Regulamentul Roma I (Regulamentul CE nr. 593/2008) Regulamentului Roma II (Regulamentul CE nr. 864/2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor non-contractuale) Principiile Regulamentului Roma I (Regulamentul CE nr. 593/2008) La nivelul Uniunii Europene, legea aplicabilă obligaţiilor contractuale se determină începând cu 17 decembrie 2009 conform prevederilor p revederilor Regulamentului (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului şi al Consiliului46. Acest regulament înlocuieşte Convenţia de la Roma din 19 mai 1980 asupra legii aplicabile obligaţiilor contractuale (ce s-a aplicat între statele membre ale Comunităţii Europene între 1 aprilie 1991 şi 17 decembrie 2009)47. Din acest motiv,regulamentul mai este numit şi Regulamentul Roma I. Numeralul ca rdinal înscris cu cifreromane a fost adăugat pentru a deosebi acest regulament de Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (numit şi Roma II).
Potrivit Art. 1 al Regulamentului (CE) nr. 593/2008 (Roma I), prevederile acestuia se aplică obligaţiilor contractuale în materie civilă şi comercială, în situaţiile în care ex istă un conflict de legi. Regulamentul nu se aplică în materie fiscală, vamală şi administrativă şi nici stării sau capacităţii persoanelor fizice, obligaţiilor rezultate din relaţiile de familie (ori cele asimilate de legea aplicabilă cu acestea), inclusiv obligaţiei o bligaţiei de întreţinere, obligaţiilor rezultate din aspectele patrimoniale ale regimurilor matrimoniale (şi ale relaţiilor asimilate de legea aplicabilă cu efectele căsătoriei) şi nici obligaţiilor din succesiuni, din cambii, cam bii, cecuri, bilete la ordin, din trust-uri, din înţelegeri anterioare semnării contractului, aspectelor ce ţin de Dreptul societăţilor comerciale etc.. Potrivit Art. 3 , contractul este guvernat de legea aleasă în mod expres de părţi. Conform art. 4, în lipsa alegerii legii de către părţi, p ărţi, contractul va fi guvernat de: legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită vânzătorul (pentru vânzarea de bunuri), legea ţării în care prestatorul de servicii îşi are reşedinţa obişnuită (pentru prestările de servicii), legea ţării unde este situat imobilul etc. Regulamentul Roma I nu împiedică acţiunea normelor de aplicare imediată, aşa cum sunt acestea definite de art. 9.
CAPITOLUL I DOMENIUL DE APLICARE Articolul 1
Domeniul de aplicare material (1) Prezentul regulament se aplică obligaț iilor contractuale în materie civilă și comercială, în situa ț iile care există un conflict de legi. Regulamentul nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă. (2) Sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament: (a) aspectele privind starea sau capacitatea persoanelor fizice,fără a aduce atingere articolului 13; (b) obligaț iile rezultate din rela ț ii de familie și din relaț iile care, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, sunt considerate ca având efecte comparabile, inclusiv obligaț ii de întreț inere; (c) obligaț iile rezultate din aspectele patrimoniale ale regimurilor matrimoniale, din aspectele patrimoniale ale relaț iilor care sunt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca având efecte comparabile cu cele ale căsătoriei, precum și obligaț iile care decurg din testamente și succesiuni; (d) obligaț iile rezultate din cambii, cecuri și bilete la ordin, precum și alte instrumente negociabile, în măsura în care obligaț iile care decurg din astfel de instrumente negociabile derivă din caracterul lor negociabil; (e) convenț iile de arbitraj și convenț iile privind alegerea instanț ei competente; (f) aspectele reglementate de dreptul societăț ilor comerciale și al altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, precum constituirea, prin înregistrare sau în alt mod, capacitatea juridică, organizarea internă sau dizolvarea societăț ilor și a altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, și răspunderea personală a asociaț ilor și membrilor acestora pentru obligaț iile societăț ii sau ale organismului; (g) chestiunea de a ști dacă un reprezentant poate angaja faț ă de ter ți răspunderea persoanei pe seama căreia pretinde că acț ionează sau dacă un organ al unei societăț i sau al altui organism, constituit sau nu ca persoană juridică, poate angaja faț ă de ter ți răspunderea respectivei societăț i sau a respectivului organism; (h) constituirea de trusturi și raporturile dintre fondatorii, administratorii și beneficiarii acestora; (i) obligaț iile care decurg din înț elegeri care au avut loc înainte de semnarea unui contract (3) Prezentul regulament nu se aplică în ceea ce privește probele și aspectele de procedură, fără a aduce atingere articolului 18. (4) În sensul prezentului regulament, termenul de „stat membru” definește statele membre cărora li se aplică prezentul regulament. Cu toate acestea, la articolul 3 alineatul (4) și la articolul 7, termenul desemnează toate statele membre.
