Biochimia sângelui Sângele este un fluid care circulă în interiorul sistemului cardiovascular. Împreună cu limfa şi lichidul intercelular, sângele constituie mediul intern al organismului.
Volumul sangvin (volemia). Cantitatea totală de sânge din organism reprezintă 7% din greutatea corpului. Volemia variază, în condiţii fiziologice, în funcţie de sex (este mai mare la bărbaţi), vârstă (scade cu înaintarea în vârstă), mediul geografic (este mai mare la locuitorii podişurilor înalte). În repaus, o parte din masa sangvină a corpului stagnează în teritorii venoase şi capilarele din ficat, splină şi ţesutul subcutanat. Acesta este volumul sangvin stagnant sau de rezervă, în cantitate de 2 litri. Restul de 3 litri îl reprezintă volumul circulant. Raportul dintre volumul circulant şi volumul stagnant nu este fix, ci variază în funcţie de condiţiile de existenţă. În cursul efortului fizic sau termoreglator are loc mobilizarea sângelui de rezervă, crescând volumul circulant. Astfel, se asigură aprovizionarea optimă cu oxigen şi energie a organelor active.
PROPRIETĂŢILE SÂNGELUI Culoarea. Sânge Sângele le are culoar culoarea ea roşie. roşie. Aceast Aceastaa se datore datorează ază hemog hemoglob lobine ineii din eritrocite. Culoarea sângelui poate varia în condiţii fiziologice sau patologice. Sângele recoltat din artere este roşu-deschis (datorită oxihemoglobinei), iar sângele recoltat din vene este roşu-închis (datorită hemoglobinei reduse). Când cantitatea de hemoglobină din sânge scade, culoarea devine roşu-palid.
Densitatea. Sânge Sângele le este este mai greu greu decât decât apa. apa. Densi Densitat tatea ea sânge sângelui lui are valoar valoarea ea 1055g/l. Plasma sangvină are o densitate de 1025g/l.
Vâscozitatea. Valoarea relativă a vâscozităţii sângelui este 4,5 faţă de vâscozitatea apei, apei, consi conside derat ratăă egală egală cu 1. Vâsco Vâscozita zitatea tea deter determină mină curge curgerea rea lamina laminară ră (în stratu straturi) ri) a sângelui prin vase. Creşterea vâscozităţii peste anumite valori este un factor de îngreunare a circulaţiei.
Presiun Presiunea ea osmotic osmoticăă (P. (P. osm.) sm.).. În oric oricee solu soluţi ţie, e, apar aparee o pres presiu iune ne stat static icăă suplimentară ce poate fi pusă în evidenţă separând, printr-o membrană semipermeabilă, solventul de soluţia respectivă. Membrana semipermeabilă permite trecerea solventului şi
1
împiedică deplasarea substanţei dizolvate de o parte şi de cealaltă a ei. În aceste condiţii apare fenomenul de osmoză, ce constă în deplasarea moleculelor solventului prin membrană spre compartimentul ocupat de soluţia respectivă. Valoarea presiunii osmotice a lichidelor corpului (mediul intern şi lichidul intracelular) este de aproximativ 300 miliosmoli/l (72 atmosfere sau 5500 mmHg). Presiunea osmotică a substanţelor coloidale (proteinele) se numeşte presiune coloid-osmotică şi are valoare de 28 mmHg.
Reacţia sângelui este slab alcalină. Ea se exprimă în unităţi pH. PH-ul sangvin are valoare cuprinsă între 7,38 - 7,42, fiind menţinut prin mecanisme fizico-chimice (sistemele tampon) şi biologice (plămâni, rinichi, hematie etc.). Sistemele tampon intervin prompt în neutralizarea acizilor şi bazelor apărute în exces în mediul intern.
Temperatura. La om şi la animalele cu sânge cald (homeoterme) temperatura sângelui variază între 35°C (în sângele din vasele pielii) şi 39°C (în sângele din organele abdominale). Deplasarea continuă a sângelui prin organism contribuie la uniformizarea temperaturii corpului şi ajută la transportul căldurii din viscere spre tegumente, unde are loc eliminarea acesteia prin iradiere. Sângele astfel “răcit” se reîntoarce la organele profunde, unde se încarcă cu căldură şi aşa mai departe.
