... cu supunerea
te-au rănit şi este prima ta săptămână de lucru, ai putea începe să cauţi de lucru în altă parte, pentru că s-ar putea să mai urmeze şi altele. Dar dacă ai lucrat în acel loc timp de cincisprezece ani şi s-a întâmplat numai de două ori, cred c red că răspunsul este evident: poţi să suporţi. Depinde cine este sursa, care este severitatea şi frecvenţa. Acestea sunt limitele potrivite pe care să le iei în calcul c alcul când este vorba de supunere, ştiind că Dumnezeu doreşte ca ii şi icele lui să trăiască liberi, nu ca sclavi.
EVITĂ EXTREMELE Una dintre extreme este aceea de a folosi abuzul ca scuză pentru a scăpa de situaţii dicile care c are însă nu sunt nici frecvente, nici severe. A doua extremă este să foloseşti supunerea ca scuză pentru a rămâne, aplicând în mod greşit ceea ce învaţă Biblia despre supunere. Învăţătura biblică despre supunere nu încurajează rămânerea într-o relaţie care este distructivă pentru tine sau pentru cei pe care-i iubeşti. „Bine, dar cum să ieşi de sub o autoritate lipsită de evlavie, care a abuzat de putere în mod repetat?”
Dacă aceasta este întrebarea ta, citeşte versetul din 1 Petru 2: 21 – priveşte la Christos. Versetul 21 învaţă că Christos trebuie să e Modelul nostru. Petru spune: „Şi la aceasta aţi fost chemaţi, indcă şi Christos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.” Contextul aici este acela al supunerii. Exemplul nostru este Christos şi modul în care a reacţionat El când a fost tratat în mod nedrept. „El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug” (versetul 22). Este foarte uşor pentru o persoană care a suferit un abuz să susţină: „Nu am păcătuit cu nimic în această situaţie. Nu se găseşte nici un vicleşug în gura mea. Nu sunt în nici un fel părtaşă la problema aceasta.” Eu cred că Christos este singurul care poate spune aceasta. El a fost supus unui tratament nedrept. Observă, totuşi, care este răspunsul Lui: „Când era batjocorit, nu 241
DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) răspundea cu batjocuri; şi când era chinuit, nu ameninţa.” Este evident. „Ci se supunea dreptului Judecător” (versetul 23).
Cine este „dreptul Judecător”? Este Dumnezeu, Tatăl. Christos, a doua persoană a Trinităţii, se încredinţa pe El Însuşi Tatălui. Avea o singură autoritate deasupra Lui, Tatăl. Noi avem un şir mai lung de superiori decât avea El. Iată principiul biblic: Când era batjocorit, Christos S-a supus pe El Însuşi dreptului Judecător. Când a fost tratat într-un mod nemilos şi apoi crucicat, El S-a încredinţat mai departe Celui care judecă drept. Christos a apelat la cea mai înaltă autoritate. El s-a adresat sus.
AUTORITĂŢILE POT FI DE AJUTOR Dacă structura autorităţii din cămin nu funcţionează, cel aat în nivelul imediat superior ca autoritate trebuie să se implice. Copiii sau soţiile abuzate trebuie să ştie că dacă în casa lor se întâmplă lucruri care sunt păcătoase, care-i rănesc şi-i abuzează, autoritatea care este mai mare decât cea de acasă este biserica. Ar trebui să se adreseze unui pastor sau unui prezbiter. Cei abuzaţi trebuie să scoată problema la lumină şi să primească ajutorul din partea acestora. Liderul bisericii va da sfaturi biblice biblic e şi, dacă este necesar, poate recomanda ajutorul altor autorităţi din exterior. Aminteşte-ţi, biserica are o autoritate mai mare decât căminul. Dacă tu sau familia ta vă aaţi în afara autorităţii vreunei biserici, atunci vă aaţi în afara protecţiei. Structura autorităţii bisericii are menirea de a ajuta în situaţiile în care structura autorităţii din cămin dă greş. Cum rămâne însă cu abuzul care are loc în afara sferei căminului? Cred că înţelegi care este principiul pentru societate. Creştinii nu-i dau în judecată pe alţi creştini. Citeşte numai 1 Corinteni 6. Dacă am un conict cu un alt credincios şi structura noastră relaţională s-a destrămat, apelez la prezbiterii din biserica mea şi-i rog să intervină pentru soluţionarea situaţiei. Dar dacă este vorba de cineva din societate care mi-a greşit – mi-a făcut un mare rău în mod voit – nu este greşit să mă adresez curţii de judecată pentru a cere dreptate. Aminteşte-ţi, lui Dumnezeu Îi place dreptatea. Iată de ce a stabilit acest sistem. Iată de ce avem curtea de judecată locală, curtea de apel şi curtea supremă. Ai ocazia să apelezi la cea mai înaltă autoritate. 242
... cu supunerea
Aceasta a făcut şi Christos, însă El nu avea decât o singură opţiune. Noi avem mai multe. Dacă este vorba de un act criminal, ce faci? Suni poliţia. Suni agenţia locală pentru protecţia copilului. Acestea nu sunt decizii greşite. Dumnezeu a stabilit aceste structuri ale autorităţilor. Dacă autoritatea sub care te găseşti te dezamăgeşte şi te răneşte puternic de-a lungul unei perioade mai mari de timp, nu este bine să rămâi în situaţia respectivă. Aceasta nu este supunere biblică. Este corect să apelezi la o autoritate superioară, ca modalitate de a-I îngădui lui Dumnezeu să realizeze transformarea pe care o doreşte. Creştinii care trec cu vederea aceste principii, adesea îngăduie persistarea unor situaţii negative, care ar putut soluţionate. Dumnezeu doreşte din partea noastră o supunere înţeleaptă, proactivă, nu sclavie sau ignoranţă. Însă, după ce ţi-am spus asta, dă-mi voie să adaug: Marea majoritate a creştinilor care se luptă cu probleme create de supunere nu se găsesc cu adevărat în situaţii abuzive. Am vorbit în paragraful precedent despre anumite situaţii extreme, deoarece ştiu că suntem cu toţii nişte oameni păcătoşi. Dar, pentru cei mai mulţi dintre noi, luptele cu care ne confruntăm în viaţă nu sunt datorate situaţiilor abuzive. Problemele noastre sunt determinate pur şi simplu de dicultăţile relaţionale obişnuite, de genul „M-am săturat ca omul acesta să-mi tot spună mie ce să fac.” În contextul acesta, aş face bine să-mi amintesc că supunerea este o datorie faţă de Dumnezeu. Supunerea este protecţia noastră. În rezumat, Petru spune că suntem liberi, nu sclavi, dar că nu este bine să ne folosim libertatea după bunul nostru plac. „Purtaţi-vă ca nişte oameni liberi, fără să faceţi din libertatea aceasta o acoperitoare pentru răutate, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu” (2:16).
