţia „Ţara Dornelor” din Vatra Dornei, „Branimpex” din Bran, „Trans Tour” SRL Praid, jud. Harghita, S.C. „Drăguş” Covasna, „Dublian” SRL – Câmpulung, „Ovidiu Tour” Bran etc., în total circa 25 de tour-operatori. Dintre acestea se remarcă activitatea S.C. „Branimpex” SRL din Bran, jud. Braşov, care închiriază circa 150 de case în satele Bran, Moieciu, Sirnea şi Fundata, turiştilor din Germania, SUA, Fran ţa, Marea Britanie etc. 93

În scopul promovării turismului rural, al informării profesionale a celor ce vor să se orienteze spre acest nou domeniu a luat fiinţă, încă din 1994, Asociaţia

Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).(192) ANTREC este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, nonprofit, membr ă a Federaţiei Europene de Turism Rural EUROSITES. Asocia ţia  Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural, a luat fiinţă în anul 1994, având în prezent o reţea de 30 de filiale din tot atâtea judeţe, cu un număr de aproximativ 2300 membri, peste 2500 de pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice omologate, însumând circa 7500 camere. Scopul ANTREC este de a identifica şi promova potenţialul turistic rural, de a organiza cursuri de pregătire profesională pentru gazde, agenţii de turism rural prin seminarii, cursuri de scurtă şi lungă durată, schimburi de experienţă şi de a organiza campanii de publicitate pentru unităţile clasificate şi omologate. În anul 1994 apar  şi primele reglementări legale în turismul rural românesc: Ordonanţa Guvernamentală nr. 62/1994 şi Legea nr. 145/1994 care au introdus unele facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism, rural în zona montană, Delta Dunării şi litoralul Mării Negre. Pensiunile şi fermele agroturistice, indiferent de amplasament se clasifică  potrivit normelor aprobate prin Ordinul Ministrului turismului nr. 20 din aprilie 1995, publicat în Ministerul Oficial al României, partea I, nr. 101, din 25 mai 1995. Acest ordin este completat cu Ordinul nr. 56 din 27 iunie 1995 pentru aprobarea Normelor metodologice şi a criteriilor privind clasificarea pe stele şi categorii a structurilor de primire turistice, publicat în M.O. al României nr. 220 din 25.09. 1995. În temeiul Hotărârii de Guvern nr. 77/1996, "staţiunea turistică este

definită ca fiind „localitatea cu funcţie turistică specificată, dotată cu resurse naturale şi cu structuri necesare valorificării şi practicării turismului” care îndeplineşte anumite condiţii privind cadrul şi calitatea mediului, accesul în staţiune, utilităţi, structurile de primire turistice. Referindu-ne la eforturile care s-au f ăcut în Bucovina putem prezenta câteva rezultate pozitive şi anume (186) – înfiinţarea în 1992 în cadrul grupului şcolar

Dorna Condrenilor – a primei şcoli postliceale de tehnicieni în agroturism

montan din România la iniţiativa fostei Comisii a zonei Montane, din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei. 94

-

1994, înfiinţarea Federaţiei Agricultorilor de Munte – Dorna.

-

1998, a început activitatea de formare şi pentru agroturism în cadrul Centrului de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi (CEFIDEC), cu un laborator practic de agroturism, respectiv artă culinar ă şi servire.

Începând cu anul 1997 prin Ordonan ţa Guvernului nr. 63/1997, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 226 din 30.08./1997 se stabilesc anumite facilităţi privind dezvoltarea turismului rural. Conform acestei ordonanţe, persoanele fizice, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale care au ca obiect unic de activitate asigurarea de servicii turistice în pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice clasificate, beneficiază de anumite facilităţi acordate potrivit legii întreprinderilor mici şi mijlocii şi de anumite facilităţi cum ar fi: suprafeţe de teren pentru construirea şi dezvoltarea   pensiunilor agroturistice, priorităţi la instalarea de linii de telecomunicaţii, asistenţă tehnică de specialitate, cuprinderea ofertei pensiunilor agroturistice în materialele de promovare turistică editate de Ministerul Turismului, scutirea de  plata impozitului pe venit pe o perioadă de 10 ani, în situaţia în care capacitatea de cazare este de maximum 10 camere. Prin H.G. nr. 522 din 22 iunie 2000, Guvernul României aprob ă Programul special pentru zonele defavorizate, intitulat „Sprijinirea activităţilor agricole din mediul rural”, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 314 din 6 iunie 2000, care are ca obiective printre altele şi dezvoltarea spiritului antreprenorial şi creşterea nivelului de pregătire a întreprinzătorilor din mediul rural. Prin Ordinul Ministrului Turismului nr. 61/1999 se elaborează omologarea  pensiunilor turistice şi clasificarea acestora. În contextul sprijinirii de către stat a dezvoltării turismului rural, Guvernul României a emis o serie de hotărâri şi ordonanţe, cum ar fi: Hotărârea nr. 296 din 8 martie 2001 pentru aprobarea Programului de marketing şi promovare turistică  pentru anul 2001, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 140 din 21 martie 2001 şi Hotărârea nr. 619 din 27 iunie 2001 privind completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 286/2001. Programul avea ca obiective: îmbunătăţirea imaginii produsului turistic românesc pe pieţele externe, stimularea parteneriatului dintre sectorul public şi conştientizarea rolului, importanţei turismului în economia naţională şi stimularea cererii turistice interne şi internaţionale. 95

Dincolo de cadrul legal care reglementează, într-o oarecare măsur ă modestă şi puţin detaliată, se impune un efort sus ţinut din partea administraţiilor, la nivel central şi mai ales local, în sprijinirea iniţiativei dezvoltării potenţialului turistic regional şi local. La sprijinirea cu resurse financiare şi logistice a unor programe de dezvoltare a turismului rural trebuie să se implice atât guvernul, dar mai ales organele administraţiei locale, cât şi organizaţiile neguvernamentale. Comunităţile locale cu potenţial turistic trebuie susţinute prin investiţii economice, facilităţi financiare şi suport de consiliere, măsuri de conservare a ecosistemelor naturale, companii de marketing turistic şi oportunităţi de training în evidenţierea iniţiativelor de dezvoltare a fermelor agroturistice. Deşi recunoaşterea internaţională devenise o certitudine, atingerea standardelor oferite turiştilor necesita anumite amenajări interioare şi exteriorare ale gospodăriilor-gazdă (intrarea separată pentru turişti, grupuri sanitare pentru aceştia, parcări acoperite etc.). Pentru realizarea acestora erau şi mai sunt şi acum, necesare importante sume de bani. Din fericire, intervenţiile şi memoriile la Guvern nu au r ămas f ăr ă un r ăspuns, din contr ă, când acesta a venit, a fost chiar  mulţumitor. Astfel că, Ordonanţa de Guvern 63/1997, privind stabilirea unor  facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural, venită în completarea Legii nr. 145/1994, a mai uşurat din problemele proprietarilor de pensiuni turistice şi, în general, a practicanţilor de turism rural din România.(165) Conform acestei ordonanţe, „persoanele fizice, asocia ţ iile familiale  şi societ ăţ ile comerciale care au ca obiect unic de activitate asigurarea serviciilor turistice în pensiuni turistice  şi pensiuni agroturistice beneficiaz ă  de scutire de plata impozitului pe venit,

respectiv pe profit, pe o perioad ă  de 10 ani.”

În varianta adoptată de Camera

Deputaţilor, ordonanţa prevede că persoanele fizice şi juridice menţionate pot  beneficia de credite cu dobândă preferenţială, acordate pe o perioadă de maximum zece ani. Pentru astfel de credite, acordate pentru dezvoltarea şi amenajarea capacităţilor de cazare, dobânda va fi stabilită la un nivel reprezentând 50% din valoarea dobânzilor practicate pe piaţa bancar ă. Asigurarea sumelor necesare acordării de credite preferenţiale se face din Fondul special pentru dezvoltarea şi  promovarea turismului, în limitele prevăzute de Ministerul Turismului.(174) Potrivit prevederilor aceleiaşi ordonanţe, pensiunile turistice şi cele agroturistice vor plăti energia electrică şi gazul metan consumate la tariful stabilit  pentru consumul casnic, iar serviciile de telecomunicaţii la tariful pentru persoane 96

fizice. Pensiunile au beneficiat, de asemenea, de acordarea de priorităţi la instalarea de linii pentru telecomunicaţii, la racordarea la reţeaua electrică, de alimentare cu apă şi gaz metan, precum şi la sistemul de canalizare. Din păcate aceste oportunităţi nu au fost menţinute în totalitate, astfel că de la începutul anului trecut s-a reintrodus impozitarea întreprinzătorilor pe veniturile/profiturile obţinute, iar obţinerea creditelor a fost destul de dificilă. De asemenea, se consider ă, drept ridicată, taxa de autorizare solicitată deţinătorilor de  pensiuni de către Oficiul de Autorizare şi Control în Turism din cadrul Autorităţii  Naţionale de Turism.(189) Conform prevederilor Ordinului Ministrului Turismului 510/2002, amplasarea pensiunii turistice rurale trebuie să fie realizată în locuri ferite de  poluare şi de orice alte elemente care ar pune în pericol sănătatea sau viaţa turiştilor. Construcţia unei pensiuni turistice presupune obţinerea autorizaţiilor   prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind regimul juridic al construcţiilor  şi Hotărârea Guvernului nr. 31/1996. Pentru desf ăşurarea de activităţi de turism, o pensiune turistică trebuie să aibă următoarele utilităţi: (70)alimentare cu apă, racord la reţeaua de canalizare sau canalizare în sistem propriu, alimentare cu energie electrică, sistem de încălzire (prin utilizarea de combustibil lichid, solid sau gaz metan), care să asigure temperatura în spaţiile destinate cazării turiştilor, de cel puţin 180 C în sezonul rece, sistem de evacuare a deşeurilor menajere. Dotările din camerele şi grupurile sanitare destinate turiştilor trebuie puse în exclusivitate la dispoziţia turiştilor. În interiorul acestor spaţii nu se admit lucruri personale ale proprietarului pensiunii (articole de îmbr ăcăminte sau încălţăminte, bibelouri, alte obiecte personale care ar stânjeni turiştii). Structura spaţiilor de cazare poate fi: camere, garsoniere, apartamente, căsuţe.

Camera trebuie să asigure turistului odihnă şi posibilitatea de a desf ăşura diferite activităţi. De asemenea, în acest spaţiu, turistul trebuie să-şi depoziteze  bagajul în condiţii decente. Astfel în camer ă trebuie să existe în mod obligatoriu un pat sau mai multe paturi. Începând cu 4 margarete, este obligatoriu ca peste somier ă sau peste salteaua relaxa să se pună o saltea de lână cu grosimea minimă de 5 cm.

