Universitatea Universitatea „Lucian Blaga” Din Sibiu Facultatea de Ştiinţe Economice
Ioan COSMESCU
ECONOMIA ECONOMIA TIMPULUI TIMPULUI LIBER - NOTE DE CURS -
2008
Cuprins Capitolul 1. Timpul liber: semnificaţii conceptuale şi evoluţii ...................... .............................. ........ 3
1.1. Conceptul de timp liber..................... liber........ .......................... .......................... .......................... .......................... .................. ..... 3 1.2. Structura bugetului bugetului de timp ...................... ................................. ...................... ...................... ...................... ................ ..... 6 1.3. Evoluţia timpului timpului liber ...................... ................................. ...................... ...................... ...................... ...................... .............. ... 7
Capitolul 2. Timpul liber şi timpul de muncă ...................... ................................. ....................... ....................... ........... 11
2.1. Oferta individual ă de timp de munc ă ..................... ................................ ....................... ....................... ........... 11 2.2. Oferta individual ă de ore de munc ă suplimentare suplimentare ....................... ................................... ............ 22 2.3. Efectul reglement ărilor instituţionale asupra ofertei individuale de timp de munc ă ...................... ................................. ...................... ...................... ...................... ...................... ....................... ............ 23 2.4. Oferta global ă de timp de muncă ...................... .................................. ....................... ...................... ............... .... 25 2.5. Evoluţia timpului de munc ă ...................... ................................. ...................... ....................... ....................... ............. .. 25
Capitolul 3. Serviciile pentru populaţie şi timpul timpul liber................ liber........................... ....................... .............. .. 28
3.1. Serviciile de transport pentru popula ţie ....................... .................................. ...................... ................. ...... 29 3.2. Servicii pentru desfacerea produselor alimetnare şi nealim nealiment entare are ......... ........... 35 3.3. Serviciile de întreţinere şi reparaţii ale obiectelor de uz personal, casnic şi inventar gospod ăresc.............................. resc......................................... ...................... ...................... ............. 39 3.4. Alte servicii pentru popula ţie care infleun ţează dimensiunea timpului liber........... liber ...................... ...................... ...................... ...................... ...................... ...................... ....................... ....................... ................. ...... 42
Capitolul 4. Timpul liber – consecinţe macroeconomice macroeconomice ...................... ................................. .............. ... 45
4.1. Produsul intern brut şi consumu consumull final............ final....................... ...................... ...................... .................... ......... 45 4.1.1. Consumu Consumull final.................... final............................... ...................... ...................... ...................... ................ ..... 47 4.2. Timpul liber şi ciclurile ciclurile economice................... economice.............................. ...................... ...................... .................. ....... 50 4.2.1. Timpul liber şi sezonalitatea activit ăţii econom economice ice ........ ............ ....... ... 50 4.2.2. Timpul liber şi fluctuaţiile economice pe termen mediu şi lung.............................. lung......................................... ....................... ....................... ...................... ..................... .......... 53 4.3. Timpul liber şi şomajul omajul........... ...................... ...................... ....................... ....................... ...................... ..................... .......... 54
Capitolul 5. Alte consecinţe economice şi sociale ale timpului liber (consecinţe la nivel microeconomic).................. microeconomic)............................... .......................... .......................... ............... 57
5.1. Sănătatea lucr ătorilor şi securitatea securitatea muncii............................. muncii......................................... ................ .... 58 5.2. Rata de activitate feminin ă ..................... ................................ ...................... ...................... ...................... ................ ..... 58 5.3. Absenteismul în munc ă ...................... ................................. ....................... ....................... ...................... ................... ........ 59
Capitolul 6. Prognoza dimensiunii timpului liber ......................... ............ .......................... ........................ ........... 61
6.1. Probleme Probleme generale generale ..................... ................................ ...................... ....................... ....................... ...................... ................ ..... 61 6.2. Analiza influen ţei unor elemente elemente ale bugetulu bugetuluii de timp ...................... ........................... ..... 62 6.3. Serviciile pentru populaţie şi prognoza prognoza timpului liber........................ liber............................... ....... 65 Captolul 7. Utilizarea Utilizarea timpului liber ...................... ................................. ...................... ...................... ...................... ................ ..... 68
7.1. Structura activit ăţilor specifice specifice timpului liber........................... liber....................................... ................. ..... 68 7.1.1. Estimarea structurii activităţilor specifice timpului liber individua individuall ...................... ................................. ...................... ...................... ...................... ...................... ........... 71 7.1.2. Structura Structura consumului consumului colectiv de timp liber ....................... ......................... .. 73 7.2. Serviciile Serviciile legate legate de practicare practicarea a turismului turismului ..................... ................................ ...................... ............... .... 77
Răspunsur spunsurile ile la grilele de autoevalua autoevaluare re ..................... ................................ ...................... ...................... .................... ......... 80
2
Capitolul 1 TIMPUL LIBER: SEMNIFICAŢII CONCEPTUALE ŞI EVOLUŢII
Obiective: § § § § §
delimitarea timpului liber de timpul de muncă; conturarea semnificaţiei conceptului de timp liber; structura ansamblului activităţilor umane; structura bugetului de timp; înţelegerea dinamicii timpului liber. Rezumat: Timpul liber eviden ţiază un stil de comportament care poate s ă se
regăsească în orice activitate. Această abordare are avantajul oferirii unor argumente pentru susţinerea ideii c ă diferite elemente ale timpului liber tind să penetreze orice altă activitate, că timpul liber poate fi la originea unui stil d via ţă. Pe de alt ă parte, timpul liber este abordat în raport cu timpul de munc ă. În privinţa duratei timpului liber există aprecieri după care acesta s-a diminuat. Cuvinte cheie: timp de munc ă, timp liber, buget de timp.
La nivelul percep ţiei comune, timpul liber este înc ă privit ca un element opus unor valori considerate fundamentale cum ar fi munca şi cultura. “În general, timpul liber este imaginat ca un timp în care nu se face nimic, nu se cere nimic. Timpul liber este sinonim cu distrac ţia şi divertismentul. Or aceste activităţi sunt proscrise într-o societate în care con ştiinţa continuă să exclud ă jocul. Aceasta explică faptul că problemele timpului liber sunt considerate ca fiind suspecte, nu numai de c ătre economi ştii productivişti, ci, chiar mai mult, uneori, de c ătre partizanii unei dezvolt ări culturale”, scriu un grup de speciali şti în probleme sociale, într-un studiu pentru Comisariatul General al Planului din Fran ţa1, constatând c ă “...în mod cert, timpul liber are, încă, o reputaţ ie ie proast ă". Chiar într-o anumit ă abordare economic ă, timpul liber nu are, în aparenţă, O valoare productiv ă şi, din aceast ă cauză, a fost respins de către o societate cu credo productivist.
1.1. Conceptul de timp liber Într-o anumită formulare, încă de la gânditorii antici (Aristotel) apare ideea c ă omul are nevoie de repaus doar pentru c ă i-ar fi imposibil să susţină un efort continuu, acesta (repausul) nefiind un scop în sine, pentru c ă nu ni-l luăm decât în vederea creării posibilităţilor de reluare a activit ăţii2. Este drept însă că Aristotel face distincţie între “ repaus, repaus, divertisment" divertisment " şi “ timp liber, r ăgaz" gaz" - noţiuni care, la nivelul limbajului comun, sunt, de obicei, confundate - timpul liber, dedicat activit ăţii intelectuale, contempl ării filosofice, fiind nu numai compatibil, ci chiar surs ă a fericirii 1
Etude du C.R.E.D.O. sur les dépenses de culture et de loisirs effectuée pour le Général du Commissariat Général du Plan, Plan et prospectives, Commissariat Gé Plan, Ed. Armand Colin, Paris, 1970. 3
umane. Într-un anumit sens, în aceast ă abordare, timpul liber nu înseamn ă sfâr şitul muncii, ci, dimpotriv ă, munca înseamn ă sfâr şitul timpului liber “...Şi să mai ad ăug ăm c ă fericirea rezid ă în r ăgaz; c ăci ne ocupăm timpul cu activit ăţ ăţ i ca să ne bucur ăm apoi de r ăgaz Ia fel cum purt ăm r ăzboaie ca să ne bucur ăm de pace2.“ Aceste caracteristici sunt reţinute şi în definiţia dată timpului liber în prima ediţie a Dicţionarului Academiei Franceze publicat ă în 1694: “ un interval de timp suficient pentru a face f ace ceva “, formulare comentat ă în studiul deja amintit, realizat pentru Comisariatul General al Planului din Fran ţa, în sensul că se consider ă timpul liber a fi: “nici un timp particular, nici un sector, nici un tip de activitate... este o calitate a existenţ ei ei individuale şi sociale...“. Potrivit acestei orient ări, timpul liber ar consta în: “libertatea dat ă oricui de a face sau de a nu face şi în orice caz, posibilitatea de a tr ăi şi de a ac ţ i ona pe îndelete, adic ă în func ţ ţiona ţie ie de ritmul 3 său şi propriul său stil ” . Sociologul francez Joffre M. Dumazadier analizeaz ă4 patru defini ţii ale timpului liber. Pentru aceasta distinge, mai întâi, în ansamblul activităţilor umane: a) munca profesională; b) obligaţiile familiale; c) obligaţiile socio-spirituale şi socio-politice; d) activităţile diferite de obliga ţiile instituţionale menţionate, activit ăţi orientate cu prioritate spre realizarea personal ă. Într-o primă definiţie se porneşte de la afirma ţia că timpul liber nu este o categorie propriu-zis ă ci un stil de comportament care poate s ă se regăsească în orice activitate (se poate munci ascultând muzic ă, se poate învăţa prin joc...). Se consider ă că această abordare are avantajul oferirii unor argumente pentru susţinerea ideii c ă diferite elemente ale timpului liber tind s ă penetreze orice alt ă activitate, că timpul liber poate fi la originea unui stil de via ţă şi că aceste modele specifice contribuie la evolu ţia calităţii vieţii. Ca principale limite ale abord ării menţionate sunt reţinute următoarele: a. se refer ă mai degrab ă la comportamente individuale decât la un comportament generalizat într-o anumit ă colectivitate; b. se confundă activităţile de timp liber (loisir) cu plăcerea, jocul; c. nu permite identificarea unor activităţi specifice din ansamblul activit ăţilor care ăşoar ă în cadrul societ ăţii, ştiut fiind faptul că fiecare dintre acestea se desf ăş acoper ă un anumit segment al cererii de consum şi/sau r ăspunde la diferite funcţii sociale; d. creează confuzie asupra rela ţiei fundamentale în “producerea" şi dinamica timpului liber, şi anume, cea dintre reducerea timpului alocat obliga ţiilor instituţionale (în special timpul de munc ă şi timpul. alocat obliga ţiilor gospodăreşti .şi familiale) şi timpul liber. O a doua doua defin definiiţie abordează timpul liber în raport doar cu timpul de munc ă (profesional). Astfel se a şează semnul de egalitate între timpul liber şi timpul în afara muncii. Avantajul acestei defini ţii constă în faptul că prezintă relaţia fundamental ă care se regăseşte în “producerea” şi evoluţia timpului liber, timpul de muncă fiind din punct de vedere economic, cel pu ţin - principala surs ă de creare şi limitare a 2
Aristotel, Etica Nicomahic Nicomahic ă, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988, 1988, pag.254. Menţionăm faptul că noţiunea de “r ăgaz” este înţeleasă ca timp liber, dar nu în sensul de distrac ţie, divertisment, divertisment, ci de viaţă dedicat ă studiului, gândirii, de via ţă contemplativ ă (conform notei traduc ătorului - Stella Petecel). 3 Temps ef espaces espaces de de loisirs, în Plan et et prospectives, prospectives, Commissariat General du Plan, Ed. Armand Colin, Paris, 1970, pag.139. 4 J. M. Dumazadier - Sociologie empirique du loisir - Critique ef contre-critique de la civilisation du loisir, Paris, Ed. du Seuil, 1974, pag. 88-134.
4
timpului liber. Principalul inconvenient al acestei defini ţii constă în faptul că în analiză nu se face distincţie între timpul liber şi timpul destinat unor sarcini şi obligaţii, altele decât cele profesionale (de exemplu, sarcini şi obligaţii familiale, sociale...). A treia definiţie analizată a timpului liber exclude din secven ţa de timp definită anterior şi timpul destinat obligaţiilor casnice şi familiale. Această abordare are avantajul că face posibilă analiza principalilor factori care determin ă crearea şi limitarea timpului liber pe de o parte, reducerea timpului de muncă profesională şi, pe de altă parte, reducerea timpului destinat activit ăţilor gospodăreşti şi sarcinilor familiale. Însă, şi acest concept, consider ă Dumazadier, prezint ă dezavantajul c ă este confuz şi polisemantic, deoarece include timpul alocat unor obliga ţii sociospirituale şi socio-politice. Pentru a oferi o a patra definiţie a timpului liber, pentru care, de altfel, şi optează, Dumazadier, ca sociolog, face distinc ţie între timpul liber ca durat ă şi timpul liber privit din punctul de vedere al con ţinutului activităţilor specifice. Astfel, se adoptă6 expresia timp liber (temps libre) pentru a defini “secvenţ a de timp eliberat ă de munca profesional ă şi de obligaţ iile casnice, familiale, socio-spirituale sau socio-politice (...) [timpul liber - n.ns] semnific ă pur şi simplu timpul eliberat de o munc ă dubl ă (profesional ă şi familial ă ), indiferent dac ă aceste activit ăţ i permit sau nu formarea personalit ăţ ii, indiferent dac ă aceast ă secvenţă este sau nu limitat ă de constrângeri sociale". Spre deosebire de aceasta, se define şte prin termenul loisir doar con ţinutul secvenţei de timp orientate spre realizarea persoanei, ca ultim scop: “Acest timp este alocat individului de c ătre societate după ce acesta s-a achitat, potrivit normelor sociale ale momentului, de obliga ţ iile sale profesionale, familale, socio-spirituale şi socio-politice (...) individul se elibereaz ă de activit ăţ ile obositoare înlocuindu-le cu repausul, de griji prin distrac ţi e, de specializarea sa profesional ă prin dezvoltarea într-un mod care să-l intereseze a capacit ăţ ilor corpului său şi a spiritului său”. De altfel, într-o lucrare anterioar ă a aceluia şi autor (sociologul francez Joffre M. Dumazadier), timpul liber este definit drept: “un ansamblu de activit ăţ i c ărora individul li se dedic ă în mod liber, de bună voie şi cu pl ăcere, fie pentru a se odihni, fie pentru a se distra ş! a- şi satisface nevoile estetice, fie pentru a- şi îmbog ăţ i informaţ ia sau a-şi completa în mod dezinteresat forma ţ ia, pentru a-şi l ărgi şi dezvolta participarea social ă voluntar ă sau capacitatea creatoare, dup ă ce s-a eliberat de obligaţ iile profesionale, sociale şi familiale". Aşa cum rezult ă din prezentarea acestor elemente, exist ă, în literatura de specialitate, două orientări majore în încercările de definire a timpului liber. Prima dintre aceste orientări porneşte de la individualizarea timpului liber ca secven ţă a timpului fizic total (pentru o persoană sau colectivitate). În aceast ă accepţiune, timpul liber este intervalul care r ămâne dup ă ce se scade din timpul fizic total timpul legat de muncă (timp de muncă propriu-zis, timp de transport de la domiciliu la locul de muncă ş i invers s.a.), timpul fiziologic de bază (somn, odihnă ş .a.), timpul dedicat activităţilor gospodăreşti, alte secvenţe de timp impuse. Implicit, activit ăţile desf ăşurate în acest interval sunt activit ăţi de timp liber. O altă orientare porneşte de la identificarea activit ăţilor compatibile cu libertatea de opţiune a individului (în afara obliga ţiilor profesionale, familiale şi sociale), şi anume, activit ăţi desf ăşurate de individ cu scopul de a se destinde, recrea, relaxa, odihni, activit ăţi de divertisment, de informare, de completare a formaţiei şi dezvoltare a personalit ăţii ş.a. Implicit, timpul liber este secven ţa de timp 5
în care se desf ăşoar ă activităţile menţionate. Oricare ar fi punctul de pornire adoptat pentru definire, timpul liber are o durată, o determinare dimensională (condiţionată de mărimea secvenţelor de timp impuse - timp profesional, fiziologic de baz ă, familial, social etc.) şi un conţinut, dat de natura activităţilor desf ăşurate. Ambele coordonate sunt esen ţiale, şi prioritatea acordată uneia dintre acestea poate fi explicat ă doar prin scopurile diverse în virtutea cărora se face, practic, analiza secven ţei respective a timpului social. Având în vedere faptul că această secvenţă de timp nu este în totalitate rezultatul unei decizii a individului, ci în mare măsur ă rezultatul evoluţiei economiei şi societăţii, în prezenta lucrare, atunci când vom face referire la “ producerea “ timpului liber vom pomi de la structura bugetului de timp, deci de la determinarea dimensional ă a secvenţei de timp respective. Apoi, afirmând ideea c ă timpul liber este un drept social al individului, şi anume, dreptul de a dispune de un timp a c ărui destinaţie să fie, în ultimă instanţă, propria satisfacţie, atunci când vom aborda utilizarea timpului liber, evident, acest lucru va fi f ăcut pornind de la natura activit ăţilor specifice, deci, chiar dacă vom privilegia interpretarea economic ă, undeva, aceasta va intersecta abordarea sociologic ă de tipul timpul liber - loisir.
1.2. Structura bugetului de timp Punctul de plecare în analiza mecanismului de formare în societate a timpului liber, precum şi a factorilor care determină acest proces, îl constituie, aşa cu s-a sugerat mai sus, bugetul de timp. Structura acestuia este reprezentată grafic în figura nr.1.1. Timp legat de muncă Timp fiziologic de bază
Timp de muncă
(somn, repaus, etc.)
u r t t r n o e p p s p n a r m t i T
Alte TIMP secvenţe LIBER de timp „impuse”
Fig.1.1. Structura bugetului de timp Aspectul cantitativ al bugetului de timp este determinat de dimensiunea diferitelor elemente componente, iar latura calitativ ă de conţinutul activităţii individului sau grupurilor sociale, privite prin prisma scopurilor şi mijloacelor, necesit ăţilor, aspiraţiilor şi intereselor acestora, ale condi ţiilor în care se desf ăşoar ă activitatea umană. Rolul muncii în asigurarea consumului şi a condiţiilor de consum, împreună cu eficienţa (productivitatea) acesteia determin ă transformarea unei secven ţe a timpului fizic total disponibil (în afara timpului necesar pentru satisfacerea unor necesit ăţi fiziologice de bază) în timp de muncă. Dinamica nevoilor umane, cantitatea de bunuri materiale şi servicii cerută de satisfacerea acestora influen ţează direct dimensiunea timpului alocat procesului de producţie. Pe de altă parte, progresul tehnic, ridicarea calific ării lucr ătorilor, îmbunătăţirea organizării proceselor de producţie (şi, în general, adoptarea unor măsuri manageriale) duc la sporirea eficien ţei cu care este utilizat acest timp. Influenţele cu sensuri contrare ale acestor factori (evolu ţia cererii de bunuri şi servicii şi dinamica productivit ăţii muncii) determină modul de structurare a timpului, în timp 6
de muncă şi timp în afara procesului de producţie. Timpul liber - parte distinctă a bugetului de timp - fiind relativ complementar timpului de muncă, este la rândul s ău condi ţionat, ca dimensiune, de dinamica cererii totale şi de evolu ţia productivităţii muncii. Aceste condi ţionări nu sunt, însă, liniare. Însăşi evoluţia dimensiunii timpului liber determin ă modificări atât în dimensiunea şi orientarea cererii globale de bunuri şi servicii cât şi în nivelul şi dinamica productivit ăţii muncii. Celelalte secven ţe de timp menţionate au, la fel, determin ări obiective, iar dimensiunea lor depinde de o multitudine de factori economici, sociali, culturali etc. De asemenea, structura timpului liber este condi ţionată, pe lângă parametrii social-economici men ţionaţi, şi de particularit ăţile individuale, de cele mai multe ori cu motivaţii subiective.
1.3. Evolu ţi a timpului liber Din punct de vedere sociologic se sus ţine că, deşi timpul în afara muncii este, evident, la fel de vechi ca şi munca, timpul liber, interpretat pornind de la con ţinutul său (loisir), în înţelesul de “activităţi specifice destinate utiliz ării unei secvenţe bine precizate a timpului social”, nu exist ă în toate societăţile şi în toate perioadele istorice. Se întâlnesc, fireşte, în literatura de specialitate, şi puncte de vedere contrarii. Astfel, se consider ă că în societăţile preindustriale nu se poate vorbi de timp liber, munca înscriindu-se în ciclul natural al naturii (alternan ţa sezoanelor): era intensă în anumite perioade ale anului şi redusă ca intensitate în altele. În sezoanele “bune”, timpul de muncă se confundă cu durata zilei “din zori până în asfinţit”. În zona noastr ă geografică şi, în general, în zonele cu clim ă temperată “în cursul lungilor luni de iarnă, munca intensă dispărea pentru a face loc unei semi-activit ăţi în decursul căreia lupta pentru supravie ţuire era adesea dificil ă. Gerurile erau pustiitoare; familiile se confruntau cu epidemii. Aceast ă inactivitate era impusă şi greu suportată, fiind adeseori însoţită de numeroase suferin ţe”. Secvenţa respectivă de timp nu prezenta, evident, proprietăţile timpului liber în înţelesul modem al no ţiunii. Acest ritm natural era întrerupt la sfâr şit de săptămână - pentru civilizaţia creştină, duminica - sau cu ocazia anumitor s ărbători religioase şi ceremonii. însă, “duminicile apar ţineau bisericii” iar zilele de sărbătoare reprezentau “ocazia pentru o mare cheltuială de hrană şi de energie, constituind cealalt ă parte sau negarea vie ţii cotidiene. Bucuriile (distracţiile) colectivităţii erau indisolubil legate de ceremonii. Or, acestea sunt, în general, expresii ale cultului, nu ale timpului liber.” Iar, pentru ca timpul liber să devină posibil este necesar ca, în via ţa economic ă, să fie îndeplinită o condiţie esenţială: productivitatea muncii să permită apariţia unei secven ţe de timp în afara muncii suficiente, astfel încât acele activit ăţi ale societăţii reglate prin obliga ţii rituale (impuse de comunitate) s ă nu ocupe întregul timp disponibil. În acest mod, o anumit ă secvenţă de timp poate fi la dispozi ţia liberei alegeri a individului, chiar dac ă determinismul social se exercit ă şi asupra acestei secven ţe, a acestei libere alegeri. În aceste condiţii, evoluţia la scara istoriei a timpului liber a fost determinată, în principal, de doi factori majori: durata medie a vie ţii şi productivitatea muncii. Aceasta deoarece o secven ţă major ă a timpului individual - timpul fiziologic de bază (somn, repaus ş.a.) - se menţine cu o pondere relativ constant ă în bugetul de timp. Durata medie a vie ţii s-a dublat în ultimii 200 de ani (de la circa 35 -36 ani în jurul anului 1800, la circa 70 - 72 de ani în zilele noastre. Productivitatea muncii, în special în sectoarele primar (agricultura, silvicultura, industriile extractive) şi secundar (industriile prelucr ătoare şi construcţiile), dar şi în ramuri ale sectorului ter ţiar (transporturi - de exemplu), a crescut în cursul ultimilor 7
125 de ani cu un ritm mediu anual de circa 3 - 4 la sut ă. Această creştere a productivităţii muncii în ţările dezvoltate a avut ca efect o cre ştere a veniturilor disponibile şi a puterii de cump ărare, iar “între 30 şi 50 la sută din roadele acestei productivităţi au fost transformate în timp liber”. Potrivit unei analize publicate în “Prospective Hebdo” , dacă în anul 1800 timpul de muncă reprezenta 30% din bugetul de timp, spre sfâr şitul acestui secol, secvenţa respectivă va scădea până la circa 11% (vezi tabelul 1.1), adic ă o reducere a greutăţii specifice în timpul total disponibil de aproape 3 ori. Chiar în valori absolute, timpul de munc ă scade între anii 1800-2000 de la 11 Ia circa 8 ani. Tabelul 1.1
Bugetul de timp în anii 1800, 1900, 2000 1800
1900
2000
ani Durata medie a vie ţii 36 50 72 Timp fiziologic de bază (somn, repaus etc.) 15 22 31 Copilăria şi şcoala 5 7 8 Timp pentru transport 2 3 6 Timp de muncă 11 12 8 TIMP LIBER 3 6 19 procente Durata medie a vie ţii 100 100 100 Timp fiziologic de bază(somn, repaus etc.) 43.0 43.5 43.0 Copilăria şi şcoala 14.0 14,0 11.0 Timp pentru transport 5.0 6.5 9.0 Timp de muncă 30.0 24.5 11.0 TIMP LIBER 8.0 11.5 26.0 Sursa: Calculat după datele prezentate de Roger Sue în lucrarea „Vers une société du temps libre?, Presses Universitaires de France, 1982, pag. 64-65. Doar timpul fiziologic de baz ă (somn, repaus etc.) se men ţine la acela şi nivel, în decurs de două secole, evident numai ca pondere în bugetul total de timp (circa 43%). Acest lucru este explicabil prin natura activit ăţilor umane specifice secven ţei respective de timp. O dinamică interesantă a cunoscut, în decurs de aproape dou ă secole, timpul destinat transportului şi deplasării. Viteza de deplasare a crescut, f ără îndoială, şi s-a îmbunătăţit foarte mult infrastructura de transport. Însă, concomitent cu aceste evoluţii, a sporit mobilitatea spa ţială a popula ţiei şi a crescut, mai mult decât propor ţional, distanţa pe care are loc deplasarea. Ca urmare, în ultimele două secole, înţelegând timpul liber în sens larg (incluzând şi durata inactivă ulterioar ă pensionării) această secvenţă a bugetului de timp a cunoscut cea mai puternic ă dinamică. Evoluţia menţionată apare şi mai evidentă în expresie fizic ă: de la circa 3 ani în 1800 (timp liber total cumulat în decursul vie ţii), timpul liber creşte până la aproximativ 19 ani spre sfâr şitul secolului XX. În ceea ce priveşte analizele prospective ale evolu ţiei timpului liber, la sfâr şitul deceniului VI (1 958) H. Kahn şi A. Wiener au prognozat pentru anul 2000 c ă timpul de muncă în societatea american ă se va reduce Ia 7 ore şi jumătate pe săptămână, iar durata săptămânii de lucru la 3 zile. Week-end-ul va fi de patru zile (vineri, sâmbătă, duminică şi luni), iar vacanţele (concediile) actuale ale celor din învăţământ (13 săptămâni pe an) ar putea fi avute în vedere pentru majoritatea lucr ătorilor. La începutul deceniului VIII (1971), E. Mandel prevede o s ăptămână de lucru 8
de 20 - 24 ore repartizate câte 5-6 ore de munc ă pe zi, în condi ţiile în care productivitatea muncii ar creşte cu 5% pe an, economia ar fi condus ă (gestionată) eficient pornind de la nevoile reale ale societ ăţii, iar economia american ă se va debarasa de enormele cheltuieli militare. J. Fourastié, la începutul deceniului VII (1962), în cadrul unor referin ţe mai largi (societatea ter ţiar ă), consider ă că, pentru un orizont de prognoz ă mai lung (anul 2100), durata anual ă a muncii va atinge nivelul de 1200 ore (fa ţă de 2000 - 2200 ore, astăzi), repartizate în 40 de săptămâni a câte 30 ore de munc ă, iar durata vieţii active va fi de 30 de ani. Chiar dacă majoritatea anali ştilor previzionează pe termen mediu şi lung o creştere a timpului liber (sau, cel pu ţiri a timpului în afara muncii) şi în acest caz există şi păreri contrarii. Astfel, încă la sfâr şitul deceniului VII şi începutul deceniului VIII, J.K. Galbraith scria: “în ultimul sfert de secol durata medie a s ăptămânii de lucru în industrie a crescut uşor (40.6 ore în 1941 - 41 ore în 1965) ... Pe m ăsur ă ce veniturile lor cresc oamenii petrec mai mult timp la locul de munc ă şi solicită mai puţin timp liber. Ideea unei noi ere a timpului liber considerabil m ărit este în realitate un subiect banal de conversa ţie”.
Întrebări recapitulative 1. 2. 3. 4.
Prezentaţi principalele definiţii ale conceptului de „timp liber”? Cum apreciaţi cele două determinări ale timpului liber? Cum comentaţi structura bugetului de timp? Apreciaţi sintetic evoluţia timpului liber.
