Curs Igiena Si Prim Ajutor

Lector univ. drd. DOINA MUREŞAN

IGIENĂ ŞI PRIM AJUTOR ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT Curs în tehnologie IFR

1

Fundaţiei România de Mâine , 2012 © Editura Fundaţ http://www.edituraromaniademaine.ro/

Editur ă recunoscută recunoscută de Ministerul Educa ţ iei, iei, Cercet ării, Tineretului ional al Cercet ării Ş tiin tiin ţ ifice ifice şi Sportului prin Consiliul Na ţ ional din Învăţământul Superior (COD 171)

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ţionale a României Mureşan – Igienă şi prim ajutor în educa ţie fizică şi sport /Curs în tehnologie IFR autor: Doina Mureş Bucureş Bucureşti, Editura Fundaţ Fundaţiei Români Româniaa de de Mâin Mâinee, 2012 ISBN 978-973-163-888-1

Reproducerea integrală integrală sau fragmentar ă, prin orice formă formă şi prin orice mijloace tehnice, este strict interzisă interzisă şi se pedepseş pedepseşte conform legii.

Ră spunderea spunderea pentru pentru con con ţ inutul inutul şi originalitatea textului revine exclusiv autorului/autorilor.

2

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

DOINA MUREŞAN

IGIENĂ ŞI PRIM AJUTOR ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT – Curs în tehnologie IFR –

Realizator curs în tehnologie – IFR

Lector univ. drd. DOINA MUREŞ MURE ŞAN

EDITURA FUNDAŢ FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureş Bucureşti, 2012 3

4

CUPRINS

INTRODUCERE …………………………………………………………………….

7

Unitatea de învăţare 1 IGIENA BAZELOR SPORTIVE 1.1. Introducere....................................................................................................................................... 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare............................................................................. 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare........................................................................................................ 1.3.1. Definiţia şi clasificarea bazelor sportive............................................................................. 1.3.2. Normele igienico-sanitare generale ale bazelor sportive.................................................... 1.3.3. Normele igienico-sanitare speciale ale bazelor sportive.................................................... 1.3.3.1. Pentru sălile de sport............................................................................................ 1.3.3.2. Pentru terenurile sportive..................................................................................... 1.3.3.3. Pentru bazinele de înot......................................................................................... 1.3.3.4. Pentru anexele social-sanitare............................................................................... 1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare.......................................................................................

9 9 10 10 10 11 11 12 13 13 14

Unitatea de învăţare 2 IGIENA INDIVIDUAL Ă ŞI A ECHIPAMENTULUI SPORTIV. IGIENA ACTIVIT ĂŢILOR ŞCOLARE ŞI EXTRAŞCOLARE 2.1. Introducere....................................................................................................................................... 2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare............................................................................. 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare......................................................................................................... 2.3.1. Igiena individuală................................................................................................................. 2.3.1.1. Igiena pielii şi a anexelor sale................................................................................ 2.3.1.2. Igiena ochilor, nasului, gurii, urechilor.................................................................. 2.3.2. Igiena echipamentului sportiv.............................................................................................. 2.3.3. Igiena activităţilor şcolare................................................................................................... 2.3.4. Igiena activităţilor extraşcolare........................................................................................... 2.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare.......................................................................................

17 17 18 18 18 19 19 20 21 21

Unitatea de învăţare 3 ACŢIUNEA FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA ORGANISMULUI. CĂLIREA ORGANISMULUI 3.1. Introducere....................................................................................................................................... 3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare.............................................................................. 3.3. Conţinutul unităţii de învăţare......................................................................................................... 3.3.1. Acţiunea factorilor de mediu asupra organismului.............................................................. 3.3.1.1. Acţiunea aerului.................................................................................................... 3.3.1.2. Acţiunea apei........................................................................................................ 3.3.1.3. Acţiunea solului................................................................................................... 3.3.2. Călirea organismului..................................................................... ...................................... 3.3.2.1. Principiile călirii organismului......................................................................... ..... 3.3.2.2. Călirea cu ajutorul aerului...................................................................................... 3.3.2.3. Călirea cu ajutorul soarelui.................................................................................... 3.3.2.4. Călirea cu ajutorul apei.......................................................................................... 3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare......................................................................................

24 24 25 25 25 26 26 27 27 27 28 28 29

Unitatea de învăţare 4 ALIMENTAŢIA OMULUI S ĂNĂTOS ŞI A SPORTIVULUI 4.1. Introducere...................................................................................................................................... 4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare............................................................................. 4.3. Conţinutul unităţii de învăţare........................................................................................................ 4.3.1. Raţia calorică alimentar ă..................................................................................................... 4.3.2. Substanţele alimentare........................................................................................................

32 32 33 33 33 5

4.3.2.1. Proteine.................................................................................................................. 4.3.2.2. Lipide..................................................................................................................... 4.3.2.3. Glucide................................................................................................................... 4.3.2.4. Săruri minerale....................................................................................................... 4.3.2.5. Vitamine................................................................................................................. 4.3.2.6. Apă........................................................................................................................ 4.3.3. Valoarea nutritivă a alimentelor.......................................................................... ................ 4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare................................................................ .......................

34 34 35 35 36 37 38 39

Unitatea de învăţare 5 NOŢIUNI GENERALE DE PRIM AJUTOR. LEZIUNI ALE ŢESUTURILOR MOI. HEMORAGII 5.1. Introducere....................................................................................................................................... 5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare............................................................................. 5.3. Conţinutul unităţii de învăţare........................................................................................................ 5.3.1. Noţiuni generale de prim ajutor........................................................................................... 5.3.1.1. Etapele acordării primului ajutor........................................................................... 5.3.1.2. Asepsie, antisepsie................................................................................................. 5.3.1.3. Proceduri termice.................................................................................................. 5.3.1.4. Pansamentul.......................................................................................................... 5.3.1.5. Bandajul................................................................................................................. 5.3.2. Leziuni ale ţesuturilor moi.................................................................................................... 5.3.2.1. Contuzii.................................................................................................................. 5.3.2.2. Plăgi....................................................................................................................... 5.3.2.3. Arsuri..................................................................................................................... 5.3.2.4. Deger ături............................................................................................................... 5.3.3. Hemoragii............................................................................................................................. 5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare........................................................................................

41 42 42 42 42 43 43 43 44 45 45 46 46 47 48 52

Unitatea de învăţare 6 LEZIUNI ARTICULARE ŞI OSOASE. POLITRAUMATISME 6.1. Introducere...................................................................................................................................... 6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare............................................................................. 6.3. Conţinutul unităţii de învăţare........................................................................................................ 6.3.1. Leziuni articulare................................................................................................................. 6.3.1.1. Entorse................................................................................................................... 6.3.1.2. Luxaţii................................................................................................................... 6.3.2. Leziuni osoase..................................................................................................................... 6.3.2.1. Fracturi.................................................................................................................. 6.3.3. Politraumatisme.......................................................................... ........................................ 6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare.....................................................................................

55 55 56 56 56 56 57 57 59 60

Unitatea de învăţare 7 LEZIUNI GENERALE PROVOCATE DE TEMPERATURA MEDIULUI EXTERN. STOPUL CARDIO-RESPIRATOR. ÎNECUL

6

7.1. Introducere....................................................................................................................................... 7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare.............................................................................. 7.3. Conţinutul unităţii de învăţare......................................................................................................... 7.3.1. Leziuni generale provocate de temperatura mediului extern............................................... 7.3.1.1. Insolaţia................................................................................................................ 7.3.1.2. Hipertermia........................................................................................................... 7.3.1.3. Hipotermia............................................................................................................. 7.3.2. Stopul cardio-respirator...................................................................................................... 7.3.2.1. Stopul respirator..................................................................................................... 7.3.2.2. Stopul cardiac........................................................................................................ 7.3.3. Înecul................................................................................................................................... 7.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare................................................................ .......................

63 63 64 64 64 65 65 66 66 67 68 69

R ĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE

71

INTRODUCERE

Cursul de IGIENĂ ŞI PRIM AJUTOR îşi propune să abordeze noţiunile de bază ale igienei, alimentaţiei şi primului ajutor şi importanţa cunoaşterii acestora. Igiena este ştiinţa păstr ării sănătăţii colectivităţii. Igiena se ocupă cu studiul factorilor externi (apă, aer, sol, îmbr ăcăminte, locuinţă etc.) şi al efectelor acestora asupra organismului uman. Pe baza acestor studii se elaboreaz ă norme sanitare care trebuie respectate în toate domeniile de activitate. Igiena alimentaţiei studiază efectele favorabile ale nutriţiei asupra stării de sănătate, reducând riscul ca produsele alimentare să devină dăunătoare pentru om. Igiena copiilor şi tinerilor este o ramur ă a igienei care, ţinând cont de particularităţile specifice diferitelor perioade de vârstă, studiază efectele factorilor externi în vederea susţinerii proceselor de creştere şi dezvoltare. Există numeroase situaţii în care oamenii se îmbolnăvesc subit sau se accidentează la domiciliu, la locul de muncă, în tabere sau excursii, pe timpul deplasării cu diferite mijloace de transport, în cazul unor calamităţi naturale (inundaţii, cutremur, alunecări de teren, înză peziri, etc.), în timpul întrecerilor sportive, al lecţiilor de educaţie fizică în şcoală, antrenamente. Experienţa a ar ătat că de modul în care sunt acordate primele îngrijiri medicale depinde evitarea apari ţiei unor complicaţii ulterioare grave, sau chiar salvarea vieţii accidentatului. Pentru obţinerea acestui deziderat sunt necesare câteva noţiuni teoretice şi practice, f ăr ă de care intervenţia de prim ajutor ar putea avea efecte negative. Lucrarea se adresează atât studenţilor de la facultăţile de profil, cât şi diverselor categorii de profesori de educaţie fizică şi specialiştilor din domeniul sportului de performanţă sau al sportului pentru toţi.

Obiectivele cursului: cunoaşterea normelor igienico-sanitare care trebuie aplicate de speciali ştii domeniului (profesori, instructori, antrenori, practican ţi ai exerciţiilor fizice, sportivi) pentru păstrarea sănătăţii, pentru menţinerea şi dezvoltarea capacităţii de efort; − prezentarea şi aprofundarea noţiunilor de bază privind alimentaţia omului sănătos, prin cunoaşterea componentelor corecte din punct de vedere cantitativ şi calitativ, necesare susţinerii atât a metabolismului bazal, cât şi a efortului fizic; − prezentarea modalităţilor de prevenire şi a principiilor şi măsurilor care stau la baza acordării primului ajutor în cazul în care accidentul s-a produs. −

Competenţe conferite După parcurgerea acestui curs, studentul va avea cuno ştinţe şi abilităţi privind: − familiarizarea cu principiile igienico-sanitare de organizare a activit ăţilor fizice; − familiarizarea cu principiile de întocmire a raţiilor alimentare adaptate fiecărui individ; − formarea abilităţilor de aplicare a mijloacelor şi tehnicilor de prim ajutor; − competenţe de cunoaştere şi înţelegere: să cunoască şi să folosească noţiunile specifice disciplinei; − competenţe de explicare şi interpretare: să explice şi să realizeze raţii alimentare adaptate fiecărui individ şi măsuri de prim ajutor specifice; − competenţe instrumental-aplicative: să alcătuiască, dirijeze şi evalueze necesitatea şi aplicarea măsurilor de prim ajutor; − competenţe de comunicare-relaţionare: să folosească terminologia disciplinei; să comunice şi să colaboreze cu partenerii; să aplice cunoştinţele acumulate în situaţii profesionale diferite.

Resurse şi mijloace de lucru Cursul dispune de manuale scrise, supuse studiului individual al studen ţilor, precum şi de material publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, necesare întregirii 7

cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convoc ărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate. Activităţile tutoriale se pot desf ăşura după un plan tematic, prin dialog la distanţă, pe Internet, dezbateri în forum, r ăspunsuri online la întrebările studenţilor în timpul e-consultatiilor, conform programului.

Structura cursului Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare: Unitatea de învăţare 1. Unitatea de învăţare 2. Unitatea de învăţare 3. Unitatea de învăţare 4. Unitatea de învăţare 5. Unitatea de învăţare 6. Unitatea de învăţare 7.

IGIENA BAZELOR SPORTIVE (2 ore) IGIENA INDIVIDUALĂ ŞI A ECHIPAMENTULUI SPORTIV. IGIENA ACTIVITĂŢILOR ŞCOLARE ŞI EXTRAŞCOLARE (2 ore) ACŢIUNEA FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA ORGANISMULUI. CĂLIREA ORGANISMULUI (2 ore) ALIMENTAŢIA OMULUI SĂNĂTOS ŞI A SPORTIVULUI (2 ore) NOŢIUNI GENERALE DE PRIM AJUTOR. LEZIUNI ALE ŢESUTURILOR MOI. HEMORAGII (2 ore) LEZIUNI ARTICULARE ŞI OSOASE. POLITRAUMATISME (2 ore) LEZIUNI GENERALE PROVOCATE DE TEMPERATURA MEDIULUI EXTERN. STOPUL CARDIO-RESPIRATOR. ÎNECUL (2 ore)

Teme de control (TC) 1. Organizarea activităţii de educaţie fizică şi sport într-o bază sportivă simplă, respectând normele igienico-sanitare adecvate (la alegere tipul de bază sportivă). 2. Organizarea activităţii de educaţie fizică şi sport într-o bază sportivă complexă, respectând normele igienico-sanitare adecvate (la alegere tipul de baz ă sportivă). 3. Organizarea activităţii şcolare pentru elevii din clasa I, respectând normele igienico-sanitare adecvate. 4. Organizarea unei excursii respectând normele igienico-sanitare adecvate. 5. Organizarea unei tabere respectând normele igienico-sanitare adecvate. 6. Alcătuirea regimului alimentar pentru un gimnast. 7. Alcătuirea regimului alimentar pentru un halterofil. 8. Alcătuirea regimului alimentar pentru un şahist. 9. Acordarea primului ajutor în cazul politraumatismelor (cu exemplificare pe fiecare tip de leziune prezentă). 10. Acordarea primului ajutor în cazul unui stop cardio-respirator provocat de înec în ap ă sărată.

Bibliografie – – – –

Baker, R., Bass, D., Primul ajutor în caz de urgen ţ e în familie, Editura Aquila’93, 2007. Mincu, M., Cocora, D., Mănescu, S., Igiena, Editura Universul, Bucureşti, 2000. Mureşan, D., Prim ajutor medical , Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008. Vâjială, G.E., Igienă şi evaluare biologic ă, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2000.

Metoda de evaluare Examenul final se susţine sub formă electronică, pe bază de grile, iar nota finală se stabileşte ţinându-se cont şi de activitatea şi evaluările pe parcurs ale studentului, conform cu preciz ările din Programa analitică şi din Calendarul Disciplinei. 8

Unitatea de învăţare 1 IGIENA BAZELOR SPORTIVE

Cuprins: 1.1. Introducere 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare 1.3.1. Definiţia şi clasificarea bazelor sportive 1.3.2. Normele igienico-sanitare generale ale bazelor sportive 1.3.3. Normele igienico-sanitare speciale ale bazelor sportive 1.3.3.1. Pentru sălile de sport 1.3.3.2. Pentru terenurile sportive 1.3.3.3. Pentru bazinele de înot 1.3.3.4. Pentru anexele social-sanitare 1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

1.1. Introducere Igiena este ştiinţa păstr ării sănătăţii colectivităţii. Igiena educaţiei fizice şi sportului este parte integrantă din igiena generală, având obiectiv principal stabilirea normelor igienico sanitare ale activităţilor de educaţie fizică şi sport pentru ca acestea să influenţeze pozitiv creşterea şi dezvoltarea, starea de sănătate şi capacitatea de efort a practicanţilor acestor activităţi. În acest capitol sunt prezentate elementele de bază, din punct de vedere igienic, necesare organizării activităţilor de educaţie fizică şi sport.

