CUPRINS :
INTRODUCER INTRODUCERE................ E................................... ........................................ ........................................ ..................................3 ...............3 CAPITOL 1. ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIARE PE BAZA BILANŢULUI.... BILANŢULUI....................... ........................................ ....................................... ....................................... .................................5 ............5 1.1. Bilanţului Bilanţului financiar........ financiar............................. ........................................ ....................................... ....................................... ................................5 .............5 1.2. Indicatorii echilibrului financiar..............................................................................8 CAPITOL 2 . BUGETUL DE TREZORERIE..........................................12 2.1. Definirea bugetului de trezorerie.............................................................................12 2.2. Etapele de elaborare a bugetului de trezorerie.......................................................14 STUDIU STUDIU DE CAZ.......................... CAZ............................................. ..................................... ....................................... ..........................17 .....17 CONCLUZII.... CONCLUZII....................... ........................................ ........................................ ....................................... ..................................20 ..............20 BIBLIOGRA BIBLIOGRAFIE......... FIE.............................. ........................................ ....................................... ....................................... ......................22 ...22
INTRODUCERE De-a lungul timpului, performanţa financiară a unei firme s-a măsurat prin mărimea organizaţiei, sau prin rentabilitatea şi profitul obţinut. Astăzi, în contextul fenomenelor de instabilitate economică performanţa financiară a entităţilor nu poate fi măsurată numai pe baza rezultatu rezultatului lui contabil contabil.. Orice entitate economică, pentru a supravieţui trebuie să-şi echilibreze încasările cu plăţile. Dar entităţile economice profitabile dispun şi de lichidităţi? De cele mai multe ori nu. În
spatele profitabilităţii acestea ascund grave probleme de trezorerie. Decalajul de timp dintre momentul recunoaşterii veniturilor în contabilitate şi cel al încasării acestora, respectiv, momentul recunoaşterii cheltuielilor în contabilitate şi cel al plăţii, capacitatea acesteia de a asigura o viteză corespunzătoare a lichidităţilor, poate decide deznodământul financiar al organizaţiei. De aceea în practică se consideră că rezultatul de trezorerie (trezoreria) reprezintă informaţia vitală pentru funcţionarea unei entităţi, deoarece prin intermediul său işi finanţează activitatea şi îşi asigură durabilitatea. Trezoreria este, deseori, sinonimă cu "banii din casă". Noţiunea de trezoreria în viziunea contabilităţii, a gestiunii financiare şi a analizei economico-financiare, este mult mai cuprinzătoare. Instituţiile de normalizare contabilă au încercat să definească trezoreria prin normele emise, astfel: . Norma contabilă americană FAS 95, precizează că trezoreria cuprinde lichidităţile şi cvasilichidităţile. Cvasilichidităţile sunt investiţii financiare pe termen scurt, foarte lichide, imediat realizabile şi care au o scadenţă de maximum 90 zile. . Norma contabilă britanică FRS 1, de inspiraţie americană, trezoreria include disponibilităţile din casă şi din conturile bancare curente şi împrumuturile cu scadenţă mai mică de 3 luni. Plasamentele pe termen scurt se includ în trezorerie, dacă sunt uşor convertibile în disponibilităţi la nivelul unor valori cunoscute, au scadenţe suficient de apropiate pentru a evita orice risc de variaţie a valorii, şi sunt considerate de către entităţi economice echivalente de lichidităţi. . Prin prisma IAS 7 Situaţia fluxurilor de numerar, trezoreria, cuprinde numerarul şi echivalentele de numerar. Numerarul cuprinde disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere. Echivalentele de numerar sunt investiţii financiare pe termen scurt şi extrem de lichide care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi al căror risc de schimbare a valorii este insignifiant. . Reglementările contabile româneşti nu a oferă o definiţie expilicită a trezoreriei. Pentru contabilitate, trezoreria reprezintă activitatea în cadrul căreia se cuprind tranzacţiile şi evenimentele prin care se gestionează instrumentele financiare pe termen scurt, valorile de încasat, disponibilităţile băneşti aflate în casieria societăţilor comerciale, creditele bancare pe termen scurt, disponibilităţile băneşti separate sub formă de acreditive la societăţile bancare şi alte valori de trezorerie. Desfăşurarea eficientă a activităţii este dată de realizarea unui echilibru între fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment iar menţinerea acestui echilibru pe parcursul mai multor exerciţii financiare succesive reflectă succesul organizaţiei în viaţa economică şi consolidarea poziţiei sale pe piaţă. Nesincronizarea încasărilor cu plăţile are ca rezultat înregistrarea unei trezorerii negative sau pozitive. . Trezoreria pozitivă semnifică un excedent monetar ce urmează a fi investit pe piaţa de capital. . Trezoreria negativă este expresia unui dezechilibru financiar şi semnifică un deficit monetar acoperit prin contractarea de credite, adesea, la costuri ridicate. "Trezoreria zero" reprezintă cea mai utilizată politică de gestiune a trezoreriei şi constă în
