Ho’oponopono – Iertarea care vindecă
Pentru o foarte Pentru foarte lung lungă perioad perioadă de timp timp,, în Hawa Hawaiiii nu au exis existat tat boli mentale sau fizice majore, înainte de afluxul de vestici în insule. In vremur vremurile ile moder moderne ne şi şi cont contem empora porane ne cu noi însă, popul popula aţia haw hawaiia aiian nă a fost fost expus expusă şi co conta ntami mina nattă de tot tot cee ceea a ce ce a adus adus cu sine sine civi civiliz liza aţia oc occi cide dent ntal ală şi ca atare manifest manifestă exact exact aceleaşi atingeri atingeri patologic patologice, e, somatice somatice şi psihice, psihice, ca orice orice ţarăcivil civiliz izat ată. In In ac aces estt co cont ntex extt ca care re a impu impuss utili utiliza zare rea a lor lor pe scar scară larg largă, puternicele puternicele tehnici tehnici ancestra ancestrale le de vindec vindecare, are, cum cum este este Ho’oponopono şi întreaga întreaga cunoaştere cunoaştere pe care care o cuprinde, cuprinde, ies acum acum la lumin lumină , fiind predate predate sub numele de Huna, sau Secretele. Preoţii vi vindecători ( Kahuna ) din din Hawaii Hawaii au descoper descoperit it că relaţ ia dintre dintre vin vinovăţia percep rceput ută sau sau asu asum mată şi pedea edeap psa auto utoimp impusă (am (ambele ele la la nivel nivel emo emoţ ional ional), ), repr reprez ezin inttă ca cauz uza a num numărul rul unu unu a a apa pari riţ iei iei une uneii afe afeccţiuni iuni psihice psihice sau a bolii în corpul corpul fizic. fizic. Ei au au creat creat un ritual ritual de vindecare, vindecare, menit it să repu repun nă lucr lucrur uril ile e în în ord ordin ine. e. Ho’oponopono, men Ho’oponopono înse înseam amn nă co cont ntin inuit uitat atea ea fire fireas asccă a rela relaţiilor iilor.. Este Este o tehni tehniccă extrem extrem de eficient eficientă în cazul traumelo traumelorr sufleteşti sufleteşti (atât pentru pentru subiectul subiectul acestora cât şi pentru cel considerat responsabil de provocarea lor) şi al Uneori ri sufe suferi rim m pent pentru ru desp despă rţ irea irea eliberarii de sentimentele de vinovatie. Uneo de o perso ersoa ană dragă, ch chiar iar şi şi dup după mulţ i ani ani de zile. ile. Ne este foarte greu sa trecem peste iubirea care s-a sfârşit, sau peste moartea cuiva drag. Uneori chiar ne învinuim pentru felul în care s-au derulat lucrurile, lucrurile, pentru pentru ceea ceea ce am făcut sau pentr pentru u ceea ce puteam puteam face face dar dar nu am făcut. Ho’oponopono pune capăt acestor acestor stări şi ne ajută sa mergem mergem mai departe, departe, să dep depăşim şim peri perioa oada da de sufe suferi rin nţă . Dur Durer erea ea es este te natu natura rallă şi, şi, spu spun n uni unii, i, chia chiar r nece necesa sarră. Ins Insă învinu învinuire irea a de de sine, sine, ră zbuna zbunarea rea sau depres depresia ia genera generattă de suferinţă – nu nu sunt. Şi, Şi, în în mod mod ce cert rt,, furi furia a şi vino vinov văţia nu nu fac fac decâ decâtt să ne răneasc nească şi mai mai mult mult,, atât atât pe pe noi noi cât cât şi pe cei cei din din juru jurull nostru nostru.. . Huna Huna este este sistemul sistemul de cunoaştere cunoaştere care cuprinde cuprinde străvechile vechile arte hawaiiene hawaiiene de vindec vindecare are,, princi principii piile le sspiri piritua tualit lităţii şi codu codull vie vieţ ii corec corecte. te. Huna Huna este este echi ec hiva vale lentu ntull str străvech vechil ilor or înv învăţături turi ale ale mul multo torr alte alte popoa popoare re ind indige igene ne.. In mod mod obişnui obişnuit, t, Huna Huna era era numit numită Ho`oma Ho`omana, na, sau sau crearea energiei, energiei, folosirea Forţei Vieţii pentru pentru vind vindeca ecare re şi evolu evolu ţie. Huna Huna a fost fost consi consider derat ată un siste sistem m de cunoaşt cunoaştere ere psiho-sp psiho-spirit iritual uală, care care este este apli aplicat cată pentru pentru vindec vindecare area a min minţ ii, a trupului şi a sufletului, şi pentru conectarea cu spiritul.
care det detine ine Măiest iestria ria Secr Secrete etelor lor Un Kahuna este Cel care tuturor tuturor lucrurilor (echivale (echivalentul ntul titlului titlului de Doctor în diverse ştiin ştiin ţ e). In mod obişnuit, obişnuit, ne gândim gândim la Kahuna Kahuna ca la un fel de preot preot sau vindec vindecă tor spiritual, spiritual, care cunoaşte cunoaşte misterele misterele celor trei min min ţi ale fiin fiinţ ei umane: umane: Mintea Mintea Subcon Subconştie ştient ntă, Mintea Mintea Conşt Conştien ienttă şi Sinel Sinele e ce cell mai mai Inalt Inalt – cu o conşt conştiin iinţă elev elevat ată, ori orien enta tattă spre spre dime dimens nsiu iune nea a spi spiri ritu tual ală a vie vieţii. ii. Practi Practican can ţii Kahu Kahuna na ştiu ştiu cum cum să folose foloseasc ască eficie eficient nt dife diferite rite tipuri tipuri de ener energie gie (a se citi atenţie şi int nte enţie ) pentru pentru atingerea atingerea echili echilibrului brului şi a vindec vindecării. Şi poate poate că merit erită me men nţiona ionatt fap faptu tull că ei ştia ştiau u ace aceas asta ta cu mii mii de de ani ani înai înaint nte e ca ca ştii ştiin nţele ele care ca re stud studia iazză mint mintea ea uman umană să “des “desco cope pere re”” acea aceast sta. a. . Ho’oponopono In ţele eleger gerea ea modu modului lui în care care acţioneaz ionează “ce “cele le trei trei min minţ i” (car (care e com compun pun modelu modelull Kahuna al psihicului) psihicului) a determinat, determinat, probabil, ini ţ ierea ritualului ritualului Ho’oponopono, Ho’oponopono, chei cheia a oric oricărei rei vin vinde deccări. Ho Ho’op ’opono onopo pono no înse înseam amn nă, de de fap fapt, t, să faci faci luc lucru ruri rile le aşa cum trebuie, just, corect, din punct de vedere moral şi social. Procesul de vind vindec ecare are Ho Ho’op ’opon onop opon ono o impl implic ică iert iertar are, e, armon armoniz izare are,, bun bună voin voinţă şi elibe elibera rare rea a urii urii şi a vin vinov ovăţiei iei şi şi eli elibe bera rare rea a de de tre trecu cut. t. Ka Kahu huna na co cons nsid ide eră că vino vinov văţia gene genere reaz ază ce cele le mai mai mult multe e îmbol îmboln năviri viri şi face face ca lucr lucrur urile ile să me mear arg gă anap anapod oda a în via via ţa noa noast strră. Ve Veste stea bun bună este ste că major ajorit itat ate ea vin vinov ovăţ iilo iilorr noa noast stre re nu este întemeiată. . Greşeală şi păcat In Ha Hawa waii ii,, se se con consi side derră că exis existtă trei trei felu feluri ri de de gre greşe şeli li şi că nu toat toate e sun sunt t păcate, deşi deşi noi noi avem tendin tendinţa de a le consider considera a ca atare. atare. Uneori Uneori avem avem tă ria de a ne recu recuno noaş aşte te gre greşe şeli lile le,, ceea ceea ce înse înseam amn nă şi că ne as asum umăm răspun spunde dere rea a pentru pentru ele. Cu Cu ceea ce etiche etichettăm ca păcat, însă, lucrurile lucrurile stau stau cumva cumva altfel: altfel: le împingem împingem în jos, jos, le respingem, respingem, le reful refulăm în adâncul adâncul fiinţ ei noastre noastre şi în întune întunecim cimile ile inconşt inconştien ientul tului, ui, de unde unde ele ele ne ne fac fac să res resim imţim nenum nenumărate rate vino vinov văţii. ii. Şi Şi nu nu num numai ai că le resi resim mţim as astf tfel el,, ne ne com compo port rtăm ca ca şşii cum cum ne dori dorim m pedepsirea pedepsirea vinova vinovatului tului şi a păcătosului. tosului. Şi asta asta facem: facem: ne pedepsim! pedepsim! Şi o facem uneori în moduri moduri atât atât de de subtile subtile încât nu suntem suntem în stare stare să înţ elegem elegem de ce vie ţ ile noastre noastre devin devin adesea adesea un calvar. calvar. . *** Mecanismul func ţionează fără greş: odată ce acea instanţă a minţii tale ţ i-a dat verdictul “vinovat ”, ” , înc înce epi ime imediat diat să isp ispăşe şeşt şti. i.
Şi ghic ghicii cine cine est este e gardi gardian anul ul tău, tor torţionar ionarul ul tău, sau sau une uneori ori,, chia chiar r însuţ i! Iar gândurile tale devin instrumentele unei torturi călăul tău? Tu în rafina rafinate te car care e încep încep să-ţi conto contors rsio ione neze ze via viaţ a şi viit viitoru orul. l. “Nu merit să…” sau am dre drept ptul ul să…” sau “nu sunt demn…” “nu mi se cuvine… ” sau “nu am depăşesc cu brio pe oricare oricare dintre instrume instrumentele ntele (oricum (oricum,, foarte ingenioase ingenioase)) pe care care ai să le găseşti în în oricare oricare din temni temniţ ele lumii lumii sau sau donjoanel donjoanele e groazei, groazei, transformate sau nu în muzee. *** . Primu Primull tip tip de greşeal greşeală este este Hala: să te abaţi de la cale, să comiţi erori, să faci o gre greşe şeal ală sa sau u să eviţi ade adevărul. rul. Făcâ când nd as astf tfe el, poţi, în mod ne necuge cugeta tat, t, să răneşti neşti pe cin cinev eva, a, dar dar ace aceas asta ta nu nu este este un un pă ca cat. t. Al doilea doilea tip tip de greşeal greşeală este Hewa: exc exces esul ul şi şi lăco com mia, ia, greş greşea eallă ca care re de de aseme ase menea nea nu nu este este un păcat, cat, deşi este este consid considera erattă mai rea decâ decâtt Hala Hala şi, cel cel mai adese adesea, a, ne răneşte şi pe noi, dar, dar, într-un într-un anume anume fel, şi pe ceilal ceilalţ i. Hewa Hewa incl includ ude e şi sit situa ua ţiile iile în ca care re,, avân având d nevo nevoie ie,, luăm de de la alţii mai mai mul multtă ener energie gie decât decât dore doresc sc ei ei să ne ofere. ofere. Cel de-al de-al trei treilea lea tip de greşeal greşeală şi sing singurul urul care care este este cu adev adevărat un păcat este este Ino, rănire nirea a inte inten nţiona ionattă a alte alteii pers persoa oane ne şi acţiun iunile ile des desfăşura şurate te cu viole iolen nţă şi ură. (Putem (Putem constata constata din cele cele de mai sus că sexul nu nu este considerat considerat în în niciun fel fel un păca cat, t, dac dacă nu are are cara caract cter eris istic ticil ile e care care să îl înc încad adre reze ze la la Ino. Ino. Fac ac acea east stă remarcă spre a observa observa una dintre diferen diferenţ ele majore între acest sistem de cunoaştere şi de credinţe şi sistemele sistemele lumii aşa-zis civilizate, în care sexul fiind unul unul dint dintre re păca cate te,, apare apare o cate catego gorie rie între întreag agă de noi noi vin vinov ovăţii şi şi imp impli lici citt de de autopedepsiri). Mai exist xistă un alt alt fe fel de de vin vinov ovăţie neîn neînttemeiat iată: păr ăsire sirea, a, aband bando onare narea a une uneii rela rela ţii, ii, fapt faptul ul că nu acţione ionezi zi din din iubi iubire re,, sau sau că nu eşti eşti perf perfec ect. t. Ne Ne auto auto- judecăm cu asprime, asprime, şi aceasta aceasta trimit trimite e un mesaj mesaj ssubconşt ubconştientu ientului lui nostru, nostru, că nu suntem suntem suficie suficient nt de buni buni şi că nu meri merittăm prea prea mult multe. e. De ace aceea, ea, nu nu ne iubim iubim pe deplin; deplin; iar iar pierderea pierderea iubirii este asociat asociată, în mod mod frecvent, frecvent, cu probleme probleme de sănătate, îmbolnăvire şi declinul calităţii vieţii. . Păcat – Vinovăţ ie – Iertar e
Ierta Iertare rea a est este e nec neces esar ară în toat toate e caz cazuri urile le.. Tre Trebui buie e să îi iert iertăm pe ceilal ceilal ţi, şi în acelaşi acelaşi timp, este impera imperativ tiv pentru pentru sănătatea şi starea starea noastr noastr ă de bine, bine, să ne ier ierttăm pe pe noi noi înşin înşine. e. Acesta Acesta este este secr secretu etull vind vindec ecării deplin depline. e. Poate uneori uneori să mai fie nevoie nevoie de de şi altceva, altceva, dar cel mai mai adesea, adesea, ritualul ritualul
iertării, Ho’oponopono, este suficient şi are grijă de rezolvarea tuturor problemelor. Ino este, în mod cert, singurul tip de păcat care necesită iertare. Dar cât de des ne ocupă m de Ino? Dacă stăm să ne gândim la asta, am putea avea surpriza să constată m că poate că nu am mai iertat pe nimeni, nici pe noi înşine, de foarte multă vreme. Poate că din vremurile inocente şi naive ale copilăriei. Aşadar, cam câtă vinovăţie, a noastră în faţa altora şi a altora în faţ a noastr ă purtăm cu noi? Demult, cel mai faimos Huna din Vest scria: „Practican ţii Kahuna ştiau ceea ce psihanaliştii au cercetat până la disperare. Este vorba de faptul că, atunci când un om a „pă că tuit”, iar Sinele inferior (Mintea subconştientă) şi Sinele mijlociu (Mintea conştientă) sunt de acord că el a păcătuit, Sinele inferior poate avea ideea fixă că păcatul trebuie pedepsit. In acest caz, Sinele inferior setează comanda de pedeapsă, prin boală sau accidente”. Ideile fixe devin obsesii, iar vinovăţia creează obsesii subtile, înşelătoare, întrucât Sinele inferior nu are capacitatea de a ra ţ iona. Dacă Mintea conştient ă preia ideea că persoana respectivă păcătuieşte şi o plantează în Subconştient, şi chiar şi dacă mai târziu se produc schimbă ri în Mintea conştientă, Subconştientul poate încă să creadă că a fost un pă cat. Aceasta poate da naştere bolii. Examina ţi-vă credinţele şi observaţi dacă puteţi înceta să vă mai învinovăţiţ i singuri. Folosi ţi-vă conştiinţa drept călăuză şi nu ca pe un gardian! Dacă aveţ i mustrări de conştiinţă, acestea poartă un mesaj conform că ruia mai aveţ i posibilităţi de evoluţie. Consideraţi că aţi acţionat în cel mai bun mod pe care îl avea ţi atunci la îndemână, într-un scop bun şi doar nu puteaţ i vedea posibilitatea ca toată lumea să câştige din acea situaţie. Pe parcursul acţ iunilor voastre, dacă intenţia nu a fost să ră niţi pe cineva, era, probabil, cea mai bună abordare pentru to ţi cei implicaţi. Cu toate acestea, chiar dacă schimbarea credin ţelor adânc înrădăcinate nu se realizează bătând din palme, soluţ ia există: iertarea. (Există destul de multe ritualuri, tehnici, meditaţii şi procedee prin care putem obţine şi/sau acorda iertarea. In acest material am prezentat viziunea asupra vinovăţiei şi iertării din perspectiva Huna-ei hawaiiene). . Iertarea de sine Actul de a cere iertare şi a repara nedreptăţ ile face parte şi din cultura vestică şi din majoritatea religiilor. Il regăsim în Ortodoxism (spovedania), în Catolicism (confesiunea şi peniten ţ a), la Alcoolicii anonimi (unul dintre cei 12 paşi) şi în familia noastră – orice mamă îşi învaţă copiii să ceară scuze. Judecătorii cei mai înţelepţi joacă, uneori, un rol de Kahuna, prin stabilirea unor îndatoriri reparatorii, care nu numai că ră splă tesc victima, dar constituie un fel de vindecare şi pentru cel care a greşit. Dacă nu vă puteţi convinge Subconştientul că nu aţi păcătuit, trebuie, şi pute ţi, să calmaţi lucrurile prin căinţă: cerând iertare şi făcând un sacrificiu (probabil că înţelegerea greşită asupra sacrificiului uman în Hawaii vine din această practică). Când spunem sacrificiu, ne referim la a renunţ a la ceva, la
timp şi energie pentru a îndrepta lucrurile fa ţă de cineva pe care l-aţ i ră nit. De altfel, hawaiienii sunt învăţaţi încă din copilărie să ierte necondiţionat pe oricine şi să îşi ceară scuze.
Emo ţiile reprimate, cum sunt vinovăţia şi furia, dorinţ a de răzbunare, creează adevărate toxine în corpul nostru. Practicanţii Kahuna spuneau că deşi noi nu vrem să avem de a face cu ele, totuşi punem vechile emo ţii negative în adevăraţi săculeţ i negri, pe care îi inghesuim în corpul nostru (metafizic sau eteric). Ele blochează căile neuronale şi energetice, astfel încât corpul nu se mai poate auto-vindeca, rezultând boala şi depresia. Iertarea de sine te poate vindeca. Iertarea altcuiva nu scuză acţ iunile acestuia şi nici nu î ţi diminuează puterea, ci te eliberează. De ce? Pentru că, de fapt, te ier ţ i tot pe tine: tu eşti ceilal ţ i. La nivel spiritual, toţ i suntem Unul. Şi iată şi vestea bună. Din punct de vedere spiritual, Mintea Subconştient ă este cea care comunică cu Sinele nostru Superior, cu Creatorul şi cu Universul. Mintea ta Subconştientă (Sinele inferior) nu poate face niciun rău Spiritului. In consecin ţă, tu nu poţi păcătui faţă de Dumnezeu. Mintea ta Subconştientă este prea mică pentru a putea face asta. .
. „Nimic nu este păcat, atâta vreme cât nu răneşte pe nimeni”.
.
dupa Neale Donald Walsch – The Little Soul and The Sun .
O dată ca niciodată, a existat un Suflet Mic care i-a declarat lui Dumnezeu: - Ştiu cine sunt! Si Dumnezeu a răspuns: - Ce-mi spui e minunat! Si cine esti tu? Sufletelul a strigat : - Eu sunt Lumina! Dumnezeu a zambit cu drag: - Ai dreptate! Esti, intr-adevar, Lumina. Micul Suflet era extrem de fericit; tocmai deslusise misterul pe care intreg Regatul dorea sa-l descopere. - Oau ! spunea Micul Suflet, “asta e grozav!”
Dar curand, doar a sti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a inceput sa-si doreasca sa fie ceea ce tocmai descoperise ca este. Si astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufletelele care-si doresc sa fie Ceea ce Sunt cu Adevarat) si i-a spus : - Acum ca stiu ce sunt, pot sa si fiu ceea ce sunt ? - Adica vrei sa FII Ceea ce ESTI cu Adevarat? il intreba Dumnezeu. - Pai, raspunse Sufletelul, una este sa stiu ce sunt, si cu totul alta e sa fiu ceea ce sunt. Vreau sa simt cum e sa fiu Lumina. - Dar tu chiar Esti Lumina! ii raspunse Dumnezeu cu un zambet larg. - Intr-adevar! Dar eu chiar vreau sa simt cum e sa fii lumina, se tot plangea Micul Suflet. - Asa deci ? raspunse Dumnezeu razand in barba-i, ar fi trebuit sa-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros. Atunci privirea lui Dumnezeu se schimba : - Ar fi totusi un lucru… - Ce? intreba Sufletelul. - Pai, exista doar Lumina. Vezi tu, am creat doar ceea ce esti tu, si astfel, nu exista nici o modalitate prin care tu sa experimentezi Ceea ce Esti atata vreme cat nu exista opusul a ceea ce esti. - Adica ? intraba confuz Micul Suflet. - Hai sa ne gandim in felul urmator, ii spuse Dumnezeu: tu esti ca o lumanare in Soare. Esti acolo impreuna cu alte milioane, miliarde de lumanari pentru a crea Soarele. Si Soarele nu ar fi el insusi fara de tine; el nu ar fi Soarele fara una din lumanarile sale… si fara tine el nu ar mai fi Soarele, pentru ca nu ar mai straluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea sa te cunosti pe tine insuti ca fiind Lumina cand tu esti in Lumina? - Pai, ii raspunse Sufletelul, tu esti Dumnezeul, gandeste-te la o solutie… Dumnezeu zambi din nou si-i spuse : - Am gasit deja solutia. Pentru ca nu te poti vedea ca fiind Lumina atata vreme cat tu esti in Lumina, atunci te vom inconjura cu intuneric.
- Ce este intunericul ? intreba Micul Suflet. - Este ceea ce tu nu esti. - Imi va fi frica de intuneric ? intreba Micul Suflet. - Doar daca alegi tu sa-ti fie frica. Nu are, de fapt, de ce sa-ti fie teama, decat daca tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucam ; doar ne prefacem ca e intuneric . - Aaa ! exclama Micul Suflet, deja m-am linistit. Apoi Dumnezeu ii explica faptul ca pentru a putea experimenta ceva anume, exact opusul starii respective va trebui sa apara : - Si asta este un mare dar, pentru ca fara aceasta nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea sa cunosti Caldura fara ajutorul Frigului, Sus fara Jos, Rapid fara Incet, Stanga fara Dreapta, Aici fara Acolo, Acum fara Atunci. Si astfel, incheie Dumnezeu, sa nu ridici pumnul ori vocea impotriva intunericului, nici sa nu-l blestemi. In schimb fi Lumina in Intuneric, si nu te intrista din cauza lui. Atunci vei stii Cine Esti cu Adevarat si toti ceilalti vor sti asta. Lasa-ti Lumina sa straluceasca pentru a afla si ceilalti cat de special esti. - Vrei sa spui ca e in regula sa-i las pe cei din jurul meu sa vada cat de special sunt? intreba Micul Suflet. - Bine-nteles! raspunse Dumnezeu razand; este perfect in regula! Dar aminteste-ti, “special” nu inseamna “mai bun”. Totii sunt speciali, fiecare in felul sau. Desi multi dintre ei au uitat lucrul acesta. Isi vor da seama ca este in ordine sa se considere si ei speciali la randul lor doar atunci cand tu vei reusi sa accepti ca esti special. - Minunat ! radea Micul Suflet sarind in sus de bucurie, pot sa fiu oricat de special imi doresc! - Si poti sa incepi lucrul acesta chiar acum! ii mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie impreuna cu Micul Suflet. Apoi, il intreba : - In ce mod iti doresti tu sa fii special ? - Nu inteleg… raspunse Micul Suflet. - Pai, a fi Lumina inseamna a fi special, si a fi special are multe aspecte. Este special sa fii bun. Este special sa fii bland. Este special sa fii creativ. Este special sa fii rabdator. Poti sa-mi spui in ce fel ai mai putea sa fii special? Micul Suflet a ramas tacut pentru un moment : - Ma pot gandi la multe feluri de a fi special! exclama Micul Suflet. Este special sa fii de ajutor. Este special sa fii darnic. Este special sa fii prietenos. Este special sa fii bun fata de altii. - Intr-adevar, ii raspunse Dumnezeu, iar tu poti sa fii toate acestea, sau orice parte iti doresti, oricand! Asta inseamna sa fii Lumina. - Stiu! Stiu! Stiu ce vreau sa fiu! striga Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau sa fiu special fiind iertator. E special sa fii iertator? - O da! e foarte special. - Ce bine! Asta vreau sa fiu! Vreau sa fiu iertator! Vreau sa experimentez ce inseamna sa fii iertator. - Bun, spuse Dumnezeu, dar inainte ar trebui sa stii ceva. Micul Suflet devenea putin nerabdator. Parea ca mereu apar unele complicatii. - Ce anume ar trebui sa stiu ? ofta Micul Suflet. - Nu ai pe cine sa ierti… - Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta. - Nimeni! raspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu exista nici
macar un suflet in toata creatia care sa fie mai putin decat perfect. Uita-te in jurul tau!
