ARIILE PROTEJATE
CUPRINS Introducere ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------2 1. Necesitatea ariilor protejate ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------2 2. Definitii si clasificari ale Ariilor Protejate ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------3 3. Ariile Protejate in lume ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------7 4. Ariile Protejate in Romania ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------11 5. Amenintari asupra ariilor protejate ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------17 6. Problemele cheie care ar trebui tratate in legislatia ariilor protejate 22 Bibliografie ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------24
2
Introducere Cu toate ca primele arii protejate au fost infiintate in România in anul 1932, iar primele acte normative in domeniu dateaza din 1928 - anul infiintarii Comisiei Monumentelor Naturii si aparitiei in legislatia româna a termenului de monument al naturii pentru actualul termen de arie protejata - totusi Managementul Ariilor Protejate in Romania, reprezinta un domeniu nou care abia de curând a inceput sa se dezvolte, odata cu infiintarea prin lege in 1992 a Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (RBDD). In prezent, Reteaua Nationala de Arii Protejate (AP) insumeaza 1035 arii protejate, cu o suprafata totala de 1.110.000 ha. Cu exceptia RBDD, pentru nici o alta arie protejata nu exista institutii administrative care sa-i asigure managementul. Majoritatea ariilor protejate din România apar doar ca fiind constituite fara a avea alte reglementari sau organisme administrative. Totusi pentru majoritatea AP constituite in fond forestier, Romsilva, prin filialele teritoriale asigura managementul forestier, dar care doar in putine cazuri corspunde viziunii ecologilor. Trebuie recunoscut faptul ca anumite AP au fost protejate datorita interventiei silvicilor, dar in orice caz managementul acestora a fost doar unilateral-forstier. E la fel de adevarat ca destul de multe AP au suferit si inca mai sufera datorita interventiei silvicilor pentru obtinerea beneficiilor de pe urma masei lemnoase. Principala problema o constituie inadvertenta intre cerintele economice si cele de conservare cât si intreaga structura a domeniului silvic (legislativ, institutional, uman si managerial). si cum nu toate AP, si mai ales AP mari doar partial sunt in fond forestier, exista mari conflicte intre institutiile cu expertiza in domeniu datorita punctelor de vedere diferite asupra managementului AP. Si, din nou, trebuie recunoscut faptul ca majoritatea ariilor protejate din România s-au autoconservat in conditiile in care interventiile umane asupra acestora a fost in regimul trecut minim sau inexistent. Dar, la fel de bine exista nenumarate exemple in care arii protejate au fost pur si simplu distruse, cu toate ca inca mai figureaza ca existente. Se poate observa ca in ultimul timp tot mai multe organizatii neguvernamentale si-au adus intr-o oarecare masura aportul in protejarea unor arii protejate, chiar dacă nivelul profesional al acestora nu este la asteptarile specialistilor. Dar este la fel de adevarat ca in România nu exista persoane specializate in domeniu, ci numai in domenii colaterale, fapt pentru care exista mari conflicte de idei insurmontabile intre forestieri, biologi, ecologi s.a.
1. Necesitatea ariilor protejate Ariile Protejate sunt percepute inca de foarte multi oameni doar in sensul lor "conservationist" fiind considerate adevarate oaze ale naturii salbatice intr-un desert al dezvoltarii economice, care trebuie protejate numai pentru conservarea speciilor care le populeaza. Foarte putin este recunoscut faptul ca zonele aflate in regim natural si seminatural constituie de fapt suportul "vietii" si implicit al dezvoltarii socio-economice. De asemenea, dezvoltarea socio-economica s-a facut avand la baza resursele si serviciile oferite de capitalul natural, insa pana in prezent in foarte putine cazuri s-a tinut cont de capacitatea productiva si capacitatea de suport a capitalului natural atunci cand s-a proiectat dezvoltarea economica. Ariile protejate prin valoarea lor naturala si gradul redus al interventiei umane pe teritoriul lor sunt cele mai bune exemple si modele pentru sistemele ecologice naturale si seminaturale. Totodata pentru a realiza tranzitia de la actualul model de dezvoltare la un model de dezvoltare durabila este necesara cercetarea, cunoasterea si experimentarea teoriilor pentru implementarea conceptului de dezvoltare durabila. Astfel, atat evaluarea si
3
monitorizarea starii capitalului natural, cat si dezvoltarea cunoasterii se poate realiza in cadrul unor zone pilot cum sunt ariile protejate. Capitalul Natural al tarii se constituie din reteaua sistemelor ecologice care functioneaza in regim natural si seminatural si din reteaua sistemelor antropizate prin transformarea si simplificarea primelor categorii. Resursele naturale regenerabile (inclusiv apa si solul) si neregenerabile (petrol, carbune), precum si serviciile (controlul climei, al calitatii apei si aerului etc.) asigurate de catre componentele Capitalului Natural constituie unul dintre factorii cheie ai functiei de productie a sistemelor economice si de suport al dezvoltarii sistemelor socio-economice. Capitalul Natural si componentele sale au o anumita capacitate productiva care trebuie cunoscuta pentru a evita supraexploatarea si, respectiv, o anumita capacitate de suport (parametru esential pentru a dimensiona corect presiunea antropica si a evita deteriorarea). Pentru a garanta dezvoltarea socio-economica durabila este absolut necesar sa se asigure conservarea unei structuri diverse si echilibrate a CN si utilizarea resurselor si serviciilor produse de acesta in limitele capacitatii de suport a componentelor sale. Conservarea Capitalului Natural presupune in principal mentinerea unui raport acceptabil intre ecosistemele naturale, seminaturale si antropizate, cu mentinerea heterogenitatii in cadrul fiecarui tip de ecosisteme si asigurarea conectivitatii intre aceste ecosisteme. Pentru conservarea structurii ecologice la scara complexelor macroregionale de ecosisteme este necesar sa se identifice configuratia viabila a unui mozaic de ecosisteme naturale si seminaturale care sa includa toate tipurile de ecosisteme. Conectivitatea dintre diferitele tipuri de ecosisteme naturale si seminaturale, asigurata prin coridoare naturale si/sau obtinuta prin diferite lucrari de reconstructie ecologica, este o conditie fundamentala pentru atingerea obiectivelor conservarii diversitatii habitatelor si a sistemelor ecologice. In spatiile acestei matrice trebuie sa se distribuie ecosistemele antropizate, ecosistemele urbane si rurale, complexele industriale si reteaua rutiera. Dacă am trai intr-o lume ideala, atunci toate aceste consideratii ar fi puse in practica si ar fi integrate in toate politicile si strategiile sectoriale (agricultura, transporturi, industrie, turism etc.). Dar totusi noi traim intr-o lume reala, in care sistemele ecologice naturale se confrunta cu nenumarate amenintari la adresa biodiversitatii si in care exista tendinta degradarii ireversibile a capitalului natural. Infiintarea de arii protejate si managementul eficient al acestora e o necesitate deoarece: - ariile protejate sunt exponente ale ecosistemelor naturale si seminaturale care pot fi evaluate si monitorizate, exprimand intr-o anumita masura starea acestora la un moment dat. Ecosistemele naturale si seminaturale reprezinta principalele componente ale capitalului natural care asigura resursele si serviciile ce stau la baza dezvoltarii socio-economice. - ariile protejate sunt zone in care se dezvolta cunoasterea necesara pentru asigurarea tranzitiei la un model de dezvoltare durabila. - ariile protejate sunt adevarate "sali de clasa in aer liber" in care oamenii pot fi educati cu privire la rolul naturii si necesitatea conservarii naturii si a dezvoltarii durabile. 2. Definiţii si clasificari ale Ariilor Protejate La baza constituirii ariilor protejate a stat in primul randul faptul ca acestea satisfac nevoi ale oamenilor. Din necesitatea ariilor protejate au rezultat o varietate de tipuri de arii protejate, care se diferentiaza in principal functie de gradul de protectie (sau gradul permis al interventiei umane) si functie de scopul ariei protejate. S-au constituit astfel arii care protejeaza cele mai naturale zone de pe glob, in care interventia omului este aproape inexistenta, dar si zone in care interventia omului este
4
prezenta, cum e cazul peisajelor modificate ce au o importanta peisagistica si culturala deosebita. Forul care si-a propus sa rezolve aceasta problema dificila a fost Uniunea Internationala de Conservarea Naturii (IUCN – The World Conservation Union) care prin misiunea sa avea competenta necesara sa o faca. IUCN incearca sa influenteze, sa incurajeze si sa asiste societatile din toata lumea pentru conservarea integritatii si diversitatii naturii si pentru a asigura ca orice utilizare a resurselor naturale este echitabila si durabila. Un sistem pentru definirea si clasificarea ariilor protejate a rezultat ca urmare a activitatii desfasurata de IUCN in acest domeniu timp de aproape un sfert de secol. Acest sistem a fost adoptat de catre guverne si explicat prin linii directoare. In prezent categoriile IUCN sunt raspandite in intreaga lume si sunt luate drept referinta in orice dezbateri privind ariile protejate. Scopul acestui sistem de definire si clasificare a ariilor protejate este acela de a contribui la cresterea gradului de intelegere a tuturor celor interesati a diferitelor categorii de arii protejate. Principiul central pe care se bazeaza liniile directoare este acela ca ariile protejate trebuie sa fie definite de obiectivele lor de management, nu de titlul ariei si nu de eficienta managementului in indeplinirea respectivelor obiective. Problema eficientei managementului trebuie desigur luata in considerare, dar ea nu este vazuta ca un criteriu de categorisire. Se spera ca aceste linii directoare sa fie utilizate pe scara larga de catre toti cei implicati in procesul declararii de noi arii protejate si in revizuirea celor existente. Ele sunt proiectate pentru a forma o baza utila pentru crearea planurilor sistemelor nationale de arii protejate. Trebuie subliniat faptul ca aceste linii directoare nu sunt mecanismul “de conducere” pentru guverne sau organizatii in procesul de decidere a scopurilor ariilor protejate potentiale. Ariile protejate trebuie sa fie declarate pentru a indeplini obiectivele conforme cu scopurile si cerintele nationale, locale sau private (sau un amestec al acestora) si numai dupa aceea “etichetate” cu o categorie IUCN corespunzatoare obiectivelor de management. Aceste categorii au fost elaborate pentru facilitarea comunicarii si informarii, si nu pentru a conduce sistemul. Din punct de vedere stiintific aria naturala protejata este acea zona terestra, acvatica si/sau subterana, cu perimetru legal stabilit si având un regim special de ocrotire si conservare, in care exista specii de plante si animale salbatice, elemente si formatiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de alta natura, cu valoare ecologica, stiintifica sau culturala deosebita. Se folosesc astfel 6 categorii pentru ariile protejate care implica si o gradatie a interventiei umane, variind de la o interventie umana nula proprie categoriilor Ia/Ib, pana la o interventie umana de un nivel mai ridicat in cazul categoriei V. Categoria VI este singura care a fost adaugata ulterior, astfel incat din punctul de vedere al interventiei umane se intercaleaza intre categoriile III si IV. Oricum, toate categoriile sunt la fel de importante si relevante pentru conservarea biodiversitatii. Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române a stabilit categoriile de zone protejate existente in tara noastra, tinând cont de clasificarea IUCN, luând in considerare si reglementarile UNESCO si FAO: a. Rezervatiile stiintifice sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate naturale terestre si/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes stiintific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de alta natura. Marimea rezervatiilor stiintifice este determinata de arealul necesar pentru asigurarea integritatii zonei protejate. Managementul rezervatiilor stiintifice asigura un regim strict de protectie prin care habitatele sunt pastrate intr-o stare pe cât posibil neperturbata. in perimetrul lor se pot desfasura numai activitati stiintifice, cu acordul forului stiintific competent. Rezervatiile stiintifice corespund categoriei I IUCN "Rezervatie Naturala Stricta: arie protejata, administrata in principal in scopuri stiintifice".