PRINCIPIUL 4: SUPUNEREA ESTE O FAVOARE DIN PARTEA LUI DUMNEZEU
Iată de ce supunerea ne îndepărtează de pustie: Supunerea este o favoare din partea lui Dumnezeu. Acesta este adevărul fenomenal al acestui text. Dumnezeu iubeşte umilinţa de bună voie, izvorâtă din inimă. Unul dintre cele mai puternice cântece folosite în serviciul 243
DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) de închinare pe care-l cântăm la Harvest Bible Chapel vorbeşte despre umilinţă. Când ne ridicăm glasul, ştiu că Dumnezeu este mulţumit. Simt prezenţa Lui în mijlocul adunării. Dumnezeu iubeşte adunarea inimilor umile, supuse. El este prezent acolo! Când Dumnezeu vede că suporţi nedreptatea cu un spirit supus, pregăteşte-te să binecuvântat, deoarece lui Dumnezeu Îi este plăcută o astfel de atitudine! Dumnezeu ne invită la supunere şi ne onorează când răspundem invitaţiei Lui. „Slujitorilor, ţi supuşi stăpânilor voştri cu tot respectul, nu numai celor ce sunt buni şi blânzi, ci şi celor ce sunt greu de mulţumit” (1 Petru 2:18, traducerea NKJV). Mai devreme sau mai târziu, majoritatea dintre noi trebuie să ne confruntăm sau să trăim cu cineva care se aă într-o poziţie de autoritate şi care este greu de mulţumit. Petru explică de ce: „Căci făcând astfel obţineţi aprobarea, dacă cineva suferă întristare pe nedrept, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu” (versetul 19). Dacă treci printr-o suferinţă nedreaptă, primeşti aprobarea lui Dumnezeu. Ce făgăduinţă mare! Petru nu a terminat încă ce avea de spus. „În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să ţi pălmuiţi, când aţi făcut rău?” Aminteşte-ţi, dacă problema este din vina ta, Dumnezeu nu priveşte cu aprobare suferinţa prin care treci. Dar Dumnezeu ne acordă aprobarea Sa când suferim din motive întemeiate: „Dar dacă suferiţi cu răbdare când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu” (versetul 20).
PRINCIPIUL NR.5: SUPUNEREA CREEAZĂ INTIMITATE CU DUMNEZEU
În ultimul rând, dar cred că în modul cel mai minunat, Petru ne descoperă adevărul acesta: supunerea creează intimitate cu Dumnezeu. Prin supunere în faţa suferinţei se dezvoltă o relaţie unică cu Christos. „Şi la aceasta aţi fost chemaţi; indcă şi Christos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui” (versetul 21). Care urme? Urmele suferinţei. Urmele supunerii în faţa unei autorităţi supuse păcatului şi obţinerii aprobării lui Dumnezeu pe parcursul suferinţei. Suferinţa nu este incompatibilă cu creştinismul biblic; este parte integrantă. Observaţi exemplul lui Christos: „Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi când era chinuit, nu ameninţa, ci 244
... cu supunerea Se supunea dreptului Judecător. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn” – câtă nedreptate! – „…pentru ca noi, ind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi. Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Priveghetorul suetelor voastre”
(versetele 23-25). De fapt, dacă te-ai întors la Păstorul suetului tău, trebuie să ştii ce înseamnă să păşeşti pe urmele Lui. A păşi pe urmele Lui înseamnă a îmbrăţişa suferinţa. Pentru cei mai mulţi dintre noi, provocarea este aceea de a accepta suferinţa, de a ne supune în faţa ei, de a conştienţi că există un Dumnezeu care ne iubeşte şi care veghează. Dumnezeu poate să reverse aprobarea Sa în vieţile noastre dacă trăim în supunere faţă de El. Aceasta înseamnă să ne supunem chiar şi atunci când nu vedem că acţiunile Lui sunt pentru binele nostru; chiar şi atunci când supunerea aduce suferinţă şi durere. Dumnezeu stă împotriva celui mândru, dar dă har celui umil.
DESCHIS ŞI PERSONAL
Care este cea mai mare nedreptate pe care ai suferit-o până acum? Este ceva din trecut sau poate treci printr-o suferinţă chiar acum? Poate cineva cu autoritate şi-a bătut pur şi simplu joc de tine, şi ţi-a făcut mult rău. Gândeşte-te la lucrul acesta câteva momente. Ni se întâmplă tuturor, nu-i aşa? Este o parte a vieţii. Îmi vin în minte trei situaţii în care am trecut prin abuzuri ab uzuri agrante de autoritate. De ecare dată Dumnezeu m-a învăţat să răspund cu supunere şi a folosit ocazia pentru a mă binecuvânta (deşi într-o situaţie mi-a arătat lipsa de valoare a unei biruinţe obţinute când m-am opus persoanei cu autoritate).
