Despre generatorul lui Vladimir Pantiuhov Titlul original - Возвращаемся к печке (Înapoi la furnal) Traducere de Victor S. - octombrie, 2013 În primele experimente, Pantiuhov nu a obţinut nimic. Era dezamăgit..., dar cu toate acestea, a observat modulaţia armonică şi faptul că aceasta nu se poate extrage din mediu prin intermediul aceluiaşi circuit. Acest lucru i s-a părut interesant... Trebuia s-o extragă şi apoi s-o redirecţioneze... În acest caz, şi-a mai propus să facă mediul să răspundă la această „rezonanţă”... Nu înţelegeţi aceste cuvinte? Voi încerca să explic modul cum înţeleg eu acum acest lucru... Să mergem acum la schema pe care a folosit-o Pantiuhov pentru a produce 1,5 Waţi.
Ce putem înţelege de aici? După cum se observă, impulsurile sunt distribuite prin colectorul tranzitorului. Nimic nou, generatorul produce impulsuri cu durata de 10 ms. Săgeata colorată din schema de mai jos ne arată direcţia curentului care se scurge către masă prin transformator şi prin tranzistor... acest lucru se întâmplă înaintea aparaţiei impulsului.
1
Corect? O parte din acest curent este direcţionat prin condensatorul C5 şi dioda D8 către „Droselul” Dr1 (şoc de radiofrecvenţă).
Dar, ca să nu fim induşi în eroare, să vedem ce este acest „drosel” - el este un sistem rezonant, astfel că, prin acesta nu s-a pierdut prea mult din intensitatea impulsului, deci, apare în el un nou proces vibratoriu şi rezonant..., dar acest proces apare numai după trecerea oscilaţiilor din jumătatea de undă pozitivă, acest nou proces vibratoriu are polaritate negativă1... îl avem acum disponibil printr-o diodă (D7), va trece mai departe şi se va întoarce înapoi – este indicat prin săgeata de culoare verde... Şi mai avem aici, în acelaşi timp, un al doilea traseu la celălalt capăt al droselului, acesta 1
Probabil este un efect de răspuns al mediului, al eterului despre care vorbeşte Vladimir A. Atsyukovsky în lucrările sale despre dinamica eterului – Ацюковский Владимир Акимович Эфиродинамические основы космологии и космогонии – [Noţiuni de Eterodinamică, Cosmologie şi Cosmogonie, 2006. n.tr.
2
este un proces diametral opus celui din prima secţiune şi este indicat printr-o linie de culoare albastră.
Iată, am stabilit un alt sistem rezonant – partea de sus a înfăşurării transformatorului (TR1) şi condensatorul C4, acest sistem rezonant va stabili faza indicată prin traseul săgeţii de culoare albastră. Dar, să nu complicăm imaginea şi să ne încurcăm în prea multe săgeţi. Presupunând că înfăşurările transformatorului au aceiaşi parametrii, şi este logic să gândim astfel, lanţul inductiv C4 şi partea superioară a înfăşurării transformatorului este cuplată inductiv cu partea de jos a acestuia, doar repetând procesul se va realiza un nou ciclu, cel pe care l-am indicat prin traseul de culoare roşie... Presupun că şi acum sunteţi puţin confuzi. Avem nevoie de rezonanţă? În rezonanţă se află răspunsul de ansamblu al sistemului, acesta este format din proprietăţile rezonante ale subsistemelor care sunt configurate în aşa fel încât să răspundă cât mai bine la rezonanţa de ansamblu a mediului, rezonanţă pe care o vom întoarce ulterior în procesul care are loc în înfăşurarea primară... Vom putea observa ceva. În legătură cu această observaţie spunem despre condensatorul C9 că, la încărcarea maximă, este posibil ca prin acest a-l doilea traseu rezonanţa să se „sufoce”, să se blocheze şi să nu funcţioneze, apare astfel numai o singură „recuperare”... iar acest lucru ar trebui verificat. În cazul în care se întâmplă astfel, unde este greşeala? Să ne întoarcem din nou la furnal2. Dacă vom studia circuitul de recuperare a impulsului, vedem că nu obţinem fluctuaţii în traseul marcat cu roşu (amplitudinea impulsului nu apare în mod adecvat, nu căutăm să aflăm de ce, şi nici nu este esenţial acest lucru).
