Audit Extern

AUDIT EXTERN

Suport minimal/2010 minimal/2010

1

PLAN SUPORT

CAP. I - Conceptul de audit extern

1.1. Definire

1.2.Obiectivele şi sfera de aplicare a auditului extern

Organizarea şi exercitarea auditului public extern în România 2.1. Instituţii publice auditate României – instituţie instituţie de control şi audit extern 2.2. Curtea de Conturi a României –  2.2.1.Rolul şi atribuţiile Curţii de Conturi 2.2.2.Auditul financiar şi auditul performanţei în sectorul public 2.2.3.Organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi CAP III. - Organizarea activităţii de audit financiar-contabil în România 3.1.Camera Auditorilor Financiari din România 3.2.Obţinerea calităţii de auditor financiar  3.3.Auditul situaţiilor financiare CAP II. -

CAP IV. - Organizarea activităţii de audit extern în Uniunea Europeană

4.1.Instituţiile Uniuniii Europene 4.2.Curtea de Conturi Europeană –  Europeană – instituţie instituţie de reglementare a activităţii de audit extern 4.2.1.Scurt istoric

4.2.2.Concepte şi noţiuni de bază 4.2.3.Organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi Europene 4.2.4.Controlul efectuat de Curtea de Conturi Contu ri Europeană:auditul financiar şi auditul performanţei. 4.3.Auditul extern al organismelor Uniunii Europene e fectuat de Curtea de Conturi Europeană

4.4.Auditul fondurilor structurale şi de coeziune efectuat de Curtea de Conturi Europeană 4.5.Organizarea auditului public extern în ţările din Uniunea Europeană CAP V -

Reglementări internaţionale privind contabilitatea şi auditul

5.1.Standarde I.F.A.C.

5.1.1.Standarde internaţionale de raportare financiară (IAS-IFRS-SIC) 5.2.Standarde internaţionale de audit al situaţiilor financiare (ISA) 5.3.Standarde internaţionale pentru controlul calităţii(ISQC)

2

CAP. I - Conceptul de audit extern 1.1. Definire

Evolutia auditului a fost determinata de dezvoltarea continua a mediului economic, de amploarea complexitatii operatiunilor economice si de tranzactiile efectuate de entitati. Auditul reprezinta examinarea de catre o persoana independenta si competenta a fidelitatii reprezentarilor contabile si financiare. Auditul a inceput de la corectarea fraudelor in documentele financiar-contabile si a continuat cu aprecierea globala de fidelitate a situatiilor (rapoartelor) emise de entitatile economice, cu analiza critica a structurilor acestora si cu evaluarea procedurilor  utilizate la intocmirea situatiilor (auditul financiar), in prezent, auditul este orientat spre evaluarea modului de respectare, de catre managementul entitatilor, a principiilor economicitatii, eficientei si eficacitatii in utilizarea resurselor financiare (auditul performantei). In literatura de specialitate, evolutia auditului este sintetizata prin prezen¬tarea etapelor  semnificative pe care le-a parcurs, astfel: Perioada Ordonatori de audit Auditori Obiectivele auditului Pana in 1700 Regi, imparati, biserici si state Clerici, scriitori regali Pedepsirea hotilor pentru de deturnarea fondurilor Protejarea patrimoniului 1700-1850 State, tribunale comerciale si actionari Contabili Reprimarea fraudelor si pe pedepsirea autorilor Protejarea patrimoniului 18501900 State si actionari Profesionisti contabili, juristi Evitarea fraudelor si erorilor si atestarea fiabilitatii situatiilor financiare istorice 19001940 State si actionari Profesionisti in audit si contabilitate Evitarea fraudelor si atestarea fiabilitatii bilantului 19401970 State, actionari, banci Profesionisti in audit si contabilitate Atestarea sinceritatii si

regulari¬tatii situatiilor financiare istorice 19702000 State, actionari, banci, terti Profesionisti in audit, contabilitate si consiliere Atestarea sinceritatii situaiilor financiare si calitatii controlului intern Respectarea normelor contabile si de audit Din datele prezentate mai sus se observa in mod clar trei etape fundamentale in evolutia auditului. De la aparitie pana in 1850: - auditul se caracterizeaza prin aceea ca obiectivele principale le-au constituit: protejarea  patrimoniului impotriva hotilor, reprimarea fraudelor si eliminarea erorilor. De la 1850 la 1940: - auditul a avut ca obiectiv si atestarea fiabilitatii, sinceritatii si regularitatii situatiilor financiare. in aceasta etapa s-a dezvoltat profesia contabila si cadrul contabil conceptual si s-a accentuat executarea auditului de catre profesionisti in contabilitate si audit. O influenta deosebita asupra dezvoltarii auditului a avut-o evolutia economica si sociala care a determinat beneficiari (state, actionari, banci) sa comande lucrari de audit pentru examinarea riguroasa a situatiilor si rapoartelor  emise de diverse entitati economice. De la 1940 pana in prezent: - are loc o extindere a obiectivelor si tipurilor de audit. Apar obiective noi, cum ar fi: 3

- atestarea controlului intern; - respectarea cadrului conceptual contabil (postulate, principii si reguli de evaluare); - conformitatea cu reglementarile legale in vigoare. Parlamentele doresc sa cuantifice modul in care guvernele utilizeaza fondurile alocate prin legile  bugetare din punct de vedere al economicitatii, eficientei si eficacitatii, punandu-se astfel bazele auditului performantei care a luat o amploare deosebita in anumite state. Auditul nu mai pune accentul pe latura sanctionatorie, ci pe latura de evaluare a calitatii managementului, a deciziilor  acestuia si chiar pe formularea de recomandari catre conducerea entitatilor auditate, in vederea imbunatatirii activitatilor desfasurate de acestea. Institutional, se constituie si se dezvolta organisme nationale si internationale cu atributii de organizare, coordonare si indrumare metodologica a auditului finantelor publice. La nivel national se creeaza oficii nationale de audit, curti de conturi, iar la nivel international Organizatia Internationala a Institutiilor Supreme de Audit (INTOSAI), care elaboreaza standarde nationale, respectiv internationale de audit. Auditul isi largeste si  perfectioneaza metodologia de audit de la procedeele clasice (examenul documentar, inspectii etc.) la procedee moderne, cum ar fi: sondajul, chestionarea, grupurile de dezbatere, interviurile, analiza cost-eficacitate, tehnici statistice, tehnici previzionale etc. Auditorii sunt selectati din randul specialistilor cu o pregatire teoretica superioara, cu o vasta experienta practica, cu autoritate si competenta recunoscuta. Definirea conceptului de audit Auditul reprezinta procesul desfasurat de persoane fizice sau juridice legal abilit ate, numite auditori,  prin care se analizeaza si evalueaza, in mod profesional, informatii legate de o anumita entitate, utilizand tehnici si procedee specifice, in scopul obtinerii de dovezi, numite probe de audit, pe baza carora auditorii emit intr-un document, numit raport de audit si o opinie responsabila si independenta, prin apelarea la criterii de evaluare care rezulta din reglementarile legale sau din buna  practica recunoscuta unanim in domeniul in care isi desfasoara activitatea entitatea auditata. Definitia de mai sus impune cateva precizari, si anume: - procesul de audit, numit si misiune de audit, se deruleaza pe baza unor standarde nationale sau internationale; - auditorii sunt persoane care dobandesc aceasta calitate in c onditiile strict reglementate de legislatia in vigoare; - entitatea auditata poate fi: o unitate patrimoniala (societate comerciala,regie autonoma etc.), guvernul in ansamblu, ministere sau dupa caz departamente ministeriale, programe, actiuni, tranzactii, operatiuni; - analiza informatiilor in misiunea de audit se face pe baza unor procedee si tehnici unanim recunoscute in domeniu, care furnizeaza auditorului probe de audit, pe baza carora el isi fundamenteaza opinia; - evaluarea si interpretarea rezultatelor obtinute se efectueaza in conditiile existentei si luarii in consideratie a unor criterii de evaluare care au la baza referinte contabile identificate (norme

contabile nationale sau internationale sau referinte con¬tabile recunoscute unanim in domeniu) sau  principiile sanatoase de management, respectiv buna practica manageriala recunoscuta de specialistii in domeniu. Tipuri fundamentale de audit Pe baza momentului in care se efectueaza auditul se face distinctie intre auditul preventiv si auditul ulterior. Auditul preventiv se defineste ca o examinare a operatiunilor administrative sau financiare anterior  4

desfasurarii lor efective, avand avantajul de a putea preveni prejudiciul inai nte ca acesta sa apara. Totusi, el are dezavantajul de a genera un volum de munca excesiv, precum si faptul ca responsabilitatea stabilita pe baza dreptului public nu este clar definita. Auditul ulterior se defineste ca o examinare a operatiunilor administrative sau financiare dupa desfasurarea lor. El poate duce la recuperarea pagubelor si poate preveni repetarea erorilor prin stabilirea responsabilitatilor celor vinovati. Auditul preventiv si auditul ulterior reprezinta apanajul exclusiv al unor institutii supreme de audit si sunt reglementate in mod expres prin legile proprii de organizare si functionare. Din punct de vedere al obiectivului si ariei de aplicabilitate a auditului exista: - auditul conformitatii; - auditul de atestare financiara; - auditul performantei. a) Auditul conformitatii sau legalitatii, cuprinde atestarea responsabilitatii financiare a entitatilor,  presupunand examinarea si evaluarea inregistrarilor financiare si exprimarea opiniilor asupra situatiilor financiare si consta in: - atestarea responsabilitatii financiare a administratiei guvernamentale in ansamblu; - auditul sistemelor si tranzactiilor financiare, cuprinzand evaluarea conformitatii cu statutele si reglementarile in vigoare; - auditul controlului intern si al functiilor acestuia; - auditul onestitatii si al caracterului adecvat in legatura cu deciziile administrative luate in cadrul entitatii auditate.  b) Auditul financiar. De multa vreme, auditorilor din sec ¬torul public li se cere sa -si exprime opinia asupra rapoartelor financiare ale guvernului. De asemenea, in sectorul privat, un auditor independent poate furniza, prin rapoarte de audit, credibilitate asupra situatiilor financiare, atestand sau nu daca declaratiile financiare prezinta corect situatia financiara si tranzactiile entitatii. In practica, de cele mai multe ori, auditurile de conformitate si de atestare financiara se deruleaza concomitent si se numesc audituri de regularitate sau audituri legislative.

Unele Institutii Internationale de Audit folosesc pentru auditul conformi¬tatii si auditul de atestare financiara termenul de audituri financiare. c) Auditul performantei, trebuie specificat ca nu exista o definitie general acceptata. Exista variante

asupra modului in care termenul este utilizat de organizatiile interna¬tionale, de exemplu, Organizatia Internationala a Institutiilor Supreme de Audit, (INTOSAI) ori de catre instituti ile supreme de audit din tarile avansate (SAI- uri), cum ar fi: - Conform terminologiei emise de Secretariatul Congresului al XlV - lea al INTOSAI, auditul

 performantei este sinonim cu sintagma „valoare pentru bani", folosit de Institutiile Supreme de Audit din Canada si Anglia, si cu auditul managementului. - Conform standardelor de audit emise de Comitetul de Standardizare al INTOSAI, auditul  performantei consta in economicitate, eficienta si eficacitate si acopera: activitati economice si administrative urmarind principii si practici de management; eficienta utilizarii resurselor umane, financiare, inclusiv examinarea sistemelor de informare asupra indicatorilor de performanta si  procedurile urmate de entitatile auditate; eficienta si performanta in legatura cu atingerea obiectivelor entitatii auditate, precum si impactul afectiv al activitatilor comparativ cu impactul dorit.

• Oficiul National de Audit al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (NAO) considera 5

ca „masurarea performantei prin prisma celor „3E"constituie o necesitate pentru managerii de la toate nivelurile, pentru a avea o vedere clara asupra obiectivelor lor, si consta in evaluarea rezultatelor in raport cu acele obiective". Cei „3E" sunt definiti, astfel: - economicitatea presupune ca un obiectiv dat sa fie atins prin mini¬mizarea costurilor (in trarilor), dar cu conditia respectarii calitatii; - eficienta reprezinta raportul dintre costuri (intrari) si rezultate (iesiri); - eficacitatea presupune maximizarea rezultatelor (iesirilor) comparativ cu intentiile si obiectivele  propuse.

• Oficiul General de Audit al SUA (GAO) defineste auditul performantei ca „o examinare obiectiva si sistematica a realitatii pentru evaluarea performantei unei organizatii guvernamentale, program sau activitate, in scopul de a obtine informatii referit oare la utilizarea fondurilor publice si facilitarea luarii deciziilor de catre manageri in legatura cu supravegherea si initierea masurilor  corective care se impun". Pe langa economicitate si eficienta, auditul performantei cuprinde si auditul programelor, care include determinarea masurii in care rezultatele dorite sunt realizate si daca entitatea a respectat legile si reglementarile importante care se refera la programele respective. • Curtea de Conturi a Olandei urmareste prin auditul performantei „daca banii publici au f ost bine cheltuiti". Auditul performantei este definit ca un audit al eficientei si eficacitatii politicii guvernului in utilizarea banilor publici. Rezulta ca auditul performantei examineaza masurile intreprinse de entitatile auditate pe linia respectarii principiilor economicitatii, eficientei si eficacitatii si rezultatele obtinute in atingerea indicatorilor de performanta. In literatura de specialitate se vorbeste de auditul c omprehensiv sau auditul integral care se realizeaza atunci cand auditul conformitatii si auditul de atestare financiara este combinat cu auditul  performantei. O tendinta recenta a auditului este de a deplasa analiza din cadrul acestuia de la procese la rezultate. Aceasta abordare urmareste „daca activitatea a condus la rezultatele p rogramate". In functie de modul de organizare a activitatii de audit se definesc tipurile de audit — intern si extern. Auditul intern reprezinta o evaluare sau monitorizare organizata de c atre conducerea unei entitati sub forma unui serviciu privind examinarea sistemelor proprii de contabilitate si de control intern. Auditul intern este, in fapt, o activitate independenta de asigurare obiectiva si consultativa destinata sa adauge valoare si sa antreneze imbunatatirea activitatii unui organism, pe care il sustine in indeplinirea obiectivelor, printr-o abordare sistematica si ordonata a evaluarii si cresterii eficacitatii  proceselor de gestionare a riscului de control si de conducere. Ca activitate independenta, auditul intern se refera ata t la independenta functiei de audit intern in raport cu activitatile auditate, cat si la obiectivitatea auditorilor interni. Astfel, statutul organizatoric al functiei de audit intern trebuie sa fie de natura a permite indeplinirea independenta a responsabilitatiilor sale de audit. Obiectivitatea se refer a la atitudinea de independenta a rationamentului pe care auditorii interni trebuie sa-1 mentina in desfasurarea auditurilor. Rolul auditului intern este de a acorda asistenta personalului organismului auditat in indeplinirea responsabilitatilor oferind conducerii asigurarea ca politicile, procedurile si controalele, efe ctuate in scopul evitarii erorilor umane si combaterii fraudelor sau actiunilor gresite, actioneaza eficient. Astfel, auditorii interni sunt raspunzatori in fata conducerii, in general, si fata de cei care raspund direct de functia de audit intern, in special. Auditorii interni procedeaza la evaluarea riscurilor si analiza operatiunilor si verificarilor efectuate, 6

astfel incat, pornind de la rezultatele auditurilor realizate sa furnizeze analize obiective, sugestii si recomandari. Totodata, conducerea entitatii asigura orientarea generala adecvata sferei de cuprindere si activitatilor care urmeaza a fi supuse auditarii. Auditul extern este efectuat de un profesionist independent si raspunde nevoilor tertilor si entitatii auditate in ceea ce priveste gradul de incredere care poate fi acordat tranzactiilor si situatiilor  financiare ale acestuia; respectarea reglementarilor legale, statutelor, regulamen¬telor si deciz iilor  manageriale; precum si respectarea principiilor economicitatii, eficientei si eficacitatii in activitatea desfasurata . Auditul extern este independent de managementul entitatii atat sub aspectul aprecierilor externe, cat si al atitudinii generale fata de audit.

1.2.Obiectivele şi sfera de aplicare a auditului extern

Obiectivul auditului consta in posibilitatea exprimarii opiniei auditorului cu privire la: - intocmirea situatiilor financiare sub toate aspectele semnificative, in con¬formitate cu un cadru general de raportare financiara (auditul de atestare financiara); - respectarea reglementarilor legale, a statutelor si regulamentelor, a nor¬melor si deciziilor  manageriale (auditul conformitatii sau legalitatii); - aplicarea bunei practici si respectarea principiilor sanatoase de mana¬gement in utilizarea fondurilor (auditul performantei sau rezultatelor). Opinia emisa de auditor, prin raportul de audit sporeste credibilitatea situatiilor financiare, atesta conformitatea cu legile in vigoare si recunoaste respectarea si promovarea principiilor  economicitatii, eficientei si eficacitatii in activitatea entitatilor auditate. Cu toate acestea, utilizatorul rapoartelor de audit nu trebuie sa considere ca opinia este o garantie a viabilitatii viitoare a activitatii si a eficientei de perspectiva a conducerii entitatilor auditate. Declaratia de la Lima, adoptata in 1977 la cel de-al IX-lea Congres al instit utiilor supreme de audit). Aria de aplicabilitate a auditului este definita de procedurile de audit considerate a fi necesare in circumstantele date pentru a realiza obiectivul auditului. Auditorul este cel care determina procedurile de audit pe baza: - standardelor de audit; - cerintelor organismelor profesionale relevante; - legislatiei si reglementarilor in vigoare; - termenelor angajamentului si cerintelor de raportare. Definitia ariei de aplicabilitate a auditului necesita relevarea cel putin a doua probleme de mare importanta atat pentru auditor, cat si pentru utilizatorii rapoartelor de audit, si anume: - necesitatea delimitarii clare a ariei de aplicabilitate a auditului de domeniul auditului. in acest sens trebuie precizat ca, in cele mai multe cazuri,domeniul auditului este diferit de aria de aplicabilitate, in sensul ca domeniul auditului cuprinde ansamblul activitatilor desfasurate de o entitate in concordanta cu obiectul sau de activitate intr-o anumita perioada de timp. - Ori auditorul nu poate si nici nu trebuie sa aplice procedurile de audit la tot domeniul. Se poate spune deci, ca aria de audit se intinde intr-un domeniu atat cat se intind procedurile de audit aplicate; - Intinderea procedurilor de audit este in functie de limi tele inerente ale auditului care la randul ei depinde de particularitatile si limitele fiecarei proceduri in parte si de specificul fiecarui tip 7

fundamental de audit. In acest sens se poate concluziona ca, aria de aplicabili tate a unui audit al performantei sau a unui audit de conformitate este, de regula, mult mai intinsa decat a unui audit de atestare financiara, chiar  daca auditurile respective cuprind aceeasi entitate si aceeasi perioada de timp. Definirea obiectivului auditului si determinarea ariei de aplicabilitate a auditului sunt de importanta deosebita atat pentru auditor, cat si pentru utilizatorii raportului de audit, ele fiind specificate in mod expres si imperativ in scrisoarea de angajament.

CAP II. - Organizarea şi exercitarea auditului public extern în România

2.1. Instituţii publice auditate In România, Legea privind finanţele publice (legea nr. 500/2002) stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice,  precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar. Conform acestui act normativ, fondurile publice sunt sume alocate din: a) bugetul de stat;  b) bugetul asigurărilor sociale de stat; c) bugetele fondurilor speciale; d) bugetele trezoreriei statului; e) bugetele instituţiilor publice autonome; f)   bugetele instituţiilor publice finanţate integral

sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz; g) bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii; h) bugetele fondurilor provenite din credite externe con tractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice; i) bugetul fondurilor externe nerambursabile

Instituţiile publice sunt definite de lege astfel: „denumire generică ce include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei   publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare a acestora‖ . In instituţiile publice, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii rev ine ordonatorului de credite, sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii respective. Acti vitatea de încasare a veniturilor bugetare şi de efectuare a plăţii cheltuielilor aprobate prin  buget, adică execuţia bugetară, este desfăşurată de c ompartimentul financiar-contabil. Rolul pe care trebuie să îl îndeplinească instituţia publică în cadrul societăţii moderne, aşa cum este el sintetizat în lucrarea Auditul managementului în instituţia publică, este de a asigura: ■ elaborarea ansamblului de r eglementări specifice noului tip de organizare socială, bazat  preponderent pe infor maţie şi pe cunoaştere; ■ aplicarea prevederilor/dispoziţiilor cuprinse în actele normative, în aşa fel încât să se realizeze ordinea socială predeterminată; ■  promovarea pluralismului cultural; 8

■ libera circulaţie a resurselor; ■ respectarea drepturilor fundamentale ale omului; ■ dezvoltarea infrastructurii specifice, care să permită accesul nediscriminatoriu la informaţie/cunoaştere; ■ utilizarea eficientă/eficace a tehnologiilor informaţionale/ comunicaţionale moderne în cadrul serviciilor publice.

Fiecare dintre instituţiile publice din România, în conformitate cu mandatul său legal, joacă deci un rol important în procesul de europenizare şi globalizare prin care trece şi ţara noastră, în vederea atingerii unor obiective comune cu celelalte instituţii similare existente în ţările democratice ale lumii, obiective de natură economică, socială, culturală. Pentru atingerea acestor  obiective, este imperios necesar ca instituţiile publice să îşi administreze cu eficienţă şi eficacitate ansamblul resurselor financiare, umane, materiale, informaţionale, de care dispun. In funcţie de rolul şi de subordonarea lor, instituţiile publice pot fi: ■ înalte autorităţi ale statului: Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, Senatul, Camera Deputaţilor, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; ■ autorităţi ale administraţiei publice locale (consilii judeţene, orăşeneşti şi comunale); ■ instituţii de subordonare locală; ■ unităţi economice finanţate integral sau parţial din fonduri publice, având subordonare centrală sau locală, regii autonome, societăţi şi companii naţionale. După modul de finanţare prevăzut de Legea privind finanţele publice, finanţarea cheltui elilor  curente şi de capital ale instituţiilor publice se poate asigura: integral din bugetul de stat bugetul asigur ărilor sociale de stat, bugetele fondurilor  

speciale/dupa caz;

şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; integral, din veniturile proprii. In fine, după numărul de angajaţi, conform numărului de posturi aprobate prin bugetul instituţiilor  din venituri proprii



 publice, acestea pot fi:

■ ■ ■ ■

mici (sub 50 angajaţi); mi jlocii (între 50 şi 100 de angajaţi); mari (între 100 şi 500 de angajaţi); foarte mari (peste 500 de angajaţi).

2.2. Curtea de Conturi a României – instituţie de control şi audit extern 2.2.1.Rolul şi atribuţiile Curţii de Conturi

Curtea de Conturi a fost înfiinţată prin Legea din 24 ianuarie 1864, publicată în Monitorul

Oficial nr.18 din 24 ianuarie 1864, sub denumirea de "Înalta Curte de Conturi", pentru toată România. Potrivit art.15 din lege "Curtea este însărcinată cu cercetarea şi hotărârea socotelilor  atingătoare de veniturile tezaurului, casieriilor generale din judeţe, ale regiilor şi ale administraţiilor  9

contribuţiilor indirecte, precum şi cu încheierea societăţilor atingătoare de cheltuieli făcute de către toţi agenţii comptabili". Constituţia din 1866 (publicată în Monitorul Oficial nr.142 din 13 iulie 1866) prevede că "Pentru toată România este o singură Curte de Conturi", iar art. 114 stipulează că "Regularea definitivă a socotelilor trebuie prezentată Adunării cel mai târziu în termen de doi ani de la încheierea fiecărui exerciţiu". Art. 116 din

Același art.116 din Constituţia din 1923 (publicată în Monitorul Oficial nr.282 din 29 martie 1923)  prevede că "controlul preventiv şi cel de gestiune al tuturor veniturilor şi cheltuielilor statului se va exercita de Curtea de Conturi, care sup une în fiecare an Adunării Deputaţilor raportul general rezultând conturile de gestiune ale bugetului trecut semnalând, totodată, neregulile săvârşite de miniştri în aplicarea bugetului". "Curtea de Conturi este o instituţie de sine stătătoare, are acelaşi rang cu Înalta Curte de Casaţie şi se bucură de aceleaşi drepturi". Prin această nouă reglementare, Curtea de Conturi îşi menţine atât atribuţiile de control cât şi cele judecătoreşti. Potrivit Legii din 1929

Curtea de Conturi a fost

desfiinţată prin Decretul nr.352 din 1 decembrie 1948.

Prin Legea nr.2 din 28 martie 1973, publicată în Buletinul Oficial nr.44 din 30 martie 1973, a fost înfiinţată Curtea Superioară de Control Financiar care funcţiona pe lângă Co nsiliul de Stat. Legea a fost modificată prin Decretele nr.150 din 19 iunie 1974 şi nr.36 din 21 februarie 1981. Curtea era abilitată să exercite atribuţii de control financiar şi jurisdicţionale. Legea includea o serie de  prevederi specifice statului totalitar, ca de exemplu, "Curtea Superioară de Control Financiar  urmăreşte respectarea hotărârilor de partid şi de stat în domeniul financiar şi apărarea proprietăţii socialiste". Această instituţie a fost desfiinţată  prin Decretul nr.94/1990. Art.139 din Co nstituţia din 1991 publicată în

Monitorul Oficial nr.233 din 21 noiembrie 1991  prevedea că "Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public. În condiţiile legii, Curtea exercită şi atribuţii jurisdicţionale". Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi (publicată în Monitorul Oficial nr.224 din 9 septembrie 1992) completată şi modificată prin Legea nr.99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice şi Legea nr.204/1999 pentru modificarea şi completarea Legii 94/1992 consfinţesc în deplin acord cu art. 139 din Constituţie: "Curtea de Conturi este instituţia supremă de control financiar asupra modului de formare, administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Curtea de Conturi exercită şi atribuţii jurisdicţionale în condiţiile prevăzute de lege ". Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a fost republicată în Monitorul Oficial al României nr.116 din 16 martie 2000.

10

Legea nr.94/1992 a fost modificată si completată ulterior prin Legea nr.77/2002 , publicată în Monitor ul Oficial al României nr.104 din 7 februarie 2002 și prin Legea nr.217/2008 , publicată în

Monitorul Oficial al României nr.724 din 24 octombrie 2008. Legea nr.94/1992 a fost

republicată în Monitorul Oficial al României nr.282 din 29 aprilie 2009.

Cur tea de Conturi efectuează auditul financiar asupra următoarelor conturi de execuţie: - contul general anual de execuţie a bugetului de stat; - contul anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat; - conturile anuale de execuţie a fonduri lor speciale; - conturile anuale de execuţie a bugetelor locale, ale municipiului Bucureşti, ale judeţelor, ale

sectoarelor municipiului Bucureşti, ale municipiilor, ale oraşelor şi comunelor; - contul anual de execuţie a bugetului trezoreriei statului ; - conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice autonome; - conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial de la   bugetul de stat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, de la bugetele locale şi de la bugetele fondurilor speciale, după caz; - conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri  proprii; - contul general anual al datoriei publice a statului; - conturile anuale de execuţie a bugetului fondurilor externe nerambursabile; - alte conturi de execuţie a unor bugete prevăzute de lege.

Curtea de Conturi are competenţă să stabilească limitele valorice minime de la care conturile  prevăzute la art. 26 sunt supuse controlului său în fiecare exerciţiu bugetar, astfel încât în termenul legal de prescripţie să se asigure verificarea tuturor conturilor. Curtea de Conturi efectuează auditul performanţei utilizării resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Curtea de Conturi

efectuează o evaluare independentă asupra economicităţii, eficienţei şi eficacităţii cu care o entitate publică, un program, un proiect, un proces sau o activitate utilizează resursele publice alocate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite. Auditul performanţei se poate efectua atât la finalul, cât şi pe parcursul desfăşurării proiectelor,  programelor, proceselor sau activităţilor. Activitatea de audit al performanţei se desfăşoară în conformitate cu metodologia proprie, adoptată pe baza standardelor de audit INTOSAI şi a celor mai bune practici în domeniu, şi se finalizează prin elaborarea unui raport de audit. Prin constatările şi recomandările făcute, auditul performanţei trebuie să conducă la diminuarea costului resurselor sau la sporirea rezultatelor.

Prin verificările sale la persoanele Curtea de Conturi urmăreşte, în principal: - exactitatea şi realitatea situaţiilor financiare, aşa cum sunt stabilite în reglementările contabile în vigoare; - evaluarea sistemelor de management şi control la autorităţile cu sarcini privind urmărirea obligaţiilor financiare către bugete sau către alte fonduri publice stabilite prin lege, ale persoanelor   juridice sau fizice; 11

- utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din alte fonduri speciale, conform stabilite; - calitatea gestiunii gestiunii economico-financiare; - economicitatea, eficacitatea eficacitatea şi eficienţa utilizării fondurilor publice.

destinaţiei

Curtea de Conturi exercită controlul cu privire la respectarea de către autorităţile cu atribuţii în domeniul privatizării a metodelor şi procedurilor de privatizare, prevăzute de lege, precum şi asupra modului în care acestea au asigurat respectarea clauzelor contractuale stabilite prin contractele de  privatizare. Curtea de Conturi exercită controlul respectării dispoziţiilor legale privind modul de administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare rezultate din acţiunile de privatizare. Curtea de Conturi poate exercita controlul îindiferent de momentul în care s -a desfăşurat   procesul de privatizare,  prin vânzarea acţiunilor deţinute de stat la societăţile comerciale, până la clarificarea tuturor aspectelor.

Obiectivele controalelor Curţii de Conturi dispuse de Camera Deputaţilor sau de Senat ori dispuse de Curte se stabilesc de acestea prin hotărâre şi se aduc la cunoştinţa celor interesaţi. Organele de conducere ale Curtii de Conturi au urmatoarele atributii: - adoptă politicile şi strategiile Curţii de Conturi; - aprobă normele proprii privind activitatea specifică a Curţii de Conturi; - aprobă manualele de audit şi ghiduri pe domenii specifice, elaborate pe baza normelor proprii

ale Curţii de Conturi, precum şi alte norme procedurale; - aprobă programele anuale de activitate a Curţii de Conturi; - aprobă modul de desfăşurare a unor acţiuni specifice, solicitate prin hotărârile Camerei Deputaţilor sau ale Senatului, care nu sunt deja prevăzute în program; - aprobă statul de funcţii al personalului Curţii de Conturi; - aprobă denumirea, sfera de activitate şi structura organizatorică a departamentelor Curţii de Conturi; - aprobă proiectul de buget al Curţii de Conturi; - dezbate şi hotărăşte transmiterea execuţiei bugetului Curţii de Conturi către Parlament; - aprobă regulamentul propriu al plenului, regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii

de Conturi, regulamentul concediilor personalului Curţii de Conturi, codul de conduită etică şi  profesională  profesiona lă a personalului Curţii de Conturi, precum şi alte regulamente specifice; specifice; - aprobă Statutul auditorului public extern; - aprobă structura organizatorică a Curţii de Conturi, numeşte directorii, directorii adjuncţi, şefii de servicii, secretarul general al Curţii de Conturi şi stabileşte atribuţiile acestora, prin fişa  postului; - aprobă rapoartele prevăzute a fi comunicate Parlamentului; - emite avize; - aprobă structura organizatorică a secretariatului general şi atribuţiile compartimentelor din cadrul acestuia; - hotărăşte asupra modificării modificării organizării interne a Curţii de Conturi, în limitele legii; - solicită periodic şi examinează rapoartele asupra activităţii departamentelor Curţii de Conturi

şi a camerelor de conturi; - examinează şi aprobă propunerea de ordine de zi a şedinţei plenului, formulată de preşedintele Curţii; - aprobă lista cuprinzând posturile vacante care urmează a fi scoase la concurs, precum şi tematicile şi organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante; 12

- aprobă contractarea de lucrări, bunuri, servicii sau alte prestaţii necesare funcţionării Curţii de Conturi; - alte atribuţii stabilite în condiţiile legii.

Plenul Curţii de Conturi îşi exercită atribuţiile în prezenţa a cel puţin 2/3 din numărul membrilor săi, iar hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Atribuţiile preşedintelui Curţii de Conturi sunt: - să reprezinte Curtea de Conturi şi să asigure relaţiile acesteia cu instituţiile şi autorităţile  publice şi cu organismele naţionale şi internaţionale de profil; - să coordoneze activitatea Curţii de Conturi; - să convoace şi să prezideze dezbaterile plenului şi să asigure executarea hotărârilor acestuia; - să propună ordinea de zi a şedinţelor plenului şi să o supună aprobării acestuia; - să urmărească transmiterea către Parlament a rapoartelor Curţii de Conturi; -să numească personalul Curţii de Conturi, cu excepţia celui numit de plen, şi să dispună, dacă este cazul, detaşarea sau revocarea din funcţie a acestuia, în condiţiile legii; pentru personalul Autorităţii de Audit, această atribuţie se exercită numai cu acordul preşedintelui acesteia; disciplinară, şi să aplice sancţiuni sancţiuni disciplinare în cazurile prevăzute prevăzute de - să exercite acţiunea disciplinară, Codul etic al profesiei; - să comunice posturile

vacante de membri ai Curţii de Conturi către Parlament, pentru luarea de măsuri în vederea ocupării acestora; -alte atribuţii ce pot fi stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi.

Atribuţiile vicepreşedinţilor şi consilierilor de conturi se stabilesc şi se aprobă prin regulamentul propriu de plenul Curţii de Conturi, la propunerea preşedintelui acesteia. În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele Curţii de Conturi emite ordine.

