Standardul Internaţional de Contabilitate 38 (IAS 38) – Imobilizări – Imobilizări necorporale A. Obiectiv
Acest Standard se ocupă de tratamentul contabil aplicabil imobilizărilor necorporale. În conformitate cu acest Standard, o entitate trebuie să recunoască o imobilizare necorporală dacă şi numai dacă sunt îndeplinite criteriile specificate. Standardul mai specifică cum se calculează valoarea contabilă a imobilizărilor porale. necorporale şi impune prezentări specifice cu privire la imobilizările necor porale. B. Aria de aplicabilitate
Acest Standard este aplicabil contabilizării imobilizărilor necorporale, cu excepţia: (a) imobilizărilor necorporale care cad sub incidenţa unui alt Standard; (b) activelor financiare, aşa cum sunt definite în IAS 39, Instrumente financiare: Recunoaştere şi evaluare; şi (c) drepturilor privind minereurile şi cheltuielilor cu exploatarea, dezvoltarea şi extragerea de minereuri, petrol, gaze naturale şi alte resurse similare neregenerabile. În cazul imobilizărilor necorporale de tip specific se aplică Standardele care descriu contabilitatea aplicabilă lor şi nu acest Standard. De exemplu, acest Standard nu se aplică: (a) imobilizărilor necorporale deţinute de o entitate în scopul vânzării pe parcursul desfăşurării obişnuite a activităţii (le sunt aplicabile IAS 2, Stocuri şi IAS 11, Contracte de construcţie). (b) creanţelor privind impozitul amânat (fiind aplicabil IAS 12, Impozitul pe profit). in cidenţa IAS 17, Leasing. (c) contractelor de leasing care cad sub incidenţa (d) activelor provenind din beneficiile angajaţilor (fiind aplicabil IAS 19, Beneficiile angajaţilor). (e) activelor financiare, aşa cum sunt ele definite în IAS 39. Recunoaşterea şi evaluarea anumitor active financiare sunt prevăzute în IAS 27 Situaţii finan ciare consolidate şi separate, IAS 28 Investiţii în entităţi asociate şi IAS 31 Interese în asocierile în participaţie. (f) fondului comercial achiziţionat ca urmare a unei combinări de întreprinderi (fiind sub incidenţa IFRS 3 Combinări de întreprinderi). (g) costurilor de achiziţie amânate şi imobilizărilor necorporale apărute din drepturile contractuale ale unui asigurător deţinute în temeiul unui contract de asigurare din aria de de aplicabilitate a IFRS 4 Contracte de asigurări. IFRS 4 prevede cerinţe specifice de prezentare a informaţiilor pentru acele costuri de achiziţie amânate dar nu şi pentru acele imobilizări necorporale. Prin urmare, cerinţele referitoare la prezentarea informaţiilor prevăzute de acest Standard se aplică şi imobilizărilor necorpo rale în cauză.
(h) imobilizărilor necorporale clasificate ca deţinute pentru vânzare sau incluse într un grup destinat cedării, clasificat ca fiind deţinut pentru vânzare le sunt aplicabile IFRS 5 Active imobilizate deţinute în vederea vânzării şi activităţi întrerupte. Sunt situaţii în care trebuie să se facă apel la raţionament pentru a decide care Standard este aplicabil. De exemplu, unele imobilizări necorporale pot exista în sau pe suporturi fizice, cum ar fi un compact disc (în cazul echipamentelor software pentru calculatoare), documentaţie oficială (în cazul licenţelor sau al patentelor) sau pe film. În aceste situaţii trebuie să se decidă dacă este aplicabil acest standard sau IAS 16, Imobilizări corporale, în funcţie de elementul care se consideră că este mai reprezentativ. În cazul unei componente software inclusă într -o maşină controlată de calculator, care nu poate funcţiona fără acel software particular, se consideră că este o parte integrală a hardware-ului respectiv şi este tratată ca imobilizare corporală. Acelaşi lucru se aplică şi sistemului de operare al unui calculator. Atunci când software-ul nu este parte integrantă a hardware-ului respectiv, componenta software este tratată drept imobilizare necorporală. Acest Standard se aplică, printre altele, cheltuielilor asociate activităţilor de publicitate, de pregătire profesională, de constituire, de cercetare şi dezvoltare. De exemplu, activităţile de cercetare şi dezvoltare pot genera un activ cu un suport fizic (de exemplu, un prototip), dar elementul fizic al activului este secundar faţă de componenta sa necorporală constituită de pachetul de cunoştinţe încorporate în acesta, motiv pentru care se aplică acest Standard. În cazul unui leasing financiar, activul de bază poate fi atât corporal, cât şi necorporal. După recunoaşterea iniţială, locatarul contabilizează o imobilizare necorporală deţinută în baza unui leasing financiar, în conformitate cu Standardul de faţă. Drepturile ce decurg din acordarea unei licenţe pentru elemente, cum ar fi o producţie cinematografică, înregistrări video, piese de teatru, manuscrise, patente şi drepturi de autor