,,Hanu Ancuţei” ,,Istorisirea Zahariei fântânarul”
Mihail Sadoveanu Înainte de a-şi termina povestirea orbul, leiţa Salomia nu mai avea răbdare şi începuse să-şi roadă unghiile şi să se muşte de buze. Ancuţa fiind bună la suflet, i-a dat de mâncare, iar leiţa ajunse la pragul supărăcii, deoarece ea socotea că asemea oameni ca orbul nu trebuie luaţi prea mult în considerare. A ceasta ştia o poveste mul mai bună, mai frumoasă. A lui Zaharia fântânarul; l-a chemat şi astfel şi-a început istorisirea. În vreamea tinereţilor acestuia, ujn anume boier i-a dat sarcina de a ridica o fântână, în poiaia lui Vlădica Sas, deoarece în acea toamnă avea să poposească o mare vânătoare domnească şi aveau nevoie urgentă de apă. Văzând leiţa că bărbatul tace şi nu mai continuă a început a săune că acolo unde acesta a pus piciorul, acolo s-a zidit fântâna, acest lucru fiind aprobat de Zaharia. Imediat după aceasta, i-a cerut boierului să-i aducă oameni care să-l ajute, hârleţe, piatră şi tot ceea ce îi trebuia. Au venit şiganii la treabă şi s-au pus pe săpat, în timp ce Zaharia stăatea la umbra copacului, privea cu ulciorul de rachiu în mână, dându-le indicaţii. După ce a isprăvit lucrarea, fiind în curte, află despre necazurile fiicei boierului. Aceasta era îndrăgostită de fiul uni mazil, Ilieş Ursachi pe care părinţii fetei nu-l acceptau. La venirea lui Vodă, toţi se pregăteau de marea zi de vânătoare. În acea zi, bădia o vede pe copilă, cu palmele la ochi de atâta plâns şi îi spune că vrea să-şi ia viaţa, pentru că ea nu poate trăi fără Ilieş al ei. Atunci Zaharia şi-a dat seama de gravitatea situaţiei şi face în aşa fel încât, să-i vadă Vodă, împreuna pe cei doi, şi poate că atunci inimile părinţilor li se vor îmbuna. Toate s-au petrecut întocmai după plan. Vodă a intrat în colibă, i-a văzut pe cei doi îngenunchiaţi, cu capetele plecate. Văzându-i, le acordă permisiunea de a-şi uni destinele pentru totdeauna. Nunta a avut loc la Iaşi avându-i ca naşi, chiar pe Măria Sa şi Doamna, iar prima horă a fost jucată, aici, la Hanu – Ancuţei.
Terminând istorisirea, liţei Salomia i se arăta parcă un duh rău care bătea locurile pe acolo. Atunci şi-a scuipat în spuză de trei ori, iar apele păreau că se mai liniştiseră, iar duhul plecase departe de acel loc. Imediat fiecare încerca să-şi găsească un loc potrivit pentru a se odihni.
