Adriana Georgescu La inceput a fost sfarsitul editia 1992 (1).pdf

H  U M A N I   T A  S 

impun la 6 martie 1945

Pentru mul i români,

un guvern prosovietic,

anul 1945 a însemnat sfîr itul. itul.

 începe coş marul.

Sfîr itul speran elor, elor,

 Arestarea,

uneori chiar al vie ii.

anchete conduse de sinistrul Nicolski,

La două zeci ş i patru patru de de ani, ani,

b t i,

 Adriana Georgescu

pu c ria V c re ti,

absolvise Dreptul, era redactor

o înscenare de proces, iar

la ziarul „Viitorul"

gra ierea

i devenis devenise e

i o nouă nouă arest arestar are. e.

efa de cabinet cabinet

 Apoi, evadînd, evadîn d,

a generalului generalului Ră descu, descu,

 Adriana  Adrian a Georgescu Georg escu

primul ministru.

izbu izbute te te să ia

După După ce ru ru ii, ii,

calea exilului.

prin persoana lui lui Vîş inski, inski,

Ia

început

ISBN 973-28-0292-8

i înch închis isoar oarea, ea,

A D R IAN A GEO RG E SC U

LA ÎNCEPUT ÎNCEPU T A FOST FOST SFÎRŞITUL Dictatura roşie la Bucureşti

Ediţie îngrijită de MICAELA GHIŢESCU Prefa Prefaţă ţă de MONICA M ONICA LOVINE L OVINESCU SCU

HUMANITAS

BUCUREŞTI, 1992

Coperta I O A N A D R A G O M I R E SC SC U M A R D A R E Fotografie de DINULAZĂR 

O Adriana Georgescu, 1951 şi Humanitas, 1992 ISBN 973-28-0301-0

PREFAŢA

Pe Adriana Georgescu am revăzut-o în Piaţa Universităţii,  în april ap rilie ie 1990. Ştiam Şti am că se află de cealal ce alaltă tă parte part e a Canalului Cana lului Mînecii, într-un orăşel britanic. Că şi-a schimbat numele, după o nouă căsătorie, în Westwater. Westwater. Că nu nu doar doar vremea ce trecuse pes p es te noi îi schimbase înfăţişarea dar şi nevindecabila traumă a ex perienţei carcerale. îi urmărisem an de an evoluţia şi tragedia. Totuşi, în mijlocul tinerilor de aici o regăseam real. Şi atunci cînd intonau cu umor — dar unul ciuruit de gloanţe — imnul „golanilor”. Şi atunci cînd, în genunchi, se relua un alt refren, „Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni”,  într  în tree iluz i luzia ia liric-r l iric-revolu evoluţiona ţionară ră a început înc eputulu uluii şi presimţirea presim ţirea dez d ezoo lantă a sfîrşitului era locul adevărat al Adrianei. Adriana Georgescu a fost un simbol al îndîrjirii cu care stu denţii den ţii şi tinerii în general înfrunta înfruntaser serăă după după război război ocupaţia so vietică. Lîngă inconfundabila siluetă a lui Mihai Fărcăşanu conducîndu-i pe tinerii liberali la manifestaţii, de nedespărţit, apărea părul auriu, svelteţea sportivă, rîsul încrezător al Adria nei. Ziaristă, foarte tînără avocată, de abia ieşită de pe băncile universităţii, apoi şefă de cabinet a generalului Rădescu, rezis tenţa anticomunistă aflase în ea o figură emblematică. Avea să devină şi una din primele primel e victime expiatorii o dată cu cu înscenarea celui celu i dintîi proces în care Nicolski îşi făcuse gămele găme le în România, game ce aveau să ducă ducă la simfonia neterminată a ororii de la Pi teşti. Nu se ajunsese încă pe acel prag al demoniei, dar pînă şi aceste exerciţii fuseseră de ajuns pentru a transforma existenţa Adrianei, însoţindu-i toate etapele cu coşmarul lor neîntrerupt. Cînd ne-am regăsit la Paris, pe la sfîrşitul lui 1948, în ciuda celor suferite, Adriana părea aceeaşi. Era tot şefă de cabinet a

6

 

PREFAŢĂ

generalului Rădescu R ădescu poposind poposin d aici pe calea pribegiei ce avea avea să-l ducă în Statele Unite. Adriana ştia tot atît de bine să rîdă, nu renunţase la speranţă. E drept că noi toţi, studenţi sau de abia ieşiţi din studenţie, care ne aflam la Paris destul de numeroşi pentru a transforma Boulevard St. Michel într-un fel de Calea Victoriei desţărată, împărtăşeam aceeaşi inconştienţă a vîrstei. Nu cuno c unosc sc decît o singură singură excepţie, pe Virgil Virgil Ieru Ierunc nca. a. îşi plimba plimba printre noi pesimismul activ şi era unicul pe care nu l-am văzut vreodată ciocnind de Anul Nou sau la o sărbătoare cu rituala formulă „la anul la Bucureşti!”. Eu însămi sosisem sosi sem aici cu ferma credinţă că trebuie treb uie convins Malrau Malrauxx să alcătuim alcătuim brigăzi brigăzi interna ţionale pentru eliberarea României. Căzusem într-un Paris con valescent după război şi incapabil să se pregătească pentru un altul, printre intelectuali marxişti, marxizanţi, marxieni, comu nişti, tovarăşi de drum şi de ideologie pentru care Moscova era un fel de Meccă a antifascismului. Printre Printre reprezentanţii marilor marilor puteri care alcătuiau tribunalul de la Niirnberg, reprezentanţii Gulagului judecau pe responsabilii lagărelor naziste. Nu puteai evoca satelizarea Estului fără a fi tratat de fascist. Dar îndîrjirea noastră de a nu admite împărţirea Europei şi nedreptatea fla grantă a păcii nu se lăsa întinată de contactul agresiv cu realita tea. Scoteam ziare, ne agitam, ţineam reuniuni, băteam la toate porţile, voiam să deschidem deschidem nişte ochi care care aleseseră, aleseseră, în deplină cunoşti cun oştinţă nţă de cauză, cauză, să rămînă rămînă închişi. Nu doar vitalitatea vitalita tea vîrstei explica o astfel de atitudine atitud ine în contratimp. La anii lui foarte ma turi, un Grigore Gafencu făcea, la alt nivel, acelaşi lucru. După Paris, în Statele Unite se constituiau Comitete ale ţărilor capti ve — noi aveam aveam chiar două, unul condus de C. C. Vişoianu, V işoianu, altul de generalul Rădescu şi Mihai Fărcăşanu —, legitimitatea unor re gimuri gimuri ieşite ieş ite din alegeri falsificate falsificate părea părea lesne de pus în discuţie. Termenul exil nu trebuie pus la singular. Au fost mai multe exiluri. Primul era compus mai ales din oamenii oam enii care nu fugiseră fugiseră ca să scape ci ca să se bată mai departe. Şi ne băteam. Fără arme, fără acele tancuri în care visam să ne întoarcem în România. Cu scrisul şi cuvîntul. De abia în 1956, cînd am constatat uimiţi că înecarea în sînge a revoluţiei maghiare s-a produs fără fără reacţie din partea partea puterilor occid o ccident entaa li ( un amplu amplu avion al al Naţiunilor Naţiunilo r Unit Un itee din care care ar fi coborît cob orît pe

PREFAŢA

7

aeroportul de la Budapesta Secretarul General al ONU, răspunzind apelului disperat al lui Imre Nagy, ar fi fost probabil de ajuns pentru a opri măcelul şi a schimba schimba cursul cursul istoriei), ist oriei), de abia abia atunci ne-am dat seama că vrerea noastră fusese deşartă. Şi, tot de atunci, a tunci, exilul şi-a cunoscut pluralul. pluralul. Cei determinaţi să conti con ti nue — adevăratul curaj, spunea Simone Weil, este să lupţi fără nădejde — au făcut-o, fiecare în felul lui, trăindu-şi viaţa ca o paranteză între ceea ce a fost şi ceea ce n-avea aproape nici o şansă să mai fie. Alţii s-au mai acomodat. Alţii s-au asimilat. Şi, dintre valurile valurile de d e exil exil ce au urma urmat, t, unele au fost strict „econom „econ omii ce”. Rareori „politice”. 1956, primul mare deces din primul ma re exil: Grigore Gafencu, revenind de la un post de radio unde lansase un ultim apel pentru salvarea unei revoluţii ce-ar fi pu tut să nu fie doar a Ungariei, a fost doborît de o criză cardiacă. Nu eram încă în 1956 cînd cînd am revăzut-o pe Adriana la Par Paris. is. Mai trăiam trăiam cu convingerea ochilor ochilo r ce trebuie deschişi. deschişi. Prin cafe caf e nelele de la St.-Germain-des-Prds, in loc să discutăm despre existenţialism şi să-i căutăm pe Sartre şi pe ciracii săi, am pus la punct o strategie. Adriana va scrie o mărturie iar eu i-o voi tra duce. Cit mai repede. Urgenţa era pe măsura închisorilor ce se umpleau în ţară. Să-mi aducă deci, zi de zi, ce scrisese peste noapte noa pte.. Cînd n-are timp, să scrie direct la mine min e acasă şi să traduc traduc pe loc. „La mine acasă” era de fapt o mansardă („chambre de bonne” îi spun francezii) cum aveau pe atunci studenţii săraci la Paris. Şi eu, pentru prima oară în viaţă, eram foarte săracă. Re cunosc că nu-mi displăcea cu totul acest stil de boemă pe care nu-1 cunoscusem în ţară: cantinele universitare, camera fără apă curentă, scara fără lumină. Acolo, în 44 Boulevard Raspaii, urca zilnic Adriana cele şapte etaje, bineînţeles fără ascensor. Cu trei-patru file scrise în grabă, sau fără nici una, urmînd să le compună comp ună în timp ce pregăteam pregăteam masa masa.. Cum România Român ia rupsese le găturile gătu rile culturale cult urale cu Franţa, Franţa, rămăsesem fără fără burse şi doar cu un ajutor studenţe stude nţesc sc redus la la minimum. minimum. Nu N u ştiam cum trebuie să te comporţi cînd n-ai mai nimic, dar ideea de sărăcie era legată, abstract, în mintea minte a mea, de mămăligă. mămăligă. Căutam deci prin tot to t felul de magazine specializate mălaiul destul de scump pe acea vreme şi din care, de altminteri, eu din neştiinţă, Adriana din extrema-i concentrare pe manuscris, nu ajungeam să facem o mămăligă

8

PREFAŢĂ

nici măcar măcar pripit pripită. ă. Ieşeau un fel de cocoloa coco loaşe şe pe care le com co m ple tam cu ciocolată „de la pachet”. Diverse asociaţii caritabile din America trimiteau trimiteau pentru refugiaţi refugiaţiii din Estul Europei cole co lete te cu hrană şi îmbrăcăminte uzată. Toate la un loc aşa incit ciocolata noastră mirosea a ... naftali naftalină. nă. Fumam în schimb schimb şi beam, Adria na ceai, eu cafea. Şi lucram. La plecările tardive, pe scara fără bec, Adriana mai lăsa să cadă din filele deja traduse, altele le arunca arunca mot m ototo otolite lite în coşul de hirtii, hirtii, nu avea avea pentru pentru ea mare im portanţă, scria cu un singur scop, să „deschidă ochii”. în pauze, ne comportam amîndouă infantil sau ridicol: puneam cuvinte româneşti pe cîntecul partizanilor francezi şi ne închipuiam în primele batalioane ce vor deschide uşile închisorilor. Lipeam imaginile atit de obsesive in acei ani ai rezistenţei franceze pe realitatea românească. Şi, după acest intermezzo al nălucirii, re  încep  înc epeam eam,, ea să scrie, scr ie, eu să traduc. Ajunsă la primele prim ele expe ex perie rienţe nţe de închisoare şi tortură, Adriana punea stiloul jos. Era ca un prag prag peste pes te care nu nu putea trece. începea înce pea să tremu tremure. re. Din tot cor pul. pul. îi clănţăneau dinţii. (Tremur (Tremuratul atul acesta acesta o va însoţi de-a d e-a lun gul vieţii, e prezentul ei veşnic.) îi mai dădeam un ceai. Deschi deam fereastra ce dădea pe acoperişurile Parisului. Dar ea se afla, mai departe, în bezna bucureşteană a gratiilor. înainte de a relua scrisul, povestea, pove stea, tremurînd tremurînd mai mai departe, tot ce nu putea să aştearnă pe hîrtie. hîrtie. Apoi, Ap oi, încetul cu încetul se poto p otolea lea şi scria scria chi nuit, zgîrcită cu epitetele, aluziv, inomabilul. Filele acelea, ime diat ce le transcrisesem în franceză, franceză, le arunca arunca direct în foc, parcă parcă  în arderea lor s-ar fi putut consum con sumaa şi trecutul. Hîrtia se pre pr e făcea în scrum, nu însă şi povara. Chiar printre amintirile de închisoare erau însă şi episoade deloc tragice. Adriana îşi amintea cu umor şi o uşoară înduio şare de relaţiile ei cu colegele prostituate şi hoaţe. Pentru a nu tălmăci un argou viu românesc ro mânesc intr-unui literar francez francez,, un prie pri e ten mi-a prezentat preze ntat pe p e un camarad camarad al al lui din rezistenţă care nu se exprima decît argotic. Simplu, masiv, primar chiar, ţinînd parcă  în mînă mitraliera m itraliera de d e care nu se despă d espărţise rţise cu totul tot ul (îşi ascundea ascu ndea armele arm ele sub pat, mi-a mărturisit mărturisit el), om de rînd şi de curaj curaj — fu sese şi el după zăbrele din motive binecuvîntate — îmi debitase tot ce ştia. Criminalele, hoaţele, prostituatele de pe Dîmboviţa au putut astfel, astfe l, graţie lui, să vorbească aidoma celor ce lor de pe malul

PREFAŢĂ

9

Senei. Un singur termen a rămas neschimbat: „cîrpo” — cum îi spuneau amical Adrianei aceste co-deţinute. Mi-1 aduc aminte deoarece Adriana şi cu mine am adoptat acest apelativ şi mai tîrziu în conversaţiile noastre, apoi, cînd a plecat în Anglia, în corespondenţă. Niciodată „dragă Adriana” sau „dragă Monica”. Ci „cîrpo”, ca un fel de legătură legătură — inconştientă? inconştient ă? — între ce c e năzuiam noi atunci şi ce urma să nu se întimple. Adriana nu se ocupa doar cu scrisul cărţii terminată într-un timp record graţie ritmului şi stilului de lucru. Activa mereu. Ca membră a partidului liberal. Ca secretară a lui Rădescu. Lămu rea oameni politici, gazetari, mergea la reuniuni, povestea, po vestea. La procesul intentat de şefii partidelor democratice din Estul şi Centru! Europei autorului comunist al unei cărţi ce fă cea scandal pe atunci, L ’lntemation lntem ationale ale de des traîtr traîtres, es,  Adriana, în depoziţia ei, avertizase Occidentul că, dacă întîrzie să facă ceva pentru „cealaltă Europă”, se va regăsi cu populaţii întregi ne vrozate. Profeţia pe care Adriana Adriana o deducea deduc ea din propriul propriul ei tre murat s-a văzut confirmată de starea în care s-a aflat societatea românească după 1989. Cartea a fost publicată la Hachette, în 1951. Traducerea o semnasem cu un pseudonim (Claude Pascal). Aveam în ţară un ostatec. Pe cel mai drag. Mama. Ceea ce n-a împiedicat să fie arestată în 1958, la vîrsta de 70 de ani, condamnată la 25 de ani şi, pînă la urmă, asasinată în închisoarea unde i se refuzase orice  îngrijire medicală. Dar nu din pricină că pseudo pse udonim nimul ul ar fi fost fo st decriptat. Ci sub pretextul pre textul absurd absurd (dar ce n-a fost oare oar e absurd absurd în România comunistă?) de „spionaj”. Cum? Trimiţîndu-mi bati curi pe care ar fi desenat hărţi de... stat major. Mai e nevoie să spun că mama nu ştia să deseneze şi că n-am primit de la ea vreun „batic”? Nu mai e. ciuda contextului contex tului stîngist, a A u commencement commencem ent etait etait la la fin, fin , în ciuda avut în presa franceză un ecou favorabil. Adriana presupune că ambasada ar fi cumpărat întreaga ediţie ca să nu ajungă la pu blic. Nu ştiu dacă aşa a fost, în totalitate sau în parte, astfel de „cumpărături masive” erau însă în moravurile comuniste ale epocii. epoc ii. în orice caz, ediţia ediţia s-a epuiza epuizat. t.  îmi  îm i rămîne rămîn e să spun de ce soco so cote tesc sc publicarea în Româ Ro mânia nia a cărţii cărţii Adrianei Adr ianei Georgescu Georg escu şi salu salutară tară şi de actualitate. actualitate.

10

 

PREFAŢA

Salutară: suferim, vom mai suferi încă mult timp, de repu taţia ce ni s-a făcut de a fi ţara din Răsărit cu cea mai slabă disi denţă. Şi, cu excepţiile exce pţiile ştiute, e destul de adevăr adevărat at pentru pentru ultime ult ime le decenii. Nu şi pentru primele. Rezistenţa în România a fost probabil după 1944 mai numeroasă, mai unitară, unitară, mai decisă decît la vecinii vecini i noştri. Şi mai mai îndelungată. îndelungată. La Viena, Vien a, în septembrie 1947, după ce trecusem clandestin o frontieră (deşi aveam un paşaport în regulă, dar aceasta e o altă poveste şi nu aici o voi spune), m-am aflat în biroul unui ofiţer francez ce urma să-mi pună o nouă ştampilă pe paşaportul meu plin de parafe. In spa tele te le biroului biro ului său, o imensă hartă hartă a Românie Rom ânieii cu stegule steg uleţe ţe in CarCarpaţi: amplasarea cuiburilor de rezistenţă în munţi. Ofiţerul voia să ştie dacă mai cunosc şi eu altele. Nu cunoşteam. Ştiam, în schimb, de rezistenţa mai mult sau mai puţin declarată a socie tăţii („societăţii civile”, s-ar spune azi; pe vremea aceea exista). Fusesem delegata Facultăţii de Litere din Bucureşti la marele congres studenţesc din mai 1947, la Cluj, în care comuniştii şi diversele „fronturi” sub care se camuflau voiau să ne forţeze a  înfiera  înfie ra şi „con „c onced cedia” ia” pe profesori profe soriii recalcitranţi faţă de noua no ua stăs tăpînire. Am rezistat cu toţii atît de bine presiunilor (erau repre zentate Universităţile din toată ţara) incit congresul s-a terminat fără nici un rezultat pentru comunişti şi cu Imnul Regal cîntat de o mare aulă plină de studenţi. Fusesem cazată cazată la căminul me me dicinistelor dicin istelor unde u nde puneam la cale, în nopţi mereu albe, tactica tactica de urmat. Printre intelectuali părea a domni aceeaşi determinare. M-am dus atunci să-l văd pe Lucian Blaga, împreună cu Ştefan Aug. Doina Do inaşş şi alţi „cerchişti” „cerchişti” de la Sibi Sibiu. u. Blaga voia detalii d etalii asu pra pra felului în care se comportă compor tă scriitorii şi profesorii universitari universitari din Bucureşti. Marile lui tăceri erau străbătute de nelini nel inişte şte şi de terminare. „Mut ca o lebădă”, Blaga Blaga asculta asculta viitorul. Cred că că va va trebui să se insiste in siste asupra asupra acestei aceste i reziste r ezistenţe nţe iniţia iniţ ia le şi pentru a restabili adevărul, şi pentru a cinsti pe cei care nu mai sînt, şi pentru pentru a ne descotorosi de unul dintre dintre rarele rarele noastre complexe com plexe fără fără obiect (avem (avem atitea altele alte le justificate!). Asupra actualităţii acestei mărturii prespun că nu mai e ne voie vo ie să insist. O vor constata cititorii. cititorii. Mie mi-a fost de ajuns ajuns s-o regăsesc pe Adriana în Piaţa Universităţii 1990. Sînt însă şi diferenţe. Esenţiale.

PREFAŢĂ

11

 în 1945, 194 5, aveam avea m o soci so ciet etat atee civilă dar şi armata roşie ro şie pe un pămînt cedat „influenţei” sovietice. în 1989-1990, 1989-1 990, societatea, cu minunate minu natele le excepţ ex cepţii ii ştiute, s-a arăta arătatt bolnavă — „nevrozat „nevrozată”, ă”, ar fl spus Adriana. Adrian a. In schimb, Europa E uropa nu mai e împărţită, iar arma ta roşie e ocupată ocupa tă la ea acas acasă. ă.  în 1945, totu to tull depin de pindea dea de străini. Acum Ac um,, totu to tull depin de pinde de de noi. în principiu, la inceput nu mai are de ce să fie sflrşi sflrşitul tul.. Monica Lovinescu 

Paris, martie 1991

în c h i n

a c ea ea s t

carte

tu tu ror 

r o m â n i l o r c a r e, e , în în p e r i o a d a c e l o r   p a t r u d e c en en i i d e r o b i e c o m u n i st , a u f o s t p er e r s ec e c u t a i , a r e s t a ţi ţi , t o r t u -   ra i

i c o n d a m n a i , p e n ed r ep t , l a  

a n i g r ei d e p u c r i e.

NOTA AUTOAREI Dat fiind că că această carte a fost scrisă scrisă în epoca epo ca stalinistă, anumi te nume de persoane şi localităţi au fost schimbate din motive lesne de d e înţeles. U nele ne le evenimente evenim ente au fost romanţat romanţatee pentru pentru ca poliţia comunistă să nu poată identifica şi, ca atare, hărţui şi aresta, persoanele cu care am fost în legătură.

PARTEA ÎNTÎI ÎNTÎI

L a începu nce putt a fos fo s t sfî sfîrşit rşitul 

i

 în iulie iu lie 1943, un mic incident, incide nt, aparent ap arent fără fără importan imp ortanţă, ţă, mi-a decis totuşi totuş i întreaga viaţ viaţă. ă. Aveam douăzeci şi trei de ani şi pînă atunci viaţa mea îşi ur mase cuminte cursul, în chiar direcţia pe care voiam să i-o dau, pe care credeam că i-o voi v oi putea da. da. Voiam să mă fac avocată, şi tocmai îmi dădusem licenţa. Voiam să fac sport, şi participasem deja la mai multe cam pionate piona te naţionale de voleibal şi de ping-pong ping-pong.. Voiam Vo iam să fiu ziaristă, ziaristă, şi, şi, de un an, eram critic cinematografic cinematogra fic la ziarul „Universul literar”. Mai eram şi infirmieră la un spital militar. Prin urmare urmare,, în iulie iuli e 1943, chiar în ziua examenului exame nului de licen lice n ţă, a început totul. Trebuie să fi fost într-o vineri... *

Tocmai aflu rezultatul examenului. Colegii vor să sărbăto rească even ev enim imen entul tul invitîndu-mă să luăm masa de seară seară îrt oraş. Refuz, sînt de gardă la spital. Mă despart de grup şi cobor scări le. Mă ajunge din urmă urmă un coleg: coleg: „Adriana, dă-mi te rog permisul tău.” 1-1 întind. Permisul se află foarte rar asupra mea. Colegii de facultate sînt mult mai pasionaţi de cinema decît mine. Eu nu mă duc decît o dată dată pe săptămînă, săptămînă, ca să-mi pot p ot scrie cronica. cronica. Atunci cînd lucrezi într-un spital, vezi prea mulţi morţi, prea mulţi răniţi. răniţi. Iar filmele film ele care rulează rulează la Bucureşti sînt aproape în exclusivitate nemţeşti... *

Serviciu de noapte la spital. De gardă în salonul muribunzi lor. în toate paturile, aceiaşi ochi închişi, aceleaşi respiraţii gîfi-

16

ADRIANA GEORGESCU

itoare, aceleaşi buze crăpate care nu se întredeschid decît ca să ceară apă, iarăşi apă. La ora unu altă infirmieră vine vin e să mă mă Înlocuiască. Înlocuiască. Trebuie Tr ebuie să mă duc la sala de operaţii. Trei operaţii. Uruitul surd al avioanelor parcurgînd cerul deasupra acestui spital înecat în mirosul de cloroform, ţăcănitul metalic meta lic al instrumentelor instrume ntelor strălucitoare pe care care asistenţii i le trec chirurgului-şef, zgomotul reţinut, gîfiitor, al respiraţiilor domi nă noaptea, care trece anevoie. *

La şase de dimineaţa, îl însoţim pe chirurgul-şef pînă la ma şina care îl aşteaptă în faţa intrării. Aerul răcoros al dimineţii palide îmi arde ochii.  în camera de gardă, gardă, un medic med ic mă ajută să-mi scot sc ot halatul, hala tul, cind îşi face apariţia apariţia Gheorghe, Ghe orghe, un coleg co leg de d e redacţ redacţie: ie: — Trebuie Trebu ie să-ţi vorbesc imediat. imediat. La ora asta? Ce s-o fi intimplat pentru ca Gheorghe să vină la spital la o asemenea oră? — Poţi vorbi în faţa faţa doctorului, e un prieten din copilărie. — Ia-ţi Ia-ţi poşeta şi vino imediat. imediat. Trebuie să-ţi să-ţi vorbesc perso nal. E secret.  îmi  îm i iau geanta gea nta şi îl urmez. înain îna inte te de a ieşi îi spun doctoru doct orului: lui: — Mă întorc imediat. imediat. — Ba nu, nu, n-ai să te mai mai întorci, întorci, îmi spune spun e Gheorghe, Gheorg he, odată uşa închisă. Eşti căutată. Siguranţa. Nu te mai mira atit. Cei de la cenzură te-au avertizat de mai multe ori. Trebuia să stai poto lită. lită. Oe nevo n evoie ie aveai să să critici critici atît de mult filmele film ele nemţeşti? nem ţeşti? Cen zura n-a lăsat să treacă din ultimul tău articol decît dec ît şapte şap te rînduri. rînduri. Pricepi, şapte rînduri! — Am scri scriss ce gîndea gîndeam. m. — Rezultatul: poliţia p oliţia a venit să te caute la la redacţie redacţie şi acasă acasă.. Chiar Chiar în acest momen m omentt te aşteaptă aşteaptă agenţii în amîndouă locurile. Pare într-adevăr speriat. Simt că mi se taie picioarele. — Mă duc să-mi iau rămas rămas bun de la doctor do ctor şi infirmieră. infirmieră. — Eşti nebună? O să vină să te caute şi aici. Jos ne aşteaptă o maşină. Trebuie să pleci imediat. întotdeauna mi-am spus că eşti inconştientă. Ridic din umeri.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

17

— Unde Un de vrei vrei să mă duc? duc? — O să te ascundem noi, dar dar nu-i nu-i acum momentul mom entul de stat la discujie. Să plecăm înainte ca polijia să aibă timp să vină şi aici. Mă ia de mină, mă trage după el. îi mai spun: — Crezi că-i chiar aşa de gra grav? v? Gheorg Gh eorghe he se opreş o preşte te şi îmi replică replică pe un ton furio furios: s: — Ascultă, trebuie să te hotărăşti. Vrei să dispari, sau pre feri feri să le faci o mică mică vizită vizită celor de la Gestapo? Ideea de Gestapo mă înfioară. îl urmez pe Gheorghe alergînd şi nu mai discut. O maşină ne aşteaptă jos. Gonim prin oraş. Zorile sînt cenuşii. II

Nu inţeleg ce se petre petrece. ce. Am devenit brunetă brunetă,, am acte false şi locuiesc locu iesc la Cîmpulung. Cîmpulung. Gheorghe nu minţise. înainte de a ajunge la Cîmpulung am fost de mai multe ori pe punctul să leşin de frică. Eu care aveam oroare de romanele poliţiste... Locuiesc într-o casă dintr-un oraş pe care nu îl cunoşteam. Un orăşel de provincie drăguţ §> paşnic. O casă unde nu m-am sim{it în largul meu. Cel puţin la început. Acum, m-am obişnuit,  împart  împ art camer ca meraa cu o tinără tinără de vîrsta mea, o evreică,j>e nume nu me Co Co ca: şi ea se ascunde. în altă cameră, patru băieţi. In sufragerie, stăpînii casei, Sandu şi Iana. Sandu face parte dintr-o reţea de rezistenţă, şi el e cel care ne organizează munca. Începînd cu orele opt seva, casa se cufundă în tăcere. Ascultăm emisiunile de la B.B.C. şi Vocea V ocea Americii. Iana Iana stenograf stenografiază iază comunicatele comunica tele aliate. Pe urmă noije multiplicăm la roneotip. Frontul se apropm pe zi ce trece. Pe străzile Cimpulungului soldaţi nazişti trec în debandadă. Cei patru băieţi distribuie, noaptea, manifestele ma nifestele pe care le multiplicăm ziua. ziua. E o viaţă ciudată. Nu aşa îmi imaginasem rezistenţa, viaţa celor urmăriţi. Unul dintre băieţi, Tudor, are automobil. La o săptămînă după sosirea mea, Coca ocupă în automobilul acesta un loc bine determinat lîngă el. Toată lumea e voioasă. Cu greu reuşesc să

18

A D R I A N A G E O R G E SC U

mă pun la acelaşi diapazon. Iana îmi reproşează că iau prea în serios faptul de a fi căutată de poliţie. Poate că are dreptate. Dar, fără să o arăt prea mult, mi-e tare frică. Nu m-am de prins deloc cu tînăra brunetă pe care o zăresc în oglindă şi care are trăsăturile trăsăturile mele. Cu actele acte le false, cu cu numele num ele de Johanna Johanna Mul M ul ler, nici atit. îmi repet de o sută de ori pe zi numele acesta, care ar trebui să fie al meu, şi încerc astfel să-l îmblînzesc, să mi-1 apropii. Foarte des mă gîndesc şi la spitalul pe care a trebuit să  îl părăsesc pără sesc atît de stupid. O fi fost fo st bombardat? D e cîteva luni Bucureştiul Bucureştiul este est e bombarda bombardatt aproape zilnic de aviaţia anglo-americană. Nu mi se permite să trimit scrisori. ♦

Colegii Co legii mei de recluziune sint sint de părere părere că că am avut avut o atitudi ne admirabilă atacîndu-i pe p e nazişti. Le repet re pet la nesfîrşit că nu era nimic admirabil în asta. Găseam că filmele naziste, cu lozincile, cuvintel cuv intelee de ordine, ferocitatea lor rasia rasială lă,, sînt odioase, odio ase, şi o spu sesem. Asta era tot. Sandu şi băieţii mă consideră un element politic preţios „pentru mîine”. Ştiu că se înşeală, dar degeaba încerc să-i con ving. Nu am făcut politică niciodată. Ştiu doar că am oroare de război, de coşmarul acesta în care ne zbatem toţi. *

 împ  îm p lines lin escc două do uăzec zecii şi patru de ani la 23 iulie iu lie 1944. Prima aniversare aniver sare în care care nimeni nim eni nu-mi urează urează la mulţi mulţi ani. ani. O zi ca cele ce le lalte, ca toate celelalte de un an de cînd locuiesc in casa asta. Aceeaşi activitate febrilă şi puţin dezordonată. Băieţii au găsit un camion camio n german părăsit şi plin cu hîrtie albă. albă. Tipărim de două ori mai multe manifeste decît înainte. în noaptea asta avioane americane trec deasupra Cîmpulungului, îndreptîndu-se spre Bucureşti. Singurul fapt demn de amintit din această zi. *

Zilele sînt la fel, toate la fel. Oraşul e animat şi înfrigurat. Frontul se apropie de d e graniţele graniţele noast noastre. re. U r soi de pace neliniş tită mă cuprinde, cuprind e, ca o suprafaţă suprafaţă de apă regulat agitată de vinturi. vinturi. Prinsă în această oboseală a aşteptării, nu mai ajung să mă defi nesc.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

19

*

Nu mai facem plimbări noaptea cu maşina. Din cauza camu flajului, stingem toate luminile după ora zece seara. Ne culcăm devreme, devrem e, ca să ne n e trezim trezim la patru patru dimineaţa şi să ascultăm comu com u nicatul. Toate deşteptătoarele din casă încep să sune nebuneşte la patru patru fără fără un sfert. Mă trezesc de fiecare dată cuprins cuprinsăă de d e neli n eli nişte. *

 în noap no apte teaa de 23 august 1944, abia aţipisem aţip isem cînd nişte niş te lovi lo vi turi puternice în uşă mă fac să sar în sus. Apare Sandu, în pija ma, urlînd: — Armistiţiu, fetelor, fetelor, armis armistiţ tiţiu! iu! Repede, Reped e, la radi radio! o! Vorbeş Vorb eş te regele! Sandu sare ca o minge, toată curtea e luminată. Nu mai este camuflaj? Pesemne că nu visez, din moment ce Sandu ţopăie tot timpul şi ţipă. De fiecare dată atinge lampa atîrnată în plafon care se leagănă frenetic. Dăm fuga şi ascultăm ţinîndu-ne de mîini, tăcuţi, impresio naţi. Doar D oar Sandu vocifere vociferează: ază: — Admirabil Admirabil!! Anglo-americanii Ang lo-americanii au au devenit deven it aliaţii aliaţii noştri. noştri. Ne vom bate contra nemţilor, alătur alăturii de ruşi, ruşi, o să vedeţi, vom fi libe liberi. ri. Ne îmbrăţişăm, sîntem cuprinşi cu toţii de aceeaşi bucurie nebunească. Cîntăm toate imnurile cît ne ţine gura: imnul naţio nal, Marseil Marseilleza leza,, G od Savejhe Sav ejhe King, imnul american. Am vrea să fim nişte democ d emocraţi raţi perfecţi, dar nici unul dintre noi nu cunoaşte cuno aşte Internaţionala.

*

Cind intru a doua zi în camera camera unde am dansat şi cîntat toată noapte noa ptea, a, mi se pare ciudat de trist tristă. ă. Pahare goale goal e şi sticle sti cle pe p e jos. Lumina pătrunde în raze de praf cernute prin perdelele groase. Mucurile de ţigară degajă un miros acru, stătut. Deschid larg toate ferestrele şi caut o muzică oarecare la ra dio. Orice, numai să izbucnească şi să rupă acea stranie şi sinis tră vrajă. Ies în curte, strigîndu-i pe Coca şi pe ceilalţi ceilalţ i ca să mă mă ajute să fac curăţenie. Prima pe care o văd apărînd este Iana, în cămaşă de noapte, care plînge bîiguind: — Parisul a fost eliberat. eliberat.

20

ADRIANA GEORGESCU

Iana Iana şi-a petrecut acolo ac olo toată tinereţea. Eu nu am am fost nicio nic io dată la Paris, dar gitlejul mi se strînge, şi tristeţea de mai înainte cedează locul unei mari bucurii. O las pe p e Iana prostită de d e fericire să repete re pete întrun întruna: a: „Parisul a fost eliberat” şi alerg să-i anunţ pe ceilalţi. O găsesc pe Coca în faţa faţa uşii, discutind cu Tudor care care tocmai a sosit. Amîndo A mîndoii gesti ges ti culează şi se agită. Le strig de departe: — Parisul a fost eliberat! — Ştiu, spune spun e Tudor, dar dar o să ne bucurăm bucurăm mai mai tîrziu. tîrziu. Pentru mome mo ment, nt, caută ca ută s-o trezeşti pe p e proasta asta care nu vrea să înţeleagă. — D e ce s-o trez trezesc esc?? — Pentru că trebuie să plecaţi la ţar ţară. ă. — Vreţi Vr eţi să vă căsătoriţi căsă toriţi la ţară, ţară, intr-un cadru cadru idilic? — Nu fi tîmpită. Vin ruş ruşii! ii! — Mare noutate. O cunoşteam şi noi, inchipuie-ţi. Ruşii sînt aliaţii noştri. Războiul s-a sfîrşit. Şi s-a incheiat armistiţiu. Şi nu mai există camuflaj, nu mai există bombardamente. Uite comunicatul complet. Vezi că sîntem şi noi la curent. — Altă Alt ă proastă! proastă! înţele în ţelege ge,, femeie, că că lucruri lucrurile le nu nu sînt atît atît de simple cum am crezut! Sper că nu ne-am bucurat degeaba, dar, pentru moment, toată lumea pleacă la ţară. Ruşii vor trece prin Cîmpulung. îmbrăcaţi-vă repede şi nu mă mai întrebaţi nimic. Trebuie să plecăm, am primit ordin să vă imbarc pe toţi. Ordin,  înţele  înţ elegi gi??  îl  î l privesc mai atent. a tent. Pleca Ple case se în zori foarte foar te mulţumit, mulţu mit, şi acum are privirea schimbată. Ordin? Altă plecare? Nu înţeleg ce se petrece. Dăinuie totuşi în mine un soi de lumină. Nu pot analiza ni mic. mic. Simt cu toat t oatee acestea că vor vor veni zile şi nopţi n opţi care vor aduce cu ele el e un vînt de nebunie. ♦

O jumătate de oră mai tîrziu, ne îmbarcăm cu bagajele în maşina lui Tudor. Nu ştim în ce direcţie vom merge; nu ştim pentru cit timp plecăm, nici măcar nu ştim dacă mai trebuie să rîdem de aventura aceasta nouă şi absurdă absurdă.. *

Ocupăm, Ocupă m, Iana, Iana, Coca şi cu cu mine, min e, o cameră liniştită într-o înt r-o casă ţărănească. Cealaltă încăpere a casei e locuită de o bătrină. Sin

LA ÎNCEPUT A FOST FOST SFÎRŞITU SFÎRŞITUL L

21

gurul ei fiu se află „undeva „undeva pe front”. E un prieten din copilărie cop ilărie al lui Sandu.  încă  în că n-am înţe în ţele less ce c e căutăm c ăutăm acol ac olo, o, deşi de şi am venit ven it de trei zile. Aproape nu ne vorbim şi privim prin geamuri peisajul pe care îl cunoaş cun oaştem tem acum pe p e dina dinafa fară. ră. Băieţii fac naveta între Cîmpulung şi acest colţ pierdut de ţară ţară.. D e altfel, a ltfel, cînd sînt s înt aici, aici, aproape a proape că nu îi vedem. Casa Casa nu are instalaţie electrică pentru radio, iar ei se duc să asculte comuni catele la primărie şi vin să ne aducă ştirile. *

A patra patra noapte de cînd sintem sintem aici. aici. După toate toa te cîte s-au pe pe trecut, fiecare noapte care se lasă aduce cu ea o atmosferă uşor patetică, datorată atît întunericului cît şi imaginaţiei noastre ca re galopează nebuneşte. Un zgomot surd, apoi o lumină ia poarta din fundul curţii. Ne sculăm în picioare. O string tare de mînă pe Iana. Ruşii? Tă cere. V oci, oc i, adică o singură voce vo ce foarte foa rte joasă: a lui Sandu. Sandu. Tras Tras la faţă, în penumbră, e aproape ireal. Vine de la Cîmpulung şi ne comunică comun ică ştirea foarte încet, ca şi şi cum s-ar s-ar teme tem e să nu o auzim. Nemţ Ne mţii ii bombardează bombardează Bucureştiul B ucureştiul de patr patru u zile. Timp de o zi au fost stăpîni pe aeroportul de la Băneasa; acum, au pus mina pe cel de la Buzău, şi pot astfel, făcînd cu schimbul, să bombar deze Bucureştiul douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru. Au atins Palatul Regal, Universitatea, Gara de Nord, cartierele din jurul Cişmigiului, au distrus distrus Teatrul Naţional. N aţional. Mai multe pa gube decît dec ît în cinci luni de bombardamente americane americane!! Ai noştri noştri luptă contra lor în jurul Bucureştiului, care e încercuit. Deodată, sînt năpădită de vedenii: Cişmigiul, strada mea, străzile mele; şi praful se aşterne peste tot ce a fost. Iana plînge  în hoho ho hote te.. Şi brusc nu mai aparţinem acestei încăperi in care ne aflăm; plecăm toţi, în închipuire, fireşte. Pentru celelalte plecări, cele reale, trebuie să aşteptăm mai întîi trecerea ruşilor. #

Zvonurile care circulă de la un sat la altul sînt mai iuţi decît ruşii, ruşii, şi aflăm astfel despre un soi so i de invazie de sălbatici care nu seamănă cîtuşi cîtu şi de puţin cu armata armata aliată şi prietenă promisă de comunica com unicatele tele de la radi radio. o.

22

A D R I A N A G EO R GE SC U

Se vorbeşte de violuri, de jafuri în serie. Poate că sînt doar ’ zvonuri. Mai convinşi decît noi, băieţii au scos motorul de la autom o bil, au spart şi stricat dteva piese pe ici, colo, şi l-au băgat intr-un grajd intre doi porci şi o vacă. îi injurăm. Susţinem că ar fi fost mai bine să luăm maşina şi să plecăm la Bucureşti. îi facem să rîdă. rîdă. Ne N e poves po vestesc tesc alt zvon care circulă, conform căruia ruşii ruşii „ar „ar viola” vio la” trei feluri de „obiecte”: „ob iecte”: ceasurile, femeile şi automobilele. automo bilele. *

Iana s-a trezit prima, in dimineaţa aceea. Ne strigă să ne ui tăm pe fereastră. fereastră. Mai mulţi bărbaţi aproape culcaţi, aplatizaţi pe cai foarte mici, îi îndeamnă să galopeze; sub cai, în nişte sub-şei improvi zate, atirnă obiectele cele mai eteroclite: bucăţi de covor, pan glici, rochii şi sticle. Cîţiva îşi biciuiesc caii, urlînd. Sintem aproape a proape amuzate de spectacolul care seamănă ca do uă picături de apă cu litografiile cărţilor noastre de istorie de-a opta: Hoardele lui Attila At tila îndrep îndreptîn tîndudu-se se s spr pre e Europa. Vocea Vo cea bătrînei bătrînei ne scoate brusc brusc din din această această contem plaţie in conştientă con ştientă.. Pare chiar chiar speriat speriată. ă. — Unde-s băieţii? — La Cîmpulung. Intervenţia Intervenţia ei ne n e aminteşte amin teşte că sintem sintem în cămaşă de noapte. — îmbrăcaţi-vă îmbrăcaţ i-vă imediat. S-ar zice că năvălesc barba barbarii. rii. Am să vă ascund. Trei minute mai tirziu sintem gata. Ieşim în curte şi ne în dreptăm spre o groapă cu gheaţă, în spatele casei, lingă grajd. După Du pă ce c e ne-a n e-a dat drumul drumul înăuntru şi a închis uşa, bătrîna bătrîna se spri  jină  jin ă o clipă clip ă de d e ea şi spu s pune ne cu glas scăzut: scăzut: — Aţi intrat la timp, slavă Domnului! Poarta scîrţîie. Nu-s ai noştri, fiindcă latră cîinele. N e aşezăm pe blocurile de gheaţă, şi ne acoperim una pe alta cu paie. Nu trebuie să vorbim. vorbim. Sintem atît de îngheţate pe dină untru că nici nu mai simţim temperatura temperatura acestor scaune de d e gheaţă. gheaţă. Paşii din curte se apropie. Instinctiv, ne luăm de mină şi for măm un lanţ. Fiecare mină o stringe frenetic pe cealaltă. Cînd paşii se îndepărtează, strînsoarea strînsoarea se desface. desface. Auzim primul cuvînt rusesc: DavaL  Ce-o   Ce-o fi însemnînd?

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

23

Alţi paşi. paşi. Bătrîna Bătrîna se preface preface că că poto po toleş leşte te cîinele şi profită de asta ca să spună tare, astfel incit s-o s -o auzim auzim:: — Nu vorbiţi. vorbiţi. Au spart oglinzile oglin zile din camere. camere. Caută Caută femei. femei. Sînt beţi. Staţi liniştite. liniştite. Cîinele Cîin ele latră latră nebuneşte. Un U n foc de d e revolver revolver.. Or fi fi omorit cîi nele?   O auzim pe bătrînă plingind în hohote. DavaL  O *

Cit timp am stat aşa, ascultînd tropăitul cailor, focurile de armă armă răzleţe şi acele davai  în   în serie? Rămînem paralizate, inerte, inhibate de frică, şi nu mai re uşim să numărăm minutele sau orele care se scurg. Uşa Uş a se deschide des chide brusc. brusc. Uitînd de orice prudenţă prudenţă,, Coca scoate un ţipăt care seamănă a horcăit. horcăit. în uşă, luminaţi de o lanternă de buzunar, Sandu şi bătrina. — Puteţi ieşi. Ne sculăm în picioare, impleticindu-ne, şi încercăm să ne scuturăm de paiele care ne acoperă. Lingă Sandu, un bărbat în uniformă rusească. Sandu rîde, foarte crispat. — Nu mai faceţi mutrele astea de înmormîntare. Gazda a reuşit să ne telefoneze la Cîmpulung. M-am dus cu Tudor să-l văd pe Şandor, ştiţi, comunistul pe care-1 ascundea la el de o lu nă. nă. Ofiţerul Ofiţer ul ăsta e un prieten p rieten de-al său, un basarabea basarabean. n. L-am ru gat să vină să vă „salveze”, „sa lveze”, şi iată-ne. Mi se învîrte capul, şi mă sprijin de uşă. Nu izbutesc să-l ur măresc pe Sandu în explicaţiile astea întortocheate. întortoch eate. Importan Importantt e că se află aici, şi că ofiţerul rus „a venit ca să ne salveze”. Sandu ne prezintă „salvatorului”. Primul rus care nu spune davai. Vorbeşt Vor beştee româneşte, cu un accent foarte pronunţat. pronunţat. Ochi albaştri, reci, impersonali. Se scuză în felul său: — Evident, Evide nt, s-au petrecut lucrur lucrurii regretabile dar dar inevitabile inev itabile pentru orice oric e armată armată de ocupaţie. Armată Armată de ocupaţie? O urmăm pe bătrînă în casă pentru pentru a ne lua bagajele. Ne N e dăm seama că am am petrecut o zi întreag întreagăă şi o parte parte din din noapte noapt e în groa pa cu gheaţă. Trebuie Trebu ie să fie cinci dimineaţă, judecind judecind după lumi na palidă care ne pişcă ochii.

24

ADRIANA GEORGESCU

Mă privesc într-un ciob de oglindă şi-mi zăresc obrazul, foar te umflat. D e altfel, altfe l, sint străbătută străbătută de un tremur tremur nervos care face să-mi clănţăne dinţii. Le privesc pe Iana şi Coca: regimul cu gheaţă nu pare să le fi reuşit reuşit mai bine decît mie, au feţele feţe le rotun de şi enorme. Obrazul Cocăi are, în plus, o stranie culoare ver zuie. Se clatină pe picioare, şi trebuie să o ajutăm să se urce în camionul care ne aşteaptă în faţa porţii. Bătrîna nu vrea să rămînă singură şi ne însoţeşte la Cîmpulung. Trecînd prin curte, zărim cîinele prăvălit la pămînt, doborît de glontele de mai  înaint  îna inte. e. O tîrîm după noi no i pe bătrînă, care a reînceput reînce put să plingă cu sughiţuri, şi ne îmbarcăm. ♦

De o jumătate de oră, bur burea ează ză uşor. uşor. Camionul Camionul este e ste descop d escopee rit şi ploaia pătrunde, insidios, prin îmbrăcămintea noastră uşoară. Sandu ia o bucată de covor persan tăiat în triunghi care zace jalnic pe cabina şoferului, şi încearcă să ne acopere. Se face ziuă încet, în dimineaţa aceasta, şi sîntem cufundaţi încă într-o lumină cenuşie. în camion se mai află, în afară de Coca, Iana, Sandu şi mine., doi soldaţi ruşi. Deodată, Iana începe să rîdă atît de tare, încît cred că are o criză de nervi. Mi-arată cu degetul pe unul din soldaţi care contemplă contem plă cu o satisfacţie nedisimulată nedisimulată pa tru ceasuri pe care le are la încheietura mîinii. Priveşte ora şi pare să compare com pare ceasurile, pe p e buze cu un surîs încîntat încîntat de copil. Celălalt pare mai trist sau mai bătrîn. De altfel, nu are decît un singur ceas. Se scoală în picioare, se îndreaptă spre Iaca şi îi cere: — Papirosî?  Al doilea do ilea cuvînt rusesc auzit în ultimele ultim ele douăzeci şi patru patru de ore. Sandu îi oferă o ţigară, şi înţeleg ce înseamnă papiro  pap irosî. sî. Dar davai ? Întîlnim altă coloană de soldaţi ruşi. Cîţiva cai încărcaţi cu tot soiul de obiecte şi cu feţe de pernă pe cap ori acoperiţi cu covoare covoar e şi, lingă ei, nişte soldaţi, vizibil vizibil beţi, beţi, se clatină clatină pe p e picioa pic ioa re şi barează drumul cîntînd cît îi ţine gura. Camionul Cam ionul trebuie să se oprească. oprească. Ofiţerul nostru coboară, coboară, îşi scoate mănuşile şi începe să-i biciuiască pe beţivi, conştiincios, cu cravaşa; pe urmă se urcă la loc în camion, îşi pune din nou mănuşile, spunîndu-ne: spunîndu-ne: — Ăştia compromit glorioasa noastră Armată Roşie.

L A Î N C E P U T A FOS T SF ÎR Ş IT U L

25

Pornim din nou şi gonim destul de tare prin sate pustii. Ca sele cu uşile deschise, cu ferestrele sparte, par bintuite de stafii. S-a luminat lumi nat de d e ziuă, dar încă mai burează. burează. Stau la pat de două zile, în aceeaşi cameră din Cîmpulung. Regimul glacial nu mi-a priit. Tremur, am febră, şi obrazul nu mi se dezumflă. Coca iese foarte des în oraş cu ofiţerul rus, Tudor şi Sandu. Iana Iana îi însoţ în soţeşt eştee şi ea cîteodată cîteoda tă şi, seara, seara, ele vin să împartă împartă came ra cu mine. Coca a decis să să se înscrie în în Uniun U niunea ea patrioji p atriojilor, lor, aso as o ciaţie pro-comunistă. Iana nu e de acord cu ea, şi se ceartă amîndouă dou ă pînă noapte no apteaa tîrziu tîrziu,, cu argumente copilăreşti. copilăreşti. Astă-seară Astă-se ară discuţia se încinge şi simt că nu o mai mai suport. Mă scol din pat, îmi pun un palton şi ies în curte. Trebuie să plec cit mai curind la Bucureşti, să reintru în viaţa mea, să-mi regăsesc colegii, prietenii. prietenii. Este E ste absolut necesar necesar să să înjeleg ce se petrece în  jurul  juru l meu. meu . M-am săturat să tot to t fiu purtată de even ev enim imen ente te ca o frunză de vînt. Actuala tramă a vieţii mele mi se pare absurdă; trebuie să pun ordine în bietul meu cap care parcă-mi plesneşte. ♦

Am luat trenul împreună cu Coca şi Tudor. Sîntem înghe suiţi într-un vagon de clasa a trei treia. a. Trenul staţionează cîteva ore  în gări mici ca să lase las e să treacă mai multe mu lte conv co nvoa oaie ie militare ro mâneşti care se îndreaptă spre front. Fiecare tren militar este precedat de un vagon cu steag roşu, roşu, cu secera şi ciocanul. Pe P e va goane stă scris cu creta: „Trăiască prietenia româno-sovietică”. Din toate ştirile care circulă de la un capăt la celălalt al tre nului nostru, ca într-o sală de redacţie, reţin două: Prima: Radio Moscova a anunţat acum trei zile că „glorioasa Armată Roş R oşie ie,, după lupte eroice, a eliberat Cîmpulungul, Cîmpulungul, i-a iz gonit gon it pe p e nemţi şi a fost întîmpinată cu flori flori de către populaţia în delir”. Or, am fost la Cîmpulung. Nu mai existau nemţi acolo de mult, n-au fost fos t nici un fel fel de lupte, iar iar populaţia populaţia se s e ascunsese ascuns ese în case şi zăvorise cu grijă porţile. Au existat, e drept, cîteva jafuri şi violuri. D e altfel, chiar şi acum, acum, „glorioasa „glorioasa Armată Roş R oşie” ie” re  înn  în n oieş oi eşte te,, în fiecare fiec are noap no apte, te, acelea ace leaşi şi isprăv isprăvi. i. Dacă toate toa te ştirile lansate de Radio R adio Moscova Mo scova sînt !a !a fel fel de ve ridice ca ca aceasta, pe care am putut să o verific singură... singură ...

26

ADRIANA GEORGESCU

A doua: la Iaşi, capitala Moldovei, soldaţii şi ofiţerii români care, conform ordinelor primite, le ieşiseră înainte trupelor ru seşti ca să stabilească joncţiunea, au fost dezarmaţi de acestea, «kc’araţi prizonieri şi deportaţi în Rusia. Nu-mi vine să cred că e adevărat; nu ajung însă nici să mă conving conv ing că e pură pură fantezie. fantezie. Trenul opreşte la Chitila şi, de acolo, trebuie să ajungem la Bucureşti prin mijloace proprii. Ne rămîn de parcurs vreo zece kilometri. Găsim o căruţă care se îndreaptă spre oraş, şi ne in stalăm, Coca, Tudor şi cu mine, mai mult sau mai puţin confor tabil, printre salate sala te şi fructe fructe Zărim pe cîmp, în dreapta dreapta şi în stin sti n gă şoselei, cadavre intrate în descompunere. Uniformele sînt  încă intacte. inta cte. N emţi em ţi şi români. Nu văd cadavre în uniform unifo rmee ru seşti. Or fi „eliberat” Bucureştiul precum Cîmpulungul? Străbatem periferiile şi cartierele muncitoreşti, aproape în  între  în tregim gimee distruse. U n dulap d ulap încă înc ă se mai sprijină pe singurul singuru l zid al unei case care nu mai are etaje. Cîteva femei, {inîndu-şi copiii de mină, scormonesc prin moloz. Firele telegrafice şi stâlpii for mează ciudate figuri geometrice, ca într-o pictură suprarealistă. Cred că am început să plîng fiindcă Tudor mă priveşte într-un mod ciudat. Trebuie Trebu ie neapăr n eapărat at să pricep ce se intimpl intimplă! ă!

II I

Am regăsit Bucureştiul, casa mea, umbra fostei mele vieţi. Puţin praf acoperă totul. Mi-am rupt actele false, şi amintirea falsei mele identităţi mă părăseşte încetul cu încetul. Timp de cîteva zile, mă cufund în fericirea asta nesperată; aranjez totul, curăţ, ating în tăcere, îndelung, fiecare obiect, îmi refac sufletul şi chipul proprii. Şi pe urmă, urmă, deodată, o stranie frenezie pune stăpînire pe mi mi ne şi mă îndeamnă să telefo te lefone nezz în dreapta dreapta şi în stingă ca ca să încerc să reînnod firele, să-mi să-mi reînnod vechea viaţă cu cea prezentă. Nu găsesc un prieten, un coleg. Oare nimeni nu s-a înapoiat încă la Bucureşti? După Du pă a cincea zi de recluziune îmi dau dau seama că portmoneul meu e gol. Trebuie să-mi găsesc de lucru; oricum, nu

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞ1TUL 

27

mai pot trăi pe terenul acesta vag şi fluid, lipsit de realitate, care este es te actuala a ctuala mea singurătat singurătate. e. Şi cum, de două nopţi, străzile Bucureştiului sînt mai calme şi nu se mai aud nici focuri de armă nici ţipete, mă decid să mă duc la redacţia ziarului meu. Nu a răspuns nimeni la apelurile mele telefonice, dar poate că sînt firele tăiate. Trebuie să fie nouă de dimineaţa cînd trec pragul uşii mele,  în ziua ziu a aceea. aceea . Străbat străzile cu case bombardate pe care le luminează soarele de d e toamnă, acelaşi acelaşi soare soare ce se reflectă reflectă pe feţele oam eni lor, sărăciţi de bombardamente sau jafuri, şi cu un aer de mare  însingura  însin gurare re printre ruinele ruin ele acelea ace lea care car e cer să fie uitate. uit ate. Şi acelaşi ace laşi soare ii luminează şi pe oamenii îmbrăcaţi în uniforme străine: ruşi. Bărbaţi şi femei soldat. Femeile, cu feţe rotunde şi păr de culoare deschisă, au pantofi demodaţi cu tocuri înalte. Unele poartă decoraţii, şi jupoane ciudate le atîrnă trist sub uniforme. Sînt cămăşi de noapte noapt e de mătase mătase.. Mă opresc opre sc locului, uluită uluită:: una din ele poartă un sutien pe deasupra uniformei militare. Inima mi se strînge strîng e brusc şi uit u it de armata armata care jefu je fuieş ieşte te şi fură fură ca să nu mai zăresc decît aceste femei stîngaci de cochete. încerc să-mi imaginez viaţa lor, hainele pe care le-or fi purtat înainte de a fi  îmbrăcat uniforma. uniform a. Poat Po atee că niciodată niciodat ă nu au avut altceva altce va decît de cît o uniformă. Nu reuşesc să le disting una de alta, îmi par interşan jabile.  jabi le. Mă îndepărte îndep ărtezz şi străbat străbat Cişmigiul, pe care toamna pare să fi pus deja stăpînire. Mai am cîţiva paşi de făcut pînă la redacţie, şi inima încep în cepee să-mi bată destul de tare. tare. La etajul întîi al imobilului, mă lovesc de cineva care începe să strige: — Trăieşti!  îl  î l recu re cuno nosc sc pe Gh Gheo eorg rghe he în ţinută de ofiţer. o fiţer. — Nu urca urca.. Am fost acolo, nu-i nimeni. nimeni. Nu ştiu dacă dacă jurna lul mai poate să apară, toţi redactorii sînt mobilizaţi. — Şi eu care voiam să-mi reiau reiau croni cronica. ca. — Vrei să lucrezi lucrezi?? — Da. — V ino cu mine la „Viitorul”. — E un jurnal jurnal politic. politic.

28

A D R I A N A G EO RG ES CU

— Şi ce-i cu asta? asta? — N-am făcut făcut niciodată politică. politică. — Dar la Cîmpulung, Cîmpulun g, ce dracu’ făceai? făceai? — Manifeste! — Şi asta asta nu se cheamă politică, după tine? tine? — Nu. Politica Po litica e un amestec subtil subtil de aranjamente aranjamente şi min ciuni. — E un punct de vedere destul de limitat. Vino totuşi la „Viitorul”. Poate că vei putea ţine cronica cinematografică, chiar şi intr-un ziar politic. polit ic. Şi, dacă dacă nu găseşti de lucru, lucru, ai să vezi redacţia; seamănă mult cu a noastră; toţi, inclusiv directorul, sint tineri şi ştiu să scrie. — Bine, să mergem. mergem. De D e altfel, de cîtva cîtva timp timp caut nişte per soan so anee bine bin e informate care să-mi poată explica explica situaţia situaţia politică. — Vom face tot posibilul ca să-ţi să-ţi luminăm luminăm minte mintea. a. Şi plecăm, braţ la braţ, rizind. ♦

Urcăm două etaje şi pătrundem intr-o cămăruţă. O singură masă. în faţa scrumierei pline plin e ochi och i cu mucuri mucuri de ţigară ţigară,, un domn scrie şi nu ne dă nici o atenţie; Gheorghe îi spune bună ziua. D omnu om null continuă să scrie scrie şi şi să fumeze. Gheorghe îmi face semn să iau loc şi dispare în încăperea alăturată. îi sînt aproape recu noscătoare lui Gheorghe de a mă fi lăsat singură, şi domnului important şi tăcut de a scrie astfel fără să ţxj|i privească. Am re găsit atmosfera de redacţie şi şi sînt foarte emoţionată. Nu se poa po a te explica această atmosferă; atmosferă; se simte sau nu se simte, asta asta e tot. Hîrtiile boţite care zac ghem pe jos, aerul saturat de fum, chiştoacele, bărbatul care scrie grăbit, şi încă nu ştiu ce care conferă  întreg  înt regulu uluii unitat uni tate, e, mă ajută să mă regăsesc, mai mult decît dec ît opt op t zile de singurătate şi reflecţie. reflecţie. Gheorghe întredeschide uşa şi îmi face semn să îl urmez. îl părăsesc pe domnul devorat de focul sacru şi intru într-o odaie mai luminoasă. Gheor G heorghe ghe îmi prezintă prezintă doi tineri tineri care care discută discută în tre ei. Primul, cu ochelari, îmi oferă o ţîgare. Al doilea apropie un fotoliu foto liu şi mă pofteşt p ofteştee să iau iau loc. îşi continuă con tinuă discuţi discuţia. a. — Ştii bine b ine că, la 28 august, Radio Londra a făcut făcut un lung lung comentariu despre articolul cronicarului militar de la „New York Times” Tim es”..

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

29

— Baldwin? — Da, Baldwin... Baldw in... Afirmă Afirmă că Reich-ul Reich- ul va va fi incapabi incapabill să să înlo cuiască cele treizeci de divizii româneşti şi propriile sale unităţi pierdute în lupta asta. După el, întoarcerea armelor României reprezintă una din loviturile decisive date Reich-ului... Gheorghe intervine: — Şi în în emisiunea din din 15 septembrie, septembrie, Radio Moscova citea ză un comentariu din „Yorkshire Post” privind armistiţiul în cheiat între guvernul român şi guvernele Marii Britanii, Statelor U n ite şi Uniu U niunii nii Sovietice. Sovietice . Comentariul afirmă afirmă că armistiţiul armistiţiul nu e inspirat de nici o idee de răzbunare. Guvernul sovietic n-are decît o singură grijă: securitatea teritoriului românesc. — Cronicarul de la „York Post” n-a asistat la intrarea tru pelor sovietice în Bucureşti. în dimineaţa de 31 august nu mai erau, la Bucureşti, Bucureş ti, decît dec ît prizonieri nemţi. nemţ i. Şi nici un singur soldat german german în stare să lupte! în condiţiile con diţiile astea, de ce a anunţat anunţat Ra Ra dio Moscova chiar în seara aceea că Bucureştiul a fost eliberat? Eliberat de cine? — Dar nu ştiţi cum a fost fost eliberat eliberat Cîmpulungul? Eu eram acolo, şi... Gheo Gh eorgh rghee îmi aruncă o privir priviree piezişă, care vrea vrea să spună de sigur: „Tu eşti o idioată care nu înţelege nimic. Taci din gură!” Mă cufund şi mai adine în fotoliu, fotoliu , şi tac. tac. Omul care seamănă cu un pastor protestant cu ochelari reia ridicînd vocea: — Recu Re cuno nosc sc că sîntem o ţară ţară învinsă, învinsă, dar asta nu scuză min ciuna. De ce Radio Moscova anunţă că a eliberat oraşe care nu erau delo de locc ocupate? ocup ate? Şi iată, iată, am am aici la îndemînă darea darea de seamă asupra emisiunii de la Radio Londra din 25 septembrie, conţinînd un articol din „Manchester Guardian” semnat de Sam Wattson. „Se poate vedea clar, încă de pe acum, că întoarcerea armelor de d e către România Rom ânia va avea repercusiuni extraordi extraordinare nare în tot to t sud-estul sud-es tul Europei. Poziţia Bulgariei Bulgariei devenind foarte preca precară, ră, regimul germanofil de d e la Sofia Sofi a s-a prăbuşit prăbuşit într-o singu singură ră noapte no apte.” .” Am prins din nou curaj, şi toate privirile mînioase ale lui G heorg he orghe he nu mă mai mai pot po t opri. In Inte terv rvin in:: — Scuzaţi-mă, dar dar aş vrea vrea să să ştiu în ce c e fel exact s-a produs produs lovitura de stat din 23 august?

30

ADRIANA GEORGESCU

Tînărul cu înfăţişare de pastor îmi explică pe un ton docto ral: — D e îndată îndată ce s-a constituit blocul democratic, regele, Maniu şi Brătianu au angajat angajat convorbiri cu Marea Britanie, Statele Sta tele Unite, iar Lucreţiu Pătrăşcanu la rindul său, cu Uniunea Sovie tică, tică, în vederea vedere a unui armistiţi armistiţiu. u. în aprilie 1944, 1944, Molo M olotov tov declara declara că „Uniunea „Un iunea Sovietică S ovietică nu are are intenţia intenţia să anexeze teritorii româ neşti, să schimbe nimic din ordinea socială existentă sau să se amestece în treburile interne ale României. Guvernul sovietic consideră, dimpotrivă, că este absolut necesar să se restabileas că, de acord cu românii, independenţa României care să fie eli berată de sub jugul fascist german”. german”. — Cunosc declaraţia lui Molotov. Şi eu ascult emisiunile străine. Ce C e aş vrea să ştiu ştiu e cum  s-a produs produs lovitura de stat din 23 august. Prea au aerul să mă ia drept o naivă sau o idioată care tră ieşte în lună. Tînărul „pastor” reia, uşor enervat: — Mi-e teamă că n-am să-ţi să-ţi pot spune nimic nou. La La 23 au gust, regele a pus să fie arestat Antonescu. Garda palatului era foarte foar te redusă, redusă, iar Bucureştiul ocupat ocup at de nemţi. Noul No ul guvern, for mat de Sănătescu, a făcut făcut cunoscut legaţiei Reich-ului Reich -ului şi coman com an dantului trupelor germane de la Bucureşti că ţara noastră do reşte să pună capăt, prin bună înţelegere, raporturilor sale cu Reich Re ich-ul -ul şi că Armata Română, Rom ână, gata să se apere, nu va întreprin de nimic din proprie iniţiativă. Guvernul român permitea trupe lor germane să se retragă de pe teritoriile noastre. Comandantul trupelor germane a dat regelui asigurări formale în acest sens: trupele germane ger mane nu vor întreprinde întreprinde nici o acţiune ostilă faţă faţă de de trupele noastre. Rezultat: cîteva ore mai tîrziu, unităţi germane au atacat şi dezarmat unităţile române şi au tras asupra popu laţiei. Aviaţia germană a bombardat bombardat capitala, distrugind distrugind cartiere  întregi  într egi şi vizind vizi nd în specia spe ciall palatul regal. regal. Astfe As tfell Reich Re ich-ul -ul s-a pus singur în stare de război cu România. în consecinţă, regele a dat ordin unităţilor române să lupte contra trupelor germane care se găseau pe teritoriul te ritoriul nostru nostru.. Actualmen Actua lmente te nouăsprezece nouăsprezec e divizii divizii române sint angajate alătu alături ri de trupele sovieti so vietice ce in lupta contra contra Reich-ului. Reic h-ului. Churchill Churchill a declarat declarat în Camer Cameraa Comunelor Com unelor că armi stiţiul semnat in 12 septembrie la Moscova oferise României

LA ÎNCEPUT A FOST FOST SFÎRŞITUL SFÎRŞITUL

31

condiţii foarte favorabile. Iată un rezumat destul de fidel. Asta voiai? Nu am avut timp să răspund. în pragul uşii, un bărbat destul de tînăr, tînăr, cu tlmplele tlm plele cărunte, cărunte, ne zîmbeşte. zîmbeşte. — încă n-aţi terminat terminat de discutat? discutat? Veşnic Veşn ic vă găsesc făcî făcînd nd aceleaşi aceleaş i comentarii asupr asupraa aceleiaşi probleme. Gheorghe mă prezintă directorului ziarului, Mihai Fărcăşanu, preşedinte al Tineretului Liberal. Nu ştiu cum să fac ca să-l  întrerup  între rup pe p e Gheo Gh eorg rghe he,, care îi explică exp lică pove p oveste steaa cu man m anife ifeste stele le de la Cîmpulung şi „marile mele acţiuni de rezistenţă”. E absolut stupid, şi îmi vine să mă ascund intr-un colţ întunecos. Mihai Fărcăşanu pare foarte interesat şi spune că mi-a urmă urmărit rit cronici cronic i le cinematografice: cinematografice: — D e altfel, deveneau complet ilizibile, adaugă adaugă el. el. Gheorghe încearcă să mă apere: — Cred şi eu, treceau prin prin cenzură. cenzură. — Ei bine, domnişoară, dacă dacă n-ai n-ai de gind gind să indispui indispui cenzu cenz u ra Comisiei Aliate Aliat e de Control... Contro l... — Aliată, Alia tă, adică rusească, rusească, intervine Gheorghe. Gheo rghe. — Aliată, Alia tă, adică rusească, rusească, reia reia zîmbind zîmbind Mihai Fărcăşanu, Fărcăşanu, vei putea lucra la noi. — Sper că filmele sovietice vor fi fi de o calitate ca litate mai mai bună bună şi că nu va trebui să indispun pe nimeni, spun eu, incintată de a fi găsit de lucru. — Regre Re gret, t, dar critica critica cinematografică e luată de altcineva. Am nevoie ne voie de d e un reporter pentru pentru Ministerul Ministerul de Inter Interne ne.. — Reporter? Repor ter? Dar nu nu ştiu să să fac fac fotografii fotografii!! — Nu va fi nevoie să fotografiezi fotografiezi pe nimeni. nimeni. Te vei duce să să iei ştirile de la Interne şi Ie vei redacta pentru ziar. Mai gîndeşte-te şi treci miine să-mi dai răspunsul. Şi îmi întinde mina. înainte chiar ca eu să fi părăsit încăpe rea, au reînceput să discute despre armistiţiu. ♦

Umblu pe stradă cumpănindu-mi deziluzia: nu mă văd deve nind reporter politic! Va trebui deci să-mi caut iar de lucru. Ajung astfel, cufundată în tristeţe şi decepţie, pe Calea Victo riei. riei. Imposibil Impo sibil de traversat, traversat, din cauza unui grup de manifestanţi care flutură drapele roşii şi scandează, urlind: „Trăiască Armata

32

ADRIANA GEORGESCU

Roşie! Trăiască democraţia! Stalin! Stalin! Trăiască armata eli beratoare!” Un băiat, cu un steag roşu în mînă, mă imbrînceşte. Urlă şi mai tare decît ceilalţi: „Trăiască Armata Roşie!” După toate discuţiile de la redacţie, izbucnesc: — N-aţi găsit steaguri româneşti? Soldaţii noştri luptă pe front alături de soldaţii ruşi. Asta numiţi voi democraţie? — Tovarăşe, prinde-o. prinde-o. A insultat insultat Armata Armata Roşie Ro şie şi democra ţia. Eşti arestată. Fascisto! După părerea mea, situaţia e destul de caraghioasă, şi incep să rid. rid. Oam O amenii enii se s e opresc op resc pe p e stradă stradă şi încearcă încearcă să mă smulgă din mîinile „democraţilor” care m-au înşfăcat şi mă tirăsc după ei urlînd necontenit: „Fascisto! Fascisto!” Şi, în timp ce mă iau cu ei, ei , încerc să le acopăr vocile: vocile: — Sînt de acord acord să să vin cu voi la postul de poliţie, unde comi com i sarul o să vă spună că n-aveţi dreptul să arestaţi oameni fără mandat. Cum ei nu răspund, ridic şi mai tare vocea: — Vreţi să vă legitimaţi? legitimaţi? Nu? Atunci vă veţi legitima la po liţie. — Ce poliţie, fascistă împuţită? Te ducem la „tribunalul” rusesc şi te impuşcăm. — A ţi citit cam cam prea prea multe romane poliţiste. poliţiste. — Nu citim romane poliţiste! poliţiste! Astea-s A stea-s căr cărţi ţi decadente. Dar te ducem du cem la „tribunalul” rusesc şi şi te t e impuşcăm. impuşcăm. — N e aflăm în România. Nu văd văd ce legătură legătură are povestea asta cu tribunalul rusesc. O voce din mulţime strigă: — Ai de-a face cu o echipă de şoc şo c comunistă. comunistă. De îndată ce ai să vezi vez i un poliţ p oliţist, ist, pune-1 pune-1 să intervină intervină şi şi să-i potoleasc potol eascăă pe p e derbe deii ăştia. Degeaba discuţi cu ei. Nu văd nici un poliţist. Pe P e tot to t drumul drumul,, oamenii se s e opresc, în mărmuriţi. mărmuriţi. Formăm Form ăm probabil un grup grup destul de pitoresc: eu ciu fulită, zbătindu-mă, şi cei patru băieţi care mă tirăsc, fluturind steaguri roşii. încep să-mi pierd răbdarea: — Ascultaţi, sînt avocată avocată şi am citit destule texte de lege l ege în care stă scris că nimeni nu poate fi arestat fără mandat. — Eşti fascistă.

L A Î N C E P U T A FOST SFÎ R Ş IT U L

33

— D e unde unde ştiţ ştiţi? i? — Ai spus că asta nu-i nu-i democraţie. democraţie. — Da, am spus şi o repet. Sînteţi liberi liberi să manifestaţi pentru pentru Armata Roşie şi pentru Stalin, dar, în ce mă priveşte, găsesc că aţi putea manifesta şi pentru Armata Română care luptă alături de Armata Roşie. E părerea mea şi am dreptul să mi-o exprim, chiar dacă nu vi se s e pare justă. — N-ai N-a i dreptul să ne vorbeşti pe tonul ăsta! ăsta! — Vă vorbesc pe tonul to nul cu care vorbiţi vorbiţi şi voi. I n loc să fiţi pe front, vă plimbaţi in şiruri dezordonate pe Calea Victoriei, urlînd. E dreptul vostru să iubiţi Armata Roşie. — Va să zică, tu nu nu iubeşti Armata Armata Roşie Ro şie,, fascistă fascistă împuţită! împuţită! — N am zis că nu iubesc Armata Roşie. Ro şie. Dar D ar... ... — Tovarăşe Tovară şe agitator, n-o mai lăsa lăsa să vorbească. E arestată! arestată! — In declaraţia sa, guvernul Sănătescu ne n e promite prom ite un regim democratic, în care libertăţile publice şi drepturile cetăţeneşti vor fi respectate. Aveţi reprezentanţi comunişti in guvernul Să nătescu! — Da, Da , dar vrem să avem mai mulţi. — Aşteptaţi alegerile. — Pînă ia ia alegeri vrem vrem un un guve guvern rn complet com plet comunist. — Dar partidul comunist com unist nu numără numără nici o mie de membri  în toată toa tă România Rom ânia!! V-aţi V-aţ i născut în România? Româ nia? — Ah! ah! ah! eşti eşt i rasistă rasistă.. — Nu-s rasist rasistă. ă. Mă gîndesc numai numai că, cu cu astfel de echipe echip e de şoc, nu aduceţi un serviciu nici partidului comunist, nici priete niei româno-sovietice. Voi ar trebui de fapt să ne dovediţi că Rusia este es te cu adevăr adevărat at prietena noastră noastră.. — Sigur că este es te marea marea noastră noastră prietenă prietenă şi aliat aliată, ă, de vreme vrem e ce armata ei a eliberat Bucureştiul. — Să trecem peste p este amănuntul ăsta fal fals, s, dar dacă dacă v o i... i.. . — Tovarăşe Tova răşe agitator, închide-i gura gura.. O să vorbească la „tri bunalul” rusesc. — Nu înţeleg înţ eleg limba limba rusă rusă.. — O să ţi ţi se traduc traducăă sentinţa. sentinţa. Urlînd care mai de care, am ajuns în Piaţa Victoriei, unde zăresc în sfirşit nişte poliţişti. îi chem strigînd şi fac eforturi să mă degajez.

34

ADRIANA GEORGESCU

Agenţi Ag enţiii de poliţie p oliţie au intervenit. intervenit. Le arăt arăt actele acte le mele m ele şi un po liţist liţi st le l e cere cer e şi celor ce lor patru patru agitatori, care au tăcut ca prin prin minune, să facă la fel. Grupul astfel întărit se îndreaptă spre postul de poliţie, po liţie, In timp ce cei patru patru agitatori agitatori protestează. protestează. — Tovarăşe poliţist, am primit ordin de la responsabilul manifestaţiei să o ducem pe fascista asta la „tribunalul” rusesc. — O să discutaţi cu comis comisarul. arul. Răsuflu uşurată. Mi-au dat drumul la braţ, şi păşesc puţin  înain  în aintea tea lor. Agitat Ag itator orii ii mei nu prea au aerul să fie grăbiţi să ajungă. După ce ne-a cerut să ne scriem declaraţiile, comisarul se adresează celor celo r patru patru „tova „tovarăş răşii agitatori din din echipa de d e şoc ş oc nu mărul 5”: — Citesc în declaraţia dumneavoastră că domnişoara este reacţionară, fascistă şi agentă a imperialismului anglo-american. Totuşi Totu şi Rusia este es te aliata acestor două ţări ţări,, nu-i aşa? aşa? „Tovarăşii” intonează în cor: — Anglo-amer Ang lo-americanii icanii sînt imperialiş imperialişti. ti. Comisarul Comisar ul nu are aerul aerul să vrea să să stea la discuţie discuţ ie şi ne cere ce re să plecăm fiecare acasă. îl rog să-mi dea un poliţist care să mă  însoţ  îns oţeas ească. că. Echip Ech ipaa încep înc epee din nou să urle: urle: — Poţi Po ţi să ceri ceri să să te însoţească toţi poliţiştii din lume. lume. O să te găsim şi în gaură de şarpe. Fascistă împuţită! împuţită! Comisarul vrea să încheie un proces-verbal de ameninţări. Refuz Re fuz şi părăsesc părăsesc postul de poliţie. poliţie. Am ajuns la mine către orele patru după-amiază, hotărîtă să devin reporter politic la „Viitorul”. A doua zi, debutam in noua mea profesi p rofesie. e.