2
Referire la principiul de funcţionare al furnalelor. 3
Acesta este aşa-numitul circuit de oscilaţie liberă, aceste oscilaţii sunt atenuate prin circuitul de disipare a energiei care cade pe elementele din care este constituit. Atunci când nivelul energetic este la maxim, pierderile sunt compensate prin oscilaţiile care vor fi modificate. Cu toate acestea, ar trebui să le privim din multe alte puncte de vedere. Să luăm în considerare şi aceste puncte de vedere.
Impulsul care iniţializează circuitul este desenat cu verde iar cu roşu este redată fluctuaţia, ecoul, vibraţia acestei energii. Însă, ce se întâmplă în realitate, este faptul că energia inductivă se deplasează înainte şi înapoi în circuit. Într-un mod analog pendulului. Dar în cazul pendulului este clar că avem şi forţa de atracţie a planetei. Şi atunci, ce anume face ca energia să vibreze în acest circuit? Ar trebui să existe ceva similar forţei gravitaţionale şi în acest sistem... Altfel, nu vom avea un balans urmat de alt balans... Ce opţiune avem pentru care ar trebui să admitem că aceasta nu este decât o altă manifestare a aceleiaşi forţe gravitaţionale? Prin urmare, toate traseele evidenţiate cu roşu ar trebui să fie văzute ca energie „gravitaţională”, bineînţeles cu ghilimelele de rigoare. Ce este marcat prin culoare roşie, este răspunsul mediului. Acum să mergem mai departe. Să discutăm despre autoinducţie. Dacă vom adăuga o bobină de impuls, aşa cum se vede în exemplul de mai jos:
4
Când curentul din circuit este întrerupt, apare un impuls în bobină, acest impuls caută să-şi susţină starea modificată atunci când curentul a dispărut. Aceasta este soluţia, amplitudinea impulsului (marcajul de culoare roşie) este direct proporţională cu rata modificărilor din lanţul întregului proces. În acest caz, curentul este dI / dT.
Evident, observăm acelaşi principiu de funcţionare precum în cazul „buclei gravitaţionale”. Este demn de ramarcat faptul că zona roşie se află foarte aproape de zona verde. Astfel că, „înălţimea” dreptunghiului îngust marcat cu culoare verde reprezintă tensiunea de alimentare, iar zona roşie rămasă sub acest dreptunghi, o putem întoarce înapoi ca sursă de alimentare. Este oare posibil acest lucru? Aceasta este soluţia (stabilirea rapoartelor aşa cum este indicat prin culori).
Dar să revenim la generator, poate el să îndeplinească această funcţie? Putem lua ca exemplu balansoarul? Sau în acest caz este vorba de altceva? Principiul de funcţionare se găseşte răspândit peste tot în jur? Ei bine, trebuie să ţinem seama de asta... Ce înseamnă aceste lucruri? Inductanţa şi capacitatea sunt elementele care par să interacţioneze cu starea eterului3, cu gravitaţia... această interacţiune are un caracter de echilibru... Dacă i se va impune un anumit grad de dezechilibru, atunci este foarte posibil să descoperim ceva foarte interesant... acest lucru se poate face în măsura în care îl credem posibil, să credem asta, să credem... 3
În filozofia antică, eterul este cel de-al cincilea element alături de foc, apă, aer şi pământ, acel fluid ipotetic care ar exista pretutindeni în spaţiu şi ale cărui oscilaţii ar constitui undele electromagnetice. 5
Care este nivelul acestui gradient, vom vedea în următorul exemplu – impulsurile notate cu săgeţi de culoare verde sunt cele obţinute din ritmul obţinut prin „balansoarul” nostru, iar cele de culoare roşie sunt cele care merg înapoi la sursă, un surplus destul de bun dar care este o parte folosit ca sursă şi o parte de „balansoarul” nostru... ar putea un asemenea sistem să ne acţioneze „balansoarul”? Desigur, în această chestie rusească există şi trucuri. Dacă oscilaţiile sunt în fază, atunci ar trebui să apară şi o amplitudine a acestora? Dar, să continuăm. Orice inductanţă are o frecvenţă proprie de rezonanţă, rezonanţă căreia de obicei nu-i acordăm atenţie. Ar trebui să ne gândim la acest detaliu! Şi este foarte interesant de lucrat cu mai multe drosele, şocuri de radiofrecvenţă, legate în serie, şi în mod special cu cele de inductanţă diferită. În general, acest element este foarte interesant şi avem o foarte mare posibilitate să nu-i utilizăm proprietăţile. Şi acum, ceva pentru cei care încă mai citesc aceste rânduri. Gândiţi-vă ce se întâmplă cu energia „prinsă” în drosel şi care a dispărut fără urmă. După toate legile fizicii, acest lucru nu ar trebui să ducă nicăieri. Aceasta energie nu ar deveni decât energie