CARTEA NUNȚII Autorul: George Călinescu Anul apariției volumului volumului : 1933
FIȘĂ DE LECTURĂ
Date importante din viaţa şi activitatea scriitorului : George Călinescu (n. 19 iunie 1899, București — d. 12 martie
1965, Otopeni ) a fost un critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Alte opere ale autorului: autorului: Enigma Otiliei, Bietul Ioanide, Scrinul Negru Genul literar: epic Specia literară: roman Opera e structurată în: 20 de capitole Opera este scrisă în: proză Locul desfăşurării acţiunii: București Timpul desfăşurării acţiunii: anii 1930 Naratorul : obiectiv Personaje: Jim (Ion Marinescu), Vera Policrat, Silivestru, Tanti Magdalina, Tanti Agepsina, Lola, Dora si Medy, Bobby Policrat, Baba Chiva, tanti Ghenca și tanti Fira , tanti Mali, Iaca, Lisandrina Rezumat/Idei principale: Tânărul Ion Marinescu, Jim, revenea acasă după o
călătorie făcută în străinătate. Călătorind cu trenul, în drum spre București, avu vecini de compartiment de tot felul. O domnișoară slăbuță și finuță îl atrase mult. Î i făcu semn să vină lângă el și tot drumul simți nevoia să îi cuprindă umerii protector. Când ea încercă să deschidă geamul greu al compartimentului, sări să o ajute, mâinile li se întâlniră și el îi fură un sărut pe obraz și pe colțul gurii. Fata ieși pe culoar, apoi dispăru. Ajuns la Gara de Nord, Jim se pierdu și el în mulțime. Când își revăzu casa, Jim constată că se făcuseră unele reparații, reparații, insuficiente insuficiente însă pentru a ascunde vechimea vechimea și decăderea ei. Cele șapte femei care locuiau acolo înghesuiseră lucruri demult mâncate de molii sau de co cleală. Mamă-sa, tanti Magdalina, cum o numeau toți, veni în odaia lui să -l vadă. Începu să se vaite de sănătate, apoi se lăudă că -i ștersese cărțile de praf și le așezase în ordine. Asta îl supără, întâi pentru că umblase în lucrurile lui, apoi pentru că îi stricase stricase ordinea cărților, ordinea lui, dată după autori și preferințe, nu după mărime. Veniră apoi tanti Ghenca și tanti Fira,două mătuși ale sale, apoi se duse el să o vadă pe tanti Mali, mătușa mătușilor lui, a cărei mamă, Iaca, încă mai trăia. Jim o văzu pe bătrâna Iaca într -o odaie mizerabilă, murdărită de pisici și de porumbei. Bătrâna ceru struguri, el îi dădu, iar ea mâncă cu lăcomie și Jim înțelese că nu i se dă de mâncare. După ora două, lui Jim i se făcu foame, dar nimeni nu anunța masa. Se du se în sala în care mâncau, pe care el o numea refectoriu, gândindu-se la internate și la azilurile de bătrâni. Masa era pusă, cu fețe de masă cârpite și zdrențuite, cu farfurii, tacâmuri și pahare pestrițe, din mai multe neamuri. Nu mai era nimeni acolo, a șa că ieși în curte și se duse la bucătărie. Aici era tanti Agepsina, căreia îi spuse că îi este foame. Femeia începu să le cheme la masa pe toate și începură să iasă de prin odăile lor. Apăru și tanti Caterina, numită numită madam Popescu, fiindcă era singura singura care avea bărbatul în viață. Apărură și Silivestru, un bărbat de vreo 50 de ani și tanti Lisandrina, o femeie de vreo 40 de ani. Începură să mănânce și, tocmai când se iscase o discuție aprinsă despre faptul că nu i se de Iachii să mănânce, apăru și dom’ Po pescu, cam cu chef. Începu o lungă discuție în contradictoriu cu femeile. Obosit și sătul de atâta gâlceavă, Jim ieși, urmat de Silivestru care îi spuse să nu se îngroape acolo, să se ferească de molii și de igrasie cât mai e tânăr. Jim își revăzu cele trei prietene din copilărie, Lola, Lola, Dora și Medy. Își dorea o iubire și, în același timp, o soție. Parcă era atras de una dintre fete, dar nu știa de care, Lola sau Dora. Se despărți de ele chinuit de întrebarea care ar putea fi iubirea lui. Bobby Policrat, el ev la liceul Gheorghe Lazăr, chiulise la trei ore ca să facă o partidă de înot la Lido. Se grăbi spre liceu, căci aveau să dea extemporal la istorie, cu severul profesor Silivestru Capitanovici. Nu știa nimic la istorie, de altfel nici la altele, singurele lui cunoștințe solide erau despre sport și despre vedetele de cinema . La ora de istorie profesorul, unchiul Silivestru al lui Jim, le dădu subiectul, apoi se așeză pe scaun, privind elevii și gândindu -se la ale sale. Ochii profesorului căzură pe Bobby, care copia de zor. Îl strigă pe nume, Bobby tresări și cartea de istorie căzu pe dușumea. Silivestru