sunt excluse din aria de aplicabilitate a IAS 17 şi cad sub incidenţa acestui Standard. Acest Standard nu se aplică acelor elemente care necesită un tr atament special deoarece aparţin anumitor activităţi tranzacţii foarte specializate. Este cazul cheltuielilor de exploatare, dezvoltare şi extracţie a petrolului, gazelor naturale şi depozitelor minerale în industriile extractive, precum şi a contractelor de asigurări. Prin urmare, acest Standard nu se aplică cheltuielilor aferente unor astfel de activităţi şi contracte, dar se aplică imobilizărilor necorporale (cum ar fi software -ul de calculator) şi altor cheltuieli (cum ar fi costurile de înfiinţare) suportate în industriile extractive sau de asigurători. C. Definiţii
este o piaţă în care există toate condiţiile următoare: (a) elementele comercializate în cadrul pieţei sunt omogene; (b) cumpărători şi vânzători interesaţi pot fi găsiţi în permanenţă; şi (c) preţurile sunt disponibile publicului. Data acordului pentru o combinare de întreprinderi este data la care se ajunge la un acord de fond între părţile participante la combinare şi, în cazul entităţilor cotate, data la O piaţă activă
care respectivul acord este anunţat publicului. În cazul unei preluări ostile, cea dintâi dată la care un este obţinut un acord de fond între părţile participante la combinare este data la care un număr suficient de acţionari ai entităţii achiziţionate au accep tat oferta dobânditorului referitoare la obţinerea de către acesta a controlului asupra entităţii achiziţionate. Amortizarea este alocarea sistematică a valorii amortizabile a unei imobilizări necorporale de-a lungul duratei sale de viaţă utilă. Un activ este o resursă: (a) controlată de către entitate, ca rezultat al unor evenimente trecute; şi (b) de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare către entitate. Valoarea contabilă este suma la care un activ este recunoscut în bilanţ, după deducerea oricăror amortizări acumulate şi a oricăror pierderi din depreciere acumulate. Costul este suma de numerar sau echivalente de numerar plătită, sau valoarea justă a oricărei contraprestaţii oferite pentru achiziţionarea unui activ la momentul dobâ ndirii sau construirii acestuia sau, atunci când este posibil, suma atribuită acelui activ la momentul la care a fost iniţial recunoscut în conformitate cu cerinţele specifice ale altor IFRS-uri, de exemplu IFRS 2 Plată pe bază de acţiuni. Valoarea amorti zabilă este costul unui activ sau o altă sumă substituită costului, mai puţin valoarea sa reziduală. Dezvoltarea este aplicarea rezultatelor cercetării sau a altor cunoştinţe într -un proces de planificare sau proiectare, în scopul producţiei de materiale, aparate, produse, procese, sisteme sau servicii noi sau îmbunătăţite substanţial, înaintea stabilirii producţiei de serie sau utilizării. Valoarea specifică a unei entităţi este valoarea actualizată a fluxurilor de numerar pe care o entitate se aşteaptă să le obţină din utilizarea continuă a unui activ şi din cedarea acestuia la sfârşitul duratei sale de viaţă utilă sau pe care entitatea se aşteaptă să fie generate la momentul decontării unei datorii. Valoarea justă a unui activ este suma la care poate fi tranzacţionat un activ sau decontată o datorie, între părţi aflate în cunoştinţă de cauză, care îşi exprimă voinţa în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii obiective. O pierdere din depreciere este suma cu care valoarea contabilă a unui activ depăşeşte valoarea sa recuperabilă. O imobilizare necorporală este un activ nemonetar identificabil, fără substanţă fizică. Activele monetare sunt bani deţinuţi şi active ce urmează a fi primite în sume fixe sau determinabile de bani. Cercetarea este o investigaţie originală şi planificată, efectuată în perspectiva câştigului de noi cunoştinţe ştiinţifice sau tehnologice, precum şi a unei mai bune înţelegeri. Valoarea reziduală a unei imobilizări necorporale este suma estimată pe care o entitate ar putea să o obţină în momentul de faţă din cedarea unui activ după deducerea
costurilor estimate ale cedării, dacă activul ar fi deja la vârsta şi în forma preconizate pentru finalul duratei sale de viaţă utilă. Durata de viaţă utilă este: (a) perioada de timp de-a lungul căreia se aşteaptă ca activul să fie disponibil pentru utilizarea de către entitate; sau (b) numărul de produse sau unităţi similare care se aşteaptă să fie obţinute de către entitate prin folosirea activului respectiv. Aspecte principale Recunoaştere şi evaluare
Deseori entităţile alocă bani şi alte resurse pentru cumpărarea sau dezvoltarea imobilizărilor necorporale cum ar fi: cunoştinţele ştiinţifice, mărci comerciale, design -ul şi implementarea unor procese noi.