risipită, pentru că nimeni nu a încercat, pentru că ei [oamenii de ştiinţă] consideră imposibil acest lucru. Frecvenţa de rezonanţă a auto-inductorului se poate determina prin măsurarea inductanţei proprii şi a capacităţii parazite care apare între spirele acestuia, această capacitate este cea dintre fiecare spiră în parte şi cea dintre straturile de înfăşurări, atunci când există mai multe straturi. Cu toate că această capacitate este una parazită, este totuşi o capacitate... Instrumentul meu arată că este suficient să ştii frecvenţa, frecvenţă care există... dar e greu de crezut acest lucru, este prea imprecisă, şi cu toate acestea, atunci când ai instrumentele şi experienţa necesare, probabil că vei putea determina această frecvenţă... Cu ce anume avem de-a face? În mod evident, distribuţia parametrică provine mai mult din mediu decât din elementele constituente ale schemei... ca să spunem aşa – interacţionează cu mediul destul de mult... acelaşi lucru se poate spune şi despre inductanţa fără miez, prin acest tip de bobină există o mai mare legătură cu mediul decât dacă bobina ar avea miez, un bobinaj deschis complet este probabil mai bun decât unul ecranat. Ei bine, să ne întoarcem la „furnalul” nostru. Ce ştim despre sistemul lui Pantiuhov? 1. Faptul că funcţionează autonom şi generează 200 de Waţi la ieşire; 2. Că am avut o conversaţie cu autorul acestuia; 3. Are legătură cu o serie de alte articole; 4. Că este compus din două circuite distincte; 5. Că funcţionează pe baza a două rezonanţe mixate. Într-unul din primele interviuri, Pantiuhov pare să fie mai explicit decât mai târziu... Primul lucru pe care l-a observat în legătură cu aceste lucruri a fost într-o poveste despre un american care a folosit ca sursă de energie o staţie radio locală. Schema era 6
destul de simplă. Dar acest lucru l-a atras pentru că arăta modul cum poate fi utilizată energia care provine din rezonanţă, pentru că, în scopul de a se face reglajul corect, circuitul trebuie să rezoneze. Cu toate acestea, americanul susţinea că a obţinut timp de şase luni un amperaj de 7200 AH. Prin urmare, metoda era destul de eficientă. Cel de-al doilea articol se referă la Serghei B. Karavashkin 4. El face o complexă descriere matematică a sistemelor rezonante. Iată mai jos un articol:
În acest caz, autotransformatorul este adus în regim de auto-oscilaţie, una specifică acelui tip de transformator, care nu este specificată în acel articol, dar care este puţin probabil să coincidă cu frecvenţa transformatorului excitator. Aceasta este probabil una mult mai mare. Să fie rezultatul obţinut din aceasta o şansă sau coincidenţă? Oricum ar fi, parametrii de ieşire sunt alţii decât la începutul procesului. Cu toate acestea, este o coincidenţă fericită. 4 http://selftrans.narod.ru/SELFlab/index.html 7
Având în vedere schema generatorului de 200 Waţi al lui Pantiuhov, putem observa o analogie. Mai departe în acest articolul, se vorbeşte despre frecvenţa normală a droselului. Fără îndoială, toate aceste lucruri sunt în relaţie unele cu celelalte, iar eu sunt înclinat să le cred. De altfel, metoda din schema generatorului de „ecou” energetic a fost aplicată de amerom... (???) Desigur, se poate presupune că autorul ne induce în eroare în mod conştient şi caută prin intermediul a două articole potrivite să demonstreze că aceasta este o mare realizare. Şi totuşi, eu îndrăznesc să spun că autorul acestor principii nu minte. Da, el distorsionează şi ascunde chestii tehnice în legătură cu sistemul, dar principiu se exprimă în mod corect. Deci, primul punct de plecare – frecvenţa de rezonantă a inductanţei. În mod evident, toate frecvenţele care apar ulterior în sistem sunt în legătură cu aceasta. Aceasta este prima sursă. Cum ar trebui să o definim? În plus, în cazul anterior este foarte posibil să existe o autoexcitaţie prin ferorezonanţă, şi de fapt, autorii sugerează că puritatea fierului conţinut în miez va dispărea? Autorii acestor articole sunt oameni de ştiinţă în domeniul studiului materialelor şi cel mai probabil acest lucru se datorează descrierii efectului obţinut de ei. Cu toate acestea, trebuie admis că este posibil. Este într-adevăr posibil ca în acest caz traseul balansoarului să devină asemănător unei „flori care se roteşte după Soare”. Dar să revenim la schema generatorului de 200 Waţi al lui Pantiuhov (la schema de principiu a acestuia). Iată, este o chestiune de ordin tehnic).