menţinerea cât mai aproape de zero a soldurilor de disponibilităţi deoarece, atât trezoreria negativă cât şi cea pozitivă sunt generatoare de costuri de finanţare, respectiv de fructificare. O gestiune eficientă a trezoreriei întotdeauna este aceea prin care organizaţia are asigurată capacitatea de plată. "Expus incertitudinii şi riscului viitorului, Homo oeconomicus nu poate să se împiedice să prevadă, să anticipeze [.]. Planurile şi bugetele nu caracterizează posibilul cel mai probabil, ci, mai degrabă, un posibil cel mai dorit"1. O previzionare a încasărilor şi plăţilor de mijloace băneşti are rolul de a îmbunătăţi securitatea financiară şi rentabilitatea organizaţiei, reducând cheltuielile financiare. Previziunea reprezintă modalitatea prin care organizaţiile îşi asigură supravieţuirea. CAPITOL 1. ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIARE PE BAZA BILANŢULUI Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ şi de pasiv (mijloacele şi resursele) la închiderea exerciţiului şi în alte situaţii prevăzute de lege, grupate după natură, destinaţie şi lichiditate, respectiv, după natură, provenienţă şi exigibilitate. Elementele de pasiv vizează fondurile de care a beneficiat întreprinderea (capitalurile proprii ale asociaţilor, provizioanele, datoriile de exploatare, financiare), iar cele de activ, utilizările acestor fonduri, cu titlu durabil (active imobilizate) şi cu titlu provizoriu şi ciclic (active circulante). Activul şi pasivul reflectă aceeaşi realitate văzută sub forma mijloacelor de finanţare şi a utilizării acestora la acelaşi moment, ceea ce impune echilibrul permanent între activele şi pasivele bilanţului, indiferent de forma de prezentare a acestuia (tabelară sau în listă). Bilanţul are drept scop de a prezentarea fidelă a informaţiilor despre poziţia financiară a întreprinderii, respectiv, capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului, cu ajutorul resurselor economice controlate (activele), structurii de finanţare (datorii şi capitaluri proprii), precum şi cu ajutorul unor indicatori economico-financiari specifici (lichiditatea şi solvabilitatea). Bilanţul contabil elaborat în optica patrimonial-juridică utilizat până la adoptarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE şi cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară s-a dovedit insuficient adaptat analizei financiare orientate spre gestiune, ceea ce a impune utilizarea unui bilanţ care să a evidenţieze relaţia dintre resursele disponibile şi nevoile de finanţare ale întreprinderii, deoarece orice nevoie de finanţare trebuie acoperită din resurse financiare pentru ca entitatea să funcţioneze în bune condiţii. 1.1. Bilanţului financiar Bilanţului financiar, numit şi bilanţ lichiditate-exigibilitate, se bazează pe criteriul lichidităţii crescătoare a activului şi al exigibilităţii crescătoare a pasivului, ceea ce implică separarea elementelor de activ în funcţie de gradul de lichiditate şi a elementelor de pasiv în funcţie de scadenţă Astfel elementele patrimoniale din bilanţ au fost regrupate potrivit unor principii şi reguli care permit ordonarea posturilor de bilanţ după criteriul pe termen scurt şi pe termen lung. Bilanţul funcţional se construieşte prin realizarea distincţiei între elementele patrimoniale cele care rămân la dispoziţia întreprinderii pe termen lung (peste 1 an) şi cele care nu îi
aparţin decât pe termen scurt (sub 1 an). Amenajarea posturilor de activ conduce la existenţa a două ansambluri: . activul imobilizat care reprezintă elementele pe termen lung cu trei categorii de valori imobilizate (necorporale, corporale, financiare), la care se adaugă partea de activ circulant cu scadenţa mai mare de 1 an (creanţe - clienţi, cheltuieli efectuate în avans). . activul circulant include imobilizările cu scadenţă scurtă (imobilizările financiare ce ajung la scadenţă sub 1 an). Amenajarea posturilor de pasiv structurează pasivul bilanţului în . grupa capitalurilor permanente, formată din capitalurile proprii şi datoriile pe termen mediu şi lung (cu scadenţa peste 1 an) . grupa datoriilor pe termen scurt (cuscadenţa sub 1 an), indiferent de natura lor (datorii de exploatare, credite bancare curente, venituri realizate în avans cu scadenţă scurtă şi datoriile pe termen lung ajunse la scadenţă). Dacă o parte a datoriilor pe termen lung ajung la scadenţă mai repede de 1 an, ele vor fi trecute la datorii pe termen scurt. Veniturile realizate în avans cu scadenţa peste 1 an sunt incluse în datoriile pe termen mediu şi lung. Schematic, bilanţul financiar se prezintă astfel: Activ = Necesar Pasiv = Resurse Necesar permanent Activ imobilizat net > 1 an Capitaluri permanente (Cp) 1. Capitaluri proprii (C) 2. Datorii cu scadenţe > 1 