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unit ăţ ii de învăţ are: definirea normelor igienico-sanitare; cunoaşterea normelor speciale ale bazelor sportive. Competen ţ ele unit ăţ ii de învăţ are: La sfâr şitul acestei unităţi de învăţare, studenţii: – se vor familiariza cu principiile igienico-sanitare, de organizare a activităţilor fizice, legate de bazele sportive; – vor şti să folosească terminologia specifică. − −

9

Timpul alocat unităţii: 2 ore

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare 1.3.1. Defini ţ ia şi clasificarea bazelor sportive Baza sportivă este o construcţie sau o amenajare specială, permanentă sau temporar ă, dotată cu aparatur ă corespunzătoare practicării sportului şi anexe social-sanitare adecvate. Bazele sportive se clasifică în funcţie de trei criterii: 1) felul construcţiei: – baze sportive deschise, în care activitatea sportivă este legată de anotimp (stadioane, terenuri sportive, pârtii de schi); – baze sportive închise, în care activitatea sportivă se poate desf ăşura tot anul (săli sportive, bazine acoperite). 2) Persoanele care au acces la baza sportivă respectivă: – baze sportive studenţeşti, şcolare; – baze sportive ale unei instituţii, întreprinderi; – baze sportive judeţene, or ăşeneşti, comunale. 3) Amploarea activităţii desf ăşurate: – baze sportive simple, în care se desf ăşoar ă un singur sport (săli de gimnastică; săli de box; terenuri pentru jocuri sportive); – baze sportive complexe, în care se practică mai multe ramuri de sport (parcuri sportive; complexe sportive). Baza sportivă include o serie de amenajări, clasificate astfel: 1) amenajări de bază: sala propriu-zisă; stadionul; bazinul; terenul; 2) amenajări auxiliare social-sanitare, care asigur ă o legătur ă directă cu activitatea sportivă: vestiar; sală de duşuri; cabinet medical; săli de refacere; 3) amenajări auxiliare administrative, care asigur ă condiţiile materiale necesare desf ăşur ării antrenamentului şi competiţiilor: clădiri administrative; cantină; magazii; ateliere de reparat echipamente şi materiale; 4) spaţii rezervate spectatorilor: tribune; anexe social-sanitare

1.3.2. Normele igienico-sanitare generale ale bazelor sportive Sunt valabile pentru toate bazele sportive, indiferent de tipul acestora. Aceste norme privesc următoarele elemente: 1) Alegerea terenului, ţinând cont de următoarele: solul trebuie să aibă granulaţii mari şi uniforme (porozitate mare), care asigur ă o permeabilitate bună a oxigenului; analiza chimico-bacteriologică a 10

solului, necesar ă identificării gradului de poluare şi a capacităţii de autopurificare; terenul să fie însorit şi uscat. 2) Amplasarea bazei sportive, ţinând cont de: puritatea aerului, temperatura aerului, direcţia vântului dominant, posibilităţile de alimentare cu apă potabilă şi pentru salubritate, existenţa căilor de acces şi comunicaţie. 3) Orientarea bazei sportive: bazele sportive deschise cu axul lung pe direcţia nord-sud şi vântul dominant să bată perpendicular pe baza sport; bazele sportive închise cu axul lung pe direcţia est-vest. 4) Evacuarea reziduurilor şi a apei murdare: spaţii speciale pentru gunoaie; deversarea apei murdare în reţeaua de salubrizare a localităţii, sau dacă aceasta nu există deversarea se face într-o apă curgătoare cu debit mare şi constant situată în apropiere sau prin drenaj pe o suprafaţă mare de teren la 40-50 cm adâncime în afara localităţii. 1.3.3. Normele igienico-sanitare speciale ale bazelor sportive 1.3.3.1. Pentru sălile de sport : 1) Podeaua: Să fie compactă, elastică, netedă, călduroasă, să atenueze zgomotul, să nu prezinte cr ă pături, să nu fie alunecoasă. Materialul ideal este lemnul de esenţă nu prea tare. Pentru întreţinerea igienică: obligativitatea intr ării în sală numai cu echipament adecvat; un covoraş umed la intrarea în sală; în fiecare pauză, ştergerea podelei cu o cârpă umedă; aparatele mobile să fie deplasate pe sus sau pe roţi; interzicerea folosirii sălilor pentru alt scop. 2) Pereţii: Să fie construiţi dintr-un material cu porozitate bună, care să permită o ventilaţie naturală; suprafaţa să fie netedă, f ăr ă ornamentaţii; să asigure o fixare solidă a aparatelor. Pentru întreţinerea igienică: pereţii pot fi acoperiţi cu vopsea în ulei sau că ptuşiţi cu lambriuri din material plastic, pân ă la 1,5-2 m de la podea; partea superioar ă a pereţilor şi tavanul se dau fie cu var amestecat cu ulei, fie cu vopsea în ulei. 3) Microclimatul: Microclimatul este dat de: – temperatura medie (16-18 0C; variaţiile de temperatur ă din sală să nu depăşească maxim 40-50 în 24 de ore), – umiditatea relativă (35-65%), – concentraţia de CO2 din aer (maxim 1%), – viteza curenţilor de aer din sală (maxim 0,5 m/secundă). Microclimatul se asigur ă printr-o corectă încălzire şi ventilare a sălilor sportive: – încălzirea se poate face prin sistemul local de încălzire (sobe; centrale), – pentru aprecierea ventilaţiei, se ţine cont de trei parametri: volumul ventilaţiei (cantitatea de aer necesar ă unui om într-o or ă); coeficientul de ventilaţie (de câte ori se schimbă aerul dintr-o încă pere într-o or ă; pentru sălile de sport se recomandă schimbarea aerului de 3-4 ori/or ă); cubajul (volumul necesar pentru o persoan ă într-o camer ă în care ventilaţia este suficientă; volumul de aer necesar unui sportiv într-o or ă este de 90 m 3). 11

Pentru menţinerea unor condiţii igienice de microclimat: interzicerea fumatului; saltelele vor fi confecţionate dintr-un material dens, umplute cu iarbă de mare sau păr. 4) Iluminatul: Iluminatul natural: ferestrele să fie amplasate spre sud, sud-est şi sud-vest, pentru a asigura o iluminare uniform. Pentru aprecierea aproximativă a iluminării naturale se folosesc: coeficientul de luminozitate (raportul dintre suprafaţa luminoasă a ferestrelor şi suprafaţa podelei; variază între 1/3–1/5 pentru sălile sportive); unghiul de incidenţă al razelor luminoase (unghiul format de orizontala dusă printr-un punct spre fereastr ă şi raza de lumină care vine în acelaşi punct, intrând prin marginea superioar ă a ferestrei; cu cât este mai mare, luminozitatea este mai bună; pentru sălile sportive = minim 30 0); unghiul de deschidere (este format din două linii drepte care pleacă dintr-un punct din mijlocul sălii: una trece pe la marginea superioar ă a ferestrei, iar cealaltă pe deasupra obstacolului care se află în apropierea sălii; cu cât este mai mare, cu atât iluminatul este mai bun; pentru sălile sportive = minim 8 0). Alţi factori care influenţează intensitatea iluminatului: culoarea pereţilor şi a tavanului – trebuie să fie în tonuri deschise, pentru a putea reflecta şi dispersa lumina solar ă (culoarea albă are un coeficient de reflectare de 85%, cea galben ă de 45%); calitatea geamurilor şi starea lor de cur ăţenie (luminozitatea este micşorată cu 25-30% de geamurile duble, 40% de cele murdare şi 80% de cele îngheţate). Iluminatul artificial: lumina să fie repartizată uniform; să aibă intensitate suficientă; să nu producă puncte str ălucitoare şi umbre; să nu degaje căldur ă; să nu prezinte pericol de accidentare; s ă nu vicieze aerul: Se prefer ă sursa de lumină fluorescentă reflectată din tavan. 5) Spaţiul de siguranţă: Este situat între marginile terenului şi pereţi sau tribună, cu o lăţime de 3 m. 6) Aparatura sportivă: Să corespundă cerinţelor sportului practicat. 7) Spaţiul pentru public: Se alocă 0,50-0,80 m/spectator. 8) Anexe social-sanitare: Să fie separate pentru sportivi şi public 1.3.3.2. Pentru terenurile sportive: 1) Solul: Să fie omogen, elastic, suficient de dur. Are compoziţii diferite în funcţie de sportul practicat pe terenul respectiv. 2) Dimensiunea: Conformă cu regulamentul sportului respectiv. 3) Spaţiul de siguranţă: Minim 3 m. 4) Aparatele sportive: Să corespundă sportului practicat. 5) Spaţiul rezervat publicului: 0,50-0,80 m/spectator. 6) Anexele social-sanitare: Diferite pentru sportivi şi public. 12

1.3.3.3. Pentru bazinele de înot : Bazine de înot descoperite : sunt de două tipuri: – f ăr ă construirea unui bazin propriu-zis, de obicei pe malul unei ape curgătoare (în mediul rural); – cu bazin construit special (în mediul urban). În mediul rural: apa să nu fie poluată; să fie situat în amonte de localitate; apa să aibă viteză de curgere mică şi adâncime corespunzătoare; fundul apei să fie neted, cu nisip şi pietriş mărunt, f ăr ă aluviuni; fundul apei trebuie cercetat să ptămânal. Bazinele propriu-zise: construite din beton, material plastic sau sticlă; amplasate departe de sursele de poluare; axa lungă orientată pe direcţia est-vest (pentru o bună însorire); dimensiuni corespunzătoare (pentru sportivi se asigur ă minim 2,5 m 2/persoană); de jur împrejur va prezenta o bordur ă înaltă de 10 cm şi un şanţ cu apă schimbată continuu; duşuri amplasate pe marginea bazinului; pe pereţii interiori ai bazinului, la 10-15 cm deasupra nivelului apei s ă existe un şanţ „sparge val” prevăzut din loc în loc cu guri de scurgere (are rol igienic); să existe scări de acces, blocstarturi, trambulină, platformă, care trebuie să respecte normele de securitate; apa din bazin trebuie s ă fie potabilă, împrospătată periodic; temperatura de minim 18 0C. Bazine de înot acoperite : au următoarea componenţă: – sala principală (în care se află bauâzinul propriu-zis), – diverse anexe (garderobă, vestiar, duşuri, cabinet medical, laborator de analize pentru testarea apei din bazin, etc.). Cerinţele igienico-sanitare pentru sala principală: să fie orientată pe direcţia est-vest; într-o zonă cu aer curat; pereţii vopsiţi în ulei; bazinul construit din beton armat şi că ptuşit cu faianţă de culoare deschisă; să existe bordura înaltă de 10-15 cm din jur; şanţul „sparge val”; sistemele de schimbare a apei; temperatura apei de 24-25 0C; temperatura aerului va fi cu minim 2 0C mai mare decât cea a apei; iluminatul va avea o intensitate de 100-150 luc şi; coeficientul de ventilaţie de 3-4 ori/or ă. Cerinţele igienico-sanitare pentru anexe: traseul sportivilor va fi separat de cel al spectatorilor; sportivul urmeaz ă un anumit circuit (garderobă, vestiar, cabinet medical, sala de exerciţii pentru încălzire, WC, sala de duşuri, sala pentru spălatul picioarelor, intrarea în bazin; din sala bazinului, circuitul este invers). Reguli pentru o bună utilizare a bazinului: afişarea şi respectarea regulamentului de funcţionare; examen medical înaintea intr ării în bazin; duş cald cu apă şi să pun înaintea intr ării în bazin; costum de baie individual (netransmisibil) spălat după fiecare folosire; zilnic apa va fi testată pentru a stabili gradul de poluare

1.3.3.4. Pentru anexele social-sanitare: Pentru sportivi: Grupul sanitar este format din vestiare, camere pentru duşuri, WC-uri; amplasat cât mai aproape; racordat la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi la sistemul de canalizare. Grupul medical: punct de prim ajutor (pentru bazele mici); cabinet medical şi sală de masaj (pentru bazele mari); în plus un cabinet de fizioterapie (pentru complexul sportiv). 13

Grupul gospodăresc-administrativ cuprinde cabinete pentru profesorii de educaţie fizică şi antrenori; camer ă pentru arbitri. Pentru spectatori: Se vor calcula în funcţie de numărul maxim de spectatori; se va ţine cont de faptul că din numărul de spectatori 30% sunt femei şi 70% bărbaţi; în limita posibilităţilor, se vor amplasa sub tribună. Se asigur ă: garderobe; WC-uri (cu apă curentă); fântâni arteziene cu apă de băut (o fântână la 250 de spectatori); puncte sanitare de prim ajutor; bufete (unul la 2.000 de spectatori)

1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1 Baza sportivă este o construcţie sau o amenajare specială, permanentă sau temporar ă, dotată cu aparatur ă corespunzătoare practicării sportului şi anexe social-sanitare adecvate. Normele igienico-sanitare generale ale bazelor sportive se refer ă la: alegerea terenului; amplasarea bazei sportive; orientarea bazei sportive; evacuarea reziduurilor şi a apei murdare. Normele igienico-sanitare speciale ale sălilor de sport se refer ă la: podea; pereţi; microclimat; iluminat; spaţiul de siguranţă; aparatura sportivă; spaţiul pentru public (dacă este cazul); anexe socialsanitare. Normele igienico-sanitare speciale pentru terenurile sportive se refer ă la: sol; dimensiune; spaţiul de siguranţă; aparatele sportive; spaţiul rezervat publicului; anexele social-sanitare. Normele igienico-sanitare speciale pentru bazinele de înot se refer ă la sala principală şi la anexele specifice acestor baze sportive.

Concepte şi termeni de reţinut: norme igienico-sanitare, bază sportivă

Întrebări de control şi teme de dezbatere: 1. Care sunt normele igienico-sanitare generale ale bazelor sportive? 2. Care sunt normele igienico-sanitare speciale pentru sala de sport? 3. Care sunt normele igienico-sanitare speciale pentru terenurile sportive? 4. Care sunt normele igienico-sanitare speciale pentru bazinele de înot? 5. Care sunt normele igienico-sanitare speciale pentru anexele social-sanitare?

14

Teste de evaluare/autoevaluare ♦ Ră spunde ţ i adevărat (dacă considera ţ i că propozi ţ ia este adevărat ă ) sau fals (dacă considera ţ i că propozi ţ ia este falsă ): 1. Valoarea admisă de bioxid de carbon din aer, într-o sal ă de sport, este de 2-3% 2. Pentru asigurarea iluminatului artificial în sala de sport se recomand ă ca lumina să fie reflectată din tavan, folosindu-se lămpi fluorescente ♦ Alege ţ i varianta corect ă! 3. Care sunt cerinţele ce trebuie respectate în legătur ă cu podeaua sălii de sport ? a. să fie dur ă, f ăr ă elasticitate b. să fie compactă, elastică, netedă c. să fie din lemn de esenţă foarte tare 4. Care este lăţimea recomandată pentru spaţiul de siguranţă în sala de sport ? a. 1 metru b. 3 metri c. 5 metri 5. Care sunt noţiunile corecte privind microclimatul în sala de sport? a. viteza curenţilor de aer din sală să nu fie mai mare de 0,5 m/sec. b. temperatura să fie cuprinsă între 220-260C c. umiditatea relativă să fie cuprinsă între 15-30% 6. Care sunt cerinţele igienice privind pereţii din sala de sport? a. să nu prezinte porozitate şi să aibă suprafaţă netedă b. să nu prezinte porozitate şi să aibă suprafaţă cu ornamentaţii c. să fie dintr-un material cu porozitate bună şi suprafaţă netedă

15

Bibliografie obligatorie Mincu, M., Cocora, D., Mănescu, S., Igiena, Editura Universul, Bucureşti, 2000. Vâjială, G.E., Igienă şi evaluare biologică, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2000.

16

Unitatea de învăţare 2 IGIENA INDIVIDUALĂ ŞI A ECHIPAMENTULUI SPORTIV. IGIENA ACTIVITĂŢILOR ŞCOLARE ŞI EXTRAŞCOLARE

Cuprins: 2.1. Introducere 2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare 2.3.1. Igiena individuală 2.3.1.1. Igiena pielii şi a anexelor sale 2.3.1.2. Igiena ochilor, nasului, gurii, urechilor 2.3.2. Igiena echipamentului sportiv 2.3.3. Igiena activităţilor şcolare 2.3.4. Igiena activităţilor extraşcolare 2.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

2.1. Introducere Igiena corporală şi a echipamentului constituie o condiţie obligatorie pentru buna desf ăşurare a oricărei activităţi. În acest capitol se analizează rolurile pielii şi anexelor acesteia, organelor senzitive şi echipamentului sportiv pentru înţelegerea necesităţii păstr ării igienei corespunzătoare, în vederea desf ăşur ării în condiţii optime a efortului fizic (sportiv). De asemenea, sunt prezentate particularităţile organizării activităţilor şcolare şi extraşcolare, implicit, normele igienicosanitare care trebuie respectate în aceste situaţii.

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unit ăţ ii de învăţ are: – cunoaşterea normelor igienico-sanitare privind igiena individuală şi igiena echipamentului sportiv; – cunoaşterea normelor igienico-sanitare de organizare a activităţilor şcolare şi extraşcolare.

17

Competen ţ ele unit ăţ ii de învăţ are: La sfâr şitul acestei unităţi de învăţare, studenţii: – se vor familiariza cu principiile igienico-sanitare de organizare a activităţilor şcolare şi extraşcolare; – vor şti să folosească terminologia specifică.


2.3. Conţinutul unităţii de învăţare 2.3.1. Igiena individual ă 2.3.1.1. Igiena pielii şi a anexelor sale Pielea are următoarele rolurile: – de protecţie (prin stratul cornos al pielii) – de excreţie (prin glandele sudoripare) – de termoreglare (prin stratul de gr ăsime subcutanată şi vasoconstricţia periferică) – de recepţie (prin extraceptorii tactili, termici, dureroşi) – antiinfecţios (prin apărare mecanică; apărare chimică asigurată de reacţia acidă a transpiraţiei şi secreţia locală de antitoxină şi anticorpi) – în sinteza vitaminei D Măsurile igienice care trebuie aplicate pentru asigurarea condiţiilor optime de desf ăşurare a rolurilor mai sus enumerate: spălarea zilnică cu apă caldă şi să pun după gimnastica de dimineaţă; pielea feţei se spală, alternativ, cu apă caldă şi apă rece; după terminarea antrenamentului se face baie generală (duş cu apă caldă şi să pun, iar în final duş cu apă rece). Igiena mâinilor : spălarea lor de câte ori se murdăresc şi obligatoriu înaintea fiecărei mese. În unele sporturi (gimnastică, tenis, sporturi nautice, etc.), datorită prizei strânse şi repetate în acelaşi loc al palmelor cu aparatele şi obiectele, se pot forma bătături pentru prevenirea cărora se folosesc palmiere, talc, praf de magneziu, iar după terminarea antrenamentului se recomandă spălarea palmelor cu apă călduţă şi să pun şi masarea uşoar ă cu cremă (pe bază de lanolină sau vaselină). Igiena picioarelor : în sport, indiferent de ramura practicată, rolul piciorului este foarte mare, influenţând în mod direct comportarea sportivului şi rezultatele obţinute. La sportivi sunt foarte frecvente dermatozele plantare (pentru prevenirea lor se recomandă: încălţăminte şi obiecte de igienă strict personale; uscarea la soare şi dezinfectarea încălţămintei; în sălile de duş folosirea gr ătarelor din material plastic sau cauciuc, nu din lemn; măsuri de scădere a transpiraţiei abundente a picioarelor). 18

Igiena unghiilor : tăiate scurt (dar nu exagerat); spălare zilnică cu peria specială şi să pun în sporturile cu contact direct între adversari. Igiena părului: de preferat să fie tuns scurt; la înotători este obligatorie purtarea caschetei (mai ales la femei); nu se unge p ărul cu soluţii uleioase.