Abia atunci observa Micul Suflet marea multime ce se adunase in jur. O multime de suflete venisera din toata imparatia, pentru ca se raspandise vorba cum ca Micul Suflet purta aceasta conversatie cu Dumnezeu si cu totii erau curiosi sa o auda. Privind in jurul lui, Micul Suflet a trebuit sa-i dea dreptate: nu exista nimeni mai putin minunat, mai putin magnific, mai putin perfect decat el insusi. Atat de minunata si stralucitoare era multimea din jur incat Micul Suflet abia o putea privi. - Atunci pe cine ai putea ierta ? intreba Dumnezeu. - Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se imbufna Micul Suflet. Imi doream sa experimentez iertarea. Doream sa aflu cat e de special sa fii iertator. Si astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e sa fii trist. Dar chiar atunci un Suflet Prietenos iesi din multime si se apropie. - Nu te intrista Suflet Micut, ii spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu. - Da ?!? se lumina Micul Suflet, dar cum? - Iti voi aduce pe cineva pe care sa ierti. - Poti face tu acest lucru ? - Cu siguranta! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot sa apar in viata ta urmatoare si sa ma comport in asa fel incat tu sa ai pe cine ierta. - Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta? intreba Micul Suflet. Tu, care esti o fiinta perfecta! Tu, care vibrezi atat de puternic incat abia te pot privi. Ce te-ar putea face sa vrei sa-ti incetinesti vibratia atat de mult incat Lumina ce-o radiezi acum sa se transforme intr-un Intuneric dens ? Ce te-ar putea face, pe tine – care esti atat de usor incat dansezi deaspura stelelor si te misti prin imparatie cu viteza gandului – sa apari in viata mea si sa comiti astfel de lucruri ? Micul Suflet fu suprins de raspuns. - Nu fi atat de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, si tu ai facut acelasi lucru pentru mine. Nu-ti amintesti? Ohooo, am dansat de multe ori impreuna, NOI DOI. Am dansat impreuna de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat impreuna de multe ori si in multe locuri. Tu doar nu-ti amintesti. Am fost amandoi un TOT (SFERA PRIMORDIALA). Impreuna am fost Sus-ul si Jos-ul, Stanga si Dreapta, Aici si Acolo, Acum si Atunci. Am fost FEMEIA si BARBATUL, Bunul si Raul, am fost amandoi si Victima si Asupritorul. Astfel ne-am intalnit de nenumarate ori, noi doi, fiecare aducandu-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea experimenta Ceea ce Suntem cu Adevarat. Sufletul cel Prietenos explica mai departe : Voi veni in viata ta urmatoare si voi fi «cel rau» de data asta. Iti voi face niste lucruri groaznice, si abia atunci tu vei putea experimenta cum e sa fii Cel care Iarta. - Dar ce anume imi vei face de va fi atat de inspaimantator? intreba Micul
Suflet putin speriat. - Pai, ne vom gândi noi împreuna la ceva, ră spunse Sufletul cel Prietenos făcându-i un semn cu ochiul. Sufletul cel Prietenos devenise deodată SERIOS si spuse cu o voce slaba : - Ai avut dreptate înainte, sa ştii. - La ce te referi ? - Va trebui sa-mi încetinesc vibra ţ iile si sa devin violent pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea plăcute… Va trebui sa mă prefac ca sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt. As avea O FAVOARE sa-ti cer. - Cere-mi orice! striga Micul Suflet, incepand sa danseze si sa cante: Voi putea fi Iertator! Voi putea fi Iertator! Tzup , Tzup ! Atunci Micul Suflet observa ca Sufletul cel Prietenos ramase foarte tacut. - Ce anume doresti sa-mi ceri? Ce as putea sa fac pentru tine? Esti un inger sa faci toate acestea pentru mine… - Bine-nteles ca Sufletul cel Prietenos este un inger, interveni Dumnezeu. Toti sunt ingeri. Aminteste-ti asta mereu: Eu va trimit doar ingeri. Si atunci Micul Suflet nu-si dori nimic mai mult decat sa indeplineasca dorinta prietenului sau: - CE POT SA FAC EU PENTRU TINE? Sufletul cel Prietenos raspunse:
- Atunci cand te voi lovi si te voi izbi… in momentele in care iti voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea sa ti le imaginezi, in chiar acel moment… AMINTESTE-TI, TE ROOOOG, Cine Sunt cu ADEVARAT. - Oooo, imi voi aminti! plangea Micul Suflet, ITI PROMIT! Mi te voi aminti exact asa cum esti acum, aici. - Bine, raspunse Prietenul sau, pentru ca, vezi tu, eu ma voi preface atat de bine, incat voi uita si eu la randul meu. Si daca nu iti vei aminti tu cine Sunt cu Adevarat, s-ar putea sa nu mai fiu in stare sa-mi reamintesc pentru o perioada lunga de timp. Si daca uit Cine Sunt, s-ar putea ca si tu sa uiti Cine Esti. Si astfel vom fi amandoi pierduti. Va fi nevoie ca un ALT SUFLET sa vina si sa ne aminteasca amandurora Cine Suntem. - Nu, nu vom uita, ii promise Micul Suflet, iti voi reaminti eu. Si iti voi multumi ca mi-ai adus acest dar – sansa de a experimenta Cine Sunt cu Adevarat. Si astfel cei doi cazusera de acord. Micul Suflet isi incepuse noua viata, emotionat sa fie Lumina, ceea ce era foarte special, si entuziasmat sa faca parte din acel ceva foarte special numit Iertare. Micul Suflet astepta cu nerabdare sa fie in stare sa traiasca experienta Iertarii, si sa multumeasca oricarui suflet care facea acest lucru posibil. Si ori de cate ori un nou suflet aparea in preajma lui, chiar daca acel nou suflet ii aducea
bucurie ori tristete – dar mai ales daca ii aducea tristete – Micul Suflet isi amintea ce-i spusese Dumnezeu : - Adu-ti aminte, EU VA TRIMIT DOAR INGERI
Doar iubesc. Ştiu că undeva, cumva, îţ i face bine. A.S. Da… Eventualele zâmbete care se înfiripează uşor în colţ ul gurii sunt justificate, pentru că singura asociere pe care ne-o oferă societatea în mijlocul căreia trăim, este aceea a unui clasic şi cumva banal triunghi amoros: El, Ea plus „al treilea”, adică un alt El sau o altă Ea. Şi nu că acest subiect nu ar merita şi el să fie comentat, dar nu despre asta vreau să vorbesc acum. Nu ăsta este subiectul acestui articol. Triunghiul iubirii la care am să mă refer este un model, deopotrivă descriptiv şi explicativ, al iubirii, al formelor pe care acest sentiment le poate lua în vie ţ ile noastre. Este vorba despre modelul propus de psihologul Robert Sternberg. Acesta nu s-a lăsat impresionat de multitudinea de definiţ ii şi de descrieri ale iubirii pe care ni le oferă literatura sau cinematografia şi a că utat să lămurească tendinţele emoţionale, comportamentale şi cognitive ale stării de a iubi. . De ce iubim? De ce ne dorim să fim iubiţ i? Pentru că avem nevoie de iubire. Pur şi simplu. Cea dintâi dintre nevoile psihologice fundamentale ale unei fiin ţ e umane este aceea de a iubi şi de a fi iubită. Cu alte cuvinte toate iubirile noastre, laolaltă cu toate căutările noastre, mai mult sau mai pu ţin reuşite, în căutarea iubirii, nu fac altceva decât să răspundă acestei nevoi fundamentale. De ce avem această nevoie? Greu de dat un răspuns. Sau cel puţ in eu nu găsesc un răspuns care să stea în picioare în faţ a tuturor criticilor. Dar aş face o încercare: avem această nevoie ca să ne amintească de faptul că suntem cu to ţ ii parte a ceva mai mare, mai complex, mai înalt, mai frumos şi mai bun. Aproape toate vechile civiliza ţii terestre au avut undeva în centrul credinţ elor lor ideea că toate lucrurile şi fiinţ ele sunt legate între ele, formând un tot complex. Legătura cu natura şi cu divinitatea nu era vă zută ca ceva distinct de via ţa de zi cu zi, ci ca o legătură firească, prezentă în fiecare clipă şi în fiecare gest.
In Lak’ech A Lak’in! spuneau vechii tolteci, şi mai apoi mayaşii şi aztecii. Adică: „Eu sunt un alt Tu!”. Iubindu-te pe tine, mă iubesc de fapt pe mine; iar pentru a mă iubi deplin pe mine, este necesar să te iubesc pe tine!… şi pe tine!… şi pe tine! Cu alte cuvinte, pentru ca Eu să fiu împlinit din punct de vedere emo ţional (să mă iubesc pe mine), am nevoie să te iubesc pe tine. De gândit, nu-i aşa? . Lăsându-i acum pe tolteci şi pe mayaşi acolo unde i-a aşezat istoria, am să revin la teoria iubirii a lui Robert Sternberg. Acesta a identificat ca principale coordonate sau componente ale rela ţ iilor interumane etichetate ca „iubiri”, următoarele: intimitatea, pasiunea şi angajamentul. Haide ţi să vedem ce înseamnă fiecare dintre acestea şi care este contribu ţie fiecăreia la relaţia de iubire, cum modifică fiecare dintre ele legătura dintre doi oameni. Intimitatea este acea componentă a iubirii care se referă la sentimentul de apropiere, de deschidere şi de încredere existent între două persoane, la legătura profundă care se realizează între ele, la comunicarea existentă în cadrul unei rela ţii. Intimitatea este legătura emoţională prin care oferi celui de lângă tine informaţii personale fără nici o rezervă şi fără nici o teamă. Intimitatea se referă şi la capacitatea de acceptare reciprocă a două persoane. Intimitatea se referă la încredere şi la cunoaşterea profundă a celuilalt. Pasiunea este acea componentă a iubirii care are în vedere dorinţ a emo ţională şi sexuală, care materializează cât de puternic cele două persoane se doresc una pe cealaltă. Pasiunea este involuntară şi motivaţională şi poate domina gândurile şi comportamentul. Pasiunea înseamnă a-ţ i dori intimitatea sexuală cu persoana iubită, incluzând astfel în structura sa şi atracţ ia sexuală . Pasiunea cunoaşte atât aspecte pozitive (starea de fericire, de bună -dispoziţ ie, senza ţ ia de plutire şi mai ales faimoşii “fluturaşi în stomac”), dar şi negative (pasiunea poate conduce către disperare şi gânduri negative) şi este modificată de trecerea timpului. Pasiunea poate fi adusă la viaţă foarte uşor, dar poate fi la fel de repede stinsă . Pasiunea este cea care produce tot ceea ce poate fi descris sub numele de romantism. Angajamentul reprezinta componenta cognitivă, logică şi decisivă a unei iubiri. In cadrul unei iubiri pot fi identificate două tipuri de angajament: pe termen scurt şi pe termen lung. Persoana în cauză decide dacă este îndrăgostită. Persoana în cauză decinde dacă merge sau nu mai departe, continuând rela ţia, încercând să menţină iubirea sau dacă doreşte să se oprească din a se mai apropia de cealaltă persoană . . Ca orice trei puncte diferite, oricum le-am aşeza în spa ţ iu ele descriu un triunghi. Acesta este triunghiul iubirii la care m-am referit de la bun început. Fiecare punct, fiecare latură a acestui triunghi are în acest context propria sa semnifica ţie, descriind formele în care noi toţi trăim şi experimentăm iubirea. .
. Examinând acest triunghi în toate combina ţiile posibile, de câte unul, două sau trei elemente, Robert Sternberg a descris cele 8 niveluri posibile ale iubirii. .
Non-iubirea: este acea rela ţie în care nu există nici intimitate, nici pasiune şi nici angajament. Nu putem vorbi aşadar de iubire la acest nivel. O formă de manifestare a acestui tip de relaţie, non-iubirea, este reprezentat ă de legăturile care se stabilesc atunci când elevul se “îndrăgosteşte” de profesorul său, sau când pacientul se “îndră gosteşte” de medicul să u, situaţ ii în care este evident vorba despre transfer. . Urmeaz ă iubirile “punctuale” reprezentate pe diagramă printr-un singur punct respectiv prin câte unul dintre vârfurile triunghiului: .
Iubirea-prietenie: reprezintă acea relaţie caracterizată doar de intimitate, dar fără pasiune sau angajament. Există aici foarte mult ă deschidere, căldură sufletească, înţelegere şi acceptare. Dar nu există atracţie sexuală şi nici decizii referitoare la durata de viaţă a acestei relaţii. Atunci când circumstan ţele îi îndepărtează fizic-geografic sau profesional pe cei doi, rela ţ ia se stinge treptat.
.
Iubirea-nebună (sau infatuat ă ): caracterizează acea relaţ ie în care singurul pilon pe care aceasta se sprijină este reprezentat de pasiune. Fără intimitate, fără angajament. Exemplul cel mai bun (tipic aş putea spune) al unei astfel de iubiri este iubirea la prima vedere. O atrac ţie fizică sălbatică, fără putinţă de a fi stăpânită şi care cere să fie stinsă prin eliberarea impulsului sexual. Cele două persoane nu au nimic altceva în comun decât timpul petrecut împreună în actul dragostei; nu ştiu aproape nimic una despre cealaltă, şi, la acest nivel, în lipsa angajamentului, adică a unei decizii despre viitorul lor, asta nici nu contează. Sunt aventurile de-o noapte, iubirile de-o vară. Se sting la fel de brusc precum au început. .
Iubirea-vid ă ( goal ă ): este iubirea ce caracterizează relaţ ia între doi parteneri care îşi asumă angajamentul, şi deci decizia asupra viitorului, ducând rela ţia mai departe, însă în absenţ a intimităţ ii sau a pasiunii. Nu există deschidere şi schimb de informaţii, nu există nici atracţie sexuală între cei doi, doar o via ţă în comun, liber consimţită şi asumată de ambii. Acest nivel al iubirii se manifestă în cazurile în care două persoane sunt de mult timp împreună dar în timp pasiunea s-a stins şi care nu mai experimentează nici măcar deschiderea şi intimitatea celuilalt. Apare în acele relaţ ii în care, la un moment dat, s-a produs un blocaj neremediat al comunică rii, care a închis în timp şi calea pasiunii. Este vizibilă o astfel de relaţ ie în cadrul unora dintre “căsătoriile aranjate” sau al relaţiilor “consumate complet”. Motivaţiile pentru care două persoane ar accepta să convieţuiască în acest mod sunt multiple, cele mai importante fiind teama de schimbare, teama de singurătate, sentimentul existen ţei unei obligaţ ii, sentimentul “datoriei” şi al unui “spirit de sacrificiu” prost în ţ eles. . Iubirile duale, con ţinând fiecare câte două dintre cele trei componente şi reprezentate pe diagramă prin câte una dintre laturile triunghiului: .
Iubirea romantică: intimitate + pasiune. Imbină foarte armonios (şi foarte plă cut spun unii) intimitatea şi pasiunea. Cele două persoane sunt foarte deschise una spre cealaltă , împă rtă şesc fă r ă
re ţineri multe lucruri şi informaţ ii, sunt foarte atrase fizic şi sexual una de cealaltă, dar nu-şi asumă vreun angajament cu privire la viitorul relaţ iei, ceea ce într-un mod subliminal arată că nici nu şi-o imaginează ca fiind pe termen lung. Intr-o astfel de rela ţie, cei doi se idealizează reciproc, cunoaşterea reciprocă este distorsionată de proiecţii şi de efectul de halou, care elimină complet orice defect al celuilalt. In fapt, cei doi trăiesc cu impresia că sunt îndrăgostiţi şi că se iubesc. Dacă s-ar iubi cu adevărat, angajamentul ar face parte din rela ţ ia lor, asigurând acesteia un viitor.
Iubirea prietenească (sau de companion ): intimitate + angajament. Apare de regulă în cazul şi în cadrul cuplurilor cu o oarecare vechime, care conduce la un nivel ridicat de apropiere şi de intimitate. Cei doi au împărtăşit aceeaşi via ţă, au interese şi preferinţ e în majoritate comune, dar pasiunea erotică, atracţia fizică a pălit şi s-a şters. Ceea ce a rezistat timpului şi circumstan ţelor sunt intimitatea, legătura emoţională profundă, şi angajamentul, adică decizia de a merge mai departe în doi. Ei doi. .
Iubirea fără sens ( sau, cum îi mai spunea Sternberg, stupid ă ): pasiune + angajament. Intre cele două persoane există şi se manifestă o puternică atracţie fizică, pasiunea, pe baza căreia ei decid să meargă mai departe în această relaţie. Atât cât pot, pentru că în absenţ a intimităţii, legătura emoţională care să cimenteze rela ţia, mai devreme sau mai târziu aceasta colapsează. Neavând practic nimic în comun în afara sexului, cei doi nu se pot sprijini reciproc în cadrul rela ţiei. Este cazul multora dintre relaţ iile “de iubire” de tip Hollywood, constituite sub imboldul momentului: s-au văzut, s-au plăcut şi s-au luat. Explica ţia populară cea mai plauzibilă este aceea că relaţ ia s-a constituit când cei doi se aflau în “săptămâna oarbă”. . Şi în fine, întregul:
angajament.
Iubirea desăvârşit ă: intimitate + pasiune +
Este nivelul de iubire către care tindem cu toţii, este cea mai înaltă expresie a unei rela ţii ce poate exista între două fiinţe umane. Este completă şi complexă. Existen ţa şi împletirea tuturor celor trei componente fac ca această iubire să fie mai trainică decât oricare dintre celelalte iar cei implicaţi în ea să se simt ă profund şi deplin împlini ţ i. Uneori, când timpul şi poate instalarea rutinei determină erodarea şi dispariţia pasiunii, această iubire se transformă în iubire prietenească (companion). Sternberg emite un avertisment, valabil pentru toate nivelurile de iubire, inclusiv pentru aceasta, desăvârşită: iubirea trebuie exprimată, arătată, pentru a putea fi trăită. Fără comunicare, totul se reduce la o fantasmă , la o tră ire interioară, iluzorie şi neîmplinitoare. ***** In fapt, fiecare persoană are în orice moment două triunghiuri ale iubirii: unul al rela ţiei actuale, în care fiecare trăieşte, şi unul care descrie relaţ ia şi iubirea ideală, aşa cum acesta/aceasta o vede. Relaţ iile cele mai reuşite şi mai trainice au loc între persoane ale căror triunghiuri personale sunt cât mai compatibile. ***** Am postat mai sus şi o diagramă , o reprezentare grafică a triunghiului iubirii în acord cu teoria lui Robert Sternberg. Ai putea privi această diagramă ca pe o hartă , o hartă a iubirii tale, a relaţ iei pe care o trăieşti în prezent. Şi ca de fiecare dată când priveşti o hartă , ai putea să te întrebi: - unde mă aflu eu acum, pe această hartă? (în ce fel de relaţie mă aflu: exist ă în această relaţ ie intimitate? dar pasiune? dar angajament?) - unde aş dori să ajung? de ce? - care este drumul de urmat pentru a ajunge acolo unde îmi doresc? Iar apoi ai putea să reflectezi: - care sunt factorii care m-ar putea ajuta? - care sunt factorii care m-ar putea împiedica? - ce anume depinde de mine şi ce nu? In final, adoptă singura atitudine sănătoasă posibilă: fă tot ceea ce depinde de tine, foloseşte tot ceea ce te-ar putea ajuta, ocoleşte tot ceea ce te-ar putea bloca sau îndepărta de iubire. Iubeşte! . Să fii iubit(ă)!
Termenul de ” transpersonal ” a fost lansat de Abraham Maslow in psihologie si desemneaza acele domenii ale psihicului omenesc aflate dincolo de ceea ce percepem in mod obisnuit drept o ”persoana”.
Acest termen este echivalent cu acela de ”spiritual” si a fost folosit pentru a introduce in limbajul academic notiuni pana atunci refuzate de cercetarea stiintifica, ca apartinand misticismului. Domeniile transpersonale ale psihicului sunt accesibile in stari de constiita largita. Ele sunt cunoscute de toate traditiile mistice si metafizice. Constituie subiectul a ceea ce Aldous Huxley a numit ”filosofia perena”, care a traversat mileniile de la inceputurile umanitatii si pe care in zilele noastre suntem pe care sa o redescoperim. . Termenul de ” terapii transpersonale” desemneaza toate acele mijloace, tehnici, sisteme de credinte cu aplicatii practice, „tehnologii ale sacrului” cum le numea Mircea Eliade, care exploateaza dimensiunea terapeutica a reconectarii fiintei omenesti la adevaratele sale origini si dimensiuni. Psihologia si medicina secolului XX a depasit cu greutate viziunea mecanicista asupra fiintei omenesti. Progresele stiintei, mai ales in domeniile fizicii cuantice, biologiei si biochimiei au confirmat insa viziunea holistica a stravechilor sisteme de credinta, astfel incat o noua viziune asupra Universului si a Fiintei isi face loc astazi, configurand ceea ce este cunoscut sub numele de ”noua paradigma”. Adica un nou concept asupra lumii, in care toate lucrurile din Univers sunt interconectate. Experimentarea, constientizarea si integrarea acestei unitati a tot ceea ce exista, in sistemul de convigeri ale unei persoane are caracter terapeutic in sensul de vindecare holistica, la toate nivelurile: fizic, mental, emotional, energetic, spiritual. In acest sens, terapiile transpersonale depasesc cu mult cadrul psihologiei clasice, referindu-se la fiinta omeneasca in integralitatea sa. Nu este vorba deci despre o terapie in sensul clasic al cuvantului, ci despre efectul terapeutic al relationarii noastre cu diferitele niveluri ale fiintei noastre si cu cele ale Universului.
Trairea unei experiente transpersonale are efecte terapeutice
intrinseci. In centrul conceptului de ”terapie transpersonala” se afla asadar reasezarea relatiei pe care o avem cu noi insine – intelegand prin aceasta toate nivelurile energetice ale Fiintei noastre – si cu intregul Univers, din perspectiva viziunii integrale si integrate asupra a tot ceea ce exista. Din aceasta perspectiva, terapiile transpersonale sunt o aplicatie practica la nivelul fiintei omenesti a viziunii cuantice asupra Universului. Celebrul medic american de origine indiana Deepak Chopra, intr-una dintre scrierile sale despre noile abordari in medicina, formula astfel viziunea asupra umanitatii: ” suntem mai curand fiinte spirituale care experimenteaza materia, decat fiinte materiale care experimenteaza spiritualitatea.”
. Unul dintre instrumentele de lucru cele mai importante si in acelasi timp cele mai puternice ale terapiilor transpersonale este reprezentat de starea de constiinta extinsa. .
Stari de constiinta extinsa Starile de constiinta extinsa (sau starile non-ordinare de constiinta) sunt acele stari in care nu mai suntem identificati exclusiv cu aspectele corporale si mentale ale fiintei noastre. Sunt stari de expansiune in care putem percepe dimensiunile spirituale ale propriei noastre fiinte. Experimentara unor asemenea stari ale constiintei are un efect profund transformator si vindecator la toate nivelurile, caci reveleaza straturile inconstientului personal si colectiv si le aduce in constienta. . Respiratia Holotropica Respiratia holotropica este o tehnica eficienta de a accesa stari de constiinta extinsa. Ea fost pusa la punct in forma in care exista astazi de catre psihiatrul american de origine ceha Stanislav Grof, unul dintre fondatorii psihologiei transpersonale. De altfel, respiratia holotropica s-ar putea spune ca este tehnica ce a stat la baza tuturor cercetarilor in psihologia transpersonala, dupa ce studiile cu substante psihedelice precum LSD au fost sistate, cel putin oficial. .