MOARTEA UNUI VIS… ŞI NAŞTEREA ALTUI VIS În timpul liceului, baschetul era viaţa mea; şi în ultimul an am avut parte de o mare dezamăgire. Deoarece din punct de vedere statistic eram primul la toate categoriile, ar trebuit să u ales pentru meciul vedetelor din ligă. Este un fapt concret. Ar trebuit să u ales, dar nu am fost. Aş putea să invoc tot felul 245
DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) de motive pentru care persoana cu autoritate nu m-a ales (fără îndoială că unele erau din vina mea.) Oricum, ideea centrală este că în momentul acela mă simţeam profund rănit şi tratat nedrept. Îmi amintesc că am mers la meci, am stat în tribună şi i-am privit pe jucători gândind: „Eu ar trebui să u acolo! Nu este drept!” Mi-a fost atât de greu în acele momente! Acum mă amuză. Mi-e jenă să şi povestesc despre asta. Dar poate va de ajutor pentru cineva. Ceea ce simţeam în inima mea era: „Aceasta este înmormântarea visului meu cu privire la baschet.” Bineînţeles, eram la terminarea liceului şi mă gândeam că poate urma să joc la colegiu. Dar acum privesc în urmă şi îmi dau seama că aceea a fost ocazia în care s-a născut visul meu de a sluji. „Nu voi ajunge ceea ce credeam. Mă voi îndrepta într-o direcţie cu totul opusă.” Răspunsul meu a primit aprobarea lui Dumnezeu pentru că nu am făcut scandal şi nu am spus o mulţime de lucruri pe care mai târziu le-aş regretat. Acest leac pentru boală administrat de o autoritate rânduită de Dumnezeu a fost folosit de El pentru a aduce aprobarea şi binecuvântarea pe care nu eram în stare să mi le imaginez în momentul acela.
NOTA Mai târziu, pe vremea când eram la Colegiul Biblic, am avut un profesor care preda omiletica, dar care nu mă agrea deloc. Sunt sigur că, în parte, era şi vina mea. Nu-ţi dai seama de lucrurile acestea despre tine când eşti tânăr. Dar, pentru un motiv oarecare, nu mă suporta. De ecare dată când predicam în faţa celorlalţi studenţi, se ridica, mă critica şi mă umilea. Mă făcea să mă simt atât de incapabil, de parcă mi-ar lipsit cu desăvârşire abilitatea de a vorbi despre Dumnezeu! Mi se părea atât de greu. Nu m-am purtat prea onorabil în această situaţie. Într-o zi, eram atât de frământat de problema aceasta încât am împrumutat o lucrare de la unul dintre prietenii mei de la şcoală. Am copiat-o, am îmbunătăţit-o puţin şi mi-am scris numele pe prima pagină, dorind să demonstrez că aveam dreptate. Amândoi am predat exact aceeaşi lucrare. Prietenul meu a luat 10. Eu am luat 7. Eram supărat! M-am dus în biroul lui cu ambele 246
... cu supunerea
lucrări şi i le-am aşezat în faţă. I-am provocat autoritatea şi, din punct de vedere omenesc, aveam tot dreptul să fac asta. Dar ştii ceva? Nu am câştigat, ci am pierdut. El nu a cedat. Ceea ce am făcut a dăunat reputaţiei mele şi, în acea ocazie, nu am primit aprobarea lui Dumnezeu. Abia mai târziu, prin supunere, binecuvântările lui Dumnezeu s-au revărsat asupra mea, când mi-am dat seama că nu rezolv nimic luând problema în mâinile mele. Aveam dreptate, dar greşeam!
ZILELE DIFICILE DE LA ÎNCEPUTURI Mă gândesc la unele dintre primele zile petrecute la biserica pe care o slujesc, când doisprezece dintre cei optsprezece membri cu care îninţasem biserica ne-au întors spatele mie şi pastorului Rick; au plecat şi au spus nişte cuvinte teribile la adresa noastră. Eu şi pastorul Rick am încercat să plecăm. Erau nişte vremuri atât de vitrege!Îmi amintesc ocazii în care pur şi simplu plângeam înaintea Domnului, dar El ne-a învins prin experienţa aceasta şi ne-am supus greutăţilor. Nici una dintre aprobările şi binecuvântările care s-au revărsat asupra noastră începând de atunci n-ar existat dacă nu ne-am supus. Mi se pare că istoria vieţii mele a fost o succesiune de lupte sub inuenţa unor autorităţi dicile, care au necesitat hotărârea de a mă supune, urmată de aprobarea şi binecuvântarea îmbelşugată din partea lui Dumnezeu. Ce s-ar întâmplat dacă în respectivele ocazii aş spus: „Am plecat! Nu vreau să am de a face cu situaţia aceasta! ac easta! Nu-mi mai pasă”? Aş pierdut aprobarea lui Dumnezeu. Dacă există măcar ceva în viaţa mea care va putea sta în picioare înaintea tronului de judecată al lui Christos, atunci acel lucru este direct legat de alegerile de a mă supune şi de aprobarea lui Dumnezeu care s-a revărsat fără măsură după acele anotimpuri de greutăţi.