COMPONENTELE SÂNGELUI Sângele tratat cu oxalat de sodiu 1% nu mai coagulează. Prin centrifugarea unei eprubete cu sânge incoagulabil timp de 15 minute, la 3000 t/minut, se produce separarea sângelui în două componente: •
Elementele figurate ale sângelui, situate la fundul eprubetei, se prezintă ca un
lichid foarte vâscos, de culoare roşie-închisă; •
Plasma sangvină, situată deasupra, este un lichid mai puţin vâscos, transparent, de
culoare galben-citrin.
ELEMENTELE FIGURATE ALE SÂNGELUI
2
Reprezintă 45% din volumul sangvin. Această valoare poartă numele de hematocrit . Hematocritul variază cu sexul (mai mic la femei), cu vârsta (scade cu vârsta)
sau în funcţie de factorii de mediu ambiant (căldura provocând transpiraţie duce la scăderea apei din sânge şi creşterea valorilor hematocritului) etc. Prin examenul microscopic al sângelui se observă trei tipuri de elemente figurate: globulele roşii (hematii sau eritrocite);
- globulele albe (leucocitele); - plachetele sangvine (trombocitele).
ERITROCITELE (hematiile): sunt celule fără nucleu, bogate în hemoglobină, o proteină de culoare roşie, cu un rol în transportul O 2 şi CO2; Numărul lor este considerabil: -
4,2 – 4,8 milioane/mm 3 la femeie;
-
4,5 – 5,5 milioane/mm 3 la bărbat;
-
5,5 – 6 milioane/mm3 la copilul mic;
-
8 milioane/mm3 la locuitorii podişurilor înalte.
Numărul hematiilor poate creşte temporar prin golirea rezervoarelor de sânge (mai bogate în hematii decât sângele circulant). Creşteri de lungă durată sunt poliglobulia de altitudine şi poliglobulia unor bolnavi de plămâni sau cu defecte congenitale ale inimii. Scăderea numărului este consecinţa unei distrugeri exagerate sau a unei eritropoieze deficitare.
LEUCOCITELE: sunt elemente figurate ale sângelui ce posedă nucleu. Numărul lor este în medie între 4000 – 8000/mm 3. Aceasta poate varia în condiţii fiziologice sau patologice. Creşterea numărului se numeşte leucocitoză, iar scăderea leucopenie. Numărul leucocitelor poate varia în condiţii normale cu 1000-3000 de elemente/mm3. Astfel, la un copil, se întâlnesc 8000-9000 leucocite/mm 3, iar la bătrâni 3000-5000/mm 3. În efortul fizic avem leucocitoză, iar după un repaus prelungit leucopenie. Variaţiile patologice sunt mult mai mari. În bolile infecţioase microbiene, numărul leucocitelor poate creşte până la 15000-30000/mm 3, iar în unele forme de cancer
3
(leucemii), numărul poate depăşi câteva sute de mii la un milimetru cub, încât sângele capătă o culoare albicioasă (sânge alb).
Grupa mononuclearelor cuprinde: limfocitele (25%) şi monocitele (7%). Polinuclearele cuprind trei subgrupe celulare. Aceste celule se mai numesc şi granulocite, după granulaţiile ce se observă în citoplasma lor. În funcţie de afinitatea diferită a granulaţiilor faţă de coloranţi, polinuclearele se împart în: •
polinucleare neutrofile, întâlnite în proporţie de 65%. Granulaţiile acestora se colorează bine cu coloranţi neutri; se mai numesc polimorfonucleare neutrofile (PMN);
•
polinuclearele eozinofile, în proporţie de 2,5%, au granulaţii ce se colorează cu coloranţi acizi;
•
polinuclearele bazofile, în proporţie de 0,5%, au granulaţii cu afinitate pentru coloranţii bazici. Rolul leucocitelor este complex şi diferit, după tipul lor. Principala funcţie a
leucocitelor constă în participarea acestora la reacţia de apărare a organismului.
Polinuclearele neutrofile au rol în fagocitoza agenţilor patogeni. Datorită vitezei de diapedeză şi deplasării rapide prin pseudopode, polinuclearele nu stau în sânge mai mult de câteva ore. Ele ajung primele la locul infecţiei, unde fagocitează microbii, distrugându-i. Datorită acestei acţiuni, polinuclearele se mai numesc şi microfage. Numărul lor creşte mult în infecţii acute.
Eozinofilele au rol în reacţiile alergice. Granulaţiile lor conţin histamină. Numărul lor creşte în bolile parazitare şi alergice.
