Genul dramatic A. Definiț ie: Genul Genul dramatic dramatic cuprinde cuprinde creațiile literare literare realizate realizate pentru pentru reprezentarea reprezentarea pe scenă, scenă, în care care autoru autorull își exprimă exprimă în mod indirect sentimentele, gândurile și concep concepțiile prin prin inter intermedi mediul ul persona personajelor jelor.. B. Specii Specii litera literare: re: Comedia Drama Tragedia C. Caracteristici ale genului dramatic: • •
•
• •
•
• •
Este scris pentru a putea fi prezentat pe scenă; Autoru Autorull își exprim exprimăă în mod mod indirect indirect sentimen sentimentele, tele, ideile ideile și concep concepțiile prin intermediul personajelor; Acțiune iuneaa limi limita tată tă în timp timp și spa spa țiu,se desfă desfășoară concentri concentricc în jurul jurul unui prete pretext, xt, fiind structurată pe momentele subiectului; Înfățișează un un conflict conflict puternic puternic între între personaje, personaje, între între concep concepțiile și atitu atitudinil dinilee lor; lor; Textul Textul drama dramatic tic are următoarel următoarelee subdiv subdiviziun iziuni: i: actul, actul, scena scena,, indica indicațiile scenice scenice și replicile personajelor; Opera dramatică dramatică este formată formată din textul textul literar literar pripriu-zis: (dialogul (dialogul și monologul personajelor), dar ș i din indi indica cațiile iile sceni scenice ce,, decoruri, costume, mimica și gesturile gesturile personajelor. Are numeroas numeroasee personaje, personaje, iar acțiunea se concent concentrează rează în jurul acesto acestora ra clasificate icate în în funcție de anumit anumitee criterii: criterii: Person Personaje ajele le dram dramati atice ce (acta (actannț ii) pot fi clasif 1. după rol : - principale 2. după trăsătura morală : - pozitive - secundare - negative - episodice - complexe 3. după alcătuire: - individuale
•
4.după gradul gradul de trans transfifur fifurare are a realit realită ă ții :-reale
- colective Modul principal principal de expunere este este dialogul dialogul și monologul monologul dramatic. dramatic.
-fictive
D. Elemente definitorii ale genului dramatic :
I .Compoziţia .Compoziţia textului dramatic( act, scenă, tablou, replică, indicaţii scenice) ACTUL-este o subdiviziune formală a unei piese de teatru teatru ce cuprinde mai multe scene( scene( ea cuprinde evenimente desfăşurate în acelaşi loc)
1
SCENA- o subdiviziune a actului delimitată prin intrarea sau ieşirea din scenă scenă a unui personaj sau prin modificar modificarea ea locului locului sau a timpul timpului ui acțiunii. TABLOUL- este o parte a unui act şi presupune, ca şi actul, desfăşurarea în diferite locuri( schimbarea decorurilor în trecerea de la un tablou la altul).Deosebirea de un act constă şi în faptul că între tablouri nu se fac pauze, în cadrul spectacolului. REPLICA- reprezintă fiecare intervenţie intervenţie a unui personaj în textul dramatic.Înşiruirea dramatic.Înşiruirea de replici poate lua forma dialogului sau a monologului( monologului( solilocviu) INDICAŢIILE DE REGIE( scenice)-formează partea iniţială a operei( cuprinzând sugestiile pe care autorul le face privind decorul sau jocul de scenă al actorilor) ori introduc replici ale personajelor din cadrul dialogului. Rolul indicaţiilor de regie este de a comunica regizorului ceea ce autorul crede că trebuie să solicite ori să sugereze regizorului că ar trebui să facă în montarea piesei.
II. Construcţia Construc ţia subiectului subi ectului dramatic dra matic(conflict dramatic, intrigă, relaţii r elaţii temporale tempo rale şi spaţiale)
-CONSTRUCŢIA SUBIECTULUI( acţiunea) se caracterizează , de regulă, prin existenţa unui singur conflict( datorită dimensiunii reduse a textului). Subiectul este astfel construit încât majoritatea evenimentelor evenimentelor care îl compun să se desfăşoare într-un număr limitat de locuri, corespunzător actelor, iar evenimentele evenimentele colaterale firului principal sunt menţionate de către personaje în dialogurile lor.
-MOMENTELE SUBIECTULUI- corespund celor din textul narativ( expoziţiunea, intriga, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant şi deznodământul). Deoarece opera dramatică are un final moralizator mai pronunţat decât al operei epice, desfâşurarea subiectului se încheie , de obicei, cu o scenă simbolică, educativă. -CONFLICTUL DRAMATIC- e mai intens decât cel din textul epic, datorat necesităţii de a menţine o stare de tensiune în public, precum şi dimensiunile textului dramatic. Conflictul exterior este întotdeauna dublat de un conflict interior ( între tendinţele opuse din sufletul aceluiaşi personaj) ,deoarece viaţa psihică implică tendinţe contadictorii. REPERELE SPAŢIO-TEMPORALE sunt fixate în indicaţiile de regie, prezente la începutul fiecărui act. PERSONAJUL DRAMATIC este conceput, de regulă, pe o singură dimensiune, formă de existenţă sufletească, spre deosebire de cele din textul narativ, el nu este surprins în evoluţie, nu devine altul pe parcursul conflictului, chiar dacă îşi recunoaşte( în dramă şi tragedie) greşelile comise. - personajul dramatic are o valoare simbolică, deoarece textul dramatic îşi propune să moralizeze, să educe publicul, să îl informeze în legătură cu opiniile autorului.