2.3.1.2. Igiena ochilor, nasului, gurii şi urechilor Ochii sunt intens solicitaţi în activitatea sportivă pentru: – aprecierea corectă a distanţelor – vederea periferică – perceperea precisă a semnalelor luminoase – diferenţierea culorilor Măsuri igienice care trebuie aplicate: ştergerea ochilor după duş; la înotători folosirea ochelarilor ermetic închişi; la schiori utilizarea ochelarilor de soare cu lentile de culoare portocalie sau verde (ză pada reflectă 85% din radiaţiile solare). Culorile mediului ambiant influenţează vederea şi activitatea sistemului nervos: culorile verde şi albastru au efect liniştitor; roşu are efect excitant; negru are efect deprimant; galben şi portocaliu au efect de încurajare, stimulare. Un rol important îl are şi combinarea culorilor – următoarele asocieri cromatice au efect de obosire vizuală: roşu/albastru, portocaliu/albastru, galben/violet. Nasul are rol de: – filtrare – încălzire – umezire a aerului inspirat Măsuri igienice care trebuie aplicate: spălarea dimineaţa; cur ăţarea cu batista de câte ori este nevoie; sportivul s ă se obişnuiască să respire pe nas. Cavitatea bucal ă: – reprezintă poarta de intrare a alimentelor, dar şi a diver şilor agenţi patogeni – la nivelul ei începe procesul de digestie Măsuri igienice care trebuie aplicate: spălarea danturii dimineaţa şi seara; clătirea cu apă de gur ă după fiecare masă; control stomatologic de 2-3 ori pe an; folosirea protezei dentare de protec ţie în unele sporturi (box); tratarea eventualelor plăgi ale buzelor sau mucoasei linguale. Urechile au importanţă deosebită în: – orientarea în spaţiu – păstrarea echilibrului – aprecierea corectă a distanţelor Măsuri igienice care trebuie aplicate: spălare cu apă şi să pun; la înotători folosirea căştilor de cauciuc sau a dopurilor de cauciuc.

2.3.2. Igiena echipamentului sportiv Funcţiile echipamentului sportiv sunt: – de protecţie – de facilitare – estetică 19

Termoreglarea organismului uman este influenţează de echipamentul sportiv prin următoarele: – conductibilitatea termică (proprietatea de a absorbi căldura corporală şi de a o transmite mediului ambiant) – cu cât porozitatea ţesăturii este mai mare cu atât conductibilitatea este mai mic ă, deci ţesăturile subţiri vor avea o conductibilitate mai mare decât cele groase; – hidroscopicitatea (proprietatea ţesăturilor de a absorbi apa sau vaporii de apă) – echipamentul trebuie să aibă o hidroscopicitate bună, deoarece umplerea porilor echipamentului cu transpiraţie sau apă va duce la pierderea permeabilităţii pentru aer; – culoarea echipamentului intervine în termoliză prin absorbţia radiaţiilor solare. Măsuri igienice care trebuie aplicate sunt: sp ălarea, sau cel puţin aerisirea, echipamentului după fiecare utilizare, în pauze, dacă echipamentul s-a udat, trebuie schimbat; să existe mai multe seturi de echipament pentru fiecare sportiv, de diverse tipuri de ţesături şi culori, pentru a le folosi în func ţie de condiţiile meteorologice (vara se recomandă folosirea tricourilor de bumbac, de culoare deschisă; toamna şi iarna tricourile de lână, de culoare închisă). 2.3.3. Igiena activit ăţ ilor şcolare Activitatea şcolar ă trebuie organizată ţinând cont de următoarele aspecte: – particularităţile sistemului nervos al elevului: la elevii mici procesele de excitaţie domină faţă de cele de inhibiţie (deci aceştia obosesc mai repede), atenţia este instabilă, imobilitatea şi monotonia provoacă oboseală; odată cu creşterea în vârstă se dezvoltă capacitatea de asociaţie, analiză şi sinteză. – capacitatea de lucru a elevului (zilnică şi să ptămânală) – caracteristicile activităţii elevului: varietatea (cu cât elevul este mai mic activitatea sa trebuie să fie mai variată); complexitatea (trebuie realizată o îmbinare armonioasă, în funcţie de vârsta elevului, între activitatea fizică şi cea intelectuală) – condiţiile materiale în care se desf ăşoar ă activitatea: amplasarea, orientarea, ventilaţia, iluminatul, încălzirea, mobilierul din clasă. Activitatea şcolar ă trebuie organizată ţinând cont de următoarele reguli: să fie adaptată perioadei de vârstă; realizarea unui echilibru între activitate şi odihnă; activităţile dificile să alterneze cu cele uşoare; respectarea gradării activităţii; să existe o legătur ă adecvată cu programul de acasă. Principalele elemente ale unui program de activitate şcolar ă sunt: – structura anului şcolar (alternarea dintre semestre şi vacanţe asigur ă refacerea sistemului nervos central) – organizarea corectă a primirii elevilor în şcoală: triaj epidemiologic la începutul şcolii; readaptarea elevului la efortul intelectual în primele zile de şcoală; aranjarea elevilor în bănci în funcţie de dimensiunea segmentelor corporale, văz, auz – durata lecţiei, a activităţii zilnice şi a celei să ptămânale stabilite în funcţie de vârsta elevului: pentru clasa I se recomandă 40 minute/lecţie, activitate zilnică de 4 ore şi să ptămânală de 18-20 ore 20

– orarul zilnic şi cel să ptămânal, în funcţie de dificultatea disciplinelor studiate: se va ţine cont de capacitatea de concentrare şi de instalarea stării de oboseală; obiectele de studiu vor fi astfel eşalonate încât solicitarea să crească gradat (în prima or ă se va programa o disciplină nu foarte dificilă, în următoarele 3 ore se programează materiile cele mai dificile, în ultimile 2 ore disciplinele cele mai uşoare) (lecţia de educaţie fizică trebuie programată după a treia or ă şi niciodată vinerea) – organizarea corectă a pauzelor, rolul acestora fiind de odihnă activă – normarea corectă a activităţilor de pregătire a temelor acasă – legătura dintre regimul şcolar şi activitatea extraşcolar ă 2.3.4. Igiena activit ăţ ilor extraşcolare Reguli de organizare: – să se desf ăşoare în orele libere ale elevului; – să fie atraşi toţi elevii; – să nu producă un dezechilibru în regimul obi şnuit de viaţă al elevului. Forme de organizare: – activitate de educaţie fizică şi sport (pentru clasele mici se recomandă folosirea jocurilor dinamice; pentru clasele mari activitate pe ramuri şi discipline sportive) – cercuri pe discipline (se organizează o dată pe să ptămână; pentru elevii mici se recomandă muzică, lucru manual; pentru cei mari matematică, literatur ă, informatică) – activitate acasă (presupune odihnă activă, odihnă pasivă, regim alimentar corect) – excursii – tabere (în scop de refacere sau de călire)

2.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 2 Pielea are următoarele rolurile: de protecţie (prin stratul cornos al pielii); de excreţie (prin glandele sudoripare); de termoreglare (prin stratul de gr ăsime subcutanată şi vasoconstricţia periferică); de recepţie (prin extraceptorii tactili, termici, durero şi); antiinfecţios (prin apărare mecanică; apărare chimică asigurată de reacţia acidă a transpiraţiei şi secreţia locală de antitoxină şi anticorpi); în sinteza vitaminei D. Ochii sunt intens solicitaţi în activitatea sportivă pentru: aprecierea corectă a distanţelor; vederea periferică; perceperea precisă a semnalelor luminoase; diferenţierea culorilor. Nasul are rol de: filtrare; încălzire; umezire a aerului inspirat. Cavitatea bucală: reprezintă poarta de intrare a alimentelor, dar şi a diver şilor agenţi patogeni; la nivelul ei începe procesul de digestie. 21

Urechile au importanţă deosebită în: orientarea în spaţiu; păstrarea echilibrului; aprecierea corectă a distanţelor. Funcţiile echipamentului sportiv sunt: de protecţie; de facilitare; estetică. Activitatea şcolar ă trebuie organizată ţinând cont de următoarele reguli: să fie adaptată perioadei de vârstă; să fie realizat un echilibru între activitate şi odihnă; activităţile dificile să alterneze cu cele uşoare; să se respecte gradarea activităţii; să existe o legătur ă adecvată cu programul de acasă. Organizarea activităţilor extraşcolare trebuie să respecte următoarele reguli: să se desf ăşoare în orele libere ale elevului; să fie atraşi toţi elevii; să nu producă un dezechilibru în regimul obi şnuit de viaţă al elevului.

Concepte şi termeni de re ţinut: rolurile pielii, rolurile organelor senzoriale, rolurile echipamentului sportiv, activităţi şcolare, activităţi extraşcolare Întrebări de control şi teme de dezbatere: 1. De ce este pielea importantă pentru organismul uman? 2. Care sunt rolurile organelor senzoriale în desf ăşurarea activităţii de educaţie fizică şi sport? 3. Care sunt particularităţile sistemului nervos al elevului mic? 4. Care sunt componentele programului de activitate şcolar ă?

22

Teste de evaluare/autoevaluare (dacă considera ţ i că propozi ţ ia ia este adevărat ă ) sau fals (dacă considera ţ i că ♦ Ră spunde ţ i adevărat (dac propozi ţ ia ia este falsă ): 1. Echipamentul sportiv intervine în termoreglarea organismului uman prin absorb ţia razelor solare.

♦ Alege ţ i varianta corect ă! 2. Rolurile pielii sunt: a. pielea are rol de excreţ excre ţie datorită datorită activităţ activităţii ii glandelor sudoripare b. prin evaporarea transpiraţ transpiraţiei, pielea împiedică împiedică pierderea unei cantităţ cantit ăţii mari de că căldur ă c. pielea nu are rol de protecţ protec ţie 3. Rolurile pielii în timpul desf ăşur activităţii ii sportive sunt: ăşur ării activităţ a. prin vasoconstricţ vasoconstric ţia periferică periferică, pielea împiedică împiedică supraîncă supraîncălzirea organismului b. prin reacţ reacţia acidă acidă a transpiraţ transpiraţiei, pielea are rol antiinfecţ antiinfec ţios c. prin stratul cornos, pielea are rol în eliminarea substan ţelor de uzur ă 4. Cum este influenţ influen ţat organismul în timpul activităţ activit ăţii ii sportive de că c ătre culorile mediului extern? a. negrul are efect stimulator b. verdele şi albastrul au efect liniş liniştitor c. roş roşul are efect liniş lini ştitor 5. În orarul zilnic şi cel să să ptă ptămânal al elevului, lecţ lec ţia de educaţ educaţie fizică fizică trebuie programată programat ă astfel: a. ultima or ă din programul zilei, vineri b. prima or ă din programul zilei, mar ţi sau miercuri c. după după a 3-a or ă din programul zilei, niciodată niciodat ă vineri 6. Factorii ce influenţ influen ţează ează capacitatea de lucru a elevului sunt: a. capacitatea de adaptare la efort creş cre şte paralel cu vârsta elevului b. după după pubertate, fetele au o capacitate mai mare de adaptare la efortul de durat ă şi intensitate crescută crescută, faţă faţă de de bă băieţ ieţi c. capacitatea de adaptare la efort a elevilor mici nu este influen ţată ată de starea lor de să s ănătate

Bibliografie obligatorie Mincu, M., Cocora, D., Mă M ănescu, S., Igiena, Editura Universul, Bucureş Bucure şti, 2000. Igienă şi evaluare biologic ă, Editura Fundaţ România de Mâine, Mâine, Bucureş Vâjială Vâjială, G.E., Igien Fundaţiei România Bucureşti, 2000.

23

Unitatea de înv ăţare 3 ACŢIUNEA FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA ORGANISMULUI. CĂLIREA ORGANISMULUI

Cuprins: 3.1. Introducere 3.2. Obiectivele şi competenţ competenţele unităţ unităţii ii de învăţ învăţare are 3.3. Conţ Conţinutul unităţ unităţii ii de învăţ învăţare are 3.3.1. Acţ Acţiunea factorilor de mediu asupra organismului 3.3.1.1. Acţ Acţiunea aerului 3.3.1.2. Acţ Acţiunea apei 3.3.1.3. Acţ Acţiunea solului 3.3.2. Că Călirea organismului 3.3.2.1. Principiile că c ălirii organismului 3.3.2.2. Că Călirea cu ajutorul aerului 3.3.2.3. Că Călirea cu ajutorul soarelui 3.3.2.4. Că Călirea cu ajutorul apei 3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

3.1. Introducere Pentru înţ înţelegerea tuturor normelor igienico-sanitare referitoare la organizarea activităţ activit ăţilor ilor fizice, trebuie ţinut cont şi de influenţ influenţa factorilor de mediu supra organismului uman. Pentru o stare bună bun ă de sănătate, este necesar ă călirea organismului, respectându-se principiile acestui mecanism de creş creştere a rezistenţ rezistenţei generale. În acest capitol sunt prezentate elementele de baz ă, caracteristice, privind acţ ac ţiunea factorilor de mediu asupra organismului şi că călirii acestuia.

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unit ăţ ii de învăţ are are: ăţ ii – descrierea acţ acţiunile factorilor de mediu asupra organismului uman; –cunoaş –cunoaşterea metodelor de că c ălire a organismului. 24

ăţ ii Competen ţ ele ele unit ăţ ii de învăţ are are:

La sfâr şitul acestei unităţ unităţii de învăţ învăţare, are, studenţ studenţii: – vor putea interpreta interpreta acţ acţiunea factorilor de mediu asupra organismului uman; – vor şti să organizeze şi să conducă conducă şedinţ edinţe de că călire a organismului; – vor şti să să folosească folosească terminologia specifică specifică.


3.3. Conţinutul unităţii de învăţare 3.3.1 Ac 3.3.1 Ac ţ iunea iunea factorilor de mediu asupra organismului iunea aerului 3.3.1.1. Ac ţ iunea

Din punct de vedere chimic, aerul este format din: azot; oxigen; bioxid de carbon; urme de hidrogen, ozon şi gaze rare. Proprietăţ Proprietăţile ile fizice ale aerului sunt: temperatura, umiditatea relativă relativă, miş mişcarea, presiunea atmosferic atmosfericăă. Temperatura aerului depinde de cantitatea de c ăldur ă primită primită de la sol care este încă înc ălzit de razele solare; scade odată odat ă cu creş creşterea în altitudine; pe parcursul unei zile, temperatura minim ă este dimineaţ dimineaţa şi cea maximă maximă între orele 13 00-1500. Umiditatea relativă relativă este procentul de saturaţ satura ţie în vapori de apă ap ă; variază variază invers propor ţional cu temperatura. Miş Mişcarea aerului (vântul) ia naş na ştere datorită datorită diferitelor presiuni şi temperaturi. Presiunea atmosferică atmosferică reprezintă reprezintă apă apăsarea exercitată exercitată de atmosfer ă; scade paralel cu altitudinea. Efectele aerului asupra organismului sunt urmă urm ătoarele: stimulează stimulează metabolismul, aparatul cardio-vascular, sistemul nervos, termoreglarea. • Oxigenul (O2) face posibile procesele de oxidare, menţ menţinând respiraţ respiraţia şi metabolismul. Consumul de O2 creş creşte paralel cu activitatea muscular ă. Scă Scăderea presiunii par ţiale a O2 (odată (odată cu creş creşterea în altitudine) până până la 3000 m produce tulbur ări respiratorii şi circulatorii moderate; între 3000-5000 m apare „r ăul de altitudine”; peste 5000 m este necesar ă administrarea de O 2. Scă Scăderea concentraţ concentraţiei de O2 până pân ă la 18% este bine suportată suportată de organismul uman; sub 12% apar modifică modific ări digestive şi nervoase; limita inferioar ă la care se poate adapta organismul uman este de 10-8%. Creş Creşterea concentraţ concentraţiei de O2 (30-50%) în presiune normală normal ă nu are efecte negative; în presiune ridicat ă poate provoca leziuni pulmonare sau ale sistemului nervos central (SNC). 25

• Bioxidul

de carbon CO 2: la o concentraţie de 3% apar modificări respiratorii; 4% se asociază tulbur ări cardio-vasculare, digestive şi nervoase; 8-10% stop respirator; 20% deces prin paralizia centrului nervos respirator. • Azotul (N2) la presiune normală este un gaz indiferent pentru om. Rolul său este de depoluare a O 2 din aer la concentraţie optimă pentru respiraţie. • Temperatura influenţează termoreglarea, cu implicaţii asupra tuturor celorlalte funcţii (inclusiv a metabolismului). Diferenţele de temperatur ă (cald/rece) cu efecte negative asupra organismului sunt cuprinse între 2-3 0C (pentru indivizii sensibili) şi 8-100C (pentru cei adaptaţi). Creşterea treptată a temperaturii aerului în decursul unei zile, de la un anotimp la altul, are efecte benefice asupra omului. Temperatura recomandată pentru încă peri este de 17-220C. Activitatea sportivă la temperatur ă: joasă duce la scăderea elasticităţii musculare (pericol de accidente – întinderi sau rupturi musculare); înaltă poate provoca supraîncălzire sau şoc termic. • Umiditatea relativă favorabilă organismului este cuprinsă între 35-65%. Aceasta acţionează direct (prin intermediul pielii şi mucoaselor) sau indirect (prin intermediul temperaturii şi mişcării aerului), influenţând echilibrul hidric. Umiditatea ridicată este mai greu suportată de organism faţă de umiditatea scăzută. • Mişcarea aerului (vântul) influenţează termoreglarea, putând creşte pierderea de căldur ă. Vântul slab are efect benefic asupra organismului, corectând influenţa temperaturii şi umidităţii crescute. Vântul puternic, rece şi umed are efect negativ, favorizând apariţia afecţiunilor acute respiratorii. Vântul care bate din faţă poate îngreuna expiraţia. • Presiunea atmosferică: ambele variaţii (şi creşterea şi scăderea ei) au influenţe negative asupra organismului uman. 3.3.1.2. Ac ţ iunea apei Apa este constituentul principal al materiei vii. Apa are acţiune asupra termoreglării, aparatului cardiovascular, aparatului respirator, metabolismului. Apa este cel mai bun factor de călire. Este folosită ca mijloc terapeutic. Este mediu de practică sportivă. Poate avea şi efecte negative, fiind o cale de transmitere a bolilor infecto-contagioase (dizenterie, febr ă tifoidă). Criteriile de potabilitate a apei: să fie incolor ă şi inodor ă; să aibă gustul specific (dat de cantitatea normală de săruri dizolvate în ea); să aibă temperatura între 5-15 0C; să nu conţină substanţe toxice şi microorganisme. 3.3.1.3. Ac ţ iunea solului Solul este în condiţionare permanentă cu ceilalţi factori de mediu. Solul este un ecosistem complex de materii organice şi minerale, în cadrul căruia au loc diferite procese fizice, chimice şi biologice cu rol important în circulaţia materiei. 26

Prin structura şi compoziţia sa, solul are efecte asupra climatului şi vegetaţiei, prin intermediul acestora acţionând asupra organismului uman. Criteriile de salubritate: să fie permeabil pentru aer şi apă; să nu conţină substanţe toxice sau agenţi patogeni. 3.3.2. C ălirea organismului 3.3.2.1. Principiile călirii organismului Călirea este metoda prin care se realizează creşterea rezistenţei generale a organismului, folosind factorii naturali (aer, ap ă, soare) după anumite principii. Are la bază crearea unor reflexe condiţionate, prin acţiunea repetată a excitanţilor mediului extern aplicaţi într-o anumită ordine şi cu o anumită intensitate Principiile călirii sunt: • Gradaţia: odată cu creşterea intensităţii factorilor de călire, se creşte treptat şi durata de expunere. • Continuitatea: călirea trebuie începută în copilărie şi efectuată toată viaţa. Expunerea sistematică la factorii de călire duce la apariţia reflexelor condiţionate de adaptare. Întreruperea expunerii pe o perioadă mai lungă de timp duce la stingerea acestor reflexe, cu scăderea gradului de călire. • Variaţia intensităţii: după realizarea unui anumit grad de călire, trebuie modificată, intensitatea factorului de călire (exemplu: cald/rece). • Diversitatea mijloacelor de călire: pentru a obţine un grad cât mai ridicat de călire, se recomandă folosirea concomitentă a mai multor factori. • Individualizarea mijloacelor de călire se face în funcţie de vârstă, sex, stare de sănătate etc. 3.3.2.2. C ălirea cu ajutorul aerului • Baia de aer trebuie organizată într-un spaţiu deschis; aerul să

fie cât mai cald; să existe posibilitatea alternării cu băi de apă şi de soare; aerul să vină în contact cu o suprafaţă cât mai mare a corpului (sumar îmbr ăcat). Reguli de aplicare: – se începe acasă, la temperatur ă de 20– 250C, care va fi scăzută zilnic, în mod treptat; afar ă se începe la o temperatur ă de peste 200C, cu o umiditate de 60-70%, f ăr ă vânt puternic; – se începe cu o expunere de 5-10 minute, o dată pe zi şi se creşte treptat până se ajunge la 2 ore, repetate de dou ă ori pe zi; – între baia de aer şi masă să existe o pauză de 11/2-2 ore; – nu se face imediat după eforturi fizice mari; – se încheie cu masaj şi călire cu apă. Pentru sportivi trecerea de la antrenamentul de sal ă la cel de afar ă necesită respectarea regulilor de călire cu ajutorul aerului; iarna şi în zilele cu climă nefavorabilă afar ă se execută doar încălzirea generală şi antrenamentul în sală.