însemnă cu o cruce roșie foaia de extemporal a lui Bobby, îi controlă pupitrul și găsi un caiet suspect. Îl luă și din el căzu un vraf de fotografii de actrițe de cinema. Caietul era oracolul unei fete. La sfârșitul orei, Bobby încercă să recupereze caietul, dar profesorul spuse că c ă i -l va restitui numai proprietarei. Acasă, Jim se plimba ca în cușcă, gândindu -se care dintre fete ar fi fost potrivită pentru el, Dora sau Lola. Le plăcea pe amândouă, chiar și pe Medy și ar fi voit să -și afle norocul și tovarășa. Gândindu -se bine, i se păru că Lola era un pic prea rece. Se hotărî și îi scrise Dorei o scrisoare în care îi dădu să înțeleagă că are să -i destăinuiască niște sentimente de care nu i -a
vorbit. Silivestru îi scrise și el unei profesoare de geografie cu care încercase mai demult să înfiripe o legătură, dar întrerupsese relația, iar acum voia să o reia. Pe când Jim scosese mașina în curte s -o mai verifice, în curte pătrunse Vera Policrat, sora lui Bobby. Jim o privi și se recunoscură. Era fata din tren. Puse o vorbă bună la unchiul Silivestru ca să-i dea oracolul, apoi o conduse acasă. Pe drum îi spuse câte în lună și în stele și o convinse să iasă cu el la plimbare pe seară. După această plimbare, în capul lui Jim roiau trei fete, nu două: Dora, Vera și Lola. Dora îi răspunse lui Jim printr -o scrisoare prin care îl poftea să le însoțească la Constanța pe ea, pe Lola și pe Medy. Nerăbdător, tânărul nici nu mai dădu atenție peisajului, pe drum, așa cum făcea când călătorea cu trenul. Admiră fetele în costume de baie, apoi înotară, el și Dora înaintând în mare mai mult decât Lola și Medy. Reveniți pe plajă, o atrase mai deoparte pe Dora, sub pretextul că îi arată niște scoici frumoase. O întrebă ce avea să -i spună și, după mai multe insistențe, află cu uimire că Dora era îndrăgostită de altul și făcuse deja logodna cu acela. Rănit, Jim începu să se gândească acum la Lola. Acasă la Jim, toate femeile, cu excepția Iacăi, firește, erau adunate în salon. Ploua și Jim se înțelesese cu Vera să se vadă, să meargă la Șosea, numai dacă era timp frumos. Pe când cugeta la toate astea, o bătrână țipă ascuțit că a murit Iaca. Vera nu mai vorbea, nu mai mânca, nu mai dormea. E ra visătoare, ar fi vrut să fie mângâiată, avea vise ciudate, dar nu spunea nimănui, îi era rușine. Începu să iasă și să se plimbe prin locurile unde se plimba cu Jim, în speranța că îl va zări. Se întâlnea cu el și aștepta mereu ceva de la el, poate ceva înrudit cu gestul din tren, dar nu se întâmpla nimic. Într- o zi încercă să provoace o declarație și întrebă de ce se întâlnește el cu ea. Jim răspunse că se întâlnesc pentru că le face plăcere la amândoi, iar răspunsul o făcu fericită, deși nu era chiar c eea ce ar fi dorit. Venise toamna. Hotărât să o cucerească, Jim se ducea în fiecare zi pe la Lola. În fiecare zi fata își schimba înfățișarea, pieptănătura, rochiile. În fiecare zi, Jim folosea tot arsenalul bărbătesc pentru cucerirea inimilor, dar Lola er a rece. Îl chema mereu, dar era vădit că nu îl iubește. Într-o seară, când erau la Lola și Dora și Medy, Lola îl respinse fățiș, aducându-i un afront. De atunci, Jim nu se mai duse acolo. Se întâlni zilnic cu Vera, merseră la cinema, la Șosea ori în Cișmigiu. După vreo zece zile, primi un bilet de la Lola, care îi scria că îl așteaptă pe la ea. Era o zi rece de noiembrie și fulguia mărunt. La 6, Vera îl aștepta la Șosea. Se duse la Lola, simțindu -se victorios. Acolo, dezamăgire. Cu Lola se afla un tânăr ofițer, iar fata se comportă în mod egal cu amândoi, fără aerele obișnuite, ci ca o fată de măritat. Intimidat de titlul de doctor în litere la Paris al lui Jim, ofițerul începu să vorbească aiurea. Furios, Jim plecă spre Șosea, să -și răcorească nervii. La lumina unui bec o văzu pe Vera la capătul unei alei. Opri și o întrebă ce face ea acolo, noaptea. Fata începu să plângă. Îl aștepta de la ora 6. Fulgerat de înțelegere, Jim o întrebă dacă îl iubește. Fata spuse că da. O întrebă dacă vrea să fie nevasta lui. Fata zise da. Întrebă cui trebuie s -o ceară în casatorie și, aflând că de la mama, porni împreună cu Vera către mama. Mama Verei îl primi pe Jim exagerat fardată și împopoțonată. Îl cunoștea pe tânăr din povestirile lui Bobby și, măgulită de curtoazia lui, acceptă pe dată să îi dea fata în casatorie.
