CURS 3: ANALIZA DE CONFLICT Odată cu acest curs, se intră în adevărata problematică a analizei de conflict, primele două cursuri fiind introductive şi stabilind termenii de bază ai analizei de conflict. DEFINIŢIE: ”analiza de conflict este o disciplină de frontieră, care foloseşte cunoştinţe şi metode ale teoriei relaţiilor internaţionale, sociologiei, dreptului internaţional public, public relations.” Ramurile ei sunt: studiile de securitate, managementul crizelor, prevenirea conflictelor şi early warning. DEFINIŢIE: “Managementul crizelor constă în gestionarea situaţiilor de acest fel, de aici nevoia de a pregăti “la rece”, mecanismele de luare a deciziilor în aceste cazuri.” Managementul crizelor presupune cunoaşterea ameninţărilor, riscurilor, anticiparea şi pregătirea reacţiilor, găsirea sfaturilor şi soluţiilor necesare, precum şi o comunicare optimă cu populaţia, care trebuie pregatită şi sfătuită în legătură cu deciziile luate şi situaţia respectivă. De aceea o simplă cunoaştere teoretică nu este suficientă pentru înţelegerea şi abordarea crizelor, ci trebuie ţinut cont de specificul structurilor locale, al decidenţilor, şi al experienţei altor ţări. (“istoria celorlalţi va fi viitorul nostru.”) Analiza crizei are 3 caracteristici fundamentale: 1. conştientizarea existenţei unei crize- de obicei prin efectele ei sau prin mijloace de early warning. Aici intervine şi experienţa anterioară, pentru abordarea cât mai corectă a crizei actuale. În această etapă se stabileşte intensitatea crizei şi echilibrul dintre eficienţă şi legitimitatea crizei. 2. incertitudinea (legată de complexitatea crizei)- în această fază criza este fără diagnostic (stabilirea corectitudinii informaţiilor), iar politicienii doar intuiesc ce se întâmplă. (decizia depinde doar de calitatea decidentului.) 3. urgenţa- lipsa timpului necesar pentru evaluare şi reacţie, de care depinde adoptarea unei soluţii rapide. Cu cât intervalul este mai strâns cu atât este mai gravă criza, deşi în general nu contează tipul crizei, presiunea fiind aceeasi. Există 4 niveluri de stabilire a cauzelor unei crize:
1
a) nivelul individual- aici pot apărea greşeli datorate erorilor determinate de lipsa atitudinilor de bază ( inexistenţa sau ineficienţa unor rutine, neatenţia, neglijenţa, aplicarea greşită a regulilor, etc.) b) nivelul organizaţional- apar erori datorate lipsei instrumentelor ptr managementul dezastrelor ( lipsa infrastructurii, lipsa indicatorilor, proceduri problematice) c) nivelul societal- luarea în calcul a recesiunii economice, instabilitatea politică, tensiuni între grupuri, etc. d) nivelul sistemului- complexitatea interacţiunilor şi efectul dominoului. PREVENIREA CRIZEI- sau early warning se ocupă cu evitarea sau soluţionarea rapidă a problemelor ce pot sta la baza apariţiei unei crize. Pregătirea ptr o reacţie adecvată cuprinde 2 aspecte: institution building and capacity şi training. Institution building se referă la existenţa unor instituţii capabile să perceapă, analizeze şi soluţioneze o criză în derulare. Training-ul constă în posibilitatea de a pregăti capacităţile politicienilor (decidenţilor) de a reacţiona adecvat. Deoarece politicienii au profile psihologice diferite, este importantă cunoaşterea tipologiei lui, şi antrenarea sa ptr asemenea situaţii conform cu profilul său. Crisis learning- există tendinţa politicului de a lua măsuri ad-hoc în situaţii de criză, dar aceste măsuri sunt ineficiente, facând mai mult rău.(exemplul Poloniei, Letoniei, Rusiei, când instituţiile noi nu au funcţionat şi au fost schimbate la prima criză.) Nu numai oamenii învaţă, ci şi instituţiile, care ar trebui să ajungă la o anumită maturitate structurală, experienţă, şi trebuie să fie reformate la anumite intervale de timp. RESEARCH WORK IN PRACTICE INFLUENCE Instituţiile au nevoie de experienţă ptr a fi eficiente, iar aceasta se poate dobândi în primul rând prin cercetare şi prin interacţiunea cu societatea civilă şi publicul. Prevenirea crizei, early warning, managementul crizei nu se pot desfăşura izolat, ci prin cooperarea cu toate structurile societăţii.
2
Există un model de analiză a conflictelor în 4 pasi cu 10 aspecte tematice ale analizei, care este folosit în programul european de managemant al crizelor CRISMART şi ECMA (European Crisis Management Academy). 1. Modelul în 4 paşi presupune: - contextualizarea crizei - stabilirea cadrului temporal al crizei - stabilirea ocaziilor ptr luarea deciziilor - analize tematice 2. Analizele tematice presupun: - pregătirea, prevenirea şi diminuarea efectelor - leadershipul - unităţile de decizie - cadrele în care se desfăşoară criza - conflictele de valori - cooperarea şi conflictul politico-birocratic - criza de comunicare şi credibilitatea - transnaţionalizare şi internaţionalizare - efecte în timp - învăţăminte 3.CRISMART- este o instituţie lansată în 1997 în zona Mării Baltice, având ca scop un parteneriat ptr cercetare în domeniu şi constituirea unor grupuri de studiu în fiecare ţară europeană. Organizaţia are o bibliotecă de peste 100 de cazuri de crize studiate, structurate, ptr a putea fi de ajutor în abordarea crizelor viitoare. Din 1999 a înfiinţat ECMA. 4. Planul comun de analiză al crizelor presupune următoarele etape: –
selectarea cazului şi stabilirea cadrului temporal relevant
–
descrierea contextului istoric şi politic al cazului
3
–
dezvoltarea unei forme narative sau cronologice a punctelor-cheie şi a celor mai importante evenimente asociate crizei, apoi dezvoltarea detaliată a acestei prezentări
–
descrierea politico-administrativă a procesului de escaladare
–
discutarea importanţei crizei CONCEPTE ADIACENTE Există o serie de concepte din sfera early warning, importante în analizarea unei
crize: 1. lupta ptr pace- însemnând în primul rând antiteza cu războiul, ce presupune prevenirea conflictelor, managementul crizelor existente, dar şi împiedicarea în general a tensiunilor, conflictelor, crizelor sau războaielor. 2. prevenirea conflictelor- presupune absenţa oricărei crize, acceptând orice soluţie care poate exclude conflictul din societate. 3. gestionarea (managementul) crizelor- presupune existenţa lor fie în formă incipientă, fie la apogeu sau în curs de derulare. Acest tip de management este opus celui de luptă ptr pace şi prevenire a conflictelor, deoarece el admite existenţa crizei şi acceptă orice soluţie (indiferent de gradul ei de eficienţă), care ar putea nu numai stopa, ci şi diminua o criză. 4. avertizarea timpurie (early warning)- este condiţia necesară ptr managementul crizelor, fiind diferită de prevenirea conflictelor. Early warning nu neagă faptul că o criză pe care o prezice poate avea loc, dar în cazul în care se întâmplă asta el ajută la gestionarea cât mai bună a crizei.(merge pe principiul ştii cum să te fereşti mai bine, dacă ştii dinainte, deşi nu poţi evita să se întâmple). Orice structură de guvernare are (sau ar trebui să aibă) structuri de early warning, care să-i ofere informaţii constante din realitate. Avertizarea are 2 caracteristici: cea de trend (oferă parametrii şi indicatorii cunoscuţi) şi cea de incident (când un risc convenţional se transformă în criză sau când criza care izbucneşte este neverosimilă, neconvenţională.)
4
Ca şi concluzie în cazul conceptelor adiacente putem spune că lupta ptr pace nu mai este un concept viabil, potrivit realităţii actuale, dispărând aproape cu totul din cadrul relaţiilor internaţionale, sau rămânând doar o utopie. Prevenirea conflictelor este un concept folosit cu precădere în cadrul sistemelor democratice, dar în ultima vreme a fost folosit în sprijinul celui de early warning, devenind chiar o parte din el. Astfel că în prezent, conceptele care se potrivesc realităţii actuale sunt cele de early warning şi managementul crizelor. INSTITUŢIONAL VERSUS FUNCŢIONAL Atenţia guvernelor este îndreptată mai mult spre imaginea pe care o creează în faţa publicului, decât pe găsirea de soluţii viabile unor probleme importante, astfel încât prima preocupare a decidenţilor este una instituţional-legislativă şi nu una practic-funcţională. Din experienţă se observă şi rolul important al relaţiilor personale, care duc la cooperare şi eficientizare, spre deosebire de instituţiile formale, rigide, unde accentul nu cade pe relaţia interumană şi deci nici cooperarea nu va fi atât de eficientă. Astfel apare o importantă întrebare: sunt de preferat instituţii care reacţionează în timp real şi soluţionează crizele, sau instituţii rigide, cu atribuţii bine stabilite, dar care reactionează mai greu? Deşi pare o alegere uşoară, există însă riscul ca în cadrul primului fel de instituţii lipsa organizării şi a regulamentelor să ducă la crize interne, şi deci la ineficienţă mai apoi. NOILE PREOCUPĂRI ÎN MANAGEMENTUL CRIZELOR Crizele şi managementul lor au evoluat în permanenţă. În anii ’70-’80 principalele crize se legau de Războiul Rece, de cazuri clasice de terorism, sau calamităţi naturale. În 2000, pe lângă aceste cazuri clasice, apar noi preocupări: poluarea apelor, căderi de reţele IT, epidemii virale, etc.
5
Pe lângă această paletă largă de crize, mai există şi problemele noilor democraţii Est Europene: tranziţia spre capitalism, democraţie, etc. Există 3 domenii de dezvoltare în crisis management: 1. Evoluţia de la o societate industrială la una de risc prin: -
proliferarea riscului, complexităţii şi legăturilor strânse
-
descoperirea de către public a societătii de risc
-
politizarea managementului riscului
2. De la reacţia/răspunsul eroic la cel asediat: -
organizarea transfrontalieră a răspunsului la criză
-
mediatizarea răspunsului la criză
-
de la eroi la vinovaţi
3. De la managementul crizei episodic la cel continuu CE AR TREBUI SĂ PRESUPUNĂ O NOUĂ AGENDĂ PTR MANAGEMENTUL CRIZELOR? -
cercetători bine informaţi
-
încadrări temporale extinse
-
compararea mai multor crize CONFLICT PREVENTION ŞI EARLY WARNING ÎN ROMÂNIA Aceste două concepte au devenit importante ptr guvernul României destul de
târziu. Au existat câteva instituţii de gen în epoca comunistă, însă după căderea lui ele nu şi-au mai dovedit eficienţa. De aceea există o mare discrepanţă între nivelul teoretic, academic şi practica acestor formule. Există 3 tipuri de instituţii ce pot fi incluse în sistemul de Early Warning: 1. cele active, bine structurate şi funcâionabile: Apărarea Civilă, SANEPID, OPC, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Regia Autonomă a Apelor Române, etc.