Test gril ă pentru autoevaluare 1. Definirea timpului liber ca stil de comportament are ca limite: a. se refer ă mai degrabă la comportamente individuale; b. se confundă activităţile de timp liber cu plăcerea, jocul; c. nu permite identificarea unor activităţi specifice; d. creează confuzie asupra rela ţiei fundamentale în „producerea” şi dinamica timpului liber. A (a, b); B (a, b, c, d); C (b, c); D (c, d) 2. Într-o primă accepţiune ştiinţifică, timpul liber este intervalul care r ămâne după ce se scade din timpul fizic total: a. timpul legal de muncă; b. timpul fiziologic de bază; c. timpul dedicat activităţilor gospodăreşti; d. timpul de odihnă. A (a, b, c, d); B (a, b, c); C (a, b); D (d) 3. Într-o altă accepţiune, timpul liber identifică activităţile compatibile cu libertatea de opţiune a individului (în afara obliga ţiilor profesionale, familiale şi sociale) şi anume: a. Destindere, recreere, relaxare; b. odihnă; c. divertisment; d. de informare, de completare a formaţiei şi dezvoltare a personalit ăţii. A (a, b, c, d); B (a, b, c); C (d); D (a,d) 4. Timpul liber are ca determinări: a. durata; b. evoluţia în timp; c. conţinutul; d. modul de abordare. 9
A (a, b); B (a, b, c); C (a, c); 5. Structural, bugetul de timp cuprinde: a. timp fiziologic de bază; b. timp de muncă şi transport; c. alte secvenţe de timp impuse; d. timp liber. A (a, b); B (a, b, d); C (c, d);
D (a, b, c, d)
D (a, b, c, d)
Bibliografie selectiv ă 1. Angelescu Coralia, Jula Dorin (1997), Timpul liber, condi ţi onări şi implicaţ ii economice, Editura Economic ă, Bucureşti, pg.19-32. 2. Cosmescu Ioan (1998), Turismul, Editura Economic ă, Bucureşti, pg.15-38 (cap. Timpul liber).
10
Capitolul 2 TIMPUL LIBER ŞI TIMPUL DE MUNCĂ
Obiective: · înţelegerea structurii dinamice a bugetului de timp (de munc ă şi liber); · surprinderea caracterului determinant al timpului de muncă; · autonomizarea factorilor economici, sociali, culturali, fiziologici, psihologici, etc., care determin ă structura bugetului de timp; · convingerea, dup ă care timpul liber este dependent, cantitativ şi calitativ, de timpul de muncă şi de efectele acestuia. Rezumat: Pe măsura progresului societ ăţii, raportul dintre timpul de munc ă ş i
timpul liber se schimb ă. Oricum, timpul de munc ă este determinat de timpul de muncă şi rezultatele lui. Relaţia lor este condi ţionată de un ansamblu de factori, pe care-i vom analiza în lucrare. Cuvinte cheie: timp liber, timp de muncă, ofer ă de timp de munc ă, restricţia
de buget, curbă de indiferenţă.
Raportul dintre timpul de munc ă şi timpul liber evoluează istoric, pe măsura progresului societăţii. La un anumit nivel de dezvoltare general ă, timpul liber apare, se individualizează ca secven ţă distinctă a bugetului de timp, r ămânând, totuşi într-o mare măsur ă, determinat de timpul de munc ă. Această relaţie este condi ţionată de o serie de factori economici, sociali, culturali, fiziologici, psihologici etc. Cantitativ, sc ăderea duratei timpului de munc ă poate avea ca efect (poten ţial) un timp liber mai mare, având în vedere rela ţia de incluziune timp liber - timp în afara procesului de produc ţie şi complementaritatea, ca dimensiune, a acestuia din urmă cu timpul de muncă.
2.1. Oferta individual ă de timp de munc ă Deciziile individului referitoare la numărul de ore de muncă pe care le efectuează în decursul unei perioade determinate (un an, o lun ă, o săptămână sau, chiar, în decursul unei zile) pot fi încadrate în problematica mai general ă a opţiunii consumatorului şi, deci, pot fi analizate în acest context. Pentru aceasta, se porne şte de la ipoteza c ă dimensiunea timpului liber şi nivelul consumului de bunuri şi servicii sunt, pentru individ, dou ă surse de satisfac ţie, într-o anumit ă măsur ă complementare. Aceasta deoarece achizi ţionarea de bunuri şi consumul de servicii au ca principal suport veniturile ob ţinute ca urmare a efectu ării unui anumit număr de ore de munc ă, iar, pe de alt ă parte, timpul de munc ă, privit ca secvenţă a unui timp total limitat, restrânge, ca dimensiune, timpul liber. În aceste condiţii, să notăm cu T timpul total într-o perioadă determinată (24 ore / zi, 7 zile / săptămână sau orice altă exprimare compatibil ă cu unităţile de măsur ă utilizate), M timpul de muncă şi R timpul disponibil în afara oric ărui proces generator de venituri directe imediate (timp liber, timp fiziologic de baz ă etc.). Relaţia 11
de balanţă privind structura timpului total, pornind de la aceste elemente, se scrie conform ecuaţiei (2.1). T=M+R (2.1) Să presupunem c ă ini ţial consumatorul dispune de un venit V, pozitiv sau nul, indiferent dacă desf ăşoar ă sau nu o activitate remunerat ă. Acest venit poate proveni, de exemplu, din dobânzi încasate pentru sumele depuse la banc ă, dividende, ajutor familial etc. Venitul total de care dispune agentul economic depinde, în aceste condi ţii, de suma iniţial disponibilă (Y) şi volumul de munc ă (M) desf ăşurată şi retribuită la nivelul a w unităţi monetare pe or ă. Aceste venituri sunt utilizate în scopul satisfacerii nevoilor de consum ( şi economisire, în vederea unui consum ulterior sau a unor investi ţii viitoare). Dacă se notează C volumul consumului, p pre ţul bunurilor de consum şi w nivelul salariului, rezultă următoarea restricţie privind bugetul consumatorului, restricţie prezentată în ecuaţia (2.2). Această relaţie simbolizează faptul că valoarea consumului (pC) trebuie s ă fie egală cu suma dintre veniturile ini ţiale disponibile (Y) şi veniturile din munc ă (wM). pC = Y+wM (2.2) Înlocuind în expresia (2.2) valoarea lui M (timpul de munc ă) dedusă din relaţia (2.1), se obţine relaţia (2.3). pC + wR = Y + wT (2.3) În relaţia (3), expresia din dreapta reprezint ă, pentru individ, “dotarea total ă”, bugetul său global. Cu alte cuvinte, individul dispune de un venit ini ţial (V) independent de volumul activit ăţii remunerate şi de timpul său (T). Evaluarea timpului total disponibil pornind de la nivelul salariului (wT) se justific ă având în vedere faptul că renunţarea la o or ă de muncă în favoarea unei ore de timp liber se face cu pierderea unui venit poten ţial egal cu salariul orar (w). În aceast ă interpretare, nivelul salariului poate fi considerat drept costul de oportunitate al timpului liber. Ecuaţia (2.3), “restricţia de buget” a consumatorului, arat ă faptul că valoarea consumului, împreun ă cu “valoarea” timpului nelegat de munc ă, trebuie să egaleze valoarea bugetului global (venitul ini ţial + “valoarea” timpului total disponibil), unde, aşa cum s-a ar ătat, secvenţele de timp sunt evaluate la nivelul salariului orar (costului de oportunitate). Funcţia C(R) dedusă din rela ţia (2.3) este prezentat ă în relaţia (2.4) şi poate fi redată grafic într-un sistem (le coordonate în care consumul este reprezentat pe axa verticală, iar timpul nelegat de muncă (R), pe axa orizontal ă (fig.2.1). æ w w Y ö (2.4) C(R) = - R + çç T + ÷÷ p p p è ø
Fig.2.1. Dreapta bugetului global 12
Rezultă, astfel, dreapta bugetului global [AB], cu înclinaţia (panta) negativă (w/p). Fiecare punct de pe segmentul [AB] reprezintă un consum global identic, dar cu o repartizare diferită între componente (bunuri şi servicii, pe de o parte, şi timp nelegat de munc ă, pe de alta parte). Domeniul în care individul poate alege o combinaţie oarecare (R,C) este restrâns la suprafa ţa OTBA, unde O este originea axelor în sistemul de coordonate (RC). Orice punct G din interiorul acestei suprafeţe înseamnă un consum global mai mic decât cel simbolizat prin punctele de pe dreapta bugetului global [AB]. În acelaşi timp, orice punct H situat în exteriorul spaţiului OTBA este inaccesibil, deoarece combina ţiile respective dep ăşesc bugetul global al individului. Revenind la reprezentarea într-un sistem de coordonate (R,C) a tuturor combinaţiilor posibile între timpul nelegat de munc ă şi consumul individual de bunuri şi servicii, să presupunem c ă fiecare dintre aceste mărimi sunt infinit divizibile. De asemenea, presupunem c ă individul este capabil s ă clasifice, în mod coerent, într-o anumit ă ordine, după preferinţele sale, toate combina ţiile posibile din spaţiul limitat de condi ţiile 0 < R < T şi C > 0. Preferinţele individului sunt coerente dac ă oricare ar fi două combinaţii (puncte) x şi y din spa ţiul (R, C), acesta este capabil s ă opteze pentru o singur ă situaţie dintre următoarele posibile: · între variantele de consum global simbolizate prin punctele x şi y din spaţiul (R,C) individul prefer ă strict varianta x (notăm x Á y); · între variantele de consum global simbolizate prin punctele x şi y din spa ţiul (R,C) prefer ă strict varianta y (notăm y Á x); · variantele de consum global simbolizate prin punctele x şi y din spaţiul (R,C) sunt indiferente pentru individ, producându-i aceea şi satisfacţie (notăm xà y). Totalitatea punctelor y, z, u, ... din spaţiul (R,C) cu proprietatea y à x, z à x, u à x, ... formează clasa de echivalen ţă a elementului x, notat ă l(x). Curbele de indiferenţă sunt reprezentări grafice ale acestor clase de echivalen ţă (fig.2.2). Punctele x(P,G) şi y(N,H) semnifică faptul că pentru individ este indiferent dacă munceşte PT ore şi dispune în acest caz de un venit care îi permite s ă consume bunuri şi servicii care au o valoare total ă OG şi de un timp Op în afara muncii (inclusiv timp liber), sau munce şte mai puţin NT (NT < PT), dispune de un venit mai mic OH (OH OP) deci, potenţial, timpul liber este mai mare.
Fig.2.2 Curbele de indiferen ţă consum de bunuri şi servicii – timp liber La fel, combina ţiile simbolizate prin punctele s şi q permit atingerea unui nivel 13
de satisfacţie constant, evident, diferit fa ţă de cel analizat anterior. În acest caz, nivelul de satisfacţie este superior, deoarece în punctul q venitul este identic cu cel înregistrat în punctul x, însă timpul disponibil în afara muncii OQ (deci potenţial timpul liber) este mai mare (OQ> OP), iar în punctul s timpul nelegat direct de munc ă este identic variantei y dar venitul OS este superior (OS > OH). Fie U(x) un număr real asociat fiec ărei combinaţii posibile între timpul nelegat de muncă (R) şi consumul (C) de bunuri şi servicii, (U(x) este imaginea unui punct x din spaţiul (R,C)), astfel încât, oricare ar fi dou ă asemenea combina ţii x şi y sunt îndeplinite condiţiile date de rela ţiile (5). xÁy Þ U( x ) = U( y ) (2.5) xÃy Þ U( x ) > U( y ) Atunci, numim U(x) funcţia de utilitate a consumatorului (presupus ă continu ă şi derivabilă). Pornind de la aceste elemente, se definesc: · utilitatea marginal ă a consumului de bunuri şi servicii (relaţia 6); ¶U(R, C) Umc = (2.6) ¶C · utilitatea marginală a timpului disponibil în afara timpului de munc ă (relaţia 2.7); ¶U(R, C) Umr = (2.7) ¶R Rata marginal ă de substituire a consumului de bunuri şi servicii (C) cu timp disponibil pentru individ (R), reprezentând nivelul consumului de bunuri şi servicii la care individul este dispus s ă renunţe în favoarea creşterii cu o unitate (mică în valoare relativă) a timpului disponibil în afara muncii, în condi ţiile în care utilitatea totală r ămâne nemodificată (RMSrc), se calculează conform relaţiei (2.8). ¶C(R ) RMSrc = (2.8) ¶R (Rata marginală de substituire este, prin defini ţie, egală cu opusul pantei curbei de indiferenţă reprezentativă pentru nivelul respectiv de utilitate). Se poate demonstra c ă rata marginală de substituire timp disponibil în afara muncii - consum de bunuri şi servicii este dată de relaţia (2.9). Umr RMSrc = (2.9) Umc Aceasta deoarece pe curba de indiferen ţă dU = 0 (cu alte cuvinte, nivelul utilităţii totale r ămâne nemodificat când deplasarea se face pe aceea şi curbă de indiferenţă) şi din condi ţia dU = O se deduce egalitatea (2.10) şi, mai departe, relaţia (2.11). ¶U(R, C) ¶U(R, C) ´ dR + ´ dC = 0 dU = (2.10) ¶R ¶C Umr × dR = -Umc ´ dC (2.11) Altfel spus, pentru ca utilitatea totală să r ămână nemodificată, sporul de utilitate (Umr × dR), generat de creşterea timpului disponibil în afara muncii (dR > O), trebuie să compenseze pierderea de utilitate (-Umc × dC) determinat ă de scăderea consumului de bunuri şi servicii (ca efect al diminuării veniturilor provenite din muncă). În aceste condiţii, relaţia (2.9) rezultă imediat din egalităţile (2.8) şi (2.11). Prin introducerea în analiz ă a funcţiei de utilitate, a curbelor de indiferen ţă şi a dreptei bugetului global, problema individului de a opta pentru o anumit ă combinaţie între timpul disponibil în afara muncii şi consumul de bunuri şi servicii se reduce la 14
rezolvarea problemei de optimizare redată prin relaţiile (2.12). max U(R, C) (2.12) pC + wR = Y + wT Metoda clasic ă de rezolvare a acestei probleme face apel la multiplicatorul Lagrange. Pentru aceasta se construie şte funcţia (2.13), în care l - multiplicatorul Lagrange. L(R,C) = U(R,C) + l (Y + wT - pC - wR) (2.13) Pentru simplificarea scrierii, notăm Lr, Lc, Ll, Ur, Uc derivatele par ţiale ale funcţiilor L(R,C) şi U(R,C) în raport cu variabilele R, C, respectiv l şi Lrr, Lrc, ..., Urr, Ucc derivatele de ordinul doi corespunzătoare. Calculul de maximizare implic ă, în primul rând, anularea derivatelor par ţiale de ordinul l, condi ţii redate în ecuaţiile (2.14)-(2.16). ¶L(R, C) ¶( R, C) = - wp = 0 (2.14) ¶R ¶R ¶L(R, C) ¶U(R, C) = - lp = 0 (2.15) ¶C ¶C ¶L(R, C) (2.16) = Y + wT - pC - wR = 0 ¶l Pentru ca punctul din spa ţiul (R,C) care verifică relaţiile (2.14) -(2.16) să fie un punct de maxim trebuie ca determinantul matricei hessiene bordate cu derivatele par ţiale de ordinul întâi ale restric ţiei bugetului global s ă fie pozitivă. Aceasta deoarece din ecuaţia (2.16) se deduce imediat (2.17). ¶ 2L(R, C) =0 (2.17) 2 ¶l În aceste condiţii, determinantul matricei din relaţia (2.18) este negativ. ¶ 2L(R, C) ¶ 2L(R, C) 2L(R, C) ö2 æ 2 ¶ ¶ ¶ l R ÷ <0 (2.18) = -ç D1 = 2¶R 2 ç ÷ ¶ ¶ l R ¶ L(R, C) ¶ L(R, C) è ø ¶l ¶R ¶l ¶l Aşadar, condi ţia de maxim se reduce la verificarea ecua ţiei (2.19), din care, ţinând seama de ecua ţiile (12.4)-(2.16) rezultă (2.20), de unde, prin dezvoltarea determinantului, se deduce (2.21). ¶ 2L(R, C) ¶ 2L(R, C) ¶ 2L(R, C) ¶R ¶C ¶R ¶l ¶R2 2L(R, C) 2L(R, C) 2L(R, C) ¶ ¶ ¶ (2.19) >0 D2 = 2 ¶C ¶R ¶ ¶ l C ¶C 2L(R, C) 2L(R, C) ¶ ¶ ¶ 2L(R, C) ¶l ¶R ¶l ¶C ¶ 2l
¶ 2U(R, C) ¶ 2U( R, C) -w 2 ¶ ¶ R C ¶R 2U(R, C) ¶ ¶ 2U( R, C) -p > 0 D2 = ¶C ¶R ¶C 0 -w -p
15
(2.20)
¶ 2U(R, C ) 2 ¶ 2U(R, C) ¶ 2U(R, C) -p + 2pw >0 (2.21) 2 2 ¶ ¶ R C ¶C ¶R Din relaţiile (2.14) şi (2.15) se obţine, pentru punctul de maxim al utilit ăţii totale, în condi ţiile respectării restricţiei bugetare, egalitatea (2.22). ¶U(R, C) ¶R = w (2.22) ¶U(R, C) p ¶C Înlocuind relaţia obţinută prin (2.22), în (2.9) se ob ţine egalitatea w RMSrc = (2.23) p Relaţia (2.23) semnifică faptul că satisfacţia individului generată de o anumit ă combina ţie între timpul disponibil în afara muncii şi consumul de bunuri şi servicii este maximă atunci când rata marginal ă de substituire a consumului cu timp disponibil suplimentar este egal ă cu “salariul real”. Cu alte cuvinte, “valoarea” timpului disponibil suplimentar trebuie s ă fie egală cu valoarea bunurilor şi serviciilor la al căror consum se renun ţă, sau, echivalent cu afirma ţia de mai sus, salariul (orar) real este egal cu valoarea bunurilor de consum pe care individul le poate achizi ţiona prin renunţarea la o or ă din timpul său liber. Dar, rata marginal ă de substituire a consumului de bunuri şi servicii prin timp disponibil suplimentar este egal ă, prin definiţie, cu opusul pantei curbei de indiferenţă, reprezentativă pentru nivelul respectiv de utilitate (rela ţia 2.8). Rezultă că tangenta la curba de indiferen ţă în punctul de optim are valoarea (-w/p), adică egală cu înclinaţia dreptei bugetului, dreapta care trece, de asemenea, prin punctul de optim. Atunci, geometric, valoarea maxim ă a utilităţii (echilibrul la consumator) se obţine în punctul de tangen ţă a dreptei bugetului cu una dintre curbele de indiferen ţă (fig. 2.3). - w2
Fig. 2.3. Echilibrul consumatorului Poziţia punctului de optim (R 0,C0) determină atât valoarea maximă a utilităţii totale, cât şi combinaţia optimă între consumul de bunuri şi servicii şi timpul disponibil în afara muncii (structura optimă a bugetului de consum global). Modificarea venitului nelegat de munc ă (Y) va avea ca efect deplasarea dreptei bugetului global în paralel cu dreapta ini ţială în sensul determinat de tipul modificării (creştere sau scădere). Aceasta deoarece dreapta determinată de ecuaţia (2.24) este paralelă cu 16
dreapta determinat ă de ecuaţia (2.4), având acela şi coeficient unghiular (-w/p). æ w w Y ö (2.24) c1(R) = - × R + çç × T + 1 ÷÷ p p ø è p Dacă Y1 > Y evident C1(R) > C(R) şi dreapta bugetului global [AB] se deplasează spre nord-est în sistemul de coordonate (R,C), spre pozi ţia [A1B1], intersectând o alt ă curbă de indiferenţă în punctul de coordonate (R 1,C1). Pornind de la ipoteza c ă timpul liber este un bun normal, cre şterea veniturilor nelegat de munc ă ar trebui să ducă la creşterea “consumului” de timp liber şi, deci, la scăderea, în mod corespunz ător, a ofertei de timp de munc ă (fig. 2.4), adică, în mod normal, exist ă relaţia [OR1]> [OR0] în acelaşi timp cu relaţia [OC1]> [OC0]. Modificarea salariului (w) are cel pu ţin două efecte asupra ofertei individuale de timp de muncă (M). Pe de o parte, cre şterea salariului va avea drept consecin ţă sporirea veniturilor obţinute din muncă, iar dacă admitem ipoteza c ă timpul liber este un bun normal, aceasta va implica o cre ştere a timpului disponibil în afara muncii şi, corespunzător, o reducere a ofertei individuale de timp de munc ă. Pe de alt ă parte, considerând salariul, a şa cum s-a ar ătat, drept cost de oportunitate al timpului nelegat de munc ă, o creştere a acestuia (salariului) înseamnă, de fapt, o creştere a “preţului” plătit pentru fiecare or ă de timp disponibil. Dacă preţul unuia dintre bunuri (în acest caz, timpul în afara muncii) cre şte şi se urmăreşte menţinerea unui nivel al utilit ăţii constant, se produce un efect de substituire, adică o deplasare a consumului spre bunul care a devenit, relativ, mai ieftin. În consecinţă, creşterea salariului va genera, ca efect de substituire, o tendin ţă de reducere a timpului disponibil în afara muncii şi o creştere corespunzătoare a ofertei individuale de timp de muncă.
Fig. 2.4. Modificarea structurii timpului total disponibil, ca urmare a creşterii venitului nelegat de munc ă Cele două efecte (efectul de venit şi efectul de substituire) sunt de sens contrar, şi acţiunea lor conjugat ă duce la determinarea sensului şi amplitudinii modificării globale a dimensiunii secven ţei de timp disponibil în afara muncii, deci implicit a timpului liber. Grafic, modificarea salariului are ca efect direct o pivotare a dreptei bugetului global în jurul punctului B, punct de coordonate (T, Y/p), ca urmare a schimb ării coeficientului unghiular (-w/p). Creşterea salariului va duce la deplasarea punctului A de pe axa (OC) în sus spre punctul A 1, astfel încât [OA1] > [OA]. În acest caz, dreapta [A1B] va intersecta o altă curbă de indiferenţă în punctul Q, diferit de punctul iniţial de optim P. Proiecţia lui Q pe axa (OT), respectiv R 1, va determina structurarea, în noile condi ţii, a timpului total disponibil [OT] în timp de munc ă [R1T] şi 17
timp nelegat direct de muncă [OR1].
Modificarea structurii timpului total disponibil, ca urmare a cre şterii salariului Fig. 2.5a: Efectul de venit dominant
Modificarea structurii timpului total disponibil, ca urmare a cre şterii salariului Fig. 2.5b: Efectul de substituire dominant Situarea acestei valori (R 1) în dreapta sau în stânga punctului ini ţial (R0) depinde, aşa cum s-a ar ătat, de manifestarea cu intensitate diferit ă a două efecte de sens contrar efectul de venit şi efectul de substituire. Efectul de venit duce la un salt pe o curb ă de indiferenţă care simbolizează un grad superior de satisfacţie a individului (evident dac ă dw > O). Efectul de substituire se măsoar ă pe aceeaşi curbă de indiferen ţă (dU O). Pentru aceasta, se construie şte tangenta la curba ini ţială de indiferenţă paralelă cu dreapta bugetului [A 1B], rezultând punctul S. Se proiecteaz ă acest punct pe axa (OT) în V. Segmentul (RoV] măsoar ă grafic efectul de substituire, iar [VR 1] efectul de venit. Suma vectorial ă a acestor dou ă segmente reprezintă efectul cumulat al creşterii salariului asupra structurii timpului total disponibil (OTJ. Dac ă efectul de venit este dominant (fig. 2.5a), adic ă [VR1] > [R0V], atunci [OR1~ ~ ~OR 0 ], deci are loc o creştere a timpului, nelegat direct de munc ă si. în sedri~& ~ rducera corespunzătoare a ofertei individuale de timp de muncă [R1T] ~ ~R0T]. Dacă efectul de substituire este dominant (fig. 2.5b), creşterea salariului va antrena o sporire a ofertei individuale de timp de munc ă. 18
Analitic, reacţia individului ia creşterea salariului poate fi cuantificat ă pornind de ecuaţiile de tip SIutsky. Pentru aceasta, revenim Ia programul determinat prin relaţiile (2.12), funcţia (2.13), şi condiţiile (de ordinul întâi şi de ordinul doi) pentru maximizarea func ţiei L(R,C), adică relaţiile (2.14) - (2.16) şi (2.19) - (2.23). Pornind de la punctul de optim determinat de aceste condi ţii, sub efectul van3Şei salariului (dw) şi/sau al preţului general al bunurilor şi serviciilor (dp), cantităţile consumate din bunurile alternative (consum propriu-zis, respectiv timp nelegat direct de muncă) se modifică. Însă, noile mărimi obţinute continuă să îndeplinească relaţiile prezentate (25). Pentru ultima ecua ţie din (2.25) s-a ţinut seama de faptul că, prin ipoteză, timpul total disponibil este considerat fix, deci dT = 0. ì ¶ 2U(R, C) ¶ 2U(R, C) dR + dC - wdl = ldw ï 2 ¶ ¶ R C ï ¶R ïï ¶ 2U(R, C) ¶ 2U(R, C) (2.25) dR + dC - pdl = ldp í 2 ¶ ¶ C R ¶C ï ï ï - wdR - pdC = Rdw + Cdp - dY - Tdw ïî Să notăm (D) matricea ataşată sistemului (2.25) şi (D) determinantul corespunzător (2.26). ¶ 2U(R, C) ¶ 2U(R, C) -w 2 ¶ ¶ R C ¶R 2 ¶ U(R, C) ¶ 2U(R, C) (2.26) D= -p 2 ¶C ¶R ¶C
-w
-p
0
În aceste condiţii sistemul (2.25) poate fi scris în nota ţie matriceală. Scrierea matriceală este prezentată în egalitatea (2.27). ldw ö æ dR ö æ ç ÷ ç ÷ ldp ÷ (D) ´ ç dC ÷ = ç (2.27) ç dl ÷ ç Rdw + Cdp - dY - Tdw ÷ è ø è ø Aplicând regula lui Cramer pentru rezolvarea sistemului (2.27), ob ţinem (2.28) şi (2.29). ¶ 2U(R, C) ldw -w ¶R ¶C ¶ 2U(R, C) ldp -p 2 ¶C dR =
Rdw + Cdp - dY - Tdw D
19
-p
0
(2.28)
¶ 2U(R, C) ¶R ¶C ¶ 2U(R, C) ¶C2 dC =
-w
ldw
-w
ldp
-p
Rdw + Cdp - dY - Tdw
0
(2.29) D Dacă notăm M11 minorul asociat elementului de pe linia 1 ş i coloana 1 dintr-o matrice de tipul celor analizate, M 21 minorul asociat elementului de pe linia 2, coloana 1 ş.a.m.d., relaţia de calcul a modificării duratei timpului nelegat direct de munc ă se scrie ca în egalitatea (2.30). ldwM11 + ldpM21 + (Rdw + Cdp - dY - Tdw )M31 dR = (2.30) D Din (2.30) se calculeaz ă modificarea duratei secven ţei de timp (R) determinată de modificarea salariului (dw), conform rela ţiei (2.31). dR ¶R lM11 + (R - T )M31 (2.31) = = dw ¶w D Pentru analiza efectului de substituire (men ţinerea constant ă a utilităţii total, deci deplasarea pe aceea şi curbă de indiferenţă) impunem condi ţia dU = O, condi ţie care, conform relaţiei (2.10), este echivalentă cu (2.32). Umr × dR + Umc × dC = 0 (2.32) Dar, din relaţiile (2.14) şi (2.15) rezultă, pentru punctul de optim (2.33). Umr w (2.33) = Umc p Deci, relaţia (2.28) este echivalent ă cu (2.34), pentru dU = 0. W dR + p dC = 0 (2.34) Înlocuind relaţia (2.34) în a III-a ecuaţie a sistemului (2.25) se ob ţine egalitatea (2.35). R dw + C dp – dY – T dw = 0 (2.35) l M11 æ ¶R ö = (2.36) ç ÷ D è ¶w øU=ct În aceste condiţii, conform relaţiilor (2.30) şi (2.35), dacă se păstrează valoarea utilităţii constantă, atunci este adevărată egalitatea (2.36). Pentru analizarea efectului de venit asupra dinamicii timpului în afara muncii calculăm din relaţia (2.30) dR/dY. Rezult ă ecuaţia (2.37). M ¶R = - 31 (2.37) ¶Y D Introducând în egalitatea (2.31) valorile ob ţinute în (2.36) şi (2.37) se determină formula de descompunere a efectului global al cre şterii salariului asupra timpului nelegat direct de muncă (2.38). ¶R æ ¶R ö ¶R ö (2.38) =ç ÷ - (R - T )æ ç ÷ Y ¶w è ¶w øU=ct ¶ è ø w =ct, p=ct În ecuaţia (2.38) (ecuaţie de tip Slutsky), în partea dreaptă, primul termen măsoar ă efectul de substituire. Acest efect este întotdeauna negativ. Al doilea termen măsoar ă efectul de venit. Acest efect este pozitiv deoarece R - T < 0 şi, ca urmare, -(R - T) > 0, iar, timpul liber fiind un bun normal, cre şterea venitului duce la creşterea cererii pentru acest bun. Efectul de venit depinde, totodat ă, de durata 20
muncii (T - R). În mod identic, se determin ă evoluţia consumului de bunuri şi servicii ca efect cumulat (efect de venit şi efect de substituire) al modific ării salariului (relaţia 2.39). ¶C æ ¶C ö ¶C ö =ç ÷ - (R - T )æ (2.39) ç ÷ ¶w è ¶w øU=ct ¶ Y è ø w =ct,p=ct În studiile dedicate acestei probleme, se apreciază că poate fi adoptată o ipoteză conform căreia intensitatea cu care se manifest ă cele două efecte contrarii nu r ămâne constant ă pe măsura evolu ţiei salariului. Mai mult, raportul dintre aceste două efecte se modific ă (fig. 2.6), astfel încât, efectul cumulat poate s ă treacă de la valori negative, atunci când efectul de substituire este dominant (în graficul din fig. 2.6 aceast ă situaţie este reprezentată prin curba PQ) la valori pozitive, atunci când efectul de venit este dominant (în graficul din fig. 2.6 aceast ă situaţie este reprezentat ă prin curba QS) şi invers.
