"
Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir
MASTER - Integrare si afaceri europene
GEOPOLITICA GEOPOLITICA SECURITII SECURITII ENERGETICE EUROPENE
PARTENERIATUL UE ± RUSIA
CUPRINS
Capitolul I Uniunea Europeana si relatiile ei cu Rusia Uniun Uniunea ea Europe Europeana ana si Rusia Rusia in era postpost-bip bipola olara ra Rusi Rusia a - o Uniu Uniune ne mai mai mica mica Geopol Geopoliti itica ca petro petrolul lului ui si al condu conducte ctelo lor r Depen Dependen denta ta energe energetic tica a - miza miza relat relatiil iilor or cu Rusia Rusia Proiec Proiectul tul Nabucc Nabucco o - Indepe Independe ndenta nta energe energetic tica aa Uniunii Europene fata de Rusia
Capitolul II
Securitatea energetica europeana Conceptul de securitate energetica in spatiul euroatlantic Federatia Rusa ± o super putere energetica Scurta prezentare a securitatii energetice din perspectiva euroatlantica Concluzii
CAPITOLUL I Uniunea Europeana si relatiile ei cu Rusia Uniunea Europeana si Rusia in era post-bipolara In intreaga perioada moderna, Europa a fost adevaratul centru al lumii. Ea a reprezentat continentul care s-a aflat permanent la carma procesului de dezvoltare, care a lansat principalele curente, a inaugurat modelul democratic de conducere, a inventat parlamentarismul, a fost la originea mai tuturor achizitiilor importante ale ultimelor secole. Unii autori considera ca secolul XX a fost unul american, iar Romano Prodi subliniaza ca Ämileniul trecut este ³mileniul european´. Pentru orice regiune este vorba despre un eveniment important. Pentru Europa este vorba despre sfarsitul unei ere de divizare, despre inaugurarea unei noi perioade geopolitice, a unui proces de autodefinire si autoafirmare, de cautare febrila a unei noi identitati, a unei noi cai de dezvoltare. Este relevant acest moment si pentru ca el ne poate arata daca Europa a invatat ceva din perioada care s-a incheiat, daca este pregatita sa intampine noua varsta a societatii moderne.
Sfarsitul razboiului rece a fost marcat de doua evenimente geopolitice majore, care contrasteaza izbitor prin modul de desfasurare: unul infaptuit cu repeziciune, asteptand doar momentul prielnic; astfel, sfarsitul divizarii Germaniei s-a incheiat. Celalalt a mai intarziat, parca amanandu-si deznodamantul, fara a reusi sa evite prabusirea finala; o prabusire simultana a sistemului politic si economic, insotita de temeri si deruta, de o delegitimare a statului, de o pierdere a increderii si sperantei. In felul acesta, un imperiu care se construise, am spune cu metoda, timp de 300 de ani si a carei ultima denumire a fost URSS, ultimul imperiu, a disparut. O tulburatoare transformare a facut ca harta Eurasiei, asa cum era cunoscuta de multe decenii, sa se modifice radical. Un mostenitor legal al fostului imperiu exista: Rusia. Judecand dupa marimea Federatiei Ruse, ai spune ca transformarea nu este asa de profunda. Rusia cuprinde aproximativ 75% din suprafata fostului teritoriu sovietic si 60% din potentialul economic. Aici traieste peste jumatate din populatia fostei URSS. Rusia detine cea mai mare parte a armamentului sovietic, cu deosebire nuclear, cea mai mare parte dintre bogatiile naturale ale defunctei uniuni, se intinde de la Marea Neagra la Oceanul Pacific.