97

Pentru fiecare loc de dormit, trebuie să existe o plapumă, pled sau pătur ă, câte două pentru fiecare persoană, cear şaf pentru pat şi cear şaf plic pentru pled /  pătur ă / plapumă. Începând cu 2 margarete, este obligatoriu cuvertura pentru acoperirea  patului, iar la 4 margarete este obligatorie husa de protecţie. Patul poate fi: pat simplu, cu lăţimea minimă de 0,90 m, pat matrimonial, cu lăţimea minimă de 1,40 m saupat dublu, cu lăţimea de 1,60 m. Lungimea minimă a patului este de 1,90 m pentru 1 şi 2 margarete şi de 2 m pentru categoriile superioare. Camera de cazare poate avea: noptiere sau etajere, veioze sau aplice la capul patului (obligatorii începând cu 2 margarete), o masă sau măsuţă, scaune (câte unul pentru fiecare loc de cazare), pahare (câte două bucăţi pentru fiecare loc de cazare), scrumiere (opţional), oglindă sau masă de toaletă, televizor, aparat de radio, vaze cu flori, începând cu 3 margarete; cuier, spaţii amenajate pentru haine sau dulap cu umeraşe (cel puţin câte 4 pentru fiecare loc de cazare), suport pentru   bagaje (opţionale), prosoape pentru faţă, perdele obturante sau alte mijloace de obturare a luminii, perii pentru haine şi pantofi, prosoape pluşate pentru baie,  perdele transparente, halat de baie (începând cu 4 margarete).

Garsonierele/apartamentele sunt spaţii de cazare în care zona de odihnă, lucru şi alte activităţi este bine delimitată şi de mai mare amploare. În cazul garsonierei cele două zone sunt separate prin amplasarea mobilierului sau printr-o draperie, glasvand, în timp ce în cazul apartamentului acestea sunt despăr ţite  printr-un perete despăr ţitor. Aceste spaţii se dotează suplimentar, în funcţie de categoria de clasificare, cu demifotolii, canapea, fotolii, frigider, set de pahare pentru apă, băuturi spirtoase etc. Suita este compusă din două camere standard care pot funcţiona împreună sau separat, ce pot fi despăr ţite printr-o uşă. Pensiunile turistice rurale trebuie să deţină spaţii pentru prepararea şi servirea mesei diferenţiate în funcţie de categoria de clasificare acordată, conform normelor prevăzute în Ordinul Ministrului Turismului nr. 510/2002. Spaţiile pentru prepararea şi servirea mesei, în cazul în care sunt destinate şi  pentru consumatori din afar ă, numărul locurilor la mese fiind mai mare decât al celor de cazare, dar nu mai mic de 20 de locuri la mese, se clasifică ca unităţile de alimentaţie  pentru turism, potrivit normelor specifice elaborate de Ministerul Turismului. 98

Pensiunile turistice care dispun de teren pentru asigurarea serviciilor de cumpărare vor respecta pentru montarea corturilor  şi rulotelor, criteriile privind echiparea sanitar ă şi dimensiunea parcelelor.. Categoria de clasificare a pensiunii turistice este determinată de îndeplinirea în totalitate a criteriilor  şi de realizarea următorului punctaj minim, rezultat din evaluarea criteriilor suplimentare prevăzute la prezentele norme metodologice. Punctajul minim rezultat din evaluarea criteriilor suplimentare este următorul: 1)  pentru pensiuni urbane:  de 5 stele – 150 puncte; de 4 stele – 120 puncte;   de 3 stele – 80 puncte;  de 2 stele – 40 puncte. 2) Pentru pensiuni turistice rurale: de 5 margarete – 150 puncte;   de 4 margarete – 120 puncte; de 3 margarete – 80 puncte;  de 2 margarete – 40 puncte.  Tabelul 1

Criterii de clasificare a pensiunilor turistice rurale (132) Pensiuni turistice rurale Criterii obligatorii 1. Criterii generale:  –  clădirile, inclusiv anexele gospodăreşti, să fie în stare:  –  foarte bună  –   bună  –  să se încadreze în stilul arhitectural cu specific local  –  căile de acces proprii şi spaţiile înconjur ătoare întreţinute  –  curte proprie, cu spaţii verzi  –  împrejmuiri estetice şi eficiente  –  curte cu amenajările florale  –  amenajări în aer liber pentru odihnă şi relaxare (chioşcuri, pavilioane, terase acoperite etc.)  –  suprafeţe de joacă pentru copii  –  garaj sau adă  post acoperit  –    parcare proprie 2. Organizarea spaţiilor:  –  accesul în camerele de dormit şi în grupurile sanitare să fie direct, f ăr ă a se trece prin alte camere  –  holul de primire, în suprafaţă minimă de 12 mp, să fie mobilat şi decorat

Flori (margarete) 5 4 3 2

1

x x

x -

x -

x -

x -

x

x

x

x

x

x x x

x x x

x x x

x x -

x x -

x

-

-

-

-

x

x

-

-

-

x

x

x

-

-

x

x

x

x

x

x

x

-

-

99

-

 – 

spaţii corespunzătoare şi igienice, pentru prepararea mesei, dotate cu echipamente de preparare şi conservare  –  sufragerie dotată cu mobilier adecvat, de calitate superioar ă şi cu inventar de servire de calitate  –  salon cu suprafaţa minimă de … mp  –  elemente decorative de bun gust în interior  –  spaţiu pentru servirea mesei, dotat cu mobilier (mese, scaune, banchete) şi inventar de servire  –  camere cu grup sanitar propriu  –  grup sanitar comun (la pensiunile turistice de 1 stea se admit în WC uscate şi spălătoare exterioare alimentate la surse naturale din rezervoare) 3. Instalaţii:  –  încălzire centrală sau cu gaze la sobă de teracotă, mai  puţin la unităţile sezoniere estivale  –  încălzire cu sobă de teracotă sau cu alte echipamente admise de normele PSI  –  sursă de încălzire în camerele de baie (încălzire centrală sau alte mijloace admise de normele PSI)  –  instalaţie cu apă curentă caldă/rece la bucătărie  –  instalaţie de apă curentă rece la bucătărie  –  aer condiţionat  –  racord la reţeaua publică de canalizare sau la mijloace  proprii de colectare şi epurare  –  clădirea să fie racordată la reţeaua electrică publică 4. Suprafaţa minimă a camerelor (mp):  –  camer ă cu 1 pat  –  camer ă cu 2 paturi  –  camer ă cu 3 paturi  –  camer ă cu 4 paturi  –  dormitorul din apartamente  –  salonul din apartamente 5. Număr maxim de paturi simple într-o cameră: 6. Echipare sanitară:  –  camerele dispun de grup sanitar propriu (cadă sau cuvă cu duş, lavoar şi WC)  –  grup sanitar comun compus din:  –  1 cabină WC la 10 locuri*)  –  1 spălător cu un lavoar cu apă curentă caldă/rece la 10 locuri**)  –  1 cabină duş cu apă caldă/rece la 15 locuri

-

-

x

x

x

x

x

-

-

-

20 x

-

-

-

-

-

-

x

x

-

x

x

x

-

-

-

-

-

x

x

x

x

x

-

-

-

-

-

x

x

x

x

x

-

-

x x -

x -

x -

x -

-

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

16 20 20 20 2

15 18 18 18 2

10 13 13 14 2

9 12 16 12 12 3

8 11 11 16 11 11 4

x

x

x

-

-

-

-

-

x

x

x

x

x

-

-

-

-

-

x

x

x

-

-

-

-

x

x

-

*) La pensiunile turistice rurale de o stea poate exista  şi WC uscat  **) Spă lă    torul poate fi  şi în aer liber 

7. Dotarea camerelor:  –    pardoseli acoperite cu covoare sau mochetă de  bună calitate (pardoselile din parchet, marmur ă şi x alte materiale similare pot fi acoperite şi par ţial)  –   pardoseli acoperite integral sau par ţial cu covoare sau carpete

100

 –   –   –   –   – 

mobilier uniform ca stil şi de calitate superioar ă  pat cu somier ă cu saltea sau pat cu saltea relaxa   pat cu saltea saltea de lână cu o grosime de 5 cm  plapumă, pled sau pături (câte două bucăţi de  persoană)  –    perne mari  –  cear şaf pentru pat şi cear şaf plic pentru pled,  pătur ă sau plapumă  –  cuvertur ă de pat  –  husă de protecţie  –  masă şi scaune  –  dulap sau spaţii amenajate pentru haine, cu umeraşe  –  cuier  –  oglindă sau toaletă la dispoziţia turiştilor  –  veioză sau aplică la capătul patului  –   prosoape pentru fa ţă (1 buc/pers.)  –   prosoape pluşate pentru baie (1 buc/pers)  –  halat de baie  –    perdele transparente  –    perdele obturante sau alte mijloace de obturare a luminii  –   peri pentru haine şi pantofi  –  scrumiere (opţional)  –    pahare (2 buc/pers.)  –  vaze cu flori  –  TV şi aparat de radio în camer ă, garsonier ă sau apartament  –  TV şi aparat de radio în spaţii comune Garsonierele şi apartamentele vor avea în plus:  –  fotolii sau canapea  –  demifotolii, scaune  –  masă sau măsuţă  –  frigider  –  set de pahare pentru apă, vin, coniac  –    perdea, covor de calitatea celor din dormitor 8. Dotarea bucătăriilor:  –   plită electrică sau cu gaze  –  maşină de gătit sau reşou electric cu minim două ochiuri  –  cuptor cu microunde  –  vase şi ustensile de bucătărie din inox  –  vase şi ustensile de bucătărie  –  echipamente pentru păstrarea prin frig a alimentelor 9. Telefon la dispoziţia turiştilor 10. Alte criterii:  –  anexele gospodăreşti pentru creşterea animalelor şi  păsărilor vor fi amplasate şi întreţinute astfel încât să nu creeze disconfort pentru turişti

x x

x x

x x

-

-

-

-

-

x

x

x

-

-

-

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x x x

x x x

x x

x x

x

x

x

x

x

-

x x x x x x

x x x x x x

x x x x x -

x x x x x -

x x x -

x

x

x

-

x

x

x

x

x

x x x

x x x x

x x x x

x x x -

x x x -

x

x

x

-

-

x

-

-

x

-

x x x x

x x x x

x x x x

x x -

x x -

x

x

x

x

x

x

x

x

x

-

-

-

-

-

x

x

x x x x

x x x x

x x

x x -

x x -

x

x

x

x

x

101

x

-

x

 – 

animalele de la care provin produsele lactate să fie atestate ca sănătoase, iar produsele din carne să fie examinate sanitar-veterinar  minim 20 % din alimente să provină din surse locale minimum o persoană să fie absolventă a unui curs de formare în domeniu (în cazul unităţilor de 5 flori criteriul este obligatoriu pentru cele cu peste cinci camere) asigurarea posibilităţilor turiştilor de a achiziţiona suveniruri sau produse alimentare sau nealimentare cu specific local