6
2. servicii speciale şi de securitate: SRI, SIE (Serviciul de Informaţii Externe), SPP (Serviciul de paza şi Protectie), STS (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale), CSAT (Consiliul Suprem de Apărare al Ţării). 3. noile instituţii: cele apărute după 11 septembrie, sau în procesul de integrare europeană sau euro-atlantică. CINTERSIC- COMITETUL INTERMINISTERIAL PENTRU SITUAŢII DE CRIZĂ Pe 11 septembrie a fost înfiinţat CINTERSIC, condus de ministrul Afacerilor Externe, sau de locţiitorul acestuia ministrul Apărării Naţionale. Scopul său este acumularea şi circulaţia informaţiilor destinate ministerelor de forţă, agenţiilor, serviciilor specializate,etc. Centrul de stocare şi prelucrare a informaţiilor era Direcţia de Analiză Strategică a MAE, care avea un grup de redactare a rapoartelor zilnice. CINTERSIC a avut două reuniuni speciale după criza de pe 11 septembrie: momentul lansării operaţiunii Enduring Freedom şi momentul atacurilor cu antrax. Se doreşte adoptarea unei legi ptr gestionarea crizelor, care să aibă o structură naţională de coordonare şi conducere, în cooperare cu filiale locale. BNR şi Ministerul Finanţelor au iniţiat 2 ordonanţe de urgenţă ale Guvernului care rezolvă probleme financiare, fiind înfiinţate comitete ad-hoc ptr fiecare problemă. CINTERSIC are 24 de membri şi funcţionează împreună cu celelalte comisii adhoc, pe baza a 3 principii: cooperare completă fără interferenţe, coerenţa acţiunilor bazată pe decizia unică, aplicată de toate instituţiile implicate, şi cooperarea internaţională, care presupune preluarea experienţei internaţionale în domeniu. AVERTIM Noul sistem de CP&EW la nivel naţional este în curs de elaborare, forma sa fiind AVERTIM, o agenţie naţională care va funcţiona în subordinea MAE, bazându-se pe experienţa Direcţiei de Analiză Strategică şi Coordonare al MAE.
7
Scopul este uşurarea muncii decidenţilor, întrucât adună informaţii de la toate ministerele, serviciile şi agenţiile, prelucrarea şi interpretarea lor şi emiterea unor concluzii decidenţilor. INSTITUŢIILE ORGANISMULUI MILITAR Ministerul Apărării Naţionale beneficiază de: -
Direcţia de Analiză
-
Direcţia de Planificare
-
Direcţia de Informaţii a Armatei
-
Direcţia de Informaţii Publice. Toate aceste instituţii asigură activitatea CP&EW. La nivelul Statului Major General există însă o structură specială COCMIL-
Centrul Operaţional de Conducere Militară, care monitorizează în permanenţă evoluţia situaţiei politico-militare, sociale, economice din România, cunoscând în permanenţă factorii de risc. Se poate vedea că sistemul românesc de EW este unul neinstituţionalizat, creat de nevoie, şi nu structurat, cu multe din instituţii rămăşiţe sau moştenitoare ale celor din perioada comunistă. Criza este anunţată prin diverse canale (insuficiente), de obicei nu în timp real, informaţia fiind analizată în Minister, decidentul fiind ministrul respectiv, consiliat de colaboratorii săi. Principalele caracteristici ale sistemului funcţional în România: 1. preocuparea ptr imaginea publică şi nu ptr soluţionarea reală a problemelor 2. primatul intereselor de imagini personale faţă de cele de grup 3. construcţia instituţională promovează şi ea interesele personale şi imaginea personală 4. absenţa unor mecanisme formalizate în favoarea unor mecanisme ad-hoc, alcătuite din consilieri loiali şi nu din profesionişti.
8
CARACTERISTICI ALE SISTEMULUI DE CRISIS MANAGEMENT&EARLY WARNING ÎN ROMÂNIA Formula de modelare a conflictelor şi crizelor Nivelul 1: nivelul crizei C= criza PC= percepţia crizei Nivelul 2: nivelul reacţiei la criză RC= reacţia la criză PR= reprezentarea publică a reacţiei la criză De aici rezultă că regula este: criza= 20% imaginea crizei=80% Se vorbeşte în prezent de o strategie de tip win-win în România. Dacă într-un an există între 3 şi 5 crize reale, importante, de amploare, care necesită evaluări şi rezolvări profesioniste, în România există circa 250 de crize cu imagine bine conturată în media. Concluzia ar fi că laboratoarele de imagine ale autorităţilor inventează crize presupuse, construite şi rezolvate tot imaginar de autorităţi, ptr un plus de imagine. Printre motivele acestui comportament se numără goana dupa subiecte a massmedia, care nu caută să analizeze cauzele reale ale subiectelor, sporirea imaginii decidenţilor, care preiau rolul de eroi. Concluzia generală ar fi că în România nu există criză, ci o puternică percepţie a crizei. În plus nu există mecanisme şi organisme specializate în analiza şi soluţionarea crizelor, nu există evaluarea crizelor şi a calităţii deciziei, sistemul şi instituţiile fiind nepregătite. În momentul în care apare o criză, decidentul trebuie să ia în calcul o ierarhie a elementelor. În cazul clasic, ierarhia arată astfel: 1. valori: democraţie, libertate
9
2. principii: separarea puterilor, independenţa justiţiei,etc 3. nivelul naţional: existenţa şi funcţionarea statului, securitatea şi apărarea naţională 4. nivelul instituţional: existenţa, funcţionalitatea şi respectarea rolului instituţiilor, imaginea instituţiei în societate. 5. nivelul personal: apărarea decidentului, a grupului de conducere, etc. CARACTERISTICILE INSTITUŢIONALE ÎN CM ÎN ROMÂNIA 1. piramida priorităţilor inversată: pe primul plan este salvarea poziţiei personale a decidentului, în faţa instituţiei, strategia “era treaba altuia” 2. sistem de CM ad-hoc: nu există mecanism de CM bine pus la punct, ci organisme neinstituţionalizate. 3. instituţiile nu învaţă! – instituţiile sunt private de memoria relaţiilor, deciziilor şi actelor. 4. nu există responsabilitate! PROBLEMELE INSTITUŢIILOR DE TRANZIŢIE Lipsa de responsabilitate face ca instituţia să fie expusă, trasă la răspundere. Instituţiile româneşti au caracteristici comune tuturor organismelor sociale similare din perioadele de tranziţie sau reconstrucţie instituţională: -
instituţiile sunt noi, fragile
-
instituţiile sunt personalizate
-
instituţiile sunt instabile
-
institutiile nu au memorie, element de stabilitate. Pentru ca o instituţie sp supravieţuiască în sistem, să funcţioneze bine, are nevoie
de memorie instituţională: -
păstrarea istoriei instituţiei
-
arhivarea şi prelucrarea experienţei trecute a instituţiei
-
memorarea tipului de relaţii şi a evoluţiei acestor relaţii cu alte instituţii
10
-
memorarea deciziilor şi a mecanismelor de obţinere a deciziilor în momente de criză
-
blocarea reformei fără fond, fără analiză şi necesitate
-
cercetarea mecanismelor de reacţie la criză
-
asigurarea de consultanţă decidentului politic în gestionarea diverselor tipuri de crize
-
informarea instituţiilor de control
Ca şi concluzie este faptul că este necesar un departament specializat de CM&EW la nivelul fiecărei instituţii. SARCINILE DEPARTAMENTULUI CM&EW -
cercetarea crizelor
-
controlul calităţii
-
crearea resurselor ptr analiză
-
publicarea rezultatelor evaluărilor
-
informarea decidenţilor instituţiei şi a organismelor de control
-
crearea resurselor pedagogice, baza ptr rezolvarea crizelor viitoare
-
elaborarea şi reactualizarea rutinelor
CURSUL 4 : METODOLOGIA ÎN EARLY WARNING CIPF- COUNTRY INDICATORS FOR FOREIGN POLICY Metodologia CIPF ajută la elaborarea rapoartelor Risk Assesment, importante ptr. experţii din domeniu în elaborarea unor metode de analiză viitoare.
11
Metodologia CIPF a rezultat din evaluarea şi compararea numeroaselor tipologii analitice dezvoltate de principalii actori din domeniul prevenirii conflictelor şi a avertizării timpurii. METODOLOGIA 1.CIDCM The Peace and Conflict Ledger a elaborat un model ptr 160 de ţări, cu 6 indicatori ai capacităţii de peace building şi evitare a destabilizării situaţiei politice. Globul este împărţit în regiuni reprezentate grafic prin culori: regiunile marcate cu roşu şi galben indică prezenţa conflictelor şi crizelor, iar cele cu verde indică o capacitate ridicată de management a conflictelor. 2. Institutul Clingendael Conflictele sunt dinamice, de aceea institutul se bazează pe trenduri, decât pe cauze. Metodologia se referă la Aspecte de conflict din 8 arii majore: guvernământ, justiţie şi drepturile omului, climatul socio-economic, climatul politico-cultural, climatul de securitate internă, managementul resurselor, climatul de securitate regională şi climatul politico-economic internaţional. Se acordă un rating de la 1-12 fiecăruia din cei 12 indicatori de Conflict Intern şi Colaps al Statului. 3.FAST FAST a elaborat o metodologie compusă din: -
indicele de monitorizare analitică – factori care conduc la conflictul armat
-
cronologia evenimentelor
-
actorii-cheie
-
factorii corelativi- date economice
12
-
barometre de tensiune- evoluţia tensiunilor interne 4.UNDP
a. UNDP Macedonia- încorporează un set al principalilor indicatori socio-economici şi politici care pot degenera într-o criză. b. UNDP România- acest proiect a avut ca scop alcătuirea unui EW System care a inclus publicarea lunară, bianuală şi anuală a rapoartelor ce conţin analiza principalelor informaţii politice, economice şi sociale din domeniile care pot genera crize. 5.FEWER Obiectivul acestei metodologii este elaborarea unui cadru analitic ptr pregătirea preliminarp a răspunsurilor EW, care este compus din: -
indicatori de conflict
-
indicatori de pace
-
actori
-
analiza
-
planificarea de criză ABORDAREA MAXIMALĂ. ANALIZA DE TREND O astfel de abordare ar trebui să fie universală, dar este imposibil deoarece
metodologia de EW aplicată realităţii africane nu poate fi aplicată celei europene. Ptr ca o astfel de metodologie să fie universal aplicabilă, este necesar luarea în calcul a unor medii cât mai diverse, cu un caracter cât mai general.
13
ABORDAREA MINIMALĂ. ANALIZA CAUZALĂ ŞI DE ACTOR Abordarea minimală nu o exclude pe cea maximală, împrumută unele elemente de la ea, dar este mai necesară în analizele de conflict specifice, neavând pretenţii de universalitate, de aceea are un număr mai mic de indicatori şi factori.
CURSUL 5: PRINCIPIUL ŞI LIMITELE METODEI SINGULARITĂŢILOR ÎN ANALIZA DE POLITICĂ EXTERNĂ TIPOLOGII DE ABORDARE Principalele abordări în teoria relaţiilor internaţionale se situează pe câteva direcţii definitorii: 1. enciclopedică- se bazează pe acumularea de informaţii, sortarea, clasificarea şi valorizarea lor. (adică cu cât cunoşti mai mult, baza de date este mai completă, iar erorile de metodologie sunt mai mici) 2. empiric-comparatistă (istoricistă)- bazată pe experienţa acumulată, sistemul învaţă, se autoreglează. 3. sociologică- metodologia de evaluare a fenomenului sociologic 4. integralist-cuantificată- abordare matematică, ce duce la un rezultat impersonal, ce poate fi analizat din punct de vedere neutru PRINCIPIILE TEORIEI SINGULARITĂŢII În analiza de conflict este importantă cunoşterea elementelor şi a fenomenelor, care pot fi continue sau discontinue. În cazul unui fenomen continuu, eroarea poate fi redusă mai mult, iar cunoaşterea continuă este mai aprofundată. Dar evenimentele discontinue pot naşte catastrofe.