Respiratia Holotropica in sine este o respiratie accelerata, combinata cu muzica sugestiva, in asa fel incat sa conduca subiectul la un nivel calitativ diferit al constiintei. Aceasta calitate diferita a constiintei face posibila intrarea in conexiune nu numai cu niveluri neobisnuite a ceea ce consideram ”propria noastra constiinta”, ci cu niveluri universale ale acesteia. Astfel, metoda respiratiei holotropice este un instrument extraordinar de autoexplorare ale carui atribute vindecatoare izvorasc din reconectarea noastra la sursele fiintei. Este de asemenea un mijloc de investigare a Constiintei in ansamblu, caci respiratia holotropica ne conduce intr-un spatiu in care realitatea isi reveleaza esenta ultima, cea despre care vorbesc toti misticii lumii, din toate traditiile spirituale. Din acest punct de vedere, practica respiratiei holotropice poate fi privita ca o cale spirituala si de auto-dezvoltare. .
Textual, ”holotropic” provine din limba greaca si inseamna ”indreptare catre intreg”. Este vorba despre intregirea propriei noastre constiinte, despre recuperarea calitatii sale universale, despre integrarea unor aspecte ale sale de care, in mod normal, nu suntem constienti. . Radacini In multe traditii spirituale exista tehnici de respiratie folosite pentru a intra in stari de constiinta extinsa. Acest tip de tehnica, sau de ”tehnologie a sacrului” – cum numeste Mircea Eliade procedeele de activare a nivelurilor constiintei extinse – poate fi regasita sub diverse forme in traditii de pe tot cuprinsul planetei: in traditiile samanice siberiene, in tehnicile antice chinezesti, in meditatile yogine, in ritualurile indienilor nativi nord –americani, in culturile precolumbiene ale Americii de Sud, in insulele Pacificului si in traditiile africane. Practic in toate exista tehnici de respiratie folosite pentru accesul la o constiinta non-ordinara. Respiratia si legatura ei cu energia universala face parte din cunostintele ancestrale care au traversat istoria umanitatii. . Experientele care pot fi traite in timpul unei sesiuni de Respiratie Holotropica au fost impartite generic in cateva categorii. Experiente corporal-senzoriale in care apar constientizari neobisnuite la nivel corporal si energetic. In multe cazuri se experimenteaza dilatarea corpului, pierderea granitelor corporale, senzatii de expansiune, decorporalizare, sau dimpotriva, senzatia de ingreunare, de unificare cu pamantul. Corpul isi reveleaza adevarata natura, se pot simti blocajele energetice in corp, curgerea energiei sale. Experiente biografice. Pot fi retraite cu mare intensitate episoade biografice post-natale, inclusiv unele de la o varsta foarte mica. Retrairea acestor episoade biografice pot arunca o lumina noua asupra evenimentului si a contextului respectiv. Pot aparea episoade reprimate, traumatice, insotite de revelatia unor semnificatii majore. Acest tip de experienta are de multe ori un efect vindecator remarcabil pentru ca reaseaza experienta respectiva intr-un context in care poate fi integrata. Experiente perinatale. Sunt o categorie fundamentala de experiente. Perinatal inseamna ”din preajma nasterii”. Poate fi retrait momentul nasterii si etapele premergatoare, secvente din viata intrauterina, emotii si sentimente care au fost ingropate in inconstient. Stanislav Grof considera nasterea cea mai grava trauma din viata unui om. Felul in care ne-am nascut ne influenteaza intreaga viata. In cursul experientelor perinatale apar amintiri si intelesuri care ne pot reconstrui intregul mod de a vedea realitatea vietii noastre. Sunt experiente extrem de vindecatoare ce pot fi asimilate cu o renastere la un nou nivel. Experiente transpersonale. Sunt experiente in care transcendem identificarea cu corpul, mintea, emotiile si convingerile noastre constiente. Sunt experiente in care ne putem identifica cu orice lucru sau fiinta din univers, in care putem accesa teritorii necunoscute ale psihicului si constiintei noastre. Putem trai experiente mistice fundamentale, identificari cu personaje mitologice sau apartinand unor mari traditii mistice. Putem trai experiente ale unor vieti anterioare, putem accesa intreaga ”baza de date” a inconstientului
colectiv despre care vorbea C.G.Jung. In experientele transpersonale orice este posibil, caci cele mai elevate niveluri ale constiintei devin accesibile prin experimentare directa. Sunt printre cele mai transformatoare experiente. . Forta vindecatoare a starilor de Constiinta extinsa Totul este Constiinta.
Incepand cu nivelurile cele mai subtile ale Fiintei noastre, acolo unde de fapt putem simti intregul Univers, si terminand cu densitatea corpului fizic, totul este Constiinta. Identificarea cu starea de constiinta obisnuita, limitata la nivelul mental, ne impiedica sa percepem integralitatea Fiintei. Expansiunea permite insa experimentarea oricarui nivel al Constiintei, a oricaror continuturi ale acesteia, fie ele ”interioare” sau ”exterioare” si are un caracter terapeutic intrinsec la toate nivelurile. In stari de Constiinta extinsa putem percepe mecanismele care transforma de pilda o convingere sau un mod de gandi realitatea intr-o suferinta emotionala si in cele din urma fizica. Putem demonta realitatea interioara si constientiza mecanismele acesteia. ”Nodurile” mentale, energetice sau emotionale isi dezvaluie originile si modurile de functionare. Simpla constientizare a unor continuturi traumatice reprimate poate conduce la vindecari psihologice importante. La nivel mental, devenim constienti de mecanisme de gandire intepenite, mostenite, care ne blocheaza. La nivel emotional, retrairea unor episoade traumatice la adevarata lor intensitate poate debloca continuturi osificate, foarte vechi care afecteaza calitatea vietii de fiecare zi. Deblocarile la nivelurile superioare aduc de foarte multe ori modificari ale fiintei la nivel fizic. Un important aspect terapeutic il are trairea unor stari mistice si de uniune cu universul. Este ceea ce misticii numesc Starea lui Unu. Reconectarea cu dimensiunea spirituala si numinoasa a Fiintei poate schimba in intregime modul in care ne raportam la intreaga realitate. Intreaga ierarhizare a valorilor umane se schimba. Respiratia Holotropica este un instrument puternic de acordare cu schimbarile fundamentale prin care trece Constiinta in ansamblul sau si prin care trecem cu totii. Noua Constiinta care se instaleaza acum este un nivel al constiintei care integreaza dimensiunea umana si cea divina a fiintei omenesti. Aceasta integrare este un proces dificil si presupune transformari majore la toate nivelurile, iar starile de constiinta extinsa sunt pentru moment singura cale prin care putem sonda direct natura acestor transformari.
Psyche în limba greacă înseamnă suflul vieţ ii sau sufletul şi este un simbol al iubirii veşnice aceasta reprezentand călătoria sufletului prin viaţă; asemeni sufletului, Psyche este prezentată uneori ca fluture. De asemenea, ea este simbolul eponimic al personalităţ ii umane. În termenii psihanalitici moderni ai lui Jung, psihicul uman (întreaga personalitate) este constituit din trei nivele: egoul (conştientul), inconştientul personal (con ţinând experienţele individuale şi dorinţ ele), şi inconştientul colectiv (compus din amintirile umane împărtăşite). Psihicul are patru func ţ ii: intui ţ ia, senza ţ ia, gândirea şi sentimentul. Cu cât acestea sunt mai echilibrate, cu atât personalitatea este mai integrată . .
În mitologia greacă se spune că Psyche, o frumoasă muritoare a stârnit invidia Afroditei (zeiţa frumuseţii). Aceasta pentru a se răzbuna l-ar fi rugat pe fiul său Eros (zeul dragostei) să o stră pungă cu una dintre să geţ ile lui
pentru ca aceasta să se îndrăgostească de cel mai urât om de pe pă mânt. Eros îşi dă acordul dar când se pregă tea să o să geteze pe frumoasa Psyche, se înţeapă el însuşi în vârful unei săgeţi din tolba sa, îndrăgostindu-se pe loc de frumoasa muritoare. Părinţii lui Psyche, văzând că deşi frumuseţea fiicei lor este apreciată dar nimeni nu o dorea de soţie, au consultat oracolul, care le-a prezis că fetei îi este menit un soţ nepământean şi nu un muritor şi le-a recomandat să o ducă pe vârful unui munte. Zeul Zefir a luat-o de pe munte şi a dus-o într-o minunată vale unde Eros avea un castel. Aici Psyche a devenit sotia lui Eros fiindu-i însă interzis sa vadă chipul sotului ei, căci se întâlneau doar noaptea, pentru a nu afla Afrodita. Surorile lui Psyche, invidoase pe fericirea acesteia, au îndemnat-o să-şi încalce promisiunea făcută lui Eros de a nu încerca să -i vadă chipul, şi au pus-o să aprindă noaptea un opaiţ ca să vadă dacă nu cumva este că să torită cu un monstru. Psyche le-a ascultat si a văzut ca sotul ei e frumosul zeu Eros. Însă o picătură de ulei l-a trezit pe Eros care, supărat că aceasta şi-a încă lcat promisiunea făcută, a părăsit-o. Disperată, Psyche a cerut ajutorul mamei acestuia, Afrodita, care o supune unor grele încercă ri, pe care aceasta le îndeplineşte cu ajutorul unor fiinţe din lumea animalelor.
În final Afrodita o însă rcinează să se ducă în lumea subpământeană a lui Hades şi să-i ceară Persefonei (soţia lui Hades zeul morţii) puţin din frumuseţea sa. Afrodita a avertizat-o să nu deschidă sipetul, însă Psyche, dorind sa devină mai frumoasă pentru soţ ul ei, a cedat din nou tentaţiei şi i-a ridicat capacul. De aici, în loc de frumusete, s-a abă tut asupra ei un somn de moarte. Aflând toate acestea, Eros a dus-o pe muntele Olimp acolo unde, impresionat de dragostea dintre cei doi, Zeus i-a acordat lui Psyche nemurirea
Ce faci atunci când vezi un bă nuţ pe jos? Te apleci să-l ridici, sau treci indiferent(ă ) mai departe? . . . . Bunăstarea materială, cu alte cuvinte confortul economic şi financiar, reprezintă un deziderat legitim al oricărei persoane. Un obiectiv de viaţă care, din nefericire uneori, se transformă într-un vis şi ră mâne aşa. Pentru a ajunge la acea stare de confort financiar considerată optimă , cei mai mul ţi dintre oameni îşi construiesc cariere şi afaceri, se pregătesc mai mult sau mai pu ţin intens în vederea surprinderii şi folosirii orică rei oportunităţ i pe care curgerea vie ţii le-o poate scoate în cale. Fireşte că alţ ii îşi construiesc chiar şi aceste oportunităţ i. Banii au reprezentat dintotdeauna un magnet social şi pare că în timpurile noastre îşi exercită cu şi mai mare forţă puterea de atracţ ie. Toate bune şi frumoase până aici, numai că viaţa ne arată că doar unii îşi împlinesc acest obiectiv. S-au întrebat mul ţi şi mă întreb şi eu care ar putea să fie diferenţ a între cei ce ajung să-şi trăiască acest vis al bunăstării şi cei care încă îl visează. Dincolo de toate aspectele care ar putea fi luate în considerare, deasupra tuturor, troneaz ă ATITUDINEA. Atitudinea fa ţă de valoarea materială, faţă de ban, şi, mai importantă decât aceasta, atitudinea fa ţă de sine în raport cu banii. Ultimii 20 de ani au adus şi în România tone de cărţi care te învaţă cum să te îmbogăţeşti (mai mult sau mai puţin rapid) fie explicându-ţi diverse pârghii şi instrumente financiare, fie încăţându-te cum să te “aliniezi emo ţ ional” cu scopul urmărit, astfel încât, conform unei vorbe celebre, “să vină banii pachete”. . Ceea ce însă puţini te învaţă este că atitudinea ta faţă de bani este o construc ţie elaborată, pe care ai ridicat-o în timp, la care ai “trudit” din greu în timp ce făceai faţă tuturor presiunilor care ţi-au punctat viaţ a. O construcţ ie
mentală în care ai introdus toate învăţăturile pe care le-ai primit de-a lungul timpului de la părinţii tăi, de la fraţi sau surori, de la şcoală , de la biserică , informa ţii culese din surse respectabile deopotrivă cu superstiţ ii care s-au agăţat de tine în ceasurile tale de teamă şi îndoială. O construc ţie ce conţine deopotrivă cărămizi solide, concrete, formate din informa ţii, cunoştinţ e şi deprinderi, dar şi elemente nepalpabile, provenite din ceea ce intuieşti, din ceea ce sim ţ i. Şi întreaga construc ţie este extrem de rapid radiografiată (şi eventual diagnosticată) în răspunsul simplu la întrebarea din preambul: “Ce faci atunci când vezi un bănuţ pe jos? Te apleci să-l ridici, sau treci indiferent(ă) mai departe?” . Răspunsul pe care ţ i-l dai (şi care, ca de obicei, este relevant doar pentru tine) spune totul despre atitudinea ta fa ţă de bani. Arată tot ceea ce ai inclus de-a lungul vremii în această construcţie mentală personală. Arată dacă, din punctul tău de vedere, gestul de a te apleca pentru a lua bănuţ ul, merită acest efort . Arată dacă tu (şi nimeni altcineva) consideri că meri ţi acel bănuţ . Arată dacă crezi în noroc sau nu şi dacă atunci când un eveniment încadrabil conceptului de noroc se manfestă, îl po ţ i primi şi accepta. Arată dacă îţi pasă sau nu că eşti văzut de alţii în timp ce faci acest gest, al ridicării bănuţului, şi cum te raportezi la această eventualitate. Arată dacă îţi pasă sau nu de ceea ce ar putea să creadă despre tine cei ce te văd în timp ce ridici bănuţ ul. Arată dacă îţi e frică sau nu. Frică de ce? te vei întreba probabil. Frică de orice, pentru că orice frică ai resimţi va ascunde în spatele său o alta, mai puţin acceptabilă decât prima, şi tot aşa mai departe. . Unul dintre conceptele recent apărute în domeniul dezvoltării personale, practic una dintre “mărcile înregistrate” ale mişcării New Age, este acela al abundenţ ei . Abunden ţă. Atât şi nimic mai mult. Pentru că restul este lăsat la latitudinea (a se citi proiecţiile) fiecăruia: abunden ţă materială, de sănătate, spirituală, creativă… Orice, dar din abunden ţă. Despre abunden ţă s-a scris şi se mai scrie încă din greu. Există că rţ i, filme, videoclipuri motivatoare, pps-uri, articole, fotografii, transe hipnotice, şi chiar şi piese muzicale, toate gata să te transporte în extatica lume a abundenţ ei.. Există poate milioane de gigabytes dedicaţ i acestui subiect. Ei bine, care este atitudinea ta atunci când 1 bit din această abundenţă “îţi bate la uşă” sub forma bănuţ ului de pe trotuar? Un bănuţ a cărui valoare este de mii de ori mai mică decât a oricăreia dintre cărţile despre abundenţă, dar care este infinit mai concret. Valoarea bănuţului constă în aceea că el te pune în faţa unei decizii. Iar această decizie, ca dealtfel toate deciziile pe care le iei în decursul vieţ ii, vorbeşte despre tine, despre CUM eşti.
Oglindă infimă şi adesea murdară şi ciobită, bănuţul îţi arată dacă îţi doreşti cu adevărat această abundenţă şi dacă eşti pregătit să o primeşti, sau dacă eşti măcinat de temeri şi superstiţ ii. *** Imi amintesc acum de un banc destul de popular într-o vreme, care vorbea despre un bătrân foarte credincios, care în timpul unor inundaţ ii s-a refugiat din calea apelor urcându-se pe acoperişul casei sale. In timp ce apele creşteau mereu, a refuzat ajutorul vecinilor, al jandarmilor şi al unui elicopter de interven ţie, replicând tuturor că pe el îl va salva Dumnezeu. Inevitabilul s-a produs atunci când apele, umflate peste măsură , au mă turat cu totul casa, cu tot cu bătrânul urcat pe ea. Ajuns în fa ţa lui Dumnezeu, bătrânul s-a lamentat şi a reproşat că după o viaţă petrecută în credinţă, în curăţenie şi rugăciune, a fost uitat. Dumnezeu a consultat acel Registru al tuturor registrelor, şi urmă rind cu degetul o linie de text, i-a replicat: - Imi pare rău moş Petre, dar ţ i-am trimis întâi vecinii, apoi jandarmii, şi în cele din urmă ţ i-am trimis şi un elicopter. *** Deci, ce o să faci cu bănuţ ul? O să-l laşi acolo, gândindu-te cu teamă că este blestemat, sau că este al altcuiva (deşi cel care l-a pierdut e imposibil de identificat), sau că nu-l meriţ i, sau că poate ar fi mai folositor altuia, sau că pur şi simplu “nu e bine” să aduni bani găsiţ i? Sau îl vei ridica zâmbind, gândindu-te la felul năstruşnic în care abundenţ a şi spunând în mult chemată găseşte de cuviinţă să-şi facă apariţia în viaţa ta, gând un simplu dar plin de recunoştin ţă “Mulţ umesc”
Zgomotul din mintea noastra
Trecutul nu-mi foloseşte prea mult şi rareori mă gândesc la el; cu toate acestea, aş vrea să vă spun pe scurt cum am ajuns să fiu învăţă tor spiritual. Pana la varsta de 13 ani, am trait intr-o stare aproape continua de anxietate, intrerupta de perioade de depresie suicidala. Acum am sentimentul ca vorbesc despre o viata anterioara sau despre viata altei persoane. Intr-o noapte, la putin timp dupa ce implinisem 29 de ani, m-am trezit spre dimineata cuprins de un sentiment de panica totala. Ma mai trezisem de nenumarate ori inainte cu acest sentiment, dar de data asta era mai intens ca niciodata. Linistea noptii, contururile vagi ale mobilei in camera intunecata, zgomotul indepartat al trenului care trecea pe langa casa mea – totul parea atat de strain, de ostil si de lipsit de orice sens, incat mi-a produs o aversiune profunda fata de lume. Cel mai odios lucru era, totusi, propria mea existenta. Ce rost avea sa continui aceasta lupta permanenta? Simteam cum o profunda dorinta de autodistrugere, de nonexistenta devine mult mai puternica decat dorinta, instinctiva, de a continua sa traiesc. „Eu nu ma mai pot suporta pe mine insumi”. Acesta era gandul care contiunua sa se deruleze in mintea mea. Apoi, dintr-o data, am sesizat ciudatenia lui. „Sunt eu o Fiinta sau doua? Daca eu nu ma mai pot suporta pe mine insumi, atunci trebuie sa existe doua fiinte in mine: «eu» si «mine insumi», cu care «eu» nu mai pot trai”. „Poate ca”, m-am gandit eu, „numai una dintre ele este reala”. Am fost atat de uimit de aceasta stranie descoperire, incat mintea mea s-a oprit in loc. Eram perfect constient, dar nu mai aveam ganduri. Apoi m-am simtit atras in ceea ce semana cu un vartej de energie. La inceput a fost o miscare lenta, care apoi s-a accelerat. Am fost cuprins de o frica intensa, si corpul meu a inceput sa tremure. Am auzit cuvintele „nu te impotrivi” ca si cum ar fi venit de undeva din pieptul meu. Simteam ca sunt tras intr-un gol. Ma simteam ca si cum golul se afla mai
degraba in mine decat in afara mea. Dintr-o data, nu a mai existat nici urma de frica si m-am lasat sa alunec in acel gol. Nu imi amintesc ce s-a intamplat dupa aceea. Am fost trezit de ciripitul unei pasari din fata geamului meu. Nu mai auzisem pana atunci un asa sunet. Aveam inca ochii inchisi si am avut imaginea unui diamant pretios. Da, daca un diamant ar putea scoate un sunet, asa ar suna. Am deschis ochii. Primele raze ale soarelui treceau prin draperii. Fara sa ma gandesc, am simtit, am stiut ca este infinit mai multa lumina decat ne dam noi seama. Acea lumina blanda filtrata de draperii era iubirea insasi. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. M-am ridicat si m-am plimbat prin camera. Am recunoscut camera si mi-am dat seama ca niciodata nu o vazusem cu adevarat pana atunci. Totul era proaspat si pur, ca si cum tocmai ar fi fost creat. Am luat in maini diferite lucruri, un creion, o sticla goala, minunandu-ma de frumusetea si viata care izvorau din ele. In ziua aceea m-am plimbat prin oras cuprins de o uimire profunda fata de miracolul vietii pe Pamant, ca si cum tocmai as fi venit pe lume. In urmatoarele cinci luni, am trait intr-o stare de pace si fericire profunde si neintrerupte. Dupa aceea, ea s-a diminuat intrucatva in intensitate sau poate ca asa mi s-a parut mie, pentru ca a devenit starea mea naturala. Puteam sa functionez normal in lume, desi mi-am dat seama ca, orice as fi facut, nu as mai fi putut adauga nimic la ceea ce aveam deja. Stiam, desigur, ca mi se intamplase un lucru extrem de important, dar nu il intelegeam complet. Abia peste cativa ani, dupa ce am citit texte de spiritualitate si am petrecut mai mult timp cu o serie de maestri spirituali, am realizat ca toti cautau ceea ce mie mi se intamplase deja. Am inteles faptul ca presiunea intensa a suferintei din noaptea aceea trebuie sa fi fortat constiinta mea sa se retraga din identificarea cu sinele nefericit si extrem de anxios, care este, in ultima instanta, o fictiune a mintii. Aceasta retragere trebuie sa fi fost atat de completa, incat acel sine fals, plin de suferinta, s-a prabusit imediat, ca atunci cand scoatem un dop dintr-o jucarie gonflabila. Ceea ce a ramas a fost natura mea adevarata ca existenta continua: constiinta in starea ei cea mai pura, inainte de identificarea cu forma. Mai tarziu am invatat sa ma cufund in acea lume interioara atemporala si fara de moarte, pe care o percepusem initial ca pe un gol, si sa raman complet constient. Am trecut prin stari de o indescriptibila fericire si sfintenie, fata de care chiar si experienta initiala pe care tocmai am descris-o, paleste. A venit un moment cand, pentru o vreme, am ramas fara nimic in plan fizic. Nu aveam relatii sociale, casa, loc de munca, identitate sociala definita. Am petrecut aproape doi ani stand in parc pe banci, in betia celei mai intense fericiri. Dar chiar si cele mai frumoase experiente vin si pleaca. Prin comparatie cu , care nu morice experienta, probabil ca fundamental este sentimentul pacii a mai parasit de atunci. Uneori este foarte puternic, aproape palpabil, incat il pot simti si altii. Alteori este undeva in fundal, ca o melodie indepartata. Mai tarziu, oamenii veneau din cand in cand la mine si imi spuneau: „Vreau si eu ceea ce ai tu. Poti sa-mi dai si mie sau sa-mi arati cum sa-l obtin si eu?”.
Iar eu raspundeam: „Ai deja acest lucru. Dar nu-l poti simti pentru ca mintea ta face prea mult zgomot”. . (Eckhart Tolle – Puterea prezentului)
Despre Minte, Corp şi Suferinţă
La început, a fost o emoţ ie… Apoi alta. Apoi un gând, apoi un cuvânt sau un gest. Generate zilnic cu miile, gândurile, cuvintele şi gesturile tale, dorite sau nevoite, sunt cele care aparent ţ î i modelează viaţ a, împingând-o în tipare şi scenarii pe care singur le-ai construit de-a lungul timpului. De la scenariile asemănătoare unor călătorii frumoase şi plăcute, până la chinuitoare labirinturi ce par să nu se mai temine niciodată. Scenarii pe care nu le vei vedea pe nici unul dintre ecranele lumii, dar pe care le vei interpreta în cel mai autentic mod posibil, pentru că aceste scenarii îţ i descriu via ţ a. Sunt scenarii la finalul cărora vei zâmbi senin spre zenit iar liniştea din tine nu poate fi egalată de nici o recompensă umană. Şi sunt scenarii la finalul că rora nu există nici un Oscar, nici o cupă de şampanie, ci doar cupa amară a dezamăgirilor, a neîmplinirii şi uneori, chiar a disperării.
Deşi sună paradoxal, între mintea ta şi lumea din jurul tă u se află ceva ce-ţ i apar ţ ine: corpul tău. Un paratrăznet involuntar şi inconştient al tuturor emo ţ iilor şi gândurilor tale negative. La fel de paradoxal, cele mai multe dintre suferin ţele corpului tău sunt generate de mintea ta. Şi am să-ţ i explic de ce: scopul final al unei emo ţii este să fie exprimat ă, să fie eliberată, iar existenţ a sa efemeră să conducă la eliberare. Dar dacă Eu-ul pe care ţ i l-ai construit în timp nu ştie, nu poate sau nu vrea să se exprime, emoţiile vor rămâne prizoniere în tine, continuând însă căutarea unei breşe salvatoare. Aceast ă breşă va fi, în ultimă instanţă, corpul tău, prin ceea ce se numeşte somatizare.
