1
Țintaură Țintaura (în latină Centaurium [1] umbellatum ) este o plantă medicinală de culoare albastră sau roșie. Popular se mai numește și țintaulă, fierea pământului, iarba frigurilor, potroacă, țintaură, cintoaie, frigor, frigurică, ghințură, ghințurea, potrocea, potrocuță, scăunel, scânteiuță, taulă, buruiană-de-friguri, cocoșei-de-grădină (pl.), crucea-pământului, floare-de-friguri, fumărică-bășicoasă, iarbăde-curcă, iarbă-de-friguri, săfindei-de-câmp [2]
Este o plantă erbacee, perenă, crește înaltă de 10–40 cm cu o tulpină erectă, cilindrică sau cu coaste puțin proeminente, acoperită de peri abundenți, care se ramifică doar în zona florilor. Frunzele alterne, întrerupt imparipenate, sunt formate din 5-9 foliole dințate pe margini, între care se găsesc 6-10 foliole mici. Florile sunt ca niște steluțe cu cinci colțuri de culoare roz sau violet. Fructul este o achenă. Planta crește în livezi și pe pajiști în locuri umede și luminoase, în zonele de munte până la o altitudine de 1000–1200 m, în vii, în zonele defrișate, sub traseele liniilor de înaltă tensiune. Se culege din iunie până în septembrie.
Centaurium erythraea Clasificare științifică Regn:
Plantae
Diviziune:
Magnoliophyta
Clasă:
Magnoliopsida
Ordin:
Gentianales
Familie:
Gentianaceae
Specie:
Centaurium
Nume binomial Centaurium Rafn, 1800
erythraea
Ţintaură (inflorescenţă)
2
Țintaura este una dintre cele mai puternice ierburi detoxifiante din flora medicinală românească. Boli care se tratează folosind această plantăFebră Malarie Lipsa poftei de mâncare Pirozis Tulburări stomacale Diabet Boli de piele Intoxicații alcoolice sau cu substanțe chimice Eczeme și pentru cicatrizarea rănilor (amestec de suc proaspăt, obținut din țintaură și păpădie) Ceaiul de țintaură Ceaiul de țintaură, denumit Centauri herba, se obține din părțile aeriene înflorite recoltate prin tăierea tulpinelor cu foarfeca sau cuțitul la 5 cm de la suprafața pământului. Uscarea se face la umbră, în buchete, atârnate pe sârmă sau întinse în strat subțire. Se folosește sub formă de infuzie. Planta conține principii amare cu structură secoiridoidică, eritrocentaurina, xantone polisubstituite, flavonoide, alcaloizi, lactone, triterpene, acizi fenolici, ulei volatil, fitosteroli, alcool cerilic, acizi grași, substanțe minerale.[6] Infuzia de țintaură mărește activitatea vezicii biliare. Se bea câte o jumătate de cană înaintea meselor principale Ceaşca de sănătate: Ţintaura face curăţenie generală în organism Ţintaura
Ţintaura ( Centarium erythraea) este o plantă erbacee care creşte spontan prin fâneţe, poieni, la marginea pădurilor din zona de câmpie până la cea alpină. Denumirea latinească s-a păstrat de la legenda centaurului Chiron care, se spune, că şi-a vindecat rănile folosind această plantă. Unele dintre denumirile populare ale ţintaurei redau proprietăţile plantei :fierea pământului pentru că este foarte amară, iarba de friguri deoarece scade febra,
3
iarba începătoare de sânge pentru că reface şi detoxifică sângele. În scop terapeutic, specialiştii recomandă să se folosească părţile aeriene înflorite ale ţintaurei care se recoltează în perioada de înflorire, în lunile iulie, august şi septembrie, iar preparatul principal care se obţine din flori este infuzia. . „Ţintaura este un depurativ major care face curăţenie generală în organism. În acest scop, se recomandă un tratament cu ţintaură sub formă de infuzie, de pulbere sau de tinctură. O astfel de cură ajută organismul să se revigoreze după boli grave şi să se remineralizeze, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie. Ţintaura reglează metabolismul Infuzia, dar şi terapia cu pulbere sau cu tinctură (câte o linguriţă de trei ori pe zi, înainte de masă) are efecte şi în procesul de reglare a metabolismului şi de aceea este utilă contra obezităţii. Terapia trebuie urmată timp de trei luni şi se asociază cu dietă şi cu mişcare. Combate febra În accesele de febră, indiferent de cauza care le produce (fie că este cauzată de viroze sau de afecţiuni digestive), preparatele