LITERATURA ROMANA ASERVITA IDEOLOGIEI COMUNISTE
LITERATURA SUB COMUNISM
S-a spus despre perioada comunista ca poate fi impartita in trei mari perioade in ceea ce priveste priveste literatur literatura: a: perioada perioada proletcult proletcultismul ismului ui (1948-1964), (1948-1964), perioada perioada liberaliz liberalizarii arii si a deschiderii (1964-1971) si o perioda de degradare, cand Ceausescu incearca sa imprime o nota nationalista comunismului.1 Prima este perioada unui holocaust cultural, cand elitele au fost marginalizate, o cultura complet acaparata de ideologia marxista, in varianta ei ruseasca. Astfel, in literatura canonul canonul realis realismul mului ui social socialist ist a castig castigat at tot mai mult mult teren. teren. Acesta Acesta trebui trebuiaa sa redea redea realitatea cat mai direct, dupa cum partidul o impunea, ceea ce creeaza o literatura aservi aservita ta comuni comunismu smului lui.. Perioa Perioada da s-a mai numit numit si « prolet proletcul cultis tista ta », dupa numele numele curentului cultural aparut in Uniunea Sovietică după Revolutia din Octombrie ale cărui princ principi ipiii esteti estetice ce se reducea reduceau u la ideea ideea formăr formării ii unei unei cultur culturii „pur „pur prolet proletare“ are“ şi care care respingea întreaga moştenire culturală a trecutului.2 Dislocarea culturii incepe cu atacurile impotriva scriitorilor consacrati precum Blaga, Arghezi, Arghezi, Calinescu, Calinescu, cu infiintare infiintareaa cenzurii cenzurii ce stabilea stabilea ce autor putea fi tiparit tiparit sau nu, cu aruncarea in inchisoare a dizidentilor sau a celor ce erau doar banuiti ca erau adversari ai regimului. Chiar scriitori importanti au scris in ceea ce Eugen Negrici denumea « literatura aservita in etapa destalinizarii formale ». Mai mult, criticul considera ca toata literatura scrisa in perioada comunista e o forma de patologie. Astfel, despre nuvela « Ana Rosculet » a lui Marin Preda spune ca a fost scrisa pentru a atenua protestele criticilor de partid iritati de naturalismul volumului de debut (Intalnirea din pamanturi). Cu toate acestea, « ea nu a domolit domolit energia energia demolatoar demolatoaree a inchizitie inchizitieii literare, literare, care avea nevoie de cazuri exemplare exemplare propice exercitiului mistic al cantaririi devierilor de la norma. »3 Mai mult, in opinia criticului, criticului, Preda a mai facut o a doua concesie prin publicarea nuvelei « Desfasurare Desfasurareaa », 1
N. Manolescu, curs DEX 3 E. Negrici, Literatura romana sub comunism 2
pe care a tiparit-o de asemenea sub presiunea avertismentelor repetate venite din zona puterii numultumite de rezistenta primelor carti la totala cliseizare. Pe cat de vehement se arata Negrici in a infiera literatura comunista, pe atat de senin analizeaza Eugen Simion scriitorii din aceeasi perioda. Despre nuvela « Desfasusarea » nu se pronunta ca ar fi aservita propagendei, ci ca aceasta reprezinta « un progres fata de nivelul prozei din epoca cu teme similare(…) Cateva fenomene sociale din epoca noastra sunt bine prezentate, si nuvela se ridica incontestabil peste muntele de proza sociologica, schematica, comuna in epoca. Procesul moral mai general este acela, adeseori adus in discutie, al dezalienarii taranului. Pe acest fenomen mai larg Marin Predea incearca, in modul sau caracteristic, sa fixeze o structura tipica. Constiinta independentei, bucuria, demnitatea si celelalte decurg de aici. Nuvela, judecata in sine, e antrenanta, scrisa cu verva, cu o nota de ironie. »4 In perioada urmatoare, mediul cultural dintre anii 1964-1974 renaste prin valorificarea filoanelor nationale ale culturii, intelectualii reiau contactele cu Occidentul iar arta reuseste sa obtina o autonomie fata de directivele politicii oficiale. Deoarece cenzura se relaxeaza, scriitorii au curajul sa prezinte si o fata mai putin vesela a comunismului, cu toate exagerarile lui. In acest sens, Negrici foloseste termenul de literatura tolerata si ofera ca