comori.org
Lege şi har
F. B. Hole
Lege şi har
F. B. Hole
Lege şi har Există două versete care aruncă o asemenea lumină asupra acestui subiect încât trebuie să le cităm îndată: „pentru că legea a fost dată prin Moise; harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.” Ioan 1:17 „Pentru că păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub lege, ci sub har.” Romani 6:14 Primul ne arată marea schimbare dispensaţională care a avut loc la venirea lui Hristos. Al doilea, rezultatul acelei schimbări, în ceea ce îl priveşte pe cel credincios. Aflat sub o nouă stăpânire, el obţine eliberare din robia păcatului. Într-un anumit aspect, legea şi harul se aseamănă. Amândouă ne pun înainte un standard foarte ridicat – deşi chiar şi în această privinţă harul întrece legea. În toate celelalte aspecte ele sunt diametral opuse. Legea lui Moise a fost dată pe Muntele Sinai (Exod 19, 20). Dumnezeu – foarte puţin cunoscut, deoarece era încă ascuns în întuneric gros – a stabilit atunci în mod explicit cerinţele Sale drepte şi sfinte. Dacă oamenii se supuneau, erau binecuvântaţi. Dacă nu ascultau, atunci intrau sub blestemul solemn al legii (Galateni 3:10). Ca fapt divers, legea a fost încălcată şi blestemul meritat chiar mai înainte ca tablele de piatră ale legii să ajungă la popor (Exod 20). Următoarele capitole ne spun cum Dumnezeu s-a purtat faţă de ei cu îndurare. Dacă legea nu ar fi fost îmblânzită de îndurare, ei ar fi trebuit sa piară pe loc. Pe de altă parte, harul înseamnă ca Dumnezeu ni S-a descoperit pe deplin în Fiul Său. Toate cerinţele Sale drepte şi sfinte au fost împlinite în moartea şi învierea lui Hristos, astfel încât binecuvântarea este accesibilă tuturor. Tuturor celor care cred le este garantată iertarea păcatelor şi darul Duhului Sfânt, astfel încât să existe putere ca ei să se poată conforma standardului - care sub har nu este altul decât Hristos Însuşi. Prin urmare, întreaga esenţă a legii este să ceară, iar esenţa harului este să ofere. Altfel spus, sub lege, Dumnezeu, stă înaintea noastră şi spune „Dă-mi! închină-Mi dragostea şi ascultarea ta supusă”. Sub har El stă cu braţul întins, spunând: „Ia! primeşte din dragostea şi puterea Mea salvatoare”. Legea spune: „Fă aceasta şi vei trăi”, harul spune: „Trăieşte şi fă”. Aşa cum am văzut, astăzi noi cei credincioşi nu suntem sub lege, ci sub har. Să privim cum are aceasta loc. Ne spune Galateni 4:4,5: „Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, venit din femeie, venit sub lege, ca să-i răscumpere pe cei de sub lege, ca să primim înfierea.” Ceea ce a făcut diferenţa, este cuprins într-un singur cuvânt: răscumpărare. Însă aceasta a implicat moartea Răscumpărătorului. El a trebuit să fie făcut blestem pentru noi prin moartea pe lemn (Galateni 3:13). De aceea credinciosul este îndreptăţit să se privească pe sine ca fiind „mort faţă de lege” (Romani 7:4). El a murit în moartea Celui care l-a înlocuit, Domnul Isus Hristos. Legea nu a murit, ci din contră, niciodată măreţia ei nu a fost afirmată mai puternic decât atunci Domnul Isus a murit sub blestemul ei. S-au întâmplat totuşi două lucruri. Mai întâi, legea fiind glorificată şi blestemul ei fiind purtat, Dumnezeu Şi-a încetat mânia şi a proclamat har pentru întreaga omenire. Al doilea lucru, cel credincios a murit faţă de lege în Persoana măreţului Său Înlocuitor. Ca să folosim limbajul Scripturii, el este „al © www.comori.org
2
Lege şi har
F. B. Hole