Vom ignora faptul că schema pare să fie greşită şi o vom prezenta într-o formă simplificată.
8
Având în vedere concluziile recente, presupunem că înfăşurarea primară a transformatorului Tr2 este excitată la o anumită frecvenţă. Frecvenţa sau ferorezonanţa nu o luăm aici în seamă. În acest caz, presupunem că acesta este elementul central, cel care face legătura între toate elementele şi cu fiecare dintre bobinajele din schemă. De fapt, asta explică şi incorecta funcţionare a tranzistoarelor, acestea au influenţă asupra excitaţiei circuitului şi nimic altceva, au rol cheie în funcţionarea circuitului. Au în circuit numai rolul de „pompă”. Avem aici o adevărată schemă de auto-transformator. Datorită rezonanţelor complexe care apar, vom presupune că acestea se multiplică peste frecvenţa centrală aplicată. De fapt, aceasta este ideea pe am urmărit-o şi anterior, numai că atunci nu era vorba de o frecvenţă centrală... totul pare să fi luat-o razna... Acum, principala provocare este aceea de a determina frecvenţa aplicată printre celelalte fluctuaţii care apar în drosel... sau cam aşa ceva. Prin urmare, avem nevoie acum de un Grid-Dip -metru.
Acesta a fost folosit împreună cu osciloscopul digital pentru PC tip PV6501. 9
Tehnica de măsurare a fost stabilită prin mărirea puterii (cu ajutorul potenţiometrului R3) până la apariţia unei unde sinusoidale stabile. În cazul în care puterea este prea mare, semnalul începe să-şi piardă forma sinusoidală iar acest lucru nu este în interesul nostru. Da, în circuitul original tranzistorii sunt de tipul 2N6039, iar regimul de obţinere a frecvenţei sinusoidale se alege în aşa fel încât să nu fie afectat consumul. Acest lucru se produce în momentul când generatorul începe să funcţioneze şi nu este înlăturată frecvenţa distorsionată. Acum ne putem începe experimentul. Desigur, trebuie luat în considerare şi faptul că frecvenţa normală de rezonanţă a bobinei poate fi distorsionată de Grid-Dip şi vreau să cred că acest lucru nu se va întâmpla... în cazul în care nu se obţine acest lucru, atunci trebuie căutată o altă metodă pentru determinarea frecvenţei de rezonanţă a „droselului”. Dar să ne întoarcem la construcţia „droselului” din schema pentru 200 de Waţi a lui Vladimir.
Această frecvenţă se aplică la intrarea înfăşurării pe miezul de ferită cu permeabilitatea de 2000 şi dimensiunile D32 x 22 x 8, alcătuit din 20 de bucăţi, rezultând din acestea o piesă asemănătoare unei bare de ferită de formă tubulară cu lungimea de 160 de mm şi diametrul de 32 de mm. Mai multe caracteristici ale acesteia nu sunt încă vizibile. Prin urmare, consider că avem dreptul să ne folosim de un experiment mai simplu. Din lipsa unei documentaţii avizate, am luat o bară de ferită cu permeabilitatea 900, secţiunea transversală de 20 x 20 mm şi lungimea de 75 mm (pur şi simplu asta am avut la îndemână). De multă putere nu am avut nevoie, astfel că, sârma cu diametrul de 3,5 mm era mai mult decât suficientă... eu am folosit de 1,2 mm şi a fost de ajuns... Avem acum principiul de funcţionare şi putem să facem orice dorim? (aşa cum se spune în melodia „Нас не догонят” - Nu ne va prinde [nimeni] :) ). Deci, vom înfăşura pe „drosel” cu fir dublu, în două straturi. (probabil că la prima 10
încercare aceasta va fi făcută în mod greşit şi va trebui conectată frecvenţa normală pe unul dintre straturi, eu m-am conectat cu frecvenţa la cele două... poate că este greşit, şi totuşi, încercarea ne va fi de ajutor mai târziu). Inductanţa fiecăreia dintre jumătăţile de înfăşurare (straturi) este de 258 µH. Acum trebuie reglată radiofrecvenţa aşa cum a făcut Vladimir.
