De ce pseudoştiinţa ( fenomenele ufologice) ufologice) au devenit atât at ât de pregnante în investigaţiile jurnalistice? Definiţie jurnalismul de investigaţie Jurnalismul de invetigaţie este o formă de jurnalism în cadrul căruia reporterii investighează în profunzime profunzime un un singur singur subiec subiectt de intere interes, s, care poate implica implica de multe ori crimin criminalitate alitatea, a, corupţia corupţia politică, politică, fărădelegile corporative. Un jurnalist de investigaţie poate petrece chiar şi câteva luni sau ani cercetând şi încercând să elaboreze un raport. Jurnalismul de investigaţie este considerat o sursă principală de informaţii. În cea mai mare măsură este legat de ziare şi de jurnalişti independenţi, iar practicanţi numesc aceasta formă de jurnalism „câine de pază” sau „raportare de responsabilitate”. Profesorul Steve Steve Weinberg de la Universitatea de Jurnalism din Missouri defineşte jurnalismul de investigaţie astfel : „ raportare prin propria iniţiativă şi produsul muncii în faţa cititorilor, spectatorilor sau ascultătorilor”.
1
În cele mai multe cazuri subiectele de raportare sunt sunt confidenţiale. În prezent există departamente în universităţi unde se predă jurnalismul de investigaţie. Britanicul Hugo de Burgh, un teoretician massmedia, prevede că : „un jurnalist de investigaţie este un bărbat sau o femeie a cărui sau a cărei că rei profesiune este descoperirea adevărului şi identificarea abaterilor de la adevăr în orice tip de media. Această activitate este, în general, numită jurnalism de investigaţie şi este diferită de poliţie, avocaţi, contabili şi organisme de reglementare reglementare prin aceea că nu are limite în abordare, nu este legal constituită şi este strâns legată de publicitate.”
2
Există însă şi critici la adresa jurnalismului de investigaţie şi Bernard Ingham, fost secretar-şef de presă presă al doamnei doamnei Thatcher Thatcher,, consider considerăă că nu este este o disciplină, disciplină, ci o mentalit mentalitate ate tipică tipică ziariştilo ziariştilorr aroganţi, aroganţi, privilegi privilegiaţi aţi şi batjocor batjocoritori itori în viaţa viaţa de zi zi cu zi, zi, care îşi îşi îmbracă îmbracă dorinţa dorinţa de de popular popularitate itate şi şi salariile salariile grase grase în în afirmaţii „greţoase” despre „responsabilităţile lor faţă de societate, naţiune, telespectatori, adevăr”, Daily Telegrap Telegraph, h, spune că „ afirmaţii în care el nu vede niciun fel de îndreptăţire. 3 Charles Moore , editor Daily
există o aspiraţie mai înaltă decât a dezvălui corupţia.... Este aceea de a prezenta oamenilor ştirile şi a le interpreta într-un mod pe care ei îl găsesc interesant , onest şi util.”
