Socialismul utopic Perioada secolului al XIX-lea este epoca de dezvoltare și de consolidare a orânduirii burgheze, a capitalismului, epoca de antiteză între capitalismul în dezvoltare și feudalismul în descompunere. În această perioadă de luptă între vechi și nou, între feudalism și capitalism, se dezvoltă și o ideologie, o filosoie, și impicit, o doctrină politică corespunzătoare, o concepție social-politică mai mult sau mai puțin complexă. Doctrina social-utopică poartă amprenta unui mod de producție slab dezvoltat, a unui antagonism incipient între proletariat și burghezie, a unei prodeucții capitaliste necoapte, așa cum o numea Engels, a unor relații de clasă necoapte, cărora le-a corespuns un set de teorii politice necoapte1. Utopiștii…au fost utopiști pentru că nu puteau fi altceva înt-o vreme în care producția capitalisă era încă atât de puțin dezvoltată. Ei au fost nevoiți să construiscă în capul lor elementele unei societăți noi pentru că aceste elemente nu se puteau contura încă în mod vizibil pentru toți în vechea societate; pentru a trasa planul general al noii construcții, ei erau nevoiăi să facă apel la rațiune, tocmai că nu puteau încă să apeleze la istoria contemporană2. Pe de o parte se desprinde pătura reprezentnților burgheziei mari, conservatoare, reacționare și, pe de altă parte, reprezentanții înaintați ai micii burghezii. În acest context social, politic și teoretic apare doctrina socialist-utopică, doctrina progresistă, precursoare a socialismului științific. Reliefând influența pe care socialiștii francezi au avut-o asupra socialismului german, asupra teoriilor, atunci când descrie avantajele muncitorilor germani, Engels arată că3 după cum socialismul teoretic german nu va uita niciodată că se sprijină pe umerii lui Saint-Simon, Fourier si Owen- trei gânditori care cu tot caracterul fantezist și utopic al doctrinelor lor, se numără printre mințile cele mai de seamă ale tuturor timpurilor și care au anticipat în mod genial nenumărate adevăruri a căror justețe noi o dovedim acum în mod științific4. În repetate rânduri, făcând o analiză exhaustivă și rpofundă a creației socialiștilor utopici, clasicii filosofiei marxiste au subliniat că Fourier, Saint-Simon și Owen sînt tipici reprezentanți ai sistemului socialist comunist propriu-zis5. Prin conținutul său, socialismul modern este în primul rând rezultatul constatării pe de o parte a antagonismelor de clasă care domnesc în societatea modernă între bogați și 1
Marin, Voiculescu, Istoria doctrinelor politice, Editura Didactică și pedagogică, București, 1970, p.269. Marx-Engels, Opere, vol. 20., Editura Politică, București, 1964, p. 262. 3 Marin, Voiculescu, op. cit., p. 270. 4 Fr., Engels, Adaos la prefața din 1870 a “Războiului țărănesc german”. În Marz-Engels, Opere, vol. 18, Editura Politică, București, 1964, p.513. 5 Marin, Voiculescu, op. cit. p. 270. 2
săraci, între muncitori salariați și burghezi, iar pe de altă parte a anarhiei care domnește în producție. În ceea ce privește forma sa teoretică, el apare la început ca o continuare pretins mai consecventă a principiilor stabilite de marii raționaliști francezi ai secolului al XVII-lea6. Se considera că toate formele sociale și politice de până la revoluție, toate ideile și concepțiile tradiționale au fost aruncate la lada cu vechiturica iraționale; lumea fusese condusă până atunci doar de prejudecăți; tot trecutul nu merita decât compatimire și dispreț7. Revendicarea egalității nu se mai rezuma doar la domeniul drepturilor politice; ea urma să se extindă și asupra stării sociale a fiecărui individ în parte. Nu numai privilegiile de clasă trebuiau abolite, dar chiar deosebirile de clasă. Prima formă de manifestare a noii invățături a fost un comunism ascetic și după au urmat cei trei mari utopiști: SaintSimon, la care alături de orientarea proletară s-a menținut o însemnată orientare burgheză, Fourier și Owen, care, trăind în țara celei mai dezvoltate producții capitaliste și sub impresia antagonismelor născute de aceasta a elaborat un șir de propuneri pentru desființarea deosebirilor de clasă, luând drept punct de plecare materialismul francez. Trăsătura comună a celor trei utopiști este că ei nu apar ca reprezentanți ai intereselor proletariatului, care între timp își făcuse apariția în istorie. Ca și enciplopediștii nu vor să elibereze mai întâi o anumită clasă, ci de-a-dreptul întreaga omenire. Ca și aceștia ei vor să instaureze împărăția rațiunii si a dreptații eterne, dar imperiul lor se deosebește de cel al enciplopediștilor ca cerul de pământ. Filosofii francezi din secolul al XVIII-lea, care au pregătit revoluția, au apelat la rațiune ca la unicul judecător peste tot ce există.8 În 1802 au apărut “Scrisorile din Geneva” ale lui Saint-Simon; în 1808 a apărut prima lucrare a lui Fourier, deși baza teoriei lui fusese pusă încă din 1799; la 1 ianuarie 1800 Robert Owen și-a asumat conducerea lui New Lanark9. După revoluție proletariatul, care abia începea să se desprindă din aceste mase sărace, ca nucleu al unei clase noi, absolut incapabil încă de o acțiune politică independentă, se înfățișa ca o stare socială asuprită și obijduită, căreia- în neputința ei de a se ajuta singură- nu i se putea da un ajutor decât cel mult din afară, de sus. Această situație istorică a determinat și concepțiile întemeietorilor socialismului. Trebuia să se născosească un sistem nou de orânduire socială mai perfecționat, care să fie impus societății din afară prin propagandă și, pe cît posibil, prin experiențe model. Aceste noi sisteme sociale erau dinainte osândite să rămână utopii; și cu cât erau mai amănunțit elaborate, cu atât erau mai mult sortite să se piardă în pure fantezii.