27

3.3.2.3. C ălirea cu ajutorul soarelui Cantitatea de energie solar ă depinde de: – lungimea distanţei parcursă de razele solare (înălţimea soarelui deasupra orizontului) – gradul de transparenţă atmosferică – unghiul sub care cad razele solare pe suprafaţa orizontală • Baia de soare: reguli de aplicare: – se folosesc zilele senine şi orele la care soarele este la o înălţime de 300 faţă de orizont (pentru radiaţiile ultraviolete) – să fie totală, directă, progresivă şi continuă – poziţia optimă este culcat (unghiul de cădere a razelor solare cât mai aproape de 90 0), cu picioarele spre soare – se începe cu câteva minute pentru fiecare parte a corpului şi se creşte treptat până la 1-2 ore, în timpul expunerii se protejeaz ă capul şi ochii (şapcă din material permeabil) – pentru clima noastr ă cele mai recomandate ore sunt 8 00-1100 (nu înainte de 800 deoarece razele ultraviolete sunt foarte puţine; nu după 1100 deoarece razele infraroşii au intensitate foarte mare şi pot provoca arsuri) – după un dejun uşor – până la masa următoare trebuie să existe o pauză de minim 1 or ă – la 3 ore după masa de prânz se poate repeta. Contraindicaţii de aplicare: starea de supraantrenament; excitabilitate nervoasă crescută; stări febrile; etc. 3.3.2.4. C ălirea cu ajutorul apei Reguli de folosire: – apa utilizată să aibă, pe cât posibil, proprietăţile apei potabile – aplicare de scurtă durată (minute), repetată la intervale scurte de timp, alternându-se apa caldă cu cea rece • Scăldatul: are cel mai mare efect de călire (se realizează contactul total cu apa, pe toată suprafaţa corporală şi se asociază călirea cu aer şi soare). Reguli de aplicare: – temperatura apei de minim 18-20 0C – o baie pe zi – f ăr ă vânt – nu se intr ă în apă transpirat şi încălzit – la 2-21/2 ore după masă – nu se stă în apă până apar frisoanele. • Fric ţ ionarea cu prosop umed : reguli de aplicare : – se foloseşte dimineaţa – se începe cu o temperatur ă a apei de 20-25 0C, la 2-3 zile se scade cu 10, până se ajunge la 12-15 0C – se termină cu ştergerea energică cu un prosop aspru (masaj al pielii). • Stropirea, sau turnarea apei pe corp: reguli de aplicare: – se începe la o temperatur ă a apei de 33-35 0C şi se scade treptat până la 200C 28

– durată de 1-2 minute – se termină cu ştergerea energică cu un prosop aspru (masaj al pielii) • Du şul : are acţiune termică şi dinamică. Reguli de aplicare: – se începe la o temperatur ă a apei de 33-35 0C şi se scade treptat până la 25-20 0C – durata de 1-2 minute – după duş se recomandă masaj • C ălirea cu apă rece a picioarelor


Sinteza unităţii de învăţare 3 Proprietăţile fizice ale aerului sunt: temperatura, umiditatea relativ ă, mişcarea, presiunea atmosferică. Din punct de vedere chimic, aerul este format din: azot; oxigen; bioxid de carbon; urme de hidrogen, ozon şi gaze rare. Apa este constituentul principal al materiei vii. Apa are ac ţiune asupra termoreglării, aparatului cardio-vascular, aparatului respirator, metabolismului. Solul este un ecosistem complex de materii organice şi minerale, în cadrul căruia au loc diferite procese fizice, chimice şi biologice cu rol important în circulaţia materiei. Solul este în condiţionare permanentă cu ceilalţi factori de mediu. Călirea este metoda prin care se realizează creşterea rezistenţei generale a organismului, folosind factorii naturali (aer, apă, soare), având la bază crearea unor reflexe condiţionate. Principiile călirii sunt: gradaţia; continuitatea; variaţia intensităţii; diversitatea mijloacelor de călire; individualizarea mijloacelor de călire. Cantitatea de energie solar ă depinde de: lungimea distanţei parcursă de razele solare; gradul de transparenţă atmosferică; unghiul sub care cad razele solare pe suprafa ţa orizontală. Pentru călirea cu ajutorul apei: apa utilizată trebuie să aibă, pe cât posibil, proprietăţile apei potabile; se face aplicare de scurtă durată (minute), repetată la intervale scurte de timp, alternându-se apa caldă cu cea rece.

Concepte şi termeni de reţinut: factori naturali, călire Întrebări de control şi teme de dezbatere: 1. Care sunt proprietăţile fizice ale aerului şi cum influenţează acestea organismul uman? 2. Cum acţionează apa asupra organismului uman? 3. Cum se efectuează călirea şi care sunt principiile acesteia?

29

Teste de evaluare/autoevaluare ♦ Ră spunde ţ i adevărat (dacă considera ţ i că propozi ţ ia este adevărat ă ) sau fals (dacă considera ţ i că propozi ţ ia este falsă )! 1. Umiditatea relativă a aerului variază direct propor ţional cu temperatura mediului extern 2. Vântul influenţează termoreglarea organismului, accetuând pierderea c ăldurii ♦ Alege ţ i varianta corect ă! 3. Care sunt noţiunile corecte privind influenţa factorilor de mediu asupra organismului? a. presiunea atmosferică scăzută nu influenţează organismul b. presiunea atmosferică scăzută are efecte negative c. umiditatea relativă mare a aerului nu are influenţe negative 4. Cum influenţează variaţiile concentraţiei de oxigen din aerul atmosferic organismul uman? a. scăderea concentraţiei de oxigen până la 10% este bine suportată de organism b. scăderea concentraţiei de oxigen până la 18% este bine suportată de organism c. creşterea concentraţiei de oxigen în presiune atmosferică mare are efecte favorabile asupra organismului 5. Care sunt criteriile de salubritate pentru sol? a. să nu fie permeabil pentru aer şi apă; poate să conţină germeni patogeni în cantitate mică b. să nu fie permeabil pentru aer şi apă; să nu conţină germeni patogeni c. să fie permeabil pentru aer şi apă; să nu conţină germeni patogeni 6. Care sunt noţiunile corecte privind călirea organismului? a. baia de soare se poate efectua la 3 ore dup ă masa de prânz b. principiile călirii sunt gradaţia, continuitatea, folosirea aceleaşi intensităţi, diversitatea mijloacelor c. călirea este o metodă de menţinere a rezistenţei mecanice a organismului

30

Bibliografie obligatorie Mincu, M., Cocora, D., Mănescu, S., Igiena, Editura Universul, Bucureşti, 2000. Vâjială, G.E., Igienă şi evaluare biologică, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2000.

31

Unitatea de învăţare 4 ALIMENTAŢIA OMULUI SĂNĂTOS ŞI A SPORTIVULUI

Cuprins: 4.1. Introducere 4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 4.3. Conţinutul unităţii de învăţare 4.3.1. Raţia calorică alimentar ă 4.3.2. Substanţele alimentare 4.3.2.1. Proteine 4.3.2.2. Lipide 4.3.2.3. Glucide 4.3.2.4. Săruri minerale 4.3.2.5. Vitamine 4.3.2.6. Apă 4.3.3. Valoarea nutritivă a alimentelor 4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

4.1. Introducere Pentru susţinerea necesarului energetic al organismului uman, alimentaţia trebuie să corespundă cantitativ (cantitate suficientă de alimente) şi calitativ (conţinutul alimentaţiei să fie alcătuit din toate substanţele alimentare). În acest capitol sunt prezentate noţiunile de bază privind alimentaţia omului sănătos şi, în cadrul acesteia, elementele specifice alimentaţiei sportivului.

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unit ăţ ii de învăţ are: – cunoaşterea componentelor alimentaţiei; – calculul diverselor raţii alimentare.

32

Competen ţ ele unit ăţ ii de învăţ are: La sfâr şitul acestei unităţi de învăţare, studenţii: – se vor familiariza cu principiile de întocmire a raţiilor alimentare adaptate fiecărui individ; – vor şti să folosească terminologia specifică.


4.3. Conţinutul unităţii de învăţare 4.3.1. Ra ţ ia calorică alimentar ă Pentru alcătuirea raţiei calorice, trebuie luate în considerare : reprezintă energia cheltuită de  Metabolismul bazal: organismul în stare de repaus, la 12-14 ore după ultima masă şi la o temperatur ă de 200C. Metabolismul bazal depinde de vârstă, sex, activitatea neuroendocrină, suprafaţa corporală, temperatur ă, factori patologici.  Metabolismul energetic de efort: reprezintă necesarul energetic pentru activitatea muscular ă (mai puţin pentru cea intelectuală unde este necesar un aport calitativ crescut).  Acţiunea dinamică specifică a alimentelor (ADS): reprezintă creşterea cheltuielilor energetice după ingerarea alimentelor. Reprezintă aproximativ 10-15% din metabolismul bazal şi cel de efort.  Cheltuielile energetice de termoreglare (pentru men ţinerea constantă a temperaturii centrale a organismului). Necesarul energetic al unui adult sedentar este de 2000-2800 kcal/zi. Activităţile fizice cresc consumul energetic zilnic cu 500-1000 kcal/or ă, în funcţie de intensitatea, durata şi tipul efortului. 4.3.2. Substan ţ ele alimentare Sunt reprezentate de proteine, glucide, lipide, săruri minerale, vitamine, apă. Substanţele alimentare se clasifică, în funcţie de rolul îndeplinit în organism şi importanţa lor în alcătuirea raţiei alimentare, în următoarele categorii: – substanţele alimentare esenţiale (nu pot fi sintetizate de organism, fiind necesar ă furnizarea lor prin alimentaţie sau medicaţie); – substanţele alimentare neesenţiale (sunt sintetizate pe seama altor trofine). 33

4.3.2.1. Proteine: Rolul proteinelor în organism: – rol plastic (de formare şi creştere a celulelor); – rol funcţional şi catalitic (intr ă în structura unor enzime şi hormoni); – rol în imunitate (intr ă în structura globulinelor, care sunt suportul anticorpilor); – rol energetic (prin arderea/metabolizarea unui gram de proteină se eliberează 4,1 kcal). Sunt constituite din aminoacizi. Se clasifică în trei categorii : – cu valoare biologică ridicată (conţin toţi aminoacizii esenţiali în propor ţii adecvate organismului) – cu valoare biologică medie (conţin toţi aminoacizii esenţiali, însă unii sunt în cantitate mică) – cu valoare biologică inferioar ă (lipsesc unii aminoacizi esenţiali, iar cei prezenţi sunt în cantităţi dezechilibrate). Sunt de origine animală şi vegetală. Necesarul zilnic : – pentru persoanele care au o activitate fizică obişnuită 0,8 g/kg corp/zi – pentru persoanele foarte active 1-1,2 g/kg corp/zi ; – pentru sportivi 1,5-1,8 g/kg corp/zi (până la 2,3-2,5 g/kg corp/zi pentru cei cu masă muscular ă mare) Trebuie să reprezinte 14-18% din valoarea calorică a raţiei alimentare şi să fie în propor ţie de 60% de origine animală şi 40% de origine vegetală. Efecte negative: dacă este depăşită cantitatea maximă tolerabilă de proteine ingerate, scade randamentul muscular. 4.3.2.2. Lipide: Rolul lipidelor în organism: – rol energetic (prin arderea unui gram de lipide se eliberează 9,3 kcal); – rol plastic (intr ă în structura membranelor celulare); – rol de protecţie (inima şi rinichii sunt situaţi pe un strat de gr ăsime, fiind protejate împotriva şocurilor); – rol în termoreglare; – reprezintă sursă de vitamine liposolubile. Sunt constituite din acizi graşi (componentele de bază ale lipidelor) şi glicerol. Acizii graşi pot fi saturaţi şi nesaturaţi, iar cei nesaturaţi se clasifică în mononesaturaţi şi polinesaturaţi (esenţiali). Suntde origine animală şi vegetală. Necesarul zilnic : – 1 g/kg corp/zi – pentru sportivi 1,5 g/kg corp/zi (până la 2-2,3 g/kg corp/zi pentru cei cu activitate la temperatur ă scăzută) Trebuie să reprezinte 20-30% din valoarea calorică a raţiei alimentare. 1-7% acizi graşi esenţiali. Maxim 10% acizi graşi saturaţi. 70% de origine animală şi 30% de origine vegetală.

34

4.3.2.3. Glucide: Rolul glucidelor în organism: – rol energetic (prin arderea unui gram de glucide se eliberează 4,1 kcal, eliberarea energiei f ăcându-se foarte rapid) (reprezintă principalul rezervor energetic al organismului deoarece creierul, sistemul nervos periferic, hematiile, leucocitele, ficatul, şi muşchii folosesc glucoza ca unică sursă energetică); – rol în detoxifierea organismului după efort; – rol plastic (materie primă pentru biosinteza unor aminoacizi); – rol catalitic (în metabolismul lipidic). Necesarul zilnic: 10-11 g/kg corp/zi. Trebuie să reprezinte 55-60% din necesarul caloric al organismului. 4.3.2.4. S ăruri minerale: Sunt substanţe alimentare esenţiale, deoarece nu pot fi sintetizate de organism. În funcţie de necesarul organismului, se clasifică în: – macroelemente (substanţe necesare în cantităţi mari); – microelemente (substanţe necesare în cantităţi foarte mici). Sodiu + Clor : Rol în: – metabolismul apei; – echilibrul acido-bazic; – stimularea tonusului muscular. Necesarul de clorur ă de sodiu este de 8-15 g/zi ; în eforturi intense fiind 20-25 g/zi. Surse : lapte, brânzeturi, carne, fructe, roşii, varză, spanac Potasiu : Rol în : – echilibrul acido-bazic ; – sinteza proteinelor şi a glicogenului celular; – transmiterea excitaţiei nervoase; – stimularea diurezei. Necesar: 2-3,5 g/zi. La sportivi, în timpul efortului, nu se suplimentează aportul de potasiu. Surse : banane, pere, cartofi, grâu. Magneziu : Rol în: – metabolismul lipidic şi glucidic; – creşterea şi regenerarea celular ă; – excitabilitatea neuromuscular ă. Necesar: 200-300 g/zi. Surse : carne şi derivate, cereale, legume verzi, fructe (mure). Calciu: Rol în : – rezistenţa osoasă; – coagularea sangvină; – contracţia muscular ă. Necesar : 0,8-1 g/zi ; la sportivi 1,5-1,8 g/zi. Surse : lapte, brânzeturi, pâine de secar ă, varză, alune, nuci, soia. 35

Fosfor : Rol în: – refacerea tisular ă; – metabolismul glucidic, protidic, lipidic, energetic; – menţinerea pH-ului (acţionează ca sistem tampon). Necesar : 1,5-2 g/zi ; pentru sportivii care dezvoltă o încordare nervoasă maximă 3-3,5 g/zi. Surse : carne, peşte, gălbenuş de ou, ficat, lapte, ceapă, ciuperci. Fier : Rol important în transportul oxigenului (în structura hemoglobinei). Necesar : 6-10 mg/zi ; la sportivi 15 mg/zi. Surse : carne macr ă, ficat, cereale, spanac, urzici, ouă, ciocolată. Zinc: Rol în: – creşterea şi dezvoltarea ţesuturilor; – stimularea imunităţii. Necesar: 12-15 mg/zi. Surse : scoici, lapte, brânzeturi, carne, ficat. Cupru: Rol în: – metabolismul energetic; – refacerea tisular ă. Necesar: 2 mg/zi. Surse: viscere, carne, peşte, legume uscate, nuci. Iod : Rol în asigurarea secreţiei de tiroxină de către glanda tiroidă. Necesar: 100-200 μg/zi. Surse : peşte, creveţi, scoici. Crom: Rol în reglarea glicemiei. Necesar: 50-200 μg/zi. Surse : ciuperci, cereale.

