Kovacs Erik-Robert Engleză--Română Engleză
FECIOARELE DESPLETITE de Hortensia Papadat-Bengescu Romanul scriitoarei interbelice Hortensia Papadat-Bengescu este poate mai remarcabil din punctul de ved vedere ere al istoriei literaturii române decât pentru meritele proprii, însă reprezintă un experiment interesant în privinţa privinţ a ma maii multor aspecte ale prozei româneşti. Cartea deschide aş anumitul Ciclu al Hallipilor, Hallipilor, o serie de romane legate între ele prin teme, t eme, personaje şi conţinut. Toate aceste experimentări experimentări - la nivelul vocii narative, a perspectivei, perspectivei, chiar chiar a formei – formei – vor vor fi continuate şi duse la concluzie în următoarele părţi părţi ale ciclului, poate cu mai mult succes. Naraţiunea, deşi deşi se face la persoana a III-a, III- a, se limitează la limitează la perspectiva personajului Mini, ale cărei gânduri, păreri şi şi comentarii comentarii le distingem nemijlocit; întreaga carte se bazează pe bazează pe succesiunea impresiilor ei asupra altor personaje, fapte, atitudini sau, în unele cazuri care se doresc tensionate, revelaţii. Mini este o fire rezervată şi neobtruzivă, vorbind relativ puţin şi precaut, deşi nu duce lipsă de păreri neobişnuite neobişnuite pentru epoca ei. O latură interesantă interesantă a a acestui personaj de altfel destul de puţin remarcabil este tendinţa sa de a contempla realitatea ş i de a aplica propriile teorii metafizice unor situaţii situaţii cotidiene. cotidiene. Felul idiosincratic în care gândeşte Mini este o reflectare ş i prefigurare a temei romanului. Astfel, Bucureştii devin “Cetatea Vie”, compusă atât din cetăţ enii ei la nivel fizic cât şi şi din ”trupurile lor spirituale”. Oraşul Oraşul este glorificat ca un centru al noului, ca un nod cu drepturi depline pe harta Europei care, datorită datorită avansului avansului constant al tehnologiei, devine pe zi ce trece mai mică. Inspiraţia citadină nu este deloc surprinzătoare, având î n vedere scopul declarat al autoarei de a aborda modelul proustian, p roustian, deşi în cazul nostru nu cred că avem de-a face cu o carte pur (şi (şi nici măcar predominant) programatică. programatică. Romanul este împăţit în 7 capitole inegale ca întindere, dispuse în ordine cronologică – însă cu salturi mari în timp după jumătatea cărţii. Acţiunea începe la ţară şi se termină la oraş - această mişcare miş care de tranziţie, tranziţie, reflectată şi prin strămutarea traumatică a bătrânului Hallipa de la moşie la chirie, dinamizează întregul roman şi oferă cititorului oferă cititorului o cheie de interpretare. Textul este de fapt despre tranziţia României României de la un stat arhaic, o curiozitate anacroni că că,, la un membru cu drepturi depline a comunităţii comunităţii europene moderne – – un un stat naţional. Ca şi în cazul personajelor, naraţiunea reflectă atitudini reflectă atitudini ambigue, uneori contradictorii în legătură leg ătură cu această tendinţă pe care autoarea ezită să o numească progres. numească progres. Pentru Mini, oraşul este o poartş cece -i permite să se simtă parte simtă parte din trupul Europei interbelice interbelice animate de efervescenţa unei noi vieţi. Prin contrast, bătrânul Hallipa vine la oraş din nevoie, disperat şi îngropat î ngropat de datorii, traumatizat de evenimentele pe care nu le credea posibile în propria familie. familie. Autoarea se raportează raportează oarecum ironic la personajele pers onajele ei, mai mult sau mai puţin puţ in
1
Kovacs Erik-Robert Engleză-Română monodimensionale; avem fiica risipitoare, care prin iresponsabilitate sexuală şi financiară duce la ruină munca tatălui ei; apar e feminista, care prin proclamaţiuni grandioase critică status quo -ul societăţii patriarhale, însă nu întreprinde nimic pentru a se sustrage stării de fapt; iar în final, viaţa tradiţională a Hallipilor este răsturnată de “boala modernităţii”, depresia. Înfăţişarea lor este adesea redusă la exagerări groteşti sau caricaturale; gesturile lor largi, teatrale se contrazic cu flecărelile banale printre care îşi duc viaţa plictisită. Caracterizarea personajelor este deficitară în cel mai bun caz; sunt foarte neclare relaţiile dintre acestea, uneori nu este evident despre cine se vorbeş te, iar unele detalii nu se potrivesc de la o secvenţă la alta; această tehnică prefigurează modernismul c are pătrunde încet şi în literatura română. Încercările de acest fel au fost întotdeauna necesare înainte ca un autor să coaguleze un stil specific; în cazul nostru, această carte uşor confuzş şi dezechilibrată pregăteşte scena pentru magnum opus-ul Hortensiei Papadat-Begescu, Concert din muzică de Bach. A doua jumătate a cărţii este considerabil îmbunătăţită, reuşind să contureze clar scandalul Mika-Le - Soţii Hallipa pe măsura ce se desfăşura în ciuda salturilor în timp între capitole. Ultimele scene sunt cele mai puternice din întreaga carte, singurele care debordează de sentimente intense autentice. Aici avem şi un dialog care rezumă tema romanului, ciocnirea dintre vechi şi nou, şi care sugerează că sinteza, şi nu eliminarea totală va fi rezoluţia optimă a acestui conflict. În concluzie, romanul este un pas şovăitor către afirmarea modernismului în literatura română. Dar uităm de un aspect esenţial al problemei, poate tocmai pentru că în zilele noastre acest aspect nu mai există, cel puţin nu în forma făţişă şi instituţionalizată. Întregul conflic tradiţie inovaţie o viza pe autoare în mod direct. În epocă, femeile nu erau încurajate să scrie, iar cele care o făceau nu erau considerate a practica literatura în mod serios. Papadat-Bengescu a avut curajul, susiţnută de Lovinescu şi cenaclul său, să încerce prin literatură să schimbe percepţia asupra femeii, asupra rolului ei în societate. Dacă societatea urma a fi revoluţionată, atunci şi statutul tradiţ ional al femeii trebuia revizuit. Deşi importantă pentru perioada în care a scris, autoarea a fost îndepărtată de canonul literar în epoca comunistă; prea puţin din opera ei concentrată asupra clasei mijlocii “burgheze” ca agenţi imperfecţi ai schimbăr ii ar fi putut fi reinterpretată în cheie proletcultistă. În final, redescoperirea valorii ei ca prozatoare nu se poate aprecia în totalitate decât punând opera ei în context; perioada ei a fost tulbure, traumatizată de trecutul care a dus la un razboi sângeros şi inutil, dar incapabilă să îmbrăţişeze transformările radicale care, cu toate promisiunile lor utopice, urmau să ducă la altul.
2