Altuia, care a fost înviat dintre morţi” Romani 7:4. El este acum condus de o altă Putere, iar acea putere este într-o Persoană: Fiul cel înviat al lui Dumnezeu. În legătură cu aceste două lucruri se află două mari adevăruri. Mai întâi, legea nu este temeiul îndreptăţirii unui păcătos. El este îndreptăţit prin har, prin sângele lui Hristos, prin credinţă. Aceasta este pe deplin argumentat în Romani 3 şi 4. În al doilea rând, nu legea este regula de viaţă pentru credincios, ci Hristos. Legăturile noastre sunt cu El şi nu cu legea, după cum am văzut (Romani 7:4). Acest lucru este pe deplin arătat în Galateni 3 şi 4. Creştinii galateni începuseră bine, fiind convertiţi la predicarea Evangheliei harului lui Dumnezeu de către apostol. Apoi au venit acei intriganţi iudaizanţi, care erau „zeloşi pentru lege” şi care învăţau circumcizia şi ţinerea legii. În această capcană au căzut galatenii. Răspunsul lui Pavel este de fapt acesta, că legea a fost o rânduială provizorie (Galateni 3:17), instituită pentru a arăta fărădelegile lui Israel (Galateni 3:19) şi acţionând ca un îndrumător „spre Hristos” (Galateni 3:24). Hristos venit, răscumpărarea a fost împlinită şi Duhul Sfânt a fost dat, de aceea credinciosul îşi părăseşte poziţia de copil imatur, sau pe cea de slujitor şi devine un fiu în casa divină, fiind astfel aşezat în libertatea harului (Galateni 4:1-7). În măsura în care poziţia harului la care am fost ridicaţi este mult mai mare decât poziţia legii pe care am părăsit-o, a ne întoarce, chiar şi mental, de la una la cealaltă înseamnă a cădea. „Aţi căzut din har” sunt cuvintele apostolului cu privire la a face aceasta. Parabola fiului risipitor ilustrează acest aspect. Cel mai înalt gând al său nu se ridica deasupra legii, atunci când a spus „Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi”. El a fost primit totuşi, în har pur, şi i-a fost dat locul dinăuntru de fiu. Să presupunem totuşi, că după câteva zile, din motivul de a-şi atrage afecţiunea tatălui său şi poziţia şi privilegiile atât de generos conferite, el a început să muncească precum un argat al casei şi să se conformeze în mod rigid la legile care îi guvernau pe servitori, ce s-ar fi întâmplat atunci? El ar fi „căzut din har” şi ar fi întristat inima tatălui său, deoarece ar fi fost echivalentul unui „vot de neîncredere” în el. De aceea, cât de important este pentru noi să avem inimile „întărite prin har” (Evrei 13:9) Ce spui despre ideea că harul a venit ca să ne ajute să ţinem legea, astfel încât să putem merge în felul acesta în cer?
Doar atât – această idee este total opusă Scripturii. În primul rând, ideea că legea îndreptăţeşte pe cineva pentru cer este o falsitate. Când învăţătorul legii L-a întrebat pe Domnul: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa eternă?”, el se referea la lege şi, pentru a-i da un rezumat corect al cererilor sale, Domnul Isus i-a răspuns: „Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei trăi“ (Luca 10:25-28). Acolo nu este niciun cuvânt despre cer. Răsplata pentru ţinerea legii este viaţa pe pământ. În al doilea rând, harul nu a venit să ne ajute să ţinem legea, ci să ne aducă salvare de blestemul ei prin Altul care să îl poarte pentru noi. Galateni 3 arată aceasta în mod clar. Dacă totuşi este necesară şi o altă confirmare, citeşte Romani 3 şi vei observa că atunci când legea a condamnat şi a închis gura omului (Romani 3:9-19), harul prin dreptate îndreptăţeşte „fără lege” (Romani 3:20-24). Citeşte de asemenea 1 Timotei 1. Legea este făcută pentru a-i condamna pe cei neevlavioşi (1 Timotei 1:9,10). Evanghelia harului Îl prezintă pe Hristos Isus care „a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoşi”. Să remarcăm, nu pentru a-i ajuta pe păcătoşi să ţină legea şi astfel să încerce să se mântuiască singuri. © www.comori.org
3
Lege şi har
F. B. Hole
Dacă legea ne-a fost dată ca să o ţinem şi astfel sa fim îndreptăţiţi, atunci pentru a ce fost dată?
Să lăsăm Scriptura să răspundă singură: „Orice zice legea vorbeşte ... pentru ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie sub judecată înaintea lui Dumnezeu” Romani 3:19 „Dar legea a intervenit, ca să prisosească greşeala” Romani 5:20 „Atunci pentru ce este legea? Ea a fost adăugată din cauza călcărilor de lege” Galateni 3:19 Legea, ca orice altă instituire a lui Dumnezeu, şi-a atins în mod evident scopul. Poate condamna şi reduce la tăcere pe omul religios cel mai îndărătnic şi plin de sine. Doar harul îl poate salva. Atunci harul a pus deoparte legea şi a anulat-o pentru totdeauna?