 –   – 

 – 

x

x

x

x

x

x

x

-

-

-

x

x

x

-

-

x

x

-

-

-

Criterii suplimentare facultative Punctaj 1. Construcţ Construcţii, aspect general şi echipare exterioară exterioară  –  drum carosabil până la poarta pensiunii 3  –  semnalizare de la şoseaua principală 2  –  situarea într-o zonă nepoluată fonic, vizual sau olfactiv 6  –  iluminat exterior 3  –  încadrarea în stilul arhitectural cu specific local 7  –  izolarea fonică a clădirii 6  –  ambianţa generală a exteriorului: 10 aspectul construcţiilor  10 aspectul anexelor gospodăreşti amenajarea spaţiilor exterioare (curte, gr ădină, livadă, spaţii 10 amenajate în aer liber pentru divertisment) 2. Dotarea camerelor  –  izolarea fonică între camere şi spaţiile comune 8  –  salon de primire – living cu spa ţiu amenajat pentru deconectare, 10 lecturare, conversaţie  –    perdele obturante  –  şemineu 9  –   bibliotecă (căr ţi, reviste, ziare, albume etc.) 8  –  dotare cu jocuri de societate (şah, table, remy, căr ţi de joc etc. 4  –    biliard  –  tenis de masă 8  –  aer condiţionat 10  –  telefon în fiecare camer ă 10  –  decorarea de ansamblu a interiorului 10  –  calitatea mobilierului, armonia culorilor 10 3. Dotarea bucă bucătăriilor 8  –  adaptarea suprafeţei şi a dotărilor la numărul de camere 8  –  veselă şi ustensile de bucătărie de bună calitate, nedesperechiate, în 6 număr corespunzător capacităţii de cazare  –  aparatur ă electrică: 3 3 robot-mixer  3 cafetier ă 6 cuptor cu microunde 8 hotă 10 maşini de spălat vase • • •

• • • • •

102

4. Alte dotă dotări şi amenajă amenajări  –  masă şi fier de călcat  –  maşină automată de spălat rufe  –  feon  –  gr ătar în aer liber  –  locuri de joacă amenajate pentru copii  –  sală de fitness  –  saună  –   piscină în aer liber  –   piscină acoperită  –  terenuri de sport proprii sau intermediare la ter ţi  –  obiecte şi echipamente pentru practicarea sporturilor (schiuri, sănii,  biciclete, ambarcaţiuni etc.)  –  aparat-video  –  antenă satelit sau cablu  –   posibilităţi de participare ca divertisment la unele activităţi gospodăreşti

2 10 3 3 10 10 10 8 10 8 8 2 2 8

 Nu lipsit de importanţă în ceea ce priveşte cadrul legislativ al turismului rural şi agroturismului este ORDINUL nr. 143 din 4 martie 2005 privind

definirea şi caracterizarea spaţ spaţiului rural. În baza Notei nr. 87.236 din 6 octombrie 2004, întocmită de Direcţia de dezvoltare rurală, privind necesitatea definirii şi caracterizării spaţiului rural în România în acord cu prevederile Reglementării Consiliului Europei nr. 1.296/1996 privind Carta Europeană a spaţiului rural, în temeiul art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 409/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor  şi Dezvoltării Rurale, cu modificările ulterioare, şi al art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003   privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003 604/2003,, cu modificările ulterioare, la Art. 1 se precizează: “  Prin spa ţ iu iu rural, în în ţ elesul elesul prezentului ordin, sunt definite zonele apar  ţ inând inând comunelor, precum  şi zonele periurbane ale ăşoar ă  ă  , cu respectarea prevederilor  ora şelor sau municipiilor, în care se desf ăş ăţ i încadrate în urmă toarele legisla ţ iei iei în vigoare, activit ăţ  toarele domenii economice: ă  vegetal ă  ă  şşi/sau zootehnică   şi acvacultur ă  ă;  a ) produc ţ ie ie agricol ă   , silvică  , de pescuit  ş ă  a produselor agricole, silvice, piscicole  şi de b)   procesarea industrial  ă ,  precum  şi activit ăţ  ăţ i me şte şug ă  ă re acvacultur ă  re şti, artizanale  şi de mică  industrie;

c ) servicii  servicii de turism  şi de agrement rural .” .” Conform Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor  şi dezvoltării rurale şi al ministrului administraţiei şi internelor nr. 143/610/2005, publicat în Monitorul 103

Oficial al României, toţi cei interesati de iniţierea/dezvoltarea unui proiect în cadrul Programului SAPARD trebuie să cear ă de la primărie o adeverinţă din care să reiasă că proprietatea imobiliar ă este amplasată în zonă rurală.

6.2 LEGISLAŢ LEGISLA ŢIA SPECIFICĂ SPECIFICĂ TURISMULUI RURAL ŞI AGROTURISMULUI ÎN EUROPA În ţările în care turismul participă în mod substanţial la realizarea avuţiei naţionale, ca de exemplu Spania, Italia, Franţa, Elveţia, Austria, Suedia şi altele, întâlnim şi o legislaţie bogată menită să evidenţieze importanţa, modul de funcţionare şi efectele practicării turismului în general, a diferitelor forme în particular.

Activitatea de agroturism din Italia, spre exemplu, are la bază, în prezent, Legea nr. 730 din decembrie 1985, la nivel naţional, precum şi o serie de alte legi care consfinţesc activităţi în timp sau se refer ă la teritorii restrânse strict delimitate, respectiv diverse regiuni. Legea generală menţionată cuprinde un număr de 15 articole: generalităţi (1), definirea activităţii de agroturism (2), folosirea condiţiilor locale pentru activitatea de agroturism (3), stabilirea criteriilor şi limitele activităţii agroturistice (4), normele igienico-sanitare necesare în activitatea de agroturism (5), lista regională (6), disciplina administrativă (7), autorizarea de către organele locale de stat (primării) (8), stabilirea tarifelor (9), programa regională a activităţii de agroturism şi de revitalizare a spaţiului rural (10), activitatea de studii şi cercetări şi

formarea profesională (11), popularizarea ofertei agroturistice (12), intervenţia

organelor locale şi planuri integrate ale intervenţiei extraordinare (13), iniţiativa întreprinzătorilor agricoli şi toate iniţiativele care vizează activitatea de agroturism (14), regiuni cu statut special şi provincii autonome în care se practică agroturismul (15). Referitor la ultimul articol al Legii 730, menţionăm Legea nr. 9 din 18.IV.1997 care se refer ă la Regiunea Veneto, care care cuprinde normele specifice specifice  practicării agroturismului, în această regiune sau Legea Regională nr. 28 din iunie 1994 care se refer ă la regiunea Emilia Romagna etc. Menţionăm, de asemenea, Legea nr. 32/31 mai 1994 care aduce îmbunătăţiri substanţiale în activitatea de agroturism, confirmând preocuparea statului de a ţine pasul în probleme de agroturism, cu tot ceea ce se schimbă, se  prefecţionează în ansamblu pe întreaga economie. 104

  Noile reglementări juridice au ca scop să creeze facilităţi superioare în activitatea de agroturism din Italia, facilităţi care stimulează deopotrivă activitatea ofertanţilor cât şi a beneficiarilor, urmărindu-se ca între cei doi parteneri să se menţină o cât mai bună armonie şi adecvată schimbării condiţiilor în care se  practică agroturismul. Statul italian se implică într-o măsur ă mare în activitatea de agroturism, începând cu elaborarea normelor juridice, continuând cu acordarea de subvenţii în condiţii avantajoase pentru solicitanţi iar în final prin publicaţii de o calitate ireproşabilă care reprezintă un îndrumător serios şi corect pentru turişti. Exemplificăm acest din urmă aspect prin „Guida all’AGROTURISMO in Italia“   pe anul 2002/2003 care conţine toate unităţile agroturistice din Italia. În mod sugestiv, fiecare unitate este prezentată într-o reclamă care cuprinde: denumirea, amplasarea geografică în cadrul celor 20 de regiuni turistice, perioada în care î şi desf ăşoar ă activitatea (permanent sau sezonier), produsele locale şi tradiţionale pe care le ofer ă patronul pensiunii agroturistice, preţurile pentru masă şi cazare, obiective naturale, istorice, culturale din localitatea respectivă şi din împrejurimi,  precum şi anexe ca piscine, cluburi, discoteci, cinematograf, terenuri pentru   practicarea diferitelor sporturi, ,călărie etc. De asemenea, fiecare unitate este  prezentată şi cu fotografia pensiunii. Consultând acest ghid, turistul îşi poate alege după preferinţă zona, localitatea,  perioada şi pensiunea care-i ofer ă satisfacerea cât mai deplină a dorinţelor. Asemenea Italiei şi în celelalte ţări menţionate, activitatea de agroturism se desf ăşoar ă pe baza unor norme juridice corespunzătoare.

În Italia cea mai recentă lege privind activitatea agroturistică este Legea Agroturismului aprobată şi publicată la data de 8 februarie 2006. Această lege este foarte simplă şi clar ă fiind structurată doar pe 16 articole. Prezentăm în continuare câteva elemente care prezintă înteres şi pentru activitatea agroturistică din România. La articolul 1 este prezentat faptul că Republica Italiană, în concordanţă cu   programele de dezvoltare ale U.E., ale statului italian, şi ale diferitelor regiuni, susţine agricultura şi prin diferitele forme de promovare ale turismului rural şi agroturismului. La articolul 2 se prezintă o definiţie a activităţii agroturistice şi anume: ”   prin activitate agroturistică  se în ţ elege activitatea de primire  şi ospitalitate exercitat ă  de producă torii agricoli individuali, nominaliza ţ i la articolul 2135 din Codul civil italian, dar  şi de diferite forme de societ ăţ i de persoane sau de capital,

105

  sau asocia ţ ii ale acestora, utilizând propriile gospod ă rii sau stabilimente, în raport de conexiune cu activit ăţ ile agricole de cultivare a terenului, activit ăţ ile  silvice sau cre şterea animalelor ”.