an Necesar temporar 1. Activ circulant net < 1 an 2. Imobilizări financiare < 1 an 3. Disponibilităţi (Trezorerie activă) Resurse temporare 1. Datorii cu scadenţe < 1 an 2. Credite bancare (Trezorerie pasivă) Total Activ Total Pasiv Sau bilanţul financiar arată astfel: Mijloace Resurse Mijloace cu durata de exploatare mai mare de un an (M >1an ) Resurse cu scadenta mai mare de un an ( R >1an ) Mijloace cu durata de exploatare mai mica de 1 an (M <1an ) Resurse cu scadenţa mai mică de un an ( R <1an ) Mijloace de trezorerie (MT ) În practică, determinarea elementelor din activul bilanţului financiar, pornind de la bilanţul contabil, se realizează astfel: - mijloacele cu durata de exploatare mai mare de un an: pornim de la activul imobilizat al bilanţului contabil, care este modificat prin scăderea activelor fictive din cadrul activelor imobilizate (cheltuielile de constituire, cheltuielile de cercetare-dezvoltare) care nu au
valoare economică, a imobilizărilor financiare ce ajung la scadenţă până la sfârşitul anului, fiind transferate la mijloace cu durata de exploatare mai mică de un an, precum şi prin adăugarea activelor circulante, a căror scadenţă este peste un an; Activele fictive sunt acele active care nu au valoarea economică, de piaţă, care nu pot fi transformate în bani. Astfel, există: active fictive din cadrul activelor imobilizate (cheltuielile de constituire, cheltuielile de cercetare-dezvoltare) şi alte active fictive (cheltuieli în avans). - mijloacele cu durata de exploatare mai mică de un an: pornim de la activul circulant al bilanţului contabil, care este modificat prin scăderea activelor circulante a căror scadenţă este peste un an şi a disponibilităţilor din casă şi bancă şi prin adăugarea imobilizărilor financiare ce ajung la scadenţă până la sfârşitul anului; - mijloacele de trezorerie reprezintă disponibilităţile din casă, bancă şi alte valori. Determinarea elementelor din pasivul bilanţului financiar, pornind de la bilanţul contabil, se realizează astfel: - resursele cu scadenţa mai mare de un an: pornim de la capitalurile proprii, la care se adună provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli, datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an, conturile de regularizare cu scadenţa mai mare de un an (veniturile înregistrate în avans), şi se scad toate activele fictive (cheltuieli de constituire, cheltuieli de cercetaredezvoltare şi cheltuielile în avans); - resursele cu scadenţa mai mică de un an reprezintă tocmai datoriile ce trebuie plătite întro perioadă de până la un an din bilanţul contabil. Pe orizontală, schema bilanţului financiar are două părţi: partea de sus (nevoi şi capitaluri permanente) care reflectă structura financiară prin stabilitatea elementelor care îl compun, şi partea de jos (nevoi şi resurse temporare), care evidenţiază dimpotrivă conjunctura, ciclul de activitate. Pornind de la un anumit echilibru care trebuie să existe între durata unei operaţii de finanţat şi durata mijloacelor de finanţare corespunzătoare, bilanţul financiar pune în evidenţă două reguli principale ale finanţării: nevoile permanente vor fi acoperite din capitaluri permanente (regula echilibrului financiar pe termen lung) şi nevoile temporare vor fi finanţate din resurse temporare (regula echilibrului financiar pe termen scurt). 1.2. Indicatorii echilibrului financiar Indicatorii echilibrului financiar rezultat din interpretarea bilanţului financiar sunt : 1. Fondul de rulment financiar ( FRF ), numit şi fond de rulment permanent sau fond de rulment lichiditate, se poate determina prin două modalităţi: . FRF = (R>1an) − (M > 1 an ) . Deosebim trei situaţii: a) (R>1an) > (M > 1 an ), FRF > 0 Capitalurile permanente finanţează o parte din activele circulante, după finanţarea integrală a activelor imobilizate nete. această situaţie semnifică realizarea echilibrului financiar pe termen lung şi contribuţia fondului de rulment financiar la realizarea echilibrului financiar pe termen scurt b)(R>1an) < (M > 1 an ), FRF < 0 . Această situaţie semnifică absorbirea unei părţi din resursele temporare pentru finanţarea
unor nevoi permanente, contrar regulii de finanţare: nevoile permanente sunt finanţate din resurse permanente. Această situaţie generează un dezechilibru financiar. Dezechilibrul poate fi considerat o situaţie periculoasă, alarmantă în cazul întreprinderilor cu activitate industrială, fiind o situaţie permisă întreprinderilor cu activitate comercială, pentru care datoriile faţă de furnizorii de mărfuri pot fi asimilate resurselor permanente c) (R>1an) = (M > 1 an ), FRF = 0 . Armonizare totală a structurii resurselor cu necesităţile de alocare a acestora reprezintă o situaţie puţin probabilă în practică . FRF = [(M <1an) +MT]− (R <1 an) . Deosebim trei situaţii: a)[(M <1an) +MT] > (R< 1 an ) sau (R>1an) > (M > 1 an ), FRF > 0. Activele circulante pot fi transformate în lichidităţi într-un timp scurt, şi vor permite nu numai rambursarea integrală a datoriilor pe termen scurt, ci şi degajarea de lichidităţi excedentare. Această situaţie situaţie favorabilă a întreprinderii, sub aspectul solvabilităţii sale. b)[(M <1an) +MT] < (R< 1 an )sau (R>1an) < (M > 1 an ), FRF < 0 . Activele circulante transformabile în lichidităţi sunt insuficiente pentru rambursarea datoriilor pe termen scurt şi semnifică o stare de dezechilibru, o situaţie defavorabilă sub aspectul solvabilităţii a întreprinderii. În cazul întreprinderilor cu activitate comercială, la care cea mai mare parte a clienţilor efectuând plăţile la zi, apare posibilitatea de stingere a obligaţiilor faţă de furnizorii la termen, şi deci echilibrul financiar poate fi asigurat şi în condiţiile unui fond de rulment negativ. c).