14
Discontinuităţile pot fi de 3 feluri: de tip salt, de tipul apariţiei bruşte a unor noi parametri sau determinate de limitele capacităţii de percepţie. Aceste discontinuităţi au dus la elaborarea unor tehnologii de investigare numite singularităţi matematice. Ele se referă la crearea catastrofelor pe baze exclusiv teoretice, rezolvate apoi uşor. Este mai simplu de creat scenarii de soluţii virtuale, deoarece catastrofa (singularitatea) nu s-a produs în realitate. Scenariile virtuale ajută la gestionarea unei crize similare ce ar putea apărea în realitate. Scenariile precum şi soluţiile lor sunt stocate într-o bază de date ce permite consultarea ei în caz de nevoie. GENERALIZĂRI TEORETICE ÎN CONCEPTELE FUNDAMENTALE ALE TEORIEI RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE Ptr această teoretizare, autorul porneşte de la premisele realismului: -
statul este unicul actor în relaţiile internaţionale
-
statul este unitar şi indivizibil
-
statul este un actor raţional
-
scopul oricărui stat este maximizarea puterii pe baza necesităţii satisfacerii intereselor sale şi a maximizării securităţii de care beneficiază actorul. Un actor este caracterizat de trei caracteristici fundamentale: identitate,
individualitate, potenţialitate. O altă caracteristică a actorului este cea de a întreţine relaţii, care trebuie să fie consistente, trainice, relevante şi perceptibile. Aceste relaţii sunt de mai multe feluri: -
de ierarhie
-
cuantificabile
-
cauzale
-
absconse (discontinue, haotice)
-
sociale (comportamentale)
-
psihologice/metafizice
-
inaccesibile (fără regulă)
15
Acţiunea actorului este o altă caracteristică, definită de modificarea/transformarea perceptibilă a sistemului sau a altor actori. Transformarea sistemului poate fi de 2 feluri: -
izotopică, cu menţinerea celor 3 caracteristici- identitate, individualitate, potenţialitate
-
anizotopica- pierderea/ schimbarea celor 3 caracteristici REZULTATUL CENTRAL Politica externă (ofensivă, agresivă, constructivă, defensivă) a unui stat trebuie să
aibă mereu un element de previziune, ptr anticiparea evoluţiilor politice şi a relaţiilor în politica externă. Procesul de evaluare a unei situaţii parcurge triada informaţie/consecinţe/rezultate. Metoda evaluărilor în domeniul politic sau social este una deductivă, cu rezultate continue, iar eroarea, deşi există este controlabilă. Parametrii care intră în analiza unui proces sunt şi ei continui sau discontinui. Procesele continue sunt cele mai uşor de analizat ptr că există o serie de parametri finiţi, ce pot fi analizaţi în acest caz. Parametrii discontinui sunt greu de evaluat, şi duc la procese discontinue. În funcţie de tipul de parametri şi de procesele provocate, poate apărea un dezechilibru decizional, iar rezultatul evaluării să fie unul aleator. Concluzia autorului este că ar trebui să fie un echilibru între raţionalism şi intuiţionism.
MANOLIU IOANAALEXANDRA GRUPA 6
16
PARTEA A DOUA: COMPLEMENTE TEORETICE CURS 1: INSTRUMENTUL SOCIOLOGIC DEFINIŢIE: SOCIOLOGIA= Ştiinţa care explică cel mai bine prezenţa discontinuităţilor în procesele corespunzătoare relaţiilor internaţionale, aceste discontinuităţi fiind generate din 8 surse distincte: 1. Decizia- în general aceasta se concentrează mai mult la nivelul unei persoane, devenind subiectivă. În ultimul timp s-a încercat diminuarea acestei influenţe, evitându-se concentrarea deciziei în mâinile unei singure persoane, exemplul cel mai relevant fiind cel al preşedintelui SUA, care deţine 7% din puterea decizională a ţării sale. 2. Efectele legii- legile sunt repetabile, naturale, consecvente, uniforme, iar legităţile sociale au aceleaşi caracteristici, pe care le raportează la subiectivismul participanţilor. 3. Raportul subiectiv- obiectiv în legea naturală- modalitate de introducere a discontinuităţilor în evaluările legate de fenomenele sociale. Percepţia este şi ea foarte importantă, având implicaţii mari în procesul de decizie. 4. Esenţa fenomenelor normabile prin legi- fenomenele pot fi modelate prin legi şi norme, şi măsurate prin intermediul unor parametri identificabili. 5. Hazardul – este un proces al ignoranţei noastre, aducând în discuţie faptul că întreaga realitate ce este condusă după un model este înconjurată de “hazarduri’, care ar putea transforma ordinea în catastrofă. 6. Ordinea şi cauzalitatea socială/fenomen- fenomenul, criza, evenimentul este o discontinuitate în obişnuinţa mentalului uman, o singularitate, chiar dacă este predictibil şi poate fi controlat. 7. Legile, tipurile şi structurile sociale- omul are tendinţa de a-şi ordona percepţiile prin tipizare, structurare şi legiferare. 8. Discontinuităţile în tradiţie şi solidaritatea: traditia şi solidaritatea sunt văzute ca elemente de continuitate în orice instituţie socială.
17
Tradiţia este alcatuită din memoria instituţiei sociale, în timp ce solidaritatea este o caracteristică a naturii umane. TEME GENERALE CIRCUMSCRISE INSTRUMENTULUI SOCIAL 1. PROBLEMA LEGII ÎN VIAŢA SOCIALĂ Legea- formula care exprimă constanţa, uniformitatea fenomenelor. Principiul- explică legea, arată cum se produc fenomenele din anumite cauze. Legea- este procesul de cunoaştere care reflectă o legătură dintre mai multe fenomene, exprimând un raport de cauzalitate. Elementele sale sunt obiective (înregistrarea faptelor), şi subiective (noţiuni, ipoteze ce implică observatorul.) Legea este o simplă convenţie utilă. Elementele obligatorii ale legilor: -
conexiunea logică, a unor fapte de sine stătătoare
-
existenţa unui raport de succesiune sau coexistenţă
-
valoarea de previziune a conexiunii Hazardul joacă un rol important, ignorând existenţa legilor. Întâmplările
neprevăzute trec peste legi, le răstoarnă. Caracteristicile hazardului: -
subiectivitatea- este doar un produs al ignoranţei noastre
-
constă în întâlnirea unor fenomene independente
-
nu are bază internă, nu rezultă dintr-o logică a lucrurilor
-
se opune ordinii stabilite prin lege Există anumite principii ale vieţii sociale:
a. principiul anticipaţiei- preconizează modul de manifestare a indivizilor într-un anumit cadru b. principiul simulaţiei- omul îşi ascunde adevăratul caracter, încercând să imite comportamentul celorlalţi c. principiul individualizării- individualizarea unui actor sau fenomen
18
d. principiul echilibrului- fenomenele trebuie să fie în armonie şi echilibru, ba chiar egale. În societate există o cauzalitate socială inter şi supraindividuală, care se exercită nu de către indivizi, ci de către instituţii. Cauzalitatea socială este de natură psihică, şi influenţează individul nu mecanic, ci psihic. Viaţa socială este dominată şi de probabilitate, inclusiv legile sunt un produs al instabilităţii. Pentru a exista şi funcţiona, societatea are nevoie de următoarele elemente: -
ordine
-
ierarhie
-
scop
-
diviziunea muncii
-
coexistenţa indivizilor
-
influenţa lor reciprocă
-
conştiinţa scopului comun
-
ordine durabilă
-
continuitate
-
tradiţie Conformismul social se bazează pe instinctul tradiţiei şi al obiceiului, deoarece
există o ascendenţă socială a trecutului asupra prezentului. Generaţia este un alt element important. Tradiţia poate împiedica sau ajuta o generaţie în activitatea ei, ducând fie la progresul unei societăţi, fie la degenerarea ei. Definiţie: generaţia constă într- grupare de indivizi, în care vârsta e un factor important, având un caracter dinamic, jucând un rol important în viaţa societăţii. Între generaţii există continuitate. Solidaritatea este şi ea un element important al societătii, ce reflectă relaţiile dintre oameni şi dependenţa, nevoia care o au unii de ceilalţi. Solidaritatea poate fi:
19
-
genetică (familială)
-
umană- psihologică (sentimente morale sau religioase)
-
profesională (apărută în corporaţii)
-
de sex (de ex. solidaritatea feminină) Societatea este formată din indivizi asociaţi ptr un scop comun, dar care au şi
anumite obligaţii. Solidaritatea îmbracă alte două forme: -
mecanică- cea din societatea primitivă, care îi imprimă individului anumite idei şi credinţe
-
organică- cea din societatea umană actuală- bazată pe diferenţele dintre indivizi şi nu pe uniformizarea acestora. MULŢIMEA CA FORMĂ DE REPREZENTARE COLECTIVĂ UMANĂ Definiţie: mulţimea este o grupare de oameni adunaţi în mod întâmplător, care
sub influenţa unor stimuli comuni, săvârşesc aceeaşi acţiune. Caracteristicile mulţimii: -
cea mai rudimentară şi efemeră formă de sinteză socială
-
uniune momentană
-
indivizii au un scop ocazional
-
diminuează puterea de inhibiţie
-
intervine sugestia colectivă
-
instaurarea unei stări de automatism
-
mobilă
-
influenţabilă Tipuri de mulţimi:
-
omogenă
-
eterogenă
-
activă
-
pasivă
20
-
adunată
-
separată
-
cu ţeluri constante/inconstante AUTORITATEA Societatea are o ordine normativă, regulile fiind create ptr. a-i uni pe oameni, ptr
atingerea unui scop comun. Regulile sunt impuse tuturor, nerespectarea lor ducând la sancţionare. Nevoia de autoritate se explică în primul rând psihologic, prin sentimentul de supunere faţă de ceva superior, necesitatea de a fi protejat de ceva mai puternic. Definiţie: autoritatea este o putere exterioară, cu caracter normativ, ce se întemeiază pe motive conştiente, fiind procesul unei judecăţi de valoare. Tipuri de autoritate: -
personală
-
instituţională Forme ale autorităţii:
1. religioasă- părintească - divină - clerică 2. politică- regală - politico-militară - juridică 3. ştiinţifică- şcoala - ştiinţifică Nevoia de libertate individuală a impus autoritatea democratică, ce are următoarele caracteristici: -
nu abuzează de forţa executivă şi nu-şi arogă drepturile pe care nu le are
-
îşi propune să nu fie arbitrară sau părtinitoare
21
CURS 2: ELEMENTE DE DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL Concepte adiacente: 1. drept intern- drepturile şi obligaţiile sunt stabilite de stat prin legi 2. drept internaţional- aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii dincolo de sfera naţională 3. subiect- entitate titulară de drepturi şi obligaţii internaţionale, care poate participa direct la raporturile juridice internaţionale. 4. doctrine: - clasică – singurele subiecte sunt statele - contemporane- statul este subiect deplin de drept internaţional, dar există şi alte subiecte - Scelle, Politis- subiectele de drept pot fi şi persoanele fizice 5. Subiecte derivate:- organizaţiile internaţionale - naţiuni şi popoare în faza de emancipare - persoanele fizice SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN a. Statele: subiecte originare, depline ale dreptului internaţional Caracteristicile statului: populaţia, teritoriul, puterea publică, suveranitatea. b. Organizaţiile internaţionale: au autonomie funcţională, personalitate internaţională sunt subiecte derivate ale dreptului internaţional c. Naţiunile şi popoarele independente- participă la viaţa internaţională - sunt considerate subiecte de drept, datorită principiului autodeterminării d. Persoanele fizice- recunoaşterea lor ca autori ai crimelor internaţionale (răspundere penală internaţională), pedepse în baza convenţiilor internaţionale.