Modalităţi de caracterizare : -directă- făcută de narator-în cadrul indicaţiilor de regie , unde se menţionează aspectul personajelor şi
starea lor sufletească aşa cum apare din aspectul exterior( ex. Suflete tari de Camil Petrescu) -făcută de alte personaje –poate fi obiectivă sau subiectivă, în funcţie de natura personajului care o face şi de dispoziţia sa momentană. -autocaracterizarea făcută de personaj în cadrul dialogului, vorbind despre sine, sau în monologul său. Autocaracterizarea poate cuprinde o imagine obiectivă sau una subiectivă, marcată de individualitatea personajului şi de interesele sale. 2
-indirectă – prin prin comportament, gesturi, fapte, menţionate în indicaţiile de regie ori amintite de către personajul care le-a făcut ori de alt personaj în nararea unor evenimente( ex. Ghiţă Pristanda- spionarea casei) -prin mediul în care trăiesc personajele, realizată în cadrul indicaţiilor de regie, prin gesturile şi cuvintele personajului -din limbaj- ( modul în care vorbeşte personajul) greşelile de limbaj, semnificative pentru condiţia lor socială şi culturală. -prin nume, semnificativ pentru natura lui, pentru structura lui psihică. IV. LIMBAJUL DRAMATURGIEI Particularităţi de construcţie a dialogului şi monologului dramatic: DIALOGUL DRAMATIC cuprinde
schimbul de replici replici dintre personaje, personaje, având un cuprins cuprins diferit, diferit, în funcţie de momentul şi natura relaţiilor dintre personaje.
MONOLOGUL DRAMATIC este o variantă de dialog care constă în rostirea cu voce tare de către
personaj, a unor gânduri care-l frământă sau a unor intenţii pe care le are. Rolul monologului monologului este de a informa publicul asupra unor aspecte ascunse din viaţa intimă a personajelor. Monologul dramatic are două forme de realizare: Solilocviul- monol monolog ogul ul forma formatt în preze prezenn ța/ abse absenn ța altui altui perso persoanj anj,, de care care se se face face abstra abstracc ți; enunțul este este centrat centrat asupra asupra locutorulu locutoruluii însu și, cuprinzând cuprinzând transp transpuner unerea ea verbală verbală a propriilor propriilor reflec reflecții, opinii, opinii, inten intenții( el corespund corespunde, e, într-o într-o oareca oarecare re măsură, măsură, mono monologu logului lui interi interior or din textul textul narativ) Monologul propriu-zis( scenic)- destinat unui personaj sau sau unui grup de persinaje, cu inten ția clară de a fi receptat, receptat, el se poate poate realiza ca discurs, discurs, declara ție, confesiune sau narare orală a unei unei întâmplări Limbajul personajului ca modalitate de caracterizare: Datorită faptului că , în construcţia personajului dramatic replicile au o pondere mai mare decât în textul narativ, caracterizarea lui se face preponderent prin limbaj. Un loc important îl ocupă aici registrul stilistic( genul de vorbire)în care se exprimă, fiind caracteristic pentru condiţia sa socială şi intelectuală. i ntelectuală. Au o pondere importantă şi selecţia vocabularului( genul cuvintelor cuvintelor folosite) ,structura enunţurilor( fraze mai scurte sau sa u mai ample, prezenţa dominantă a coordonării sau subordonării), ca şi eventualele greşeli de limbă săvârşite, pentru a da o coloratură psihică particulară personajului, pentru a-l individualiza. •
•
TRĂSĂTURILE OPEREI DRAMATICE: ACŢIUNE desfăşurată în faţa spectatorilor; CONFLICT puternic între între personaje, în conştiinţa unui personaj, între concepţii sau atitudini; modul de expunere principal( uneori monologul dramatic-solilocviul); dramatic- solilocviul); DIALOGUL e modul PERSONAJE numeroase ( limitate însă de condiţiile materiale ale scenei) , acţiunea concentrându-se în jurul protagoniştilor; act orilor ( text CONŢINUT DE IDEI ŞI SENSURILE OPEREI sunt puse în evidenţă de jocul actorilor şi mimică), mimică), efecte vizuale, sunete. ( din acest punct de vedere, teatrul reprezintă o ars combinatoria ) PROPRIU-ZIS este concentrat, având în vedere faptul faptu l că este destinat TEXTUL LITERAR PROPRIU-ZIS reprezentării pe scenă, într-un timp limitat şi dezvoltând o acţiune unitară( regula celor trei unităţi din teatrul clasic: de timp, de loc şi de acţiune);
3
INCIPITUL EX-ABRUPTO introduce direct în miezul faptelor, totul concentrându-se concentrând u-se în grandoarea conflictului, ce face ca toate personajele să interacţioneze; FINALUL este plin de efect, menit să surprindă surpr indă sau să impresioneze, prin lovituri de lovituri de teatru PERSPECTIVA e fixă (distanţa de la spectator la scenă nu se schimbă în timpul timpul spectacolului, de aceea, dramaturgul nu are posibilitatea de a surprinde detaliul sau perspectiva largă);
4
