CAVALERUL AVAR

CAVALERUL AVAR

SCENA I In turn Albert şi Ioan ALBERT

Să coste ce-o costa, la tournoi Eu merg, arată -mi coiful, Ioane. Ioan îi dă coiful. E spart, stricat. Deloc nu- i cu putinţă să -l pun pe cap. De-un altul am nevoie. Ce lovitură! Blestemat  Delorge! IOAN L-aţi răsplătit din plin şi dumneavoastră; Cum l -aţi zvârlit din scări, ca mort zăcu e l zile-ntregi — şi abia de şi -a venit î n fire. a le cavalerilor feudali. (N. (Se rosteşte turnua şi înseamnă lupte pe cai în chip de joc ale trad.) Se rosteşte Delorj. (N. trad .) ALBERT Totuşi pagubă n -avîi; Pieptarul ii din za veneţiană, Dar pieptul lui nu -l costă o para; i -am luat coiful pe loc! L- aş fi luat, de nu Nu trebuie să -şi cumpere un altul. De ce nu i-am mi era ruşine De doamne şi de duce. Eh tu, conte! Mai bine capul să m i-l fi străpuns. Şi haine-mi trebuie. Ultima oară Şedeau toţi cavalerii în atlas. Şi -n catifea; eu singur stăm în zale La masa ducelui. d ucelui. Am îngăimat Că -ntâmplător la  tournoi venit-am. Acuma ce-o să spun? O, sărăcia! Cum ne -njoseşte inimile ea! Când m -a izbit cu suliţa -i Delorge, zdrobindu-mi coiful, şi -a trecut călare, i ar eu, cu capul gol, strângând în pinteni c u ciudă pe Emir, m -am repezit ca viforul trântindu -l cât e colo pe conte ca pe-un paj; iar de pe locuri se ridicară doamnele; Clotilda a coperindu-şi faţa a ţipat; Şi mi -au slăvit heralzii lovitura: Atuncea  nimenea nu s- a gândit l a cauza vitejiei, forţei mele! Turbasem pentru că-mi stricase coiful; Ce mă făcea erou? — Zgârcenia! Da! da! de ea te molipseşti uşor aici sub un acoperiş cu tata. Emir ce face, bietul? IOAN Şchioapătă. Nu -i cu putinţă să -l încălecaţi. ALBERT N-ai ce să -i faci: pe roib atunci îl cumpăr. cu mpăr. Nu -i tare scump. IOAN N-o fi, dar n-avem bani. ALBERT

Ce zice ticălosul Solomon? IOAN

A spus că nu mai poate împrumuturi De -acuma să vă dea fără zălog. ALBERT

Zălog! De unde să -l iau, diavole! IOAN I-am spus. ALBERT

Şi el? IOAN

Din umeri dă, se scrcmo. ALBERT

Tu trebuia să-i spui că tatăl meu Este bogat, la fel ca un evreu, Că pan - la urmă tot îl moştenesc. IOAN ALBERT Si el? I-am spus. IOAN

Se screme, dă din umeri. ALBERT

Ah ce năcaz! IOAN

Ar vrea să vină-aicea ALBERT

Bun. Doamne mulţumescu -ti! Că de-aici Nu-mi scapă el nevămuit. Bate cineva în uşă . Ei, cine-i? Intră evreul EVREUL Eu, sluga dumneavoastră. ALBERT Ah, amice! Evreu hain, cinsti te Solomoane, Poftim, poftim aici: pe cât aud, Nu vrei... EVREUL Vai, cavaler milos, Vă jur: cu bucurie... dar nu pot. De unde bani? M -am ruinat deplin Tot ajutând pe cavaleri cu sârg. Şi nu -mi plăteşte nimeni. Aş fi vrut, de s-ar putea, o parte... ALBERT

Ah, tâlharul! D-apoi să am eu bani, aş sta cu tine La sfat? Ajunge, încetează, hai Nu fi catâr, iubite Solomon; Dă talerii. O sută varsă -aicea Pân- nu pun să te caute. EVREUL

Vai! O sută. Când am avut o sută, eu, de taleri! ALBERT

Ascultă; pe amicii tăi să  nu-i Ajuţi, nu ţi-e ruşine? EVREUL  Jur... ALBERT Ajunge.