5
b. Parcurile nationale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor esantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic national, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebita sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de alta natura, oferind posibilitatea vizitarii in scopuri stiintifice, educative, recreative si turistice. Managementul parcurilor nationale asigura mentinerea cadrului fizicogeografic in stare naturala, protectia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice si a diversitatii biologice in conditii de stabilitate ecologica, excluderea oricarei forme de exploatare a resurselor naturale si a folosintelor terenurilor incompatibila scopului atribuit. Parcurile nationale corespund categoriei II IUCN - "Parc national: arie protejata administrata in special pentru protectia ecosistemelor si pentru recreere". c. Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor elemente naturale cu valoare si semnificatie ecologica, stiintifica, peisagistica deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale salbatice rare, endemice sau amenintate cu disparitia, arbori seculari, asociatii floristice si faunistice, fenomene geologice - pesteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apa, cascade si alte manifestari si formatiuni geologice, depozite fosilifere, precum si alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitateasau raritatea lor. Dacă monumentele naturii nu sunt cuprinse in perimetrul altor zone aflate sub regim de protectie, pentru asigurarea integritatii lor se vor stabili zone de protectie obligatorie, indiferent de destinatia si de detinatorul terenului. Managementul monumentelor naturii se face dupa un regim strict de protectie care asigura pastrarea trasaturilor naturale specifice. in functie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populatiei poate fi limitat sau interzis. Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN "Monument natural: arie protejata administrata in special pentru conservarea elementelor naturale, specifice". d. Rezervatiile naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate si specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Marimea lor este determinata de arealul necesar asigurarii integritatii elementelor protejate. Managementul rezervatiilor naturale se face diferentiat, in functie de caracteristicile acestora, prin masuri active de gospodarire pentru a asigura mentinerea habitatelor si/sau in vederea protejarii anumitor specii, grupuri de specii sau comunitati biotice. Pe lânga activitatile stiintifice, dupa caz, pot fi admise activitati turistice, educationale, organizate. Sunt admise unele activitati de valorificare durabila a unor resurse naturale. Sunt interzise folosinte ale terenurilor sau exploatarea resurselor care dauneaza obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervatiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zona umeda, marina, de resurse genetice si altele. Aceste rezervatii corespund categoriei IV IUCN, si anume arie de gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejata administrata in special pentru conservare prin interventii de gospodarire. e. Parcurile Naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor ansambluri peisagistice in care interactiunea activitatilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zona distincta, cu valoare semnificativa peisagistica si/sau culturala, deseori cu o mare diversitate biologica. Managementul parcurilor naturale urmareste mentinerea interactiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversitatii habitatelor si peisajului, promovând pastrarea folosintelor traditionale ale terenurilor, incurajarea si consolidarea activitatilor, practicilor si culturii traditionale ale populatiei locale. De asemenea, se ofera publicului posibilitati de recreere si turism si se incurajeaza activitatile stiintifice si educationale. Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN - "Peisaj protejat: arie protejata administrata in principal pentru conservarea peisajului si recreere". f. Rezervatiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor zone de habitat natural si a diversitatii biologice specifice. Rezervatiile 6
biosferei se intind pe suprafete mari si cuprind un complex de ecosisteme terestre si/sau acvatice, lacuri si cursuri de apa, zone umede cu comunitati biocenotice floristice si faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea traditionala a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenta omului si care pot fi readuse la starea naturala, comunitati umane a caror existenta este bazata pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltarii durabile si armonioase. Marimea rezervatiilor biosferei este determinata de cerintele de protectie si conservare eficienta a mediului natural si a diversitatii biologice specifice. Managementul rezervatiilor biosferei se realizeaza conform unor regulamente si planuri de protectie si conservare proprii, in conformitate cu recomandarile Programului Om si Biosfera de sub egida UNESCO. Dacă in perimetrul rezervatiilor biosferei sunt cuprinse si situri naturale ale patrimoniului universal, managementul rezervatiei se realizeaza cu respectarea prevederilor Conventiei privind protectia patrimoniului mondial cultural si natural, de sub egida UNESCO. In cuprinsul rezervatiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferentiat de protectie ecologica, de conservare si de valorificare a resurselor, dupa cum urmeaza: 1. zone strict protejate, având regimul de protectie si conservare al rezervatiilor stiintifice; 2. zone tampon, cu rol de protectie a zonelor strict protejate si in care sunt admise activitati limitate de valorificare a resurselor disponibile, in conformitate cu autorizatiile date de administratia rezervatiei; 3. zone de reconstructie ecologica, in care se realizeaza masuri de refacere a mediului deteriorat; 4. zone valorificabile ecologic prin practici traditionale sau noi, ecologic admise, in limitele capacitatii de regenerare a resurselor. Rezervatiile biosferei cu asezari umane sunt astfel gestionate incât sa constituie modele de dezvoltare a comunitatilor umane in armonie cu mediul natural. g. Zonele umede de importanta internationala sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a se asigura protectia si conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologica specifica zonelor umede. Managementul acestor zone se realizeaza in scopul conservarii lor si al utilizarii durabile a resurselor biologice pe care le genereaza, in conformitate cu prevederile Conventiei privind conservarea zonelor umede de importanta internationala in special ca habitat al pasarilor acvatice. h. Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate al caror scop este ocrotirea si conservarea unor zone de habitat natural in cuprinsul carora exista elemente naturale a caror valoare este recunoscuta ca fiind de importanta universala. Marimea arealului lor este determinata de cerintele pentru asigurarea integritatii si conservarii elementelor supuse acestui regim de protectie. in cuprinsul acestor zone pot exista comunitati umane ale caror activitati sunt orientate pentru o dezvoltare compatibila cu cerintele de ocrotire si conservare a sitului natural. Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizeaza in conformitate cu regulamentele si planurile proprii de ocrotire si conservare, cu respectarea prevederilor Conventiei privind protectia patrimoniului mondial cultural si natural, de sub egida UNESCO. i. Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, de a mentine si, acolo unde este cazul, de a readuce intr-o stare de conservare favorabila habitatele naturale si/sau populatiile speciilor pentru care situl este desemnat. Managementul ariilor speciale de conservare necesita planuri de management adecvate specifice siturilor desemnate sau integrate in alte planuri de management si masuri legale, administrative sau contractuale in scopul evitarii deteriorarii habitatelor naturale si a habitatelor speciilor, precum si a perturbarii speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect indirect legat sau necesar pentru gestiunea sitului, dar susceptibil de a-l afecta intr-un mod semnificativ, va face obiectul unui studiu pentru evaluarea impactului, tinându-se seama de obiectivele de conservare a ariei. 7