2.2.2.Auditul financiar şi auditul performanţei în sectorul public Conturile de execuţie asupra cărora Curtea de Conturi trebuie să efectueze au ditul financiar  extern în sectorul public sunt cele prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi de legea privind finanţele publice locale (legea nr. 273/2006) , precum şi de legi specifice, după caz. Este astfel respectată prevederea relevantă a Declaraţiei de la Lima, care include i nclude în atribuţiile de verificare ale ISA „întreaga activitate financiară a statului. Indiferent dacă şi în ce mod este reflectată în bugetul naţional. Excluderea unor părţi ale managementului managementului financiar public din  bugetul naţional nu va rezulta în aceea că aceste părţi vor fi scutite de verificări de către ISA". Curtea de Conturi efectuează auditul financiar extern asupra următoarelor conturi de execuţie: - contul general anual de execuţie a bugetului de stat; - contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat; - conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale; - conturile anuale de execuţie a bugetelor locale ale municipiului Bucureşti, judeţelor, sectoarelor municipiului Bucureşti, municipiilor, oraşelor şi comunelor; - contul anual de execuţie a bugetului trezoreriei statului; 13

conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice autonome; conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice finanţate in tegral sau  parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale, după caz; - conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din -

venituri proprii; - contul general anual al datoriei publice a statului; - contul anual de execuţie a bugetului fondurilor externe - alte conturi de execuţie a unor bugete prevăzute de

nerambursabile; nerambursabile;

Mandatul de audit al Curţii nu se limitează la conturile instituţiilor publice centrale: Curtea de Conturi es te abilitată să efectueze audit financiar extern asupra conturilor de

execuţie prevăzute (mai sus), la instituţiile publice conduse de ordonatori principali de credite, precum şi la instituţiile publice subordonate, conduse de ordonatori secundari sau terţiari de credite, pe bază selectivă, conform programului anual propriu de activitate. De asemenea, auditul financiar extern al Curţii de Conturi asupra conturilor de execuţie

 prevăzute poate începe pe parcursul parcursul exerciţiului financiar şi se finalizează finalizează după încheierea încheierea acestuia.

Extrem de importante sunt prevederile următoare, care ar schimba complet abordarea Curţii de Conturi în materie de finalizare a activităţilor de audit. Este astfel sugerată reconsiderarea profundă a procedurii de descărcare de gestiune, aşa cum este aceasta prevăzută de legea actuală. Se introduc noţiunile modeme, compatibile cu modul de acţiune al multor ISA europene, şi nu numai, care nu au funcţie jurisdicţională: finalizarea auditului prin emiterea unei opinii de audit (la nivelul instituţiilor publice centrale): Auditul financiar extern asupra contului de execuţie a bugetului instituţiei publice conduse de ordonatorul principal de credite se finalizează prin elaborarea şi prezentarea unei opinii de audit şi a unui raport de audit. Raportul de audit financiar  conţine, în principal, constatări cu impact financiar, constatări cu privire la rezultatele evaluării sistemelor de management şi control intern, precum şi recomandări pentru corectarea deficienţelor constatate şi, respectiv, a unei scrisori către conducere, pentru ordonatorii secundari sau terţiari:

Acţiunile de audit efectuate asupra conturilor de execuţie a bugetelor instituţiilor publice conduse de ordonatorii secundari sau terţiari de credite d in subordinea ordonatorului principal de credite se încheie prin emiterea de scrisori către conducerile instituţiilor publice auditate, care conţin constatări şi recomandări. Aspectele relevante, rezultate ca urmare a acţiunilor de audit la instituţiile pu blice subordonate, sunt luate în consi derare la definitivarea raportului de audit elaborat la nivelul instituţiei publice conduse de ordonatorul principal de credite. Fiecare ordonator de credite principal, secundar şi terţiar  este răspunzător pentru administrare şi utilizare sau pentru veniturile mijloacele materiale şi băneşti încredinţate pentru administrare  pe care trebuie să le colecteze. Percepţia generală este aceea că nu există un concept de responsabilitate globală. De exemplu, exemplu, ordonatorul principal de credite nu este răspunzător   pentru utilizarea şi gestionarea creditelor bugetare, administrate de unităţile aflate în 14

subordine, dacă acestea, la rândul lor, prin conducătorii lor, au calitatea de ordonatori de credite. Nu este răspunzător nici pentru supravegherea sau asigurarea măsurilor de control luate sau nu de către aceştia. Unui ordonator principal de credite i se poate acorda descărcarea de gestiune chiar şi atunci când se menţin sarcini nerealizate la nivelul ordonatorilor de credite secundari şi terţiari din subordine. Conceptul responsabilităţii pentru gestionarea banului public este privit dintr -un unghi extrem de îngust, fiind legat de gestionarea strict sub aspectul legalităţii a sumelor alocate ordona torilor de credite. Astfel, conceptul de re sponsabilitate, aşa cum este definit prin descărcarea de gestiune, este limitat la aspecte privind legalitatea şi regularitatea, buna gestiune financiară rămânând un deziderat, procedurile de evaluare a acesteia neproducând efectele scontate. Aşa cum prevăd şi Standardele de Audit ale INTOSAI, expresia care ar fi cea mai adecvată  pentru a defini auditul efectuat de ISA, care depăşeşte cadrul tradiţional al legalităţii şi regularităţii, este „auditul bunei gestiuni financiare" Un astfel de audit procedează la o analiză a cheltuielilor   publice, în lumina principiilor generale ale gestiunii sănătoase. Cele două tipuri de audit - de legalitate şi de bună gestiune - pot fi desfăşurate în practică într -o singură operaţiune, cu atât mai mult cu cât se sprijină reciproc: auditurile de legalitate să fie capabile să pregătească audituri de bună gestiune, iar cele din urmă să conducă la corecţia situaţiilor  generatoare de abateri.

Conceptul de descărcare de gestiune la nivel individual este caracteristic instituţiilor  supreme de audit prevăzute cu atribuţiuni jurisdicţionale, întrucât procesul descărcării de gestiune are un  pregnant conţinut jurisdicţional. Nici o ISA din Uniunea Europeană, care nu are atribuţiuni  jurisdicţionale, nu operează cu conceptul de descărcare de gestiune în procesul valorificării constatărilor rezultate, urmare activităţilor de audit desfăşurate la nivelul entităţilor publice. In procesul decizional privind aprobarea conturilor generale anuale de execuţie a  bugetelor publice, Parlamentul exam inează şi dezbate Raportul anual al ISA, împreună cu conturile anuale de execuţie a bugetelor publice, întocmite de Executiv. Aprobarea prin lege a contului de execuţie semnifică faptul că Parlamentul consideră că fondurile publice au fost gestionate în mod corespunzător, că managementul financiar s -a realizat în mod eficace, cu respectarea reglementărilor stabilite, şi că fondurile alocate au fost utilizate conform obiectivelor fixate la momentul aprobării, ceea ce echivalează cu descărcarea de buna gestiune financiară, la nivel global, a Executivului. Ar mai trebui menţionat aici că, în acest domeniu, opinia experţilor SIGMA este oarecum diferită, în ceea ce priveşte descărcarea de gestiune. Ei propun mai degrabă o abordare hibridă, respectiv acordarea descărcării de gestiune sub forma unei opinii, bazate pe rezultatele obţinute la Ministerul Finanţelor, în urma unei activităţi care este clar descrisă ca fiind un audit financiar.

Conform experţilor SIGMA, ţinta ideală a Curţii de a acorda descărcare de ges tiune tuturor ordonatorilor de credite este imposibilă în practică. Primul motiv este acela că numărul ordonatorilor variază de la un an financiar la altul, ca o consecinţă a unei posibile noi prevederi legale sau a restructurării unor organisme existente. Al doilea este numărul foarte mare de organisme publice sau de entităţi cu finanţare de la bugetul de stat ale căror conturi trebuie  prezentate Curţii, conform legii. Al treilea motiv este că modul în care procedurale descărcare este organizată presupune util volum mare de resurse la nivelul Curţii, ceea ce împiedică instituţia de a dezvolta şi alte forme de audit. îngreunând astfel evoluţia către o ISA modernă. Cu excepţia faptului că nu recomandă abandonarea procedurii descărcării de gestiune (da r nici 15

nu se aduc suficiente argumente pentru menţinerea ei), argumentaţia care urmează este în acelaşi sens cu textul de lege propus mai sus, şi anume auditarea în totalitate doar a ordonatorilor principali de credite, selectarea ordonatorilor secundari şi terţiari de credite care să fie verificaţi anual, luarea în considerare a constatărilor de audit de la nivelele doi şi trei  pentru elaborarea raportului de audit şi emiterea opiniei la nivelul ordonatorului principal de credite. Conform raportului SIGMA,

experţii sunt de părere că procedura de acordare trebuie limitată la ordonatorii principali, care ar trebui să răspundă pentru consolidarea conturilor celorlalţi ordonatori care se află sub autoritatea lor . Acest lucru s-ar putea face sub forma unei opinii bazate  pe rezultatele obţinute la Ministerul Finanţelor, evaluarea controlului intern, rapoarte de audit intern şi un eşantion de tranzacţii selectate de asemenea la cel de -al doilea şi al treilea nivel de ordonatori. O astfel de limitare, bazată pe validarea şi consolidarea conturilor ordonatorilor secundari şi terţiari în cele ale ordonatorilor principali este extrem de logică. pentru că verificându -i pe aceştia din urmă este probabil ca , sumele verificate să fie apropiate de veniturile şi cheltuielile totale anuale. Cu alte cuvinte, o opinie asupra conturilor ordonatorilor principali ar acoperi aproape întregul buget public. Aşa cum s-a propus mai sus, ar exista multe beneficii în urma schimbării abordării procedurii de descărcare: ordonatorii principali ar fi în mai mare măsură responsabilizaţi pentru gestionare adecvată a fondurilor alocate ordonatorilor secundari şi terţiari, şi ar obţine prin intermediul  propriilor proceduri de control, inclusiv al sistemelor de audit intern actualmente în curs de dezvoltare, o asigurare asupra realităţii şi respectării execuţiei bugetare la nivelele relevante de conducere. Acest lucru ar degreva Curtea de obligaţia de a acorda descărcare la nivelul ordonatorilor subordonaţi, şi va consolida sistemul de control financiar public intern în sectorul  bugetar din România. Activitatea de audit financiar extern în sectorul public a Curţii de Conturi se desfăşoară cu respectarea standardelor proprii de audit, adoptate pe baza standardelor de audit INTOSAI, Liniilor directoare europene de aplicare a standardelor INTOSAI şi a alt or standarde de audit relevante pentru sectorul public elaborate de IFAC şi acceptate spre aplicare în Uniunea

Europeană. Declaraţia de la Lima, precizează că, pe lângă verificarea „legalităţii şi cor ectitudinii managementului financiar şi a contabilităţii", care este funcţia tradiţională a ISA, „există şi un alt tip de audit care este orientat spre realizările, eficacitatea, economicitatea şi eficienţa administraţiei publice. Acest audit cuprinde nu numai tranzacţiile financiare corecte, ci şi toată gama de activităţi ale statului, inclusiv sistemele de organizare şi administrare". Acest tip de audit este auditul performanţei instituţiilor publice. Aşa cum s-a arătat anterior, deşi aici nu există standarde consacrate, există o întreagă literatură de specialitate şi o gamă largă de bune  practici în domeniu. Toate ISA europene (cu excepţia Curţii de Conturi a Greciei efectuează auditul performanţei, numit şi valoare pentru bani sau auditul bunei gestiun i financiare. Dar   puţine dintre acestea au cu adevărat o experienţă suficient de semnificativă în domeniu. De fapt, Curtea de Conturi a României efectuează deja de câţiva ani acest tip de audit, începând cu auditurile pilot, în care personalul său era talonat îndeaproape de experţi străini angajaţi în cadrul diverselor contracte de asistenţă tehnică, până la audituri de sine stătătoare ale  performanţei.

16

Curtea de Conturi efectuează auditul performanţei utilizării resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi al modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale. Curtea de Conturi efectuează o evaluare independentă asupra economicităţii eficienţei şi eficacităţii cu care o entitate publică, un program, un proiect, un proces sau o activitate utilizează resursele publice alocate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite. Auditul performanţei se poate efectua atât la finalul, cât şi pe parcursul desfăşurării  proiectelor, programelor, proceselor  sau activităţilor. Activitatea de audit al performanţei se desfăşoară î n conformitate cu metodologia proprie de audit al performanţei, adoptată pe baza standardelor de audit INTOSAI şi a celei mai  bune practici în domeniu, şi se finalizează prin elaborarea unui raport de audit.

2.2.3.Organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi Plenul Curţii de Conturi se compune din 18 membri, numiţi, în condiţiile prezentei legi, de Parlament, care sunt consilieri de conturi.

În structura Curţii de Conturi se cuprind departamente, camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti şi un secretariat general. Conducerea Curţii de Conturi se exercită de plenul Curţii de Conturi. Conducerea executivă a Curţii de Conturi se exercită de către preşedinte, ajutat de doi vicepreşedinţi, care sunt consilieri de conturi.

La şedinţele plenului Curţii de Conturi pot participa secretarul general, precum şi, în calitate de invitaţi, specialişti cu înaltă pregătire în diferite domenii de activitate ce intră în competenţa Curţii. Preşedintele Curţii de Conturi conduce şedinţele plenului. În lipsa preşedintelui, un vicepreşedinte va prezida şedinţele. Preşedintele Curţii de Conturi şi ceilalţi membri ai acesteia sunt independenţi în exercitarea atr ibuţiilor şi în luarea deciziilor şi respectă principiile conducerii colective, publicităţii şi transparenţei. Departamentele sunt conduse de câte un consilier de conturi, care îndeplineşte şi funcţia de şef  de departament, numit de plenul Curţii. În cadrul departamentelor pot fi organizate direcţii, servicii, birouri şi compartimente de specialitate.

Camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt conduse de către un director şi un director adjunct. În structura camerelor de conturi judeţene pot funcţiona servicii şi birouri. Structura organizatorică a Curţii de Conturi, statul de funcţii, numărul de posturi de conducere şi de execuţie, domeniile de activitate şi atribuţiile departamentelor, ale secretariatului general,  precum şi ale celorlalte structuri se stabilesc de plenul Curţii de Conturi. Personalul de control financiar încadrat la Curtea de Conturi dobândeşte calitatea de auditor   public extern. Pe această funcţie pot fi încadrate persoane cu studii superioare economice, juridice şi de altă specialitate, necesare desfăşurării activităţii Curţii de Conturi. Coordonarea activităţilor desfăşurate în cadrul departamentelor şi al camerelor de conturi   judeţene şi a municipiului Bucureşti se realizează de către consilierii de conturi şi directorii camerelor de conturi, în condiţiile normelor şi procedurilor stabilite de plenul Curţii de Conturi. 17

Organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi se efectuează potrivit regulamentului aprobat de plenul Curţii de Conturi, în temeiul legii nr. 94/1992 republicată . Regulamentul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. În vederea îndeplinirii unor obligaţii în domeniul auditului extern, ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, este organizată şi funcţionează Autoritatea de Audit pentru fondurile nerambursabile de preaderare acordate României de Uniunea Europeană prin programele PHARE, ISPA şi SAPARD, pentru fondurile structurale şi de coeziune, pentru Fondul European de Garantare în Agricultură, pentru Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, pentru Fondul European pentru Pescuit, precum şi pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada  postaderare, denumită în continuare   Autoritatea de Audit , care are atribuţii şi proceduri de lucru  proprii.

Autoritatea de Audit este un organism independent din punct de vedere operaţional faţă de Curtea de Conturi şi faţă de celelalte autorităţi responsabile cu gestionarea ş i implementarea fondurilor comunitare nerambursabile, cu sediul în municipiul Bucureşti. În teritoriu, Autoritatea de Audit are structuri regionale organizate în judeţele în care îşi desfăşoară activitatea agenţii, autorităţi de management şi/sau organismele intermediare care gestionează fondurile comunitare. Autoritatea de Audit este singura autoritate naţională competentă să efectueze audit public extern, în conformitate cu legislaţia comunitară şi naţională, asupra fondurilor . Autoritatea de Audit poate efectua audit public extern şi asupra altor categorii de fonduri, urmând ca reglementările care vizează fondurile respective să prevadă şi asigurarea resurselor  necesare acestei activităţi. În conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare şi naţion ale, cu standardele de audit acceptate pe plan internaţional, Autoritatea de Audit efectuează audit de sistem şi audit al operaţiunilor. Principalele atribuţii ale Autorităţii de Audit sunt următoarele: - evaluarea conformităţii sistemelor de management şi control pentru programele operaţionale cofinanţate prin instrumentele structurale şi prin Fondul European pentru Pescuit, cu prevederile legale comunitare; - verificarea, pe bază responsabile cu gestionarea

de eşantion reprezentativ, a cheltuielilor declarate de autorităţile şi implementarea fondurilor  nerambursabile de preaderare şi a celor 

structurale şi de coeziune. - raportarea anuală privind compatibilitatea sistemelor de management şi control ale autorităţilor responsabile cu gestionarea şi imple mentarea fondurilor, referitor la capacitatea acestora de a asigura conformitatea operaţiunilor cu reglementările comunitare; - verificarea existenţei şi corectitudinii elementului de cofinanţare naţional; - eliberarea certificatelor de audit privind conturile anuale ale agenţiilor de plăţi, precum şi  pentru contul Euro SAPARD, în ceea ce priveşte integralitatea, acurateţea şi veridicitatea acestor  conturi; - emiterea opiniei asupra declaraţiei de asigurare, emise de agenţiile de plăţi pentru agricultură

şi dezvoltare rurală; - emiterea declaraţiilor de închidere, însoţite de rapoarte de audit, pentru fiecare program sau măsură, finanţate din fondurile, după caz;

18

- urmărirea

respectării criteriilor de acreditare a autorităţilor responsabile cu gestionarea şi implementarea fondurilor comunitare nerambursabile, destinate agriculturii şi dezvoltării rurale, pe toată perioada de implementare tehnică şi financiară a acestora; - urmărirea modului de implementare de entităţile auditate a recomandărilor formula te ca urmare a acţiunilor de audit efectuate de Autoritatea de Audit. Pentru fondurile comunitare nerambursabile, destinate susţinerii agriculturii şi dezvoltării rurale, Autoritatea de Audit îndeplineşte rolul de organism de certificare. Pentru realizar ea atribuţiilor ce îi revin, Autoritatea de Audit poate încheia acorduri cu structurile responsabile pentru managementul fondurilor  nerambursabile de preaderare şi a celor  structurale şi de coeziune. Autoritatea de Audit raportează Comisiei Europene asupr a modului de utilizare a fondurilor  comunitare nerambursabile, iar principalele constatări şi recomandări rezultate în urma auditurilor  efectuate sunt incluse în raportul public anual al Curţii de Conturi. Autoritatea de Audit are acces neîngrădit la acte, documente şi informaţii necesare exercitării atribuţiilor sale, oricare ar fi persoanele juridice sau fizice deţinătoare. Autoritatea de Audit poate încheia contracte cu societăţi specializate sau cu experţi autorizaţi  pentru realizarea unor activităţi, în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale. Autoritatea de Audit este condusă de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi numiţi de Parlament dintre consilierii de conturi, pentru perioada mandatului de consilier de conturi pentru care aceştia au fost numiţi. Mandatul nu poate fi reînnoit. Pentru organizarea şi funcţionarea structurilor centrale şi regionale pe care le coordonează,  preşedintele Autorităţii de Audit emite decizii şi instrucţiuni. Atribuţiile preşedintelui Autorităţii de Audit sunt, în principal, următoarele: - aprobă rapoartele de audit şi semnează opiniile de audit privind evaluarea conformităţii sistemelor de management şi control cu prevederile legale comunitare, pentru programele operaţionale cofinanţate prin instrumentele structurale şi prin Fondul European pentru Pescuit; - aprobă rapoartele de audit şi semnează opiniile de audit de operaţiuni, ca urmare a verificării cheltuielilor declarate de autorităţile responsabile cu gestionarea şi implementarea fondurilor  nerambursabile de preaderar e şi a celor structurale şi de coeziune. - aprobă rapoartele anuale privind compatibilitatea sistemelor de management şi control ale autorităţilor responsabile cu gestionarea şi implementarea fondurilor  nerambursabile, referitor la capacitatea acestora de a asigura conformitatea operaţiunilor cu reglementările comunitare; - aprobă rapoartele de verificare a existenţei şi corectitudinii elementului de cofinanţare naţională; - semnează certificatele de audit privind conturile anuale ale agenţiilor de plăţi, precum şi  pentru contul Euro SAPARD, în ceea ce priveşte integralitatea, acurateţea şi veridicitatea acestor  conturi; - semnează

opiniile asupra declaraţiilor de asigurare, emise de agenţiile de plăţi pentru agricultură şi dezvoltare rurală; - semnează declaraţiile de închidere şi aprobă rapoartele de audit, pentru fiecare program sau măsură, finanţate din fondurile nerambursabile, după caz; - reprezintă Autoritatea de Audit şi asigură relaţiile acesteia cu instituţiile şi autorităţile publice naţionale şi comunitare, precum şi cu organismele naţionale şi internaţionale de profil;

19

- aprobă

deplasarea personalului Autorităţii de Audit pentru îndeplinirea atribuţiilor acesteia, inclusiv participarea la diverse reuniuni şi grupuri ale auditorilor din ţară sau străinătate, specifice domeniului gestionării şi controlului fondurilor nerambursabile; - aprobă regulile de procedură ale Autorităţii de Audit privind activitatea specifică a acesteia în ceea ce priveşte auditul fondurilor  nerambursabile; - aprobă manualele şi strategiile de audit necesare îndeplinirii cerinţelor specifice Autorităţii de Audit, prevăzute în regulamentele comunitare; - aprobă şi transmite, după caz, serviciilor Comisiei Europene programele anuale de activitate a Autorităţii de Audit; - avizează regulamentul propriu de organizare şi funcţionare a Autorităţii de Audit, pe care îl supune aprobării plenului Curţii de Conturi; - avizează structura organizatorică şi statul de funcţii ale Autorităţii de Audit, numirea directorilor, a directorilor adjuncţi, a şefilor de serviciu şi le prezintă plenului Curţii de Conturi, în vederea aprobării; - aprobă criteriile de promovare a personalului Autorităţii de Audit şi stabileşte atribuţiile acestuia, specifice auditului fondurilor europene, pri n fişa postului; - aprobă criteriile specifice pentru ocuparea posturilor necesare exercitării auditului fondurilor  europene şi scoaterea la concurs a posturilor vacante ale Autorităţii de Audit; - informează, semestrial şi ori de câte ori consideră necesar, plenul Curţii de Conturi asupra   principalelor constatări rezultate din acţiunile de audit desfăşurate şi asupra măsurilor luate în concordanţă cu reglementările comunitare; -  prezintă plenului Curţii de Conturi sinteza constatărilor şi a rezultatelor  activităţii de audit asupra fondurilor europene, în vederea includerii în raportul public anual ce se înaintează Parlamentului; - îndeplineşte alte atribuţii, stabilite în condiţiile legii.

Exercitarea unora dintre atribuţii poate fi delegată vicepreşedinţilor Autorităţii de Audit. Fondurile necesare îndeplinirii atribuţiilor Autorităţii de Audit se asigură de la bugetul de stat şi sunt reflectate distinct în bugetul Curţii de Conturi. Structura organizatorică, numărul de personal şi statul de funcţii ale Autorităţii de Audit se aprobă de plenul Curţii de Conturi, la propunerea preşedintelui Autorităţii de Audit. Coordonarea şi atribuţiile structurilor centrale şi regionale din aparatul propriu al Autorităţii de Audit şi ale   personalului de la nivel central şi regional se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii de Audit, care este parte integrantă a regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi.

20

CAP III. -

Organizarea activităţii de audit financiar -contabil în România

3.1.Camera Auditorilor Financiari din România Organizarea şi conducerea activităţii de audit financiar se realizează de Camera Auditorilor din România, ca organizaţie profesională de utilitate publică. Camera Auditorilor din România este înfiinţată prin lege ca persoană juridică română şi funcţionează sub forma unei organizaţii profesionale de utilitate publică fără scop lucrativ. Sediul Camerei Auditorilor din România este în Bucureşti, aceasta îşi poate constitui unităţi teritoriale fără personalitate juridică, denumite filiale. A fost înfiinţată aşa după cum s -a mai arătat prin lege, în vederea organizării şi coordonării activităţii de audit financiar. Scopul principal al acestei organizaţii profesionale, este acela de atribuire şi retragere a calităţii de auditor financiar persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.

Camera Auditorilor din România funcţionează, aşa cum s -a mai arătat, ca organizaţie   profesională de utilitate publică, fără scop lucrativ şi exercită prestaţii în interesul terţilor şi al statului, în conformitate cu standardele, normele şi reglementările legale. Organele de conducere, administrare şi control al Camerei Auditorilor sunt Conferinţa Camerei, Consiliul Camerei, Biroul  permanent al Consiliului Camerei, Comisia de auditori statutari. Managementul executiv al Camerei este asigurat de Consiliul Camerei, compus din

  preşedinte, vicepreşedinţi şi membri, are aparat executiv structurat pe departamente funcţionale, coordonate de vicepreşedinţii Cons iliului. Dintre atribuţiile şi obligaţiile principale ale Camerei Auditorilor din România, : A- elaborarea reglementărilor privind: a1) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei, care va cuprinde, în principal,  prevederi referitoare la: - organele de conducere ale Camerei şi modul de desemnare a acestora; - atribuţiile şi răspunderile Camerei; - regulile de atribuire şi retragere a calităţii de auditor financiar; - cerinţele privind asigurarea pentru riscul profesional în exercitarea activităţii financiar; - abaterile, sancţiunile şi procedurile disciplinare;  b) Codul pri vind conduita etica şi profesională în domeniul auditului financiar; c) Standardele de audit financiar;

de audit

d) Programa analitica pentru examenul în vederea accesului la profesia de auditor financiar; e) Normele privind controlul calităţii auditului financiar; f) Normele privind pregătirea profesională continua a auditorilor financiari; g) Normele minimale de audit financiar; h) Standardele de audit intern;

 j) Normele de audit intern, în conformitate cu standardele internaţionale în domeniu; l) Normele privind perioada de pregătire practica profesională a stagiarilor în activitatea de audit financiar. B- elaborarea şi aprobarea competentele stabilite prin aceasta;

regulilor şi procedurilor pentru aplicarea legii, în limitele şi 21

C- atribuirea calităţii de auditor financiar şi emiterea de autorizaţii pentru exercitarea independenta a acestei profesii; D- organizarea şi urmărirea programului de pregătire continua a auditorilor financiari; E- controlul calităţii activităţii de audit financiar; F- promovarea actualizării legislaţiei prin instituţiile abilitate, precum şi a normelor de audit

financiar, în concordanta cu reglementările instituţiilor profesionale europene şi internaţionale; G- elaborar ea şi urmărirea aplicării normelor interne privind activitatea Camerei; H- retragerea temporară sau definitiva a dreptului de exercitare independenta a profesiei de auditor financiar în condiţiile prevăzute de prezentul regulament; I- reprezentar ea profesiei de auditor financiar din România în instituţiile şi organizaţiile  profesionale europene şi internaţionale. Organizarea şi funcţionarea Camerei sunt asigurate in conformitate cu legea şi regulament, de către organele alese, care au funcţie reprezentativa, de conducere, decizie şi control. Aplicarea hotărârilor organelor de conducere alese ale Camerei se realizează de către aparatul executiv al acesteia.

Departamentul de monitorizare şi competenţă profesională asigură implementarea sistemu lui de control al calităţii activităţii desfăşurate de membrii Camerei, precum şi investigarea aspectelor  referitoare la conduita profesională a membrilor. Aceasta se realizează prin intermediul efectuării unor vizite la auditorii care au avut angajamente de audit, vizite programate din timp şi despre care auditorii au fost informaţi în  prealabil.

În majoritatea statelor lumii, problema controlului calităţii activităţii de audit financiar, constituie o prioritate permanentă pentru organismele de atestare a auditorilor financiari. Spre exemplu, în Statele Unite ale Americii aceasta se execută astfel : În 1978, AICPA (Institutul American al Contabililor Publici Autorizaţi) a stabilit Comisia de Standarde pentru Controlul Calităţii şi responsabilitatea ei d e a ajuta firmele CPA (Contabil Public Autorizat – SUA) să dezvolte şi implementeze standardele pentru controlul calităţii. Pentru o firmă CPA, controlul calităţii cuprinde metodele folosite pentru a se asigura că îşi îndeplineşte responsabilităţile profesionale faţă de clienţi. Aceste metode includ structura organizaţională şi  procedurile stabilite de firmă. Controlul calităţii este strâns legat, dar distinct, de standardele de audit general acceptate .O firmă CPA trebuie să se asigure că fiecare audit es te condus conform acestor standarde. Controlul calităţii este reprezentat de procedurile folosite de firma CPA pentru a respecta aceste standarde la orice audit. Veniturile Camerei Auditorilor Financiari din Romania. Din punct de vedere financiar activi tatea Camerei Auditorilor

din România este activitate

autofinanţată, veniturile acestei organizaţii provenind din : I. cotizatii:

1. cotizaţiile fixe anuale datorate de auditorii financiari membri ai Camerei: a) persoane fizice active;  b) persoane fizice nonactive; c) persoane juridice; 2. cotizatii variabile anuale datorate de auditorii financiari, membri ai Camerei, persoane

fizice active şi persoane juridice, calculate procentual asupra cifrei de afaceri realizate din 22

activitatea de audit financiar, auditor financiar; II. tarife: 1. tarif pentru:

audit întern şi a altor venituri realizate din exercitarea profesiei de

a) înscrierea la testul de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar -contabil pentru accesul la stagiu;

 b) înscrierea la examenul de aptitudini profesionale în vederea atribuirii calităţii de auditor  financiar;

c) monitorizarea activităţii stagiarilor în activitatea de audit financiar; 2. tarif pentru atribuirea calităţii de membru al Camerei şi înscrierea în Registrul auditorilor  financiari, datorat de: a) auditorii financiari persoane fizice;  b) auditorii financiari persoane juridice;

III. încasări din vânzarea publicaţiilor proprii; IV. donaţii, sponsorizări şi alte venituri potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. (2) Cuantumul şi nivelurile cotizaţiilor, tarifelor şi ale altor venituri ale Camerei se stabilesc  periodic prin hotărâri ale Consiliului Camerei, potrivit prezentului regulament. (3) Hotărârile Consiliului Camerei se publica în Monitorul Oficial al României, ParteaI .

3.2.Obţinerea calităţii de auditor financiar Conform legislaţiei existente auditorul financiar este persoana fizică sau juridică care a dobândit această calitate prin atribuire de către Camera Auditorilor din România. Pentru atribuirea calităţii de auditor financiar, candidaţii trebuie sa îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: A. Persoanele fizice: a) sa fie licentiate ale unei facultăţi cu profil economic şi sa aibă o vechime în activitatea financiar-contabila de minimum 4 ani sau sa aibă calitatea de expert contabil, respectiv de contabil autorizat cu studii superioare economice;  b) sa fi promovat testul de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar -contabil, pentru accesul la stagiu;

c) sa fi satisfăcut pe parcursul stagiului cerinţele Codului privind conduita etica şi  profesională în domeniul auditului financiar; d) sa fi efectuat un stagiu practic de 3 ani în activitatea de audit financiar sub îndrumarea unui auditor financiar active ; e) sa fi promovat examenul de aptitudini profesionale, potrivit legii; B. Persoanele juridice:

a) persoanele fizice care efectuează auditul financiar al situaţiilor financiare în numele societăţilor de audit financiar trebuie sa îndeplinească condiţiile prevăzute pentru obtinera calitatii de auditor financiar;  b) majoritatea drepturilor de vot trebuie detinuta direct sau indirect de persoane fizice active

ori de societăţi de audit financiar care satisfac condiţiilepentru a fi auditor financiar;

23

c) majoritatea membrilor consiliului de administraţie al unei societăţi de audit financiar  trebuie sa fie persoane fizice active sau societăţi de audit financiar care îndeplinesc condiţiile  prevăzute pentru a fi auditor financiar; Camera, la cerere, poate atribui calitatea şi dreptul de exercitare a profesiei de auditor  financiar şi altor persoane care îndeplinesc cumulativ, următoarele condiţii: A. Persoanele fizice trebuie:

a) sa posede o calificare profesională în audit financiar sau în profesii asimilate acestuia, atribuită de alt stat, în acord cu reglementările specifice din acel stat;   b) sa fi fost pentru cel puţin 3 ani auditor financiar independent sau angajatul, asociatul, acţionarul unei societăţi ori al unui grup de societăţi care are în obiectul de activitate auditul financiar;

c) sa satisfacă cerinţele Codului de etica profesională al Federaţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC);

d) sa facă dovada ca poseda cunoştinţele cerute de statul roman necesare pentru desfăşurarea activităţii de audit financiar în România. Pentru satisfacerea cerinţelor menţionate la lit. c) solicitantii sunt obligaţi sa prezinte documentele  prevăzute la art. 63, iar pentru îndeplinirea condiţiilor menţionate la lit. d) vor trebui sa promoveze interviul-test organizat de Camera, conform programei stabilite şi comunicate solicitanţilor de către aceasta. Atribuirea calităţii de membru al Camerei şi acordarea dreptului de exercitare a profesiei de

auditor financiar persoanelor care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute în prezentul articol se vor face potrivit normelor elaborate de Consiliul Camerei. Pierdera calitatii de auditor financiar :

Auditorii financiari îşi pierd aceasta calitate în una dintre următoarele situaţii: a) exercita profesia de auditor financiar fără a fi membru al Camerei;  b) nu solicita atribuirea calităţii de membru al Camerei în termen de un an de la data la care a fost declarat admis în urma sustinerii examenului de aptitudini profesionale sau de la data  publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii cu privire la acordarea calităţii de auditor financiar persoanelor care au dobândit aceasta calitate potrivit prevederilor altui stat, după caz.

Calitatea de membru al Camerei A- Persoanele fizice:

(1) Candidaţii admişi la examenul de aptitudini profesionale completează o cerere şi prezintă documentul care atesta achitarea tarifului de atribuire a calităţii de membru al Camerei şi înscrierea în Registrul auditorilor financiari, inclusiv cazierul judiciar, potrivit legii. (2) Cererile sunt analizate de Departamentul de învăţământ şi admitere, conform condiţiilor   prevăzute de lege şi de prezentul regulament. (3) După îndeplinirea condiţiilor menţionate mai sus, Departamentul de învăţământ şi admitere propune Consiliului Camerei luarea unei decizii privind: a) acordarea calităţii de membru al Camerei şi înscrierea în Registrul auditorilor financiari;  b) respingerea cererii.