Zălog îmi ceri? I -auzi ce mai prostie! Ce oare pot să -ţi dau? Piele de porc? Dacă aveam ceva de zălogit, apoi Demult era vândut. Şi ţie, câne, Cuvântul meu de cavaler ţi-e fleac? EVREUL

Cuvântul dumneavoastră mult înseamnă . Cât sunteţi viu, da, foarte mult înseamnă. El lăzile bogaţilor flamanzi .Vi le descuie ca un talisman. Dar dacă mie, biet evreu, mi l daţi Şi între timp muriţi (doamne fereşte),  atunci acest cuvânt în mâna mea va fi  întocmai cum ar fi o cheie de la o ladă aruncată -n mare.

ALBERT

Mă supravieţuieşte cumva tata? EVREUL

De! niciodată nu se poate şti. Nu noi ne socotim zilele noastre. Ieri ju nele-nflorea, azi iată-l mort si patru bătrânei îl duc la groapă. Baronu -i sănătos. Dă D umnezeu Şi mai trăieşte ani, colea, treizeci. ALBERT

Minciună! Peste treizeci de ani eu am De -acum cincizeci de ani bătuţi, iar banii la ce mi-ar folosi atuncea? EVREUL Banii? Hei, banii, banii -n orice vârstă -s buni; Dar tânărul slugi aprige îi face si fără milă -i mână de ici colo. Bătrânul vede -n ei amici statornici s i ca lumina ochilor îi ţine. ALBERT A! Tatăl meu nu slugi şi nici prieteni Nu vede -ntrînşii, ci stăpâni; iar el li-i slugă; slugă? — rob algerian, Un câne - n lanţ! Trăieşte -ntr-o cămară neîncălzită, bea numai apă, Iar hrana lui sunt cojile  uscate; Nu doarme toată noaptea, Aleargă, umblă ne ncetat şi latră — Iar aurul în lăzi se odihneşte. Tăcere! Cândva, aurul, pe mine mă va sluji, şi n-o să s-odihnească! EVREUL Când pe baron l -or duce la mormânt, Mai mult monezi vor curge decât lacrimi. Să dee Dumnezeu cât mai curând Averea să vă cadă -n mână. ALBERT Amen EVREUL Ar li posibil... ALBERT Ce? EVREUL E un mijloc... ALBERT Care mijloc? EVREUL Aşa-Eu am cunoscut, un bătrânel e vreu, biet farmacist...

Eu mă gândesc ALBERT

Un cămătar aşa ca tine, ori e mai cinstit? EVREUL Nu, cavalere; Tovie se- ocupă cu alt negoţ — el face picături... Şi zău, minuni fac... ALBERT Mie la ce-mi trebui-? EVREUL Le torni într -un pahar... vre-o trei ajung, n- au gust şi n-au culoare; însă omul, fără vr un junghiu în pântec, fără greaţă, Fără să aibă vreo durere, moare. ALBERT

Otravă vinde bătrânelul tău.

EVREUL Da — şi otravă. Da. ALBERT Iar tu-mi oferi In loc de bani vr-o sută de fiole,

Un taler pe fiolă. Asta este? EVREUL

Dece râdeţi de mine, cavalere? Nu; eu aş vrea... ori dumneavoastră... cred. Baronul, poate, vremea e să moară. ALBERT

Să otrăvesc pe tata! Asta vrei? Hei, Ioane, ţine -l! Tu ai îndrăznit... Dar ştii tu oare, — suflet de evreu t u, câne, şarpe — că eu chiar acum te spânzur, sus pe porţi! EVREUL

Iertare! Mă iartă: am glumit. ALBERT Hai, Ioane — funia! EVREUL Eu am glumit. Şi v -am adus şi banii. ALBERT

