George Calinescu (1899-l965) este o personalitate plurilenta a culturii romane, remarcandu-se ca prozator, poet, critic si istofic literar. "Istoria literaturii romane de la origini, pana in prezent" (1941) este o lucrarea monumentala, unica nu numai pentru opera sa, ci pentru intreaga literatura romana, o creatie "de geniu, care nu apare decat o data pe secol si poate ca o singura data intr-o cultura" (Al.Piru). Prin aparitia primului sau roman, "sectiunea-nuntii" in 1933, George Calinescu a anulat ideea lansata de Titu Maiorescu (1886) ca un critic literar este incapabil sa scrie proza de fictiune, domeniu pe care el 1-a abordat, asa cum marturiseste, din cel putin doua motive: "pe de o parte de a ma recrea, pe de alta de a face un exercitiu minor in vederea unei uite opere epice". Se poate afirma ca romanul "sectiunea nuntii" are caracter autobiografic, intalnirea tanarului doctor in litere, Jim, cu domnisoara Vera Vera se aseamana cu ceea ce c e relata sotia scriitorului, doamna Alice Vera Calinescu, despre prima sa intalnire cu viitorul sot: "Desigur ca profesorul din fata mea nu se gandise - atunci cand, zandu-ma cu un numar al revistei «Bilete de paal», m-a intrebat daca citesc mult - ca voi raspunde, gatuita de emotie, ca la scoala, afirmativ, si nicixa ma voi ridica in picioare si voi incepe sa recit «Scrisoarea III», cand a vrut sa afle daca stiu ce versuri." (Interviu acordat revistei "Romania literara", 1975) Criticul literar Dumitru Micu apreciaza ca in aceasta proza de fictiune, Calinescu "se autoportretizeaza si zugraveste ambianta familiala dintr-un mediu micburghez analog celui in care el insusi isi traise adolescenta". Titlul, "sectiunea nuntii", defineste latura lirica a romanului, care are ca tema centrala eternul sentiment de iubire ce se manifesta reciproc intre tanarul proaspat doctor in litere, Jim Marinescu si absolventa de liceu Vera Vera Policrat si care se implineste i mplineste prin casatorie. in fond, primul roman calinescian reitereaza eterna poveste de dragoste dintre doi tineri, care poate simboliza, prin opozitie cu esecul erotic al matusilor celibatare, o izbanda a schimbarilor innoitoare in evolutia societatii. De altfel, Nicolae Manolescu socoteste ca aceasta creatie este un roman "al educatiei sentimentale". Tema romanului ilustreaza, in- principal implinirea in erotic a cuplului Jim Marinescu si Vera Vera Policrat, apoi o radiografie a scolii romanesti in perioada interbelica, in care accentul cade pe relatia profesor-elev. Nu in ultimul rand, sectiunea reliefeaza, prin contrast, societatea moderna, in plin proces de civilizare care invinge definitiv colectia de babe decrepite (ramolite) si fete batrane sterile din "casa cu molii", care reprezinta familia ciudata, tributara unor dogme nefericite. Romanul "sectiunea nuntii" de George Calinescu are o insuficienta substanta epica, fiind structurat pe trei uri care se intrepatrund si se determina reciproc. Primul priveste "poemul iubirii" si casatoria lui Jim cu Vera, Vera, al doilea contureaza imaginea scolii romanesti, relatia profesor-elev in perioada interbelica si, in sfarsit, aceeasi epoca istorica este ilustrata din punct de vedere al innoirilor, civilizatiei si progresului in social, economic, tehnologic etc. George Calinescu este un narator omniscient, care stie totul despre personaje, emite aprecieri asupra lor prin naratiunea la persoana a ni-a, conturand aderate caractere, "intr-o unitate canonica". Modalitatea narati se remarca, asadar, prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese si trasatura de roman obiectiv. Perspecti temporala este cronologica, bazata pe relatarea evenimentelor in ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real, deschis, acela al caselor, strazilor, locurilor concrete din Bucuresti si unul imaginar, inchis, prin care se contureaza trairile interioare ,si gandurile personajelor. (Structura, compozitiarsi constructia subiectului) Romanul incepe prin relatarea detaliatii a starilor provocate personajului principal, Jim, de disconfortul calatoriei cu trenul: tehnica detaliului inregistreaza aspectul canapelelor, mirosul incins si atmosfera sufocanta din timent, aceasta descriere constituind si incipitul romanului Subiectul este structurat in douazeci de module, fiecare purtand un titlu sugestiv pentru continutul acestuia, de la "O sarutare in fren", ca simbol esential al sentimentului de iubire si terminand cu "Facerea lumii", sugerand perpetuarea speciei umane, prin "facerea" altei lumi, innoitoare si moderne care sa se inalte pe ruinele celei vetuste (perimate, invechite -«.«.). "O sarutare in tren" deschide romanul "sectiunea nuntii" pentru a face cunostinta cu personajele principale. Tanarul Tanarul Jim Marinescu se intoarce cu trenul de la Paris, unde sustinuse doctoratul in