22
În plus dreptul internaţional conţine prevederi ale drepturilor şi libertăţilor omului, deci persoana fizică este subiect de drept internaţional. STRUCTURA STATELOR ŞI CALITATEA LOR DE SUBIECTE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL Există mai multe tipuri de state: -
unitar
-
compuse- confederaţiile, federaţiile Există şi uniuni de state:
-
uniuni personale: asocierea statelor cu acelaşi monarh (un bun exemplu fiind chiar Moldova şi Ţara Românescă)
-
uniuni reale: asociere cu organe comune şi activităţi comune şi o anumită autonomie a fiecărui stat
CONFEDERAŢIA: -
de jure- uniune de state creată prin tratate internaţionale, având organe comune, statele fiind independente şi suverane.
-
de facto- scopul confederaţiilor a fost păstrarea independenţei ţărilor membre prin mărirea capacităţilor lor de apărare.
FEDERAŢIA: -
stat compus, uniune de state bazată pe interese comune, unitate teritorială şi naţională
-
organe supreme ale puterii la nivel federal, dar şi în fiecare stat
-
dispoziţiile organelor federale sunt obligatorii
-
autonomia şi competenţa guvernelor pe teritoriul lor
-
delimitarea atribuţiilor se face prin Constituţie
-
sunt subiecte de drept internaţional
COMMONWEALTH-UL -
asociere între Anglia şi fostele sale colonii
-
1931- crearea “British Commonwealth of Nations”
23
-
în prezent, are 40 de state independente, reunite de elemente de origine engleză
-
Suveranul Marii Britanii este recunoscut ca şef al Commonwealth-ului
-
fiind o asociere de state independente, subiecte de drept internaţional, Commonwealth este la rândul său subiect de drept internaţional.
UNIUNEA FRANCEZĂ (COMUNITATEA FRANCO-AFRICANĂ) -
înfiinţată prin Constituţia Franţei din 1946
-
formată din Republica Franceză şi teritoriile cucerite de aceasta ( în special colonii)
-
în prezent cuprinde peste 40 de state africane, alături de Franţa NEUTRALITATEA STATELOR Există mai multe tipuri de neutralitate:
-
permanentă- obligaţia permanentă de a nu participa la alianţe militare, sau folosirea teritoriului lor în scopuri militare (Elveţia şi Austria)
-
eventuală- atitudinea unui stat faţă de un anumit război ( Japonia şi Turcia în conflictul Israelului cu Ţările Arabe în 1967)
-
imparţială- atitudinea de neutralitate faţă de toţi participanţii la un conflict
-
diferenţiată- neutralitate faţă de anumite state, dar asistenţă faţă de altele, fără a participa însă la operaţiuni militare
-
pozitivă- neangajare militară Statutul de neutralitate permanentă- este un statut juridic, nu o situaţie de fapt,
care nu afectează calitatea de subiect de drept internaţional, dar trebuie recunoscut pe plan internaţional. RECUNOAŞTEREA INTERNAŢIONALĂ Dreptul internaţional nu recunoaşte formarea unui stat prin violarea dreptului popoarelor la autodeterminare, forţă sau ameninţarea cu forţa, încălcarea principiilor fundamentale ale dreptului internaţional. Căile recunoscute ptr apariţia statelor sunt:
24
-
fuziune sau dezmembrare
-
abolirea colonialismului şi constituirea de state independente Schimbarea unui regim nu necesită recunoaşterea statului, ci a noilor guverne. Definiţie: Recunoaşterea este un act unilateral al unui stat prin care ia act de
existenţa unui nou subiect internaţional, a unor noi situaţii cu consecinţe juridice şi îşi determină conduita. Există mai multe cazuri: -
recunoaşterea statelor ca noi subiecte de drept internaţional
-
recunoaşterea guvernelor
-
recunoaşterea mişcărilor de eliberare naţională
-
recunoaşterea insurgenţilor într-un război civil
Controverse de doctrina 1. teoria constitutivă (sec.XIX) -
existenţa statului este insuficientă ptr. calitatea de subiect al dreptului internaţional
-
chiar dacă un stat nu este recunoscut, trebuie să i se respecte suveranitatea şi integritatea teritorială
-
practica internaţională confirmă faptul că un stat există şi se manifestă indiferent dacă a fost recunoscut sau nu (URSS, RDG, Manchuguo)
2. teoria declarativă -
confirmată de practica internaţională
-
recunoaşterea este una pur declarativă, prin care se constată un fapt existent deja
FORMELE RECUNOAŞTERII: a. după întinderea efectelor: -
de facto
-
de jure
b. după modul de exprimare: -
recunoaşterea expresă: prin acte speciale sau tratate internaţionale
-
recuoaşterea tacită
c. după numărul subiectelor: -
recunoaştere individuală
25
-
recunoaştere colectivă
ALTE TIPURI DE RECUNOAŞTERE: a. recunoaşterea guvernelor - recunoaşterea statelor implică recunoaşterea guvernelor - schimbările guvernamentale nu afectează continuitatea statelor, face ca recunoaşterea guvernelor să devină o chestiune interstatală - recunoaşterea guvernului are un caracter declarativ - în practică există doctrine care susţin nerecunoaşterea guvernelor neconstituţionale şi dreptul de intervenţie împotriva acestora (doctrina Estrada) b. recunoaşterea mişcărilor de eliberare naţională - se face în prisma dreptului la autodeterminare - popoarelor şi naţiunilor li se recunoaşte în drumul lor spre independenţă calitatea de subiecte de drept internaţional - statul care recunoaşte , este de acord cu organele reprezentative ale mişcării de eliberare şi stabileşte raporturi cu acestea. Recunoaşterea este un ajutor dat în procesul de emancipare popoarelor şi naţiunilor. c. recunoaşterea insurgenţilor în războiul civil (parte răsculată şi parte beligerantă) - necesară ptr stabilirea ordinii în desfăşurarea ostilităţilor într-un război civil - neutralitatea terţilor într-un conflict ajută la protejarea cetăţenilor aflaţi în zona de conflict - statele terţe recunosc poziţia de egalitate între insurgenţi şi guvern SUCCESIUNEA STATELOR ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL Definiţie: succesiunea statelor se referă la condiţiile transformării statelor ca subiecte de drept internaţional prin dispariţia lor, înlocuirea statelor cu subiecte noi, împărţiri ale statelor sau modificări teritoriale, prin transfer de teritorii între state. Punctul central al succesiunii este transmiterea drepturilor şi obligaţiilor internaţionale, succesiunea fiind o transmitere a suveranităţii.
26
Situaţiile clasice care au pus probleme de succesiune au fost fuziunea sau dezmembrarea statelor, destrămarea sistemului colonial şi apariţia noilor state independente, dar şi apariţia fostelor state socialiste. SUCCESIUNEA LA TRATATE ŞI ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE Există anumite reguli în această chestiune: -
fuziunea sau dezmembrarea statelor duce de regulă la continuitatea tratatelor
-
există rezerve faţă de transmiterea integrală şi automată a tratatelor deja existente faţă de noul stat
-
succesiunea la organizaţiile internaţionale se face prin înţelegerea cu noile subiecte de drept internaţional
-
la transferurile de teritoriu se aplică legea statului dobânditor pe teritoriul dobândit
-
în cazul statelor formate prin destrămarea sistemului colonial se va aplica de obicei principiul suveranităţii noilor state şi dreptul popoarelor de a-si hotărî noua soartă
-
tratatele care contraveneau noii situaţii îşi încetează existenţa
-
de obicei tratatele politice sunt repudiate iar cele economice, comerciale, de transport şi telecomunicaţii sunt recunoscute
-
succesiunea la organizaţiile internaţionale se face automat numai în cazul ONU
-
practica arată că varianta acceptată unanim este neînlăturarea completă a succesiunii. MANOLIU IOANA-ALEXANDRA GRUPA 6
27
Partea a treia
CAZURI PARTICULARE DE CONFLICTE
Conflicte interetnice 1.Radacinile problemelor interetnicce in Europa Centrala si de Est (CEE) CEE este o regiune populata de numeroase nationalitati, cu constiinta de sine inca din secolul al IV-lea;unele dintre aceste nationalitati si-au folosit autoritatea si influenta in regiune pentru a domina zeci sau sute de ani: CEE arata ca un mozaic din urmatoarele motive: a.nationalitati diferite: polonezi, ucraineni, lituanieni, cehi, unguri, rusi, romani, dar si "nationalitati noi", precum evreii si tiganii; b.minoritati: in fiecare tara exista intre 3 si 5 minoritati semnificative; c.limbi diferite: din familia limbilor slave (poloneza, rusa, ucraineana, ceha, slovaca etc); d.religii diferite: un amestec romano-catolic, protestant, ortodox-pan-slavist sau ortodx-bizantin si mozaic; Ratiunea acestei diversitati, a unei populatii de 65 milioane de locuitori intr-o zona mai mica decat statul Texas, a fost o perioada lunga a migratiilor intre secolul al IV-lea si pana cel de-al doile razboi mondial. Crestinarea, de asemenea a avut un impact major asupra diversitatii etnice din CEE, intre secolele X si XIII, in care sunt marcante schizma Imperiului Roman, decizia fondatorului statului polonez pentru a opta pentru catolicism.
2.Impactul asupra problemelor etnice Exista 3 tipuri fundamentale de probleme create de tarile CEE de elementele etnice: rasism si intoleranta, drepturi lingvistice si drepturile minoritatilor.
28
Constitutiile tarilor CEE prevad protejarea si promovarea drepturilor minoritatilor, iar in ceea ce priveste drepturile lingvistice, exista practici diferite, de la "utilizarea limbii in relatiile cu autoritatile guvernamentale" pana la "folosirea limbilor pentru educatie si cultura a minoritatilor' . Diferentele se datoreaza si realitatilor demografice, caci statele cu procente mari de cetateni minoritari sau cu mai multe limbi ale minoritatilor acorda mai multe drepturi decat cele in care procentul minoritarilor este infirm. Autoritatile guvernamentale trebuie sa mentina un canal de comunicatii cu reprezentantii minoritatilor, fie prin mecanisme clare, fie natural, dar alte state CEE isi izoleaza minoritatile si ignora necesitatile acestora in domeniul educatiei, mass-media, accesului la traducatori etc.
