Anna Karenina-Intre dragoste, familie şi societate “Anna Karenina” este un roman scris de Lev Tolstoi. Acest roman a fost numit unul dintre cele mai importante al tuturor timpurilor regăsindu-se în el emoţii adânci ca dragoste, ura, dispreţ, gelozie, furie, bucurie şi milă. A apărut iniţial pe fragmente într-o revistă lunară si a a fost publicat ca o carte în 1878. Tolstoi s-a gândit la început să-i dea titlul “Două cupluri” sau “Două căsnicii”. Romanul se învârte în jurul a doua relaţii, iubirea violenta dintre Anna şi Contele Vronsky în contrast cu iubirea fericită din relaţia lui Levin cu Kitty. Romanul “Anna Karenina” pictează o imagine frumoasă a societăţii ruse din secolul XIX. Tolstoi a avut dinainte ideea de a scrie un roman despre o femeie din înalta societate care avea o aventură dar un incident aparte îl determină să scrie Anna Karenina. O tânără femeie ce fusese respinsă de iubitul ei s-a aruncat în fata trenului într-o gară. Tolstoi a fost foarte afectat de acest incident în care femeia înnebunită de iubire dar şi de gelozie a dat totul pentru dragoste, chiar şi viaţa ei.1 În acest roman el a combinat moartea violenta cu adulterul periculos.. Când Tolstoi a început să scrie Anna Karenina, nu i-a plăcut eroina în mod special dar pe măsură ce romanul avansa atitudinea lui faţă de ea s-a schimbat, şi a început să scrie cu simpatie şi admiraţie. Anna străluceşte ca o lumină în societatea din Petersburg unde este admirata de toată lumea. Ea este măritată cu Karenin, un oficial guvernamental mult mai bătrân decât ea.pe care îl stimează dar nu îl iubeşte şi nici nu l-ar putea iubi vreodată. Soţul ei avea numeroase defecte şi ea nu a simţit niciodată dragoste pentru el, doar admiraţie, dar după ce cunoaşte iubirea lui Vronsky defectele lui Karenin încep să se evidenţieze în faţa ei devenind şi mai mari. Urechile lui Karenin i se pareau prea lungi, obiceiul acestuia de a-si trosni degetele o agaseaza.2 Astfel sentimentului de nemulţumire i se adaugă cel de repulsie, de indiferentă faţă de Karenin. În romanul “Anna Karenina”, întâlnirea dintre protagoniştii iubirii este o întâlnire între egali şi asemănători. Egali prin educaţia elitistă şi prin reuşita socială şi individuală, ei sunt asemănători şi prin tipul de seducţie pe care îl exercită asupra celorlalţi, seducţie care le va deveni lor înşişi fatală. Talentul de cuceritor al unui ofiţer de elită ca Vronski se actualizează subit, dobândind o mare învolburare, în preajma Kareninei, femeia prin definiţie inaccesibilă. Anna Karenina însăşi ca orice doamnă din înalta societate se exersase ani buni şi nu fără rezultate în arta 1 2
Leo Tolstoy, Anna Krenina, Ed. Penguin Book, Edinburgh Gate, 2001, p.5 George Calinescu, Studii de literature universala, Ed. Albatros, 1972, p.148
cuceririi, a seducţiei, în mediul ei predilect, cel al saloanelor. La început, preocuparea de a seduce, specifică lumii bune şi mai ales specifică femeilor de condiţia sa, nu îmbracă, la Anna Karenina, haina voinţei de putere. Înainte de a-l întâlni pe Vronski, ea nu face nimic special ca să seducă. Nici nu are motiv să seducă pe cineva, pentru că nu se consideră a fi nefericită. Întrunul din aceste saloane îl va întâlni pe contele Vronski, un tânăr inteligent, frumos şi isteţ de care se îndrăgosteşte. Pentru întâia oară în viaţa Anna simţea fiorii iubirii, fiind văzută ca o adevărată femeie, cunoscând bucuriile şi infrigurariile dragostei ca şi eroinele din romanele cavalereşti. Anna se lasă în mrejele iubirii, pasiunii alături de acest tânăr, uitând pentru un moment că este soţie şi mama, deşi cel mai însemnat lucru pentru ea era acesta din urmă. Ea se îndrăgosteşte de Vronsky, un om talentat, în felul lui strălucitor, dar superficial. Cu iluzia că a găsit ceva din fericirea mult aşteptată îşi părăseşte casa şi copilul. Îl urmează pe Vronsky în străinătate. Curând însă vor începe remuşcările, scrupulele de conştiinţă, confruntările ei dureroase cu sufletul ei cinstit. Prelungindu-se aceste frământări cu neliniştea lor chinuitoare, vor face ca între cei doi îndrăgostiţi să se creeze o prăpastie3 Anna îsi da seama că se afla într-o poziţie grea, aceea de a alege între dragostea şi prezenta fiului ei sau amantul Vronsky. În acele zile doar partenerul nevinovat putea să ceară divorţul care era greu de obţinut. Partenerul vinovat nu avea