1Steve Weinberg, The Reporter's Handbook: An Investigator's Guide to Documents and Techniques," St. Martin's Press, 1996 2Investigative Journalism: Context and Practice, Hugo de Burgh (ed), Routledge, London and New York, York, 2000 3 Idem
Scurt istoric al jurnalismului de investigaţie Englezul William Prynne publică în anul 1637 un text ce este definit în termenii actuali ca fiin o anchetă. Ancheta sa consta în faptul că a urmărit viaţa casei regale şi a adus ulterior critici aspre la adresa reginei, fapte ce i-au adus condamnarea la închisoare pe viaţă pentru prejudicii de imagine aduse casei regale. Pentru că acest tip de jurnalism se leagă de cetăţeni şi democraţie solidă, jurnalismul de investigaţie se dezvoltă repede în SUA şi Marea Britanie. Fondatorul acesti gen de presă este considerat Mark Twain, care în anul 1862, atunci când lucra ca reporter în Virginia City. Dezvăluirile sale în privinţa afacerilor ilegale în care erau implicaţi funcţionari publici, deputaţi, îi aduce notorietate în rândul jurnaliştilor. Printre primele articole de investigaţie ce a avut efecte majore în Statele Unite a fost scris de K.Ridpet, în anul 1898 şi se numeşte Imperiul invizibil şi arăta faptul că americanii nu erau conduşi de un preşedinte,guvern şi congres, ci de un grup de senatori corupţi. Tot în Statele Unite ale Americii apare la sfârşitul secolului al XIX-lea prima publicaţie specializată de investigaţie, The McClure's. Cei mai buni jurnaliştii ai tării, dar şi scriitori precum Arthur Conan Doyle si Rudyard Kipling au arătat că mass-media este destul de puternică şi responsabilă pentru a constrânge puterea de stat. Jurnalismul de investigaţie european, aşa cum era de aşteptat, îi urmează modelul jurnalismului american. Primele anchete de presă ce apar cu regularitate în primul deceniu al secolului al XX-lea au loc în Marea Britanie şi Suedia, ţări ce aveau o presă liberă. În această perioadă W.T.Steed publică Pall Mall Gazette, unde dezvăluie prostituţia infantilă din Londra. Acesta „cumpără” de la mama ei o fetiţă de 13
ani şi dovedeşte, după ce petrece o anumită perioadă de timp singur cu ea, strict supravegheat, că ea ar fi putut fi folosită în aproape orice scop imoral. A fost o serie întreagă pe marginea subiectului prostituţiei infantile şi a militat pentru schimbarea legii. În Suedia apare în anul 1914 cartea O slugă între slugi, în care era vorba despre o tânără ziaristă Ester Nordstrom, ce s-a angajat menajeră într-o familie bogată, iar cartea a stârnit dezbateri parlamentare pe tema drepturilor şi libertăţilor individuale ale salariaţilor. Urmând exemplul celor două, ţări precum Olanda, Elveţia, Danemarca încep să aducă investigaţia jurnalistică în paginile ziarelor lor. Printre cele mai cunoscute investigaţii jurnalistice se numără afacerea „Watergate”, care este de altfel şi cea mai strălucită şi în urma căreia preşedintele SUA,Richard Nixon, şi-a pierdut postul într-un mod foarte ruşinos. Un alt caz este scandalul Lewinksi-Clinton, acuzaţiile de adulter aduse preşedintelui fiind o realizare strălucită a jurnalismului de investigaţie. Operaţiunea „Mâinile curate” i-a curmat viaţa unuia dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti italieni, Mino Pecorelli, iar un deceniu mai târziu a dus la prăbuşirea scenei politice italiene.
Funcţiile jurnalismului de investigaţie: – înţelegerea unui eveniment care ridică multiple semne de întrebare; – aducerea în atenţie a unei probleme susceptibile să deformeze adevărul; – restituirea unei realităţi ascunse, într-o manieră originală; – formularea unei versiuni opuse celei oficiale; – sensibilizarea publicului asupra unor zvonuri sau informaţii contradictorii care dau de bănuit; – depistarea şi darea în vileag a unor fapte ilicite pe care anterior autorităţile legale n-au putut sau
nu au vrut să le facă publice; – prezentarea unui element, considerat surpriză faţă de un anumit nivel al informaţiei, reperat de
jurnalist ca fiind cunoscut de public; – persuasiune; – unicitate; – exclusivitate; – senzaţional.
Investigaţia jurnalistică presa scrisă, radio şi audiovizual Investigaţia de presă scrisă are următoarele trăsături : – Descriere: deoarece reporterul de la ziar nu dispune de imagine şi nici pe voce, se bazeazp pe
descriere, acesta fiind un articol cheie al investigaţiei. Hugo de Burgh spune : „ Gândiţi-vă la impactul descrierii unor copii numai pielea şi oasele de foame, a unor clădiri demolate de cutremur sau a unui magazin cu rafturile goale într-un oraş sărac. Uneori astfel de descrieri sunt mai importante decât afirmaţiile oficiale. Acest fel de descriere formează baza tuturor genurilor de calitate, romane, texte literare clasice sau jurnalism. În toate aceste cazuri, cititorul este absorbit de locul descris şi de evenimentul ce se desfăşoară acolo. Însă pentru a atinge o asemenea calitate a textului, reporterul trebuie să iasă din birou şi să se ducă la faţa locului pentru a se întâlni faţă în faţă cu persoana intervievată”. 4 – Contextualizarea : un caz anchetat trebuie să ducă undeva şi nu doar la o simplă expunere, nu
trebuie să distreze cu fapte senzaţionale, ci scoate la iveală fenomene politice sau sociale, iar plasarea investigaţiei trebuie să fie de aşa manieră încât să pledeze cauza adevărului. – Durata : o investigaţie necesită mult timp pentru predocumentare şi pentru documentare, studiile