3.Minoritatile Charta ONU subliniaza mentinerea si intarirea pacii internationale si securitatii prin dezvoltarea unor reletii de prietenie si colaborare intre statele suverane egale, cu respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor minoritatilor. CEE este constituita din state in care minoritatile ocupa ponderi diferite, Polonia fiind cel mai aproape de statul-natiune: a.Polonia: 38,6 milioane locuitori, dintre care 97,7% polonezi. 1,2% germani si 0,8% ucraineni; b.Ungaria: 10,4 milioane locuitori, dintre care 94,9% maghiari si 4,8% tigani; c.Cehia: 10,3 milioane locuitori, dintre care 94,4% cehi, 2,5% slovaci; d.Romania: 22,5 milioane de locuitori, dintre care 89,5% romani, 7,1% maghiari, 1,8% tigani si 0,5% germani; e.Slovacia: 5,4 milioane de locuitori, dintre care 85,7% slovaci, 10,6% maghiari, 1,6% tigani; f.Lituania: 3,7 milioane de locuitori, dintre care 81,4% lituanieni, 8,3% rusi, 6,9% polonezi, 1,5%belarusi si 1,1% ucraineni; g.Belarus; 10,3 milioane de locuitori, dintre care 77,9% belarusi, 13,2% rusi, 4,1% polonezi; h.Ucraina: 50,3 milioane de locuitori, dintre care 72,7% ucraineni, 22,1% rusi, 0,9% belarusi; i.Estonia: 1,5 milioane de locuitori, dintre care 65,2% estonieni, 28,1% rusi, 2,5% ucraineni; j.Letonia: 2,5 milioane de locuitori, dintre care 55,3% letoni, 32,5% rusi, 4,1% belarusi, 2,8% ucraineni, 2,2 polonezi.
4.Tezele esentiale ale conflictelor interetnice - prosperitatea intr-o tara acopera si estompeaza problemele etnice; - dictatura intr-o tara poate suprima problemele etnice, dar va readuce aceste probleme, alta data, conducatorilor acelei tari; - istoria a invatat tarile din Europa Centrala si de Sud-Est cum sa reactioneze si sa rezolve problemele etnice sau cele istorice, ptrin intermediul mijloacelor democratice. 29
5.Prevenirea conflictelor etnice (punctul de vedere al Inaltului Comisar pentru Minoritati Nationale al OSCE) Chestiunea prevenirii conflictelor a intrat pe agenda CSCE la inceputul anilor '90 si au creat pozitia de Inalt Comisar pentru Minoritati Nationale al carui mandat este sa actioneze din timp si sa avertizeze din timp asupra problemelor legate de tensiunile implicand minoritatile nationale. Primul punct din agenda diplomatiei preventive este avertizarea si actiunea din timp: aceasta ajuta la evitarea unei crize costisitoare; reconstructia post-conflict costa miliarde de dolari, in schimb investitiile necesare prevenirii conflictelor sunt mai utile si ieftine pentru comunitatea internationala. Un conflict nu trebuie ignorat doar pentru ca nu se afla in prim-planul massmedia: trebuie intarite relatiile fragile si procesele de pace tocmai pentru a evita recaderea de criza deschisa, iar pentru a aborda problemele este necesara intelegerea cauzelor profunde ale conflictelor si in cazul problemelor sensibile de cultura, istorie si simbolism, trebuie indepartate cu atentie elementele romantice pentru a ajunge la problemele de substanta. O alta observatie generala este ca tensiunile interetnice provin deseori de la o lipsa de comunicare; de aceea, dialogul deschis este o cerinta importanta pentru inlaturarea perceptiilor gresite si construirea increderii intre parti, primul pas fiind acela de a aduce partile la comunicare directa, la formularea preocuparilor si la gasirea solutiilor constructive si de cooperare la problemele lor. Participarea minoritatilor nationale la viata publica este o componenta esentiala a unei societati fara conflicte, iar sansele tensiunilor interetnice sunt semnificativ reduse daca minoritatile simt ca au un rol in societate. Statul trebuie sa se obisnuiasca cu diversitatea culturala si toti cetatenii statului trebuie sa cunoasca limba de stat; lipsa cunoasterii limbii de stat blocheaza procesul de integrare, in timp ce cunoasterea comuna a acesteia asigura sanse egale pentru toti.
Perspctivele relatiilor interetnice Nu avem nici o garantie ca lumea se va misca in aceeasi directie, insa trebuie sa intarim democratia si sa urmarim respectarea anganjamentelor care au fost deja luate; Inaltul Comisar OSCE pentru Minoritati trebuie sa ajute si sa monitorizeze procesul de implementare a reformelor juridice si politice. Crearea unor cadre noi pentru protectia minoritatilor este singura sansa pentru definitivarea proceselor pe termen lung ale integrarii, care creeaza societati stabile, armonioase, pluraliste. O alta provocare majora pentru regiune priveste comunitatile de romi, care nu inseamna prevenirea unui conflict interstatal, dar priveste problemele educative si lingvistice, excluderea totala, participarea politica si absenta dialogului. Problemele interne ale unui stat nu raman numai in limita frontierelor, ci sunt subiecte ale preocuparilor directe si legitime ale tuturor statelor si nu apartin exclusiv statelor vizate. In sfarsit, o alta provocare este echilibrarea autodeterminarii cu integritatea 30
teritoriala, care solicita extinderea posibilitatilor de abordare a autoguvernarii teritoriale si neteritoriale.
6.Prevenirea conflictelor etnice in sud-estul Europei La inceputul secolului XX au avut loc doua razboaie balcanice: primul, intre aliatii balcanici si Imperiul Otoman, iar al doilea, intre tarile aliate pentru impartirea Macedoniei in bucati ( Grecia, Bulgaria si Serbia ). Dizolvarea imperiilor a dus la crearea unor state, iar la stabilirea frontierelor din Balcani nu sa acordat atentie realitatilor etnice din regiune; in acest proces, comunitatile etnice au fost rupte, iar existenta lor a fost chiar negata de anumite state balcanice. Cel de-al doilea razboi mondial nu a adus modificari, dar a dus la cresterea respectului fata de realitatile etnice ale zonei. Toate conflictele interetnice ale ultimilor 10 ani au fost, de fapt, lupte pentru teritorii, in special, in atacul lui Milosevici impotriva Kniska Krajina, Slovenia de Est, o parte a Sloveniei de Vest din Croatia si 72% din teritoriul Bosniei Hertegovina, in timp ce pe teritoriul sarb s-a trecut la epurare etnica masiva. Exista unele tari care nu recunosc minoritatile etnice precum: Grecia nu recunoaste minoritatea macedoneana, Turcia pe cea albaneza, Bulgaria ignora minoritatea turca.
Cum pot fi prevenite conflictele din zona? - prin respecatrea stricta a frontierelor existente in regiune; - comunitatea internationala trebuie sa treaca la adoptarea unui document tehnic pentru definirea foarte clara a statutului legal al minoritatilor etnice, a drepturilor lor nuantate, dar si a datoriilor, in special respectarea integritatii teritoriale si a ordinii de drept in statele in care traiesc; - trupele SFOR si KFOR trebuie mentinute macar urmatorii 10 ani; - cresterea economica poate fi o sansa pentru stabilizarea regiunii; - un rol important il poate avea pactul de stabilitate; - toate statele regiunii trebuie sa coopereze cu comunitatea internationala pentru a creste influxul de investitii straine directe; - UE si NATO ar trebui sa arate o mai mare intelegere fata de interesele, necesitatile si problemelor tarilor Europei de Sud-Est si sa le asigure sanse crescute in perspectiva aderarii in organisme ca membre cu drepturi depline.
ANAMARIA GALCA GRUPA 6
31
Dimensiunea umanitară a conflictelor. Problema refugiaţilor în Balcani Crizele declanşate în Balcani după 1991 au supus comunitatea internaţională la un efort militar şi umanitar fără precedent. 3 milioane de oameni au fost antrenaţi într-un vârtej violent din cauza conflictelor interetnice din zonă, lucru ce a dus la creearea unui climat favorabil abuzurilor asupra drepturilor omului şi asupra legilor internaţionale. Răspunsul dat de comunitatea internaţională, prin organismele sale, a fost unul confuz şi întârziat. Imensele dislocări de populaţie întreţin „focul” conflictului în regiunea Balcanilor. Reîntoarcerea refugiaţilor în locurile de baştină este imposibilă. De asemeni, stabilirea lor într-o altă zonă este dificilă, deoarece nici un stat nu îşi asumă responsabilitatea oferirii de sprijin şi susţinere refugiaţilor. Biroul Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) susţine necesitatea unei soluţii regionale pentru restabilirea populaţiei dislocate. Cu toate că au fost aplanate conflictele majore prin acorduri de pace forţate, Balcanii se află încă într-o situaţie tensionată. Cursul special 2: Terorismul Conflicte de generaţia a treia O periodizare a conflictelor contemporane ar putea arăta astfel: • prima generaţie este situată istoric în perioada dintre asasinarea lui Franz Ferdinand (1914) şi încheierea celui de-al doilea război mondial (1945) şi este caracterizată de existenţa unui număr mare de state-mari, al căror scop este maximizarea puterii, iar aranjamentele de securitate se realizează prin împărţirea sferelor de influenţă; • ce-a de-a doua generaţie începe cu semnarea Tratatului de Pace de la Paris (1947) şi se termină cu destrămarea Uniunii Sovietice (1991). Aceasta perioadă este caracterizată de bipolarism, iar principalul conflict a fost Războiul Rece.