Printre activităţile agroturistice care se pot desf ăşura alături de cele clasice, această lege enumer ă la acelaşi articol aliniatul 3 următoarele: oferirea de spaţii de cazare în stabilimente speciale sau spaţii deschise, vinderea de produse alimentare ori de băuturi r ăcoritoare sau alcoolice de marcă recunoscută, obţinute în gospodăria proprie, dar care să fie cuprinse în lista naţională a produselor  agroalimentare tradiţionale, organizarea de degustări pentru diferite produse sau mâncăruri obţinute în pensiune, organizarea de activităţi recreative, didactice, culturale, sportive, care să pună mai bine în valoare patrimonial rural. Toate aceste activităţi snt însă limitate pentru un număr nu mai mare de 10 persoane. La art. 13 se prezintă înfiinţarea Obsrvatorului naţional pentru agroturism, la care participă asociaţii ale operatorilor în agroturism cei mai reprezentativi la nivel territorial, care va fi în subordinea Ministerului pentru politici agricole şiu silvice, şi care are ca scop culegerea şi interpretarea informaţiilor provenite de la diferite regiuni şi asociaţii, publicând annual un raport naţional asupra activităţilor  agroturistice, formulând şi diferite soluţii pentru dezvoltarea acestui sector.

Legislaţia turistică în Spania . Administratia de stat in domeniul turismului in Spania este reprezentată de următoarele institutii: Instituţiile Centrale de Stat şi Administraţia locală. Din ţ,   prima categorie fac parte: Secretariatul de Stat pentru Turism-Comer 

componentă a Ministerului Industriei Turismului şi Comer ţului; Direcţia Generala de Turism, subordonată Secretariatului de Stat pentru Turism şi Comert, şi Institutul de Turism (TURESPAÑA), subordonat aceluiaşi Secretariat. Secretariatului de Stat pentru Turism şi Comert îi revine misiunea de a   pune în practică, prin cele două instituţii subordonate, politica guvernului în domeniul turismului. Directia Generală de Turism are următoarele funcţii: elaborarea planurilor  generale care să permită stimularea produselor turistice şi să contribuie la ridicarea calităţii şi nivelului tehnic al întreprinderilor turistice şi cooper ării dintre acestea, identificarea de noi resurse turistice, elaborarea de noi strategii în domeniul turismului naţional, punerea în practică a politicii guvernului în domeniul turismului, cooperarea cu comunităţile autonome în elaborarea strategiei

106

şi

planificării generale a sectorului, dezvoltarea relaţiilor cu organisme

supranaţionale, internaţionale, publice şi private, în domeniul turismului. Institutul de Turism (TURESPAÑA) este un organism autonom, cu caracter comercial, având personalitate juridică şi îndeplinind următoarele funcţii:   planificarea, dezvoltarea şi promovarea turismului şi agroturismului spaniol pe  piaţa internaţională; sprijină comercializarea produselor turistice şi agroturistice spaniole în str ăinătate şi cooperează cu comunităţile autonome, organisme locale şi

cu sectorul privat în promovarea şi comercializarea produselor agroturistice ale

acestora pe piaţa externă. Administraţia locală este reprezentată de instituţiile din domeniul turismului şi agroturismului, apar ţinând celor 17 comunităţi autonome. Conform Constituţiei spaniole, comunităţile autonome au competente în ceea ce priveste promovarea şi coordonarea agroturismului la nivel teritorial. Astfel, ca o consecinţă a transferului de competenţă în domeniul turismului de la nivel central la nivel local, administraţiei locale îi revin următoarele atribuţii: realizarea de campanii publicitare pentru promovarea produselor agroturistice locale, autorizarea, coordonarea şi controlul activităţii birourilor de informaţii turistice situate pe teritoriul comunităţii, initiativa în privinţa declar ării zonelor  agroturistice preferenţiale şi a centrelor  şi zonelor de interes agroturistic naţional, aprobarea planurilor de promovare agroturistică, a centrelor de interes turistic naţional, aprobarea planurilor de promovare agroturistică a centrelor de interes agroturistic naţional, studii asupra infrastructurii existente, în vederea susţinerii dezvoltării zonei, planificarea activităţii agroturistice în comunitate, licentierea şi controlul activităţii agenţilor economici din agroturismul local. Organismul teritorial abilitat sa coordoneze activitatea de agroturism şi care depinde de primăriile locale este Consiliul pentru Turism al Comunităţii. La nivelul fiecărei comunităţi autonome se elaborează planuri strategice de acţiune integrată, planuri ce definesc modelul şi strategia de dezvoltare turistică a zonei şi trebuie să se integreze în acţiunile de dezvoltare regională, asigurând interacţiunea şi integrarea în politica turistică a statului şi a Uniunii Europene în domeniul agroturismului. Legat de cadrul legislativ al funcţionarii sectorului agroturism în Spania, nu există o lege a turismului cu caracter naţional, ci fiecare comunitate autonomă îşi are propria legislaţie în domeniu.

107

Clasificarea structurilor de primire este diferită de la o comunitate la alta; cele mai multe comunităţi autonome clasifică structurile de primire astfel: - unităţi turistice hoteliere - unităţi turistice extrahoteliere Din prima categorie fac parte: hotelurile, hostalurile şi pensiunile. Din grupul hotelurilor fac parte hotelurile şi hotelurile-apartament. Hotelurile pot fi clasificate de la 5 la 1 stea, apartamentele şi hostelurile de la 4 la 1 stea, iar pensiunile de la 3 la 1 stea. Din cea de-a doua categorie fac parte: apartamentele turistice, campingurile, zonele de campare municipale, vilele de vacanţă, unitatile agro-turistice, hanurile, taberele şcolare şi similare.

În Suedia, Autoritatea Suedeză pentru Turism este o instituţie guvernmentală independentă şi are in special ca obiect de activitate efectuarea de analize, studii, statistici pe care le pune la dispoziţia agenţilor de turism interesaţi. Finanţarea se face atat de la bugetul de stat, cât şi cu contribuţia directă a industriei turistice. Costurile pentru funcţionarea birourilor precum şi pentru   promovarea generală a Suediei ca destinaţie turistică se face numai cu suport guvernamental, pentru proiecte separate contribuind toţi cei care pot avea  potenţiale beneficii (firme, organisme zonale si locale, etc). O altă organizaţie foarte importantă este Swedish Travel and Tourist Industry Federation. Ea reprezintă organizaţiile de turism în contactul cu Parlamentul, Guvernul, autorităţile publice şi alte organisme oficiale. Pentru sustinerea propriei industrii turistice, Suedia se bazează în special pe măsuri de natura promoţională. Măsurile de stimulare de natur ă financiar-fiscală sau valutara sunt inexistente. TVA-ul care se percepe este la nivelul maxim de 25%, cu excepţia serviciilor de alimentaţie din cadrul pensiunilor pentru care este de 12%. Băncile acordă credite în condiţii foarte avantajoase, cu dobânzi foarte mici (2-3%), dar asta este valabil pentru toate sectoarele economiei, atâta timp cât investiţiile se fac pe teritoriul Suediei. Suedia este organizată în 21 de regiuni şi 289 municipalităţi. Fiecare regiune sau municipalitate este liber ă să ăşi organizeze activităţile din domeniul turismului, având organizaţii turistice locale care îşi au propriile obiective şi diferite structuri organizaţionale. Cele mai multe au denumirea generică de   Regional Tourist Board  ,

cu referire la numele regiunii. În anumite regiuni 108

organizaţia este condusă de către industria turismului de pe plan local, cu suport financiar de la organizaţia guvernamentală regională şi de la comunitatea regională. De asemenea pot fi organizate şi de către organizaţiile guvernamentale, comunitatea regională sau de catre municipalităţile din regiune. Principalele legi care stau la baza cadrului legal al desf ăşurarii activităţii de turism rural sunt: Legea pentru constituirea fondului de garanţie, Legea pentru  pachetele turistice, Legea pentru desf ăşurarea activităţii din cazinouri, etc. Legea  pentru constituirea fondului de garanţie prevede contribuţia fiecărei firme care are activitate de turism internaţional pentru formarea unui fond de garanţie. Din acest fond se suportă cheltuielile legate de sejurul si repatrierea celor care şi-au cumparat programe turistice din Suedia, în cazul în care firma vânzătoare ajunge in imposibilitatea de a-şi respecta obligaţiile faţă de aceştia. Firmele suedeze care au activitate de turism international nu platesc TVA. În ce priveste hotelurile acestea nu sunt clasificate, însă există reglementări care prevăd cine are dreptul să lucreze în acestea, ce evidenţe trebuiesc păstrate şi ce condiţii de securitate trebuiesc îndeplinite. Alte asociaţiî sunt: Asociaţia Hotelurilor  şi Restaurantelor, Asociaţia Propietarilor de Camping-uri, Asociaţia Transportatorilor Turistici Internaţionali, Asociaţia Birourilor Naţionale de Turism, etc.

109

CAP VII POTENŢIALUL AGROTURISTIC AL UNEI ZONE

7.1 NOŢIUNEA DE POTENŢIAL AGROTURISTIC Într-o accepţiune generală, (137)  poten ţ ialul turistic al unui teritoriu este definit ca ansamblul elementelor naturale, economice  şi cultural-istorice, care ă  reprezint ă  anumite posibilit ăţ i de valorificare turistică   , dar o anumit 

 func ţ ionalitate pentru turism  şi deci constituie o premisă  pentru dezvoltarea activit ăţ ii de turism.

Un teritoriu interesează sub aspectul potenţialului turistic, în

măsura în care acesta ofer ă resurse turistice naturale sau antropice, a căror  valorificare, pe fondul unor amenajări complexe, poate determina o activitate de turism şi includerea acelui teritoriu în circuitul turistic intern şi internaţional. Elementele care concur ă la crearea produsului turistic includ următoarele categorii:  

 patrimoniul turistic, cu factorii naturali (aşezare geografică, climă, relief,); diverse elemente naturale de atracţie specifică (cursuri de apă, izvoare, lacuri);



factorul uman (ospitalitatea, obiceiuri şi datini, folclor, istorie, artă, cultur ă etc.);



infrastructura generală a zonei incluzând dezvoltarea economică generală (industrie, agricultur ă, transporturi, comer ţ); dezvoltarea demografică (populaţie şi aşezări umane);



infrastructura generală edilitar ă,



infrastructura cu specific turistic;



cadrul general privind pregătirea şi perfecţionarea personalului din turism;



cadrul instituţional legat direct sau indirect de turism.

În mod sintetic, noţiunea de potenţial turistic, cuprinde ansamblul resurselor  turistice naturale şi turistice antropice care generează diverse forme de turism.