Aceasta este schema generatorului pe care a folosit-o autorul. Singurul lucru care am vrut să rămână conectat în paralel cu ieşirea este invertorul. Poarta tranzistorului este alimentată prin intermediul unui circuit diferenţial, parametrii R şi C se pot calcula ca fiind impulsuri, dar acest lucru se vede cel mai uşor pe schemă. Numai vârfuri şi impulsuri... De fapt, înlocuind capacitatea indicată prin vârfurile de pe diviziunea de 100, vom obţine un semnal în impulsuri de bună calitate şi cu o frecvenţă de repetiţie de până la 2 MHz... şi probabil vor trebui făcute o serie de ajustări pentru că frecvenţa este deja la un nivel la care apare blocajul.
11
Mai sus se poate vedea semnalul de ieşire din circuitul diferenţial (dar nu pe poarta tranzistoarelor). Semnalul pe porţile tranzistoarelor este destul de dificil de vizualizat, astfel că, acesta va apărea puţin diferit, deci trebuie găsite tranzistoare cu parametrii similari. Tranzistoarele trebuie să suporte pe poartă vârfuri de 2600 Vv. Tensiune inversă de 500 V şi curent de 15 A. La tranzistorul 2SK1120 avem o tensiune de vârf suportată de 1300 Vv. O tensiune inversă de străpungere a joncţiunii de 1000 V, la un curent 8 A. Eu din aceştia am folosit. Pe poarta acestora am obţinut ceea ce se vede în imaginea de mai jos:
Semnalul este într-adevăr modificat şi amestecat cu frecvenţa generată. În acest moment putem începe captarea rezonanţei naturale a inductorului cât mai aproape de modul cum a făcut-o autorul. Această rezonanţă trebuie găsită cu ajutorul Grid-Dip -ului. Mdaaaaaaa... În mod clar aceasta este influenţată de osciloscop. Iată forma de undă fără divizare x10.
12
Şi acum cu divizare.
Există în mod clar o dependenţă faţă de parametrii de la intrare. Corectitudinea măsurării începe să producă replici şi să depindă de armonici. Acest lucru este supărător! Este clar că parametrii indicaţi pe diviziunea x10 sunt mai aproape de adevăr. Este o diferenţă de 59 kHz. Vom presupune că frecvenţa de măsurare a osciloscopului va creşte în 13
continuare. Frecvenţa normală de oscilaţie este aproximativ în intervalul 550 – 650 kHz. Să încercăm s-o aducem aşa cum a apărut în schemă. Măsurătoarea s-a făcut după cum cum se vede în schema de mai jos:
Forma de undă care a rezultat arată astfel:
Pentru a reduce efectul oscilant, citirile s-au făcut în două poli opuşi. Judecând după modul cum arată frecvenţa, această rezonanţă se scurge către sursa care o produce, frecvenţa rezultată este vizibilă în imagine. Configuraţia este foarte ascuţită, probabil este nevoie de un potenţiometru de reglaj de înaltă precizie. Dar, la prima vedere, putem presupune că bobina este excitată la frecvenţa de 14
auto-rezonanţă. NU-I AŞA? Să mergem mai departe pe acest fir.