litere. in acelasi tren, calatorea, tot spre Bucuresti, Vera Policrat, care avea "aerul unei adolescente, cruda inca, ele de scoala poate, deghizata in «domnisoara»". Cititorul face cunostinta cu tanara prin ochii lui Jim, intocmai cum, in celalalt roman, "Enigma Otiliei", Felix este cel care introduce in scena personajele. Jim este, in aceasta ipostaza, personaj-martor. El se simte atras de tanara care nu era totusi un copil, ci, apreciaza el, era "o aderata domnisoara de vreo optsprezece ani". O ajuta sa deschida geamul timentului, iar atingerea usoara a degetelor subtiri ale fetei ii provoaca tanarului "o usoara febra tactila". Gandurile tanarului zboara spre "casa cu molii" din Bucuresti, se vede aievea "inconjurat de sapte fete scrutatoare de batrane, examinat din cap pana in picioare, latrat pe deosebite glasuri, tras de haine pentru demonstratirestetice". Se anticipeaza (prolepsa), astfel, cealalta "lume", gloata de batrane celibatare, matusile ramolite si invechite in conceptii, din care cauza exista mereu acest "conflict acut intre generatii". Fata il privea zambind si Jim, fara sa stie de ce, simte cum "inima lui pocnea cu putere in piept, constienta de un gand vinot". Atunci cand trenul ajunge intr-un tunel, domnisoara vrea sa inchida geamul si cere, din priviri, ajutorul sau. Profitand de acest prilej si de intuneric, Jim o trage la pieptul sau si, desi fata se impotriveste, el reuseste sa-i sarute "un colt al gurii" si aceasta atingere "i se paru de o voluptate indicibila (imposibil de exprimat - n.n.)". Fata ii aluneca insa dintre brate si iese pe coridor, apoi "pieri de pe culoar" nu se stie unde, pentru ca trenul opreste in Gara de Nord, iar Jim ia o trasura pana acasa. "Casa cu molii" este titlul celui de al doilea modul si numele locuintei in care traia dintotdeauna familia tanarului Ion Marinescu, zis si Jim, pe care-l intampina la poarta batranaservitoare, "baba Chi". Este un nou prilej pentru narator, care, prin intermediul lui Jim, descrie in detaliu, casa "preistorica" din strada Udricani, cu giurgiuvelele scorojite si arse de vreme, aceasta secventa constituind totodata o pauza descripti. inauntru, se simte "un aer statut", "o duhoare inchisa", mobila veche are lemnul uscat si crapat, iar tapiteria roasa: in sifonier, hainele emanau "un iz de postav mucegait", intrate demult in putrefactie, din care un roi de molii "mari, cenusii, zburara deodata".In acest «modul si in urmatorul, "Zece la masa", este prezentata familia, alcatuita din sapte femei si doi barbati. Mama lui Jim, careia toti ii spuneau tanti Magdalina, ar fi vrut ca fiul ei sa fie mai comunicativ, sa mearga impreuna la plimbare, dar el era ursuz si distant, pentru ca "sentimentul filial se sfaramase", precum si dintr-un complet "dezacord intelectual". Dintre toate matusile, tanti Gkenca ("cea mai inalta [], imbracata cu ingrijire), tanti Fira ("stirba si bonoma"), tanti Mali, ("o batrana de vreo 70 de ani, uscata si dreapta"), tanti Agepsina ("econoama si chelareasa casei"), tanti Caterina ("incruntata si autoritara"), Lisandrina, (cea mai tanara dintre batrane,"n-avea inca patruzeci de ani si era nemaritata [], fata prea frageda si rosie ii era de stareta tanara"), numai Caterinei i se spunea "madam Popescu", pentru ca "era maritata* si singura cu barbatul in viata". Ceilalti doi membri ai familiei erau barbati: Silivestru, frate cu "batranele", "om cade vreo 50 de ani [], barbat inalt si viguros, purta parul tuns marunt ca o perie si o barba patrata" si dom' Popescu, singura ruda prin alianta, sotul Caterinei. in casa mai locuia, pe langa baba Chi, care-i servea de treizeci de ani, batrana Iaca, "uitata de Dumnezeu" pe pamant si Jim le suspecteaza ca nu-i dau sa manance, desi fiica acesteia, tanti Mali, ea insasi in rsta de 70 de ani, respinge acuzatia. Urmatorul modul, "Lola, Dora si Medy", aduce in centrul subiectului cealalta lume a