24

- În Camerei. - În

cazul aprobării cererii, Camera eliberează certificatul, carnetul şi parafa de membru al

situaţia în care cererea nu este aprobată, Departamentul de învăţământ şi admitere comunica în scris solicitantului decizia Camerei şi îi restituie acestuia jumătate din taxa de înscriere. - După aprobarea cererii, solicitantul semnează un angajament prin care se obliga ca, după ce este înscris ca membru al Camerei şi atât timp cat este membru, sa respecte dispoziţiile legii, ale   prezentului regulament şi ale normelor interne şi sa nu uzeze de titlul profesional de auditor  financiar sau de alta titulatura care ar putea sugera vreo asociere cu Camera, după retragerea calităţii de membru al Camerei. B- Persoanele juridice documente:

înaintează Departamentului de învăţământ şi admitere următoarele

a) o cerere semnată de reprezentantul legal al persoanei juridice;  b) dovada achitării tarifului de acordare a calităţii de membru al Camerei şi înscriere în Registrul auditorilor financiari;

c) copii legalizate de pe documentele care atesta îndeplinirea condiţiilor stabilite de lege ; (2) În cazul aprobării cererii, Camera eliberează autorizaţia de funcţionare a persoanei  juridice ca membru al Camerei.

Drepturile şi obligaţiile membrilor Camerei Persoanele fizice : (1) Auditorii financiari persoane fizice, membri ai Camerei, au dreptul conferit de  prevederile legii, de exercitare independenta a profesiei în care aceştia trebuie sa fie liberi şi

 perceputi a fi liberi de orice constrângere care ar putea aduce atingere principiilor de independenta, obiectivitate şi integritate profesională. (2) Membrii Camerei, persoane fizice, pot folosi în exercitarea profesiei titlul profesional de auditor financiar "AF".

(3) Membrii Camerei, persoane fizice, au dreptul sa aleagă şi sa fie aleşi în organele de conducere cu rol reprezentativ, de decizie şi control ale Camerei. (4) Membrii aleşi au dreptul la un vot în şedinţele organelor de conducere cu rol reprezentativ, de decizie şi control ale Camerei. Membrii Camerei, persoane fizice, în exercitarea independenta a profesiei, aplica şi respecta: a) Standardele internaţionale de audit financiar, adoptate integral de Camera, Normele minimale de audit financiar, Standardele de audit intern şi Normele de audit intern, precum şi alte norme profesionale elaborate de Camera;

 b) Codul privind conduita etica şi profesională în domeniul auditului financiar şi Normele  privind pregătirea profesională continua a auditorilor financiari, emise de Camera; c) Procedurile de control al calităţii activităţii de aud it financiar, emise de Camera; d) Normele referitoare la obligaţiile financiare privitoare la cotizatii şi tarife, elaborate de Camera; e) Normele privind asigurarea pentru riscul profesional, elaborate de Camera. Limita sumei asigurate pentru riscul profesional se stabileşte în funcţie de răspunderea patrimonială a auditorului

financiar, conform contractului de audit încheiat cu clientul. Membrii Camerei, persoane fizice, sunt obligaţi sa transmită, în termen de 30 de zile, notificări în legatura cu: 25

a) schimbarea numelui, situaţie în care persoana în cauza va solicita, în scris, eliberarea unui nou carnet şi certificat de auditor financiar, membru al Camerei;  b) schimbarea adresei ori a adresei de corespondenta; c) orice modificare privind statutul de angajat, asociat audit financiar ori de persoana fizica autorizata;

sau administrator al unei societăţi de

d) orice alte date care se referă la calitatea de membru al Camerei. O data cu notificarea înaintată Camerei vor fi depuse şi actele, în copie legalizată, care dovedesc solicitarea facuta, după caz. Membrii Camerei, persoane fizice, sunt obligaţi sa notifice Camerei, în termen de pana la 5 zile, producerea unor evenimente în activitatea acestora, menţionând toate informaţiile corespunzătoare, după cum urmează: a) aplicarea unor sancţiuni disciplinare auditorului financiar persoana fizica de către o autoritate legală sau un alt organism profesional al cărui membru este persoana în cauza;  b) orice condamnare definitiva pronunţată de instanta competenta; c) existenta unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care i se interzice auditorului financiar exercitarea funcţiei de administrator al unei societăţi comerciale sau, în general, exercitarea de funcţii care privesc gestiunea ori conducerea unei societăţi comerciale; d) orice alte informaţii pentru evaluarea reputaţiei profesionale şi etice a auditorului financiar. Persoanele juridice: (1) Persoanele juridice, membre ale Camerei, au dreptul conferit de lege de a exercita independent profesia de auditor financiar.

(2) Societăţile de audit financiar pot folosi în exercitarea profesiei titlul profesional de auditor financiar "AF".

(3) În fata organelor alese, cu rol reprezentativ, de conducere, decizie şi control, problemele, interesele, precum şi propunerile persoanelor juridice sunt susţinute de către asociaţii, actionarii sau administratorii acestor societăţi, care sunt membri ai Camerei şi care au drepturile prevăzute de lege şi de prezentul regulament. Membrii Camerei, persoane juridice, în exercitarea independenta a profesiei, aplica şi respecta:

a) Standardele internaţionale de audit financiar, adoptate integral de Camera, Normele minimale de audit financiar, Standardele de audit intern, Normele de audit intern, precum şi alte norme profesionale elaborate de Camera;

 b) Codul privind conduita etica şi profesională în domeniul auditului financiar şi Normele  privind pregătirea profesională continua a auditorilor financiari, emise de Camera; c) Procedurile de control al calităţii auditului financiar, emise de Camera; d) Normele referitoare la obligaţiile financiare privitoare la cotizatii şi tarife, elaborate de Camera; e) Normele privind asigurarea pentru riscul profesional, elaborate de Camera. Limita sumei

asigurate pentru riscul profesional se stabileşte în funcţie de răspunderea patrimonială a auditorului financiar, conform contractului de audit încheiat cu clientul. (1) Membrii Camerei, persoane juridice, sunt obligaţi sa notifice Camerei, în termen de 30 de zile, în legatura cu: a) schimbarea denumirii sub care este înregistrată persoana juridică; modificarea denumirii trebuie sa fie însoţită de cererea de solicitare a unei noi autorizaţii; 26

 b) schimbarea sediului social ori a adresei de corespondenta;

c) deschiderea sau închiderea unei filiale sau a unei subunitati; d) orice modificare privind statutul angajaţilor, asociaţilor, actionarilor sau administratori lor  societăţii de audit financiar; e) orice alte date care se referă la calitatea de membru al Camerei. (2) O data cu notificarea înaintată Camerei vor fi depuse şi actele, în copie legalizată, care dovedesc solicitarea facuta, după caz. Mem brii Camerei, persoane juridice, sunt obligaţi sa transmită, în termen de 5 zile, notificări în legatura cu: a) demisia sau demiterea unui administrator ori retragerea, excluderea sau decesul unui

acţionar ori asociat al societăţii de audit financiar;   b) aplicarea unor sancţiuni disciplinare societăţii de audit financiar ori luarea de măsuri impotriva acesteia de către o autoritate sau un alt organism profesional al cărui membru este  persoana juridică în cauza; c) orice condamnare definitiva pronunţată de instanţele competente din ţara şi din străinătate impotriva reprezentantului legal al societăţii de audit financiar; d) existenta unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care i se interzice reprezentantului legal al societăţii de audit financiar exercitarea funcţiei de administrator sau exercitarea de funcţii care privesc gestiunea ori conducerea unei societăţi; e) orice modificări survenite în conţinutul informaţiilor furnizate anterior Camerei; f) numirea unui lichidator de către autoritatea competenta. Prevederi commune personae fizice si juridice : (1) Auditorii financiari, membri ai Camerei, persoane fizice sau juridice, care doresc sa renunţe la calitatea de membru al Camerei notifica acest lucr u Consiliului Camerei. Notificarea se

face în scris şi se transmite cu preaviz de 15 zile lucrătoare. (2) Consiliul Camerei poate hotărî amânarea încetării calităţii de membru şi, implicit, a radierii persoanei respective din Registrul auditorilor fin anciari, în următoarele situaţii: a) existenta unor datorii ale auditorului financiar fata de Camera;

 b) existenta unor măsuri sanctionatorii disciplinare impotriva auditorului financiar, aflate în curs de soluţionare, potrivit legii. Retragera calitatii de membru al Camerei:

Calitatea de membru al Camerei se retrage în una dintre următoarele situaţii: a) pierderea calităţii de auditor financiar;   b) neachitarea cotizaţiilor şi a altor obligaţii anuale, la termenele stabilite de Consiliul Camerei; Onorariile profesionale :

Auditorul financiar care îndeplineşte servicii pentru un client îşi asumă responsabilitatea de a derula astfel de servicii cu integritate şi obiectivitate şi în concordanţă cu standardele tehnice adecvate. Această responsabilitate este îndeplinită prin aplicarea cunoştinţelor profesionale şi a cunoştinţelor pe care auditorii financiari le -au obţinut prin pregătire şi experienţă. Pentru serviciile  prestate auditorul financiar este împuternicit să primească o remuneraţie. Onorariile profesionale trebuie să fie o reflectare corectă a valorii serviciilor profesionale derulate în favoarea clientului.Onorariile profesionale sunt calculate pe baza tarifului orar sau pe zi pentru fiecare   persoană angajată în misiunea de audit anual, avându-se în vedere condiţiile legale, sociale şi economice ale fiecărei ţări. Este sarcina fiecărui auditor financiar să -şi determine tarife adecvate. 27

Este în interesul ambelor părţi, client şi auditor financiar, ca baza după care sunt calculate onorariile şi oricare alte angajamente de plată să fie clar definită, de preferat în scris, înainte de începerea angajamentului, angajamentului, pentru a se evita neînţelegerile cu privire la onorarii. Cheltuielile conexe legate de călătorie cu ocazia îndeplinirii servi ciilor profesionale (cheltuieli de transport, cazare, ş.a.) vor fi acoperite de către client, în plus faţă de onorariile  profesionale.

3.3.Auditul situaţiilor financiare Corespunzător standardului de audit ISA 110, în care se prezintă un Glosar de termeni „obiectivul unui audit al situaţiilor financiare este exprimarea de către auditor a unei opinii, potrivit căreia situaţiile financiare au fost întocmite, sub toate aspectele semnificative, semnificative, în conformitate cu un cadru general de raportare identificat. Pentru exprimarea acestei opinii, auditorul va folosi forumal «oferă o imagine fidelă» sau «prezintă în mod corect sub toate aspectele semnificative», aceste expresii fiind echivalente‖. (110. Glosar) „Auditorul, precizează în continuare Standardul de audit 110, este persoana care îşi asumă respnsabilitatea finală pentru audit. Acest termen este folosit, de asemenea, pentru a se face referire la o firmă de audit‖. (110. Glosar)

Informaţii folosite la adoptarea deciziilor economice Informaţii generale folosite la elaborarea raportărilor anuale Raportări anuale (similare pentru raportări periodice) Obiective generale ale situaţiilor financiare

Situaţii financiare ale exerciţiului 

Situaţii ale  performanţelor 

 

cheltuielilor) 

Situaţia poziţiei



de trezorerie

financiare

anexate

Politici financiare Analize,

financiare Rapoarte ale: Directorului





Analize



operaţionale şi 

financiare Previziuni pentru următorii 2 -3 ani



Informaţii



istorice Informaţii



financiare

(Bilanţ) Situaţia fluxurilor 

Alte informaţii

aprofundări, explicaţii la situaţiile

financiare (Exemplu: Contul

de profit şi  pierdere; Situaţia veniturilor şi

 Note la situaţiile



Comunicate de

 presă Informaţii

    

multimedia 

general şi ale

nefinanciare şi

directorilor 

contabile

Informaţii istorice





Comunicări cu acţionarii

Informaţii nefinanciare şi necontabile 28

Declaraţii la conferinţe de  presă



Planuri Programe Bugete Prognoze  Normel legislative

Ordonanţe, reglementări

Structura circulaţiei informaţiilor financiare, obiectiv al procesului de audit „Pentru a fi credibilă, se menţionează în „Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor  financiare elaborat de I.A.S.B.‖, informaţia trebuie să reprezinte cu fidelitate tranzacţiile şi al te evenimente pe care aceasta fie şi -a propus să le reprezinte, fie se aşteaptă, în mod rezonabil, sa le reprezinte‖. De exemplu, bilanţul trebuie să reprezinte în mod credibil tranzacţiile şi alte evenimente care se concretizează în active, datorii şi capital propriu ale întreprinderii la data raportării şi care îndeplinesc criteriile de recunoaştere. recunoaştere. „Cea mai mare parte a informaţiilor financiare este supusă unui anumit risc de a da o reprezentare mai puţin credibilă decât ar trebui. Aceasta nu se datorează părtinirii, ci mai degrabă dificultăţilor  inerente fie identificării tranzacţiilor şi altor evenimente ce urmează să fie evaluate, fie conceperii şi aplicării tehnicilor de evaluare şi prezentare p rezentare ce pot transmite mesaje care corespund acelor tranzacţi i şi evenimente‖. Situaţiile financiare ale exerciţiului furnizează utilizatorilor informaţii diverse concentrate pe domenii de maxim interes, în special cu privire la:   

situaţia (poziţia) financiară a întreprinderii;  performanţele financiare financiare obţinute, iar după caz, şi cele pe care le poate obţine; adaptabilitatea financiară financiară a societăţii comerciale la modificările cinjucturale ale pieţei.

Auditul contului de profit si pierdere sau auditul performantei financiare

Obiectivele generale de audit: Obiectivele generale ale auditului performantelor exercitiului comporta cunoasterea si examinarea conformitatii contului de profit si pierdere cu exigentele referentialului contabil legal si reglementar  cu privire la:  





stabilirea corecta a veniturilor si acoperirea efectiva a costurilor; imputarea corecta a veniturilor si a costurilor perioadei, in concordanta cu principiile contabile stabilite; corespondenta corecta a sumelor inscrise in conturile de venituri si cheltuieli cu celelalte conturi de activ si pasiv si inregistrarea corecta a operatiunilor; clasificarea si prezentarea corecta a veniturilor si cheltuielilor in contul de profit si pierdere; 29



uniformitatea principiilor contabile aplicate pe durata exercitiului curent cu cele din exercitiul anterior.

 Numarul si extinderea procedurilor de audit, gradul de dificultate si de detaliere a acestora se afla in stransa dependenta de organizarea si functionarea controlului intern, de calitatea si profesionalismul acestuia. In cazul in care controlul intern prezinta un grad scazut de credibilitate si de relevanta, auditorul are obligatia folosirii unor tehnici si proceduri mai cuprinzatoare in scopul micsorarii riscului de audit. Teste si proceduri specifice de audit al veniturilor din vanzari 1. Controlul prin esantionare a unei secvente numerice a bonurilor de plata a vanzarilor, a altor  documente de iesire sau de expeditie, din care se va selectiona un numar de bonuri in vederea confruntarii lor cu facturile emise de intreprindere. 2. Controlul prin esantionare a unei secvente numerice de facturi emise de intreprindere si retinerea din acestea a unui numar de facturi pentru verificarea tratamentului contabil si in registrarii lor in contabilitate si dupa caz in decontarile TVA. 3. Se extrage din Registrul jurnal sau Registrul cartea  –  mare (fise de cont) un numar stabilit de facturi si alte documente justificative a vanzarilor si incasarilor. 4. Se selecteaza un numar de facturi emise pe durata exercitiului si se efectueaza urmatoarele  proceduri: 

confruntarea fiecarui element cu comanda clientului;



confruntarea cantitatii cu documentele de executie si insotire;



confruntarea preturilor cu listele interne de pret aprobate;



verificarea (prin readunare sau reluarea calculelor aritmetice) a sirurilor de sume;



controlul conditiilor de plata stabilite;



 

in cazul vanzarilor pe baza de comenzi se verifica fiecare element al facturii cu consemnate in nota de comanda;

cerintele

controlul notei contabile; controlul inregistrarilor contabile (jurnal, carte  –  mare/fisa de cont, rulaj lunar, balanta lunara).

Proceduri comparative: 1. Confruntarea intre documentele justificative de expeditie a produselor vandute cu incasarile efective; se insumeaza valoarea facturilor neincasate si a facturilor neexpediate; se cerceteaza cauzele intarzierilor dintr-un esantion reprezentativ. 2. Se confrunta documentele justificative ale produselor in stoc pe componenta: in curs de expeditie, stoc in asteptare, cu situatia productiei si vanzarilor la zi. 30

3. Se verifica pentru fiecare linie de productie/fel de produse finite, in paralel, productia si veniturile realizate in exercitiul curent si se compara cu exrcitiul precedent. 4. Se verifica deducerile din venituri pentru sconturi, plati procentuale din valoarea vanzarilor,  bonus-uri, din perioada curenta cu cea anterioara si se apreciaza caracterul rational al eventualelor  diferente.

Auditul veniturilor din credite acordate societatilor din cadrul grupului

1. Se verifica daca politica actuala a intreprinderii, societatea mama, referitoare la gestiunea creditelor fata de entitatile grupului, nu prezinta abateri de la legile pietei. In caz contrar, se studiaza anomaliile, cauzele si efectele acestora sub aspect financiar si al influentei asupra profilului. 2. Se analizeaza principalele linii de credit sau ajutoare financiare temporare; se verifica acreditivele primite de intreprindere. 3. Se verifica bilantul contabil si situatiile financiare ale entitatilor grupului si relatiile financiare reciproce intre societatea mama si entitatile fiice.

Auditul creditelor acordate clientilor  1. Informare generala in legatura cu politica stabilita de intreprindere privind gestiunea creditelor  si conformitatea acesteia cu hotararile AGA si ale CA. 2. Verificarea prin esantionare a principalelor credite scadente si incasate cu intarziere sau neincasate pana la incheierea exercitiului; se verifica daca pentru aceste credite a fost aplicata  politica stabilita iar in caz negativ, cauzele care au determinat-o. 3. Confruntarea portofoliului de credite cu inregistrarile contabile ale constituirii, insarilor  esalonate a principalului si a dobanzilor, corespondenta societatii cu detinatorii creditelor. Se trimit scrisori de confirmare fiecarui beneficiar de credite. Teste de audit al debitelor datorate bancilor  1. Solicitarea unei liste cu toate bancile cu care intreprinderea a operat pe durata exercitiului si se verifica concordanta dintre documentele bancare si cele din evidenta contabila a intreprinderii in ambele parti (obligatii ale intreprinderii fata de banca si invers). 2. Examinarea informatiilor primite din partea bancilor la incheierea exrcitiului cu scopul verificarii dobanzilor pasive cumulate pe durata exercitiului si corespondenta acestora cu evidenta contabila si situatiile financiare.

31

3. Verificarea, daca se considera necesar si oportun, a tuturor sumelor/documentelor de debitare/creditare care au circulat intre intreprindere si banci pe durata exercitiului. 4. Selectia eventualelor compensari intre dobanzile active si dobanzile pasive in exercitiul curent comparativ cu exercitiul precedent. 5. Se solicita intreprinderii o analiza a veniturilor si cheltuielilor, precum si a procedurilor de analiza folosite in exercitiul precedent; folosirea acelorasi proceduri pentru exercitiul curent este adecvata? In caz afirmativ se observa diferente semnificative? se analizeaza cauzele acestor  diferente. 6. Pentru urmatoarele conturi de cheltuieli si venituri se solicita documentele justificative si se discuta cu personalul societatii eventualele anomalii constatate: 

consultanta profesionala/manageriala;



compensatii acordate administratorilor/directorilor;



cheltuieli de publicitate;



incasari/plati neprevazute;



venituri diverse.

7. In caz de oportunitate/necesitate se controleaza corespondenta dintre diferite elemente de bilant cu cele din contul de profit si pierdere (pot fi facute teste de conformitate la vanzari, achizitii, solduri, costuri pentru personal, valori spre pastrare).

Auditul fluxurilor financiare de trezorerie 1. Obiective de audit:  

certitudinea existentei disponibilitatilor banesti si libera folosire a acestora; certitudinea perioadei de generare si exigibilitate a operatiunilor din care deriva soldurile  pozitive/negative, creditele/debitele datorate sau provenite de la furnizori, clienti, creditori,  banci;



certitudinea prezentarii corecte in situatiile financiare;



certitudinea evaluarii corecte a debitelor/creditelor exprimate in valuta.

2. Principalele obiective de audit privind organizarea si functionarea controlului intern al gestiunii de operare a fluxurilor de trezorerie: 

separarea atributiilor si responsabilitatilor gestionare de conducere, executie si control;



folosirea si controlul prealabil al documentelor de gestiune;

analiza periodica a rulajelor debitoare, creditelor si soldurilor operatiunilor de incasari si  plati, credite si debite; 

verificarea derularii pe durata exercitiului a operatiunilor din care au rezultat incasari si plati, credite si debite; 



clasificarea si prezentarea corecta in situatiile financiare. 32

3. Proceduri de audit ale activitatii de trezorerie: 3.1 Inspectia fizica simultana a tuturor operatiunilor de incasari/plati: 

exactitatea prin inspectie fizica a soldurilor de casa;



solicitarea de confirmari bancare de la furnizori si clienti;



analiza concordantelor intre datele contabile si rezultatele inspectiei fizice;



folosirea corecta a instrumentelor de plata;

certificarea transferurilor bancare efectuate in perioade apropiate inainte si dupa data  bilantului; controlul exactitatii debitarilor si creditarilor si perioadele in care acestea s-au produs, pe  baza extraselor de cont ca documente probatorii; 

existenta unor eventuale compensari intre creditele si debitele din contul bancar sau intre conturile din banci diferite ale acelorasi entitati; 



existenta unor eventuale restrictii privind accesul la creditel e bancare;



existenta de garantii acordate bancilor in vederea unor linii de creditare sau pentru debite.

In cazul in care auditorul nu primeste raspunsuri adecvate din partea perosnelor juridice de la care a solicitat confirmari trebuie sa inscrie aceasta limitare in raportul de audit. 3.2 Definirea dreptului de semnatura a documentelor de incasari si plati si confirmarea executarii acestuia prin control documentar. 3.3 Verificarea sistematica a achizitiilor, a conditiilor de aprovizionare, alistei platilor efectuate si verificarea balantelor de verificare lunara pot reprezenta instrumente de evaluare a activitatii de trezorerie si totodata de organizare si functionare a controlului intern. 3.4 Identificarea debitelor in valuta si eventuala miscare a riscului de schimb, clasificarea contabila a debitelor de termen scurt si termen lung, tinerea separata a evidentelor contabile/ sau de trezorerie la societatile din cadrul grupului. Tipologia debitelor inscrise in bilant sau/si in situatia fluxurilor de trezorerie, fata de furnizori, alti creditori, bonus-uri si dioscount-uri acordate trebuie sa fie verificate in valorile lor absolute si in legatura cu soldurile de provenienta din exercitiul precedent. In cazul in care confirmarile externe referitoare la creditori se efectueaza la o data anterioara celei de inchidere a exercitiului, va trebui efectuat un test de acoperire pentru operatiunile intervenite intre data de referinta a confirmarilor si aceea a bilantului. In mod special, achizitiile speciale de valori mari trebuie verificate in toate detaliile semnificative. 4. Auditul situatiei fluxurilor de trezorerie se bazeaza pe observarea miscarilor pozitive/negative din activitatile de exploatare pentru a stabili existenta unor eventuale diferente dintre venitul net si fluxurile nete din exploatare.

33

5. O valoare informationala semnificativa o are compararea fluxurilor de trezorerie din activitatile curente de exploatare cu platile de dividende din sectiunea activitatilor de finantare, pentru a stabili daca aceste iesiri au fost/sunt acoperite sau exprima un efort deosebit pentru societate. Analiza sectorului de investitii permite aprecieri cu privire la intentiile societatii de a-si extinde activitatea; in caz afirmativ, se pot observa directiile investitiilor, iar negativ, activitatile care se restrang. Sectiunea de finantare prezinta informatii in legatura cu modul in care societatea isi finanteaza expansiunea, sau modul in care isi reduce datoriile legate de finantare. In sfarsit, se caracterizeaza impactul operatiunilor de investitii si de finantare nemonetare, la incheierea situatiei fluxurilor de trezorerie. 6. Un segment semnificativ al activitatii de trezorerie il reprezinta investitiile si sursele de lichiditati pe termen scurt, care cuprind: titlurile de credit cu dobanda fixa  –  obligatiuni, obligatiuni convertibile, titluri ale datoriei  publice 

  participatii la alte societati de capitaluri sau de persoane, actiuni majoritare sau minoritare cotate sau nu la bursa de valori 

Principalele obiective de audit sunt urmatoarele: 

existenta titlurilor de proprietate



verificarea modului de evaluare a titlurilor si a inregistrarii contabile a acestora



verificarea operatiunilor de bursa relative la cumparari, vanzari, castiguri, pierderi



respectarea uniformitatii principiilor contabile

Caracteristicile sistemului de control intern si examinarea calitatii acestiu control reprezinta o  premisa necesara elaborarii planului de audit. 6.1 Existenta si dovedirea proprietatii Gestiunea titluriloe cuprinde urmatoarele componente: 1. achizitia 2. custodia 3.vanzarea

4. incasarea dividendelor / dobanzilor  5. fluxurile pozitivi / negative ale trezoreriei 6. contabilizarea

6.2 Tratamentele contabile adecvate se refera la numarul de actiuni cotate / necotate in evidenta, valoarea nominala a obligatiunilor, data achizitiei, costul si variatiile succesive intervenite, informatii referitoare la randamentul titlurilor din portofoliu. Protectia fizica a titlurilor,accesul obligatoriu a doua persoane la controlul gestiunii portofoliului, confirmarea proprietatii sau nu, dupa caz, a posesiunii, verificarea fizica a unui esantion, controlul  pachetelor de actiuni suplimentare sau operatiuni prealabile de natura controlului intern. Delimitarea tranzactiilor cu precizarea alocarii veniturilor in perioada curenta si verificarea eventualelor operatiuni de imagine ―window – dressing‖. 34

6.3 Sistemul contabil trebuie sa furnizeze cu regularitate informatii cu privire la situatia   portofoliului de titluri pentru a se asigura evaluarea corecta a acestora in baza cursului pietei  bursiere. In cazul in care au loc diminuari ale valorii de piata a titlurilor se ia in considerare constituirea  provizioanelor pentru risc. Achizitiile si instrainarile titlurilor reprezinta subiect de aprobare a consiliului de administratie. La societatile de grup soldurile conturilor de tranzactii intre parti sau intre acestea si societatea  – mama trebuie confruntate si comfirmate. Eventualele diferente se cer a fi punctate si investigate.

6.4 Auditorul trebuie sa ia in considerare exigentale IAS 28 ―Contabilitatea investitiilor si intreprinderile asociate‖ privind constituirea veniturilor din investitii, reflectarea corecta a acestora in contabilitate, prezentarea in contul de profit si pierdere si, dupa caz, in bilant. Procedurile de control solicita: operatiunile de vanzare  –  cumparare si inregistrare corecta a fiecarei operatiuni in exercitiul corespunzator  

verificarea incasarilor din dividende si dobanzi,, confruntarea acestora cu profitul repartizat la titlurile emise in alte localitati 

clasificarea contabila sa respecte cerintele IAS 28 si sa fie in masura sa asigure prezentarea corecta in bilant 

asigurarea ca venitul din investitii este inregistrat in contabilitate pe o baza adecvata si in mod consecvent 

verificarea ca veniturile sunt in concordanta cu cele estimate si sunt reflectate corect in conturi 

Investitiile la societatile de grup necotate vor avea ca baza de confruntare situatiile financiare

auditate elaborate in conformitate cu prevederile IAS 27 ―Situatiile financiare consolidate si contabilitatea investitiilor in filiale‖. 7. Angajamente de trezorerie Obiectiv de audit: 7.1 Examinarea angajamentelor financiare ale intreprinderii fata de banci si terte persoane Motivatia obiectivului: 

erori / abateri de la procedurile interne in relatiile cu bancile



amanari in solutionarea problemelor cu tertii



angajamente partial autorizate fata de terti

Proceduri de audit: cercetarea documentelor prin care au fost reglementate raporturile intreprinderii cu societatile bancare 



idem in raporturile cu terte persoane 35

verificarea legalitatii documentelor prin care s-au constituit obligatii ale intreprinderilor fata de teri 



reflectarea in contabilitate a angajamentelor asumate si a ceelor in favoarea intreprinderii



reflectarea angajamentelor asumate si a celor in afara bilantului

Obiectiv de audit: 7.2 Modul in care sistemul de control intern a fost organizat si a actionat in activitatea trezoreriei, in angajamentele asumate si a celor primite. Motivatia obiectivului de audit: 

 pierderi de venituri financiare



cresterea riscului financiar din cauza erorilor continute in situatiile fluxurilor financiare



erori in tratamentele contabile ale unor operatiuni de trezorerie



cresterea riscului de eroare / frauda in operatiunile cu numerar.

Proceduri de audit: cercetarea respectarii principiului separarii atributiilor, competentelor, raspunderilor, respectarea dreptului de semnatura; teste de conformitate 



 protectia documentelor si registrelor de incasari / plati



 protectia tratamentelor informatice ale operatiunilor de incasari / plati



verificarea inopinata a casieriei (lunara)

confruntarea documentelor de intrari / iesiri din casierie cu evidenta contabila a conturilor de trezorerie 

controlul documentelor bancare si reflectarea in contabilitate a operaiunilor de trezorerie; controlul si confruntarea operatiunilor ce extrasele de cont lunare 



analiza fluxurilor de trezorerie

controlul respectarii dreptului de semnatura valabila pentru autorizarea operatiunilor cu  banca 

controlul legalitatii documentelor de asumare a angajamentelor de plata si a angajamentelor  asumate de terti in finantarea intreprinderii 

Obiectiv de audit: 7.3 Reflectarea in evidentele operative si contabile ale societatii a operatiunilor de incasare si pleti  prin casa / banca; teste de conformitate privind activitatea de ansamblu a trezoreriei. Proceduri de audit: S-a verificat pe baza de documente justificative un esantion de inregistrari in registrul de casa? 



S-au efectuat confruntari bancare?



Diferentele constatate la inregistrari au fost inregistrate la cheltuieli fara investitii prealabile?



Se conduce evidenta reconcilierilor bancare?



Este prezenta in mod concret si integral marimea creditelor?



Este certa absenta compensarii solduriloe creditorilor cu cele ale debitorilor?

36

Au fost verificate pe baza unui esantion reprezentativ rulajele si soldul la zi al pasivelor  curente si al pasivelor pe termen lung? 



Care este perioada de achutare a datoriilor comerciale?

Calculati durata in zile a   perioadei prin relatia 

= Creditori comerciali * 365 / Achizitii

Care este rata generala a indatorarii?

Calculati aceasta rata prin relatia = Datorii totale * 100 / Capitaluri proprii 

Care este solvabilitatea patrimoniala?

Calculati rata solvabilitatii  prin relatia = Capitaluri proprii * 100 / ( Capitaluri proprii + Credite bancare) 

Care este solvabilitatea generala a intreprinderii?

Calculati solvabilitatea generala prin relatia = Active circulate * 100 / Datorii curente Obiective de audit: 7.4 Situatie fluxurilor de trezorerie Proceduri de audit: 

Au fost prezentate atat fluxurile de numerar cat si echivalentele de numerar?



Fluxurile au fost clasificate pe activitati de exploatare, investitie, finantare?



In gestiunea numerarului se cuprind si echivalentele de numerar?

Raportarea fluxurilor de numerar din activitatile de exploatare urmeaza metoda directa / indirecta? 



Cum s-au raportat fluxurile de numerar din activitati de investitii si finantare?

Fluxurile de numerar asociate cu elementele extraordinare au fost prezentate global sau clasificate ca provenind din exploatare, investitie si fi nantare? 

Au fost incluse in situatia fluxurilor de trezorerie tranzactiile de investitie si finantare care nu necesita intrebuintarea numerarului sau a echivalentului de numerar? 

Dobanzile si dividendele incasate sau platile au fost prezentate global sau separat? Au fost clasificate ca activitati de exploatare, investitie sau finantare? 

Obiectiv de audit: 7.5 Miscarile prognozate si a celor efective din situatia fluxurilor de trezorerie de la inceputul exercitiului pana la zi Motivatia obiectivului: - dificultati in controlul conditiilor impuse de banca - cresterea nejustificata a cheltuielilor financiare - suboptimizarea gestiunii de trezorerie 37

-

tendinte continue de micsorare a lichiditatii

Proceduri de audit: Verificarea autorizarii dreptului de dispozitie asupra conturilor bancare a persoanelor care au semnat documente de plata (cecuri, acreditive, etc) 

Existenta hotararilor organelor de conducere abilitate pentru contractarea de imprumuturi  bancare si verificarea semnaturilor autorizate 



Respectarea conditiilor de negociere a imprumuturilor 



Verificarea respectarii scadentelor de plata a principalului si a dobanzilor 

Verificarea reflectarii in contabilitate a incasarilor din imprumuturi si a folosirii acestora in conformitate cu destinatiile prestabilite 



Controlul cheltuielilor financiare si justificarea acestora



Respectarea regulii ―trezorerie la zero‖

Proceduri in medii informatizate: Editarea unui tablou al activitatii de trezorerie de la inceputul exercitiului in date valorice; se extrag sumele semnificative si se executa teste de control pas cu pas 



Limitarea prelevarilor automate



Respectarea procedurilor de tratament si de inregistrare in contabilitate



Cercetarea cauzelor care au generat intarzieri la incasari si recuperarea creantelor 

Obiectiv de audit: 7.6 Fiabilitatea si corectitudinea angajamentelor acordate, primite si a celor reciproce Motivatia obiectivului: - informatii incomplete referitoare la situatie financiara a intreprinderii - aprecieri inexacte referitoare la situatia si valoarea activelor  - angajamente neautorizate acordate tertilor  - nerespectarea regulilor de contabilizare a operatiunilor in afara bilantului sau / si cconform standardelor nationale / internationale de contabilitate - nerespectarea procedurilor interne de acordare / primire a angajamentelor  Proceduri: 

Sunt stabilite si respectate procedurile interne referitoare la: - intelesul conceptelor de angajamente acordate / primite, reciproce - actualizarea sistematica a angajamentelor acordate / primite si reciproce - editarea listei si prezentarea acesteia managerilor 

Este stabilit un sistem de evidenta, urmarire si raportare a angajamentelor; este folosit un sistem de avertizare care sa previna erorile in monitorizarea angajamentelor? 

Sunt stabilite proceduri de autorizare a unor membrii ai Consiliului de administratie sau a unor manageri pentru aprobarea valorilor, garantiilor si cautiunilor? 

Sunt precizate competente precise in legatura cu domeniul si limitele de intelegere in acordarea angajamentelor? 

Este hotarata de C.A. delegarea de autoritate si limitele de acordare / primire a angajamentelor? 

38

Directia / serviciul juridic are repartizate competente / responsabilitati privind evidenta, controlul si scadentarul angajamentelor acordate / primite? 