[(M <1an) +MT] =(R< 1 an )⇒ (R>1an) = (M > 1 an ), FRF = 0 . Activele circulante acoperă strict datoriile pe termen scurt, fără posibilitatea degajării unui excedent de lichiditate este o situaţie, foarte puţin probabilă în practică 2. Nevoia de fond de rulment ( NFR ) se determină astfel: NFR = (M <1 an)−[(R <1an)−CBTS], CBTS = credite bancare pe termen scurt a)NFR > 0 . Acest caz semnifică un surplus de nevoi temporare posibile de imobilizat. Această situaţie poate fi considerată normală, numai dacă este rezultatul unei politici de investiţii privind creşterea nevoii de finanţare a ciclului de exploatare.dar poate semnifica şi o situaţie defavorabilă : încetinirea încasărilor şi urgentarea plăţilor b)NFR < 0 . Această situaţie semnifică un excedent de resurse temporare în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante. Este specifică întreprinderilor cu activitate comercială, şi poate fi apreciată favorabil, dacă este rezultatul urgentării încasărilor şi s-au relaxarea plăţilor. Nevoia de fond de rulment negativă constituie o sursă temporară, care finanţează fondul de rulment şi trezoreria. Poate însemna o situaţie nefavorabilă dacă semnifică întreruperea temporară în aprovizionarea şi reînnoirea stocurilor, sau în activitatea de producţie la întreprinderile industriale. 3.Trezoreria netă (TN ) se determină astfel: TN = FRF − NFR sau TN = MT −CBTS . a)TN > 0 Trezoreria netă pozitivă semnifică echilibrul financiar al întreprinderii, iar excedentul de finanţare, se va regăsi sub forma disponibilităţilor băneşti în conturi bancare şi în casă. Această situaţie favorabilă înseamnă că întreprinderea dispune din abundenţă de lichidităţi,
care îi permit atât rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt, cât şi efectuarea diverselor plasamente eficiente şi în deplină siguranţă pe piaţa monetară şi/sau financiară. Se poate vorbi chiar de autonomie financiară pe termen scurt. b)TN < 0 . Trezoreria netă negativă semnifică un dezechilibru financiar,un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt. Această situaţie nefavorabilă evidenţiază dependenţa întreprinderii de resursele financiare externe, limitarea autonomiei financiare pe termen scurt . Echilibrul financiar are la bază relaţia fundamentală a trezoreriei: FRF = NFR +TN . Când sursele permanente sunt mai mari decât nevoile permanente de alocare a fondurilor băneşti, întreprinderea dispune de un fond de rulment, de un excedent de resurse permanente degajat de ciclul de finanţare a imobilizărilor ce poate fi utilizat pentru reînnoirea activelor circulante. Cu alte cuvinte fondul de rulment reprezintă o marjă de securitate financiară, care permite întreprinderii să facă faţă, fără dificultate, riscurilor diverse pe termen scurt. Trezoreria netă se poate stabili şi ca diferenţă între trezoreria de activ şi trezoreria de pasiv. Tn = Ta - Tp în care: Ta = trezoreria de activ, respectiv soldurile debitoare ale conturilor de disponibilităţi şi investiţii financiare; Tp = trezoreria de pasiv, respectiv soldurile creditoare ale conturilor de credite pe termen scurt (inclusiv soldul creditor al contului 512 "Conturi curente la bănci"). Potrivit legislaţiei în vigoare (O.M.F.P nr. 1752/2005), introducerea situaţiei fluxurilor de trezorerie este obligatorie pentru întreprinderile mari şi opţională pentru întreprinderile mici şi mijlocii, ca urmare a aplicării în ţara noastră a Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene şi a Standardelor de Contabilitate şi Raportare Financiară (IAS 7), oferind posibilitatea analizei dinamice a echilibrului financiar pe tipuri de activităţi. Obiectivul de bază al situaţiei fluxurilor de numerar este de a oferi utilizatorilor analizei financiare informaţii despre: . capacitatea întreprinderii de a genera numerar/echivalente de numerar ; . identificarea momentului apariţiei numerarului/echivalentelor de numerar ; . determinarea siguranţei generării numerarului/echivalentelor de numerar ; . necesităţile întreprinderii de a utiliza fluxurile de numerar. Evoluţia trezoreriei funcţie de necesarul de fond de rulment este dependentă de durata medie, relativă, de întoarcere a numerarului folosit anterior prin plasarea acestuia în procesul productiv astfel: Durata medie, relativă, de întoarcere a numerarului = = (durata medie , relativă, calculată asupra transformării pecuniare a alocărilor temporare) (durata medie, relativă, de amânare a datoriilor din exploatare). Fluxurile de încasări destinate trezoreriei cuprind : . vânzări cu plata imediată . contravaloarea amânată a vânzării cu plata amânată . venituri din vânzării activelor imobilizate . valoarea împrumutului pe termen scurt . încasarea de chirii ,rente, dobânzi, dividende.