Articolul 2
Aplicarea universală
Legea desemnată de prezentul regulament se aplică indifferent dacă este sau nu legea unui stat membru.
CAPITOLUL II NORME UNIFORME Articolul 3
Libertatea de alegere (1) Contractul este guvernat de legea aleasă de către păr ți . Această alegere trebuie să fie expresă sau să rezulte, cu un grad rezonabil de certitudine, din clauzele contractuale sau din împrejurările cauzei. Prin alegerea lor, păr ți le pot desemna legea aplicabilă întregului contract sau numai unei păr ți din acesta. (2) Păr ți le pot conveni, în orice moment, să supună contractual altei legi decât cea care îl guverna anterior, fie în baza unei alegeri anterioare în temeiul prezentului articol, fie în temeiul altor dispoziț ii ale prezentului regulament. Orice modificare efectuată de către păr ți cu privire la legea aplicabilă, care intervine ulterior încheierii contractului, nu aduce atingere validităț ii formei contractului în sensul articolului 11 și nu afectează în mod negativ drepturile ter ți lor. (3) În cazul în care toate elementele relevante pentru situaț ia respectivă, în momentul în care are loc alegerea, se află în altă ț ară decât aceea a cărei lege a fost aleasă, alegerea făcută de păr ț i nu aduce atingere aplicării dispoziț iilor legii acelei alte ț ări, de la care nu se poate deroga prin acord. Norme conflictuale legale (noul Cod civil) Deoarece dintre tratatele de asistenţă juridică în materie civilă, încheiate de România, după 1990, doar tratatele cu Cehia şi cu Republica Polonă conţineau norme conflictuale uniforme în materia contractelor, norme abrogate datorită aderării părţilor contractante la Uniunea Europeană şi datorită edictării Regulamentului (CE) nr. 593/2008- Roma I, vom trece direct la normele conflictuale în materia obligaţiilor contractuale din noul Cod civil român. Articolul 2640 Cod civil prevede că legea aplicabilă obligaţiilor contractuale se determină conform reglementărilor dreptului comunitar (adică potrivit Regulamentului (CE) nr. 593/2008- Roma I). În materiile care nu intră sub incidenţa reglementărilor comunitare (adică în situaţiile specificate în art. 1 al Regulamentului Roma I), legea aplicabilă se va determina conform normelor conflictuale în materia actului juridic ale Codului civil (în lipsa unor convenţii internaţionale sau norme conflictuale speciale).
