Mircea Eliade, Maitreyi
– roman al experienţei 1. Contextualizarea operei
reprezinta o orientare tematica in perioada interbelica si se regaseste in opere in care este valorificat valorificataa trairea trairea intensa, intensa, de catre personaje, personaje, a unor experiente personale personale variate, variate, dar definitorii definitorii (iubirea, (iubirea, prietenia, razboiul, moartea). moartea). Proza experientei se bazeaza bazeaza pe crearea impresiei de autenticitate, de obicei prin utilizarea unor elemente care tin de realitate (pagini de jurnal). Acest tip de roman a fost teoretizat de Mircea Eliade, care in volumul Itinerariu Itinerariu spiritual subliniaza rolul estetic generat in operele literare de trairea intensa a unor experiente existentiale . Romanul Romanul experienţei experienţei
Literatura Literatura lui M. Eliade se inscrie inscrie in preocuparea preocuparea prozatorilor prozatorilor interbelici interbelici de problematizar problematizaree a existentei si de intelectualizare a creatiei artistice. Eliade sustine, asemenea lui Camil Petrescu, principiul autenticitatii: in fata originalit originalitatii atii eu propun propun autentic autenticitat itatea... ea... A trai tu insuti, insuti, a cunoaste prin tine, a te exprima prin tine ( Oceanografie ). De asemenea, in conceptia lui Mircea Eliade, orice orice se intam intampla pla in viata viata poate poate const constit itui ui subie subiect ct de roma roman n ( Şantier ). Prozatorul porneste de la ideea ca literatura autentica se bazeaza pe o experienta traita , prelucrand ideea lui Andre Gide, conform careia orice cunoastere pe care n-a precedat-o o senzatie e de prisos.
experientei,, al trairii trairii ( termen preferat preferat de M. Eliade ), pentru ca eroul Maitreyi este un roman al experientei este un alter- ego al autorului, din a carui biografie stim ca povestea cartii este autentica, a fost traita si in realitate. Acest roman face parte din naratiunile “ciclului indian” ( Isabel si apele diavolul diavolului, ui, Nopti Nopti la Seramp Serampore ore si Secretul Secretul doctorul doctorului ui Honigbe Honigberger rger ) , constituind cea mai reusita transfigurare artistica a fascinatiei pe care exoticul univers bengalez a exercitat-o asupra scriitorului in perioada sederii sale in India ( 1928 – 1931 ). Ca in mai toate scrierile sale de tinerete, M. Eliade manifesta si in acest roman un viu interes pentru aplicarea conceptului de autenticitate. Scriitorul porneste de la datele oferite de propria sa viata, oprindu-se la tot ceea ce i se pare veridic autentic .Valorifica datele jurnalului sau indian, pe care le inserează în naraţiunea romanescă. Astfel, fără să să fie propriu-zis un “roman indirect”, transcriere fidelă a paginilor de jurnal, Maitreyi se înscrie în categoria ficţiunii autobiografice, frecvent invocte de autor în interven intervenţiil ţiilee sale teoreti teoretice ce din presa presa vremii vremii ( Carmen Muşat ). Nevoia de autenticitate il
determina pe romancier sa opereze doar cateva schimbari in datele furnizate cu generozitate de realitate, realitate, precum numele numele si profesia naratorului sau adevarata adevarata identitat identitatee a inginerului inginerului Narendra Sen. Aceleasi motive il determina pe romancier sa pastreze numele adevarat al eroinei, Maitreyi, si pe cel al surorii surorii sale, Chabu. Aceste schimbari, schimbari, desi in aparenta nesemnific nesemnificative ative,, transforma transforma (deoarece identitate identitateaa dintre autor, pactul autobiografic autobiografic (Philippe Lejeune ) in pact romanesc (deoarece narator narator si persona personajj nu este este perfect perfecta, a, imagin imaginarul arul patrund patrundee in opera, opera, conferi conferindundu-ii atribu atribute te romaneşti, ficţionale ). 2. Tema si viziunea despre lume
Tema este iubirea imposibila, ilustrata in roman prin idila intre doua fiinte de rase deosebite, despartite prin moravuri, unite in universalitatea dragostei, o veche tema romantică ( Ovid Crohmălniceanu ). Astfel, Maitreyi si Allan sunt intruchipari exotice ale unui mit etern: acela al cuplului de indragostiti ( Eugen Simion ). Povestea nefericita
traita de cuplul de indragostiti Maitreyi si Allan, in decorul Indiei, aminteste de cuplurile nefericite, precum Tristan si Isolda sau Romeo si Julieta, astfel incat se poate spune ca prin acest roman Mircea Eliade a sporit cu unul seria miturilor erotice ale umanitatii ( Perpessicius ). Romanul Maitreyi ilustreaza conceptia scriitorului despre eros , vazut ca o modalitate specifica de cunoastere . Pentru europeanul Allan, trista poveste de dragoste pe care o traieste are semnificatia unei duble initieri: intr-o iubire totala si in universul necunoscut al Indiei. Cititorul asista, astfel, la fenomenul interferarii a doua culturi extrem de diferite, evenimentele fiind relatate din punctul de vedere al europeanului care incearca sa decodifice esenta spiritualitatii indiene ( procedeul descoperirii realitatilor autohtone din perspectiva unui strain aminteste de tehnica narativa utilizata de Montesquieu in Scrisori persane ). Eugen Simion consideră Maitreyi un roman viu, substanţial, cu o deschidere nouă spre problematica omului modern ( un spirit, între altele, voiajor, confruntat în experienţele lui existenţiale cu mentalităţi înrădăcinate în ceea ce antropologii numesc cultura de profunzime ). Nu atât exotismul este considerat elemental inedit în romanul lui M. Eliade, ci un spirit nou de a gândi destinul omului în sec. al XX-lea, o voinţă clară de sincronizare cu spiritual timpului . Intelectualizarea conflictului epic, descoperirea Indiei