epocii, tineretul, reprezentat de cate personaje asezate de narator la polul opus fata de batrane. Jim are un "«Peugeot» prafuit", care, desi era "o hodogitura lovita si zgariata, cumparata pe nimic si in rate de la un prieten", merge, bine si cu benzina putina. Bucurestiul, dupa trei ani de absenta din tara, i se pare modernizat, cu cladiri inalte si elegante, and un aer de "mare metropola". Silind telefonic o intalnire cu vechile prietene, Jim se infiinteaza la ora patru acasa la Lola, unde venisera Dora si Medy, toate fetele fiind "studente -la Litere". Limbajul tinerilor este modern, jovial si aluziv, iar relatia dintre ei se caracterizeaza prin sinceritate, prietenie si simpatie reciproca. De pilda, Jim ii reproseaza lui Medy pieptanatura "de domnita tanara zugravita in biserici", intr-un stil juvenil: "Pana cand ai de gand sa pastisezi (a imitata mod servil - n.n.) pe mama lui Stefan cel Mare?". Desi le cunostea inca din vremea cand el era student si ele eleve de liceu, desi avusese fata de ele o atitudine frateasca, simtea acum fiorii atractiei "cu intentie erotica" si nu este capabil sa-si dea seama pe care dintre ele
o placea mai mult: "Simtea nevoia sa iubeasca, sa aiba o fata a lui, pe care s-o ocroteasca si s-o tina inchisa in casa lui, in stapanirea lui". Dilema tanarului se manifesta intre Lola si Dora, intrucat Medy era mai putin indrazneata, mai retrasa. Jim incearca sa afle de la fiecare in parte daca este indragostita, sperand ca ele sa declare ca numai pe el l-ar putea iubi. Fetele ocolesc cu dibacie un raspuns «Iar, Lola ii zambeste enigmatic, iar Dora il saruta prieteneste pe obraz, ceea ce il face pe tanarul doctor in litere sa spere: "Ma iubesc cum fetele astea si nu mi-am dat seama pana acum? [] Si daca e asa, cine dintre ele, Dora sau Lola? Dar eu pe cine as putea iubi? Pe Lola sau pe Dora?". Capitolul "«Oracolul» lui Bobby" ilustreaza cel de al doilea al actiunii, care prezinta, relatia profesor-elev, comportamentul liceenilor, atitudinea cadrelor didactice, precum si cate aspecte specifice procesului de intamant din scoala romaneasca, in perioada interbelica. Bobby Policrat, elev in clasa a VII-a B, la Liceul "Gheorghe Lazar", ctfiulise trei ore de la scoala, pe care le petrecuse in piscina de la "Lido". Cu parul inca ud, el se grabeste spre scoala ca sa rasfoiasca "putin sectiunea de istorie", profesorul Silivestru Capitanovici, care era. si autorul manualului, le anuntase extemporal. Pentru Bobby, istoria incepea cu el insusi, oricine era nascut inainte de anul nasterii sale (1914) si orice eveniment istoric nu aveau nieio relenta in mintea lui: "Confunda razboiul de la, 77 cu campania din Bulgaria si credea in doi Mihai, Mihai Bravul si Mihai Viteazul. Era convins ca Grigore Alexandrescu a scris «insir-te margarite» si ca Eminescu a murit de curand". Dezinteresul pentru scoala si, implicit pentru istoria romanilor il facuse imun la orice fel de jena sau rusine cand incurca evenimentele sau personalitatile istorice si raspundea impertinent: "Aiurea!" sau "Zexe!". Ca si tinerii din zilele noastre, Bobby era un pasionat al sporturilor, stia toate echipele, toate meciurile, toti campionii si amanunte ale vietii lor, citea cu asiduitate "Gazeta sporturilor" si "Vremea-sport".Inainte de a intra in liceu, el isi prinde matricola si inlocuieste palaria cu sapca de uniforma. Amfiteatrul este plin de zgomot, baietii "erau risipiti carencotro": unul sta lungit pe banci, doi boxeaza aproape de catedra careia naratorul ii spune "tejghea", altii ii imita pe diferiti profesori, numai unul singur, "tuns marunt, in uniforma completa, citeste sopocaind la istorie" si acesta era poreclit Tacilescu. Cand Bobby afla ca fusese strigat la lectia de chimie de catre profesorul Constantinescu, raspunde ostentativ indiferent: "Aiurea!", "Zexe!". Se duce in spatele amfiteatrului, se lungeste pe banca si incearca sa invete la istorje, dar nu poate retine numele sau evenimentele din lectie, in clasa intra profesorul de muzica, poreclit "Ostrogotu", care'se enerveaza ingrozitor pentru ca nu i-a gasit pe elevi asezati in banci si-i jigneste . strigand: "Nemernicilor, ticalosilor [] derbedeilor, haimanalelor!". Linistindu-se brusc, scoate la lectie mai multi elevi, cu bucurie anticipati, fiind convins ca niciunul nu stia nimic. Atitudinea indolenta, dispretuitoare ("Paraschivescu