Iluminismul
Iluminismull este o mișcare ideo Iluminismu ideologic logicăă și culturală, culturală, antif antifeuda eudală, lă, desf desfăăș urată în perioada pregătirii și înfăptuirii revoluț iilor din sec. XVII-XIX în ț ările Europei, ale Americii Americii de de Nord și ale Americii de Sud Sud ș i având având drept drept scop scop crearea crearea unei unei soci so ciet etăăți „raționa ionale le..
Caracteristici generale
Iluminismul a pretins eliberarea eliberarea ființ ei uman umane de sub tutela sa autoindusă autoi ndusă.. (Tutela (Tutela este incapacita incapacitatea tea fiin ființ ei umane umane de aa-și folo folosi si aabilită bilităț ile cognitive în lipsa instrucțiunilor de la o altă persoană). persoană). "Aveți curajul curajul de a vă folosi folosi propriul propriul sim simț al raț iunii!" iunii!" – acesta acesta este motto-ul Iluminismului (Immanuel (Immanuel Kant). Kant). Eveniment Evenimentele ele științifice și intelectua intelectuale le din secolul al XVII-lea – descoperirile lui Isaac Newton, Newton, rațion ionali alism smul ul lui René Descartes, Descartes, scepticismul lui Pierre Bayle, Bayle, panteismul lui Benedict de Spinoza și empirismul lui Francis Bacon și John Locke – au promovat credința în legile naturale și în ordinea universală universală,, precum precum și încrederea încrederea în rațiunea ființ ei uma umane ne ș i în abilită abilităț ile inovatoare inovatoare ale ale acesteia acesteia ca care re au reușit să influen influenț eze întreaga întreaga societ societate ate a secolului al XVIII-lea. XVIII-lea. O abordare abordare raționa ională lă și ș tiinț ifică a aspe aspectelo ctelorr religioase religioase (conform (conform vechii teorii și divergen divergențe pe tema adevărului dublu), a problemelor de ordin social, politic și economic economic a promovat o viziune seculară asupra lumii ș i o orientare generală către progres ș i perfecț ionare. Principalii promotori ai acestor concepte concepte au fost filosofii, care au popularizat ș i promulgat promulgat ideile noi noi pentru public publicul ul larg. Ace Acești "profe "profeț i" ai Iluminism Iluminismului ului av aveau eau o serie serie de atitudin atitudinii de bază comune comune.. Având o credin credință în rațiune care care era de nezdrunc nezdruncinat, inat, au căutat să descopere principii valabil universale care să guverneze umanitatea, natura și societatea, ș i să acț ioneze în baza acestora. **Au atacat în diverse feluri autoritatea de ordin religios ș i ș tiinț ific, dogmatismul, intoleranța, cenzura, precum și constrângerile economice și sociale. Considerau că statul este instrumentul adecvat și raț ional al progresului. Raționalismul extrem și scepticismul scepticismul epocii au condus în mod firesc la deism; deism; acelea aceleași calități au av avut ut un rol rol important important în în determina determinarea rea reacției ddee mai târziu a romantismului(prevazut romantismului(prevazut de Voltaire intr-una din operele sale).
Recurgand la dogmatism, iluminismul a găsit un culoar favorabil într-o perioadă în care Biserica își pierduse autoritatea sa atotputernică de a impune ordinea socială cu aceeași fervoare și implicare precum în evul mediu și la începutul modernității. Conceptele filosofice din Franța mijlocului de secol al XVIII-lea au transformat perspectiva mecanicistă asupra universului într-o variantă revizuită radical a creș tinătăț ii, pe care au denumit-o deism. Inspirându-se din descrierea newtoniană a universului ca fiind un imens ceas construit și pus în mișcare de către Creator, deiș tii au promovat ideea conform căreia totul – mișcarea fizică, fiziologia ființ ei umane, politica, societatea, economia – își are propriul set de principii raț ionale stabilite de Dumnezeu, care ar putea fi înțelese de către ființ ele umane exclusiv prin intermediul rațiunii. Acest lucru însemna că lucrurile din lumea umană ș i din lumea fizică pot fi înțelese fără a aduce religia, misticismul sau divinitatea în ecuație. Deiștii nu erau atei; pur ș i simplu, afirmau că tot ceea ce se referea la universul fizic și la cel uman poate fi înț eles independent de aspectele sau explicațiile de ordin religios. Pentru un cadru istoric corect al secolului al XVIII-lea în Europa, cu privire la relația dintre autoritatea politică ș i religioasă ș i clasa superioară, trebuie să menționăm că, în Franța, Voltaire și aliații săi s-au străduit să impună valorile libertății și toleranț ei într-o cultură în care fortăreț ele gemene ale monarhiei și Bisericii constituiau opusul a tot ceea ce reprezentau aceste valori. Voltaire și-a dedicat o mare parte din timp atacului împotriva elementelor fundamentale ale religiei creștine: inspiraț ia din Biblie, încarnarea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, damnarea necredincioșilor. Kant a situat punctul forte al Iluminismului în principal în chestiunile