estramarea fostului imperiu poate fi numita, fara ezitare, un adevarat cutremur politic. El a modificat contururile statale in regiune si plaseaza Rusia intr-o pozitie cu totul particulara, nevoita peste noapte sasi revada prioritatile. Avem in vedere nu numai destructurarea propriuzisa. S-a schimbat pur si simplu contextul geopolitic in care era plasata Rusia, ceea ce ne obliga sa judecam in alti termeni, intr-o alta perspectiva, evolutia sa. Ce va face Rusia? Va cocheta, in continuare, cu iluzia imperiala? Cu alte cuvinte, se va intoarce la problematica istorica, la modelul pe care l-a urmat timp de secole? Vom asista la o directionare a energiilor sale spre Est, devenind un participant mai activ in Pacific, zona care va ³juca´ multe dintre mizele secolului 21? Prioritatile sale strategice vor fi indreptate spre Sud, acolo unde lumea islamica preseaza si formuleaza sfidari la care cu greu se va gasi raspuns? Sau, dimpotriva, Rusia va sta mai mult indreptata cu fata spre Europa in aspiratia de a institui un parteneriat cu UEcu care, de fapt, imparte continentul? D
Rusia - O Uniune mai mica
Uniunea Sovietica includea, pe langa 15 republici unionale si 20 republici autonome care reprezinta districte politice numite in functie de nationalitatile care traiau in republicile autonome. In unele dintre asemenea republici autonome traiesc nationalitati mai numeroase decat altele care sunt organizate in republici. De pilda, in fostul spatiu sovietic traiesc mai multi tatari (6-7 milioane) decat estonieni, lituanieni, letoni, georgieni, moldoveni, tadjici. Majoritatea republicilor autonome se afla pe teritoriul Rusiei: Baskiria, Buryat, Daghestan, Kabardino Balkar, Kalmuk, Karelia, Kaomi, Mari, Mordivinian, Osetia de Nord, Tatar, Tuva, Udmurt, Cecenia - Ingusetia, Chuvashzi si Jakutia, deci 16. Din punct de vedere etnic Rusia este la randul ei eterogena, populatia non-ruseasca fiind de aproape 30 milioane. Cu alte cuvinte, Rusia este o Uniune mai mica. Ea se deosebeste de Uniunea Sovietica prin criterii cantitative. In cadrul populatiei fostei URSS rusii detineau ceva mai mult de 50% din populatie, iar in cadrul Federatiei Ruse ponderea lor este de peste 75%. Pe de alta parte, 20% din etnicii rusi traiesc in afara granitei Rusiei propriu zise, fiind de multe ori priviti cu suspiciune, ca straini. Un lucru este cert: Rusia nu poate in nici un fel miza pe cartea nationalista. Ea este constransa sa adopte o politica supranationala. S. Rogov avea dreptate sa semnaleze si in acest domeniu o situatie paradoxala, care ne obliga sa nu privim Rusia ca pe o tara ³normala´. De ce, de pilda, se intreaba autorul, estonienii au drept la autodeterminare iar cecenii nu? De ce Groznii este considerat un oras rusesc, pe cand Sevastopolul nu, iar Konisberg da? Asemenea intrebari nu pot fi dezlegate cum se cuvine daca se adopta drept punct de pornire si drept perspectiva de rezolvare nationalismul. ³Solutia pentru Rusia este de a dezvolta o identitate supranationala, mai presus si dincolo de etnicitate´.
Rusia nu este o tara ³normala´ nici daca examinam mai atent economia ei. Economia de comanda exista in aceasta tara de trei generatii, iar rusii au stiut mult mai putin decat alte popoare aflate sub comunism cum functioneaza economia de piata. Mai mult, traind dublu decat fostele tari socialiste sub semnul atotputerniciei economiei de comanda, ei au abordat si trecerea la economia de piata, reformele economice tot intr-o maniera ideologica, numai ca in sens invers: obiectivul a fost descentralizarea, definita ca sfarsitul controlului guvernamental. Astazi, cum remarca acelasi autor, ³70% din economie nu mai este sub control guvernamental. Numai ca cei care o conduc nu o imbunatatesc in nici un fel´.
