SĂLUC
HORVAT
INTRODUCERE ÎN BIBLIOTECONOMIE
Editura Grafoart Bucureşti 1996
INTRODUCERE A
IN BIBLIOTECONOMIE
Soţiei mele, Margareta
Lector: Augustin Cozmuta
Referent: VICTORIA VULPE
Culegere computerizată: FLORICA LOI
Tehnoredactare computerizată: CRISTIAN ŞULEA şi ing. OANA CRĂCIUN
Introducere în biblioteconomie
CUVÂNT ÎNAINTE
În orice câmp de actiVItate lucrările de sinteză cu vocaţie didactică sunt atât expresia matUrităţii cât şi mărturia nevoii de considerare şi de progres din acel câmp. Deşi a traversat un ultim secol de evoluţii sub semnul unor acumulări generoase, biblioteconomia românească a produs relativ puţine manuale care să fi constituit cărţi de căpătâi pentru formarea generaţiilor de bibliotecari. În absenţa unui învăţământ biblioteconomic organizat, astfel de instrumente ar fi contribuit în mod hotărâtor la implementarea unor standarde profesionale şi la dezvoltarea acelor seturi de cunoaşteri care definesc exigenţele şi statutul acestui domeniu . Cele câteva manuale apărute mai ales între 1950 şi 1970 au fost elaborări destul de sumar�, mult influenţate de modele străine şi apărute ca ghiduri utile. Locul lor a fost ţinut, în parte, de unele culegeri metodice şi de unele contribuţii, fragmentare, adesea notabile, publicate în revistele de biblioteconomie. Ezitarea specialiştilor în faţa tentaţiei manualelor are numeroase motivări, cele mai rezistente venind atât din sfera organizării profesionale, nestimtilative şi fluctuante, cât si din spaima perimării rapide într-un teritoriu extrem de dinamic în ultimele decenii. Un manual de biblioteconomie, fie şi numai de introducere în toate câmpurile şi adiacenţele care o compun, n-a fost şi nu este o întreprindere uşoară, mai ales azi când
Săluc Horvat '
tehnologiile informaţiei determină schimbări de principii, fluxuri şi tehnici la intervale din ce în ce mai scurte. Raportul între conceptele şi desiaşurările tradiţionale şi cele moderne în biblioteconomia contemporană poate dezechilibra până şi minţile cele mai organizate ale domeniului. Vechile structuri ale manualelor , absenţa problemelor legate de reţele, de cooperări, gândirea bazată pe polaritatea documentară de până mai ieri, preluarea rigidă a conceptelor etc., toate acestea sunt handicapuri greu de depăşit. . De aceea lucrarea lui Săluc Horvat trebuie salutată, mai întâi pentru că există şi pentru că vine într-un moment de imensă nevoie. Sinteza sa, nelipsită fireşte de dezechilibre şi legată mai mult de biblioteconomia tradiţională, este remarcabilă prin capacitatea de concizie şi exprimă clar opţiunile autorului pentru abordarea aprofundată a catalogării şi clasificării, considerate de mulţi ca zone fundamentale ale ştiinţei bibliotecilor. Pusă sub egida Asociaţiei Bibliotecarilor din Învăţământ din România (ABIR), "Introducerea în bib/ioteconomie" a lui Săluc Horvat este un îndemn pentru noi abordări cuprinzătoare care să ofere profesiilor bibliotecare instrumentele de care au atâta nevoie. IOAN STOICA
Introducere în hiblioteconomie
1. INTRODUCERE ÎN BffiLIOTECONOMIE
Biblioteconomia ca disciplină ştiinţifică aparţine unui domeniu larg de preocupări numit bibliologie.
Bibliologia Bibliologia ca ştiinţă datează din secolul al XVIII-lea când apar o serie de lucrări cu caracter teoretic, prin care i se fundamentează domeniul şi metodele de cercetare. A vând ca obiect de studiu cartea sub toate aspectele şi implicaţiile sale, este firesc ca bibliologia să fie urmărită şi abordată în strânsă legătură cu evoluţia şi istoria acesteia. Termenul de bibliologie vine de la cuvântul grecesc biblion care înseamnă carte şi logos cu înţelesul de vorbire - studiu, preluat cu sensul de ((vorbire despre cărţi" sau studiul cărţii. A fost folosit pentru prima dată de către Gabriel Peignot în lucrarea sa Dictionnaire raisonne de bibliologie. La noi termenul a fost introdus în circulaţie de B. P. Hasdeu cu sensul de bibliografie, apoi de Aug. T. Laurian şi /. C. Massim în Dicţionarul limbii române, cu sensul actual. • Pornind de la înţelesul dat termenului, bibliologia poate fi definită ca fiind ştiinţa care se ocupă cu studiul
cărţii. ·
Vezi: Horvat Săluc,Terminologia bibliologică în primul dicţionar al limbii române, în Biblioteca, nr. 3 - 4, 1992, p. 48-49.
7
Săluc Horvat Obiectul de cercetare al bibliologiei este cartea, cu implicaţiile şi funcţiile sale sociale. Se ocupă în acelaşi timp cu studiul evoluţiei scrisului şi tiparului, a materialelor primitoare de scris, cu istoria cărţii şi a bibliotecilor, cu organizarea şi conducerea bibliotecilor. Urmăreşte raportul dintre bibliologie şi alte domenii ale cunoaşterii. Privită ca un domeniu multidisciplinar, bibliologia poate fi definită ca fiind: "ştiinţa care studiază ansamblul
cunoştinţelor teoretice şi practice despre carte ca produs al vieţii materiale şi spirituale, funcţia socială a cărţii şi a bibliotecii, istoria, răspândirea şi conservarea cărţii".
Ramurile bibliologiei Bibliologia - domeniu cu aplicaţii interdisciplinare, însumează mai multe ramuri care au ca obiect, pe de o parte, studiul dimensiunilor istorice ale cărţii în cultura oamenilor, iar, p� de altă parte, organizarea cărţilor în biblioteci cu scopul utilizării conţinutului lor de informaţii. Între ramurile bibliologiei amintim: Bibliologia generală sau teoretică. Studiază problemele teoretice comune tuturor ramurilor bibliologiei, funcţia socială a cărţii şi bibliotecii, raportul bibliologiei cu alte ştiinţe: psihologia, sociologia, istoria, literatura, lingvistica, ştiinţa comunicării, ştiinţa informării etc. Elaborează metodologia de lucru pentru celelalte discipline bibliologice, modalităţile de dezvoltare a societăţii prin mijlocirea cunoştinţelor cuprinse în carte. Ştiinţa cărţii. Studiază istoria cărţii, a scrisului şi tiparului, precum şi problemele editoriale, comerciale şi de difuzare.
8
Introducere in biblioteconomie
Biblioteconomia. Este ştiinţa care se ocupă cu organizarea, gestionarea şi legislaţia bibliotecilor. Sistematizează ansamblul activităţilor teoretice şi practice privind constituirea şi dezvoltarea colecţiilor, evidenţa, conservarea şi depozitarea documentelor, catalogarea şi clasificarea, relaţiile bibliotecii cu cititorii, managementul bibliotecilor etc. Biblioteconomia cuprinde trei subratnuri: •
organizarea cărţii sau tehnica de bibliotecă;
•
organizarea lecturii;
•
organizarea bibliotecilor.
Bibliofilia. Domeniu al bibliologiei care se ocupă cu aspectele teoretice şi practice privind colecţionarea cărţilor rare şi/sau preţioase. Bibliografia. Studiază aspectele privind tehnica de identificare şi de descriere a documentelor, precum şi clasificarea descrierilor obţinute în vedere unei mai- bune valorificări şi aprecieri a documentelor tipărite în scopul folosirii conţinutului acestora' de către beneficiari. Sistematizează cunoştinţele despre cărţi şi expune metodele de întocmire a cercetărilor şi listelor bibliografice. Bibliotehnica. Se ocupă cu studiul tehnicilor de producţie a cărţii. Între ramurile bibliologiei există o contit uă întrepătrundere datorată obiectului comun - cartea, cu implicaţiile ei spirituale, materiale şi sociale.
9
Săluc Horvat
Evoluţia scrisului, cărţii, tiparului şi bibliotecilor Scurt istoric l.Scrisul Nu se cunoaşte cu certitudine când şi unde a apărut. Cert este că s-a născut din necesitatea de a perfecţiona comunicarea dintre oameni. Sistem de comunicare socială cu ajutorul unor semne convenţionale prin care sunt reprezentate sunetele sau cuvintele unei limbi, scrierea a străbătut un drum lung şi are un istoric bogat şi fascinant. Cea mai veche formă de scriere este pictograma (pictografia sau iconografia), constând din desenul imaginilor unor obiecte sau fiinţe pe care omul le poate uşor identifica. Scrierea ideografică, a doua etapă în evoluţia scrisului, nu mai reprezintă obiectul, ci imaginea lui, imagine care a fost simplificată până şi-a pierdut legătura cu obiectul reprezentat. S-a ajuns astfel la crearea de simboluri care să reprezinte cuvinte ale limbii. Primele sisteme de scriere au apărut în Orient, cel mai vechi dintre ele fiind cel sumerian folosit . în sudul . Mesopotamiei. Astăzi se cunosc trei tipuri de scriere ideografică: • scrierea hieroglifică egipteană; • scrierea cuneiformă; • scrierea chineză. Hieroglifele egipten� sunt considerate strămoşul scrisului. Ele sunt un amestec de semne reprezentând un sunet sau grupuri de sunete. Scrierea hieroglifică s-a folosit în Egiptul antic. A dispărut în urmă cu mai bine de o mie de ani. ·
10
·
·
Introducere în bihlioteconomie Descifrarea scrierii hieroglifice o datorăm lingvistului francez Jean Fram;ois Champollion (1790 - 1832). Scrierea cuneiformă. Îi vine numele de la unealta cu care este imprimat textul pe plăcile de lut, de la forma semnelor ce' alcătuiau scrisul: linii aşezate orizontal, vertical şi oblic, asemănătoare uneltei cu care erau "scrise" (ascuţită la un capăt şi turtită la celălalt). Scrierea cuneiformă a fost folosită de către mesopotamieni, de la care a fost preluată de către vechii perşi, constituind baza de pornire pentru scrierea veche persană. Scrierea ideografică chineză este singura care se foloseşte şi în zilele noastre ca scriere na ţională oficială. Cuprinde circa 50. 000 de semne grafice. În scrierea curentă se folosesc doar 3. 000 - 4. 000 de semne. Toate aceste scrieri au fost o îmbinare de ideograme şi fonograme. Printr-un proces continuu de simplificare a acestora s-a născut un semn pentru un singur sunet şi astfel s-a format scrisul fonetic, în care, în principal, fiecărui sunet îi corespunde un semn grafic distinct. Închegarea sunetelor într-un alfabet s-a realizat de către hoticoşi, un grup de triburi originare din Asia Mică (localizat în Sinai şi Delta Nilului). Aceştia au luat din scrierea heratică (o formă simplificată a scrierii hieroglifice) 26 de semne notând cu ele consoanele limbii sevite vorbite de· ei. Alfabetul lor a fost luat de alte popoare, printre care şi de către fenicieni, care 1-au simplificat, creând primul alfabet fonetic. De la fenicieni a fost preluat de către greci, scrierea �rccească fiind prima dintre scrierile vechi care au atins etapa de dezvoltare alfabetică, prin constituirea unui grup de semne în cadrul căruia vocalele sunt indicate prin caractere distincte. Din alfabetul grec s-a dezvoltat şi scrierea latină. ·
11
Săluc Horvat În secolul al IX-lea, Chiril, misionar grec trimis de Bizanţ în Moravia, pentru a tălmăci, împreună cu fratele său Metodiu, cărţi de cult în limba slavă creează, pornind de la scrierea minusculă greacă, alfabetul cunoscut sub numele de alfabetul glagolitic. Având o structură complicată, acesta a cunoscut o existenţă scurtă, fiind înlocuit de alfabetul
chirilic.
Există suficiente mărturii privitoare la folosirea, pe teritoriul ţării noastre, a mai multor tipuri de scriere, din timpuri străvechi. Cele mai vechi atestări de scrieri sunt reprezentările pictografice stilizate de pe tăbliţele de lut descoperite în anul 1961 la Tărtăria, lângă Orăştie asemănătoare acelora de la Uruk. Sunt mărturii că la curtea regilor daci se cunoştea limba latină. Pe teritoriul Dobrogei s-au descoperit numeroase inscripţii scrise în limba greacă. Se pare că din secolul al X-lea în ţara noastră a început · să se folosească în scriere alfabetul chirilic. Acesta a fost păstrat mai multe veacuri pentru scrierea în limba slavonă şi în limba română, până la înlocuirea lui cu alfabetul latin (1860). Cel mai vechi document scris în limba română, care se păstrează, datează din anul 1521 (scrisoarea boierului Neacşu din Câmpulung, adresată primarului Braşovului, Johannes Benkner). Dar cu siguranţă scrierea în limba română este mult mai veche. Evoluţia şi perfecţionarea scrisului se leagă de materialele primitoare de scris şi de uneltele folosite la reproducerea semnelor ce alcătuiau scrierea. În decursul timpului s-a recurs la o gamă largă de materiale pe care s-a scris: lutul, frunzele şi scoarţa copacilor, lemnul, metalul, pieile de animale etc. 12
Introducere în biblioteconomie
Plăcile de lut sau tăbliţele de lut, preparate din argilă moale pe care se imprimau semnele dorite, uscate la soare sau arse în cuptoare, au fost folosite pe scară largă. Cele 20.000 de astfel de tăbliţe, provenite din bibliotecile antice de la Uruk şi Ninive, aflate în prezent la Biblioteca Muzeului Britanic din Londra (Britisch Museum Library), sunt dovezi certe în acest l sens. Folosirea papirusului ca suport pentru scris a marcat un moment important. Papirusul este o plantă înaltă de 3 - 4 m şi se cultiva în Delta Nilului, de unde a fost aclimatizată şi în alte zone (Sicilia). "Hârtia" de papirus se obţinea prin exfolierea tulpinei acestei plante fiind apoi preparată după anumite tehnici speciale. Dimensiunile foii de papirus erau cuprinse între 20 25 cm lăţime si 30 cm lungime. Cartea scrisă pe papirus se prezenta sub formă de sul scris în coloane verticale sau orizontale, în linii paralele, acoperind întreaga lungime a foii. Folosirea pieilor de animale ca suport pentru scris a constituit un alt moment important. Hârtia de pergament s-a născut la Pergam în Asia Mică, oraş cu o cultură înfloritoare (secolul al III-lea î.Hr.), şi a rezultat din prelucrarea pieilor de animale. Era mai durabilă şi mai flexibilă decât papirusul, având avantajul de a putea fi scrisă pe ambele feţe. Cu toate acestea pergamentul nu a dus la suprimarea papirusului, coexistând. Descoperirea hârtiei, de către chinezul Tai Lun, în anul 105 d.Hr, a marcat un moment de mare importanţă. Cu toate avantajele, hârtia realizată de Tai Lun )din diferite substanţe fibroase, s-a răspândit destul de greu în restul ţă��lor lumii: în anul 703 în Coreea, 765 în Japonia, 1110 în Damasc, 1150 în Spania, 1338 în Franţa etc. În Ţările 13
Săluc Horvat Române documentele menţionează o moară de hârtie la Orlat (lângă Sibiu) în anii 1534- 1539; în Moldova (1583); în Tara Românească (1643).
2.Cartea Termen convenţional prin care se desemnează orice fel de document, manuscris sau tipărit, cartea a cunoscut, în decursul istoriei sale, două etape distincte: cartea ma nuscrisă şi cartea tipărită. Cartea manuscrisă a parcurs un drum de milenii şi a îmbrăcat forme diferite, în raport cu suportul material pe care a fost imprimată. Lăsând la o parte diversele inscripţii descoperite pe piatră sau pe alte materiale, primele cărţi sunt considerate tăbliţele de lut. Acestea erau nişte plăci având grosimea de 2 4 cm, de diferite mărimi, fără a depăşi 40 cm lungime şi 30 cm lăţime, preparate din argilă moale, pe care se imprima, cu ajutorul unei unelte numite stilus, textul dorit, după care se uscau la soare sau se ardeau în foc. Tăbliţele de lut au fost scrise de civilizaţiile asiro babiloniene cu alfabetul cuneiform. O colecţie importantă de tăbliţe de lut (20. 000) se păstrează în Biblioteca Muzeului Britanic din Londra şi provin din celebrele biblioteci antice. Evoluţia materialelor primitoare de scris a dus la sporirea "producţiei" de carte. Odată cu producerea papirusului şi apoi a pergamentului s-a realizat un progres însemnat. Bogatele colecţii ale bibliotecilor din cetăţile antice Ninive, Assur, Uruk, Alexandria dovedesc saltul calitativ înregistrat de civilizaţia �mană. De la cartea scrisă pe suluri de papirus sau pergament, la cartea scrisă pe hârtie, de la cartea manuscrisă la cea tipărită au trecut multe secole. -
14
Introducere în biblioteconomie 3. Tiparul
Cartea tipărită. Istoria modernă a cărţii se leagă de descoperirea tiparului. În general, când se vorbeşte de cartea tipărită referirile se fac la tiparul inventat de Gutenberg (1397 1468). Afirmaţia este valabilă numai în ceea ce priveşte descoperirea tehnicii tiparului mobil. Încercări legate de ai-ta tiparului sunt multe şi mult mai vechi, Se cunosc numeroase forme de imprimare: sigiliile şi ştampile)e , încrustarea literelor 'in lemn, metal etc. Lui Gutenberg i se datorează perfecţionarea sistemului de confecţionare a literelor metalice mobile, presa de tipar şi compoziţia cernelurilor. Meritul lui Gutenberg constă în faptul l:rt a aşezat tipografia pe baze practice şi ştiinţifice, fundament pc care s-a ridicat un edificiu durabil care a dus la o adevărată revoluţie în tehnica tiparului şi implicit la progresul culturii şi l:lvilizaţiei umane. În tipografia lui Gutenberg din Mainz s-au imprimat ' mai mult cărţi, unele atribuite acestuia, altele ucenicilor săi. Se pare că prima carte tipărită este un fragment din Cartea Nibilelor. Dar dintre toate acestea cea mai importantă este Uiblia cu 42 de rânduri, (1456), cunoscută şi sub simbolul B 42. Este cea mai desăvârşită tipăritură sub raport tehnic şi artistic. B 42 cuprinde două volume, primul conţine 424 p, al doilea 317 p. Se presupune că a fost tipărită în 200 tic exemplare. Pentru tipărirea ei s-au folosit 51 mii coli de hurtie şi peste cinci mii de piei de viţel. Cărţile tipărite de către Gutenberg şi ucenicii săi, în perioada de la descoperirea tiparului mobil (1445) şi până în unul 1500, poartă numele de incunabule Tipăriturilor de început (incunabulelor) le sunt tlpccifice o serie de caracteristici, între care amintim: • hpsa foii de titlu; �
15
Săluc Horvat •
textul începe, ca în manuscris, cu formula incipit şi se încheie cu explicit, ambele fiind urmate de o scurtă explicare a titlului; • literele sunt inegale ca grosime şi inegal conturate, iar rândul este uşor ondulat; • cuprinsul cărţii, numele tipografului, locul şi data apariţiei sunt cuprinse într-o notă, la sfârşitul incunabulului etc. Datorită interesului pe care îl prezintă, aceste cărţi sunt considerate ca bunuri ale patrimoniului cultural internaţional, fiind ocrotite prin lege. Există o . comisie internaţională cu sarcina de a redacta repertoriul general al incunabulelor. Colecţii importante de incunabule (peste 2000) se găsesc într-o serie de biblioteci din ţara noastră. (Biblioteca Academiei Române, Biblioteca "Batthyaneum"din Alba Iulia, Biblioteca Muzeului "Brukenthal" din Sibiu, Biblioteca Naţională, Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti, Cluj Napoca, Iaşi, Bibliotecile Judeţene Alba Iulia, Bacău, Braşov, Cluj Napoca, Constanţa, Galaţi, Harghita, Iaşi, Mureş, Satu Mare, Timiş, Tulcea). După anul 1500 tehnica tiparului s-a răspândit. în întreaga Europă, producţia tipografică căpătând un caracter de masă. În ţara noastră tiparul a fost introdus la puţin timp după descoperirea lui. Prima carte tipărită pe teritoriul României este Liturghierul slavon (1508), realizată de călugărul tipograf sârb Macarie, care şi-a făcut ucenicia tipografică la Veneţia. De numele lui Macarie se mai leagă un Octoih (1510) şi un Tetraevanghel (1512). Activitatea lui Macarie a fost continuată la Târgovişte de un alt călugăr sârb, Dimitrie Liubovici, care a tipărit un Molitvelnic (1545). Prima carte tipărită în limba română pe teritoriul românesc este Catehismul românesc sau Catehismul 16
lntrot/Mcere fn biblioteconomie
luteran {1544), realizati la Sibiu de către Filip Moldoveanul, diaconul şi translatorul român al oraşului. Nu se cunoaşte nici un exemplar din aceasti carte, dar existenţa ei este atestată documentar. Continuatorul lui Filip Moldoveanul, primul tipograf de texte româneşti, a fost diaconul Coresi, a cărui activitate tipografică a marcat puternic cultura românească a secolului al XVI·lea. Cărţile tipărite de el sunt numeroase, între care amintim: Întrebare creştinească {1560), Tetraevanghel (156 1), Pravila ( 1560 1562), Apostol ( 1566), Molitvelnicul {1570), Psaltire ( 1570), Liturghier ( 1570), Evanghelia cu Învăţături (1581) etc. Folosind limba vorbiti în Muntenia şi în sud·estul Transilvaniei, tipăriturile lui Coresi, adevărate monumente de limbi veche românească, au stat la baza formării limbii române literare. în perioada urmltoare, cartea românească a evoluat în condiţiile luptei pentru impunerea în scris a limbii române ca limbă de cultură. Acum se ridică o serie de cărturari de seamă ca Var/�, Dosoftei, cronicarii moldoveni şi munteni care au dat culturii româneşti · opere de mare valoare. Activitatea tipografiei cunoaşte şi ea o înflorire, răspândindu-se în toate provinciile româneşti. în tipografiile din Moldova se tipăreşte Cartea rominească' de Învăţătură, numită şi Cazania, a mitropolitului Varlaam (1643), în Ţara Românească se tiplreşte Biblia de la Bucureşti sau Biblia lui Şerban (1688), prima ediţie integrală a acestei opere, care a dus la afirmarea deplină a limbii naţionale în cult. Şi în Transilvania tiparul cunoaşte o evoluţie importanti. Acum iau fiinţă o serie de tipografii la Sibiu, Alba Iulia, Braşov, Blaj. în anul ·1648 Simion Ştefan tipăreşte la Bălgrad (Alba Iulia) Noul 17
Săluc Honat
Testament, cunoscut mai ales prin predoslovia în care se formulează ideea unităţii limbii şi a circulaţiei cuvintelor. Fiind mai mult un obiect de lux, atât cartea manuscrisă, mai ales cea frumos caligrafiată şi împodobită, cât şi cea tipărită, cartea veche în general şi cea românească în special, era un privilegiu al marilor feudali, al mănăstirilor, greu accesibilă maselor largi. Ea este adesea un mod de etalare a averilor de către cei bogaţi. Din unele însemnări făcute pe diverse exemplare păstrate rezultă că, de exemplu, pentru un exemplar din Cazania lui Varlaam s-au plătit 34 mierţe de grâu. Aceeaşi carte a fost vândută la preţul de 3 4 galbeni , echivalentul a 6 - 8 taleri sau 12- 16 florini; valoarea a 35 capre etc. -
4. Biblioteca
Termenul are înţelesul, pe de o parte, de colecţie organizată, publică sau particulară, de cărţi, manuscrise şi alte documente, iar pe de altă parte, de instituţie de cultură, în care se adună cărţi, reviste, manuscrise etc, le conservă şi le organizează pe1_1tru a le pune la dispoziţia cititorilor în scopul lecturii şi studiului. Biblioteca s-a născut odată cu cartea, . prin carte înţelegând toate fazele pe care le-a străbătut de-a lungul timpului, de la tăbliţele de lut, sulurile de papirus sau textele imprimate pe pergament, la cartea zilelor noastre. Istoria bibliotecilor este strâns legată de istoria şi evoluţia scrisului, a materialelor primitive de scris şi, implicit, de evoluţia tiparului şi a cărţii� Termenul de bibliotecă, provenit di� grecescul biblion- carte şi theke- dulap de cărţi, a evoluat în timp, având astăzi înţelesul de instituţie de cultură cu funcţionalităţi multiple privind colectarea, depozitarea şi tezaurizarea culturii şi civilizaţiei umane cuprinse în paginile cărţilor, ale 18
l
Introducere în biblioteconomie documentelor în general, organizarea şi valorificarea acestora în scopul sprijinirii procesului de cunoaştere. Primele biblioteci au apărut în Egiptul antic. Mesopotamia, leagănul culturii şi civilizaţiei umane, a fost locul unde s-au constituit primele biblioteci în cetăţile Assur, Nippur, Uruk şi Ninive. Dintre acestea celebră a fost cea din Ninive în care s-a păstrat o mare parte din literatura babiloniană (opere literare, texte religioase, liste cronologice etc.), toate purtând o inscripţie, un ex-libris, care atestau că aparţineau regelui asirian Assurbanipal. Între textele literare se află şi Epopeea lui Ghilgames, una dintre cele mai vechi şi mai valoroase capodopere ale literaturii universale. Biblioteca din Ninive este singura din acele vremuri din care s-au păstrat până astăzi peste 20.000 tăbliţe de lut. Cea mai mare bibliotecă a antichităţii se dezvoltă la Alexandria, în Egipt, sub Ptolemeu Fi/ade/fu/. După unii cercetători, colecţiile acesteia se ridicau la peste 700.000 volume (tăbliţe, papirusuri, pergamente): 550 tragedii; 1500 comedii etc. A fost distrusă parţial prin ardere în anul 47 î.Hr, când Cezar cucereşte oraşul, apoi total de arabi. La Pergam, oraş în plină înflorire economică şt culturală, de numele eăruia se leagă hârtia de pergam, ia naştere o bibliotecă ce numără peste 200.o.po volume. De la începutul erei noastre datează şi primele biblioteci publice. La Roma, prima bibliotecă publică este legati de numele împăratului Traian, cel care a întemeiat lllblioteca Ulpia, cea mai mare bibliotecă romană. În perioadele istorice care au urmat, bibliotecile au t:unoscut o dezvoltare mult mai lentă, chiar un regres. Se tlcl.voltă mai ales biblioteci pe lângă mănăstiri şi deţin cu pnuritate texte religioase necesare cultului. Astfel de biblioteci 19
S6c Horvat
au tiinţat pe lângă mlnăstiri ca cele de pe Muntele Athos şi Sinai. Raritatea suportului pentru scris şi mai ales ignoranta unor clluglri au dus la distrugerea unor opere de preţ, prin ştergerea lor de pe pergamente şi papirusuri pentru a copia pe acestea texte religioase. Se ştie că· din circa 2000 de autori greci s-au plstrat operele doar de la 280, iar din 770 autori latini numai de la 11O au ajuns operele până la noi. Cauza principali a acestor pierderi se datoreazl activitiţii de ştergere şi retranscriere de către ciluglri. Renaşterea, care a dat culturii şi civilizaţiei umane opere de excepţie, a constituit şi pentru biblioteci o revigorare. Acum se consolideazl colecţii şi biblioteci care vor dlinui peste timp. Se dezvoltă reţele de biblioteci publice şi şcolare. Infiintarea universitiţilor în marile centre ale Europei (Bologna, Oxford, Paris, Praga, Cracovia) a dus la constituirea de colecţii valoroase. în secolele XVIll şi XIX iau fiinţă. mari biblioteci naţionale (Britisch Museum 1753; Biblioteca Congresului din Washington - 1802; Muzeul Rumianţev. din Petersburg 1826 etc.). Pe teritoriul ţării noastre cele mai vechi biblioteci datează din secolele al XVI-lea şi al XVU-lea. Primele fiinţeazl pe lângă curţile domneşti şi mănistiri: Mănăstirile Vodiţa, Tismana, Cozia (Tara Românească), Neamţ şi Bistriţa (Moldova), Peri (Maramureş) devin puternice centre de cultură, unde se tipăresc cărţi pentru cult înfiinţarea de şcoli a dus la dezvoltarea, pe lângă acestea, de biblioteci care si vini în ajutorul şcolarilor. între cele mai cunoscute le amintim pe cele de pe lângă Şcoala de la Trei Ierarhi din Iaşi; Şcoala Sfântu Sava din Bucureşti; Academia Mihăileană din laşi ş.a. -
-
20
Introducere fn biblioteconomie Înfiinţarea Universităţilor din Iaşi, Bucureşti, Cluj-Napoca şi din celelalte centre universitare a dus la dezvoltarea unor colecţii de mare valoare. În zilele noastre Biblioteca, privită ca instituţie de cultură, a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Împânzite pe tot cuprinsul globului, bibliotecile au devenit un bun comun al întregii omeniri, un element al dezvoltării sale spirituale. Astăzi există o întreagă reţea de biblioteci in fiecare ţară. Constituirea şi evoluţia bibliotecilor au dus la dezvoltarea biblioteconomiei ca ştiinţă. La noi, numeroşi cărturari de seamă, intre care amintim pe Al. Odobescu, B. P. Hasdeu, V. A. Urechia, N. Iorga, Sextil Puşcariu, Vasile Pârvan ş.a, au manifestat interes pentru dezvoltarea bibliotecilor şi pentru elaborarea unor lucrări fundamentale in acest domeniu. Acestora li se adaugă o pleiadă de bibliotecari cărturari, precum Ion Bianu,
Nerva Hodoş, Al Sadi-Ionescu, Dan Simonescu, Ioachim Crăciun, N. Georgescu-Tistu, Ioan Lupu, precum şi mulţi din generaţiile contemporane: Mircea Tomescu, Victoria Curcăneanu, Ioan Stoica, C. Dima Drăgan, Gabriel Ştrempel, şi mulţi alţii.
Numeroase publicaţii şi-au oferit paginile publicării de studii şi articole de specialitate. Un aport important au awt revistele de specialitate, între care, revista Biblioteca, în formele pe care le-a cunoscut, s-a remarcat in mod deosebit. Învăţământul superior de specialitate a constituit un element de stimulare în dezvoltarea ştiinţelor bibliologice. Preocupări pe linia infiinţării unei şcoli cu profil bibliologic au existat încă din secolul trecut. Primul proiect, datind din anul .I 861, realizat de Institutul de Paleografie, nvoa ca model cunoscuta Ecole des Chartes de la Paris. Dar 21
Sdluc Horvat
adevărata istorie a învăţământului de specialitate din România începe la 10 decembrie 1925, când îşi începe activitatea Secţia de bibliologie în cadrul Şcolii Superioare de Arhivistică şi Paleografie, prin cursul susţinut de Al. Sadi-lonescu. Secţia avea în programul primului an un curs de Biblioteconomie şi altul de Bibliografie. Lui Al. Sadi-Ionescu i-a urmat la catedră N. Georgescu - Tistu, care a extins programa cu un curs de bibliologie (istoria cărţii). Cu această structură secţia a funcţionat până în anul 1950, când Şcoala de arhivistică îşi încetează activitatea. Paralel cu învăţământul bibliologic organizat în cadrul Şcolii de arhivistică, s-a dezvoltat în ţară la noi un invăţământ bibliologic de tip universitar în cadrul unor facultăţi cu profil umanist (filologie şi istorie) la Universitatea din Cluj şi Bucureşti: Ioachim Crăciun susţine în cadrul Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj Conferinţa de bibliologie cuprinzând cursUl de bibliografie, biblioteconomie, bibliologie generală şi bibliologie română. La Bucureşti, N. Georgescu-Tistu a susţinut, pe durata a două decenii (1932- 1952), în cadrul Universităţii, cursul de bibliografie, tehnica muncii intelectuale şi de bibliologie (istoria scrisului şi a cărţii). Tot aici a fiinţat între anii 1952 - 1958 Secţia de bibliologie şi arhivistică, iar în cadrul Institutului Pedagogic de 3 Ani din Bucureşti secţia de Biblioteconomie. Unele din facultăţile de filologie şi-au menţinut până astăzi un curs de biblioteconomie. Prin reînfiinţarea Secţiei de bibliologie şi ştiinţa informării, în cadrul Facultăţii de Litere din Bucureşti, al cărei promotor a fost profesorul Ion Stoica, învăţământul bibliologic românesc cunoaşte o nouă etapă, pe care o dolim tot mai prosperă. 22
Introducere fn biblioteconomie
Amintim, de asemenea colegiile de biblioteconomie ce fiinţează pe lângă mai multe universităţi (Bucureşti, Cluj Napoca, Sibiu ş.a.). Un rol important în pregătirea bibliotecarilor cu studii medii l-a avut Şcoala postliceală de biblioteconomie din Bucureşti, care a pregătit un număr important de specialişti.
Sistemul bibliotecilor din România
În
România, ca de altfel în majoritatea ţărilor lumii, Bibliotecile se constituie într-un sistem, în cadrul căruia există legături de cooperare pe cele mai diverse planuri: (metodologie, în elaborarea de instrumente de lucru şi de informare unice; actiVităţi de modernizare şi informatizare, de conservare a patrimoniului bibliotecilor etc.). Sistemul cuprinde: • biblioteci naţionale; • biblioteci de învăţământ; • biblioteci publice; • ·biblioteci specializate.
Bibliotecile naţionale Bibliotecile naţionale sunt deţinătoare ale unor colecţii valoroase, de interes naţional, de carte românească şi străină, cu sarcina de a organiza Depozitul legal potrivit legii, de a elabora norme metodologice specifice etc. Sunt considerate biblioteci naţionale: • Biblioteca Naţională a României, care funcţionează în subordinea Ministerului ·culturii, având ca obiective principale: colectarea, organizarea, conservarea şi valorificarea fondului naţional de carte, reviste şi alte documente; elaborarea bibliografiei naţionale curente şi a cataloagelor colective naţionale; organizarea Rezervei Naţionale de carte; organizarea Depozitului Legal; atribuirea 23
Slluc Horvat
numerelor internaţionale standard pentru publicaţiile editate pe teritoriul ţării; elaborarea metodologiei privind sistemele naţionale de prelucrare, catalogare şi clasificare; de promovare a tehnologiilor moderne in domeniul informatizării bibliotecilor etc. • Biblioteca Academiei Romine, care funcţionează in subordinea Academiei Române, deţinătoarea . unor colecţii deosebit de valoroase de cărţi şi periodice româneşti, este instituţia căreia i se datorează câteva lucrări fundamentale pentru cultura românească. între acestea amintim Bibliografia românească veche; Catalogul publicaţiilor periodice, Catalogul manuscriselor etc. între atribuţiunile Bibliotecii Academiei Române amintim aceea a elaborării bibliografiei naţionale retrospective.
BibliotecUe de învăţămant Bibliotecile de învăţământ funcţionează in subordinea Ministerului ÎDvăţământului. Având ca atribuţie esenţială sprijinirea procesului de învăţământ, ele sunt accesibile, cu prioritate, elevilor, studenţilor, personalului didactic şi celui de cercetare. Reţeaua bibliotecilor de învăţământ cuprinde: bibliotecile centrale universitare din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, Biblioteca Centrală Pedagogică, subordonate direct Ministerului învăţământului, bibliotecile instituţiilor de învăţământ superior, care funcţionează in subordinea acestora şi bibliotecile şcolare de toate categoriile, in subordinea instituţiilor respective. Reţeaua bibliotecilor de învăţământ este cea mai bogată, atât ca număr, cât şi ca volume deţinute (10122 unităţi, 87108 mii volume, din totalul de 16873 biblioteci existente la nivel naţional, cu un fond total de 173010 mii volume)• ·Vezi Anuarul statistic 1991 24
llltrodltcen r. biblioteconomie
Bibliotecile pllblice Bibliotecile publice, de stat, sub autoritatea Ministerului Culturii. sunt organizate după principiul teritorial administrativ, cuprind· bibliotecile judeţene, municipale (orişeneşti) şi comunale, având sarcina de a asigura, pentru întreaga populaţie a zonei respective, nevoile de lectură şi studiu. Multe dintre bibliotecile publice sunt deţinătoare ale unor colecţii valoroase. La acestea se alătură bibliotecile sindicale şi cele ale cooperaţiei meşteşugăreşti.
BibliotecUe specialit.llte Bibliotecile specializate, funcţionează pe lângă ministere sau alte instituţii şi organizaţii centrale şi locale (institute de cercetare, in instituţii şi intreprinderi, in cadrul unor organizaţii sau societăţi, culte, mstituţii militare etc.). SQe adresează cu prioritate personalului unităţilor pe lângă care funcţionează.
Rolul şi f•ncţiile bibliotecii Astăzi, mai mult ca oricând, biblioteca deţine un rol important in activitatea de colecţionare, păstrare şi conservare a valorilor spirituale, materializate sub formă de documente purtătoare de informaţii, puse în slujba cunoaşterii a ceea ce omenirea a realizat in decursul istoriei sale.
Fllncţiile bibliotecii Privită ca o instituţie cu sarcini şi atribuţii multiple în Mfera vieţii culturale şi spirituale, biblioteca întruneşte o serie de funcţii prin care i se stabilesc locul şi rolul în cadrul aistcmului cunoaşterii umane. 25
Săluc Horvat Intre funcţiile esenţiale care o definesc, amintim: • Funcţia de constituire şi dezvoltare a colecţiilor; • Funcţia de organizare şi prelucrare a documentelor, după norme şi standarde biblioteconomice; • Funcţia de organizare a activităţilor de lecturA şi studiu; • Funcţia de păstrare şi restaurare a documentelor incluse în colecţiile unei biblioteci.
26
Introducere tn biblioteconomie
ll.
CONSTITUIREA ŞI DEZVOLTAREA COLECŢIILOR
Constituirea şi dezvoltarea colecţiilor unei biblioteci reprezintă una din activităţile esenţiale, complexe şi de mare responsabilitate, de care depinde, în ultimă instanţă, realizarea celorlalte elemente ce definesc o bibliotecă. Termenii de colecţie şi fond* de carte, prin care se înţelege totalitatea publicaţiilor (documentelor)•• unei biblioteci: cărţi, broşuri, publicaţii, seriale (ziare, reviste, foi volante, anuare), microfilme, discuri, benzi magnetic sau alţi purtători de informaţii, sunt folosiţi cu sens sinonimic. Colecţiile unei biblioteci pot fi definite ca fiind o serie de publicaţii asemănătoare şi reprezentative, constituite în timp, în mod sistematic şi unitar, după criterii de conţinut, destinaţie, limbă, mod de repartizare în cadrul bibliotecii. Pentru a căpăta caracter de colecţie, documentele unei biblioteci trebuie să îndeplinească o serie de criterii: • SA se constituie in timp, in mod sistematic; • SA cuprindă o anumită structură şi să includă fondul reprezentativ al publicaţiilor specifice profilului său, sau din toate domeniile reprezentative ale cunoştinţelor umane.