IV

De cînd imi împart timpul între tribunal, Ministerul de In terne şi redacţia ziarului, guvernul Sănătescu a fost remaniat şi, la 6 decembrie, generalul Rădescu a devenit preşedintele Consi liului. Echipa de la Interne s-a schimbat şi ea de cînd Rădescu e ministru de d e interne int erne şi, dintre cei patru subsecretari subsecretari de stat, unul,

, L A ÎNCEPUT ÎNCEP UT A FOST SFÎRŞITUL

35

Dimitrie Nistor, este liberal, altul, Teohari Georgescu, e comu nist. Mă duc la Interne o dată pe zi după ştiri, şi m-am obişnuit obişnu it să văd miniştri în carne şi oase. Văd şi ce se petrece în Bucureşti, şi asta e mult mai puţin nostim. Comuniştii Comu niştii fac manifestaţii manifestaţii aproape zilni zilnic. c. Membrii Membrii com co m ite telor sindicale nu sînt aleşi prin vot secret, ci prin ridicarea mîinii. nii. în î n uzine, muncitorii au protestat, protestat, cerînd cerînd votul secret. secret. Comu Com u niştii au chemat chem at atunci, ca să asiste la votul votu l prin ridicarea ridicarea mîinii, nişte agitatori înarmaţi. Muncitorii nu au arme şi, chiar dacă ar avea, ar fi inutil. Pe străzi, trec în sus şi în jos patrule sovietice. Armata Română e pe front. Partidul comunist, acoperit de Ar mata Roşie, poate să acţioneze după bunul plac. După ce comi tetele sindicale au fost remaniate prin acest procedeu democratic, intră în joc teroarea. Muncitorii cu trei absenţe la manifestaţii sînt daţi afară fără preaviz. Camera muncii amină sine die  toate   toate reclamaţiile şi dreptul la grevă a fost abolit, fiindcă „ţâra este în stare de război şi lucrează pentru armată”. „Lucrează pentru ar mată...” Muncitorii sînt tîrîţi de mai multe ori pe săptămînă la diferite mânifestaţii ca să ceară alt guvern şi moartea reacţiunii. „Reacţiune” înseamnă tot ce nu este comunist. La şedinţele Consiliului de Miniştri, comuniştii din guvern îşi neagă respon sabilitatea în crearea acestui „stat în stat”. Iar postul de radio comunist „România liberă” cere zilnic „democratizarea” arma tei, aceeaşi a ceeaşi armată armată citată în ordinele ord inele de zi ale mareşalului m areşalului Stalin. Stalin. *

De o săptămînă, ştirile pe care Ie aduc la ziar cufundă re dacţia în panică. în Moldova, provincie vecină cu Basarabia, ca re ne-a fost din nou răpită de ruşi, bîntuie tifosul şi foametea. Echipe Ec hipele le de şoc ş oc com c omuniste uniste profită profită de această stare de lucru lucruri ri ca ca să facă treabă bună. Şi nu numai în uzine, ca la Bucureşti, ci chiar şi în administraţie. în fiecare capitală de judeţ există un prefect legal şi un prefect numit de comunişti. Sînt deci doi pre fecţi, şi de asemenea două poliţii. Pămînturile sînt împărţite prin grija aceloraşi echipe de şoc care vor să realizeze reforma agrară înainte de revenirea trupelor româneşti pe teritoriul na ţional. Populaţia locală, înfometată, pradă tifosului, asistă nepu tincioasă la acest spectacol din care, de altfel, nu înţelege mare lucru. Metodele sînt într-adevăr complet noi.

ADRIANA GEORGESCU

36

 într  în tr-o -o şedinţă şed inţă a Consi Co nsiliu liului lui de Miniştri, comun com uniştii iştii au fost făcuţi răspunzători răspunzători de anarhia anarhia ce domn do mneşte eşte în Moldova. Acelaşi Consiliu Con siliu de d e Miniştri a decis decis trimiterea trimiterea unei comisii ministeriale de anchetă pe teren în vederea restabilirii ordinii. Comuniştii, care nu pregătiseră decît un singur răspuns la acuzaţiile pe care le presimţeau: „Nu sîntem răspunzători”, nu şi-au putut lansa lozinca şi au trebuit să accepte această această soluţ sol uţie ie înainte de a fi con co n sultat comitetul central al partidului. Au pus însă două condiţii  înai  în ainn te d e a accep ac cepta ta să facă parte din comisie: com isie: nici un ziarist să nu însoţească însoţ ească această comisie comis ie şi ei e i să aibă aibă timp să-şi facă injecţi injecţiii antitifice. Cuvîntul de ordine al acestei şedinţe a Consiliului de Mi niştri a fost: „Păstrare „Păstrareaa secretului secretulu i absolu ab solut”. t”. *

Secretul absolut nu a fost păstrat şi, a doua zi, directorul de la „Viitorul” caută un ziarist voluntar pentru Moldova. Un vo luntar care să fie, în principiu, secretarul ministrului liberal care face parte din comisie şi, de fapt, trimisul special al ziarului. De ce  secretar şi nu  secretară? Mă ofer. * Trei zile mai tîrziu, mă prezint la şase şi jumătate de dimi neaţă la subsecretarul de stat de la Interne, Dimitrie Nistor, pe care îl cun c unos oscc fiindcă i-am luat un interviu interviu cu cu cîteva zile zil e în urmă. urmă.  în faţa Minis M inisteru terului lui de Interne, dou d ouăz ăzeci eci de d e maşini în şir in dian. Iau Iau loc în ele el e nu numai reprezentanţii repr ezentanţii partidelor din guver nul „de largă concentrare democratică”, ci şi medici, ingineri agronomi, tehnicieni care trebuie să restabilească o „ordine de mocratică” în Moldova. îmi încredinţez bagajele şoferului şi urc  în auto au tom m obilu ob ilull ministrului minist rului liberal, alături de subsecretarul subsecre tarul de la Armata de uscat, generalul Puiu Petrescu, şi de un subsecretar de stat socialist, care pare foarte preocupat de organizarea ca drelor partidului p artidului său în Moldova. E foarte frig — sîntem în plină lună decembrie — şi ne acoperim cum putem mai bine. D. Nis tor Îmi explică situaţia amănunţit în timp ce străbatem sate di struse şi cîmpuri îngheţate. Călătoria mi se pare interminabilă. un 

o 

•

Oprire ia Focşani, prima capitală de judeţ unde trebuie să „restabilim ordinea”. Discursul oficial este rostit de prefectul le

L A Î N C E P U T A F O S T S F ÎR Ş IT U L

37

gal. Prefectul comunist nu se arată Să faţă. Dimitrie Nistor răs punde aducind mesajul mesajul guver guvernului nului.. D e vreme ce alegeri judeţe jud eţe ne nu suit posibile pentru moment, cite doi membri din fiecare partid reprezentat în guvern sînt invitaţi să discute cu oaspeţii de la Bucureşti. Comisia se instalează în spatele unei mese mari;  în faţa f aţa m esei, es ei, zec z ecee scaun sc aunee frumos alinia ali niate te îşi aşteaptă aşte aptă ocupanţii: ocup anţii: cite doi do i reprezentanţi din fiecare fiecare parti partid: d: naţional-ţărănesc, naţional-ţărănesc, libe lib e ral, comunist, socialist, Frontul Plugarilor. Dar, în ultimul minut, nişte cetăţeni, cu scaune in mină, îşi fac apariţia. Se prezintă singuri, încercind să acopere cu vocile lor vacarmul general care a pus stăpinire pe sală la sosirea lor: D o i reprezentanţi ai Tineretului Comunist; Comunist; Două femei antifasciste; D o i reprezentanţi ai Confederaţiei Generale Ge nerale a Munci Muncii; i; Doi reprezentanţi ai Uniunii Patrioţilor.  înce  în cep p să înţeleg înţ eleg:: cum românii româ nii manifestau manife stau intr-adevăr prea puţină simpatie faţă de P.C., au apărut de Ia o zi la alta formaţi uni de „tip ciupercă”, cu denumiri neutre, menite să ii atragă pe naivi. naivi. Cînd s-a descoperit desco perit că unele organizaţii erau erau menite m enite să ca mufleze P.C., cei care şi-au dat demisia au fost arestaţi de echi pele de şoc. Aviz amatorilor!... Acum, Acum , reprezentanţii acestor noi no i partide sînt instalaţi instalaţi în faţa comisiei. Comisia — cu excepţia, fireşte, a comuniştilor — protestea ză, invocînd ilegalitatea partidelor de „tip ciupercă”, nerepre zentate zent ate în guvern guvern.. Emil Bodnăraş, reprezentantul P.C. in comisie, începe să strige: — în numele partidului comunist... ta ta ta... reacţiunea burghezo-moşierească... ta ta ta... Trăiască Armata Roşie... ta ta ta„. ta„ . Trăiască gloriosul ei conducător, mareşalul mareşalul Stalin... Sta lin... la ta ta... în numele comitetului central al partidului comunist, pro pun pe p e X ca prefect şi pe Y ca prima primar. r.”” Scandal. Comuniş Com uniştii tii scandează: scandează: „Stalin, Stalin”, Sta lin”, iar iar pe stradă stradă auzim paşii patrulelor ruseşti, însărcinate să vegheze... asupra comisiei. M-am aşezat aşez at puţin mai la o parte parte şi iau note. no te. Simt o prezenţă prezenţă in spate sp atele le meu. Cineva se apleacă apleacă să vadă vadă ce scriu. scriu. întorc înto rc capul. capul.

38

ADRIANA GEORGESCU

O femeie tinără cu ochi verzi şi un aer calm. Şi cum o privesc, mirată: — Sint Ana An a Toma, secretara secretara tovarăşul tovarăşului ui Bodnăra Bodnăraş. ş. Şi dum neata? — Secretara lui Dimitrie Dimitr ie Nistor. Ai A i putea să-mi explici de ce domnul Bodnăraş şi colegul său de partid, domnul VlădescuRăcoasa, Răc oasa, au dispărut dispărut cîteva minute minu te Înainte Înainte de începere începereaa şedinţei şedin ţei şi de ce revenirea lor a fost urmată de apariţia tuturor acestor oameni cu scaune în mînă? Nu crezi că acţionînd aşa domnul Bodnăraş încearcă să influenţeze comisia care, astfel, s-a cam deplasat degeaba pină aici? aici? — Tovarăşul Bodnăraş este liber să ia contact cu reprezen tanţii partidului. — Ştii bine că ceilalţi c eilalţi delegaţi nu procedează procedează aşa. aşa. Ana Toma nu îmi răspunde. Se aşează nu prea departe de mine şi începe înce pe să ia note. note. Notele mele vor fi transformate în reportaje pe care le voi telefon tele fonaa la Bucureşti şi care care vor apăre apăreaa în „Viitorul”. „V iitorul”. Notele Anei Toma vor fi discutate, prelucrate de comitetul central şi trimise la Moscova. Simplă chestiune de nuanţă. *

A doua escală: Botoşani. Aceeaşi scenă. în timpul discuţii lor, nu reuşim să scoatem de la comunişti altceva decît veşnicele lozinci pe care le cunoaştem acum pe dinafară. La prînz, ca să stabilim o atmosferă de destindere şi colaborare, nu discutăm. D e altfel, eu soseam mereu mereu în momentul mom entul desert desertului. ului. Veneam de la poştă de unde îmi telefonasem telefon asem reportaju reportajul.l. Indic Indicam am totdeauna  în coada coa da liste lis teii prefec pre fecţii ţii şi ş i primarii aleşi. ale şi. Erau, fără fără greş, membri F.N.D. F.N .D. (Frontul (Frontu l Naţional Democratic Dem ocratic,, altfel altfel spus, spus, comunist.) La celălalt capăt al firului, colegul de redacţie se mira: — D e ce toate toat e voturile merg merg întotdeauna întotdeauna către către F.N.D.? — Foarte Foa rte simplu. Ascultă. Ascultă. Comuniştii Com uniştii nu vor să admită vo tul secret. Doar Do ar votul votu l prin ridicare ridicare de miini pare să le fie fi e pe plac. Şi chiar cu cu votul votu l secret, intruşii intruşii invitaţi invitaţi de Bodnăraş, Bodnăraş, care sosesc sose sc aducîndu-şi scaunele, scau nele, formează o majoritate covîrşitoare. covîrşitoare. — Dar ceilalţi miniş miniştri tri dorm? dorm? D e ce nu protest protestează? ează? De ce nu revin la Bucureşti, ci continuă călătoria asta inutilă?

L A Î N C E P U T A F O ST S F Î R Ş I T U L

39

— Pentru că, oricum, alegerea primarilo primarilorr şi prefecţilor tre buie ratificat ratificatăă de Consiliul Cons iliul de Miniştri. Miniştri. Presupun că discuţia discuţia cea mare va avea loc lo c în faţa consiliului, la înapoiere. Singurul Singurul rezul tat pozitiv ar putea să fie o profundă cunoaştere a metodelor de lucru ale P.C. Cit despre ancheta sanitară... — Crucea Crucea Roşie Roş ie a trimis trimis medicamen me dicamente... te... .— Trenurile şi camioanele sanitare trec printr-o vamă co munistă. munistă. Comuniştii Com uniştii fac bursă bursă neag neagră ră cu medicamen med icamentele tele obţinu ob ţinu te astfel. O mare parte dintre camioane sînt rechiziţionate şi di rijate spre Reni şi Rusia. — Bine Bin e jucat, pe cuvîntul cuvîntul meu. meu. Cum e Bodnăraş? Bodnăraş? — V eşnic eş nic posomorit. posomo rit. Discuţia lui prefer preferată ată:: „Cum „Cum am eva dat din din închisoarea închisoa rea de la Aiud”. Nu spune nimic despre şederile şed erile sale la Moscova. Urlă cu convingere convingere cuvintele de ordine ale par tidului. Poartă un foarte reacţionar costum de golf. înfăţişare mai degrabă teutonă teuto nă decît rusea rusească scă.. — Rezultatul general? — Nul. Dacă ruşii nu s-ar fi-opus alegerilor judeţene pretextînd starea de război... * Scena continuă să se desfăşoare in fiecare judeţ, identică pînă ţi se face greaţă: in faţa comisiei, reprezentanţii partidelor democrate îşi exprimă punctul de vedere asupra reorganizării  jude  ju deţu ţului lui,, indicînd indicîn d în general gener al perso per soan anee mai degrabă neutre, neu tre, dar pregătite in acest sens. Comuniştii şi adepţii lor recită o lecţie  învăţată  învăţa tă pe dinafară, ale al e cărei căre i laitmo lai tmotiv tivee sînt Stalin Sta lin şi glorioa glo rioasa sa Armată Roşie. Adevăraţi papagali. * Iaşi: capitala Moldovei. Bodnăraş propune pentru funcţia de prefect pe domnul Alexiuc. Domnul Răutu, naţional-ţărănist, se ridică, ridică, speriat. s periat. — Ascultă, Ascu ltă, domnule dom nule Bodnăraş Bodnăraş,, nu mai mai putem continua aşa. aşa. Ne este imposibil să numim la Iaşi, leagăn al întregii culturi ro mâneşti, mân eşti, un prefect care n-are decît patru clase primare şi e stră in de judeţ. E împotriva împotriva tuturor legilor noastre. noastre. — Vrei să spui, împotriva împotriva legilor reacţionare? reacţionare? Toată Toa tă lumea lum ea începe înc epe să urle. Şi deodată, printr-o printr-o pură pură întîmplare parcă, parcă, nişte gloan g loanţe ţe sparg geamurile şi se înfig în pereţi. Se Se

40

ADRIANA GEORGESCU

trage asupra noastră. Nu sînt răniţi. Totuşi şedinţa se suspendă fără să fi intervenit nici un acord. Mă pregătesc pregăt esc să ies ca să-mi telefon te lefonez ez reportajul reportajul cînd cînd şoferul năvăleşte in sală şi imi lansează, cu un aer disperat: — Domnişo Dom nişoară, ară, cind au au început să trag tragăă canaliile canaliile astea, am luat-o la fugă. Au profitat ca să devalizeze maşina şi să vă ia va liza şi paltonu palt onul. l. I-am văzut, am vrut vrut să alerg alerg după ei, dar au au tras spre mine. Regret mai ales „jurnalul de bord” cu impresiile mele despre Moldova, care trebuiau să-mi servească pentru concluziile arti colelor. Paltonul, valiza... Atîta pagubă. Riscurile profesiei de trimis special. Am rămas în bluză. Ana Toma imi împrumută un pulover roşu şi o canadiană. Ana Toma e o bună camaradă. E o comunistă convinsă; a stat două dou ă luni la închisoare, a suferit pentru pentru credinţa credinţa ei, de aceea a ceea pesemne că mă intimidează puţin. Cu condiţia să evităm discu ţiile politice, ajungem să ne înţelegem destul de bine. Dar nu e deloc de loc posibil să evităm evităm discuţiile discuţiile politi p olitice. ce. Seara, după scena de la Iaşi, împărţim aceeaşi cameră. Cu toată obosea ob oseala la — de la plecarea plecarea din din Bucureşti nu am dormit mai mai mult de patru ore pe noapte —, nu ne prinde somnul. Inevitabil,  înce  în cepe pem m să discutăm discu tăm.. înce în cerc rc să îi expli ex plicc că, perseverînd perseve rînd pe dru mul mu l acesta, P.C. riscă să nu aibă nici nici un deputat deput at în viitorul parla ment. De îndată ce ia sfirşit războiul, vor fi alegeri libere, şi atunc atu nci... i... Ana Toma T oma se supă supără ră:: — E o prostie pros tie din din partea ta. ta. Eşti săr săracă acă,, trăieşti trăieşti din munca ta, nu văd văd ce c e cauţi cauţ i intr-un partid partid capitalist. capitalist. — Partidul liberal a făcut făcut primele reforme agrare agrare şi social soc ialee  în Româ Ro mânia nia.. — E o prostie, pro stie, vezi bine. N-ai nici un un viitor la liberali. liberali. Parti dul nostru are nevoie de elemente tinere, energice. înscrie-te la noi. — Ascultă, n-o n -o să reluăm reluăm acum discuţia pe care o cunoa cu noaşş tem amîndouă pe dinafară. Am adăugat, rizînd: Şi pe urmă, ştii bine că am oroare oroa re de cuvinte de d e ordine. ordine.

L A 

  ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

41

O tăcere. Cinci minute mai tîrziu, vrea să reia conversaţia, dar mă prefac pref ac că dorm. dorm. *

A doua zi, zi, revenind revenind de la telefon, telefon , găsesc toată toată comisia foarte foarte agitată. Emil Bodnăraş strigă mai tare ca toţi ceilalţi: — Cine e trimisul trimisul special ai ai „Viitorului”? — Eu. — Nu m-aşteptam m-aşt eptam la asta din partea partea dumitale. Credeam că eşti o persoană loială. în „Scînteia” „S cînteia” nu nu e nici nici o singură singură notă, nici nici un rînd despre misiunea aceasta care ne-a fost încredinţată de guvern. Să-l aud aud pe p e Bodnăraş vorbind vorbind despre loialitate loialita te e tare nostim. nostim. — Dumneata Dumnea ta îmi vorbeşti vorbeşti de loialitate, dumneata dumneata care chemi pe toţi partizanii pe care i-ai cumpărat în ajun ca să obţii majo ritate de voturi, dumneata care numeşti prefecţi necunoscuţi a căror listă a fost furnizată dinainte de comitetul central? Te în furii pentru că c ă îndrăznesc să-mi fac meseria de d e ziarist. Tovarăşul Tovarăşul dumitale de partid, domnul Lucreţiu Pătrăşcanu, ministrul Jus tiţiei, a declarat în decretul de amnistie că libertăţile publice au fost restabilite după 23 august. Libertatea presei figurează prin tre ele. Nu văd deci nimic şocant ca ziarul ziarul meu meu să povestească povestea scă ce se petrece aici. aici. Cred că am reuşit să-l fac să-şi iasă complet din sărite. — Ai ales cea mai proastă cale posibilă. Eşti tînără, ener gică, şi-ţi pierzi timpul cu Tineretul Liberal care-i putred pînă în măduva oaselor. Nu te credeam atlt de reacţionară. Ai grijă, vei sfîrşi foarte foa rte rău. rău. Continuu să rîd. „Vei sfîrşi foart rău”, în gura lui Bodnăraş, nu mă sperie. E comunist. Ei, şi? Războiul se va încheia, ruşii vor părăsi ţara noastră şi, fără sprijinul lor, e sigur că nici un vot la o mie de alegători nu vor obţine comuniştii. Atitudinea lor din ultimele luni, faptele care se petrec sub ochii noştri sînt cea mai bună propagandă anticomunistă din lume. Emil Bodnăraş n-are decît decî t să strige. Mă face doar să rîd. rîd. Totul To tul e să rezistăm pînă la plecarea trupelor trup elor ruseşti. Pe P e urmă, coşmarul ăsta o să s ă ia sfirşit  într-o  înt r-o singură sing ură noapte. noa pte. Brăila. Ultima escală înainte de întoarcere. Ana Toma mă invită să o însoţ îns oţes escc la un pom de Crăciun organizat de partid. partid. Nu

42

ADRIANA GEORGESCU

şi-a pierdut p ierdut speranţa să mă convertească convertească.. Sînt extenuată de toate discuţiile acestea sterile. Vorbim amindouă limbi atît de diferi te incit conversaţia conv ersaţia nu mai mai este un dialog, ci doar două monolomon ologuri, despărţite, clare, definite ca iremediabile linii paralele. Nu ne vom întîlni niciodată. Refuz s-o însoţesc. Pare mirată. îi spun că nu-s în apele mele, că epidemia de tifos mă deprimă, că ar trebui să se ia măsuri urgente pentru stăvilirea epidemiei, în loc să se tot discute la nesfirşit. Imperturbabilă, îmi răspunde că ti fosul a fost adus în Moldova de fascişti şi reacţiune. Mă priveşte cu aceeaşi faţă impasibilă cu care asculta ieri rapoartele medici lor disperaţi: în fiecare judeţ sînt cel puţin zece mii de cazuri de tifos, iar foametea este atît de mare încît ţăranii fac pîine din coajă de copac. îi repet faptele şi, în loc să-mi răspundă, începe să-mi vorbească de Ana Pauker. E cea mai bună prietenă a ei. Nu, Nu , nu prietenă, prietenă , îngerul ei păzitor. Generoasă Gen eroasă,, fără fără ambiţii, nu a intrat în guvern fiindcă prefera să lucreze în umbră spre binele poporului român. Auzind-o pe Ana Toma, cred că am in faţa ochilor imaginea unui apostol capabil să umble desculţ şi în zdrenţe ca să vină în întimpinarea poporului român şi să se sa crifice pentru el. Ridic din umeri. Sînt prea obosită ca să-i răs pund. O las pe Ana Toma să plece singură şi îmi redactez con cluziile călătoriei pentru ziar. Se bate la uşă. Mi-e teamă să nu revină Ana Toma, ca să mă îndoctrineze. Nu, sînt nişte copii cu o stea mare din hîrtie colorată reprezentînd reprezentînd ieslea, ie slea, care care se insta lează în mijlocul camerei şi încep să cînte colinde naive anunţînd naşterea lui Hristos. Cred că am început să plîng, pentru că s-au oprit din cintat şi mă privesc, înmărmuriţi. Le dau mere şi biscuiţi, după care pleacă. Afară ninge. îmi îm i aprind o ţigară ţigară şi reîncep r eîncep să scriu scriu cu înfrigu rare. ♦

 înap  în apoo ier ie r e la Bucureşti. Buc ureşti. Col C oleg egii ii de d e la ziar mă mă poartă în triumf  prin redacţie. E un succes. „Viitorul” a fost singurul ziar infor mat asupra situaţiei din Moldova. Mihai Fărcăşanu vine personal să mă îmbrăţişeze solemn. Mă simt devenind un mare personaj, dar nu reuşe re uşesc sc să mă pun la diapazon diapazo n şi să rid rid cum ar trebui. Mai aud încă răsunînd fraza unui comunist care, luindu-mă drept una de-a lor, se oferise vesel să-mi arate prefectura din Brăila.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

43

— Bun venit, veni t, tovarăşă tovarăşă,, îmi spusese. — Mulţumesc Mulţu mesc,, tovarăşe, tovarăşe, îi răspunsesem, intrînd intrînd în joc. Cum merge treaba? — Ca pe roate. roate. Armata Armata Roşie Ro şie ne n e sprijin sprijinăă straşnic!... V

Mi-am reluat drumurile drumurile zilnice de la Interne Interne la redacţie redacţie şi de la redacţie la Interne. Port o canadiană şi continuă să fie ger. Dar chiar n-am posibilitatea să-mi ofer un palton. încerc să-i compensez lipsa încotoşmănindu-mă în mai multe pulovere de culori diferite.  în ţinuta ţinu ta asta destul d estul de fantezistă mă prezint, la trei zile de d e la  înapoi  îna poiere, ere, la directorul directo rul de cabinet de ia Interne. Mă primeşte prim eşte zîmbind, lucru mai degrabă ra rar. Vin V inee să-mi strîngă mina şi să mă felicite pentru isprăvile din Moldova. Lucreţiu Pătrăşcanu este prezent şi mă priveşte cam pieziş. Directorul de cabinet îmi spune: — Am să vă prezint prezint generalului Rădescu. Simţisem că am urcat în grad, dar nu chiar într-atît. — Credeţi Cred eţi că generalul gener alul mi-ar acorda un interviu? interviu? — Veţi vedea. Luaţi Luaţi loc. loc. — Dar mi-aţi spus, acum acum o lună, că că audien au dienţele ţele trebuie fixate fixate cu cîteva săptămîni înainte. — V om face o excepţie excepţ ie pentru pentru dumneavoastră. dumneavoastră.  înc  în c epe ep e să devină devi nă într-adevăr prea prea real. Bîigui: Bîigui: — Nu mi-aţi putea fixa fixa o întîlnire pentru mîine? Cum vreţi vreţi să mă prezint în faţa generalului cu ciorapi trei-sferturi? — Vreţi, Vr eţi, da sau nu, să-i luaţi un interviu? Vă avertizez: nu nu-1 numiţi „excelenţă”. Nu suportă. Spuneţi-i „domnule general”. Generalul Rădescu nu acordă niciodată interviuri. E o oca zie nesperată. Insist totuşi. — Fixaţi-mi o oră de audienţă pentru mîine; aş reflecta la  întrebările  întrebă rile pe care să i le l e pun. Dar directorul de cabinet nu mă mai ascultă. Apasă pe un buton, sună. Lucreţiu Pătrăşcanu se uită la ceas şi iese spunînd că va reveni într-o jumătate de oră. Directorul de cabinet dispa re şi el în încăperea alăturată. Rămîn singură în birou, unde do

44

ADRIANA GEORGESCU

uă telefo tel efoan anee sparg'l sparg'laa intervale regulate regulate prin prin apelurile lor tăcerea tăcerea destul de oficială. Tare aş vrea să nu mai fiu acolo! Uşa se des chide larg, şi îmi aud numele rostit într-un mod solemn de către directorul de cabinet, care rămlne ţintuit în prag. Intru în biroul primului-ministru. în spatele unei mese în cărcate de hîrtii, un bărbat înalt şi subţire cu părul alb, în uni formă, fără decoraţii. Am în faţa ochilor pe omul care a scris o scrisoare deschisă reprezentantului reprezentantului lui Hitler H itler la Bucureşti, Bucureşti, baro nul von Killinger, pentru a protesta contra ocupaţiei germane în România şi care a plătit acest gest cu un an de lagăr. Am în faţa ochilor pe omul care ţine în momentul acesta piept ruşilor şi P.C. Are în mîinile lui Ministerul de Interne, şi datorită dîrzeniei lui comuniştii n-au reuşit încă să pună stăpînire pe toate posturile pos turile de comandă şi să aresteze cum ar ar vrea vrea ei pe toţi toţ i cei care care le rezistă. Dacă Dac ă îndrăznim să zîmbim, zîmbim, să trăim, trăim, sa luptăm, e pen pe n tru că este el aici. E deci perfect normal să mă simt atît de inti midată.  în ce-1 ce-1 priveşte pri veşte,, genera gen eralul lul pare foarte foar te mirat: mirat: — Dumneata Dum neata eşti trimisul trimisul special al „Viitorului” în «Io va? — Da, domnule dom nule gener general. al. — Pentru un trimis trimis special, spe cial, eşti eşt i cam cam tînăr tînără. ă. — Am douăzeci douăze ci şi şi patr patru u de ani, ani, domnule dom nule general general.. Sînt tot mai intimidată, şi n-am nici cea mai mică idee despre modul cum să-mi încep interviul. — După reportajele repor tajele făcute, par parii foarte foarte îngrijora îngrijorată tă de situ aţia din Moldova. — Da, domnule dom nule genera general. l. — A i fost căutată de nemţi şi ai stat ascuns ascunsă? ă? — Da, domnule dom nule general. general. 1 — Tineretul Tinere tul Liber Liberal al e forma formatt din eleme ele mente nte energice, curajoas curajoase. e. — Da, domnule dom nule gener general. al. — Mihai Fărcăşanu Fărcăşanu a reuşit reuşit să adune în jurul jurul său, la „Viito „V iito rul”, o echipă de colaboratori care face din ziarul acesta unul dintre singurele sin gurele ziare cu ţinută. ţinută. — Da, domnule dom nule gener general. al. Şeful de d e cabinet cabin et deschide deschi de uşa şi îl anunţă pe Lucreţiu PătrăşPătrăşcanu.

L A Î N C E P U T A F OST S F Î R Ş IT U L

45

— T e felicit, domnişoară. Lucrezi Lucrezi foarte bine. — Vă mulţumesc, domnule dom nule general. general. Audie Au dienţ nţaa s-a încheiat, înche iat, şi eu n-am fost In In stare să iau interviul, interviul,  îl  î l vede ve deam am deja, apărind pe două dou ă colo co loan ane, e, pe pagina întîi. înt îi. „Da, domnule dom nule general. Nu, N u, domnule domn ule general.” Mă simţeam paraliza paralizată tă ca un soldat care prezintă armele. Mă ciocne cioc nesc sc de Lucreţiu Pătrăşcan Pătrăşcanu u care int intră ră.. Directorul Directoru l de cabinet îmi spune: — Aveţi febră? Pesem Pes emne ne că sînt sîn t foarte fo arte îmbujor îmbujorată ată.. — Am o veste vest e mare mare pentr pentru u dumneavoast dumneavoastră. ră. — Ne-au acordat acordat cobelige cobeligeranţa? ranţa? — încă nu. nu. Vreţi V reţi să fiţi fiţi şef de cabinet cabinet la Intern Interne? e? — Vă bateţi bateţi joc de mine mine?? — în nici un caz. Avem nevoie de un element energic ca dumneavoastră. Nu înţeleg înţe leg de ce, de pe o zi pe alta alta,, toată toată lumea mă consider considerăă „un elem ele m ent en t atît de energic”. ene rgic”. Directorul Directoru l de cabinet reia reia:: — Vom lucra împreună. Daţi-mi adresa. Miine dimineaţă, la ora opt, op t, voi vo i trimite maşina ministerului după după dumneavoastră. dumneavoastră. — V oi putea să lucrez lucrez mai mai departe la la ziar? ziar? — Bineînţeles. — De acord. Ieşind, încerc să păstrez o atitudine corectă şi îmi spun că ziarul meu va fi, hotărît, cel mai bine informat de acum înainte. *

Colegii de redacţie au sărbătorit evenimentul oferindu-mi un palton. Prin subscripţie, fireşte. *

D e cînd sînt s înt şefă de cabinet nu mai ajung ajung să citesc cites c nici o car te. în schimb, citesc zilnic buletinele de presă şi radio şi toate ziarele. Pentru a fi un şef de cabinet perfect, trebuie să zîmbeşti tot timpul. Cînd mă doare capul, zîmbesc. Cînd nu mai am bani, zîmbesc. Cînd sînt bolnavă, zîmbesc. Un adevărat program de viaţă. Surîsul reprezintă arma cea mai preţioasă şi mai necesară  într-o  înt r-o asem as emen enea ea funcţie. fun cţie. Dacă Da că nu aş zimbi, adversarii guvernului guver nului

46

ADRIANA GEORGESCU

ar fi convinşi că situţia este disperată. De altfel, toate zîmbetele din lume nu ar putea-o ameliora. Nu am un moment liber, şi e o întreagă problemă să găsesc timpul necesar ca să mă duc la o conferinţă de presă convocată de Petru Groza, vicepreşedintele guvernului şi şef al Frontului Plugarilor. Am ajuns în întîrziere. Am coborît din automobil în faţa unei vile imense. Un lacheu deschide uşa. Şeful protocolului anunţă, dînd d înd la o parte o foarte teatrală teatrală perdea roşie roşie:: — Reprezentantul Reprezenta ntul zia ziarul rului ui „Viitorul”. „Viitorul”. Trec într-un salon somptuos, unde douăzeci de persoane se scoală în picioare. Numai bărbaţi. Văd o serie de ziarişti foarte cunoscuţi. Petru Groza, numai zîmbete tot, îmi iese înainte şi spune, spu ne, strîngîndu-mi strîngîndu-m i mina: mina: — întotde înto tdeau auna na şmecheri, liberalii liberalii ăştia. ăştia. Ne trimit trimit o  ziaristă. Şi frumoasă, pe deasupra. Domnişoară, luaţi loc lingă mine. Vom prezida şedinţa împreună. Petru Groza are un cap pătrat. Seamănă cu un ţăran îmbră cat orăşe o răşeneş neşte, te, care face eforturi eforturi disperate ca să pară degajat. degajat. E unul dintre oam oa m enii eni i cei mai bogaţi din România, Româ nia, dar principalul principalul său titlu de glorie este o lună lună petrecută petrecută în în închisoare închisoare,, de unde a ieşit graţie intervenţiei lui Iuliu Maniu. Dacă a întreţinut relaţii cu comuniştii în timpul războiului, a făcut-o mai ales ca să aibă avantaje person p ersonale ale şi să-şi să-şi mărească mărească averea. averea. A profitat profitat de perse p erse cutarea evreilor şi de naţionalizarea proprietăţilor acestora: o bancă şi o fabrică fabrică de lichioruri lichioruri au trecut astfel în în contul con tul său per sonal. Acesta a fost rezultatul cîtorva reuniuni ţinute de comu nişti în casa lui in timpul războiului. Graţie acestei „lupte pen tru popor”, a devenit persona grata    la Moscova. Nu e inteligent. grata  la Psihologia clasică a parvenitului care, moştenind deodată o ave re uriaşă, uriaşă, vrea vrea să devină şi un personaj personaj celebru şi să-şi aibă fot f otoo grafia în ziare. Moscova i-a realizat visul, iar Groza îşi exprimă recunoştinţa ascultînd orbeşte ordine pe care nici măcar nu în cearcă să le înţeleagă. Mă aşez lingă el, enervată de vorbele lui de spirit pe care nu le apreciez cîtuşi de puţin. Petru Groza continuă şedinţa insultîndu-i pe Maniu şi Brătianu. Brătianu. Restul, Restu l, tot la fel; fel; toţi cei care ocu oc u pă funcţii în guvern şi nu sînt comunişti primesc astfel o mică

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

47

porţie de injurii clasice: fascişti, reacţionari, putregai burghez etc. Ajunge in sfîrşit la subiectul conferinţei: — Transilvania Transilvania nu ne va fi acordată acordată decît în momentul mom entul cînd România Rom ânia va avea un guvern guvern democratic democ ratic La fel şi cobeligeranţa cobeligeranţa.. N icol ic olae ae Carandino, Carandino, directorul ziarului ziarului „Dreptatea”, intervine intervine:: — Cobeligeranţa Cobelig eranţa ne n e va fi fi acordată acordată pentru pentru efortul nostru m i litar. litar. Am pierdut deja 65 000 de soldaţi s oldaţi în Transilvania. Transilvania. Transil vania ne aparţine, ştiţi asta, Excelenţă. Ştiţi şi că Transilvania ne-a fost fos t luată de către Hitler in iulie 1940. 1940. Aţi uitat cumva acest lucru, Excelenţă? Ziariştii Ziarişti i aplaudă. Petru Groza roşeşte ro şeşte şi spune, spun e, rizîn rizînd: d: — Se vede ved e că eşti eşt i minzul minzul preferat preferat al lui Maniu. Maniu. Vom Vo m vedea cine are dreptate. Pentru că, să ştiţi, domnilor, eu am un horo scop sco p foarte bun. Am fost dăruit dăruit cu o nevastă nevastă bună, am fost dăruit dăruit cu copii buni, am fost dăruit cu o avere bună. Şi, privind cu sub  înţe  în ţele less o fotograf foto grafie ie plasată la vedere ved ere pe p e masă şi în care o celebr c elebrăă vedetă de music-hall îşi arată întreaga dantură: Şi nici in rest, n-am de ce mă plînge. Mom Mo m ent de d e stupoare general generală. ă. Directorii D irectorii celor mai mari mari zia re din Bucureşti asistă la această conferinţă de presă. Cred că e pentru prima oară că aud şi văd un ministru de acest gen. Dar, impert im perturb urbabil abil,,,, Petru Groza continuă co ntinuă să insulte insu lte reacţiunea. reacţiunea. Avem cu toţii to ţii impresia impresia că auzim auzim citindu-se cu voce vo ce tare editoria editori a lul organului organ ului P.C. P.C. „Scînteia”. Petru Petru Groza, după ce şi-a sfîrşit de  jucat  juca t rolul politic pol itic,, ne pofte po fteşte şte să luăm „un pahar cu vin”. vin ”. Tre Tr e cem într-o în tr-o sufragerie de cel ce l mai autentic aute ntic stil renascentist. renascentist. „Paha rul cu vin” atît de modest anunţat de Petru Groza s-a transfor mat în şampanie şi icre negre. Petru Groza ne face onorurile,  încurajîndu-ne: — Mai luaţi, mai luaţi. luaţi. Mai este, est e, să să ştiţi. Vine spre grupul în care mă aflu şi începe să ne povestească anecdo ane cdote te decoltate. Găsesc un motiv oarecare oarecare ca să-mi să-mi scuz ple carea, şi cobor scările. Mă încrucişez cu Miron Constantinescu, redactorul şe f al „Scînteii”, „Scînt eii”, care îmi lansează, ironic ironic:: — Liberalii Libera lii s-au săturat. săturat. — Cred Cred şi eu, eu , într-o casă casă atît de proletar proletară! ă! Respir în sfîrşit aerul răcoros al nopţii. Sînt împărţită între greaţă şi pofta să rîd. Mă întreb dacă individul acesta discută în

48

ADRIANA GEORGESCU

acelaşi fel chestiun che stiunile ile grave grave care ajung ajung în faţa Consiliului de Mi niştri. Petru Groza fiind prea prost ca să devină pitoresc, consi der seara aceasta total pierdută. pierdută.  înap  în apoi oiat atăă acasă, redactez redac tez o notă no tă anodină anod ină pentru ziar. ziar. Dacă Dac ă aş scrie după inima mea, aş fi cenzurată de Comisia Aliată de Control. „Aliată, adică rusă”, cum ar spune colegii mei de re dacţie. *

Clnd sosesc în dimineaţa aceea la „Viitorul”, găsesc redacţia  întoarsă  întoar să pe dos. dos . Mihai Fărcăşanu Fărcăşanu telefo te lefone nează ază în dreapta şi în stingă, Gheorghe discută cu nişte muncitori, uşile se trîntesc. Alerg la Fărcăşanu, care îmi explică între două convorbiri tele fonice ce s-a întîmplat. Nişte muncitori tipografi comunişti s-au transformat, cu de la sine sin e putere, pu tere, în cenzori şi, cum unele u nele articole nu le conveneau, au refuzat refuzat să le tipărea tipărească scă şi au decis în şedinţa de noapte no apte să su prime ziarul. N-avem nici măcar timp să ne indignăm. Trebuie să ne gră bim. După Dup ă o oră an ani' reuşit reuşit să găsim găsim telef te lefon onic ic şi prin prin biciclist des tui tineri t ineri membri ai partidului care se pricep la tipografie. Vin V in la ziar alergînd. După încă o oră, cele două încăperi ale redacţiei sînt pline de voluntari. Cobor cu ei toţi la subsol unde îşi împart lucrul. Nu venisem decît pentru o jumătate de oră şi am am răma rămass acolo două dou ă ore. Plec Ple c alergînd alergînd la Interne, făgăduîndu făgăduîndu-le -le să mă întorc să să petrec petr ec noaptea noap tea lingă lingă ei e i ca să le dau o mînă de ajutor. ajutor. A doua zi „Viitorul” este est e tipărit, tipărit, şi şi asist la plecar plecarea ea echipelor ech ipelor de voluntar vo luntarii care îi asigură asigură distribuirea distribuirea.. Răsuflu uşurată ca după o noapte de luptă. Mă prăbuşesc pe un scaun, dar mă scol imediat ca împinsă de un arc. Trebuie să fiu la opt la Interne. Alerg acolo, şi beau cafea după cafea, în timp ce telefoa tele foane nele le sună la intervale intervale regulat regulate, e, fixez fixez automat au dienţe şi îmi arborez veşnicul zîmbet pentru a-1 primi pe „to varăşul ministru” Teohari Georgescu, cel care, ca întotdeauna, mă priveşte pieziş cerindu-mi să intre la general. *

Luni, 12 februarie, sosesc la birou foarte obosită. Contam pe duminica din ajun ca să recuperez din forţe dar, duminică, am

L A Î N C E P U T A F OST S F ÎR Ş IT U L

49

fost ocupată toată ziua cu discursul pe care l-a ţinut generalul  îţ i sala cinematografului Aro. Şedinţa trebuia să aibă Rădescu  îţi loc la cinematograful Scala. Dar comuniştii, decişi să împiedice prin toate mijloacele acest discurs, angajaseră nişte indivizi pe două mii de d e lei de căciulă, plus banii pentru pentru biletul de d e cinema, la ultima reprezentaţie rep rezentaţie de sear seară. ă. Şi, la închiderea sălii, sălii, spectatorii,  în loc lo c să iasă, rămăseseră pe loc. Pur şi simplu. sim plu. Către miezul mie zul nopţii, nop ţii, un camion purtînd purtînd inscripţi inscripţiaa .Apărarea .A părarea patriotică” opri op ri se în faţa cinematografului. Cîţiva voluntari descărcaseră ali mente, men te, iar responsabilii le distribuise distribuiseră ră în sală „pentr „pentru u noap n oapte”. te”. Avertizată, poliţia îi lăsase să doarmă liniştiţi in sala unde tre buia să vorbească a doua zi primul-ministru. Şi la ora discursu lui, generalul Rădescu Răd escu a vorbit vorbit în sala Aro, la cîteva sute de m e tri tri distanţă distanţ ă de Scala. Cei care veniseră să îl ascult asc ultee nu au avut de făcut decît cîţiva paşi în plus. Astfel l-au putut asculta pe primministru făcînd bilanţul a două luni de guvernare. Bine jucat. Corespon Co respondenţii denţii de presă străini străini care care se duseseră în prima prima sa lă îşi începeau articolele artico lele în termenii aceştia aceştia:: „într-o atmosferă irespirabilă, circa o mie de oameni beau necontenit ţuică. Responsabilii se urcau pe fotolii strigînd: «Hei, «H ei, tovarăşe, ai avut destulă pîine?»” pîin e?»” Biroul meu este es te încărc încărcat at de ziare şi, cum cum generalul nu a sosit  încă, înc î ncep ep să redactez redac tez buleti bul etinu null de presă pentru el. e l. Presa Presa com co m u nistă atacă violent pe Rădescu şi discursul său. Trec peste asta. Argumentele arhicunoscute. Citesc comunicatele şi rezum: „în munţii Tatra, trupele româneşti avansează.” avansează.” Telefonul. Un director de ziar. Vrea să ştie dacă nu e nimic nou în legătură cu cobeligeranţa. Nu, nimic. Chestiunea asta ne obsedează pe toţi. Chiar astăzi, trei articole lungi în „Drepta tea” tea ”, „Viitoru „V iitorul” l” şi „Scînteia”. „Scînteia”. „Dreptatea” scrie: N e-am e-a m hiat nişte nişte angaj angajament amente e şi le le vom ţine. Cu preţu pr eţu l tuturor  sacrifici sa crificiilor, ilor, a l oricît or icîto o r efortu efor turi ri Să ni se se recunoască recunoască strădani strădaniil ile e ş i să  să  se aprecieze aprecieze ce facem fac em ca să ne ne îndeplinim îndep linim obliga ob ligaţiile ţiile luat luate. e. Să i se  ofere României şi curajosului ei popor calitatea de cobeligerant. Unei Un ei ţări ţă ri a l cărei efort de război a fos fo s t apreciat ca a lpatrulea după  cel a l Statelor Unite Unite,, a l Rusiei şi a l M a rii Britani Britanii, i, unei ţări care care a  rupt prim a cu puterile pu terile Axei, unei ţări ţă ri care a contribu co ntribuit it astfel astfel la răs  răs 

50

A D R I A N A G E O R G ES CU

turnarea situa situaţiei ţiei în Bulgaria ş i în Finlanda, unei un ei ţări ţă ri care a înso ţit  brava brava ţ i glorioasa glorioasa A rm ată Roşie în cea cea m ai mare ofensi ofensivă vă cunos  cunos  cută p înă în ă în prezen prezentt în actualul actualul război... război...

Acelaşi ton în „Viitorul”: A recunoaşte Rom Ro m âniei ân iei statutul de cobeligerant echivalează echivalează cu  un sprijin moral dat la momentul oportun poporului nostru, ale  cărui căr ui lupte aduc servicii cauzei aliate. aliate. Avem Av em încredere încredere în spiritul s piritul de  de  echitat echitate e a l A lia ţilor ş i spe sperrăm că c ă la conferi conferinţa nţa iminentă iminentă a celor c elor trei  m ari ar i pu teri această această reven revendi dicar care e justă a Rom R om âniei ân iei va f i examinată  examinată  şi va p rim i rezol rezolvar varea ea pe care care o m erită 

Evident, „Scînteia” nu este de aceeaşi părere. îi cunosc de altfel opinia, o pinia, de vreme ce am auzit-o a uzit-o exprima exprimată tă de Petru Petru Groza  în persoan pers oanăă zil z ilel elee trecute. Parcurg Parcurg totuş to tuşii editorialu edito rialul. l. Oare România respectă actualmente condiţiile armistiţiului?  Desigur De sigur că nu nu. D a că tn ceea ceea ce priveşte priveşte lupta lupta arm ată po p oru or u l se  sacrifi sa crifică că fiind fiin d prezent pe liniile de fo c ş i în uzinel uzinele e care lucreaz lucrează  ă   pentru război, război, nu s-a s-a făcu fă cutt aproape nim ic în ceea ce priveşte opera  opera  de democratizare, democratizare, fiin fiind d că reacţiunea reacţiunea creează creează necontenit obstaco o bstacole  le   pretutind  pre tutinden eni.. i....

Şeful de cabinet al lui Teohari Georgescu mă întrerupe ca să-mi spună că „tovarăşul „tovarăşul ministru” al al său vrea să fie primit primit ime im e diat de general. îi î i promit să îlîl anunţ de îndată îndată ce va fi venit veni t gene ge ne ralul şi mă apuc apu c din nou de d e buletin. Generalul vine în sfirşit şi, prezentîndu-i hîrtii la semnat, îi spun că Teohari Georgescu vrea să-l vadă. — N-are decît să vină. vină. Telefonez şi, cinci minute mai tîrziu, Teohari Georgescu in tră. tră. îl văd regulat de o lună, dar dar nu nu ştiu d e ce c e astăzi îl observ mai atent: e mic, chel, cu ceva unduios şi, totodată, insolent. Nu se mai opreşte, opre şte, ca în celelalte celela lte zile, ca să-mi să-mi vorbească vorbească despre mare mareaa lui generozitate, de care de altfel nu furnizează nici o dovadă. Astăzi, pare grăbit. îl introduc în biroul generalului. Teohari Georgescu Georg escu îl salută într-un fel care care îmi aminteşte amint eşte de un acorde on de hîrtie care s-ar dezumfla brusc. Prevăd o audienţă furtu noasă pentru că, în afară de afacerea cu cinematograful Scala ocupat ieri ieri de comunişti, comu nişti, a dat dat din noii no ii ordine care contracarea contracarea ză deciziile ultimului Consiliu de Miniş Miniştri tri..

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

51

Şi cînd, după o jumătate de oră, Teohari Georgescu iese din  încăpere  încă pereaa alăturată, alătu rată, este es te roşu şi încă înc ă şi mai încov înc ovoia oiatt ca la sosire, sosi re,  îi  î i zîmbe zîm beşt ştee în trecere trec ere lui G heorg he orghi hiuu-De Dej,j, „tovarăşul ministr min istru” u” de la Comunicajii, care aşteaptă la tind in biroul meu. Gheor ghiu-Dej are ochi inteligenţi şi o fată deschisă. în Moldova, Ana Toma spunea vorbind de el pe un ton extaziat: „E atît de fru mos!” Intră Intră la rîndul său la general, îi fac în zadar zadar semn să-şi să-ş i stingă ţigara: generalul e suferind şi nu suportă fumul. Gheorghiu-Dej se preface, ca ca Întotdeauna, Întotdeauna, că nu nu înţelege. înţelege . Poate Poa te că e felul său de a se răzbuna pentru faptul că generalul sfîrşeşte întotdeauna prin a-i impune. Şi, în timp ce audienta începe în cepe alături, alături, încerc să-mi să-mi închei bu bu letinul de presă. presă. * Două zile mai tîrziu, un telefon de la Mihai Fărcăşanu îmi aduce la cunoştinţă că incidentul cu muncitorii s-a închis. Şi, cum mă mir: — Au venit azi dimineaţă şi mi-au explicat că salariile sînt prea mici şi că din cauza asta nu au mai tipărit ziarul. — Dar ăsta-i ăsta-i un pretext! pretext! N-au N-a u pomenit pome nit niciodată de salariu salariu  în mom mo m entu en tull cînd au decis suprimarea ziarului. ziarulu i. De D e altfe a ltfel,l, salarii le lor lo r erau calculate după baremul baremul în vigoare în toate to ate tipografiile. tipografiile. — Tocmai To cmai,, e un pretext. pretext. Invocat acum, la la o săptămînă după  încetar  înce tarea ea lucrului. lucru lui. Dar am profitat profi tat de el. Le-am Le-a m mărit salariile. sal ariile. Au fost fost foart foartee d^fpt d^ fption ionaţi. aţi. înţelegi? înţelegi? — Desigur. Sigur că înţeleg, înţeleg tot. Şi punerea în scenă de la Scala, şi manevrele lui Bodnăraş în Moldova, şi metodele echipelor de şoc comuniste şi politica dusă de comitetul central al P.C. Nu mai că, pentru prima oară, simt că lupta e inegală: de-o parte ei, sprijiniţi de U.R.S.S., ei care au muniţii, arme şi Armata Roşie la dispoziţie; de cealaltă parte noi, fără arme, fără muniţii, fără soldaţi în ţară, cu mîinile goale şi voinţa noastră de a trăi, de a supravieţui. supravieţui. Nu ştiu de ce, mă simt dintr-o dintr-o dată foarte obosită. Din Di n nou telefonul. Şi cînd cînd să-l anunţ pe Lucreţiu Lucreţiu Pătrăşc Pătrăşcanu anu la general, ridic din umeri, era să uit: uit: e aici, lingă noi. Revenind, Reven ind,

52

A D R I A N A GE ORGE SCU

 îl rog cu o v o ce fermă pe Lucreţiu Pătrăşcanu să vină imediat: generalul genera lul îl aşteaptă. aşteaptă. * Sînt obligată să-l însoţesc pe general la toate recepţiile ofi ciale şi, cînd cînd nu se poate p oate duce la vreuna vreuna din ele, ele , să-l reprezint cu cu cabinetul său. De fiecare dată mă întorc deprimată şi scîrbită de atmosfera încordată şi falsă. în spatele fiecărui cuvînt, în spatele fiecărui zîmbet al ofiţerilor sovietici sau al membrilor marcanţi ai P.C., simţim foarte foa rte bine lovitura de pumnal. în umbră, umbră, ceva se urzeşte, iar noi, la rîndul nostru, trebuie să încasăm, să părem degajaţi, degajaţi, amicali. Acest A cest mic joc jo c nu înşeală pe nimeni, dar dar trebuie  jucat. Exig Ex igen enţel ţelee meseriei mese riei.. Astăzi, îl însoţesc pe general la recepţia dată de ambasada sovietică. Este prezent Vinogradov. Vinogradov. înaintează spre general şi şi îi strînge mîna călduros, interpretul e lingă el şi aud traducerea: „Generalul Vinogradov îl felicită din toată inima pe generaiul Rădescu pentru modul cum conduce conduc e ţara” ţara”.. Mă îndepărtez şi mă îndrept spre celălalt capăt al sălii, unde Mihai Fărcăşanu îmi face semn. Trec pe lingă un grup pe care îl vedeam din spate: spate: Bodnăraş Bodnăraş şi Ana Toma inconjurind-o inconjurind-o pe Ana Pauker. Pauker. Ana An a Toma Tom a stă dreaptă dreaptă şi ţeapănă, iar iar Bodnăraş Bodnăraş aproape că dă onorul. Doi copii care merg in vizită însoţiţi de o guver nantă ursuză ursuză de care se tem nu s-ar s-ar purta altfel. După ce c e am tre cut, Bodnăraş se apleacă spre Ana Pauker şi îi murmură ceva la ureche. ureche. Ea priveşte acum acum spre spre mine. îngerul păzitor al Anei An ei T o ma pare destup de mînios pentru un apostol. Ajung în sfirşit lin gă Fărcăşanu. în spatele nostru, Petru Groza îl prezintă pe Ren6 de Week, ambasadorul ambasadorul Elveţiei, unui unui general rus, rus, însoţit însoţit de ine in e vitabilul interpret. — Domnul Dom nul Ren6 de Week Week,, ambas ambasado adorul rul Elveţiei Elveţiei,, spune Pe tru Groza. Ofiţerul rus nu are aerul să înţeleagă. — Ce ţară? Imperturbabil, Imperturbabil, Ren R en66 de Week îi răspun răspunde: de: — Elveţia. Trebuie să să o cunoaşteţi. cunoa şteţi. E ţar ţaraa ceasurilor. Din fericire, sînt întoarsă cu spatele şi pot să rid după pofta inimii. Mihai Fărcăşanu însă e mai prost plasat; face cîteva gri mase şi îşi ia un aer distrat. îmi spune: — Bodnăraş Bodnăr aş şi şi Ana Toma par să vină spre spre noi. Mă duc!

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

53

Şi dispare. Mă întorc şi văd că Ana Pauker nu mai e în sală. Acum, Bodnăraş îmi zîmbeşte şi Ana Toma Tom a îmi întinde mîna. mîna. — A ţi avansat, avansat, va va să zică, îmi lansează Bodnăraş. Bodnăraş. V-am spus că o s-o sfirşiţi foarte rău. Rîd fără să răspund. — Ba nu, nu, ba nu, intervine intervine Ana Toma. Să Să nu ne pierdem pierdem spe ranţa. Nu vii într-o zi pe la mine? Am putea vorbi liniştite. Nu a renunţat să mă îndoctrineze. Şi cum tot nu spun nimic: — Să-ţi dau dau adresa adresa mea. mea. Dar, înainte ca să fi avut timp să o facă, sîntem anunţaţi că  înce  în cepe pe filmul. filmu l. Plăcer Plă cerile ile contin con tinuă. uă. Imi iau rămas bun de la cei ce i doi d oi „tovarăşi” şi găsesc un loc în sală alături de directorul de cabi net. înce în cep p e un film „cultural”: un documenta docu mentarr în care nişte şerpi uriaşi uriaşi înfulecă lacomi iepuri de casă casă şi minuscule insecte. Să fie un simbol? Lipsă de tact sau pur şi simplu răspuns la ultimele documentare prezentate la misiunea britanică, docu mentare in care cuvîntul „libertate” era cam prea mult repetat?  în oric or icee caz, avertis ave rtismen mentul tul mi se pare abia deghizat. Revenim în saloane. Şampania curge în valuri; hapul trebuie  îndulcit!  îndulci t! "Viitorul” a fost suprimat prin decizia Comisiei Aliate de Conflol, „Aliată, adică rusă”. * Recepţiile oficiale nu reuşesc să ne abată atenţia de la dra mele me le care se desfăşoară desfăşoară tot to t mai numeroase sub ochii noştri. noştri. Ultima din el este deportarea cetăţenilor români de origine germană în lagărele de muncă din U.R.S.S. Asistăm, neputin cioşi; de astă dată dată,, nimeni nu are nici o putere. Decizia De cizia este luată şi executată direct de către ruşi, care nu acceptă nici intervenţii, nici reclamaţii. reclamaţii. Operaţia Op eraţia e condusă de N.K.V.D. Soldaţii români continuă să cadă în munţii Tatra. Armata Română este încă o dată citată pe ordinul de zi al mareşalului Stalin, dar cobeligeranţa nu ne-a fost încă acordată. Sperăm toţi că ne va fi fi acordată la conferinţa de la lalta! Dar conferinţa de la lalta s-a încheiat la î l februari februariee şi nu nu cunoaştem concluz con cluziile iile ei. ei. Şi astfel ne apropiem de sfirşitul lunii februarie 1945.

54

ADRIANA GEORGESCU

VI

Intrînd în biroul generalului, în dimineaţa de 23 februarie, mai am încă prezente în minte frazele prin care Radio Moscova l-a atacat în emisiunea din ajun „în numele poporului român”. Generalul Gen eralul nu a venit încă. Pun pe masa masa lui de lucru lucru cheile chei le de la birpul lui Teohari Teoh ari Georgescu G eorgescu.. Pentru a preveni anarhia anarhia totală, subsecretariatele de stat au fost dizolvate, printr-o decizie a Consiliulu Con siliuluii de Miniştri. Miniştri. Trecuseră de atunci zece zile, şi Teohari Georgescu Geor gescu continua contin ua totuşi to tuşi să vină la birou, birou, să fixeze fixeze audienţe, audienţe , să să dea ordine, ca şi cum nimic nu s-ar fî întîmplat. Generalul îmi ceruse deci să închid biroul lui Teohari Georgescu. Şeful lui de cabinet citeşte liniştit ziarele de dimineaţă. îi rog să iasă şi să-şi ia ziarele. Trebuie să închid odaia cu cheia. în loc să-mi răs pundă, începe să citească pe un ton ameninţător un articol apă rut pe prima pagină a „Scînteii”. — Ascultă. Asc ultă. Asta A sta o să te facă facă poate poa te să să mai mai reflectezi. „Tele  gram ă trim trim isă de de Teoh ari Georges Georgescu cu pre fecţilor fecţilor şi p rim a rilor rilor din  din  ţară : «C on form decizi deciziei ei luate uate de de con siliul siliul Fron tului N a ţion ţion a l D e  m ocra tic, tic, sînt şi răm în pe po stu l care m i s-a s-a încredinţat încredinţat.. A trag în  m od special spe cial atenţia dum neavoastră neavoastră asupr asupra a u rm ătorului ătoru lui fa p t: nu  trebuie să execu taţi ordinele ord inele date de generalul gene ralul Rădes Rădescu cu şi ş i îndrepta  te îm po triva triva p op o ru lu i Prin atitudi atitudinea nea sa sa de dictator dictator,, generalul  generalul  Rădesc Rădescu u s-a s-a doved it a f i duşmanul po p oru lui». ” 

— D e ce îmi îmi citeşti citeşti comunicatul comunicatul acesta? acesta? Nu dovedeşte decît decît ceea ce ştim deja: că Teohari Georgescu se opune deciziilor Consiliului de Miniştri. De cînd Frontul Naţional Democratic, care nu este decît o organizaţie politică, are puterea să menţină miniştri? — De la armistiţiu. — Scuză-mă, dar asta e fals. fals. Regele Reg ele i-a acordat generalului gener alului Rădescu Rădes cu mandatul mandatul să constituie const ituie guvernul guvernul.. Acest A cest guvern guvern există există în mod legal, şi numai el poate poa te să ia dispoziţii legale. legale. — Rădescu e duşmanul duşmanul poporului. poporului. — Asta-i părerea dumitale, şi ea nu e împărtăşită. în orice caz, Rădescu nu şi-a prezentat regelui demisia. El este şeful gu vernului. — Va fi fi demis.

L A ÎN C E P U T A FOST S FÎR Ş IT U L

55

— Prima Prima noutate. D e la cine ştii? Pînă Pînă atunci, părăseşte, părăseşte, te rog, rog, încăperea asta. asta. Am primit primit ordin să o încui pentru a împiedi împ iedi ca pe şeful dumitale dum itale de a se acoperi de ridico ridicol. l. Şeful de cabinet se scoală, palid. Flutură „Pravda”. — N-ai N-a i citit „Pravd „Pravda”? a”? Evident, nu ştii ruseşte. Am să-ţi tra tra duc eu: „Generalul Rădescu s-a demascat la conferinţa de la Aro. Esje un antidemocrat”. — Dar Scala? Şi Şi faptul de a fi fi pus să se ocupe ocup e sala de către comunişti? Este un procedeu democratic, poate? — Ştii că avem mijloacele să deschidem uşa pe care o închizi închizi dumneata astăzi. — Să forţaţi forţaţi uşa, vrei să să spui. Dacă Teohari George G eorgescu scu vrea vrea să reia cheil ch eile, e, n-are decît să se ducă să i le ceară generalului. Vor V or fi pe biroul său. Ş efu ef u l de d e cabinet vine spre mine, se opreşte la un pas distanţă distanţă şi spune spu ne cu un ton devenit dev enit brusc mai scăzut şi ameninţător: — "Eşti intr-adevăr prea imprudentă, domnişoară. — Cred că dumneata eşti mai mult decît mine. Se înclină uşor şi îmi spune, cu vocea lui de toate zilele: zilele: — La revedere, domnişoară. Pe mîine. — Mîine, Mîin e, nu vei mai fi aici. aici. — Tocmai. Tocma i. Sper să te văd văd la prînzul prînzul de gală de la Cercul Cercul Mi litar. litar. Şi, insistind: insistind: Prînzul acesta e oferit oferi t guvernului de către Co Co misia Aliată de Control. — Ştiu, dar dar nu nu văd de ce ai veni şi dumn dumneata eata:: Teohari G eor gescu nu mai face fac e parte din guvern. guvern. A ajuns acum pe p e pragul uşii uşii şi mă priveşte pri veşte îndelung: îndelung: — Pe mîine, m îine, deci, domnişoară. La Cercul Milita Militar. r. Cînd îi povestesc scena generalului, îmi răspunde: — Se vor duce probabi probabil. l. în ce mă priveşte, priveşte, nu nu voi merge. * A doua zi, îndreptînduîndreptîndu-mă mă spre minister, văd tramvaiele tramvaiele aco perite de afişe: „Moarte lui Rădescu”, „Moartejui Fărcăşanu”, „Cerem arestarea lui Rădescu”, „Jos guvernul”, „Trăiască U.R.S.S U.R .S.S.”, .”, „Trăia „Trăiască scă glorioasa Armată Ro şie”. şie ”. Şi această Armată Roşie care vine mereu să amintească la capătul afişului afişului că lozincile lozin cile nu sînt lipsite de temei.

56

ADRIANA GEORGESCU

Astăzi, tancurile sovietice parcurg oraşul. 24 februarie este de altfel ziua Armatei Roşii. Sosesc la minister. Generalul este suferind, şi primesc ordin să suspend toate audienţele. Radu Ionescu, şeful Serviciului Se cret, intră în odaie şi îmi spune foarte calm: — Am comandat com andat sandvişuri sandvişuri pentru toată lumea. Şi ceai. Pe urmă, fără să adauge un cuvînt, intră la general. Sînt atît de mirată încît o clipă nici nu răspund la telefonul care sună. Şi, cînd ridic receptorul, aud vocea lui Gheorghiu-Dej. — Vreau să vorbesc vorbe sc cu primul-ministr primul-ministru. u. — îmi pare p are rău, rău, dar dar nu-i posibil. Primul-ministru este es te sufe su fe rind . — Dar trebuie tr ebuie să vină la la prînzul de la Cercul Cercul Militar. Militar. — Din păcate, nu va putea veni. Medicul îi interzice orice deplasare. deplasare. Ştiţi de altfel că de citeva citeva zile locuieşte locu ieşte în minister minister.. — Nu mă interesează. Trebuie Trebu ie să vină la dejun. dejun. D e cînd s-a s-a înapoiat de la Moscova, Gheorghiu-Dej Gheorgh iu-Dej are o vo ce foarte sigură. îl scuz scu z încă o dată pe general, şi închid tocmai în momentul cînd intră Petru Groza, cu bastonul în mină. — Trec să-l iau pe primul-ministru pentru dejunul de la Cercul Militar. Cum se îmbracă? Militar sau civil? — în haină h aină de casă. casă. E bolnav. bolnav. — Nu-i Nu- i pe moarte, sper? sper? spune spu ne zîmbind zîmbind Petru Petru Groza. Groza. — O simplă grip gripă. ă. — Trebuie Treb uie să-l văd văd neapăra neapărat. t. — Nu va putea să să vă însoţească. — între înt re noi n oi fie vorba, vorba, aş aş prefera prefera să mă mă însoţeşti însoţe şti dumneata, dumne ata, frumoaso. Pentru Petru Groza, toate femeile sînt „frumoase”. Caut să-mi stăpinesc stăpin esc enervar enervarea. ea. — Vă mulţumesc, Excelenţă. Sînt de serviciu astăzi. — Eu, dacă aş fi femeie, n-aş lucra atîta.  îi  î i amin am inte tesc sc una dintre dintr e frazele fraze le clasic cla sicee din discursu disc ursurile rile lui: lui: „Femeia „Fem eia trebuie să fie în cîmpul cîmpul muncii” mu ncii”.. — Da, dar dumneata, dacă nu mă anunţi la general, nu eşti decit o sabotoare. sabotoare. — Nu N u fac altceva decît decît să execut ordinele ordin ele şefului meu, ExceExce-

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

57

— E ultimul dumitale cuvînt? Lui Petru Groza îi plac frazele definitive. — Da, Excelenţă. Excelenţă. Răsuflu uşurată. A ieşit trîntind uşa. * Radu Ionescu îmi întinde o ţigară. A ieşit din camera alătu rată rată şi vorbe vo rbeşte şte fără fără să se uite la mine. — Fumezi? Tocmai i-am spus spus generalului generalului că am atîţia atîţia agenţi ( benevoli ben evoli încît voi fî în curînd curînd obligat să-mi concediez con cediez personalul. — Noii înscrişi în P.C. sub presiunea sindicatelor? — Da. Da. Trage un fum, după care, brus brusc, c, îşi striveşte stri veşte ţigara ţigara în scrumieră. scrumieră. — Comuniştii Comu niştii au primit primit ordin ordin să să atace Ministerul M inisterul de Interne Interne astăzi. — Ce spune generalul? Nu izbutesc să-mi domin tremuratul vocii. — E foarte calm. calm. Nimic nou pe aici? aici? . — A telefonat Gheorghiu-Dej, iar Petru Groza tocmai a plecat. Voiau neapărat să-l ia pe general la dejunul oficial. — Te-ai întrebat întrebat de ce dejun  şi   şi nu cină? Ridic din umeri. Evit cit pot să vorbesc. Vocea îmi tremură prea tare. — Comuniştii au ordin să atace imediat. Imediat, adică la cîteva ore după dejun. Evident că era mai bine pentru ei ca gene ralul să nu fie la Interne în momentul acela. Ceea ce explică de plasarea lui Petru Groza în persoană. Şi, văzînd că tac: — Vino Vi no să iei un ssan andv dviş. iş. — Nu. Nu. — Ba da, o să ai nevoie. Ai să găseşti şi ceai în sala mare de audienţe. N-am timp să-i să-i răspun răspund. d. Telefonul, li trec receptorul receptorul lui Ra du Ionescu. Colonelul care asigură legătura dintre guvern şi Co misia Aliată de Control telefonează de la Cercul Militar ca să  întreb  înt rebee dacă generalul genera lul a plecat p lecat de d e la Interne. — Generalul G eneralul e bolnav. bolnav. Nu va veni. veni. Şi Radu Ionescu conchide:

58

ADRIANA GEORGESCU

— N-o N- o să mai avem avem mult de aşteptat. aşteptat. Du-te D u-te să-ţi iei un sand viş şi vino imediat înapoi. *  înap  în apoi oi în birou. N-am timp decît decî t să înghit îngh it o ceaşcă ceaşc ă de ceai, privind pe fereastră camioanele încărcate cu manifestanţi care defilează defilea ză prin prin Piaţa Piaţa Palatului. Palatului. Pe camioane, imense afişe roşii cu portretele lui Stalin şi ale Anei Pauker. Un coleg a intrat în fugă în sala cea mare şi m-a chemat. — Reped Re pede, e, repede, în biroul dumit dumitale. ale. Am urcat urcat scările in in goană şi sosesc, cu sufletul la gură gură.. Direc D irec torul de cabinet îmi întinde receptorul. — Primeşte Prime şte dumneata mai mai departe departe comunicările. comunicările. Toate Toa te pre p re fecturile din ţară sînt atacate. Avertizează-1 succesiv pe general. Mă duc la cabinetul militar. Abia Ab ia a ieşit că sună iar iar telefonul. telefonu l. — Aici Craiova. Prefectura e atacată. Se întrerupe. Vreau să dau dau fuga să-l antfnf antf nfpe pe general. general. Sună Sună din nou. — Prefectura din Focşani. Focşa ni. Se trage trage asupra asupra noastră. noastră. Iar Iar se întrerupe. Intru Intru alergînd la general. Este E ste în picioare picioa re şi priveşte pe fereastră. Se întoarce spre mine: — Cee? — Craiova, Focşanii. Sînt... Generalul îmi lansează: — La pămînt! Aruncă-te la pămînt! Două ferestre sînt sparte. Gloanţele s-au înfipt în perete. Generalul stă tot în picioare. Vocea comandantului corpului de gardă gardă care a intrat intrat în încăpere încăp ere este est e acoperită a coperită de vacarmul de afa ră. Biroul generalului este brusc invadat. Toată lumea aleargă. Telef Te lefon onul ul sună su nă întruna. Mă scol ca să mă mă duc să să răspund. răspund. Fac doi paşi. paşi. Alt A lt zgomot zgom ot de sticlă spa spart rtă. ă. — La pămînt! Am ajuns în fine fin e la telefon, telefo n, dar abia aud. aud. Afară mulţimea vo ciferează. — Prefectura Brăilei. Sîntem atacaţi. D e alături disting vocea comandantului corpului de d e gard gardă. ă. — D omnu om nule le general, echipe echi pe de şoc încearcă încearcă să să ia cu asalt asalt in trarea din strada Wilson.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

59

— Ordonă gărzii să nu tragă. Repede. Telefonul: — Prefectura din Roman. Se trage asupra noastră. Dau Da u fuga la general. Comandantul Coman dantul gărzii, gărzii, care care ies iese şi el alergînd, mă îmbrinceşte, şi mă sprijin de uşă ca să nu cad. Deoda De odată, tă, o detunătură detunătură ne încremeneşte încreme neşte pe toţi. îl aud pentru pentru prima oară pe general strigind: — Cine a dat corpului de gardă ordin să tragă? Comandantul a revenit: — Nimeni, domnule general. Soldaţii din gardă s-au întors de curînd de pe front. Ştiu că au dreptul să se apere cînd sînt atacaţi. — Aici nu sîntem pe fron front! t! Vocea şefului de cabinet militar precede intrarea sa: — Domn Do mnul ulee general, armele erau erau încărcate încărcate cu gloanţe glo anţe oarbe. oarbe.  în biroul bir oul meu, meu , unul unu l dintre col c oleg egii ii de cab c abine inett leşină. — Medicul e la etajul întîi, îmi aruncă Radu Ionescu. Mă duc după el şi mă lovesc pe culoar de trei ruşi în uni formă. Vorbesc toţi trei româneşte şi strigă care mai de care: — Aţi tras în popor! Le răspund, calmată brusc: — Veţi obţine toate informaţiile la cabinetul militar. Poftiţi pe aici. Şi mă întorc, renunţînd să-l mai caut pe medic. Colegul meu e tot pe jos! Cineva ii aruncă apă pe obraz. Ruşii continuă să urle pe româneşte. rom âneşte. Şeful Ş eful de cabinet militar militar îi conduce la general. general. Plec din nou după după medic. Cînd Cînd revenim revenim în odaie,c oda ie,cole olegu gull meu nu şi-a revenit încă. — Criză cardiacă, cardiacă, declară declară medicul.  în timp tim p ce el se s e apleacă ap leacă peste pe ste corpul cor pul instalat insta lat pe două d ouă scaune, sca une, intru la general. Ruşii au plecat. Generalul discută cu Radu Io nescu. Se întrerupe o clipă ca să-mi să-mi spună spună:: — Pune-ţi paltonul. E rece. Prin geamurile geam urile sparte, aerul aerul intră în valuri. valuri. S-a înserat. De cîtva timp, biroul este puţin mai calm, şi am tocmai timp să-mi aprind o ţigară ţigară cînd aud un cîntec cîn tec ureînd din spre stradă. Mă reped la geam, urmată de toţi cei care se află în

60

ADRIANA OEORGESCU

birou. Deschidem larg fereastra, şi cioburi de sticlă cad pe jos. Văd o masă nemişcată care intonează imnul naţional în Piaţa Palatului. în spatele meu, cineva reia refrenul. în dreapta mea, un coleg cole g plînge. E o melodie, m elodie, o simplă melodie, m elodie, dar dar melodia asta asta ne ajută de cîteva luni să ţinem capul sus, să rezistăm rezistăm în ţara ocu pată. Spaţiul mare care se întinde de la grilajul Palatului Regal pînă la Ministerul M inisterul de Interne este es te plin de bărbaţi bărbaţi şi femei care nu au venit cu camioanele şi nu poartă pancarde. Un strigăt puter nic: nic: „Trăiască „Trăiască regele re gele””, reluat în cor. Mi se pare că zăresc, zăresc, agăţat de grilaj, pe Mihai Fărcăşanu şi nelipsita sa haină de piele. Face un gest, pesemn pese mnee că vorbeşte, fiindcă fiindcă mulţimea nu mai strigă strigă,, nu mai cîntă. Şi Ş i din nou, n ou, intr-un singur singur glas: glas: „Trăia „Trăiască scă Rădescu Răd escu”. ”. în  încăpe  înc ăperea rea alăturată, alătura tă, gener g eneralul alul a deschis desc his şi el e l fereastra. Imnul na ţional este reluat. Şi deodată un automobil despică mulţimea, care se desparte în două valuri rapide. Aud răpăituri şi ţţpete. Maşina trece din nou. Mitraliază mulţimea în dreapta şi în stin gă. Ţipetele se înteţesc. Nu mai văd maşina. Radu Ionescu lan sează un ordin. Cineva strigă: —C Comu omuniştii niştii trag trag în în mulţime. Generalul dă fuga pe culoar. îl urmăm în pas alergător şi ie şim şi noi în Piaţă. Oamenii fug în dreapta şi în stingă, înnebuniţi,  în mijloc mij locul ul Pieţ Pi eţei, ei, generalul gener alul lansează lansea ză nişte nişt e ordine ord ine soldaţilo sold aţilor, r,  înce  în cepe pem m să ridicăm răniţii şi sîntem sînt em curind înloc înl ocuiţ uiţii de echi ec hipe pe sanitare. Ambulanţele transportă răniţii: bărbaţi, femei şi copii, care se opriseră o clipă pe stradă stradă ca să clnte cln te imnul imnul naţional. Gru purile se încheagă din nou, tot mai dense. Ambulanţa Ungă care mă aflu este curînd înconjurată de tineri ce privesc cu dinţii în cleştaţi răniţii pe care echipele sanitare îi urcă pe tărgi. O femeie piînge. Alta leagănă un mort în braţ braţe. e. Şi, puţin cîte puţin, p uţin, cîntecul se reia în toată piaţa. Tenace, dur, puternic. Cineva mă apucă de mînă. — Vino, să mergem înapoi. Te căutam. E directorul director ul de cabinet. cabinet. Cît timp am stat stat să d n t cu ei? — Unde-i generalul? — Tocmai T ocmai a plecat plecat şi el. * Pe scară, mă încrucişez cu Radu Ionescu; mi-aruncă:

L A Î N C E P U T A F O S T SF Î R Ş IT U L

61

— Sus e o comisie rusească. Du-te repede. De astă dată, vor să te vadă vadă pe p e dumneata. dumneata. Mi-arată Mi-ar ată un pach pa cheţe eţell alb pe care 11 ţine ţin e în mină: mină: — Primele expertize realizate pe răniţi. Gloanţe de calibru rusesc. Coboară două trepte şi se s e întoarce întoa rce iar iar spre mine: mine: — Am identificat maşina. P.C. Şi mîine o să ne acuze că am vrut să masacrăm poporul. Şi, cum rămîn împietrită pe scară: — Haide, urcă urcă odată! odată! Ruşii te aşteaptă. aşteaptă. * Ruşii mă aşteaptă, intr-adevăr. Vor să mă duc la poliţia ru sească | i să dau o declaraţi declaraţie. e. — In legătură cu ce? — Dumneata ai încuiat birourile lui Teohari Georgescu? — Da. — Păi, în legătură cu asta. Arunc o privire întrebătoare lui Gug Constantinescu, direc torul relaţiilor cu străinătatea, care aşteaptă ca generalul să-i remită pentru Ministerul de Externe un decret decret semnat de d e rege. rege. îmi îm i face semn să spun da. da. — V oi merge mîin mîine. e. — D e ce nu astă-s astă-seară eară?? — Sînt de serviciu. — Trecem mîine să te luăm. luăm. Şi ies, in timp ce Gug Constantinescu murmură: — Treceţi, treceţi. treceţi. Cit despre dumneata, n-ai să te duci. duci. Ai A i să faci declaraţia aici, pe loc, şi ai să le-o dai. Te aşteaptă generalul. Cînd intru în birou, generalul scrie. îmi cere să ţin uşa lui  închisă  înch isă pentru pen tru toată toa tă lumea, lumea , fără exce e xcepţ pţie, ie, şi îmi dă instrucţiuni, instrucţi uni,  îmi  îm i înt î ntin inde de hîrtia pe p e care i-o duc d uc lui Gu Gugg Constan Cons tantines tinescu; cu; acesta aces ta  îmi sp spun une, e, înain în ainte te de d e a pleca: — Agitată zi, nu-i aşa? Dau la o parte de pe masa mea de lucru toate cererile rude lor celor deportaţi dep ortaţi de origine origin e germa germană. nă. X e de cincizeci de ani în România; Y, de pe vremea... cavalerilor teutoni: Z nici măcar nu e de origine germană. Deportările continuă. In vagoane de vite închise, în chise, ca evreii, evreii, pe p e vremea nemţilor. Şi încă, după după trecerea

62

ADRIANA GEORGESCU

primelor prim elor mom m omente ente de d e furie, furie, Antonescu Antones cu a putut putut şă stăvilească va lul de d e deportări, şi chiar să-l oprească oprească.. Dar acum!... Telefon Te lefonez ez la Radiodifuzi Radiodifuziune. une. — Puteţi P uteţi să dispuneţi de zece minute min ute la radio radiojur jurnal nalul ul de sea ră, de la ora 10? — Bineînţeles. Ce se întîmp întîmplă? lă? — Fiţi amabili şi trimiteţi o echipă de legătură şi un inginer de sunet la Interne. Primul-ministru vrea să se adreseze ţării. Intră Intră directorul director ul de d e cabinet: — Te aşteaptă maşina. Du-te acasă şi încearcă să dormi pu ţin. — Prefer să rămîn aici. — Nu-i vorba de ce preferi. La noapte va veghea o singură echipă, echip ă, formată formată exclusiv din din bărba bărbaţi ţi.. Du-te Du -te să te odihneşti. od ihneşti. Poate că vom avea nevoie n evoie de dumneata mai devreme decît crezi crezi..  îmi  îm i iau geanta gean ta şi palton pal tonul, ul, şi cobor. cobo r. în maşină, lingă Ivan Ivan,, şoferul, un soldat înarmat. S-o fi declarat declarat stare de asediu? *  în odaia od aia mea e foarte frig. frig. Pun radiatorul în priză, deschid desch id radioul, îmi scot sco t paltonul. în timp ce pun la fiert fiert apa de ceai, aud aud cum se transmit marşuri militare. Cineva îmi bate în uşă. E Rodica, prietena cu care împart apartamentul, care m-a auzit ve nind şi vrea să afle ce s-a întâ întâm mplat. plat. în timp ce îi povestesc pove stesc ce am văzut, ea pregăteşte ceaiul. Cînd am ajuns în mijlocul povestirii, muzica militară militară se întrerupe şi şi este es te înlocuită de glasul crainicu lui. Tac. Jurnalul începe cu un comunicat al Marelui Stat Major. în regiunea regiunea m un ţilor ţilor Tatra, Tatra, trupel trupele e româneşti au ocupat ocupa t cota  1225. 225. Trupele germane germane au apărat cu înd în d îrjire fiecar fiec are e p ă rticică rtic ică de  teren, şi au avut loc lupte sîngeroase.