Fig. 2.6. Dinamica cererii de timp disponibil în afara muncii
Fig. 2.7a. Evoluţ ia timpului disponibil în afara muncii în corelaţ ie cu nivelul salariului În acest sens, se consider ă că, dacă salariul este extrem de sc ăzut, caracterul derizoriu al remunera ţiei şi, eventual, natura sarcinilor solicitate nu sunt capabile s ă incite individul la oferirea unei cantit ăţi suplimentare de timp de munc ă. După depăşirea unui nivel minim al salariului (w0) este dominant efectul de substituire, 21
adică o creştere a acestuia (salariului) este de natur ă să atragă o ofertă suplimentar ă de timp de munc ă şi, în consecinţă, să determine o scădere a timpului disponibil în afara muncii (R), implicit a timpului liber. În schimb, dacă nivelul salariului este ridicat (w 1) predomină efectul de venit, individul fiind dispus să renunţe la un consum poten ţial de bunuri şi servicii superior, în favoarea unui timp liber mai mare (fig. 2.7a). Complementar curbei prezentate în fig. 2.7a se construie şte a şa-numita curbă în Z a ofertei individuale de timp de muncă în funcţie de evoluţia salariului (fig. 2.7b) cu o interpretare similar ă: dacă nivelul salariului este sc ăzut (w < w0), tentaţia, incitaţia pentru găsirea unui loc de munc ă este, la fel, redusă. Timpul de muncă scade, de asemenea, atunci când timpul liber devine un bun rar în raport cu alte bunuri şi servicii al căror consum este posibil datorit ă nivelului ridicat al veniturilor (w > w1). Între w0 şi w1 oferta individuală de timp de munc ă este crescătoare în raport cu evoluţia salariului. De altfel, curba prezentat ă în fig. 7b este identică, pentru w < w1, cu PQS din reprezentarea grafic ă redată în fig. 6.
Fig. 2.7b Curba ofertei individuale de timp de munc ă
2.2. Oferta individual ă de ore de munc ă suplimentare O problemă interesantă din perspectiva analizei prezentate o constituie comportamentul lucr ătorului atunci când exist ă posibilitatea efectuării unor ore de muncă suplimentare faţă de un program normal, în condi ţiile în care acest timp de muncă suplimentar este superior retribuit. Pornind de Ia un punct de echilibru P de coordonate (R 0,C0) din spaţiul (R,C) oferirea unui salariu mai mare pentru orele suplimentare înseamn ă o creştere a pantei liniei bugetului începând din punctul respectiv (fig.2.8). În această situaţie, intersectarea unei curbe de indiferen ţă (R1,C1) nu poate avea loc decât în stânga punctului (R 0,C0), deci se înregistrează o diminuare a timpului disponibil în afara muncii ([OR 1] < [OR0]) şi o creştere corespunzătoare a timpului de munc ă ([R,T] > (R0T]). Dacă se ofer ă un salariu superior pentru întregul timp de munc ă efectuat, atunci, aşa cum rezult ă din analiza prezentată, efectul cumulat (efectul de venit plus 22
efectul de substituire) este incert ca sens.
Fig. 2.8. Efectul acord ării unui salariu superior pentru orele de munc ă suplimentare Aşa cum sugereaz ă figura 2.8, reacţia ofertei de timp de munc ă la un salariu superior pentru orele suplimentare se supune, în esen ţă, unui efect de substituire. Acest efect este, în mod cert, superior efectului de venit, spre deosebire de situa ţia în care salariul cre şte pentru întregul timp lucrat, când este posibil ca efectul de venit s ă fie dominant (aşa ca în exemplul sugerat în fig. 2.6, punctul de coordonate (R 2,C2)). Cu alte cuvinte, chiar dac ă dimensiunea ofertei suplimentare de timp de muncă în cazul unei retribuiri superioare a orelor respective nu poate fi determinat ă exact, din cauza dificult ăţilor de estimare a parametrilor func ţiei de utilitate, totuşi, efectul global ai unei asemenea politici salariale este cert. Aceasta spre deosebire de adoptarea unei politici de cre ştere generală a nivelului salariului, situa ţie în care incertitudinea în estimarea parametrilor funcţiei de utilitate determin ă imposibilitatea măsur ării cu precizie a ir1tensit ăţii efectelor de venit şi de substituire, deci a sensului de manifestare a efectului cumulat. Dacă există o bună, estimare a parametrilor funcţiei de utilitate, atunci efectul de venit, efectul de substituire şi, evident, efectul global pot fi măsurate pornind de la ecua ţiile de tip Slutsky (2.38) şi (2.39).
2.3. Efectul reglement ărilor institu ţ ionale asupra ofertei individuale de timp de munc ă La ora actual ă şi, eventual, pe termen scurt şi mediu, este pu ţin probabil ca fiecare individ să poată alege în mod liber numărul de ore de munc ă pe care Ie efectuează într-un interval dat. Pentru salaria ţi, în special numărul de ore pe care trebuie să le efectueze pe zi, pe s ăptămână, pe lună, în medie pe an etc., pentru un anumit salariu, este reglementat, în general, prin dispozi ţii legale şi este fixat Ia anumite valori, existând o marj ă limitată de variaţie. Aceasta, evident, nu înseamn ă că nu exist ă şi categorii de agenţi economici care au posibilitatea s ă î şi administreze liber propriul lor timp. Din această cauză, analiza prezentat ă nu poate fi aplicat ă direct, în mod generalizat, ci diferen ţiat în funcţie de situaţiile concrete. Să presupunem c ă în intervalul [0,T] durata muncii este fixat ă (prin reglementări instituţionale) Ia valoarea h ore, adic ă, grafic, segmentul [H,T]. Presupunem, de asemenea, c ă durata muncii pe care individul o consider ă optimă, în virtutea unei analize de tipul celei prezentate mai sus, este m ore adic ă, grafic, segmentul [R,T]. Cele două situaţii care pot să apar ă (h> m şi h
2.9a şi 2.9b.
Fig. 2.9a Fixarea duratei muncii la un nivel superior duratei optime
Fig. 2.9b Fixarea duratei muncii la un nivel inferior duratei optime Dacă durata muncii este fixată la un prag superior numărului de ore pe care individul doreşte să ie afecteze acestei activit ăţi, ţinând seama de func ţia sa de utilitate (gradul de satisfacţie) şi nivelul salariului (fig. 2.9a), va exista, cei pu ţin ca intenţie, o tendinţă de prelungire a unor activit ăţi de timp liber în cadrul timpului de muncă. Această tendinţă se va manifesta fie în mod absolut (absenteism), fie relativ (subutilizarea timpului de munc ă). Dacă durata muncii este fixată la un nivel inferior celei pe care individul o consider ă optimă (fig. 2.9b), tendinţa acestuia va fi de sporire, în diferite forme, a timpului de muncă (apelarea la ore suplimentare, activit ăţi paralele etc.), deci de prelungire a unor activităţi specifice timpului de muncă în timpul liber. Din analizele prezentate rezult ă că orice reglementare pe pia ţa muncii conduce la atingerea unor st ări sub-optimale. Pentru limitarea efectelor unor astfel de situaţii, în ultimul timp, pe plan internaţional, au fost introduse o serie de m ăsuri care să permită salariaţilor o mai mare libertate de decizie în ceea ce prive şte gestionarea propriului timp (flexibilitatea orarului, posibilitatea de a lucra cu timp par ţial, contractul de muncă intermitentă - care permite alternarea perioadelor de lucru cu perioade în care nu se lucreaz ă etc.). Tot în acest context, trebuie amintit faptul c ă intervenţia instituţională pentru 24
limitarea timpului de munc ă urmăreşte, în general, două scopuri: pe de o parte, protejarea salariaţilor împotriva unei durate excesive a muncii, pe care ace ştia ar fi dispuşi s ă o accepte, în condi ţiile unui salariu redus şi, pe de altă parte, combaterea şomajului. Acest din urmă efect este a şteptat în ideea c ă limitând timpul de muncă pe care un salariat poate să-l desf ăşoare, orice ofertă suplimentar ă din partea firmei poate fi satisf ăcută numai prin crearea de noi locuri de munc ă.
2.4. Oferta global ă de timp de munc ă Având în vedere comportamentul diferit ai diverselor categorii de potenţiali ofertanţi de timp de munc ă, analiza acestor comportamente trebuie realizat ă separat. Astfel, este necesar să se facă distincţie între oferta de muncă specializată şi nespecializată, pe termen scurt şi pe termen lung. Se consider ă că, exceptând munca specializat ă, şi aceasta doar pe termen scurt, toate curbele ofertei globale urmeaz ă, ca tendin ţă, un profil ascendent în funcţie de nivelul salariului. Aceasta, chiar dac ă oferta individuală de timp de munc ă, aşa cum s-a ar ătat, nu poate fi determinat ă (ca sens) cu certitudine. Explicaţia care se reţine, în general, pentru o asemenea evolu ţie constă în faptul că, în ceea ce priveşte munca specializat ă, strategiile de modificare a ofertei prezentate induc o anumit ă nedeterminare doar pe termen scurt, pe termen lung fiind puţin probabil ca lucr ătorii să nu dorească să-şi exercite profesiunea dobândit ă cu eforturi intelectuale şi materiale depuse într-o perioad ă îndelungată. Referitor la muncă nespecializat ă, se consider ă că, plecând de la situaţia concretă, aceea a unor rate relativ înalte ale şomajului, care afectează mai ales această categorie, oferirea unor condi ţii salariale mai avantajoase este de natur ă să asigure atragerea, acolo unde este posibil, a unor noi lucr ători pe pia ţa muncii, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.
2.5. Evolu ţi a timpului de munc ă Potrivit unor calcule realizate de Jean Fourastié, durata anuală medie a muncii pentru salaria ţi (cu timp complet) s-a redus, în Fran ţa, la mai puţin de jumătate, în ultimii 150 de ani. Tabelul 2.1
Durata anual ă medie a muncii între anii 1830 - 1985 Anul Săptămâni pe an Zile pe săptămână Ore pe zi Ore pe an 1830 52 6 13 3800 1900 52 5 10 3000 1921 52 6 8 2350 1946 50 5.1 8.8 2100 1975 48 5 8.4 1850 1985 47 5 7.8 1770 Sursa: „Gestion des ressources humaines”, Presses Universitaires de France, Paris, 1992, pag. 226. Se înregistrează, totodată, disparităţi în ceea ce prive şte durata legal ă a muncii şi durata efectiv realizat ă la un moment dat, în diferite ţări. De asemenea, ultimul indicator (durata efectiv ă a muncii) poate diferi, în cadrul na ţional, între diverse)e ramuri economice. Tabelul 2.2
25
Durata să pt ămânii de lucru în unele ţări, în anul 1991 - ore efectiv lucrate Transp., Industria prelucr. Industria extract. Constr. Ţ ARA telecom. AUSTRALIA 37.4 40.4 38.8 37.4 BELGIA (1) 33.4 36.7 35.9 .. BOLIV)A (2) 46.5 48.139.9 44.5 ... CANADA 37.8 37.4 37.1 CHILE 45.3 47.1 45.5 47.4 ELVEŢIA 41.3 ... 43.3 42,3 FINLANDA (1) 31.3 28.5 ... ... FRANŢ A 38.7 ... ... ... GERMANIA (3) 39.2 39.2 39.9 ... HONG-KONG 45.2 ... 44.8 47.6 ISRAEL 39.1 ... 41.3 40.3 IRLANDA 41.0 45.8 46.6 ... JAPONIA 45.0 47.4 47.5 49.5 LUXEMBURG (2) 40.3 43.8 40.9 ... NORVEGIA 36.8 42.4 38.9 38.8 OLANDA (1) 39.9 40.0 40.3 43.3 PERU 44.9 44.9 47.6 45.8 REGATUI_UNIT 41 .6 ... 44.9 47.7 ROMÂNIA (4) 35.9 ... 37.8 39.8 SPANIA 38.6 33.4 37.1 38.6 SUEDIA 38.4 ... 39.3 38.6 S.U.A. 40.7 44.7 38.1 45.1 (1) 1990; (2) 1989; (3) Fosta R.F.Germania; (4) Pentru Români : Total industrie; Construc ţi i în antrepriz ă; Transporturi feroviare şi auto. Sursa: Economia mondial ă în cifre. Breviar de statistic ă internaţ ional ă, Comisia Naţ ional ă pentru Statistic ă, Bucureşti, august, 1993, p.24.
Întrebări recapitulative 1. Caracterizaţi factorii care determin ă relaţia dintre timpul de munc ă şi timpul liber? 2. Comentaţi dreapta bugetului global. 3. Caracterizaţi curbele de indiferenţă, consum de bunuri şi servicii – timp liber. 4. În ce constă echilibrul consumatorului? 5. Ce scopuri urmăreşte intervenţia instituţională pentru limitarea timpului de muncă
Teste gril ă pentru autoevaluare 1. Ecuaţia structurii timpului total (T), cuprinde: A. timpul de muncă (M) şi timpul disponibil (R); B. timpul de muncă; C. timpul liber, privit absolut; D. timpul fiziologic de bază. 2. Modificarea salariului are cel puţin două efecte asupra ofertei individuale de 26
timp de muncă: a. creşterea lui va avea drept consecin ţă sporirea veniturilor obţinute din muncă; b. creşterea înseamnă, de fapt, o cre ştere a „preţului” plătit pentru fiecare or ă de timp disponibil; c. modificarea lui, în ambele sensuri, nu afectează oferta individual ă de timp de muncă; d. schimbările celor două mărimi sunt invers propor ţionale A (a, c); B (a, b); C (b, c); D (c, d) 3. Pentru salaria ţi, numărul de ore pe care trebuie să le efectueze, pentru un anumit salariu: a. este reglementată, în general, prin dispozi ţii legale; b. este fixat la anumite valori, existând o anumită limită de variaţie; c. nu este reglementat, se negociază cu întreprinzătorii; d. este la dispoziţia angajatului. A (c, d); B (b, c, d); C (a, b); D (a, b, c, d) 4. Interveţia instituţională pentru limitarea timpului de muncă urmăreşte: a. protejarea salariaţilor împotriva unei durate excesive a muncăă; b. sporirea, ne ţinând seama de efectele economice, a timpului liber al individului; c. combatera şomajului; d. stoparea imigraţiei lurvcătorilor din alte ţări. A (a, b); B (a, b, c); C (a, c); D (a, b, c, d) 5. Durata medie anuală a muncii are tendinţa: 1. De reducere; 2. De creştere; 3. Rămâne constantă; 4. Este ondulatorie.
Bibliografie selectiv ă 1. Angelescu Coralia, Jula Dorin (1997), Timpul liber, Editura Economic ă, Bucureşti, pag.33-65. 2. Cosmescu Ioan (1998), Turismul, Editura Economică, Bucureşti, pg.39-50.
27
Capitolul 3 SERVICIILE PENTRU POPULAŢIE ŞI TIMPUL LIBER
Obiective: · înţelegerea relaţiei de interdependen ţă dintre activităţile prestatoare de servicii şi timpul liber; · convingerea faptului c ă dezvoltarea serviciilor are ca efect poten ţial creşterea timpului liber; · edificarea relaţiei de dependen ţă a unei veritabile pieţe de dezvoltarea activităţilor desf ăşurate în timpul liber; · în plus, vor fi create convingerile dup ă care creşterea timpului lier are ca efect potenţial dezvoltarea serviciilor. Rezumat: Dezvotlarea serviciilor are ca efect redimensionarea secven ţei de
timp care, potenţial, poate fi transformat la nivel individual în timp liber. Acest capitol încearcă o analiză a influenţei nivelului de dezvoltare a serviciilor pentru popula ţie (publice şi personale) asupra dimensiunii şi evoluţiei timpului liber.
Cuvinte cheie: servicii, servicii de transport pentru popula ţie, servicii de
alimentaţie publică şi servicii nealimentare, servicii de între ţinere
Polarizând sfera serviciilor în activit ăţi care influenţează dimensiunea timpului liber şi servicii care vin în întâmpinarea utilizării acestuia, conexiunea dintre timpul liber şi serviciile pentru popula ţie reprezintă o reacţie de feed-back pozitiv. Această afirmaţie este interpretată în sensul c ă dezvoltarea serviciilor are ca efect redimensionarea secven ţei de timp care, potenţial, poate fi transformat Ia nivel individual în timp liber, iar cre şterea timpului liber (generată, evident şi de alţi factori din afara sistemului propriu-zis al serviciilor) duce la cre şterea solicitărilor (a cererii) pe pia ţa serviciilor, deci potenţial, la dezvoltarea activit ăţilor specifice. Aceasta deoarece, pe de o parte, nivelul de dezvoltare a serviciilor pentru populaţie (publice şi personale) determin ă în mare măsur ă durata timpului alocat desf ăşur ării unei întregi game de activit ăţi (timpul de transport, timpul necesar pentru activităţi gospodăreşti, pentru satisfacerea unor necesit ăţi fiziologice de baz ă etc.). Or, dimensiunea acestor secven ţe de timp influen ţează mărimea timpului liber individual, astfel încât dezvoltarea serviciilor are ca efect poten ţial creşterea timpului liber. Pe de altă parte, un asemenea efect poate fi analizat şi din perspectiva influenţei dezvoltării serviciilor În generai (deci, inclusiv a serviciilor legate de producţie, a serviciilor bancare, financiare, a serviciilor administra ţiei publice etc.) asupra dinamicii timpului liber. F ără a insista, în acest punct, asupra unei asemenea analize, remarcăm doar faptul că dezvoltarea acestor servicii duce Ia cre şterea productivităţii muncii, proces al c ărui efect potenţial asupra evoluţiei timpului liber a fost deja prezentat în capitolele anterioare şi va fi analizat distinct într-un subcapitol ulterior. Totodată, activităţile desf ăşurate în timpul liber, prin cerinţele specifice, 28
generează o veritabilă pia ţă, mai mult, o piaţă în plină expansiune. O mare parte din cererea generat ă de procesul de utilizare a timpului liber se îndreapt ă spre servicii (culturale, sportive, turistice, transporturi etc.). şi, în consecinţă, creşterea timpului liber are ca efect potenţial dezvoltarea serviciilor. În paragrafele următoare din acest capitol se încearc ă o analiză a primei reacţii de condi ţionare: influenţa nivelului de dezvoltare a serviciilor pentru popula ţie (publice şi personale) asupra dimensiunii şi evoluţiei timpului liber.