•
••
Vom folosi mai ales termenul de colecţie C 'Il
purtători de informatii documentele pot fi: primare şi secundare, periodice şi neperiodice etc. 27
·
Slluc Honat
Constituirea colecţiilor unei biblioteci se realizează în timp şi constă, pe de o parte, în includerea apariţiilor curente, iar pe de altă parte, în funcţie de profil, în depistarea şi achiziţionarea lucrărilor reprezentative ale valorilor culturale şi spirituale ale trecutului nostru istoric. Calitatea şi structura tematică a colecţiilor, numlrul de titluri şi de exemplare dintr-un titlu, gradul de accesibilitate, limba în care sunt scrise publicaţiile etc., dau profilul bibliotecii. . Profilul unei biblioteci, stabilit prin regulamentul propriu de organizare şi funcţionare şi priţl alte acte normative, reprezintă punctul de plecare în constituirea şi dezvoltarea colecţiilor. Tipul de bibliotecă (publicA, de învăţământ, specială etc.), fiecare cu ·atribuţii şi obiective proprii, impune cadrul în limita căruia urmează să se constituie colecţiile unei biblioteci, şi în cele din urmă îmbogăţirea ei treptată cu apariţiile noi. Profilul şi structura unei biblioteci şcolare, spre exemplu, vor fi determinate de sarcinile ce stau în fa� acestui tip de bibliotecă, acelea de a asigura materialul bibliografic necesar lărgirii orizontului de cunoaştere al elevilor, literatura pedagogică necesară informării cadrelor didactice. Aceste atribuţii vor face să se asemene între ele toate colecţiile bibliotecilor şcolare. Aceeaşi situaţie vom avea şi în cazul bibliotecilor publice sau de alt profil, ale căror colecţii vor fi asemănătoare datorită atribuţiilor similare pe care le are fiecare tip de bibliotecă. În constituirea unor colecţii intervin însă o serie de elemente, la fel de importante, care, spre deosebire de cele impuse de profilul bibliotecii, de tipul ei, vor duce la individualizarea fiecărei colecţii în parte. 28
Introducere in biblioteconomie
Includerea în colecţiile sale a cărţii apărute pe un anumit teritoriu sau zonă, spre exemplu, sau constituirea unui fond specific localităţii, va face să difere colecţiile unei biblioteci de ale alteia. Biblioteca unei localităţi cu profil industrial minier va include în mod obligatoriu în colecţiile sale un fond reprezentativ de publicaţii din acest domeniu, în timp ce o bibliotecă similară dintr-o localitate în care predomină industria prelucrării lemnului, aceasta se va orienta spre acest domeniu. La constituirea colecţiilor unei biblioteci se vor avea în vedere o serie de criterii, cum ar fi:
asigurarea materialului necesar sprijinirii procesului instructiv-educativ şi de lectură al elevilor, a materialului pedagogic necesar informării personalului didactic, în cazul bibliotecilor şcolare; • nevoile de studiu şi de lectură ale populaţiei, structura socio-profesională a locuitorilor unei localităţi, mărimea numărului de cititori, compoziţia pe sexe, vârste a locuitorilor etc. în cazul bibliotecilor publice. În timp ce o bibliotecă de învăţământ va conţine mai . ales publicaţii cerute de procesul formativ şi educativ impuse de programele şcolare, o bibliotecă comunală ·va cuprinde în colecţiile sale, pe lângă cartea beletristică, un fond de carte agro-zootehnică, precum şi alte lucrări în măsură să acopere celelalte activităii ce se desfăşoară aici. Profilul enciclopedic pe care îl are orice bibliotecă de cultură generală mi înseamnă altceva decât că ea va cuprinde o varietate de documente, tratând subiecte din domenii diferite In raport cu varietatea intereselor şi gustului de lectură ale catÎtorilor pe care biblioteca îi serveşte. Completarea colecţiilor unei biblioteci, indiferent de llpul şi profilul ei, este un proces complex la baza căruia •
29
Săluc Horvat
trebuie să stea liniile directoare care au dus la definirea profilului acesteia. Planul de dezvoltare a colecţiilor Dezvoltarea colecţiilor trebuie să se realizeze în mod ritmic şi sistematic, pe baza unui plan judicios, care să cuprindă următoarele elemente esenţiale: • Conţinutul şi structura colecţiilor. • Resursele financiare existente şi repartizarea lor în funcţie de obiectivele urmărite: achiziţii curente, achiziţii retrospective, continuităţi în menţinerea unor colecţii, conservarea colecţiilor, un anumit echilibru între diversele categorii de documente (cărţi, publicaţii seriale, discuri etc.). • Modalităţile de procurare a , publicaţiilor: cumpărare, schimb interbibliotecar, transfer, donaţii. O problemă importantă în activitatea de completare constă în asigurarea proporţionalităţii între diferite domenii ale ştiinţei, tehnicii şi culturii. Fiecare bibliotecă va trebui să conţină un fond important de carte de referinţă, care să cuprindă principalele enciclopedii, bibliografii generale, bibliografii speciale, naţionale şi universale etc. Literatura beletristică îşi va găsi locul şi proporţia în funcţie de tipul de bibliotecă. Dacă acest tip de carte va ocupa un loc prioritar în cadrul bibliotecilor publice şi şcolare alta va fi proporţia ei într-o bibliotecă de un alt profil.
30
Introducere in biblioteconomie
Dezvoltarea colecţiilor bibliotecii şcolare Importanţa pe care o capătă bibliotecile şcolare pe linia sprijinirii procesului instructiv-educativ impune ca acestea să dispună de o colecţie foarte variată şi cuprinzătoare de opere, corespunzător cu diversitatea de gusturi, în funcţie de stadiile de dezvoltare a individului, dar şi de posibilităţile individuale ale acestuia. Implicaţiile directe ale bibliotecii în formarea elevilor presupune ca aceasta să aibă o dotare corespunzătoare ntât sub aspectul titlurilor, care să fie semnificative pentru flecare disciplină în parte, cât şi al cantităţii, care trebuie să :-�ntisfacă studiul individual al acestor grupe. De obicei, colecţiile bibliotecilor şcolare se compun din literatură beletristică, celelalte domenii fiind neglijate. Optica este dăunătoare. Literatura beletristică, cea care va tlcţine ponderea principală, va fi însoţită şi de lucrări din dnmeniul celorlalte discipline predate în şcoală. Completarea colecţiilor unei biblioteci şcolare este condiţionată de o multitudine de factori şi anume: • Sprijinirea în mod direct a procesului instructiv-educativ şi a formării deprinderilor muncii intelectuale; • Satisfacerea nevoilor de lectură ale elevilor; • Asigurarea bazei documentare pentru cadrele didactice; • Fondurile financiare ce-i sunt alocate; • Spaţiul.de care dispune; • Profilul şcolii. Toate acestea impun bibliotecii şcolare o anumită hmitll în extinderea colecţiilor. La selectarea titlurilor se va avea în vedere necesitatea 1u.:u11Cririi tuturor domeniilor de cunoaştere care fac obiectul 1uvl\ţll.mântului," în funcţie de nivelul şcolii (generală, liceu, pwfi�sionaJă), şi, bineînţeles, de nivelul şi gradul de 31
Slhlc Horvtll
accesibilitate a lucrării respective la nivelul de vârstă al copilului. Selecţia va viza nu numai lecturile obligatorii implicate în procesul de învăţământ, ci şi lecturile suplimentare şi facultative, precum şi cărţile care contribuie in mod indirect la completarea educaţiei şcolare şi de recreare. Aceasta presupune cunoaşterea planurilor de invăţământ şi a programelor şcolare pentru fiecare clasă şi disciplină in parte, precum şi a lecturilor obligatorii şi facultative indicate de programe. Mai presupune cunoaşterea cerinţelor de lectură şi a particularităţilor psihopedagogice ale elevilor de diferite vârste. O problemă importantă, care trebuie să stea in atenţie la dezvoltarea colecţiilor bibliotecii şcolare, este nivelul de tratare (gradul de accesibilitate, stilul), destinaţia cărţii ş.a. Se recomandă, in primul rând, cărţile destinate elevilor, cărţile apărute in colecţiile accesibile, se vor evita tratatele savante, scrise la un nivel greu accesibil elevilor. Determinarea numărului de exemplare dintr-un titlu este condiţionată de numărul cititorilor, de locul pe care il ocupă titlul respectiv în bibliografia şcolară-obligatorie sau facultativă, de valoarea ştiinţifică sau artistică a lucrării respective. Activitatea de completare a colecţiilor unei biblioteci şcolare se va face de bibliotecă în strânsă colaborare cu conducerea şcolii şi a cadrelor didactice din şcoală, cu colaborarea colectivelor de elevi, pe baza bunei ,cunoaşteri a sarcinilor bibliotecii şi a nevoilor reale de lectură ale acestora. În ansamblul lor, colecţiile unei biblioteci şcolare trebuie să tie formate din: • Literatură beletristică • Literatură pedagogică şi metodică ·
32
Introducere în biblioteconomie • • • •
Literatură ştiinţifică şi tehnică Lucrări de referinţe, albume, atlase, hărţi etc. Literatură muzicală (discuri, benzi de magnetofon etc.) Publicaţii seriale.
Dezvoltarea colecţiilor bibliotecilor publice Spre deosebire de celelalte tipuri de biblioteci, biblioteca publică, în primul rând cea de stat, trebuie să-şi structureze colecţiile în sens enciclopedic, întrucât beneficiarii ei sunt toţi locuitorii zonei pe care o servesc.
Surse de informarefolosite în dezvoltarea colecţiilor Cunoaşterea surselor de informare este deosebit de importantă în activitatea de dezvoltare. Avalanşa de publicaţii ce apar pe plan naţional şi în străinătate face ca operaţiile de depistare şi selectare să fie extrem de dificile, de aceea, cunoaşterea producţiei editoriale pe o anumită perioadă de timp este absolut obligatorie pentru a se putea achiziţiona publicaţiile dorite şi necesare, în funcţie de structura colecţiilor �i de tipul de bibliotecă. Sursele de informare pot fi: • de informare anticipată sau prospectivă • de informare curentă şi retrospectivă. Din categoria surselor de informare anticipată fac parte cataloagele sau bibliografiile comerciale sau planurile oditoriale, cum sunt numite, anunţurile şi reclamele publicitare d1lhzate de fiecare editură pentru consultare şi comandă. Ele �tnunţă ce-şi propune editura să tipărească. Pentru publicaţiile periodice sursa de informare este C 'nhtlogul presei difuzat anual de RODIPET sau alţi furnizori.
33
Săluc Horvat
Surse de informare curentă şi retrospectivă sunt numeroase. Amintim bibliografiile de orice fel, rubrici bibliografice şi de semnalare publicate în ziare şi reviste, rubricile de noutăţi editoriale. Lista cărţilor apărute, editată de revista Universul cărţii sau alte publicaţii, note, recenzii, publicaţii etc. . Bibliografia naţională cu seriile: Cărţi, Albume, Hărţi, Articole din publicaţii periodice şi seriale şi Note muzicale, Discuri, Casete, Publicaţii oficiale, Publicaţii seriale, editate de Biblioteca Naţională, începând cu anul 1952, iar pentru cartea veche românească, instrumentul indispensabil este Bibliografia românească veche de I.Bianu, Nerva Hodoş şi Dan Simonescu, vol. l-4, cu completările ulterioare aduse; Bibliografia cărţii moderne etc. Pentru publicaţiile străine sursele de informare sunt diverse. Sursele de informare care pot fi utilizate de bibliotecar în activitatea de completare a colecţiilor sunt numeroase. Depistarea şi folosirea lor depinde, în ultima instanţă, de gradul de pregătire şi de pricepere al celui însărcinat cu această activitate.
Căi prin care se realizează dezvoltarea colecţiilor Cumpărate • Donaţii • Schimbul de publicaţii (intern sau extern) • Transferul Căile depind în bună măsură de tipul de bibliotecă şi de categoria sa. În timp ce căile cumpărării, donaţia şi transferul sunt comune tuturor bibliotecilor, schimbul de publicaţii, mai ales cel extern, este folosit numai de anumite tipuri de •
34
Introducere în biblioteconomie
biblioteci, iar de legea depozitului legal beneficiază un număr limitat de biblioteci. Cumpărarea se realizează din fondurile destinate m acest scop din bugetul statului sau din alte surse de finanţare. Fumizorii pot fi diferiţi: colectura bibliotecilor, librării, anticariate, edituri şi redacţii etc. Alegerea fumizorului este la îndemâna fiecărei biblioteci. În cazul publicaţiilor seriale este bine ca acestea să se procure pe bază de abonamente anuale realizate cu redacţiile sau cu agenţiile specializate m acest scop. Donaţiile constituie o sursă importantă de completare a colecţiilor unei biblioteci. Ele pot fi făcute de instituţii care editează lucrări proprii sau de persoane particulare, profesori, autori ai unor lucrări sau posesori ai unor colecţii care vor să şi lase cărţile în folos social. Multe din bibliotecile din ţara noastră se mândresc cu astfel de fonduri provenite de la personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti. Schimbul interbibliotecar se realizează prin trimiterea şi primirea unor lucrări proprii aparţinând unor membrii ai colectivităţii instituţiei, ori cu alte lucrări de interes JlOntru ambele unităţi implicate Îl1 schimb. Schimbul se poate 1 caliza între unităţi (biblioteci, instituţii de învăţământ sau de l'.crcetare etc.) din ţară, sau între aceste biblioteci şi instituţii elin străinătate, interesate în schimb (schimb extern sau u1temaţional de publicaţii). Transferul de publicaţii se realizează între două uuităţi, de regulă aparţinând aceluiaşi minister sau sistem. Se rlbctuează m baza acordului celor două biblioteci şi se aprobă de� organul tutelar.
35
Săluc Horvat
Practica achiziţiilor După consultarea materialelor informative şi stabilirea, împreună cu factorii implicaţi în această activitate (conducerea şcolii, colectiwl de cadre didactice, de elevi, în cazul bibliotecii şcolare; Consiliul ştiinţific al bibliotecii, diverşi specialişti sau cititori avizaţi etc., în cazul altor categorii de biblioteci), a titlurilor şi a numărului de exemplare propuse să intre în bibliotecă, bibliotecarul va întocmi corespondenţa ce se impune în acest scop: comercial, comanda pro-formă, . comanda fermă etc., acte ce vor fi semnate de conducătorul de drept (ordonatorul de credite), contabilul şef şi, desigur, de bibliotecar. Colectura bibliotecilor Librării Anticariate
Cumpărăr i
Alte instituţii editoare
Donaţii
{
Alte surse Colecţii personale Persoane particulare Instituţii
Surse de completare
Schimb interbibliotecar
{
Schimb intern Schimb extern
Transferuri - Instituţii de stat
36
Introducere în biblioteconomie
Evidenţa şi urmărirea comenzilor Întocmirea şi trimiterea comenzilor este doar un început. Pentru a se putea cunoaşte ceea ce a intrat în bibliotecă din ce s-a comandat şi mai ales pentru a se evita unele "scăpări" în primirea publicaţiilor comandate, biblioteca are datoria de a se informa asupra noilor apariţii editoriale şi a urmări intrarea lor în bibliotecă. Aceasta presupune o evidenţă strictă şi o urmărire sistematică . Evidenţa poate fi ţinută pe fişe tip, pe care se vor nota datele esenţiale ale publicaţiei: autor, titlu, număr de exemplare comandate, felul legătoriei (cartonat, broşat). Fişele pot fi grupate pe edituri, sau într-un catalog general, ordonate alfabetic. În locul catalogului pe fişe, se pot folosi chiar cataloagele editoriale, respectiv listele alfabetice de la sfârşitul lor, sau copia centralizatorului comenzilor trimise Colecturii. În cazul bibliotecilor informatizate, evidenţa comenzilor se poate ţine pe calculator. Pe măsură ce vor apărea, se vor nota titlurile intrate în bibliotecă, iar periodic se va analiza situaţia intrărilor, sesizându-se la timp fumizorul de orice neregulă constatată.
37
Săluc Horvat
m. EVIDENŢA
PUBLICAŢIILOR
Odată intrate în bibliotecă, publicaţiile sunt supuse unor serii de operaţiuni în vederea păstrării lor ca valori materiale, a organizării şi circulaţiei lor în rândul cititorilor. În primul rând se confruntă cu actele însoţitoare pentru a se pune de acord realul cu scriptele. În cazul când sunt nepotriviri între actul însoţitor (borderoul) întocmit de furnizor şi realitate, bibliotecarul va întocmi un act de constatare, în două exemplare, în care se vor consemna neregulile constatate (lipsa unui titlu sau exemplar, nepotrivire de titluri, de preţuri etc.), din care un exemplar îl va trimite furnizorului care va îndrepta neregula constatată. În cazul în care publicaţiile intrate în bibliotecă nu sunt însoţite de un act, bibliotecarul are obligaţia să întocmească un act de primire, de recepţie sau un borderou în care să consemneze provenienţa (donatorul, instituţia sau persoana fizică), autorul publicaţiei, titlul, anul şi locul de apariţie, numărul de exemplare şi preţul. Actul va fi semnat de bibliotecar şi, dacă este posibil, de donator. După operaţiunea de confruntare cu actele însoţitoare, de întocmire a actului de primire, a unui borderou pentru cele neînsoţite de acte, urmează înscrierea lor în evidenţele bibliotecii. Constituind valori materiale şi spirituale, de păstrarea cărora răspunde biblioteca prin personalul ei, publicaţiile, indiferent de provenienţa sau valoarea lor, trebuie cuprinse în ·
38
Introducere în bihlioteconomie
mod obligatoriu în sistemul de evidenţă. Scopul evidenţ�i urmăreşte două aspecte: • evidenţierea lor ca valori materiale; • cunoaşterea structurii numerice, pe domenii şi valorice a colecţiilor unei biblioteci. Toate publicaţiile intrate în bibliotecă vor purta ştampila bibliotecii. Aceasta se aplică de regulă pe pagina de titlu, în mijlocul câmpului alb dintre titlu şi datele de apariţie, sau, pe versa foii de titlu şi pe ultima pagină imprimată, imediat după text. Fiecare bibliotecă îşi va stabili şi o pagină de control. Ştampila se va aplica şi pe ilustr�ţii, pliante, hărţi, scheme etc. care nu au fost incluse în paginaţie. Toate bibliotecile sunt obligate să ţină pentru documentele deţinute două tipuri de evidenţă: • Evidenţa primară (globală) • Evidenţa individuală.
Evidenţa primară Evidenţa primară se ţine în Registrul de mişcare a fondurilor (R.M.F.). Acesta are trei părţi: • În partea întâi, Intrări, se trec cărţile în ordinea intrării lor în colecţiile bibliotecii. Toate cărţile intrate în bibliotecă pe baza aceluiaşi act însoţitor vor fi înregistrate la o singură poziţie, având un singur număr de ordine. Numerotarea se face anual, începând cu numărul 1. Din această parte a registrului rezultă care este volumul şi ritmicitatea intrării cărţilor în bibliotecă, sursele de provenienţă a publicaţiilor şi structura pe domenii şi limbi. • În partea a doua a R.M.F., Ieşiri, se trec cărţile scoase din bibliotecă. 39
Săluc Horvat
În partea a treia a registrului, Recapitulare, se consemnează volumul şi valoarea totală a colecţiilor dintr-o bibliotecă, repartizarea lor pe domenii şi după limbi. Această parte este o recapitulare a părţilor 1 şi a II-a a R.M.F, respectiv înregistrările din partea 1 cu scăderile din partea a II-a. Partea a III-a este folosită pentru întocmirea dărilor de seamă şi la stabilirea măsurilor necesare privind creşterea şi orientarea conţinutului (structurii) colecţiilor bibliotecii. •
Evidenţa individual(; Evidenţa individuală se ţine în registrul inventar ai bibliotecii. Registrul inventar constituie cel mai important document de evidenţă a publicaţiilor. El trebuie păstrat cu grijă, ca pe un act contabil. Înainte de a fi folosit, registrul inventar trebuie legat, şnuruit şi numerotat. Pe ultima pagină se va consemna numărul de pagini conţinute. Când registrul este complet, bibliotecarul va nota: " În acest registru s-au inventariat cărţile de la nr . .la nr . . ", după care urmează data şi semnătura bibliotecarului. În registrul inventar fiecare volum de bibliotecă se înscrie pe un singur rând. Numărul de inventar se va trece şi pe carte, pe pagina de titlu sau pe verso-ul acesteia, în apropierea ştampilei şi pe pagina de control. Înregistrarea se va face cu un scris citeţ, cu cerneală. Nu se admit corecturi şi ştersături. Eventualele corectări se vor face cu cerneală roşie, sub certificarea de către bibliotecar. Inventarul bibliotecii are de regulă o singură numerotare. Datele ce se înscriu în registrul inventar se culeg de pe foaia de titlu a documentelor. Se vor completa toate .
.
40
Introducere în biblioteconomie rubricile. În cazul unei lucrări în mai multe volume sub acelaşi preţ, el se va trece o singură dată. , Transcrierea registrelor inventar sau reinventarierea publicaţiilor se face numai în cazuri excepţionale, cu aprobarea instituţiei sau a organului tutelar. Numărul de inventar se va menţiona pe actul care. însoţeşte publicaţiile la intrare sau care s-a întocmit în acest scop, sub forma: au fost înregistrate la poziţiile 13 74 13 86. Tot în acest act se va menţiona poziţia de înregistrare în R.M.F. -
Evidenţa publicaţiilor seriale Datorită caracterului lor de apariţie periodică, evidenţa acestor categorii de publicaţii prezintă unele particularităţi specifice. Se impune în primul rând o evidenţă care să permită cunoaşterea precisă şi la zi a apariţiilor. Această urmărire se face cu ajutorul fişelor de evidenţă preliminară pentru ziare, respectiv pentru reviste. Pe fişe se va nota titlul publicaţiei, periodicitatea (numărul de apariţii), numărul de exemplare abonate, unde s-a făcut abonamentul (fumizorul, instituţia editoare, adresa acestora etc.). Se poate trece şi cota şi chiar numărul de inventar. Se notează număr de număr pe măsura intrării lor în bibliotecă.
Unitatea de evidenţă pentru publicaţii seriale de bibliotecă. Aceasta se constituie în funcţie de numărul de
pagini pe care le conţine, număr de apariţii şi după necesitatea de circulaţie a publicaţiei. Astfel, fiecare număr de revistă voluminoasă, cum sunt Secolul 20, Limbă şi literatură, Revista de pedagogie etc., alcătuiesc un volum de bibliotecă, în timp ce alte reviste, precum Tribuna, România literară, ziarele etc. vor constitui un volum de bibliotecă colecţia unui an, sau eventual, în cazul ziarelor, două sau mai multe volume 41
Săluc lforvat Publicaţiile periodice se vor constitui deci trimestrial, bianual sau anual în vQlumele de bibliotecă şi se vor cuprinde în R.M.F. Procesul de ştampilare şi inventariere este asemănător cu al cărţilor, cu deosebirea că se acordă un singur număr de inventar tuturor numerelor care alcătuiesc un volum de bibliotecă.
Eliminarea publicaţiilor din evidenţele bibliotecii Un document, indiferent de tipul lui (carte, broşură, revistă, ziar etc.), poate fi scos din evidenţele bibliotecii în una din situaţiile: • când este transferat unei alte biblioteci; • când este deteriorat fizic sau moral; • când s-a pierdut.
Transferul publicaţiilor Se realizează în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. Pentru a se putea face transferul trebuie să existe cererea unităţii care face transferul. Aprobarea de transfer se dă de către organul tutelar. Dosarul de transfer va conţine, pe lângă actele menţionate, şi lista publicaţiilor, cu următoarea rubricaţie: numărul curent, autorul şi titlul publicaţiei, volumul (dacă e cazul), anul de apariţie, numărul de inventar; cota de raft; preţul; observaţii.
Casarea publicaţiilor Se face în cazul în care o publicaţie este deteriorată fizic sau este depăşită în conţinut. 42
Introducere în biblioteconomie
Deteriorarea fizică a publicaţiilor se constată de o comisie anume constituită, din care vor face parte 3 - 4 membri, între care şi unii specialişti din afara bibliotecii sau reprezentanţi ai compartimentului contabilitate. Procesul verbal încheiat în acest scop, însoţit de tabelul nominal cu publicaţiile propuse spre casare (tabelul va conţine aceleaşi date ca şi în cazul transferului), se va trimite, împreună cu o adresă semnată de conducătorul bibliotecii sau al unităţii de care aparţine şi de contabilul şef, organului tutelar care va emite ordinul de casare . . Scoaterea din evidenţă a publicaţiilor depăşite în conţinut se face în baza unui proces-verbal de constatare întocmit de o comisie de specialişti care va dispune în acest sens. Aprobarea de casare se dă de organul de conducere împuternicit prin lege. Atunci când o publicaţie a fost pierdută şi există actul financiar de recuperare a valorii publicaţiei de la cel vinovat de pierdere, se va proceda la scoaterea ei din evidenţă. Periodic, pe. baza actelor care dovedesc recuperarea valorii publicaţiilor pierdute, se va întocmi un borderou în care se vor include: autorul, titlul publicaţiei, datele de apariţie, numărul de inventar şi preţul acesteia, borderou ce va fi avizat de către conducătorul bibliotecii sau al instituţiei pe lângă care funcţionează şi de către contabilul şef, act în baza căruia se va opera în RMF şi în registrul inventar. Radierea publicaţiilor din registrul inventar se va face prin bararea cu roşu a numărului de ·inventar al publicaţiei scoase, şi prin indicarea în rubrica "observaţii" a actului pe baza căruia s-a efectuat radierea. Se va opera scoaterea din gestiune şi în R.M.F, în partea a doua a registrului. Scoaterea publicaţiilor din evidenţele bibliotecii se va face, în toate lmzurile, cu respectarea actelor normative în vigoare. 43
Săluc Horvat
Verificarea colecţiilor bibliotecii (inventarierea) Verificarea sau inventarierea colecţiilor bibliotecilor se face conform normelor în vigoare, periodic, în funcţie de mărimea colecţiilor sau de situaţiile concrete ce se impun în fiecare bibliotecă. Prin verificarea sau inventarierea colecţiilor se înţelege confruntarea fiecărui document în parte cu registrul inventar şi, dacă este cazul, cu actele ce au însoţit intrarea în bibliotecă a documentului respectiv. Verificarea se poate face în una din situaţiile: • • • •
periodic, în funcţie de mărimea colecţiilor; la schimbarea bibliotecarului gestionar; când se constată anumite nereguli publicaţiilor; la cererea organului superior;
în
păstrarea
la cererea bibliotecarului, dacă sunt motive justificative în acest sens. Verificarea periodică se va face la termenele prevăzute de lege, de către o comisie numită de conducerea bibliotecii sau de conducerea unităţii pe lângă care funcţionează. În decizia sau ordinul de numire a comisiei de verificare se va menţiona componenţa nominală a comisiei, atribuţiunile fiecărui membru al comisiei, modul de organizare şi desfăşurare a verificării, termenul de realizare etc. Modalităţile de efectuare a verificării documentelor din bibliotecă sunt multiple: confruntarea fiecărui document cu registrul inventar, sau cu borderoul, în cazul bibliotecilor filiale; pe baza registrului sau a fişelor (catalogului) topografic; prin înscrierea numărului de inventar de pe .carte pe o fişă, •
44
Introducere în biblioteconomie
după care se va opera în registrul inventar prin bifarea fiecărei poziţii etc. La încheierea operaţiei de confruntare a publicaţiilor cu registrul inventar sau cu fişa catalogului topografic, acolo unde este organizat acesta, comisia de inventariere va consemna într-un proces-verbal toate constatările întâlnite: publicaţii lipsă, neînregistrate, înregistrate eronat etc.şi va propune măsurile ce se impun: recuperarea publicaţiilor lipsă, corectarea numerelor duble, înregistrarea celor rară număr etc. Comisia de inventariere va consemna şi alte aspecte constatate, cum ar fi proasta manipulare a publicaţiilor, spaţiu sau mobilier necorespunzător, nerecuperarea la timp a publicaţiilor împrumutate cititorilor, întocmirea şi păstrarea . defectuoasă a evidenţelor etc. Se pot face cu această ocazie şi propuneri de casare a publicaţiilor deteriorate fizic sau moral. Procesul-verbal de constatare, încheiat în două exemplare, va fi predat, după caz, organului care a emis ordinul de verificare, iar al doilea, bibliotecarului însărcinat cu îndreptarea eventualelor nereguli constatate.
Predarea şi preluarea gestiunii bibliotecii Predarea şi preluarea gestiunii unei biblioteci se face între bîbliotecari în baza dispoziţiei scrise a organului de conducere. Dispoziţia va cuprinde şi comisia (delegatul) care va coordona operaţiunea de predare-primire. Predarea-primirea se va face- prin identificarea şi confruntarea fiecărui document cu registrul inventar. La nevoie se pot verifica şi documentele de provenienţă a publicaţiilor (facturi, borderouri, acte de donaţie etc.) pentru a se constata dacă înregistrările sunt în concordanţă cu acestea. 45
Săluc Honat
Toate constatările comisiei (lipsuri, înregistrări incorecte, documente neînregistrate etc.), precum şi documentele împrumutate la cititori vor fi consemnate într-un proces-verbal în care se vor nota şi măsurile ce se impun a fi luate pentru remedierea neajunsurilor constatate. În procesul verbal se vor consemna: • numărul şi valoarea publicaţiilor existente; • numărul şi valoarea publicaţiilor lips! şi lista acestora; • numărul şi valoarea publicaţiilor împrumutate la cititori, filiale pentru care exist! acte justificative. • modalit!ţile de recuperare a exemplarelor găsite lips! la inventar. Procesul-verbal va fi contrasemnat de p!rţile între care se face predarea-primirea şi de comisia (delegatul) numit! în acest scop.
46
1
1
Introducere in biblioteconomie
IV.
CATALOGAREA DOCUMENTELOR
De la intrarea lor în bibliotecă şi până să ajungă la cititori, documentele ce alcătuiesc colecţiile unei biblioteci sunt supuse unui proces complex de operaţiuni. După ce au fost înregistrate în evidenţele primară şi individuală urmează descrierea bibliografică a fiecărui document în vederea alcătuirii catalogului de bibliotecă, operaţiune numită
catalogare•
În
sens restrâns, prin catalogare vom înţelege activitatea de elaborare şi redactare a notiţelor catalografice, precum şi ţinerea la zi a cataloagelor de bibliotecă. Catalogarea, ca ramură a biblioteconomiei, având ca obiect stabilirea regulilor catalografice, urmăreşte realizarea unui sistem de cataloage, care să permită regăsirea documentului catalogat pornind de la oricare din elementele componente ce alcătuiesc notiţa catalografică: autor, coautor, titlu, editură, an de apariţie etc. Catalogarea are în vedere: • descrierea bibliografică a documentului după reguli şi norme prestabilite; • stabilirea elementelor specifice, care dau intrarea în catalog: vedeta, indicele de clasificare, cota etc.
• în pra�ca curentă se folosesc noţiunile de descriere şi catalogare cu inteles identic. 47
Siiluc Horvat •
determinarea elementelor de identificare a documentului prin mijloace specifice cerute de procesul de automatizare: descriptori, coduri etc.
Descrierea bibliografică a documentelor - Principii generale Documentele ce alcătuiesc colecţiile unei biblioteci sunt. descrise printr-o serie de elemente caracteristice, numite date, elemente bibliografice sau notiţe catalografice, elemente care determină individualizarea acestora. Descrierea unui document se face în conformitate cu normele metodologice de aplicare ISBD(M) pentru lucrările monografice; ISBD(S) pentru seriale, a altor prevederi sau practici impuse de standardizarea din domeniul biblioteconomiei şi al ştiinţei informării*
Elementele descrierii bibliografice Descrierea unui document cuprinde: • vedeta; • corpul descrierii; • elementele de acces (altele decât vedeta); • elementele de codificare. Vedeta este partea cea mai importantă a descrierii, ea este primul element de care se ţine seamă la ordonarea descrierilor în catalogul alfabetic. (În cazul altor cataloage, vedeta constituie elementul al doilea de ordonare a descrierilor).
·
Metodologia de aplicare a normelor ISBD(M), Bucureşti, 1994; Metodologia de aplicare a normelor ISBD(S); STAS-urile 12629- 1n-ss 48
Introducere în bi/Jlioteconomie Vedeta este formată dintr-un cuvânt, un grup de cuvinte, un simbol sau grup de simboluri (cifre, litere, semne) scoase in evidenţă in descrierea bibliografică pentru a servi la ordonarea acestor descrieri după un sistem prestabilit"' Vedeta poate fi: • Vedeti de autor, care la rândul său poate fi un autor persoană fizică sau autor colectiv. •
Vedeti de titlu
Corpul descrierii•• sau notiţa bibliografică (notiţa catalogatoare), cuprinde titlul, informaţii despre titlu, menţiuni de . responsabilitate, ediţia, datele editoriale, colaţiunea, colecţia, note, ISBN, preţ.
Structura descrierii bibliografice••• 1. Vedeta
Elementele descrierii
O. Corpul de scriere
m. Elemente de acces la catalo2
IV. Elemente de codificare
de autor de titlu 1. Zona titlului şi a menliunii de responsabilitate 2. Zona ediliei 3. Zona datelor specifice 4. Zona datelor de publicare 5. Zona descrierii fizice (colaliunea) 6. Zona seriei (colecliei) 7. Zona notelor 8. Zona numfinllui standard sau alt numir 1. Cota topografică 2. Indice de clasificare
descriptori
indici de clasificare simboluri
Inscnerea în fişă a elementelor b1bhografice se va prezenta astfel : Ghid de catalogare şi clasificare a colecţiilor bibliotecilor universitare din România, Bucureşti, 1976, p.39-40 STAS 12629/2-88 - Descrierea bibliografică a documentelor. Schema enerală s Vezi anexa l. •
••
••
49
Săluc Horvat 11.3541
FILIMON, NICOLAE2 Ciocoii vechi şi noi sau ce naşte din pisică şoareci mănâncă3: Romanţ originar4 1 Nicolae Filimon5 - Repere istorico literare alcătuite in redacţie de G. Gheorghiţă6 Bucureşte Minerva,8 1977.9 (Bucureşti: Intreprinderea Poligrafică "13 Decembrie")10 - 328p.-;1 1 20cm1 2 . -(Patrimonium)1 3 ISBN 000014 25 lei15 •
•
859-0i6
-
•
•
Reguli de descriere În scrierea datelor bibliografice pe fişa de catalog se face după anumite principii şi reguli, numite reguli de catalogare. După ce documentul a fost consultat în totalitatea lui: foaia de titlu, coperta, notiţa tipografică, tabela de materie, uneori prefaţa, postfaţa şi, dacă este cazul, alte documente 1 cota de raft 2 vedeta 16 indicele de clasificare 3 menţiunea de titlu 4 informaţii despre titlu 5 menţiunea de autor 6 menţiunea de ediţie şi de responsabilitate asupra ediţiei 7 locul de publicare 8 editura 9 data tipăririi 10 locul de tipărire 1 1 numărul de unităţi fizice (colaţiunea) 1 2 formatul 1 3 menţiunea despre colecţie 1 4 numărul standard internaţional 1 5 preţul documentului 50
Introducere in hihlioteconomie
colaterale (cataloage, enciclopedii etc.), datele rezultate sunt înscrise pe fişa de catalog, într-o anumită ordine, mereu aceeaşi, indiferent de locul şi ordinea întâlnite în document. Descrierea începe, deci, cu depistarea datelor bibliografice şi continuă cu redactarea fişei de catalog după · regulile de catalogare prestabilite . Descrierea trebuie să întrunească o serie de principii: Să cuprindă toate datele şi informaţiile necesare identificării cu uşurinţă a documentului descris: volumul datelor înscrise în fişa de catalog va fi în funcţie de tipul de fişă şi mărimea bibliotecii; •
• Să fie exactă, pentru a evita orice incertitudine cu privire la datele înscrise;
Să fie clară, să nu conţină prescurtări de cuvinte în afara celor uzuale ( prescurtările mai des folosite: S.L.- sine loco pentru loc de publicare necunoscut; s.n.- sine nomine - pentru editură necunoscută; sine ano- pentru data publicării necunoscute; voi.- pentru volum; p.- pentru pagină; ed. pentru ediţie; edit. - pentru editură etc.). •
Să fie uniformă, în ceea ce priveşte conţinutul şi volumul de date cuprinse. Descrierea se întocmeşte pe unul sau mai multe niveluri, în funcţie de caracteristicile fiecărui tip de document. Descrierea se face, de regulă, pe fişe model standard internaţional, cu dimensiunile de 75 x 125 cm, conţinând 10 linii orizontale şi două verticale, plasate în partea stângă a fişei (vezi figura): •
·
Vezi Metodologia de aplicare a nonnelor ISID şi STAS 12629/2-88 Descrierea bibliografică a documentelor. 51
·
r
Săluc Horvat
Desigur, în cazul multiplicării acestora cu ajutorul mijloacelor moderne de imprimare, formatul standard (liniat) nu mai este obligatoriu.
Limba descrierii Pentru vedetă se utilizează limba originală a autorulw (persoană fizică, colectivitate) sau limba naţională a bibliotecii în cazul lucrărilor a căror limbă originară este mai puţin cunoscută. Limba notiţei bibliografice (titlul, subtitlul, adresa, antetitlul, colecţia) este limba textului documentului descris, după caz, la· traducere sau la transliterare.
Alfabetul descrierii Alfabetul folosit la descriere este cel latin. Dacă documentul este tipărit cu alte caractere se va proceda la transliterarea acestora în semnele alfabetului latin. Transliterarea se va face în conformitate cu standardele în * vigoare s�bilite pentru fiecare tip de scriere Pentru cărţile româneşti scrise cu alfabetul chirilic sau cu alfabet de tranziţie se aplică standardul cu transliteraţia
•
Vezi standardele incluse in bibliografie.
52
Introducere în biblioteconomie caracterelor slavo-chirilice şi se face transcrierea fonetică a cuvintelor conform foneticti limbii române actuale. Cărţile în limba germană scrise cu caractere gotice se descriu făcându-se transpunerea în alfabet latin în conformitate cu uzanţele limbii germane din textele germane imprimate cu caractere latine.
Semne de punctuaţie utilizate în descrierea bibliografică Descrierea bibliografică utilizează, pentru delimitarea diverselor zone, un sistem de semne convenţionale, diferite de sistemul semnelor gramaticale de punctuaţie. * Acest sistem cuprinde • - punct spaţiu linie spaţiu; 1 bara oblică sau diagonală; ; punct şi virgulă; : două puncte; , vi rgulă ; = egal; ( ) paranteze rotunde; [ ]paranteze drepte; . punct; + plus; puncte de suspensie; - liniuţa. . Modul de folosire şi zonele pe care le delimitează * rezultă din Tabloul sinoptic al zonelor stabilite de ISBD(M) şi standardizarea în vigoare. ••.
·
•
Vezi anexa l Vezi STAS 12629/1-88 ;Metodologia de aplicare a nomtelor ISBD(M).