4.3.2.5. Vitamine: Sunt substanţe organice necesare organismului în cantit ăţi foarte mici, dar pe care acesta nu le poate sintetiza. Sunt considerate biostimulatori (prezenţa lor este indispensabilă atât în procesele anabolice, cât şi în cele catabolice). Se clasifică în : vitamine hidrosolubile (C şi grupul B) ; vitamine liposolubile (A, D, E, K). Vitamina A: Roluri: – intr ă în structura pigmentului retinian; – asigur ă integritatea tegumentelor şi mucoaselor. Necesar : 4000 UI/zi ; în eforturi mari se creşte la 2-2,5 mg/zi. Surse : ficat, peşte gras, gălbenuş de ou, unt, morcovi, mazăre. 36

Vitamina D: Rol de favorizare a absorbţiei calciului şi depunerea lui în

oase. Necesar: 200-400 UI/zi. Surse : ficat de peşte, unt, gălbenuş de ou, caşcaval. Vitamina E : Rol: – de favorizare a creşterii şi reproducerii; – asigur ă troficitatea sistemului muscular. Necesar : 10-30 mg/zi ; la sportivi 50-70mg/zi. Surse : uleiuri vegetale, margarină, pâine neagr ă, gălbenuş de ou. Vitamina K : Rol în coagularea sangvină. Necesar: 50-140 μg/zi. Surse : legume verzi (spanac, lobod ă, salată), gălbenuş de ou, ficat. Vitamina B1: Rol în metabolismul glucidic (intr ă în structura unor enzime). Necesar : 1,5-2 mg/zi ; pentru sportivi 3-5 mg/zi. Surse : drojdie de bere uscată, pâine neagr ă, carne de porc, nuci. Vitamina B2: Rol important în respiraţia celular ă. Necesar : 1,7-2 mg/zi ; la sportivi 8-10 mg/zi. Surse : lapte, carne, ficat, ou, fructe verzi. Vitamina B6 : Rol în stimularea activităţii cardiace. Necesar : 1,8-2,2 mg/zi ; pentru sportivi până la 15 mg/zi. Surse : ficat, peşte, drojdie de bere uscată, cereale. Vitamina C : Rol: – în formarea colagenului; – este agent reducător. Necesar: 60-80 mg/zi (1 mg/kcorp/zi). Surse: citrice, kiwi, că pşuni, agrişe, varză, ardei, ceapă 4.3.2.6. Apă Rolul în organism: – este elementul principal al organismului (60% din greutatea corporală; 90% din sânge); – rol biocatalitic (reprezintă mediul de producere a proceselor fiziologice de absorbţie, osmoză, hidroliză, echilibru acido-bazic); – rol plastic (intr ă în structura fiecărei celule); – rol în termoreglare; – rol de oxidant anaerob; – este solventul vitaminelor hidrosolubile. Este considerată cel mai important aliment (omul poate supravieţui f ăr ă apă maxim 3-5 zile, însă f ăr ă celelalte alimente poate ajunge până la 35-50 zile). 37

Are două surse: – exogenă: provine din consumul de ap ă şi alte lichide (aproximativ 1200 ml/zi) + apa con ţinută de alimente (aproximativ 900 ml/zi); – endogenă : provine din oxidarea hidrogenului din protide, lipide şi glucide (aproximativ 300 ml/zi). Necesarul zilnic: 1,5-2 litri lichid/zi ; se va suplimenta odată cu creşterea temperaturii şi a efortului depus. 4.3.3. Valoarea nutritivă a alimentelor Alimentele au fost grupate, după provenienţa şi valoarea lor nutritivă în opt grupe : Lapte şi brânzeturi: Valoare nutritivă : cea mai importantă sursă de calciu; sursă de proteine. Necesar: 200-300 ml/zi (pentru adulţi). Carne şi derivate: Valoare nutritivă : principalele surse de proteine superioare; surse de vitamine A, D şi din complexul B; cea mai important ă sursă alimentar ă de fier. Necesar: 150-200 g/zi. Ouă: Valoare nutritivă: sursă de vitamine (în gălbenuş); sursă de proteine de calitate superioar ă; sursă de fosfor, potasiu, sodiu, fier. Necesar : 1 ou la 2 zile. Legume şi fructe: Valoare nutritivă: sursă de vitamine, săruri minerale, glucide. Necesar: 500-800 g/zi. Cereale şi legume uscate: Valoare nutritivă: cea mai importantă sursă de material energetic; sursă de proteine; sursă de vitamine din complexul B (mai ales B1); sursă de fosfor, potasiu, magneziu, fier, zinc, cupru. Necesar: 300-700 g/zi de pâine, 50-80 g/zi alte derivate cerealiere, 25-35 g leguminoase uscate. Produse zaharoase: Valoare nutritivă: sursă de glucide, săruri minerale, vitamine, lipide. Necesar: maxim 10% din valoarea calorică a raţiei. Gr ă simi alimentare: Valoare nutritivă: sursă de lipide. Necesar: maxim 15-17% din valoarea calorică a raţiei. Băuturi nealcoolice: Valoare nutritivă mică, datorită conţinutului mare de apă şi mic de substanţe nutritive. Se consumă pentru acoperirea nevoii de lichide.

38


Sinteza unităţii de învăţare 4 Alimentaţia trebuie să corespundă cantitativ şi calitativ. Pentru alcătuirea raţiei calorice, trebuie luate în considerare : metabolismul bazal ; metabolismul energetic de efort ; acţiunea dinamică specifică a alimentelor; cheltuielile energetice de termoreglare. Rolul proteinelor în organismul uman : plastic ; func ţional şi catalitic ; în imunitate ; energetic. Rolul lipidelor în organismul uman : energetic ; plastic ; de protec ţie ; în termoreglare ; sursă de vitamine liposolubile. Rolul glucidelor în organismul uman : energetic ; plastic ; catalitic. Vitaminele sunt substanţe organice necesare organismului în cantităţi foarte mici, dar pe care acesta nu le poate sintetiza. Sunt considerate biostimulatori. Rolul apei în organism: este elementul principal al organismului (60% din greutatea corporal ă; 90% din sânge); rol biocatalitic; rol plastic; rol în termoreglare; rol de oxidant anaerob; este solventul vitaminelor hidrosolubile.

Concepte şi termeni de reţinut: raţie calorică, metabolism bazal, metabolism energetic de efort Întrebări de control şi teme de dezbatere: 1. Care sunt substanţele alimentare? 2. Care sunt elementele caracteristice pentru fiecare grup ă de substanţe alimentare?

39

Teste de evaluare/autoevaluare ♦ Ră spunde ţ i adevărat (dacă considera ţ i că propozi ţ ia este adevărat ă ) sau fals (dacă considera ţ i că propozi ţ ia este falsă ): 1. Necesarul energetic zilnic al unui adult sedentar este de 1.000-1.200 kcal/zi 2. Consumul energetic zilnic creşte, în funcţie de activităţile fizice depuse, cu 500-1.000 kcal/or ă ♦ Alegeţi varianta corectă! 3. Ce elemente trebuie să fie luate în considerare pentru alcătuirea raţiei calorice alimentare? a. senzaţia de foame şi consumul energetic pentru termoreglare b. metabolismul bazal şi metabolismul energetic de efort c. acţiunea dinamică nespecifică a alimentelor şi metabolismul bazal 4. Care sunt noţiunile corecte privind proteinele? a. au rol predominant energetic b. carenţa îndelungată de proteine nu provoacă modificări ireversibile în timp c. depăşirea cantităţii maxime tolerabile de proteine ingerate scade randamentul muscular 5. Care este necesarul zilnic de glucide pentru un sportiv? a. 5-6 g/kg corp b. 3-8 g/kg corp c. 10-11 g/kg corp 6. Care sunt noţiunile corecte privind vitaminele? a. vitaminele sunt substanţe organice pe care organismul uman nu le poate sintetiza b. vitaminele A, D, K sunt hidrosolubile c. vitamina C are rol important în prevenirea rahitismului

Bibliografie obligatorie Mincu, M., Cocora, D., Mănescu, S., Igiena, Editura Universul, Bucureşti, 2000. Vâjială, G.E., Igienă şi evaluare biologică, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2000. 40

Unitatea de învăţare 5 NOŢIUNI GENERALE DE PRIM AJUTOR. LEZIUNI ALE ŢESUTURILOR MOI. HEMORAGII

Cuprins: 5.1. Introducere 5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 5.3. Conţinutul unităţii de învăţare 5.3.1. Noţiuni generale de prim ajutor 5.3.1.1. Etapele acordării primului ajutor 5.3.1.2. Asepsie, antisepsie 5.3.1.3. Proceduri termice 5.3.1.4. Pansamentul 5.3.1.5. Bandajul 5.3.2. Leziuni ale ţesuturilor moi 5.3.2.1. Contuzii 5.3.2.2. Plăgi 5.3.2.3. Arsuri 5.3.2.4. Deger ături 5.3.3. Hemoragii 5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

5.1. Introducere Primul ajutor reprezintă o intervenţie rapidă şi calificată în caz de accident, cu scopul de a înlătura cauza (pentru a întrerupe acţiunea factorului traumatizant asupra organismului), a ameliora suferinţa şi a preveni complicaţiile (efectele accidentului se pot agrava în timp, punând chiar în pericol via ţa accidentatului). De modul în care sunt acordate primele îngrijiri medicale în cazul unui traumatism depinde evitarea apariţiei unor complicaţii ulterioare grave, sau chiar salvarea vie ţii accidentatului. Pentru obţinerea acestui deziderat sunt necesare câteva no ţiuni teoretice şi practice, f ăr ă de care intervenţia de prim ajutor ar putea avea efecte negative. În acest capitol sunt prezentate câteva noţiuni generale privind acordarea primului ajutor şi cele mai reprezentative leziuni ale ţesuturilor moi, cu semnele caracteristice şi măsurile de prim ajutor adecvate. 41

5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unit ăţ ii de învăţ are: – cunoaşterea noţiunilor de bază privind asepsia şi antisepsia şi a metodelor de realizare a acestora; –prezentarea noţiunilor specifice diferitelor leziuni ale ţesuturilor moi şi a mijloacelor de prim ajutor adecvate. Competen ţ ele unit ăţ ii de învăţ are: La sfâr şitul acestei unităţi de învăţare, studenţii: – îşi vor forma abilităţi de aplicare a mijloacelor şi tehnicilor de prim ajutor adecvate leziunilor ţesuturilor moi şi hemoragiilor; – vor şti să folosească terminologia specifică.


5.3. Conţinutul unităţii de învăţare 5.3.1. No ţ iuni generale de prim ajutor 5.3.1.1. Etapele acord ării primului ajutor Cunoaşterea etapelor acordării primului ajutor şi respectarea ordinei de desf ăşurare a acestora sunt foarte importante pentru asigurarea unui prim ajutor corect. Etapele acordării primului ajutor pot fi sintetizate astfel: 1) Înlăturarea cauzelor: Se asigur ă prin scoterea victimei din mediul în care s-a produs accidentul şi înlăturarea, dacă este posibil, a agentului cauzal. 2) Evaluarea leziunilor: Această etapă este importantă pentru a se putea strabili ordinea acţiunilor de prim ajutor. Astfel: a) dacă există un stop respirator, sau un stop cardiorespirator trebuie asigurată menţinerea funcţiilor vitale – prin metode de resuscitare cardio-respiratorie; b) dacă există o hemoragie aceasta trebuie oprită – printr-o tehnică de hemostază; c) după ce au fost rezolvate aceste tipuri de leziuni, se iau măsurile specifice leziunii – pentru entorse, luxa ţii, fracturi se execută imobilizarea provizorie; pentru plăgi se efectuează pansamentul antiseptic, protector. 42

3) Combaterea durerilor: Este o etapă importantă, deoarece durerea poate declanşa o stare de şoc. Se folosesc substanţe antialgice sau antiinflamatorii (în funcţie de tipul de leziune) şi crioterapie. 4) Transportul accidentatului: Nu este suficientă acordarea primului ajutor la locul accidentului, fiind necesar ă şi transporatrea accidentatului la o unitate sanitar ă de specialitate, unde să i se acorde măsurile definitive de rezolvare a leziunilor existente. Pe tot parcursul transportului, accidentatul trebuie s ă fie supravegheat permanent. 5.3.1.2. Asepsie, antisepsie Asepsia este metoda profilactică de luptă împotriva contaminării plăgilor. Se realizează prin: – sterilizarea instrumentelor – căldur ă umedă (autoclav, fierbere), căldur ă uscată (pupinel, flambare), spălare mecanică; – folosirea locală a unor substanţe – eter (acţiune volatilă), apă oxigenată (acţiune spumantă); – dezinfecţia regiunii lezate şi a mâinilor persoanelor care acordă primul ajutor. Antisepsia este metoda curativă de distrugere a microbilor existenţi într-o plagă. Se realizează cu: – substanţe dezinfectante (alcool sanitar, iod, cloramină, apă oxigenată, permanganat de potasiu, albastru de metil, formol etc.); – sulfamide; antibiotice. 5.3.1.3. Proceduri termice Termoterapia reprezintă utilizarea, în scop terapeutic, a aplicaţiilor calde. Se recomandă mai ales la nivelul contracturilor musculare. Este contraindicată în procesele inflamatorii acute. Metode folosite: electroterapie (ultrasunete, unde scurte, curenţi diadinamici); pernă electrică; parafină (aplicată 15-30 minute); cataplasmă cu sare caldă. Crioterapia reprezintă utilizarea, în scop terapeutic, a aplicaţiilor reci. Este recomandată în: procese inflamatorii acute; stări febrile; vasodilataţie (pentru obţinerea vasoconstricţiei). Metode folosite: pungă cu gheaţă (imediat după traumatism) (30 minute); masaj cu gheaţă (10 minute) (în entorse, contuzii, hematoame); comprese cu apă rece; şocuri cu gheaţă, aplicate în regiunea inghinală, prehepatică, axilar ă (20 minute) (în insolaţie); împachetări reci (la copiii cu stări febrile). 5.3.1.4. Pansamentul Pansamentul reprezintă metoda prin care este tratată şi protejată o plagă. Clasificarea pansamentelor: – pansament absorbant – pansament compresiv (folosit în caz de hemoragie externă, hemartroză) – pansament umed (prişniţ) (are rol antiinflamator; nu se foloseşte în plăgile secretante, deoarece acest tip de pansament 43

favorizează secreţia, provocând, în aceste cazuri, macerarea tegumentar ă) Principiile efectuării pansamentului: – să fie folosite materiale sterile – să acopere complet plaga – soluţiile antiseptice să fie adecvate plăgii respective – să fie bine fixat (pentru a nu se deplasa) – să nu provoace dureri – să fie efectuat în „poziţia optimă” (plaga să fie orientată orizontal şi în sus) Etapele de executare a unui pansament: sunt specifice pentru tipul de pansament şi trebuie executate într-o anumită ordine exactă: c) Pentru pansamentul absorbant : • Tratarea tegumentului din jurul pl ăgii: spălare cu apă şi să pun, în sens centrifug (de la plagă spre exterior), pe o suprafaţă de 8-10 cm în jurul plăgii. Dacă există pete de gr ăsime se face degresare cu benzină „uşoar ă” (fiole) sau alcool 70 0. Dacă există pilozitate la nivelul regiunii lezate se face tăierea ei. • Tratarea plăgii (cur ăţarea şi tratarea propriu-zisă): îndepărtarea, cu ajutorul pensei, a corpurilor str ăine de la nivelul plăgii (fragmente de haine, cioburi, chiaguri de sânge, etc.). Turnarea în jet continuu, pe suprafa ţa plăgii, a soluţiilor antiseptice slabe (H2O2, Rivanol, permanganat de K); nu se folosesc solu ţii antiseptice puternice în plagă (alcool 700, iod, tinctur ă de iod) deoarece coagulează proteinele din plagă formând cruste sub care se pot dezvolta microbii, pot produce distrugeri tisulare (prin necrozarea acestora), provoacă dureri. După cur ăţarea plăgii, se pot folosi pulberi antiseptice (Neobasept, Saprosan) atât în plag ă cât şi pe tegumentul din jurul ei pe o suprefaţă de 1-2 cm. • Acoperirea plăgii: acoperirea suprafeţei plăgii şi 2-3 cm în jurul ei, cu un strat de comprese sterile suficient de gros (grosimea stratului de comprese sterile trebuie să asigure absorbţia secreţiilor şi protecţia termică a plăgii). Peste stratul de comprese sterile se aplică vată hidrofilă (cu aceleaşi roluri) (nu se aplică vata direct pe plagă datorită fibrelor ei, care reprezintă corpi str ăini intraplagă, putând declanşa reacţii de apărare la acest nivel). Se poate pune un al doilea strat de comprese sterile. • Fixarea materialelor care acoper ă plaga. b) Pentru pansamentul compresiv: • Tratarea tegumentului din jur şi a plăgii (prin aceleaşi metode ca la pansamentul absorbant). • Aplicarea unui strat de comprese sterile, suficient de gros. • Bandajarea cu o faşă bine întinsă şi strânsă. c) Pentru pansamentul umed (pri şni ţ ): • Tratarea plăgii (prin spălare şi dezinfectare). • Aplicarea de comprese umede (apă şi alcool; alcool şi Rivanol; cloramină). • Acoperirea compreselor cu un material impermeabil. • Bandajare. 5.3.1.4. Bandajul Bandajul reprezintă metoda de fixare a materialelor pansamentului. Poate fi executat cu feşe de tifon, sau prin improvizare cu diferite materiale textile. Modalitatea de terminare a lui („nodul”) se recomandă să fie f ăcută cu bandă adezivă, nodul clasic fiind folosit doar dacă nu există altă soluţie. 44

În executarea unui bandaj trebuie respectate urm ătoarele reguli generale: – ţinerea ruloului de faşă în mână se face astfel: ruloul este menţinut în mâna dreaptă, capătul liber al feşei în mâna stângă şi sensul de desf ăşurare a feşei să fie în sus; – la nivelul membrelor, bandajarea începe distal şi se termină proximal de plagă; – fiecare tip de plagă necesită un anumit tip de bandaj; – faşa să depăşească materialele pansamentului cu 4-5 cm; – bandajul trebuie să fie suficient de elastic pentru a permite o circulaţie sangvină normală în zonă şi suficient de strâns pentru a nu permite alunecarea materialelor pansamentului; – să nu provoace dureri; – indiferent de tehnica de bandajare folosită, se începe şi se termină prin 2-3 ture circulare (sunt ture de fixare, denumite şi punctele fixe ale feşei); – punctele fixe ale feşei şi „nodul” să nu fie situate la nivelul plăgii şi nici în zona pe care se sprijină segmentul respsctiv. 5.3.2. Leziuni ale ţ esuturilor moi 5.3.2.1. Contuzii Contuziile reprezintă traumatisme ale ţesuturilor moi (piele, ţesut adipos, muşchi, organe interne) care nu întrerup continuitatea tegumentului. Clasificare: • în funcţie de profunzime: – contuzii superficiale (afectate pielea şi ţesutul subcutanat); – contuzii profunde (afectate în plus muşchii, chiar organele interne). Simptomatologie:  Durere: variază în funcţie de sensibilitatea individuală, suprafaţa de acţiune a agentului traumatic, intensitatea agentului traumatic.  Eritem tegumentar: apare datorită vasodilataţiei locale. Este prezent în contuziile superficiale.  Echimoză: apare datorită ruperii vaselor capilare, cu acumularea subcutanată a sângelui. Culoarea echimozelor este caracteristică: albastru-violet-verde-galben (datorită degradării hemoglobinei). efectuării  Impotenţă funcţională (imposibilitatea mişcărilor normale la nivelul respectiv): apare în contuziile musculare (profunde). Prim ajutor: • Pentru combaterea durerii: substanţe antialgice. • Pentru oprirea hemoragiei subcutanate: crioterapie (comprese reci ,pungă cu gheaţă), poziţie antideclivă. • Dacă există impotenţă funcţională: bandaj compresiv. Contraindicaţii: masaj şi termoterapie locale imediat după traumatism; efort fizic (în contuziile musculare).

