Orfeu
^ 1. Ossip Zadkine: Grand Orphée, Marl 1956 Orfeu (în limba greacă: Ορφεύς = Orfeus ) este un erou din
mitologia greacă, fiul regelui trac Oeagrus și al muzei Calliope. După Pindar , tată îi era zeul Helios Helios--Apollo Apollo,, care i-a dăruit lira lira,, instrument creat de ingeniosul Hermes. Cântăreț desăvârșit, personajul a devenit cu timpul arhetipul artistului.
Mitul
^2. Despărţirea lui Orfeu de Euridice. Desen după
relieful 1031 din Villa Albani, copie romană din sec. I e. n. după dup ă un relief attic consacrat divinităţilor din 420 î. Hr.
Fiul regelui trac, originar din regiunea munților Rodopi, a fost asemenea lui Tamiras și Heracles instruit de fratele său Linos în arta cântului, dobândind în ea o inegalabilă măiestrie. Muzica lui fermeca orice ființă, chiar și stâncile erau clintite din loc de cântul lui. Nu este deci de mirare că Orfeu a fost de mare ajutor argonauților , la a căror expediție a participat, domolind marea furtunoasă datorită puterii de a stăpâni prin arta lui elementele naturii. Conform istoriografului Diodor nu cântul, ci ruga fierbinte a fost cea care-i aduse izbăvirea [1]. În versiunile mai vechi, argonauți pentru pentru a acoperi ademenirile sirenelor cu propriul său cânt. După Orfeu este recrutat de argonauți despărțirea de ortacii lui Iason, cântărețul s-a îndrăgostit de nimfa Euridice Euridice,, dar fericirea sa alături de aceasta a fost de scurtă durată. du rată. Există două versiuni ale morții nimfei, din cauza mușcăturii unui șarpe veninos. După Vergiliu, Euridice era râvnită de Aristaeus, care, urmărind-o o dată, o făcu să calce în goana ei pe un șarpe. Ovidiu povestește că nenorocirea ar fi avut loc pe când nimfa culegea flori cu suratele ei, naiadele. Orfeu o plânse îndelung și, nesuportând până la urmă despărțirea, coborî în infern să o caute. El reuși, cântând, să înmărmurească întregul Tartar și să-l înduplece chiar pe zeul Hades să-i dea iubita înapoi. Consimțământul de a o însoți pe pămân tenilor, alături de călăuzitorul sufletelor, Hermes Euridice pe calea spre lumea pământenilor, Hermes,, i-a fost dat cu condiția de a nu se uita nicio clipă la ea. Orfeu nu reuși, frământat de temeri cum era, să respecte această condiție; când mai avea doar un pas de făcut pentru a ieși la lumina zilei, el își întoarse capul și își pierdu astfel iubita pentru a doua oară. În pofida rugăminților eroului, care a rămas îndelung timp (la Vergiliu șapte luni, la Ovidiu șapte zile) în preajma râului Styx Styx,, înduioșând cu lira lui toate animalele sălbatice, Hades nu a mai eliberat-o pe Euridice.
Singur și îndurerat pentru tot restul vieții, Orfeu și -a găsit, până la urmă, pe meleagurile natale sfârșitul, fiind sfâșiat în bucăți de menade menade,, preotesele trace ale lui Dionis Dionis.. Acestea erau mânioase pe el pentru că nu a participat la cultul lor orgiastic. După Ovidiu, capul și lira sa au fost aruncate în râul Hebrus și purtate pe marea Egee până pe țărmul insulei Lesbos Lesbos.. Acolo, capul fu cât pe ce să fie înghițit de un dragon, împietrit până la urmă de către Apollo Apollo.. Deoarece capul nu încetase [2] să cânte, i se înălță acolo un oracol oracol . Insula deveni în acest fel leagănul poeziei lirice. Lira însǎ, fu ridicatǎ de zeii olimpieni în cer, unde formeazǎ constelația cu același nume[3].
Originile tracice ale mitului Izvoarele legendei afirmă în mod repetat originea tracică t racică a lui Orfeu. Însăși arta cântului provenea în accepția vechilor greci din Tracia Tracia.. Arrian pomenește în istoria dedicată patriei sale, Bithynica din secolul al II-lea î.Hr., o nimfă numită Tracia, cunoscătoare a plantelor tămăduitoare și născocitoare de melodii. Numele acesteia îl poartă ținuturile tracilor, cunoscute înainte sub denumirea de Pèrke (fragmentul 13 din Bithynica). Rădăcina indogermanică „per /pir/per(k)” semnifică „stânca”, „piscul” sau "piatra", ceea ce denotă cultul tracic al unei divinități a munților, identificată de greci cu frigiana Cybele Cybele.. Fiul acesteia s-a numit Pèrkos sau Peiros și a fost venerat chiar și în epoca Imperiului Roman, sub forma de "Heros equitans", equitans", a unui războinic trac călare, reprezentat uneori pe pietrele funerare romane. Toponimul Pirin/Perin al munților din sud-vestul Bulgariei este derivat din numele acestui zeu, care devine sub influența elenă Sabazios. Acest zeu al luminii zămislește apoi cu Zeița Mamă pe sacerdotul cultului său, identificat cu regele trac Rhesus, cu Orfeu și cu Zamolxis, acesta din urmă fiind numit și „Orfeul nordic”.