53
Săluc Horvat Exemple:
ILIE
Vasile; BIA, Cornel
Rezistenţa materialelor: curs 1 V. Ilie: C.Bia. - Reeditare. - Cluj-Napoca: de Institutul Politehnic, Facultatea Constructii, 1 980. - 24 cm. Vol.I. 1980. - 356 p. Bibliografie �.354 - 3 56. POPOVICI, Mircea Mihail în materialelor Rezistenţa rezumate şi exercitii şi probleme 1 ing. Mircea Popovici. - Bucureşti: Editura tehnică 1984. - 483 p: 20 cm
Forma de prezentare a descrierii pefişă Descrierea unui document ocupă, de regulă, spaţiul unei singure fişe. Dacă textul descrierii depăşeşte cadrul unei fişe, se va continua descrierea pe fişa a doua sau următoarele. În aceste cazuri, pe ultimul rând al primei fişe se va menţiona: vezi fişa următoare (sau, prescurtat: v.fişa urm.). Fişa a doua continuă descrierea exact de unde a fost întreruptă. Legătura între fişe se va face prin numerotarea fişelor şi prin menţionarea şi a primelor cuvinte de la prima fişă, pe fişele următoare.
Tipuri de descriere În practica de bibliotecă se întâlnesc trei tipu,ri de descriere: 1. Descrierea principală. II. Descrierea auxiliară (complementară). III.Descrierea analitică 54
Introducere în biblioteconomie L
Descrierea principală
Conţine descrierea completă cuprinzând toate elementele necesare identificării documentului descris. Descrierea principală se realizează pentru catalogul alfabetic, dar poate servi, în această formă, pentru oricare din cataloagele de bibliotecă. În raport de publicaţie, descrierea principală se întocmeşte: A. la numele autorului, dacă este indicat în documentul descris sau poate fi identificat din alte surse. Dacă documentul are mai mulţi autori (1 3), descrierea se va face la primul dintre aceştia. Autorul poate fi o persoană fizică sau o colectivitate (autor colectiv); B. la titlu, când lucrarea nu are autor indicat şi nu poate fi stabilit din izvoarele exterioare lucrării sau are mai mulţi autori, şi nici unul nu este principal, iar lucrarea este cunoscută mai ales după titlul ei. În situaţiile de la punctul A vom avea o vedetă de autor (persoană fizică sau autor colectiv), iar în situaţiile de la punctul B, vedeta principală va fi o vedetă de titlu. -
·
Fişa de descriere principală (modele) Cu vedeta de autor BIA, Cornel Rezistenta materialelor: curs 1 Bia. Cluj-Napoca: Institutul Politehnic, Facultatea de Construcţii, 1980. 356 p.; 25 cm. Cornel
-
-
55
Săluc Horvat ALECSANDRI, Vasile Despot Vodă: Legendă istorică in versuri 1 V. Alecsandri: Ediţie îngrijită, cronologie şi referinţe critice de Georgeta Rădulescu-Dulgheru; Ilustraţia copertei: Adrian Ionescu. - Bucureşti: Minerva, 1993. - 176 p.; 20 cm.- (Cartea elevului). ISBN 973-21-0349-3 : 195 lei
Cu vedeta de titlu 1 DREPTUL
contemporan românesc DREPTUL Evoluţie şi perspectivă. 1 Coord. : Ioan Ceterchi. - Bucureşti : Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977. - 472 p:21 cm.
1 O MIE SI UNA DE NOPTI O MIE SI UNA DE NOPTI. Comoara ftră sfârşit şi alte poveştii În româneşte de Haralambie Grămescu; Coperta: Lucian Irimescu. - Bucureşti: Hyperion; Craiova: Editura Oltenia, 19�3. - 180 p. ; 20 cm. (O mie şi una de nopţi, 4). ISBN 973-9157-08-4:750 lei.
IL Descrieri auxiliare Descrierile aqxiliare se întocmesc numai pentru catalogul alfabetic. Acestea repetă, sub altă vedetă, toate sau o parte din datele înscrise în descrierea principală. Descrierile auxiliare sunt de mai multe feluri: • Descrieri complementare; • Trimiteri; • Informative.
Introducere în biblioteconomie
Descrierile ·complementare Sunt descrierile care completează puterea informativă a catalogului alfabetic, prin faptul că permit ca ·acelaşi document să poată fi căutat în catalog în mai multe locuri, după mai multe elemente ale lucrării descrise. Dacă, de exemplu, nu am reţinut autorul, documentul poate fi găsit la titlu, la traducător, prefaţator, colecţie etc., sau la al doilea ori al treilea autor, pentru lucrări cu 1 3 autori. Descrierile complementare se pot redacta pentru oricare din situaţiile: • coautor; • traducător; • prefaţator (postfaţator); -
•
• • • •
culegător, compilator, alcătuitor, când lucrarea a fost descrisă în principal la titlu; editor; coordonator; redactor; ilustrator;
•
persoanele studiate în lucrare; localitatea sau ţara; • colecţia în care apare. În unele situaţii se va întocmi descrierea complementară şi la titlu, şi anume: • când lucrarea a fost descrisă în principal la autor menţionat pe copertă sau în altă parte decât foaia de titlu sau determinat de alte izvoare colaterale documentului descris; • pentru lucrări descrise în principal la compilator, alcătuitor, culegător; • pentru dicţionare sau enciclopedii; •
57
Săluc Horvat •
pentru orice lucrare descrisă în principal la autorul ei, când titlul este mai cunoscut sau mai uşor de reţinut decât autorul. Numărul descrierilor complementare este în funcţie de tipul de bibliotecă, de mărimea şi diversitatea fondurilor, de categoria de cititori pe care îi serveşte. D&.că pentru anumite categorii de documente traducătorul prezintă o importanţă secundară, pentru o operă literară acesta nu poate fi neglij at. Catalogul alfabetic care conţine fişe complementare cât mai multe va răspunde unui număr mai mare de întrebări formulate de cititor. În toate cazurile în care se întocmesc, se vor menţiona pe fişa principală vedetele complementare. Indicarea acestora este necesară pentru a şti care sunt fişele care trebuiesc eliminate din catalog când lucrarea este retrasă din circulaţie. Exemple de fişe complementare: TEODORESCU, Mircea (coautor) DIMONIE, Mihai; Teodorescu Mircea Macromonomeri : Sinteză şi aplicaţii 1 Mihai Dimonie, Mircea Teodorescu. Bucureşti: Editura tehnică, 199 1 . - 128 p.; 24 cm . PARASCHIVESCU, Radu (traducător) POPESCU, Petru Revelaţie pe Amazon 1 Petru Popescu; versiunea în limba română de Radu
- Bucureşti: Cartea 1993. - 406 p.; 20 cm.
Paraschivescu. Românească,
58
Introducere în bihlioteconomie
Trimiteri Fişele auxiliare de trimitere constituie un mijloc de orientare a beneficiarilor în catalog, indicându-le unde să caute informaţia dorită. Trimiterile pot fi: • generale • speciale • informative. Trimiterile generale conduc de la o formă neacceptată a unui nume de autor- persoană fizică sau autor colectiv ori a unei denumiri geografice, a unui titlu etc. la vedeta uniformă acceptată ca vedetă pentru catalogul alfabetic. Exemplu: *
Hâjdău
*
Biblioteca Fundaţi(!i Regale
vezi Hasdeu, Bogdan Petriceicu Trimiterile speciale fac legătura între două vedete uniforme şi se referă mai ales la instituţii care şi-au schimbat numele sau · la publicaţiile seriale care au apărut sub titluri diferite. Exemplu:
*
vezi Biblioteca Centrală Universitară
Scrisul bănăţean vezi Orizont
Fişele informative indică .faptul că un document cu un titlu generic poate fi găsit Î!l catalogul alfabetic şi la numele instituţiei colective care 1-a elaborat. 59
Săluc Horvat Exemplu :
Gramatica limbii române poate fi găsită la titlu dar şi la Academia Română; Constituţia României şi la România etc. 111
Descrierile analitice
Se întocmesc pentru a descrie un capitol dintr-o carte, studiu introductiv, un studiu cuprins într-o culegere de un lucrări sau într-o antologie, un articol dintr-o publicaţie serială, indicându-se publicaţia şi pagina la care se găseşte studiul sau articolul respectiv. Exemp 1JU: COTEANU, 1.,
Dorul, Semantică
personaj de mit? în: şi Semiotică, Bucureşti,
Editura Stiinti:fică, o.23 5 - 239.
Structura descrierii bibliografice - elementele descrierii -
Vedeta Vedeta este prima şi cea mai importantă parte a descrierii; constituie elementul principal de care se ţine seama la stabilirea ordinei de intrare a fişelor în catalogul alfabetic şi la identificarea documentului respectiv. Vedeta descrierii devine al doilea element de ordonare în cazul catalogului sistematic, topografic etc., situaţii în care intrarea în sistem va fi dată de indicele zecimal, de cotă, cuvântul cheie etc. În aceste situaţii organizarea fişelor care vor purta acelaşi indice, descriptor etc. se va face în ordinea alfabetică a vedetelor. Dată fiind ordinea alfabetică a catalogului, vedeta trebuie să îmbrace întotdeauna forma unei succesiuni de litere aparţinând aceluiaşi alfabet (de regulă alfabetul latin) . 60
Introducere în bihlioteconomie Pentru a constitui element de ordine, vedeta trebuie să îmbrace o formă unică, uniformă. Vedeta uniformă este dată de numele sau forma numelui ori de titlul care figurează cel mai des în ediţiile operelor antume, în referirile la autor, în cataloagele de documente, enCiclopedii etc. Conferinţa Internaţională de Catalogare de la Paris ( 1 96 1) a stabilit principiul vedetei uniforme, respectiv o formă unitară, mereu aceeaşi (indiferent de modul în care este întâlnită pe document) pentru acelaşi autor, iar pentru lucrările fără autor, un titlu uniform. În redactarea vedetei uniforme se recomandă folosirea unei singure forme ortografice, forma care respectă normele ortografice în vigoare. În situaţia unor scriitori mai vechi, al căror nume a fost ortografiat diferit, de tipul: George Bariţiu, G. Baricz, G. Bariţ, Gheorghiu Bariţiu etc. se va adopta o vedetă uniformă,ca formă oficială, adică: Bariţiu, Ge orge. În multe cazuri vedeta uniformă este o creaţie a bibliotecarului, stabilită în urma cercetării materialelor de referinţă. În concluzie, vedeta poate fi definită ca fiind: u n
cuvâ nt, un grup de cuvinte, un simbol sau un grup de simboluri scoase în evidenţă în descriere, pentru a servi la orânduirea acestora după u n anumit sistem (ordinea
alfabetică, în cazul numelui de autor-persoană fizică, autor- colectiv şi titluri) În funcţie de conţinutul sau elementele care o compun, vedeta poate fi : 1. Vedetă d e autor 2. Vedetă de titlu
61
Săluc Horvat 1. 1. 1.
Vedeta de autor Vedeta de autor-persoanăfizică
Este alcătuită în general din: •
•
•
Nume, care poate fi simplu sau compus din două sau mai multe părţi separate sau legate între ele prin liniuţă sau particulă gramaticală; Prenume, format din unul sau mai multe cuvinte separate sau legate între ele prin liniuţă;
Elemente de individualizare
Numele se redă în vedetă la cazul nominativ şi se desparte de prenume prin virgulă. Vedeta, în cazul autorului-:p ersoană fizică, poate fi considerat numele real (Densusianu, Ovid), pseudonimul (Ervin), numele personal sub care a semnat cel mai frecvent (Tudor Arghezi, Ion Barbu, Gala Galaction), titlul nobiliar etc. Stabilirţa vedetei uniforme în cazul autorilor-persoană fizică va avea în vedere forma numelui în limba de origine a autorului, care se va identifica cu ajutorul enciclopediilor sau al altor instrumente de informare. Există şi anumite uzanţe onomastice de care se va ţine seama atunci când nu avem la îndemână instrumentele de informare necesare, sau uzanţe specifice unei limbi sau unui grup de limbi, care vor ajuta la stabilirea vedetei uniforme. Sunt câteva grupe de nume de autori stabilire în funcţie de limbă şi de naţionalitate: • Nume de autori din ţări de limbi romanice; • Nume de autori anglo-saxoni; • Nume de autori din ţări de limbi germanice; • •
62
Nume de autori slavi; Nume de autori maghiari şi orientali;
Introducere în biblioteconomie • •
Nume de autori antici şi medievali; Categorii speciale de nume legate de starea civilă, rang nobiliar, titlu etc.
Nume de autori din ţările de limbi romanice Nume de autori din ţările de limbi romanice (română, franceză, italiană, spaniolă, portugheză, retoromană, catalană, sardă, dalmată, provensală) prezintă dificultate la alegerea vedetei uniforme în cazul autorilor cu nume compuse, nume cu prefix, nume cu prefix stabil sau atributiv. Nurnele romanice compuse sunt formate, în general, din combinarea numelui de familie patern cu cel matern sau din combinarea numelui cu locul de naştere sau de origine. Vom întâlni nume de tipul: Luigi Alpagio-Novello (italian), Ion Păun-Pincio, Ion Popescu Sişeşti (români) etc. În vedetă se vor da în forma: ALPAGIO-NOVELLO, Luigi; PAUN PINCIO, Ion; POPESCU-SISESTI, Ion etc. Numele romanice compuse, unite prin prepoziţie, conjuncţie sau articol, se vor reda în vedetă în forma: Ion * Ionescu de la Brad (IONESCU DE LA BRAD, Ion} ; Francisco Cervantes de Salazar (CERVANTES DE SALAZAR, Francisco) etc. Numele duble, nume compuse din părţi separate, se vor scoate în vedetă în forma: Ion Budai Deleanu (BUDA! DELEANU, Ion; Vicente Blasco Ibanez (BLASCO IBANEZ, Vicente). În cazul numelor romanice cu prefix se pot întâlni două situaţii: ·
Forma dată înaintea parantezei este cea întâlnită pe carte, iar forma din paranteză cea care se va da în vedetă.
63
Săluc Horvat •
•
când particulele formate din articol sau prepoZiţie, separate sau contractate, fac parte din nume: A Măriei, Vasile (A MĂRIE!, Vasile), Marcel L'Herbier (L'HERBIER Marcel); Jean de la Fontaine (LA FONTAINE, Jean de); Jean Du Moulin (DU MOULIN, Jean); Edmondo de Amicis (DE AMICIS, Edmondo); Isidoro Del Lungo (DEL LUNGO, Isidoro) etc. Fac parte din nume, în cazul celora de origine franceză, articolele şi prepoziţiile indivizibile, scrise cu majuscule: L ', La, Les, Des, Du, iar pentru numele italiene: La, Lo, Li (în toate cazurile), Da, De/, De, Degli, Dei, , Dela etc., numai în cazul numelor de origine mai recentă (secolul al XIX-lea).
•
Nu fac parte din nume: de, d ', da, des, do etc.,: Emil de Puşcariu (PUSCARIU, Emil de); Alfred de Musset (MUSSET, Alfred de); Fran�tois d' Aubignac (AUBIGNAC, Fran�tois d') etc. Prefixele stabile sau atributive de tipul: S, St, Ste, Sta, Sân, Santo, Saint, Sainte fac parte din nume: Robert de Sant-Jean, (SANT-JEAN, Robert): Charles-Augustin Sainte-Beuve SAINTE-BEUVE, Charles Augustin): Luigi Santa-Maria (SANTA-MARIA, Luigi); Paul Sân-Petru (S ÂN-PETRU, Paul) etc.
Nume de autori anglo-saxoni Numele de autori anglo-saxoni (englezi, scoţtem, irlandezi, nord-americani) prezintă două particularităţi: Nume cu prefixe. Prefixe calificative: Ab, A ', Ap (cu sens de fiu), M', Mc, Mac, O ' (cu înţeles de nepot, urmaş), fac parte 64
Introducere in bîblioteconomie
din nume şi vor intra în cuvântul de ordine: Gilbert Abbot A'Beckett (A'BECKETT, Gilbert Abbot); William Mac Donald (MAC DONALD, William); Eugene O'Neill (O'NEILL, Eugene) etc. Fac parte din nume şi prefixele din particule, prepoziţii, articole de origine străină, de tipul: de, d ', la, des, les, le, von etc. : Augustin de Morgan (DE MORGAN, Augustin) etc. Nume compuse. Cele legate prin liniuţă se scot în vedetă: Cecil Day-Lewis (DAY-LEWIS, Cecil). Când nu sunt legate, se scoate în vedetă numai ultima parte a numelui : John Stuart Mill (MILL, John Stuart). Nume de autori de origine germanică Numele de autori de origine germanică, în a căror compunere intră prefixe, se scot, în general, în vedetă rară acestea: Carol de Geer (GEER, Carol de). Sunt însă cazuri când prefixul face parte componentă din nume. Este vorba de prefixele: Am, In, Zum, Zur, Von etc. : Paul von Hage (VON HAGE, Paul); Karl Zur Megede (ZUR MEGEDE, Karl); Everard Im Thum (IM THURN, Everard) etc. Numele compuse, legate prin liniuţă, se scot în vedetă, de regulă, ambele nume: Wilhelm Meyer-Lubke (MEYER LUBKE, Wilhelm). Numele autorilor slavi Numele autorilor slavi se scot în vedetă în forma transliterată din alfabetul chirilic în alfabet latin, după normele din Standardul U03 , nr. 5309/1970: Lev Tolstoi (TOLSTOI, Lev); Maksim Gorki (GORKI, Maksim). În bibliotecile mici 65
r
Săluc Horvat
poate folosi şi forma tradusă consacrată în limba română (TOLSTOI, Lev).
M<.l
Nurnele de autori maghiari Numele de autori maghiari, de regulă, se vor reda în forma întâlnită pe carte: Petofi Săndor (PETOFI, Săndor). Nu se inversează în situaţiile în care autorii ·de origine maghiară· sunt menţionaţi pe carte în forma prenume-nume, se va proceda la inversarea acestora după regula generală. În cazul autorilor orientali, stabilirea vedetei se va face în urma consultării lucrărilor de referinţă, particularităţile fiind foarte diferite. Când acestea lipsesc se va adopta forma tradusă în limba română. Nume de autori antici şi medievali Pentru autorii antici greci, Întâlnirea experţilor în catalogare de la Copenhaga (1 969) a recomandat adoptarea formei latine a numelor: HOMERUS, AESCHYLUS, în cazul bibliotecilor ştiinţifice, iar în cazul bibliotecilor mici, la noi se va folosi forma actuală consacrată în traduceri: · HOMER, ESCHIL etc. .
Pentru autorii latini, numele forniate, de regulă, din trei părţi: prenume, nume şi poreclă: PUBLIUS (nume personal), CO:R.NELIUS (din ginta Comelia), TACITUS (porecla, cel tăcut), vor fi date în vedetă în forma completă consacrată în limba română. Cuvântul de ordine va fi partea cea mai cunoscută, fie ea prenumele (prenomen), numele (nomen), porecla (cognomen) sau supranumele (supemomen): Virgilii Moronis (VIRGILIUS MORO, 66
Introducere în biblioteconomie
Publius)� Lucreţiu Carus sau T. Lucreţius Carus (LUCRETIUS CARUS, Titus)� C. J. Caesar (în latină), Cezar (în română), Cesare( în italiană) etc. va fi: (CAESAR, Caius Julius). Şi în cazul numelor latine, în bibliotecile mici de la noi se va utiliza forma consacrată. Vedeta numelui, în cazul autorilor medievali, va fi partea numelui sub care este mai bine cunoscut: DANTE Aligheri, LEONARDO da Vinei, MARIE de France etc., dar şi Albrecht Diirer (DURER, Albrecht). Categorii speciale de nume (legate de starea civilă, rang nobiliar, titlu ştiinţific, omonime, pseudonime, criptograine) Numele femeilor căsătorite care semnează cu ambele nume (numele de fată şi numele după soţ) se scoate în vedetă cel mai cunoscut dintre ele. Numele româneşti de femei-autor sunt scoase în vedetă ambele, în forma numelor compuse, sau numai partea cea mai cunoscută: Hortensia Papadat-Bengescu (PAPADAT BENGESCU-Hortensia)� Agatha Grigorescu Bacovia (GRIGORESCU BACOVIA, Agatha). • Coautorii cu acelaşi nume de familie, care apar pe lucrări cu gradul de rudenie sau cu prenumele legate prin conjuncţia "şi", vor avea vedeta uniformă formată pentru ambele nume şi se va omite gradul de rudenie "şi" : Constantin şi Hadrian Daicoviciu (DAICOVICIU, Constantin, DAICOVICIU, Hadrian)� Fraţii Grimm (GRIMM, Iacob� GRIMM, Wilhelm). • Titlurile nobiliare se păstrează în vedetă în forma folosită de autor sau impuse de practică, ele vor fi trecute înaintea prenumelui: Lord David Cecil (CECIL, Lord David). •
67
Săluc Horvat • Calificativele (titluri, gradele militare, distincţiile academice etc.) se trec în vedetă după prenume şi nume, dacă acest lucru este necesar pentru identificare: academician, dacă dorim să facem cunoscută calitatea autorului, Academician Alexandru Graur (GRAUR, Alexandru, acad.). • În cazul autorilor desemnaţi prin nume personale se păstrează forma calificativelor: Mihai Viteazu (MIHAI VITEAZU, domn al Tării Româneşti); Stefan cel Mare (STEFAN CEL MARE, domn al Moldovei). • Autori omonimi. Pentru a distinge un autor de alţii cu acelaşi nume şi a evita confuziile ce se pot naşte, se va adăuga, la numele scos în vedetă, un element de individualizare care . poate fi iniţiala tatălui, titlul ştiinţific, anul naşterii, porecla, profesia etc. : ing. agronom Gh. Marinescu (MARINESCU, Gheorghe, medic) etc. • Pseudonimele sub formă de nume şi prenume se redau după regulile numelui: Tudor Arghezi (ARGHEZI, Tudor) în loc de Teodorescu, Ion; Ion Barbu (BARBU, Ion) în loc de Barbilian, Dan. Pseudonimele alcătuite numai dintr-un nume se dau în vedete astfel: forma întâlnită pe carte: Stendhal (STENDHAL): pseudonimul lui Henry Beyle; Moliere (MOLIERE): pseudonimul lui Jean-Baptiste Poquelin etc. Pseudonimele formate dintr-un nume personal şi un epitet sau un calificativ care arată locul de origine se scot în vedetă în forma de pe carte: Gheorghe din Moldova (GHEORGHE DIN MOLDOVA). La fel se procedează şi în situaţia pseudonimelor constituite dintr-o formulă, cuvinte speciale etc. : Moş Ene (MOŞ ENE); Unchiul Victor (UNCIUUL VICTOR). Criptogramele. Când nu este identificat autorul ce semnează astfel, descrierea se face la titlu, nu la criptograma
68
Introducere în biblioteconomie
respectivă. Când se identifică autorul, descrierea se face la autor, cu menţionarea în subsolul descrierii a criptogramei. Problemele ridicate de stabilirea vedetei uniforme la autor-persoană fizică sunt mult mai numeroase. Am menţionat situaţiile tipice, mai frecvent întâlnite în activitatea de catalogare. În concluzie, se poate sublinia faptul că, în conformitate cu principiile de catalogare, vedeta uniformă pentru numele de autor-persoană fizică se stabileşte: • La forma completă, cea mai des întâlnită în ediţiile de autor şi în lucrările de referinţe autorizate. Forma utilizată de autor poate. fi: numele real, o formă a numelui real, pseudonimul, numele real însoţit de o poreclă, rang nobiliar, titlul ştiinţific etc. • La forma folosită în ţara de origine a autorului sau în limba în care a scris cel mai mult. Fac excepţie numele autorilor de limbă nefolosită în catalogare, mai puţin cunoscută. În aceste situaţii, se adoptă forma existentă în limba română, mai puţin la autorii antici greci, al căror nume se dă în forma latină, în cazul bibliotecilor ştiinţifice şi al celor cu colecţii numeroase. • Se foloseşte ortografia oficială. Când este cazul, se aplică transliterarea standardizată (numai pentru bibliotecile mari şi ştiinţifice). Cuvântul de ordine al vedetei uniforme (elementul care dă intrarea fişei cu descrierea bibliografică în catalogul alfabetic) este stabilit în concordanţă cu uzanţele şi normele ţării de origine a autorului sau a limbii în care a scris. La fixarea cuvântului de ordine şi a vedetei, în redactarea fişelor de trimitere, se va avea în vedere principiul general al catalogării - scopul realizării catalogului de 69 ----------·- - ---- - - ·-- ---
Săluc Horvat
bibliotecă, acela de a sprijini cititorul în găsirea rapidă a documentului prezentat prin descriere pe fişa de bibliotecă. 1.2. Vedeta de autor colectiv Conferinţa (colectivitate). colectiv Autor Internaţională Asupra Principiilor de Catalogare din 1961 a introdus, şi în teoria catalogării, noţiunea de autor colectiv (colectivitate). Autor-colectiv (în scopurile catalogării) se numeşte orice colectivitate (instituţie, organizaţie sau grup de persoane) care este cunoscută sub o denumire colectivă, se manifestă ca o entitate de sine stătătoare şi care işi asumă responsabilitatea pentru conţinutul unui document, rezultat al gândirii sau activităţii comune: rapoarte oficiale, programe, statute, regulamente, etc. Noţiunea de colectivitate include o gamă largă de organisme: partidele politice, autorităţile de stat, instituţiile de stat şi administrative, organizaţiile de masă şi obşteşti, organizaţiile profesionale etc. Conform "Expunerii de principii", descrierea principală a unui document trebuie să fie făcută la denumirea unei colectivităţi (autor-colectiv), atunci când documentul este, prin natura lui, expresia gândirii sau activităţii colective, chiar dacă este semnată de o persoană care acţionează ca funcţionar sau reprezentant al colectivităţii, atunci când din redactarea titlului, raportat la natura lucrării, rezultă în mod evident că acea colectivitate este responsabilă în mod solidar de conţinutul lucrării. Se vor descrie la autor-colectiv lucrări de tipul: statute ale unor partide politice, organizaţii de masă sau obşteşti; manifeste, programe, proclamaţii, hotărâri ale unor partide sau organe de stat; materiale legislative (Constituţii, legi, hotărâri); 70
·
Introducere în hihlioteconomie
tratate, declaraţii , protocoale; lucrări editate de colectivităţi (anuare, anale etc.). Descrierea la autor-colectiv (colectivitate) Schema descrierii principale la autor-colectiv este identică cu cea a descrierii principale la autor-persoană fizică. Denumirea colectivităţii va fi înscrisă pe prima linie orizontală a cuprinsului fişei de la prima verticală, după regula autorului personal. Cuvântul de ordine (de intrare în catalogul alfabetic) va fi prima parte a denumirii autorului colectiv. În cazurile în care descrierea se face la autorul colectiv, vom avea vedetă principală de autor colectiv, iar atunci când colectivitatea îndeplineşte o funcţie subordonată în raport cu funcţia de autor, vom avea o descriere complementară la denumirea colectivităţii (vedetă complementară). Exemplu: Descrierea principală la autor-colectiv INSTITUTUL
de Lingvistică Bucureşti
INDREPTAR ortoepic, ortografic şi de
punctuatie. - Bucureşti 1971.
Vedeta uniformă pentru autor colectiv (colectivitate)
Vedeta uniformă pentru autor-colectiv se foloseşte în scopul adunării la un singur loc în catalogul de bibliotecă a tuturor documentelor descrise la denumirea unui colectiv, întotdeauna, denumirea sub care colectivitatea este identificată în modul cel mai frecvent. Când se cunosc mai multe denumiri, vedeta va fi forma oficială a denumirii respective; 71
r
Săluc Horvat
pentru formele neadoptate se va întocmi fişa complementară de trimitere. Când o colectivitate are denumiri oficiale în mai multe limbi se va adopta forma din limba care convine mai mult celor care folosesc catalogul. Dacă colectivitatea a folosit în timp mai multe denumiri, vedeta va fi denumirea oficială în momentul descrierii, legătura dintre ele făcându-se prin fişe de trimitere. Când colectivitatea este un stat sau un organ legislativ al unui stat, vedeta va fi numele statului, urmată de denumirea organului ca subvedetă. Conferinţa internaţională de catalogare a stabilit, în scopul realizării vedetei uniforme, lista cu denumirea oficială a statelor. In această listă; vedeta · uniformă pentru ţara noastră este ROMÂNIA; GREAT BRITAIN pentru Anglia, UNITED STATES pentru Statele Unite ale Americii etc. Conform acestor principii, în vedetă se va da: ROMÂNIA. Parlament; ROMÂNIA. Preşedinte ROMÂNIA. Legi FRANCE.Parlament: FRANCE.Centre National des Recherches Scientifiques etc. În cazul organizaţiilor politice şi obşteşti, vedeta uniformă este denumirea organizaţiei respective în forma oficială completă în limba naţională a organizaţiei. Pentru publicaţiile legislative, tratate şi convenţii internaţionale, vedeta uniformă va fi denumirea statului sau a autorităţii teritoriale care le emite.
72
Introducere tn biblioteconomie 2. Vedeta de
titlu
Conferinţa Internaţionali asupra Principiilor de Catalogare (Paris, 1961) indici folosirea vedetei de titlu în una din situaţiile: • Când documentul descris are autor anonim sau nu a fostidentificat din alte izvoare externe documentului; ·
Când documentul descris are mai mult de trei autori şi nici unul din ei nu este principal; •
Când documentul este cunoscut mai ales după titlu (enciclopedii, dicţionare etc.) Vedeta de titlu poate fi: vedeti de titlu principali (lucrlrile fără autor sau cu mai mult de trei autori şi lucrlrile seriale) şi vedeti de titlu auxiliari (lucrlrile descrise în principal la autor, culegeri descrise la numele compilatorului, lucrări descrise la numele unei colectivitlţi). •
Vedeta de titlu uniform
în cazul descrierii la titlu se impune folosirea, în toate situaţiile, a unei vedete uniforme, respectiv titlul în limba originară în care a fost scrisl, iar dacă aceasta este mai puţin cunoscută, la fdrma impusă în limba în care se face descrierea, în cazul nostru, limba români. Dacă o lucrare este cunoscuti sub un titlu folosit curent, vedeta uniformă va fi această formi. Alexandria, de exemplu, tradusi sub mai multe forme: Alexandria sau Istoria mareh.!i Impărat Machedon; Istoria lui Alexandru etc., va fi descrisă sub vedeta uniformi 73
1 Săluc Horvat
ALEXANDRIA, pentru toate celelalte forme făcându-se o fişă de trimitere. La fel se va proceda şi în cazul altor lucrări considerate anonime, precum Esopia, 100 1 de nopţi etc., indiferent de formele în care au fost traduse în limbă. Cuvântul de ordine în cazul vedetei de titlu va fi primul cuvânt al titlului. Descrierea bibliografică a publicaţiilor monografice Descrierea bibliografică a publicaţiilor monografice constă în specificarea elementelor necesare caracterizării şi identificării acestora. Descrierea bibliografică a unei publicaţii monografice se face în mod obligatoriu pe bază de publicaţie. Elementele descrierii bibliografice sunt sistematizate şi· orânduite în opt zone. În cadrul fiecărei zone, elementele sunt specificate potrivit unei anumite ordonări, fiind precedate sau încadrate de punctuaţie precisă. Cele opt zone sunt:
Zona titlului şi a menţiunii de responsabilitate Zona titlului şi a menţiunii de responsabilitate, conform STAS-ului 12629/2 - 88, cuprinde: • titlul propriu-zis; • titlul paralel; • informaţii despre titlu; • menţiunea de responsabilitate. Fiecare din aceste elemente este delimitat prin următoarele semne de punctuaţie: = (egal) pentru titluri paralele; : (două puncte) când informaţia despre titlu este precedată de spaţiu două puncte spaţiu; 1 (bară oblică) pentru menţiunea de responsabilitate. 74
Introducere in biblioteconomie jritlulJ7rOJ7riu-zis
Este titlul principal al documentului, unul dintre elementele de identificare a. unei publicaţii şi constituie primul segment al zonei 1 . De regulă, titlul propriu-zis este marcat pe document prin semne tipografice aparte şi se înscrie pe foaia principală de titlu. Când documentul nu are autor sau când autorul este mai puţin cunoscut, titlul va fi folosit ca element de vedetă, de intrare în catalog. În descriere, titlul propriu-zis se scrie aşa cum figurează pe foaia de titlu, cu respectarea regulilor ortografice şi de punctuaţie ale limbii în care este scris documentul. Cuvintele de titlu nu se prescurtează. În cazul în care se impune operarea unor prescurtări (numai la mijlocul sau sfiirşitul titlului), cuvintele omise vor fi înlocuite cu semnele de suspensie ( . . . ). Abrevierile, siglele sau iniţialele care fac parte din titlu se vor transcrie aşa cum sunt trecute pe pagina de titlu. La fel se va proceda şi în cazul cifrelor: " 1 5 ani de la detenţie; "1940 - 1945 : documente istorice; semnelor matematice etc. Alegerea titlului J7ropriu-zis
În cazul în care publicaţia are mai multe titluri, unul din acestea va fi stabilit ca fiind titlu propriu-zis, celelalte considerându-se paralele. La stabilirea acestuia se va avea în vedere succesiunea titlurilor, caracterele tipografice utilizate, limba în care sunt redate etc. Dacă documentul are pagini de titlu duble, titlul propriu-zis va fi cel de pe pagina din partea dreaptă. În cazul publicaţiilor cu mai multe pagini (exemplul publicaţiilor multilingve) titlul propriu-zis va fi cel de pe pagina de titlu scris în limba sau scrierea utilizată în cea mai mare parte a publicaţiei sau cel înscris pe pagina din dreapta, când sunt 75
r
Săluc Horvat
i
douâ pagini aşezate faţă în faţă, sau prima din paginile de titlu care apare în dreapta. Titlurile alternative fac parte din titlul propriu-zis: "Ciocoii vechi şi noi" sau "Ce naşte din pisică şoareci mănâncă". Titlul paralel. Se înregistrează aşa cum figurează pe pagina de titlu sau substituentul ei, respectând ordinea lor succesivă: "Florile răului - Les fleures du mal". Titlul original, în altă limbă decât cea a titlului propriu zis, care nu figurează pe pagina de titlu, se dă în notele descrierii. Informaţii despre titlu
Informaţiile despre titlu, de regulă, precizează ,explică sau completează titlul, indică natura, conţinutul documentului sau semnalează ocazia, motivele apariţiei lucrării. Informaţiile despre titlu se întâlnesc. fie înaintea titlului, fie după acesta, pe pagina de titlu sau în altă parte a documentului. In descrierea bibliografică ele se menţionează după titlul propriu-zis sau titlurile paralele, fiind introduse prin spaţiu două puncte spaţiu. Informaţiile despre titlu se înregistrează aşa cum figurează pe pagina de titlu sau pe substituentul ei, în ordinea lor de succesiune sau în funcţie de caracterele tipografice întrebuinţate, respectând regulile limbii textului. Informaţiile despre titlu, preluate din altă parte decât pagina de titlu, se indică în note. Dacă aceste informaţii sunt importante pentru identificarea documentelor, ele se dau în zona titlului şi a menţiunii de responsabilitate, între paranteze drepte. În mod excepţional, informaţiile despre titlu pot fi prescurtate. Omisiunile se înlocuiesc prin puncte de suspensie. ·
76
Introducere în hiblioteconomie
Exemple: VASILIU, Mircea Bună seara, Maria: roman 1 Mircea Vasiliu. - Galaţi: Porto Franco, 168 p. ; 21 cm. ISBN
973-557- 193-5: 200
1993 . -
lei.
POP, Ioan Es Ieudul fără ieşire: versuri 1 Ioan Es. Pop. - Bucureşti: Cartea Românească, 1994. - 96 p.; 24 cm. ISBN 073-23-0408-1 :
400 lei
CAJATI Grigorio Filiera Falcone: roman în limita adevărului 1 Grigorio Cajati: trad. de Carmen Popa şi Sanda Antonescu. Bucureşti: Nemira, (Ora R; 8).
1993. - 256 p. :20
cm.-
Tit.în orig. (it.): Falcone connection. ISBN
973-9144-70-5: 1200 lei
MILESCU Bucur Pisica în vis: texte pentru clasele 1-IV
1 Bucur Milescu; desen de Tudor Nicolae. - Bucuresti: Coresi
1993. -
Menţiuni de responsabilitate
Menţiunea de responsabilitate poate cuprinde nume de autori persoane fizice sau colectivităţi (orice persoană sau colectivitate care a contribuit la elaborarea lucrării respective în calitate de autor, prefaţator, traducător, editor, ilustrator etc.). 77
Săluc Horvat Menţiunea de responsabilitate se înregistrează în forma în care se găseşte pe document, respectând regulile limbii sau scrierii publicaţiei. O menţiune de responsabilitate poate fi compusă din unul sau mai multe nume de persoane sau colectivităţi, însoţite sau nu de un cuvânt de legătură. Menţiunea de responsabilitate se introduce prin spaţiu bară oblică spaţiu. Titlurile profesionale, onorifice etc. (dr., prof, acad., ing . etc.) aflate înaintea numelui se înregistrează� cele ce urmează după nume se omit ( ex. instituţiile unde lucrează persoana respectivă). Dacă mai multe persoane sau colectivităţi îndeplinesc aceeaşi funcţie, ele se includ într-o singură menţiune de responsabilitate. Exemplu: G. Călinescu 1 interpretat de G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu ( . . . ). Dacă în cadrul aceleiaşi menţiuni sunt până la patru persoane sau colectivităţi se înregistrează toate, dacă sunJ mai multe, numai primele trei. Menţiunea de responsabilitate care nu se află pe pagina de titlu sau pe substituentul ei, dar se regăseşte în cuprinsul publicaţiei, se notează între paranteze drepte. Colectivităţile responsabile de apariţia unei publicaţii, menţionate pe pagina de titlu sau pe înlocuitorul acesteia, se notează în menţiunea de responsabilitate. Exemplu: CONFERINTA Naţională de Cardiologie Societatea Naţională de Cardiologie ( . . . )
78
(. . . )
1
Introducere în biblioteconomie Când pe document figurează mai multe menţiuni de responsabilitate, acestea se notează în ordinea lor de succesiune. Exemple: FIZICA manual pentru clasa a XII-a D. Ciobotaru, Angelescu, T. Muntean C..)
1.