Nu vor fi acceptate planuri sau proiecte in ariile respective care afecteaza aria, orice activitate in aceste zone facându-se cu consultarea publicului. Ariile speciale de conservare sunt desemnate de stat in conformitate cu prevederile Directivei 92/43/CCE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice si vor face parte din reteaua europeana NATURA 2000 dupa recunoasterea statutului lor de catre Comisia Europeana. j. Ariile de protectie speciala avifaunistica sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, de a mentine si, acolo unde este cazul, de a readuce intr-o stare de conservare favorabila habitatele specifice, desemnate pentru protectia speciilor de pasari migratoare salbatice. Managementul ariilor speciale de protectie se realizeaza ca si pentru ariile speciale de conservare. Ariile speciale de protectie sunt desemnate de stat in conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CCE din 2 aprilie 1979 privind conservarea pasarilor salbatice si vor face parte din reteaua europeana NATURA 2000 dupa recunoasterea statutului lor. Acest sistem de clasificari are la baza o serie de obiective de management: cercetare stiintifica, protectia salbaticiei, protectia diversitatii speciilor si a diversitatii genetice, mentinerea serviciilor, protectia unor trasaturi naturale si culturale specifice, turism si recreere, educatie, utilizarea durabila a resurselor ecosistemelor naturale, mentinerea caracteristicilor culturale si traditionale. 3. Ariile Protejate in lume Este unanim recunoscut pe intreg globul ca ariile protejate sunt printre cele mai eficiente mijloace destinate conservarii biodiversitatii. De-a lungul ultimului secol, au fost investite resurse importante pentru constituirea de arii protejate in intreaga lume. Aceste eforturi au avut ca rezultat pentru majoritatea tarilor crearea sau cel putin planificarea unui sistem national de arii protejate. In prezent exista in lume peste 1388 de titluri care desemneaza arii protejate, fiecare dintre ele fiind desemnata prin lege la nivel national. Se pot gasi astfel arii protejate care au denumiri diferite, dar care au acelasi scop: rezervatie naturala stricta in Bhutan; rezervatie pentru managementul naturii in Bahamas; rezervatie naturala in Ontario - Canada; rezervatie naturala nationala in Cehia; rezervatie naturala marina in Indonesia; arie pentru conservarea naturii in Japonia si rezervatie naturala stricta in Sri Lanka- toate reprezentand acelasi lucru, si anume, o Rezervatie Strict Protejata - categoria I-a conform IUCN. De asemenea, acelasi titlu al unei arii protejate poate implica obiective de mangement si caracteristici foarte diferite in tari diferite. Exemplul clasic este dat de larg utilizata denumire de Parc National, care a inceput sa fie uzitata odata cu infiintarea Parcului National Yellowstone in anul 1872. Astfel, in timp ce in multe parti ale lumii (America, Africa, Asia de Sud si Sud-Est, Australia si Noua Zeelanda) parcurile nationale sunt mari teritorii naturale, in Europa se gasesc arii protejate care poarta denumirea de parc national dar in care interventia omului este evidenta, cum ar fi toate cele 11 parcuri nationale din Anglia si Tara Galilor, majoritatea parcurilor nationale din Germania si Parcul National Cevennes din Franta. Eliminarea acestor diferente de terminologie se poate face doar utilizand sistemul IUCN de clasificare care se bazeaza pe principalul obiectiv de management al ariei protejate. Colectarea datelor referitoare la ariile protejate din intreaga lume a fost initiata de catre IUCN prin comisia sa: "Comisia pentru Parcuri Nationale si Arii Protejate" (CNPPA) ca raspuns la doua rezolutii ale Natiunilor Unite care recunosc importanta ariilor protejate si care a condus la realizarea primei liste a ariilor protejate (World List of National Parks and Equivalents Reserves -1961/1962). in 1981, CNPPA a constituit Protected Areas Data Unit care a devenit parte a World Conservation Monitoring Centre (Centrul Mondial pentru Monitorizarea Conservarii ) care mentine o baza de date a ariilor protejate din intreaga lume. 8
Baza de date a ariilor protejate realizata de catre World Conservation Monitoring Centre contine 30.350 de inregistrari de arii protejate recunoscute de catre IUCN, 13.915 de inregistrari ale unor arii care nu sunt recunoscute de catre IUCN si alte 16.288 de arii protejate care au un statut incert. Baza de date se actualizeaza periodic, aproximativ la fiecare trei ani pentru a asigura producerea unei noi editii a Listei cu Arii Protejate a Natiunilor Unite. Prin integrarea datelor specifice acestui numar impresionant de arii protejate a rezultat urmatoarea analiza, care in limita erorilor acceptate, defineste intr-o anumita masura situatia ariilor protejate la nivel global. Reteaua mondiala a ariilor protejate cuprinde 30.350 de arii protejate care se intinde pe o suprafata de 13.232.275 km² ce reprezinta 8.83% din suprafata terestra a globului. Oricum acest procentaj trebuie considerat cu precautie deoarece poate fi mai mare cu peste un procent datorita numarului mare de arii protejate marine sau care au in componenta teritorii marine. Aceasta retea a ariilor protejate pare a fi foarte intinsa d intr-o perspectiva globala, insa are foarte multe goluri la nivel national. Ariile protejate sunt considerate adesea insule naturale intr-un ocean al dezvoltarii, astfel cu cat acestea au o suprafata mai mare cu atat ele sunt mai protejate de presiunile exterioare. Situatia actuala releva faptul ca 17.892 (59%) de arii protejate au o suprafata mai mica de 1.000 ha care totalizeaza o suprafata de 28.713 km² care inseamna doar 0.2% din suprafata totala a ariilor protejate. in schimb doar 1.673 (6%) din ariile protejate depasesc 1.000 km² dar care totalizeaza 11.56 mil. km², adica 87% din suprafata totala a ariilor protejate. Distributia ariilor protejate functie de obiectivele de management ale acestora, bazata pe categoriile IUCN (Tabelul 1) arata preucuparile la nivel global pentru diferitele scopuri ale ariilor protejate. Tabelul 1 Categoria de supraf. medie a (%)supraf management numar (%) supraf. (km²) (%) unei AP (km²) terestra IUCN Ia 4.389 14% 978.698 7% 223 0.65% Ib 809 3% 940.360 7% 1.162 0.63% II 3.384 11% 4.001.605 30% 1.183 2.67% III 2.122 (7%) 193.021 1% 91 0.13% IV 11.171 37% 2.459.703 19% 220 1.64% V 5.578 18% 1.057.448 8% 190 0.71% VI 2.897 10% 3.601.440 27% 1.243 2.40% TOTAL 30.350 100% 13.232.275 100% 436 8.83% Este evident din tabel ca intreg spectrul serviciilor oferite de catre ariile protejate este foarte bine reprezentat la nivelul retelei globale a ariilor protejate. Exceptie face totusi Categoria III IUCN - Monumente ale Naturii, care este mai putin aplicata, ceea ce invita la reflectii asupra rolului limitat ce se atribuie conservarii trasaturilor naturale specifice. Categoria IV este cea mai numeroasa dintre categoriile aplicate, cuprinzand peste o treime din totalul ariilor protejate, ceea ce indica importanta managementului activ si a interventiilor in mentinerea biodiversitatii, acestea fiind insa printre cele mai mici arii ca suprafata. O alta categorie care apare cu o frecventa ridicata este Categoria V, dar care in ciuda rolului important pe care il au "peisajele protejate" pentru conservarea biodiversitatii in special in Europa si America de Nord, acestea sunt printre cele mai mici arii. Cele mai mari ca suprafata sunt Categoriile II - Parc national si VI - Arie protejata cu resurse gestionate, ceea ce reflecta rolul acestora in protectia unor intregi ecosisteme naturale.