pe bază de ţintaură au efect sudorific, datorat substanţelor amare conţinute de plantă, substanţe care reglează temperatura corpului. De aceea, unii cercetători recomandă ţintaura ca un înlocuitor eficient al cojii arborelui de chinină. Remediu natural pentru probleme hepatice În afecţiunile hepatice, planta s-a dovedit foarte eficientă în fazele incipiente, deoarece previne răspândirea virusurilor şi încetineşte foarte mult ritmul de evoluţie a bolii. În cazurile avansate de hepatită, când apar deja modificari structurale la nivelul ficatului, infuzia de ţintaura se foloseşte în amestec cu iarba de anghinare, în proporţii egale . Pentru Hepatita virală de tip A, B, C specialiştii recomandă câte patru linguriţe de pulbere de ţintaură de trei ori pe zi, în cure de o lună. După zece zile de pauză, tratamentul se poate repeta. În acelaşi timp, ţintaura este un remediu natural în cazul dischineziilor biliare. În acest caz, o cură de trei săptămâni cu tinctură (câte o linguriţă diluată în puţină apă, administrată înaintea meselor principale) ajută la eliminarea normală a bilei. Eficientă în infecţii respiratorii Ţintaura are efecte miraculoase în cazul infecţiilor respiratorii acute: în cazul infecţiei gripale reduce febra, calmează treptat durerile musculare, calmează durerile de cap şi stimulează apetitul alimentar. De asemenea, combate stările de moleşeală şi de apatie care apar în timpul bolii, ajutând organismul şi psihicul să lupte eficient împotriva gripei. În infecţiile respiratorii, se administrează tinctura, câte o jumatate de linguriţă de 6-8 ori pe zi.
4
Cum se prepară, cum se administrează Infuzia Se prepară dintr-o lingură de plantă uscată şi mărunţită şi 200 ml de apă fierbinte. După zece minute de infuzare, ceaiul se strecoară şi se consumă pe parcursul unei zile. Tinctura Se prepară prin macerarea a şase linguriţe de plantă în 200 ml de alcool de 70 de grade, timp de 7 zile. Soluţia obţinută se strecoară şi se păstrează în sticluţe închise ermetic. Se administrează câte zece picături de două ori pe zi-dimineaţa şi seara. Siropul Se macerează două linguriţe de flori în 50 ml de apă (un sfert de pahar), timp de 10 ore, apoi se filtrează. Planta rămasă după filtrare se fierbe cinci minute în 100 ml de apă şi, după ce s-a răcit, acest extract se toarnă peste primul macerat. În final, în soluţia obţinută se adaugă 750 mg de miere. Acest sirop este indicat de terapeuţi copiilor (câte 3 linguriţe pe zi) şi adulţilor (câte 5 linguriţe pe zi). Contraindicaţii şi prudenţă Ţintaura este contraindicată femeilor însărcinate, deoarece produce contracţii uterine. De asemenea, este contraindicată în doze mari (mai mult de două grame pe zi) persoanelor foarte slăbite. În acest caz, efectul tonic amar foarte puternic al plantei este greu de suportat de organismele devitalizate. Totodată, se administrează cu multă prudenţă şi în timpul crizelor biliare; în acest caz, tratamentul poate produce contracţii ale musculaturii netede şi poate agrava durerile, spun specialiştii. Obligeana, „doctorul“ sistemului digestiv Obligeana sau trestia mirositoare este o plantă originară din India, fiind cunoscută încă din îndepărtata Antichitate. Ştiinţa modernă nu a reuşit să explice decât în mică măsură excepţionalele efecte de vindecare, deşi practica medicală a demonstrat că obligeana poate fi considerată un adevărat tezaur de sănătate. Pe toate meridianele Globului, planta este folosită la tratarea celor mai diverse afecţiuni maladive, fizice şi psihice. În România, obligeana este răspândită în flora spontană din locuri mlăştinoase şi stufărişuri cu mare umiditate şi creşte bine pe marginea râurilor, a bălţilor, a lacurilor şi a apelor lin curgătoare, mai ales în zonele montane şi submontane, până la altitudinea de 1.000 de metri din Banat şi mai puţin din nordul Moldovei, Transilvania şi Delta Dunării. În diferite zone din ţară, planta o primit denumiri regionale ca: buciumaş, calm, calamar, papură roşie, pestriţă, rogoz dulce, spetează, speribană şi trestie mirositoare.