cu arhetipurile ei culturale şi confruntarea acestui univers cu tradiţiile şi mentalităţile europene, introducerea elementelor de senzualitate în roman, elaborarea unei mitologii a seducţiei sunt doar câteva dintre elementele novatoare ale romanului, consideră Gh. Glodeanu.
3. Titlul
Este numele personajului feminin principal (personaj eponim) si sugereaza, prin sonoritatea sa exotica, un personaj misterios si fascinant, apartinand unui spatiu geografic indepartat. De altfel, Maitreyi este considerata de critica literara cel mai exotic personaj feminin din literatura romana, femeie si mit in acelasi timp, simbol al sacrificiului in iubire (Pompiliu Constantinescu). Personajul feminin sustine esafodajul intregului roman; Allan o scoate pe Maitreyi din randul femeilor obisnuite si o incarca de scralitate, aspect anticipat si de rezonanta veche a numelui: Maitreyi este numele unei preotese din Upanisade, vechi scrieri indiene. De asemenea, Maitrî inseamna in sanscrita “prietenie, iubire” si este unul dintre principiile esentiale ale vietii.
4. Compozitia si structura
Alcătuit din 15 capitole, romanul are forma unui fals jurnal in care sunt povestite intamplarile din perspectiva subiectiva a personajului narator, la persoana I. Noutatea constructiei discursului narativ, remarcă Nicolae Manolescu, o reprezinta dubla perspectiva temporală pe care personajul-narator o are asupra evenimentelor relatate: contemporană şi ulterioară, fapt mai puţin obişnuit în proza românească. Personajul-narator nu evocă pur şi simplu întâmplările, rememorându-le, ci reconstituie evenimentele trecute prin raportare la timpul prezent, dar şi la felul în care le-a perceput în momentul în care le-a trăit, consultând în acest scop jurnalul acelei perioade. În structura romanului pot fi identificate trei niveluri ale scriiturii, care reliefează o structură romanescă supraetajată: primul nivel cuprinde însemnările zilnice ale lui Allan, consemnate în timpul şederii sale în casa lui Narendra Sen; cel de- al doilea nivel conţine câteva comentarii adăugate între paranteze, ulterioare desfăşurării întâmplărilor, care au scopul de a le clarifica anumite aspect notate în jurnal; al treilea nivel este o confesiune a personajului-narator, care, în timp ce scrie, retrăieşte povestea de iubire, analizând evoluţia şi semnificaţiile acesteia. Îmbinarea celor trei niveluri textual are avantajul că diminuează sentimentul ficţiunii şi sporeşte iluzia autenticităţii faptelor ( Eugen Simion ). De asemenea, în roman pot fi identificate, ca într-un palimpsest, treptele pe care materialul de la care a pornit autorul a fost prelucrat, până a devenit romanul lui Allan: experienţa autorului, substratul biografic care va suferi cateva mutatii dincolo de realitate jurnalul care pastreaza prospetimea trairilor prezentul in care are loc evocarea si care face din Allan personajulnarator al cartii. Aceste etape sugereaza in plan metatextual un drum al ficţionării (al transformarii realitatii in fictiune), element specific unui roman al experientei . Astfel, artificiul lui Eliade constă în construirea unui personaj care sa devina în lumea ficţiunii un avatar al sau. Relatia incipit – final Romanul incepe abrupt, in spirit modern , prin raportarea personajului-narator la insemnarile dintr-un jurnal: am sovait atata in fata acestui caiet, pentru ca n-am izbutit sa aflu inca ziua precisa cand am intalnit-o pe Maitreyi . Aceasta prima fraza din roman anunţă tonul confesiv si sinceritatea povestirii, precum si dorinta de autenticitate sugerata în mod constant in discursul personajului-narator: Şi dacă sufăr oarecum începând această povestire, e tocmai că nu ştiu cum să evoc figura ei de-atunci şi nu pot retrăi aievea mirarea mea, nesiguranţa şi tulburarea celor dintâi întâlniri . Faptul trait, consemnat in insemnarile din acel an este supus analizei si situarii
concrete in timp si spatiu (1929, cartierul Bhowanipore). De asemenea, incipitul romanului face vizibil procedeul dublei perspective , care se va afirma pe parcursul întregului roman. Incipitul constituie şi prima dintre secvenţele narative semnificative, întrucât surprinde prima întâlnire a personajelor. Aceasta se petrece accidental, când Allan o vede pe Maitreyi în maşina tatălui său, aşteptându-i să termine de ales câteva cărţi pentru Crăciun. Din amănuntele consemnate în incipit, referitoare la frumuseţea stranie a tinerei bengaleze, asemănată mai mult cu o zeiţă decât cu o femeie obişnuită, se poate anticipa înfiriparea poveştii de iubire dintre cei doi.