SĂ GĂSIM SOLUŢII
Te-am rugat la începutul acestui capitol să uiţi pentru o vreme înţelegerea pe care o ai despre supunere. Mă rog ca acum să înţelegi ce impact covârşitor are supunerea asupra relaţiilor 247
DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) cu semenii şi asupra relaţiei cu Dumnezeu. Iată aici trei întrebări pentru a cuantica nivelul acestei atitudini în viaţa ta şi trei paşi practici în vederea dezvoltării acestei atitudini a Ţării Promise. 1. Practic eu supunerea? Iată o modalitate uşoară de a aa răspunsul la această întrebare. Fă o listă cu persoanele care au autoritate în viaţa ta. Pe o scală de 1 la 10, 1 semnicând răzvrătire maximă, iar 10 supunere totală, care a fost atitudinea ta de supunere faţă de ecare dintre ele? Aşează numărul în dreptul numelui respectiv. Apoi scrie în dreptul ecăruia ce plănuieşti să faci pentru a-ţi îmbunătăţi atitudinea de spunere spunere faţă de ei. 2. Experimentez eu rezultatele supunerii? Poţi ilustra supunerea din viaţa ta relatând luarea unor decizii care te-au costat? Este uşor să te supui unui lider amabil şi binevoitor. Cum te-ai descurcat însă cu autorităţile care ţi-au delegat sarcini neplăcute? Când îţi examinezi viaţa poţi să observi în trecut diferenţa dintre rezultatele supunerii şi rezultatele răzvrătirii? 3. Sunt pregătit să mă supun celor cărora m-am opus? Ia aminte la faptul că anumite autorităţi din viaţa ta poate s-au retras şi nu vor lega din nou o relaţie cu tine decât dacă îţi mărturiseşti nesupunerea şi îi asiguri de dispoziţia ta de a recunoaşte rolul lor de drept. În timp ce rosteşti rugăciunea de mai jos, deschide-ţi inima pentru călăuzire din partea lui Dumnezeu referitor la acele relaţii care trebuie reconstruite prin supunere, şi faţă de cele care trebuie adâncite printr-o nouă apreciere din partea ta a rolului pe care-l ai, drept cel care se supune de bună voie pentru Dumnezeu.
PRIVEŞTE ÎN SUS!
Tată, în momentul acesta voi lăsa scuzele la o parte şi-Ţi voi spune că doresc aprobarea Ta. Am trăit sucient de mult pentru a şti că, până la urmă, ceea ce contează cu adevărat este aprobarea şi binecuvântarea Dumnezeului Atotputernic.
248
... cu supunerea Doamne, Cuvântul Tău spune: „Dacă Domnul este de partea noastră, cine poate împotriva noastră?” Îmi dau seama, Doamne, că Tu eşti de partea mea şi că doreşti să am parte de binele suprem. Tu nu mă foloseşti, nici nu abuzezi de mine. Tu transformi viaţa mea în ceva fenomenal, măreţ şi demn de laudă. Aşa că aleg a leg ca supunerea să devină pentru mine un stil de viaţă. Doamne, ştiu că există în lumea aceasta suciente conicte în relaţiile interumane pentru a-mi înăbuşi bucuria. Există destui oameni egoişti şi păcătoşi în poziţii de răspundere care protă de ceilalţi şi se gândesc numai la ei înşişi. Dar, Doamne, vreau ca ochii mei să e îndreptaţi asupra Ta. Aleg să merg prin credinţă în ascultare de Cuvântul Tău. Deja anticipez în căminul meu, în biserică, la locul de muncă şi în cartierul în care locuiesc binecuvântarea şi aprobarea care vine numai de la Tine, care ne veghezi şi ne cunoşti. Aşadar, Doamne, cer ajutorul Tău. Ajută-mă să renunţ la mândrie şi răzvrătire şi să adopt supunerea, harul, răbdarea şi munca dicilă în mijlocul greutăţilor. Doamne, ajută-mă să aştept şi să mă odihnesc în ascultarea de Tine. Dă-mi puterea de a trăi în supunere, nu numai faţă de autorităţile omeneşti, ci mai ales în supunere faţă de Tine şi numai de Tine. Mă dedic Ţie din nou în vederea biruinţei. Te-am rugat toate acestea în Numele scump al lui Iisus. Amin.
249
DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU)
250
EPILOG
… PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU
T
ocmai l-am trimis pe Luke, ul meu în vârstă de cincisprezece ani, la antrenamentul de baschet, însă mai întâi i-am ţinut „discursul despre atitudine”. S-a simţit foarte frustrat în ultima vreme, datorită antrenorului său, gândind că eforturile lui nu erau răsplătite pe cât de prompt sau de mult îşi dorea el. Aşa că l-am chemat şi i-am ţinut discursul. Îl ştie şi el atât de bine, încât l-ar putea spune singur cuvânt cu cuvânt. „Atitudinea este totul”, am spus eu. „Munceşte din greu, încurajează-i pe alţii, dă ce ai mai bun! Baschetul nu este viaţa ta. Îndreaptă-ţi privirea spre obiectivele pe termen lung şi vei răsplătit. Ai atât de multe lucruri pentru care să i recunoscător; concentrează-te asupra lucrurilor pozitive. Atitudinea determină ceea ce devenim, aşa că trebuie să te asiguri că atitudinea ta este corectă. Dumnezeu va onora aceasta la vremea Lui şi în modul în care găseşte El de cuviinţă.” 251
DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) A dat din cap ca un cunoscător, a strâns din dinţi ca unul care îşi alege atitudinile şi a zbughit-o pe uşă în aerul rece al iernii. Lumea este un loc foarte friguros, şi îşi va da toată silinţa să te împingă şi să te inuenţeze să alegi o atitudine care te va face nefericit. Întotdeauna va exista sucientă nedreptate şi provocări care te vor ţine în pustie dacă alegi să murmuri şi să te plângi, să critici şi să pofteşti, să te îndoieşti şi să te răzvrăteşti. Pe de altă parte, însă, în viaţă există sucienţi oameni şi destule situaţii care să îţi furnizeze motive de recunoştinţă, iubire, credinţă, supunere şi mulţumire; atitudini care transformă viaţa într-un loc în care curge „laptele şi mierea” binecuvântărilor lui Dumnezeu şi a omniprezenţei Sale. Alegerea este numai a noastră. Bineînţeles, unele dintre alegerile noastre sunt limitate. Uneori, ajungem la răscruci în drumul vieţii, şi adesea nu putem face singuri prea mult. I-am auzit pe oameni spunând: „Nu deţin control asupra locului meu de muncă.” „Nu pot să controlez zona în care locuiesc.” „Nu am nici un control asupra felului de oameni care sunt superiorii mei, nici asupra modului în care se poartă cu mine.” Sună familiar? Singurul lucru asupra căruia avem întregul control sunt atitudinile noastre. După cum armam mai devreme în această carte, poţi să-ţi alegi atitudinile. Uneori aceasta este singura alegere pe care poţi să o faci. Toţi ne confruntăm cu situaţii asupra cărora nu avem aproape deloc control. În acele ocazii, singurul lucru care va face distincţie între buni şi răi este atitudinea. Putem alege să răspundem cu atitudini ale Ţării Promise.