S-a constituit si se actualizeaza permanent un fisier in care se cuprind: - angajamentele acordate - angajamentele primite - angajamentele reciproce - avaluri, cautiuni - evidenta bunurilor date in garantie pentru terti sau pentru datorii contractate de intreprindere Idem pentru angajamentele reciproce, referitoare la: - comenzi ferme de imobilizari nelivrate - operatiuni de leasing - angajamente de vanzare – cumparare

Sunt contabilizate corect si sunt reflectate fiabil in conturile de ordine si de evidenta angajamentele si provizioanele, eventual constituite in scopul acoperirii unor pierderi probabile? 

Auditul capitalurilor proprii

Obiectiv de audit

Auditul capitalului si rezervelor solicita abordari conceptuale. Corespunzator ―Cadrului conceptual‖ (102-107) conceptele de capital si mentinerea nivelului capitalului prezinta o deosebita semnificatie atat din punctul de vedere al contabilitatii cat si al auditului financiar. Disocierea intelegerii si examinarii capitalului atat sub forma de capital financiar cat si sub cea de capital fizic, de ―putere de

cumparare a capitalului sau capacitatea de exploatare a intreprinderii‖ deschide auditului domenii largi de investigare. Adoptarea conceptului financiar al capitalului determina folosirea conceptului de mentinere a capitalului financiar, potrivit caruia ―profitul se obtine numai daca valoarea financiara a activelor  nete la sfarsitul perioadei este mai mare decat valoarea financiara a activelor nete la inceputul   perioadei, dupa excluderea oricaror distribuiri catre proprietari si a oricaror contributii ale

 proprietarilor in timpul perioadei analizate‖. Conceptul de mentinere a nivelului capitalului asigura ―legatura intre conceptele de capital si cele de profit, deoarece ofera punctul de referinta fata de care profitul nu poate fi masurat‖. Este o conditie esentiala pentru distinctia intre rentabilitatea intreprinderii si rentabilitatea capitalului sau; intrarile de active in plus fata de sumele necesare pentru mentinrea capitalului pot fi considerate profit si deci castig produs de capitalul investit. Astfel, profitul este valoarea care ramane dupa ce cheltuielile (inclusiv ajustarile pentru mentinerea capitalului acolo unde este cazul) au fost deduse din venituri. In cazul in care cheltuielile depasesc veniturile, valoarea reziduala este o pierdere neta. 39

Conceptul de mentinere a capitalului fizic necesita adoptarea costului curent ca baza de evaluare. Conceptul de mentinere a capitalului financiar nu impune folosirea unei anumite baze de evaluare. Selectarea bazei, in cazul acestui concept, depinde de tipul capitalului financiar pe care intreprinderea doreste sa-l mentina. Diferenta principala dintre cele doua concepte referitoare la mentinerea capitalului este reprezentata de tratamentul efectelor variatiei preturilor activelor si datoriilor intreprinderii. In termeni generali, o intreprindere si-a mentinut capitalul daca la sfarsitul perioadei are un capital egal cu cel de la inceputul perioadei. Orice valoare in plus fata de cea necesara pentru a mentine capitalul la nivelul de la inceputul perioadei este considerata profit.

Potrivit Standardului International de Contabilitate IAS 1 ― Prezentarea situatiilor  financiare‖capitalul reprezinta interesul rezidual al actionarilor in activele intreprinderii, dupa deducerea tuturor datoriilor sale‖. Desi capitalul propriu este definit ca interes rezidual al actionarilor, acesta poate fi subclasificat in   bilant. De exemplu, intr-o intreprindere, fondurile cu care au contribuit actionarii, profitul capitalizat, rezervele ce reprezinta alocarea rezultatului reportat si rezervele ce reprezinta ajustari   pentru mentinerea nivelului capitalului pot fi prezentate separat. Asemenea clasificari, extrem de utile auditorului financiar, pot fi relevante pentru procesul de luare a deciziilor de catre utilizatorii situatiilor finacniare, cand exista restrictii legale sau de alta natura privind capacitatea intreprinderii de a distribui sau de a utiliza intr-un alt mod capitalul propriu. De asemenea, ar putea reflecta faptul ca partile care au interese in capitalul intreprinderii au drepturi diferite cu privire la primirea dividendelor sau la rambursarea capitalului. Constituirea rezervelor este ceruta uneori de lege, de statut sau de alte acte normative, in scopul asigurarii unei masuri suplimentare de protectie impotriva efectelor pierderilor pentru intreprindere si creditorii acesteia. Pot fi constituite alte rezerve daca legislatia fiscala nationala asigura scutirea sau reducerea impozitului cand se fac transferuri catre astfel de rezerve. Existenta si marimea unor asemenea rezerve legale, statutare, constituie o informatie ce poate fi relevanta pentru luarea deciziilor de catre utilizatori. Transferurile catre asemenea rezerve sunt mai degraba alocari ale rezultatului reportat decat cheltuieli. Suma cu care este inregistrat capitalul propriu in bilant depinde de evaluarea activelor si a datoriilor. In mod normal suma cumulata a capitalurilor proprii nu poate corespunde decat din intamplare cu valoarea de piata a actiunilor prin vanzarea pe elemente a activului net sau a intreprinderii in integime, presupunand contuinuitatea activitatii. Auditul pozitiei financiare a intreprinderii este influentat de resursele economice pe care le controleaza, de structura financiara, de lichiditatea si solvabilitatea sa, precum si de capacitatea sa de a se adapta schimbarilor mediului in care isi desfasoara activitatea. Informatiile despre resursele economice controlate de intreprindere si capacitatea acesteia de a modifica aceste resurse sunt utile 40

 pentru a anticipa capacitatea intreprinderii de a genera numerar sau echivalente ale numerarului in viitor. Informatiile despre structura financiara sunt utile pentru anticiparea nevoilor viitoare de creditare si a modului in care profiturile si fluxurile viitoare de trezorerie vor fi repartizate intre cei care au un interes fata de intreprindere; acestea sunt utile si pentru anticipare a sanselor intreprinderii de a primi finantare in viitor. Informatiile despre lichiditate si solvabilitate sunt utile pentru a anticipa capacitatea intreprinderii de a-si onora angajamentele financiare scadente. Lichiditatea se refera la disponibilitatile de numerar in viitorul apropiat, dupa luarea in calcul a iblogatiilor  financiare aferente acestei perioade. Solvabilitatea se refera la disponibilitatile de numerar pe o  perioada mai mare in care urmeza sa se onoreze angajamentele financiare scadente. O conditie premergatoare procesului de audit o reprezinta cunoasterea de catre auditori a continutului de capital al contabilitatii financiare, asa cum este configurata in ―Cadrul general‖, a terminologiei uzuale si a urmatoarelor cerinte punctuale: 

intelegerea conceptului de finantare prin emisiunea de titluri de capital;



intelegerea distinctiei dintre actionarii comuni si actionarii preferentiali;



intelegerea criteriilor de emisiune si evaluare a titlurilor de capital;



intelegerea conceptului de rascumparare a propriilor actiuni;





intelegerea unor specificitati precum: - rezultatul reportat; - rezultatul exercitiului; - distribuirea dividendelor; intelegerea modului de prezentare a modificarilor capitalului propriu.

1. Obiectivele de audit se refera la: - Stabilirea corecta a valorii elementelor din bilant la inchiderea exercitiului Proceduri de audit : Se verifica : 

suma capitalului subscris si varsat, precum si existenta/persistenta unor eventuale diferente nevarsate;



suma rezervelor legale si a celorlalte rezerve constituite din profiturile exercitiilor precedente;



marimea profitului si pierderii exercitiului curent;

natura si sumele corespunzatoare unor eventuale rezerve neconstituite din profit. Obiectiv de audit: 2. Auditul tratamentelor contabile si inregistrarile operatiunilor  Proceduri: 



Hotararile adoptate de adunarea generala a actionarilor si ale consiliului de administratie in legatura cu constituirea capitalului, respectiv cu subscrierea si varsamintele actionarilor  corespund cu hotararile, statutul/actul constitutiv si prevederile legale;



Certificarea modului in care figureaza in bilant elementele de capital si rezervele, respectiv:



Soldurile la deschiderea si inchiderea exercitiului;



Variatiile intervenite in cursul exercitiului (pozitive, negative);



Informatii explicative. 41

Obiectiv de audit: 3. Auditul elementelor capitalurilor proprii In societatile mari, operatiunile refritoare la constituirea capitalului sunt atributii ale secretarului general sau al directiei/departamentului juridic. In societatile mici si mijlocii (IMM) responsabilitatea gestionarii operatiunilor de capital este repartizata unor birouri sau persoane, care de regula isi indeplinesc cu rigurozitate indatoririle legale. In cazul in care societatea gestioneaza ea insasi operatiunile referitoare la capitalurile proprii, consiliul de administratie are obligatia sa precizeze: 

Persoanele autorizate cu drept de semnatura legala si cele care au drept la o a doua semnatura;



Persoana imputernicita sa tina registrul actiunilor;



Personalul cu responsabilitati privind repartizarea dividendelor;



Persoanele autorizate sa urmareasca aporturile de capital la noile emisiuni de actiuni.

Obiectiv de audit: 4. Respectarea reglementarilor legale din punct de vedere juridic, contabil si fiscal Intelegerea de catre auditor a pozitiei financiare a intrepridnerii, a elementelor care caracterizeaza   bilantul, este facilitata de doua raportarii financiare: situatia modificarilor capitalului propriu si situatia fluxurilor de trezorerie. Auditul financiar al bilantului, inceput cu auditul capitalului social, cu modul de interpretare de catre auditor, in calitate de utilizator al situatiilor financiare a elementelor bilantiere, a dinamicii acestora de la un exercitiu la altul si sectorial cu ajutorul a cinci grupe de indicatori economici,   partial prezentati in nota explicativa nr. 9, prezinta inca o imagine incompleta a situatiei capitalurilor.

Situaţia modificărilor capitalurilor proprii exprimă variaţiile pe care capitalurile proprii, cu calitatea lor de activ net, le-au înregistrat pe durata exerciţiului. Ca raportare financiară, această componentă a situaţiilor financiare se prezintă utilizărilor atât pentru informare generală în conexiune cu celelalte componente, dar în primul rând pentru a fi observată capacitatea de menţinere, după caz, de erodare a capitalului, precum şi profitul/pierderea exerciţiului, inclusiv: 

rezultatul reportat din modificarea politicilor contabile;



rezultatul reportat din corectarea erorilor fundementale;



rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerva din reevaluare.

Corespunzător reglementărilor legale (OMFP nr. 94/2001), situaţia modificărilor capi talului  propriu, în acird şi cu IAS 1, cuprinde:  profit net/pierderea netă a perioadei; 

42





 

elementele de venituri şi cheltuieli individualizate, câştigul sau pierderea recunoscută direct în capitalurile proprii (în acord şi cu alte IAS); efectul cumulat al modficărilor produse în politicile contabile şi al corecţiilor erorilor  fundamentale (în acord cu IAS 8); tranzacţiile de capital, împreună cu distribuirile către proprietari; soldul profitului/pierderii cumulat(e) la începutul perioadei şi la data bilanţului, cu modificările aferente;



o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capitaluri proprii la începutul şi sfârşitul perioadei, cu prezentarea distinctă a fiecărei modificări.

Obiectiv de audit:

5. Modificările produse în structura ş i volumul capitalurilor proprii 



orice modificare pozitivă/negativă produsă în mărimea capitalurilor proprii trebuie să fie aprobată de adunarea generală; modificarea structurii capitalurilor proprii poate fi realizată în conformitate cu hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor care aprobă: - creşterea capitalului; - micşorarea cpitalului; - emisiunea de acţiuni, numerar, valoarea nominală, dreptul de subscriere; -

repartizarea profitului; distribuirea dividendelor.

Proceduri de audit: confruntarea/controlul

şi calculelede referinţă care se bazează pe analiza operaţiunilor/datelor ce au participat la stabilirea valorii înscrise în bilanţ a elementului care se analizează. Întrucât procedurile sunt diferite de la un element la altul, se examinează mai întâi capitalul social şi apoi rezervele principale. Obiectiv de audit: 6. Auditul capitalului social

Operaţiunile referitoare la capitalul social pot fi auditate prin confruntarea, pe baza înregistrărilor  contabile, a documentelor constitutive actualizate, a registrului acţionarilor/asociaţilor, proceselor verbale şi a hotărârilor AGA, consiliul de administraţie, după caz, comitetul de direcţie, a registrului obligaţiunilor şi a altor documente, precum:   

confirmările variaţiilor în capitalul social solicită hotărârile de aprobare de AGA; confirmarea că variaţiile au fost transcrise în registrul acţionarilor/asociaţilor în mod corect; confirmarea creşterilor de capital social că acestea au fost avizate de instituţiile/organele de supraveghere şi control legal cu privire la: -  preţul acţiunilor (valoarea nominală, suprapreţ, primă etc.); 43

eliberarea acţiunilor emise la precedenta creştere de capital/contribuţia societăţii; controlul evaluării aporturilor în natură; disponibilitatea rezervelor trecute la capital (cu repartizarea gratuită acţionarilor a acţiunilor nou-emise sau crşterea valorii nominale a acţiunilor în circulaţie); - efectele fiscale, raportările la CNVM, Registru etc. confirmarea micşorărilor de capital social, precum şi a faptului că acestea au fost controlate şi aprobate de organele de conducere ale societăţii şi respectă normele legale cu privire la: - reducerea capitalului social ca urmare a pierderilor înregistrate; - micşorarea capitalului social la nivelul infrior limitelor legale; - micşorarea capitalului social în cazul emisiunii de obligaţiuni. Verificarea capitalului social în legătură cu: - totalul capitalurilor hotărât de AGA, subscris şi vărsat, eventual existenţa unor vărsăminte în -





curs, neefectuate;

emisiunea de acţiuni, pe categorii; structura acţionarilor/asociaţilor (majoritari, minoritari, drept de vot); existenţa unor eventuale restricţii la acţiunile emise; existenţa de obligaţiuni convertibile şi probleme în legătură cu acestea; dispoziţii legale/reglementare cu privire la capitalul minim al societăţii; verificarea existenţei de acţiuni proprii în portofoliu şi motivaţia corespunzătoare: de achiziţie obligativitate legală acţiunile proprii şi acţiunile deţinute în filiale să fie prevăzute în mod distinct la posturile  prevăzute pentru acestea; auditul informaţiilor de bilanţ cerute prin OMFP nr. 94/2001 în paragrafele 5.47 –  5.53 referitoare la capitalul social, acţiunile emise şi drepturile legate de distribuirea acţiunilor, emiterea de obligaţiuni sau/şi a altor instrumente de capital; auditul conţinutului şi concordanţei informaţiilor referitoare la acţiuni şi obligaţiuni, cu formularul de bilanţ, cu Raportul administratorilor, respectiv: -







o o o

capital social subscris;

numărul şi valoarea totală a fiecărui tip de acţiuni emise; acţiuni răscumpărabile: data cea mai apropiată şi data limită de răscumpărare; caracterul obligatoriu sau neobligatoriu al răscumpărării; valoarea eventualei prime de răscumpărare; acţiuni emise în timpul exerciţiului financiar: tipul de acţiuni; numărul de acţiuni emise; valoarea nominală totală şi valoarea încasată la distribuire; drepturi legate de distribuţie: - numărul, descrierea şi valoarea acţiunilor;   

o

   

-  perioada de exercitare a drepturilor; -  preţul plătit pentru acţiunile distribuite; o

obligaţiuni emise: valoarea nominală; valoarea înregistrată în momentul plăţii.  

44

Obiectiv de audit:

7. Ajustări pentru menţinerea nivelului capitalului Reevaluarea sau ajustarea valorii activelor şi datoriilor determină creşteri sau diminuări ale capitalului propriu. Deşi aceste creşteri sau diminuări corespund definiţiei veniturilor şi cheltuielilor, ele nu sunt incluse în contul de profit şi pierdere în baza anumitor concepte legate de menţinerea nivelului capitalului. În schimb ele sunt incluse în capitalul propriu, ca ajustări pent ru menţinerea nivelului capitalului sau ca rezerve din reevaluare. Conceptele de menţinere a nivelului capitalului sunt prezentate în paragrafele 102-110 (OMFP nr. 94/2001). Proceduri de audit: 

















se solicită un tabel în care sunt prezentate sintetic informaţii financiare privind: - numărul de acţiuni nominative la începutul şi sfârşitul exerciţiului şi motivaţia fiecărei mişcări; - modificări produse în numărul şi valoarea acţiunilor pe durata exerciţiului şi motivaţia fiecărei mişcări; se confruntă cu registrele acţionarilor: hotărârile adunărilor generale ale acţionarilor, cererile de subscriere şi depunerile aporturilor de capital; se examinează eventualele documente (procese -verbale) pentru emisiunea sau anularea unor  acţiuni; se examinează rulajele conturilor de capital; se testează exactitatea şi corectitudinea modificărilor fizice în numărul de acţiuni, tranzacţiile semnificative care au avut loc pe durata exerciţiului şi reflectarea acestora în contabilitatea conturilor de capital; se examinează respectar ea normelor de drept la evaluarea bunurilor care au fost obiect al aporturilor în natură, în corelare cu numărul şi valoarea acţiunilor emise; se verifică tratamentul contabil al profiturilor/pierderii rezultate din vânzarea sau din alte forme de cesiune a participanţilor; se verifică pentru fiecare titlu/grupă de titluri/emitent; - urmărirea activităţii pe durata exerciţiului; -  participarea la AGA sau, după caz, la reuniune CA; -   profitul şi repartizarea profitului; profitul repartizat şi dividendele la titluri de  plasament/investiţiile financiare inclusiv rezultatul/acţiune. confruntarea cu nivelul sumelor prevăzute în buget a soldurilor componente din grupa conturilor  de capitaluri proprii pentru exerciţiul curent şi exerciţiul expirat; idem, confruntarea dividendelor plătite beneficiarilor comparativ cu sumele înscrise în situaţia fluxurilor de trezorerie;



verificarea modului în care au fost afectate rezervele grupului prin tratamentul contabil al diferenţelor de primă pentru consolidare.

45

Obiectiv de audit:

8. Auditul rezervei legale şi a altor rezerve Mişcările produse în cursul exerciţiului la rezerva legală şi alte rezerve constituite din profitul exerciţiilor precedente pot fi auditate pe baza înregistrărilor în contabilitate (Registrul jurnal şi fişele de cont ale Registrului Carte mare) cu prevederile statutare, hotărârile AGA şi deliberările consiliului de administraţie, cu bilanţurile exerciţiilor precedente şi cu relatările verbale/documentare primite de la administratori.

Pe lângă autorizarea şi corectitudinea înregistrărilor contabile a operaţiunilor, auditorul are obligaţia să ia în considerare prevederile legale în materie, în special cu privire la: cota minimă a profitului net prevăzută pentru rezerva legală; creşterea rezervelor legale, în cazul în care nu există prevederi legale în această materie sau aceasta este inferioară sau egală cu capitalul social; creşterea rezervelor legale, în cazul în care obligaţiunile în circulaţie sunt mai mari decât capitalul social din cauza micşorării acestuia la închiderea exerciţiului precedent ca urmare a  



 pierderilor suferite de societate. Obiectiv de audit:

9. Auditul rezultatului exerciţiului Auditul rezultatului exerciţiului – profit sau pierdere – se realizează la auditul contului de rezultate. Auditul prezentării corecte în bilanţ se referă la: 

 

controlul încrucişat al datelor înscrise în formularele de bilanţ ale fiecărui element cu soldurile în balanţa de verificare şi sumele înscrise în fişele de cont; numărul şi valoarea nominală a acţiunilor; eventualele privilegii acordate unor categorii speciale de acţionari sau asociaţi (acţiuni  privilegiate la fondatori);

  

eventualele operaţiuni de conversie în acţiuni a unor obligaţiuni; acţiuni deţinute în portofoliu; motivaţii pentru eventualele operaţiuni excepţionale sau de importanţă deosebită prevăzute.

Obiectiv de audit:

10. Auditul recunoaşterii şi evaluării datoriilor. Recunoaşterea datoriilor  După cum este prevăzut în „Cadrul general‖ (82) recunoaşterea este procesul încorporării în bilanţ sau în contul de profit şi pierdere a unui element care îndeplineşte următoarele criterii cumulative  pentru recunoaşterea datoriilor, respectiv: 

 probabilitatea unei ieşiri de resurse, purtătoare de beneficii economice şi 46



evaluarea să se poată face în mod credibil.

Pe lângă aceste criterii Cadrul general accentuează deosebirea dintre o obligaţie actuală şi un angajament viitor. Sunt recunoscute ca datorii

numai obligaţiile actuale care au apărut ca efect al unor evenimente treccute (de exemplu: achiziţii, cheltuieli realizate şi nedecontate etc.). Legea contabilităţii, precum şi Ordinul MFP nr. 94/2001, promovează pe lângă principiile anterioare cunoscute şi altele noi, cu influenţe pozitive extrem de semnificative din punct de vedere analitic. Astfel, principiul prevalenţei economicului asupra juridicului, sau ―fondul asupra formei‖,  presupune recunoaşterea unei datorii asociate intrării unui activ, chiar în cazul în care dreptul de   proprietate nu a fost transferat, iar un alt principiu ―al realizării‖ presupune ca datoria să fie recunoscută ca urmare a unor evenimente trecute (achiziţie, împrumut). Ca urmare a aplicării IAS 29 ―Raportarea financiară în economiile hiperinflaţioniste‖, datoriile nemonetare (datorii exprimate în valută, datorii cu impozitul amânat, d atorii aferente împrumuturilor bancare sau din emisiuni de obligaţiuni, dacă nu sunt legate de indici de preţ etc.) se cer a fi ajustate la inflaţie, prin aplicarea variaţiei indicelui general al preţurilor (sau alt indice). Evaluarea datoriilor  Evaluarea este procesul prin care se determină valorile la care structurile situaţiilor financiare vor fi

recunoscute în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere. Aceasta presupune alegerea unei anumite  baze de evaluare.

În bilanţul contabil, datoriile sunt evaluate cu sumele necesare pentru a achita obligaţiile scadente sau la valoarea reală de piaţă a bunurilor de livrat/serviciilor de prestat. Datoriile, pe lângă capitalurile proprii, reprezintă cea de -a două importantă sursă de finanţare.

Auditul fluxului de vânzări Obiectiv de audit:

1. Organizarea activităţii de vânzări (produse –  servicii), obiectivele ce trebuie realizate de către  personal şi procedurile de natură să asigure cerinţele cumpărătorilor/utilizatorilor sunt precizate şi cunoscute. Proceduri de audit:  

Se solicită şi se examinează organizarea fluxurilor; Se solicită şi se examinează „fişa postului‖ cu atribuţiile şi responsabilităţile titularului; 47





Se studiază respectarea cerinţelor principiului separării funcţiilor de dispoziţie –  execuţie, de cele cu atribuţii de conducere – control; Se verifică documentele prin care se acordă drept de semnătură pe documentele oficiale/justificative;



Se examinează documentele justificative emise şi primite (sondaj cu prag de semnificaţie ridicat) – expeditorii şi destinatarii, periodicitatea, motivaţiile, rezolvările.

În medii informatizate: 

Este asigurată protecţia circuitelor informaţionale. Se constată pierderi de informaţii.



Sunt folosite cartele magnetice de aces, meniuri selecti ve, proceduri de salvare.

 

Este asigurată difuzarea selectivă a informaţiilor. Teste de verificare; Identificaţi persoanele autorizate cu acces la fişierele informatice şi persoanele cu competenţe de a le modifica;



Periodicitatea stabilită pentru actualizarea fişierelor este respectată?

Obiectiv de audit:

2. Se folosesc formulare tipizate pentru comenzile primite din partea clientelei. Cine le controlează şi cine le aprobă? Delegarea de competenţe şi dreptul de semnătură respectă normele? Proceduri de audit: 



 



Se examinează prin sondaj un număr de dosare „Clienţi –  vânzări‖, echivalent pragului de semnificaţie stabilit privind existenţa documentelor şi calitatea informaţiilor pe care le deţin; Se cercetează durata de la primirea comenzilor şi confirmarea de primire până la expe dierea  produselor solicitate, la un eşantion reprezentativ de comenzi. Se stabileşte o medie a duratelor  în zile şi se compară cu acelaşi obiectiv din perioade diferite; Sunt stabilite proceduri privind conţinutul dosarului „Clienţi -vânzări‖; Este stabilită o listă a persoanelor din serviciul expediţie. Care este vechimea persoanelor cu atribuţii de expediţie. Este folosită practica rotaţiei personalului; Frecvenţa depăşirii termenului de livrare a comenzii este urmărită. Un test de conformitate este oportun;



Se practică inventarierea inopinată a bunurilor (mărfurilor) existente la serviciul expediţie. În caz afirmativ, se va cerceta clasificarea constatărilor pe cauze; în caz negativ, se va preceda la un test de verificare;



  

Se elaborează săptămânal sau lunar o situaţie centralizatoare a comenzilor în curs soldate sau/şi cu diferenţe lipsite de desfacere asigurată; Confruntarea între bonurile de ieşire a produselor vândute şi stocurile existente în depozite; Se controlează semnătura clientului pe factură pentru recepţia produselor/mărfurilor; Se controlează orarul de expediţie al secţiei de expediţie cu cel al activităţii întreprinderii; se examinează eventualele diferenţe de program.

48

Obiectiv de audit:

3. Verificarea exactităţii documentelor de comandă, concordanţă cu cele de expediţie şu cu comenzile clienţilor în vederea unor eventuale constatări privind: -

erori de expediţie; furturi;

livrări greşite; livrări neaprobate; întârzieri în livrarea la termenul solicitat/contractat; facturarea cu întârziere sau nefacturarea produselor livrate;  pierderi/deteriorări şi returnări de produse facturate; supracosturi de expediţie-transport; litigii cu clienţii.

Proceduri de audit: 







Existenţa şi circulaţia documentelor tipizate/numerotate/datele premergătoare elaborării şi trimiterii facturii către client; Concordanţa datelor înscrise în comenzi, contracte, bonurile de lucru, bonurile de livrare şi documentele de expediţie. Este recomandabil un test de conformitate cu emitenţii; Concordanţa semnăturilor pe documentele menţionate cu cele ale persoanelor autorizate; teste de conformitate a semnăturilor sunt oportune; Auf fost folosite documente înscrise manual în locul celor tipizate. În ce situaţii? Au fost stabilite procedurile specificate pentru documentele tipizate?



A fost stabilită o listă a  paralel cu cele tipizate?

persoanelor autorizate să emită documente justificative de mână în

În medii informatizate: 



Documentele rezultate din prelucrarea informatizată a datelor –  confirmări, contracte, bonuri de livrare, expediţie ct. sunt numerotate/datate şi memorizate într -un fişier aparte, pe comenzi. Se verifică fiabilitatea tratamentului informatic al comenzilor, contractelor, livrărilor, expediţiei, facturării produselor. Se recomandă teste de conformitate pentru toate fa zele.

Obiectiv de audit:

4. Fiabilitatea fişierului clienţi şi monitorizarea „riscurilor clienţi‖. Proceduri în medii informatizate: 

Cine şi sub ce formă dispune deschiderea şi modificarea fişierului lienţi. Se folosesc mai multe fişiere. Ce criterii sunt stabilite. Accesul este deschis sau se folosesc parole diferite. Cine are acces la actualizarea fişierelor. 49





  

Conţinutul fişierelor: teste de conformitate şi de acces; teste pentru folosirea unei duble codificări – oportunitate, accesibilitate, durată; Fiecare client vechi a fost studiat din punctul de vedere al solvabilităţii. Clienţii noi sunt studiaţi şi clasificaţi după solvabilitate şi lichiditate. Sunt stabilite plafoane de credit – clienţi. Ce plafoane, ce criterii de departajare se folosesc? La ce perioade şi cine are responsabilitatea actualizării fişierelor. Care este raportul clienţi activi/numărul total al clienţilor din fişier. În cazul în care nu se  practică, se solicită o situaţie cu dinamica acestui raport de la începutul exerciţiului, eventual şi comparativ cu N-1.

Obiectiv de audit:

5. Fiabilitatea datelor fişierului „riscuri – clienţi‖. Proceduri în medii informatizate:  





Cine şi sub ce formă dispune stabilirea nivelului de risc al clienţilor din fişier. Cine furnizează datele şi ce informaţii comerciale şi/sau financiare se vehiculează pentru stabilirea nivelului de risc al clientului, după primirea şi acceptarea comenzii. Ce elemente se iau în considerare pentru stabilirea nivelului de risc şi cum este sesizat operatorul în cazul depăş irii nivelului admis? Sunt stabilite avertizoare sonice sau vizuale în cazul depăşirii nivelului de risc? Sunt obligatorii teste de conformitate?







Sunt precizate proceduri pentru autorizarea depăşirii riscului? Cine are această competenţă. Se solicită o listă a clienţilor care au primit autorizarea depăşirii limitei de risc şi sumele corespunzătoare? Se analizează situaţia solvabilităţii şi lichidităţii fiecărui client care a primit autorizarea depăşirii limitei de risc, influenţă sumelor imobilizate în creanţele nerecuperate şi posibilitatea recuperării; teste de conformitate. Se confruntă situaţiile statistice cu datele contabile; se constată constituirea provizioanelor de risc-clienţi, gradul de utilizare a acestor provizioane şi ponderea lor în totalul ch eltuielilor?

Obiectiv de audit:

6. Certitudinea şi corectitudinea tratamentului informatic şi contabil al creanţelor vechi şi îndoielnice. Motivaţia obiectivului de audit: În procesul de audit se constată neregularităţi de felul următor: - întârzieri în achitarea obligaţiilor de plată scadente; - supraevaluarea creanţelor -clienţi şi a activelor societăţii; - cheltuieli financiare fără justificare certă; -  provizioane neconstituite sau subevaluate; 50

-

erori în contabilitatea analitică – clienţi; situaţii centralizatoare – clienţi, cu erori.

Proceduri de audit: 

 





Repartizarea atribuţiilor, competenţelor şi responsabilităţilor între departamente/direcţii/serviciile comercial, financiar -contabilitate, administraţie; Examinarea modului de actualizare a fişierului contabilitatea creanţelor; teste de conformitate; Coerenţa informaţiei contabile-financiare din fişierul clienţi, balanţele analitice de la începutul exerciţiului şi balanţele lunare ale contabilităţii financiare; Teste de conformitate în număr corepunzător pragului de semnificaţie stabilit, privind structura după vechime a creanţelor cu scadenţă depăşită şi mişcarea lunară a acestora; Urmărirea juridică a recuperării creanţelor.

Obiectiv de audit:

7. Evidenţa contabilă a produselor facturate. Motivaţia obiectivului: -

evidenţa contabilă menţinută la zi (întârzieri de 15 -30 zile); tratamente contabile greşite; supraevaluarea/subeavluarea crenţelor – clienţi; neregularitate şi lipsă de conformitate a contabilităţii analitice-clienţi; erori în respectarea principiului separării exerciţiilor.

Proceduri de audit: 







Examinarea pas cu pas a procesului de facturare, de la primirea şi acceptarea comenzii până la intrarea în trezorerie a valorii facturilor emise şi încasate; teste de conformitate; Prezenţa pe factură a tuturor informaţiilor de natură să asigure contabilizarea corectă a vânzării şi încasării produselor/serviciilor; teste de conformitate; Elaborarea, după caz, săptămânal sau lunar, a balanţei contabile clienţi (analitice şi sintetice); analiza balanţelor; Se solicită o situaţie aparte cu clienţii creditori; se analizează fiecare post, se solicită confirmarea soldurilor, eventual a rulajului;



Se examinează metodele folosite la facturări ulterioare neobişnuite –  majorări sau reduceri de  preţ, avansuri, aconturi, acordări de bonusuri etc.; se examinează fiecare caz sau un eşantion reprezentativ.

Proceduri în medii informatizate: 

Se solicită actualizarea fişierului clienţi în prezenţa auditorului şi editarea balanţei analitice clienţi; 51







Se urmăreşte numerotarea cronologică informatizată a facturilor şi prezenţa acestora în evidenţa contabilă – sintetică şi analitică; teste de conformitate; Se controlează secvenţial un eşantion reprezentativ, de exemplu al unei luni, al produselor  expediate şi facturate, al facturilor emise, al facturilor încasate şi al celor amânate; Confruntarea între totalul sumelor facturate, totalul sumelor contabilizate, totalul sumelor  încasate din facturile emise, plus totalul facturilor în curs de încasare.

Obiectiv de audit: 8. Fiabilitatea şi corectitudinea încasării facturilor. Proceduri de audit: 





 



Examinarea pas cu pas a procesului de încasare a valorii produselor facturate, a tratamentului financiar şi contabil al documentelor justificative şi a procedurilor de control/verificare; Verificarea modului de separare a atribuţiilor şi competenţelor privind recepţia documentelor, tratamentul contabil al acestora, relaţiile cu banca şi confruntarea înregistrărilor cu extrasele de cont bancar, urmărirea facturilor neîncasate; Fiabilitatea previziunilor încasărilor din vânzarea produselor/prestărilor de servicii, confruntarea acestora cu situaţia prognozată a fluxurilor de trezorerie de la începutul exerciţiului la zi; Înregistrarea în contabilitate a creanţelor neonorate la scadenţă; teste de conformitate; Confruntarea balanţelor analitice cu balanţa sintetică şi sesizarea nepotrivirilor; punctajul şi corecţia; Competenţa de corectare a tratamentelor contabile eronate; competenţa stornării înregistrărilor  contabile; teste de conformitate.

Proceduri în medii informatizate: 



   

Situaţia periodică (zilnic, săptămânal, lunar) a facturilor şi încasărilor prin casieri şi bancă; sesizarea facturilor neîncasate şi a procedurilor de urmărire; Idem editarea periodică a situaţiei decontărilor cu clienţii prin virmante bancare şi a situaţiei decontărilor cu clienţii la sfârşitul fiecărei luni; Actualizarea în timp real a conturilor clienţi; Formalizarea procedurilor de urmărire şi recuperare a creanţelor; Editarea periodică a situaţiei urmăririi şi recuperării creanţelor îndoielnice; Editarea unui scadenţar permanent al încasărilor prevăzute şi de urmărire a respectării termenelor de plată; avertizare electronică a scadenţelor neonorate.

Obiectiv de audit:

9. Calitatea şi securitatea protecţiei sistemelor informatice în fluxurile vânzări – clienţi. Motivarea obiectivului: -  pierderi financiare; - micşorarea eficacităţii activităţii întreprinderii; - riscul pierderii de informaţii protejate; 52

-

riscul de modificare neautorizată a fişierelor.