Cadrul general al IASC stabileşte criteriile de recunoaştere a activelor, aceste criterii aplicându-se si recunoaşterii imobilizărilor necorporale. O imobilizare necorporala poate fi achiziţionată sau generată intern. In oricare din cazuri, trebuie sa fie recunoscută doar dacă:
activul este controlat de entitate ca rezultat al unor evenimente trecute; entitatea se aşteaptă ca activul sa genereze beneficii economice viitoare; costul activului poate fi măsurat credibil; si activul poate fi separat de fondul comercial.
De asemenea, standardul include criterii de recunoaştere suplimentare pentru imobilizările necorporale generate intern, acestea fiind discutate mai detaliat pe parcursul prezentării. Evaluarea iniţială
Criteriile de recunoaştere (control, beneficii economice viitoare, măsurarea credibilă a costului şi separarea de fondul comercial) trebuie să fie satisfăcute înainte ca o imobilizare necorporală să poată fi recunoscută. Unul din cele mai dificile criterii de satisfăcut este măsurarea credibilă a costului.
Presupunând ca aceasta condiţie poate fi îndeplinită, imobilizările necorporale trebuie, în general, să fie evaluate la cost . Aceasta va include, printre altele, preţul de achiziţie şi orice cheltuieli care pot fi direct legate de pregătirea activului pentru u tilizare. Exemple de astfel de cheltuieli ce pot fi atribuite direct sunt costurile cu beneficiile angajaţilor fiind atribuite aducerii activului la condiţia sa de lucru
onorariile profesionale legate de aducerea activului la condiţia sa de lucru costurile testării funcţionării corespunzătoare a activului
Cheltuielile care nu constituie parte a costului unei imobilizări necorporale sunt costurile introducerii unui nou produs sau serviciu (inclusiv costurile cu publicitatea şi serviciile promoţionale) costurile de desfăşurare a activităţii într -un nou loc sau cu o nouă clasă de clienţi (inclusiv costurile de pregătire a personalului) costurile de administrare şi alte costuri aferente regiei generale
Recunoaşterea costurilor în valoarea contabilă a unei imobilizări necorporale încetează când activul se află în condiţia necesară pentru a fi capabil să funcţioneze. Astfel, costurile suportate în utilizarea unei imobilizări necorporale nu sunt incluse în valoarea contabilă a respectivului activ. De exemplu, următoarele costuri nu sunt incluse în valoarea contabilă a unei imobilizări necorporale: (a) costul suportat atunci când un activ capabil să funcţioneze aşa cum a intenţionat conducerea încă nu este pregătit să fie dat în folosinţă (b) pierderile iniţiale din exploatare, cum sunt acelea implicate de cererea pentru producţia acestor active Singura excepţie de la această regulă este costul oricărei imobilizări necorporale obţinute în timpul unei achiziţii. Asemenea imobilizări necorporale trebuie recunoscute la valoarea justă, care este preţul, determinat obiectiv, pentru care poate fi schimbat un activ, de bunăvoie, între părţi în cunoştinţă de cauză. O imobilizare necorporală obţinută printr-o combinare de întreprinderi poate fi separabilă, dar numai împreună cu o altă imobilizare necorporală sau corporală aferentă. Spre exemplu, este posibil ca titlul sub care se publică o revistă să nu poată fi vândut separat de o bază de date cu abonaţi sau o marcă de apă minerală naturală să nu poată fi vândută fără izvorul aferent. In astfel de cazuri, dobânditorul recunoaşte grupul de imobilizări ca pe o imobilizare individuală separată de fondul comercial dacă valorile juste individuale ale imobilizărilor din grup nu pot fi evaluate credibil. Fondul comercial este capitalizat în cazul în care a fost achiziţionat. Deci, deşi societatea achiziţionată ar putea să nu fi recunoscut fondul comercial pentru că a fost generat intern, societatea care a achiziţionat poate să -l recunoască, având în vedere că au achiziţionat acest fond comercial, fiind recunoscut că au plătit o sumă suplimentară pentru ceva ce cred că este inerent în societatea achiziţionată, cum ar fi reputaţia pentru că produc sau fac ceva bine. Un preţ obţinut pe o piaţa activă va oferi cea mai credibilă estimare a valorii juste. Este neobişnuit să existe o piaţă activă pentru imobilizări necorporale, de exemplu, nu poate exista o piaţa activă pentru patente şi mărci comerciale, având în vedere că fiecare activ este unic. Atunci când nu poate fi obţinut un preţ actual, preţul celei mai recente tranzacţii similare poate oferi o bază suficient de rezonabilă pentru estimarea valorii juste. Acolo unde nu există o piaţă activă, costul va fi suma pe care o entitate ar trebui să