deschise cu dezgust sectiunea si incepu sa cante nesigur si fals, batand masura cu scandaloasa lipsa de sincronitate") ori insolenta a elevilor ("Nu pot, domnule profesor, sa cant, sunt ragusit") starneste isteria dascalului, care da fiecaruia dintre cei zece elevi "nota unu la partea aplicata", jignindu-i necontenit si amenintandu-i: "- Taci, dom'! Nemernicilor, ticalosilor, obraznicilor! Am sa dau in conferinta!". Dupa ce-i trimite la loc pe cei zece elevi, Ostrogotu cheama la lectie alti patru baieti, printre care si pe Bobby, care adormise pe ultima banca, cu manualul de istorie in mana. Profesorul, "diabolic", se indreapta mergand in rful picioarelor si se bucura in ans de prinderea elevului: "Ochii mici, gura, barbia, chelia, totul ii radea de bucurie". Trezit brusc, Bobby o zbugheste pe una dintre usile laterale cu Ostrogotu pe urmele sale. in clasa se starneste un carm de nedescris, "urlete, chiote grozave, miorlaituri, cucuriguri si salturi atletice peste banci", iar Bobby, intrand pe alta usa, se infatiseaza clasei cu gulerul hainei ridicat, cu "falcile legate cu batista si obrajii umflati intr-un chip nenatural". Ostrogotu il acuza pe Bobby ca facuse "prea mult clapa-clapa" si atunci, "toata clasa facu din falci clapa-clapa", dupa care profesorulimpunse cu degetul obrazul elevului si (din gura acestuia "tasni afara un cocolos de hartie". Ostrogotu pune mana pe bagheta cu care dirija si vrea sa-i dea in cap lui Bobby, dar acesta o ia la goana pe una dintre usile amfiteatrului, urmarit indeaproape de profesor, apoi alearga prin clasa si din nou ies pe usa dinspre coridor: "in timpul acestei urmariri senzationale, clasa striga «cucurigu», «miorlau», «clapa-clapa» si unul se ridica chiar in maini cu picioarele in sus". Cand, in sfarsit, elevul este prins, acesta mai clampaneste o data atat de autentic, incat intreaga clasa a fost un clampanit, unii lovind in pupitre cu creioanele, fapt ce
il isterizeaza pe Ostrogotu, care "se facu nat" si1 da afara pe elevul obraznic, irribrancindu-l pe scari. Calmandu-se brusc, profesorul renunta sa-i mai asculte pe oei scosi la "tejghea" si intoneaza, impreuna cu clasa, cantecul "Bubuie tunul". in pauza, Tocilescu il avertizeaza pe Bobby ca Ostrogotu o sa i-o "coaca", dar acesta raspunde aparent nepasator: "Aiurea!", "Zexe!" La urmatoarea ora, intra in clasa, imediat ce s-a sunat, profesorul de istorie, Silivestru Capitanovici, "ursuzul frate al matusilor din casa cu molii", care, mai incruntat ca oricand, anunta extemporalul. Naratorul ii face un portret detaliat prin destrierea imbracamintei: "Redingota neagra de dinainte de razboi luase straluciri si indoituri geometrice [] si pe acest fond funebru, de un realism halucinant, barba sa patrata si fata dura si sidefata ca o lumanare mare de nunta ieseau in relief cu atat mai patrunzatoare cu cat erau mai patinate". Atitudinea lugubra a profesorului ii provoaca lui Bobby o imagine terifianta, ii pare ca nu mai lipseau decat "un postav negru brodat peste catedra si patru sfesnice mari cu lumanari aprinse irl jurul lui Silivestru". Subiectul extemporalului, "Petru si Asan" ii este complet strain lui Bobby si incearca sa copieze din lucrarea lui Tocilescu, dar acesta nu-l lasa. Supraveghind scolarii, Silivestru rememoreaza propria devenire, prin flash-back. Fusese elev la liceul "Sf.Sa", urmase apoi istoria la Universitate, statea in aceeasi casa, cu aceleasi mobile, impreuna cu surorile, "domnisoare tinere, sugrumate de corsaje prea stramte", care il sufocau inca de pe atunci cu sfaturi cicalitoare. Cand se indragostise prima oara, ele nu fusesera de acord cu "ofticoasa", el se lasase influentat de ele si rupsese relatia. Ura pe care o simte impotri sortii este alimentata mai ales de teama ca muri "virgin", desi sufletul ii era viguros. Deodata, il zareste pe Bobby copiind din sectiune, il striga si manualul cade cu zgomot pe dusumea. Cautand in banca, profesorul gaseste un caiet cartonat, din care zboara pe podea "un vraf de fotografii de actrite de cinematograf. Face "o cruce rosie pe foaia lui Bobby", ia caietul si se intoarce la catedra fara sa spuna o vorba. Curios sa stie ce-i preocupa pe acesti tineri de 16-l8 ani, Silivestru incepe sa citeasca "Oracolul" unei fete, caietul gasit asupra lui Bobby. Spre surprinderea sa, Silivestru simte o admiratie ciudata pentru aceasta "haimana simpatica". La incercarea baiatului de a recupera "Oracolul", profesorul ii spune ca posesoarea poate sa-l ridice oricand de la el".In modulele urmatoare, se diversifica intamplarile, se incurca si se rezol situatii, atat in zona lirica a iubirii, cat si in social. Lui Bobby Policrat ii vine geniala idee sa o trimita pe sora sa, Vera, la profesorul Silivestru ca sa recupereze "Oracolul" si, totodata, sa incerce o rezolre a fraudei comise de fratele ei, copiatul, aducand drept scuza faptul ca-i murise o ruda apropiata si fusese deprimat. Pentru asta, "Bobby era hotarat sa treaca in randul mortilor pe oricine din* familie", ba chiar sa poarte "o banda de crep negru pe maneca".In acest timp, profesorul Silivestru Capitanovici, singur in propria odaie, se gandeste ca n-ar fi vrut sa moara cu sentimentul de a nu fi fost om, de a nu fi putut sa-si intemeieze o familie a sa, "in locul celei abuzive si tiranice a surorilor". El cunostea de cati ani o profesoara de geografie, care avea 42 de ani, "era timida si refractara modernismului", il respecta si-i aprecia cu evlavie manualele. Silivestru se decide, brusc, sa-i trimita o scrisoare, in care face aluzii extrem de subtile la o eventuala casatorie, precizand ca este "in afara de grijuri, dupa ani de chibzuinta, in ce priveste partea materiala".In celalalt , Jim este din ce in ce mai preocupat de alegerea uneia dintre cele doua domnisoare, Dora sau Lola? Gandindu-se ca aceasta din urma, desi este foarte frumoasa, este si "prea rece si hieratica", se hotaraste sa-i'trimita un bilet Dorei, prin care ii cere o intrevedere. Jim isi verifica masina in mijlocul curtii si ramane uimit cand o vede pe "fata din tren" intrand pe poarta si intreband de "domnul profesor Capitanovici". Jim o conduce pe fata la unchiul sau, care-i inapoiaza "oracolul", considerand ca "haimanaua" de Policrat s-a nascut "sub o stea favorabila", deoarece are o sora atat de "duioasa", care mai este si prietena "unui nepot al profesorului". Jim o conduce acasa cu masina si fixeaza o intalnire cu ea pentru dupa-amiaza, ca sa se plimbe impreuna la Sosea. Fata i se pare mai frumoasa dscat in tren, de aceea sufletul sau este mai tulburat ca oricand de "discordii, si termenii problemei sporisera cu unul: Dora, Lola sau Vera. Lola, Vera sau Dora". Prima lor intalnire incepe cu o discutie despre literatura, tanarul doctor in litere dorind sa stie ce poet roman este preferatul ei. Vera se emotioneaza puternic si raspunde "ca la examen": "Eminescu, Vlahuta (isi inchipuia desigur ca ar fi fost rusine sa afirme ca nu-i plac clasicii din manualul de scoala.)". Pe Jim il intereseaza insa daca ii place Arghezi, iar Vera, cu o mina vinota, recunoaste ca
admira poezia acestuia, dar la scoala "ne pedepsea cand auzea ca citim pe Arghezi" (poet interbelic; Arghezi se afla in plina perioada de creatie, iar tematica si limbajul inedite, au starnit multe controverse in epoca - «.«.). Unii critici considera ca aceasta secventa are lente biografice, intrucat doamna Alice Vera Calinescu a povestit intr-un interviu prima intalnire cu scriitorul, foarte asemanatoare cu cea din roman. La invitatia lui Medy, prietenii fac o excursie la Constanta, se plimba cu salupa, inoata, bucuranduse de lurile sarate ale marii. Dora ii destainuie lui Jim, in mare secret, ca este indragostita si logodita deja cu un tanar care se afla la studii in strainatate, iar cand termina facultatea se vor casatori. * intors la Bucuresti, Jim este foarte tulburat de faptul ca Dora era indragostita de altcine si nu de el, desi "la drept vorbind, nici n-o iubesc". La Lola nu indraznea sa se duca fara sa aiba un motiv anume, iar pe Vera, cu care avea intalnire la Sosea, daca nu ploua, o socotea "o prietena mica", fata de care simtea "o simpatie indiscuila si obligatorie". Puternic jignit in amorul propriu, incepe sa colinde toata casa, prilej pentru narator de a descrie camerele celor sapte femei, utilizand tehnica detaliului: in iatacul "tantei Ghenca era o ordihe de muzeu", la tanti Agepsina "incaperea era mai sta si mai austera", iar odaia profesorului Silivestru era "plina cu carti". intamplator, Jim zareste pe biroul singuraticului unchi o poezie de dragoste sub forma unei scrisori si se simte jenat de nauceala acestuia, care bajbaie dezorientat printre carti si nu reuseste sa da volumul pe care i-l ceruse tanarul. Jim