5
În medicina naturistă se folosesc rizomii cărnoşi, lungi de 50-80 cm şi groşi de 1-3 cm. Recoltarea rizomilor se face primăvara devreme (martie-aprilie) sau toamna târziu (octombrie-noiembrie). După recoltare din sol se spală cu apă rece, se curăţă de coajă, se taie în bucăţi de 5-8 cm şi se usucă în încăperi calde sau artificial la 500C. Materialul uscat are un miros aromat de mandarine şi gust amar-înţepător. Păstrarea rizomilor uscaţi se face în saci de pânză. Utilizări terapeutice În tratamentul cancerului, obligeana constituie un excelent remediu de vindecare în perioada de convalescenţă după operaţiile de extirpare a ţesuturilor malignizate. Cele mai bune rezultate se obţin în cazul cancerelor localizate la nivelul colonului şi cu extindere spre organele adiacente (ficat, pancreas, splină, uter, plămâni şi sân). Cei mai mulţi specialişti în fitoterapie recomandă, în boli canceroase, infuzia sau maceratul la rece, din care se iau câte o cană dimineaţa, pe stomacul gol, precum şi seara, înainte de cină, într-o cură de 3 luni consecutiv. După o pauză de o lună se reia cura. La fel de eficientă este şi tinctura de obligeană, din care se iau câte 30 de picături de 3-4 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mese. În cancerul de stomac cele mai bune rezultate se obţin cu ceaiul preparat numai din rizomi de obligeană, dar pentru alte localizări ale cancerului (gastric, pancreatic, intestinal) eficacitatea tratamentului creşte în cazul amestecurilor cu obligeană, coada-şoricelului şi urzică vie. În bolile aparatului digestiv, obligeana este considerată regina plantelor tămăduitoare, intervenind benefic în foarte multe afecţiuni, mai ales ale ficatului, pancreasului, colecistului şi splinei. Un efect special se exercită prin intensificarea secreţiilor gastrointestinale, mărind pofta de mâncare, mai ales în cazul unei anorexii pe suport nervos, datorită proprietăţilor eupeptic-amare şi tonic-aperitive. Tratamentul se face cu 10-20 de picături de tinctură (nu mai mult) sau cu 1-2 vârfuri de cuţit de pulbere, înainte de fiecare masă (la doze prea mari se reduce apetitul şi se provoacă o stare de greaţă). Obligeana stimulează stomacul leneş Prin efectul fortifiant asupra tubului digestiv, obligeana intervine în vindecarea diferitelor afecţiuni: gastrite hiperacide, acute şi cronice, ulcere gastrice şi duodenale, pancreatită, digestie dificilă la un stomac leneş. Aceste boli se vindecă în câteva săptămâni prin consumul a 100 ml macerat la rece cu 20-30 de minute înainte de fiecare masă. Acelaşi macerat la rece, luat câte un pahar dimineaţa, pe stomacul gol, şi seara, înainte de cină, are acţiune asupra constipaţiei atonă şi psihică, cu efect ce depăşeşte acţiunile laxativelor clasice. Tinctura de obligeană (30 de picături luate de 3-4 ori pe zi înainte de mese, întro cură de 3 săptămâni) este recomandată în colici abdominale, colite, enterite,
6