Proceduri de audit:  

        

Se verifică existenţa şi fiabilitatea protecţiei accesului logic la

fişierele clienţi; Separarea atribuţiilor, competenţelor şi responsbilităţilor persoanelor care răspund de fişierele clienţi, de cele din departamentul/direcţia/serviciul informatică de gesti une, precum şi de persoanele cu responsabilităţi în actualizarea şi fiabilitatea acestora; Sunt constituite sisteme de avertizare privind:

accesul neautorizat în sistemele informatice vânzări – clienţi; depăşirea scadenţelor de onorare a obligaţiilor de plată; depăsirea riscului de credit – clienţi; controlul computerizat al solvabilităţii clienţilor; onorarea comenzilor în curs şi a livrărilor parţiale; accesul logic la tranzacţii şi la modificarea comenzilor şi contractelor; modificarea neautorizată a comenzilor şi contractelor. Editarea periodică a unei situaţii cu clienţii care au depăşit limita de creditare –  eventual cu  blocarea contului;





Sesizarea livrărilor parţiale şi a conformităţii cu normele interne de aprobare şi de evidenţă a acestor livrări; Existenţa sistemelor de protecţie a accesului logic la secţiile de creaţie privind execuţia comenzilor;



Editarea periodică a listei modificărilor aude omenzilor aprobate sau/şi contractelor, vizate de o persoană împuternicită.

53

CAP IV. - Organizarea activităţii de audit extern în Uniunea Europeană

4.1.Instituţiile Uniuniii Europene Principalele trei instituţii decizionale sunt: Parlamentul European (care reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de către aceştia), Consiliul Uniunii Europene (reprezentând Statele Membre) şi Comisia Europeană (care urmăreşte interesele Uniunii Europene). Acest ―triunghi instituţional‖ elaborează politici şi adoptă acte (regulamente, directive, decizii) care sunt aplicate pe tot teritoriul UE. Aplicarea normelor UE este supravegheată de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor  Europene, iar partea financiară a activităţilor este verificată de către Curtea de Conturi Europeană. Pe lângă instituţii, UE include o serie de organisme specializate, cu rol financiar, consul tativ etc. PARLAMENTUL EUROPEAN (PE)

Parlamentul European este singura instituţie a Uniunii Europene ai cărei membri sunt aleşi direct de către cetăţenii Statelor Membre. Istoric: A fost înfiinţat prin tratatele fondatoare ale Comunităţilor Europene. Comu nitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) avea o Adunare Comună, care s-a transformat, după crearea celorlalte două comunităţi, Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), în Adunarea Parlamentară Europeană, fiind comună  pentru toate cele trei comunităţi. Denumirea de Parlamentul European o are din 1962. Iniţial a avut un rol pur consultativ, puterile sale au fost însă extinse prin fiecare tratat semnat. Funcţii:Parlamentul European are trei funcţii p rincipale: Funcţia legislativă: În cadrul Uniunii Europene, puterea legislativă este deţinută de către Parlamentul European, alături de Consiliul Uniunii Europene. În adoptarea legislaţiei comunitare (actele adoptate în cadrul primului pilon al UE, Comunităţile Europene), de cele mai multe ori este aplicată procedura de codecizie, în care Parlamentul şi Consiliul UE se află la egalitate. În alte domenii însă, cum ar fi aderarea la UE a unui nou stat, este necesar doar avizul conform al PE, care  poate aproba sau respinge propunerea respectivă, fără să o poată modifica. Există şi domenii în care Consiliul UE are doar obligaţia de a consulta Parlamentul. Este, între altele, cazul agriculturii şi al   politicii economice. În plus, Parlamentul poate cere Comisiei să prezinte Consiliului propuneri legislative şi examinează programul anual de lucru al Comisiei, indicând actele pe care le doreşte a fi adoptate.

Controlul democratic asupra celorlalte instituţii europene, funcţie exercitată prin: aprobarea numirii preşedintelui Comisiei Europene şi apoi a întregului colegiu al comisarilor, în ansamblu;  posibilitatea de obliga toţi membrii Comisiei Europene să demisioneze, prin votul unei moţiuni de cenzură (cu o majoritate de 2/3). De asemenea, Comisia prezintă periodic P arlamentului rapoarte, cum ar fi: Raportul anual al Comisiei privind funcţionarea Comunităţilor sau Raportul anual privind execuţia bugetului. Pe lângă acestea, membrii Parlamentului European au posibilitatea de a adresa întrebări, în scris şi oral, membrilor Comisiei Europene, la care aceştia sunt obligaţi să răspundă. De asemenea, membrii PE adresează periodic întrebări Consiliului UE. Cetăţenii UE pot depune petiţii la Parlament, în urma cărora, dacă se consideră necesar, pot fi constituite comisii de anchetă, pentru examinarea cazului respectiv.

54

Funcţia bugetară: Bugetul UE este stabilit, în fiecare an, de către Parlament şi de către Consiliul Uniunii Europene, pe baza propunerii Comisiei. În două lecturi succesive, Parlamentul poate   propune modificări ale sumelor alocate sau ale repartizării acestora în anumite secţiuni ale   bugetului. Bugetul Uniunii Europene intră în vigoare după ce este semnat de către preşedintele Parlamentului, de regulă, în luna decembrie. În plus, Comisia pentru Control Bugetar a Parlamentului monitorizează modul în care este utilizat bugetul. În fiecare an, gestionarea de către Comisie a bugetului pentru anul financiar anterior este supusă aprobării Parlamentului („descărcarea de gestiune‖ ). Alegeri: Primele alegeri prin vot universal direct au avut loc în iunie 1979. Membrii Parlamentului sunt aleşi pe o durată de 5 ani. Orice cetăţean al Uniunii Europene poate vota sau candida la alegerile europene în ţara în care locuieşte, indiferent de naţionalitatea sa. Componenţă: În prezent , Parlamentul European are 785 de membri din cele 27 de state membre UE. Prin Numărul de mandate este repartizat pe ţări, în funcţie de mărimea acestora. Astfel, Germania are cel mai mare număr de mebri (99), iar Malta pe cel mai mic (5).

Statul/Statele

 Număr de mandate/stat

Germania

99

Franţa, Italia, Marea Britanie

78

Polonia, Spania

54

România

35

Olanda

27

Belgia, Grecia, Republica Cehă, Portugalia, 24 Suedia

19

Austria, Bulgaria

18

Danemarca, Finlanda, Slovacia

14

Irlanda, Lituania

13

Letonia

9

Slovenia

7

Cipru, Estonia, Luxemburg

6

Malta

5

În ceea ce priveşte următorul mandat, în principiu, numărul maxim de deputaţi este de 736. Preşedintele reprezintă Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial şi în relaţiile internaţional e,   prezidează sesiunile plenare ale Parlamentului, precum şi întâlnirile Biroului şi ale Conferinţei Preşedinţilor Grupurilor Politice. Preşedintele PE participă şi la reuniunile Consiliului European, unde prezintă punctul de vedere al PE cu privire la problemele aflate pe ordinea de zi. Grupuri politice: Deputaţii în Parlamentul European sunt grupaţi în funcţie de afinitatea politică şi nu de naţionalitate. În prezent există opt grupuri politice în Parlamentul European: Grupul Partidului Popular European ( Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni, Grupul Socialist, Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Grupul Uniunea pentru Europa   Naţiunilor, Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, Grupul Confederal al Stângii Unite 55

Europene/Stânga Verde Nordică, Grupul Independenţă şi Democraţie şi Grupul Identitate, Tradiţie, Suveranitate. Organizare: În lucrul Parlamentului European, se disting două etape: -

-

  pregătirea sesiunilor plenare, în comisiile parlamentare. Înaintea fiecărui vot din cadrul şedinţelor plenare, grupurile politice examinează rapoartele elaborate de comisiile  parlamentare şi depun amendamente. sesiunile plenare, în cadrul cărora sunt analizate propunerile legislative şi sunt votate eventuale amendamente.

Sediul: Parlamentul European se reuneşte în plen, la

Strasbourg, o săptămână în fiecare lună. Unele reuniuni plenare au loc la Bruxelles, unde se ţin şi reuniunile în cadrul comisiilor. Secretariatul general al Parlamentului European se află la Luxemburg. În fiecare stat membru al Uniunii se găseşte câte un Birou de informare al Parlamentului. CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

Denumit şi Consiliul de Miniştri, Consiliul Uniunii Europene reprezintă Statele Membre, la reuniunile sale participând miniştri ai acestora. Istoric: Consiliul a fost înfiinţat prin tratatele fondatoare, în anii 1950. Spre deosebire de Parlamentul European, care a fost, încă din 1958, o instituţie comună pentru toate cele trei Comunităţi Europene, a existat câte un Consiliu pentru fiecare comunitate, până la intrarea în vigoare a Tratatului de fuziune, în 1967. Funcţii: Consiliul are şase funcţii principale: Funcţia legislativă: Cea mai mare parte a legislaţiei UE este adoptată de către Consiliu, împreună cu Parlamentul European Coordonarea politicilor Statelor Membre: Consiliul UE coordonează politicile economice ale Statelor Membre, în baza unor orientări generale în acest domeniu. De asemenea, Consiliul este responsabil cu „metoda deschisă de coordonare‖, aplicată în domenii precum educaţia, ocuparea forţei de muncă sau sănătatea publică. Încheierea acordurilor internaţionale între UE şi alte state sau organizaţii internaţionale: Consiliul semnează acorduri între UE şi state nemembre sau între UE şi diferite organizaţii internaţionale. În interiorul UE, Consiliul   poate încheia acorduri între Statele Membre în domenii cum ar fi impozitarea, dreptul societăţilor comerciale, protecţia consulară, precum şi în cadrul pilonului al treilea (Cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală. Funcţia bugetară: Bugetul UE este decis anual de către Consiliul UE, împreună cu Parlamentul European), Consiliul luând deciziile finale cu privire la cheltuielile obligatorii . Elaborarea politicii externe şi de securitate comună (PESC): Politica externă, securitatea şi apărarea sunt domenii în care fiecare Stat Membru acţionează independent. Cu toate acestea, acţiunea comună se dovedeşte, de multe ori, mai eficientă. Statele membre UE iau decizii comune în acest domeniu, în cadrul Consilului UE, principalul for de desfăşurare a cooperării interguvernamentale în acest domeniu. Secretarul general al Consiliului UE deţine funcţia de Înalt Reprezentant pentru PESC, asistând Consiliul în elaborarea şi în aplicarea deciziilor politice. De asemenea, poate derula, în numele Consiliului, dialog politic cu state terţe. 56

Pentru a putea răspunde mai eficient la crizele internaţionale, a fost creată o „Forţă de reacţie rapidă‖, care poate îndeplini numai misiuni umanitare, misiuni de salvare, de menţinere a păcii şi alte misiuni de gestiune a cr izelor. În astfel de operaţiuni, Consiliul este asistat de Comitetul Politic şi pentru Securitate, Comitetul Militar al Uniunii Europene şi Statul Major Militar al Uniunii Europene.

Coordonarea cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală: Pentru a combate infracţiunile transfrontaliere, este necesară o cooperare între tribunalele, forţele de poliţie, serviciile vamale şi serviciile de imigraţie din toate Statele Membre. Componenţă: Consiliul Uniunii Europene este compus din miniştri ai Statelor  Membre, abilitaţi să angajeze prin voturile lor guvernele pe care le reprezintă. Membrii Consiliului sunt deci responsabili din punct de vedere politic în faţa parlamentului statului din care vin şi în faţa opiniei  publice. Componenţa Consiliului Uniunii variază funcţie de subiectele abordate. Sunt astfel posibile nouă formaţii: Consiliul Afacerilor Generale şi Relaţiilor Externe (CAGRE); Consiliul Afacerilor Economice şi Financiare (ECOFIN); Consiliul Ocupării Forţei de Muncă, Politicii Sociale, Sănătăţii şi Consumatorilor (EPSCO); Consiliul Competitivităţii, Consiliul Cooperării în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne -

(JAI); -

Consiliul Transporturilor, Telecomunicaţiilor şi Energiei (TTE); Consiliul Agriculturii şi Pescuitului; Consiliul Mediului; Consiliul Educaţiei, Tineretului şi Culturii.

Fiecare dintre acestea reuneşte miniştrii de resort ai Statelor Membre. Formaţia CAGRE are responsabilităţi largi de politică generală, astfel încât la reuniune poate participa orice ministru sau secretar de stat, a cărui pariticipare este necesară. Preşedinţia este deţinută de către fiecare Stat Membru timp de şase luni, prin rotaţie, şi are rolul de a organiza şi prezida reuniunile şi de a veghea la coerenţa şi la continuitatea procesului de decizie. Coreper: Fiecare Stat Membru are la Bruxelles o misiune permanentă (reprezentanţă), condusă de un ambasador. Ambasadorii, denumiţi „reprezentanţi permanenţi‖, se reunesc săptămânal în Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (Coreper), pentru a pregăti lucrările Consiliul ui, pe baza rapoartelor grupurilor de lucru specializate, formate din experţi din fiecare Stat Membru. Coreper  efectuează un prim studiu al propunerilor şi proiectelor de documente înaintate de către Comisia Europeană. Rezultatele discuţiilor din cadrul Coreper  se reflectă în ordinea de zi a Consiliului UE. Aceasta include puncte de tip A, care sunt supuse votului fără a fi discutate, ca urmare a acordului din cadrul Coreper, şi puncte de tip B, care trebuie discutate în Consiliu şi pentru care Coreper formulează posibile opţiuni şi soluţii. Reguli de vot: În funcţie de domeniu (a se vedea şi funcţia legislativă a Parlamentului European, la  pagina 1), deciziile în Consiliul UE sunt adoptate prin vot în unanimitate, în majoritate simplă sau, cel mai adesea, prin vot în majoritate calificată. În sistemul votului în majoritate calificată, fiecare Stat Membru deţine un anumit număr de voturi, ponderea fiind diferită. Statul/Statele

 Număr de voturi/stat

Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie

29 27

Spania, Polonia 57

România Olanda

Belgia, Grecia, Portugalia, Republica Cehă, Ungaria Austria, Bulgaria, Suedia Danemarca, Irlanda, Lituania, Slovacia, Finlanda Estonia, Cipru, Letonia, Luxemburg, Slovenia Malta TOTAL

14 13 12 10 7 4 3 345

În momentul de faţă, pentru ca o decizie să fie adoptată prin votul în majoritate calificată, sunt necesare 255 de voturi favorabile (73,9%), din totalul de 345. Pe lângă numărul minim de voturi,  pentru ca o decizie să fie adoptată, este necesar şi ca majoritatea Statelor Membre (uneori 2/3) să fi votat favorabil. În plus, orice Stat Membru poate cere să se verifice că totalul voturilor favorabile reprezintă cel puţin 62% din totalul populaţiei UE. Sediul Consiliului UE este la Bruxelles, în Belgia (Clădirea Justus Lipsius). O serie de reuniuni au însă loc la Luxembourg. COMISIA EUROPEANĂ Comisia Europeană este o instituţie independentă de guvernele naţionale, reprezentând şi apărând interesele UE. Istoric: Consiliul a fost înfiinţat prin tratatele fondatoare, în anii 1950. Instituţia corespunzătoare a CECO se numea Înalta Autoritate. Ca şi în cazul Consiliului, a existat câte o Comisie pentru fiecare

comunitate, până la intrarea în vigoare a Tratatului de fuziune, în 1967. Funcţii: Comisia Europeană are patru funcţii principale: Dreptul de iniţiativă: Comisia deţine dreptul de iniţiativă în elaborarea actelor comunitare. În elaborarea propunerilor legislative, Comisia colaborează cu grupuri de interese, cu organismele consultative (Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor) şi solicită opinia guvernelor şi   parlamentelor naţionale, precum şi a unor comitete şi grupuri de experţi. De asemenea, trebuie aplicat principiul subsidiarităţii, conform căruia trebuie propusă o acţiune la nivelul UE numai dacă se consideră că problema respectivă nu poate fi rezolvată eficient prin acţiuni întreprinse la nivel local, regional sau naţional. În cadrul pilonilor al doilea (PESC) şi al treilea (Cooperare  poliţienească şi judiciară în materie penală), dreptul de iniţiativă nu aparţine exclusiv Comisiei, aşa cum se întâmplă în primul pilon (Comunităţile Europene). -

Gestionarea şi implementarea politicilor, programelor şi bugetului UE: Comisia Europeană supraveghează cheltuielile efectuate din bugetul UE de către autorităţile naţionale şi lo cale, fiind la rândul ei supravegheată de Curtea de Conturi Europeană. Comisia gestionează şi politicile UE. De exemplu, în cadrul politicii în domeniul concurenţei, Comisia autorizează sau interzice concentrările economice. De asemenea, Comisia gestionează o serie de programe comunitare în domenii variate, de ex. Erasmus, în domeniul educaţiei, Programul Cadru pentru cercetare. -

„Gardianul‖ tratatelor: Comisia veghează la aplicarea dispoziţiilor Tratatelor şi a deciziilor luate în cadrul acestora. În cazul în care Comisia estimează că un stat membru nu şi -a îndeplinit vreuna dintre obligaţiile care îi revin, în conformitate cu tratatele, Comisia poate emite un aviz motivat, adresând o scrisoare oficială Guvernului respectiv, iar în cazul în care statul respectiv nu ia măsuri de îndreptare a situaţiei, Comisia poate sesiza Curtea de Justiţie. -

58

Reprezentare la nivel internaţional: Comisia reprezintă Uniunea Europeană în forumuri internaţionale, precum Organizaţia Mondială a Comerţului. De asemenea, în responsabi litatea Comisiei revine negocierea acordurilor internaţionale, în numele Uniunii Europene. Comisia este autorizată să deschidă şi să conducă, în numele Uniunii Europene, negocieri cu state terţe sau cu organizaţii internaţionale. În ceea ce priveşte acordurile încheiate cu statele candidate, rolul de negociator îi revine, în practică, Comisiei Europene. Procedurile de control al Comisiei Europene: Comisia este responsabilă politic în faţa Parlamentului European, trebuind să participe la toate sesiunile acestuia şi să răspundă, în scris sau oral, la întrebările acestuia. Parlamentul European poate adopta, cu o majoritate de 2/3, o moţiune de cenzură, caz în care întreaga Comisie este obligată să demisioneze. Preşedintele Comisiei Europene  poate cere unui comi sar să demisioneze, iar acesta trebuie să facă acest lucru, dacă ceilalţi comisari aprobă această decizie. Componenţă: Membrii Comisiei Europene, denumiţi neoficial „comisari europeni‖, numiţi pe o  perioadă de 5 ani. Comisarii îşi exercită funcţia independent, în interesul general al Uniunii. O nouă Comisie este numită, în termen de şase luni de la data alegerilor pentru Parlamentul European, printr-o  procedură, conform căreia mai întâi guvernele Statelor Membre desemnează, de comun acord, Preşedintele Comisiei, care, după ce i se aprobă numirea de către Parlamentul European, alege, la rândul său, împreună cu Statele Membre, ceilalţi membri ai Comisiei. Noua Comisie este supusă aprobării, în ansamblu, de către Parlamentul European, iar numirea oficială este făcută de Consiliu, prin vot în majoritate calificată. Comisarii sunt aleşi dintre personalităţile  politice ale Statelor Membre. Unii dintre ei au fost miniştri în statul de origine. Odată aleşi, ei nu mai reprezintă interesele naţionale, ci pe cele ale UE . În prezent, Comisia Europeană are 27 de membri, câte unul din fiecare Stat Membru. Actualul mandat al Comisiei durează până în 2009. Preşedinte este José Manuel Durrão Barroso, din partea -

Portugaliei.

Comisia se reuneşte o dată pe săptămână, de obicei miercurea, la Bruxelles. De asemenea, Comisarii participă la reuniunile Parlamentului European. Comisia este cea mai mare instituţie a Uniunii Europene din punctul de vedere al efectivului său de angajaţi (aproximativ 25.000), dintre care aproape un sfert lucrează în domeniul traducerilor şi al interpretărilor. Personalul Comisiei este organizat în direcţii generale (DG) şi servicii. Fiecare direcţie generală are în responsabilitatea sa un anumit domeniu şi este condusă de un director  general, res  ponsabil în faţa unuia dintre comisari. Propunerile legislative sunt elaborate în cadrul acestor direcţii generale, dar devin oficiale numai când sunt adoptate, prin vot majoritar, în reuniunile săptămânale ale Comisiei. Sediul Comisiei Europene este la Br uxelles (Clădirea Berlaymont), în Belgia, dar unele birouri se află în Luxembourg. În plus, Comisia are reprezentanţe în Statele Membre şi delegaţii în statele candidate şi în state terţe. Organizare:

CURTEA DE JUSTIŢIE A COMUNITĂŢILOR EUROPENE (CJCE) CJCE este instituţia jurisdicţională a UE, cu rolul de a veghea la respectarea dreptului comunitar. Curtea judecă litigii de drept comunitar între Statele Membre, instituţii, societăţi comerciale şi  persoane fizice.

A fost instituită prin tratatele fondatoare din anii 1950. Ca şi Parlamentul, a fost, încă de la început, o instituţie comună pentru toate cele trei comunităţi. Istoric:

59

Este constituită din trei instanţe: Curtea de Justiţie , Tribunalul de Primă Instanţă şi Tribunalul Funcţiei Publice. Sediul CJCE este la Luxembourg.

Curtea de Justiţie a fost înfiinţată în 1952. Acţiuni: Tipurile de acţiuni în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor sunt următoarele: - cerere având ca obiect pronunţarea unei hotărâri preliminare –  acţiune pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare asupra validităţii sau interpretării unui act comunitar, care poate fi introdusă de către tribunalele naţionale; - acţiune în neîndeplinirea obligaţiilor de către statele membre UE –  acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de către un Stat Membru, conform legislaţiei UE. Poate fi intentată de către Comisia Europeană sau de către un Stat Membru. În cazul în care Curtea de Justiţie constată neîndeplinirea obligaţiilor, statul este obligat să pună imediat capăt acestei situaţii. Dacă, în urma unei noi sesizări a Curţii de către Comisie, Curtea de Justiţie stabileşte că statul membru respectiv nu s- a conformat hotărârii sale, poate să îi aplice acestuia penalităţi cominatorii şi/sau o amendă sub formă de sumă globală. - acţiune în anulare – acţiune care vizează anularea unui act al unei instituţii a Uniunii Europene, considerat ilegal; reclamanţi pot fi Statele Membre, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană sau, în anumite condiţii, Parlamentul European, precum şi persoane fizice sau   juridice (numai în cazul în care actul are efect direct şi individual asupra reclamantului). În cazul în care Curtea hotărăşte că actul respectiv nu este conform cu Tratatele, îl poate declara nul şi neavenit. - acţiune în constatarea abţinerii de a acţiona –  pentru cazul în care Parlamentul European, Consiliul sau Comisia nu acţionează conform Tratatului. Reclamanţi pot fi Statele Membre sau instituţiile comunitare, iar acţiunea poate fi introdusă numai după ce instituţiei respective i s -a solicitat să acţioneze. Atunci când s-a constatat ilegalitatea omisiunii, instituţia vizată trebuie să  pună capăt abţinerii de a acţiona, luând măsurile adecvate. - recurs: Curtea de Justiţie poate fi sesizată cu recursuri privind numai motive de drept, formulate împotriva hotărârilor şi a ordonanţelor pronunţate de Tribunalul de Primă Instanţă. Dacă recursul este admisibil şi este fondat, Curtea de Justiţie anulează decizia Tribunalului de Primă Instanţă. În cazul în care cauza este în stare de judecată, Curtea poate să o reţină spre soluţionare. În caz contrar, trebuie să trimită cauza Tribunalului, care are obligaţia de a respecta decizia pronunţată în recurs. - reexaminare: Hotărârile Tribunalului de Primă Instanţă care statuează asupra acţiunilor introduse - împotriva hotărârilor Tribunalului Funcţiei Publice al Uniunii Europene pot, în mod excepţional, să facă obiectul unei reexaminări din partea Curţii de Justiţie. Membri: Curtea de Justiţie are în componenţă 27 de judecători (câte unul din fiecare Stat Membru) şi 8 avocaţi generali, numiţi de către Statele Membre, de comun acord, pentru o   perioadă de şase ani, cu posibiltatea de reînnoire a mandatului. Avocaţii generali acordă asistenţă Curţii în îndeplinirea atribuţiilor sale, prezentând în şedinţe deschise, în condiţii de completa imparţialitate şi independenţă, avize referitoare la speţele deduse Curţii. Începând din 2003, avocaţii generali trebuie să formuleze o opinie numai în cazurile în care Curtea consideră că includ un nou aspect de drept. Preşedinte: Judecătorii Curţii desemnează din rândul lor preşedintele Curţii, pentru o perioadă de trei ani care poate fi reînnoită. Preşedintele conduce lucrările şi serviciile Curţii şi, în cazul celor mai extinse complete de judecată, prezidează audierile şi deliberările. 60

Curtea judecă diferitele acţiuni fie în formaţie completă, fie în camere formate din trei, cinci sau 13 judecători („Marea cameră‖). Procedura: Plângerile sunt depuse la registratură, pentru fiecare caz fiind numit un judecător şi un Organizare:

avocat general.

Procedura include două etape: una scrisă şi una orală. În prima etapă, toate părţile prezintă o declaraţie scrisă, iar judecătorul elaborează un raport, care rezumă aceste declaraţii şi contextul juridic al cazului.

Pe baza acestui raport, avocatul general elaborează concluzii, pe baza cărora judecătorul emite un  proiect de hotărâre judecătorească ce urmează să fie supus celorlalţi membri ai Curţii. A doua etapă, audierea publică, se derulează, în principiu, în faţa întregii Curţi (reunită în plen). Apărarea fiecăreia dintre părţi îşi prezintă argumentele şi, dacă este cazul, se şi interoghează. Avocatul general îşi prezintă apoi concluziile, după care urmează deliberarea instanţei. Deciziile Curţii sunt adoptate în majoritate şi pronunţate public. Tribunalul de Primă Instanţă a fost înfiinţat în 1989, cu scopul de a consolida garanţiile   judiciare acordate persoanelor fizice prin instaurarea unui al doilea nivel al autorităţii  judiciare, permiţând astfel Curţii de Justitie să se concentreze asupra atribuţiei sale de bază, interpretarea uniformă a legislaţiei comunitare. Funcţii: Tribunalul de Primă Instanţă este competent să instrumenteze: acţiuni în anul are, introduse de persoane fizice sau juridice împotriva actelor instituţiilor comunitare (acte adresate acestor persoane sau care le privesc în mod direct şi individual) sau împotriva abţinerii acestor instituţii de a da o decizie; acţiuni introduse de Statele Membre împotriva Comisiei, acţiuni introduse de Statele Membre împotriva Consiliului cu privire la actele adoptate în domeniul ajutoarelor acordate de stat, la măsurile de protecţie comercială („dumping‖) şi la actele prin care Consiliul exercită competenţe de execuţie; acţiuni prin care se urmăreşte obţinerea unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de instituţiile comunitare sau de funcţionarii lor; acţiuni ce au la bază contracte încheiate de Comunităţi, prin care se atribuie în mod expres Tribunalului competenţa de instrumentare; acţiuni în domeniul mărcilor comunitare. Membri: Are în componenţa sa 27 de judecători numiţi pe o perioadă de şase ani. Deşi la Tribunalul de Primă Instanţă nu sunt avocaţi generali, această funcţie poate fi îndeplinită în anumite cazuri de către un judecător. Procedura include, ca şi în cazul celei de la Curtea de Justiţie, două etape: una scrisă şi una orală, derulate în limba aleasă de reclamant. Tribunalul Funcţiei Publice a fost înfiinţat la sfârşitul anului 2004 pentru a judeca litigii între Uniunea Europeană şi funcţionarii săi. Tribunalul este compus din şapte judecători şi este ataşat Tribunalului de Primă Instanţă.

CURTEA DE CONTURI EUROPEANĂ Istoric: Curtea de Conturi Europeană a fost înfiinţată prin Tratatu l de la Bruxelles (Tratatul  bugetar ), semnat în 1975. Şi -a început activitatea în 1977, iar prin Tratatul de la Maastricht, semnat în 1992 şi intrat în vigoare în 1993, a devenit instituţie a UE. 61

Funcţii: Misiunea Curţii de Conturi Europene este de a asigu ra auditul independent asupra modului de formare şi de utilizare a fondurilor Uniunii Europene şi de a evalua, astfel, modul în care instituţiile europene îşi îndeplinesc aceste atribuţii, cu dublul scop de a îmbunătăţi gestionarea resurselor financiare şi de a informa cetăţenii Uniunii Europene cu privire la utilizarea fondurilor publice de către autorităţile cu responsabilităţi de gestiune. Opinii: De asemenea, Curtea de Conturi Europeană emite opinii referitoare la adoptarea unor  regulamente financiare. Poate face acest lucru la cererea uneia dintre instituţiile UE, dar se  poate şi autosesiza. Curtea de Conturi nu are prerogative jurisdicţionale. În cazul în care auditorii descoperă nereguli, inclusiv fraudă, organismele comunitare competente, Oficiul European de Luptă împotriva Fraudei este informat în legatură cu acestea . Curtea publică în fiecare an un raport de audit referitor la anul financiar anterior, în baza căruia Parlamentul aprobă gestionarea bugetului de către Comisie. Componenţă: Curtea de Conturi Europeană este formată din 27 de membri, câte unul din fiecare Stat Membru, numiţi pe o perioadă de şase ani (cu posibilitatea de reînnoire a mandatului) de către Consiliul Uniunii Europene.

La Curtea de Conturi îşi desfăşoară activitatea aproape 1000 angajaţi din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, incluzând traducători, administratori şi auditori. Auditorii efectuează frecvent controale la instituţiile UE, în Statele Membre şi în statele care beneficiază de asistenţă din partea Uniunii. Independenţa Curţii de Conturi în raport cu alte instituţii comunitare şi cu Statele Membre garantează obiectivitatea activităţii sale de audit. Curtea de Conturi are deplină libertate în ceea ce priveşte organizarea şi planificarea activităţii sale de audit şi publ icarea rapoartelor. Preşedintele Curţii de Conturi este ales de către membrii acesteia pentru o durată de trei ani. Sediul Curţii de Conturi se află la Luxembourg. COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN Înfiinţat prin Tratatul de la Roma, semnat în 1957, Comitetul Economic şi Social European (CESE) este organismul consultativ european în cadrul căruia sunt reprezentate diverse categorii de activităţi economice şi sociale. CESE este astfel o punte între Uniune şi cetăţenii săi, promovând o societate participativă, incluzivă şi mai democratică. Funcţii: Este consultat obligatoriu de către Comisia Europeană, de către Consiliul Uniunii Europene şi de către Parlamentul European, în domenii de interes direct pentru cetăţeni: agricultură, libera circulaţie a lucrătorilor, transporturi, educaţie, formare profesională, sănătate publică, politica socială, etc. De asemenea, CESE se poate autosesiza şi emite opinii pe teme considerate de interes. Încurajează o mai largă implicare a societăţii civile în procesul de elabor are a politicilor. CESE organizează numeroase colocvii, rapoarte, audieri etc., în scopul de a ameliora raporturile dintre cetăţeni şi instituţiile Uniunii Europene. Are şi rolul de a identifica lacunele şi obstacolele din funcţionarea pieţei interne şi de a propune soluţii. Stimulează rolul societăţii civile în ţări nemembre ale UE şi sprijină înfiinţarea unor structuri consultative. Este o punte de legătură către Consiliile Economice şi Sociale ale Statelor Membre, candidate sau terţe. Pe plan internaţional, Comitetul Economic şi Social are legături cu Asociaţia 62

Internaţională a Consiliilor Economice şi Sociale şi are reuniuni cu reprezentanţi ai mediilor  economice şi sociale din toate zonele lumii. Componenţă: Membrii CESE sunt numiţi oficial de Consiliul UE, fiind desemnaţi de guvernele Statelor Membre,   pe o perioadă de patru ani, cu posibilitatea de reînnoire a mandatului. Ei sunt reprezentanţi ai societăţii civile (patronate, sindicate) şi ale altor tipuri de grupuri de interes. CESE are 344 de membri (fiecare stat are un anumit număr de membri, funcţie de populaţia sa).  Număr de membri/stat

Statul/Statele

Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie Polonia, Spania

România Austria,

Belgia,

Bulgaria,

24 21 15 Grecia, 12

Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania, Slovacia Estonia, Letonia, Slovenia Cipru, Luxemburg Malta TOTAL

9 7 6 5 344

Preşedintele este ales de membrii CESE pe o perioadă de doi ani şi are rolul de a asigura bunul mers al lucrărilor CESE. Grupuri: Membrii CESE formează trei grupuri: - Grupul I  –  Angajatorii, incluzând membri din sectoarele publice şi private de industrie, IMM, camere de comerţ, comerţ en -gros şi cu amănuntul, bănci, asigurări, transport şi agricultură; - Grupul II  –  Salariaţii, format din membri ai organizaţiilor naţionale sindicale, reprezentând toate categoriile de salariaţi; - Grupul III  –  Activităţi diverse, reprezentând o gamă largă de interese: ONG -uri, organizaţii ale producătorilor agricoli, asociaţii cooperative şi non -  profit, comunităţi ştiinţifice şi academice, asociaţii care reprezintă femeile, persoanele cu dizabilităţi etc. Organizare: Discuţiile pentru reuniunile plenare ale CESE, care au loc, de regulă, de 10 ori pe an, sunt pregătite de sub -comitete, denumite secţiuni: - ECO  –   politica economică şi monetară, orientări generale de politică economică, pactul de stabilitate şi creştere, extinderea zonei euro şi alte aspecte economice; - INT –  piaţa unică, producţie şi consum; - TEN – transport, energie, infrastructură şi societate informaţională; - SOC  – ocuparea forţei de muncă, condiţii de muncă, protecţie socială, incluziune socială, egalitate de gen, combaterea discriminării, imigraţie, azil, educaţie, formare profesională, drepturile cetăţeneşti etc. -  NAT – agricultură şi protecţia mediului; - REX – relaţii externe; Ca urmare a expirării Tratatului CECO, în iulie 2002, a fost încorporată în structura CESE Comisia Consultativă pentru Transformări Industriale. Avizele sunt adoptate în şedinţele plenare şi sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Sediul Comitetului Economic şi Social European este la Bruxelles, în Belgia. 63

COMITETUL REGIUNILOR 

Creat prin Tratatul de la Maastricht şi funcţional din 1994, Comitetul Regiunilor (CR) este o instituţie consultativă şi reprezentare a colectivităţilor locale şi regionale ale Uniunii Europene, care pot astfel participa la elaborarea politicilor comunitare.