45

5.3.2.2. Pl ă gi Plăgile sunt traumatisme care întrerup continuitatea tegumentar ă. Clasificare: • În funcţie de profunzime: – plăgi superficiale; – plăgi profunde. • În funcţie de dimensiune: – plăgi mici; – plăgi întinse. • În funcţie de timpul scurs de la producere: – plăgi noi (recente) (au sub 6 ore vechime, fiind considerate neinfectate); – plăgi vechi (au peste 6 ore; se consider ă infectate). Simptomatologie:  Durere: variază ca intensitate (o plagă superficial şi întinsă este mai dureroasă decât una profundă şi mică).  Hemoragie locală: de diverse intensităţi, în funcţie de profunzimea şi întinderea plăgii.  Tumefiere locală: datorită procesului inflamator apărut secundar traumatismului.  Impotenţă funcţională: în funcţie de ţesuturile afectate (muşchi, tendoane, nervi, articulaţii), poate fi par ţială sau totală. Prim ajutor: • Pentru oprirea hemoragiei: crioterapie; tehnică de hemostază provizorie adaptată plăgii. • Pentru combaterea durerii: substanţe antialgice. • Pentru prevenirea infectării: efectuarea corectă a pansamentului. • Pentru limitarea edemului: crioterapie; poziţie antideclivă. 5.3.2.3. Arsuri Arsurile sunt plăgi specifice cu efecte locale şi generale, cu potenţial evolutiv grav, apărute în urma acţiunii agenţilor traumatici termici sau chimici. Clasificare şi Simptomatologie: • În funcţie de profunzimea leziunilor: – arsuri de gradul I (eritematoase sau congestive): Simptomatologie  eritem tegumentar,  durere intensă cu senzaţie de usturime,  edem local – arsuri de gradul II (flictenulare superficiale) : Simptomatologie  eritem tegumentar,  flictene de diferite dimensiuni cu conţinut limpede seros,  durere de intensitate mai mică – arsuri de gradul III (flictenulare profunde) : Simptomatologie  flictene mari cu conţinut sangvinolent tulbure,  durere de intensitate mult diminuată – arsuri de gradul IV (necrotice) : Simptomatologie  necroze întinse,  edem masiv,  f ăr ă durere. 46

Arsurile, cu cât sunt mai puţin dureroase, sunt mai grave. • În funcţie de calea de pătrundere: – arsuri prin contact cu simptomatologie corespunzătoare tipului de agent traumatic; – arsuri prin ingestie la simptomatologie asociindu-se în plus arsuri la nivelul tubului digestiv; – arsuri prin inhalare la simptomatologie fiind prezente în plus arsuri la nivelul aparatului respirator. Gravitatea arsurilor depinde de: • Agentul traumatic: tip, concentraţie (pt. substanţe chimice), putere de pătrundere în ţesuturi, durata contactului. • Profunzimea leziunilor . • „Terenul” accidentatului: vârsta accidentatului (vârstele sub 10 ani şi peste 70 ani au şanse mai mici de recuperare faţă de toate celelalte grupe de vârstă); asocierea cu alte afecţiuni preexistente. • Suprafaţa arsurilor: cu cât suprafaţa este mai mare, cu atât şansele de recuperare sunt mai mici. Pentru calcularea suprafe ţei arse, se foloseşte „regula lui 9” (cap şi gât 9%; torace anterior şi abdomen 18%; torace posterior şi zona lombar ă 18%; zona perineală 1%; braţ şi antebraţ 9%; coapsă şi gambă 18%). Prim ajutor: • Măsuri generale de prim ajutor: scoaterea victimei din locul accidentului; administrarea de substanţe antialgice şi sedative uşoare; îndepărtarea lucrurilor strâmte din zona lezată (curele, inele, ceasuri, pantofi etc.); hainele aderente nu se îndepărtează (s-ar provoca un traumatism în plus) (excepţie: în cazul arsurilor chimice, hainele se îndepărtează obligator!); tratarea zonei afectate cu un solvent, pentru îndepărtarea eventualelor urme de gr ăsime de la nivelul pielii; efectuarea corectă a pansamentului local; suprafeţele arse să nu vină în contact direct una cu cealaltă (degete lipite între ele, ureche lipită de cap etc.); se administrează cantităţi mici de lichide calde; profilaxie antitetanică (ATPA). Nu se administrează local unguente, creme, pomezi. • Măsuri specifice de prim ajutor: – în cazul arsurilor termice stingerea flăcărilor prin acoperirea victimei cu pături, ceaşafuri, haine, chiar rostogolire pe pământ – în cazul arsurilor chimice eliminarea substanţelor chimice prin jet de apă, timp de 20-30 minute; nu se neutralizează substanţele (pot rezulta alte substanţe la fel de nocive). 5.3.2.4. Deger ături Deger ăturile reprezintă plăgi specifice apărute datorită formării de cristale de gheaţă în lichidul intracelular, în urma ac ţiunii temperaturilor ambientale scăzute. Cele mai afectate zone sunt la nivelul extremităţilor (mâini, picioare, nas, pavilioanele urechilor, bărbie). Simptomatologie:  Pielea iniţial este roşie şi foarte dureroasă; cu cât avansează leziunea, pielea devine palid-galben-cenuşie, cu aspect ceros. 47

Pierderea sensibilităţii periferice (senzaţie de amor ţeală



locală). În fazele mai grave (avansate):  durerea dispare,  apar vezicule. Prim ajutor: • Învelirea accidentatului, la locul unde este găsit, încercându-se încălzirea zonelor afectate. Victima va fi transportat ă, cât mai rapid, la adă post (în casă). • Încălzirea lentă a zonei degerate în apă călduţă (34-350), sau învelire cu lucruri călduroase (lână, blană). Se asigur ă încălzirea regiunii respective până când pielea devine roz şi reapare sensibilitatea periferică. • Mobilizarea uşoar ă a zonei degerate (pentru stimularea circulaţiei sangvine locale). • Administrare de lichide calde (supă, ceai îndulcit). • Asigurarea poziţiei antideclive pentru zonele degerate. • Transport la o unitate sanitar ă. Contraindicaţii: – frecarea zonelor lezate cu ză padă, sau alcool – folosirea păturilor electrice şi a sticlelor cu apă caldă pe zonele degerate – poziţionarea direct lângă o sursă de căldur ă puternică (sobă, calorifer) – spargerea veziculelor – administrare de alcool, cafea, cacao, ceai negru – dacă deger ătura este la nivelul picioarelor, accidentatul nu are voie să meargă. 5.3.3. Hemoragii Reprezintă ieşirea sângelui dintr-un vas sangvin lezat par ţial sau total. Clasificare şi Simptomatologie: • În funcţie de tipul vasului lezat: – hemoragii arteriale: simptomatologie caracteristică  sânge de culoare roşu-aprins; sângele curge în jet continuu la cap ătul distal şi în jet intermitent (concordant cu b ătăile cardiace) la capătul proximal al plăgii – hemoragii venoase: simptomatologie caracteristică  sânge de culoare roşu-închis; sângele curge în jet continuu la ambele capete – hemoragii capilare: simptomatologie caracteristică  sânge de culoare roşu-închis; sângerarea este difuză, în suprafaţă (nu în jet) – hemoragii mixte: sunt lezate toate vasele sangvine din regiunea respectivă • În funcţie de localizare: – hemoragii externe: sângerarea are loc înafara organismului. Simptomatologie  aspectul sângelui, în funcţie de tipul de vas lezat – hemoragii interne: sângele se acumulează în organism, vasul necomunicând direct cu exteriorul. Pot fi mai periculoase decât cele externe. Simptomatologie:  paloare,  ameţeală (vertij),  vâjâituri în urechi (acufene),  senzaţie de sete accentuată 48

(şi „gur ă uscată”),  se poate instala starea de şoc,  se pot asocia semne particulare, în funcţie de locul sânger ării. În funcţie de zona în care se produce sângerarea, se clasifică astfel: a) sângerarea are loc într-un organ, de unde sângele este eliminat pe cale naturală (hemoragii exteriorizate): epistaxis (pe nas), hematemeză (pe gur ă, din stomac, cu aspect de „zaţ de cafea”), hemoptizie (pe gur ă, din plămâni, de culoare roşu-roz, cu aspect aerat), melenă (prin scaun, acesta având culoare neagr ă-luciosă), hematurie (prin urină) b) sângele se poate acumula în cavităţi preexistente: hemotorax (în cutia toracică), hemartroză (în articulaţie) c) sângele se acumulează în ţesuturi (hemoragii intersti ţ iale): hematom • În funcţie de efectele hemoragiei asupra organismului: – hemoragii compensate (efectele sunt discrete, sau moderate) – hemoragii decompensate (efectele sunt importante) Gravitatea unei hemoragii depinde de: cantitatea de sânge pierdut; viteza cu care s-a produs sângerarea; „terenul” accidentatului. Ş ocul hemoragic : este cea mai gravă complicaţie a hemoragiilor. Simptomatologie:  extremităţi reci;  puls peste 100120 b/min, de amplitudine mică;  scăderea tensiunii arteriale (TA);  respiraţie superficială şi accelerată;  stare de lipotimie. Prim ajutor : • În hemoragii externe: accidentatul în culcat, cu plaga în poziţie „optimă”; hemostază provizorie adecvată. • În hemoragii interne: accidentatul în poziţie Trendelenburg (pe plan înclinat la 30 0-400 cu capul în jos); accidentatul este dezbr ăcat de hainele groase şi se deschid nasturii, cravata, cureaua (în regiunea gâtului, toracelui, abdomenului); se controleaz ă funcţiile vitale, dacă este necesar se execută resuscitare cardiorespiratorie; crioterapie locală (dacă poate fi precizat locul hemoragiei); asigurarea protecţiei termice (învelirea). Accidentatul se mobilizează cât mai puţin (deoarece nu se cunoaşte exact locu şi dimensiunea leziunii care a provocat hemoragia). Nu se administrează cantităţi mari de lichide p.o. (pe gur ă) (deoarece există riscul apariţiei vărsăturilor cu efect secundar dezechilibru hidroelectrolitic). • În hemoragii exteriorizate: crioterapie. Se interzice orice efort fizic. • În şoc hemoragic: poziţionarea accidentatului cu picioarele mai sus (dacă este posibil chiar flexia coapselor pe bazin la 90 0, prin care se obţine un volum de sânge suplimentar de aproximativ 1000 ml); măsurarea şi notarea funcţiilor vitale (alur ă ventricular ă, TA, frecvenţă respiratorie); mobilizare minimă a accidentatului; montarea unei perfuzii endovenoase (PEV) (dac ă este posibil); administrare de O 2 pe sondă nazală (dacă este posibil); transport urgent la o unitate sanitar ă. • Tehnici de hemostază provizorie Hemostaza reprezintă oprirea sânger ării. Hemostaza poate fi spontană şi provocată (aceasta, la rândul ei, fiind provizorie şi definitivă): a) Hemostaza spontană: se instalează prin intervenţia mecanismelor de autoapărare ale organismului (vasoconstricţia, coagularea) care duc la formarea trombusului (cheagul sangvin). 49

b) Hemostaza provizorie: presupune oprirea temporar ă a hemoragiei. Aceasta reprezintă primul ajutor în hemoragii. Metode utilizate: compresiune digitală; flexie for ţată; alicarea garoului. c) Hemostaza definitivă: presupune oprirea definitivă a hemoragiei.  Hemostaza arterială A) Prin compresiune digital ă: Reguli pentru efectuarea compresiunii digitale: – Este prima intervenţie, efectuată cu maximă rapiditate. – Se comprimă manual artera lezată, sau dacă este posibil artera mare din care provine. – Locul comprimării este totdeauna proximal de plag ă. Întâi se palpează artera până se simte pulsul, apoi se apasă puternic până se opreşte sângerarea. – Comprimarea trebuie f ăcută în loc accesibil, de preferat pe un plan osos Compresiunea digitală la nivelul principalelor artere: Artera carotid ă:  Se face comprimare în şanţul carotidian (între laringe şi muşchiul sternocleidomastoidian), după prealabila înclinare laterală a capului spre partea sănătoasă Artera temporal ă:  Se execută comprimare deasupra arcadei zigomatice. Artera subclavie:  Se face comprimare la nivel supraclavicular (în unghiul format de marginea posterioar ă a muşchiului sternocleidomastoidian cu marginea superioar ă a claviculei) după prealabila coborâre a umărului Artera axilar ă:  Se execută comprimare în axilă, cu presiune pe capul humeral. Artera brahial ă (humeral ă):  Se face comprimare pe faţa antero-internă a braţului, în şanţul bicipital medial, cu degetele 2, 3, 4, 5 Artera radial ă:  Comprimarea se poate face în „tabachera anatomic ă” (limitată de tendoanele lungului abductor şi scurtului extensor al policelui), sau în treimea inferioar ă a braţului în şanţul radial. Pentru membrul inferior: Artera femural ă:  Se execută o comprimare puternică la nivelul triunghiului lui Scarpa (delimitat de ligamentul inghinal, muşchiul sartonius şi muşchiul adductor lung), sau la jumătatea latero-internă a coapsei. Artera poplitee:  Pacientul este aşezat pe un scaun, cu gamba în flexie de 0 90 pe coapsă. „Salvatorul” îşi aplică policele de la ambele mâini pe rotulă iar restul degetelor vor comprima în mijlocul spa ţiului popliteu. Artera tibial ă anterioar ă:  Comprimarea se face la nivelul liniei intermaleolare anterioare.

50

B) Prin flexie for ţ at ă: Această metodă de hemostază provizorie se execută cu ajutorul unui „obiect dur” interpus între segmentele de membru flectate, care exercită o presiune asupra vasului lezat, având o rezistenţă (osul respectiv) (exemple de „obiect dur”: rulou de fa şă, prosop, por ţiuni din hainele accidentatului, un corp dur învelit în vată). Totdeauna întâi se execută compresiunea digitală a vasului mare leza. Executarea flexiei for ţate la nivelul principalelor artere: Artera brahial ă:  Se introduce în axilă, cât mai aproape de vârful acesteia, un „obiect dur”, apoi se execută fixarea fermă a braţului de torace (cu faşă, curea, fular, etc.). Areterele antebra ţ ului şi mâinii:  Aplicarea unui „obiect dur” la nivelul articulaţiei cotului, flectarea puternică a antebraţului pe braţ şi fixarea acestora printr-o tehnică de bandajare „în 8” Artera femural ă:  Aşezarea „obiectului dur” în triunghiul lui Scarpa, flectarea gambei pe coapsă şi a coapsei pe bazin şi fixarea fermă în această poziţie prin ture circulare sau în spirală. Arterele gambei, gleznei şi piciorului  Aşezarea „obiectului dur” în regiunea poplitee, flectarea puternică a gambei pe coapsă şi fixarea în această poziţie printr-o tehnică de bandajare „în 8”. C) Prin aplicarea garoului : Garoul este un tub de cauciuc, de grosime şi lungime variabile. Acesta va fi aplicat deasupra leziunii (deci proximal de plagă) prin înf ăşurarea de 2-3 ori în jurul membrului accidentat şi apoi fixare cu o pensă hemostatică. Se recomandă ca între garou şi artera lezată să fie plasat un rulou de faşă. Nu se recomandă înnodarea garoului deoarece este greu de desf ăcut. Datorită aplicării garoului pot apare câteva accidente care trebuie să fie cunoscute de persoanele care acordă primul ajutor:  Cianozarea segmentului distal faţă de garou: în acest caz garoul este prea strâns, provocând staza venoasă. Dacă nu se intervine rapid se poate ajunge până la gangrenarea membrului respectiv.  Apariţia de dureri vii, insuportabile: în acest caz s-a produs comprimarea nervilor, care poate fi generatoare de şoc grav, sau paralizii definitive.  Dilatarea masivă a vaselor sangvine din segmentul distal garoului: în acest caz la scoaterea garoului se poate instala o scădere bruscă a tensiunii arteriale ( „şocul degarotaţilor”) care poate fi letală. Pentru prevenirea acestor accidente, trebuie respectate următoarele reguli: – Garoul va fi menţinut maxim 20-30 minute. Dacă este necesar ă menţinerea lui pentru o perioadă mai mare, la 10-15 minute se scoate pentru 2-3 minute, timp în care se face compresiune digitală, apoi se remontează garoul. – Scoaterea garoului trebuie executată foarte lent pentru ca circulaţia sangvină să se adapteze la noul pat vascular – Accidentatul va fi supravegheat foarte atent după scoaterea garoului. 51

 Hemostaza

venoasă provizorie Se folosesc aceleaşi metode ca la hemostaza arterială provizorie, dar compresiunea digitală şi aplicarea garoului se execută distal de plagă (deci pe capătul venos care vine din periferie).  Hemostaza capilar ă provizorie Se realizează prin pansament compresiv, aplicat pe segmentul lezat, care este ridicat la vertical ă (deasupra nivelului inimii, pentru încetinirea circulaţiei sangvine de la inimă spre periferie)


Sinteza unităţii de învăţare 5 Asepsia se realizează prin: sterilizarea instrumentelor (căldur ă umedă, căldur ă uscată, spălare mecanică); folosirea locală a unor substanţe; dezinfecţia regiunii lezate şi a mâinilor persoanelor care acordă primul ajutor. Antisepsia se realizează cu substanţe dezinfectante, sulfamide, antibiotice. Metode de termoterapie: electroterapie; pernă electrică; parafină; cataplasmă cu sare caldă. Metode de crioterapie: pungă cu gheaţă; masaj cu gheaţă; comprese cu apă rece; şocuri cu gheaţă, aplicate în regiunea inghinală, prehepatică, axilar ă; împachetări reci. Clasificarea pansamentelor: absorbant; compresiv; umed (pri şniţ). Contuziile reprezintă traumatisme ale ţesuturilor moi (piele, ţesut adipos, muşchi, organe interne) care nu întrerup continuitatea tegumentului. Plăgile sunt traumatisme care întrerup continuitatea tegumentar ă. Arsurile sunt plăgi specifice, cu efecte locale şi generale, cu potenţial evolutiv grav, apărute în urma acţiunii agenţilor traumatici termici sau chimici. Deger ăturile reprezintă plăgi specifice, apărute în urma acţiunii temperaturilor ambientale scăzute. Hemoragiile reprezintă ieşirea sângelui dintr-un vas sangvin lezat par ţial sau total.