BULETIN STIINTIFIC
Facultatea de Litere şi Ştiinţe, . . . Catedra de literatură ( . . . )
Universitatea Baia Mare,
Dacă pe pagina de titlu ori pe substituentul ei figurează titluri paralele sau informaţii paralele despre titlu, iar menţiunea de responsabilitate este dată într-o singură limbă sau scriere, acestea se notează după ultimul titlu paralel sau după ultima informaţie paralelă despre titlu. _ Exemplu: Poemele luminii - Poems of light 1 Lucian Blaga. Numele de autor, care fac parte din titlul propriu-zis, titlul paralel sau informaţia despre titlu, nu se mai repetă în menţiunea de responsabilitate. ·
Exemplu: Mihai Eminescu în documente de familie . . . Menţiunile privind anexele şi alte materiale suplimentare sunt considerate ca menţiuni de responsabilitate. 79
r Sdluc Horvat
Acestea se înregistrează după menţiunile de responsabilitate referitoare la întreaga publicaţie sau la partea ei principală. Dacă pe pagina de titlu sau substituentul ei figurează titlurile mai multor lucrări conţinute în lucrare fără să poarte un titlu colectiv şi toate lucrările aparţin aceluiaşi autor, menţiunea de responsabilitate se dă după toate titlurile, titlurile paralele şi informaţiile despre titlu. Exemplu: Zamfirescu, Duiliu Romanul Comănăştenilor; Viaţa la ţară; Tănase Scatiu; În război; Îndreptări; Ana 1 Duiliu Zâmfirescu ( . . . ) Dacă diversele lucrări sunt de autori diferiţi, fiecare menţiune de responsabilitate se dă după titlul sau titlurile paralele sau informaţiile despre titlul d� care aparţine. Exemplu: Tristan şi Isolda 1 Josepli Bedier. Paul şi Virginia 1 � emardin de Saint-Pierre ( ... )
Zona ediţiei Ediţia unui document este constituită din totalitatea exemplarelor produse plecând de la aceeaşi compoziţie tipografică sau de la acelaşi original, editat de un editor sau grup de editori. Orice modificare produsă textului iniţial duce la o nouă ediţie. Zona ediţiei include următoarele elemente: • Menţiunea de ediţie • Menţiunea paralelă de ediţie • Menţiunea de responsabilitate la ediţie • Menţiunea suplimentară Ia ediţie 80
Introducere în biblioteconomie •
Menţiunea de responsabilitate referitoare la menţiunea suplimentară de ediţie. Punctuaţia zonei ediţiei
•
•
•
•
•
Zona ediţiei se introduce pnn punct spaţiu linie spaţiu (. - ) ; prima menţiune de responsabilitate asupra ediţiei este precedată de spaţiu bară oblică spaţiu ( 1 ); următoarea menţiune de responsabilitate asupra ediţiei va fi precedată de spaţiu punct virgulă spaţiu ( ; ); responsabilitatea asupra menţiunii suplimentare de ediţie este precedată de spaţiu bară oblică spaţiu ( 1 ); menţiunea paralelă de ediţie este precedată de spaţiu egal spaţiu ( = ) . Exemo1e: CARTARESCU, Mircea Nostalgia: proză fantastică 1 Mircea Cărtărescu. - ediţie integrală. - Bucureşti: Humartitas, 1993. GRAUR, Alexandru; WALD, Lucia Scurtă istorie a lingvisticii 1 Al.Graur, Lucia Wald. - Ediţie a 3-a revăzută şi adăugită. - Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1977. - 275 p . : il. : 24cm.
Menţiunea de ediţie
Menţiunea de ediţie se înregistrează când publicaţia conţine explicit o atare notare; . când conţine diferenţe semnificative, atât în conţinut, cât şi în prezentarea materială faţă de ediţiile anterioare. Menţiunea de ediţie se transcrie în limba publicaţiei; numerotarea ediţiei se face totdeauna în cifre arabe; indiferent cum apar pe pagina de titlu. 81
Săluc Horvat
Exemple: •
Ed. a 2-a;
•
Ed. revăzută şi adăugită;
•
Ed. bilingvă.
Menţiuni de responsabilitate referitoare la ediţie
Menţiunea de responsabilitate referitoare la ediţie se notează în toate cazurile când acestea figurează pe publicaţie, precizând contribuţia persoanelor sau colectivităţilor respective la realizarea ediţiei. Aceste menţiuni pot exprima diverse contribuţii privitoare la conţinutul intelectual sau artistic al ediţiei; persoana care a revizuit, ilustrat etc. Se au în vedere numai menţiunile referitoare la ediţia descrisă, sau cele ce se referă la toate ediţiile lucrării. Celelalte elemente ale zonei ediţiei sunt facultative.
Zona datelor specifice anumitor categorii de documente Această zonă nu se utilizează în descrierea publicaţiilor monografice curente. Când se foloseşte se vor respecta regulile ISBD specifice fiecărui tip de document.
Zona datelor de publicare, difuzare şi/sau producere fizică - zona adresei bibliografice Adresa bibliografică
Adresa bibliografică indică: • • •
82
locul de publicare sau difuzare; editura, difuzorul; menţiunea funcţiei de editor; difuzor;
Introducere în biblioteconomie
locul tipăririi; • numele tipografiei; • data tipăriturii. Ordinea înscrierii în fişe este cea enumerată mai sus, iar înregistrarea se va face cu respectarea ortografiei limbii în care este scris documentul. Zona 4 se introduce prin punct spaţiu linie spaţiu. •
Locul de publicare
Locul de publicare, difuzare este oraşul (localitatea) unde îşi are sediul editura; se dă în forma întâlnită pe publicaţie. Dacă este necesar, locul publicării va fi urmat, între paranteze drepte, de numele ţări�. Dacă editura sau furnizorul are agenţii în mai multe oraşe şi acestea sunt consemnate pe publicaţie, le vom menţiona în ordinea stabilită de document (New York; Berlin; Londra). Dacă sunt mai mult de trei localităţi, se menţionează numai primele trei, după care vom utiliza prescurtarea "etc." Când pe publicaţie apar mai mulţi editori sau difuzori având sedii diferite, localităţile vor . fi menţionate înaintea editorului caruta îi corespunde: Bucureşti: Editura Enciclopedică; Paris: Hachette. Editura, difuzorul
Se menţionează în descriere imediat după locul de apariţie, introdus prin spaţiu două puncte spaţiu. Numele editurii sau difuzorului se va transcrie în formă concisă, cu respectarea următoarelor norme: • Se suprimă cuvântul "editură" sau echivalentul acestuia în alte limbi, dacă acestea nu fac parte din titlu: Editura Dacia, se va înscrie Dacia, dar vom scrie Editura Didactică şi Pedagogică. 83
Săluc Horvat
Când editura poartă numele unei persoane sau colectivităţi vom scrie: Editura Eminescu; Editura Ion Creangă; Imprimeria Naţională etc. În cazul în care numele este compus dintr-o colectivitate ierarhizată, aceasta se transcrie ca atare, subcolectivitatea despărţ�ndu-se prin virgulă: Baia Mare, Universitatea Baia Mare, Facultatea de Litere şi Ştiinţe, Catedra de Limbă şi Literatură Română. Dacă numele editorului sau difuzorului este redat în mai multe limbi, se tnregistrează în limba paginii de titlu a documentului descris. Menţiunea funcţiei de editor este facultativă Dacă nu se cunoaşte numele editurii, faptul se va menţiona în descriere prin abrevierea [s.n.] •
Data publicării Se scrie imediat după editură şi este precedată de virgulă spaţiu. La înscrierea datei publicării se va proceda în felul următor: Dacă publicaţia este datată după calendarul gregorian, data se va indica în cifre arabe. Data publicării după alte calendare se transcrie în forma întâlnită pe document; eventuale explicaţii se pot face în notă: 5749 I 1988/1 989. Când data este menţionată în cifre romane, se transcrie ca atare, adăugându-se în paranteze drepte echivalentul în cifre arabe: MCML:XXX [ 1 980] Dacă documentul nu poartă nici o dată de publicare, de imprimare sau de drept de autor, vom indica în paranteze drepte anul probabil sau secolul probabil, urmat de semnul întrebării ?: [1920 ?]; [ 1 8- ?]. 84
Introducere în biblioteconomie
Când locul publicării, difuzării şi numele editorului sunt cunoscute, locul tipăririi şi numele tipografiei sunt facultative. Şi data tipăririi este un element facultativ.
Zona descrieriifizice (colaţiunea) Zona descrierii fizice (colaţiunea) include următoarele elemente: • descrierea specifică a materialului şi a numărului de unităţi fizice; • menţiunea ilustraţiei; • formatul; • menţiunea materialului însoţitor. Acestea sunt introduse folosind următoarea punctuaţie: colaţiunea este introdusă prin spaţiu linie spaţiu; menţiunea ilustraţiei prin spaţiu două puncte spaţiu; formatul prin spaţiu punct şi virgulă spaţiu; menţiunea materialelor însoţitoare precedate de spaţiu semnul plus spaţiu. Exemplu: TOMA, Dolores Formele pasiunii 1 Dolores Toma. Bucureşti: Meridiane, 20 cm. + disketă.
1992.
-
325 p.: il.�
Numerotarea paginilor se va face aşa cum apare în publicaţie- în cifre arabe sau romane- XXV+ 350 p. Când paginile sunt numerotate cu litere se trece prima şi ultima literă. La numerotare se ia în calcul ca fiind ultima pagină, foaia, coloana pe care este imprimată căsuţa tipografică (nu se iau în seamă paginile cu publicităţi care nu au fost numerotate). ·
85
Săluc Horvat
Dacă paginile unei publicaţii sunt numerotate în continuarea altor pagini (cum se procedează uneori în cazul lucrărilor în mai multe volume) se va nota- astfel: p. 250 - 350. Dacă publicaţia conţine pagini sau foi cu planşe necuprinse în numerotarea generală acestea se vor menţiona separat în felul următor: -325 p., 20 f.pl. Menţionarea ilustraţii/ar
. Când o publicaţie conţine, în text sau în afara textului, ilustraţii, tabele, grafice, hărţi etc., acestea se vor menţiona după paginaţia propriu-zisă, fiind precedate de spaţiu două puncte spaţiu. Exemplu: GORKIJ, Maksim Copilăria 1 Maxim Gorki; trad. de Cezar Petrescu; ilustr. Călin Giurgiu; portretul Anatol Bologan. - Bucureşti: Vizual, 1994. - 320 p. :il l f.]>ortr.; 2 1 cm.
Formatul
Formatul unei publicaţii se exprimă în cm. şi este dat de înălţimea acesteia. Formatul se indică după menţiunea de ilustraţii şi este precedat de spaţiu punct şi virgulă spaţiu. În unele biblioteci se obişnuieşte să se indice atât înălţimea cât şi lăţimea documentului în forma: 24x 14 cm. Menţiunea materialului însoţitor
În această zonă se semnalează orice material care însoţeşte publicaţia descrisă: 320 p.; 2 1 cm. 1 casetă video. 86
Introducere în biblioteconomie
Zona seriei (colecţiei) Zona seriei. (colecţiei) conţine următoarele elemente şi sunt prezentate în descriere în următoarea ordine: • titlul propriu-zis al seriei • titlul paralel al seriei; • informaţii referitoare la titlul seriei; , • menţiuni de responsabilitate referitoare la serie; • ISSN al seriei; • numărul în cadrul seriei; • subseria. Punctuaţia seriei este următoarea: zona seriei se introduce prin punct spaţiu linie spaţiu (. ); • seria este inclusă în paranteze rotunde ( ); • titlul paralel al seriei sau subseriei prin spaţiu egal spaţiu (=); • informaţiile la titlul seriei sau subseriei prin spaţiu două puncte spaţiu (: ); • prima responsabilitate prin bară oblică (/); • ISSN este precedat prin virgulă spaţiu (,); • numerotarea în cadrul seriei prin spaţiu punct şi virgulă spaţiu (;); • titlul proprţu-zis al seriei precedat de punct spaţiu (.). Titlul propriu-zis al seriei se transcrie aşa cum figurează pe publicaţie, în limba paginii de titlu: .-(Biblioteca pentru toţi) .-(Romanul de dragoste) .-(Dicţionarele Albatros). •
-
87
Săluc Horvat Exemplu: BELLU Petre Crimă sentimentală: roman 1 Petre Bellu. - Deva: Steaua Dunării, 1993 . 160 p.: 2o cm. - (Colecţia "Dragoste şi gperantă").
Titlul paralel al seriei se menţionează facultativ. Se întâlneşte mai ales în cazul publicaţiilor în mai multe limbi: .-(Modem ·cinema = Cinema moderne). Informaţii referitoare la titlul seriei se menţionează facultativ. Se redau dacă figurează pe publicaţii şi dacă sunt necesare pentru identificarea mai uşor a seriei. Menţiunea de responsabilitate referitoare la serie se notează în cazul în care titlul colecţiei este format din termeni generici (lucrări, îndrumător etc.) . . - (Lucrări practice 1 Facultatea de Litere).· ISSN al seriei Se transcrie totdeauna când figurează pe publicaţie. Se separă de titlul propriu-zis al colecţiei prin virgulă spaţiu . . -Biblioteca pentru toţi, ISSN 6249-7972.
Numerotarea în cadrul seriei Se va indica atunci când este menţionată pe public,aţie. . -(Biblioteca pentru toţi; 1254).
Zona notelor Notele ce alcătuiesc zona 7 aduc informaţii suplimentare despre elementele descrierii sau se referă la detalii fizice ori de conţinut ale publicaţiei. Cu excepţia 88
Introducere in biblioteconomie cazurilor pentru care se dau indicaţii speciale, notele sunt facultative. Elementele zonei 7 se introduc �tilizând următoarea punctuaţie: • fiecare notă se poate introduce prin punct spaţiu linie spaţiu sau prin aliniat; • în cadrul fiecărei note se utilizează punctuaţia zonei la care se referă. ·Notele pot fi introduse prin formula: cu referire la; se referă la. . .
Zona titlului şi a menţiunii de responsabilitate
Exemple:
VERNE Jules De la pământ la lună: roman 1 Jules in româneşte de Aurora Veme:
Gheorghiţă; Coperta: Nicolae Sârbu. Bucureşti: Datina, 1994. 368 p.; 2o cm. Tit.în orie.(fr.) De la terre a la June.
-
-
VASIU Lucian Turbo Pascal G.O.; Programe 1 Lucian Vasiu, Radu Grama, Alexandru Aldica. Cluj-Napoca: Microinformatica, 1994. 400 p.; 21 cm. Autorii nu sunt indicaţi pe coperti. -
89
Săluc Horvat
Zona notelor referitoare la ediţie: Exemple: VERNE Jules
Un bilet de loterie 1 Jules Veme; de Ion Pas. - Baia Mare: Gutinul, 1993 . - 1 36 p.: 20 cm. Reeditează ed. 1936, Editura Cugetarea. NICULESCU, Emil Provincia Felix 1 Emil Niculesc. 50 Buzău: Biblioteca Judeţeană, 1993 . p.; 20 cm. bibliofilă; Exemplar Ediţie numerotat ·
-
-
• • • • • • •
Zona datelor de publicare, difuzare şi/sau producere fizică; Zona colaţiunii; Zona seriei sau colecţiei; Note în afara zonei ISBN; Note referitoare la teze; Note referitoare la tiraj; Note privind conţinutul publicaţiei etc.
Exemplu : DANESCU-MULLER. Traian Sub dictatură: (trilogie) 1 Traian Dănescu-Miil ler. Cluj-Napoca: Sincron, 1993. - 191 p.; 21 cm. Cuprinde: Ochiul de lanţ; Puţul orb; Reporta.i sub tensiune. -
90
Introducere in biblioteconomie
Zona numărului standard (sau alt număr), a modalităţilor de procurare, a preţului sau zona ISBN ISBN Internaţional Standard Book Numer Numărul Internaţional Standard al Cărţii, este numărul internaţional standard pentru identificarea publicaţiilor. El este compus dintr-un număr de cifre, grupate în patru segmente. Primul grupaj, format din unu la trei cifre, reprezintă numărul de identificare al grupului naţional geografic sau lingvistic unde documentul este publicat. ·Acest grup de cifre este atribuit de Agenţia Internaţională pentru Numerotarea Standardizată, cu sediul la Berlin. Al doilea grupaj de cifre, format din două la şapte cifre, reprezintă numărul de identificare al autorităţii care a publicat documentul. Acest grupaj este atribuit de o agenţie a grupului. În cazul României, ISBN, este atribuit de Agenţia Naţională pentru ISBN care funcţionează la Biblioteca Naţională. Al treilea grupaj poate conţine de la două la şapte cifre şi codifică titlul publicaţiei unei edituri şi este atribuit de către aceasta. Al patrulea grupaj este o cifră de control prin care se poate verifica exactitatea cifrelor componente ale segmentelor anterioare. Ordinea elementelor în cadrul acestei zone este următoarea: • ISBN (număr internaţional standard pentru carte); • titlul cheie; • modalităţi de producere şi/sau preţ; • calificative (precizări). -
·
91
Săluc Horvat
Punctuaţia zonei 8 ISBN se introduce prin punct spaţiu linie spaţiu sau pnn alineat; • titlul-cheie se referă la serie şi se introduce prin spaţiu egal spaţiu (acest element nu există în descrierea publicaţiilor monografice curente); • modalităţile de procurare şi/sau preţ sunt precedate de spaţiu două puncte spaţiu; • calificativele sau precizările se menţionează între paranteze rotunde. Exemple: ZALIS Henri Strălucirea Cristalului: roman 1 Henri Zalis./ Bucureşti: Odeon, 1993 : - 191 p.; 20 cm. - (Colecţia Inedit). ISBN 973-9008-32-1 : 955 lei
Descrierea monografiilor În mai multe volume Descrierea monografiilor În mai multe volume se poate face aplicând metoda descrierii pe un singur nivel sau pe mai multe niveluri.
Descrierea pe un singur nivel Descrierea pe un singur nivel se poate face prin descrierea separată a fiecărui volum sau printr-o descriere globală. La descrierea separată (descrierea volum cu volum), titlul volumului este considerat titlul propriu-zis. În acest caz, titlul general (dacă este) se va transcrie în .zona seriei.
92
Introducere in biblioteconomie Exemplu: ELIADE_,_Mircea Jurnal 1 Mircea Eliade; ed.îngr.şi indice de Mircea Handoca. - Bucureşti, 1 993. Vol. l ; 20 cm. Vol.2. 1970-1985.-1993 .-20 cm. ISBN 973-28-0363-0: 2000 lei TEODORU Traian indrumar calităţii: Asigurarea metodologie: Organizare, profesii, metode, cerinţe, recomandări 1 Traian Teodoru. Bucureşti: Tribuna economică, 1 993 . 2 voi. în 400 p.; 20 cm. (Colecţia Ghid profesional; 92). la Tribuna Supliment revista economică. -
VERISSIMO, Erico Un anume căpitan Rodrigo 1 Erico Verissimo; trad., pref. , tab.cronologic şi note de Marcel D.C. - Bucureşti: Minerva, 1 993. Vol.; 17 cm. - (Biblioteca pentru toţi). (Timpul şi vântul 1 Erico Verissimo).
Descrierea globală În descrierea globală, titlul comun se consideră titlul propriu-zis, iar titlurile individuale ale volumelor se vor menţiona obligatoriu în zona notelor, introducându-se printr un termen (mereu acelaşi): "cuprinde" sau "cuprins", urmat de două puncte, de menţionarea abreviată a prezenţei fizice a publicaţiei (numărul volumului, tomul, părţile etc., aşa cum sunt scrise pe publicaţii). 93
Săluc Horvat Exemple: HEMINGWAY Ernest Povestiri 1 Ernest Hemingway: în româneşte de Radu Lupan.-Bucureşti: Univers, 1994. - 2 voi. 20 cm. - (Clasicii literaturii moderne). Cuprinde: Voi. 1, Zăpezile de pe Kilimanjaro. :. 463 p. Voi. 2. Nimeni nu moare niciodată. - 336 p. EMINESCU, Mihai Opere 1 M. Eminescu: ediţie cri�că îngrijită de Perpessicius. - Bucureşti: Vestala, 1994.- 16 vol. ; 30 cm. Cuprinde: Vol. l, Poezii tipărite în timpul vieţii: Introducere, note şi variante, Anexe: cu 50 reproduceri după manuscrise. - 1994. - XLII, 525 p. ISBN 973-9642-3-6: 2720 lei
Descrierea pe mai multe niveluri Acest tip de descriere acordă prioritate elementelor comune tuturor volumelor, elementele proprii fiecărui volum urmânq să fie menţionate la nivelurile următoare. La toate nivelurile, elementele descrierii se vor da în aceeaşi ordine şi cu aceeaşi punctuaţie ca şi Ia descrierea pe un singur nive 1 . Nivelurile descrierii se separă prin alineate (paragrafe). Descrierea pe mai multe niveluri se realizează: • pe două niveluri; • pe trei sau mai multe niveluri. În cazul descrierii pe două niveluri, la primul nivel se va menţiona titlul comun, urmând ca titlurile de volume să fie transcrise la nivelul doi. Când titlul comun se schimbă pe parcursul publicării, acesta se va menţiona în zona notelor. 94
Introducere în biblioteconomie Titlurile paralele comune se notează la primul nivel (menţionarea lor este facultativă). Exemple: IORGA, Nicolae Oameni care au fost 1 N.Iorga: Editie îngrijită, prefaţă şi note de Ioan Roman. Bucureşti: Editura pentru literatură; 19672 voi.; 16cm. - (Biblioteca pentru toţi, 368, 369) Cuprinde: Vol. l , 1967. - LXXI, 349 p . . Vol.2 1967. - 406 p.
PREDA, Marin Cel mai iubit dintre pământeni 1 Marin Preda: Ed.a 2-a; Prefaţă de Eugen Simion. - Bucureşti: Cartea românească, 1984. - 3 vol.: 20 cm. (Mari scriitori români). Cuprinde: vol. 1, 1984, 478 p. voi. 2, 1984, 43 1 p. voi. 3 1984, 3 18 p.
Descrierea pe trei sau mai multe niveluri Se aplică monografiilor apărute în mai multe volume, la rândul lor divizate în părţi sau fascicule. Descrierea tradiţională (în sistem manual) a acestui tip de documente înregistrează la primul nivel datele comune tuturor unităţilor bibliografice, urmând ca la celelalte niveluri să fie înregistrate datele specifice volumelor, părţilor sau fasciculelor .
95
Săluc Horvat
Exemple: EMINESCU, Mihai Poezii 1 Mihai Eminescu; ed. de Al. Piru. - Craiova, 1993. - vol.6: 17cm. Vol. l . : Numai poetul. - 1 1 1 p. Vo1.2.: Memento mori. - 128 p. Vol.3.: Înger şi demon. - 156 p. Vol.4.: Melancolie. - 96 p. Vol.5.: Noi amândoi avem acelaşi dascăl. - 1 12 p. Vol.6. : Luceafărul. - 198 p.
Descrierea in sistem automatizat
În cazul în care datele urmează să fie prelucrate cu ajutorul calculatorului se impune o descriere din care se vor elimina o serie de elemente bibliografice, mai ales când catalogăm documente apărute în mai multe volume, părţi sau fascicule; în asemenea cazuri vom proceda la descrierea la un singur nivel, făcându-se astfel o singură înregistrare globală a datelor. Descrierea în sistem automatizat se va face pe fişe format UNIMARC, iar gestionarea documentelor şi informaţiilor, utilizând programe specifice bibliotecilor. • Descrierea publicaţiilor seriale Serialele sunt publicaţii care apar sub acelaşi titlu, în fascicule succesive, pe o perioadă nedeterminată în timp, fiecare volum sau fasciculă având un număr de ordine sau o Vezi capitolul lnformatizarea bibliotecilor şi anexa nr.3 96 •
Introducere în biblioteconomie indicaţie cronologică consecutivă. Sub denumirea generică de • seriale sunt cuprinse: ziarele, revistele, publicaţiile anuale, colecţiile de publicaţii monografice etc. Descrierea publicaţiilor seriale ridică o serie de probleme specifice. În primul rând descrierea este un proces deschis (cuprinde numerele ce apar pe toată perioada de apariţie). Datorită continuităţii apariţiei în timp, serialul îşi poate modifica datele bibliografice (schimbarea titlului- total sau parţial; schimbarea editorului, a locului de apariţie; comasarea cu alt titlu sau divizarea în mai multe unităţi etc.), ceea ce determină ca descrierea să se facă în diferite momente ale apariţiei. Descrierea bibliografică a publicaţiilor seriale se realizează în conformitate cu normele prevăzute de ** standardizarea internaţională (şi naţională). Descrierea bibliografică a publicaţiilor seriale specifică elementele necesare caracterizării şi identificării acestora, ordonarea elementelor şi sistemul de punctuatie obligatoriu. , A ••• In cadrul ISBD{S), elementele bibliografice care caracterizează o publicaţie serială sunt cuprinse în 8 zone, având o ordine determinată. În cadrul fiecărei zone elementele bibliografice sunt specificate potrivit unei anumite ordini, fiind precedate sau încadrate de o punctuaţie specifică.
Schema descrierii publicaţiilor seriale Schema descrierii publicaţiilor seriale cuprinde următoarele zone 1 . Zona titlului şi a menţiunii de responsabilitate 2. Zona ediţiei; Uneori se foloseşte .Şi termenul de publicaţii periodice Vezi STAS 12629/3-88 Vezi ISBN (S) = Internaţional Standard Bibliografic Description (serial); Metodologia de aplicare a normelor ISBD (S), Bucureşti 1994; STAS 12629/3 - 88. 97 •
••
•••
SiiluL" JJ orvat
3.
4. 5.
Zona numerotării; Zona datelor de publicare, difuzare şi/sau producere fizică (adresa bibliografică); Zona descrierii fizice (colaţiunea); Zona seriei (colecţiei);
6. 7. Zona notelor; 8. Zona numărului standard (sau
alt
număr),
a
modalităţilor de procurare, a preţului.
Reguli privind specificarea elementelor în zonele descrierii bibliografice a publicaţiilor seriale Punctuaţia ISBD (S) ISBD (S) utilizează un sistem de punctuaţie specific, diferit de cel gramatical, necesar prelucrării automate a datelor. Punctuaţia specifică fiecărei zone va fi precizată pe măsura prezentării acestora.
Sursele de informare A vând
în
vedere
specificul
şi
particularităţile
publicaţiilor seriale, descrierea bibliografică poate fi realizată după primul număr apărut sau după oricare altul . Acest specific face ca informaţiile necesare descrierii să fie luate din surse diferite: foaia de titlu sau substituentul ei; surse complementare (coperta, cotorul, caseta redacţională, caseta tipografică etc.); surse exterioare referinţă, bibliografii etc.).
publicaţiei:
lucrări
de
Limba. Abrevieri. Regimul majusculelor. Alfabetul utilizat în descrierea publicaţiilor seriale este
alfabetul latin. În cazul publicaţiilor tipărite cu alte alfabete se
98
l
Introducere în biblioteconomie
va proceda la transliterare conform normelor standard în vigoare. Limba folosită la descriere va fi limba documentului (pentru zonele 1 , 2, 3, 4 şi 6), iar pentru celelalte zone, limba oficială a bibliotecii (limba română, în cazul nostru). Abrevierile mai frecvent utilizate (recomandate) de ISBD(S) sunt: cm - centimetru et.al.- et alii (şi alţii) s.l. - sine loco (pentru loc de publicare necunoscut) s.n. - sine nomine (pentru edituri necunoscute} Se pot folosi şi alte prescurtări uzual întâlnite în limba română (cf STAS 8 1 56-82). Majusculele se folosesc conform reguWor limbii române sau ale limbii documentului. ·
Zonele descrierii bibliografice
Zona titlului şi a menţiunii de responsabilitate • •
• • •
Ordinea elementelor în cadru este următoarea: Titlul propriu-zis Desemnarea generală a materialului (facultativ în descriere) Titluri paralele Informaţii despre titlu Menţiuni de responsabilitate. '
Titlul propriu-zis Titlul propriu-zis este primul element al descrierii, chiar dacă, pe pagina de titlu sau pe substituentul ei, apare singur sau precedat de menţiuni · de responsabilitate, de un avantitlu, de un titlu de colecţie sau de alte elemente. 99
Săluc Horvat Titlul propriu-zis este titlul principal al unui document, de obicei scris pe publicaţie prin caractere tipografice deosebite. Titlul propriu-zis se înscrie în forma în care este întâlnit pe publicaţie. Exemplu: BULETIN ŞTIINŢIFIC ANALELE Universităţii Bucureşti STEAUA ROMANIA literară SECOLUL 20 În cazul în care o publicaţie are scris titlul în mai multe limbi, titlul propriu-zis va fi considerat primul dintre ele, sau cel evidenţiat diferit, prin aranjare sau caractere grafice. Exemplu: CERCETARI de lingvistică = Recherches linguistiques. Dacă există mai multe pagini de titlu (câte o pagină pentru fiecare limbă), titlul propriu-zis va fi, de regulă, cel de pe pagina de titlu în limba documentului sau de pe pagina din dreapta. Când un serial apare pe secţiuni, titlul propriu-zis al fiecărei secţiuni are două părţi, respectiv titlul comun tuturor secţiilor şi partea dependentă de titlu. Exemplu: BULETIN Ştiinţific. Seria A. BULETIN Ştiinţific. Seria B. ANALELE Universităţii Bucureşti. Limba şi literatura română. 100
·
Introducere în bihlioteconomie Dacă un document este publicat separat, având un titlu diferit, titlul propriu-zis al suplimentului este acest titlu, iar titlul publicaţiei va fi dat la zona notelor. Exemplu: MARAMUREŞ Notă: Supliment social-cultural al ziarului Pentru Socialism. Titlul paralel Titlul paralel al unui document este titlul propriu-zis într-o altă limbă sau scriere, prezentat ca un echivalent al titlului propriu-zis. Titlul paralel are aceeaşi structură cu titlul propriu-zis şi se redă aşa cum figurează pe pagina de titlu sau substituentul ei şi se introduce prin semnul egal (=) . Exemplu: ANUARUL Statistic al României - Romanian statistica! yearbook. Se recomandă Ga în toate cazurile când întâlnim documente cu titluri paralele să redactăm o fişă de trimitere. Exemplu: 1\NUARUL Statistic al României vezi ROMANIAN Statistica! yearbook Informaţii despre titlu Informaţiile despre titlu au rolul de a preciza, explica sau completa titlul pe care îl însoţesc, dau indicaţii asupra naturii sau conţinutului documentului, sau indică motivul sau lO l
Săluc Horvat
ocazia publicării lui. Informaţiile despre titlu se redau în forma înscrisă pe pagina de titlu şi se introduc prin două puncte (:) Exemplu: ADEVARUL literar şi artistic: Săptămânal de cultură şi atitudine. Dacă există mai multe informaţii despre titlu, ele se redau în ordinea înscrierii acestora pe foaia de titlu, introduse prin două puncte (:) Exemplu: TRIBUNA economică: săptămânal economic naţional: decanul presei economice. În cazul titlurilor paralele şi informaţii despre titlu în mai multe limbi, fiecare informaţie se va înscrie după titlul propriu-zis sau titlul paralel la care se referă. În situaţiile în care, în cursul apariţiei unui serial, informaţiile despre titlu se modifică, acestea se vor reda în zona titlului în forma înscrisă pe primul număr sau pe numărul descris, iar celelalte forme se vor menţiona în zona notelor. Exemplu: ADEVĂRUL: Cotidian politic şi social. Notă: Din . . . apare cu subtitlul: cotidian independeni. Menţiuni de responsabilitate Menţiunile de responsabilitate se referă la nume de � persoane sau colectivităţi care răspund de conţinutul .f�: intelectual al unui document, ori de realizarea lucrării respective.
102
Introducere în hihlioteconomie Menţiunile de responsabilitate se redau, de regulă, în forma întâlnită pe foaia de titlu sau substituentul ei şi se introduce prin bară oblică (/). Exemplu: BULETIN Ştiinţific 1 Universitatea Baia Mare: TRIBUNA 1 Redactor şef Augustin Buzura Când pe foaia de titlu sunt înscrise mai multe responsabilităţi, se vor menţiona în ordinea întâlnită pe pagina de titlu. Exemplu: REVISTA de chimie 1 Ministerul Industriei, Ministerul Cercetării şi Tehnologiei DILEMA 1 Fundaţia Culturală Română: dir. Andrei Pleşu.
Zona ediţiei Ordinea elementelor din cadrul acestei zone este unnătoarea: • Menţiunea de ediţie • Menţiunea paralelă de ediţie (facultativă) • Menţiuni de responsabilitate referitoare la ediţie • Menţiune suplimentară de ediţie • Menţiuni de responsabilitate referitoare la menţiunea suplimentară de ediţie Zona ediţiei se utilizează pentru a preciza că o publicaţie serială este o reeditare, o reimprimare sau că aparţine unei ediţii diferite de alta, fie apariţia sub acelaşi titlu (cu conţinut identic) a unor publicaţii în limbi diferite, în locuri diferite sau având o destinaţie diferită.
103
;·
Sdluc Horvat
Zona ediţiei este introdusă în contextul descrierii prin punct, spaţiu, linie, spaţiu (. - ). Menţiunea de ediţie
•
•
1
. . .
A doua ediţie
menţiunea unei ediţii locale: 1
Exemplu: EXPRESS . . . Edition international LETTRE . . . internationale . . . - Ediţie română.
menţiuni ale ediţiilor destinate unor categorii particulare: Exemplu: REVISTA medicală . . . - Ediţie pentru cadre medii.
•
menţiune în cazul unei ediţii într-o anumită limbă Exemplu: LUMEA . - Ed.fr. . .
•
104
. .
·
Este primul element al zonei şi se exprimă, de regul�� prin cuvântul "ediţie" ori cu echivalentul acestuia în limba documentului. Sunt considerate menţiuni de ediţie: • o reimprimare, o reproducere în facsimil sau o revizuire de ansamblu a publicaţiei; 1 Exemplu: CURIER de ambe sexe
'
menţiuni de ediţie destinată să apară diferit din punct de vedere temporal Exemplu: EVENIMENTUL zilei. ... -Ediţie de prânz.
/;
1
Introducere în hihlioteconomie Menţiuni de responsabilitate Se referă la persoana sau colectivitatea care poartă responsabilitatea asupra ediţiei respective. Exemplu: STUDII şi articole . . . 1 redactor resp. Gh.Pop
Zona numerotării Numită şi zona limitelor cronologice, zona numerotării conţine elementele de identificare pentru publicaţia serială descrisă, respectiv numărul şi/sau data primei şi ultimei fascicule apărute dintr-o colecţie care şi-a încetat apariţia; numărul şi/sau data primei fascicule apărute dintr-o colecţie care continuă. Aceste date pot fi sau nu identice cu datele de publicare ale serialului respectiv. Zona se completează numai atunci când datele bibliografice sunt corecte (zona se suprimă când nu se cunosc datele de apariţie). Zona numerotării cuprinde: , • Numerele şi/sau datele de apariţie ale serialului • Alte sisteme de numerotare • Menţiune pentru o serie nouă de apariţie Punctuaţia din cadrul zonei este următoarea: • Zona ·numerelor este precedată de punct, spaţiu, linie, spaţiu (. - ); Î • ntre numărul şi/sau data primei fascicule apărute şi numărul şi/sau data ultimei fascicule apărute se menţionează spaţiu, linie, spaţiu ( - ) . • Când se utilizează un alt sistem de numerotare, acesta va fi introdus spaţiu, egal, spaţiu ( = ) .
105
Săluc Horvat
=- - - = - = = = = = = = = = = = = = = = = = = =
În cadrul zonei datele de apanţ1e (numere, am sau volume) se transcriu aşa cum apar pe publicaţle (cifrele scrise cu litere sunt înlocuite cu cifre arabe). Exemple:
1
FLACARA. . . An 1 , nr. l (23 dec. l 989)-
GRAI şi suflet: revista Institutului de Filologie şi Folklor I publicată de Ovid Densuseanu. -Vol. l ( 1923/24) Vol.7 ( 1937). - Bucureşti: Socec, 1923 - 1 937.- 23 cm.
-
LUCEAFARUL: săptămânal editat de Uniunea Scriitorilor din România 1 red. şef Laurenţiu Ulici.
An 1, nr. l
( 1 958) - an 32, nr.SO ( 1 989): Serie
nouă,
1 940.
nr. l
( 1990).
- Bucureşti,
Descrierea bazată pe:
Serie
nouă, nr. l (1990).
Zona datelor de publicare, difuzare şi/sau producere fizică (adresa bibliograjică) Zona datelor de publicare sau adresei bibliografice cuprinde: • Zone referitoare la datele de publicare şi de difuzare; • Zona conţinând datele de tipărire, de producere fizică a serialului (acestea sunt facultative în descriere). Elementele ce alcătuiesc această zonă şi ordinea acestora sunt: • Locul de publicare, difuzare • Numele editurii, al difuzorului • Menţiunea funcţiei de difuzor (facultativ) 106
, 1
Introducere în biblioteconomie
Data publicării Locul de tipărire (facultativ) • Numele tipografiei (facultativ) • Data tipăririi (facultativ). Zona adresei bibliografice este precedată, în contextul descrierii, prin punct, spaţiu, linie, spaţiu (. - ). Fiecare loc de publicare, sau difuzare, cu excepţia primului, este precedat de spaţiu, punct şi virgulă (;). Fiecare nume de editor este precedat de spaţiu, două puncte, spaţiu ( : ); Locul de tipărire, numele tipografiei şi data tipăririi se pun între paranteze rotunde ( ) . •
•
Locul de publicare, difuzare
Locul de publicare sau difuzare se redă aşa cum figurează pe fascicula descrisă. Locul de difuzare şi numele difuzorului se indică numai dacă figurează ca atare pe publicaţie. Locul de publicare sau de difuzare se transcrie în limba, scrierea şi forma gramaticală în care apare pe serial. Locul de publicare sau de difuzare poate fi însoţit de denumirea ţării în care apare. Dacă editura sau difuzorul are agenţii în mai multe localităţi şi ele sunt menţionate pe publicaţie, acestea pot fi redate în descriere, separate prin punct şi virgulă (;) sau se voate nota numai prima localitate. Editorul, difuzorul Al doilea element al zonei publicării este numele editurii şi identifică persoana sau colectivitatea responsabilă de publicarea, difuzarea sau punerea în circuit a documentului respectiv. Se redă în descriere în forma în care apare pe publicaţie, precedată de două puncte (:). 107
Săluc Horvat
Exemple: LIM}3A şi literatură. . . . - Bucureşti: Societatea de Ştiinţe Filologice BULETIN Ştiinţific. . . . - Baia Mare: Facultatea de Litere şi Ştiinţe Menţiuneafuncţiei de difuzor
Este o componentă facultativă. Când nu face parte din numele difuzorului, se înscrie în paranteze drepte. Date de publicare
Datele de publicare semnifică transcrierea datei de publicare a primei şi ultimei fascicule apărute, pentru o publicaţie care şi-a încetat apariţia, sau numai data de publicare a primei fascicule, pentru un serial care continuă să apară. Datele de publicare pot fi identice sau nu cu datele de apariţie ale serialului, menţionat în zona numerotării. Când data publicării nu este menţionată, se înregistrează data de tipărire sau alte date. Dacă nu poate fi identificată nici o dată certă, se indică o dată aproximativă, între paranteze drepte: [ 1980 ?] Datele de tipărire sau producere fizică
Sunt elemente facultative şi se referă la locul tipăririi, numele tipografului şi anul tipăririi. Se pot menţiona atunci când lipsesc datele de editare ale documentului.
Zona descrierii fizice (colaţiunea) Zona descrierii fizice sau colaţiunea conţine informaţii privind aspectul fizic al serialului descris. Elementele zonei şi ordinea lor în cadrul acesteia sunt următoarele: 108
Introducere în bihlioteconomie • • • •
Desemnarea specifică a materialului fasciculelor Menţionarea ilustraţiilor Formatul Menţionarea materialului însoţitor:
şt
numărul
Zona colaţiunii utilizează următoarea punctuaţie: •
• • •
Spaţiu, punct, linie, spaţiu (. ) pentru menţionarea materialului şi numărul fasciculelor Spaţiu, două puncte, spaţiu( : ) pentru menţionarea ilustraţiei Spaţiu, punct şi virgulă, spaţiu( ; ) pentru format Spaţiu, semnul plus, spaţiu ( + ) pentru materialul însoţitor. -
Desemnarea specifică a materialului şi numărul fasciculelor
j
Acest element precizează specificul materialului pe care apare documentul şi numărul de unităţi aflate în document, numărul părţilor constituite ca unităţi fizice. De asemenea, numărul fasciculelor este facultativ şi se indică, în special, când serialul şi-a încetat apariţia şi când poate fi precizat numărul de unităţi în care a apărut. Menţiunea ilusf!aţiilor Este facultan-,ă; se indică a se reda numai când reprezintă o caracteristică esenţială a serialului. Formatul Formatul constituie un element esenţial al zonei descrierii fizice, obligatoriu, desemnând dimensiunea documentelor. 109
Săluc H orvat
Dimensiunea se indică după înălţimea serialului şi se exprimă în centimetri.