surprinde, apoi; o convorbire soptita intre tanti Lisandrina si un barbat, care avea loc la fereastra. Contrariat, tanarul se gandeste ca in aceasta casa situatia este mult mai dramatica decat pare. in timp ce femeile jucau "loto", Agepsina le anunta ca pe un eveniment senzational: "Fetelor, nu stiti una: a murit Iaca!". Jim, puternic impresionat, o priveste pe Iaca, o mumie in rsta de un secol" si "moarta incet de treizeci de ani".In familia Policrat, toti sunt ingrijorati ca de "cat timp Vera se schimbase foarte mult, slabise, avea o mina vinota, era distrata si mereu cu gandurile in alta parte, de aceea intrebarea lor era: "Ce are Vera noastra?". Sentimentul de vinotie, cauzat de' starile interioare si senzatiile necunoscute pana atunci, "fioruri si voluptati neintelese", ii provoaca atitudini contradictorii: fie o toropeala semiinconstienta, fie o dorinta nestapanita pentru plimbari nesfarsite. Simte ca desele ei intalniri cu Jim trebuie sa aiba o finalitate si asteapta cu neliniste sa se intample un eveniment. Desi Jim ii fixeaza intalniri la Sosea Verei, este din ce in ce mai hotarat s-o cucereasca pe "hieratica" (atitudine inflexibila, teapana - n.n.) Lola. Pentru tanarul universitar, toamna este anotimpul bucuriei si al relaxarii, intrucat reincepea activitatea teatrului, "dancing-ul si cinematograful". Se duce in fiecare dupa-amiaza la Lola, care se straduia sa epateze si sa fie "fatala", isi schimba zilnic rochiile si coafura. Jim ii face declaratii magulitoare, cu un ton usor glumet, strecurand aluzii la curtezanii Lolei, fata de care ea exprima un "dezgust total", amandoi luandu-l in ras pe Sonetu, poreclit astfel pentru ca-i scria poezii de dragoste. Luandu-si inima-n dinti, Jim ii declara emotionat ca o iubeste, dar Lola nu-l crede, considera ca este "prea ironic prea intelectual" ca sa poata fi indragostit, acuzandu-l ca o placea pe Dora. Tanarul insista, incercand sa o convinga de profunzimea iubirii, marturisindu-i ca s-a inselat atunci cand a crezut ca poate fi numai prietenul ei: "Te iubesc, fiindca vreau sa sfasii chiar si pe inofensivul Sonetu". Un nevinot joc de societate, pe care cei patru prieteni il inventasera, il dezorienteaza din nou pe Jim. Unul dintre ei, legat la ochi, trebuia sa-l recunoasca pe celcare executa un acord la pian. Acela care ghicea avea dreptul sa-l sarute pe cel descoperit. Dora il ghiceste pe Jim "si1 saruta pe buze", ceea ce o deranjeaza vizibil pe Lola, care-i priveste "cu un zambet ironic". Cand Jim, legat la ochi, o recunoaste in sunetul rece al clapei pe Lola, aceasta il priveste cu un usor dispret, "intoarse capul si se feri intr-un chip de-a dreptul jignitor", ceea ce face ca tanarul sa roseasca puternic, salndu-si onoarea prin a saruta mana fetei. Vanitatea il impiedica pe Jim sa le mai caute pe fete, n-o mai viziteaza pe Lola, ei se intalneste in fiecare zi cu Vera, cu care mergea la cinema, la Sosea ori in Cismigiu, fiind foarte incantat de "docilitatea religioasa si infantila" a acesteia. Dupa vreo zece zile, primeste o scrisoare eleganta de la Lola, prin care il invita pe la ea "luni dupa amiaza la orele 6,00". Era o zi friguroasa de noiembrie, incepuse sa ninga si Vera il astepta la Sosea, la ora 6,00 seara, plimbandu-se zgribulita pe sub teii desfrunziti. Sigur de sentimentele si loialitatea Verei, Jim nu rezista tentatiei de a raspunde invitatiei, dorind sa da daca Lola regreta gestul respingerii din ziua jocului si, mai ales,
cum face asta. Fata il intampina cu jovialitate, dar surpriza pe care aceasta i-o pregatise lui Jim, il buimaceste definitiv. Ea i-l prezinta pe domnul sublocotenent Popescu, pe care tanara il asculta atenta, il admira, desi nivelul conversatiei este superficial si penibil, danseaza cu el tango. Lola se arata mirata ca este "indispus" si insista sa mai stea pe la ea, dar Jim, dupa doua ore, se ridica hotarat si pleaca repede. Cu nervii intinsi la maxim, el se duce spre Sosea ca sa se linisteasca. Desi este intuneric si frig, Vera il asteapta la locul intalnirii si cand il vede "fata izbucni intr-un s amar, de copil oropsit". Jim se simte foarte vinot ca uitase de Vera si, puternic rascolit de emotie, se surprinde cerand-o de sotie. Fata este extrem de fericita, iar Jim decide sa mearga, imediat, la ea acasa ca sa-i ceara mana si consimtamantul familiei. Tanarul este politicos si