Conflicte de legi în materia delictelor Relaţiile de afaceri nu se desfăşoară întotdeauna conform bunelor intenţii ale părţilor şi potrivit prevederilor contractuale. Adeseori, hazardul îşi face simţită prezenţa prin intermediul unor întâmplări păgubitoare care tulbură bunul curs al acestor relaţii. Dreptul afacerilor trebuie să reglementeze modul de despăgubire a celui afectat în cursul unor astfel de întâmplări. Situaţia
se complică şi mai mult în cazul în care elementul de extraneitate prezent în relaţiile de afaceri iscă un conflict de legi asupra răspunderii delictuale. În cele ce urmează vom prezenta reglementările conflictuale româneşti în materia obligaţiilor izvorâte din fapte juridice (în special din delicte civile), acordând prioritate reglementărilor comunitare şi celor din tratatele de asistenţă juridică, încheiate, dup ă 1990 de ţara noastră cu state care în prezent se află în afara Uniunii Europene. A. Principiile Regulamentului Roma II (Regulamentul CE nr. 864/2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor non-contractuale) Determinarea legii aplicabile obligaţiilor izvorâte din delicte civile a fost unificată la nivelul Uniunii Europene prin intermediul prevederilor Regulamentul (CE) nr. 864/2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor extracontractuale (Roma II)49, regulament ce a intrat in vigoare pe 11 iulie 2008 (Art. 32). Potrivit articolelor 1 alin. 4 şi 28 alin. 2 ale regulamentului, acesta este obligatoriu pentru toate statele membre ale Uniunii Europene cu excepţia Danemarcei. Aşa cum ne-am obişnuit deja, art. 1 al regulamentului stabileşte domeniul de aplicare al actului normativ. Astfel, regulamentul se aplică situaţiilor ce presupun un conflict de legi în materia obligaţiilor extracontractuale. Prevederile actului normativ nu se aplică în materie fiscală, vamală, administrativă sau în privinţa răspunderii unui stat pentru acte sau omisiuni săvârşite în exercitarea puterii publice. Aliniatul al doilea exclude din sfera de aplicare a acestui regulament următoarele materii: obligaţiile extracontractuale rezultate din relaţiile de familie sau asimilate lor (inclusiv cele alimentare), din regimurile matrimoniale (şi din relaţiile patrimoniale asimilate lor), din succesiuni, din cambii, cecuri, bilete la ordin (şi alte titluri negociabile), din dreptul societăţilor comerciale (constituire, înregistrare, personalitate juridică, răspund erea personală a angajaţilor şi a membrilor etc.), din relaţiile dintre fondatorii, membrii consiliului de administraţie şi beneficiarii unui trust, din daune nucleare sau din atingerile aduse vieţii private şi drepturilor referitoare la personalitate, inclusiv calomnia. Potrivit aliniatului 3 al art. 1 al regulamentului, cu excepţia articolelor 21 şi 22, regulamentul nu se aplică în materie probatorie şi procedurală. Articolul 2 defineşte noţiunea de obligaţie necontractuală (extracontractuală). Conform alin.1, prejudiciul reprezintă orice consecinţă a unei fapte ilicite, a îmbogăţirii fără justă cauză, a gestiunii de afaceri sau a culpei „in contrahendo” (apărută în cursul tratativelor menite să ducă la încheierea unui contract). Din alineatele 2 şi 3, rezultă că regulamentul se aplică şi obligaţiilor extracontractuale ce vor surveni în viitor şi că orice referire la un fapt cauzator de prejudicii trebuie înţeleasă şi ca o trimitere la un fapt susceptibil să producă prejudicii în viitor, iar orice referire la prejudiciu trebuie să cuprindă nu doar prejudiciul actual ci şi pe cel probabil a se produce. Aşadar, Regulamentul (CE) nr. 864/2007 determină legea aplicabilă obligaţiilor prezente sau viitoare născute din prejudicii actuale sau probabile rezultate din fapte ilicite dar şi din îmbogăţirea fără justă cauză, gestiunea de afaceri şi din culpa in contrahendo. Prin urmare, sfera de aplicare a regulamentului nu se limitează doar la obligaţiile de a repara prejudiciul rezultat din delicte civile. Întrucât pentru orice persoană fizică sau juridică angrenată în raporturi juridice de Dreptul afacerilor cu element de extraneitate, problema prejudiciilor cauzate prin culpa in contrahendo sau gestiunea de afaceri prezintă interes, vom prezenta în cele ce urmează şi normele conflictuale comunitare în aceste materii şi nu doar pe cele privind delictele civile. Conform art. 3 al regulamentului, orice lege indicată de prezentul regulament drept competentă se va aplica, indiferent dacă aparţine unui stat membru al Uniunii Europene sau nu. Capitolul al II-lea al Regulamentului (CE) nr. 864/2007 este dedicat determinării legii