Afară, câne! Evreul iese

Uite până unde zgârcenia lui tata m -a adus! Evreul a-ndrăznit ca să -mi propună!... Dă-mi un pahar de vin, căci tremur tot. Dar, Ioane, totuşi bani ne trebuiesc. Fugi după blestematul de  evreu si ia-i paralele. Dă călimara. Ii dau chitanţă. Dar să nu -l aduci Aici pe Iuda ăsta... Sau, opreşte, Căci banii lui vor mirosi a iad, Ca şi  argintii lui Iscariot, strămoşul său... Dă -mi vin, ţi-am spus. IOAN N-avem — O picătură nu-i. ALBERT Dar vinul care Din Spania mi l-a trimis Raymond? IOAN Aseară-am dat butelia din urmă f ierarului bolnav. ALBERT Mi-aduc aminte... Atunci, dă-mi apă. Blestemată viaţă! Nu, hotărî t — mă duc să-mi caut dreptate la duce: el să-nduplece pe tata ca să mă ţie cum se ţine -un fiu, nu ca pe- un şoarec

zămislit în beci. SCENA II O pivniţă BARONUL

Precum un tânăr fante îşi aşteaptă Ibovnica vicleană la -ntâlnire Ori toanta înşelată, astfel  eu O zi întreagă adăstai clipita Când voi veni, aici, în beciul tainic,

La lăzile-mi. O, fericită zi! Azi pot în lada şasea (nu chiar plină) S-arunc un pumn de aur adunat. Nu-i mult, se pare, dar câte puţin

Comoara creşte. Am citit cândva, Că -n vremi demult un împărat ceru Oştenilor s-aducă fiecare O mână de pământ într -o grămadă Şi dâmbul s-a -nălţat — iar împăratul Putea privi din vârf cu bucurie Şi văile cu corturile albe Şi marea străbătută de corăbii. Aşa şi eu, mi -aduc aici tributul In pimniţă cu câte-un pumn de aur, Iar dâmbul meu crescu — şi de pe culmea -i Eu pot privi la tot ce-mi e supus. Şi ce nu mi-e supus? De-aicea pot

Ca demonul să poruncesc în lume; Să vreau numai — palatele răsar; In mândrele-mi grădini aleargă nimfe Grămadă; muzele -mi aduc tribut, Iar geniul liber, se supune mie;

Virtutea, truda ce nu ştie somnul Umile stau şi -adastă darul meu. De am să şuier, vine -ascultătoare, Timidă şi mânjită -n sânge crima, Să-mi lingă mâna, să -mi privească -n ochi, Citind din ei un semn al vrerii mele.

 îmi sunt supuse mie toate cele, Eu, însă, la nimic nu sunt supus; Sunt mai presus de orişice dorinţe, Sunt liniştit; căci îmi cunosc puterea:  îmi e destul să ştiu că pot... (Se uită la aur) Puţin e, se pare; totuşi câtor griji umane, înşelăciune, lacrimi, rugăminţi, b lesteme, nu li-i el reprezentantul! Aici e un dublon... acesta-!. Azi, o văduvă mi-l dete, dar întâi a stat la mine sub fereastră, ea cu trei copii, o jumăta - de zi bocindu-se î n genunchi. Ploua mereu, dar ea nu s- a mişcat; aş fi putut s-o pun pe goană, însă nu ştiu ce m i soptea că a venit cu datoria bărbatului, să mi -o plătească —  nu vrea să fie mâine î n temniţă-aruncată. Iar ăsta! ăsta -l am de la Tibault — De unde-l are oare ticălosul? L-o fi furat desigur; ori, ce ştii? La drumul mare, noaptea, colo- n crâng. Da! Dacă lacrimi, sânge şi sudoare, Vărsate peste tot ce zace -aicea, Din miezul târnei ar ţâşni de -odată,

Potopul ar veni din nou — iar eu In beciul meu m-aş înneca. Dar, hai!

(Vrea să descuie o ladă) De câte ori vreau lada s -o descui mă iau, aşa, călduri, şi tremur tot. Nu teama (nu! dece m-aş teme eu? Am spada mea la coapsă, şi răspunde oţelul cel cinstit de aur), dar mă strânge-n piept o stranie simţire... Spun medicii că sunt pe lume oameni ce află-n a ucide o plăcere. Când che ia o -ntroduc în broască, simt la fel cum cred că simt şi dânşii cuţitu-n jertfă împlântând: îmi place si totodată spaimă  simt. (Descuie lada)

Ah! iată Aicea toată fericirea mea! (Varsă pumnul de bani.) Intraţi, destul aţi colindat prin lume, Slujind nevoi şi patimi omeneşti. Dormiţi al păcii somn şi al puterii, Aşa cum sus în ceruri zeii dorm. Azi un ospăţ vroiesc să -mi fac eu însumi: In faţa fiecărei lăzi aprind O lumânare; le descui pe toate Şi sta-voi printre ele să privesc Grămezile de aur sclipitoare. (Aprinde lumânări şi descuie lăzile una după alta) Sunt domn! —ce minunată strălucire!) Supus îmi e şi -i tare statul meu; In el e fericirea-mi, cinstea-mi, slava-mi! Domnesc — dar cine oare după mine Va moşteni puterea -mi? Fiul meu! Smintitul fiu al meu risipitor,