Plaţile destinate trezoreriei cuprind : . cheltuieli cu achiziţia de active circulante cu plata la vedere sau amânată . cheltuieli cu salarile şi alte drepturi aferente . cheltuieli de exploatare( cheltuieli aferente procesului de producţie şicheltuieli cu mărfurile) . cheltuieli cu aprovizionarea sau desfacerea . impozite şi taxe datorate statului ca urmare a desfăşurării activităţii curente . achiziţionarea de imobilizări . plata ratei scadente dobânzilor aferente creditelor pe termen scurt . plata dividendelor
CAPITOL 2 . BUGETUL DE TREZORERIE Teoria şi practica de specialitate, au conceput mai multe instrumente de previziune a trezoreriei, dar cea mai uzuală o reprezintă bugetul de trezorerie. 2.1. Definirea bugetului de trezorerie Bugetul de trezorerie este instrumentul pe bază căruia, managerii pot lua deciziile corespunzătoare pentru a preveni eventualele dezechilibre ce pot afecta lichiditatea şi solvabilitatea organizaţiei şi în acelaşi timp, să prevadă mijloacele de finanţare, în condiţiile existenţei unei nevoi de finanţare. Bugetul de trezorerie are rolul de a asigura echilibrul dintre încasările şi plăţile unei organizaţii, încât capacitatea de plată să fie în permanenţă asigurată. Deoarece bugetul de trezorerie cuprinde informaţii din mai multe bugete şi reuneşte toate intrările de încasări şi plăţi dezechilibrul lui determină modificări în ansamblul bugetelor (vânzări, producţie, aprovizionare, investiţii, cheltuieli generale). Bugetul de trezorerie previzionează performanţa financiară a organizaţiei prin prisma capacităţii ei de a genera lichidităţi. Elaborarea bugetului de trezorerie trebuie să pornească de la stabilirea încasărilor previzionate şi a plăţilor previzionate. Informaţiile referitoare la încasările previzionate provin din bugetul vânzărilor, bugetul de trezorerie al perioadelor anterioare, contul de rezultate previzionat, evidenţele şi evoluţiile încasărilor. Pentru elaborarea corectă a unui buget de trezorerie este necesar previzionarea în detaliu a vânzărilor şi facturărilor, pe baza cărora se estimează sumele ce vor fi recuperate în funcţie de durata creditului comercial acordat clienţilor şi totodată de eventualele întârzieri la încasare sau neîncasare. Informaţiile privind plăţile previzionate provin din mai multe bugete: bugetul cumpărărilor, consumurilor de materii prime, bugetul cheltuielilor generale privind producţia, bugetul resurselor umane, bugetul cheltuielilor de comercializare, bugetul cheltuielilor generale şi administrative, bugetul cheltuielilor de capital precum şi din contul de rezultate previzionat, situaţia creditelor contractate. Soldul previzional de trezorerie se determină prin comparaţia încasări previzionate-plăţi previzionate. Soldul previzional de trezorerie poate fi deficitar sau excedentar: . sold previzional deficitar, obligă entitatea economică să recurgă la o serie de măsuri pentru ameliorarea echilibrului trezoreriei, cumar fi : diminuarea vânzărilor pe credit,
reducerea termenelor de decontare a facturilor, încasarea unor vânzări în avans, amânarea sau renunţarea la efectuarea unor cheltuieli din buget, scontarea efectelor comerciale neajunse la scadenţă, contractarea de noi credite de trezorerie. . sold previzional excedentar al trezoreriei este efectul unui fond de rulment mare, generat de neutilizarea imediată a datoriilor financiare contractate sau a unei nevoi de fond de rulment mai scăzute . Entitatea ar trebui să studieze posibilitatea diminuării soldului excedentar prin rambursări anticipate de împrumuturi sau reducerea împrumuturilor ce urmează a fi contractate, dar şi pentru plasamente pe termen scurt sub forma depozitelor bancare pe termen scurt, investiţii financiare pe termen scurt. Un buget de trezorerie este elaborat de regulă pe o perioadă de timp de 1 an dar, dacă împrejurările o impun, poate fi pe mai mulţi ani. Deoarece scopul elaborării bugetului de trezorerie este de a furniza previziuni privind soldurile lunare ale trezoreriei, este necesară detalierea lunară a evoluţiilor elementelor sale. Astfel pot fi adoptate deciziile financiare care sunt necesare pe termen scurt. Bugetul de trezorerie reprezintă o situaţie previzională întocmită, în fiecare lună, cu privire la încasările şi plăţile întreprinderii. Calitatea datelor financiar contabile de care dispune întreprinderea determină utilitatea bugetului de trezorerie. El se întocmeşte plecând de la bugetul de exploatare şi planul de investiţii şi finanţări. Bugetul de trezorerie prezintă în detaliu : . necesarul financiar pentru achiziţionarea de materii prime, materiale mărfuri ; . necesarul financiar pentru remunerarea (plata) forţei de muncă ; . necesarul financiar pentru achiziţionarea sau modernizarea echipamentelor de producţie ; . necesarul financiar destinat procesului de producţie în general şi a proceselor de aprovizionare şi desfacere în mod special. Bugetul de trezorerie urmăreşte asigurarea permanentă a capacităţii de plată a întreprinderii, prin sincronizarea încasărilor cu plăţile. Nerealizarea acestei sincronizari, în condiţii acceptabile, determină modificări în ansamblul bugetelor anuale, în ritmul investiţiilor sau în politica creditelor - clienţi . Diferenţele lunare cumulate dintre încasări şi plăţi conduc la evoluţia previzibilă a trezoreriei, care fundamentează deciziile de regularizare, astfel: . dacă diferenţele constatate sunt negative, în funcţie de amploarea şi durata lor se va decide, fie o sporire a fondului de rulment, fie apelarea la un credit pe termen scurt. . dacă diferenţele sunt pozitive, se creează posibilitatea de utilizare a acestor excedente pentru a nu rămâne neutilizate. Posibilităţi de utilizare sunt: plasamente pe termen scurt, extinderea termenului sau volumului creditului client, cu influenţe favorabile asupra cifrei de afaceri, plata mai rapidă a furnizorilor, ceea ce contribuie la creşterea credibilităţii şi bonităţii sau la reducerea fondului de rulment şi eliberarea unor sume în vederea utilizării lor, eventual pentru investiţii. 2.2. Etapele de elaborare a bugetului de trezorerie Bugetul de trezorerie se întocmeşte de marile întreprinderi anual sau semestrial, cu detalieri lunare. Aceste previziuni permit aproximări ale creditului pe termen scurt, precum şi aprecieri asupra posibilităţilor de plasament pe termen scurt, dar nu oferă soluţii pentru menţinerea echilibrului financiar de la o zi la alta. Orizontul de previziune al trezoreriei diferă, atât în funcţie de încasările şi plăţile întreprinderii, cât şi de interesele acesteia.