aplicabile obligaţiilor rezultând din faptele ilicite. În vreme ce articolul 4 conţine regula conflictuală generală, articolele 5-9 conţin norme conflictuale speciale aplicabile doar anumitor categorii de fapte ilicite. Potrivit art. 4 al regulamentului, cu excepţia dispoziţiilor contrare din acest act normativ, legea aplicabilă unei obligaţii extracontractuale izvorâtă dintr -un fapt ilicit este legea ţării unde s-a produs prejudiciul, indiferent în ce ţară s -a produs faptul ilicit sau în ce ţară sau ţări s-au manifestat consecinţele indirecte ale acestui fapt. Cu toate acestea, dacă în momentul producerii prejudiciului, atât persoana a cărei responsabilitate este invocată cât şi persoana păgubită îşi au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat, legea respectivului stat se va aplica. Dacă din ansamblul circumstanţelor rezultă că fapta ilicită are în mod manifest legături mult mai strânse cu legea altui stat decât cel unde s-a produs prejudiciul sau decât cel unde se află reşedinţa obişnuită a autorului delictului şi a păgubitului, atunci se va aplica legea acestui stat terţ. O legătură mai strânsă a faptului ilicit cu un alt stat se poate întemeia pe existenţa unui raport preexistent între părţi, raport ce este într -o strânsă legătură cu faptul ilicit (spre exemplu un contract). Înainte de a discuta excepţiile de la norma conflictuală generală din art. 4 al regulamentului este necesar să studiem şi norma conflictuală din art. 14 care introduce şi în materia obligaţiilor extracontractuale libertatea părţilor de a desemna legea aplicabilă. Astfel, legea aplicabilă obligaţiilor extracontractuale poate fi aleasă de către părţi (persoana chemată să răspundă pentru prejudiciu şi persoana păgubită) fie printr -un acord posterior producerii faptului ilicit sau printr-o înţelegere liber negociată înainte de producerea faptului păgubitor (în cazul în care ambele desfăşoară activităţi comerciale). Această alegere trebuie să fie explicită sau să rezulte în mod cert din circumstanţe şi trebuie să respecte drepturile terţilor. Dacă toate elementele situaţiei respective, în momentul producerii faptului generator de prejud iciu, sunt localizate în altă ţară decât cea a cărei lege a fost aleasă, legea desemnată de părţi nu va împiedica aplicarea dispoziţiilor legii acelei alte ţări de la care nu se poate deroga prin acord. Dacă toate elementele situaţiei respective, în moment ul producerii faptului generator de prejudiciu, sunt localizate într-unul sau în mai multe state membre ale Uniunii Europene, iar legea aleasă de părţi aparţine unui stat ce nu este membru, legea desemnată de părţi nu va împiedica aplicarea dispoziţiilor imperative ale dreptului comunitar, aşa cum sunt acestea aplicate în statul membru al instanţei competente .
Bibliografie
Lector universitar dr. Cosmin DARIESCU - PROBLEME DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT ÎN DREPTUL AFACERILOR Dan Lupaşcu, Drept internaţional privat, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008 Ovidiu Ungureanu, Călina Jugastru, Adrian Circa, Manual de drept internaţional privat, Editura Hamangiu, Bucure şti, 2008 Nicoleta Diaconu, Drept interna ţional privat. Ediţia a IV-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti,2009 Mihail Vasile Jakotă, Drept internaţional privat, vol. I, Editura Fundaţiei Chemarea Iaşi, 1997 Regulamentului (CE) nr.44/2001 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:177:0006:0006:RO:PDF
http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/rc_information_ro.htm http://www.uncitral.org/pdf/french/texts/arbitration/NYconv/1958_NYC_CTCf.pdf eurlex. europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CONSLEG:2001R0044:20100514:EN:PDF http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CONSLEG:2001R0044:20100514:FR:P DF http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/rc_information_ro.htm