Harul, personificat în Hristos, a purtat blestemul legii încălcate, răscumpărând prin urmare din blestemul ei, pe toţi cei care cred (Galateni 3:13). Mai departe, ne-a răscumpărat de sub legea însăşi, aşezând toate relaţiile noastre cu Dumnezeu pe o temelie nouă (Galateni 4:4-6). Deci dacă cel credincios nu se mai află sub lege, ci sub har, nu trebuie să presupunem că legea în sine este fie anulată, fie pusă deoparte. Măreţia ei nu a fost niciodată mai clar arătată decât atunci când Cel drept a suferit ca Înlocuitor sub blestemul ei, şi mulţi vor tremura sub acuzaţiile ei în ziua judecăţii (Romani 2:12). Ce rău este dacă un creştin adoptă legea ca regulă de viaţă?
Este de mare importanţă. Făcând aceasta, el „cade din har”, căci harul atât învaţă cât şi mântuieşte (Tit 2:11-14). De asemenea, el ar coborî standardul divin. Nu legea, ci Hristos este standardul pentru cel credincios. Mai departe el apucă sursa greşită de energie. Teama ar putea să determine pe cineva să încerce, deşi fără succes, să ţină legea, şi să controleze din interior puterea „cărnii”. Duhul lui Dumnezeu este puterea care controlează carnea şi o aduce în conformitate cu Hristos (Galateni 5:16-18). În cele din urmă, el încalcă relaţiile în care este aşezat prin harul lui Dumnezeu. Deşi este un fiu în libertatea casei şi inimii Tatălui, el insistă să se pună sub codul de legi elaborat pentru conducerea casei slujitorilor! Nu este rău în aceasta? Îndrăznim să spunem că da. Dacă înveţi faptul că un creştin nu este sub lege, nu ar putea aceasta să ducă la tot felul de păcate?
Ar putea, DACĂ o persoană a devenit creştină fără naşterea din nou, sau pocăinţă, fără să vină sub influenţa harului şi fără să primească darul Duhului Sfânt. De vreme ce, totuşi, nimeni nu este un creştin adevărat fără aceste lucruri, cazul capătă un aspect diferit, iar a argumenta în felul sugerat nu ar face altceva decât să trădeze o ignoranţă deplorabilă asupra adevărului Evangheliei. Argumentul se rezumă simplu la aceasta: anume că singura cale de a-i face pe creştini să trăiască vieţi sfinte este să îi ţii sub ameninţarea legii, ca şi cum ei ar avea doar un fel de natură porcină, iar singura cale de a-i ţine departe de noroi, este să îi mâni înapoi cu toiege. Adevărul este că deşi carnea este încă în cel credincios, el are de asemenea natura cea nouă, şi prin aceea el este privit de Dumnezeu. El are © www.comori.org
4
Lege şi har
F. B. Hole
Duhul lui Hristos ca să îl călăuzească şi de aceea el poate fi aşezat în siguranţă sub har; căci până la urmă, harul este cel care îl supune. Dacă oamenii vor argumenta cu acest fapt, vor argumenta cu versetul citat la început. „Pentru că păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub lege, ci sub har.” Romani 6:14. Oameni care nu sunt născuţi din nou ar putea să încerce să folosească harul ca un înveliş pentru răutate, însă acesta nu este un motiv pentru negarea adevărului afirmat în acest verset. Ce adevăr există care să nu fi fost folosit în mod abuziv de oamenii răi? Ne arată Scriptura cum îl ţine harul pe credincios în ordine, astfel încât el să Îi placă lui Dumnezeu?
Da. Tit 2:11-15 ne oferă răspunsul. În creştinism harul nu doar salvează, ci şi învaţă, şi ce învăţător eficace este! Nu doar ne umple capul cu reguli sau reglementări reci, ci ne aduce inimile sub influenţa dragostei lui Dumnezeu, care determină supunere. Învăţăm ce Îi este plăcut Lui, aşa cum este arătat în Isus şi, având Duhul, începem să trăim viaţa cumpătată, dreaptă şi evlavioasă. Este o mare diferenţă între o familie de copiii ţinuţi în ordine prin teama de nuiaua neascultării şi aceia care locuiesc într-o casă unde domneşte dragostea. În prima ar putea domni ordinea, însă va sfârşi într-o explozie puternică atunci când copiii vor creşte mari. În ultima nu există doar ascultare, ci şi un răspuns fericit la dorinţele părinţilor, rodul afecţiunii cordiale. Dumnezeu Îşi conduce copiii Săi pe principiul dragostei şi nu pe principiul nuielei sau al toiagului. Domnul să ne ajute să ne trăim vieţile în fericita conştienţă a acestui fapt!
© www.comori.org
5