Bazofilele au rol în coagularea sângelui, prin intermediul unei substanţe anticoagulante, numită heparină, conţinută în granulaţii. Tot datorită heparinei, leucocitele bazofile au rol în metabolismul lipidelor, heparina favorizând dizolvarea chilomicronilor şi dispersia lor în particule fine, ce pot fi mai uşor utilizate de către ţesuturi.
Monocitele sunt leucocite capabile de fagocitoză, atât direct, cât şi în urma transformării lor în macrofage, proces ce are loc după ieşirea monocitelor din vase în ţesuturi. Monocitele şi macrofagele formează un singur sistem celular care fagocitează atât microbii, cât şi, mai ales, resturile celulare (leucocite, hematii etc.) şi prin aceasta contribuie la curăţirea şi vindecarea focarului inflamator.
Limfocitele au rol considerabil în reacţia de apărare specifică. 4
TROMBOCITELE sau plachetele sangvine. Sunt elemente figurate necelulare ale sângelui. Numărul lor variază între 150000-300000/mm 3. Creşterea numărului trombocitelor peste 500000/mm 3 se numeşte trombocitemie, iar scăderea sub 100000/mm 3 trombocitopenie (trombopenie).
PLASMA SANGVINĂ După îndepărtarea elementelor figurate ale sângelui, rămâne un lichid vâscos, gălbui, numit plasmă. Plasma reprezintă 55% din volumul sângelui. Proprietăţile plasmei sunt similare cu ale sângelui, diferă doar valorile şi culoarea (plasma este incoloră). Compoziţia plasmei sangvine este foarte heterogenă. Proteinelor plasmatice le revin următoarele roluri: •
Albuminele au rol de transport al unor substanţe minerale (Cu, Ca, Fe), hormoni,
pigmenţi biliari, precum şi rol în presiunea coloid-osmotică a sângelui. Scăderea albuminelor compromite schimburile de la nivelul capilarelor. •
Globulinele au rol în transportul substanţelor prin sânge, în coagularea acestuia şi
contribuie, alături de albumine, la presiunea coloid-osmotică. O anumită clasă a gamaglobulinelor, numită clasa imunoglobulinelor, reprezintă suportul chimic al anticorpilor. •
Fibrinogenul are rol în coagularea sângelui, prin trecerea sa din starea solubilă într-o
reţea insolubilă, numită cheag de fibrină. •
Alte roluri ale proteinelor plasmatice: determinarea vâscozităţii şi densităţii plasmei, reglarea echilibrului acido-bazic (proteinele sunt substanţe amfotere, adică au proprietatea de a se comporta atât ca baze, cât şi ca acizi, în funcţie de pH-ul mediului, jucând rol de sistem tampon).
•
Plasma conţine proteine cu roluri specifice în reglarea funcţiilor (hematopoieza, reglarea tensiunii arteriale, apărarea antiinfecţioasă etc.) Substanţele anorganice din plasmă sunt reprezentate de săruri minerale. Ele se
întâlnesc în două forme principale: legate de proteinele plasmei (deci, nedifuzibile) şi libere în plasmă (difuzibile). Activităţile chimice ale anionilor şi cationilor plasmei sunt
5
egale între ele şi reprezintă, în medie, câte 155 mEq/l. Dintre cationi, cei mai importanţi sunt Na+, K +, Ca2+ şi Mg2+, iar dintre anioni Cl – ,CO3H – , SO42−, PO43−.
Examene din sânge Constante hematologice:
6
•
Hemoleucograma: se recoltează, prin puncţie venoasă, 2ml de sânge pe 0,5ml anticoagulant EDTA.
V.N.: - Eritrocite: bărbaţi: 4,5-5,5 mil./mm 3, femei: 4,2-4,8 mil./mm 3 - Reticulocite: 10-15‰ - Hemoglobină (Hb.): bărbaţi: 15±2 g/100ml, femei: 13±2 g/100ml - Leucocite: 4200-8000/mm3, din care: - polinucleare neutrofile nesegmentate: 0-5% (230/mm 3) - polinucleare neutrofile segmentate:45-70% (4200/mm 3) - eozinofile: 1-3% (200/mm 3) - bazofile: 0-1% (40/mm 3) - limfocite: 20-40% (2500/mm 3) - monocite: 4-8% (300/mm 3) - Trombocite: 150000-300000/mm 3 •
Constante eritrocitare: se recoltează, prin puncţie venoasă, 2ml de sânge pe 0,5ml anticoagulant EDTA.