Tăcere. Vocea crainicului reia: — Atenţiune, Atenţiune! nu părăsiţi postul. Peste cîteva cli pe primul-ministru primul-m inistru se va adresa adresa ţării. ţării. Nu părăsiţi părăsiţi postul. Ceaiul se răceşte în ceşti. Dau să-mi aprind o ţigară, şi ard chibrit după chibrit ch ibrit fără fără să reuşesc. reuşesc. Rodica R odica se s e plimbă prin odaie. oda ie. Mai auzim un „Nu părăsiţi postul”, pe urmă, imediat, vocea ge neralului.

L A Î N C E P U T A FOST S FÎR Ş IT U L

63

„O mină de canalii devorate de ambiţii, la ordinul a doi stră ini, Ana Pauker şi ungurul Vasile Luca, încearcă să subjuge po porul român şi, în acest scop, nu ezită să folosească armele teroarei. Dar, in trecut, trecut, naţiunea n aţiunea noastră noastră a ştiut întotdeauna întotdea una să-şi ape re cu îndirjire existenţa. Nu se va lăsa doborită acum de o mină de laşi.” Rodica a venit lingă mine. Murmură: — în sfîrşit, sfîrşit, îndrăzneşte. îndrăzneşte. Cineva îndrăzneşte îndrăzneşte să să le spună ade vărul!  îi  î i fac semn sem n să tacă. tacă. „Se pretind democraţi, şi calcă necontenit democraţia în pi cioare. Vor să asasineze asasine ze ţara ţara.. Pe tot teritoriul nostru, crimele lor sînt nenumărate. Voi Vo i avea în î n curind curind prilejul prilejul să vă vorbesc în amă nunt. Astă-seară voi expune doar ce s-a întîmplat astăzi chiar, pentru a zădărnici toate mîrşăviile pe care încearcă să le impute poporului popor ului şi mie m ie însumi, ca să-şi camufleze mai bine crimele. crimele. La Craiova, Craiova, au atacat atacat prefectura...” prefectu ra...” Rodica s-a aşezat acum lîngă mine. O cuprind pe după umeri. Telefoanele care mi-au punctat toată ziua îmi răsună încă în urechi: „Aici Craiova, aici Roman, aici Focşani...” „în fine, în capitală, crimele lor sînt şi mai grave. Au tras tras asupra asupra Palatului Regal, şi două gloan g loanţe ţe au pătruns pătruns în biroul mareşalului Palatului. Au tras asupra prefecturii de Poliţie. Au atacat Ministerul de Interne, unde mă aflam, un glonte spărgînd fereastra şi pătrunzînd în în cabinetul cabi netul meu de d e lucru. lucru. Acum trei sferturi de oră, cetăţeni care manifestau pentru rege in faţa Palatului Regal au fost mitraliaţi dintr-un automobil. Sînt doi do i morţi şi unsprezece răniţi răniţi.. Iată rezumatul rezumatul faptelo fap telorr care s-au s-au petrecut p etrecut chiar azi. azi. Indivizii care s-au făcut vinovaţi de aceste crime nici nu în drăznesc măcar să-şi asume responsabilitatea şi încearcă să o arunce asupra armatei, care chipurile chi purile i-ar fi fi provocat. Afirm că acest lucru e fals. Armata a primit ordinul meu cel mai categoric să nu atace, şi l-a executat. Mai mult: armata armata a primit ordinul categoric catego ric să nu se apere ape re decît decî t dacă va fi direct atacată. în acest caz, armata a tras doar în aer.

64

ADRIANA GEORGESCU

Aş fi vrut să împiedic şi asta. Sufletul negru al celor fără Dumnezeu şi fără patrie nu a şo văit să se încarce cu cu aceste ace ste păcate. păcate. Iată faptele, iată oamenii care le-au săvîrşit. Trebuie să ne ridicăm cu toţii, ca un singur om, spre a face faţă pericolului. Eu şi, alături de mine, armata ne vom face datoria pînă la capăt.  în ce vă prive p riveşte, şte, rămîneţi toţi toţ i la postu po sturil rilee voastre. voast re.”” Rodica sare în sus, gesticulează, vorbeşte fără încetare. — De luni de zile aşteptăm ca cineva să spună asta. Sîntem liberi, nu-i aşa că sîntem liberi, acum? Plînge fără încetare. Telefonul: Telefo nul: directorul de d e cabinet. cabinet. — Ai ascultat?  îi  î i fac semn sem n Rodi Ro dicăi căi să nu se mai mai agite agi te şi, mai ales, ale s, să tacă. tacă. — Da, aş fi vrut să fiu lingă voi toţi. — A fost mai tare decît ne aşteptam. Pregăteşte tot ce ai ca pulovere, ciorapi şi mănuşi de lînă. — D e ce? ce? — în timp ce vorbea generalul, adjutantul lui Bogdenko a anunţat că şeful lui vrea vrea să-l vadă vadă pe generalul Rădescu. Rădescu. — Ei şi? — Cum, ei şi? Bogdenko e şi mai tare dedt Vinogradov. Ţi-am spus: pregăteşte-ţi lucruri călduroase pentru Siberia. — Nostim. Nostim. — Nu prea. Ca să vorbim serios, refă-ţi puterile. Vei avea nevoie. nev oie. Nu-i decît începutu în ceputul, l, şi e deja foarte foarte gr grav. — Generalul G eneralul se duce la Bogdenko? — Sigur. Nu-1 cunoşti? — Cum e In momentul ăsta? ăsta? — Calm. Trebuie să închid. Noapte bună. Culcă-te imediat. Pun receptorul la loc, şi Rodica vine repede lingă lingă mine: — Internele? Internele? — Da. — Ce se întîmp întîmplă? lă? — Nimi Ni micc altceva decît ce ai auzit în discur discurs. s. Aş A ş vrea vrea să dorm. dorm. Iese, iar eu iau un somnifer cu puţin ceai rece.

L A Î N C E P U T A F O S T S F ÎR Ş IT U L

65

Sînt buimacă şi nu ştiu ce oră poate să fie. Lingă pat, telefo nul sună desigur de mult. Ridic receptorul. — în fine. Credeam că n-ai să-mi mai răspunzi! Recun Re cunosc osc vocea directorul directorului ui de cabinet. cabinet. — în zece minute, maşina te va aştepta jos. Trebuie să vii imediat. — Ce s-a intimplat cu Bogdenko? — L-a întrebat pe general de ce a atacat-o pe Ana Pauker, care e general în Armata Roşie. în fine, am să-ji povestesc cînd vom avea mai mai mult timp. timp. Vino Vin o repede! repede! Aşteptăm încă o comisie. comisie . Mă îmbrac, renunţ să mă mai pieptăn, îmi iau poşeta şi cobor scara alergînd. alergînd. Ivan Ivan mă aşteaptă jos. Mă uit la ceas: şase dimineaţa. — Domnul director mi-a dat ziarele ca să le citiţi în maşină. Ştiţi, domnişoară, că n-au dat voie ziarelor să publice discursul generalului? Şi începe înce pe să înjure. înjure. îl potoles pot olescc şi urc urc în maşin maşină. ă. Bancheta din spate este efectiv plină de ziare. Pe drum, deschid ziarul comu nist „România liberă”. Cu titluri mari: Evenimentele Evenim entele din din România. Româ nia. O pinia p ub lică sovieti sov ietică că nu nu poate  poa te  asista nepăsătoare la lupta dintre dementele democratice şi ele-  mentele fasciste fasciste din din Româ R omânia. nia. N u este ste num ai o chest chestiu iune ne de de p o li-  tică internă internă româneasc românească. ă.

 încear  înc earcă, că, eviden evid ent, t, să pregătească intervenţ inter venţia ia sovietic sovi etică. ă. Pînă unde vor merge? Sub titluri cu litere roşii groase, o caricatură îl reprezintă pe Rădescu privindu-se în oglindă şi încercînd un sa lut fascist. In spatele lui, portretele lui Hitler şi Mussolini, pe care îi ia drept model mo dele. e. Cu două zile zil e in urmă, urmă, in acelaşi ziar, ace ac e leaşi litere groase anunţau deja: Un rechizitoriu sovietic la adresa lui Iuliu Maniu. Programul  F.N .D. .D . şi ro lul lu l clic c licii ii reacţi reacţionare a guvernului guvernului Răde Rădesc scu. u.

Ajungem la minister. Portarul îmi spune, deschizînd uşa: — Ce duminică, domnişoară! Ministerul e plin de comisii şi subcomisii aliate. aliate.  în birou bir oull meu sînt sîn t instalaţi instala ţi doi d oi repreze repr ezentan ntanţi ţi ai misiunii misi unii bri tanice şi doi reprezentanţi ai misiunii americane. îi poftesc să

66

ADRIANA GEORGESCU

mă urmeze şi îi conduc prin toate birourile ca să le arăt zidurile ciuruite de gloanţe şi geamurile sparte. Par înmărmuriţi. — Dar, de unde s-a tras tras?? — Dintr-unul din apartamentele imobilului de peste drum. Apartamentul e ocupat de un ofiţer sovietic. Emil Bodnăraş îl vizita deseo d eseori. ri. D e vreo trei ori pe săptămînă, săptămînă, de preferinţă preferinţă seara seara.. Tac. Nu vor să-şi manifeste indignarea. Rusia e aliata lor. Se yor transmite probabil rapoarte la Londra şi Washington. Coborîm Coborî m acum în Piaţa Palatulu Palatului. i. Le L e arăt arăt petele pet ele de d e sînge sîng e şi le povestesc pov estesc scena de aseară aseară.. — E o democraţie dem ocraţie de tip nou. nou. Ce părere părere aveţi aveţi?? . — Nu s-a tras tras de la Interne asupra asupra manifestan manif estanţilor? ţilor? — Am fost atacaţi, şi comuniştii com uniştii au forţat forţat intrarea intrarea din strada strada Wilson. Gărzile au tras cu gloanţe oarbe. — Au fost totuşi ciţiva răniţi? — în învălmăşeală, da. da. N-au fost răniţi răniţi de gloanţe. Sîntem Sîn tem de altfel primii care regretăm aceste răniri. Oare trebuia să lăsăm ca ministerul să fie ocupat de comunişti? Tac. Reiau: Reiau : % — De altfel, aceste cîteva victime vor fi scoase la vedere de către presa comunistă, care desigur nu va spune nici un cuvînt despre celelalte victime ucise de ei în Piaţa Palatului. Aţi văzut rezultatul expertizei făcute asupra răniţilor şi calibrul gloanţe lor? Unul Un ul dintre englezi englez i îmi spune: spune: — Azi dimineaţă, Radio Moscova l-a numit pe general „că lăul din Piaţa Palatului”. — Atunci epitetul va fi reluat mîine de presa comunistă şi transformat în lozincă. Ş i cum el dă din din cap: cap: — Cunoaşte C unoaşteţi ţi rezultatul rezultatul conferinţei de la Ialt Ialta? a? Tăcere. Continuu: — Dacă Dac ă vreţi să mă urmaţi, urmaţi, am am să vă vă conduc la general. general. Generalul stă aşezat la masa de lucru. Are faţa trasă. Toată noaptea nu a făcut altceva decît să primească una după alta co misii aliate. în timp ce audienţa are loc în încăperea alăturată, Radu Ionescu îmi întinde întinde buletinele bule tinele de d e la radi radioo.

L A ÎN C E P U T A FOST SFÎR ŞITU L

67

— Habar n-ai că tot ce-ai văzut ieri n-a fost decît un vis. Ascultă emisiunea Moscovei. Ai să vezi cum s-au petrecut lucru rile de fapt. Şi citesc: în cursul după-amiezei, unităţile militare române masate în  Ministerul de Interne au deschis focul şi au tras asupra manifes  tan ţilor paşnici paşn ici..

— Ce unităţi militare române? Radu Ionescu mă priveşte zîmbind: — Asta A sta aş vrea să ştiu şi eu. Garda Garda e compusă comp usă din circa circa o sută de oameni. Dar ascultă, nu e tot! Mai citeşte şi asta: Din ordinul  comand com andantu antului lui sovietic, sovietic, to ţi soldaţii soldaţii şi o fiţerii fiţe rii român rom ânii care care se aflau   pe ter t eritoriu itoriu l românesc au fos fo s t dezarmaţ dezarmaţi. i.

— încep în cepind ind cu gar garda da de la Palatul Palatul Regal. Trebuie să-l văd văd pe general ca să-l anunţ. E singur? — Nu. Comisiile americană şi britanică. — Poate că-i va interesa şi pe ei. După cum merg lucrurile, dacă ei nu intervin... Vrei să mă anunţi? Rămasă singură, singură, reîncep să citesc ziarele. ziarele. * A doua zi, 26 februarie, titluri foarte groase în „România li beră”: C rim inalul ina lul Rădes Rădescu cu a răsp răspun uns s prin rafale rafale de mitralieră m itralieră la la m a   nifestaţia paşn pa şnică ică a peste peste 60 000 de cetăţeni antif an tifascişti ascişti.. Rădescu Rădescu a încerc înc ercat at să decla declanş nşeze eze războiul războ iul civil. civ il. C ălăii ălă ii p op oru lui trebuie trebuie pedepsiţ pedepsiţi. i.

„România liberă” din 27 februarie nici nu-şi mai ascunde sursa de informaţii: Focul contra manifestanţilor a încetat abia după intervenţia  C om isiei A liate de Control, a anunţ anunţat at Radio Ra dio Moscova. Moscova .

Comisia Comis ia aliată se s e găsea la dejunul de la Cercul Cercul Militar în tim pul întregii scene. Cum a putut să intervină?  în acelaşi acela şi ziar, cu caractere groase: groase: N o i dovezi copleşitoare copleşitoare împotriva împ otriva călăului călău lui Răde Rădesc scu. u. Masa M asacrul  crul  a fost fos t pregătit după metodele metodele lu lu i Gdring. Gdring. Com plicitatea plicitatea M a n iu -  Brătianu. Rădescu răspunde prin asasinate Conferinţei din Crimeea. Cum a transformat Rădescu ministerele în fortăreţe.

68

ADRIANA GEORGESCU

Şi, sub o caricatură in care generalul este decorat de Hitler, din nou formula sacrosanctă: Radio Moscova a anunţat aseară: Detalii asupra atitudinii   provo  pro voca catoa toare re a lui lu i Rădes Rădescu cu la la 24februarie.

La citirea titlului următor nu mă pot împiedica să nu rid: înscenarea lu i Rădes Rădescu cu nu are coresponde corespondent nt în istorie istorie decît d ecît in   cendierea Reichstag-ului.

Personal, nu am asistat la incendierea Reichstag-ului. Am văzut numai cum un automobil cenuşiu al P.C. ii mitralia pe cei care îndrăzneau să cinte imnul national. *

Tot în 27 februarie, m-am trezit în toiul nop(ii: un apel tele fonic de la Interne. — îmbracă-te îmbracă- te repede. repede. Nu ştii cine a venit la Bucureşti... Bucur eşti... Biigui, încă buimacă de somn: — Cine? — Vîşinski în persoan persoană. ă. Mă aşez în pat. Brusc, mi-am regăsit toată luciditatea. — U nde e? e? — Ţi-am mai spus: la Bucureşti. —A Am m înţeles. Dar unde e în clipa clipa asta asta?? — A ieşit de la Palatul Regal. Vino repede. Vei asigura le gătura cu Palatul. Maşina va fi la dumneata peste zece minute. Abia am timp să-mi vîr capul sub un robinet cu apă înghe ţată. Vîşinski, procurorul proceselor de la Moscova... Pesemne că Kremlinul a luat hotărîrea să acţioneze mai repede decît cre deam noi. La minister minist er mă aşteaptă un impresionant imp resionant ibric cu cafea şi ra poartele. Radu Ionescu îmi spune, aprinzîndu-şi ţigara. — înghite repede cafeaua. Nu se mai pune problema să dormi cîteva zile. — Vîşinski a fost la rege? — Sigur. S-a dus direct de la aeroport la Palat. Iată scena: de-o de -o parte regele şi ministrul Afacerilor Exte Externe. rne. De D e alta, Vîşin Vîş in ski şi interpretul. Vîşinski cere schimbarea imediată a guvernu lui: Rădescu neloial faţă de Uniunea Sovietică şi călău al po porului. îi indică regelui lista viitorilor membri ai guvernului.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

69

Lista completă, înţelegi, adusă ca atare de la Moscova. în frun tea listei, Groza. — Şi regele? — Refuză. îi spune lui Vîşinski că cererea U.R.S.S. va fi fi lua tă în considerare, dar declară că trebuie să se conformeze Con stituţiei stitu ţiei şi să consult con sultee şefii politici din din ţară. ţară. Să respecte procede proc ede ele el e parlamentar parlamentare. e. — Şi Vîşinski? — Iese, cerîndu-i să se grăbească. — Reprezent Repr ezentanţii anţii misiunilor brit britani anică că şi americană americană erau erau de faţă? ^ — îţi î ţi închipui înch ipui că Moscova a prevenit Londra Londra şi Washington Washing ton ul înainte de a-1 trimite pe Vîşinski? Tare mai eşti naivă! Sau  încă mai dormi. do rmi. Mosco Mo scova va a vrut o lovitură de d e teatru. — Ce-o Ce -o să facă regele? — D e unde vrei vrei să ştiu? Va încerca încerca probab probabil il să cîştige timp, ca să permită Londrei şi Washingtonului să intervină. Acum, te-ai trezit de-a binelea? Bun. Menţine contactul cu Palatul. — Mă duc să-l văd pe Mircea Ioaniţiu. — Du-te imediat. * Mircea Ioaniţiu este secretarul particular al regelui. îmi con firmă firmă cuvînt cu cuvînt cu vînt scena şi pare să fie plin de d e speranţă. speranţă. — Este E ste imposibil ca ca anglo-americanii să accepte un amestec atît de total în treburile noastre interne. Acordul de la Ialta nu poate fi o simplă simplă comedie. Şi, văzînd că tac: — Ar trebui să-ţi pui paltonul. E frig. Şi arată arată geamurile geamur ile sparte şi urmele de gloanţe gloanţ e care decor dec orea ea ză, ca şi la Interne, pereţii încăperii. — I-am alertat pe Burton Berry Berry şi Morfbanks. Mîine Mîin e Londra şi Washingtonul vor fi la cufent. Sper să-ţi dau ştiri mai bune atunci. — Ce spune regele? regele? — E dîrz. Aşteaptă, ca noi toţi, reacţia anglo-americană. Să ne păstrăm speranţa. Pe mîine! Revin alergînd la Interne. Mă aşez la birou, cu privirea aţin tită tită pe telefon tele fon.. în timp ce mă însoţea, Mircea Ioaniţiu mi-a mi-a pro mis să mă sune de cum are vreo ştire.

70

ADRIANA GEORGESCU

*

Chiar a doua zi, manifestaţiile reîncep. Comuniştii îi pun pe toţi funcţionarii funcţiona rii de stat şi pe muncitori mu ncitori să coboare cobo are în stradă stradă ca să urle: „Moarte lui Rădescu”. Bineînţeles că toate manifestaţiile au loc în Piaţa Palatului. Peste tot afişe mari, peste tot aceleaşi pancarde. Generalul îşi petrece timpul în convorbiri cu Maniu, Brătianu şiTitel Petrescu. Ziarele îşi înteţesc atacurile. Dar nici un ziar nu informează populaţia asupra prezenţei lui Vîşinski la Bucureşti. Fac naveta între Palat şi Interne. Nici o reacţie din partea anglo-amer anglo-a mericanilo icanilor. r. Mircea Mircea Ioaniţiu ridică din umer umeri: i: — Burton Berry încearcă de două zile să-l vadă pe Vîşinski, care nu i-a dat nici un semn de viaţă şi rămîne invizibil. Nu chiar de tot invizibil, invizibil, de altfel. altfel. Deschide fereastra. Tancuri sovietice grele străbat Piaţa Pa latului, precedînd un batalion al Armatei Roşii care defilează în sunetele unei fanfare. — Minunată regie. Intimidare în toată regula. Ce părere ai? — Ştii bine că Armata Roşie a pus mina pe mai multe clădiri-cheie diri-ch eie din Bucureşt Bucureşti. i. Revenind la Interne văd alte trei tancuri ruseşti postate pe una din străzile laterale. N-am închis ochii de două zile şi adorm fără să vreau, cu ca pul pe masă, în biroul meu. Campania de presă atinge acum isteria şi nu mai încearcă să camufle cam ufleze ze nimic. „România „R omânia liberă” din 1 martie anunţă în sfirşit sfirşit sosirea la Bucureşti a lui Vîşinski. Pe aceeaşi pagină, alături de fotografia lui, cu titluri groase: Guvernul Rădescu trebuie să demisioneze, a transmis ieri Ra-  dio Moscova. Oare Oa re crim c riminalu inalull a fos fo s t demi demis s din din fun cţiile sale ?

Un apel telefonic de la Palatul Regal. Mircea Ioaniţiu: — Nimic Nim ic de la anglo-americani. anglo-americani. Trei ore o re mai tîrziu, tîrziu, alt apel: apel: — Vino V ino imedi imediat. at. Aler Al ergg la Palat. Palat. Ioaniţiu mă întîmpină, palid. palid.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

71

— Tocmai a plecat Vîşinski de aici. Nu mai vrea să aştepte. I-a I-a înmînat regelui lista noului guvern guvern şi a însoţi îns oţit-o t-o cu o lovitură lovitură de pumn în masă. Plecînd, a trîntit uşa atît de tare că au căzut bucăţi de tencuială. Vrea răspunsul înainte de sfirşitul serii. Probabil că am pălit ia rîndul meu, fiindcă Ioaniţiu îmi întin de un scaun. — Stai jos. — Nu, mă întorc la Interne. — îl aşteptăm pe general la Palat. Murmur: — Va să zică, e sfirşitul? — Mă tem că da. Anglo-americanii ne-au lăsat baltă. * Se înserează cînd pleacă generalul de la Palat. Ţine în mină un lănţişor pe care regina Elena îl purta mereu la încheietura mîinii. în timp ce regele ii cerea să demisioneze, regina i-a întins ultimului apărător al monarhiei române lănţişorul. Se joacă, dus pe p e gînduri, gînduri, cu lanţul, şi îmi spune: spune: — Urcă în biroul dumitale şi ia-ţi toate lucrurile. Odihneşte-te. Acum, ai să ai timp. * A doua zi, la 2 martie, „România liberă” poate în sfirşit să anunţe anun ţe ştirea cea ce a bună bună:: Că lăul lău l Rădesc Rădescu u a fos fo s t izgonit de de la putere. putere.

* Sintem sechestraţi timp de douăzeci şi şapte de ore In birou rile noastre de la Interne. Directorul de cabinet este trimis în faţa Curţii Marţiale. Noi, ceilalţi, primim autorizaţia să mergem acasă, unde trebuie să rămînem la dispoziţia poliţiei pentru ori ce supliment de anchetă. anchetă. Generalul Rădescu se află la ambasada britanică. * La 6 martie, guvernul Groza este constituit. N-am nevoie să citesc num ele celor care îl compun. compun. Num N umele ele acestea se aflau aflau deja pe»lista depusă cu nouă zile în urmă de Vîşinski pe biroul regelui Mihai.

72

ADRIANA GEORGESCU

*

Mi-am reluat obiceiul
Pe străzile măturate de ploaie, sint mai puţine manifestaţii. Vîntul a smuls afişele de pe ziduri. Cîteva zdrenţe atîrnă ici şi colo, jalnice. Nu mai citesc decît „Moarte lui...”. In curînd alte nume num e vor vor veni ven i desigur desigur să complet com pleteze eze formul formula. a. Teohari GeorgesGeorge scu e ministru de Interne. Foştii mei colegi de redacţie pe care îi  întî  în tîln lnes escc la clubul clubu l liberal spun spu n acum pur şi simplu sim plu „comisia „com isia s o vietică vie tică de con c ontro trol”, l”, „aliată, „aliată, adică rusă” rusă” a dispărut dispărut din repertoriu. Atacurile împotriva opoziţiei sînt din ce în ce mai violente. Intr-o zi, dudndu-m dud ndu-măă la clubul partidulu partiduluii liberal, liberal, îi găsesc acolo ac olo pe foştii mei colegi foarte agitaţi. Cred că scoaterea în afara legii a partidelor opoziţiei opo ziţiei nu mai mai este decît o chestiune de luni luni.. - îi î i întreb: într eb: — Şi atunci, ce-o să facem? Mă privesc, şi unul dintre d intre ei îmi spune cu vocea foarte calmă: calmă: — Ascultă, doar n-ai să începi să te îndoieşti de noi. O să continuăm lupta. Mă duc lîngă el. Ne strîngem mina în tăcere. Unul dintre noi  înce  în cep p e să ridă. ridă. Şi deoda de odată tă o bucurie buc urie mare izbuc izb ucneş neşte te şi ne cu prinde pe toţi. Sîntem tineri, puternici în dorinţa noastră de li bertate, şi tocmai am redescoperit acest lucru toţi împreună. Ieşind pe stradă, continuăm să ridem în lumina strălucitoare le primăvară.  în faţa sediul sed iului ui P.C. din d in cartier o fem fe m eie foarte foar te bătrînă pri veşte în vitrină un mare portret al lui Stalin. îl întreabă pe un bărbat care iese de la sediu:

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

73

— Spune-mi, maică, maică, cine e? Ca nişte autentici gură-casă, ne oprim cu toţii ca să auzim răspunsul. — E Stalin, răspunde comunistul. Cel care t-a izgonit pe nemţi din ţara noastră. — Dumnezeu să-i binecuvinteze, spune bătrina. Cînd o să-i gonească şi pe ruşi? Tînărul ii aruncă un minios „bătrînă timpită” şi se îndepăr tează. Femeia rămîne foarte mirată în mijlocul străzii. Şi atunci unul dintre noi se apropie de ea şi Ii murmură foarte blind: — Curînd, măicuţă, curind. curind. D e îndată ce se s e va sfîrşi sfîrşi războiul.

PARTE PARTEA A A D OU A

„ S u b se m n a ta , d e c l a r ”

i  în 29 iuli iu liee ies ie s din casa generalu gene ralului lui Rădescu Rădes cu impingîndu impin gîndu-mi -mi bicicleta de ghidon. Două maşini se opresc brusc şi mă prind în tre ele. — A ctel ct elee bicicletei. b icicletei. Sin tem informaţi informaţi că ai furat-o. furat-o. Urcă în în maşină. Eşti arestată. — De ce nu îndrăzniţi să spuneţi adevărul? Mă arestaţi fi indcă ies din casa generalului Rădescu. Sînt avocata avocata lui.  îm i deschid desch id geanta gean ta şi le întind procura pro cura... ... şi acte ac tele le biciclet bic icletei. ei. — Nu ne n e trebuie procura. procura. Eşti arestată. arestată. Hai, urcă urcă pînă nu nu te facem noi să urci. urci. Arunc bicicleta spre ei şi încep să alerg pe bulevard. Trec prin dreptul unui ceas care indică ora unsprezece şi jumătate. Mai am o jumătate de oră oră pînă la dejun. dejun. Trebuie să scap scap de e i şi să ajung să duc mesajul ascuns în coc. Simt că mă apucă cineva de braţe. — Nu striga striga.. Nu întoarce întoa rce capul.  înto  în torc rc capul şi zăresc zăres c pe trotoarul din faţă o siluetă silu etă cuno cu noss cută. Strig: — Horia! O mină mi-a prins gîtul şi începe să strîngă. — Nu striga.  îi  î i strig cel c elui ui care traversează acum strad strada: a: — Anunţă Anu nţă la sediul partidului partidului liberal liberal că sînt arestat arestată. ă. O voce complet străină îmi răspunde: — Dar cum cum vă numiţi? Lovesc cu picioarele pe cei doi bărbaţi care îmi ţin braţele. Reuş Re uşes escc să mă desprind desprind o clipă. Alerg A lerg spre cel care mi-a răspun răspuns. s. Nu e prietenul meu. Doar silueta e asemănătoare. O mînă mă prinde pe la spate şi îmi acoperă gura. Mă zbat. Mă sufoc. Sînt

LA ÎNCEPU T A FOST FOST SFÎRŞITUL SFÎRŞITUL

75

ridicată ridicată.. Continuu Con tinuu să mă zbat zbat.. îmi îm i lovesc lo vesc capul capul de portiera auto au to mobilului. Maşina demarează. Mi-e capul greu. Mi s-o fi desfăcut co cul? Simt în coaste co aste,, în dreapta şi în stingă, două revolver revolvere, e, — Dacă Da că faci o singură mişcare, trage tragem. m. Dau să-mi ating cocul. Mă răzgîndesc, şi renunţ să fac acest gest. — Dacă strigi, strigi, tragem. tragem. Automobilul opreşte în faţa Ministerului de Interne. Porta rul a rămas acelaşi. Mă salută, foarte mirat. O a doua maşină opreşte in spatele nostru. Pe capotă, bicicleta. Mă pun să urc la etajul întîi. Nimeni pe culoare. Trecem prin dreptul fostului meu birou, apoi prin faţa"biroului lui Teohari Georgescu. Mă  împing  împ ing în fostu f ostull birou al lui Radu lonesc lon escu. u. în î n picioare, picio are, un bărba bărbatt blond. Alţi doi care fumează. — în fine, uite terorista! Izbucnesc în ris. Sînt mulţumită că nu m-au perchiziţionat şi cocul cocu l nu mi s-a desfăcut. desfăcut. — Pesemne că vreţi să vorbiţi despre dumneavoastră. Mă arestaţi pe stradă fără mandat de arestare. Din punct de vedere  jurid  ju ridic. ic..... Individul Individul blond vine vi ne spre mine. — A i face mai bine să-ţi ţii gura gura.. Vrei V rei să să guşti din Siberia? Siberia? După ce ai încuiat biroul lui Teohari Georgescu, mai ai nevoie de mandat de arestare? — Va să zică, fiindcă am încuiat biroul cu cheia sînt tero ristă? Totul e limpede! — Eşti Eşt i obraznică. obraznică. O să avem ocazia să ne distrăm. distrăm. Ridică mina. O palmă. Două. Trei. Nu mai pot număra. în sfîrşit, s-a oprit. — Cine erau persoanele pe care ţi-a cerut generalul să le vezi din partea lui? Cu cine ţineai legătura? Obrajii îmi ard şi simt în gură un gust de sînge. Nu pot să vorbesc. vorbesc. Le întind procura. procura. îmi îm i smulg poşeta po şeta din mină. mină. — Cîte manifeste ai împărţit? împărţit? Ridic din umeri. umeri. — îţi dezlegăm noi limba, n-avea grijă! O să facem totul pentru asta. De atîta timp te pîndim.

76

ADRIANA GEORGESCU

Apasă pe un buton. Doi militari intră în încăpere. Tipul cel blond îmi ia ceasul şi cordonul. cordonul. Cei doi militari militari mă împing spre uşă. La birou, cei trei ţipi îmi scotocesc în geantă. La capătul celui de-al doilea culoar văd W.C.-ul. Cer permi siunea să mă duc. duc. Cei doi d oi soldaţi se privesc. privesc. Unul dintre ei spune: — E contrar regulamentului. regulamentului. Dar du-te. du-te. Te aşteptăm în faţa faţa uşii. Intru, închid uşa, trag apa, îmi desfac cocul. Hîrtia a căzut  jos.  jo s. Mă aplec, ap lec, o rup în bucăţ bu căţele ele mici de tot, to t, le arunc în closet clo set.. A ştept şte pt o clipă, trag trag apa din nou. Nici o urmă urmă de hirtie hirtie.. îmi refac refac puţin cocul. Trag apa. Ies. în tot acest timp am tuşit. Oare vor v or observa că mi s-a s-a deranjat coafura? Nu. Mă împing îm ping mai departe. Coborîm scara. La subsol, sînt încredinţată unor civili, doi la număr. — Deţinuta Deţinu ta s-a s-a oprit pe dru drum m? — Nu . Răsuflu. Soldaţii nu sînt deci comunişti. Unul dintre militari adaugă: — Carceră. A lt culoar. Serie S erie de celule. Din D in cind in cind cind,, un ţipăt. ţipăt. O mină pe umăr: — Aici. Se deschide des chide o uşă... uşă ... Sînt împinsă în întuneric. întuneric. Nu văd nimic, nimic,  înce  în cerc rc să mă aşez. Nu reuşesc. Vreau să mă răsucesc. răsucesc. Imposibil, Imposib il,  încăp  înc ăpere ereaa are dimen dim ensiu siuni nile le unui sicriu, un sicriu în picioare. picio are. Vreau să mă sprijin de zid. Tresar: zidurile sînt acoperite de ta blă umedă, îngheţată. Mi-e sete, îmi simt capul greu. Aud paşi. Tăcere. Apo A poii alt a lt zgomot, foarte puternic, puternic, foarte aproape: aproape: bătăile inimii mele. încetul înc etul cu încetul, încetul, încep să văd dansînd dansînd în faţa ochi oc hi lor stele roşii, cercuri galbene, alte cercuri galbene. Cercurile se  învirtj se învî în vîrt rt... ... îmi îm i revin. revin. Sînt întinsă întin să pe ciment cim entul ul de pe cu loar. îm î m i trec mina peste pe ste faţă: faţă: am am părul ud. ud. — Gata. A deschis ochii. Urcaţi-o Urca ţi-o la etajul întii întii.. Doi oameni in civil mă ridică. Pistoale în coaste. Mă ţin de subsuori, mă împing. Nu înţeleg nimic. Unde sînt militarii? De ce sînt îmbrîncnă? Deschid o uşă, mă împing într-o cameră. O fereastră deschisă. Aer. A er. Afară, e întuneric. Acelaşi Ac elaşi bărbat bărbat blond: blond: — Ce legături asigurai asigurai din biroul din Piaţa Palatului?

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

77

— Nici una. — Dacă vrei să scapi scapi,, semnează aici. aici.  îm i întind înt indee o hîrtie. Literel Lite relee îmi joacă joa că în faţa ochilor. ochilo r. — Nu pot po t să citesc. citesc. Şi, chiar chiar dacă aş putea, nu semnez sem nez nimic. — O să-ţi pară pară rău. rău. In In curînd curînd toate toat e unelt un eltele ele reacţiunii o să-şi muşte mîinile şi o să plîngă de părere de rău. — Nu semnez sem nez nimic nimic.. Bărbatul cel ce l blon b lond d mă leagă la ochi oc hi,, îmi îm i trage tra ge mîini mî inile le la sp sp<' le şi îmi pune cătuşe. Primele sînt prea largi. — Renunţăm la cătuşe, tovară tovarăşe? şe? — Nu. Pentru ea, nu ne dăm în lături lături de la nici un un sacrificiu. Izbucnesc toţi t oţi în ris. is. — Să le încerc pe astea. astea. Cineva îmi suceşte încheieturile. Cătuşele mă string. Sînt grele. Am senzaţia că am să cad pe spate. Alunec pe scări deşi mă susţin doi bărbaţi. Simt aerul răcoros. Sîntem probabil pe stradă. Mă aruncă într-o maşină. Automobilul demarează R e volverele în coaste. — Dacă Da că faci faci un singur singur gest, trage tragem. m. Oare sînt încărcate revolverele? Maşina mi se pare că rulează de cînd lumea. O frînă bruscă. Un zgom zgo m ot de porţi care se deschid Trebuie să fie din fier fier.. Cineva deschide portiera şi mă împinge. — Haide, Hai de, coboară. coboară. Am aju ajuns ns.. ♦

Mi se smulge legătura de la ochi într-o încăpere care seamănă cu un compartim comp artiment ent de tren. tren. Sus de tot, lîngă plafon, o fereastră, fereastră, mică, pătrată, închisă. Ca să ajungă cineva pină la fereastră, ar trebui să se caţere pe patul suprapus, unde zăresc o siluetă care  îmi întoa în toarce rce spa s patele tele.. D ouă ou ă picioa p icioare re umflate umfl ate şi jegoa jeg oase se ies de sub sub pătură. Simt revolverul în coaste: — E interzis interzis să să vorbeşti. vorbeşti. A i înţeles? Paznicul trage uşa. Mă aşez pe pat. Patul e o placă d e tablă foarte rece. Mă dor ochii. încerc să adorm. Nu pot dormi cu lu mina aprinsă. Mă scol. — Cum se stinge lumina? lumina? Silueta de sus se întoarce încet. Faţa e luminată de o lampă foarte puternică. O faţă rotundă, tînără. Pete roşii pe pomeţi.

78

ADRIANA GEORGESCU

Priveşte spre ochişorul de sticlă din uşă. îşi duce încet mîna la obraz şi, făcînd-o să lunece, îşi apăsă un deget pe buze. înţeleg. Nu trebuie să vorbim. Pot să ne vadă. Mă întind din nou pe pat. Pe burtă, din cauza cătuşelor. încerc să ţin capul într-o parte ca să pot respira. Paşi pe culoar. Un zgomot metalic. Lanţuri? Alţi paşi acum, care se opresc în faţa celulei celu lei noastre. noastre. Se S e deschide deschi de uşa: uşa: — Scoală-te. Vreau să mă ridic în picioare, dar nu reuşesc şi cad cu capul  înain  în ainte te,, pe sdndu sd ndură. ră. Paznicul Pazn icul rîde zgom zg omot otos. os. Mă trage de d e braţ: braţ: — Haide, vino, frumoa frumoaso. so. Nu-mi mai simt braţele: în locul lor, o durere grea. Traver săm un coridor. Celule. Acelaşi ochi pe toate uşile. Un şir nesfirşit de ochi de broscoi care mă privesc. Un birou. Patru bărbaţi. Unul mic şi gras, cu mustaţă. Altul: un botişor ascuţit ca de şobolan. Ceilalţi doi discută cu spatele spre mine. — Uite! Arată bine, derbedoaica, cu brăţările astea. Ăsta-i modelu mo delull de d e brăţări brăţări pe care le va purta purta în curînd curînd toată reacţiunea. Nu aşa îţi ascundeai, la spate, brăţările de aur pe care le arborai la recepţiile americane. Deşi erau la fel de grele. — N-am N-a m purtat niciodată nicio dată brăţări brăţări de aur aur.. Aş vrea să le spun că am fost dintotdeauna prea săracă spre a-mi cumpăra brăţări de aur, dar mă răzgîndesc. La ce bun? Re văd pe birou poşeta mea. O privesc cu duioşie, cam ca pe o fiinţă omene om eneasc ască. ă. Singurul lucru lucru care mă mă leagă de lumea de afar afară. ă. Băr batul care seamănă cu un şobolan scoate din geanta mea un pa chet de Pall Mail. — Dacă Dac ă eşti drăguţă drăguţă să ne spui care ofiţer ofiţ er american ţi-a ţi-a dat dat ţigările astea, pun să ţi se scoată cătuşele. — Am cumpărat ţigările cu cinci sute de lei pachetul. — Ştii că avem mijloacele mijlo acele să te facem să vorbeşti. Braţele mă trag cu toată greutatea lor înapoi. Omul-şobolan ia o cheie de pe birou şi vine spre mine. — Ai să semnezi semne zi foaia foaia asta. asta. Zgomotul de cheie în cătuşe. Mă îndrept puţin, dar braţele  îmi atîrnă încă şi mai grele. OmulOm ul-şob şobolan olan se duce să se aşeze. Altul Al tul se s e scoală scoal ă şi înaintează spre mine. Mă dau înapoi înapo i şi mă spri-

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

79

 jin de perete. per ete. Mă apucă de încheietura închei etura mlinii ml inii şi mă trage spre mijlocul încăperii. încăperii. — Cine Ci ne ţi-a permis să te sprijini? Semnează. Mă împinge spre birou. Pe hîrtie literele dansează, dansează. „Inventarul deţinutului.” — în afară afară de poşetă poş etă şi de bicicletă, nu am nimic. nimic.  înce  în cep p toţi să ridă, ridă, în afară afară de omul-ş om ul-şobo obolan lan care-mi arun aruncă că:: — Toate To ate rea r eaqio qiona narel relee sînt cretine. Invent Inventaru arull a ce ai ai pe tine. tine. Altul intervine: — D a’ greu mai pricepi. Haide, dezbracă-te. Mă dau cu un pas înapoi. Mi s-a făcut pielea de găină. — Haide, dezbracă-te. Acum urlă. Rămîn încremenită pe loc. — Eşti surd surdă? ă? Dezbracă-te! Sînt îngheţată, îmi tremură picioarele. Mă mai dau cu un pas inapoi. inapoi. Regăses Re găsescc peretele, pere tele, mă spri sprijin jin.. D o i dintre ei s-au sculat şi vin vin spre spre mine. Omu O mui-şobo i-şobolan lan urlă: lă: — N-ai voie vo ie să te sprijini sprijini de perete. Dezbracă-te! Dezbracă-te! Cei doi mă înşfacă. Mă zbat. Ei rîd. Odaia se învîrte în jurul meu. Capul îmi rămine prins în rochia pe care au tras-o de pe mine. Furoul alunecă. Nu mă pot abţine, închid ochii şi lovesc love sc cu cu pumnul şi cu piciorul în dreapta şi în stînga. Cineva mă apucă şi mă dă cu capul de pereţi. Aud zgomotul. încă o palmă. Mi-au dat drumul. Deschid ochii, mă întorc, regăsesc peretele, mă li pesc de el. Ei rid din nou şi îmi aruncă o salopetă. Mă aplec s-o iau. Capul mi-e atras de podea ca de un magnet. Nu reuşesc să apuc salopeta. Un bărbat o ia şi mi-o întinde. — Aşa, tîrfă reacţionară, o să te îmbrăcăm îmbrăcăm ca pe o păpuşică. Faci multe nazuri, dar noi sîntem drăguţi, noi sintem răbdători! Salopeta e jegoasă. Miroase urît, şi-mi face greaţă. O string la gît ca să nu alunece pe umăr: e prea mare! — Dacă semne sem nezi zi aici, îţi îţi dăm drumul. drumul. Nu mai e foaia cu inventarul. O foaie bătută la maşină: „Sub semnata, declar că...” — Nu pot să citesc. Un revolver e îndreptat spre mine. — Semnează, Semneaz ă, ori te omorîm. — Faceţi-o, Face ţi-o, haideţi, faceţi-o! faceţi-o!

80

ADRIANA GEORGESCU

Am ţipat. O clipă de tăcere. Omul-şobolan aşează calm re volverul pe masă, vine spre mine, îmi întinde un scaun; — Stai jos. Pe urmă îmi desface mîinile încleştate la gît şi trage salopeta de mîneca dreaptă. — la te uită, are umerii bronzaţi, bronzaţi, tîrfa tîrfa de fascistă fascistă!! Scuipatul lui curge de pe p e umăr pe spinar spinare. e. Izbucnesc în ris. De ce rîd şi nu plîng? Rîd, rid cu lacrimi, nu mă pot opri. — E isterică. isterică. Rîsu! meu continuă pe tot lungul culoarelor prin care tre cem. Celula. Zăresc prin fereastră nişte zori palide. Cel puţin, cred că sînt zorile. Mă prăvălesc pe placa de tablă. Nu mi-au pus cătuşele. Ce vor să mă pună să iscălesc? Ce ştiu ei de fapt? în chid ochii Am impresia im presia că mi se umflă umflă capul, repede, repede repe de ca un balon in timp-ce picioarele se întind. Şi dinţii, dinţii se lun ges Deschid De schid gura. gura. Din fiecare fiecare dinte creşte o scîndur scînduraa pe care se plimbă nişte bărbaţi cu cizme. Aud paşii lor răsunînd în interior. Mi-e sete. *

E foarte cald în celulă. Salopeta mi se lipeşte de piele. Mi roase atît de urît că fiecare efluviu îmi face greaţă. De altfel, nu am mîncat m încat şi băut nimic nim ic de cînd m-au arestat. Ieri? Ieri Ieri a fost? Se deschide uşa. Doi paznici care îmi par enormi. Unul dintre ei ţine în mină o foaie şi mă arată cu degetul. — 55. Pe urmă, către silueta de sus: — Te-ai trezit, Iulişca? Bun, şi şi 54 e în regulă regulă.. Depun pe scîndura mea două gamele şi o cană cu apă. în fie care gamelă, un cocoloş de mămăligă. De pe patul de sus apar pe rînd un picior, pe urmă celălalt. Femeia coboară pe patul meu. Pentru prima oară o văd în pi cioare. Aceeaşi salopetă ca a mea, dar sfişiată la burtă. O burtă enormă. Gravidă! Faţa e foarte tînără. Nici un rid, numai pete roşii. roşii. îşi îş i ia gamela şi începe să mestece me stece zgomotos zgom otos ca să-şi să-şi acope aco pe re vocea. îmi spune simplu: — Budapesta. E deci unguroaică.

L A Î N C E P U T A FO ST SF ÎR Ş IT U L

81

Uşa se s e deschide. Alt A lt pazn paznic ic.. — Iulişca, Iulişca, vino. vino . La aer. aer.  îngh  în ghit it greu coco co colo loşu şull de mămăligă, mămălig ă, uscată, tare. Mă întind. Q t timp am dormit? Oare chiar chiar am dormit dormit?? Uşa tocmai s-a deschis iar, şi paznicul se dă la o parte ca să lase să treacă un bărbat cu ochi albaştri şi aerul destul de blind. Primul care îmi spune bună ziua. Se aşează pe marginea patului meu, mi-apucă m i-apucă mina. — D e ce nu vrei vrei să semnezi? semnezi? — Ieri, nici nu puteam să citesc. N-aş fi putut să ţin în mină mină un creion. — T e sfătuiesc prieteneşte prieteneşte să iscăleşt iscăleştii tot ce-ţi vor cere ei. ei. — „Ei”? Cine sînt ei? Dumneata, cel puţin, vorbeşti româ neşte fără accent. — Ai distribuit distribuit manifeste T? — Am distribuit distribuit multe manifeste. manifeste. T era era unul dintre dintre ele. — D e ce ai ai făcut făcut asta? asta? — Dacă presa ar fi liberă, n-a n-arr fi fi nevoi ne voiee să o facem! facem! — T e sfătuiesc sfătui esc să nu nu mai mai repeţi fraz frazaa asta. N-ai nimic nimi c de ciştigat dacă eşti obraznică. obraznică. A plecat. Soarele intră în celulă şi se izbeşte de lampa tot aprinsă. Mă simt incapabilă să mă concentrez. Două ploşniţe se plimbă plimbă pe peretele pere tele din faţ faţă. ă. Ele sînt libere libere să se plimbe, plimbe, p t timp am stat să le privesc? Uşa se deschide iar. — 55. La aer. în curte n-ai voie să întorci capul. Priveşti drept înaintea ta. Ai A i înţeles? Mai întîi sînt condusă la W.C. — Lasă uşa deschisă.  îmi  îm i vine vi ne să-l să- l lovesc, lov esc, să mă lovesc, love sc, să love lo vesc sc pe toată lumea. Mă reţin, las uşa deschisă. O luăm pe p e culoar in sens invers. invers. Ieşim în curte. curte. Deasupra observ o clădire mare. închisoarea are aerul unui grajd. Curtea: un spaţiu pătrat, două trotoare. îmi tîrăsc paşii de la un capăt la celălalt al trotoarului. Imobilul cel mare din faţă pare pustiu. Nu-1 cunosc. Aş vrea tare mult să ştiu în ce cartier sîntem. Pe celălalt celăla lt trotoar, paşi. Vreau să întorc capul. capul. O mînă umedă mi se aşează pe ceafă. — Priveşte Priveşt e înaintea înai ntea ta sau îţi suprim suprim „aerul”. „aerul”.

82

ADRIANA GEORGESCU

Soarele dogoreşte. Trebuie să fie amiaza. Picioarele îmi sînt tot mai grele. Salopeta e udă de transpiraţie. Cerul este foarte albastru. Nici un nor. Nici unul. Zgomot de uşi care se deschid. O maşină pătrunde în curte. Coboară omul-şobolan şi începe să urle. — Cine Cin e i-a acordat „aer” „aer” reacţionarei ăsteia putrede? Paznicul îmi trage cîţiva pumni. Omul-şobolan continuă să urle: — Căţea, viperă, tîrfă... Paznicul mă aduce înapoi în celulă. Iulişca este din nou in stalată pe patul ei. Nici o expresie pe faţă. Mă întind. Dacă naşte aici? Orele trec, nu trec? Iulişca tace. Priveşte probabil în tavan. Număr paşii care trec pe coridor ca să încerc să adorm. *  

Afară Afară e întuneric şi paşii nu încetează încetea ză pe culoar. culoar. Timpul îmi îmi pare încărcat de zgomote de paşi. O detunătură. Un ţipăt. Sus, Iulişca Iulişca nu se mai foieşte foie şte de d e pe o parte pe alta. alta. Pesemn Pes emnee că doar me. Paşii. Uşa: — 55, la anchetă. Mi se face deodată frig. In birou, feţe noi. — Doreşti ceva? — Nu. — O ţigară? Mi se întinde întin de pachetul. p achetul. Iau Iau o ţigară. ţigară. Cineva îmi îmi dă foc fo c ... Trag Trag primul fum şi totul începe să se învîrtă în jurul meu. Fac cîţiva paşi de-a-ndăratelea ca să mă sprijin de perete. — N-ai voie să te spriji sprijini. ni.  îmi  îm i vin v inee să s ă vomit. — Ai recunoscut că ai împăr împărţit ţit manifeste T. T. — Manife Ma nifestele stele înlocuiesc înlocuies c ziarele pe care le-aţi suspendat. — Aici Aic i nu eşti la bară bară ca să pledezi. pledezi. — Am observat. — Eu observ mai ales că eşti obraznică obraznică.. Ştii bine că că manifes tele te le T pretindeau că anglo-americanii vor vor o pace dreaptă dreaptă şi ruşii ruşii o pace rusească. rusească. — Anglo-americanii nu şi-au trimis miniştrii de externe ca să impună României un guvern. Fără alegeri.

L A ÎN C E P U T A FOST SFÎRŞITUL

83

— Reciţi Re ciţi lecţia pe care care ai învăţat-o de la călăul Rădescu. Rădescu. — Nu, spun ce gînd gîndim im toţi. toţi. Mă aştept să fiu bătută. Dar nu-şi părăsesc scaunele. — Ce s-a discutat la Maniu săptămîna trecută? — Săptămîna trecută eram la Sinaia. Sinaia. — A i să dai o declaraţie despre ce ai ai discutat discutat acum acum două zile cu cealaltă unealtă a reacţiunii: Mircea ioaniţiu. — Nu l-am văzut pe Mircea Mircea Ioaniţiu acum două zile. — Cum l-ai cunoscut? — Am fost colegi cole gi de facul facultate tate.. — Stai jos jo s şi scrie ce ai discutat cu secretarul secretaru l regelui. regelui. — N-am discutat nimic cu el. — U nde nd e se ascunde ascunde Mîhai Mîhai Fărc Fărcăşa ăşanu? nu? — Nu ştiu. — U nde nd e se ascunde Vintilă Brătia Brătianu? nu? — Nu ştiu. Rezumatul discuţiei dintre Brătianu şi Burton Berry? — Nu ştiu. — Rezumatul Rezum atul discuţiei dintre Maniu şi Meţianu? Dacă ne-o ne- o povesteş pov esteşti, ti, îţi dăm drumul drumul.. Mă prefac că reflectez ca să încerc să recapitulez. Vor să compromită toată opoziţia cu declaraţiile mele. — N-am nimic de scris. scris. Nu ştiu. Cel care privea pe fereastră vine spre mine: — A i să asculţi acum ce-am să-ţi citesc. Pe urmă urmă ai să să iscă leşti. leşti. Altfel, A ltfel, te omor om or pe loc. loc. „Subsemnata, declar că am căzut de acord cu Mircea loaniţiu, secretarul regelui^ că depozitul de arme trebuie încredinţat lui Vintilă Brătianu. In urma convorbirilor dintre Maniu, Bră tianu, Burton Berry şi Meţianu, convorbiri pe care am avut sar cina să i le relatez lui Rădescu, s-a decis crearea unei organizaţii subversive numite T, adică Teroare. Scopul acestei organizaţii este să suprime pe toţi capii democraţiei noastre instaurate da torită luptelor şi sacrificiilor poporului, şi să arunce ţara în ghearele gheare le fascismului. fascismului. Şeful suprem al organizaţiei este est e generalul Rădescu.” Nu prot p rotest estez ez şi îi las să citească mai departe. Sint naivi că îmi dezvăluie astfel astfel tot planul planul lor, dinai dinainte. nte. în ce scop vor vor să însce

84

ADRIANA GEORGESCU

neze nez e toată afacerea asta? asta? Sînt foarte foarte lucidă. lucidă. Anchetatorul conti con ti nuă: „Recu „R ecuno nosc sc că am prestat următorul următorul jurămînt: jurămînt: «Jur «Jur să nu dez de z vălui niciodată n iciodată nimănui existenta acestei organizaţii organizaţii şi a acelora dintre membri ei pe care îi cunosc. Dacă vreodată îmi voi călca  în picioa pic ioare re jurămîntu jură mîntul, l, pot po t să fiu conside con siderată rată trădătoare şi îm puşcată. Fac acest ace st jurămînt liberă şi fără fără constrînge constrîngere». re». Semnalul acţiunii trebuie să fie dat de generalul Rădescu, după indicaţia regelui.” Nu mă mai pot abţine. îmi vine să rid. — Degeaba continuaţi con tinuaţi să citiţi toate minciunile astea. Sînt Sînt prea gogonate, — Căţea reacţionară ce eşti, dacă dacă nu nu semnezi semn ezi te t e împuşcăm. Ridic din umeri. — Vă pierdeţi pierd eţi timpul timpu l în zad zadar ar.. — Teroristă nemernică, ai să semnezi. — Nu, terorişti terorişti sînteţi voi. Palme. Pumni. Mă zbat. Sînt aruncată la pămînt. Sînt călcată  în picioare. picio are. — Semnează! Semn ează! Te omor! Semnează! Semnează! Unul dintre ei mi-a imobilizat braţele. Altul, picioarele. Un al treilea scoate dintr-un sertar un soi de mînecă prinsă la ambe le capete cap ete şi umplută, ump lută, cu ce? — Semnezi? Tac. Se apleacă, îmi pune o batistă groasă pe gură şi biciuie aerul cu mineca. Văzduhul şuieră. — Semnezi? Privescjnîneca fluturind deasupra capului meu. Tac. — Bine, atunci, atunci, ţineţi-o ţineţi-o voi. voi. Prima lovitură mă atinge la coapsă. A doua, în plin obraz. Totul şuieră, se învîrte. Mă zvârcolesc. Toţi ţipă. Şi eu? Muşc, muşc batista din gură. Coapsa, încă o dată coapsa. Cercurile. Galbenul Galbe nul se roteşte, se s e roteşte, se apropie. apropie. Nu mai ştiu nimic. nimic. ♦

De cînd stau întinsă pe pat? Am avut un coşmar? Iulişca are capul foarte mare. Ba nu, burta. Dacă naşte? Lumina asta... Vreau să mă întorc. întorc. Coapsa mă arde. arde. Oating. Salopet Sa lopetaa e lipită de de

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞ1TUL 

85

piele. înce î ncerc rc să o desprin desprind. d. Ţip. Ţip. Nu mă pot scula. scula. Reuş R euşesc esc să pun mina pe piele. O retrag udă: singe! Paşi. Se opresc. Uşa. Un bărbat bărbat in in alb. alb. Are în mină o seringă. seringă. Se apropie, îmi trage salopeta, dezgoleşte braţul. îmi face o in  jecţi  je cţie. e. Tremur, mi-e mi -e frig, frig, nu mai ştiu cum să-mi să-m i ţin capul. Se apleacă, se apleacă, se umflă. Mă cufund. * Mă trezesc, încă amorţită. Afară s-a luminat. Pe pat, un cocoloş col oş de d e mămăligă. mămăligă. încerc înce rc să mă mă scol. Cred Cred că imi amintesc că... că. .. am visat? Am fost Intr-adevăr pe coridoarele acelea? Omul-şobolan parcă îmi întindea o foaie de hirtie. Ce am semnat? Am semnat ceva? Nu ştiu. Vreau să mă scol în picioare, dar nu reu şesc. Injecţia. Injecţia. Ce C e conţine conţ ineaa fiola? Oare am visat? Oare am iscălit? iscălit? O să-i aresteze? * Trebuie Trebu ie să fi trecut trecut mai mai multe zile. Nu ştiu cîte. cîte. Nu reuşesc reuş esc să să le număr. număr. U n singur gînd: gînd: după injecţie, am semnat ceva sau nu? Am visat sau nu? nu? O dată pe zi sînt tîrită la W.C. Uşa rămîne deschisă. Paznicii rid rid in in hohote hoh ote.. — Bine Bin e mai arăţi! arăţi! Parcă Parcă ai fi fi a doua zi după noaptea nunţii. Frumoasă mai eşti. *

Stau aşezată pe marginea patului, cu picioarele atîrninde.  îmi  îm i prives pr ivescc picioa pici oarel relee care seamănă seamă nă acum cu ale a le Iulişcăi. Umf U mfla la te, jegoase. Tot timpul mi-e sete. Aici, apa are un gust ciudat, sălciu, greţos. Şi n-am dreptul decît la o cană pe zi. Azi, din nou, se s e opresc op resc paşii paşii în faţa faţa uşii uşii.. — 55, la anchetă. anchetă. Va să zică n-am semnat toate declaraţii declaraţiile. le. Cu toată perspec tiva anchetei, simt parcă o uşurare. Pe birou, obiec ob iecte te noi: noi: reflectoare. reflectoare. Se aprind, aprind, se sting, îndrep tate spre ochii mei. Mi se dictează întrebări şi răspunsuri. Refuz să scriu. scriu. Ochi O chiii mă ard ard.. Chiar Chiar dacă-i dacă-i închid. Simt puncte de d e foc fo c în pleoape. — Scrie: „La „La şedinţ şed inţaa «conspirativă» au participat Brătianu, Maniu, Burton Berry, Mihai Fărcăşanu, Vintilă Brătianu, Mircea Ioaniţiu...”

86

ADRIANA GEORGESCU

Continuă. Nume, nume. Peste cincizeci. Murmur: — O sală întreagă, întreagă, nu-i nu-i aşa? aşa? Omui-şobolan urlă: — Ce vrei să spui? — Că toate persoanele astea ar putea umple o sală mare. Pentru o şedinţă „conspirativă” eram cam mulţi. Reuşesc acum să gîndesc chiar sub loviturile care plouă peste mine. Vor să distrugă toată opoziţia, să-l atace şi pe rege. Rolul meu în piesă: să dau^declaraţii care să permită arestarea princi palilor şefi politici. în cazul unei eventuale note de protest ali ate, declaraţiile mele me le ar putea putea oricum să serveas servească. că. Sînt lovită în continuare. Strig: — Nu semnez sem nez nimic nimic,, nimic. nimic. Sînt condusă într-o celulă mai mică şi fără scîndură pe care să mă întind. Ciment pe jos. E foarte cald. Mă ghemuiesc pe ci ment! Se deschide d eschide uşa: — N-ai voie vo ie să te aşezi. Nu te sprijini. sprijini. Stai Stai în în picioare sau plimbă-te. Lumina e mai puţin violentă. Cimentul e ud. ud. * Din nou în birou. Jocul Jocul reflectoarelor reîncepe. reîncepe. — Avem Av em aici declaraţiile d eclaraţiile lui Ţeţu care care certifică certifică faptul faptul că ai ţinut legătura între între el şi Rădescu. Uite U ite-le -le aici. aici. Cum Cum l-ai cunoscut pe Ţeţu? — Am fost colegi de facul faculta tate. te. — Ştii că că Rădescu hu avea'voie avea'voie să vadă vadă persoane politice? politice ? — Ţeţu nu era era o persoană politică politică.. — După Du pă tine, tin e, şefii! activ al unei organizaţii subversive nu-i nu-i om politic? — Ce organizaţie subve subvers rsivă ivă?? — Organizaţia Organ izaţia T, din care ai declarat că ai ai făcut parte. parte. Răsuflu uşurată. Declaraţia pe care am semnat-o pesemne după injecţie. Putea să fie mai grav. < — A i a m u ţi t? Am început să rid. — Gura. N-ai de ce să rîzi, tirfă nenorocită! Ai recunoscut  în declaraţia decla raţia ta că ai executat exec utat ordine ord inele le lui Ţeţu şi ai prestat prest at jurămînt in faţa lui.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞ1TUL 

87

Eu, prestînd jurămînt în faţa lui Ţeţu, tabloul e irezistibil. Nu mai simt durerea din din picior, din coapsă, din braţe. braţe. Rid aproa apro a pe cu poftă. Omul-şobolan vine spre mine. îmi ia cu grijă capul între mlini şi începe să-l lovească de perete. în gură, gust de singe. Sînt pe p e jos. jos . Cineva urlă urlă:: — E nebună de lega legat.t. Omul-şobo Om ul-şobolan lan scoate scoat e din din sertar sertar aceeaşi mînecă. Nu mai ştiu nimic... * 21ac pe scîndură. Iulişca a venit lingă mine. Plînge. Pentru prima oară o văd plîngînd. Mă apucă de mină de fiecare dată cînd paşii par să se oprească la uşa noastră. Pe urmă începe să  îmi facă semne sem ne.. Vrea să-mi să-m i vorbească. îşi îş i pune pu ne mîin m îinile ile pe burtă, burtă, apoi mi-arată coridorul cu degetul. îşi îndreaptă apoi degetul spre mine. mi ne. Ţine Ţ ine acum în mîini o sticlă imaginară imaginară şi se preface că că bea, bea. Ochii i se măresc, îngroziţi. îi fac un semn interogativ. Nu înţeleg, înţele g, nu vreau vreau să să înţeleg. încearcă alfabetul alfabetul muţilor. muţilor. Nici N ici odată nu aş fi crezut că un joc învăţat la grădiniţă mi-ar putea servi intr-un asemenea moment, şi mai ales pentru asemenea confidenţe. O urmăresc greu. Ştie probabil foarte prost româ neşte şi stîlceşte cuvintele: paznici... beau; n-au voie... să pără sească închisoarea... după plecarea personalului de anchetă...  înce  în cepp e să tremure, nu reuşeşt reuş eştee să conti co ntinue nue.. î ş i pune iar o mină pe burtă, mă arată cu cealaltă, cea laltă, întruna întruna.. Deoda De odată tă e foart f oartee cald în în celulă. Mă scol sco l dintr-un dintr-un salt. îmi îm i iau capul în mîini, fac doi paşi, ajung la uşă. Mă întorc, fac alţi patru paşi, ajung la perete, mă Întorc, fac alţi patru paşi, ajung ia uşă, mă întorc, fac alţi patru paşi, ajung la perete, mă întorc... * Noaptea Noa ptea trece mai greu greu.. Nu N u pot p ot deloc del oc să ador adorm. m. Se deschide uşa, doi paznici mă trag de mină. în biroul de anchetă. anchetă. Omul-ş O mul-şobolan obolan nu-i acolo; nici nici ceilalţi. ceilalţi. Doar paznicii şi, şi, pe masă, sticl st iclee de băutură. băutură. *  înţe  în ţele legg acum tremuratul isteric iste ric al Iulişcăi. Und U ndee au au dus-o? în altă celulă?

88

ADRIANA GEORGESCU

Anchetele. Noaptea, cînd anchetatorii sînt plecaţi. Cei care miros a alcool. alcoo l. Cei care n-au n-au voie vo ie să părăsea părăsească scă închisoarea... închiso area... Altă anchetă. îmi simt picioarele grele. Ca şi cum aş purta lanţuri. — Scrie, scrie: Că Rădescu e şeful complotului; Că Maniu e şeful complotului; Că Brătianu Brătianu e şeful complotului; com plotului; Că americanii americanii sint şefii şef ii complotului; Că englezii sint şefii complotului. Urlu: — D e ce să nu scriu scriu mai mai degra degrabă bă că deţinutele deţinu tele sînt ia dispo dis po ziţia paznicilor? Palme, pumni. Revolvere Revo lvere îndreptate spre mine. mine. — Ruşii vor să te ancheteze. ancheteze. — Poate Po ate că sînt mai mai civilizaţi ca voi! — Ai să te duci duci în în Siberi Siberia. a. — „Scînteia „Scî nteia”” zice că Siberia e foarte frumoasă frumoasă.. — Te ornor ornorîm îm pe loc. loc. — Faceţ Fa ceţi-o i-o,, haide, faceţi-o! faceţi-o! M-am săturat, săturat, să-tu-rat să-tu-rat!! Omul-şobolan loveşte cu pumnul în masă. — Semnează. — Nu. Sînt Sîn t tîrîtă in celula celu la cu ciment cim ent pe jos. Nu mă mai mai ţin ţin pe p e picioa picio a re. Mă prăbuşesc.  îmi  îm i revin in simţiri. simţiri. în birou. birou. Doi D oi bărbaţi bărbaţi mă ridic ridicăă şi mă susţin. susţin. — Scrie, scrie: scrie: „Declar de bună voie vo ie că: că: Am vrut s-o ucid pe Ana Pauker; Am vrut vrut să-l ucid ucid pe Gheorghiu-Dej; Gheorgh iu-Dej; Am vrut să-l ucid pe Bodnăraş; Am vrut să-l ucid pe Teohari Qeorgescu; Am vrut vrut să-l ucid ucid pe Vasile Luca.” Luca.” — Nu credeţi că-s că-s cam mulţi? Palme. — T oate oa te reacţionarele reacţiona rele de genul tău vor fi in curînd curînd în închi soare.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

89

— Asta, e închisoare, închisoare, sau bordel bordel?? — Te omorîm pe loc. loc. — Asta-i Asta -i tot ce-mi ce-m i doresc. doresc. Vă rog, rog, faceţi-o. * Zile şi nopţi. Nopţi şi zile. Cite au trecut? Anchetele de noap no apte te continuă. con tinuă. Ziua, vizitele vizi tele bărbatului bărbatului cu privir privirea ea blîndă. blîndă. Ce rol are bărbatul cu privirea privirea blîndă? blîndă? De două zile, sînt şi mai nervoşi. — Semnează, semnează. Acum, nimic pe lume nu m-ar mai putea face să semnez. Mi-e totuna! Noaptea, acelaşi coşmar, mereu acelaşi. Rareori, visez că am murit şi mă simt uşoară, uşoară. uşoară. Cînd Cînd sînt sîn t trează, trează, aud ţipe ţip e te, focuri de armă. Mai ales mi-e teamă de paşi. Cînd se apropie. Cînd se opre o presc sc în dreptul uşii uşii.. Din nou, bărbatul cu privirea blîndă. Mi-aduce un pahar cu lapte. — Peste două zile pleci pleci.. — Unde? — A i să vezi vezi!! Lapte, o felie de pîine. înghit laptele, nu reuşesc să mestec pîinea. Mi se clatină dinţii. Continuă să mă tirască, noapte de noapte, la anchetă. Aceleaşi întrebări. Nici nu mai răspund. In sultele, revolverele, palmele, pumnii, mîneca, apoi capul de pe reţi, tot mereu capul de pereţi, p ereţi, toate toa te astea mă iasă indifere indiferentă! ntă!  într  în tr-o -o seară, seară , omu o mul-şo l-şobo bolan lan:: — Dacă începi să povesteşti tot to t soiul de luc lucru ruri ri la la proces, ai ai să vii din nou aici. Ai să fii îngrijită şi mai bine. „Proces.” Tres Tresar. ar. Primul Primul luminiş. luminiş. Va avea loc l oc un proces. Voi Vo i putea vorbi. Oare voi putea spune tot? tot?  în sfîrşit, sfîrş it, un duş. Am putut put ut să fac duş. Mă rugam, rugam, ori de cite ci te ori intra în celulă celu lă bărbatul cu privirea privirea blîndă: blîndă: — A ş vrea să fac un duş duş.. De ce mi l-a acordat acum? Din cauza procesului? Sînt singură într-o sală mare care miroase urît. Cimentul e lunecos. O fereastră fereastră opacă. opacă. Zgom Zg omote ote de d e maşini. maşini. Strad Strada. a. Oameni

r  

90

AD RIA NA

GEORG GEORGES ESCU CU

care trec în sus şi în jos, jos , sint liberi liberi să treacă în sus şi în jos. Voci Voc i  în faţa ferestrei. fere strei. Mă spăl. Am rîie. Aş vrea să mă uit în stradă, aş vrea să mă uit în stradă. îmi pun salopeta. Lovesc în geam cu pantoful. Cioburi. Văd strada. In căruţe, soldaţi care pesemne revin de pe front. O căruţă s-a oprit opri t în faţa ferestrei. ferestrei. Un soldat îmi lansează lansează:: — Eşti nemţoaică? Probabil crede că numai nemţii nem ţii pot fi arestaţi. arestaţi.  înce  în cep p să plîng plîn g şi ş i nu reuşesc reuşes c să-i răspund. răspund. In Intr trăă paznicul, pazn icul, mă vede plîngînd în faţa geamului spart, nu ţipă, spune doar trâgîndu-mă de mină: — Haide, vino!  îmi  îm i tîrăsc paşii pe coridor corid or şi plîng întruna. întruna. Paznicul nu mă bruschează. Cred că n-am să mai pot niciodată să mă opresc din plîns. „Eşti nemţoaică?” ♦

Din nou anchetă. în birou, figuri necunoscute. Un bărbat îmi aruncă rochia. — Scoate-ţi salopeta. Mă îmbrac greu în faţa lor. Mă privesc cu o ură ciudată. Bra ţul drept mi-e vînăt. Spinarea mă doare. Nici măcar faptul de a-mi pun p unee rochia nu mă bucur bucură. ă. Aparţine Apa rţine altor vremi, vremi, altei lumi. Nu voi mai face niciodată parte din lumea aceea. De ce nu m-au  împuşca  împ uşcat, t, de d e ce? ce ? O noapte noa pte fără fără anchetă. anchetă. în noaptea următoare următoare se deschide deschid e uşa. uşa. — Vino. Ieşim Ieşim în curte.O legătură legătură peste ochi. Maşina. Maşina. Aceleaşi Acelea şi revol vere ver e în coastă coastă.. Şi, Ş i, ca şi la sosire, rulăm la nesfîrşit. nesfîrşit. Und U ndee mă duc? duc?

II

Agentul îmi scoate legătura. Sint în aceiaşi birou de la Inter ne. Cît timp o fi trecut de cind am fost aici prima oară? O lună? Mai mult? Mai puţin? Bărbatul blond nu mai e aici. Agentul ca re m-a condus ii întinde geanta mea funcţionarului. Inventar. Sînt înaintată cu hîrtii în regulă de către Serviciul secret (viitoa

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

91

rea Securitate) Ministerului de Interne. închisoarea în formă de grajd era deci Securitatea. Trec în altă încăpere. Sînt dezbrăcată şi percheziţionată de o femeie. Acum, mă pun să cobor scara. Spre carceră? Militarii mă  încredi  înc redinţea nţează ză altui altu i gardian. Pornim pe un culoar. — Am ajuns. O celulă de două ori mai mare decît cea de la Securitate. O bătrină pe jos: îi curg balele. Alta între două vîrste, întinsă pe pat. Celula are o chiuvetă. Dau fuga şi învîrt robinetul. Apă, în fine apă proaspătă. Mă spăl, beau, mă spăl. Am impresia că n-am să mă spăl niciodată destul! *

Umblu Um blu în sus şi în jos jos prin prin celulă, şchiopătînd. şchio pătînd. Toată Toa tă durerea s-a concentrat în coapsa dreaptă, pe care nu o pot atinge fără să ţip. Vorbim în şoaptă. Cele două femei — mamă şi fiică — sînt rusoaice. Fiica vorbeşte germana germana şi reuşesc să să înţeleg înţ eleg ce c e spune. Au fugit din Odessa. în timpul crizelor de epilepsie ale mamei, mă retrag într-un colţ. Mi-e teamă să nu ne stringă de gît pe amîndouă. Pare într-adevăr nebună, bîiguîe propoziţii de neîn ţeles, în care numele lui Stalin şi Hitler revin frecvent, urlă, îşi smulge părul din cap, se rostogoleşte pe jos, în convulsii. Pazni cii deschid uşa ca să contemple mai bine scena care pare să-i amuze copios. Unul dintre ei înaintează în celulă, şi bătrîna îi apucă un crac crac al pantalonului cu deget de getele ele ei scheletice, sch eletice, şi trage trage,, trage. Cu toate loviturile pe care i le dau, ceilalţi paznici abia cu greu ajung ajung să-şi elibere elib ereze ze tovarăşul tovarăşul.. Bătrîna Bătrîna pare să-şi să-şi fi conc co ncen en trat toată forţa trupului ei în gheara care înşfacă tot ce îi este la  îndemînă.  îndem înă. Paznicii au încuiat uşa. Bătrîna zace mai departe pe jos, cu spume la gură. * N-am putut să închid ochii toată noaptea. Bătrîna a avut do uă crize. Simt cum nebunia ei mă cuprinde şi pe mine încetul cu  încetul  înc etul şi, şi , cînd ea începe înc epe să urle, îmi vin v inee s-o acomp aco mpan aniez iez în sur dină. Aştept ancheta care nu vine. La fiecare oră îmi pun capul sub robinet, şi las apa să curgă, să curgă. în curînd devine o ob sesie. La primul ţipăt al bătrînei, ţipăt care care anunţă o criză, alerg alerg !a chiuvetă.