. dacă încasările şi plăţile sunt trimestriale, iar întreprinderea urmăreşte soldul anual al trezoreriei, periodicitatea bugetului poate fi de un an. . Dacă scadenţa încasărilor şi plăţilor sunt pe termen scurt, periodicitatea bugetului poate fi dat pe câteva luni. . Cel mai frecvent, orizontul de timp este de ordinul zilelor până la o lună întocmindu-se în acest caz, graficul zilnic al încasărilor şi plăţilor cu scadenţe la 5, 10, 15 zile. În elaborarea bugetului de trezorerie se parcurg două faze mai importante şi anume: . previziunea încasărilor plăţilor; . determinarea şi acoperire soldurilor de trezorerie rezultate din compararea încasărilor cu plăţile. Fluxurile de încasări şi plăţi pot fi grupate în patru mari categorii: 1. fluxurile de exploatare, generate de operaţiunile curente care includ: încasări din activitatea de exploatare şi plăţi pentru activitatea de exploatare. 2. fluxuri de trezorerie în afara exploatării 3. fluxuri pur financiare, legate de operaţiunile privind împrumuturile întreprinderii pe termen lung şi aportul acţionarilor sau asociaţilor la creşterea capitalului social; 4. fluxuri de investire sau dezinvestire ce cuprind încasările din vânzarea activelor imobilizate şi plăţile pentru achiziţionarea activelor fixe sau pentru cumpărarea titlurilor financiare. Aceste fluxuri modifică zilnic nivelul conturilor bancare ale întreprinderii, antrenând o serie de decizii ale trezorierului .întreprinderii. Acesta trebuie să fie permanent preocupat. de acoperirea soldurilor de trezorerie, prin credite pe termen scurt (în caz de deficit) şi plasarea excedentului (în caz de excedent). Bugetul de trezorerie se elaborează pe baza a trei documente de evidenţă şi previziune, respectiv, bilanţul exerciţiului încheiat care reprezintă bilanţul de deschidere al perioadei de previziune, contul de rezultate previzional şi bilanţul previzional. Contul de rezultate previzional oferă o previziune a încasărilor fundamentată pe cifra de afaceri şi o previziunea plăţilor se face pornind de la previziune a cheltuielilor anuale: . Previziunea încasărilor se repartizează pe luni, ţinând cont de modificările potenţiale în structura vânzărilor şi în gradul de solvabilitate al clienţilor întreprinderii care vor influenţa decalajul între termenele livrărilor şi cele ale încasărilor. In funcţie de ramura economică, între momentul vânzărilor şi cel al încasărilor corespunzătoare, există un decalaj de la 30 până la 90 zile, decalaj ce determină o eşalonare în timp a încasării veniturilor lunare prezentate în bugetul de trezorerie. . Previziunea plăţilor se face pornind de la o previziune a cheltuielilor anuale şi de la eşalonarea previzibilă a plăţilor aferente acestor cheltuieli. Această previzionare se realizează ţinând cont de natura diferită a cheltuielilor atât în privinţa previziunii mărimii lor anuale, cât şi a eşalonării scadenţelor de plată, astfel: . aprovizionările cu materiale se planifică în funcţie de stocurile existente şi de previziunea aprovizionărilor din programul de fabricaţie sau de comercializare a mărfurilor; . cheltuielile de personal (salarii plus cheltuieli sociale) se planifică în funcţie de politica întreprinderii privind forţa de muncă, în contextul obiectivelor financiare urn1ărite. Scadenţa la plată a salariilor nete este, de regulă, chenzinală,în timp ce plata cheltuielilor sociale este lunară; . obligaţiile fiscale (impozite şi taxe) se determină în funcţie de mărimea veniturilor (profitului) întreprinderii .