V.N.: - Hb. eritrocitară medie (HEM): 25-33µg. - Concentraţia eritrocitară medie a Hb. (CHEM): 32-37g% - Valoarea globulară (VG): 1 - Volum eritrocitar mediu (VEM): 83-97cm3 •
Hematocrit (VET sau Ht.): se recoltează, prin puncţie venoasă, 2ml de sânge pe 0,5ml anticoagulant EDTA.
V.N.: - bărbaţi: 46±6%, femei: 41±5% •
Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH): se recoltează, prin puncţie venoasă, 1,6ml de sânge pe 0,4 ml citrat de sodiu.
V.N.: - bărbaţi: 1-10mm/1h, 7-15mm/2h - femei: 2-13mm/1h, 12-17mm/2h •
Rezistenţa globulară: se recoltează, prin puncţie venoasă, 5-6ml de sânge pe 5-10 perle de sticlă
V N.: 0,42-0,34% •
Timp de sângerare (T.S.): se recoltează prin puncţie capilară
7
V.N.: 2-4min. •
Timp de coagular (T.C.): se recoltează prin puncţie capilară V.N.: 5-8min.
•
Timp Howell: se recoltează, prin puncţie venoasă, 4,5ml de sânge pe 0,5ml oxalat de potasiu
V.N.: 1-2min. •
Timp Quick: se recoltează, prin puncţie venoasă, 4,5ml de sânge pe 0,5ml oxalat de potasiu
V.N.: 12-14sec. Constante biochimice: se recoltează, prin puncţie venoasă, 5-10ml de sânge fără anticoagulant.
V.N.: - pH sangvin: 7,34-7,42 - uree: 20-40mg% - acid uric: 2-5mg% - creatinină: 0,6-1,2mg% - glicemie (se recoltează 2ml de sânge pe 4mg NaF): 80-110 mg% - rezerva alcalină (se recoltează 5-10ml de sânge în sticluţe heparinate): 5865vol.CO2 - colesterol: 180-200mg% - lipide: 600-800mg% - trigliceride: 150mg% la bărbaţi 100mg% la femei - bilirubină: T = 0,6-1mg% D = 0,1-0,4mg% I = sub 0,8mg% - fier (se recoltează direct în eprubetă cu ac de platină): - bărbaţi: 100-160µg%, femei: 80-140µg% - ionograma: - sodiu (Na +): 137-152mmoli/l - potasiu (K +): 3,8-5,4mmoli/l - calciu (Ca2+): 4,5-5,5mmoli/l (9 -12mg%) 8
- clor (Cl – ): 94-111mmoli/l - magneziu (Mg2+): 1,6-2,3mmoli/l - fosfatemie: 2-4mg% - proteine totale: 75±10g/l - electroforeza: - albumine: 40-50g/l - globuline: 20-25g/l: - α 1: 0,9-2,5g/l - α2: 4,7-9,6g/l - β: 5,3-10,8g/l - γ: 5,6-13,6g/l - raportul A/G = 1,5-2 - fibrinogen: 200-400mg% - enzime: - amilaza: 8-32 u.W. (unităţi Wolgemuth) - fosfataza alcalină: 2-4 u.B. ( unităţiBodansky) - fosfataza acidă: 0,1-0,9 u.B. - transaminaza oxalacetică (TGO): 2-20u/l. - transaminaza glutamopiruvică: (TGP): 2-16u/l - gama-glutamil transpeptidaza (GGT): bărbaţi: 6-28 u/l femei: 4-18 u/l - lactodehidrogenaza (LDH): 200-680u/l
9
Biochimia urinei PROPRIETI FIZICE - culoare – gălbuie; mai închisă daca urina este concentrată sau în cazul administrării unor medicamente; culoare roşie în boli în care se elimină sânge, brună-negricioasă în boli de ficat - miros – specific; în diabet – acetonă, la alcoolici – alcool, în infecţii în care au loc fermentaţii – ammoniac - transparenţa – este caracteristica urinei proaspete; după câteva ore se tulbură datorită precipitării sărurilor minerale; urina este tulbure în infecţii, consum mare de alimente bogate în Ca, carne - cantitatea de urină in 24 de ore – 1,5 – 2l; este mai redusă vara, în febră, vărsături, diaree, deshidratare, consum redus de lichide, şoc produs de hemoragii mari, arsuri, traumatisme, insuficienţă renală, infecţii renale, insuficienţă cardiacă, ciroză hepatică, calculi urinari; cantitatea de urină creşte în