Funcţii: Comisia Europeană, Consiliul UE şi Parlamentul European au obligaţia de a consulta Comitetul Regiunilor în domenii de competenţa colectivităţilor locale şi regionale: educaţia şi tineretul, cultura, sănătatea publică, transporturi, telecomunicaţii şi energie, politica regională (Fondurile structurale), cooperare transfrontalieră, mediul înconjurător etc. Comitetul are rolul de a veghea la aplicarea principiului de subsidiaritate, conform căruia deciziile trebuie luate la nivelul autorităţilor publice cel mai aproape de cetăţeni. Componenţă: Comitetul Regiunilor are 344 de membri. Fiecare stat are un anumit număr de membri, funcţie de populaţia sa. Împărţirea numărului de reprezentanţi pe state este aceeaşi ca şi la CESE (a se vedea tabelul din pagina anterioară). Membrii sunt numiţi pentru o perioadă de patru ani, cu posibilitatea de reînnoire a mandatului, de către Consiliul Uniunii Europene, în exclusivitate pe baza propunerilor venite din partea Statelor  Membre. Cu toate acestea, activitatea lor trebuie însă să fie independentă din punct de vedere politic. Membrii Comitetului Regiunilor trebuie să deţină un mandat în autorităţile pe care le reprezintă sau trebuie să fie răspunzători politic faţă de acestea. Astfel, membrii CR sunt preşedinţi ai regiunilor, parlamentari, consilieri locali, primari ai marilor oraşe etc. Preşedintele este ales pentru doi ani de către membrii Comitetul Regiunilor, reuniţi în plen. Organizare: Comitetul Regiunilor se reuneşte în plen de cinci ori pe an, cadru în care adoptă avizele adresate instituţiilor UE. Aceste avize sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europe ne. În afara sesiunilor plenare, activitatea Comitetului Regiunilor se desfăşoară în şase comisii permanente: - Comisia pentru Politica de Coeziune Teritorială (COTER); - Comisia pentru Politica Economică şi Socială (ECOS); - Comisia pentru Dezvoltare Durabilă ( DEVE); - Comisia pentru Cultură şi Educaţie (EDUC); - Comisia pentru Afaceri Constituţionale şi Guvernare Europeană (CONST); - Comisia pentru Relaţii Externe (RELEX). Sediul Comitetului Regiunilor este la Bruxelles. Site Internet: www.cor.europa.eu

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIŢII (BEI) Înfiinţată în 1958, în baza Tratatului de la Roma, Banca Europeană de Investiţii (BEI) acordă împrumuturi pentru investiţii productive care contribuie la atingerea obiectivelor prioritare ale Uniunii Europene: dezvoltarea regională, creşterea economică, competitivitatea, ocuparea forţei de muncă, crearea de întreprinderi, îmbunătăţirea mijloacelor de comunicare, protecţia mediului înconjurător, precum şi pentru investiţii în afaceri mici. Fonduri: Este o instituţie non- profit, iar fondurile nu provin din bugetul UE, ci din credite pe pieţele financiare şi de la acţionari: statele membre UE. Contribuţia fiecărui Stat Membru la capitalul BEI reflectă ponderea sa economică în Uniunea Europeană. Capitalul subscris se ridică la peste 160 de miliarde de euro. 64

Funcţie: BEI acordă împrumuturi către Statele Membre, către statele candidate sau în curs de aderare, dar şi către statele din Africa, zona Caraibelor şi Pacific, spre statele mediteraneene şi  pentru proiecte de interes mutual în colaborare cu statele din America de Sud şi din Asia. Banca colaborează direct cu iniţiatorii unor proiecte la scară largă (în valoare de cel puţin 25 de milioane de Euro), în timp ce pentru proiecte mai mici (ale IMM -urilor  sau ale autorităţilor locale), lucrează cu 180 de bănci şi intermediari, specialişti în domeniul finanţelor.  Nu în ultimul rând, BEI este acţionar majoritar al Fondului European de Investiţii (a se vedea detalii mai jos).

Criterii de aprobare a împrumutur ilor:  proiectele trebuie să contribuie la atingerea obiectivelor UE, să aducă beneficii, în special, regiunilor celor mai dezavantajate şi să contribuie la atragerea altor  surse de finanţare. Organizare: Politica generală de credite a Băncii este definită de către Consiliul Guvernatorilor, format din miniştri (de regulă, ai finanţelor) din toate Statele Membre. De asemenea, Consiliul Guvernatorilor aprobă bilanţul şi raportul anual şi autorizează BEI să finanţeze proiecte în afara UE. Operaţiunile de credit sunt aprobate de către Consiliul de Administraţie, prezidat de către  preşedintele BEI şi ai cărui membri numiţi de comun acord, de către Statele Membre şi de către Comisia Europeană. Organul executiv al Băncii este Comitetul director. Sediul BEI este la Luxembourg.

Fondul European de Investiţii (FEI) a fost creat în 1994, ca parteneriat între trei acţionari: Banca Europeană de Investiţii, Comisia Europeană şi alte instituţii financiare europene (BEI este, începând din 2000, acţionar majoritar). Funcţii: Activitatea FEI se derulează în următoarele două domenii: capitalul de risc: instrumentele FEI constau în investiţii în fonduri de capital de risc, în sprijinul IMM-urilor, în special cele recent înfiinţate; garanţii: FEI furnizează garanţii instituţiilor financiare pentru a acoperi împrumuturile acordate IMM-urilor.

FEI nu acordă credite şi nici fonduri nerambursabile IMM -urilor. Nu investeşte direct în IMM -uri, ci prin intermediari financiari.

FEI derulează activităţi în Statele Membre, Turcia şi cele trei state SEE/AELS (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia). BEI şi FEI formează împreună „Grupul BEI―. BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ (BCE) Banca Centrală Europeană (BCE) a fost înfiinţată prin Tratatul privind Uniunea Europeană, luând locul Institutului Monetar Europe an în 1998. Funcţii: BCE are rolul de a gestiona euro, fiind responsabilă şi cu elaborarea şi aplicarea politicii economice şi monetare a UE. O responsabilitate importantă a BCE este să menţină stabilitatea preţurilor din zona euro, pentru a menţine puterea de cumpărare a euro, ceea ce presupune ţinerea sub control strict a inflaţiei: BCE urmăreşte să garanteze că creşterea anuală a preţurilor de consum este mai mică de 2%. Acest obiectiv este îndeplinit prin: - controlul ofertei de monedă (dacă aceasta este excesivă în raport cu oferta de bunuri şi de servicii, se ajunge la inflaţie). Acesta presupune, între altele, stabilirea ratei dobânzilor în zona 65

euro.

monitorizarea evoluţiei preţurilor şi evaluarea riscului pe care îl reprezintă aceasta pentru stabilitatea preţurilor din zona euro. BCE are o activitate complet independentă. SEBC: BCE formează, împreună cu băncile centrale ale celor Statelor Membre, Sistemul European de Bănci Centrale (SEBC). Eurosistemul: Este format din BCE şi băncile centrale ale ţărilor din zona euro şi are ca obiectiv   principal menţinerea stabilităţii preţurilor. Eurosistemul sprijină politicile economice, în vederea  promovării dezvoltării economice şi atingerii unui înalt nivel al ocupării forţei de muncă şi are rolul de a defini şi de a implementa politica monetară unică, de a gestiona rezervele şi de a conduce operaţiunile de schimb valutar. -

Organizare: BCE are trei foruri de decizie: - Consiliul Executiv, format din preşedintele şi vice -  preşedintele BCE şi din alţi patru membri, numiţi de comun acord de către Şefii de stat sau de guvern din statele din zona euro, este

responsabil cu aplicarea politicii monetare şi cu transmiterea instrucţiunilor către băncile centrale naţionale. - Consiliul Guvernatorilor, format din membrii Consiliului Executiv şi din guvernatorii celor 12  bănci centrale din zona euro, are rolul de a elabora politica monetară a zonei euro şi, în special, de a stabili ratele dobânzilor la care băncile comerciale pot obţine bani de la BCE. - Consiliul General, compus din pr eşedintele şi vice- preşedintele BCE şi din guvernatorii băncilor  centrale naţionale din toate cele 27 de State Membre. Rolul său este de a contribui la lucrările de consultare şi de coordonare ale BCE şi la pregătirea extinderii zonei euro. Sediul BCE este la Frankfurt, în Germania. OMBUDSMANUL EUROPEAN

A fost înfiinţat prin Tratatul de la Maastricht, intrat în vigoare în 1993, în vederea atingerii obiectivului de democratizare şi de transparenţă administrativă. Are rol de intermediar între cetăţeni şi autorităţile UE. Funcţie: Misiunea sa este de a primi plângeri de la cetăţeni, societăţi comerciale şi instituţii de pe teritoriul UE, în urma cărora examinează cazurile de administrare defectuoasă (de ex. practici inechitabile, discriminare, abuz de putere, a  bsenţa informaţiilor sau refuzul de a le furniza, întârzireri nejustificate). Are în acest sens atribuţii de anchetă, instituţiile sau organismele comunitare în cauză fiind obligate să -i pună la dispoziţie toate elementele necesare investigaţiei. Mediatorul poate deschide anchete nu numai ca urmare a depunerii unei reclamaţii, dar şi din  proprie iniţiativă. Nu va derula însă o investigaţie, dacă reclamaţia respectivă face obiectul unui  proces.

Potenţialii reclamanţi pot depune plângere numai după ce au încercat să contacteze instituţia sau organismul UE respectiv, pe cale administrativă obişnuită, şi dacă această tentativă s -a soldat cu un eşec. Reclamaţia la Ombudsman trebuie făcută în termeni de doi ani de la constatarea cazului de administrare defectuoasă.   Nu se ocupă de plângerile care privesc administraţia naţională, regională sau locală din Statele Membre.

66

Dacă se stabileşte că este vorba de un caz de administrare defectuoasă, Ombudsmanul informează instituţia în cauză şi, dacă nu se rezolvă problema, elaborează un proiect de recomandare, instituţia având la dispoziţie trei luni pentru a da un aviz detaliat pe tema respectivă, după care, în cazul în care aceasta nu acţionează în consecinţă, Ombudsmanul trimite un raport Parlamentului European şi instituţiei vizate. De asemenea, informează reclamantul referitor la rezultatul anchetei. La iniţiativa Ombudsmanului European, toate instituţiile şi organismele comunitare au adoptat un Cod de bună conduită administrativă.   Numire: Ombudsmanul este ales de Parlamentul European pe durata unui mandat parlamentar (5

ani), cu posibilitatea de reînnoire a mandatului. Mod de lucru: Activitatea sa este pe deplin independentă. Pe durata mandatului, nu poate exercita nici o altă activitate profesională, remunerată sau nu. Este asistat de 30 de specialişti (jurişti, administratori). Sediul Ombudsmanului European este în sediul Parlamentului European de

la Strasbourg.

Rapoartele anuale de activitate a Ombudsmanului European sunt publicate pe site-ul oficial: AUTORITATEA EUROP EANĂ PENTRU PROTECŢIA DATELOR (AEPD)

A fost instaurată în 2001, pentru a asigura respectarea de către instituţiile şi organismele UE a dreptului persoanelor fizice la viaţă privată în procesul de prelucrare a datelor cu caracter personal. Funcţii: Să asigure respectarea dreptului la intimitate. În măsura în au constatat că o instituţie sau un organism UE au atentat la viaţa lor privată, folosind date personale într -un mod abuziv, persoanele fizice pot depune o reclamaţie la Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor, acesta urmând să îşi exprime poziţia într -un răspuns şi, dacă este cazul, indică măsurile de luat în vederea remedierii situaţiei respective. Autoritatea poate cere instituţiei sau organismului în cauză corectarea, blocarea, ştergerea sau di strugerea datelor personale despre reclamant care au fost prelucrate necorespunzător. În cazul în care nu sunt de acord cu decizia Autorităţii, reclamanţii pot face recurs la Curtea de Justiţie. Membri: Coordonatorul şi adjunctul acestuia sunt numiţi de către Parlamentul European şi de către Consiliul

UE pe o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea de reînnoire a mandatului. Activitatea celor doi este pe deplin independentă şi trebuie să respecte secretul profesional. Sediul Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor este la Bruxelles.

ORGANISME INTERINSTITUŢIONALE: OFICIUL PENTRU PUBLICAŢII OFICIALE ALE COMUNITĂŢILOR EUROPENE (OPOCE) – OPOCE este editura instituţiilor Uniunii Europene, fiind responsabil cu producţia şi distribuţia publicaţiilor Uniunii Europene: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Raportul general de activitate ş.a., atât pe suport tipărit, cât şi în format electronic, multimedia sau site uri. OPOCE are sediul la Luxemburg. -

OFICIUL EUROPEAN PENTRU SELECŢIA PERSONALULUI (EPSO) - Din 2003, EPSO este punct unic de contact pentru cei care vor să se angajeze în instituţiile Uniunii Europene, responsabilitatea sa fiind să pregătească selecţiile de   personal calificat pentru acestea. Sediul 67

ŞCOALA EUROPEANĂ DE ADMINISTRAŢIE (EAS) are obiectivul de a promova cooperarea între instiţutii în domeniul instruirii, de a sprijini propagarea valorilor  comune şi a practicilor profesionale armonizate, precum şi de a crea sinergie în utilizarea resurselor umane şi financiare. EAS are sedii la Bruxelles şi la Luxemburg. AGENŢIILE COMUNITĂŢII EUROPENE Înfiinţate printr -un act al instituţiilor UE şi nu prin Tratate, Agenţiile Comunităţii Europe ne42 au responsabilităţi specifice tehnice, ştiinţifice sau de gestiune în cadrul primului pilon al UE, EPSO este la Bruxelles

domeniul comunitar. - AGENŢIA COMUNITARĂ

PENTRU CONTROLUL PESCUITULUI (ACCP) are rolul de a   promova aplicarea unitară şi eficientă a normelor politicii în domeniul pescuitului prin organizarea cooperării operative şi prin coordonarea între Statele Membre. În plus, ACCP are şi atribuţii de instruire a inspectorilor, cu privire la tehnicile şi metodele folosite, în vederea armonizării aplicării politicii comune în domeniul pescuitului. ACCP va avea sediul la Vigo, în Spania. Sediul provizoriu este la Bruxelles, în Belgia. - AGENŢIA EUROPEANĂ DE MEDIU (AEM) - Misiunea AEM este să furnizeze în mod operativ factorilor de decizie, precum şi publicului, informaţii corecte şi complete privind mediul. Calitatea de membru poate fi obţinută şi de către ţări care nu fac parte din UE dar  împărtăşesc obiectivele agenţiei. În prezent AEM numără 32 de membri: toate cele 27 de ţări membre UE, precum şi Elveţia, Islanda, Liechtenstien, Norvegia şi Turcia. Agenţia, cu sediul la Copenhaga, în Danemarca, editează o serie de rapoarte periodice, între  briefingul trimestrial are şi ediţie în limba română. AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU GESTIONAREA COOPERĂRII OPERATIVE LA FRONTIERELE EXTERNE (FRONTEX) coordonează cooperarea operativă între Statele Membre în materie de gestionare a frontierelor externe, asistă Statele Membre în instruirea granicerilor, efectuează analize de risc, urmăreşte evoluţia cercetărilor în domeniile de interes pentru controlul şi supravegherea frontierelor externe, acordă Statelor Membre asistenţă tehnică şi operaţionala consolidata în domeniul frontierelor externe. AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU MEDICAMENTE (AEM) – Agenţia, cu sediul la Londra, este responsabilă cu protecţia sănătăţii publice şi a sănătăţii animalelor. EMEA funcţionează ca o reţea, care pune laolaltă resurse ştiinţifice din Statele Membre şi din statele SEE/AELS 43 pentru a asigura un nivel înalt de evaluare şi de supervizare a medicamentelor în Europa. Activităţile agenţiei sunt sprijinite de o reţea de aproximativ 4.000 de experţi europeni. AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU PRODUSE CHIMICE (AEPC) este în curs de înfiinţare, urmând să aibă rolul principal în implementarea regulamentului privind înregistrarea, evaluarea şi autorizarea produselor chimice (REACH).

AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCŢIE (AER) - Înfiinţată în februarie 2000, AER  coordonează programele UE de asistenţă pentru Serbia, Muntenegru, Kosovo sub asistenţa ONU şi pentru Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. AER are sediul central la Salonic şi sedii operaţionale în Belgrad, Pristina, Podgorica şi Skopje. AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU SECURITATEA REŢELELOR INFORMATICE ŞI A DATELOR (ENISA)  –  Misiunea acestei Agenţii este de a asista Comunitatea în înc ercarea de a asigura un nivel înalt de securitate a reţelelor şi a informaţiilor. ENISA serveşte şi drept centru de expertiză, atât pentru Statele Membre, cât şi pentru instituţiile UE, care doresc consultanţă în   probleme legate de securitatea reţelelor şi a informaţiei. Activităţile derulate de ENISA sunt: 68

colectarea şi analizarea datelor privind incidente de securitate şi riscurile imediate, informare şi  promovarea metodelor de evaluare a riscului, monitorizarea dezvoltării standardelor pentru produse şi servicii în cadrul Societăţii Reţelelor şi Informaţiei. Sediul provizoriu al ENISA este la Bruxelles, urmând să aibă sediul definitiv la Heraklion, în Grecia. AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU SECURITATE ŞI SĂNĂTATE LA LOCUL DE MUNCĂ (EU-OSHA) - A fost creată pentru a centraliza, a analiza şi a disemina cunoştinţele şi informaţiile regionale din domeniul siguranţei şi sănătăţii la locul de muncă, în special cele referitoare la măsurile de prevenire. Consiliul de administraţie al Agenţiei are în componenţa sa reprezentanţi ai sindicatelor, ai organizaţiilor patronale, ai guvernelor naţionale şi ai Comisiei Europene. EU -OSHA coordonează o reţea de puncte naţionale focale, cu rol de diseminare a informaţiei dinspre Agenţie în statul respectiv44. Agenţia, situată în Bilbao, în Spania, coordonează o serie de site -uri web pe teme de siguranţă şi sănătate şi editează o gamă largă de publicaţii, generale şi specializate . AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU SIGURANŢĂ AVIAŢIEI (EASA) – Misiunea Agenţiei este să asiste Comunitatea în stabilirea şi păstrarea unei nivel înalt al siguranţei aviaţiei civile în Europa. EASA are rolul de a asista instituţiile UE în elaborarea legislaţiei şi aplicarea normelor referitoare la supravegherea siguranţei şi la produsele aeronautice. În activitatea sa, agenţia, cu sediul la Köln, în Germania, colaborează cu o serie de parteneri, precum societăţi comerciale din industria aeronautică, autorităţi europene în domeniul aviaţiei, organizaţii şi autorităţi internaţionale în domeniul aviaţiei, organisme de anchetă în caz de accidente. Trebuie menţionat însă că activitatea EASA nu acoperă securitatea aviaţiei, cum ar fi prevenirea deturnărilor. AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU SIGURANŢĂ MARITIMĂ (AESM) – Cu sediul la Lisabona, AESM a fost creată ca urmare a dezastrului Erika şi contribuie la consolidarea întregului sistem comunitar de siguranţă maritimă pentru a reduce riscul accidentelor maritime, poluarea marină  provocată de nave, precum şi pierderea de vieţi omeneşti pe mare. Activitatea agenţiei acoperă cele 27 de s tate membre UE, la care se adaugă Islanda şi Norvegia, şi include controale de siguranţă maritimă, precum şi ale instalaţiilor portuare de recepţie a substanţelor periculoase. De asemenea, AESM contribuie la schimbul de informaţii despre nave şi mărfuri şi despre metodologiile armonizate de investigaţie în urma accidentelor, susţinând cooperarea între actorii din acest sector. AGENŢIA FEROVIARĂ EUROPEANĂ (AFE) are misiunea de a consolida siguranţa şi interoperabilitatea căilor ferate în Europa. Ca parte a politicii comune în domeniul transporturilor, Comunitatea a adoptat acte normative care prevăd crearea progresivă a unui spatiu feroviar  european, integrat din punct de vedere juridic, cât şi tehnic. Aceasta implică elaborarea şi implementarea specificatiilor tehnice şi a interoperabilităţii, precum şi o abordare comună a aspectelor legate de siguranţa căilor ferate. Principala funcţie a agenţiei este să coordoneze în viitor   pregătirea tuturor acestor măsuri. Sediul administrativ al AFE este la Valenciennes, în Franţa. AFE are un centru de conferinţe la Lille, tot în Franţa. AGENŢIA PENTRU DREPTURI FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE (FRA) – Agenţia înlocuieşte Observatorul European al Fenomenelor Rasiste şi Xenofobe, care a avut rolul de a evalua proporţiile şi evoluţia fenomenelor rasiste, xenofobe şi antisemite la nivelul Uniunii Europene, pentru a stabili măsuri şi acţiuni împotriva acestora. Sediul a rămas la Viena, în Austria.  Noua agenţie furnizează instituţiilor şi autorităţilor competente din UE şi din statele sale membre asistenţă în domeniul drepturilor fundamentale în contextul aplicării dreptului comunitar. Nu tratează însă plângeri individuale şi nici nu ia decizii normative. 69

AUTORITATEA EUROPEANĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTARĂ (EFSA) –  Autoritatea ar e responsabilitatea de a oferi consultanţă ştiinţifică independentă pe orice temă cu impact direct sau indirect asupra siguranţei alimentare (inclusiv legat de sănătatea şi bunăstarea animalelor şi de  protecţia plantelor) în principal Comisiei Europene, putând însă să răspundă cererilor şi din partea Parlamentului European sau din partea Statelor Membre. De asemenea, poate efectua analize de risc

din proprie iniţiativă. Sediul EFSA este la Parma, în Italia. CENTRUL DE TRADUCERI PENTRU ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE (CdT) - A fost

înfiinţat pentru a răspunde nevoilor în domeniul traducerilor a numeroase agenţii şi oficii europene. Centrul este membru al Comitetului Interinstiţutional pentru Traduceri, care contribuie la  promovarea cooperării între serviciile de traducere, pe baza principiului subsidiarităţii. Centrul are sediul la Luxembourg.

CENTRUL EUROPEAN PENTRU DEZVOLTAREA FORMĂRII PROFESIONALE (CEDEFOP) -Urmăreşte promovarea învăţării de-a lungul întregii vieţi pe teritoriul UE. Agenţia, cu sediul la Salonic, în Grecia, furnizează informaţii şi analize despre sistemele de învăţământ şi de pregătire  profesională, despre politici, cercetare şi practici. Cedefop are două reţele tematice, una în domeniul tendinţelor în domeniul ocupaţiilor şi al calificărilor, iar cea de a doua în domeniul formării formatorilor. Cele două reţele tematice asigură posibilitatea schimbului de opinii între experţi şi cercetători. CENTRUL EUROPEAN PENTRU PREVENIREA ŞI CONTROLUL BOLILOR (ECDPC) –  A fost înfiinţat în scopul de a consolida mijloacele de apărare împotriva bolilor infecţioase, precum gripa, SARS şi HIV/SIDA. ECDPC lucrează în parteneriat cu organismele naţionale pentru  protecţia sănătăţii pentru a dezvolta şi a consolida sisteme de supraveghere şi de avertizare timpurie  pe tot continentul. Prin colaborarea cu experţi ai acestor organisme naţionale, agenţia va cumula cunoştinţele existente la nivel european în materie de sănătate, pentru a emite opinii ştiinţifice avizate despre riscurile ce apar din cauza noilor boli infe cţioase. ECDPC are sediul la Stockholm, iar adresa

FUNDAŢIA EUROPEANĂ DE FORMARE (FEF) - FEF sprijină reforma pregătirii profesionale în state partenere, în contextul programelor de relaţii externe ale UE, precum MEDA, CARDS, Tacis şi Phare. Fundaţia, cu sediul în Italia, la Torino, lucrează cu 30 de ţări de pe trei continente (ţări candidate, ţări din Asia centrală, din regiunea mediteraneană) şi promovează accesul la expertiza şi la practicile europene în domeniul dezvoltării resurselor umane, în general, şi al Strategiei europene de ocupare a forţei de muncă, în special. FUNDAŢIA EUROPEANĂ PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA CONDIŢIILOR DE VIAŢĂ ŞI DE MUNCĂ (EUROFOUND) - Fundaţia are sediul în Irlanda, la Dublin, iar misiunea sa este de a asigura îndrumare şi consiliere factorilor de decizie în politica socială, de a evalua şi de a analiza condiţiile de muncă şi de viaţă, de a elabora rapoarte pe tema progreselor înregistrate şi a tendinţelor, precum şi de a contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii. OBSERVATORUL EU ROPEAN

PENTRU DROGURI ŞI TOXICOMANIE (OEDT) - A fost înfiinţat în 1993, ca răspuns la escaladarea acestei probleme în Europa şi la nevoia de evaluare exactă a dimensiunilor şi particularităţilor acestui fenomen pe teritoriul Uniunii Europene. OEDT, cu sediul la Lisabona, în Portugalia, coordonează Reţeaua Europeană de Informaţii cu privire la Droguri şi la Dependenţa de Droguri (REITOX), formată din puncte naţionale focale în cele 27 de state membre şi în Norvegia. Din această reţea face parte şi Comisia Europeană. În activitatea sa, Centrul colaborează şi cu state nemembre UE, precum şi cu organizaţii internaţionale cu activitate 70

în acest domeniu: UNDCP, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Grupul Pompidou al Consiliului Europei, Organizaţia Mondială a Vămilor, Interpol şi Europol. EMCDDA editează o gamă largă de  publicaţii în acest domeniu: un buletin şi brifieng-uri trimestriale, rapoarte de activitate etc., toate  putând fi accesate pe OFICIUL COMUNITAR PENTRU SOIURI DE PLANTE (OCSP) înfiinţat un sistem.

Legislaţia comunitară a

Uniunea Europeană pentru o perioadă de la 25 la 30 de ani. Această schemă este aplicată de OCSP. În raportul anual al OCSP sunt listate drepturile de proprietate asupra varietăţilor  vegetale, numele celor care le deţin, precum şi dat a la care le-au fost acordate şi data la care expiră. Sediul OCSP este la Angers (Franţa). -

OFICIUL PENTRU ARMONIZARE ÎN CADRUL PIAŢEI INTERNE (OAPI) – Are misiunea de a administra procedurile de înregistrare pentru mărci înregistrate şi desene în cadru l Uniunii Europene şi ţine evidenţa publică a acestor titluri. OAPI are sediul în Spania, la Alicante.

ORGANISME PENTRU POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ –  În cadrul celui de-al doilea pilon, Politica externă şi de securitate comună (PESC), funcţionează trei agenţii: AGENŢIA EUROPEANA DE APARARE (AEA) are între atribuţiile sale: crearea unei abordări complete şi sistematice în definirea şi rezolvarea necesitatilor politicii europene de securitate şi apărare; promovarea activitatilor de colaborare înt re statele membre ale UE in domeniul echipamentului de apărare; asistenta în dezvoltarea şi restructurarea globală a industriei europene de apărare; promovarea cercetării şi tehnologiei UE în acest domeniu, ţinând cont de priorităţile politice europene crearea unei pieţe internaţionale competitive a apărării in Europa, în strânsă colaborare cu Comisia Europeana. -

INSTITUTUL EUROPEAN PENTRU STUDII DE SECURITATE (ISS)  –  Cu sediul la Paris, ISS urmăreşte să contribuie la crearea unei culturi a securităţii comu ne europene. Institutul

contribuie la dezvoltarea PESC prin trei activităţi: cercetare şi dezbatere pe principalele teme de securitate şi apărare (elaborare de rapoarte şi documente de lucru etc.), analize prospective  pentru Consiliul UE şi pentru Înaltul reprezentant pentru PESC (seminariile organizate la Paris sau la Bruxelles vizează creşterea capacităţii de analiză a UE), derularea unui dialog transatlantic pe teme de securitate între statele europene, Canada şi S.U.A. (de două ori pe an, are loc o conf erinţă la care participă specialişti şi oficiali de pe ambele maluri ale Atlanticului). CENTRUL PENTRU SATELIŢI AL UNIUNII EUROPENE (CSUE) - Cu sediul la Torrejón de Ardoz, în Spania, CSUE este succesorul direct al Centrului de Observaţii din Satelit al Un iunii Europei Occidentale. Misiunea sa este de a sprijini procesul de luare a deciziilor în Uniunea Europeană, în contextul PESC şi, în special, al politicii europene de securitate şi de apărare, prin îmbunătăţirea capacităţii Uniunii Europene de a aduna şi de a analiza informaţii, pentru a   preveni conflictele, a sprijini eforturile de menţinere a păcii, în eventualitatea unui astfel de conflict, şi de a oferi ajutor umanitar în timpul dezastrelor. CSUE elaborează studii pe baza analizei imaginilor preluate prin satelit şi a datelor colaterale. ORGANISME DE COOPERARE POLIŢIENEASCĂ ŞI JUDICIARĂ ÎN MATERIE PENALĂ –  În cadrul celui de al treilea pilon, functionează trei agenţii: COLEGIUL EUROPEAN DE POLIŢIE (CEPOL) urmăreşte să sprijine formarea profesională 71

la

nivel transfrontalier a ofiţerilor de rang înalt din poliţie prin îmbunătăţirea şi consolidarea cooperării între institutele şi organizaţiile nationale din domeniu. CEPOL urmăreşte, de asemenea, să sprijine şi să dezvolte o abordare europeană integrată a problemelor  transfrontaliere cu care se confrunta Statele Membre în următoarele domenii: lupta împotriva criminalităţii, prevenirea criminalităţii, menţinerea legii şi ordinii publice şi securitatea publică.

-

Europol urmăreşte să sprijine statele membre UE să coopereze mai îndeaproape şi mai eficient în prevenirea şi combaterea crimei organizate la nivel internaţional, în special: traficul de droguri, reţelele de imigranţi, traficul de vehicule, traficul de fiinţe umane, inclusiv   pornografia copiilor, contrafacerea de bani şi alte modalităţi de plată, traficul de substanţe radioactive şi nucleare, terorismul. Activităţile derulate în acest sens sunt: facilitarea schimbului de informaţii între organismele de implementare a legii la nivel naţional, elaborarea de analize operaţionale şi de rapoarte, asigurarea expertizei şi a sprijinului tehnic necesar pentru investigaţii şi operaţiuni. Europol răspunde în faţa Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne. Personalul său include reprezentanţi ai organismelor naţionale de implementare a legii (poliţie, vămi etc.). EUROPOL -

 –  Acest organism urmăreşte să stimuleze şi să contribuie la îmbunătăţirea coordonării, între autorităţile competente ale Statelor Membre, a investigaţiilor şi anchetelor, facilitând asistenţa juridică reciproce la nivel internaţional. AGENŢII EXECUTIVE – Acest tip de agenţii au rolul de a derula anumite acţiuni de coordonare a unuia sau mai multe programe comunitare. Au o durată fixă de activitate, iar sediul trebuie să fie la sediul Comisiei Europene (Bruxelles sau Luxemburg). În momentul de faţă funcţionează trei agenţii -

EUROJUST

executive: -

-

AGENŢIA EXECUTIVĂ EDUCAŢIE, AUDIOVIZUAL ŞI CULTURĂ (EACEA) – Rolul său este de a pune în aplicare peste 15 programe şi acţiuni finanţate de Comunitate î n domeniul educaţiei, formării profesionale, al cetăţenii active, tineretului, audiovizualului şi culturii. AGENŢIA EXECUTIVĂ PENTRU ENERGIE INTELIGENTĂ (IEEA) – A fost creată pentru a aplica programul Energie inteligentă –  Europa. AGENŢIA EXECUTIVĂ PENTRU PROGRAMUL DE SĂNĂTĂTE PUBLICĂ (PHEA) –  Va asigura, până la sfârşitul anului 2010, aplicarea programului UE în domeniul sănătăţii publice.

4.2.3.Organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi Europene Membrii Curţii de Conturi. care potrivit art. 188 B TCE (devenit art. 247 după Tratatul de la Amterdam), sunt aleşi dintre personalităţile care fac sau nu fac parte din ţările lor respective din instituţiile de control extern sau posedă o calificare specială pentru această funcţie. Deşi această condiţie este exprimată opţional, în primul caz calificarea persoanelor în cauză trebuie să fie remarcabilă, având în vedere că este folosit termenul personalităţi  pentru ambele situaţii, după cum în al doilea caz este profitabil ca acela care posedă o calificare specială să facă ori să fi făcut parte din instituţiile de control extern. În plus, ei trebuie să ofere garanţiile de independenţă. Membrii Curţii de Conturi sunt numiţi pentru 6 ani de către Consiliu care hotărăşte în unanimitate după consultarea Parlamentului European. Înaintea acordării votului, candidaţii prezintă declaraţii în faţa comisiei competente a Parlamentului şi răspund la întrebările care li se pun. La primele numiri patru membrii ai Curţii desemnaţi Curtea de Conturi se compune din 27 membri

72

 prin tragere la sorţi, primesc un mandat limitat de  patru ani, pentru a asigura o bună continuitate a funcţiilor. Există şi  posibilitatea reînnoirii mandatului. Tratatul de la Maastricht nu impune condiţii de naţionalitate, dar, în practică, numărul membrilor Curţii de Conturi este egal cu cel al ţărilor membre ale Comunităţii, fiecare stat propunând un candidat care să -l reprezinte. Membrii Curţii de Conturi desemnează dintre ei un preşedinte  pentru o perioadă de trei ani, mandatul putând fi reînnoit. Actualul preşedinte este Vitor da Silva Caldeira, Portugalia. Fiecărui membru îi este repartizat un sector specific de activitate, diviziunea riguroasă a muncii răspunzând întrutotul caracterului colegial al instituţiei. Membrii Curţii de Conturi îşi exercită funcţiile în deplină independenţă, în interesul general al Comunităţii, care înseamnă o continuare a garanţiei de independenţă, pe care ei trebuie să o furnizeze la numirea lor, în sensul că ei au obligaţia de a nu solicita şi de a accepta instrucţiuni din partea vreunui guvern sau organism. Ei trebuie să se abţină de la orice act incompatibil cu caracterul funcţiunilor lor (art. 188 B par. 4). Dispoziţiile privind interdicţia exercitării altor activităţi profesionale, datoria de probitate şi discreţie, acceptarea de funcţii sau avantaje după încetarea funcţiilor, cazurile de încetare a funcţiilor, privilegiile şi imunităţile sunt în general identice cu cele prevăzute pentru judecătorii Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene. Astfel, pe durat a funcţiei lor, membrii Curţii de Conturi nu pot exercita nici o altă activitate profesională, fie ea remunerată sau neremunerată, la preluarea funcţiei, ei se angajează solemn ca pe durata exercitării funcţiilor şi după încetarea ei, să îndeplinească obligaţiile care rezultă din funcţia respectivă, mai ales datoria de a manifesta onestitate şi circumspecţie în acceptarea anumitor poziţii sau avantaje după încetarea funcţiei lor, mandatul încetează prin demisia voluntară a membrului Curţii sau prin decizia din oficiu, pronunţată, la cererea Curţii de Conturi, de către Curtea de Justiţie, când aceasta constată că cel în cauză a încetat să răspundă condiţiilor cerute sau să -şi îndeplinească obligaţiile care decurg din însărcinarea pe care o are. Înlocuitorul va continua mandatul până la împlinirea termenului de şase ani. Indemnizaţiile şi drepturile la pensie sunt stabilite prin hotărârea Consiliului, luată cu majoritatea calificată. Întreg personalul Curţii de Conturi numără în prezent, peste 700 de funcţiona ri. Curtea de Conturi este o instituţie colegială, ceea ce înseamnă că deciziile luate sunt asumate de către toţi membrii. În plus, Curtea îşi „roteşte” membrii pe diferite domenii, iar fiecare membru poate solicita informaţii de la ceilalţi asupra termene lor repartizate. Aşa cum aminteam anterior, fiecărui membru, inclusiv preşedintelui, îi este repartizat un sector specific de activitate.