voie să se recăsătorească sau să-şi păstreze copiii. Anna Karenina este tipul femeii adulterine ce încearcă să gasesasca fericire în afara familiei ceea ce îi va aduce, în final, moartea. Firul vieţii este condus de viaţa socială şi lumea mondenă, Anna este dispusă să facă sacrificii - sacrificându-şi familia şi pierzând iubirea primului fiu Serioja - doar pentru a trăi sentimentul dragostei pure. Anna Karenina este o femeie impunătoare şi apreciată în societatea ţaristă şi îşi foloseşte farmecul pentru a îl cuceri pe contele Vronski dar societatea tarista condamna relatia ei.,. Găseşte iubirea adevărată şi sacrifică totul pentru ea, însă această trăire alătura de respingerea societăţii, de izolare, depresie îi tulbură sentimentele şi o împinge la moarte. Anna reprezintă femeia care nu acceptă o viaţă monotonă de familie, şi care aspiră la o dragoste idealistă. Cu cât îşi doreşte mai mult acest lucru, cu atât autodistrugerea ei ca individ este inevitabilă. Ea nu suportă să trăiască în minciuna, îi spune adevărul soţului ei. Din acest moment destinul Annei devine tragic, rămânând însărcinată se îmbolnăveşte şi este la un pas de moarte. Karenin este osedat de ideea onoarei, adica de felul cum se inregistreaza purtarea sa si a familiei sale in opinia mondena. Karenin doreste sa pastreze aparentele, el ignora adulterul 3
Ion Zamfirescu, Margareta Dolinescu, Istoria literaturii universale, vol.II, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973, p.335
sotiei si ii cere sa se poarte astfel ca societatea sa nu fie scandalizata. 4 Cei doi indragostiti sunt fericiţi pentru scurt timp, fericirea lor fiind umbrită de faptul că Anna nu reuşeşte să obţină divorţul şi nu îşi mai poate vedea fiul, iar societatea aristocrată o respinge. Iubirea pasională dintre ei se schimbă, devine bolnăvicioasă, geloasă, posesiva din partea Annei facand-ul pe Vronsky să-şi dorească libertatea să petreacă, să lipsească de acasă. Anna consideră sinuciderea ca un mod de a-şi ispăşi păcatele, de a scăpa de sentimental de vinovăţie şi de al pedepsi pe Vronsky, ea nu se mai gândeşte nici macat la copii şi priveşte moarte cu seninătate. Această mare îndrăgostită îi jertfeşte, pe rând, pe toţi ai ei (pe soţ, pe copil, până la urmă şi pe iubit, pe care alege să se răzbune prin sinucidere). Drama umană este înfăţişata sub toate aspectele ei, de la cele fericite, până la cele triste şi sfâşietoare. Accentul adesea cade pe fapte denotând slăbiciuni, vicii, blesteme şi decăderi omeneşti.5 Anna este femeia capabilă de sacrificiu, femeie, soţie care are curajul să-i dezvăluie lui Karenin relaţia extraconjugală, femeia iubită, extrem de frumoasă, excepţională, unică. Anna, o femeie frumoasă, cu părul negru cârlionţat, ochii cenuşii care păreau negrii din cauza genelor foarte dese, pasul uşor şi pielea foarte albă care se bucura de admiraţia înaltei societăţi din Petersburg. Rolul femeii în romanul lui Tolstoi este unul de deţinător de pace şi morală. Chiar din primul capitol Anna încearcă să resolve o problemă de familie şi încearcă să păstreze armonia. Ea devine un liant care ţine familia împreună şi unită. Încă din primele scene Tolstoi stabileşte rolul femeii pe parcursul întregului roman fiind peroana care are puterea de a menţine, de a stabili sau de a rupe echilibrul unei familii. De-a lungul romanului femeia îi inspira lui Tolstoi “credinţa şi moralitate” sau “primejdie şi imoralitate”. Anna devine o fiinţă imorala din punct de vedere al societăţii, trăgându-i în jos atât pe Vronsky cât şi pe Karenin. Femeia în roman are pe lângă rolul din familie cel de femeie în societate. Prejudecata este ca rolul femeii se limitează la activitatea socială şi viaţă de familie şi că succesul în viaţă este posibil doar prin viaţa de familie. . În Anna Karenina personajele sunt împărţite în două categorii: personaje morale şi imorale, în ceea ce priveşte destinul lor. Vronsky şi Anna, fiinţe robite simţurilor, lipsite de credinţă, egoiştii dominati de pasiunea lor, sunt “pedepsiţi”, aruncaţi în purgatorial frământărilor sufleteşti. Kitty şi Levin dimpotrivă sunt înălţaţi spre seninătăţile cereşti.6
4
George Calinescu, Studii de literature universala, Ed. Albatros, 1972, p.149 Ion Zamfirescu, Margareta Dolinescu, Istoria literaturii universale, vol.II, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973, p.336 6 Stefan Zweig, Tolstoi.nietzsche, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1996, p.51 5