9
Putine la numar, ele totalizeaza 57% din reteaua globala a ariilor protejate datorita suprafetei lor foarte mari care este adesea mai mare cu un ordin de marime decat celelalte tipuri de arii protejate. Ariile strict protejate - Categoria I, sunt numeroase si tind sa aiba o suprafata mica. O parte dintre acestea sunt zone centrale in cadrul zonarii functionale a unor arii protejate mai mari cum sunt parcurile nationale, dar totusi foarte multe sunt zone izolate. Categoria Ib - Arie naturala salbatica sunt mai putin numeroase dar prin definitie au o suprafata foarte mare care contribuie semnificativ la suprafata totala a retelei globale a ariilor protejate. Acest tip de arie protejate sunt intalnite in special pe teritoriile vaste din America de Nord si Asia de Est si mult mai putin in celelalte regiuni ale globului. Din punctul de vedere al reprezentarii tuturor biom-urilor (conform clasificarii biogeografice a lui Udvardy) in cadrul retelei globale a ariilor protejate (Tabelul 2), trebuie subliniat ca foarte multe dintre biom-uri au ramas reprezentate sub pragul de 10% admisibil pentru protectia eficienta a acestora conform cu prevederile adoptate la al-IV-lea Congres Mondial al Parcurilor. Tabelul 2 Biomuri (Udvardy, 1975) Arii protejate % biom Suprafata Suprafata protejat Denumire Numar (km²) (km²) 1. Tropical humid forests 10.513.210 1.030 922.453 8,77% 2.Subtropical/temperate rain 3.930.979 977 404.497 10,29% forests/woodlands 3. Temperate needle-leaf 15.682.817 1.492 897.375 5,72% forests/woodlands 4. Tropical dry forests/woodlands 17.312.538 1.290 1.224.566 7,07% 5. Temperate broad-leaf forests 11.216.659 3.905 403.298 3,60% 6. Evergreen sclerophylous forests 3.757.144 1.469 164.883 4,39% 7. Warm deserts/semi-deserts 24.279.843 605 1.173.025 4,83% 8. Cold-winter deserts 9.250.252 290 546.168 5,90% 9. Tundra communities 22.017.390 171 1.845.188 8,38% 10. Tropical grasslands/savanas 4.264.832 100 316.465 7,42% 11. Temperate grasslands 8.976.591 495 88.127 0,98% 12. Mixed mountain systems 10.633.145 2.766 967.130 9,10% 13. Mixed island systems 3.252.563 1.980 530.676 16,32% 14. Lake systems 517.695 66 5.814 1,12% TOTAL 145.605.658 16.636 9.489.665 6,52% Regiune Antarctica Europa Zona Pacificului Zona Caraibelor Australia/Noua Zeelanda America Centrala Asia de Sud Asia de Sud-Est America de Nord
Arii protejate Suprafata (km²) Suprafata medie (km²) 3,788 38 603,601 65 13,113 86 108,637 188 1,109,024 189 86,049 224 212,924 296 518,864 340 4,083,806 609
Numar 99 9,325 152 579 5,882 384 719 1,524 6,711 10
Arii protejate Numar Suprafata (km²) Suprafata medie (km²) Asia de Est 1,078 883,681 820 Eurasia de Nord 648 657,935 1,015 America de Sud 1,437 1,838,826 1,280 Africa (de Est/Sud) 927 1,318,615 1,422 Africa (de Nord/ mijloc Est) 542 1,037,576 1,914 Africa (Vest/Centrala) 343 755,836 2,204 Pe baza setului de date existente si admitand erorile generate de lipsa unor informatii de mare importanta (cum ar fi absenta informatiilor despre suprafata a 75% din totalul de 30,350 de arii protejate cunoscute), se pot trage urmatoarele concluzii: 1. reteaua globala a ariilor protejate ocupa o suprafata relativ mare care continua sa creasca.Numai in cateva regiuni (Africa de Est/Sud, America de Nord, Caraibe si Pacific) exista unele semnale privind declinul ratei de crestere a auprafetei ariilor protejate. 2. numarul ariilor protejate marine este foarte limitat in comparatie cu numarul ariilor protejate terestre. 3. exista o preponderenta a ariilor protejate cu suprafata mica fata de cele cu suprafata mare ceea ce pune in pericol integritatea acestora. 4. o lipsa a aplicarii tuturor categoriilor IUCN in unele regiuni, limitand astfel beneficiile date de fiecare tip de arie protejata in parte. 5. neatingerea obiectivului privind reprezentarea tuturor biom-urilor in cadrul retelei globale a ariilor protejate. 6. exista inca o majoritate a tarilor care au mai putin de 10% din teritoriul lor declarat ca arii protejate si 20% din tari cu mai putin de 1% din teritoriu - arii protejate. Monitorizarea cresterii retelei globale a ariilor protejate, distributia lor si obiectivele de management ale acestora sunt vitale, dar este la fel de important de cunoscut starea reala in care se gaseste o anumita arie protejata si mai ales cat este de eficient managementul ariei protejate. Multe arii protejate exista doar prin legea de constituire (doar pe hartie), dar in realitate in teren exista foarte putin din ceea ce scria pe hartie, in schimb se pot identifica activitati de braconaj, pasunat intensiv, cultivare sau se gasesc asezari umane, drumuri. Astfel este foarte important ca odata ce aria protejata a fost constituita sa se focalizeze toate resursele pentru a asigura un mangement eficient al ariei. Pentru a rezolva problema "eficientei managementului", denumita adesea "sindromul parcurilor de hartie" (paper park syndrom), Comisia IUCN-ului - World Commission on Protected Areas (WCPA) a stabilit un Departament pentru Eficienta Managementului (Task Force on Management Effectiveness). De asemenea se anticipeaza ca viitoarele editii ale Listei Ariilor Protejate a Natiunilor Unite va include indicatori privind eficienta managementului. In acelasi timp, informatiile valabile referitoare la nivelul fondurilor alocate si a stafului angajat pentru arii protejate indica faptul ca resursele alocate sunt inadecvate pentru ceea ce presupune un management eficient. Un sondaj global realizat de catre WCMC arata ca in 1993 investitiile facute au fost in medie de 776 $ / km², variind de la 57 $ / km² in America de Sud pana la 11,552 $ / km² in Asia de Est (exclusiv China). De asemenea tarile dezvoltate au cheltuit pentru arii protejate in medie 1687 $ / km², cu aproape un ordin de marime mai mult decat tarile mai putin dezvoltate care cheltuiesc 161 $ / km², cu toate ca din punctul de vedere al valorii biodiversitatii comparatia este inversa. In ceea ce priveste marimea personalului care administreaza ariile protejate diferenta este mult mai mica, de la 27,3 oameni / 1000km² in tarile dezvoltate la 22,6 oameni / 1000km² Regiune
11
in tarile mai putin dezvoltate, dar diferenta se face intre investitiile care se fac in echipamentul necesar staffului si care asigura eficienta activitatilor de protectie. 4. Ariile Protejate in Romania Romania are un capital natural deosebit de divers. Acest fapt se datoreaza in parte conditiilor fizico-geografice care includ munti, campii, retele hidrografice majore, zone umede si unul din cele mai vaste sisteme de delta ale Europei (Delta Dunarii). De asemenea, datorita pozitiei geografice a Romaniei, flora si fauna prezinta influente asiatice dinspre nord, mediteraneene dinspre sud si componente continental europene dinspre nord-vest. Relativa stabilitate a populatiei in ultimii 60 de ani, lipsa mecanizarii in sectorul forestier si dezvoltarea economica redusa au determinat o exploatare mai redusa a resurselor decat in majoritatea altor zone din Europa. Rezultatul general consta in diversitatea florei si faunei, inclusiv in existenta unor populatii de lupi, ursi, capre negre si rasi, care sunt considerate ca fiind printre cele mai mari din Europa, precum si in existenta unor extinse habitate forestiere si alpine nealterate, asociate lantului muntos al Carpatilor. Astfel valoarea capitalului natural al Romaniei a impus de-a lungul timpului luarea unor masuri de protectie a naturii. Analiza istorica a masurilor de protectie a naturii prin intermediul ariilor protejate releva urmatoarele etape: 1928-1944 - este o perioada de pionerat privind conservarea naturii si ariile protejate in Romania in care primul pas a fost facut in anul 1928 cand la Cluj a avut loc primul congres al naturalistilor din Romania, unde la propunerea lui Emil Racovita a fost adoptata o hotarare privind elaborarea legii referitoare la protectia naturii in Romania. Astfel, in 1930 apare legea nr. 213 pentru protectia monumentelor naturii din Romania. Pe baza acestei legi se infiinteaza "Comisiunea Monumentelor naturii", apoi sunt declarate prin lege (Jurnalul Consiliului de Ministri) primele monumente ale naturii in 1931 (floarea de colt si nufarul termal) si primul parc national in 1935 (Parcul National Retezat). Sintetizand, in aceasta perioada, sunt puse sub ocrotire prin "Jurnale ale Consiliului de Ministri" 36 de teritorii ca rezervatii naturale, parc national, monumente ale naturii, insumand o suprafata de 15.000 ha. Totusi datorita eforturilor specifice inceputurilor accentul a fost pus numai pe realizarea unui cadru legislativ si institutional incipient si pe constituirea unui numar limitat de arii protejate si aproape deloc pe administrarea ariilor protejate constituite. 1944-1989 - dupa 23 august 1944 masurile de protectie a naturii s-au bazat pe eforturile institutionale facute inainte de razboi de oameni de stiinta de renume cum au fost Al. Borza sau Emil Racovita. In 1972 numarul ariilor protejate constituite a crescut la 190 de obiective insumand aproape 100.000 ha. Din pacate masurile de protectie se rezumau numai la declararea de arii protejate si aproape deloc la administrarea acestora, acestea confruntandu-se cu pericole din ce in ce mai mari. Astfel investitiile alocate amenajarilor, pazei si masurilor practice de ocrotire ale ariilor protejate erau sporadice si nu depaseau suma de 500.000 de lei pe intreaga tara la nivelul anului 1972. Totodata, desi cresterea cantitativa a teritoriilor a fost insemnata, totusi suprafata protejata reprezenta in 1972 doar 0.0042% din teritoriul tarii, procent care nu acoperea nici pe departe intreaga diversitate specifica si ecologica a tarii. Astfel s-au facut proiecte de catre institute de cercetare pentru constituirea de alte arii protejate mari - parcuri nationale (Apuseni, Calimani, Ceahlau, Bucegi, Piatra Craiului, Cozia, Valea Cernei, Cheile Bicazului, Rodna) dar care nu s-au concretizat, si de asemenea a urmat o perioada in care s-au infiintat un numar mare de arii protejate cu suprafata mai mica (rezervatii naturale) prin intermediul unor HCM-uri si Decrete, cat si initiative legislative la nivel judetean. De multe ori initiativele locale pentru constituirea ariilor protejate s-au facut din "patriotism local" ci nu doar din considerente bazate pe valoarea naturala a zonelor respective. Totodata se repeta vechea meteahna a ariilor protejate romanesti, si anume acestea erau doar constituite dar nu si gospodarite. 12