7.2 RESURSELE TURISTICE NATURALE ŞI OBIECTIVE TURISTICE  Noţiunea de „resursă“ turistică este mai completă şi defineşte mai concret implicaţiile acesteia asupra activităţii de turism ca domeniu economic. Prin specificul, conţinutul şi valoarea lor, resursele turistice naturale reprezintă, pe de o   parte, atracţii turistice pretabile pentru vizitare, iar pe de altă parte, ele pot fi 110

valorificate direct în activitatea de turism ca „materie primă“, constituind sau intrând în componenţa diferitelor produse turistice şi generând anumite forme de turism (factori naturali de cur ă în turismul balnear, grosimea şi durata stratului de ză padă în turismul montan ş.a.). Resursele turistice naturale sunt cele oferite de cadrul natural al zonei prin componentele sale: relief, condiţii climatice, râuri, lacuri, ape subterane, izvoare minerale vegetaţie şi faună etc. Aceste componente naturale de peisaj se impun ca resurse turistice potenţiale, au un rol principal în dezvoltarea turismului şi constituie oferta primar ă  poten ţ ial ă. Ele prezintă importanţă pentru activitatea de turism prin următoarele elemente: 

valoarea peisagistică, estetică şi recreativă, indiferent de locul unde se află

(uneori aceasta este determinată de motivaţia turistică: peisaj montan, etc ); 

valoarea balneoclimaterică a unor componente, considerate ca factori naturali de cur ă, inclusiv bioclimatul;



suport al unor activităţi turistice, generând forme de turism specifice (stratul de ză padă, oglinzile de apă, resursele cinegetice etc.);



valoarea cognitivă, în general, dar mai ales în cazul componentelor  desemnate ca rezervaţii ştiinţifice şi monumente ale naturii etc.

După cum se poate observa din aspectele prezentate mai sus, resursele turistice naturale ale Văii Slănicului reprezintă o însumare a capacităţilor de  potenţial oferite de toate componentele fizico-geografice.

7.3 VOCAŢIA TURISTICĂ A UNOR LOCALITĂŢI RURALE Din punct de vedere teoretic, problema tipologiei satelor turistice poate fi abordată ca o chestiune de natur ă operaţională, însă decizia aplicării ei în practică, determinarea tipului atuului turistic, este de natur ă obiectivă. Pentru aceasta, este necesar ca, alături de dorinţa şi intenţia organizatorilor, satul turistic respectiv să întrunească un cuantum de condiţii naturale şi istorice, social-economice obiective, care să fie definitorii şi caracteristicile pentru fiecare tip de sat turistic. Stabilirea tipurilor de sate turistice constă în relevarea specificului localităţilor  şi gruparea lor în câteva tipuri fundamentale, în vederea promovării, în fiecare localitate, a celor mai adecvate forme de turism în funcţie atât de   principalele caracteristici geografice, sociale şi economice, cât şi de principalele motivaţii şi opţiuni ale categoriilor de turişti care frecventează localitatea respectivă. 111

Aplicarea principiului specializării în domeniul organizării şi funcţionării satului turistic este cu atât mai necesar ă, cu cât fiecare localitate rurală constituie o entitate, cu particularităţi proprii şi activităţi specifice, care nu trebuie decât să fie identificate şi valorificate, cât mai eficient posibil, din punct de vedere turistic. De asemenea, stabilirea tipurilor de sate turistice constituie un mijloc de selecţionare a turiştilor, aceştia grupându-se de la sine într-un sat sau altul, în funcţie de principalele lor motivaţii şi opţiuni turistice. Aceasta permite o mai  bună cunoaştere şi funcţionare a mecanismului economic cerere-ofertă şi, ca urmare, organizarea spaţiilor de cazare şi a celorlalte servicii, în funcţie de şit,   principalele caracteristici social-economice ale clientelei turistice; în sfâr 

stabilirea de sate turistice permite realizarea unei publicaţii concrete şi specifice în funcţie de particularităţile fiecărui tip de sat turistic. Într-o concepţie larg adoptată, satele turistice sunt „a şez ă ri rurale situate într-un cadru pitoresc  şi nepoluat, care prezint ă  urmă toarele avantaje: tradi ţ ii etnofolclorice nealterate  şi case cu arhitectur ă  specifică  unei zone etnografice:   e şti (cu un anumit grad de confort) ce se închiriaz ă  turi ştilor;  gospod ăr  ii  ţă ră  n

monumente cultural-istorice, muzee  şi atrac ţ ii naturale  şi culturale, ce pot fi utilizate în dezvoltarea agrementului; dot ă ri de infrastructur ă  general ă  (alimentare cu energie electrică  în întreaga localitate), apă  şi canalizare (circa 80% din gospod ă rii); dot ăr  i comerciale, sanitare  şi de telecomunica ţ ie; accesibilitatea u şoar ă  la drumurile na ţ ionale  şi că ile ferate; re ţ eaua rutier ă ,   par  ţ ial modernizat ă“  .(66)

Întrucât caracteristicile care pot lua în considerare tipologia satelor  turistice sunt numeroase şi variate de la zonă geografică la alta, chiar de la o localitate la alta, ne vom rezuma doar la prezentarea unei tipologii generale a satelor turistice. (76) 

 Sate turistice etnografice – folclorice .

Această categorie grupează satele în care portul tradiţional, arhitectura, mobilarea şi decorarea interioar ă, muzica şi coregrafia popular ă predomină şi se impun ca însuşiri esenţiale ale satului: Curtişoara (Gorj), Avram Iancu (Alba), R ăşinari (Sibiu), Vama (Suceava), Năruja (Vrancea) etc., respectiv, în aceste sate  pot fi oferite turiştilor servicii de cazare şi masă în condiţii autentice (mobilier, decor, echipament de pat în stil popular, meniuri tradiţionale servite în veselă şi tacâmuri specifice – farfurii şi str ăchini de ceramică, linguri de lemn, ceea ce nu exclude, desigur, şi posibilitatea utilizării, la cerere, a tacâmurilor moderne). 112

În aceste sate, se pot organiza expoziţii artizanale permanente (cu vânzare), iar pentru turiştii care nu r ămân în localitate, ci numai o vizitează, se pot amenaja una sau mai multe gospodării, un muzeu etnografic în aer liber. De asemenea, în aceste sate, pot fi identificaţi şi stimulaţi rapsozii populari (vocali sau instrumentali), permanentizare horele duminicale şi la sărbători, alte obiceiuri şi tradiţii locale la care să participe efectiv şi turiştii.

Este de ştiut că păstrarea şi perpetuarea folclorului şi, îndeosebi, a etnografiei (portul, tehnicile de lucru, arhitectura, mobilarea şi decorarea interioarelor etc.) reprezintă, în formele lor originale şi tradiţionale, puncte tot mai izolate pe harta etnofolclorică a ţării, aflate în declin. Formele şi conţinutul modului de viaţă citadin au pătruns şi continuă să pătrundă, impetuos şi ireversibil, şi în mediul rural. Abordând viitorul unor localităţi rurale din perspectivă turistică şi adaptându-le acestui scop, consider ăm că specificul lor etnografic poate şi trebuie să fie conservat şi perpetuat (în forme adecvate), în caz contrar, interesul actual al turiştilor pentru satul românesc, pentru mediul rustic în general, va sc ădea treptat. Cu mai multă receptivitate şi cu puţin interes din partea organelor administrative şi

de specialitate, se poate perpetua, chiar  şi în condiţiile civilizaţiei

contemporane, specificul etnografic şi spiritual al unor sate româneşti. Acest deziderat trebuie urmărit cu atât mai mult, cu cât numeroşi săteni din unele localităţi manifestă vădit interes pentru menţinerea stilului lor tradiţional de viaţă, aceste localităţi având şanse să devină baze turistice permanente, de popularitate internaţională, deosebit de rentabile. 

 Sate de crea ţ ie artistică şi artizanal ă

Sunt cunoscute interesele numeroşilor turişti pentru creaţia artistică artizanală, ca şi dorinţa lor pentru achiziţionarea unor astfel de creaţii direct de la sursă, de la producătorul însuşi. Până în prezent, în aceste localităţi (Oboga, Margina, Corund, Humuleşti, Târpăceşti, Săcel, Să pânţa) se practică doar turismul de circulaţie, în cel mai bun caz, unele din ele sunt incluse în itinerarele turistice. Aceste sate ofer ă, însă, posibilitatea practicării unui turism de sejur, în cadrul căruia, în atelierele special amenajate şi cu îndrumarea unor artişti şi meşteri   populari renumiţi, turiştii s-ar putea iniţia în artă şi tehnici populare arhaice: icoane pe sticlă, pictur ă naivă, sculptur ă în lemn şi piatr ă, ţesătorie popular ă, confecţii şi cusături populare, ceramică, muzică şi dansuri populare etc. Avem în vedere identificarea posibilităţilor de practicare a unora dintre aceste activităţi 113

chiar în cadrul gospodăriilor găzduitoare. Există numeroase sate în care  preocupările de bază ale gospodăriilor sunt ţesutul la r ăzboaie ţăr ăneşti, cusăturile sau broderiile populare, activităţi în care pot fi iniţiaţi turiştii amatori. Prin urmare, caracteristica esenţială a acestor sate, imaginea lor de marcă, ar urma să fie producţia lor artistică şi artizanală valorificată turistic complex şi eficient. 

 Sate turistice climaterice  şi peisagistice

Caracteristicile predominante ale acestor sate, adecvate turismului de sejur  (pentru amatorii de linişte, de plimbări solitare într-un cadru natural pitoresc) sunt cadrul natural şi poziţia izolate de centrele aglomerate şi de marile artere de circulaţie. Aşezările turistice de acest tip, situate în zonele de deal şi de munte, cu casele r ăspândite pe văi şi coline, la o oarecare distanţă unele faţă de altele, cu  pajişti, fâneţe sau livezi, dar şi în zona litorală (oarecum izolată de marile artere de circulaţie) sunt adecvate turismului de sejur, oferind posibilităţi de plimbare în aer  liber, băi de aer, helioterapie, drumeţie: Fundata, Şirnea (în Culoarul Rucăr-Bran), Tismana (Gorj), Br ădet (Argeş), Botiza (Maramureş), Vama-Veche, 2 Mai (Constanţa) etc. 

 Sate turistice pesc ăre şti  şi de interes vân ătoresc

În afara posibilităţilor de cazare, în aceste sate se pot oferi servicii culinargastronomice, pescăreşti şi vânătoreşti. De asemenea, populaţia locală poate organiza, pentru turişti, unele forme de agrement specifice – pescăreşti şi vânătoreşti (vânătoare, pescuit, safari): satele de pe văile Vişeului şi Bistriţei, Gurghiu şi din Delta Dunării. 