De la omniprezenta şi banala durere de cap şi până la cele mai grave sau dramatice afec ţiuni şi boli, toate au o importantă determinare psihică, care fie generează boala, fie determină evoluţia sau agravarea acesteia. Până şi kilogramele în plus sunt programate să fie acumulate cu mult timp înainte ca vreun cântar să le măsoare, datorită unui tipar decizional emoţ ional, mental şi comportamental. … Şi toate astea de ce? Pentru că undeva, cândva, a fost o emoţ ie… . Psihoterapia ţ î i permite să rescrii scenariul care nu te mulţumeşte, să îţ i reconstruieşti via ţa şi să-ţi optimizezi deopotrivă mintea şi corpul. I ţi permite să te regăseşti pe tine în forma ta iniţială: liber( ă
Cine vrea să capete un răspuns la problema ră ului, aşa cum se pune azi, are nevoie, aşadar, în primul rând de o cunoaştere temeinică de sine, adică o cunoaştere cât se poate de bună a totalităţ ii sale. Trebuie să ştie făr ă menajamente de cât bine şi de câte fapte ruşinoase este capabil şi să se ferească s-o ia pe una drept reală şi pe cealaltă drept iluzie. Ca posibilitate, ambele sunt adevărate şi el nu va scăpa total nici de una, nici de cealaltă, dacă – aşa cum ar trebui s-o facă de fapt de la sine – vrea să tră iască fă ră a se min ţi şi fără a se amăgi pe sine. Carl Gustav Jung “Străbunii au povestit pă rinţilor noştri despre acele veri fierbinţi, în care soarele este de-a dreptul clocotitor. Atât de fierbinţi încât Umbra oamenilor prinde viaţă şi începe să lupte cu Sufletul“ Folclorul tribului Sioux
. Umbra reprezint ă ansamblul for ţelor, al puterilor care îţi blochează Calea. In Umbr ă se găseşte tot ceea ce stă între tine şi adevăratul tău Sine. O persoană care-şi neagă Umbra se identifică cu masca sa, cu ceea ce pretinde că este, pierzându-se astfel pe sine. Atunci când î ţ i vezi şi identifici Umbra, tot ceea ce vezi ar putea să te sperie. Nu ai motive pentru aşa ceva, Umbra este o parte constantă din tine. A crescut odată cu tine şi te-a urmat peste tot. Este o parte din ceea ce eşti acum. Dar de ce s-ar confrunta cineva cu Umbra sa?
Pentru că în energiile refulate va găsi acele potenţ iale care sunt toate pozitive, în esen ţ a lor, devenind negre doar prin refuzul de a fi acceptate. Pentru că se va întregi pe sine. A refuza existen ţa unei părţi din tine nu înseamnă şi că aceasta nu se va manifesta. Ba chiar se va manifesta din plin, pentru că tot ceea ce este îngropat în profunzimi are un singur ţ el: să iasă la lumină. Vei vedea probabil lucruri despre tine care nu au să -ţ i placă sau au să te uimească. Dar tocmai pe acelea este necesar să le accepţ i mai mult. Şi ele sunt o parte din tine. A identifica şi accepta Umbra nu înseamnă însă că şi trebuie să o trăieşti, că trebuie să o experimentezi la nesfârşit. A integra Umbra înseamnă a recunoaşte şi accepta cine eşti, chiar şi în acele aspecte care nu corespund imaginii sau ideii pe care o aveai despre tine. Inseamnă a trăi în adevăr şi într-o congruen ţă interioară. Minciuna interioară nu constă din a nu tră i Umbra, ci în a nu vrea să ştii cine eşti şi cum eşti. Recunoaşterea Umbrei este un proces profund şi intens, unul dintre ultimii paşi spre cunoaşterea şi acceptarea de sine. Inseamnă să ajungi la un EU al tău atât de profund încât nimic din ceea ce te făcea să suferi nu te mai atinge. Este un proces ini ţ iatic, spiritual. .Iată un scurt chestionar care te va ajuta să identifici Umbra din tine. E un inventar al unor aspecte ale personalităţ ii tale, pe care cândva, din motive pe care numai tu le po ţi cunoaşte, ai decis să le îngropi adânc în tine: 1. Ce anume judeci cu cea mai mare asprime? 2. Ce comportamente negative urăşti cel mai mult? 3. Ce valori nu vei adopta niciodată? 4. Ce este total inacceptabil în cărţ ile pe care le-ai cititi ori despre care ai auzit? 5. Ce situatii î ţi provoacă greaţă? 6. De cine î ţ i place cel mai puţ in? 7. Ce nu ai face niciodată? 8. Ce urăşti sau condamni cel mai mult? 9. Pentru ce anume merită cineva să fie pedepsit ? 10. Ce anume îndreptăţ eşte răzbunarea şi represaliile? .Viziunea ţ î i va deveni clară doar în momentul în care vei privi în inima ta… Cine priveşte în afară, visează . Cine priveşte înă untru, se trezeşte. Carl Gustav Jung Eşti îngrijorat(ă) sau stresat(ă) în legătură cu ceea ce se petrece azi în lume? Te întrebi dacă e corect să încerci să fii fericit(ă) din moment ce alţii îşi pierd slujbele, casele sau chiar sunt ucişi în alte părţ i ale lumii? Dacă da, nu eşti singurul (singura). Mul ţi oameni spun că este foarte greu să menţină o atitudine pozitivă, cu optimistă despre viaţa lor pentru simplul motiv că sunt bombardaţi constant ştiri şi informa ţii negative care accentuează cât de mltă suferinţă este azi în lume. Unii chiar ajung să se simtă vinovaţi pentru că reuşesc să-şi îmbunătăţească calitatea propriei lor vieţi gândindu-se că alţii suferă pierderi mari şi se confruntă cu sărăcia cruntă. .
Aceste dificultăţi pare că îşi au izvorul într-o lipsă a speranţei de a îmbunătăţi via ţa celor care se află atât de departe de noi. Deşi suntem profund mişcaţ i de compasiunea fa ţă de ceilalţ i, exagerarea în “suferinţa empatică” ne face mai mult rău decât bine. . . Calea fericirii . Realitatea este că această capacitate de a menţ ine propria fericire deşi în jurul tău pare că întreaga lume se scufundă şi se dezumanizează, este o important ă calitate prin care po ţi acţiona spre binele comun. Iată de ce: . 1. Pentru că “suferinţa empatică” face mai mult rău decât bine Atunci când citeşti sau afli ştiri proaste, cum te sim ţ i? Atunci când te focalizezi pe ideea că întreaga lume se prăbuşeşte, că exist ă multă suferinţă şi tristeţe în lume, este foarte greu să nu fii îngijorat, trist sau chiar deprimat. Şi chiar, ce po ţ i face tu din moment ce eşti aşa de trist? Nu prea multe, asta e sigur. Este mult mai bine (şi pentru ceilal ţi) ca să fii fericit şi optimist! . 2. Pentru că suferinţ a ta nu ajută pe nimeni (nici mă car pe tine) Dacă ai înceta să respiri, oare ar fi mai mult aer pentru ceilalţ i? Acelaşi lucru este valabil şi pentru propria ta fericire şi pace a min ţii. Poţi să găseşti măcar o ocazie în care atunci când erai trist, supă rat sau furios, ai ajutat astfel (prin starea ta negativă) pe cineva în a-şi dobândi fericirea? Totdeauna dă ruieşti celorlal ţi doar ceea ce tu însuţi ai deja din plin. De aceea este foarte bine să fii fericit! . 3. Pentru că fericirea şi pacea ta ajută cu adevă rat pe ceilalţ i
Men ţinerea unui cadru mental pozitiv şi fericit îţi permite să fii mult mai eficient în a ob ţine ceea ce este important pentru tine în viaţă. Te ajută să ai capacitatea de a servi pe ceilalţi, şi astfel ajuţi în a face lumea mai bună, pentru toţi. De aceea este foarte bine să fii fericit! . 4. Pentru că fericirea ia naştere din fericire Împărtăşirea tristeţii nu diminueaza tristeţea celuilalt, dar împartăşirea fericirii îl poate face pe celălalt fericit. Gândeşte-te puţin. Aminteşte-ţi ultima dat ă când fiind cu cineva erai fericit. Cu siguran ţă a fost un moment frumos pentru tine, aşa-i? Fericirea era atunci pretutindeni, aşa-i? Pînă la urmă , fiecare dintre noi dorim să fim fericiţi, şi suntem atraşi în mod natural către acele condiţii si conjuncturi de via ţă care ne permit să fim fericiţi. De aceea este foarte bine să fii fericit! . 5. Pentru că atenţia ta hrăneşte
Atunci când, în mod conştient şi consecvent, î ţi focalizezi atenţ ia spre a fi fericit, cu siguran ţă vei găsi mai multă fericire, şi mai repede! Aici nu e vorba de cine ştie ce “magie”. Pur şi simplu aşa func ţionează mintea. Ea ne aduce mai aproape aspectul pe care ne focalizăm atenţia. Şi din moment ce vrem să fim ferici ţi, atunci este esenţial să ne concentrăm atenţia asupra activităţ ilor şi mai ales a gândurilor care contribuie la fericirea noastră . . 6. Pentru că obţ inem o stare de bine
La prima vedere ăsta nu pare un motiv suficient de bun pentru a căuta fericirea, dar gândeşte-te. Oare când obţ ii cel mai uşor un lucru? Oare cum po ţi să acţionezi cât mai eficient pentru a-ţi face viaţa mai fericită, şi a face şi via ţa celorlalţi mai fericită? Este atunci când ai o stare de bine, atunci când ai o stare pozitivă, atunci când ai energie, atunci când eşti fericit. Aşa-i? Atunci dă-ţi voie să fii fericit! . 7. Pentru că atunci când nu acţ ionezi, eşti distras (adică pierzi timpul) Cu atât de multe evenimente care au loc azi în întreaga lume, este foarte uşor să fii distras, să uiţi de adevăratele scopuri. Fiind distras, uiţi să acţionezi pentru atingerea scopurilor, şi te trezeşti că ai pierdut timpul fă ră să obţ ii nimic. Cel mai rapid mod de a- ţi transforma viaţa în bine este să acţ ionezi aşa încât să te simţi mai bine. Ne simţim cel mai bine atunci când trăim în armonie cu ceilal ţi, când suntem fericiţi, când îi ajutăm. Aşa că descoperă chiar azi ceea ce te face fericit, şi ac ţioneaza în consecinţă! . 8. Pentru că ai dreptate “Dacă crezi că poţi, sau dacă crezi că NU poţi, în ambele cazuri ai dreptate“. Acest faimos citat din Henry Ford o spune direct. Gândirea nostră poate fi una dintre cele mai fundamentale limitări ale capacitătii noastre de a fi fericiţi. Aşa că spune-o tare şi cu convingere: este foarte bine să fiu fericit ! . 9. Pentru că asta eşti Suntem făcuţi din esenţa celei mai pure fericiri, este deci natural să fim fericiţi. Dar, undeva pe lungul drum al vie ţii, am fost pă că liţi să credem că trebuie să ne câştigăm dreptul la fericire, trebuie să merităm această fericire. “Fiecare dintre noi, indiferent de avere, pozi ţie socială, vârstă sau religie, avem tot ceea ce ne trebuie pentru a fi ferici ţi şi împliniţ i. Cea mai mare minciună din civilizaţia noastră este cea care spune că eşti incomplet, şi că îţi trebuie ceva din afara ta (ceva ce nu ai) pentru a fi fericit “. Gurucharan Singh Khalsa Fericirea este dreptul nostru dat prin nastere, este natura noastră , este ceea
ce noi suntem cu adevărat. . 10. Pentru că poţ i
Dacă poţ i învăţa să-ţi menţii propria fericire, indiferent de ceea ce se petrece în jurul tău, atunci poţi într-adevăr să îi ajuţi pe ceilalţi, poţi să devii un izvor de fericire. Renun ţă la ideea complet greşită că tu nu poţi să faci mai nimic. Această idee te blochează înca înainte de a face primul pas, aşa că nu îţ i este de niciun folos. Conectează-te la ceea ce valorează cel mai mult pentru tine, descoperă-ţi aceste preferin ţe naturale. Găseşte moduri de a te împlini în aceste direcţ ii. Astfel, te vei sim ţi împlinit şi îi vei putea ajuta şi pe alţ ii. . A fi fericit este cea mai bună cale de a tră i şi de a ajuta acestă lume
Inchide ochii câteva clipe şi imaginează-ţi acum că eşti un suflet, imaterial și etern, cutreierând Universul… Că urmează să te întrupezi ș i trebuie să alegi o viață pe care să o trăieşti.
Ai alege viaț a ta? . . . Iată câteva întrebări ajutătoare, mai puțin șocante decât cele din articolul precedent, dar la fel de personale: . 1. Ce fac eu acum, în via ţ a mea? . 2. Dintre toate lucrurile pe care le fac, câte dintre acestea le fac pentru mine? . 3. Câte dintre ele le fac pentru că aşa vreau eu, pentru că le doresc, şi câte le fac pentru că aşa vor alţ ii (indiferent cine sunt ei) sau pentru că acestea sunt aşteptările lor faţă de mine? . 4. Dintre toate lucrurile pe care le fac, câte dintre acestea mă fac să mă simt bine, să mă simt implinit(ă)? Mi-ar pl ăcea să le fac mai des sau mai mult? . 5. Dintre toate lucrurile pe care le fac, câte dintre acestea mă fac să nu mă simt bine, mă fac să mă simt un străin/o străină în corpul meu, câte mă devalorizează ca persoană, şi nu-mi plac? . 6. Aş vrea să le fac şi mai departe? . 7. Ce ar trebui să fac pentru a nu le mai repeta? . 8. Ce simt eu acum? Fa ţă de mine, faţă de cei din jurul meu? . 9. Mi-e bine să simt asta? . 10. Ce aş vrea să simt faţă de mine? Dar faţă de fiecare dintre ceilalţi? . 11. Ce simt acum, că sunt pe drumul meu în viaţă aşa cum mi l-am imaginat, sau nu? . 12. Cum aş vrea să arate acest drum? . 13. Ce ar trebui să fac pentru a ajunge acolo? Aceste întrebări, grupate în 13 itemi, sunt extrase din numeroasele conversaţ ii non-directive purtate în cabinet pentru ca împreună cu clientul meu să identificăm nevoia de schimbare, direcţia schimbării şi stadiul schimbării (subiectul unui viitor articol). Revino acum la întrebarea ini ţială, din preambulul articolului, metafora sufletului care trebuie să aleagă o viaţă. Dacă răspunsul tău este NU, atunci probabil ai putea să te gândeşti la o schimbare. . Iţi doresc putere de introspecţ ie şi claritate în gândire!
Aceasta este o poveste străveche… Atât de veche încât originea ei s-a pierdut undeva, de-a lungul meandrelor timpului. O poveste ca multe altele, despre originile noastre ca specie, ca civiliza ţie. Importanţa ei constă în faptul că, pe lângă păstrarea sa în memoria colectivă a unor culturi, a dat naştere practicii Ho’oponopono, un stră vechi ritual Hawaiian de vindecare, pe care l-am descris într-un articol anterior . Huna reprezintă acel sistem de cunoştinţe care stă la baza Ho’oponopono, şi ale cărui principii ghidează şi astăzi viaţa unor comunităţi şi culturi din insulele Pacificului. Iată deci povestea… ******************
Cu mult timp înaintea gloriei Atlantisului, o rasă de oameni au venit în sistemul nostru solar dintr-un grup de stele acum cunoscut ca „Pleiadele”. Ei se auto-intitulau Oamenii de pe Mu, dar era deasemenea cunoscu ţi ca Manahuna sau Menehue, „oamenii puterilor secrete” datorit ă tehnologiei şi puterilor psihice avansate. Ei erau oameni mici de înălţ ime ce aveau o filozofie proprie asupra vie ţ ii.
O dată ce s-au stabilit pe pământ, au început să-şi împărtăşească cunoaşterea către omenire. Limba lor era similară cu Polineziana, urme găsindu-se peste tot în lume, iar cunoaşterea lor era Huna. . Huna este o filozofie de via ţă despre care se crede că este rădăcina tuturor culturilor şi căilor spirituale străvechi. Liberă de dogmă, este simplu spus „ştiin ţa secretă din spatele miracolelor” sau cunoaşterea ascunsă din adâncul sufletelor noastre, despre cine suntem noi de fapt şi despre cum să ne facem via ţa să funcţioneze cu adevărat. În filozofia Huna există şapte principii spirituale ale vie ţii care explică modul in care funcţionează lumea. Aceste principii care sunt universale şi atotcuprinzătoare, merg dincolo de percepţ ia noastră a realităţii, cu o însemnătate mult mai adîncă decât aparenţele. Cele şapte principii ale Huna (ce înseamnă cunoaştere secretă/ascunsă) sunt simple, dar foarte puternice şi pot servi ca medita ţ ie sau cântece pentru a îmbogăţi viaţ a de zi cu zi. . 1. IKE (i-che) – Lumea este ceea ce crezi că este. 2. KALA – Nu există limitări 3. MAKIA (ma-chi-a) – Energia curge unde o direc ţionează atenţ ia 4. MANAWA (ma-na-ua) – În ACUM rezidă toată puterea 5. ALOHA – A iubi înseamnă a fi fericit cu (cineva sau ceva) 6. MANA – Puterea vine întotdeauna dinăuntru. 7. PONO – Eficacitatea este măsura adevărului. . . Cele 7 principii Huna . 1. IKE (i-che) – Lumea este ceea ce crezi că este Gândurile pozitive atrag oameni şi evenimente pozitive; gândurile negative atrag oameni şi evenimente negative. Corolar: Totul este un vis Visele sunt reale iar realitatea este un vis. Singurul test pe care îl folosim pentru a verifica dacă ceva este real este dacă altcineva trăieşte sau nu ce trăim noi. Halucinaţia înseamnă „visul tău nu se potriveşte cu al meu”. „Realitatea” pentru un şaman este o halucina ţie în masă, sau un vis comun. Dacă această viaţă e un vis şi dacă ne putem trezi plenar în ea, atunci putem schimba visul schimbându-ne felul de a visa. Corolar: Toate sistemele sunt arbitrare Toate în ţelesurile sunt inventate, iar Adevărul Absolut este orice decizi tu că e. Ceea ce contează este cât de bine se potriveşte sistemul pentru tine, nu cât de adevărat este (ceea ce e doar un concept arbitrar). . . 2. KALA – Nu există limitări Experimentăm două tipuri de limitări: creative şi filtrate. Limitările creative au folositoarea func ţ ie de a impune anumite graniţ e într-un univers infinit pentru a creea astfel experien ţe bine definite; aceste limitări vin de la Dumnezeu sau de la Sinele nostru individual. Ele ne dau posibilitatea de
a ne trăi viaţa ca oameni pe Pământ (de a juca după acel set definit de reguli – a încălca regulile înseamnă a schimba jocul). Limitările filtrate sunt impuse de idei sau credin ţe care inhibă creativitatea mai degrabă decât să o sporească , cum ar fi idei şi credinţ e care conduc la sentimente de neputin ţă, răzbunare şi cruzime. Acestea antrenează atenţ ia fără a avea însă potenţial pentru acţiuni pozitive. Corolar: Totul este interconectat Metafora cea mai des folosită pentru asta este o reţ ea de interdependenţ e. Corolar: Totul e posibil Tot ceea ce trebuie să faci e să crezi. Însă, cum nu eşti singur în Univers, măsura în care ceva poate fi trăit în comun depinde de credinţ a celor din jurul tău. Corolar: Separarea este o iluzie folositoare Empatia goală te face la fel de neajutorat ca cel care suferă . Frica te face să îţ i ui ţi rolul de ţesător de vise. . . 3. MAKIA (ma-chi-a) – Energia curge unde o direcţionează atenţ ia Medita ţ ia şi hipnoza sunt pur şi simplu alte tehnici pentru a face acelaşi lucru – a- ţi redirecţiona atenţia către credinţe şi aşteptări pozitive. Ambele sunt stări identice de men ţinere a focus-ului atenţiei. Acele aspecte ale vieţ ii tale prezente care par habituale şi trainice sunt efectul men ţ inerii permanente a focus-ului aten ţiei realizată de Subconştient. Corolar: Atenţia merge unde o direcţ ionează energia Aten ţia este atrasă către tot soiul de energii elevate intense. Corolar: Totul este energie Gândurile sunt energie, iar un anumit tip de energie poate fi schimbată cu un alt tip de energie. . . 4. MANAWA (ma-na-ua) – În ACUM rezidă întreaga putere. Karma există şi operează numai în momentul prezent. Credinţ ele, deciziile şi ac ţiunile tale de azi legate de propria ta persoană şi de cei din jurul tă u sunt cele care î ţ i dau ceea ce ai şi care te fac ceea ce eşti. Datorită memoriei, putem purta cu noi obiceiuri şi obişnuinţ e ale trupului şi min ţii de la o zi la alta, însă fiecare zi este o nouă creaţ ie, şi orice obicei poate fi schimbat în orice moment alegem să o facem – chiar dacă nu e uşor. Din imensa cantitate de resurse a băncii genetice, alegi acele caracteristici care reflectă credinţele şi intenţiile tale prezente. Părinţii t ăi şi fundalul social nu au nimic de-a face cu prezentul tău, însă ceea ce crezi despre ele acum şi felul în care reac ţionezi la acele credinţe contează. Corolar: Totul este relativ . Defini ţia lui „acum” e direct dependentă de gradul tău de conştienţă (secundă, oră, an, o viaţă) Corolar: Puterea creşte odată cu atenţia senzorial ă Mul ţi dintre oamenii care trăiesc azi nici măcar nu se află aici – atenţ ia lor este focusată fie în trecut, fie în viitor. Direct proporţ ional cu gradul în care îşi scad conştientizarea momentului prezent, le scade şi eficien ţ a şi puterea din
prezent. . . 5. ALOHA – A iubi înseamnă a fi fericit cu (cineva sau ceva) Existen ţa iubirii este direct dependentă de măsura în care eşti fericit cu obiectul iubirii tale. Partea de nefericire vine din teamă, furie şi îndoială. A fi profund îndră gostit înseamnă a fi conectat profund, iar profunzimea şi claritatea conexiunii cresc pe măsură ce teama, furia şi îndoiala sunt îndepărtate. Corolar: Iubirea creşte pe măsură ce încetă m să mai judecă m Critica ucide rela ţiile, lauda le construieşte şi re-construieşte. Când lauzi, susţ ii binele, iar acesta creşte. Când critici, sus ţii răul, iar acesta creşte. Corolar: Totul este viu, conştient şi receptiv Subconştientul tău receptează şi înmagazinează orice laudă sau critică pe care le aude, chiar dacă ele nu sunt direcţionate către el, chiar dacă rosteşti laudele sau criticile cu voce tare. Fiecare critică te separă de şi îţ i scade nivelul de conştientizare a obiectului criticii tale, până când ajungi să răspunzi la o crea ţie secundară de-a ta, care se poate să nu mai semene cu originalul. Când cineva te critică pe tine, găseşte-ţi motive să te lauzi, pentru a contracara critica. . . 6. MANA – Toată puterea vine dinăuntru. Fiecare eveniment pe care îl trăieşti este atras în mod creativ către tine de propriile tale credin ţe, dorinţe, temeri şi aşteptări, după care tu poţ i reacţ iona la evenimentul respectiv fie în mod instinctiv fie în mod conştient. Aceasta nu înseamnă că tu eşti de vină pentru un abuz pe care îl trăieşti, pentru că tu nu erai probabil conştient atunci de credin ţele, atitudinile şi aşteptările tale negative. Corolar: Totul are putere Tu nu de ţii TOATĂ puterea din lume – toţi au aceeaşi putere. Vestea bună este că poţi lucra cu această putere. Corolar: Puterea vine din autoritate Autoritatea încrezătoare este cheia creaţ iei conştiente. . . 7. PONO – Eficacitatea este măsura adevărului. Mijloacele determină scopul, nu scopul scuză mijloacele. Ceea ce conteaz ă sunt lucrurile care merg, care se potrivesc, care fun ţ ionează . Corolar: Există întotdeauna o cale alternativă de a face orice Orice problemă are mai mult de o singură soluţie. Dacă ţelul este important, nu ar trebui să renunţi niciodată, ci doar să îţ i schimbi abordarea. . ****************** Sunt convins că şi fără invitaţia mea vei realiza o comparaţie între aceste principii, expuse pe scurt aici, şi principiile care ne (mai?) guvernează astăzi via ţ a şi societatea. Ca întotdeauna, singurele concluzii valabile sunt cele pe care tu le vei trage.