Ajuns acasă, în sufragerie era mare scandal. Lisandrina, domnișoară de 40 de ani, fusese surprinsă când îi bătuse iubitul în geam. Acum spusese că vrea să se mărite și își pusese toate babele în cap. Furios Silivestru le spuse că se va însura și el și va cumpăra casa în care stăteau. Necazul mătușilor se revărsă asupra lui, cu vorbe grele. Ca să le abată mânia, Jim le spuse că se însoară și el. Le spuse că a și făcut cererea în casatorie și le arătă inelele de logodna. Î nainte de cununie, cei doi logodnici stăteau de vorbă, tulburați de intimitatea care îi aștepta. Își povesteau apoi unul altuia cum și când au simțit iubire unul de altul, apoi inspectau zestrea fetei, bucurându -se de fiecare pachet. Bobby se obi șnuise să ceară bani când de la Jim, când de la Vera, ba pentru cinematograf, ba pentru diverse meciuri. Vestind într- o zi că la Circ era o gală de box internațională, Verei îi veni gustul să vadă și ea cum este, ca una care nu mai văzuse box în viața ei. Nu numai atât, dar nu ieșise niciodată afară după ora nouă seara și voia să profite de situația ei de logodnică pentru a vedea orașul după această oră. Merseră toți trei, dar întâi publicul spectator, vulgar și mirositor, apoi lupta violentă și crudă a combatanților, o impresionară neplăcut pe tânăra fată. Gala se termină pe la ora două noaptea. Când ajunseră în centru, intrară într -un bar, la propunerea lui Bobby. Nu mai băuse niciodată vermut și, amețită de paharul pe care îl sorbise printr -un pai, fata î ncepu să râdă de orice nimic. Atunci Jim hotărî să plece acasă. În ziua hotărâtă pentru cununie, toți ai lui Jim se pregătiră, fiecare cum se pricepea mai bine. Vera fu foarte respectuoasă cu bătrânele, iar acestea o plăcură pe dată și o sărutară cu toatele. Jim era cam furios, căci nu -i plăcea să se dea în spectacol. Acceptase cununia religioasă de dragul Verei, care o dorise ca să le meargă bine. Pe masa pentru daruri, Silivestru depuse o carte veche. Jim, curios, o luă să o răsfoiască în camera Verei, î n liniște. Cartea era veche, de la 1752, dar pe lângă valoarea ei se adăugă și valoarea bancnotelor de o mie de lei, aflate între filele ei, cam nouă sute de mii de lei, o adevărată avere. La sfârșitul ceremoniei de cununie cei doi miri își luară bagajul și plecară. Lisandrina plecă și ea, spunând că o durea capul. Când ceilalți ajunseră acasă, în zori, Lisandrina nu mai era. Își luase lucrurile și lăsase un bilet că pleacă să intre și ea în rândul lumii.
După nunta lui Jim, Silivestru începu să întârzie, apoi să lipsească de la cursuri. Până la urmă își luă concediu și puse suplinitor. I se făcu silă de viață, începu să creadă că fiecăruia îi e scrisă o soarta de care nu poate scăpa, a poi încercă să își afle soarta. Încercă să își ghicească soarta întâi după obiceiul care cerea să ieși la răscruce în noaptea de Anul Nou și să interpretezi ceea ce îi iese în cale. El ieși însă timp de o săptămână, noapte de noapte. Când ajunse la ghicitul cu ajutorul oglinzii, suferi un șoc, căci obosit și înnebunit de atâtea căutări se văzu în oglindă mort, între lumânări. La o întâlnire de familie, dom’Popescu, cherchelit ca de obicei, îi dădu niște reviste cu femei goale. După ce le privi, la el în odaie, Silivestru năvăli în stradă și nimeri drept în camera unei fete de la colț de stradă.