enterocolite, colecistite, greţuri şi vome, acumulări de gaze în stomac şi intestine, evitând balonările dureroase. Prin acţiunea depurativă şi antitoxică, obligeana ajută la curăţirea stomacului şi a intestinelor de mucozităţi abundente, de toxine şi otrăvuri. Se va lua într-o zi un litru de infuzie preparată cu 4 linguriţe rizomi uscaţi şi măcinaţi fin, cu infuzare timp de 15 minute. Printr-un puternic efect reflex vomitiv se ajunge la o curăţire rapidă a stomacului. Efecte bune în bolile sistemului nervos În dereglările sistemului nervos, conţinutul de asaronă din rizomi exercită efecte binefăcătoare în tratamentul unor boli nervoase şi mentale, cum ar fi stările de nervozitate, epilepsie, şocuri psihice, coşmaruri, melancolie, depresie psihică, anxietate şi alte tulburări vegetative (amnezie, isterie, delir). Se tratează zilnic cu 2-3 linguriţe rase de pulbere din rizomi uscaţi. Aceste multiple acţiuni sunt datorate proprietăţilor calmante, psihice, sedative, anticonvulsive, antispastice, halucinogene şi tonic-nervoase. Contra insomniei cronice este eficientă o cană cu infuzie de obligeană luată seara, înainte de culcare. La migrene, ameţeli şi dureri de cap, apărute pe fondul unei stări de stres, se indică, în uz intern, 2-3 linguriţe de pulbere pe zi, iar în uz extern, cataplasme cu pastă de obligeană în apă, aplicate pe frunte şi ceafă. La persoane cu simptome de psihoze, schizofrenie şi paranoia tratamentul se poate face cu tinctură (câte o linguriţă de 3 ori pe zi) sau cu pulbere din rizomi uscaţi (câte ˝ linguriţă de 6 ori pe zi). Pulberea de obligeană ajută la îmbunătăţirea memoriei Pentru îmbunătăţirea memoriei, mai ales la copii şi la vârstnicii suferinzi, se recomandă ca, în fiecare zi, dimineaţa şi seara, să se ia câte un vârf de cuţit pulbere pusă într-o linguriţă de miere. La starea de anemie accentuată se recomandă să consume zilnic un ceai (infuzie sau macerat), iar seara să se facă o baie generală cu efecte tonifiante. În afecţiunile respiratorii, obligeana prezintă proprietăţi antiastmatice, sudorifice şi diuretice, cu acţiuni favorabile în stările gripale, bronşite, astm bronşic, guturai, febre intermitente şi hidropizie. Infuzia de obligeană, în amestec cu brâncuţă (10 g rizomi de obligeană, 20 g brâncuţă la 1 litru apă clocotită, din care se iau câte 3 ceşti pe zi). Efecte deosebite s-au constatat în păstrarea vocii la persoanele care vorbesc mult sau care cântă (avocaţi, cadre didactice, solişti vocali). Circulaţia periferică a sângelui, blocată la nivelul picioarelor şi mâinilor (tromboze, flebite, arterite), se îmbunătăţeşte prin masaje cu ulei şi tinctură sau cu băi fierbinţi, având acţiuni reconfortante, mai ales la persoanele cu picioare reci, obosite, cu dureri şi, eventual, cu varice şi ulcer varicos. În aceste afecţiuni, obligeana are rol de stimulare a circulaţiei sanguine prin artere sau vene şi de hrănire a ţesuturilor musculare.