frig, emoţii, tratamante cu diuretice, consum mare de lichide, alimente sărate, alcool, boli cronice care nu mai permit reabsorbţia apei. - densitatea – 1015 – 1030; scade când se consumă multe lichide, creşte când concentraţia urinară este mai mare; o densitate sub 1012 arată că rinichii nu mai au capacitatea de a produce o urină concentrată, iar o densitate mai mare de 1030 indică o deshidratare a organismului, diabet zaharat - pH-ul urinar – 5,5 – 6,5; scade în alimentaţie bogată în carne, medicamente acide (sare, vitamină C), creşte în regim alimentar vegetarian, medicamente alkaline (bicarbonate, apă minerală), infecţii; dacă urina este prea acidă sau prea alcalină determină formarea de calculi urinari. D.p.d.v. biochimic: -
albuminele
– trebuie să fie absente; poate apărea albuminurie tranzitorie în efort,
frig, stări emoţionale sau albuminurie permanentă în TBC renală, nefroză, cistită, glomerulonefrită, HTA, diabet, infecţii
10
-
glucoza – trebuie să fie absentă; poate apărea glucozurie în diabet, consum exagerat
de dulciuri, diferite medicamente, la femei gravide, tratament cu hormoni -
corpii cetonici
– trebuie sa fie absenţi; cetonurie apare în diabet zaharat netratat,
infecţii, diferite regimuri alimentare, sarcină -
pigmenţii biliari – trebuie sa fie absenţi; sunt prezenţi în boli de ficat
-
urobilinogenul – este prezent în cantitate mică; creşte în boli hepatice, intestinale
-
mineralele sunt în concentraţie mai mare decât în sânge
-
acid uric, creatinină, uree – prezente
D.p.d.v. microscopic: -
celule epiteliale – rare; cresc în infecţii ale rinichilor, vezicii urinare
-
leucocite – absente; apar în infecţii urinare
-
hematii – absente; apar în infecţii urinare sau în hematuria congenitală
-
cilindrii urinari – apar
-
cristale urinare
în glomerulonefrită
– de natură organică sau minerală, apar la toate persoanele; la
persoanele care elimină permanent cristale de acid uric şi oxalate de Ca, mai ales când urina este prea concentrată există pericolul formării calculilor biliari -
microbii – apar în infecţii urinare
-
sediment urinar – se numără elementele celulare
11
V.N.: - leucocite – 2500/ml urină/minut - eritrocite – 3000/ml urină/minut Examene din urină Examenul sumar: se recoltează 100-150ml de urină, din urina de dimineaţă. Normal, în
urină, albuminele şi glucoza trebuie să lipsească. În sediment se pot evidenţia rare leucocite, rare celule epiteliale. Urocultura: se recoltează urina din jetul mijlociu, după efectuarea toaletei locale, în
recipiente sterile. Urina normală este sterilă . Până la 1000 de germeni/ml = urina este contaminată. Între 1000 şi 10000 germeni/ml = suprainfecţie. Între 10000 şi 100000 germeni/ml = dubios. Peste 100000 germeni/ml = infecţie urinară.
Biochimia materiilor fecale Materiile fecale sunt materii neabsorbabile de către organism, formate din reziduuri ale digestiei şi excretate la sfârşitul tranzitului digestiv. Fecalele sunt formate din: -
apă materii uscate - reziduuri alimentare (în special celulozice) - celule intestinale descuamate - bacterii Greutate normală: 100 – 150g Analiza: - coprocultura – căutarea germenilor - fecalograma – analiza chimică pentru a decela tulburări de absorbţie şi
ale digestiei intestinale.