Geopolitica petrolului si al conductelor
Asia centrala a cunoscut o brusca evolutie geopolitica sub influenta a doua cauze: descoperirea surselor de hidrocarburi si pozitia strategica a regiunii in lupta contra terorismului. Potentialul petrolier al regiunii este apreciat cam la 10% din rezervele mondiale, iar cele de gaz la 30-40% din rezervele mondiale. Daca se asociaza zona cu Golful Persic aceasta devine adevaratul pivot central, Heartland-ul energetic al lumii. In mod traditional, Rusia a detinut un monopol al influentei in zona, controland si doua conducte petroliere ce fac legatura cu Tarile Baltice si Marea Neagra. A fost construita o conducta suplimentara de catre Rusia si Kazahstan. Rusia se afla si in plin efort de constructie a unei conducte de gaz submarine catre portul turcesc Samsun. Astfel, Rusia a inteles foarte bine importanta strategica a conductelor de transport a hidrocarburilor din Marea Caspica. Conductele pentru zacaminte sunt ceea ce reprezinta drumurile pentru transportul terestru. Strategia Rusiei arata multa mobilitate si capacitate de adaptare. In urma acordului din 2002 cu Kasahstanul, valabila pe 15 ani, Rusia isi asigura un gen de control asupra tranzitului de petrol.
Prezenta americana in zona a incurajat construirea altor conducte care sa nu fie dependente de Rusia: oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan si gazoductul BakuTbilisi-Erzerum. Mai sunt in discutie si alte doua conducte spre India si China. In acest caz ar merita relevat ca hidrocarburile din Asia Centrala nu ajung in zone asiatice, dar infrastructura construita transporta hidrocarburile in occident. Daca am avea in vedere chiar si numai problema resurselor energetice, relatia cu Rusia ar trebui sa prezinte pentru UE o prioritate si sa fie ghidata de o strategie clara. Daca UE isi propune sa reprezinte un pol de putere economica si politica, nu o poate face Äfara o cooperare explicita cu Rusia in cel putin cateva domenii cum ar fi cel aerospatial si energetic´. D
ependenta energetica - miza relatiilor cu Rusia
Chiar daca UE incearca sa-si reduca consumul de energie si sa promoveze sursele de energie regenerabila, dependenta sa fata de furnizorii mondiali de combustibili fosili este in crestere. Principala explicatie este ca rezervele sale de petrol si de gaz se diminueaza. UE este cel mai mare importator mondial de energie si al doilea consumator mondial. UE este deja dependenta fata de trei tari, Rusia, Norvegia si Algeria, pentru aproximativ jumatate din resursele sale de gaz, cel mai putin poluant combustibil fosil si, fara o actiune radicala in scurt timp, dependenta sa fata de petrolul de import va creste de la 50 % in prezent la 70 %.
Mai mult, cererea mondiala de petrol si gaz va creste, sub presiunea expansiunii economice a unor tari precum China si India. Este, deci, in interesul UE sa-si reduca dependenta fata de un numar limitat de furnizori si sa-si intensifice relatiile cu aceia de care aceasta depinde cel mai mult in beneficial reciproc, ca parteneri comerciali. Strategia UE include cooperarea pentru investitii, transferul de tehnologie, accesul reciproc pe piete si previzibilitatea/stabilitatea relatiilor comerciale cu tari precum Rusia, o sursa majora de combustibili fosili si potential de electricitate, si cu producatorii de gaz din Africa de Nord, din regiunea Golfului Persic si din Asia centrala. UE si alte sapte tari din Europa de Sud-Est au creat o comunitate energetica unica, in care regulile pietei energetice sunt aceleasi pentru toti. UE va beneficia de o mai mare securitate in ceea ce priveste furnizarea de gaz si energie electrica care tranziteaza aceste tari. Pietele energetice ale celor sapte tari vor opera mai eficient daca vor aplica regulile si standardele UE.
Proiectul Nabucco - Independenta energetica a Uniunii Europene fata de Rusia.