6
Fr. Engels, Desvoltarea socialismului dela utopie la știință, Editura Partidului Muncitoresc Român, București, 1951, p. 33. 7 Fr. Engels, op. cit., p. 34. 8 Fr, Engels, op. cit., p. 36. 9 Fr., Engels, op. cit., p. 38.
Saint-Simon a fost un fiu al marii revoluții franceze, la izbugnirea ei nu avea încă treizeci de ani. Saint-Simon considera ca stările privilegiate nu mai erau capabile să dețină conducerea spirituală și nici pe cea politică dar că nici starea a treia nu putea face acest lucru. Cine insă trebuia să conducă și să domnească? După Saint-Simon, știința și industria, unite printr-o nouă legătură religioasă, sortită să restabilească unitatea concepțiilor religioase, care fusese sfărmată de la reforma, adică un “creștinism nou”, în mod necesar mistic și riguros ierarhic. Dar știința o reprezentau savanții oficiali, iar industria, în primul rînd burghezii activi, fabricanții, comercianții și bancherii. Dar ceea ce subliniază Saint-Simon îndeosebi este faptul următor:pe el îl interesează în primul rînd și pretutindeni soarta ”clasei celei mai numeroase și mai sărace”(la classe la plus nombreuse et la plus pauvre)10. El formulează încă din Scrisorile din Geneva principiul că “toți oamenii trebuie să muncească”. În 1816 el definește politica drep știință a producției și prevede dizolvarea deplină a politicii în economie. Dacă la Saint-Simon gărim o genială lărgime de orizont datorită căreia concepțiile lui conțin în germene aproape toate ideile socialiștilor de mai târziu, în afară de cele stict economice, la Fourier găsim o critică spirituală pur franceză, dar prin aceasta nu mai puțin adâncă și pătrunzătoare, a stărilor sociale existente. Burgheziei, profeților ei entuziaști dinainte de revoluție și apologeților ei de după revoluție, Fourier le opune propriile lor cuvinte11. El dezvăiule fără milă mizeria materială și morală a lumii burgheze, o confruntă atât cu făgăruielile strălucitoare ale enciclopediștilor anteriori, despre o societate în care nu avea să domnească decât rațiunea, despre nemărginita capacitate de perfecționare a omului. Fourier nu este numai un critic, firea lui, todeauna voioasă, face din el un satiric, unul dintre cei mai mari satirici ai tuturor timpurilor. El dovedește că ordinea civilizată ridică fiecare viciu, pe care barbaria îl practică cu simplicitate, la o formă de existență complicată, cu dublu sens, echivocă și ipocrită, că civilizația se mișcă într-un “cerc vicios”, în contradicții pe care le reproduce mereu12. Robert Owen își însușise învățătura iluminiștilor materialiști din secolul al XVIII-lea, conform căreia caracterul omului este produsul constituției sale congenitale pe de o parte, și al condițiilor în care trăiește în tot timpul vieții sale, dar mai ales în timpul perioadei de creștere, pe de altă parte. Majoritatea celor din clasa lui nu vedeau în revoluția industrială confuzie și haos care erau favorabile pescuitului în ape tulbure și unei îmbogățiri rapide. Owen văzu în ea prilejul de a-și aplica principiul său de predilecție și de a pune altfel de ordine în haos. Noile și uriașele forțe de producție, care nu serviseră până atunci decât pentru îmbogățirea câtorva indivizi și la robirea maselor, constituiau pentru Owen baza unei noi ordini sociale și menirea lor era să funcționeze ca proprietate comună a tuturor, numai pentru bunăstarea tuturor13.