o plătească pentru un activ, într -o tranzacţie făcută de bunăvoie între părţi în cunoştinţă de cauză şi în care preţul a fost stabilit obiectiv. De exemplu: o entitate are o echipă de fotbal şi ea decide să vândă un apărător şi să cumpere un atacant. De asemenea, în procesul de vânzare-cumpărare a jucătorilor se află mai multe entităţi similare şi există o piaţă activă a jucătorilor care sunt transferaţi de la o entitate la alta. Preţul care trebuie plătit sau primit va depinde de cât sunt dispuse celelalte entităţi de pe piaţă să plătească.
o entitate a elaborat un nou produs care măreşte siguranţa din interiorul maşinilor. Totuşi, din cauza procesului de producţie implicat, acesta nu se potriveşte prea bine cu procesul de producţie deja existent al entităţii şi va trebui construită o fabrică complet nouă. In întreaga ţară există doar alte două entităţi care fac produse similare. Entitatea decide să vândă procesul respectiv de producţie uneia din cele două entităţi. După discuţii, vânzătorul şi cumpărătorul cad de acord asupra unui preţ. Ambele părţi sunt de acord că acest preţ este cel mai bun preţ pe care l -ar fi putut obţine şi nici una dintre părţi nu a fost supusă unei influenţe venită din partea celeilalte (de exemplu, vânzătorul nu a ameninţat că dacă nu obţine un preţ mai bun, abordează şi celălalt cumpărător), deci tranzacţia a fost făcută de bunăvoie.
Datorită acestor raţionamente, trebuie să se analizeze dacă costul (valoarea justă) a unei imobilizări necorporale poate fi evaluat credibil şi dacă este posibil să se reevalueze periodic valoarea justă, pentru a se asigura că valoarea contabilă nu diferă semnificativ de valoarea care ar fi calculată utilizând valoarea justă la data bilanţului. Deşi nu este explicit în standard, când nu poate fi găsită o valoare justă, imobilizările corporale achiziţionate într -o combinare de întreprinderi trebuie incluse în situaţiile financiare ale societăţii achizitoare la costul la care au fost incluse anterior în situaţiile financiare ale societăţii achiziţionate. In general, nu are nici un rost sa se separe imobilizările necorporale de fondul comercial, având în vedere că tratamentul contabil în ceea ce priveşte amortizarea este posibil să fie la fel. Totuşi, când o entitate a achiziţionat o imobilizare necorporală specifică, ar putea să vrea ca utilizatorii situaţiilor financiare să cunoască acest fapt şi, de aceea, ar putea să recunoască activul separat. Un exemplu ar putea fi IBM care ar cumpăra Microsoft şi, de aceea, ar avea dreptul de distribuţie al software-ului Windows. Acolo unde cheltuielile nu satisfac criteriile de recunoaştere, elementele trebuie să fie trecute pe cheltuieli în momentul în care apar. Exemplele includ costurile de cercetare (de care ne vom ocupa mai târziu în prezentare) şi mărcile generate intern. În cazul schimbului de active, costul unei astfel de imobilizări necorporale este evaluat la valoarea justă cu excepţia cazurilor în care (a) tranzacţia de schimb nu are substanţă comercială sau (b) valoarea justă a nici uneia dintre cele două imobilizări care au făcut obiectul schimbului nu poate fi evaluată credibil. Imobilizarea achiziţionată este evaluată în acest fel chiar dacă entitatea nu poate derecunoaşte imediat lipsa imobilizării