Rusia, ca urmare a conflictului armat cu Georgia, izbucnit in luna august a acestui an, este pe cale sa anunte noi reguli in ceea ce priveste politica energetica, si relatiile in acest sens, cu UE. Exista pareri care sustin ca una dintre principalele cauze ale izbucnirii conflictului este aceea a controlului asupra conductelor de gaze si petrol din intreaga zona Caspica si pe care Georgia, sub influente americane si sprijinita de companii europene de profil, refuza sa le puna in legatura directa cu cele rusesti. Conform informatiilor oficiale, Gazprom acopera in acest moment o treime din importurile de gaz natural in Europa de Vest. Aici, cei mai mari consumatori sunt Germania, Italia si Franta dar si tari care tind la statutul de membru al Uniunii Europene, cum ar fi Turcia. Politica de energie pentru Europa elaborata de Comisia Europeana si prezentata Consiliului si Parlamentului European militeaza pentru constructia unei piete energetice interioare durabile si stabile la nivel comunitar. Aceasta actiune are drept scop principal oferirea unui pachet de optiuni reale consumatorilor, deci crearea unei oferte diversificate in cadrul unei piete concurentiale. In plus, In plus, relatiile pe care UE doreste sa le intareasca si sa le dezvolte cu producatorii/furnizorii sunt de importanta capitala pentru securitatea geopolitica si echilibrul economic al tarilor membre.
Pentru ca independent energetica fata de Rusia sa fie realizabila, UE a mizat pe fezabilitatea oferita de ³proiectul Nabucco´. Acesta prevede constructia unei conducte care sa poata transporta gaze naturale din Zona Marii Caspice si a Orientului Mijlociu pe pietele europene. In acest sens, siau anuntat participarea cinci companii de profil europene: BOTAS din Turcia, Bulgargaz din Bulgaria, Transgaz din Romania, MOL din Ungaria si OMV din Austria. Primul pas al noii cooperari a fost reprezentat de Acordul semnat la 11 octombrie 2002 la Viena de catre statele participante, stabilind ca puncte de plecare a noii conducte granitele Turciei cu Georgia si Iran, dar si conexiunea acesteia cu alte surse de gaze din zona (Siria, Irak, Egipt). Georgia reprezinta de fapt singura cale de transport a gazelor dinspre Zona Caspica si Asia Centrala inspre Europa, prin intermediul careia drumul conductelor de gaze ar putea ocoli Rusia. Concurentele Nabucco sunt South Stream si North Stream, doua proiecte care au ca directie principala tot reducerea dependentei energetice a Europei fata de Rusia. In urma studiilor de piata efectuate, o analiza SWOT concludenta arata implicatiile pozitive si negative pe care proiectul Nabucco le are pe termen lung.
CAPITOLUL II Securitatea energetica europeana Conceptul de securitate energetica in spatiul euroatlantic Crearea unui cadru politic coerent si integrat, precum si conceperea de strategii care sa stimuleze inovarea tehnologica si institutionala, acoperind obiective pe termen lung din toate cele trei dimensiuni ale dezvoltarii durabile reprezinta o provocare pentru Uniunea Europeana. Aceasta integrare a politicilor de inovare si de mediu este scopul Planului de Actiune pentru Tehnologiile de Mediu (ETAP). In ianuarie 2004, ca punct de conjunctive intre Strategia de Dezvoltare Durabila a UE si Agenda Lisabona, Comisia a lansat ETAP, menit sa stimuleze dezvoltarea si utilizarea tehnologiilor de mediu, sa elimine barierele financiare, economice si institutionale in dezvoltarea tehnologiilor de mediu si sa integreze protectia mediului, inovarea tehnologica si competitivitatea.