 Sate turistice viti-pomicole

În aceste localităţi predomină activităţile de cultivare a pomilor fructiferi şi a viţei de vie; activităţile turistice sunt posibile pe toată durata anului, atât în   perioada recoltării, cât şi după aceea prin oferirea fructelor, strugurilor  şi a  preparatelor pe baza lor. De asemenea, pot fi avute în vedere multe alte preparate culinare, comune sau dietetice, pe bază de fructe. În aceste sate, o atracţie deosebită şi, în acelaşi timp, o sursă principală de venituri poate să o constituie  băuturile r ăcoritoare şi reconfortante, preparate din fructe: Recaş, Giarmata, Şiria, Agapia, Vânători-Neamţ etc. 

 Sate turistice pastorale

În această grupă pot fi incluse, în general, sate de munte, în care  preocuparea de bază a localnicilor este creşterea oilor şi a vitelor şi care pot atrage turiştii prin meniuri bazate pe produse lactate. Aceste meniuri pot fi completate cu 114

ouă, carne de pasăre, ovine şi bovine, iar pentru divertisment, pot fi organizate ospeţe ciobăneşti (batal la proţap, berbec haiducesc, balmuş, urdă şi jintiţă),  petreceri specifice şi tradiţionale: Prislop, Vaideeni, Jina. 

 Sate turistice pentru practicarea sporturilor 

 Numeroase localităţi rurale prezintă excelente condiţii pentru practicarea sporturilor de iarnă (sate montane şi de deal) şi nautice pe râurile interioare, lacuri de acumulare, f ăr ă amenajări speciale şi costisitoare. Acest tip de sat poate s ă atragă două categorii de turişti, în general din rândul tineretului: sportivi amatori, iniţiaţi în practicarea sporturilor respective; turişti iniţiati sau mai puţin iniţiati, dar  dornici să se iniţieze şi să le practice. Pentru această categorie, pot exista instructori de schi, bob, înot, recrutaţi din rândul populaţiei locale. De asemenea, în aceste sate, pot funcţiona puncte de închiriere a echipamentului sportiv (Fundata, Moeciu, Şirnea, Murighiol, Mila 23 etc.). 

 Satele balneare susţin turismul balnear de importanţă locală şi mai rar  regională, bazându-se pe o serie de resurse turistice exploatate şi valorificate: ape minerale carbogazoase, mofete, izvoare sau lacuri sărate, nămol etc.: Zizin, Covasna, Bala (Mehedinţi), Oglinzi şi Bălţăteşti (în Subcarpaţii Moldovei), Coştiui (Maramureş), Călacea (Timiş), Săcelu (Gorj) etc.



  Satele cu obiective de interes ştiin ţ ific dispun de diferite tipuri de rezervaţii naturale care, prin inedit, unicitate, frumuseţe, atrag spre vizitare numeroşi turişti str ăini şi autohtoni: Andrieşeni (Vrancea), Cireşu (Mehedinţi), Bosanci şi Sadova (Suceava), Chiuzbaia (Maramureş) etc.



  Sate cu monumente istorice, de art ă  şi arhitectur ă, cu valoare de excepţie, renumite pe plan naţional şi internaţional, sunt specifice Moldovei, cu o salbă impresionantă de mănăstiri, rezultatul renaşterii moldave din secolele XV-XVII (Suceviţa, Putna, Dragomirna, Agapia, Văratec etc.), Subcarpaţilor Getici (Aninoasa, Cotmeana, Cozia, Horezu, Polovragi, Tismana), sudului Transilvaniei, cu renumitele biserici fortificate (Hărman, Prejmer, Biertan, Feldioara, Cristian etc.). (9)

Este evident că multe din tipurile de sate prezentate anterior nu au caracteristici tranşante, acelaşi tip putând cuprinde caracteristici specifice celorlalte tipuri, delimitarea realizată fiind mai mult teoretică. În organizarea şi desf ăşurarea activităţii de turism în satele turistice, un rol important îl ocupă abordarea acestei activităţi într-un sistem de management –  115

marketing, pornind de la formarea „produsului turistic“ pe componente şi în ansamblu, până la stabilirea tarifelor, a căilor  şi mijloacelor de promovare şi  publicitate. Formarea produsului turistic implică atât analiza potenţialului turistic (natural şi cultural-istoric, poziţie geografică, for ţa de muncă, tr ăsăturile  psihosociale ale populaţiei etc.), material uman şi financiar (surse şi mijloace de finanţare), cât şi a posibilităţilor de valorificare şi constituire într-o ofertă turistică competitivă. Prin studii de conjunctur ă se aleg pieţele cele mai favorabile, căile şi mijloacele de promovare şi publicitate. În realizarea acestui demers, trebuie să se ţină seama şi de: valoarea şi varietatea resurselor turistice, ocupaţiile agropastorale şi tradiţiile etnofolclorice din zonă, poziţia favorabilă pe o arter ă turistică importantă sau în apropierea unor  centre turistice şi staţiuni renumite, apropierea de masive montane de mare atractivitate şi circulaţie turistică, dezvoltarea socio-economică ridicată a satelor  care conduce la un nivel de trai confortabil al gospodarilor, cu efecte benefice   pentru primirea şi găzduirea turiştilor, inclusiv din str ăinătate, tr ăsăturile  psihostructurale ale populaţiei, care îi confer ă un grad mare de ospitalitate, cinste şi moralitate, gradul mai înalt de emancipare a locuitorilor din sate (cunoscători şi

de limbi str ăine). Este necesar ă, de asemenea, inventarierea resurselor turistice naturale şi socio-economice, care trebuie continuată cu analiza detaliată a posibilităţilor de valorificare şi de construire a produsului turistic. Este vorba, în principal, de: amenajări pentru dezvoltarea infrastructurii generale (alimentare cu apă, încălzire, epurarea apelor uzate, repararea şi modernizarea drumurilor de acces la obiective sau de legătur ă cu magistralele rutiere), ridicarea gradului de confort al gospodăriilor primitoare de turişti, dotări tehnico-edilitare şi comerciale, dotări  pentru agrement sportiv (pârtii de schi, transport cu cablu, terenuri de sport, poteci turistice, echitaţie) etc. (68) Urmează analiza tehnico-economică a fiecărui program în parte şi soluţionarea financiar ă a propunerilor, urmărindu-se realizarea în etape şi în funcţie de eficienţa economică a fiecărei investiţii. Realizarea investiţiilor, pe  programe, se poate face cu for ţe proprii, prin credite de la bancă, prin asociere cu societăţi comerciale româneşti şi str ăine, fie prin sprijin financiar de la anumite fundaţii din ţar ă sau din str ăinătate, sau de către anumiţi agenţi economici (este vorba mai ales despre dotările de agrement). 116

Pentru organizarea, dezvoltarea şi promovarea turismului din spaţiul rural, trebuie avute în vedere două tipuri de implementări: cele datorate activităţii agroturistice şi cele de turism rural. Astfel, baza material ă a agroturismului  este formată din totalitatea gospodăriilor ţăr ăneşti amenajate pentru primirea turiştilor, atestate şi racordate la o anumită formă de organizare. Gospodăriile ţăr ăneşti pot fi clasificate după mai multe criterii: (77) 1) Din punct de vedere al utilit ăţ ii  şi destina ţ iei gospod ăr  iei, se deosebesc trei grupe, şi anume: a) gospodării pentru satisfacerea nevoilor proprii;  b) gospodării construite pentru nevoile proprii şi pentru alternativa turistică; c) gospodării nou construite, asistate de specialişti şi prevăzute cu echipamente şi utilităţi necesare pentru a r ăspunde cerinţelor turistice.  ştilor , gospodăriile 2)   Din punct de vedere al serviciilor oferite turi

ţăr ăneşti turistice pot fi clasificate astfel:

a) gospodării turistice de găzduire (gospodarul ofer ă turiştilor, în afar ă de cazare şi mic dejun şi mesele de prânz şi sear ă);  b) gospodării turistice de găzduire şi sejur pentru copii (gospodarul ofer ă copiilor turişti şi însoţitorilor acestora cazare, mic dejun, mesele de  prânz şi sear ă, cu alimente de bază produse şi preparate în propria gospodărie, în propor ţie de peste 50%). În ceea ce priveşte modul de organizare al unei gospodării, în componenţa acesteia se includ mai multe zone: zona locuinţei şi a spaţiilor auxiliare (cuprinde, de regulă, locuinţa propriu-zisă, o bucătărie de var ă, o magazie în imediata apropiere a locuinţei); zona anexelor gospodăreşti (adă post pentru animale mari, saivane de oi şi capre, coteţe cu padocuri pentru porci şi p ăsări); zona gr ădinii de legume şi zarzavat; zona pomilor fructiferi. În ceea ce priveşte turismul rural, acesta dispune de o structur ă funcţională de servicii şi cazare eterogenă.  Entit ăţ ile organiza ţ ionale ale turismului rural 

sunt structuri special

amenajate, în scopul realizării funcţiunilor pentru care au fost concepute atât din   punct de vedere al utilizării cadrului construit, cât şi din punct de vedere al serviciilor. În jurul acestei entităţi se desf ăşoar ă activităţi de turism specializate, veniturile obţinute au un caracter permanent, iar serviciile sunt oferite de un 117

  personal specializat. Activitatea de bază a acestor structuri este caracteristică  prestaţiilor de servicii turistice şi au caracter permanent. În satele turistice, servirea mesei   pentru turişti se poate realiza în mai multe modalităţi: pensiunea completă la gospodarul-gazdă; demipensiune, mic dejun inclus în tariful de închiriere al camerei (casei); pensiune completă sau demipensiune acordată de o familie unui grup mai mare de turişti, care locuiesc în gospodării diferite; pensiune completă sau demipensiune la o unitate de alimentaţie publică din localitate (restaurant, pensiune etc.); pregătirea mesei de către turişti, cu produsele lor sau ale gospodarului şi cu utilajele acestuia. (124)  Anima ţ ia  şi agrementul  au un loc important în ocuparea timpului liber  într-un sejur turistic. Resursele turistice variate ale unui sat turistic pot genera numeroase forme de petrecere a timpului, prin amenajarea sau organizarea a diverse dotări şi acţiuni turistice corespunzătoare unora dintre cele mai diferite motivaţii şi segmente de clientelă. În zonele montane se pot amenaja astfel, pârtii de schi (alpin şi de fond) dotate cu mijloace de transport cu cablu (baby-schi, teleschi şi chiar telescaune), terenuri de sport multifuncţionale (tenis, volei),   patinoare, lacuri pentru agrement nautic, plajă şi înot, locuri de picnic, poteci marcate pentru drumeţie etc. Acolo unde condiţiile naturale o permit, se pot amenaja piscine, saune adiacente caselor de vacanţă, se pot organiza programe pentru