Finalul este construit intr-o subtila opoziţie cu incipitul, reluand aceeasi imagine a personajuluinarator care, aflat la o masa intr-un restaurant, converseaza cu nepotul doamnei Sen, incercand sa afle noutati despre Maitreyi dupa despartirea lor. si intretine misterul frumoasei Maitreyi, care continua sa ramana pentru europeanul rational o enigma.Din punct de vedere al starilor pe care le traieste personajulnarator, finalul inlocuieste suferinta exprimata in incipit cu incertitudinea: Sunt foarte tulbure Finalul este deschis
acum, foarte tulbure[...] Şi daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde sa stiu eu? As vrea sa privesc ochii Maitreyiei . Romanul se incheie, deci cu afirmarea nevoii de certitudine, esentiala, de altfel, intr-un roman al experientei . 5. Conflictul
Principalul conflict al romanului este de natură exterioară şi se construieste pe opozitia dintre doua lumi diferite: cea europeana si cea asiatica. Uniti prin iubire, cei doi tineri raman exponenti ai acestor mentalitati. Conflictul dintre europeanul Allan si bengalezul Narendra Sen, tatal fetei, reda opozitia dintre libertatea dragostei si constrangerile traditiei si reprezinta incompatibilitatea sau lipsa de comunicare dintre civilizatii si mentalitati. De asemenea, în roman identificăm şi un conflict interior, întâlnit de obicei în operele în care epicul este dublat de analitic. În sufletul lui Allan, fire autoreflexivă, se petrece un puternic conflict intre trairea intensa a iubirii, ca experienta definitorie, si luciditatea autoanalizei. 6. Perspectiva narativa
Valorificând tehnica narativă a jurnalului, romanul este scris la persoana I, din perspectiva subiectiva a personajului - narator, europeanul Allan ( naratorul este intradiegetic, perspectiva “împreună cu”, focalizarea internă ). Astfel, protagonistul iubirii este şi naratorul ei. Mai mult decât atât, Allan îşi asumă şi rolul de autor al romanului ( scrisul ca act purificator, care luminează semnificaţia unor evenumente trăite, este sugerat şi în finalul romanului: Şi vreau totuşi să scriu aici tot, tot. ). Tocmai de aceea, Nicolae Manolescu descoperă, în pielea personajului Allan, doi povestitori distincţi: unul aflat la nivelul imediat al evenimentelor ( pe care le consemnează în jurnal ) şi altul situat la o oarecare distanţă de ele ( şi care le reordonează în roman ). Cel de-al doilea este, în termenii esteticianului american W. Booth, autorul implicat ( alter -ego virtual al autorului propriu-zis, ipostază care are legătură cu tipologia de roman al experienţei). Rolul acestuia este acela de a-l corecta pe narator […] de a pune într-o lumină diferită, mai bună, faptele pe care naratorul jurnalului le-a consemnat cum s-a priceput; luminarea aceasta îi permite să reintroducă în faptele prezentate o ierarhie de semnificaţii - N.
Manolescu ( de exemplu, întâlnirea lui Allan cu Maitreyi, în biblioteca din casa lui Narendra Sen, îi apare acestuia la sfârşit ca un eveniment care i-a schimbat destinul, deşi ecoul ei imediat în jurnal se dovedeşte minim ).