Comisia Europeana a propus un pachet amplu de masuri in domeniul energetic care da un nou elan securitatii energetice in Europa. Comisia prezinta o noua strategie pentru punerea bazelor unei solidaritati in domeniul energetic intre statele membre si o noua politica in domeniul retelelor energetice care sa stimuleze investitiile in retele energetic mai eficiente, cu emisii scazute de carbon. Comisia este preocupata si de provocarile carora Europa va trebui sa le faca fata intre anii 2020 si 2050. La prezentarea pachetului de masuri din cadrul celei de-a doua revizuiri strategice a politicii energetice, presedintele José Manuel Barroso a declarat: ÄPretul energiei a crescut in UE in medie cu 15% in ultimul an. 54% din energia Europei este importata la un cost de 700 euro pentru fiecare cetatean european. Trebuie sa remediem urgent aceasta problema luand masuri de crestere a eficientei energetice si reducere a dependentei de importuri. Trebuie sa investim si sa diversificam. Propunerile adoptate azi atesta fara echivoc dorinta Comisiei de a garanta o aprovizionare cu energie sigura si sustenabila si ar trebui sa ne ajute in atingerea obiectivelor cruciale 20-20-20 privind schimbarile climatice.´
Prima prioritate identificata in cea de-a doua revizuire strategica este adoptarea si implementarea rapida a masurilor pentru atingerea obiectivelor de politica energetic pentru Europa ale Consiliului European, care vizeaza o reducere cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de sera, o pondere de 20% a surselor regenerabile in consumul final de energie si o reducere cu 20% a cererii de energie, pana in 2020. A doua prioritate este rezolvarea problemei precaritatii in crestere a securitatii aprovizionarii cu energie a Europei. Chiar daca obiectivele de energie regenerabila vor fi atinse, este probabil ca Europa sa fie dependenta si mai mult de importuri decat este in ziua de azi. UE trebuie sa isi imbunatateasca politicile actuale pentru a-si atinge obiectivul de eficienta energetica. Conform proiectului de strategie energetica europeana, respectiv Strategia Europeana pentru Energie Sustenabila, Competitiva si Sigura directiile de actiune vizate de UE in vederea asigurarii sustenabilitatii, competitivitatii si securitatii energetice sunt:
- garantarea securitatii fluxului energetic si consolidarea in acest sens a solidaritatii intre statele membre, prin revizuirea legislatiei privitoare la stocurile nationale de gaz si petrol; - diversificarea surselor de energie; - formularea unei politici externe comune pentru toate statele UE, care sa identifice prioritatile in ceea ce priveste construirea unei noi infrastructuri de protectie a sistemului energetic, adoptarea unui Tratat Energetic European, a unui nou parteneria energetic cu Rusia, crearea unui mecanism de reactie in cazul unor crize determinate de scurtcircuitari ale aprovizionarii energetice a Europei.
Sunt incurajate investitiile in infrastructura, mai ales in cea transfrontaliera. Prin urmare, Comisia a stabilit sase prioritati: 1. un plan baltic de interconectare - sa lege mai bine regiunea de restul Europei si care sa imbunatateasca securitatea si diversitatea furnizarii de energie in zona. Un grup la nivel inalt va fi alcatuit pana la finele lui 2008, urmand ca in 2009 sa inceapa faza de implementare; 2. coridorul de gaz sudic pentru alimentarea din zona caspica si Orientul Apropiat, in care este inclus si Nabucco; 3. un plan de actiune pentru gazul lichefiat; 4. un inel energetic mediteranean ± retelele europene de gaz si electricitate vor fi extinse pentru a conecta Europa de nordul Africii si proiecte vizand energia solara si eoliana; 5. interconectarea retelelor de electricitate si gaz pe directia nordsud cu tarile Europei Centrale si de Sud-Est, crearea unei comunitati energetice; 6. o retea electrica in jurul Marii Nordului.