Din punct de vedere legislativ in anul 1973 s-a adoptat Legea nr. 9 (Legea Mediului) in care sunt incluse si prevederi legate de protectia rezervatiilor si monumentelor naturii si de asemenea "sunt trasate sarcini ce revin organelor centrale si locale...", dar alaturi de aceasta lege cadru nu s-a mai adoptat o lege specifica pentru ariile protejate care sa reglementeze administrarea acestora, asa cum s-a intamplat in Polonia sau Cehoslovacia, tari care aveau parcuri nationale cu administratie propie. In aceasta perioada s-au produs si primele recunoasteri internationale ale valorii ariilor protejate romanesti, cand in 1979, Retezatul si Pietrosul Rodnei au fost recunoscute ca Rezervatii ale Biosferei sub auspiciile programului UNESCO - Man and Biosphere (MAB). Dar nici macar aceasta recunoastere internationala nu a condus la o administrare a acestor arii protejate. 1990 - prezent - odata trecuta perioada comunista se astepta o deschidere si o eficienta mai mare in ceea ce priveste realizarea unei retele nationale a ariilor protejate care sa acopere intreaga diversitate a ecosistemelor la nivelul tarii dar si masuri concrete in plan legislativ si institutional care sa asigure un management eficient al ariilor protejate. Rezultatele au dovedit ca aceste deziderate sunt foarte greu de atins. Una dintre dificultati a fost legata de interpretarea diferita de catre diversi factori de decizie a masurilor ce trebuiesc intreprinse privind protectia naturii, pe fondul unei indecizii a autoritatii centrale de mediu - Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului, in cadrul caruia abia dupa 1997 s-a constituit o Directie de Conservare a Biodiversitatii care sa planifice si sa coordoneze toate activitatile referitoare la conservarea naturii in arii protejate. Ca o prima masura, in anul 1990, MAPPM da Ordinul nr. 7 privind constituirea unui numar de 13 parcuri nationale intre care Parcul National Retezat era deja constituit, ordin care provoaca o oarecare confuzie deoarece se refera doar la suprafetele de fond forestier din parcurile nationale ci nu si la suprafetele ce contin goluri alpine. Suprafetele declarate in fond forestier erau foarte mari intinzandu-se si in zone in care se desfasurau activitati economice de exploatarea lemnului, care nu puteau fi stopate brusc si de asemenea cuprindeau si asezari umane. Din aceasta cauza acest ordin a primit multe contestari iar indrumarile tehnice pentru punerea in practica a ordinului au fost blocate. O alta recunoastere internationala a valorii capitalului natural din Romania a reprezentat-o desemnarea Deltei Dunarii in 1991 ca sit Ramsar si ca sit al Patrimoniului Natural Mondial pentru 50% din suprafata sa. In 1992 este recunoscuta ca Rezervatie a Biosferei. Exista astfel paradoxul ca Delta Dunarii sa fie recunoscuta ca arie protejata mare la nivel international, iar la nivel national sa nu fie recunoscute decat anumite zone ca rezervatii naturale. Astfel, cu titlu exceptional, Delta Dunarii este recunoscuta ca Rezervatie a Biosferei prin H.G 248 / 1994. Din 1994 a inceput derularea unui proiect GEF (Fondul Global de Mediu) pentru constituirea administratiei parcului si realizarea planului de management. Dar din pacate Delta Dunarii a ramas pana in prezent singura arie protejata cu administratie proprie. Ca urmare a faptului ca Romania a aderat la Conventia pentru Diversitatea Biologica (Rio), in 1996 s-a realizat cu asistenta financiara a Bancii Mondiale "Strategia nationala si planul de actiune pentru conservarea diversitatii biologice si utilizarea durabila a componentelor sale in Romania" care planifica pe termen scurt, mediu si lung activitatile care trebuiesc intreprinse in Romania. Din pacate aceasta strategie nu s-a bazat pe o evaluare facuta recent pentru capitalul natural al Romaniei, singurele informatii mai recente fiind date de un studiu terminat in 1994 privind Ecoregiunile Romaniei, care clasifica functie de tipul solului si covorul vegetal principalele regiuni ale tarii, fiind identificate astfel 22 de Ecoregiuni. In 1995 a fost adoptata Legea Mediului nr. 137 care cuprinde prevederi legate de conservarea naturii si ariile protejate si totodata recunoaste toate ariile protejate declarate anterior prin orice lege, ordin, hotarare, decizie. In prezent Reteaua Nationala de Arii Protejate include un numar de 579 de arii protejate (intre care 13 parcuri nationale) ce reprezinta 4.8% din teritoriul Romaniei 13
(1.140.590 ha). Trei dintre acestea sunt recunoscute international ca Rezervatii ale Biosferei in cadrul Programului UNESCO - MAB, si anume: Retezat, Pietrosul Rodnei si Delta Dunarii. Ultima este de asemenea inscrisa pe lista Patrimoniului Natural Mondial si pe lista Ramsar, a zonelor umede de importanta internationala. Din pacate aceasta Retea Nationala a Ariilor Protejate este doar o "retea pe hartie" ci nu una pentru care sa existe planuri de mangement si care sa fie administrata eficient. Cu exceptia Deltei Dunarii, restul parcurilor nationale sufera de asazisul "paper park syndrom" adica parcuri care nu sunt decat infiintate pe hartie. Pentru majoritatea ariilor protejate constituite in fond forestier, Romsilva, prin filialele teritoriale asigura managementul forestier, dar care doar in putine cazuri corspunde viziunii ecologilor. Trebuie recunoscut faptul ca anumite arii protejate au fost protejate datorita interventiei silvicilor, dar in orice caz managementul acestora a fost doar unilateral -forestier. De asemenea, trebuie recunoscut faptul ca majoritatea ariilor protejate din Romania s-au autoconservat in conditiile in care interventiile umane asupra acestora a fost in regimul trecut minim sau inexistent. Se poate observa ca in ultimul timp tot mai multe organizatii neguvernamentale si-au adus intr-o oarecare masura aportul in protejarea unor arii protejate, chiar dacă nivelul profesional al acestora nu este la asteptarile specialistilor. Dar este la fel de adevarat ca in Romania nu exista persoane specializate in domeniu, ci numai in domenii colaterale, fapt pentru care exista mari conflicte de idei intre silvici, biologi, ecologi s.a. In acest context Guvernul Romaniei a solicitat acordarea unei noi finantari din partea Fondului Global de Mediu (GEF) pentru conceperea si punerea in practica a unui proiect privind "Mangementul Integrat si Conservarea Ariilor Protejate in Romania". Scopul principal al proiectului GEF este intarirea capacitatii de pregatire si implementare a planurilor de management al ariilor protejate la nivel local si national. La nivel national se va acorda sprijin pentru realizarea si intarirea cadrului institutional necesar, pentru adoptarea atat de necesarei legi a ariilor protejate si intarirea cadrului legislativ, pentru pregatirea resursei umane si de asemenea exista o componenta de participare publica si de pupularizare a ideii de conservare a naturii si a ariilor protejate. La nivel local se vor realiza planurile de mangement si se vor constitui administratii (structuri de mangement) pentru trei arii protejate: Parcul National Retezat, Parcul Natural Bucegi-Piatra Craiului (obtinut prin insumarea a doua zone care in mod obisnuit erau nominalizate distinct ca doua parcuri nationale), Rezervatia de Zimbri Vanatori-Neamt (creata pentru reintroducerea zimbrului in stare de libertate), aceste trei zone urmand sa devina modele pentru replicarea structurilor de management si pentru alte arii protejate. Acest proiect a fost demarat la sfarsitul anului 1999. In prezent pentru ariile protejate din Romania se ofera o noua sansa pentru a rezolva atat de complexele probleme legate de ariile protejate cum ar fi: o evaluare corecta a capitalului natural al tarii; constituirea unei retele de arii protejate care sa acopere intreaga varietate a ecosistemelor din tara; administrarea eficienta a ariilor protejate pe baza unor planuri de managent si prin intermediul unor administratii ale ariilor protejate. ARIILE PROTEJATE CUPRIND: 1. Rezervaţii ale biosferei; 2. Parcuri naţionale; 3. Parcuri naturale; 4. Rezervaţii stiinţifice; 5. Rezervaţii naturale; 6. Monumente ale naturii; Arii protejate in 2003 in ROMÂNIA 14
Număr
Suprafeţe(ha)
53 11 231 542 6 3
101.207 302.803 2.177 117.265 326.306 661.658
Rezervaţii stiinţifice Parcuri naţionale Monumente ale naturii Rezervaţii naturale Parcuri naturale Rezervaţii ale biosferei
Rezervaţiile biosferei – sunt zone destinate conservării diversităţii si integrităţii comunităţilor biotice animale si vegetale in ecosistemele naturale si pentru protejarea diversităţii genetice a speciilor de care depinde evoluţia viitoare. Cuprind exemple reprezentative de biomuri naturale, comunităţiunice, având caracteristici naturale deosebite. Rezervatii ale biosferei Nr. crt. Denumire Suprafata (ha) Localizare (judet) 1. Rezervatia biosferei „Delta Dunarii” 576.216 TL, CT 2. Retezat 38.138 HD, CS, GJ 3. Rodna 46.399 BN, MM TOTAL 660.831 Parcurile naţionale si naturale. Parcurile naţionale – sunt zone naturale de importanţă naţională sau internaţională protejate impotriva intervenţiilor sau instalării oamenilor si unde speciile de floră si faună constituie subiect de mare interes stiinţific, educativ, recreativ sau estetic. Exploatarea resurselor naturale naţionale este prohibitivă. Parcurile naturale. Parcurile naturale – arii naturale protejate in scopul conservării unor ansambluri peisagistice in care interacţiunea activităţilor umane cu o zonă distinctă, de mare valoare peisagistică si culturală deseori cu mare diversitate biologică Parcuri naturale in România Zona Grădistea Muncelului-Cioclovia Porţile de Fier Munţii Apuseni Balta Mică a Brăilei Bucegi Vânatorii Neamţ Parcuri nationale Nr. Denumire crt. 1. Retezat 2. Rodna 3. Semenic - Cheile Carasului 4. Calimani 5. Ceahlau 6. Cheile Bicazului – Hasmas 7. Cheile Nerei – Beusnita 8. Cozia 9. Domogled - Valea Cernei 10. Muntii Macinului 15
Judeţele HD CS, MH AB, BH, CJ BR BV, DB, PH NT
Suprafaţa(ha) 38184 128160 76064 20456 32624 30818
Suprafata (ha)
Localizare
38.138 46.399 36.214 25.613 7.742 6.937 36.758 16.746 61.211 11.345
HD, CS, GJ BN, MM CS BN, MS, HR, SV NT HR, NT CS VL CS, MH, GJ TL
Nr. Denumire crt. 11. Piatra Craiului 12. Buila – Vânturarita TOTAL
Suprafata (ha)
Localizare
14.795 4.186 306.989
AG, BV VL
Parcuri naturale Nr. Denumire Suprafata (ha) crt. 1. Balta Mica a Brailei 20.456 2. Gradistea Muncelului – Cioclovina 38.184 3. Portile de Fier 128.160 4. Apuseni 76.064 5. Bucegi 32.624 6. Vânatori – Neamt 30.818 7. Muntii Maramuresului 148.850 8. Putna – Vrancea 38.204 9. Lunca Joasa a Prutului Inferior 8.247 10. Comana 24.963 Geoparcul Dinozaurilor Tara 11. 102.392 Hategului 12. Geoparcul Platoul Mehedinti 106.000 13. Lunca Muresului 17.166 TOTAL 772.128 Alte rezervatii si monumente ale naturii Nr. Judet crt. 1. Alba 2. Arad 3. Arges 4. Bacau 5. Bihor 6. Bistrita-Nasaud 7. Botosani 8. Brasov 9. Braila 10. Buzau 11. Caras-Severin 12. Calarasi 13. Cluj 14. Constanta 15. Covasna 16. Dâmbovita 17. Dolj 18. Galati 19. Giurgiu 20. Gorj 21. Harghita 16
Localizare BR HD CS, MH AB, BH, CJ BV, DB, PH NT MM VN GL GR HD MH AR, TM
Nr. rezervatii
Suprafata (ha)
83 15 31 26 63 25 9 25 2 15 57 5 29 34 2 12 19 16 4 36 36
822,1 1.125,8 23.711,1 9.884,7 1.346,4 3.309,0 3.223,8 10.422,0 9.313,0 1.780,2 37.304,5 3.224,3 7.649,2 17.827,7 3.045,2 1.595,5 1.012,7 1.184,6 558,5 4.521,9 5.167,5
Nr. crt. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. 31. 32. 33. 34. 35. 36. 37. 38. 39. 40. 41.