speoturism,

alpinism, turism de cunoaştere etc. Toate aceste posibilităţi de agrement, acţiuni şi  programe turistice presupun amenaj ări cu investiţii mici sau de mai mari propor ţii, realizarea unor programe de mare eficienţă dar  şi atractive, precum şi o bună organizare. Dotările de agrement general se pot realiza de către asociaţia turistică locală dar  şi de către anumiţi agenţi economici. În ţările cu tradiţie, agenţii economici ce organizează sporturile de iarnă, agrementul nautic, alte sporturi sau   programe de speoturism sau alpinism, drumeţii montane, cooperează cu deţinătorii de baze de cazare, formând asociaţii mixte ce pot suporta mai bine concurenţa, contribuind, cu cote-păr ţi, la amenajarea unor dotări în satul sau zona respectivă. (145) În ceea ce priveşte baza de servicii comerciale, satele turistice trebuie să dispună de produse agroalimentare locale (lactate, carne, legume, fructe etc.), care   pot fi cumpărate de către turiştii sosiţi pentru sejur sau cei aflaţi în tranzit prin localitate. Totodată, după experienţa altor  ţări, în unele sate turistice se pot 118

amenaja şi dezvolta şi unele complexe industriale agroalimentare, care să comercializeze produsele proprii. Activitatea turistică în spaţiul rural românesc a evoluat, într-o perioadă relativ scurtă de timp, din faza de promisiune cu perspective de dezvoltare, la stadiul unei activităţi socio-economice clar conturate, care beneficiază de  pârghiile legislative şi instituţionale corespunzătoare.

7.4 DIRECŢIILE ŞI FORMELE DE DEZVOLTARE ÎN PERSPECTIVĂ ALE AGROTURISMULUI România are mari posibilităţi de dezvoltare a agroturismului în multe zone, iar    practicarea acestuia este necesar ă în etapa actuală. Veniturile realizate din aceasta activitate - urmare a cointeresării sătenilor pentru practicarea agroturismului prin închirierea de locuinţe şi comercializarea produselor naturale sau antrenarea turiştilor la activităţi agricole ori casnice pot contribui substanţial la ridicarea nivelului de trai şi civilizaţie, la fixarea tineretului în localităţile rurale. Configuraţia geografică a României, ofer ă condiţii ideale atât pentru agroturismul propriu-zis, în perioada actuală, cât şi pentru practicarea sporturilor  de iarnă, constituind o reală rezervă ca potenţial valorificat încă la scar ă redusă, cu atât mai importantă cu cât reprezintă o posibilă sursă de venituri suplimentare, care, bine influenţată şi gospodărită, poate fi pusă în valoare în termen relativ scurt şi cu investiţii minime. Consider ăm deci că agroturismul în general, trebuie să-şi evalueze mult mai riguros şansele de relansare şi, în acelaşi timp, să redevină una din susrsele complementare de venituri în special în zonele defavorizate din punct de vedere agricol. Prin aceasta s-ar realiza o serie de efecte pozitive remarcabile, dintre care amintim: crearea de noi locuri de muncă, transferul geografic de resurse, amenajarea şi sistematizarea teritoriului, echilibrarea bugetelor locale, integrarea mai rapidă, prin turism, a ţării noastre în structurile Uniunii Europene. Luând în calcul şi faptul că industria turismului are un impact mai mare decât orice altă industrie, consider ăm că este necesar a realiza o analiză succintă pentru o  bună determinare a priorităţilor dezvoltării turismului rural în judeţul Bacău.  Numărul celor care practică activităţi de turism rural este totuşi mare, o  bună parte dintre echipamente nefiind omologate, clasificate sau desf ăşurând activitatea în mod nelegal. 119

În România, confruntată în ultimii ani cu profundele mutaţii impuse de  procesul de tranziţie la economia de piaţă, agroturismul s-a dovedit sectorul cel mai sensibil la stimulii economico-sociali, fenomen resimţit atât în domeniul cererii cât şi în cel al ofertei de produse turistice. Agroturismul s-a aflat şi se află în rezonanţă cu întreaga mişcare turistică românească, însă prin plusurile lor încearcă să-şi domine lipsurile şi să convingă. Pentru turist, calitatea produsului este deosebit de importantă. Ţinând cont de aceasta este cunoscut faptul că introducerea în circuitul turistic a unor structuri / echipamente ce ofer ă – prin personalul său - servicii de proastă calitate poate compromite, pe termen lung, un produs sau o destinaţie. Din literatura de specialitate şi din practică rezultă că odată compromis un produs turistic, refacerea acestuia necesită eforturi şi cheltuieli deosebite pe durata a mai mulţi ani. În concluzie, un agroturism de calitate presupune servicii şi prestaţii de calitate. Se subînţelege că echipamentele agroturismului trebuie să dispună de o dotare sanitar ă modernă; de condiţii de confort atât pentru găzduire (primire), cât şi

pentru alimentaţia publică; de căi de acces şi comunicaţie civilizate.

Consider ăm că nu în ultimul rând, trebuie acordată o deosebită importanţă  promovării produsului turistic rural care necesită: publicarea unor buletine informative; înfiinţarea unui ziar (revistă) de profil; editarea anuală a unui catalog la standardele europene; elaborarea unor programe de media; realizarea unui oficiu de informare şi difuzare. În altă ordine de idei, se impune: 

 formarea - în cadrul asociaţiilor profesionale - unui corp de exper  ţ i  capabili a acorda asistenţă tehnică;



organizarea unor cursuri  de marketing, amenajare şi compartimentare a spaţiilor de primire, pregătire şi servire a mesei (catering şi reguli de servire a mesei), clasificare, omologare, standarde de calitate;



desf ăşurarea unor ac ţ iuni de instruire în igienă şi ecologie;



realizarea unui sistem informa ţ ional  competitiv (evidenţă operativă, sistem de rezervări);



ini  ţ ierea în comportamentul  şi rela ţ iile cu turi  ştii (comunicare).  La nivel regional se va avea în vedere elaborarea unui material mai amplu,

care să surprindă mai multe elemente caracteristice ale ansamblului respectiv Localităţile rurale unde se va practica agroturismul şi turismul ecologic, vor deveni spaţii unde se vor asambla toate elementele de dezvoltare durabilă 120

locală. Va apare interesul de îmbunătăţire a infrastructurii, de constituire a unei vieţi spirituale a localităţilor rurale. Se va crea astfel suportul îmbunătăţirii serviciilor publice. Se va observa că agroturismul exercită o influenţă complexă asupra mediului extern (economic, social, cultural, ambiant), punându-şi amprenta asupra nivelului general de dezvoltare economică a localităţilor respective. Se vor  realiza obiectivele strategice ce au în vedere asigurarea şi protejarea factorului uman, dotările tehnice şi conservarea patrimoniului, grupate în următoarele direcţii de acţiune astfel şi anume: stoparea migraţiei populaţiei din mediul rural şi stimularea revenirii, cel puţin par ţiale, a populaţiei din localităţile urbane spre cele rurale; asigurarea condiţiilor de trai şi de civilizaţie în mediul rural, stimulând stabilirea populaţiei active în mediul rural; conservarea şi protecţia mediului rural  – factor de atracţie a populaţiei autohtone şi a str ăinilor spre mediul rural. Turismul rural, ecologic şi cultural prin efectele sale vor deveni un instrument constant şi nu costisitor – de progres social al satului, şi anume: continuitatea activităţilor agricole într-un mediu slab productiv; prevenirea, respectiv decompresarea oraşelor de creşterea ratei şomajului; ridicarea gradului general de civilizaţie a unei mari categorii de populaţie, locuitorii din mediul rural, care sunt mai izolaţi, mai ales prin ameliorarea condiţiilor igienico- sanitare, a comportamentului social şi cultivarea gustului estetic. Agroturismul, ecoturismul şi turismul durabil ofer ă cetăţenilor din spaţiul rural oportunităţi şi mecanisme pentru a-şi tr ăi viaţa pe care şi-o doresc cu un viitor sigur pentru ei înşişi şi copiii lor. Dezvoltarea antreprenoriatului rural, inclusiv şi a turismului rural, în baza cunoştinţelor manageriale şi tehnologiilor nonpoluante în armonie cu principiile dezvoltării durabile – cu siguranţă va deveni un stimulant material serios pentru locuitorii satelor, asigurându-le un trai decent şi un loc de muncă la ei acasă.

121

BIBLIOGRAFIE 1. Alecu I, şi colab. 2004- Func ţ iile turismului rural, în Turismul rural  românesc. Poten ţ ial  şi valorificare, Editura Pan Europe, Iaşi, 2. Apetroaie Camelia, 1996 – Valorificarea resurselor locale prin activitatea de turism rural, comuna Vama, jude ţ ul Suceava. Turismul rural românesc. 3. Acatrinei Marilena, 2002–  Tendin ţ e în dezvoltarea turismului rural . Turismul rural românesc. 4. Beteilee R. 1996- L”agritourisme dans les espace ruraux europeens . Annales de Geeographie nr. 592. Edit Armand Colin Paris 5. Bălinişteanu Domniţa, Honciat Doiniţa, Matei Daniela, 2002-  Influen ţ a turismului asupra meseriilor satului., în volumul Turismul rural românesc, Ed. Pan Europe, Iaşi 6. Berbecaru, I., Botez, M 1977. –  Teoria  şi practica amenaj ării turistice, Editura Sport-Turism, Bucureşti. 7. Biji, E.M., Roşca E., Şerban, D. 1999–  Unele probleme cu privire la indicatorii resurselor materiale din turismul rural , în volumul „Turismul rural românesc. Actualitate şi perspectivă“, Editura Pan Europe, Iaşi. 8. Botez G., Lupu N., Miron A., Penciu A., Stoian M. , 1998 –  Îndrumar pentru turismul rural, Editura Rentrop & Straton, Bucureşti. 9. Bran Florina, Istrate I., Manole V. 1996–  Agroturism  şi turism rural , Editura Economică Bucureşti,. 10. Bran Florina şi colab., 1997 – Turismul rural . Editura Economică, Bucureşti 11. Bran Florina şi colaboratorii, 1997 –  Turismul rural – modelul european , Editura Economică. 12. Bran, Florina 1997–   Ecoturismul: turismul durabil  şi turismul rural , în „Tribuna economică“, Bucureşti,nr. 18-19. 13. Bran Florina,. Marin D, Şimon Tamara 1997–  Turismul rural. Modelul  european, Editura Economică, Bucureşti,. 14. Bran Florina, Marin D., Simon Tamara. 1998–   Economia turismului  şi  mediul înconjur ător , Editura Economică, Bucureşti,. 15. BREZULEANU S. , 2004 -  M   ANAGEMENT

 Ă . AGRICOL - TEORIE   Ş   I PRACTIC 

EDITURA PERFORMANTICA, IAŞI. 16. Brezuleanu S., Brad I. 2001- Considera ţ ii privind activit ăţ ile agroturistice din landul Baden - Wurttemberg, Germania. Universitatea de Ştiinţe 122

Agricole şi Medicină Veterinar ă Iaşi, Facultatea de Agricultur ă, Lucr ări Ştiinţifice.