Conceptul de securitate energetica a devenit o problema de interes pentru factorii politici, analisti si organizatii internationale precum NATO, ONU sau UE. Conceptul este asociat mai multor acceptiuni, multe dintre acestea fiind legate de competitia globala in domeniul resurselor energetice, competitie privind accesul la resurse, explorarea si exploatarea acestora. Comisia Europeana cauta stabilizarea resurselor externe, multi lideri americani vizeaza producerea de noi tipuri de energie pe plan intern, China cauta sa cumpere actiuni la companiile petroliere straine. Conceptul se refera si la infrastructurile necesare, dar si la preturile practicate si la utilizatori. Viziunile liderilor europeni, americani, chinezi si rusi asupra acestui concept sunt adaptate in functie de interesele lor nationale. Securitatea energetica are doua componente, comerciala si fizica, fiind determinata, in principal, de gazele naturale si petrol. Cele doua componente de securitate sunt inseparabile. La nivelul infrastructurii resurselor energetice, statele trebuie sa adopte masurile de protectie necesare pentru a contracara atacurile teroriste care vizeaza comertul cu petrol si sectorul comercial. De exemplu, cand petrolul este in stare pura, acesta se extrage si se transporta in containere speciale, pe mare. In aceasta situatie, companiile trebuie sa isi masuri de protectie corespunzatoare, astfel incat respectivele containere sa fie foarte bine securizate, pentru a nu permite scurgerile de petrol care ar polua mediul si pentru a impiedica tentativele de contrabanda. La nivelul UE, sectorul energetic reprezinta un factor economic si geopolitic major. UE este ca marime, a doua piata energetica din lume.
In prezent, UE importa peste 70% din necesarul sau de petrol si aproape 45% din necesarul sa de gaz, iar aceasta dependenta ar putea ajunge, in anul 2030, pana la aproape 90% pentru gazele naturale si aproape 100% pentru petrol. Trei state conteaza cu adevarat pentru aprovizionarea cu gaz a Europei: Rusia (24%), Norvegia (15%) si Algeria (11%). Fiind principalul furnizor de gaz al UE, statele europene se afla in diverse grade de dependenta energetica fata de Rusia. In timp ce consumul de energie al statelor membre ale Uniunii Europene se afla pe o panta ascendenta, productia nu poate depasi cotele actuale; astfel, se estimeaza ca pana in anul 2015, numai 30% din necesarul de gaze naturale al spatiului comunitar va fi furnizat din surse proprii. Specialistii afirma ca absenta unei infrastructuri corespunzatoare si insuficientele spatii de depozitare la nivelul UE constituie obstacole in calea livrarilor de petrol si gaze in flux continuu si contribuie la cresterea preturilor in spatiul comunitar. In acest sens, guvernele si companiile energetice din Europa ar trebui sa cheltuiasca circa 600 de miliarde de euro pentru modernizarea si extinderea infrastructurii existente. UE este obligata sa accelereze lucrarile privind crearea unei piete unice europene pentru gaze si electricitate ca Äaparare colectiva pentru asigurarea aprovizionarii cu energie si pentru a incerca sa incheie acorduri colective cu Rusia privind furnizarea de energie´. UE trebuie sa reactioneze in mod corespunzator. In locul
Äconectarii´ si al Ädependentei reciproce´, despre care se vorbeste inca, in privinta Rusiei, de catre partea interesata, trebuie sa ia nastere o Ästrategie a flexibilitatii´. Premisele existente in acest sens sunt favorabile. Intrucat pozitia geografica a Europei este potrivita pentru un import de energie din diverse regiunisursa .Bruxelles-ul se bucura de un avantaj geopolitic fata de Beijing, Tokio si Washington: marile depozite de gaze naturale, cea mai importanta sursa de energie in urmatorii 40 pana la 60 de ani, se afla la periferia UE. Ele trebuie doar anexate retelelor energetice