3.1. Serviciile de transport pentru popula ţ ie Cheltuielile de timp pentru transport, în general, şi, în cadrul acestora, cele pentru transportul de Ia domiciliu la locul de munc ă şi invers constituie un capitol important al bugetului de timp al individului. Serviciile de transport pentru popula ţie cuprind o gamă de activit ăţi care, potrivit specificului, pot fi grupate astfel: A. Transportul de persoane: transportul de c ălători pe calea ferată; transportul auto de călători; transportul naval şi maritim de călători (inclusiv transportul pe apele şi lacurile interioare); transportul aerian de c ălători; transportul urban de persoane (tramvai, troleibuz, autobuz, autotaximetre, metrou şi alte mijloace specifice transportului urban de persoane); transportul de persoane cu funiculare şi alte transporturi de persoane. B. Transportul de mărfuri pentru populaţie (transportul pe calea ferat ă, transportul rutier, maritim şi aerian, transportul urban şi altele). Mărimea cheltuielilor de timp pentru transport depinde mai pu ţin de individ şi într-o măsur ă mai mare de existen ţa şi dezvoltarea acestui segment al infrastructurii ca şi de modul în care sunt organizate activit ăţile respective. Apelarea la una dintre formele de transport menţionate este în funcţie de scopul şi momentul deplas ării (zilnic, zilele libere din lună, concediul de odihnă etc.), particularităţile naturale ale drumului, distanţa, gradul de dezvoltare a c ăilor de transport, costul serviciului şi bugetul consumatorului etc. Pentru individ, deplasarea zilnic ă la şi de la locul de munc ă ocupă, aşa cum sa amintit deja, o pozi ţie importantă în bugetul de timp. Pentru analiza timpului destinat acestui tip de c ălătorie, durata deplas ării spre locul de muncă se poate descompune pe urm ătoarele elemente componente: r
(
)
t d = t u + å t ia + t im + t i + t s i =1
(3.1)
În relaţia de mai sus simbolurile utilizate au următoarele semnifica ţii: td - durata deplasării de la domiciliu la locul de muncă; tu - durata deplasării de la domiciliu la staţia de urcare în mijlocul de transport; r - numărul mijloacelor de transport folosite pentru deplasarea de la domiciliu Ia locul de muncă; ’ ta .- timpul de aşteptare în staţia mijlocului de transport i; tm’ - timpul de mers cu vehiculul din staţia i; t1 - durata deplasării din staţia de coborâre pân ă ta locul de muncă; ts - timpul dintre ora de sosire şi cea de intrare în schimb. Duratele deplas ărilor de la domiciliu la staţia de urcare în mijlocul de transport (tu) şi de la staţia de coborâre pân ă la locul de muncă (t1) depind de densitatea re ţelei de transport şi amplasarea sta ţiilor de oprire. Pentru transportul urban de persoane, locurile de amplasare a sta ţiilor se stabilesc, în general, în punctele care constituie surse de c ălători şi destinaţii importante ale călătoriilor, în preajma intersecţiilor arterelor principale, în punctele de legătur ă a mai multor trasee de transport în comun, în apropierea complexelor 29
comerciale şi de servire şi a obiectivelor social-culturale. Interstaţia medie pentru transportul urban, ţinând seama de configura ţia traseului şi fluxurile importante de călători, precum şi consumul de combustibil, este de 600-900 m. Timpul tu depinde de distan ţa la care se află sta ţia de urcare faţă de domiciliu (d1) şi de viteza de deplasare a pietonilor (v 1): d tu = 1 (3.2) v1 Amplasarea staţiilor de transport în apropierea ansamblurilor de locuin ţe are ca efect micşorarea distanţei medii (d1) pentru fluxul de călători din zonă. Controlul individului asupra distan ţei domiciliu - staţie de urcare în mijloacele de transport este redus, exceptând alegerea amplas ării locuinţei şi f ăcând abstracţie de posibilitatea existen ţei în puncte diferite a mai multor sta ţii de urcare, corespunzător variantelor acceptabile, ca timp şi cost, de deplasare spre locul de muncă. Viteza de deplasare este o caracteristic ă individual ă şi nu poate dep ăşi anumite limite normate. La fel, timpul (t1) depinde de distan ţa dintre staţia de coborâre şi locul de muncă (d3) şi viteza de deplasare (v 1): d ti = 3 (3.3) v1 Numărul mijloacelor de transport folosite pentru deplasarea de la domiciliu la locul de muncă influenţează durata şi costul transportului. Dac ă r = 0, deci deplasarea are loc f ără utilizarea unui mijloc de transport, evident: d td = (3.4) v1 unde td şi v1 au semnificaţiile prezentate, iar d este distanţa domiciliu - locul de muncă. Timpul de a şteptare în staţie (ta) depinde de o serie de factori, mai mult sau mai puţin controlabili: graficul de mi şcare, respectiv intervalul între dou ă treceri consecutive; aglomerarea c ăilor de transport; factori de climă; anotimp; momentul din zi şi gradul de solicitare a mijloacelor de transport etc. Astfel, timpul de a şteptare în staţie poate fi considerat o variabil ă aleatoare, cu o anumit ă valoare medie, deci trebuie studiat cu ajutorul metodelor şi tehnicilor specifice teoriei matematice a probabilităţilor. Să presupunem c ă se fac un număr suf1cient de mare de observa ţii (n > 30) privind timpul de a şteptare în staţia de urcare a unui mijloc de transport în comun, obţinându-se valorile t 1, t2,..., tn. Fie t* media acestor valori: 1 n t * = å ti (3.5) n i=1 Dacă: 1 n D= ( t1 - t * )2 (3.6) å n - 1 i=1 (3.7) s = D se demonstreaz ă că timpul mediu de a şteptare în staţia de urcare (ta) se găseşte cu o probabilitate x (coeficient de încredere) în intervalul:
30
t * -z
s s < ta < t * +z n n
(3.8)
unde z se determin ă din condi ţia:
a (3.9) 2 în care F (z) este funcţia lui Laplace referitoare la reparti ţia normală. De exemplu, dac ă media valorilor înregistrate în 40 de observ ări este de 6 minute, iar s, obţinut potrivit relaţiilor (3.6) şi (3.7), este 5.5 minute, din condi ţia x = 0.95 se obţine z = 1.96, deci pentru un coeficient de încredere de 95% timpul mediu de a şteptare în staţia de urcare este: 4.30 min < ta < 7.70 min (3.10) Dacă se constată, prin aplicarea unui test de concordan ţă (testul c2 Kolmogorov etc.), că variabila aleatoare ta urmeaz ă o repartiţie teoretică de un anumit tip, atunci probabilitatea ca timpul de a şteptare să nu depăşească o valoare fixată t este dată de relaţia: P (ta < t) = F (t) (3.11) unde F(t) este funcţia de repartiţie a variabilei aleatoare t a. Aplicând un asemenea test asupra datelor observate privind timpul de aşteptare în staţie, să presupunem că acestea urmeaz ă o lege de reparti ţie de tip Poisson, adică: lt l f ( t ) = e , l > 0, t = 0,1,2,3,... (3.12) t! având media: M (ta) = l (3.13) În acest caz probabilitatea ca timpul de a şteptare să fie exact k minute este: lk l Pk = f (k ) = e , l > 0, k = 0,1,2,3,... (3.14) k! iar funcţia de reparti ţie: F( z ) =
F( t ) =
t -1
å pk
(3.15)
k =0
Dacă media timpului de aşteptare este de 6 minute, atunci probabilitatea ca timpul de aşteptare să fie de 6 minute este 16.06%, iar probabilitatea ca acest timp să nu depăşească 6 minute este 44.56% (tabelul nr.3.1). Acceptând ipoteza unei repartiţii de tip Poisson, cu media l = 6 minute, probabilitatea ca durata a şteptării în staţie să fie mai mică de 10 minute este 91.60%. Tabelul 3.1
Func ţi a de probabilitate a timpului de aşteptare Timpul de aşteptare - variabilă aleatoare tip Poisson, l =6 Timpul de Probabilitatea ca timpul de Probabilitatea ca timpul de a şteptare aşteptare aşteptare să fie t minute Pt să fie mai mic de t minute F(t) (minute) (în%) (în%) 0 0.25 0.00 1 1 .49 0,25 2 4.46 1.74 3 8.92 6.20 4 13.38 15.12 5 16.06 28.50 6 18.06 44.56 31
Timpul de a şteptare - variabilă aleatoare tip Poisson, l =6 Timpul de Probabilitatea ca timpul de Probabilitatea ca timpul de a şteptare aşteptare aşteptare să fie t minute Pt să fie mai mic de t minute F(t) (minute) (în%) (în%) 7 13.77 60.62 8 10.33 74.39 9 6.88 84.72 10 4.13 91.60 11 2.25 95.73 12 1.13 97.98 13 0.52 99.11 14 0.22 99.63 15 0.09 99.85
Fig. 3.1. Probabilitatea ca: (graficul din stânga) timpul de a şteptare să fie de t minute - p(t) şi probabilitatea ca (graficul din dreapta) timpul de aşteptare să fie mai mic de t minute - F(t). Calcule similare pot fi f ăcute şi dacă se constată că timpul de a şteptare în staţia unui mijloc de transport în comun este o variabil ă aleatoare ce urmeaz ă un alt tip de reparti ţie (repartiţie normală, exponenţial-negativă etc.). Alegerea formei funcţiei f(t) se face - a şa cum s-a ar ătat prin aplicarea unui test de concordan ţă a datelor ob ţinute empiric, prin înregistr ări, cu valorile determinate pe baza reparti ţiei teoretice. Timpul de a şteptare în staţie depinde de frecven ţa de trecere a vehiculelor stabilită prin programele şi graficele de circulaţie. Existenţa unor factori perturbatori (evenimente de circula ţie, starea traseului, condi ţii meteorologice etc.) poate produce întârzieri faţă de programul ini ţial şi, de aici, supraîncărcarea vehiculelor. Aceste întârzieri se propagă şi se amplifică exponenţial, cu influenţe asupra timpului de aşteptare în staţie. Fie tp intervalul programat între trecerea a dou ă vehicule consecutive şi D t o diferenţă apărută între intervalul real şi cel programat (dac ă Dt > 0 este vorba despre o întârziere, iar Dt < 0 semnifică un avans faţă de grafic). De asemenea, pentru sta ţia considerată notăm e fluxul constant de c ălători (călători sosiţi în staţie în unitatea de timp) şi E numărul de călători la sosirea vehiculului în staţie. Cu aceste notaţii: E = e tp (3.16) Timpul mediu de oprire în staţie, conform programului pentru schimbul de pasageri (tH), este direct propor ţionai cu numărul persoanelor ce a şteaptă vehiculul: tH = h × E (3.17) relaţie în care factorul de propor ţionalitate h se consider ă, de asemenea, constant. Dacă, faţă de grafic, mijlocul de transport sose şte cu o întârziere D t, numărul 32
de călători în staţie va fi: unde:
E1 = E + D E
(3.18)
E = e × D t (3.19) Timpul de oprire în sta ţie va creşte în acest caz cu: DtH = h × D E (3.20) mărime ce se va ad ăuga întârzierii ini ţiale. Pornind de la rela ţia precedentă, prin înlocuiri succesive, se determină t (3.21) DtH = H × Dt tp Întârzierea într-o staţie oarecare de pe traseu va fi compus ă din întârzierea acumulată până în staţia anterioar ă la care se adaug ă cre şterea timpului de oprire în staţia respectivă pentru urcarea călătorilor sosiţi suplimentar ( DE) în timpul de întârziere (Dt). Adică, notând (tH/tp) = a întârzierea în staţia respectivă va fi: Dt1 = D t + DtH = Dt(1 + a) (3.22) Dacă, pentru simplificare, se consider ă fluxul de călători e, acelaşi pentru toate staţiile care urmează pe traseu, întârzierea în cea de a doua staţie va fi: (3.23) Dt2 = D t(1 + a)2 iar în staţia n: Dtn = D t (1 + a)2 (3.24) Timpul individual mediu de a şteptare aproximat prin: t (3.25) ta = p 2 creşte dacă pasagerul se găseşte în staţia n cu valoarea calculat ă prin relaţia următoare: Dt (3.26) Dt a,n = (1 + a )2 2 Aşadar, propagarea întârzierilor şi creşterea timpului de aşteptare depind de fluxul călătorilor în staţie şi timpul de urcare în vehicul. Limitarea timpului de aşteptare se poate realiza prin reducerea factorului h, care dimensioneaz ă timpul de oprire a vehiculului în sta ţie (aceasta depinde de numărul uşilor şi lăţimea lor, înălţimea scărilor, sistemul de taxare etc.), mărirea vitezei de deplasare etc. Timpul de transport efectiv (tm) depinde de distan ţa parcursă (d2) şi viteza medie comercial ă a mijlocului de transport (vm): d tm = 2 (3.27) vm Dacă deplasarea de la domiciliu la locul de munc ă se face utilizând mai multe mijloace de transport pe distan ţele d22, d22,...,dr 2, cu vitezele v1m, v2m,...,vr m, atunci: d'2 ' (3.28) tm = vm iar timpul de transport efectiv se ob ţine prin însumarea valorilor t im. În acest caz trebuie luate în calcul şi valorile corespunzătoare tia ale timpului de a şteptare în staţia mijlocului de transport i. Viteza de deplasare depinde de tipul vehiculului, intensitatea traficului, starea drumului, distanţa dintre staţii, anotimpul şi condiţiile meteorologice, momentul din zi etc. Creşterea vitezei de circula ţie, pentru mijloacele de transport urban, se poate realiza prin amenajarea de benzi speciale pentru aceste tipuri de vehicule sau 33
afectarea unor str ăzi în exclusivitate, adoptarea de sensuri unice, amenajarea de treceri denivelate în intersecţii cu trafic ridicat, introducerea sistemelor de interconectare a semafoarelor etc. Timpului afectat deplasării efective la şi de la locul de muncă i se adaugă intervalul de timp dintre ora de sosire în sta ţia de destinaţie şi ora de intrare în schimb (ts), precum şi intervalul dintre ie şirea din schimb şi plecarea spre cas ă. Studii de specialitate au demonstrat c ă aceste intervale ocup ă un loc important în bugetul de timp, în special al naveti ştitor. Deplasarea de Ia locul de munc ă la domiciliu urmează în sens invers secven ţa prezentată, cu eventualele opriri ia unit ăţile comerciale, ta institu ţiile administraţiei publice etc. Exist ă şi alte posibilităţi de deplasare. Între acestea, un loc aparte îl ocup ă folosirea mijloacelor de transport proprii (autoturisme, motociclete, biciclete etc.). Opţiunea pentru utili-zarea autoturismului propriu în scopul deplas ării la locul de muncă depinde de gradul de dotare a popula ţiei cu astfel de mijloace, intensitatea traficului, posibilităţile de parcare, costul ce revine pe kilometrul parcurs (carburant, alte cheltuieli de întreţinere, uzur ă etc.). O variabilă importantă în acest proces este dimensiunea veniturilor popula ţiei. Abordarea secvenţelor de timp componente ale timpului destinat deplas ării la şi de la locul de munc ă, precum şi celeilalte aspecte prezentate permit analiza unor posibilităţi de reducere a acestei sec ţiuni din bugetul de timp. În primul rând, trebuie luată în considerare reducerea distan ţei de deplasare prin amplasarea domiciliului în apropierea locului de munc ă, sau invers, alegerea locului de munc ă în apropierea domiciliului. În al doilea rând, prin dezvoltarea reţelei mijloacelor de transport în comun, în special în zonele în care exist ă mari ansambluri de locuin ţe, se reduce timpul de deplasare de la domiciliu la Sta ţia de urcare. De asemenea, starea generală şi dezvoltarea infrastructurii de transport determină durata timpului alocat acestei activităţi. Respectarea graficului de mişcare, întreţinerea şi asigurarea funcţionării normale a mijloacelor de transport, suplimentarea num ărului acestora în orele de vârf au ca efect scurtarea timpului de a şteptare în staţii. Decalarea programului de începere a activităţii în unităţile economice poate, de asemenea, s ă ducă la îmbunătăţirea condi ţiilor de transport în comun şi de evitare a aglomeraţiei. Presiunea exercitat ă asupra sistemului de transport, între anumite ore, sau în anumite zile, ca urmare a înregistr ării unor valori maxime ale fluxurilor de c ălători, influenţează confortul şi durata deplas ării. Aglomerarea căilor de circulaţie şi suprasolicitarea mijloacelor de transport duc la reducerea vitezei comerciale şi la acumularea întârzierilor pe traseu. Decalarea programului de începere a activit ăţii unităţilor economice, de învăţământ, unităţilor comerciale sau institu ţiilor poate contribui la aplatizarea vârfului de trafic înregistrat între orele 6.00-8.00. Timpul dintre dou ă treceri consecutive prin sta ţie a mijloacelor de transport depinde de numărul acestora, viteza de deplasare şi lungimea traseului. Ac ţiunea asupra primilor doi parametri poate duce - a şa cum s-a ar ătat - la micşorarea timpului de aşteptare în staţii şi a timpului de transport. Reducerea secven ţei ts - timp de aşteptare între momentul sosirii şi cel al intr ării în schimb - se poate realiza prin corelarea graficului de mi şcare, îndeosebi pentru cursele rutiere şi feroviare, cu orele de începere a programului de lucru în întreprinderile cu pondere ridicată a personalului ce utilizeaz ă traseele respective. Un consum mare de timp pentru deplasarea la şi de la locul de munc ă 34
înseamnă, pe lângă micşorarea timpului afectat altor activităţi, o creştere a oboselii fizice şi nervoase, cu influen ţe inclusiv asupra rezultatelor ob ţinute în producţie, a productivităţii şi calităţii muncii. Astfel, are loc o reducere a timpului liber atât prin scăderea timpului total disponibil pentru alte activit ăţi, cât şi prin creşterea timpului necesar odihnei pasive, pentru refacerea fizic ă şi psihică a organismului. Asupra dimensiunii timpului liber influenţează cheltuielile de timp pentru transportul la şi de la locul de munc ă la care se adaug ă şi timpul consumat pentru transportul necesar efectu ării cumpărăturilor de produse alimentare şi nealimentare, pentru accesul la institu ţiile administraţie publice şi private, la institu ţiile financiare, bancare, de asigur ări ş.a. şi pentru utilizarea unităţilor de prestări servicii, timpul legat de îngrijirea copiilor (transportul la cre şe, cămine, policlinică) etc.
3.2. Servicii pentru desfacerea produselor alimetnare şi nealimentare Mărimea timpului necesar pentru efectuarea cump ărăturilor este influenţată de: oferta de bunuri; dezvoltarea şi amplasarea reţelei de unităţi de vânzare a produselor alimentare şi nealimentare şi pieţelor agro-alimentare; adaptarea programului de func ţionare a acestor unit ăţi la posibilităţile de frecventare a lor de către cumpărători; forma de vânzare adoptată (prin vânzător, autoservire, livrare la domiciliu etc.); asigurarea unor stocuri în unit ăţile de desfacere şi depozitele acestora, astfel încât cererea popula ţiei de produse alimentare şi nealimentare să poată fi operativ satisf ăcută, în volumul şi structura solicitată. Pe plan naţ ional, ca evoluţ ie după 1990, dinamica acestor parametri a influenţ at durata de timp alocat efectuării cumpărăturilor, în sensul reducerii, însă aceast ă reducere a fost limitat ă de tendinţ a persoanelor de a vizita mai multe magazine cu profil similar pentru c ăutarea unor preţ uri mai favorabile. Adic ă, de la c ăutarea produselor pe o pia ţă cu o ofert ă redusă s-a trecut la un proces de c ăutare a unor condi ţ ii cât mai bune (de obicei, de pre ) ţ pe o piaţă, relativ satisf ăcut ă, a produselor respective. Din unele cercet ări de teren efectuate, dup ă opinia subiec ţilor chestiona ţi şi după cum reiese din fi şele de înregistrare a bugetului de timp zilnic timpul cheltuit
pentru aprovizionarea cu produse alimentare, are ponderea cea mai mare în compara ţie cu celelalte subgrupe de activit ăţi casnice şi gospodăreşti. De asemenea, persoanele care efectueaz ă aceste activit ăţi reprezintă un procent însemnat în totalul populaţiei anchetate. În distribu ţia pe sexe, ponderea b ărbaţilor este mai mic ă faţă de cea a femeilor. Aceasta determin ă o structur ă diferită a timpului în afara procesului de producţie şi, în final, un timp liber mai redus la dispozi ţia femeilor. Şi în cadrul acestor grupe se înregistreaz ă diferenţieri determinate de ocupa ţie, vârstă, statut matrimonial, venituri etc. Variaţia timpului afectat aprovizion ării cu produse alimentare în funcţie de ocupaţia persoanelor este în strâns ă legătur ă cu gradul de preg ătire şi nivelul veniturilor. Pentru categoriile studii superioare şi funcţionari această activitate are o durată medie mai redusă decât în cazul categoriilor muncitori. Acest lucru poate fi evidenţiat prin faptul că prima categorie, având venituri mai ridicate, are o dotare mai bună a gospodăriei cu obiecte de uz casnic, deci şi posibilităţi de aprovizionare mai mari dintr-o dată. De asemenea, gradul mai înalt de cultur ă determină schimbări mai rapide în modul de alimenta ţie, în sensul folosirii pe scar ă mai largă a produselor semifabricate, servirea mesei Ia restaurant, pensiune, apelarea la unit ăţile care ofer ă servicii la domiciliu etc. Mărimea timpului alocat de individ sau de familie pentru efectuarea cumpărăturilor este influenţată, aşa cum s-a ar ătat, de existenţa unor stocuri în unităţile de desfacere şi depozitele acestora, astfel încât cererea de produse 35
alimentare şi nealimentare să poată fi operativ satisf ăcută, în volumul şi structura solicitate. La nivelul societăţilor comerciale specializate în desfacerea produselor alimentare şi nealimentare pentru popula ţie, o problemă care se ridică este aceea a cantităţilor de reaprovizionare. Aceasta datorit ă influenţelor pe care dimensiunea stocurilor în unităţile comerciale le are în păstrarea imaginii de firmă şi în dimensionarea cheltuielilor, având în vedere caracterul cvasi-continuu al cererii populaţiei pentru mărfuri alimentare şi nealimentare într-o anumit ă structur ă şi în anumite cantităţi şi, de asemenea, pornind de ia modalit ăţile şi posibilităţile concrete de aprovizionare a magazinelor şi depozitelor acestora. Stocurile de mărfuri intervin în mecanismul de reglare a pie ţei, având în vedere fluctuaţiile aleatoare ale cererii. În comer ţul n gros stocul se af1 ă constituit în depozitele acestor unit ăţi în timp ce în comer ţul cu amănuntul stocul cuprinde atât mărfurile aflate în spaţiile de depozitare cât şi pe cete expuse la vânzare. Calculele de fundamentare a mărimii stocurilor de mărfuri implică determinarea intervalului şi volumului de aprovizionat. Formarea de stocuri peste necesar blocheaz ă spaţii comerciale, fonduri materiale şi băneşti. Dimensiunea stocului şi intervalul între două aprovizionări succesive sunt influen ţate în principal de următorii factori: volumul, ritmul şi structura cererii, natura mărfurilor, capacitatea de depozitare, felul mijloacelor de transport, distan ţa de la care se face aprovizionarea şi condiţiile de livrare, formele de decontare. Depăşirea abordării empirice a gestiunii stocurilor, bazat ă numai pe intui ţie şi experienţă , se poate realiza prin aplicarea unor metode matematice. Un model simplu de stocare porne şte de la ipotezele unei perioade fixe de reaprovizionare cu cantit ăţi egale pentru satisfacerea unor cereri constante (modelul Wilson-Within). În condi ţiile existenţei unui cost fix c j (cheltuieli legate de opera ţia de reaprovizionare) pentru o comand ă de volum v şi a unui cost unitar de stocaj c 5 (determinat de cheltuielile pentru depozitare, între ţinere şi reparaţii, valoarea produselor deteriorate în timpul stoc ării, imobilizarea capitalului etc.) se cere s ă se determine cantitatea v cu care se face aprovizionarea astfel încât costul total (de lansare a comenzilor şi stocaj) să fie minim. Un astfel de modei este prezentat grafic în figura 3.2.
Fig. 3.2. Modelul de gestiune a stocurilor Wilson-Within Fie un interval T de timp, V cererea total ă în acest interval şi t perioada dup ă care se face aprovizionarea. Numărul de comenzi de aprovizionare este: V T a= = (3.29) v t 36
é v × cs × t ù iar costul de stocaj pentru o perioad ă t este ê , considerând că fiecare unitate ú 2 ë û de produs a stat stocat ă jumătate din intervalul t. Costul de stocaj (Cs) pentru întreaga perioadă T este: V × cs × t v × c s × t T x × c s × t Cs = a × (3.30) = × = 2 2 t 2 La acest cost se adaug ă cheltuielile legate de aprovizionare, deci a • c l, costul total al lansării comenzilor şi de stocaj (C(v)) fiind: V v ×T × cs C( v ) = × c l + (3.31) v 2 Costul total (C(v)) este minim pentru: 2V × c1 (3.32) v0 = T × cs În acest caz, costul total este: C( v0 ) = 2 × V × T × c1 × c s (3.33) iar intervalul dintre două aprovizionări: 2 × T × cl (3.34) t0 = V × cs Pentru exemplificarea modului de calcul, s ă presupunem că cererea anual ă pentru articolul becuri de 100 W la raionul de articole electrice al unui magazin este de 15000 bucăţi. Costul de stocare este 0.01 unit ăţi monetare (u.m.) pe săptămână, iar lansarea unei comenzi de aprovizionare cost ă 95 u.m. În acest caz, iotul optim de aprovizionat va fi: 2 × 15000 × 95 v0 = (3.35) = 2.341 bucăţi 52 × 0.01 la un interval de: 2 × 52 × 95 t0 = (3.36) = 8.1 saptămâni » 57 zile 15.000 × 0,01 Costul total minim va fi: C( v 0 ) = 2 × 15.000 × 52 × 95 × 0.1 » 1217 u.m. (3.37)
Fig. 3.3. Model de gestiune cu acceptarea rupturii de stoc Un alt grup îl constituie modelele de gestiune în care se acceptă posibilitatea 37
de ruptur ă a stocului (fenomenul de ruptur ă a stocului apare atunci când cererea nu poate fi satisf ă-cută). În acest caz, pe lâng ă cheltuielile de stocaj şi de lansare a comenzii de aprovizionare, apar cheltuieli de penalizare. Modelul este reprezentat grafic în figura 3.3. Pe parcursul unei perioade de timp t se întâlnesc dou ă situaţii: 1. în intervalul t1 stocul este suficient pentru a acoperi cererea; 2. în intervalul t2 = t – t1 cererea nu poate fi satisf ăcută cu o cantitate v - s, pentru 1 care se pl ăteşte o penalizare × (v-s) cp t2. 2 Relaţiile de calcul al volumului aprovizion ării periodice care să evite ruptura stocului (v0), a stocului optim (s0), a intervalului dintre două aprovizionări succesive (t0) şi a cheltuielilor minime (c0) sunt corectate faţă de cele ob ţinute din modelul Wilson-Within cu un factor p calculat astfel: cp (3.38) r= cp + cs unde cp - penalizarea pl ătită pentru fiecare articol, în unitatea de timp. Astfel: 2 × V × c1 cp + c s v0 = (3.39) × T × cs cp cp s0 = v 0 × (3.40) cp + c s 2 × T × c1 c p + c s × t0 = (3.41) V × cs cp Dacă pentru gestiunea stocurilor necesare procesului de produc ţie, costul cp poate fi determinat în mărimi comparabile cu cheltuielile de stocare şi lansare a comenzii de aprovizionare, costul social sau cel al deterior ării imaginii de firmă în cazul desfacerii produselor c ătre populaţie este mai greu de evaluat exact, cantitativ, aşa cum cere un model de tipul celui prezentat. Problema care se ridică în acest caz este determinarea nivelului minim al stocului astfel încât probabilitatea de apari ţie a rupturii de stoc între două aprovizionări succesive s ă nu depăşească un anumit prag. Fie D variabila aleatoare care reprezintă cererea în decursul unei perioade. Stocul de siguran ţă R va trebui astfel determinat încât probabilitatea: P (D > v + R) £ p (3.42) unde p este nivelul minim admis pentru probabilitatea de apari ţie a rupturii de stoc, iar v votumul mediu al comenzii de aprovizionare. Cunoa şterea distribuţiei variabilei aleatoare D permite calcului stocului de siguran ţă, ca fiind cea mai mică valoare a lui R care verifică relaţia de mai sus. În practică, în cazul vânz ărilor în număr mic se consider ă cererea ca urmând o lege Poisson, iar dacă numărul vânzărilor este mare, cererea este distribuit ă normal. Fie, de exemplu, A un articol pentru care cererea medie zilnic ă este de 310 bucăţi, cu o abatere medie p ătratică de 92 bucăţi. Cheltuielile de stocare sunt 0.01 u.m., iar cheltuielile de organizare (lansare a comenzii) sunt de 745 u.m. Notând cu r cererea medie zilnică, se poate scrie: V r = (3.43) T 38
unde V este cererea totală pentru perioada T, deci dimensiunea optimă a lotului de aprovizionat este: 2 × r × cl (3.44) » 6800 (bucăţi) v0 = cs ceea ce reprezintă necesarul pentru t0 = 22 de zile. O ipoteză rezonabilă, având în vedere dimensiunea cererii, precum şi intervalul de timp to, este repartiţia aproximativ normal ă a mărimii r. Pentru un stoc de trei ori mai mare decât abaterea medie pătratică (a) probabilitatea apari ţiei unei penurii (ruptur ă de stoc) este de 0.14% deci practic neglijabil ă: P(D ³ v + 3s ) = 1 - P(D < v + 3s) (3.45) = 1 + 0.9987 = 0.0014 Pentru alte praguri de probabilitate se calculează similar: P (D ³ v + 2s) = 0.0228 (3.46) respectiv: P(D ³ v + s) = 0.1587. (3.47) Valoarea stocului de siguran ţă R care - în ipoteza unei distribu ţii normale a cererii cu o abatere medie p ătratică o - să nu permit ă ruptura de stoc, decât cu cel mult o probabilitate p, poate fi calculată după formula: R = z × s (3.48) unde s - abaterea medie pătratică a cererii. Coeficientul z şi pragul de probabilitate a rupturii de stoc p, legaţi prin condiţia: P (D ³ v + z × s) (3.49)
3.3. Serviciile de întreţ inere şi reparaţ ii ale obiectelor de uz personal, casnic şi inventar gospod ăresc Obiectele de uz personal, casnic şi inventar gospod ăresc sunt destinate satisfacerii unor anumite cerin ţe spirituale sau de confort ale individului. Dintre acestea, bunurile de folosin ţă îndelungată intr ă pe scar ă largă în dotarea familiilor, începând de la un anumit nivel al veniturilor şi, în generai, al gradului de civilizaţie28. o parte dintre bunurile de folosin ţă îndelungată sunt destinate să uşureze munca în gospodărie şi să contribuie la creşterea timpului liber (frigiderul, maşina de spălat, aspiratorul de praf, robotul de buc ătărie etc.). Utilizarea acestor bunuri, pe parcursul unei durate de timp, la parametrii proiectaţi, exploatarea lor sigur ă şi continuă, în condiţii bine determinate, sunt caracteristici ce determină gradul în care produsele respective corespund necesităţilor de consum ale popula ţiei. Indiferent de scopul în care au fost achizi ţionate, defecta-rea acestor obiecte necesită o anumită cantitate de timp pentru deplasarea la unit ăţile specializate în vederea repar ării lor. Mai mult, în cazul bunurilor din inventarul casnic, destinate economiei de timp la efectuarea activit ăţilor gospodăreşti, nefuncţionarea acestora influenţează pe două planuri durata timpului liber. Astfel, timpului necesar între ţinerii şi repar ării i se adaugă creşterea ponderii activit ăţilor casnice şi gospodăreşti în bugetul de timp, ca urmare a efectu ării lor manuale. Statistic, intensitatea de defectare l(t) definită drept probabilitatea ca un produs care a funcţionat f ără defecţiuni până la momentul t să se defecteze în intervalul (t, D t), când Dt →0 este reprezentat ă grafic în figura 3.4.
39
Fig. 3.4. Graficul intensit ăţ ii de defectare Rata relativ înalt ă de defectare din perioada ini ţială (de rodaj) este explicată prin apariţia unor defecte ascunse, ca urmare a unor gre şeli de fabricaţie. Defectările datorate acestor cauze scad ca num ăr pe măsur ă ce creşte timpul de func ţionare (l). Acest interval coincide, în general, cu perioada de garan ţie. În perioada principal ă de funcţionare (II) defectele au un caracter aleator cu o rat ă scăzută. Perioada final ă (III) este caracterizat ă printr-o creştere rapidă a intensităţii de defectare, ca urmare a uzurii elementelor componente. Aceast ă fază este premergătoare înlocuirii produsului. Aproximarea numărului de solicitări a unui centru de reparaţii este necesar ă în vederea determin ării parametrilor de dezvoltare a unit ăţii. Frecvenţa solicitărilor depinde de numărul total al aparate-lor de uz casnic a căror întreţinere şi reparare fac obiectul activit ăţii unităţii, precum şi de probabilitatea de defectare a acestora, respectiv de num ărul mediu de interven ţii pe întreaga durată de funcţionare. Numărul total al bunurilor de folosin ţă îndelungată de un anumit tip, în zona de influenţă a unit ăţii, se poate determina potrivit rela ţiei: Nt = Lt × Dt (3.50) unde: Nt - numărul total al bunurilor de folosin ţă îndelungată de un anumit tip, în zona de influenţă a unităţii de întreţinere şi reparaţii, în anul t; Lt - numărul populaţiei din zona respectiv ă, în anul t; Dt - gradul de dotare a popula ţiei cu bunuri de folosin ţă îndelungată de tipul considerat, în anul t, exprimat prin num ărul de bunuri ce revin în medie la 1000 de locuitori. Dimensiunea, în perspectiv ă, a popula ţiei poate fi proiectată cu ajutorul metodelor specifice prognozei demografice. Gradul de înzestrare a popula ţiei cu bunuri de folosin ţă îndelungată poate fi determinat cu ajutorul unor modele econometrice sau prin analogii şi comparaţii internaţionale. Pentru calculul econometric, în general, se utilizeaz ă modelul logistic: A D( t ) = (3.51) bt 1 + ae relaţie în care: D(t) - gradul de dotare a popula ţiei cu bunuri de folosin ţă îndelungată de un anumit tip, în anul t; A - nivelul de saturaţie a dotării; a, b - parametrii determinaţi statistic. Dacă numărul total al bunurilor de folosinţă îndelungată, de un anumit tip, existente în zona de influen ţă a unit ăţii este mic, atunci în terminologia folosit ă de teoria aşteptării acest număr N poate fi considerat drept popula ţia finită din care se 40
aleg solicitanţii unităţii de reparaţii şi întreţinere. În acest caz, notăm cu l numărul mediu de defec ţiuni în unitatea de timp şi consider ăm că durata unei repara ţii este o variabilă aleatoare ce urmează o repartiţie exponenţial ă negativă de parametru m. Timpul mediu de a şteptare la unitatea de servire va fi: 1é N 1ù (3.52) - ú ts = ê m ë 1 - p0 r û relaţie în care: m - numărul mediu de solicitan ţi serviţi în unitatea de timp; N -numărul total al bunurilor de uz casnic de un anumit tip existente în zona de influenţă a unit ăţii; p -factorul de întreţinere, calculat: l r= (3.53) m unde: l - numărul mediu de solicit ări în unitatea de timp; Probabilitatea (p 0) ca la unitatea de reparaţii să nu existe nici o solicitare. Se determin ă astfel: -1 é N N! ù p0 = ê1 + å (3.54) × pn ú ( ) N n ! úû ëê n=1 Dacă numărul N este suficient de mare (în cazul bunurilor de folosin ţă îndelungată pentru care gradul de dotare a popula ţiei este ridicat), modelul utilizat pentru determinarea timpului de servire poate fi construit în ipoteza sosirilor dintr-o populaţie infinită. Parametrii unui astfel de model au fost prezenta ţi în subcapitolul anterior. Timpul de nefunc ţionare mai cuprinde intervalul dintre momentul defect ării şi cel al predării la unitatea de servire în vederea repar ării (incluzând timpul de transport), precum şi transportul de la unitatea de servire la domiciliu. Dac ă serviciul se solicită a fi efectuat Ia domiciliu (în cazul bunurilor de folosin ţă îndelungată de volum mare - frigidere, maşini automate de spălat etc.), timpul de nefuncţionare cuprinde intervalul dintre momentul defect ării şi cel al anunţării centrului de reparaţii, durata aşteptării în vederea efectuării serviciului solicitat şi timpul necesar întreţinerii şi repar ării propriu-zise. Aşa cum s-a ar ătat, probabilitatea de defectare depinde de vârsta obiectului de uz casnic, precum şi de o serie de factori obiectivi sau subiectivi lega ţi de modul de utilizare a acestuia. Ca urmare, durata reală de utilizare difer ă, în general, de durata normat ă de serviciu, fiind rezultanta acţiunii combinate a unor factori economici, sociali, psihologici greu de cuantificat. înlocuirea acestor bunuri are loc pe m ăsura uzurii lor fizice şi morale şi a creării la nivelul familiei a disponibilit ăţilor băneşti. Scăderea timpului de reparare se poate realiza prin dezvoltarea re ţelei de unităţi de reparaţii specializate, precum şi prin adoptarea de c ătre producători a unor soluţii constructive care s ă faciliteze accesul rapid la componentele cu intensitatea cea mai ridicată de defectare. Satisfacerea unor nevoi de consum, care determin ă cererea pentru anumite bunuri de folosin ţă îndelungată, se poate realiza şi prin alte mijloace. De exemplu, dotarea gospod ăriei cu frigider reprezintă o reflectare a nevoii de conservare prin frig a produse[or alimentare care, la rândul ei, decurge din necesitatea mai general ă ce vizeaz ă creşterea timpului liber al popula ţiei. Satisfacerea par ţială a acestei nevoi se poate realiza şi prin apelarea la serviciile unităţilor de alimentaţie publică. Nevoia legată de spălatul rufelor poate fi satisf ăcută 41
fie prin dotarea individual ă a gospodăriilor cu maşini de spălat rufe, fie prin utilizarea serviciilor unităţilor specializate, ambele modalit ăţi fiind menite să uşureze munca în gospodărie, având totodată ca efect economia de timp.