92

ADRIANA GEORGESCU

 înce  în cetu tull cu încetu înc etull văd apărînd zorile. zoril e. Paşi pe culoar. cu loar. Schi Sc him m barea paznicilor. După Dup ă cîteva minute, aud lovituri surde în pere pe re te. Rusoaica Ru soaica dă fuga fuga şi şi îşi lipeşte lipeş te urechea de perete. perete. Ascultă, pe urmă îmi face semn să mă apropii. O voce de bărbat spune pe nemţeşte: — A venit una una nouă nouă la voi? Răspund pe româneşte: — Da, ce se întîmplă afa afară ră?? — Nu ştiu. ştiu. Cum te cheamă? cheamă? — Adriana Georgescu. — Dumneata? Dumn eata? Din cauza cauza dumitale dum itale sînt aic aici. i. Simt cum mă năpădeşte brusc o sudoare rece. Cine e? I-am pronunţat numele? Injecţia? Vocea mi-este complet străină. — Cine eşti? — Ion Marinescu. — Nu te cunosc. cunosc. — Nici eu pe p e dumneata. dumneata. Treceam Treceam pe p e stradă stradă cînd te-au te-au ares tat. tat. M-ai strigat şi... şi ... Paşi pe coridor. Se opresc în faţa celulei de unde venea vo cea. Deschid uşa, intră. Nu mai putem vorbi. Dau fuga la chiuvetă. Las apa să-mi curgă pe faţă, pe păr, pe braţe. Cercurile galbene au reînceput să se învîrtească în faţa ochilor mei. Crezusem că e Horia. îl strigasem. L-au arestat din cauza mea. Cît timp a trecut de atunci? De cînd este aici? E absurd, absurd. Nu-i vinovat. Dar cum să-i fac să înţeleagă? Nevinovat, nevinovat! Pesemne că am strigat, fiindcă bătrîna a ridicat faţa spre mi ne şi acum rînjeşte. Nimeni nu poate face nimic. E absurd, toate astea sînt absurde. * D e îndată ce e linişte pe coridor, coridor, alerg alerg la perete şi şi chem, cio c io cănesc, chem. Ion Marinescu nu mai răspunde. L-or fi luat de acolo? Unde l-or fi dus? Abia am timp să mă îndepărtez de pe rete cu un salt. S-a deschis uşa. Paznicii ne aduc supa. Bătrîna lăpăie ca un cîine lichidul gălbui care i se scurge pe gît, pe băr bie, pe mîini. Fiica ei, aşezată lingă mine pe pat, o priveşte aproape nepăsătoare şi spune:

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

93

— O să s ă ne trimită aca acasă să.. Ştii ce înseamnă însea mnă asta: asta: să ne trimită trimită acolo? Fac un semn sem n afirmativ afirmativ şi şi încerc înc erc să o determin determ in să tacă. tacă. — Nu, Nu , nu nu ştii. Nu poţi să ştii. ştii. Nimeni Nim eni nu poate poa te să ştie. ştie. Viaţa liberă de acolo e mai rea decît închisoarea de aici. Iubeam trei fiinţe: bărbatul meu: a dispărut; au venit să-l ridice într-o seară, trebuie să fie în vreun lagăr; fratele meu: l-au omorît nemţii, iar asta, asta, mama mea m ea... ... vezi şi tu. tu. — Nu Ji-e Ji-e frică să vorbeşti vorb eşti aşa? — Frică? Nu, N u, nu mi-e frică. frică. M-am săturat să-mi tot fie frica. frica. Oricum, tot o să mă omoare! omoare! — Poate că nu o să te omoare? omoare? — Vorbeşti Vo rbeşti ca o comunistă. Ca o naivă naivă.. Nu eşti comunistă? — Dacă eram comunistă, comun istă, aş fi fost liberă liberă.. — Aşi. Toată lumea aşa crede la început. Şi eu am crezut. Am luptat pentru e l Ar fi prea lung lung să-ţi explic. explic. Eram învăţătoa învăţătoare. re. — Ascultă, Asc ultă, taci din gur gură. ă. Poate că ne aud. aud. — Ţi-am mai spus că m-am m-am săturat săturat să-mi tot fie fric frică. ă. Altă mare desco de scope perir riree a lor: lor: frica frica!! Frică să vorbeşti vorbe şti prea mult, frică să nu vorbeşti destul, destul , frică frică să vorbeşti în somn, somn , frică de străini, fric fricăă de copiii tăi, frică de bărbatul tău, frică de tine însăţi. Asta-i cel mai grav: frica de tine însăţi. Am hotărît după plecarea mea din Odessa să nu-mi mai fie frică. Spun tot ce-mi trece prin gînd. Tot, la toată lumea. Se apleacă spre mine şi îmi spune, misterios: — Am descope desc operit rit ceva ceva:: dacă nu nu mi-e frică, frică, sînt liberă liberă.. Chiar şi aici, nu-mi pot face nimic, nimic. Dacă ieşi cîndva de aici, poţi să spui la toată lumea că ai cunoscut-o pe Varvara, cea căreia nu-i mai e frică. O să devină ceva tot mai rar, un om căruia să nu-i fie frică. Poţi să le spui secretul meu. 3pune-le: „Varvara a descoperit secretul libertăţii”. Ai să-ţi aduci aminte, nu-i aşa? ai să le spui s pui aşa, Varvara... E tot mai surescitată şi ''orbeşte tare. Bătrîna, la rîndul ei, a  încep  înc eput ut să urle u rle cerind moarte m oarteaa lui Stalin Stali n şi a lui Hitler. Hitle r. E pe pragul unei une i crize. Varvar Varvaraa căreia căreia nu-i mai e frică... frică.. . Automat, mă scol şi-mi vîr capul sub robinei. Las apa să curgă, să curgă...

94

ADRIANA GEORGESCU

*

Mi se clatină dinţii. în timpul crizelor de epilepsie ale bătrînei, încep să tremur, şi dinţii îmi clănţăne în gură cu un zgo m ot sec. se c. Varva Varvara ra a căzut într-o stare de apatie ap atie totală. totală. Mă apropii de ea şi vreau să o consolez: — Ai să vezi, într-o într-o zi toate astea se vor vor schi schimba mba.. Clatină din cap şi îmi spune cu o voce atonă: — Nu va exista nici un mîine. Ba da, vor exista zile de mîine. Va fi procesul. Ce se petrece afară? De ce nu mă mai cheamă la anchetă? Două zile de cînd sînt aici. Sînt aici de două zile. Aş vrea să deschid fereastra, dar e închisă ermetic. Celula e plină de un miros îngrozitor. Bătrina nu poate să se ducă la toa letă şi îşi face nevoile pe ciment. Paznicii nu ne dau voie să cu răţăm, şi excrementele se îngrămădesc. Tot timpul îmi vine să vărs... văr s... * Se deschide uşa. Doi paznici îmi fac semn să îi urmez. Ple căm. Intrăm într-un birou, unde un bărbat semnează nişte hîrtii. „Transferată la Curtea Marţială.” Sînt încredinţată unor soldaţi, cu care cobor o scară. Cre deam că mă duc la anchetă, nu mi-am luat rămas-bun de la „Var vara căreia nu-i mai este frică”. Cînd ieşim în stradă stradă în faţa ministerului, îmi amintesc aminte sc cuvin tele pe care mi le-a spus gîfîind: „Am descoperit secretul liber tăţii”. *

Solda So ldaţii ţii mă urc urcăă într-un camion şi sar sar şi şi ei sus după mine. în camion, vreo treizeci de persoane. Recunosc patru colegi de la „Viitorul” şi, intr-un colţ, pe Ţeţu, care strigă: — Adriana! Agenţii urlă: — N-aveţi voie vo ie să vorbiţi vorbiţi între între voi. Camionul demarează. Toţi băieţii mă privesc fix stringînd din dinţi. Oi fi avînd un cap de mort. Ochii lor sînt plini de spaimă. Sintem atît de ocu paţi să ne vorbim din ochi că nu aruncăm deck priviri distrate

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

95

străzilor pe care le străbatem, oamenilor cu care ne încrucişăm şi care se opresc op resc ca să se uite la noi. Trecem Trec em pe lingă un ceas: ceas: ora şase. şase. E o căldură grea, grea, de zăpu şeală. Pe undeva se pregăteşte o furtună. Camionul se opreşte. Sîntem la Curtea Marţială. Un soldat mă ajută ajută să cobor cobo r şi mă conduce cond uce intr-un birou, pe p e a cărui cărui uşă stă stă scris „Comandantul Curţii Marţiale”. U n colo c olone nel, l, din spatele spat ele unei mese, m ese, mă priveşte priveşte şi întreabă întreabă cu glasul neutru: neutru: — A ţi fost şefă şefă de cabinet la la generalul generalul Rădescu? — Da. Scrie ceva pe o foaie foa ie de hîrtie hîrtie pe care i-o întinde unul dintre dintre agenţii Securităţii care rămîne în picioare în spatele scaunului lui. — La revedere, domnişoară. Mulţumesc. De la o închisoare la alta, tonul s-a schimbat brusc. Soldaţii mă conduc în curte. Băieţii sînt aliniaţi doi cite doi. De fiecare parte a rîndului, soldaţi înarmaţi. Soldatul care mă însoţeşte mă introduce în rînd: — Aici, domnişoară. Mă aflu lingă un bărbat în vîrstă, cu faţa trasă. Traversăm curtea. în timp ce umblăm, bărbatul de lingă mine spune: — Sînt Antim Antim Boghea, sociali socialist. st. Soldatul nu face nici un gest ca să ne impună tăcerea. Omul continuă: — Eşti Adriana Georgescu? Murmur: — Da. — Şchioapeţi. Şchioap eţi. Te-au bătut bătut?? — Da. — Şi pe mine. — Cine sînt ceilalţi? ceilalţi? — Nu ştiu, ştiu, o să-i să-i cunoaştem. cunoaştem. Şirul se opreşte în faţa unui gard din sîrmă ghimpată. Tre buie să fie linia de demarcaţie dintre cazarmă şi închisoare. Un soldat sold at deschi des chide de gardul şi ne lasă să trecem unul cîte unul. Intrăm Intrăm  într- o sală sa lă mare cu vreo vre o treizeci treiz eci de paturi. Bărbaţii dau fuga unii spre alţii şi se întreabă: „Cine eşti? Dar tu, dar tu?”

96

ADRIANA GEORGESCU

Un soldat vine la min mine: e: — Domnişo Dom nişoară, ară, dacă dacă vreţi să treceţi treceţi alături alături.. N-am avut timp să aflu numele tuturor tuturor băieţilor. Le spun bună-seara, îl urmez pe soldat în încăperea alăturată. E aproape o odaie, cu pat adevărat, cearşafuri curate şi o fereastră zăbrelită dînd spre stradă. Alerg la fereastră. Un tramvai trece foarte aproape şi pot vedea siluetele care se agită în interior. Văd şi oameni oam eniii intrind şi ieşind din prăvălia prăvălia de peste drum drum. Nu ştiu cît cî t timp tim p am stat la fereastră ascultînd strada cum miş mi ş că, trăieşte. Sting lumina şi mă culc, pentru prima dată, după cît timp, intr-un pat adevărat. Soldaţii fac de gardă în faţa cazărmii. Mă năpădeşte brusc un simţămînt de siguranţă, şi adorm foarte re pede. * A doua zi, soldaţii vin să mă ia pentru amprente. Un agent  îmi introdu intr oduce ce mîin m îinile ile pină la încheietură într-o înt r-o substanţă neagră şi spune, sp une, întorcînduîntorcîndu-le: le: — Astea-s Ast ea-s sîrme, sîrme, nu nu degete. — Fă şi dumneata o cură la Securitate, şi o să le ai la fel. fel. Nu spune spu ne nimic nim ic şi îmi întinde întin de o cîrpă cîrpă înmuiată în benzină, benzină, cu care în zadar zadar încerc să-mi să-mi frec mîinil mî inilee ca să-şi recapete r ecapete culoarea culoa rea naturală. naturală. Renu R enunţ nţ repede re pede şi îi fac semn soldatului so ldatului că sînt gata. gata.  îmi  îm i spune, spu ne, în timp ce mă conduce condu ce înapoi: — Ziua Ziu a puteţi sta sta în camera camera băieţilor. ♦

Cînd intru în încăpere, îi găsesc pe băieţi rîzînd în hohote. Unul Un ul dintre ei sare în sus sus şi ţine în mină nişte ziar ziare. e. Un coleg col eg de redacţie îmi arată unde să mă aşez: — Instalează-te comod como d ca să poţi savu savura ra mai mai bine povestea poveste a de adormit copiii pe care o să ţi-o citim. Ascultă: „România li beră” din 30 august: Senzaţională Senz aţională descope descoperi rire re a organizaţiei orga nizaţiei terorist teroriste e ţ i fasciste T. Num eroase arest arestări ări printre tineretul tineretul libera liberall ţ i naţional naţional-ţ -ţărănes ărănesc. c. Responsabi Responsabili litat tatea ea p o litică litică a ţe filor filo r celor două partide partide isto istori rice. ce. O r  ganizaţi ganizaţia a T urmăr urmărea ea supri suprimar marea ea ţefilo ţe filorr guvernul guvernului ui ţ i a ţe filo r de  de  m o cra cr a ţi Descoper Descoperiirea rea unui materi ma terial al depropagandă propagandă fascistă  fas cistă Tero-  Te ro-  r iţti iţ tiii au mărturisi mărturisit. t. R o lul lu l generalului generalului Rădes Rădescu cu..

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

97

Altul Îmi întinde ziarul. — Uită-te Uită -te bine la fotogr fotografi afie. e. O fotografie sub titluri cu litere groase: Tipografi Tipogra fia a şi depozitul d epozitul de arme arme şi m uniţi un iţiii a l organizaţiei organizaţiei T.

— Arme? Muniţii? — La proces o să ne fie uşor să dovedim dovedim că nu-s armele noas tre. Tocmai ne-au luat amprentele. N-au decît să le compare cu cele ce le de pe arme. arme. Un băiat se urcă pe un scaun şi cere să se facă linişte: — în privinţa privinţa armelor, armelor, am am să vă povestesc pove stesc o istorioar istorioarăă foar te frumoasă, şi cit se poate de adevărată. Cînd au venit să mă aresteze, au răsturnat casa cu susu-n jos. Erau cîteva manifeste  într-un  într-u n co c o lţ, lţ , dar pesem pe semne ne că nu li s-au părut suficie suf iciente nte.. Au A u con co n tinuat deci să scotocească peste tot. în fine, au găsit în hol două scrumiere. N oi hoho ho hote te de d e rîs. rîs. Băiatul Băiatul gesticulează ca să impună impună tăcere. tăcere. — Da, două scrumiere! scrumiere! în timpul timpul bombardamentelor, bombardamentelor, pără pără seam oraşul cu un prieten care avea maşină. Pe cîmp, în jurul Bucureştiului, am găsit nişte grenade de mină explodate. Am adus două acasă şi le-am transformat în scrumiere. Agenţii le-au luat cu ei. Corpuri delicte. Dacă nu erau interogatoriile, anche tele, toată povestea asta ar fi fost un adevărat caraghioslîc! Dacă nu erau anchetele anche tele de la Securitate... Alt băiat cere să se facă linişte şi citeşte la rindul său: Punerea în circulaţie a unor manifeste clandestine de caracter   fascist  fas cist şi a unei f o i de propagandă propagand ă întitulată întitu lată „Flacăra „Flacă ra ” dăde dădeau au de  de  bănuit, bănuit, de cîtva timp dej deja, că c ă exis există tă grupări p o litice litic e cu o activitate  subversivă  în urma unor un or anchete ş i arest arestăr ări, i, autorităţil au torităţile e democrate dem ocrate au des  des  cope co perit rit „tipografia „tipog rafia clandestină” unde unde îşi îş i tipărea tipărea această organiza  organiza  ţie fiţuicile fiţu icile fasci fasciste. ste. M aterialul ate rialul tipogr tipografi afic, c, m aterialul ti tipărit, părit, ca şi  m ărturisir ărturisiril ile e inculpa ţilor ţilor au făcut lumină în juru l planu pla nu rilor rilor de de ac  a c  tivitate tivitate ale acestei organizaţii organizaţii şi al a l com plicităţilor plicită ţilor poli po litice. tice. Organi  Orga ni  zaţia zaţia urmărea urmărea suprimar suprimarea ea m em brilor guvernului guvernului prin m ijloa ijloace ce te  roriste. roriste. Teroriştii Te roriştii au m ărturisit că voiau să-l să -l ucidă pe preşedint preşedintele  ele  Consiliului, Petru Groza. Şeful organizaţiei, Remus Ţeţu, a decla  rat ra t că a p rim it instrucţiuni direct direct de la generalul Rădes Rădescu cu.. Ţeţu re 

98

ADRIANA GEORGESCU

dacta ziarul ziar ul clandesti clandestin n „Flacăra „Flac ăra ” cu un tira j de de 1 500pîn ă la 2 000  000  de exemplare exemplare,, la „d o m iciliul iciliu l său său consp con spirativ” irativ”..

Rid şi eu alături de ceilalţi, şi îi spun lui Ţeţu: — Ascultă, frate, frate, să ne înţelegem: 1 500 sau 2 000 de exem plare, plare, e totuşi totu şi o mică mică diferen diferenţă. ţă. Ţeţu nu pare să guste gluma şi ridică din umeri. Băiatul continuă să citească: Este interesant de remarcat că declaraţiile lui Maniu au fost  tipărite cu acelaşi roneotip Boston ca şi „Flacăra”. Recrutarea  m em brilor organizaţiei s-a făcu fă cu t după sistemul sistemul gărzilor de de fier, cu   jurăm  jură m inte mistice într-un într-un cadru cadru misterios misterios.. Mem M embru bru organizaţiei ca  re nu rămîneau credincioşi credincioşi jurăm întului întulu i urmau urmau săfie împu îm puşca şcaţi  ţi 

— Păi bine, bine , Ţeţule, Ţeţul e, devii un personaj personaj foarte important. Mă şi văd îngenunchin înge nunchind d in faţa ta şi prestind jurămintul. Cadru Cadru mis tic. Tu porţi po rţi mască, iar eu sărut pulpana robei tale t ale sacre. sacre. Cel care a vorbit aşa stă culcat pe un pat şi ride cu lacrimi. lacrimi. Şi, cum Ţeţu nu răspunde: — Dar de ce dracu’ dracu’ montează ei toată afacerea afacerea asta asta de tero rism în jurul unui simplu sim plu manifest? Presa nu vorbeşte vorb eşte decît de d e T. T. U n soldat so ldat mi-a spus adineau adineauri ri că fiecare fiecare emisiune emis iune de radio înce,pe cu aceste ace ste cuvinte: „T înseamnă Teroare”. Teroare”. — Sînt ridicoli, intervine intervine altul. altul. La ce poate să servească servească as ta? Vor avea loc alegerile, şi nu vor mai putea rămîne la putere. Antirn Boghea Bog hea îl întrerupe întrerupe:: — Să nu ne n e bucur bucurăm ăm prea tare, şi mai ales să nu fim fim atît de o p tim ti m işti iş ti Dacă fac atîta zgomot în jurul unui unui manifest manifest — iartă-m iartă-mă, ă, Ţeţule Ţe ţule — destul de d e pueril, pueril, şi care care în nici un caz caz nu conţine con ţine nimic n imic grav, îşi vor da probabil şi mai multă osteneală pentru alegeri, care nu vor fi libere decît cu numele. Voi toţi sînteţi încă nişte copii. Eu sînt un vechi socialist, şi le cunosc bine metodele. met odele. Cînd Cînd au avut nevoie, nev oie, au înscenat procese proc ese mari, mari, făr fărăă să aibă aibă măcar pre textul unui manifest. Nu-i exclus că toată povestea asta să He ticluită în vederea conferinţei internaţionale care trebuie să se deschidă la Londra în 11 septembrie. Ruşii vor probabil să le dovedească aliaţilor că singurul partid cu adevărat democratic din România Rom ânia este es te partidul partidul comunist. comunist. Cît le priveşte pe celelalte, celela lte, ele sînt toate de tip fascist, cum o va demonstra procesul de la Bucureşti. Da, ăsta trebuie să fie scopul ruşilor. De altfel, m-am

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

99

exprimat prost: nu al ruşilor, ci al staliniştilor. Poporul rus, asta-i altceva, n-are nici un cuvînt de spus. Nu mai rîdem. Cuvintele lui Antim Boghea apasă greu. Iau la rindul meu ziarul ca să continuu lectura cu voce tare: Rolul generalului Rădescu. Reiese din declaraţiile lui Remus  Ţeţu ţ i ale Adriane Ad rianeii George Georgescu scu,, precum ţ i din din prezen prezenţa ţa în organi  organ i  zaţie zaţie a uno u norr colabo cola bora ratori tori direcţi ai genera generalu lulu lui, i, că c ă Răde Rădesc scu u a fos fo s t  inspiratorul inspirato rul organizaţiei T, căreia căreia î i transmitea transmitea regulat regulat instrucţiuni 

 întrer  înt rerup up lectura ca să strig: strig: — Ce colabora cola boratori tori direcţi? în afa afară ră de mine, nu mai mai văd pe pe nici unul printre voi. Şi pe urmă, nu am semnat niciodată o ase menea declaraţie. — Citeşte Cite şte mai departe. departe. — Reiese Reiese de aseme asemenea nea din din declaraţii declara ţiile le m em brilor br ilor organizaţiei  că Maniu Ma niu ţ i Brăti Brătianu erau la curent curent cu cu planuril planu rile e ţ i activ activit itatea atea o r  ganizaţiei teroriste. M a i cunoţteau exi existen stenţa ţa ei: Bebe Brătia Brătianu, nu, profeso pro fesorul rul D a n ielo-  ielo -   polu  p olu,, M iha ih a i Fărcăţanu, Carandino Carand ino ţ i a lţi mem m embri bri ai c licilo lic ilo r reac  ţionare. Dacă teroriţtii vor răspunde de acţiunile lor criminale în   faţa  fa ţa cu rţii m arţiale, arţiale, nu est este m ai puţin adevărat adevărat că nu trebuie trebuie să  ignor ignorăm ăm ro lul p o litic ju ju ca t de de clicile clicile lui Maniu ţ i Brăt Brătiianu. anu. Fuziu Fuziunea nea cu rămăţiţele rămăţiţele lui lu i Antonescu Antonescu ţ i ale gărzilor gărzilor de fier, fo -. losifea m etodelor etod elor hitlerist hitleriste e nu sînt decît de cît urmar urmarea ea inevitabilă a p o   litic lit ic ii duse duse dintotdeauna dintotdeauna de către către Maniu, Ma niu, lucru ce nu trebuie trebuie ignorat  ignora t  de opinia publică, chiar ch iar dacă M aniu nu se se află în boxa boxa acuzaţilor acuzaţilor..

Vacarmul reîncepe. Un băiat strigă: — Adică: Adică: chiar chiar dacă dacă n-am n-am reuşit, reuşit, cu toate metode me todele le folosite, folos ite, să smulgem inculpaţilor declaraţiile necesare pentru a-i aduce pe Maniu şi pe ceilalţi în boxa acuzaţilor. Unul dintre ceilalţi colegi de la „Viitorul” se apropie de mi ne citind: citind: Georgescu Georgescu Adriana: Adrian a: avocat, membră mem bră a Tineretului Tineretului Liberal,  fos  fo s tă ţe fă de cabinet cab inet la la Ministeru M inisteru l de Interne, Interne, a difuzat difuzat p ub licaţiile  lica ţiile  clandestin clandestine, e, a făc fă c u t parte pa rte din organizaţia T, a asigurat legătura legătura din  din   tre tre Ţeţu ţ i Răde Rădesc scu. u. D ovez ov ezi: i: prop pr op riile riile ei declaraţi declaraţii, i, ca ţ i cele ale ale lui  lu i  Ţeţu.

— Priveşte toată lista. Numai în dreptul numelui tău e cuvîntul „dovezi”. De ce?

100

ADRIANA GEORGESCU

Şi continuă: — Erai singura singura care care îiîi cunoşteai cunoştea i personal pe Maniu, Maniu, BrătiaBrătianu, Rădescu. Probabil că se bizuiau mult pe declaraţiile tale. „Do vezi.” Dacă scriu asta, pesemne că nu le au. Dacă le-ar fi avut, Maniu, Brătianu, Rădescu ar fi acum închişi în camera de ală turi. Or, nu sînt. Şi, după o ezitar ezitare: e: — Spune-mi: ce ţi-au ţi-au făcut acolo? O tăcere adîncă în toată sala. sala. Toate T oate priviri privirile le sînt aţintite a ţintite asu pra mea. Murmur: — V eţi afla la proces. proces. Apoi, Ap oi, în tăcerea care care continuă, iau cîteva ziare ziare şi trec în oda ia de alături. Sînt singură singură în odaia mea, cu capul lipit de zăbrel zăbrele. e. Ieri, Ieri, a veni ve nitt să mă vadă Istrate Istrate Micescu. E unul din marii noş tri tri avocaţi, jurisconsult eminent, emine nt, o somitat so mitatee a baroului, baroului, din care de altfel a fost scos. scos. — Şaptezeci Şapt ezeci şi trei de avocaţi s-au înscris înscris să vă apere. apere. Vo i fi al şaptezeci şi patrulea. Voi fi martor.  îmi  îm i sp spun unee şi că Maniu, Maniu , Brătianu şi Titel Tit el Petrescu Petresc u au înţe în ţele less perfect toată afacerea afacerea.. Arestîndu-i pe membrii tineri tineri ai partide lor lor, comuniştii vor să arate opiniei publice internaţionale că aceste aces te partide îi învaţă învaţă pe membrii membrii lor metodel meto delee fasciste şi astfel astfel să le discrediteze. Cît despre opinia publică românească, ea s-a lămurit şi aşteaptă alegerile, E un proces înscenat pentru uzul străinătăţii. Trebuie să ne ţinem tari. După plecarea lui Istraţe Micescu, m-am dus să-i găsesc pe băieţi ca să le reproduc convorbirea. Am deschis larg fereastra, şi am început să cîntăm imnul naţional. Pe stradă, trecătorii s-au oprit, la fel automobilele şi un tramvai. Toată strada cînta cu noi. Cinci minute mai tîrziu, procurorul militar a intrat în în căpere căper e cu doi d oi agenţi ag enţi ai Securităţii. Securităţii. Unul Un ul dintre agenţi agenţi a striga strigat: t: — închideţi ferestrele! Cît despre cîntăreaţă, duceţi-o la Văcăreşti să se liniştească şi să vadă ce o aşteaptă după proces. „Cîntăreaţa” sînt eu. Procurorul militar nu a spus nimic. Aştept să fiu transferată la închisoarea Văcăreşti.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

101 101

*

 în maşină, maşin ă, între doi soldaţi solda ţi care îmi oferă ţigăr ţigări: i: — D e ce vă trimit trimit la Văcăreşti? Pentru Pentru că aţi cîntat imnul naţional? Păcat că n-aţi avut timp să-i omorîţi! — Ziarele Ziar ele spun prostii prostii.. — N-aţi vrut vrut să-i omorîţi pe şefii guver guvernulu nului? i? — Nu, Nu , cred că aş fi incapabilă incapabilă să omor pe p e cineva. cineva. — Păcat. — Da, păcat. *

Soldaţii au oprit maşina şi au cumpărat fructe şi ţigări. Se urcă iar lingă mine şi îmi întind pachetul. — Pentru dumneavoastră. Mă simt deodată liberă, şi le string mîinile. ♦

Oprim în faţa închisorii. O firmă mare: „Penitenciarul de fe mei Ilfov”. Urc scările ţinînd sub braţ pachetul primit de la sol daţi. daţi. Am A m mai fost o dată dată aici aici pentru o clientă de drept drept comun, comun , o tinără inculpată de crimă. Primul meu succes: a fost achitată.  îi  î i revăd revăd capul sprijinit de zăbrele zăb relele le vorbitorului, vorbitoru lui, cu gestul gestu l ca re mi-a devenit acum familiar. „Nu-s vinovată, ştiţi, nu-s vino vată”. Plîngea. E alt paznic acum. Cînd intrăm în vorbitor, tocmai strigă la nişte ţigănci aşezate pe jos, care care îşi alăptează alăptează copiii. Soldaţii mă încredinţează paznicului. — în prevenţie pină pină la proces. proces.  înai  în ain n te de a ieşi, ie şi, îmi î mi lansează: lansează: — Noroc, domnişoară! Paznicul îşi ia un aer important: — Va să zică, zică, tu eşti terorista. Am să te anunţ doamne doa mneii di rectoare. Deschide uşa din dreapta şi îmi spune să intru. în încăpere, trei feme fe mei, i, dintre dintr e care una foarte grasă grasă,, care ocupă ea singură un birou. Şi, cum ele stau şi mă privesc, spun: — Bună ziua. Femeia cea grasă strigă: — Aici nu se spune bună ziua, ci: „Sărut mina cu respect, doamnă directoare”.

102

ADRIANA GEORGESCU

Nu-mi Nu-m i controlez contr olez deloc d eloc nervii. nervii. Rid cu lacr lacrimi imi.. Directoarea D irectoarea ţi pă în timp ce paznicul, aplecat spre ea, îi spune ceva la ureche. Vine Vi ne lingă mine şi mă împinge împinge spre celelalte cele lalte două femei care îmi îmi iau amprentele. Ta tăl nostru care  Aud un cor care cîntă undeva în închisoare Tatăl eşti eşti în în ceru ri... ri...

Directoarea mă întreabă cum am putut eu, „o tînără cu un aer atît de blind”, b lind”, să conduc o bandă bandă de teroriş terorişti. ti. îi î i explic că, în afară de patru băieţi — pe care nu i-am mai văzut de destul de mult timp — i-am cunoscut pe toţi ceilalţi abia la Curtea Mar ţială. Ea reîncepe să strige: — Eşti o „mincinoasă „min cinoasă ipocrită”. ipocr ită”. Eu care care te credeam o tînără tînără de treabă! Duceţi-o la sabotaj. Şi nu uita: aici trebuie să spu.' „Sărut mîna cu respect, doamnă directoare”. *

 în peret pe rete, e, o uşă dreptunghiul dreptu nghiulară ară foarte mică, pe care o d es chide paznicul. Trebuie să mă aplec ca să intru într-o încăpere mare, prost luminată în care domneşte un miros greţos. Paturi suprapuse. Trei rîndu rînduri ri de culcuşuri. culcuşuri. D oi paşi distanţă distanţă între fie care rînd. Tăcere adincă la intrarea mea. O bănuiesc ostilă. O femeie fem eie lanseaz lansează: ă: — Ie-te-te Ie-t e-te şi la puştanca asta. asta. Alta comentează: — Nu fă pe nebuna. UităUit ă-te te la ea, îşi îşi tîrăşte tîrăşte piciorul! Mă urc anevoie pe culcuşul indicat de paznic. Cearşaful de o culoare îndoielnică înd oielnică este e ste plin de ploşniţe. Sînt mai mai multe decît în toate celulele de la Securitate şi Interne reunite. Paturile au în ceput cep ut să mi se rotească rotească în faţa faţa ochilor, şi mă întind. întind. Ridic Rid ic picioa p icioa rele şi le sprijin de perete acoperindu-le cu ziarul pe care mi-1 dăduse adineauri „doamna directoare” spunindu-mi: „Citeşte asta şi nu ne n e mai veni cu baliverne”. baliverne”. Astfel că citesc în „Scînteia”: T înseamnă înseamn ă Teroar Teroare. e. Echipele E chipele m orţii or ţii renas renasc c cu aceleaşi aceleaşi ele  ele  mente. Aceleaşi, dar încă şi mai primejdioase decît în trecut, fi  indcă lecţia lecţia pe care care dem ocraţiil ocraţiile e i-au da t-o lui H itler itler nu le-a folos fo los it  la nimic.

— H ei, tu, aia cu picioarele în sus, dă-mi dă-mi onorul, ca ca gardia gardian n şef, şi coboară la raport. O femeie îmi întinde mina.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

103

— Haide, coboară, puştoaico. Femeile s-au aliniat pe două şiruri. Paznicul spune cu un aer martial: — Noapte No apte bun bună, ă, fetel fetelor! or! — Să trăi{i, trăi{i, răspunde corul fetelor. Iar îmi vine să rid. De îndată ce se închide uşa, se apropie două femei de d e mine. mine. — Din ce band bandăă eşti? eşti? Megafonul Meg afonul a început să urle: rle: „Vorbeşte Moscova: faptul că zeci de fire leagă între ele or ganizaţiile teroriste ale lui Rădescu, Maniu şi Brătianu Brătianu nu nu poate po ate surprinde pe nici un observator care e cîtuşi de puţin la curent cu istoria politică a României.” Femeile au început să ţipe: — Gura! Gura! Ce ne tot pisează pisează cu poveştile pove ştile lor! lor! Cea de lingă mine începe iar: — Ţi-ai înghiţit limba? limba? Din ce bandă bandă eşti? Megafonul continuă: „Vă vom da acum lista teroriştilor: Georgescu Adriana, unealta călăului din Piaţa Palatului...” — D in ce bandă? bandă? Sînt\,un Sînt \,unealta ealta călăului călăului din Piaţa Palatului”. Palatului”. Vecina mea pare încîntată: — Zău aşa? Va să zică, ai vrut să le faci de petrecani petr ecaniee la toţi? toţi ? Şi lui Ana Pauker? Am fost cu Ana Pauker în închisoare, la Dumbrăveni. Dumbrăve ni. Avea A vea bucătăria bucătăria ei, personală p ersonală cum s-ar s-ar zice. zice. BăftoaB ăftoasă. Peste cîtva timp, poate ai s-o ai şi tu. Primea tot felul de pa chete din Rusia. Fată de treabă, zău că da. îmi dădea cafea cu lapte şi cozon coz onac ac şi tot to t îmi povestea po vestea de „Max „Max””, Lenin, tipii ei, zău aşa. Ziceam da, da, şi-i mîncam cozonacul. Pe urmă au luat-o ruşii. Acum, uite-o că s-a întors. Face pe cucoana mare şi se plimbă cu maşina. S-a făcut că nu mă cunoaşte într-o zi cînd am văzut-o pe stradă.  îşi  îş i ia un aer preţio pre ţioss şi îmi întin în tinde de mina: mina: . — Eu îs Florica Ungureanu. Ungureanu. D e cincisprezece cincisprezece ori la zdup zdup.. Mă mai mai odih o dihne nesc sc şi eu, eu , zău aşa aşa. Şi Florica Ungureanu le strigă strigă celorlalte: celorlalte: — Fetelor! Fetel or! Puştoaica-i şef şe f de band bandă. ă. E terorista care a vrut vrut să le facă de petrecanie la tot guvernu’.

104

ADRIANA GEORGESCU

— Bravo, Bravo, puştoaico. Eşti şef şe f de bandă? bandă? Mă simt ca un leu In cuşcă. S-au adunat toate în jurul meu ca să se uite la mine. Una din ele mă pipăie şi-şi dă cu părerea: — Eşti din banda banda lui Puica Puica?? — Puica? — Aia de-a omorît o actriţă ca să-i ciordească bijuteriile. Lingă teatru. Dacă ţi-ar fi mers cu Ana Pauker, ai fi avut şi tu bijuteriile lui Stalin. Intervine alta: — Proasto. Terorista-i politică. La fel ca ca Ana Pauker. Pauker. Ana a pus o bombă bo mbă ca să omoare omoa re parlamentu’ şi terorista avea avea o bandă bandă ca să omoare guvernu’. Ăştia nu fac decît să se certe între ei, po liticii. — N-am vrut să omor omo r pe nimeni. — Ia nu mai mai face pe mironosiţa. Cu noi nu-ţi merge. Zice Zi ce sau nu la radio că eşti teroristă? Da. Atunci? Florica Ungureanu reia: — Şi ziarele. Pe P e pagi pagina na întîi. Avem şi noi baftă baftă să-ţi vedem mutra. Intervine Intervin e alta: alta: — D a ’ nu ţi-au pus poza în ziar ca mie. Sînt mai ceva ca tine. Poza mea pe prima pagină şi cu litere groase: Gaby, femeia cu  opt op t logodn logodn ici. ici.

Pe urmă, cu falsă modestie: — Pe toţi i-am omorît. — Nu te t e mai lăuda atîta, cîrpo, cîrpo, îi aruncă aruncă alta care, aşezată pe vine peste o căldare, cu fustele suflecate, îşi face nevoile. — D u -te -t e de te mai spală spală la fund fund,, ttîr îrfă fă!! Ţi-a căzut curul. curul. Cea astfel interpelată sare şi o înşfacă de ciuf pe „Gaby cu opt logodnici”. Celelalte dau fuga. Bătălia a devenit generală. Megafonul transmite muzică. La celălalt capăt al sălii, cinci fe mei, me i, cu sînii dezgoliţi, dansează isteric. isteric. Profit de vacarmul general ca să mă sui din nou în culcuş. „Gaby cu opt op t logod lo godnici nici”” s-a desprins desprins prima din încăierare şi vine vin e lingă mine. Trebuie să-mi împart patul cu ea. Mă învaţă cum să omor om or ploşniţele: ploşniţele: „Iei „Iei o foaie de ziar ziar,, scuipi pe ea, ocheşti ploş niţa şi o striveşti”. Dansînd, femeile au răsturnat căldarea. \

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

105

Ferestrele sînt închise ermetic. Mirosul se răspîndeşte prin  încăpere.  încăpere . N-am dormit toată noaptea. în zori, responsabi responsabila la celulei celule i îmi spune: — H ei, terorista, crezi crezi că eşti la bal? bal? Ia Ia te uită ce confeti con feti ai făcut. Hai, fuga, coboară şi mătură. „Confe „C onfeti”-le ti”-le sînt foile fo ile de ziar ziar.. „Metoda „Metod a Gaby.” Gaby.” Dezgustată Dezgu stată să tot strivesc la ploşniţe, am aruncat toată noaptea pe jos ziarele pe care mi le întindea întind ea Gaby. Gaby. Mătur. ătur. Responsabila Resp onsabila s-a îmblinzit îmblinzit.. — Eşti o teroristă de treab treabă. ă. Eşti de serviciu serviciu la corvoadă. corvoadă. — Ce corvoadă? — Corvoada căldări căldărilor. lor. Hai, ia-le de aici. aici. Iau două căldări, şi o urmez pe responsabilă. Ieşim în curte şi stăm ia coadă în faţa a două closete primitive, în care trebuie golite go lite căldările. căldările. Pe cimentul din curte, curte, nişte ţigănci ţigănci se despăduchează unele pe altele, căutindu-se în păr, molatec întinse la soare. La înapoiere, sala mă aclamă. Gaby le impune tăcere şi îmi spune spun e cu multă demnitate: demnitate: — Ştii, teroristo, te potriveşti potriveşti cu noi. Eşti Eşti populară. populară. Declaraţia ei de prietenie prieten ie se soldează soldează cu altă altă corvoadă corvoadă la căl dări, pe care trebuie să o prestez în semn de recunoştinţă. *

De cit timp mă aflu la Văcăreşti? Ziua, dorm pe jos. Noap tea, vînez ploşniţe urmînd fidel „metoda Gaby”. Cînd mai apuc să gîndesc, mă gîndesc la proces. Megafonul Megafon ul transmite zilnic alte a lte comentarii come ntarii ale a le postului de d e radio radio Moscova. Moscova. „Şeful organizaţiei organ izaţiei T a recunoscut recunoscut că a avut avut intenţia să conti con ti nue cu actele de terorism şi a cerut membrilor organizaţiei să-şi pregătească pregătească armele arme le in vederea vederea unei unei misiuni misiuni speciale. în manifes tele te le lor, fasciştii f asciştii au îndrăznit îndrăznit să spună că într-o bună bună zi războiul războiul dintre U.R.S.S. U.R .S.S. şi Aliaţi va fi inevitabil.” inevitabil.” Cum putea p utea „organizaţia” „organizaţia” să-ji continue  actele  actele de terorism pe care nu le comisese niciodată? încerc să îmi ordonez ideile. Nu  îmi mai amint am intesc esc exact ce conţin con ţinea ea „Flacăra”. „Flacăra”. De D e altfel, altfe l, nu era manifestul cel mai interesant. Ce i-o fi spus Ţeţu generalului în ziua aceea? ace ea? Mare copilărie copilări e că l-am dus dus pe Ţeţu la general. Toată povestea pove stea asta asta e grotescă grotescă..

106

ADRIANA GEORGESCU

Megafonul nu mai încetează: „Organizaţia poseda birouri şi sedii secrete. Organizaţia avea şi un cod cifrat. Întîlnirile dintre agenţii organizaţiei erau fixate prin telefon intr-un limbaj dinainte convenit. Rapoartele se înaintau pe cale ierarhică. Existau trei  tipuri   tipuri de rapoarte: ra poartele de executare a misiunii şi rapoartele excepţionale. Pri mele erau săptămînale şi conţineau în încheiere formula tip: «Dacă are arme şi de ce calibru».” calibru».” Aş vrea să mai am puterea să rid. „Trei tipuri de rapoarte”, care sînt două, formula tip menţionind calibrul armelor, toată pălăvrăgeala pălăvrăgeala asta, asta, toate toa te clişeele repetate pe toate tonurile tonu rile la an chetă chet ă şi reluate relu ate acum de Radio Ra dio Moscova M oscova şi presa presa comunistă. Ce oi fi semnat din toate astea? Injecţia? Capul mă arde, mă arde. *

 în seara acee ac eea, a, după d upă ce c e ne-a urat „No „ Noap apte te bună fete fe telo lor” r” şi a aşteptat să-i răspundem în cor „Să trăiţi”, paznicul îmi spune că mîine, de îndată ce voi deschide ochii, va veni să mă ia pentru „judecată”. Mare surescitare surescita re în sală. — Ascultă, Ascu ltă, dacă te pun la zid, lasă-mi lasă-mi mie pantofii. pantofii. Sînt faini. faini. Florica vrea să-mi dea o bluză roşie. — Să mi te faci frumoasă, fetiţo. Mănîncă ceva, că arăţi de parcă ai fi ieşit din rahat. — Dă-i pace cu zdrenţele tale. Vrei s-o facă pe mironosiţa. Ascultă, puştoaico, smiorcăie-te tot timpul. Smiorcăie-te pînă-1  înm  în m oi pe judecă ju decător. tor. Fă-te Fă- te că leşini. — Cum să leşin? — Dă-te cu căpăţîna de bancă. Mîine cînd picurătoarea o să-şi pornească tramvaiele, cine o să mai fie ca tine? Singură cu treizeci şi doi de ţipi. Sînt frumoşi, tipii tăi? — Ce înseamnă „picurătoare”? — Ceasul, Cea sul, cîrpo. Fii mai populară. populară. Continuu să strivesc strivesc ploşniţe. A doua d oua zi, în zori, s-au adunat adunat în jurul jurul meu ca să-mi să-mi dea ulti mele me le sfatur sfaturi.i. — Leşină. — Plîngi cît poţi.

LA ÎNCEPU T A FOST î FÎRŞITUL

107

— Z i-le i-l e că ai copii, că nu trebuie lăsaţi lăsaţi orfani; orfani; asta ţine în totdeauna. O ţigancă mi-aduee mi-ad uee o iarb iarbăă pe care a descîntat-o descînta t-o în ajun ajun.. Alta Alt a mă învaţă o formulă ca să moară preşedintele. Abia mă ţin pe picioare. Paznicul mă încredinţează unor sol daţi. Se luminează de ziuă, străzile sînt pustii, oraşul mai doar me încă. * La Curtea Curtea Marţială sînt condusă în biroul biroul comandantului comand antului în chisorii. Lîngă el, aşezat la birou, omul-şobolan. Comandantul se scoală şi iese spunînd: — Pe curînd, curînd, domnule dom nule Nicolski Nicolski.. Mă simt nespus de bogată prin faptul că-i cunosc numele. Se scoală, scoală , şi-aruncă ţigara ţigara şi vine spre mine. Nu mă dau înapoi. — Ascultă, vreau să fiu drăguţ cu tine şi să-ţi dau un sfat. Dacă nu-1 urmezi, s-ar putea să-ţi pară rău. Mă înţelegi, nu-i aşa? Mai întîi, să nu fii obraznică la proces aşa cum ai fost la anchetă. Zîmbesc, calmă, destinsă destinsă:: îi cunosc numele, îi cunosc cunos c numele! numele! — Şi pe urmă, nu povesti nimic despre anchetă la proces. Un singur singur cuvînt cuvînt de prisos, şi şi ţi-ai semnat sentinţa. sentinţa. O să te omoomo rîm. Continuu să zîmbesc: — Altceva nici nu cer. cer. Asta-i tot? Intră un soldat: — Pot să iau deţinuta? — Ia-o, şi să nu mai aud de ea. ea.  înai  în ain n te de plecare, pleca re, îi spun, foarte calmă: calmă: — Pe curînd, Nicolski. *

 în curte, curt e, băieţ b ăieţii ii sînt s înt aliniaţi alin iaţi doi cîte c îte doi. îmi îm i reiau locul loc ul lîngă Antim Antim Boghea, Bog hea, care îmi strînge mîna. mîna. — Ne-am temut pentru dumneata. Cum a fost la Văcă reşti?... — Nu prea rău rău.. în afară afară de ploşniţe. — Ai fost cu politicele? politicele ? — Nu, cu dreptul comun. Ce zi zi e azi?

108

A D R IA N A G E O R G E S C U

— Vineri 7 septembrie. Un ofiţer ne lansează un ordin. Şirul se pune în mişcare. Au zim în spatele porţilor închise vacarm de mulţime. Antim Boghea îmi spune: — Oamenii Oam enii care care vor să asiste la proce proces. s. — Procesul Proc esul nu trebuie să să fie secret. De D e ce nu nu sînt lăsaţi să să intre? — P.C. P.C. găseşte găseş te probabil că că e mai prudent aşa. aşa. Şi îi înţeleg. Pornim pe un culoar şi sîntem introduşi în boxa acuzaţilor.  în sală, unifor un iforme me engle en gleze zeşti şti şi americane. american e. îl string de mină pe Antim Boghea. — Au venit. — Da. Va V a trebui să încercăm să spunem spune m cît mai mult posibil. Un băiat în spatele spat ele meu se agită agită:: — Londra şi Washingtonul vor afla afla mîine. mîine. Misiunile lor sînt sînt  în sală.  îmi  îm i încl în cleş eşte tezz dinţii: va trebui t rebui să spun sp un tot, tot. Se anunţă curtea. Toată sala se scoală în picioare. Intră cur tea: generalul Ilie Creţulescu, colonelul magistrat Iorgu Negreanu şi colonelul Niţă Nicolau. Interogatoriile de identificare în cep. în afară de trei socialişti, mai în vîrstă, nici unul dintre noi nu are treizeci de ani. Băieţii sînt în majoritate studenţi la Drept sau la Politehnică. Politehn ică. Odată interogatoriile de identificare isprăvi isprăvi te, preşedintele întreabă dacă avem avocaţi.Profesorul Venia min, unul dintre din tre avocaţi, răspunde afirm afirmati ativ: v: şaptezeci şi trei de avocaţi s-au înscris pentru apărare. Curtea nu reţine decît trei zeci şi doi. Mă ridic. — Aş vrea să relev un un incident. Aş vrea vrea de asemenea asem enea să fie consemnat în procesul verbal al şedinţei. Preşedin Pre şedintele tele îmi dă cuvîntul. cuvîntul. Ochii băieţilor b ăieţilor sînt sînt aţintiţi asu pra mea. — Domnule preşedinte, domnul Nicolski, de la Securitate, care în timpul anchetei a uzat şi abuzat de ameninţările cele mai diverse, m-a convocat acum circa o oră în biroul comandantului Curţii Marţiale M arţiale ca să-mi să-mi spună textual: textual: „Un singur cuvînt de pri p ri sos, şi ţi-ai semnat sentinţa Dacă vorbeşti, o să te omorîm om orîm”. ”.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

109

Preşedintele Preş edintele spune: spune: — Tocmai aţi declara declaratt la interogator interogatoriu iu că sînteţi şi dumnea voastră avocat. Ar fi trebuit deci să-i răspundeţi domnului Nicolski colsk i de d e la Securitat Sec uritatee că nu mai mai e cazul să intervină, intervină, dat fiind fiind că vă aflaţi actualme actua lmente nte sub jurisdicţia jurisdicţia Curţii Marţiale. Marţiale. Stau jos. Băieţii mă lovesc pe umăr murmurînd: „Bine jucat, ai fost tare”, în timp ce Antim Boghea îmi şopteşte la ureche: — Poate Poa te că o s-o plătim destul de scump, scump, dar dar meri merită tă.. Un avocat cere amînarea procesului, apărarea neavînd tim pul necesar să studieze dosarele. Alţi trei i se alătură. Un al pa trulea contestă legitimitatea legii conform căreia am fost aduşi  în faţa Curţii Marţiale, Marţial e, un al cinci cin cile lea.. a.... Abia îi ascult. Mă gîndesc la cuvintele, la frazele pe care le voi spune, îi privesc pe membrii misiunilor britanică şi ameri cană, care iau note. Sala mi se învîrte în faţa ochilor, ochilo r, şi aş vrea vrea să spun totul cît mai repede. Avocaţii cer un nou termen de jude cată. Şedinţa se suspendă. Curtea deliberează asupra incidente lor relevate releva te de apărar apărare. e. Procesul este est e amînat amînat pentru luni luni 10 sep se p tembrie, la ora nouă dimineaţa. *

Sîntem din nou adunaţi în sala cea mare a închisorii. împart cu băieţii pachet ul de ţigări ţigări oferit de un avocat în momentul m omentul su suss pendării şedinţei, şi fumăm citind ziarele. Antim An tim Boghea Bog hea ne aducea mare mareaa ştir ştire: e: Maniu, Brătianu Brătianu şi Ţi ţei Petrescu au cerut cerut să fie audiaţi audiaţi ca martori martori.. Un U n băiat se caţără caţără pe un scaun, imită cele ce le trei tr ei sunete sunet e surde de la B.B.C. şi lanseaz lansează: ă: „Comunicat al Marelului Stat Major al libertăţii. Operaţiuni victorioase victor ioase pe toate to ate fronturi fronturile. le. Repliere Re pliere a trupelo trupelorr inami inamice. ce. D e taliu strategic: în sală, reprezentanţi ai misiunilor anglo-americane. Moralul trupelor: excelent”. Cîntăm, rîdem, ne simţim teribil de tineri. S-a înserat, î nserat, cînd un băiat năvăleşte în încăpere înc ăpere strigîn strigînd: d: — Reped Re pede, e, trebuie să ne bari barica cadă dăm. m. Nicolski şi toată echipa de la Securitate vor fi aici într-o clipă. Tocmai i-am văzut coborînd din două autobuze oprite în faţa sîrmei ghimpate. — Nu spune spu ne prostii. prostii. Preşedintele i-a i-a spus Adrianei că Secu ritatea nu mai are nici o putere asupra noastră.

110

ADRIANA GEORGESCU

Deschid uşa, şi văd intr-adevăr pe Nicolski şi cinci agenţi pe coridor. Le strig băieţilor: băieţilor: — Toată Toa tă lumea la mine în cameră. cameră. Să ne barica baricadăm dăm:: sînt sîn t aici. Ne înghesuim toţi în camera mea. Patru băieţi blochează uşa. Alţi Alţ i trei deschid fereastra fereastra dinspre stradă stradă şi le l e strigă trecăto trec ăto rilor: — Salvaţi-ne. Securitatea vrea să ne răpească. Aparţinem aşa-zisei organizaţii T. Oamenii Oam enii se opresc pe p e stra stradă dă.. în spatele sp atele uşii, uşii, Nicolski Nico lski urlă: lă: — Desch De schide ideţi ţi uşa, uşa, reacţionari reacţionari nemernici! Spun: — Nu vom deschid d eschidee uşa decît decî t procurorului procurorului militar. militar. Să Să vină procurorul militar să să ne spună să deschidem deschide m uşa. uşa. Agenţ Ag enţii ii sparg uşa. uşa. Urlăm în cor: cor: — Procurorul militar! Uşa e spartă. — Cu sau sau fără fără procuror procuror militar, militar, o să ştim noi să vă omorîm, adunătură de reacţionari împuţiţi! vociferează un agent. Am amuţit cu toţii. In Intr trăă procurorul procurorul militar, militar, urmat urmat de Nic N icol ol ski. — Trebuie Treb uie să-i urmaţi. urmaţi. Vă însoţesc. Este Est e livid. livid. Agenţii A genţii ne încercuiesc în timp ce Nicolski ţipă: ţipă: — Cine le-a le- a dat viperelor vipe relor ăstora ăstora ziare? ziare? Cine le-a permis să fumeze? Agenţii ne îmbrîncesc spre uşă în pumni. Soldaţii privesc scena. Ţin ochii oc hii închişi. Nu îndrăznesc să-i să-i privesc pe băieţi. N e vor omorî? Băieţii Bă ieţii n-au nici o vină. vină. Doar Doa r eu am vorbit. vorbit. Ne vor omorî  pe toţi? O frînă bruscă. Am ajuns. Cu încăpăţînare, ţin ochii închişi. Maglaşu, un socialist, aşezat lingă mine, îmi strînge mina. — Sintem la Securitat Securitate. e.  îmi  îm i vine vi ne să ţip. Orice, numai asta nu! nu! Voiam Vo iam să mă onjioa onjioare re,, dar asta asta nu voi vo i mai putea suporta. Sînt despărţită de grup, împinsă pe coridoare. Sînt aruncată  într-o  înt r-o celulă. celu lă. Am căzut pe jos. Nu-i Nu -i nimeni nim eni în celulă. celu lă. Toat To atee sce sc e nele pe care le-am trăit la Securitate îmi revin în minte, îmi dan

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

111

sează in faţa ochilor, mă împresoară. îmi iau capul în mîini şi repet la nesfîrşit: „Dacă nu mi-e frică sînt liberă; dacă nu mi-e frică, sînt sî nt liberă”. libe ră”. Fraza Fraza Varvarei, Varvarei, Varvara Varvara „cea căreia nu-i mai e frică”. Dar mie mi-e mi- e frică, frică, groaznic de frică frică. * * Am adormit în zori. N-am fost luată la anchetă. Mă trezeşte un paznic: — Haide, vino. S-a luminat. Ieşim în curte. Paznicul mă îmbrînceşte. — Mai repede, putoare. Ajungem in faţa unei gherete, în care se află un plutonier. Lingă el, un agent, cu dosare în mină. — Uite-ţi dosarul. Citesc Cite sc declaraţiile decl araţiile pe care le-am dat. dat. Răsuflu uşura uşurată tă.. „Subsemnata recunosc că am făcut parte din organizaţia T, că am prestat jurămînt, că am vrut să răstorn guvernul prin for ţă.” Asta-i tot. Pe masă, alte dosare sînt deschise alături de al meu. Mă prefac că citesc cu atenţie declaraţia mea şi arunc o privire asupra asupra celui celu i al unui băiat. băiat. „Subsemantul recunosc recunos c că am vrut vrut să omor pe Ana A na Pauk Pauker, er, Teohari Teohari Georgescu, Vasile Luca Luca şi  pro  p rob b a b il  pe  pe Gheorghiu-Dej.” „Probabil.” Rid. Băiatul ăsta, cu toate loviturile, şi-a păstrat simţul umorului. umorului. Agentul Age ntul urlă urlă.. — A i terminat de citit, putregai putregai reacţiona reacţionar? r? Paznicul mă îmbrînceşte. Revin în celulă. _

4*

* 

Alt paznic îmi aduce supa într-o gamelă. Arunc supa pe jos de îndată ce iese. Mă tem să nu vrea să mă otrăvească. Mi-e tea mă de orice. Noapte. Noap te. în faţa faţa celule ce luleii se opresc opre sc paşi. paşi. Se deschide uşa uşa:: — 17, la anchetă.  în birou, Nico Ni cols lski ki şi alt a ltee trei figuri f iguri necuno nec unoscu scute. te. — Semnează aici. Citesc: „Subsemnata declar că că am am luat cunoştinţă cunoş tinţă de dosarul dosarul meu şi am fost bine tratată la anchetă”. — Semnezi, căţeauo?

112

ADRIANA GEORGESCU

— Nu, Nu , prefer să scriu scriu,, — Ţi-a venit ven it mintea la la cap? cap? Scriu: Scriu: „Subsemnata „Subs emnata declar că mi-am văzut dosarul in prezen preze n ţa unui agent agen t al Securităţii şi al unui plutonier pluto nier de la Curtea Curtea Mar ţială, şi nu a avocatului meu, şi că am fost maltratată maltratată la anchetă”. an chetă”. Nicolski ridică mina ca să mă lovească. Altul îl reţine: — După proces. — Lepră reacţion reacţionară, ară, o să-ţi treacă treacă ţie obrăznic obrăznicia. ia. Ai s-o s- o faci pe Mata-Hari în Siberia. — Cine-i Mata-Hari? — Nu-ţi mai rostogoli aşa ochii ca o tîmpită şi şterge-o în celulă, celulă , pînă nu te fac bucăţele. bucăţele. O „şterg” în celulă. *

Nu reuşesc să adorm. Toată noaptea, paznicii trec în sus şi în  jos prin faţa celulei. Repet Re pet obsesiv fraz frazaa Varv Varvar arei: ei: „Dacă nu mi-e frică, sînt liberă; dacă nu mi e frică, sînt liberă”. *

A doua zi, paznicul deschide uşa uşa: — Haide. Mă împinge în curte. Un camion. Mă urc. Băieţii îmi string mîna. Unul dintre ei îmi şopteşte: — N e duc din nou la Curtea Marţia Marţială. lă. Sînt foarte palizi, dar zîmbesc. Procesul se va relua. * E foarte foar te cald în sală. Intrîn Intrînd, d, aruncăm aruncăm o privire privire în în public: public: re prezentanţii misiunilor sînt din nou acolo. Se anunţă curtea. Stupefacţie generală. Curtea nu fnai e ace eaşi! Ieşirea preşedintelui, după intervenţia mea, pesemne că a displăcut displăcut Partidulu Partiduluii Comunist. Comunist. Noul preşedinte se numeşte num eşte Ale Al e xandru Petrescu. Antim Boghea îmi spune: — Este Es te fostul director director al închisoril închisorilor or sub sub Antonescu. Acum cîteva luni, mai figura încă pe lista criminalilor de război. Preşedint Pre şedintele ele prestează jurămîntul jurămîntul punînd mîna pe cruce. Un zgomot sec, crucea s-a rupt în două! Tumult în sală. Şedinţa se suspendă. Un ziarist strigă: — Asta-i Ast a-i sabota sabotaj. j. Mina Mina reacţi reacţiunii. unii. Un avocat îi răspunde:

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

113

— Sau a Domnului. Curtea reapare. Au renunţat să să mai prestez pre stezee jurămînt. jurămînt. Se de de clară deschisă cea de-a doua şedinţă. Avocaţii relevă incidente de incompetenţă. Procurorul neagă temeiul lor — este vorba despre recentul nostru sejur la Securitate — şi închide inciden tul citind actul de acuzare: acuzare: Organizare de grupu ri clandesti clandestine, ne, sub-  vers versiv ive, e, tipă rire şi răspîndire de de f o i clandes clandestine tine,, organizare a un or  centre de de rezi rezist sten enţă ţă,, pos turi tur i de radioemisie şi atentate atentate plănuite plănu ite c o n -  tra tra con du căto rilor dem ocraţi ai ţării pentru pentru a tulbura tulbura ordinea ordinea exis-  exis-  tentă în ţa ră depozitare depozitare de arme arme..

A sfîrşit de citit actul de acuzare. Mă scol în picioare. — D omnu om nule le procuror, procuror, despre ce arme arme este est e vorba? vorba? Dacă tri bunalul âr avea amabilitatea să compare amprentele noastre cu cele ce le de d e pe p e arme, acest argument nu ar ar mai mai sta în picioare. Preşedintele intervine: — Acuzată, Acu zată, nu ai cuvîntul. Să trecem la interogato intero gatoriul riul acu zaţilor. ' Băieţii îşi fac depoziţiile. Nu se recunosc-vinovaţi. Spun că au iscălit ce li s-a dictat la anchetă sub lovituri ori sub presiuni morale: fiindcă le era foame sau fiindcă le era frică. Cei care au iscălit imediat nu au fost loviţi. Un tînăr blond declară că nu a citit şi răspîndit niciodată „Flacăra”. — Eşti acuzat că ai montat mon tat un aparat aparat de radioemisie. radioem isie. — Aş vrea foarte mult să mi-1 arătaţi, domnule preşedinte. Cunoştinţele mele tehnice se rezumă !a instalarea unui gramo fon. Preşedintele Preşed intele sp spune une:: — Nu mai ai cuvîntul. cuvîntul. Următorul. Următorul. Următorul e Ion Maglaşu, socialist, fost şef al sindicatelor maritime. Se scoală, îşi spune numele şi prenumele şi se adre sează preşedintelui: — Cum îndrăzniţi să declaraţi corp delict de lict o carte de vizită de mulţumiri primită de la ambasada britanică fiindcă am semnat  în regist re gistrel relee lor la Victory să spuneţi spu neţi că sînt Victory Day ? Cum îndrăzniţi să fascist? I-am cunoscut personal la congresele socialiste de la Londra Londra pe domnii dom nii Bevin şi Attlee. Att lee. Vor fi foarte miraţi miraţi să să afle că

114

ADRIANA GEORGESCU

sînt fascist, eu care reprezentam la acele congrese mişcarea so cialistă românească. Procurorul Procur orul strigă strigă:: — Eşti un trădător trădător al clasei muncitoare şi spărgător al miş cării cării sindicale. sindic ale. Maglaşu ridică şi el tonul: — D e ce? Fiindcă am organizat alegeri sindicale cu toată toată in terdicţia guvernului? Oare eu sînt fascist, sau guvernul? Ştiţi ca şi mine că guvernul. Preşedintele îi ia cuvîntul. Evident, e mai prudent.Şedinţa se suspendă. Se va relua după-amiază. Ieşind, îi strîngem toţi mina lui Maglaşu. *

Mîncăm sandvişuri sandvişuri în camera de la închisoare închis oare şi citim ziarele. ziarele. O delegaţie delegaţie a guvernu lui se află la Mosc ova. ova . Tătăr Tătărăsc ăscu, u, m inis-  trul tru l A fa ce rilo r Exter Externe, ne, este este p rim ri m it de Vîşin Vîşinsk skL  L 

Nimic despre amînarea procesului. Editoriale în legătură cu de F ier la T. Alături, cu litere T. Un titlu: Gă rzile de lit ere groase: groase: Datoria  de a f i liber liberi. i.

Rîd. — Au umor. Unul Un ul dintre băieţi băieţi spune: spune: — Parcă aş fi la teatru. teatru. Piesa Pies a e burlescă, rolurile sînt sîn t prost distribuite, nu, nu prost distribuite, ci inversate. De o parte, curtea: curtea: preşe pr eşedin dintele tele este es te un criminal criminal de război, procurorul procurorul a ucis ucis un evreu, sub nemţi. nemţ i. D e partea partea cealaltă cealaltă:: acuzaţii, a cuzaţii, aparţinîn aparţinînd d sin gurelor partide care nu au colaborat cu nemţii, partidelor care au realizat lovitura de stat din 23 august şi au răsturnat regimul Antonescu! Maglaşu ridică din umeri: — Nu există roluri roluri inversate. inversate. Totul e în ordinea firea firească. scă. O dictatură este est e înlocuită înlo cuită prin prin alta. Un fascism prin altul. în august 1939, Molot Mo lotov ov a strîns mina lui Ribbentrop. Ribbent rop. In august 1939, 1939, Ru Ru sia şi Germania au semnat un pact şi şi-au împărţit cîteva ţări. Cei care nu au văzut în pactul acela decît un simplu act diploma diplom a tic s-au înşelat. Are bătaie mult mai lungă. E deci normal să fim mereu de partea cea proastă, adică bună, bună, în boxa acuzaţilor. acuzaţilor. Intervine altcineva: altcineva:

LA ÎNCEPUT A FOST FOST SFÎRŞITUL SFÎRŞITUL

115 115

— Nici una din acuzaţiile lor nu stă în picioare. O să fim achitaţi. Antim Boghea îl potoleşte: — Nu fi prea optimist. Să aşteptăm să vedem ce se va întîmpla la conferinţa de la Londra. Grabă asta ca să termine cît mai repede procesul... Parcă şi văd delegaţia sovietică citind la conferinţă sentinţele noastre, pe care probabil că le-au luat cu ei de la Moscova. Sentinţele s-au dat deja. Să nu ne facem iluzii. Băieţii protestează: — Se vor ţine alegeri aleger i şi atunci atunci nici un singur comunist com unist nu va mai rămîne la putere. Maglaşu Maglaşu spune spun e cu o voce obosită: obosită: — Şi dacă, la Ialta, anglo-americanii ne-au cedat sovietici lor? De ce nu cunoaştem încă încă rezultatele Ialtei? Ialtei? Dacă la Ialta...? Joată lumea ţipă: — Asta-i o prostie. prostie. Eşti Eşti nebu nebun! n! Maglaşu reia: — N-aş vrea vrea să fiu fiu cobe. De D e altfel, sper să aveţi aveţi voi dreptate. Un băiat intră alergînd: — Ascultaţi, copii, am aflat numele celorlalţi doi ţipi care au condus ancheta cu Nicolski: Bulz şi Stroescu. Un băiat se scoală şi strînge pumnii, spunînd: — Bulz şi Stroescu. Nicolski, Nico lski, Bulz şi Stroescu. Altul murmură: — Trei nume nu me pe care nu nu le vom uita. Nu-i Nu- i aşa că nu le vom uita, că nimic nu ne va putea face să le uităm? Unii după alţii repetăm: — Nu le vom uit uita. a. E ca un jurămînt, primul jurămînt pe care l-am prestat îm preună. * Şedinţa de după-amiază începe intr-un vacarm indescripti bil; bil; afară, afară, comuni com uniştii ştii „manifestează”. Din stradă stradă ne parvin parvin voci vo ci ferări: „Moarte teroriştilor, moarte lui Ţeţu, moarte Adrianei Georgescu, moarte lui lui Antim Boghea, Boghea, moarte mo arte...” ...” Antim Boghea se apleacă spre spre mine mine:: — Vezi Ve zi deci de ci că nu se dau în în lături lături de la nici nici un sacrificiu sacrificiu..

116

ADRIANA GEORGESCU

Ridic din umeri. Nu sînt obsedată decît de o singură idee: să pot vorbi. D e nimic altceva nu-mi pasă. pasă. Parcă aş avea avea febră, febră, şi aş vrea să dorm. Dar mai întîi trebuie să vorbesc. Preşedintele îi dă cuvîntul lui Ţeţu. — Recunosc că am tipărit „Flacăra”. Guvernul suprimase revista „Academia”. „Scînteia” ceruse deja arestarea mea. Am intitulat „Flacăra” „ziar oficial al organizaţiei T” ca să ridiculi zez guvernul. îmi trebuia un titlu ca să pot enumera toate liber tăţile suprimate de regim. Guvernul, nu noi, ar trebui să se gă sească seas că în boxa acuzaţilor. Am fost fos t să-l văd văd pe generalul Rădescu, pentru că-1 admir. Era bolnav. Adriana Georgescu îmi ceruse să prepar prepar o reţetă pentru el. Ştiţi că am o farmacie farmacie.. Am rugat-o să-i duc medicamentele personal. Voiam să-l cunosc. Asta-i tot. Da că guvernul nu ar fi interzis revista mea, n-aş fi avut nevoie să tipăresc manifeste. Preşedintele îi retrage cuvîntul. — Nu te âfli aici ca să insulţi guvernul. guvernul. Avem fiecare dreptul doar la trei minute de depoziţie. Avo caţii protestează în zadar. In sfirşit vine şi rîndul meu. Mă scol în picioare. Ce să spun mai întîi? String pumnii. îmi aud vocea, o voce albă şi parcă din afara mea: — D omnu om nule le preşedinte, am fost ridicată ridicată din strad stradă. ă. Un băr bat tocmai tocm ai trecea trec ea care care semăna cu unul din colegii colegi i mei. L-am stri gat. Era un necunoscut. în prezent se află la Ministerul de Interne. De ce? în virtutea cărei legi? Domnule preşedinte, Securitatea ne-a ridicat acum două zile de la Curtea Marţială ca să ne for ţeze ţez e să dăm dăm declaraţii cum că am am fost bine b ine trataţi trataţi la anchetă. D a că am fost bine trataţi, de ce mai avea nevoie Securitatea de aceste declaraţii? De fapt, iată cum am fost maltratată Ia anche tă: insultată. Ameninţată. „Dacă nu semnezi, te aşteaptă moar tea sau Siberia.” Lovită. Dată cu capul de pereţi, sistematic. Bi ciuită cu o mînecă umplută cu nisip. Regim celular. înfometată. Lipsită de „aer”. Carceră. Ţinută ore întregi în vîrful picioarelor pînă leşinam. Injecţie ca să fiu drogată. Pălmuită. Scuipată în obraz. Cer o expertiză medicală ca să pot arăta medicilor rezul tatul altor metod me todee de anchetă pe p e care prefer prefer să nu le spun în faţa

LA ÎNCEPUT ÎNCEPU T A FOST FOST SFÎRŞITUL

117 117

unei săli întregi. Cer o comisie formată din medici comunişti şi neutri.  în sală, oam oa m enii en ii se scoală sco ală în picioare pici oare,, se s e agită. Avoc Av ocaţi aţiii stri str i gă. Preşedintele spune, cu un aer plictisit: — N-aveţi alte alt e decla declaraţii raţii mai mai interesante de făcu făcut? t? — Cer expertiza medicală medicală.. — Continuaţi-vă Conti nuaţi-vă declaraţia sau trec la următo următorul. rul. — Recu Re cunos noscc că am am fost şefa de cabinet cabinet a generalului Rădescu şi membră a Tineretu Tine retului lui Liberal. Liberal. Recu Re cuno nosc sc că am fost avocata avocata generalului Rădescu şi că l-am văzut, în această calitate, la do-' miciliul său forţat. Am depus la anchetă procura care îmi dădea dreptul să o fac. De altfel, nu cunosc nici un text de lege care să oblige la domiciliu forţat pe cineva fiindcă a fost primul-ministru al unei ţări şi a pronunţat un discurs anticomunist. Nu cu nosc nici o asemenea lege într-o ţară democrată. Aş dori să-mi arătaţi textul de lege în virtutea căruia generalul Rădescu a pri mit domiciliu obligatoriu. — Reven Re veniţi iţi la problemă sau sau vă retrag retrag cuvîntul. cuvîntul. — Sînt în plină plină problemă, domnul dom nulee preşedinte. preşedinte . Guvernul a decis să facă din domnii Maniu, Brătianu, Titel Petrescu şi Ră descu şefii unui complot născocit de comitetul central al P.C. Securitatea şi-a închipuit că e suficient să ne tortureze ca să ob ţină declaraţiile necesare spre a aduce pe toţi capii opoziţiei în boxa acuzaţilor. Securitatea îşi închipuia oare cu adevărat că, chiar dacă am am fi dat aceste ace ste declaraţii, nu aveam aveam să spunem în faţa tribunalului prin ce mijloace ne-au fost smulse? Putem arăta ca re sînt aceste mijloace. Cer expertiza medicală. — Dacă mai continuaţi continuaţ i pe tonul ton ul acesta, vă retrag retrag cuvîntul. cuvîntul. — Dom Do m nule nu le preşedinte, nimic pe lumea asta nu ne va îm piedica să spunem adevărul adevărul.. Iar Iar adevărul adevărul este est e că acest proces e o farsă înscenată de guvern, care vrea să transforme ţara într-o imensă închisoare. Cît despre organizaţiile teroriste, ele sînt apanajul dictaturilor, nu al partidelor democratice care cred că guvernele se schimbă în urma alegerilor. Aparţinem unor parti de ale căror „metode teroriste” sînt alegerile. Preşedintele agită agită clopoţelul. — Nu vă aflaţi aici ca să faceţi procesul guvernului. Recu noaşteţi că aţi răspîndit „Flacăra”?

118

ADRIANA GEORGESCU

— Dacă ar exista exista libertatea libertatea presei, presei, nu nu aş aş ffii fost obligată obligată să o fac. — Cum îndrăzniţi să spuneţi că libertatea presei nu nu există? — Domnule preşedinte, cu siguranţă că aţi citit ziarele în care se vorbeşte vorbe şte de proces. Aţi A ţi văzut văzut atunci că toate ziarele reiau pur şi simplu frazele de la Radio Moscova. Presupun că acest lucru nu mai are nevoie de nici un comentariu. — Sînteţi obraznică. — Ba nu, nu, spun adevărul. adevărul. Cer expertiza medicală. — Vă manifestaţi admiraţ admiraţia ia pentru pentru Rădescu. Rădescu. Mă exasperează. Strig: — Nu admiraţ admiraţia, ia, cultul, domnule domn ule preşedinte. preşedinte. Cuvintele mele au avut efect.  în sală, comuni com unişti ştiii urlă rlă: — Călăul din Piaţa Palatului Palatului!! Strig şi mai tare ca să le acopăr vocile: — Şi propoziţia asta a fost lansată lansată ca lozincă lozincă de Radio M os cova! Se creează un asemenea vacarm încît nu mai reuşesc să vor besc. în dreapta mea, un băiat spune: — D e cîte ori pronunţi numele num ele lui Maniu, Brătia Brătianu nu sau R ă descu, ai un an în plus. Izbutesc să vorbesc din nou: — V-am mai rugat, rugat, domnule dom nule preşedinte, să comparaţi am prentele noastre cu cele de pe armele a căror fotografie am vă zut-o în ziare. De ce nu o faceţi? Preşedin Pre şedintele tele e scos din fir fire: — îţi retrag retrag cuvîntul. cuvîntul. — Cer expertiza medicală. medicală. Curtea Curtea este es te obligată să cunoască anumite anum ite me ode od e de anchetă foarte foarte speciale ale Securităţ Securităţii. ii. — Nu mai mai ai cuvîntul. Avocaţii cer şi ei expertiza medicală. Băieţii se scoală unul cîte unul: unul: „Am fost fost b v it, pălmuit, pălmuit, ameninţat”. ameninţat”. Preşedintele urlă: — Trecem Trec em la audierea martorilor. martorilor.  îmi  îm i simt sim t capul g oi.i oi .i şi, din nou, n ou, sala se învîrte în faţa mea. mea. Nu mă mai pot ţine pe picioare fără să ameţesc. Martorii defilează,  îi văd şi ş i îi aud ca printr-o perdea subţire de ceaţă. Protestează:

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

119

au fost aduşi la tribunal cu mandat de arestare. Văd trecînd mi niştri liberali din guvernul Rădescu, despre care trebuia să dau declaraţii la anchetă. Toţi ne sînt favorabili, dar par destul de  îngrijoraţi: Maniu, Ma niu, Brătianu Bră tianu şi T itel ite l Petrescu Pet rescu nu au putut veni ven i să depună mărturie deoarece camioane cu echipe de şoc au blocat uşile caselor ca selor lor. Aş vrea să dorm, să nu mă mai trezesc. Sîntem aduşi înapoi în camera de la închisoare. Retez orice  încercare de discuţ dis cuţie ie a băieţi bă ieţilor, lor, refuz să să mănînc m ănînc şi trec în cam ca m e ra mea, unde mă prăbuşesc pe pat. Aş vrea să dorm, să dorm. * A doua zi, defilarea martorilor martorilor continuă. Nu N u am închis închis ochii ochi i toată noaptea, le urmăresc urmăresc anevoie anevo ie depoziţiile. Redactorul responsabil de la „Universul Literar” depune în faţa faţa preşedintelui formele articolelor m ele cenzurate de nemţi. nemţi. — Domnule preşedinte, acuzata nu este fascistă. Mă aflam la redacţie atunci cînd a fost căutată de Siguranţă, sub nemţi. Preşedintele are un aer foarte contrariat cînd spune: — Mulţumesc. Următorul. Următorul este Istrate Micescu. începe prin a ataca guver nul. Preşedintele îl întrerupe: — D omnu om nule le profesor, aţi aţi venit să depuneţi pentru pentru acuzata acuzata Adriana Georgescu, aparţinînd unei organizaţii teroriste, ai că rei membri îi vedeţi pe toţi reuniţi în boxă. Istrate Micescu replică: — D omnu om nule le preşedinte, văd văd reuniţi reuniţi în boxă boxă tineri tineri dintre dintre ca re majoritatea mi-au fost studenţi la drept. Există însă o mare deosebire între aceşti tineri şi adunătura de derbedei care urlă pe stradă cerîndu-le moartea. Cred că adevăraţii terorişi sînt pe stradă. Cît despre Adriana Georgescu, fostă studentă de-a mea, mă mir că îndrăzniţi să susţineţi că a făcut vreodată parte dintr-o asemenea organizaţie. Ea care... E uimitor că preşedintele preşedin tele nu îl întreru întrerupe. pe. Trebuie să fie inti int i midat de Istrate Micescu, altfel nu l-ar lăsa să mă laude, şi mai ales să ia în derîdere procesul. Istrate Micescu este un maestru  în mînuir mîn uirea ea ironiei. iron iei. Şfîchiuito Şfîch iuitor, r, muşcător, este es te pe cale cal e de d e a-i da preşedintelui o lecţie magistrală de jurisprudenţă şi de a-i de monstra lipsa de temei juridic a tuturor articolelor de lege în

120

ADRIANA GEORGESCU

virtutea cărora ne aflăm în acest moment în boxa acuzaţilor. Preşed Pre şedinte intele le caută în zada zadarr să-l întrerupă. întrerupă. Urmărim toţi cu nesaţ depoziţia lui. De mai bine de o lună sîntem obligaţi să trăim, să respirăm într-o atmosferă de prostie care ne-a fost poate la fel de nocivă ca şi loviturile şi tortura fizică. Pentru prima oară de mai bine de o lună ascultăm ascultăm o fiinţă inteligentă, vedem cum pre cumpăn cum păneşte eşte inteligenţa. Respir mai bine, ştiu acum acum că n-au n-au decît să ne bată, să ne n e tortureze, tor tureze, să ne suprime supr ime chiar, chiar, dar dar nu vor reuşi niciodată să degradeze spiritul. spiritul. Depo De poziţia ziţia lui Istrate Istrate Micescu Micescu durează durează două ore. ore. D e îndată îndată ce a sfîrşit, preşedintele suspendă şedinţa. Curtea se retrage. Un băiat spune: — Vor Vo r avea nevoie nevo ie de o pauză lungă lungă ca să-şi să-şi recapete pute p ute rile. Micescu i-a nimicit pur şi simplu. Micescu vine vi ne să ne strîngă mîna. Şi, cînd dau să-i mulţumesc: — Eu vă mulţumesc fiindcă nu v-aţi lăsat înjosiţi şi ne-aţi permis ca nici noi să nu fim. Şi adaugă, dus pe gînduri: Cel puţin, pentru moment. * Cînd intru în camera de la închisoare, un băiat îmi întinde ziarul: — Trebuie Treb uie să-ţi citeşti depoziţia de ieri, ieri, în viziunea „Româ „R omâ niei nie i libe li bere re””. Ziaristul n-a reţinut decît cuvîntul „cult” şi a brodat brodat pe tema asta. în rest, pesemne că a dormit. E numai fantezie. Intervine altul: — Ba nu, n-a n-a dormit. dormit. Pur şi simplu simp lu a trecut pe acolo acol o celula celu la comunistă a ziarului. Citesc: Adrian Ad riana a Georgescu are un cult... pentru Răde Rădesc scu. u. C um era era de  aştept aşteptat, at, acuzata Ad riana ria na Georgescu neagă ne agă de la bun în ceput cepu t orice  apartenenţă la organizaţia T şi la ziaru l „Flacăra ”, ”, afirm înd cu de  de  zinv oltură oltu ră că nu a a flat de exis existe tenţ nţa a lo r decît la închisoare. închisoare. Du pă  care îşi mărturiseşt mărturiseşte e m a i ales ales adezi adeziun unea ea la misticism urlînd î n tr-o  tr- o  ma nieră pa tetică sacrosanctu sacrosanctull ei cult pentru călăul de de la Palat. Palat.