În camera lor de hotel, după prima noapte împreună, c ei doi tineri căsătoriți căutară să se descopere, să se cunoască mai bine unul pe altul. Vera nu mai fu atât de rușinoasă ca înaintea acestei nopți și constată că are un bărbat frumos. Jim descoperi că are o soție micuță, fragilă, și nevoia de a și -o proteja crescu. Amândoi își doreau copii și simțeau că acesta este rostul căsătoriei lor . Întâlniră la o cafenea foști colegi de ai lui Jim, căsătoriți și ei. Pe când bărbații vorbeau despre poezia pură, femeile, incitate de starea de proaspăt căsătorită a Verei începură să vorbească despre ceea ce făceau cu bărbații lor în intimitate. Rușinată, Vera fu silită să asculte lucruri pe ca re nu lear fi spus niciodată în viață. Deprimat de insuccesul avut în intimitate cu tânăra care îl acostase, Silivestru căzu pe gânduri. Ajunse la concluzia că voise degeaba să se însoare, căci nu ar fi putut avea copii. De aici, începu să fie obsedat d e moarte. Silivestru se gândi la sinucidere. Nemâncat și nedormit de zile în șir, terorizat de gândul sinuciderii și al morții, Silivestru începu să aibă halucinații, vedea mereu un înger, care mai apoi se multiplică. Într -o zi, atinse cordonul gros al ha latului și îi veni ideea. Se așeză și scrise mai multe hârtii, apoi le puse într -un plic adresat lui Jim. După aceea se spânzură cu cordonul. Îmbrăcat în redingota de zile mari, așezat în raclă, Silivestru era privegheat de femeile din casă. Jim deveni pr oprietarul caselor. Silivestru i le lăsase prin testament, cu condiția să le îngăduie mai departe pe bătrâne. Bătrânele, supărate, se retraseră cu tot cu vechituri în casele din fundul curții uriașe. Casele din față, cu o structură destul de trainică, fură complet renovate. Jim le transformă în locuințe cu ferestre late și terase spațioase. Făcu un gard nou, metalic, prin care nu se vedea în curte, iar în față construi o piscină, în care se bălăcea cu Vera. Adesea venea și Bobby. Interiorul fusese și el complet transformat, dispărură toate mobilele desfundate și tacâmurile pestrițe, înlocuite de garnituri și servicii noi și moderne. Nu prea aveau oaspeți, dar le plăcea să se îmbrace ca și cum aveau și să folosească toate acele lucruri pentru a se răsfăța ei doi, sau trei, când era și fratele Verei. Într -o seară petrecură până târziu și dansară, când, deodată, Verei i se făcu rău. Medicul chemat, după consultație, le dădu vestea pe care cei doi tineri abia o așteptau. Aveau să fie părinți. Caracterizarea personajului principal
Jim este un tânăr sportiv, dinamic, plin de viață, pr eocupat de aspectul exterior. El este inzestrat cu simtul umorului, inventiv, nonconformist, spontan și îndrăzneț, romantic. Titlul operei
Titlul „Cartea nunții” definește latura liric ă a romanului, care are ca tem ă centrală eternul sentiment de iubire ce se manifestă reciproc între tâ nărul proaspăt doctor în litere, Jim Marinescu, ș i absolventa de liceu Vera Policrat, care se împlinește prin căsătorie. Impresii personale: Opera mi-a plăcut foarte mult deoarece m-a impresionat atât povestea de dragoste dintre
Jim și Vera, non -conformistă și originală, cât și prezentarea detaliată a Bucureștiului interbelic. Note de lectură
Opera mi-a trezit sentimente de compătimire pentru Silivestru, dar și de bucurie pentru succesul căsătoriei lui Jim și a Verei. Ceea ce mă impresionează este spontaneitatea lui Jim. Surpinzător este momentul în care Jim o cere în căsătorie pe Vera. Am fost curioasă când Silivestru a început să înnebunească . Aş vrea să trăiesc în lumea personajului pentru că îmi place ideea Bucureștiului interbelic.
Opinii critice / Referinţe critice:
„ «Cartea nunții» este romanul a dou ă lumi, una ultraarhaic ă si alta ultramodern ă. Iată un spectacol cu atât mai sesizant, cu cât și contr astul e mai artistic si mai minuț ios studiat și care face din «Cartea nun ții» unul din valoroasele documente ale societ ății noastre contemporane. ” - Perpessicius – Menț iuni critice