În prezent, Curtea de Conturi are în compunere următorii membri: Preşedinte: Vítor Manuel da SILVA CALDEIRA Secretar General: Eduardo Ruiz GARCIA Membrii: Hubert WEBER, Austria Maarten B. ENGWIRDA , Ţările de Jos David BOSTOCK, Marea Britanie Morten Louis LEVYSOHN, Danemarca Ioannis SARMAS, Grecia Július MOLNÁR , Slovacia Vojko Anton ANTONCIC, Slovenia Gejza Zsolt HALÁSZ , Ungaria Jacek UCZKIEWICZ, Polonia Josef BONNICI, Malta Irena PETRUŠKEVICIENE , Lituania Igors LUDBORŽS, Letonia Jan KINŠT, Cehia Kersti KALJULAID, Estonia Kikis KAZAMIAS, Cipru Massimo VARI, Italia Juan RAMALLO MASSANET, Spania Olavi ALA- NISSILÄ, Finlanda Lars HEIKENSTEN, Suedia 73

Karel PINXTEN, Belgia Ovidiu ISPIR , România  Nadejda SANDOLOVA, Bulgaria Michel CRETIN, Franţa Harald NOACK, Germania Henri GRETHEN, Luxemburg

Eoin O’ SHEA, Irlanda

Preşedintele Curţii de Conturi. Aşa cum aminteam în rândurile precedente, membri Curţii de Conturi, o dată aleşi de către Consiliu, îşi desemnează Preşedintele pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea de a fi reales. Dreptul primar nu cuprinde referiri cu privire la normele şi procedurile de funcţionare ale Curţii de Conturi. Acestea se regăsesc în Regulamentul Interior al Curţii, regulament în care se vorbeşte totodată, despre alegerea Preşedintelui, competenţele acestuia, repartizarea activităţilor între membrii Curţii etc. Preşedintele se alege prin majoritate de 2/3 la prima votare, majoritate absolută la a doua şi simplă la a treia. Secretarul general Curtea de Conturi are şi un Secretariat General, condus de la 1 iulie 2001 de Eduardo Ruiz GARCIA. Secretarul general este membrul cu cele mai înalte funcţii din instituţie şi este numit de Curtea de Conturi. El este responsabil de gestionarea resurs elor umane şi de administraţia Curţii, adică de formarea profesională precum şi de un departament de traduceri care este format dintr- un număr de unităţi egal cu numărul de limbi oficiale ale Uniunii Europene (în prezent, 23). Secretarul general este responsabil şi de secretariatul general al Curţii. .Resursele umane

Curtea de Conturi dispune de un personal format din aproximativ 760 angajaţi incluzând auditori, traducători şi personal administrativ. Pregătirea şi experienţa profesională a auditorilor, dobândită atât în sectorul public cât şi în cel privat, este foarte variată (contabilitate, audit intern şi extern, drept şi economie). Curtea de Conturi recrutează membri din toate statele membre pentru a asigura o diversitate lingvistică şi profesională în cadrul personalului său. Politica de recrutare a Curţii urmăreşte principiile generale şi condiţiile de angajare din instituţiile europene. Personalul Curţii este format atât din funcţionari permanenţi cât şi din angajaţi  pe o perioadă limitată. Concursurile generale în vederea obţinerii unui post la Curtea de Conturi sunt organizate prin intermediul Oficiului European de Selectare a Personalului (OESP/EPSO).

Uneori, Curtea oferă stagii unui număr limitat de persoane care deţin diplome universitare pe o durată de la trei la cinci luni. Organizarea internă Curtea de Conturi este organizată şi funcţionează în colegiu iar  Membrii săi adoptă rapoartele de audit şi opiniile prin vot majoritar. Şedinţele Curţii de Conturi nu sunt publice. Curtea îşi stabileşte propriul regulament de ordine interioară care este supus spre aprobare Consiliului UE.

Curtea de Conturi este organizată în grupuri de audit care sunt formate din mai multe divizii specializate în anumite domenii bugetare. Grupul de audit CEAD (Coordonare, Evaluare, Asigurare şi Dezvoltare) are drept misiune coordonarea Declaraţiei de asigurare, precum şi asigurarea calităţii şi dezvoltării metodologiei de audit a Curţii. 74

Fiecare membru este repartizat de către Curte într -un grup de audit. Fiecare grup este condus

de un "decan" ales prin vot de către şi dintre membrii Curţii, pentru un mandat de doi ani care poate fi reînnoit. Decanul, în colaborare cu ceilalţi membri ai grupului, se ocupă de  buna funcţionare a acestuia şi a diviziilor care îi sunt subordonate. Un Comitet administrativ, alcătuit din membri care reprezintă fiecare grup de audit, are drept misiune rezolvarea problemelor administrative care necesită o decizie oficială din partea Curţii. Începând din anul 2004, unele documente pot fi adoptate fără a fi dezbătute de către Curte, dacă două treimi dintre membrii unui grup de audit sau a comitetului administrativ sunt de acord cu decizia respectivă. Curtea desemnează şi un auditor intern, care răspunde în faţa unui comitet de audit format din trei membri ai Curţii şi un expert extern.

4.2.4.Controlul efectuat de Curtea de Conturi Europeană:auditul financiar şi auditul performanţei. Curtea de Conturi Europeană efectuează două tipuri d e audit: auditul financiar  şi auditul  performanţei. Auditul financiar 

Curtea de Conturi a Uniunii Europene verifică corectitudinea conturilor , mai exact, dacă  situaţiile financiare sunt întocmite complet şi cu acurateţe. Conform prevederilor din Tratat şi din Regulamentul financiar, Curtea de Conturi are datoria de a controla situaţiile financiare cu privire la veniturile şi cheltuielile bu getului general al Uniunii Europene, al Fondurilor Europene pentru Dezvoltare precum şi ale tuturor organismelor şi agenţiilor UE. Acestea includ în general un bilanţ contabil, un cont al rezultatului economic, o situaţie a fluxului de numerar, o situaţie a variaţiilor de capital propriu şi note explicative. Obiectivul constă în a determina dacă situaţiile financiare prezintă o imagine fidelă şi reală a rezultatelor exerciţiului financiar şi a stării financiare la sfârşitul anului fiscal, dacă operaţiunil e, activele şi pasivele au fost corect înregistrate şi prezentate în situaţiile financiare. Se realizează o evaluare a gradului de acurateţe cu care au fost aplicate principiile contabile şi a principalelor  estimări făcute de conducerea entităţii auditate. De asemenea, Curtea de Conturi verifică legalitatea şi regularitatea veniturilor şi cheltuielilor şi anume modul de încasare a veniturilor şi cheltuielile efectuate conform prevederilor  legale în vigoare. În Tratat şi în Regulamentul financiar se prevede datoria Curţii de a verifica legalitatea şi regularitatea operaţiunilor prin care Uniunea Europeană finanţează şi execută bugetul propr iu. Obiectivul constă în garantarea faptului că operaţiunile au fost efectuate în conformitate cu regulile şi reglementările în vigoare, că ele sunt reale, că sumele au fost calculate în mod corect şi că beneficiarii ajutorului comunitar şi -au îndeplinit obligaţiile. Auditul acoperă toate aspectele, de la colectarea unui fond sau achitarea unei cheltuieli de către Comisie, prin diferite nivele administrative, până la operaţiuni individuale ce corespund unei sume colectate de UE sau alocate unui anumit beneficiar direct. 75

Auditul performanţei Utilizarea optimă a resurselor  şi anume gestionarea fondurilor într -un mod economic, eficient şi eficace. Obiectivul constă în evaluarea măsurii în care Comisia şi statele membre au aplicat în mod corect principiile  performanţei gestiunii financiare - economicitate, eficienţă şi eficacitate - în ceea ce priveşte gestionarea fondurilor Uniunii Europene. Acest tip de audit mai este denumit şi "auditul  bunei gestiuni financiare" sau "auditul valorii pentru bani". Conform Regulamentului financiar, fondurile UE trebuie să fie gestionate pe baza a trei  principii: Economicitate - Pentru atingerea unui anumit rezultat sau obiectiv, a fost utilizat un minimum de resurse. Eficienţă - S-a atins performanţa prin utilizarea fondurilor alocate. Eficacitate - Obiectivele politicii UE au fost atinse.

La fel ca şi celelalte instituţii de audit al finanţelor publice, Curtea practică două tipuri de abordări în materie de audit al performanţei, în funcţie de obiectul supus auditului şi de riscurile care pot apărea. Prima abordare constă în evaluarea administrării cheltuielilor şi, mai exact, a măsurilor luate   pentru a garanta utilizarea optimă a resurselor. Acest lucru implică, pe de o parte, evaluarea strategiei adoptate de conducerea entităţii auditate, precum şi a sis temelor utilizate   pentru a asigura performanţa şi, pe de altă parte, verificarea deciziilor luate în acest scop. Auditul trebuie să stabilească dacă abordarea pe care a adoptat -o conducerea entităţii era în măsură să asigure  performanţa şi, în caz contrar, cum ar putea fi ea îmbunătăţită. Cea de-a doua abordare constă într -o evaluare menită să stabilească dacă un anumit program sau proiect a atins obiectivul propus şi a dus la atingerea performanţei. În speţă, trebuie să se analizeze dacă obiectivele unei anumite cheltuieli alocate au fost atinse şi prin ce mijloace, şi dacă rezultatul a fost atins cu minimum de resurse necesare. Concluziile auditului trebuie să stabilească dacă s -a atins performanţa în cadrul programului şi, în caz contrar, în ce fel ar pu tea fi îmbunătăţită situaţia. Obiectivele generale ale auditului sunt:

Exhaustivitatea

Existenţa şi Audit financiar - fiabilitatea  proprietatea conturilor  Valoarea

Prezentarea şi  publicarea

Legalitate şi

Audit financiar - legalitatea şi regularitate

regularitatea operaţiunilor  financiare

Exhaustivitatea

Toate activele şi pasivele (inclusiv elementele din afara bilanţului) dintr -o anumită perioadă au fost înregistrate. Activele sau pasivele există la data bilanţului şi aparţin entităţii. Activele sau pasivele sunt înregistrate la adevărata lor valoare.

Activele şi pasivele sunt prezentate, clasificate şi descrise în conformitate cu cadrul de raportare financiară în vigoare. Toate operaţiunile sunt efectuate în conformitate cu legile şi reglementările în vigoare şi sunt acoperite de suficient credit bugetar.

Toate operaţiunile din perioada verificată au fost înregistrate. 76

operaţiunilor 

Operaţiunea este justificată de un eveniment care are legătură cu entitatea verificată în  perioada respectivă.

Comensurarea

Suma cu care este înregistrată tranzacţia este stabilită în mod corect şi este introdusă în registrele

Realitatea

contabile.

Prezentarea şi  publicarea

Operaţiunea este prezentată, clasificată şi descrisă în conformitate cu ca drul de raportare financiară în vigoare. Resursele sunt disponibile la timp, adecvate din

Economicitate

Auditul performanţei

 punct de vedere cantitativ şi calitativ şi la un preţ cât mai scăzut.

Eficienţă

Resursele utilizate în vederea realizării obiec tivelor  activităţii oferă un raport optim între intrări şi ieşiri.

Eficacitate

Măsura în care au fost îndeplinite obiectivele declarate ale unei activităţi şi raportul dintre impactul dorit şi impactul efectiv realizat.

4.3. Auditul extern al organismelor Uniunii Europene efectuau de Curtea de Conturi

Europeană Curtea de Conturi Europeană controlează organismele Uniunii. Organismul Uniunii trimite Curţii de Conturi: 1.   bugetul, în forma finală în care a fost adoptat. Acesta informează Curtea de Con turi, cât mai curând posibil, cu privire la toate deciziile şi actele adoptate cu privire la: - creditele neutilizate până la sfârşitul anului care se anulează sau se reportează numai pentru exerciţiul financiar următor, printr -o decizie adoptată de consiliul de administraţie; - angajarea şi plata cheltuielilor care au putut fi contabilizate într -o anumită categorie din buget în cadrul executării ultimului buget adoptat corespunzător, în cazul în care bugetul organismului Uniunii nu a fost adoptat în forma finală la deschiderea exerciţiului financiar; - veniturile care se utilizează pentru finanţarea unor cheltuieli specifice; -transferurile efectuate de la un articol la altul în cadrul aceluiaşi capitol, respectiv de la un titlu la altul şi de la un capitol la altul 2. normele financiare pe care le adoptă; 3. informare cu privire la:

numirea ordonatorilor de credite, contabililor şi a administratorilor de avans; - delegarea şi subdelegarea atribuţiilor de execuţie bugetară; - numirea, de către consiliul de administraţie, a unui contabil care intră sub incidenţa Statutului  personalului, cu responsabilităţi în cadrul organismului Uniunii; - delegarea, de către contabil, a unor subordonaţi pentru îndeplinirea unor sarcini; -

constituirea conturilor de avans. Curtea de Conturi Europeană derulează

-

examinarea legalităţii şi conformităţii veniturilor  încasate şi cheltuielilor efectuate şi prezintă observaţiile sale în raportul anual în conformitate cu  procedura aplicată în auditul extern al buge tului general al Uniunii Europene. 77

La recomandarea Consiliului, Parlamentul European aprobă, înaintea datei de 30 aprilie a exerciţiului n + 2, descărcarea de gestiune a directorului pentru execuţia bugetară a exerciţiului n. Dacă nu poate fi respectată data menţionată, Parlamentul European şi Consiliul informează directorul asupra motivelor amânării. Dacă Parlamentul European amână luarea deciziei de descărcare de gestiune, directorul face toate eforturile pentru a lua măsuri, cât mai curând posibil, pentru a înlătura sau a facilita înlăturarea obstacolelor din calea deciziei în cauză. Decizia de descărcare de gestiune se referă la conturile tuturor veniturilor şi cheltuielilor  organismului Uniunii Europene, soldul rezultat, activele şi pasi vele organismului Uniunii prezentate în r aportul financiar. Pentru a acorda descărcarea de gestiune, Parlamentul European examinează: - după Consiliu, conturile, rapoartele financiare şi bilanţul organismului Uniunii; - raportul anual întocmit de către Curtea de Conturi însoţit de observaţiile direct orului organismului Uniunii;

rapoartele speciale cu privire la exerciţiul financiar respectiv; - declaraţia prin care se garantează fiabilitatea conturilor, legalitatea şi con formitatea tranzacţiilor aferente. Directorul prezintă Parlamentului European, la cererea acestuia, orice infor maţii necesare  pentru buna derulare a procedurii de descărcare de gestiune pentru exerciţiul în cauză. Directorul ia toate măsurile necesare pentru a da curs atât observaţiilor care însoţesc decizia de descărcare de gestiune a Parlamentului European cât şi comentariile anexate recomandării de descărcare adoptate de Consiliu. La solicitarea Parlamentului European sau a Consiliului, directorul întocmeşte un raport cu măsurile luate pe baza acestor observaţii şi comentarii. Directorul trimite Comisiei şi Curţii de -

conturi o copie a raportului.

Raportarea rezultatelor a devenit o prioritate în gestiunea publică. Această evoluţie reprezintă o reacţie la tensiunile bugetare în creştere, precum şi la cererea din ce în ce mai marcată a cetăţenilor   pentru servicii publice de calitate.

In consecinţă, statele au introdus, treptat, în administraţiile lor publice, metodele de gestionare specifice întreprinderilor private, astfel încât măsurarea performanţei s -a transformat într -un element central al politicilor publice.

Aceste schimbări au fost însoţite de promulgarea unor acte legislative majore, cum ar fi: - Legea naţională privind auditul (Naţional Audit Act), din 1993, din Regatul Unit; - Legea privind performanţa şi rezultatele (Performance and Results Act) din 1993, din Statele Unite ale Americii;

Legea organică privind legile finanţelor, adoptată în 2001 în Franţa; - Legea privind auditul finanţelor publice din 2001, din Noua Zeelandă. Cu toate acestea, noţiunea de „rezultate" se dovedeşte încă dificil de precizat, deoarece, dacă definiţia ei în sectorul comercial face apel în mare parte la indicatorii financiari, accepţia ei în cadrul gestiunii publice rămâne în continuare subiect de dezbatere. Raportat la furnizarea unui serviciu public, contribuabilul, utilizatorul şi cetăţeanul nu împărtăşesc, de fapt, întotdeauna aceleaşi interese. Pentru contribuabil primează costul serviciului, pentru utilizator calitatea serviciului în cauză, iar pentru cetăţean impactul asupra bunăstării în general. -

78

Conceptul

de performanţă a fost elaborat tocmai pentru a concilia aceste puncte de vedere diferite, el permiţând analizarea acţiunii publice din perspectiva „resurselor" (inputs), a „realizărilor/produselor" (outputs), a „efectelor" (outcomes) şi a „impactu rilor". Astfel, cei responsabili de gestiunea publică trebuie să îşi măsoare performanţa prin indicatori nu numai din punctul de vedere al creditelor utilizate sau al resurselor umane mobilizate, ci şi din  punctul de vedere al valorii adăugate create pentru societate în ansamblu. Uniunea Europeană a adoptat şi ea această tendinţă, respectiv a introdus, în cadrul intervenţiilor  sale, o abordare bazată pe rezultate. Principiul bunei gestiuni financiare, înţeles ca respectarea principiilor economicităţii, eficienţei şi eficacităţii, a fost afirmat, încă o dată, prin modificarea Regulamentului financiar general în 2002 şi prin introducerea Regulamentului financiar -cadru al agenţiilor (organismelor). Aceste două acte legislative constituie o arhitectură de gestiune bugetară orientată spre  performanţă. În primă fază, planificarea anuală impune stabilirea pentru toate sectoarele de activitate acoperite de buget, a unor obiective precise, măsurabile, realizabile, pertinente şi delimitate în timp. (obiective SMART: specific, measurable, achievable, relevant and timed).

Atingerea unor obiective se monitorizează cu ajutorul unor indicatori de performanţă elaboraţi  pe activităţi ceea ce este de natură să încurajeze adoptarea unui buget pe activităţi. Pentru a facilita punerea în aplicare a acestei planificări, orice propunere de program sau de activitate trebuie să facă obiectul unei evaluări ex ante. Evaluarea ex ante identifică, în special: - necesităţile care trebuie satisfăcute pe termen scurt şi pe termen lung; -

obiectivele care trebuiesc atinse;

rezultatele scontate şi indicatorii necesari pentru evaluarea acestora; - riscurile aferente propunerilor şi opţiunile alternative existente; - concluziile trase în urma unor experienţe simi lare anterioare; volumul de credite, resursele umane şi celelalte cheltuieli administrative care trebuie alocate în funcţie de raportul -

cost/eficacitate; - sistemul de monitorizare care trebuie pus în

aplicare. În cadrul agenţiilor (organismelor) Uniunii, ordonatorul de credite trebuie să în ainteze consiliului de administraţie un raport anual de activitate, în care să prezinte rezultatele operaţiunilor  raportate la obiectivele stabilite iniţial, riscurile aferente acestor operaţiuni, utilizarea resurselor   puse la dispoziţia sa şi funcţio narea sistemului de control intern. Se prevede, de asemenea, şi evaluarea ex post a activelor desfăşurate, atât în scopul de a evalua rezultatele obţinute, cât şi în vederea îmbunătăţirii planificărilor viitoare. În calitate de auditor extern, Curtea de Contu ri Europeană are misiunea de a audita buna gestiune financiară. Cerinţa privind rezultatele se aplică instituţiilor Uniunii Europene, dar este impusă, de asemenea, şi diverselor organisme descentralizate care pot fi grupate sub denumirea generică de agenţii de „reglementare" create de Uniune. In documentele sale de lucru, Comisia face distincţie între două tipuri de agenţii ale Uniunii: agenţiile executive şi agenţiile aşa -numite „de reglementare".  Natura activităţilor agenţiilor „de reglementare" variază considerabil, de la caz la caz. Aceste agenţii îşi desfăşoară activitatea, cel mai adesea, prin intermediul unor mijloace de stimulare, cum 79

ar fi recomandări, recurgerea la influenţa autorităţii ştiinţifice, crearea de reţele şi cooperarea în reţea, convergenţa bunelor practici, controlul aplicării normelor etc. Auditul efectuat de Curtea de Conturi Europeană a avut ca obiectiv să se examineze dacă agenţiile selectate în vederea auditului instituiseră proceduri şi instrumente în măsură să furnizeze o asigur are rezonabilă că activităţile lor se desfăşoară de aşa manieră încât să conducă la obţinerea rezultatelor  scontate.

Scopul vizat nu era, deci, de a efectua o evaluare a rezultatelor concrete ale agenţiilor. Auditul performanţei are două abordări de desfăş urare2: - auditul performanţei axat pe substanţa rezultatelor; - auditul sistemelor de control, abordare care urmăreşte să stabilească dacă la nivelul Comisiei şi al celorlalte entităţi audiate s-au elaborat şi s-au pus în aplicare sisteme de gestiune şi monitorizare în măsură să optimizeze economicitatea, eficienţa şi eficacitatea activităţilor, ţinând seama de constrângerile existente. Auditul este, în acest caz consacrat analizei şi evaluării elementelor cheie ale acestor sisteme. In concret, prin audit s-a urmărit să se ofere răspunsuri la trei întrebări: - Agenţiile şi-au planificat în mod adecvat activităţile, stabilindu -şi

obiective precise şi

măsurabile? - Agenţiile au instituit instrumente solide de monitorizare a activităţilor ? - Agenţiile şi-au respectat obligaţia de raportare privind activităţile şi au dis pus efectuarea de evaluări pertinente ale rezultatelor? A fost abordat şi rolul Comisiei, în special cu scopul de a oferi o imagine mai cuprinzătoare asupra domeniului care a făcut obiectul auditului.  Numărul ridicat de organisme descentralizate ale Uniunii a determinat Curtea, pentru acest prim audit al gestiunii din perspectiva rezultatelor (gestiunea e din perspectiva rezultatelorviitoare/prevăzute, nu? ...), să facă o selecţie şi să excludă agenţiil e executive din sfera analizei,

datorită dependenţei strânse care le leagă pe acestea de Comisie. Dintre agenţiile aşa-numite „de reglementare", Curtea a hotărât să le selecteze pe cele care  beneficiază efectiv de subvenţii de la bugetul general al Uniunii, deoarece se presupune că acestea constituie un ansamblu omogen din punctul de vedere al administrării 3 şi trebuie să pună în aplicare sisteme de gestiune orientate spre obţinerea de rezultate. Descărcarea de gestiune pentru execuţia bugetelor acestor organisme (agenţii) este acordată de Parlamentul European la recomandarea Consiliului. Auditorul intern al Comisiei exercită aceleaşi competenţe asupra acestor organisme ca şi cele de care dispune în privinţa departamentelor  Comisiei. Organismele (agenţiile) aplică normele contabile stabilite prin Regulamentul financiar cadru pentru a permite consolidarea conturilor cu cele ale Comisiei.

Deşi au făcut obiectul descărcării de gestiune acordate de către autoritatea bugetară pentru exerciţiul 2006, au fost excluse din sfera auditului următoarele agenţii: -Agenţia pentru Drepturi Fundamentale (FRA - Viena), din cauza amplorii modificărilor aduse mandatului acesteia la momentul auditului); -Autoritatea Europeană de Supraveghere

a Sistemului Global de Navigaţie prin Satelit (Bruxelles), deoarece înfiinţarea foarte recentă a acesteia nu constituie un factor favorabil pentru un audit concludent. -

Colegiul European de Poliţie (CEPOL - Bramshill), de asemenea, din cauza înfiinţării foarte

recente; -

Agenţia Europeană pentru Reconstrucţie (AER  - Salonic), al cărei mandat se încheie la 80

sfârşitul anului 2008; - Uniunea Europeană de Cooperare Judiciară (Eurojust - Haga); -Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (CdT - Luxemburg),

întrucât activităţile acestor două din urmă sunt deosebit de „atipice" în comparaţie cu celelalte agenţii „de reglementare". În cadrul auditului efectuat de Curtea de Conturi Europeană, paisprezece agenţii „de reglementare, au răs puns la un chestionar detaliat. Opt dintre a cestea au fost apoi selectate în vede rea unui audit la faţa locului.

Agenţiile care au făcut obiectul auditului sunt: - Agenţia Europeană de Mediu (AEM - Copenhaga), vizitată în iunie 2007, - Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA - Parma), vizitată în octombrie 2007,

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMEA - Londra), vizitată în septembrie 2007, - Agenţia Europeană pentru Siguranţa Maritimă (EMSA - Lisabona), vizitată în octombrie -

2006, - Agenţia Europeană pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor (ENISA Heraklion), vizitată în aprilie 2007 - Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă (Eurofound -

Dublin), vizitată în iunie 2007, - Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (Frontex - Varşovia), vizitată în octombrie 2007, - Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate în Muncă (UE -Bilbao), vizitată în iunie 2007. Alegerea lor s-a

făcut prin aplicarea unei serii de criterii destinate să acopere diversele situaţii existente în momentul auditului, criterii precum natura competenţelor, situaţia sistemelor de gestiune, numărul de ani de la înfiinţare, bugetul sau dimens iunea personalului. Agenţiilor care au făcut obiectul auditului la faţa locului li s -au comunicat constatările auditorilor Curţii, iar ele au trimis apoi răspunsuri. Auditul a examinat numai situaţiile din anii 2005 -2007, precum şi planifi carea referitoare la exerciţiul 2008. Criteriile de audit şi observaţiile formulate au fost identificate pe fiecare agenţie auditată şi apreciate „satisfăcător", „nu încă", „necesită îmbunătăţiri".

Alte agenţii care au răspuns la chestionar - Centrul European pentru Dezvol tarea Formării Profesionale (Cedefop - Salonic), - Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (AESA - Koln), - Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC - Stockholm), - Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT - Lisabona), - Agenţia Europeană a Căilor Ferate (AIF - Valenciennes), - Fundaţia Europeană de Formare (ETF - Torino). Agenţiile şi-au planificat într -o măsură suficientă activităţile, stabilindu -şi obiective precise şi măsurabile a) Strategie multianuală: 81

Agenţia a instituit un proces de planificare multianuală; - Planificarea multianuală este un document atât strategic (care defineşte rezultatele scontate şi impactul), cât şi operaţional (calendar, plan general pentru personal); -o strategie - Agenţia şi -a transpus mandatul ce i-a fost conferit   prin actul de bază într  concordantă cu strategia sectorială elaborată de Comisie; - Planificarea multianuală se bazează pe o evaluare ex ante cu caracter strategic. -

 b)  Programul anual de activitate: -

Agenţia a dispus de un program anual de activit ate care a fost adoptat la termen; Factorii interesaţi au fost implicaţi în procesul deciziţional şi au putut să îşi exprime

dezideratele; - Structura programelor anuale de activitate corespunde structurii previziunilor multianuale. Stabilitatea acestei str ucturi permite efectuarea de comparaţii în timp;

Agenţia a identificat riscurile asociate activităţilor sale; - Programul de activitate face o distincţie clară între activităţile desfăşurate pentru a asista Comisia şi propriile activităţi; - Programul de activ itate defineşte obiective SMART (precise, măsurabile, realizabile,  pertinente şi delimitate în timp) şi indicatori de performanţă; - Agenţia utilizează un buget întocmit pe activităţi (ABB - Activity Based Management sau întocmirea bugetului pe activităţi); - Programul de activitate defineşte cu suficientă precizie resursele financiare şi umane care -

trebuie mobilizate.

Agenţiile au instituit instrumente solide de monitorizare a activităţilor? a) Organizarea procesului de monitorizare:

Agenţia îşi informează regulat consiliul de administraţie cu privire la execuţia activităţilor; - Agenţia îşi informează regulat consiliul de administraţie cu privire la rezultatele activităţilor; - Există în funcţiune un „tablou de bord" pertinent; - Agenţia dispune de un AUDITOR INTERN care verifică buna gestiune financiară a activităţilor desfăşurate.  b)  Relevanţa indicatorilor: - Agenţia a definit şi utilizează indicatorii „RACER". C. Agenţiile au realizat o raportare corespunzătoare a activităţilor pe care le-au efectuat şi au dispus efectuarea unor evaluări relevante ale rezultatelor pe care le-au obţinut? -

a)  Raportul anual de activitate:

Raportul anual de activitate poate fi utilizat pentru a măsura gradul de realizare a activităţilor   prevăzute în programul anual de activitate; - Există o coerenţă structurală între programul de activitate, buget, contabilitatea de gestiune şi -

rapoartele de activitate;

Pe baza informaţiilor pe care le primeşte, consiliul de administraţie este în măsură să identifice impactul activităţilor agenţiei; - Site-ul web al agenţiei este uşor de utilizat şi multilingv.  b)  Evaluări - Agenţia dispune periodic efectuarea de evaluări externe ale activităţilor globale şi individuale  pe care le desfăşoară; - Agenţia efectuează periodic evaluări interne critice ale activităţilor pe care le desfăşoară; -

82

- Agenţia  planificare.

a reuşit să integreze concluziile şi recomandările evaluărilor la ciclul ulterior de

4.4. Auditul fondurilor structurale şi de coeziune efectuat de Curtea de Conturi Europeană Uniunea Europeană urmăreşte, reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni şi a rămânerii în urmă a regiunilor defavorizate. Dintre regiunile avute în vedere, o atenţie deosebită se acordă zonelor rurale, zonelor afectate de tranziţia industrială, precum şi regiunile afectate de un handicap natural şi demografic grav şi  permanent, cum ar fi regiunile cele mai nordice, cu densitate foarte scăzută a populaţiei, precum şi regiunile insulare, transfrontaliere şi muntoase. Statele membre îşi conduc politicile economice şi le coordonează în vederea realizării, în egală măsură, a obiectivelor menţionate în domeniul coeziunii economice, sociale şi teritoriale. Formularea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor Uniunii, precum şi realizarea pieţe i interne - ţin seama de obiectivele coeziunii şi ale participării la realizarea acestora. De asemenea, Uniunea susţine realizarea acestor obiective prin acţiunea care o întreprinde prin intermediul   fondurilor structurale (Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă, secţiunea „Orientare"; Fondul Social European; Fondul European de Dezvoltare Regională), al Băncii Europene de Investiţii şi al celorlalte instrumente financiare existente). La fiecare trei ani, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic şi Social şi Comitetului Regiunilor un raport privind progresele înregistrate în realizarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale şi modul în care au contribuit la acest progres diferitele mijloace adecvate. Dacă este cazul, acest raport este însoţit de propuneri corespunzătoare. În cazul în care se dovedesc necesare acţiuni specifice, în afara Fondurilor, Consiliul poate adopta astfel de acţiuni, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor.  Fondul European de Dezvoltare Regională este menit să contribuie la corectarea principalelor  dezechilibre regionale din Uniune, prin participarea la dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor rămase în urmă şi la reconversia regiunilor industriale aflate în declin. Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformi tate cu procedura ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Re giunilor, definesc: - misiunile, obiectivele prioritare şi organizarea fondurilor structurale, ceea ce poate să implice regruparea fondurilor;

normele generale aplicabile fondurilor, precum şi dispoziţiile necesare pentru a asigura eficienţa şi coordonarea fondurilor între ele şi cu celelalte instrumente financiare existente.  Fondul de coeziune, constituit prin aceeaşi procedură, contribuie financiar la realizarea de  proiecte în domeniul mediului şi în acela al reţelelor transeuropene de infrastructură a -

transporturilor.