32
• a treia generaţie a început la 11 septembrie 2001 şi este caracterizată de globalizarea cu geometrie variabilă în care conflictele se poartă între actorii globali existenţi şi noul actor: terorismul. Sistemul relaţiilor internaţionale după 11 septembrie Geometria variabilă se referă la faptul că încă nu s-a stabilit dacă noua lume de după 1991 este una unipolară, având ca hegemon absolut SUA sau este una multipolară, în care multitudinea de super-puteri sunt într-o continuă competiţie mai mult sau mai puţin echitabilă. Cert este că au apărut noi criterii culturale de ierarhizare a actorilor mondiali, criterii care atestă condiţia de hegemon absolut a SUA în aria culturală a lumii. Mai pe scurt, în ceea ce priveşte coportamentul, geometria variabilă a lumii actuale s-ar traduce astfel: o tendinţă generală de trecere la democraţie liberală, ciocniri identitare la nivel naţional, ideologic şi civilizaţional, dar şi la nivelul subdiviziunilor identitare. Dacă până la 11 septembrie 2001, problemele cele mai grave ale lumii erau criminalitatea transnaţională, migraţia capitalului, bătălia pentru noi pieţe etc., după această dată, lumea a constatat apariţia unei noi probleme în postura unui nou actor global ce contestă rolul de hegemon al SUA şi anume, terorismul. Terorismul combină virtuţile criminalităţăii transfrontaliere, mobilitatea traficului de pesroane, arme, droguri etc., cu oportunităţile pieţei de capital, ale mişcării rapide de fonduri, care pot alimenta activităţi legale sau ilegale cu scop lucrativ sau structuri criminale, pentru subminarea autorităţii de stat, legalităţii sau chiar a puterii la nivel mondial. Apariţia terorismului ca actor global a generat schimbări masive în sistemul internaţional: peste noapte lumea s-a globalizat după noi reguli. Însă acestă globalizare rapidă a dus la arderea unor etape lungi de negocieri în termeni de putere, în special cu China şi Rusia. Absenţa acestor negocieri a dus la construirea unei structuri globale imperfecte şi, oarecum, nelegitime. Terorismul – un actor global
33
Terorismul a luat naştere, în mod paradoxal, sub privirile şi susţinerea marilorputeri în perioada Războiului Rece. Teroare a fost instituţionalizată de puteri ca SUA, pentru a putea folosită în luptele cu insurgenţii din zonele problemă ale lumii. Nu poate fi negat faptul că terorismul a fost un instrument şi o creaţie a statelor. Perioada de sfarşit a Războiului Rece a făcut ca acele grupuri teroriste create de state să fie lăsate în umbră. Însă, acestea au dispus în continuare de armament şi de mijloace necesare existenţei. Cum relaţia cu marile puteri se răcise, aceste grupuri s-au regăsit, au creat o reţea la nivel mondial şi au întors armele impotriva statelor ce le-au creat. Astfel a apărut terorismul ca şi actor mondiat de temut. The new challenger cum este numit, terorismul, fost instrument al statelor, are la rândul său propriile instrumente. Acesta deţine o reţea mediatică şi de propagandă (postul Al-Jazeera), un număr mare de cotidiane naţionale în majoritatea statelor arabe şi africane, dar şi formatori de opinie care scriu in toate marile publicaţii ale lumii. De asemenea, deţine controlul unui număr mare de structuri religioase, etnice, naţionaliste etc. Financiar, aceştia deţin cei mai buni brokeri şi avocaţi şi reuşesc să spele sume exorbitante de bani prin intermediul unor afaceri legale. Controlează 7% din economia legală mondială şi 25% din PIB-ul global. Militar, sunt dotaţi cu cele mai pregătite echipe, deţin armament şi echipamente de ultimă generaţie si arme nucleare. Terorismul are o organizare polimorfă cu autonomie crescută a celulelor sale, care preferă lupta de grup ce presupune forţe restrânse, un grad mare de motivaţie individuală şi înclinaţia pentru utilizarea oricăror mijloace in scopul atingerii obiectivului. Făcând o paralelă între occidentalism si terorism, putem înţelege mai bine ce presupune terorismul şi ne putem imagina cu uşurinţă cum va arăta lumea dacă nu vom stopa extinderea şi dezvoltarea acestui actor extrem de puternic. E limpede că noile provocări ale lumii contemporane au pus analiştii în dificultatea de a găsi soluţii viabile şi de a prezice viitorul. Dificultatea aceasta vine din inexistenţa precedentelor istorice a fenomenelor precum cel de la 11 septembrie. Se pare că există insă ipoteze de lucru ce pot constitui baze reale de pornire pentru elaborarea modelului viitorului.
34
BÎRU MARICELA, Grupa 6
Partea a IV – Institutionalizarea Conceptelor de Crisis Management Cursul 1: Institutionalizare Diplomatie preventiva si managementul prevenirii conflictelor Odata cu sfarsitul Razboiului Rece la inceputul anilor ’90 a fost pusa problema diplomatiei preventive , ca masura de prevenire si anticipare a conflictelor posibile . In anul 1992, Consiliul de Securitate al ONU a cerut recomandari cu privire la imbunatatirea capacitatii Natiunilor Unite in domeniul diplomatiei preventive , prevenire a conflictelor si asigurare a pacii. Fostul Secretar General ONU intre anii 1992-1996 , Boutros Boutros Ghali , a dedicat in a sa “ O agenda pentru pace” un capitol intreg diplomatiei preventive , acest concept fiind introdus pe o baza egala cu conceptele de “ peace keeping” – mentinere a pacii , “ peace enforcement”- intarirea pacii , “ peace making” – consolidarea pacii , diplomatia preventinva reprezentand din acest moment o prioritate a ONU. Fostul presedinte al Statelor Unite , J. Bush , precum si fostul Secretar de Stat Warren Christopher au afirmat imporanta acestui concept – diplomatia preventiva. Alti sustinatori ai diplomatiei preventive sunt Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa care stipuleaza in Carta de la Paris pentru o noua Europa gasirea unor noi forme de cooperare si prevenire a conflictelor prin mijloace politice. La rindul sau, Organizatia Unitatii Africane in 1993 a stabilit un nou mecanism, care are drept obiectiv primar anticiparea si prevenirea conflictelor. Partea a patra din cartea “Analiza de Conflict” sintetizeaza elemente definitorii pentru fiecare concept in parte, facand si o scurta carcaterizare a ONU , NATO , OSCE. Cele doua Razboaie Mondiale , precum si Razboiul Rece au zrduncinat scena internationala, accentuand importanta prevenirii unor conflicte armate sau nu, intre state. Prin urmare, prevenirea conflictelor este sinonima cu diplomatia pacii , facandu-se 35
necesara o diplomatie preventive datorita falimentului sistemului de pace dupa primul Razboi Mondial( – Liga Natiunilor, CSCE- devenit mai tarziu OSCE – o structura importanta , fara mijloace de interventie, cooperare sugestiva) stabilitatii relative a sistemul international., a relatiei NATO – Pactul de la Varsovia, precum si pacifismul ideologic promovat de blocul comunist pentru subminarea blocului occidental. Un rol foarte important este acela jucat de trupele ONU pana in anul 1989 (in special in timpul crizelor Razboiului Rece ) in procesul de decolonizare. Dupa perioada Razboiului Rece, tendintele bipolare au fost inlocuite de unele multipolare, s-au accentuat conflictele interne si cele de tranzitie cu ecou regional , precum s-a accentuat si numarul acestor conflicte . Procesul de tranzitie de la bipolarism la multipolarism , de la dictatura la democratie, de la economie centralizata la una privatizata a generat conflicte de tipul crizelor economice, sociale ce au dus la crize politice, a aparut societatea civila. Pot fi amintite si alte cauze precum prabusirea experimentelor federaliste URSS si RSF Iugoslavia , care au generat razboaie , dizolvarea Pactului de la Varsovia, CAER – reprezentand un vid in relatiile cu tara noastra, aparitia unor noi minoritati importante in cadrul statelor nationale, tendinta de a crea spatii identitare noi in cadrul noilor state independente, pe criteriul puritarii etnice, absolutizarea elementerlor etnice si religioase : Huntington care reia teoria lui Arnold Tonybee; ruptura intre catolicismul occidental si modern versus ortodoxismul colaborationist; religia musulmana oprimata in Europa. I. ONU : - 282 dispute intre 1945-1981, dintre care majoritare au fost cele armate. ONU a rezolvat mai mult de jumatate 65% din conflicte pana in 1965 . Dupa 1981, URSS a renuntat la utilizarea dreptului de veto in Consiliul de Securitate, a acceptat medierea in Afghanistan, in anii ’90 a votat pentru sanctionarea invaziei irakiene in Kuwait. Ca si prioriati dupa anii ’90 ONU semnaleaza : drepturile omului si ale minoritatilor, prevenirea conflictelor interetnice ( caracter intern al disputelor); alte activitati intreprinse de ONU ar fi monitorizarea zonelor demilitarizate, controlul vanzarilor de armament, asigurarea alegerilor libere. Sunt introduse noi concepte precum Peace Keeping cu variantele peace-builiding, peace searching, peace enforcement- un exemplu al peace enforcement ar fi Razboiul din Golf unde s-a folosit forta pentru a impune pacea. Consiulul de Securitate cuprinde cinci membri permanenti : SUA, CHINA, FRANTA, FEDERATIA RUSA, MAREA BRITANIE care acopera majoritatea
36
cheltuielilor peace-keeping-ului. Apar interventii sub forma unor sanctiuni internationale : embargo economic si comercial. Considerata de asemenea paravan pentru actiunile Statelor Unite. Ca si tipuri de actiuni ONU, are in vedere reinstaurarea ordinii – UNAVEM II-III – United Nations Angola verification Mission- a doua misiune ONU de peace-keeping, in timpul razboiului civil din Angola – Africa. , mentinere a pacii UNPROFOR , UNPROFOR I-II– United Nations Protection Force- prima actiune de peace-keeping in Croatia si Bosnia-Hertegovina, UNOMSA- United Nations Observer Mission in South Africa – Misiunea ONU de supraveghere in Africa de Sud, implementarea dreptului la autodeterminare si mentinere a pacii, neamestecul in treburile interne ale unui stat, avand ca scop dialogul si pacea – Carta ONU. Indiferent de dificultati , operatiunile ONU au imbunatatit situatiilor tensionate. ONU intampina insa si dificultati precum – dificultatea conducerii trupelor multinationale, coordonarea functiilor militare ONU cu cele civile , politice, umanitare , implicarea ONG-urilor din afara ONU, implicarea autoritatilor guvernamentale in dirijarea propriilor trupe ( ex: Somalia), caracterul multinational al trupelor ONU. Unitatea de comanda in cadrul ONU : Secretarul General aflat sub autoritatea Consiliului de Securitate. Structura executiva a ONU este compusa din Departamentul de Probleme Politice – arma politica a ONU , Departamenul de Operatiuni de Mentinere a Pacii – arma operationala , Departamentul de Probleme Umanitare. Creste importanta cercurilor de experti din jurul Secretarului General, Oficiul Executiv al Secretariatului General cunoaste o expansiune. Integrarea verticala : Departamentului de Operatiuni de mentinere a Pacii i-a fost crescuta componenta de conducere, in 1993 Departamentul de Operatiuni de Pace ia nastere cu scopul de a mentine pacea , si de a implementa operatiuni de ordin electoral si umanitar, a fost organizat Departamentul de Clasificare pentru controlul professional si implementarea exacta a deciziilor luate la centru. II. OSCE. A fost fondat in urma Actului Final de la Helsinki 1975 ( CSCE), promoveaza diplomatia preventiva , fiind un organism de traditie in gestionarea conflictelor si asigurarea securitatii, introduce noi metode de gestionare dupa 1989, cinci ani mai tarziu transformandu-se din forum de cooperare in organizatie ; singurul
37
organism care contine toate tarile europene si fostele state sovietice, are ca scop prevenirea si managementul crizelor. Sensurile diplomatiei preventive: prevenirea conflictelor “ din fasa”, prevenirea evolutiei de la disputa la conflict, eliminarea conflictelor. Succesul diplomatiei preventive depinde de gradul de sprijin politic din partea celor interesati in disputa , selectionarea prudenta a mijloacelor politico-diplomatice care sa fie aplicate , balansarea intre diplomatia publica si cea discreta. OSCE nu dispune de mijloace tehnice de rezolvare a conflictelor pe cale militara ci doar solutii politicodiplomatice . Dificultati si limite ale OSCE. Organizatia prezinta o ineficacitate practica, lipsa de instrument militar, lipsa unui fond OSCE , precum si caracterul complicat si consensual al deciziilor si solutiilo propuse. Misiuni interetnice au avut loc in Europa Centrala si de Sud Est . In anul 1992 a fost creat Inaltul Comisariat pentru Minoritatile Nationale fiind cel mai elaborat instrument al OSCE pentru prevenirea conflictelor. Obiectivele misiunilor OSCE ( Kosovo , Voivodina , Macedonia, Georgia) au fost asumarea rolului de avocat al poporului – OMBUDSMAN pentru partile aflate in conflict, rol de intermediar pentru contactele intre parti si actorii externi, partener de incredere in dialogul cu partile si consilier pe diverse probleme, misiuni in colaborare cu ONU – UNOPROFOR – Georgia , Abhazia, Macedonia, rapoartele OSCE se transmit birourilor secretariatului ONU New York si Geneva. III. NATO . Nato are rol in managementul crizelor si identificarea riscurilor, stabilitatea europeana , intre anii 1992-1993 a cooperat cu CSCE si ONU, este astazi singura organizatie capabila sa raspunda conceptului multifunctional peace keeping, foloseste forta numai in aparare. Capabilitati : - operatiuni de conducere , sistem de comanda si control colectiv, sisteme de transport, infrastructura moderna, forte militare moderne , cu experienta, resurse strategice, capabilitati navale, infanterie, forte militare in zone de conflict. Alte instrumente si sarcini : Organizarea de alegeri libere, prevenirea anarhiei, operatiuni de reconstructie si revenire la o viata normala, Parteneriatul pentru Pace .