3.4. Alte servicii pentru popula ţ ie care infleunţ eaz ă dimensiunea timpului liber Exist ă o serie de servicii care vin în întâmpinarea unei multitudini de activit ăţi pe care omul es1e nevoit s ă le desf ăşoare cotidian sau periodic. Nu se poate vorbi despre timp liber în absen ţa unui element fundamental: s ănătatea. Dezvoltarea servicii[or de ocrotire a sănătăţii contribuie la men ţinerea şi creşterea capacităţii de muncă, având deci, pe lâng ă rolul social, o influen ţă directă asupra progresului generat. Reducerea timpului pentru apelarea la acest tip de unit ăţi depinde de promptitudinea şi calitatea r ăspunsului oferit de sistemul de servicii medicale. Timpul de aşteptare pentru o consulta ţie medicală este condi ţionat de dezvoltarea re ţelei publice şi private de asistenţă medical ă. Timpul mediu de a şteptare pentru o consulta ţie medical ă poate fi considerat drept o variabil ă aleatoare şi modelat cu ajutorul teoriei matematice a firelor de aşteptare. Dacă sosirile pacien ţilor urmează o lege de reparti ţie de tip Poisson cu media l sosiri pe unitatea de timp, iar timpul necesar consulta ţiei este o variabil ă aleatoare repartizată exponenţial negativ de parametrul t (num ărul de pacienţi consultaţi în unitatea de timp), atunci timpul mediu de a şteptare în vederea consultaţiei plus timpul necesar pentru consulta ţia medical ă (ts) este: a) dacă l < m şi există un singur cabinet de consulta ţii: 1 ts = (3.55) m-l b) dacă l ³ m şi există un singur cabinet de consulta ţii, are loc o aglomerare în sistem (pacien ţii sosesc mai repede decât pot fi servi ţi, potrivit capacit ăţii de consultaţii a cabinetului medical); c) dacă l ³ m şi există c cabinete de consulta ţii astfel încât: l j* = <1 (3.56) c -m atunci: 1 1 jc t s = r0 (3.57) × + c × c! (1 - j + )2 × m m unde -1 é c -1jn jc ù (3.58) r0 = ê å + ú ( ) n ! c ! 1 * j êën=0 úû iar (3.59) j = j* × c Pentru exemplificare, să consider ăm că la o unitate de asisten ţă medical ă sosesc În medie 9 pacien ţi pe or ă, iar durata unei consultaţii este de 6 minute (sosirile sunt repartizate Poisson cu l = 9, iar servirea se face urmând o lege de repartiţie exponenţială negativă de parametru m= 10 pacien ţi pe or ă) Dacă există un singur cabinet medical, timpul total necesar pentru un pacient în vederea consultaţiei este, în medie: ts = 1/ (10-9) = 1 (ore) Dacă la dispozi ţia solicitanţilor sunt două cabinete medicale, timpul total (de 42
aşteptare plus consulta ţia) este: 2
æ l ö çç ÷÷ 2m 1 1 t t = è ø 2 × + » 0.125 = 7 min 30 sec (3.60) æ l ö m m 1 - çç ÷÷ è 2m ø Organizarea la unitatea de asisten ţă medical ă a unui al doilea cabinet de consultaţii ar reduce, în acest caz, timpul de a şteptare al pacien ţilor de aproximativ 8 ori. Serviciile pentru îngrijirea copiilor (cre şe, gr ădiniţe) preiau o parte din sarcinile familiei, creând posibilitatea creşterii timpului liber. Amplasarea acestor unit ăţi în apropierea locuinţei sau a locului de munc ă are ca efect reducerea timpului necesar pentru însoţirea copiilor. De asemenea, operativitatea asigur ării serviciilor unităţi[or administrative, a altor unităţi care lucrează cu publicul (administra ţia locativă, notariat, servicii de evidenţă a populaţiei, C.E.C., bănci etc.)., are ca efect, pe lâng ă scopul principal pentru care acestea î şi desf ăşoar ă activitatea, economia de timp a solicitantului. Evident, o abordare exhaustiv ă a mecanismului de generare şi a factorilor care influenţează dimensiunea timpului liber este dificil de realizat. Nu poate ti îns ă neglijat, în acest proces, rolul activit ăţilor din sfera serviciilor pentru popula ţie. Determinând mărimea diferitelor secven ţe de timp care limitează timpul liber, aceste activităţi condiţionează, într-o măsur ă mai mică sau mai mare - potrivit specificului fiecăreia şi destina ţiei principale - alocarea timpului în afara procesului de produc ţie.
Întrebări recapitulative 1. Cum caracterizaţi serviciile de transport pentru popula ţie? 2. Caracterizaţi timpul de deplasare zilnic ă la şi de la locul de muncă? 3. Ce poate infleun ţa mărimea timpului alocat de individ sau familie pentru efectuarea cumpărăturilor? 4. Comentaţi graficul intensităţii de defectare? 5. Caracterizaţi rolul serviciilor pentur popula ţie?
Teste gril ă pentru autoevaluare 1. Serviciile de transport pentru populaţie cuprind: a. transportul de persoane; b. transportul de mărfuri; c. transportul de materii prime pentru agenţi producători; d. transportul de mijlaoce de muncă pentru întreprinzători. A (a, b); B (a, b, c); C (a, b, c, d); D (a) 2. Transportul de mărfuri pentru populaţie poate fi: a. pe cale ferată; b. rutier; c. maritim şi aerian; d. urban, etc. A (a, b); B (a, b, c, d); C (a, b, c); D (b) 3. Deplasarea zilnică la şi de la locul de muncă ocupă: A. poziţie nesemnificativ ă; B. o pozi ţie importantă în bugetul de timp; C. o poziţie lipsită de importanţă; D. cea mai bună parte a bugetului de timp. 4. Pentru transportul urban de persoane, locurile de amplasare a sta ţiilor se 43
stabilesc, în general: a. în punctele care cosntituie surse de călători; b. în preajma itersecţiilor arterelor principale; c. în punctele de legătur ă a mai multor trasee de transport în comun; d. în apropierea complexelor şi a obiectivelor social-cuturale. A (a, b); B (a, b,c); D (a, b, c, d); D(c, d) 5. Reducerea timpului destinat deplasării, la şi de la locul de munc ă, ca secţiune a bugetului de timp, presupune: a. reducerea distanţei de deplasare prin amplasarea domiciliului în aprpierea locului de muncă sau invers; b. dezvotlarea reţelei mijloacelor de transport în comun; c. diminuarea timpului de muncă; d. creşterea concediilor legale de odihn ă. A (a, b); B (c, d); C (a, b, c); D (a, b, c, d)
Bibliografie selectiv ă 1. Angelescu Coralia, Jula Dorin (1997), Timpul liber, Editura Economică, Bucureşti, pg.67-96, 115-125. 2. Cosmescu Ioan (1998), Economia serviciilor, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, pg.179-214. 3. Angelescu Coralia, Jula Dorin, Cetin ă Iuliana (1989), Serviciile pentru populaţ ie şi timpul liber, Editura politică, Bucureşti.
44
Capitolul 4 TIMPUL LIBER – CONSECINŢE MACROECONOMICE
Obiective: · accesibilitatea înţelegerii structurii indicatorilor economici în raport cu dimensiunea timpului liber; · înţelegerea fluctuaţilor activităţii economice; · sublinierea raportului dintre timpul liber şi sezonalitatea activit ăţii economice; · determinarea raportului dintre timpul liber şi fluctuaţiile economcie pe termen lung; · cuantificarea raportului timp liber – şomaj. Rezumat: Capitolul este consacrat prezent ării unor consecin ţe ale dimeniunii
evoluţiei, sezonalităţii şi modului de utilizare a timpului liber asupra nivelului şi dinamicii indicatorilor macroeconomici. Cuvinte cheie: produsul intern brut, consumul final, ciclu economic,
sezonalitate economic ă, fluctuaţie ecoomică, şomaj. Condiţionările reciproce dintre dezvoltarea generat ă a economiei şi procesul de formare şi utilizare a timpului liber pot fi analizate sub multiple aspecte. Ne limităm, în contextul acestui capitol, la prezentarea unor consecin ţe ale dimensiunii, evoluţiei, sezonalităţii şi modului de utilizare a timpului liber asupra nivelului şi dinamicii indicatorilor macroeconomici.
4.1. Produsul intern brut şi consumul final Pentru analiza influenţei dimensiunii timpului liber asupra volumului şi evoluţiei consumului final şi a produsului intern brut consider ăm că se impun câteva delimit ări conceptuale. Capacitatea de absorb ţie a pieţei interne este determinat ă de consumul final (C) şi formarea brută de capital (F.B.C.). Consumul final total este compus din consumul popula ţiei (Cp) şi consumul administra ţiei publice şi private (G). Formarea brută de capital cuprinde investi ţiile brute (l) şi variaţia stocurilor (DSt). Resursele globale (interne şi atrase) ale economiei na ţionale sunt constituite din produsul intern brut (V) şi importul net (ln = M - X, unde M - importul, X exportul). De modul în care resursele, în procesul de utilizare, sunt structurate în cete două componente (C şi F.B.C.) depinde de nivelul atins şi dinamica dezvolt ării din fiecare ţar ă. Calculat doar ca pondere în produsul intern brut, consumul final reprezintă circa 78%, în medie, pentru ţările O.E.C.D. (1991). Pentru România, în anul 1992, ponderea consumului final în produsul intern brut a atins 76.6%, fa ţă de o medie situată la circa 62% în anii 1802 În analiza neoclasică, cererea globală pentru un bun oarecare este abordat ă în funcţie de preţul acestuia, stabilit prin mecanismele specifice pie ţei. La nivel macroeconomic, Keynes propune construirea unei func ţii care leagă 45
consumul global de venit. “Legea psihologic ă fundamental ă pe care putem să o adopt ăm cu toat ă încrederea, a priori ca urmare a cuno ştinţ elor noastre privind natura umană şi a posteriori ca urmare a concluziilor deduse din experien ţă, este aceea c ă, în medie şi de cele mai multe ori, oamenii sunt tenta ţ i să-şi creasc ă propriul consum pe măsur ă ce le creşte venitul, dar nu cu o cantitate identic ă sporului de venit”. Pornind de la o astfel de abordare, în teoria economic ă se calculează o serie de indicatori pentru analiza comportamentului de consum în cadrul economiei. Relaţia dintre consum şi venit se exprimă prin intermediul înclinaţiei medii spre consum şi înclinaţiei marginale spre consum. Înclinaţia medie spre consum reprezint ă raportul dintre consumul total (C), într-o perioadă determinată şi venit (V). Se calculează astfel: Y c = (4.1) C Înclinaţia marginală spre consum (c) măsoar ă variaţia consumului total ( DC) determinată de modificarea venitului (DV). Se calculează conform relaţiei: DC c= (4.2) DY Corespunzător acestei teorii, se construie şte un model de echilibru global, model care, în forma cea mai simpl ă, se bazează pe egalitatea generat ă dintre resurse (producţie şi import) şi utilizări finale (consumul popula ţiei, consumul administraţiei publice şi private, formarea brută de capital, exportul). Considerând investiţiile situate la nivelul formării brute de capital (deci f ăcând abstracţie de variaţia stocurilor), modelul de echilibru se scrie: Y+M=C+l+G+X (4.3) relaţie în care: Y - producţia naţională (P.I.B.) M - importul C - consumul populaţiei I- investiţiile G - cheltuielile bugetare X - exportul Se presupune c ă investiţiile sunt fixate exogen l = I 0, iar consumul este o funcţie liniar ă de venitul disponibil (Y d). La rândul s ău, venitul disponibil se calculează ca diferenţă între venitul total (Y) şi volumul impozitelor (T): C = c0 + cVd = c0 + c(Y - T) (4.4) De asemenea, se presupune c ă importul (M) este o funcţie (la fel, liniar ă) de producţia totală (Y): M = M0+mY (4.5) În relaţiile de mai sus c şi m sunt mărimi pozitive, subunitare, cu semnifica ţia: c - înclinaţia marginală spre consum m - înclinaţia marginală spre import. Din ultimele trei relaţii rezultă: Y + M0 + mY = C0 + c (Y -T) + G + I0 + X (4.6) de unde C - cT + G + I0 + X - M0 Y= 0 (4.7) 1- c + m Pornind de la aceast ă ecuaţie se analizează influenţa modificării diferitelor elemente ale cererii globale (investi ţiile, exportul, cheltuielile publice, volumul impozitelor ş.a.) asupra dinamicii produc ţiei: 46
-
-
multiplicatorul investiţiilor
dY 1 = dI0 1 - c + m
(4.8)
multiplicatorul exportului dY 1 = dX 1 - c + m multiplicatorul bugetar (ai cheltuielilor publice) dY 1 = dG 1 - c + m multiplicatorul fiscal dY -c = dT 1 - c + m
(4.9) (4.10) (4.11)
4.1.1. Consumul final
Pentru analiza influen ţei dimensiunii şi dinamicii timpului liber asupra votumului şi evoluţiei consumului final dezvolt ăm modelul de mai sus, prin separarea în cadrul consumului (C) a două componente: C = Ci + Ca (4.12) unde simbolurile utilizate au semnifica ţia: C - consumul final Ci- consumul de bunuri şi servicii legat de utilizarea timpului liber Ca - consumul de alte bunuri şi servicii Fiind parte component ă a consumului final total, consumul de bunuri şi servicii legat de utilizarea timpului liber depinde de nivelul venitului (Y). De asemenea, prin modul în care este definit, putem accepta ideea c ă acest tip de consum este func ţie de dimensiunea timpului liber(L): Ci = Ci (Y, L) (4.13) Ne propunem, în continuare, s ă analizăm unele dintre proprietăţile generate şi, totodată sensul (atunci când este posibil şi intensitatea) variaţiilor acestei funcţii determinate de modific ările variabilelor (Y,L). Consider ăm, în acest context, ca plauzibil ă ipoteza că funcţia astfel construită este crescătoare în raport cu ambele variabile, cel pu ţin între anumite limite de variaţie a elementelor Y (venitul) şi L (timpul liber): ¶Ci ( YL ) ³0 ¶Y (4.14) ¶Ci ( YL ) ³0 ¶L Pentru determinarea limitelor între care variaţia funcţiei este cea prezentat ă sunt necesare câteva preciz ări. În ceea ce priveşte variaţia consumului Ci(Y,L) indusă de modificarea dimensiunii timpului liber trebuie re ţinute, cel puţin, câteva elemente. Timpul fizic, pe o perioadă dată, este limitat. Ca urmare, orice extindere a timpului liber are loc în detrimentul altor secven ţe de timp, printre care, este firesc să consider ăm c ă un loc aparte îl deţine timpul de muncă. Aceasta deoarece, chiar dac ă nu este imposibil, este, totuşi, mai dificil de extins activităţi specifice timpului liber în orele destinate, de exemplu, activităţilor fiziologice de baz ă (somn, igien ă personală, masă ş.a.). Ca urmare, extinderea timpului liber, având ca efect diminuarea timpului de munc ă (nu neapărat în orice condi ţii şi în aceeaşi propor ţie), duce implicit la sc ăderea atât a ofertei globale de bunuri şi servicii, cât şi a veniturilor totale disponibile ale popula ţiei. Aceste scăderi pot fi absolute sau relative, în funcţie de sensul şi intensitatea varia ţiei 47
productivităţii muncii. În consecinţă, creşterea, peste un anumit prag, a dimensiunii timpului liber, poate avea ca rezultat, în condi ţii tehnologice date (randament cvasi-stabil, pe termen scurt, al utilizării muncii şi capitalului), nu numai o oprire a cre şterii cererii de bunuri şi servicii destinate consumului în timpul liber, dar chiar o diminuare a acesteia. Pe de altă parte, se poate admite ipoteza c ă, pe măsura dezvolt ării economice (apreciată, de obicei, prin creşterea produsului intern brut pe locuitor, cu toate imperfecţiunile pe care ie induce o asemenea evaluare), are loc o deplasare a cheltuielilor populaţiei spre structuri care s ă favorizeze consumul de bunuri şi servicii din categoria celor destinate utiliz ării timpului liber. Această ipoteză poate fi susţinută, cei puţin teoretic, pornind de la argumente de natura celor sugerate de ierarhizarea nevoilor umane realizat ă de Maslow. Mai mult, consider ăm că o evoluţie care să presupună, concomitent, atât creşterea economică (implicit a veniturilor) cât şi sporirea timpului liber, poate avea ca efect cumulat o cre ştere a consumului de bunuri şi servicii de natura celor destinate utilizării timpului liber şi o deplasare a pragului de saturaţie discutat în cazul analizei separate a influen ţei variaţiei timpului liber. În scopul determinării condiţiilor suplimentare pe care trebuie s ă le îndeplinească diferiţi parametri astfel încât monotonia func ţiei C1(V,L) să fie cea prezentată, adoptăm, pentru simplificare, ipoteza c ă elasticitatea varia ţiei consumului de bunuri şi servicii legat de utiliza-rea timpului liber este constant ă, atât în raport cu evoluţia venitului, cât şi în raport cu modificarea dimensiunii timpului liber. Y Y = dCi ( Y, L ) ´ eC =a i dY Ci ( Y,L ) (4.15) dCi ( Y, L ) L L ´ =b eC = i dL Ci ( Y,L ) (a = constantă, b = constantă). În teoria matematică se cunoa şte faptul că, din condi ţiile prezentate, rezult ă următoarea formă a funcţiei C1(Y,L): C1 (Y, L) = A YaLb (4.16) Pentru a determina sensul şi intensitatea evolu ţiei consumului de bunuri şi servicii legate de utilizarea timpului liber, ca urmare a modific ării dimensiunii acestei secvenţe de timp, facem precizarea c ă, de fapt, volumul produc ţiei (Y) este funcţie de timpul de muncă (TM) şi productivitatea muncii (W). Mai mult, având în vedere limitarea timpului total disponibil (D), într-o perioadă determinată, timpul de muncă se poate considera ca o func ţie de timpul liber. Pentru aceasta, în analiz ă se pleacă de la premisa că timpul total disponibil (D) este calculat prin sc ăderea din timpul fizic a celorlalte elemente de timp, altele decât timpul de munc ă şi timpul liber, elemente considerate invariabile (de exemplu, timpul fiziologic de baz ă). În aceste condiţii, timpul de muncă se calculează ca diferenţă astfel: TM = D L, iar consumul de bunuri şi servicii legat de utilizarea timpului liber devine func ţie de W şi L (timpul total disponibil D este considerat, prin ipoteză, constant): Ci (W, L) = A [ W (D - L) ]a Lb (4.17) În relaţia de mai sus, semnifica ţia simbolurilor utilizate este următoarea: Ci - consumul de bunuri şi servicii legat de utilizarea timpului liber A - constantă de propor ţionalitate W - productivitatea muncii D - timpul total disponibil L - timpul liber a, b- parametrii constanţi (în funcţiile de tip putere, aşa cum este şi funcţia 48
calculată prin relaţiile de mai sus, parametrii ci. şi r3 calculaţi conform metodologiei prezentate sunt, de fapt, a şa cum s-a ar ătat, elasticităţile variabilei explicate în raport cu factorii de influen ţă). Sensul şi intensitatea influenţei dimensiunii timpului liber asupra consumului de bunuri şi servicii specifice se determin ă cu ajutorul derivatei par ţiale de ordinul întâi: ¶CL ( W, L ) (4.18) = AW a (D × L )a -1Lb-1[bD - ( a + b)L] ¶L Pentru ca funcţia să fie crescătoare în raport cu timpul liber trebuie ca derivata par ţială de ordinul întâi, calculată mai sus, să fie pozitivă: ¶Ci ( W , L ) ³ 0 Û bD - ( a + b)L ³ 0 (4.19) ¶L Din relaţia precedentă se deduce faptul c ă o condi ţie necesar ă pentru ca funcţia care modeleaz ă consumul de bunuri şi servicii legate de utilizarea timpului liber să fie crescătoare, în raport cu variabila analizat ă, constă în realizarea inegalităţii următoare: b L £ (4.20) D a+b Deoarece D = TM + L, relaţia precedentă se poate scrie, într-o formă echivalentă, astfel: b L £ (4.21) TM a unde TM - timpul de munc ă, iar celelalte simboluri au semnifica ţiile prezentate anterior. În aceste condiţii, creşterea dimensiunii timpului liber are ca efect o sporire a consumului de bunuri şi servicii specifice doar pân ă în momentul în care ponderea acestei secvenţe de timp în timpul total disponibil (L/D) nu depăşeşte propor ţia În care elasticitatea directă a consumului în raport cu timpul Liber contribuie la formarea randamentelor de scar ă ale procesului analizat (b/(a+b)). Acesta este, de fapt, pragul despre care s-a amintit în prezentarea efectelor (randamentelor factoriale) ale modific ării dimensiunii timpului liber asupra consumului de bunuri şi servicii specifice. Acest prag poate fi determinat şi pornind de la a doua rela ţie prezentată: consumul de bunuri şi servicii destinate utilizării timpului liber creşte pe măsura evoluţiei acestei secven ţe de timp, doar până în momentul în care raportul dintre timpul liber şi timpul de muncă (L/TM) nu depăşeşte raportul dintre elasticit ăţile factorilor timp liber şi venit (b/a). Dar, a - elasticitatea consumului de bunuri şi servicii destinate utilizării timpului liber poate fi exprimat ca raport între înclina ţia marginală spre consumul de acest tip (I) şi înclinaţia medie (Ci/Y). Atunci, ultima relaţie prezentată poate fi interpretată astfel: consumul de bunuri şi servicii destinate utilizării timpului liber (C1) creşte pe măsura creşterii acestei secvenţe de timp, doar până în momentul în care raportul dintre timpul liber şi timpul de muncă (L/TM) nu depăşeşte înclinaţia medie (C1/Y) spre consumul de bunuri şi servicii specifice (de fapt, ponderea acestui tip de consum în produsul intern brut), corectată cu raportul dintre elasticitatea consumului fa ţă de factorul timp liber (b) şi înclinaţia marginală spre acest tip de consum (l). b C L £ × i (4.22) TM I Y Oricum ar fi calculat şi interpretat, în ipotezele prezentate (elasticit ăţi constante), un asemenea prag exist ă. 49
4.2. Timpul liber şi ciclurile economice Nivelul la care se desf ăşoar ă diferitele procese şi activităţi în cadrul economiei naţionale înregistrează, în timp, anumite fluctuaţii. Noţiunea de fluctuaţ ie are, în acest context, semnifica ţia unui ansamblu de mişcări de creştere sau de sc ădere a nivelului activităţii economice. Evoluţia oscilatorie respectivă este măsurată prin variaţia unor indicatori (producţie, cerere, preţuri, ocupare ...), fără a se face, într-o primă abordare, preciz ări suplimentare privind ritmul şi intensitatea acestor mi şcări ascendente sau descendente. Mai mult, prin urmărirea fluctuaţiilor economice, în unele cazuri, poate fi identificată o anumită regularitate în dinamica proceselor respective, regularitate care a dus la apari ţia ideii de ciclicitate. Dacă existenţa fluctuaţiilor este, în general, recunoscut ă în teoria economic ă şi măsurată prin diferite tehnici statistice, regularitatea teoretic ă a acestor cicluri este una dintre problemele cele mai discutate în literatura de specialitate. În mod tradiţional, în acest context, sunt identificate şi analizate, pe de o parte, variaţiile (ciclurile) sezoniere şi, pe de alt ă parte, ciclurile economice cu perioade mai mari de un an. 4.2.1. Timpul liber şi sezonalitatea activit ăţii economice Fluctuaţiile (ciclurile) sezoniere reprezint ă oscilaţii în dinamica unui proces sau a unei activităţi economice, materializate în evolu ţii ascendente şi descendente care se repetă la un anumit interval de timp, de regul ă, egal sau mai mic de un an.
Cele mai cunoscute fenomene de sezonalitate sunt cele determinate de cauze naturale (cum ar fi alternan ţa anotimpurilor) sau de procese biologice (este analizat ă, de exemplu, sezonalitatea produc ţiei din agricultur ă determinată de cic1urile biologice specifice). Fluctuaţiile sezoniere în activitatea economică apărute ca urmare a alternanţei anotimpurilor sunt, pe de o parte, influen ţate direct de factorii naturali, dar şi, pe de altă parte, de tradiţiile şi obiceiurile din comportamentul grupurilor sociale. Acest din urmă factor are ca efect, de exemplu, concentrarea cererii pentru unele bunuri sau servicii în anumite perioade ale anului (îmbr ăcăminte de un anumit tip, cererea pentru jucării la sfâr şitul anului etc.). Analizate, în special, în legătur ă cu fenomenele din agricultur ă, construcţii, turism, comer ţ sau chiar industria extractiv ă, variaţiile sezoniere sunt mai pu ţin abordate în ceea ce prive şte, de exemplu, ansamblul industriei. Evident, ramurile menţionate induc o anumit ă sezonalitate în întreaga industrie (prin variaţia sezonier ă a ofertei de materii prime sau a cererii de produse prelucrate industrial). Însă, doar o condi ţio-nare de acest tip nu poate explica reducerea puternică a activităţii în perioada de var ă, în special în lunile iulie şi august. În condiţiile unei productivit ăţi a muncii cvasi-constante pe termen scurt, reducerea bruscă şi de mare amplitudine a produc ţiei industriale în lunile de var ă, comparativ cu media anual ă, poate fi explicată doar prin scăderea corespunzătoare a timpului de muncă. Acest fenomen are loc pe seama cre şterii importante a unei secven ţe semnificative din timpului liber anual, şi anume, concediul de odihn ă. În figurile următoare sunt prezentate, pentru exemplificarea sezonalit ăţii producţiei industriale În ansamblu, dinamica acestui indicator pentru anii 1989-1992, în patru ţări europene (Franţa, Belgia, Olanda şi Suedia).