10
Fr, Engels, op. cit., p. 40. Fr, Engels, op. cit., p. 41. 12 Fr, Engels, op. cit., p. 42. 13 Fr, Engels, op. cit., p. 44. 11
Concepția utopiștilor a dominat mult timp ideilor socialiste ale secolului al XIX-lea și le mai domină în parte și acum. Până nu demult i se închinau toți socialiștii englezi și francezi. Socialismul este pentru ei toți expresia adevărului, rațiunii și dreptății absolute. Pentru a face din socialism o știință, el trebuia așezat mai întâi pe un teren real14. În general ideea directoare a celor trei mari reprezentanți ai acestei concepții este aceea a dezvăluirii șubrezeniei societății prezente, a bolnevei constituții sociale, a sistemului privativ de condiții umane corespunzătoare pentru truditorii pământurilor, pentru meșteșugari, muncitori. Argumentele găsite în opera tuturor acestor gânditori, sunt acelea că orânduirea capitalistă constituie sursa unor crime de ordin social, sursa mizeriei, a exploatării. Ei se străduiesc să creeze o nouă societate opusă, constrată societății capitaliste, societate ale cărei ferestre să fie deschise egalității. Socialiștii utopici reușesc să contribuie substanțial la dezvoltarea gândirii politice, în primul rând, la orientarea maselor15. Saint-Simon (1760-1825) este un aristocrat luminat. Acesta nu este numai un teoretician, un doctrinar și că, mai ales în prima lui perioadă, el participă direct la activitatea revoluționară și în mod special la revoluțiile de eliberare colonială a americanilor din Nord. Consideră că fenomenele politice sociale trebuie să-și dobândească o explicație științifică, filosofică. După el, fiecare orânduire care a venit în istorie a avut un caracter mai progresist decât aceea pe care ea a înlocuit-o, a fost o urmare necesară a progresului16. După Saint-Simon, sarcina principală și esențială a filosofiei este cunoașterea, găsirea unui sistem de organizare socială pentru epoca respectivă, perfecționarea unui sistem prin soluțiile oferite de ea, sau respingerea lui în ipoteza inoportunității acestuia17. La Saint-Simon este vorba de un amestec de doctrine, mai exact de influența pe care el o resimte de la Rousseau în primul rând, Montesquieu, Mably, Morrelly etc. Cu toate acestea, el a lăsat numeroase alte lucrări dedicate explusiv gândirii politice și, în ciuda inconsecvențelor inerente, la el găsim un sistem politic și social îndrăzneț, o poziție clară și originală, față de raportul dintre clasele sociale existente, dintre puterea politică și puterea economică.
Fourier (1722-1837) gânditor cu multă personalitate în analiza proceselor sociale și politice, cu concluzii îndrăznețe, a atras atenția încă de la primele sale lucrări. Însuținduși în esență doctrina lui Saint-Simon, cu care era contemporan, Fourier contribuie din
14
Fr, Engels, op. cit., p. 47. Marin, Voiculescu, op. cit., p. 271. 16 Marin, Voiculescu, op. cit., p 273. 17 Marin, Voiculescu, op. cit., p 275. 15
plin la dezvoltarea acestei concepții. Principala sa lucrare este Noua lume industrială și societară sau inventarea unui procedeu de muncă atrăgător și unit18. Este un consens unanim între doctrinarii politici marxiști că Robert Owen (1771-1858) este cel mai important reprezentant al socialismului utopic englez din prima jumătate a secolului al XIX-lea19. Ca și ceilalți doctrinari ai socialismului utopic, Owen militează pentru asigurarea păcii, pentru asigurarea și consilidarea unei bunăstări materiale a cetățenilor, pentru dobândirea unei fericiri largi, depline, în societate. Robert Owen critică proprietatea privată, diviziunea capitalistă a muncii, concurența. Critica proprietății private este întemeiată pe faptul că proprietatea este cauza oricărei inegalități sociale, cauza tuturor nenorocirilor. El ia poziție ideologiă combativă față de diviziunea capitalistă a muncii pentru că aceasta ii mutilează pe muncitori și, de asemenea, critică concurența pentru ca aceasta ar duce, după părerea lui, la irosirea muncii și a capitalului20. Teodor Diamant are meritul remarcabil de a fi cultivat pentru prima oară în țara noastră idei socialist-utopice, formând în spiritul acestora o întreagă pleiadă de tineri care aveau să strălucească pe firmamentul cultural sau politic al epocii. Fourierist convins nu s-a limitat doar la propagarea teoretică a doctrinei dascălului. Diamant s-a străduit să creeze în țara sa comunități falansteriene21. Saint-Simon, Fourier și Owen au trăit toți trei în condițiile dezvoltării capitalismului industrial și mașinismului, care au avut drept consecințe creșterea prodigioasă a producției, proletarizarea masivă, concentrarea capitalismului în mâini din ce în ce mai puține și dispunând de puteri tot mai mari22. Lucrările cele maiimportante ale lui Saint-Simon sunt: Scrisorile unui locuitor din Geneva către contemporanii săi (1803), Introducere în lucrările științifice ale secolului XIX (1803), Schița unei noi enciclopedii (1810), Despre reorganizarea societății europene (1814). Leitmotivul lucrărilor lui Saint-Simon este elogiul științei. Știința a fost îndodeauna, consideră el, salvatoarea omenirii, ea este aceea care și acum poate scoate Europa din dezechilibrul în care se află…Științei, adică celor care o reprezintă, savanților, le revine dreptul de a conduce omenirea, pentru că ei singuri au capacitatea de a prevedea23. Învestind știința cu asemenea puteri, Saint-Simon își ia misiunea de a contribui la stimularea științelor prin efortul teoretic de a formula un nou sistem al acestora24.