curtenitor cu doamna Policrat, care accepta, cu emotie, ca Jim si Vera sa se casatoreasca, numai ca, marturiseste ea, se afla intr-o jena financiara si nu-i poate ajuta din punct de vedere material. Jim este invitat sa ramana la masa si face cunostinta cu sora mai mare a Verei, Camelia si cu sotul acesteia, Emilian Protopopescu. A doua zi, Jim intra in sufrageria "casei cu molii" pentru a anunta logodna cu Vera, dar aici femeile erau agitate si galagioase, indignate de "tupeul" Lisandrinei de a primi "noaptea pe toti neispravitii de pe strada" si tanarul isi da seama ca este vorba de discutia purtata la fereastra, pe care o auzise si el. Izbucneste cu forta Silivestru, care le reproseaza cu asprime surorilor ca s-au asezat "ca moliile pe sufletul ei", indemnand-o pe Lisandrina sa plece cu barbatul respectiv "cu sau fara cununie", numai sa iasa din "putreziciunea asta". El ameninta ca proceda la fel si ca se insura cu o colega profesoara, ca sa intre si el "in randul lumii". Jim, punand "gaz peste foc", le anunta ca se insoara. Nimeni nu-l crede si iau anuntul drept gluma proasta, dar tanarul le arata cele doua inele, inscriptionate cu data si numele lor, "Ion si Vera, 1 decembrie 1931". Tanti Magdalina, mama lui Jim, se jeluieste indignata ca nu a fost intrebata, dar Jim este sincer surprins de aceasta pretentie, pentru ca nimeni nu-l poate determina sa faca sau nu ce, ci singurul care decide pentru sine este numai el. Tanarul considera ca este suficient faptul ca si-a informat familia si pleaca linistit spre casa Verei, careia ii pune inelul de logodna pe deget. Tinerii isi soptesc declaratii de dragoste, isi fac uri de viitor, "rascolindu-si toate colturile sufletului [-] si gustand dinainte cu inchipuirea bucuriile casniciei". La sugestia lui Bobby, merg toti trei la Circ, unde urma sa aiba loc o mare gala de box, sport foarte indragit de adolescentul care se simte cuprins de un "extaz religios". Spectacolul s-a terminat la ora doua noaptea, ceea ce a incantat-o pe Vera, care niciodata nu fusese pe strada atat de tarziu si traieste momente incitante.In ziua nuntii lui Jim cu Vera, locatarii din "casa cu molii" s-au trezit in zori, fiecare pregatind darurile pentru acest eveniment, naratorul descriind, prin tehnica detaliului, pregatirea cadourilor, care sunt tot felul de vechituri, unele mancate de molii. Faptul ca matusile nu ieseau din casa decat foarte rar, "toaleta de strada" le-a ocupat toata ziua, naratorul descriind, prin tehnica detaliului, vesmintele si coafurile locatarilor din "casa cu molii". Cu totii pleaca la nunta, asezati intr-un "pluton ordonat": in frunte se, afla domnul Popescu urmat de femei, alaiul fiind incheiat de Silivestru. Vila din strada Polona era luminata "a giorno", cu usile larg deschise, madam Policrat privind "prin lorgnon" convoiul ciudat care intra "cu demnitate si ostilitate" in casa. Emotionata si intimidata de "atatea femei batrane", Vera saruta mana fiecareia, ceea ce-i aduce simpatia lor spontana. Jim este insa furios, pentru ca, dupa ce s-au asezat pe scaunele insirate pe langa pereti, in mijloc urmand sa se desfasoare cununia religioasa, rudele.sale, depun pe rand "ofranda" pe masa Louis XV, astfel incat pretiosul obiect devenise o taraba plina de vechituri. in timp ce tanti Magdalina inspecta casa stramband din nas, Jim ia de pe masa carticica daruita de Silivestru si constata, stupefiat, ca la fiecare ina se afla cate o bancnota de o mie de lei, iar volumul avea 444 de ini, primise, adica, o mica avere. Cununia religioasa este descrisa cu amanunte de catre narator, ilustrata cu pasaje din slujba si sfaturile pe care preotul le da mirilor, in calitate de nasi fiind cealalta sora a Verei, pe nume Chichi, impreuna cu sotul ei, un ofiter inalt, Zizi. in timp ce nuntasii discutau in salon despre institutia casatoriei, Jim hotaraste sa plece imediat cu Vera in luna de miere, la Brasov, fara sa anunte pe nimeni. Tanti Lisandrina se scuza ca o doare capul si pleaca mai devreme, dar, in zori, cand convoiul se intoarse in Udricani, constata cu totii, inmarmuriti si cutremurati totodata de faptul ca Lisandrina fugise de acasa, lasand un bilet: "Ramaneti cu bine surorilor, vreau Sa intru in randul lumii".