Judet Hunedoara Ialomita Iasi Ilfov Maramures Mehedinti Mures Neamt Olt Prahova Satu Mare Salaj Sibiu Suceava Teleorman Timis Tulcea Vaslui Vâlcea Vrancea TOTAL
Nr. rezervatii
Suprafata (ha)
41 6 26 2 33 33 16 28 7 6 8 13 16 28 3 14 48 9 29 31 941
2.488,4 1.892,4 5.036,4 110,0 5.439,7 2.207,5 14.993,2 25.800,2 7.101,7 5.034,1 6.507,5 518,5 18.793,0 4.959,2 1584,0 3.454,1 55.459,1 276,3 613,8 5.713,5 316.012,6
In afara parcurilor nationale, parcurilor naturale si rezervatiilor biosferei exista circa 941 de rezervatii stiintifice, monumente ale naturii si rezervatii naturale a caror suprafata totala este de aproximativ 316.012,6 hectare. Tinând cont de faptul ca o mare parte a acestor arii protejate sunt incluse in ariile protejate mari (in parcurile nationale, parcurile naturale si in rezervatiile biosferei) – 269.234 ha., suprafata totala a ariilor naturale protejate din România acopera 1.702.112 ha, ceea ce reprezinta 7,14% din suprafata terestra a tarii la finele anului 2004. Parcul National Muntii Rodnei – este situat in zona centrala a Muntilor Rodnei. Importanta acestui parc se datoreaza atât geologiei si geomorfologiei muntilor, cât si prezentei a numeroase specii de fauna si flora, endemite si relicte glaciare. A fost organizat in anul 1990 atunci când Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului a emis Ordinul nr. 7 privind constituirea unui numar de 13 parcuri nationale printre care si Parcul National Rodna. Acest ordin a provocat o oarecare confuzie deoarece se refera doar la suprafetele de fond forestier din parcurile nationale, nu si la suprafetele ce contin goluri alpine. Suprafata actuala este cea stabilita in anul 2002 de catre Ministerul Apelor si Protectiei Mediului. Din suprafata totala de 46.399 ha a PNMR, 3,300 ha au fost declarate Rezervatie a Biosferei in anul 1979. In Parcul National Muntii Rodnei se afla câteva arii naturale de un interes deosebit: 1. Rezervatia stiintifica „Pietrosul Mare”, 3300 ha - categoria I-a IUCN, se afla in partea nord-vestica a Muntilor Rodnei. Aceasta se desfasoara de la circa 750 m alt. la 2303 m alt. incluzând in arealul ei reliefuri apartinand diferitelor cicluri de modelare, precum si portiuni din principalele etaje de vegetatie ale Muntilor Rodnei. A fost infiintata in anul 1932 si are o zona stiintifica de protectie absoluta. 2. Rezervatia naturala Piatra Rea, 50 ha, categoria I-a IUCN, protejata in special pentru abundenta exemplarelor de floare de colt (Leontopodium alpinum). 3. Rezervatia mixta „Pestera si Izbucul Izvorul Albastru al Izei”, 100 ha, categoria a III-a IUCN, situata in partea estica a Muntilor Rodnei, pe versantul sudic al Muntelui Magura, a fost declarata rezervatie in anul 1977. Denumirea acestei arii protejate geologice si 17
peisagistice provine de la nuanta verzui-albastruie a izvorului carstic, unul din afluentii de obârsie al râului Iza. 4. Rezervatia botanica Poiana cu narcise din Muntele Saca, 5 ha, categoria a III-a IUCN. 5. Rezervatia speologica Pestera Cobasel, 1 ha, categoria a III-a IUCN. 6. Rezervatia mixta „Ineu - Lala”, 2568 ha, categoria a III-a IUCN, prezinta o larga dezvoltare a reliefului glaciar (custuri, circuri, vai glaciare, morene), cuprinzând elemente ale retelei hidrografice deosebit de pitoresti (cascade, lacuri glaciare) si elemente ale florei si faunei caracteristice acestor munti: tisa, zâmbrul si cocosul de mesteacan. 7. Rezervatia naturala „Pestera de la Izvorul Tausoarelor” a fost declarata monument al naturii in principal datorita prezentei cristalelor de gips si a unor fosile cu importanta stiintifica descoperite in cadrul ei (insecte, crustacei, lilieci). 8. Rezervatia naturala Izvorul Batrâna, 0,5 ha, categoria a III-a IUCN, este situata in zona estica a Muntilor Rodnei si este constituita pentru protejarea izbucului din care izvoraste valea Batrânei. 9. Rezervatia mixta Izvoarele Mihaiesei, 50 ha, categoria a III-a IUCN. Plante ocrotite - tisa (Taxus baccata), zada (Larix decidua), smârdarul (Rhododendron kotshyi), zâmbrul (Pinus cembra), floarea de colt (Leontopodium alpinum), angelica (Angelica archangelica), narcisa (Narcissus stellaris), bulbuci de munte (Trollius europaeus), crucea voinicului (Hepatica transsilvanica), ghintura galbena (Gentiana lutea), laleaua pestrita (Fritillaria meleagris) etc. Animale ocrotite – capra neagra (Rupicapra rupicapra), marmota (Marmota marmota), ursul carpatin (Ursus arctos), râsul (Lynx lynx), acvila de stânca (Aquila chrysaetos), acvila mica (Hieratus penatus), ciuful pitic (Otus scops), buha (Bubo bubo), cucuveaua (Athene noctua), barza alba (Ciconia ciconia), stârcul cenusiu (Ardea cinerea), corbul (Corvus corax), cocosul de munte (Tetrao urogallus), cocosul de mesteacan (Lyrurus tetrix). 5. Amenintari asupra ariilor protejate Politicile efective pentru ariile protejate vor reusi numai dacă exista si politici simpatizante in toate celelalte sectoare ale politicii publice care afecteaza ariile protejate. Este recunoscut ca exista foarte putine sectoare care nu influenteaza ariile protejate intr-un fel sau altul, dar principalele domenii care dau cele mai puternice amenintari asupra ariilor protejate sunt: AGRICULTURA SILVICULTURA TURISMUL TRANSPORTUL INDUSTRIA Agricultura inseamna atat o folosire a terenului prin ea insasi cat si exercitarea unei influente puternice asupra activitatilor rurale. Agricultura inseamna, de asemenea, folosirea majora a terenului in categoria V de peisaje protejate si este importanta in multe rezervatii naturale de categoria IV. Ca activitate principala pe terenurile invecinate, are o influenta profunda asupra ariilor protejate din toate categoriile. Mai mult decat orice alt sector, agricultura demonstreaza ca ariile protejate trebuie infiintate si administrate ca parte a politicilor generale de folosire a terenului si nu separat. Cateva terenuri agricole sunt de o valoare intrinseca de conservare asa cum flora, fauna si peisajul depind de continuarea agriculturii de intensitate mica, deseori traditionale. Abandonarea acestui fel de agricultura duce la mari pagube naturii si peisajului, dar totodata nu toate formele traditionale de agricultura sunt inofensive ecologic. Majoritatea practicilor agricole moderne s-au dovedit deosebit de nocive pentru natura si peisaje. Pentru cresterea productivitatii, au fost distruse numeroase habitate rare, in special prin drenarea zonelor umede si irigarea zonelor aride. Pe alocuri, practicile de tip industrial aproape au eradicat plantele si animalele salbatice. Folosirea intensiva a fertilizatoarelor, pesticidelor si ierbicidelor a dus la poluarea si distrugerea ariilor naturale invecinate – chiar si a marilor din apropiere. 18
Din fericire, politicile in privinta agriculturii se schimba. In trecut, scopul a fost concentrarea pe cresterea productivitatii, deseori netinand seama de cost, dar surplusurile de hrana, in special din Uniunea Europeana, au dus la masuri de reducere a productivitatii – prin taierea subventiilor, incurajarea „respingerilor” si in alte moduri. Apelurile din partea Acordului General privind Tarifele si Comertul (GATT) pentru Europa au crescut presiunile de a reduce subventiile in productie. Necesitatea de a reduce productivitatea inca mai ofera o ocazie unica atat pentru reducerea intensitatii productiei cat si pentru scoaterea terenurilor din agricultura, pentru crearea, restaurarea si administrarea habitatelor naturale la o scara mai mare. in ciuda unui oarecare progres, oricum, protectia mediului nu este inca in atentia reformelor Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene. Multe habitate valoroase, sunt inca in pericol din cauza unei intensificari a agriculturii, care este atat necesara cat si daunatoare naturii si peisajului. in mod similar, noile guverne democrate din Europa de Est si Centrala au ocazia de a integra conservarea in politicile pentru agricultura si folosire a terenurilor. Schimbarile fundamentale in politicile agricole pot aduce mari beneficii conservarii si ariilor protejate – si pentru societate. In intreaga Europa, doar fragmente izolate din adevaratele paduri naturale supravietuiesc si majoritatea sunt in Feno-Scandia si Europa de Sud-Est. Aproape toate padurile au fost modificate prin interventia umana in cursul a sute sau chiar mii de ani. Asemenea alterari pot reduce sau creste biodiversitatea, dar intotdeauna schimba structura padurii. Acolo unde exista paduri virgine, ele ar trebui conservate urgent, in marea majoritate prin arii protejate. Oricum, in general conservarea padurilor in Europa se refera mai putin la conservarea padurilor originale si mai mult la asigurarea faptului ca administrarea tuturor padurilor este durabila. Padurile naturale si seminaturale continua sa fie transformate in forme mai intensive de paduri (cu pomi mai tineri, mai putine specii, mai putina biomasa si o fragmentare mai mare a padurii cu efecte marginale). Pasunatul poate devasta padurile. Poluarea aerului nu respecta nici o granita. Focul poate fi din cauze naturale, dar in padurile modificate el poate deveni devastator, in special dacă este urmat de pasunat intensiv. Politicile nationale pentru o silvicultura durabila cer: 1. stabilirea unei paduri permanente garantate legal; 2. pregatirea in ecologie silvica si in management; 3. standarde pentru taieri anuale permise, cicluri de taiere, tehnici de recoltare si infrastructura, metode de salvare a mediului; 4. controlul tuturor aspectelor recoltarii si tratamentului padurii pentru protectia mediului; 5. politicile economice si financiare care nu cer mai mult de la paduri decat poate fi sustinut; 6. politici de folosinta multipla, pentru a asigura ca societatea primeste intregul beneficiu (cherestea, locuri de munca, servicii ecologice, recreere etc.) de la toate padurile; 7. politicile ecologice care protejeaza serviciile ecologice, diversitatea biologica si baza de resurse pentru toti cei care folosesc padurile; 8. standardele pentru compozitia speciilor care favorizeaza pomii nativi; 9. monitorizarea efectiva a tuturor celor de mai sus. Operatorii silvici comerciali – de stat si privati – ar trebui sa permita unei parti a proprietatii lor sa evolueze natural fara taieri sau plantari, de ex. luminisuri cu pomi batrani de-a lungul cursurilor de apa si pe marginea drumurilor (in cateva cazuri managementul de conservare activ poate fi necesar, de exemplu reducerea numarului cerbilor in multe locuri din