Pentru că realitatea este ceea ce tu percepi.
Ai tras din greu… Ai îndeplinit target-uri, ai respectat deadline-uri, te-ai spetit nop ţ i la rând cu strategii, analize, prognoze şi rapoarte…Şi ai câştigat de toate: bani, func ţii, bunuri, şi multe altele pe care ţ i le-ai dorit. Î ţi plac şi te foloseşti cu plăcere de toate acestea, dar… Apare într-o zi un „dar…” după care nu ştii ce ai putea adăuga. Simţ i că nu eşti în întregime ok chiar dacă ai toate acestea. Apare un moment în care parcă nu te mai identifici cu acel atlet economic şi social care ai fost până atunci, deşi competi ţia continuă şi tu ai rămas în continuare unul dintre concuren ţ i. Un moment în care realizezi că ai câştigat mult mai multe decât bani, averi sau func ţii, pe mult mai multe planuri. Şi s-a întâmplat aşa pentru că ţ i-ai păstrat mintea deschisă şi conştiinţ a „ pe recep ţ ie”, atente nu numai la semnalele din exterior dar şi la cele din interior. Un moment în care realizezi pregnant şi plenar că tu nu eşti Bentley-ul tău, că tu nu eşti somptuosul tău birou, că tu nu eşti costumul tău ultimul răcnet făcut pe comandă la cea mai scumpă casă de modă, că tu nu eşti funcţia ta înscrisă cu litere aurite pe cartea ta de vizită, că tu nu eşti casa ta cea scumpă aşezat ă într-o pozi ţ ie de belvedere a oraşului… Un moment în care realizezi cât de exterioare ţie şi personalităţ ii tale sunt toate aceste lucruri, chiar dacă ai tras din greu pentru ele. Un moment în care ai vrea să ajungi din nou la tine, la acel eu care a rămas îngropat undeva adânc sub straturile de poleială cu care te-ai acoperit în timp ce urcai transpirat şi transfigurat scara socială . Un eu care ar vrea să simt ă alte bucurii, noi, dar totuşi vechi: să meargă pe jos, prin forfota oraşului, să regăsească frumuseţea naturii, să resimtă plăcerea de a trăi fără nici un fel de presiuni, să-şi permită luxul de a programa lucruri şi în afara intervalului dintre două termene, sau chiar luxul de a nu programa nimic şi de a tră i pur şi simplu plutind la vale prin curentul timpului şi al evenimentelor. Un eu care vrea să schimbe viteza, în jos, pentru a putea privi la pas fiecare om, sau copac, sau floare sau apă pe lângă care treci, care vrea să atingă , să miroase, să guste… totul. Şi toate astea nu puteai să le faci din Bentley. Astfel că într-o zi laşi maşina în parcare şi porneşti pe jos… Apoi, într-o altă zi constaţi că paşii te poartă într-un parc, în loc să te ducă în impozantul mausoleu în care lucrezi, realizând că până atunci ai fost la fel de viu ca şi o mumie de acum 3000 de ani…
Într-o altă zi faci aceleaşi lucruri, dar constaţ i că nu ai pe tine decât o pereche de jeans şi un tricou, şi te distrează copios privirile mirate şi zâmbetele profesional înghe ţate ale celor pe care îi conduci. Incă … Pentru că începi să te gândeşti şi la asta… Deşi acest fenomen nu este caracteristic doar noului continent, capitaliştii de peste ocean ţ i-ar spune: You’re downshifting, my friend! *** Un comentariu extrem de interesant asupra fenomenului downshifting, asupra resorturilor intime ale acestuia, într-un interviu al doamnei Aurora Liiceanu, interviu realizat de Eugen Dumbravă. ***
Downshifting-ul s-a născut din refuzul societăţ ii occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialistă) de a nu deveni sclavul valorilor materiale şi de a- ţi consuma toată existenţa alergând după bani, după o poziţie ierarhică. Downshifting-ul înseamnă refuzul de a intra întro anume înregimentare (prin dresaj), refuzul pozi ţ iei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de bază este că de fapt calitatea vieţii individului, care este dată nu de felul în care se pozi ţionează el din punct de vedere material – nu îţ i trebuie atât de mul ţi bani ca să poţi să fii fericit, mulţumit în viaţă – ci de faptul că poţ i profita, să zicem, inteligent, de timpul pe care îl ai de trăit, astfel încât să nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etică a muncii. Downshifting-ul nu poate fi la noi, pentru că noi suntem o societate care am demarat după ’90 în plin materialism grosolan şi exagerat, în care banul şi acumularea de bunuri materiale este o dominantă a vieţii. Toată lumea priveşte cu admira ţie şi invidie desfăşurarea cursei achiziţ iilor materiale, lucru care în străinătate a început să fie pus sub semnul întrebării. Din aceast ă perspectivă un om din est (din ţările postcomuniste) o să fie mai bine îmbră cat decât unul din vest, o să-şi dorească o maşină mai bună , o să fie, cum se spune, victima societăţii de consum într-un mod cu totul necritic, o să-şi ia tot ce este mai scump şi o să o facă ostentativ şi în mod excesiv. Deci noi, în momentul de fa ţă, suntem o societate cu valori materialist – excesive, spre deosebire de cealaltă societate, în care oamenii profită de tot ce este modernitate pentru a spori confortul vie ţ ii, dar şi calitatea ei. Eu cred că nivelul de la care pornesc ei este mult mai înalt decât al nostru. Adică ei nu au o populaţie care supravieţ uieşte ca la noi şi această condiţ ie
bazală, minimă pentru a trăi relativ decent este realizată cam la toate categoriile sociale. Faptul că există oameni care stau pe stradă, sau care refuză să intre în alt tip de înregimentare, în această ordine a vieţii, ţine şi de o patologie socială care este legată de postmodernism, nu ţine de sărăcie, pentru că în străinătate abundenţa de lucruri materiale face să existe o anumită saţ ietate. Cu alte cuvinte, cu două perechi de blugi şi cu zece maiouri poţ i traversa o vară. Noi cred că suntem într-o perioadă în care a început să se vadă aceasta adicţ ie de shopping, care ţ ine de centrarea de materialism, prin manipularea sau şi prin manipularea dată de publicitate, care îndeamnă necritic către consumerism. Asta nu înseamnă că la ei nu există aşa ceva, însă sunt mult mai potoliţi şi, ceea ce este interesant, este apari ţ ia acestui curent critic ca schimbare a stilului de via ţă. La noi nu există deloc o atitudine critică, ba dimpotrivă, cum am mai spus, este vorba de invidie şi chiar o răutate de a scotoci, să vezi cât şi-a mai luat, câte vile şi-a luat, cum e vila etc. Există o dorinţă evidentă a unora de a fi invidia ţi pentru bunăstarea lor materială excesivă pe care ei o corelează cu reuşita socială sau cu reuşita existenţială. Numărul, cantitatea contează, şi pre ţ ul. În general downshifting-ul pune accentul asupra unei idei importante: există şi alte laturi ale vie ţii care sunt importante şi pe care le poţi realiza dacă ai bani, dar nu neapărat foarte mulţ i bani: relaţ iile, prietenii, plăcerea de a sta la ora 11 diminea ţa pe malul unui râu, sau trezitul de dimineaţă la ora 10, cu gazeta în pat etc. Vedem o grabă teribilă a tinerei generaţii de alerga după bani şi de a uita să trăiască. Pentru ca să ilustrez acest lucru am găsit un text foarte critic, în care un specialist în marketing se referă la ce se întâmplă la noi în România: “Am văzut fete care, atunci când s-au angajat în agen ţ ie, erau ca nişte mere sănă toase din care îţ i venea să muşti cu poftă; astăzi sunt nişte scovergi iradiate de computer. Oricum, ar gă si cu greu un bărbat la ora la care pleacă de la birou şi dacă ar apela la soluţ ia cea mai la îndemână, un coleg de birou, tot nu ar plesni-o: e cunoscut faptul că stresul cauzează sterilitate masculină. Probabil că la ora la care scriu aceste rânduri ele se află tot la birou bibilind un mediaplan sau pregă tind press release-ul unui client isteric şi mitocan care nici măcar nu ştie să spună “mul ţ umesc”. Pentru simplul motiv că “doar te plătesc, nu?” În niciun loc, sau meserie, densitatea de impostori pe metru pătrat nu e mai mare ca în marketing şi publicitate.
E interesant că mai mult este afectată partea feminină, pentru că, dacă înainte exista acest stereotip – când ai o fată este bine să intre în învăţământ (învăţământul a fost totdeauna feminizat, pentru că îţi permite să mai creşti un copil, să mai faci o mâncare, să mai stai pe acasă şi să ai timp pentru datoriile de femeie, care trebuie să ţină şi o casă), astăzi, este ciudat pentru că nu se mai întâmplă, fetele nu se mai fac deloc profesoare – intră în jurnalism, dacă au noroc lucrează la televiziuni -, iar cele care mai există, se duc mai degrabă la grădiniţe particulare pentru bani mai mulţ i. Deci, majoritatea intră în jurnalism şi în marketing, profesii extrem de consumatoare de timp, extrem de mobile şi de dinamice, la care salariile pot fi substan ţ iale, dar dacă stai să te gândeşti mai atent îţi dai seama că de fapt sunt foarte prost plătite pentru cât de rar dau pe acasă . De ce a apărut downshiftingul? Pentru că este vorba de manipulare, de o anume condi ţionare în privinţa statutului de consumator. Se zice că femeile vin târziu acasă, dar cu foarte mulţ i bani, cu banii aceia cumpă ră foarte multe lucruri şi îl fac pe copil să devină la rândul lui consumator şi îl condiţ ionează . Copilul, la rândul lui, este plin de bani, dar fă ră pă rinţ i – copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge violent, sau poate fugi de acasă . Consumul de droguri este şi o formă de protest nu numai o adicţie, un semnal de alarmă pentru pă rinţ i, pentru că imitaţia nu este suficientă ca să explice răspândirea acestui fenomen. Ca fenomen, downshifting-ul nu merge la noi, mai ales pentru că el are şi o componentă intelectuală, care include preluarea critică a valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta via ţă, plasarea într-un câmp al învăţă rii de calitate ai al creşterii personale, practic imposibilă în condiţ iile în care stai zece ore la serviciu, te duci la workshopuri, teambuilding-uri (aflate la noi în plină modă ). Toate duc la confiscarea individului pentru profit. Ţineţi minte că în ’90 atracţia faţă de domeniul privat a fost mărită şi prin schimbarea limbajului de nomenclatură a muncii, orice contabil era director economic. Toate aceste etichete care câteodată nu mai aduc bani, dar care psihologic motivează individul şi îl fac ca să accepte să lucreze mai mult, uneori fără o creştere salarială, pentru prestigiu, flatează nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie psihologică folosită foarte mult în manipulare. Atâta vreme s-a spus că nu este bine să existe relaţii soţ-soţie la slujbă, acum se reia ceva care seamănă foarte mult cu comunismul. Dimpotrivă, trebuie să fie căsătoriţi, să stea cât mai mult acolo, să aibă grădiniţă pentru copii şi unde să mănânce, individul nu mai are decât week-endul care uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujbă în continuare, deci practic este o “deprivatizare” a individului. Aceasta se întâmplă la noi şi oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sărit cu atâta grabă în această poveste care este realmente gândită foarte bine, tocmai pentru a confisca total un individ în favoarea profitului.
Psihologii s-au gândit foarte bine, creşte numă rul de divorţ uri, femeile şi bărbaţii nu mai pot sta împreună nici măcar în week-end deoarece toate aceste reuniuni (teambuilding-uri) se fac de obicei în afară, se cheltuie foarte mul ţi bani, te încântă că este un hotel scump, dar trebuie să răspunzi la întrebarea ce se întâmplă cu familia, pe care nu poţ i să o neglijezi. Ideea transmisă prin downshifting este aceea de a învăţa să ştii când să te opreşti, pentru că nu ai nevoie de mai mult ca să poţi să ai satisfacţii nebănuite în viaţă, să nu devii un robot, un om “simplificat”, un nevrotic sau un isteric. Acesta necesită o depăşire a ideii de supravieţuire, un om care supravieţuieşte fie nu mai face nimic şi atunci îl târăşte societatea ca stat, fie intră în aceast ă cursă pentru că nu mai vede nici o altă alegere. Când ai foarte mulţi bani şi continui să munceşti ca un robot, sau când ai mult mai mult decât îţ i trebuie, ideea de a reconsidera ce î ţi trebuie (cu cele două componente: materială şi spirituală) e vitală. Partea spirituală nu se poate face în supravieţuire. Deteriorarea rela ţiilor interpersonale este o consecinţă a lipsei de timp. Vedem în filme poli ţişti extraordinar de motivaţi, care lucrează foarte mult şi sunt părăsiţi de soţii (aici poate că nu este vorba de partea materială, ci de faptul că nu eşti în stare să ai o proporţ ie fericită , echilibrată între investiţiile pe care le faci profesional fa ţă de cele pentru familie), care stau cu o sticlă de whisky singuri în camere destul de modeste. Este vorba de a- ţ i regândi existenta şi de a vedea ce priorităţi trebuie să ai în raport cu o existenţă în care să nu uiţi că există şi natură şi timp liber, să revalorizezi prietenii şi lectura, să te uiţi în dreapta sau stânga, să ai surse multiple de satisfacţ ie personală. Acest lucru cred că la noi încă nu este posibil, suntem încă morţi după vitrine.
Cred că downshifting-ul aduce o mai bună convieţ uire între “a fi” şi “a face”, pentru că se zice că occidentul este centrat pe “a face”, făr ă sim ţ critic, iar ceilalţi sunt pe “a fi”, fără simţ critic (se zice că în India exist ă obezitate spirituală, iar în America există obezitate materială). Totuşi, în civiliza ţie există nevoia de confort, de a nu te chinui, nu poţi dormi pe stradă, nu po ţi trăi în halul în care se trăieşte în ţările cu obezitate spirituală. Nu suntem în stare să luăm ce e bun dintr-un loc şi ce e bun din celălalt loc şi să facem o sinteză care să fie superioară fiecăreia din cele două forme, să nu trăim în extreme. Retina îşi pierde sensibilitatea atâta vreme cât nu mai exersează alt peisaj decât cănile de cafea, aparatele de făcut cafele şi monitorul computerului. De altfel, şi lectura s-a pierdut tot din acest motiv şi cred că se petrec anumite lucruri foarte interesante din punct de vedere psihologic: se măreşte nevoia aceasta isterică de alternanţă, de schimbare, pe care o propune modernitatea în detrimentul capacităţii de concentrare. Filmele de acţ iune induc un ritm alert al vie ţii, care se răsfrânge asupra psihismelor noastre.
Toefler spunea că oamenii nu mai investesc în alţ i oameni, investesc în obiecte de aruncat, de unică folosinţă. Un anumit tip de cultură a relaţ iei se pierde, având în vedere că suntem interşanjabili, oamenii nu se mai fixează în relaţ ii de lungă durată, suntem ca într-o mişcare browniană , toţ i oamenii sunt frumoşi, frumuse ţea se vinde, această cursă de a fi altul şi un refuz de a fi tu până la urmă. Aceasta necorelare între nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce în ce mai mică afirmarea de sine, trebuie să semeni cu Cher, cu Britney Spears) şi dependen ţa de alţii, de grup, reprezintă o negare a unor principii psihologice adânci, care sigur modifică structura personalităţ ii. Nevoia excesivă de imitare – modelele celebrităţii, admiraţia pentru persoanele cu vizibilitate socială, care apar la televiziune, publicitate, aceste identificări care se propun şi care sunt preluate cu totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea este o oportunitate foarte căutată pentru că vizibilitatea socială poate avea efecte pozitive: găseşti o slujbă, îţi faci relaţii, te poţi cupla, poţi să faci aranjamente, te po ţ i “marketa” etc. Downshiftingul este şi un refuz al formei fără conţinut. Astăzi, industria schimbării, a denaturării, sau a renaturarii, chirugia estetică , de pildă , e la modă pentru că inegalitatea prin natură era singurul lucru care fă cea ca oamenii să fie diferiţi cel puţin din punct de vedere fizic. Acum, dacă se pierde acest lucru – cum este şi firesc – posibila explica ţie ar fi că nu putea să se nască decât într-o epocă în care s-a lansat transplantul şi clonarea. Cineva spunea într-un interviu că “toţi oamenii vor fi foarte diferiţ i, foarte frumoşi, la fel”. Nu este decât o schimbare a formei, con ţ inutul nu contează. Imaginea este totul! Suntem în pline provocări ale identităţ ii: cine eşti, ce alegi, de unde eşti, din ce grupă faci parte. Avem foarte multă informaţ ie, câmpul de alegeri este uriaş, dar ne lipseşte discernământul şi ne lipsesc criteriile. De ce este bine aşa şi de ce nu este bine aşa? Dacă înainte opoziţia între bine şi rău avea o demarcaţie clară , existau precepte religioase – aşa e bine, aşa nu e bine -, astă zi nimeni nu îţ i spune ce e bine şi ce e rău. Tu trebuie să alegi şi să suporţi consecinţele Redactor : Estima ţi că vor exista nişte apropieri între marile companii şi fenomenul downshifting, pentru a împiedica exodul de capital uman către această deschidere a vieţ ii? Aurora Liiceanu: Nu ştiu. Mă gândeam că exact acest evazionism va fi preluat de cineva care va vedea un profit, l-ar prelua şi apropia, l-ar transforma într-un profit în sensul că nimic din ce ră sare ca germene de interes nu rămâne ascuns. Aici cred că există un pericol pentru că sunt de acord că s-a născut transplantul. Apar, însă , şi forme patologice ale unei inten ţ ii bune de la început. De altfel, în cartea lui Beigbeder chiar acest lucru se spune: că te refugiezi pe o insulă şi acolo se reia acest ciclu, în sensul că începi să te plictiseşti că ai numai natura, că mănânci, că stai degeaba, că ai mul ţi prieteni şi intri într-un alt tip de nevroză. Redactor : Vorbim de o limită a downshiftingulul, dacă mergi către extrema aceasta te paşte ruperea totală de lume. Aurora Liiceanu: Haide ţi să luăm fenomenul “hippies”, care să zicem că nu po ţi să îl vezi ca un downshifting, însă într-un fel de avangardă poţ i să îl vezi
dacă forţăm puţin lucrurile. Refuz şcoală, refuz căldură, refuz apartament, acest mit a lui Robinson Crusoe care ne bântuie din când în când şi pe care se bazează şi evaziunea către ţară, către rustic. Dar ce s-a observat până la urmă ? La primele boli mai dure, au fugit la spital. Prin urmare, e foarte greu să îţi asumi ceva cu totul nou. Până la urmă suntem convinşi şi de beneficiile socialului. Ideea este că stilul de viaţă a devenit o problemă, a alegerilor în societatea de astăzi. La un moment dat se spunea despre femei: te măriţ i repede, faci repede un copil, îl creşti până la 26, 27, 28 de ani şi la 28 ani cu un copil mare î ţi începi viaţa. Poţi face o facultate, eşti încă tânără şi poţi să îţi reiei o alt ă via ţă. Se poate şi invers, îţ i începi cariera, lucrezi de înnebuneşti şi la 34, 35 ani când eşti pe ultima sută de metri faci un copil. Acum la noi se poart ă adop ţia, anumite categorii, din varii motive s-au gândit să împace şi capra şi varza şi atunci îşi fac o carieră, câştigă bani şi fiind şi mai eliberate de maternitate, adoptă copilul ca o formă de a compensa frustră rile. Pe de alt ă parte, copilul devine o formă de lux, pot să îmi permit un copil în condiţ iile astea, nu că îl fac sau îl iau şi îl cresc, pentru că eu fac banii, eu i-am fă cut şi nu depind de nimeni. Este o ac ţiune voluntar – monoparentală la aceast ă categorie. Avem foarte multe forme. Una peste alta, ideea este că stilul de via ţă începe să preocupe foarte mult individul şi cred că, dacă o luăm filozofic, motivul se naşte din ideea aceasta a utilităţii vieţii. Înainte, viaţa se trăia, acum trebuie să îi găseşti o justificare. Redactor : Adică întâi trăieşti părticica aceea de viaţă şi după aceea îţi mai trebuie al ţi 15 ani să o explici. Aurora Liiceanu: Exact. În orice caz, omenirea este extrem de pestri ţă şi există foarte multe formule pe care ţ i se propun ca fezabile. Când am zis de subdiviziuni m-am referit de exemplu la căsătorie. Vrei relaţ ii seriale fidele sau vrei hopuri, urcuşuri şi coborâşuri, încet, încet, ai fă cut o investiţ ie în cineva, sau mergi în această idee de relaţ ii seriale. Ai de ales. Era mult mai comod când ţi se spunea cum trebuie să faci. Era clar că era spre binele tă u să preiei un model. Acum eşti pus în fa ţ a multor modele, submodele sau contramodele, şi trebuie să alegi ce vrei. Ideea este că viaţa nu are sens, că trebuie să îi dai tu un sens. Înainte avea un sens în sine, acum trebuie să îi gă seşti tu sensul, ceea ce reprezintă o întreprindere destul de dificilă. Uneori am văzut că acest lucru poate fi şi una dintre explica ţiile sinuciderii la tinerii care nu găsesc acest sens. Cel care să-ţi spună că merită sau că este o datorie să trăieşti. Genera ţiile mai vechi nici nu şi-au pus problema, trăiau pur şi simplu. Redactor : În privin ţa mediului românesc, spuneaţi că downshifting-ul nu e de interes, de actualitate. Pute ţi face o estimare, în privinţ a a ceea ce ar mai trebui să treacă peste noi, ce ar trebui să mai învăţăm pentru a ajunge în ipostaza de a marşa către acest fenomen? Aurora Liiceanu: Cred că ar trebui să fie mai multă bunăstare materială, face pentru că reflexia faţă de propria viaţă în termeni mai evoluaţi nu se decât în momentul în care ai asigurate condi ţii de viaţă decente. Nu neg că oamenii care sunt foarte săraci nu îşi pun probleme de ce sunt în halul ă sta de săraci şi de ce viaţa este atât de amară, dar o fac în alţ i termeni decât cei care au tot ce le trebuie, sau în orice caz sunt mul ţumiţ i şi îşi pun problema ce fac
cu via ţa lor. Primii trebuie să lupte ca să trăiască, iar ceilalţi trebuie să dea un sens vie ţii. Este o mare diferenţă. Când am citit despre downshifting, pot să vă spun că mi-a venit în cap un banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult acest fenomen: un om sta pe malul mării şi cineva vine şi îi spune să îi prindă nişte peşte, iar el îi spune că nu, pentru că stă pur şi simplu şi contemplă marea. Acesta îi spune: î ţi dau bani şi nu o să mai ai barca asta pră pă dită , o să -ţ i iei una mai bună . Tot nu vroia. Acesta începe să îi arate care sunt avantajele: dacă prinzi peşte mai mult cu barca cea bună, o să poţ i să îţi iei un vapor şi, dacă îţ i iei un vapor, o să-ţi poţi face o fabrică de conserve de peşte şi o să lucreze alţii pentru tine şi tu nu o să faci nimic, la care omul ră spunde: şi acum ce fac? Probabil că acel om avea o casă deasupra capului, vremea era destul de ospitalieră cu el, peşte putea să-şi prindă dacă îi era foame şi nu-şi dorea să intre în această cursă. Redactor : Considera ţi că oamenii care au beneficiat de provocările downshifting-ului într-o anumită porţiune a vieţii lor vor fi capabili să genereze alte valori pentru societate decât cele la care au apelat ini ţial, adică vor putea să genereze valori postmoderne? Dacă da, în ce sens? Aurora Liiceanu: Cred că da, în sensul că poate să arate faptul că avea de mic mai multe motiva ţ ii, hobby-uri, de a fi plasat mai realist între principiul plăcerii şi principiul realităţii, te face ca oricând să te poţi opri şi să ai ce face, să nu rămâi gol. Hobby-ul, cum se zice în sociologie, răspunde unui eu neutilizat. Vorbeam de principiul plăcerii şi principiul realităţii: există principiul realităţii, trebuie să faci un pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie să îţi rămână de dorit ceva care să răspundă unor nevoi personale, să -ţ i dea satisfacţ ii. Este să îţi rămână permanent nişte lucruri pe care vrei să le faci. Trebuie să ştii ce să faci după aceea. Sunt foarte mulţ i oameni care se plictisesc, care nu îşi dau seama că ar putea fi folosiţ i, iar societatea nu îi foloseşte, ei devin resurse umane care se irosesc.