exemplu romanul lui Toiu, « Galeria cu vita salbatica ». Criticul il elogiaza pentru ca a reusit sa execute o descriere veridica a existentei cotidiene a intelectualitatii anilor ’50, aflata permanent sub supraveghere. Destinul personajului principal, Chiril Merisor, devine unul emblematic pentru intelectualul roman sensibil si lucid, care nu poate trai sub teroarea si suspiciunea impuse de regim, de aceea el devine intai suspicios, sfios, incapabil sa se confeseze prietenilor, ajungand in final la sinucidere. Un erou opus acestuia, la fel de veridic pentru perioada in care traieste, este Cavadia, despre care criticul spune ca « isi pune tot timpul in miscare, in societatea de care se foloseste, o doctrina a succesului intemeiata pe acceptatea raului si manipularea lui. » Cea mai cutremuratoare afirmatie apartine personajului Hary Brummer, ce nu ezita sa dea o definitie comunismului : « pacatul originar devenit politica de stat »5. Deci Negrici nu mai infiereaza tot ce tine de comunism, ba chiar apreciaza verosimilitatea cu care autorul a reusit sa isi construiasca personajele. Pe de alta parte, Simion exagereaza cu elogiul asupra poeziei din aceeasi perioada, devenind ridicol prin incercarea de a analiza strict estetic opera unui scriitor. In acest sens, vorbeste despre Adrian Paunescu ca despre un « spirit macedonskian al literaturii actuale : spirit al contrastelor, unire de sublim si grotesc, de tragedie si farsa, armonie de elemente ce, altfel, in lumea comuna se resping ca apa si focul. » De asemenea, despre poezia politica a lui Paunescu mentioneaza ca acesta « foloseste fata de eveniment doua 4 5
E Simion, 186 E. Negrici, Literatura romana sub comunism
atitudini: fie dilatarea, ridicarea lui la valoarea unui simbol general prin acumulare de propozitii oraculare, fie, in sens contrar, tendinta de a inveli rana deschisa a faptului intro plasa de imagini aluzive ». Demersul sau critic se indrepta intr-o directie gresita deoarece acea perioada, si asa destul de misterioasa si greu de inteles pentu generatiile mai noi, nu are nevoie sa fie camuflata de incercarea de a critica obiectiv, indiferent. In ceea ce priveste ultima perioda literara in istoria comunista, se poate vorbi de o incercare de reideologizare politica. Pentru ca cenzura isi execita din nou functia, multi scriitori apeleaza la limbajul simbolic, aluziv, ca o forma de dizidenta. Propaganda nu mai avea efect, iar intelectualitatea isi codifica limbajul pentru a-si exprima aversiunea fata de regim. Acum, literatura aservita nu mai are aceeasi pondere, iar cititorii sunt foarte interesati de adevarul istoric si social. Negrici spunea ca Preda le-a deschis acest apetit prin publicarea romanului « Delirul », in care evoca momente istorice evitate sau tratate superficial de istoricii oficiali. Personajul principal, ca alti eroi moromescieni pleaca din sat sa-si faca un rost, la Bucuresti ajunge ziarist si strabate medii diverse, prilej pentru autor sa reconstituie momente din instaurarea dictaturii militare sau din rebeliunea legionara. Interesant este faptul ca Negrici nu ii acorda lui Preda prezumptia de nevinovatie, mentionand ca au existat voci care spuneau ca la mijloc ar fi putut interveni si dorinta partidului de reabilitare a lui Antonescu. Concluzia sa este ca din libertatea scriitorului s-a nascut o carte « cu semiadevaruri(…) dar fara rastalmaciri marsave ». Astfel, avem doua directii importante in critica acestei perioade, una care cauta mobilurile, motivele pentru care o astfel de literatura a fost scrisa, si alta ce vrea sa sa rezume la un estetism pur, dar care nu reuseste sa ofere o privire globala asupra acestei perioade atat de controversate.
Bibliografie
1. Eugen Negrici – Literatura romana sub comunism 2. Eugen Simion – Scriitori romani de azi, vol 2, Casa de Editura « Litera », 1998 3. Dictionarul Explicativ al limbii Romane – editie online
http://dexonline.ro/ 4.
Nicolae Manolescu – note de curs
Powered by http://www.referat.ro/ cel mai tare site cu referate