38
Cursul 2 Prevenirea conflictelor in viziunea moderna a ONU ONU vede prevenirea conflictelor ca o tinta ce implica eforturi politice , diplomatice, umanitare si de dezvoltare care incearca sa previna conflictele , sa anticipeze cauzele acestora si sa construiasca o pace sustenabila. Aceasta tinta include trei metode : diplomatie preventiva, desfasurarea preventiva a fortelor de mentinere a pacii si dezarmarea preventiva. O dimensiune pe termen lung care sa previna reparitia a conflictelor or reprezinta rolul ONU in activitatile de peace building, este necesara analizarea profunda a conflictelor pentru a construi un mediu social stabil. a. Diplomatia preventiva aplicata din timp este metoda cea mai eficienta pentru a slabi tensiunile inaintea izbucnirii unui conflict. Operatiunile ONU pentru diplomatie preventive include misiuni “ fact finding”, vizita trimisilor speciali la zonele sensibile. In anul 1999, cand Consiliul de Securitate a condamnat masacrul albanezilor kosovari din satul Racak si a remarcat modul in care populatia evolua spre o criza umanitara, aceasta a fost blocata de reducerea tensiuni intre parti si de interventia umanitara sub auspiciile NATO; in anul 2000, sarbii au devenit de data aceasta tinta violentelor, raspunsul Consiliului a fost de a proteja pe toti aceia vulnerabili, iar in 2001 si-a anuntat sprijinul pentru a crea o socitate multietnica stabile si democratica in Kosovo – Consiliul a trecut de la diplomatie preveventiva , la interventie umanitara iar apoi la peace building. b. Desfasurarea preventiva de forte – eforturile pe cai diplomatice pot fi sustinute cu success de desfasurari preventive de forte – raspuns militar. Un exemplu ar fi cel al Macedoniei, unde amenintarile interne si externe au fost evaluate , monitorizate de catre ONU- activitati ce au determinat difuzarea acumularilor de tensiune prin invitarea diferitelor partied politice la mese rotunde frecvente. In martie 2001 , Consiliul de Securitate a condamnat violenta extremistilor , Secretarul General a recunoscut eforturile macedoniei de izolare a grupurilor armate extremiste. c. Dezarmarea preventiva reprezinta necesitatea de a supraveghea fluxurile de arme conventionale si comertul ilegal de arme . O astfel de operatiune soldata cu
39
success a avut loc in Albania in 1997 , cand , tara se confrunta cu o criza politica si una umanitara , Consiuliul de Securitate a adoptat o rezolutie care autoriza desfasurarea fortei multinationale de protectie “ Operatiunea Alba” – mandat de a proteja convoaiele umanitare. Cum ONU nu avea mandate de a dezarma si colecta armele furate din arsenalele militare , a fost inaugurat Gramsh Weapons Collection Project care exista si astazi ca actiune preventive care a colectat mii de arme. d. Peace building – implica activitati pe termen lung care sunt directionate sa amelioreze cauzele profunde ale conflictelor, include activitati de instalare a institutiilor democratice, buna guvernare , norme de drept si drepturile omului. Procedura este costisitoare : miliarde de dorlari cheltuite pentru fundatiile unu stat stabil prin implementarea Acordului de Pace Bosnia-Hertegovina. In Kosovo , Consiliul de Securitate a emis un plan de pace in patru puncte : stabilirea unui cadru legal pentru autoguvernare provizorie, intarirea efectiva a legii si sistemului judiciar etc e. Etapele temporare ale prevenirii conflictelor . Yasushi Akashi , presedintele centrului japonez pentru diplomatie preventive , fost negociator ONU pentru fost Iugoslavie recunoaste existenta a patru stagii cronologie in prevenirea conflictelor. 1. prevenirea generala care depinde de schimburi economice, reducerea disparitatilor in standardele de viata, realizarea unui simt al echitatii si justiei mai relevant.2. cand conflictul este imminent , atunci Secretarul General ONU si alte institutii pot fi de ajutor. 3. etapa aceasta incepe dupa izbucnirea conflictului, cand eforturile sunt canalizate inspre incetarea focului si ultima etapa 4. dupa convenirea incetarii focului, dupa incheierea acordului de pace, dupa ce au avut loc alegeri, dupa ce pacea a fost consolidata prin reconcilierea intre grupuri, prin ajutor umanitar, sunt instituite masurile necesare reconstructiei economice pe termen lung, instaurarea legii si ordinii, demobilizarea. f. Intarirea capacitatii ONU de prevenire a conflictelor – Una din problemele prevenirii conflictelor este legata de prezentarea statelor membre ONU unei analize cost/beneficiu, alt aspect este necesitatea ca personalul ONU sa poata afecta timp si efectiv pentru strategii de prevenire, printre activitatile de zi cu zi.
40
Exista patru mecanisme care au contribuit direct la indeplinirea acestei transformari graduale : 1 Departamentul pentru Treburi Politice al ONU, 2. Comitetul Interdepartamental pentru Coordonare, 3. Secretariatul General precum si 4.cursurile realizate de staff-ul ONU la Torino pentru a transmite experienta in prevenirea conflictelor. g. Viitorul prevenirii conflictelor in cadrul ONU. Prevenirea este intr-un process de crestre si poate avea loc doar cu cooperarea statului supus riscului, responsabilitatea primara revenindu-i acestuia, iar prevenirea conflictelor nu trebuie sa aiba rezultat amanarea dezastrului ci trebuia sa construiasca fundamentele unei paci sustenabile, ONU trebuia sa lucreze cu actorii regionali , organizatii regionale care pot aborda problema la nivel regional. Ajutorul international trebuie oferit in cel mai incipient stadium posibil si trebuie sa prigveasca cauzele adanci ale conflictelor. Prevenirea efectiva presupune vointa politica sustinuta a statelor membre , resursele necesare trebuie oferite impreuna cu sprijinul politic din partea statelor care au influenta asupra partilor in conflict. Cursul 3 NATO si elemente contemporane de prevenire a conflictelor 1.Declaratia de la Washington Summitul NATO 23-25 aprilie 1999 NATO reprezinta un angajament comun de aparare a popoarelor , teritoriilor si libertatii , pe baza democratiei , drepturilor omului si statului de drept; incredere, cooperare si aparare colectiva , promovare a pacii, stabilitatii si libertatii, se opune incalcarii drepturilor omului, razboiului. Este o alianta deschisa spre noi membri , fiind un parteneriat vital intre Europa si America de Nord. 2.Comunicatul Comun : O alianta pentru secolul XXI a. o alianta mai mare, mai flexibila, mai capabila cu noi misiuni . NATO21 inseamna un concept strategic actualizat , largirea Aliantei, construirea Securitatii Europene si Identitatii de Aparare in cadrul Aliantei
41
b. Conceptul Strategic corespunde noului mediu de securitate al Aliantei si include forte mai usor de desfasurat. c. Angajament fata de deschiderea Aliantei si admiterea de noi membri pentru o Europa intreaga si libera , orice tara democrata europeana a carei admitere indeplineste obiectivele Tratatului va fi luata in considerare. d. Recunoasterea hotararii UE de a dispune de capacitate de actiune autonoma, de a lua decizii acolo unde NATO nu este angajata; adaptarea NATO la operatiuni conduse de UE, asigurarea accesului UE la capacitate de planificare NATO.
3. Rolul NATO in fosta Iugoslavie In fosta Iugoslavie prezenta SFOR – The Stabilisation Force – o actiune de peacekeeping multinationala condusa de NATO a fost esentiala pentru mentinerea pacii , a securitatii si implementarea aspectelor cu privire la Actul de pace de la Paris din 1995. SFOR a colaborat cu Inaltul Reprezentant pentru Minoritati, Tribunalul Penal International penstru fosta Iugoslavie , OSCE , insa nu a putut fi mentinuta la nesfarsit. Securitatea in Balcani fiind esentiala pentru stabilitatea durabila in zona euro-atlantica. 4. Noul Concept Strategic al NATO Istoric Conceptul Strategic pentru apararea zonei nord-atlantice a fost elaborat pentru prima oara in 1949-1950, si stabilea o strategie de operatiuni pe scara larga pentru aparare teritoriala , utilizand o strategie numita represalii in masa si se axa pe descurajarea oricarui atac . Aceasta strategie a fost inlocuita in 1967 de strategia raspunsului flexibil , urmand ca in 1991 sa fie finalizat al treilea Concept Strategic – primul document public. In 1997 a inceput elaborarea noului concept dat publicitatii dat in 1999 la Washington. Noul concept : interventia dincolo de granitele Aliantei
42
Obiectivul si sarcinile Aliantei sunt reprezentate de conceptul de pace justa si durabila in Europa , avand in vedere riscurile la adresa securitatii :incertitudinea, instabilitatea din interirorul si din jurul zonei euro-atlantice, post-stabilitatea crizelor regionale de la periferia Aliantei, dificultati economice, sociale si politice, rivalitati etnice si religioase, dispute teritoriale, incalcarea drepturilor omului, raspandirea globala a tehnologiei folosita la producerea armamentelor, operatiuni informatice destinate sa distruga sistemele operationale ale NATO,acte de terorism, sabotaj, crima organizata. 5. Relatiile NATO- Rusia La data de 27 mai 1927 a fost semnat la Paris Actul Constitutiv NATO- Rusia pentru relatii bilaterale, cooperare si securitate, ideea ce a generat acest acord fiind interesul reciproc pentru aceleasi probleme de securitate in regiunea euro-atlantica ( instabilitate regionala, proliferarea armelor de distrugere in masa) – scopul fiind constructia unei Europe nedivizate. In baza acestui acord a fost creat Consilul Comun Permanent. In anul 1999 NATO si Rusia au cazut de acord asupra adoptarii unui Concept Strategic al NATO. In domeniul armamentului , s-a cazut de acord cu privire la cooperarea stiintifica in domeniul apararii. Fortele ruse au participat sub comanda NATO in Bosnia ( SFOR). NATO si Rusia au convenit asupra recunoasterii autonomiei Kosovo si nu a independentei . In urma operatiunilor aeriene aliate desfasurate in Iugoslavia , Rusia a suspendat cooperarea cu NATO. 6. Relatiile NATO- Ucraina In data de 24 aprilie 1999, cu ocazia summit-ului , NATO si Ucraina au hotarat in Comisia NATO-Ucraina ( infiintata in 1997) implementarea Parteneriatului Distinctiv intre NATO si Ucraina. NATO recunoaste importanta Ucrainei independente , stabile si democratice pentru dezvoltarea Europei , sprijinindu- i integritatea teritoriala, dezvoltarea economica si statutul de tara lipsita de arme nucleare.Anul 1997 marcheaza anul in care a fost semnat Memorandumul de intelegere , iar la Kiev a fost deschis un centru de documentare NATO. Ucraina contribuie cu forte la SFOR in Bosnia si are candidati la misiunile OSCE., devine membru al Parteneriatului pentru Pace PFP. 7. Dialogul Mediteranean
43
Dialogul Mediteranean a fost creat in 1994 si are in componenta 6 tari : Egipt, Israel , Iordania, Mauritania, Maroc si Tunisia si are ca scop crearea unor bune relatii ,promovarea securitatii si stabilitatii in Bazinul Mediteranean. Domeniile de cooperare sunt securitatea si apararea , informatiile, masurile de urgenta civila si stiinta, implicarea difera de la tara la tara si se limiteaza la capacitaea financiara de participare a unor tari. NATO doreste imbunatatirea dimensiunii politice a dialogului in domenii de interes pentru cele sase tari. Activitatea se rezuma la cursurile Scolii NATO, burse internationale de cercetare in domeniul securitatii in lumea araba, mediteraneana si in zona Mediteranei de est. Egiptul , Iordania si Marocul au participat sub conducerea NATO la SFOR. In 1999 NATO a organizat 49 activitati militare cu participarea tarilor Dialogului Mediteranean in domeniile salvarii vitimelor, sigurantei maritime, evacuarii medicale, sustinerea pacii, ajutoare umanitare. NATO si conflictele din fost Iugoslavie 1. NATO si Bosnia-Hetergovina. Din 1992 pana in 1995 , la semnarea Acordului de la Dayton , NATO a sustinut obiectivele ONU in fosta Iugoslavie prin actiuni militare, maritime si aeriene : monitorizarea si aplicarea sanctiunilor ONU in Adriatica, monitorizarea zonei interzise de ONU accesul avioanelor deasupra Bosniei si sprijinirea Fortei de Protectie ONU UNPROFOR in lovitura aeriana pentru slabirea orasului Sarajevo. Operatiunea JOINT ENDEAVOUR a fost lansata in decembrie 1995 in care 60 000 soldati IFOR au facilitate aplicarea aspectelor militare ale acordului de la Dayton. IFOR a fost inlocuita de SFOR in vara anului 1998.