Dar la noi există acest curent: dacă nu-ţi dă bani, să nu faci. Aici remarc o deosebire fa ţă de lucrurile bune pe care le-am descoperit în străinătate, că mai poţi fi util, că mai poţi să te duci undeva, socializarea în orice caz este un fapt pozitiv, nu po ţi să te retragi din lume. Este nevoie în această viaţă de relaţii, ori pentru aceasta trebuie să înţelegi că uneori ţi se face un bine, că lucrurile nu sunt alba – neagra, ca să poţ i să spui că te duci să te ocupi de nişte copii părăsiţi sau de natură, dar dacă nu îmi dai nici un ban mai bine stau acasă . E foarte greşit, pentru că foarte mulţ i oameni intră în depresie tocmai pentru că nu sunt relaţionaţi sau nu-şi gă sesc o utilizare. Acesta este un lucru negativ în societatea românească. Sigur că există oameni săraci care trebuie să alerge
după bani şi nu pot face astfel de lucruri, dar sunt oameni care ar putea face ceva, dar care preferă să stea pasivi.
Downshiftingul presupune o schimbare de stil de via ţă până la urmă, stilul vieţii se schimbă total, dar pe de altă parte el nu putea să apară la noi în societate, la noi este prematur să admitem o asemenea evoluţ ie. Nu neg, însă, că sunt oameni care ar putea să facă downshifting şi nu fac, ceea ce înseamnă că fie sunt definitiv pierduţi, fie că nu au alte resurse, fie nu au nici o motiva ţie intrinsecă, adică în sistemul lor de valori prietenia, natura, lectura, informa ţia, etc. nu există. În încheiere, aş spune că oamenii caută frumuseţea vieţii în marile reuşite şi aşa mai departe, fără a acorda importanţă gesturilor mici, cotidiene. De fapt, acestea fac cursul vie ţii. Viaţa are şi ceva care trebuie trăit, adică munca e foarte bună, însă ideile despre muncă şi activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sunt importante. Este ca atunci când eşti concentrat pe ceva şi nu mai vezi nimic în jur.
Cei 10 “dacă” 1. Dacă vrei să faci un bine, atunci fă-l atunci când este nevoie. 2. Dacă po ţi să faci pe cineva fericit, nu sta pe gânduri. 3. Dacă dai ceva, nu aştepta ca fapta să se întoarcă. 4. Dacă primeşti ceva, dă mai departe. 5. Dacă nu po ţi să ajuţ i pe cineva, spune-i-o în aşa fel încât să nu o recepteze ca pe un refuz. 6. Dacă po ţi să construieşti ceva, nu distruge. 7. Dacă po ţ i, fii hotărât în ceea ce spui şi ceea ce faci.
8. Dacă devii celebru, rămâi modest . 9. Dacă eşti nervos, nu- ţi descărca nervii pe alţ ii. 10. Dacă faci o observa ţ ie, nu jigni
Hipnoza propriului rol Nu ştiu dacă ceea ce urmează să citeşti este despre cea mai mare sursă de nefericire… Sunt dispus însă să pun pariu că este una dintre cele mai mari surse de autosabotaj din via ţa majorităţ ii oamenilor. Mai simplu şi mai direct spus: cam toate problemele majore cu care se confruntă un om matur în viață îşi au originea în acest loc. Eu numesc acest “loc” confuzia de rol sau hipnoza rolului. Ce este de fapt aceasta? . Uite câteva exemple: Munceşti până la ore târzii în noapte şi când ajungi acasă rupt de oboseală adormi fără să apuci să schimbi câteva cuvinte cu cei dragi.
Te străduieşti din răsputeri să fii prietenul tuturor şi din cauza asta nu spui NU când ți se cere ajutorul, ceea ce te face să ratezi termene limită şi atragi dezaprobarea celor din jur. Te dedici educației copiilor tăi până la punctul în care îți compromiți cariera, viața socială şi îți încalci propriile dorințe şi valori. Cunoşti pe cineva într-o astfel de situație ? Eu da ! Ce putem face ? Hai să explorăm puțin cauzele, după care îți voi propune câteva soluții, urmând ca tu să decizi care e cea mai potrivită pentru tine. . Autohipnoza rolului In orice moment al vieții tale mature te exprimi prin interpretarea unei serii de roluri: parinte, angajat sau antreprenor, soț sau soț ie, mentor, expert, om de echipa, etc. Problema este că unul sau două din aceste roluri îț i vin “mănuşă” iar altele nu ți se prea potrivesc. Aşa că , începi să petreci tot mai mult timp în rolurile care îți plac şi care ţi se potrivesc şi devii din ce în ce mai bun la ele… Altfel spus, te manifeşti conform ziselor lui Aristotel: Suntem ceea ce facem în mod repetat, de aceea măiestria nu este un act ci o deprindere. Rolul pe care îl îmbrățişezi cel mai mult începe să te definească ca om. Tu începi să te percepi pe tine ca ființă prin prisma acelui rol mai mult decât prin oricare altul.
Mi-aduc aminte că în facultate am cunoscut un tip pentru care era atât de important faptul că era student la drept, încât se recomanda când făcea cunoştință cu cineva aşa: Alex, student la drept. La un moment dat, la o petrecere în cadrul căreia a fă cut cunoştință cu mai multă lume, ajunsese să uite să mai spună “Alex”. … aşa că am fost martorul uimit al unui tip care dădea mâna cu nişte necunoscuți şi se recomanda “student la drept”… Atunci mi s-a părut foarte amuzantă situaț ia, dar acum o consider tragicomică. Dacă ajungi să te autodefineşti prin rolul social pe care îl joci chiar mai mult decât prin propriul tău nume, rişti să nu prea mai ştii cine eşti cu adevărat… E un soi de autohipnoză a rolului tă u, care te scoate din contactul cu tine însuți/însăți. Asta se traduce printr-o relaț ie foarte proastă cu propria-ț i persoană , pentru că în loc să te raportezi la tine ca la acea ființă trăitoare în trupul tău, care are nevoi, valori, inteligență, intuiție, voință şi energie vitală, te raportezi la tine ca la o etichetă socială dictată de şcoală, comunitate sau mass-media. . Hipnoza rolului celuilalt
În plus, există o situație de comunicare în care hipnoza rolului poate duce la relații nesănătoase pe termen lung.
Iată un caz concret: Mama şi fiul ! Mama vrea ca fiul ei să se facă doctor iar fiul iubeşte desenul şi vrea să se facă arhitect. Aici avem două roluri: rolul de mamă şi rolul de fiu – ambele roluri foarte puternice. Sunt ele unicele roluri pe care le joacă cei doi ? Nu cumva mama mai este pe lângă mamă şi femeie ? Nu cumva mai este şi soție ? Nu este şi gospodină ? Nu este eventual şi femeie de carieră… ? Copilul, la rândul lui, nu cumva este şi prieten pentru unii din colegii lui ? Nu este şi iubit pentru… iubita lui ? Nu este şi desenator pasionat ? Nu este şi bărbat (chiar dacă în curs de maturizare) ? Dacă cei doi ar reuşi, cu sau fă ră ajutor, să iasă din poziț iile fixe din care îşi exercită relația: mamă – fiu, şi ar privi realitatea din toate celelalte roluri, oare ar rămâne la fel de fermi pe poziții ? Părerea mea este că nu ! Hipnoza pe care o propagă rolul de mamă asupra copilului îl poate face pe acesta să gândească: Nu am de ales… e mama mea şi nu o pot dezamăgi… este important ca un copil să asculte de mama lui…
Hipnoza pe care o propagă rolul de copil asupra mamei o poate face pe aceasta să gândească: Copilul meu e vulnerabil. Trebuie să îl protejez. El trebuie să facă ce îi spun pentru că am trecut prin viaț ă şi ştiu mai bine ca el cum stau lucrurile…
Dar oare chiar aşa să fie ? Aşa este ! Din perspectiva strictă a rolului de mamă respectiv de copil, aşa pot sta lucrurile ! Şi totuşi… la nivel profund amândoi sunt nemulțumiți… . Ce e de făcut ? Dacă te afli într-o astfel de situație fă o listă cu cele mai importante 5-6 roluri din viața ta şi răspunde la câteva întrebă ri: În această situație, cum ar fi bine să acționez din rolul meu de…. ? Dar din cel de….. ? Ce alte roluri ar merita să ia parte la decizie ? Ce îmi spune intuiția ? Care din rolurile de mai sus mă reprezintă mai mult pe mine ca om şi care sunt mai mult formate prin satisfacerea aşteptărilor celorlalți ? Cum îmi pot exercita în acest caz mai bine şi alt rol decât cel cu care sunt prins în conflict ? Răspunzând la aceste întrebări vei căpăta mai multă claritate, iar aceasta este prima condiție pentru ieşirea din blocaj.
O altă modalitate ca să ieşi dintr-un astfel de blocaj este să cauți experiențe prin care percepțiile tale despre roluri se schimbă radical. De exemplu, dacă ai un conflict cu şeful tău, ai putea să cauț i modele de rol foarte diferite de cele din zona şef – subaltern. Exemple tipice aici sunt antreprenorii sau liber profesioniştii. Aceştia au moduri de gândire foarte diferite de mentalitatea angajatului sau a managerului clasic pentru că tră iesc în alt tip de lume. În compania lor poți dobândi percepț ii noi pentru simplul motiv că poț i să vezi în acțiune alte roluri şi implicit alte comportamente. De fapt, presupun că e destul de evident că sfaturile pe care le-ai putea primi de la un manager sau de la un alt subaltern sunt destul de diferite de soluț iile la o astfel de problemă sugerate de un antreprenor sau un freelancer… .
În concluzie, atunci când simți că te afli într-o situație de blocaj sau eşti în conflict cu cineva, verifică din ce rol ai intrat în acel blocaj sau conflict. Nu cumva există şi alte roluri din viața ta pe care ai putea să le foloseşti drept resurse pentru viitoarele tale alegeri ? Inlocuieşte personajul şi rolul pe care l-ai identificat cu un alt rol pe care îl ai în acel moment al vie ţii tale. O să fii uimit(ă) de cum se schimb ă perspectiva şi dinamica alegerii sau op ţiunilor pe care le ai. Pentru că, la fel ca într-un film sau într-o piesă de teatru, până la urmă la fel ca şi în viaţă, dacă un personaj se schimbă, dacă îşi schimbă caracterul şi atitudinea, şi celelalte personaje reac ţionează în consecinţă. . Crezi că acest mecanism va funcţiona şi pe scena vieţ ii tale? Eu cred că da ! Dar este dreptul tău să verifici şi să afli cum multiplele tale roluri pot deveni resurse pentru viitoare alegeri
Ai dreptul…
… să exişti aşa cum eşti, indiferent de ceea ce gândesc al ţii despre existenţ a ta; … să ai propriile valori în via ţă, propriul sistem de credinţ e;
… să ai propriile nevoi în via ţă şi propriile obiective, indiferent dacă acestea seamănă sau nu cu ale altora, dacă se înscriu sau nu în “agenda publică ”; … să-ţ i construieşti via ţa în funcţ ie de valorile şi nevoile tale; … să-ţi trăieşti via ţ a aşa cum vrei tu; … să iei propriile decizii în via ţă; … să fii diferit(ă); … să fii unic(ă); … să ai şi să exprimi opinii despre orice subiect; … să spui altora cum ai vrea să fii tratat(ă); … să spui NU; … să spui “Nu ştiu”; … să spui “Nu mă interesează”; … să spui “Nu în ţ eleg”; … să nu fii de acord cu al ţ ii; … să iei decizii greşite; … să iei decizii care altora le par “ilogice”; … să faci greşeli; … să te răzgândeşti ; … să ceri ajutor pentru rezolvarea problemelor tale; … să ai o părere bună despre tine, iubindu-ţi chiar şi imperfecţiunile; … să-ţ i exprimi emo ţiile şi sentimentele exact aşa cum le trăieşti; … să ai rela ţii de calitate, în cadrul cărora să te simţi împlinit(ă); … să schimbi acele lucruri din via ţ a ta care nu mai corespund nevoilor tale, sau care umbresc bucuria vie ţ ii; … să dai fără să primeşti; … să primeşti fără să fi dat; … să spui DA; … să spui “Vreau”; … să fii şi să te simţ i tu însu ţi/însăţi, exact aşa cum eşti şi cum vrei să fii. . Toate acestea sunt drepturi cu care te naşti. De-a lungul vie ţ ii tale, familia, oamenii cu care interac ţionezi, societatea în general, ţi le va enunţ a pe unele, ţi le va ascunde pe altele, sau va încerca să te împiedice să le exerciţ i. Şi vor face toate acestea nu din motive care te vizează pe tine, ci din motive care îi privesc direct pe ei: îşi caută propriul echilibru şi confort în vieţ ile lor, neîn ţelegând că acestea depind doar de ei înşişi. Şi atunci pornesc într-o iluzorie cruciadă de schimbare a lumii şi a celorlalţi, doar pentru ca ei să se simtă bine. Undeva pe drum, unii înţeleg că au pornit într-o direcţie greşită şi îşi reîntorc privirile asupra lor. Al ţii, continuând să nu înţ eleagă , duc mai departe propria luptă cu morile de vânt. Nu pierde timpul cu ei . Ceea ce se întâmplă în vieţ ile lor este propria lor responsabilitate, rezultatul propriilor lor decizii şi al capacităţ ii lor de a înţ elege lumea şi via ţ a. . Drepturile tale sunt intangibile şi coexistă cu ale lor. Dar drepturile tale (ca şi ale lor, dealtfel) vin ambalate frumos şi etichetate sub semnul propriei tale responsabilităţ i: AI DREPTUL S Ă-ŢI EXERCIŢ I SAU NU ACESTE DREPTURI.
.
. . Indiferent de alegerea ta, ştii acum că viaţ a ta va fi expresia alegerilor tale. .
Fitness emoţional Zilele astea am remarcat că multă lume are benzina pe terminate – adică nivelul de entuziasm, energie şi vitalitate e la cote mici pentru mul ţ i dintre cunoscu ţ ii mei… O fi de la fluctua ţiile de temperatură sau de la schimbarea de anotimpuri…??? Nu ştiu! Ce ştiu este însă mecanica “punerii în stare” ! In acest articol vreau să îţi ofer 5 modalităţi prin care poţi să îţi îmbunătăţeşti starea emo ţională, energia şi vitalitatea în orice moment ai nevoie de asta. Şi nu e doar pentru tine. E şi pentru cei dragi ţ ie, mai ales pentru copiii tă i (dacă ai) care “te iau de odihnit” de cum intri pe uşă. Așadar, chiar dacă nu ai nevoie chiar în acest moment de energizare, pune articolul bine să îl găseşti când îţ i va trebui ! . Iată cele 5 metode: .
1. Schimbă-ţ i gândirea Modalitatea principală prin care îţi menţii o stare negativă este dialogul interior neproductiv : “Nu mă simt bine” “De ce mi se întâmplă tocmai mie” “Vai şi-amar de capul meu” Dacă îţi spui astfel de lucruri e dificil să te simţi bine. Aşa că schimbă-le, folosind alt set de întrebări: “Cum pot să îmi schimb starea ?” “Cum vreau să mă simt de fapt ?” • • •
• •
“Ce e bine în legătură cu ceea ce mi se întâmplă” Chiar dacă efectul nu va fi imediat, te poţ i folosi de astfel de mesaje interioare ca să declanşezi procesul de trecere de la disconfort la confort. . •
2. Schimbă focalizarea atenţ iei Observă care sunt lucrurile cărora le dai atenţ ie. Eşti cumva atent la stimulul care ţ i-a generat starea de disconfort ? Eşti în continuare atent la amintirile neplăcute care te menţin în starea neproductivă ? Schimbă-le ! Gândeşte-te la viitor, la cum vrei să se schimbe lucrurile în bine sau mută-ţi atenţia către oameni pozitivi care te pot scoate din starea actuală. . 3. Schimbă-ţ i fiziologia Aceasta este probabil cea mai rapidă metodă de schimbare a stă rilor de disconfort. Pur şi simplu plimbă-te, sau fă flotări, sau cântă . Orice modificare a felului în care te mişti (inclusiv a felului în care î ţ i mişti muşchii gurii când zâmbeşti !) este benefică pentru modificarea stării prezente. Şi funcţioneaz ă aproape de fiecare dată . .
4. Schimbă felul în care respiri Dă-mi voie să te întreb ceva: De câte ori ai respirat profund astă zi ? Dacă eşti ca majoritatea oamenilor, probabil că niciodată în mod conştient. Respiră profund de 20 de ori şi vezi cum te simţi după aceea. S-ar putea să îţi placă ! . 5. Schimbă contextul Uneori suntem extraordinar de tributari mediului în care ne află m. Facem asocieri între elemente de mediu şi stările pe care le trăim. De exemplu, o fotografie aşezată pe birou ne poate aminti de o persoană dragă . La fel de “bine”, un tablou aşezat într-un birou ne poate trezi amintiri neplăcute dacă lam vizualizat de mai multe ori în vreme ce ne sim ţ eam inconfortabil. Schimbarea fizică a mediului poate fi antidotul unei stări neplăcute pentru că elimină acea asociere. Aşadar, schimbă mediul…. ieşi din birou şi du-te în parc, ia masa în oraş cu cineva drag, etc… .
Cele 5 metode descrise mai sus funcţ ionează excelent mai ales luate împreună. Le po ţi combina cum vrei, pentru că până la urmă contează rezultatul, nu ordinea paşilor… Totuşi, ca o sugestie pentru tine, ai putea alege să combini metode din categoria “minte” şi respectiv “trup”, aşa cum reiese din figura de mai jos.
Dacă mă întrebi pe mine… eu prefer să încep cu schimbarea contextului şi a fiziologiei, pentru că acestea par să funcţioneze cel mai rapid la situaţiile de zi cu zi. .
În concluzie: Schimbă-ţi starea în care te găseşti şi vei obţine mai multă energie. Foloseşte energia în folosul tă u şi al celorlalţ i şi vei obţine mai mult ă fericire. . Restul e…inspiraţie !
Măştile noastre “Omul este cel mai pu ţin el însuşi, atunci când vorbeşte în propria persoană . Dă-i o mască, şi el îţi va spune adevărul. ” Oscar Wilde
Masca (din arăbescul mashara – glumă, derâdere, farsă, pă căleală) reprezintă una dintre cele mai vechi descoperiri ale omului, contemporană focului şi probabil anterioară descoperirii roţ ii şi altor unelte sau instrumente care ne-au marcat şi îndulcit evolu ţ ia. Izvorâtă dintr-un psihic pe care nu putem decât să-l reconstituim acum, prin metode aproape arheologice (şi care includ, printre altele, şi arheologia), masca omului primitiv ne vorbeşte despre temerile acestuia, despre pasiunile sale, despre aspira ţiile, idealurile şi aşteptările sale.
Cred că nu vom găsi niciodată, oricare ar fi metoda de cercetare, acel prim artefact căruia să-i ataşăm mândri eticheta de primă mască a omenirii. Poate că nici nu există aşa ceva şi prima mască a fost doar o expresie a feţ ei, individualizată pentru o anumită situaţie. Dar dacă ar exista un astfel de artefact, nu ştiu dacă o să reconstituim vreodată ce a gândit acel stră moş al nostru care l-a pus primul pe fa ţă . Era o mască de venerare a zeilor? Era o mască de vânător sau de războinic neînfricat? Era o mască de fecioară în căutarea dragostei sau a maternităţ ii? Cert este însă faptul că din acel moment, în noi s-a produs o schimbare. Am învăţat că putem fi alţ ii . Am învăţat că putem să fim cine vrem, sau cine avem nevoie să fim într-o anumită situaţie. Sau, de ce nu, cine trebuie să fim. Cred că din perspectiva observării evoluţ iei psihicului uman, acela a fost un moment de cotitură, un moment în care psihicul uman a căpătat un nou instrument de manifestare având o dublă funcţ ie: depersonalizarea şi personificarea. Din acel moment vom găsi în toate ritualurile sociale şi/sau religioase, un foarte bogat arsenal de măşti, al că ror rol este acela de a-l depersonaliza pe purtător şi de a personifica o valoare contemporană : divinitatea epocii sau zonei respective, elemente ale naturii, idealul de frumuse ţe feminină sau masculină al vremii, sau de ce nu, puternicii zilei. Din acel moment, masca începe o evolu ţie istorică proprie, paralelă cu a omului care o utilizează tot mai des, în decursul căreia rolul său principal rămâne acela ambivalent de a ascunde ceva şi de a proiecta altceva în afară , căpătând însă şi roluri noi, cu caracter artistic, tehnic, militar, etc. Dar se mai întâmplă ceva: dezvoltarea inteligenţei îl învaţă pe om că nici măcar nu are nevoie de o mască materială, de o mască-obiect, în spatele căreia să se ascundă şi din spatele căreia să proiecteze în jurul său o alt ă imagine de sine. Capacitatea psihică proprie, intrinsecă, de a se ascunde şi de a se transforma în altcineva, devine noua mască . O mască psihică , comportamentală. După această scurtă introducere cu caracter cvasi-antropologic, mă despart de masca-obiect, rămânând însă în compania măştii psihice. Masca ne scuteşte de povara de a fi noi înşine Spuneam mai sus că masca-obiect are două roluri: pe cel de ocultare, de ascundere, şi pe cel de transformare . Exact aceleaşi roluri au fost preluate şi de masca psihică. Rămânem ascunşi, nevăzuţi şi necunoscuţi în spatele măştilor noastre şi devenim ce vrem să părem în faţa celorlalţi. Dar de ce purtăm măşti? Ca şi multe altele din structura psihicului uman, şi masca apare pentru a împlini şi a acoperi una sau mai multe nevoi. Şi întrucât am men ţ ionat existen ţa a două roluri ale măştii, nevoile împlinite de aceasta sunt tot în număr de două: nevoia compensării fricii generate de neacceptarea de sine şi nevoia de completare sau augmentare a propriei imagini şi personalităţ i. Oricât am încercat să despart aceste două roluri ale mă ştii, nu am reuşit. Cu cât am stat mai mult pe gânduri, analizând subiectul, cu atât mai fermă a devenit în mine convingerea că aceste două roluri sunt indisolubil legate între ele. Aşa cum masca-obiect are două feţe, una interioară ce se aplică pe figur ă
şi care are rolul de a acoperi ceea ce nu vrem să se vadă , si una exterioară , îndreptată spre ceilalţi şi care reprezintă persoana care vrem să părem, tot aşa şi masca generată psihic, pe de-o parte ascunde starea, emoţ iile, inabilităţile, într-un cuvânt defectele pe care nu vrem să le vadă nimeni, iar pe de altă parte, proiectează în societate sau în relaţ ie, un eu fals dar socotit necesar, pentru că acesta include toate calităţ ile pe care ni le dorim sau pe care ne imaginăm că ceilalţi le aşteaptă sau le-ar plăcea să le vadă în noi. Cu toate acestea, pentru a putea aprofunda semnifica ţ iile lor, o să tratez distinct cele două roluri, ca şi cum ar putea fi separate. Masca ce ne ascunde
Această mască este generată de frică. Omul care poart ă această mască trăieşte teama că în lipsa ei, ceilalţi îl vor vedea exact aşa cum este, iar ceea ce vor vedea îi va face să-l respingă, să-l ocolească sau să-i facă rău. O astfel de persoană este depozitara unei imagini de sine negative şi în consecin ţă are o stimă de sine scăzută. Însuşirile pe care o astfel de persoană şi le atribuie, apar ţin, parţ ial sau chiar în totalitatea lor, unui spectru negativ, ele fiind clasificate mai curând ca defecte. Uneori, persoana în cauză chiar are calităţ i ce nu se situează cu nimic sub cele ale altor oameni, dar nu este capabilă să le vadă în acest fel. Ca urmare a unor distorsiuni cognitive, ea se subevaluează şi îşi minimalizează practic orice valoare pe care o posedă, fiind incapabilă să menţ ină o imagine de sine realistă sau pozitivă. Frica sub spectrul căreia trăieşte este astfel ireală, lipsit ă de repere obiective, în sensul că persoanele cu care interacţionează pot să nu aibe nici pe departe o imagine atât de negativă precum îşi imagineaz ă subiectul nostru. În fine, o altă situaţie în care o persoană poată masca fricii este aceea în care, deşi conştientă de calităţile şi capacitaţile sale, aceasta nu are curajul şi tăria de a le afirma în plan social sau afectiv, considerându-le nepotrivite, neoportune sau neconforme cu valorile grupului sau rela ţ iei în care se află . Astfel încât, pentru a nu pierde locul pe care-l de ţ ine în acel grup sau în acea rela ţie, apelează la mască. Putem vorbi aici de o frică de-a dreptul mutilantă, deoarece masca pe care o arborează mutilează serios personalitatea originală a respectivei persoane, unicitatea sa în cadrul omenirii. Şi într-o situa ţie şi în cealaltă, purtătorul de mască trăieşte o frică întensă că dacă oamenii cu care interacţionează l-ar vedea aşa cum este cu adevărat, ar putea să-l respingă. Astfel încât, el îşi va purta cu conştiinciozitate masca. O mască temporară, ocazională sau situaţională poate deveni astfel o mască permanentă, al cărei efect în timp pentru purtătorul ei, va fi cel de rupere a legăturii cu ceea ce este în mod real acesta, de pierdere a identităţ ii. O singură întrebare mai simt nevoia să pun: masca îl ascunde şi îl protejeaz ă de al ţ ii, dar îl ascunde oare şi de el însuşi?