CE S-A ÎNTÂMPLAT? Te simţi uneori deprimat fără să ştii de ce? Ţi s-a întâmplat vreodată să te simţi astfel? Este ceva de genul „Totul merge ca pe roate! Îmi place unde locuiesc, îmi plac oamenii cu care îmi petrec timpul şi îmi place ceea ce fac!” Şi apoi, dintr-o dată „Nu-mi mai place nimic din toate acestea!” Pe neaşteptate, eşti deprimat, descurajat şi confuz! „Ce s-a întâmplat?” Ai trecut vreodată prin ceva asemănător? Să e vremea de vină? Vreo problemă relaţională? „Ce mă supără, de fapt?” Eu îmi puneam adesea astfel de întrebări. Ce mă supără? Acum însă 252
Epilog: Până nu e prea târziu
nu mă mai întreb astfel de lucruri. Pentru că ştiu deja răspunsul. Şi sper că după ce ai citit cartea aceasta, ştii şi tu! Este vorba de o atitudine pe care am ales-o. Pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul acestei cărţi, să ne propunem să nu uităm niciodată ce simte Dumnezeu în faţa atitudinilor noastre greşite şi de ce este cu totul împotriva lor.
GÂNDURI DESPRE ATITUDINILE NOASTRE Mai întâi, atitudinea arată ce fel de om eşti . „Ce iese din gură vine din inimă”, spunea Iisus (Matei 15:18, NKJV). Pe dinafară poţi da impresia că totul este în ordine, iar pe dinăuntru să i un dezastru. Dumnezeu nu vrea soldaţi care să arate bine la paradă, ci soldaţi care sunt gata de luptă! El se uită la inimă, pentru că acolo se vede adevăratul caracter. Scopul nu este renovarea, ci transformarea reală a inimii, şi aceasta necesită efort din partea noastră pentru schimbarea atitudinilor greşite. În al doilea rând, Dumnezeu se mânie datorită atitudinilor greşite deoarece atitudinile prezic viitorul. „Omul este cum gândeşte în inima lui” (Proverbe 23:7 NKJV). Atitudinile sunt tipare de gândire care s-au format în decursul unei lungi perioade de timp. Nu poţi să gândeşti într-un mod critic, negativ, băgător de vină, nemulţumit fără să devii tu însuţi astfel. Se spune adesea: „Eşti ceea ce mănânci.” Da, acest lucru este adevărat într-o anumită măsură, dar în contextul profund, spiritual şi veşnic, eşti ceea ce gândeşti! Dumnezeu este îngrijorat de atitudinile noastre deoarece devenim ceea ce gândim; atitudinile noastre prezic viitorul. În al treilea rând, Dumnezeu dă atenţie atitudinilor inimii deoarece ele sunt în primul rând verticale. Multe păcate au consecinţe pe orizontală; furtul şi minciuna afectează relaţiile interumane. În nal, aceste fapte sunt şi împotriva lui Dumnezeu, dar atitudinile se răsfrâng mai ales asupra relaţiei noastre pe verticală. În ecare pasaj pe care l-am studiat, există o propoziţie care leagă atitudinea respectivă de Dumnezeu. „De ce aţi făcut lucrul acesta împotriva Domnului? De ce L-aţi respins pe Domnul, Dumnezeul vostru?” Dumnezeu priveşte atitudinile noastre ca afectându-L în mod direct. Iată de ce le ia în serios. Putem observa lucrul acesta clar descris într-o situaţie de exprimare a nemulţumirii relatată în Numeri 21. La patruzeci 253
DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) de ani după răzvrătirea din pustie de la Cades Barnea, copiii celor care muriseră în pustie se găseau în sfârşit la hotarul Ţării Promise. Majoritatea teologilor sunt de acord că Numeri 21 înregistrează un eveniment care s-a petrecut după ce generaţia cârtitoare de la început murise. Copiii, acum adulţi, cunoşteau toată istoria; ei avuseseră privilegiul extraordinar de a învăţa din greşelile părinţilor lor şi de a moşteni aprobarea lui Dumnezeu, nu judecata Lui. Dar nu au învăţat, şi Dumnezeu a trebuit să se poarte cu ei în consecinţă. Ţara edomiţilor le stătea în cale şi voiau să o traverseze, dar edomiţii, urmaşii lui Esau, s-au opus celor doisprezece seminţii ale lui Israel, care erau urmaşe ale lui Iacov, fratele mai mic al lui l ui Esau. Şi urmaşii lui Iacov (Israel), „poporul şi-a pierdut răbdarea pe drum” (Numeri 21:4). Şi au început să murmure. „Poporul a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise. ‘Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustie? Căci nu este nici hrană, nici apă. Ni s-a scârbit suetul de această hrană proastă!’” (versetul 5) Ce se întâmpla aici? Da, iarăşi murmurare, de data aceasta sub forma plângerilor. Observaţi cât de aspru s-a purtat Dumnezeu faţă de atitudinile celei de-a doua generaţii a pustiei: „Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel” (versetul 6). Cuvintele acestea, „şerpi înfocaţi” înseamnă literal şerpi care produc arsuri. Se pare că aceşti şerpi aveau o muşcătură veninoasă care producea arsuri în corpurile victimelor. În biblie, şarpele este un simbol al păcatului şi, în Grădina Eden ne amintim de Satana şi de şarpe. Aşa că nu este de mirare că Dumnezeu a trimis aceşti şerpi înfocaţi ca urmare a păcatului poporului. După toate acestea, a urmat un răspuns extraordinar la pedeapsa trimisă de Dumnezeu. „Poporul a venit la Moise şi a zis: ‘Am păcătuit’” (versetul 7). Aceasta este căinţa. În cazul ecăreia dintre cele cinci atitudini ale pustiei, am subliniat nevoia de căinţă. Fiecare pas în direcţia cea bună împreună cu Dumnezeu începe cu recunoaşterea în umilinţă: „Doamne, ştii ceva? Am greşit; Tu ai dreptate.” În cazul acesta, „Atitudinea mea este greşită, Doamne. Nu am nici o scuză. Toate justicările mele – am de gând să renunţ la ele! Nu ar trebui să u o persoană critică. Nu am nici un motiv să poftesc.” 254