50
51
În consecinţă, particularităţile structurii şi dinamicii anuale a timpului liber determină o evoluţie cu puternice caracteristici de sezonalitate a activit ăţii industriale. Reducerile de activitate induse de cre şterea sezonier ă a timpului liber ating, aşa cum sugereaz ă şi graficele prezentate, valori apreciate la circa 10-15 puncte procentuale (sau chiar mai mult), cu diferen ţieri, uneori semnificative, de la o ţar ă la alta (diferenţieri determinate de nivelul general de dezvoltare şi nivelul veniturilor, durata legal ă a concediului de odihn ă, dezvoltarea infrastructurii turistice, tradi ţii etc.). Evident, pe fondul dinamicii generale prezentate pentru produc ţia industrială, fiecare ramur ă sau subramur ă a industriei prezint ă propriile particularităţi. Cu atât mai mult, o asemenea afirma ţie se justifică la nivelul ramurilor economiei na ţionale, unde, aşa cum s-a ar ătat, variaţia sezonier ă a volumului de activitate este determinată şi de alţi factori (alternanţa anotimpurilor, ciclurile biologice ş.a.). De altfel, există activităţi economice a c ăror intensitate atinge un maxim tocmai în perioada iulie - august. în contextul prezentei analize, exemplele care se impun se refer ă Ia activitatea marilor societ ăţi petroliere care se ocup ă cu producerea şi vânzarea carburan ţilor pentru automobile, la activitatea turistic ă şi, mai general, la activităţile legate de utilizarea timpului liber. Analiza variaţiilor induse în activitatea economic ă de evoluţia timpului liber permite estimarea indicatorilor de sezonalitate privind dimensiunea acestei secven ţe de timp. Acurateţea acestor estimări depinde de calitatea informa ţiilor referitoare la dinamica lunar ă a productivit ăţii muncii şi de posibilitatea practic ă de separare a influenţei factorilor. Această din urmă condi ţie este impusă de faptul că oscilaţiile în dinamica activit ăţii economice sunt determinate - a şa cum s-a ar ătat - şi de alţi factori, care nu depind de evolu ţia sezonier ă a timpului liber. De altfel, chiar solicitarea unei secven ţe mai mari de timp liber (concediul de odihn ă) într-o anumită perioadă a anului este determinat ă, printre altele, de posibilit ăţile efective de utilizare a acestuia, posibilit ăţi condiţionate, la rândul lor, de factori naturali (temperatura aerului, precipitaţii etc.) şi nivelul veniturilor. În studiile de specialitate se apreciază că acest caracter de puternic ă sezonalitate a timpului liber anual nu se va accentua în viitor, chiar dac ă, pe termen lung, timpul liber va înregistra înregistra o tendinţă de creştere. Această evoluţie se explică prin faptul că, pe măsura creşterii duratei legale a concediului de odihn ă, se va manifesta o tendin ţă de fragmentare a acestuia, o preferinţă pentru vacan ţele scurte şi, corespunzător, o alocare a timpului liber anual după o curbă cu mai multe puncte de maxim local. În această situaţie, f ără ără să dispar ă, oscilaţiile în volumul activit ăţii economice 52
determinate de sezonalitatea timpului liber se vor atenua. 4.2.2. Timpul liber şi fluctuaţiile economice pe termen mediu şi lung În ceea ce priveşte fluctuaţiile cu perioade mai mari de un an în teoria economică se face, de obicei, distinc ţie între ciclurile economice cu perioade lungi (Kondratieff) şi ciclurile care se manifest ă la intervale de timp mai scurte (ciclul Kitchin şi ciclul Juglar). Ciclul Kitchin se consider ă c ă are o periodicitate de aproximativ 40 luni şi, de obicei, este explicat prin manifestarea unor procese specifice în gestiunea stocurilor. Ciclul de acest tip afecteaz ă ansambluleconomiei şi, chiar dac ă nu se manifest ă ca o veritabil ă criz ă economic ă, poate avea ca efect o încetinire a cre şterii în perioadele de expansiune sau o accelerare
a declinului economic în fazele de depresiune ale unui ciclu Juglar.
Ciclul Juglar, cu o periodicitate între 6 şi 10 ani, afecteaz ă concomitent nu numai cele mai importante ramuri ale economiei na ţ ionale, ionale, ci se manifest ă şi pe o arie geografic ă mai extinsă (eventual în, cvasi-totalitatea ţărilor). De asemenea, se înregistreaz ă un ecart însemnat între nivelul general al activit ăţ ăţ iiii atins în punctul de maxim şi cel de minim. Depresiunea în cazul ciclurilor Jugtar are o intensitate sporit ă în perioadele descendente din ciclurile Kondratieff, iar expansiunea expansiunea este viguroasă atunci când are loc pe fondul unei faze ascendente a unui ciclu Kondratieff. Ciclul Kondratieff are, are, la fel, un caracter general (se manifest ă la nivelul cvasi-totalit ăţ ionale şi în majoritatea ţărilor), iar ăţ iiii ramurilor economiei na ţ ionale perioadele ascendente şi descendente se reiau la un interval de ordinul a o jumătate de secol (50 - 60 ani). Conjunctura economic ă general ă creată de situarea economiei într-o anumit ă ără îndoială, dimensiunea fază a unuia dintre ciclurile prezentate influen ţează, f ără timpului liber. Această influenţă se manifestă, atât în mod direct, cât şi mediat, prin intermediul altor secven ţe ale timpului total disponibil. În ceea ce priveşte influenţa directă, în fazele de expansiune economic ă se ăşoar ă două procese de sens contrar care, corelate, determin ă dimensiunea desf ăş timpului liber. Pe de o parte, dinamismul economic, în condi ţiile unui deficit pe piaţa muncii, are ca efect o reducere a timpului liber. Pe de alt ă parte, creşterea veniturilor, proces care înso ţeşte dezvoltarea economic ă, implică, aşa cum s-a ar ătat, manifestarea unei tendin ţe generale de cre ştere a timpului liber. În fazele de depresiune (sau chiar în perioadele de recesiune economic ă), există o tendin ţă de reducere a cererii de timp liber (ca efect de venit), concomitent cu manifestarea unei tendin ţe de sens contrar, de cre ştere a acestei secven ţe de timp ca urmare a preocupărilor pentru atenuarea dezechilibrelor pe pia ţa muncii. Pot fi identificate, de asemenea, unele influen ţe indirecte, mediate. Prin relaţia care se stabile şte între starea economiei şi nivelului ofertei de locuri de munc ă este determinat ă implicit evolu ţia cererii de timp de muncă. Având însă în vedere situa ţia de relativă complementaritate între timpul de munc ă şi timpul liber, influenţa menţionată se transfer ă asupra acestei din urmă secvenţe a timpului total disponibil. De asemenea, o astfel de rela ţie de condi ţionare între starea economiei şi timpul liber se stabile şte prin intermediul unor elemente care ţin de contextul general 53
creat pentru dimensionarea şi a celorlalte secven ţe de timp complementare timpului liber timp destinat transportului, timp dedicat producerii unor bunuri sau serviciilor pentru autoconsum ş.a. Totodată, conjunctura determinat ă de situarea activit ăţii economice într-o anumit ă fază (ascendent ă sau descendent ă) a ciclului economic implică apariţia unor condiţii generale care pot favoriza (sau, dup ă caz, pot bloca) ocuparea timpului disponibil cu activit ăţi specifice timpului liber. Pe de altă parte, aşa cum s-a ar ătat, dimensiunea timpului liber, favorizând, între anumite limite, creşterea cererii de bunuri şi servicii specifice, poate duce la accelerarea proceselor de relansare în fazele ascendente ale ciclurilor economice sau de atenuare a declinului şi gr ăbire a relansării dacă economia se g ăseşte în faza descendentă a unui asemenea ciclu.
4.3. Timpul liber şi şomajul În abordarea relaţiei dintre timpul liber şi şomaj este necesar ă, mai întâi, analizarea unui aspect care ţine de con ţinutul celor două noţiuni. Mai exact, este timpul disponibil al individului aflat în situa ţia de şomaj un timp liber ? Evident, un răspuns categoric - oricare ar fi acesta - este riscant şi necesită dezvoltări mai ample în domenii care nu fac obiectul prezentei lucr ări. De aceea vom încerca doar schiţarea unor direc ţii de abordare a acestei probleme. Dacă definim timpul liber (pornind de la bugetul de timp) ca diferen ţă între timpul fizic total şi celelalte “secvenţe impuse” (timpul fiziologic de baz ă, timpul de muncă - inclusiv timpul de transport, timp pentru alte activit ăţi) am putea fi tenta ţi să consider ăm timpul disponibil al individului aflat în situa ţia de şomaj ca timp liber. Depăşind însă viziunea (strict ă) fizic dimensional ă, trebuie să. ţinem seama de faptul că “ valoarea valoarea timpului liber rezult ă din alegerea sa liber ă”. În această accepţiune, şomajul şi timpul liber se exclud într-un fel. Cel puţin în măsura în care “este adevărat faptul că a nu munci nu constituie o alegere sau o libertate pentru aceasta care este în şomaj. Timpul liber îi este impus, este un timp constrâns şi for ţat, în majoritatea cazurilor, prost tr ăit şi extrem de rar folosit”. În această ordine de idei, problema dacă timpul disponibil al individului aflat în situa ţ ia ia de şomaj este timp liber ar putea fi analizat ă, într-o oarecare măsur ă, în contextul disputei teoretice dintre curentele de gândire “clasice” (liberale) şi “keynesiste” privind natura şomajului: voluntar sau involuntar. Potrivit teoriei “clasice” şi “neoclasice” cererea de locuri de munc ă este func ţ ie cresc ătoare de salariu, iar oferta de locuri de munc ă poate fi ţ ie considerat ă ca o func ţ ţie ie descresc ătoare de aceea şi variabil ă. În aceste condi ţ ţ iiii cererea şi oferta pe piaţ a muncii se regleaz ă automat după schema clasic ă de func ţ ţionare ionare a oric ărei pieţ e cu concuren ţă pur ă şi perfect ă. Existenţ a unui dezechilibru de tipul şomajului (cererea de locuri de munc ă mai mare decât oferta) în mod logic ar trebui să duc ă Ia sc ăderea “preţ ului” ului” muncii (salariul). Însă salariaţ iiii (sau organizaţ iile iile sindicale) se opun unei asemenea evolu ţ ii. ii. În aceste condi ţ ţiii i dezechilibrul se menţ ine, ine, rigiditatea la sc ădere a salariului fiind principala cauz ă a şomajului. În consecin ţă, şomajul nu poate fi decât fric ţ ţional, ional, pasager sau are caracter voluntar. Potrivit teoriei keynesiste, spre deosebire de teoria clasic ă a şomajului, cauzele acestui fenomen se situeaz ă nu pe piaţ a muncii, ci pe pia ţ a bunurilor şi serviciilor şi pe piaţ a monetar ă. Keynes admite existenţ a rigidit ăţ ilor pe piaţ a muncii (exist ă sindicate care se opun oric ărei reduceri ăţ ilor a salariului) şi aceste rigidit ăţ ie pot duce Ia ăţ i în sistemul de remunera ţ ie apari ţ ţia ia unor fenomene de şomaj voluntar, însă nu sunt responsabile în 54
privinţ a ansamblului fenomenului respectiv. Mai mult, nu numai c ă reducerea salariilor nu ar avea ca efect, în mod necesar, sc ăderea şomajului, dar ar avea chiar un rol nefast asupra ocup ării. Aceasta deoarece salariul nu este doar un simplu “pre ţ al muncii”, ci este, în acelaşi timp, un element de venit. Sc ăderea salariului ar duce la sc ăderea cererii pe piaţ a bunurilor şi serviciilor având ca efect reducerea produc ţ i ei. ţiei. Or, reducerea produc ţ i ei va duce la sc ăderea numărului locurilor de ţiei munc ă, deci creşterea şomajului. nefiind, în esenţă, un fenomen generat de un anumit comportament al lucr ătorilor, şomajul este, în mare măsur ă, involuntar. Acceptând un anumit punct de vedere privind natura şomaju-lui, aceasta va influenţa poziţia faţă de problema consider ării (sau nu) ca timp liber a timpului disponibil pentru persoanele aflate în situa ţia de şomaj. Este necesar, în acest context, să semnal ăm faptul că, inclusiv în cazul accept ării existenţei şomajului voluntar (şomaj determinat de un anumit comportament al lucr ătorilor pe piaţa muncii, comportament considerat ca tendin ţă globală, obţinută eventual prin compunerea vectorial ă a unor comportamente individuale), nu dispare în totalitate caracterul impus al timpului disponibil, exceptând situa ţiile când părăsirea locului de muncă se face în urma unei decizii a individului. Remarc ăm, în aceast ă ordine de idei, faptul că, în sensul strict al no ţiunii, aceast ă din urmă situaţie nu se încadrează în fenomenul de şomaj, decât dacă întreruperea activit ăţii din proprie ini ţiativă este urmată de căutarea unui alt loc de munc ă adecvat aspira ţiilor proprii. Progresele importante realizate în domeniul productivit ăţii muncii, datorate, în special, automatiz ării şi unei mai bune organiz ări a producţiei corelate cu limitele obiective ale cre şterii economice în ritmuri înalte au dus la degradarea continu ă a ofertei de locuri de munc ă. Istoric, sporirea productivităţii în sectorul primar (agricultur ă, silvicultur ă, industrii extractive) a fost însoţită de creşterea în ritm susţinut a ofertei de locuri de muncă în sectorul secundar (industria prelucr ătoare, construcţiile). Apoi, în măsura în care cre şterea productivit ăţii muncii în sectorul secundar a devansat evolu ţia cererii de produse prelucrate industrial, for ţa de muncă s-a orientat spre sectorul ter ţiar (identificat, în linii mari, cu serviciile personale şi colective). Creşterea extraordinar ă pe care a înregistrat-o acest sector a f ăcut ca, în ţările care au urmat toate etapele procesului descris, popula ţia ocupat ă în sectorul ter ţiar să ajungă la 2/3 din întreaga popula ţie ocupat ă. Procesul ireversibil de creştere puternică a productivităţii muncii în aceste activit ăţi, declanşat în special de apariţia şi extinderea utilizării calculatorului electronic, duce, în perioada actual ă, la o relativă atenuare a procesului de creare a unor noi locuri de munc ă în ter ţiar şi o redimensionare a nivelului, duratei şi structurii şomajului (evident, procesul este mai complicat, acestei tendin ţe “istorice” suprapunându-se evolu ţiile tenden ţiale sau conjuncturale ale diferi ţilor factori de influenţă). Ieşirea dintr-o asemenea situa ţie se poate realiza, în principal, pe dou ă căi. Prima constă în a l ăsa să se adânceasc ă fenomenul declan şat (deteriorarea ocupării) în paralel cu creşterea nivelului aloca ţiilor de şomaj şi a duratei de acordare a acestor indemniza ţii (creşterea gradului de protec ţie socială a şomerilor). În analiza unei asemenea variante trebuie avut în vedere faptul c ă problema şomajului nu poate fi redus ă doar la elemente de subzisten ţă economic ă. Aceasta deoarece “...chiar dacă baremurile aloca ţiei de şomaj sunt revăzute, chiar dac ă şomerii obţin un venit decent şi condi ţii bune de via ţă, ei vor r ămâne ni şte asistaţi. Ei vor r ămâne nişte excluşi. Modurile de via ţă a acestora (persoanele ocupate, pe de o parte şi persoanele în şomaj, pe de alt ă parte - nota ns.) vor fi atât de diferite încât va rezulta o agravare a inegalit ăţilor (materiale sau psihologice), opozi ţii şi conflicte şi în perspectivă o amenin ţare permanent ă cu destabilizarea social ă şi politică”. 55
În literatura de specialitate consacrată problemei şomajului şi soluţiilor de atenuare a acestui fenomen varianta analizat ă mai sus este respinsă cu argumente de natur ă economic ă, socială şi chiar politică.
Întrebări recapitulative 1. 2. 3. 4.
Cum caracterizaţi capacitatea de absorb ţie a pieţei interne? Interpretaţi înclinaţia medie spre consum? Ce semnificaţie are noţiunea de fluctuaţie? Caracterizaţi raportul timp liber-şomaj.
Teste gril ă pentru autoevaluare 1. Capacitatea de absorbţie a pieţei interne este determinat ă de: a. consumul final; b. formarea brută de capital; c. volumul importurilor; d. volumul exproturilor. A (a, b); B (c, d); C (b, c); D (a, b, c, d) 2. Înclinaţia medie spre consum reprezint ă: A. raportul dintre export şi import; B. raportul dintre consumul total şi venit, într-o perioadă determinată; C. raportul dintre veniturile prezentate şi cele din perioada anterioar ă; D. raportul dintre veniturile preliminare şi cele din prezent. 3. Echilibrul global se bazează pe: A. egalitatea generală dintre resurse (produc ţie şi import) şi utilizări finale (consumul popula ţiei, consumul administra ţiilor publice şi private, formarea brut de capital, exportul); B. egalitatea dintre exporturi şi importuri, într-o perioadă determinată; C. egalitatea dintre salarii şi profituri; D. egalitatea dintre veniturile prezente şi cele viitoare (estimate). 4. Fluctuaţiile activităţii economice, semnifică: A. recesiunea activităţii economice; B. mişcări de creştere sau de scădere a nivelului activit ăţii economice; C. creşterea, f ără întrerupere, a activităţi economice; D. caracterul constant al evoluţiei indicatorilor macroeconomici. 5. Şomajul semnifică: a. excedentul de for ţă de muncă neocupată; b. populaţia în perioada de pregî ătire profesională; c. populaţia pensionată; d. excedentul cererii de for ţă de muncă.
Bibliografie selectiv ă 1. Angelescu Coralia, Jula Dorin (1997), Timpul liber, Editura Economică, Bucureşti, pg.127-138, 141-154. 2. Angelescu Coralia (1980), Timpul liber ca factor economic, lito A.S.E.
56
Capitolul 5 ALTE CONSECINŢE ECONOMICE ŞI SOCIALE ALE TIMPULUI LIBER (CONSECIN ŢE LA NIVEL MICROECONOMIC)
Obiective: înţelegerea rela ţiei de cauzalitate dintre cre şterea general ă a timpului liber (zilnic sau săptămânal) şi creşterea stării generale de sănătate a lucr ătorilor; demonstraţia relţiei dintre reducerea timpului de munc ă şi sporirea secvenţei de timp care poate fi dedicat rezolv ării unor sarcini sociale, în special familiale; caracterizarea efectului absenteismului în munc ă. Rezumat: Reducerea selectivă a duratei muncii are efecte favorabile asupra
sănătăţii poamenilor, asupra atenu ării absenteismului în muncă şi asupra evolu ţiei productivităţii muncii. Totodată, prin reducerea duratei muncii, în condi ţiile neschimbării productivităţii, poducţia scade. Cuvinte cheie: securitatea muncii, rata de activitate, absenteismul în munc ă.
Pe lângă aspectele macroeconomice analizate, dimensiunea timpului liber şi repartizarea zilnică, lunar ă, anuală sau în decursul vie ţii a unor secvenţe ale acestei componente a timpului total disponibil, au a şa cum s-a ar ătat, multiple consecin ţe economice şi sociale la nivel microeconomic. Fără a ne propune o abordare exhaustiv ă a acestor consecin ţe, o sinteză a unor asemenea efecte, pornind de la perspectivele de evolu ţie a dimensiunii diferitelor secvenţe din structura timpului liber, este prezentat ă în tabelul următor. Tabelul nr. 5.1
Efecte ale diferitelor scenarii de evoluţ ie a dimensiunii şi structuri timpului liber (a) creşterea general ă a timpului liber zilnic şi/sau să pt ămânal; (b) reducerea selectiv ă a duratei muncii; (c) prelungirea concediilor anuale f ără frac ţi onarea acestora. Efecte previzibile: (+) Scenariul: (+) favorabile (a) (b) (c) (—) neglijabile (-) negative Sănătatea lucr ătorilor şi securitatea muncii ++ +++ + Rata de activitate feminin ă + — — Absenteismul în muncă + ++ — Productivitatea orar ă a muncii ++ +++ Dinamica producţiei pe termen mediu Obs. În tabelul de mai sus, numărul semnelor indică intensitatea cu care se manifestă efectele respective Sursa: Prelucrat după Plan et prospectives, Commissariat General du Plan, Ed.Armand Colin, Paris, 1970, pag.165-167. 57
Aşa cum se observ ă din tabelul de mai sus, reducerea selectiv ă a duratei muncii are, potenţial, efecte favorabile asupra s ănătăţii lucr ătorilor, asupra atenuării absenteismului în munc ă şi asupra evolu ţiei previzibile a productivit ăţii muncii orare. De asemenea, având în vedere faptul c ă, pe termen scurt şi mediu, prin reducerea duratei muncii, în condi ţii neschimbate de productivitate, produc ţia scade, aceast ă scădere va fi minimă dacă reducerea muncii va avea Ioc selectiv, în mod diferen ţiat în funcţie de specificul activit ăţilor desf ăşurate.
5.1. S ănătatea lucr ătorilor şi securitatea muncii Realizarea fiecăreia dintre alternativele prev ăzute în diferitele scenarii de evoluţie viitoare a dimensiunii şi structurii timpului liber are asupra individului şi societăţii, aşa cum s-a ar ătat, o serie de efecte - previzibile -, mai mult sau mai pu ţin cuantificabile. Creşterea generală a timpului liber zilnic şi/sau săptămânal, indiferent dacă această evoluţie are loc pe seama reducerii duratei muncii sau a sc ăderii altor secvenţe de timp complementare timpului liber (faţă de timpul fizic total, are ca efecte probabile o creştere a stării generale de sănătate a lucr ătorilor şi o reducere a riscurilor de accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale. Aceste efecte se manifestă ~ toate scenariile avute în vedere, îns ă cu intensitate diferită şi sunt explicate, în principal, prin cre şterea posibilităţilor de refacere a capacit ăţii de muncă prin odihnă şi recreere. Evident, intensitatea unor asemenea consecin ţe pozitive asupra s ănătăţii şi securităţii în muncă a lucr ătorilor este maximă atunci când durata muncii se reduce selectiv şi priveşte, în special, acele sectoare unde timpul de munc ă depăşeşte media naţională sau în care pericolul unor accidente şi riscul unor îmboln ăviri profesionale este ridicat. Dacă strategia adoptată priveşte prelungirea concediilor anuale (cu sau f ără fracţionarea acestora) efectul asupra s ănătăţii lucr ătorilor şi securităţii muncii este, la fel, pozitiv, însă mai redus ca intensitate. Ca poziţie intermediar ă, se situează strategia de cre ştere general ă a timpului liber zilnic şi/sau săptămânal.
5.2. Rata de activitate feminină Ocuparea împreună cu inflaţia, dinamica producţiei şi evoluţia datoriei publice (interne şi externe) constituie cele patru axe principale la care se raporteaz ă orice strategie de dezvoltare la nivel macroeconomic. În acest context, estimarea efectelor previzibile asupra ocupării, chiar în situaţia proiectării unor simple măsuri de politică economic ă ş i/sau socială ( şi cu atât mai mult în cazul constituirii şi evaluării unor scenarii alternative), reprezint ă o constantă a analizelor prospective. În ceea ce priveşte rata de activitate, se consider ă că efectele cre şterii unei anumite secvenţe din structura timpului liber (în afara consecinţelor deja semnalate) se manifestă, în special, asupra ocup ării feminine. Aceasta, deoarece reducerea timpului de munc ă sporeşte secvenţa de timp care poate fi dedicat rezolv ării unor sarcini sociale, în special familiale. în consecin ţă, evoluţia în sensul men ţionat a timpului liber va duce, probabil, atât la o cre ştere a solicitărilor din partea popula ţiei feminine pe piaţa muncii cât şi Ia o creştere a posibilităţilor de a obţine un post (în condiţiile în care timpul disponibil în afara muncii este suficient, astfel încât s ă permită şi rezolvarea altor sarcini). În acest context, cel puţin potenţial, creşterea timpului liber zilnic şi/sau săptămânal poate avea efecte semnificative asupra ocup ării feminine. 58
Însă, cum sarcinile cronofage menţionate înseamnă pentru popula ţia feminină, de cele mai multe ori, preocup ări familiale zilnice (sau în orice caz, solicit ări la intervale relativ scurte de timp), prelungi-rea concediilor anuale (cu sau f ără fracţionarea acestora) va avea, probabil, efecte neglijabile asupra modific ării ratei de activitate feminină. La fel, reducerea selectiv ă a duratei muncii nu va avea, probabil, consecin ţe majore asupra ocup ării feminine deoarece, de obicei, locurile de munc ă vizate prin aceste măsuri nu sunt din categoria celor În care se concentreaz ă for ţa de muncă feminină.
5.3. Absenteismul în munc ă Absenteismul este definit ca un fenomen social cu implica ţii economice, care se manifest ă prin absenţa frecventă şi nemotivată a lucr ătorilor de la locul de muncă. în acest context, nu se consider ă absenteism situa ţiile de concediu medical sau alte concedii legale (de exemplu, concediile de odihn ă, concediile pentru studii etc.). Rata absenteismului se calculeaz ă ca raport între numărul de zile absentate de c ătre salariaţi într-o anumită perioadă şi numărul legal al zilelor de muncă. Absenteismul este un fenomen întâlnit, în special, în cazul activit ăţilor care se desf ăşoar ă în condi ţii dificile, prezintă un risc ridicat de accidente sau de îmboln ăviri profesionale, precum şi în situaţia activităţilor repetitive, obositoare, monotone sau degradante desf ăşurate în spaţii CIeSCIIISe etc. Se înregistrează şi o anumită sezonalitate a absenteismului. lama, de exemplu, rata specific ă înregistrează o tendinţă de creştere. Pe de altă parte, absenteismul în munc ă poate avea cauze de natur ă subiectivă (aceste cauze determinând o anumit ă atitudine faţă de muncă). Pornind de la factorii men ţionaţi (obiectivi şi/sau subiectivi), exist ă, aşa cum sa ar ătat, atât activităţi cât şi grupuri sociale pentru care “riscul” absenteismului este relativ ridicat. Însă, pe acest fond, manifestarea efectiv ă a fenomenului este datorat ă, de cele mai multe ori, apari ţiei unor situa ţii accidentale, neprev ăzute. Reducerea (selectivă) în aceste situaţii a duratei muncii poate avea efecte favorabile asupra fenomenului men ţionat De asemenea, se consider ă că o creştere generală a timpului liber zilnic şi/sau săptămânal ar putea atenua tenta ţia de absenteism, însă într-o măsur ă mai mică decât în primul scenariu (reducerea selectivă a duratei muncii), în schimb, cre şterea timpului liber prin prelungirea concediilor anuale nu va avea, probabil, consecin ţe semnificative asupra acestui fenomen, având în vedere faptul c ă manifestarea concret ă a absenteismului este, după cum s-a constatat, determinat ă În mare măsur ă de situa ţii conjuncturale, accidentale. Or, aceste situa ţii a căror apariţie este dificil de prev ăzut sunt greu de evitat prin adoptarea unor măsuri care privesc numai dimensionarea secven ţei anuale a timpului liber.
Întrebări recapitulative Cum explicaţi faptul că reducerea selectiv ă a duratei muncii are efecte pozitive asupra sănătăţii lucr ătorilor? Dar asupra absenteismului în munc ă? Explicaţi relaţia dintre reducerea duratei muncii şi scăderea producţiei, dacă productivitatea r ămâne cosntantă? Creşterea general ă a timpului liber poate avea ca efecte cre şterea stării generale de sănătate a lucr ătorilor şi o reducere a riscurilor de acidente de munc ă sau îmbolnăvirilor profesionale? Creşterea timpului liber poate avea efecte semnificative asupra ocup ării feminine? 59
Teste gril ă pentru autoevaluare 1. Reducerea selectivă a duratei muncii are efecte favorabile asupra: a. sănătatea lucr ătorilor; b. atenuării absenteismului în munc ă; c. evoluţiei previzibile a productivit ăţii muncii rare; d. reducerii duratei medii a viaţii populaţiei. A (a, b, c, d); B (a, b, c); C (b, c); D (c, d) 2. Creşterea general ă a timpului liber are ca efecte probabile: creşterea stării generale de sănătate a lucr ătorilor; reducerea riscurilor de accidente de muncă; reducerea riscurilor de îmbolnăviri profesionale; creşterea ratei şomajului. A (a, b, c); B (a, b, c, d); C (b, c); D (b, c, d) 3. Creşterea timpului liber poate avea ca efecte semnificative: sporirea ocupării for ţei de muncă feminine, în special familiale; eşalonarea concediilor de odihn ă; diminuarea timpului de şcolarizare; sporirea duratei medii a vie ţii. 4. Absenteismul este un fenomen social cu implica ţii economice care se manifestă prin: plecarea nemotivat ă şi frecventă a lucr ătorilor de la locul de muncă; absenţa nemotivată şi frecventă a lucr ătorilor de la locul de muncă; plecarea în concediile legale de odihnă; absenţa motivată, nefrecventă de la locul de muncă. 5. Absenteismul este un fenomen întâlnit, în special, în cazul activit ăţilor care: a. se desf ăşoar ă în condi ţii dificile; b. prezintă un risc ridicat de accidente; c. prezintă risc de îmbolnăviri profesionale; d. presupun activit ăţi repetitive, obositoare, monotone, degradante sau desf ăşurate în spaţii deschise. A (a, b); B (b, c, d); C (a, b, c, d); D (c)
Bibliografie selectiv ă 1. Angelescu Coralia, Jula Dorin (1997), Timpul liber, Editura Economică, Bucureşti, pg.165-170. 2. Angelescu Coralia (1980), Timpul liber ca factor economic, lito A.S.E.