4 De Burgh, Hugo, (cord), Jurnalismul de investigaţie: context si practică. – Cluj: Limes, 2006.
efectuate pe marginea subiectului ales. – Riscul de a rata
În ceea ce priveşte radioul, cel mai mare obstacol pe care îl întâmpină investigaţia este faptul că se bazează doar pe oralitate, fiind lipsită de imagini sau de cuvinte scrise. Radioul modern mizează însă pe funcţia de prestator de servicii, fiind transparent, la îndemâna ascultătorilor oriunde, de la duş, în maşină, acasă,etc şi are de asemenea rolul de fi alături de ascultători pe parcursul întregii zile. Un motiv principal pentru care investigaţiile radio nu se bucură de acelaşi succes ca cele de televiziune este faptul că ascultarea şi înţelegerea investigaţiei presupune un efort din partea cei care ascultă de a înţelege, de a se concentra asupra informaţiilor, argumentelor, probelor aduse. Iată elementele esenţiale pentru acest stil : – Lizibilitatea şi concizia : trebuie să fie concisă, să se evite excesul de informaţie, simplitate. – Personalizare : vocile persoanelor din inserturi sunt mai importante şi conteaza mai mult decât
informaţiile citate. – Dovezi puţine şi semnificative : prezentarea coerentă doar a probelor semnificative. – Conflict : trebuie să se bazeze pe o situaţie conflictuală pentru a atrage interesul publicului. – Documente, exemple, mărturii pentru fiecare etapă a investigaţiei
Investigaţia TV este o cercetare originală, cu participarea nemijlocită a persoanelor implicate, a unei probleme importante dintr-o zonă tenebroasă a realităţii în vederea dezvăluirii unor informaţii ascunse şi formulării unor concluzii care ar lămuri circumstanţele , cauzele şi posibilele efecte ale unui abuz sau erori. Daniela Zeca – Buzura spune că spre deosebire de genurile de informare, în special reaportajul, , a căror structură narativă vizează adesea spectacolul şi originalitatea prin ritm, decupaj şi efecte vizuale, investigaţia jurnalistică are o natură dirijată, impusă nu doar de furnizarea informaţiei relevante, ci şi de criteriile de obiectivitate, autoritate, competenţă şi credibilitate pe care investigatorul trebuie să le respecte. 5 Investigaţia nu este nici simplă dezbatere televizată, pentru că nu prezintă şi nu constată puncte de vedere diferite, nu este nici documentar, deşi se aseamănă, deoarece nu ordonează faptele cronologic, ci în scopul aflării adevărului. Investigaţia jurnalistică televizată este cel mai costisitor gen de televiziun, are structura cea mai dificilă, complexă şi înglobează cele mai multe genuri de presă. 5 Zeca-Buzura, Daniela, Jurnalismul de televiziune.- Iaşi: Polirom, 2005
Etapele investigaţiei jurnalistice Etapa pregătitoare : Jurnalistul identifică obiectul şi definitivează scopul investigaţiei jurnalistice. Obiectul trebuie însă să întrunească următoarele calităţi: să fie actual, să existe realmente, are importanţă acum, stârneşte interes. De asemenea, trebuie să fie tipic, să poată fi transpus cu uşurinţă într-un alt spaţiu geografic de exemplu. Şi nu în ultimul rând, în urma publicării să aibă impact, acesta fiind unitatea de măsură a eficienţei investigaţiei. Tot în etapa pregătitoare se aleg metodele de investigaţie şi sursele de documentare. Alegerea metodelor de investigaţie trebuie să ţină cont de trei factori : ziaristul să le deţină, posibilitatea reală de a utiliza metodele în situaţiile reale în care interactţionează ziaristul şi oportunitatea utilizării lor pentru o eficienţă mia mare. Următorul pas este colectarea informaţiei