Antim Boghea mă întrerupe: — Nu mai citi balivernele lor. lor. Bineînţele Bin eînţeless că că nu menţio me nţionea nea ză cererea ta de expertiză medicală şi nu comunică declaraţiile tale privind Securitatea. Cît despre rest, pot foarte uşor să ţi-1

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

121 121

rezum: eşti una din cele mai periculoase teroriste pe care le-a cunoscut istoria şi ai declarat că nu ai vrut să colaborezi la „Fla căra” pentru că făcea glume de prost gust şi tu eşti prea mare cucoană ca să le accepţi. Sînt uluită. — Am spus eu asta asta?? — Sigur că n-ai spus! Dar ce contează? Trebuiau umplute cîteva coloane şi, cum bietul ziarist nu putea să redea declaraţia ta şi să spună spun ă adevărul... Boghea îmi întinde un sandviş. Refuz, mi-e imposibil să în ghit ceva. Reia: — Mai este est e un articol în „România liberă”, dar acesta umo ristic. Numai că titlul e imprudent, dacă cititorii l-ar lua în se rios; uite: A driana dria na luptă pentru libertat libertate. e. Şi cum vreau să-l citesc: — Nu merită. Titlul Titlu l e singurul singurul lucru adevărat adevărat din articol. articol. Alt băiat cere să se facă linişte: — Luaţi loc, staţi comod. com od. Oferiţi ţigări ţigări la toată lumea şi ascultaţi-mă. Articolul e mai lung, dar este caracteristic, tipic, cla sic, genial. Şi, cum băieţii protestează: — Credeţi-mă, e foarte amuzant. Fără întreruperi. Promiteţi? Bine, B ine, atunci încep. încep. M-am aşezat aşez at pe un pat. Un băiat îmi întinde întind e o ţigar ţigară, ă, în timp ce celălalt celăla lt încep în cepee să citea citească. scă. >yR om ânia ân ia liberă libe ră”” din 12 septembrie: septem brie: citit ci tito o rii ri i sînt deja in for  fo r  maţi că scopul acestei organizaţii era constituirea de grupuri tero  riste riste înarm îna rmate ate care să asas asasin inez eze e p e con c ondu ducăto cătorii rii vieţii v ieţii noastre p o li  tice. tice. Organizaţia Organizaţia î ţ i asig asigur uras ase e servicii serviciile le unei m ici tipo gra fii... fii...

 întrerup;  întrer up; — Nici măcar măcar nu-i nostim. nostim. — Vine, Vin e, vine. Trec Trec peste introducere şi ajung ajung la miezul miezul su biectului: Curtea Marţială. întregul lot de inculpaţi a fost tradus în faţa curţii marţiale. Isto ricu l proce pro cese selor lor care s-au desf desfăş ăşur urat at în faţa curţii cu rţii marţiale m arţiale est este  desigur desigurfoa rte lung şi peste peste toate toate m ai planează planează încă înc ă rezon rezonanţ anţa a p ro    fundă  fund ă şi gravă gravă a judecă jud ecă ţii acestei acestei curţi, curţi, aşa aşa cum a fos fo s t ea cunoscută  în trecutul încă înc ă recent recent a l vieţii noastre noastre po litice litice.. N e am intim intim cu toţii  to ţii 

122

ADRIANA GEORGESCU

de procesele proce sele acelea. acelea. Compăreau atunc a tuncii în faţa curţii, curţii, ca în faţa  unui pluton de execuţie, grupuri de luptători patrioţi antifascişti, oam oa m eni en i din p o p o r care îşi îş ifăcuseră din din ideea deea de luptă un un crez crez şi, şi, din  viaţa lo r sacrificată s acrificată pe cel ce l mai ma i asp aspru ru cîmp cîm p de bătăl bătălie ie şi la cea m ai  îna în a ltă dator da torie ie cetăţeneasc cetăţenească, ă, un stin stindar dard. d. în această sală a curţii cur ţii marţiale, în interiorul interioru l acestor ziduri ca  re se m icşorau, icşorau, sufo s ufocînd cînd u-ipe cei care căde cădeau au între m îinile reacţiu-  reac ţiu-  nii, în spatele acestor ferestre  ferestre care care nu se desc deschi hide deau au spre spre exteri exterior, or, ci  înăbuşeau ermetic strigătul de protest şi vehemenţa celor jertfiţi;  printre  prin tre băncile b ăncile acest acestea ea goale alt altăda ădată tă,, ca într-un c im itir pustiu, pustiu, se  luau atunci în atmosfera inchizitorială a regimului totalitar, sub   frun  fru n ţile m înioase şi p rivirile înspăimîntătoare ale jud ecă ec ă torilor şi   procu  pro curoru roru lui, şi ş i ale cur c urţii ţii şi gre grefe fei, i, şi ale agen a genţil ţilor or hitlerişti hitlerişti răspîn-  răspîn-  d iţi prin sal sală, se se luau luau atunci a tunci cele mai m ai ucigăto ucigătoare are,, m ai cum plite ho-  ho -  tărîri  Se judecau judeca u atunci atunc i repreze reprezentanţi ntanţiii popo po poru rului lui în atmosfera atmosfera cea  cea  m ai teribil teribilă, ă, în cea mai m ai orib ilă dintre dintre teror terori. i. A cuza cu zaţii ţii erau erau singuri Singuri în boxă boxă,, singuri singuri în faţa curţii cu rţii care  nu auzea şi nu vedea, care nu înţelegea că sufletul acuzaţilor, în  lănţuit de moarte, striga spre eu  Pluto Plu ton n u l care executa executa deciz decizia ia macabră ma cabră luată între asemenea asemenea zi  duri du ri se găs găsea, ea, e l cel ce lpuţin, pu ţin, în exterior, exterior, p e cîmp, cîm p, sub sub razele razele albe albe şi ş i reci  ale soa s oarelui relui care ca re nu răsăr răsăriise încă, încă,.. în aerul care, care, el cel c el puţin, putea  pute a  să fie respi respirat rat p înă în ă la capă capăt, t, p înă în ă la moarte. moarte. D a r în sala sala acea aceast sta a a cu rţii m arţiale arţiale moart m oartea ea părea părea încă înc ă şi m ai  sumbră sumbră,, m ai macabră, m ai înfricoşătoar înfricoşătoare. e. Era curtea marţială a anilor de teroare; era curtea marţială a  dictaturii luiAntonescu luiAnton escu şi a ocupaţiei ocupaţiei germane germane a Rom âniei  ân iei  Ia r condam naţii, naţii, fără făr ă apărar apărare e şi fără fă ră drept de apel apel,, erau erau lup  tători tăto ri pentru libert libertatea atea poporului, pop orului, patrioţi p atrioţi.. L o tu l Teroriştilor Teroriştilor în în faţa curţii marţi marţial ale. e. In faţa curţii marţiale este adusă acum o bandă de tineri din  a ltă lume. Se spune spune des despr pre e ei că c ă aparţin aparţin înaltei îna ltei societăţi, societăţi, că sînt  culti cu ltiva vaţi ţi şi, şi, în m ajorit ajoritate, ate, foarte foa rte eleg eleganţ anţii. Instan Instanţa ţa m ilitară ilitară îi ju   decă pentru că au pregătit acte de terorism, terorism, au încercat înc ercat să fac fa c ă să  reînvie reînv ie „echipele „ech ipele m o rţii” rţ ii” ale gărzilor gă rzilor de fier. Este elita elita reacţiunii, reacţiunii, band banda a celo c elorr care care se plimbau plimba u odinioară pe Calea Calea V ictoriei aplau-  aplau-  dînd diviziile div iziile Panzer, care s se e îndreptau îndreptau spre spre Lond Lo ndra ra după d upă ce ocup oc upa  a  seră Parisul, sau sau cămăşile negre negre care voiau să atace şi să s ă cucereas  cucereas 

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

123

că, cu submarine şi avioane invizibile, baza americană de la New  York. York. Reac R eacţiunea ţiunea se regr regrupeaz upează ă şi î i protejează pro tejează p e aceşti terorişti   — pentru că nu au fos  fin i ş i eleganţi care p o t  — fo s t supuşi supuşi unui regim regim de  de   — să apară în faţa teroare sau de constringere  — faţa tribu tribuna nalului lului ca la o  serată serată de bal, bal, în boxa intim int imă ă ş i elegantă a sălii să lii de jud eca ec a tă  Şi, pentru prim a oară oa ră la un proces, proces, curtea curtea m arţială are în faţa  och oc h ilor nişte nişte culpabili culpa bili adevăraţi Pentru Pentru prim prim a oa ră ea are are în faţa  och oc h ilor ina m ici peri pe riculoşi culoşi şi perfizi perfizi ai poporului ş i pentru pentru prim prim a  oară— în perf perfect aco acorrd cu poporul —, ea trebuie săjudece jude ce sever şi   fără  făr ă m ilă drep dreptt, dar categoric, categoric, cum numai num ai po p o rul ru l ştie ştie şi trebu trebuie ie să  îşi judece jud ece ina in a m icii ici i Şi pentru asta asta nu nu trebui trebuie e stat m ult pe gînd gîn d uri  ur i  Culpab Cu lpabili ilităţile tăţile sînt s înt stabil stabilit ite, e, ele p o t f i verificate verificate rapid. rapid. A ic i se se judec jud ecă ă nu numai num ai un lot lo t de ieror ierorişt işti, i, c i şi resturi resturile le organi  organ i   — dacă a fost zate zate ale unei armate care  — fos t învinsă  învinsă — nu a fos fo s t distru  distru  să şi urmăreşte fără fă ră ocolişu oco lişu i resta restaurar urarea ea tragediei tragediei noastre na n a ţio  ţio   nale. nale. A ic i se judec jud ecă ă nu numai num ai cei c ei care se găse găsesc sc în în boxa acuzaţilor, acu zaţilor, dar şi toţi to ţi duşmanii duşm anii popo po porului, rului, luată reacţ reacţiu iunea. nea. Faţă Fa ţă de de reacţiune reacţiune nu ne est este permis să avem avem n ici cea cea m ai uşoa  ră curto curtoazi azie, e, n ici cea cea mai m ai mică m ică ezi ezitar tare, nici nic i cea cea mai m ai m ică m ilă pen  pen   tru că ea nu ezită să recurgă la metode m etode teroriste ca să se se impună impu nă şi  n-ar n-a r f i avut niciodată, niciodată, cum n ici nu a avut în trecut trecut,, nici n ici o curtoazi curtoazie, e, n ici o ezita ezitare re,, n ici o m ilă pentru pentru oam o am enii din din popo po por, r, dacă din lipsă  de vigilen vig ilenţă ţă din lipsă de deci decizi zie, e, de cinste cinste şi de devotament devotam ent pentru  pen tru  intere interesel sele e popo po porulu rului, i, problem a unei noi no i dictaturi teroriste teroriste şi dicta  d icta  toriale s-ar pune pun e din nou pentru pentru p o p o rul ru l nos nostr tru. u.

Aplauz Ap lauzele ele şi strigătele umplu încăp încăperea. erea. Toţi vorbesc odată, se agită. — Stilul, ador stilul. stilul. — Perla e „dictatu „dictatura ra dictatorială”. — Nu, nu, e descrierea curţii curţii marţiale „înainte” „înain te” şi „după”. „după”. Două tablouri, acelaşi decor. înainte de regimul Groza   decorul era sinistru: „în interiorul acestor ziduri care se micşorau sufocîndu-i pe cei care... în spatele acestor ferestre care înăbuşeau ermetic strigătul de protest... sub frunţile mînioase şi privirile  înspă  îns păim imîn întă tăto toar are.. e.... ca într-un cimitir pust pu stiu iu... ... atmosferă atmo sferă inch in chii zitorială” etc. etc. .. .în .î n timp timpul ul regi regimului mului lui Groza, indicaţii mai sobre: boxa acuzaţilor este „intimă şi elegantă”. — Eu prefer „razele „razele albe şi reci reci ale soarelui care nu răsărise răsărise  încă”. Ce C e curios cu rios fenom fen omen en astronomic!

124

ADRIANA GEORGESCU

— Dar asta e magnifi magnific: c: „Sîntem eleganţi elega nţi ca la o serată de bal”. ba l”. Adriana, vrei să te ridici ridici ca să-ţi să-ţi putem p utem admira admira toaleta? toale ta? Rochia mea e murdară şi ruptă. Aş vrea să rid dar, şi în inte riorul meu, mă simt murdară şi ruptă. Şi, cum nu spun nimic: T- Dar tu n-ai descoperit descop erit nici o perlă? perlă? — Ba da, trei, şi foarte grave. Intîi: la anchetă, anchetă , au vrut să-mi smulgă declaraţii asupra participării anglo-americane la com plot. In articol ei vorbesc patetic de diviziile Panzer care se în dreptau spre Londra după ce au ocupat Parisu Parisull şi ş i . . . treceau prin prin Bucureşti? Să trecem peste faptul faptul complet fals fals şi şi să reţinem mo mo rala rala:: n-am putut să-i comprom com promitem, item, să încercăm atunci să-i atra gem de partea noastră... Al doilea: nu ni s-a aplicat un regim de  constrîngere sau teroare , răspuns indirect la cererea de expertiză medicală. Al treilea: „Şi pentru asta nu trebuie stat mult pe gînduri. Culpabilităţile sînt stabilite, ele pot fi verifica X&^rapid”, conferinţa de la Londra a început, ne trebuie sentinţele cît mai repede. Şi, cum toată sala tace şi mă simt vinovată de a le fi stricat biata lor bucurie: —Dar să ştiţi că-mi place şi „dictatura dictatorială”. * După-amiază, la reluarea şedinţei, biroul preşedintelui este acoperit de telegrame pe care le citeşte solemn: „Sindicatele ţă rii cer verdictul suprem pentru acuzaţi”. Un avocat spune: spune: — încă o cheltuială inutilă pentru pentru P.C P.C.. Strigăte şi vociferări în sală. Defilarea martorilor continuă. Avocaţii cer expertiza medicală. Preşedintele nu răspunde şi continuă audierea martorilor. — Cum vrei să acorde expertiza medicală şi să amine amin e dezba terile? îmi spune sp une Antim A ntim Boghea. Conferinţa Conferinţa de la Londra Londra a înce put la 11 septembrie. Sînt grăbiţi. Staliniştii au nevoie de sen tinţe înainte înain te de sfirşitul sfirşitul conferinţei. — Da, dar dar staliniştii stalin iştii trebuie să fie decepţiona dece pţionaţi. ţi. Nu i-au pu tut avea pe şefii opoziţiei. Prada cea mare le-a scăpat. — Se vor mulţumi cu noi. noi. în lipsă lipsă de altceva... altcev a... în î n orice caz, caz, vor avea sentinţele mîine. — Mîine?

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

125

— Păi sigur, sigur, bineînţeles. bineîn ţeles. Trebuie neapărat să vorbesc imediat. Mă scol. — D omnu om nule le preşedinte, cer cer expertiz expertizaa medical medicală. ă. — Nu aveţi aveţi cuvîntul cuvîntul.. — Dom Do m nule nu le preşedinte, cer cer expertiza expertiza medical medicală. ă. — V-am mai spus că că nu aveţi cuvîntul. cuvîntul. — Totuş To tuşii cer expertiza medicală. medicală. — Curtea vă respinge expertiza medicală. medicală. Avocaţii vorbesc, protestează. Am o clipă de ezitare, pe ur mă mă decid. — Atunci Atu nci cer curţii curţii să mă asculte şi să să consta con state te singură singură re zultatul zultatul metodelo meto delorr de anchetă. anchetă. Asta, ştiţi ş tiţi şi dumneavoastr dumneavoastră, ă, nu-mi puteţi refuza. Sala s-a sculat în picioare. Mi se pare că toată lumea ţipă în acelaşi timp. Abia îi ascult; aud mai ales cum îmi bate inima. String frenetic pumnii: numai de aş rezista. Preşedin Preşe dintele tele stri strigă gă:: — Curtea reclamă uşile închise. Evacuaţi sala. Sala este evacuată evacuată în mijlocul tumultului general general.. Reprezen Rep rezen tanţii misiunilor anglo-americane refuză să-şi părăsească locuri le. Agenţii comunişti, răspîndiţi prin sală, încearcă să-i facă să iasă. Reftiză. Alt scandal. Au rămas pe loc. Preşedintele pare fu rios, dar declară totuşi totu şi deschisă şedinţa secretă. secretă. Antim Boghea are doar timpul să murmure: — Curaj! uraj! reprezentanţii reprezentanţii misiunil m isiunilor or sînt încă aici. aici. Mă strînge de mînă. Mă scol. E o asemenea linişte încît îmi aud aud paşii. Am A m impresia că mă văd văd din exterior, asistînd la scenă. Nu eu ajung în faţa mesei tribunalului, nu eu deschid gura ca să-mi arăt dinţii care se clatină, se mişcă; nu eu apuc mina pre şedintelui ca să-l fac să-mi pipăie craniul plin de cucuie, nu eu imi trag liniştită mîneca rochiei ca să-i arăt rîia şi braţul tumefiat şi vînăt. Sînt eu, nu sînt? Sinceră să fiu, nu mai ştiu. E o aseme nea tăcere în spatele meu încît ghicesc respiraţiile respiraţiile oamenilor. Preşedintele tace, priveşte, tace. Tocmai am spus: — Atunci, domnule preşed preşedinte inte?? Dă din cap. cap. — Seîntîmplă.

126

ADRIANA GEORGESCU

Nu ştiu cum am lovit cu toată puterea în masă cu pumnul. S-a auzit un mic zgomot sec şi insuportabil. — Se întîmplă, domnule preşedinte? Cînd eraţi directorul  închi  înc hisor sorilo ilor, r, sub Anto An tone nescu scu,, se întîmplă întîm plă şi ca agenţi ag enţiii beţi ai S i guranţei să convoace noaptea deţinutele pentru suplimente de anchetă de un gen destul de special? Şi, de vreme ce aveţi aerul că nu înţelegeţi, voi fi foarte clară. Cînd eraţi directorul închiso rilor, sub Antonescu, se întîmplă la fel... Mă aud vorbind. Mă mir că pot vorbi cum o fac, repede, cal mă totuşi, totuş i, cu o voce vo ce albă care care îndrăzneşte îndrăzneşte să să spună toate cuvin tele, să descrie toată scena. Nu-1 mai văd pe preşedinte, nu mai ştiu unde sînt, nu mai mai ştiu ştiu de ce povestesc poves tesc toate toa te acestea, dar dar con co n tinuu, continuu. Aud numai tăcerea din jurul meu şi sunetul vo cii mele me le albe. Cred că nici nu mai mai reuşesc să să înţeleg înţel eg ce spun, şi cu toate toa te astea e atît de cla clar. Am tăcut. Cred că am adăugat: — Asta e tot, domnule domn ule preşedint preşedinte. e. Acum, nu mai e agitaţie, e tumult. tumult. Preşedintele agită agită frenetic clopo clo poţelu ţelul: l: Avoca A vocaţii, ţii, acuzaţii, cei care au au răm rămas as în în sală sală vocifer voci ferea ea ză. Tot zgomotul acesta mă oboseşte. Aş vrea să-i fac să tacă, aş vrea să tac şi eu, să tacă toată lumea. Preşedintele suspendă şe dinţa. Va trebui să revin la locul meu. Va fi greu. Nu vreau să mă  întorc  înt orc,, nu vreau vre au să mă mişc. Avocaţi Avo caţiii s-au precipitat spre mine. Cred că i-am dat la o parte ca să ies. Nu mai ştiu cum am părăsit sala. * A doua zi, avocaţii îşi încep pledoariile. E 14 septembrie. Am febră mare, şi abia ascult ce spun. Cei treizeci şi doi de avo caţi care au fost admişi să pledeze vor fi desigur scoşi din barou şi riscă să fie arestaţi. arestaţi. O ştiu şi ei şi totuşi îndrăznesc să spună ce gîndesc, tot ce gîndesc. Parcă Parcă aş fi la teatru. teatru. La repetiţia generală a unei piese p iese pe ca re o cun c unosc osc pe p e dinafar dinafară. ă. Pe stradă manifestanţii comuniş com unişti ti strig strigă: ă: „Moarte teroriştilor! Trăiască pacea!” Mă aplec spre Boghea: — Ce pace? Dar războiul cu Japonia? Japonia? — Cum, nu ştiai? ştiai? Războ R ăzboiul iul cu Japonia Japonia a luat luat sfirşit la 2 sau 3 septembrie.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

127

Biroul preşedintelui e acoperit de alte telegrame. telegrame. Un avocat avocat spune: — în această boxă a acuzaţilor sînt foşti ofiţeri care au în soţit Armata Română care, parcurgînd 1200 de kilometri, a eli berat 56 de oraşe, 3 624 sate, a pierdut 4 933 ofiţeri, 4 789 subo fiţeri fiţeri şi 158 839 soldaţi; din acea Armată Română care a fost citată pe ordinele de zi ale mareşalului Stalin şi care figurează drept a patr patraa în efortul efo rtul de d e război război aliat. aliat. Feldmareşalul Runstedt Run stedt a decla decl a rat că una din cauzele dezastrului german a fost tocmai pierde rea resurselor româneşti. Capul îmi arde, categoric nu mai reuşesc să urmăresc ce se spune. Rolul meu s-a sfîrşit, am ieşit din scenă. Nu mai visez de cât la odihna absolută, totală. Aud fraza finală a ultimului avocat: — Acuzaţii Acuz aţii sînt nevinovaţi. nevinovaţi. Şedinţa se suspendă. Un băiat spune: — Delega Del egaţia ţia guvernului român s-a întors ieri de la Moscova. Maglaşu replică: — Desigur cu sentinţele senti nţele noastr noastre. e. Curtea revine. — Acuzaţii Acuz aţii au ceva de adăugat? adăugat? Adriana Georgescu? Georgescu ? Mă ridic cu greu. — Nu am nimic de adă adăug ugat at.. Băieţii se scoală rînd pe rînd. Nu au nimic de adăugat. Pre şedintele priveşte pe fereastră. Procurorul se uită în tavan. Un  judecător  judec ător cite ci teşt ştee ziarul. ziarul. U n băiat cere achitarea. "Preşe "Preşedint dintele ele suspendă şedinţa în vederea verdictului. Sîntem readuşi în ca mera închisorii unde trebuie să aşteptăm sentinţa. Cînd trecem pe lingă sîrma ghimpată, ziariştii ziariştii străini străini vor să se apropie apro pie de d e noi. Paznicii îi împiedică. Odată ajunşi în cameră, un băiat spune: — Erau ziarişti străini. străini. Altul răspunde: — Da. Oboseala e generală. Cineva întreabă: — Dacă ne trimit trimit în Rusia? Rusia? Maglaşu îi răspunde:

128

ADRIANA GEORGESCU

— în Rusia sînt deja peste 100 (XX) de prizonieri români. Cred că le e de-ajuns. Mai sînt destule închisori aici pentru noi. Şi pe urmă, urmă, nu sîntem sînte m destul destu l de importanţi. Procesul acesta le va servi la altceva: ca să arate comuniştilor ce nu trebuie să facă, gafele pe care să le evite: probabil că de acum înainte, pentru proces, Securitatea, în loc să bată, să tortureze şi să violeze, pur şi simplu sim plu o să-i drogheze pe acuz acuzaţi aţi:: e mai uşor şi mai puţin vizi bil. Acuzaţii se vor recunoaşte vinovaţi şi nu vor mai acuza pe  judecă  jud ecăto tori ri şi guvernul. Veţi Ve ţi vedea, ved ea, vor face foarte mari mari progrese. Afacerea T a servit drept repetiţie generală. Dacă anglo-americanii, avertizaţi de misiunile lor asupra modului exact cum s-a desfăşurat desfăşurat procesul, p rocesul, reacţionează, nu vor vor mai avea avea loc l oc şi alte al te re prezentaţii. Dacă nu...  îm i privesc prive sc mîinile. mîini le. Nu mă mişc, nu vorbesc. Se deschi des chide de uşa. uşa. Apare procurorul şi ne citeşte sentinţele: Remus Ţeţu: 7 ani; Adriana Georgescu: G eorgescu: 4 ani. Continuu să-mi privesc mîinile. Ascult restul într-un mod es tompat, ca printr-o perdea de ceaţă: 5 ani, 3 ani, 2 ani, 1 an şi 6 luni, 1 an, 1 an, 6 luni, 6 luni, 6 luni, 6 luni, 2 luni, 2 luni, 2 luni, 1 lună, lun ă, 1 lună, lună , 1 lună, 1 lună, 1 lună, 3 achitări achită ri şi 5 disjungeri. disj ungeri. Lunile, Luni le, anii, cifrele dănţuiesc în faţa ochilor och ilor mei. mei. Antim Boghea îmi spune: — N-ai N-a i să-i să-i faci, aceşti 4 ani. ani. Vor avea avea loc alegerile. — Nu prea credeai în alegeri pînă astăzi. astăzi. — Dacă alegerile aleg erile sînt o fars farsă, ă, vom găsi găsi noi un mijloc ca să te scoatem. Ne-ai dat o lecţie de rezistenţă atît de magistrală încît vom căuta căuta să ne amintim de ea. Surîd şi îi întind mina. — Să nu ne lăudăm prea mult. N-avem stofă de buni tero rişti. — N-am vorbit de terorism, terorism, ci ci de rezistenţă. rezistenţă. Cît Cît despre mi mi ne, mi-au dat numai trei luni ca să mă poată aresta din din nou. Sînt un vînat mai preţios afară. Unul Un ul dintre avocaţi intră intră în odaie, vine la mine şi îmi strînge mina: — Totuş To tuşii aţi cîştigat. N-au putut să să îi înfunde pe nici unul dintre şefii politici. Cît despre sentinţe... în tot timpul procesu-

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

129

lui, Nicolski a stat în camera de alături. Şi pe urmă, pînă la ale geri, mai există posibilitatea recursului. D e vreme vre me ce c e mi-e egal totul, de ce i-am strigat strigat avoc avocat atul ului ui:^ :^ — Ce recu recurs? rs? încă n-ai n-ai înţeles că că sînt stăpîni peste ţară ţară?? în că nu? — U iţi de conferinţa de la Lond Londra ra.. — Mi-o amintesc amin tesc mai mai ales pe cea de la lalta. lalta. De D e atunci, atunci, îşi îşi permit orice. Maglaşu intervine: — Nu încă, nu orice. Dar poate po ate veni ven i şi asta asta.. Unul dintre noi ride. — Cînd am să ies din din închisoare am să încerc să „înfiinţez” „înfiin ţez” o organizaţi organ izaţiee teroristă. teroristă. Cel puţin voi şti de ce am stat la închisoare! Altul replică: — Eu voi face una cu prestarea prestarea jurămintu jurăm intului lui într-un cadru cadru mistic. Ridem cu toţii. încă mai avem puterea să ridem. Agenţ Ag enţii ii ne evacuează evacuează din încăpere încăpere..  în faţa sirmei sirme i ghimpat ghim pate, e, un camion camio n îi aşteaptă aşte aptă pe băieţi băie ţi a să-i transporte la Jilava. String mîini, mîini. Fac eforturi ca să zimbesc. zimbesc. Jilava Jilava e o închisoare închi soare subterană. subterană. Boghea îmi mai spune: — Adriana, eşti foarte curajoasă. Dar nu s-a terminat. Vei avea avea nev n evoie oie de d e cur curaj aj şi de-acum inainte. Mai întîi, trebuie să mănînci. Ai înţeles? Trebuie să te poţi ţine pe picioare cînd ne vom duce împreună să le facem o vizită lui Nicolski, Bulz şi Stroescu. Promiţi? Au urcat toţi. Murmur: „Promit”, privindu-i. în picioare, unul dintre ei îmi face un semn. Şi imnul naţional izbucneşte, urcă, urcă. S-au ridicat toţi în picioare şi privesc în direcţia mea (ăcîndu-mi semn să cint cu ei. Mă crispez ca să nu izbucnesc în plîns şi cînt. Camionul demarează. După ce a dat colţul, alerg în sala de închiso înc hisoare are acum goală. Pe jos zac ziare. ziare. Intră un soldat şi îmi spune: — Domnişoară, Domn işoară, mîine de dimineaţă vă ducem la Văcăre Văcăreşti şti.. V-am adus ţigări.  îmi  îm i întind înt indee pachetul. pachetu l. î i string mina.

130

ADRIANA GEORGESCU

Văcăr Vă căreşti... eşti... V oi avea patru patru ani la dispoziţie ca să-mi să-mi perfec ţionez „metoda Gaby”, ca să învăţ să strivesc bine ploşniţele. Acum aş vrea să pling şi nu mai reuşesc. Mă întind pe pat. Ceea ce trebuie să fac este să încerc să dorm ca să nu mă mai gindesc. Să dorm ca să uit. Sînt atîtea lucruri de uitat!

III III

Burează. O vreme umedă şi întunecată. Mi-e frig. Zgomotul regulat al ploii pl oii pe pavaj pavaj mă moleşeşt moleş eşte, e, nici nu nu mă mai mai simt capa capa bilă de desperare. Sînt aşezată între doi soldaţi, în maşina care mă duce la Văcăreşti. Unul dintre soldaţi spune: — Urîtă vreme. vreme. Privesc casele cu ferestre larg deschise spre timp. în spatele acestor ferestre, copiii probabil se îmbracă să meargă la şcoală. Fierbe apa pentru ceai. O femeie se trezeşte, se întinde, spune poate căscînd: „Urîtă vreme”. Soldatul îmi oferă Jigări. Urmăm cheiul Dîmboviţei, care este sură şi murdară ca în totdeauna. Şi totuşi, deasupra zidurilor caselor, mai departe decît siluetele trecătorilor care şe duc la birourile lor, la treburile lor, înfriguraţi şi grăbi}i, întinderile vaste tot mai există, şi ma rea, şi soarele, şi stîncile acelea pe care mă căţăram cu genunchii  jupu  ju puiţi iţi ca să privesc prives c cerul de cît mai aproap ap roapee posibil, pos ibil, cît mai di rect posibil. Oare voi mai putea reveni la stîncile acestea vreo dată? Şi, dacă se va întîmpla să mai revin la ele, voi mai şti să le escaladez, să privesc cerul, să mă arunc in mare, să mă întind pe nisipul fierbinte? Nu voi fi atunci prea obosită ca să mai ştiu să o fac, ca să mai ştiu să o doresc? Am ajuns, soldaţii mă predau paznicului şef, care îmi spune cu un aer preţios: — Eu, dacă dacă eram în locul judecătorilor, judecă torilor, te împuşcam. împuşcam.  îi  î i spun spu n tot to t „bună ziua” ziua ” directoar direc toarei, ei, care îmi strigă: strigă: — Aici Ai ci trebuie să spui: „Săr „Sărut ut mina mina cu respect, doamnă di rectoare”. Scena se repetă fidel. Dar sînt prea obosită ca să mai rîd.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

131 131

— Haide, Haid e, şterge-o şter ge-o,, la bucătărie pină deseară. Să nu vadă pe pe nimeni pină la stingere. Ca să se înveţe să mai fie obraznică. Paznicul mă încredinţează bucătăresei şefe. Curăţ cartofi, saci întregi de cartofi. Bucătăreasa şefă mă, loveşte din cînd în cînd peste degete. — Mişcă mai repede, teroristo. Femeia Femei a care o ajută este o hoaţă celebră, celebră, cel puţin aşa se laudă laudă.. — Dă-i Dă -i pace. Vezi bine că că e palidă palidă.. Ce te doare, doare, fetiţo? fetiţo? — Capul. Coapsa. Dinţii. — Oi avea ceva molipsitor? molipsito r? Ridic din umeri şi beau apă. Beau apă tot timpul. Bucătărea sa şefă se supără iar iar. — Nu mai bea atîta. atîta. O să faci faci broaşte broaş te în burtă burtă.. Eşti o puş p uş toaică de treabă, ştii. Ai ţigări. Dacă n-ai fi fost o puştoaică de treabă, te-aş fi trimis la grădină. — Există o grădină aici? O grădină grădină adevărată? adevărată? — Ce înseamnă înseam nă asta, o grădină adevărată adevărată?? O grădină grădină ca toa to a te grădinile, cu zarzavaturi. Ce înseamnă asta, o grădină adevă rată? *

Masa de prînz. Mănînc Mă nînc la bucătărie bucătărie ciorbă ciorbă de cartofi şi o bu cată de pîine. Gaby întredeschide uşa şi-mi lansează: — Va să zică, teroristo teroristo,, ai scăpat de ciuruială? A i avut avut baftă baftă.. Nu ştiu ce să-i răspund. Ea vine spre mine şi îmi spune: — Dacă nu haleşti pîinea, pîinea, dă-mi-o dă-mi-o mie. Am s-o vînd vînd.. Bucătăreasa o dă afară strigind: — Nu trebuie tr ebuie să vorbeşti cu ea. Interzis Interzis să vorbească cineva cu ea pină deseară. Spăl gamelele, ligheanele, cimentul de pe jos. Pe urmă re  încep  înc ep să curăţ cartofi c artofi pentru seară. *

După cină, paznicul mă ia de acolo „pentru rugăciune”. In curte, sub ploaie, deţinutele, aliniate şi stînd drepţi, cîntă. îmi iau locul în ultimul rînd. Femeile din şirul meu gesticulează, rîd. Vecina îmi trage unţumn în burtă: — Ia nu mai cin ta! ta! Că tot n-o să te lase să o ştergi de aici mai repede.

132

ADRIANA GEORGESCU

Cuvintele rugăciunii ajung pînă la mine, amestecate cu zgo motul ploii, cu rîsetele r îsetele înfundate ale femeilor femeilor.. „Facă-se voia Ta acum şi în ora morţii noastre. Amin.” Rugăciunea s-a încheiat, paznicul ne numără una dte una Îna inte de a ne lăsa să intrăm în „salon”, unde ceremonia reîncepe. — Noapte bună, fetelor. — Să trăiţi. De îndată ce se închide uşa, toată lumea îmi înconjoară cul cuşul. — Eşti regina teroriştilor. teroriştilor. Ai scăpat cu patru patru ani. ani. Ţiganca aceea care îmi dăduse iarba fermecată se bate cu pumnul în piept. — S-ar zice că iar iarba ba mea l-a zăpăcit de cap pe judecător. Alta o întrerupe: — Ia nu te mai lăuda atîta, cîrpo. Zi, puştoaico puş toaico,, ai ai leşinat? — A i plîns, ia zi, teroristo? teroristo? Cum au au vorbit judecătorii? Gaby intervine: — Ia mai daţi-i pace. pace. O să vedeţi ved eţi mîine m îine în zia ziar. r. Megafonul urlă la rîndul său: „Fidelitatea „Fid elitatea guvernului Groza G roza faţă de cauza aliată aliată i-a permis să...”  îmi  îm i astup urechile. urec hile. Nu mai vreau să ştiu de nimic. — D e ce-ţi astupi astupi urechi urechile? le? Gaby îmi face semn să întorc capul. O fată şade pe căldare, cu fustele ridicate. Lingă ea, un bărbat brunet, subţire, de o ele ganţă căutată. Probabil că el a vorbit. Gaby îmi murmură: — E directorul închisorii. Directorul Director ul se apropie de patul patul nostru. nostru. — Scoală-te Scoală -te în picioare picioare cînd cînd îţi îţi vorb vorbesc esc.. Mă scol. — Te-am întrebat de ce-ţi astupi urechile? urechile? — E interzis să-mi astup urechile? Mă zgîlţîie: — Nu fi obraznică, viperă reacţionară. reacţionară. Nu fi obraznică, sau  îţi trag o pere pe rech chee de palme palm e să-ţi aminteşt amin teştii pînă la moarte. D e ce-ţi astupi urechile? — Mă doare doar e capul. Am febr febră. ă.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

133

Directorul îmi atinge gîtul. — Nu arzi arzi suficient ca să te trimit trimit la doctor. De D e altfel, eşti mai frumuşică aşa, cu obrajii rumeni. Şi incepe să-mi arunce în faţă toate înjurăturile din lume. După care iese, demn. Gaby mă ajută să mă urc iar in pat. Totul mi se învîrte in faţa ochilor. Femeile se dezbracă şi stau la coadă in faţa căldării. în cetul cu încetul înc etul mirosul caracteri caracteristic stic pune stăpinire pe sală sală.. G a by striveşte ploşniţe. Celelalte ţipă şi se bat între ele. Privesc în perete. Gaby adoarme în sfîrşit iar eu rup fişii din ziarul pe care mi l-a lăsat. Nu reuşesc să strivesc nici o ploşniţă. Criminalele se culcă primele. După ce c e au mai stat şi şi şuşotit şuş otit intr-un colţ, se vîră vîră  în pat şi hoaţ ho aţel ele. e. Cele Ce le două dou ă femei fe mei care ocupă ocu pă patul de sus vor vo r besc neîncetat. Una dintre ele a ascuns un neamţ. „I se vîrîse sub piele, pie le, Hans ăsta al ei. Nu era neamţ, era Hans, ce vrei, un bărba bărbatt ca oricare altul!” altul !” Urmăresc anevoie anev oie povestea pove stea ei de dragoste. dragoste. Ve Ve cina ei se laudă că şi-a omorit fratele, mama şi sora. Era şefă de bandă. Mereu e zgomot în jurul căldărilor. Cred că sîntem vreo şai zeci în sală. Ţipete în somn. Văd cum se face ziuă. Acum toată sala doarme. Am A m reuşit să strivesc strivesc o ploşniţă. Gaby sforăie sforăie cu un mic zgomot regulat, care mă face să mă gindesc la trenurile care pleacă din gări,.la peroane, la toate plecările. Mă cufund la rîndul meu în somn. *

Trebuie să fi trecut cîteva săptămîni. Mi-e greu să număr zi lele; sînt toate exact la fel. Nu pot coborî din pat decit ajutată de Gaby. Lucrez tot la bucătărie. Munţii de cartofi îmi dansează in faţa ochilor. ochi lor. Cuţitul mi se roteşte rot eşte în mină. Mă tai. Las Las să-mi cadă cuţitul din mină. Bucătăreasa şefă mă tirăşte în biroul directoarei. — Doamn Doa mnăă directoare, directoare, sărut sărut mina mina cu respect respect.. Asta-i bolna bo lna vă. Să nu fie molipsitoare. N-am nevoie de ea. Daţi-mi alta. Directoarea îmi lansează: — Nu cumva să-mi fii contagioasă. O să fac un raport raport la la Mi nisterul de Justiţie şi Ministerul o să-mi răspundă dacă poate să te vadă vadă doctorul. doctor ul.

134

ADRIANA GEORGESCU

Şi către paznic: — La ambulatoriu.  trebuie să fi servit pe vremuri drept antrepozit. antr epozit. Ambulatoriul  trebuie E o sală mare cu ciment cim ent pe jos. Plafonul e de sticlă. Trei geamuri sînt sparte, şi ploaia cade cu un mic zgomot regulat pe ciment. Paznicul încuie uşa după ce mi-a declarat: — Aici ai aerisire. Poate că ai să crapi mai repede şi o să avem mai mult loc. Nu mă pot po t sprijini sprijini decît dec ît pe partea stingă. stingă. Durerea din coapsa dreaptă a ajuns şi la gambă. Nu mai sînt obişnuită cu tăcerea şi adorm greu.  într  în tr-o -o zi, paznicul pazn icul îmi sp spun unee intrînd: intrînd: — Va să zică, zică, eşti aici de două săptămîni şi n-ai crăpat încă? Două săptămini... Capul îmi arde tot timpul, şi am pierdut complet com plet noţiunea noţiu nea timpului. timpului. Mi-e frig frig şi, şi, de îndată îndată ce mă cufund cufund  în somn, som n, revine revin e coşmarul. coşmaru l. — Va să zică, ai deschis ochii. och ii. Cînd veneam ven eam să te văd dimi neaţa îi ţineai închişi şi povesteai tot soiul so iul de chestii. Caraghioa să mai eşti cînd visezi. Habar n-aveam că vorbeam în coşmar. Tare aş vrea ca pazni cul să tacă! — Ai o vizită. vizită. Vezi Vez i ce drăguţ drăguţ sînt. E contra regulamentului, dar cum oricum tot ai să crăpi... Apare Gaby, Gaby, îi zîmbeşte paznicului paznicului cu un aer complice com plice şi vi ne să mă îmbrăţişeze. — Eşti pe lista lista doctorului, fetiţo. Paznicul iese. — îmi îm i dai rochia rochia ta, ta, spune? spune? Am un tip tip în închisoare închisoare.. Nu N u că ar fi grozavă grozavă rochia asta a ta, ta, dar dar oricum, tot to t e altce a ltceva va... ... E un tip din banda mea. Unu’ mişto. Mi-o dai? — Da. Paznicul Paznicu l revine re vine cu două deţinute, deţinu te, care mă ajută ajută să mă scol în picioare. Fac doi paşi şi cad. Ele mă ridică şi mă susţin. Ca să ajungem la spitalul închisorii trebuie să trecem strada. Paznicul ne în&)ţeşte. Intrăm într-o sală unde deţinutele fac coadă. O

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

135

zăresc pe Gaby. Roch R ochia ia mea m ea abia îi ajunge pînă la genunchi, genunch i, dar dar oricum „tot „ tot e altceva”. *

Sala de radiologie. Gaby care îşi scoate rochia. întuneric. Pe urmă vocea medicului. — 235, ai un obiec ob iectt de metal la la tine. Scoa Scoatete-1. 1. Gaby scoate scoa te un mic ţipăt ţipăt:: — Ah! stiloul! Pe urmă, îmi aruncă peste umăr: — Nu scotoci în rochie rochie.. Ceea ce de altfel e inutil, fiindcă nici nu reuşesc să mă mişc singură. D e îndată îndată ce se aprinde lumina, lumina, medicul medicul scotoc sco toceşte eşte rochia rochia şi găseşte un stilou şi un port-ţigaret pe care mi le dăduse un avo cat la sfîrşitul procesului, din partea lui Istrate Micescu. Sînt ar ticole interzise. Gaby mă priveşte speriată. îi zîmbesc. Medicul îmi spune că plămînii sînt în stare bună. în schimb, am un infiltrat de puroi la coapsa dreaptă. Adaugă, în timp ce scrie în registru: — O să te operăm. Nu pot să te ţin la spital fără acordul Ministerului Justiţiei, al directorului general al închisorii şi al responsabilului politic. politic. Pe drumul de întoarcere Gaby mă susţine: — Să nu mă torni la directoare. Nu N u ţi le-am furat. furat. A fost fos t în glumă. Şi, dacă mă torni, tot pe tine o să te pedepsească. Aşa că, vezi şi tu, pentru tine ţi-o spun. Evident, de vreme ce sînt „obiecte interzise”. interzise”. * Nefiind aşadar contagioasă, revin, din ordinul directoarei, în ’„salon” şi îmi reiau locul în pat lîngă Gaby. Gaby are mîinile umede: amîndoi plămînii ei sînt prinşi. Nu mai reuşesc deloc să vorbesc. Gaby se plînge fiindcă tre buie să strivească singură toate ploşniţele şi eu gem în somn. Chipurile şi siluetele sînt foarte estompate. Mi se pare că plutesc. Plutesc pe un covor de vată care se atinge la intervale regulate de nişte stînci ieşite din apă. M-am lovit la coapsă. Sînt

136

ADRIANA GEORGESCU

 în a p ă ; i, cînd apa mi-a ajuns la gură, vata face un salt sa lt şi ş i încep înc epee să plutească în aer. Deschid Desc hid ochii. och ii. Nu mai mai văd văd peretele pe p e care care se plimbau plimbau voioa voi oa se ploşni plo şniţele ţele zilnice. Lingă Lingă umăru umărull meu, două picioare. Picioare le dispar sub pătură. pătură. O voce vo ce spune: — H ei, fetelor, fete lor, terorista te rorista care a venit ven it pe targă targă a deschis ochii. och ii. Sîntem cite două în pat. pat. O bătrînă îmi sprijină capul şi îmi dă să beau. — Să nu crăpi, crăpi, eşti prea tînără tînără pentru asta! asta! Sînt de planton. planton . Dida, zisă Şobolanca. Şobolanca are o faţă rotundă şi murdară. îşi plimbă mîinile cu pielea crăpată pe faţa mea şi îmi repetă necontenit: — Să nu crăpi, eşti eşt i prea puştancă să crăpi. crăpi. — Unde sînt? — La spitalul spita lul închisorii. Beau trei pahare cu apă şi încerc să mă ridic. Totul mi se învîrte în faţa ochilor, şi leşin. * Un foc îmi arde coapsa. Ţip. Deschid ochii. Sînt în sala de operaţie. Cu picioarele şi mîinile legate. Feţe care se apleacă peste pes te m ine. in e. Cineva Cineva întreab întreabă: ă: — Inima? — Foarte slabă slabă.. — Anestezia? — Imposibilă. Mi-e sfîşiată coapsa. Un cuţit în coapsă. Ba nu, în cap. îmi vîră un cuţit în cap. O voce: — O septice sep ticemi miee n-ar n-ar fi exclusă. exclusă. Alta: — Pregătiţi drenurile drenurile.. Oxigen, repede oxigen oxigen!! Cuţitele Cu ţitele se agită în capul meu. Un U n zgomot zgom ot foarte foa rte aproape de mine, în mine, dinţii care îmi clănţăne în gură, se lovesc unii de alţii, dansează. Eu oi fi urlînd tot timpul? Mă cufund. * D in nou în spitalul închisorii. Singură într-un într-un pat. pat. Şobolanca Şobolanc a  îmi şter ş terge ge faţa cu o cîrpă umedă.

l a

În c e p u t

a

fost

s f î r ş it u l

137

— Să nu crapi, fetiţo, să nu crăpi. Eşti prea tînără. Nu te mişca. Ai nişte tuburi în dreapta. Sînt legată de pat cu nişte cureluşe. Tot timpul ba leşin, ba  îmi revin în simţiri. simţi ri. Cînd deschid ochii, och ii, încerc să număr paturile. paturi le. In mijlocul încăperii, două căldări. Aceeaşi îmbulzeală în ju rul căldărilor, aceeaşi coadă în faţa căldărilor. Fereastra nu se deschide niciodată. * Feme Fe meia ia din patul alăturat e pe punctul pun ctul să nasc nască. ă. D e îndată ce se zăvoresc uşile seara, toate femeile se adună în jurul patului Bujincăi, patroana spirituală a salonului. Şi se deapănă aceleaşi amintiri, în fiecare seară aceleaşi amintiri: primul furt, prima dragoste, prima închisoare. Din cînd în cînd, ţipete. — Gu Guno noaie aielor lor,, gura gura!! Vreau să dorm dorm!! Vecina mea îşi ţine mîinile pe burtă şi urlă: — Crăp, crăp. crăp. Bujinca, ajutor! ajutor! — Ia nu te mai lăuda! lăuda! De D e o săptămînă tot to t răgi răgi şi văd că eşti  încă aici. Alt ţipăt: — Crăp, crăp! crăp! Bujinca, Bujinca, pe care care o înconjoară înconjoară toate femeile dornice d ornice de amin tiri, urlă: — Gura, sau îţi arunc găleata găleat a cu cu rahat în cap. cap. Şi, obţinînd tăcerea în felul acesta, îşi continuă povestirea: — .. .Dacă .Dac ă ar şti bătrînul, mi-am zis, zis, dacă ar şti. Un şmecher, bătrînul meu, a aflat, şi gata, „să nu te mai prind pe-aici, tîrfă  împu  îm puţit ţită”, ă”, şi du-te du -te naibii. Atun A tunci, ci, am luat-o lua t-o din loc lo c dacă bătrînul nu mă mai voia. „Tîrfă, îmi zicea, tîrfă.” Bine zis, mi-am spus, mai ales că tipul nici gînd n-avea să „repare”, cum zicea bătrînul. „Ce-oi fi vrînd să repare? îi ziceam. Ce am în burtă?” Atunci, am venit la Bucureşti. Bucureşti. Am găsit o consăteancă. consăteancă. „Vino cu mine, mi-a zis, cunosc cartierele bune.” Pe urmă am lucrat pe cont propriu, pe Griviţa. Nu prea cîştigam. Atunci am intrat la bordel. Aşa, cel puţin, nu trebuia să umblu eu după ei. Veneau la domiciliu. Fur tişagurile nu mi-au plăcut niciodată. Aşa că, era mult mai bine. V ine in e unul pe p e care care-1 -1 înhaţ. Porcul! Porcul! Mă închiria închiria pe două zile z ile de la patroană, plătea bine. Avea o căsuţă la ţară, pe-aproape. Ar fi mers, cu noi doi, dacă nu avea mania catafalcului. Ţinea un

138

ADRIANA GEORGESCU

coşciug în căsuţă. Trebuia să facem dragoste în el. Mie nu-mi plăcea. Ah, porcul! El trebuie să-mi fi dat sifilisul. Pe urmă, m-am făcut hoaţă, pe contul meu. Aşa l-am cunoscut pe Burtică şi am făcut gaşca. Vecina mea ţipă: — Gura, Bujinca, gura gura.. Nu mai povesti. Plodul, o să iasă iasă re re ce din burta mea. Mort, Bujinca, mort. Bujinca urlă: — Fată odată şi nu ne mai bate la cap. cap. Şobolanca se aşează în genunchi pe burta ei ca să-l facă „să iasă mai repede”. Femeia urlă, urlă. Paznicii privesc prin geamlîc. După Dup ă stingere, stinge re, nu mai au voie vo ie să intre în sală. sală. Nimen Nim enii nu mai are voie. Nici măcar infirmierul. — Haide, Veronica, screme-te, haide, o încurajează Şobo lanca. Un urlet. Scîncete de copil. Nu mai văd nimic. Toată lumea s-a îmbulz îm bulzit it în jurul patului. patului. Cineva ţipă: ţipă: — E băiat. băiat. Repede, Rep ede, foarfe foarfecă! că! Pesemn Pese mnee că i se taie cordonul ombilical. ombilical. Copilul C opilul continuă să ţipe. O frază îmi revine în minte şi dănţuieşte în capul meu: „Şi uşoare, albe, adormite lăuze...”  îmi  îm i vine vi ne să vomit. vomi t. * Fem eile continuă continu ă să se agite în în jurul jurul copilului. Numai Nu mai Bujin ca doarme. Două femei o zgîlţîie. — Avem un tip tip în salon. Scoală-te, merită merită să-l să-l vezi. vezi. Una dintre ele scoate un ţipăt: — E rece, fetelor; fetelor; Bujinca e rece. rece. Bujinca a murit. Femeile s-au împărţit în două grupuri. Pri mul e adunat în jurul patului Veronicăi şi se ocupă de copil; al doilea do ilea urlă urlă şi şi gem g emee în jurul patului patului Bujincăi Bujincăi.. încep înc ep să bocească. bocească. Scîncetele Scînc etele copilului scandează scandează bocetele bocete le lor. lor.  în zori, zor i, uş uşile ile se deschid, desch id, şi ş i paznicii pazn icii iau copil co pilul ul şi moarta. Fem eile şi-au şi-au găsit altă altă ocupaţie: ocupaţie: s-o conso c onsoleze leze pe p e Veronica, Veronica, mama disperată care plînge după copilul ei şi ai cărei sini s-au umflat şi o fac să urle de durere. * Directorul general al închisorii se numeşte Bazalan. Vine după masa de prînz prînz ca să constate oficial deţesul. deţes ul. Se opreşte opr eşte lin gă patul meu şi îmi aruncă:

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

139

— Mai bine bin e erau erau tu tu în locul ei, lepră lepră reacţionară reacţionară..  închid  înc hid och oc h ii şi nu-i răspund. răspund. * 

Dida, zisă şi Şobolanca, a fost de cincisprezece ori în închi soare. E sifilitică, s ifilitică, dar are numai numai două cruci, cruci, cită vreme celel ce lelalte alte din salon au cel puţin trei, dacă nu chiar patru, iar Şobolanca e foarte mîndră de a fi atît de „sănătoasă”. Nu-şi doreşte decît un singur lucru: să moară beată. Se milogeşte în fiecare seară de cele ce le două plantoane plantoa ne de la secţia chirurgi chirurgicală cală ca să-i aducă aducă puţin alcool, „numai cît să-şi moaie gîtlejul”. De altfel, de îndată ce rosteşte cuvintul „alcool”, începe să lăcrimeze. Fiind foarte bătrînă, trînă, are v o ie să se ducă la secţia bărbaţilor ca să cumpere ţigări ţigări.. Pe ea e a se sprijină sprijină tot to t micul comerţ de tutun din spital. spital. M-a îndră îndră git pentru că semăn cu fiica ei şi îmi repetă tot timpul: „Trebuie să rezişti. Eşti prea puştoaică să crăpi”. într-o zi, revenind de la secţia bărbaţilor, îmi aduce un pachet de ţigări „din partea unui tip care care te cun c unoa oaşte şte””. înce în cepe pe să plîngă, plîngă, şi-mi cere cîteva ţigări. ţigări. îi dau tot pachetul, îmi vine tot timpul să vomit şi nu reuşesc să fumez. Se aşează pe p e patul meu şi îmi spune: spune: — Au venit ven it mulţi noi, d-ăia d-ăia politici. Cică a fost o încăierare încăierare  în faţa Palatul Pal atului. ui. N işte iş te ţipi ţi pi care au cîntat cîn tat imnul im nul naţio n aţional. nal. Scri S criee în „Scînteia”. Cu litere mari de tot. Cică a fost măcel, n-a fost de  joacă.  joac ă. C elu el u lele le le-s -s pline pli ne de băieţi băie ţi tineri. — în ce zi zi sîntem, Şobolanco? — 12 noiembrie. La 8 noiembrie a fost ziuh regelui. — Şobolanco, Şobolan co, la-mi rost rost de nişte ziar ziare. e.  în  î n toiu to iull nopţ no pţii, ii, Şobol Şo bolanc ancaa se furişează lingă patul meu me u şi îmi dă ziarele. în timp ce c e eu citesc, ea stă de pază pază în faţa faţa geamlîcului ca să vadă dacă dacă nu trec cumva paznicii, deşi ziarel zi arelee exprimă, exprimă, toa to a te, punctul de vedere veder e al partidul partidului. ui. „România liberă” din 11 noiembrie: N o i amănunte amănunte despre inciden incidentel tele e din din Piaţa P alat al atulu uluii Manifes-  tanţii tanţii fascişti au pornit por nit în grupu grupuri ri mici m ici de la sedi sediil ile e partidelor p o li-  li -  tice. tice. Printre Prin tre manifestanţi au fost fo st identificate identificate două sut sute e de pros pr osti-  ti-  tuate. Agresiunea Agresiunea din Piaţa P iaţa Palatului: Palatu lui: primele rezulta rezultate te ale anchetei  anch etei  Manifestanţii au făcut declaraţii senzaţionale. Poziţia guvernului 

140

ADRIANA GEORGESCU

Groz Gr oza a este este definitiv consolid consolidată. ată. Sub masca n)mi n) mi manifestaţii m o   narhice, Maniu şi Brătianu au organizat acţiuni anarhice contra  ordinii ord inii de stat. tat. Manifestanţii Manifest anţii s-au ded dedat at la acţiuni acţiu ni fasciste fasciste.. Soldaţi  Soldaţ i  şi păzitori ai ordinii publice au fost ucişi Ieri, la înmormîntarea  vict vi ctim imel elor or agresiunii a gresiunii din 8 noiembrie, 750 000 de cetăţeni au cerut, cerut, în cadrul cadru l unei uriaşe uriaşe manifes manifestaţii, taţii, ares arestar tarea ea lui lu i Man M aniu iu şi Brătianu. Brătianu.

 îi întind întin d ziar z iarele ele Şobola Şo bolancei ncei.. N-am izbutit să citesc cite sc deck de ck titlu ti tlu rile. Mîinile îmi tremură prea tare. Şobolanca îmi spune ascunzînd ziarele sub fustă: — Şi la femei fem ei e mare îmbulzeală. îmbulzeală. Nici nu mai mai ştiu unde să le pună, atît îs de multe. Aş vrea să dorm şi să nu mă mai trezesc. *

Un paznic vine să mă anunţe că astăzi, zi de vorbitor, am o vizită: Ella Negruzzi. Ella Negruzzi a fost prima femeie avocat din România. înaintează spre patul meu, însoţită de o tînără blondă. îi spune paznicului: — Am venit pentru recurs. Puteţi să ne lăsaţi singure. Doamna care mă însoţeşte e avocat. Paznicul o salută şi dispare. Cîteva femei din salon au recu noscut-o pe Ella Negruzzi şi le strigă celorlalte: — E Ella Negruzzi, avocata. avocata.  în vacarmul general, gener al, Ella El la Negruzzi se apleacă pest pe stee patul meu şi îmi spune în franţuzeşte: — Doam Do amna na este es te Mrs. Mrs. Thaye Thayer, r, ziaristă ziaristă americană americană.. Am A m reuşit s-o introduc cu cu legitimaţia de avocat avocat a unei prietene care îi sea mănă. Mrs. Thayer îmi vorbeşte. Nu ştiu exact ce îmi spune, dar o privesc zîmbind. Ea este pentru mine una dintre cele care vor putea să vorbească. îmi întinde pachete de ţigări. Ella Negruzzi îmi spune că a fost trimisă de regină, care ar vrea să ştie şti e ce c e mi-ar face mai multă plăcere. plăcere. — Nu doresc nimic. nimic. îi mulţumesc reginei reginei că se interesează de mine. Ella Negruzzi îmi mai spune: — Vom Vo m face tot ce ne stă stă în putinţă putinţă ca să te scoatem de aici. aici. Ai curaj.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

141 141

Paznicul îşi face apariţia. Vizita s-a încheiat. Nu aş şti să spun dacă a durat cinci minute minu te sau o jumătate ju mătate de oră. oră. De îndată ce au ieşit, Şobolanca dă fuga: — Ai ţigări? Şi, cum îi întind cîteva pachete: — Trebui Tre buiee să le ascund. ascund. Să nu le vadă paznicii. paznicii. îs americane. Tare le-aş vinde. Bravo, Bravo, puştoaico, pu ştoaico, eşti „cineva” „cineva”.. Am păstrat un pachet de ţigări ca să mă uit la el din cînd în cînd. Aici, la închisoare, acest simplu pachet de Camei îmi pare un simbol al libertăţii. * Şobolanca Şobo lanca îmi aduce alte ştiri ştiri despre 8 noiembrie. Au A u tras tras de la Interne în cei care cintau imnul naţional. — Au luat cadavrele cadavrele şi le-au îngropat zicînd zicînd că ăilalţi le-au le-au făcut de petrecanie. Înmormîntare mare cu tot tămbălăul. în oraş cică pute. Tu ce c e zici de povestea asta? asta? Clatin din cap. — Jos e plin ochi. Mai mare jalea de atîta tineret. Dacă-i omoară?  înc  în c e p e să plîngă: plîngă: — N-ai o ţigară? *

Veronica, mama copilului, a murit. Febră puerperală. Medicii vin să mă vadă şi se miră: nu reacţionez la injecţiile cu Delbet. *

O dată la două săptămîni, săptămîni, Şobolanca şi doi do i convalescenţi duc păturile la etuvă. La înapoiere, mişună mişună şi mai mai multe mu lte ploşniţe plo şniţe pe ele. ele . Şobolan Şob olanca ca zice zi ce că etuva serveşte de cuibar cuibar şi şi nimic altce altceva. va. Degea De geaba ba încerc să omor ploşn p loşniţele iţele care circulă circulă libere libere pe tru pul meu. Patul Veronicăi, în dreapta mea, este ocupat de o sifi litică: nasul şi buzele îi sînt mîncate de boală. Ţine tot timpul ochii och ii închişi. E cazul cazul cel mai gr grav. în î n salon, fetele fete le o numesc „cin ci plus cinci”. Cele care nu au decît trei cruci o privesc cu un aer superior. *

Astăzi, infirmierul infirmierul a scos cureluşele care mă legau de pat. pat. Pot să mă sprijin pe partea stingă, drenurile, în dreapta, mă împiedică

142

ADRIANA GEORGESCU

să mă mişc. mişc. Drept D rept distracţie, distracţie, vînez ploşniţe. „Metoda Gaby” Gaby” nu nu se poa p oate te aplica aici. aici. Şobolanca Şobolan ca mă despăduchează despăduchează in cap şi scoa sco a te cite c ite un strigăt triumfător triumfător de fiecare dată dată cînd găseşte un pădu che. D e cîtva timp, fetele fete le au născocit nă scocit alt joc: joc: în fiecare fiecare săptămînă săptămînă aleg o Miss Păduchioasa Păd uchioasa care care are dreptul dreptul la două ţigări ţigări şi priori tate la căldare. Avantajul este se pare imens, şi competiţiile sînt pasionate. Şobolanca prezidează dezbaterile, dar, deşi sînt pre ferata ei, nu a reuşit niciodată să mă facă să să cîştig. cîştig. * Mi-a mai scăzut febra. Medicii vin să mă vadă mai des; se pare că sînt un caz unic: după injecţiile cu Delbet, temperatura mea nu a urcat ca o săgeată. U n medic med ic îmi declară declară cu cu aerul cel mai serios din lume: lume: — Cu tine, totul e veşnic pe dos. Nu eşti decît o reacţionară reacţionară  împuţită!  împ uţită! * Salonul e închis de la cinci şi jumătate seara pînă la şase di mineaţa. Dimin D imineaţa, eaţa, paznicu p aznicull „face „face inventarul” inventarul”.. Cîteodată, o fe m eie moare în timpul nopţii, nop ţii, şi atunci „e mai mai puţin de numărat”. numărat”. Paznicul se opreşte opr eşte in faţa faţa patului meu şi îmi spune rîzî rîzîn nd: — Ei, nu te t e mai hotărăşti hotărăşti o dată? Tare mi-ar mi-ar plăcea să te duc  în pivniţă. „Pivniţa” e camera mortuară. * Rana mi se cicatrizează încet. Astăzi am făcut primii paşi, şi am căzut. * A m făcut duş duş numai pe p e partea stingă. stingă. Stăm la coadă cite cinci cin ci sprezece, sprez ece, în pielea pie lea goală, în faţa faţa duşurilo duşurilor. r. Paznicul asistă asistă şi face comentarii. Şobolanca mi-a adus un număr din „Jurnalul de Dimineaţă” şi un pachet de ţigări. — D in partea partea Micului Zidar. Zidar. Ai prieteni prin printre tre ai noştri şi nu spui nimic? __ Mă doare prea tare capul ca să-i răspun răspund. d. Şi habar habar n-am cine cin e e Micul Zidar. * A doua dou a zi, Şobolanca Şobolan ca îmi aduce alt pachet de ţigări. ţigări.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

143

— Micul Zidar. — Cine-i Cine -i Micul Zidar, Zidar, Şobolanco? Şobolan co? — Nu ştiu. Unul Un ul de-ai noştri. noştri. Plantonul de la chirurgie chirurgie mi-a mi-a dat ţigările. Printr-una din din ferestre, zăresc ramurile ramurile brumate ale unui co pac. Se apropie Crăciunul. E foarte frig. *

Am avut o criză de apendicită. Mi-e greaţă tot timpul. Infir mierul mi-a scos drenurile. Trei femei fem ei au murit murit astă-noapte astă-noa pte în salon. Nop N opţile ţile par încă şi mai nesfirşite cînd femeile bocesc. * O fată a pîrît-o pe Şobolancă fiindcă mi-a adus ziare. Pazni cul a găsit un ziar în patul meu. Şobolanca a petrecut o zi la car ceră, iar eu am fost transferată, transferată, disciplinar, disciplinar, intr-un salon de d e con co n tagioase. Sala, mai mică, e plină de tuberculoase. Sîntem culcate cite două intr-un pat. Vecina mea scuipă tot timpul şi umple pătura de singe. înainte îna inte,, era hoaţă. hoaţă. Acum, a răma rămass un schelet. Noaptea, Noa ptea, evit să mă uit la ea. Aici, e mai puţină gălăgie. Doar tuşea şi şoaptele rup tăcerea. După Dup ă cîteva zile, zile , încep şi eu e u să tuşesc, şi sînt convinsă că plăminii mei au fost prinşi. Am în faţa ochilor ochilo r o fereas fereastră tră prin prin care care se profilează case din Bucureşti. încerc înc erc să născocesc cite o poveste pove ste pentru fiecare fiecare casă, casă, şi îmi! aminte am intesc sc brusc o stradă stradă pe care o luam odinioară odinioa ră ca să revin seara de la şcoală. Sînt cuprinsă de o dorinţă de libertate pe care n-am mai cunoscut-o de cînd mă aflu la Văcăreşti. Mă deranjează deranjează şi fac eforturi ca s-o îndepărtez îndepărtez şi să revin revin la starea starea de indiferenţă, indiferenţă, care este est e mult m ult mai uşor de suportat. suportat.  în încăp înc ăper eree dom do m neşt ne ştee un miros de sing si ngee şi de mizeri miz eriee care mă înăbuşe. Şobolanca Şobo lanca vine v ine din nou să-mi aducă un pachet de ţigări de la Micul Zidar. * Am avut altă criză criză de apendicită. A doua do ua zi, sînt transportată transportată pe targă în sala de operaţie ope raţie.. Sala are perdele perde le negre. Aş vrea să fiu lăsată lăsată să mor. Mi se s e leagă picioarele p icioarele şi mîinile. Sînt operată fără fără

144

ADRIANA GEORGESCU

aneste an estezie. zie. Probabil că mă mă zbat, zbat, fiindcă fiindcă două femei feme i vin vin să mă ţină strîns. De ce nu mă lasă să mor? * Am un săculeţ cu nisip pe burtă. M-au dus într-o minusculă celulă individuală. într-o dimineaţă, Şobolanca mi-aduce un pa chet; pietric p ietricele ele şi puţin pămînt. pămînt. — Politic Po liticii ii fţi trimit trimit asta. asta. Ca Ca să te faci faci bine. bine. Şi pentru Cră ciun. — Crăciun? — Da, e peste trei zile. zile. Nu ştiu de ce, string frenetic mina crăpată a Şobolancei. în primele nopţi după operaţie mi-e foarte rău şi foarte sete. Aş fi vrut să o am lingă mine, min e, nu neapărat pe ea, chiar şi pe una dintre tuberculoase sau sifilitice, oricine, care să-mi pună mina pe frunte şi să-mi dea să beau. Dar celula era închisă cu cheia. Ce ream apă strigîndu-i pe paznicii care treceau treceau pe coridor. îm i răs pundea mereu: — Interzis de regulament regulament.. Pe urmă mai mai era şi coşmarul care care revenea, mereu acelaşi, tot mereu acelaşi. Continuu să string mina Şobolancei, care îşi revarsă sacul cu noutăţi: au venit alţi politici, majoritatea cu faţa tumefiată. — ... „Anunţ-o „Anu nţ-o că se pregătesc alte procese”, pro cese”, mi-au mi-au zis, zis, şi mi-au dat pachetul ăsta. „Pămînt şi pietricele, le-am zis, ce să facă cu asta puştanca? — Pămîntul, pietr pi etrele ele rămîn, au răspuns, răspuns, apa curge peste ele şi trece. O să înţeleagă”, mi-au mai zis. Am rugat-o pe Şobolancă să-mi aducă apă. Vreau să rămîn singură să privesc „pămîntul şi pietrel pie trelee care rămîn”. rămîn”. Nu ştiu cînd a trecut Crăciunul. Şobolanca pretinde că am delirat toată săptămîna. Mîine e Anul Nou, dar ziua de vorbitor a fost suprimată şi s-a declarat declarat carantină carantină:: în închisoare închisoar e a izbucnit o epidemie de tifos. * De cîteva zile mă simt mai bine, dar încă nu pot umbla. Şobolanca mi-a adus, ascuns în pachetul cu ţigări, un bilet: — Prietenii Priete nii tăi, politicii, mi-au dat asta pentru pentru tine. tine. Stă la pîndă în timp ce citesc:

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

145

A n N ou Fericit! Fericit ! Nu te teme teme de de tif tifo os. Harriman şi Sir Clark Kerr  sînt în m omen om entu tull ace acesta sta la Bucureşti Bucureşt i Carantina e un un pretext ca ei  să nu p oa tă vizita vizita închisorile închisorile.. Vom ieşi ieşi toţi în curin curind. d. Refă-te repe  repe  de. Salut.

Fără semnătură. îi întind biletul Şobolancei, care îl rupe şi îl  înghit  îng hite. e. E foarte foa rte mîndră de misiunea misiu nea ei şi îmi declară că, de d e în dată ce va ieşi de la Văcăreşti, îşi î şi va face intrarea intrarea „în viaţa politică”. politic ă”. * Am revenit în primul salon. Nu pot umbla decît susţinută. Am avut dreptul la un duş. Aceeaşi coadă, cincisprezece femei. Acelaşi Ac elaşi paznic şi aceleaşi comentarii făcute în termeni coloraţi. coloraţi. * De o săptămînă, paznicul distribuie oficial „Scînteia” în sa loane, „pentru „pentru educaţia educaţia politică a deţinutelor”. deţinutelor ”. Un reprezentant reprezentant al partidului naţional-ţărăn naţion al-ţărănesc esc şi altul al al partidului liberal liberal au in trat trat în guvernul Groza. G roza. Să fie rezultatul trecerii prin prin Bucureşti al lui Harriman şi Sir Clark Kerr? Dentistul închisorii mi-a scos ieri cei doisprezece dinţi care se clătinau. Fără anestezie. Mi-e teamă să beau apă apă.. Cănile sînt sînt comune, şi toate cole c olege ge le mele de salon au sifilis. Gingiile încă îmi mai sîngerează, şi toată faţa mi-e umflată. *

Emil Em il Haţegan H aţeganu, u, ministrul naţional-ţărănist din guvern, guvern, a tre cut prin închisoare ca să-şi vadă „băieţii”. Directo Di rectorul rul ziarului „Curierul” „Curierul” a venit să stea de vorbă cu mi mi ne, e foarte optimist: vor avea loc alegeri. După plecarea sa, mare agitaţie in salon. — Straşnic, tipul. E tipul tipul tău? tău? Şobolanca replică, plină de importanţă: — Gura! Ea e politică, e o... o... Şi, după un moment de ezitare, spune, triumfal: „O teroristă, ce ştiţi voi!” * „Scînteia” anunţă că, la 8 februarie, anglo-americanii au re cunoscut guvernul Groza.

146

ADRIANA GEpRGESCU

Va să zică, în zadar zadar am strigat tot adevărul la proces, în zadar zadar am plîns plîn s de bucurie văzîndu-i pe reprezentanţii reprezentanţii misiunilor Alia Al ia te în sala tribunalului, în zadar am lăsat umbrele şi coşmarurile să pună stăpinire pe toată fiinţa mea. Oare e posibil ca toate acestea aces tea să fi fost zadarnice zadarnice?? E primăvar primăvarăă şi sînt în convalescenţă. Şobolanca îmi aduce în continuare, în fiecare săptămînă, pachetul de ţigări din partea Micului Zidar. Medicul şef şe f mă înscrie pe lista celor care au dreptul dreptul să iasă la aer. aer. Cobor în curte, susţinută susţinută de Şobolanca Şobolan ca şi de Ţiganca. Ţiganca. Afară, primul soa s oare re de primăva primăvară, ră, rece şi încă palid. Ţiganca ii spune Şobolancei: — Ie-te-te Ie-te -te la puştoaică. puştoaică. ParcăParcă-ii un un gind gindac ac.. îţi îţ i place soarele, nu-i aşa? După moartea Bujincăi, Ţiganca a devenit şefa spirituală a salonului. salon ului. Este Es te la a douăzeci şi şasea şedere în închisoare, şi hoa ho a ţele ţe le o stimează s timează mult, fiindcă fiindcă ultima ei spargere a făcut-o celebră celebră:: a dat lovitura direct la Ministerul de Finanţe. Are cincizeci de ani; banda ei se numără printre cele mai bine organizate din Bucureşti, iar faţa ei, acoperită de cicatrice, stă mărturie a is prăvilor ei. Aerul răcoros mă ameţeşte. Respir foarte anevoie. Simt o gheară în plexul solar, o gheară care-mi scormoneşte pîntecele. Mă prăbuşesc la pămînt şi nu mai reuşesc să mă scol. Mi s-au  închircit  închi rcit d eget eg etel elee de d e la mîini mîin i şi ş i de d e la picioare. pic ioare. Fem Fe m eile ei le din curte au început să urle în cor: — Ajutor, Aju tor, ajutor, ajutor, crapă crapă terorista terorista!! Gheara urcă şi îmi strînge gîtlejul. Ţiganca şi Şobolanca mă iau de acolo şi mă întind pe pat. Infirmierul vine să-mi facă o injecţie. Gheara persistă, şi degetele degete le rămîn rămîn închircite închircite.. Mi s-a us cat gitlejul. Gheara dispare tîrziu, noaptea. Cum respir mai bine, Ţigan ca aşezată pe patul meu spune, ştergîndu-mi fruntea: — Era cît pe p e ce să dai ortu’ ortu ’ popii, popi i, fată fată;; tare ne-ai mai spe riat. Nu-ţi face griji, o să fie mai bine. .