Biochimia digestiei
12
Sucul gastric -
compoziţie - apă - 99% - reziduu uscat - substanţe organice (mucus, enzime) - substanţe anorganice: HCl, NaCl, KCl, CaPO4, MgPO4
-
pH – 1 – 1,5 HCl
-
activează enzimele proteolitice din sucul gastric
-
acţionează asupra proteinelor alimentare făcându-le mai uşor digerabile
-
stimulează evacuarea gastrică
-
împiedică dezvoltarea germenilor introduşi în stomac o dată cu alimentele ingerate (acţiune antiseptică) Enzimele
-
pepsina – este secretată sub formă inactivă de pepsinogen şi activată de HCl; hidrolizează proteinele până la peptide de dimensiuni mai mici
-
labfermentul – secretat la sugari, absent la adulţi; determină coagularea laptelui prin transformarea cazeinogenului solubil în paracazeină care în prezenţa ionilor de Ca se transformă în paracazeinat de Na. Are importanţă la sugar, împiedicând trecerea rapidă a laptelui în intestine
-
lipaza gastrică – desface lipidele fin emulsionate (din lapte, gălbenuş de ou, frişcă)
-
gelatinaza – lichefiază gelatina Mucusul gastric
-
protejează mucoasa gastrică de acţiunea HCl, a pepsinei Sucul gastric se recoltează prin tubaj gastric. Se poate analiza d.p.d.v. macroscopic,
microscopic, al chimusmului, bacteriologic, parazitologic. Sucul pancreatic
-
compoziţie - apă
13
- reziduu uscat - substanţe organice (enzime) - substanţe anorganice: bicarbonatul – contribuie la neutralizarea chimului gastric -
pH – 7 – 8 Enzimele
- amilaza pancreatică – are acţiune mai puternică decât cea salivară; hidrolizează amidonul până la dizaharide -
lipaza pancreatică – hidrolizează lipidele până la acizi graşi şi glicerol
- proteaze: - tripsina – secretată sub forma inactivă de tripsinogen şi activată de enterochinază (enzimă secretată de mucoasa duodenală) - chimotripsina – secretată sub formă inactivă de chimotripsonogen şi activată de tripsină Tripsina şi chimotripsina acţionează asupra proteinelor neatacate de pepsina gastrică şi asupra produşilor de scindare ai pepsinei gastrice pe care îi degradează până la oligopeptide (di, tri şi tetrapeptide) - carboxipeptidazele – activate de tripsină; degradează oligopeptidele în peptide mai mici - elastaza – activate de tripsină, degradează proteinele fibroase Sucul intestinal -
este bogat în mucus şi bicarbonat
-
mucusul protejează mucoasa intestinală de acţiunea HCl
-
enzimele – nu sunt eliberate în lumenul intestinal ci sunt asociate celulelor mucoasei intestinale - peptidaze – desfac di, tri, tetrapeptidele până la AA - dizaharidazele – actionează asupra dizaharidelor ( zaharoză, lactoză, maltoză) transformându-le în monozaharide (glucoză, fructoză, galactoză) - lipaza – acţionează asupra lipidelor transformându-le până la acizi graşi şi glicerol
14
Bila
-
este secretată de hepatocite (250 – 1100ml/zi)
-
este un lichid galben sau verde, pH = 7 – 8
-
este necesară pentru digestia şi absorbţia lipidelor şi pentru excreţia unor substanţe insolubile în apă (colesterol, bilirubină)
-
este secretată continuu şi depozitată in perioadele interdigestive in vezica biliară
-
este eliberată în douden în perioadele digestive, numai după ce chimul a declanşat secreţia de colecistochinină care determină relaxarea sfincterului Oddi şi contracţia vezicii urinare Compoziţie
-
97 – 98% apă
-
electroliţi
-
pigmenţi biliari – bilirubină şi biliveridină, produşi de degradare ai hemoglobinei
-
săruri biliare
-
colesterol, lecitină Roluri
-
prin sărurile biliare reduce tensiunea superficială şi determină emulsionarea lipidelor în picături foarte fine
-
activează lipazele din intestine
-
favorizează absorbţia acizilor graşi
-
pigmenţii biliari - dau culoarea fecalelor, a urinei
-
colesterolul, lecitina – asigură absorbţia lipidelor
-
absorbţia vitaminelor liposolubile (A, D, K)
-
eliminarea unor substanţe (colesterolul) Se recoltează prin tubaj duodenal. Biochimia lichidului cefalorahidian
15
LCR-ul este conţinut în ventriculii cerebrali, canalul ependimar spinal, spaţiul subarahnoidian cerebral şi spinal. Se recoltează prin puncţie lombară sau suboccipitală, în eprubete sterile. Se analizează d.p.d.v. macroscopic (în mod normal este incolor, limpede ca apa), chimismul (glicorahia, proteinorahia, clorurorahia), microscopic (bacteriologic şi citologic).
16