19
Europa). Aceste abordari ar trebui sa constituie o parte a managementului care cauta sa mareasca valoarea intregii paduri pentru mediul inconjurator. Nu ar trebui sa existe nici o operatiune silvica in ariile protejate din categoriile I-III. Exploatarea cherestelei ar trebui permisa doar in categoria a IV-a dacă aceasta slujeste obiectivelor de conservare. Padurile din categoria a V-a ar trebui administrate astfel incat sa se mentina sau sa se mareasca valoarea lor de conservare. Turismul, ca activitate economica poate cauza pagube mari ariilor protejate, in special dacă nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce si mari beneficii. Presiunile din partea turismului cresc rapid. Presiunile asupra locurilor turistice mai cunoscute cresc, astfel incat ariile naturale frumoase devin din ce in ce mai mult locuri pentru turismul de lunga durata, vizite de o zi si chiar sport. In cateva arii protejate exista pur si simplu atat de multi vizitatori in anumite parti, sau la anumite momente incat natura – si calitatea experientei vizitatorilor – sufera. in altele, vizitatorii pot patrunde in cele mai indepartate zone. Facilitatile turistice intra deseori in conflict cu telurile de conservare si strica peisajele naturale; presiunile pentru dezvoltarea unor asemenea facilitati sunt deosebit de puternice in fostul bloc al tarilor est-europene, iar in cateva arii protejate, turismul pur si simplu nu are loc. Dar, dacă este planificat si administrat pentru a fi durabil, turismul poate fi o forta foarte pozitiva, aducand beneficii atat ariilor protejate cat si comunitatilor locale. Turismul va fi binevenit in sau langa ariile protejate dacă respecta caracterul special al ariei – cum ar fi: turismul bazat pe aprecierea naturii, turismul cultural si educational, sau activitatea grupurilor mici, linistite – si dacă pagubele si poluarea sunt minime. Turismul poate ajuta la justificarea infiintarii ariilor protejate in regiunile marginale, si poate duce la o inviorare a comunitatilor locale din punct de vedere economic si a culturilor traditionale. Tehnicile de administrare a vizitatorilor in medii sensibile nu sunt in general bine cunoscute. Desi ele costa deseori timp si bani, venitul pe care il genereaza poate ajuta la acoperirea costurilor. De asemenea, dezvoltarea ecoturismului poate fi legata de industria manufacturiera si de locurile de munca alternative la ferme pentru a produce elementele pentru o economie rurala durabila. Multi din industria turismului vad acum ca un mediu sanatos si atragator este esential pentru supravietuirea pe termen lung a comertului lor. Acest lucru este recunoscut in liniile directoare pentru turism adoptate in 1982 de World Travel and Tourism Council (WTTC). Cateva companii turistice europene incearca acum sa actioneze in moduri durabile si sa lucreze cu organismele de conservare pentru a investi in conservare. si acum tot mai multi turisti cauta vacante care nu pagubesc mediul inconjurator si nu ofenseaza cultura locala. Guvernele nationale ar trebui sa implice administratorii ariilor protejate si industria turismului in dezvoltarea si implementarea planurilor pentru turismul durabil. Acestea ar trebui sa fie parte din strategiile nationale de dezvoltare durabila si ar trebui incluse in planurile individuale de management ale ariilor protejate. Masurile de care beneficiaza ariile protejate includ: 1. transformarea dezvoltarii existente nondurabile in forme mai durabile; 2. stabilirea standardelor durabile pentru noile dezvoltari, in special in mediile sensibile; 3. desemnarea unor zone pentru diferite grade de turism bazate pe capacitatea portanta a ariilor protejate, incluzand sanctuare si zone linistite, ca si zone potrivite pentru diferite niveluri de folosinta turistica si de dezvoltare; 4. reducerea poluarii si decongestionarea traficului de vacanta; 5. evitarea turismului si a recreerii excesive in ariile protejate; 6. asigurarea ca din turism beneficiaza si comunitatile locale; 7. asigurarea de ajutoare si resurse pentru aplicarea din timp a planurilor; 8. pregatirea managerilor ariilor protejate in turismul durabil.
20
Totodata ar trebui sa se revizuiasca si, dacă este nevoie, sa imbunatateasca legislatia referitoare la turism, si in special: sa dea managerilor ariilor protejate puterea de a controla dezvoltarea turismului; sa ceara evaluarea completa din punct de vedere ecologic a propunerilor care privesc ariile protejate; sa conlucreze cu industria turismului, sa ceara ca pagubele ecologice create de turismul din trecut sa fie reparate si sa se adopte tehnici manageriale pentru a face viitoarea utilizare durabila. Ar trebui sa se incurajeze schemele de pionierat in turismul durabil, de exemplu prin: imprumuturi, subventii sau taxe de concesiune pentru fermieri si comunitatile locale pentru infiintarea de mici intreprinderi care sa foloseasca ariile protejate intr-un mod adecvat; proiecte administrative, pentru a arata abordarea inovatoare a turismului, adecvate economiilor locale; folosirea fondurilor PHARE si a celor nationale pentru turism, pentru a incuraja turismul durabil in blocul tarilor est europene. Turismul durabil poate fi definit ca „toate formele de dezvoltari turistice, management si activitati turistice care mentin integritatea ecologica, sociala si economica si bunastarea resurselor naturale si culturale, construite in mod perpetuu”. Turismul durabil in si in afara ariilor protejate cere: cooperare stransa cu autoritatile ariilor protejate; operatorii turistici si ghizii care lucreaza in ariile protejate sa aiba inalte cunostinte ecologice; contributii practice si financiare ale operatorilor turistici pentru conservarea ariilor protejate; reguli pentru promovarea si marketingul vacantelor bazate pe ariile protejate; linii directoare pentru implicarea comunitatilor locale; standarde pentru proiectarea si operarea facilitatilor de turism durabil si a afacerilor. Transportul, in special cel rutier, are un impact crescand asupra ariilor protejate: prin poluarea aerului, congestie, zgomot si intruziune vizuala si prin insasi construirea drumurilor. Infiintarea unei retele de arii protejate de-a lungul Europei, cu coridoare, este impiedicata de faptul ca Europa este fragmentata de o retea si mai densa de drumuri. Drumurile noi si „imbunatatite” ameninta multe arii protejate; cateva proiecte de drumuri fac parte din drumurile europene strategice, sprijinite de finantari internationale. Canalizarea raurilor poate pune in pericol tinuturile umede riverane, iar traseele alese pentru caile ferate de mare viteza pot afecta habitate valoroase. si transportul pe mare, al unor marfuri deseori periculoase, pot afecta zonele costale. Deseori pagubele produse ariilor protejate sunt ignorate sau subestimate in planificarea infrastructurii transporturilor. Dificultatile de reconciliere a marilor programe de construire a drumurilor cu cerintele ariilor protejate sunt in mod special acute acolo unde arii protejate mari se intind pe drumurile dintre centre majore de populatie. Si totusi, exista alternative, cel putin pentru transportul local. Cateva arii protejate au indicatoare pentru incurajarea (sau constrangerea) oamenilor de a-si lasa masinile langa marginea ariei si sa foloseasca mijloace alternative de transport cum ar fi autobuzele, bicicletele sau barcile – sau sa mearga pe jos. Unii incurajeaza chiar locuitorii oraselor sa faca intreaga calatorie cu mijloacele de transport in comun. Ca si masurile locale, sunt de dorit si masuri nationale prin adoptarea de catre tari de politici durabile in sectorul transporturilor. Acestea sunt necesare urgent din motive ecologice mai largi – in special reducerea gazelor cu efect de sera si poluarea cu noxe – dar ar fi necesare si ariilor protejate. Progresul nu va fi usor: politicile de transport afecteaza in mod
21
direct stilul de viata a milioane de oameni si durabilitatea va cere reevaluarea relatiei noastre cu cea mai indragita proprietate dupa locuinta – masina personala.