Epilog: Până nu e prea târziu
SCOPUL CĂINŢEI Dacă ai citit această carte în întregime şi nu te-ai oprit pentru a te căi înaintea lui Dumnezeu şi pentru a spune „Dumnezeule, din cauza aceasta am fost atât de tulburat! De asta am fost atât de descurajat! Atitudinea mea este de vină, Doamne!” Dacă nu ai intrat în discuţie cu Dumnezeu pentru rezolvarea acestei probleme, ţi-ai cam irosit timpul. Dar nu este prea târziu! Dacă Dumnezeu a fost credincios şi a vorbit inimii tale – căinţa pentru murmurare va deschide uşa pentru biruinţa obţinută prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Poporul lui Israel nu putea benecia de harul pe care urma să-l primească înainte de a spune propoziţia aceasta „’Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Mijloceşte înaintea Domnului, ca să îndepărteze de la noi aceşti şerpi.’ Şi Moise a mijlocit pentru popor.” (versetul 7). Poporul a vorbit deschis lui Moise, şi sunt sigur că şi Moise a vorbit deschis lui Dumnezeu. Ei voiau ca şerpii să e îndepărtaţi. Dumnezeu a răspuns rugăciunii lui Moise, dar nu a îndepărtat şerpii. Vezi vreo asemănare cu viaţa ta? Te lasă Dumnezeu să simţi povara gunoiului pe care l-ai creat prin necredinţa ta? Numai rareori Dumnezeu îndepărtează din viaţa noastră acel factor negativ care ne-a adus pe genunchi. În loc de aceasta, El ne dă harul şi puterea de a îndura dozele zilnice şi ne păstrează într-o legătură dependentă dependentă de El. Dumnezeu nu se grăbeşte să ridice povara de pe umerii noştri deoarece El ştie că „nici un şarpe=nici un simţământ al nevoii. Nici un simţământ al nevoii=lipsa venirii înaintea lui Dumnezeu.” Aşa că mergem la Dumnezeu cu o atitudine de genul: „Doamne, îndepărtează asta de la mine!” Iar răspunsul lui Dumnezeu este „În nici un caz! Acesta este factorul care te-a adus la mine. Lucrul acesta este ultimul pe care îl voi îndepărta de la tine! El te-a ajutat să conştientizezi cât de mare nevoie ai de Mine!” Numai rareori Dumnezeu îndepărtează şerpii, dar prin harul Său, aduce mângâiere şi uşurare şi neutralizează efectul lor. Iată ce a făcut El pentru Israelul pocăit. Priveşte din nou la Numeri 21. Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi ridică-l pe o prăjină; oricine este muşcat, când priveşte la el, va trăi.” Moise a făcut
255
DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) un şarpe de aramă şi l-a ridicat pe o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea la şarpele de aramă, trăia. (versetele 8-9).
Moise a cerut unui meşteşugar să facă acest şarpe de aramă şi l-a agăţat în vârful prăjinii în mijlocul taberei. Astfel, toţi erau muşcaţi de aceşti şerpi şi rezolvarea lui Dumnezeu era: „Ştii ceva? Dacă priveşti, vei vindecat.” Mă îndoiesc că au avut nevoie de cursuri de pregătire pentru aceasta; Dumnezeu poartă întotdeauna de grijă într-un mod simplu şi disponibil. Dacă te muşcă un şarpe, ce-ţi rămâne de făcut? Priveşte şi vei vindecat. Ce poate mai simplu? Însă textul pare să sugereze că au fost şi oameni care nu au privit şi astfel, nu au fost vindecaţi.
IGNORÂND REMEDIUL „Nu se poate!”, spui tu. Ba se poate! Cred că exact acolo, în tabără, erau unii oameni care înţeleseseră planul, care aveau nevoie de vindecare, dar care pur şi simplu nu au privit. „De ce au refuzat să privească?” întrebi tu. Mai întâi, probabil că negau nevoia de ajutor. Atitudinea lor era ceva de genul: „Pot să mă vindec singur. Nu am nevoie de remediul lui Dumnezeu; nu-mi place de Dumnezeu. Nu agreez autoritatea pe care o deţine în viaţa mea. Voi rezolva situaţia aceasta în felul meu!” În al doilea rând, poate ei negau bunătatea lui Dumnezeu: „Poate că Dumnezeu nu mă va vindeca. Poate e un truc. Poate nu va cea mai bună soluţie pentru mine. Voi trece prin situaţia aceasta în felul meu.” Şi, în al treilea rând, poate negau problema. Susţineau cam aşa ceva: „Nu sunt bolnav de-adevăratelea.” „Dar urmele acelea de dinţi de pe piciorul pi ciorul tău, ce sunt?” „O, asta? M-am zgâriat. Nu este o muşcătură de şarpe. De fapt, nu am nici o problemă.” Se întâmplă la fel astăzi, când atât de mulţi oameni neagă nevoile lor reale. Schimbă-te… până nu este prea târziu!