Prietenul chefliilor zănatici! Cum voi muri, el, el! pătrunde -aicea Sub aste liniştite, mute bolţi Cu droaia de linguşitori hulpavi Şi cheile furând dela cadavru -mi, O să descuie lăzile râzând, Şi toate-aceste splendide comori S-or scurge -n buzunare de atlas.

El o să spargă sacrele potire, Vărsa-va -n tină miru- mpărătesc, Va risipi. — Dar oare cu ce drept? Au mi-a venit averea pe degeaba, Glumind, ca jucătorului ce -aruncă

Din zaruri, şi grămezi de bani adună? Hei, cine ştie câte renunţări,  înfrânte patimi, gânduri, gânduri grele, Griji zi de zi, nopţi lungi şi fără somn Averea m-a costat? Ori poate fiul Va zice că-mi crescu pe suflet muşchiu,

Că nu am cunoscut dorinţe, că Nici conştiinţa nu m-a ros, cu ghiara-i In inimă-mi scobind precum o fiară, Nici conştiinţa, oaspe nepoftit, Vecin cu care stai de vorbă -n silă, Un crunt zaraf, o vrăjitoare hâdă, Ce -ntunecă şi luna, turburând Mormintele, să iasă -afară morţii? Nu, singur să te chinui pentru -a vere, Apoi, să mai vedem de eşti în stare Să risipeşti ce-ai dobândit cu sânge. O, de-aş putea de orice ochi nevrednici S-ascund comoara! De-aş putea din groapă Să vin şi, ca o umbră stând de strajă, Să şed pe lăzi şi să păzesc de cei vii Comoara mea cum o păzesc acuma! SCENA III La curte. Albert. Ducele. ALBERT

Stăpâne, credeţi, am răbdat destul Ruşinea sărăciei. Sunt la capăt, s i-aceasta mă  împinge să mă plâng. DUCELE Te cred, te cred eu: nobil cavaler, un om ca dumneata, nu - nvinuieşte pe tatăl său decât când e la capăt. Perverşi de -aceştia sunt puţini...  Fii liniştit; pe tatăl dumitale îl voi chema să-l mustru-n patru ochi. Îl şi aştept. Demult nu ne -am văzut. A  fost prieten cu bunicul. Când eram copil, ţiu minte, mă  punea pe calul său şi aşeza deasupra-mi greu coiful său cât clopotul. (Se uită pe fereast ra.) Nu-i oare el? ALBERT DUCELE

Ba da, stăpâne. Treci î n camera de-alături. Că te chem. Albert iese; intră baronul Baroane, cât mă bucur că te văd, vioi şi sănătos . BARONUL Sunt fericit Stăpâne, c-am avut puteri destule s ă vin, ascultător poruncii voastr e. DUCELE De când nu ne -am văzut! E mult, baroane. Vă amintiţi de mine? BARONUL

Eu, stăpâne? Vă văd ca şi acum. Eraţi copil zburdalnic. Răposatul duce -adesea: Ce zici, ai, Filipe? mi spunea, (El îmi zicea pe nume totdeauna) De -acuma-n douăzeci de ani, noi  doi, Vom fi faţă de tinerelul ăsta (De dumneavoastră-adecă...) nişte proşti...

DUCELE

Acuma cunoştinţa noastră veche Vom re -noi-o. Curtea mi-aţi uitat -o. BARONUL Eu sunt de- acum, stăpâne, prea bătrân: la curte ce să fac? De, dumneavoastră sunteţi mai tânăr, jocul vă e drag, petrecerile. Eu nu -s potrivit la d-alde astea. Dar de-o fi război, sunt gata iar pe cal să urc, gemând; Voi mai găsi puteri să zmulg din teacă, c u mâna tremurândă, vechiul paloş s i pentru dumneavoastră să pornesc... DUCELE Baroane, zelul bine ţi-l cunoaştem;  Prieten bun bunicului i-aţi fost; Iar tatăl meu vă respecta; eu însumi v -am socotit mereu un cavaler viteaz şi vrednic — dar să ne -

aşezăm. Copii aveţi, baroane?