pe care tocmai a dat-o la schimb. Dacă imobilizarea achiziţionată nu este evaluată la valoarea justă, costul său este evaluat la valoarea contabilă a imobilizării cedate. O entitate stabileşte dacă o tranzacţie de schimb are substanţă comercială luând în considerare măsura în care se aşteaptă ca viitoarele sale fluxuri de numerar să se schimbe ca rezultat al acelei tranzacţii. O tranzacţie de schimb are substanţă comercială dacă: configurarea (adică riscul, timpul şi valoarea) fluxurilor de numerar ale imobilizării primite diferă de configurarea fluxurilor de numerar ale imobilizării transferate; sau valoarea specifică entităţii pentru porţiunea din operaţiunile entităţii afectată de tranzacţie se modifică în urma schimbului; şi diferenţa de la punctele anterioare este semnificativă în relaţie cu valoarea justă a imobilizării care a făcut obiectul schimbului. Pentru a stabili dacă o tranzacţie de schimb are substanţă comercială, valoarea specifică entităţii pentru porţiunea din operaţiunile entităţii afectată de tranzacţie va reflecta fluxurile de numerar de după impozitare. A mai fost specificat faptul că o condiţie pentru recunoaşterea unei imobilizări necorporale o constituie posibilitatea de a evalua credibil costul imobilizării. Valoarea justă a unei imobilizări necorporale pentru care nu există tranzacţii comparabile pe piaţă poate fi evaluată credibil dacă (a) variabilitatea din seria estimatelor rezonabile ale valorii juste nu este semnificativă pentru acea imobilizare sau (b) probabilităţile diferitelor estimări din aceeaşi serie pot fi evaluate rezonabil şi utilizate în estimarea valorii juste. Dacă o entitate poate stabili credibil valoarea justă a uneia dintre cele două imobilizări care au făcut obiectul schimbului, atunci valoarea justă a imobilizării cedate este utilizată pentru a evalua costul, exceptând cazul în care valoarea justă a imobilizării primite este mai evidentă.
Imobilizări necorporale generate intern
Uneori, este dificil să se precizeze dacă o imobilizare necorporală generată intern se califică pentru a fi recunoscută ca activ, datorită următoarelor aspecte: identificării existenţei şi a momentului în care apare o imobilizare necorporală care să genereze beneficii economice viitoare; determinării credibile a costul activului. În unele cazuri, costul de generare internă a unei imobilizări necorporale nu poate fi separat de costul menţinerii sau sporirii fondului comercial generat intern al entităţii sau al funcţionării de zi cu zi. In consecinţă, pe lângă respectarea regulilor generale pentru recunoaşterea şi evaluarea iniţială a unei imobilizări necorporale generată intern, o entitate va aplica regulile şi recomandările menţionate în continuare. Pentru a preciza dacă o imobilizare necorporală generată intern întruneşte criteriul pentru a fi recunoscută ca activ, o entitate desparte procesul de generare a acestuia în două faze: o fază de cercetare; şi o fază de dezvoltare.
Deşi termenii de „cercetare“ şi „dezvoltare“ sunt definiţi, termenii de „etapă de cercetare“ şi „etapă de dezvoltare“ au un înţeles mai larg pentru scopul acestui Standard. Dacă o entitate nu poate face o distincţie clară între etapa de cercetare şi etapa de dezvoltare a unui proiect intern ce va duce la crearea unei imobilizări necorporale, entitatea tratează cheltuiala cu acel proiect ca şi cum ar fi fost realizată numai în etapa de cercetare. Etapa de cercetare
Imobilizările necorporale provenite din cercetare sau din etapa de cercetare a unui proiect intern nu va fi recunoscută ca activ. Cheltuiala de cercetare sau efectuată în etapa de cercetare a unui proiect intern va fi recunoscută drept cost atunci când este efectuată.
In faza de cercetare a unui proiect intern, o entitate nu poate demonstra că o imobilizare necorporală există şi că aceasta va genera beneficii economice viitoare. In consecinţă, această cheltuială este recunoscută drept cost atunci când este efectuată. Exemple de activităţi de cercetare sunt: activităţi în scopul obţinerii de noi cunoştinţe; activităţi de evaluare şi selecţie finală a aplicaţiilor din cercetare sau altor cunoştinţe; cercetarea pentru găsirea de materiale, aparate, produse, procese, sisteme sau servicii alternative; formularea, proiectarea, evaluarea şi selecţia finală a alternativelor posibile pentru materiale noi sau îmbunătăţite, aparate, produse, procese, sisteme sau servicii.