Ar greşit să presupun că vei totdeauna la fel de deschis pentru mesajul Cuvântului lui Dumnezeu cum eşti în momentul 256
Epilog: Până nu e prea târziu
acesta. Ar trebui să acţionezi chiar acum. Dacă eşti creştin, acordă atenţie maximă avertismentelor pe care Scriptura le dă în Numeri 11-16 şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, începe să-ţi schimbi atitudinea. Dacă nu-L cunoşti pe Christos, dă-ţi seama de faptul că schimbările fundamentale au loc numai în cadrul unei relaţii cu El. În Ioan 3:14 ni se spune că şarpele de aramă era un simbol al lui Christos. Nu fac parte din categoria oamenilor cărora le place să transforme Biblia într-o alegorie, dar când Noul Testament spune că un anumit lucru din Vechiul Testament este un simbol – atunci lucrurile stau chiar aşa! În contextul acesta, Iisus Christos Însuşi vorbea cu Nicodim, un bărbat care căuta adevărul. El a venit la Christos şi a întrebat: „Cum funcţionează lucrul acesta?” Iisus a răspuns: „Trebuie să te naşti din nou.” Atitudinea lui Nicodim a fost de genul: „Ce? Cum să intru încă odată în pântecele pântecele mamei mele?” Răspunsul lui Iisus a fost: „Nu, nu. Nu să te naşti a doua oară din punct de vedere zic. Trebuie să te naşti din punct de vedere spiritual în acelaşi fel în care te-ai născut din punct de vedere zic.” (vezi dialogul original în Ioan 3:2-7). Mai târziu, referindu-se la evenimentele din Numeri 21, Iisus i-a spus lui Nicodim: „Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să e înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3:14-16). Dacă părăsim păcatul şi privim la Christos prin credinţă ca singura temelie pentru iertarea noastră, putem primi viaţa veşnică. După cum spunea cineva odată: „Născut o dată, mori de două ori. Născut de două ori, mori o singură dată.” Ai asigurarea că păcatele tale sunt iertate? Dacă ar să mori chiar acum, să păşeşti în veşnicie şi să ajungi înaintea Dumnezeului Cel sfânt şi drept, ce ai avea de spus? Dacă Dumnezeu te-ar întreba: „De ce ar trebui să te primesc în cer?” ce ai răspunde? Poţi să-ţi aminteşti de o ocazie din viaţa ta în care ai întors spatele păcatului şi L-ai acceptat pe Iisus Christos prin credinţă ca singura soluţie pentru iertarea ta? Doar ai auzit despre o astfel de experienţă sau ai făcut tu însuţi o astfel de alegere?
257
DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) Iată un aspect cu privire la care trebuie să i sigur. Poate astăzi este timpul să decizi. După cum a fost şi cu israeliţii şi cu şarpele de aramă de pe prăjină, dacă noi privim la Christos, putem să m vindecaţi de păcatul nostru şi să avem asigurarea că păcatele noastre au fost iertate. Acestea sunt ultimele mele paragrafe din studiul „atitudinilor”. Acest mesaj este unul urgent. Sper că nu ai impresia că aceasta este o carte despre cum să mă străduiesc mai mult să am o atitudine corectă. Christos este răspunsul! Dacă nu te întorci spre El, nu umbli cu El şi nu ai o relaţie personală cu El, nu vei ieşi niciodată din pustie. Chiar dacă eşti creştin, dacă încerci să faci totul singur, nu vei reuşi. reuşi. Rezolvări de genul: „Voi „Voi încerca să u mai recunoscător. Voi încerca să u mai iubitor.” pur şi simplu nu vor funcţiona. Dacă nu-I îngădui lui Christos să trăiască viaţa Lui prin tine, dacă nu-L laşi să înfăptuiască ceea ce doreşte în inima ta supusă, eforturile tale personale vor eşua cu siguranţă. „Christos în voi (este) nădejdea slavei” (Coloseni 1: 27), spune Scriptura. Tot în ea citim: „Am fost răstignit împreună cu Christos; dar nu mai trăiesc eu, ci Christos trăieşte în mine” (Galateni 2:20). O umblare personală, intimă şi zilnică zi lnică împreună cu Christos este singura sursă care poate să alimenteze biruinţa ta spirituală. A privi la Christos este singura cale de a veni la Dumnezeu şi numai privind la Christos poţi umbla cu Dumnezeu. El este singurul care ne poate conduce afară din pustia murmurărilor noastre şi să ne ajute să intrăm în bucuria bucu ria şi plinătatea prezenţei permanente a lui Dumnezeu.
PRIVEŞTE ÎN SUS!