BARONUL Am un fiu. DUCELE De ce nu-l văd la curtea mea deloc? Pe dumneavoastră curtea nu v -amuză, Dar lui la anii şi cu rangul său I-ar fi plăcut aici în preajma noastră. BARONUL Nu-i place lui viaţa zgomotoasă; E -o fire pădureaţă, -ntunecoasă — Ca tânărul elan el rătăceşte prin sâhle încontinuu. DUCELE Nu e bine S-ajungă un sălbatic. Noi aici îl învăţăm la tournoi, la baluri. Trimiteţi-l la mine; potrivit cu rangu-i, întreţinere fixaţi-i. — V-aţi încruntat, pesemne -aţi ostenit d e drum. BARONUL Ba nu sunt ostenit, stăpâne; Dar, cum să zic, m -aţi turburat. Mă văd silit să spun în faţa dumneavoastră  un lucru despre fiul meu — un lucru ce-aş fi dorit ca să rămâie -o taină. Stăpâne, din nefericire, el  de mila şi de grija dumneavoastră n u este vrednic. El  îşi duce viaţa în vicii şi -n blestemăţii... DUCELE Aceasta-i din cauză că e singur. Da, baroane. Ii strică tinereţii lenevia si traiul singuratic. Să-l trimiţi la noi, şi are el să se dezveţe de relele năravuri căpătate departe de viaţa de  la curte. BARONUL Iertaţi-mă, stăpâne, dar nu pot  să fiu de-acord cu ceea ce-mi propuneţi. DUCELE De ce? BARONUL Lăsaţi pe -un biet moşneag să plece... DUCELE Vă cer: să -mi spuneţi pentru ce anume Refuzul ăsta? BARONUL

Sunt supărat. DUCELE

Şi care e pricina Eu pe fiul meu

BARONUL O grea nelegiuire. DUCELE

Care, spuneţi! BARONUL Lăsaţi-mă, vă rog.. . DUCELE Nu, asta-i straniu, ori poate vi- i ruşine pentru el? BARONUL Intr-adevăr... ruşine... DUCELE Ce- a făcut? BARONUL

A vrut... a vrut să mă ucidă. DUCELE Cum?!

Să vă ucidă! II trimit atunci Ca pe -un tâlhar de rând la judecată. BARONUL N-am să m -apuc s-aduc eu mărturii, Deşi ştiu bine că -mi doreşte moartea, Deşi ştiu bine că nelegiuitul a vrut... DUCELE Ce? BARONUL

Să mă prade. Albert se repede în cameră. ALBERT

Minţi Baroane. DUCELE

(către Albert) Cum ai îndrăznit?... BARONUL A! tu!

Aici! Şi îndrăzneşti să -mi spui în faţă Că mint! De faţă cu stăpânul nostru!.. Tu, mie... mie... ori nu sunt eu oare un cavaler? ALBERT

Ba eşti un mincinos. BARONUL

Şi nu trăzneşte dumnezeu în tine! Ridic -o, deci, şi sabia decidă! (Aruncă mănuşa, iar fiul o ridică grăbit. ALBERT

Iţi mulţumesc. Acesta -i primul dar ce-l dete tata fiului. DUCELE

Ce văd? Ce se petrece-aici sub ochii mei? Un fi u care primeşte provocarea bătrânului său tată! In ce zile mi-am pus după grumaz colan de duce! Tăceţi: tu, moş smintit! Tu tigru tânăr! Destul. (Către Albert) Aruncă jos aceasta: Cum s -a înfipt cu unghiile -n ea! Hai, dă-mi aici mănuşa (i -o ia.)

ALBERT (aparte) DUCELE

Ce păcat. Ieşiţi: în ochii mei să nu -ndrăzniţi să v -arătaţi atâta timp cât eu n -am să vă chem. Albert iese.

Bătrân nefericit, ruşine nu ţi-a fost... BARONUL

Iertaţi, stăpâne... Nu pot să stau... genunchii mi se -ndoaie. Mă -năbuş!... aer!... Unde -s cheile? Ah, cheile! DUCELE E mort. Of, doamne! Ce crâncen veac, ce -ngrozitoare inimi!