Menţiunea materialului însoţitor Este facultativă şi se indică când avem certitudinea că va fi repetat şi în numerele următoare ale serialului.
Zona colecţiei Cuprinde următoarele elemente: Titlul propriu-zis al colecţiei • Titlurile paralele ale colecţiei • Informaţii despre titlul colecţiei (facultativ) • Menţiuni de responsabilitate referitoare la colecţie (facultativ) • ISSN-ul colecţiei • Numerotarea în cadrul colecţiei • Menţiunea subcolecţiei. Zona colecţiei se utilizează numai în cazul în care toate numerele unui serial sunt publicate în cadrul aceleiaşi colecţii sau subcolecţii. În alte situaţii menţiunea colecţiei se va face în zona notelor. Zona colecţiei este precedată de punct, spaţiu, linie, spaţiu (. - ). Fiecare menţiune de colecţie este pusă între paranteze rotunde ( ). Titlurile paralele de colecţie se introduc prin spaţiu, semnul egal, spaţiu ( ). Menţiunea de responsabilitate referitoare la colecţie sau subcolecţie este precedată de spaţiu, două puncte, spaţiu ( : ). ISSN-ul unei colecţii sau subcolecţii este precedat de spaţiu, punct şi virgulă, spaţiu ( ; ). Numerotarea în cadrul colecţiei sau subcolecţiei în cadrul colecţiei este precedată de spaţiu, punct, spaţiu ( . ). •
=
1 10
Introducere tn biblioteconomie
Zona notelor
Zona notelor completează descrierea bibliografică a unui serial şi are în vedere menţiuni privitoare la schimbarea datelor bibliografice refentoare la periodicitate, titlu, responsabilitate, numerotarea publicaţiei, datele de publicare, descrierea fizică, colaţiune, ISSN, conţinut etc. Deşi ISBD(S) nu prevede o punctuaţie speci:pcă, se recomandă ca între diferitele note din cadrul notelor să se folosească spaţiu, punct şi virgulă, spaţiu ( ; ).
Menţiunea de periodicitate Se poate realiza în cadrul notelor printr-un cuvânt sau sintagmă: zilnic, săptămânal, bianual, anual etc. Exemple: COTIDIANUL . . . Notă: nu apare duminica şi lunea ROMANIA literară. . . Notă: apare săptămânal BffiLIOTECA . . . Notă: Apare trimestrial; din 1 990 lunar.
Note referitoare la titlu Se redau în cazul în care titlul descris este o traducere a altei publicaţii; când se întâlnesc variaţii de titlu; privind schimbarea titlului, schimbarea editorului; scindări sau comasări etc. Exemple: JOURNAL of General Chemistry of the
URSS ... - 1949 Notă: Traduce publicaţia: obse_(himu- URSS
Zurnal
111
r
Săluc Horvat
1
BULETIN Ştiinţific. . . Notă: din 1994, stiintific al . . . FORUM.. Notă:
titlul:
Continuă:
!JtvăJărnântulw supenor
Buletinul
-1
BffiLIOTECA .. Notă: până in 1965 a apărut cu titlul: Revista bibliotecilor...
BULETIN ştiinţific, seria B. Matematică, Fizică, Chimie ... Notă: Din 199 1 se scindează in: Informatică Matematică ISSN 0000 0000 Fizică - Chimie ISSN 0000 - 0000 Biologie Ecologie ISSN 0000 - 0000 -
·
· Dacă o publicaţie serială are unul sau mai multe suplimente, în notă se va indica titlul (titlurile) suplimentului şi ISSN-ul acestuia. Suplimentul se va descrie ca o publicaţie de sine stătătoare. În notă se va menţiona numele periodicului al cărui supliment este. Note referitoare la zona numerotării Se referă la situaţiile când se modifică numerotarea unui serial şi limitele sale cronologice, când apar modificări sau greşeli de numerotare, când se impun precizări asupra datelor de apariţie, întreruperi etc.
1 12
Introducere în biblioteconomie Exemplu: NORD. . .
Seria a 3-a, nr. 1, 1993 ... Notă: Primele două serii au apărut între: 1967 - 1974; 1980 - 1984; în perioada 1984 -1993 nu a aoărut.
Zona numărului internaţional standardpentru . seriile ISSN
! '
1
i
Numărul internaţional standard pentru publicaţiile seriale (lSSN) este simbolul numeric care identifică concis, univoc un titlu de serial . şi este atribuit fiecărei publicaţii de Agenţia Naţională ISDS a ţării în care apare publicaţia. Este precedat obligatoriu de Sigla ISSN şi este format din 8 cifre arabe, având o linie între a 4-a şi a 5-a cifră* IS SN-ul este primul element al zonei. Se redă dacă este menţionat pe publicaţia serială descrisă sau dacă poate fi cunoscut dintr-o altă sursă. Celelalte elemente ale zonei sunt facultative. Date referitoare la starea colecţiei se redau, de regulă, în fişa următoare şi se referă la anul de apariţie al serialului (volumul, tomul, anul etc.) urmate de numerele (fasciculele) existente în bibliotecă. Descrierea publicaţiilor seriale
Vezi: Ghid pentru aplicarea ISBD la descrierea părt:ilor componente, Bucureşti, BNR, 1994. Metodologia de aplicare a normelor ISBD (S), Bucureşti, 1994, p. 61 1 13 �
Săluc Horvat
Exemple: Bll...ETE de papagal : director T. Arghezi.
apare
III, nr.477 (5 oct. l 930).- Bucureşti, 1928 - 1 930. -477 fasc. : 40 cm. Vezi fisa urm.
Biblioteca are: Anul 1, nr 1 (1 mart. 1928) - nr. 279 (3 1 dec. 1928) Anul Il, nr.280 (2 ian. 1 929) - nr.77, au.e;. 1 929.
MlliAI EMINESCU: lămuriri pentru viaţa şi opera lui Eminescu/ redactată cu lui
Gh.Bogdan-Duică
şi
Garabet Ibrăileanu de Leca Morariu. Anul I, nr. l (1 930) - anul XV, nr.22 (1 944). - Cernăuţi: Glasul Bucovinei, 1930 - 1940 .-45 fasc. ; 22 cm.
Periodicitate neregulată. Apare şi cu titlul: Buletinul "Mihai Eminescu" De la numărul
12 (1 934): director
Leca Morariu. REVISTA
de
pedagogie/
Colectiv
redacţie:prof.
dr.Anton
prof.
Gârleanu-Costea . . .
Rodica
de
Vasilescu,
Vol.XXXIV (1 985).-Bucureşti, 1985. vol.Apare lunar. Revista are
supliment:
şcolară şi profesională.
1 14
:1
zilnic .,
Anul 1, nr. 1 (1 martie 1 928) - Anul
concursul
1
Orientarea
1 '
Introducere in biblioteconomie ORIENTARBA şcolară şi profesională: Supliment al Revistei de pedagogie/ Redactor Dinca Soare.-Vol. l 1972. STUDIA Universitatis Babeş-Bolyai. Seria acad.prof.C. Historia/ red.şef Daicoviciu; red. resp.al Seriei prof. Stefan Pascu.-Anul VII (1972).- Cluj: (Universitatea Babeş-Bolyai).-24 cm. Apare 1 sau 2 fasc. pe an. Continuă din 1962 publicaţia Studia Universitatis "Victor Babeş '' et "Bolyai " Seria 4. Istorie, lingvistică, literatură Tortenet, nvelv es irodalumtudomani. NATURA; Revista Societăţii de Ştiinţe Naturale şi Geografice din R.P.R. Anul I, nr. 1 (1949).- Anul 2 (nr.6), (1960).-Bucureşti, 1949-1960.- 24 cm. Periodicitate 6 nr./an. De la nr. 3 (195 1) ,subtitlul: Organ al Societăţii de Ştiinţe Naturale şi Geografice. Din anul 196 1 se scindează în seriile: Natura. Seria Biologie Natura. Seria Geoi!rafie-I!eolof{ie. ·
Descrierea publicaţiilor monografice vechi Termenul de carte veche include publicaţiile tipărite de la descoperirea tiparului şi până la sfărşitul secolului al XVIII lea. Acestea sunt grupate astfel: 1446- 1500 incunabule 1 50 1 - 1 800 carte veche străină l iS
Siiluc Horvat
1 501-1830 carte românească veche Descrierea bibliografică a publicaţiilor monografice vechi se face în conformit?te cu normele stabilite prin STAS " 12629/4 - 88, în care se specifică elementele necesare caracterizării şi identificării acestora, ordinea elementelor şi sistemul de punctuaţie obligatorii. Schema descrierii acestei categorii de documente trebuie aplicată atât la prelucrarea documentelor în sistem manual, cât şi în sistem�le automatizate. Descrierea se va facem în mod obligatoriu; pe baza publicaţiei.
Structura descrierii publicaţiilor monografice vechi Elementele obligatorii şi facultative ale descrierii bibliografice sunt sistematizate şi ordonate în opt zone, cu punctuaţia prescrisă, după cum urmează: • Zona titlului şi a menţiunii de responsabilitate. • Zona ediţiei. . • Zona datelor specifice anumitor categorii de documente. • Zona datelor de publicare(adresa bibliografică). • Zona descrierii fizice(colaţiunea). • Zona seriei (colecţiei). • Zona notelor. • Zona numărului standard (sau alte numere), a modalităţilor de procurare, a preţului. " Punctu)lţia este cea prevăzută de STAS 12629/1 - 88, folosită şi în descrierea documentelor monografice. Regulile de descriere coincid, în bună parte, cu cele aplicate descrierii lucrărilor monografice. Caracteristicile specifice sunt prezentate în STAS-ul l2629/4 - 88. 1 16
Introducere tn hiblioteconomie
Descrierea bibliografică a materialelor audiovizuale şi a altor tipuri de documente Descrierea operelor de artă, materialelor foto, cărţilor poştale, ilustratelor, filmelor, înregistrărilor audio şi video, microformatelor etc., se face cu menţionarea elementelor bibliografice specifice fiecărui tip de document în parte. Descrierea bibliografică a unui material audiovizual se face în mod obligatoriu pe baza acestuia.
înregistrări audio Exemplu: MINIATURI simfonice, inregistrare audio. Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii, dirijor Iosif Conta. Bucureşti : Electrecord, 1 984.- 1 casetă audio (60 mm): Stereo.-Eticheta/ Grafica Silvia Colfesan. -Cuprins: Menuet/ L.Bach(...).
Reproduceri de artă Exemplu: ROSENTHAI.., C. D. România revoluţionară/ Imagine vizuală/ c. D. Rosenthal.- Bucureşti: Meridiane, 1970 (Ofset: color, 35x25 cm). . 1 17
Sdluc Horvat
Carte poştală Exemplu: BAIA MARE, imagine vizuală/ foto 1. Pop.-Bucureşti: Meridiane, 1985.-1 carte poştală ilustr. :color; 10 x 15 cm.1,5o Iei.
1 18
1
1
Introducere în biblioteconomie
V. CLASIFICAREA PUBLICAŢJILOR
1f
Valoarea colecţiilor unei biblioteci este pusă în evidenţă când acestea sunt bine organizate, după norme şi criterii ştiinţifice, când biblioteca dispune de instrumente de evidenţă, instrumente de lucru şi de informare, de reflectare şi regăsire necesare pentru ca cititorul să afle şi să ajungă în timp util la informaţia dorită. Cunoaşterea documentelor unei biblioteci după autorul sau titlul lor, date oferite de catalogul alfabetic, nu satisface în totalitate nevoile cititorului, de aceea se impune stabilirea unor instrumente care să prezinte documentul şi după conţinutul său. Acest lucru se realizează prin intermediul cataloagelor alcătuite pe baza grupării fişelor de descriere a doc,umentelor după diferite sisteme de clasificare, în funcţie de conţinutul documentului respectiv, pnn cataloagele sistematice.
Clasificarea de bibliotecă şi clasificarea ştiinţelor Clasificarea documentelor după conţinutul lor este o practică veche. Clasificarea sau sistematizarea informaţiilor cuprinse în documente reprezintă unul din modurile principale de prelucrare analitică şi sintetică şi constă în gruparea documentelor pe domenii ştiinţifice, pe probleme separate, după obiectul abordat sau după alte caracteristici. 1 19
Săluc Horvat
Prin clasificare, în general, se înţelege procesul intelectual de grupar_ţ a obiectelor şi fenomenelor după gradul lor de asemănare şi de separare a lor după gradul de diferenţiere. Clasificarea urmăreşte împărţirea obiectelor şi fenomenelor în grupe cu proprietăţi comune, denumite clase, care la rândul lor pot fi împărţite în subclase, grupe, subgrupe etc. Clasificarea de bibliotecă urmăreşţe ordonarea documentelor şi a cunoştinţelor cuprinse în ele după un sistem, anume conceput să servească acestui scop. Deşi se bazează pe clasificarea ştiinţelor, clasificarea de bibliotecă nu este identică cu aceasta. Indiferent de formă, clasificarea de bibliotecă este operaţia prin care se determină clasa căreia îi aparţine un document cu scopul de a repartiza materialul pe domenii, după conţinut, pentru a putea fi regăsit. În sistematizarea documentelor, prin clasificare de bibliotecă se urmăreşte împărţirea lor după criterii formale, cum ar fi limba (română, engleză, franceză etc.), genul abordat (versuri, teatru etc.), forma publicaţiei (manuscrise, carte, periodic etc.), categoria de cititori căreia i se adresează (manual, tratat etc.), elemente care nu pot fi cuprinse într-o clasificare a ştiinţelor. Având un caracter strict practic, clasificarea de bibliotecă se abate de la ordinea riguroasă a clasificării ştiinţelor. Clasificarea de bibliotecă grupează la un loc documente care practic aparţin unor domenii diferite. Din necesităţi practice se pot grupa, . de exemplu, toate lucrările referitoare la ştiinţa militară, indiferent dacă este vorba de probleme de tactică şi strategie militară, de tehnică, de aviaţie etc. 120
Introducere în hihlioteconomie . Sisteme de clasificare de bibliotecă Dinamica dezvoltării ştiinţelor a făcut ca oricare sistem de clasificare să se învechească. Acest fapt a dus la căutarea unor noi şi noi sisteme. Astăzi se cunosc mai multe astfel de sisteme. Dintre acestea, mai cunoscute sunt: •
Clasificarea zecimală Dewey
•
Clasificarea zecimală universală
•
Clasificarea Cutter
•
Clasificarea pe faţete s�u pe colon a lui Ranganathan
•
Clasificarea bibliotecar-bibliografică sovietică
•
Clasificarea Cunningham
•
Clasificarea Bibliotecii Congresului S.U.A.
•
Clasificarea bibliografică Bliss
Indexarea coordonată. Clasificarea zecimală Dewey este o clasificare ierarhizată, bazată pe principiul diviziunii zecimale a cunoştinţelor umane : A fost concepută de bibliologul american Melvil le Louis Kossuth ( 1 85 1-193 1 ), cunoscut sub numele de Melvil Dewey. În anul 1876 acesta publică un tabel de clasificare sub titlul O clasificare şi un index pe subiecte pentru catalogarea şi aranjarea cărţilor şi broşurilor unei biblioteci, destinat ordonării fondului de publicaţii al bibliotecii colegiului Amherst, iară numele autorului. Pornind de la schema de clasificare a ştiinţelor concepută de filozoful englez Francis Bacon şi de la modelul preconizat de americanul Wil liam Torrey Harris, Dewey a marcat fiecare din cele 9 claqe existente la Harris cu câte o cifră de la 1 la 9 şi a atribuit cifra zero unei grupe de •
12 1
Săluc HorvaJ
generalităţi, în care a încadrat lucrări care nu puteau fi repartizate la nici una din clase. Fiecare grupă din cele zece a fost divizată în alte zece subdiviziuni, şi, la rândul său, fiecare subdiviziune în alte zece unităţi, mergând astfel până la 1 000 de subdiviziuni. Schema principală propusă de Dewey se prezenta astfel: 000 Lucrări cu caracter general 100 Filosofie 200 Religie 300 Sociologie 400 Limbă 500 Ştiinţele naturii 600 Ştiinţe tehnice şi aplicate 700 Artă 800 Literatură 900 Istorie Clasa a 4-a este astfel divizată: 400 Limba 4 1 O Lingvistică comparată 420 Limbile engleză şi anglo-saxone 430 Limbile germanice 440 Limbile franceză, provensală, catalană 450 Limbile italiană, română 460 Limbile spaniolă, portugheză 4 70 Limbile latină. şi alte limbi italice 480 Limbile greacă veche şi greacă nouă Criteriul de clasificare propus este tematic, divizarea este progresivă, de la general la particular. Clasificarea zecimală Dewey s-a bucurat de o mare popularitate, cunoscând în decursul anilor mai multe ediţii. Princtpal ele caracteristici ale clasificării Dewey sunt: 122
Introducere în biblioteconomie •
•
un sistem universal de clasificare, cuprinzând toate domeniile activităţii umane; este concepută pe principiul diviziunii zecimale, ceea ce-i permite extindere nelimitată;
•
simbolurile de notare sunt cifre, indiferent de limbaj, sau alfabet, sintetizează indici principali şi auxiliari. Se utilizează numai prin consultarea tabelelor şi a indexului alfabetic pe subiecte. Prezintă, desigur; şi unele dezavantaje, cum ar fi: • structură rigidă de ierarhie între diverse nivele ale schemei de clasificare; •
împărţirea cunoştinţelor umane în numai zece clase, ceea ce a făcut să forţeze asocierea unor domenii;
•
imposibilitatea de a ţine pasul cu dezvoltarea ştiinţelor, impunând stabilirea unui număr mare de indici pentru acoperirea domeniilor etc.
Clasificarea z�cimalii un1versală (CZ. U.)
·
��
Preluând sistemul de clasificare conceput de Dewey, avocaţii belgieni Paul Otlet ( 1 868 - 1944) şi Henri La Fontaine ( 1 8 5 3 - 1 943) au operat cu acordul lui Dewey o serie de modificări şi extinderi până au ajuns la o schemă originală de clasificare, cu un număr sporit de domenii şi cu o adresabilitate mult mai largă. Acestora li se datorează şi organizarea cadrului instituţional şi internaţionalizat prin înfiinţarea Oficiului Internaţional de Bibliografie, în 1 892, la Bruxelles, care, în decursul anilor, a suferit o serie de schimbări, devenind astăzi Federaţia Internaţională de Documentare (F.I.D.), cu aediul la Haga, însărcinat cu perfecţionarea sistemului internaţional al clasificării zecimale. 1 23
r
Săluc Horvat
Manualul Repertoriului Bibliografic Universal,
cuprinzând 1 O. 000 diviziuni şi 22.000 noţiuni, publicat de Paul Otlet şi Henri La Fontaine în 1905, sub egida Institutului Internaţional de Bibliografie, este considerat ca fiind prima ediţie a CZU. A doua ediţie, publicată în limba franceză, între 1 927 - 1 93 3 , sub titlul "La Classification Decimale Universelle"- care îşi va consacra numele de CZU, conţine circa 70. 000 de noţiuni. În prezent sunt cunoscute mai multe ediţii complete, ediţii medii sau prescurtate, traduse în peste 20 de limbi, C.Z.U. fiind utilizată în toate sistemele de biblioteci din lume. Faţă de clasificarea lui Dewey, C.Z.U. prezintă unele · îmbunătăţiri importante, cum ar fi : •
• e
introducerea semnului de relaţie /:/ care redă o legătură între două noţiuni indexate prin indici principali sau auxiliari ex. 1 7 :7 (etică în relaţie cu arta); a introdus indicii auxiliari comuni sau generali; a creat sistemul indicilor analitici sau speciali (de timp, de loc, de formă etc.).
Aplicarea C.Z.U. în Rop1ânia A fost introdusă la noi pentru prima dată în 1 908 de bibliologul Alexandru Sadi-Ionescu, care o aplică pentru indexarea publicaţiilor periodice din Biblioteca Academiei Române. Cu câţiva ani mai târziu, 1 9 1 3 , este preluată şi de Biblioteca Fundaţiei Universitare din Bucureşti, iar apoi de Biblioteca Universităţii din Cluj, căpătând, treptat, o extindere tot mai mare, azi fiind aplicată în toate bibliotecile din tară. În decursul anilor s-au tipărit mai multe ediţii din tabele de clasificare în formă prescurtată şi adaptată la necesităţile speCifice ţării noastre.
124
Introducere în biblioteconomie Clasificarea zecimală universală (C.Z.U.) poate fi definită ca o schemă de clasificare sistematică în care toate cunoştinţele umane sunt grupate într-o ierarhie' ţinând seama de relaţiile dintre ele.
Structura C.Z.U. Asemenea clasificări� lui Dewey, clasificarea zecimală universală (C.Z.U.) concepe cunoştinţele umane, în totalitatea lor, ca o singură unitate, pe care o împarte în zece clase şi le notează cu cifre arabe de la O la 9, considerate ca unităţi zecimale. Cifrele arabe poartă numele de indici, iar tabela cifrelor notaţii. Schema generală a C.Z.U. se prezintă astfel: 0,0 Generalităţi O, 1 Filozofie 0,2 Religie. Teulogie 0,3 Ştiinţe sociale o
'
4*
0,5 Ştiinţe matematice, fizice şi naturale 0,6 Ştiinţe aplicate şi tehnice O, 7 Artă. Distracţii. Sport 0,8 Literatură şi lingvistică 0,9 Geografie. Biografii. Istorie. Pentru a simplifica notaţia simbolurilor C.Z.U. se face prin suprimarea lui O, (zero, întreg, virgulă), dar se subînţelege, simbolurile având valoarea de numere zecimale. Fiecare clasă se divide după principiul zecimal în zece prin adăugirea uneia din cifrele de la O la 9 în dreptul cifrei care simbolizează clasa, în felul următor: 5 Ştiinţe matematice, fizice, naturale 5 1 Matematici ·
•
Grupa a 4-a a fost rezervată iniţial pentru lingvistică.
Săluc Horvat
52 Astronomie 53 Fizică 54 Chimie 5 5 Geologie 56 Paleontologie 57 Biologie 58 Botanică 59 Zoologie. Grupa lui 5 1 , Matematici, se va divide: 5 1 Matematici 5 1 1 Aritmetică 5 1 1 . 1 Operaţii aritmetice 5 1 1 . 1 3 Factori. Fracţiuni 5 1 1 . 13 6 Părţi fracţionare. Procente. sau grupa 54: 54 Chimie 541 Chimie teoretică 542 Chimie experimentală 543 Chimie analitică 546 Chimie anorganică 54 7 Chimie organică. Divizarea de la general spre particular este bine evidenţiată şi de grupa a 6-a: 6 Ştiinţe aplicate. Medicină. Tehnică 6 1 Ştiinţe medicale. Genetică. Igienă. Farmacie 62 Ştiinţe tehnice. Inginerie 62 1 Construcţii de maşini. Electrotehnică 62 1 . 1 Maşini termice în general 62 1 .3 Electrotehnică 62 1 . 3 1 Electrotehnică generală 62 1 .3 1 1 .22 Centrale termoelectrice etc. 126
lntrodut:ere în
bihlioteconomie
Pentru a se scrie şi citi uşor aceste simboluri, cifrele se grupează câte trei, de la stânga spre dreapta, despărţindu-se între ele printr-un punct. Indicii rezultaţi prin divizare zecimală a claselor principale, de tipul : 3 7 Educaţie 3 7 1 Organizare educaţie 3 7 1 .2 1 2 Elevul, studentul 3 7 1 .2 12.5 Tipuri de elevi şi studenţi, cuprinşi în tabela principală a C.Z.U. şi care redau noţiuni de bază, fără a cuprinde toate caracteristicile unui document, se numesc indici principali.
Indice principal Indice principal este acel indice care �ste dat unui concept particular, unei noţiuni determinate. Indicii principali se regăsesc în Tabela principală a CZU, cuprinşi în ordine sistematic ă, după principiul ierarhizării de la general · Ia particular. Pentru clasificarea (indexarea) unor subiecte complexe, C.Z.U. se foloseşte de o serie de semne matematice şi de diviziuni analitice cu ajutorul cărora se pot obţine indici complecşi sau compuşi de clasificare. Semnele matematice folosite sunt: a) + (plus) pentru a exprima alăturarea a două noţiuni care nu se succed în cadrul C.Z.U. Exemplu: 5 1 + 53 (matematică + fizică): b) 1 (bară) arată extinderea subiectului de la un incJ 1ce la altul în succesiunea C.Z.U. Exemplu: 546/547 (chimie anorganică-chimie organică); c): (două puncte) exprimă relaţia între două noţiuni, între doi indici diferiţi . 127
Săluc Horvat Exemplu: 3 3 : 5 1 (economie în raport cu matematica); d) // (bară dublă, repetată) exprimă subordonarea a două noţiuni. Exemplu: 33/669/1 Probleme de muncă în industria metalurgică. Introducerea unor diviziuni analitice exprimate printr un punct urmat de O (zero) sau de o liniuţă, urmată la rândul ei de o cifră de la O la 9, se utilizează pentru a nota unele aspecte secundare, particulare ale documentului indexat. Diviziunea 82, Literatură, spre exemplu, are diviziunea analitică cu O, care exprimă disciplinele literaturii: 82. O 1 . Estetică; 82.08 Stilistică; 82.09 Istorie şi critică literară şi diviziuni analitice cu - (liniuţă), care exprimă genurile literare: 82-1 poezie; 82-:2 teatru; 82-3 proză.
Indici auxiliari comuni Caracteristicile generale ale documentelor indexate se marchează cu ajutorul indicilor auxiliari comuni sau generali, aplicabili oricăror indici din tabelele principale de clasificare. Cu ajutorul lor se poate sublinia locul, timpul, forma, limba etc. Aceşti indici sunt grupaţi separat, în tabele auxiliare, care conţin atât semnele care servesc la reunirea lor cu indicii principali (+, /, :, //,) cât şi listele sistematice ale indicilor comuni.
Indici auxiliari comuni de loc Indicii auxiliari comuni de loc simbolizează locul fizic, geografic, politic-administrativ, la care se referă conţinutul unui document. Sunt redaţi în paranteză r,otundă ( . . . ) şi au fost formaţi prin derivarea de la cifrele existente la clasa 9 1 -a Geografie şi 93/99 Istorie. Se· compun din cifre de la 1 la 9 plasate între paranteze rotunde. Principalii indici de loc sunt: 128
Introducere tn biblioteconomie ( 1) Locul şi teritoriul în general (100) Universal. Internaţional (2) Locul şi mediul fizic (2 1) Continente (22) Insule (28) Ape de suprafaţă (3) Locurile lumii antice (398 .2) Dacia (4.9) State şi teritorii ale lumii moderne. Aceşti indici se formează de la primul indice care simbolizează conţinutul. (4) Europa (5) Asia (6) Africa. Subdiviziuni pentru Europa. Exemple: (498) România (498 . 1) Muntenia (498.2) Oltenia (498.3) Moldova (498 .4) Transilvania (45) Franţa. Un indice complex va fi compus astfel : 9(498) - Istoria României (9 Istorie; 498 România), sau 9 1 (498) Geografia României (9 1 Geografie; 498 România). 129
r
Săluc Horvat Prin integrarea indicilor principali cu indici comuni de loc se obţine un nou indice. Exemplu: 9(498) 949. 8 (9 Istorie; 498 România; Istoria României). Indici auxiliari comuni de timp Indicii auxiliari comuni de timp se folosesc pentru a se reda timpul la care se referă documentul indexat. Se trec între ghilimele (" ") Secolul se notează prin primele două cifre. Secolul XX, de exemplu, va fi notat " 1 9", respectiv anii totdeauna prin patru cifre " 1 975", iar când este forma " 1 975, 04. 12". Decada se notează prin primele trei cifre: 1 99 pentru decada 1 990 - 1999. Anii anteriori erei noastre vor fi precedaţi de semnul: - (minus): "-0030" (anul 30 înaintea erei noastre). Principalele diviziuni ale indicilor auxiliari de timp sunt: "00" Secolul I "04/18" Ewl mediu "15/18" Timpul modern "3 1 1" Trecut "8 12" Prezent "3 13" Viitor "32" Anotimpurile "33" Lunile "34" Zilele. Exemplu de indice compus cu indice auxiliar de timp: 1 (09) " 1 9" 590 (istoria filozofiei contemporane în limba română). Indicii auxiliari de timp nu se folosesc pentru indicarea datei publicării sau editării unui document. .
130
Introducere în biblioteconomie Indici auxiliari comuni de limbă
Se exprimă printr-un număr precedat de semnul = (egal). Cifra acestui număr se obţine de Ia grupa 80 lingvistică. Astfel, prin eliminarea grupului 80 şi înlocuirea lui cu semnul (egal), din indicele 805 .90 (lingvistică română) se obţine indicele 590 (limba română). Acest indice se foloseşte pentru · a arăta limba în care este scris documentul indexat. .. Principalii indici de limbă sunt: = 089 limbi artificiale = 1 8 limbi naturale =1/2 limbi indo-europene = 1 1 limbi germanice = 1 1 1 engleză =1 12.2 germană =1 1 3 .3 irlandeză =124 latină = 13 limbi romanice = 13 1 . 1 italiană =133 . 1 franceză = 1 3 3 .2 provensală =134. 1 catalană =134.2 spaniolă =13 5 . 1 română =14 greacă =15 limbi celtice = 16 limbi slave =1 6 1 . 1 rusă =162. 1 poloneză = 17 limbi baltice · Vezi Studii şi comunicări n.r. l/1 994, pag.6 5 1 �
131
Săluc Honat =5 1 1 . 14 1 ungară =52 1 japoneză. Când dorim să grupăm documentele după limba în care au fost scrise, atunci indicele comun de limbă se plasează în faţa indicelui principal şi se leagă de acesta prin semnul de relaţie. Exemplu : 859. 0 1 12.2. Literatură română tradusă în limba germană. Indici auxiliari comuni de rasă, popoare
( . . . ). Sunt formaţi din indicii comuni de limbă, precedaţi de semnul egal (=) plasaţi între paranteze rotunde. =
Exemplu: =590 limba română (= 590) poporul român. Acesta se plasează după indicele de loc sau, în lipsa· acestuia, după indicele principal. Exemplu: =1 59.922.4 român.
(= 590) Psihologia, poporului
Indici auxiliari comuni de formă Indicii auxiliari comuni de formă se folosesc pentru a arăta forma de prezentare sau natura documentului clasificat. Acesta se notează în paranteze rotunde printr-o cifră precedată de O (zero). (02) Tratate. Expuneri sistematice sub formă de carte 132
l
Introducere în biblioteconomie
i
(022) Lucrări de nivel mediu (024. 7) Lucrări pentru copii (03} Enciclopedii. Dicţionare. Lexicoane (05) Publicaţii periodice. Reviste (075) Manuale şcolare (075.8) Manuale, cursuri pentru învăţământul universitar. Se mai pot folosi indici comuni, cum ar fi: • Indici auxiliari comuni de ordin de importanţă • Indici auxiliari comuni de punct de vedere • Indici auxiliari comuni de nume şi numerici. Indicii auxiliari dau clasificării zecimale o elasticitate mai mare şi creează posibilitatea redării cu mai multă exactitate şi sub diferite unghiuri a conţinutului indexat. Folosirea lor în practica clasificării documentelor se va face în raport cu mărimea colecţiilor bibliotecii, cunoscând că în cazul unor colecţii mai puţin· numeroase va duce la o împrăştiere nejustificată a informaţiilor, la crearea unor cataloage sistematice stufoase, greu de consultat. Se impune, deci, folosirea lor cu discernământ şi în mod unitar. În general, ordinea de constituire a indicilor va fi următoarea: Indici principali 0/9 Indici complecşi prin: • adăugire • extensie 1 • relaţie : Indici auxiliari analitici cu: 01/.09 -1/-9. Indici auxiliari comuni sau generali : • de punct de vedere . 00 • de loc (119) • de popoare (=. ) 133
Săluc Horvat • • • • •
de timp " . . . " de formă (O . . . ) de limbă = de nume A/Z de ordine de importanţă (1) şi (II).
Instrumente de lucru Instrumentele de lucru folosite în clasificarea documentelor după sistemul clasificării zecimale sunt: • Tabelele C.Z.U. • Indexul alfabetic al C.Z.U. • Indexul alfabetic al catalogului sistematic • Catalogul sistematic al bibliotecii etc, Tabelele folosite vor fi pe cât posibil cele cu caracter internaţional, complete şi medii. Amintim câteva din ediţiile internaţionale ale C.Z.U. • Classification Decimale Universelle. Ed. S . Bruxelles Mundaneum, 1 940 - 1 1952 (F.I.D.), (Ediţie completă); • Classification Decimale Universelle. Edition moyenne internationale. Vol. 1 - 2. Bruxelles, Mundaneum, 1967 (F .I.D. ), Ediţie medie; • Classification Decimale Universelle Edition abregee. Bruxelles, Mundaneum, 1967 (F.I.D.), (Ediţie abreviată). Pot fi folosite, desigur, şi ediţiile în limbile germană sau engleză, în funcţie de posibilităţi. În cazul bibliotecilor cu fonduri reduse se poate utiliza şi ediţia în limba română:"Clasificare zecimală universală. Ediţie prescurtată", Bucureşti; I.N. I.D., 1986. Operaţiunea de clasificare Clasificarea este o operaţie mintală prin care se decide, se stabileşte locul documentului indexat într-un sistem, 134
1
Introducere în biblioteconomie
·
operaţia de adunare la un loc a aspectelor asemănătoare ale unui subiect şi de despărţire, îndepărtare a aspectelor ce le deosebesc. · Operaţia de clasificare a documentelor presupune: • cunoaşterea principiilor C.Z.U. ; • cunoaşterea tabelelor pe care le utilizează; • cunoaşterea cu precizie a conţinutului documentului supus clasificării. Această operaţiune presupune examinarea în amănunt a conţinutului documentului indexat. Stabilirea subiectului sau subiectelor unui document se face pe baza analizei acestuia şi anume: cercetarea conţinutului, stabilirea aspectelor tehnico ştiinţifice, aprecierea valorii ştiinţifice, artistice etc. a documentului. Se vor stabili apoi elementele de formă: autorul, titlul, subtitlul, datele de apariţie etc., precum şi orice text ce însoţeşte lucrarea propriu-zisă: prefaţă, postfaţă, note ,.. etc. In funcţie de necesităţi se va recurge şi la instrumentele de informare: dicţionare enciclopedice, dicţionare de pseudonime, bibliografii, tratate sau alte lucrări ce pot aduce completări sau lămuriri în cunoaşterea documentului clasificat în totalitatea sa. Operaţia de clasificare în ansamblu se va baza pe o concepţie unitară în ce priveşte: • Gradul de adâncire a indicilor; • Complexitatea lor; • Ordinea indicilor; • Specificul colecţiilor; • Consecvenţă şi ·unitate în lucru etc. După stabilirea subiectului şi a celorlalte elemente urmărite, bibliotecarul va stabili legătura dintre acestea şi tabelele de clasificare. Se va porni de la domeniul mare din care face parte documentul. În cazul unei lucrări de �
135
r
Săluc Horvat
matematică se va pomi de la indicele general al grupei 51, după care, cercetând celelalte diviziuni de la general la particular, se va opri la grupa care reflectă subiectul cărţii: 5 1 1 Aritmetică. Aceasta este calea logică, de la general la particular. Uneori, după ce s-a stabilit cu exactitate subiectul documentului, se recurge la indexul alfabetic al C.Z. U, în dreptul căruia vom întâlni indicele de clasificare. Când, pe lângă indicii principali, se impun şi indici auxiliari, aceştia vor fi luaţi din tabela corespunzătoare. Câteva modele de indici: FIZICA moleculară:Probleme. Ediţia a 2-a: Bucureşti: Editura didactică şi pedagogică, 1977. 292 p. 24 cm (M.E.I.). 539. 19(021) ORGANIZAREA şi planificarea unităţilor industriale (... ) Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1977, 664 p: 24 cm. (M.E.I.). 658(02 1) DREPTUL românesc contemporan: Evoluţia şi perspectiva (... ) Bucureşti: Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1 977, 472 p. 205 cm. 34(498) " 1945" /... "
Alte sisteme de clasificare Dintre tipurile de clasificare cu structură ierarhizată (arborescentă) mai des utilizate, amintim:
136
Introducere în biblioteconomie
Clasificarea Bibliotecii Congresului S.U.A. Realizată de un grup de sp_ecialişti în anul 1 90 1 , Clasificarea Bibliotecii Congresului S.U.A. utilizează indici ierarhizaţi numeric, aplicând notaţia alfa-numerică: diviziunile principale sunt notate cu litere mari ale alfabetului latin, iar subdiviziunile cu cifre arabe, grupate câte trei cifre, rară ca acestea să reflecte o ordine logică, ci arată locul subdiviziunii în cadrul diviziunii principale. Schema diviziunilor principale ale clasificării Bibliotecii Congresului S. U.A . se prezintă astfel: A. Lucrări cu caracter general B . Filozofie. Religie C. Istorie. Discipline istorice auxiliare D. Istorie şi topografie (în afară de America) E. America şi S.U.A. E. I l 43 America în totalitate E. 3 1 50 America de Nord E. 5 1 - 99 Indienii din America de Nord E. 1 85 Negrii din America de Nord F. S.U.A. diferite localităţi şi America (în afară de S.U.A.) G. Geografie. Antropologie H. Ştiinţe sociale J. Ştiinţe politice K. Drept L. Educaţie M. Muzică N. Arte frumoase P . Limbă şi literatură Q. Ştiinţe R. Medicină -
-
137
Săluc Horvat
S . Agricultură T. Tehnică U. Ştiinţe militare V. Ştiinţe navale · Z. Bibliografie şi bibliologie. Clasificarea Bibliotecii Congresului S.U.A. este o clasificare neunitară şi în ceea ce priveşte soluţiile metodice şi tehnice utilizate. A fost supusă unor critici justificate. Se foloseşte în biblioteca de la care îşi trage numele. Clasificarea Cutter Clasificarea Cutter asigură ordinea alfabetică în prezentarea documentelor în cadrul fiecărei diviziuni. În acest sens a elaborat Tabela de autori în care toate numele de familie care încep cu aceeaşi silabă au o notare similară, compusă din prima literă a numelui şi numărul de ordine al primei silabe din lista alfabetică a silabelor care încep cu litera respectivă. Aceste tabele se folosesc în prezent în toate bibliotecile cu orânduirea sistematică a fondurilor. Clasificarea Ranganathan (colon clasification) A fost elaborată de bibliologul şi savantul indian S.R. Ranganathan, în 193 3 . Clasificarea Colon este o clasificare analitico-sintetică care permite exprimarea raporturilor complexe dintre ramurile ştiinţei. Schema de clasificare cuprinde 25 clase (notate cu literele alfabetului latin): A Ştiinţă (în general): B . Matematică;C. Fizică etc. Fiecare clasă se divide pe baza aspectelor sau punctului de vedere din care e privită noţiunea, aspect denumit faţetă. Indicele "L" - medicină, poate avea o multitudine de faţete: Faţeta "O"- Organele corpului omenesc; Faţeta "R" Probleme medicale; Faţeta "N' Îngrijire şi tratament etc. -
138
Introducere in biblioteconomie
Indicii se leagă între ei prin două puncte (colon), de unde şi denumirea, clasificare colon sau cu două puncte Faţeta "0" Organele corpului omenesc (indicele L medicină) se prezintă astfel: 1 . Organisme în general 2. Organele de digestie 23 . Esofag 24: Stomac 25. Intestine 3 . Sistem sanguin 32 Inimă 3 5 . Sânge 36 Artere 4. Organe respiratorii 45 Plămâni etc. Un indice de clasificare după schema colan la un subiect de genul: Diagnosticarea bolilor "infecţioase ale intestinului" se va prezenta astfel: L 25 : 42:3, unde L =reprezintă medicina; 25 Intestine, 42 boli infecţioase; 3 diagnosticare; sau : L 45: 42 1 :4 = (Tratamentul tuberculozei pulmonare) etc. -
Clasificarea bibliotecar-bibliografică sovietică Este folosită de bibliotecile din fosta Uniune Sovietică. Este o clasificare alfa-numerică şi utilizează pentru codificarea claselor principale litere mari ale alfabetului rusesc, iar pentru diviziuni şi subdiviziuni cifrele arabe. Clasele principale ale schemei clasificării sovietice sunt: • Ştiinţa despre legile generale ale naturii şi societăţii A. Marxism-leninism.ul Ştiinţele naturii 139
Săluc Horvat E. Ştiinţele naturii în general B. Ştiinţele fizico-matematice r. Ştiinţele chimice ,Il,. Ştiinţele despre pământ E. Ştiinţe biologice • Ştiinţele despre mijloacele de acţiune a omului asupra naturii, care cuprinde între altele: )1(. Tehnică. Ştiinţe tehnice. P. Medicină. Ocrotirea sănătăţii • Ştiinţele despre societate C. Ştiinţele sociale în general T. Istorie. Ştiinţa istoriei Y. Cultura. Ştiinţă. Învăţământ etc. Se caracterizează prin aceea că aceasta cuprinde ansamblul cunoaşterii omeneşti şi prin faptul că, pentru problemele ştiinţifice, se bazează pe clasificarea materialist-dialectică a ştiinţelor.