Dacă această bobină (cea încercuită cu roşu), care este identică cu cealaltă, rezonează la frecvenţa normală, atunci de ce să nu conectez în paralel cu ea un condensator? Deci, văd în acest caz două opţiuni pentru care aş face acest lucru: 1. Pentru a compensa diferenţa de capacitate a celeilalte. Cu toate că, după părerea mea, această opţiune este destul de improbabilă; 2. Pentru a multiplica rezonanţa. Şi consider că această opţiune are prioritate. Citind ce spune camaradul Amer, mi-am amintit că cele mai bune rezultate le-a obţinut cu un raport al înfăşurărilor de 1/4 – 1/6 şi atunci eu am ales multiplicarea cu 4, deci va fi o bobină care va rezona la frecvenţa proprie / 4. Fără această informaţie de la el nimic nu ar fi fost posibil. Multiplicarea rezonanţei şi iar multiplicarea rezonanţei. De fapt, ce am obţinut eu acum este o imagine de o anumită similitudine cu a unei frecvenţe de tip fractal. Cu toate acestea, cea mai înaltă dintre frecvenţe va afecta pe cea mai joasă, şi nu sunt foarte lămurit în legătură cu acest lucru, dar îl voi verifica. Nu era niciodată prea târziu să mă întorc la prima dintre opţiuni. Am ales varianta cu creşterea frecvenţei nu pentru că bobinele erau identice şi trebuia să rezoneze la fel. Poate că în schema circuitului de excitaţie frecvenţa nu era un multiplu. Oricum ar fi, aşa sau altfel,... excitaţia are impact şi generează frecvenţe multiple. Atunci, prin cuplaj inductiv, va fi excitat şi primul şi cel de-al doilea circuit. Multiplicarea cu 4 nu este o problemă. Uraaaaaaa! În acest caz, frecvenţele sunt conjugate în fază. Acum este de verificat şi cazul ferorezonanţei şi multiplicarea cu 3, iar eu aş adăuga şi o a treia frecvenţă (deci, iată şi a treia versiune de frecvenţă generată electronic şi asemănătoare cu cea produsă de bolurile tibetane). 15
Prima este o frecvenţă multiplicată cu 3. Cea de-„a doua” frecvenţă a „droselului” (marcată cu roşu) va crea oscilaţii forţate iar „prima” dintre frecvenţe (colorată cu albastru) este o frecvenţă generată în mod liber. Acestea vor arăta aproximativ astfel.
Dar ce se poate vedea aici are loc în lipsa ferorezonanţei. În cazul în care apare ferorezonanţa în sistemul oscilant, marcajul cu roşu din imagine se poate modifica în mod semnificativ, asta pentru că amplitudinea celei de-a treia armonici în cazul ferorezonanţei (şi frecvenţa marcată cu albastru) sunt acum în creştere liniară, adică este posibilă acum raportarea la amplitudinea celei de-a treia armonici. Ferorezonanţa presupune să avem şi o inductanţă non-liniară. În acest scop nu este potrivit un circuit magnetic de tip deschis. Mai pe scurt, este ceva de studiat. Se pot încerca diferite variante de cuplaj magnetic. Un cuplaj puternic nu poate fi cea mai bună opţiune. Să ne întoarcem la circuitul modulator. Prima întrebare în legătură cu modulatorul – este acesta implicat în procesul generării de energie? Dacă este aşa, ar fi logică o conexiune în fază. Şi totuşi nu mi-am dat seama cum aş putea face acest lucru. De altfel, autorul acestuia spune că nu este obligatoriu ca această conexiune să fie vizibilă. Întrebarea numărul doi – despre multiplicare. Dacă pornim de la modelul fractal, ar trebui să existe şi un multiplu al frecvenţei de modulare pentru a l e „conecta” în fază. Oricum ar fi, avem din nou mâinile legate. Este timpul pentru o încercare simplificată urmând exemplul autorului. De altfel, autorul a indicat o frecvenţă de 50 Hz. Aceasta nu are legătură cu frecvenţa normală de rezonanţă a „droselului” cea care este de 470 kHz. Acest lucru poate fi un „tip” de conştientizare a faptului care ne arată că scopul este să obţinem în mod simplu o formă utilă de energie la ieşire. Nimeni nu este legat de mâini, ci este liber să aleagă şi să încerce altceva. Este la îndemâna noastră. Am riscat să lucrez cu frecvenţă joasă pentru că este mai uşor. Este o provocare 16
obţinerea semnalului sinusoidal? Să spunem că este. Este interesant de lucrat cu circuitele cu şocuri de radiofrecvenţă? Este interesant. Ne folosim de vechiul, dar bun în acelaşi timp, circuitul integrat TL 494, care la 50 Hz este instabil ,dar pe care îl vom face să lucreze între 5 – 10 KHz, acesta în mod normal se foloseşte ca modulator PWM. Deci, acum să acţionăm în consecinţă. Apropo, simularea în joasă frecvenţă din software-ul Proteus şi realizată de către Andrei nu se potriveşte cu realitatea în cazul frecvenţei de 50 Hz... cu toate acestea, dacă am ocazia voi verifica. Iată cum arată schema cu circuitul TL 494.