Poate în timp ce citeai acest epilog, ţi-ai dat seama că faci parte din prima categorie: nu eşti sigur că ai făcut un legământ cu Christos, că ţi-ai predat viaţa Lui. Poţi să faci lucrul acesta chiar acum. Aceasta ar putea deveni ziua deciziei tale. Este simplu, dar nu este uşor:
258
Epilog: Până nu e prea târziu Acceptă faptul că eşti păcătos şi că meriţi judecata unui Dumnezeu drept. Crede din toată inima că Iisus a murit pentru a plăti pentru păcatele tale. Mărturiseşte-L ca Domn şi Mântuitor. Făcând cele de mai sus, ne supunem vieţile noastre lui Christos; şi putem conrma paşii aceştia rugându-ne lui Dumnezeu, şi anume strigând pur şi simplu către El. Iată o rugăciune pe care o recomand celor care-L primesc pe Christos. Să privim în sus chiar acum şi să o rostim. Doamne, cred că Tu mă iubeşti şi că L-ai trimis pe Iisus Christos, Fiul Tău, în lumea aceasta ca să moară şi să plătească preţul pentru păcatele mele. Recunosc că sunt păcătos şi că Te-am dezamăgit în multe privinţe. Ştiu că am nevoie de iertarea Ta. Chiar acum, prin credinţă, mă căiesc de păcatul meu. Mărturisesc tot răul pe care l-am făcut şi Îl accept pe Christos prin credinţă ca singura mea şansă de a primi iertarea. Nu încerc să obţin prin puteri proprii aprobarea Ta. Nu mai încerc să îmi croiesc singur drumul spre cer. Doamne, Îţi mulţumesc pentru făgăduinţa că tuturor celor care Te primesc, celor care cred în Numele Tău, le garantezi dreptul de a se numi copii ai Tăi (vezi Ioan 1:12). Îţi mulţumesc chiar acum, Doamne, prin credinţă pentru că mi-ai dat ocazia de a alege să mă încred numai în Christos. Îţi mulţumesc pentru că am putut să Te rog toate acestea în Numele lui Iisus. Amin.
În nal, iată o rugăciune pentru cei care L-au primit pe Iisus şi vor să-şi schimbe atitudinea prin El. Doamne, nu am puterea să Te urmez. Iartă-mă pentru că, deşi ştiam că am nevoie de Tine pentru schimbare, mă străduiam să îndeplinesc sarcina aceasta de unul singur. Te rog să torni harul şi puterea Ta în viaţa mea. În ecare săptămână în care greşesc în încercările mele, îmi dau seama şi mai mult cu câtă disperare am nevoie de ajutorul Tău. Te invit să mă umpli cu Duhul Sfânt şi să-mi dai da i puterea de care
259
DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) am nevoie în orice circumstanţă şi pentru ecare persoană pe care o întâlnesc. Te rog ca, prin harul Tău, să mă ajuţi să renunţ la atitudinile păcătoase şi să îmbrac în locul lor atitudinile neprihănirii. Declar cu recunoştinţă că mă încred în Tine pentru schimbarea atitudinilor mele, pentru că sunt sigur că nu este încă prea târziu! Am cerut toate acestea, Iisuse, în Numele Tău. Amin.
260
Epilog: Până nu e prea târziu
ASTA E PE COPERTA
Nu faptele tale sunt determinante. Nu circumstanţele sunt decisive. Nu relaţiile tale sunt cele care contează cel mai mult. Nu este vorba nici măcar despre chemarea chemare a vieţii tale. ESTE VORBA V ORBA NUMAI DE… ATITUDI ATITUDINEA NEA TA! TA! „Poţi să stăvileşti torentul de negativism care produce fericirii adevărate hemoragii şi poţi primi torentul atitudinilor corecte care determină înorirea nestăvilită a bucuriei”, scrie James MacDonald în cartea lui, Doamne, schimbă-mi atitudinea , o carte plină de un suu nou. Atitudinile, spune pastorul şi autorul James MacDonald sunt tipare de gândire care se formează de-a de- a lungul anilor a nilor.. Deşi nu putem put em să ne schimbăm atitudinile peste noapte, putem să rec recunoaştem unoaştem atitudinile greşite gre şite şi să începem începem să le înlocuim cu cele corecte. corecte. Când vorbeşte James MacDonald, mă aplec înainte în scaun, pentru a prinde ecar ecaree cuvânt. El transmite Cuvântul lui Dumnezeu cu o profundă dedicare şi cu o extraordinară înţelegere a ascultătorilor săi. Cartea lui, Doamne, Schimbă-mi Atitudinea (până nu e prea târziu) transpune în forma scrisă entuziasmul seminariilor sale. El te determină să îţi doreşti să auzi ce a spus Dumnezeu şi, mai mult decât atât, te surprinzi dorind să-L asculţi tu însuţi. Dr.. David Jeremiah, Dr Jer emiah, Turning Point Ministries Din moment ce atitudinile sunt motorul faptelor faptelor,, este vital să începem să gândim corect pentru a putea începe să trăim cum este drept. În lucrarea sa excepţională, James MacDonald ne transmite ecăruia dintr dintree noi principiile necesar necesaree pentru dezvoltar dezvoltarea ea unei atitudini mai bune, pentru a ne asigura că vom trăi o viaţă mai bună. Dr. Tony Evans, Preşe Preşedinte dinte al The Urban Alternative, Pastor Pensionar la Oak Cliff Cliff Bible Fellowship. Unele cărţi sunt pline de adevăruri, altele se citesc cu plăcere şi cu bună dispoziţie, şi puţine sunt cărţile care îţi schimbă viaţa. Numai arareori reuşeşte o carte să îndeplinească toate aceste trei obiective.
261
DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) Aşadar, dacă tânjeşti după schimbar Aşadar, schimbare, e, atunci Doamne, Schimbă-mi Atitudinea este pentru tine. Este o carte câştigătoare! Chip Ingram, Pastor Pensionar, Pensionar, Santa Cruz Bible Church Church
James MacDonald este pastorul fondator al bisericii Harvest really ly want to change… So, Bible Chapel. Este autorul cunoscutei cărţi I real help me God (Chiar vreau să mă schimb…aşa să îmi ajute Dumnezeu) , precum şi autorul a numeroase articole pentru reviste. Împreună cu soţia lui, Kathy au trei copii şi locuiesc într-o suburbie din nord-vestul oraşului Chicago.
262
Epilog: Până nu e prea târziu
263