primare. Este necesară această etapă deoarece ziaristul şi-a propus elucidarea unui caz, o întâmplare, un fenomen, ce sunt învăluite în mister, incertitudine, necunoscut. Formularea ipotezei investigaţiei jurnalistice. În acest caz, ipoteza este legată de presupunerea jurnalistului că ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce urmează să se întâmple a avut loc dintr-un anumit motiv. Ipotezele sunt importante în această situaţie pentru că oferă direcţii acţiunilor ulterioare în căutarea de răspunsuri la întrebările ce ţin de investigaţia jurnalistică. Următorul pas este studiul de fezabilitate. Acesta trebuie să răspundă la următoarele întrebări : autorul are suficiente cunoştinţe şi abilităţi pentru a efectua investigaţia? Există suficiente surse de informaţie care ar confirma sau infirma cea mai plauzibilă ipoteză a informaţiei? Există suficiente resurse ( materiale, tehnice, financiare) pentru a realiza investigaţia? Poate fi realizată în timp rezonabil? Dacă răspunsurile afirmative la aceste întrebări depăşesc jumatate la sută, investigaţia poate începe. Întreaga investigaţiei trebuie să se bazeze pe un plan şi nu vor exista niciodată două planuri identice, dar în toate există puncte comune.Acestea sunt : 1. titlul 2. scopul investigaţiei 3. acţiunea şi durata 4. resurse : tehnice, materiale, financiare,umane 5. redactarea textului jurnalistic 6. colectarea reacţiei la publicarea investigaţiei 7. decizia ce vizează continuarea sau încheiarea temei investigate.
Colectarea informaţiei de bază : În ceea ce priveşte această etapă, ziaristul trebuie să întreprindă următoarele acţiuni: – stabileşte documentele pe care le deţine şi pe care trebuie să le consulte; – identifică locul în care se află şi modalităţile prin care poate intra în posesia documentelor; – extrage, interpretează şi fixează datele din documente – clasifică datele colectate astfel : relevante ( pentru investigaţie), adiţionale şi suplimentare. Mai
pot fi de asemenea veridice/credibile, semiveridice/semicredibile, bănuitoare/îndoielnice, suficiente şi insuficiente. – consultă datele suplimentare – producerea de documente proprii – depozitează datele colelectate.
Evaluarea informaţiei, selectarea datelor, scrierea textului : În această fază jurnalistul trebuie să identifice interconexiunile obiectului investigaţiei, să stabilească relaţia de cauză-efect, să determine actorii principali, rolul lor şi acţiunile. La faza selectării datelor, jurnalistul trebuie să urmărească o să reliefeze datele cu adevărat relevante şi convingătoare pentru confirmarea ipotezei şi pentru atingerea scopului propus. În urma strângerii volumui de informaţie, jurnalistul trebuie să evalueze ce parte are o utilitate maximă în vederea scopulu propus, iar importanţa informaţiei este dată de conţinut. Conţinutul la rândul său înseamnă densitate şi veridicitate. Scrierea şi publicarea textului investigaţiei jurnalistice: Textul este de obicei compus din titlu ( subtitlu ) introducere, conţinut şi încheiere. Titlul trebuie să fie succint, original, sugestiv, să atragă atenţia. Introducerea trebuie să explice motivul pentru care are loc investigaţia, obiectul investigaţiei şi stârnirea interesului pentru final. Conţinutul trebuie să cuprindă descrierea situaţiilor, invocarea faptelor, argumentarea afirmaţiilor,etc. , totul pentru a duce la concluzii, la confirmarea sau infirmarea ipotezelor jurnalistice. 6
6 Grosu, Cristian; Avram, Liviu. Jurnalismul de investigaţie // Ghid practice.-Iaşi: Polirom, 2004