Indexarea coordonată Clasificarea zecimală universală şi celelalte clasificări bazate pe structuri liniar-ierarhice, conform cărora toate cunoştinţele pot fi clasificate univoc, după un plan unitar, nu reflectă relaţiile complexe, multidimensionale care leagă între ele cunoştinţele omeneşti, fapt ce a dus la introducerea unor sisteme de ordonare fără constrângeri, în care indexarea se face privind subiectele din multiple puncte de vedere. Un astfel de sistem este şi indexarea coordonată. Prin indexarea coordonată în sens larg se înţelege redarea conţinutului unui document cu ajutorul unor cuvinte sau simboluri sau a unor termeni care reprezintă concepte unice, în aşa fel încât regăsirea informaţiilor să se poată realiza 140
Introducere în biblioteconomie
prin recombinarea cuvintelor sau simbolurilor, respectiv a termenilor folosiţi la indexare. Concepută de americanul Mortimer Taube în 1952, indexarea coordonată a cunoscut o răspândire rapidă fiind adoptată de multe biblioteci şi unităţi de informare. Prezintă o serie de avantaje, în primul rând prin simplitate, prin posibilitatea de a fi extinsă la domenii practic nelimitate şi posibilitatea de a folosi un număr nelimitat de termeni în indexarea unui document şi mai ales pentru că poate fi uşor adaptată la mijloacele moderne de înmagazinare şi difuzare a informaţiilor. Metoda se aplică cu mare succes la domenii restrânse, mai ales la cele tehnice. Nu este eficientă în cazul bibliotecilor cu colecţii enciclopedice şi cu un număr mare de documente, unde sistemul C.Z. U. s-a dovedit cel mai eficient. Indexarea coordonată, bazându-se pe redarea conţinutului documentului prin intermediul unor cuvinte şi/sau simboluri reprezentâ�d concepte unice, are nevoie de o serie de instrumente de lucru şi anume: • termeni; • vocabulare controlate; • tezaure; • indicatori (de rol, de legătură, de pondere); • de formularistică specifică (fişa document, fişa de descriptori). Din analiza şi sinteza documentelor rezultă anumiţi termeni (cuvinte sau sintagme). Termenii se pot stabili fie anterior indexării, fie în timpul indexării, pe baza textelor indexate sau a lucrărilor de specialitate (dicţionare de specialitate, tratate, monografii etc.), dacă se întocmeşte anticipat. Pentru a intra în vocabularul controlat, un termen trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să aibă o frecvenţă 141
r Săluc Horvat mare în lucrările de specialitate; să corespundă ca formulare modului de exprimare a specialiştilor din domeniul respectiv; să fie reprezentativ; să contribuie la întregirea sferei de cunoaştere a domeniului. Termenii rezultaţi, ordonaţi alfabetic pe baza unor reguli precise, constituie vocabularul controlat, instrument necesar atât în faza de prelucrare (indexare) cât şi în cea de regăsire. Vocabularul controlat, într-o fază superioară de prelucrare, se transformă în tezaur. Tezaurul este un instrument lexicografic care constă dintr-o listă normalizată de descriptori şi simboluri, ordonată alfabetic, indicând relaţiile generice, logice şi semantice ale acestora. Descriptorii tezaurului sunt raportaţi unul la celălalt, stabilindu-i-se fiecăruia familia de termeni înrudiţi: raportul de supraordonare, de subordonare, de asociere, de sinonimie. Relaţiile existente între termeni se exprimă de regulă prin simbolurile: TG - termen generic - pentru relaţiile de supraordonare. TS - termen subordonat - pentru relaţiile de subordonare.
Săparea lucrărilor miniere
TG Operaţiunea minieră TS Săpare mecanică Săpare prin cheson 142
l
1 1
1
Introducere în hiblioteconomie
Săpare prin cimentare Săpare prin foraj Săparea galeriilor Săparea puţurilor etc. Sintagma: Săparea lucrărilor miniere se subordonează noţiunii Operaţiune minieră, la rândul său ea subordonează: Săparea mecanică, Săparea prin cheson etc., fiecare putând subordona, la rândul lor, alţi termeni şi/sau sintagme. Sau: Mărime electrică· TG. Electrotehnică TS. Curent electric etc. Curent electric TG. Curent electric TS. Circuit liniar etc.
Atât vocabularul controlat cât şi tezaurul sunt instrumente supuse unei continue perfecţionări, putând fi introduşi termeni noi sau eliminaţi cei ce nu s-au dovedit corespunzători. Este posibilă indexarea şi fără aceste instrumente de lucru. Lipsa lor poate duce la riscul suprapunerii de termeni, la împrăştierea informaţiilor, la producerea de zgomot iară acoperire etc. Tezaurul de termeni şi vocabularele controlate folosite ca instrumente de lucru în prelucrarea informaţiilor la indexarea coordonată sunt de mare utilitate în operaţiunea de înregistrare pe calculator a documentelor şi informaţiilor; descriptorii sau cuvintele cheie stabiliţi după aceste modele 143
r
Săluc Horvat
de lucru se constituie în repere de înregistrare şi regăsire a informaţiilor şi documentelor înregistrate pe calculator. Indexarea coordonată prezintă şi o serie de dificultăţi şi deficienţe în utilizare: • necesită personal de strictă specialitate pentru prelucrarea documentelor; • consum mare de timp şi volum însemnat de lucru pentru indexare; • dificultăţi în alegerea termenilor; • necesită existenţa unor instrumente de lucru specifice (dificil de realizat) : tezaure, vocabulare controlate etc.; • nu este eficientă în cazul colecţiilor mari.
144
r
1
Introducere în biblioteconomie
VL ORGANUAREA CATALOAGELOR DE BffiLIOTECĂ
În ansamblul instrumentelor de informare şi de lucru, cataloagele de bibliotecă joacă un rol important în asigurarea accesului la informaţiile înmagazinate de bibliotecă. Catalogul de bibliotecă, rezultat din descrierea documentelor ce alcătuiesc colecţiile unei biblioteci, constituie primul instrument de informare cu care ia contact cititorul, având rolul de a cuprinde şi ordona după criterii bine stabilite suma datelor pe care le deţine pentru a le oferi cititorilor .săi. Nevoia de selectare şi sistematizare a informaţiilor în funcţie de sarcinile bibliotecii şi de categoriile de beneficiari (cititori), de natura documentelor pe care le conţine, impune organizarea unui sistem larg de cataloage, care să prezinte colecţiile sub cele mai div.erse aspecte şi unghiuri. Dată fiind complexitatea întrebărilor pe care le pot formula cititorii unei biblioteci, sistemul cataloagelor va fi conceput în funcţie de mărimea şi diversitatea colecţiilor, de nivelul de pregătire al publicului care va consulta colecţiile, de sarcinile pe care trebuie să le rezolve. Sistemul de cataloage dintr-o bibliotecă trebuie astfel conceput şi alcătuit încât, în totalitatea sa, să răspundă rapid şi exact la cele mai variate probleme pe care le pot formula cititorii cu privire la documentele conţinute. ·
145
,
Sdluc Horvat
Catalogul de bibliotecă reprezintă în acelaşi timp instrumente de lucru pentru bibliotecari în realizarea obligaţiilor proprii.
Structura sistemului de cataloage Într-o bibliotecă pot fi organizate o varietate de cataloage. Clasificarea lor se poate face din mai multe puncte de vedere. I. În funcţie de categoria de documente descrise: 1. Cataloage pentru cărţi, care pot fi: • Catalogul alfabetic • Catalogul sistematic • Catalogul topografic
2. Cataloage pentru publicaţii seriale: • Catalog alfabetic • Catalog sistematic • Catalog geografic 3 . Cataloage speciale: • Cataloage bibliografice • Cataloage analitice • Cataloage pentru colecţii speciale. TI. În funcţie de criteriile de grupare a descrierilor documentelor: 1 . După criteriul alfabetic • Catalog alfabetic. 2. După criteriul conţinutului • Catalog sistematic • Catalog pe materii • Catalog pe subiecte • Catalog tematic. 146
l
Introducere în biblioteconomie 3 . După criteriul cotei topografice: • Catalog topografic. 4. După locul de apariţie: • Catalog geografic. III. În funcţie de destinaţie: 1 . Catalog pentru cititori sau public 2. Catalog pentru bibliotecă sau intern (de serviciu). IV. În funcţie de volumul şi categoria documentelor conţinute: 1 . Catalog general. 2. Catalog special. 3 . Catalog colectiv sau cumulativ. V. În funcţie de forma catalogului: 1 . Catalog sub formă de registru 2. Catalog sub formă de carte 3 . Catalog sub formă de fişe. Cataloagele de bibliotecă, indiferent de tipul lor şi de criteriile de constituire, se alcătuiesc, de regulă, pe fişe de descriere standard, de format internaţional 125 x 75 mm (vezi fişa 2), organizate astfel încât să poată conţine atât elementele descrierii principale, cât şi pe cele de descriere auxiliară: cota; cota de raft; indicii de clasificare zecimală, descriptorii etc. Faţă de cataloagele sub formă de registru, cele pe fişe prezintă o serie de avantaje certe, ceea ce a făcut să fie tot mai mult utilizate. Au dezavantajul că pot fi folosite numai în bibliotecă. • Pentru a fi funcţional, catalogul de bibliotecă trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:
147
r Săluc Horvat •
Să fie flexibil, adică să permită intercalarea noilor intrări şi eliminarea fişelor lucrărilor scoase din bibliotecă din diferite motive; • Să fie uşor accesibil, să poată fi consultat de oricine; • Să fie unitar, să fie alcătuit după aceleaşi principii şi să urmărească aplicar�a lor cu consecvenţă; • Să fie ţinut la zi - să încorporeze prompt achiziţiile noi etc. Numărul de cataloage şi tipul lor, necesare într-o bibliotecă, se va stabili în funcţie de complexitatea şi mărimea colecţiilor, de categoria şi structura cititorilor, de posibilităţile de realizare ale bibliotecii. În mod obligatoriu, indiferent de tipul şi mărimea colecţiilor, se vor întocmi: • Catalogul alfabetic pe nume de ·autori şi titluri • Catalogul sistematic • Catalogul topografic.
Catalogul alfabetic pe nume de autori şi titluri Este catalogul care cuprinde descrierile principale la nume de autori-persoană, la autor colectiv sau la titlu, precum şi descrierile auxiliare, aşezate în ordinea alfabetică a vedetei sau cuvântului de ordine al notiţei descriptive. Catalogul alfabetic (cum este denumit în practica uzuală) are rolul de a răspunde la întrebări de genul: • Dacă biblioteca are un anumit document caracterizat prin: autorul şi titlul sau numai prin titlu (când autorul nu este cunoscut); • Ce opere de un anumit autor, ce ediţie a unei anumite opere sau volum există în bibliotecă; • Ce s-a scris despre un anumit autor etc. 148
r
Introducere în biblioteconomie
Pentru a putea da răspunsuri la astfel de întrebări catalogul alfabetic va conţine în mod obligatoriu cel puţin o descriere pentru fiecare carte catalogată, iar în situaţia când lucrarea are mai mulţi autori, când este cunoscută mai ales după titlu, când la realizarea ei au colaborat şi alte persoane (prefaţator, traducători, ilustratori etc.), atâtea descrieri câte se impun de fiecare situaţie în parte. În catalogul alfabetic se vor include, într-o singură înşiruire alfabetică, toate tipurile de descrieri pe care le necesită diversele tipuri de documente, şi anume: • Fişele descrierilor principale cu vedetă de autor persoană fizică, autor-colectiv; titlu; • Fişele descrierilor analitice; • Fişele descrierilor complementare; . • Fişele de trimitere (generale şi speciale); • Fişe informative. În scopul orientării cititorilor în consultarea cataloagelor se vor întocmi şi fişe divizionare sau despărţitoare. . Fişele divizionare se alcătuiesc din carton tare sau material plastic, de aceleaşi dimensiuni, cu o ieşitură în partea superioară. care depăşeşte înălţimea fişelor de descriere, pe care se vor nota, în funcţie de mărimea catalogului, literele alfabetului, silabe ori începuturi de silabe sau vedete (cuvinte, nume de autori sau titluri). Ordinea fişelor în catalogul alfabetic va fi cea stabilită de STAS-ul U.03 . nr. 8636-70. Ordinea alfabetică conform STAS-ului menţionat este cea dată de alfabetul latin, chiar şi pentru lucrările scrise cu alt alfabet decât cel latin. În aceste situaţii se va face descrierea publicaţiilor prin transliterare, iar când aceasta nu s-a făcut, la 149
Săluc Horvat
intercalarea fişelor se va proceda ca şi când s-ar fi făcut transliterarea în alfabet latin. Semnele diacritice, accentele folosite pentru a marca un alt sunet (ă, ţ, ş, ţ) în locul celor străine nu se iau în seamă la orânduirea fişelor. În bibliotecile mici, unde descrierea se face după normele limbii române, şi ordonarea fişelor în catalog se va face în raport de aceste norme. Aranjarea alfabetică a descrierilor la titlu se va face cuvânt cu cuvânt, nu literă cu literă: Eroi ai muncii Eroi şi martiri Eroina de pe Jiu Eronim, P. Erwin etc. Articolul hotărât sau nehotărât care precede un substantiv comun sau adjectiv nu se iau în considerare daci se află înaintea unei vedete: Exemplu: ·
Le TEMPS O bună gospodină etc. Când o sau un au funcţia de numeral se va ţine cont de ele la ordonarea alfabetică: Exemple: O mie şi una de nopţi; UN
150
om între oameni etc.
Introducere în hihlioteconomie
Descrierea cărţilor de autori cu acelaşi nume se plasează în ordinea alfabetică a prenumelui sau a initialelor când sunt indicate prin acestea. Ordinea în catalog va fi: •
Autori fără prenume, distinşi între ei printr-un calificativ (ing., dr., agr., etc.); numele cu iniţialele prenumelui, numele cu prenumele întreg:
Teodorescu, dr. Teodorescu, ing. Teodorescu, A. Teodorescu, A.C. Teodorescu, Al. Teodorescu, Alexandru Teodorescu, E. Teodorescu, Eugen Teodorescu, S. Teodorescu, V. etc. • Autorii cu nume compuse se aşază în urma numelor simple: Ionescu, Tudor Ionescu de la Brad, Ion Ionescu-Şişeşti, Gheorghe Ionescu-Tudovan, Alexandru. • Descrierile lucrărilor aceluiaşi autor se aşează: 1 . Descrierile principale când autorul este singur scos în vedetă sau este scos primul ·împreună cu alţi autori în ordinea: • Opere complete • Opere alese • Opere
151
r
Săluc Horvat
Opere separate şi culegeri (în ordine alfabetică a titlului sau în ordine invers cronologică, după data de apariţie). 2. Descrieri în· că.re autorul apare ca vedetă complementară. 3. Descrierile lucrărilor despre autor s<.;rise de altcineva. Descrierile lucrărilor unui autor, apărute în diferite limbi, se aşează , întâi, cele în limba originală a autorului, apoi cele traduse în alte limbi, fie în ordinea din C.Z :t.Ţ; fie în ordinea alfabetică a denumirii limbilor. Descrierile făcute la autorul colectiv "România" se vor structura astfel: România: Constituţia Parlamentul României Guvernul României Legi, decrete, hotărâri.
l
•
Operaţiile de intercalare a descrierilor în catalogul alfabetic trebuie să se facă cu mare atenţie şi răspundere. La fiecare intercalare de fişe este bine să se verifice ·ordinea alfabetică corectă a fişelor din jur şi să se îndrepte eventualele erori de aranjare. Periodic se va proceda la revizuirea catalogului alfabetic pentru a elimina fişele deteriorate şi a le înlocui cu altele noi, atât fişele cu descrieri cât şi cele divizionare. Catalogul se va ţine la zi şi sub aspectul scoaterii fişelor pentru publicaţiile retrase din circulaţie.
1 52
1 '·
Introducere în biblioteconomie
Catalogul sistematic după sistemul CZ. U. Alcătuit din fişe de descriere principală pe care se notează indicele C.Z.U. şi din fişe divizionare; catalogul sistematic după sistemul C.Z.U. grupează aceste descrieri după conţinutul documentelor. El reprezintă instrumentul principal de informare care poate da răspuns la întrebarea: ce publicaţii dintr-un anumit domeniu al cunoştinţelor umane există în bibliotecă ? Elementul care dă intrarea fişei în catalogul sistematic este indicele de clasificare zecimală. Numărul şi diversitatea fişelor din catalogul sistematic este în funcţie de numărul de indici de clasificare stabiliţi. Dacă unei lucrări i s-au stabilit mai mulţi indici, se întocmeşte câte o fişă pentru fiecare din aceşti indici. Indicele de clasificare se notează în partea stângă jos a fişei. Când sunt mai mulţi indici principali, aceştia se scriu, de regulă, unul după altul: Exemolu: 1 EFTIMIU Victor Inchinarea marelui Ştefan. Versuri/ Victor 'Eftimiu; Cuvânt inainte: Tiberiu Utan.- Bucureşti: Editura Ion Creangă, 1975.-52 p.; 26 cm. ·
59.0-1 59.0-3 1 1 .6 2_Stefan cel Mare
Când fişele sunt multiplicate prin mijloace tehnice, toţi indicii apar pe fiecare fişă. P�ntru orânduirea lor, indicele care 153
Săluc Horvat ·
va fixa locul fişei în catalog se va sublinia sau se va încadra în chenar, în fiecare fişă alt indice: 859.0 -1 859.0 - 3 1 1.6 92 (Ştefan cel Mare)
859.0 -1 859.0 - 311.6 92 (Ştefan cel Mare)
Aşezarea fişelor în catalog se face în ordinea indicilor de clasificare, începând cu clasa principală, apoi diviziunile şi subdiviziunile ei. Clasele se aşează de la 1 la 9 şi se termină cu clasa O. Clasa 4, destinată iniţial Lingvisticii şi filologiei, a fost suprimată, urmând să i se dea o nouă destinaţie. Ordinea de aşezare şi cadrul unei grupe va fi: 37 371 371 .212 . 3 7 1 .212.5 · sau 5 51 5 1 1 .2 52 sau 54 541 542 543 etc. Când avem de intercalat indici combinaţi, ordinea va fi în funcţie de semnele care alcătuiesc combinaţia. 154
Introducere in biblioteconomie Tabelele de clasificare dau următoarea schemă de orânduire a semnelor: indicele simplu 622 + (adăugire) : 62 1 .3 62 1 . 5 , 1 (extensie) : 62 1 .3/.4 : (relaţie) : 62 1 .3 : 622 11 (subordonare a două noţiunî) :
33/669/1 + (indice auxiliar de limbă): 882.-3 1 59 (O) (indice auxiliar de formă) : 9(03); 7(05) (1/9) (indice auxiliar de loc): 62 1 . 3(498) ( = ) (indici auxiliari de rasă) : ( = arabi) " . . . " (indice auxiliar de timp) : "19" (Secolul
XIX) .00 (indice auxiliar de punct de vedere) : (.003 din punct de vedere economic). Pentru a orienta cititorii în găsirea informaţiiior dorite în catalogul sistematic, se vor folosi fişe divizionare pe care se vor scoate în evidenţă indicii zecimali care arată clasele şi subclasele. Indicii zecimali vor fi explicaţi prin cuvinte. În acelaşi scop se va întocmi un index alfabetic al catalogului sistematic. Acesta poate fi întocmit fie sub formă de catalog (pe fişe), fie sub formă de registru. Pe fişe sau în registru se vor înscrie noţiunile care explică indicele de clasificare şi va fi urmat de' acesta. Odată constituit, catalogul sistematic trebuie supus unei continue revizuiri şi aduceri la zi, opetaţie ce se va face permanent, pe măsură ce se intercalează fişe noi, când se va verifica, nu numai corectitudinea locului stabilit pentru fişa intercalată, dar şi a acelora din jurul ei. Se va urmări înlocuirea fişelor şi a divizionarelor uzate, scoaterea fişelor publicaţiilor retrase din circulaţit: etc.
Săluc Horvat
Pe măsură ce colecţiile bibliotecii se dezvoltă, este necesar să se detalieze indicii în diviziuni care să reflecte mai bine conţinutul domeniului respectiv, prin introducerea de divizionare noi. Când o diviziune conţine mai mult de 40 - 50 de fişe, este indicat să se subdividă. Numai dacă acest catalog va fi întocmit după criterii precise şi riguros respectate, dacă se va urmări ţinerea lui la zi, atât sub aspectul tehnicii de bibliotecă, cât mai ales al conţinutului său, va constitui instrumentul de informare care să vină în sprijinul cititorilor. În bibliotecile cu fonduri variate de documente (publicaţii periodice, colecţii speciale, stasuri, brevete de invenţii, microfilme etc.), se pot alcătui cataloage alfabetice şi sistematice pentru fiecare categorie de· documente, separat de cele ale cărţilor şi broşurilor. Criteriile de întocmire a acestor cataloage sunt aceleaşi, descrierile vor fi însă cele impuse de particularităţile fiecărui document în parte. Pentru publicaţiile seriale se mai pot întocmi următoarele tipuri de cataloage: a) Catalogul geografic în care fişele se vor orândui în ordinea alfabetică a localităţilor de apariţie a publicaţiilor seriale, iar în cadrul aceleiaşi localităţi, alfabetic (în cazul titlurilor de publicaţii româneşti), pe continente, iar în cadrul acestora pe ţări, în ordinea indicilor C.Z. U. Fişele divizionare vor înscrie numele localităţii după care s-a grupat. b) Catalogul cronologic, în car.e descrierile se vor ordona după anul de apariţie, iar în cadrul anilor, alfabetic, după titlul serialului. Fişele divizionare vor consemna anul sau grupa de 5 - 10 ani. ·
156
llttroducere în bibUoteconomie•
Catalogul pe subiecte
1
În raport de mărimea colecţiilor, de necesităţile şi sarcinile fiecărei biblioteci, de posibilităţile de care dispun, bibliotecile pot organiza şi cataloage pe subiecte sau .tematice. Organizarea acestui tip de catalog se face în funcţie de ordinea alfabetică a vedetelor de subiect sau tema propusă. Suportul catalogului pe subiecte sau tematip va fi dat de descrierile, de tipul descrierilor principale de autor sau titlu sau al descrierilor analitice, care vor conţine o supravedetă formată dintr-un cuvânt sau o sintagmă. Stabilirea vedetei de subiect se va face consultând cu atenţie conţinutul documentului. Ea nu va fi identică cu titlul ci va conţine sinteza subiectului tratat în document. în cazul lucrării: Iordan, Iorgu: Limba eroilor lui Caragiale, vedeta de subiect va fi: CARAGIALE, I. L, Stil sau Limbaj artistic sau Personaje literare. Desigur, dintr-un document putem form�la mai multe vedete de subiect, în funcţie de conţinutul său. In cazul când se stabilesc mai multe vedete de subiect, fiecare din ele va fi înscrisă pe o fişă $eparată şi ordonată la locul ce îi revine. Pentru a putea fi uşor de consultat, catalogul pe subiecte va conţine divizionare cu nume de persoane, în cazul de mai sus: CARAGIALE, I.L, de subiecte etc. : Stil; Limbaj artistic; Personaj literar. În situaţia dată, acestea vor constitui subdiviziuni la diviziu:.ea Caragiale, dar dacă vom stabili subiectul STIL, fişele vor fi grupate la un singur loc, nu pe autori (autorii vor fi ordonaţi alfabetic).
157
Săluc Horvat
Catalogul topografic cuprinde descrierea Catalogul topografic documentelor unei biblioteci în ordinea locului pe care îl ocupă acestea în rafturile bibliotecii. Catalogul topografic are rolul de a orândui documentele într-un sistem dinainte stabilit şi de a le face cunoscute , aşa cum sunt aşezate în rafturi, de a uşura identificarea şi regăsirea fiecărui document în parte. Este un catalog cu caracter general, în sensul că cuprinde descrierile tuturor publicaţiilor existente în bibliotecă. Suportul catalogului topografic este dat de fişele de descriere, când este constituit pe fişe, sau de un registru. Fişa topografică este o descriere principală simplificată (autor, titlu, localitate, an apariţie). Va conţine în plus numărul de inventar sau numerele de inventar, când sunt mai multe exemplare dintr-un titlu (se va acorda o singură cotă la un titlu, indiferent de numărul volumelor în care a apărut sau de numărul exemplarelor dintr-un titlu), numărul de exemplare, preţul per volum şi, bineînţeles, cota topografică stabilită, care se va înscrie în colţul stâng de sus al fişei, pe spaţiul până la prima verticală. Exemplu: II.438/3
EFTIMIU, Victor Inchinarea marelui Ştefan/ Victor Eftimiu.-Bucureşti, 1977. Nr. inv. : 1254. 1256 3 ex. 6 lei
Stabilirea cotei şi forma de prezentare sunt în funcţie de sistemul de aranjare folosit de fiecare bibliotecă. 158
Introducere în biblioteconomie
În practica de bibliotecă se cunosc mai multe sisteme de organiza�e a documentelor într-o bibliotecă. Acestea pot fi grupate în două categorii: 1 . Sisteme bazate pe criterii mai mult sau mai puţin formale, cum ar fi : Aranjarea după numărul de inventar Aranjarea alfabetică Aranjarea cronologică Aranjarea geografică Aranjarea după limba în care sunt redactate Aranjarea după format etc. Fiecare din acestea prezintă avantaje şi dezavantaje. 2. Sistemul logic, care aşază publicaţiile în funcţie de conţinutul lor. Pin această categorie fac parte: Aşezarea sistematico-alfabetică sau "cuterizarea". În cadrul sistemelor formale (după numărul de inventar, de exemplu), cota este dată de numărul de inventar: 1254, 1255, 1256 etc. În alte sisteme de organizare, cota este compusă dintr-o literă şi o cifră, formată din iniţiala numelui şi cifra din tabelul de autori. Lucrările lui Arghezi, de exemplu, vor purt� cota A; sau este constituită dintr-o cifră romană şi una arabă, în cazul aşezării pe formate:(II 43 8/3). Cifra de după bară indică numărul de exemplare din titlul respectiv; în cazul sistemelor logice, cota este constituită dintr-o fracţie · compusă din indic((le de clasificare zecimală prezentat la numărător şi semnul de autor la numitor, scos din tabela de autori: Arghezi, Tudor, poezii etc. (vezi capitolul "Aşezarea colecţiilor"). Catalogul topografic se ordonează pe formate când fondurile sunt aşezate după acest principiu, pe grupe ale 159
Săluc Horvat
clasificării zecimale când sunt �ezate sistematic-alfabetic, iar în cadrul acestora în ordinea cre!cândă a cotelor. Indiferent de forma cotei, catalogul topografic va mai conţine şi fişe divizionare care vor arăta grupa de cifre (din sută în sută), grupele şi subgrupele din C.Z. U. sau alţi indici. Catalogul topografic joacă un rol important şi în verificarea colecţiilor, uşurând confruntarea existentului din raft cu ceea ce este înscris în catalog.
160
Introducere în biblioteconomie
vn ORGANIZAREA ŞI AŞEZAREA COLECŢIILOR Stabilirea unei ordini, a unui anumit sistem după care să se organizeze documentele într-o bibliotecă, indiferent de categoria şi profilul său, de numărul · şi mărimea colecţiilor, este obligatorie, fără acestea nu poate fi concepută o activitate normală. Încă de la începutul constituirii colecţiilor unei biblioteci se va stabili un sistem clar şi precis de organizare a publicaţiilor, sistem care va fi respectat cu stricteţe pe tot parcursul activităţii. De felul cury este conceput şi aplicat sistemul va depinde în bună parte întreaga activitate a bibliotecii, indiferent că este mare sau mică. . Organizarea colecţiilor în bibliotecă urmăreşte: 1 . Identificarea şi regăsirea documentelor; 2. Economisirea spaţiului de depozitare; 3 . Gruparea documentelor după natura lor; 4. Stabilirea destinaţiei colecţiilor; 5 . Conservarea şi igiena publicaţiilor. 1 . Regăsirea cu uşurinţă şi în timp util a unui document înmagazinat în colecţiile bibliotecii este elementul esenţial al oricărui sistem de organizare. Din 'punct de vedere al tehnicii de bibliotecă, tegăsirea rapidă şi fără echivoc a unui document presupune individualizarea strictă a fiecărui volum de bibliotecă, printr-o cotă unică şi nerepetabilă. 161
Săluc Horvat 2. Spaţiul de depozitare este o problemă cu care se confruntă toate bibliotecile, ceea ce impune folosirea lui cu maximum de eficienţă. Sistemele de organizare a colecţiilor şi de aşezare a publicaţiilor în depozite vor fi astfel concepute încât să permită depozitarea într-un spaţiu mic a unui număr mare de documente. 3 . În scopul grupării diferitelor tipuri de documente după suportul lor material (hârtie, benzi, discuri, microfilme, fotocopii etc.) sau categoria acestora (cărţi, reviste, colecţii speciale) se vor organiza fonduri pe categorii de documente. Natura documentelor impune adoptarea unor forme şi metode de organizare specifice, în funcţie de fiecare categorie de documente. Microfilmele, spre exemplu, presupun a . fi organizate într-un fel, discurile în alt fel, cărţile în alt fel etc. 4. Destinaţia documentelor unei biblioteci cere, de asemenea, forme specifice de organizare şi aşezare. În timp ce un fond de publicaţii destinat pentru sălile de lectură cu acces liber la raft va fi organizat după principiul sistematic-alfabetic, cele din qepozitele "închis" pot fi organizate pe format sau după alt sistem. 5 . Păstrarea publicaţiilor în condiţii de igienă şi siguranţă trebuie să constituie un element important al organizării colecţiilor. În acest scop se vor crea condiţii optime de depozitare în funcţie de categoria de publicaţii, de destinaţia lor. Acolo unde se păstrează fonduri de manuscrise, de cărţi rare, stampe etc, acestea vor fi organizate şi păstrate în condiţii de maximă securitate şi de igienă perfectă, ferite de lumină puternică, de umiditate sau căldură excesivă etc., precum şi de accesul cititorilor neavizaţi. O bună organizare a colecţiilor va ţine seamă de toţi aceşti factori, asigurând astfel bibliotecii o funcţionalitate optimă. _
162
.
Introducere fn biblioteconomie
Sisteme de aşezare a publicaţiilor În practica de bibliotecă se cunosc numeroase sisteme de aşezare a publicaţiilor în depozite şi rafturi. Toate acestea pot fi grupate în două categorii: • •
Sisteme de aşezare bazate pe principii formale; Sisteme de aşezare bazate pe principii logice.
Sisteme formale Sistemele formale au în vedere elemente ce nu privesc conţinutul documentului, ci cele exterioare lui. Din această categorie fac parte:
Aşezarea fJ.Xă Se aplică mai ales pentru colecţii istoric constituite şi a căror evoluţie este oprită şi care sunt păstrate mereu în rafturile sau dulapurile iniţiale. Practica a fost folosită în bibliotecile medievale, dar a rămas şi astăzi în vigoare, mai ales în muzee şi.arhive. Cota cărţii va fi dată de sjmbolul dulapului, numărul raftului şi locul cărţii în rândul respectiv: B II 20 (dulapul B, raftul II, locul al 20-lea din raft).
Aşezarea după numărul de inventar Locul publicaţiei în raft este dat de numărul de inventar primit de fiecare document în parte. Este sistemul cel mai simplu şi uşor de aplicat, adoptat mai ales de bibliotecarii începători, lipsiţi de experienţă. Este avantajos mai ales pentru operativitatea cu care se pot confrunta publicaţiile cu registrul inventar în cazul verificărilor. Este recomandabil în bibliotecile cu un număr redus de publicaţii şi, în special, pentru fondurile de microfilme, benzi magnetice, sau pentru depozitul legal de
163
·
Sdluc Horvat
publicaţii etc. În general acest sistem prezintă multe dezavantaje, cum ar fi risipă de .spaţiu, greutate în regăsire ş.a.
Aşezarea alfabetică După numele autorului sau titlul lucrării. Şi acesta este uşor de adoptat. Prezintă însă multe neajunsuri, fapt ce face să fie tot mai rar întâlnită.
Aşezarea cronologică În care elementul de ordine este data apanţtet documentelor. Este practicat cu deosebire în cazul fondurilor de carte veche, cum ar fi incunabulele sau alte documente speciale, periodice vechi etc. Prezintă avantajul prin aceea că oglindeşte evoluţia în timp a categoriei respective de documente, putând fi uşor restabilită dintr-un anumit domeniu (cartea românească, istoria şi evoluţia manualelor şcolare etc.).
Aşezarea după locul de apariţie Sau denumirea instituţiei care le editează. Se poate practica în scopul cunoaşterii publicaţiilor apărute într-o localitate sau editură, sau referitoare la o localitate. Se poate organiza colecţia de cărţi sau de publicaţii periodice apărute în decursul timpului pe teritoriul localităţii sau judeţului respectiv. Se poate aplica numai în astfel de situaţii, nu şi la întreg fondul de publicaţii.
Aşezarea .după limbă Este puţin practicabilă. Poate constitui un indiciu de selectare prealabilă (cartea de limbă franceză etc.) în cadrul căreia să se aplice unul din sistemele cu aplicabilitate practică mai eficientă. 164
Introducere în biblioteconomie
Aşezarea pe format. Este metoda cea mai răsp.ândită şi cu avantajele cele mai evidente, cu deosebire când este vorba de organizarea colecţiilor păstrate în depozite închise (rară accesul cititorilor la ele). Criteriul de aşezare este înălţimea documentului. În raport de aceasta s-au stabilit mai multe formate. În practica bibliotecară se folosesc, de regulă, cinci formate notate cu cifre romane (1, II, Jll, IV, V). În cadrul fiecărui format ordinea este stabilită pe măsura intrării documentului, numerotarea se face de la cifra unu spre infinit în cadrul fiecărui format, indiferent de caracterul sau conţinutul documentului. Avantajele acestui sistem constau in aceea că permite economisirea de spaţiu, dă o estetică raftului sau depozitului, permite gruparea lucrărilor în mai' multe volume sau în mai multe exemplare la un singur loc, chiar dacă intră la intervale diferite de timp. Permite aşezarea şi regăsirea cu uşurinţă a documentelor, asigurând în acelaşi timp o bună conservare. Dezavantaje: nu permite gruparea documentelor pe domenii, solicită rafturi sau chiar depozite pentru fiecare format în parte, neeesită rezervarea de spaţiu pentru fiecare din formate etc. ·
Sisteme structurale Aşezarea sistematică. Criteriul de ordonare este conţinutul documentului. Locul în raft va fi dat de o cotă care va exprima conţinutul, dar în acelaşi timp şi un element de ordine (indicele alfabetic de autor, de exemplu) . Există mai multe posibilităţi de aşezare sistematică. Organizarea sistematic-alfabetică este cea mai r-ă.spândită şi mai avantajoasă.
165
Săluc Horvut
Folosită de marea majoritate a bibliotecilor din ţara noastră şi de pretutindeni, aşezarea sistematic-alfabetică are la bază sistemul clasificării zecimale, acelaşi care se foloseşte pentru organizarea cataloagelor sistematice C.Z. U. Ordinea în raft va fi dată de indicele de clasificare zecimală, iar în cadrul acestora, în ordine alfabetică, după numele autorului sau titlului. De menţionat că nu trebuie confundată cota de raft care are indicele C.Z.U. rezumat, cu indicele C.Z.U. dezvoltat, stabilit pentru a da locul fişei de descriere în catalogul sistematic. Aşezarea sistematic-alfabetică prezintă o serie de avantaje, ceea ce face să fie recomandată în cazul organizării fondurilor destinate accesului liber al cititorilor la colecţii; bibliotecilor mici, şcolare, comunale, speciale, care îmbină accesul liber la colecţii cu depozitul închis. Prezintă şi unele dificultăţi: necesită o bună cunoaştere a sistemului de clasificare, a sistemului alfabetic de aşezare în raft; face risipă de spaţiu, aşezarea şi regăsirea se realizează cu o anumită dificultate, lipsă de precizie în cotare, în special în cazul autorilor omonimi (Cezar Petrescu, Carnii Petrescu etc.).
Organizarea fondurilor de publicaţii Bibliotecile cu colecţii numeroase pot adopta organizarea acestora pe fonduri distincte, grupate, fie după criteriul categoriei de documente: cărţi, publicaţii periodice, colecţii speciale etc, fie după destinaţia acestora: fonduri destinate a fi consultate pe loc, fonduri pentru împrumut la domiciliu, fonduri cu acces liber la colecţii, fonduri cu materiale de referinţă etc. În cazul în care sunt constituite ca fonduri de sine stătătoare, şi sistemul de organizare şi cotare va fi diferenţiat, 166
Introducere în biblioteconomie
în funcţie de specificul fiecărei categorii în parte. Chiar dacă în totalitatea lor colecţiile sunt organizate pe formate, în cazul fondurilor cu acces liber la colecţii sau al fondului cu materiale de referinţe se recomandă aşezarea sistematico-alfabetică sau alte sisteme logice. Când sunt organizate pe categorii de documente, fiecare fond va purta un simbol care să le diferenţieze.(P = periodice, F.R.= fond de referinţe, S .L.= sala de lectură etc.), care se vor adăuga la cotă: m P. 145, II FR.3 8 etc.).