7
În tratamentul reumatismului, al poliartrozelor şi al gutei se folosesc cataplasme sau comprese cu infuzie de obligeană, aplicate pe locul afectat (4 linguri pulbere la 500 ml apă clocotită). Peste cataplasmă se pune o pungă de plastic şi o sticlă cu apă fierbinte, pentru a încălzi ţesuturile şi a favoriza preluarea mai rapidă prin piele a principiilor active din plantă. Bune efecte au şi băile locale cu macerat din rizomi proaspeţi. La bolnavii de gută se stimulează eliminarea excesului de acid uric şi de uree din sânge. Remediu antifumat Fumătorii pasionaţi, care consumă peste 15-20 de ţigări pe zi, pot renunţa la acest viciu dacă mestecă în gură bucăţi de rizomi uscaţi, având efecte tonice la nivelul mucoasei bucale, unde provoacă o uşoară hipersecreţie salivară. Pentru întărirea gingiilor şi în paradontoză se mestecă, încet, bucăţi de rizomi uscaţi şi mărunţiţi, fără a-i înghiţi. Pentru aceleaşi efecte, rizomii de obligeană sunt recomandaţi la copii - să-i mestece în perioada dentiţiei. Ochii slăbiţi pot fi fortificaţi prin masarea şi umezirea pleoapelor închise, timp de câteva minute, cu suc extras din rizomi proaspeţi de obligeană, după care se spală cu un tifon îmbibat în apă curată. La sensibilitatea excesivă faţă de frig sau în cazul degerăturilor la nivelul picioarelor, mâinilor şi urechilor se recomandă băi calde cu macerat la rece de obligeană, în care se scufundă partea vătămată. Ceaiul poate fi reîncălzit şi reutilizat de 4 ori. Pentru stimularea creşterii părului şi în caz de alopecie avansată se fac frecţii de două ori pe zi cu ulei de obligeană (10 g rizomi uscaţi şi pulverizaţi la 100 ml ulei de floarea-soarelui care se încălzeşte timp de 30 minute pe baia de apă). Efecte bune se obţin şi cu tinctura preparată din pulbere de rizomi de obligeană (50 g), pulbere de rădăcini de genţiană (10 g) într-un litru de alcool 700; după 24 ore se strecoară şi se adaugă 10 g ulei de salvie cu care se fac masaje pe pielea capului de 3-4 ori pe săptămână. Tehnici de preparare - infuzia: se prepară din 15 g rizomi uscaţi şi pulverizaţi la 200 ml apă clocotită; se iau 3-4 linguri pe zi, câte una înainte de fiecare masă; - macerat la rece: dintr-o linguriţă rizomi uscaţi în 250 ml apă; se lasă peste noapte 8-12 ore, se încălzeşte în dimineaţa următoare, se strecoară şi se iau câte 6 linguri pe zi, înainte şi după mesele principale ; - tinctură din 20 g rizomi uscaţi la 100 ml alcool 700, care se lasă la macerat timp de 8-10 zile; după strecurare se iau câte 20 de picături de două ori pe zi, înainte de mesele principale. - tinctura carminativă, utilizată în caz de balonări, se prepară din 30 g rizomi uscaţi şi pulverizaţi, 20 g flori de muşeţel, 20 g frunze de mentă, 20 g fructe de fenicul şi 10 g fructe de chimion la 1 litru alcool 400; se lasă la macerat 7-8 zile, se strecoară şi se ia câte un păhărel de 20-25 ml, după fiecare masă principală;
8
- vinul de obligeană se prepară din 100 g rizomi mărunţiţi, care se macerează timp de 8 zile într-un litru de vin; se strecoară, se îndulceşte cu 100-200 g zahăr şi se bea câte un păhărel de 50 ml înainte de mesele principale; - baia de obligeană se prepară din 200 g rizomi proaspeţi, care se fierb timp de 5 minute în 5 litri apă şi se adaugă în apa de baie.