60
Capitolul 6 PROGNOZA DIMENSIUNII TIMPULUI LIBER
Obiective: justificarea tendinţei de creştere a timpului liber; anticiparea faptului că regândirea şi implementarea practic ă a dimensiunii timpului liber se va regăsi în timp liber efectiv pe baza materialelor adecvate şi serviciilor specifice; prefigurarea prognozei dimensiunii timpului liber ca element util în evaluarea dimensiunii viitoare a unui segment al cererii de bunuri şi servicii. Rezumat: Timpul liber va cunoa şte o tendinţă de creştere, De aceea
prognoza dimensiunii timpului liber paote fi util ă în evaluarea unor segment ale cererii de bunuri şi servicii. Cuvinte cheie: prognoză, secvenţe de timp liber.
Construirea proiecţiilor privind timpul liber, a alternativelor posibile şi dezirabile, evaluarea probabilit ăţilor de realizare a acestora şi, eventual, precizarea unei variante de evoluţie cu verosimilitate maximă întâmpină o serie de obstacole, unele comune oricărei abordări prospective, altele specifice domeniului analizat. Orice prognoză implică un anumit grad de incertitudine provenit din imposibilitatea control ării tuturor condiţiilor în care se vor desf ăşura evenimentele viitoare. Într-o abordare prospectivă a timpului liber, dificult ăţile principale nu apar atunci când se pune problema direc ţiei sale de evolu ţie, deoarece majoritatea opiniilor converg spre a considera c ă, cel puţin pe termen lung, timpul liber va cunoaşte o tendinţă de creştere. Principalele dificult ăţi în demersul prospectiv const ă în stabilirea dimensiunii efective a acestei secvenţe de timp la nivelul individului, a familiei, a grupurilor sociale şi, în general, a întregii societ ăţi. Doar un astfel de calcul face posibilă crearea condi ţiilor de transformare a timpului liber poten ţial în timp liber efectiv, proces care presupune existen ţa unei baze materiale adecvate şi a serviciilor specifice. În acest context, prognoza dimensiunii timpului liber poate fi un element util ţn evaluarea dimensiunii viitoare a unui segment semnificativ al cererii de bunuri şi servicii. Or, majoritatea acestor servicii au caracter comercial şi, în consecinţă, prognoza timpului liber poate fi utilizat ă în orientarea procesului de investi ţii la nivelul agenţilor economici.
6.1. Probleme generale -
Prognoza timpului liber presupune abordarea a cel puţin două aspecte: stabilirea dimensiunii acestuia; calculul structurii, determinate de alocarea secvenţelor de timp liber pe tipuri de activităţi. Cantitatea şi felul informaţiilor ce se pot obţine impun prognozei indicatorilor 61
de timp liber unele restric ţii metodologice. Corespunz ător direcţiilor de condi ţionare, proiectarea poate fi f ăcută din interiorul sistemului „timp liber” (din punctul de vedere al manifestării necesităţilor care formează conţinutul timpului liber) sau din exterior (pornind de la factorii de care depinde m ărimea acestuia). Demersul metodologic de prognozare indirect ă este justificat de faptul c ă timpul liber este un fenomen determinat de societate, de consecin ţele sociale ale dezvoltării economice. Un alt motiv îl constituie posibilit ăţile de cuantificare a acestor fenomene. Astfel, mărimea timpului liber poate fi considerat ă ca o funcţie de mai multe variabile, de forma: l = l(d,t,g,n,e) (6.1) unde: I - timpul liber d - durata zilei (săptămânii) de muncă; t - timpul destinat transportului la şi de la locul de muncă; g - timpul destinat activităţilor gospodăreşti; n - timpul destinat satisfacerii necesit ăţilor fiziologice de bază; e - alte elemente care restric ţionează mărimea timpului liber.
6.2. Analiza influenţ ei unor elemente ale bugetului de timp Influenţ a reducerii duratei zilei de munc ă asupra timpului liber Având în vedere relativa complementaritate dintre timpul efectiv de muncă şi timpul liber, funcţia prezentată este des-cresc ătoare în raport cu variabila d (durata timpului de muncă): ¶ I( d, t, g, n, e ) < 0 (6.2) ¶d adică reducerea duratei zilei de munc ă are ca efect poten ţial o creştere a timpului liber şi invers. Scăderea timpului alocat procesului de produc ţie în bugetul total de timp este condiţionată de evoluţia corespunzătoare a productivităţii muncii. Considerând ca unitate de timp s ăptămâna şi notând: N - numărul lucr ătorilor, Wh - productivitatea muncii orare, ds(h) - durata în ore a săptămânii de lucru, T - fond de timp de muncă disponibil săptămânal, în ore, P - producţia în acelaşi interval, între aceste mărimi există relaţiile: T = ds(h) × N (6.3) P = wh × ds(h) × N (6.4) Dacă numărul lucr ătorilor este considerat invariabil şi impunem condi ţia ca producţia să fie realizată la nivelul iniţial, reduce-rea duratei săptămânii de lucru de la ds(h) la d1s(h) va impune cre şterea productivităţii orare a muncii, astfel încât: (6.5) w h × ds(h ) × N = w1h × d1s(h) × N unde, în partea stâng ă a egalit ăţii se calculează nivelul producţiei în condi ţiile iniţiale. iar în partea dreaptă, după reducerea duratei s ăptămânii de lucru. Din rela ţia de mai sus se deduce faptul c ă indicele de creştere a productivităţii muncii orare trebuie să fie egal, ca valoare, cu inversul indicelui duratei s ăptămânii de lucru, pentru a se realiza compensarea mic şor ării fondului total de timp de muncă disponibil. Funcţia ce exprimă dependenţa duratei timpului de muncă de productivitatea muncii este descresc ătoare în raport cu aceast ă variabilă: 62
¶d <0 (6.6) ¶w sau, considerând l = l(w), din formula de derivare a funcţiilor compus rezult ă: ¶I ¶I ¶d = × >0 (6.7) ¶w ¶d ¶w adică funcţia l este crescătoare în raport cu variabila w, cu alte cuvinte, cre şterea productivităţii muncii creează potenţial condi ţii de sporire a timpului liber. În ceea ce priveşte forma analitică a funcţiei ce exprimă dependenţa dintre reducerea timpului de munc ă, respectiv creşterea timpului în afara procesului de producţie şi evoluţia timpului liber, consider ăm că se impun câteva preciz ări: - alocarea timpului disponibil pentru activităţi de genul celor încadrate în sfera timpului liber are loc doar dup ă depăşirea unui prag minim al timpului din afara procesului de produc ţie; - după asigurarea secven ţelor de timp dedicate activit ăţilor cu caracter obligatoriu, exist ă posibilitatea ca elasticitatea func ţiei l, în raport cu creşterea timpului disponibil, să ia valon mai mari decât 1 (având în vedere bazele diferite de raportare a ritmului de cre ştere) şi, la limită, să tindă spre aceast ă valoare. Adică, aproape toat ă creşterea de timp în afara procesului de producţie să se transforme în timp liber. O astfel de func ţie a rputea fi: x-c I( x ) = bx × (6.8) x+a unde: x - timpul disponibil în afara procesului de producţie; c - pragul minim al variabilei x, începând de la care se pune problema timpului liber (timp minim necesar pentru satisfacerea necesit ăţilor fiziologice, activităţi-lor gospodăreşti, îngrijirea copiilor etc.); a,b - parametrii funcţiei, determinaţi pe baza senilor de date statistice. Numărul mediu de ore ale s ăptămânii de lucru se stabile şte pe baza unui complex de factori economici şi sociali. Deşi constituie o important ă cale de creştere a timpului liber, reducerea duratei săptămânii de lucru este limitat ă, aşa cum s-a ar ătat, de evoluţia cererii globale de bunuri şi servicii şi de dinamica productivit ăţii muncii. Timpul necesar deplasării Ia şl de Ia locul de munc ă Abordând evoluţia timpului liber prin prisma timpului necesar deplas ării la şi de la locul de muncă (simbolizat t) este evident că funcţia l este descrescătoare în raport cu acesta. Mai mult decât atât, se poate considera, într-o primă aproximare: ¶I = -1 (6.9) ¶t ecuaţie cu derivate par ţiale cu soluţia: l (t) = - t + f1(d,g,n) (6.10) Această relaţie sugerează alocarea unei cantit ăţi din timpul suplimentar obţinut ca urmare a reducerii duratei deplas ării la şi de la locul de munc ă pentru alte activităţi, diferite de cele circumscrise sferei timpului liber, respectiv, în cazul cre şterii timpului necesar deplas ării, aceasta nu se realizează în totalitate pe seama timpului liber , ci, o anumită cantitate se consumă din fondul altor activităţi. Relaţiile precedente, cuprinzând termenii „timp disponibil” în afara procesului de producţie şi „timp necesar deplas ării la şi de la locul de muncă”, sunt proprii categoriei de popula ţie ocupată. Pentru alte categorii, aceşti termeni trebuie adecva ţi pentru a exprima activit ăţile caracteristice (de exemplu: ore de curs pentru elevi şi studenţi). 63
Timpul necesar pentru activit ăţ i gospod ăreşti Timpul destinat activit ăţilor gospodăreşti depinde de o serie de factori care constituie ambian ţa vieţii sociale, de familie. Se poate considera: G = g (c, s, r, a) (6.11) unde: g - timpul necesar pentru activit ăţi gospodăreşti; c - gradul de înzestrare a familiilor cu obiecte de uz casnic, exprimat prin nivelul (valoarea) şi structura dotărilor cu astfel de aparate, pe familie; s - dezvoltarea şi utilizarea serviciilor specializate pentru educa ţia şi îngrijirea copiilor r - dezvoltarea re ţelei de magazine şi a unităţilor administrative (inclusiv transportul spre şi de la aceste unit ăţi); a - alte elemente (asigurarea serviciilor pentru între ţinerea şi repararea aparatelor de uz casnic, utilizarea serviciilor de alimenta ţie publică etc.). Funcţia g este descresc ătoare în raport cu variabilele prezentate, iar, la rândul lor, factorii de influen ţă a timpului destinat activit ăţilor gospodăreşti, exprimaţi prin indicatorii caracteristici, depind de nivelul veniturilor. Analitic, funcţia g poate fi determinat ă pe baza unei rela ţii de regresie multipl ă. În ceea ce prive şte dependenţa timpului liber de evolu ţia timpului pentru activit ăţi gospodăreşti se poate considera, de asemenea: I(g) = - g + f2 (d, t, n) (6.12) cu o interpretare similar ă relaţiei (6.10). Timpul destinat satisfacerii unor necesit ăţ i fiziologice Această categorie deţine o importantă pondere în structura bugetului de timp şl se consider ă ca având o cre ştere rapidă în condi ţiile unui timp disponibil redus şi elasticitate în scădere pe măsura creşterii timpului în afara procesului de producţie. Comportarea unei mărimi care nu poate dep ăşi un anumit nivel de satura ţie N şi a cărei viteză de variaţie este propor ţională atât cu nivelul atins de m ărimea respectiv ă în acei moment, cât şi cu diferenţa până la valoarea de satura ţie, poate fi CIeSCnSă printr-o curbă dedusă din ecuaţia diferenţială: dn = a × n( x ) × [n( x) - N] (6.13) dx cu soluţia:
(
n( x ) = N 1 + ea-bx
)-1
(6.14)
unde b=aN. Notând ex = A în relaţia precedent ă, se obţine: N n( x ) = (6.15) bx 1 + Ae În această relaţie, care exprimă evoluţia timpului destinat satisfacerii necesităţilor fiziologice în funcţie de timpul disponibil în afara procesului de produc ţie şi a timpului de transport la şi de la locul de muncă, notaţiile semnifică: x - timpul total disponibil; N - nivelul de saturaţie al curbei n(x); A, b - parametrii determinaţi pe baza datelor statistice. Numărul mediu de ore de timp liber al unei persoane este restric ţionat de timpul destinat satisfacerii necesit ăţilor fiziologice şi acest lucru poate fi exprimat printr-o relaţie diferenţială de tipul celor prezentate. Alte elemente de timp 64
Influenţa altor elemente din bugetul de timp asupra timpului liber, în m ăsura în care acestea nu pot fi cuprinse în structura categoriilor prezentate, ar putea fi estimată pornindu-se de la ponderea lor actual ă în totalul timpului disponibil în afara timpului de muncă şi aprecierea calitativă a diferenţelor ce ar putea să apar ă în perspectivă faţă de această pondere.
6.3. Serviciile pentru populaţ ie şi prognoza timpului liber Următoarea etapă în construirea unui sistem metodologic de prognoz ă a timpului liber o constituie trecerea de la studiul influen ţei diferitelor elemente ale bugetului de timp la analiza posibilit ăţilor de prognoză a înseşi acestor secven ţe ale timpului total disponibil. Serviciile publice şi personale se încadreaz ă ş i ocupă un loc distinct, aşa cum s-a ar ătat, în ansamblul factorilor care dimensioneaz ă aceste secvenţe ale bugetului de timp. Polarizând sfera serviciilor pentru popula ţie în activităţi, care influenţează dimensiunea timpului liber şi servicii care vin în întâmpinarea utiliz ării acestuia, o schemă simplificată a condi ţionărilor complexe între aceste subsisteme, timpul liber şi mediul economic, social şi cultural, se prezintă în figura 6.1.
Fig. 6.1. Corelaţ iile dintre timpul liber şi mediul economic, social şi cultural În acest cadru, proiecţia timpului liber nu poate fi realizat ă în afara aprecierilor privind evoluţia factorilor economici, sociali, culturali etc., dintre care se individualizează prin multilateralitatea, intensitatea şi complexitatea leg ăturilor, sfera serviciilor pentru popula ţie, precum şi elementele care determin ă mărimea timpului de muncă. Dezvoltarea economic ă, structura social ă, obiceiurile, tradi ţiile, idealurile, regulile de comportare, codurile morale şi juridice, adică întregul context social, economic şi cultural care influenţează comportamentul uman, î şi pun amprenta atât asupra dimensiunii timpului liber, cât şi asupra opţiunilor privind activit ăţile ce se desf ăşoar ă în acest interval (1). Existen ţa unei circularit ăţi de acţiune între elementele mediului social, economic şi cultural şi sistemul timpului liber (2) exprimă inteniep~ndenţeie din interiorul unui sistem integrator (ca de altfel şi influenţele simbolizate prin s ăgeţile (5) şi (6), sfera serviciilor fiind de asemenea inclus ă în sistemul economico-social). Aceast ă conexiune (2) reprezint ă o reacţie de feed-back 65
pozitiv, dimensionarea corespunz ătoare şi utilizarea eficientă a timpului liber contribuind Ia amplificarea poten ţialului productiv al societ ăţii. Conexiunile dintre sfera serviciilor pentru popula ţie şi timpul liber , conexiuni simbolizate prin (3) şi (4) sunt detaliate în figura 6.2.
Fig. 6.2. Conexiunile dintre sfera serviciilor pentru populaţ ie şi timpul
Întrebări recapitulative 1. Cum caracterizaţi aspectele legate de prognoza timpului liber? 2. În ce constă infleunţa reducerii duratei zilei de muncă asupra timpului liber? 3. Cum caracterizaţi corelaţiile dintre timpul liber şi mediul economic social şi cultural? 4. Descrieţi sintetic conexiunile dintre sfera serviciilor pentru popula ţie şi timpul liber?
Teste gril ă pentru autoevaluare 1. Prognoza timpului liber presupune abordarea următoarelor aspecte: a. stabilirea dimensiunii acestuia; b. măsurarea lui în perioada anterioar ă; c. calculul structurii, determinate de alocarea secvenţelor de timp liber pe tipuri de activităţi; d. cuantificarea concediului de odihnă. A (a, b, c); B (a, c); C (a, b, c, d); D (d) 2. Funcţia ce exprimă dependenţa timpului de muncă de productivitatea muncii este: A. descrescătoare; B. crescătoare; C. neutr ă; D. ondulatorie. 3. Numărul de ore ale s ăptămânii de lucru se stabile şte pe baza unui complex de factori: a. economici; b. pur politici; c. sociali; d. externi. A (a, b, c); B (a, c); C (a, b, c, d); D (b, c) 4. Proiecţia timpului liber nu poate fi realizată în afara aprecierilor privind evolu ţia 66
factorilor: economici; sociali; culturali; de modă. A (a, b, c); B (a, b, c, d); C (a, c); D (b, c) 5. Mărimea timpului liber poate fi considerată ca o funcţie de mai multe variabile: timp liber; durata zilei de muncă; timpul destinat transprotului la şi de la locul de munc ă; timpul destinat activit ăţilor gospodăreşti, necesităţilor fiziologice de baz ă, etc. A (a, b, c); B (a, b, c, d); C (a, b, c); D (a, b)
Bibliografie selectiv ă 1. Angelescu Coralia, Jula Dorin (1997), Timpul liber, Editura Economicp, Bucureşti, pg.177-189. 2. Angelescu Coralia (1980), Timpul liber ca factor economic,lito A.S.E.
67
Captolul 7 UTILIZAREA TIMPULUI LIBER
Obiective: · înţelegerea raportului de cauzalitate dintre cre şterea timpului liber şi dezvoltarea unor activit ăţi specifice din sfera serviciilor publice şi personale; · anticiparea apari ţiei unor industrii noi sau recesiunea unor industrii, a unor produse sau servicii, urmare a multiplic ării activităţilor de timp liber; · surpridnerea impactului timpului liber asupra organiz ării spaţiului la toate nivelurile (locuinţă, localitate, teritoriu naţional, regiune geografic ă, continent, planetă); · conturarea dimensiunilor de masă ale timpului liber. Rezumat: Creşterea dimensiunii timpului liber induce apari ţia şi dezvoltarea
unor activităţi specifice, cu prec ădere din sfera serviciilor publice şi personale. Apar şi se restrâng unele industrii, produse sau servicii. Timpul liber, pân ă la urmă, un factor generator de mutaţii sociale. Cuvinte cheie: structura timpului liber, consum colectiv de timp liber, serviciile
de timp liber. Creşterea dimensiunii timpului liber duce la apari ţia şi dezvoltarea unor activităţi specifice, în generai din sfera serviciilor publice şi personale. Totodat ă, multiplicarea activităţilor de timp liber coincide cu apari ţia unor industrii noi, a unei infrastructuri specifice, cu dezvoltarea, sau, din contr ă, cu recesiunea unor industrii, a unor produse sau servicii. Activit ăţile de timp liber impun o anumit ă organizare a spaţiului la toate nivelurile (locuin ţă, localitate, teritoriu naţional” până la spaţiul regional, continental, planetar). Chiar dacă asistăm doar la începutul procesului de “ democratizare” a activităţilor de timp liber , acestea au câ ştigat deja dimensiuni de mas ă. Timpul liber este, din acest punct de vedere, un factor generator de mutaţ ii sociale.
7.1. Structura activit ăţ ilor specifice timpului liber Nivelul şi ponderea diferitelor activit ăţi în cadrul timpului liber sunt rezultatul unor multiple condi ţionări şi depind de o serie de factori, cu influenţă directă sau mediat ă asupra comportamentului uman. Ace şti factori ţin în primul rând de personalitatea individului, dar şi de mediul social, cultural şi economic (obiceiuri de viaţă, tradiţii, situaţia familială, venituri, costul serviciilor destinate utilizării timpului liber ş.a.). Potrivit opiniei specialiştilor, pentru analiza modului de structurare a timpului liber pe tipuri de activit ăţi specifice nu se poate face abstrac ţie de câteva elemente: “structura, conţ inutul şi semnificaţ ia timpului liber sunt produse ale sistemului social în ansamblul s ău. De aceea, numai în cadrul unei analize globale a vieţ ii sociale şi, în particular, a unei analize de ansamblu a 68
modului de viaţă exist ă unele şanse de a le percepe mai clar” “timpul disponibil nu este doar efectul altor activit ăţ i - munc ă, activit ăţ i familiale etc. - ci este, totodat ă, cauz ă pentru o serie de activit ăţ i” “activit ăţ ile de timp liber nu se constituie într-un bloc, într-un sistem omogen. Acestea sunt ( şi devin tot mai mult) o înl ănţ uire de activit ăţ i ş i interese diverse şi de natur ă diferit ă”. Pentru analiza dimensiunii şi a principalelor direcţii de extindere a activităţilor de timp liber consider ăm că trebuie, mai întâi, apreciate şi descifrate tendinţele de evoluţie şi modul de satisfacere a diferitelor nevoi umane (sub ac ţiunea previzibil ă a factorilor economici, sociali, culturali, psihologici etc.). Chiar dacă este ctiticată, orice referire Ia aceast ă problemă porneşte de la ierarhia inIFOCIUSă de Masiow. Maslow propune o ierarhie a nevoi(or umane în ordinea descrescând ă a priorităţilor de satisfacere: nevoi fiziologice, de securitate, de apartenen ţă, de dragoste, de stimă, de realizare personal ă, de înţelegere şi cunoaştere, nevoi estetice, de căutare a fericirii, metanevoi ..., nevoile de ordin superior operând cu precădere atunci când nevoile de ordin inferior sunt satisf ăcute. Evident, construirea unor ierarhii ale nevoilor umane care s ă fie universal valabilă (indiferent de contextul social, cultural, economic, istoric) este greu de realizat, deoarece aceasta ar presupune ca anumite criterii axiologice de ierarhizare specifice unei culturi sau grup social s ă fie extinse for ţat asupra altor culturi şi grupuri sociale4. Totuşi, nu poate fi negată orice relaţie de ordine pe mul ţimea nevoilor umane, relaţie privită, aşa cum s-a ar ătat, cu rezervele impuse de contextul social, spaţial şi temporal dat. Necesităţile care pot fi satisf ăcute în timpul liber pot fi grupate în dou ă categoiii: - necesităţi bio-sociale (nevoia de compensare a efortului depus, nevoia de informare şi dezvoltare intelectual ă etc.); - necesităţi sociale (nevoia de sociabilitate, nevoia de participare social ă etc.); Nevoia de sociabilitate este general-uman ă şi se accentueaz ă pe măsura creşterii gradului de urbanizare. În condi ţiile extinderii urbanismului, ale izolării indivizilor prin r ărirea şi fragmentarea relaţiilor umane, omul caută mijloace prin care să-şi satisfacă această nevoie (devenit ă stringentă). Cum gradul de urbanizare este un element ce caracterizeaz ă progresul social, nevoia de sociabilitate se va manifesta în continuare şi va determina alocarea unei p ărţi din timpul liber acţiunilor privind iniţierea şi frecventarea unor grupuri sociale şi altor activităţi în care indivizii să poată intra în relaţii directe unii cu al ţii. Atâta timp cât munca va continua să fie considerată drept centrul vie ţii, individul va fi definit în primul rând prin activitatea sa profesional ă şi, în aceste condiţii, se va manifesta nevoia de perfec ţionare a calificării prin activităţi desf ăşurate în timpul liber (evident, în funcţie de natura şi caracterul muncii desf ăşurate). De asemenea, cre şterea complexităţii proceselor de produc ţie va amplifica necesitatea de perfecţionare a cunoştinţelor profesionale. Aceasta va determina cre şterea timpului dedicat studiului, în paralel cu redimensionarea volumului timpului liber. Nevoia de informare şi dezvoltare intelectuală devine o caracteristică a omului modem în condi ţiile creşterii complexităţii vieţii sociale şi diversificării formelor de circulaţie a informaţiei. Această nevoie poate fi satisf ăcută prin lectur ă (cărţi, ziare, reviste), vizionări de spectacole (film, teatru, televiziune, video) sau audi ţii (concerte, radio, discuri, etc.). Nevoia de informare şi dezvoltare intelectual ă se va manifesta în continuare, chiar dacă modalităţile de satisfacere se pot compensa, substitui. Necesitatea compens ării efortului depus se manifest ă ca o consecin ţă a cheltuielilor nervoase şi fizice zilnice, provocate de solicit ările profesionale sau 69
extraprofesionale. Satisfacerea acestei necesit ăţi se realizează prin dezvoltarea activităţilor sportive, de turism şi agrement etc. Structura timpului liber trebuie, astfel, să asigure atât satisfacerea cerin ţelor privind refacerea capacit ăţilor fizice şi psihice în vederea relu ării muncii (chiar în condiţiile ţn care, pe termen lung, timpul liber va prelua primul loc în preocupările umane, iar munca va fi privită doar sub aspect func ţional şi nu drept scop al existenţei - aşa după cum se apreciaz ă în analizele sociologice 6), cât şi a necesităţilor de dezvoltare a fiec ărui individ, a vieţii în diferite grupuri sociale (inclusiv în familie). Structura timpului liber este influenţată de caracteristici socio-demografice (sex, vârstă, stare civilă), nivel de instruire, grad de cultur ă, ocupaţie, nivelul veniturilor, condi ţii de locuit şi de transport, condiţii culturale (tradiţii, obiceiuri etc.), factori subiectivi (aptitudinile, dorin ţele, năzuinţele individului, accep ţia pe care o dă fiecare timpului liber, gradul de angajare la via ţa socială şi politică) ş.a. Necesitatea abord ării variabilelor subiective în analiza structurii timpului liber se justifică având în vedere rolul lor în manifestarea libert ăţii de decizie asupra modului de cheltuire a cantit ăţii totale de timp disponibil. Alături de factorii menţionaţi mai pot fi enumerate diverse situa ţii şi condiţii care influenţează structura şi folosirea timpului liber ca, de exemplu: solicitarea nervoasă, intelectuală accentuat ă, circulaţia intensă ş i aglomeraţia în marile oraşe şi centre industriale (care pot influen ţa organismul uman în sensul diminu ării rezistenţei fizice şi psihice), creşterea gradului de ocupare a femeii (cu consecin ţe, în principal, asupra vie ţii de familie) etc. Pentru existenţa reală a activităţilor practicate în timpul liber, pe lângă condiţionările interne, trebuie să existe echipamente şi dotări specifice care s ă facă posibilă desf ăşurarea lor. Echipamentele pe care le reclam ă petrecerea timpului liber depind însă de momentul în care se manifestă acesta şi de cadrul în care au Joc activităţile specifice. Din punctul de vedere al momentului în care se manifest ă, timpul liber pentru popula ţia ocupată poate fi grupat în: timp liber cotidian (la sfâr şitul zilei de muncă), timp liber periodic (la sfâr şitul săptămânii) şi sezonier (concedii sau vacanţe). Pentru timpul liber cotidian şi o parte din timpul liber periodic sunt necesare condiţii care să se materializeze în concep ţia şi organizarea locuinţei, a mediului imediat înconjur ător. De asemenea, programul unit ăţilor de cultur ă şi divertisment, al emisiunilor de radio şi televiziune se adreseaz ă, în cea mai mare parte, acestor secvenţe ale bugetului de timp al individului şi familiei. Activităţile desf ăşurate (vizionare de spectacole, concerte, filme, plimb ări etc.) nu presupun distan ţă prea mare de deplasare, sau se desf ăşoar ă la domiciliu (urmărirea emisiunilor radio, a casetelor înregistrate sau a discurilor, vizionarea emisiunilor tv sau a înregistr ărilor video, lectura etc.). Timpul liber de la sfâr şitul săptămânii lărgeşte aria posibilităţilor de manifestare a activităţilor specifice, în direc ţia creşterii distanţelor de deplasare şi intensificării contactelor între oameni. Aceasta influen ţează organizarea oraşelor, a împrejurimilor acestora, a zonelor de agrement, ridicând probleme complexe legate de transport, amplasarea re ţelei comerciale şi turistice etc. Timpul liber sezonier (vacan ţe sau concedii) are drept caracteristic ă principală practicarea turismului. Posibilit ăţile de deplasare sunt cele mai mari, iar aceasta are loc, în special, spre marile zone turistice (litoral, zona montan ă), spre staţiunile balneo-climaterice, dar şi spre oricare parte a ţării sau în str ăinătate. După cadrul de desf ăşurare, activităţile specifice timpului liber pot fi divizate în: activităţi care se desf ăşoar ă la domiciliu şi activităţi care se desf ăşoar ă în afara 70
domiciliului. În mare parte, timpul liber fragmentat zilnic este petrecut la domiciliu. Timpul liber periodic este utilizat, de obicei, pentru activit ăţi care se desf ăşoar ă în afara domiciliului. Aceasta are ca efect o cre ştere a solicitărilor de servicii specifice şi de echipamente colective şi, în legătur ă directă, a dotărilor complementare. Sub influenţa factorilor menţionaţi şi a condi ţionărilor (interne şi exterioare) prezentate se contureaz ă structura activităţilor desf ăşurate În timpul liber. Aceasta cuprinde, cel pu ţin, următoarele tipuri de activităţi: Activităţi de informare pentru ridicarea culturii generale şi de specialitate (lectur ă: literatur ă, presa cotidiană, reviste periodice; audi ţii radio, vizionări tv etc.); Activităţi de divertisment (frecventarea spectacolelor de oper ă, operetă, concert simfonic, teatru, spectacole muzicale, variet ăţi, cinematograf, frecventarea restaurantelor, barurilor, discotecilor, participarea la activit ăţile desf ăşurate de cluburi, participarea la manifest ări sportive, politice ş.a.); Activităţi recreativ-fortifiante (practicarea sporturilor, utilizarea ştrandurilor, plimbări, turism etc.); Educarea copiilor Activităţi de comunicare interuman ă (întruniri, conversaţii, vizite etc.); Odihnă, meditaţie; Alte activităţi. Activităţile prezentate pot fi desf ăşurate individual sau în cadrul grupurilor constituite ad-hoc (la cinematografe, teatre, cluburi, stadioane, în familie, cu prietenii etc.). Consumul colectiv de timp liber reprezint ă o parte din suma consumurilor individuale cheltuite pentru activit ăţi ce se desf ăşoar ă în afara domiciliului. Având în vedere modul de constituire a volumului total de timp liber al populaţiei se impune, într-o primă fază, analiza aloc ării individuale a secven ţelor de timp, pe tipuri de activităţi. 7.1.1. Estimarea structurii activit ăţilor specifice timpului liber individual Estimarea structuri timpului individual, determinate dealocarea secven ţelor de timp pe tipuri de activit ăţi, are o deosebit ă importanţă, în special pentru definirea priorităţilor de dezvoltare a activit ăţilor care sunt implicate în acest proces şi, deci, în orientarea agenţilor economici. Tipul de activit ăţi, durata şi frecvenţa lor sunt condi ţionate, aşa cum s-a ar ătat, din punctul de vedere al individului, de manifestarea unor necesit ăţi specifice într-un context istoric, cu determin ări sociale, economice şi culturale (idealuri, tradi ţii, obiceiuri, reguli de comportament, disponibilit ăţi, coduri morale şi juridice etc.).