167
r
Săluc Horvat
Vlll. COTAREA PUBLICAŢULOR Stabilirea locului pe care trebuie să-I ocupe o publicaţie într-o bibliotecă se face prin cotă. Cota este o . formulă unică şi nerepetabilă prin care se fixează locul fiecărei publicaţii în depozitele bibliotecii în scopul identificăm şi regăsirii ei. Operaţia de stabilire a cotei se numeşte cotare şi face parte integrantă din procesul de prelucrare. Cota trebuie stabilită cu simţ de răspundere. Odată stabiliti, ea se va înscrie pe carte, pe fişele de catalog, în registrul inventar şi în toate · documentele de bibliotecă, instrumentele referitoare la regăsire ce se vor întocmi (buletin sau fişa de împrumut, tabele, borderouri etc.). Forma de prezentare a cotei este determinată de sistemul de organizare a colecţiilor adoptat de bibliotecA. Cota se stabileşte · pentru fiecare titlu de carte (toate exemplarele dintr-un titlu sau toate volumele unei lucrări vor purta o singură cotă). Acest principiu permite să se grupeze la un loc toate exemplarele de acelaşi fel. Şi în cazul publicaţiilor periodice şi seriale cota se va acorda o singură dată, indiferent de perioada apariţiei sau de numărul părţilor sau fasciculelor. În cazul colecţiilor editoriale, fiecare ediţie a unui titlu va primi o notă cotă. Cota se înscrie pe coperta exterioară, în partea stângă sus sau într-un loc în care să nu stânjenească citirea titlului sau a autorului documentului. Se poate folosi şi cotorul. Cota se va repeta şi pe verso-ul foii de titlu. ·
168
T
Introducere fn biblioteconomie Ordinea de .cotare urmăreşte ca aşezarea cărţilor în raft să se facă de la stânga la dreapta, de sus în jos.
Sisteme de cotare Se stabilesc în funcţie de sistemul de organizare a colecţiilor. Cotarea sistematico�alfabetică.
Cotarea sistematico-alfabetică (cuterizare). În cazul acestui sistem cota sub formă de fiicţie va fi constituită din indicele principal de clasificare prezentat la numărător şi din semnul de autor la numitor. Cota se va stabili pe baza tabelei C.Z.U. şi a tabelei de autori stabilite de Cutter.. Exemplu: 859-3 1 T 28
TAUTU, Nicolae Băiatul şi luna. Roman. Bucureşti, Editura Ion Creand. 1971�
Cotarea pe formate
Cota publicaţiei în cadrul acestui sistem de aşezare formal este alcătuită din 9ouă elemente: o cifră romană care indică formatul şi o cifră arab.ă care indică numărul de ordine în interiorul fiecărui format (1 540; I 541, I 542 etc.). Formatul documentelor este dat de înălţimea lui şi se obţine prin măsurarea cotorului. Formatul înălţime diferă de formatul tipografic. Acesta din urmă este dat de dimensiunile hârti�i şi de felul cum este împăturată coala de tipţtr. Formatele tipografice sunt cunoscute prin următoarele denumiri şi se notează în scris astfel: 169
Săluc Horvat
in folio - când coala se îndoaie o dată, obţinându-se 2 foi, 4 pagini; • in quatro= în 4 - când coala se îndoaie de două ori, obţinându-se 4 foi, 8 pagini; • in octavo = în 8 - când coala se îndoaie de trei ori, obţinându-se 8 foi, 16 pagini; • in decimo sexto = în 16 - când coala se îndoaie de patru ori, obţinându-se 16 foi, 32 pagini. Formatul înălţime al publicaţiilor sau formatul topografic se stabileşte în centimetri. Deşi apropiat de dimensiunile formatului tipografic, nu este identic şi deci nu se confundă cu acesta. În practica de bibliotecă se întâlnesc mai multe formate. · În scopul utilizării raţionale a spaţiului, sunt recomandate cinci: Format I - până la 1 8 cm. Format II - de la 18 la 22 cm. Format III - de la 22 la 26 cm. Format IV - de la 26 la 30-cm. Format V - peste 30 cm. Dimensiunile formatului diferă în funcţie de categoria de publicaţii (pentru publicaţiile periodice dimensiunile recomandate sunt: I până la 27 cm. ; li între 27 - 33 cm.; III între 33 - 50 cm. şi IV peste 50 cm). Diferă şi de la o bibliotecă la alta. Desigur că acestea nu sunt esenţiale şi nu schimbă cu nimic sistemul. Determinarea formatului se poate face cu ajutorul riglei sau al unui şablon gradat cu limitele maxime ale fiecărui format. Cotarea pe format priveşte titlul, nu volumul de bibliotecă. •
170
Introducere în biblioteconomie
Pentru a utiliza spaţiul în mod judicios şi cât mai economicos, cotarea pe formate se va face planificat, în raport de posibilităţile din fiecare bibliotecă. (încăperi, depozite, mobilier etc.). Se va avea în vedere frecvenţa mai mare sau mai mică a diferitelor formate (predomină formatul n şi lll) . În cazul lucrărilor în mai multe volume, cu apariţie la intervale de timp, în scopul comasării lor la un singur loc, se va rezerva spaţiul necesar în raft. Pentru a realiza o servire rapidă a cititorilor şi a uşura manipularea publicaţiilor în depozite� se vor folosi marcaje, pe pereţii laterali ai rafturilor, indicându-se cotele cuprinse îp raftul respectiv (ll 1 542 - 1 570).
17 1
Stlluc Horvat
�. CONSERVAREA COLECŢDLOR Igiena şi patologia cărţii -
Conservarea publicaţiilor este o latură importantă şi de mare răspundere a activităţii de bibliotecă. De modul cum se depozitează şi se păstrează documentele într-o bibliotecă depinde în mare măsură durabilitatea lor în timp. Având în vedere faptul că fiecare unitate de bibliotecă constituie o valoare în sine, păstrarea lor pentru posteritate este o necesitate. Condiţia esenţială a bunei conservări constă în asigurarea unei organizări şi a unui climat corespunzător. . Este ştiut că hârtia, suportul material de bază al documentelor de bibliotecă, este supusă uşor deteriorării, asupra ei acţionând negativ o serie de factori, ce pot fi grupaţi în trei categorii: factori :fizico-chimici (climat, temperatură, umiditate)� factori biologici (dăunători animali, microorganisme etc.) şi factori sociali (războaie, incendii, inundaţii) sau deteriorări datorate utilizării (uneori neraţionale şi neglijente). Factorii Uzico-chimici sunt periculoşi pe de o parte datorită efectelor dăunătoare pe care le provoacă, dar mai ales prin condiţiile ce le favorizează factorilor de ordin biologic. Din această. grupă de dăunători fac parte temperatura, umiditatea, lumina şi poluarea aerului. Temperatura şi umiditatea aerului din spaţiile de depozitare trebuie să oscileze în limitele de 18 - 2 1 co şi 172
Introducere tn biblioteconomie respectiv 40 6o % umiditate. Peste aceste cote, indiferent dacă e vorba de plus sau minus, efectele pot fi dăunătoare. Menţinerea temperaturii se poate regla uşor: în timpul iernii prin dirijarea surselor de încălzire, vara prin acoperirea geamurilor cu perdele protectoare. Umiditatea se poate şi ea dirija prin aerisirea permanentă (nu se va face când soarele e prea fierbinte, nici când aerul dinafară e prea umed), prin pulverizarea de vapori de apă sau prin folosirea de materiale absorbante de umezeală, prin spălarea periodică a duşumelelor etc. Lumina este un factor extrem de dăunător hârtiei, dacă este în exces. Soarele, mai ales, îngălbeneşte şi descompune hârtia, ducând la distrugerea ei în timp scurt. Factorii biologici vor fi distruşi prin menţinerea unei curăţenii desăvârşite, prin efectuarea de dezinsecţii periodice cu soluţie de formol sau cu alte substanţe. Consultarea repetată a unor documente poate să fie una din cauzele deteriorării lor. Acolo unde avem de-a face cu documente deosebit de valoroase (manuscrise, colecţii de periodice şi cărţi rare- etc.) şi unde condiţiile permit, se vor pune la dispoziţia cititorilor copii (fotocopii, microfilm, xerocopii), evitând în felul acesta distrugerea lor. Practica copiilor este tot mai mult folosită în bibliotecile mari de la noi şi din alte ţări. Când distrugerile nu' au putut fi înlăturate, documentele afectate vor fi supuse recondiţionării. Aceasta poate consta în înlocuirea totală sau parţială a coperţilor, prin lipirea şi revizuirea hârtiei etc. Există în multe biblioteci mari adevărate laboratoare-clinici de tratare şi recondiţionare a publicaţiilor. Un astfel de laborator se află şi în Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca. -
173
Săluc Hontlll
Există şi ateliere speciale de legătorie şi recondiţionare, dotate cu utilaj şi aparatură adecvată. Când nu se dispune de atelier propriu de acest gen, când situaţiile impun, se va apela la unităţile de specialitate din cadrul tipografiilor.
174
'
Introducere in biblioteconomie
X. SPAŢIUL ŞI MOBILIERUL DE BffiLIOTECĂ Spaţiul este elementul esenţial care asigură suportul organizărji şi desfăşurării activităţilor de bibliotecă. _Pentru a i se da o funcţionalitate optimă şi pentru a asigura păstrarea şi conservarea bună a documentelor, biblioteca trebuie să dispună de un spaţiu corespunzător, proiectat în funcţie de cerinţe şi norme specifice. Dacă acest lucru nu e posibil, se va asigura un spaţiu care să întrunească unele criterii cum ar fi: luminozitate bună, dar nu excesivă; să nu fie umed, dar nici prea uscat, să fie ferit de anumiţi factori patogeni (mucegai, ciuperci etc.). Pentru a evita pericolul surpării, dată fiind greutatea cărţilor, este bine să fie plasat la parterul clădirilor sau în clădiri cu o rezistenţă corespunzătoare. Sălile de lectură vor fi plasate în locuri pe cât posibil ferite de zgomotul străzilor sau alte surse de poluare sonoră. Iluminatul şi încălzitul corespunzător, mai ales al sălilor de lectură, sunt obligatorii. Mobilierul va fi conceput şi realizat în funcţie de normele standardizate şi în raport de condiţiile impuse de spaţiu şi de sistemul de organizare a colecţiilor în bibliotecă. Mobilierul de bibliotecă se compune din: rafturi pentru colecţii; mese de lectură şi scaune; fişiere (pentru catalogul alfabetic, sistematic, speciale etc.), panouri pentru afişarea noutăţilor, vitrine, masa de lucru a bibliotecarului. Acolo unde condiţiile permit, se pot folosi scaune fotolii, mese studio etc. 175
r
i
Sdluc Horvat
Dimensionarea mobilierului va fi conform standardelor în vigoare. În cazul rafturilor se pot folosi cele din construcţie metalică, reglabile, sau din lemn. Unde fondurile sunt organizate pe formate, dimensionarea distanţei între poliţe va fi raportată la acestea. Organizarea spaţiului şi aranjarea mobilierului este o problemă e depinde de gustul estetic al bibliotecarului, de construcţia şi tipul de mobilier, de. condiţiile concrete din fiecare bibliotecă. Nu se pot da reţete general valabile.
176
Introducere fn biblioteconomie
XL BffiLIOTECARUL
Complexitatea şi diversitatea problemelor c.e se desfăşoară într-o bibliotecă, gradul înalt de solicitare · intelectuală presupun încadrarea bibliotecilor cu persoJ1al � o . temeinică pregătire biblioteconomică şi vaste cunoştinţe d� cultură generală. Profesia de bibliotecar este veche şi bine conturată. Ea a apărut odată cu constituirea cărţilor şi a altor documente în colecţii şi biblioteci. Funcţia şi sarcinile bibliotecarului au evoluat, desigur, pe măsura evoluţiei bibliotecii, a atribuţiilor sale. Dacă la începuturile sale bibliotecarul avea principala sarcină de a colecta şi depozita documente şi de a asigura păstrarea lor, astăzi sarcinile lui au sporit mult, devenind o profesie cu puternice implicaţii în viaţa culturală, spirituală şi ştiinţifică a societăţii. Bibliotecarul nu mai este un simplu depozitar şi mânuitor de cărţi, ci un om de cultură, un cercetător. Bibliotecarul trebuie să fie în primul rând un bun propagator al culturii şi să ştie să selecteze dîn multitudinea de documente ce apar pe cele mai valoroase, în funcţie de specificul Şi sarcinile bibliotecii. Să fie în măsură să difuzeze în rândul cititorilor valorile incluse în bibliotecă, să îndrume cititorii spre consultarea şi cercetarea acestora. Pentru aceasta trebuie să fie el însuşi un bun cunoscător al valorilor acumulate şi depozitate în bibliotecă. . ·
· .
177
Săluc Horvat
Trebuie să fie în acelaşi timp un bun specialist în domeniul biblioteconomiei, în special, şi al bibliologiei, în general, pentru a asigura o funcţionalitate optimă bibliotecii. Va fi în ultimă instanţă un cercetător, care să contribuie la îmbogăţirea ştiinţei bibliologice. Date fiind implicaţiile de ordin economic, administrativ, juridic, de organizare, bibliotecarul va avea şi o pregătire în acest.e domenii, pentru a putea răspunde unor astfel de cerinţe.
178
Introducere în biblioteconomie
Xll. ASOCIAŢll PROFESIONALE Pe plan mondial, bibliotecarii sunt organizaţi în asociaţii profesionale proprii, respectiv în ]Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Biblioteci şi Btbliotecari (F.I.AB.) şi în Federaţia Internaţională de Documentare (F.I.D.). Ambele au rolul de a coordona activitatea de biblioteconomie şi de informare pe diverse planuri, de a elabora norme metodologice. Organizează, de asemenea, congrese şi alte reuniuni de lucru. Pe plan naţional, bibliotecarii sunt reuniţi în două asociaţii: AB .I.R. - Asociaţia Bibliotecarilor din "Învăţământ România şi AB.B.P.R. - Asociaţia Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România, fiecare cu statut şi cu structuri organizatorice proprii.
1 79
Săluc Horvat
XID. ACTIVITATEA BffiLIOTECll CU CITITORll Comunicarea documentelor -
A ctivităţi cu cititorii Funcţia socială a bibliotecii decurge din contribuţia pe care aceasta şi-o aduce la înfăptuirea procesului instructiv-educativ şi de culturalizare a maselor, din aportul său la progresul spiritual şi tehnico-ştiinţific al societăţii. Creată pentru a pune la dispoziţia publicului cititor documente acumulate, este firesc ca activitatea cu cititorii să reprezinte o latură deosebit de importantă. Pierzând tot mai mult din funcţia iniţială de depozitar al valorilor spirituale, scopul principal al bibliotecii zilelor noastre este acela de a mijloci accesul cititorului Ia aceste valori, de a le populariza şi propaga în rândul maselor largi ale populaţiei.
Instruirea cititorilor Volumul mare de documente incluse în colecţiile · unei biblioteci, mai ales în cazul unor colecţii bogate, complexitatea activităţilor şi serviciilor realizate într-o bibliotecă ridică o serie de dificultăţi în faţa cititorilor. De aceea se impune intervenţia bibliotecarului, care să iniţieze, să îndrume şi să orienteze cititorul în relaţiile sale cu biblioteca. Pregătirea cititorilor în vederea unei bune folosiri a bibliotecii se va face diferenţiat, în funcţie de complexitatea 180
Introducere în hiblioteconomie serviciilor pe care le solicită, de categoria de cititori şi, fireşte, de tipul de bibliotecă. În cazul bibliotecilor şcolare se pot organiza întâlniri sistematice între bibliotecarul şcolar şi elevi, în scopul cunoaşterii localului bibliotecii, colecţiilor acesteia, orarului de funcţionare, condiţiilor în care pot fi consultate cărţile, prevederilor regulamentului de funcţionare a bibliotecii etc. �niţierea cititorilor se poate face prin întâlniri organizate (în cazul bibliotecilor de învăţământ se pot organiza, la începutul fiecărui an şcolar, zilele bibliotecii), prilej cu care şcolarii (elevi, studenţi) vor fi puşi în contact cu aspectele fundamentale ale activităţii de bibliotecă: cunoaşterea cataloagelor de bibliotecă şi a modului de folosire, organizarea colecţiilor, condiţiilor de consultare etc. Biblioteca poate întocmi şi pune la dispoziţia cititorilor ghidul bibliotecii, afişe, grafice sau alte materiale în care să prezinte biblioteca şi activitatea ei sub cele mai diverse aspecte. Fiecare bibliotecar are obligaţia profesională de a acorda cititorilor sprijinul necesar în accesul la informaţiile solicitate. În cazul cititorilor iniţiaţi (cercetători sau alţi specialişti), sarcina bibliotecii este de a-i sprijini în cunoaşterea documentelor înmagazinate, a instrumentelor de lucru şi de informare nou intrate sau a celor elaborate de bibliotecă. Activitatea de pregătire a beneficiarilor serviciilor de bibliotecă cunoaşte forme dif�rite. ·
Cunoaşterea nevoilor de lectură Sarcina oricărei biblioteci este de a satisface nevoile lectură şi de informaţie ale cititorilor săi. Pentru a se stabili o relaţie normală între nevoile lectură, biblioteca, indiferent de tipul ei, va pomi de cunoaşterea cu precizie a sarcinilor sale şi a categoriilor
de de la de 181
Săluc Horvat
cititori cărora li se adresează. Bibliotecile de învăţământ vor avea în vedere cerinţele programelor şcolare, nivelul de pregătire al elevilor şi puterea lor de înţelegere. Întregul fond de carte va fi axat pe satisfacerea lecturilor şcolare şi a formării gustului de lectură. Bibliotecile publice vor avea în vedere structura socio-profesională a locuitorilor pe care îi serveşte, pregătirea şcolară, profesia, sexul, obiectul intereselor de lectură etc. Elementele componente ale cerinţelor de lectură pot fi urmărite şi cunoscute pe mai multe căi. În primul rând, urmărirea atentă a solicitărilor pe o perioadă mai îndelungată de timp este, după părerea noastră, cea mai concludentă. Sondajele de opinii şi cercetările sociologice oferă posibilitatea de a se cunoaşte în timp util cele mai diverse aspecte ale relaţiei bibliotecii cu cititorii săi, cum ar fi: gradul de acoperire a cerinţelor de lectură cu diverse categorii de publicaţii; gusturile de lectură; relaţiile, satisfăcătoare sau nu, statomicite între bibliotecă şi cttttori; structura socio-profesională, pe vârste şi sexe a cititorilor, pregătirea şcolară şi alte aspecte ce pot interesa biblioteca în scopul unei mai bune orientări a activităţii sale. Cercetările sociologice prezintă însă multe neajunsuri. În primul rând presupun o bună cunoaştere a metodelor şi a tehnicii anchetelor sociologice. Rezultatele sunt în funcţie de priceperea cu care sunt întocmite chestionarele, de felul cum sunt formulate întrebările. Acestea, chiar atunci când sunt bine realizate, pot duce, datorită incertitudinii în răspunsuri, la concluzii relative, estimative. Pentru a ajunge la o cunoaştere cât mai apropiată a realităţilor, biblioteca va îmbina toate metodele de investigatie ce-i stau la îndemână. Înainte de toate, va cunoaşte �u temeinicie problemele concrete ale activităţilor colectivităţii pe 1 82
Introducere în biblioteconomie
care o serveşte. Aceasta se va realiza prin integrarea activiH\ţii sale în contextul preocupărilor colectivităţii sau colectivului în care se încadrează. Modalităţi de Îndrumare a lecturii Eficienţa muncii de bibliotecă depinde în bună măsură de gradul în care este cunoscută biblioteca de către cititori, de cunoaşterea colecţiilor de publicaţii pe care le deţine şi a serviciilor pe care le oferă acestora. Acţiunile de poropagandă a bibliotecii şi cărţii sunt diverse. Ele vor urmări, în primul rând, prezentarea aspectelor referitoare la existenţa şi funcţionarea bibliotecii: adresa, orele de funcţionare, condiţiile de împrumut etc. Se vor pune în evidenţă date referitoare la natura şi conţinutul colecţiilor, achiziţiile curente şi proiectele viitoare de completare; serviciile pe care le poate realiza biblioteca în folosul cititorilor săi; manifestările cultural-educative pe care şi le propune etc. Modalităţile de realizare sunt şi ele numeroase, depinzând în ultimă instanţă de ingeniozitatea şi priceperea bibliotecarului. În ansamblul modalităţilor de popularizare, propaganda vizuală are importanţă deosebită. Se începe cu firma, apoi cu indicatoarele de adresă lăsate în locurile vizibile şi circulate, mici anunţuri, afişe sau panouri etc. Anunţurile publicate în presă, diverse materiale sau pliante, cuprinzând date sumare, dar de substanţă, ghidul bibliotecii constituie forme eficiente de propagandă. Activitatea de popularizare directă, care angajează grupuri mai largi sau mai restrârise de cititori, vizite colective de clase de şcolari, expuneri ţinute în faţa unor colective etc. dau rezultate dintre cele mai bune. În ce priveşte popularizarea cărţii, posibilităţile de realizare sunt inepuizabile. Ele vor urmări lărgirea ariei de cititori, intensificarea şi orientarea lecturii, popularizarea celor ) g3
Sdluc Horvat
mai valoroase lucrări sau a acelora care răspund mai mult unor cerinţe curente. Scopul fundamental urmărit prin acţiunile de propagandă este de a determina şi spori interesul de lectură, de apropiere a cărţii de cititor şi de a-i mijloci contactul direct cu textul cărţilor. Indiferent de formă, acţiunile de popularizare a cărţii trebuie gândite şi realizate în funcţie . de specificul şi structura grupului căruia se adresează. Acestea vor fi bine organizate, în caz contrar ar putea ca în loc să atragă cititorul să-I abată de la lectură. , Activitatea de popularizare a cărţii îmbracă, de regulă, două aspecte: popularizarea colecţiilor bibliotecii în general şi popularizarea achiziţiilor noi. Popularizarea noutăţilor va începe odată cu intrarea · lor în bibliotecă. Se va avea grijă ca, pe măsură ce intră noi achiziţii, acestea . să .fie incluse, în totalitate sau selectiv, în sistemul informaţional dinainte stabilit.
Vitrina cu cărţi Când vrem să evidenţiem un grup de cărţi, ne folosim de vitrine de cărţi, în care se pot etala publicaţii pe una sau mai multe teme. Trebuie să aibă, totuşi, un numitor comun, fie destinaţia, fie colecţia sau data de apariţie. Se foloseşte mai ales pentru popularizarea noutăţilor editoriale.
Expoziţia de publicaţii Este o formă des folosită în toate tipurile de biblioteci. Se organizează mai ales pentru a expune publicaţii care să ilustreze un eveniment, o comemorare etc. Alături de cărţi se 184
1
•
11
Introducere fn biblioteconomie pot include şi alte tipuri de documente: ziare, reviste, manuscrise, stampe, fotografii etc. Se pot organiza şi in scopul popularizării diferitelor categorii de publicaţii conţinute de bibliotecă. Cataloagele de noutăţi, întocmite pe fişe de catalog, organizate se pot păstra pe parcursul unui an calendaristic, trimestrial sau până la intrarea unui nou set de publicaţii. în cazul în care se păstrează pe timp de un an, acestea pot servi şi ca instrumente de lucru utile pentru bibliotecă, indicând creşterea colecţiilor şi concluziile. ce se pot deprinde privind structura noilor achiziţii, proporţia între diferitele domenii etc. Liste bibliografice sau buletine de creştere a colecţiilor, care să fie difuzate în locurile cu acces mare (sala de lectură, secţia de împrumut, sectorul de informare etc.) sau puse la dispoziţia cititorilor sau colectivităţii de cititori interesaţi în acest sens. Formele amintite vizează propaganda cărţii după elementele ei exterioare: copertă, autor, titlu etc., fiind vorba de o propagandă, mai ales, vizuală. într-o altă etapă, calitativ superioară în activitatea de propagandă a cărţii, elementele de referinţă vor fi conţinutul şi valoarea ştiinţifică şi artistică a publicaţiei. Posibilităţile sunt şi î� acest sens numeroase, între care amintim: • Rezumatul cărţii, făcut de bibliotecar sau de un cititor • Recenzia • Procesu literar • Seară de poezie • Întâlniri cu autorii sau redactorii cărţilor etc. Rezumatul cărţii va cuprinde o prezentare a conţinutului, a elementelor de structură, succesiunea logică a problemelor, modul de tratare, valoarea ei practică. În toate 185
Săluc Horvat
situaţiile se vor sublinia motivele pentru care s-a ales cartea respectivă, argumentele care pledează pentru lectura ei. Rezumatul va fi scurt, concis. Va dezvălui numai elementele care să incite la lectură, nu o povestire detaliată a cuprinsului care să ducă la suplinire
1
Introducere în biblioteconomie
autori cu privire la actul de creaţie şi de realizare a operei, asupra mesajului ştiinţific sau artistic al cărţii etc.
187
Săluc Horvat
XIV. COMUNICAREA COLECŢIILOR
Accesul cititorilor la colecţiile bibliotecii se face, în general, pe baza Permisului de intrare eliberat în acest scop. Consultarea documentelor se poate face în sălile de lectură ale bibliotecii sau prin împrumut la domiciliu. Condiţiile de împrumut şi de consultare sunt cele stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a bibliotecii. De regulă, împrumutul se face pe o perioadă de 15 sau 30 de zile. Termenele pot fi prelungite sau scurtate, în funcţie de gradul de solicitare şi de numărul de exemplare existente. Publicaţiile într-un singur exemplar sau cele de valoare deosebită (unicate bibliofile, dicţionare, hărţi, manuscrise, ediţii rare etc.) nu se împrumută pentru acasă. Pentru a se urmări circulaţia şi restituirea în termen a publicaţiei împrumutate, se poate alcătui pentru fiecare carte Fişa cărţii (cod 19 - 1 7) şi Fişa de termene (cod 19 - 18). Fişa cărţii se păstrează în carte, iar în timpul cât este împrumutată se trece în plicul cititorului. Fişa termen se lipeşte pe coperta cărţii şi o însoţeşte tot timpul. Când biblioteca nu dispune de o anumită publicaţie, o poate solicita de la o altă bibliotecă prin forma de împrumut interbibliotecar. -
·
188
Introducere in biblioteconomie
Recuperarea publicaţiilor de la cititori Când publicaţiile nu s-au restituit Îl! timpul stabilit, bibliotecarul trimite cititorului în cauză lnştiinţarea de restituire a publicaţiilor (cod 19 - 1 - 14). În cazul că nu se restituie nici după această somaţie, se va proceda la întocmirea procesului-xerbal de imputare în scopul recuperării pagubelor aduse bibliotecii. În practică, unele biblioteci folosesc trei rânduri de somaţii şi numai după aceea se procedează la întocmirea formelor de recuperare. Se încheie procesul-verbal de imputare pentru recuperarea prejudiciilor aduse patrimoniului bibliotecii. În legătură cu · contravenţiile şi sumele ce se percep în cazul pierderilor, deteriorărilor sau nerestituirii publicaţiilor împrumutate, nefiind un act normativ specific, procedurile diferă de la o bibliotecă la alta. Când abaterile sunt foarte grave, sau documentul nerestituit prezintă o valoare deosebită, se poate apela la organele de judecată, care vor cerceta şi soluţiona cazul. Dacă publicaţia pierdură se găseşte în comerţ, sau poate fi procurată pe alte căi, cel Îl} cauză poate prezenta un alt exemplar în locul celui pierdut. In situaţii mai deosebite se poate cere o fotocopie, x�roc opie sau microfilm de pe cartea pierdută, după un alt exemplar existent în bibliotecă sau aflat în altă bibliotecă. .
Evidenţa cititorilor şi a lecturii
În scopul cunoaşterii numărului de cititori înscrişi în bibliotecă, a frecvenţei lor şi a publicaţiilor consultate într-o anumită perioadă de timp, biblioteca va ţine evidenţa acestor activităţi. 1 89
r
Săluc Horvat
În acest scop se completează, la înscrierea cititorului, Fişa de inscriere la bibliotecă (cod 19 - 1 - 9), iar pentru urmărirea frecvenţei cititorilor şi a publicaţiilor consultate Caietul pentru evidenţa activităţii de bibliotecă (cod 19 - 1 - 1 6). Activităţile se vor consemna zilnic, pe baza fişelor de lectură (cod 1 9 - 1 - 13) şi a Cererii pentru lectură la sală (cod 1 9 - 1 - 12). Completarea acestor evidenţe se va face cu mare atenţie şi răspundere, pentru a reflecta activităţile reale ce se desfăşoară. In bibliotecile mari intervin şi alte tipuri de evidenţă, în funcţie de specificul şi complexitatea activităţilor desfăşurate aici. Nu există un act legislativ care să reglementeze expres recuperarea publicaţiilor şi sancţionarea contravenţiilor în dauna bibliotecilor. Se stabilesc prin asimilare cu alte activităţi.
190
i1
'
Introducere în biblioteconomie
XV. .. AUTOMATIZAREA ŞI INFORMA TIZAREA ÎN BffiLIOTECĂ
Evoluţia electronicii şi a tehnicii de calcul a dus la un nou mod de abordare a problematicii biblioteconomiei. Trecerea de la biblioteca pe hârtie la biblioteca automatizată, apoi la cea informatizată este un proces firesc, o necesitate tot mai agreată chiar şi de către cei mai conservatori specialişti ai domeniului. Sistemul manual tradiţional bazat pe scris, pe lângă volumul mare de lucru pe care îl presupune, devine tot mai puţin operant în faţa fluxului informaţional actual. Superioritatea şi avantajele bibliotecii automatizate în raport cu etapa manuală sunt certitudini demonstrate de bibliotecile de pretutindeni care au adoptat acest sistem de lucru. Automatizarea unei biblioteci este un proces complex şi de durată şi trebuie concepută ca un sistem integrat alcătuit din resurse materiale şi umane bazat pe o concepţie vizionară, compatibilă cu evoluţia generală a mijloacelor şi tehnicilor specifice domeniului.
Resursele materiale Proiectarea şi dotarea unui sistem automatizat presupune resurse financiare substanţiale. În funcţie de 191
r
Săluc Horvat acestea, vom dimensiona componenţa şi extinderea sistemului. (Sistemul poate fi conceput cu dezvoltare modulară). Un sistem automatizat de bibliotecă va cuprinde: a) aparatură de prelucrare şi stocare a informaţiilor (resurse hardware); b) resursele software; c) aparatură de transmitere (comunicare) a informaţiilor; d) aparatură de copiat şi multiplicat documente; e) resursele umane capabile să opereze pe aparatura din dotare; f) consumabile necesare funcţionării sistemului.
a) Aparatura destinată prelucrării şi gestionării informaţiilor - calculatorul electronic Calculatorul electronic
Noţiunea de calculator include o gamă largă de maşini de calcul şi anume: calculatorul de buzunar; calculatorul de birou; • calculatorul personal. Cele mai moderne mijloace de prelucrare a informaţiilor la care se apelează pe scară largă sunt calculatoarele electronice integrate în sisteme automate de calcul, prin care sunt desemnate cuplurile hardware şi software. • •
Hardware
Hardware reprezintă sistemul resurselor fizice ale sistemului de calcul _şi cuprinde: • memoria internă; 1 92
Introducere în biblioteconomie • • • • •
unitatea centrală; unitatea de discuri şi de bandă magnetică; unitatea de afişaj; unitatea de comandă; unităţile periferice.
Software Software desemnează resursele logice ale sistemului de calcul compus din programe, pachete de programe (împreună cu documentaţia asociată) utilizabile pe parcursul tuturor etapelor prelucrării automate a datelor. Calculatorul personal - PC Calculatorul ffiM-PC (Personal Computer) îşi leagă numele de cunoscuta firmă producătoare de calculatoare International Business Machines (I.B.M.). Domeniul calculatorului personal, al arhitecturii I.B.M.-P . C . a tăcut din calculator un fenomen de masă, un instrument simplu, prietenos şi eficient, cu aplicaţii în cele mai diverse domenii de activitate: economie, medicină, învăţământ, ştiinţă şi tehnică, artă etc.
Elementele constructive ale PC Calculatorul personal de tipul I.B.M.-P.C. cuprinde .o parte constructivă externă şi o parte constructivă internă. 1 . Elementele constructive externe sunt: •
unitatea centrală;
•
monitorul sau display-ul;
•
tastatura. 1 93
Săluc Horvat •
mouse-ul monitorul
unitatea centrală --- =
tastatura
Unitatea centrală
Unitatea centrală este partea principală a sistemului, creierul care coordonează întreaga activiţate a unui P.C. De aici se solicită informaţiile pe care utilizatorul le va introduce de la tastatură sau se afişează rezultatele · pe monitor. Caracteristicile unui PC sunt date de caracteristicile şi parametrii de funcţionare ai unităţii centrale. Monitorul sau display-ul
Monitorul sau display-ul este o componentă importantă a unui P.C., componentă la care utilizatorul priveşte 95% din timpul de operare. Unitatea centrală este legată cu utilizatorul prin tipărirea mesajelor pe ecranul monitorului. Monitorul este dispozitivul de ieşire, pe ecranul căruia se afişează rezultatul comenzilor. Sub aspect tehnic, monitorul prezintă următoarele caracteristici: 194
Introducere 1n biblioteconomie •
•
definiţia (dată de numărul de puncte ce alcătuiesc imaginea)� dimensiunea ecranului (cu cât acesta este mai mare, cu atât se pot reprezenta mai multe date).
Tastatura
Tastatura reprezintă împreună cu monitorul dispozitivele de intrare-ieşire prin intermediul. cărora se dau comenzile dorite de operator. Tastatura conţine cinci grupe de taste: taste de tipărire, taste de calculator, taste numerice, taste depla8are-editare, taste de funcţii. Există mai multe variante constructive: cu contact mecanic sau prin contact bazat pe senzori magnetici -sau optici. Se deosebesc între ele prin numărul de taste şi după modul de aşezare a tastelor pe tastatură (numărul tastelor este de obicei 101 - 1 02). 2. Elementele constructive interne ale unităţii centrale Elementele constructive interne (hardware) sunt: • microprocesorul; • memoria (internă şi externă) ; • driverele pentru unităţile de dischetă, respectiv de hard-disk. Microprocesorul
Microprocesorul este componenta importantă a sistemului, centrul de control al informaţiilor. El execută instrucţiunile şi procesează informaţiile stocate în memorie, le trimite sau le primeşte către/dinspre periferice prin instrucţiuni de intrare-ieşire.
195
Sdluc Horvat
Cunoscut şi sub numele de unitate centrală, microprocesorul este un circuit integrat digital care prelucrează informaţiile în mod secvenţial. Memoria. În interiorul unităţii centrale există două tipuri de memorie. Memoria internă este conectată la celelalte componente ale calculatorului prin intermediul magistralei de date şi magistralei de comenzi. Memoria internă este volatilă, în sensul că ea dispare din circuit când acesta este decuplat de la reţeaua de alimentare. Pentru a se evita volatilizarea datelor înregistrate, s-a introdus o memorie externă, reprezentată de discuri magnetice. în principal ea este alcătuită din discuri fixe hard-disck şi discuri flexibile (floppy-discuri sau dischete). Driverele de disc permit salvarea şi reîncărcarea programelor şi a datelor. Periferice Perifericele sunt dispozitivele care prin utilizarea lor completează funcţia calculatorului sau îmbunătăţesc performanţele acestuia. între perifericele ataşabile . unui calculator amintim: • Imprimanta • Mouse-ul • Scannerul. Imprimanta
Imprimanta este un periferic de ieşire opţional şi reprezintă principalul dispozitiv cu ajutorul căruia se tipăresc pe hârtie rezultatele obţinute în urma executării unui program. Caracteristicile unei imprimante: • Rezoluţia • Viteza de tipărire ·
196
Introducere în biblioteconomie Dimensiunea maximă a hârtiei pe care o poate imprima • Memoria imprimantei • Fiabilitatea. Rezoluţia este dată de numărul de puncte pe care le poate imprima pe unitatea de măsură. Rezoluţia este dată şi de modul de imprimare. Din acest punct de vedere, imprimanta poate fi: • matricială, la care imprimarea se face prin intermediul unor ace care percutează o bandă tuşată. Rezoluţia este redusă, ceea ce face ca tipărirea să fie de calitate mai puţin performantă� • imprimantă laser, la care imprimarea se face după principiul ce stă la baza copiatoarelor tip xerox. Acest procedeu asigură atingerea unei rezoluţii ridicate, ceea ce permite realizarea unei imprimări de calitate; • imprimante cu jet de cerneală utilizează anumite cemeluri speciale, asigurând o tipărire de calitate. Pe regulă, acestea sunt imprimante color� • imprimante termice se bazează pe fixarea termică a cemelurilor pe hârtie. Şi acestea realizează un text de calitate. Viteza de tipărire este dată de numărul de pagini reproduse pe minut. Formatul poate fi între A4 şi A3 (� 1 cm la 42 cm). •
·
Mouse-ul Mouse-ul este perifericul ideal în cazul prelucrărilor grafice şi al utilizării majorităţii programelor noi. Scannerul Scannerul se foloseşte pentru a citi o fotografie, un text, grafic etc., a le recunoaşte ca atare şi a le introduce în computer. Caracteristicile principale ale scannerului: rezoluţia 197
Săluc Horvat de scanare, numărul de culori, viteza de scanare; compatibilitatea cu programele destinate prelucrării de imagini. Modem-oi. Reprezintă un dispozitiv de convertire a semnalului digital (furnizat de la computer) în semnal analog. Astfel, se poate folosi o linie telefonică pentru a asigura comunicarea între două calculatoare. Alte periferice ce pot fi ataşate calculatorului: Platter-ul Se foloseşte pentru realizarea de desene tehnice, hărţi de mare precizie. Digitizatorul este un dispozitiv asemănător scannerului, dar de dimensiuni mai mari. Sinotronic-ul este un echipament asemănător imprimantei, dar care dispune de o viteză de tipărire mult superioară (sute de pagini pe minut), la o rezoluţie foarte înaltă. Este folosit mai ales în tipografii, înlocuind cu succes rotativa. Plăci multimedia sunt echipamente care se cuplează unităţii centrale a calculatorului pentru a asigura funcţionarea acestuia împreună cu echipamente bazate pe alt tip de informaţii decât cele binare (de la calculator la telefon sau pentru comunicarea cu calculatorul prin viu grai). .
b) Resursele software Algoritmi şi limbaje de .programare Pentru ca un calculator să poată da răspunsuri multiplelor întrebări ce i se pot adresa, trebuie să i se descrie acestuia, în mod clar, modalităţile de rezolvare, cu alte cuvinte, să i se dea algoritmul de rezolvare a problemei. Se impune ca algoritmul să fie descris conform unui Jimbaj algoritmic numit şi limbaj de programare. 198
f
.J� : �
f ::
,
f
Introducere fn bibUoteconomie
Sunt cunoscute o mulţime de limbaje de programare, între care amintim: • Limbajul ALGOL • Limbajul COBOL • Limbajul FORTRAN • Limbajul BASIC • Limbajul PASCAL şi TURBO PASCAL etc. la care se adaugă o multitudine de limbaje specializate: GPSS, SIMULA, SINCRATI, PROLOG, SOCRATE, d'BASE etc. De regulă, producătorii de calculatoare elaborează şi programele destinate utilizării optime a resurselor calculatorului. Acestea poartă numele de sisteme de operare. Aplicaţiile P.C.