Concepte şi termeni de reţinut: asepsie, antisepsie, profilactic, curativ, termoterapie, crioterapie, prim ajutor, hemostază provizorie

52

Întrebări de control şi teme de dezbatere: 1. Care sunt metodele de prevenire şi combatere a infecţiei la locul accidentului? 2. Care sunt tipurile de leziuni la nivelul ţesuturilor moi şi prin ce se caracterizează acestea? 3. Cum se acordă primul ajutor în cazul hemoragiilor? 4. Care sunt tehnicile de hemostază provizorie şi cum se aplică acestea în funcţie de tipul vasului lezat?

Teste de evaluare/autoevaluare ♦ Ră spunde ţ i adevărat (dacă considera ţ i că propozi ţ ia este adevărat ă ) sau fals (dacă considera ţ i că propozi ţ ia este falsă )! 1. Substanţele dezinfectante şi antibioticele reprezintă metode de realizare a antisepsiei 2. Hemartroza este o hemoragie externă ♦ Alege ţ i varianta corect ă! 3. Ce reprezintă antisepsia ? a. metoda profilactică împotriva contaminării plăgilor b. metoda curativă de distrugere a microbilor existenţi într-o plagă c. metoda de protejare a unei plăgi 4. Care sunt rolurile pansamentelor? a. rol absorbant pentru pansamentul umed b. rol hemostatic pentru pansamentul compresiv c. rol de imobilizare a unei articulaţii pentru pansamentul absorbant 5. Care este simptomatologia plăgilor? a. durere, eritem tegumentar, echimoză b. durere, echimoză, imposibilitatea transmiterii mişcării dincolo de locul traumatizat c. durere, hemoragie locală, impotenţă funcţională 6. Cum se acordă primul ajutor în cazul deger ăturilor ? a. se frecţionează zonele lezate cu alcool sau cu un material moale b. se realizează încălzirea lentă a zonelor degerate c. dacă au apărut vezicule se recomandă spargerea acestora 53

Bibliografie obligatorie Baker, R., Bass, D., Primul ajutor în caz de urgen ţ e în familie, Editura Aquila’93, 2007. Mureşan, D., Prim ajutor medical , Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008.

54

Unitatea de învăţare 6 LEZIUNI ARTICULARE ŞI OSOASE. POLITRAUMATISME

Cuprins: 6.1. Introducere 6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 6.3. Conţinutul unităţii de învăţare 6.3.1. Leziuni articulare 6.3.1.1. Entorse 6.3.1.2. Luxaţii 6.3.2. Leziuni osoase 6.3.2.1. Fracturi 6.3.3. Politraumatisme 6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

6.1. Introducere În această unitate sunt prezentate cele mai reprezentative leziuni articulare şi osoase, cu semnele caracteristice şi măsurile de prim ajutor adecvate. De asemenea, sunt prezentate principiile de acordare a primului ajutor în cazul politraumatismelor.

6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unit ăţ ii de învăţ are: – prezentarea noţiunilor specifice privind leziunile articulare şi a metodelor de prim ajutor în aceste cazuri; – cunoaşterea noţiunilor de bază privind leziunile osoase şi regulile şi metodele specifice de acordare a primului ajutor; – descrierea politraumatismelor şi aplicarea metodelor de prim ajutor în aceste cazuri. Competen ţ ele unit ăţ ii de învăţ are: La sfâr şitul acestei unităţi de învăţare, studenţii: – îşi vor putea forma abilităţile de aplicare a mijloacelor şi tehnicilor de prim ajutor adecvate leziunilor articulare şi osoase; – vor şti să folosească terminologia specifică. 55


6.3. Conţinutul unităţii de învăţare 6.3.1. Leziuni articulare 6.3.1.1. Entorse Entorsele sunt leziuni traumatice la nivelul articula ţiilor, care nu provoacă modificarea raportului anatomic normal dintre suprafeţele osoase articulare. Clasificare şi Simptomatologie: • Entorse de gradul 1 (entorse u şoare): Simptomatologie:  durere la nivelul articulaţiei, moderată ca intensitate;  edem local discret;  impotenţă funcţională relativă („jenă”) • Entorse de gradul II (entorse medii): Simptomatologie:  durere de intensitate mai mare;  edem local evident;  impotenţă funcţională moderată;  diminuarea stabilităţii articulare;  echimoză, care apare după 24-48 de ore • Entorse de gradul III (entorse grave): Simptomatologie:  durere cu iradiere periarticular ă, foarte puternică;  tumefiere articular ă mare, care este dată de edem pariarticular şi hidartroză (lichid intraarticular) sau hemartroză (sânge intraarticular);  impotenţă funcţională totală;  stabilitatea articular ă este complet compromisă;  echimoză totdeauna prezentă Prim ajutor: • Imobilizarea provizorie a articulaţiei, indiferent de gradul entorsei • Pentru combaterea durerii: substanţe antialgice • Pentru combaterea edemului şi a hemartrozei: poziţie antideclivă; crioterapie Contraindicat: masajul (poate amplifica leziunile ţesuturilor moi periarticulare) 6.3.1.2. Luxa ţ ii Luxaţiile sunt leziuni traumatice la nivelul articula ţiilor, care produc dislocarea suprafeţelor articulare (deci pierderea raportului anatomic normal dintre suprafeţele osoase articulare). Clasificare: • În funcţie de gravitatea leziunilor: – luxaţii simple (f ăr ă leziuni grave ale ţesuturilor moi extraarticulare); – luxaţii complicate: (se asociază leziuni ale ţesuturilor din vecinătate – tegument, vase sangvine, nervi, muşchi, tendoane). 56

• În funcţie de timpul scurs de la producerea traumatismului:

– luxaţii recente (acute) (nu este prezentă contractur ă muscular ă locală); – luxaţii vechi (s-a instalat contractura muscular ă). Simptomatologie:  Durere intensă, cu caracter sincopal (sunt prezente accentuări şi diminuări alternative ale intensităţii durerii).  Impotenţă funcţională prezentă totdeauna în luxaţii.  Deformarea regiunii: datorată deplasării suprafeţelor osoase. Prim ajutor: • Reducerea luxaţiei: este metoda specifică de prim ajutor în luxaţii, prin care se repun în contact normal capetelor osoase articulare. Se execută la locul accidentului doar dacă: se poate preciza exact direcţia de deplasare a capetelor osoase articulare; luxaţia s-a produs cu maxim 30 minute înainte; masa muscular ă periarticular ă nu este foarte mare; nu există complicaţii deja instalate (fracturi; compresiuni nervoase). Dacă nu sunt întrunite aceste condiţii se imobilizează segmentul respectiv în poziţia în care se află. • Imobilizarea provizorie a segmentului afectat • Combaterea durerilor: substanţe antialgice • Limitarea edemului şi a hemoragiei: crioterapie; poziţie antideclivă • Transportul accidentatului la o secţie de ortopedie 6.3.2. Leziuni osoase 6.3.2.1. Fracturi Fracturile reprezintă întreruperea totală sau par ţială a continuităţii unui os. Clasificare: • În funcţie de comunicarea focarului de fractur ă cu exteriorul: – fracturi închise (fragmentele osoase sunt acoperite integral de tegument); – fracturi deschise (focarul de fractur ă comunică cu exteriorul). • În funcţie de numărul de fragmente osoase: – fracturi simple (sunt prezente două fragmente osoase); – fracturi cominutive (sunt cel puţin trei fragmente osoase). • În funcţie de traiectul de fractur ă: fracturi complete (ambele corticale osoase sunt lezate); fracturi incomplete (este lezată doar o corticală osoasă). • În funcţie de deplasarea fragmentelor osoase: – fracturi cu deplasare (capetele osoase se deplasează din axul longitudinal al osului); – fracturi f ăr ă deplasare (capetele osoase r ămân în axul longitudinal al osului ). Simptomatologie: Pentru fracturile închise: • Semne de probabilitate: 57

Durere la nivelul focarului de fractur ă, intensă şi în punct fix. Poate fi prezentă şi la distanţă de focarul de fractur ă („durere reflectată”) de intensitate mai mică (exemplu: durere la nivelul genunchiului apărută în fractura de şold).  Tumefiere regională dată de edem şi hematom.  Echimoză: la 24-48 ore după traumatism; se instalează decliv faţă de focarul de fractur ă.  Impotenţă funcţională totală sau par ţială. • Semne de certitudine:  Crepitaţii osoase: zgomote caracteristice, datorate frecării capetelor osoase fracturate.  Deformare regional: forma unui unghi, pe un segment cu formă liniar ă în mod normal.  Mobilitate anormală: apariţia unor mişcări care nu există la nivelul respectiv.  Lipsa transmiterii mişcării normale dincolo de focarul de fractur ă: mişcarea se poate executa într-o parte a segmentului fracturat, dar nu se continuă şi pe celălalt segment. Pentru fracturile deschise: toate cele de mai sus, la care se adaugă  plaga deschisă şi  hemoragie locală. Fracturile deschise reprezintă leziuni de maximă urgenţă, motiv pentru care trebuie rezolvate complet în maxim 6 ore de la producere. Pentru fracturile coloanei vertebrale: în plus pot fi lezaţi nervii rahidieni fiind prezente:  parestezii,  paralizii,  tetraplegii,  deces (prin paralizia nervului frenic care inervează diafragmul). Prim ajutor: • Combaterea durerilor: substanţe antialgice • În fracturile deschise: efectuarea pansamentului pl ăgii respective; hemostază provizorie • Imobilizarea provizorie a segmentului afectat: cu atele • Protejarea termică a accidentatului (este afectată funcţia de termoreglare) • Transportul, obligator, la o unitate de specialitate (ortopedie) • Pentru fracturile la nivelul coloanei vertebrale: evaluarea leziunilor medulare, prin controlul respiraţiei, activităţii cardiace, motricităţii şi sensibilităţii periferice; poziţionarea accidentatului în culcat dorsal, astfel încât capul, trunchiul şi membrele inferioare să fie în acelaşi plan; menţinerea funcţiilor vitale (resuscitare cardiorespiratorie dacă este necesar ă); manevrarea minimă şi cu blândeţe a traumatizatului; imobilizarea se face pe plan dur (targ ă, placă de lemn), pe toată suprafaţa corporală; capul şi trunchiul vor fi fixate, pe lateral, cu pături rulate şi apoi accidentatul va fi fixat de targă cu ajutorul unor chingi Contraindicat: ridicarea în aşezat sau în picioare a accidentatului. Reguli pentru efectuarea imobilizării provizorii în cazul fracturilor: • Iniţial, în toate cazurile de fractur ă, se execută imobilizarea manuală a zonei respective: „salvatorul” îşi introduce simultan ambele mâini sub focarul de fractur ă, de-o parte şi de alta a acestuia, apoi accidentatul este aşezat în „poziţie optimă”. 

58

•

Totdeauna se vor imobiliza şi cele două articulaţii „de siguranţă”: cea distală şi cea proximală faţă de focarul de fractur ă. • Atelele trebuie să depăşească cu 10-20 cm cele două articulaţii „de siguranţă”. • Atelele se acoper ă cu materiale moi (vată, fulare, prosoape). • În majoritate a cazurilor se folosesc două atele, aşezate perpendicular una pe cealaltă (pentru a preveni deplasarea laterală a fragmentelor osoase). • Prima atelă montată este cea care susţine greutatea segmentului respectiv, apoi „salvatorul” îşi retrage simultan ambele mâini de sub focarul de fractur ă. • Toate spaţiile goale dintre segmentele corporale şi atelă se umplu cu materiale moi. • Dacă există o deformare în unghi a osului fracturat: o atelă se plasează de partea concavă, spaţiul gol fiind umplut cu un rulou din materiale moi şi a doua atelă se aşează pe partea laterală a segmentului lezat. • Fixarea atelelor: se începe de la focarul de fractur ă, apoi se urcă spre proximal, în final se coboar ă spre distal. 6.3.3. Politraumatisme Sunt traumatisme în care sunt prezente mai multe leziuni acute (locale şi generale). În majoritatea cazurilor sunt dereglate funcţiile vitale. Cu cât sunt mai multe regiuni afectate, cu atât starea pacientului este mai gravă. Depistarea tuturor leziunilor se face prin inspecţia şi palparea blândă a tuturor segmentelor corporale Prim ajutor : • Resuscitare cardio-respiratorie • Hemostază provizorie • Pansamentul corect al plăgilor • Imobilizarea provizorie • Asigurarea transportului corect: pregătirea psihică şi fizică a accidentatului pentru transport; aşezarea acestuia în „poziţia optimă”; supravegherea permanentă a accidentatului; dacă sunt lezate trei regiuni, se organizează transportul de maximă urgenţă. • C.R.A.S.H. P.L.A.N.: C (cardiac) – stop cardiac; R (respiratory) – stop respirator; A (abdomen) – leziuni abdominal; S (spine) – leziuni vertebro-medulare; H (head) – leziuni craniocerebrale; P (pelvis) – leziuni ale bazinului osos; L (limbs) – leziuni ale membrelor; A (arteries) – leziuni ale arterelor; N (nerves) – leziuni ale nervilor.

59


Sinteza unităţii de învăţare 6 Entorsele sunt leziuni traumatice la nivelul articulaţiilor, care nu provoacă modificarea raportului anatomic normal dintre suprafe ţele osoase articulare. Luxaţiile sunt leziuni traumatice la nivelul articulaţiilor, care produc dislocarea suprafeţelor articulare (deci pierderea raportului anatomic normal dintre suprafeţele osoase articulare). Reducerea luxaţiei: este metoda specifică de prim ajutor în luxaţii, prin care se repun în contact normal capetelor osoase articulare. Fracturile reprezintă întreruperea totală sau par ţială a continuităţii unui os. Reguli pentru efectuarea imobilizării provizorii în cazul fracturilor: imobilizarea manual ă a zonei respective; se vor imobiliza şi cele două articulaţii „de siguranţă”: cea distală şi cea proximală faţă de focarul de fractur ă; atelele trebuie să depăşească cu 10-20 cm cele două articulaţii „de siguranţă”; atelele se acoper ă cu materiale moi se folosesc două atele, aşezate perpendicular una pe cealaltă; prima atelă montată este cea care susţine greutatea segmentului respectiv; toate spaţiile goale dintre segmentele corporale şi atelă se umplu cu materiale moi; dacă există o deformare în unghi a osului fracturat: o atelă se plasează de partea concavă, spaţiul gol fiind umplut cu un rulou din materiale moi şi a doua atelă se aşează pe partea laterală a segmentului lezat; fixarea atelelor: se începe de la focarul de fractur ă, apoi se urcă spre proximal, în final se coboar ă spre distal.

Concepte şi termeni de reţinut: entorsă, luxaţie, reducere, fractur ă, imobilizare provizorie, politraumatism Întrebări de control şi teme de dezbatere: 1. Cum se acordă primul ajutor în cazul entorselor ? 2. Care este metoda specifică de prim ajutor în luxaţii şi în ce condiţii se poate aplica la locul accidentului? 3. Cum se acordă primul ajutor în cazul politraumatismelor?

60

Teste de evaluare/autoevaluare ♦ Ră spunde ţ i adevărat (dacă considera ţ i că propozi ţ ia este adevărat ă ) sau fals (dacă considera ţ i că propozi ţ ia este falsă )! 1. Entorsele sunt leziuni la nivel articular care nu produc modificarea raportului anatomic normal dintre suprafeţele osoase articulare. 2. În entorsele de gradul II sunt prezente: ruptur ligamentare par ţiale, cu păstrarea unei bune stabilităţi la nivel articular ♦ Alege ţ i varianta corect ă! 3. Care sunt metodele de prim ajutor utilizate în cazul entorselor ? a. imobilizare provizorie; crioterapie; poziţie antideclivă b. masaj local imediat după producerea traumatismului; crioterapie; substanţe antialgice c. reducerea entorsei; imobilizare provizorie; crioterapie 4. Care sunt noţiunile corecte privind leziunile traumatice la nivel articular ? a. entorsele sunt leziuni traumatice la nivel articular care produc dislocarea capetelor osoase articulare; primul ajutor presupune reducerea entorsei şi imobilizarea provizorie a segmentului afectat b. luxaţiile sunt leziuni traumatice la nivel articular care produc dislocarea capetelor osoase articulare; primul ajutor presupune reducerea luxaţiei şi imobilizarea provizorie a segmentului afectat c. fracturile sunt leziuni traumatice la nivel articular; primul ajutor presupune pansament local şi imobilizarea provizorie a segmentului afectat 5. Care sunt semnele de certitudine în cazul unei fracturi închise ? a. lipsa transmiterii mişcării normale dincolo de focarul de fractur ă; durere; echimoză b. mobilitate anormală; crepitaţii osoase; deformare regională c. durere în punct fix la nivelul focarului de fractur ă; tumefiere regională; impotenţă funcţională 6. Care sunt mijloacele de intervenţie corecte privind primul ajutor în cazul fracturilor ? a. se efectuează imobilizarea provizorie cu ajutorul atelelor; combaterea durerilor b. în fractura deschisă imobilizarea provizorie este suficientă pentru a asigura şi hemostaza c. protejarea termică a accidentatului cu fractur ă nu este obligatorie

61

Bibliografie obligatorie Baker, R., Bass, D., Primul ajutor în caz de urgen ţ e în familie, Editura Aquila’93, 2007. Mureşan, D., Prim ajutor medical , Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008.