Notând: A = { ai, unde ai = activităţi ce pot fi desf ăşurate în timpul liber,i=1,2,...,n} şi considerând c ă fiecăreia dintre aceste activit ăţi i se acordă un timp ti, relaţia evidentă: n
å ti = I
(7.1)
i=1
semnifică faptul că suma secvenţelor de timp alocate diferitelor tipuri de activit ăţi nu poate depăşi timpul liber disponibil (l). De asemenea, dac ă Vi este suma, în lei, ce poate fi cheltuită pentru desf ăşurarea activităţilor din timpul liber , iar c1 cheltuiala unitar ă (pe or ă) necesar ă pentru activitatea ai, atunci:
71
n
å citi £ Vi
(7.2)
i=1
Unele dintre mărimile ci pot să fie egale cu zero, în cazul în care activit ăţile respective nu sunt prezente în timpul liber al individului, sau sunt activităţi care nu necesită cheltuieli directe din partea individului (activit ăţi cum ar fi frecventarea unor instituţii - de exemplu, biblioteci, plimbări etc.). Timpul dedicat diferitelor preocup ări are o limită inferioar ă determinată de dorinţele şi aspiraţiile individului (cel puţin zero), precum şi o limită superioar ă impusă de posibilit ăţile efective oferite de mediul economic, social şi cultural: 0 £ tmin ; i = 1, 2,...,n (7.3) £ ti £ tmax i i Vom numi solu ţie admisibilă a problemei de alocare a timpu-lui liber pe tipuri de activităţi o structur ă a timpului liber (sk),unde (7.4) sk = t1k , tk2,..., tkn ; k = 1, 2,...,m care verifică relaţiile (7.1), (7.2) şi (7.3). în acest caz m este numărul variantelor posibile de petrecere a timpului liber, iar. S = { sk / k = 1,2,…,m} (7.5) mulţimea acestora. Să consider ăm, pentru început, că individul care dispune de un timp liber de l ore va evalua toate aceste variante şi va alege pe cea care îl satisface în cel mai înalt grad, eventual va alege alternativa care rezultă ataşând restricţiilor (7.1) - (7.5) un criteriu de maxim, de tipul: n
(max )å uiti
(7.6)
i=1
unde: ui - satisfacţia oferită de alocarea unei ore activit ăţii ai. Rezultă o problemă clasică de alocare optima a resurselor rare (timpul liber) pe activităţi, în condi ţii de liniaritate a restricţiilor şi a funcţiei obiectiv (problemă de programare liniar ă). Evident, în această situaţie satisfacţia individului va fi maximă ş i orice altă alocare a timpului liber pe categorii de activit ăţi specifice va determina scăderea satisfac ţiei globale. Acesta este, însă, un caz ideal, denumit în literatura de specialitate al raţ ionalit ăţ ii perfecte, în realitate neatins de comportamentul uman. Termenul de raţionalitate perfectă se refer ă la capacitatea unui decident, care, potrivit celei mai bune metodologii, efectueaz ă f ără nici o omisiune şi eroare selecţionarea optimă a mijloacelor prin care pot fi realizate obiectivele urmărite. Aceasta necesită o completă cunoaştere a tuturor variantelor posibile de ac ţiune, precum şi o anticipare a tuturor consecinţelor pe care le genereaz ă fiecare alternativă în parte, în orice situaţie. “Aşa cum arat ă Herbert Simon, în realitatea vieţ ii, comportamentul uman nu reuşeşte să ating ă nivelul raţ ionalit ăţ ii perfecte din cel pu ţ in trei cauze: Raţ ionalitatea perfect ă impune cunoaşterea complet ă şi anticiparea complet ă a consecinţ elor care vor decurge din fiecare alegere. În fapt, cunoaşterea consecinţ elor este întotdeauna fragmentar ă. Întrucât consecinţ ele sunt situate în viitor, importanţ ele diferite ale acestora sunt greu de valorizat. Precizia şi consistenţ a acestor importanţ e sunt limitate de faptul c ă, neputând fi reprezentate mintal simultan toate consecin ţ ele, pentru a se acorda ponderea cuvenit ă fiec ăreia, valorile diferite ale consecinţ elor pot fi anticipate numai imperfect. Raţ ionalitatea perfect ă cere ca o alegere s ă fie f ăcut ă dintre toate 72
alternativele posibile. în comportamentele reale din via ţ a oamenilor numai câteva din toate aceste alternative posibile apar în aparatul mintal al unui decident” De aceea, consider ăm că o cale posibilă de obţinere a unei variante de acţiune satisf ăcătoare pentru individ ar putea fi următorul algoritm euristic: 1. Se ordonează modalităţile de petrecere a timpului liber în funcţie de preferinţele individuale. Evident, acestea sunt o submul ţime a mul ţimii A. Fie a1, activitatea preferată; 2. Se alocă timpul t1 maxim posibil pentru activitatea a 1 3. Dacă t1 < l (activitatea t 1 nu consumă tot timpul liber) se alocă la nivel maxim posibil timpul t 2 pentru activitatea a2 obţinută după o nouă ordonare, excluzând atât a 1 cât şi, eventual, alte activit ăţi a căror desf ăşurare a devenit imposibil ă, în noile condiţii; 4. Dacă t1 + t2 < l se alege, în mod analog, activitatea a 3 pentru care se alocă la nivel maxim posibil timpul t 3. Algoritmul se continuă până în momentul în care, dup ă alocarea timpului t p activităţii ap, timpul liber l este complet epuizat, adic ă: p
å ti = I
(7.7)
i=1
5. Se atribuie activităţilor ap+1, ap+2, .., an mărimile tp+2,..., tn egale cu zero. În acest mod se obţine o structur ă s1 a timpului liber S1 = (t1, t2, …, tp, 0, …, 0) (7.8) Dacă s 1 satisface (s1 Î S) şi această variantă a fost obţinută u şor se încearcă îmbunătăţirea ei (se ridică nivelul de aspira ţie, eventual prin modificarea valorilor t imin şi timax) Dacă s1 nu satisface, se vor încerca modific ări în alocarea timpului liber. În imposibilitatea imagin ării unei soluţii satisf ăcătoare se vor corecta valorile t imin şi timax şi eventual suma total ă admisibilă a cheltuielilor. Dacă nici în această situaţie nu pot fi găsite soluţii satisf ăcătoare se coboar ă nivelul de aspira ţie şi se continuă procesul de generare a unei variante acceptabile. Printr-un astfel de algoritm se obţine o solu ţie satisf ăcătoare care, în raport cu aspiraţiile individului, poate fi îmbunătăţită printr-un număr rezonabil de încerc ări. Soluţia obţinută nu este optimă, în sensul strict al acestei no ţiuni, pretenţia de optimalitate fiind, de altfel, nerealist ă în condiţia existenţei unor elemente imprecise, subiective, dificil de evaluat cantitativ. Aceste condi ţionări interne ale alocării secvenţelor de timp liber sunt necesare dar nu şi suficiente pentru desf ăşurarea reală a activit ăţilor dorite. Pentru a fi efectiv practicate trebuie, aşa cum s-a ar ătat, să existe echipamente specifice care s ă facă posibilă desf ăşurarea acestora (ceea ce reprezint ă condi ţionarea externă a manifestărilor timpului liber). Reacţia din partea producătorilor de bunuri şi servicii destinate utilizării timpului liber se formuleaz ă însă în faţa cererii globale de astfel de produse specifice, cerere determinată de volumul total de ore de timp liber alocate unei anumite activităţi. De aceea, studierea aspectului colectiv al consumului de timp liber este o acţiune importantă menită să orienteze activitatea agen ţilor economici. 7.1.2. Structura consumului colectiv de timp liber
Evaluarea structurii volumului total al timpului liber, pentru o anumit ă colectivitate, are drept scop oferirea unor elemente de fundamentare a prognozelor privind dezvoltarea acelor echipamente şl servicii care sunt destinate s ă asigure condiţiile necesare desf ăşur ării activităţilor specifice acestui interval. 73
Volumul total de timp liber dedicat activităţii în exteriorul domiciliului, într-o anumit ă zonă, sau trebuie analizat pe componente. Aceasta deoarece activitate reclamă echipamente specifice. În condiţiile lipsei unei baze informa ţionale adecvat unor serii de date comparabile, estimarea. consumului colectiv liber pe tipuri de activit ăţi nu se poate face decât orientativ. Metodologia de calcul va avea la baz ă ipoteza că mănrr consumului colectiv de timp liber este determinată de caracteristicile calitative ale popula ţiei şi anume: structura pe sexe şi grupe de vârstă, structura profesional ă şi pe nivelul de instruire, nivelul veniturilor, starea civil ă şi numărul de copii, mediul de reziden ţă (urban, rural), distanţa faţă de zonele de agrement ş.a. Pe baza acestor caracteristici, popula ţia se clasifică într-un număr r de grupe. Numărul de grupe se determin ă în funcţie de posibilitatea de asigurare a bazei informaţionale, mijloacele de caicul disponibile şi, evident, în funcţie de scopul analizei. Pentru fiecare dintre aceste grupe se stabile şte o structur ă tip a consumului de timp liber, pe baza anchetelor selective. Pentru volumul de timp liber la sfâr şitul săptămânii, de exemplu, se poate construi un buget mediu individual, pentru o persoană din grupa i în modul următor: Grupa i Bugetul mediu individual de timp, la sfâr şitul săptămânii în sezonul s 1. Timp total disponibil tids din care: - timp pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice tif s - timp pentru activit ăţi casnice şi gospodăreşti tigds - alte cheltuieli de timp tias 2. Timp liber lis din care: - petrecut la domiciliu dis - petrecut în afara domiciliului cis din care: - pentru activitatea a1 ti1s - pentru activitatea a2 ti2s - pentru activitatea ak tiks - pentru activitatea ap tips Între elementele din acest tabel există o serie de rela ţii de tip balanţă: s (7.9) + tis,q + li tis,d = tis,f + tig respectiv:
lis = diS+ c iS
(7.10)
şi:
c is
p
=
å tis,k
(7.11)
k =1
De asemenea, se pot caracterizeze bugetul de timp pentru o persoan ă din grupa considerat ă i în sezonul s: - ponderea timpului liber în totalul timpului disponibil lis s pi, j = s (7.12) ti,d 74
- ponderea timpului consumat pentru activitatea al de o persoan ă din grupa i în sezonul s: tis,k s pi,k = s (7.13) li Dacă nis reprezintă numărul total al persoanelor din grupa i, în perioada analizată, atunci consumul colectiv de timp liber pentru o anumit ă activitate al, în sezonul s se poate determina astfel: tks
r
= å nis × tis,k
(7.14)
i=1
unde:
r - numărul grupelor constituite în cadrul popula ţiei considerate, iar celelalte simboluri au semnifica ţiile prezentate. Ca o relaţie de control a întocmirii bugetelor de timp pentru ansamblul grupelor se poate folosi: r
å
i=1
niscis
=
p
å tks
(7.15)
k =1
unde în partea stângă a egalităţii se însumează consumul total de timp liber în afara domiciliului, pentru întreaga popula ţie avută în vedere, iar în partea dreapt ă, se însumează consumul colectiv de timp liber pentru toate activit ăţile care pot f ă desf ăşurate în acest interval. Proiectarea acestor mărimi în perspectivă se poate realiza prin analiza tendinţei de evoluţie a elementelor din bugetul de timp pentru fiecare grup ă, pe baza modificărilor previzibile ale factorilor de influenţă. Consumurile specifice de timp pentru diferite activit ăţi pot fi proiectate plecând, eventual, de la un consum etalon stabilit pe baza informa ţiilor obţinute prin cercetarea unui eşantion de vârf al popula ţiei, cuprinzând din fiecare categorie persoanele ale c ăror bugete de timp se consider ă a corespunde tendin ţelor (medii) viitoare. Pe baza consumurilor specifice de timp ale diferitelor categorii de popula ţie pentru diverse activit ăţi, precum şi a structurii în perspectiv ă a popula ţiei, se poate determina fondul de timp liber destinat unui tip de activitate în anul t al perioadei următoare. Aceasta constituie cererea pentru petrecerea timpului liber. Răspunsul (oferta) presupune o analiz ă complexă a condi ţiilor în care se poate satisface această cerere. Crearea bazei materiale necesare desf ăşur ării activităţilor la nivelurile solicitate presupune atât investi ţii în echipamente specifice (investi ţii private, publice sau mixte), cât şi cheltuieli ce decurg din desf ăşurarea activităţilor adiacente (de obicei, realizate prin investi ţii publice). Pentru calcului necesit ăţilor de dezvoltare a diferitelor categorii de activit ăţi din această grupă se poate pleca de la consumul colectiv de timp liber pentru activitatea ak, determinat potrivit relaţiei (7.14). Fie Ck - capacitatea medie a unei unit ăţi care asigur ă desf ăşurarea activităţii ak. (7.16) Ck = lk × tkfc unde: lk - numărul mediu de locuri, tkfc - timpul mediu de func ţionare a unei unit ăţi. 75
Necesarul teoretic de unit ăţi, în perspectivă, va fi dat de rela ţia următoare: t Uk = k (7.17) Ck unde: tk - consumul colectiv de timp liber, în perspectivă, pentru activitatea al. Având în vedere faptul că unităţile de servire nu pot fi ocupate la capacitatea maximă pe toată durata de funcţionare (datorită neconcordan ţei între momentul ofertei serviciului şi momentul din zi (s ăptămână) când se dispune de timpul necesar pentru consumul acestuia), numărul de unit ăţi, determinat cu relaţia (7.17), va trebui corectat cu un coeficient p k, determinat prin studii statistice, astfel încât efectivul de unităţi care asigur ă desf ăşurarea activităţii al este: (7.18) Uik = Uk × pk În acest caz, necesarul suplimentar de unităţi pentru anul final al unui orizont de prognoză (T) este: (7.19) DUkT = Uik - U0k + Uksf unde:
Uk0 - unităţi existente în momentul prognozei Uksf - unităţi care se consider ă că î şi vor înceta activitatea până în momentul T. Estimarea de către agenţii economici (cu capital privat, public sau mixt) a acestei cereri globale de unit ăţi de servire, pentru un anumit an T este important ă pentru adoptarea deciziilor de orientare a investiţiilor. Serviciile pentru popula ţie destinate asigur ării condiţiilor de utilizare a timpului liber sunt constituite dintr-o multitudine de activit ăţi specifice, în continu ă dezvoltare şi diversificare. Aceast ă evoluţie este impus ă de creşterea dimensiunii timpului liber şi sporirea exigen ţelor privind tipul şi calitatea serviciilor utilizate. În general, aşa cum s-a ar ătat, serviciile pentru popula ţie sunt necesare În vederea asigur ării condiţiilor de folosire a timpului liber, în special pentru o parte din secvenţele de timp petrecute în afara domiciliului. Dimensiunea, în diferite momente, a timpului liber face ca apelarea ia astfel de servicii să aibă loc: cotidian - de obicei în orele de dup ă amiază; săptămânal - în special la sfâr şitul săptămânii; periodic - în anumite sezoane (concediile şi vacanţele - îndeosebi vara şi iama) sau la anumite date importante (s ărbătorirea zilei naţionale, sărbătorile religioase etc.). Aceasta are ca efect o suprasolicitare a bazei materiale şi a serviciilor cerute de organizarea petrecerii timpului liber în anumite momente ale zilei, s ăptămânii, respectiv anului şi o subutilizare a echipamentelor şi a capacit ăţilor de producţie a serviciilor în celelalte perioade. Pe de altă parte, exist ă o specificitate a cauzelor şi a modului de formulare a cererii pentru servicii după destinaţia acestora: servicii folosite în scopul cre şterii dimensiunii timpului liber şi servicii la care se apeleaz ă pentru utilizarea timpului liber. În primul caz, individul, alegând între a-şi face singur un serviciu sau a-l cumpăra, dispune de o scar ă de valori şi utilităţi. Cu cât serviciul pare mai important, iar operaţiile de executat mai complicate fa ţă de competenţa sa şi în raport cu timpul disponibil, cu atât valoarea serviciului va ap ărea mai ridicată. Între anumite limite de preţ (dependente de venituri), valoarea atribuit ă acestor servicii se determin ă mai mult în funcţie de utilitatea lor decât în funcţie de rezultatul unui proces de costuri. Potrivit unor studii citate de Alvin Toffler, aceast ă tendinţă spre producţia de consum propriu se va extinde şi mai mult în viitor, pentru servicii c ăpătând propor ţiile unei adev ărate revolu ţii "do it your-self". 76
“Aceasta - afirmă Toffler (pag. 376) - plaseaz ă într-o nouă lumină întreaga problemă a timpului liber. O dat ă ce admitem c ă o bună parte din ceea ce numim timp liber este folosit, de fapt, pentru producerea de bunuri şi servicii destinate propriei noastre întrebuinţări (...) înseamnă c ă vechea distinc ţ ie dintre munc ă şi timpul liber nu mai st ă în picioare. Problema care se pune acum nu este aceea a raportului dintre munc ă şi timpul liber, ci dintre munca pl ătit ă (...) şi munca nepl ătit ă, f ăcut ă pentru sine şi autogestionar ă”. Deci, implicaţiile tendinţei „do it your-self” asupra dimensiunii timpului liber şi a conţinutului acestei no ţiuni trebuie analizate prin prisma raportului obliga ţie-libertate. Se impune, astfel, separarea obliga ţiilor exterioare de cele interioare, acestea din urmă fiind compatibile cu natura activit ăţilor ce pot fi desf ăşurate în timpul liber. În cel de-al doilea caz - folosirea timpului liber - opţiunea pentru anumite tipuri de activităţi provoacă inevitabil apelarea la o gamă de servicii specifice. În general, în procesul de consum al unui astfel de serviciu exist ă un contact direct între unitatea care ofer ă serviciul şi solicitant. Aceasta impune necesitatea unei mari flexibilităţi a ofertei, o adaptare permanent ă la numeroasele cerin ţe generate de varietatea contactelor între produc ător şi consumator, fiecare client având propria sa personalitate.
7.2. Serviciile legate de practicarea turismului Răspunzând unor cerin ţe sociale şi economice, turismul a devenit, în condi ţiile contemporane, un fenomen de mas ă, dezvoltarea acestui tip de activit ăţi fiind una dintre cele mai importante consecin ţe ale creşterii dimensiunii timpului liber. De aceea, individualiz ăm analiza acestui mod de utilizare a timpului liber într-un
subcapitol separat. Transformarea turismului dintr-o activitate marginal ă într-o veritabilă industrie a fost posibil ă ca urmare a ac ţiunii unui complex de factori economici, sociali, culturali. Dezvoltarea economic ă a contribuit la creşterea veniturilor, concomitent cu modificarea structurilor socio-profesionale într-un sens favorabil cre şterii cererii turistice, având totodat ă un rol important în asigurarea bazei materiale specifice. De asemenea, dezvoltarea transporturilor şi a infrastructurii specifice, intensific ă fluxurile turistice, asigurând un acces rapid, în condi ţii de confort, la spa ţiile de cazare şi la celelalte amenajări turistice. Un alt factor important îl constituie creşterea gradului de urbanizare, care are ca efect sporirea deplas ărilor turistice spre zonele din afara ora şului, nepoluate, în scopul recreerii şi odihnei: “Creşterea dimensiunii timpului liber modific ă raportul urban/rural. Lumea rural ă constituie un interes din ce în ce mai intens pentru activit ăţ ile de timp liber. Fiecare comună se preocupă să transforme în lac orice heleşteu şi să atribuie legende pentru ruinele castelelor. (...) Mai radical înc ă, turistul este un agent de urbanizare. Acest nomad duce cu sine oraşul, adic ă un mod de viaţă specific…”. Creşterea populaţiei şi a duratei medii a vie ţii implică existenţa unor resurse potenţiale mai mari de turi şti, iar prelungirea duratei şcolarizării şi ridicarea nivelului de cultur ă favorizează practicarea diferitelor forme de turism. Cererea turistică este, de asemenea, influen ţată de tradiţii, obiceiuri, mod de viaţă, necesit ăţi de îngrijire a sănătăţii, modă, prestigiu social etc.11. Referitor la turism, definiţia adoptată de Uniunea Interna ţională a Organismelor Oficiale de Turism este: “Orice persoană care viziteaz ă un loc, altul decât acela unde are domiciliul 77
său obi şnuit în interiorul ţării sale de reşedinţă, pentru orice alt motiv, altul decât acela de a exercita o activitate remunerat ă şi efectuând aici un sejur de cel puţ in o noapte (sau 24 de ore) poate fi considerat ă ca turist naţ ional”. Potrivit acestor precizări, se poate afirma că activităţile turistice sunt practicate de către populaţie În cadrul timpului liber periodic (la sfâr şitul săptămânii şi în concedii sau vacan ţe). În acest caz, cre şterea secvenţei din timpul liber dedicat ă practicării turismului va depinde direct de dimensiunea timpului liber s ăptămânal şi anual şi indirect de mărimea timpului liber cotidian. Aceast ă din urmă condiţionare rezultă din modul în care se asigur ă posibilitatea unei distribu ţii echilibrate a numărului de ore disponibile zilnic pentru celelalte activităţi de timp liber (vizite, frecventarea institu ţiilor culturale etc.), astfel încât timpul liber de la sfâr şitul săptămânii şi concediul (vacan ţa) să rămână .într-o propor ţie cât mai mare pentru practicarea turismului. Având în vedere cre şterea puternică a timpului liber săptămânal, începând cu prima parte a anului 1990 (prin reducerea cu circa 6 ore a timpului de munc ă săptămânal), redimensionarea secven ţei din timpul liber dedicată practicării turismului va depinde direct de existen ţa unei oferte corespunz ătoare şi a unor venituri reale ale popula ţiei care să depăşească, în medie, cel puţin cheltuielile pentru bunuri de primă necesitate (de subzisten ţă). Cu aceste preciz ări, creşterea timpului dedicat practicării turismului ca urmare a reducerii duratei săptămânii de lucru se poate exprima:
u1 - u0 = c ( z) × d0s(h) - d1s(h)
(7.20)
0 £ c( z ) £ 1 Unde: u - secvenţa din timpul liber dedicată practicării turismului; ds(h) - durata (în ore) a săptămânii de lucru; c(z) - coeficient care dimensioneaz ă fracţiunea din timpul disponibil suplimentar, obţinut ca urmare a reducerii s ăptămânii de lucru, ce este dedicat practic ării turismului; acest coeficient depinde de m ărimea veniturilor, nivelul ofertei turistice, factori subiectivi şi, evident, de z, unde: z - mărimea timpului liber cotidian; 0 - perioada de baz ă; 1 - perioada curentă. Pentru creşterea preciziei estimărilor, coeficientul C(z) trebuie determinat pe grupe de popula ţie şi în funcţie de sezon, potrivit datelor înregistrate în bugetele de timp şi în bugetele de familie. Pentru un orizont T, coeficientul C(z) se estimeaz ă prin aprecieri calitative sau pe baza prognozei elementelor care îl determină şi a relaţiei statistice dintre acestea. Prin extinderea acestor valori medii pentru întreaga grup ă şi mai departe, pentru populaţia analizată - având în vedere şi structura acesteia - se calculeaz ă creşterea volumului cererii turistice ca urmare a sporirii timpului liber s ăptămânal. Mărimii astfel determinate i se adaugă valorile obţinute prin analiza influen ţei celorlalţi factori (dimensiunea concediilor anuale, evolu ţia populaţiei, durata medie a vieţii, reglementările privind vârsta de pensionare, gradul de urbanizare, dinamica veniturilor şi a tarifelor pentru serviciile turistice, dotarea cu mijloace proprii de transport etc.). Astfel de calcule pot oferi o imagine a ofertei globale de timp liber al populaţiei dedicat practic ării turismului şi deci un punct de plecare în estimarea atât a cererii globale de servicii turistice cât şi a cererii de alte bunuri specifice practic ării acestei 78
activităţi, bunuri produse în alte ramuri ale economiei na ţionale. În ultimă instanţă, calculele de acest tip pot constitui, pentru agen ţii economici, un punct de plecare în orientarea investi ţiilor.
Întrebări recapitulative Comentaţi categoriile de necesit ăţi care pot fi satisf ăcute în timpul liber? Ce factori-cauză pot influenţa structura timpului liber? Prezentaţi sintetic categoriile de timp liber. Comentaţi estimarea structurii activităţilor specifice timpului de munc ă individual?
Teste gril ă pentru autoevaluare 1. Necesit ăţile care pot fi satisf ăcute în timpul liber pot fi grupate în: a. necesităţile bio-sociae; b. necesităţi sociale; c. necesităţi regionale; d. necesităţi globale. A (a, b); B (a, b, c, d); C (b, c); D (c, d) 2. Structura timpului liber este influen ţată de caracteristicile: a. socio-demografice; b. nivel de instruire şi grad de cultur ă; c. ocupaţia şi nivelul veniturilor; d. condi ţii de locuit, de transport, culturale, etc. A (a, b, c); B (a, b, c, d); C (b, d); D (b, c, d) 3. Din punctul de vedere al momentului în care se manifest ă, timpul liber pentru populaţia ocupată poate fi grupat în: a. timp liber cotidian; b. timp liber periodic; c. sezonier; d. ocazional. A (a, b, c); B (a, b, c, d); C (a, b); D (b, c) 4. După cadrul de desf ăşurare, activităţile specifice timpului liber pot fi divizate în: a. activităţi care se desf ăşoar ă la domiciliu; b. activităţi în str ăinătate; c. activităţi care se desf ăşoar ă în afara domiciliului; d. activităţi de vecinătate. A (a, b); B (a, b, c); C (a, c); D (a, b, c, d) 5. Structural, activităţile desf ăşurate în timpul liber cuprind următoarele tipuri:
Bibliografie selectiv ă 1. Angelescu Coralia, Jula Dorin (1997), Timp liber, Editura Economică, Bucureşti, pg.215-240. 2. Cosmescu Ioan (1999), Economia serviciilor, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, pg.36-56, 141-176.
79