Exploatarea bazei de date este o clasă extrem de generoasă, în care se pot include aplicaţii de la date de interes personal (agenda telefonică, adrese şi informaţii utile destinate unei singure persoane) la baze de date multimedia sau la editarea şi procesarea de texte. · În bibliotecă aplicaţiile calculatorului personal pot fi extinse practic la întreaga gamă de operaţiuni pe care le presupune activitatea de bibliotecă, de la practica achiziţiilor, la evidenţa cititorilor şi comunicarea documentelor, de la prelucrarea documentelor, la stocarea sau transmiterea acestora, editarea de texte etc. Calitatea aplicaţiilor este condiţionată; pe de o parte de performanţa echipamentului din dotare; iar pe de altă parte de performanţa programelor specifice bibliotecilor. Şi nu în ultimă instanţă de pregătirea utilizatorilor. Alegerea programului este un element important. În prezent sunt cunoscute o multitudine de sisteme (vn..S , 199
Săluc Horvat
DYNIX, PICA, TINLffi, ALEPH, VUBIS, ISIS etc., numai în Europa). In bibliotecile din România cel mai cunoscut program este CDSIISIS - furnizat de UNESCO. Este un program care corespunde nevoilor de înregistrare şi regăsire a informaţiilor mai ales pentru bibliotecile mici. Avantajele acestuia constau în faptul că permite conversia bazei de date în alte sisteme. Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti utilizează sistemul integrat de bibliotecă VUBIS (Vrije Universiteit BrusseV Interactive Systems S.A.). Opţiunea B.C.U. Bucureşti pentru Sistemul Integrat de "' bibliotecă VUBIS este astfel motivată 1 . Sistemul de operare utilizat este hotărâtor asupra mărimii aplicaţiei şi a numărului de posturi ce pot lucra simultan. 2. Sisteme monofuncţionale- care dezvoltă un singur modul - sau polifuncţionale. 3 . Sistem parţial sau integral- sistemele integrate permiţând transferul informaţiilor de la un modul la altul. 4. Sisteme modulare - care permit instalarea pe etape sau nemodulare. 5 . Sisteme care permit şi formatul MARC sau care permit şi formate non-MARC, în vederea schimbului electronic de date. VUBIS cuprinde 6 module: • catalogare� • achiziţii� • gestiunea şi controlul periodicelor; • împrumutul� Vezi Voichiţa Dragomir, Sistemul integrat de Bibliotecă VUBIS, în Probleme de informare şi documentare, voi. 29, nr. l, 1995, p.7 - 20. 200 •
Introducere în biblioteconomie
OPAC (on-linie Public Access Catalogue); funcţia sistem. VUBIS este: • un sistem integrat (informaţia prelucrată într-un modul este accesibilă şi celorlalte module); • un sistem ce funcţionează în timp real (orice modificare tăcută într-unul din fişiere este luată în considerare şi actualizată simultan în întreg sistemul); • un sistem care oferă o interfaţă prietenoasă de lucru; • un sistem on-line; • un sistem multi-tasking; • un sistem multi-user (poate rula simultan de la 8 la 200 utilizatori); • un sistem multilingv. VUBIS utilizează ca limbaj de programare şi sistem de operare limbajul MUPS - limbaj tip ANSI, ceea ce conferă portabilitatea pachetului de programe pe diverse calculatoare sub diverse sisteme de operare: MS-DOS, VMS, VAX, UNIX etc. VUBIS lucrează pe bază de meniuri, pe principiul întrebare/răspuns. De asemenea controîează răşpunsurile introduse de utilizatori prin afişarea unor mesaje de eroare. Baza de date este protejată prin intermediul parolelor, care oferă privilegii diferenţiate de acces la activităţi. VUBIS prezintă o serie de alte avantaje, ceea ce-l recomandă ca un program viabil şi uşor de gestionat de către oricare bibliotecă. Editarea de texte •
•
1 !
Editarea de texte se referă la folosirea calculatorului ca maşină de scris inteligentă. 201
Săluc Horvat
Cea mai simplă operaţie din această categorie constă în mtroducerea de la tastatură a unui text prin intermediul lJnui program numit editor de text, iar apoi tipărirea acestuia la 1mprimantă. Textul introdus poate fi supus unui proces de prelucrare privind aşezarea acestuia în pagină, alegerea unor t1puri de caractere de litere, introducerea de desene în text, corectarea textului etc., operaţiuni numite procesare de texte. În prezent se cunosc mai multe editoare de texte, între care amintim: EDLIN (este orientat pe linie); EDIT (este · editorul MS-DOS folosit şi de limbajul d'Basic); NORTRON EDITOR; WORDSTAR 8, editor semiprofesional, permite . facilităţi multiple legate de aşezarea textului în pagină (diferite lonturi, despărţirea cuvintelor în silabe etc.); WORDPERFECT (este un editor de texte profesional, care permite redactarea unui text după toate cerinţele tipografice, inclusiv editarea de imagini grafice); WORKS (este un pachet integrat de aplicaţii cuprinzând, printre alte facilităţi, tabelarea sau alte forme grafice), pachetul de programe WORD, cu diferitele versiuni ale acestuia etc. c). Comunicarea informaţiilor Circulaţia informaţiilor acumulate în baza de date către . beneficiarii de informaţie reprezintă latura esenţială a oricărei . biblioteci. Modalităţile şi procedeele de comunicare sunt diverse şi îmbracă forme diferite, de la comunicarea verbală între bibliotecar şi cititor la sistemele multimedia mijlocite de telecomunicaţiile asistate de calculator. Integrarea bibliotecilor în sisteme naţionale şi internaţionale informatizate impune recurgerea pe scară tot 202
1
'
Î
Introducere în biblioteconomie mai largă la tehnicile oferite de telecomunicaţii şi de teleinformatică, pentru transmiterea informaţiilor la distanţă. T elecomunicaţiile reprezintă unul din cele mai dinamice sectoare ale comunicării în masă iar prin conexiunea dintre acestea şi informatică saltul este calitativ ducând, pe de o parte, la scăderea duratei şi a costurilor, iar pe de altă parte la diversificarea structurii ofertei prin o gamă largă de servicii noi: telefaxul, teletextul, poşta electronică, poşta prin voce etc. Teleinformatica, termen alcătuit din telecomunicaţii, care are în vedere transmiterea datelor la distanţă, şi informatică, care presupune existenţa sistemelor de prelucrare a informaţiilor, incluzând componentele hardware şi software. Teleinformatica presupune, deci, folosirea comună a echipamentelor informatice şi a reţelelor de telecomunicaţii pentru prelucrarea, primirea şi distribuirea acestora la diverşi utilizatori aflaţi la distanţă de locul prelucrării iniţiale. Teleinformatica poate fi definită ca fiind un ansamblu de mijloace de transmitere a informaţiilor, format din calculatoare şi periferice. Transmiterea datelor la distanţă se realizează prin intermediul staţiilor de date legate prin linii de transmisie (cu fir sau unde radio). Staţiile sunt compuse din unitatea centrală cu periferice; interfeţe (care asigură compatibilitatea echipamentelor din sistem); modemul (care asigură adaptarea la mijloacele de telecomunicaţie).
Poşta electronică sau E-mail Poşta electronică începe să se impună tot mai mult în sistemul comunicării la distanţă, prin avantajele pe care le are ·faţă de alte mijloace: operativitate în comunicare, înlăturarea inconvenientelor diferenţei de fus orar (nu mai este obligatorie prezenţa în acelaşi timp a transmiţătorului şi receptorului) etc. 203
Săluc Horvat Prin poşta electronică se pot transmite mesaje textuale în orice punct de pe glob (dacă există, desigur, asigurate condiţii tehnice-abonamentul impus în acest sens) prin intermediul calculatorului. Utilizatorilor li se atribuie o căsuţă poştală electronică prin intermediul căreia, împreună cu sistemul de comunicaţii bazate pe calculator, se creează o reţea pentru memorarea, transmiterea şi/sau primirea mesajelor. La utilizarea (operarea) pe E-mail se procedează în felul următor: se formează numărul de E-mail, iar după ce s-a realizat cuplarea la reţea se tastează codul şi parola de identificare. Tipurile de mesaje sunt, de regulă: TO (către); FROM (de la); RE pentru a sugera titlul unor bloc-notesuri. Codul de identificare şi parola se obţin în urma . plăţii . unei taxe care asigură statutul de abonat. Pentru E-mail se utilizează un soft special (Compu Serve International Manager). Ca soft integrat pentru activităţi pe microcalculatoare sau pentru sisteme mari, cele mai utilizate sunt: PROFS, DISOSS, AI I-IN , OFFICE ş.a. Beneficiarii serviciilor Cempu-Serve pot comunica prin sistemul INTERNET, care asigură legătura cu agenţii comerciali şi instituţiile de învăţământ din toată lumea.
Poşta prin voce sau V-mall Este asemănătoare cu poşta electronică (E-mail), numai că în locul mesajului sub formă de text se prelucrează mesaje vorbite.
Faxul Faxul a fost inventat de către titanul industriei biroticii şi autor al celor mai multe invenţii din domeniu - firma Xerox. 204
Introducere în biblioteconomie Apariţia faxului a înregistrat mutaţii importante în modul de derulare a unor operaţiuni de transmitere a mesajelor la distanţă. Cu ajutorul faxului se pot transmite texte, grafice, specimene de semnătură etc. ; toate fiind posibile întrucât se transmit exact în forma originală prin scanarea imaginilor şi transmiterea lor la celălalt fax prin intermediul liniilor telefonice. Faxul are atât funcţia de transmitere cât şi cea de recepţie, dispunând de un modem încorporat. Faxul, ca şi E-mail şi V-mail, desfiinţează barierele de diferenţă de fus orar, precum şi formele clasice de comunicare (nu mai este necesar ca la celălalt capăt să se afle o persoană fizică pentru a prelua mesajul).
d) Copierea şi multiplicarea documentelor Xerografia gr. xeros - uscat şi grafos - a scrie = scriere uscată. Este procedeul de tipar folosit pentru reproducerea unor imagini şi documente - procedeu bazat pe imprimarea prin impresionarea unei plăci acoperite cu un strat de material foto-conductor care sub acţiunea luminii încărcate cu sarcină electrică devine conductor. Imprimarea laser se. realizează prin acţiunea unei raze laser care polarizează electrostatic un cilindru special de care apoi se ataşează mai mult sau mai puţin toner - un praf de_ cărbune care apoi se depune pe hârtie. Principiul este folosit de o mare varietate de aparate cunoscute sub numele generic de copiatoare.
205
Săluc Horvat
Copiatoarele Sunt aparate care se folosesc la copierea, de regulă, într-un număr mic de exemplare a unor documente necesare activităţilor de birou. în prezent se cunosc un mare număr de· mărci şi tipuri de copiatoare: Rang Xerox, Toshiba, Mita, Sharp, Canon, Minolta etc. Destinaţia acestora este pentru activităţi de birou. Sunt şi tipuri de mare productivitate care pot fi utilizate şi pentru activităţi tipografice. Prin costul ridicat al consumabilelor, ele nu sunt însă rentabile pentnî "astfel de activităţi. Firma Rank Xerox Computer, liderul mondial în domeniul copiatoarelor şi al biroticii în general, furnizează o gamă bogată de tipuri, de la copiatorul personal, cu o productivitate de la 4 copii/minut la 100 copii A4 sau A3/minut, la copiatoare color sau la sisteme de copiere care asigură în acelaşi timp scanarea digitală, descompunerea laser a imaginii şi xerografia, sau de la copii format A4 la format ' Al sau AO. în familia copiatoarelor intră şi imprimantele folosite ca periferice de ieşire ataşate calculatorului. Imprimanta laser de birou, spre exemplu, stabileşte un nou standard de tipărire de uz P.ersonal pentru un volum mediu de copiere (5000 pagini lunar). în · cazul unor tiraje mari, s� recurge la procedeele clasice de tipărire.
e) Consumabile Aparatura de prelucrare, transmitere, copiere şi multiplicare a informaţiilor şi documentelor utilizeaZă o gamă 206
' '
f
1 '
Introducere in biblioteconomie largă de materiale consumabile: dischete, hârtie pentfu, imprimante, hârtie pentru copiatoare, toner, starter etc. De regulă, fiecare tip de aparat foloseşte consumabile specifice realizate de către producătorul aparaturii respective, multe dintre acestea fiind incompatibile altor tipuri de mărci. j) Resursele umane Operarea pe aparatura de calcul în special şi a altor tipuri de aparate şi instalaţii utilizate în activitatea de bibliotecă presupune existenţa unui personal apt să asigure funcţionalitatea optimă a fiecăruia în parte. Prelucrarea documentelor în vederea introducerii pe calculator, spre exemplu, presupune - pe lângă . o bună pregătire în domeniul biblioteconomiei - şi o cunoaştere a modului de funcţionare a micrQcalculatorului şi în special a modului de operare în raport de programul utilizat. Astăzi, mai mult ca oricând, profesia de bibliotecar presupune specialişti cu o pregătire nu numai de cultură generală şi biblioteconomie, ci şi o bună cunoaştere a tehnicii de operare pe aparatura electronică din dotarea bibliotecilor.
207
l !
Săluc Horvat
XV.
BmLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1 . Adrian, Alexandru C. - Completări şi modificări cumulate la C.Z.U., Ediţie prescurtată, I.N.I.D. 1985, în: Studii şi comunicări. Ştiri din ţară, nr. 1, 1994, p. 6 - 5 1 (I.N.I.D.). 2. Dragomir, Voichiţa - Sistemul integrat de bibliotecă VUBIS în: Probleme de informare şi documentare, voi. 29, nr·. 1, 1 995, p. 7 - 34. 3 . Flocon, Albert - Universul cărţilor, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1 976. 4. Georgescu-Tistu, N. - Cartea şi bibliotecile, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1972. 5. Borvat, Săluc - Biblioteconomie. Manual experimental, Baia Mare, 1979. 6 . Marcu, Vasile; Jurcă, Boraţiu - 'Ghid de utilizare reţele I.B.M.-P.C./2, 1994 (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca). 7. Ogruţan, Petre - Interfeţe şi echipamente periferice. Note de curs, 1994 (Universitatea Transilvania Braşov). 8. Olteanu, Virgil - Din istoria ş! arta cărţii. Lexicon, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1992. 9. Regneală, Mircea - Vocabular de biblioteconomie şi ştiinţa informării, vol. 1, A-L, Bucureşti, f a. (A.B.I.R.). 10. Richter, Brighitte - Ghid de biblioteconomie. Traducere de Gh. Buluţă şi Silvia Nestorescu, Bucureşti, Editura Grafoart, 1 995 . 208
Introducere fn biblioteconomie
10. Richter, Brighitte - Ghid ae biblioteconomie. Traducere de Gh. Buluţă şi Silvia Nestorescu, Bucureşti, Editura Grafoart, 1 995 . I l . Simonescu, Dan - Biblioteconomie. Manual (. . . ), Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1979. 12. Simonescu, Dan; Buluţă, Gheorghe - Pagini din istoria cărţii româneşti, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1 98 1 . 1 3 . Stoica, 1. - Alma Mater Librarum, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1979 . 14. Teodorica, Eugenia - Metodologia de aplicare a normelor I.S .B.D.(S), Bucureşti, 1994 (B.C.U. Bucureşti). 1 5 . *** - Biblioteconomie. Manual. Bucureşti, A.B.P.P.R., " 1994. 16. *** � Clasificarea zecimală universală. Ediţie prescurtată. I Tabele; II Index alfabetic, Bucureşti, 1985 (I.N.I.D.) 17. *** - Consultaţii de biblioteconomie, Bucureşti, 1969. · 18. *** - Ghid de catalogare şi clasificare 'a colecţiilor bibliotecilor universitare, Bucureşti, 1976 (B.C.U. Bucureşti) 19. *** - Manual de biblioteconomie pentru biblioteci mici, Bucureşti, 1993 (A.B.B.P.R.). 20. * * * - Metodologie d� aplicare a normelor I. S.B.D., Bucureşti, 1994 (B.C.U. Bucureşti). 2 1 . *** - SR ISO 2789 Statistica internaţională de bibliotecă. 22. *** - STAS 12629/1 - 7 - _8 8 Descrierea bibliografică a documentelor. 23 . *** - STAS 12855 - 90 Prezentarea titlurilor de colecţii. 24. *** - STAS 6158 - 90 Referinţe bibliografice. Structură, formă şi conţinut. 25. *** - STAS 8636/1 - 89 Reguli de ordonare alfabetică în cataloage şi bibliografii . 209
r
Săluc Horvat
26. ***, - STAS 107 1 1 - 89 Reguli generale pentru elaborarea şi dezvoltarea tezaurelor monolingve. 27. *** - STAS 53 09/1 - 5 - 89 Transliteraţia şi alfabetul latin.
210
Introducere ln biblioteconomie
CuPRINS CUVÂNT ÎN"AINTE
............................................................................
L INTRODUCERE ÎN" BffiLIOTECONOMIE BIBLIOWGIA
..................................
. . . .... ....... ......................................•........... . . ...........
RAMuRILE BIBLIOWGIEI
Scrisul Cartea Tiparul Biblioteca Sistemul bibliotecilor din România
:........ . . . . 7
....................
. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . .. . . . . . ..... . . . . . . . . . . . . . ....... . . . . . . . . . . ...... . . . . ....... . . . . . . . .......
....... . ................. ..... ....... ........ ...... .................. ... ......... .......... . .
..... ........ . . . . . . . ......... . . . . . ......... . . . . . . . . ............ .............................
.............. .................................... .......... ............................
ROLUL ŞI FUNCŢIILE BIBLIOTECII
.. ......... . . . . . . . . . . ....... .. ......... ..... ......
.....................................•......................
n CONSTITUIREA SI DEZVOLTAREA COLECŢIILOR
PLANUL DE DEZVOLTARE A COLECŢIILOR
..........
...... . . . . . . . . . . . . ..... . . . . . .............. .....
DEZVOLTAREA COLECŢIIWR BIBLIOTECII ŞCOLARE
....................... ..........
SURSE DE INFORMARE FOLOSITE ÎN DEZVOLTAREA COLECŢIIWR CĂI PRIN CARE SE REALIZEAZĂ DEZVOLTAREA COLECŢIIWR
. . ....... ....
....................
..... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ........... . . . . . . . . .. . . .......................
EVIDENŢA ŞI uRMĂRIREA COMENZIWR
..................................................
m EVIDENŢA PUBLICAŢIILOR. EVIDENŢA PRIMARĂ
7
8 10 10 14 15 18 23
... ............ .................................•.. ...... ....•...........
EVOLUŢIA SCRISULUI, CĂRŢII, TIPARULUI ŞI BIBLIOTECIWR
PRACTICA AClllZIŢIIWR
5
.................................................
...•.... ........ . . . . .........•. .............. .......... ........ ...............
EVIDENŢA INDIVIDUALĂ.,
. . . . . . . . • . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . • . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . •.
EVIDENŢA PUBLICAŢIIWR SERIALE
.......... ................. ...... .... .............. . ....
25
27
30 31 33 34 36 37 38
39 40 41
42 42 CASAREA PUBLICAŢIIWR 42 VERIFICAREA COLECŢIILOR BIBLIOTECII (INVENTARIEREA) 44 PREDAREA ŞI PRELUAREA GESTIUNII BIBLIOTECII . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45
ELIMINAREA PUBLICAŢIIWR DIN EVIDENŢELE BIBLIOTECII TRANSFERUL PUBLICAŢIIWR
...... ......... .......
....... ............. ......... ....... ...... . . . . . . . . . .... ..........
. . . . . . . . ............ . . . ......... . . . . . . . . ............ ..................
........ . . . . . . . . .....
r
Săluc Horvat IV. CATALOGAREA DOCUMENTELOR ....... .............................. 47
48 Elementele descrierii bibliografice . .. . . 48 REGULI DE DESCRIERE . .. . . 50 TIPURI DE DESCRIERE :.................................................... ................ 54 STRUCTURA DESCRIERII BIBLIOGRAFICE . . . 60 Vedeta ."....... 60 Descrierţa bib.liografică a publicaţiilor monografice ... . 74 Descrierea monografiilor fn mai multe volume . . . 92 Descrierea fn sistem automatizat . . 96 DESCRIEREA PUBLICAŢULOR SERIALE 96 Schem"a descrierii publicaţiilor seriale .. . . . 97 . Reguli privind specificarea elementelor fn zonele descrierii . . . . . . 98 bibliografice a publicaf;ilor seriale . Zonele descrierii bibliografice . . . . . . . . . . . . . ; . . ................... ............... 99
DESCRIEREA BIBLIOGRAFICĂ A DOCUMENTELOR .........
...... . . . . ...........
••• . . . . . .• . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
................
............
...........
.......
...
...
..........
.......................
.......
........ .................
........
...........
..
.. ......................... ............ ..............................................
......
.......
.................
.............
....
........................
.....
........
..............
..•...................•... ...........................
.......
.......
..
.
....
..............
............
.
....... ....
............
......
....
....
.
...
DESCRIEREA PUBLICAŢIILOR MONOGRAFICE VECHI . .
. . . ........... ...............
1 15
DESCRIEREA BIBLIOGRAFICĂ A MATERIALELOR AUDIOVIZUALE ŞI A ALTOR TIPURI DE DOCUMENTE
.......
.
....
.
............
. . . . . . . . : ............ ..........................
1 17
V. CLASIFICAREA PUBLICAŢIILOR ............................ ............ 119 CLASIFICAREA DE BIBLIOTECĂ ŞI CLASIFICAREA ŞTIINŢE LOR SISTEME DE CLASIFICARE DE BIBLIOTECĂ
........
.
..... ....
......... . . ......... ... ...
CLASIFICAREA ZECIMALĂ UNIVERSALĂ (C.Z. U.)
.
.. .
......
.....
.
...
. . . .. . . .. . . . Aplicarea C.Z. U. fn România .. . . . .. . . . . .. . . . Structura C.Z. U. Instrumente de lucru........ ............................ .................................. Operaţiunea de clasificare.............. .......... ............ .......... .. ..... ........ ALTE SISTEME DE CLASIFICARE . . ... . .. . . . . .. . Clasificarea Bibliotecii Congresului S. U.A . ............... .................... Clasificarea Cutter.......... ........................................ ...................... Clasificarea Ranganathan (colon clasifica/ion) . .. . . Clasificarea bibliotecar-bibliografică sovieticit . . .. .. Indexarea coordonată; . . .. . . .. . . . ...........
..
....
........
..
.............. .....
........
.......
..
.......... ....
.
............
.........
...
......
....
.
. .
..
....
.....
. . . . . . . . . . ..
... .
.
.
.....
..
.......
.......
.............
..
.....
.......
...
...
.......
.....
........
....
...
....
.
....
....
..
.... ....
.
......
.
..
....
.............
.
...
•••••
145
. . . . . 146 . : .................. 148 ................................. 153
.........
.
. . ............
CATALOGUL ALFABETIC PE NUME DE AUTORI ŞI TITLURI CATALOGUL SISTEMATIC DUPĂ SISTEMUL C.Z.U.
.
.......
VL ORGANIZAREA CATALOAGELOR DE BffiLIOTECĂ STRUCTURA SISTEMULUI DE CATALOAGE .
.
........
119 121 123 124 125 134 I34 136 13 7 138 138 139 140
.
...
....
...
..
l
Introducere in biblioteconomie CATALOGUL PE SUBIECTE
. . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
157
CATALOGUL TOPOGRAFIC · · · · · · · · · ······ · · · · · · · ····· · · · · · · · · ·· · · · · · · · · · · · · · · · · · · · · · · · · · · · · · · 158
Vll. ORGANIZAREA ŞI AŞEZAREA COLECŢDLOR... . ...
SISTEME DE AŞEZARE A PUBLICAŢIILOR Sisteme formale . ......
Sisteme structurale
...........
.
... .................. ................
.
... .
.. . 161
..........
... ............... ....... .. ...................... .........
...........................
..
............
ORGANIZAREA FONDURILOR DE PUBLICAŢII
vm COTAREA PUBLICAŢill.OR
..
.....
.
......
.
................
...............................
.
...
.
......
�
• • ••••••••••.•••• ••••••••••••••••••••.•••••
. .. .. Cotarea sistematico-alfabetică .. . . . . . . .. . .. .. . . . Cotarea pe formate
SISTEME DE COTARE
...............
.
.. ....... ............
.
.
.
.
.
.
.....
..
............................ ........
IX. CQNSERVAREA COLECŢm.OR
.
.
....
.
..
...
..
�. 168
..
.
...........
..
.
...........
..... ............. .................
••••••.•••••••••••••••
X. SPAŢIUL ŞI MOBll.IERUL DE BmLIOTECĂ XL BffiLIOTECARUL
. ..
.. ....
......
�···················
••••.•••••••••..••.•••
•.••••••••••..•••••••••••••.••••••••••••••.••••••••••••••••••••••••
:xn ASOCIAŢll PROFESIONALE .
. . ...
.. ...
.
...
.... .
..
....
... .. . ..
.
. . ..
�.
.
.... . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .............
.
.............................
.
........... ............. .............
.
... . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cunoaşterea nevoilor de lectură Modalităţi de indrumare a lecturii..
.............................
.
........
......................
..... ......... .... ... .... ......
XIV. COMUNICAREA COLECŢDLOR
.
. . . ... ..
.
.
......
••••.•••.•••••••••.••••••••••••••••••••
RECUPERAREA PUBLICAŢIILOR DE LA CITITORI
172 175 177
..
••••••••••...•••
INSTRUIREA CITITORILOR
169 169 169
.... .. 179
xm. ACTIVITATEA BffiLIOTECll CU CITITORll ACTIVITĂŢI cu CITITORII . .
163 163 165 166
.... ....................... ...........
180
180 180 181 183 188
189
EVIDENŢA CITITORILOR ŞI A LECTURII . . . . . . . . . . . . ... ............ . . . . . . :................ 189
XV. AUTOMATIZAREA ŞI INFORMATIZAREA îN BffiLIOTECĂ
•••••••••.•••••••••.•••••••••••••..•••••••••••••••••••••••••••••••••..••••••••••.
RESURSELE MATERIALE
...
.
............
.
. . . . . . . ....
.
............................
..
...
.
...
.
.. . .
Aparatura destinată prelucrării şi gestionării informaţiilor calculatorul electronic .. . . Peri.ferice ...
..
...
.
.......
...... ......... .........
.
......................
..................... .............. .............. .................. .... ....... . . . . . . . . .
REsURSELE soFTWARE
... .•............•...............................•......................
191
191 192 196 198
Sdluc Horvat A lgoritmi şi limbaje de programare Aplicaţiile P. C
........................ .......................
. .. .. . . . . . . ............. ......... ..............................................
CoMUNICAREA INFORMAŢIILOR
................... . . . .....................................
Poşta electronică sau E-mail Poşta prin voce sau V-mai/
................... ......................................
...... .......... ..... . ......................................
Faxul
............................. ........................ . . ......................................
COPIEREA ŞI MULTIPLICAREA DOCUMENTELOR
Copiatoare/e CoNSUMABILE
..................................... .•...................•............•............
RESURSELE UMANE
.......•.............
.'
.............................•............•............
XV. BmLIOGRAFIE SELECTIVĂ .. ..
CUPRINS
.......................••............
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .
......
.. .. ..
......
... ... ..
......
�
..
. .....
... 207
•••••••••••••••..•••••••••••••••••••••••..•••..••••• ••••••••••••••••••••.•••• •••••••••••
ANEXE COLOFON
198 199 202 203 204 204 205 206 206 207
210
A n exa 1
SCHEMA ELE.MENTELOR DESCRIERIIŞI A P U N CTl J A I ' J I ·. I OBLIGATORII RECOMANDATE DE ISBD(S)
1 . Zon a titlului şi n
mcnţiunii de
responsabilitate
2. 7.Alna ediţ iei
3. Zona datei
specifice anumitelo r rli de documente
1.4
titlu
Informaţii despre
r
4. Zona datelor de publicare, difuzare şi/sau producere f"azică (adresă bibliografică)
6." Zona seriei
(colecţiei)
11
4.3 Menţionarea iuncţiei de editor, difuzor
6.9 l�or��i �re titlul subseriei 6. 10 Menţiuni de responsabilitate referitoare la titlul
(Titlu-cheie - nu-se utilizează în descrierea publicatiilor
8. Zona numărului
standard (sau _.t număr), a modalităţilor ft procurare, a preţului
8.2
�------�����--J o
Anexa 2 Fişă m odel U N IMARK
NR. STST . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . SIGLA. COTA. .
...
.
. . . . .
NR. INV. D . ..
N R. IN V . S . . .
.
. N R. EX EMPL . .
. . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . .
. . . .
. . . .
. . .
..........
. . . . . . . . .
.........
. . . . . .
.
.
.
. . . .
.
. . .
. . . .
.
.....
. . . . . .
. .
.....
.
.
NlV. B IB L . . . . . . . . . . . .
N R . VOLUME . . . . . . .
....
..
.....
. . . . . . . . .
..
.
. . . .
. . . . .
. . . .
.
. . .. .
....
. . . .
.
. . .
. . .
. . . . .
.
.
.
..
..
. .
NR. I NV.T . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . AUTOR . . . . . . . . . . . . . . . .
, .......
.
....
.
. . . . . . . . . . . . .
.
. . .
.
. . . . . . .
. . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
AUTOR C OLECTIV . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . TJTLU . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
ED I Ţ J E
. . . . . . . . .
.. . .. . .
.
. . . .
. . . .
. . . . . .
RESPONSABIL ED IŢIE
..
. . . . .
.
. . .. . ..............
...
.
. . . . . . . . . . . . . .
.
. . .
. . .
. . . .
.
. . . . . . . .
. .. . .
.
....
. . . .
.
. . . .
. ... . . .
...
.
. .
. . ..
..
. .
ŢARA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . LOC . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
EDITURA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
.'. . . . . . .
. . ..
AN . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . DATA l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . DATA2 . . . . . . . . . . . . . . . . . . :
NR. PAG .
..............
I LUSTRAŢII...
..
.
. . . . . . . .
. . .
.
. . . . . . . .
. PREŢ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
.
.
ISBN
... ...
. D IMENS lUN E
. . . . .
.
.
MAT. ÎN SOŢ ITO R . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
....
.
.
.. .
. . .
. . . . . . . . . . . . . . . . .
.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .......... .... . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . ..
CZU . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . CZU B . . . . . . . . . . . . . . . .
.
AUT. PERS.V ED COMPL. . . . . . . . : . .
. . . . . . .
.
AUT.COLECT.VED.COMPL.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
.
.
.
......
. . ..
..... ......
.
. . .
. ... .
TITLU COLECŢJE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . CARTE STRĂINĂ . . . . . LIMBA LUCRĂRI L. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
.
.
DAT A INTROD . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . DESCRIPTOR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
.
NOTE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
.
VOLUME . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
r
Anexa 4
S'fA'NDARDE DE STAT PRIVIND ACTIVITATEA BlllLIOTECAltĂ DE INFORMARE DOCUl\·t ENTARĂ
ŞI
Dai:. Intrării in vlgnare
STAS
DENUMI REA
5309/1·89
Cnn,•er$ia $trierilor nelat1ne. Tran.llilcra(ia caraclcrelor chirillţc sla\:C in cnr3tlcre lntine
1')8'}.07·111
530912·18
Translitera(ia in alfabclul latin. Translitcra!ia caracrcrclor grec�ti
197S·Il6·0l
530913·87
Conversia scrierilor nelatine. Translitcra(ia caracterelor arabe in caractere laline
5309/4·87
Conversi a scrierilor nclarine. Translilera(ia caraclerclo� ebraice i!l caraelere laline .
1987-Cle'i·Ol
530915·81
Coftvtrsia scricrilo.r nelaline. Transcrierea t.1racterelor chineze
1987·06·01
6072-88
Prezenlarea cuprinsului publicatiilor periodice
1988· 07-01
6073-88
Prezentarea rcdac(ionalll a publica(iilpr periodice
l.911S· 07.()1
6074-81
Informare 'i doc:umcnlarc:. Preicurtarca ridurilor publica(iilor·in scrie·
1987·06-0J
1981-l l-01
6075-73
Public:.1(ii periodice. MaRfCia bibliografică
1973-10-01
6158·90
Referinte bibliografice. Srrucrurll, forntă fi continut
1990-06·01
6442·79
Rewmate pentru publ\�(ii �i doc:11mentare
1979·03·01
(,44)-88
Pru.cnlarea articolelor din public;.,liile periodice, �lin!ilice �i lehniee �i din allc public:.1tii $Crialc similare
1988-07-01
Informare 'i documentare. Indexuri de public:i'\ii
1976- 10-01
8254-76 11256-81
Informare ti documentare. Prescurtarea euvin l clor � 'expresiilor tipi« rolnăntflÎ �i $lrllinc din reFc:rinlcle bibliografice
1982-Cl9-0I
8301-81
1n(ormarc şi documenlare. Tcrminoll\gie
1981 -ll.'l-01
113SS-SS
lnrormarc �i dtwumenl:uc. fns·�tierca re microlilm a dalelor biblit•graficc 'i de calalog:ue
198.5·0!1-tll
Jnll\nn;'•rc �i dnl'llll1t'nl;trl.!. ( )rinduirc;J in ('al;alni!,UI ;,lfahc1ir r��� nume tk ;nl\nri �i 1Îi lu r i şi in in-kxnri
1'17 1 1 1 1 - l l l
J�C
�
Coduri pcruru reprc,,·nt an�a de numirilor de limhi
Î
M i cr n:i mc. t-.1irc pcntra_v<.crilicarca lizihililii,ii in rcr'lrnducc.rca rotngral1c5 a f.hlcumt;nlclor
Numcrol;,rc.a Uivii'.iunilor �i s.uhUivii'.iunilnr in
uoc;orrncnlclc �cri'c 9'J05·8l
HX�'ll-75 l0169·S5
1(),10 1 ·75
l n fo r 01ar c �i Uocumcnt>,rc. Documente de hrcvclc. Hcfcrintc hihliogralicc
10629-85
10091-11
1 1075-78
Documentare. Si,t c mul international pentru n urncrol;rrca
1975-tl8-01
ISBN
Reguli gcncmlc pe.ntru elaborarea �i dezvoltarea tcz01urclor rnonolin!J''C
Prezentarea dalclor
pc bandă m ;1gnet ic•i pentru
Numerotarea inl�rna[ională s1andardi1.11ă a p u bl ica\i ilor seriale ISSN
\1JlN·02·01
SlaiÎ�Iica tlc bibliotecă
19H5-08-0I
Informare �i documentare. Micn>cO(lii gclatino-argcnticc pc li!m. Prelucrare şi conse rvare pcnlru arhh·arc Microwpii
de lilrn de 35 mm pe n t r u .Jcscnc lehnicc
Informare şi Jocume nl arc. Microcopierca l.iarelor Documentare. Sun1ar
publicalii
1 25�·117
l!lSIJ-05-fll
IIJII-1·07-01
pc lilrn ncpcrforal de 35 mm
' 1 497-111
1985-()(i. ())
�chimbul tlc i n form al ii bibliogr;rficc
\Î ati�: S·1'l
I'Jo i · I I ·U I
19:;5.1J7·!ll
Micrnfrlrne. Microli�c transparente de formal A6,
107'J2-89
1?JHl3·111
Microlilrnarc. :O.Iicrofr-lmc de 16 """ �i de 35 mm �i bobi n ele lor de alimcnl;�rc �i de lectura
cu rep;rrtiiie uniforrmi �i cu rcJimtilic variabilă a imaginii
10746-84
I'JH2·m-01
Rcrcrtorii d e biblioteci � i ce nt re d e i n fo rm a re documentară 1?75-0J·Ol
c.\qilm
1 07 1 1 ·1>9
I!IN'•· I I J . i l l
In scrie
analitic penltu
Ani elUl micruti�dur tic mon<'l(rilfii �i publi<'alii saiak .
1977· 12·01
197ti·04-01
197'J· I \·OI
191!1·02-01
l 'l1!7·ll-4-0I
r
1
Micr'tf!r;tlic. TcrmÎf11l1nt•ic 1 259H-H7
12629/l.-88
Jnf<,rman..· t:.i documcnl:n··. Ml!tndc de �tn;ali z;' <1
docn mcntc nr. de dctcrmin;�rc a c!ln(inutului lc•r �i de sclcclnrt: a termenilor de indexare
l
11):<7-10- 01
Dc�cricrca bih1iogratic:1 a documcntcl()f.
Schema generală
Descrierea bibliogralic;i a documentelor. Pnhlicnţii'
121i29/3-SR
mnnog;aricc curcntt·
Descrierea hibliogralic;i a tlocumcntelnr. Publicatii seriale
J 262'l/4-&'!
Dc.,cricrcn bibliogra[jcii a tl cumcntclor. Publica(ii
1 21i29(5-R8
� monografirc vechi
1 11�-lkl-lll
l
198};-W-nt
Dcscricrc.1 bihliogralicii a documentelor. Publicatii
Ivlatcriale carll',ţ:raricc 1 262917-89
Descrierea bibli0gra!ică a documentelor.
Materiale audioviztwlc
19H'J-02-lll
1 2855-90
Descrierea titlurilor de colc.cl ii
1990--07-01
1 2943-91
Idcntilicarca hibliogralică BIBLID a contrihuliilor din publica\ ii �crialc şi publica\ ii monogralice
1991 -0.3-fl"o
E. 4 1 . Mobilier mr.talic 9782-74
9802/1-1\5
Mobilier metalic pentru biblioteci publice. Dulap fişier tip A Mobilier cu st:hclet metalic pentru biblioteci publice.
Masli
91!02/2-85
de lectura
pentru copii.
Mobilier cu schelet metalic pentru biblioteci publice.
Masă de lectură pentru udulli tip A
!974-fiR-111 1�1!\5-(14.(11 1 '185-04-01
K. 42. Mobilier
•IS4 11�-R4
Mobilă pentru bihli(>tcci publice. tip A/M ·SR 10/87/
Raft inalt
Mobilă pentru Raft de n>ijloc 1 Mobit:\ pe n t r u
hihlic•lc�i publice. tip A/M· SR IO/Il71 hibliNcci puhli-:-:.
Rafl ptntr u publicatii pcri,t
1 'IH4-0.\-tl l
1
Introducere în biblioteconomie
COLOFON
Cartea "Introducere în Biblioteconomie" a apărut sub egida ABIR. - Asociaţia Bibliotecarilor din învăţământ din România şi s-a tipărit în anul 1996, la Editura Grafoart din Bucureşti. Culegerea computerizată a fost realizată de Florica Loi, tehnoredactarea Cristian Şulea şi Oana Crăciun, copena Oana Crăciun, lector Augustin Cotmuţa. Aducem şi pe această cale mulţumirile noastre d-lui conf. dr. Ioan Stoica, care a scris prefaţa cărţii d-lui Mircea Regneală şi d-nei Victoria Vulpe - referenţii acesteia, precum şi colegilor: prof. univ. dr. Victor Iancu, prof. Maria Maxim, Florica Loi, ing. Oana Crăciun şi studentul Cristian Şulea, care m-au ajutat la realizarea cărţii. Mulţumirile noastre tuturor colegilor din bibliotecile din învăţământ care m-au îndemnat să scriu acest manual şi Editurii Grafoart care a tipărit cartea. ·