Masca ce ne transformă
Masca de transformare este acea fa ţă a mă ştii orientat ă spre ceilal ţi, este faţa pe care persoana şi-o doreşte să fie vă zută şi prin care proiectează asupra sa acele calităţ i pe care nu le are dar despre care crede ca îi sunt necesare în societate sau în rela ţ ie, sau pe care pur şi simplu şi le-ar dori să le aibe. De regulă se foloseşte masca acelui personaj pe care purtă torul crede că societatea sau partenerul său ar vrea să -l vadă în el. Purtarea acestei măşti este determinată de dorinţa de a accede la o poziţie de putere în societate, la beneficiile acesteia, de dorin ţa de a obţine bunăvoinţ a sau favorurile cuiva, din lumea reală sau dintr-o lume imaginată , de a intra într-o rela ţie sau de a păstra una existentă, de a dobândi ceva sau pentru a nu pierde ceva ce purtătorul măştii deţine deja. Acesta consideră că în absenţa măştii arborate nu va putea atinge vreunul dintre aceste deziderate şi ca atare îşi arogă, prin intermediul măştii, un număr de calităţi pe care în mod real nu le de ţ ine. Purtătorul măştii de transformare suferă un intens şi perpetuu proces de depersonalizare şi deautentificare. El îşi negociază în mod constant, cu societatea, cu partenerul şi evident cu sine însuşi, chiar identitatea sa, eul său, adaptând în permanen ţă atributele măştii la rezultatele acestei negocieri. Masca de transformare induce în eroare atât prin calităţ ile, atractive în fond, pe care le afirmă, dar care nu există în mod real, cât şi prin aura de mister care o înconjoară. Această mască atrage şi prin exploatarea dorinţ ei firesc umane de cunoaştere, de dezvăluire. Oamenii suportă greu necunoscutul, mai ales atunci când acesta se înfăţişează atractiv, şi au o tendinţă naturală spre a afla ce este „dincolo”, în acest caz, dincolo de mască . A te afla în faţ a unui om ce de ţine o aparentă multitudine de calităţ i poate stânjeni prin crearea unui raport de putere favorabil purtă torului de mască , determinând o dată în plus dorin ţ a de cunoaştere. Atunci când cunoaşterea penetrează masca şi inaccesibilul devine accesibil, când necunoscutul devine cunoscut, suntem mul ţumiţi că am schimbat acest raport. Când însă inaccesibilul rămâne inaccesibil, neputinţa noastră ne face uneori să ne gândim la rău şi chiar la malefic, lăsând în umbră faptul, mult mai apropiat de realitate, că dincolo de mască se află o persoană slabă , incapabilă să răzbească în viaţă şi în societate fără acest accesoriu. Masca de transformare este o formă de minciună , pentru că adevă rul este inacceptabil pentru purtătorul acesteia.
Mască sau măşti?
Negocierea identităţii poate avea loc în condiţ ii şi în termeni diferi ţi, în medii sau situaţii diferite. Consecinţa este că şi rezultatele acesteia vor fi diferite, astfel încât atunci când identitatea negociată diferă în func ţie de situaţie, diferă şi masca arborată. Este posibil deci să nu purtă m o singură mască ci să fim deţinătorii unei adevărate colecţii, din care alegem ceea ce ne trebuie pentru un anumit moment: masca de serviciu, masca de stradă, masca pentru o relaţie sau alta, masca politică , sau, de ce nu, masca impenetrabilă a indiferenţ ei. Partea pozitivă a purtării uneia sau mai multor măşti este faptul că aceasta ne optimizează interacţ iunile cu societatea şi cu semenii noştri, este un instrument care ne creşte şansele de a accede la rezultatele dorite, de a atinge obiectivele personale. De obicei o mască vine să compenseze exact atributul care ne lipseşte. Lipsa unui lucru în via ţa noastră sau a unei calităţ i considerată necesară , ne face să purtăm acea mască ce proiectează „plinătatea” acelui lucru sau acelei calităţi. Riscul cel mai mare al alegerii acestei măşti este că încercând să arătăm că avem acel lucru, ne putem min ţi pe noi înşine atât de mult încât să ajungem să uităm cu adevărat că în realitate nu îl deţinem. Şi asta ne va face să nu-l mai căutăm prin eforturile noastre personale, anulându-ne orice şansă de a-l dobândi în mod real. Cu mască sau fără mască?
Aşa cum spuneam mai sus, o mască este un instrument prin care ne optimizăm şi ne augmentăm şansele de „a reuşi” în societate şi în rela ţii. Viaţa este un continuu bal mascat, la care cele mai frumoase măşti sunt admirate, adulate şi premiate. Purtătorii acestor măşti urcă pe podiumurile vie ţii şi sorb şampania succesului. Îşi trăiesc momentele de glorie cu ochii a ţintiţi spre următoarea treaptă a podiumului, aflaţi deja într-o că utare inconştientă a următoarei măşti sau a accesoriilor de adăugat celei pe care o poartă. Să mergi la un bal mascat fără a purta o mască este o sfidare pe faţă a tuturor regulilor, o mănuşă aruncată viguros în feţ ele/măştile celorlalţi. Iar aceştia nu vor ezita să o ridice: am fi priviţi ciudat de către cei mascaţi, în cel mai fericit caz cu neîncredere. Este posibil să nu tolereze o astfel de încălcare a regulilor, să nu ne primească în jocurile lor, în relaţiile lor. Ar putea fi chiar speriaţ i de curajul de a apărea în lume „descoperiţi”, iar această frică a lor s-ar face cu
siguran ţă resimţită. Cum să-şi accepte propria frică sau neputinţă, bine ascunse în spatele măştii, dar perfect oglindite în ochii şi în faţ a ta atât de liber expuse? Oare te-ar urca pe podium fără o mască ? Pe de altă parte, ce interes am stârni fără o mască? Conform regulilor de mai sus, nu e nimic interesant în a privi fa ţa reală a unui om. E mai interesant să faci cunoştin ţă cu o mască şi apoi să-i ghiceşti caracterul. Şi e în acelaşi timp mult mai sigur: când întâlneşti o mască, un personaj, ştii exact la ce să te aştep ţ i. Ştii deja rolul pe care îl va interpreta, cuvintele pe care le va spune. Şi la fel şi el, partenerul. Vă cunoaşteţi de-o viaţă, pentru că amândoi cunoaşteţ i personajele. Dar nu vă veţi întâlni cu adevărat niciodată. Personajele voastre pot avea o colaborare fructuoasă sau o relaţ ie decentă , dar tu şi el nu vă veţ i cunoaşte de fapt niciodată.
Din păcate, nu ajungem să purtăm nişte măşti numai pentru a ne ascunde sau pentru a pă rea alţ ii, ci şi pentru că asta devenim. Ne negociem identitatea, eul, încă din clipa în care ne naştem. Incă de la cea mai fragedă vârstă luăm contact cu măştile celor din jurul nostru, le observă m, le analizăm, mai profund sau mai superficial, şi în cele din urmă ajungem să învăţăm că putem obţine mai uşor ceea ce ne dorim sau că ne putem ascunde foarte uşor în spatele unor lacrimi sau a unui zâmbet, învăţă m că o atitudine sau alta ne pot aduce avantaje sau dezavantaje, lucruri bune sau neplă cute. Ne achizi ţionăm astfel primele măşti din viaţa noastră şi le purtăm mai mult sau mai pu ţin conştienţi de prezenţ a lor, dar cu dezinvoltura, naivitatea şi de ce nu, cu ingeniozitatea copilăriei. Invăţăm apoi care sunt măştile care ne pot face mai populari, care sunt cele care ne aduc prieteni, iubi ţ i sau iubite. Viaţ a ne mai livrează apoi cu generozitate încă un pachet de măşti, pe care le folosim la serviciu: una pentru şefi, una pentru subordona ţ i şi încă cel puţ in una pentru parteneri şi colaboratori. Devenind deja exper ţi în alegerea şi purtarea măştilor, ne îndreptăm tot mai viguros spre centrul carnavalului, încercând să ajungem la podium şi apoi să urcăm pe acesta. Mai mult, mai repede, mai bine, mai sus! În acest tumult care ne ia pe sus, purtarea diverselor mă şti devine deja un automatism. Măştile noastre ni se lipesc pe figură şi se schimbă la comandă. Măştile noastre ne pervertesc simţurile, percepţ iile, gândurile, cuvintele.
Sim ţim ce „ar simţ i” personajul interpretat, spunem cuvintele pe care le-ar spune acesta, ini ţiem acţ iunile care i se potrivesc.
Invăţăm că suntem ceea ce se scurge din privirile celorlalţi. Devenim conştien ţi de măştile noastre, de rolurile pe care le jucăm, şi ne transformăm pe loc în ceea ce vrem să fim sau în ceea ce ceilalţi vor să vadă în noi. Slăbiciunea, ipocrizia şi superficialitatea ne fac să intrăm tot mai mult în acest joc de-a v-a ţ i-ascunselea, diversificând rolurile noastre şi acceptând în egală măsură măştile şi rolurile celor cu care interacţionăm. Pentru că ne e bine aşa, pentru că ne e comod, pentru că suntem scutiţi de a ne suporta sau accepta, pe noi sau pe al ţ ii, aşa cum suntem. Pentru că o mască şi rolul aferent ei reprezintă o convenţie socială pe care între timp am învăţat-o şi asta ne conferă siguranţă în drumurile şi acţ iunile noastre. Pentru că nu cere să ne implicăm, să ne dezvelim în faţa nimănui. Pentru că nu ne obligă să ne confruntăm cu adevăratul eu, al nostru sau al altora. Pentru că devenim dependenţi de masca noastră. Pentru că ne compensează toate lipsurile. Pentru că ne transformă în orice vrem să devenim. Pentru că ne ascunde. Pentru că ne protejează. Pentru că ne acoperă frica. Dar… nu am uitat oare ceva pe acest drum al devenirii sociale? Ba da. Am uitat de eul nostru, ne-am pierdut identitatea şi autenticitatea. Putem trăi fără nici o mască?
Ce s-ar întâmpla dacă am renunţa la orice mască şi am rămâne descoperiţ i? A trăi fără nici o mască este o alegere a noastră şi ar fi cu siguranţă o alegere grea. Pentru că ne-ar scoate din marasmul neautenticităţii noastre. Pentru că ne-ar scoate dintr-un foarte comod automatism şi conformism social şi rela ţional. Pentru că ne-ar obliga să ne vedem aşa cum suntem, mai slabi sau mai puternici, mai buni sau mai pu ţin buni. Pentru că ne-ar obliga să simţ im cu sim ţurile noastre, să gândim cu mintea noastră. Pentru că ne-ar obliga să ne exhibăm fricile şi să călcăm peste ele. Via ţa noastră nu ar mai fi un joc de lego, în care să iei bucăţ i mari de prefabricate şi doar să le aşezi în poziţ iile potrivite pentru a deveni construcţ ia
dorită. Nu. Ar trebui să începem să săpăm fundaţii şi să ne clădim construcţia cărămidă cu cărămidă. Via ţa noastră ar decurge cu siguranţă mai departe, dar în locul unui carnaval cu mii de măşti am avea de-a face cu un film în care suntem actorul principal. Un film cu personaje principale şi secundare, cu o mul ţ ime de figuranţ i şi decoruri. Dar un film în care am mai avea două calităţ i: aceea de scenarist şi aceea de regizor. Şi gra ţie acestor calităţ i, stabilim singuri şi decorurile, şi personajele, rolurile lor, intrările şi ieşirile din scenă. Muncă, travaliu, efort, riscuri! Dar ce filme ar ieşi! A te debarasa de măştile acumulate în timp seamănă cumva cu prozaicul gest de a curăţa o ceapă. Nimeni nu-ţi garantează că nu vei plânge puţin, ba chiar te-ar putea asigura de contrariu. Şi cu toate astea, milioane de cepe sunt curăţate zilnic. Pentru că albe sau roşii, atunci când sunt curate, dau sens unei re ţ ete. Şi atunci nu ţi-ai curăţa sufletul pentru a găsi un sens în propria ta viaţă?
*** Evident că despre măştile noastre se poate vorbi sau scrie foarte mult şi foarte multe. La fel de evident este şi faptul că nu toţ i cititorii vor fi de acord cu unele puncte de vedere. Admit, ba chiar recunosc că acest articol este puternic impregnat de propria viziune asupra subiectului şi de propriile experien ţ e de via ţă. Ceea ce în final doresc să subliniez este că măştile noastre există, le purtăm, le folosim şi ne folosim de ele dar şi că există viaţă şi în afara utilizării lor. Dacă după citirea articolului îţi vei adresa pentru o clipă întrebarea „cine sunt eu cu adevărat?”, înseamnă că mesajul meu a ajuns exact unde era destinat să ajungă.
Libertatea in relatii
Toti dorim sa avem libertate intr-o relatie. Iata cateva dintre modurile in care poti sa alegi daca ai o relatie deschisa si sincera prin felul in care acorzi libertate celui de langa tine. Libertatea pe care o oferim unul altuia in mod implicit, care atunci cand este sustinuta de ambele parti, reprezinta o fundatie foarte sanatoasa pentru o relatie. 1. Libertatea de a fi diferit. Poti sa fi diferit fata de mine si sa ai diferite
pareri, gusturi, inclinatii, etc. Faptul ca avem o relatie nu inseamna ca neaga aceasta libertate. Asa ca nu trebuie sa indeplinesti fiecare nevoie sau sa te potrivesti cu fiecare stare a mea. Desi avem o relatie, nu este nevoie sa fim identici. 2. Libertatea de a fi o fiinta individuala. Esti unic, ai propria personalitate si faptul ca ne iubim nu inseamna ca trebuie sa fim „siamezi” – ar trebui sa avem in continuare libertatea de a avea propriile personalitati, credinte, opinii, valori si individualitate. Ceea ce ne aduce impreuna este tocmai deosebirea dintre noi, ne completam unul pe celalalt tocmai pentru ca suntem diferiti. Poti sa te bucuri de linistea casei chiar daca eu prefer padurea, poti sa faci lucrurile altfel decat le fac eu, poate sa-ti placa ordinea chiar daca prefer spontaneitatea. Iubirea nu ingradeste libertatea celuilalt, poti iubi cu adevarat doar atunci cand il accepti asa cum este, fara sa incerci sa il schimbi pe celalalt. „NOI” nu trebuie sa-l ingradeasca pe „EU”. 3. Libertatea de a avea propria intimitate. Este greu de oferit
partenerului. E vorba de jocul „daca m-ai iubi cu adevarat, mi-ai spune si ce gandesti”. Iar la baza lui sta propria lipsa de securitate. Trebuie sa stiu tot ce faci, pe cine cunosti, unde mergi, cu cine ai vorbit si chiar sa-ti cunosc gandurile – altfel nu te pot controla si, prin urmare, ai putea sa gasesti pe altcineva si sa ma parasesti. Tragic este ca adesea, controlul asupra celuilalt produce chiar efectul pe care dorim sa-l evitam : gelozia, nesiguranta, indiscretia, atitudinea interogatoare. Toate acestea indeparteaza partenerul si
il invita sa gaseasca pe cineva care il respecta si care ii ofera libertatea de a avea intimitate. Acceptarea intimitatii celuilalt inseamna respect, fata de celalalt dar mai ales fata se sine. 4. Libertatea de a fi imperfect. Se intampla adesea in relatii, mai ales dupa ce trece vartejul primelor zile, ca unul dintre parteneri sa isi aroge rolul de parinte sau profesor critic. In loc sa fie doi oameni care interactioneaza ca adulti pe picior de egalitate, unul incearca sa corecteze imperfectiunile celuilalt – imperfectiuni dupa parerea sa. Apare o adevarata lupta : a unuia sa isi mentina dreptul de a face lucrurile in felul sau si a celuilalt sa-si modeleze partenerul dupa cum i se pare ca ar trebui sa fie. Aceasta lupta, desi cei doi nu o vad este o oglida despre sine : incercam sa-l schimbam pe celalalt, dar acele lucruri sunt in noi. „Schimba-te pe tine si lumea intreaga se va schimba.” 5. Libertatea de a avea propria viata. Aceasta inseamna ca suntem de acord ca avem fiecare dreptul la o viata independenta „in afara cuibului”. Putem sa avem fiecare prietenii nostrii si sa ne bucuram de activitati si interese separate si, in acelasi timp sa pretuim si sa ne bucuram de relatia noastra : „esti liber sa ai o viata si interese personale, poti sa te bucuri de prietenii, locuri si activitati, care nu ma intereseaza pe mine si nu vad lucrul asta ca pe o amenintare la adresa relatiei noastre. Este minunat ca ne iubim si ne intelegem atat de bine. Iar aceasta este o relatie si nu o inchisoare” Negarea acestei libertati transforma relatiile in capcane. Cele mai frecvente motive pentru subminarea ei sunt : teama de a nu pierde partenerul si teama de a nu pierde posibilitatea de a domina viata partenerului. 6. Libertatea de a evolua si a te schimba. Adesea apare un program interesant in relatii: „ pentru mine este in regula sa cresc, sa ma dezvolt, sa evoluez, sa ma schimb, etc. Dar partenerul meu trebuie sa ramana exact asa cum era cand ne-am cunoscut ”. El nu trebuie sa imbatraneasca, sa slabeasca, sa se ingrase, sa mearga la sala, sa isi gaseasca interese noi, sa-si schimbe obiceiurile, infatisarea, stilul de viata, etc. – sau cel putin nu trebuie sa faca asa ceva fara permisiunea si binecuvantarea mea. A oferi aceasta libertate celuilalt inseamna respect pentru dreptul fiecaruia de a evolua si a se schimba in mod continuu. Ai dreptul sa nu ramai acelasi. Deoarece te iubesc cu adevarat pentru cine esti tu, iti iubesc si caleidoscopul de stari, infatisari, interese, credinte, directii, care se pot schimba. Inseamna sa alegem nu sa transformam partenerul in ceva ce nu este, ci sa-l acceptam asa cum este, poate sa fie si va fi. Sursa: Drumuri catre tine
. Eu sunt eu, si tu esti tu Eu nu m-am nascut pentru a raspunde asteptarilor tale Nici tu nu te-ai nascut pentru a raspunde asteptarilor mele Daca ne vom putea intalni undeva, la mijloc, va fi foarte bine
Daca nu.....
Despre frica
Frica ar putea reprezenta cea mai mare problemă de pe planetă , atât la nivel colectiv cât şi la nivel individual. Frica afectează, într-un fel sau altul, toate vorbele, gândurile şi faptele noastre, toate alegerile şi deciziile noastre, toate reac ţiile şi răspunsurile noastre. Dacă am putea să transformăm frica, am reuşi să ne transformă m pe noi înşine şi în ultimă instanţă am reuşi să transformăm lumea. De ce ne este frică? O privire profundă aruncată asupra vieţ ii noastre ar conduce la concluzia, împărtăşită de toţi maeştrii spirituali, indiferent de şcoala căreia îi aparţin, că absolut tot ceea ce înseamnă gânduri, acţiuni, comportamente sau reacţ ii ne sunt dictate, condi ţionate, de aceste două emoţ ii fundamentale: iubirea şi frica. Cele două nu pot coexista, se exclud şi se înlocuiesc reciproc: acolo unde nu este iubire nu există altceva decât frică, iar acolo unde există frică, nu vom găsi niciodată iubire. Dar de ce anume ne este frică?
Ne este frică de foarte multe lucruri, de absolut orice se poate sau ni se poate întâmpla în via ţă. Ne este frică de ceea ce noi creem sau facem să se întâmple în via ţa noastră sau a altora, de responsabilitatea noastră pentru aceasta. In esen ţă ne este frică de viaţa însăşi. Şi ne este frică de viaţă pentru că ea se sfârşeşte prin moarte, ceea ce înseamnă că de fapt, ne este frică de moarte. Toate spaimele noastre se reduc în final la frica de moarte. Dacă nu ne-ar fi frică de moarte, atunci nu ne-ar fi frică nici de viaţă , cu toate cele ce se întâmplă în cursul ei. Dar cum am putea face aşa ceva: să nu ne fie frică de moarte? Deşi primul impuls de a răspunde ar fi cuprins între imposibil şi extrem de complicat, lucrurile nu stau chiar aşa. Dacă am înţ elege acest fenomen, acest proces al mor ţ ii, am reuşi, cumva paradoxal, ca în final, ca rezultat al acestei în ţelegeri, să înţelegem viaţa. Viaţa noastră aşa cum e, aşa cum suntem. Ce este frica? Toate fricile au la baz ă ideea că avem nevoie de ceva, din partea cuiva sau a ceva din mediul exterior nouă. Pornind de aici, frica se manifestă ca gândul că nu o să putem obţine acel ceva de care credem că avem nevoie. Pornind de la acest gând, toate gândurile noastre urmă toare, toate alegerile pe care le facem, toate reac ţ iile şi comportamentele noastre vor avea ca obiectiv ob ţinerea a ceea ce credem că avem nevoie. Frica se face deci sim ţită ca o nevoie anunţată. Solu ţia de a scăpa de această frică este ca de câte ori te cuprinde, să te analizezi:
ce anume crezi că ai nevoie să obţii? este oare posibil să nu ai nevoie de acel ceva? Răspunsurile ar putea să te surprindă . Ai putea foarte bine, la o analiză atentă , să ajungi la concluzia că nu ai neapărată nevoie de acel ceva. Ai putea chiar să-ţi imaginezi cum va continua viaţa ta fără obţinerea acelui ceva. Dacă ţi se întâmplă aşa ceva, te afli pe drumul curajului, al neînfrică rii. Dacă ducem lucrurile până la capăt, judecând în acest fel pentru toate fricile noastre, vom ajunge la concluzia că un om care nu are nevoie de nimic, nu are frică de nimic. Nu am nevoie de nimic de la tine, şi ca atare nu mi-e frică de tine. Dacă am ajuns la concluzia că nu am nevoie nici măcar de viaţa mea, sub această formă, actuală, materială, atunci nu mi-e frică de tine nici dacă mă ucizi. Nu am să fac nimic pentru a te împiedica pentru că de fapt nu poţ i să -mi iei nimic din ce am nevoie. Aceasta este adevărata neânfricare. Este starea în care tră iesc marii maeştrii dintotdeauna. Manifestările fricii Frica se manifestă, în plan ideatic, prin unul dintre aceste gânduri: nu voi obţine ceva de care am nevoie; voi pierde ceva ce am deja şi de care am nevoie . Acest tip de gând apare cu precădere în cadrul relaţ iilor, mai ales al celor romantice, tot sub două forme: mi-e frică că nimeni nu mă va iubi; mi-e frică să nu pierd dragostea cuiva care mă iubeşte. Dacă reuşim ca prin propria analiză atentă să ne rezolvăm aceste frici, putem ajunge într-o stare de sănătate spirituală care să ne permită să înţelegem cu adevărat cine şi ce suntem fiecare dintre noi. Eu exist exact aşa cum sunt, indiferent dacă cineva mă iubeşte sau nu. Nu am cu adevărat nevoie de iubirea altuia pentru a fi eu însumi, în linişte, senină tate şi acceptare. De câte ori credem că bucuria, fericirea, ne vin de undeva din afara noastră , începem să trăim de fapt în frică. Atunci când ne va fi clar că sursa bucuriei vieţii nu este în afara noastră , ci vine din interiorul nostru, frica va dispare. Deşi poate părea că asta înseamnă o îndepărtare de oameni, în mod paradoxal vom fi mai atrăgători pentru cei din jurul nostru. În ciuda fricii că oamenii ne vor părăsi, ei sunt atraşi de oameni puternici, stabili, să nătoşi spiritual şi emo ţional. Nu aroganţ i, ci doar conştienţi de ei înşişi. A ajunge în starea în care eşti conştient de tine însu ţi, identificarea faptului că posezi tot ce- ţi trebuie, că numai tu eşti sursa bucuriei vieţii tale, reprezintă o adevărată transformare. O transformare într-un om care şi-a îndepă rtat toate fricile. Dacă e uşor sau greu să ajungi acolo, numai tu însuţ i poţ i afla asta. Dar, orice ai gândi despre fricile tale, ţi-ar fi de mare folos să ai mereu în vedere asta: 1. Fricile tale NU sunt reale. Tu le inventezi.