*

Mi-e teamă să mă duc în curte. De cum ies, aceeaşi gheară mă înşfacă şi cad jos. Medicii vin să mă vadă. Şi cînd îi întreb ce am, îmi răspund:

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

147

— Ce vrei să ai? Boala de închisoare a Sfîntului Bernard. Pentru moment, mom ent, o să-ţi supri suprimăm măm „aerul” „aerul”. Poate Po ate că o să fie fi e mai bine bin e aşa. aşa.  într-adev  într- adevăr, ăr, e mai bine bi ne aşa. Mă simt sim t tot to t mai întremată întrem ată şi, o lună mai tirziu, tirziu, cînd unul dintre plantoan pla ntoanele ele de la secţia chirur chirur gicală se îmbolnăveşte, paznicul mă cheamă pe mine să îl înlo cuiesc. * Plantonul şef e o ucigaşă. Şi-a omorît toată familia ca să moştenea mo ştenească scă o casă. Este înscrisă înscrisă într-una într-una din celulel celu lelee comunis te ale închisorii; crede că în felul acesta o să i se dea drumul: e condamnată pe viaţă. viaţă. Celălalt planton, pe nume llinca, este studentă la medicină. E o politică. A cîntaţ imnul naţional, la 8 noiembrie. Trecea pe acolo cu logodnicul ei, student la farmacie, şi s-au oprit ca să-l vadă pe rege şi să cînte cu ceilalţi. Cînd Cînd comuniştii comun iştii au tras tras de la Interne, logodnicul logodn icul ei e i s-a prăbuş prăbuşit it la pămint pămint.. Şi cînd ea s-a ap le cat pes p este te el, el , a avut numai timpul timp ul să-l audă spunînd: spunînd: „Preacura „Preacurată tă iub ită...” ită ...” A muri murit. t. Are Ar e optsprezec optsp rezecee ani, ani, codiţe şi o privire privire stinsă. Nu plînge nici nic i odată. încerc să o consolez: consolez: — A i să ieşi de aici peste şase luni. luni. Ai A i toată viaţa înaintea ta. ta. — N -o să mă mai primească la facultate. Şi, oricum, nu-mi pasă. Nimeni nu-mi va mai spune de acum înainte: „Preacurată iubi iu bită. tă...” ..” Doar asta asta conta. conta. Plantonul Planto nul şef ş ef intervine în conversaţi conversaţie: e: — Eşti Eş ti tînără, tînără, fetiţo; pămintul păm intul mişună de bărb bărbaţi. aţi. Gagiii Ga giii e ca tramvaiele, ai pierdut unul, apare altul. „Preacurată iubită” pe-aici, pe-a ici, „preacurată iubită” iubită” pe dincolo. dincol o. Doar D oar asta ai în gur gură. ă. Par Par că ai fi la celulă; responsabilul celulei zice şi el cît îi ziulica de lungă „Stalin” pe ici, „Stalin” pe dincolo, ca tu cu iubita ta. llinca i-a tras o palmă. Din. ziua aceea, n-am mai văzut-o pe llinca. Paznicul şef a dus-o într-o celulă de la subsol. E foarte mîndru fiindcă, în lipsa directorului închisorii, el ia toate hotărîrile. Directorul Directo rul este în turneu de inspecţie inspe cţie prin prin ţară ţară ca să vadă ce ar mai putea transforma in închisoare: nu mai are loc. Cinema

148

ADRIANA GEORGESCU

tografe şi săli de teatru teatru au fost astfel rechiziţionate, în răstimp răstimpul ul unei une i săptămîni, pentru pentru „buna „buna funcţionare a justiţiei”. justiţie i”. Directoru Direc torull se înapoiază foarte prost dispus dispus şi îi înjură înjură pe p o litici. Prea trebuie să se zbată ca să găsească unde să-i cazeze. Evident că meseria lui devine, pe p e zi ce trece, tot to t mai gre grea. a. Medicul Medicu l şef şe f pare mulţumit de mine m ine şi hotărăşte să să mă păstre păstre ze la secţia chirurgicală. Mă trimite la secţia bărbaţilor ca să în registrez temperatura bolnavilor care sînt pe lista de operaţii pentru astăzi. Trec printre paturi, urmată de paznic, şi completez fişele bolnavilor. îl întreb pe paznic: — Care e Micul Zidar? Din fundul sălii, o voce îmi răspunde: — Eu sînt. II recunosc pe bolnav, e unul din foştii mei clienţi. îi întind mina. — Bună ziua, ziua, domnule dom nule Ionescu. Ionescu. Se încruntă, priveşte spre paznicul care stă de vorbă cu un bărbat, în celălalt capăt al sălii, şi şopteşte: — Nu-mi Nu -mi mai spuneţi Ionescu, domnişoară. domnişoară. Acum mă chea mă Popan. Să mă scuzaţi pentru onorariu, n-am putut să vi-1 aduc; aduc; m-au luat din nou n ou şi iar am venit ven it să număr zăbrelele. Şi, cu un oftat lung: Ce vreţi vreţi,, meseria m eseria!... !... Paznicul vine spre noi: — N-ai voie să vorbeşti cu deţinuţii. deţinuţii.  îi întind întin d mina „Micului Zidar, lui Ionescu, Iones cu, lui Popa Po pan” n” şi mă  îndepărt  înde părtez. ez. *

Spăl pansamentele pline de puroi. Revăzîndu-1 pe „Popan”, mi-am amintit de o dimineaţă la tribunal. Tocmai pledasem, şi obţinusem achitarea în instanţă. Puneam dosarele la loc în ser vietă. Ca orice avocat foarte tînăr, aveam la mine două serviete pline cu dosare, jurisp jur ispru rude dent, nt, coduri coduri.. între într e timp, a trecut trecut pe rol rol procesul următor. — Ionescu Vasile. — Prezent. — Ai avocat?

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

149

— N-am, N-am , domn’ dom n’ judecător. N-am bani, săracu’ de mine. Sînt S înt zidar, am cinci copii şi nevastă. N-am făcut nimic, domn’ jude cător. Preşedintele, după un moment de ezitare, m-a numit avocat din oficiu. Degeaba am protestat: ceream un termen ca să stu diez dosarul; ceream timp, ceream nu mai ştiu ce; în realitate, aveam trac. Preşedintele mi-a răspuns: — E un caz foarte simplu. Am să-l trec trec ultimul. Aveţi Ave ţi timp să vorbiţi cu clientul. Mi-am scos iar dosarele şi codurile. M-am dus în celula unde se afla Ionescu. De îndată ce m-a văzut, mi s-a aruncat la picioa re plîngînd: — Dom Do m n ’şoară, şoară, salvaţ salvaţi-m i-mă. ă. Am cinci cinci copii, nevastă nevastă.. Am fu rat un portofel. Era pe jos în tramvai. L-am luat. Sînt şomer, şi am cinci copii şi nevastă. Trebuia să le aduc ceva de mîncare. Am revenit să pledez, cu codurile la îndemînă. Am evocat familia părăsită care aştepta ca tatăl să aducă pîinea zilnică, şi am apăsat pe p e coarda coarda patetică. Ionescu, în spate sp atele le meu, plîn^ea şi şi mă încuraja: — Aşa-i, Aşa -i, dom d omn’ n’şoară şoară,, aşa-i. aşa-i. Parc Parcăă aţi aţi fi citit în biata biata mea mea ini in i mă de tată. Eram eu însămi destul de emoţionată şi, cu cît vorbeam mai mult, cu atît credeam mai mult în pîinea zilnică, în copii, în ne vastă, în casa abandonată. Ionescu a fost achitat. Am plecat de la tribunal, cu ambele serviete sub braţ, atît de mîndră de a fi obţinut două achitări într-o singură zi încît cintam de bucurie pe stradă şi nici nu mă gîndeam la onorariul promis de Ionescu. Nu bănuiam atunci că avea să mi-1 plătească în ţigări, la Vă căreşti. t

* 

 în salon, salo n, ştirea s-a răspin răspindit dit repede. repede. Şobolanca a fost crainic crainica. a. Foarte Foart e emoţionat emoţ ionată, ă, Ţiganca vine la l a mine şi mă stringe în b bra raţe. ţe. — Eşti Eşt i sora mea pe viaţă! viaţă! Banda mea e şi a ta. ta. Să-l scapi pe Piele fină, nu-i puţin lucru. — Cine-i Piele Pie le fină fină?? — Ionescu, Ionesc u, Popan, Popa n, Micul zidar, zidar, Piele Pi ele fină, el e! Şefu’ Şef u’ tutu ror spărgătorilor din Bucureşti. Şefu’ nostru cel mare.

150

ADRIANA GEORGESCU

— Are Ar e copii şi nevast nevastă? ă? — Piele Pie le fină, fină, plozi? Nici vorbă vorbă..  înce  în cep p să rid. rid. Ţiganca Ţiganc a mă îmbrăţişează îmbrăţişeaz ă neîncetat: — Va să zică, tu eşti eşt i o avocată avocată fain faină. ă. — Eram avocat stagiar, stagiar, Ţiganco. Am obţinut achitarea lui, se mai întîmplă. — Habar n-am eu dacă se întîmplă sau nu. nu. Ce ştiu e că eşti „cineva”. „cinev a”. Sora mea pe p e viaţă, ţi-am zis, şi şi banda mea la dispoziţie. dispoziţ ie. Dacă oi avea nevoie. Salonul Salo nul e în mare fierbere. fierbere. Nu mai ajung să să dorm fiindcă toa te fetele vin să-mi expună cazul lor şi să-mi ceară sfaturi pentru „cînd o să fie afară”. Din ziua aceea, în închisoare nu mi se mai spune decît „tero rista lui Piele fină” şi, după Ţiganca şi Şobolanca, am prioritate la căldare. * Paznicul şef apare dimineaţa în salon, se instalează în faţa patului meu m eu şi începe înc epe să înjure înjure.. — Directorul Directo rul mi-a tras tras o săpuneală fiindcă fiindcă te-am te-am lăsat lăsat să lucrezi la chirurgie. Nu mai ai dreptul să te duci acolo, tîrfă re acţionară!  îmi  îm i dă o palmă şi pleacă, plea că, demn. Pesemne că a trecut pe acolo responsabilul politic. Este un ucigaş care s-a înscris în partid. El e de fapt adevăratul director al închisorii. La secţia chirurgicală era o fereastră de unde puteam vedea profilîndu-s profilîn du-see oraşul în depărta depărtare. re. * Mi-a revenit gheara şi m-a ţintuit la pat. Toată noaptea fete le discută cu înverşunare „ultimele ştiri”: spărgătorii şi ucigaşii care s-au înscris în partid au fost numiţi inspectori de poliţie şi  îşi denu de nunţă nţă cole co legi gii. i. Patru dintre dintr e aceşti ac eşti noi no i insp i nspec ector torii au fost fo st dodo borîţi de spă s părgă rgător toriide iide afar afară. ă. Pe cadavrele cadavrele lor s-a s-a găsit o hîrtiuţă hîrtiuţă pe care stătea scris: „Trădător”. Cu toate acestea, raziile dau tot mai multe rezultate. Noaptea, Ţiganca reuneşte un consiliu de război şi dă instruc ţiuni care trebuie transmise transmise tuturor tuturor bandelor din din Bucureşti. Fe Fe tele o ascultă fără să scoată un cuvînt. Incontestabil, le domină.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

151 151

De altfel, societatea lor e foarte bine organizată. Ierarhia e strictă şi chiar rigidă, solidaritatea aproape totală. în salon, slnt grupate pe specialităţi: bănci, case de bani, sistem X sau Y, tre nuri... Hoaţele cele mai stimate sînt cele care au mai mulţi ani de  închis  înc hisoar oaree la activ act iv şi au reuşit mai mult m ultee evadări. evadări. Hoa H oaţe ţele le de d e mă runţiş runţişuri uri sînt considerate diletante. în î n închisoare, ele sînt sclave le hoaţelor de carieră, care le numesc „pişăcioase”. Găinăresele le fac patul celorlalte hoaţe, le spală rufele şi asigură „corvoada căldărilor” în locul lor. Nu visează decît un singur lucru: să intre  în cariera adevărată. Cînd ies din închisoa înch isoare, re, se duc la una din adresele indicate de o hoaţă pe care au servit-o şi îşi încep uce nicia; ele numesc asta „a merge la şcoală”. Sclava Sclava Ţigăncii este est e foarte invidia invidiată tă de coleg co legele ele ei, găinărese. găinărese.  îşi.i  îş i.iaa un aer ae r foarte foar te demn dem n ca să spună, spun ă, ori de cîte cî te ori îndrăzneşte îndră zneşte cineva să-i facă facă vreo observaţie: observaţie: — D e îndată ce o şterg de aici aici intr intru u în în banda banda Ţigăncii Ţigăncii.. Acesta e adevăratul ei titlu de nobleţe. Cit despre prostituate, ele sfirşesc totdeauna prin a deveni hoaţe. — E o meserie mai mai puţin puţin istovitoare, spun ele. Una dintre ele, Milica, şi-a schimbat profesia în închisoare, luna trecută. Acum Ac um face parte din banda Ţigăncii. Pe urmă, mi-a explicat: — Mă săturasem de meseria asta împuţită. Nu era era chip să mă odihnesc, nici cînd îmi venea perioada. *

Medicii spun că nu mă mai ţin nervii. Gheara revine cel pu ţin o dată pe zi, şi leşin des. Directorul general a ordonat să fiu transportată transportată într-o în tr-o celul c elulăă individuală, ca să „cră „crăp p în pace”. pac e”. Celula din dreapta e ocupată de un politic pe jumătate ne bun. De îndată ce cade noaptea, începe să fluiere ca trenul. Mai şi urlă şi loveşte cu pumnul în uşă. Paznicii revarsă asupra lui o ploaie de înjurături şi el, atunci, reîncepe să şuiere ca trenul. Ţipătul îndepărtat al unei cucuvele îl acompaniază in surdină. * Celula din stînga e ocupată de ieri. N-am voie să părăsesc patul, dar mă tîrăsc totuşi pînă la culoar ca să încerc să-l văd pe

152

ADRIANA GEORGESCLT

noul venit. N-am nevoie să mă duc prea departe. Pe coridor, o femeie stă cu spatele la mine. O femeie, sau mai degrabă ce a rămas dintr-o femeie: un schelet care se uită pe fereastră. Mă apropii; ea mă priveşte brusc: e Maria Antonescu, soţia fostului mareşal. O credeam în Rusia. Are ochii rătăciţi, iar faţa ei e ver de. M-am dat înapoi cu un pas. Mă întreabă cu glasul stins: — Ce-ai Ce- ai făcut ca să ajungi aici? Pari Pari atît de tînă tînără. ră. — Sînt politică. politică. — Polit Po litic ică. ă..... Ieri Ieri l-au împuşcat pe soţul meu. meu. Paznicul vine alergînd şi înjurînd şi mă bagă înapoi în celulă cu lovituri de pumn. *

Sînt convocată în faţa unei comisii medicale. Medicii au un aer de înmormîntare. Tensiunea mea este 7 cu 4. * Unul din singurele rezultate obţinute de Mihai Romniceanu, reprezentant liberal în guvernul Groza, este transferarea mea, ca deţinută bineînţeles, la spital. Camera este foarte curată, dar au fost obligaţi să schimbe salteaua de pe pat. Prima mi se părea prea moale şi aveam im presia că mă afund şi mă înăbuş. Timp de peste un an, la Văcăreşti, nu am avut saltea. *

Mihai Romnicea Rom niceanu nu vine să mă vadă vadă şi îmi spune că generalul Rădescu a reuşit să fugă din ţară cu avionul şi să ajungă în insula Cipru. E una din d in primele prime le mele m ele bucurii, bucurii, dar dar nu nu reuşesc reuşe sc să o resimt cu destulă putere. Sînt atît de bolnavă încît mă simt dincolo dincol o de viaţă. viaţă. După plecarea lui Romniceanu, infirmiera intră în cameră, se preface că îmi ia temperatura şi îmi murmură aplecîndu-se peste mine: „Ai grijă. Microfon în cameră”. *  îl revăd pe Mihai Romnic Rom nicean eanu u după aleger ale gerile ile care au avut loc la 19 noiembrie 1946. Opoziţia obţinuse peste şaptezeci la sută din voturi. Se pare că la Ministerul de Interne, în în momen mo mentul tul cînd s-au cunoscut cunoscu t rezultatele, nebunia a pus pus stăpînire pe toţi, în frunte cu Teohari Georgescu. Şi cînd te gîndeşti că totul fusese atît de bine pregătit!

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

153

Preşedintele comisiei electorale era de orientare comunistă. Patruzeci Patruzeci şi cinci dintre dintre cetăţenii înscri înscrişi şi pe listel li stelee electoral ele ctoralee fuseseră şterşi. Motivul Motiv ul invocat invocat:: fascişti. fascişti. Fiecare Fieca re birou de votare era prezid prezidat at de un comunist, partide le de opoziţie neavînd dreptul decît la un singur reprezentant pentru patru pînă la cinci birouri de votare. Sindicatele şi organizaţiile profesionale fuseseră obligate să meargă meargă la urne însoţite însoţ ite de responsabilii responsabilii politici politic i comunişti. Soldaţii fuseseră obligaţi să voteze în cazărmi sub stricta su praveghere a comisarilor politici. Teohari Georgescu şi comitetul central al P.C. s-au dus la ambasada ambasada sovietică sovie tică spre a-i pune lui Kaftaradze Kaftaradze aceeaşi aceeaş i întreba înt reba re telegrafiată de prefecţii din provincie: „Opoziţia obţinut ma  jorita  jor itate te de d e 80%. Ordonaţi Ordo naţi telegrafic telegra fic ce e de S c u t ”. Kaftaradze a luat contact cu Moscova, iar Moscova a ordonat: voturile opo ziţiei trebuie să fie trecute pe seama coaliţiei guvernamentale guvernamentale,, şi vice-versa. Era fireşte soluţ s oluţia ia ideală, trebuia trebuia doar să se fi gîndit cineva la asta. Şi pentru că nu se gîndise la ea, Teohari Georgescu a fost obligat să dea rezultatele alegerilor cu o zi întîrziere. Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu au adresat o notă de pro test anglo-americanilor. Cite note de protest au trimis ei pînă la această dată? Şi cu ce c e rezultat? Revăd deodată o scenă de la proces. Eram în închisoarea Curţii Marţiale. Un băiat spunea: spunea: — Se vor ţine ţin e alegeri şi atunci nici un singur comunist nu va mai rămîne la putere. Oare Maglaşu a fost cel eare i-a răspuns: — Şi dacă, dacă, la Ialta, Ialta, Aliaţii Alia ţii ne-au cedat ruşilo ruşilor? r? *  în luna aprili apr iliee 1947, sînt sî nt tot to t la spital. Puţin Pu ţinee ştiri îmi parvin parvin din afară, dar am aflat totuşi un lucru: conflictul care îl opune pe Lucreţiu Pătrăşcanu lui Teohari Georgescu devine tot mai vio lent. Lucreţiu Pătrăşcanu începe să fie considerat de comitetul central al P.C. P.C. ca un posibil deviaţionist.  îmi  îm i amin am intes tescc de zvonul acesta aces ta cînd aflu în cursul cursul acelei ace leiaşi aşi luni aprilie că am fost graţiată de rege. Lucreţiu Pătrăşcan Pătrăşcanu u este est e ministrul Justiţiei.

154

ADRIANA GEORGESCU

* Mă pregătesc să ies din spital şi din închisoare. Sînt liberă,  înce  în cerc rc să pronunţ pron unţ de mai multe mu lte ori cuvîhtul cuvîh tul „libertate „libe rtate”, ”, să-mi să-m i amintesc o frază despre libertate, să gîndesc această libertate. Nu reuşesc. Nu găsesc în mine nici o explozie, nici strigăte de bucurie. Nu găsesc aproape nimic, decît această frică de oraşul care mă aşteaptă aşte aptă afară, afară, de acest ace st oraş şi de această viaţă cu care nu mai sînt obişnuită. obişnuită.

\ 

PARTEA A TREIA TREIA

„N iciod a tă trandafi randaf irii nu au fos t  a tît tît de alba ştri  ”

i

D e cind sînt sî nt graţiată, umblu toată ziua pe străzi, străzi, ca o nebună; nebună; tot timpul pe străzi străzi.. Cind se înnoptează, mă resemnez resemn ez cu cu greu să să mă duc acasă. Am obsesia zidurilor care par să cadă peste mine, a uşii care se închide în urma mea. Altă obsesie, aceea de a întîlni fiinţe omeneşti. omen eşti. în afar afarăă de cîţiva cîţiva colegi „politici” „p olitici” de la Vă Vă căreşti pe care îi întîlnesc seara într-ascuns, nu văd pe nimeni. Doar cu ei reuşesc să vorbesc; folosim aceleaşi cuvinte, am trăit aceeaşi realitate care ne izolează de comunitatea celor vii. De la faptul că sînt vie am păstrat nevoia de aer. Parcurg străzile în căutarea lui. Am o poftă dementă să recuperez toate ieşirile la „aer” care mi-au fost refuzate de doi ani. Ceea ce este pesemne cel mai grav,- e că nu reuşesc să mă regăsesc pe mine, să fiu credincioasă credincioasă intîlnirii cu cu mine însămi. ' * D e două do uă zile zi le am febr febrăă şi trebuie să stau stau la pat. pat. Tifosul bîntuie bîntu ie prin Bucureşti. Migrenă şi febră. Probabil că am tifos. Mă ho tărăsc să mă duc du c la un spital al cărui medic med ic şef şe f îl cunosc.  îl  î l întî în tîln lnes escc în sala de aşteptare. aşte ptare. — Ce se întîmplă? Ce doreşti? — Nimic, Radu, în fine, nimic special. special. Am tifos şi am venit să mă internez. — D e unde ştii că ai tifos? tifos? — U iţi că am am fost infirmi infirmieră eră pe timpuri timpuri şi mai recent „plan ton” la secţia chirurgicală de la Văcăreşti? — Am să te duc să te examineze profes profesorul. orul. „Profesorul” poartă ochelari. E puţin surd şi mă ascultă în deaproape, lung, clătinînd din cap.

 j

I

I

I

'

156

ADRIANA GEORGESCU

— Dacă ai fi venit mîine, mîine, tC tC-aş fi cond co nd us d ire ir e c t la morgă orgă.. Inima e prea slăbită, orice operaţie e exclusă! Nu înţeleg prea bine: — Operaţie de tifos? Profesorul ridică spre Radu nişte ochi miraţi: — Bolnava delirează? delirează? Radu ride: — întotdeauna întotdeauna a avut avut idei idei fix fixe. E con vinsă vin să că ar e tifo ti fos. s. — Aş fi pref prefer erat at să fie tif tifos os!! Nici unu u nu l din o r g a n e nu e la la locul său: stomacul a căzut, rinichii slnt deplasaţi, cit despre plămîni, mîni, ce să mai mai vorbi vorbim. m. Infec Infecţi ţiaa e atît de gen ge n eral er aliz izat atăă că o septi cemie se poate decl declar araa de la un m om ent la altul. D a c ă pute putem m obţine penici penicilină lină în cantitate cantitate mar mare, e, mai mai avem av em o şansă şan să s ă o salvăm. salvăm. — Cite unităţi ar trebui? trebui? — Un milion milion deoc deocamd amdat ată. ă. Mai Mai m ulte m ilio ili o a n e ca s -o sal văm cu adevărat. — Am să mă infor informez mez la Cruc Crucea ea R o şi e in tern te rn a ţio n a lă care care a primit ajutorul american. Le urmăresc cu greu discuţia. Am impresia că din nou mi se umflă capul şi că dinţii mi se lungesc la nesfîrşit.  îna  în a inte in te de d e a mă lăsa lă sa să plec, ple c, pro p rofe feso soru rull s e î n t o a r c e s p r e mine cu un aer dojenitor. — Evident Evident că n-am n-am dreptul dreptul să te întreb înt reb c e v iaţă ia ţă a i p utu t să duci ca să ajungi în halul acesta... Tac, şi răspunde Radu în locul meu: — A fost la închisoare, închisoare, domnule domnule p rofeso ro feso r. Profe Profeso sorul rul roşeşte roşeşte,, îşi îşi scoate ochelarii ochelarii,, îi şte rg e ş i s p u n e , pri pri vind pe fereastră: — Ah, bine, bine, atunci... atun ci... *

Altă cameră de spital. Radu îmi face prima injecţie cu peni cilină. Profit de un moment cînd infirmierul nu este lingă el ca să-l rog: — Radu Radu,, n-ai n-ai putea putea să mă tre treci în registru registru su sub b un n u m e fals fals?? — Vrei Vrei să rămîn ămîn fără fără sluj slujbă bă?? Dacă Dacă ar a fla r e sp o n sa b ilu l ce lulei mele? — Te-ai înscris înscris la ei? Radu ridică din umeri.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

157

— Am nevastă şi trei copii. Ce vrei să fac? fac? Medicii care nu s-au înscris in partid nu mai au dreptul să practice medicina. * D e cîte ori or i vine Radu să-mi să-mi facă facă injec injecţia, ţia, se preface preface complet com plet indiferent. indiferent. Nu vrea ca cineva cineva să-şi închipuie că se interesează de mine mai mult decît de ceilalţi bolnavi. bolnavi. Este medic m edic şef al spitalu lui, dar se teme de responsabilul politic al secţiei sale. Respon sabilul e mecanic, ceea ce nu-1 împiedică deloc să-şi pună halat şi să-l însoţească pe Radu la căpătîiul bolnavilor. Radu este ab solvent solv ent al Facultăţii de Medicină, Medicină, dar dar mecanicul este es te membru membru de partid din 6 martie 1945. Fapt în virtutea căruia avizul lui con tează mai mult decît d ecît cel al medicului şef, absolvent al Facultăţii de Medicină. * * Asisten Asi stentul tul medicului şef şe f se poartă faţă faţă de mine cu cu o amabili ama bili tate care mi se pare suspectă. suspectă. Nu e niciodată niciodată mulţumit de îngri  jirile  jir ile ca c a rem re m i se s e dau. Găs G ăseşt eştee că infirmierul infirmier ul nu se ocupă ocu pă sufici su ficien entt de mine. Că nu e destulă penicilină, nu e destulă gheaţă, nu-s destule dezinfectante. dezinfectante. Redactînd Reda ctîndu-m u-mii fişa de ieşire din spital, mă întreabă întreabă în şoaptă dacă nu vreau să părăsesc ţara, să fug în străinătate. Totul este bine pregătit. Fără nici un risc. Un avion va fi pus la dispoziţia şefilor şefilo r politici polit ici din opoz o poziţie. iţie. Mi se va va rezerv rezervaa un loc. îi răspun răspund d că profesorul mi-a prescris şase luni de odihnă totală. Cele cîteva milioane de unităţi de penicilină au reuşit să stopeze infecţia, dar, ca să fiu complet vindecată, îmi trebuie aceste' şase luni de repaus absolut. Asistentul pare decepţionat. îmi lasă numărul lui de telefon şi mă roagă să-l chem che m în caz că m-aş m-aş răzgînd răzgîndi. i. Iau Iau hîrtiuţa pe care şi-a înscris adresa. Nu N u vreau să par par prea prea aspră. aspră. Datorită Dator ită asisten asi sten tului, mulţi dintre colegii col egii mei au au putut să intre noaptea în spital ca să mă vadă. Părea bine introdus printre ai noştri. Povestea asta cu plecarea clandestină mi se pare totuşi destul de ciudată. Sînt din nou acasă după două luni de spital. Stau tot în pat. Unul dintre prietenii mei englezi vine să mă vadă. îl întreb brusc:

158

ADRIANA GEORGESCU

— Ce-ai spune dacă dacă ai afla că am ajuns ajuns la la Constantinopol? Constantinop ol? — Nu eşti eşt i în stare să te ţii pe picioare şi vrei să trave traverse rsezi zi Marea Neagră înot? — Nu înot. Cu avionu avionul. l.  îşi  îş i astupă astu pă urechile. urec hile. — Nu-m Nu -mii mai spune spu ne altceva. altceva. Nu vreau să mai aud nimic! nimic! Ştii bine că nu mă pot p ot amesteca în asemenea asem enea poveşti, p oveşti, dar dar dă-mi dă-mi voie să-ţi dau totuşi un sfat: să nu mai revezi niciodată pe per soana care ţi-a propus asta. Poate să fie cinstită, dar tot atît de bine poate poa te să nu fie, şi atunci nu văd cum ai putea să rezişti rezişti la noi anchet anc hetee în starea în care te afli. afli. La plecare îmi mai spune: — Ce idee id ee am avut să trec să te văd într-un 13 iulie! Prietenul meu este e ste un irlandez irlandez foarte superstiţios. superstiţios. * Nu-i telefonez asistentului. Am rupt hîrtiuţa pe care mi-o dăduse.

II

Lovituri surde în uşă mă smulg din somn. Mi-e greu să-mi dau seama de ce se petrece. petrece. Am A m avut feb febră ră toată noaptea, şi sînt  încă buimacă. buimac ă. Cineva a deschis. deschi s. D oi bărbaţi îşi fac apariţia apari ţia în odaie: — Eşti arestată. arestată. îmbracă îmbracă-te! -te! Mă întreb dacă nu-i coşmarul obişnuit care revine. Poate că nu m-am trezit încă? Un bărbat mă zgîlţîie. — Eşti tare de urechi? urechi? îmbracă-t îmbracă-te! e! Celălalt Celălal t intervine intervine:: — N -o zgîlţ zgîlţîi. îi. Noroc No roc că am găsit-o. găsit-o. — De-abia De- abia am ieşit din spital. Unde Und e vreţi să mă duceţi? — A i să vezi. Haide, îmbra îmbracăcă-te. te. Sîntem Sîn tem în toiu to iull verii, verii, dar dar tremur tremur de frig. frig. îmi îm i pun un pantalon panta lon lung şi un pulover. Acum, ştiu să mă echipez; am deprinderea  închisor  înch isorii. ii. Coborîm scările^ în faţa uşii, alţi doi agenţi şi o maşină. Şi aceeaşi cursă prin oraşul care se trezeşte. Pătrundem în curtea prefecturii de poliţie.

l a În c e p u t a f o s t s f Ir ş i t u l

159

Un coridor lung. Alt birou. Un bărbat cu părul alb şi aerul  jovial  jov ial îşi freacă mîin mî inile ile şi le aruncă celo ce lorr doi agenţi: — Bravo, băieţi! Bună Bună treab treabă. ă. — D e ce m-aţi arestat? arestat? — A i să vezi. DuceţiDuc eţi-o, o, băieţi. băieţi. îi fac eu fişa fişa.. Alt birou. Un portret mare al lui Stalin l-a înlocuit pe cel al regelui. Trei bărbaţi mă întîmpină rîzînd în hohote. — Nu ţi-a folosi fo lositt la la nimic Văcăreştiul, Văcăreştiul, teroristă teroristă nemernică. nemernică. A i vrut s-o ştergi cu avionul împreună împreună cu şefii libera liberali. li.  îmi  îm i întind înti nd o hîrtie: „Subsemnata declar că am vrut vrut să însoţe îns oţesc sc pe şefii şef ii partidului partidului liberal liberal şi anum an um e...” /   îi  î i întrerup: — Degeaba. Nu semnez semne z absolut nimi nimic. c. Scena Scen a nu poate po ate să fie reală. reală. Trebuie să fie coşmarul meu care se prelungeşte prelun geşte acum chiar şi in stare de veghe, trebuie să fie tre tr e cutul care revine în mod perfid perfid ca să se insinueze insinu eze în prezent, tre buie să fie o halucinaţie. Ţipă ca atunci, atunci, cu aceleaşi aceleaşi voci, aceleaşi cuvinte. Aştept Aşte pt înc î ncee perea loviturilor. Acum ştiu că am am să leşin înainte înai nte chiar chiar ca ei să fi avut timp să-mi facă vreun rău. Loviturile nu vin. îmi recitesc declaraţia pe care trebuie să o iscălesc. Privesc apatică portretul lui Stalin, care zîmbeşte z îmbeşte ţinînd ţinînd copii în braţ braţe. e. Bărbatul cu păr alb intră în încăpere: — Ei? — încă nimic nimic.. — A ţi percheziţionat-o? percheziţionat-o? — O s-o facem facem imediat imediat.. Dezbracă-t Dezbracă-te. e.  îmi  îm i încl în cleş eşte tezz dinţii din ţii ca să nu tremur. tremur. îm î m i scot sc otoc oces escc hain h ainel elee în timp ce stau în picioare, goală, în în mijlocul camerei. camerei. Reuşes Re uşescc să le spun destul d estul de d e calm calmă: — E destul destu l de inutil, ştiţi. M-am îmbrăcat îmbrăcat special spec ial ca ca să vin aici. Doar D oar nu era să iau că că mine mesaje sau sau documente do cumente secret sec retee ca să vin la prefectură. prefectură.  înc  în c ep din nou n ou să mă înjure, dar dar nu mă lovesc. love sc. Mi-aruncă hai ha i nele. Mă îmbrac. — Acum Acu m ai să fii fii drăguţ drăguţăă să semnezi. Altfel Alt fel ştii bine ce te aşteaptă. Ai uitat cumva?

160

ADRIANA GEORGESCU

— Dar voi, vo i, aţi uitat cumva că ştiu să să vorbesc vorbe sc la proces? — Dacă nu semnezi, semnez i, te omorîm. Cunosc asta, cunosc pe dinafară, nu mai cunosc decît asta.  îm i vine vi ne să ţip văzînd cum totu to tull se repetă repe tă cu atîta fidelit fid elitate ate,, în loc să o fac, ridic din umeri. — Ştiţi foarte bine că că n-am să semnez nimic. nimic. *

Doi paznici mă coboară la subsol. La capătul coridorului deschid o uşă: — Hai, intră. intră. Văd în penumbră un grup de femei care privesc în tavan. Le urmăresc privirea. Sus, lîngă tavan, este o fereastră. O fereastră, adică un mic pătrat zăbrelit care dă în în curte şi prin prin care se zăresc picioarele picio arele santin s antinelelor elelor care trec la intervale intervale regulate. regulate. Toate femeile stau în vîrful picioarelor, nemişcate şi atrase de acest firicel firicel de aer. aer. Celula este es te îmbibată îmbibată de o duhoare du hoare umedă. Scena e absolut nereală, am impresia că privesc ’«o tablou care s-ar putea intitula: în căutarea căutarea aerului. aerului. Cine ar fi putut să-l picte pic te ze? Cine ar fi putut să redea acea penumbră mişunătoare de res piraţii piraţii omeneşti, omen eşti, acele siluete silu ete de d e umbră umbră întinse direct direct pe ciment, ghemuite pe closetul acoperit, proiectate spre fereastră, aceste gîturi gîturi descărn d escărnate, ate, acest rînjet rînjet pe feţe, toată această această omenire om enire sub terană care, ca să se mişte, ia forma unor şobolani sau cîrtiţe? Mă las şi eu antrenată antrenată în joc, recunoscătoare de a putea scă sc ă pa o clipă de ideea obsedantă: obsedantă: anchet an chetele ele se vor desfăşu desfăşura ra oare la fel ca la Securitate? Oare totul se va repeta exact ca în trecut?  înce  în cerc rc să mă apropii apr opii de fereastră. fereastră. Mirosul Miros ul este es te atît de puter pu ter nic jn c ît din nou no u mi se învîrte capul. capul. Mă lovesc lo vesc de trupur trupuri. i. O femeie se ridică, gata să mă înjure şi, recunoscîndu-mă, îmi cade  în braţe: braţe: e Milica, prostituata pros tituata care a intrat în banda Ţigănc Ţ igăncii, ii, la Văcăreşti. — A i venit din din nou să numeri zăbrelele, teroristo? N-ai N-ai avut noroc! Le strigă celorlalte din celulă: — Fetelor Fet elor,, e terorista terorista lui lui Piele fină fină!! Prietena Ţigăncii Ţigăncii!! Surescitarea e imensă, fiindcă toată lumea cunoaşte măcar numele num ele Ţigăncii şi al lui Piele fină fină.. Sînt cele ce le două vedete vedet e din lu mea lor. Milica povesteşte istoria mea în felul ei: sînt şefă de

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

161 161

bandă, am vrut să omor pe Ana Pauker şi guvernul; povestea mea a apărut în ziar, l-am salvat pe Piele fină dintr-o mare belea şi un domn mare a venit să mă vadă la închisoare, tipul meu, un individ mişto. Vin toate să mă îmbrăţişeze: — Pe cine ai vrut să omori de astă astă dată dată?? — Pe nimeni. Milica intervine: — Mereu zice aşa, aşa, să n-o credeţi. credeţi. Dintr-un colţ întunecos al celulei avansează o femeie spre grupul nostru. Are ochi negri, faţa ridată, iar rochia ei, acum bo ţită, trebuie să fi fost foarte elegantă. — U ite it e că vine şi fandosită, spune Milica scuipînd în direc ţia ei. Ştii, teroristo, tîmpita asta e cam tare de cap. Vorbeşte  într-o  într -o limbă pe care n-o n- o pricepem. S-o fi crezînd mare cucoană. — Aşteap Aşt eaptă, tă, Milica, Milica, să văd văd şi eu. eu. Mă apropii de femeie. îmi spune: — Vorbiţi Vor biţi cumva franţuzeşte? franţuzeşte? — Da, doamnă. doamnă. Scoate un mic ţipăt: — în sfirşit, nu nu mai puteam suporta, dacă dacă aţi şti. şt i..... Ezită o clipă, apoi: De ce sînteţi aici...? — Probabil pentru pentru că, că, din toate toa te închisorile închis orile Bucureştiului, e singura singura pe p e care n-o cunosc cun osc încă. încă. — Ciudat. Ciudat. Aveţi Ave ţi aerul aerul atît de, cum cum să spun, atît de cumseca cum seca de. Cum puteţi duce o asemenea viaţă? Izbucnesc în rîs: — Credeţi că sînt o tîr tîrfă fă?? Are Ar e aerul uşor speriat, speriat, şi mă simt obligată să o liniştesc. l iniştesc. Dar  înaint  îna intee de a fi avut timp să o fac, fac, reia: reia: — Poate Po ate că sînteţi sînt eţi străină străină ca şi mine? Am fost arestată în faţa legaţiei. în urma furtului organizat care la dumneavoastră se numeşte reformă monetară sau „stabilizare”, rămăsesem fără un ban. M-am dus la legaţia italiană ca să cer să mi se împrumu te, dar am fost arestată înainte de a intra. De trei zile stau în mizeria asta. asta. Şi tîrfele astea care care se ceartă ceartă tot timpul între ele, se trag de păr, ţipă. Una dintre ele, roşcata aceea, din colţ, vrea ne apărat să mă îmbrăţişeze. Nu pot să suport promiscuitatea asta. Cum puteţi face o meserie atît de murdară?

162

ADRIANA GEORGESCU

A început să plîngă plîngă.. — Liniştiţi-vă, doamnă. Dacă asta văpoate văpo ate calma calma cu ceva, ceva, aflaţi că sînt politică. Aţi fost interogată? — Nici Nic i o singură dată. dată. Nu ştiu cum să avertizez !egaţta !egaţta-ca -ca să mă scoată din gaura asta. asta. Chiar sînteţi sînt eţi politică? — Da. Cit despre desp re tîrfe, nu-i chiar aşa de groaznic, ştiţi. Am să fac pe interpreta. N-am timp să-i servesc de interpretă fiindcă vine un paznic să ne ia la masă şi ne pune să ieşim pe coridor aliniate. Mă aflu lingă două muncitoare arestate fiindcă au lipsit de la trei mani festaţii. Cincizeci de femei din uzină au fost arestate în acelaşi timp cu ele. Cea mai în vîrstă plînge necontenit. Copilul ei, de cinci luni, a rămas acasă singur. La capătul coridorului, un plutonier îmi dă o gamelă. Un paznic face apelul ape lul bărbaţilor, bărbaţilor, de care sîntem despărţite despă rţite prin prin şirul şirul de jandarmi jandarmi şi hîrdăul hîrdăul de ciorbă. ciorbă. Apelu Ap elull se face pe trei categorii: categorii: drept comun, sabotaj, politici. Pe urmă femeile: hoaţe, prosti tuate, politice. Muncitoarele sînt în categoria politicelor. Cînd mi se strigă numele la sfîrşitul listei, aud o voce de bărbat care strigă: — Va să zică, dom do m n’şoară n’şoară Adriana, Adriana, iar iar aţi venit? venit ? Paznicul urlă: — Gura! Cel de a vorbit vorb it să iasă la raport. raport. Şi.Piele fină iese din rînd şi stă drepţi. — Pui de tîrfă tîrfă nenorocit! Ce înseamnă asta, „domnişoară”? „domnişoară ”? Foloseşti cuvinte din epoca „feudală”? Nu eşti numai spărgător, mai eşti şi reacţionar reacţio nar pe deasupra. deasupra. Ştii că n-ai voie vo ie să vorbeşti cu femeile? Piele fină îmi face cu ochiul. — Ne avem ca fraţii, fraţii, domn’ dom n’ paznic. paznic. Am fost împreună la la Văcăreşti. La Văcăreşti eu eram în sindicat, domn’ paznic. — Eşti Eş ti din cei de s-au înscris înscris în sindicat ca să fie eliberaţi mai curînd? — Eram în sindicat şi m-au eliberat. Pe urmă, urmă, iar am încasat-o. Ce vreţi, domn’ paznic, meseria dracului! Dar nu mi-s re acţionar; mi-s progresist; îs în sindicat. — Bine, vedem noi. Cum te cheamă? — Lache Ion, Ion, domn’ dom n’ paznic. paznic.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

163

Nu mă pot împiedica să nu rid: iar şi-a schimbat numele.  în timp ce stăm stă m la coadă în faţa hîrdăului cu ciorbă, Pie P iele le fină mă priveşte. îşi duce mîna la ureche, ceea ce înseamnă în limba  jul deţin de ţinuţ uţilo ilorr de la Văcăreşti: „Ai ceva de transrăi transrăiss afară?” îmi duc mîna la frunte, ceea ce înseamnă: „Da.” Reuşesc astfel să-i dau numele Giovannei, italianca, şi să-l rog să alerteze legaţia. Sînt sigură că o va face. Paznicii, care se poartă foarte prost cu politicii, sînt deosebit de indulgenţi cu cei de drept comun, cu care au tot soiul de învîrteli. Şi Piele fină a găsit întotdeauna mijlocul, mijlo cul, chiar şi la Văcăreşti, să transmită transmită afară afară orice voia. I-am mulţumit lui Piele fină atingîndu-mi bărbia. După ce am dat pe gît ciorba, care seamănă şi mai mult a lături decît cea de la Văcăreşti, şi ne-am mîncat bucata de pîine cleioasă, am fost închise din nou în celulă cu ceremonialul obiş nuit: — Bună seara, seara, fetelor. — Să trăiţi, domn do mn’’ paznic. paznic. De îndată ce paznicul a închis uşa, cele două muncitoare în cep să geamă. Una dintre ele se lamentează cu glas tare: — Mai bine bin e rămîneam la la noi, no i, la ţară ţară.. Ce am căutat la uzi uz i nă?... Ni s-a spus că guvernul ăsta nu se gîndeşte decît la noi. Milica ţipă: — N e păcăleşte, păcăle şte, guvernul guvernul ăsta, asta ne face, şi pe urmă urmă ne bagă pe toţi la pîrnaie. Ar vrea să dăm ortu’ popii cu toţii. Fac ceva pe guvernul ăsta. — Gura, intervine intervi ne alta, uite că că aia iar iar începe. Muncitoarea care şi-a lăsat copilul acasă a început să cînte un cîntec cînte c de leagăn. Braţele ei încrucişate încrucişate par par să poarte cu ade vărat un trupuşor de copilaş. Fetele o înconjoară şi se uită la ea fără să scoată un cuvînt. Stau întinsă pe ciment lingă Giovanna, căreia îi explic scena. — Nu se poate poa te să-i să-i fi luat luat copilul. Nu-i posibil. posibil. Trebuie să le respecte pe femei! Renunţ să-i explic Giovannei cum sînt respectate femeile la anchetă. anchetă . Ii spun, în schimb, că Piele Piel e fină va alerta legaţia ei. Milica s-a apropiat de noi: — Ce limbă vorbeşti vorbeşt i cu fandosită? fandosită?

164

ADRIANA GEORGESCU

— Franţuzeşte, Franţuze şte, Milica. Milica. — E franţuzoaică, fandosită? fandosită? — Nu, Milica, italiancă italiancă.. — Italiancă? Scîrba! Scîrba! Aveam un gagiu italian la Brăila. Brăila. Era Era mişto. Cînta, pe urmă ne culcam împreună, pe urmă iar cînta, şi iar ne culcam. Mario, aşa-i zicea, cu ochi albaştri, ai fi zis că-s cerul. Aveam A veam familie, nu tăceam tăceam meseria asta, chiar chiar că a fost pri m i dată. Intr-o zi: zi: „Mario, „Mario, îi zic, zic, am căzut pe bec. bec. — Foarte Foart e bine, zice, foarte fo arte bine.” bine .” Trei zile n-am vorbit decît de puşti. puşti. într-o în tr-o seară: „Ies în oraş, îmi zice, mă-ntorc deseară”. Crezi că s-a mai  întors?  înto rs? Nici măcar nu mi-a trimis o floare. Ah, A h, scîrba! scîrba! Şi Milica pleacă, dînd din cap, să le povestească fetelor că „fandosită” e italiancă. — Ce spunea? spun ea? mă întreabă întreabă Giovanna. Giovanna.  încerc  înc erc să-i traduc cît mai fidel posibil. — Găsesc Găs esc că e dezgustător, absolut absolu t dezgustător. Dar dum neata? — Oh, eu, ştii, m-am obişnuit. Mă priveşte cu un aer ciudat. Cred că nu e foarte convinsă că nu-s şi eu de meserie. * Pesemne că au avut loc noi razii în cartierele prostituatelor,  în timpu tim pull nopţ no pţii, ii, uşa se deschid desc hidee de mai multe mu lte ori, o ri, şi grupuri de femei fardate ţipător, cu ochii rătăciţi, sînt îmbrîncite în sală. Nou-venitele calcă peste trupurile întinse pe ciment şi se aplea că să-şi să-şi recunoască eventualele eventu alele colege. Una U na dintre ele îmi pipăie piciorul. — Eşti de-a noastră? noastră? Milica, din stingă mea, intervine: — Las-o-n Las-o- n pace. E terorista care era la Văcăreşti cu Ţigan Ţiga n ca, terorista lui Piele fină, ştii! La celălalt capăt al sălii, strigăte: — Eşti aici, aici, teroristo? teroristo? Trei colege de la Văcăreşti, „surori de cruce de-ale Şobolancei care au intrat iar la pîrnaie”, vin să mă îmbrăţişeze şi să-mi dea ţigări. îi dau una Giovannei care mă priveşte tot mai pieziş; trebuie să fie convinsă că fac fac şi eu aceeaşi meserie. meserie. îmi întoarce spatele, se preface că doarme şi nu îşi mai continuă povestea în

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL

i6 5

care era vorba de Napoli, de Valle del Inferno şi de o mare dra goste. *

De cinci zile slnt la prefectură. Mi-e tot timpul foame, simt că am febră şi am regăsit ploşniţele familiare. Giovanna a fost luată într-o zi de paznic şi nu s-a mai întors. Piele fină a făcut pesemne comisionul. Sala e tot t ot mai plină plină.. Locurile pe ciment au devenit preţioase. Trebuie Treb uie să rămîn întinsă tot to t timpul ca să-mi am porţia de ciment noaptea. Cînd mă mişc, Milica îmi păzeşte locul, şi de altfel mă mişc foarte puţin şi numai ca să mănînc şi să vomit. Mă gîndesc zîmbind la profesorul care îmi recomanda şase luni de repaus absolut şi o schimbare totală de aer. In privinţa schimbării de aer, dorinţa i-a fost îndeplinită. N-am mai fost chemată la anchetă. *

De cîteva zile mai este şi altă „surdo-mută” printre noi în celulă. Stă toată ziua ghemuită lingă fereastră şi cu ochii ei mari şi verzi ţintuiţi asupra zăbrelelor. Nu se mişcă, nu vorbeşte cu nimeni. Milica pretinde că e informatoar informatoarea ea directorului directorului poliţiei, po liţiei, că e aici ca să ne „toarne”, că e comunistă. Nu cred, are aerul de a fi parcurs parcurs pînă la capăt drumul drumul obosel obo selii, ii, de a fi atins acel punct extrem de unde nu mai există întoarcere posibilă. încerc să o li niştesc pe Milica şi ii promit să mă duc „să văd mai de aproape despre desp re ce e vorba”. vorb a”. Găsesc Gă sesc un pretext oarecare ca să să mă aşez lin gă ea. îi ofer o ţigară. — Politică?  îmi  îm i răspunde răspu nde cu o voce vo ce foarte albă. albă. — Da, politică. Şi dumitale dum itale ţi-e fri frică că de mine? Ştiu că toate toa te femeile fem eile mă iau iau drept spioană. spioană. — Ştiu că nu eşti eş ti spioană. Nu mi-e frică frică de dumneata. dumneata. Şi Şi eu sînt politică. — Ştiu. Ştiu. Radio Moscova M oscova ne-a ne-a vorbit vorbit destul de dumneata, dumneata, şi şi de atentatul pe care îl plănuiseşi împotriva Anei Pauker. — Eu nu am... am ... Mă întrerupe.

166

ADRIANA GEORGESCU

 — Sînt Sî nt sigură. sigur ă. Cuno Cu nosc sc modu mo dull cum înscen îns cenea ează ză pro p roce cese se.. A m fost în partid. Dar, pen tru o dată, dată, regre t că că decla raţiile l o r nu au fost adevărate. A ş fi vrut să să o om ori. V oc ea ei pare să să vină de dincolo de ură. ură. O întreb: întreb:  —

Cu m te che c heam amă? ă?

 — N u m e le meu adev ad evăr ărat at nu mai m ai cont co ntea ează ză.. L a m părăsi păr ăsitt la paisprezece ani pentru un nume conspirativ: lam păstrat. Nu mele au cîteodată o viaţă mai lungă decît credinţele: aşa că mă numesc numesc V era Zasulici. Zasulici.  —

Bine Bi ne,, dar d ar V e r a Z as u lici li ci e ra... ra ...

 — D a, fata fat a car c are e a vru t săl o m o a r e p e ţar. ţar. Şi eu aş fi f i vru v rutt să om or mulţi oam eni ca să ajung la dreptate, la la iubir iubire. e. V o rb e g oa le ! A m ajuns ajuns pînă la urmă urmă la ură ură. Part idul... idu l... vez i şi şi dumneata. dumneata. Miam dat demisia din partid. Acum, or să mă suprime. Ei nu admit eretici. Dar am să lupt împotriva lor pînă la capăt. E singurul m ijloc de a rămîne credincioasă credincioasă adevărului adevărului meu. meu. A şa, cel puţin, am sămi pot recita, la capătul drumului, versurile astea ale lui Ara go n care îm i plăceau plăceau atît de mult: mult: O, prieteni prieteni,, de-o f i să mor, Veţi şti de ce s-a întîmplat.  Ta  T a c e şi mă priv pr iveş eşte te lung. Conti Co ntinu nuu: u: Şi, Şi, de-ar f i să-l p o t refa reface ce,, A ş reface-acel reface-acelaşi aşi drum  drum  Sub Sub fo c u l arm elor voast voastre  re  Să cînte-un viitor ma i bun bun. String mina pe care mio întinde Vera. Nu credeam că jurăm intele po t fi ceva atît atît de simpl simplu. u. *

O liniştesc liniştesc pe Milica. Ve ra e dea noas noastr tră. ă. M ilica răspîndeşt răspîndeşte e prin celulă ştirea că Vera a intrat în banda mea. Prostituatele îi ofer of er ă ţigă ri, ucigaşele îi vorbesc, dar V er a continuă să ta tacă. că. A doua dou a zi vin e un paznic să să o ia. ia. îna inte de a ieşi, ieşi, îmi strînge mina, şi o văd pentru prima o ară zîm bind în tirn tirnp p ce îm i spune spune::  — N u uita: Şi, Şi, de-ar f i să-l p o t reface... *

A m fost transf transferat erată ă la Interne Interne.. A lt e formalităţi. U n paznic mă pe rch eziţio nea ză şi izbucneşte în rîs rîs::

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

167

 — T e r o r ist is t a e păduch p ăduchioasă. ioasă.  Tr  T r e c e m prin pr in drep dr eptu tull celu ce lule leii pe care ca re am îm p ăr ărţi ţit to o acum d o i ani ani cu cu „V ar arva vara ra căreia nui nui mai mai este frică” şi mama mama ei. N e oprim o prim cîţiva paşi paşi mai departe. Paznicul mă împin îm pinge ge întro într o celulă, în care două fem ei fo ar arte te slabe îmi lansea lansează, ză, în în loc de bunvenit: bunvenit:  — E şti şt i sab s abota otajj sau pol p olit itic ică? ă?  — P olit ol itic ică. ă. Parr bucuroase şi vin repede Pa rep ede să mă îmbrăţişeze.  — A i să ne dai d ai puţin pu ţin din mînca mî ncarea rea ta?  — N u p rim ri m iţi iţ i n imic im ic de d e mînc mî ncare are??  — Ba da, cio c iorb rbă ă şi iar ia r cior ci orbă bă,, cu o bucăţi bu căţică că mică mic ă de d e pîi p îin n e la la fiecare ma masă să.. în schimb schimb,, politice pol iticele le sînt sînt foarte bin e hrănite. hrănite. P riri mesc mîncărur mîn cărurii cu carne. carne. Miadu c deodată deodată aminte de cuvintele cuvintele lui A ntim nt im Boghea înainte de sentinţă sentinţă:: „P rob ab il că deac deacum um înainte o săi săi drogh eze pe acuzaţi; acuzaţi; e mai uşor şi mai mai puţin puţin vizib vi zib il” . Miam intesc şi şi de b ile tele pe care le primeam de la politici prin intermediul Şobolan cei, la Văcăreş ti: „Dacă „Da că mai treci o dată dată la anche anchetă, tă, fereştete fereştete de mîncăru mîn cărurile rile cu carne: conţin d roguri care te fac să iscăleşt iscăleştii orice oric e ca un un automat” . înţeleg de ce nu mau mai bătut. Fireşte, „e mai uşor şi mai puţin puţin vizib il” . Cele două femei sînt mirate de tăcerea mea neaşteptată şi încep să mă zgîlţîie.  — C e i cu tin t ine? e? D acă ac ă nu vre vr e i să n e dai să gustăm gustă m din m înca în ca-rea ta, nu face fac e nimic. D ar nu mai tremura trem ura aşa aşa. M ia revenit tremurul tremurul nervos. nervos. Dinţii Din ţii îmi îm i clănţăne clănţăne cu un zgo m ot sec. sec. M ie i e impo im posib sibil il să vorbesc. Şi chiar dacă dacă aş aş înceta să să tremur, ce leaş pu tea spune? spune? Se deschide desch ide uşa. Paznicul Pazn icul ne aduce masa masa de seară: trei bucăţi de p îine cleioasă şi şi trei gamele. gamele. în ga m elele lor, un un lichid lichid n egriegri cios; întra mea, o mîncare cu carne pe care ele o privesc cu lăco mie. Una dintre ele murmură, după plecarea paznicului:  — Să ne urcăm urc ăm p e patul pat ul de sus. sus. O să stăm cu spate sp atele, le, şi aşa ai să poţi să ne dai puţin din carnea ta fără să observe paznicul. Numai puţin ca să gustăm. Cealaltă se uită ţintă la gamela mea. Un firicel de bale i se scurge din gura care îi tremură. tremură. Spune cu glas glas întretăiat:

168

ADRIANA GEORGESCU

 — Ştii, m ie atît at ît d e fo am e! Ţ i e nu ţie? ţi e?  — A m feb ră mare, mar e, nu m ie foame foa me.. D e altfel, e adevăr adevărat. at. To t timpul timpul Imi vine să să vomit. N e urcă urcăm m pe pat, pat, le întind gamela şi închi închid d ochii. ochii. Au d zgom otul sec al ma xil  x ila a r e lo r sfîşiin sfî şiin d carnea carn ea cu lăco lă comi mie. e. N u ştiu cum să fac fa c ca să le îm pie dic să mănînce fără fără să le spu spun n că mîncare^ conţin e droguri. E le mă întreabă: întreabă:  — Pu tem te m să mîncăm mînc ăm to t? C h iar ia r nu vrei vr ei d eloc el oc ?  — Nu. Nu . Cînd deschid deschid ochii, au go lit gamela. gamela. N e reluăm locurile. Pa znicul intră şi ia gam elele. elel e. N um ai să să nu nuşi şi fi dat seama! Dacă Dac ă mîn carea conţinea droguri, sigur sigur că v o i fi chemată la anche anchetă tă în n oaptea asta chiar. Aplecată peste culcuşul meu, le privesc pe cele două fem ei care îşi vorb esc cu nişte voci vo ci ciudate, ciudate, stins stinse, e, albe. albe.  — Ţ i  e cald ca ld? ? M ie m ie i e fo f o a rte rt e cald.  — Da , m ie i e fo f o a rte rt e cald. Transp Tra nspir. ir. Vo rbes rb es c amîndouă odată, fără fără încetare. încetare. încerc să să înregistr înregistr ez sunetul vocilor lor ca săl imit la anchetă. Mă vor duce oare la anchetă? Probabil, de vreme ce mîncarea conţinea un drog, de vre m e ce fem eile acestea acestea două transp transpir iră ă în timp ce eu tremur de frig.  —

15, 15, la anchetă. an chetă.

Paznicul e pe pragul uşii. C ob or din culcuş culcuş şi îl urmez. urmez. *

Intru în birou. Tr e i bărbaţ bărbaţi. i. Tresar. Tresar. Uriui Uriu i dintre ei era insp ector la Interne cînd eu însămi eram şefă de cabinet. Vine spre mine, îm i ofe ră un scau scaun, n, îmi în tinde o ţigară. ţigară. îl privesc fix. A lăsa lăsatt ochii în jos. A ltu l vorbeşte: vorbeşte:  — S pe r că o să ne în î n ţele ţe lege gem m foa fo a rte rt e bine. b ine. Va trebui să vorbesc, să vorbesc necontenit, cu vocea aceea stins stinsă, ă, albă, albă, a co leg elor el or m ele de celulă. celulă.  — Ţ i sa p ropu ro pus s să fugi, fug i, să părăseşti părăse şti ţara cu avio a vionu nul, l, şi nai venit ve nit săl săl denunţi pe individul care ţia făcut făcut prop unere a asta asta.. Nu răspund răspund la întrebare. A m început să vorb esc despre boala mea, despre şederea la spital, spital, recomand ările medicului, în fraze sacadate, sacadate, incoerente. Sînt inepuizabilă. V ăd pe unul unul dintre ei fă

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

169

cîndule cu ochiul c elorlalţi elor lalţi doi, ceea ce vrea să spun spună ă pesemne: „drogul „drog ul şia şia făcu făcutt efectul” .  — H a i, scrie sc rie aici, aic i, fii fi i drăgu dră guţă ţă ca o feti fe tiţă ţă cumi cu mint nte, e, scrie scr ie ce o săţi dictăm.  — N u ştiu să scriu, nu ştiu să scriu, nu ştiu să scriu... scriu ... D e cîteva minute re pet cuvintele c uvintele astea astea fără ca ei să mă mă bat bată. ă. Un u l dintr d intree ei se încrunt încruntă, ă, apas apasă ă pe un buton şi îi spune paz nicului care intră: intră:  — L a carceră. carc eră. Paznicul Paznic ul mă ia cu el. el. ♦

Retrăiesc toate senzaţiile resimţite prima dată cînd am fost la carce carceră. ră. Picio P icioare are le mi se înmoaie, aud aud bătăile inimii. O are o să mă trimită la Securitate? Oare am săi revăd pe Nicolski, Bulz, Stroescu şi pe paznici? Iar mi se rotesc prin faţa oc hilo hi lorr nişte nişte cercuri cercuri.. Leşin. ♦ Cele două femei se aruncă de fiecare dată pe mîncarea mea, de care continuu continu u să nu mă mă ating ating.. Ele E le delirează delireaz ă întotdeauna în totdeauna după ce mănîncă, dar da r nu par săşi săşi dea seama de d e nimic. n imic. îm i creşte febra, îmi clănţăne dinţii aproape aproa pe tot timpul timpul.. Cînd nu delirează, colegele de celulă mă privesc cu un aer curios; îşi spun pesemne că sînt nebună. Mă evită, aproape că le e teamă de mine. m ine. M ie mie teamă să să nu nu spună spună cumva că că le cedez cede z mîncarea care ca re m ie destinată şi să nu dezvăluie dezv ăluie a stfel toată stratagema mea. mea. Nu ne vorbim deloc. *

Altă anchetă. Aceiaşi bărbaţi. Vor să mă facă să declar că şefii partidului liberal au avut intenţia să fugă în străinătate cu şefii partidului naţionalţărănesc. înţeleg, din întrebările lor, că cei din urmă au fost arestaţi şi că partidul lor a fost scos în afara legii. Declaraţiile mele trebuie să servească pentru ca partidul libera libe rall să să le împărtăşească împărtăş ească soarta. soarta. Mă prefac că delirez, lucru pentru care mie de mare ajutor febra. în realitate, sînt foarte lucidă. Anchetatorii par consternaţi: bîigui propoziţii nesfîrşite, în care e vorba de penicilină şi de spital, spita l, şi nu nu semnez sem nez nimic.

17 0

A D R I A N A GEO R GE S C U

U nu l d intre ei, nemaiputind răbda, răbda, îmi ia capul capul între mîini şi înce pe săl lovească lovească de p ereţi. A ltu l vin e să mă scape scape şi îi murmură:  — N  o mai ma i lovi lo vi.. Ştii Şt ii d oa r ce ni sa spu spus. s. D e îndată ce m ia dat dat drumul, drumul, cad cad pe jos, rep etînd maşinal: maşinal:  — N u sem se m nez ne z nim n imic, ic, nu sem nez ne z nimic. n imic. * înapoi în celulă, cred că am să leşin dea binelea: cele două femei nu mai sînt acolo. Or fi vorbit? Cum am să mă descurc deifcum deifcum înainte cu mîncarea? mîncarea? Să Să declar declar greva foam ei? M ia r face in jecţii. M ă învîrt prin încăpere căutînd un lo c unde să ascu ascund nd mîncăruril mîncărurile. e. Sub pat descopăr descopăr o co lecţie din „Sc înteia” . A m găsit soluţia, şi aştept ora mesei mai liniştită. Cînd paznicul miaduce mîncarea, mă prefac că mă arunc asupra asupra ga m elei cu un un aer înfo meta t. D e îndată ce a ieşit ieşit,, mă caţăr pe pat cu gamela şi o foa ie de ziar. ziar. Aru nc conţinutul gam elei în ziar, fa c un pachet pe care mi mi1 1 vîr în pan talon, într e picioa re. Pachetul e umed şi gras şi îmi vine să vomit. Lovesc cît pot de tare ta re în î n uşă. uşă.  — V re a u să mă duc du c la toalet toa letă. ă. Odată ajunsă, arunc pachetul în gaură şi trag apa de mai multe ori. Pazn icul m ă însoţeşte în celulă celulă..  — A i ispră isp răvit vit d e mîncat? mîn cat? îi întind gamela goală. goală. M ă culc imediat p e pat. pat. D e cinci zil e nu am înghiţit decît puţină pîine, şi mă simt tot mai slăbită. * No ap tea , anchetele continuă continuă.. Nu mai sînt sînt lovită. Nu sem nez nim ic şi vorbe sc fără încetar încetare. e. C înd mă ţin ţin mai mult de o o ră în picioare, îmi pierd cunoştinţa. Sper că după o lună de astfel de regim am să ajung să mor. Cei trei anchetatori sînţ din ce în ce mai n ervoşi: procesul p robab il că este iminent. iminent. * Paznicul aduce zilnic în celulă un un exemplar din „S cînt eia” . înain în ain te de a1 rupe ca să să învelesc în el mîncarea, citesc citesc cîteva titluri. As tăzi, tă zi, pe prima pa gină sub sub un titlu titlu cu liter e groase, roşii: N o i a mănu nte desp despre re afacerea afacerea de la Tămădău.  O fotografie: în

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

171

faţa avionului, şefii naţionalţărăneşti, cu valizele în mină. în grupul lor, asistentul care îmi propusese să fug cu ei. Sînt convinsă că că este agent provocator. Maniu Ma niu a fost arestat arestat.. N u vo ise să fugă. fugă. îi autorizase autoriza se numai pe şefii şefi i partidului său să o facă. facă. M aniu voise vo ise să rămînă pînă la capăt în ţara sa sa ca ca să să fie fi e martor. Nu v o r reuşi să facă facă din Maniu M aniu o vicvi ctimă. timă. Lege L egend nda a îi rezervă n eîndo ielnic un un rol ro l mai mare: mare: va deveni martir. îm i dau seama că că am început să să plîng. plîng. Nu N u credeam cred eam că mai am puterea putere a să o fac! ♦ M ie teamă că în curî curînd nd nu v o i mai avea forţa să merg la toaletă ca sămi arunc pachetele. Abia mă mai ţin pe picioare, şi în fiecare noapte paznicii trebuie să mă susţină ca să mă ducă la anchetă. De îndată ce ajung în birou, mă prăbuşesc la pămînt. A nc he tele dureaz durează ă trei, trei, patru patru ore în fiecare noapte. noapte. Nu sem nez nimic. *

„Scînteia” de azi este datată 7 septembrie 1947. Va să zică, de mai bine de o lună sînt la închisoare şi de circa două săptă mîni nam înghiţit îngh iţit nimic altceva decit puţină pîi’ne pîi’ne şi apă... apă ... C re deam că dacă cineva face două săptămîni săptămîni greva foa mei, chiar li mitată, ajunge ajung e totuşi să să moară. moară. N u mai am puterea să mă mă duc la la toaletă, toaletă , şi şi asc ascun und d pachete pac hetele le cu alimente sub saltea. *

Cîteva nopţi mai tîrziu, paznicul deschide uşa şi se dă la o parte ca săl lase să treacă pe fostul meu coleg de la Interne, inspectorul de po liţie. îm i spun spune: e:  — U rm rmea ează zăm mă. ă. D e ce a venit chiar el după după mine? Este E ste însoţit de doi soldaţi care mă susţin ca să pot coborî scara. Paznicul a dispărut. In spectorul le spune spune soldaţilor: soldaţilor:  — N a v e m maşină maş ină dis d ispo poni nibi bilă lă.. O să m e rg rgee ţi pe jos. jo s. A m ieşit în strad stradă. ă. Inspectorul Insp ectorul ne priveşte priveş te de pe pragul uşii uşii.. U nd e mă duc? duc? L a Securitate? P e jos, jos, pînă la Securit Securitate? ate? Şi dacă dacă mă predau N.K N .K.V.D .V.D .ului? .u lui? Miau spu spus de mai multe ori, în tim

ADRIANA GEORGESCU

172

pui anchetei, că dacă nu semnez nimic o să mă predea la N.K.V.D. îm i clănţăne dinţii. dinţii. A m dat colţul străzi străzii. i. O maşină maşină este op rită chiar lingă trotuar. Maşina N.K.V.D.ului? Cînd trecem pe lingă ea se deschide portiera, şi două braţe mă trag înăuntru. Dau să ţip. ţip. O mină mi se apas apasă ă pe gură. gură. M ă zbat, mă sufoc. Ma u răpit răpit.. Cin e ma răpit? Ce fac soldaţii? C ercurile galbene plutesc în ţaţa ţaţa och ilor mei. mei. Leşin.

III III

M ie teamă să să deschid deschid ochii. ochii. M ie teamă teamă de lumină, lumină, mie teamă să să zăresc priv irile ce lor care mau mau răpit răpit.. Dacă văd u niforme de N .K .V .D ., an an? să să izbucnesc izbucnesc în plîns. plîns. N u vreau să plîng plîn g în faţa lor. Vo cea lui Marc: Marc: . — H ei, aduceţi apă apă. Lor fi arestat pe Marc pentru confruntări. De un an de zile se ascunde. Lor fi prins? Murmur, ţinînd ochii închişi:  — T e a u ares ar esta tat? t?... ... M a rc izbucn eşte în rîs rîs..  — V a să zică, zic ă, drag d ragă ă rezis re zisten tentă, tă, noi no i face fa cem m to t po sib si b ilu l ca să te scoat em din porcă ria aceea, şi tu tu nu găseşti găseşti altceva m ai bun de făcut dec ît săţi săţi pie rzi cunoştinţa? Deschid ochii. în cameră, Marc şi cei cinci băieţi pe care îi întîlneam în fiecare seară după ce am fost graţiată. Nu înţeleg nimic:  — U n d e sînt sîn t so ldaţ ld aţii? ii?  — T e p o m en eşti eş ti că ai a i fi vru v rutt săi luăm luă m şi p e ei? e i? N u era er a s u fifi cient că o scoatem de la Interne, mai trebuia să răpim şi garda personală a domnişoarei! Vreau să le string mina, mă scol şi mă prăbuşesc la pămînt. Bă ieţii mă ridică rîzînd: rîzînd:  — D acă ac ă mai ma i stătea stă teaii o săptăm săp tămînă înă la Inte In tern rne, e, erai er ai tocm to cm ai bună pentru spitalul Văcăreşti.  — D a r unde un de sîn t so ldaţ ld aţii? ii?

LA ÎNCEPUT A FOST FOST SFÎRŞITUL SFÎRŞITUL

173 173

 — Spun Sp une ene ne mai bine bi ne cum ai făcut să nu sem se m nezi ne zi nici o d e claraţie?  — D e unde und e ştiţi şt iţi??  — T e crez cr ezii încă pe vrem vr em ea „org „o rga a n iza iz a ţie ţi e i T ” ? A m evol ev olu uat între timp.  — D a r de d e unde und e aţi aţ i aflat af lat??  — A v e m o a m e n ii noştr no ştrii la Intern Int erne. e. A v e m o am enii en ii noştr no ştrii cam peste tot.  — L a cin ci n e sint s intem em aici? ai ci?  — „ D o m ic iliu il iu cons co nspi pira rativ tiv.” .” Şi acum, să fim ceva cev a mai serio se rioşi. şi. Comuniştii voiau neapărat săi implice pe liberali în procesul Maniu. Ma niu. C ontau pe tine. tine. Cum de ai ai reuşit reuşit să nu vorbe vo rbeşti? şti? F iindcă totuşi teau drogat.  — N a am m îngh în ghiţ iţit it nimic. A m ascun ascunss m încă în căru ruril rilee şi leam le am aruncat la closet.  — D eşte eş teap aptă tă fată fa tă... ... D a r asta înseamn însea mnă ă că nai ma maii mîncat mîn cat de...  — D o u ă săp s ăptă tăm m îni, în i, cred. c red. M ar arcc se ap ropi ro piee de mine m ine şi şi îmi îmi ia puls pulsul ul.. Pe urmă se întoarce întoar ce spre băieţi:  — B ineî in eîn n ţele ţe les, s, foa fo a rte rt e slab. slab. V icto ic to r , dute du te după dup ă medic. med ic. V o i, pregătiţi nişte ceai. Victor, medicul trebuie să fie aici cel mai tîrziu întro jumă tate de oră. Poţ P oţii să să iei motocicleta. m otocicleta. P e urmă, aplecînduse peste mine:  — B ine in e juc j ucat, at, feti fe tiţo ţo,, juca ju catt tare. A cum cu m , o să trebuiasc trebu iască ă să te odihneşti. O meriţi cu prisosinţă. A m început să plîng în timp timp cemi vorbea vorb ea Marc. M arc. * Sînt la pat de trei săptămîni. Băieţii vin în fiecare seară cu alte ştiri. Lucreţiu Pătrăşcanu este tot mai mult considerat de Moscova un eretic periculos şi naţionalist. Ruşii circulă în civil pe străzi. Aceşti ruşi în civil sînt cei care rechiziţionează apartamente, imobile, uneori cartiere întregi. Şiau adus familiile din Rusia şi vor să se instaleze confortabil. Oamenii trebuie săşi părăsească părăsească locuin loc uin ţele în douăzeci două zeci şi patru patru de or e şi na nau u dreptul să ia cu ei decît o valijoară cu strictul necesar. V ictor ict or spun spunee:

174

ADRIANA GEORGESCU

 — Şi n imen im enii nu prot pr otest estea ează ză.. R e g e le este, este , mai mult mu lt ca oricînd, prizonierul guvernului. M arc îi replică: replică:  — Da, Da , dar da r bin bi n e că e aici. * De cînd am părăsit patul şi pot să mă mişc prin odaie, mă simt inutilă aşa, singură în tot apartamentul. Aud soneriile întregii case. Soneriile au înlocuit bocănitul cizmelor pe coridoarele închisorii. Mă fac să tresar de fiecare dată. într o zi, zi, M arc apare pe neaştept neaşteptate: ate:  — U it e  ţ i actele ac tele.. îm i trebu tre buie ie o foto fo to g ra fie. fi e. Pune Pu neţ ţii coad co ad ele. el e. Sînt în dulap. Miam vopsit părul negru. îmi pun codiţele, trag perdeaua, în timp ce Marc mă fotografiază, mă intreb unde a putut să găsească un blitz. * Seara, Marc îmi aduce actele. Ride:  — V a trebu tre buii să te fa m iliar ili ariz izez ezii cu noul nume. A m ă n un t im portant. în rest, totui în regulă.  — A ş vr ea să ies noap no aptea tea cu v o i ca să răspînd răsp îndim im manifes man ifeste. te.  — Eş ti nebu ne bună nă? ? V r e i să leşini leş ini d e cite cit e ori o ri auzi au zi paşi pe stradă? strad ă?  — P r e fe r să răspîn răs pînde desc sc mani ma nifes feste te d ecît ec ît să rămîn rămî n singură sin gură aici a ici ascultînd ascultînd soneriile. son eriile. Pe reţ ii ăştia ăştia mă apa apas să.  — A m săi intr in treb eb şi pe băieţ bă ieţi, i, deseară. desea ră. O ricum ric um , e prea pr ea riscant. Nu ai mai rezista la alte anchete.  — Ascult Asc ultă, ă, M arc, arc , prom p romite item mii că nai nai să să spui nimănui ce vreau vreau săţi mărturisesc acum acum.. A m la mine min e nişte cianură. cianură. Dacă Dac ă mă arestează, o înghit.  — C in e ţia ţi a dat d at cianura? cianu ra?  — U n u l d intr in tre e băieţ bă ieţi. i. Nu, Nu , M arc, ar c, nu mă între în treba ba care, care , naş putea săţi spun. Iartămă. Trebuie să înţelegi în ce măsură mie necesară caşeta asta, asta, măcar sub sub aspect psiho p sihologic. logic. Marc se îndepărtează furios. Bătăi în uşă. Semnalul cunoscut. Băieţii sosesc unul după altul. Nu iam văzut niciodată atît d e liviz i. Cînd sînt toţi aici, unul unul dintre din tre ei spune spune::  — M a n iu a fost fo st cond co ndam amna natt la muncă silnică siln ică pe viaţă. viaţă . Cîteva secunde de tăcere, în timpul cărora ni se aud respiraţiile. Murmur:

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

175

 — Cum Cu m sa întîm în tîmpl plat at??  — A c e laş la ş i preş pr eşed edin inte te ca pen p entru tru orga or gan n izaţ iz aţia ia T . Preş Pr eşed edin inte tele le tău, Alexandru Petrescu. Asistenţa: presa străină şi maimarii partidului. Cit despre punerea în sce scenă nă,, sa sa progresat de la orga nini zaţia T. Două categorii de acuzaţi: cei drogaţi, care au vorbit ca nişţe automate, acuzînduse de cele mai groaznice crime, şi cei nedrogaţi nedro gaţi — printre care Maniu — spunî spunînd nd adevăru adevărul, l, transf transfor or mînduse din acuzaţi în acuzatori. Pentru presa stră străină, ină, impre im presie sie de adevăr aproape apro ape perfect perfectă. ă.  — Cum Cu m au redac re dactat tat actul de acuzar acu zare? e?  — în ţe le g e r e cu for fo r ţe le imp im p eria er iali list stee pent pe ntru ru răsturnare răstu rnarea a re gimului gimu lui dem ocrat, încercare de fugă în în străinătat străinătate, e, relaţii cu „cei „c ei din munţi”. Comuniştii au îndrăznit să distribuie în toate instituţiile p etiţii în care se cere m oartea lui Maniu. A u îndrăznit să să le pretindă pr etindă tuturor tu turor funcţion fun cţionarilo arilorr să să le isc iscăle ăleas ască. că. Rezultat: Rezu ltat: cîte va mii de şom şo m eri în plus plus — cei care au au refuza refuzat. t. Victor se plimbă cu paşi mari prin încăpere:  — D a r o să se re vo lte lt e toţ t oţii ţăranii. ţă ranii. D e cin ci n cize ci zeci ci de ani, M aniu an iu e apărătoru apă rătorull lor lo r şi, şi, în plus plus, un apărător apă rător ireproşabil. Marc intervine:  — T o cm a i, ruşii pesem pes emne ne că urmăr u rmăresc esc oric or icee r evol ev oltă tă posi po sibi bilă lă ca să să provo pr ovoac acee un război răzb oi civil c ivil şi să anexeze ţara. ţara. Asta As ta nu trebuie să se întîmple. Nu near susţine nimeni din străinătate. Băieţii Bă ieţii tac, tac, înlemniţi. V icto ic torr reia: reia:  — A d ria ri a n a , tu eşti eş ti singura sin gura d intr in tree noi no i toţi to ţi care ca re lai cunoscu cun oscutt personal. Cum era? Strig:  — N u v o r b i la trecu tr ecut! t! M a i trăieş tră ieşte te încă. Marc îşi pune mîna pe umărul meu:  — Sigur Sig ur,, mai ma i trăi tr ăieşt eştee încă; şi, într în tro o zi, zi , va ieşi i eşi de ac a c o lo şi mai măreţ. Dar, pentru moment, am rămas puţin mai singuri. Astai tot. ♦ Băieţi Bă ieţiii au înţeles că pereţii per eţii mă ap apăs ăsau au.. în afară de Marc, Marc , care a votat vo tat contra, toţi toţ i ceilalţi ceil alţi au decis decis că că voi vo i ieşi ieşi cu ei noaptea ca să distribui manifeste. îniinte de prima ieşire, Marc, cu un aer sumbru, îmi dă instrucţiuni.