Capitolul "Oglinda constelata" este dedicat profesorului Silivestru Capitanovici care este din ce in ce mai distrat, confuz si deprimat. El evita sa mai intre in contact cu lumea, isi ia concediu si trimite in locul sau un suplinitor, "spre bucuria salbatica" a elevilor. "O sila grea de viata si de sine" il copleseste pe Silivestru, stare cauzata de contradictia dintre "instinctele lui virile" si teama de necunoscut, cum ar fi o eventuala casatorie cu profesoara colega. Mediteaza asupra fortei cu care destinul decide in gasirea partenerului de cuplu si implinirea iubirii, asa cum soarta hotarase ca Jim si Vera sa calatoreasca in acelasi tren si timent. Desi "ascetic o viata intreaga si virgin", Silivestru se simte, deodata, cuprins de "o furnicatura prelunga in sira spinarii", fiori necunoscuti pana acum si, fara sa stie bine in ce scop, pleaca grabit in oras. Plimbandu-se pe strazile pustii si luminate ale bulerdului, o fata tanara il face sa se infioare si, raspunzand invitatiei, profesorul o urmeaza acasa la ea, intr-o "odaie curata, prea parfumata [] si multe fotografii pe pereti" si are o relatie erotica penibila si confuza. Silivestru se intoarce "din prima lui aventura erotica" deprimat si dezamagit de sine insusi, dandu-si seama ca este "steril" si ca zadarnic mai incerca sasi ispiteasca soarta. Obsesia sterilitatii, din ce in ce mai prezenta in constiinta sa, il conduce spre un gand care nu-l preocupase niciodata cu aderat: moartea. O rietate de senzatii stranii si inedite il coplesesc, de la nelinistea ca, la cei cincizeci de ani, avea sa devina "nimic", pana la impacarea cu ideea neantului, privit "ca un somn lung", incomensurabil. Ajunge la concluzia ca "omul este obsedat de nimic si ingrozit de durata lui" si considera ca aceasta sentinta este foarte bine sintetizata de versul lui Al. Vlahuta: "Nu de moarte ma cutremur, ci de vesnicia ei". La inceput privita filozofic, apoi din ce in ce mai obsesi, ideea mortii devine atat de intensa, incat gandul sinuciderii se instaleaza definitiv in • constiinta lui Silivestru. intelege ca existenta sa in aceasta lume se incheiase si, dupa ce scrib mai multe hartii pe care le pune intr-un plic adresat lui Jim; se spanzura in odaia sa, legand cordonul halatului rosu de carligul din tan. La priveghiul mortului, cele sase femei, asezate in cerc pe scaune, gusta din plin "evenimentul" din viata lor, povestesc tot felul de istorioare despre barbati care au fost distrusi de femei, isi amintesc intamplari din tineretea lui Silivestru, vorbesc si rad cu familiaritate. Cand au venit cioclii sa ridice mortul, surorile "urlara toate ca niste vite surprinse de flacari in grajd", realizand tragedia abia cand fratele lor parasea pentru totdeauna casa. Ultimul modul al romanului, intitulat sugestiv "Facerea lumii",Ilustreaza implinirea erotica a cuplului ca evolutie sociala, progres si civilizatie, care poate simboliza, prin opozitie cu esecul erotic al matusilor celibatare, o izbanda a schimbarilor innoitoare, "facerea" altei lumi". Cuplul Vera-Jim a petrecut luna de miere la Brasov, tinerii se sarutau tot timpul si starneau simpatia tuturor: "Toata lumea ii proteja si-i urmarea cu zambetele", tanara sotie capatand chiar sfaturi de la doua noi prietene, cu mai multa experienta conjugala. Reveniti la Bucuresti, viata lor se schimba total si surprinzator. Silivestru le lasase, lui Jim si Verei, prin testament toate casele din curte, punand si clauza de a gazdui pe matusi intr-unui dintre apartamente. Rugamintea unchiului era ca Jim "sa rada pana la pamant" toate acele locuinte si sa "curete locul de molii". Batranele au rupt orice legatura cu tinerii si s-au mutat cu toate lazile si lucrurile vechi "in casele din fund". Jim si Vera au facut "inotii scandaloase", reamenajand casele in stil modern, cu ferestre late, cu terase si piscina, ridicand, asa cum ii rugase Silivestru, "case noi, pentru oameni noi". Aflati "Vesnic in luna de miere", Jim si Vera nu primesc musafiri, "se jucau de-a viata, oferindu-si unul altuia receptii", la care era admis numai Bobby. intr-o seara, cand toti trei tinerii conversau si ascultau muzica, Vera are o senzatie de ameteala si greata. Speriat, Jim trimite dupa doctor si diagnosticul ii face pe toti fericiti: Vera fi mama. Finalul romanului este, asadar, unul fericit si deschis, ultima fraza fiind o declaratie de dragoste plina de patos a tinerei sotii: "- Jim, te iubesc ca pe nimeni pe lume! Te iubesc fiindca tu esti tatal copilului nostru!".