17. Brezuleanu S., Ciurea I. V., Ştefan G, Brezuleanu Carmen Olguţa 2001. Tendin ţ e privind orientarea structurilor de produc ţ ie în agricultura zonelor  defavorizate din Moldova. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinar ă Bucureşti, Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultur ă şi Dezvoltare Rurală. 18. Brezuleanu S., Ciurea I.V., Ungureanu G., Mereu Nicoleta, 2002- Aspects du dévéloppement rurale du Departement de Bistri  ţ a-Nãsãud  - Universitatea de Ştiinţe

Agricole şi Medicină Veterinar ă, Facultatea de Agricultur ă, Lucr ări

Ştiinţifice.

19. Brezuleanu, S. Ciurea I., Brezuleanu Carmen-Olguţa, 1999 -  Agriculture in mountain and submountain areas of Moldavia. Present and Development   prospects. Revista Cercetări Agronomice în Moldova, vol 3-4, S.C.A. PoduIloaiei, Iaşi. 20. Buciuman E., 1999  Economia turismului  şi agroturismului , Editura ALE , Bucureşti 21. Burkhart A., J, 1999. - The management of tourism, London. 22. Cîndea Melinda, Bran Florina -  Spa ţ iul geografic românesc 2001. Editura Economică, Bucureşti. 23. Ciurea I, Vasilescu N., Vrânceanu S., Brezuleanu S.,. Popa E. 1995Organizarea activit ăţ ilor economico-sociale în sistem agroturistic, a localit ăţ ilor montane de pe Valea Oituzului, jude ţ ul Bacău.- Lucr ări ştiinţifice, Universitatea Agronomică

Iaşi, vol. 38, seria Agronomie.

24. Ciurea I. V., Brezuleanu S., Ungureanu G. - Posibilit ăţ i de dezvoltare a spa ţ iului rural din zona Oituz – jude ţ ul Bacău, sat Poiana S ărat ă , 1998, Lucr ări ştiinţifice, U.A.M.V. Iaşi, seria Agronomie, vol. 41. 25. Ciurea I. V., Chiran A., Brezuleanu S., Gîndu Elena, Ungureanu G . 1998  Researches regarding the efficiency of technical-economic activities of some mountain farms from western carpathians. Programul TEMPUS-PHARE –  Contributi allo studio dell’a transizione dell agricoltura rumena verso il mercato: aspetti strutturali, economici ed estimativi. Editione Conquiste, Bologna. 26. Ciurea I.V., Brezuleanu S., Bodescu D., Mihalache Roxana 2004 -  Studii   privivnd valorificarea poten ţ ialului agroturistic în zona Ca şin-Oituz, jude ţ ul  123

 Bacău. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinar ă, Facultatea de Horticultur ă, Lucr ări Ştiinţifice. 27. Cosmescu, I. 1998–  Turismul, fenomen complex contemporan, Editura Economică, Bucureşti,. 28. Csosz I., 1996 - Agroturismul montan . Editura Mirton, Timişoara. 29. Diaconu C, 2004 – O pensiune agroturistică cu atmosfer ă ”La Izvor km 256”, Orbeni, jud Bac ău. Revista Romanian SMEs building a strong

future, Programul RICOPO, octombrie . 30. Drand, H., Gounirard, P., Spindler, J. 1994–    Economie et politique du tourisme, L.G.D.J., Paris,. 31. Erdeli, G., Istrate, I 1996. –   Amenaj ări turistice, Editura Universitatea Bucureşti,. 32. Ferenţ E., 2001 Oportunit ăţ i pentru dezvoltarea turismului rural în  perspectiva integr ării europene a României , în Turismul rural românesc.  Poten ţ ial  şi valorificare, Editura Pan Europe, Iaşi, 33. Gheorghiu O şi colab, 1998- Îndrumător pentru turismul rural , Bucureşti. 34. Glăvan V., 1995–    Agroturismul – factor determinant în dezvoltarea economico-social ă a satului românesc, în Revista Română de Turism nr. 4. 35. Glăvan V., 1999 – „Criterii de omologare  şi tipuri de sate turistice”, în volumul „Turismul rural. Actualitate  şi perspective”. Editura Pan Europe, Iaşi. 36. Glăvan V., 2002 – „ Agroturism, Ecoturism”. Editura Alma Mater, Sibiu 37. Iftime Elena, Irina Bilanseac, 2002– Cadrul juridic al activit ăţ ii de turism în  „Turismul Rural Românesc ”, Editura Pan Europe, Iaşi. 38. Ionescu I., 2000, Turismul fenomen socio-economic  şi cultural . Editura Oscar Print. 39. Luntraşu Mariana, 2002– Turismul rural  şi dezvoltarea regional ă – Editura T.R.R., , Iaşi. 40. Matei Daniela 2005 – Turismul rural. Teorie  şi realitate. Editura Terra  Nostra Ia şi

41. Magazin P, Diaconu C., 2000 – Aspecte ale agroturismului în unele ţări din U.E. Analele USAMV , Seria Agricultură, Vol 43, Iaşi. 42. Mitache, Şt. 1996–  Turismul rural   şi agroturismul , Editura Fax Press, Bucureşti,.

124

43. Mitrache Şt., Manole V., Stoian M., Bran Fl., Istrate I., 1996 –  Agroturism  şi  turism rural, Ed. Fax Press, Bucureşti, 44. Neacşu, N. 1999–  Turismul   şi dezvoltarea durabil ă, Editura Expert, Bucureşti,. 45. Nistoreanu, P. 1998–   Îndrumar pentru turismul rural , Editura Rentrop and Straton, Bucureşti,. 46.  Nistoreanu, P. 1999– Turismul rural , Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 47. Petrea Rodica, Petrea D, 2000, Turismul rural , Editura Presa universitar ă Clujeană.. 48. Petrescu, Carmen 1978–   Modelul turistic Chamonix Mont Blanc, Editura Sport-Turism, Bucureşti.. 49. Popa C.,

2004  –  Oportunit ăţ i de dezvoltare a turismului rural   şi 

agroturismului în Regiunea Nord-Est a României . Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinar ă, Facultatea de Horticultur ă, Lucr ări Ştiinţifice.

50. Popa C., 2004  –    Pensiunea agroturistică – prezent   şi perspective, în contextul integr ării României în Uniunea European ă. Universitatea de Ştiinţe

Agricole şi Medicină Veterinar ă, Facultatea de Horticultur ă, Lucr ări

Ştiinţifice.

51. Py Pierre 1996–   Le tourisme – Un phénomène économique. II Edition,. La Documentation Française, Paris.,. 52. R ăducu, V., Raducu, N. 1988–  Amenajarea locuin ţ elor rurale, Editura Ceres, Bucureşti,. 53. R ăducanu, V. 2000.- Economia resurselor naturale, Bucureşti, Editura ALL BACK, 54. Rey R ., 1979- Viitor în Carpa ţ i.  Editura Scrisul Românesc, Craiova 55. Rey R. 1999–   Agroturismul – o  şansă pentru dezvoltarea agriculturii în   zonele de munte. În „Turismul rural – actualitate  şi perspective, Lucr ări Ştiinţifice USAMV-Iaşi.

56. Stoian Maria, 2005 –    Managementul pensiunii – manual  şi supliment  legislativ. A.N.T.R.E.C., Bucureşti. 57. Tacu Al. P. şi colab 2002 - Turismul rural românesc. Metode  şi tehnici de cercetare, Editura Pan Europe, Iaşi,

125

58. Tacu Al P , Talabă I. 1999-Crearea pensiunii turistice rurale, mijloc de eviden ţă a activit ăţ ii economico-financiare, in vol în „Turismul rural, actualitate şi perspective, Iaşi. 59. Talabă I., 1999 – Turismul rural între mit  şi realitate – în „Turismul rural, actualitate şi perspective, Iaşi. 60. Talabă I.  Agroturism sau turism rural? Între teorie  şi practică, în Anuarul Centrului de Cercetări Economice „Gh. Zane“ Iaşi, Tom 6/1997. 61. Talabă I. – Turismul rural între mit  şi realitate, în volumul Turismul rural. Actualitate şi perspective, Editura Pan Europe, Iaşi, 1999 62. *** –   Anuarul Turistic al României (Romanian Touristic Yearbook)  –   Descriere bazat ă  pe anul 2003,

Ministerul Turismului şi Comisia Naţională

 pentru Statistică, Bucureşti, 2003. 63. *** Anuarul UCECOM, 2002 , Bucureşti 64. *** Buletine informative ANTREC – Bucureşti, 2000-2005 65. *** – Contribu ţ ii ale cercet ării  ştiin ţ ifice la dezvoltarea socio-economic ă a  zonei rural-montane : Simpozionul din 15-16 mai 1998, Comitetul de redacţie Mariana Rusus, Doina Popa, Florin Prica, Sibiu, Editura Roprint, 1998, 66. ***

Europeans and their Holidays , Comission of the European

Communities, 1985. 67. ***Guida all’AGROTURISMO in Italia

2002/2003

68. *** –  Hot ărârea Guvernului României nr. 58 din 10 martie 1997  privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului. 69. *** L’Ordre juridique communitaire – J.V. Louis, 5-e edition. Revue et mise a jouer, 1992. 70. *** Legea pentru organizarea turismului, în România , Monitorul Oficial nr. 50 din 26 februarie 1936. 71. *** Legea privind înfiin ţ area Ministerului Turismului  nr. 27/1971 72. ***   Les villages de vacances familiales en Frances – material publicitar, 1995. 73. *** Logis of Great Bretain, 1992. 74. ***   Muntele- Buletin informativ. CEFIDEC, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, nr. 1, 2001 75. *** –  Ordonan ţ a Guvernului României nr. 62 din 24 august 1994  privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montană. 126