176

ADRIANA GEORGESCU

 — M e r g e m în grup gr upur urii de d e d o i destul destu l de d e spaţiate. spaţ iate. T u v e i fi cu Victor. Dacă auzi pe cineva umblînd în spatele tău, nu grăbi pasul, nu fugi. Pentru rest, îţi va arăta Victor. Şi, cum mă îndrept spre uşă:  — încă în că ceva: cev a: în privi pr ivinţ nţa a cianur cia nurii, ii, încearc înce arcă ă să nu te serve se rveşti şti de ea decît sub aspect aspect psihologic. psihologic. N oro c! *

Plouă, străzile sînt pustii şi prost luminate. Umblăm dea lungul lungul zidurilor. V ict or mă strînge strînge de mină mină::  — A ic i. Văd cutia de scrisori a unei case. îmi vîr mina în buzunar, scot două manifeste, le introduc în cutie. cutie. M ina îmi tremură. V ic tor sa îndepărtat cu trei paşi şi aruncă manifestele în curtea unei case case.. M ă duc lingă lingă el. Op eraţia era ţia se repetă în faţa fiecărei case, şi mina numi mai tremură. La capătul străzii, răsuflu: nam întîlnit pe nimeni. Vi ct or îmi şopteşte: şopteşte:  — R e p e d e , în gang. M a tras tras de mină mină.. A m intrat întro întro zonă de umbră umbră.. O clipă mai tîrziu, pe stradă stradă trece o patrulă patrulă.. Cînd ieşim, ieşim, Vic V icto to r murmură: murmură:  — L a tim p!  — D a r ave a vem m acte ac te în regulă. regulă .  — E mai ma i prude p rudent. nt. O luăm pe altă stra stradă dă.. Tre cem ce m pe lingă un trecător. trecător. îl string de braţ p e Vic tor . Primejdia mi se pare că că pluteşte pluteşte în în atmosferă, atmosferă, poate veni de oriunde; mă pîndeşte, vicleană, luînd înfăţişarea unui om , a unui unui au tom obil, ob il, a unui unui zgom zg om ot de d e paşi paşi.. Chia C hiarr şi acest trecător mi se părea un monstru. L a capătul c apătul cele c eleii dea şasea şasea străzi, străzi, nu mai simt ploaia, ploa ia, şi mam obişnui obiş nuitt cu tre cătorii, căt orii, cu maşinile, cu respiraţia înăbuşită a străzii car e re dev ine încetul cu încetul încetul o stradă stradă ca ca oricare alta alta.. în noaptea noapte a aceea, pentru pentru prima dată de două luni, luni, am dormit adine. *

Sînt singură în cas casă, ă, şi îmi fac de lucru lucru în ju r u l plitei plit ei pr egătind cina băieţilor. Tresar: sa sunat alături. îmi scot pantofii şi mă duc sămi lipesc urechea de zidul spre apartamentul din dreapta. Strigăte, un copil care plînge, voci: se rechiziţionează apartamentul. Mă ridic şi rămîn încremenită pe loc: au sunat la

LA ÎNCEPUT ÎNCEPU T A FOST FOST SFÎRŞITUL SFÎRŞITUL

177 177

noi. O dată, dată, de două ori, de trei... Sau Sau îndepărtat. îndepărtat. V o r mai m ai reveni? îm i petr p etrec ec ziua pe un scaun scaun tremurînd şi pîndind cel mai mic zgomot. Seara, Marc soseşte primul. îi povestesc scena. Spune, simplu:  — N u m iroa ir oase se a bine. bine . Po P o a te că vor vor rech re chiz iziţi iţio o na tot to t im o bilu bi lul. l. Iaţi imp ermeabilul; erme abilul; plecă plecăm. m. C ob o rîm scara, scara, ieşim ieşim afară. afară. în faţa uşii, uşii, un un sergent. M ar arcc mă conduce pînă la colţul străzii.  — R ă m în aici aic i ca săi prev pr evin in pe bă băieţ ieţi. i. N u m erită er ită să fim prinşi toţ t oţii întro gaură de şoarece. Tu, Tu , dute la adres adresa a asta asta.. Pa P a ro la: la: „ N icio da tă trandafirii nau nau fost atît atît de albaştri” albaştri” . Ţ i se va răspunde: punde: „Sau „Sau gri” . R eţii? eţ ii? Repetă. Repet.  — Bun, acum acu m repe re petă tă adresa. îi repet adresa.  — A i să nim ereş er eşti ti singură? singu ră?  — D a, M ar arc. c.  — A tu n c i, p e curînd. cu rînd. Salut. E prima dată că umblu singură pe stradă. Nu e decît nouă seara. seara. T re bu ie să merg liniştită, liniştită, cînd cînd de fapt fap t aş aş avea ch ef să o iau iau la fugă... Evit Ev it arterele arte rele mari, mari, îmi îm i ţin ţin capul capul înfofo înf ofo lit intrun intrun fular fular,, umblu, umblu. A m ajun ajuns. s. T re c o dată prin dreptul dreptu l casei casei,, mă uit la număr, număr, dau colţul, re vin şi int intru. ru. Mă opres op rescc la etajul al treilea. treilea. U şa este întredeschisă. întredeschisă. O fem eie cu părul părul căru cărunt. nt. Murmur:  — N ic io d a tă tran tr anda dafir firii ii nau fost fo st atît a tît d e albaşt a lbaştri. ri. Uşa Uş a se deschide larg. larg.  — Sau gri. Intră. Intră . T r e c i direc dir ectt în bucătă buc ătărie. rie. C o p iii ii i nu sau culcat încă. încă. Nu trebuie treb uie să să te audă. audă. Pe aici. aici. V in peste un sfert de oră, după ce iam culcat culcat.. îm i deschide d eschide uşa bucătăriei şi şi îmi mai m ai spune spune::  — E supă p e araga a ragaz. z. D acă ac ă nai n ai cinat cin at încă, ia i aţi ţi o porţ po rţie ie.. Mă aşez lingă aragaz ca să mă încălzesc. Ea revine peste puţin timp. timp . Şi, cum nu spune nimic, o întreb:  — A ţ i asculta asc ultatt L o nd ra astăseară? astă seară?  — N u , nu ma maii ascultăm. ascult ăm. C o p iii ii i ar putea pu tea să poves po vestea teasc scă ă la şcoală.

178

ADRIANA GEORGESCU

 — Să pove po veste steas ască că la şcoa ş coală lă că asculta asc ultaţi ţi radi ra dio? o? D e ce? ce ?  — P e ce lum lu m e trăi tr ăieş eşti ti? ? Să poves po vestea tească scă la şcoa ş coală, lă, pur şi sim si m plu. îi învaţă special să facă asta: să povestească ce discută părinţii între ei, dacă ascultă B.B.C. sau Vocea Americii, dacă au ascuns ascuns alim ali m ente en te sau sau aur aur ori mai ştiu ştiu eu ce. ce. Pentru fiecare fiec are denunţ denun ţ primesc o notă bună. înţelegi? Săptămîna trecută, un coleg al bărbatului meu a fost arestat pentru că fiul lui povestise că a în jura  ju ratt guve gu vern rnul. ul. Slavă Sla vă D om nulu nu lui, i, ai m ei nau ajuns încă pînă pîn ă ac acolo, dar pot să fiu sigură? A început să plîngă: plîngă:  — Săptă Să ptămî mîna na trecută, trecut ă, am tremu tre murat rat toată toa tă ziua; mă rugaseră ruga seră să le povestesc ceva; am început să născocesc un basm, cel mic  — are ar e şapte şa pte ani an i — mă înt î ntre reru rupe pe:: „Spu „S pune ne,, mamă, erau nişte niş te zî ne reac ţion are? ” A m sărit sărit în în sus: „Cu m aşa? aşa? — Da, la şcoală ni sa sa spus spus că toate zîn zî n ele el e sînt sînt reacţion re acţion are, voia m să ştiu ştiu dacă şi ale tale” . Fata Fata — are unsprezece unsprezece ani ani — e pasionat pasionată ă de istorie. istorie. Altădată, făceam lecţiile împreună seara. Acum, nu mai e chip. Ori de cite ori îi spun o dată, un fapt, mă contrazice: „La şcoală mi sa sa spus...” A u deforma t toată toată istori istoria. a. Atun ci, cemi cemi rămîne de făcut? Ru găciun găc iun ile p e care îi puneam să să le spună spună sînt sînt rea cţio nare nare.. Pom ul de Crăciun a devenit „p om de iarnă” iarnă” . Cît despre M oş Crăciun, Crăciun, nici nu mai exis există tă,, „tătucul Stalin” trimite trim ite jucăriile. Şi, cum rîd:  — T e asigur asig ur că e adevăr ade vărat, at, cuvint cuv int cu cuvînt, cuvî nt, autent aut entic. ic. în schimb, studiază încă de la vîrsta lor pe Marx, Lenin, Stalin, şi învaţă să urască. Rusa a devenit obligatorie. Dacă nu ieşim mai rep ede ed e din din nen orocirea oro cirea asta asta,, ne vo r trebui mai mulţi ani ca ca să să ne reeducăm cop iii. Pentru moment, mome nt, nu mai mai ştiu ştiu cum cum să să le vorb esc şi nici des pre ce să să le vorbesc. Simt că înnebunesc. înnebunesc. Hab ar nai ce înseamnă asta: Săţi fie frică de copii, de propriii tăi copii. în fine, să trecem peste asta. Poţi să dormi aici. Bărbatul meu e în provincie pentru două zile. Mîine dimineaţă, pînă ce copiii vor pleca plec a la şcoală, şcoală, ai să te plim bi pe stradă stradă un sfert d e oră.  — N u p o t să ies p e lumina lum ina zile zi lei. i.  — Bine, Bin e, atunci am să te ascun ascund d în dulap dula p un sfert d e oră. Săţi aduc o saltea. saltea. Nam putut să dorm deloc în bucătăria „casei cu copii care denunţă”.

L A ÎN C E P U T A FOST SFÎR ŞITUL

179

*

A doua zi pe seară seară,, Vict V ictor or şi cu alt băiat băiat vin după mine. mine. V ic tor, care car e o cunoaşte p e gazdă, îi spun spune: e:  — N u ştii pe cine ci ne ai găzdui găz duit. t. S oţul oţ ul d um ita it a le tre t reb b uie ui e să o cucu noască, noască, el care... care ... Femeia îl întrerupe:  — N u , V ic to r , nu vrea vr eau u să ştiu nimi n imic. c. E ma maii prudent. pr udent. N e luăm rămas rămasbun bun de la femeie, şi plecăm. plecăm. Pe drum, drum, băieţii îmi p ovestesc ce sa sa întîmplat. întîmplat. Do uă aparătamente din din im obil ob il au fost rechiziţionate; cît despre ei, şiau petrecut toată noaptea transportînd materialul în pivniţa unui membru de partid, care este deai noştri. Materialul e în pivniţă, dar membrul de partid nu ne poate găzdui. Trebuie să ne risipim la adrese diferite o săptămînă sau două.  — L a c ine in e m erge er gem m , V ic to r ?  — A i să vezi ve zi.. N u te teme, tem e, nu sînt sîn t co c o p ii în casă. casă. A m ajuns. E o căsuţă căsuţă mică de tot t ot cu curte. curte. Străduţa Străduţa pustie e luminată de un singur felinar.  — D u pă cum vez v ezi, i, e un loc lo c ideal. idea l. Gazda este un ofiţer recent revenit din Rusia. De îndată ce ne instalăm în sufragerie, începe să vorbească.  — M a au u tăcut p rizo ri zo n ier ie r după armisti arm istiţiu. ţiu. E ra ram m la Iaşi. După Du pă armistiţiu, arm istiţiu, ruşii au luat luat 24 000 de prizo p rizonie nieri. ri.  — In R u sia. si a... .. Cum Cu m este e ste??  — Scuz Sc uzaţi aţimă mă,, dar da r m ie gr greu eu să vorb vo rbes escc des d espr pree asta. asta. în fine, fin e, nu greu, mai degrabă deg rabă penibil. pen ibil. A m stat doi do i ani în lagăr lagăr..  — D a r cum cu m ţiau da datt drumu dru mul? l?  — A m sem nat na t ade a deziu ziune nea a la parti pa rtid d şi am acc a ccep eptat tat să fac p ar ar-te din divizia comunistă românească. înţelegeţimă, miera frig, miera foa me, me , eram bolnav. bolnav. Şi, cum se lasă lasă o lungă tăcere:  — M i  e ruşine. ruşin e. M a i b ine in e crăpăm crăp ăm a co lo. lo . A c u m m ie i e şi mai frică.  — D e ce? ce ?  — M i e frică fric ă de respo res pons nsab abilu ilull p o liti li ticc al a l unită un ităţii, ţii, care ca re sa înîn scris scris în în partid part id înaintea mea. mea. Lui Lu i îi e frică de mine m ine fiindcă sînt un fost priz on ier din Rusia. Amîn duro ra ne e frică frică de comandantul unităţii, iar comandantului îi e frică de noi. Şi mie mai ales

180

ADRIANA GEORGESCU

ruşine. Aţi văzut cum îi privesc oamenii pe ofiţerii din divizia comunistă? Cu ce dispreţ? Victor încearcă să îl consoleze. Ofiţerul ridică din umeri şi iese din cameră. A ştep şt ep t să se fi îndep ărtat şi spun spun::  — C re zi că am fost fos t prude pr udenţi nţi să veni ve nim m aici? aici ?  — N u -ţi -ţ i face fa ce griji gr iji.. E foar fo arte te sigur. M a rc treb tr ebuie uie să vină vi nă şi el în cîteva minute, şi Marc nu merge decît în casele foarte sigure. O să ieşim ca să-i facem semn că e totul în regulă şi poate intra. Z e ce minute mai tîrziu, cînd cînd Ma rc vine cu V icto r, mă găseşt găseşte e clănţănind din dinţi şi se repede spre mine.  — D e ce trem tr em uri ur i aşa? Că d oa r nu-i rece.  — N u -i o chest ch estiun iune e de d e temper tem peratur atură. ă. E ceva cev a nervos. nerv os. Ma rc ap rinde o ţigară, ţigară, se gîndeşt gîndeşte. e.  — O să încerc înc ercăm ăm să te trecem tre cem graniţa. gra niţa. Eşti Eşt i prea marcată marca tă ca să mai poţi fi utilă aici.  — Cum Cu m să mă m ă trec t rec eţi graniţa gra niţa? ? C ît c ere er e o călăuză? călă uză?  — Circ Ci rca a o m ie cinc c incii sute s ute de dolar do lari. i.  — Sînt Sî nteţ eţii nebun ne buni! i! Cu banii ban ii ăştia putem put em să facem fa cem manif ma nifest este e pentru cel puţin un an.  — C ît tim ti m p crez cr ezii că ai să să p oţi oţ i alerg al erga a aşa de la o casă la alta ca să arunci manifeste în cutiile de scrisori? Şi dacă te mai iau o dată? Ating cianura din buzunar. Marc, care mi-a urmărit gestul, ridică din umeri:  — în o ric ri c e caz, pentru pen tru m om ent en t trebu tre buie ie mai ales să prinz pr inz i puteri. M îin e ai să să pleci intr-un oraş de munte. munte. Şi, Şi, întorcîndu-se spre Victo r:  — T o tu l e în regulă reg ulă pentru pen tru transp tra nsport? ort?  — Da, Da , mîine mî ine,, la op t de dimin d imineaţă eaţă..  — Bin e, mîine mî ine,, la op o p t de d e dim ineaţă ine aţă va v a ven i cine c ineva va după du pă tine. Se num eşte Ion. O să vă luaţi de mină şi şi el îţi va explica exp lica tot. Va fi am orez ul tău tău pentru pentru o zi.  — M arc, ar c, să ştii şti i că nu-i nostim nos tim d eloc. elo c.  — Sigur Sig ur că nu-i nostim, nost im, ai drepta dre ptate. te. A i să te t e prefa pr efa ci că eşti îndrăgostită îndră gostită de d e el în timpul transportului. transportului. E o m etodă etod ă care nu dă greş — Şi cum cu m o să plecă pl ecăm? m?

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

181 181

 — A i să v e z i mîin m îine. e. Ţ ia i a m preg pr egăt ătit it o mică mic ă surpr su rpriză iză şi, cum ai simţul umorului, um orului, ai so apreciezi la just justa a ei valoare. V e i sta sta acolo o lun lună. Am să trimit pe cineva după după tine tine pentru pentru întoarcere. N o roc! N e strîngem mîinile. După plecarea lor, lor, ofiţerul ofiţeru l revine şi şi îmi aduce o saltea, cearşafuri şi o pătură, şi iese urîndumi noapte bună. Nu reuşesc să adorm. în grădină, o cucuvea ţipă şi mio aminteşte pe cea de la Văcăreşti; de îndată îndată ce închid închid ochii înaintează spre mine nişte figuri care se schimonosesc. Fumez ţigară după ţigară ţig ară şi mă uit în tavan. tavan. Cînd am aprins ultima ţigară din din pachet, sa sau u ivit zorile. z orile. *  

Ion a ven ve n it după mine. Nea m urcat urcat întrun întrun camion cu muncitori. „Sindicatul” „Sind icatul” organizează o rganizează în fiecare duminică duminică plimbări „de „d e agitaţie po litică” pe valea Prahovei. Ion este munci muncitor tor.. M a prezentat responsabilului politic drept „gagica” lui. Muncitorii au dreptul săş săşi ia cu ei nevestele, nevestele, logodn logo dnicele icele şi prietene le, cu cu conco ndiţia să facă şi ele „agitaţie politică” pe parcurs. Luna decembrie e pe sfirşite. Burează uşor, şi portretele lui Marx, Engels, Stalin şi Ana Pauker, proaspăt vopsite, îşi pierd culoarea. De îndată ce ajungem întrun oraş, trebuie să agităm în aer pancardele, afişele şi drapelele roşii şi să scandăm: „Stalin! Stalin!” Sta lin!” M ar arcc avea dreptate, dreptate, situa situaţi ţia a nu e lipsită lipsită de umor. Muncitorii scandează lozincile destul de molatec. Din cînd în cînd, responsabilul respo nsabilul se înfu rie şi strig strigă: ă:  — C e dracu, dracu , tovar tov arăş ăşi, i, mai mult mu lt entuz en tuzias iasm, m, sau vă dau cu bărboşii peste bot! „Bărboşii”, Marx şi Engels, continuă săşi piardă culorile, melancolic. Cînd se opreşte camionul în vreun oraş, trecătorii se îndepărtează cu pasul grăbit. Mişc buzele ca să mă prefac că scandez cu ceilalţi. Responsabilul mă loveşte pe umăr.  — N u  i rău, tovarăşă tovar ăşă,, dar da r pune p une ceva ce va ma maii mult mu lt suflet. s uflet. Ion intervine:  — E timidă tim idă,, tovarăş tova răşe. e. E de la ţară; acum a cum a ven ve n it prim pr ima a oară oa ră la oraş.

182

A D R I A N A GEO RG ESC U

 — A h , asta e! E drăguţă, drăguţă , gagic ga gica a ta. ta. P e urmă, cu un aer a er im portant nevoie mare: Va trebui săi faci educaţia politică, tovarăşe.  — Păi, Păi , io i o fac, tovarăşe tovar ăşe.. T o c m a i îi vorb vo rbe e am desp de spre re ma rele re le tovarăş Stalin. Responsabilul se îndepărtează, satisfăcut. Ion Continuă sămi facă „bio gr afia af ia lui Stalin ” , adică sămi dea instrucţiuni pentru fem eia la care v o i locui, şi al cărei bărbat bărbat e călăuză călăuză.. Ajungem în orăşelul X. Responsabilul, care ştie deja că locuiesc prin împrejurimi, opreşte camionul şi îmi spune, întin zîndumi mina: mina:  — L a reve re vede dere re,, tovarăşă. P ro fită fi tă bine bi ne de ce tea învăţa înv ăţatt to, varâşui Ion. Zîmbesc.  — Sigur, Sigu r, tovar t ovarăşe. ăşe. Ion coboară şi mă sărută pe obraz.  — L a reve re vede dere re,, frumuşic frum uşico, o, pe curind.

v

îmi scot batista şi o agit frenetic în timp ce camionul se îndepărtează, ac ope rit de drap ele roşii fiuturînd în în vînt. vînt. * înc erc să păşesc calm şi să nu grăbesc pasul pasul de cît e o ri zăresc un agent age nt sau sau o uniformă. Cunosc puţin puţin oralu or alu l X , şi nu mie greu să găsesc cartierul muncitoresc unde locuieşte gazda mea. întru într o grăd iniţă şi bat la la uşa uşa casei casei din dreapta. dreapta. O fem eie foarte foar te blondă îm i deschide. deschide. în cameră, cameră, trei cop ii care se joacă. joacă.  —

Ion Io n ma... ma ...

 — D e acord. ac ord. N a i baga b agaj? j?  — Nu.  — Ştii Şt ii să sp eli el i rufe ru fe şi să îngrij îng rijeş eşti ti de c o p ii?  — A m să fac ce c e pot.  — T re bu ie. ie . Sînt spălăt sp ălătorea oreasă, să, aşa că ai sămi dai o mină min ă de ajutor ajuto r pentru rufe, şi vei ve i avea grijă gri jă şi de ăştia ăştia mici. mici. Dacă nu spargi prea m ulte şi faci ec on om ie la săpu săpun, n, o să ne înţe înţelegem legem bine. M i sa spus că nu nu trebu tre buie ie să să ieşi. A i instrucţiuni pentru pe ntru om ul meu?  — Da, Da , dar da r co c o p iii? ii i?  — N u ţi ţ i face fa ce gri g riji. ji. N u se duc la şcoală, sînt prea mici. m ici. G e m e nii au trei ani, cel mare mar e cinci. cinci.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

183

îi transmit instrucţiunile. îmi împrumută un costum de ţărancă, rancă, mă ajută să transport un pat pliant în bucătărie bucă tărie şi şi îmi araa rată cas casa: a: două camere cam ere şi bucătărie. bucătărie. Bărbatul ei e în Austria.  — V a treb tr ebui ui să se odihne odi hneas ască că puţin pu ţin la înap în apoi oier ere. e. P rea re a a tre t re cut mulţi in ultimul timp. Nu de clienţi duce lipsă cu porcăria asta asta de viaţă a noastr noastră. ă. M i sa spus spus că va fi nevo ne voie ie de ceva şi p enen tru tine. O să ved em la întoarcerea lui. lui. Acum , trebuie să să te pui pe treabă. Mă pun pe treabă. Mă trezesc zilnic la ora şase, îmbrac copiii, pregătesc prînzul şi cina şi spăl rufele pe care gazda mea le aduce acasă. Băiatul, care are cinci ani, aleargă tot timpul după mine min e ca să mă roage roag e săi săi povestesc „basme ves ele ” . Şi, Şi, cînd îi spun că nu cunoşc:  — D e ce nu rîzi rî zi nicio ni cioda dată tă?? N u teau tea u înv î nvăţa ăţatt să rîzi rî zi?? * în noaptea asta, nam dormit deloc. Unul dintre gemeni e bo lna v şi a treb uit săl îngrijesc. C înd să ies ca să să aduc aduc nişte apă, apă, încremenesc încreme nesc p e prag; in curte, curte, cinci bărbaţi cu cu reflecto are. Se S e îndreaptă spre casa casa din faţă. faţă. închid r epede ep ede uşa. Au A u început să strige, şi şi cop iii sau sau trezit şi şi plîng. plîng. M am ama a lo r e plecată pentru două zile la ţară, în apropiere, la o soră bolnavă. Trebuie să revină în zori. zor i. înce în cerc rc să să liniştesc liniştesc copiii. A u venit ve nit săşi săşi lipească lipească nasurile de geam uri, iar cel care e bo lnav ţipă în pat. pat. Dacă au venit ve nit să mă aresteze? Dacă mă descoperă? descop eră? Bătăi Bătă i surde în uşă uşă. Nu N u pot să nu deschid; deschid; co p iii plîng, p lîng, şi sigur că îi aud de afară. încerc sămi stăpînesc tremurul nervos care a pus stăpîn stă pînire ire pe mine şi deschid uşa.  — P o liţ li ţ ia econ ec onom om ică. ic ă. T r eb u ie să perc pe rche hezi ziţio ţionă năm m . A m găsit găsi t în faţă faţă un d ep oz it de făină. făină.  — Intra In traţi. ţi. N a am m să pot po t să vă însoţesc înso ţesc.. C o p ilu il u l e bolna b olnav. v.  — O să ne grăbim gră bim.. H aid ai d e, bă băieţ ieţi, i, la pivni p ivniţă. ţă. T u , V lad la d , rămîi răm îi aici. Omul rămîne în odaie. Am luat copilul în braţe şi îl legăn încet. Ceilalţi doi au venit să mi se atîrne de fuste. Nu ştiu unde găsesc puterea să le cînt un cîntec de leagăn. Poliţia economică dep inde de M inisteru l de Intern e şi serveşte adesea la la depistarea clandestinilor. Dacă depozitul de făină nui decît un pretext... Un u l din co pii pi i mă trage de fus fustă tă..

184

ADRIANA GEORGESCU

 — M a i cînt c întă. ă. M a i cînt c întă ă una. una. Inspectorul, care revine cu oamenii săi de la pivniţă, se op reş te cînd mă aude cîntîn cîntînd. d.  — E i, băi b ăieţ eţi, i, ce c e zic z ice e ţi de asta? asta ? Nu prea pr ea sînte sî ntem m pri p rim m iţi iţ i cu cîn cîn  tece deobicei. Haideţi, la treabă: dulapurile, pe sub paturi, în hainele c op iilor. C ele două camere şi bucătă bucătări ria, a, din din tem elii. Se aşează pe un scaun şi mă priveşte. Continuu să cînt le gănînd copilaşul. Aş vrea să o iau la fugă, să ţip, să le scap, dar continuu să cînt. Z e c e minute mai tîrzi tîrziu, u, oam enii revin. revin.  — N a m găsit gă sit nimic, nim ic, tovar to varăşe ăşe inspe ins pecto ctor. r. Inspectorul îşi freacă mîinile înaintînd spre mine:  — Ştiam Şt iam eu că asta nui o casă re acţion ac ţionară ară.. D a r tot to t trebu tre buia ia să căutăm; meseria, ce vrei, şi ţara mişună de sabotori economici! Eşti drăguţă, drăguţă, fetiţo , şi şi ai nişte nişte cod iţe frumoase. N u se întîl nesc zilnic fe te ca tine. A m putea ieşi ieşi împreun ă într o seară seară,, să să ne ducem la cinema. Cd zici? îm i iau aerul c el mai modest mode st ca săi spun spun::  — A ş vrea. vre a. Pleacă. Trăgînd uşa în urma lor, unul dintre ei, impresionat desigur de atitudinea şefului, şefului, adaugă adaugă::  — Scuz Sc uzaţi aţi deranju der anjul. l.  Tă  T ă c e r e , a p o i în cur c urte te se s e aud ţ ipe ip e te le bărba bă rbatul tului ui pe care ca re îl iau cu ei. D upă up ă cîtev a minute, minu te, nevasta lui intră ciufulit ciuf ulită ă şi şi în cămaşă cămaşă de n oap te în cameră, cade în genunchi în faţa mea şi şi înce pe să se văicărească. Bărbatul ei lucra la uzină şi nu revenea decît foarte tîrziu tîrzi u seara, după şedin şedinţa ţa,, politic pol itic ă de la sindicat. sindicat. La L a prînz, la cantină, nu i se dădea aproape nimic de mîncare: o ciorbă, pîine, cîteodată legume uscate. Trebuia săl hrănească puţin, pe omul ei. ei. Făcuse deci cîteva p rovizii: zece k ilogram e de făină, făină, cinci de zahăr, trei litri de ulei, cumpărate pe sub mină. Acum, uite că leau luat tot. Şi dacă îi mai vîră şi bărbatul la puşcărie... Nu e membru de partid. Ii urmăresc ane voie povestirea. Dacă perch eziţia na na fost de cît un pretext? Dacă am fost filată şi nu mau arestat astăseară pentru că se gîndesc gînde sc că ar putea să vină băieţ bă ieţii ii să mă vadă şi că ar fi mai bine să pună mîna pe tot grupul? Ce însemnau cuvintele acestea: acestea: „A m putea ieşi împreun ă?”

L A ÎN C E PU T A FO ST SFÎR ŞITU L

185

Fem Fe m eia continuă să se lamenteze. lamenteze. C opiii, molipsiţi de plînse plînse tele e i isterice, ţipă şi şi ei. ei. O iau iau pe p e fem fe m eie în camera dealături, dealături, îi dau un un pahar pahar cu lap te, te, o forţ fo rţez ez săl bea, bea, să să se întindă pe pat, pat, îi pun pun o compresă c ompresă rece pe frunte. M ă duc ap apoi oi săi săi culc culc pe copii, care nu prea vor vo r şi îmi cer tot timpul alte cîntece. cîntece. îmi vine să ies afară ca să văd dacă au lăsat vreun agent în faţa porţii de la grădină. Abia mă stăpînesc, şi îmi petrec restul nopţii îngrijind copilul bolnav, care ţipă, pe femeia care urlă şi pe ceilalţi d oi co pii care plîn plîng. g. *

Fem Fe m eia sa înapo îna poiat iat la ea acas acasă ă pentru a se îmbrăca şi a vedea ved ea „ce „c e au făcut” cu bărbatul ei. ei. Cînd revine revin e gazda mea, mea, îi fac semn să vorbească încet: copiii mai dorm încă. O întreb:  — E cine ci neva va în faţa faţ a p o rţii rţ ii d e la grădin gră dină? ă?  — C in e vr v r e i să fie f ie în faţa p o r ţii? ţi i? E şti şt i nebun neb ună? ă? îi povestesc despre „sabotajul” din faţă. Nu pare deloc speriată.  — Fac Fa c asta, p e cart ca rtier iere, e, in fiec fi ecar aree săptămî săpt ămînă. nă. Cin Ci n d teau prins, pentru un kilogram sau două de faină te silesc să intri în brigăzile brig ăzile de muncă muncă „voluntară „volu ntară”” sau săi săi spionezi spione zi pe ceilalţi pen tru ei. ei. D acă refuzi, refu zi, eşti bun bun de puşcăr puşcărie. ie. Chiar Ch iar înainte de venire a ta aici au arestat aşa un maistru de la uzină, unul care sa ţinut tare. A refu zat săi servească, servească, aşa aşa că lau lau vîr ît la puşcărie. puşcărie. înain în ainte te de a1 duce, lau plimbat prin tot oraşul, cu mîinile legate şi o pancardă atîrnată de gît: gît: „ A m ascu ascuns ns doi do i litri de ulei. Sint un un sabo tor reacţionar” reacţiona r” . Un agent de lîngă lîngă el îl îmbold ea să să meargă, meargă, buşi buşind ndu u1 1 de pumni. pumni. A m ieşit toţi în prag ca să vedem. Noap No aptea tea , paznicul care1 lovise a fost găsit mort întro groapă, nu departe de aici. Au mai arestat patru a doua zi, dar de atunci nu mai plimbă pe nimeni cu pancarde prin cartier. Costă prea mult, un paznic om o rît în fiec are săptămînă! Nu N u te speria, la la mine no să să găsească ei nimic. n imic. Nus N us atît de proastă, cu cu bărbatul meu care umum blă de colo co lo. Cum e cel mic mic?? O liniştesc şi adaug: adaug:  — T r e b u ie totuşi tot uşi să plec. Insp In spect ector orul ul a prom pr omis is că o să vină vin ă întro într o seară ca să să merg cu el la cinema. Dacă D acă vine deseară?  — U n d e vr v r e i să te duci? du ci?  — L a Bucure Buc ureşti. şti.

186

ADRIANA GEORGESCU

 — B ă ie ţii ţi i au spus spus că treb tr ebui uie e să stai aici şi că o să vin ă ei e i după tine.  — Ştiu, Ştiu , dar da r e mai bin bi n e pen p entru tru toată toa tă lumea lum ea ca ins i nspe pect ctor orul ul să nu cunoască cunoasc ă prea p rea bin e cas casa.  — P o a te că ai dre d rept ptat ate. e. A m săi spun insp in spec ector torul ului ui că tea t eam m dat afară fiindcă era i prea leneşă. leneşă. A i un autobuz pentru Bucureşti mîine d e dimineaţă. dimineaţă. Po ţi să mai mai dorm i o noapte aici aici..  — Şi dacă v in e dese de seară ară? ? Nu , mai b ine in e p lec le c de cum s e 'în 'î n tu necă. L a căder ea n opţii, opţi i, îi string string mîna, mîna, îmi iau bagajul bagajul şi o pornes po rnesc c în fugă p e străduţele oraşului, oraşului, către pădur pădure. e. După Dup ă o jumă tate de oră de mers, mers, ajung la liziera pădurii. pădurii. Intru cît mai adine adine pos ibil şi mă culc p e jos, cu bagajele bag ajele sub sub cap. cap. N oa pte a e rece şi trebu ie să să mă scol sco l din cînd în cînd şi şi să ale rg ca să mă încălzesc. E întun înt uneric eric şi simt pădurea mişunind de viaţă animală. Nu mie frică. De mult timp nu mai mie frică decît de fiinţe omeneşti. *

A doua zi, zi, îm i şterg faţa faţa cu cu frunze acope rite de rouă rouă.. Nam dormit toată noaptea şi, îndreptîndumă spre staţia de autobuz, îmi simt picioarele foarte grele. Pipăi cianura din buzunar: la plecarea a utob uze lor se verifică, în general, actele călătorilor. In piaţă, coada sa şi format. Mă aşez şi eu la rînd, cu traista într o mină, cu cu banii şi actele în cealaltă. cealaltă. M ă silesc să mă gîndesc la altceva, sămi compun o faţă inexpresivă, impasibilă. îmi vine rîndu! rîndu ! în sfîrşit, sfîrşit, iau biletul. Lingă Lin gă c ontrol on trolor, or, un agent:  — A c t e le ? I le întind. întind. îm i amintesc o secun secundă dă cuvintele lui lui M arc atunci atunci cînd mia adus adus buletinul: „Iaţi c oad ele din dula dulap. p. A m să te f o to gra fiez” . Ac um am coadele pe cap. cap. Ag en tul îm i înapoiază înapoiază actele, actele, înce în ce rc să să respir regulat. regulat.  — D e ce te duci duc i la Bucur Buc ureşt eşti? i?  — A m p ic io a r e le umfla um flate. te. M ă duc du c la spital.  — Bin Bi n e, p o ţi urca. urca. Pentru o dată, dată, miau miau servit la ceva ceva şi picio are le umflate. Lin gă m ine, în autobuz, autobuz, un un preot. M ă întrea întreabă: bă:  — U n d e te duci, duci , fata f ata mea? me a?  — L a Bucur Bu cureşti eşti,, părin păr inte, te, ca sămi îngr în grij ijes esc c pici pi cioa oa rele re le . Sînt Sî nt umflate, uitaţi.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

187

Nu se uită deloc la picioarele mele. Continuă să mă privească grav şi îmi spune, spune, după după o clipă, coborînd cobo rînd vocea: vocea :  — D u m n ezeu ez eu să te aibă în paza sa, sa, fata fa ta mea, D u m neze ne zeu u să te ocrotească. *

C ob or din autobuz în în Piaţa V ictoriei. icto riei. E ziuă ziuă şi şi trebuie să evit să umblu pe p e străzi străzi.. Intru în primul primul local şi şi îi telefo te lefo nez ne z lui Marc, la uzină, deşi mio interzisese expres. Nu pot face altfel; am revenit fără adresă, fără parolă. în fine, îl aud la capătul firului pe Marc, Marc , care îm i răspund răspundee cu cu o voce vo ce foarte foar te calmă: calmă:  — R e g r e t, scump scu mpo, o, dar d ar nu te p o t ved v edea ea m ai înain în ainte te de d e astă seară. Te rog să numi faci acum o scenă. Ştii că am oroare de asta asta şi numi place p lace să te văd geloasă. Munca Mu nca înainte îna inte de toate; toat e; nu pqtt pleca pq plec a de la uzină uzină decît deseară. deseară. Aşa că, că, pe desear deseară, ă, ia opt, în faţa cinem atografu atog rafului lui unde am văzut filmul acela cu cu brigada co comunistă românească înapoiată din Rusia. Am uitat cum se numea, dar sigur căţi aduci tu aminte. Nu intra fără mine, aş teaptămă în faţa cinematografului. A m înţeles, intru intru în joc, joc, fac fac o mică sce scenă nă de gelo zie închid închid telefonul. Cinematograful cu brigada comunistă trebuie să fie casa ofiţerului înapoiat din Rusia. Voi fi în stare să o regăsesc? C e să fac pînă deseară la la ora opt? Intru Intru în prima biserică. biserică. ÎngeÎnge nunchez în faţa icoanelor, încep să mă rog. După o oră, un diacon vine să se învîrtească în jurul meu şi să mă privească insistent. Trebuie să plec. Ieşind din biserică, văd cît e ceasul la un orologiu. E douăsprezece. Nu mai pot sta opt ore pe străzi, e prea impruden im prudent. t. M ă hotărăsc hotărăsc să mă duc la nişte prieteni prieten i pe care nu iam iam mai văzut de d e trei tr ei ani. ani. Sun. Sun. Văd V ăd apărînd în uş uşă pe Mihaela. Răsuflu uşur uşurat ată, ă, mă te meam me am să nu nu se se fi mutat. N u îm i surîde: surîde:  — T u ? T e cred cr edea eam m la închis înc hisoare oare..  — P o t să stau stau la vo v o i pînă pîn ă desea de seară? ră?  — D a, da darr cei ce i cu tine t ine??  — M ă ascund. ascund. Ezită o clipă, apoi îmi îm i spu spune ne::  — Intră In tră,, sînt sî ntem em la masă. masă. Cînd intrăm în sufragerie, bărbatul bărbatul ei se scoală repede. repede.  — T u ! N u mai eşti eşt i la înch în chiso isoar are? e?

188

ADRIANA GEORGESCU

M iha ela in tervine puţin puţin enervat enervată: ă:  — Se ascunde. a scunde. O să stea la noi no i pînă deseară. Mihaela iese ca să aducă un tacîm de la bucătărie. Bărbatul ei se aşează din nou, după ce mi-a oferit un scaun. îl întreb:  — M a i ai ser s ervic viciu iu? ?  — Slavă Slav ă D om n ulu ul u i, da. O a re s-a înscris înscris în partid? N u îndrăznesc să-i să-i pun întrebarea. M ih ae la revine. V rea să mă mă serve servească ască cu supă supă.. Refuz. Re fuz.  — N u ţi-e ţi -e foam fo am e?  — N u, delo de loc. c. Dacă Da că nu vă dera de ranj njea ează ză fumul, fumu l, am a m să aprin ap rind d o ţigară. Pluteşte ceva fals, artificial în văzduh. Simt că mă înăbuş.  Tres  Tr es ar am a m îndo în do i la cel c el mai m ai slab zg o m o t pe p e scară, la fiec fi ecar are e maşină maşi nă ce trece. Bărbatul M ih ae lei se scoală scoală din din cînd în cînd cînd şi priveşte pe fereastră, dînd precaut perdeaua la o parte.  — Eşti Eş ti sigură că nu eşti eşt i filat fil ată? ă?  — N u -ţi -ţ i fie fi e teamă, team ă, nu sînt filată. fil ată. în mine, o greutate mă apasă. Băieţii au dreptate, sînt prea marcată. Prietenii mei se tem de mine, iar mie mi-e teamă de frica frica pe care le-o provoc. După masă, soţul Mihaelei iese... pe scara de serviciu. Văzînd că-1 privesc:  — E mai prudent. prud ent. Fum Fu m ez ţigară după ţigară ţigară.. Miha Mi ha ela tricoteaz ă şi nu pune nici nici o întrebare. Scaunul pe care stau aşezată mi se pare că arde. De cum se înserează, răsuflu:  — O să plec. ple c. Conducîndu-m Cond ucîndu-m ă la uş uşă, Mih aela nu-mi nu-mi spune decît:  — L a reve re vede dere re,, şi nu uita. uit a... .. nu ne-ai văzut. vă zut. *

Marc mă aşteaptă la colţul străzii. E opt fără zece. Mă ia de braţ şi mă atrage în altă direcţie.  — P riet ri eten en u l nostru nostr u nu mai m ai locu lo cuie ieşt şte e aici, a ici, dar nu ştiam curn curn să-ţi dau o adresă la telefon. De ce n-ai rămas acolo? Ce s-a în?

Ii povestesc poves tesc scen scena a cu cu sabotajul econ omic, om ic, noap tea petrecută în pădure, cursa din timpul zilei.

L A ÎN C E P U T A FOST S FÎR ŞITUL

189

 — A fost fo st foa fo a r te impr im prud uden ent, t, dar d ar poa po a te m a5cumi a5cu minte nte,, la l a urma urmei. Eram ferm hotărît să te trag de urechi fiindcă ai telefonat, nat, deoa de oa rece re ce ştiai că nu trebu tre buie ie să să faci ast asta. a. Izbucnesc în plîns plîns.. M ar arcc mă ia ia deodată de d e talie. talie.  — N u plîn pl înge ge,, scumpa scu mpa mea, nam vrut v rut să te părăsesc. Agentul, care se oprise o clipă, se îndepărtează după ce ia arunc ar uncat at lui M arc o privire complice. complice. Plecăm Plec ăm mai departe. M arc îmi spune, spune, blind blind::  — Scuzămă, dar asta prinde întotdeauna în totdeauna.. D e ce plîngi, plîn gi, fato? fa to? Ii povestesc scena petrecută la prietenii mei.  — T r e b u ie săi înţe în ţele legi gi,, îm i răspunde răsp unde M ar arc. c. T o t oraş or aşul ul e îm părţit părţ it în sectoa re de spionaj. Există un un responsabil de cartier, un responsabil de stradă, un responsabil de imobil. în curînd vor exista exista responsa resp onsabili bili de apartamente. a partamente. Cum nimeni nime ni nu ştie cine sînt sînt de fapt fa pt responsabilii, fiecare se se fereşte de de fiecare. fiecare. Cît despre cuvin tele finale fina le ale prietenei p rietenei tale, e lucr lucru u curen curent. t. Cînd do i prieteni prieten i se întîlnesc pe stradă şi unul dintre ei e întro oarecare măsură suspect, celălalt îi zice: „Bună ziua, numi spune nimic. Nu mai văzut” văzu t” . D e a ltfel, denunţurile denunţurile aste astea a dau dau roade. roade. în oraş au au loc lo c noi n oi valu ri de arest a restări. ări.  — D a r neî n eînc ncre rede dere rea a asta e ma maii peric pe ricul uloa oasă să chi c hiar ar decî de cîtt forţa fo rţa..  — T o c m a i. V o r să ne d e form fo rm e z e c om ple pl e t. D a r nuţi n uţi fă gr griji iji.. E o armă cu două tăişuri tăişuri.. A u şi început să se denunţe între în tre ei e i la partid. partid. A u şi început să se teamă. teamă. Nu mai plîng.  — U n d e m erge er gem m , M a rc? rc ?  — „ D o m ic iliu il iu cons co nspi pira rativ tiv.” .” M a i avem av em cîteva cît eva.. A i să măn m ănînc încii bine, ai să iei ie i un som so m nifer şi ai să dormi. dorm i. în tre timp, eu mă ocup de acte a ctele le tale. A stea st ea au servit destu destul. l. Ajungem uzi leoarcă la „domiciliul conspirativ”. Am mers mai bine de o oră prin ploaie. *

Locuiesc de două zile în casa asta, şi nu mai pot ieşi seara: imob im obilu ilu l are portăreasă. în a treia sear seară, ă, tocm tocmai ai disc discut ut cu cu Victo Vic tor, r, cînd intră M arc alergînd. D o i dintre băieţi au fost fost arest arestaţ aţi. i.  — V ic to r , treb tr ebui uiee să să ne grăbim. grăbi m. R o n e o tip ti p u l era e ra la ei. D acă ac ă o săi săi dro gheze, ghe ze, vorbesc. Trebu Tre bu ie să schimbăm schimbăm toate bule tinele de identitate iden titate,, chiar în noaptea asta, asta, toate adresele.

190

ADRIANA GEORGESCU

îm i întind e un bulet buletin. in.  — A c t e l e tale ta le!! Slavă Slav ă D om n u lui lu i că am lucrat lucra t la e le ieri ie ri,, mămă car ale tale sînt sînt gat gata. a. încep e cu ea, Victo r. A m săţ săţii indic o ad resă pe care no cunosc cunosc decît eu. eu. Parola: „N icio da tă doi fără tre i” . Răspuns: Răspun s: „P atru atr u plus plus jpa jpatru tru fac patru” . Lu aţi aţ i motocic moto cic leta . Să nu nu mai vii înapoi aici. aici. Tr ec i să săii avertizezi p e băieţi. băieţi. Cit despre tine, Adriana, nu va trebui să stai mai mult de două nopţi în acelaşi loc. Ar an jez eu as asta. ta. Ţia i vopsit părul? A m profitat de cele trei zile de im obilitate forţată forţată ca ca să sămi mi vopses vop sesc c părul roşcat roşcat..  — H a id e, şter şt erge geţi ţio o.. V ic to r , repe re petă tă adresa. a dresa. N e întî în tîln ln im pespe ste două ore , la Mircea. Salu Salut. t. Pe drum, V icto r mîrîie: mîrîie:  — A r e s te az ă p e toată toa tă lumea. lume a. N u numai p e cei ce i care car e tipăre tip ăresc sc şi distribuie distribuie m anifeste, anifeste, ci p e oricine, o rice m otiv e bun. un. Sînt arestaţi cei ce i care înjură guve rnul stînd stînd la coadă la pîine. Sînt arestaţi muncitorii care nu vor să meargă la manifestaţii. Sînt arestaţi of iţe rii ri i care au fost scoşi scoşi din arma armată. tă. Sînt arestaţi arestaţi pro fes orii or ii care refuză să se înscrie în partid. Sînt arestaţi cei care... îl întrerup întrerup..  — A ş vrea vr ea să vin vi n cu tine ti ne săi ave a verti rtiză zăm m pe băieţi băi eţi.. V ict or ţipă la mine mine::  — A st a ar mai m ai lipsi! A i să stai stai liniştită, auzi? auz i? T r e c mîin mî ine e săţi aduc ştiri ştiri proaspete. A m ajun ajuns. s. în ţe le g de ce M ar c păst păstra ra secretă secretă aceas această tă adresă adresă:: gazda mea e un membru influent a! partidului. Zîm be şte şt e cînd spune spune:: „Patru „Pa tru plus plus patru patru fac patru” patru” . îşi păstrează zimbetul cînd V ic to r ii declară declară că că »mtem în stare stare de alarmă. mă. îm i arată un fotoliu:  — H a id e ţi, ţi , domn do mn işoar işo ară, ă, reve re veni niţi ţivă vă,, sînt sî nteţi eţi lividă liv idă.. D o m n u le, spuneţii lui Marc săi găsească alt domiciliu pentru mîine seară seară.. A şte pt la cină nişte nişte „tovar ăşi” care ar putea putea so recunoasrecunoască. A r fi cam cam imprudent. imprudent. D e acord? , V ic to r a plecat alergînd. alergînd. „Tov ară şul” revine în salon, salon, imi întinde un etui cu ţigări:  — D o r i ţ i cafea caf ea,, ceai, cea i, a lc o o l? A m să vă aduc totu to tull chiar ch iar eu, nam femeie de serviciu; nu că ar fi mai democratic, dar e mai prudent. D e îndată ce vă ve ţi fi r even it puţin, puţin, vă vo i arăta arăta came came

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

191 191

ra. N u mai tremuraţi, pentru o noapte şi o zi ra. z i sînteţi în siguranţ siguranţă ă aici... aic i... la inamicul dumneavoastră. dumneavoastră. Clandestinitatea are şi şi ea părţile ei bune, nui aşa? *

D e două dou ă săptămîni, săptămîni, schimb adresa adresa la fiecare fiecar e două zile. L a fel fe l fac şi ceila ce ilalţi lţi băieţi. Se stringe plasa, plasa, şi şi adresele lui Ma rc încep în cep să să se epuizeze. Toate gazdele mă primesc foarte bine, dar la orice pas de pe stradă, la orice sonerie a telefonului, tăcem şi ne privim cu intensitate. intensitate. în fiecare fiecar e cas casă ă pe unde trec, aerul pare să se rarefieze. Toţi cei care mă găzduiesc surîd, vor să mă ajute, mă îngrijesc — de o săptă săptămînă mînă am febră febră din nou nou — , îmi dau dau de mincare. Dar eu, care nam cartelă de alimente, simt că fiecare îmbucătură pe c^re o înghit este un sacrificiu impus celorlalţi, eu care port neliniştea în mine, ca o a doua stare, o recunosc la ceila ce ilalţi lţi înain î nainte te ca să să se fi trădat trădat.. închisoare înch isoarea a mi se pare un vis pe iîngă această „viaţă liberă” liber ă” de animal hăitui hăituit. t. Şi cînd întro sear seară ă Ma rc îmi spun spune: e: „M ie i e imposibil imposib il să să te mai ţin în Bucureşti Bucureşti.. M îin e o să te ducă un un prieten la ţară” ţară” , îmi vin e să plîng de bucurie. bucurie. *

„P rieten „Prie ten u l” lui Marc M arc nu e altul decît Sand Sandu u cu care locuisem locuisem la Cîmpu lung în timpul „clan destinităţii” destin ităţii” , sub sub nemţi. nemţi. A ven it după mine cu motocicleta, şi mirarea mirarea mea ia făcut făcut mare ma re plăcere. M ia spus spus rîzînd: rîzînd:  — N a am m fi crezut cre zut atunci atun ci să ne n e regă re găsim sim în altă a ltă clan cl ande dest stin inita ita-te. între noi fie vorba, prima era o joacă de copii faţă de asta. Cum te numeai atunci? Johanna Miiller, cred.  — C e face fa ce Iana? Iana ? Ezită, Ezită , pe urmă urmă îmi spune oftînd:  — E la Paris. Paris . Să S ă nu mai m ai vo rbim rb im d e asta, vre vr e i? îşi trece o mină peste frunte şi şi reia pe un ton vesel. vesel.  — A tun tu n c i, eşti în for f orm m ă pentru pen tru călă că lăto tori rie? e?  — U n d e m erge er gem m , Sandu? San du?  — E o surp su rpriz riză ă la fel fe l de m ar aree ca cea ce a pe care ca re ţiam ţia m făcu fă cuto to adineauri. adinea uri. Num Nu m ai că o să dureze dur eze destul, aşa aşa că că ai ai grijă să te instalezi bine. bine. Sandu ma dus dus la Cîmpulun Cîm pulung, g, în casa casa bătrîne bătr îneii care ne găzdui se în vremea sosirii trupelor ruseşti. Femeia ma strîns în braţe

192

ADRIANA GEORGESCU

plîngînd. Fiul Fiu l ei, care se găsea găsea atunc atuncii „undeva pe fro n t” , na na mai revenit reve nit acasă acasă.. M ai bine bin e de trei ani au au trecut şi ea tot îl mai aşteaptă. aşteaptă. Sandu Sandu a plecat pleca t înap în apoi oi în aceeaşi zi. zi. A m rămas rămas singură singură cu bă trîna şi o fată tînără, M ărioara ărio ara,, care o ajută la grădină. Intrînd In trînd în casă, toate amintirile sau adunat în jurul meu. Toată strădania pe care am încercat să o depun de la prima mea arestare, toată strădania aceea lentă, răbdătoare, ca să elimin amintirile, să numi amintesc nimic care să mă poată atinge, să mă poată strivi şi sămi evoce viaţa de altădată, a fost distrusă întro singură zi de casa asta care, ea, mă cunoscuse altfel. A cu m că, de o săptămînă, frica ma părăs părăsit, it, nu nu mă simt decît plin ă de cenuşă. cenuşă. Fiin dcă aici teama şi şi îngrijor îng rijorare are a au dispărut cu cu încetul, la fel ca şi impresia că sînt o povară şi un pericol pentru ceilalţi. A doua dou a zi după sosire, am întrebato între bato pe bătrînă dacă dacă nui sînt şi ei o povară, şi iam mulţumit pentru ospitalitate. Mia răspuns:  — Ascu As cultă ltă,, fe tiţo ti ţo , nu mai v o rb i prosti pro stii. i. Eu, noi n oi fi po ate at e prea deşteaptă, deşte aptă, dar mă gîndesc că că în în oare care măsură măsură pentru n oi toţi ai fost tu la închisoare. Aşa că nai de ce sămi mulţumeşti. Şi nu ştiu ce echilibru dificil au restabilit în mine aceste cuvin te şi calma lo r simplitate. simplitate. * Seara, cînd ele se întorc de la lucru, ne adunăm cîteştrele în odaia bătrînei, în jurul focului din vatră. Mărioara şi cu mine coasem; gazda se întinde pe pat „săşi „săşi odihnească oasele bătrîne şi ob os ite ” , şi începe înc epem m să să discut discutăm. ăm. Bătrîna mă întreabă întreabă de oraş şi de închisoare, iar Mărioara îşi face semnul crucii şi se văicăreşte:  — N e cer ce r mai mult mul t grîu decît de cît avem av em în toat to ate e h amba am barel rele e satusat ului puse laolaltă. U n timp, am cumpărat de la vecini vec ini ca să să dăm la stat. Acum, vecinii nu mai au nici ei, şi statul cere tot mai mult. Cîn d nu vin ca să ceară grîu, apar cică cică pentru „ ag ita ţie ” , şi ne povestes pov estesc c verz i şi uscate uscate:: că Stalin Stalin nea adu adus s fericirea feri cirea şi tot soiul de altele la fel. Ca şi cum nam vedea, noi, ce nea adus Stalin ăsta al lor: nenorocirea, şi foametea, şi tifosul, şi incendiul. Mie că dacă tot vin să „agite” la noi, ar putea să se întîmple o nenorocir ro cir e şi să ne agităm cuadevărat. cuadevărat. Cînd ne va spune regele, rege le, o so şi facem. S ăptămînă ăptămîn ă trecută au vrut să să scoată scoată de la şcoală po rtre rtre 

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

193

tul rege re gelu luii ca ca săi pună pună pe Stalin şi ai lui. lui. Oam O am enii en ii au dat săşi săşi ia furcile ca săi nimicească. Vasile, care are cap, nu glumă, lea spus: „Lăsaţi pe mine”. Sa dus cu oamenii la comuniştii de la prim ărie şi lea zis zis:: „Icoa „I coa na e aici de cînd e satul satul.. Aş a că trebuie trebu ie să rămînă ca să ţină Dumnezeu cu noi. Regele e la oraş. Noi nu putem să ne ducem la oraş să săll vedem. vedem . Aşa că trebuie treb uie săi săi lăsăm lăsăm poza po za ac o lo unde e, ca ca să să ştim că ţine ţine cu noi. noi. Stalin, cine vrea săl săl vadă nare decît dec ît să să vină la vo i la prim ărie şi şi să săii privească privească p oza” oz a” . Primarul Prima rul a strigat strigat:: „D „ D a, dar Stali Stalin n va va dat pămînt” . Va sile ia ia zis: zis: „D a, dar ne ia griul de pe pămînt. pămînt. Aşa Aş a că noi, cu cu pămînt fără grîu grîu sîntem ca femeia fără copii şi ca bărbatul fără braţe şi picioare; ca şi cum nici n ici nu lam lam avea” . Mărioara a tăcut. Bătrîna îşi plînge fiul care nu sa mai înapoiat. In vatră, focul se stinge fără ca nici una dintre noi să se gîndească gîndeasc ă săl înteţească. înteţească. *

întro înt ro noapte, în timp timp ce discu discută tăm m în jurul focului ca ca de ob icei, Mărioara se scoală repede şi merge la fereastră făcîndune semn să tăcem. Se întoarce spre noi şi murmură:  — O m o toci to cicl clee tă în curte. cu rte. Stin St inge geţi ţi lampa. lampa . în timp ce micşorez micşor ez fitilul lămp ii cu cu gaz, gaz, m îinile îm i tremur tremură. ă. M ărio ara, ara , tot to t de la fereastră, stă stă la pîndă. pîndă. M ai spune: spune:  — U n bărbat băr bat vin v in e înco î ncoace ace.. N e reţinem respira respiraţi ţia. a. O voce voc e de afară afară spun spune: e:  — Eu sînt, A d ria ri a n a , deschide desc hide.. E Marc. Alerg la uşă, o deschid larg. Marc e în faţa mea, cu surîsul pe buze. II prezint celor două femei. Şi, cum vrem săl descotorosim desco torosim de canadi canadian ană: ă:  — N u p o t sta d ecît ec ît o jum ju m ătat ăt atee de oră. A ş vrea vr ea d oar oa r puţină puţi nă apă caldă ca să să mă spăl. spăl. Şi aş vrea să vorb vo rbes escc un m om ent cu tine, Adriana.  Tr  T r e cem ce m în cam c amer era a alăturată. a lăturată.  — C e sa întîm în tîm plat pl at,, M a rc? rc ?  — N u lua un a er d e înm în m orm or m înta în tare re,, fiindcă fiin dcă de da data ta asta cel puţin îţi aduc o veste bună. bună. Peste cîteva z ile ai să să faci o croazieră croazier ă pe M area are a Ne ag agră ră spre Consta Consta ntinopol. ntinopol.  — M ar arc, c, ai înneb înn ebun unit? it?

194

A D R I A N A G EO RG ESCU

 — D acă ac ă am înnebu înn ebuni nit, t, sînt în to t cazul caz ul un nebun rezo re zona nabi bil, l, un nebun organizat. Totul e aranjat. Un vapor nu prea mare, care se se comp ortă bine. R eze rvă de benzină asi asigu gurat rată. ă. Pleca re sigură. Companie agreabilă: trei persoane pe care le cunoşti, dar ale căro r nume încă încă nu nu ţi ţi le po t dezvălui; aşa aşai i cînd cînd „con „c on spiri” sp iri” . Ride tot timpul. Nu reuşesc să scot un cuvînt, pentru că îmi clănţăne dinţii. M arc vin e lingă mine şi mă mă zgîlţîie.  — A c u m chiar chi ar că nui mom mo m entu en tull să tremur trem uri, i, fato. fat o. A i nişte pantaloni lungi?  — Da.  — Bine Bi ne,, atunci atun ci punei pun ei repe re pede. de. în tro tr o jumă ju măta tate te de oră or ă tre tr e buie bui e să firii plecaţi. C it des pre lucruri, lucruri, nai decît să le laşi aici. U n echipament complet te aşteaptă în port. între timp, puneţi tot ce ai mai gros în materie de pulovere. Ţiam adus o canadiană căptuşită. căptuşită. A i să îngheţi îngh eţi puţin, dar dar no să să dure ze prea mult. în oraşul X schimbăm schimbăm echipamentul, şi luăm luăm trenu trenul. l. M îin e seară seară vom vo m fi la destinaţie. în timp ce mă spăl, spăl, iaţi rămas rămasbun bun de la cele cel e două femei şi spunele că pleci la Bucureşti. Nici un cuvînt în plus,înţelegi? îi las las M ărioa ăr ioa rei rochia şi paltonul. Ea ne pregăteşte tartine şi şi ne forţe ază az ă să dăm pe gît două pahare de a lcool, lco ol, unul după altul. altul. Capul mi se învîrte cînd îmi iau adio de la bătrînă, care mă binecuvîn tea iă cu gravitate. * Stau Stau lingă „ în tren. tren. Co ntr oloru olo rull e însoţit de do i agenţi în civil, care care verifică actele actele.. T rec din oră în oră. oră. Comp artimentul e prost luminat. în faţa mea, o femeie mormăie:  — M iau i au văzut vă zut pînă pîn ă acum acu m de d e trei tre i o ri actele ac tele.. Dacă Da că ar a r fi f i false, nu maş maş plim ba cu trenul trenu l ca să să trebuiască să li le arăt din cin ci în cinci minute. î i string s tring mina lui M arc care zîmbeşte şi şi îi spune spune femeii:  — A v e ţ i drep dr epta tate, te, doamn doa mnă. ă. D ar nu se ştie niciod nic iodată ată.. P o a te că e mai prudent. p rudent. Sînt aşa aşa de mulţi m ulţi duşmani ai poporu p oporului. lui. Femeia nu ştie cum săşi retragă cuvintele; îşi spune pesemne că Mar M arc c e agent provoc pro vocato ator. r. în colţ, lingă lin gă uşă uşă, un un bărbat, bărbat, care încearcă să doarmă, strigă la noi să facem facem linişte. linişte. Alt control, de astă dată mai lung. Un agent întreabă pe fiecare despre motivele călătoriei. Mie teamă să nu încep iar să tremur. Cînd vine rîndul nostru, Marc spune:

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

195

 — L o g o d n ica ic a mea me a şi cu m ine in e m erge er gem m la nunta unui văr.  — C e face fa ce văr v ărul ul d um ital it alee la X ?  — E m uncit un citor or.. R esp es p onsa on sabi bill p o liti li ticc al portu po rtulu lui. i. A gen tul tu l ne restituie actele înclinî înclinîndus ndusee puţin. puţin. D e îndată ce au ieşit din compartiment, murmur:  — A i înne în neb b unit? un it? D acă ac ă se inter in terese esează ază??  — N a au u decît de cît.. R espo es pon n sabi sa bilu lull port po rtul ului ui le va răspunde răsp unde a fir fi r mativ. Mulţumită lui am putut să aranjez plecarea. Ne aşteaptă la gară. Femeia se preface că doarme, dar ne priveşte pe furiş, nelinişti niştită. tă. P rofită ro fită d e prima o prire pr ire a trenului ca ca să să schimbe schimbe com pa parrtimentul. L a co ntroa ntr oalele lele următoare urm ătoare,, agenţii nu ne mai mai cer actele. actele. Că lătoria mi se pare interminabilă. interminabilă. * Pe peronul gării X, un bărbat se desprinde dintrun grup şi ne face fac e semn. M a rc îi spune, spune, după după ce ia strî strîns ns mina, arătînd spre mine:  — P etre et re,, u ite it eo o pe logo lo god d n ica ic a mea. Sînt Sî ntem em aştep aş teptaţ taţii la tin t ine? e?  — Sigur. Sigu r. Să ne grăbi gră bim m , ca să să ajun aj unge gem m ma maii re r e p ede ed e la l a cont co ntro rol. l. Două baraje ale poliţiei. Petre le spune pur şi simplu agenţilor: ţilor : „Sînt „Sîn t cu m ine” , şi trecem. trecem. La al doilea baraj, zăresc pe unul unul dintre agenţii care îl însoţeau pe controlor în tren. Ne arată cu degetul unui bărbat, din stingă sa, care îl întreabă pe Petre:  — Sînt Sîn t cu tine, tin e, tovar tov arăş ăşe? e? Petre Pe tre răspunde, răspunde, calm:  — D a, tovarăş tova răşe. e. Fix ez cu un un aer absorbit ceasornicul ceasornicul gării. gării. Trecem Tr ecem.. Străzile Stră zile sînt pustii pustii şi tăcu tăcute. te. M ă adresez a dresez lui Marc:  — M a rc, rc , aş vrea vr ea să văd marea. îm i răspunde răspunde Petre:  — O să aveţ av eţii tot to t timpu tim pull să o v ed eţi eţ i pînă la C onst on stan antin tinop opol ol.. Cîteva Cîtev a zile z ile nu veţi ve ţi vedea decît mare. mare. Pentru m oment, avem ah ceva de făcut. M erg em cu paşi grăbiţi. grăbiţi. M arc şi şi cu cu Petre discu discută tă despre org anizarea politică a portului. Abia îi aud. Ascult doar marea care murmură undeva, în depărtare.

19 6

A D R I A N A G EO RG ES CU

* Nu mă scol din pat. E frig, şi nam voie să aprind focul ziua. Respon Res pon sab ilul de strad stradă ă ştie că acea această stă cas casă ă e locu ită de m uncitori tor i şi marinari care lucrează în timpul zilei. Fumul ar putea să să i se pară suspect. suspect. Casa e ocupată de patru muncitori şi trei marinari care au toţi carnet de partid partid.. D o i dintre ei sînt sînt căsăto căsătoriţ riţi. i. N eve stele lor lucrează la uzină. Ei, în port. Casa are trei camere în total. Nu trebuie să ne ferim de ei, sînt deai noştri. Cele trei persoane cu care trebuie să fug şi al căror nume nu1 cunosc încă sînt găzduite de alţi muncitori, la patru case mai departe. Marc şi Pe tre fac naveta naveta între c ele două case şi port. port. A u plecat de aproape trei trei ore, trebuia trebuiau u să să fie înapoi la căderea nopţi no pţii; i; sa înn optat op tat deja, şi ei nu sa sau u întors. Stau Stau nemişcată fumînd ţigară după ţigară şi ascultînd marea. Poimîine începe A n u l N ou şi vo i fi pe vapor. M îin e îmi voi părăs părăsii ţar ţara. înce rc să să rep et această pr op o zi ţie ţi e ca să să ajung să să o şi simt simt.. Pur Pu r şi şi simplu nu reuşesc. Sînt complet golită, disperările, sentimentele violente nu au au ven it la în tîlnirea dată de evenimente. Mă decid să mă scol din pat ca să aprind veioza, cînd aud trîntinduse uşa de la intrare. Marc şi Petre intră în odaie. Le spun: spun: „Salut” ; numi numi răs răspun pund. d. M ar c întoa rce comutatorul. în lumina crudă a lămpii, le zăresc feţe le livide.  — C e se s e în tîm plă? pl ă? A ţ i fo^t urm ăriţi? ări ţi?  — Nu .  — A tu n ci, ci , ce este? es te? D e ce staţi aşa, aşa, încr în crem em eniţi en iţi? ? D e ce tăceţi? Marc întoarce capul. Petre murmură:  — R e g e l e a abdicat. abdic at. Lau La u forţ fo rţat at pe rege re ge să abdic ab dice! e! M am aşezat pe pat. pat. M arc stă stă mai departe cu spatele la noi. Petre, nemişcat, în picioare. Cît timp am rămas aşa fără să spunem un cuvînt? Ac um plîng, şi M arc ar c a venit ven it sămi sămi pună pună mîna pe umăr umăr.. Spune cu vo cea ce a egală eg ală şi surd surdă, ă, fără să se uite la mine:  — B ă ieţi ie ţiii treb tr ebui uie e să vină vin ă dintru din trun n m om ent en t întralt într altul. ul. Să nu te vadă plîn gînd, gînd , să să nu nu ne vadă plîngînd. plîngîn d. T rebu re bu ie să găsim cuvintele te le ca re să le dea curaj, acum acum că am am rămas rămas com ple t singuri. singuri. Bate cineva la uşă. Marc îmi întinde batista lui.  — H a id e, îngh în ghite iteţi ţi lacri la crimi mile. le. A u veni ve nit! t!

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

197

Muncitorii intră, unul cite unul, cu paşi înăbuşiţi ca în odaia unui unui bo lna v... T o ţi vorbesc vo rbesc în şoaptă, şoaptă, şi şi toate feţele sînt sînt palide. palide. U nul nu l dintre din tre ei spu spune ne::  — A cu m , sîn s întem tem ţara nimănui. nimă nui.  — N u spun sp unee asta, repl re plică ică altul, alt ul, nu spune spun e asta! N i lau luat pe reg r egee pentru pen tru ca noi să nu nu mai luptăm. Nu N u sînt proşti; dar d ar nu cu tertip ter tipul ul ăsta o să ne învingă înving ă ei. Eu zic z ic că, că, mîine mîin e chiar, ar trebui să facem să sară sară în aer ceva, oricît oric ît de mic, în în port.  — O să pună pun ă mîna m îna pe tine.  — P o a te că o să pună pu nă mîna pe mine mi ne,, da darr no n o să pună pu nă mîna mîn a pe ţară. Să nu ne dezumflăm. Nişte sabotaj, asta trebuie acum. Ce zici, Petre?  — Sînt Sî nt de p ăr ărer erea ea ta, sînt pentr pe ntru u sabot sa botaj. aj. N u m a i că treb tr ebui uiee să pregătim totul foa rte bine bine.. P etr e a vorb vo rbit it tare. tare. Vraj Vr aja a rea pare rup ruptă tă.. Au A u început să să discute toţi to ţi şi săş săşii aprindă ţigările. M ar arcc se desprinde desprin de din grup şi vine vin e spre mine:  — C ît d espr es pree plec p lecar are, e, nui nim n imic ic de făcut. T o a t e gă gărz rzil ilee sau dublat, şi iau înlocuit la posturi pe oamenii noştri cu alţii de care nu sîntem siguri. Bineîn B ineînţeles ţeles că nu puteam prevedea prev edea asta. sta.  — N a re impo im port rtan anţă ţă,, M ar arc, c, sau, sau, cel ce l puţin, puţi n, nu asta a re im portanţă. Acum... M arc mă priveşte pr iveşte o clipă, clipă, apo i îm i spune cu glasul glasul schi schimbat mbat::  — A scu sc u ltăm ltă m ă bine, bin e, fată; în m om entu en tull ăsta, o b osea os eala la e un lux. Şi disperarea la fel. Nu ne putem permite asemenea luxuri, căci atunci sîntem pierduţi, şi mulţi alţii împreună cu noi. Ce părere ai?  — A i drep dr epta tate te.. C înd în d ne înt î ntoa oarc rcem em la Bucu B ucureş reşti? ti?  — M îin îi n e d e dim d imine ineaţ aţă. ă. în seara asta o rg rgan aniz izăm ăm munca aici.  Tu  T u , a p rin ri n d e fo f o c u l şi făn fă nee cite ci te o cafe ca fea a foa fo a rte rt e tare. T r e b u ie să ră mînem treji toată noaptea. Prepar cafeaua, distribui ceştile, iau loc pe o banchetă lingă Petre Pe tre,, care expune planul de acţiune acţiune.. C ele el e două dou ă fem ei sau sau înapo îna poiat iat şi şi ele şi se se văicăresc în în camera de alături. Miamintesc deodată lungile nopţi din salonul de la Văcăreşti Văcă reşti şi ritmul ritmul sfîşietor al bocetelor. bocetelo r. Marc a întins pe masă un plan al portului şi urmăreşte cu degetul nişte linii roşii care dansează în faţa ochilor mei. Trebuie să co p iez hărţile pe hîrtie de calc calc..

ADRIANA GEORGHSCU

198

Zorile ne surprind tot adunaţi in jurul mesei. Odaia e plină de m fi js u l acru al chiştoacelor. Şi, Şi, cînd cînd deschid deschid larg fereastra, fereastra, mugetul mării pătrunde în cameră. Un marinar ascultă o clipă tăcerea, pe urmă u rmă spune, spune, clătinînd din cap: cap:  — N ic i ea e a nu pare par e prea mulţum mu lţumită. ită. Cînd Cî nd mugeş mu geşte te aşa aşa marea, marea , înseamnă că furtuna nui departe. * A z i ar fi trebuit să fiu pe vapo r, în larg, larg, departe de ţărm urile româneşti. româ neşti. E ultima zi z i a anului 1947. în trenul trenu l care ne aduce la Bucureşti, Bucureşti, ţin och ii închişi. închişi. î l las pe M a rc să răspund răspundă ă la toate co ntroale ntro alele; le; versiunea e alta: alta: sînt sînt gravidă, vidă , şi şi M arc ar c mă duce acas acasă ă la mine, în Mo ldo va. va . Jocul e riscant riscant;; am putea în tîlni pe unul dintre agenţii care neau neau văzut coborî nd în ziua cealaltă în portul X , şi atunci... D ar nu avem de ales, ales, trebuie să ne înapoiem cit mai repede; fără Marc, băieţii probabil că sînt înnebuniţi. Compartimentele sînt aproape toate goale. Rarii călători se uită p e fereastră, tăcuţi, tăcuţi, sau sau se prefac că dorm, dorm , ca mine. Lingă mine, Marc citeşte ziarele care anunţă crearea Republicii Populare Române. * Băieţii au găsit o căsuţă, cam dărăpănată, la periferia Bucu reştiului, şi şi au transformato în magazin de vechituri. vechituri. A m instainstalat în pivniţă ron eotipu eoti pu l, un radio şi stocuri stocuri de hîrtie ascuns ascunse e după tot soiul de ob iecte etero clite: haine vechi, colecţii de pan tofi desperecheaţi, tacîmuri de argint sau tinichea, tablouri vechi, por trete de fam ilie, f ot ol ii rupte, rupte, suveni suvenirur rurii de preţ sau sau obiec te utile sînt sînt deop otrivă acop erite de praf praf.. Proprietarul magazinului este unul deai noştri, posesor al valoro sulu i carnet de partid. partid. în timp ce e l îşi vind e marfa su sus, în pivniţă noi tipărim manifestele m anifestele care care trebuie să să fie distribuite distribuite noapno aptea. Roneotipul e ascuns sub o mobilă Ludovic al XVlea, iar radioul e instalat întrun birou Empire. Pivniţa comunică prin trun culoar cu casa de alături, ocupată şi ea de prieteni. Deschizătura care dă spre coridor a fost astupată superficial. Cond iţii le de d e lucru sînt sînt ideale. ideale. Nu ies din pivniţă decît ca să mă duc, traversînd culoarul, în casa vecină, unde dorm. De altfel, dorm foarte puţin şi îmi pe

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

199

trec majoritatea nopţilor şi a zilelor în pivniţa unde, în spatele unui unui paravan, miam amenajat a menajat un un colţişor colţişo r al meu: meu: un foto fo toliu liu care nu are decît trei picioare şi basculează primejdios de fiecare dată cînd cînd mă afund în el, un birouaş de lemn de trandafir, trandafir, cîteva luminări lumin ări şi şi o icoană în cel mai pur pur stil bizantin, o Fecioară Fecio ară încreîn cremenită men ită care mă fixează cu privirea ei de nepătr nepătruns uns..  Tip  T ip ă r im m anife an ifest stee toa t oată tă ziua. Seara, Sea ra, bă b ă ieţi ie ţiii ies ie s ca să să le dis d istr triibuie, iar iar eu ascul ascultt emisiunile emisiun ile ra radiou diou rilor străine străine luînd luînd note. R e gele a părăsit ţara de două luni. N o a p tea te a tîrziu t îrziu mă duc în în cas casa a de alături, alături, unde mi sa sa instalat o saltea în baie. D e cu zor i mă în torc în pivniţă şi şi îi aştept aştept pe băieţi ca să începem lucrul. Şi aşa mai trec alte trei luni. * V ic to r a fost fost arestat arestat cu ocazia unei razii razii.. M arc preia condu cerea; în numai două ore or e magazinul este înch închis, is, roneoti ron eotipu pull şi şi radioul transportate în altă parte, tot grupul dispersat în provincie. Marc şia epuizat din nou adresele din Bucureşti. Ii trebuie un răgaz de o lună ca să găsească altele noi şi să reorganizeze lucrul. Călătoria cu trenul sau cu autobuzul a devenit prea periculoasă şi Marc mă încredinţează, pe mine şi noile mele acte, unui şofer şo fer de cam ion care c are mă închide întro ladă ladă ce trebuia să conţină în principiu princ ipiu... ... prune uscat uscatee. Aşa ajung în sat satul ul Y unde urmează să mă aştepte o prietenă a lui Marc. Cînd intru în curtea casei care mia fost indicată, o tînără roşcată îmi vine în întimpinare. îi spun:  — C înd în d cop c opa a cii ci i au frun fr unze ze.. .... Ea continuă:  — ... Este Es te o ecua ec uaţie ţie de gr gradu adull întîi. în tîi. Şi, fără nici o schimbare în ton:  — Bun veni ve nit. t. A i c i eşti eş ti ver v eriş işoa oara ra mea, ai ven v en it ca să te t e refa re faci ci după o congestie pulmonară. Astai tot. Pe mine mă cheamă Monica, am avut o mică proprietate pe care miau luato. Sînt găzduită găzd uită d e un ţăran. ţăran. A m pus pus încă un un pat pat în camera mea. M a rc a trecut pe aici acum două luni şi mia spus că, dacă lucrurile se

200

ADRIANA GEORGESCU

înrău'jţesc, o să te trimită la mine. Aşa că te aşteptam din zi în zi. C c  sa  sa întîmp lat?  — A u arestat pe unul deai dea i noştri. Nea Ne am m împrăştiat cu toţii.  — A ic i, ai să te p o ţi odih od ihni ni.. M a rc mia mi a spus spus să să nu ple p leci ci pînă pîn ă nu vin e el e l persona pe rsonall să te ia. ia. Să intrăm, intrăm, vrei? vre i? O să ne organizăm orga nizăm viaţa comună.  Tra  T rave vers rsăm ăm curtea. curt ea. în faţa intră in trării rii,, un p om înflo în flori rit. t. T im p de cîteva luni am locu it întro pivniţă şi nam nam mai văzut arbori. Şi, cum am rămas încremenită pe loc, Monica îmi urmăreşte privirea şi adaugă, cu glasul brusc schimbat:  — D a , au în flor fl orit it.. Se a p rop ro p ie Paşte Pa ştele. le. *

Ziua trebuie să stau în odaie. De îndată ce se înnoptează, M on ica mă scoate la aer aer.. N u a trecut nici o săptămînă săptămînă de cînd sînt sînt aici aici cînd, cînd, întro seară, aud nişte paşi în spatele nostru. Cineva ne urmăreşte prin uliţ ele satului. satului. M on ica aruncă aruncă o pr ivire rapidă şi îmi îm i spune spune::  — N u te teme. tem e. E plut pl uton on ieru ie rull de la post. A fost fo st crescut cres cut de părinţii mei. N e este devotat. devotat. Plutonierul nea ajuns din urmă. String frenetic braţul Mo nicăi.  — Bună Bun ă seara, doamn do amnă. ă.  — Bună Bun ă seara, sea ra, Dumit Du mitru. ru. Păşeşte alături de noi. E zită o clipă, ap oi spune: spune:  — D oa m n ă, naţi naţ i vrea vre a să ven iţi iţ i pînă pîn ă la post? po st? Mă agăţ mai tare de braţul Monicăi, gata să cad. Ea spune rîzînd:  — D e ce, D um itru it ru,, vre vr e i să mă ares ar este tezi? zi?  — Fe rea scă sc ă Dum Du m neze ne zeu, u, doamn doa mnă. ă. R id ică ic ă b raţe ra ţele le la cer ce r şi adaugă: A ş vre v rea a numai num ai să să vă arăt ceva. ceva. îl urmăm la post. Ne face loc să intrăm întro cămăruţă, pe care o încuie cu cheia, ne oferă scaune, caută întrun sertar, scoate o hîrtie şi io întinde M onicăi. on icăi. O văd că că păleşte pe măsur măsură ă ce citeşte. citeşte. Nu mă mai p ot abţine şi îi smulg hîrtia din mînă. mînă. Atenţiun e, gări gări,, aeropoart aeropoarte, e, pichete piche te de frontieră, post uri ur i de ja n -  darm i; arestaţ arestaţii imediat pe numita Georgesc Georgescu u Adriana, fos tă şefă şefă de  de  cabinet a călăului popo rului, ţ i căutată în în prezen prezentt de poliţie.