2. Chiar şi dacă lucrul de care te temi se va întâmpla, vei vedea că asta nu are nici o semnifica ţie: noi doi putem să ne aflăm şi mâine în exact aceeaşi postură ca şi acum, de o parte şi de alta a acestui ecran. 3. Dacă vei lua decizia să-ţi înfrunţi fricile, vei mobiliza o energie interioar ă pe care vei fi surprins să constaţ i că o ai, o energie care va vindeca frica. Este energia emo ţiei, a bucuriei, a vieţ ii. deveni o bucurie, In curând nu va mai fi nimic de care să -ţi fie frică iar viaţa va aşa cum a fost menit să fie. Po ţ i începe când vrei. Chiar azi. Chiar acum. . Traducere şi adaptare după Donald Neale Walsch
Alegerile noastre (1) Toată viaţa noastră este rezultatul unei nesfârşite serii de alegeri, influenţate în mod constant de stări de spirit, nevoi, pasiuni sau raţ ionamente.
Dacă până la vârsta maturităţii, în mare parte alegerile tale au fost influenţate de cei din jurul tău – părinţi, prieteni, profesori – odată intrat în lumea adulţilor, deciziile îţi aparţin în totalitate, motiv pentru care ai pus la punct un întreg proces de evaluare şi aprobare a acestora. Cu toţii ne întrebăm adesea cum putem identifica cât de bună este o alegere pentru noi şi cum putem să evaluăm care este direcţia potrivită pentru noi, în anumite momente din viaţă. Articolul de faţă este o tentativă de a vă oferi un instrument de verificare a deciziilor: metoda celor 10 întrebări. Metoda este descrisă pe larg în cartea “Intrebările potrivite: Zece întrebări esenţiale care vă conduc către o viaţă extraordinară”, a autoarei Debbie Ford, publicată de Editura For You. Cum să facem întotdeauna alegeri care să ne alimenteze forţa vitală şi visele din sufletul nostru? De fiecare dată când luăm o decizie care nu este în concordanţă cu dorinţele noastre intime, ale sufletului nostru, nu numai că ne îndepărtăm de ceea ce spunem că dorim de la viaţă , dar ne şi blocă m forţa vitală – acea forţă interioară , unică , ce ne ţ ine în viaţă din punct de vedere spiritual şi fizic? Toţi avem o flacără internă, care este păstrătoarea forţ ei noastre vitale. Fiecare alegere pe care o facem, ori ne aduce mai multă forţă, aprinzând, întărind şi hrănindu-ne flacăra, ori diminuează această forţă , micşorând intensitatea flăcării şi reducându-i puterea. Fiecare alegere, ori pune lemne pe focul nostru interior, ori îl stropeşte cu apă , diminuându-i astfel forţ ele. De foarte multe ori acţionăm în virtutea unor automatisme formate în trecutul nostru şi ne trezim în direcţia opusă celei în care vrem să ajungem. Sau facem alegeri care ne reflectă condiţionările noastre ascunse, la nivel subconştient, care ne influenţează gândurile, credinţele şi alegerile. Condiţionările ascunse sunt responsabile pentru discrepanţ a dintre ce spunem că vrem şi ce trăim în realitate. Sufletul tânjeşte după toate acele lucruri care ne vor aduce bucurie şi împlinire, în timp ce în subconştient, condiţionările noastre ascunse se luptă pentru a fi exprimate şi recunoscute. Poate v-aţi hotărât de nenumărate ori să vă îmbunătăţiţi forma fizică, dar când vine momentul să faceţi exerciţii, găsiţi mereu o scuză. S-ar putea ca, atunci când priviţi în profunzime, să descoperiţi că ceea ce vă împiedică să vă atingeţi obiectivul propus să fie condiţionarea ascunsă de a vă simţ i prost în corpul vostru.
Metoda întrebărilor potrivite ne permite să ieşim din aceste cicluri repetitive, străpunge sistemul de condiţ ionare dar şi de negare înrădăcinat în mintea noastră şi ne permite să luă m deciziile î n acord cu interesul sufletului nostru. Intrebările potrivite ne vor trezi şi ne vor oferi forţa necesară pentru a schimba direcţia spre care se îndreaptă viaţa noastră . Iată cele 10 întrebări pe care să ni le adresăm atunci când ne aflăm în faţa unei alegeri: 1. Această alegere mă va împinge către un viitor fericit, sau dimpotrivă, mă va ţine blocat în trecut? Alegerile care vin în sprijinul viselor noastre ne dau o extraordinară putere şi încredere de sine. Pe de altă parte, alegerile născute din sentimentul de frică ne ţin legaţi de trecut. Inima ne spune să credem în noi înşine, să credem că putem face ceea ce ne dorim cu adevărat şi că avem dreptul să reuşim. Să
avem încredere în glasul inimii!
2. Această alegere mă va conduce spre o viaţă împlinită pe termen lung sau va constitui doar o satisfacţie de moment? Pentru a avea o viaţă împlinită pe termen lung, este bine să avem în vedere perspectiva stabilită pentru viitorul nostru. Alegerile făcute pe moment, fără să ne gândim la consecinţe, se bazează pe obţinerea de recompense imediate şi sunt cunoscute sub denumirea de “ho ţ i de vise.” Remuşcarea se instalează imediat ce vă daţi seama că v-aţi îndepărtat de obiectivele propuse. 3. Sunt stăpân pe propria mea putere, sau încerc să mulţumesc pe altcineva? A fi stăpân pe propria noastră putere înseamnă să renunţă m la nevoia de a-i face pe ceilalţi asemănători nou ă şi, în schimb, să ne onorăm pe noi înşine, exact aşa cum suntem, chiar dacă alegerile noastre nu sunt conforme cu opinia generală. A fi stăpâni pe puterea noastră înseamnă să descoperim şi apoi să conştientizăm ce este bine si ce nu pentru noi. Atunci când suntem fideli adevărului nostru personal şi devenim stăpânii vieţii noastre, facem saltul plin de curaj al credinţei, necesar pentru a ne depă şi temerile şi a-i înfrunta pe cei care vor să ne intimideze. Când suntem blocaţi în tiparul de a face plă cere celorlalţi, nu avem posibilitatea să facem alegeri clare. Suntem stăpâniţi de dorinţa de a satisface nevoile celorlalţi, ca să fim iubiţi. Pentru a fi stăpâni pe puterea noastră, trebuie să avem posibilitatea de a spune NU.
Trebuie să renunţă m la a mai avea nevoie de aprobarea celorlalţ i şi la dorinţa de a-i face pe ceilalţ i fericiţ i. 4.
Mă gândesc la ce este bine, sau la ce este rău?
Pentru Pentru cei mai mul mulţi dintre noi, a căuta binele binele nu nu este modul modul normal normal de a privi lum lumea. Ins Insă atu atunci nci cân când d căutăm bine binele le,, in invit vităm viaţa să ne inun inunde de cu toat toate e darurile darurile ei ei multip multiple. le. Căutând utând binele binele,, ne desch deschide idem m inima inima şi putem putem trăi într-o într-o stare stare de rec recun unoşt oştin inţă pent pentru ru tot tot ce ce avem avem.. Aceasta Aceasta ar ar putea putea să fie cea cea mai mai import important antă întrebare întrebare pe care care ne-o ne-o putem putem pune, pune, dac dacă într-adev într-adevăr suntem suntem hotărâţ i să tră im o viaţă plină de liniş linişte te şi mulţ umire. umire. 5. Acea Aceast stă aleg aleger ere e îmi îmi va ad aduce uce ma maii mult multă ener energi gie e vital vitală, sau sau îmi îmi va fura energia? For Forţa vit vital ală es este te desc descri rissă ca ene energ rgia ia care care aduce aduce via viaţa în co corpu rpuril rile e noast noastre re .Fiecare .Fiecare alegere alegere pe pe care care o facem ori ne sporeşte sporeşte forţ a vital vitală , ori ne diminue diminueaz ază vita vitali lita tate tea. a. Dac Dacă păstr străm în minte inte ac acea east stă într întreb ebar are e în tim timp ce ce ne plan planif ific icăm acţiunile iunile zilnic zilnice, e, vom vom vedea vedea că, de fapt, fapt, avem avem nenum nenumărate ocazii ocazii de a ne spor sporii forţa vitală. Să stăm în pre preajm ajma a oa oame meni nilo lorr şi a locu locuril rilor or pe ca care re le le iubim iubim,, să facem facem lucrur lucrurii care ne ne oferă o sa satisfacţie pr profundă , să medită m la ce ce ni ni se se întâmplă, să ne relaxăm mai mult, să spunem adevărul, să râdem mult, să mâncăm core co resp spun unzzător, tor, să face facem m exe exerc rciiţii în mod regu regula lat, t, să disc discut utăm cu cu cei cei pe ca care re-i -i iubim iubim:: iată unele unele dint dintre re cele cele mai mai bune bune modu moduri ri de aliment alimentare are a vital vitalit ităţii
noastre.
Continuarea publicarii intrebarilor esentiale cu ajutorul carora putem evalua cat de apropiate de dorintele noastre, de sufletul nostru, sunt alegerile pe care le facem. Iata intrebarile de la 6 la 10:*** 6. Voi Voi folosi folosi aceast această situa situaţie ca un cataliz catalizato atorr spre spre creşter creşterea ea şi evolu evoluţia mea mea,, sau sau o voi voi folo folosi si spr spre e a mă pede pedeps psi? i?
Acea Aceast stă între întreba bare re ne ne ccere ere să priv privim im cee ceea a ce ni ni se înt întâm âmpl plă din din persp perspec ecti tiva va că fiec fiecar are e per perso soan ană şi situ situa aţie din din via viaţă se co com mport portă exac exactt în în man manie iera ra în ca care re trebui trebuie e să se com comport porte, e, la la un mome moment nt dat. dat. Dac Dacă într-o într-o situa situaţie în în care care cine cineva va ne respinge, respinge, ne aduce veşti veşti proaste proaste sau nu ne îndeplineşte îndeplineşte dorin dorinţ ele, ne pune punem m înt între reba bare rea a “Ce “Ce aş pute putea a înv învăţa din din acea aceast stă situ situa aţie? ie? Cum Cum pot pot folo folosi si acest lucru lucru pentru a evolua evolua şi a-mi schimba schimba viaţa? “ ni se vor deschide noi noi posibilităţi în viaţă.
Cealalt Ceal altă opţiune iune ar ar fi fi : ”C ”Ce e am am făcut cut să me merit rit as asta ta?” ?” sa sau u “Ce “Ce nu fac bine bine?” ?”-opţiune iune care care ne va ţine prinşi prinşi în în capc capcana ana realit realităţii dure dureroa roase se de de a fi vict victim ime e şi de a ne ne aut autop oped edep epsi si.. Să nu uit uităm îns însă: put putem em folo folosi si via viaţa în în fav favoa oare rea a noa noast strră , ori împo împotri triva va noast noastrră. Aceas Aceasttă aleger alegere e îmi sporeş sporeşte te putere puterea, a, sau mi-o slăbeşte? beşte? Prin Prin com compor porta tame ment ntel ele e ziln zilnic ice, e, ori ori vă spori sporiţi putere puterea, a, ori ori o slăbiţi. Inai Inaint nte e de a începe începe să mânca mânca ţi ceva, ceva, întreba întrebaţi-vă: “Dacă mănânc aceast această mâncare, mâncare, îmi îmi voi spori spori puter puterea, ea, sau o voi voi dimi diminua? nua?”” Inaint Inainte e de de a merg merge e la cump cumpă ră turi, turi, pune puneţ ivă întreb întrebare area: a: “Ace “Aceast astă achizi achiziţie îmi îmi va spori spori pute puterea rea,, sau sau o va dim diminua inua?” ?” Priv Priviiţi adân adâncc în în inte interio riorul rul vost vostru ru pen pentru tru a gă si ră spun spunsu sul. l. 7.
8. Este aceast această alegere alegere un act act de iubire iubire de sine, sine, sau un un act de autosabotaj? Este ste o între ntreba bare re care are tre trebuie buie pus pusă const onstan ant, t, dacă sun sunteţ i hot hotă râţ i să ave aveţ i tot tot cee eea a ce ce vă dori doriţi şi şi ce ce me merita ritaţi. Să ne iubi iubim m pe pe no noi înş înşin ine e îns înse eamn amnă să iubi iubim m to tot ceea cee a ce suntem suntem:: str strălucire lucirea a şi frum frumuse useţea noas noastr tră, defec defectel tele e şi prostii prostiile le pe pe
care le spunem sau le facem, altruismul şi egoismul, curajul şi laşitatea de care dăm dovadă. Când ând al alegem gem însă să ne iubim, im, ne rev revendicăm măreţia. Dac Dacă te iubeş iubeşti ti pe pe tine tine îns însu uţ i, vei vei fac face e aleg aleger erii care care te te ava avant ntaj ajea eaz ză în cel mai mai înalt înalt grad grad.. Te vei vei gândi gândi serio serios s la ce anum anume e te face face să te sim simţ i bine. Când ne Când ne lăsăm prad pradă co comp mpor ortam tamen ente telo lorr de aut autos osabo abota taj, j, face facem m aleg alegeri eri din din sinele nostru inferior inferior şi nu nu din cel superio superior. r. Permite Permitem m condi condiţionă rilor ascunse ascunse,, nesănătoase, să ne îndepărteze de la destinaţia dorită. In consecinţă, ne ne petrec petrecem em zile zilele le într-o într-o stare stare de sufer suferin inţă şi nelin nelinişte işte.. 9. Este Este acea ceastă alege legere re un ac actt de cr cred edin inţă, sau sau un ac actt născu cutt din frică? Când Câ nd fac facem em aleg alege eri car care e sse e nas nascc din din cred credin inţă , ştim ştim că exis existtă o put puter ere, e, o inteligenţă, o forţă nevăzută, ca care ne ocroteşte. Cr Credinţa ne ne dă putere şi sig siguran uranţă şi ne fac face să sim simţim că nu sunt sunte em nic nicio ioda dattă sin singuri guri.. In In sc schim himb, fric frica a este es te rădăcina cina tutu tuturor ror tip tipare arelo lorr noast noastre re negat negativ ive. e. Cred redinţa ne ne ce cere să nu mai mai înc încercăm să ne control rolăm vi vieţile. Ac Aceas asttă capi ca pitu tula lare re es este te un ac actt de de cur curaj. aj. A cap capit itul ula a şi a tr trăi o via viaţă baza bazattă pe încr încred eder ere e Actul de a capitula capitula înseamn înseamnă să recunoaştem recunoaştem natura divină a universul universului. ui. Actul
conf onfirm irmă fap faptul că avem vem înc încred redere ere înt într-o r-o forţă sup superio erioa ară care se îngrij îngrijeşt eşte e de de nevo nevoile ile noastr noastre e şi ne ghidea ghideaz ză în direc direcţ ia dorin dorinţ elor elor inimilor noastre.
10. Aceast Această aleger alegere e reprez reprezint intă ma manife nifesta starea rea laturii laturii mele mele divine divine,, sau sau a laturii mele umane? 90% dint intre noi noi lăsăm latu latura ra noas noastr tră uman umană să ne coo oord rdo onez neze vie vieţile şi as astta doar doar pentru pentru sim simplu plull fapt că am uitat uitat că avem avem puter puterea ea de a ale alege ge o cale cale mai mai înaltă.
Atunci Atunci când când ne conect conectăm însă la Divin, Divin, când când luă m hot hotă rârea de a cere cere îndrumare şi putere dintr-un loc situat dincolo de sinele nostru individual, individual, rezultat rezultatul ul este este mult mult mai mai mă reţ decât decât orice orice am am fi fi putut putut crea crea noi, noi, cu limit limitările noastr noastre e umane umane.. Acest Acestea ea sunt sunt cele cele 10 între întreb bări pe care care ni le putem putem adresa adresa de de fiecar fiecare e dată când când sunt suntem em în fa faţa unei unei aleg aleger eri: i: de de lla a ce ce să mânc âncăm la la mic micul ul dej dejun un,, pân până la a continu continua a o rel rela aţie, a ne cump cumpăra ceva ceva,, a ne muta muta în în alt altă parte parte sau sau a urma urma un curs. Ne put putem em simţi astf astfel el mul multt mai mai în în sigu siguran ranţă pent pentru ru că pute putem m ver verifi ifica ca,, în oric orice e moment, moment, punând punând cele 10 10 întreb întrebări şi apoi privind privind profund profund în interiorul interiorul nostru şi linişti liniştindu ndu-ne -ne minte mintea, a, dacă decizi decizia a luată este este sau nu nu în folosu folosull nostru. nostru.
Iţi dore doresc sc să poţ i face face întotd întotdeau eauna na aleger alegerile ile cele cele mai mai bun bune e pent pentru ru tine!
Puterea alegerii – puterea atitudinii Bine ai venit venit în spa spaţiul virtual virtual al cabinetului cabinetului meu meu de psihoterapie psihoterapie integrativ integrativă. In ac aces estt spa spaţiu voi voi publ public ica a arti artico cole le,, nou nouttăţi, răspuns spunsuri uri la între întreb bă rile rile post postate ate pe site , sau pur şi simplu gândurile mele legate de activitatea din cabinet. Titlul artico articolulu luluii de de ast astăzi este: este: Puterea alegerii – puterea atitudinii
Via Via ţa nu nu est este ea aşt ştep epta tare rea a ca ca fur furtu tuna na să trea treaccă , ci ci est este e lec lecţ ia despre despre cum cum să dansez dansezii în ploa ploaie. ie. Vivian Greene A în înţeleg elege e şi şi a înv învăţa ce ce îns înse eamn amnă pute putere rea a ati atitu tudi dini niii îţi poa poate te sc schi him mba via viaţa pentru totdeauna. Fiecare Fiecare zi în care care tr trăies iesc, c, respir respir şi şi sunt sunt verti vertical cal,, este este o zi bun bună. Şi aduc aduc mulţumiri iri pe pentru sănătate atea me mea. Dacă ai să mă întrebi „Ce mai fac? fac?” am să-ţi răspund „Grozav !”, !”, pentru că spunând asta, chiar fac ca lucr lucruri urile le să stea stea aşa aşa.. Aleg ca să fiu fiu aşa aşa.. Şi Şi adu aducc mulţumir umirii pent pentru ru că pot pot să-mi -mi ale aleg g ati atitu tudi dine nea. a. Când Câ nd via viaţa îm îmi va va scoa scoate te în faţă nori nori înt întun unec eca aţi şi ploa ploaie ie,, am să apre apreci ciez ez umez umezea eala la blân blând dă adus adusă de ace aceast asta. a. Chi Chiar ar ar putea putea să adaug adauge e câte câteva va buc bucle le în în plus plus părulu ruluii meu meu..
Când viaţa îmi va aduce soare stră lucitor, o să -mi ridic faţ a spre el, să -i simt lumina şi căldura pe obraji. Şi am să mulţumesc pentru asta. Când viaţa îmi va aduce ceaţă, o să-mi strâng mai bine puloverul în jurul corpului şi o să aduc mulţumiri pentru vălul de mister cu care aceasta înconjoară totul, chiar şi lucrurile familiare, făcându-le să apară diferite şi mai
interesante. Când viaţa îmi va aduce zăpadă, o să dau buzna afară , pentru a prinde primii fulgi de nea pe limbă, pentru a trăi miracolul îngheţat care este un fulg de zăpadă. Evenimentele şi experienţele pe care viaţa mi le scoate în cale sunt ca şi vremea: vin şi pleacă, indiferent de preferinţele mele. Astfel încât, care ar putea fi cel mai bun lucru pe care pot să-l fac? Să aleg să mă bucur de ele. Sunt nişte lecţii de la care nu poţi lipsi. Şi atunci, de ce să nu le învăţ? Mai ales că fiecare lecţie are în cuprinsul său propriile sale binecuvântări. Şi mulţumesc pentru acestea.
Indecizia
„De fapt, nu mi-am început încă viaţa cea nouă. Imi imaginez doar, o anticipez, o visez, o simt aproape, îi simt răsuflarea caldă în ceafă şi felul în care mă lasă îngheţată şi paralizată de gânduri. Mă gândesc mult, din ce în ce mai mult la ea, ce o să fac, cum o să mă mişc şi o să respir în ea, cum o să am aer să dau şi altora din ea, cum nu o să fie deloc prea târziu
pentru mine. Mă gândesc dacă totuşi nu e mai bine să renunţ, să amân din nou, să fiu laşă cum am fost de atâtea ori, să mă complac, să îndur, să cred doar în minunile şi schimbările altora şi în ale mele deloc, să mă las prinsă în continuare de iluziile deşarte care mi-au îmbătrânit tinereţea şi să mă prefac că sunt omul cel mai puţ in captiv din lume. E omenesc la urma urmei. Resemnarea e umană. Se iartă, se acceptă, se trece peste, se trăieşte cu ea. Dar cum să-mi ascund ochii când mă privesc în oglindă şi cum să le suport tăcerea şi mâhnirea? Cum să fac să nu le mai aud reproşul că nu am avut curajul să încerc mai mult? Ruşinea… nu ar exista decât fa ţă de mine, regretele nu mi le-aş auzi decât eu, promisiunea nu aş juca-o în picioare decât în fa ţ a mea, neputinţ a nu mi-aş reproşa-o decât în mine. Mai sunt doar câteva zile până când o să renunţ la multe, o să spun “nu” anumitor dorinţ e doar de dorul de a le vedea aievea pe cele fără de a căror împlinire nu mai pot să mai trăiesc. Doar de nu aş fi atât de indecisă… dacă nu mi-ar fi atât de groază că schimbarea o să vină în ră u şi nu în bine, dacă nu mi-ar atârna cocoaşa asta de amintiri şi trecut care mă apasă dureros chiar atunci când indecizia se evaporă , dacă nu mi-ar fi atât de frică de singurătatea de-a binelea sau ca binele pe care-l invoc mai des şi mai rău decât pe Dumnezeu să fie de fapt… nimic.” www.garbo.ro Acestea sunt cuvintele reale, ale unei persoane reale. O persoană care a ales, în lipsa unei alte decizii, să-şi disece şi să-şi examineze propria neputin ţă de a alege. O exhibiţionistă operaţ ie pe creier, fără anestezie, în faţ a oglinzii. Poate că dacă ar exista un organ care să acumuleze incapacitatea noastră de a decide, de a alege, şi dacă l-am putea vedea bolnav, tumefiat şi tinzând să invadeze întregul organism, poate că atunci ne-am preocupa mai mult de această boală. Poate că am inventa chiar o operaţ ie pentru asta. De ce este atât de greu să alegem? Pentru că de cele mai multe ori decizia nu este evidentă – altfel nu am mai
avea de ce să ne gândim atât la ea. Pentru că până când ajungem la ea, decizia, trebuie să gândim. Trebuie să privim în interiorul