Termenele de plată sunt, de obicei, lunare. În previziunea plăţilor se va ţine cont de scadenţele previzibile ale plăţilor din celelalte bugete (bugetul investiţiilor, producţiei etc.). Soldul trezoreriei, rezultat din compararea încasărilor cu plăţile, poate fi deficitar sau excedentar: . Soldul deficitar al trezorerie se poate acoperi prin noi credite, selectate în funcţie de mărimea costului real al acestora. Înainte de apelarea la noi credite, se impune luarea următoarelor măsuri: 1. avansarea unor încasări (reducerea duratei creditelor - clienţi sau solicitarea încasării în avans a unor vânzări); 2. amânare a legală a unor plăţi (prelungirea creditelor - furnizor); 3. reducerea temporară a plăţilor prin renunţarea (pentru moment) la efectuarea unor cheltuieli; 4. realizarea unor încasări din activităţi excepţionale. . Soldul excedentar al trezorerie poate fi consecinţa unui fond de rulment prea mare, determinat de angajarea unor datorii pe termen lung fără o întrebuinţare imediată sau poate proveni dintr-o nevoie a fondului de rulment mai mică decât fondul de rulment. Această nevoie este determinată de scadenţa mult mai mare a plăţilor generate de activitatea de exploatare, decât cea a încasărilor (ca în cazul societăţilor cu activitate de comerţ). În acest ultim caz se va urmări 1. un plasament al excedentului de trezorerie, în condiţii de rentabilitate ridicată, risc redus şi lichiditate crescută. 2. De asemenea reducerea cheltuielilor financiare aferentă creditelor de trezorerie se poate realiza prin: angajarea de noi credite numai când se justifică necesitatea lor; alegerea creditelor care se adaptează cel mai bine la situaţia concretă din întreprindere; obţinerea celor mai favorabile condiţii de acordare a creditelor privind costul, plafonul maxim şi flexibilitatea creditului. Construcţia unui buget de trezorerie urmareşte: ca pe parcursul perioadei analizate firma să îndeplinească urmatoarele faze : . previziunea încasărilor şi plăţilor . determinarea soldului de trezorerie înainte de acoperirea în cazul în care este deficitar . acoperirea soldului deficitar . valorificarea soldului de trezorerie în cazul în care este excedentar . determinarea soldului final de trezorerie Documente necesare bugetului de trezorerie sunt în principal : . bilanţul activităţi anterioare . ultima balanţă de verificare . planul de investiţi a firmei STUDIU DE CAZ Studiul de caz constă în întocmirea unui buget de trezorerie lunar al Societăţii Comerciale "MIRUNA" S.A, pentru primul an de activitate şi de asemenea elaborarea unui buget de trezorerie semestrial pentru al doilea an de activitate. Se va calcula , în fiecare caz , excedentul trezoreriei de exploatare înainte şi după cheltuielile de publicitate. În primul an
de funcţionare cheltuielile cu campania publicitară sunt considerate investiţii, iar în al doilea se asimilează cheltuielilor de exploatare. Societatea Comercială "MIRUNA" S.A are ca obiect de activitate principal confecţionarea de îmbrăcăminte damă şi secundar comercializarea cu amanuntul marochinărie şi pantofi damă. Excedentul trezoreriei de exploatare se obţine din diferenţa dintre totalul fluxurilor de încasări şi totalul fluxurilor de plăţi. Fluxurile de încasări destinate trezoreriei cuprind : . vânzări cu plata imediată. Plaţile destinate trezoreriei cuprind : . cheltuieli cu achiziţia de active circulante cu plata la vedere sau amânată . cheltuieli cu salarile şi alte drepturi aferente . cheltuieli de exploatare( cheltuieli aferente procesului de producţie şi cheltuieli cu mărfurile) . cheltuieli cu aprovizionarea sau desfacerea . impozite şi taxe datorate statului ca urmare a desfăşurării activităţii curente . achiziţionarea de imobilizări Luna Încasări Plăţi ETE înaintea chelt. de lansare Chelt. de lansare Flux de trezorerie disponibil înainte de impozit ETE după cheltuielile de lansare Vânzări activit principală Vânzări activitatea secundară Total Furnizori Personal Alte cheltuieli Total Lunar Cumulat Lunar Cumulat 1 - - - 20000 5000 5000 30000 -30000 - -30000 -30000 -30000 -30000 2 12000 5000 17000 15000 10000 6000 31000 -14000 1000 -15000 -45000 -15000 -45000 3 25000 10000 35000 15500 12000 7000 34500 500 1000 -500 -45500 -500 -45500 4 35000 15000 50000 15500 12500 8000 36000 14000 1000 13000 -32500 13000 -32500 5 45000 20000 65000 15500 12500 8000 36000 29000 1000 28000 -4500 28000 -4500 6 55000 30000 85000 15500 12500 8000 36000 49000 1000 48000 43500 48000 43500 7 65000 40000 105000 15000 16000 8000 39000 66000 - 66000 109500 66000 109500 8 65000 40000 105000 15000 16000 8000 39000 66000 - 66000 175500 66000 175500 9 65000 40000 105000 15000 16000 8000 39000 66000 - 66000 241500 66000 241500 10 65000 40000 105000 15000 16000 8000 39000 66000 - 66000 307500 66000 307500 11 65000 40000 105000 15000 16000 8000 39000 66000 - 66000 373500 66000 373500 12 70000 50000 120000 15000 20000 8000 43000 77000 - 77000 450500 77000 450500 Total 567000 330000 897000 187000 164500 90000 441500 455500 5000 450500 450500 Buget de trezorerie - anul 1
Explicaţii Sem I Sem II Cumulat Încasări din vânzări activit principală 390.000 400.000 790.000 Încasări din vânzări activit secundară 240.000 250.000 490.000 Total încasări 630.000 650.000 1.280.000 Plăţi furnizori 90.000 92.000 182.000