europene. Prin urmare, Comisia Europeana va trebui sa actioneze astfel incat sa se reuseasca intarirea relatiilor Uniunii cu Asia Centrala, regiunile Marii Caspice si Marii Negre. UE a decis, in iunie 2004, ca statele din regiunea Caucazului de Sud (Georgia, Armenia, Azerbaidjan) sa fie incluse in Politica de Vecinatate a Uniunii Europene (European Neighbourhood Policy). Comisarul Ferrero-Waldner ÄTrebuie sa ne folosim toate instrumentele, sa punem laolalta politica interna si externa pentru a ne asigura o sursa de energie sigura, sustenabila si la un pret acceptabil pentru cetatenii nostri si pentru industrie´, rostite inaintea inceperii turneului caucazian, nu au inca acoperire practica, deoarece Rusia este actorul dominant ce controleaza intro buna masura aceste resurse. In aprilie 2007, noua strategie de cooperare regionala a UE, numita Sinergia Marii Negre, defineste regiunea Marii Negre ca Äo regiune geografica distincta, bogata in resurse naturale, ocupand o pozitie strategica la intersectia Europei cu Asia Centrala si Orientul Mijlociu´, precum si Äo piata in expansiune cu potential de dezvoltare ridicat´, constituind Äo placa turnanta pentru fluxurile de energie si de transport´. Declaratia comisarului pentru Relatii Externe si Politica de Vecinatate a UE, Benita Ferrero-Waldner, cu ocazia lansarii Sinergiei, este edificatoare in acest sens: Äodata cu aderarea Bulgariei si Romaniei, UE a devenit parte a regiunii Marii Negre´.
In Rezolutia Parlamentului European din 20 februarie 2008 privind o strategie a UE pentru Asia Centrala, in capitolul intitulat Energia, parlamentul considera ca UE trebuie sa se exprime la unison in materie de politica energetica, dat fiind ca in regiune exista proiecte de interes major pentru Europa in ceea ce priveste aprovizionarea cu energie. De asemenea, importanta Africii ca furnizor de energie este in continua crestere, iar relatiile cu aceasta necesita un dialog cuprinzator care sa includa securitatea aprovizionarii, transferul de tehnologii de producere a energiei regenerabile, exploatarea durabila a resurselor, transparenta pietelor energetice etc. O politica oficiala a UE in aceasta directive este extrem de necesara, daca avem in vedere faptul ca in ultimii ani, Beijingul a inceput o infiltrare sistematica in Africa petroliera, pe domenii si in zone precum: Sudan, Angola, Nigeria, Ciad, Gabon, Coasta de Fildes si Guineea Ecuatoriala.
Federatia Rusa ± o super putere energetica Federatia Rusa este cel mai bine definita in planul relatiilor economice si politice internationale prin conceptul de ,,superputere energetica´. Strategia energetica a Rusiei pana in 2020 prevede cresterea exportului de petrol si gaze. Rusia preconizeaza sa extraga anual 450-520 de milioane tone de petrol si 628-730 miliarde mc de gaze. Si asta in conditiile in care in anul 2005 s-au extras 470,2 milioane tone de petrol si 636 de miliarde mc de gaze. Strategia Energetica a Rusiei pana in 2020, aprobata in mai 2003, intareste faptul ca preturile la energie vor juca un rol crucial in definirea termenilor si conditiilor relatiilor dintre Rusia si Europa. Exporturile de petrol brut sunt o sursa strategica de venituri pentru Rusia, deoarece exporturile asigura circa 25% din veniturile guvernului rus. Se estimeaza ca o crestere cu 1 dolar/baril a pretului de referinta al petrolului rus blend din Ural aduce circa 1 miliard de dolari castiguri suplimentare. Rusia a refuzat sa se alature OPEC-ului, alegand in schimb sa-si urmeze propria directie de expansiune. Acum 10 ani, OPEC controla 50% din piata petroliera mondiala. In prezent, aceasta parte s-a redus la circa 40%, mai ales din cauza ca Rusia si-a sporit productia. Exista indicii ca Moscova intentioneaza sa creeze o organizatie similara OPEC-ului, cu statele producatoare de petrol din regiunea caspica.