18
Marin, Voiculescu, op. cit., p. 277. Marin, Voiculescu, op. cit., p. 281. 20 Marin, Voiculescu, op. cit., p. 282. 21 Marin, Voiculescu, op. cit., p. 286. 22 Florica, Neagoe, Istoria filsofiei moderne. De la Saint-Simon la Feuerbach, Editura Didactică și pedagogică, București, 1972, p. 3. 23 Florica, Neagoe, op. cit., p. 4. 24 Florica, Neagoe, op. cit., p. 5. 19
Saint-Simon se află în situația în care numai primul pătrar al secolului al XIX-lea putea pune un gânditor generos ca el, căci, pe de o parte, el este apologetul modului de producție burghez și apărătorul celor care produc avuția națională, partidipând memijlocit la procesul producției împotriva parazisitmului, iar, pe de altă parte, este criticul acestei societăți care condamnă proletariatul la incultură, lipsă de drepturi, sărăcie. În Industria, Saint-Simon ajunge la concluzia că cele trei clase fundamentale ale societații sunt savanții, guvernanții și industrialii25. Charles Fourier (1722-1837)a fost în mai mare mărusă decât Saint-Simon un exaltat, încredințat că el singur a descoperit adevărul și că stă în puterea lui să transforme societatea, făcându-i pe toți oamenii fericiți. Principalele lucrări ale lui Fourier sunt: Teoria celor patru mișcări și a destinelor generale (1808), Noua lume industrială sau inventarea procedeului industriei atrăgătoare și naturale distribuită în serii pasionale (1829)26. Concepția filosofică a lui Fourier nu era originală și în plus, era încărcată de analogii fanteziste formulae în spiritul kabalei. Saint-Simon luase știința drept garant pentru transformarea uriașă pe care o preconiza, Fourier îl ia garant pe Dumnezeu. Universul era imaginea lui Dumnezeu, iar omul oglinda universului. Sistemul de reformă socială și știința socială pe care le expune Fourier sunt, spune el, descifrarea voinței divine27. Marele utopist a înțeles că acumularea mizeriei la un pol și al bgăției la celălalt, anarhia producției, anarhia schimbului, anarhia în viața politică și morală sunt provocate de forma burgheză a proprietății. De aceea, el consideră că schimbarea orândurii sociale înseamnă în primul rând schimbarea formei proprietății28. Fourier rămâne unul din cei mai mari ciritici ai economiei, politidii, științei burgheze, ai modului cotidian de viață în capitalism. Robert Owen (1771-1858) este față de ceilalți doi, cel mai măsurat și totodată cel mai activ și menijlocit eficient. Ajunge la ideea suprimării exploatării prin analiza economică a valorii bazate pe muncă. Dar chiar după ce concepe planul de transformare radicală a capitalismului, el militează pentru reforme judirice și forme de organizare ce puteau fi mai repede realizate29.
25
Florica, Neagoe, op. cit., p. 6. Florica, Neagoe, op. cit., p. 11. 27 Florica, Neagoe, op. cit., p. 12. 28 Florica, Neagoe, op. cit., p. 16. 29 Florica, Neagoe, op. cit., p. 19. 26
Dintre toți utopiștii, Owen a fost în cea mai mare măsură legat de problemele sociale contemporane cu el toate mișcările sociale, toate prograsele efective care s-au realizat În Anglia în interesul muncitorilor sunt legate de numele lui Owen30. Școlile rămase în urma marilor utopiști au dezvăluit, de-a lungul existenței și prin dezagregarea lor, tainele și neajunsurile fundamentale ale sistemelor înaintașilor31.
30 31
Florica, Neagoe, op. cit., p. 21. Florica, Neagoe, op. cit., p. 24.