Principalele elemente ale unei politici pentru durabilitate in transport: sa asigure faptul ca politica de transport tine cont pe deplin de costurile sociale si ecologice ale fiecarei forme de transport; sa revizuiasca balanta curenta de cheltuieli intre constructia drumurilor si imbunatatirile in domeniul feroviar si alte forme de investitii in transport; sa foloseasca instrumente economice, cum ar fi amenzi si taxe, pentru a promova folosirea eficienta a transporturilor si a tehnologiilor mai curate; sa lege planificarea in transporturi cu planificarea folosirii terenurilor astfel incat sa se reduca nevoia pentru calatorii, in special cu mijloace de transport privat; sa extinda mult cercetarile in domeniul vehiculelor nepoluante si curate si a transportului public efficient.
Din sectorul industrial exista patru sectoare care au impact deosebit asupra ariilor protejate: generarea energiei; industria manufacturiera; industria extractiva; industria mestesugareasca la scara mica. Generarea energiei poate afecta ariile protejate in fiecare etapa a procesului tehnologic: extragerea combustibililor, transportul combustibililor, procesul de generare a curentului electric si transmiterea curentului electric catre consumatori. Mai mult decat atat, poluarea cu petrol din mare ameninta multe habitate costale si marine; centralele hidroelectrice, barajele si rezervoarele au adus pagube unei parti importante a parcurilor national iar liniile electrice desfigureaza multe peisaje protejate. Chiar si schimbarea catre energii refolosibile, care ar trebui sa aduca beneficii ecologice generale, pot crea in acelasi timp probleme catorva arii protejate. Hidroenergia a adus multe pagube prin crearea de rezervoare deseori in parcuri nationale. Energia mareelor poate afecta estuarele biologic productive. Si energia eoliana poate fi o intruziune vizuala asupra peisajelor sensibile de coasta sau muntoase. Industria manufacturiera poate afecta si ea ariile protejate din apropiere in principal prin efectele poluarii si generarii de trafic greu. Industria extractiva pune probleme speciale. Multe arii protejate se suprapun cu locuri potentiale de aprovizionare cu rocile necesare pentru industrie. Depozitele de nisip si pietris sunt deseori descoperite in zonele umede, iar depozitele alternative scoase din mare cauzeaza probleme ecologice. Exploatarea acestor surse este deseori in conflict direct cu scopurile unei arii protejate. Dacă toate aceste sectoare produc dificultati ariilor protejate, pot exista si beneficii. Fostele zone miniere adanci si fostele cariere ofera sansa refacerii unei paduri. Carierele abandonate pot fi folosite pentru crearea de noi habitate. Acestea pot sa nu recompenseze ceea ce s-a pierdut, ci sa demonstreze din nou ca exista oportunitati ca ariile protejate sa fie gasite in cele mai nepromitatoare circumstante, cu conditia ca sa fie urmate politici durabile. Industria mestesugaresca, la scara mica de obicei are o relatie benigna cu ariile protejate, si cateodata este benefica. Ea are rareori un impact major asupra mediului, dar venitul pe care il genereaza – din prepararea mancarii pe plan local, sau din confectionarea de produse artizanale bazate pe resursele locale, precum cheresteaua sau lana, ajuta la sustinerea unei populatii rurale; pe langa abilitatile lor traditionale de administrare a terenurilor, acesti oameni pot fi necesari pentru a ajuta la mentinerea unui peisaj protejat. Sau pot genera un venit partial pentru personalul parcurilor nationale si a familiilor lor. Mai mult, asemenea industrii artizanale deseori beneficiaza de, si ajuta la sustinerea formelor adecvate de turism. 22
6. Problemele cheie care ar trebui tratate in legislatia ariilor protejate Fiecare tara ar trebui sa aiba o lege efectiva a ariilor protejate, care ar trebui sa derive dintr-un set de politici privind ariile protejate. Legea ar trebui sa dea obiectivele de management pentru fiecare tip de arie protejata si sa asigure ca institutiile vor indeplini aceste obiective. Aceasta lege ar trebui sa fie parte a cadrului de lucru general al legii mediului din tara. La nivel national poate fi sprijinita prin acorduri internationale cu privire la conservarea naturii si a ariilor protejate. Problemele cheie care ar trebui tratate in legislatia ariilor protejate ar pute fi următoarele: 1. O declaratie politica. Angajamentul natiunii de a conserva diversitatea ecosistemica si biologica prin crearea unui sistem de arii protejate. 2. Selectarea si stabilirea procedurilor in special pentru: incadrarea ariilor protejate intr-una din categoriile IUCN cu obiective si criterii pentru fiecare categorie; incurajarea folosirii acestor categorii in combinatie pentru a permite zonarea (de ex. o rezervatie naturala in cadrul unui peisaj protejat); sa permita doar celei mai inalte autoritati legislative sa scoata din buletinul oficial ariile protejate sau sa amendeze legea ariilor protejate. 3. Ariile protejate in context mai larg. Ariile protejate ar trebui integrate in procesul de planificare a folosirii terenului si sa li se dea un statut special in planurile regionale. Toate agentiile statutare ar trebui sa-si coordoneze activitatile din ariile protejate. 4. Puterile si responsabilitatile legale. Legislatia ar trebui sa asigure regulile generale operante si a prohibitiilor pentru fiecare categorie de arie protejata. Acestea ar trebui sa includa prevederi pentru conturarea limitelor si pentru controlul activitatilor daunatoare din afara ariei protejate. 5. Agentia ariilor protejate si descentralizarea. Legislatia ar trebui: sa aiba in vedere infiintarea sau desemnarea unei agentii care sa fie responsabila de ariile protejate; sa permita acelei agentii sa achizitioneze teren, sa incheie acorduri manageriale cu proprietarii de teren si cu cei care-l ocupa etc: sa incurajeze descentralizarea autoritatilor specifice si responsabilitatea manageriala la nivel local; sa ceara desemnarea unei persoane cu responsabilitati generale pentru fiecare arie protejata, si asigurarea personalului adecvat. 6. Participarea publica. Acordurile legale si administrative ar trebui: a) sa dea comunitatilor locale dreptul de a fi implicate in managementul ariilor protejate publice din cadrul ariei lor geografice; b) sa specifice drepturile de implicare a publicului sau a utilizatorului, inclusiv drepturile autoritatilor locale, firmelor locale, institutiilor stiintifice si ONG-urile pentru conservare; c) sa dea autoritatilor locale puterea de a infiinta rezervatii naturale locale. 7. Planuri de management si zonare. Ar trebui pregatit si adoptat un plan de management pentru fiecare arie protejata. Organismele de management ar trebui sa aiba puterea de a imparti aria protejata in zone, de a limita sau interzice anumite activitati pe baza de zona-cu-zona. Planurile de management sau de zonare ar trebui revizuite si innoite periodic. 8. Stimulente materiale, compensatii si acorduri financiare. Organismele manageriale ar trebui imputernicite sa acorde subventii si sa asigure stimulentele economice pentru localnici. Ar trebui sa plateasca compensatii pentru pierderea dreptului de folosire a terenului sau pentru pierderea veniturilor datorita ariilor protejate. 23
9. Monitorizare, cercetare si educare. Legislatia ar trebui sa asigure supravegherea, monitorizarea si cercetarea pentru a asista managementul. Componenta educativa a administrarii unei arii protejate ar trebui recunoscuta, atât pentru a-i constientiza pe cei afectati despre drepturile lor si despre responsabilitatile lor, cât si ca ariile protejate sa fie folosite pentru programe ecologice mai largi pentru public.
Bibliografie 1. I. Scurtu, Cristiana Sima, Rozica Posircă - Ecologia si protecţia mediului inconjurător - Ed. Independenţa Economică, 2005; 2. Legea 137/1995, Legea protecţiei Mediului completată prin L 159/1995; L 453/2001; OUG 91/2002; L 26/1996 – Codul Silvic; L 107/1996 – Legea Apelor. 3. Departamentul Natiunilor Unite de economie si afaceri sociale – Directia Dezvoltare Durabila: http://www.un.org/esa/sustdev/ 4. IUCN: http://www.iucn.org/ 5. Declaratia Rio cu privire la mediu si dezvoltare: http://www.un.org/documents/ga/conf151/aconf15126-1annex1.htm 24
6. Declaratia privind principiile managementului durabil a padurilor: http://www.un.org/documents/ga/conf151/aconf15126-3annex3.htm
25