ce ț in de religie, întrucât conducătorii săi, aș a cum a spus, "nu au nici un interes să joace rolul gardianului cu privire la arte ș i ș tiinț e ș i, întrucât incompetenț a de ordin religios nu este numai cea mai dăunătoare, ci și cea mai degradantă din toate". "Enciclopedia" lui Denis Diderot reprezintă chintesența spiritului Iluminismului, sau al Epocii Rațiunii, după cum i s-a mai spus. Având centrul la Paris, mișcarea a dobândit un caracter internaț ional prin faptul că s-a răspândit în saloane cosmopolite. Cei mai reprezentativi promotori ai Iluminismului s-au aflat în Franța: baronul de Montesquieu, Voltaire și contele de Buffon, baronul Turgot ș i alț i fiziocrați, Jean-Jacques Rousseau, care a avut o influență foarte mare asupra romantismului. În Anglia, cafenelele și presa în curs de înflorire au stimulat critica politică și socială, precum comentariile urbane ale lui Joseph Addison și Sir Richard Steele. Jonathan Swift și Alexander Pope au fost satiriș ti conservatori cu o mare influență. Teoriile lansate de Locke cu privire la învăț area prin percepția senzorială au fost dezvoltate în continuare de către David Hume.
În Germania, universitățile au devenit centre ale Iluminismului (Aufklärung). G. E. Lessing a lansat o religie naturală a moralităț ii, iar Johann Herder a elaborat o filosofie a naționalismului cultural care se baza pe înrudirea culturală, de sânge ș i de limbă. Importanța primordială a individului, decurgând din incapacitatea omului de a-și folosi abilitățile cognitive în lipsa instrucț iunilor unei alte persoane, a format baza eticii lui Immanuel Kant. Printre reprezentanții italieni ai epocii, se numără Cesare Beccaria și Giambattista Vico . Țarul Petru I al Rusiei a anticipat curentul, iar împăratul Iosif al II-lea a fost prototipul despotului iluminat. Alț ii de acest gen au fost Frederic al II-lea al Prusiei, Ecaterina a II-a a Rusiei și Carol al III-lea al Spaniei. Promotorii Iluminismului au fost adesea considerați răspunzători de Revoluția franceză. Cu siguranță, epoca Iluminismului poate fi văzută drept o linie majoră de demarcație pentru apariția lumii moderne.
Caracteristici literare
Curent ideologic și cultural: promovarea raționalismului, caracter laic, antireligios, anticlerical, combaterea fanatismului ș i a dogmelor, răspândirea culturii în popor, literatura preocupată de problemele sociale ș i morale; Teme și motive: «monarhul luminat», «contractul social», emanciparea poporului prin cultură; Genuri ș i specii: liric, epic (povestire, nuvelă, roman), dramatic (tragedie, comedie); Opere reprezentative: • • • • • • • •
Pierre Beaumarchais - Bărbierul din Sevilia (1775); Daniel Defoe - Robinson Crusoe (1719); Henry Fielding - Tom Jones (1749); Carlo Goldoni – Gondolierul (1753); Louis de Montesquieu – Scrisori Persane (1721); Jean-Jacques Rousseau – Noua Eloiză (1761); Jonathan Swift – Călătoriile lui Gulliver (1726); François Voltaire - Candid (1759).
Iluminismul românesc
Iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Școala Ardeleană și cu reverberațiile ei transcarpatine. Acest iluminism a stat în serviciul idealului național, la a cărui fundamentare a contribuit hotărâtor, prin demersul la istorie, la istoria limbii ș i a poporului. Iluminismul românesc va
recurge, la rândul său, la argumentele istorice în favorea unor revendicări politice. Școala Ardeleană a pus în mișcare un amplu proces de afirmare națională și culturală a românilor din Transilvania în a doua jumatate a secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX -lea. Cărturarii acestui curent au adus argumente științifice pentru afirmarea drepturilor românilor din Transilvania. Activitatea lor ș tiinț ifică s-a manifestat pe mai multe planuri:
istoric, lingvistic, filosofic, literar. Învăț ământul a contribuit ș i el la răspândirea ideilor iluministe. Academiile domnești, întemeiate în Țara Românească între 1678-1688, în Moldova la 1707, au reprezentat într-adevar un însemnat focar de cultură al Răsăritului ortodox. O altă formă de manifestare a spiritului iluminist a fost interesul pentru tipărirea de cărți. Între 1700 și 1800, s-au tipărit de către români 799 de cărț i dintre care 617 în românește, iar 182 în grecește, latinește, slavă, etc. Procentul de carte laică a crescut necontenit, în dauna subiectelor religioase. Printr-un jurnal de călătorie răspândeș te idei iluministe ș i Dinicu Golescu, luminatul boier muntean, care în “Însemnare a călătoriei mele”, surprinde contrastele dintre civilizația țărilor vizitate ș i realităț ile triste din patria sa. Cea mai reprezentativă operă realizată în spirit iluminist este epopeea eroicomică Țiganiada de I.Budai-Deleanu. În Țara Românească și în Moldova, Chesarie Râmniceanul și Leon Gheuca răspândiseră idei iluministe datorate lecturilor din raț ionaliș tii francezi ș i, în special, din Enciclopedia lui Diderot.