De fapt, ca o condiţie, acest circuit trebuie să ne ofere sinusoide modulare. Suntem pregătiţi de construcţie. Sunt de făcut numai 13 paşi, nu-mi amintesc deloc cum era necesar să-l conectez. Avem nevoie de o conexiune push-pull. Prezenţa reglajului frecvenţei şi a factorului de umplere ne va permite să ajustăm nivelul de excitaţie al circuitului. Problema este cu stabilirea frecvenţei. Dacă tocmai aţi început cu parametrii de putere care se pot obţine prin intermediul miezului şi care sunt stabiliţi din fabricaţie, frecvenţa de lucru pentru un miez nou era în jur de 20 kHz. Contează să încercăm. Frecvenţa normală pe care rezonează „droselul” este de 506 kHz, prin urmare, diferenţa de frecvenţă de 168 kHz este una „secundară” şi respectiv o pompă de energie. Luând în calcul principiul de multiplicare, consider că frecvenţa de 16,8 KHz îndeplineşte toate condiţiile noastre. Eu pe aceasta am folosit-o. Acum este necesar calculul transformatorului modulator. Fac referire aici la transformatorul utilizat de autor – dimensiunile 200 x 50 x 50, o piesă destul de mică din ferită. Care sunt motivele pentru care a ales acest tip? Cel mai probabil, presupun că asta a avut el la îndemână, pentru că în J.F. (joasă frecvenţă) trebuie multe spire, iar el nu a avut chef să înfăşoare multe spire. În consecinţă, transformatorul este considerat precum unul obişnuit, ale cărui caracteristici nu le cunoaştem. În acest moment îl putem calcula. Aşa cum l-am aproximat, miezul era de tip М3000 П16 (aşa era scris pe acesta). 17
Energia electromagnetică consumată pentru a genera frecvenţa de 16,8 KHz de care avem nevoie este în jur de 150 Waţi. Pentru un curent de 0,5 A şi o tensiune de 300 V, avem nevoie de 224 de spire cu sârmă de 0,29 mm grosime. Eu am folosit patru asemenea fire. De ce? Pentru că aşa am vrut. Mda, m-am grăbit, transformatorul realizat era mediocru... dar cel puţin am încercat. Dar acum să revenim. Este interesant de văzut frecvenţa proprie de rezonanţă. Poate că există o legătură? Să luăm din nou ca pornire circuitul de bază.
Observăm cele două circuite rezonante formate din înfăşurarea primară şi condensatorul C8 (pentru menţinerea curentului în rezonanţă), şi înfăşurarea secundară şi condensatorul C9 pentru întreţinerea rezonanţei. Acestea, după modul cum sunt conectate, pun imediat problema relaţiei dintre frecvenţele proprii de rezonanţă. Avem deja peste tot aceste rezonanţe multiple. Dacă luăm în considerare numai frecvenţa modulatorului, rezonanţele multiple nu ar duce la nimic. Să vedem cum se poate verifica acestă variantă, cu toate că, nu pot să nu simt că am pierdut ceva din vedere. Poate că este inutil de amintit, dar nu am uitat de frecvenţa proprie de rezonanţă a circuitul primar şi de rezonanţele multiple care apar, acest circuit primar este în conexiunile push-pull.
18
Acest fapt ne duce cu gândul la întrebarea dacă suntem în stare să utilizăm aceste frecvenţe multiple. Din anumite puncte de vedere, apariţia frecvenţelor multiple într-un circuit ar însemna ceva eronat. Cu toate acestea, poate fi obţinută o rezonanţă cu cele mai bune caracteristici atunci când se folosesc aceste tipuri speciale de înfăşurări calculate pentru o frecvenţa specifică? Este probabil ca acesta să fie răspunsul corect? În ordine, să lăsăm această idee pentru altădată. Să ne întoarcem la ideea adoptată iniţial. Astfel, inductanţa uneia dintre jumătăţile înfăşurării transformatorului este de 150 µH, iar a întregii înfăşurări primare este de 600 µH. Pentru această inductanţă şi pentru frecvenţa de 16,8 kHz, capacitatea este de 149 pF... va trebui să căutăm un condensator cu această valoare... Mă întreb dacă, adăugând capacitatea la cea deja existentă nu va creşte şi frecvenţa în întregul circuit? Nu este acest lucru o prostie?... Prin urmare, se poate scădea frecvenţa până la 7,34 kHz, dar nu mai puţin de atât... Cum se face acest lucru? Studiind forma de undă a înfăşurării rezonante secundare...