LA ÎNCEPUT A FOST FOST SFÎRŞITUL SFÎRŞITUL

201 201

Pun hîrtia h îrtia p e birou bir ou şi, şi, cum pluton ierul se uită la mine, spun spun,, foarte foa rte linişti liniştită: tă:  — D e ce mă p rivi ri viţi ţi aşa? C red re d eţi eţ i p o a te că e vorb vo rba a de m ine? in e? Na veţi veţ i decît d ecît sămi sămi cercetaţi actele actele.. îmi examinează atent hîrtiile şi zîmbeşte cînd mi le înapoiază:  — Bună Bun ă treab tr eabă, ă, h îrti îr tiil ilee astea. N u m ai că, o dată cu nota no ta asta, am mai m ai prim p rim it şi aşa aşa ceva: ceva: priviţi. Un mic afiş cu două fotografii deale mele, din faţă şi din profil. pr ofil. Cianura e în buzunaru buzunarull bluzei mele. M on ica sa sa scul sculat at în picioare.  — C e facem fac em,, Dum D um itru it ru??  — V e d e ţi, ţi , doam do amnă nă,, ţărani ţăr aniii ştiu că e cineva cin eva la dumn du mnea eavo voas as-tră. tră. Sînt deai noştri, ţăranii ţăranii.. D ar dacă dacă e totuşi un trădător prin p rin-tre ei, sau la primărie? Nu poţi să ştii niciodată. îmi risc pielea, în po vestea ves tea asta. asta. Sînt obliga obli gatt să să lipesc afişul afişul la post.  — U n d e vr v r e i să se ducă, ducă, Dum D umitr itru u?  — D acă ac ă aş şti ş ti... ... Eu vă rog ro g numai numa i să no n o mai ţine ţi neţi ţi la du d umneavoastră. Dacă e vreun turnător pe aici, sîntem toţi buni de puşcărie. Dacă ar fi numai numele, naş zice nimic. Dar cu poza... No so arestez eu, doamnă. Eu ştiu ce înseamnă recunoştinţa şi, pe urmă, ştiţi şi dumneavoastră dumneavoa stră că gîndim gînd im la fel. D a r nu nu po t sămi risc pielea. Treb Tr ebu u ie so ducem ducem la oraş oraş..  — îm i împr îm prum umuţ uţii şareta şare ta pos p ostul tului? ui?  — înh în h am caii ca ii şi întru î ntrun n sfert sfe rt de d e oră o ră sînt la l a dumn du mneav eavoas oastră. tră. D e îndată ce am ieşit de la post, post, îi spun spun Monic Mo nicăi: ăi:  — D acă ac ă ne în î n tind tin d e o cursă?  — N u se pun p unee pro p robl blem ema. a. E cam laş, laş, dar fo f o a r te fidel fid el..  — C e facem fa cem??  — T e cond co nduc uc la l a oraş, or aş, şi iei ie i trenul tren ul de d e Bucureşt Bu cureşti. i.  — Cum Cu m vr v r e i să iau trenu tre nul? l? Şi la gară treb tr ebui uiee să fi p rim ri m it f o tografia.  — T e îmbr îm brac ac ţărăneşte. ţără neşte. Cu C u basma pe cap. Cum Cu m pă părr eu bil b ilet etul ul şi mă prezint la control. Tu traversezi o grădiniţă care dă spre capătul peronului, în spatele toaletelor. Acolo nui control. Ne întîlnim pe peron, şi îţi dau dau biletul biletul..  — Şi c o n trol tr olu u l din tren? tre n?

202

ADRIANA GEORGESCU

 — D up ă ce c e ai ieşit ieş it din gară, nu mai trebu tre buie ie să te temi. tem i. F o t o grafia na na putut să le fi e trans transmis misă ă contr olo rilor. rilo r. Sînt convinsă de contrariu şi, în timp ce Monica îmi caută costumul ţărănes ţărănesc, c, mă gîndesc la cel mai bun m ijlo c de a înghiţi cianura înainte de a fi prinsă. O jumătate de oră mai tîrziu, şareta e în curte. Monica se caţără pe bancheta din faţă, îmi spune să urc, îi strînge mina lui Du mitru şi dă bice cailor.  — A cu m , treb tr ebui uie e să ne grăbim gră bim ca să aju a jugem gem înai în aint nte e d e p le carea trenului. De îndată ce ieşim din sat, începe să mîne nebuneşte. Mă agăţ cu amîndouă mîinile de banchetă ca să nu cad, în timp ce, aplecată înainte şi şi cu cu faţa faţa încordat încordată, ă, M onic a fredonea ză o m elo die di e în care este vorb a de o serbare în sat sat şi de vîntul care vuieşte în pădure. * 

A m sosit sosit prea devrem e şi, şi, în timp ce M onica oni ca stă stă la coadă pentru bilet, rămîn ascunsă după un tufiş în grădina de lîngă gară. O jumătate de oră mai tîrziu, îmi spun că e momentul să plec, mă tîrăsc în patru labe pînă la gard, îl escaladez, dau ocol toale telo r, ajung la la capăt capătul ul peronului. peronului. Ceva mai departe, departe, M o n ica, ca, aşezată aşezată p e o banchetă, banchetă, citeşte ziarul. ziarul. M ă aşez lîngă ea. ea. Ea E a îm i caută mîna, mio strînge, îmi trece biletul. Şi murmură pe franţuzeşte:  —

Bonne chancel 

îşi îş i împ ătureşte calmă ziarul, se se scoal scoală, ă, se îndreaptă spre toa lete, lete , se prefac pre face e că că intră, intră, le oc oleşte ole şte,, dispare. dispare. M ia lăsat lăsat un un coş cu cu două gîşte, care se agită şi cîrîie. Cînd intră trenul în gară, iau coşul şi mă îndrept spre vagoanele de a treia. Trenul e arhiplin, şi am renunţat sămi găsesc un loc cînd un bărbat în uniformă iese dintrun com partim ent şi îmi spune: spune:  — E un lo l o c înăuntru. înăuntru . N u vre v re i să stai jos ? Inima îmi bate să mi se spargă, dar îmi spun că faptul de a şedea lîngă un bărbat în uniformă poate po ate sămi sămi serve serveasc ască. ă. M ă inin stalez aşadar aşadar lîngă el. A b ia în com partim ent îm i dau dau seama seama că e în uniform unif ormă ă d e şe f de gară. gară. încearcă să intre în vorbă. vorbă.  — C e ai a i în î n coş, co ş, fe f e tiţo ti ţo ?  — N iş te gîşte.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

203

 — Sînt Sî nt scum sc umpe pe??  — T r e b u ie să le duc du c la coop co oper era a tivă ti vă,, la Bucureşti Bucu reşti.. Cuvîntul „coo „c oo pe rat ivă” ivă ” ia ia închi închiss gura. gura. Nu mai spune nimic. nimic. A ge n ţi însoţiţi de doi soldaţi trec pe culoa culoar. r. Treb uie neapărat neapărat să vo rbes rb escc cu şeful de d e gară, să să îi fac să creadă cread ă că sînt cu el.  — M e r g e ţi la Buc B ucur ureşt eşti? i?  — D a , feti fe tiţo ţo..  —  S înte în teţi ţi b oln ol n av? av ?  — N u , nus boln bo lnav av.. O ftea ft ea ză lung. Cuco Cu coan ana a m ea a plec pl ecat at cu altul, o canalie, a ltfel ltfe l nu pot săi spu spun. n. Eu îs şef şe f de gară. gară. M ai o ftea ză o dată şi mă mă întreab întreabă: ă:  — Şi tu, feti fe tiţo ţo , nu te tem te m i să merg me rgii aşa cu tre t renu nul? l? Compartimentul e prost luminat, na putut să mă vadă pălind.  — D e ce să mă tem te m ?  — E şti şt i o feti fe tiţă ţă frumuşică. frumu şică. N u ţie ţi e team tea m ă să nu te răpeasc răpe ască ă cineva? Nu se ştie niciodată! Resp Re sp ir şi mă sclifosesc cit pot. Şeful de gară îmi ia mîna. mîna. îl las las.  — A i m înuţ în uţee frum fr umoa oase. se. N u prea pr ea munceşt mu nceştii mult, m ult, la tine ti ne acaac asă. Ai mîinile albe de tot.  — F iin ii n d c ă ... .. . fiin fii n dcă dc ă am fost fo st boln bo lnav avă ă şi am stat la pat mai multe luni. luni. A m avut avut tifos. tifos.  — Dea De ast sta a eşt e ştii atît a tît d e slabă. A i avut av ut n o r o c că ai scăpat.  Tr  T r e n u l a plec pl ecat at din gară. M urm ur m ur: ur :  — D a, am avut avu t noro no roc. c. Şeful de gară a început înc eput sămi povestească viaţa lui: lui:  — ...Ş .. .Ş i p e urmă urm ă mia mi a lăsat un bile b ilet: t: M ă duc la Bucureş Bucureşti, ti, cu  el care mă tratează ca o doamnă şi nu ca o zdreanţă. „E l” e i nspectorul de căi ferate care a venit sămi inspecteze gara, şi a tu n ci... ci. .. Habar Hab ar nam dacă o tratează ca ca o doamnă, dar ştiu ştiu că am am săi săi spun v re o două inspectorulu in spectoruluii ăstuia ăstuia.. M ă duc la el; am adresa adresa din Bucureşti. Bucureşti. T îrfa îr fa trebuie trebu ie să să fie la el. Sămi facă mie asta asta,, mie, care am luato fără zestre, care iam dat cultură cultură şi educaţie. Cînd ma luat, nu făcea pe cucoana mare. Se lăuda tot timpul: „Mă mărit cu un şe f de gară, gară, mă mărit cu cu un şef de gară” . M ă prefac pre fac ai urmări povestea cu intere interes. s. în realitate, nu nu mă gîndesc decît la control. Casc, mă scuz, mai casc iar şi îi spun, retrăgîndumi mîna: mîna:

204 20 4

ADRIANA GEORGESCU

 — A ş vrea vr ea să dorm do rm,, dom d om n u ’ ş e f de gară. Ştiţi Şt iţi,, cu bo ala al a asta, asta, nu prea am putere. Vreţi să arătaţi dumneavoastră biletul la control?  — Sigur, Sigu r, f e tiţo ti ţo , d orm or m i bine. bin e. M ă loveş te uşor peste obraz cu cu un un aer protector, în timp ce îi dau biletu l. îm i ascund ascund faţa lingă banchetă astfel ca să nu se po ată zări decît două codiţe ieşind de sub o basma şi un nas. Nu mă mişc toată noaptea. Ş eful de d e gară mă acoperă acop eră cu haina lui lui şi arată biletul meu la toate controalele, declarînd cu un aer satisfăcut:  — D o am n a i cu mine. min e. întrun tîrzip, mă zgîlţîie: zgîlţîie:  — E i, f e tiţo ti ţo , p regă re găteş teşte tete te,, am ajuns! Deschid ochii. Pe rifer ia Bucureştiul Bucureştiului ui defilea ză trist trist prin prin faţa geamu rilor, în lumina lumina palidă palidă a zorilor. C on troa lele din gară...  — A i oc hi frum fru m oşi, oş i, f etiţ et iţo. o. Mă ia din nou de mină. îl las şi, cînd se opreşte trenul, co bo rîm împreună. P e peron, p eron, mă prefac că mie rău rău.  — D o m n u le ş e f de gară, ga ră, ma apucat apuc at ameţe am eţeala ala.. Tre T re b u ie să fie din cauza bolii. Nu mai pot să umblu. M ă ia de talie tali e cu cu un un aer prote ctor. î m i las capul pe umărul umărul lui şi pornim p e pe ron astfel astfel înlănţui înlănţuiţi. ţi. Ne aprop iem de barajul barajul p o liţiei. liţie i. Ş eful d e gară îmi spu spune: ne:  — R e a boal bo ală ă treb tr ebui uie e să fie. fie . î ţ i tremu tre mură ră p icio ic ioar arel ele e. Nui răspund şi îmi îngrop mai mult faţa în vestonul lui. La con trol arată arată amîndouă b iletele şi buletinul buletinul lui: lui:  — Pen Pe n tru tr u doam do amna na mea şi mine. m ine.  Tr  T r ec e m . Ş efu ef u l de d e gară g ară rîde rî de zgom zg om otos ot os :  — A m spus aşa ca să tre t rece cem m mai repe re pede de.. D a r nar fi aşa de de rău dacă ar fi adevărat, ce zici, fetiţo? Eşti curăţică, şimi place cînd îmi spui spui „d om nu ’ şef de gară” . Eşti respec respectuo tuoasă asă.. Ac um , t ineretu l ăsta ăsta nu nu mai ştie să te respecte. respecte. M ie îmi place să să fiu respectat. E i, spune, spune, ce păre re ai despre n oi doi? Şi, cum mă prefa pr efac c încurcată, încurcată, rîde şi mai tare: tare:  — Eşti Eş ti timidă tim idă.. D a r dacă neam n eam ve d ea mai des, p o a te că ţiar ţia r trece, ce zici? înc erc să par em oţion ată cînd îi răspu răspund: nd:  — Da, Da , d om n u ’ ş e f de gară.

L A ÎN C E P U T A FOST SFÎR ŞITUL

20 5

M ă m îng îie pe obraz ob raz cu un un aer sati satisfă sfăcut cut.. N e despărţim d espărţim în staţia staţia de tramvai din faţa gării, după după ce am îotă rît o întîlnire întîln ire dupăami dupăamiază ază „ca să mergem la cinema” . ♦ Coşul Coş ul cu gîşte nu este este evident evide nt soluţia ideală ca să trec ne obob servată pe stradă. stradă. To ţi cei cu care mă încrucişez se se opresc opre sc să mă întrebe:  — Scum Sc um pe gîşt gî ştel ele, e, feti fe tiţo ţo?? Răspund invariabil: invariabil:  — L e duc du c la coop co oper erat ativ ivă. ă. D e îndată îndată ce aud de cooperativă, cooperativă , oam enii se încrun încruntă tă şi şi trec mai departe. d eparte. A ş intra în curtea vreunei vreune i case să să le vînd, dar risc să să mă aleg ale g cu o contraven contr avenţie: ţie: mag magazinele azinele aparţin stat statul ului, ui, şi produ pro du-sele de la ţară ţară trebuie vîndute la cooperativă. O contravenţie, cu cu actele ac tele m ele false, aşa aşa ceva trebuie trebu ie evitat cu cu oric e preţ. Nu ştiu ştiu ce să fac. fac. A m ajuns ajuns la Bucureşti Bucureşti în plină zi; nu nu pot telefo te lefona na nimănim ănui, şi de altfel nici nam alt număr de telefon decît al lui Marc care nu se mai duce la birou de două luni. luni. Oar O aree o fi în Bucureşti? Şi cum să dau de el?  Tre  T recc în d prin pr in drep dr eptu tull unui imob im obil, il, mia mi ami minte ntesc sc deod de odat ată ă că am nişte prieteni care locuiesc acolo. Nu iam iam văzut de aproape aproa pe trei ani. ani. E zit un mom ent — scen scena a de la Miha ela numi numi iese din m inte — şi mă resem nez în ce le din urmă să urc urc.. Intru Intru pe p e scara scara de serviciu. Sun la primul etaj. Uşa se întredeschide şi zăresc mutriţa ciufulită ciufulită a Mir ei. Aruncă Arun că o privire asupr asupra a gîştelor gîştelo r şi şi îmi spune:  — N u cump cu mpără ărăm m nimic, nim ic, feti fe tiţo ţo.. N u ştii şti i că nui v o i e să vin v inzi zi păsări? Izbucnesc în rîs, împing uşa şi intru scoţîndumi basmaua. M ira mă priveşte încremen încremenită. ită.  — T u eşti? eş ti? C e a aii făcut fă cut ca să slăbeş slă beşti ti în halul halu l ăsta, sărmana să rmana de tine? N u mai rid. M ă prăbuşesc prăbuşesc pe un scau scaun. n.  — M ira ir a , p o t sta la l a vo v o i pînă deseară des eară??  — B ine in e ai a i face fa ce să nu mai pui între în trebă bări ri pros p rosteş teşti. ti. A ic i , eşti e şti la tine tin e acasă. acasă.  — Ş tii că mă m ă ascund? ascu nd? Că C ă am acte ac te fals f alse? e?

ADRIANA GEORGESCU

20 6

 — M ia i a m înch în chip ipuit uit eu că nu te plim pl imbi bi pe străzi stră zi costum cos tumată ată aşa ca să să te distrezi. distrez i. D e a ltfel, ltfe l, ştiam că te ascunz ascunzi. i.  — D a r bărb b ărbatu atull tău ar acc a ccep epta ta şi el? e l? Mira începe să rîdă.  — Cu m să nu acce ac cept pte e dacă îi aduci adu ci gîşte gîş te? ? D e nu ştiu cît tim t imp p nu ne mai h rănim decît cu cartofi. O să facem un ospăţ p e cinste! cinste!  — M ira ir a , să vo rb im serios, seri os, c rezi re zi că o să vrea vr ea? ?  — D e ce te tem te m i, A d ria ri a n a ? Să vo rb im serios ser ios,, dacă d acă vre v rei. i. N o i nu mai avem mare lucru de pierdut. Horia a refuzat să se înscrie la ei. Rezu R ezu lta t: a fost scos scos din societatea S criito rilor, nu mai mai po ate publica nici un articol măcar, nici un rînd, şi cărţile lui sînt interzise, retrase din biblio b iblio tec i şi din circulaţie. circulaţie. A şa că, ve zi şi tu!  — D a r din di n ce c e trăi tr ăiţi? ţi?  — Trad Tr ad uc em cărţi că rţi şi art ico ic o le din en e n glez gl ezeş eş te şi nemţeş nem ţeşte. te. A l ţ i autori, înscrişi în partid, le iscălesc şi ne plătesc la preţuri derizorii. zo rii. N e descurcăm totuşi. totuşi. Şi mai mai avem încă încă apartamentul şi biblioteca. bliote ca. O să ni le ia întro zi, dar pînă pînă atunci... H aid e, nu face mutra asta de înmormîntare. Trăim ca toată lumea, de altfel, şi nu mai rău ca toată lumea.  — A tu n c i, c rezi re zi că po t răm ră m îne pînă dese d eseară ară? ?  — Bin Bi n eînţ eî nţel eles es.. N um ai că, deseară, desea ră, avem a vem un inv i nvita itatt la.. la .... carca rtofi. tof i. N u te speria. E un fost puşcări puşcăriaş aş ca tine. tine. Mam sculat în picioare. Mira nui cunoaşte pe Marc şi pe băieţi, bă ieţi, sînt sigură. sigură.  — C i n e e ?  — Ia ghiceş gh iceşte. te. U n puşcăriaş d e demult dem ult.. A n tin ti n a zis zi s t noto no toriu riu,, aparţinînd „grupulu „gru pulu i din Transilvania ” . îţ i aminteşti, aminteşti, grupul din din  Tran  Tr an silv si lva a nia, ni a, reţea reţ eaua ua d e rezist rez isten enţă ţă antina ant inazist zistă ă cea mai ma i im p o rtantă? Ştii că doisprezece bărbaţi, arestaţi toţi în 1941 şi eliberaţi în 1944, forma u comandamentul? coma ndamentul?  — Da , ştiu. C are ar e din di n ei? e i?  — Spec Sp ecia ialis listt în radio ra dioem emisi isiun uni. i. N u ghice gh iceşt şti? i?  — Ba da, ştiu şt iu... ... Cum Cu m să nu1 ştiu? Sandu Sandu aparţin ea acestei ace stei reţele. reţele . La Cîmpu Cîm pu lung nu vorbea decît de şefii lui care erau la închisoare, şi mai ales de Ştefan C , ma rele specialist specialist în în radio. Sandu Sandu sfîrşis sfîrşise e chiar chiar prin a1 socoti acceptabil pe Antonescu, fiindcă refuzase săi

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

207 20 7

predea pe cei doisprezece lui Hitler. Sandu şi cei doisprezece eroi er oi legendari legend ari ai săi... Cîmpulung Cîmpulu ng şi şi rezistenţ rezistenţa a noastră noastră de atunci.. atunc i....  — A i gh ghic icit? it?  — Ştef Şt efan an C.  — G re u a fost, fos t, dar oric or icu u m m eriţi er iţi o recom rec ompe pens nsă. ă. A i sămi faci plăce p lăcerea rea săţi scoţi travestiul şi şi să să pui o rochie roc hie dea mea. E zit o clipă, pe urmă urmă::  — A ş pute pu tea a să fac fa c o b aie? ai e? Rostes Ro stes c cuvîntul cuvîntul „b aie ” cu evlavie. evlavie. M ira mă ia da mină mină şi şi mă mă trage spre co rido r rîzînd rîzînd cu poftă. poftă.  — Cu m d e nu m mam am gîn gî n dit di t pînă pîn ă acum? acu m? A ş fi putut să ţio ţi o pregătesc pregă tesc de cînd ai venit. Nu mai e apă caldă de baie, dar ajunge pentru pen tru un duş. duş. Un duş pe dinafară dinafară şi pe dinăuntru, dinăuntru, asta ţiar tre tr e bui! O urm ez fără să reuşesc reuşesc să să mă pun la acelaşi diapa dia pazon zon şi să rid cum sar cuveni: un duş duş pe dinăuntru... dinău ntru... *

A m făcut duş duş şi am rufărie ru fărie şi o rochie curate. curate. Dacă aş putea rămîne răm îne In casa casa asta asta luminoasă şi prim itoare, itoare , aş dorm dor m i şi pe jos. * Mira avea dreptate, bărbatul ei mă primeşte cu braţele deschise, fără fără nici o urmă de reticenţă. reticenţă. E i doi do i reuşesc reuşesc ap aproa roa pe să mă scape de frică. Şi, cînd cînd auzim soner s oneria ia de la intrare, M ira spune calm, fără să să tresară:  — T r e b u ie să fie fi e cole co legu gu l tău de puşcă pu şcărie, rie, Ad A d riana ria na.. Ştefan C. intră în sufragerie. E un bărbat foarte brunet, îmbrăcat cu o vestă de piele neagră. Şi, cum Mira mă prezintă cu primul prim ul nume fals care îi vin e în minte, începe să rîdă: rîdă:  — Cum Cu m ai spus: Sanda Sand a Dăne D ănescu scu?? M ira abia îşi stăpâneşte rîsul rîsul..  — D a, Sanda Dănesc Dăn escu. u.  — A scu sc u ltă, lt ă, M ira ir a , cred cr edea eam m că ai încr în cred ed ere er e în mine. min e. E a d e vărat că sa schimbat mult, dar tot am recunoscuto. Intervin:  — U n d e m a aii cunos cu noscut? cut?  — L a Inter In terne ne..  — A i fost fo st închis înc his la Inte In tern rne? e?

ADRIANA GEORGESCU

208 20 8

 — încă în că nu, şi sper că nam să fiu n iciod ici odată ată.. N u team te am cun c unos os-cut ca deţinută, ci ca şefii de cabinet. De altfel, erai insuportabilă. bilă. Zîm b ea i to t timpul şi repetai ca ca un un automat aceeaş aceeaşii p ro po ziţie: „A u di en ţe le sînt suspen suspendat date, e, audienţele sînt sînt suspendate suspendate”” . M im ea ză t oată scena, scena, şi acum rîdem rîdem cu poftă toţ i patru. patru. Această cină veselă, fără apăsare, fără obsesii, mi se pare o amintire de demult care ar fi venit să mă viziteze şi să mă încălzească puţin. D e îndată ce ne sculăm sculăm de la mas masă, ă, le spun, spun, lui Ho H o ria ri a şi Mire M ire i:  — E tim ti m pu l să plec. ple c. H o ria mă priveşte mirat mirat::  — U n d e vr v r e i să te t e duci? du ci? Şi Mira reia:  — D a, unde und e vr ei să te duci, du ci, la cin ci n e? N u te sim ţi b ine in e aici a ici? ?  — P o t sa rămîn răm în la vo i?  — C ît tim ti m p ve v e i vrea. vre a.  — D ar, ar , H o r ia .. .  — C e lim bă ştii mai ma i bin b ine? e?  —

Italia Ita liana na,, franc fra ncez eza. a... ..

 — P er fec fe c t, am săţi săţ i ob ţin ţi n tradu tra ducer cerii din italie ita liene neşt şte. e. T u ai să faci traducerea tra ducerea , şi un un autor membru mem bru de partid o so iscălea iscălească. scă. în felu l acesta nu nu ve i mai avea remuşc remuşcări ări,, de vre m e ce ve i contrib ui la ch eltu ielile comune. Neam înţeles? îmi vine să plîng. Nu credeam sămi mai vină vreodată să plîn g de bucurie şi de linişte regăs regăsită ită.. în ain te de plec are, Ştefan mă ia deo de o p arte şi mă mă întreabă: întreabă:  — A i ceva ce va săi trans tra nsmi miţi ţi Iui M a rc? rc ?  — Cum Cu m ?!  — N u  i n e v o ie să strigi. stri gi. A m întreb înt rebat at:: „ A i ceva cev a săi tran t ransm smiţi iţi lui M arc” . T e credea la la prietena prietena lui. lui. T e avertizez că, că, timp timp de peste o lună, lună, nuţi va mai putea fi d e folos. T re bu ie să dispară, dispară, şi el, pentru o „mică odihnă” la ţară. încearcă să stai aici o lună. La întoa rcere se va ocupa din nou nou de dumne dumneata. ata. îi vo i spune că că eşti aici. aici. Nu i ne vo ie să să vorbeş ti de asta asta cu Ho ria şi Mira . N u sa în tîmplat nimic grav la ţară?  — N u, n imic im ic grav, gra v, dar da r a trebu tre buit it să plec, ple c, p o liţi li ţia a a transmis transm is fotog rafia mea la găr gări, i, aeropo arte...

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

209 20 9

 — Ştim . M a rc avea ave a de gînd gîn d să trim tri m ită pe cinev cin eva a după dum du m neata neata,, dar, dar, din din m oment om ent ce ai venit prin m ijloace proprii, cu atît mai bine. bine. Alt ceva ce va pentru pentru el?  — Nu, Nu , nimic. nim ic. N u e în p eric er ico o l?  — N u prop pr opri riu uzis zis,, dar, d ar, în fin f ine, e, va v a face fac e bine bi ne să dispară disp ară d e pe firmament cîtva timp. Iar dumneata, ai face bine să rămîi aici. Nea m înţeles? înţeles?  — Cum Cu m lai la i cunosc cu noscut ut pe M ar arc? c?  — A sta st a i altă alt ă pov p oves este te,, prea p rea lungă lun gă ca so pove po vest stes escc acum. D e altfel, alt fel, ştii, clandestinii d e m eserie sfirşe sfirşesc sc întotdeauna întotdeau na prin a se cunoaşte.  — E şti şt i în î n clan cl ande dest stin inita itate te??  — Pen Pe n tru tr u m o m en t încă î ncă nu, sau nu cu totul. t otul. P e urmă, cu cu voce voc e tare: tare:  — V o i trec tr ecee să vă văd v ăd m îin e seară. s eară. V o i încer în cerca ca să obţ o bţin in m aşina Cru cii R o şii şi i ca să vă scot la o plimbare. Şi, privind spre mimi ne: Pentru Pen tru „ieşir „ie şirea ea la aer” ae r” , nui aşa, aşa, tovarăşă puşcăriaş puşcăriaşă? ă? Şi pleacă în timp ce le explic celorlalţi semnificaţia acestor cuvinte care li se par par ciudate ciudate:: „ieşirea la aer” . ♦ Ne aşezăm pe nişte perne, sprijiniţi de bibliotecă. Vorbim încet nu pentru că ne e frică, ci ca să nu tulburăm această pace care cuprinde contururile încăperii, această pace care sa instalat în noi. Horia îmi dă ultimele ştiri din lumea literară: autorii care sau înscris în partid trebuie săşi facă autocritică după autocritică, tică, să să publice public e cel puţin o dată pe lună lună un articol artic ol în care să să d eclare că „Stalin este cel mai mare scriitor din univers, că le serveşte drept călăuză, model, far luminînd întunericul din minţile lo r” , săş săşii supun supună ă cărţile în ainte de publicare la trei baraje de cenzură politică şi mai ales să renege orice legătură trecută cu Franţa şi Occidentul.  — D e ce în speci sp ecial al cu Fran F ranţa ţa??  — F iin dcă dc ă influ in fluen enţa ţa franc fra nceză eză era er a de d e dep d epar arte te cea ce a ma maii puter. puter. nică la noi. A i uitat că eram a doua sau sau a treia piaţă mondială mo ndială de import al cărţii franceze? Că majoritatea intelectualilor noştri erau formaţi la şcoala franceză? Dar acum toate astea se vor schimba schimba foarte curînd curînd.. Teo T eoha ha ri Georgescu George scu a declarat declarat în chip chip de

210 21 0

ADRIANA GEORGESCU

avertisment că lumina nu mai vine de la Apus, ci de la Răsărit. De altfel sînt de acord cu el asupra unui singur punct, sau mai degra bă a unui singur autor. autor. Este vor ba de cel care, cu peste pa truzeci de ani înainte de izbucnirea revo luţie i, a prezis de zv olta rea ei ulterioară, aspectul aspectul ei actual actual de Apo calip să, d e cel care a făcut cea mai bună descrie re a ceea ce trăim n oi acum, acum, este vorba vor ba de profetul... M ira zîmbeşt zîmbeşte. e.  — D in nou D o s toie to ie v s k i şi Demonii. Astai marota lui.  — Ba nu, nui n ui o maro ma rotă tă,, repl re plic ică ă H o ri a m ergîn er gîn d spre sp re b ib l io tecă şi şi scoţînd scoţînd de ac olo o carte. carte. T ot u l e cuprins cuprins aici, aici, absolut to tul, tul, frază cu frază şi punct cu punct; punct; e descrie rea fide f idelă lă a fen om enului, nului, de scrie re făcută cu cu mai mai mult de patruzeci de ani în ainte ca fenomenul să fi avut loc, fiindcă no să mă faceţi să cred că Ne ciaiev, care a organizat primul primul com itet revoluţionar printre stustudenţi de nţiii din M os co va şi care a pu pus la punct punct şi şi executat ucidere a lui lvanov, avea anvergura lui Verhovenski. Nu, Neciaiev na fost dec ît un pretext prin interm ediul căruia căruia D ostoie vsk i a văzut cum cum se va desfăşura istoria, dar care nu conţinea în el istoria. Şi observaţi că D os toie vs ki nu este în avans avans cu cu patruzeci de ani, ci cu mult mai mult, de vr em e ce a prezis nu nu atît revoluţia, cît urmările ei, fen om enu l actual. actual. Asc ultaţi, îmi vine săi săi trimit textul textul acesacesta lui Teohari Georgescu drept răspuns la lozinca lui: „Lumina vin e de la Ră sărit” . Ascultaţi, Ascultaţi, Verh ovens ki îi descrie descrie lui Stavro Stavro ghin sistemul lui lui Ş igaliev, care care este teore ticianu l grupului grupului lor re voluţionar: „Şig alie v e un geniu. eniu. îi rezerv un un rol rol.. E l a descoperit «e g a lita te a» ... La el, totul este însc înscri ris. s. A inventat inventat un nou nou siste sistem m de spionaj. în societa tea sa, sa, fiecare membru îl spionează pe vecinul său său şi şi i se cer e săl săl denunţe. Fiecar Fie care e aparţine ap arţine tuturor şi şi toţi to ţi sînt sînt proprietatea fiecăruia. Toţi sclavi, şi toţi egali în calomnie şi om or, dar, dar, mai presus presus de orice, egalitatea. Pentru început, început, n ivelul educaţiei, ştiinţelor şi artelor va fi scăzut. Un nivel ridicat nu este accesibil decît sp iritelor superioare, şi şi noi navem navem n evo ie de spirite su per ioare... V o r trebui surghiunite surghiunite sau sau condamn ate la la moarte. Smulgerea limbii lui Cicero, scoaterea ochilor lui Co pernic, lapidarea lui Shakespeare, iată ce înseamnă şigalievis mul... Ascultă, Stavroghin: nivelarea munţilor, iată o idee fru

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

211

moaşă care nu are nimic ridicol în sine. Eu sînt pentru Şigaliev. Nui nevoie de educaţie, neam săturat de ştiinţă... dar ne trebuie docilitatea. V ez i tu, cel cel mai important lucru lucru pe lume e d ocilitatea. Doar ceea ce e necesar este necesar, iată care va fi de acum înainte înain te deviza dev iza speciei umane. umane. Dar D ar ne trebuie convulsii, iar noi, şefii, vom v om avea grijă să existe existe.. Este n evoie evo ie de şefi şi de sclavi sclavi.. Obedienţă absolută, impersonalitate absolută... Ascultă, vom dezlănţui mai întîi răscoala... Vom proclama distrugerea. Vom aprinde incendiul. Vom crea legende. Lumea va merge cu susul în jos jo s ca niciodată pînă acu acum. m. Noap No aptea tea se va aşterne peste Rusia, pămîntul îşi îşi va plînge fo ştii zei.” în încăpere, tăcerea se instalează greoaie, apăsătoare. Horia se scoală încet, închide cartea, o pune la loc în bib liotecă liote că şi spune, cu voc e stinsă: stinsă:  — Pă Păm m întu în tull îşi va p lîn lî n ge foşt fo ştii ii zei. ze i... .. * Dorm în sufragerie, pe divan, lingă bibliotecă. în zori, aud cîntecele şi paşii cadenţaţi ai soldaţilor. Mă trezesc tresărind, alerg aler g pe p e culoare, unde da dau u peste Mira, Mir a, care mă priveşte mirată: mirată:  — C e e ?  — U n regi re gim m ent en t pe p e stradă. stradă. Paşi Paş i cadenţ cad enţaţi aţi ca ai nem n emţi ţilo lor. r. T r e buie să fie vreun eveniment. M ira mă aduce înapoi în od aie ţinînd ţinîndumă umă de umeri: umeri:  — P e ce lume lu me eşti? eş ti? D e un an trec tre c aşa, în fiec fi ecar aree dimine dim ineaţ aţă, ă, sub sub ferestrele feres trele noastre, cîntînd cîntînd cîntece de război. Se duc pe cîm pul de manevre. manevre. T oa te străzile sînt sînt pline. pline. To a te uzinele nu p ro duc decît în în vederea vedere a războiului. Cuvîntul nu a fost niciodată pr onunţat, dar toată ţara nu face altceva decît să se pregătească de război.  — D ar ar,, con co n form fo rm tratatul trat atului ui de pace, pac e, nu avem a vem drep dr eptu tull să re înarmăm mai mult de...  — C e cont co ntea ează ză?? P o a te cineva cin eva să vină vi nă aici, aici , la faţa faţ a loc l ocul ului ui,, ca să controleze ce face Moscova?  — D a r ang a nglo loa am m eric er ican anii ii??  — D acă ac ă ar prot pr otes esta ta vreo vr eoda dată tă,, M o sco sc o va lear le ar răspund răsp undee fără îndoială înd oială că este vorba de o armată... a păcii, păcii, sau sau alte asemenea baliverne. Şi pe urmă, ştii bine că nu vor protesta. Nu cunoşti anecdota care circulă la Bucureşti pe tema asta:

212

ADRIANA GEORGESCU

Se pare că întro mare mic mică, ă, Ma rea de A rgin t, toate sardelele au fost pescuite într~o zi. Una dintre ele, care a asistat la masacru, cru, a reuşit să să scape şi se se duce să să aver av ertizez tizez e sarde s ardelele lele din m ările învecinate, Marea de Aur şi Marea de Diamant, care, aflînd ştirea, ţin consiliu după consiliu. consiliu. Micuţa Mic uţa sardea, sardea, fremătînd pentru su rorile ei, se agită, agită, se zbate, cere ce re să se intervină r epede. în zadar zadar face toa te sfor ţările aste astea a. Tim pu l trece. în fine, întro zi, sardesardelele din Mările de Aur şi de Diamant hotărăsc să pornească la salvarea surorilor lor, sardelele din Marea de Argint. Urcă pe curent în sus cu mult zgomot şi ajung la locul masacrului. Nici urmă de pescar, nici de sardele. După numeroase căutări, îşi regăsesc surorile sur orile,, sau sau mai curînd curînd cut iile care le con ţin p e suro rile lor. O pt im iste şî entuziaste, entuziaste, pun pun să să se deschidă deschidă cutiile şi scot ţ ipe te ca să le trezească pe s emene em enele le lo r ce par să să doarmă. Şi atunci atunci îşi îşi dau dau seama că suro rile lo r din Ma rea d e Ar g in t nu sînt numai numai moarte, mo arte, ci ch iar şi preparate prepa rate în ulei. ulei. *

Noaptea tîrziu, Ştefan vine să ne ia cu maşina „să ieşim la aer” . Şi, Şi, cum nu avem nici o singură singură ţigară şi toate tutung eriile sînt închise, închise, fac e un un ocol, opr eşte maşina maşina în faţa imob ilului unde locuie loc uie şte şi urcă să să aducă aducă ţigări. In timp ce vorbesc cu Mira, privesc imobilul, cenuşiu, mo horît: o cap odo peră a prostului prostului gust gust.. Ştefan coboară cu ţigările. Automobilul rulează pe străzile prost luminate timp de peste o oră. De ieri am un simţămînt de siguranţă nebunesc. nebunesc. Cîn d ne n e luăm rămasbun rămasbun,, în faţa uşii uşii,, M ira ir a îl invită inv ită pe Ştefan Ş tefan la cină pen tru a dou a zi. Ştefan îi răspunde: răspunde:  — N u p o t să vin. vin . P le c m îin e în M o ld o v a pent pe ntru ru două do uă săp tămîni. Odată ajunşi în apartament, Horia îmi spune:  — M îi n e a i să să prim eşti eş ti tex t ex tele te le italie ita liene neşt şti. i. N u te bucura bu cura prea pr ea tare; sînt ma rxiste toate, toat e, şi încă marxiste după mod a stalinistă stalinistă.. ,

*

 T r e i săptă să ptămî mîni ni mai ma i tîrziu tîr ziu,, căt c ătre re m iezu ie zull nopţ no pţii, ii, bat la maşină m aşină versiunea definitivă a traducerii, în timp ce Horia citeşte, Mira coase şi toţi trei ascultăm cu o ureche distrată B.B.C. vorbindune despre nu şti ştiu u ce exp oziţie hortic olă de la Londra.

LA ÎNCEPUT'A FOST SFÎRŞITUL 

213

O bă bătaie taie în uşă, uşă, pe urmă soneria. soneria. Hor H oria ia a închis închis carte cartea. a. M ira ir a sa sa ridicat ridicat în în picioare. N e privim p rivim o clipă toţi trei. trei. Ho H o ria murm murmur ură: ă:  — E m iezu ie zull nopţ no pţii. ii. N u poa po a te fi d e c k p o liţi li ţia a sau, sau, să sperăm, speră m, o comisie com isie de rechiziţionare. Adriana, coboară pe scar scara a de serviciu. Vîrăte în lada de gunoi. E goală. Trage capacul. D in nou soneri soneria. a.  — Dacă Da că,, după du pă un sfer sf ertt de oră, oră , nam v en it să te t e scoa sc oate tem m de acolo ac olo,, încearcă so ştergi. ştergi. Horia îmi deschide uşa să ies, în timp ce Mira se aşează în locul loc ul meu ca să aibă aerul aer ul că bate la maşină maşină mai ma i departe. Ajung jos, şi recunosc uşor lada de gunoi a apartamentului; de două săptămîni am scos deseori gunoiul afară. înainte de a intra înăuntru scot din buzunarul rochiei cianura pe care o string în mînă. Trag capacul. Curînd mirosul pe care îl degajă pubela pătrunde profund în mine şi, în întuneric, cercurile reîncep să să se rotească rotească în faţa faţa och ilor mei. A u aceleaşi a celeaşi culori: ga lben, roşu; roşu, galben. Cred Cre d că a trecut o ju mătate bună bună de oră o ră cînd mă decid să să ies afară: dacă nu respir cît mai repede rep ede aer a er proaspăt, risc să să leşin leşin.. C e so fi petrecînd sus? sus? De vrem e ce nau nau coborît, trebuie să fie p o liţia. Ies prin uşa uşa de serviciu, dau dau o co l im obilului: un camion cam ion go l; nimeni nime ni pe p e strad stradă. ă. D e cum am dat colţul străzii, o pornesc la goa nă ca o nebună. Tocmai asta nar trebui să fac, dar ce mai contează! A m ajuns ajuns la capătul celei dea doua străzi; străzi; o iau pe a treia, treia, tot alergînd, ale rgînd, nu întîlnesc pe p e nimeni, continuu să să fug. fug. La L a capătul celei dea cincea străzi, mă opresc cu sufletul la gură. Unde să mă duc? L a cine să mă duc? duc? Sînt în roc hie şi espadrile, astai astai tot. M ar arcc pesemn pes emnee că nu e în Bucureşti Bucureşti şi, şi, de altfel, nici n ici nui cunosc adresa. adresa. B ăieţ ăi eţii ii sînt risipiţi. După Du pă luna asta asta în care aproa ap roape pe că am pierdut obiceiul de a respira, de a mă mişca, de a acţiona ca o făptură hăituită, mă simt încă încă şi şi mai dezarmată. Po ate că miam epuizat şi ce îmi mai rămăsese ca forţe; poate că nu trebuie să merg mai departe. Şi, în primul rînd, unde să mă duc, la cine să mă duc? Deo dată îmi amintesc amintesc de Ştefan. Ştefan. So fi întors din M o ldova. Miamintesc imobilul acela cenuşiu, mohorit, de prost gust gust.. V o i reuşi săl săl regăses regăsesc? c? O pornesc iar, iar, mergînd mergîn d foarte foa rte re pede. M am hotărît hotă rît să să regăsesc imobilul. imobilu l. Cunosc vag cartierul; e apro ape la celălalt capăt al Bucure Bucureşt ştiul iului. ui. V o i face o ultimă ultimă încercare. Dacă nu îl găsesc, atîta pagubă...

214 21 4

ADRIANA GEORGESCU

Eram sigură că prostul său gust excesiv salva acel imobil de uitare. Lam găsit relativ uşor. Nu ştiu la ce etaj poate să locuiască Ştefan, dar, cum sînt decisă să risc totul pentru totul, am inten ţia să sun sun la toa te uşile înce pînd cu ultimul etaj, al patrulea. Iau ascensorul, urc, sun. U n băiat cu părul roşcat, ciufulit, vin e sămi deschidă deschidă..  — Ştef Şt efan an C . .. e acasă? Aş tep t răbdătoare săm sămii spu spună nă:: „C are Ştefan Ştefan C ...? ” în loc să să facă aşa, băiatul deschide larg uşa:  — T r e b u ie să sosească sosea scă d intr in tro o clip cl ipă ă intralta intr alta.. S inte in teţi ţi v er i şoara care treb uia să să vină din pr ovincie?  — Da. Da .  — A ţ i lăsat va v a liza li za în taxi? ta xi?  — N u , e la gară. M ă pofte şte să intru intru Intro încăpere ocupată pe toată lăţimea de o masă masă mare. mare. P e masă, masă, trei aparate aparate de radio, demontate. B ăiatul îmi urmăreşte privirea şi îmi spune, rîzînd:  — Jucă Ju cări riile ile lui Ştefan. Şte fan. Cum nu răspund nimic, continuă:  — L u a ţi loc. lo c. V ă e fr ig? ig ? Iar au început sămi clănţăne dinţii. Tr em ur atît d e tare că nu reuşesc săi răspund.  — S înte în teţi ţi bol b olna na vă, vă , vă e frig fr ig? ? P o sib si b il ca Ştef Şt efan an să mai în î n tîr tî r zie zi e puţin. puţin. Ia cina la nişte nişte prieteni, în aprop iere. V re ţi să mă duc după el? . M ă priveşte tot mai mirat mirat.. îm i clănţăne dinţii şi nu nu izbutes izbutesc c să artic ule z nici un singur sunet sunet.. Iese. Iese. î l aud cum închide uşa uşa de .la .la intrare, co boa ră scările alergînd. alergînd. E unu şi jumătate noaptea. Continuă sămi clănţăne dinţii nebuneşte. *

Intră Ştefan, urmat de băiatul care ma primit mai înainte.  — A h , tu eş ti, ve rişo ri şoar ară? ă? Pe urmă, întorcînduse spre băiat:  — V r e i săi să i faci fac i un c eai ea i fie f ierb rb in te? te ? D e îndată ce a ieşit, ieşit, Ştefan îmi spune: spune:  — Ştii Şt ii c e m ia zis v enin en ind d după du pă m ine? in e? „ E o nebună neb ună căre că reia ia îi clănţăne din ţii şi care spune spune că ţie verişoară. verişoară. T reb uie să vii ime

L A ÎNCEPU T A FOST FOST SFÎRŞITUL SFÎRŞITUL

215 215

diat. Mie frică să rămîn singur cu ea. Are privirea rătăcită.” Ce sa întîmplat? Şi, cum to t najung n ajung să să articule artic ulezz un cuvînt:  — B ine, in e, o să încerc înc ercăm ăm ceva cev a ca săţi treacă. Se duce du ce întro în tro cameră alătura alăturată, tă, revine revin e cu o ceaşcă ceaşcă de ceai şi o caşetă.  — în g h ite it e asta imed im edia iat. t. E un calmant calm ant nervos. nervo s. D upă up ă un sfert de oră, o ră, reuşesc săi săi povestesc po vestesc toată toa tă scena de la Mira şi cursa mea prin noapte. Adaug:  — P o t să rămîn răm în să dor d orm m la dumn du mneat eata a dese d eseară ară??  — N u numai num ai deseară. deseară . C ît tim p v e i vrea vr ea şi va fi posib po sibil. il. Cu condiţia con diţia să nu nu1 mai sperii pe prietenul priete nul meu. meu. M îin e vo i încerca să aflu ce sa sa întîmplat la H or ia şi Mira. Pentru mom m oment, ent, ia camera camera mea. mea. Eu am a m să dorm do rm cu colegul cole gul meu în hol. hol. Şi purcede la mutare cu prietenul său, care abia dacă pare mai liniştit. A doua zi, Ştefan Ştefan miaduc miaducee ştir ştirii despre despre H oria şi Mira. C om isia de rechiziţionare care a venit să le ia biblioteca na părăsit casa decît în zori, timpul cît ia trebuit ca să scrie procesulver bal, să înscrie titulul fiecărei cărţi pe listă, să transporte în camion cele două mii de volum e cîte conţine conţinea a biblioteca. biblioteca.  — N u leau le au făcut făc ut nim n imic? ic?  — N u , altc a ltcev eva a nim n imic. ic. D e alt a ltfe fel, l, pent p entru ru data d ata asta era er a des d estu tul. l... .. A u aerul descumpănit şi stau stau lingă rafturile raftu rile go ale al e fără să să se clintească. Horia ma rugat săţi spun că nui va mai putea trimite acea scrisoare lui Teohari Georgescu; iau luat şi faimosul volum cu D e m o n i i . *

Ştefan a plecat pentru două săptămîni în provincie cu Crucea Roşie a unei misiuni străine. Prietenul lui sa înapoiat la el la ţară. Sînt singură în casă casă.. De D e o lună de cînd locuiesc locu iesc aici, nam pus pus picior p iciorul ul afară. Cîteva zile zil e înainte de întoarcerea lui Ştefan, Ştefan, încep din din nou să am febră. în dimineaţa aceea mă trezesc cu o durere violentă de cap. A m visat că ba bate te cineva la uşă. Nu, nam nam visat visat.. Se S e bate întrade văr vă r la uş uşă. Nu N u mă m ă mişc. mişc. Au d vo ci în spatele spa tele uşii uşii::  — Spio Sp ion n u l nu sa înto în tors rs încă.

216 21 6

ADRIANA GEORGESCU

 — Pu Pute tem m să spar sp argem gem uşa, uşa, să ocup oc upăm ăm aparta apa rtam m entul en tul şi săl aşteptăm.  — N u , tovarăş tov arăşe. e. M a i bine bi ne săI luăm prin pri n surpr su rprind indere ere.. Ă sta st aii spion angloam erican, şi e şiret şiret.. Mă agăţ de cearşafuri. Am impresia că, dacă nu mă agăţ de cearşafuri, voi cădea din pat. Spion? Misiunea lui Ştefan se încheie ch eie miine, miin e, şi trebuie să se înap oieze oiez e la Bucureşt Bucureşti. i. în spatele uşii, uşii, cei d oi agenţi agen ţi continuă să discut discute. e. Au A u hotărît să se ducă după alţi tovarăşi şi să formeze’ două echipe permanente nen te în faţa celo r două uşi ale apartamentului, intrarea care dă spre scara scara principală şi intrarea intrarea de serviciu. serviciu. Un ul dintre ei a p lecat. cat. îl aud pe celă lalt umblînd neîncetat prin faţa uşii uşii.. Trebu Tre bu ie cu orice oric e preţ p reţ săl săl avertizez pe Ştefa Şt efan... n... dar dar,, pentru moment, nu vreau să mă mişc din pat, agentul ar putea să audă zgomot. Către ora prînzului, prim esc un ajutor aju tor neaşteptat: neaşteptat: în apartamentul de alăa lături, radioul a început să urle atît de tare încît umple toată casa cu zgom zgo m ote ot e discordant discordante. e. P ro fit d e acest acest vacarm vacarm ca săm sămii pun r o chia pe mine, m ine, sămi încalţ esp adrilele adr ilele şi să intru în bucătărie. F e reastra bucătăriei bucă tăriei dă spre acoperiş. M ă aşez şi aştept noaptea, noa ptea, cu un pachet de ţigări în faţa mea. Cînd am isprăvit pachetul, sa înnoptat. îmi controlez încă o dată buzunarele: actele, cianura, o batistă, cîţiva bănuţi. Totul e pregătit. Mă urc pe scaun, deschid fereastra, mă aburc pe acoperiş. acoperiş. înain în aintez tez încet, în patru patru la be, ocolesc trei ferestre care dau de asemenea spre bucătării. Printra patra zăresc scar scara a de servic serviciu. iu. Pesemn Pes emn e că am ocol oc olit it caca sa pe jumătate jum ătate,, am ajuns ajuns la a doua scară scară de serviciu, care nu dede serveşte apartamentul lui Ştefan. Scara pare pustie. Sparg un geamlîc cu pumnul, deschid fereastra. Pumnul sîngerează. Re vă d chipul Ţigăn Ţig ăncii. cii. Cu precizie, chipul Ţigăn cii. Sar pe scar scară, ă, co bo r în goană, mă rostogolesc, rostogo lesc, alune alunec. c. A m reuşit reuşit să mă agăţ de rampă, să mă ridic, îmi înăbuş la timp un geamăt: o durere ascuţită în gleznă. Cobor scara muşcîndumi buzele, glezna mă doare foarte foar te tare. tare. A m ajun ajunss jos. Ies întro curt curte. e. U n cîine vine spre mine m ine sărind sărind.. M ă aplec ap lec şi şi îl mîngîi: numai de nar lătra! Uşa care dă spre stradă e cu geam. îmi lipesc obrazul de ea. Nu văd pe nimeni n imeni pe stra stradă dă.. Cîin ele îm i linge mîna care sîng sîngere erează. ază. îm i scot batista, îmi înfăşor pumnul în ea, deschid uşa, ies afară. în spatele spa tele uşii deschise, cîin ele a început începu t să latre.

L A Î N C E P U T A FO S T S F Î R Ş I T U L

2 17

Acum am luato la fugă. O casă, două case, colţul străzii, glezna glez na mă doa re prea tare, tare, încerc să mă agăţ de pereţi. p ereţi. Dacă Da că sar sar întîm pla să cad, cad, nimeni nimen i nu1 va putea avertiza a vertiza p e Ştefan. Ştefan. M iam muşcat muşcat buzele bu zele prea tare, simt gust gust de singe în gură. gură. U nd e să mă duc? La cine? Marc, unde o fi Marc? Nu mai ştiu unde sînt, nu mai recunosc oraşul; totul a început să mi se învîrtească în faţa ochilor. ochilo r. în cerc să traver traversez sez;; în depărtare, depărtare, o m otocicletă vin e spre mine, vine vin e spre m ine în mare viteză. Vreau Vre au să fug, durerea de d e la glezn gle znă ă mă face să ţip. ţip. A m căzut în genunchi, dau dau să să mă ridic, motocicleta se apropie, se apropie, e aici, e... O frînă bruscă. A m căzut căzut din din nou. nou. Cin e se se apleacă apleacă peste mine? A re faţa faţa lui V ic tor. V icto ic to r e arest arestat. at. Vict V icto o r e la la închi închisoar soare. e. Nu poate poa te fi ei. ei. Visez. Spun:  — Eşti Eş ti la înch în chiso isoar are? e? Pare speriat. Am început să rîd mai întîi încet, pe urmă tot mai tare.  — Eşti Eş ti la închi înc hiso soar are, e, nui aşa?  — T a c i din d in gură, g ură, taci tac i odată. oda tă. Continuu Contin uu să rîd. rîd. M ă pălmuieşte. pălmuieşte. Murmură: M urmură:  — Iartăm Iar tămă. ă. Ascu As cultă ltă:: f ii calmă, calmă , calmă c almă.. O să te aşez aş ez pe p e locu lo cull din spate. spate. H ai, uşur uşurel el.. Aşa. Ţ inet in etee bine de mine. îm i sprijin capul de spinarea spinarea lui. lui. Cu m îinile mam agăţat de vestonul lui. Gonim. Simt aerul, simt stofa aspră a vestonului său său, îmi îm i simt sim t m îinile îin ile care se încleştează, încleştează, se încleştea încleştează. ză. M otoc ot oc icle ta sa sa o prit pr it în faţa unei unei curţi curţi.. N ui nimeni pe strastradă; to ate străzile str ăzile astea pustii pustii,, pustii pustii.. V icto ic to r ma luat luat în braţe, a sunat sunat la uş uşă. Uşa Uş a se deschide: deschide: înăuntru, lume, fum d e ţigări, că ldură. Totul se învârteşte. Murmur:  — T r e b u ie a vert ve rtiz izat at Ştefan Şte fan C . .. P o liţi li ţia a îl aşteapt aşte aptă ă la e l aca a ca-să. E l se înapoiază m îine din provincie. provincie. Nu mai ştiu ştiu nimic. nimic. *

Cînd îmi revin în simţiri, văd, aplecaţi deasupra mea, pe Marc, Ma rc, Vic to r şi cinvea cinvea care care îmi pune comprese pe frun frunte te.. M u rmur:  — T r e b u ie a vert ve rtiz izat at.. .... M ar arcc îmi impune tăcer tăcere: e:  — O so face fa cem m , nu te teme t eme..

218 21 8

ADRIANA GEORGESCU

îmi dau de băut. Celălalt băiat îmi atinge glezna. Ţip. Marc imi ia mina:  — E medic me dic.. O să te cam doară. doară . A i glezn gle zna a fracturată. fractu rată. H a ide, id e, fetiţo fe tiţo , puţin puţin curaj curaj..  Ţ i p din nou. M a rc mă strî s trîng nge e de mină. î m i vo rb e şte şt e to t tim ti m pul. pul. N u înţe leg absolut nimic din cemi spun spune. e. Cred Cr ed că am leşinat leşinat.. M ă trezesc iar iar.. întreb:  — V ic t o r e la înch în chis isoar oare? e? M arc continuă să îmi vorbea vorbească. scă. M edicu l îmi face o injecţie. injecţie. Pare să nu se mai ocupe de glezna mea. Stau cu toţii în jurul patului. patulu i. îm i dau din nou să beau un lichid lich id amar. A b ia în zor i reuşe reuşesc sc săm sămii ord on ez id eile şi să să înţe înţe leg ce îmi povesteşte pove steşte:: M ar c s sa înapoiat de trei zile, a reorganiza t grupul şi a găsit găsit o casă casă.. Av ea u prima reunine astă astăsea seară ră.. Cît d espre V ic tor, a reuşit să evadeze din închisoare, la două săptămîni de la arestare, încă înainte de a fi trecut pe la anchetă. Se ducea la reuniune cînd a dat de mine. Acum miatinge fruntea cu mina lui:  — Bare Ba rem m tu, fato fa to,, exce ex cele lezi zi în situa si tuaţii ţii rom r oman aneş eşti! ti! Să ajung aju ng eu săţi trag o palmă! Dar mă temeam să nu scoli tot cartierul, cu rîsul tău. încerc săi zîmbesc. întreb:  — Şi gle g lezn zn a? îm i răspunde răspunde doctorul:  — E în ghips. ghip s. A cu m , încă o mică mic ă in jecţ je cţie ie pentru pen tru inim in imă ă şi te te las să dorm do rmi. i. A far ă, z or ile se arat arată, ă, palid palide. e. *

Băieţii au reuşit săl avertizeze pe Ştefan. Vine să mă vadă două săptămîni mai tîrziu. tîrziu. Ş i el se ascu ascund nde. e. A ge n ţii stau mai de parte şil aşteaptă aşteaptă acasă... acasă... îmi spune foa rte calm:  — A m bani ban i pent pe ntru ru călăuză. călăuză . T o tu l e aranjat. aranj at. P le c m iin e şi te iau cu mine. Fac Fa c un e fo rt ca să zîmbesc zîmbe sc arătîndui arătîndui p icioru l: încă nu nu mi sa sa scos ghipsul. Se încruntă:  — T o t u l e aranjat. aran jat. M îin îi n e e ultim ul tima a zi.  — N u mă p o t mişca. Plea Pl eacă că fără mine. T re b u ie să ajungi aju ngi dincolo. Ştii bine că vei fi mai util acolo decît aici. Pleacă.

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

219 21 9

Se plimbă prin cameră în sus şi în jos. Aprind ţigară după ţigară. Discu ţia durează mai bine de o oră în timp ce, în în camera alăturată, alăturată, băieţii băieţ ii multiplică mu ltiplică manifeste. manifeste. * Ştefan a plecat ieri. A promis sămi scri scrie. e. Bă ieţii miaduc în fiecare seară seară veşti: uzinele uzine le au au fost naţion alizate. Patronii nu au fost înlocuiţi cu muncitori calificaţi, ci cu membri de partid fără nici o competenţă tehnică. Patronii nu sînt arestaţi decît după ce iau pus pe muncitoriipatroni la curent cu funcţionarea uzinei. Toată economia naţională se clatină. Ziarele comuniste numesc lipsa de pregătire a noilor patroni „sabotaj econ om ic” şi reclamă reclamă sanc sancţiu ţiuni ni exemplare. exemplare. Foştii patroni, noii patroni şi muncitorii tremură cu toţii de frică. De altfel, toată lumea tremură de frică. Numai agenţii provocatori şi turnătorii turn ătorii avansează avansează în grad, grad, linişt lin iştiţi... iţi... pînă în mome mo mentul ntul cînd sînt şi ei denunţaţi. „Scînteia” declară că „pentru libertatea poporului trebuie luptat luptat împotr îm potriva iva sabotajului sabotajului reacţiunii” . M ă simt din ce în ce mai obosită. obosită. R evăd din cînd cînd în cînd cînd privirea V er ei ieşind ieşind din celulă, celulă, şi aud aud ultim ele ei cuvinte: cuvinte: „Şi „ Şi dear fi săl pot reface...” Şi murmur cu toate acestea continuarea: „A ş refaceacelaşi refaceacelaşi drum.” *

Două luni mai tîrziu, un băiai vine sămi aducă o carte poştală de la Ştefan: Draga mea Rebecca, Prieten ii noştri de de la Joint m -au pri m it fo art e bine bine.. Pest Peste e cîteva  zile va fi ziua ta de naştere. îşi urez La mulşi ani!, şie şi copiilor. Regret că te-a m părăsi părăsit, t, dar ştii ştii că visul meu c el mai m ai scump era să  m ă duc în Palestina. Palestina. In curind am să-ş să-şii scri scriu u din Tel-Aviv. P în ă  atunci, prim eşte toate u rările mele de bine şi marea m area mea m ea afec afecşi şiun une. e. Trăiască Trăiască Republica Pop ulară Română.

In ultimul timp, cîteva loturi de evrei au primit permisiunea să părăsească ţara şi să plece în Palestina. Zîmbesc de şiretenia lui Ştefan ca să facă să treacă ilustrata prin cenzură. Zîmbesc şi gîndindumă la aniversarea mea; e chiar astăzi, şi uitasem complet. M ai ales, ales, sînt sînt fericită feric ită că el a ajun ajunss în Austria: ilustrat ilustrata a poa p oarrtă ştampila Vie nei. ne i.

220 22 0

ADRIANA GEORGESCU

* D e d ouă luni ale rg iarăşi iarăşi din casă casă în cas casă. ă. Gru pul pu l a trebuit să se disperse disperseze. ze. A p ro ap e toate adresele s sau epuiz epuizat. at. N u po t do rmi mai mult de o singur singură ă n oapte în acelaşi acelaşi loc. loc. M ar c nu mai ştie unde să ne trim ită; no i nu mai ştim unde să ne ducem, eu nu mai ştiu unde să mă duc. în oraş circulă zvonul că este in studiu un pr oie ct car e ar ar institui un un oficiu locativ loc ativ de stat stat.. în realitate, acest oficiu „în studiu” studiu” şia şia început început deja activitate activitatea; a; com isii vin să să măsoare spaţi spaţiul ul locativ al fiec fiecărei ărei case — o camer cameră ă pentr pentru u o familie de două p ersojlane, două camere pentrufamilii mai mai numeroase  — şi numesc num esc din o fic fi c iu pe loca lo ca tari ta riii care vin vi n să împa îm part rtă ă camer cam era a cu tine chiar în seara respectivă. Noii locatari sînt întotdeauna me mb ri de partid, deci spioni în perspect perspectivă. ivă. A lt decret, oficia l de astă dată, dată, ordo nă pro prie tarilo r unui unui apartament apartament să înainteze la oficiu lista completă a persoanelor pe care le găzduiesc, precum şi o autobiografie a acestora, şi prevede sancţiuni pentru toţi cei care nu o vo r face face.. în acest aceste e condiţii, condiţii, devin e aproap e im posibil să te mai ascunzi. D e îndată îndată ce intru intru întro casă, asă, accentuez accentuez frica celo r care mă primesc. Frică de a umbla pe stradă şi a veni acasă, frică de a primi o sluj slujbă bă impus impusă. ă. Frică Frică de a vobi în faţa faţa copiilor. T o tu l d erivă de la frică. frică. No ap tea , parcurgînd parcurgînd străzile în căutar căutarea ea altei locuinţe, recunosc cu cu greu oraşul, oraşul meu. meu. T oa te statuile statuile au fost dob orîte. Străzile poartă numele unor eroi sovietici. Drapelele roşii şi po rtre tele lui Stalin acoperă clădiril clădirile. e. în oraş bînt uie o puternică puternică ep ide m ie de sinuci sinucider deri. i. * Est e ultima adresă adresă pe care a putut putut să să m io dea M arc. Tre bu ie să părăsesc părăsesc casa casa mîin e seară ca să mă duc nicăieri. nicăie ri. C e i care ca re mau pr im it în seara asta asta au un un fel fe l rigid r igid şi tăcut de a se mişca, mişca, ca şi cum cum lear fi intrat un un m ort în ca casă. D or m cinci persoane în două camere. Refuz să împart cu unul din ei patul, şi mă duc în bucătărie, să mă sprijin de pervazul ferestrei şi să privesc stelele. Şi, în timp ce încerc să recunosc constelaţiile, vorbesc singură cu vo ce înceată. înceată. Este ev ident că nu nu mai pot continua aş aşa. Este e v iden t că, că, mai pres presus us de ori ce, doresc d oresc să să mor. E ste ev iden t că, dacă dacă nu mor, am să înnebunesc. înnebunesc. Deja , p e lingă coşmarul fid el şi fami

L A ÎN C E P U T A FOST SFÎR ŞITU L

2 21

liar, încep să am vedenii; de cum închid ochii, chiar şi trează fiind, văd chipuri: de la Varvara la Vera, trecînd peste Ţiganca, M ilica, G iovan na şi şi Nicolski — toate feţele vin spre mine şi şi poartă poa rtă urme de singe negricios. în general, gen eral, toate rînjesc,'chiar rînjesc,'chiar şi Şobolanca, c e vrea sămi sămi dea fo c la păr cu o ţigară ţigară care capătă capătă aspect de torţă. Cînd deschid ochii oc hii şi şi vede ve de niile mă m ă părăses părăsesc, c, mă surprind rîzînd întrun chip ciudat sau rugindumă lui Dumnezeu să mă izbăvească, sămi permită să mă odihnesc. în seara aceea privesc stelele stele le şi îmi spun că că nu mai trebu t rebuie ie să să şovăi, că că mome mo me ntul a venit desigur desigur,, mom entul pe care încercam încercam săl amin, săl amîn... Bătăi în uşă. Semnalul convenit. Cineva din casă sa dus să desch deschidă idă.. A p ar e Marc. Marc.  — A m întî în tîln lnit it p e cine c ineva va care1 care1 căuta cău ta pe p e Ştefa Ş tefan. n.  — Şi?  — Şi lam l am luat cu c u m ine in e să stea ste a de d e vorb vo rbă ă cu tine. Strig:  — M ar arcc , eşt e ştii incon inc onşti ştien ent. t. D acă ac ă e un agen ag en t... t. .. O săi are a rest stee ze pe toţi cei din casă. O săi aresteze pe toţi oamenii aceştia care sînt sînt nevinovaţi. A i înnebunit de tot. tot. Ştii bine că Ştefan Ştefan e la Vi e  na de două do uă luni! în spatele lui Marc, o voce:  — N u zău, e la V ie n a d e dou d ouă ă luni? lun i? Marc sa dat înapoi deandăratelea. Mă prăbuşesc pe un scaun scaun.. P esem ne că am mu rit şi şi trăiesc o viaţă viito ar are. e. în această această viaţă viitoare, Ştefan e aici în faţa ochilor mei, şi se apropie şchiopătînd.  — Bună Bu nă seara, sear a, A dria dr ian n a. Sa dres glez gl ezna na?? O să putem pu tem plec pl eca a în curînd?  — C e ai la p icio ic ior, r, Ştefa Şt efan? n?  — N im ic foar fo arte te grav. E puţin umflat. Prea Pr ea am S cu t pe p e glob gl obe e trotterul.  Trăi  Tr ăies esc, c, vis v isez ez,, am murit? mu rit?  — Cum Cu m ai ve v e n it d e la V ien ie n a ?  — P e jos, jo s, cu busola bu sola.. P e acel a celaşi aşi drum dr um ca la ducere. du cere.  — A i v en it pe jos, jo s, singur? singu r? Rîde:  — Ca un om ma mare, re, da, da , înch î nchipu ipuie ieţi. ţi.

ADRIANA GEORGESCU

222

 — D a r de d e ce, c e, de d e c e teai te ai întor în tors? s? Con tinu ă să rîdă rîdă..  — M ă dece de cepţ pţion ionez ezi. i. T e considera cons ideram m o fată deşteaptă. încă în că nai înţeles? Am ven it după după tine tine..  — E şti şt i nebun, nebu n, şi tu, eşti e şti nebun ne bun!! Dacă Da că te areste are stează ază,, dacă te aresteaz ă din cauza cauza mea? Cum poţi po ţi săţi săţi rişti rişti viaţa pentru m ine? Ştefan îşi aşează mina pe umărul meu şi îm i spune cu o v oc e deve nită brusc foa foa rte gravă: gravă:  — Lin Li n işte iş teşt şte ete te.. N u te mai ma i ame a meţi ţi cu vor v orbe be . T o a t e astea sînt, în realitate, foar te simple. A m v en it după după tine. tine. într o săptămînă săptămînă ai să să fii din colo. R ep et ca o obsedat obsedată: ă:  — D a r de ce săţi rişti riş ti viaţ vi aţa? a? D e ce nai rămas a c o lo unde erai liber?  — Să zicem zic em , dacă vre i, că nu mă mă simţe sim ţeam am li b e r aco ac o lo cit c it tim t imp p te ştiam pe tine în pericol aici. Să zicem că, cu preţul acesta, libertatea bertate a nu mi se părea de dorit. îndrăznesc îndrăzn esc să rostesc rostesc cu vo ce tare fraza care mă obsedează:  — Ştefan Şte fan,, o a re visez vis ez,, o ar e am murit mu rit sau o are ar e scena scen a asta aparţine realităţii?  — C re d că apar ap arţi ţine ne reali re alită tăţii ţii.. Dar, Da r, în fin e, dacă p r e fe ri să crezi cre zi că e vo rba de un vis, să să spunem că visăm. visăm. Pen tru mome nt, dacă ai vrea vre a sămi dai da i puţină cafea, aş prefe pr efera ra ca asta să fie fi e reală, fiindcă am mare nevoie. în timp ce aprind focul ca săi încălzesc nişte cafea, Ştefan îmi mai spune: spune:  — în tr e i zil z ile, e, o ră cu oră or ă şi minut min ut cu minut, minu t, vo m fi în U n g a ria. *

Ştefan sa odihnit toată ziua. Urmează să plecăm mîine de dimineaţă. Marc vine sămi aducă ultimele acte false şi un costum bărbătesc. Nu vrea să plece cu noi; are activitatea lui, responsabilitatea grupului. Abia îmi stăpînesc o teribilă dorinţă să plîng. Ne strîngem mîin ile. Rîsul Rîs ul lui M arc sună sună fals fals..  — H a id e ţi, ţi , c o p ii, ii , fără lacrim lac rimi. i. P e curînd, curî nd, să vă n toar to arce ce ţi re pede; v ă vom vo m aştepta pînă la capă capăt. t. P e pragul uşii, uşii, se mai întoarce înto arce o dată: dată:

LA ÎNCEPUT A FOST SFÎRŞITUL 

223

 — Ştii, Şt ii, A d ria ri a n a , d intr in tree toat to atee p a role ro lele le,, există exis tă una pe care ca re o preferam. O născocisem întro seară cînd totul mi se părea încă şi mai absurd, încă şi mai ireal ca de obicei. E prima pe care ţiam dato. Ţi o aminteşti? „Nic iod ată trandafirii trandafirii nau nau fost atît de albaştri.” baştri.” Deacu m înainte, înainte, nimeni nu nu o va mai folo si aici. aici. Iţi aparap arţine. Dacă D acă o aud vreodată, vreod ată, vo v o i şti şti că că aţi ajun ajunss cu bine, în cealaltă parte pa rte a lumii. lumii. Şi, deschizînd deschizîn d uşa: şa:  — Şi în î n torc to rceţ eţi ivă vă rep re p ed e pentru pen tru ca tran tr anda dafir firii ii să înce în cete teze ze în în  tro zi să mai fie f ie albaştri, nui nui aşa aşa,, copii co pii?? * Restul nu mai are istorie. Dru mu l lung şi colbuit colb uit care m ergea dea lungul unui sat, sat, po rumbiştea în care neam oprit o zi întreagă ascultînd foşnetul vîntului prin frunze şi aşteptînd căderea nopţii, busola în mina lui Ştefan, calmul în toată fiinţa fiinţa lui lui Ştefan, Ştefan, zgo m ote le de m otoot ocicletă şi farurile farur ile care ca re se aprindeau aprindeau brusc şi de care c are trebuia să ne ferim, ferim , lătraturile lătra turile în jurul nostru, nostru, şi, undeva, undeva, foarte foar te aproape, aproa pe, c lo potele unei bisericuţe de ţară care sunau încetişor, îhtrun fel înăbuşit şi parcă rugător, şi în sfirşit drumul final prin noapte şi noroi, nor oi, şi lumina tremurînd în depărtare care ne servea servea drept re per, drumul final şi, undeva în spatele nostru, ţara care se îndepărta, pămîntul ţării m ele care îmi scăp scăpa a printre dege te şi devenea ven ea îndepărtat, îndepărta t, pentru acestea to ate nu găsesc găsesc cuvinte cuvinte care să să le descrie. Dru m urile care duc duc la trecerile clandestine de frontieră frontieră sînt sînt făcute dintrun nămol şi un pămînt special pe care numai iniţiaţii le p ot cunoaşte şi şi înţelege. înţelege. Da, restul nu mai are istorie. * A m ajuns la Vie n a la sfîrşitul lui lui august august 19 194Ş.

Apărut 1992

Cu legere leg ere şi paginare paginare pe calculator: calculator:  A D IS a

N S.R.L.

Im pr p r i m at a t l a R O M C A R T S .A .A . Bucure Bucureşt ştii — România

 î 

impun la 6 martie 1945

Pentru mul i români,

un guvern prosovietic,

anul 1945 a însemnat sfîr itul. itul.

 începe coş marul.

Sfîr itul speran elor, elor,

 Arestarea,

uneori chiar al vie ii.

anchete conduse de sinistrul Nicolski,

La două zeci ş i patru patru de de ani, ani,

b t i,

 Adriana Georgescu

pu c ria V c re ti,

absolvise Dreptul, era redactor

o înscenare de proces, iar

la ziarul „Viitorul"

gra ierea

i devenis devenise e

i o nouă nouă arest arestar are. e.

efa de cabinet cabinet

 Apoi, evadînd, evadîn d,

a generalului generalului Ră descu, descu,

 Adriana  Adrian a Georgescu Georg escu

primul ministru.

izbu izbute te te să ia

După După ce ru ru ii, ii,

calea exilului.

prin persoana lui lui Vîş inski, inski,

Ia

început

ISBN 973-28-0292-8

i înch închis isoar oarea, ea,