Figuri importante ale Iluminismului
Immanuel Kant (n. 22 aprilie 1724, Königsberg/Prusia Orientală d. 12 februarie 1804, Königsberg), filozof german, unul din cei mai mari gânditori din perioada iluminismului în Germania. Kant este socotit unul din cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene. Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enormă influenț ă asupra dezvoltării filozofiei în timpurile moderne. În special Fichte, Schelling și Hegel și-au dezvoltat sistemele filozofice pornind de la moștenirea lui Kant. Cei mai mulț i scriitori ș i artiști din vremea lui au fost influenț aț i de ideile sale în domeniul esteticii, operele lui Goethe, Schiller sau Kleist neputând fi înțelese fără referinț a la concepțiile filozofice ale lui Kant.
Una din lucrările cele mai importante ale lui Kant, care cuprinde întreg spectrul filozofiei sale, o constituie "Critica raț iunii pure" (Kritik der reinen Vernuft, 1781), opera sa capitală, în care cercetează bazele procesului de cunoaștere. Kant încearcă să integreze într-o concepție unitară cele două poziții contrare ale teoriei cunoașterii din vremea sa, pe de o parte raționalismul lui René Descartes, pe de alta empirismul filozofilor englezi John Locke și David Hume. În acest scop, Kant face deosebirea între judecata analitică ș i cea sintetică. În cazul judecăț ii analitice, adevărul derivă din analiza însăși a conceptului, fără a mai fi nevoie de un experiment, respectiv de o percepție sensorială. În situația în care o analiză raț ională nu este suficientă pentru a extrage adevărul și este nevoie de o observaț ie senzorială sau experiment, atunci avem de a face cu o judecată sintetică. Evident, toate cunoștințele valabile la un moment dat derivate din experienț ă au prin urmare un caracter sintetic. În continuare, Kant împarte judecăț ile în empirice sau a posteriori și judecăț i a priori. Judecăț ile empirice sunt în întregime dependente de percepția senzorială, de ex.: afirmația: "acest măr este roșu". Dimpotrivă, judecăț ile a priori posedă principial o valabilitate independentă de cazul individual și nu sunt bazate pe observație senzorială, de ex.: "doi și cu doi fac patru" reprezintă o afirmaț ie apriorică.
Johann Christoph Friedrich von Schiller (n.10 noiembrie 1759, Marbach am Neckar , Baden-Württemberg - d. 9 mai 1805, Weimar ), înnobilat în anul 1802, a fost un poet și dramaturg german, considerat unul din „prinții poeziei germane
Teoretician al idealismului în estetică, Schiller atribuia artei, literaturii ș i teatrului un rol fundamental în emanciparea omului, vorbind despre „cel de al treilea imperiu vesel al jocului ș i aparenț elor”. Această concepț ie este teoretizată în lucrarea Briefe über die ästhetische Erziehung des Menschen („Scrisori despre educația estetică a omului”, 1795). Este numit profesor la Universitatea din Jena (1789).
Isaac Newton (n. 4 ianuarie 1643, Woolsthrope, Grantham, d. 31 martie 1727 , Kensington, Londra ) a fost un renumit om de ș tiinț ă englez, matematician, fizician și astronom, preș edinte al Royal Society . Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor ș tiinț ifice care vor revoluț iona științ a, în domeniul opticii , matematicii și în special al mecanicii Epitaful de pe mormântul său conține următorul text: „Aici se odihneș te Sir Isaac Newton, nobil, care cu o raț iune aproape divină a demonstrat cel dintâi, cu făclia matematicii, miș carea planetelor, căile cometelor ș i fluxurile
oceanelor. El a cercetat deosebirile razelor luminoase ș i diferitele culori care apar în legătură cu acesta, ceea ce nu bănuia nimeni înaintea lui. Interpret sârguincios, înțelept și corect al naturii, al antichităț ii ș i al Sfintei Scripturi, el a afirmat prin filozofia sa măreț ia Dumnezeului atotputernic, iar prin caracterul său exprima simplitatea evanghelică. Să se bucure muritorii, că a existat o asemenea podoabă a speciei umane. Născut la 25 decembrie 1642, decedat la 20 martie 1727”.