62

Unitatea de învăţare 7 LEZIUNI GENERALE PROVOCATE DE TEMPERATURA MEDIULUI EXTERN. STOPUL CARDIO-RESPIRATOR. ÎNECUL

Cuprins 7.1. Introducere 7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 7.3. Conţinutul unităţii de învăţare 7.3.1. Leziuni generale provocate de temperatura mediului extern 7.3.1.1. Insolaţia 7.3.1.2. Hipertermia 7.3.1.3. Hipotermia 7.3.2. Stopul cardio-respirator 7.3.2.1. Stopul respirator 7.3.2.2. Stopul cardiac 7.3.3. Înecul 7.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

7.1. Introducere În această unitate sunt prezentate cele mai reprezentative leziuni provocate de acţiunea temperaturii mediului extern asupra organismului, cu semnele caracteristice şi măsurile de prim ajutor adecvate. De asemenea, sunt prezentate semnele caracteristice şi principiile de acordare a primului ajutor în cazul stopului cardiorespirator şi a înecului.

7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unit ăţ ii de învăţ are: –cunoaşterea noţiunilor specifice leziunilor apărute în condiţiile de temperatur ă externă nefavorabilă şi a metodelor de prim ajutor care trebuie utilizate în aceste cazuri; –prezentarea noţiunilor specifice stopului cardio-respirator şi primului ajutor în cadrul resuscitării cardio-respiratorii; – prezentarea metodelor de prim ajutor adecvate. 63

Competen ţ ele unit ăţ ii de învăţ are: La sfâr şitul acestei unităţi de învăţare, studenţii: – îşi vor forma abilităţi de aplicare a mijloacelor şi tehnicilor de prim ajutor adecvate în stopul cardio-respirator şi înec; – vor şti să folosească terminologia specifică.


7.3. Conţinutul unităţii de învăţare La temperaturi mari ale mediului extern se pot produce insolaţia şi hipertermia, iar la temperaturi mici poate apărea hipotermia 7.3.1. Leziuni generale provocate de temperatura mediului extern 7.3.1.1. Insola ţ ia Insolaţia apare în cazul expunerii prelungite a capului neprotejat la acţiunea razelor solare puternice, datorită producerii unei vasodilataţii accentuate la nivelul creierului. Simptomatologie:  Transpiraţii abundente  Temperatura corporală centrală este normală sau uşor crescută  Oboseală marcată (astenie)  Ameţeală (vertij)  Cefalee (durere de cap)  Greaţă, sau chiar vărsături  Mers nesigur, cu senzaţie de greutate în picioare  Lipotimie (leşin) Prim ajutor : • Scoaterea individului din mediul traumatizant şi ducerea lui la umbr ă (r ăcoare) • Poziţionarea victimei în culcat dorsal, cu capul mai sus decât restul corpului • Comprese cu apă rece pe frunte, torace şi extremităţi • Mobilizarea aerului de lângă victimă (cu ajutorul unui evantai, ziar) • Administrarea de lichide nu foarte reci, cu înghi ţituri mici • Dacă s-a instalat lipotimia, obligator se apelează la ajutor medical calificat 64

7.3.1.2. Hipertermia Hipertermia reprezintă creşterea marcată a temperaturii corporale centrale. Apare datorită perturbării sistemului de termoreglare al organismului. Simptomatologie:  Temperatura corpului este foarte mare, egală sau mai mare 0 de 40 C sunt roşii, calde şi uscate (lipseşte  Tegumentele transpiraţia)  Puls rapid şi puternic  Stare de confuzie, până la lipotimie  Dacă durata hipertermiei este mare, se pot instala sechele neurologice Prim ajutor: Hipertermia reprezintă o urgenţă major ă. • Se solicită, imediat, salvarea • Se încearcă scăderea temperaturii centrale corporale: – dacă accidentatul are temperatur ă egală sau mai mare 0 de 40 : se dezbracă şi se introduce într-o cadă cu apă rece, sau se udă cu apă rece (nu gheaţă); poate fi şters cu un burete înmuiat în alcool – când temperatura ajunge la 37-38 0C: se usucă rapid cu un prosop (nu va fi lăsat umed) • Hidratare prin administrare de lichide Contraindicat: nu administrează stimulente centrale (cafea, alcool, ceai negru) 7.3.1.3. Hipotermia Hipotermia reprezintă scăderea temperaturii întregului corp. Clasificare: • În funcţie de temperatura corporală centrală: hipotermie uşoar ă 35-34°C; hipotermie moderată 34-30°C; hipotermie sever ă sub 30°C. Simptomatologie:  Temperatura centrală corporală este scăzută  Senzaţie de amor ţeală generalizată  Frisoane (tremur ături)  Somnolenţă  Tulbur ări ale stării de conştienţă: delir, leşin, comă  Bradicardie  Stop cardio-respirator Prim ajutor: • Aducerea victimei la căldur ă (dacă este posibil) • Menţinerea căilor respiratorii libere; resuscitare cardiorespiratorie (dacă este cazul) • Dacă hainele sunt ude îndepărtarea acestora; înf ăşurarea accidentatului în lucruri călduroase • Administrare de lichide calde, cu înghiţituri mici • Transport la o unitate sanitar ă Contraindicat: administrarea de alcool

65

7.3.2. Stopul cardio – respirator Stopul cardio-respirator reprezintă oprirea funcţiilor spontane cardiacă şi respiratorie. 7.3.2.1. Stopul respirator Reprezintă oprirea respiraţiilor spontane. Simptomatologie:  Absenţa mişcărilor respiratorii (se priveşte cutia toracică şi abdomenul accidentatului)  Cianoză la nivelul tegumentelor şi a mucoaselor, mai evidentă la nivelul buzelor şi unghiilor Stopul respirator este urmat la câteva minute (maxim 10 minute) de instalarea stopului cardiac. Dacă se instituie respiraţia artificială în acest interval, există şanse mari de supravieţuire (şansele cele mai mari sunt în primele 5 minute). Primul ajutor în stopul respirator: • Asigurarea permeabilităţii căilor respiratorii: a) în obstrucţia supraglotică: ştergerea cavităţii bucale şi a nazofaringelui; manevra Esmarch; montarea unei pipe oro-faringiene Gueddel b) în obstrucţia subglotică: dacă pacientul este conştient – eliminare prin tuse, manevra Heimlich; dacă pacientul este inconştient – traheostomie, manevra Heimlich executată în decubit dorsal, pe plan dur • Respiraţia artificială: a) Metode directe: gur ă la gur ă; mască şi balon Ambu Se execută în ritm de: 16-18 respiraţii/minut la adult; 18-20 respiraţii /minut la copilul mic; 25 respiraţii/minut la sugar; 30 respiraţii/minut la nou-născut. Se va controla pulsul (pe arterele mari, mai ales artera carotidă), periodic, pe tot parcursul efectuării respiraţiei artificiale, deoarece poate surveni şi stopul cardiac Dezavantajele metodei directe „gur ă la gur ă”: posibilitatea ca aerul insuflat să pătrundă în stomac, creşte presiunea gastric, se poate produce eliminarea conţinutului gastric sub formă de vărsătur ă, acesta putând fi aspirat în căile aeriene producând obstruarea acestora; posibilitatea transmiterii unor boli infecţioase de la accidentat la salvator sau invers, sau de substan ţe toxice de la accidentat la salvator. Cele mai recomandate metode directe de respira ţie artificială sunt: gur ă la gur ă pe pipă oro-faringiană; mască şi balon Ambu b) Metode indirecte: metoda Silvester; metoda Emerson Ritmul de efectuare a metodelor indirecte este acela şi ca la metodele directe. Eficienţa resuscitării respiratorii se pune în evidenţă prin: recolorarea tegumentelor; reapariţia respiraţiilor spontane.

66

7.3.2.2. Stopul cardiac Reprezintă oprirea contracţiilor spontane cardiace. Simptomatologie:  Absenţa zgomotelor cardiace  Absenţa pulsului la arterele mari (carotidă, femurală) şi a tensiunii arteriale  Oprirea sânger ării la nivelul plăgii (dacă există)  Pierderea stării de conştienţă  Coloraţie palidă sau cianotică a tegumentelor  Midriază (dilatarea maximă a pupilelor): apare după 2 minute de la instalarea stopului cardiac  Absenţa mişcărilor respiratorii Stopul cardiac este urmat la aproximativ 30 de secunde de instalarea stopului respirator, stopul cardiac fiind, de fapt, un stop cardio-respirator. Primul ajutor în stopul cardiac: • Asigurarea transportului oxigenului la creer şi miocard: Prin una din metodele de respiraţie artificială • Restabilirea activităţii cardiace: a) Metode externe: masajul cardiac extern (MCE); terapie medicamentoasă (administrată de personal specializat); defibrilare externă (este necesar defibrilatorul electric). Masajul cardiac extern (MCE) este o manevr ă de maximă urgenţă, care constă în executarea unor presiuni repetate pe cutia toracică. Acestea, prin creşterea presiunii intratoracice, vor declanşa compresiuni ritmice asupra miocardului. MCE se efectuează: la adult cu ambele mâini (una peste cealaltă); la copilul mare cu podul palmei unei singure mâini; la copilul mic şi sugar cu două degete (indexul şi mediusul de la acceaşi mână); la nou-născut cu cele două police aplicate pe 1/3 inferioar ă a sternului, celelalte degete cuprinzând tot toracele. Ritmul în care se execută MCE: 60-70/minut la adult; 80100/minut la copilul mic; 100-120/minut la sugar; 120-140/minut la nou-născut. Concomitent cu MCE, se execută respiraţie artificială printr-o metodă directă, cu următorul ritm: dacă este 1 salvator se fac 15 compresiuni succesive de MCE şi 2 respiraţii artificiale succesive; dacă sunt 2 salvatori se fac 5 compresiuni succesive de MCE şi 1 ventilaţie artificial. După 4 cicluri complete de resuscitare cardio-respiratorie se palpează pulsul la carotidă. Eficienţa MCE se apreciază prin: reducerea midriazei; recolorarea tegumentar ă; reapariţia contracţiilor spontane cardiac; reapariţia pulsului la arterele mari; reapariţia tensiunii arteriale; reaparişia respiraţiilor spontane; reapariţia sânger ării la nivelul plăgilor deschise; semne de revenire a stării de conştienţă. Întreruperea MCE se face dacă: apar semnele de reechilibrare cardio-respiratorie; salvatorul este epuizat fizic, nemaiputând continua resuscitarea; este confirmată moartea accidentatului. b) metode interne: masaj cardiac intern; defibrilare electric ă internă Ambele metode se folosesc foarte rar, numai în unităţi spitaliceşti. 67

7.3.3. Înecul Înecul reprezintă asfixia produsă de pătrunderea în căile respiratorii inferioare a apei sau a altor lichide. Mecanisme de producere: – incapacitatea de a menţine capul afar ă din apă; – incapacitate de a reacţiona prin închiderea căilor aeriene la contactul cu apa; – epuizare muscular ă; – hidrocuţie (oprirea activităţii cardiace provocată de diferenţa de temperatur ă între apa rece/corpul cald al accidentatului); – accidente de scufundare (imersie = scufundarea par ţială; submersie = scufundarea totală). În fiecare caz de înec trebuie luate în considerare propriet ăţile chimice ale apei: – apa sărată este hipertonă (are concentraţie mare de clorur ă de sodiu – NaCl) provocând trecerea pasivă a serului din vasele sangvine în alveolele pulmonare (datorită osmolarităţii mai mari faţă de cea a sângelui) şi secundar hipovolemie (scăderea volumului sangvin circulant); – apa dulce este hipotonă (are concentraţie mică de NaCl) deci va trece din alveolele pulmonare în sânge (datorit ă osmolarităţii scăzute) ducând secundar la hipervolemie (creşterea volumului sangvin circulant). Simptomatologie: • Hipoxie moderată:  accidentatul este conştient şi speriat;  cianoză la nivelul buzelor şi unghiilor;  tuse;  hemoptizie (la cei înecaţi în apă sărată);  jenă respiratorie;  tahicardie • Hipoxie gravă:  alterare marcată a stării de conştienţă, până la comă;  detresă respiratorie • Hipoxie sever ă:  stop cardio-respirator Prim ajutor: • Scoaterea cât mai rapidă a accidentatului din apă (după 1 minut sub apă sunt şanse de supravieţuire de 98%, după 10 minute sub apă şanse de 1%) • Eliberarea căilor aeriene obstruate: ştergerea cavităţii bucale; manevra Esmarch; aspirarea secreţiilor; manevra Heimlich • Evacuarea apei din plămânii accidentatului cât mai urgent • După eliminarea apei din plămâni, dacă accidentatul este în stop respirator se face respiraţie artificială printr-o metodă directă sau indirectă; în stop cardio-respirator se efectuează resuscitare respiratorie printr-o metodă directă şi masaj cardiac extern • Protecţia termică a accidentatului: dezbr ăcarea de hainele ude; ferirea de vânt; încălzirea înecatului (care este în hipotermie) • Dacă este posibil: evacuarea conţinutului gastric, pe sondă gastrică; intubaţie traheală; aspirarea secreţiilor pe sonda de intubaţie • Transportul accidentatului la o unitate sanitar ă după resuscitarea cardio-respiratorie (dacă aceasta a fost necesar ă). Se face în culcat lateral sau facial (la un anumit timp după reanimare, înecatul poate să verse), sub supraveghere permanent deoarece există riscul agravării stării generale a accidentatului, în majoritatea cazurilor datorită eliminării incomplete a lichidului intrapulmonar Contraindicat: administrarea de lichide sau alimente în primele 60 de minute după reanimarea din înec.

68


Sinteza unităţii de învăţare 7 Primul ajutor în insolaţie: scoaterea individului din mediul traumatizant şi ducerea lui la umbr ă; poziţionarea victimei în culcat dorsal, cu capul mai sus decât restul corpului; comprese cu ap ă rece pe frunte, torace şi extremităţi; mobilizarea aerului de lângă victimă; administrarea de lichide nu foarte reci, cu înghiţituri mici; dacă s-a instalat lipotimia, obligator se apelează la ajutor medical calificat. Primul ajutor în hipertermie: se solicită, imediat, salvarea; se încearcă scăderea temperaturii centrale corporale (se dezbracă şi se introduce într-o cadă cu apă rece, sau se udă cu apă rece (nu gheaţă); poate fi şters cu un burete înmuiat în alcool); hidratare prin administrare de lichide. Primul ajutor în hipotermie: aducerea victimei la c ăldur ă; menţinerea căilor respiratorii libere; resuscitare cardio-respiratorie (dacă este cazul); îndepărtarea hainelor ude; înf ăşurarea accidentatului în lucruri călduroase; administrare de lichide calde, cu înghiţituri mici; transport la o unitate sanitar ă. Primul ajutor în stopul cardiac: asigurarea transportului oxigenului la creer şi miocard (printr-o metodă de respiraţie artificială) şi restabilirea activităţii cardiace (prin masaj cardiac extern). În cazul înecului trebuie luate în considerare proprietăţile chimice ale apei: apa sărată este hipertonă provocând trecerea pasivă a serului din vasele sangvine în alveolele pulmonare şi secundar hipovolemie; apa dulce este hipotonă deci va trece din alveolele pulmonare în sânge ducând secundar la hipervolemie.

Concepte şi termeni de reţinut: leziuni provocate de temperaturile nefavorabile ale mediului extern, stop respirator, stop cardiac, resuscitare, înec

Întrebări de control şi teme de dezbatere: 1. Ce reprezintă stopul cardio-respirator şi cum se acordă primul ajutor în acest caz? 2. Cum se acordă primul ajutor în diversele leziuni provocate de ac ţiunea temperaturii mediului extern asupra organismului uman?

69

Teste de evaluare/autoevaluare ♦ Ră spunde ţ i adevărat (dacă considera ţ i că propozi ţ ia este adevărat ă ) sau fals (dacă considera ţ i că propozi ţ ia este falsă )! 1. În cazul hipotermiei, accidentatul trebuie înc ălzit brusc, cât mai repede 2. În cazul insolaţiei, accidentatul se poziţionează în culcat dorsal, cu capul mai sus, la umbr ă ♦ Alege ţ i varianta corect ă! 3. Care sunt contraindicaţiile în acordarea primului ajutor în cazul hipertermiei? a. nu se îndepărtează hainele accidentatului b. nu se administrează lichide c. nu se administrează alcool 4. Prin ce mecanisme se poate produce înecul ? a. incapacitatea de a menţine capul afar ă din apă; epuizarea muscular ă b. imposibilitatea închiderii căilor aeriene superioare concomitent cu o apnee controlată c. toate variantele de mai sus 5. La ce interval de timp apare stopul cardiac dup ă stopul respirator ? a. la 30 de secunde b. la maximum 10 minute c. niciuna dintre variantele de mai sus 6. La ce interval de timp apare stopul respirator dup ă stopul cardiac? a. la 30 de secunde b. la maximum 10 minute c. niciuna dintre variantele de mai sus

Bibliografie obligatorie Baker, R., Bass, D., Primul ajutor în caz de urgen ţ e în familie, Editura Aquila’93, 2007. Mureşan, D., Prim ajutor medical , Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008. 70

R ĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE

Unitatea de învăţare 1:1. fals; 2. adevărat; 3.b; 4.b; 5.a; 6.c Unitatea de învăţare 2:1. adevărat; 2.a; 3.b; 4.b; 5.c; 6.a Unitatea de învăţare 3:1. fals; 2. adevărat; 3.b; 4.b; 5.c; 6.a Unitatea de învăţare 4:1. fals; 2. adevărat; 3.b; 4.c; 5.c; 6.a Unitatea de învăţare 5:1. adevărat; 2. fals; 3.b; 4.b; 5.c; 6.b Unitatea de învăţare 6:1. adevărat; 2. fals; 3.a; 4.b; 5.b; 6.a Unitatea de învăţare 7:1. fals; 2. adevărat; 3.c; 4.c; 5.b; 6.a

71

Curs Igiena Si Prim Ajutor

Recommend Documents