Parlamentul şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Consiliului Regiunilor adoptă regulamente de aplicare privind Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondu l Social European. Fondul Social european:

se instituie în scopul îmbunătăţirii posibilităţilor de încadrare în muncă a lucrătorilor pe  piaţa internă şi pentru a contribui astfel la ridicarea nivelului de trai; -

83

urmăreşte promovarea în cadrul Uniunii a facilităţilor de ocupare a forţei de muncă şi a mobilităţii geografice şi profesionale a lucrătorilor, precum şi facilitarea adaptării la transformările industriale şi la evoluţia sistemelor de producţie, în special prin formare şi reconversie profesională; - se administrează de Comisie, sprijinită de un Comitet prezidat de un membru al Comisiei şi format din reprezentanţi ai guvernelor şi ai organizaţiilor sindicale şi patronale. -

Fondurile structurale reprezintă principalul instrument politic utilizat de Uniunea Europeană  pentru realizarea obiectivelor de coeziune economică şi socială. Cheltuielile Uniunii Europene în domeniul coeziunii sunt planificate în cadrul unor   perioade de   programare multianuale, plăţile aferente fiecărei perioade de programare continuând să fie efectuate câţiva ani după încheierea acesteia. Finanţarea acordată de Uniunea Europeană pentru politicile structurale / de coeziune ia forma cofinanţării. Statele membre trebuie să contribuie şi ele la costul proiectelor subvenţionate. Ajutorul comunitar provine dintr- o serie de „fonduri" bugetare: a) Fondurile structurale: -

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER);

-

Fondul Social European (FSE);

-

Fondul European de Garantare Agricolă - secţiunea „Orientare" (FEOGA - Orientare);

Instrumentul Financiar pentru Orientarea Pescuitului (IFOP).  b) Fondul de coeziune -

Fondurile structurale cofinanţează proiecte în cadrul  programelor operaţionale (proiecte pentru  beneficiari individuali şi proiecte de infrastructură de mare amploare). În cadrul Fondului d e coeziune nu există programe operaţionale, ci doar  proiecte . Cofinanţarea unui proiect printr-un fond structural sau prin Fondul de coeziune îmbracă, în  general, forma rambursării costurilor pe baza unei declaraţii de cheltuieli întocmită de promotorul  proiectului. Acesta depune, în general, mai multe declaraţii de cheltuieli intermediare şi o declaraţie finală, la încheierea proiectului. În funcţie de natura şi de complexitatea proiectului, există mai multe posturi şi tipuri de costuri care pot figura într-o cerere de rambursare. Promotorii de proiect sunt beneficiarii sau destinatarii finali şi pot fi: de la persoane fizice, asociaţii, societăţi private sau publice, până la organisme locale, regionale sau naţionale. Sistemul de supraveghere şi control pr esupune: a) Responsabilitatea cu privire la regularitatea cheltuielilor pentru politicile de coeziune începe la nivelul statului membru, însă Comisia este responsabilă, în ultimă instanţă, de bună execuţie  bugetară.  b) Controlul proiectelor din domeniul po liticilor de coeziune se efectuează la două niveluri, şi anume: - al sistemului de control din statul membru, care are rolul de a preveni sau de a detecta şi a

corecta rambursările incorecte ale costurilor proiectelor şi alte neregularităţi. - al supravegherii realizate de Comisie, care are rolul de a se asigura că sistemele de control ale statelor membre există şi funcţionează conform cerinţelor şi limitează riscul de eşec al controalelor  realizate în statele membre.

84

c) Sistemul de control din statul membru c uprinde patru funcţii -cheie de control, clar definite şi

atribuite unor organisme care, cu excepţia organismului de audit şi a organismului de certificare a încheierii conturilor, trebuie să fie independente unele faţă de altele.

Controalele-cheie în statele membre se

Funcţii de control

prezintă astfel: Organisme responsabile

Autoritatea de gestiune

Verificarea zilnică a operaţiunilor  efectuate în cadrul roiectului

Certificarea cheltuielilor efectuate

Autoritatea de  plată

în cadrul proiectului

Verificarea funcţionării eficace a sistemelor şi controlul ex post, prin eşantionare, al operaţiunilor efectuate în cadrul proiectului

Organismul de audit

Validarea declaraţiei finale privind

Organismul de certificare a

cheltuielile de proiect

închiderii conturilor 

d)Sistemele variază în funcţie de statul membru. în anumite state membre, funcţiile de control

sunt centralizate la nivel naţional. In alte state membre, funcţiile de control sunt delegate prin organisme intermediare unei entităţi, la nivel regional sau local, sau unei entităţi specifice unui sector (controale descentralizate). e) Supravegherea efectuată de Comisie constă, în principal, în

audituri ex post şi în impunerea de corecţii financiare, în cazul detectării unor deficienţe de control grave. f) Un audit al Comisiei poate reprezenta un instrument eficace în cazul în care: -

se bazează pe o evaluare a riscului de deficienţe în cadrul sistemului de control dintr -un stat

membru;

asigură un rezultat util din punct de vedere operaţional, şi anume, în cazul în care fie asigură o  bază solidă pentru măsuri corective, fie furnizează o asigurare rezonabilă privind inutilitatea unor  astfel de măsuri; - se iau măsuri corective adecvate şi în timp util, pe baza rezultatului auditul ui. -

Erorilor detectate şi semnalate de Curtea

de Conturi în rapoartele sale anuale sunt probabil detectate şi corectate prin acţiunea sistemului corectiv multianual. 85

Cu toate acestea, Comisia nu furnizează dovezi suficiente privind corecţiile efectuate de statele membre.

În cadrul proiectelor din domeniul politicilor de coeziune există anumite tipuri de erori: Există un risc ridicat ca unele costuri ale proiectelor din domeniul politicilor de coeziune să fie declarate incorect şi, în consecinţă, rambursate incorect. O rambursare incorectă constituie o rambursare excedentară şi se poate datora: - unei erori privind eligibilitatea: cheltuielile rambursate nu respectă o normă de eligibilitate definită în cadrul normelor speciale care reglementează cheltuielile; - unei erori privind realitatea operaţiunilor, cheltuielile rambursate includ un cost care nu a fost suportat efectiv sau care nu este justificat printr-un document; - unei erori privind exactitatea: când un cost este calculat în mod incorect; - unei erori multiple: când cheltuielile rambursate sunt afectate de mai multe tipuri de erori

dintre cele menţionate. Curtea de Conturi a examinat un eşantion de rambursări intermediare efectuate în cursul exerciţiului 2007, pentru perioada de programare 2000 -2006, pentru proiecte aferente fondurilor  structurale (FEDER, FSE, FEOGA) şi pentru proiecte din cadrul Fondului de coeziune. Auditul fiecărei rambursări include verificarea unui număr mare de facturi şi de alte documente  justificative subiacente. Proiectele aferente fondurilor structurale au fost realizate în

câteva programe operaţionale din 10 state membre. Pentru fiecare program operaţional, statul membru în cauză a instituit cel puţin un sistem de control. Curtea de Conturi a evaluat: - conformitatea acestor sisteme de control cu reglementările, precum şi efica citatea acestora

referitor la gestionarea riscurilor privind legalitatea şi regularitatea; - o parte a activităţii de supraveghere a Comisiei şi a analizat unele audituri efectuate de aceasta.

CONSTATĂRILE AUDITULUI Constatările auditului se referă la: - Legalitatea şi regularitatea operaţiunilor subiacente; - Evaluarea sistemelor de supraveghere şi control din cadrul statelor membre. În urma auditului s-au constatat urmatoarele: - Doar 46% dintre proiectele care au făcut parte din eşantionul statistic reprezentativ examinat de Curtea de Conturi nu au fost afectate de erori privind legalitatea şi regularitatea (31%, în 2006); - Erorile care afectează rambursarea - în funcţie de tipul acestora - au, în mare, o repartizare similară cu cea pentru exerciţiul 2006; - în cadrul eşantionului de audit al Curţii de Conturi, cele mai frecvente cauze ale rambursărilor incorecte efectuate de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER) au fost erori privind eligibilitatea, respectiv: - includerea unor costuri care, având în vedere natura lor, nu ar fi - nerespectarea gravă a normelor privind achiziţiile publice.

trebuit rambursate;

În ceea ce priveşte Fondul Special European (FSE), cele mai frecvente erori au fost: 86

- Lipsa dove zilor pe baza cărora să se poată determina dacă cheltuielile cheltuielile de personal au fost într -adevăr pertinente. - Supraestimarea cheltuielilor de personal sau a cheltuielilor generale. - Includerea unor costuri neeligibile (erori privind eligibilitatea).

generale sau

Pentru exerciţiul bugetar 2007 s -a constatat un nivel semnificativ de eroare referitor la rambursările privind proiectele din cadrul politicilor de coeziune pentru perioada 2000 -

2006.

Curtea de Conturi estimează că cel puţin 11% din suma totală rambursată nu ar fi trebuit rambursată. În ceea ce priveşte evaluarea sistemelor de supraveghere şi control. a) Auditul Curţii de Conturi privind sistemele de gestionare şi de supraveghere din cadrul statelor membre, pentru 16 p rograme operaţionale evaluate, a estimat că sistemele de gestionare sunt parţial eficace (în 11 cazuri), ineficace (în 3 cazuri) şi eficace (în 2 cazuri). Faptul că nivelul de eroare identificat în urma testelor de fond efectuate de Curtea de Conturi  pe operaţiunile subiacente continuă să rămână ridicat sugerează, de asemenea, că în general, în statele membre, sistemele au fost doar parţial eficace în ceea ce priveşte gestionarea riscurilor de ilegalitate şi de neregulă care afectează rambursările.  Principalele deficienţe identificate de Curtea de Conturi au fost: - în ceea ce priveşte autorităţile de gestionare: insuficienţa controalelor zilnice privind realitatea cheltuielilor, neidentificarea declaraţiilor de cheltuieli care nu erau sprijinite de documente justificative adecvate, neidentificarea deficienţelor care afectau procedurile de achiziţii  publice; -în ceea ce priveşte autorităţile de plată: neidentificarea cazurilor în care autorităţile de gestionare nu au efectuat controale zilnice adecvate; -în ceea ce priveşte organismele de audit: insuficienţa controalelor având ca scop obţinerea unei

asigurări privind buna funcţionare a sistemelor de control.  b) Curtea de Conturi a evaluat 20 de audituri efectuate de direcţiile generale responsabile de acţiunile structurale: - Direcţia Generală de Politică Regională (DGREGIO); - Direcţia Generală Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Egalitatea de Şanse (DGEMPL);

Direcţia Generală Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DGAGRI); - Direcţia Generală Pescuit şi Afaceri M aritime (DGMARE). în majoritatea cazurilor, auditurile au fost planificate şi desfăşurate în mod corespunzător, însă în şase cazuri măsurile corective adecvate au fost luate cu întârziere. în trei cazuri, deficienţele din cadrul documentului de audit au co ndus la dificultăţi în evaluarea rezultatului auditului. Această stare de fapt reduce eficacitatea acestei proceduri de supraveghere fundamentale. -

c) Supravegherea asigurată de Comisie vizează, în principal, garantarea faptului că statele membre instituie şi exploatează sisteme de control în conformitate cu dispoziţiile regulamentelor în vigoare. Acest obiectiv nu este pe deplin atins.

Comisia verifică dacă sistemele de control înfiinţate de statele membre funcţionează sau nu în mod eficace. Atunci când constată dovezi ale unor deficienţe, aceasta ia măsuri pentru a atenua riscul. 87

Măsurile includ solicitări, către statele membre, de a pune în aplicare planul de acţiuni de remediere, suspendarea plăţilor şi aplicarea unor corecţii financiare. Direcţiile generale responsabile au clasificat în detaliu, în cadrul rapoartelor lor anuale de activitate (RAA), evaluarea tuturor sistemelor - şi au indicat măsurile corective în curs, pentru toate programele afectate de deficienţele semnificative. Concluziile şi recomandările Curţii Pe baza activităţilor sale de audit, Curtea de Conturi Europeană estimează, în concluzie, că rambursarea cheltuielilor aferente proiectelor din cadrul politicilor de coeziune este afectată de un nivel semnificativ de eroare în ce priveşte legalitatea şi/sau regularitatea. în urma evaluării pe care a realizat -o, Curtea de Conturi estimează că sistemele de supraveghere şi control din statele membre sunt parţial eficace şi că sistemele de supraveghere ale Comisiei sunt, şi ele, parţial eficace în ceea ce priveşte asigurarea legalităţii şi a regularităţii rambursării cheltuielilor.

a) Este necesar să se consolideze procesul de prevenire a erorilor în etapele incipiente ale unui  proiect, prin cooperarea cu promotorii proiectelor şi asigurarea funcţionării eficace a controalelor la un prim nivel.

în acest scop: a.1) autorităţile de gestionare / organismele intermediare ar trebui: - să stabilească, încă de la primele etape, un contact cu promotorii proiectelor, în vederea familiarizării acestora cu cerinţele impuse, precum şi pentru a-i ajuta să îşi instituie sistemele şi  pentru a le atrage atenţia asupra riscurilor de eroare; -să selecteze şi să formeze un personal capabil să detecteze erorile din declaraţiile de cheltuieli aferente proiectelor şi din cadrul procedurilor aplicate de beneficiari, şi ar trebui să pună la dispoziţia acestuia o listă de verificare (control) care să acopere toate riscurile ;

88

d)Comisia ar trebui să utilizeze în mod

eficace mecanismele corective de care dispune pentru a garanta utilizarea corectă a fondurilor Uniunii Europene prin: - asigurarea unei aplicări sistematice a dispoziţiilor juridice privind corectarea erorilor şi conformitatea sistemelor;

utilizarea deplină a tuturor instrumentelor prevăzute în acest scop, cum ar  fi suspendarea  plăţilor, corecţiile financiare şi recuperările. Aceste acţiuni necesită o creştere considerabilă a volumului de lucru pe teren, în statele membre, şi nu pot fi realizate fără asumarea consecinţelor la nivel de resurse. -

4.5. Organizarea auditului public extern în ţările dinUniunea Europeană

Instituţii Supreme de Audit (ISA) din ţările Uniunii Europene şi Curtea de Conturi Europeană (CCE), au ca scop principal comun verificarea conturilor şi raportarea în legătură cu utilizarea fondurilor  publice. In plus, unele sunt împuternicite să examineze economicitatea, eficienţa şi eficacitatea cu care fondurile publice au fost cheltuite. In alte ţări, au fost dezvoltate sarcini suplimentare, care scot în evidenţă rolul ISA ca organism ce examinează utilizarea fondurilor publice.

Definirea rolului ISA variază de la ţară la ţară. In Franţa, de exemplu, rolul Curţii de Conturi este de a asista Parlamentul şi Guvernul în supervizarea executării bugetului de stat şi a legilor  financiare privind sănătatea şi sistemul de pensii, în timp ce în Grecia, rolul Curţii de Conturi este de a audita cheltuielile şi a monitoriza veniturile statului, ale administraţiei locale şi ale altor  entităţi publice. Unele ISA au o mare varietate de roluri. Astfel, în Olanda, A lgemene Rekenkamer - în calitate de ISA - este responsabilă de auditarea veniturilor şi cheltuielilor statului, în timp ce în Spania, Tribunal de Cuentas efectuează un audit extern, permanent şi final asupra activităţii economice din sectorul public. Mandatul altor ISA include şi efectuarea auditului performanţei, care uneori este stabilit în

legislaţie. De exemplu, auditul performanţei în Marea Britanie, Suedia, Irlanda, Malta, Cipru, Slovenia şi Estonia se efectuează pe baze statutare. In Germania, de ex emplu, Bundesrechnungshof  - în calitate de ISA – auditează conturile statului şi examinează performanţa şi regularitatea managementului financiar. Legea Auditului Naţional din 1983 din Marea Britanie şi Legea Auditorului General din Irlanda prevăd în mod explicit competenţe în auditul performanţei. Rolul ISA din ultimele două ţări scandinave care au aderat la Uniunea Europeană este  puţin diferit. Instituţia supremă de audit suedeză - Riksrevisionen - este organismul administrativ al guvernului abilitat cu efectuarea auditului la o serie întreagă de instituţii  publice, în timp ce o altă autoritate suedeză - Riksdagens Revisorer - este o organizaţie  parlamentară responsabilă cu examinarea activităţilor guvernamentale. Comisia Parlamentară de Audit din Finlanda are responsabilităţi în ceea ce priveşte supervizarea finanţelor statului şi verificarea conformităţii cu bugetul în numele Parlamentului, deşi ambele, atât Oficiul de Audit al Statului (în calitate de ISA), cât şi Comisia Parlamentară de Audit sunt, în p rezent, după modificarea Constituţiei, parte a structurii legislative. In ambele ţări scandinave,  parlamentarii sunt numiţi ca auditori şi sunt asistaţi de către profesionişti. Ei conduc, la 89

nivelul cel mai înalt, investigaţiile generale privind cheltuielile, cele detaliate urmând a fi realizate de către ISA. O caracteristică comună în ceea ce priveşte mandatele de audit ale ISA din Uniunea Europeană constă în faptul că în toate cazurile se cere să se raporteze asupra modului de utilizare a fondurilor publice.

Această sarcină este prevăzută în Constituţia fiecărui stat sau în statut şi, cu toate că formularea poate fi diferită, esenţa atribuţiei rămâne aceeaşi. Ea decurge din ciclul responsabilităţii bugetare, care începe cu aprobarea de către legislativ a bugetului, continuă cu execuţia bugetară de către structurile guvernamentale şi se încheie cu aprobarea de către Parlament a execuţiei bugetare, după examinarea de către ISA a modului în care resursele au fost utilizate, raportându-se Parlamentului constatările rezultate. În ţările în care ISA au şi atribuţiuni jurisdicţionale, examinarea conturilor de execuţie se finalizează printr -o „descărcare" oficială a acestora, precum şi a ordonatorilor de credite în cauză, în timp ce celelalte ISA procedează la emiterea unor decizii sau „opinii" asupra acurateţei conturilor, scoţând în evidenţă slăbiciunile şi erorile şi făcând recomandări pentru corectarea acestora.

Procesul descărcării de gestiune sau a descărcării conturilor este clar exemplificat în cadrul sistemului financiar public francez, acesta desfăşurându -se pe două niveluri. La nivelul individual al contabililor publici/ofiţerilor de conturi, respectiv asupra execuţiei  bugetelor instituţiilor publice, descărcarea de gestiune operează în mod selectiv, co nturile fiind verificate de Curtea de Conturi a Franţei în fiecare an. Periodic, pot fi verificate împreună conturile aferente unor perioade de până la cinci ani, cu un audit asupra conturilor care să acopere toate exerciţiile financiare de până la ultimul audit efectuat.

Curtea de Conturi a Franţei consideră că verificarea simultană a conturilor mai multor  exerciţii financiare conduce la economii importante, asigură o trecere în revistă a operaţiunilor care acoperă o perioadă mai mare de un an şi îmbunătăţeşte relaţia cu entitatea auditată. Activitatea se desfăşoară, în cea mai mare parte a timpului, la sediul Curţii de Conturi, întrucât toate conturile şi informaţiile de suport se află acolo, dar magistratul poate efectua „şi vizite l a entitatea auditată,  pentru a identifica domenii ce reclamă o verificare aprofundată la faţa locului. In prezent, mare parte a acestor documente este stocată în calculatoarele entităţilor controlate şi pot fi accesate direct de către Curte. In conformitate cu reforma sistemul ui de contabilitate al statului, dosarele Oficiului Conturilor Publice pot fi vizualizate -on-line - de către magistraţii Curţii de Conturi.

Scopul auditului constă, în esenţă, în verificarea legalităţii operaţiunilor care au fost efectuate. In funcţie de aceasta, este Judecat" contabilul public/ofiţerul de conturi. Sunt luate în considerare şi aspecte ale managementului financiar, dar descăr carea vizează exclusiv legalitatea operaţiunilor efectuate în respectivul cont. In cazul în care totul este legal, magistratul recomandă colegiului descărcarea conturilor, iar dacă un contabil/ofiţer de conturi a ajuns la sfârşitul mandatului său, magistratul va recomanda ridicarea garanţiei (sechestru) asupra proprietăţii acestuia.

90

Contabilii publici/ofiţerii de conturi se pot retrage, pensiona sau transfera la alte ministere, dar garanţia este legată de respectivul cont şi rămâne valabilă până când Curtea emite o decizie.

Atunci când un magistrat consideră că un contabil/ofiţer de conturi a acţionat ilegal, îşi  prezintă constatările în faţa colegiului Camerei căreia îi aparţine, inclusiv preşedintelui camerei respective. In cazul în care Camera este de acord cu magistratul, aceasta va emite o hotărâre provizorie, în care detaliază neregula financiară şi sumele în cauză şi se stabileşte un termen până la care trebuie să răspundă contabilul/ofiţerul de conturi. Camera examinează răspunsul şi are latitudinea, fie de a anula hotărârea provizorie, fie de a o ratifica. Dacă hotărârea este ratificată, devine obligatorie, sumele ce urmează a fi restituite, plus dobânda, fiind datorate legal de către contabil/ofiţer de conturi. La al doilea nivel, respectiv nivelul naţional, descărcarea este acordată de către Parlament pentru contul de execuţie a bugetului de stat, luân du-se în considerare şi Raportul elaborat de Curtea de Conturi, care include o declaraţie generală de confor mitate cu  prevederile legale, precum şi prezentarea în mod detaliat a încălcărilor semnificative ale regulilor bugetare.

In majoritatea ţărilor, este respectat un program strict de examinare şi raportare privind conturile. In Anglia, examinarea şi prezentarea rapoartelor asupra conturilor guvernamentale pentru un an, are loc, de obicei, în termen de nouă luni de la închiderea anului financiar, iar pe ntru anumite conturi ale agenţiilor, termenul este de trei luni. In Olanda, miniştrii trebuie să transmită conturile intermediare în termen de trei luni de la finele anului financiar expirat şi ISA trebuie să prezinte un raport de audit la o dată fixă, în luna mai. în Spania, Tribunalul de Conturi trebuie să verifice contul de stat într -un termen de şase luni. Rolul-cheie jucat de CCE în procedura descărcării contului de execuţie a bugetului Comunităţii Europene este prezentat în secţiunea următoare. în alte ţări^ rolul ISA constă în a oferi o opinie de audit privind conturile. în Marea Britanie, scopul auditului financiar este acela de a formula o opinie independentă privind situaţiile finan ciare. Sarcina ISA este de a aduna dovezi suficiente, relevante şi de încredere care să susţină această opinie. Nu există, ca atare, o descărcare oficială, deşi prin exprimarea unei opinii clare, fără rezerve, Controlorul şi Auditorul General confirmă că aceste conturi sunt satisfăcătoare. In majoritatea ţărilor, conturile examinate se referă la ultimul an. în altele, conturile în discuţie se pot referi şi la anii precedenţi. De exemplu, ISA din Germania raportează în legătură cu ultimii doi ani, în timp ce Curtea de Conturi a Franţei raportează anual în legătură cu contu l de execuţie a bugetului de stat şi poate audita ultimii cinci ani, atunci când acordă descărcarea conturilor pentru contabilii publici individuali.

În Spania, mandatul extern al Tribunalului de Conturi nu permite audituri anuale detaliate a fiecărei entităţi publice şi, ca urmare, unele dintre audituri vor acoperi mai mult de un an.

91

5.1. Standarde I.F.A.C.

5.1.1. Standarde internaţionale de raportare financiară (IAS –  IFRS-SIC)

I. Standarde „CADRU"

1.  Prezentare

Cadrul conceptual de prezentare şi elaborare a situaţiilor financiare _____  IAS 1: Prezentarea situaţiilor financiare SIC 29: Prezentări de informaţii - acorduri de concesiune a serviciilor  IFRS 1: Adoptarea pentru prima dată a IFRS _________________________  2. Evaluare ___________________________________________________  IAS 8: Politici contabile, modificări în estimările contabile şi erori _______ 

IAS 10: Evenimente ulterioare datei bilanţului IAS 18: Venituri ______________________________________________ 

SIC 31: Venituri din activităţi curente - tranzacţii barter care presupun  servicii de publicitate  ______  servicii de publicitate ____________________________________  IAS 21: Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar  SIC 7: Introducerea monedei Euro ________________________________  IAS 33: Rezultatul pe acţiune _____________________________________  IAS 34: Raportarea financiară interimară ____________________________  3.  Informare financiară  _________________________________________  IAS 7: Situaţiile fluxurilor de trezorerie ____________________________  __________  IAS 24: Prezentarea informaţiilor privind părţile legate IAS 29: Rapor tarea financiară în economiile hiperinflaţioniste __________  4. Consolidare ________________________________________________  IAS 27: Situaţii financiare consolidate şi individuale __________________  SIC 12: Consolidare - entităţi cu scop special _______________________  IAS 28: Investiţii în entităţile asociate _____________________________  IAS 31: Interese în asocierile în participaţie _________________________ 

SIC 13: Entităţi controlate în comun; contribuţii nemonetare ale asociaţilor 

II. Standarde „SPECIFICE" ___________________________________  IAS 2: Stocuri ______________________________________________  IAS 11: Contracte de construcţii ______________________________ . IAS 12: Impozitul pe profit ____________  SIC 21: Impozitul pe profit - recuperarea activelor   ______  neamortizabile reevaluate ______________________________ 

SIC 25: Impozitul pe profit - modificări ale statutului fiscal al unei entităţi  ______  sau al acţionarilor săi _________________________________  92

IAS 16: Imobilizări corporale __________________________________  IAS 17: Contracte de leasing ___________________________________  SIC 15: Leasing operaţional - stimulente _________________________ 

SIC 27: Evaluarea fondului economic al tranzacţiilor care implică forma  ______  legală a unui contract de leasing  ________________________ 

IAS 19: Beneficiile angajaţilor _________________________________  IAS 20: Contabilizarea subvenţiilor guvernamentale şi prezentarea  _______ informaţiilor legate de asistenţă guvernamentală ____________  SIC 10: Asistenţa guvernamentală - absenţa corelaţiilor specifice  ______  activităţilor de exploatare ______________________________  IAS 23: Costurile îndatorării ___________________________________  IAS 36: Deprecierea activelor __________________________________  IAS 37: Provizioane, datorii contingente şi active contingente ________  IAS 38: Imobilizări necorporale ________________________________  SIC 32: Imobilizări necorporale - costuri asociate creării de website-uri IAS 32: Instrumente financiare - prezentare ______________________  IAS 39: Instrumente financiare - recunoaştere şi evaluare ____________  IAS 40: Investiţii imobiliare ___________________________________  IAS 41: Agricultură _________________________________________  IFRS 2: Plata pe bază de acţiuni ________________________________  IFRS 3: Combinări de întreprinderi ______________________________  IFRS 4: Contracte de asigurări _________________________________ 

IFRS 5: Active imobilizate deţinute pentru vânzare şi  ______  activităţi întrerupte ____________________________________  IFRS 6: Explorarea şi evaluarea resurselor minerale ________________  IFRS 7: Instrumente financiare: informaţii de furnizat _______________  IFRS 8: Segmente de activitate

III. Standarde „PROFESII" IAS26 Contabilitatea şi raportarea planurilor de pensii IAS31 Interese în asocierile în participaţie IAS32 Instrumente financiare: prezentare IAS33 Rezultatul pe acţiune IAS34 Raportarea financiară interimară IAS36 Deprecierea activelor  IAS37 Provizioane, datorii contingente şi alte active contingente IAS38 Imobilizări necorporale IAS39 Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare IAS40 Investiţii imobiliare IAS41 Agricultura

93

IV. Interpretări IFRIC 1: Modificări ale datoriilor existente din lichidare,  _________ restaurare şi de natură similară ____________________________ 

IFRIC 2: Acţiunile membrilor în entităţi de tip cooperatist şi instrumente  

_____

similare ______________________________________________ 

IFRIC 3: Drepturile de emisie ____________________________________ 

IFRIC 4: Determinarea dacă un angajament conţin e un contract de leasing IFRIC 5: Drepturi la interese din fonduri de lichidare, de reconstituire şi de  ________ reabilitare a mediului____________________________________ 

IFRIC 6: Datorii care decurg din participarea pe o piaţă specifică - deşeuri  ________  ale echipamentelor electrice şi electronice ___________________  IFRIC 7: Aplicarea metodei retratării conform IAS 29  ________  Raportarea financiară în economiile inflaţioniste ______________  IFRIC 8 : Aria de aplicare a IFRS 2 ________________________________ 

IFRIC 9 : Reevaluarea instrumentelor derivate încorporate ______________ 

5.2. Standarde internaţionale de audit al situaţiilor finan ciare (ISA)   IFAC editează Ghidul 2007 de audit internaţional, asigurări şi conduită etică  .   În anul 2003, Uniunea Europeană a aprobat noile reglementări cu privire la auditul tuturor   societăţilor din Europa, care aplică IFRS, cu efect de la 1 ianuarie 2005.  Fiecare firmă oarecare  sediul în Europa, inclusiv cele cu caracter de subsidiar al unei entităţi din afară (listată sau nu), trebuie să fie auditată în conformitate cu standardele IAASB. Ulterior prin reglementări precizate categoriile de persoane juridice care aplică reglementări contabile conforme cu IFRS, respectiv reglementări contabile conforme cu directivele europene. Modificările, completările importante care au avut loc odată cu editarea ghidului din 2007 a Standardelor Internaţionale de Audit, Asigurare şi Etică Profesinală au constat în: a) Introducerea în Glosară  unor termeni noi, numărul acestora crescând de la 108, în ISA 2000, la 180 în 2005, prezentarea mai dezvoltată a conţinutului altora şi cuprinderea unor  sensuri noi ale înţelegerii.  b) Structura standardelor a fost modificată, ca urmare a cuprinderii Standardelor  de Angajament adoptate de IAASB - International Auditing and Assurance Standard Board:

Standarde Internaţionale de Audit (ISA 100 - 999); - Standarde Internaţionale privind Misiunile de Revizuire (ISRE 2000 - 2999); - Standarde Internaţionale privind Misiunile de Asigurare (ISAE 3000 -3999); - Standarde Internaţionale privind Servicii Conexe (ISRS 4000 - 4999). c) A fost modificată enumerarea următoarelor standarde: - ISAE-100 „Misiuni de Asigurare" a primit numărul de ISAE -3000; - ISA-810 „Examinarea Prospectivă a Informaţiei Financiare" a devenit ISAE -3400; - ISA-910 „Misiuni de Revizuire a Situaţiilor Financiare" este ISRE -2400; - ISA-930 „Misiuni de Compilare a Informaţiei Financiare" este ISRS -4410. -

94

d) Au fost revizuite şi s -au introdus următoarele standarde: - ISA-315

„Cunoaşterea denaturare semnificativă";

entităţii

şi

a

mediului

său;

evaluarea

-

ISA-330 „Procedurile auditorului ca răspuns la riscurile semnificative";

-

ISA-500 „Probe de audit";

-

ISA-200 „Obiective şi principii

e) Aplicarea audit, respectiv:

a

două

riscurilor

de

generale care guvernează un audit al situaţiilor financiare". standarde referitoare la controlul calităţii activităţii de

„Controlul calităţii la firmele care efectuează servicii de audit şi revizuiri ale informaţiilor financiare istorice"; - ISA-220 revizuit „Controlul calităţii pentru auditurile informaţiilor financiare istorice". -

ISQS-1

f) ISA-240 „Fraude şi erori". Au fost schimbate conţinutul şi denumirea; standardul a fost reorientat spre   Responsabilitatea auditorului de a analiza frauda în auditul situaţiilor    financiare - noul titlu; totodată, a fost dezvoltat cuprinsul, de la 26 de paragrafe, în Ediţia ISA-2000, la 76, în Ediţia ISA -2007. g) A fost completat sistemul raportărilor de audit cu două noi standarde: ISA-700 financiare"; -

-

revizuit „Raportul auditorului independent referitor la setul complet de situaţii

ISA-701, care cere ca raportul de audit să fie alcătuit în mod diferit:

în cazul în care constatările nu afectează opinia auditorului; > în cazul în care constatările afectează opinia auditorului, să se precizeze împrejurările care concură la exprimarea „opiniei necalificate". h). Au fost revizuite următoarele IAPS -uri: - IAPS-1005 „Considerente speciale privind auditul societăţilor mici"; - IAPS-1008 „Evaluarea riscurilor si controlul intern - considerente privind CIS"; - IAPS-1012 „Auditul instrumentelor financiare derivate"; Standardele - IAPS-1014 „Raportarea de către auditori cu privire la conformitatea cu Internaţionale de Contabilitate şi Raportare Financiară" - IFRS. Un lucru distinct îl reprezintă Codul de etică profesională, care se adresează direct şi  stabileşte cerinţe etice pentru auditorii profesionişti, prezintă un conţinut diferit, care excelează în numeroase aplicaţii la standardele în vigoare, ceea ce contribuie la o mai bună percepere şi aplicabilitate a conţinutului. Un semn distinctiv al profesiei contabile îl constituie asumarea responsabilităţii de a acţiona în interes public. Aşadar, responsabilitatea unui auditor profesionist nu constă exclusiv în a satisface cerinţele unui client sau ale unui angajator, permiţând să se înţeleagă în continuare că serviciile pe care le prestează se adresează celor mai largi cercuri de utilizatori, adică interesului public, iar  , de cealaltă parte, managementul să - şi dovedească responsabilitatea faţă de cerinţele acestuia. >

95

A 

plicarea Standardelor IAS/IFRS a adus schimbări esenţiale şi adaptări ale conţinutului standardelor de audit la cerinţele utilizatorilor situaţiilor  financiare, la creşterea volumului activităţii de examinare a modului de elaborare, ale conţinutului şi prezentării documentelor de închidere a exerciţiului (Bilanţul, Contul de profit şi pierdere, Situaţia variaţiei capitalurilor proprii, Tabloul    fluxurilor de tr ezorerie, Metodele contabile şi notele explicative). De asemenea, controlul calităţii activităţii de audit, care are în vedere, în prezent, şi respectarea Codului de etică profesională, extinderea competenţelor acestuia în controlul eficacităţii   guvernantei corporative, auditul activităţilor de bursă privind tranzacţiile cu instrumente derivate sunt numai câteva din atributele ce se încredinţează auditorilor şi care influenţează valenţele noi ale raportului de audit destinat să răspundă exigenţelor utilizatorilor, în concordanţă cu IFRS şi cu Standardele Internaţionale de Audit (ISA).

Perfecţionările structurale, cerinţele şi, în continuare, adoptarea de către IAASB a unor noi standarde de audit, precum şi completarea sau modificarea celor existente, împreună cu înnoirea neîntreruptă a metodologiilor, tehnicilor şi procedurilor de audit, caracterizează procesul continuu ascendent al acestei activităţi la nivel global; în acelaşi timp, exprimă cerinţa ca activitatea de audit să fie permanent în concordanţă cu exigenţele utilizatorilor raportărilor financiare, cu respectarea legilor şi reglementărilor la nivel naţional şi internaţional. Schimbările din cadrul instituţional şi reglementar al sistemului de standardizări al IFAC, în concordanţă cu legislaţia americană post -Enron şi directivele europene, actualizarea acestora în conformitate cu evoluţiile contabilităţii, demersurile pentru creşterea transparenţei şi democratizării activităţii economice şi financiare sunt mişcări de progres şi modernitate, ce se regăsesc într -o măsură mai mare sau mai mică, după caz, în gestionarea şi controlul folosirii resurselor entităţilor  economice. Reprezentanţii grupului G-8 împreună cu Uniunea Europeană au stabilit reglementări menite să asigure promovarea   guvernantei corporative ca formă de asigurare a unei protecţii suplimentare a investitorilor, odată cu îmbunătăţirea sistemelor de repartizare a resurselor şi modernizarea metodelor tradiţionale de gestiune şi control.

5.3. Standarde internaţionale pentru controlul calităţii (ISQC) • Controlul calităţii pentru firmele care efectuează servicii de audit şi revizuiri ale informaţiilor  financiare istorice, precum şi alte misiuni de asigurare si servicii conexe

96

97

98

99