Etapa de dezvoltare
O imobilizare necorporală provenită din dezvoltare sau din etapa de dezvoltare a unui proiect intern va fi recunoscută ca activ dacă şi numai dacă o entitate poate demonstra următoarele:
(a) fezabilitatea tehnică ca aceste imobilizări necorporale să fie finalizate, în aşa fel încât să fie disponibile pentru utilizare sau vânzare; (b) intenţia sa de a finaliza acea imobilizare necorporală spre a fi folosită sau vândută; (c) capacitatea sa de a folosi sau vinde imobilizarea necorporală; (d) modul în care imobilizarea necorporală va genera ben eficii economice viitoare probabile. Printre altele, entitatea poate să demonstreze existenţa unei pieţe pentru produsele obţinute folosind acea imobilizare necorporală sau pentru imobilizarea necorporală în sine, sau, dacă se prevede folosirea sa pe plan intern, utilitatea imobilizării necorporale; (e) disponibilitatea unor resurse tehnice, financiare şi a altor resurse adecvate pentru a duce la bun sfârşit dezvoltarea sa în vederea utilizării sau vinderii imobilizării necorporale; (f) capacitatea sa de a evalua cu credibilitate cheltuiala atribuibilă imobilizării necorporale în timpul dezvoltării sale.
In etapa de dezvoltare a unui proiect intern, o entitate poate, în unele cazuri, să identifice o imobilizare necorporală şi să demonstreze că activul va genera probabile beneficii economice viitoare. Acest lucru este posibil din cauză că etapa de dezvoltare a unui proiect este mai avansată decât etapa de cercetare. Exemple de activităţi de dezvoltare sunt: proiectarea, construcţia şi testarea producţiei intermediare sau folosirea intermediară a prototipurilor şi modelelor; proiectarea uneltelor şi matriţelor care implică tehnologie nouă; proiectarea, construcţia şi operarea unei uzine- pilot care nu este fezabilă din punct de vedere economic pentru producţia pe scară largă; proiectarea, construcţia şi testarea unei variante alternative pentru aparatele, produsele, procesele, sistemele sau serviciile noi sau îmbunătăţite.
Mărcile, emblemele, titlurile de publicare, liste de clienţi şi elemente similare în substanţă, generate intern, nu vor fi recunoscute ca imobilizări necorporale.
Cheltuiala cu generarea internă a mărcilor, emblemelor, titlurilor de publicare, listelor de clienţi şi a elementelor similare în substanţă nu poate fi separată de costul dezvoltării afacerii ca un întreg. In consecinţă, astfel de elemente nu sunt recunoscute drept imobilizări necorporale. Costul unei imobilizări necorporale generate intern
Costul unei imobilizări necorporale generată intern este cheltuiala suportată de la data la care imobilizarea necorporală a întrunit pentru prima dată criteriul derecunoaştere. Este interzis să se reînregistreze cheltuiala recunoscută anterior drept cost. Costul unei imobilizări necorporale generate intern este compus din toate costurile direct atribuite necesare pentru crearea, producerea şi pregătirea imobilizării pentru a fi capabilă să funcţioneze în maniera intenţionată de către conducere. Exemple de costuri ce pot fi atribuite direct sunt: costurile materialelor şi serviciilor folosite sau c onsumate pentru generarea imobilizării necorporale; costurile beneficiilor angajaţilor reieşite din generarea imobilizării necorporale; taxele de înregistrare a unui drept legal; şi amortizarea brevetelor şi licenţelor care sunt utilizate pentru a genera imobilizarea necorporală. Recunoaşterea dobânzii ca o componentă a costului imobilizării necorporale generate intern este stabilită pe baza criteriilor din IAS 23 Costurile îndatorării. Nu sunt recunoscute ca elemente ale costului unei imobilizări necorpor ale generate intern: cheltuielile de regie pentru comercializare, administrative sau generale, cu excepţia cazului în care aceste cheltuieli pot fi direct atribuite procesului de pregătire a activului pentru folosinţă; ineficienţele identificate în fazele de început şi pierderile din exploatare iniţiale apărute înainte ca activul să atingă nivelul de performanţă planificat;
cheltuiala cu instruirea personalului pentru exploatarea activului.
Powered by http://www.referat.ro/ cel mai tare site cu referate