Plăţi personal 96.000 100.000 196.000 Plăţi alte cheltuieli 48.000 48.000 96.000 Total plăţi 234.000 240.000 474.000 ETE înaintea chelt. de publicitate 396.000 410.000 806.000 Cheltuieli de publicitate 36.000 12.000 48.000 Flux de trezorerie disponibil înainte de impozit 360.000 398.000 758.000 Soldul trezoreriei la începutul perioadei 450.500 810.500 Soldul trezoreriei la sfârşitul perioadei 810.500 1.208.500 Buget de trezorerie an 2 În urma analizării bugetelor de trezorerie an 1, şi an 2 , SC "MIRUNA" S.A prezintă Soldul excedentar al trezorerie la mijlocul anului 1, şi tot anul 2, deci există posibilitatea de utilizare a fluxului excedentar de disponibil în plasamente pe termen scurt, în condiţii de rentabilitate ridicată, realizarea de investiţii pentru creşterea producţiei, deschiderea de noi magazine, angajarea de personal. CONCLUZII În literatura de specialitate sunt propuse unele modalităţi de gestionare a trezoreriei, care să scoată în evidenţă o gestiune sănătoasă a acesteia pe baza unor principii raţionale din punct de vedere economic cum ar fi: accelerarea încasărilor şi concomitent reducerea fondurilor neutilizate şi existente în conturile bancare; alegerea termenelor de plată şi a acelor mijloace de plată adaptate nevoilor întreprinderii; stocurile şi intervalele de stocare; optimizarea trezoreriei. . Accelerarea încasărilor este o problemă contractuală, depinzând de negocierea creditului comercial, moment în care se stabilesc termenele şi modalităţile de plată ce urmează a se utiliza. Pe parcursul derulării contractului se pot utiliza apoi reduceri financiare de natura scontului de decontare în cazul în care se consideră că pierderile din acordarea reducerilor financiare, dar şi a celor comerciale sunt mai mici decât fructificările alternative oferite de mediul economic al întreprinderii. . Alegerea termenelor de plată şi a instrumentelor de decontare pot permite accelerarea intrărilor de fonduri sau alungirea termenelor de plată. De exemplu plata realizată cu cecuri de către clienţi prelungeşte, oarecum, încasarea banilor. Timpul care se scurge între ordinul de plată dat băncii de un client şi înscrierea sumei respective în cont se numeşte în literatura de specialitate "float". Acesta reprezintă ansamblul sumelor intrate în sistemul bancar, fără a fi apărut în creditul contului întreprinderii, pentru a dispune de ele, sau ansamblul sumelor debitate în contul întreprinderii, dar rămase la dispoziţia băncii. . Optimizarea stocurilor şi a intervalelor de stocare reprezintă o componentă principală în stabilirea echilibrului de trezorerie a întreprinderii, fiind o componentă principală de care depinde fragilitatea sau, dimpotrivă, stabilitatea acesteia. Datorită faptului că activele circulante au o pondere mare în activele circulante ale întreprinderii şi au un grad mai scăzut de lichiditate faţă de celelelte active din aceaşi clasă, dar şi datorită fapului că au o contribuţie importantă în alocările temporare, gestionarea eficientă a acestora permite scăderea necesarului de fond de rulment ceea ce va duce în final la echilibrarea soldului trezoreriei nete.
. Optimizarea trezoreriei este întemeietă pe trei principii: utilizarea judicioasă a creditelor, după ce în prealabil au fost selectate cele mai ieftine; promovarea unei tehnici adecvate de plasament a excedentelor de trezorerie; evitarea pe cât posibil a unor conturi debitoare care comportă costuri dar şi creditoare. O îndatorare optimă pe linia trezoreriei urmăreşte un credit redus şi o supleţe sporită a utilizării respectivei posibilităţi de creditare. Cînd cuantificăm costul este necesar a se avea în vedere atât nivelul dobânzii cât şi cuantumul comisioanelor bancare. Pentru a îndeplini obiectivul general al finanţelor întreprinderii, respectiv creşterea valorii averii acţionarilor în practică ar trebui să acţionăm cu precădere în următoarele direcţii: . Evitarea pierderilor, în zilele de decontare, la încasările şi plăţile prin bancă ale întreprinderii. . Creşterea operativităţii încasării creanţelor întreprinderii, fără a afecta politica faţă de clienţi; . Eşalonarea echilibrată şi degajată a scadenţelor obligaţilor de plată ale întreprinderii; . Obţinerea celui mai bun credit şi la cel mai mic cost real al acestuia . Asigurarea unui sold nul al trezoreriei, care nu antrenează nici costuri de finanţare şi nici de oportunitate; . Optimizarea utilizării excedentului de trezorerie, prin cea mai bună plasare a lichidităţilor, care să asigure rentabilitatea, siguranţa şi lichiditatea optimă. În concluzie evoluţia trezoreriei depinde practic de următoarele trei variabile: . durata creditului client (durata medie de încasare a creanţelor); . perioada medie de stocare a materilor prime şi materialelor; . durata medie de achitare a datoriilor din exploatare; Evoluţia trezoreriei unei entităţi economice funcţie necesarul de fond de rulment este dependentă de durata medie, relativă, de întoarcere a numerarului folosit anterior prin plasarea acestuia în procesul productiv astfel: Durata medie, relativă, de întoarcere a numerarului = = (durata medie , relativă, calculată asupra transformării pecuniare a alocărilor temporare) (durata medie, relativă, de amânare a datoriilor din exploatare).
BIBLIOGRAFIE: 1. Adochiţei, M. - Finanţele întreprinderii, Editura Sylvi, Bucureşti, 2000; 2. Ana, Gh. I. - Finanţele şi politicile financiare ale întreprinderilor, Editura Economică, Bucureşti, 2001; 3. Ariton, D. - Finanţele întreprinderii, Editura Fundaţiei Universitare "Dunărea de Jos", Galaţi, 2002;
4. Avare, P., Legros, G., Lemonnier, P. - Gestiune şi analiză financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2000; 5. Bistriceanu, Gh. D., Adochiţei, M. N., Negrea, E. - Finanţele agenţilor economici, Editura Economică, Bucureşti, 2001; 6. Brezeanu, P. (coordonator), Boştinaru, A., Prăjişteanu, B. - Diagnostic financiar. Instrumente de analiză financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2003; 7. Brezeanu, P., Poantă, D., Morariu, V., Herciu, M., Craiu, N., Mişu, N., Triandafil, C. Analiză financiară, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2007; 8. Hoanţă, N. - Finanţele firmei, Editura Economică, Bucureşti, 2003;