19
Mda... 8,5 kHz... Ce se va întâmpla? Cel mai apropiat multiplu al frecvenţei noastre de plecare este 6,246 kHz. Pentru această frecvenţă, numărul de spire al înfăşurării trebuie să fie de 603, iar puterea totală de 63 Waţi... Acesta este transformatorul funcţional. Cu toate acestea, trebuie încercat şi testat. Tot înainte, alături de cei ce caută pe ascuns!
20
Despre semnalul din primul sistem pot spune că am fost surprins de scăderea frecvenţei şi am hotărât să verific dacă osciloscopul are o influenţă aşa de mare, pentru asta am schimbat frecvenţa oscilaţiilor din sistemul secundar.
Nu, oscilaţiile modificate nu au schimbat nimic. Aparent, se vedea numai capacitatea tranzistorilor prin care se făcea scurgerea sursei de alimentare către masă (altceva nu se putea vedea). În acest sistem, se vede că forma semnalului este un sinus obişnuit. Frecvenţa era normală, capacitatea concentrată (cu excepţia Fetov) nu se adăuga la aceasta. Toate fiind la fel, m-am gândit că transformatorul nu este bun... am zis să-l înlocuiesc. La 5 kHz şi 50 Waţi consum nu funcţionează, nu este potrivit pentru asta.. sau nu rezonează aici... se blochează... Însă droselul DR2 era exclus din schemă. Semnalul obţinut fără acesta era cât mai aproape de varianta obţinută de autor (cu excepţia frecvenţei). Ceea ce pot să spun, acest lucru este ceva nou şi trebuie să vezi ca să crezi. Nu este nimic în plus de discutat. Totul este elementar, plaja este de exact ± 10 Hz faţă de frecvenţa de rezonanţă. O variantă simplă se poate reproduce imediat, însă nu se poate reproduce printr-un montaj „făcut pe genunchi”. Propun o variantă care foloseşte înaltă frecvenţă... De fapt, rolul modulatorului este aparent unul dublu: 1. modularea procesului de culegere a energiei în scopul unei facile utilizări ulterioare; 2. (ipoteză de luat în calcul) pentru a stabili intrarea miezului în rezonanţă, partea de colectare a energiei trebuie să funcţioneze în regim non-liniar (probabil că în acest scop este necesară o putere de modulaţie adecvată, cu toate că această schemă este negată în acest moment, eu presupun că trebuie să 21
funcţioneze). În acest sens, sunt necesare experimente nu numai cu miez deschis, dar şi cu seria de miezuri închise5. Pe baza acestor considerente, este posibilă întârzierea procesului modulator şi captarea energiei prin intermediul procesului de colectare. Partea de colectare după modelul iniţial descris de autor arată în felul următor.
De fapt, eu consider că este posibilă colectarea energiei prin intermediul realizării unui montaj conform acestei scheme. Acum ştim cum se realizează construcţia „droselului” pe un singur miez, foarte probabil înfăşurarea făcându-se bifilar, cu capătul uneia dintre înfăşurări legată la sfârşitul celeilalte. Comparaţi lanţul modulator iniţial cu cel din această schemă.
În mod evident, tipul de ferită este ales în funcţie de frecvenţa de oscilaţie a înfăşurărilor de pe aceasta. Şi schema este redată în alt mod, fără diodele de separare şi fără conectarea în serie a înfăşurărilor. Însă, este la fel de evident că, funcţia modulelor este de asemenea diferită, iar studiul şi cercetarea vor dezvălui mai mult de atât. În acest moment, astfel văd eu principala problemă – până acum toate măsurătorile au fost foarte aproximative, de referinţă, făcute în cursul modificărilor. De atunci până acum nu avem decât toleranţa indicată de autor, aceasta este de ± 10 Hz.
5 n.tr. miezuri de tip oală de ferită. 22