2. Conflictul din Kosovo In anul 1998 s-a declansat un conflict intre fortele militare si de politie sarbe si UCKarmata Kosovo (de eliberare) care a dus la moartea a peste 1 500 albanezi si s-a soldat cu peste 400 000 de refugiati, conflict de eliminare a autonomiei provinciei Kosovo, locuita majoritar de albanezi, de catre Slobodan Milosevic in 1989. Comunitatea internationala a fost ingrijorata de consecintele umanirtare si de riscul de extindere a
44
conflictului. Consiliul NATO a autorizat loviturile aeriene care sa determine retragerea trupelor sarbe din Kosovo in 1998, acestea fiind suspendate dupa ce Milosevic a acceptat ,formal, retragerea. Anul urmator, Consiliul de Securitate ONU a emis Rezolutia 1999 prin care condamna folosirea excesiva a fortei de catre Belgrad ( Milosevic). OSCE a infiintat o Misiune de Verificare in Kosovo, iar NATO o Misiune de Verificare Aeriana. Intre ianuarie 1999 si iunie , Consiliul de Securitate ONU reuseste sa adopte Rezolutia 1244 ce propunea desfasurarea de forte militare internationale civile si de securitate in Kosovo – rezolutie adoptata cu abtinerea Chinei a carei Amabasada la Belgrad fusese bombardata de NATO. De asemenea, a fost emis un Plan de pace acceptat de Iugoslavia in iulie , care stipula: incheierea violentelor, reforma fortelor armate, desfasurarea de forte internationale ONUNATO, revenirea refugiatilor, autoguvernare reala. Obiectivele NATO -
la data de 12 aprilie 1999 , a fost adoptata Declaratia ce cuprinde obiectivele NATO in Kosovo;
-
a urmat retragerea din Kosovo a fortelor militare, de politie si paramilitare;
-
mentinerea pacii trebuia facuta de o prezenta militara internationala;
-
impunerea Belgradului intoarcerea refugiatilor;
-
acordul politic final pentru Kosovo trebuia facut pe baza acrodurilor de la Rambouillet.
Sprijinul acordat tarilor invecinate NATO a acordat asistenta imediata tarilor din regiune afectate de criza refugiatilor. Au fost fixate noi cartiere pentru coordonarea ajutorului NATO in Albania, FYROM (Macedonia – fosta republica Iugoslava a Macedoniei), garantandu-le mentinerea securitatii si raspuns la orice provocare din partea Iugoslaviei. Conflictul din Kosovo. Incepand cu luna martie a anului 1998 si martie 1999 – 2000 de personae au fost ucise in Kosovo, 250 000 albanezi si-au parasit casele, trupele ONU au descoperit 40 de personae ucise in satul Racack. Ca raspuns la aceste evenimente NATO a construit tabere pentru refugiati in Albania , extinzandu le pe cele din Macedonia, a acordat sprijin medical, si a asigurat transportul de ajutoare si provizii. Pana la sfarsitul conflictului 90% din populatia provinciei fusese expulzata.
45
Conflictul din Macedonia a atras din partea Guvernului SUA si comunitatii internationale condamnarea extremismului si violentei . Violenta fiind contraproductiva , creeaza somaj , afecteaza economia, subminand sprijinul international pentru toti etnicii albanezi. NATO a recunoscut faptul ca cetatenii albanezi au ingrijorari legitime insa, acestea trebuie discutate prin proces democratic implicand liderii legitimi alesi. Guvernul democratic din Macedonia a fost sprijinit de NATO in eforturile de a invinge extremistii violenti. Fortele NATO nu au sprijinit extremistii albanezi, a inmultit punctele de control la frontiera astfel incat , Kosovo sa nu fie transformata in baza pentru atacarea tarilor vecine. Cursul 4 Institutii noi in Balcani si prevenirea conflictelor 1. Pactul de Stabilitate Adoptat la 10 iunie 1999 la Kholn, din initiativa UE(pentru Europa de Sud-Est) , are ca scop sustinerea tarilor din sud-estul Europei pentru mentinere a pacii , pentru democratizare, respectarea drepturilor omului, prosperitate economica, si pentru obtinerea stabilitatii in regiune. Principiul de baza a fost cooperarea in realizarea unor obiective de infrastructura ca alternative la conflictele inter-tari si reprezinta alternative politica de interventie rapida in situatii de criza cu o strategie coerenta pe termen lung, bazandu-se pe pe principiile managemnetului crizelor si presupune crearea unui mediu stabil si sigur, unui sistem democratic si bunastare economica si sociala. Fondurile pentru programele Pactului sunt furnizate de 40 de tari partenere si organizatii: statele membre UE, Comisia Europeana, cele 10 tari din regiune si vecinele lor, membrii G8, OSCE,Consiliul Europei,NATO , OECD, UEO, insitutii financiare internationale FMI,BERD, Banca Europeana pentru Investitii, initiative regionale precum Intiativa CentralEuropeana, Procesul de Cooperare pentru Europa de Sud Est- SEECP. Pactul nu este o organizatie internationala, nu are resurse financiare independente. Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-est reprezintă o declaratie politica de angajament al comunitatii internationale pentru sustinerea tarilor din sud-estul Europei in eforturile lor de a asigura pacea, securitatea, prosperitatea, democratia si respectul
46
drepturilor în regiune. Activitatea Pactului de Stabilitate este structurata de trei Mese de Lucru: • • •
Masa I „Democratizare şi Drepturile omului” Masa II „Reconstructie economica, dezvoltare si cooperare” Masa III „Probleme de securitate” Fiecare Masa intruneste statele beneficiare si organismele internationale vizate si are ca scop asistarea tarilor din Europa de Sud-est in identificarea oportunitatilor de cooperare si de ameliorare a coordonarii initiativelor deja demarate. Cel mai important instrument politic al Pactului de Stabilitate este Masa Regionala care reprezinta reuniunea statelor beneficiare si donatoare ale Pactului, precum si a organizatiilor internationale implicate in activitatile acestui aranjament institutional. Gestionarea procesului de cooperare regionala sub egida Pactului de Stabilitate este asigurată de Coordonatorul Special al Pactului de Stabilitate, functie exercitata in prezent de catre domnul Erhard BUSEK. Activitatile avand drept obiectiv acordarea asistentei economice statelor din Europa de Sud-est sint coordonate de Comisia Europeana si Banca Mondiala. Pactul de Stabilitate este complementar Proceselor de Stabilizare si Asociere si a celui de Asociere si actioneaza in calitate de mecanism de conexiune functionala intre Balcanii Occidentali si Europa de Sud-est. Republica Moldova este beneficiara a Pactului de Stabilitate din 28 inie 2001. 2. Procesul de Cooperare Sud-Est Europeana SEECP In data de 12 februarie 2000 , a fost semnata la Bucuresti “Charta relatiilor de buna vecinatate, securitate si cooperare in Europa de Sud-Est” – document semnat de sapte tari beneficiare. Tinta SEECP este sprijinirea tarilor pentru integrarea europeana si euro-atlantica, combaterea terorismului, crimei organizate,coruptiei, traficului de droguri, personae, arme – considerate amenintari la adresa securitatii, democratiei si dezvoltarii economice; se bazeaza pe principiile cartei ONUsi 47
promoveaza cooperarea economica regionala. Statele fondatoare ale procesului de pace in Europa de Sud-Est sunt : Romania, Abania, Bulgaria, Grecia, Sloveni, Macedonia ,Turcia. SEECP sprijina procesul de extindere al NATO cu toate tarile candidate din Europa de Sud-Est pentru intarirea securitatii si stabilitatii regionale si euroatlantice ; recunoaste rolul NATO in procesul de constructie a securitatii in regiune. Planul de actiune pentru cooperarea economica regionala. Planul priveste acele domenii care presupun cooperare regionala in domeniul economic, concentrate pe programe concrete, proiecte si activitati. Acestea trebuie coordonate cu programele UE si ale institutiilor financiare internationale, axanduse pe indentificarea de prioritati concrete. 1. Dezvoltarea economica si sociala si progresul reformelor in sudestul European. Domeniile prioritare sunt: a.dezvoltarea sectorului privat ( imbunatatirea competitivitaii, liberalizarea comertului, intarirea sectorului financiar); b.dezvoltarea institutionala si cresterea capacitatii de constructie (armonizarea sistemelor judiciar si legislative, cresterea eficientei administratiei publice); c.transparenta si buna guvernare d.politici de protejare a mediului inconjurator e. dezvoltarea si coeziunea sociala( parte integranta a dezvoltarii si cresterii economice) 2. Dezvoltarea comertului 3. Promovarea investitiilor straine directe 4. Dezvoltarea infrastructurii : transporturi,telecomunicatii,energie. 5. Combaterea crimei organizate si coruptiei 6. Mediul 7. Cooperarea transfrontaliera
48
Popovici Oana Raluca,grupaVI., an II, RISE
49