Voltaire , pe numele său adevărat François-Marie Arouet, (n. 21 noiembrie 1694 la Paris - d. 30 mai 1778 la Paris), a fost un scriitor și filozof al Iluminismului francez.
Ca deist și francmason, Voltaire a practicat criticismul în fiecare formă a religiei instituționale, dar și în neînț elegerile politice. El s-a autonumit Theist, un om cu credința în Dumnezeu, dar care a renunțat la creștinism. Voltaire a rămas celebru pentru ocara sa periculoasă. Când au fost îndepărtați jumătate din caii grajdurilor regale din motive economice, el a propus ironic, că ar fi fost mai bine să fi fost eliberaț i jumătate din măgarii de la curtea regală. Pe de altă parte a devenit cunoscut ș i pentru toleranța sa. Astfel și-a exprimat odată punctul său contradictoriu faț ă de un adversar: "Părerea dumneavoastră mi se pare respingătoare, dar m-aș lăsa omorât, pentru ca dumneavoastră să puteți să v-o exprimați." Concepția sa politică se întemeiază pe armonia dintre monarhii care deț in puterea politică ș i filozofii care dețin înțelepciunea. De asemenea, Voiltaire reprezintă spiritul cel mai înalt al epocii sale, doctrina sa fiind unul din fundamentele Revoluț iei din 1789. Voltaire a fost împreună cu Jean-Jacques Rousseau un inițiator al Revoluției franceze . Mari realizări îi sunt atribuite ș i ca istoric iluminist. În Dictionnaire philosophique (1764) și-a imaginat Senzualismul.
Jean Jacques Rousseau (n. 28 iunie 1712 - d. 2 iulie 1778) a fost un filozof francez de origine geneveză, scriitor și compozitor, unul dintre cei mai iluștri gânditori ai Iluminismului. A influențat hotărîtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile de drept ș i conș tiinț a socială a epocii; ideile lui se regăsesc masiv în schimbările promovate de Revoluția franceză din 1789.
Constantin Golescu, cunoscut sub numele de Dinicu Golescu (n. 7 februarie 1777, d. 5 octombrie 1830), a fost un boier și cărturar român, fiu al marelui ban de Țara Românească Radu Golescu și al Zoiței Florescu. Dinicu Golescu s-a căsătorit cu Zoe Farfara în 1804. Din această căsătorie s-au născut Ana Golescu (1805-1878) Ștefan (1809-1874), Nicolae (1810-1877), Radu Golescu (1814-1882) și Alexandru (1818-1873).
Împreună cu fratele său mai mare, Iordache, a studiat la Academia grecească din București. A fost ispravnic, hatman și mare logofăt în Muntenia. A înființ at în 1826, pe moșia sa din Golești, o ș coală în care puteau învăț a gratuit (i.e. pe cheltuiala lui) tineri indiferent de categoria socială din care făceau parte. A fost membru fondator al Societății literare (1827) ș i a contribuit activ la apariț ia primului ziar în limba română, "Curierul românesc" (1829). Dintre scrierile sale, cea mai importantă este Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Golești, făcută în anul 1824, 1825, 1826, tipărită la Buda în 1826. Este primul jurnal de voiaj al unui român în Occident. [1] Notele sale de drum cuprind referiri critice la starea de înapoiere socială ș i culturală a Țării Românești. Sub raportul limbii literare, lucrarea lui Golescu oglindește trecerea de la limba română literară veche la limba română literară modernă.
Gheorghe Șincai (n. 28 februarie 1754, Râciu de Câmpie, azi Șincai, județul Mureș - d.2 noiembrie 1816) a fost un istoric, filolog, traducător și scriitor român, reprezentant al Școlii Ardelene.
A depus o muncă asiduă de luminare a maselor, dedicându-se carierei didactice și contribuind la întemeierea unui număr impresionant de ș coli confesionale greco-catolice (în număr de peste 300). În anul 1784 a fost numit director general al școlilor româneș ti unite din întreaga Transilvanie. S-a dovedit un poliglot, însușindu-ș i temeinic: greaca, latina, maghiara, germana, italiana și franceza. Informația și cultura i-au permis ocuparea funcției de bibliotecar al Colegiului de Propaganda Fide din Roma, având permisiunea de a cerceta orice fel de documente. În Italia, precum și în Ungaria și la Viena, pe atunci capitala Sfântului Imperiu Roman, a cercetat bibliotecile, copiind ș i transcriind cu exactitate orice referire la istoria românilor .