„Toate familiile fericite seamănă între ele, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.”7 Astfel începe romanul, scris şi editat cu minuiozitate, reflectând modul în care autorul percepea dragostea şi tragedia. Evenimentele descrise în roman sunt contemporane cu autorul. Acţiunea se petrece întrun mediu aristocratic.. Observaţia de inceput-familiile fericite seamănă între ele, fiecare familie e nefericita în felul ei- se referă la Stiva şi Dolly, dar şi la celelalte două cupluri centrale, AnnaVronsky şi Levin-Kitty. Până să-l fi întâlnit pe Vronsky, Anna nu se simţise nefericită. Nefericirea ei ca soţie a lui Karenin o scoate retroactive în evidenţă fericirea ei ca iubita a lui Vronsky. Dar situaţia de amanta nu poate genera decât noi nefericiri.” Dragostea nu se poate hrăni numai din dragoste, iar dacă Anna crede în posibilitatea autogenerarii Vronsky începe să realizeze contrariul. Iubind-o mult pe Anna, iubirea singură nu-i mai ajunge”8. În ochii lui Tolstoi Anna este mai integră, mai profundă, mai bogată sufleteşte decât Vronsky, pândit mereu, ca bărbat, aristocrat bogat, de superficialităţi.. Anna nu ştie decât să iubească, dar nu poate împaca iubirea pentru Vronsky şi iubirea pentru Serioja Paralel cu acestea, scriitorul ne introduce şi în viaţa altor cămine, fiecare din acestea cu chipul lui aparte, ajungând astfel că în tabloul general al romanului, familia rusă să devină şi ea un personaj, şi încă un personaj principal. Personajele romanului au o viaţă sufletească intense, tind spre purificare, sunt dispuse ca în vederea acestei purificări să-şi administreze sufleteşte rigori. Pe Voronsky suferinţa îl va face mai puţin superficial. Daria îşi poartă mai departe, cu stoicism, şi povara maternităţilor ei repetate şi puterea de a rămâne credincioasă unui soţ infidel. Levin e fericit lângă Kitty, e însă o fericire care îl stimulează spre lupte şi dezbateri interioare. În ceea ce o priveşte pe Anna, aceasta ar fi putut cu preţul unui compromis de conştiinţă să-şi continue viaţa de lume, să strălucească prin tinereţe, frumuseţe şi bogăţie, dar ea va prefera însă calea tragică a renunţării, a sacrificiului, confirmând astfel datoria etică a existenţei umane. În ziua primei întâlniri dintre Anna şi Vronskyi un om a fost tăiat de tren, Anna îşi sfârşeşte aventura tot astfel,:” Nu-şi lua ochii de la roţile celui de-al doilea vagon care se apropia. În clipa când jumătatea distanţei dintre roti ajunse în dreptul ei, Anna zvârli sacoşa roşie şi strângându-şi capul între umeri, se aruncă pe mâini, sub vagon şi, cu o mişcare usoaraca şi cum s-ar fi pregătit să se scoale indata- se aşeză în genunchi”9. Într-o lume confuză şi de tranziţie, Annei şi lui Tolstoi acesta li se păruse cel mai potrivit mijloc de sinucidere. Până 7
Lev Tolstoi, Anna Karenina vol. II, Ed. Biblioteca Adevarul, 2008, p.9 Ion Ianosi, Tolstoi romanul unei drame, Ed.Fundatiei Culturale Ideea Europeana, Bucuresti, 2005, p.180 9 Lev Tolstoi, Anna Karenina vol. II, Ed. Biblioteca Adevarul, 2008, p.1336 8
atunci Anna trăise în somptuoase palate, călătorise prin însorita Italie, se refugiase la ţară, întrun mediu străin mediului în care trăise. La ţara ar fi trebuit să renască, dacă ar fi avut şansa, precum Levin cel înfrăţit cu natura şi cu viaţa rurală, ajutat de ele să pătrundă sensul vieţii ai al morţii. Ea a trebuit să moară însă zdrobită de roţile unui tren.” Ucisă de căile ferate ale unui secol viciat.”10
.
Bibliografie
10
Ion Ianosi, Poveste cu doi necunoascuti Dostoievski si Tolstoi, Ed. Cartea Romanesca, Bucuresti, 1978, p.104
1. Calinescu, George, Studii de literatura universala, Ed. Albatros, 1972, 2. Ianosi, Ion, Tolstoi romanul unei drame, Ed.Fundatiei Culturale Ideea Europeana, Bucuresti, 2005, 3. Ianosi, Ion, Poveste cu doi necunoascuti Dostoievski si Tolstoi, Ed. Cartea Romanesca, Bucuresti, 1978, 4. Tolstoy Leo, Anna Krenina, Ed. Penguin Book, Edinburgh Gate, 2001, 5. Tolstoi Lev, Anna Karenina vol. II, Ed. Biblioteca Adevarul, 2008, 6. Zamfirescu, Ion, Margareta Dolinescu, Istoria literaturii universale, vol.II, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973, 7. Zweig, Stefan, Tolstoi.Nietzsche, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1996.
